Lyme bacterie

Borrelia burgdorferi

Boala Lyme (sau borrelioza Lyme) este o boală infecțioasă cauzată de o bacterie din clasa spirochetelor, Borrelia burgdorferi. Afecțiunea poate da o multitudine de manifestări cutanate, musculoscheletale, neurologice și chiar cardiace. Inocularea bacteriei în organismul uman are loc prin muşcătura de căpuşă. Căpușele din genul Ixodes sunt cele care găzduiesc B. burgorferi în stomacul lor. În Europa, specia implicată este Ixodes ricinus (numele e dat de aspectul caracteristic de ”boabă de ricin”), în timp ce în America acestea sunt Ixodes scapularis și Ixodes pacificus, iar în Asia Ixodes persculatus. De reținut: nu toate căpușele sunt purtătoare de Borrelia, așadar nu toate persoanele mușcate de o căpușă vor dezvolta borrelioză.

Căpușele sunt mai active în lunile calde ale anului – primăvara, vara și toamna, iar oamenii petrec tot mai mult timp  în mediul exterior odată cu ieșirea din iarnă, de aceea și numărul de cazuri diagnosticate în această perioadă este mai mare, cu un vârf de incidență în timpul verii.

Sub numele de Borrelia burgdorferi sensu lato se găsește, de fapt, un grup de mai multe genospecii, dintre care 3 sunt cel mai frecvent implicate in patologia Lyme: Borrelia burgdorferi sensu stricto, Borrelia afzelii și Borrelia garinii. În America de Nord se întâlnește Borrelia burgdorferi sensu stricto, în timp ce în Europa predomină B. afzelii și B. garinii. Testele de laborator (dacă nu se specifică altfel) care se fac pentru Borrelia burgdorferi includ toate speciile menționate mai sus. Am ținut să fac această precizare pentru că am citit la un moment dat pe Internet afirmația conform căreia testele din România nu ar fi relevante pentru că ele nu depistează B. afzelii sau B. garinii, care sunt mai frecvente pe continentul nostru. Fals! În general, testele care sunt făcute pentru Borrelia burgdorferi includ toate cele trei specii: B. burgdorferi propriu-zisă (sensu stricto), B. afzelii și B. garinii.

Istoric

Numele bolii Lyme e dat de localitatea Lyme din Connecticut, USA. În 1975, mai mulți copii care erau vecini în această localitate au fost diagnosticați în același timp cu artrită reumatoidă juvenilă, ceea ce era foarte neobișnuit pentru această afecțiune și le-a ridicat suspiciuni medicilor, stimulând cercetările clinice și epidemiologice. Boala Lyme a fost descrisă complet, așa cum o știm astăzi, abia în 1982, când s-a descoperit că anumite căpușe erau infestate cu bacteria Borrelia burgdorferi și când, totodată, aceeași bacterie a fost izolată și din probele oferite de pacienții diagnosticați clinic cu Lyme. Astfel s-a făcut conexiunea epidemiologică între mușcătura de căpușă-borrelioză și s-a stabilit agentul etiologic implicat.

În Europa, în anii 1920, Garin și Bujadoux descriau un pacient care s-a prezentat cu meningoencefalită, radiculită și eritem migrator după ce fusese mușcat de o căpușă, cei doi emițând ipoteza că manifestările ar putea fi cauzate de infecția cu o spirochetă. Până în anii 1930, manifestările neurologice erau cunoscute ca meningoenfalita de căpușă. În anii 1940, Bannwarth a descris mai multe cazuri de meningoradiculită limfocitară (sindrom care astăzi îi poartă numele) care asociau și erupții cutanate.

Care credeţi că este cel mai vechi caz de boală Lyme cunoscut până în prezent? Ötzi, omul ghețurilor! Scos la iveală dintr-un ghețar în 1991, Ötzi a fost supus unor detaliate analize genetice, anatomo-patologice, imagistice etc. Cei care i-au cartografiat genomul au descoperit și prezența a două treimi din genomul spirochetei Borrelia burgdorferi. Nu se poate spune dacă infecția i-a afectat în vreun fel existența, dar acest om din Neolitic rămâne cel mai batrân purtător pe care îl știm. 

Cum se manifestă boala Lyme? Care sunt semnele pe care trebuie să le urmărim?

În evoluția bolii Lyme au fost descrise trei etape: prima este reprezentată de o infecție localizată, urmând apoi etapa de infecție diseminată, culminând în final cu afectarea tardivă, cronică.

Stadiul I

Boala poate afecta diferite zone ale corpului, chiar și unele mai greu observabile cum ar fi axila, zona inghinală sau cea poplitee (în spatele genunchiului). Locul propriu-zis al mușcăturii de căpușă este și cel prin care bacteria B. burgorferi pătrunde în organism.

Primul semn al infecției este eritemul migrator (erythema migrans). Din păcate, acesta apare în numai 60-80% din cazuri și de aceea absența lui nu înseamnă întotdeauna absența infecției – cu alte cuvinte, există 20-40% șanse ca individul să fie infectat dar să nu prezinte eritemul. Totuși, dacă acesta apare, el este patognomonic și certifică diagnosticul de borrelioză Lyme.

Eritemul migrator se poate instala oricând într-un interval de câteva zile sau câteva săptămâni (în general, 3-30 de zile) de la momentul mușcăturii și apare ca o erupție cutanată roșiatică, centrată de locul de atașare a căpușei. În timp, acesta se extinde centrifug mărindu-și suprafața, devenind o placă rotund-ovalară, deseori cu o clarificare, decolorare centrală – de aici și aspectul  de ”semn de tras la țintă” sau de ”ochi de bou”.  În majoritatea cazurilor, erupția este asimptomatică, dar uneori poate fi însoțită de prurit (mâncărime) sau de senzația de arsură. În această etapă, infecția poate asocia și un sindrom pseudogripal, manifestat prin: febră, astenie, oboseală, dureri de cap, redoare (rigiditate) sau dureri articulare, dureri musculare, limfadenopatii (ganglioni umflați). Netratat, eritemul migrator dispare în câteva săptămâni.

Stadiul II

În jumătate din cazurile netratate, la câteva zile după apariția eritemului, se pot observa erupții secundare multiple (eritem migrator multiplu), ce pot interesa orice nivel al corpului, care nu sunt rezultatul direct al mușcăturii, ci semnifică că Borrelia burgdorferi a diseminat hematogen (prin sânge).

Acestea marchează debutul celei de-a doua etape în evoluția bolii Lyme, care va fi caracterizată și de manifestări extracutanate. Stadiul II se poate instala la distanță de câteva săptămâni sau chiar luni de la momentul mușcăturii de căpușă. Simptomele specifice sunt

manifestări musculoscheletale: atralgii, artrite – dureri, tumefieri sau inflamații ale articulațiilor

neurologice (neuroborrelioza Lyme): neuropatii de nervi cranieni -pareza facială, sau de nervi periferici (pareze sau plegii în alte teritorii), radiculopatii, meningită (semne ale iritației meningeale – redoare de ceafă, fotofobie), encefalopatie – stări confuzionale, tulburări de memorie, atenție, somn, personalitate etc.).

cardiace: tulburări de ritm și de conducere la nivelul inimii (blocuri atrioventriculare), miocardită, pericardită – afectarea cardiacă putându-se manifesta prin stări de amețeală, episoade de sincopă (pierderea conștienței), palpitații, dispnee, dureri în piept.

Pareză facială (stg.), Artrită (dr.)

Stadiul III

Cel de-al treilea stadiu se poate instala la distanță de câteva luni sau ani de la infecția inițială cu Borrelia burgdorferi. La nivel cutanat se manifestă prin acrodermatita cronică atrofică (Acrodermatitis chronica atrophicans) care, după cum ne spune și numele său, are de obicei o localizare acrală, adică afectează extremitățile (fețele dorsale ale mâinilor/picioarelor, coatele, genunchii). Inițial tegumentele apar decolorate și sunt inflamate, eritematoase, pentru ca ulterior acestea să devină atrofice, la atingere semănând cu foile de țigară. Principalele simptome sunt cele reumatologice și neurologice: encefalopatia subacută, encefalomielita cronică progresivă, neuropatii. Encefalomielita din borrelioza Lyme este rară, dar extrem de gravă. Simptomele sale se pot intensifica continuu, gradual sau alternând cu momente de ameliorare între atacuri acute. Cele mai frecvente sunt: hemipareza, pierderea auzului, disfuncții ale vezicii urinare, convulsii, afectare cognitivă. De asemenea, poate evolua chiar și cu parapareza spastică sau tetrapareză.

Diagnostic și tratament

 

Diagnosticul de boală Lyme se stabilește prin recunoașterea tabloului clinic caracteristic, urmată de confirmare serologică – adică evidențierea prezenței anticorpilor împotriva Borrelia burgdorferi în sângele pacientului, ţinând întotdeauna cont şi de contextul epidemiologic. Se vor efectua două tipuri de teste: ELISA și Western Blot, pentru confirmare. Din păcate, există și anumite limitări ale testelor serologice, deoarece la debutul bolii (în prima lună), titrul (nivelul) anticorpilor este redus și poate da rezultate fals negative. Antibioticele administrate în primul stadiu al infecţiei pot supresa producerea de anticorpi şi pot da rezultate fals negative. Rezultatele fals pozitive pot fi obţinute la pacienţii cu alte boli produse de spirochete (sifilis, febra recurentă, leptospiroză), sau în contextul unor boli autoimune. De aceea, intotdeauna diagnosticul de laborator trebuie folosit pentru a sprijini diagnosticul clinic, bazat pe semnele și simptomele specifice. Există și alte teste care pot fi efectuate: examenul microscopic, culturi bacteriene, tehnici moleculare (PCR), însă acestea sunt mai rar folosite pentru că sunt mai laborioase sau nu sunt suficient de sensibile.  Deşi nu se recomandă testarea de rutină pentru

boala Lyme, o persoană muşcată de o căpuşă poate efectua testele serologice specifice “ în dinamică“, adică unul imediat după muşcătură, şi apoi cel de-al doilea peste cel puţin o lună (când se consideră că există şanse mai mari de a gasi anticorpii formaţi împotriva Borreliei). Astfel, dacă rezultatul primului test este negativ, iar rezultatul celui de-al doilea e pozitiv, se consideră că a avut loc o conversie serologică şi se poate pune diagnosticul de borrelioză. Aproximativ 10% dintre pacienţii infectaţi pot fi asimptomatici.

Tratamentul constă în administrarea de antibiotice, însă tipul antibioticului (doxiciclină, ceftriaxonă etc.) și durata administrării sale (care poate varia de la câteva zile la câteva luni) va fi stabilită de medicul specialist în funcție de vârsta pacientului și de manifestările prezentate (eritem migrator/afectare cardiacă/neurologică ș.a.m.d.). Totuși, indiferent de cât de bine a fost aleasă schema terapeutică, pot apărea recidive, în aceste cazuri fiind necesară o a doua cură.

Anticorpii pot persista uneori timp de mai mulți ani chiar dacă tratamentul a fost efectuat corect, de aceea serologia nu este intotdeauna un indicator fidel al eficacitatii tratamentului antibiotic.

În majoritatea cazurilor, boala Lyme se vindecă cu antibioterapie, mai ales dacă pacientul se prezintă într-un stadiu precoce. Se consideră că prognosticul celor tratați în faza de eritem migrator este excelent. Din păcate, o predicție asupra evoluției bolii dacă aceasta este descoperită în stadii mai avansate este greu de făcut. În general, tratamentul tardiv presupune și o perioadă de convalescență mai îndelungată, iar anumite deficite neurologice sau cognitive, odată instalate, se pot dovedi mai greu de tratat – unele deficite nu se remit sub antibioterapie și se pot permanentiza.

Cea mai bună profilaxie a bolii Lyme se face evitând muşcătura căpuşelor sau îndepărtându-le pe acestea cât mai curând cu putinţă. În principiu, nu se recomandă administrarea de antibiotic preventiv pentru orice muşcătură dacă nu ne aflăm într-o zonă endemică, mai ales dacă căpuşa nu a fost ataşată mai mult de 36 de ore. Dar în anumite cazuri medicul poate recomanda o cură scurtă cu antibiotice, și e bine să urmaţi indicaţiile.

Cum ne ferim de căpușe, diminuând astfel riscul de a contracta boala Lyme?

1. Când faceți o drumeție sau ieșiți la iarbă verde, se recomandă să purtați haine deschise la culoare (pe care se vor observa mai ușor eventualele căpușe), pantaloni lungi introduși în șosete, bluze cu mânecă lungă, șapcă și, eventual, mănuși. E de preferat să folosiți încălțăminte fără orificii sau decupaje – pantofi sport în loc de papuci, sandale.

2. Încercați să vă abateți cât mai puțin de la cărări și evitați să treceți prin tufișuri sau zone cu iarbă lungă. Folosiți pături pentru picnic deschise la culoare, folosiți plase anti-insecte/folie de protecție când dormiți în aer liber sau în cort.

3. Se recomandă tratarea (spălarea și uscarea cel puțin 1 h cu aer cald/fierbinte) hainelor folosite în teren după activități în zone cu potențial de infestare cu căpușe.

4. După activitățile în aer liber, inspectați-vă corpul cu atenție; de asemenea, inspectați și tegumentele copiilor, și blana câinelui vostru. Căpușele pot avea dimensiuni extrem de reduse,

dacă observați o leziune suspectă pe piele puteți folosi o lupă pentru observare. De asemenea, căpușele se pot fixa oriunde (chiar și în locuri ferite precum zona inghinala, axilă, în spatele genunchilor, gâtul, scalpul), și pot să nu provoace niciun disconfort la atașare sau în timpul hrănirii. La copii, căpuşele sunt adesea detectate pe cap, la rădăcina firului de păr. De obicei, muşcătura de căpuşă are aspectul unei mici umflături închise la culoare cu o coajă care nu poate fi înlăturată la pieptănat.

5. Faceți un duș când vă întoarceți din excursie/de la picnic. Căpușele pot sta pe piele chiar și câteva ore fără să se atașeze, așadar e posibil să scăpați de cele nefixate cu o simplă îmbăiere.

6. Dacă locuiți la curte, îngrijiți cu mare atenție grădina, spațiile de depozitare, pereții casei – mai ales eventualele crăpături apărute. Curățați corespunzător tufișurile, îndepărtați frunzele uscate, tundeți periodic iarba, depozitați lemnele în locuri expuse la soare.

7. E foarte important să deparazitați extern, conform indicațiilor medicului veterinar, câinii/pisicile din gospodărie. În general, câinii ținuți în curte necesită deparazitare externă lunară. Pentru această procedură se folosesc compuși de tipul Frontline, Advantix.

8. Puteți folosi, de asemenea, și substanțe repelente. DEET (dietil-toluamidă) se aplică pe pielea ce urmează să vină în contact cu zone infestate de căpușe (mâini, braț-antebraț etc.), se găsește sub diverse formulări (spray, unguente, loțiuni). Pentru că DEET se absoarbe prin piele s-au semnalat cazuri de iritații, alergii și reacții toxice (rare) și prin urmare aplicarea trebuie limitată în timp și suprafață la strictul necesar. Pe haine (în special pantofi, șosete, pantaloni) se pot pulveriza repelenți pe bază de permetrin. Permetrinul are o toxicitate redusă pentru mamifere, se metabolizeaza rapid iar absorbția lui prin piele este redusă; totuși, studii efectuate arată că poate genera iritații ale pielii și mucoaselor, astfel încât se recomandă aplicarea exclusiv pe haine!

9. Nu există vaccin pentru prevenția bolii Lyme! (A fost pe piața americană la un moment dat, se numea Lymerix, dar a fost retras în 2002 pentru mai multe studii.)

10. Boala Lyme nu conferă imunitate! Chiar dacă ați fost diagnosticat în trecut cu borrelioză și v-ați vindecat, asta nu înseamnă nu vă mai puteți îmbolnăvi încă o dată.

Ce facem dacă ne mușcă o căpușă?

În primul rând, NU intrați în panică. După cum am spus mai spus, numai o mică parte din oamenii care sunt mușcați de căpușe ajung să fie infectați cu Borrelia burgdorferi și dezvoltă boala Lyme pentru că nu toate căpușele sunt purtătoare ale sprirochetei.

E foarte important să îndepărtăm căpușa cât mai repede posibil, dar îndeplinind niște criterii de siguranță pe care le voi detalia. Se consideră că agenții patogeni pe care îi poate transmite o căpușă pătrund în organismul nostru numai dacă respectiva căpușă a stat atașată de piele (prin mușcătură) timp de cel puțin 36-48 h. Așadar, dacă îndepărtăm căpușa în primele două zile de la implantare, riscul de a contracta boala Lyme este extrem de mic!

Pentru îndepărtarea căpușelor, este total contraindicat să folosiți metode folclorice, ”tradiționale” precum aplicarea de căldură/ceară/acetonă/ulei/vaselină/benzină pe căpușă deoarece scopul nostru e să desprindem cât mai repede căpușa, nu să așteptăm să se arunce ea singură de pe noi. De asemenea, orice agresiune asupra căpușei o poate determina să-și deverseze conținutul stomacal în organismul nostru, și odată cu el potențiale virusuri și bacterii, ceea ce trebuie să evităm cu orice preț.

Ca să desprindem căpușa avem nevoie de o pensetă. Trebuie să încercăm să fixăm penseta pe capul căpușei și cât mai aproape de piele posibil. Scopul e să extragem căpușa cu tot cu cleștii cu care s-a atașat, nu numai corpul său. Restanța capului la nivelul tegumentului poate duce la inflamație locală și infecție. Tragem cu atenție, dintr-o singură mișcare, dar nu brusc și fără să smulgem sau să răsucim căpușa. Sub nicio formă nu trebuie să strivim corpul căpușei din motivul expus mai sus (vărsarea conținutului stomacal).

După îndepărtare, înfășurăm căpușa ținută în pensetă în hârtie igienică și o aruncăm în vasul de toaletă, dacă nu inteţionăm sau nu avem posibilitatea să o testăm. Există instituţii (în general, Facultăţi de Medicină Veterinară) care pot identifica specia căpuşei (numai anumite specii pot transmite Lyme) sau care ne pot spune dacă căpuşa respectivă e infestată cu Borrelii. Nu striviți căpușa cu mâinile goale și nici nu o aruncați la întâmplare prin casă sau curte.

După ce am eliminat căpușa, ne spălăm pe mâni și folosim tot apă și săpun pentru a spăla porțiunea de piele afectată, și apoi aplicăm soluție antiseptică (spirt sau iod/betadină). Se poate folosi local și un unguent cu antibiotic.

Dacă aparatul bucal al căpușei a rămas în rană, putem aștepta să dispară de la sine, iar leziunea ar trebui să se vindece în câteva zile. Totuși, în această situaţie, există riscul ca la locul mușcăturii să apară o infecție piogenă. Conform ECDC, riscul de infectare cu Borrelia burgdorferi nu este mai mare dacă rămân în piele resturi ale aparatului bucal, dar pentru liniștea voastră și ca să preveniți o eventuală infecție locală e bine să mergeți la medic pentru a îndepărta și părțile din căpușă pe care nu le-ați extras.

Dacă nu sunteți siguri că știți ce trebuie să faceți, puteți să vă prezentați de la bun început la medic. Acesta vă poate ajuta să îndepărtați căpușa și vă va putea urmări evoluția medicală. Dacă decideți să gestionați singuri situația, e bine să notați data la care ați fost mușcat de căpușă și să fiți atenți la eventuala apariție a simptomelor caracteristice bolii Lyme (sau altor boli transmise de căpușe). În cazul în care observați apariția unor probleme de sănătate inexplicabile în termen de o lună de la momentul muşcăturii, trebuie să informaţi medicul despre data calendaristică la care a avut loc incidentul și despre zona de pe corp în care s-a produs.

Societatea Americană de Boli Infecțioase, pe baza analizei studiilor clinice existente, oferă următoarea recomandare: profilaxia de rutină cu antibiotice nu este recomandată, dar o singură doză de doxiciclină (200 mg în cazul adulților, sau 4mg/kg în cazul copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani, în limita a 200 mg) poate fi oferită persoanelor care îndeplinesc toate condițiile următoare

căpușa identificată este din genul Ixodes scapularis – atenție: în America, aceasta este căpușa care transmite boala Lyme; în Europa, căpușa implicată este Ixodes ricinus; în America există o varietate importantă de specii de căpușe, de aceea e necesară această identificare; situația se regăsește parțial și în Europa, iar o identificare a speciei poate fi cu siguranță utilă), iar căpușa a stat atașată mai mult de 36 de ore

tratamentul profilactic poate începe în maximum 72 de ore de la momentul îndepărtării căpușei (s-a demonstrat că un tratament aplicat după această perioadă nu mai e eficient în prevenția transmiterii bolii Lyme)

există date conform cărora căpușele din zona geografică în care a avut loc mușcătura  sunt infestate cu Borrelia burgdorferi într-o poporție mai mare de 20% (în America, s-au efectuat studii care au documentat această rată de infestare. De exemplu, se știe că infectarea căpușelor cu agentul bolii Lyme este >20% în New England, Minnesota, Wisconsin etc. Ar fi de dorit ca și în România să se declanșeze astfel de anchete ecologice.)

tratamentul cu doxiciclină nu este contraindicat (doxiciclina nu trebuie administrată, în principiu, în cazul copiilor mai mici de 8 ani și femeilor însărcinate)

Conform Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (România), leziunile inelare roșiatice apărute la câteva ore după înțepătura capușei sunt de natură alergică și nu sunt catalogate drept eritem migrator, apariția lor neînsemând instalarea bolii Lyme. Societatea Americană de Boli Infecțioase afirmă același lucru: dacă o reacție locală cu aspect urticarian apare în timp ce căpușa e încă atașată sau în primele două zile de la mușcătură, e foarte probabil să nu fie vorba de eritem migrator, ci de o reacție de hipersensibilitate. De obicei, o astfel de leziune de natură alergică la locul mușcăturii are un diametru mai mic de 5 cm și spre deosebire de eritemul migrator, nu își mărește suprafața în timp și se remite (dispare) în 1-2 zile. Totuși, pentru că o persoană obișnuită nu poate face întotdeauna diferența între o simpla reacție locală și apariția unor semne de infecție sau a eritemului migrator, considerăm că ar fi oportun să consultați medicul pentru siguranța voastră dacă observați o leziune suspectă în zona în care a avut loc mușcătura de căpușă.

Boala Lyme în România

 

În anul 2011, au intrat în supraveghere 861 de cazuri cu suspiciune de borrelioză Lyme, față de 566 în anul 2010. Dintre acestea, 50,2% au fost infirmate, 41,1% au fost confirmate, iar 8,7% au rămas cazuri probabile. Așadar, un total de 429 de cazuri confirmate sau probabile, față de 317 în 2010. Atât în 2010, cât și în 2011, cel mai mare număr de cazuri s-a înregistrat în județul Sibiu: 69 de cazuri confirmate sau probabile în 2011, respectiv 161 în 2011. Pentru mai multe informații, consultați analizele epidemiologice efectuate pe populația din România pe care le găsiți la această adresă.

(sus)

Chiar a crescut numărul căpușelor? De ce auzim în ultima vreme de tot mai multe cazuri de Lyme?

Există țări care raportează o creștere a gradului de infestare cu căpușe, precum Canada sau Suedia:  un studiu care s-a făcut în Canada zice că Lyme-transmitting ticks were virtually unknown in Canada in 1990, but today they may be found in areas where 18% of the country’s population lives; altul suedez: The results suggest that Ixodes ricinus (o specie de căpuşe) has expanded its range in North Sweden and has become distinctly more abundant in Central and South Sweden during the last three decades. Cert e că pentru această creștere sunt suspicionați diverși factori, cum ar fi: schimbările climatice, înmulţirea căprioarelor (în Suedia, America), defrişări – pătrunderea aşezărilor umane mai adânc în zonele forestire, extraurbane etc.

Pe de altă parte, boala Lyme a fost caracterizată relativ recent, după cum spuneam, abia în 1982. De asemenea, o mare parte din creșterea incidenței bolii se datorează și unei supravegheri mai atente – testele de laborator, algoritmii de diagnostic s-au îmbunătățit progresiv, iar raportarea cazurilor  s-a făcut cu din ce în ce mai multă consecvență. Metodologia de supraveghere  a bolii Lyme a fost introdusă în România în 2010. Creșterea de 3 ori, in anul 2010, a incidenței bolii în România, comparativ cu anul precedent, a determinat introducerea de către CNSCBT a Fișei de supraveghere a cazului de Boală Lyme, pentru a obține informații epidemiologice care analizate să permită o înțelegere mai corectă și recomandarea de măsuri de sănatate publică, ne spune Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Cel mai important e să nu ne panicăm: doar o mică parte din căpușe sunt infestate cu diverși agenți patogeni, iar dacă îndepărtăm căpușa în cel mult 2 zile de la mușcătură sanșele să facem boala Lyme sunt foarte mici.