Referat la tema

Machiajul în JaponiaRealizat de Radu-Dumitru Zaporojan

Machiajul japonez este unul foarte deosebit cu elementele sale specifice şi originale ale orientului.Un tip de machiaj aparent simplist dar cu multe valori, multă îngrijire şi simbolism, ceva ce s-a format încă din antichitate şi s-a păstrat pînă în perioada contemporană.Stilul japonez a fost întodeauna apreciat pentru deosebirea şi meticulozitatea sa.

În machiajul tradiţional japonez, faţa albă este un semn de nobleţe, aşa cum apare în machiajul tradiţional japonez (kabuki). Chiar şi în ziua de azi albul este considerat pentru japonezi un semn de nobleţe, dovada fiind şi produsele lor de îngrijire, foarte multe fiind pentru albirea feţei. Sprîncenele erau epilate, forma lor fiind conturată apoi cu negru, iar roşul era nelipsit de pe buze şi unghii, asortîndu-se cromatic cu albul şi negrul.

Gheişele aveau o grijă aparte pentru felul in care arătau. Tehnica o deprindeau în şcolile speciale în care erau educate înca de mici, iar machiajul includea gîtul şi ceafa, considerate locurile cele mai frumoase ale unei femei.Rujul era făcut din petalele de Şofrănel.Buzele erau date cu roşu, iar ochii accentuaţi în jurul lor cu negru la fel ca şi sprîncenele. Acea pudră albă este făcută din praful de orez şi tehnica aplicării acesteia este un destul de complexă şi greu de mînuit.Acesta este aplicat înainte de îmbrăcare pentru a nu murdări kimono-ul.Mai întîi se aplică un tip de ulei special numit bintsuke-abura după care praful alb este amesteca cu apă pentru a forma o pastă şi aceasta este aplicată cu periuţă de bambuc, începînd cu gîtul şi pornind în sus.Machiajul acoperă gîtul, faţa, şi pieptul,formînd două sau trei zone neînălbite în formă de V sau de W şi deasemenea o mică linie neacoperită în jurul liniei părului, ceea ce creează iluzia unei măşti.După aceasta, totată suprafaţa machiată se şterge uşor cu un burete pentru a evita aglomerarea de umezeală şi a întări.Înainte ochii erau înălbiţi cu cretă, dar acum se foloseşte cosmetică modernă.Pe lîngă conturarea cu negru a ochilor , gheişele maiko mai aveau şi obiceiul de aplica şi culoarea roşie în jurul ochilor. Peste buzele deja vopsite deja în roşu se mai aplică şi zahăr cristalizat pentru da buzelor o lucire mai puternică.Rar cînd o Gheişă îşi vopsea buzele cu roşu în întregime, din motivul că faţa fiind albă, acestea ar părea prea mari într-un asemenea caz.O maiko ce îşi începe instruirea de Gheişă, în primul an, va avea doar buza inferioară vopsită, iar cea superioară va fi vopsită ulterior.Gheişele care sunt în ultimele etape ale instruirii îşi colorau cîteodată şi dinţii în negru, o chestie practicată şi printre japonezele măritate din perioada imperială, dar care a supravieţuit doar în cîteva zone.Aceasta se făcea pentru că dinţii obişnuiţi păreau galbeni în comparaţie cu machiajul feţei.Culoarea neagră creează iluzia dispariţiei dinţilor atunci cînd gura este deschisă, ceva ce funcţiona doar

de la distanţă. Gheişele mai ce aveau mai mult de 30 de ani erau scutite de machiajul alb, folosind-ul doar la anumite ceremonii cînd de acesta era nevoie. Părul era dat cu un tip special de ceară Bintsuke asemănătoare cu cea pentru luptătorii de sumo.Stilulrile de port ale părului au variat de-a lungul secolelor, în unele perioade acestea purtînd părul desfăcut iar în altele strîns.În timpul secolului 17 femeile au început să poarte prăul strîns în sus, iar în această perioadă a apărut aşa numitul stil Shimada, purtat de majoritatea geişelor.Acest stil s-a mai împărţit ulterior în patru categorii majore: taka shimada, purtat de femeile tinere şi singure, tsubushi shimada purtat de femeile mai în vîrstă şi uiwata şi şi Momoware.Aceste aranjamente de păr mai sunt decorate cu diferite tipuri de piepteni şi beţişoare de păr.Geişele trebuiau să doarmă cu gîtul pe un mic suport, numit takamkura, în loc de pernă, special pentru a păstra coafura în stare perfectă, iar pentru a preveni orice întoarcere a capului, mentorii geişelor punea la baza suportului puţin orez, astfel, dacă ea întorcea capul, firele de orez aveau să se lipească de pomada coafurii.Chiar dacă nu erau nici un fel de incidente, geişele erau nevoite să-şi refacă coafura în fiecare săptămînă.Această procedură destul de complicată, duce eventual la chelire, la o vîrsă înaintată.

În ceea ce priveşte machiajul de teatru, unul dintre cele mai vechi exemple îl constituie cel din kabuki-ul japonez. Genul era jucat numai de bărbaţi şi apela la machiajul strident, in culori foarte vii, pentru ca spaţiul de joc era foarte slab iluminat. Faţa actorilor era vopsită in alb, părul era intotdeauna negru, aranjat în coafuri monumentale, buzele date cu roşu, iar ochii erau subliniaţi prin dungi negre.