Poveştile luiMihai Purdi

Tankönyvkiadó, Budapest, 1977

Alexandria Hofopan

POVE$TILE LUI M IH AI PU R D I

Editura didacticá, Budapesta, 1977

Publicatie a UniuniiDemocratice a RomAnllor din Ungaria

Introducerea: Ágnes Kovács Redactor: Alexandru Ho(opun Lectori: Mihai Cozma

Ágnes KovácsCoperta si ilustrafiile: Stefan Oroian

t

© Hofopan/1977.

ISBN 963 17 2844 7

INTRODUCERE

Járanul román, Mihai Purdi, din comuna Otlaca-Pustá, - cu ajutorul lui Alexandru Hofopan - pástrase pentru női basme deosebit de frumoase §i snoave frapante. Numele lor trebuie amintite la un loc, deoarece in zilele noastre Mihai Purdi nu mai este un povestitor activ, dar in amintirea lui a pástrat o serie de obiceiuri populare, la care, in tinere(e, participase §i el $i a pástrat in amintirea lui múlté basme auzite $i le-a povestitsi dinsul. Alexandru Hofopan n-a recurs la folosirea magnetofo- nului pentru a inregistra basmele povestite de Mihai Purdi, ci i-a daruit un caiet si un creion, rugindu 1 ca sá asterne pe hirtie toate basmele de care-si aduce aminte. De§i, de ani de zile, Mihai Purdi nu mai spunea basme, dupá cum a reie§it ulterior, el este un iscusit scriitor de basme. Cu toate acestea, Alexandru Hofopan éra de párere cá ici-colo basmele au ie§it cam schitate, avind $i anumite lacune, si éra de párere cá ele trebuie intregite $i fácute mai curente.

Unii poate vor fi de párere cá-i oarecum neobi$nuitá aceastá metodá de culegere si de seriere a basmelor. Pentru ace^tia am dóri sá citám matériáiul de basme cuprins in volumul eminentului poet maghiar din Románia, István Horváth, intitulat „La poalele turnului din Magyarózd” (Magyarózdi toronyalja), apárut in 1971 la Cluj. ín timpul culegerii, basmele nu mai tráiau in satui natal al poetului, dar tráiau incá oameni care si-au adus aminte de aceste basme, astfel, István Horváth, cu ajutorul sátenilor: Mihály Magó, Ferenc Magyari Dzsánuj, Ferenc Magó Kaszás, István Biró Nyuli si al altora, a reconstituit, sau folosind expresia lui János Kriza, a procedat la „renasterea” acestor basme. O expresie mai nimeritá nu s-ar putea gási nici pentru munca comuná intreprinsá de Mihai Purdi $i Alexandru Ho(opan, deoarece rézül tatul a fost si in acest caz o serie de basme §i snoave minunate, si ca lecturi, pe care - folosind expresia ingenioasá a lui Ovidiu Birlea - dacá le citim „cu ochi auditivi”, ele produc impresia unor crea(ii populare vii §i sonore.

5

Aceste basme imi amintesc de lecturile mele preferate din copilárie, de povestirile lui Ion Creangá pentru copii, de limbajul lui moldovean mládios $i nu de basmele lui Ion Pop Reteganul, mai virtoase $i riguroase, confinind un umor mai sálciu, care au íncetáfenit in limbajul basmelor populare ardelene stílül celor dói povestitori vestiti din Reteag, Iuan-cel- Mare §i Ion Daraban Bunzariul. Explicafia acestei analogii constá in faptul cá, dupá cum in domeniul basmelor populare maghiare, ideálul de stil pentru cei care transpun aceste basme in vesminte literare II constituie Elek Benedek, la románi acest ideál il constituie Ion Creangá.

De§i la prelucrarea basmelor lui Mihai Purdi, Alexandru Hofopan trebuia sá depuná o muncá insemnatá, la citirea primelor pagini reiese cá este vorba de un povestitor talentat, cu toate cá nu are un repertoriu prea vast. ín prefafa culegerii de basme populare apárutá in trei volume (Antologie de prozá populará epicá I—III. Bucuresti, 1966), Ovidiu Birlea, autorul operei, precizeazá cá existá multi povestitori talenta(i $i printre aceia care nu cunosc decit 10-20 de pove$ti. Adicá, trebuie acordatá o aten{ie nu numai acelor povestitori care $tiu 50 sau chiar peste 100 de basme, ci si acélóra care i$i aduc aminte de mai pu(ine, dacá ei le povestesc cu máiestrie.

Célé constatate, pe baza experíen)elor ci^tigate in cursul muncii de culegere desfásuratá in mijlocul povestitorilor románi de pe aria limbii románé, le-a§ putea intregi cu experientele mele acumulate in cursul muncii mele de culegere din comunele Ketesd, Tyúkod $i Nógrádsipek $i cu menfiunea cá acesti povestitori cu un repertoriu mai restrins de basme, in trecut, aveau un volum de pove$ti múlt mai maré, insá in urma plecárii ortacilor din rindurile celor vii, a scáderii interesului audito- riului, a ráririi ocaziilor §i practicii de a spune pove$ti, múlté basme au inceput sá li se $teargá din memorie, sau au dispárut cu tótul, iar povestitorii nu-si mai aduc aminte numai de citeva basme dragi lor, pe care mai au prilejul ca ici-colo sá le povesteascá sau sá le astearná pe hirtie la cererea culegátorului. Este meritul lui Alexandru Hofopan cá basmele lui Mihai Purdi nu §i-au pierdut strálucirea si, pe lingá Vasile Gurzáu, ne putem mindri cu al doilea povestitor román de seamá.

Mihai Purdi s-a náscut in anul 1904 in comuna Otlaca-Pustá, din

6

1

jude(ul Békés. Au fost ?apte fra^i, tofi báiefi, care in timpul copilárieí ascultau povestile bunicului lor, Gavrilá Purdi. Bátrinul locuia la ei, in ultimii ani ai vie{ii sale ?i-a pierdut vederea ?i din cauza reumatismului ?edea toatá ziua lingá cuptor $i daca gásea pe cineva cu care státea la taifas, nu contenea sá povesteascá. „Tátá ziua ?ide, nu lucra, ave vreme ?i ne povesteascá.” Ciné §tie cite pove?ti auzise ?i invájase de la dinsul Mihai Purdi, care, in condifiile grele ale viefii de slugá si pe lingá munca grea (áráneascá, avea prea pu(ine prilejuri sá spuná pove?ti: „lo nu pre am avut vreme sá povestesc. Citeodatá, pá la sapá, cind mai avem timp, povesteam. Mai ales fetelor povesteam citeodatá.” (Cu privire la obiceiul de a spune povesti in timpul prásitului porumbului, Ovidiu Birlea are date románé?ti din Oa$, András Béres comunicá date maghiare din Sátmar, iar eu din Szabolcs.)

Nu numai existenfa timpului disponibil sau lipsa acestuia constituie singura deosebire esen(ialá dintre cei dói povestitori, dintre bunicul ?i nepotul, de?i rárirea prilejurilor de a spune pove?ti joacá un rol de seamá in scáderea numárului povestitorilor ?i in restringerea repertoriu- lui lor. Faptul cá Mihai Purdi n-a facut armata - la fel ca si mul(i dintre contemporanii sái - de buná seamá a jucat un rol insemnat in formarea practicii lui de a spune pove?ti. ín familia Purdi a devenit un obicei ca seara, dupá culcare, mo?ul Gavrilá sá povesteascá copiilor. Cind lini?tea s-a a?ternut de-a binelea in jurul lui, rostea cuvintul ungu- resc ,,csont”(os), la care copiii - dacá nu dormeau incá - trebuia sá ráspundá prin cuvintul „leves” (supá), tót in ungure?te. De buná seamá, acest obicei a fost adus de cátre Gavrilá Purdi din armata austro-ungará, respectiv din dormitorul trupei. §tefan Lupui, un eminent povestitor, citat de cátre András Béres, care dupá nume pare sá fi fost de origine romaná, a relatat in felül urmátor amintirile sale privitoare la obiceiul de a spune pove?ti in timpul serviciului militar: „In timpul serviciului militar eu am invá(at múlté pove?ti. Ásta éra incá inaintea primului rázboi mondial. Eu le re{ineam ?i nu le-am uitat nici piná astázi. Seara la óra nouá se suna de culcare ?i se stingea lumina. Atunci sergentul striga: „csont”, iar trupa ráspundea: „hús” (carne). Atunci incepea po- vestirea” (András Béres: „Ocaziile de astázi de a spune pove?ti.” Etnog-

7

raphia. 1955.440.). Asemenea istorisiri au fost relatate $i de cátre povesti- torii Ferenc Szilágyi din Rozsály $i András István Mihály din Ketesd despre serviciul militar prestat in armata maghiará, respectiv in armata románá in perioada dintre cele douá rázboaie mondiale. La fel ?i Vasile Gurzáu a devenit povestitor bilingv in timpul serviciului sáu militar indelungat. (Sámuel Domokos: „Basmele maghiare si románé ale lui Vasile Gurzáu”. Budapest, 1968. 18-19.)

Si de astá datá se puné intrebarea, la fel ca $i in cazul atitor povestitori, cintárefi $i excelenfi pástrátori de tradifii la limita atit de adíncá a intrepá- trunderii limbii maghiare si románé, ce fel de ürme a lásat folclorul unuia dintre aceste popoare in povestirile, cintecele $i tradi{iile celuilalt popor?

Citind basmele lui Mihai Purdi, astfel de ürme nu se gásesc decit in limbá: in dialectul sáu se aflá múlté cuvinte ungure$ti in forme, cu desinenfe §i sufixe románesti, cuvinte care de múlté őri sint folosite in forma lor curat ungureascá. Cu toate acestea, depánarea firului poves- tirii, atmosfera §i plenitudinea afectivá a basmelor, reminiscenfele privi- toare la vechile obiceiuri románé^ti $i la vechile sate románe$ti, de buná seamá, nu sint de provenienfá maghiará.

Existá citeva trásáturj caracteristice care, vorbind despre basmele ma-ghiare, sint scoase in relief de cátre cercetátori: structura solidá, pasajele cu nuanfá dramaticá, multitudinea scenelor dialogate - de múlté őri acfiunea se desfa$oará in forrná de dialoguri - , localizarea pronunfatá - intr-un mód speciflc, aceastá caracteristicá deosebe§te chiar §i basmele maghiare de cele románe§ti ale lui Vasile Gurzáu - , stráduinfa de a se exprima in imagini, caracterul economic al povestirii: povestitorul foloseste numai atitea cuvinte cite sint neapárat necesare, ceea ce ii imprumutá textului o oarecare austeritate, ritmicitatea limbii basmelor, care imprumutá un caracter versificat urmátoarelor spécii ale basmelor mitice: basme despre erői, despre zine, despre vrájitori, poate mai pufin celor fantastice. Limbajul snoavelor §i al basmelor despre animale este mai pufin legat, insá predominá in ele momentele ironice $i umorul. Toate sint insu$iri cu care.se pót mindri pe buná dreptate cercetátorii nostri de folclor, dar se pare cá aceste trásáturí se leagá mai degrabá de specia basmelor decit de caracterul etnic, indiferent de limba in care8

vorbe$te povestitorul. Iatá trásáturile care il caracterizeazá pe povestito- rul cu facultá(i excepfionale.

Observafia lui Ovidiu Birlea, formulatá intr-o forma poetica, ii caracte-rizeazá pe povestitorii románi eminenfi, dar női eredem cá aceleasi pre- cizári se pót spune si despre basmele lui Mihai Purdi: „Deseori, povestito-rul intervine chiar in mobilurile psihologice ale personajelor. Schema epicá prezintá doar profilul actiunii in nuditatea ei, eroii acfioneazá ca impu$i de niste resorturi mecanice nevázute. Povestitorul talentat se complace sá arunce dire de luminá in lumea sufleteascá a personajelor $i sá schifeze gindurile, párerile care il determiná sá acfioneze in felül transmis de tradifie.” (O. B. op. cit. p. 27.)

Cu privire la povestitorii maghiari, Gyula Ortutay a precizat cá ei se identificá cu predilectie cu eroii lor, doresc sá aibá parte de mese copioase $i de féméi frumoase, daca ín via{a lor pámínteascá ei dúc lipsá de toate acestea; erőül basmelor i$i pierde, apói isi recapátá lumina ochilor - iatá probléma care 1 preocupá §i pe povestitorul orb sau eroii basmelor care au reujit sá ajungá in dregátorii inalte si au cistigat o avere maré, la sfír$itul fiecárui basm se ingrijesc de mama lor sáracá si rámasá singurá; povestitoarea rámasá singurá, tráind in cocioaba ei sárácácioasá de la cápáiul satului si párásitá de copiii ei, incearcá sá aducá ín felül acesta la cunostinfa copiilor ei ajunsi „in conditii matéri-áié strálucite” anume ce ar fi dorinfa ei supremá.

Se pare cá Mihai Purdi este mai obiectiv. Este preocupat de aceleasi ginduri ca §i eroii, ba chiar si personajele secundare ale basmelor, íncer- cind sá le motiveze cuvintele si faptele. Dar sá citim basmele lui, deoarece numai in felül acesta vöm putea elucida concepfiile sale morálé, facultatea lui de reprezentare a omului, de deseriere a mediului inconjurátor - care sint plastice, indeosebi atunci cind ele prezintá imediata ambianfá a povestitorului precum si de construire a narafiunii. ín cazul povestito- rilor románi nu se prea vorbeste despre capacitatea de intoemire a nara{i- unii, dar in cazul lui Mihai Purdi nu putem trece cu vederea asupra compozifiei textului sáu. Citind cuvintele de laudá, poate cá Alexandru Hofopan va zimbi in sine, dar sint convinsá cá, la fel ca si toti culegátorii constiincio$i $i plini de ambi{ie, si dinsul se va bucura de lauda fácutá la adresa lui Mihai Purdi si de aprecierea povestitorului, chiar daca

9

de astá datá culegátorul a fácut mai múlt decit sá intreprindá o obi$nuitá inregistrare a basmelor cu interi{ia ca basmele lui Mihai Purdi sá fie citite cu plácere.

Lui Mihai Purdi ii piacé sá-§i exprime párerea despre lume in proverbe §i zicátori. Cápitanul Pavel, un om sárac dar frumos, dupá care impáratul Ciocárlie ar vrea sá-$i márite fata sa unta, cere sfatul unui leat {igán. Acesta, dupá unele „explicatii”, i$i exprimá párerea in felül urmátor: „Domn cápitan, dácit cu uritu-n casá, mai bine cu boalá-n uasá! Lasá sá fie ie sáracá, numa sá-m fie mié dragá!” Totu§i, in urmátorul basm glumet, povestitorul parcá $i-ar schimba párerea: fata cea mai frumoasá din sat - e drept cá nu mai e tocmai tinárá - se máritá dupá cél mai úrit fecior din sat, pentru motivul cá acesta stie sá spuná pove§ti frumoase §i glume nostime. Dar la inceput il roagá sá-§i tragá in cap o traistá, deoarece este atit de úrit incit nu poate sá se uite la el.

La fel si Hutupá-Tenti§te si Papá-Ciocoi i§i orinduiesc via{a dupá ni§te infelepciuni populare: „Fie popá ciné stie carte!” - declará Pápá Ciocoi, iar via{a lor se va rindui a$a cum va vrea soarta. Iar Hutupá Tenti^te se cásátoreste dupá spusele máméi sale: „Bine o zis maica citá mine, cá cind m-oi insura, sá má uit bine roatá in sat, si sá nu-m aduc gunoiu din alt sat cu táráboanfa, mai bine il du din satu táu cu cocie.”

La fel §i povestea feciorului bános se incheie cu douá sentinfe, una spusá de femeie spre inváfátura omului páfit, iar cealaltá, de om : „Nu stii tu cá si Ieva l-o tras in pácát pá Adam? Ase ai pá{it si tu cu vecina ce frumoasá.” Iar cind iese femeia, ómul i§i spune: „Dumnezo n-o fácut bine uomu, cá ar fi trábuit sá-i facá mai nante minte, apói cap.”

Aceastá obiectivitate specificá cu care Mihai Purdi ilustreazá atit de minunat nu numai sentinfa sa proprie, ci si gíndurile personajelor, de- monstreazá in mód elocvent modul de gindire a {áranului, indiferent de na{ionalitatea lui.

Pe lingá sentinfele biblice, sau pe lingá zicátori, trebuie sá amintim §i prezentarea lumii (áráne^ti de odinioará, cea din tineretea lui Mihai Purdi, sau chiar din tinerefea lui Gavrilá Purdi. Se pare cá dupá conceptia lui Mihai Purdi, basmele s-ar desfá$ura in aceastá ultimá perioadá, pe la mijlocul secolului trecut. Natural, viata se desfá^oará nu numai in casa párinteascá a eroului venit din popor, la fel ca si in oricare casá

10

táráneascá, ci si in curtea impáráteascá. De pildá, atunci cind impáratul Pápuc vrea sá-si márite cele trei fete frumoase, cea mai micá, cáreia ii piacé de Nu§tiule, vrea sá scape de cásátorie in felül urmátor: „Ai, bine tata $i mama, da io-s incá tinárá §i incá nu stiu rindu cásii cum sá conducá, ba nu $tiu face pitá si nu $tiu spála, numa dá giste stiu griji.” Deci, dupá conceptia lui Mihai Purdi, fiica de impárat pázeste gi§tele la fel ca §i o fatá de {árán si la fel trebuie pregátitá pentru máritis. Iatá ce spune impáráteasa, dojenindu-§i bárbatul: „Ei, bárbate, amu-i numa toamná si piná la primávara io u-oi inváta si sá facá pitá, ba $i sá toarcá, adicá la tát lucru ce sá {iné d-o gázdoaie p-íngá casá.”

Sau iatá douá scene din propria sa tinerefe: „Cind ajunje Petricá pe lingá cáput, purceii tát in doua picioare jucau, im pare cá-i vád $i io cit dá mindru jucau mar$u, adecá le juca la ducá, ca la női cind eram ficiori. Merem duminecá dupá-mneazá la joc §i sara cind sá-nsára merem tá{ acasá, apu bace Gheorghe Dadu ne zice dá ducá, $-apu $i női iesem din casá §i din ocol tát jucind ca purceii a lu Petricá.” Apói in acelasi basm, intr-o altá scená: „Si jucau tá(i, impáratu, impárá-teasa si fata §i purceii, sáreu care dá care mai taré, pare cá-i vád, cá si io sárem tát piná-n pod cind jucam in casá.”

Si prezentul? Sá ne intoarcem din nou la basmul lui Nustiule. Bátrinul grádinar seara se apucá de lucru: „No, iará s-apucá (grádinaru) dá lucru $i sapá, udá penile si iará aflá o potcoavá dá aur dá la picioru dirept dínapoi, pintru cá nu l-o potcovit bine cáuaciu. Cind o fo si sará-n sus, o acájat potcoava in rádácini dá pene §i o rámas pá loc. Sá-1 fi adus calu la női la colectivá, fratele Iuán Sálájan ii on cáuaci vestit si ered cá 1-ar fi potcovit mai bine calu lui Nustiule.”

Aceste scene si cele asemánátoare contribuie foarte bine la plasticitatea povestirii lui Mihai Purdi. Nu o datá sesizám cá dinsul nu numai spune sau asterne pe hirtie basmele sale, nu se stráduieste numai ca ascultátorul si publicul cititor sá vadá basmul, ci chiar el insusi vede acfiunea basmelor sale, ca intr-un film. Sá ne gindim la scena cind tata lui Petricá aduce paiele din curtea impáratului: „No, ii mul{umeste mosu la impáráteasá, si hai la jireadá - incá o si fujit oleacá. (!m pare cá 1 vád pá bátrinu, cum duce opincile cu fuga.)”

11

1Pe língá plasticitate, trebuie sá mai vorbim despre bogába de sentimen- te. Aceasta este captivantá in special atunci cind Mihai Purdi vorbe§te despre dragostea párinfilor faja de copiii lor $i despre afecfiunea copiilor fut & de párinti. Sá ne gindim numai la lacrimile {áranului bátrin, care, fiind constrins de mama vitregá, i§i lasá fiúi in pádure - se §tie cá (áranii bátrini numai rareori lácrimeazá - $i sá ne gindim la visul fiului lásat in pádure: daca se va face maré si va ajunge in condifii matériáié bűne, il va lua la el pe tatái sáu. Si intr-adevár, la sfir$itul basmului va proceda intocmai.

In sfir§it, trebuie sá mai vorbim despre umorul lui Mihai Purdi, care niciodatá nu este comicul trivial al unei situa{ii, al unui caracter sau de limbá, ci judecata fermá a unui bátrin de§tept, care vara, in timpul lucrului de pe ogoare sau ca cizmar cirpaci, contemplá $i mediteazá múlt asupra vietii, nu fará ironie, judecata manifestatá citeodatá in cadrul unor acfiuni sau precizári bizare. Sá ne gindim numai la istoria (áranului instárit, care puné ochii pe sofia frumoasá a vecinului sárac, sau la feciorul úrit care o cucereste pe fata cea frumoasá prin capacitatea lui de a spune povesti, sau chiar la moartea tragicomicá a bátrinului Cilfu. Nu numai snoavele, dar nici basmele despre erői §i despre vrájitoare nu sint lipsite de umor, ceea cfe se sesizeazá bine chiar si in pasajele de citeva fraze prezentate in introducere. Trebuie sá-i muljumim incá o datá lui Alexandru Hofopan pentru faptul cá a fácut posibil sá facem cunostintá cu basmele acestei personalitáti creatoare, talentate si multico* lőre.

Ágnes Kovács

12

I

PAVÁL CÁPITANU- O poveste din bátrrni, auzitd dd la Burde Bátrinu (Moise Otldcan) -

Iacá, odatá iera on impárat cu numile Ciocirlie. Ái umbla minte tá’ pá sus ca 1-on ciocirlan, cá iel mai múlt tá’ pá sus umbla, mai ales primávara.

No, impáratu ave numa o fatá, da’ i{ iera sdrbá sá te uit la ie dá unta ce iera. Si nici on ficior dá-mpárat nu sá báte dipá ie. Zice impáratu:

- Ce sá fie cu női, mái muiere, cá dipá fata noastá nu sá bate nime, §i-i dá márit.

- Apu, - zice impáráteasa - u-om da, mái bárbate, la cine-a vini, fie sárac, fie viteaz, pintru cá-i cam uritá. Samáná pá tatá-so.

- No, nu-i bai - zice impáratu - , cá am io on cápitan foarte frumos $i-i viteaz bún.

No, odatá lasá impáratu rusine dá láturi si ál teamá pá cápitanu cél tinár la iel in cánfálarie §i-i spune impáratu:

- Ascultá, mái voinice, tu ie§ti on ficior sárac §i n-ai inde mere. Apu, io as vre sá te fac on uom maré, io a? Vre sá-m fii tu junere, §i sá rámii, cind impline$ti cátánie, aci la női.

Zice cápitanu:- Apu, m-oi mai gindi, náfyate impárate.- Apu, te ginde$te in scurtá vreme - zice impáratu - , sá nu viie altu

sá te ieie pá dinapoi, ?i atunci rámii ca doara dá geizes.No, mere cápitanu la cátanile lui $i ave acolo on ficior dá (igán §i

zice cápitanu:- Mái, figane, vázut-ai tu fata impáratului?- Vázut, domn cápitan.- Apu, dac-ar vini dipá tine, lua-u-ai dá nevastá?- O, doamne fere§ti! - zice (iganu.- Apu, dir ce?- Apu, domn cápitan, a^e-i dá uritá, dá cind sá bagá-n casá, fug mustile

dá ie afará; cind mere afará-n capu goi, fug vacile din ocol.13

- Apu, mái {igane, nu vrei sá fii junere la on ímpárat? N-ai ave nici on gind, daca impline$ti cátánie.

- Apu, domn cápitan, mai bine ieu pá baba me, dicit pá fata impáratu- lui.

Atunci zice cápitanu:- Apu, mái {igane, cum ái lua tu pá mama lu’ tatá-to?Zice {iganu:- Tata cum u-o luat pá mama me?No, impáratu iará-1 teamá pá cápitan la cán{álarie lui §i-l intrebá:- No, cum te-ai gindit, mái voinice? Vrei sá-m fii junere?Da’ cápitanului i-o fo’ rubiné sá zicá cá nu i-o trabá, numa o zis

cá n-o avut vreme sá sá gindeascá, c-o avut múlt dá lucru cu cátanile.- Si spun dirept, inálfate impárate, cá insuratu mi planu dipá urmá.Atunci impáratu s-o aflat taré vátámat, cá-i rubiné p-on impárat cá

iel s-o-mbiet fata la on ficior dá sárac.- No, bine dará dacá nu vrei - zice impáratu.Cápitanu iará mere la {igán $i zice cátá iel:- No, {igane, nu te-ai gindit?- Stii ce, domn cápitan, dicit cu uritu-n casá, mai bine cu boalá-n

uoasá! Lasá sá fie ie sáracá, numa sá-m fie mié dragá!No, odatá cápitanu capátá o scrisoare dá la impárat, $i-i scris in scrisoa-

re cá are tri zile sá sá pregáteascá cu tri suté dá cátane §i sá margá la rázboi. Are dá luptat cu impáratu haiducilor, pá rásárit. Cá impáratu haiducilor iera maré invingátor in tátá lume. Si impáratu Ciocirlie o gindit cá 1 trimete pá cápitanu lui sá margá acolo sá nu mai stie nime dá iel in lume, cá i-o-mbiet fata lui, dá nevastá, si la Pávái cápitanu nu-i trabá.

No, Pávái Cápitanu, dipá porunca impáratului, s-o si apucat $i s-o gátat cu tri suté dá cátane si cai si arme dá bátaie. Si i-o dat impáratu o poruncá asprá, cá fárá aciie tri suté dá cátane sá nu sá-ntoracá napoi si a§e sá lupte cá iel sá fie invingátor. Cátanile i le-o ales impáratu, tá’ pá care-or fost mai slabi dá bátaie.

No, pá vreme ciie incá nu ierau puste, numa aveu coardá cu arc, uá cum zicem női „nyílpuska”, si sabie si suli{á. Nu ierau atunci nici tancuri, nici repileauá, numa cu cámile si cai.14

No, s-o suit Pávái cápitanu p-on cal si s-o luat nante $i ín urma lui cii tri suté dá cátane. S-or luat si s-or dús pástá dealuri $i pástá páduri si s-or dús multá lume si impárá(íie, ca Dumnezo sá ne §tie, tát or márs o vará-ntreagá $-or ajuns la o vale maré. No, dac-or ajuns, sor pus p-ingá marjine la vale $i s-or hodinit o citeva zile. Zice Pávái cátá cátanile lui:

- No, draj ficiori, iaca ce poruncá am cápátat dá la inálfatu impárat, cá si luptám cu impáratu haiducilor, da nici-on ficior sá nu rámiie aici mórt. Amu sá ne oco$im tá{ ci{ sintem dá fafá, cum sá scápám női dá la impáratu haiducilor, cá ái on viteaz maré pá tátá lume, $i pá mijloc la vale curá o apá taré afundá si curá taré iute §i pá táj ne neacá.

No, are iel on ficior dá ligán in companie, atunci zice (iganu: - Ei, domn cápitan, astáz nici p-o cale nu má pót duce pin apá, cá taré ráu m-am visat astá-noapte. Numa mine io má dúc nante, numa-m dai hanile dumnetale pá mine.

- No, bine {igane, d-apu ciné a fi apói cápitan la companie?- Ei, domn cápitan, asta-i mai u§or. Sá zicem cá numa acéla poate

fi cápitan ciné are hane §i graduri la grumaz, ciné are stele mai múlté.- No, om vide piná mine ce-a mai fi, mái jigane! zice cápitanu.No, iera vreme cátá-n sará si iera vreme lini$titá. Cum §ideu cátanile

tát pá iarba verde, mindrá, grasá, pá marjine apii, odatá s-aude-on glas frumos dá muiere, vine cu apa cum cura dá cátá mneazáz si cura cátá rásárit $i cinta o horá frumoasá lu’ Pávái Cápitanu:

Colo p-ingá vale maré, trandafirule, colo p-ingá vale maré, trandafir frumos, merje-on cápitan cálare, trandafirule, merje-on cápitan cálare, trandafir frumos, cu trei suté de cátane, trandafirule, cu trei suté de cátane, trandafir frumos.Cápitane, Pavele, trandafirule, cápitane, Pavele, trandafir frumos, unde duci cátanele, trandafirule, unde duci cátanele, trandafir frumos?

15

In foc le duci, sáracile, trandafirule, in foc le duci, sáracile, trandafir frumos.Pá sunetu trimbi(i, trandafirule, pá sunetu trimbifi, trandafir frumos, pá scurtare viefí, trandafirule, pá scurtare viefi, trandafir frumos.Pá sunetu dobilor, trandafirule, pá sunetu dobilor, trandafir frumos, pá scurtare zilelor, trandafirule, pá scurtare zilelor, trandafir frumos.

(Drajii mnei, dacá hóra vá piacé, o putet inváfa dá la mine.)Atunci cind aude Pávái Cápitanu hóra asta frumoasá apucá $i plinje

cu cátane cu tát. Zice cátá cátane cá ciné poate sá-1 cunoascá pá iel aici pá parte asta dá lume §i sá-i cinte ctiará a§e pá cum sá-ntimplá soarta lui.

Adecá o fatá taré frumoasá, §i $ide pá mneazánoapte, §i cátá sará s-o pus lingá apá, adecá-n vale, $i cinta dá s-o auzít piná la rásárit pá tátá lume. Fata l-o vázut pá Pávái cum mere cálare p-ingá apá cu cátanile, cá „aista a fi junele §i iubitu mneu”, si i-o fo’ jele dá Pávái si dá cátane, cum ierau tát nácájif cá trabá sá margá la moarte.

No, Pávái Cápitanu zice cátá cátanile lui:- Auzit, draj cátanile mele, mine dámineatá, voi tát raminet aici pá

vale, §i grijiti-vá bine sá nu viie dujman sá vá omoare pá tát aici, cá io má dúc p-ingá apá-n sus sá vád cá ce glas dá muiere uá fatá am auzit pá apá cintind.

- Bine, - zíc cátanile - barem piná atunci nu merem la moarte.No, cind ái dámineatá, sá ie Pávái Cápitanu pá jós p-ingá apá, §i

hai si hai, mere pá mneazánoapte, dincátráu vine apa. No, ál prinde sara p-ingá apá si n-are inde sá sá culce, da’ iera taré zdrobit dá drum si dá dór dipá mindra. care o cintat ase dá frumos. No, int-on loc sá puné sá doarmá, cá iera amu sara, si cum sá puné, dáloc doarme ca mórt $i nu sá mai trezeste piná dámineaja, cind sá face ziuá. Atunci broa$tile si sopirlile cintau la iel la ureti sá sá scoale, cá sá apropiieu dói lupi. Vineu p-ingá apá pá urma lui. Da Pávái Cápitanu numa ca

16

mórt $i atunci. Amu ierau lupii taré aproape. Da mindra lui tá’ sá uita dipá iel cá nu s-o sculat. Atunci o vázut cá iel s-amu doarme. Atunci a$e o strigat da pá tátá lume s-o auzit:

- Scoalá-te, Pavele, ca te-a minca lupii!Atunci Pávái Cápitanu sus o sárit §-o vázut cá vin lupii cu gura

cáscatá cátá iel. Odatá o luat sájata, uá cum zicem női „nyílpuska”, §-o tras dá coardá si dirept in gurá la lup o márs, s-apoi o luat o sulija §i pá celalalt lup l-o impuns cu sulija si dáloc o picat jós $i acéla, cá iera amu numa sá-1 prindá. Da’ mindra lui sá uita cá cum luptá iel cu lupii.

No, atunci strigá mindra lui iará:- Ai noroc cá te-ai sculat, cá dáloc te-ar fi mincat lupii, a§e zdrobit. No, atunci sá scoalá iel si mere la apá si sá spalá in apa ce care

cura ase taré. Si dacá s-o spálat, dáloc s-o sinjit mai taré si mai viteaz.No, s-o luat §i s-o dús. Cátá cind sá apropie iará sara, o ajuns aproape

dá curte inde side mindra lui. Atunci s-o apucat Pávái s-o cintat cá :

Pásáricá, rindunicá, pásáricá, pásárea,spune tu la mindra me,spune tu la mindra me,cá. pá sará márg la ie, mái,dá doauá őri sá iasá afará, mái.

Apói zice:

Hai, mindrá, sá he iubim, cá női bine ne lovim, si la uáti $i la sprincene, ca dói páunasi la pene.

Atunci l-o auzit mindra lui, atunci o apucat s-o cintat si ie cá :

Io, bade, nu pót ie$i, c-am o marná trezátoare,

17

§-o u$e scirtiitoare,5 0 gudifá látrátoare.

Atunci zice Pávái Cápitanu cátá fatá (Ái cinta $i iel.):

Unje u§e la {ifiná, la guditá-i dá dá ciná, pá má-ta-o miná-n grádiná,§i tu vin-afará la mine.

No, pá cind gatá ii cu horile, s-apropie iel dá fatá, mindra lui side lingá apá, int-on scauán cu spate, §i ride cu spatele cátá Pávái Cápitanu, sá face cá nu 1 vede, batár cá d’abde 1 a§tepta, cá numa din dápártare l-o vázut.

No, cind o vede, Pávái Cápitanu stá-n loc §i sá ginde$te ce sá zicá cátá mindra lui. Atunci zice mindra lui:

- Haida, dragule, cá dá astá-dámineatá tá’ te-a§tept. Auzita-i cind te-am sculat, cá ierau gata sá te mince lupii? - Atunci o sárit la Pávái Cápitanu si l-o tucat pá dá táte láturile in obraz.

Atunci zice Pávái Cápitanu:- Amu-m spune, dragá, cá tu dá inde má cunosti pá mine?Atunci zice mindra lui:- Io te-am vázut cind te-ai indáluit cálare pá cal dá la impáratu Ciocir-

lie, cu tri suté dá cátane, §i m-o fo’ mnilá dá voi dá tát. Cá dacá io nu te videm atunci, astáz tát ierat mórt lingá apa care curá pe vale maré.

- Bine, dragá, da io am o maré afacere, care stá nante me, on maré lucru. Io mi-s trimás cu tri suté dá cátane sá lupt §i sá má bat cu impáratu haiducilor $i trabá sá dau samá cu tát cátanile mele la impáratu nőst.

- Ei, dragu mneu, Pávái, tu nu trabá sá dai samá, cá impáratu Ciocirlie ar vre cá sá nu mai meret nici unu acasá, adecá sá nu vá mai vadá nici pá unu, pintru cá n-ai vrut sá iei fata lui si sá-i fii junere la impáratu Ciocirlie.

18

- No, bine, dragá, da’ io trabá sá márg amu sá lupt cu impáratu haiducilor, sá nu viie fára veste $i sá-m omoará táte cátanile.

- O, dragu mneu, nu-{ fie fricá dá iel, cá márg si io cu tine, $i numa tu-i lupta cu iel. Numa női dói om trece apa ciie care curá a$e taré.

- Ei, - zice Pávái Cápitanu - da cum om trece apa, cá curá dá tátului taré, §i ar fi pácát dá o párete dá uoamini tinári ca női dói sá murim in apá.

Atunci zice mindra lui cátá iel:- Nu-t fie fricá dá nimica, cá io oi opri apa sá nu curá, si női dói

om trece pástá apá frumos. Si cind a vini impáratu cu cátanile lui, atunci tu-i zice cátá impáratu haiducilor cá ar fi pácát sá moará atite suté dá uoamini, hai sá luptám női dói. Si care-o dobindi acéla a fi impárat pástá tátá lume.

No, sá ieu ii ca dói tinári, tá’ {ucindu-sá, p-ingá apá si taré iute-or ajuns acolo la cátanile lui. Si ctiará atunci vine $i impáratu haiducilor.

No, odatá mindra lui face cruce pástá apá §i odatá stá apa-n loc, si ii trec amindoi dincolo, la impáratu haiducilor, si dáloc ái spune Pávái Cápitanu cá cum vre iel sá sá batá numa ii dói. Da’ mindra lu’ Pávái Cápitanu i-o spus lui cá ie s-a uita la impáratu in uáti si la cátanile lui, §i ii atunci nu vád nante nimic.

- Numa, dacá sá intőre napoi, tu atunci {ípá sulija la impáratu-n foale.

Atunci impáratu o picat jós, da n-o murit dáloc. Atunci o strigat impáratu haiducilor cá Pávái Cápitanu a fi impáratu la tátá lume. Atunci cátanile lui tá{ o fujit napoi, si Pávái cu mindra lui or trecut iará apa napoi §i s-or suit pá cal amindoi §-or vinit la impáratu Ciocirlie.

Da impáratu Ciocirlie o gindit: „O murit cápitanu mneu cél pogan. Dacá n-o vrut sá-m fie junere, sá tráieascá-n {ara lui”.

No, pá cind sá ginde$te impáratu la lucrurile aste, iacá vine on cátaná nante lui §i-i aduce veste cá vine Pávái cu mindra lui §i cu tát cátanile. Atunci impáratu Ciocirlie zice:

- O, doamne, cá aista-i drac, aista nu-i curat. Atunci o picat jós §-o ametit. No, dáloc or adus apá si uáját §i 1-or mai trezit. Pá cind s-o trezit bine, iaca Pávái cu mindra lui, cu fete vesele $i rideu amindoi. Cind i-o vázut impáratu, iará o ametit $i iel §i impáráteasa, apói amindoi

19

I

or murit pá loc dá nácaz, s-apoi tát cátanile or strigat: „Sá tráiascá Pávái Cápitanu dá impárat pá tátá lume!”

Apu, s-or apucat dá uspá{, care si astáz tine, da nu la tát-

Fiindcá o fo’ cam dáparte,io m-am suit p-on cocos,sá nu vin pá jós,inde iera tiná,io má suiem pá ghiná,si ase-m iesit din tara stráiná.

20

URÍTU Sí MINDRA SATULUI

Iera odatá on fícior cam bátrin, tátá lume, adecá tát satu, ái zice Urítu satului. Si in vecini iará side o fatá mai bátríná, da taré frumoasá, $i-i zice tát satu Frumoasa satului. Dipá Urítu satului nu mere nici o fatá, iará Frumoasa satului ás mai cápáta cáte-on pefitor, da nu-i pláce ii. „Care-m vine, nu-i dá mine. Care-m piacé, bai nu-m face” - ái zisa din bátrini.

Da Urítu satului tát ve vorbi cu Mindra satului, da’ Míndra satului nu sá pute uita la iel dá úrit ce iera. Numa a§e pástá cáput sá mai vorbeu si in ogradá, pástá gard, ase sá nu sá vadá unu p-altu. Urítu satului n-o avut bai cá Mindra satului iera taré frumoasá - $i io zic c-o fo’ frumoasá, cá u-am vázut.

No, cum vorbeu ii amindoi, mai múlt pin gard, zice odatá Urítu satului cátá veciná-sa:

- Stii ce, veciná dragá, sá prindem női caii la cocie §i sá merem pá lume, piná ne-om afla si női norocu! - Da Urítu satului tát ginde cá cum ar pute puné brinca pá Mindra satului, cá ie nu vre nici sá steie dá voarbá cu iel, cá iera taré úrit. Da Urítu satului iera taré ocos si glumef.

- No, - zice Mindra satului - d-apu, vecine, n-ar fi ráu sá prábálim norocu.

- Spunu-t io! - zice Urítu satului. Poate cá si tu fi afla pá piac, poate cá si io m-oi afla, haba mi-s ase úrit. §tii ce, veciná dragá, - cá Urítu satului ave o voarbá plácutá si cu voarba te bága-n sin - stii ce, mine dámineatá la ?apte ceasuri, prinde calu la cocie, apu si io prind on cal, apu io-i mere nante, si tu ái vini dipá mine, §i pin sate om mai sta si ne-om mai uita-n láturí.

No, cind ái mine dáminea{á, sá scoalá ii §i prind cáte-on cal la cocie, cá hinteu n-o fost incá atunci. Aveu doauá roate la cocie si doauá

21

scinduri pá marjini, adecá dá laitrá, si puneu on znop dá tulheni erestül §i acéla le-o fo’ ilisu.

No, sá ieu ii si sá dúc. Cum mereu pá drumu dá fara, Uritu satului tát vorbe §i ái spune cite o glumá. Da Mindra satului tát asculta, cá-i pláceu pove§tile. Caii mereu unu dipá altu.

Cind ái odatá, zice Mindra satului:- Stii ce, mái vecine, sá nu te minii pá mine, io má dúc la tine-n

cocie, numa á( traje o straijá d-acile dá la cai pá cap, cá nu poci side lingá tine dá úrit ce ie$ti. (Cá aveu cocisii straifá din care dádeu abracu la cai §i mince.)

No, Uritu satului s-o tras o strai(á d-acile pá cap. Mindra satului o lásat cocie §i calu ii si o vinit la Uritu satului in cocie si s-o pus22

lingá iel, $i calu ii vine in unna la cocie lor. „No, - o gindit Uritu satului - asta-m trabá mié, vii lingá mine”.

No, apói iel tát mai cu grosu ái spune pá pove$ti, si mai glume. §i apucau ii dá sá rideu unu cátá altu, §i iel apuca $i mai spune pove§ti §i dá dragoste, cum o zis bace Feró Madarat-

Dá la o vreme, mai apucá $i o mai pitigá, $i tát ái spune cá a§e-i poveste. Cind ái odatá, u-o prins dragoste pá Mindra satului, atunci zice cátá Uritu satului:

- Stai in loc cu cocie ;i traje strapa dipá cap §i te {uc oleacá, cá a§e-m ie$ti dá drag dá mié nu-tti piacé nici §-aud d-altu.

Atunci Uritu satului o tras strapa dipá cap, apu s-or intors napoi tát tucindu-sá, §i d-atunci tráiesc laolaltá unu mindru cu unu úrit.

23

TENTISTE Sí PAPÁ-CIOCOI9 *

ínt-on sat, in dápártare, tráieu dói oamini ca zmeii dá taré si mároci. Unu iera Hutupá-Tentiste si unu iera Papá-Ciocoi. Ii culejeu tentiu Si tulhenii a$e ca tancu la női, cu rádáciná cu tát, si-i aruncau cit iera holda dá lungá, la cápát. Apói luau o greblá de fér §i o trájeu pástá tentiste, apói sámánau griuu, apói luau grebla cu colti-n sus si o trájeu pástá griu si—1 astupau. Ierau in stare sá smulgá si pomii cu rádáciná.

No, odatá, zice Hutupá-Tentiste cátá Papá-Ciocoi:- No, vártace, amu sá vorbim §i női dá insurat, cá ne trece vreme.

Uare afla-ne-om si női náste fete proaste, care sá viie dipá női? íncá io poate cá m-oi cápáta, cá im pare cá mi-s mai frumos §i mai drágostos, da ái dirept cá tát uomu sá vede pá iel. Io má vád pá mine, si tu te vez pá tine. No, ce zici, mái vártace?

Atunci Papá-Ciocoi zice cátá Hutupá-Tentiste:- Stii ce, mái frate, fíe popá ciné §ti carte. Io lás ase, cum m-a fi

soarte me ursítá dá strigoi. Cá sá stii, frate Hutupá-Tentiste, cá ieste si strigoi, care te poartá mai múlt la ráu ca la bine.

- No, - zice Hutupá-Tentiste - stii ce, mái vártace, ne-om imbráca Si női ca ficiorii si, apu, om lua lume-n cap sá videm cá mai ieste ase ficiori ca női in lume asta, cá ase-s prábálesc ficiorii norocu - si, cam cu greu, sá ieu la drum.

No, sá-ndápártazá dá la satu lor dá nastere si int-on loc sá pun si hodinesc si zice Papá-Ciocoi cátá Hutupá-Tentiste:

- Stii ce, mái frate, hai sá merem női napoi, cá női ne-om prápádi pin locuri náumblate, si io-am lásat pá mama plingind.

Da iera sará si s-apropieu dá o pádure maré.- Ah! - zice Hutupá-Tentiste - tu iesti ca pruncii cii mici dupá tifá.

Dacá-i vorbá dá-nsurat, atunci táte trabá sá le les ia ° parte!No, sá ieu si sá dúc si ajung la o pádure.- No, aici ne-om hodini. Hai, sá facem on pat dá frunzá! Si cind

24

ái gata patu, iacá sá aude ceva larmá, adecá, nu dáparte dá ii, ave on cuib o ursoaicá fi ave dói púi fi o mai dús on prunc, afe cam d-on an, fi ái háráne pá tát tri ursoaica. Nu l-o dús pruncu sá-1 mince, numa sá-1 creascá. Pruncu iera sánátos fi suje fi iel dá la ursoaicá.

No, cind or auzit puii cá vine mama lor, ii or apucat si sáreu si mai strígau in glasu lor. Da pruncu pá alt glas. Vorbi nu stie, numa striga fi el ca care nu fti vorbi. No, cind ajunje mama lor, le mai aduce mere sálbatice, ce pute, ce strínje din pádure. Cind or auzit ii cum guitá, atunci zíce Hutupá-Tentifte cátá Papá-Ciocoi:

- Paida, sá ne suim aici int-on pom d-aista maré, cá asta ne mincá pá női pá amindoi, mái vártace. Atunci Papá-Ciocoi odatá o-ndefat dá fricá, batár io fo’ cald.

- No, haidam! - zice Hutupá-Tentifte. Nu zábávi, sá nu ne audá.Hutupá Tentifte odatá sare fi áf ie strapa fi ave la iel on cu{it maré.

Sá suie-n pom, si pá cind vre sá sá suie fi Papá-Ciocoi, ái aude ursoaica. Hai la ii! No, pá cind ajunje ursoaica la pom, ál apucá Hutupá-Tentifte pá Papá-Ciocoi dá ureti, cá iera cam maré dá ureti, fi-1 traje sus, cá Papá-Ciocoi iera amu galbán in fund, afe s-o spáriet dá ursoaicá cind u-o auzit cá cum guitá. Strapa a lu’ Papá-Ciocoi o rámas jós. Ursoaica stá lingá pom.

Zice Papá-Ciocoi:- Oh, draga me, mama me, nu te mai vád piná-i lume! fi apucá

fi plinje.Da fi Hutupá-Tentifte iera amu indetat dá jumátate. No, s-or suit

mai sus fi s-or alipuit amindoi acolo in craci la pom.- Aci om durmi - zice Papá-Ciocoi. - Afe umblá ciné nu ascultá

dá marná. Amu nu-i dástul cá mi-s stráin fi fará strapa, numa trabá sá-m dau fi via{a asta tinárá.

- Oh, mama m e! - zice iará si apucá fi plinje. - Sá má mai vád lingá mama, tát dá poalile dá la rochie m-af tine! zice Papá-Ciocoi.

- No, - zice Hutupá-Tentifte — taci sá durmim oleacá, piná la dámi- neatá s-a duce ursoaica fi apói om mere indeva.

Da ursoaica tát ái auze ce vorbásc ii.- No, - zice Hutupá-Tentifte - nu fii fricos, cá doará ficiori sintem

női. O sfirtic cu cujitu in doauá.

25

No, pá cind ái sá sá uite adurmire, iacá ceva s-aude cá sere dá la pom la pom. Adecá, o moimá. Odatá ái vede cá $ed amindoi tupilif, ca puii dá la clo$cá cind vád uluiesu. Da’ nu sá duce la ii, numa stá acolo la o parte piná la zíuá.

No, ursoaica s-o dús. Or vázut odatá cá nu-i acolo. Dacá sá face ziuá bine, sá uitá Hutupá-Tenti^te si Papá-Ciocoi, odatá vád cá iará vine ursoaica §i iará stá língá pom.

- No, - zice Papá-Ciocoi - asta-i flámindá sá mince carne dá uom.- Ah, nu! - zice Hutupá-Tenti§te - cá atunci ar minca pruncu acéla

mic, care-1 are acolo cu ie. Poate cá ne-ar duce §i pá női cu ie. Vez, cá la straifa ta nu-i are bai.

Da dá la o vreme sá ie ursoaica $i sá duce. Vede cá ai$te nu mai vin jós din pom. Ursoaica s-o dús §-o dat (ijá la púi si la prunc §i apói s-o dús $i s-o pus int-on tufi$ $i d-acolo s-o uitat cá cind vin jós ficiorii cei pogani. No, dá la o vreme, zice Hutupá-Tenti§te cátá Papá-Ciocoi:

- No, vártace, amu haidam jós $i sá videm ce casá are ursoaica asta.- Hei, frate, - zice Papá-Ciocoi - asta ne mincá pá női! (lel iera

taré fricos.) - No, haidam! zice apói iel. Sá scoboará Hutupá-Tenti$te mai nante. '

- No, viná si tu! - zice cátá Papá-Ciocoi.Vine §i Papá-Ciocoi cine-cineste, taré cu greu. Ás ie si iel straija,

cá ierau §i fláminz §i sáto$ $i fricos si zdrobif dá patu acéla moale in crenjile dá pom. Sá uitá ii incoace si incolo, nu vád nimic. No, sá dúc la cuibu inde ierau dói púi dá ursoaicá $i on prunc mic. Umbla amu bine§i ave pá iel o chime§e lungá cam sfirticatá. Da Hutupá-Tenti§te iera tát cu cujitu in brincá, sá fie gata dacá vine ursoaica.

No, mere Hutupá-Tenti$te §i ie pruncu in bra(á §i apucá si vorbascá cu iel, da pruncu numa „marná” §tie zice. Si minca pruncu §i le dá §i la puii a lu’ ursoaicá.

Odatá vine pá dinapoie lor ursoaica, §i cind o vede Papá-Ciocoi, odatá picá jós, ase s-o spáriet dá ie.

Vede ursoaica cá Papá-Ciocoi o picat jós, odatá o sárit la iel, s-o bágat picioru su’ cap §i l-o arádicat dá cap in sus. Atunci Hutupá-Tenti?te zice, cind o vázut cá sare ursoaica la Papá-Ciocoi:26

- No, gata ni viafa la amindoi - da’ si iel iera inde{at cu cujitu in brínci.

Ursoaica, cind l-o arádicat pá Papá-Ciocoi, o vázut cá aista o dá$tis uátii, atunci s-o tras d-ingá iel, o fujit §i o adus apa in gurá §i u-o {ipát la Papá-Ciocoi in obraz. Apói iel s-o trezit $i ursoaica s-o tras iará napoi, sá uita cátá ii §1 fáce din cap si incoace §i incolo. Adecá, le fáce sámn cá nu le are bai, cá-i pare bine cá nu-i singurá, cá sá teme §i ie dá ii, c-or vini si i-or minca pruncii.

No, Hutupá-Tentiste iera mai taré la inimá.- Mái, vártace, nu te spárie, cá asta nu ne míncá pá női. Poate cá-i

pare bine dá női. Numa dacá am sti női vorbi cu ie.Da ursoaica ái ínfáleje cá ce vorbásc ii.

27

No, scoate Hutupá-Tentiste pitá din strai{á si míncá ii amindoi §i ái dá §i la ursoaicá. Si ie ursoaica si mincá si ie. No, atunci s-o mai incálzit Papá-Ciocoi si zice:

- Amu vád $i io, frate, cá nu ne are bai. Numa daca gátam pita din straifá, ce-om minca? Ar fi bine dacá am pute prinde o caprá sálba- ticá, am ave si női $i am da §i la ursoaicá si la pruncii ii.

Atunci ursoaica face cu capu cátá ii, si cu picioru ái teamá dipá ie. §i sá ieu ii amindoi in urma la ursoaica si ajung la o cárare pin pádure p-inde umblau caprele sálbatice. No, stá ursoaica ín loc si sá uitá cátá ii, da Papá-Ciocoi iará s-o spáriet.

- No, frate, - zice cátá Hutupá-Tentiste - sá stii cá asta ne mincá aici p-amindoi. Ursoaica face din cap cá nu le are bai, numa le aritá cá p-aci umblá caprile.

Atunci vede Hutupá-Tentiste ürme dá caprá.- No, mái vártace, asta nu ne mincá, numa iacá p-aci umblá caprile

cile sálbatice, iacá ürme. Atunci, ursoaica face din cap in sus si-n jós, ca si cínd ar zice cátá ii cá „da”.

- Ei, da cum le-om prinde? - zice Papá-Ciocoi.- Stii cum, mái vártace? Om face o groapá lungá §i afundá si u-om

astupa cu crenj mai slatfe, §i apói cind or fuji caprile pástá ie, or pica in groapá, si apói acolo le-om pute prinde.

Da ursoaica numa face din cap in jós §i-n sus, cá bine a fi ase cum zice Hutupá-Tentiste.

No, Hutupá-Tentiste odatá ie cufitu cél maré a lui si sá apucá si face pá groapá. Sapá cu cufitu cit a fi dá lungá si dá latá, si ursoaica sá puné si ie cu picioarile si traje pámintu afará din groapá. No, mai sapá iará cu cufitu si iará sá puné ursoaica S' {ipa pá pámint afará. No, mai sapá, si sá puné si Papá-Ciocoi si (ipa pámintu afará cu pumnii.

- No, ái afundá groapá - zice Hutupá-Tentiste. - Dacá s-ar bága ursoaica in groapá sá videm cá pute-or sá sará afará caprile din groapá.

Ursoaica dáloc s-o bágat in groapá, da n-o putut iesi afará.- No, - zice Papá-Ciocoi - las-o acolo in groapá, c-amu nu ne-a

minca.Da’ ursoaica face numa din cap cá nu le are bai.

28

- Oh, - zice Hutupá-Tentiste - o scotem afará! U-or prins dá picioare si u-or tras afará. Or astupat groapa cu crenj mai siptíre. No, s-or tras in ascuns si sá uitau cind or vini caprile. Odatá aud ceva larmá, adecá on leu mároc. Ursoaica l-o luat in samá si-o fácut cu picioru cátá ii sá fie linistif. No, mere $i leuu pá cale caprilor, odatá picá in groapá. Vre sá sará afará, da’ nu poate.

No, sá duce Hutupá-Tentiste la groapá cu cutitu cél maré si mere §i Papá-Ciocoi, da ursoaica nu sá duce, cá sá teme dá leu. Cind ajunje Hutupá-Tentiste la groapá vre leuu sá sará afará, sá-1 mince, da nu pute. Papá-Ciocoi o rupt on pár, ál lőve in cap cu paru, Hutupá-Tentiste, cind sáré leuu-n sus, iel tátdauna {ipa cufitu in leu, a$e cá 1-or omorit. Atunci Hutupá-Tentiste o strigat:

- Haida si tu, ursoaicá, si ne ajutá sá-1 scoatem afará!No, fűje ursoaica cu voie buná, incá rideu uátii la ursoaicá dá bucurie.No, 1-or tras afará, si 1-or tras mai dáparte, si iará or astupat groapa

cum o fo’.No, stau ii iará ascuns. Odatá iará s-aude o larmá, adecá vine o

caprá cu on ied mic si amindoi or picat in groapá.- No, haidam la groapá - zice Hutupá-Tentiste - , cá iará avem ceva.Sá dúc si vád acolo capra cu iedu. Da capra cind ál vede, apucá

si strigá si ar sári afará, da nu poate.- No, mái frate, - zice Papá-Ciocoi - p-asta nu u-om omori, cá asta-i

cu lapte. Numa u-om háráni aci in groapá piná s-a imblinzi, apu u-om mulje, s-or ave si pruncii a lu’ ursoaica ce minca.

Da ursoaica numa umbla roatá dipá groapá, ginde-i cá ríde, ase sá uita dá cu drag cátá Hutupá-Tentiste si cátá Papá-Ciocoi.

No, i-or adus sá minince la caprá, da nu-i trabá.- No, - zice Hutupá-Tentiste — lasá c-a minca ie mine dámineajá.

U-or lásat acolo si s-or dús la cuibu la ursoaicá. Si ursoaica s-o pus cu picioarile si le-o strins frunzá din pádure, si aibá si ii dói pá ce sá sá culce. No, s-or culcat ase nácájif, cá ce-a mai fi cu ii. Cind ái dámineatá, sá scoalá ii si odatá sá dúc la groapá sá vadá capra, da capra cind ái vede, iará apucá si strigá, mai ales cind s-apropie ursoaica dá groapá.

No, ái dau sá mince si atunci mai tace §i s-apucá si mince. No, o

29

lasá iará acolo §i sá mai dúc iará la ursoaicá la cuib si mai ieu ii pruncu ín brafá §i tát vorbásc cu iel. Da la ursoaicá-i páré bine dá ii, mai ales cá or omorit leuu.

Cind ái cátá-nsará, iará márg táj tri, Hutupá-Tentiste si Papá-Ciocoi SÍ ursoaica, si cind ái vede capra cá ái dá dá míncat, numa o datá o mai zis cá „be-e”, micuta numa suje pá má-sa. .

- No, - zice Hutupá-Tentiste - pá mine u-om scoate afará.No, cind ái mine dámineatá, iará sá dúc ii §i zice Papá-Ciocoi:- Da cum u-om scoate si cu ce u-om lega?- Om lua baieru dá la straifá, si dacá n-a fí dástul, om scoate brácinariu

din gaci, s-apu om face cumva s-om ave vacá cu lapte - zice Hutupá-Ten-tiste cátá vártacu-so.

- No, bine - zice Papá-Ciocoi.No, sá dúc ii la groapá $i Hutupá-Tentiste sá bagá-n groapá si o

netezeste pá caprá pá spate $i o prinde dá barbá.- No vez, mái vártace, cá s-o imblinzit vaca noastá.No, u-o legat si u-or Scos afará si u-or dús cu ii. Da capra numa

dá ursoaicá sá teme, píná s-o-nvájat cu ursoaica §i cu puii. No, or apucat $i u-or muls si o trecut pujiná vreme. Odatá, ursoaica sá ie $i sá duce sá-s mai coatp ?i ie ceva mere din pádure §i ce a afla la prunci. Si trece vo tri zile §i nu mai vine.

- No, mái frate, - zice Papá-Ciocoi - io má sui acolo inde-am durmit o noapte in pom.

- D-apu, suie-te, mái vártace - zice Hutupá-Tentiste.No, sá duce Papá-Ciocoi, sá suie-n pom, sá uitá-n láturi §i sá suie

si mai sus. Odatá, iacá-1 vede o moimá mai din dáparte, sáré dipá pom la pom §i sere dirept la iel. Papá-Ciocoi a$e s-o spáriet dá dáloc o picat jós §i o murit. Odatá moima sare la iel §i vre sá-1 scoale. Ál aridicá sá $adá si nu stá, iará picá jós. No, vede moima pá Hutupá-Tentis-te $i face cu brinca cátá iel sá viie acolo, da moima mere cátá iel. Hutupá-Tentiste vre sá ieie cujitu, atunci moima sare la cutit si-1 ie Si-1 aruncá, si-1 prinde pá Hutupá-Tentiste dá brincá si-1 duce la Papá-Cio-coi, si Papá-Ciocoi iera mórt. Moima il aridicá dá cap si plinje dipá iel. Si iará-1 prinde dá brincá pá Hutupá-Tentiste si-i aritá cá o picat

30

din pom, ái aritá cá nu s-o {inut bine cu brincile, si plinje dipá Papá-Ciocoi §i face din cap. No, rámine singur Hutupá-Tentiste.

- No, amu cum a fi cu mine si cu bdetu prunc care l-o adus ursoaica, $i ce-a face cu iel - zice Hutupá-Tenti§te. Vorbe singur. No, - zice iel iará - no, nu-i bai, cá moima §i capra u-oi mulje, si iedu 1-oi minca, §i puii cei dá ursoaica or creste si ii cumva. I-as háráni §i pá ii, sá nu moará §i ii dá foame.

Si atunci apucá §i iel si plinje, cá nu mai are cu ciné sá mai facá o voarbá piná a eredte pruncu sá-1 ínvefe sá vorbaseá.

No, dá la o vreme, iará sá-mbucurá iel pá iel, ᧠aduce aminte ce-o zis má-sa cátá iel piná o tráit.

- No, bine o zis maica cátá mine cá cind m-oi insura sá má uit bine roatá in sat $i sá nu-m aduc gunoiu din alt sat cu táráboanfa, mai bine il du din satu táu cu cocie. Amu 1-oi duce cu cocie din intreagá lume, $i amará, cá am o nevastá dá moimá.

Si atunci zice:No, fie cum a fi, cá piná-i lume n-oi trái.§-oi trái o lume albá, c-am doauá neveste dá treabá.S-oi trái o zi-doauá, si v-oi lása lume voauá si m-oi duce ca si raua.Mácar incátráu oi mere, bátrínefele-s a mele.

Drajii mnei, ered cá Hutupá-Tentiste n-o murit, cá dá moarte lui n-am auzit. Io poveste m-am gátat, cá-i vreme dá culcat.

31

TINÁRU BÁNOS Snoavá)

Iacá, odatá, tráieu int-on sat on tinár bános, adecá cu báni múlt, $i ave o muiere taré harnicá, care sá pricepe la tát lucru, $i la plugárit $i la rindu cásii, da nu iera a§e frumoasá.

§i tráieu ii ca cei mai múlt uoamini din sat, si mai bine $i mai ráu. Tát laolaltá ierau amindoi, mereu la lucru $i vineu acasá sara. In vecini mai §ide o párete dá uoamini tinári ca §i tináru cu báni mul{, da’ ierau taré sáraci. Da tinára ce sáracá iera taré frumoasá, a$e dá n-ave párete dá frumoasá ín sat. ím pare cá §-amu o vád, ave o fatá frumoasá si uáti frumosi, o voarbá plácutá, ase dá $i dumnevoastá v-ar pláce dacá u-at vide. Iera sáracá dá báni, da iera gázdoaie dá minte.

No, tináru cél cu báni múlt tát sá ginde cá cum ar pute vorbi cu veciná-sa ce frumoasá. Da’ nu taré pute, cá $i ie ave bárbat frumos, bún si harnic, si tráieu in pace $i lini§tit. Odatá, tináru cél sárac sá gatá §i mere sá-$ vadá párinti si npamurile in alt sat. Tináru aista bános il vede §i zice cátá iel:

- Inde meri, vecine, ase gátat?- Má dúc sá-m vád párinti.„No, bine!” ginde$te iel, sá duce inlontru $i zice cátá muiere lui:- Stii ce, muiere, amu avem vreme, mai du-te si tu sá vez ce mai

face má-ta §i tatá-to!- Bine, - zice muiere - gát aci dá mneazáz, §-apu m-oi duce piná

pá sará.- Bine, - zice tináru.Da tináru cél bános d-abde o asteptat sá margá muiere d-acasá, ca

sá poatá §i iel sá vorbascá cu vecina ce frumoasá.No, sá duce muiere, si iel o petrece piná la ulitá, si iel iará mere

in ocol. Apói sá ie si iel si sá duce piná la veciná-sa ce frumoasá. No, intreabá iel:

- Da vecinu inde s-o dús ase gátat?32

■ *

- D-apu s-o dús sá-si vada párinfí §i neamurile - zice nevasta ce frumoasá. le n-o stiut cá dirce o intreabá vednu-so a§e taré, cá n-o mai facut iel asta. No, odatá zice vecinu-so:

-Stii ce, veciná dragá, amu putem sá vorbim, cá numa női sintem acasá. Io taré a$ vre sá ne avem mai bine laolaltá.

- Ah, nu sá poate, vecine dragá, cá tu ie$ti gazdá, si io mi-s sáracá. Io tráiesc in pace cu uomu.

- Ah, veciná, - zice tináru - it dau báni si bucate dacá-{ trabá, numa sá ne-avem bine női dói - §i atita i-o tát vorbit, piná o stat pá ginduri nevasta ce frumoasá si odatá zice cátá tináru bános:

- Stii ce, vecine, dacá mi cumpára on cojoc frumos, a$e cu pene cosut pá tept, sá nu aibá nime ase cojoc in sat ca mine.

- Bine, - zice tináru bános - mine a fi tirg in satu vecin, si apu má dúc §i-j cumpár.

- Bine, - zice tinára ce frumoasá - apói putem sta dá voarbá. Mine sara pof sá vii, colo la opt ceasuri, acolo viná in tinda ce dá vará, cá si dacá vine bárbatu, iel a mere dirept in casá. Da sá nu vorbesti numa taré mereu.

- Bine, - zice tináru cél bános.No, cind ái dámineajá, zice tináru cátá muiere:- Stii ce, muiere, io má dúc la tirg sá mai cumpár ceva pintru casá.- Bine, - zice muiere - du-te, bárbate, da doará nu-i side múlt?- Nu, cá má port sá vin acasá.No, prinde tináru caii si sá duce. Si cind ajunje la tirg, nu sá uitá

iel numa dipá cojoc, care a fi mai mindru. No, o si aflat ase cum io plácut lui, cosit cu pene. Cit cere suciu, atita-i dá pá iel. No, sá poartá iel sá viie acasá, ca sá 1 ducá pá sará la veciná-sa ce frumoasá.

Da piná o fost iel dús la tirg, nevasta ce frumoasá o vinit la veciná-sa si-i spune:

- Veciná dragá, nu te minié pá mine, cá f-oi spune ceva, s-apoi fa cum t-oi spune. Iacá, bárbatu mneu s-o dús ieri sá-$ vadá párinti. Si tu te-ai dús sá-i vez p-a tái párint, si vecinu o vinit la mine si taré m-o rugat sá ne-avem bine női dói, cá-m cumpárá on cojoc frumos, a§e sá nu mai aibá nime in tát satu, si io m-am gindit cá ce sá fac sá nu-$ batá joc iel din mine si din uomu mneu cél bún §i harnic.

33

M-am gindit ca sá viie cu cojocu pá sara la opt ceasuri, acolo in tinda ce dá vara, si pá sará sá vii si tu acolo. Te gatá $i-{ fá treabá cá meri la má-ta, cá-i beteagá, $i tu viná acolo. Nu vorbi taré cind vine bárbatu- táu cu cojocu.

- Bine, - zice veciná-sa.No, dacá vine tináru dá la tirg, dásprinde caii, si muiere ál intreabá:- Vinit-ai, uomule, dá la tirg? Ce-ai cumpárat?- Da’ n-am luat nimic, cá o fost taré ráu tirg.Da iel dáloc o ascuns cojocu, sá nu-1 vadá muiere.No, cind ái cátá-nsará, zice muiere cátá iel:- No, bárbate, io má dúc la maica s-o vád, cá-i cam beteagá.- D-apu du-te, sáraca, §-o vez, cá m-oi duce io nainte ta mai tirziu,

acolo pá la noauá ceasuri.- Bine, - zice muiere - si sá gatá §i sá duce. Da la tináru bános

ái pare bine, si tát ie§e la ulijá si sá uitá nu cumva vine vecinu-so acasá. No, dacá sá intunericá bine, ie tináru cojocu si hai la veciná-sa ce frumoasá, si sá bagá dirept in tindá cu cojocu, si dáloc o intreabá pá nevastá:

- Aci ie§ti, dragá?Si ie numa atita o ztemereua§:- Da!No, o prinde si o sárutá si ái dá cojocu. Pá cind o mai sárutá o

datá, veciná-sa ce frumoasá dá cu u§e. Atunci muiere lui zice cátá iel:- Má dúc, cá o vinit bárbatu, si ai grije §i tu cind ie§i!No, muiere lui mere acasá cu cojocu si il puné bine. Apói vine si

iel. Zice muiere:- D-apu n-ai vinit nante me, mái bárbate!- Ba am fost, - zice iel - da nu ne-am intálnit.- No, nu-i bai, - zice muiere - bine cá ne-am intálnit acasá.Da bárbatu iera nácájit cá o vinit vecinu-so a$e iute acasá. No, sá

culcá ii sá doarmá, da iel taré ráu o durmit tátá noapte.- No, dámineaja sá scoalá si háránesc iosagu, gatá cu lucru §i prinzásc

amindoi. Muiere zice:- Io má dúc iará sá vád pá maica.- Du-te, zice tináru bános.

34 i

Sá duce ie in casá fi sá imbracá fi-s ie fi cojocu fi iese afará ímbrácatá.- No, bárbate, bine mi-s?lel cind o vázut cojocu, dáloc o amefit. Da n-o picat jós, numa s-o

{ipát p-on pat, sá nu sá lovascá ráu dá bánat. (Ca Ileana ce frumoasá care f-o afteptat drágu{u. Tát cinta pin casá, mai ales cind o auzit ufe, dá loc o fujit la ufe, fi n-o fost dráguju, cá i-o vinit uomu dá la lucru mai iute dácit cum o trábuit. Cind l-o vázut:

- Uá, omule, da cá beteagá mi-s.- Da dacá iera dráguju, nu ave nici-on bai.)No, zice muiere:- Ce-i cu tine, mái bárbate? Má dúc sá tem pá vecina sá fadá aci

cu tine piná má dúc dipá doctor.- Ba nu mere, cá mi-s mai bine.

35

No, mai mere ie pina afará §i vine iará-n lontru.- No, ce zici, bárbate, frumos ái cojocu-aista?- Taré frumos. Da d-inde-1 ai?- D-apu tu mi 1-ai dat asará, pintru doauá sárutári, in tindá la vecina.

Nu $tii tu cá si Ieva l-o tras in pácát pá Adam? A§e ai pátit §i tu cu vecina ce frumoasá.

No, iese muiere imbrácatá afará §i zice tináru cél bános cá Dumnezo n-o facut bine uomu, cá ar fi trábuit sá-i facá mai nante minte, apói cap.

S-apu-i vreme dá culcat,poveste m-am gátat.

36

NUSTIULE

O fost odatá, ca niciodatá, atunci cind ferbeu ualele pá foc, care cu fundu-n sus, care cu gura-n jós, cam atunci cind sá spárjeu blidele in taljere, atunci o tráit int-on sat on uom singur, nevasta i-o fo’ murit cind ave vo cincizáci dá ani. Uomu aista ave on prunc dá vo zece-doisprá- zece ani, §i mere traba cam ráu fára gázdoaie la casá.

Odatá zice tata cátá prunc:- Mái, pruncule, $tii ce m-am gindit?- Ce te-ai gindit, tatá? - intreabá pruncu.Atunci zice tata cátá prunc:- Pruncule, io m-am gindit sá má-nsor, ca sá avem §i női ciné sá

ne mai facá dá mincat, pintru cá tu nu §tii ferbe, iará io-s cuprins cu lucru dá táte zilele.

- Bine, tatá, - zice pruncu - fá cum $tii dumneta.Atunci á$ coatá bita ce cirná, $i sá-mbracá bátrinu mindru, §i ie bita

si hai, pin sat. Sá-ntálne$te cu o fatá care mere dupá apá la fintiná, la marjine satului, cu uálu.

Zice bátrinu cátá fatá:- Ai, mindrá ie$ti, tu fatá maré, m-ai pute fi mié muiere.- Ce-ai zis, modulé? - zice fata cátá mosu.Atunci zice iará bátrinu:- Io te-as lua dá nevastá.Atunci zice fata:- Sá meri la dracu, cá io pót fi fata dumnetale!- Ah, nu-i bai, - zice bátrinu - hái numa cu mine.- Ai prostit, mosule! - si dá cu uálu dá cap dá la bátrinu, dá s-o

spart si uálu.Atunci, bátrinu sá ie mai dáparte §i aflá o muiere, si ie ave on prunc.

No, sá-nfáleje cu baba §i spune mosu cá si iel are on prunc.- Nu-i bai, - zice baba - c-or fi dói frat, cá ase-i mai bine sá fie,

dói. 37

No, vin acasá la mo?u $i §á apucá dá trai. Trece pufiná vreme, §i baba apucá sá batá pá pruncu mosului.

Sara, cind vine mo$u dá la lucru, spune pruncu mosului:- Tatá, maica m-o bátut, ba nici nu-m dá dá mincat.- Apu, a§e-s mástihoaiele - zice mo§u. - A trece vreme si-i eredte,

s-apoi a fi altcum, ái vini cu mine la lucru.Cind ái odatá, vine bátrinu dá la lucru, zice baba cátá iel:- Sá faci ceva cu pruncu-aista, cá nu-1 mai pót suferi p-ingá casá.- Da ce sá fac io cu iel? - zice mo$u. - A trece vreme $i a eredte,

si apói a mere iel dá mágan dá la női.- Ba nu, - zice baba - cá io mór dacá mai rámine pruncu táu acasá. Ase, tátá noapte n-o durmit deptu bátrin, §i sá ginde ce sá facá cu

pruncu lui. Dá la o vreme zice mosu cátá babá:- Lasá, cá 1-oi duce in pádure $i n-a mai §ti iel sá viie acasá.- Bine, - zice baba.No, dámineata, mo$u iera taré ostánit pintru prunc, cá iera on prunc

intálept, da tát in zádar, cá babii nu-i trebuie.No, cind sá seoalá pruncu, zice mosu:- Pruncule, te imbracá bine si merem la pádure dípá lemne.Mosu o gátat straita*si o pus dá mincat.- No, - zice tata cu uátii plini dá lacráme - hai §i merem, pruncule.- Tatá, nu ne trabá strapa, cá pá mneazázá om fi acasá - zice pruncu.- Ba punem, - zice bátrinu - poate c-om táie si mine.No, ajung la pádure, sá bagá pin locuri náumblate. Zice pruncu cátá

mo$u:- Tatá, női n-om sti sá iesim din pádure.Zice bátrinu:- Pruncule, cu női ii Dumnezo - §i-l sárutá.Or táiet citeva lemne pá loc, §i iará 1 sárutá s-o zis cátá iel:- Stái aici, pruncule, io márg sá mai cot alté lemne, mai bűne pintru

női. - §i atunci o márs mosu plingind.No, pruncu sede si asteaptá pá tatá-so, da iera sará, si apucá §i plinje

si $i strije: „Tatá, tatá, inde ie§ti?” Da tata nu mai vine.Vreme iera plácutá, nu iera frig. Pruncu §-o strins frunzá §i s-o fácut

pat $i s-o culcat int-on tufi§ maré, si noapte o visat cá dói injeri grije38

dá iel, unu la direapta, altu la stinga, si ziceu cátá lel: „Viná dupá női”, si dámineafá sá trezeste si sá uitá-n láturi, $i nu vede pá nime. Atunci sá ie §i sá duce, da nu §tiie incátráu sá margá. Umblá pín pádure, da ái iera sete. Dá mincat mai ave, da apá nu iera.

No, s-apropie sara iará. Atunci sá gindeste: „Tata o rátáéit si n-o mai §tiut sá viie napoi la mine”. Si umblind incoace §i incolo, sá intálneste c-on mo§ bátrin. Acéla iera tata orfanilor. Zice bátrinu cátá prunc:

- Ce col p-aice, pruncule, p-asta vreme? Dáloc ái sará, si tu ie§ti in pádure fará marjine §i fará cápát.

Atunci pruncu apucá §i plingá si spune cá-1 coatá pá tatá-so, cá s-o terdut dá iel.

- No, nu plinje, viná cu mine §i-i durmi la mine, si mine dámineatá {-oi arita drumu care duce afará din pádure.

No, sá duce pruncu cu bátrinu la casa lui $i-i dá dá ciná si-i mai

39

spune cá cum o umblat cu tata lui vinind dupá lemne. Si-i mai spune cá mama lui o murit, si tatá-so i-o adus altá marná si cum ál poartá dá ráu.

- Nu-i bai, - zice bátrinu - culcá-te $i dormi ín pace.Atunci sá culcá pruncu si sá visazá cá zice cátá tata lui: „Tatá, la

bátrinete io am sá-J port grije”. Cind sá scoalá, bátrinu ál intreabá:- No, cum te-ai visat, pruncule?Si iel ái spune visu. Atunci zice bátrinu:- Pruncule, ase s-a-ntimpla, cum te-ai visat. Da numa dacá-i asculta

dá mine. Iacá, ál dau tri cápátine dá la frine, una dá aramá, una dá arjint si una dá aur. Cínd ii scutura pá acárcare cápámmá, odatá á{ vine on cal, pá care 1-ai scuturat, si te sui pá iel si pót mere inde vrei. Da piná nu-t ajunj scopu, acárcine te-a-ntreba, tu tát ase sá zici: „nu §tiu, nu stiu”.

- Bine, - zice pruncu - §i-i multámeste la bátrinu, apói bátrinu ái aritá drumu care duce la cáputu impáratului.

No, sá ie pruncu si sá duce pá drumu pá care i-o aritat bátrinu.lese din pádure si, taré dá dáparte, záreste uarice taré frumos, adecá

cáputu impáratului Pápuc. Ase cá pá cind ajunje acolo, iera sará. Ál vede straje dá la cáputij impáratului si 1 teamá la iel si 1 intreabá:

- Ce cot p-aci, uá iesti spion?Pruncu nu-i ráspunde numa: „nu $tiu, nu $tiu”.Atunci mere straje la impárat si-i aritá pruncu si-1 intreabá si impáratu.lel numa a?e-i ráspunde: „nu §tiu, nu §tiu”.- No, duceti-1 acolo la grádinar §i acolo a mai ajuta sá üde penile!No, mere traba cu penile, adecá cu udatu penilor. Trece vreme, si

cind ái odatá, zice grádinaru cátá impárat:- Inál{ate, impárate, amu am ajutor, pót si ío sá má dúc la beserecá.

Nu$tiule a mai griji dá pene.- Bine, - zice impáratu - cá §i a$e n-ai fost dá múlt la beserecá.No, cind vine dumineca, zice impáratu:- Amu, tátá familie merem la beserecá.Impáratu ave tri fete, si ce mai micá zice cátá tatá-so, adecá cátá

impáratu Pápuc :- Tatá, io nu má pót duce la beserecá, cá-s beteagá taré ráu.

40

- Bine, - zíce ímpáratu - barem ti mai uita la Nustiule, ce face iel pin ogradá síngur.

Da fata nu iera beteagá, numa iera curioasá sá vada ce-a face Nustiule singur pin ogradá, pintru cá tát ziceu cá cu pro§tii s-a eredte impáratu penile.

No, duminecá dáminea{a, tát sá gatá din palotá, nu rámine dicit fata impáratului in palotá $i Nustiule in ogradá.

No, umblá Nustiule incoace §i incolo pin ogradá, ca Adam cind iera singur in rai, $i fata impáratului sá uitá dá colo dá sus din palat. (Aciie nu §tiu cá cite etaje o avut palota, cá o fo’ intunerec $i nu le-am putut anumára.)

No, cind gindeste Nustiule cá-i jumátate slujba la beserecá, atunci scoate cápátina dá aramá $-0 scuturá. Atunci int-o clipá vine in fata lui on cal fainá, inarmat cu táte armele pintr-o cátaná. Si hane mindre pá sauá. Atunci sá-mbracá si sá suie pá cal ?i atunci sare in sus in aier si sá duce pástá satu lui d-inde vinisá si l-o vázut pá tatá-so táind lemne in ocol. Vinind napoi pingá beserecá impáratu si impáráteasa atunci sá suieu in cáruta cu patru cai si impáráteasa l-o vázut pá Nustiule cu calu. Atunci o zis:

- Iacá, on injer mere cátá palatu nőst.Nustiule cum s-o dat jós in ogradá cu calu, o rupt niste pene, care

ierau mai mindre, $i o picat o potcoavá dá la cal dupá picioru dirept din-nante si o rámas intrá pene. Si iel iute sá dázbracá si-i dá drumu la cal. Da fata impáratului, ce mai micá, táte le-o vázut.

No, ajunje impáratu si grádinaru acasá si dáloc sá duce grádinaru sá vadá penile, §i cind vede cele mai mindre pene táte rupte, atunci zíce cátá Nustiule:

- Ce-ai facut cu penile, prostule? - §i vre sá-1 batá.Fata ce mai micá a impáratului strigá cátá grádinar:- Sá nu-1 bat pá Nustiule, cá on injer o zburat pástá pene cu on

cal frumos.Bdetu Nustiule numa a§e sá apára:- Nu $tiu, nu stiu.No, s-apucá grádinaru si cu Nustiule $i sapá penile si le udá, si pástá

o vreme buná, iará vin penile la rind $i-s taré mindre, ase cum or fost.

41

Si umblind ii pintrá pene, grádinaru o aflat potcoava dá la cal. Zice cátá Nustiule grádinaru:

- Ciné o fost p-aci cu calu?Nustiule aritá, cá dá sus o fost cineva, da’iel tá : „nu stiu, nu stiu”.Grádinaru duce potcoava la impárat si-i aritá si zice impáráteasa:- Asta-i pintru cá ai lucrat dumineca, asta-i pedeapsa dá la Dumnezo.

Io am vázut injeru cínd am ie$it din beserecá.No, int-o duminecá iará sá dúc ii táj la beserecá si zice impáratu:- Adá §i pá Nustiule la beserecá.Da §i Nustiule iera acole cu ii, iel tát o priceput ce ziceu ii, iel numa

tá: „nu stiu, nu stiu” ! Zice impáráteasa:- Lásaj-il pá iel acasá, cá numa s-ar ride uoamenii dá iel si dá voi

cu iel.- Bine, - zice grádinaru. - Nustiule, rámii acasá §i grije$te bine dá

pene.Nustiule tá : „nu stiu, nu stiu”.No, sá dúc ii tá{, da fata impáratului, ce mai micá, iará rámine acasá,

sá face beteagá, da amu-i si mai curioasá cá ce-a face Nustiule §i cine-i Nu§tiule (ie singurá vorbe) cá uare nu-i injer, cá face iel a$e minuni.

No, pá cind gindeste Nustiule cá ii tá{ ás la beserecá, iará scoate o cápájiná, ce dá arjint, $i o scuturá, $i int-o, clipá vine on cal dá arjint cu tát armat $i cu hane pintru iel. Si sá-mbracá iará, si sare cu calu piná la vinátoare cerului, si iará sá dá jós in grádiná si iará calcá táte penile cele mai frumoasá. Da fata si mai micá a impáratului iará sá uitá din palat si táte lucrurile ce face Nustiule le vede.

No, vine impáratu si impáráteasa si grádinaru dá la beserecá. Grádina-ru iará sá duce dirept in ogradá, si cind vede penile cele mai frumoasá táte rupte, mai n-o picat in picioare dá nácájit, cá ce lucru o pus iel pá pene sá fíe frumoasá si iará-s táte rupte, mai taré ca si-n primu rind. Iará ie o bitá sá batá pe Nustiule, pintru cá n-o grijit mai bine dá iele. Si fata impáratului, ce mai micá, iará strigá din palat dupá fereasta dá cátá ogradá:

- Grádinarule, sá nu-1 baf pá Nustiule, pintru cá on injer o fo’ cu calu pástá iele.

No, bine. Cind ái luni dámineaja, iará aridicá penile, si cele rupte42

le taie jós, si sapá pá iele si le udá. Pástá citeva sáptámíni, iará vin penile la rind §i ás taré frumoasá.

No, zice grádinaru cá iel nu mai mere la beserecá, d-apu daca a mai vini ínjeru iará, sá 1 vada si iel.

No, bine. Cind vine odatá o sárbátoare maré, mi sá pare cá iera ziua impáratului, atunci tátá lume sá strinje-n sat, cá iera petrecere taré maré, $i atunci sá duce §i grádinaru, pintru cá-i pláce si lui sá beie, mai taré ca mié.

No, sá dúc táj la petrecere, mere si grádinaru si iará zice cátá Nustiule:- Ai grije dá pene, tát aci sá $ez intrá iele.Si fata ce micá iará sá face beteagá, si zice ímpáráteasa cátá ie:- Haida §i tu, cá or vini ficiori dá-mpárat din tátá lume si barem

sá-i vez $i tu. la, astáz-míne ie$ti si tu dá márit si sá vez cum ás petrec tinárii.

- Dragá marná, nu má pót duce, pintru cá taré ráu má sinjásc. Da ie nu iera beteagá, numa §-o pus uátii pá Nustiule, cá iera frumos. Cind si cind mai mere ín ogradá, mai intreba cíte ceva dá Nustiule, da iel numa jimbe a ride si zice: „nu $tiu, nu stiu”.

No, dacá sá dúc ii táj, sá ginde§te iel cá cum ás petrec ii táj dá bine. Iará scoate o cápájiná dá aur si o scuturá §i int-o clipá vine on cal frumos dá aur, inarmat cu dá táte, $i iar sá suie pá cal si azboará pástá oras. ímpáráteasa iará 1 vede si zice cátá grádinar:

- No, grádinarule, iar-am vázut on injer zburind cátá palatu nőst. Hai sá merem acasá.

Da fata impáratului, ce micá, cind o vázut cá sá ímbracá cu hanele cele dá aur, o strigat :

- Hai, du-má si pá mine, Nustiule! - Si iera gata sá sará din fereastá. Da Nustiule cind o zburat napoi, tumna pá lingá fereastá o trecut, fata s-o(ipatsi prindá calu dá coadá, numa oleac’ n-o picat dipá fereastá. Faja lui Nustiule stráluce ca auru, pintru cá iera in aur ímbrácat.

No, ajung acasá impáratu, ímpáráteasa, fetele si grádinaru $i dirept la grádiná sá dúc cu cocie cu patru cai, care purta numa pá familie impáratului.

Cind sá bagá grádinaru in ogradá, odatá il prinde sudori dá moarte si ame(e§te dá nácájit. No, dacá-i trece, vede penile tát mai ráu §i mai

43

úrit cálcate si rupte, si iará vre sá-1 batá pá Nustiule, si fata impáratului din palota iará strigá:

- Sá nu-1 baf, grádinarule pá Nustiule, cá on injer o fo’ iará p-aci.ímpáráteasa o zis:- Si io 1-am vázut zburind pástá sat.No, iará s-apucá dá lucru §i sapá, udá penile si iará aflá a potcoavá

dá aur dá la picioru dirept dinapoi, pintru cá nu l-o potcovit bine cáuaciu. Cind o fo’ si sará-n sus, i-o acáfat potcoava in rádácini dá pene $i o rámas pá loc. (Sá-1 fi adus calu la női la colectivá, fratele Iuán Sálájan ái on cáuaci vestit si ered cá 1-ar fi potcovit mai bine calu lui Nustiule.)

No, trece vreme si iará vin penile la rind $i ás mai frumoasá ca in primu rind.

No, dupá o vreme buná fetele erese §i-s dá márit. Impáratu Pápuc are tri fete frumoasá si ar vre sá sá márite odatá, ca sá le facá on uspá(, da nu pintru tát, cá iera vestit in tátá lume, cá numa iel ave tri fete frumoasá. Pá timpu acéla $i dá impárat $i dá sárac ierau taré pufine fete si aveu pret maré.

No, sá voroveste impáratu cu ímpáráteasa lui, §i ii dói sá-nfáleg cum sá facá sá fie bine si sá le placá si la fete.

- No, bine, - zice írtipáráteasa - da sá témám si fetele, sá vedem ce-or zice iele, cá vez tu, bárbate, cá fetele au astáz maré pre(, nu ca si cind te-ai insurat tu, cá ai cápátat fatá pá on sac dá tárí(á.

No, cind ái in ciie zi, teamá mama fetele si le spune:- Uita{, fetele mele, ce m-am vorovit cu tatá-vost astá-noapte. Pu(ín

am durmit, numa tá dá voi am vorovit, cum sá facem $i cum sá vá máritám. - Pintru cá atunci nu umbla on ficior dói ani, uá sasa luni la o fatá, numa cind iera fata dá márit, atunci trimeteu cár( in tátá (ara, uá pá táte (árile, cá iacá, inde ieste fatá dá márit, uá fete cite ierau, §i atunci ficiorii ás puneu pitá in strai(á $i sá luau la drum, care dá inde vine, mai dá dáparte, mai d-aproape. Da iera ziua hotáritá, cind s-a (iné alejere dá juni, $i atunci sá adunau cu sutile ficiori, si dá sáraci §i dá-mpára(. Apói fetele sá uitau la ficiori dá tri, dá patru uári roatá, apói pá care-i pláce ál (uca si 1 lua dá bríncá si 1 duce in palat, ciielalf, care rámíneu, mereu acasá cu búzáié umflate. Da care iera fatá dá-mpárat sá uita la ficior sá fie zdraván fácut si frumos,44

da’ fetele dá sárac sá uita la flcior sá fie sánátos sí in virtute, si sá aibá cotáturá frumoasá ii sá cunosteu §i pá hane.

- No, bine! - zic cele doauá fete mai bátrine.Da ce mai micá zice-.- Ái bine, tata si mama, da io-s incá tinárá s-incá nu ?tiu rindu cá?ii

cum sá conduce, ba nu stiu face pitá ?i nu stiu spála, numa dá giste ?tiu griji.

Atunci iera toamná, si zice impáratu cátá impáráteasá:- No, vez műiére, asta-i rubiné ta, cá nu u-ai ínváfat.Zice impáráteasa cátá impárat:- Ei, bárbate, amu-i numa toamná $i piná la primávará io u-oi inváfa

§i sá facá pitá, ba si sá toarcá, adecá la tát lucru ce sá ti ne d-o gázdoaie p-ingá casá. Numa ie ?i-§ aleagá on ficior harnic si frumos si cu minte.

- No, bine a fi, marná. Fie voie dumneavoastá, facet cum ?tit ca párint, sá fie bine. - Da fata nu taré ave voie sá invete nimic, pintru cá ie sá ginde cá ie numa pá Nu?tiule 1-a aleje.

No, trece iarna, ?i impáratu face pá cárt, §i serié acolo cá are tri fete frumoasá dá márit, ?i le serié timpu pá cind sá sá prezinte ficiorii la palotu lui, pintru ca sá-? aleagá fetele juneri si le trimete pá táte tárile, si din aproape, si din dápártare.

Atunci zice impáratu Pápuc cátá impáráteasá:- Műiére, gatá vo zece stráit si puné brínzá si cas si málai, ?i in

tátá straifa sá punem cite-o carte de temare pintru tri juneri.- No, - zice impáráteasa - pá mine dámineatá-s gata.Cind ái dámineatá teamá impáratu zece cátane, care ierau nu ca vintu,

ce ca gindu dá iut, ?i-i impárfe^te care-ncátráu sá margá, si piná nu gatá cu serisorile sá nu doarmá. Si cum ái mai bine, ii tá( sá dúc laolaltá piná ies din tara lor. Ajung la on drum incruci?at, atunci stau in loc si sá vorovesc, care-ncátráu sá margá. Atunci vine o babá bátriná inante lor si le dá bineatá baba §i zice unu dintrá ii.

- Babá, ered cá ie?ti mai bátriná ca mai tinárá, sá faci bine sá ne spui care drum incátráu mere.

- Taré bucuros, pruncii mnei, da spunef-im cá inde vret sá méret §i pá ciné cotat-

45

§i atunci o cátaná-i spune cá „iacá sintem trim᧠dá impáratu Pápuc sá dám dá stire in taté $árile cá are tri fete dá márit”.

Atunci baba, dá bucurie, nu-i mai intreabá dá ziua hotáritá, ci odatá ii ie pá susuári:

- Haidat si vá hodinif §i-{ minca oleacá, si apói áf mere mai dáparte.No, ave baba on pom maré §i ave taré maré poalá, §i acolo iera

masa intinsá pintru drumari. Da sá §tif cá baba iera o vrájitoare maré ín tátá lume si táte le §tie ce sá-ntimplá-n lume. Atunci le dá sá beie neste ceai si cici or báut, dáloc or pus capu pá masá si or durmit táj zece cátanele. Apói ás aduce aminte cá nu i-o intrebat dá ziua hotáritá, cá pá cátane a§e i-o adurmit cá cinci ani nu s-or trezi, si baba ave tri ficiori, §i ie cu scopu náfácut bine. Amu, státe lingá ii si sá ginde cum sá-i scoale, barem pá unu din cátane. Iera cátá primávará cind or ajuns cátanele la baba, $i cind iera vreme cátá toamná, cátanele incá durmeu taré bine.

Odatá sá duce impáratu Pápuc §i impáráteasa la preumblare pin ogra- da ce cu pene, si preumblindu-sá pin ogradá, zice impáratu cátá impárá- teasá si grádinar:

- ím aduc aminte din anu trecut, dá cind o umblat p-aci pintrá pene injeru cu caii §i cum le*o cálcat, $i amu iará-s mindre. Amu ne-ar trebui on cal, uá on injer care ar zbura pástá táte (árile sá vadá inde-s cátanele dá astá-primávará. lm aduc aminte cá s-or intálnit cu vrájitoare lumii §i i-o fi omorit pá táj zece.

Da Nustiule táte le bága-n samá, mai ales cind spune impáratu cá pintru ce o trimás zece cátane, ca sá vesteascá cá are tri fete dá márit.

No, cind ái duminecá, iará sá gatá tátá familie impáratului sá margá la beserecá, Nustiule abde astepta sá margá. Amu o márs $i fata ce mai micá a impáratului la beserecá. Numa Nustiule o rámas singur-singu- rel. Atunci scoate cápát ina ce dá arjint §i o scuturá si indatá vine calu ínarmat a§e ca $i intaránd. Sá imbracá Nustiule si sare pá cal $i zice cátá cal:

- No, cal bún, merem sá cotám pá vrájitoare lumii.- Bine, - zice calu - da aista-i on lucru cam greu, pintru cá táj dracii

ás ín ajutoru ii. Da fine-te bine, cá amu táj slujii i-s legaf int-on sac, §i cind ajunjem acolo, puné brinca pá sac si {iné bine dá gurá. Apói46

om sári pina la vinátoria cerului si d-acolo-i lasá jós, $i atunci cind or pica jós táj dracii s-or právusi.

Pá cind ái spune calu, ?i ajung acolo lingá pom. Baba ?ide pá sac si Nustiule apucá sacu. Atunci calu rinteza o datá ase, dá cátanele dáloc s-or sculat. Cind calu o rintezat, si fata impáratului ce micá l-o auzit.

- O, marná, ce cal sá fie aista care-o rintezat a?e dá taré?- No, - zice o cátaná - sculat sá merem, cá dáloc ái sará pá női

s-am cálcat porunca impáratului.Odatá táj care-ncátráu, a?e cá-n pujiná vreme pá tátá lume or umblat

cátanele.Zice fata cátá má-sa cind mereu c-on hinteu cu patru cai:- Mama, sá stii cá iará o fost injeru cu calu pá la palatu nőst.Pá cind gatá dá spus la má-sa, Nustiule vine si zboará pá d-asupra

lor.- Spusu-j-am, marná, iacátá-l-ái iará, mere pin ogradá ?i iará a rupe

penile cele mai frumoasá.No, cind ajung acasá impáratu Pápuc cu familie, Nustiule fűje inante

lor ?i „nu §tiu, nu ?tiu” §i aritá cu brinca cá dá sus or vinit. lel fűje in colibá, arita cá s-o temut.

Da vrájitoare zice:- Ei, Nustiule, ráu m-am inselat! Si ?-o dat sufletu dá nácájitá.No, vin cátanele táte si sá prezintá cá or implinit porunca, da or

avut o rátácire maré pin pádure latá, fárá cápát.No, mai trece pujiná vreme, apói sá prezintá ficiorii dá-mpárat din

tátá lume. Sá string vo doauá suté, ?i-i puné impáratu acolo afará din palotá pá o jeliná in doauá rinduri, aproape dá ograda ce cu flori. La fete le dá cite-on már dá aur si le spune sá sá uite bine la ficiori. Pá care 1-a aleje, care a fi dá plácut, sá-i deie máru §i sá-1 ieie dá brincá §i sá 1 ducá-n lontru, in palotá.

No, bine. Márg fetele,- táte tri, §i sá-ntorc dá doauá uári roatá dupá ficiori, si cele douá mai bátrine ás aflá dói ficiori frumo? dá impáraj ?i sá dúc cu ii ín palotá. Si ce mai micá mere ?i ie dá doauá uári si nu-? aflá pá piac, pintru cá ie sá uita dupá Nu?tiule.

Nu?tiule vine din ogradá si vede acolo ase ficiori múlj, stind in doauá

47

rinduri. Si iel fűje acolo §i stá iel in rínd cu ceilal( ficiori dá-mpárat. Ál vede grádinaru si strigá pá iel:

- Viná d-acolo, mái prostule!Atunci ajunje acolo fata impáratului ce micá §i odatá ál sárutá si-i

dá máru. Ál ie dá brincá sá margá si ie in lontru. Vine impáratu si impáráteasa si o ocáreste:

- D-apu tu, ce mai micá $i mai frumoasá, ctiar pá prostu aista 1-ai ales?

- Tatá si marná, - zice fata - mié pá altu nu-m trabá, mai bine mór!- No, bine, - zice impáratu Pápuc - da in palotá nu te bága cu

iel.Nustiule iera tát ürít pá hane, úrit ca cei care lucrá, sapá §i udá

si ce mai vine la rind. Atunci zice impáratu:- Locu vost a fi in cocioru gi$telor, acolo-i $ide cu prostu táu !No, sá puné fata si Nustiule si tágásesc §i-l aduc ín regulá cit sá

poate. Oleacá pufe, da ce sá facá. Pá vreme acie $i impáratu {iné giste, rete si animale.

No, d-apu ái bai, cá n-au pat, n-au masá $i vine sara. Zice fata:- No, bárbate, om aduce ne§te fin si ne-om culca in iel. Nustiule

numa „nu stiu, nu stiu”, da sá ínjálejeu unu cu altu.Cind ái sará, sá-ntuneca, si sideu nante cociorului, da §i íláminz.In palat sá gátau dá cina maré, si pá mine dámineafá dá uspáf. Dupá

o vreme, zice impáratu:- Ducefi-le si la nácájifí aciie din cocior ceva dá mincat. Buni-or

fi ii sá grijeascá dá giste si sá lucre pin ogradá cu grádinaru.No, le aduce o slujnicá ceva dá ciná, da nu taré sá sáturará. Dirept

cá nici nu taré ierau fláminz. Dacá or cinat, zice fata:- No, Nustiule, sá ne culcám.Fata iera cam nácájitá. íntid u$e la cocior.- No, dragá nevasta me, amu §i io §tiu vorovi, da sá nu má spui

la nime, nici la tatá-to, nici la má-ta, pintru cá dacá má spui, nu má mai vez.

Atunci zice fata:- Bine, bárbate, da m-am temut cá nu-i vorovi nici cu mine. Te-am

vázut cá táte le-njálej si la tát lucru te pricepi, ase om face si női cumva.48

- No, dáminea(á sá scoalá. O slujnicá iará le aduce dá prinz si prínzásc ii ca dói porumbi $i sá mai rid.

Mai umblau mini$trii pín ocol si ziceu :- Fata ímpáratului sede in cocioru gistelor.Zice Nustiule cátá ie :- Lasá numa, muiere, cá om ave női mai frumos palat dácit tatá-to.

Da fata iera voioasá.Cind trece o zi, trec doauá, pá marná tát o dure. ímpáráteasa la

doauá uá la tri zile vine sá vadá dá fatá §i o intreabá cum sá aflá cu Nustiule. Zice fata:

- Taré bine, la táte sá pricepe.Zice má-sa cátá fatá :- Haida, fata me, cu mine si sá viie si Nustiule sá vá dau niste ciubile

pintru casá. Si le dá on pat, o masá si doauá scauáne.No, trec citeva sáptámini, impáratu Pápuc capátá o scrisoare dá la

impáratu Ciocoilor sá sá ghete dá bátaie cu junii cei tri a lui.No, bine. Teamá junii si le spune ce-i dá nou. Zice cél mai bátrin

junere:- Nu-i bai, tatá. Om mere si ne-om gáta bine cu armata si poimine

om mere la cimpu dá luptá, da pá Nustiule nu 1 ducem, sá nu sá ridá lume dá női.

Aude Nustiule dá ce-i voarba, miná muiere:- Du-te la tatá-to si zi cátá iel $i-m deie si mié on cal inam at ca

§i la ciielalj cátane.No, bine. Mere fata si zice cátá ímpárat.- Tatá, dá-i si la Nustiule mneu on cal si armá sá margá si el cu

oaste la bátaie.- Du-te, tu, cu prostu táu $i grijit dá gi?te.No, vine fata si-i spune lu’ Nustiule. Nustiule iará o miná:- Du-te numa si sá-t deie acárce cal ráu, numa sá nu rámin acasá.§i iará mere fata la impárat si zice:- Tatá, iará am vinit. Fá bine dá-i $i lu’ Nustiule mneu acárce cal

§i arme, nu-i bai si rujinoasá, numa sá nu rámiie acasá.- No, bine. Mine dámineafá sá viie $i iel la armatá.- Cind ái dámineafá, la junerii cei dói le dá care-s mai fainá, lui

49

Nustiule ái dá o bála. No, sá suie táj pá cai. Nustiule cu o puscá rujinoasá sá ie §i iel cii ii. Cind ajung la on drum dá tara larg, iera taré maré tiná, si cind ajunje si Nustiule acolo picá bála cu iel sí n-o mai poate arádica. Trece oaste impáratului p-ingá iel si sá ride dá iel si ziceu:

- No, cu junele aista s-a apára impáratu Pápuc tara.Dacá trec tát, nu mai ieste nime lingá iel, napoi, prinde pá bála

s-o traje la marjine drumului §-o lasá acolo sá pascá, si iel scuturá cápátina dá aur si odatá vine on cal inarmat. Sá-mbracá in hanele dá aur si odatá sare piná-n vinátoare cerului si sá scoboará in contra dujma- nilor. Tát pástá dujmani umbla cu calu §i-i táie ca pá paie. No, cind ái aproape gata cu dujmanii impáratului, sá taie oleacá la on jejet, la brinca stíngá, si-i curá sínje. Sá dá jós, aproape dá impárat si le aritá jejetu cá-i táiet, si impáráteasa odatá ái dá cirpufa, §i ál leagá si impáratu ái dá inelu dupá jejetu dá impárat. Da Nustiule nu voroveste cu ii nimic. Sá suie iará pá cal §i zboará iará la bála.

No, sá scoboará dipá calu cél cu pár dá aur, care taré dáparte stráluce ca soarile, §i ái dá drumu la cal, si iel mere iará la bála §i o traje iará acolo in tiná, inde o fost cind o márs armata impáratului p-ingá iel, §i cind sá apropie armata dá iel, iel sá tinzuie cu bála s-o scoatá din tiná. ■ t

No, cind vin napoi, iará-1 aflá pá Nustiule tát in drum, atunci sá t