quality mn - course 11

8/18/2019 Quality Mn - Course 11

1/21

MANAGEMENTUL CONTROLULUICALITĂŢII PRODUSELOR

16 November 2012 Lect.univ.dr. Cătălin POPA 122© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB)..

tp://www.anmb.ro

Cursul 11Managementul controlului calităţii produselor

Timp mediu de studiu: 90 minuteSarcini de învăţare: Prin parcurgerea acestei unităţi de studiu, studentul va fi capabil să:

definească algoritmul arborelui logic de controlcunoască tehnologiile de planificare a controlului aplice metodele şi tehnicile principale de control: control 100%, control statistic saucontrol prin documentele specifice

identifice etapele procesului de modernizare

11.1. Managementul controlului calităţii produselor Tehnologia de control îşi îndeplineşte rolul în procesul de producţie în măsura în

care este elaborată în cadrul unui proces logic de gândire şi satisface unele principii debază.

Procesul logic de elaborare a tehnologiei de control pornind de la datele de intrareeste prezentat în Tabelul 11.1, şi are următoarele componente:

a) Datele de intrare sunt constituite din totalitatea informaţiilor referitoare la control,cuprinse în spe cificaţii, desene de execuţie şi în tehnologia de prelucrare, prezentată subformă de plan de operaţii, itinerar tehnologic, sau orice document care indică modul derealizare a produsului;

b) Algoritmul de executare a controlului - succesiunea logică de prelucrare adatelor de intrare ce se concretizează prin răspunsul la unele cerinţe (întrebări) careconstituie în acelaşi timp şi principiile (condiţiile) de bază pe care trebuie să le satisfacă înfinal tehnologia de control.

Cerinţele sunt corelate*) î ntre ele şi se succed în următoarea ordine: CE trebuie controlat ?

Obiectul controlului este definit de prescripţiile de calitate şi condiţiile tehnologice deprelucrare, conţinute în datele de intrare care pot fi: standarde, specificaţii, cote, abateridimensionale şi de formă, prescripţii de montaj, protecţii, ambalaj, inscripţionări, condiţii

contractuale etc., efectiv toate specificaţiile de care depinde calitatea produsului.

*) Notă: Operaţiunea de control, în anumite situaţii, poate fi asimilată cu inspecţia


2/21

Managementul controlului calităţii produselor

16 November 2012 Lect.univ.dr. CătălinPOPA 123© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB)

Tabel 11.1

DATE DE INTRARE PENTRU CONTROL - Specificaţia componenţei produsului;

- Documentaţia de execuţie ( desene, piese scrise ) ; - Tehnologia de prelucrare;- Specificaţiile de calitate

ALGORITM DE GÂNDIRECE se verifica - prescripţii de calitate

- caracteristici

- cote- abateri

CUM se verifica - 100%- statistic

CÂT se verifica - frecvenţă preluare - mărime eşantion

CÂND ŞI UNDE se

verifica

- la recepţie

- pe fluxul defabricaţie - la inspecţia finală - la punerea în funcţiune - in activitatea de service

CINE verifica - operator- controlor- laborator

CU CE se verifica - aparate - instrumente de măsură; - SDV-uri;- automate de control

DATE DE IEŞIRE referitoarela conformitatea produsului cu referen ţialul debaza


3/21



“CUM” trebuie efectuat controlul ? Acesta poate fi efectuat 100% (bucată cu bucată) sau prin analiza statistico-

matematică a unor eşantioane extrase din lotul de produse.

“CÂT” trebuie măsurat ? În cazul în care măsurarea se face 100%, numărul unităţilor de măsurat este egal

cu mărimea lotului care se supune controlului. Dacă se efectuează controlul statistic, numărul unităţilor de măsurat se determină în

funcţie de mărimea lotului supus controlului, conform prevederilor normativelor uzuale,care asigură un anumit grad de încredere asupra rezultatelor. Cu cât numărul produselordin eşantionul prelevat pentru control va fi mai mare cu atât va creste încrederea asupra

calităţii întregului lot dar vor creşte şi cheltuielile operaţiei de control. Acest aspect este

foarte important în cadrul controlului distructiv.

CÂND ŞI UNDE se efectuează controlul ?Controlul se efectuează pe fluxul de realizare a produsului, în anumite momente,

precis determinate în spaţiu şi timp. Astfel, se disting: controlul la recepţia produselor (materiale şi furnituri) livrate de către furnizorii

externi, loco producător sau loco beneficiar; controlul pe fluxul de fabricaţie: inter -operaţii, post proces şi la montaj; controlul final al produsului executat, la standuri de probă, simulator, pistă,

expediţie etc.; controlul la punerea în funcţiune (P.I.F.); controlul operaţiilor de service în ateliere proprii sau la beneficiar,în perioada de

garanţie sau post-garanţie. Întrucât controlul final este un supracontrol, acesta va trebui astfel organizat încât

dintr-un număr minim de probe să rezulte o orientare generală şi rapidă asupraconstrucţiei şi funcţionării conforme a unui produs. Astfel, de exemplu, pentru unreductor/cutie de viteză, indicaţii pertinente şi suficiente asupra respectării tehnologiei defabricaţie şi conformităţii cu documentaţia de execuţie, se pot obţine din măsurareazgomotului, randamentului mecanic, gradului de încălzire. În acest mod, se realizează şiun deziderat privind raportul cost / eficienţă al probelor finale.


4/21



CINE efectuează controlul ? În funcţie de când şi unde , controlul se poate efectua de către un controlor la

recepţie, de către un operator / controlor în timpul execuţiei produsului şi de către un

controlor la recepţia finală. Sunt unele situaţii în care răspunderea efectuării controlului sepoate delega fie direct operatorului, fie controlorului iar, în unele cazuri, şi cu participareabeneficiarului de produs. Analizele mecano-chimice sau încercările complexe seefectuează în laboratoarele proprii, la producător sau la alte unităţi specializate (princolaborare).

CU CE mijloace se efectuează controlul ? În funcţie de situaţiile definite până acum, precum şi de unele aspecte cum ar fi

mărimea seriei de fabricaţie, dotarea existentă, costurile de fabricaţie, posibilităţile deprocurare, fondurile de investiţii etc., se stabilesc şi mijloacele cu care se efectueazăoperaţia de control.

Caracteristicile tehnice ale mijlocului de control se stabilesc în corelaţie cu mărimeaparametrului de măsurat, precizia (rezoluţia de citire şi incertitudinea de măsurare), numărde măsurări stabilite etc. Mijloacele de măsurat pot fi instrumente şi aparate de măsurat,cu caracter universal, dispozitive verificatoare, specializate, sau dispozitive automate de

control, standuri de probă etc. Controlul poate fi activ, multidimensional şi complex automat. Controlul activ constă în verificarea unei caracteristici tehnice a unei piese, în cursul realizării acesteia, prinmăsurarea permanentă a valorii urmărite şi oprirea automată a maşinii când aceasta aajuns în limita toleranţelor prescrise în documentaţii. Controlul multidimensional asigurăverificarea simultană a mai multor caracteristici decalitate ale unui produs cu ajutorul unormijloace de măsurare, dispozitive şi aparate speciale.

Controlul automat permite verificarea 100% a procesului de fabricaţie, fărăintervenţia omului, folosind echipamente complexe, automatizate, asistate de computerecare prelucrează în permanenţă rezultatele măsurătorilor şi acţionează automat pentrureglarea utilajelor şi aducerea lor în parametrii prescrişi.

Datele de ieşire, referitoare la conformitatea produsului, se specifică în tehnologiade control, modul de prezentare grafică fiind stabilit funcţie de produs şi de uzanţaproducătorului. Tehnologia de control trebuie să prescrie operaţii de control realizabile, cueficienţă maximă şi cheltuieli minime, fapt pentru care trebuie respectate anumiteprevederi, în fazele anterioare, de către proiectant şi tehnologul de execuţie.


5/21


6/21



Datele cuprinse în fişierele evidenţelor asupra controlului calităţii se folosesc casursă de informaţie în sprijinul reacţiei inverse a acestuia. Informaţiile furnizate de controlprin compararea caracteristicilor prescrise cu cele realizate efectiv prin procesele de

producţie, constituie baza evaluării performanţelor tehnologiei aplicate precum şi a întreprinderii măsurilor necesare pentru îmbunătăţire.

11.2. Tehnologii de control În general, în realizarea industrială a produselor, se practică două sisteme de

redactare a tehnologiilor de control:

a) Documentaţia comunăpentru tehnologia de execuţie şi tehnologia de control,

sub forma itinerariilor tehnologice sau a planurilor de operaţii, în care se includ elementeletehnologiei de control. Această formă este utilizată în special în întreprinderi cu producţiede serie mică, producţie individuală sau unicate. Documentaţia este redactată succint, fiindconsultată, în special, de maiştri de producţie şi control care, în caz de necesitate, dauindicaţii suplimentare operatorului sau controlorului.

b) Documentaţia distinctă pentru tehnologia de control, formă utilizată în întreprinderile cu producţie de serie mare; operaţiile de control sunt formulate analitic, iar

documentaţia este consultată de către muncitorii executanţi, reglori, maiştri şi controlori decalitate. În cazul seriilor mici sau unicatelor, când întocmirea de tehnologii de control

dezvoltate nu se justifică, se recomandă întocmirea unei fişe tehnologice de control. Această fişă reprezintă de fapt o specificaţie complexă pentru fiecare piesă care trebuieprelucrată cuprinzând: denumirea piesei, materialul din care este confecţionată (formasemifabricatului, calitatea materialului, cantitatea), greutatea netă a piesei, operaţiuniletehnologice la care va fi supus semifabricatul cu indicarea utilajului pe care se execută,normarea timpului de execuţie, sculele şi dispozitivele de verificare folosite de lucrător.Organizarea grafică a fişei de control depinde de natura produsului, specificul întreprinderiişi complexitatea şi succesiunea operaţiilor de prelucrare.

Deoarece aceste documentaţii sunt destinate unei intervenţii directe în procesul deproducţie, trebuie să se acorde o atenţie specială modului de redactare care trebuie săcorespundă cerinţelor transmiterii eficiente a informaţiilor de la proiectant la executant, săfie accesibile atât muncitorilor care execută lucrarea, cât şi celor care le controlează.

Documentaţia întocmită pentru control/inspectie trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţii:


7/21



să fie completă: documentaţiile vor conţine toate informaţiile necesare efectuăriiunui control corect, pentru fiecare operaţie de execuţie. Normarea timpului necesar pentruefectuarea operaţiilor de control se va face conform normelor existente sau prin

cronometrarea la locul de muncă, pentru a se ţine seama efectiv de abilitatea controlorului,dotarea materială, condiţiile de mediu, timpul necesar pentru înregistrarea datelor citite şiluarea deciziei.

să nu fie supraîncărcată – documentaţiile nu vor conţine decât informaţiile strictnecesare operaţiei de control.

să poată fi citită ,,dintr -o privire’’– desenele vor fi executate cu cote îngroşate,eventual cu notare literală, însoţite de un tabel recapitulativ cu toate informaţiile cifrice

(caracteristicile de calitate, coduri etc.).să poată fi uşor înţeleasă de către executant – limbajul folosit şi desenele

executate vor ţine cont de nivelul de pregătire al celor ce le folosesc. Suntcontraproductive indicaţiile de felulconform STAS . Se vor extrage din STAS-ul respectivdatele şi prescripţiile care interesează direct operaţia de control respectivă şi se vor înscrie în documentaţia de control.

tehnologia de control începe întotdeauna cu recepţia materialelor;

dacă tehnologia de control nu dă răspuns clar şi aplicabil în condiţiile reale delucru, muncitorii, reglorii, maiştrii şi controlorii sunt obligaţi de cerinţele producţiei săadopte soluţii proprii care, de cele mai multe ori, conduc la reduceri ale calităţii fabricaţiei,necesităţi de remaniere, rebuturi, costuri suplimentare. În cazul extrem, se poate ajunge lao nepotrivire evidentă între intenţiile proiectantului şi modul real de control practicat decătre executanţi şi controlori.

Într-un sistem de management al calităţii bine organizat, activitatea de control acalităţii este supusă, la rândul ei, unui proces de supraveghere, prin care se vegheazăasupra corectitud inii metodelor practicate în ansamblul controlului. Planificarea verificăriiconcordanţei practicii de control cu prevederile din documentaţia care stă la baza acestuia,precum şi a concordanţei produsului cu specificaţiile de proiectare, oferă informaţiiutileprivind performanţele şi eficienţa economică a procesului de fabricaţie şi constituiepremise pentru continua îmbunătăţire a acestuia.

Verificarea activităţii de control al calităţii se face conform unui program, cu oanumită periodicitate astfel încât toate aspectele care necesită verificări să poată fiparcurse într-un interval de timp dat; verificările programate trebuie să fie astfel organizate încât să nu perturbe activitatea de control propriu-zisă.


8/21



Pe lângă controlul concordanţei practicii de control cu prevederile documentaţiei,verificările constituie un mijloc eficient de corectare a modificărilor introduse în tehnologiade execuţie, cu repercusiuni asupra calităţii produsului, ca urmare a redistribuirii

personalului de specialitate, introducerii de noi procese tehnologice, utilizării unor utilajenoi sau modernizării celor existente, reorganizării locurilor de muncă.

Totodată, verificările contribuie la reactivarea periodică a personalului implicat înactivitatea de control şi eliminarea influenţelor negative ale rutinei.Pentru a identificaaspectele importante ce trebuie verificate, se analizează metodele, prevederile şidocumentele activităţii de control şi se selectează activităţile care vor fi supuse inspecţieiperiodice, acordându-se atenţie atât verificării produsului, cât şi verificării metodelor decontrol.

Verificarea periodică a produsului constă în urmărirea procesului de producţie,refacerea probelor şi recontrolarea tuturor caracteristicilor, pe o mostră aleasă dintreproduse le care au fost acceptate de controlul obişnuit. Se refac cu acest prilej probelespecificate în documentaţia de control, atât pe fluxul de fabricaţie, cât şi cele finale.

Verificarea metodelor de control se face confruntându-le pe cele aplicate efectivcu cele prescrise pentru a determina dacă documentele se respectă în întregime şisistematic, dacă conţinutul lor este pe deplin înţeles şi aplicat de către tot personalul. Seapreciază totodată dacă dotarea fluxului de control cu scule şi dispozitive verif icatoareeste în conformitate cu documentaţia, aparatura este verificată metrologic şi se află înparametrii funcţionali normali.

Controlul de calitate în procesul de producţie constituie un mijloc important derealizare a obiectivelor şi performanţelor economice vizate de o organizaţie, atât prinefectul benefic asupra produselor, în situaţia în care activitatea de control este bineorganizată, cât şi prin furnizarea de informaţii managementului general, care constituiesuportul deciziei de îmbunătăţire a întregii activităţi.

Tipul de informaţii înregistrate şi raportate curent de controlul calităţii sunt: rezultatul inspecţiilor la sub-furnizori şi ale probelor efectuate de aceştia; rezultatele inspecţiilor şi probelor la recepţia produselor intrate în

întreprindere;

rezultatele inspecţiilor şi probelor efectuate pe fluxul de fabricaţie şi la recepţiafinală;

fişele de acceptare / respingere a produselor; analiza cauzelor de respingere la control;


9/21



statistica privind produsele remaniabile şi rebuturile; costurile privind remanierea, respectiv pierderile prin rebuturi;

evidenţa cauzelor care au condus la realizarea produselor cu neconformităţi

sau neconforme;măsurile de prevenire a neconformităţilor şi de îmbunătăţire a fabricaţiei; informaţii asupraloturilor de produse;date privind calitatea componentelor;

fişele de analiză a reclamaţiilor; rapoartele asupra problemelor ivite în exploatare sau depistate de sectorul

service;

soluţiile propuse pentru rezolvarea diferitelor probleme legate de calitate.

11.3. Metode şi procedee de control Metoda de control aleasă depinde de clasificarea piesei şi a caracteristicilor de

verificat.Recepţia loturilor de produse de la sub-furnizori şi recepţia finală a loturilor fabricate

se poate efectua pe următoarele căi:

control 100%;control statistic (prin eşantionare); verificarea documentelor de calitate ale loturilor de produse de la sub-furnizori, în

baza informaţiilor de calitate furnizate de către aceştia. Alegerea metodei prin care se face recepţia este în funcţie de implicaţiile defectării,

a rolului funcţional şi a garanţiilor de fabricaţie, dacă nu este prevăzut altfel. În cazurile încare beneficiarul unui produs nu are garanţii obiective asupra calităţii fabricaţiei, respectiv

furnizorul nu le poate produce, controlul se efectuează conform regulilor specifice acesteisituaţii.

Pentru controlul de recepţie a caracteristicilor critice ale produselor se poate aplicacontrolul statistico-matematic, cu condiţia ca furnizorul de componente sau desubansamblur i să aplice control final 100% şi componenţa să fie verificată funcţional 100% în cursul procesului de montaj.

Pentru ca în toate cazurile rezultatele verificărilor la furnizor şi beneficiar să fie

reproductibile, este necesar ca inspecţia să se efectueze pe acelaşi principiu de măsurare


10/21



şi ca erorile de măsurare specifice mijloacelor de control folosite de furnizor să fie mai micisau cel mult egale acelora folosite de controlul de recepţie al beneficiarului.

Rol funcţional Direct Indirect Făr ă

Garanţii defabricaţie

NU DA NU DA

Clasa defectelor:Critic

Control 100% saucontrol statistic dacă verificarea este

distructivă Major Control statistico - matematic

Minor A Verificare documentecontrol statistico - matematicMinor B

Fig. 11.1. Alegerea metodei de control de recepţie

11.3.1. Control 100%

Controlul 100% înseamnă examinarea tuturor produselor dintr -un lot, unele dupăaltele, clasarea lor în piese bune sau rele, cercetarea eventualelor defecte, stabilireaproporţiei defectelor, analiza cauzelor care le- au produs şi întreprinderea măsurilor deeliminare a acestora. Un factor esenţial în prevenirea repetării defectelor este capacitateade a determina ce s- a întâmplat şi din ce cauză. Adeseori, cauza unui defect este subtilăşi greu de pus în evidenţă. Analiza defectului se desfăşoară astfel încât să cuprindă toateaspectele cauzale care l- ar putea produce şi pe baza cărora se pot întreprinde măsurile decorectare.

Controlul 100% este costisitor şi este recomandat în cazulproduselor foartepretenţioase din domeniul nuclear, tehnologiilor spaţiale, echipamentelor militarecomplexe, sistemelor de siguranţă a circulaţiei montate pe autovehicule, domeniul aviaticetc. La toate aceste produse, producerea unei defecţiuni în funcţionare datorită unei piesesau subansamblu necontrolate poate antrena mari pagube materiale, pierderi de vieţiomeneşti, acţiuni distructive asupra mediului ambiant.

Controlul 100% se aplică fără excepţie tuturor produselor sau reperelor cu rolfuncţional, pentru parametrii specificaţi în clasa critică a defectelor.


11/21



Sunt fabricaţii la care controlul bucată cu bucată nu are sens. Este vorba deprodusele la care verificarea este distructivă (chibrituri, cartuşe de vânătoare etc.),produsele executate automa t (bile de rulmenţi, şuruburi etc.), produsele care provin din

procese continue (hârtie, ţesături, laminate, ciment) sau produse în vrac (îngrăşăminte,cărbune, minereuri). Pentru aceste produse se recurge la un control parţial, prineşantionare. Mărimea eşantionului extras dintr -un lot de produse, în vederea măsurării şiaprecierii pe baza acestei măsurări a calităţii întregului lot, este stabilită potrivit unoranalize statistico-matematice.

Datorită abaterilor inerente ale metodelor şi mijloacelor de măsurare, eficacitateaoricărei inspecţii este în mod natural de numai 50- 70% faţă de eficacitatea ideală de

100%. Din această cauză, alegerea metodei şi aparaturii de control rămâne o problemăfoarte complicată, întrucât ea depinde în mare măsură de centrarea şi/sau dispersiaprocesului tehnologic al furnizorului. Trebuie să se conteze că în fapt chiar prin control100%, nivelul calităţii acceptate (AQL-ul) rezultat pentru loturile promovate trebuie să fiemai mare decât valorile prescrise.

Datorită acestor efecte, care nu pot fi evitate, este necesar să se adopte, după caz,una din următoarele atitudini:

a) incertitudinea de măsurare a metodelor şi mijloacelor de verificare control /recepţie să fie în concordanţă cu prevederile Sistemului de Asigurare a Calităţii.Incertitudinea de măsurare este estimatorul ce caracterizează intervalul de valori în carese situează valoarea reală a unei măsurători. Incertitudinea de măsurare cuprinde îngeneral mai mulţi termeni. O parte pot fi estimaţi pe baza distribuţiei statistice a rezultatelorunei serii de măsurători şi pot fi caracterizaţi printr -o abatere medie pătraticăexperimentală. Estimarea altor termeni nu poate fi făcută decât prin intermediul unorexperienţe sau informaţii suplimentare de altă natură.

b) în procesele de montaj, acolo unde este posibil, să se folosească metode demontaj selectiv, compensând pe această cale abaterile dimensionale ale pieselor, folosindcâmpuri de toleranţe mai mari, realizând costuri de prelucrare mai reduse.

c) pentru caracteristicile cu rol funcţional direct care pot genera defecte critice, estede dorit să se folosească numai repere, subansambluri, produse, provenind din procesetehnologice prezentând garanţia realizării valorilor AQL prescrise.


12/21



11.3.2. Controlul statisticSe aplică în toate cazurile prevăzute în tabelul de alegere a metodei de control de

recepţie. Deoarece alegerea metodei de control este condiţionată de volumul lotului,

mărimea acestuia trebuie să fie cunoscută de tehnologul de control şi prevăzută încontractele dintre producător şi beneficiar. În caz contrar, este necesar ca în tehnologia decontrol aceasta mărime să fie specificată pentru fiecare caracteristică în parte iar planurilede control adaptate în funcţie de volumul lotului. O atare situaţie face însă dificilăevaluarea manoperei de control şi recepţie.

Ideal, o maşină reglată corect ar trebui să dea produse cu caracteristici identice.Măsurând o piesă din lot, în acest caz, ar fi suficient să avem o imagine clară asupra

calităţii întregului lot. În realitate această structură ideală nu se realizează, din cauzavariabilităţii fabricaţiei, ca rezultat al unui număr de factori cu influenta şi caracteristicialeatorii: materiile prime, materialele, maşinile-unelte, muncitorii, metodele de măsură,procesele tehnologice.

A preleva un eşantion de produse dintr -o fabricaţie sau lot, la întâmplare, este ooperaţiune dificilă, cu influenţe hotărâtoare asupra aprecierii validităţii întregii fabricaţii sau întregului lot.

Condiţiile de prelevare corectă se înregistrează în situaţia în care: toate produsele din lot sunt la fel de accesibile la prelevare;

se prelevează în acelaşi timp toate cantităţile de produse care vor constituieşantionul supus controlului;

prelevarea se face din tot lotul, fiind nepreferenţială, în sensul că nu se elimină-la prima vedere - produsele care par mai puţin bune;

cantităţile de produse extrase trebuie să fi independente între ele, adică să nu secondiţioneze reciproc.

Mărimea eşantionului, respectiv numărul de produse care constituie eşantionul,precum şi frecvenţa prelevării eşantioanelor dintr -o fabricaţie continuă (baloturi de stofă,bobine, laminate, produse prin laminare continuă etc.) reprezintă o problemă esenţială acontrolului statistic. Această metodă permite obţinerea unui maxim de informaţie asupracalităţii, cu un cost minim, însă în anumite condiţii de risc pentru beneficiar sau producător.

Metoda permite de asemenea să se decidă asupra refuzului sau acceptării unui lot,să se analizeze calitatea lotului şi să se ia deciziile care se impun.


13/21



Din cele de mai sus rezultă că un control al loturilor de produse bazat peeşantionare nu oferă certitudini, ci prezumpţii asupra acceptării sau refuzului lotului,existând riscul de a se lua o decizie eronată.

Riscul furnizorului constă în probabilitatea de a i se respinge, în urma verificării prineşantionare, un lot care la o verificare riguroasă de 100% ar dovedi că este corespunzătorprevederilor contractuale. Ori de câte ori va exista în lot o fracţiune defectivă acceptabilăconform prevederilor contractuale, sau chiar mai mică, furnizorul va dori să suporte un riscfoarte mic de respingere.

Riscul beneficiarului reprezintă probabilitatea de a accepta în urma verificării prineşantionare un lot care, la o verificare riguroasă 100% s-ar dovedi necorespunzător

calitativ faţă de prevederile contractuale. Ori de câte ori va exista în lot o fracţiunedefectivă cu o valoare tolerată egală sau mai mare decât prevederile contractuale,beneficiarul va dori să suporte un risc foarte mic de acceptare a loturilor.

Trebuie făcută distincţia dintre defect şi defectiv. Defectul este abaterea uneicaracteristici sau parametru în afara intervalului de valori stabilit prin documentaţie.Defectiv este exemplarul de produs def ect sau cu defecte. Fracţiunea defectivă p se poateexprima ca probabilitate a raportului dintre numărul de defective din lotD şi mărimea N alotului adică p D / N.

Pentru a înţelege mai bine tipurile de riscuri prezentate mai sus, se va analiza osituaţie concretă. Astfel, dacă dintr -un lot de 100 de produse, se prelevează 10 unităţi şilotul are în compunere 10 produse defective, calculul probabilităţilor arată că în 35% dincazuri nu se depistează nici un defectiv. Dacă în loc de 10 produse, se prelevează 30,procentul de produse în care nu se găseşte nici un defectiv se reduce la 4%.

Din acest exemplu rezultă că la un acelaşi număr de produse defective din lot, cucât creşte mărimea eşantionului prelevat, cu atât scade riscul beneficiarului de a acceptaun produs necorespunzător, respectiv creşte protecţia furnizorului împotriva respingeriiunui lot corespunzător.

Statistica matematică şi calcul probabilităţilor permit evaluarea riscurilor (alfurnizorului şi al beneficiarului) şi stabilirea unor planuri de control şi criterii de eşantionare în care valoarea unuia din riscuri sau ale ambelor să fie minimă. De aceste valori trebuiesă se ţină seama la încheierea contractelor economice şi la elaborarea documentelor deverificare a calităţii loturilor de produse.

Din dorinţa firească de a asigura o eficienţă economică a controlului, privită prinprisma reducerii costului operaţiunilor şi proceselor de control, sunt situaţii în care se


14/21



aplică aşa-numitele condiţii uşurătoare . Astfel, dacă la mai multeloturi de produseconsecutive se constată o calitate corespunzătoare, rezultanta unei stabilităţi atehnologiilor de producţie şi control se pot uşura condiţiile de control prin reducerea

numărului de produse prelevate. Dacă dimpotrivă, se constată o serie de loturi succesivede produse necorespunzătoare, se trece la un control mai sever prin majorarea număruluide produse prelevate din lot.

11.4. Criterii de alegere a metodelor de control finalObiectivul controlului final constă în garantarea calităţii loturilor livrate către

beneficiar (comerţ, altă întreprindere industrială sau altă secţie din cadrul aceleiaşi

întreprinderi).Garantarea calităţii se face pe două căi:

atestarea calităţii loturilor care la controlul final se încadrează în AQL-ul prescris;returnarea, în vederea trierii/remanierii, a loturilor respinse, astfel ca, la verificare,

acestea să se încadreze în AQL-ul prescris; Alegerea metodelor de control se face şi în această situaţie, după criteriile

prevăzute, cu menţiunea că nu se admite metoda promovărilor loturilor de produse finale

numai prin verificarea documentelor de calitate. Pentru cazul unor caracteristici aleproduselor, dacă acestea se obţin prin procedee costisitoare ori repetarea probelor estecostisitoare sau imposibilă, controlul final se poate efectua odată cu controlul procesuluipe fluxul de fabricaţie, emiţându-se documentele necesare.

În cazul în care se impune efectuarea unui control final şi acesta are un caracterdistructiv, se vor alege metode de control statistic corespunzătoare, în acord cubeneficiarul. Este de preferat, însă, să se utilizeze planurile de control de recepţie prinatribute.

Pentru situaţiile în care procesul tehnologic nu asigură valorile AQL , conformcerinţelor de calitate, dar se încadrează în limita maximă precizată, o singură operaţie detriere este suficientă pentru a realiza nivelul de calitate acceptabil.

Criterii de alegere a metodelor de control în timpul fabricaţiei Fracţiunea defectivă se poate determina prin analiza de capabilitate a fabricaţiei,

respectiv prin fişele de control statistic, folosind funcţia de repartiţie normală (Gauss). Mijloacele şi aparatura de control adoptate trebuie să corespundă ca precizie şiproductivitate pentru fiecare caz în parte.


15/21



În cazul fabricaţiei de serie mică şi unicate, datorită volumului redus al fabricaţiei,metodele statistice de control post-proces nu se pot aplica. Aplicarea controlului în procescapătă, din această cauză, o importanţă mare, dar condiţiile de aplicare a acestei metode

de control devin mai dificile şi mai puţin economice. Efectuarea de încercări în stadii depre-producţie diminuează sensibil riscurile economice, precizând în acelaşi timp condiţiilenecesare pentru încadrarea în câmpurile de toleranţă.

Evaluarea posibilităţilor de încadrare în nivelul de calitate acceptabil se poateefectua şi prin calcul, prin însumarea practică a abaterilor:

S =

în care:S - abaterea probabilă a procesului; s1 , s2 , s3 , . . . sn - diferite abateri ale procesului (de exemplu, bătaia axului

principal, neparalelismele între mişcarea piesei şi a sculei pe distanţa de prelucrat,deformaţii elastice ale sistemului maşină- unealtă - sculă - piesă, uzura sculelor în timpulprocesului etc.).

Valoarea S se compară cu câmpul de toleranţă T şi se stabilesc cu ajutoruldistribuţiei normale (Gauss), condiţiile de centraj ale procesului în câmpul de toleranţă,respectiv probabilităţile de depăşire a câmpului de toleranţă (fracţiunea defectivăprobabilă) care se confruntă cu valoarea AQL prescrisă.

11.5. Modernizarea produselorModernizarea produselor reprezintă o armă redutabilă în competiţia pentru calitate,

fiind una din cele mai eficiente metode de a răspunde operativ la cerinţele în evoluţie alepieţei. Modernizarea are în vedere îmbunătăţirea parametrilor de performanţă aiproduselor şi apropierea lor de nivelul atins pe plan mondial, simplificarea şi uşurareaexploatării. În programele de modernizare, care au aceeaşi structură şi succesiune aactivităţilor ca şi programele de realizare a unor produse noi, este necesară o abordarecare să ţină cont de necesităţile de integrare economică într -un mediu cu tendinţe deglobalizare, respectiv pentru ţara noastră de integrare în structurileUniunii Europene .

Obiectivele acestei integrări structurale sunt:

s12 + s22 + s32 + . . .+ sn2


16/21



Obiective sociale:

utilizarea forţei de muncă şi reducerea şomajului; protecţia sănătăţii populaţiei;

îmbunătăţirea calităţii vieţii; protecţia mediului înconjurător.

Primul obiectiv social, utilizarea cât mai completă a forţei de muncă şi reducereaşomajului, deşi dezirabil, este greu de realizat din cauza efectului sinergic al creşteripopulaţiei la nivel global, coroborată cu reducerea efectivă a participării oamenilor înprocesele de producţie consecutivă introducerii de noi tehnologii performante.

Obiective legate de dezvoltarea economică şi perspectivele ştiinţifice şi

tehnologice:asigurarea unei creşteri durabile; competitivitatea pe piaţă; aplicarea de noi concepte tehnologice;

dezvoltarea în perspectivă a tehnologiilor pe baza noilordescoperiri ştiinţifice.

Valori europene adăugate:

aplicarea politicilor europene privind legislaţia, reglementările,standardizarea;

reglementarea nivelului de piaţă al produselor; masa critică a producţiei.

Acţiunilemai importante privind modernizarea au în vedere:Produsele şi procesele;

Tehnologiile : folosirea de noi materiale, îmbunătăţirea semifabricatelor, stabilirea

de principii inovative privind măsurătorile şi toleranţele; Suportul pentru infrastructurile de cercetare: accesul la instalaţiile pilot

industriale, crearea unei infrastructuri metrologice puternice, crearea de Institute Naţionalepentru problemele ce privesc major itatea comunităţii naţionale, crearea şi accesul facil labazele de date;

Elementele structurale ale modernizării care pot conduce la o nouă perspectivă în realizarea produselor sunt:

dezvoltarea tehnologiilor critice, respectiv implementarea tehnologiilor bazate peconcepte inovative sau revoluţionare;


17/21



integrarea şi validarea tehnologiilor prin abordare multidisciplinară, utilizândmetodologii de integrare la o scară dorită, în vederea reducerii costului dezvoltării şiscurtării timpului de promovare pe piaţă;

creşterea eficienţei economice;reducerea impactului asupra mediului;

creşterea capacităţii de protecţie a sănătăţii utilizatorului; creşterea compatibilităţii utilizării produsului; asigurarea unei cre şteri durabile.

Dezvoltarea tehnologiilor critice ţinteşte în primul rândr e d u c e r ea c o s t u r i l o r d e

dezvoltare şi promovare pe piaţă. În acest scop se folosesc sisteme avansate de

concepţie şi proiectare: ingineria concurenţială, aplicată în mod deosebit pentru produse complexe

(automobile, nave, aeronave). Prin această metodă se creează condiţiile, folosind tehnicade calcul, ca analistul specializat in marketing, cercetătorul, proiectantul, tehnologul care întocmeşte tehnologia de fabricaţie, muncitorul care execută piesele, asamblează diferitecomponente sau subansambluri, controlul de calitate, să lucreze simultan şi în conexiunesub coordonarea unui manager de proiect. Programele de inginerie concurenţială permit

chiar testarea simulata a pieselor componente ale produsului şi modificarea operativă aunor soluţii chiar în timpul procesului de realizare a acestora.

optimizarea multidisciplinară vizând preluarea unor soluţii din alte domenii deactivitate. De exemplu, în domeniul ştiinţelor tehnice, unele soluţii au fost luate din biologie(exemplu: reţele de calcul neuronale), din comportamentul fiinţelor vii (exemplu: formelehidrodinamice ale submarinelor, preluate din studiul deplasării prin apă a delfinilor; dinzborul păsărilor pentru analiza formelor aerodinamice ale aeronavelor etc.)

realizarea de prototipuri virtuale folosind tehnologiile performanteinformaţionale. Aceste prototipuri virtuale permit analizarea şi testarea unui produs fărărealizarea lui fizică, prin simulare, reducând masiv costurile privind stabilirea soluţiilortehnice de realizare;

utilizarea sistemelor de cunoştinţe de bază dezvoltate, rezultate din accesulrelativ uşor la informaţiile stocate în memoria reţelelor informatice.

În cadrul producţiei şi controlului de calitate al producţiei, dezvoltareatehnologiilorcritice se referă la realizarea de sisteme de asamblare flexibile, introducereade procese cu cost redus şi eficienţă productivă şi economică mare, documentarea


18/21



avansată a controlului de calitate (în special prin elaborarea de proceduri minuţioase),diagnosticarea abaterilor de la calitate şi întreprinderea de măsuri oportune pentrueliminarea acestora.

Aplicarea conceptelor prezentate mai sus privind dezvoltarea tehnologiilor critice sepoate evidenţia, pentru o mai bună înţelegere, printr -un exemplu din domeniul construcţieişi exploatării navelor de transport. Astfel, prin aprofundarea studiilor de hidrodinamică şiaerodinamică (lucru valabil şi pentru autovehicule şi tramvaie) se pot stabili noi profile şisoluţii pentru reducerea rezistenţei la înaintare a părţii imersate a navelor, reducereasuprafeţelor velice, controlul mediului exterior al navei în special privind zgomotul şipierderile de energie prin valurile antrenate.

Privind structurile de rezistenţă ale navei şi materialele folosite, prin introducerea de

noi materiale compozite, ieftine, simularea comportării materialelor, realizarea unorstructuri de rezistenţă mai performante, mai eficiente şi la un preţ de cost mai scăzut, sepot obţine nave cu capacităţi de operare şi eficienţă economicămai mari.

Modernizările privind propulsia navelor pot fi abordate în domeniul creării de noiconcepte de grupuri de propulsie (propulsii cu motoare Diesel de mare putere combinatecu turbine cu gaze), creşterea puterii litrice a motoarelor prinsupraalimentare cuturbosuflante, folosirea materialelor rezistente la temperaturi înalte şi medii corozive,asistarea electronică a funcţionării motorului, asistarea funcţionării propulsiei cu tehnică decalcul, în vederea optimizării.

Se pot analiza de asemenea soluţii noi de configurare a principalelor sisteme alenavei prin studierea interacţiunii dintre corpul navei motor, linie axiala şi elice saufuncţionarea instalaţiei de propulsie în situaţii de avarie la motor.

Căile de modernizare a navelor pr ivind reducerea impactului asupra mediului sunt: a) Reducerea poluării atmosferei prin reducerea emisiunilor poluante, ca urmare a

unei mai bune adecvări a combustibililor folosiţi şi a sistemelor de combustie, prinmăsurarea şi ţinerea sub control a emisiunilor nocive ale motoarelor; funcţionareamotoarelor de propulsie în regimul nominal de turaţie prin folosirea elicelor cu pas reglabilsau utilizarea soluţiilor de antrenare a elicelor cu motor electric, în cazul propulsiei diesel-electrice.

b) Reducerea poluării sonore prin reducerea zgomotului la sursă, în special pentrumotoarele auxiliare, turbinele cu gaze, reductoarele, compresoarele instalate la bord,

controlul activ al zgomotului, reducerea radiaţiei sonore la distanţă, protecţia echipajului


19/21



împotriva zgomotului, în special împotriva oscilaţiilor de joasă frecvenţă, prin etanşarefonică a cabinelor de locuit.

În privinţacreşterii capabilităţii operaţionale şi a siguranţei în exploatare, soluţiile de

modernizare au în vedere: îmbunătăţirea managementului traficului naval, prin folosireasistemelor automate de navigaţie, sistemelor anti-coliziune, echipamentelor de poziţionareGPS.

Îmbunătăţirea mentenanţei operaţionale se poate realiza prin analize şi testenedistructive, organizarea mentena nţei sistemelor de la bordul navelor. Prevenireaaccidentelor şi supravieţuirea după accidente se face prin folosirea mijloacelor de salvare,folosirea echipamentelor de comunicaţii globale (prin satelit), evitarea coliziunilor, lupta cu

focul la bord şi găurile de apă, optimizarea interacţiunii om-

maşină.

Obiectivele integrării şi validării tehnologiilor specifice construcţiei de nave sunt, înprimul rând, reducerea costului şi a preţului structurii de rezistenţă a navei, creştereaeficienţei propulsiei şi scăderea impactului asupra mediului, creşterea autonomiei navei, îmbunătăţirea capacităţii de operare- a grupurilor de propulsie şi a motoarelor auxiliare(structuri hidraulice de generare şi distribuţie, elice cu pas reglabil, managementulconsumului de combustibil, managementul propulsiei), automatizarea proceselor de labord.

Exemplul prezentat de aplicare a conceptelor de modernizare continuă aproduselor, în cazul navelor de transport, evidenţiază cât se poate de clar complexitateaacestui proces , precum şi posibilităţile de obţinere a unor performanţe de calitatesuperioare. Este evident, de asemenea, faptul că modernizarea produselor nu esteposibilă în afara modernizării tehnologiilor de fabricaţie sau aplicării de noi tehnologii camaterializare a rezultatelor dezvoltării cercetării ştiinţifice.

Este însă necesar să fie găsite căile şi modalităţile în care noile tehnologii şiefectele lor sociale, cu tendinţa de mărire a ariei de cuprindere, să fie orientate pe direcţiiconcordante cu valorile tradiţional umane.

Diminuarea impactului negativ, la care utilizarea noilor tehnologii ar putea conduce,se poate face prin eliminarea deficienţelor legate de trecerea de la teorie la aplicaţiipractice, micşorarea influenţei gradului redus de certitudine a unor prognoze tehnologice,mai buna corelare între costurile tehnologice şi utilizările de importanţă majoră; legilefizicii, biologiei nu permit numai aplicaţii favorabile omului şi trebuie monitorizate de către

societatea civilă, intervenţia forţelor instituţionalizate de nivel guvernamental, pentru a nudirija dezvoltarea tehnologică în direcţii cu impact negativ asupra fiinţei vii sau societăţii.


20/21



Procesul de evaluare trebuie să rezolve succesiv: definirea problemelor necesare afi respectate de no ua tehnologie, criteriile şi normele limitative corespunzătoare stadiuluide dezvoltare a societăţii, identificarea cadrului instituţional în care vor fi aplicate noile

tehnologii cu opţiunile prezente şi viitoare, stabilirea etaloanelor necesare pentrumăsurarea, cu o anumită certitudine, a efectului acestora asupra societăţii.

Evaluatorii trebuie să aibă un orizont larg şi să aibă în vedere ca efortul decercetare să preceadă fazele de dezvoltare şi cercetare tehnologică, să utilizeze sistememulticriter iale, să fie sensibili la schimbarea priorităţilor pe parcurs. În cadrul procesului deevaluare trebuie avute în vedere acţiunile conducerii politice în procesul de dezvoltare,fundamentare şi implementare a politicilor de dezvoltare şi sociale, modul încare prin

politici guvernamentale, bugetare şi fiscale se sprijină introducerea unor tehnologii.

O influenţă sensibilă asupra noilor tehnologii o are elementul prospectiv, respectivanticiparea tendinţelor şi evenimentelor viitoare, precum şi a interacţiunilor dintre acestea,ca premiza pentru studierea realistă a stărilor viitoare posibile, dorite şi adecvate, aledezvoltării sociale.

Într-un sistem accesibil schimbării, dezvoltarea noilor tehnologii se face printr -oabordare sistemică ce reclamă un efort intens şi trans-disciplinar în modelarea acestora,precum şi asocierea tuturor factorilor interesaţi în procesul de identificare, prezentare şirezolvare a problemelor considerate relevante pentru programul industrial, economic şisocial.

Pe lângă considerentele enunţate mai sus, în evaluarea unor tehnologii, un factoresenţial îl constituie capacitatea acestora de a adăuga valoare proceselor. Un produs esterezultatul unui proces de fabricaţie iar un serviciu este rezultatul unui proces de prestare,ambele bazate pe procese tehnologice şi procese administrative. Orice proces este osuccesiune de activităţi interdependente şi cu valoare adăugată în care se transformăelementele de intrare în elemente de ieşire. Dacă procesul transformă anumite materiale,materii prime, componente etc. în diferite piese prelucrate, subansambluri şi ansambluri,documente, programe de fabricaţie, atunci este vorba deproces tehnologic. Dacăprocesul transformă anumite informaţii în alte informaţii având rolul de a facilita şi a asistaunul sau mai multe procese tehnologice, atunci este vorba de un proces administrativ (elaborare decizii, informare, documentare etc.). Materializarea noilor tehnologii înrealizarea de produse de calitate superioară se face prin intermediul proceselor

tehnologice şi proceselor administrative relative la producţie.


21/21


16 November 2012 Lect univ dr CătălinPOPA 142

Economia de piaţă concurenţială şi competiţia validează numai acele tehnologiicare conduc la creşterea continuă şi cât mai accentuată a valorii adăugate oferită clienţilorde produse şi servicii. Valoarea adăugată sintetizează măsura în care un produs sau

serviciu devine capabil (sau mai capabil) să realizeze o utilitate sporită pentru client,majorând valoarea de utilizare a produsului sau serviciului respectiv.

Într-o organizaţie cu un management defectuos se pot identifica şi procese fărăvaloare adăugată (inutile pentru client) sau cu valoare adăugată negativă, prin care, dindiferite motive: incompetenţă, inadecvare, ignoranţă, suficienţă etc., se reduce utilitateapentru client a produsului / serviciului procesat. Aceste activităţi consumă resurse fărăeficienţă economică.

Teste de verificareExplicaţi algoritmul arborelui de control al calităţii.Definiţi tehnica controlului 100%- exemplificaţi.Definiţi tehnica controlului statistic prin eşantionare- exemplificaţi.Explicaţi avantajele tehnicilor de modernizare.Definiţi tehnologiile critice.

quality mn - course 11

Documents