1 Marc Bloch, Societatea feudală, vol. I, ed. rom., Cluj Napoca, 1996, p. 101-102; JacquesLe Goff (coord.), Omul medieval, Iaşi, 1999, p. 28-29.

2 Violeta Barbu, „Sic moriemur”. Discorse upon Death in Vallachia during the AncienRegime, în Revue Roumaine D’Histoire, XXXIII, nr.1-2, 1994, p. 101-121; Philippe Aries,Omul în faţa morţii, vol. I, Bucureşti, 1996, p. 260-263; Maria Crăciun, Piety and IndividualOptions in Moldavian Donation Deeds, 14th to 16th Centuries, în vol. Church and Society inCentral and Eastern Europe, Cluj Napoca, 1998, p.319-338.

3 ANIC, Documente Istorice, XI/3.4 Maria Magdalena Székely, Femei ctitor în Moldova, în AIIX, 1995, p. 441-457; Maria

Crăciun, Semnificaţiile ctitoririi în Moldova medievală. O istorie socială a religiei, în vol. Naţionalşi universal în istoria românilor. Studii oferite prof. dr. Şerban Papacostea cu ocazia împlinirii a70 de ani, Bucureşti, 1998, p.168-169.

O biserică bucureşteană, metoh al mănăstirii Cotroceni

Mariana Lazăr

Trăind într-o epocă marcată de nesiguranţă, de teamă, de molime şirăzboaie, în care destinul se putea modifica de la o zi la alta (fortuna labilis),omul medieval era în esenţa sa profund religios. Pentru el vizibilul reprezentadoar un semn al unei realităţi mai profunde, supranaturalul era prezent înviaţa cotidiană, iar intervenţia frecventă, directă sau indirectă, a lui Dumnezeuîn ordinea lumească era de toţi recunoscută1. Marcat de aceste credinţe,creştinul medieval era preocupat ca prin faptele sale să obţină ceea ce într-oformă sintetizată s-ar exprima în protecţie şi bunăstare în viaţa pământeană,iar după moarte, iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului2.

Într-o ierarhie a „faptelor bune”, esenţiale în definirea raporturilor creş -tinului cu Dumnezeu, se delimita ctitorirea unui lăcaş de cult sau a unuiaşezământ de binefacere, prin efortul pe care-l implica, precum şi princonsecinţele în plan spiritual şi social; „mai mare easte a ridica cineva şi a zidişi a face case sfinte şi dumnezeieşti lăcaşuri”3, considera un principe român,el însuşi mare ctitor – Constantin Brâncoveanu.

Dreptul de ctitorie conferea femeilor, în egală măsură ca şi bărbaţilor,posibilitatea de a participa la zidirea unui aşezământ religios, singure sauîmpreună cu soţii4. De-a lungul timpului, mai multe biserici şi mănăstiri aufost înălţate din iniţiativa lor, mărturisindu-le credinţa şi preocuparea pentruobţinerea sprijinului divin în viaţa de aici şi în cea „de dincolo” nu doar pentru

Semnatar articol

5 Pisania bisericii în Inscripţiile medievale ale României. I. Oraşul Bucureşti, vol. I (1395 – 1800),întocmit de Alexandru Elian (redactor responsabil), Constantin Bălan, Haralambie Chircă,Olimpia Diaconescu, Bucureşti, 1965, p. 250; nu există informaţii privind momentulconstruirii de către doamna Maria a bisericii de lemn, dacă acesta a fost premergător obţineriitronului ţării de către Şerban Cantacuzino.

6 G. Potra, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1634-1800), (în continuare:Documente Bucureşti), Bucureşti, 1982, p. 94-95.

7 Inscripţii Bucureşti,p. 250.

ele, ci pentru întrega familie. Cu atât mai semnificativ, pentru imagineapublică pe care dorea s-o impună, devenea un asemenea gest din parteaDoamnei ţării. Asociată, de obicei, actului ctitoricesc al soţului său, Doamnaprelua uneori iniţiativa de a construi un aşezământ religios în nume propriu.

Urmând exemplul domnescului ei soţ, care ctitorise mănăstirea Cotro -ceni (1679-1682), doamna Maria a lui Şerban Cantacuzino a zidit mai întâio biserică din lemn, pe care ulterior, în 1683, a reconstruit-o din zid5; lăcaşulde cult era situat în vecinătatea reşedinţei lor personale din Bucureşti, avândprobabil şi destinaţia de paraclis al familiei. În mod similar lui Şerban, care îşipusese ctitoria sub ocrotirea Maicii Domnului, alegând drept principal hramal bisericii Cotroceni sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, doamnaMaria a ales-o drept protectoare spirituală tot pe Fecioara Maria, al căreinume îl purta, hramul lăcaşului fiind „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.Considerând iniţiativa sa drept o datorie a fiecărui creştin, Doamna îşiexprima în acest mod gratitudinea faţă de divinitate, „în multe rânduriajutorată fiind de Dumnezeu şi de Maica Lui”6 în agitata ei viaţă, înainte caŞerban Cantacuzino să devină domn al ţării.

Astfel, finalitatea actului Doamnei era, în primul rând, una de ordinspiritual: „ca să le fie măriilor sale, fiilor şi părinţilor vecinică pomenire şisufletelor răpaos şi fericire”7. Ctitorirea reprezenta, totodată, un act de prestigiupublic pentru o Doamnă a cărei origine socială era comentată de unii dintrecontemporani. Doamna Maria era fiica unui negustor sud-dunărean, ajunsmare dregător sub Mihnea al III-lea, Gheorghe Gheţea clucerul. Se căsătorisecu Şerban Cantacuzino în 1663, fiindu-i cea de-a doua soţie.

Biserica, de dimensiuni mai reduse în comparaţie cu cea de la Cotroceni(L=26 m, l=9 m în exterior), a fost construită la scurt timp după ctitoriasoţului său, probabil de către aceeaşi echipă de zidari, remarcându-se prinunitatea compoziţiei şi calitatea materialelor. Planurile celor două lăcaşurierau însă diferite, opţiunea pentru un tip sau altul fiind în relaţie cu destinaţialor: un plan treflat cu pronaosul supralărgit şi cu patru turle la Cotroceni,gândită a deveni necropola familiei domnitoare a Cantacuzinilor, iar la

206

Titlu articol 207

8 N. Ghika-Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia, p. a III-a, în BCMI, XXV,1933, p. 47-48.

9 Ibidem, p. 46-47.10 N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, (în con -

tinuare Repertoriul), Bucureşti, 1961, p. 190, Cristian Moisescu, Arhitectura epocii lui MateiBasarab, vol. I, Bucureşti, 2002, p. 138.

11 N. Ghika-Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia, p. a III-a, în BCMI,XXV, 1933, p. 9, N. Stoicescu, Repertoriul, p. 201 – 202.

biserica Doamnei, paraclis al familiei, unul mult mai simplu, de forma unuidreptunghi alungit, fără abside laterale, prezentând numai absida poligonalăa altarului şi o clopotniţă pe pronaos. La acest lăcaş de cult altarul, precum şinaosul şi pronaosul au fost boltite cu câte o calotă sferică pe pandantivi,susţinută de arcuri pe console din piatră. Pe zidul de vest al pronaosului a fostconstruită scara de acces spre clopotniţă. În mod similar interiorului şipridvorul este boltit cu două calote sferice, sprijinite pe arcuri şi despărţite deun arc transversal8. Este posibil ca doamna Maria să se fi inspirat în opţiuneapentru acest tip de plan din cel al bisericii cantacuzine de la Coeni-Mironeşti,ctitorită în 1668 de soacra sa, Elina Cantacuzino cu fiii ei, Şerban, ConstantinMihai, Matei, Iordache9.

Edificată în succesiunea ctitoriei lui Şerban Cantacuzino, Biserica Doamneia preluat unele dintre elementele constructive şi decorative ale bisericiiCotroceni, unele apărute pentru prima dată în arhitectura de cult munteană,altele mai rar uzitate de către meşterii constructori, în primul rând stâlpiioctogonali de piatră la pridvor şi coloanele din interiorul pronaosului – aicinumai două, la Cotroceni douăsprezece; în mod similar bisericii Cotroceni,naosul acestui lăcaş de cult este separat de pronaos nu printr-un perete plin,ci prin coloane de piatră pe care se sprijină trei arcade, facilitând accesul.

Motivele decorative ce împodobesc ancadramentele din piatră ale feres -trelor - baghete încrucişate, întretăiate de o acoladă în partea superioară, înpartea inferioară prezentând un decor floral (modelul moldovenesc introdusde postelnicul C. Cantacuzino la ctitoria sa de la Filipeştii de Târg, 1642)10-,bazele şi capitelurile coloanelor - flori de crin stilizate la cele din pronaos şistalactite de inspiraţie orientală la cele din pridvor -, sunt asemănătoare cuornamentele coloanelor şi ferestrelor de la biserica lui Şerban Cantacuzino,fiind probabil sculptate de aceeaşi pietrari sau de alţi meşteri care, la solicitareadoamnei Maria, au preluat aceste decoraţii11. Portalul ce încadrează uşa deintrare în biserică prezintă o deosebită sculptură în piatră cu motive florale,realizate în relief, în partea inferioară fiind dispuse două rozete. Este sur mon tatde pisanie, în centrul căreia este reprezentată stema Ţării Româneşti

Semnatar articol

12 I.D. Ştefănescu, L’Eglise „Doamnei” (De la princesse) à Bucarest. Les peintures murales,în BCMI, XXXVI, 1943, p. 7-35; Corina Popa, Constantinos şi Ioan autorii ansamblului depictură de la biserica Doamnei- Bucureşti, în BMI, 2, 1976, p. 33-46.

13 Inscripţii Bucureşti, p. 252, nr. 122.14 ANIC, Mănăstirea Cotroceni, XXX/415 G. Potra, Documente Bucureşti, p. 95.16 ANIC, Mănăstirea Cotroceni, XII/3, 4, LXXIV/1.

încoronată, subliniindu-i astfel rangul ctitorei, spre deosebire de Cotroceniunde a fost sculptată stema domnească a lui Şerban Cantacuzino, vulturulbicefal încoronat purtând pe piept stema ţării.

Pentru pictura interioară, însă, nu a mai fost ales zugravul Cotrocenilor,Pârvu Mutu, ci aceasta a fost opera altor pictori, Constantinos şi Ioan, carevor face carieră în împodobirea unora dintre ctitoriile brâncoveneşti, dintrecare se delimitează Hurezii. Calitatea deosebită a picturii bisericii, preocupareapentru monumental şi caracterul echilibrat al compoziţiilor au fost remarcateanterior de cercetători competenţi, în consecinţă nu vom insista în prezentareaacesteia – de precizat că nu tot lăcaşul mai păstrează fresca originară, peanumite porţiuni, în special pe calote, existând numai pictura din secolul XIX,când a fost renovată biserica12. De altfel, în acest moment pictura din interiorulBisericii Doamnei se află în curs de restaurare. În legătură cu programuliconografic, considerăm că opţiunea pentru reprezentarea în altar a scenelordin viaţa Fecioarei Maria se află în relaţie cu hramul bisericii, iar zugrăvireaîn pronaos a vieţii şi martiriului Sfântului Gheorghe reprezenta probabil unact de pioşenie al doamnei Maria faţă de memoria răposatului său tată, carepurtase numele acestui sfânt.

În exterior, faţadele, al căror parament nu mai prezintă tencuiala de laorigine, sunt despărţite în două registre prin intermediul unui brâu masiv,încadrat de două rânduri de cărămizi dispuse în „dinţi de fierăstrău”. Suntdecorate cu panouri dreptunghiulare, mărginite de ciubuce din cărămidărotunjită, cu arcaturi duble semicirculare.

Actul de ctitorire al Doamnei a fost urmat, în mod firesc, de către cel dedonaţie, biserica fiind dotată de doamna Maria cu vase şi veşminte liturgice,cu argintărie şi broderii deosebite, dintre care se remarcă un frumos epitaf,pe care au fost brodate şi portretele ctitorilor13.

Totodată, a înzestrat biserica şi cu proprietăţi, necesare întreţineriiacesteia şi traiului preoţilor, în primul rând un loc de casă în Bucureşti, învecinătatea lăcaşului14. În 1684 a cumpărat mai multe locuri de prăvălii înBucureşti, la Abagii, lângă mănăstirea „Sfântul Gheorghe Nou”15, pe care le-adonat ctitoriei sale. Pentru aceeaşi destinaţie a achiziţionat şi o proprietatefunciară, moşia Glodeanu din Buzău16.

208

Titlu articol 209

17 Idem, Documente Istorice, CXXX/4. 18 Idem, Mănăstirea Cotroceni, XXX/519 G. Potra, Documente Bucureşti, p. 95.20 D. Bălaşa, Pomelnicul sfintei mănăstiri Dintr-un Lemn, în „Mitropolia Olteniei”,

nr. 3-4/1956, p. 260-269; Radu Creţeanu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Bucureşti, 1966, p. 11;DANIC, Manuscrise, nr. 445, f. 295-299, Idem, Mănăstirea Dintr-un Lemn, XLV/18.

Probabil că, încă de la fondare biserica Doamnei s-a aflat într-o anumitărelaţie cu mănăstirea Cotroceni. Mărturiile documentare despre statutulacestui lăcaş datează din 1686. Într-un zapis prin care se întărea o donaţiecătre această biserică, reprezentată prin Partenie, egumen al Cotrocenilor, sespecifica despre ea că era metoh al acestei mănăstiri17. În mod similar, într-un altdocument din 1687 se preciza că „easte închinată la mănăstirea ot Cotroceni”18.

Actul doamnei Maria de închinare (sau poate de reconfirmare a închi -nării) a ctitoriei sale datează însă din 1689 – de fapt, se păstrează numai încopie. În situaţia confuză şi nesigură creată după moartea soţului său înoctombrie 1688, probabil şi ca urmare a raporturilor nu tocmai bune cunepotul său, noul domn Constantin Brâncoveanu, cu puţin timp înainte de apleca în exil, doamna Maria îşi punea ctitoria sub protecţia definitivă aegumenilor de la Cotroceni, dorind şi sperând că aceştia o vor ocroti în viitor.Actul său reprezenta totodată un aşezământ în conformitate cu care trebuiasă fie administrată biserica. Referitor la slujitorii lăcaşului, Doamna dorea caaceştia să fie ieromonahi greci, care să oficieze slujbele religioase în limbagreacă, „întocmai ca la Cotroceni”. Egumenilor de la Cotroceni li se interziceasă închirieze spaţiul din jurul bisericii şi li se solicita să gestioneze eficientproprietăţile, pentru ca din veniturile obţinute să construiască „odăi… pentruprimirea săracilor” şi să rămână şi loc suficient pentru cimitir. Tot din acestevenituri trebuiau să se facă reparaţii bisericii, atunci când se dovedeaunecesare. Pus sub puterea blestemului, actul de închinare era întărit şi deduhovnicul doamnei Maria, patriarhul Ierusalimului, Dositei Notara19.

Dintre metohurile Cotrocenilor, ctitoria Biserica Doamnei a rezistat celmai bine trecerii timpului. Doamna Maria, refugiată în Transilvania împreunăcu fiul şi fiicele sale, nu s-a mai întors niciodată în Muntenia – deşi ctitoră adouă lăcaşuri de cult, nu a fost înmormântată nici în biserica sa, nici laCotroceni, unde era înhumat soţul său; mormântul său se află în mănăstireaolteană Dintr-un Lemn, aşezământ monastic care beneficiase din partea luiŞerban Cantacuzino de donaţii şi de lucrări de renovare20.

Biserica Doamnei însă a fost susţinută şi prin donaţiile unor mireni sauale unor clerici sau de către credincioşii din eparhie. Unul dintre preoţiibisericii din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, vlădica Climent Odrianul

Semnatar articol

21 G. Potra,Documente Bucureşti, p. 186-189.22 ANIC, Mănăstirea Cotroceni, XXX/4. 23 Idem, Documente Istorice, CXXX/4 (1686).24 Idem, Mănăstirea Cotroceni, XCIII/ 13.25 G. Potra, Documente Bucureşti, p. 186-189. 26 ANIC, Mănăstirea Cotroceni, II/26.

(probabil un episcop de Adrianopol emigrat în Muntenia) i-a închinat o casăsituată în vecinătate, cu dorinţa de a fi înmormântat în interiorul sau încimitirul lăcaşului21. În 1687 hagi Costantin cu nepoatele sale donau mă năstiriiCotroceni casele de lângă această biserică, locul vânzându-l egumenului dela Cotroceni, care l-a cedat în folosinţă preoţilor22.

Bisericii Doamnei i-a fost închinată şi moşia Petreşti din Vlaşca de cătreElina, fiica jupânesei Neaga logofeteasa. Actul său de donaţie reprezenta ungest de recunoştinţă pentru sprijinul pe care doamna Maria i-l oferise înultimele clipe ale vieţii, Elina desemnând-o de fapt executoarea sa testamentară;în consecinţă, Doamna avea să se ocupe de înmormântarea şi pomenireaacestei jupânese23.

De-a lungul timpului dispoziţiile doamnei Maria privind administrarealăcaşului şi a proprietăţilor sale au fost mai mult sau mai puţin respectate decătre egumenii de la Cotroceni. Ei i-au desemnat pe slujbaşii bisericii, preoţi,diaconi, cântăreţi şi au susţinut cheltuielile de funcţionare a lăcaşului. Uneoriraporturile cu preoţii bisericii au fost tensionate, egumenii de la Cotroceniinformându-l pe domn despre actele de nesupunere ale acestora24.

În contradicţie cu prevederile doamnei Maria, pe locurile din jurullăcaşului nu au fost construite odăi pentru săraci, ci case, care au fostînchiriate. Din diverse raţiuni, egumenii au făcut şi schimburi cu proprietăţilebisericii. Astfel, egumenul Cotrocean i-a dat lui Matei Ruset casele donateacesteia de Climent Odrianul, primind în schimb partea lui din moşiaCornăţel. Actul a fost anulat de Constantin Mavrocordat pe motiv că „nu i săcade a lăcui mirean într-acele case, că pot să facă necurăţii împrejurul altariului”.În urma jalbei lui Ruset, domnul următor, Grigore Ghica, a constat că moşiaîi aducea mănăstirii un venit mai mare şi, în consecinţă, a aprobat schimbul,cu obligaţia pentru boier de a îngrădi locul, despărţindu-l de biserică25.

În 1737 un alt egumen schimba moşia Petreşti cu partea din Dinţeşti alui Constantin Corbeanu, deoarece mănăstirea Cotroceni stăpânea cea maimare parte a acestei moşii26.

Preocuparea pentru starea construcţiilor acestui metoh n-a constituit oconstantă. În secolul al XIX-lea era nevoie de intervenţia autorităţilor publice,sesizate de locuitorii din vecinătate, pentru a fi iniţiate lucrări de renovare; de

210

Titlu articol 211

27 Idem, Mănăstirea Cotroceni. Inventare mănăstireşti, Ds. nr. 395/1861, f. 3, 4.28 Ibidem, f. 12.29 Ibidem, f. 18.30 Ibidem, Ds. nr. 330/1858, f. 4v-5.31 Ibidem, Ds. nr. 395/1861, f. 20, 26.

altfel, egumenul nu-şi mai asuma nici o responsabilitate faţă de biserică şi dememoria ctitorilor. În 1861 N. Andronescu, ministrul Cultelor, îi reproşaegumenului de la Cotroceni că „n-aţi avut nici cea mai mică preocupaţiepentru susţinerea şi îngrijirea acestei biserici, încât a devenit astăzi în odeplorabilă stare, fără veşminte, fără lumânări, fără untudelemn şi altele,susţinându-se numai cu micul ajutor al enoriaşilor ei”. În consecinţă, îldesemna pe arhitectul mănăstiresc Ioan Schlater să întocmească devizulreparaţiilor necesare bisericii, ale căror costuri trebuia să le suporte mănăstireaCotroceni27. Lucrările de renovare, care presupuneau dărâmarea turnuluiclopotniţă şi reconstruirea lui şi a acoperişului, refacerea tencuielii exterioareşi interioare pe porţiunile deteriorate, refacerea pardoselii, totalizau peste51.000 lei28. În acelaşi timp, un reprezentat al Ministerului urma să constatenecesităţile slujitorilor bisericii pentru desfăşurarea serviciilor liturgice;preotul paroh preciza că are nevoie de cărţi de cult - Apostol, Triod, Octoih,Psaltire, Ceaslov -, de odoare liturgice - cruce, chivot, cădelniţă, sfeşnice,antimis, cristelniţă -, precum şi de veşminte preoţeşti. Remarca, totodată, căşi personalul lăcaşului era insuficient29.

Răspunsul egumenului de la Cotroceni este edificator pentru dezinteresulpe care-l manifesta faţă de situaţia tuturor metohurilor mănăstirii. El refuzasă-şi îndeplinească îndatoririle faţă de acest lăcaş, pe care, de altfel, nici el şinici Comunitatea athonită nu-l recunoşteau ca metoh, deşi actul de danie aldoamnei Maria se afla în posesia lui. Obligaţia renovării bisericii o treceau înseama enoriaşilor, pe motiv că aceştia i-ar fi preluat cândva averea, fără a puteapreciza când şi în ce context. Însă, o cercetare mai atentă a documentelor arfi demonstrat că moşia donată de doamna Maria se mai afla încă în proprie -tatea Cotrocenilor, aducându-i din arendă un venit anual de aproximativ20.000 lei30, iar casele şi prăvăliile fuseseră vândute sau schimbate cu alţii decătre egumenii mănăstirii. Corespondenţa aceasta contradictorie a continuatpână în 1863. În august 1862 epitropia de la Cotroceni, desemnată să admi -nistreze mănăstirea în urma destituirii egumenului Nylos, un vehementoponent în decontarea cheltuielilor de reparaţie atât la mănăstirea Cotroceni,cât şi la Biserica Doamnei, oferea acestei biserici numai 1000 lei, şi aceştia dinsuma alocată sărbătoririi hramului mănăstirii, „Adormirea Maicii Domnului”31.

Semnatar articol

32 ANIC, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Ds. nr. 1268/1863, f. 18. 33 Ibidem, Ds. nr. 958/1863, f. 4.

Statutul de metoh însă a fost menţinut până la secularizarea averilormănăstireşti, din 1864 acest lăcaş devenind una dintre bisericile parohialebucureştene, finanţată din bugetul statului, mai precis al Ministerului Cultelor,care, de altfel, stabilise şi nivelul salariilor clerului. În acel moment personalulBisericii Doamnei, considerată de rangul III, era compus din: un superior (cu500 lei/lună), doi preoţi (cu 400 lei), un diacon (cu 200 lei), un cântăreţ I(cu 250 lei), un cântăreţ II (cu 200 lei), un paraclisier (cu 100 lei), un servitor(cu 100 lei)32. În 1863 principele Alexandru Ioan Cuza îl confirma în funcţiade superior provizoriu al bisericii pe ieromonahul Averchie33. La începutulsecolului XX, Biserica Doamnei era filială a bisericii „Sfântul Nicolae – Şelari”,la rândul său o ctitorie cantacuzină.

Recunoscându-i-se valoarea istorică şi arhitecturală, Biserica Doamnei adobândit statutul de monument istoric, astfel că, ulterior, în renovarea ei, atâtinterioară, cât şi exterioară s-a implicat Comisiunea Monumentelor Istorice.A rămas una dintre principalele biserici bucureştene, chiar dacă ascunsăprivirilor de blocurile ridicate în jurul său.

RezumatÎntr-o societatea cu o mentalitate religioasă, precum cea medievală,

zidirea unui lăcaş de cult se subsuma acelor „fapte bune”, esenţiale în relaţiacreştinului cu Dumnezeu. Şi pentru Doamna Maria, soţia lui Şerban Canta -cuzino, domn al Ţării Româneşti, ctitorirea „Bisericii Doamnei”, în 1683,reprezenta un act de credinţă, de mulţumire, dar şi de prestigiu social. Biserica,de plan dreptunghiular, cu absida poligonală a altarului şi o clopotniţă pepronaos, a fost probabil construită de aceeaşi echipă de meşteri care ridicaserămănăstirea Cotroceni, ctitoria lui Şerban Cantacuzino (1679-1682). De laCotroceni au fost preluate motivele decorative ale coloanelor din pronaos şipridvor, precum şi ancadramentele ferestrelor.

Încă din 1686, această biserică apare în documente ca metoh al mănăstiriiCotroceni. Însă, actul de închinare al Doamnei Maria datează din 1689, fiindredactat înaintea plecării sale, pentru totdeauna, în exil. În acest act eraustabilite modalităţile de administrare a bisericii, erau enumerate donaţiile saleşi precizate îndatoririle egumenilor de la Cotroceni referitoare la întreţinereaşi funcţionarea acestui lăcaş.

Atenţia de care a beneficiat din partea egumenilor de la Cotroceni a variatîn timp; către mijlocul secolului al XIX-lea, în condiţiile în care erau absolutnecesare lucrări de renovare, superiorii de la Cotroceni nu-i mai recunoşteau

212

Titlu articol 213

statutul de metoh şi nici obligaţiile impuse prin actul de închinare. De altfel,după secularizarea averilor mănăstireşti a ieşit din subordinea mănăstiriiCotroceni, devenind biserică parohială.

Ulterior a fost declarată monument istoric, sub supravegherea Arhiepis -copiei Bucureştilor, dar şi a Comisiunii Monumentelor Istorice, având şisusţinerea enoriaşilor.

Anexă<1902> - Inventariul de avutul mobil şi imobil al Bisericei Doamnei,

filială la parohia Sfântul Nicolae Şelari A. Obiecte sacre şi zestrea locaşului sfânt <f.1v>1. Biserica – Biserica Doamna e situată în spaţiul coprins între Palatul

Greceanu, Palatul „Nifon mitropolitul” şi Casa D-lui Petrovici Armis. Intrareaîn biserică se face prin două pasaje, unul format din Calea Victorie, printrePalatul Greceanu şi Palatul Nifon şi altul format din strada Doamnei, printrePalatul Nifon şi casa Petrovici Armis.

Biserica e clădită la anul 1683, în locul alteia de lemn, de către DoamnaMaria, soţia domnitorului Şerban Cantacuzen. De atunci şi până azi nu i s-afăcut decât reparaţiuni locative. Zidurile ei groase (aproape doi metri)înfruntă cu mândrie timpul distrugător şi spune cu mândrie gloria străbună.Din causa lipsei e rău întreţinută şi din causa clădirilor înalte din jurul său elipsită aproape cu totul de lumină. Are nevoie de reparaţiuni interne şi externe.

a. Altarul2. Sfânta Masă – formată din piatră, fiind în bună stare, având pe dânsa

cinci îmbrăcăminte de diferite stofe, în uz 3. un chivot – pe Sfânta Masă, de alamă4. un potir – de argint poleit cu aur5. un disc cu steluţa, linguriţa şi copia lui – discul, steluţa şi linguriţa de

argint, iar copia de oţel, cu mânerul de lemn6. două cădelniţe – de argint7. două perechi paftale – una pereche de argint şi alta de metal cu bumbi,

cu pietre imitaţie 8. două Evanghelii – ambele îmbrăcate în argint, una în limba greacă, ed.

Veneţia, 16869. una Evanghelie – ediţia Sfântului Sinod, îmbrăcată în catifea şi pe la

colţuri şi în mijlocu făurită cu argint; dăruită de dl. Ştefan Petrovici Armis înanul 1900

10. una cruce – îmbrăcată cu argint, mică, veche <f. 2>

Semnatar articol

11. un epitaf – lucrat cu fir veritabil de mătase fină. Pe latura de jos suntcusute portretul domnului Şerban Cantacuzen, al doamnei Maria şi a<l> unuicopil; cusut de însăşi doamna Maria Cantacuzino şi dăruit bisericii în 12septembrie 1683; e în stare bună

12. una cruce – de lemn, închipuind Răstignirea 13. patrusprezece stihare preoţeşti – de diferite stofe şi culori, numai două

bune, celelalte deteriorate14. şaptesprezece sfite preoţeşti – de diferite stofe şi colori, numai una

bună, de serasir, celelalte deteriorate şi putrede15. un stihar diaconescu cu tot tacâmul – de stofă verde cu fir, în bună

stare, dăruit de dl. Petrovici Armis16. şapte orare diaconeşti – de diferite stofe, deteriorate17. două poale pentru iconostas – cusute cu fir, în uz18. douăzeci şi cinci epitrahile – de diferite stofe şi colori, numai două

bune, celelalte deteriorate19. trei tacâmuri procoveţe – de diferite stofe şi colori, bune20. trei tacâmuri procoveţe – de diferite stofe şi colori, deteriorate, putrede21. una pereche sfite – de plisă neagră, pentru post22. două dvere23. una candelă – de argint, format mic, la cruce şi altar24. trei sfeşnice – de alamă, pe Sfânta Masă25. două lăzi – de lemn, pentru conservat odăjdiib. Interiorul Bisericii 26. Tâmpla – de lemn sculptat şi poleit27. una icoană Mântuitorul Christos – format mare, îmbrăcată peste tot

în argint şi coroana poleită cu aur <f. 2v>28. una icoană Maica Domnului - format mare, îmbrăcată peste tot cu argint29. una icoană Sfântul Elefterie – imaginea Sfântului îmbrăcată cu aur în

1777 de Enache Văcărescu şi Matiaş Ghica. Reparată şi adăogită în anul 1844de Scarlat Petroviciu; la icoana Sfântul Elefterie se află atârnate una mână, unpicioruş şi un ochiu de argint

30. una icoană a hramului Intrarea în Biserică - Sfânta Fecioară (imaginea)îmbrăcată în argint şi cu coroniţă

31. una icoană Sfânta Treime - format mare, cu cutie şi toc32. două icoane mici, Maica Domnului şi Mântuitorul Christos - îmbrăcate

în argint de dl. Ştefan Petrovici Armis33. cinci icoane mici – de lemn, cu diferite imagini34. patru candele – mărime mijlocie, de argint, la cele patru icoane

împărăteşti

214

Titlu articol 215

35. una candelă mare, cu trei mici în jur – de argint, suspendată la Răstignire36. patru candele – mărime mijlocie, de argint37. una candelă - de metal, la Sfânta Treime38. două sfeşnice împărăteşti - de lemn sculptate, fiecare cu câte trei lumini39. patru sfeşnice – de lemn, portative40. două sfeşnice – mărime mijlocie, de alamă41. un iconostas – de lemn, cu o poală roşie42. douăsprezece icoane prăsnicare – mici, de tinichea43. un policandru - de alamă, cu douăsprezece lumini44. un policandru - de bronz, cu opt lumini45. un tetrapod - de lemn, cu o poală nouă <f. 3>46. două mese - de lemn, una mare şi alta mică47. un cazan (colinvitră) - de aramă, bun48. un Ierusalim, în ramă49. două icoane – la femei, cu coroane mici de argint50. treizeci şi şapte jeţuri – de lemn, vechi51. două clopote – unul mai mare şi altul mai mic52. două toace cu ciocanele lor – una de fier şi alta de lemn53. un mucar – în uzB. Bunuri imobiliare1. una proprietate, situată în curtea bisericii, compusă din două odăiţe cu

sală la mijloc şi în aripa dreaptă cu cuhnie, pe dedesupt pivniţă, în starenemulţămitoare; construite pe locul bisericii de pr. N. Constantinescu, sprea locui în ele cât va trăi

C. Diferite alte bunuri1. douăsprezece Minee – în limba greacă, vechi, deteriorate2. un Triod – idem idem3. un Octoih – idem iedem4. un Molitfelnic – idem idem5. douăsprezece Minee – în limba română, vechi şi uzate, ediţie veche <f. 3v>6. un Pendicostar idem idem, în uz7. un Pendicostar mic idem idem, în uz8. două Trioade idem idem 9. două Ceasloave idem idem10. douăsprezece Minee – în două tomuri legate, în uz11. o Psaltire ediţie veche, în uz12. un Molitfelnic idem idem13. un Apostol idem idem14. un Tipic idem idem

Semnatar articol216

Notă: În ceea ce priveşte corespondenţa şi hârtiile de justificareacheltuielilor acestei Biserici începând de la 1895 încoace, se află la BisericaParohială Sfântul Nicolae – Şelari

Epitropi: preotul Em. D. Economu, M. ZamfirescuDelegatul Casei Bisericii: Victor PuiuPreotul Bisericii <...> ; Secretar: George I. Negulescu diacon <f. 4v>ANIC, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Direcţia Contabilitate,

Ds. nr. 1637/1902, original, semnături autografe, sigiliul Epitropiei BisericiiDoamnei.

ABSTRACT

A Church in Bucharest, Branch of the Cotroceni MonasteryThe church, of rectangular plan, with the polygonal chancel apse and a belfry

on top of the pronaos, is the foundation of Princess Maria dated to 1683 – whichalso gives the name of The Princess’ Church -, wife of Şerban Cantacuzino, Princeof Walachia, probably built by the same team of craftsmen that had build theCotroceni Monastery, foundation of Şerban Cantacuzino (1679-1682). It wasfrom Cotroceni that there were taken over the decorative motifs of the columns ofthe pronaos and porch, and the window framings.

Already in 1686, this church is specified in documents as branch of theCotroceni Monastery. But the dedication deed of Princess Maria dates from 1689,being elaborated before here departure, for good, in exile. This deed establishedthe modalities of administering the church, there were enumerated the gifts andspecified the tasks of the superiors from Cotroceni regarding the maintenance andfunctioning of this edifice.

The attention it received from the superiors of Cotroceni varied in time;towards mid 19th century, under the conditions in which it was absolutely neces-sary to undertake renovation works, the superiors of Cotroceni did not recognizethe statute thereof of branch neither the obligations imposed by the dedicationdeed. In fact, after the secularization of the monastic fortunes it was taken out fromthe subordination of the Cotroceni monastery, becoming a parish church.

Titlu articol 217

Fig. 1: Biserica Doamnei, vedere spre pridvor

Semnatar articol218

Fig. 2: Planul bisericii (reproducere după N. Ghika-Budeşti, op. cit., pl. L, fig. 69)

Fig. 3: Pisania bisericii

Titlu articol 219

Fig. 4: Ancadramentul uşii de intrare (reproducere după N. Ghika-Budeşti, op. cit., pl. LV, fig. 76)

Semnatar articol220

Fig. 5: Coloanele pridvorului

Fig. 6: Ancadrament de fereastră