regulile de origine a marg

5
Regulile de origine a mărfurilor Acord cu privire la comerţul liber - reprezintă contracte interstatale între două sau mai multe state în baza cărora acestea îşi acordă acces preferenţial pe piaţă, denumit de regulă comerţ liber. I. REGULILE DE ORIGINE PREFERENŢIALE Prin reguli de origine preferenţiale se înțeleg actele legislative şi normative cu aplicare generală folosite pentru a determina dacă mărfurile vor beneficia de un tratament preferenţial în cadrul schimburilor comerciale. În cazul aplicarea regulilor de origine preferenţiale, autoritatea împuternicită va respecta următoarele principii: - criteriului de prelucrare suficientă, clar definite; - regulile de origine nu vor fi utilizate ca instrument de politică comercială; - regulile de origine nu vor crea (prin ele însăşi) efecte restrictive, de distorsiune sau perturbare a schimburilor comerciale şi nu vor necesita îndeplinirea unor condiţii care să nu aibă legătură cu fabricarea sau prelucrarea mărfii în cauză; - regulile de origine aplicate importurilor şi exporturilor nu vor fi restrictive, decît acelea aplicate pentru a determina dacă o marfă este de origine naţională şi nu produc discriminări între ţări; - regulile de origine vor fi administrate într-o manieră coerentă, uniformă, imparţială şi rezonabilă; - regulile de origine vor avea la bază un criteriu standard pozitiv. Criteriile negative sînt permise, fie ca parte a procedurii de clarificare a unui criteriu standard pozitiv sau în cazurile deosebite în care nu este necesară o determinare pozitivă a originii; Certificatele de origine preferenţiale a mărfurilor se eliberează de către Serv Vamal la Republicii Moldova . Produsele introduse pe teritoriul Republicii Moldova sub formă de colete mici, de către persoane fizice către persoane fizice sau care fac parte din bagajul personal al acestora, sînt considerate produse originare, fără a se cere prezentarea unui certificat de origine a mărfurilor introduse, cu condiţia ca aceste mărfuri să prezinte importuri lipsite de orice caracter comercial şi aceasta din momentul ce sînt declarate ca îndeplinind condiţiile necesare pentru a beneficia de

Upload: dorin-pescaru

Post on 09-Feb-2016

12 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Regulile de Origine a Marg

Regulile de origine a mărfurilor

Acord cu privire la comerţul liber - reprezintă contracte interstatale între două sau mai multe state în baza cărora acestea îşi acordă acces preferenţial pe piaţă, denumit de regulă comerţ liber.

I. REGULILE DE ORIGINE PREFERENŢIALEPrin reguli de origine preferenţiale se înțeleg actele legislative şi normative cu aplicare

generală folosite pentru a determina dacă mărfurile vor beneficia de un tratament preferenţial în cadrul schimburilor comerciale.

În cazul aplicarea regulilor de origine preferenţiale, autoritatea împuternicită va respecta următoarele principii:

- criteriului de prelucrare suficientă, clar definite;- regulile de origine nu vor fi utilizate ca instrument de politică comercială;- regulile de origine nu vor crea (prin ele însăşi) efecte restrictive, de distorsiune sau

perturbare a schimburilor comerciale şi nu vor necesita îndeplinirea unor condiţii care să nu aibă legătură cu fabricarea sau prelucrarea mărfii în cauză;

- regulile de origine aplicate importurilor şi exporturilor nu vor fi restrictive, decît acelea aplicate pentru a determina dacă o marfă este de origine naţională şi nu produc discriminări între ţări;

- regulile de origine vor fi administrate într-o manieră coerentă, uniformă, imparţială şi rezonabilă;

- regulile de origine vor avea la bază un criteriu standard pozitiv. Criteriile negative sînt permise, fie ca parte a procedurii de clarificare a unui criteriu standard pozitiv sau în cazurile deosebite în care nu este necesară o determinare pozitivă a originii;

Certificatele de origine preferenţiale a mărfurilor se eliberează de către Serv Vamal la Republicii Moldova .

Produsele introduse pe teritoriul Republicii Moldova sub formă de colete mici, de către persoane fizice către persoane fizice sau care fac parte din bagajul personal al acestora, sînt considerate produse originare, fără a se cere prezentarea unui certificat de origine a mărfurilor introduse, cu condiţia ca aceste mărfuri să prezinte importuri lipsite de orice caracter comercial şi aceasta din momentul ce sînt declarate ca îndeplinind condiţiile necesare pentru a beneficia de preferinţe conform legislaţiei în vigoare şi din momentul ce nu există nici o îndoială în ceea ce priveşte sinceritatea acestei declaraţii. Importurile cu caracter ocazional şi care constau numai din mărfuri de uz personal sau familial al destinatarului sau călătorilor sînt considerate importuri lipsite de orice caracter comercial, dacă, prin natura şi cantitatea lor, este evident că nu sînt destinate comercializării.

Serviciul Vamal aplică preferinţe tarifare pentru mărfurile originare din zonele economice libere amplasate pe teritoriul Republicii Moldova. Se consideră originare din zona economică liberă mărfurile produse integral pe terit zonei ec libere, precum şi mărfurile prelucrate suficient în această zonă, dacă corespund  cel puţin uneia dintre următoarele cerinţe:     a) intervine schimbarea poziţiei mărfii (codului de clasificare) în Nomenclatorul mărfurilor, la nivelul unuia din primele patru semne; 

    b) costul mărfurilor declarate pentru export depăşeşte costul mărfurilor introduse în zona  economică liberă din cauza creşterii cu peste 35 la sută a ponderii cheltuielilor proprii.

Nu vor fi considerate originare din zona economică liberă mărfurile supuse pe teritoriul acesteia, unor operaţii şi procese minime de producţie care nu atribuie produsului obţinut

Page 2: Regulile de Origine a Marg

caracteristici ce l-ar deosebi esenţial de marfa iniţială şi care se consideră insuficiente pentru acordarea statutului de produs originar din zonele economice libere

Documentul care atestă originea mărfurilor din zonele economice libere este Declaraţia producătorului. Declaraţia producătorului este un act întocmit de producătorul rezident al zonelor economice libere în care acesta indică originea mărfurilor produse, cu descrierea procesului de producere a mărfurilor pe teritoriul zonelor economice libere, cu indicarea poziţiei tarifare, descrierea şi valoarea comercială a materiei prime utilizate la producerea mărfurilor; a poziţiei tarifare, descrierea şi valoarea comercială a mărfurilor produse, inclusiv cu prezentarea calculului cotei procentuale a valorii modificate.

Declaraţia producătorului este prezentată organului vamal împreună cu documentele justificative, în prealabil sau concomitent cu depunerea declaraţiei vamale, conform căreia mărfurile produse pe teritoriul zonei economice libere sînt importate pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova.

În caz de respingere spre aprobare a declaraţiei producătorului, organul vamal o restituie solicitantului, împreună cu refuzul motivat în formă scrisă.    Fiecare dintre producătorii de mărfuri rezidenţi ai zonelor economice libere care importă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova mărfuri cu aplicarea preferinţelor tarifare vor fi supuşi, cel puţin o dată în an, unui control din partea organelor vamale, în scopul confirmării capacităţilor de producţie şi corectitudinii de stabilire a originii mărfurilor.    [Pct.161-166 introduse prin HG145 din 25.02.10, MO33/05.03.10 art.199]

II. REGULI DE ORIGINE NEPREFERENŢIALE

Regulile de origine nepreferenţiale vor include toate regulile de origine utilizate în cadrul instrumentelor nepreferenţiale de politică comercială, cum ar fi pentru aplicarea: tratamentului naţiunii celei mai favorizate; taxelor antidumping (percepută în cazul introducerii pe teritoriul vamal a unor mărfuri la preţuri mai mici decît valoarea lor în ţara exportatoare la momentul importului.) şi taxelor compensatorii (aplicată în cazul introducerii pe teritoriul vamal a mărfurilor, la producerea sau la exportul cărora, direct sau indirect, au fost utilizate subvenţii, dacă sînt lezate interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau similare ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în ţară a producţiei de mărfuri identice sau similare ); măsurilor de salvgardare; reglementărilor referitoare la marcajul originii şi restricţiilor cantitative sau contingentelor tarifare discriminatorii, aplicate în conformitate cu prevederile Acordurilor O.M.C. Ele vor cuprinde, de

Page 3: Regulile de Origine a Marg

III. PROCEDURA EMITERII CERTIFICATELOR DE ORIGINE

Temei pentru eliberarea certificatului de origine preferenţial este cererea completată de agentul economic exportator sau de reprezentantul său legal, în modul stabilit de autoritatea împuternicită.

Cererea urmează să fie însoţită de următoarele documente:a)  certificatul de înregistrare a întreprinderii în Republica Moldova;b)  licenţa sau autorizarea (în cazul exportului mărfurilor licenţiate sau cotate);c)  certificatul de calitate eliberat de producător;d)  procura eliberată reprezentantului întreprinderii, ce confirmă dreptul de a perfecta

documentele de export-import în numele întreprinderii; şie)  actul de expertiză privind determinarea producătorului pentru noile genuri de activitate. Autoritatea împuternicită perfectează şi eliberează certificate de origine a mărfurilor contra

plată, mărimea căreia nu trebuie să depăşească costul serviciilor prestate. Agentul economic (întreprinderea) solicitant poartă responsabilitatea pentru veridicitatea

documentelor şi datelor menţionate în ele, prezentate autorităţii împuternicite.Certificatele de origine sînt perfectate şi autentificate în termen de 3 zile din momentul

depunerii cererii, prezentării mărfii şi a documentelor solicitate.

IV. PROCEDURA DE VERIFICARE A CERTIFICATELORDE ORIGINE ŞI COOPERARE ADMINISTRATIVĂ

Organele vamale ale Republicii Moldova (în continuare organele vamale) sînt abilitate cu dreptul verificării certificatului de origine a mărfurilor importate în Republica Moldova.

În vederea notificării reciproce a specimenelor, ştampilelor folosite şi a semnăturilor persoanelor abilitate cu dreptul de eliberare a certificatelor de origine, precum şi a adreselor autorităţilor împuternicite, organele vamale vor menţine legături cu autorităţile statelor exportatoare.

 În vederea stabilirii veridicităţii originii mărfurilor importate pe teritoriul Republicii Moldova, organele vamale vor solicita prezentarea de către agentul economic a următoarelor documente necesare:

a) contractul de vînzare-cumpărare;b) certificatul de origine eliberat de autoritatea emitentă respectivă a statului exportator;c) documentele de însoţire a mărfii;d) declaraţia de export.  În cazurile apariţiei unor dubii privind originea mărfii sau a datelor ce se conţin în

certificatul de origine, organul vamal al Republicii Moldova este în drept: să se adreseze organului împuternicit, care a eliberat certificatul respectiv, sau organelor competente ale ţării de origine a mărfii, cu rugămintea motivată de a comunica date suplimentare sau de precizare.

V. SUPRAVEGHEREA ACTIVITĂŢII AUTORITĂŢILOR ÎMPUTERNICITE CU ELIBERAREA CERTIFICATELOR DE ORIGINE

Activitatea autorităţilor împuternicite cu eliberarea certificatelor de origine va fi supravegheată de către Ministerul Economiei.