proiect didactic.pdf

Iisus iubeşte copiii

Etapele lecţiei: Desfăşurarea lecţiei

1. Momentul

organizatoric

2. Introducere

3. Anunţarea

lecţiei noi

4. Desfăşurarea

lecţiei noi

5. Fixarea

cunoştinţelor

6. Evaluarea

cunoştinţelor

noi

Salutarea

Crearea climatului necesar desfăşurării lecţiei

Rugăciune la intrare în clasă

Se afişează icoana „Mântuitorul şi pruncii”, de la care porneşte o

discuţie fnalul căreia duce la anunţarea temei.

Iisus Hristos iubeşte copiii

Lectură Într-o zi Mântuitorul Iisus Hristos, aşa cum Îi era obiceiul, Îi învăţa pe

oameni să facă numai lucruri bune. Pe cei bolnavi dintre ei El i-a

vindecat şi acum toţi îl ascultau cu drag.

Oamenii care-L iubeau şi-au adus copiii la Iisus ca să-i mângâie şi să-i

binecuvânteze.

Ucenicii Domnului i-au certat pe oameni şi le-au spus să-şi

îndepărteze copiii ca să nu-L obosească pe Iisus. Mântuitorul a văzut

ce se întâmplă şi, întristându-se, Le-a zis ucenicilor: „Lăsaţi copiii să

vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui

Dumnezeu." Iisus le-a mai spus că dacă oamenii nu vor fi la fel de

buni la suflet ca şi copiii, nu vor intra în Rai, sus, în cer, în împărăţia

lui Dumnezeu.

Plin de iubire, Iisus i-a luat în braţe pe copii, I-a binecuvântat şi I-a

mângâiat, punându-şi mâinile peste ei, apoi a plecat din acel loc.

Copiii au rămas lângă părinţii lor fericiţi că Iisus Îi iubea atât de mult.

Prin citatul biblic „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci ca

unora ca aceştia este împăraţia lui Dumnezeu”, învăţătorul adresează

întrebarea: „De ce a spus Mântuitorul să lase anume copiii să vină la

El?” Din această întrebare trebuie scoase la iveală, cu ajutorul

copiilor, a unor însuşiri care descriu un copil demn de dragostea lui

Iisus. Aceste însuşiri sunt scrise pe tablă:

- cuminte;

- blând;

- ascultător;

- blajin;

- milostiv;

- harnic;

- să-şi ajute, iubească aproapele.

Fiecare din însuşiri fiind dezvoltate, explicare prin ce fapte se lucrează

acestea.

- Care este titlul lecţiei noi studiate astăzi? ( Iisus Hristos iubeşte

copiii)

Domnul Iisus Hristos iubeşte copiii, Îi binecuvântează şi Îi ocroteşte.

Le dă sănătate şi putere să înveţe bine şi să facă fapte bune.

- Ce a spus El ucenicilor?

7. Încheierea

El a spus: „lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi” Domnul Iisus

Hristos binecuvântează pe copiii care vin la El.

- Dar unde trebuie să mergem ca să Îl găsim pe Iisus Hristos?

Să mergem la biserică să-L întâlnim pe Hristos şi să primim

binecuvântarea.

- Dar când nu suntem la biserică unde mai putem găsi sau afla

binecuvântarea Lui?

Chipul Lui Îl vedem pe icoane şi putem afla binecuvântarea Lui atunci

când facem rugăciunea de dimineaţă, seara, sau când cerem ajutorul

Lui. El este grabnic ascultător şi ajutător, mai ales, al copiilor.

De aceea pentru hărnicia voastră din timpul lecţiei vreau să vă citesc o

povestioară despre cum trebuie să fie un copil (bun şi milostiv).

Maica Domnului şi copilul milos

Fiţi buni şi miloşi

Odată un copil bun s-a rătăcit de părinţii lui. Dumnezeu însă a îngrijit

de el şi L-a trimis tocmai în calea unui om bogat. Omul cel bogat l-a

luat la sine pe copilul cel rătăcit.

Casa acelui om era aproape de sfânta biserică. Lângă casa Domnului

se afla o cruce mare, pe care era zugrăvit chipul Fecioarei Măria cu

pruncul Iisus în braţe. De multe ori, copilaşul cel rătăcit se uita la

pruncul Iisus. El credea că pe Sfânta Cruce stă un copil viu. De aceea

când primea pâine, copilul o rupea în două, se apropia de Sfânta

Cruce, îi întindea şi lui Iisus o bucăţică şi îi zicea: - Na, mititelule,

mănâncă şi tu. Doar ştiu că vei fî flămând!

Şi, Doamne, ce minune! Pruncul Iisus întindea mâna şi primea câte o

bucăţică de pâine de la copilul cel milos. Dar, de la o vreme, bogatul

băgă de seamă la ceea ce făcea copilul găsiit. El se mânie şi îl alungă

din casa sa, zicându-i:

— Acum du-te la mititelul acela, ca să-ţi dea el de mâncare, că eu nu-

ţi mai dau nimic.

Copilul cel milos a plecat din casa bogatului. E1 s-a dus lângă

biserică, s-a aşezat sub sfânta cruce, a plâns şi a zis către Iisus:

— Pruncule mic, eu sunt tare flămând... Abia mai stau pe picioare...

Dacă poţi, dă-mi ceva să mănânc! Tu ştii, că şi eu ţi-am dat ţie, când

am avut.

Şi, deodată, Maica Domnului, fiindu-i milă de copil, s-a dat jos de pe

cruce. Ea a scos de sub braţ o pâine mare, cât o roată de plug, a dat-o

băieţelului şi i-a zis:

— Na, puiule!... că cine dă, lui îşi da. Tu ai dat fiului meu, lui Iisus.

Acum eu îţi întorc darul, ca să ai ce mânca pentru multă vreme.

Copilul a luat pâinea aceea. El a mâncat din pâine vreme de şapte ani

şi tot n-a isprăvit-o.

Iată cum i-a ajutat Măria, Maica lui Iisus, pe acel copil milos.

Rugăciunea la ieşirea din clasă.

Copilăria lui Iisus

( Fuga în Egipt, Iisus la 12 ani in templu)

Etapele lecţiei: Desfăşurarea lecţiei

1. Momentul

oragnizatoric

2. Introducere

3. Anunţarea temei

noi

4. Desfăşurarea

lecţiei

Salutarea

Organizarea clasei

Rugăciunea la intrare în clasă

- Ce am învăţat noi despre naşterea lui Iisus Hristos? ( s-a născut

la Betleem).

- Cine este mama pruncului Iisus? ( Fecioara Maria).

- Ce minuni s-au întâmplat în noaptea naşterii lui Iisus? ( A

apărut o stea mare pe cer şi au coborât îngerii pe pământ).

- Cine i-au adus daruri Mântuitorului? ( Cei trei crai, magi d ela

răsărit.)

- În căutarea pruncului Iisus, cui i-au vestit naşterea

Mântuitorului cei trei magi? ( Lui Irod.)

Copilăria lui Iisus (Fuga în Egipt, Iisus la 12 ani in templu.)

Pe împăratul cel rău din Ierusalim îl chema Irod. El credea că pruncul

Iisus s-a născut pentru a-i lua lui scaunul împărătesc. De aceea şi căuta

Irod să-1 omoare pe Domnul.

Dar Irod nu-l cunoştea pe Iisus şi nici nu ştia unde să-l afle. Rău cum

era, el a poruncit să fie ucişi toţi pruncii mai mici de doi ani. Credea că

printre bieţii copilaşi o să fie tăiat cu sabia şi Pruncul sfânt. Nişte

oameni nemiloşi au ucis mulţi, mulţi copii, ca să facă pe placul lui

Irod. Dar Dumnezeu a păzit viaţa lui Iisus. El a trimis nu înger în

staulul din Vifleem. Îngerul i-a descoperit lui Iosif gândul lui Irod.

Iosif a luat pruncul şi pe Măria, mama lui, şi a fugit cu ei într-o ţară

depărtată, în Egipt.

Aşa a scăpat pruncul Iisus de mânia lui Irod. Aşa 1-a scăpat

Dumnezeu, de la moarte, pe scump Fiul Său.

După ce Irod a murit, îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif, în

Egipt, şi i-a zis: „Şcoală-te, ia Pruncul şi pe mama Sa şi mergi în

pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa pruncului".

Iosif a luat pruncul şi pe Mama Sa şi a venit în pământul lut Israel,

adică ţara Sfânta şi s-au aşezat în oraşul Nazaret.

După întoarcerea în Nazaret, Maica Domnului şi Dreptul losif Il

îngrijeau pe lisus cu dragoste şi dăruire, iar Pruncul le era supus, îi

iubea si-i asculta. Nu ieşea niciodată din vorba şi îndemnurile Maicii

Sale şi ale Dreptului losif si îi ajuta la lucrul din casă. Adeseori

petrecea în atelierul de tâmplarie al lui losif.

Fecioara Maria şi Dreptul losif se duceau mereu la sinagoga din

Nazaret, unde se rugau împreuna cu alţi oameni, iar în fiecare an, la

Paştile iudeilor, mergeau la templul cel mare din lerusalim, căci aşa le

poruncea legea lui Dumnezeu.

5. Evaluarea

cunoştinţelor

noi

6. Încheierea

Când lisus împlinise 12 ani şi a putut sa meargă şi El la templu,

Fecioara Maria şi Dreptul losif L-au luat şi pe El cu ei.

Era tocmai sărbătoarea Paştilor şi la lerusalim se adunase multă lume,

din toate părţile Tarii Sfinte.

Sfârşindu-se zilele de sărbătoare, s-au îndreptat cu toţii spre casele lor.

lisus a rămas, însa, la templu, în lerusalim, dar Mama Lui şi Dreptul

losif nu ştiau acest lucru. Ei credeau ca era pe drum împreuna cu alţi

copii, rude sau cunoscuţi. Când au aflat însa ca lipsea, s-au întors plini

de spaima la lerusalim. După trei zile de căutare, L-au găsit în templu,

stând de vorbă cu învăţaţii şi bătrânii din lerusalim. Aceştia îi puneau

întrebări, iar lisus le răspundea cu multă înţelepciune si toţi se mirau

de priceperea Lui.

Văzându-L, Maica Sfântă s-a apropiat de El şi l-a zis: Fiule, de ce ne-

ai făcut una ca asta? lată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îgrijoraţi! Iar

lisus a zis către ei: De ce Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale

Tatălui Meu trebuia să fiu? Prin aceste cuvinte, lisus spunea, de fapt,

că adevaratul Său Tată este Părintele ceresc, adică Dumnezeu, iar

biserica este casa Lui.

S-au întors apoi împreuna la Nazaret. lisus era supus şi ascultător întru

toate, sporind cu înţelepciunea, cu vârsta şi cu darul lui Dumnezeu.

Pe cine Voia Irod să ucidă?

Cine l-a scăpat pe Iisus de mâinile lui Irod?

În ce ţară i-a dus Iosif pe Fecioara Maria şi pe Prunc?

Unde s-au întors Iosif cu Feciora Maria şi cu Pruncul după moartea lui

Irod?

Unde se duceau părinţii Lui în fiecare an de Paştele iudeilor?

La ce vârstă l-au luat pe Iisus cu ei?

Unde a rămas Iisus după ce părinţii Lui au plecat acasă? Ce făcea El la

Templu?

Cum a numit Iisus Biserica?


Înmulţirea pâinilor

Etapele lecţiei Desfăşurarea lecţiei

1. Momentul

organizatoric

2. Introducere

3. Anunţarea

lecţiei noi

4. Desfăşurarea

lecţiei noi

Salutarea

Organizarea clasei

Rugăciunea la intrarea în clasă

Prin minune în sens ortodox creştin înţelegem o acţiune divină în afară

de ordinea naturală, cu putinţa de a fi cunoscută de oameni pe cale

naturală.

În viaţa şi activitatea Domnului nostru Iisus Hristos minunile ocupă un

loc de frunte. După varietatea lor în Sfintele Evanghelii sunt numite în

diverse forme: „fapte minunate” (Mt. 21,15; 24,24); „fapte puternice

supraomeneşti, divine” (Mt. 11,20); mai rar, „semne ale descoperirii

divine” (Mt. 12,38) şi foarte rar „fapte” (Mt. 11,2).

După cuprinsul lor le putem împărţi în: vindecări de boală; alungări de

demoni; învieri din morţi şi minuni asupra naturii.

În ceea ce priveşte numărul minunilor făcute de Domnul după

formulele Evanghelice generale, se ridică la multe zeci (Mt.4,23;

9,35;12,15; Mc.1,32; Le 5,17; 7,21).

Sfântul Evanghelist Matei ne vorbeşte despre 20; Sfântul Evanghelist

Marcu despre 18; Sfântul Evanghelist Luca despre 19 şi Sfântul

Evanghelist loan despre 7.

Toate, cu excepţia celui de-al doilea pescuit bogat (loan 21,6), au fost

făcute de Domnul înainte de Învierea Sa.

Înmulţirea pâinilor

Odată, Domnul nostru Iisus Hristos şi Apostolii Săi s-au retras într-un

loc pustiu, aproape de cetatea Betsaida. Aflând aceasta, mulţi oameni

care doreau să asculte învăţătura Sa au venit după El. Iisus le-a vorbit

despre împărăţia lui Dumnezeu şi i-a vindecat pe cei bolnavi. Uimiţi

de înţelepciunea şi frumuseţea cuvintelor lui Iisus, oamenii îl ascultau

cu multă atenţie.

Când s-a lăsat seara, Apostolii L-au rugat pe Iisus să-i trimită pe

oameni în satele din apropiere ca să-şi procure mâncare. Iisus însă le-a

zis: "Daţi-le voi să mănânce". Ei erau însă îngrijoraţi pentru că nu

aveau suficienţi bani ca să cumpere mâncare pentru toată lumea. Unul

dintre Apostoli I-a zis: "Este aici un băiat care are cinci pâini de orz

şi doi peşti. Dar ce sunt acestea Ia atâţia?". Domnul nostru Iisus

Hristos a cerut să-I fie aduse merindele.

Băiatul a oferit bucuros aceste alimente. Atunci Iisus a zis Apostolilor

să îndemne mulţimea de oameni să se aşeze pe iarbă. A luat apoi cele

cinci pâini şi cei doi peşti şi, privind la cer, le-a binecuvântat, le-a dat

ucenicilor, iar ei le-au împărţit oamenilor. Cei care au mâncat au fost

peste cinci mii de bărbaţi, pe lângă femei şi copii. Deşi au fost doar

cinci pâini şi doi peşti, după binecuvântare această hrană s-a înmulţit

astfel încât toţi s-au săturat. La sfârşit s-au strâns douăsprezece coşuri

5. Evaluarea

cunoştinţelor

noi

6. Încheiere

cu fărâmituri.

Domnul nostru Iisus Hristos a primit, a binecuvântat şi a înmulţit

peştii şi pâinile aduse în dar de copil, în amintirea acestei minuni,

creştinii aduc astăzi la biserică daruri oferite de natură: grâu, vin,

untdelemn şi fructe. Preotul le binecuvântează şi apoi le împarte

acestora.

Întărirea celor citite se face cu ajutorul imaginii celor trei icoane care

permit vizual memorarea cursivă şi consecutivă a minunii.

- Unde s-a desfăşurat acţiunea? (Betsaida)

- Câte persoane erau prezente acolo?( Erau peste cinci mii de

bărbaţi pe lângă femei şi copii)

- Care era motivul prezenţei lor acolo? (Doreau să asculte

învăţătura Mântuitorului şi au venit după El)

- Ce a făcut băiatul cu hrana care o avea la el? ( Băiatul le-a

oferit bucuros)

- Ce a făcut Mântuitorul cu cele 5 pâini şi 2 peşti? ( Le-a

binecuvântat, zicându-le să le împartă tuturor.)

Citiţi fragmentul prin care se arată că s-a săvârşit o minune şi nu faptă

obişnuită.

Mântuitorul le-a oferit hrană trupească celor care Îl urmau pentru a se

întări cu hrană sufletească.

Precizaţi cu ce ne hrănim noi sufletul.

Numiţi rugăciunea prin care îi cerem lui dumnezeu hrană trupească

zilnică.

Reţineţi:

- Rugaţi-vă înainte şi după masă, căci aşa puteţi aduce mulţumiri şi

slavă lui dumnezeu pentru hrana zilnică.

Învăţătură pentru suflet: Iisus Hristos poartă de grijă celor care îl

ascultă.

Rugăciune la ieşirea din clasă.

Naşterea şi intrarea în Biserică a Maicii Domnului


1. Moment organizatoric

2. Introducerea

3. Anunţare temei noi

4. Desfăşurarea lecţiei

noi

Salutarea. Organizarea clasei. Rugăciunea la intrare în clasă.

Discuţie introductivă bazată pe icoana Maicii Domnului.

Naşterea şi intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

În Ţara Sfântă, o ţară îndepărtată din părţile Răsăritului, trăiau în

vremurile de demult doi bătrâni: loachim şi soţia sa Ana. Amândoi erau

drepţi şi iubitori de Dumnezeu. Toate zilele şi le petreceau în muncă şi

rugăciune neîncetată. Dar erau foarte nefericiţi şi supăraţi pentru că

ajunseseră la bătrâneţe şi nu aveau copii. lar în vremea aceea orice

familie care nu avea copii era socotită blestemată de Dumnezeu şi

vrednică de dispreţ.

Cei doi soţi nu şi-au pierdut însă niciodată nădejdea că Dumnezeu le va

asculta rugăciunea şi le va dărui un copil. Ei ştiau că la Dumnezeu toate

sunt cu putinţă. Cu lacrimi fierbinţi şi cu multă stăruinţă se rugau în

fiecare zi, făgăduind că pruncul ce se va naşte îl vor duce la templu,

unde va sluji lui Dumnezeu.

Dumnezeu cel mult milostiv a ascultat rugăciunile celor doi bătrâni şi a

hotărât să le împlinească cererea. Din ceruri a trimis pe îngerul Gavriil,

care le-a vestit marea bucurie că Dumnezeu le va dărui o fetiţă.

După nouă luni de la această veste, casa lui loachim şi a Anei a fost

binecuvântată cu naşterea fetiţei făgăduită de înger. Rugăciunile lor de

o viaţă întreagă fuseseră acum împlinite.

Fetiţei i-au pus numele Maria, care înseamnă cea plăcută, împărăteasă

şi doamnă.

Au trecut trei ani de la naşterea Sfintei Fecioare Maria. Fetiţa sporea cu

înţelepciunea şi cu buna purtare. loachim şi Ana, părinţii ei, n-au uitat

făgăduinţa făcută că o vor închina lui Dumnezeu şi o vor duce la

templul din lerusalim să-l slujească numai Lui.

Ca să ducă la bun sfârşit această făgăduinţă, s-au sfătuit mai întâi cu

rudele lor. Au adunat apoi mai multe fetiţe curate şi nevinovate, ca să o

însoţească cu făclii aprinse şi cântări sfinte, şi aşa au pornit cu toţii spre

biserica cea mare sau templul din lerusalim.

Când au ajuns la templu, arhiereul Zaharia a luat-o în braţe şi a dus-o

în Sfânta Sfintelor, unde avea voie sa intre numai arhiereul, o data pe

an. Dumnezeu Îi descoperise că această fetiţă a fost aleasă de Făcătorul

cerului şi al pământului ca să nască de la Duhul Sfânt pe Hristos,

Mântuitorul lumii.

Apoi a binecuvântat-o şi a condus-o la casa fecioarelor de la templu.

Aici a rămas copila până la vârsta de 15 ani, îndeletnicindu-se cu

rugăciunea şi cu cântările sfinte, ajutând la curăţenia templului şi

lucrând cu mâinile sale la aleasa împodobire a lăcaşului sfânt. A învăţat

poruncile lui Dumnezeu, dovedindu-se isteaţă la minte şi foarte

iubitoare de învăţătura, încât toate celelalte fecioare o iubeau şi o

preţuiau. Cugeta neîncetat la Legea Domnului, înfrânându-se de la

5. Evaluarea cunoştinţelor

noi

6. Încheiere

orice lucru rău şi ducând o viaţă curată, închinată lui Dumnezeu.

Când a împlinit vârsta de 15 ani, fiindcă îi muriseră părinţii, a fost data

în grija bătrânului losif, un om drept si temător de Dumnezeu care îi era

şi rudenie apropiată. Împreună cu losif s-a aşezat în Nazaret, ducând şi

aici aceeaşi viaţă curată şi sfântă, în muncă şi rugăciune neîncetată

către Dumnezeu.

De reţinut:

Sărbătorile Maicii Domnului

1. Naşterea Maicii Domnului se sărbătoreşte la data de 8/21 septembrie.

2. Intrarea în Biserică a Maicii domnului, sau ducerea ei la Templu la

vârsta de trei ani spre a fi închinată lui Dumnezeu, se prăznuieşte la

data de 21 noiembrie/4 decembrie.

3. Bunavestire, pe care îngerul a adus-o Sfintei Fecioare Maria că prin

pogorârea Duhului Sfânt asupra Ei va naşte pe Fiul Celui Preaînal, se

sărbătoreşte la 25 martie/7 aprilie cu nouă luni înainte de crăciun.

4. Adormirea Maicii Domnului sau mutarea ei la cer, se sărbătoreşte la

15/28 august.

Completează:

Maica Domnului s-a născut în __________________ .

Părinţii Ei au fost ____________________ şi ___________________ .

Ei I-au promis lui Dumnezeu, că, de vor avea un copil îl vor duce

________________________ , unde va sluji Lui _________________ .

Îngerul _________________ le-a vestit marea bucurie că Dumnezeu le

va dărui o __________________ .

Fetiţei i-au pus numele _____________________ , care înseamnă

_____________________ şi ______________________ .

Fecioara Maria L-a născut pe Domnul nostru ____________________ .

Când sărbătorim naşterea Maicii Domnului?

Dar intrarea în Biserică a Maicii Domnului?


Îngerul păzitor


1. Moment

organizatoric

2. Anunţarea lecţiei


Salutarea. Organizarea clasei.

Rugăciunea la intrarea în clasă.

Îngeraşul păzitor

Ce fac îngerii în cer? De credeţi, că ei acolo ziulica întreagă nu fac

nimic alta, decât se joacă alergând încoace şi încolo, că se ascund veseli

pe sub norii cei întunecoşi, ce-i vedeţi lipiţi de cer, apoi să ştiţi, că vă

înşelaţi foarte.

Îngerii, cât sunt de mici, sunt totuşi harnici. Ei lucrează mult şi bine.

Nici măcar într-o zi nu lipsesc de la şcoală. Merg în fiecare zi câte două

ore în şcoala îngerilor.

Aici se aşează frumuşel pe nişte scăunele mici lucrate din flori. Nu fac

zgomot, nu se ceartă, nici nu se batjocoresc. Sunt atenţi şi ascultători.

Ei scriu cu condeie de aur, pe o tablă de argint şi au carţi, curate, cu

poveştile şi chipurile cele mai frumoase.

Au şi învăţător. Şi ce mai învăţător bun şi cuminte! Îl cheamă Moş

Martin. El e bătrân de tot şi ştie cum să se poarte cu îngeraşii, care vin

la şcoală. Căci învăţător se ştie Moş Martin de când e lumea şi cât a

trăit pe pământ tot învăţător a fost. Dar îi place mai mult în şcoala

îngerilor. Căci pe pământ mai afla Moş Martin şi câte un copil rău,

copii care să nu înveţe. Între îngeri nu a pomenit bătrânul una ca

aceasta. Toţi îngerii învaţă bine.

Sâmbătă după amiază îngeraşii n-au şcoală aşa cum e şi pe la noi.

Atunci Moş Martin merge cu ei la plimbare printre stele. Le arată tot

cerul, ca să nu se piardă vreun Înger când umblă singur.

Duminică nici îngeraşii na au şcoală. Atunci e ziua lor. Le este iertat să

se şi joace înaintea porţii cerului pe o livadă mare. Şi jocurile de aici le

sunt atât de plăcute îngerilor, că abia aşteaptă această sfântă zi, ca să se

joace iarăşi.

Livada, în care se joacă îngeraşii, nu este verde, cum sunt câmpiile şi

livezile de pe la noi. Ea e albastră. Vedeţi cum e cerul, când e soare

frumos şi cald. Mii şi mii de flori de argint şi de aur cresc în livada

aceea. Când e întunerec, floricelele acestea strălucesc tare de tot. Si noi

le vedem: le zicem stele.

Când îşi petrec îngerii, jucându-se pe la poarta cerului, Moş Martin,

învăţătorul, nu sta cu ei. Căci el, fiind bătrân şi obosit de atâta şcoală

câtă a făcut peste săptămână cu îngeraşii, se da puţintel la odihnă şi mai

trage cate un pui de somn. L-aţi văzut pe bunicul cum doarme?. .. Apoi

tocmai aşa doarme şi Moş Martin.

Dar sa nu credeţi că îngerii rămân singuri singurei. Acum are grijă de ei

un om şi mai bătrân decât Moş Martin. E sfântul Petru. El veghează, ca

îngeraşii să se joace fără zgomot şi ca nici unul din ei să nu cadă din

cer.

Când se întâmplă uneori, ca unul sau altul dintre îngeraşi se depărtează

prea tare de poarta cerului, atunci sfântul Petru îşi pune o cheie de aur

în gura lui bătrână şi fluieră una bună. Îngerii ştiu că asta e tot aşa, ca şi

când ar zice sfântul: ..Înapoi, puiule! Şi îndată se întorc. Căci ei sunt

ascultători din cale-afară.

Aşa îşi petrec îngeraşii vremea: mai cu şcoala, mai cu jocurile. Până

când ajung să ştie multe, multe. Atunci trebuie să facă un examen în

faţa lui Dumnezeu. Moş Martin îi adună pe toţi la un loc. Îi pune să stea

pe stele: fiecare pe câte o stea. Şi stau acolo liniştiţi, tocmai aşa cum

staţi voi în bănci. Apoi vine Dumnezeu. El are o barbă mare şi albă, o

cârjă de aur în mană şi îmbrăcăminte numai din raze luminoase, ca ale

soarelui. În jurul Lui stau numai sfinţi şi îngeraşi, Se aşează şi El

deasupra soarelui, Acolo e scaunul Lui.

Apoi începe examenul. Moş Martin îl întreabă pe fiecare îngeraş câte

ceva. Pe unul să citească o poveste frumoasă, pe altul să spună o poezie

minunată, pe altul să scrie ceva cu creionul cel de aur. Şi toţi îngeraşii

ştiu răspunsurile. Unul mai bine şi mai frumos decât celălalt. La urmă

Dumnezeu îi adună pe toţi în jurul Său şi le zice:

„Dragii mei îngeraşi. Văd că aţi învăţat lucruri multe şi frumoase. Dar

de-acum aţi isprăvit cu şcoala. Sunteţi mai mărişori şi o să vă dau

altceva de lucru. Luaţi-vă rămas bun de la Moş Martin şi veniţi după

mine".

Îngeraşii se închină în faţa bunului bătrân, îi mulţumesc de învăţătură şi

o pornesc într-o fugă după Dumnezeu. De-acum ei stau sub ascultarea

lui Dumnezeu, iar Moş Martin se întoarce la şcoala îngerilor, ca să-i

înveţe şi pe alţii.

După ce mai umblă Dumnezeu cu îngeraşii ba printre stele, ba pe

deasupra norilor, într-un târziu se opreşte. Îşi potriveşte barba cea lungă

în toiagul Său de aur, întinde mâna dreaptă şi degetul arătător intr-o

parte şi zice:

— Vedeţi ceva acolo jos?

— Da, Doamne. E pământul, răspund îngeraşii.

— Cine stă în casele acelea de pe pământ?

— Acolo stau oameni si copii.

— Ei, apoi ştiam eu ca le-aţi învăţat şi astea toate în şcoala lui Moş

Martin. Acum veţi coborî cu toţii pe pământ, Veţi colinda din casă în

casă după copilaşi. Unde aflaţi vre-unul, vă opriţi şi aveţi grijă de el.

Aţi priceput?

— Am priceput, Doamne, răspund toţi îngeraşii.

Şi, după ce trec toţi pe dinaintea lui Dumnezeu de-i săruta sfânta Lui

mâna, apoi îşi întind frumuşel aripioarele lor albe şi sbrr! coboară pe

pământ. Se apropie de o fereastra, o şterg cu mânuţa, ca să se vadă în

casă şi apoi privesc, pe rând, la copilaşi. Pe îngeri nu-i vede nimeni,

nimeni din oamenii de pe pământ. Numai ei văd tot ce se întâmplă prin

casele oamenilor.

De este în casa aceea un copil, care să nu asculte de părinţi, să fie rău şi

certăreţ, nici un îngeraş nu intră în casă, ci pleacă tot mai departe. De

află acolo, la vecini, un copil bun şi ascultător, un îngeraş se opreşte şi

intră în casă. Ceilalţi pleacă pe la alţi copii.

Ei, să auziţi acum câtă grijă poartă îngeraşul de copilul bun.

4. Evaluarea

cunoştinţelor noi

Când se duce soarele la culcare, atunci şi copilul face la fel. Îngeraşul

nu-l părăseşte, „Fă-ţi rugăciunea, copile!" - îi zice el. Şi copilul îşi

împreună frumuşel mânuţele, apoi se roagă. Peste noapte, când doarme

copilul, îngerul stă cu aripile întinse la căpătâiul patului. Când se

apropie un vis urât el îşi întinde mânuţa şi-l alungă în altă parte.

Dimineaţa, când se deşteaptă soarele de după dealul de colea, îngeraşul

îşi întinde mâna peste faţa copilaşului si-i zice: „Drag copil, scoală-te,

spală-te, fa-ţi rugăciunea şi grăbeşte-te. Peste puţin e ora opt şi trebuie

să fii la şcoală. Cartea te aşteaptă". Copilul aşa face.

Dar îngerul nu se desparte nici la şcoală de copilul cel cuminte. Stă în

bancă, lângă el, şi îl ajută să înveţe lucruri multe şi frumoase. În pauză,

la joc, copilul bun e şi acum în grija îngerului. Joacă-te frumos! Nu lovi

în ceilalţi copii! Aleargă numai încet, ca să nu cazi să te loveşti” — îi

şopteşte el mereu, mereu.

Pe drum, spre casă, când copilaşul întâlneşte un bătrân neputincios,

îngeraşul îi spune: ,,Ajută-i moşului să se ridice din drum. Dă-i bietului

bătrân o coajă de pâine, care ţi-a rămas nemâncată". Şi copilul bun

întinde mâna moşului, îl ajută şi îl hrăneşte cu bucăţica de pâine. „Să fii

sănătos, copile. Să creşti mare. Sa aibă Dumnezeu grijă de tine" — îi

zice moşul. Şi îngerul se bucură de fapta bună a copilaşului pe care îl

păzeşte neîncetat.

lata-i la marginea pârâului din satul nostru. Copilul se apropie de mal.

„Nu te apropia prea tare. Ai putea să cazi în apă şi să te îneci. Cât de

mult ar plânge mama după tine" — îi şopteşte şi acum îngerul. Şi

copilul bun ascultă.

Ce-ar face îngerul dacă n-ar asculta copilul sfatul lui? O, apoi ce să

facă? Ar plânge, plânge şi iar plânge. Îşi şterge ochii cu dosul mâinii,

îşi deschide aripioarele şi zboară, în cer, la Dumnezeu. „Copilaşul meu

n-ascultă. El ascultă numai de îngerul cel rău", îi spune el lui

Dumnezeu. „Apoi atunci nici eu n-am să-l ajut să crească mare şi

cuminte. Rămâne mic şi rău", răspunde bunul Dumnezeu. Şi îngerul cel

bun îşi caută alt copilaş, pe care să-l păzească mai departe.

Şi-aşa, cum vă spusei. Îngerii au grijă peste tot de copiii buni. Îi

însoţesc, îi sfătuiesc şi-i cresc. Acesta este lucrul sfinţilor îngeri.

Unde locuiesc îngerii?

Ce fac ei în cer?

Cum se poartă îngerii în şcoala lor?

Cum se poartă la joc?

Unde îi trimite Dumnezeu după ce isprăvesc şcoala? De ce?

La ce copii se opresc?

Când are grijă îngerul de copilul bun?

Cum îngrijeşte el noaptea de copil? Dar la şcoală? La joc? Şi pe drum

către casă?

Ce face îngerul bun dacă nu ascultă copilul? Cine se mai supără pe

copil?

Cine vine în locul îngerului bun?

De ce îi apără el pe toţi copii buni?Cum se va mai numi acest înger

bun, dacă îl păzeşte pe copil în tot locul şi îl apără de tot ce-i rău?

5. Temă

6. Încheierea

De memorat:

RUGĂCIUNE CĂTRE ÎNGERUL PĂZITOR

Înger, îngeraşul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu,

Totdeauna fii cu mine,

Şi mă-nvaţă să fac bine.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare,

Eu sunt slab, tu fă-mă tare,

În tot locul mă-nsoţeşte

Şi de rele mă fereşte.

De reţinut:

Fiecare copil îşi are îngerul său păzitor, care îl apără de toate relele.

Rugăciune la ieşirea din clasă.

Îngerii



2. Anunţarea temei noi


noi


noi


Rugăciune la intrarea în clasă.

Îngerii

Dumnezeu este veşnic şi atotputernic, fără de început şi fără de sfârşit.

El singur nu a fost făcut de nimeni şi există dintotdeauna.

Înainte de a fi soarele, luna şi stelele, pământul şi lumea întreagă,

Dumnezeu a făcut, mai întâi, pe îngeri.

Îngerii sunt duhuri, adică fiinţe spirituale fără de trupuri materiale.

Numărul lor este nespus de mare. Dumnezeu, Părintele şi Creatorul lor,

i-a împărţit în cete: între acestea, la loc de frunte, sunt heruvimii şi

serafimii.

La început toţi îngerii au fost buni, strălucind de frumuseţe şi

înţelepciune. Trăiau împreună în cerurile preaînalte şi sfinte bucurându-

se de prezenţa şi vederea lui Dumnezeu pe care Îl slăveau neîncetat prin

cântări de laudă.

Dar, după o anumită vreme, invidia şi mândria au început să

încolţească în unii dintre îngeri. Împreuna cu Lucifer, căpetenia lor, cel

mai frumos, mai strălucitor şi mai înzestrat dintre ei, s-au răzvrătit

împotriva Ziditorului lor şi n-au mai vrut să-L asculte şi să-I fie supuşi.

Voiau să fie şi ei asemenea Lui.

Întrucât, prin voia lor liberă, s-au împotrivit Creatorului lor şi s-au rupt

de El, din îngeri buni au devenit îngeri răi, duhuri necurate sau diavoli.

Chipurile lor frumoase şi strălucitoare s-au făcut urâte şi întunecate.

Din cerurile sfinte au căzut în iadul cel înfricoşător şi plin de chinuri.

După căderea lui Lucifer şi a îngerilor lui, îngerii buni au rămas

slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu. Prin ei, Dumnezeu a venit în

ajutorul oamenilor în diferite împrejurări şi şi-a vestit

voia Sa în lume. De aceea cuvântul înger înseamnă vestitor. Între

mulţimile de îngeri buni, la loc de frunte se afla Sfinţii Arhangheli

Mihail şi Gavriil.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil,

împreună cu toate cetele îngereşti, în fiecare an la 8/21 noiembrie.

ÎNTREBĂRI:

1. Pe cine a făcut Dumnezeu mai întâi?

2. Cine sunt îngerii şi cum au fost ei la început?

3. Cum au apărut îngerii rai sau diavolii?

4. Ce fac îngerii buni şi cum slujesc ei lui Dumnezeu?

5. Ce fac îngerii răi?

6. Cum se roagă creştinul îngerului păzitor?

7. Când cinstesc creştinii ortodocşi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi

Gavriil şi toate cetele îngereşti?

5. Încheierea

Lectură:

Îngerul Rafael

În Israel trăia un om credincios şi milostiv, cu numele Tobit. Printr-o

întâmplare nefericită, Tobit si-a pierdut vederea şi, rămânând orb, avea

ca mângâiere a vieţii lui pe fiul său Tobie. Acesta, ascultând de sfatul

tatălui său, a plecat spre o cetate îndepărtată ce se numea Raghes.

Acolo trăia Gabael, un vechi prieten al lui Tobit, care îi datora acestuia

zece talanţi ce-i primise cu mult timp înainte spre păstrare.

În drumul său, Tobie trebuia să treacă pe lângă muntele Ecbatana, unde

locuia o fecioară cu numele Sara. Aceastp fecioară era din acelaşi

neam, din aceeaşi seminţie cu Tobit. Ea era nefericită pentru că de

şapte ori o ceruseră în căsătorie şapte tineri frumoşi, dar un diavol ce se

numea Asmodeu i-a omorât pe fiecare dintre ei imediat după nuntă.

Pentru rugăciunile ei, Dumnezeu i-a trimis în ajutor un înger bun cu

numele Rafael, ca să o scape de răutatea lui Asmodeu.

Ştiind drumul ce-l avea Tobie de făcut, îngerul Rafael s-a prefăcut într-

un călător oarecare şi s-a oferit să-l conducă până în cetatea Raghes pe

calea pe care - spunea el — o cunoştea bine. Împreună au ajuns la râul

Tigru.

În timp ce Tobie se spăla pe picioare, iată, un peşte mare a ieşit din apă,

vrând să-l înghită. Speriat, Tobie a strigat după ajutor către tovarăşul

său de drum. Îngerul Rafael i-a spus: ,,Apucă-l de ureche şi-l trage pe el

la tine". Tobie a făcut întocmai. Îngerul i-a mai spus: ,,Prinde peştele şi,

spintecând pântecele lui, să-i iei rărunchii, inima şi fierea şi să le

păstrezi pe ele".

Tânărul 1-a întrebat: ,,La ce trebuinţă folosesc acestea?" Iar îngerul i-a

zis: ,,Cu rărunchii şi cu inima, cădind şi afumând, vei goni diavolii, iar

cu fierea vei vindeca ochii tatălui tău.

Continuându-ţi drumul, cei doi au ajuns în acel munte, la casa fecioarei

Sara. Aici, Tobie s-a bucurat de vederea frumoasei fecioare. Aflându-i

povestea, a pus pe cărbuni aprinşi inima peştelui prins la râu, gonind

astfel în pustie pe diavolul Asmodeu.

Luandu-şi talanţii de la prietenul tatălui său, Tobie, împreună cu Sara,

s-a întors la casa bătrânului Tobit. Aici Tobie a uns ochii tatălui său cu

fierea peştelui prins la râul Tigru şi, după cuvântul îngerului Rafael,

Tobit şi-a recăpătat vederea. După ce le-a descoperit ca e înger trimis

de Dumnezeu pentru rugăciunile Sarei spre a le fi de ajutor, Rafael s-a

făcut nevăzut, iar ei au trăit mulţi ani fericiţi. ca soţ şi soţie, lăudând pe

Dumnezeu pentru binefacerile primite.

Rugăciune la ieşirea din clasă

Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi





noi



Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi

Un om avea mai mulţi copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se

certau între ei, purtându-se cu răutate. Azi aşa, mâine aşa ... într-un

cuvânt, între fiii săi era mereu neînţelegere. Mare durere îi pricinuiau

tatălui, care ar fi vrut să-i vadă trăind în pace şi înţelegere.

Vreţi să vă spun cine sunt fraţii aceştia atât de cruzi unii cu ceilalţi?

Suntem noi, oamenii. Nu suntem noi, toţi oamenii, fiii aceluiaşi tată,

Dumnezeu? Ne înţelegem noi, unii cu ceilalţi? Ne iubim aproapele aşa

cum ar trebui să o facem? Nu-l doare pe Dumnezeu când vede că între

oameni e atâta neînţelegere, minciuni, hoţii, războaie, păcate de tot

felul?

De ce ne-a făcut Dumnezeu? Ne-a făcut pentru a ne iubi unii pe alţii,

pentru ca fiecare să poarte grija celuilalt. Şi pentru fiecare bun creştin,

pentru fiecare om care trăieşte fără păcate, în dragoste şi înţelegere cu

cei de alături, Dumnezeu se bucură, la fel cum se bucură un tată pentru

copiii lui.

Iubindu-ne unii pe alţii, căutând binele celorlalţi mai mult decât pe al

nostru, devenim mai buni şi mai înţelepţi. Doar aşa ne apropiem, cu

fiecare clipă, de Dumnezeu, de dragostea şi bunătatea Lui.

Cine este tatăl copiilor? (Dumnezeu)

Cine sunt copii? (noi suntem)

De ce Dumnezeu era supărat? (din cauza purtării urâte faţă de semeni)

Cum ar trebui să ne purtăm unii faţă de alţii? (cu respect, stimă,

dragoste…, creştineşte)

Acum se citeşte întâmplarea despre cum ar trebui să ne respectăm,

purtăm unii cu alţii.

CULMEA IERTĂRII

Doi vecini, unul bun şi altul rău, nu prea aveau pace între ei. Cel bun îşi

vedea de treaba lui, cel rău găsea pricină de ceartă din orice ocazie.

Bătea copiii celui bun, îi alunga vitele de pe hotar, batjocorea soţia şi

arunca cu pietre după câine.

Sătul de răutate, vecinul bun s-a dus la preotul satului şi s-a plâns de

necazurile făcute de vecinul rău şi i-a zis:

- Vai, părinte, nu mai pot trăi din cauza vecinului! Ce să fac? M-am

săturat...

- Dragă, eu îţi dau un sfat din Sfânta Scriptură: întoarce-i răul cu bine!

Sântul Apostol Pavel zice: „Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de

mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea;

- Acela nu vine la mine să-i dau mâncare! N-am unde să-l găsesc

însetat...

- Dacă nu poţi face aceste fapte, găseşte altele asemenea.

- Am să ţin minte vorba sfinţiei tale. Găsesc eu ceva bun de făcut! în

viaţă apar ocazii...

- Celui rău, satana îi încurcă calea cu ispite. Celui bun îi scoate

Dumnezeu în cale fapta bună pentru săvârşirea ei.

Vecinul bun a plecat de la părintele cu gândul la aceste vorbe. Se ruga:

„Scoate-mi, Doamne, rânduială de faptă bună".Dumnezeu a împlinit

această rugăciune.

Aceşti vecini locuiau pe o vale de munte, într-o parte a coastei era o

cărare, care ducea de-a dreptul pe deasupra unei stânci înaltă de vreo

douăzeci de metri. Deasupra stâncii, cineva a lărgit cărarea pentru

trecerea dintr-o parte în alta a coastei.

Cum vecinul cel rău venea de la o petrecere, diavolul - ca să-i ducă

sufletul în iad - a rânduit ispită pentru omul îmbătat. L-a adormit chiar

pe cărare, deasupra stâncii ce forma o prăpastie! Şi omul dormea dus...

Dumnezeu - biruitorul satanei - a rânduit în ziua şi în locul acela

săvârşire de faptă bună după sfatul părintelui şi după rugăciunea celui

ce dorea aşa ceva:

Chiar atunci, a trecut pe cărarea aceea vecinul bun, a văzut adormit pe

vecinul rău chiar deasupra prăpastiei şi s-a gândit: „Dacă îl împing

numai cu un pas, am scăpat de un om rău! Nimeni nu vede; nimeni nu

ştie...

Dar gândul rău a fost biruit de gândul bun: „Am să-l trezesc, să-l iau de

braţ şi să-l duc la casa lui. În felul acesta - cum a zis părintele -

răsplătesc răul cu bine, vărs cărbuni aprinşi pe capul lui în mustrare de

cuget. S-a aplecat asupra lui şi i-a zis:

- Vecine, vecine, ce faci aici?

- Stau! Ce bine am dormit!

- Hai, scoală-te! Ai grijă să nu cazi în prăpastie... Vecinul bun a prins

de braţ pe vecinul rău şi i-a zis:

- Mergi pe partea de din sus a potecii. Sprijineşte-te de mine! Să nu

cazi...

- Mă ţin de dumneata!

- Hai, să te duc acasă!

Ajunşi acasă au intrat în curte şi în locuinţă. Femeia lui 1-a aşezat pe

pat, să-şi limpezească tulburarea capului şi a adormit...

A doua zi, aflând de cazul întâmplat s-a dus la vecin şi 1-a îmbrăţişat

cu recunoştinţă de salvarea de la moarte. I-a zis:

- îmi pare rău că m-am purtat urât cu dumneata! Eu - cu o rostogolire

din somn - puteam fi mort! Dumneata mi-ai ferit viaţa de moarte...

- Era datoria mea de salvare! Cum puteam să te las adormit chiar în

locul acelei primejdii? îmi pare bine...

- Şi mie îmi pare bine. Am fost un om rău cu dumneata. Fă bine şi iartă

răutatea mea cu care te-am necăjit mereu! lartă-mă...

- Dumnezeu să ne ierte!

- Îţi mulţumesc de faptă bună!

- Laudă lui Dumnezeu!


noi

5. Încheierea

Părintele şi-a urcat parohianul pe culmea iertării.

După cele citite, cum credeţi, de ce vecinul bun a ales a doua soluţie, ca

să-l ajute? (pentru că era fapta bună)

Dar putea să se răzbune, de ce nu a făcut-o? (pentru că făcea o faptă

rea)

Deci ce faptă trebuie să facă un creştin? (fapta cea bună)

De ce? (pentru că făcând bine eşti răsplătit cu bine, iar răul este învins)

Cum trebuie să ne purtăm unii ci alţii? (cu respect şi dragoste)

Trebuie să ne ferim de faptele rele, invidie, ură şi răutate.

Memoraţi:

Dumnezeu ne iubeşte pe toţi.

„Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit eu”


Samarineanul milostiv



2. Introducere



noi



Ştiaţi voi oare că în ţara noastră ca şi în toată lumea sunt:

- oameni foarte bogaţi

- oameni care muncesc şi se întreţin din rodul muncii

- dar sunt oameni care nu-şi permit strictul necesar

- mai sunt oameni care nu se pot descurca deloc

Ce fac ei ca să se descurce?

Nu toţi, dar unii din ei, care sunt la punctul critic de existenţă? (cerşesc)

De la cine primesc săracii aceştia ajutorul cerut? Primesc de la toţi

trecătorii? (Numai de la cei miloşi). Ce simt, bieţii neputincioşi, în

sufletul lor, când primesc un ajutor cât de neînsemnat? Cine se mai

bucură, când află de fapta cea bună a omului milos? (Şi Dumnezeu se

bucură). De ce? (Pentru că milostenia este o faptă plăcută înaintea Lui).

Se vede că numai aşa poate fi.

Căci altfel n-ar fi spus Mântuitorul Iisus Hristos istorioara

„Samarineanului milostiv”, pe care o voi citi chiar acum

Un om cobora pe drumul care duce de la Ierusalim la Ierihon. El

trebuia sa treacă printr-un ţinut stâncos şi pustiu. Ţinutul acela era

mereu cercetat de hoţi. Deodată, în faţa drumeţului au ieşit nişte tâlhari.

Ei l-au bătut rău, l-au jefuit de ce avea la sine şl l-au aruncat în praful

drumului. Apoi s-au dus, lăsându-l aproape mort.

Peste puţin, a trecut pe acolo un preot evreiesc. Preotul era de un neam

cu omul căzut între tâlhari. Cu toate acestea, el nu 1-a ajutat, ci şl-a

văzut de drum. A trecut apoi un levit, adică un evreu de neam preoţesc.

Şt acela-era de o lege şi de un neam cu rănitul. Levitul l-a văzut pe

nenorocit, dar nu l s-a făcut milă de el, ci a trecut pe alăturea.

Târziu de tot a trecut şi un Samarinean, Acela nu era nici de o lege, nici

de un neam cu cel căzut între tâlhari. Cu toate acestea, el s-a oprit, căci

i s-a făcut milă de bietul nenorocit. Samarineanul s-a aplecat asupra

rănitului, l-a legat rănile şi a turnat pe ele vin şi untdelemn. Apoi l-a

ridicat cu greu şi l-a pus pe asinul său. Din locul nenorocirii,

Samarineanul la dus, pe rănit, la o casă de odihnă şi a purtat, multă

vreme, grijă de el. Apoi, înainte de a pleca mai departe, a scos doi

dinari, i-a dat gazdei şt i-a zis: „Ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, eu,

când mă voi întoarce, îţi voi da înapoi".


noi

5. Încheierea

După aceste cuvinte, Iisus l-a întrebat pe omul legii: „Care din aceşti

trei ţi se pare că a fost aproapele celui ce a fost căzut între tâlhari"?

„Cel care a avut milă de el", a răspuns omul acela.

„Du-te şi fă şi tu la fel", i-a mai zis atunci Iisus.

- De ce neam erau omul căzut între tâlhari, preotul ţi levitul? (evreiesc)

- Deci preotul şi levitul trebuiau să-l ajute?

- Cu toate acestea cine l-a ajutat? (un străin)

- Dar era de alt neam, de ce l-a ajutat? (a văzut în el aproapele său)

- Ce trebuie să învăţăm noi din purtarea samarineanului? (să ne iubim

aproapele ca pe noi înşine)

De reţinut:

Orice om, de orice neam şi lege ar fi el, este aproapele nostru şi se cade

să-l ajutăm în vreme de necaz.

Rugăciunea la ieşirea din clasă

Cele zece porunci cl. a III-a

Etapele lecţiei Desfăşurarea lecţie


2. Introducere



noi



Lectură introductivă

Satul fără reguli

după Daniel Ciobanii

Se spune că, odată, într-un mic orăşel, lumea s-a săturat să tot respecte

regulile de comportare civilizată: acasă, la serviciu, la şcoală, pe stradă.

Peste tot reguli... Atunci s-au decis să nu le mai respecte.

Astfel, şcoala s-a golit pentru că aproape toţi copiii au rămas la joacă.

Tinerii au deschis la maximum casetofoanele şi le-au lăsat să

funcţioneze zi şi noapte.

Elena aprins-o pe vecina sa în cameră, chiar atunci când îi fura păpuşa.

Pentru că nu mai erau reguli n-a putut s-o oprească.

Marian i-a spus tatălui său că a fost la şcoală, dar minţea ... Tatăl nu l-a

putut pedepsi...

Maşinile claxonau pe stradă fără rost; la telefonul poliţiei nimeni nu

mai răspundea... Nu mai era nevoie de poliţie.

După câteva zile, clopotele bisericii au început să sune foarte tare.

De ce credeţi s-a bătut clopotele bisericii şi nu alarma poliţiei, a

pompierilor sau cea a salvării? (fărădelegea a afectat moralul,

spiritualul fiecăruia)

De ce s-a adunat lumea? (lumea s-a adunat în grabă şi a cerut

reintroducerea regulilor)

Astăzi vom analiza de ce are omul nevoie de reguli şi vom afla de unde

apar primele reguli sau mai bine zis porunci

Încă de la începutul facerii lumii Dumnezeu i-a călăuzit pe oameni spre

înfăptuirea binelui şi ocolirea răului.

Dorind să salveze întreaga omenire, Dumnezeu a dat acesteia porunci,

prin aleşii Săi. Astfel, după ieşirea poporului evreu din Egipt, în drumul

spre Canaan, unul dintre aleşii Săi, şi anume Moise, a primit zece

porunci de la Dumnezeu.

Acestea au fost scrise de Dumnezeu pe două table de piatră, numite

„Tablele Legii". Dumnezeu 1-a chemat pe Moise pe Muntele Sinai şi i

le-a dat, ca să le ducă poporului Său, pentru a-i cunoaşte voia Sa. În

acest mod Dumnezeu a transmis oamenilor cum trebuie să se comporte


noi

6. Încheierea

în viaţă, astfel încât să fie plăcuţi Lui.

„Tablele Legii" erau păstrate de evrei cu mare sfinţenie într-o ladă

dreptunghiulară, confecţionată din lemn de salcâm şi din aur, numită

Chivotul Legii.

Primele patru porunci precizează datoriile oamenilor faţă de

Dumnezeu. Următoarele şase porunci arată datoriile şi modul corect de

comportare faţă de semeni.

Deşi au trecut aproximativ 3500 de ani de atunci, aceste zece porunci

au rămas drept reguli de urmat pentru toţi oamenii, din toate timpurile

şi din toate locurile. Ele sunt obligatorii pentru orice om care doreşte să

fie plăcut lui Dumnezeu şi să ajungă în împărăţia Sa cerească.

CELE ZECE PORUNCI 1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini sau să

slujeşti lor,

3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului Tău în deşert.

4. Adu-ti aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea.

5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ti fie ţie şi să trăieşti ani

mulţi pe pământ.

6. Să nu ucizi.

7. Să nu fii desfrânat.

8. Sa nu furi.

9. Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.

10. Să nu pofteşti nimic din ceea ce este al aproapelui tău.

De ce dumnezeu a dat oamenilor porunci? (pentru înfăptuirea binelui şi

ocolirea răului)

Prin cine le-a transmis Dumnezeu? (prin aleşii săi, unul dintre ei fiind

Moise)

Care sunt urmările respectării/nerespectării poruncilor de către oameni?

(…)

Se citesc cele zece porunci clasificate în:

1-4 datoriile oamenilor faţă de Dumnezeu

5-10 datoriile oamenilor faţă de semeni

Rugăciune la ieşirea din clasă

Cele zece porunci cl. a IV-a

Etapele lecţiei Desfăşurarea lecţiei 1. Moment organizatoric

2. Introducere



noi



Discuţie bazată pe dialog.

Întrebări-răspunsuri despre necesitatea respectării unor reguli ţi

urmările nerespectării acestora.

Evaluarea cunoştinţelor anterioare.

Clasificarea acestora.

Cele zece porunci. Decalogul.

Pentru ai ajuta pe oameni sa deosebească binele de rău, Dumnezeu le-a

dat prin Moise şi prorocii săi anumite porunci, arătându-le ce trebuie să

facă şi de ce trebuie să se ferească.

Poruncile acestea date din vechime vor rămâne valabile pentru toţi

oamenii până la sfârşitul lumii. Cele zece porunci sunt cunoscute şi cu

numele Decalogul. Decalogul reprezintă pentru creştini o veche şi

preţioasă comoară de învăţături morale, a fost pentru poporul lui

Dumnezeu călăuză spre Hristos.

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afara de

Mine.

2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a vreunui lucru,

să nu te închini lor nici să le slujeşti.

3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.

4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.

Primele patru porunci ale, Decalogului ne precizează cum trebuie să-L

cinstim pe Dumnezeu.

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de

Mine.

Porunca aceasta ne arată că există un singur Dumnezeu. Acesta este

Creatorul lumii. Numai pe El trebuie să-L cinstim. Cinstirea lui

Dumnezeu se face prin credinţă, ascultare şi iubire.

2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a vreunui lucru,

să nu te închini lor, nici să le slujeşti.

Prin această poruncă este întărită cinstirea Dumnezeului cel adevărat.

Este oprită închinarea la idoli, în vechime, unii oameni care nu îl

cunoşteau pe Dumnezeu se închinau la soare, la lună, la stele, la munţi

sau la animale. Alţii îşi închipuiau dumnezei cărora le ridicau statui pe

care le cinsteau. Credeau că aceste statui sunt cu adevărat dumnezeii lor

salvatori.

Creştinii îşi arată credinţa şi dragostea lor faţă de Dumnezeu şi prin

cinstirea icoanelor. Dar icoanele nu sunt idoli, pentru că nu reprezintă

imagini false, ci persoane sfinte care au trăit pe pământ alături de

oameni. Prin urmare, creştinii nu cinstesc lemnul icoanei, ci persoanele

sfinte înfăţişate pe acestea.

3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.

Porunca ne îndeamnă la folosirea cuviincioasă a numelui lui

Dumnezeu. De aceea, înjurătura, blestemul, încălcarea unui legământ

făcut faţă de Dumnezeu, necinstirea lucrurilor sfinte sunt păcate mari.

Numele lui Dumnezeu nu trebuie batjocorit.

4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.

Porunca ne spune că ziua de odihnă săptămânală trebuie dedicată lui.

Dumnezeu. Şi, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în zi de

duminică, iar Duhul Sfânt S-a coborât peste Apostoli tot duminică,

această zi a devenit pentru creştini ziua de cinstire a lui Dumnezeu.

Prin împlinirea acestor patru porunci creştinii îşi arătă dragostea şi

recunoştinţa faţă de Dumnezeu.

5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.

6. Să nu ucizi.


8. Să nu furi.

9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

10. Să nu doreşti nimic din câte are aproapele tău.

Partea a doua a Decalogului se referă la datoriile pe care le avem faţă

de aproapele nostru.

5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.

Suntem datori să ne cinstim părinţii care, prin darul lui Dumnezeu, ne-

au adus pe lume şi ne poartă de grijă. Dumnezeu îi binecuvântează pe

cei care îşi cinstesc părinţii.

6 Să nu ucizi.

Datoria noastră este să iubim şi să ocrotim viaţa, darul cel mai de preţ

pe care ni 1-a dat Dumnezeu. Nu avem dreptul să luăm viaţa nimănui,

indiferent ce rău ne-a făcut. Doar Dumnezeu poate hotărî când va sosi

ceasul morţii fiecăruia.


Această poruncă opreşte vieţuirea împreună a unui bărbat cu o femeie,

fără să fie cununaţi. Dumnezeu doreşte ca aceştia, dacă se iubesc, să

întemeieze o familie prin Sfânta Taina a Cununiei.

8. Să nu furi.

Porunca ne îndeamnă să ne folosim de lucrurile noastre şi să nu luăm

ce nu ne aparţine. De lucrurile altuia ne putem folosi doar cu acordul

acelei persoane. Dumnezeu îl vede întotdeauna pe hoţ.

9 Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

Minciuna şi mai ales mărturia mincinoasă împotriva aproapelui sunt

interzise. Oamenii trebuie să spună adevărul în orice împrejurare şi să

aibă încredere unul în altul,

10. Să nu doreşti nimic din câte are aproapele tău.

Dumnezeu îi învaţă pe oameni să se mulţumească fiecare cu rodul

muncii lor şi să nu fie invidioşi pe cei care au mai multe bunuri.

Dumnezeu are grijă să ne dea atât cât avem nevoie.

împlinind aceste şase porunci, îi arătăm lui Dumnezeu cât de mult

respectăm sfaturile Sale şi cât de mult îl iubim pe aproapele nostru.


noi

5. Temă

6. Încheierea

Dicţionar:

călăuză - îndrumător.

idol - chip, statuie ce reprezintă un dumnezeu fals, închipuit şi cinstiri,

de unii oameni; (azi) fiinţă, acţiune sau lucru care devine obiectul unei

plăceri exagerate.

deca - denumirea numărului zece în limba greacă.

logos - cuvânt, lege.

cununie - căsătorie religioasă.

desfrânat - destrăbălat, necumpătat.

mărturie mincinoasă - afirmaţie mincinoasă; a nu spune tot ce ştie.

a mărturisi - a afirma; a declara.

a râvni - (aici) a dori să-şi însuşească un lucru străin.

Cine a dat oamenilor cele zece porunci?

De ce au fost ele scrise pe două table? (primele patru scrise pe prima

tablă sunt datoriile oamenilor faţă de Dumnezeu, celelalte şase scrise pe

cea de-a doua tablă sunt datoriile oamenilor faţă de semeni)

Cine este Dumnezeul adevărat?

Cum îi putem sluji lui Dumnezeu în Biserică? Dar acasă? Dar când

suntem cu prietenii?

Spuneţi în ce moduri este luat numele lui Dumnezeu în deşert de către

unii oameni?

Spuneţi care din acţiunile oamenilor enumerate mai jos sunt plăcute lui

Dumnezeu, în zi de duminică. Argumentaţi.

a spăla a scrie a coase

a călca a face curăţenie a se ruga

a merge la biserică a învăţa a repara

- De ce Dumnezeu ne porunceşte ca prima datorie faţă de aproapele

nostru să fie cinstirea părinţilor?

„Numai cine îşi iubeşte aproapele îl iubeşte pe Dumnezeu.”

(Sfânta Scriptură)

Învăţătură:

Numai cine îşi iubeşte aproapele Îl iubeşte pe Dumnezeu.

Memoraţi cele zece porunci


Noţiuni despre familia creştină. Taina sfintei cununii.




anterioare



noi



Să pecizăm:

membrii unei familii;

îndatoririle părinţilor faţă de copii;

datoriile copiilor faţă de părinţi;

modalităţile de manifestare a dragostei faţă de părinţi.

Noţiuni despre familia creştină. Taina sfintei cununii.

Căsătoria sau însoţirea bărbatului cu femeia întru iubire, ajutor reciproc

şi naştere de prunci a fost binecuvântată de către Dumnezeu încă de la

crearea omului. Dumnezeu a binecuvântat pe primii oameni şi le-a zis:

Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi... Pentru aceea

va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va însoţi cu femeia sa şi

vor fi amândoi un trup.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin participarea la Nunta din Cana

Galileii şi prin transformarea apei în vin, a sfinţit şi a ridicat Nunta la

rang de Sfântă Taină.

Sfânta Scriptură spune că Nunta este o Taină tot aşa de mare ca şi

Taina unirii lui Hristos cu Biserica Sa.

Nunta sau Cununia este, aşadar, Sfânta Taină prin care mirele şi

mireasa primesc de la Dumnezeu harul şi binecuvântarea care sfinţeşte

însoţirea lor spre a se iubi, a se ajuta reciproc şi spre a da naştere şi a

creste copii buni, după voia Sa.

Taina Nunţii este precedată de Logodnă, care constă din rugăciuni şi

din binecuvântarea inelelor pe care mirele şi mireasa le vor purta toată

viaţa.

Inelele fiind rotunde, deci neavând capăt sau sfârşit, însemnează

dragostea neîntreruptă dintre soţ şi soţie, care nu trebuie să se

sfârşească niciodată.

Taina Nunţii se mai numeşte si Cununie, pentru că în timpul slujbei

acestei Sfinte Taine se pun pe capetele mirelui şi miresei cununi sau

coroane.

Aceste cununi, asemănându-se cu cele pe care le poartă regii şi

împăraţii, simbolizează cinstea cu care i-a înzestrat Dumnezeu pe

oameni când le-a dat pământul în stăpânire şi puterea de a perpetua

viaţa prin naştere de prunci.

Trăirea laolaltă a bărbatului cu femeia este plăcută şi binecuvântată de

Dumnezeu numai atunci când este căsătorie legitimă, întemeiată cu

binecuvântarea şi sfinţirea ei prin Taina Nunţii, săvârşită în biserică.

Trăirea laolaltă în afara căsătoriei şi fără binecuvântarea lui Dumnezeu


noi

6. Încheierea

prin Sfânta Taină a Nunţii este un păcat.

Familia este pentru creştini Biserica cea mică sau Biserica de acasă,

după chipul Bisericii celei mari care este Trupul lui Hristos. în familie,

ca şi în Biserică, oamenii sunt chemaţi să trăiască în armonie,

înţelegere, comuniune şi pace, după modelul vieţii Tatălui, Fiului şi

Sfântului Duh, din Sfânta Treime..

Familia este alcătuită, în primul rând, din părinţi şi copii. Membrii unei

familii au datorii unii faţă de alţii.

Soţii trebuie să se iubească reciproc, să se înţeleagă şi să trăiască în

armonie. Fiecare, după puterea sa, trebuie să muncească, să se ajute şi

să împlinească lipsurile celuilalt. Trebuie să-şi rămână credincioşi unul

altuia. Datori sunt, de asemenea, să-şi crească copiii cu dragoste, să le

dea toate cele de trebuinţă şi să-i pregătească pentru viaţă. Dar mai ales

să-i crească în frica lui Dumnezeu şi cu dragoste faţă de Biserică şi de

cele sfinte.

Copiii sunt, de asemenea, datori faţă de părinţii lor să-i iubească, să-i

asculte, să se roage lui Dumnezeu pentru sănătatea şi mântuirea lor şi

să-i ajute întru toate.

Familia, în sens larg, cuprinde însă, pe lângă părinţi şi copii şi pe

celelalte rude mai apropiate sau mai îndepărtate.

Iar în sens şi mai larg aceasta poate să se refere şi la marea familie a

unei societăţi sau chiar a întregului neam omenesc. Fiindcă toţi

oamenii, având un singur Dumnezeu ca Tată, sunt fraţi unii cu alţii.

Să menţionăm:

modul în care se întemeiază o familie creştină;

locul în care se săvârşeşte Sfânta Taină a Nunţii;

obiectele necesare săvârşirii Sfintei Taine a Nunţii.

Numiţi persoanele prezente la nuntă.

Să răspundem:

l. Din cine este formată o familie?

2. Care a fost prima familie binecuvântată de Dumnezeu, în Rai? Dar

familia binecuvântată de Domnul nostru Iisus Hristos, pe pământ?

3. Cum trebuie să fie relaţiile dintre părinţi şi copii, ca familia lor să fie

o mică Biserică?


Familia creştină. Să iubim şi să ascultăm părinţii.




anterioare



noi



Cum numim printr-un cuvânt grupul format dintre părinţi şi copii?

(familie)

Dar poate cineva să-mi spună din cine este formată o familie? (tata,

mama, soră, frate)

Dar ştiţi voi cine a fost primii părinţi? (Adam şi Eva)

Dar cine a creat prima familie? (Dumnezeu)

Unde? (în Rai)

Familia creştină. Să iubim şi să ascultăm părinţii.

Eu nu sunt singur. Am o mamă, un tată, un frate şi o soră. Cu toţii

formăm o familie. Părinţii mei mi-au spus că familia este un lucru

hotărât de Dumnezeu. Prima familie, binecuvântată de Dumnezeu în

Rai, a fost familia lui Adam.

Tot de la părinţi am aflat că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a

binecuvântat însoţirea a doi tineri credincioşi din Cana Galileii.

O familie creştină se întemeiază prin Sfânta Taină a Nunţii. Aceasta se

săvârşeşte în Biserică, în faţa Sfântului Altar. Preotul îi binecuvântează

pe cei doi miri. Le pune pe cap cununi, ca unor împăraţi şi inele pe

degete, în semn de unire.

Pentru creştini, familia este ca o mică Biserică în care părinţii şi copiii

trăiesc în înţelegere şi se roagă unul pentru celălalt. Fiindcă avem un

singur Tată ceresc noi oamenii, formăm cu toţii o mare familie. De

aceea trebuie să ne iubim, să ne ajutăm şi să ne rugăm unii pentru alţii.

Părinţii au multe obligaţii:

să meargă la serviciu, să plătească întreţinerea casei, să facă

cumpărături. Pe lângă acestea au datoria să-şi crească copiii cu dragoste

şi să le dea educaţie, în afară de cele necesare traiului zilnic, părinţii îi

învaţă pe copii să vorbească şi să se poarte frumos cu ceilalţi. Părinţii

sunt cei care îi supraveghează şi îi ajută pe copii să înveţe bine la

şcoală.

încă din primii ani de viaţă, părinţii le transmit copiilor dragostea de

Dumnezeu şi respectul faţă de cele sfinte. Grija părintească trebuie să

fie răsplătită de dragostea şi respectul copiilor faţă de părinţi.

În primul rând, trebuie să ne cinstim părinţii. Aceasta este o poruncă de

la Dumnezeu. Dar cum îi putem cinsti pe părinţi? Copii trebuie să le

mulţumească pentru toată dragostea şi grija pe care ne-o poartă. Să îi

ajutăm la treabă după puterile noastre şi să le ascultăm sfaturile. Aşa

cum mama şi tata au mereu grijă de sănătatea noastră şi noi trebuie să

fim alături de ei când sunt bolnavi. Niciodată nu trebuie să uităm să ne


noi

6. Temă

rugăm pentru sănătatea şi bunăstarea părinţilor noştri.

Dumnezeu dăruieşte viaţă lungă şi fericită copiilor care îşi cinstesc

părinţii.

Din cine este formată o familie?

Care a fost prima familie binecuvântată de Dumnezeu în Rai?

Care sunt îndatoririle părinţilor?

Cum trebuie să ne cinstim părinţii?

De ce trebuie să-i cinstim? (Dumnezeu ne-a lăsat poruncă, aşa-i putem

mulţumi pentru dragostea şi grijile pe care le au pentru noi; iar

Dumnezeu dăruieşte fericire şi viaţă lungă copiilor care îşi cinstesc

părinţii)

Lectură:

Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre

ele nu încetau să-şi laude băieţii. Cea de-a treia însă, nu spunea nimic,

cu toate că avea şi ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge. Au luat

cele trei femei câte o găleată cu apă şi au plecat împreună înapoi, spre

casă. Pe drum, i-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.

- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E aşa de puternic.

- Dar al meu, zise şi a doua, e priceput la toate.

Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic, însă copilul

ei, văzându-şi mama, s-a grăbit să vină şi să ia el găleata. Ceilalţi doi

băieţi au început să râdă şi au rămas să se joace mai departe. Acum se

vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăudase cu

feciorul său, dar, în locul ei, vorbeau faptele ...

Analizaţi:

Un tată şi o mamă erau foarte ocupaţi cu serviciul lor. Înaintea zilei de

naştere a copilului au trecut în mare grabă printr-un magazin de jucării.

I-au spus vânzătoarei: «Am vrea ceva pentru un copil micuţ care să-i

poată ţine de urât, să-l înveţe numai lucruri bune,...» «îmi pare rău,

zâmbi vânzătoarea, nu avem părinţi de vânzare ».

Memoraţi:

RUGĂCIUNE PENTRU PĂRINŢI

„Doamne, cât este de bine

Când e mama lângă mine,

Doamne, cât este de rău

Când nu-l văd pe tatăl meu.

Tata, mama mă iubesc,

Pentru mine ei trudesc.

Ţine-i, Doamne, îndurate,

La mulţi ani, cu sănătate.

Fă-le parte tot de bine

Să poarte grijă de mine,

Şi mereu, cu harul Tău,

Izbăveşte-i de cel rău.

Doamne, ţine-i fericiţi

Pe părinţii mei iubiţi,

Să mă poată creşte bine,

Să se bucure de mine."

7. Încheierea


Învierea tânărului din Nain



2. Introducerea



noi


noi



Revizuirea cunoştinţelor despre minune (sens ortodox)

Minunile învăţate (evaluarea cunoştinţelor anterioare)

Învierea tânărului din Nain

Într-o zi, Domnul nostru Iisus Hristos a mers în cetatea Nain. L-au

însoţit ucenicii Săi şi o mulţime de oameni. Aproape de poarta cetăţii s-

au întâlnit cu mulţi oameni care însoţeau un mort spre cimitir. Cel mort

era singurul fiu al unei femei văduve. Mama tânărului era cuprinsă de

durere. Toţi cei prezenţi erau alături de ea.

Când Iisus a ajuns în dreptul lor şi a văzut-o pe mamă plângând, I S-a

făcut milă de ea şi i-a zis: ,nu plânge!". Apoi, apropiindu-Se, S-a atins

de sicriu, iar cei care duceau mortul s-au oprit. Iisus a zis: „Tinere, ţie

îţi zic: Scoală-te!". În clipa aceea s-a petrecut un fapt minunat: „S-a

ridicat mortul, a început să vorbească şi Iisus l-a dat mamei lui".

Oamenii care au văzut ce s-a întâmplat au rămas uimiţi şi au început să-

L slăvească pe Dumnezeu. Ei spuneau despre Iisus că este un mare

prooroc prin care Dumnezeu avea grijă deosebită faţă de ei. Vestea

acestei minuni s-a transmis în toate împrejurimile.

Prin această minune, Domnul nostru Iisus Hristos a arătat încă o dată

puterea Sa divină şi milostivirea faţă de suferinţele şi întristările

oamenilor.

Ce minune a săvârşit Iisus Hristos? (a înviat tânărul din Nain)

Locul unde s-a săvârşit această minune? (în cetatea Nain)

Cu cine s-a întâlnit Domnul aproape de poarta cetăţii? (cu o mulţime

care însoţea un mort)

Oare de ce a înviat Iisus Hristos fiul văduvei din Nain? (pentru că I S-a

făcut milă de ea)

Ce impresie a lăsat această minune asupra mulţimii? (au rămas uimiţi)

Ce au început să facă ei? (Să-L slăvească pe Dumnezeu)

Ce a arătat prin această minune Mântuitorul oamenilor? (a arătat

puterea Sa divină şi milostivirea faţă de suferinţele şi întristările

oamenilor)

Reţineţi:

6. Încheierea

Mântuitorul nostru Iisus Hristos este alături de noi în împrejurările

grele.

Învăţătură:

Să nu trecem nepăsători pe lângă cei îndureraţi.


Învierea fiicei lui Iair



2. Introducerea



noi



Revizuirea cunoştinţelor despre sensul cuvântului minune, cum sunt

numite ele în Sfintele Evanghelii şi cum le putem clasifica sau împărţi.

Minune - acţiunea divină, în afară de originea naturală, cu putinţă de a

fi cunoscută pe cale naturală de către oameni.

Minune:

fapte minunate

fapte puternice, supraomeneşti, divine.

fapte

semne ale descoperirii Divine

După cuprins avem minuni despre:

vindecări de boală

alungări de demoni

învieri din morţi

Învierea fiicei lui Iair

Într-una din zile, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se afla în localitatea

Capernaum, din Ţara Sfântă.

Acolo L-a întâmpinat marele preot al sinagogii. Acesta se numea Iair.

El avea o fetiţă de doisprezece ani, care era foarte bolnavă. De aceea, el

a venit la Mântuitorul şi căzând în genunchi la picioarele Sale L-a rugat

să vină în casa lui ca să-i vindece fiica.

Pe când vorbeau, a venit un slujitor de-al lui Iair şi i-a zis acestuia: ,,A

murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul".

Iisus a spus tatălui îndurerat: „Nu te teme, crede numai şi ea se va

izbăvi.". Şi Iair a crezut.

Când au ajuns la casa lui Iair, toţi plângeau şi-i compătimeau pe părinţi.

Iisus i-a încurajat, zicând: „Nu plângeţi, fetiţa n-a murit ci doarme.".

Iisus a intrat în casă urmat doar de părinţii fetiţei şi de trei dintre

Apostolii Săi. Apoi El a apucat-o pe fetiţă de mână şi a spus: „Copilă,

scoală-tel". Şi sufletul ei ,s-a întors şi ea a înviat îndată; şi El a poruncit

să i se dea să mănânce.".

Când au văzut această minune, părinţii, uimiţi şi plini de bucurie, I-au

mulţumit lui Iisus. Acesta le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a

întâmplat.

Domnul nostru Iisus Hristos a mai făcut multe alte minuni asupra

oamenilor, arătând prin acestea cât de mult îi iubeşte. Astfel oamenii au

înţeles că El este Dumnezeu adevărat.


noi

6. Încheierea

În ce localitate s-a desfăşurat minunea? (Capernaum)

Care a fost rugămintea lui Iair? (L-a rugat să vină în casa lui ca să-i

vindece fiica)

Care era vestea tristă primită de Iair? (fiica lui murise)

Ce I-a spus Iisus lui Iair, după ce a aflat acesta că fetiţa lui murise? (Nu

te teme, crede numai şi ea se va izbăvi)

Cine a fost prezent la săvârşirea minunii? (Iisus urmat de părinţi şi trei

dintre apostoli)

Citiţi fragmentul care adevereşte săvârşirea minunii.

Ordonaţi literele şi descoperiţi numele Apostolilor care L-au însoţit pe

lisus în casa lui Iair. Transcrieţi-le în caiete.

UJPER; IANQ; ICQAV.

Cum ne întărim în credinţă? (prin rugăciune şi fapte bune)

Învăţătura:

Roagă-te cu multă credinţă şi nădejde în Dumnezeu!


Pilda cu oaia cea pierdută



2. Introducerea



noi



Se foloseşte icoana „Mântuitorul cu oaia cea pierdută, ducând-o pe

umerii Săi”

Ce sunt pildele?

Domnul nostru Iisus Hristos, când se afla printre oameni, îi învăţa cum

să se comporte în viaţă, cum să-L cinstească şi să-L slujească pe

Dumnezeu.

Pentru a fi înţeles de toţi oamenii, uneori Iisus spunea învăţăturile Sale

în mod direct, alteori se folosea de exemple din natura înconjurătoare

sau din faptele şi activităţile oamenilor, cărora le dădea un înţeles

tainic.

Aceste relatări erau prezentate sub forma unor povestiri scurte, numite

pilde sau parabole.

Pilda cu oaia cea pierdută

Înainte de le da citatul pildei se face o excursie imaginară din codrul

unui munte.

Înainte de a v-o spune, alergaţi cu gândul vostru într-o poieniţă din

codrul unui munte. Priviţi, acolo, pământul întins şi acoperit de

covorul ierbii de mătase. Ici, colo, opriţi-vă Ia câte o floricea plăpândă,

o alintaţi cu degetele voastre şi îi sorbiţi mirosul prea frumos. În jur,

priviţi la arborii cei falnici şi măreţi. Minunaţi-vă de frumuseţea lor şi

ascultaţi ciripitul păsărelelor, care-şi au clădite cuiburile în frunzişul

pădurii. Mai încolo, într-o parte a poieniţei, priviţi râuleţul, care îşi

rostogoleşte apa cea limpede şi rece de pe o piatră pe alta. Iar, într-un

coif, la umbra brazilor frumoşi, priviţi o turmă de oiţe. Stau, de se

odihnesc. Rumegă în nepăsare. N-au griji. Căci bunul lor păstor,

răzimat în toiagul ciobănesc, le priveşte şi le apără. La el e grija. De n-

ar fi ei, câte din ele nu s-ar fi rătăcit. Dar aşa, în mâna lui trăieşte

scăparea fiecăreia din ele. Când e arşiţă nesuferită, păstorul le îndreaptă

către umbra răcoroasă. Când e vânt şi vreme rea, tot el le caută un

adăpost ferit. Când iarba e pe isprăvite, atunci păstorul grijuliu le caută

hrană aleasă într-o altă poieniţă. Şi la pârâiaş, ca apă lină, tot el le

coboară. Iar în nopţile senine, ca şi în cele înnorate, când toată lumea

doarme adânc şi fără griji, păstorul lor stă treaz. El iscodeşte cu

privirea, peste tot, şi-şi apără oiţele de lupii răpitori.

Ce-ar face dacă s-ar rătăci, cumva, vreo oiţă din turma sa cea dragă? O,

5. Interpretarea

Explicarea

apoi ar alerga zile şi nopţi de-a rândul; ar urca idealuri şi munţi, ar

coborî şi văi prăpăstioase, dar nu s-ar da odihnei, până când nu ar afla

oaia cea rătăcită. Odată aflată, ar ridica-o cu bucurie, ar pune-o pe

umeri şi ar aduce-o la turmă.

„Bucuraţi-vă, căci am aflat oaia cea pierdută!", ar striga el, să răsune

munţii şi codrii şi să audă toţi acei, cari s-ar nimeri prin partea locului.

Aşa zice şi Iisus:

„Care om dintre voi, având o sută de oi si pierzând una din ele, nu lasă

pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi merge după cea pierdută, până o

află pe ea.

Şi aflând-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se. Si venind la casa sa,

cheamă prietenii si vecinii zicând: bucuraţi-vă cu mine, că am găsit

oaia mea cea pierdută. Zic vouă că aşa va fi mai mare bucurie în Cer de

un păcătos ce se pocăieşte, decât de nouăzeci şi nouă de drepţi cărora

nu le trebuie pocăinţă.

Cum îşi îngrijeşte păstorul turma de oiţe? Ce face pentru ele? (Caută

hrană, le apără de lupi, etc.). De ce îşi cheltuieşte păstorul toată vremea

numai pentru turma sa? (O iubeşte mult). Ce face el, când se întâmplă

să se rătăcească una dintre ele? (O caută). Ce s-ai întâmpla, cu oaia cea

pierdută, dacă ar lăsa-o păstorul în voiai sorţii? (Ar pieri mâncată de

lupi...).

Iată, tocmai 'am şl eu un chip cu un păstor... Să vi-L arăt şi vouă...

(Arătăm tabloul, atât de răspândit: Isus, ca pastor, ducând oaia cea

pierdută pe umerii Săi). Priviţi, cât de blând şi de frumos e acest

păstor!... Ori, îl cunoaşteţi cumva? (E Isus). Adevărat. După ce îl

cunoaşteţi? (După înfăţişare ; după îmbrăcăminte). Al cui păstor este

Isus ? (Al nostru). Cine formează turma Sa? (Noi, creştinii), în ce fel îşi

îngrijeşte şi El turma? (Ne dă hrană, etc.). Ce ne arată acest tablou, că

face păstorul Isus? (Aduce o oaie pe umeri). Pe cine> vrea să înfăţişeze

oaia aceasta? (Omul rătăcit; omul pierdut). Ce însemnează un om

pierdut ? (Un om ajuns în păcate multe). De unde ştim? (Din pilda cu

fiul risipitor). Ce face Isus cu omul cel pierdut? (îl aduce la turmă, la

calea cea bună). Adică, îl aduce din nou în rândul credincioşilor,, îl

scoate din ghearele păcatelor. Ce s-ar întâmpla, altfel, cu omul cel

pierdut? (Ar pieri, ca şi oaia pierdută).

Asocierea. Cine se bucură de aflarea unei oi pierdute?' (Păstorul şi cu

toţi vecinii lui). Cine se bucură de întoarcerea la pocăinţă a unui om

pierdut? (Dumnezeu şi îngerii Săi). Cât de mult se bucură ? (Mat mult

decât de nouă zeci şi nouă, cari...). De ce ? (Pentru că pe aceia îi ştie

la adăpost).

Potrivire la viaţa şcolară.

Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de

copii.

Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i

înveţe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre

colegii lor fura şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu 1-a

pedepsit pe făptaş După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins

imediat. Nici de această dată domnul profesor nu 1-a pedepsit. Când

acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la


noi

7. Încheierea

profesor să se plângă şi i-au spus:

- Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi

vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.

- N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el

rămâne.

- Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi

toţi, care v-am ascultat mereu?

Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de

miraţi de această neaşteptată situaţie:

- Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu

siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el

ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De

ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-l dau afară, va fi mai

bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el

în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în

continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om

bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un

hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din

jurul său.

Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea

profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea

necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de

cuvânt, fiindcă - aşa cum spusese şi domnul profesor - de data aceasta

EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.

Se face o conversaţie pentru sistematizarea cunoştinţelor noi.

Întrebări-răspunsuri.

Concluzii.

De ce nu-şi lasă păstorul oaia cea pierdută? (deoarece este mai mare

bucuria pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru cei 99 de

drepţi cărora nu le trebuie pocăinţă)


Pilda bogatului nemilostiv şi săracului Lazăr



2. Introducerea



noi



După ce a primit botezul de la Sfântul Ioan Botezătorul, Mântuitorul a

pornit din localitate în localitate îndemnându-i pe toţi care Îl ascultau

spre o viaţă mai curată.

Iisus Hristos vorbea oriunde şi vorbea oricui fără deosebire de neam.

Într-o lume care îi dispreţuia pe străini, pe robi, pe săraci şi pe femei,

învăţătura lui Iisus, care se apropia cu bunătate de toţi a fost o noutate

atât de mare, încât de îndată s-a dus vestea mai ales că Mântuitorul îi

îngrijea şi pe bolnavi şi-i tămăduia, ajuta văduvele şi-i mângâia pe toţi

cei necăjiţi.

Până şi chipul în care vorbea lisus era deosebit de cel cunoscut până

atunci. Uneori, El spunea pe scurt, în două-trei vorbe, ce avea de spus.

De exemplu, ca să arate că bogaţii sunt ispitiţi să se înglodeze în

păcate, El zicea: „Mai degrabă va trece funia prin urechile acului, decât

să intre bogatul în împărăţia Cerului". Asemănarea dintre bogat şi fu-

nie, faţă de urechea acului, lămureşte dintr-odată cât de greu îi este

bogatului să se lupte cu averea iui, care îl ademeneşte la risipă si la alte

rătăciri.

De obicei însă, lisus vorbea în pilde sau parabole. Adică istorisea o

întâmplare, iar din povestirea ei oricine putea scoate învăţătura pe care

voia El să o dea oamenilor.

Pilda bogatului nemilostiv şi săracului Lazăr

În vremea Mântuitorului mulţi oameni se întrebau: Cine poate ajunge

mai uşor în împărăţia lui Dumnezeu, oamenii bogaţi sau oamenii

săraci? Cunoscând această nedumerire, El le-a rostit următoarea pildă:

„Era un om Bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în

toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea

porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din ceea ce cădeau de la

masa Bogatului; dar şi câinii, venind, lingeau bubele lui.

Şi a murit săracul şi a f ost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A

murit şi Bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad, fiind în chinuri, ridicându-

şi ochii, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.

Strigând, Bogatul a zis:

- Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude

vârful degetului în apa şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în

această văpaie.

5. Interpretarea

Explicarea

Avraam i-a răspuns: - Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale

în viaţa ta şi Lazăr, asemenea, pe cele rele, iar acum aici se mângâie, iar

tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea între noi şi voi s-a întărit

prăpastie mare, încât cei ce voiesc să treacă de aici la voi să nu poată,

nici cei de acolo să treacă la noi.

Bogatul: - Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, caci am

cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de

chin.

Avraam: - Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.

Bogatul: - Nu, părinte Avraame, ci dacă cineva dintre morţi se va duce

la ei, se vor pocăi.

Avraam: - Dacă nu ascultă, de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici

dacă va învia cineva dintre morţi (după Sfânta Scriptură).

Din această pildă aflăm că sufletul lui Lazăr a fost dus de îngeri în Rai,

nu pentru că era sărac, ci pentru că era smerit, modest şi răbdător. Toate

aceste însuşiri erau rodul credinţei sale. În faţa porţii bogatului, Lazăr

nu s-a plâns de boala sa, n-a strigat după ajutor, n-a cârtit împotriva lui

Dumnezeu. S-ar fi mulţumit cu resturile de la masa bogatului pentru a

se hrăni.

Sufletul bogatului a ajuns în iad, nu din cauza bogăţiei, ci pentru că nu

a avut milă faţă de săracul Lazăr. A rămas indiferent faţă de suferinţa

acestui om.

Astfel, prin această pildă, Mântuitorul ne învaţă că fiecare dintre noi va

fi judecat după faptele de milostenie făcute pentru aproapele nostru

aflat în suferinţă şi nu după bogăţia sau sărăcia noastră.

Fie că suntem bogaţi, fie că suntem săraci putem dobândi fericirea

veşnică alături de Dumnezeu, dacă împlinim voia Sa.

Potrivire la viaţa şcolară.

Sunt copii bogaţi care nu înţeleg ce este lipsa ţi sărăcia, ba chiar îi

dispreţuiesc pe cei săraci. Cine cade în păcatul acesta e în mare

primejdie să alunece şi mai jos.

Neştiind ce e strâmtorarea, bogaţii devin risipitori… Şi e destul până

încep. Sfârşitul e aproape mereu acelaşi: copilul cel îmbrăcat în haine

scumpe şi corcolit, mai întotdeauna ajunge codaş în viaţă.

Dimpotrivă, copilul născut într-o familie săracă, ştiind ce înseamnă

nevoia, de obicei îşi încordează mai mult puterile la muncă şi, în cele

din urmă, ajunge mai de ispravă decât un fiu de bogătaş. Iar la sfârşit,

când „se numără bobocii", adică se adună munca fiecărui tânăr, cel

pornit din colibă sau din bordei ajunge adeseori în fruntea tuturor celor

de o vârstă cu el.

Suferinţa şi sărăcia sunt cei mai buni povăţuitori. Când nici sărăcia nu-l

face pe un om muncitor, strângător şi deştept, atunci cu adevărat nu mai

e nimic de aşteptat de la unul ca acela.

Urmând acestei învăţături a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica

i-a îndemnat întotdeauna pe creştini la milostenie şi la fapta cea bună

Faţă de cei săraci si lipsiţi, bolnavi şi neajutoraţi.

Primele spitale, orfelinate, azile de bătrâni şi scoli au luat naştere pe

lângă biserici sau în mănăstiri.

Creştinii şi-au împărţit întotdeauna pâinea cu cei flămânzi si lipsiţi. Ei


noi

7. Încheierea

dau de pomană şi ajută pe cei nevoiaşi până astăzi, fiecare după

puterea şi dragostea sa.

Milostenia cea adevărată şi plăcută lui Dumnezeu este aceea care se

face eu dragoste de frate şi din inimă, nu doar din obligaţie şi cu dispreţ

faţă de cel lipsit.

Cel ce ajută pe un alt frate lipsit, Îl ajută pe Însuşi Hristos.

Cine sunt personajele din pildă? (Lazăr şi bogatul nemilostiv)

Care este scopul rostirii acestei pilde? (ca să ne înveţe să iubim

aproapele ca pe noi înşine şi să-l ajutăm la nevoie)

Deosebirile dintre Lazăr şi bogatul nemilostiv.

Însuşirile morale.

Săracul Lazăr Bogatul

modest mândru

răbdător ………

………. ………

………. ………

Învăţătura:

„Când ai mult dă mai mult; dacă ai puţin dă mai puţin, dar nu ezita să

faci milostenie”


Pilda talanţilor



2. Introducerea



noi



Învăţătura despre cum trebuie să se comporte creştinul în viaţă, cum să-

L cinstească şi să-L slujească pe Dumnezeu ne-o relatează Mântuitorul

Iisus Hristos prin pilde şi parabole.

Evaluarea cunoştinţelor anterioare.

Pilda talanţilor

Dumnezeu le-a dat oamenilor viaţa în dar încă de la naştere, El a dăruit

fiecăruia puterea de a se purta cu bunătate, de a gândi cu înţelepciune şi

de a face voia Sa. De asemenea, i-a mai înzestrat pe oameni şi cu alte

daruri (aptitudini): inteligenţă, voce armonioasă, talent pentru pictură,

talent pentru creaţii literare etc. Toate aceste daruri sunt împărţite de

Dumnezeu oamenilor, după voia Sa şi după puterea fiecăruia de a le

folosi în mod creativ. Fiecare om este răspunzător de darurile primite.

El are obligaţia de a le înmulţi şi de a le folosi cum se cuvine atât

pentru sine cât şi pentru aproapele. Pentru a înţelege mai uşor aceste

adevăruri, Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus oamenilor Pilda

talanţilor.

Un stăpân şi-a Casat talanţii slujitorilor săi cât timp a fost plecat într-o

călătorie. Unuia dintre slujitori i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia

unu, fiecăruia după puterea lui şi apoi a plecat. Cel ce primise cinci

talanţi i-a folosit cu înţelepciune şi a reuşit să câştige alţi cinci talanţi,

(De asemenea, cel care a primit doi talanţi a câştigat încă doi. Iar cel ce

a primit un talant s-a dus, a săpat în pământ o groapă şi l-a ascuns

acolo.

După o vreme, stăpânul s-a întors şi a cerut socoteala slujitorilor săi.

Fiecărui slujitor care şi-a dat silinţa să adune încape atât cât primise i-a

spus bucuros: „Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţin ai fost

credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului

tău". Slujitorului care i-a înapoiat talantul ce l-a ţinut în pământ, i-a zis

supărat: „Slugă vicleană şi leneşă, se cuvenea ca tu să pui banii mei la

zarafi, şi eu, venind aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de

la el talantul şi daţi-i celui ce are zece talanţi "

Apoi, pe slujitorul leneş l-a dat afară din împărăţia sa (după Sfânta

Scriptură)

5. Interpretarea

Explicarea


noi

7. Încheierea

În această pildă, stăpânul care pleacă pentru un timp este Domnul

nostru Iisus Hristos, iar slujitorii suntem noi, oamenii. Talanţii împărţiţi

de stăpân slujitorilor săi sunt darurile oferite de Dumnezeu oamenilor.

Momentul întoarcerii stăpânului la o vreme neştiută de ei este

momentul venirii Mântuitorului pentru Judecata de Apoi. Atunci va

trebui să dăm socoteală pentru ceea ce am făcut cu darurile date nouă

de către Dumnezeu. Cei care vom putea da răspuns ca primii doi

slujitori, vom fi alături de Dumnezeu. Dacă răspunsul nostru va semăna

cu răspunsul slujitorului care a avut un talant, dar care din lene şi

comoditate nu l-a înmulţit, ci l-a ţinut ascuns, atunci locul nostru va fi

în-afara împărăţiei lui Dumnezeu.

Dicţionar

a da socoteală cuiva (de ceva) - a plăti ceea ce i se cuvine

stăpân - (aici) persoană în serviciul căreia se află slujitori

talant - monedă veche de aur sau argint, cu o valoare mare

zaraf- persoană care se ocupă cu schimbul banilor

Potrivirea la viaţa şcolarilor

Copiii nu pot să se dea la o parte din faţa muncii, spunând: Eu nu-s aşa

de deştept precum cutare; nu am talent la cutare şi cutare studiu, deci

nu învăţ. Toate acestea sunt vorbe zădarnice. Şi din puţin, copilul

harnic poate să facă mult. La început, Demostene era bâlbâit, apoi a

ajuns cel mai bun vorbitor (orator) dintre toţi cei pomeniţi în vechime.

Voinţa biruie toate: sparge şi stâncile. Dovadă picătura de apă care,

lovind mereu în acelaşi loc, roade încet-încet şi, de la o vreme, găureşte

chiar piatra cea mai tare.

Cum a împărţit Stăpânul averea slujitorilor săi?

De ce este lenea un păcat mare?

De ce adevăraţii creştini nu se laudă cu darurile sale şi nu dispreţuiesc

pe alţii?


Pilda semănătorului



2. Introducerea



noi



Cerul şi pământul, lumea întreagă şi toate cele ce sunt în ea vorbesc cu

negrăite laude şi în chip minunat despre Dumnezeu, Creatorul lor.

Privindu-le cu atenţie şi ascultându-le graiurile tainice, ele ne învaţă

cum să trăim, cum să ne comportăm în viată şi cum să-L cinstim şi să-L

slujim pe Tatăl cel ceresc, Creatorul şi Purtătorul de grijă al tuturor.

Pentru a fi înţelese mai cu uşurinţă predicile Sale despre Dumnezeu şi

despre împărăţia Cerurilor de către toate categoriile de oameni,

Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a folosit de exemple din natura

înconjurătoare şi de întâmplări sau fapte din viaţa de zi cu zi a

oamenilor din acele timpuri. Aceste exemple, prezentate sub formă de

scurte istorioare, se numesc pilde sau parabole.

Pilda semănătorului

În timpul vieţii Sale pe pământ, Domnul nostru Iisus Hristos a transmis

învăţătura Sa Apostolilor Săi şi tuturor celor care au vrut să-L asculte.

Într-o zi, Iisus le-a vorbit acestora pe malul Mării Galileii. Pentru a fi

auzit mai bine de oameni, Iisus S-a urcat într-o barcă aflată pe mare, de

unde a continuat să vorbească oamenilor care s-au aşezat pe mal să-L

asculte.

Ca să arate că învăţătura Sa rodeşte diferit în sufletele oamenilor care o

primesc, Mântuitorul le-a rostit următoarea pildă:

„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut

lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-

o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea

umezeală. Şi alta a căzut între spini, şi spinii crescând cu ea, au

înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi crescând a făcut rod

însutit. "(Sfânta Scriptură).

La rugămintea ucenicilor Săi, Iisus le-a explicat înţelesul profund al

acestei pilde.

Semănătorul din pildă închipuie pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Seminţele sunt cuvintele de învăţătură ale lui Dumnezeu, iar pământul

în care se seamănă sunt oamenii. Seminţele au căzut pe pământ în patru

locuri diferite.

Drumul bătătorit, unde au căzut o parte din seminţe şi au fost mâncate

de păsări, semnifică pe acei oameni care aud cuvintele lui Dumnezeu,

5. Interpretarea

Explicarea

dar acestea sunt spulberate de gândurile rele venite de la îngerii răi.

Locul pietros, unde plantele răsar dar se usucă repede din lipsă de

umezeală, îi închipuie pe acei oameni care primesc cu bucurie

învăţăturile lui Dumnezeu şi se hotărăsc să le urmeze, dar neavând

voinţă suficientă, la cea dintâi ispită sau necaz, uită hotărârea luată.

Pământul cu spini, în care au căzut o parte din seminţe, îi reprezintă pe

acei oameni care aud şi primesc învăţăturile lui Dumnezeu, dar acestea

nu rodesc în sufletele lor din cauza grijilor prea multe, a plăcerilor

lumeşti şi a diferitelor preocupări.

Pământul cel bun, care a dat multe roade, îi închipuie pe oamenii care

aud, primesc şi urmează în viaţa lor învăţăturile lui Dumnezeu. Ei fac

să rodească faptele bune, după puterea lor. Abia aceşti oameni primesc

şi fac să rodească aşa cum se cuvine învăţăturile lui Dumnezeu în

sufletele lor.

Dicţionar:

înăbuşă- împiedică creşterea şi dezvoltarea plantelor

pildă - povestire ce poate servi cuiva drept învăţătură, drept model de

urinat; exemplu

a semnifica - a avea un înţeles

Potrivire la viaţa şcolară

Pilda Mântuitorului se potriveşte şi cu viaţa şcolarilor.

a) Sămânţa este învăţătura pe care profesorul sau cartea o seamănă în

mintea copiilor.

b) Sămânţa căzută pe drum este lecţia pe care un şcolar o ascultă cu

gândul să plece cât mai repede afară. Un astfel de copil nu se alege cu

nimic, după cum nici drumul bătătorit nu se schimbă niciodată în lan de

grâu, chiar dacă ai risipi mereu boabele cele mai alese în lungul lui.

c) Sămânţa căzută pe piatră este învăţătura auzită de un copil sec la

suflet. O clipă, el primeşte bine sfatul celor mai mari; dar, îndată ce

vine vorba de

fapte, rămâne tândălind. De pildă, aude că trebuie să-si ţină trupul

curat, să facă lucrul de mână cu cea mai marc luare aminte, să pătrundă

bine lecţia, să nu spună nici o vorbă alături de adevăr. Dar a doua zi

cade iar în făgaşul cel vechi: e leneş, murdar, mincinos. Adică sufletul

lui nu dă roadă dorită.

d) Sămânţa căzută în spini este ca învăţătura auzită de un şcolar

deştept, însă cu mintea la joacă sau alte griji deosebite de ale cărţii.

Prinde o clipă înţelesul vorbelor, dar peste câteva ceasuri uită tot. Nici

de şcolarii aceştia nu se alege nimic.

e) Dimpotrivă, sămânţa care cade în pământ bun este cuvântul care

ajunge la urechea unui copil cu luare aminte spre sfatul părinţilor şi al

profesorilor. La unul ca acesta, cuvântul se înrădăcinează în minte şi,

cu răbdare, ajunge să dea roade frumoase, până la sfârşitul vieţii.

în astfel de copii sta toată nădejdea unei ţări.

După cum primăvara, când vezi lanurile înverzite, spui că semănătorul

a pus sămânţa în pământ bun, iar locuitorii vor avea cu ce trăi, tot aşa,

când copiii unei ţări sunt harnici la muncă şi cu inima deschisă spre

învăţătură, eşti încredinţat că ţara aceea nu piere.


noi

7. Încheierea

Sămânţa împrăştiată de profesori în şcoală şi de preoţi în biserică se

cheamă că a căzut pe pământ bun şi va rodi însutit şi înmiit.

Precizaţi locul în care a fost rostită „Pilda semănătorului”?

Ce lucrare agricolă este menţionată în pildă?

Scopul rostirii acestei pilde? (îngrijirea sufletului nostru ca pe un ogor

bun, fertil pentru primirea Cuvântului Lui Dumnezeu, ca să dea rod bun

prin faptele credinţei)

Identificaţi spinii care-i împiedică pe copii să aplice în viaţa lor

învăţăturile Lui Dumnezeu.

Enumeraţi roadele pe care le poate aduce un copil care ascultă şi

împlineşte învăţăturile Lui Dumnezei.

Precizaţi ce ar trebui să facem ca sufletul nostru să devină un pământ

roditor.


proiect didactic.pdf

Documents