proiect de modificarea a unor legi din domeniul securitatii private

47
CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Detectivul particular este persoana atestata în condiţiile prezentei legi şi care, fãrã sa aducã atingere dreptului la viata intima, familialã şi privatã ori altor drepturi şi libertãţi fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfãşoarã activitãţi specifice de investigare, referitoare la: a) conduita şi moralitatea publica a unei persoane; b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potenţiala partenera într-o afacere; c) persoanele dispãrute de la domiciliu; d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natura civilã sau penalã înstrãinate în scopul prejudicierii intereselor unei pãrţi în proces; e) asigurarea protecţiei impotriva scurgerii unor informaţii din sfera vieţii private sau a activitãţii operatorilor economici care doresc sa pãstreze confidenţialitatea acestora. Capitolul I. Dispozitii generale Art.1 (1)Detectivul particular este persoana atestata in conditiile prezentei legi care, fara sa aduca atingere dreptului la viata intima, familiala sau privata, ori altor drepturi si libertati fundamentale, desfasoara activitati specifice de investigatii private. Activitatile specifice de investigaţii private, reprezintă ansamblul de activităţi permise de lege, desfăşurate de detectivii particulari, in scopul aflarii adevarului, sau a documentarii unor situaţii, acte, fapte sau împrejurări care fac interesul unor cauze legale si legitime, apartinand unor persoane fizice sau juridice. Lista orientativa a activitatilor specifice de investigatii va fi intocmita si publicata de fiecare societate de detectivi particulari sau cabinet individual in functie de specializarea si poisibilitatile sale de actiune. Ea poate cuprinde: - investigatii generale; - investigatii privind producerea unor accidente,incendii, alarme, furturi; - investigatii privind infidelitatile sau interesele matrimoniale. - investigatii in cazuri de divort, incredintarea minorilor, partaj de bunuri provenite in timpul casatoriei; stabilirea paternitatii,teste ADN - investigatii privind violenta in familie,cazuri de copii abuzati, hartuiri sexuale, santaj; investigatii in cazuri de vatamare corporala - investigatii privind fraudele pe internet; - investigatii privind fraudele in asigurari; - investigatii privind securitatea PC, furturi intelectuale - investigatii pentru corporatii si cazuri de criminalitate corporativa - investigatii privind corectitudinea angajatilor a partenerilor de afaceri, - investigatii privind despagubirea angajatilor - investigatii privind recuperarea datoriilor -investigatii in cazuri de recuperare a bunurilor sau a bunurilor care fac obiectul contractelor de

Upload: vonga

Post on 08-Feb-2017

225 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Detectivul particular este persoana atestata în condiţiile prezentei legi şi care, fãrã sa aducã atingere dreptului la viata intima, familialã şi privatã ori altor drepturi şi libertãţi fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfãşoarã activitãţi specifice de investigare, referitoare la: a) conduita şi moralitatea publica a unei persoane; b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potenţiala partenera într-o afacere; c) persoanele dispãrute de la domiciliu; d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natura civilã sau penalã înstrãinate în scopul prejudicierii intereselor unei pãrţi în proces; e) asigurarea protecţiei impotriva scurgerii unor informaţii din sfera vieţii private sau a activitãţii operatorilor economici care doresc sa pãstreze confidenţialitatea acestora.

Capitolul I. Dispozitii generale Art.1 (1)Detectivul particular este persoana atestata in conditiile prezentei legi care, fara sa aduca atingere dreptului la viata intima, familiala sau privata, ori altor drepturi si libertati fundamentale, desfasoara activitati specifice de investigatii private. Activitatile specifice de investigaţii private, reprezintă ansamblul de activităţi permise de lege, desfăşurate de detectivii particulari, in scopul aflarii adevarului, sau a documentarii unor situaţii, acte, fapte sau împrejurări care fac interesul unor cauze legale si legitime, apartinand unor persoane fizice sau juridice. Lista orientativa a activitatilor specifice de investigatii va fi intocmita si publicata de fiecare societate de detectivi particulari sau cabinet individual in functie de specializarea si poisibilitatile sale de actiune. Ea poate cuprinde: - investigatii generale; - investigatii privind producerea unor accidente,incendii, alarme, furturi; - investigatii privind infidelitatile sau interesele matrimoniale. - investigatii in cazuri de divort, incredintarea minorilor, partaj de bunuri provenite in timpul casatoriei; stabilirea paternitatii,teste ADN - investigatii privind violenta in familie,cazuri de copii abuzati, hartuiri sexuale, santaj; investigatii in cazuri de vatamare corporala - investigatii privind fraudele pe internet; - investigatii privind fraudele in asigurari; - investigatii privind securitatea PC, furturi intelectuale - investigatii pentru corporatii si cazuri de criminalitate corporativa - investigatii privind corectitudinea angajatilor a partenerilor de afaceri, - investigatii privind despagubirea angajatilor - investigatii privind recuperarea datoriilor -investigatii in cazuri de recuperare a bunurilor sau a bunurilor care fac obiectul contractelor de

leasing sau inchiriere; - investigatii leagate de serviciile de paza - investigatii privind serviciile de patrulare, - investigatii in domeniul protectiei persoanelor si a bunurilor; -investigatii privind securitatea si sistemele de securitate; - investigatii in prevenirea pierderilor in afaceri - investigatii in domeniul cauzelor civile, examinarea documentelor, documentare video/foto, localizarea si intervievarea martorilor; - investigatii in cazuri de frauda; - investigatii privind criminalitatea, traficul de persoane, cautarea copiilor sau persoanelor disparate sau plecate de la comiciliu; - investigatii financiar-economice - investigatii in domeniile aviatiei,maritim sau minier; -investigatii de mediu si protectia mediului - studii de securitate; investigatii privind securitatea evenimentelor; audit de securitate - anchete private - activitati de filaj,supraveghere, supraveghere video; - investigatii legate de animalele de companie - activitati sub acoperire - identificarea de indicii sau mijloace de proba, la solicitarea partii vatamate, care sa poata fi utilizate in cauzele civile sau penale; - consultanta de specialitate Argumente: Detalierea si definirea cat mai corecta a obiectului de activitate va diminua posibilitatea atat a celui care practica de isi depasi sfera de activitate cat si a celor care il va controla de o restrange sau interpreta. In plus, beneficiarul va sti clar ce poate solicita unui detectiv particular.

(2) Activitatea detectivului particular nu poate fi contrarã reglementãrilor legale interne sau celor internaţionale la care România este parte, siguranţei naţionale, ordinii publice ori bunelor moravuri. (3) Informaţiile obţinute în urma activitãţilor desfãşurate de detectivul particular sunt destinate exclusiv clientului acestuia, în condiţiile prezentei legi. ART. 2 1).Detectivul particular isi poate exercita profesia, dupã caz, în cadrul societãţilor specializate sau al cabinetelor individuale de detectivi particulari, înfiinţate conform legislaţiei comerciale şi care funcţioneazã în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Romane. (2) Obiectul de activitate al societãţilor specializate şi al cabinetelor individuale de detectivi particulari este unic. (3) Conducãtorii executivi ai societãţilor specializate de detectivi particulari trebuie sa fie absolvenţi ai facultãţii de drept sau ai unei şcoli postliceale de detectivi ori sa fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrator în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice sau siguranţei naţionale cu grad de ofiţer şi sa îndeplineascã condiţiile prevãzute la art. 5 lit. c), d), e) şi f).

2) Activitatea detectivului particular nu poate fi contrarã reglementãrilor legale interne sau celor internaţionale la care România este parte, siguranţei naţionale, ordinii publice ori bunelor moravuri. (3) Informaţiile obţinute în urma activitãţilor desfãşurate de detectivul particular sunt destinate exclusiv clientului acestuia, în condiţiile prezentei legi. ART. 2 (1)Detectivul particular isi poate exercita profesia, dupã caz, în cadrul societãţilor specializate sau al cabinetelor individuale de detectivi particulari, înfiinţate conform legislaţiei comerciale şi care funcţioneazã în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Romane. (2) Obiectul de activitate al societãţilor specializate şi al cabinetelor individuale de detectivi particulari este unic. (3) Conducatorii executivi ai societatilor comerciale care au ca obiect de activitate unic:detectivi particulari trebuie sa detina atestatul de detectiv particular si sa indeplineasca conditiile prevazute la art.5 literele:c),d),e) si f). Argumente: Este necesara modificarea articolului acordandu-i-se detectivului atestat dreptul de a profesa si de a-si conduce propria societate comerciala. Un detectiv particular atestat trebuie sa indeplineasca conditiile minime de studii pentru a profesa si in schimb a trecut printr-o examinare in vederea atestarii.

(4) Asociaţii sau actionarii persoane fizice ai societãţilor specializate de detectivi particulari, înfiinţate conform alin. (1), trebuie sa îndeplineascã cumulativ condiţiile prevãzute de art. 5 lit. d) şi e). ART. 3 (1) Detectivul particular este obligat sa pãstreze secretul profesional asupra datelor şi informaţiilor obţinute. (2) Datele şi informaţiile prevãzute la alin. (1) pot fi comunicate, la cerere, în condiţiile legii, numai instanţelor judecãtoreşti şi Ministerului Public, dacã acestea sunt utile pentru aflarea adevãrului în cauzele penale. (3) În activitatea desfasurata, detectivul particular se supune legii, statutului societãţii specializate sau al cabinetului individual de detectivi particulari. CAP. II.Dobândirea calitãţii de detectiv particular ART. 4. Activitatea de detectiv particular poate fi desfasurata numai de persoanele care sunt atestate profesional. ART. 5.Poate dobândi calitatea de detectiv

Asa cum este formulat acum articolul confera dreptul de conduce o societate de detectivi particulari unui absolvent de drept sau unui fost lucrator in cadrul unei institutii cu atributii in domeniul ordinii publice..fara sa fie atestat si fara sa faca dovada ca are cunostintele profesionale minime in domeniu. (4) Asociaţii sau actionarii persoane fizice ai societãţilor specializate de detectivi particulari, înfiinţate trebuie sa îndeplineascã cumulativ condiţiile prevãzute de art. 5 lit. d) şi e). Art.3 Aliniatele 1, 2, si 3 se desfiinteaza Argumente: Obligatiile ce decurg din aceste aliniate vor fi precizate la capitolele care prevad drepturile si obligatiile detectivilor particulari. Capitolul II Dobandirea calitatii de detectiv particular Art. 4 Activitatea de detectiv particular poate fi desfasurata numai de persoanele care sunt atestate profesional. (1)Pentru dobandirea atestatului profesional de detectiv particular este necesara sustinerea si promovarea unui examen de atestare profesionala. .

particular persoana care îndeplineşte urmãtoarele condiţii: a) are cetãţenia romana sau cetãţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European; b) poseda cel puţin studii medii şi este absolventa a unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrator în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apãrãrii, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori este absolventa a unei instituţii de învãţãmânt superior; c) este apta din punct de vedere medical; d) sa nu fi fost condamnata pentru infracţiuni sãvârşite cu intenţie; e) nu desfãşoarã o activitate care implica exerciţiul autoritãţii publice; f) a obţinut avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, dupã caz; g) a promovat examenul de atestare a calitãţii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deţine un certificat de calificare în aceasta profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European. ART. 6. Pentru susţinerea examenului de atestare a calitãţii de detectiv particular, cei interesaţi trebuie sa depunã la inspectoratele de poliţie judeţene sau, dupã caz, la Direcţia generalã de poliţie a municipiului Bucureşti urmãtoarele acte: a) cerere; b) curriculum vitae; c) actul de stare civilã, în copie legalizatã; d) actul de studii, în copie legalizatã; e) actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizatã;

Art.5.Pentru dobandirea atestatului de detectiv particular, persoana solicitanta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a).sa fie cetatean roman sau al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European. b).sa fie absolvent al unei Scoli postliceale de detectivi particulari sau absolvent de studii superioare si a unui curs de formare profesionala avizat de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei. - sa prezinte dovada de practica de minimum 6 luni intr-o societate specializata de detectivi particulari cu licenta de functionare. c).sa fie apta din punct de vedere medical; d).sa nu aiba cazier judiciar e). sa nu desfasoare o activitate care implica exercitiul autoritatii publice; f).sa obtina avizul Inspectoratului de politie judetean sau al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, dupa caz. g).sa promoveze examenul de atestare in profesia de detective particular sa detina un certificat de calificare sau un atestat similar eliberat intr-unul dintre Statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European. Art.6.Pentru sustinerea examenului de atestare ca detectiv particular sunt necesare urmatoarele documente: a).cerere de inscriere la examen b).un curiculum vitae c). actul de stare civila, in copie d). actul de studii, in copie e). certificatul de absolvire a cursului de formare in profesia de detective particular, acolo unde este cazul, in copie

f) certificate medicale şi de testare psihologicã, eliberate de o unitate sanitarã specializatã, respectiv de un laborator autorizat; g) certificat de cazier judiciar; h) declaraţie din care sa rezulte ca îndeplineşte condiţia prevãzutã la art. 5 lit. e); i) dovada achitãrii tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit în conformitate cu dispoziţiile legale. ART. 7 (1) Calitatea de detectiv particular se dobândeşte în urma verificãrii îndeplinirii condiţiilor prevãzute de lege şi a examinãrii candidaţilor de cãtre o comisie instituitã la nivelul inspectoratului de poliţie judeţean, respectiv al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti. (2) Comisia prevãzutã la alin. (1) se întruneşte trimestrial, iar verificarea cunoştinţelor se face potrivit tematicii aprobate de Inspectoratul General al Poliţiei Romane. (3) Dupã promovarea examenului, detectivului particular i se elibereazã un atestat, pe baza cãruia se poate asocia ori angaja la o societate licentiata sau isi poate infiinta cabinet individual pentru desfãşurarea de activitãţi de investigare. (4) Persoana respinsã la examen poate depune contestaţie la Inspectoratul General al Poliţiei Romane în termen de 3 zile, acesta având obligaţia sa o soluţioneze în termen de 30 de zile de la data depunerii.

f).certificat de testare a aptitudinilor eliberat de un psiholog agreat de Unitatea examinatoare; g) certificate de cazier judiciar h) declaratie din care sa rezulte ca nu desfasoara o activitate care implica autoritatea publica; - doveda efectuarii stagiului de practica de minimum 6 luni, intr-o societate specializata de detectivi particulari (adeverinta) i) dovada achitãrii tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit în conformitate cu dispoziţiile legale. Art.7 (1) Atestatul de detectiv particular se dobândeşte în urma verificãrii îndeplinirii conditiilor prevazute de art . din prezenta lege si a promovarii examenului de atestare. (2) Examenul de atestare se organizeaza trimestrial, la nivel national de catre Asociatiile profesionale care indeplinesc conditiile prevazute de prezenta lege. Comisia de examinare va fi alcatuita din 5 membri, care detin atestatul de detectiv particular si certificatul de formator . Din comisie va face parte si un reprezentant al Directiei de investigatii criminale in calitate de observator. (3) Eliberarea atestatului de detectiv particular se face in termen de 30 de zile de la promovarea examenului de atestare. (4) Persoana respinsã la examen poate depune contestaţie scrisa, la Comisia de solutionare a contestatiilor, aceasta avand obligatia sa o solutioneze in termen de 30 de zile de la data depunerii.

(5) Cetãţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European care au calitatea de detectiv particular pot desfasura activitãţile specifice acestei profesii pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, exclusiv în baza unei delegaţii emise de societatea pe care o reprezintã, în vederea soluţionãrii cazului ce face necesarã prezenta acestora în România. Cetãţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European fac dovada calitãţii de detectiv particular cu actul care atesta în mod valabil aceasta calitate în statul de origine sau de provenienta. (6) Detectivii prevãzuţi la alin. (5) au obligaţia ca înaintea desfãşurãrii oricãror activitãţi specifice şi la încetarea acestora sa înştiinţeze organul de poliţie competent teritorial. ART. 8 1).Calitatea de detectiv particular înceteazã: a) prin renunţare scrisã, care se depune la inspectoratul de poliţie judeţean sau, dupã caz, la Direcţia generalã de poliţie a municipiului Bucureşti; b) prin anularea atestatului în condiţiile art. 23 alin. (2); c) când persoana în cauza nu mai îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 5 lit. a) şi c)-e). (2) Calitatea de detectiv particular se suspenda: a) când impotriva persoanei în cauza se pune în mişcare acţiunea penalã, pentru o infracţiune sãvârşitã cu intenţie, în legatura cu activitatea sa de detectiv; în acest caz suspendarea dureazã pana la soluţionarea definitiva a cauzei; b) pe timpul cat detectivul particular se afla în una dintre situaţiile prevãzute la art. 10; c) în condiţiile prevãzute la art. 20 şi art. 23 alin. (1).

(5) Cetãţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European care au calitatea de detectiv particular pot desfasura activitãţile specifice acestei profesii pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, exclusiv în baza unei delegaţii emise de societatea pe care o reprezintã, în vederea soluţionãrii cazului ce face necesarã prezenta acestora în România. Cetãţenii din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European fac dovada calitãţii de detectiv particular cu actul care atesta în mod valabil aceasta calitate în statul de origine sau de provenienta. (6). Se elimina Art.8 1). Calitatea de detectiv particular inceteaza: (a) se elimina (b) prin anularea atestatului în condiţiile prevazute de lege c) se elimina (2) Atestatul de detectiv particular se suspenda: a)când impotriva persoanei în cauza se pune în mişcare acţiunea penalã, pentru o infracţiune în legatura cu activitatea sa de detective. In acest caz suspendarea dureazã pana la soluţionarea definitiva si irevocabila a cauzei. b) pe timpul cat detectivul particular se afla în una dintre situaţiile prevãzute la art. 10. c) în condiţiile prevãzute la art. 20 şi art. 23 alin. (1).

ART. 9 (1) Dupã promovarea examenului de atestare detectivul particular utilizeazã, în scopul dovedirii acestei calitãţi, legitimatia de detectiv particular. (2) Legitimatia de detectiv particular este nominalã şi nu este transmisibila. Modul de eliberare, forma şi conţinutul legitimatiei se stabilesc prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 10 Exercitarea profesiei de detectiv particular este incompatibilã cu: a) activitatea salarizata în cadrul altor profesii, care implica exerciţiul autoritãţii publice; b) activitãţi care influenţeazã independenta profesiei ori contravin bunelor moravuri; c) exercitarea nemijlocitã de fapte de comerţ, cu excepţia celor conforme obiectului de activitate şi îndeplinirii atribuţiilor specifice. CAP. III Drepturile şi obligaţiile detectivului particular, ale societãţilor specializate şi ale cabinetelor individuale în care acesta isi desfãşoarã activitatea ART. 11 (1) În exercitarea profesiei detectivul particular are dreptul sa efectueze investigaţii în legatura cu persoanele, bunurile, faptele, datele şi împrejurãrile care fac obiectul acestei activitãţi, cu respectarea stricta a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, precum şi a dispoziţiilor legale.

Art. 9 (1) Dupã promovarea examenului de atestare , persoana in cauza obtine dreptul de a practica in una din formele prevazute de prezenta lege. Detectivul particular are dreptul sa se legitimize pentru a dovedi legalitatea activitatilor sale. (2) Legitimatia de detectiv particular este nominalã şi nu este transmisibila. Modul de eliberare, forma si continutul legitimatiei de detectiv particular se stabilesc de catre Asociatiile profesionale prevazute de lege si se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Art. 10 Exercitarea profesiei de detectiv particular este incompatibilã cu: a) activitatea salarizata în cadrul altor profesii, care implica exerciţiul autoritãţii publice; b) activitãţi care influenţeazã independenta profesiei ori contravin bunelor moravuri; c) se elimina Capitolul III Drepturile si obligatiile detectivului particular, ale societatilor de detectivi particulari si ale cabinetelor individuale de detectivi particulari. Art.11. (1).Detectivul particular îşi poate exercita activitatea , numai in forma prevazuta de prezenta lege: -in cadrul unei societati de detectivi particulari cu licenta de functionare, intr-una din formele prevazute de codul muncii; -in cadrul unui cabinet individual de detectivi particulari cu licenta de functionare, intr-una din formele prevazute de codul muncii -ca asociat intr-o societate de detectivi

(2) În efectuarea investigatiei detectivul particular poate solicita persoanelor fizice sau autoritãţilor publice informaţii care, potrivit legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la viata intima, familialã şi privatã ori altor drepturi şi libertãţi fundamentale ale persoanei vizate. ART. 12 Detectivul particular are urmãtoarele obligaţii: a) sa manifeste probitate şi conştiinciozitate profesionalã, scopul activitãţii sale fiind aflarea adevãrului în cauza pentru care a fost angajat; b) sa foloseascã metode şi mijloace de investigare prin care sa nu aducã atingere normelor de drept ori drepturilor şi libertãţilor cetatenesti; c) sa pãstreze, chiar şi dupã încetarea calitãţii de detectiv particular, secretul profesional cu privire la actele, faptele, datele şi împrejurãrile despre care a luat cunostinta în timpul desfãşurãrii activitãţii, cu excepţia cazurilor expres prevãzute de lege; d) sa nu uzeze de calitatea de detectiv particular decât în interesul serviciului.

particulari cu licenta de functionare 2) se elimina Art.12. 1).In cadrul exercitarii profesiei detectivul particular are urmatoarele drepturi: a) să presteze servicii de investigatii pe baza de contract, conform cu obiectul de activitate prevazut de prezenta lege.

b) să obţină date,informaţii, documente si copii de pe documente de la persoanele fizice si juridice, cu acordul lor.

c) să inspecteze, după caz, cu participarea şi cu acordul proprietarului (al reprezentantului lui) teritoriul, localurile, bunurile ce îi aparţin;

d) sa solicite si sa obtina consultanta, opinii, concluzii ale specialistilor in cauzele de care se ocupa. e) sa solicite si sa obtina mandatul clientului de a-l reprezenta , de a-l insoti in timpul unor activitati, anchete, situatii in care acesta este interesat si care pot avea legatura cu cazul angajat. 2) In cadrul exercitarii activitaii sale detectivul particular are urmatoarele obligatii: a).sa manifeste probitate şi conştiinciozitate profesionalã, scopul activitãţii sale fiind aflarea adevãrului în cauza pentru care a fost angajat; b) sa foloseascã metode şi mijloace de investigare prin care sa nu aducã atingere normelor de drept ori drepturilor şi libertãţilor cetatenesti; c) sa pãstreze, chiar şi dupã încetarea calitãţii de detectiv particular, secretul profesional cu

ART. 13 Detectivului particular, în desfãşurarea activitãţii, îi este interzisã efectuarea de investigaţii cu privire la: a) activitatea personalului reprezentantelor diplomatice şi consulare sau a organizaţiilor internaţionale cu statut similar; b) activitatea persoanelor, desfasurata permanent ori temporar, cu orice titlu, în interesul autoritãţilor publice, instituţiilor sau altor persoane juridice de interes public ori în serviciile de interes public; c) datele confidenţiale cu privire la convingerile politice, religioase, filozofice sau sindicale şi la exprimarea acestor convingeri, la orientarea sexualã, sãnãtatea, originea socialã ori etnicã a unei persoane; d) cauzele penale aflate în lucru la organele judiciare; e) activitãţile specifice desfãşurate de instituţiile cu atribuţii în domeniul apãrãrii, ordinii publice şi siguranţei naţionale. ART. 14 Societãţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari au urmãtoarele drepturi: a) sa se doteze şi sa foloseascã mijloacele tehnice de investigare şi comunicaţii permise de lege; b) sa organizeze cursuri şi alte activitãţi de pregãtire profesionalã şi fizica specifice pentru perfecţionarea pregãtirii personalului propriu; c) sa se afilieze în asociaţii profesionale care sa le reprezinte interesele în relaţiile cu alte asociaţii sau cu instituţii ale statului; d) sa solicite oficial de la autoritãţile publice date despre persoane, bunuri sau situaţii necesare detectivului particular în procesul de investigare, care, potrivit legii, nu sunt clasificate şi nu aduc atingere dreptului la

privire la actele, faptele, datele şi împrejurãrile despre care a luat cunostinta în timpul desfãşurãrii activitãţii, cu excepţia cazurilor expres prevãzute de lege; d) sa nu uzeze de calitatea de detectiv particular decât în interesul serviciului. Art.13. Detectivului particular, în desfãşurarea activitãţii, îi este interzisã efectuarea de investigaţii cu privire la: a) activitatea personalului reprezentantelor diplomatice şi consulare sau a organizaţiilor internaţionale cu statut similar; b) activitatea persoanelor, desfasurata permanent ori temporar, cu orice titlu, în interesul autoritãţilor publice, instituţiilor sau altor persoane juridice de interes public ori în serviciile de interes public; c) datele confidenţiale cu privire la convingerile politice, religioase, filozofice sau sindicale şi la exprimarea acestor convingeri, la orientarea sexualã, sãnãtatea, originea socialã ori etnicã a unei persoane; d) cauzele penale aflate în lucru la organele judiciare; e) activitãţile specifice desfãşurate de instituţiile cu atribuţii în domeniul apãrãrii, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Art.14. Societãţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari au urmãtoarele drepturi: a) sa se doteze şi sa foloseascã mijloacele tehnice de investigare şi comunicaţii permise de lege; b) sa organizeze cursuri şi alte activitãţi de pregãtire profesionalã şi fizica specifice pentru perfecţionarea pregãtirii personalului propriu; c) sa se afilieze în asociaţii profesionale care sa le reprezinte interesele în relaţiile cu alte asociaţii sau cu instituţii ale statului; d) sa solicite oficial de la autoritãţile publice date despre persoane, bunuri sau situaţii necesare în procesul de investigare, potrivit legii.

viata intima familialã şi privatã ori altor drepturi şi libertãţi fundamentale ale persoanei vizate. ART. 15 (1) În organizarea şi desfãşurarea activitãţii detectivii particulari din societãţile specializate şi din cabinetele individuale au obligaţia: a) sa întreprindã investigaţii numai în baza unei convenţii scrise încheiate cu clientul; b) sa înfiinţeze un registru numerotat şi sa îl înregistreze la inspectoratul de poliţie judeţean sau, dupã caz, la Direcţia generalã de poliţie a municipiului Bucureşti, în care vor tine evidenta cazurilor investigate; c) sa comunice datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanta de judecata, pentru soluţionarea unor cauze penale; d) în cazurile în care constata ca informaţiile obţinute vizeazã siguranta nationala, sa sesizeze de îndatã autoritãţile cu atribuţii în domeniu; e) sa angajeze şi sa foloseascã pentru activitãţile specifice de investigaţii numai persoane care au calitatea de detectiv particular; f) în raport de posibilitãţi şi pe baza unor convenţii, sa primeascã în practica elevi ai şcolilor de detectivi particulari. (2) Societãţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari isi întocmesc regulament de organizare şi funcţionare, care se aproba prin dispoziţie scrisã a conducatorului executiv al societãţii sau a şefului cabinetului individual, dupã caz. CAP. IV Sancţiuni ART. 16 Nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, dupã caz, rãspunderea civilã, materialã, disciplinarã, contravenţionalã sau penalã.

Art. 15 (1) În organizarea şi desfãşurarea activitãţii detectivii particulari din societãţile specializate şi din cabinetele individuale au obligaţia: a)sa întreprindã investigaţii numai în baza unei convenţii scrise încheiate cu clientul; b) sa înfiinţeze un Registru de cazuri, numerotat si inregistrat la Asociatia profesionala. c) sa comunice datele şi informaţiile solicitate in scris de procuror sau de instanta de judecata, in vederea solutionarii unor cauze penale . d) sa sesizeze autoritatile cu atributii in domeniu ori de cate ori apreciaza ca datele detinute pot fi de interesul acestora. e) sa angajeze şi sa consulte in activitatea specifica detectivi particulari atestati, precum si consultantii, expertii, juristii, specialistii necesari. f) în raport de posibilitãţi şi pe baza unor convenţii, sa primeascã în practica elevi ai şcolilor de detectivi particulari. (2) Societãţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari isi întocmesc regulament de organizare şi funcţionare, care se aproba prin dispoziţie scrisã a conducatorului executiv al societãţii sau a şefului cabinetului individual, dupã caz. CAPITOLUL IV. Sanctiuni Art.16. Nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, dupã caz, rãspunderea civilã, materialã, disciplinarã, contravenţionalã sau penalã.

ART. 17 Încãlcarea prevederilor art. 2 alin. (1), ale art. 4, precum şi declararea de date false prin actul prevãzut la art. 6 lit. h) constituie infracţiuni şi se pedepsesc potrivit Codului penal. ART. 18 Constituie contravenţii urmãtoarele fapte: a) efectuarea de investigaţii în alte cazuri decât cele prevãzute la art. 1 alin. (1) sau cu încãlcarea prevederilor art. 12 lit. b)-d) şi ale art. 13; b) încãlcarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi (3) şi ale art. 7 alin. (6); c) încãlcarea prevederilor art. 2 alin. (2) şi (3), art. 3 alin. (2) şi ale art. 15 alin. (1) lit. a)-e). ART. 19 (1) Contravenţiile prevãzute la art. 18 se sancţioneazã dupã cum urmeazã: a) faptele prevãzute la lit. a) şi c), cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei; b) fapta prevãzutã la lit. b), cu amenda de la 200 lei la 500 lei. (2) În cazul contravenţiilor prevãzute la art. 18 lit. c), sancţiunea amenzii poate fi aplicatã şi persoanei juridice, caz în care limitele acesteia sunt de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Art.17. Constituie infractiune si se pedepseste potrivit Codului Penal: 1). Practicarea profesiei de detectiv in afara cadrului prevazut de art.2 alin..1 2). Practicarea profesiei de detectiv fara atestat profesional asa cum este prev.de art.4 in prezenta lege. 3) Declararea de date false in actele prevazute de art.6.litera h. 4) Divulgarea secretului profesional Art.18 Constituie contraventii urmatoarele fapte: 1).efectuarea de investigatii fara contract de prestare de servicii specifice; 2). Lipsa Registrului de cazuri sau necompletarea acestuia la zi 3) incalcarea prevederilor art.13 prin efectuarea de investigatii in situatiile enunate in acest articol 4. refuzul neintemeiat de a furniza datele solicitate de catre procuror sau instantele de judecata 5) lipsa regulamentului de organizare si functionare a societatii de detectivi particulari sau cabinetului individual Art.19 Contraventiile prevazute la art.18 se vor sanctiona cu amenda contraventionala dupa cum urmeaza: 1.incalcarea prevederilor de la alin.1 se sanctioneaza cu amenda in valoare de 5000 lei 2.incalcarea prevederilor de la alin.2 se sanctioneaza cu amenda in valoare de 500 lei 3.incalcarea prevederilor prev.la aliniatul 3 se sanctioneaza cu amenda in valoare de 5000 lei 4.incalcarea prevederilor de la alin.5 se sanctioneaza cu amenda in valoare de 500 lei 5.incalcarea prevederilor de la alin.5 se va sanctiona cu amenda in valoare de 500 lei

ART. 20 (1) Repetarea sãvârşirii contravenţiilor prevãzute la art. 18 lit. a) şi c) în interval de un an atrage suspendarea atestatului pe o perioada de la 3 la 6 luni. (2) Suspendarea atestatului şi revocarea suspendãrii se dispun, în toate cazurile, de cãtre Inspectoratul General al Poliţiei Romane, la propunerea inspectoratelor de poliţie judeţene sau a Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, şi se comunica persoanei în cauza. ART. 21 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de cãtre politisti anume desemnaţi de Inspectoratul General al Poliţiei Romane. ART. 22 Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29, se aplica şi contravenţiilor prevãzute de prezenta lege.

Argumente: Infractiunile si contraventie trebuie stabilite clar si fara echivoc, astfel incat sa nu existe posibilitatea de interpretare. Art.20 Repetarea savarsirii contraventiilor prevazute la art.18 alin.1, al.3, al.5 in decurs de 1 an, atrage dupa sine suspendarea licentei de functionare a societatii sau cabinetului individual in cauza. Suspendarea licentei de functionare a societatii de detectivi particulari sau a cabinetului individual de detectivi particulari precum si revocarea deciziei de suspendare a licentei se dispun in toate cauzele de organul in a carui atributie intra acordarea licentei de functionare. Art.21 Atributiile privind controlul aplicarii Legii 329/2004 si a exercitarii profesiei de detective particular in conditiile prevazute de Lege revin IGPR printr-o comisie special infiintata si Asociatiilor particulari de detectivi particulari pentru membrii lor. Impotriva procesului verbal de constatare a savarsirii faptelor prevazute la art.17 si art.18 se poate contesta in scris in termen de 15 zile. Atributiile privind solutionarea contestatiilor revin unei Comisii instituite la nivel national. Comisia este alcatuita din 5 persoane dintre care 2 reprezentanti din partea IGPR. ART. 22 Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29, se aplica şi contravenţiilor prevãzute de prezenta lege.

ART. 23 (1) Încãlcarea obligaţiilor prevãzute la art. 15 alin. (1) lit. a)-e) atrage şi suspendarea atestatului de detectiv particular sau, dupã caz, a licenţei de funcţionare a societãţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari, pe o perioada cuprinsã între o luna şi 3 luni. (2) Atestatul de detectiv particular sau, dupã caz, licenta de funcţionare a societãţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se anuleazã dacã, într-un interval de un an de la data la care a expirat termenul de suspendare a atestatului sau a licenţei, este sãvârşitã din nou una dintre faptele care atrag mãsura suspendãrii. ART. 24 (1) Mãsurile prevãzute la art. 23 referitoare la suspendarea sau anularea atestatului de detectiv particular se dispun de cãtre inspectoratul de poliţie judeţean care l-a emis sau, dupã caz, de cãtre Direcţia generalã de poliţie a municipiului Bucureşti. (2) Suspendarea sau anularea licenţei de funcţionare a societãţii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se dispune, în condiţiile prezentei legi, de cãtre Inspectoratul General al Poliţiei Romane. CAP. V Dispoziţii finale ART. 25 Controlul activitãţii specifice desfãşurate de societãţile specializate şi de cabinetele individuale de detectivi particulari se efectueazã de politisti anume desemnaţi de cãtre Inspectoratul General al Poliţiei Romane, cu avizul Ministerului Public.

Se elimina CAPITOLUL V Dispoziţii finale Art.25 Controlul activitatii specific desfasurate de societatile specializate de detectivi particulari precum si a cabinetelor individuale revine Comisiilor special infiintate la nivelul Asociatiilor profesionale pentru membrilor. Din comisii vor face parte obligatoriu ofiteri anume desemnati de catre Inspectorul General al Politiei, cu avizul Ministerului Public.

ART. 26 Inspectoratul General al Poliţiei Romane tine evidenta tuturor detectivilor atestaţi, a societãţilor specializate şi a cabinetelor individuale de detectivi particulari. ART. 27 Nomenclatorul de activitãţi din economia nationala se completeazã cu activitatea de detectiv particular. ART. 28 (1) Prevederile prezentei legi se completeazã cu dispoziţiile legale privind recunoaşterea diplomelor şi calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din România. (2) Documentele necesare pentru dobândirea calitãţii de detectiv particular, altele decât cele prevãzute la alin. (1), eliberate cetãţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, de cãtre autoritãţile statului de origine sau de provenienta, sunt recunoscute în condiţiile legii. ART. 29 (1) Prezenta lege intra în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În 60 de zile de la publicare, Inspectoratul General al Poliţiei Romane şi Serviciul Roman de Informaţii vor elabora proiectul normelor de aplicare a prezentei legi, pe care îl vor supune aprobãrii Guvernului. __________

Art.26 Asociatia Nationala a Detectivilor din Romania tine evident tuturor detectivilor atestati, a societatilor specializate si a cabinetelor individuale de detectivi particulari. Asociatiei Nationale a Detectivilor din Romania ii revine obligatia de infiinta Tabloul National al detectivilor particulari atestati, precum si Tabloul National al evidentei licentelor acordate societatilor specializate de detectivi particulari si cabinetelor individuale. ART. 27 Nomenclatorul de activitãţi din economia nationala se completeazã cu activitatea de detectiv particular. ART. 28 (1) Prevederile prezentei legi se completeazã cu dispoziţiile legale privind recunoaşterea diplomelor şi calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din România. (2) Documentele necesare pentru dobândirea calitãţii de detectiv particular, altele decât cele prevãzute la alin. (1), eliberate cetãţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, de cãtre autoritãţile statului de origine sau de provenienta, sunt recunoscute în condiţiile legii. ART. 29 (1) Prezenta lege intra în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În 60 de zile de la publicare, Inspectoratul General al Poliţiei Romane şi Serviciul Roman de Informaţii vor elabora proiectul normelor de aplicare a prezentei legi, pe care îl vor supune aprobãrii Guvernului.

LEGEA SECURITĂTII PRIVATE

CAPITOLUL I DISPOZI II GENERALE Art.1.

Prezenta lege stabileşte cadrul general de organizare şi funcţionare a sistemului de securitate privată, condiţiile de executare si control a serviciilor de securitate de catre companiile si personalul de securitate, competenţele, dotarea acestora, precum şi măsurile sancţionatorii, urmând ca normele de aplicare şi cerin ele tehnice să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Art.2.

(1) Securitatea privată este o componentă a securităţii naţionale.

(2) Autorităţile îndreptă ite ale statului împreună cu organizaţiile patronale şi profesionale reprezentative la nivel naţional stabilesc concepţia şi strategiile de folosire ca forţe complementare, principiile de colaborare şi de acţiuni comune cu societăţile şi personalul de securitate.

Art.3.

(1) Serviciile de securitate privată sunt activităţi cu caracter comercial prestate de companiile de securitate, constituite şi licenţiate potrivit legislatiei romanesti, cu personal de specialitate, autorizat si calificat, pentru asigurarea proprietatii si protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor, asigurarea şi menţinerea ordinii publice, precum şi pentru siguranţa persoanelor, în conditiile i situaţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Sunt considerate servicii de securitate privată următoarele:

a) servicii de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând persoanelor fizice şi juridice, de stat sau private, româneşti sau străine, indiferent de capitalul deţinut, prin personal de securitate (securitate umană);

b) servicii de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând persoanelor fizice şi juridice, româneşti sau străine, indiferent de capitalul deţinut, de stat sau private, prin mijloace tehnice , electronice şi de comunicatii;

c) servicii de protec ie bancară, transport valori în tranzit, colectare, depozitare, procesare şi alimentare cu bani a ATM-urilor;

d) servicii de protecţie imediată a persoanelor fizice, altele decât cele oficiale (garda de corp);

e) servicii de monitorizarea a sistemelor de alarmă; f) servicii de intervenţie (răspuns ) la alarme; g) servicii de patrulare mobila sau pedestra in spatii private sau publice h) servicii de securitate a evenimentelor ( artistice, sportive, sociale ) în aer liber

sau în interior, sau alte manifestări publice în aer liber ce presupune aglomerări de persoane precum şi în localuri publice;

i) servicii de securitatea transporturilor ( private si publice ) j) servicii de escorta (insotire) a persoanelor si/sau transporturilor k) servicii de control a corespondenţei sau altor efecte poştale; l) servicii de securitate n gări, porturi şi aeroporturi precum şi pe navele de

călători; m) servicii de consultanţă şi/sau analiză a riscurilor de securitate pentru serviciile

prevăzute la lit. a-l; n) alte servicii de securitate prevăzută în alte acte normative.

Art. 4.

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

Securitate privată reprezintă ansamblul de măsuri luate de către o persoană fizică sau juridică pentru identificarea riscurilor, asigurarea protecţiei şi integrităţii patrimoniului, prevenirii pătrunderii fără drept pe proprietatea lor, identificării agresorilor, recuperarea pagubelor şi obţinerea de date şi informaţii de interes personal;

Protecţie -activitatea desfăşurată prin personal specializat şi mijloace specifice avizate şi autorizate, în scopul:

a) asigurării securităţii bunurilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, precum şi existenţa materială a acestora;

b) menţinerii ordinii, liniştii şi securităţii persoanelor şi a bunurilor acestora pe timpul desfăşurării unor manifestări cultural artistice sau sportive, organizate în incinte ori în localuri publice;

c) protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot afecta viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau bunurile aflate asupra lor.

(2) Protecţia se realizează prin măsuri de asigurare a pazei cu personal specializat şi introducerea de elemente mecanice şi echipamente electronice de securitate, în funcţie de importanţa bunurilor de protejat, a pericolelor şi riscurilor la care acestea sunt supuse, conform evaluarii efectuate de inspectorul de risc si cerinţelor minime stabilite prin hotărâre a Guvernului. Industrie de securitate privata-totalitatea companiilor de securitate privata, ce ofera serviciile de securitate privata detaliate in continutul prezentei legi, care sunt infiintate si fumctioneaza in conformitate cu dispozitiile acestui act normativ.

securitatea persoanelor - protecţia umană civilă, activitate realizată potrivit prezentei legi prin agenţi "gardă de corp", recrutati, testati, instuiti, atestati si calificati, în scopul apărării sau îndepărtării unor pericole la adresa vieţii, integrităţii corporale sau libertăţii persoanei, precum şi la adresa existenţei sau integrităţii bunurilor aflate asupra acesteia care datorită unor raporturi profesionale sau conjuncturale determinate de un scop legitim, se găsesc în aceleaşi locuri cu bunurile protejate; securitatea bunurilor – protecţia umană civilă şi/sau cea prin mijloace mecanice şi electronice, realizate potrivit prezentei legi, permanent sau pentru perioade determinate, în scopul evitării sau îndepărtării unor pericole la adresa existenţei sau integrităţii bunurilor; companie (firma) de securitate privată - societatea constituită potrivit legislatiei comerciale, al carei obiect unic de activitate se poate realiza prin una sau mai multe din activităţile de asigurare a pazei bunurilor sau protectiei persoanelor prevăzute de prezenta lege; structură operativă de securitate-element structural al companiei de securitate privată, cu conducere proprie şi atribu ii şi responsabilită i specifice care prestează servicii de securitate privată serviciul de securitate proprie - structura de securitate constituită în cadrul unei persoane juridice, pentru nevoile proprii, care realizează activităţi privind securitatea bunurilor, datelor, informatiilor, personalului propriu, în condiţiile prezentei legi; cazier profesional- fişa de eviden ă ce cuprinde toate antecedentele profesionale ale oricarui lucrator din industria de securitate privata, inclusiv aspecte de deontologie profesionala agent de securitate - persoana care întruneşte condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru a desfăşura activităţi privind securitatea bunurilor, angajată a societăţii de securitate privată. agent gardă de corp - persoana care întruneşte condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru a desfăşura activităţi privind securitatea persoanelor, angajată a societăţii de securitate privată; agent control acces - persoana care întruneşte condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru a desfăşura activităţi pentru a preveni intrarea ilegală/neautorizată în clădiri,sedii, incinte, perimetre, angajată a societăţii de securitate privată; agent de securitate incinte - persoana care întruneşte condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru a desfăşura activităţi privind patrularea în clădiri, sedii, incinte, perimetre, pentru a preveni furturile, actele de violenţă şi, la nevoie, recurge la forţă pentru a preveni asemenea acte, pentru a intimida pe eventualii agresori şi este angajată a societăţii de securitate privată;

Comment [II1]: agent admitere si control acces. Notiunea de control al accesului se refera la detectarea materialelor, substantelor, obiectelor care sunt sau pot deveni un pericol pentru organizatia interesata. În principal, este vorba de descoperirea materialelor interzise: munitie, armament, explozibili, substante halucinogene, radioactive sau toxice. Admiterea accesului este o activitate care consta în identificarea unei persoane cu o baza de date de cunostinte, pentru permiterea sau interzicerea patrunderii în obiectivul controlat.

agent de intervenţie - persoana care întruneşte condiţiile prevăzute de prezenta lege care efectuează măsuri şi procedee civile de acţiune, folosind echipament si mijloace tehnice sau de protectie avizate, în scopul înlăturării pericolului la care este supus un bun şi este angajată a societăţii de securitate privată; agent transport valori - persoana care întruneşte condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru a desfăşura activităţi pentru asigurarea securităţii bunurilor transportate, angajată a societăţii de securitate privată; agent conductori câini serviciu - persoana care întruneşte condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru a desfăşura activităţi care implica utilizarea cainilor pentru controlul accesului, patrulare, interventie.. personal tehnic de securitate - persoanele care întrunesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru a desfăşura activităţi de proiectare, instalare, întreţinere şi exploatare a sistemelor tehnice de securitate şi/sau a echipamentelor centrului de monitorizare şi recepţie al alarmelor, angajate a societăţii de securitate privată, a poliţiei locale, a persoanei juridice în cadrul căreia funcţionează formaţiunea de securitate proprie sau a serviciului public specializat; sisteme tehnice de securitate - sisteme electronice si mecanice, care asigură supravegherea, împiedicarea pătrunderii neautorizate, detectarea şi semnalizarea prezenţei neautorizate, detectarea producerii unor fenomene fizice, accidentale sau efect al unor activităţi ilegale, şi limitarea consecinţelor acestora şi a oricăror ameninţări care pot pune în pericol viaţa, integritatea sau libertatea persoanei ori existenţa sau integritatea bunurilor; centre de monitorizare şi recepţie a alarmelor (dispecerate) - centre destinate supravegherii permanente a sistemelor tehnice de securitate, analizei şi valorificării semnalelor primite; beneficiar - persoana fizică sau juridică în folosul căreia sunt realizate activităţile privind securitatea persoanelor şi a bunurilor; analiza de risc – documentul, întocmit de inspectorul de risc, care cuprinde activităţile desfăşurate pentru identificarea riscurilor care pot afecta existenţa sau integritatea bunurilor ori care pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanei, evaluarea efectelor expunerii la risc, optimizarea alocării resurselor umane şi/sau logistice şi stabilirea măsurilor care trebuie adoptate pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor identificate; inspector de risc – persoana atestată, cu experienta operationala de minimum 5 ani, care evaluează riscurile ce pot afecta existenţa şi integritatea bunurilor şi propune măsurile necesare de securitate;

Comment [II2]: evaluator de risc efractie, COD COR: 516913

Comment [II3]: evaluator de risc efractie, COD COR: 516913

evaluare de securitate - Evaluarea riscurilor si masurilor de protectie ce permite determinarea măsurilor şi serviciilor de securitate apte să satisfacă nevoile si cerintele de securitate ale clientului

plan de securitate - documentul întocmit de către beneficiar mpreună cu compania de securitate, pe baza concluziilor analizei de risc, prin care se stabilesc măsurile ce se adoptă pentru asigurarea securităţii persoanelor şi a bunurilor; servicii de protecție a persoanelor –totalitatea activitatilor care urmaresc: a) protejarea vieţii şi integrităţii corporale a persoanei aflate sub protecţie; b) protejarea persoanei aflate sub protectie impotriva hartuirii de orice fel; c) protejarea persoanei aflate sub protecţie în timpul deplasarii. servicii de pază a bunurilor - totalitatea prestatilor si activitatilor care vizeaza: a) paza proprietăţii împotriva accesului neautorizat sau a ocupării abuzive; b) paza proprietăţii împotriva furturilor, distrugerilor, incendiilor, precum şi a altor acţiuni producătoare de pagube materiale; c) detectarea substanţelor, armelor, explozibililor sau a materialelor de orice natura care pot provoca o pagubă; d) paza proprietatii intelectuale; e) paza mediului inconjurator; servicii de securitate a transporturilor de bunuri – ansamblul prestatiilor si activitatilor privind: a) organizarea şi asigurarea pazei transportului terestru, naval sau aerian al unor bunuri; b) organizarea şi asigurarea pazei transportului unor date şi informaţii, indiferent de suportul pe care acestea se află şi de modalitatea aleasă pentru transmitere; servicii de colectare, depozitare și procesare a numerarului - totalitatea prestatilor si activitatilor care vizeaza organizarea şi asigurarea cu pază a activităţii de colectare, depunere, depozitare i procesare a numerarului (valori monetare) în folosul beneficiarului; servicii de monitorizare prin dispecerate ( centre de monitorizare) - ansamblul prestatiilor si activitatilor privind: a) asigurarea permanenta ( 24/24h) a receptiei semnalelor transmise de sistemele electronice de securitate instalate pentru protectia persoanelor, bunurilor şi incintelor, în condiţiile legii, in vederea verificării functionarii sistemelor si a interpretarii mesajelor transmise de acestea. b) ini ierea raspunsului la receptia mesajelor de alarma servicii de raspuns ( interventie ) la alarmele recepţionate de centrele de monitorizare –totalitatea prestatiilor si activitatilor destinate pentru: a) deplasarea unor agenţi de securitate cu un mijloc auto in cel mai scurt timp posibili, la locul declansarii alarmei pentru verificarea autenticităţii alarmei şi luarea măsurilor legale in vederea limitarii eventualelor prejudicii sau restabilirii ordinii in cadrul incintei;

b) informarea dispeceratului (centrului de monitorizare) cu privire la rezultatele verificării; servicii de proiectare, instalare, întreţinere sau comercializare a sistemelor tehnice de securitate –totalitatea activitatilor ce vizeaza asigurarea proiectării, instalării, întreţinerii sau comercializării sistemelor tehnice de securitate în folosul beneficiarului; servicii de asigurare a ordinii cu ocazia unor activităţi organizate în locuri publice: totalitatea activitatilor si actiunilor destinate pentru: a)organizarea şi asigurarea ordinii la activităţile organizate în locuri publice; b)asigurarea protecţiei organizatorilor activităţii; servicii de consultanţă – ansamblul activitatilor si actiunilor ce vizeaza: a) asistenţa cu privire la activităţile care fac obiectul prevederilor alin. 4-10; b) întocmirea de analize, evaluări şi rapoarte asupra riscurilor la adresa securităţii persoanei şi/sau bunurilor; c) Intocmirea planurilor de securitate. reguli de angajare-set de măsuri autorizate ce stabileşte modul detaliat n care agentul de securitate foloseşte gradual mijloacele autorizate aflate n dotare, inclusiv for a, n limitele legii; cod de etică si deontologie profesionala- ansamblu de principii care îşi au sursa în fundamentele morale ale persoanei şi care influenţează pozitiv întreaga activitate profesională a acesteia; produse cu caracter special - arme şi muniţii letale, materii explozive, tehnică de luptă, materiale radioactive şi nucleare, substanţe şi preparate chimice periculoase, agen i sau materiale biologice si altele asemenea. Art. 5

(1) Activităţile de securitate privată se realizează prin personal de securitate specializat, autorizat si calificat, mijloace tehnice de securitate, investigatori si detectivi particulari în scopul:

a) asigurării protectiei bunurilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, precum şi existenţa materială a acestora;

b) menţinerii ordinii, liniştii şi sigurantei persoanelor şi a bunurilor acestora pe timpul desfăşurării unor manifestări cultural artistice sau sportive, organizate în incinte ori în localuri publice;

c) protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot afecta viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau bunurile aflate asupra lor.

Art.6

(1) Persoanele fizice şi juridice care deţin sau administrează bunuri proprietate publică sau privată a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a societăţilor comerciale, sunt obligate sa asigure securitatea bunurilor si valorilor în scopul prevenirii oricăror acţiuni ilicite, prin măsuri de instituire a pazei umane civile si de instalare de sisteme mecanice şi electronice.

(2) Răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a securităţii bunurilor revine proprietarilor sau conducătorilor entită ilor respective.

(3) Persoanele fizice pot apela pentru securitatea personală si a bunurilor si valorilor personale la serviciile societăţilor de securitate privată, în condiţiile prezentei legi. (4) Asigurarea securităţii magistraţilor, poliţiştilor, jandarmilor, demnitarilor români şi străini, a familiilor acestora, precum si a altor persoane din aceasta categorie se realizează în condiţiile legii speciale de către structuri de securitate publica si/sau privata. (5) Securitatea bunurilor aparţinând instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi a transporturilor efectuate de acestea, se realizează potrivit reglementărilor interne, prin structuri special destinate, publice si/sau private. Art. 7. La unitatile unde nu este posibila realizarea unui sistem de securitate cu personal specializat, conducatorii acestora sunt obligati sa asigure serviciu de securitate propriu.

Art.8.

(1) Serviciile de securitate privată se execută, contracost, cu respectarea legilor in vigoare, prin incheierea contractelor civile aferente, conform planurilor de securitate si in baza nomenclatorului de asumare a riscurilor.

(2) Tarifele de prestări servicii pentru securitatea asigurata cu personal specializat se stabilesc prin negocieri cu beneficiarii acestor servicii, dar nu pot fi mai mici decât obligaţia de asigurare a salariului minim brut garantat pe economie stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sau Hotărâre de Guvern .

(3) Societatile de securitate privata sunt obligate sa incheie contracte de asigurare cu companii specializate, la valoare cel putin egala cu a bunurilor pentru care se efectueaza serviciul de securitate.

Art 9.

Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de securitate revine acţionarilor, proprietarilor sau administratorilor (deţinătorilor) de bunuri şi active, dar şi pentru siguranţa persoanelor.

Art 10.

(1) Autoritatea pentru Securitate Privată, denumită n continuare ASP, este organismul na ional de licen iere, reglementare şi control a activităţilor de securitate privată prevăzute în prezenta lege.

(2) ASP este institu ie publică, cu personalitate juridică, buget propriu, condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, aflată n coordonarea Ministerului Administra iei şi Internelor, finan ată de la bugetul de stat şi din venituri proprii.

(3) ASP este organismul tehnic specializat al Ministerului Administra iei şi Internelor desemnat să asigure licen ierea, atestarea, controlul, elaborarea normelor şi standardelor, armonizarea legisla iei şi aplicarea sanc iunilor contraven ionale n domeniul securită ii private.

(4) In cadrul ASP functioneaza si Comisia de Deontologie Profesionala şi Cazier Profesional.

(5) Personalul ASP este compus din cadre detasate de la institutiile cu atributii in domeniul ordinii publice şi siguran ei na ionale, alte institutii guvernamentale şi persoane anume desemnate din cadrul asociatiilor profesionale si patronale din industria de securitate privata, numite prin Ordin al MAI.

(6) nfiin area, structura, func ionarea şi atribu iile ASP se stabilesc prin Hotărâre de Guvern.

Art.11.

(1) Prestarea serviciilor de securitate pentru persoane, bunuri şi valori se efectuează, în urma întocmirii analizei de risc.

(2) În urma concluziilor rezultate din analiza de risc, persoanele prevazute la art.4 (1) întocmesc Planul de securitate, care este transmis, pentru avizare, în termen de 5 zile, la ASP.

PROPUNERE: Planul de securitate nu va fi avizat inainte ci va exista posibilitatea de a fi auditat de catre ASP prin sondaj si cel putin o data pe an. Se vor prevedea sanctiuni daca nu sunt respectate proiectele ce trebuiesc realizate conform normelor de proiectare si acerintelor standardelor.

(3) Condiţiile de efectuare a analizei de risc, cele privind întocmirea, utilizarea,

păstrarea şi, după caz, procedurile de avizare a documentelor prevăzute la alin.(l) şi (2), respectiv criteriile si factorii ce vor fi avuti in vedere la întocmirea analizei de risc şi a planului de securitate se stabilesc prin Ordin al presedintelui ASP.

Art. 12. (1) In cazul unitatilor in care paza se asigura cu efective ale jandarmeriei, ale societatilor specializate de securitate, ale poliţiei locale sau combinat, intocmirea planului de securitate se face de catre conducatorii unitatilor beneficiare cu sprijinul comandantilor/sefilor acestor efective, sau personal specializat al societatilor de securitate, dacă se convine astfel.

(2) Documentele specifice necesare executarii si evidentei serviciului de securitate cu exceptia celui executat cu efective de jandarmi, si modelele acestora se stabilesc prin Ordin al preşedintelui ASP.

Art.13.

Comment [II4]: Avizarea se face de ASP cnetralizat pentru toata tara?!!!! Lucrurile se pot co,plica foarte mult fata de situatia actuala si asa destul de incurcata. Ar trebui un personal foate numeros la ASP pentru acest lucru.

(1) Companiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul asigurării securităţii persoanelor şi bunurilor îi este interzis să culeagă date şi informaţii, cu excep ia celor destinate pentru protejarea personalului, datelor şi informa iilor proprii. In indeplinirea acestui scop, companiile pot utiliza servicii specializate de detectivi priva i, n conditiile legii.

(2) În situaţia în care intră în posesia unor date şi informaţii care vizează siguranţa naţională, companiile menţionate la alin. (1) au obligaţia să informeze, de îndată, ASP si structurile abilitate ale statului.

Art.14

(1) Formatiunile de securitate proprie şi societatile specializate au obligaţia de a păstra evidenţa contractelor în registre speciale.

(2) Formatiunile si societatile private care asigură securitatea persoanelor şi bunurilor nu pot adopta însemne, uniforme, legitimaţii, accesorii de echipament sau denumiri identice, asemănătoare sau de natură să conducă la confuzii între acestea şi cele ale autorităţilor publice ori ale organismelor internaţionale la care România este parte.

(3) Modelul uniformei destinat personalului operativ se stabileşte de către fiecare sociatate de securitate şi se avizeaza de ASP. Uniforma se inscripţionează cu denumirea ş sigla societăţii, aprobate de ASP, cu ocazia acordării licenţei.

(4) Pe autovehiculele din dotare se inscripţionează numai denumirea, sigla, şi numerele de telefon ale societăţii. Montarea şi folosirea de mijloace de semnalizare acustică pe autovehiculele structurilor de securitate privată sunt interzise. Este permisă instalarea mijloacelor de semnalizare luminoasă, cu aprimdere intermitentă, de culoare galbenă, ce vor fi folosite exclusiv pe timpul deplasărilor la interven ii şi nu conferă nici un drept suplimentar autovehicolului in cauză ci au doar menirea de a mări vizibilitatea

n trafic a acestora. (5) Personalul structurilor de securitate îi este interzis să folosească cagule, măşti

pentru protecţia feţei şi cătuşe metalice. (6) Procurarea, păstrarea, deţinerea şi folosirea armelor letale, neletale şi a

muniţiei corespunzătoare de către societăţile de securitate privată sau persoanele juridice în cadrul cărora funcţionează formaţiunile de securitate proprii, precum şi dotarea angajaţilor cu aceste arme şi muniţii, se realizează potrivit legii, prin nchiriere de la poli ie sau firme private specializate.

(7) Societăţile de securitate privată se pot asocia cu societăţi sau firme străine de profil, cu respectarea prevederilor legii.

CAPITOLUL II CONDITII DE LICEN IERE ŞI FORME DE SECURITATE CU PERSONAL SPECIALIZAT Art.15.

Securitatea persoanelor şi a bunurilor se realizează cu personal specializat, în condiţiile legii, după caz, de societăţile de securitate privată, de formaţiunile de securitate proprie, de poliţia locală sau de serviciile publice specializate, potrivit competenţelor.

SEC IUNEA I LICENȚIEREA Art 16. (1) Societăţile specializate de securitate funcţionează în baza licenţei eliberate de Autoritate pentru o perioadă de 5 ani, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, pentru cel puţin unul dintre obiectele de activitate mentionate la art. 20 (1) Retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii conduce la anularea licenţei de funcţionare.

(2) Pentru obţinerea licentei de funcţionare compania de securitate trebuie, obligatoriu, să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

a) să prezinte, în original şi copie, dovada de înregistrare la Oficiul Registrului Comer ului; b) să facă dovada că are in obiectul de activitate securitatea persoanelor şi bunurilor, conform codului CAEN (8010); c) sa faca dovada că asocia ii, administratorii şi directorii societă ii sunt aviza i de ASP; d) să depună declara ia autentică a asociatului unic/majoritar că n ultimii 3 ani nu au adus n faliment, incapacitate de plată sau suspendat activitatea unei alte societă i cu acelaşi obiect de activitate;

e) să prezintă dovada de achitare a taxei pentru obţinerea licen ei de funcţioare; f) să prezinte, în original şi copie, certificatul de cazier fiscal şi dovada achitării

la zi a taxelor şi impozitelor; g) să prezintă regulamentul de organizare i func ionare al societă ii, întocmit în funcţie de obiectul de activitate; h) să facă dovada asigurării de răspundere profesională corespunzătoare naturii şi gradului de risc. i) să facă dovada existen ei capitalului social in cuantum de cel putin 100.000 Euro j) să facă dovada ca managerul structurii operative este calificat şi atestat la nivel de „manager de securitate”, mai putin pentru personalul cu grad de ofi er care provine din structurile de ordine publică şi siguran ă na ională k) să prezentarea lista cu mijloacele materiale, tehnice, de transport, de comunicaţii, cu mijloacele audio-video, aparatura de recunoaştere şi identificare, sistemele de alarmă împotriva efracţiei, sistemele de cronometrare şi numărare, cu centrele de supraveghere şi dispeceratele, tehnica de calcul şi softul utilizat, achizitionat legal, cu armamentul şi alte mijloace tehnice care vor face parte din dotarea societăţii, în funcţie de obiectul de activitate; l) să prezinte dovezile de înregistrare cu denumirea societăţii şi a însemnelor distinctive înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;

(3) neindeplinirea oricarei cerinte de la punctul (3) conduce la neacordarea licentei. SECŢIUNEA a II a ASIGURAREA SECURITĂŢII CU FORMAŢIUNI DE SECURITATE PROPRIE

Art.17.

(1) Paza proprie se realizează cu personal calificat şi avizat de ASP, angajat al unităţii beneficiare, conform legii.

(2) În funcţie de efectivul de pază, conducerea unităţii numeste un şef de serviciu sau un împuternicit, aviza i de ASP, care să asigure selecţia, încadrarea, echiparea, dotarea, instruirea, planificarea, precum şi controlul personalului cu responsabilitati de securitate.

(3) La unităţile unde efectivele de pază sunt mai mari de 20, structura de conducere este formată din şeful serviciului de securitate şi şeful de tură. Seful serviciului de securitate si seful de tura se avizeaza de ASP.

(4) La celelalte unităţi unde numărul personalului cu responsabilitati de securitate este sub 20, activităţile specifice de securitate se îndeplinesc de către un împuternicit al directorului (similari) unităţii.

(5) Şeful serviciului de securitate sau împuternicitul cu securitatea se subordonează direct directorului (similari) unităţii şi stabileşte împreună cu aceasta măsurile cele mai eficiente de securitate. Masurile de securitate se aproba de directorul unitatii (similari).

ART. 18. (1) Personalul propriu de securitate se compune din paznici, portari, controlori de

acces, control parcare sau alte persoane delegate de conducerea unităţii, din persoanele desemnate să asigure componenta, instruirea, controlul şi coordonarea activităţii de securitate. Se asimilează personalului de securitate şi persoanele care cumulează atribuţiile de securitate cu alte atribuţii de serviciu.

(2) Personalul propriu de securitate se dotează de către angajator cu uniforme, echipament de protecţie şi însemne distinctive, avizate de către ASP, pe care le poartă pe timpul executării serviciului. Art.19.

Formaţiunea de securitate proprie îşi defăşoară activitatea în baza unui regulament de funcţionare şi organizare, avizat de ASP si aprobat de directorul unitatii (similari). SECŢIUNEA a III-a ASIGURAREA SECURITATII CU SOCIETĂŢILE DE SECURITATE PRIVATĂ Art.20

(1) Societă ile de securitate privată pot avea unul sau mai multe dintre următoarele obiecte de activitate:

a) servicii de protectie personala specializata, denumita garda de corp ;

b) servicii de securitate a bunurilor; c) servicii de securitate i gardă (protec ie) a transporturilor de bunuri; d) servicii de colectare, depozitare i procesare a bunurilor; e) servicii de monitorizare prin dispecerate; f) servicii de verificare a alarmelor recepţionate la dispecerate; g) servicii de proiectare, instalare, întreţinere sau comercializare a

sistemelor tehnice de securitate; h) servicii de asigurare a ordinii cu ocazia unor activităţi organizate în

locuri publice precum şi n cluburi, baruri de noapte, discoteci, cazinouri; j) servicii de consultanţă în domeniile prevăzute la lit.a-h.

(2) pentru servicii de securitate prestate cu ocazia competi iilor şi a jocurilor

sportive, se aplică prevederile Legii nr. 4 din 9 ianuarie 2008

SEC IUNEA a IV-a PAZA TRANSPORTURILOR BUNURILOR ŞI VALORILOR, PRECUM ŞI A TRANSPORTURILOR CU CARACTER SPECIAL

ART. 21

(1) Paza transporturilor bunurilor şi valorilor, constând în sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale şi pietre preţioase, se asigură cu mijloace de transport anume destinate şi se realizează, după caz, cu jandarmi, personal propriu sau al unei societăţi specializate de pază şi protecţie, înarmaţi cu arme de foc, în condiţiile legii.

(2) Paza transporturilor produselor cu caracter special, care constau în: arme, muniţii, tehnică de luptă, materii explozive, stupefiante, substanţe toxice, materiale nucleare sau alte materii radioactive ori alte materii sau substanţe periculoase, se efectuează cu mijloace de transport anume destinate şi se asigură cu efective de jandarmi, cu excepţia celor organizate şi executate cu efective ale Ministerului Apărării Naţionale.

(3) Paza transporturilor bunurilor şi valorilor sau a produselor cu caracter special, aflate în tranzit pe teritoriul României, pe calea ferată ori rutieră, se asigură, de regulă, cu efective de jandarmi sau prin firme private de securitate.

ART. 22

(1) Paza transporturilor de bunuri şi valori sau a celor cu caracter special se organizează şi se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul ASP, care este obligatoriu şi în cazul modificării acestuia. Acest aviz nu este necesar în cazul unităţilor la care paza transportului se asigură cu efective de jandarmi sau cu cele aparţinând unor instituţii cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

(2) Prin planul de pază se stabilesc în principal: bunurile şi valorile de transportat, condiţiile de mediu adecvate naturii bunurilor şi valorilor care se transportă, situaţia operativă, durata transportului, mijloacele de transport folosite, variantele de transport, dispozitivul de pază, consemnul general şi particular pentru personalul implicat, dotarea cu mijloace tehnice şi de autoapărare, modul de acţiune în diferite situaţii, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

(3) De regulă, transporturile de bunuri sau valori ori transporturile produselor cu caracter special se efectuează pe timp de zi.

(4) De regulă, paza transporturilor prev la art 21 (1) se va asigura de cel puţin un agent de securitate narmat, în cadrul localităţii, şi de minimum doi agen i, în afara acesteia, dacă legea nu prevede altfel.

(5) Efectivele necesare pazei transporturilor bunurilor şi valorilor, precum şi a celor speciale, prevăzute la art. 21, se stabilesc de comun acord, de către directorul(similari) unităţii care asigură efectivele de pază şi cel al unităţii beneficiare, prin planul de pază şi prin contract.

(6) Pentru efectivele care asigură paza transporturilor bunurilor şi valorilor, inclusiv a celor cu caracter special prevăzute la art. 21 alin. (2) şi (3), beneficiarii vor asigura, după caz, condiţii corespunzătoare pentru executarea serviciului, astfel:

a) compartiment de serviciu sau vagoane tip corp de gardă, pentru transportul pe calea ferată;

b) autovehicule blindate, semiblindate sau special amenajate, pentru transportul valorilor sau produselor speciale, precum şi pentru echipajele care asigură paza acestora;

c) compartimente special amenajate sau rezervate, pentru transporturi navale sau aeriene.

(7) Bunurile şi valorile prevăzute la art. 21 se asigură la o societate de asigurări de către beneficiarul contractului de transport ori de către transportator, sau de către prestatorul de servicii de securitate, după caz, potrivit înţelegerii dintre părţi.

(8) Mijloacele auto destinate transportului bunurilor şi valorilor sau celui cu caracter special, prevăzute la art. 21, se dotează cu dispozitive tehnice de pază, alarmare, monitorizare, localizare şi supraveghere, destinate să asigure securitatea persoanelor însoţitoare, a bunurilor, a valorilor şi produselor speciale transportate, şi se echipează cu tehnică de comunicaţii radio pe frecvenţele aprobate conform legii.

(9) În cazul transporturilor bunurilor şi valorilor constând în valori ştiinţifice, tehnice, de cultură şi artă sau al celor cu caracter special prevăzute la art. 21 alin. (2),

directorul(similari) unităţii asigură cel puţin un echipaj de însoţire pentru paza şi protecţia bunurilor sau a valorilor respective. Echipajul de nso ire reprezintă personal adi ional fa ă de cel desemnat pentru efectuarea transportului şi este format din 2-4 agen i de securitate şi un mijloc de transport corespunzător.

(10) Transportatorii de bunuri sau valori au obligaţia monitorizării permanente a derulării transporturilor şi sesizării de urgenţă a poliţiei în caz de pericol.

(11) Cerinţele minime pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de transport prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), pentru protecţia personalului însoţitor şi a valorilor transportate, se stabilesc prin Ordin al presedintelui ASP.

CAPITOLUL III PROTECŢIA PRIN SISTEME TEHNICE DE SECURITATE SECŢIUNEA I SISTEMELE TEHNICE DE SECURITATE Art.23

(1) Sistemele tehnice de securitate sunt destinate pentru descurajarea, întârzierea împiedicarea, detecţia, semnalizarea şi documentarea acţiunilor ostile la adresa persoanelor sau bunurilor proprietate publică sau privată.

(2) Prin implementarea sistemelor tehnice de securitate se asigură măsuri de protecţie cu caracter permanent. Art.24

Sistemele mecanice de securitate se realizează din următoarele elemente: garduri, porti, bariere, ziduri, gratii, plase metalice, blindaje, tâmplărie antiefracţie şi antiglonţ (uşi, feronerie, încuietori, ferestre şi vitrine), dulapuri metalice, case de bani (seifuri), uşi de tezaur, tezaure si iluminat de securitate Art.25

Elementele de protecţie mecano-fizice încorporate imobilelor destinate păstrării, depozitării şi manipulării bunurilor şi valorilor de orice fel trebuie să fie rezistente la efracţie, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit, în conformitate cu cerinţele tehnice stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Art.26

(1) În sensul prezentei legi, sistemul electronic de securitate reprezintă ansamblul realizat prin interconectarea de componente si echipamente dedicate aplicaţiilor de securitate, compus din: subsisteme de alarmare la efractie, subsisteme de control acces, subsistem de detetectie incendiu şi subsistem de supraveghere si inregistrare video ( televiziune cu circuit închis )

(2) Instalarea sistemului electronic de securitate se realizeaza in baza proiectului intocmit in conditiile alin (3) şi (4) din prezentul articol. Sunt exceptate de la obligativitatea intocmirii proiectului sistemele electronice de securitate ce urmeaza sa fie instalate la persoane fizice.

(3) Proiectele sistemelor electronice de securitate se întocmesc în conformitate cu normele tehnice stabilite prin Ordin al Preşedintelui ASP, numai de personal tehnic cu pregătire profesională în domeniu, angajat al societăţii licentiate

(4) Proiectele pentru sistemele electronice de securitate sunt supuse avizarii de către ASP

(5) Modificarea componentei sistemului electronic de securitate, se realizeaza numai dupa avizarea favorabila a modificarii de catre ASP, care a avizat initial proiectul.

(6) Instalarea sistemelor electronice de securitate se realizeaza numai cu societati specializate licentiate.

(7) Punerea in functiune a sistemelor instalate in baza proiectelor avizate conform alin.(4) din prezentul articol, se realizeaza de catre prestator si beneficiar in prezenta reprezentantului Autoritatii, care a avizat proiectul, in vederea verificarii conformitatii sistemului instalat cu proiectul avizat

. Art.27

(1) La realizarea sistemelor de securitate mecanică se utilizează elemente de protecţie care deţin certificate de conformitate pentru clasele de rezistenţă la efracţie în care se încadrează, conform standardelor din domeniu. (2) Sistemele electronice de securitate se realizează din componente certificate conform standardelor, şi în mod deosebit a celor pentru componente din domeniul securităţii. SECŢIUNEA a II-a LICENȚIEREA N DOMENIUL SISTEMELOR TEHNICE DE SECURITATE Art.28

(1) Activităţile în domeniul sistemelor tehnice de securitate se pot desfăşura de persoane juridice, în baza autorizaţiei eliberate de ASP, care se reînnoieşte la fiecare 5 ani.

(2) Conform obiectelor de activitate, autorizarea în domeniul sistemelor de securitate se poate solicita pentru a desfăşura una sau mai multe din următoarele activităţi:

a) proiectare, instalare şi întreţinere sisteme electronice de securitate – obiecte de activitate asociate conform coduri CAEN 7112, 8020, 4321; b) monitorizare sisteme electronice de securitate – obiecte de activitate asociate conform coduri CAEN 8020, 4321; c) întreţinere sisteme mecanice de securitate d) consultanţă în domeniul sistemelor tehnice de securitate; e) comercializare componente şi echipamente pentru sistemele de securitate. (4) Prin servicii de proiectare, instalare, întreţinere sau comercializare a sistemelor

tehnice de securitate se înţelege: a) elaborarea documentaţiei sistemului tehnic de securitate, sau modificări ale

acesteia, de personal de specialitate al societăţii autorizate, în conformitate cu prevederile analizei de risc şi a actelor normative din domeniu,

b) realizarea lucrărilor de montare a echipamentelor din sistemele tehnice de securitate, punerea în funcţiune a acestora, activităţi de prevenire şi înlăturare a deranjamentelor,

c) introducerea pe piaţă doar a componentelor şi echipamentelor pentru care comerciantul deţine documente care să ateste evaluarea conformităţii. Art.29

(1) Condiţiile şi conţinutul dosarelor pentru eliberarea, preschimbarea, reînnoirea, suspendarea, anularea autorizaţiei de funcţionare, avizarea conducătorilor şi a personalului tehnic al societăţilor în domeniul sistemelor tehnice de securitate, se stabilesc, conform prevederilor prezentei legi, prin Ordin al Preşedintelui ASP.

(2) Conducătorii şi personalul tehnic al societăţilor autorizate în domeniul sistemelor tehnice de securitate, se avizează de către ASP

(3) Orice modificare intervenită în structura şi organizarea activităţii pentru care a fost eliberată licenţa este obligatoriu să se comunice, în termen de 15 zile, în scris ASP. Art.30

(1) Societăţilor autorizate în domeniul sistemelor de securitate le sunt interzise culegerea de informaţii, înregistrările audio sau video care exced obiectului de activitate pentru care li s-a acordat licenţa, precum şi instalarea de echipamente disimulate care să le permită executarea acestor activităţi.

(2) Personalul societăţilor autorizate în domeniul sistemelor de securitate este obligat să furnizeze, la cererea autorităţilor competente, date şi informaţiile legate de incidentele apărute în timpul exercitării activităţilor, prevăzute de prezenta lege.

(3) Societăţile autorizate în domeniul sistemelor de securitate se pot asocia cu societăţi sau firme de profil străine, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi. Art.31

(1)Persoanele care desfăşoară activităţi de proiectare, instalare, exploatare şi întreţinere a sistemelor tehnice de securitate au obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor obţinute în exercitarea atribuţiilor profesionale. (2)Persoanele fizice licenţiate, indiferent de forma de înregistrare, pot desfăşura activităţi în domeniu până la expirarea perioadei de valabilitate a licenţelor deţinute. Art. 32

Clasificarea sistemelor de alarmare impotriva efractiei se face in raport cu importanta bunurilor si a valorilor ce urmeaza a fi aparate si cu categoria de importanta a constructiei, de catre societatile de asigurare.

SECŢIUNEA a III-a CENTRE DE MONITORIZARE ŞI RECEPȚIE A ALARMELOR ( DISPECERATE ) Art.33

(1) Pentru realizarea activităţilor privind securitatea bunurilor şi a persoanelor, societăţile de securitate privată, şi serviciile publice specializate pot înfiinţa centre de monitorizare şi recepţionare a alarmelor, denumite în continuare dispecerate.

(2)Înfiinţarea dispeceratelor, potrivit alin. (1), se face numai după avizarea regulamentului de organizare şi funcţionare de către ASP, care notifică în scris, în termen de 10 zile, funcţionarea acestuia la ASP. Condi iile de nfiin are , func ionare şi responsabilitatea a dispeceratelor se stabilesc prin Ordin al Preşedintelui ASP. Cuprinsul regulamentului de organizare si functionare va contine precizarea zonei de activitate a dispeceratului, care poate fi local (monitorizand sisteme de pe raza localitatii in care urmeaza a fi infiintat si a judetului careia ii apartine), zonal( in care vor fi monitorizate atat obiective de pe raza localitatii in care urmeaza a fi infiintat si a judetului careia ii apartine, cat si de pe raza judetelor limitrofe) sau național ( in care vor fi monitorizate obiective aflate in cel putin trei zone diferite) (3) Serviciile publice specializate pot înfiinţa dispecerate numai pentru monitorizare şi recepţionare a alarmelor de la sistemele instalate la incintele proprii. Art.34

(1) Documentaţia necesară avizării funcţionării dispeceratelor se stabileste, în condiţiile prezentei legii, prin Ordin al Preşedintelui APS..

(2)Personalul dispeceratelor care desfăşoară activităţi de monitorizare şi supraveghere se avizează de către ASP.

(3) Orice modificare intervenită în structura şi organizarea activităţii dispeceratului, pentru care a fost avizat, este obligatorie să se comunice, în termen de 10 zile, în scris ASP. Art.35

(1) Este obligatoriu menţionarea în planul de securitate a faptului că obiectivul este asigurat prin conectare la un dispecerat ( centru de monitorizare ) şi, după caz, dacă se asigură interventia in cazurile de alarmare.

(2) Interventia echipajelor mobile in cazul receptarii semnalelor de alarma de la abonatii conectati se va realiza cu personal calificat al societatilor specializate de securitate.

(3) In situatiile in care interventia este confirmata si fortele proprii sunt depasite de amploarea evenimentelor, prin dispecerat se anunta unitatea de politie competenta. Art.36

Persoanele care desfăşoară activităţi în cadrul dispeceratelor au obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor obţinute.

Art. 37

Plata serviciilor de monitorizare prin dispecerat a sistemului de alarmare se face pe baza contractelor incheiate cu beneficiarii acestora.

CAPITOLUL IV PERSONALUL DE SECURITATE

SECŢIUNEA 1

AGENTUL DE SECURITATE

Art.38 (1)Personalul societăţilor de securitate privată cu atribuţii în domeniul securităţii

persoanelor şi bunurilor se compune din agen i, după cum urmează: agenţi de securitate, agenţi control acces, agenţi gardă de corp, agenţi transport valori, agent conducător câini de serviciu şi agenţi intervenţie. Pentru servicii de securitate prestate cu ocazia competi iilor şi a jocurilor sportive, se aplică prevederile Legii nr. 4 din 9 ianuarie 2008

(2)Orice persoană cu atribuţii în domeniul securităţii persoanelor şi bunurilor este obligată să efectueze şi absolve cursurile de pregătire, de bază, agent de securitate, iar în funcţie de activitatea desfăşurată se specializează în domeniul de referinţă.

(3) Specializarea personalului in domenii de referinta este obligatia angajatorului. (4)Sunt exceptate de la prevederile alin.(2) persoanele care provin din cadrul

instituţiilor sistemului de apărare, ordine publică şi siguranta naţională. Art.39

(1)Personalul prevăzut la art. 38 (1) trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

a) să fie cetăţean român sau cetăţean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European şi să aibă vârsta de cel puţin 18 ani şi maximum 65 de ani;

b) să fie apt fizic, medical şi psihiatric pentru exercitarea funcţiei; c)să nu aibă antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie (prezintă

certificat de cazier judiciar); d) să fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi.

Art.40

(1)În exercitarea atribuţiilor de serviciu persoanele care desfăşoară activităţi în domeniul securităţii persoanelor şi bunurilor folosesc numai echipamentul şi dotarea prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare al structurii, avizate şi aprobate de ASP.

(2)Legitimarea persoanelor care efectuează astfel de activităţi se face în baza legitimaţiei de serviciu şi a cărţii/buletinului de identitate. Legitimaţia de serviciu se confecţionează de către ASP, pe baza cererii făcute de angajator şi conţine date referitoare la denumirea angajatorului, numărul/seria licenţei eliberate, numele şi prenumele angajatului şi numărul/seria atestatului deţinut de angajat.

(3)Dimensiunile, modelul şi forma legitimaţiei de serviciu prevăzută la alin.(2) se stabilesc prin Ordin al Preşedintelui ASP.

(4) Legitima ia de serviciu are regim special, individualizataă, netransmisibilă, cu elemente de siguran ă mpotriva contrafacerii.

(5) Eviden a legitima iilor de serviciu se păstrează de către ASP (6) La ncetarea raporturilor de muncă cu angajatorul, acesta re ine legitima ia

de serviciu de la angajat şi o predă n termen de 5 zile la ASP. (7) n situa ia suspendării personalului de securitate, angajatorul are obliga ia

re inerii legitima iei de serviciu pănă la repunerea n func ie.

Art. 41

Angajatorii sunt obligaţi sa doteze personalul de securitate si cu uniforma, însemne distinctive si, dupa caz, echipament de protecţie, pe care acesta le poarta numai in timpul executarii serviciului precum şi în timpul necesar deplasării la şi de la locul în care prestează activitatea.

Art. 42

Personalul de securitate are obligaţia de a purta in timpul serviciului un ecuson de identificare cu numele si prenumele, funcţia, serviciul de securitate prestat precum si cu denumirea ori sigla unităţii la care este angajat precum si legitimatia de serviciu, iar pentru garda de corp legitimatia de serviciu

Art.43 (1) Personalul de securitate este obligat să cunoască şi să respecte îndatoririle ce-i

revin, fiind direct răspunzător pentru securitatea persoanelor şi bunurilor. (2) Pe timpul executării sarcinilor de serviciu si n societate, perrsonalul de

securitate este obligat să respecte Normele Deontologice al Industriei de Securitatea. Codul deontologic al profesionistilor din industria de securitate stabileşte standardele de conduită a acestora, conforme cu onoarea şi demnitatea profesiei . b) Normele Deontologice sunt emise de ASP c) Respectarea normelor deontologice este verificată de ASP precum şi asociaţiile profesionale, independent de exercitarea împotriva celor verificaţi a unei acţiuni civile sau penale de cei care ar fi putut fi victimă a incorectitudinii acestora.

d) Structurat ca un cod de conduită cu dispoziţii normative, a căror încălcare poate atrage răspunderea disciplinară, acesta va cuprinde principalele reguli de conduită în profesie, în relaţie cu alte autorităţi, publicul şi beneficiarii.

e)la nivelul ASP func ionează Cazierul Profesional al profesioniştilor din industria de securitate privata

f) fiecare societate care functioneaza in baza prezentei legi este obligata sa furnizeze datele solicitate de ASP pentru Cazierul Profesional si are dreptul sa consulte oricând datele centralizate continute de acesta, in vederea evaluarii profesionale a unei persoane Art.44

(1)În timpul serviciului, personalul de securitate, după caz, este obligat : a) să cunoască locurile şi punctele vulnerabile din perimetrul obiectivului, pentru

a preveni producerea oricăror fapte de natură să aducă prejudicii unităţilor păzite; b) să păzească bunurile nominalizate în planul de securitate şi să asigure

integritatea acestora; c) să permită accesul în obiectiv numai în conformitate cu clauzele contractuale,

reglementările legale şi cu dispoziţiile interne; d) să oprească persoanele despre care există date sau indicii că au săvârşit

infracţiuni sau alte fapte ilicite în obiectivul păzit, pe cele care încalcă normele interne

stabilite prin regulamentele proprii, iar în cazul infracţiunilor flagrante, să imobilizeze şi să predea poliţiei pe făptuitor, bunurile care fac obiectul infracţiunii sau al altor fapte ilicite, luând măsuri pentru conservarea ori paza lor, întocmind totodată un proces-verbal pentru luarea acestor măsuri;

e) să încunoştinţeze de îndată şeful şi conducerea unităţii beneficiare despre producerea oricărui eveniment în timpul executării serviciului şi despre măsurile luate; f) în caz de avarii produse la instalaţii, conducte sau rezervoare de apă, combustibili ori de substanţe chimice, la reţelele electrice sau telefonice şi în orice alte împrejurări care sunt de natură să producă pagube, să aducă de îndată la cunoştinţa celor în drept asemenea evenimente şi să ia primele măsuri pentru limitarea consecinţelor evenimentului; g) în caz de incendii, să ia imediat măsuri de stingere şi de salvare a persoanelor, a bunurilor, să sesizeze pompierii şi să anunţe conducerea unităţii şi poliţia; h) să ia primele măsuri pentru salvarea persoanelor şi de evacuare a bunurilor în caz de dezastre; i) să sesizeze poliţia în legătură cu orice faptă de natură a prejudicia patrimoniul unităţii şi să-şi dea concursul pentru îndeplinirea misiunilor ce revin poliţiei pentru prinderea infractorilor; j) să păstreze secretul de stat şi cel de serviciu, dacă, prin natura atribuţiilor, are acces la asemenea date şi informaţii; k) să poarte numai în timpul serviciului mijloacele de apărare, de protecţie şi

armamentul cu care este dotat şi să facă uz de armă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

l) să poarte uniforma şi însemnele distinctive numai în timpul serviciului; m) să nu se prezinte la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice şi nici să nu

consume astfel de băuturi în timpul serviciului; n) să nu absenteze fără motive temeinice şi fără să anunţe în prealabil conducerea

unităţii despre aceasta; o) să execute întocmai dispoziţiile şefilor ierarhici, cu excepţia celor vădit

nelegale, pe care le poate raporta la ASP şi să fie respectuos în raporturile de serviciu; p) sa cunoască şi să aplice regulile de angajare, avizate de ASP p) să execute, în raport de specificul activităţii, precum şi orice alte sarcini care i-

au fost încredinţate, potrivit planului de securitate; q) să respecte consemnul general şi particular al postului; r) să acorde primul-ajutor n caz de nevoie, pănă la sosirea structurii medicale

specializate;

SEC IUNEA II

GARDA DE CORP

Art. 45

(1) Garda de corp se asigura numai de catre societatile specializate de securitate care au primit licenta in acest scop, numai prin personal special atestat.

(2) Persoanele fizice pot angaja garda de corp numai pe baza de contract incheiat cu societatile specializate de securitate prevazute la alin. (1).

Art. 46

(1) Personalul care executa serviciul de garda de corp este obligat ca in activitatile desfasurate sa respecte legile in vigoare si sa nu lezeze in vreun fel drepturile si libertatile cetatenilor.

(2) In executarea serviciului, garda de corp este aparata de lege.

Art. 47.

Personalul care executa serviciul de garda de corp poate fi dotat cu armament letal sau neletal in conformitate cu prevederile legii.

Art. 48

(1) In timpul serviciului, personalul care executa garda de corp are, pe langa obligatiile prevazute la art. 44 (1) si urmatoarele obligatii specifice:

a) sa apere persoana careia ii asigura garda de corp impotriva unor atacuri care pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea sau bunurile acesteia;

b) sa ia primele masuri pentru salvarea persoanei beneficiare de garda de corp, cand aceasta a fost ranita;

c) sa nu execute, la cererea beneficiarului de garda de corp, activitati care depasesc limita atributiilor sale legale;

d) sa anunte unitatea de politie de indata ce intra in posesia unor date sau informatii despre iminenta pregatire sau savarsire a unor infractiuni;

e) sa opreasca si sa imobilizeze, in functie de posibilitati, şi cu respectarea regulilor de angajare, avizate de ASP, persoanele care au savarsit fapte de natura a pune in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea sau bunurile persoanei careia ii asigura protectia si sa le predea de indata la cea mai apropiata unitate de politie, fara a-si abandona atributiile de garda de corp;

f) sa participe, la cererea autoritatilor statului, la indeplinirea misiunilor ce revin acestora pentru prinderea infractorilor, fara a incalca obligatiile fata de persoana pe care o are in paza;

g) sa coopereze cu autoritatile statului care au atributii in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale.

(2) Personalului garda de corp ii este interzis portul armamentului in sediile institutiilor publice.

SECȚIUNEA a III-a

SELECȚIA ŞI ANGAJAREA PERSONALULUI DE SECURITATE

Art 49

Personalul cu atribuţii de securitate se compune din personalul prevăzut la art. 38 (1) precum şi din dispeceri, operatori sisteme de televiziune cu circuit închis, portari, controlori de acces, control parcare, supraveghetori, insotitori de valori sau alte persoane stabilite de conducerea unitatii ori desemnate sa asigure instruirea, controlul si coordonarea activitatii de securitate.

Art. 50

Răspunderea pentru selecţia, angajarea, nivelul pregătirii, echiparea şi dotarea personalului de securitate revine angajatorului. Această obliga ie nu exclude posibilitatea ca orice cetă ean român care ndeplineşte condi iile cerute de prezenta lege să poată urma un curs de calificare profesională standard pentru profesia de agent de securitate.

Art. 51

(1) Angajarea personalului de securitate se face pe baza atestatului eliberat în condiţiile prezentei legi şi a certificatului de cazier judiciar.

(2) Conducătorii unităţilor care deţin secrete de stat sau care desfăşoară activităţi de interes strategic, sunt obligaţi să solicite şi avizul Serviciului Român de Informaţii, pentru personalul angajat în vederea executării serviciului de pază.

(3) Conducătorii unităţilor prevăzute la art. 51 alin. (2) si societatile specializate de securitate pot angaja pe durată determinată persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 39 (1) dar nu mai mult de 5 luni şi doar la prima angajare, cu scopul de a asigura perioada necesară pentru finalizarea procedurilor de angajare şi de obţinere a atestatului profesional.

SECŢIUNEA a IV-a

ATESTAREA ŞI PREGĂTIREA PERSONALULUI DE SECURITATE

Art. 52

(1) Atestarea personalului pentru executarea activităţilor de securitate a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi de gardă de corp se face de către ASP, după absolvirea cursurilor de calificare profesională de bază şi promovarea examenului, pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege

(2) Atestatul eliberat potrivit alin. (1) acordă dreptul persoanei deţinătoare de a practica ocupaţia de bază în domeniul reglementat de prezenta lege.

(3) Ocupaţiile care fac obiectul activităţilor de pază, tipul de formare profesională necesar pentru practicarea acestor ocupaţii şi modelul atestatului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(4) Pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, atestatul se poate elibera pe baza documentelor doveditoare, eliberate de autorităţile competente din statul de origine sau de provenienţă, persoanelor care cunosc limba română, scris şi vorbit.

(5) Sunt exceptate de la obligaţia obţinerii certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională persoanele care deţin un certificat de competenţe profesionale, dobândit potrivit legii, şi care fac dovada că au avut calitatea de poliţist sau cadru militar ori au avut, pentru o perioadă de cel puţin un an, calitatea de soldat sau gradat voluntar.

Art. 53

(1) Formarea profesională a personalului pentru executarea activităţilor de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi de gardă de corp se realizează prin furnizori de formare profesională din sectorul public sau privat, autorizaţi în condiţiile legii.

(2) Furnizorul de formare profesională are obligaţia de a aproba înscrierea la cursurile de calificare profesională doar a persoanelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege.

(3) Examenul de absolvire a cursurilor de calificare profesională se susţine în faţa unei comisii constituite potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Din comisie trebuie să facă parte şi un reprezentant al ASP.

(4) Tematica programelor de formare profesională se stabileşte de catre ASP prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

SECŢIUNEA a V-a MANAGERII STRUCTURILOR OPERATIVE DE SECURITATE Art.54

(1)Managerii structurilor operative de securitate, trebuie să ob ină avizul ASP. (2) n vederea avizării, aceştia trebuie sa ndeplinească cumulativ, următoarele

condiţii: a)să aibă cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii

Europene ori ale Spaţiului Economic European şi a împlinit vârsta de 21 de ani;

b) să fie absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat, cel pu in; c) să fie apt fizic, medical şi psihiatric pentru exercitarea funcţiei; d)să nu aibă antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie (prezentă

certificat de cazier judiciar); e) este calificat şi atestat la nivel de „manager de securitate”, (3)Neacordarea sau retragerea avizului pentru managerii structurilor de securitate

se face când nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin.(2). sau şi pierde calitatea de angajat al companiei pentru care s-a eliberat avizul. Art.55

(1)Managerii structurilor operative de securitate sunt obligaţi să asigure respectarea prevederilor legale şi regulamentul de organizare şi funcţionare.

(2) Răspunderea pentru selecţia, angajarea, nivelul pregătirii, echiparea şi dotarea personalului cu atribuţii în domeniul securităţii revine angajatorului. COMPETEN ELE POLI IEI ROMÂNE Art.56

Poliţia Română are următoarele atribuţii principale: a) asigură, prin închiriere, contra cost, în limita disponibilului, armamentul necesar

dotării personalului care asigură securitate persoanelor şi bunurilor; b) avizează personalul care asigură securitatea persoanelor şi bunurilor pentru

portarma; c) detaşează personal specializat n cadrul ASP. Condi iile de detaşare şi

func ionare se stabilesc prin Hotărâre de Guvern n termen de 90 de zile de la promulgarea prezentei legi.

COMPETEN ELE AUTORITĂ II PENTRU SECURITATEA PRIVATĂ-ASP Art. 57

ASP are următoarele competen e principale a) prime te copii ale planurile de securitate, în condiţiile legii; b) eliberează, reînnoieşte, suspendă şi anulează licenţele de funcţionare a societăţilor de securitate privată şi emite, suspendă şi anulează avizul pentru conducătorii acestora, în condiţiile legii; c) eliberează atestate pentru încadrarea personalului societă ii de securitate privată sau retrage atestatul acordat, când nu mai sunt îndeplinite condiţiile legale care au stat la baza eliberării acestuia; d) avizează personalul care solicită să urmeze cursuri de calificare în domeniul transport, interven ie i gardă de corp; e) avizează planurile de pregătire, cele pentru cursurile de atestare profesională şi cele de specializare pe domenii a personalului care asigură securitatea; f) avizează proiectele sistemelor tehnice, propuse a se instala la beneficiari;

g) controlează modul în care se respectă dispoziţiile legale cu privire la securitatea persoanelor şi a bunurilor şi stabileşte măsurile ce urmează să fie luate; h) avizează regulamentele de organizare şi funcţionare a dispeceratelor; i) eliberează, reînnoieşte, suspendă şi anulează licenţe de funcţionare a persoanelor fizice sau juridice specializate în activităţi de consultanţă, proiectare, instalare, întreţinere şi comercializare a sistemelor tehnice sau a componentelor acestora, în condiţiile legii; j) avizează conducătorii şi personalul tehnic al societăţilor specializate sau retrage acest aviz când nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege; k) controlează, prin personalul detasat de la institutiile cu atributii in domeniu, inclusiv persoane anume desemnate din cadrul asociatiilor profesionale si patronale din industria de securitate privata, numite prin Ordin al MAI, activitatea companiilor de securitate, în condiţiile legii; l) ţine evidenţa licenţelor, atestatelor, avizelor şi furnizează, în condiţiile legii, la cererea beneficiarilor, date în acest sens; m) elaboreaza, numai n cooperare cu reprezentantii asociatiilor patronale si profesionale din industria de securitate privata, standarde, metodologii, norme si asigura aplicarea acestora in mod unitar la nivelul intregii industrii de securitate privata n) revizuieşte numai n cooperare cu reprezentantii asociatiilor patronale si profesionale din industria de securitate legisla ia n domeniul securită ii private şi face propuneri de modificare sau completare. o) elaboreaza si controleaza modul de aplicare a Codului Deontologic Profesional p) constată şi aplică sancţiuni contravenţionale, prin personalul detaşat, cu atribuţii în domeniu; r) cooperează cu instituţia care asigură tipărirea formularelor, stabilite prin lege, în vederea asigurării necesarului de tipărit. s) controlează, pe linie profesională, societa ile care furnizează servicii de pregătire a personalului de securitate. t) elibertează, reinnoieste, suspenda, anuleaza şi tine evidenta legitimatiilor de serviciu u) organizeaza si tine evidenta electronica a dispeceratelor, firmelor de securitate licentiate si a personalului de securitate; CAPITOLUL V RĂSPUNDERI ŞI SANC IUNI

Art. 58

Nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.

Art. 59

Desfăşurarea de activităţi de securitate, de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmă împotriva efracţiei sau a componentelor acestora fără atestat sau fără licenţa de funcţionare prevăzută de lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Art. 60

Implicarea conducătorilor unităţilor cu securitate proprie, ai societăţilor specializate de securitate, a personalului propriu în: desfăşurarea de acţiuni de forţă, executări silite, recuperări de debite, conflicte de muncă ori de opunere la desfăşurarea acţiunilor de restabilire a ordinii de drept de către autorităţile publice competente, precum şi nerespectarea dispoziţiilor art. 21 se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Art. 61

Constituie contravenţii la prezenta lege următoarele fapte:

a) neluarea măsurilor de organizare şi funcţionare a pazei, prevăzute la art. 6 {2}, art. 7, art. 14 (1) la (5), art. 18(2), art. 35 (1) si (2), art. 36, art. 41, art. 42, art. 44

b) neluarea măsurilor prevăzute la art. 8 (3), 13, 19

c) neîntocmirea planului de pază, sau a celui de transport de bunuri ori valori, şi neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea

d) încadrarea sau menţinerea în funcţie a personalului de pază de orice fel

e) încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligaţiilor generale si particulare

f) instalarea de sisteme tehnice de alarmă împotriva efracţiei sau de componente ale acestora

g) refuzul de a asigura accesul ASP, reprezentanţilor autorităţilor publice aflaţi în exerciţiul funcţiunii, al personalului poliţiei sau al jandarmeriei, special desemnat pentru exercitarea atribuţiilor legale de control, pentru luarea măsurilor de prevenire în obiectivele păzite sau asistate prin mijloace tehnice antiefracţie şi în organizarea activităţii de gardă de corp;

h) depăşirea limitelor obiectului de activitate al societăţii specializate

i) refuzul de a furniza datele, informaţiile sau documentele solicitate de către reprezentanţii autorităţilor publice competente, potrivit legii, aflaţi în exerciţiul funcţiunii;

j) executarea, în fapt, a atribuţiilor de organizare şi funcţionare a activităţii societăţilor specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;

k) nerespectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare.

Art. 62

(1) Contravenţiile prevăzute la art. 61 se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei, contravenţiile prevăzute la lit. a si b

b) cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei, contravenţiile prevăzute la lit. c,d, g, h, i, j, k

c) cu amendă de la 3000 lei la 5000 lei, contravenţia prevăzută la lit. e

(2) Sancţiunea amenzii poate fi aplicată şi persoanei juridice.

Art. 63

(1) Licenţa de funcţionare se anulează în următoarele cazuri:

a) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 61 lit. c,d, g, h, i, j, k dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societăţii care are ca obiect de activitate paza şi/sau protecţia

b) la repetarea, în interval de un an, a faptelor care atrag măsura suspendării;

c) la săvârşirea de către conducătorii societăţilor specializate de securitate, ai celor licenţiate în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei ori al componentelor acestora sau al celor de monitorizare a sistemelor de alarmare a unor infracţiuni în legătură cu activitatea acestor societăţi.

(2) Anularea licenţei de funcţionare se dispune de către ASP sau, după caz, de către instanţa de judecată şi se comunică oficiului registrului comerţului pe raza căruia funcţionează societatea specializată de securitate, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenţie sau a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) anularea licenţei se dispune după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare a făptuitorului.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c), anularea licenţei se dispune în baza actului de constatare motivat, întocmit de agentul constatator din cadrul ASP, pe raza căreia îşi are sediul societatea sancţionată, şi se comunică ASP şi societăţii respective.

(5) După anularea licenţei de funcţionare, conducătorul societăţii specializate de pază este obligat să rezilieze contractele încheiate cu beneficiarii, în termen de 10 zile de la comunicarea în scris a acestei măsuri.

(6) Măsura anulării licenţei de funcţionare poate fi atacată în justiţie, potrivit legii, de către societatea sancţionată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti nu se aplică prevederile alin. (5), referitoare la rezilierea contractelor cu beneficiarii.

(7) La nivelul ASP se organizează evidenţa informatizată a tuturor societăţilor şi agen ilor care au primit licenţă de funcţionare în domeniul securitatii private.

Art. 64

(1) Măsura retragerii atestatului personalului de securitate revine ASP şi se ia în mod obligatoriu în următoarele situaţii:

a) persoana a săvârşit o infracţiune în legătură cu serviciul sau o infracţiune cu intenţie;

b) persoana a fost sancţionată contravenţional de cel puţin două ori în 6 luni pentru încălcarea dispoziţiilor art. 61 sau a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;

c) persoana şi-a pierdut aptitudinile fizice necesare în vederea îndeplinirii funcţiei de paznic sau gardă de corp ori a fost declarată iresponsabilă, potrivit legii.

(2) Măsura retragerii atestatului se propune de agentul constatator sau de angajatorul care a sesizat că personalul de securitate se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi se dispune de către ASP din care face parte agentul constatator, comunicându-se acest lucru de îndată angajatorului şi persoanei sancţionate.

(3) Persoana căreia i s-a retras atestatul poate contesta această măsură în justiţie, în condiţiile legii.

(4) Cererea de reprimire a atestatului se poate face după un an de la luarea măsurii, cu excepţia situaţiei în care instanţa de judecată constată nevinovăţia persoanei, cand cererea de reprimire a atestatului se poate face imediat după rămânerea definitivă şi irevocabilă a deciziei instan ei de judecată.

Art. 65

Săvârşirea într-un interval de 3 luni a cel puţin două dintre contravenţiile prevăzute la art. 61 atrage suspendarea, pe o perioadă de la o lună la 6 luni, a dreptului societăţii sancţionate de a încheia noi contracte şi de a angaja personal.

Art. 66

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta lege se fac de către personalul ASP, poli ie şi jandarmi, şi de către primari sau împuterniciţi ai acestora, conform competenţelor ce le revin, potrivit legii.

Art. 67

Contravenţiilor prevăzute la art. 61 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

Art. 68

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia.

Art. 69

(1) Opunerea cu violenta fata de personalul de securitate ori împiedicarea acestora de a-si exercita atributiile specifice, in baruri de noapte, discoteci, cazinouri, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.

Art.70

(1) Detinerea sau încercarea de a introduce în incinta unui bar de noapte, discoteca, cazino, supermall a unor substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte asemenea materiale, substante sau obiecte constituie infractiune si se pedepseste potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 60/1991, republicata, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.

(2) Încercarea de a introduce, detinerea sau folosirea în incinta uni bar de noapte, cazino, discoteca, supermall a materiilor explozive sau incendiare constituie infractiune si se pedepseste potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificarile si completarile ulterioare.

(3) Portul sau încercarea de a introduce în incinta unui bar de noapte, discoteca, cazinou, supermall de cutit, pumnal, sis, box, castet ori alte asemenea obiecte, fabricate sau confectionate anume pentru taiere, împungere ori lovire, precum si a dispozitivelor pentru socuri electrice constituie infractiune si se pedepseste potrivit art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

(4) Lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice, savârsite în incinta unui bar de noapte, cazino, discoteca, supermall

asupra unui alt client, care au pricinuit o vatamare ce nu necesita îngrijiri medicale sau necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile, constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

(5) Fapta savârsita în incinta unui bar de noapte, cazino, discoteca, supermall asupra unui client, prin care s-a pricinuit o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii acestuia, care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile, constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

(6) Fapta savârsita în incinta bar de noapte, cazino, discoteca, supermall asupra unui spectator, prin care s-a pricinuit o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii acestuia, care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile ori daca a produs vreuna dintre urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ, încetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul sau punerea în primejdie a vietii persoanei, constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

(7) În situatia savârsirii faptelor de mai sus asupra unui reprezentant al for elor de ordine sau asupra unui reprezentant al personalului de securitate, limita maxima a masurii de siguranta se majoreaza cu un an.

Art. 71

(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuintare a scaunelor sau a altor elemente de mobilier, a instalatiilor de orice fel, a amenajarilor interioare, a cablajului electric, a echipamentelor si instalatiilor de telecomunicatii, sunet sau de supraveghere video din incinta unui bar de noapte, cazino, discoteca, supermall, precum si distrugerea, deteriorarea sau degradarea imobilelor in sine, constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

(2) Portul de arma, fara drept, în incinta unui bar de noapte, cazino, discoteca, supermall, constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

(3) Fapta clientului care savârseste în incinta unui bar de noapte, cazino, discoteca, supermall, acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal ori se tulbura în alt mod ordinea publica constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

(4) Participarea la o încaierare între mai multi clienti în incinta bar de noapte, cazino, discoteca, supermall, constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

Art. 72

(1) Amenintarea savârsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa împotriva unui reprezentant al fortelor de ordine, sau al personalului de securitate privata, lovirea sau orice alte acte de violenta, vatamarea corporala sau vatamarea corporala grava a acestuia, daca acesta se afla în exercitiul functiunii pe timpul asigurarii serviciului de garda de corp sau a ordinii publice în incinta unui bar de noapte, cazino, discoteca, supermall, ori pe timpul interventiei pentru restabilirea ordinii publice în astfel de situatii sau pentru fapte îndeplinite în exercitiul functiunii, anterior prezentate, constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

CAPITOLUL VI

DISPOZI II FINALE

Art. 73

(1) Securitatea obiectivelor, bunurilor, valorilor şi persoanelor, precum şi a transporturilor cu caracter special aparţinând structurilor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale se asigură în conformitate cu reglementările stabilite în cadrul acestora.

(2) Serviciul de Protecţie şi Pază coordonează acţiunea tuturor forţelor de pază şi protecţie de la unităţile care beneficiază de pază proprie, în care demnitarii din competenţa sa îşi desfăşoară activitatea permanent sau temporar.

Art. 74

Normele metodologice de aplicare sunt elaborate de către ASP in termen de 90 de zile de la promulgarea prezentei legi şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 75

Societăţile specializate de securitate şi cele care desfăşoară activităţi de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, înfiinţate

până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi dispeceratele de monitorizare a sistemelor de alarmare, înfiinţate până la aceeaşi dată, sunt obligate ca, in termen de 90 de zile de la promulgarea prezentei legi, să obţină licenţele şi avizele de funcţionare, completându-şi, după caz, regulamentele de organizare şi funcţionare cu activităţile prevăzute de lege.

Art. 76

Ministerele, administraţiile locale şi alte organisme ale autorităţilor statului care au atribuţii similare cu cele ale serviciilor de securitate privată sunt obligate ca în termen de un an de la promulgarea prezentei legi, să îşi completeze, modifice sau elaboreze norme legale specifice.

Art. 77

Personalul de securitate care nu a urmat cursurile de calificare în condiţiile prevăzute la cap. V şi care este încadrat în una dintre formele de pază prevăzute la secţiunile 2 - 5 ale cap. II va fi supus atestării în condiţiile prezentei legi, în termen de un an de la data intrării în vigoare a acesteia.

Art. 78

(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La aceeaşi dată, orice alte dispoziţii contrare se abrogă.