\ a n i L i a ] l a 15' Iunie 1940 Cenzurat

PROPRIETAR - DIRECTOR

Or. AUGUSTIN P O P A

Redacţia şi a d m i n i s t r a ţ i a 8LAJ, J U D . TÂRNAVA MICĂ

I N S E R A T E :

conform regulam'en. de a-plicare a tarifului comer­

cial, categoria V.

N u m ă r u l 2 4

RKDAG1 OK

P r o î . DUMITRU NEDA

Fioae înscrisă în Registrul do publicaţii al Trib. Târnava-Mici

sub Nr. 2-1938.

ABONAMENTE Pe un an . . . 200 Lei Pe 6 luni . . . 100 Lei Pentru străinătate 400 Le

• © a i e r l i b e r i e - : ÎTB i u f l e c a r e S â m b ă t a

Tâlcul l i m b i l o r d e i o c

(-J-) Puterea de sus, făgăduită de Mân­tuitorul ucenicilor săi credincioşi, s'a pogorît peste capetele lor, în foişorul Cinei celei de taină, în chip de limbi de foc. Faptul că a treia Persoană dumnezeiască s'a arătat sub această formă tocmai în clipita când Biserica întemeiată de Hristos îşi primea, aşazicând, consacrarea şi printr'asta se începea revărsa­rea harului ceresc în bisericile vii ale Spiritului, cari ştim că sunt sufletele celor ce, prin botez, s'au îmbrăcat întru Hristos, îşi are înţelesul său adânc şi mult grăitor conştiinţei creştine. Desprindem ceva din acest înţeles:

1. Focul birueşte toate piedecile ce-i stau in cale, împărtăşindu-le pecetea şi însuşirile sale. Şi cum face focul fizic în lumea mate­riei, aşa face focul cel ceresc — harul Sf. Spi­rit — în lumea sufletelor. Din Măria Magda-lena şi din Măria Egipteanca face modele de puritate; din tâlharul de codru, care fusese Moise Arapul, face chip al blândeţelor; din robi ai păcatului face eroi ai virtuţilor celor mai alese şi mai felurite. Agiografia creştină e o imensă şi strălucită galerie ce dovedeşte viu acest adevăr, lămurit de altfel şi întărit mereu şi de beatificările şi canonizările din vremile noastre. — Trebuie ştiut însă că sfin­ţenia nu-i apanajul numai al câtorva pre­destinaţi. Dimpotrivă: Toată lumea dreptere-dincioasă e chemată la sfinţenie. Şi poate să se înalţe pe aripile harului spre culmile sfin­ţeniei. Dar se recere un lucru': să nu se îm­potrivească sugestiilor Sf. Spirit, ci să acti­veze împreună cu ele. Atât. Restul îl face îm­păratul ceresc, Vistierul bunătăţilor.

2. Focul nu poate fi ascuns sub obroc. Aşa-i firea lui: să iasă la iveală, să lumineze, s« încălzească şi să se sbată neostoit spre înălţimi. La fel se întâmplă şi cu sufletele în cari arde focul Sf. Spirit: nu se vor stinge întru intunerec şi nebăgate în seamă de cei din jurul l o r , oricât ar vrea ei, din motivele unei mo­destii neprefăcute, să fie trecuţi cu vederea. Adevărat că sfinţenia veritabilă, în general, e cunoscută şi apreciată cam târziu şi se im-Ptne numai dupăce a fost verificată din plin, Pe temelii de fapte reale, dar e cu atât mai trainică şi mai rodnică în binecuvântări. Zidu-r i l e de mănăstire nu sunt bariere în calea lu-mnei şi căldurii binefăcătoare a sfinţeniei şi n i c i puhoaile vieţii publice. Sf. Tereza de Li-sienx şi Sf. Giovanni Bosco sunt pilde vii din iniile noastre. Şi aşa a fost în, toată vre-' mea- Şi nici pe viitor nu va fi altcum. 'Biruin-tele Spiritului nu sunt lovituri de teatru, cu ^rtjori din umbră. Aci totul e clădire temei­nică, organică, la lumină de sus, înfruntând ne-nil>nărate şi îndărătnice greutăţi în lumea celor

• * Jos: — Apostoli fără surle dă-ne Doamne!"

Inc'odatâ problema: Preoţime nou; Sensul articolului „Preoţime nouă" din

nr. 23-1940 al „Unirii" este acela intenţionat de ce lce 1-a scris şi de toţi cei ce au la inimă câtuşi de puţin binele Bisericii. Şi anume: Vrerea unanimă a tuturor este ca preotul de mâne să fie cât mai bine format, cât mai bine pregătit pentru a putea face faţă situa­ţiei grele ce-1 aşteaptă. Va să zică: n'a izvo-rît din nici un fel de nemulţumire faţă de preoţimea de până acum. Pentrucă, slavă Domnului, de 200 şi ceva de ani preoţimea Bisericii noastre şi-a păstrat cu toată demni­ta tea postul măreţ pe care-1 ocupă. Ei trebue să-i mulţumim că — în ciuda împrejurărilor vitrege (prigoane, ademeniri, şi a. m. d.), — s'a menţinut până azi, aşa de impunătoare cum e, Unirea mântuitoare de suflete şi Neam. Ea a avut partea leului Ia opera titanică'de redeşteptare naţională şi la realizarea visului unirii cu a cărui dor ne-au repausat şi moşii şi părinţii.

Cunoaştem familii preoţeşti cu odrasle numeroase, în întreaga Provincie mitropoli­tană, dar mai ales în arhidieceză, în cari domneşte spiritul genuin al Familiei sfinte din Nazaret. Deasemenea cunoaştem preotese vrednice de stima şi veneraţiunea tuturor, preotese cari, în dumineci şi sărbători, pre­gătesc masa zilei în preziua sau des-de-dimi-neaţă, numai ca să poată participa la sf. Li­turghie. Ara mai putea cita şi alte fapte eroice, cari ştim că se deprind în familiile preoţim» noastre de până acum numai ca să se pună în practică învăţăturile Domnului propovăduite de soţul-preot. Spaţiul îngust al „Unirii" însă nu ne permite. Credem, cu toate aceste, că e motivată îndeajuns afirmaţia din articolul pomenit mai sus, pe care ne place s'o relevăm din nou: vrem ca mâne să avem preoţi, căsătoriţi ori celibi, oricum, numai atât unii cât şi ceilalţi să fie adevăraţi preoţi după dorinţa Preasf. Inimi alui Isus!

Nu nesocotim nici preoţimea celorlalte culte. Insă am fost de-a dreptul fericiţi când am auzit mireni cu greutate în cuvânt, — şi încă din cealaltă strană — scoţând în relief zelul şi priceperea preoţimii noastre care — în general — o întrece pe a lor!

In articolul de care vorbim, n'am fost inspiraţi nici de vreo nemulţumire privitor la felul cum se prezintă Seminarul din Blaj. Pentrucă, dacă în celelalte dieceze — la O-radea şi la Cluj, — în ultimele două decenii Seminarele au fost transformate complect, cu îmbunătăţiri cari nu s'au mai pomenit în Se­minarele noastre, nici Seminarul arhidiecezan din Blaj n'a rămas mai pe jos. Mai ales în

de P r . Leon I. Sârbu

urma transformărilor şi îmbunătăţirilor făcute, pe timpul cât a fost condus de Preasfinţitul dela Baia Mare şi, în timpul din urmă, de Revs. I. Moldovan. înfăţişarea de azi a Semi­narului din Blaj e cu totul schimbată, nu nu­mai pentru ceice l-au cunoscut în urmă cu 20—30 de ani, ci şi pentru aceia cari au ple­cat în via Domnului abia de 2-3 ani. Mai ales de când a fost mărit cu alte două sale mari şi a fost pus în rând de rectorul I. Moldovan.

Din Seminarele noastre au ieşit — slavă Domnului! — serii întregi de preoţi buni. Nu numai înainte de răsboiul mondial, când a-lergau la teologie elementele cele mai distinse, crema tineretului abiturient, ci şi după aceea.

E adevărat că în timpul din urmă aflu­enţa la teologie e tot mai redusă; că ele­mentele de valoare sunt tot mai puţine; că azi, când tineretul are deschise atâtea căi mai lucrative şi când Universităţile oferă atâtea avantaje tinerilor buni lipsiţi de mij­loace, nu mai alegem, ca odinioară, ci trebue să-i culegem pe toţi cari se prezintă: cu pre­gătire liceală, comercială şi normală, şi — cum a constatat o distinsă faţă bisericească în coloanele acestui organ — nu totdeauna pe cei mai străluciţi şi cari „nu totdeauna cores­pund întru toate împrejurărilor grele prin care trece azi biserica noastră" (cfr. nr. 44, 1938). Dar nu mai puţin adevărat e că şi din aceste elemente, — dacă într'adevăr au chemare sau vreau serios să şi-o câştige şi să şi-o cultive în Seminar — se pot forma suflete aposto­lice, ca din Sf. Ioan M. Vianney, care cel puţin în timpul pregătirii din Seminar a fost socotit submediocru. Din elementele pe cari le avem trebue să pregătim preoţi buni şi sfinţi, ca gospodina pricepută, care ştie pre­găti pâne bună şi din făină de calitate mai slabă. De altfel nu arareori „cele netrebnice ale lumii lc-a ales Dumnezeu, ca să ruşineze pe cele tari, ca să nu se laude nimeni îna­intea Lui" (1 Cor. 1, 27-29). •

înţelesul articolului amintit es te : Vrem ca preotul de mâne să fie cât mai bine for­mat, cât mai bine prepătit şi cât mai conştiu de chemarea sublimă pe care o arc. Cât mai bine format şi pregătit din toate punctele de vedere. Nu numai din punct dc vedere inte­lectual ci şi din punct dc vedere spiritual, supranatural, moral şi social. Vrem să ir.să în via Domnului cu o pregătire integrală.

Dacă dela adevăratul creştin să rcccrc ca să fie un al doilea Hristos: „Cliristiaiuis alter Christus", a fortiori sc aşteaptă, — mai ales în zilele noastre cu perspective sumbre, ca preotul de mâne care are înaltă menire

P a g . 2 U N I R E A

suprafirească, împreunată cu multă răspun­dere, cu frământări, cu jertfire de sine şi cu perspective de mucenicie , — se aşteaptă să fie un alt Hr is tos : „Sacerdos alter Christus".

La astfel de preoţi, adevăraţi preoţi ai lui Hristos, preoţi buni şi ceruţi de porunca vremii, de cari are trebuinţă azi şi mâne Bi ­serica noastră, mai ales Secuimea şi V . Regat, nu putem ajunge decât dacă vom schimba metoda de până acum. Şi anume: dacă vom da posibilitatea tânărului levit ca să se poată forma in tegral : pe lângă ştiinţa multă ce şi-o înmagazinează, să-şi însuşească o serioasă viaţă lăuntrică, bazată pe adevărat spirit de reculegere, pe evlavie solidă. La acestea însă nu se v a ajunge decât dacă în Seminare v a exista un adevărat spirit de familie şi disci­plină părintească, înţelegătoare, menţinute de o prudentă selecţionare, cerută de Preaf. Pă ­rinte Piu X I în Encic l . A d catholici sacerdotii.

Altfel nu vom putea să avem pe toată linia preoţi după dorinţa Preasf. Inimi a lui Isus ci, — horribile dictu — cu jumătăţile de măsuri de până acum v o m ajunge la jumătăţi ori sferturi de apostoli, nici decât la preotul-Hristos cerut de vremile noastre. D e ceeace să ne ferească Dumnezeu ! Până nu-i prea târziu!

B u c u r i a s fântă de la Frunzeni . S â m ­bătă, 8 Iunie c , au plecat dela Blaj la Frun­zeni, pentru sfinţire de biserică, E x . Sa Păr. Mitropolit, însoţit de P . canonici Nic. Popp şi Iuliu Maio r ; de prof. de teol. Dr. Sept. To-doran, de preoţii A l e x . Oltean şi Ioan Vul tur şi de clericii Săsărman şi Gherman.

In gara Tg.-Mureş, înaltul Ierarh a fost întâmpinat de d. Dr. Pantea, prefect judeţean; protopopii Iosif Pop şi I . Dredeţeanu; medicul Pinticanu şi alţii mulţi. In gara Reghin a fost aşteptat de o mulţime de intelectuali, doamne şi domni, în frunte cu păr. protopop Ariton M. Popa, care a bineventat pe marele păstor. A u spus cuvânt de bun sosit şi doctorul N i -coară în numele „Ast re i " ; păr. Brătfălean în numele protopopiatului Teaca ; parohul r o m -

cat. din Reghin; un domn ofiţer în numele armatei; avocatul Dr. Pitea în numele Agrului , şi alţii. Tuturor le-a răspuns cel bineventat.

L a intrarea î n hotarul comunei Frunzeni a fost întâmpinat de primpretorul Dr. Graur; la intrarea în comună de notarul C . Moldovan, iar în uşa bisericii celei vechi de parohul local Teofil Tătar. S'a procedat apoi la slujba sfin­ţirii. Seara, masă la parohie.

A doua zi în zori, cete-cete de credin­cioşi din satele vecine mergeau spre biserica cea nouă. A u venit cam 4500-5000 credin­cioşi din împrejurimi. La ora 9 liturghie arhie­rească, la care s'au cuminecat cam 450 de inşi. La sfârşitul liturghiei a vorbit emoţionant E x ­celenţa S a .

După sfinţire a avut loc recepţie la casa parohială. Iau parte mulţi intelectuali din Tg.-Mureş, Reghin şi jur. Dl prefect Dr. Pantea prezintă omagiile judeţului şi a administraţiei; păr. prot. A . Popa ale clerului; ale Agrulu i Dr . Pitea; Dr. Nicoară ale „Astre i" , apoi ale în-văţătorimei dir. Bunuş. — A răspuns tuturor Excelenta Sa .

La banchetul ţinut în sala mare a şcoalei primare au luat parte peste 90 persoane. S 'au rostit mai multe toasturi.

Biserica este de o frumuseţă rară şi a fost ridicată din truda credincioşilor. Sfinţirea a lăsat impresii adânci în sufletele tuturor celor ce au luat parte. Nicicând nu s'a văzut o sfinţire mai impunătoare pe Mureş şi C â m ­pie. (Coresp.)

Drum greşit In Unirea (Scrisoare către un cleric tinăr,

Nr. 14, din 6—5. 1940), Păr. O. Popa a adus în discuţie o „chestiune care interesează d e a -proape Biserica noastră". D u p ă mine a c e a chestiune este o problemă capitală, de inte­res vital pentru Biserica noastră unită cu R o m a şi pe care păr. I. Mihaiu prin cele două ar­ticole ale Sf. Sale („Unirea" Nr. 18, din 4—5 şi Nr. 19 din 11—5—1940) n'a rezolvat-o deplin,

O . Foiţa „Unirii* o Din eroismul spaniol:

Viaţa euharistică în Gijon*ulroşu

Şirele de mai jos au văzut lumina tipa­rului în splendida revistă „Mesager du Coeur de Jesus", sub iscălitura lui «7. Santiago, şi au fost date după „Mensajero del Corazon de Jesus . " Ele au de scop să arate eroismul pe care l-au provocat persecuţiile comuniştilor spanioli, în sufletele cari s'au încăpăţînat, cu orice risc, să-şi trăiască vieaţa lor creştină şi mai ales euharistică. Cadrul îl formează ora­şul Gijon, una dintre citadelele comunismului iberic.

Ca în Catacombe Ultimele liturgii slujite public în oraşul

Gijon avură loc în dimineaţa zilei de 10 Iulie 1938. începând cu această zi, slujirea sfintei liturgii era o crimă pedepsită cu moartea. Nu mai rămânea decât să se afle mijlocul de a s e continua slujirea, cu toate opreliştile sata­nice , şi dacă era cu putinţă, fără a se expune morţii. Era chestie de eroism şi de ingeniozi­tate. Iniţiatorul acestei vieţi euharistice re-înoite din catacombe fu un preot: don Jos£ Lles. Acest preot înţelese prin T. S. F . exemp-

ţiunile acordate de P a p a Pius al XI - lea , care permitea preoţilor d in zona roşie de a ce­lebra sfânta liturghie fără a ţine seamă de regulele ordinare liturgice care se rapoartă la loc, ornate, rugăciuni, chiar şi potir

In ziua de 15 Augus t , în dimineaţa A -dormirii Maic i i Domnului , păr. L les slujeşte sfânta liturgie în ascunzişul său fără altar, pe o masă pe care depune moaşte de ale Feri­citului Claret. C u această ocazie sfântă se cu­minecară toţi membrii familiei care-1 adăpostea şi un anumit număr de invitati. A ş a se făcu şi 'n zilele următoare până în dimineaţa zilei de 27 Septemvrie, când un grup de miliţieni descoperind ascunzişul , preotul fu prins, legat, târît într'o piaţă şi împuşcat numai decât.

Dar păr. José L l e s avu timpul să organi­zeze ceea ce în l imbajul mucenicilor din Gi jon se numi tabernacolul central, cu o legiune de misionari purtători de ostii, care plecaţi de acolo, se împrăştiau în întreg oraşul pentru a le asigura celor iniţiaţi preasfânta cumine­cătură.

Tabernacolul central era stabilit în pa­latul unei venerabile doamne, a cărei familie întreagă era foarte devotată Preasfântului Sa­crament. Os t i i consacrate, în număr foarte mare, erau păstrate într 'un corporal (care co­respunde antimisului oriental) ascuns foarte îngrijit. Intr 'unul din etajele palatului se refu-giaseră nişte călugăriţe din congregaţia Sfân­tului Vincenţ iu de Pau l . Făceau garda sfântă

deşi cuv in te l e : „Sunt lacune de um năravuri de îndreptat mult mai irrm U t S decât latinizarea" aşa c e v a lasă să f

l eagă . 6

Fără îndoială, păr. I . Mihaiu va mult folos Bisericii revenind asupra sc • ^ său. Şi eu îl sfătuesc să o şi f a c ă ^ u

împărtăşi însă şi conc luz ia : S ă lăsăm parte „ches t ia cu latinizarea". Sfinţia Sa*" mite principiile solide şi concluzia bună * dă păr. O . Popa , dar voeş te să treacă n ° laptele concrete . A d e c ă tocmai peste ceea' trebue cumpănit şi îndreptat, dacă ar îi ^

Ce i ce cunosc bine, şi trăesc rânduell şi spiritul Bisericii noastre şi doresc păstrare' iar nu hibridizarea lor, simt în suflet o dure,3

nostalgică după mireazma ce şi-au însuşit, încă în braţele mamei, sau au câştigat-o p,j, studiu, reflexie şi practica ritului pur, şj C a r !

încetul cu încetul se pierde. Ce i ce militează „cu vreme şi fără vreme" în public, sau rnai pe furiş, pentru introducerea unor latinisme când li-se cere seama pentru aceasta, simt şi mânie, căci , după dânşii , ' teza trebue pusă a ş a : Caută să dăm viaţă ritului, să vărsăm spirit, pe ca l ea practicilor catolice, şi în porul nostru, folosindu-ne de mijloace noi di apostolat. D e „latinizaţie" nici vorbă

A c e a s t ă problemă este de o importanţi capitală, pentrucă atinge cele mai sensibili coarde ale sufletului şi mişcă cele mai ascunst colţuri ale inimei, dat fiindcă aci se trateazi de raportul sufletului cu dumnezeirea. Şi câni acest raport îmbracă o expresiune concretă cea mai mică atingere tulbură, causează ne­plăcere, şi desechilibru. „ A m fost neplăcut impresionat de vehemenţa cu care este com­bătută propaganda cultului Preasîintei Inimi a lui Isus" — zice păr. I . Mihaiu. Mi-a cauza! şi mie o deosebi tă neplăcere felul cum Sfinţia S a apără „lat inizaţia" — adaug eu —, « e vorba de a schimba ceva , ce a devenita doua natură.

Prin latinizare se rupe, sau, în cel mai bun caz , se negli jează tradiţia ;lăsată cai scumpă moştenire de înaintaşii noştri, seni'

în jurul tabernacolului în timpul nopţii/M fură lipsite de emoţii. De exemplu , un boni1

bardament care făcu ţăndări toate geamurile casei, cu excepţ ia camerei în care se afla sfânta Cuminecătură. O altă dată, pe când in casă erau ascunse două mii ostii consacratei într'o cassetă bine disimulată, miliţienii ve­niră să percheziţioneze în chip foarte min»' ţios toate colţurile. Toate mobilele fură răstuf nate. U n soldat, la un moment dat, ridică "» sac să vadă dacă nu era ceva 'n el şi apoii1

aruncă tocmai pe lăduţa preţioasă în care erai ostiile. încetul cu încetul, refugiul fu cunosc»1

de câţiva preoţi care veniră aci să celebrez' sfânta liturghie şi astfel să reînoiască provii cu ostii. Primejdioasă misiune. Unul din aceşti preoţi, într'o dimineaţă când fu aşteptat, "« reapăru de loc. Fusese arestat şi, la râlld", său, împuşcat . C u toate acestea, trebuiau oţ1

neîncetat, căci nu erau în preţioasa casse1

pentru a rămâne acolo.

Ca şi Tarcisi"'

Tinere fecioare, foarte curajoase, se <>'e

riră să ducă şi să distribuie preasfânta Cu»" itoar«> albă"

necătură. Una dintre ele, o simplă servi pe care iniţiaţii o numiseră „vrăjitoarea a l b ^ ne-a povestit câ teva dintre aventuroasele & misiuni.

. fii „Fusesem aleasă, sărmana de nune>

Mântuitorul făcu din pieptul meu un t»D , nacol ambulant în care se lăsă transp"1

U N I R E A Pag. 3

• s te spiritul liturgic şi colectiv aşa de 1 , 1 1 0 6

t e r j s t i c nouă orientalilor şi se înlocueşte C 2 ractici individuale şi în desarmonie cu Viciile noastre liturgice. (Paraclisul, Acatistul, xferite Canoane etc., sunt extrase din cărţile liturgice şi servesc şi ca ac te publice şi ca ¿evotiuni private, mulţumind şi satisfăcând în chip minunat pietatea credincioşilor; e drept că nu pe a latinizanţilor, fiindcă sunt departe 5e spiritul lor).

Depărtându-ne de aceas tă tradiţie care, ^şi orientală şi bizantină, e tot atât de ca­tolică ca practicele latinilor, săpăm prăpastia intre noi şi ortodocşii pe cari Roma voeşte să-i lege prin noi de „scaunul verhovnicului Apostolilor", şi cari vor simţi mare dificultate văzându-se în faţa unor practici cu totul străine de ale lor. Istoria schismei arată că dificultăţile de natură psihologică sunt mai mari decât ce le de natură dogmatică, şi pen­tru a înlătura aceasta, Sf. Scaun cere păs­trarea ritului cu cea mai mare sfinţenie.

Să nu invocăm în favoarea latinizanţilor faptul că suntem „urmaşii Romei" şi că „cre­ştinismul Românilor mai mult de opt veacuri a fost în formă latină", — pentrucă pe atunci nu era o deosebire atât de mare ca azi, între formele latine şi cele bizantine; cultura Romei era aceeaş ca şi Bizanţului, doar limba era deosebită -şi fastul în „Cetatea împăratului" era mai mare ; iar pe de altă parte contro­versele între Roma şi Constantinopol cu pri­vire la jurisdicţia Iliricului încep pe timpul lui Teodosie (421), şi despre sf. loan Gurădeaur (344-407) se spune că trimetea misionari şi in nordul Dunării, aşa că spre marea noastră nenorocire Bizanţul ne-a impus cultura şi for­maţia sa veacuri dearândul şi ritul bizantin s'a identificat cu credinţa poporului nostru, stăpânindu-i azi sufletul şi inima. In baza •unui astfel de principiu am putea porni la luptă să cucerim întreg imperiul roman de odinioară — cum durere visează azi unii — pentrucă avem dreptul la aceas ta ca urmaşi.

Nu putem, cred eu, rămânea pasivi în îaţa multor latinisme ce se furişează în Bi­

serica noastră spre paguba specificului nostru româno-bizantin, mai ales când se. introduc fără aprobarea S. Scaun, ba . chiar în contra îndrumărilor şi normelor date de el, fie ele introduse chiar „cu c e a mai bună intenţie" şi de cătră cei ce se cred mai catolici decât noi ăştia mai moderaţi. Cred că nu e bine să ne lăsăm purtaţi de valul zilei, ci trebue să ştim unde mergem şi ce avem de făcut. De aceea să discutăm problema cu toată serio­zitatea şi gravitatea recerută. Aş dori să o văd lămurită de bărbaţii cei mai luminaţi ai Bisericii noastre, nu pentrucă să apară unii mai cuminţi decât alţ i i ; unii grecofobi, alţii latinofabi, ci pentrucă să se aducă un ser­viciu real Bisericii şi Neamului.

Mie unuia mi-se pare că nu e vorba numai de „mici inovaţii latinizante" ci de mărişoare şi numeroase inovaţii; nici numai de „simple practici particulare, fără caracter oficial", ci şi de unele cu un oarecare ca­racter oficial. Ş'apoi dacă-i adevărat că „multe din aşa numitele practici latinizante sunt foarte orientale şi foarte vechi, din nenoro­cire însă orientul le-a părăsit", nu înţeleg de ce trebue să le luăm acum dela latini, şi nu le luăm pe cele părăsite ?

(Va urma). Roma, „Pio Romeno".

Pr. Ef t imie Miron

O m a g i i R e g e l u i . De ziua Restauraţiei, I. P. S. Mitropolit Alexandru a tălmăcit M. Sale Regelui Carol II sentimentele de credinţă şi iubire ale credincioşilor uniţi din Arhidieceza de Alba-Iulia şi Făgăraş în telegrama urmă­toare :

In numele clerului şi poporului Arhidie-cezei de Alba-Iulia. şi Făgăraş prezint ziua restauraţiei devotament, credinţă nestrămutată, dragoste curată Majestuţii Voastre, Părintele Poporului, Şeful luminat al Statului, chezeşia destinului vecinie al neamului românesc.

Dumnezeu Vă ocrotească Sire. mitrop. ALEX. NICOLESCU

spre fiii şi rnireseîe srile care nu puteau trăi fără cuminecare.

„De câteori am trecut, strîngând prea­sfântul meu tezaur, printre poliţai şi dinami­tarzi! Ii privii mândră, drept în fa ţa ; nu era vorba de a-mi pieea ochii şi de a lua o înfă­ţişare devota. Dar în adâncul inimei, invocai pe Cel pe care-L duceam: „Isuse, îi zisei, a-ceştia Te persecută; Te afli aproape de ei. Binecuvânta-i şi fă-Te cunoscut lor."

Astfel dus şi purtat de surorile lui Tar-«•sius, Isus reconforta sufletele. Una singură umtre aceste fecioare eroice, faimoasa „vrăji­toare albă", stabili în jurul tabernacolului cen­tral vre-o 40 de depozite de ostii consacrate, <te unde Mântuitorul nostru era dus în toate «olţurile oraşului şi până 'n ultimile periferii f chiar şi î n s a t e i e din jur.

Unul dintre aceste sanctuare era stabilit |u comuna Cofino. Când trupele generalisimu-

U l P f a n c o pătrunseră acolo, nişte soldaţi bă-U r ă 'n uşa casei unde era păstrat Preasf. Sa­

crament. Casa era ocupată numai de femei. °vituri violente sgâţăiră uşa. Dar refugiatele uiandu-se d e 0 invazie a miliţienilor, se re-

raseră î n fundul ascunzişului. Una dintre ele . 6 decise să deschidă. S e găsi deodată în faţa ^ u i căpitan care, furios, o în t rebă : „Eşti o ^ Ş i e ? —. V e ţ j v e d e a n u m a : decât!" Şi-1 con-

e acolo unde tovarăşele sale adorau, în "«^«nchi, preasf. Euharistie.

casele în care se păstra Sf. Sacrament,

creştinii se întreceau în căutarea adoratorilor care să facă succesiv, zi şi noapte, strajă ne­întreruptă în jurnl Celui prea înalt. Se organi­zară chiar ceasuri sfinte.

La tebernacolul central se celebră chiar foarte solemn Joia Sfântă. Patruzeci de per­soane se cuminecară în acea zi şi multe ple­cară 'n oraş cu ostii consacrate pentru a le distribui.

E greu de a stabili o statistică preţioasă a liturghiilor celebrate- şi a cuminecărilor fă­cute în tot timpul ocupării oraşului de către comunişti. Iată însă o cifră care va da o idee despre vieaţa euharistică din cetatea martiră: treizeci şi două mii două sute douăzeci şi cinci hostii mici şi trei mii trei sute şi şapte ostii mari au fost distribuite prin femeile adora­toare, surori de ale „vrăjitoarei albe" ; Asump-ţionistele din localitate distribuiră cinci mii hostii mici şi patru sute de buline.

In t emni ţe Ce erau aceste'faimoase buline? In tem­

niţele dela Gijon erau o mulţime de credin­cioşi încarceraţi pentru credinţa lor. Cumine­carea ar fi fost pentru ei o forţă şi o bucurie. Dar cum să li-o duci?

„Era obsesia noastră, zise vrăjitoarea albă. "cum să introducem Sf. Sacrament în temniţă şi cum să dăm acest viatic tuturor acestor viitori martiri? Deodată, un preot avu o idee luminoasă. Cunbscurăm un medic fa-langist ignorat de roşii şi c a r e locuia foarte

M. Sa Regele a binevoit a răspunde a-cestor urări omagiale, pe aceeaşi cale tele­grafică, aces tea :

Mulţumesc I. P. S. pentru devotate, cre­dincioase şi pline de dragoste urări ale epar­hiei. — Sănătate.

CAROL

Două î n t r e b ă r i . Le pune d. N. lorga. în „Neamul Românesc" (27. V. 40). întâia: Războiu modern ? La care întrebare răs-dem aşa:

„Un anume fel de luptă, care se reco­mandă imitaţiei tuturora, — lumea fiind de acuma osândită, întreagă, să nu muncească pentru altceva decât pentru maşini blindate şi avioane de asalt şi de vânătoare, — a fost întitulat şi în anume recente manifestări fran­ceze „războiul modern".

Cine cunoaşte, cât de puţin, trecutul o-menirii, în marile măceluri de odinioară, nu va putea primi acest termin, menit, parecă, să facă un lucru onorabil dintr'o neomenie, care nu asigură măcar victoria şi, în ori ce cas, nu contribuie la resolvirea acelor pro­cese politipe şi naţionale, pentru care s'a crezut necesar recursul la războiu.

Aceste maşini cu atâţia „cai putere" în-locuesc cum s'a şi spus, caii. Ele reprezintă o „cavalerie". Şi „cavaleria" face raiduri până la istovirea materialului, înaintând drept îna­inte, cu bucuria că se ating ţinte tot mai în­depărtate.

Aşa au făcut însă acum opt sute de ani Tătarii.

Au plecat sălbatec din fundul stepei, pe cai mărunţi, mai iuţi decât ai Europenilor in­vadaţi. Călăreţii erau supuşi celei mai teribile discipline: a muri pentru Hanul-Impărat era nu numai o datorie, ci o voluptate. Pentru tot ce era creştin aveau mai mult decât despreţ: scârbă. Coloana de foc era dusă în frunte de cei mai iuţi dintre cei iuţi.

Şi rezultatul? — Nici o cucerire durabilă. S'a istovit rasa şi acuma abia, într'un

colţ, li-a rămas numele.

aproape de noi. Era de serviciu la spital. Ii cerurăm să ne procure buline goale în care închiserăm dumnezeescul remediu. O făcu, dar vai, fu repede prins şi închis într'o temniţă. Mijlocul de a face ca Isus să pătrundă în în­chisoare fusese aflat.

„Vrăjitoarea albă" plecă î i t r 'o dimineaţă cu preasfântul său tezaur ascuns în inocentul său înveliş. Părticele de hostii consacrate fu­seseră respectuos depuse în plicurele de aspi­rină de către ua preot. Ea le dase unor gar­dieni să le ducă drept remediu unei doamne prinsoniere de pe Ia sfârşitul lunei Soptem-vrie. In ziua următoare, mulţumită îi revenise sub această formă anodină: „Remediul s'a primit cu bine."

într'o temniţă, preţioasele buline fură date unui preot prin intervenţia unui gardian complice. Des de dimineaţă, tovarăşii de prin­soare iniţiaţi şi siguri, treceau prin celula preo­tului şi se cuminecau. Mulţi dintre aceştia putură să se cuminece chiar zilnic.

Prinsonierii fură transportaţi din temni­ţele oraşului pe un vapor din port. Din feri­cire căpitanul era un creştin. Mulţumită lui, dumnezeescul remediu fu distribuit cu îmbelşu-gare. Deoarece vaporul era anticamera morţii, pietatea devenea mai arzătoare, cuminecarea mai dorită şi mai frecventă.

într'o temniţă a oraşului, într'o primă vinere din luna Octomvrie, întemniţaţii^ con­tând pe trimiterea bulinelor se sculară unii

Pag . 4 U N I R E A Nr. 24

L a a d o u a î n t r e b a r e : O lume nouă? A -c e l a ş m a r e g â n d i t o r , c u a d e v ă r a t român, r ă s ­p u n d e (31. V. 4 0 ) :

„ C u m t r ă i m î n t r ' o l u m e d e m e s i a n i s m p r e t e n ţ i o s ş i n a i v s e g ă s e s c d e s t u i o a m e n i d i n i n t e l e c t u a l i t a t e a c o m p l e c t d e s o r i e n t a t ă î n t o a t e ţ ă r i l e , c a r i s e m â n g ă e p e n t r u t o a t e t u r p i t u d i ­n i l e t r e c e r i i o a m e n i l o r l a m a ş i n ă c u s i g u r a n ţ a c ă , o r i c u m , t o a t e a c e s t e a i s e v o r p l ă t i o m e ­n i r i i , ş i m a i a l e s E u r o p e i , p r i n t r ' o n o u ă a ş e ­z a r e a l u c r u r i l o r .

U n a f i r e ş t e m a i b u n ă . Ş i , f ă r ă s ă a ş t e p t e m ă c a r r e s u l t a t u l , î n ­

d r ă z n e ţ e l e s p i r i t e n e d i s c i p l i n a t e î ş i ş i f r ă m â n t ă m i n t e a p e n t r u a d e s c o p e r i l i n i i l e a c e s t e i d o ­r i t e „ l u m i n o u i " .

L a u n i i e t o t „ s p a ţ i u l v i t a l " , c u „ î m p ă r ­ţ i r e a m a t e r i i l o r p r i m e " ( ş i a o a m e n i l o r c a r i l e p r o d u c ) , i a r p e n t r u a l ţ i i r ă s a r e f o r m u l a „ f e -d e r a l i s ă r i i " ş i a c e ş t i g î c i t o r i î n c e r n e a l ă d e t i p a r s î n t g a t a s ă ş i a r a t e î n c e „ f e d e r a l ă " i n t r ă m n o i p e n t r u a h r ă n i o n a ţ i e s u p e r i o a r ă p r i n m i l a l u i D u m n e z e u .

C r e d c ă e p r e a m a r e g r a b a . N u î n a c e s t e c o n d i ţ i i , d e s t o a r c e r e ş i d e

c u m p l i t ă , c u v e n i t ă u r ă , s e p o a t e f a c e u n l u c r u î n a d e v ă r n o u . — E l n u p o a t e i e ş i d e c â t d i n m i n ţ i c l a r e ş i d i n i n i m i f r ă ţ e ş t e c a l d e .

C e i a c e s e p o a t e p r e v e d e a , c ă c e e d e b i a t a o m e n i r e a s t ă z i , n u p o a t e f i d e c â t u n r î n d n o u d e l a n ţ u r i " .

C u v â n t u l d . N . I o r g a e c u m u l t m a i l i m ­p e d e d e c â t s ă a i b ă l i p s ă d e v r e - u n c o m e n t a r ,

Noui ep i s cop i r o m â n i o r todocş i . C o n ­g r e s e l e n a ţ i o n a l e b i s e r i c e ş t i , î n t r u n i t e î n c o ­l e g i i e l e c t o r a l e , a u a l e s d e e p i s c o p a l T i m i ­ş o a r e i p e P r e a s f . Vasile Lăzărescu, d e e p i s c o p a l H u ş i l o r p e P r e a s f . Grigore Leu, i a r d e m i t r o ­p o l i t l a C e r n ă u ţ i p e P r e a s f . Tit Simedria, t o t p e r s o a n e c u t r e c u t ş i d e p r e s t i g i u î n l u m e a b i s e r i c e a s c ă o r t o d o x ă r o m â n ă .

P e r s o n a l e . P r e a v e n . O r d i n a r i a t a r h i e -p i s c o p e s c a f ă c u t m a i n o u , u r m ă t o a r e l e s c h i m ­b ă r i ' î n s â n u l c l e r u l u i e p a r h i a l : Ioan Laurenţiu d i n U l i e ş , n u m i t l a C i u m b r u d ; Octavian Bârna d i n A l m a , l a Ş a l c ă u ; Partenie Tomufa ( n e o -c o n v e r s ) n u m i t l a Ţ a p u ; Victor Gizdavu d i n V a i d a c u t a , n u m i t l a l c l o d ; Vasile Şermăşan d i n I z v o r u l M u r e ş , l a V i s u i a ; Teodor Şărmă-şanu d i n D â m b u , l a V e z a ; George Gânfa d i n Ţ a p u l a S â n c e l ; Ioan Munteunu, n o u h i r o t o n i t l a S e b e ş ( v i e . F ă g ă r a ş ) ; Ioan Mişcoiu d e l a S e ­b e ş , l a S ă l i ş t e ( d i s t r . T u r d a ) ; Iustin Dulău d e l a C o r o i u , l a S p i n i .

C o n c o r d a t r a t i f i ca t . I n t r e V a t i c a n ş i g u v e r n u l Portugaliei s e î n c h e i a s e u n c o n c o r ­d a t m u l t s t u d i a t ş i s i m p a t i c a m b e l o r p ă r ţ i

\ c o n t r a h e n t e . A c u m d e c u r â n d a j u n g â n d ş i î n | d e s b ^ t e r e a s u p r e m u l u i f o r l e g i s l a t i v , a f o s t

d e f i n i t i v a p r o b a t ş i r a t i f i c a t ş i d e a c e s t f o r . P r e ş e d i n t e l e Salazar a r o s t i t c u a c e s t p r i l e j o c u v â n t a r e s t r ă l u c i t ă , e l o g i i n d î n c h e i e r e a ş i r a ­t i f i c a r e a a c e s t u i c o n c o r d a t ş i r e l i e f â n d î n s e m ­n ă t a t e a l u i e x t r a o r d i n a r ă p e n t r u m a i b i n e l e p a t r i e i .

Sinodul p r o t o p o p e s c de la G h e o r g h e n i . J o i , 3 0 M a i c , s ' a ţ i n u t o b i c i n u i t u l s i n o d d e p r i m ă v a r ă a l p r e o ţ i m i i d i n t r a c t u l G h e o r g h e n i . L a 1'J2 m ă r t u r i s i r e a p r e o ţ i l o r , u r m a t ă d e s f . l i t u r g h i e c e l e b r a t ă d e p ă r . p r o t o p o p î n s o b o r d e p r e o ţ i . L a o r e l e 9 d e s c h i d e r e a s i n o d u l u i , p r i n c u v â n t u l p l m d e v e r v ă ş i d e e v l a v i e a l p ă r . Eugen Arieşan, v i c e - p r o t o p o p u l d i s t r i c t u a l , c a r r - — î n v r e m u r i l e a c e s t e a c r â n c e n e ş i p l i n e d e î n g r i j o i - a r e — a î n d e m n a t s t ă r u i t o r l a o c â t m a i c o n ş t i i n c i o a s ă î m p l i n i r e a d a ­t o r i e i d e f i e c a r e z i , p e n t r u m ă r i r e a l u i D u m ­n e z e u ş i b i n e l e n e a m u l u i r o m â n e s c . L e c ţ i a p r a c t i c ă ş i t e m a s i n o d a l ă a u f o s t . l a î n ă l ţ i m e , i a r p ă r . Victor Gerghely d e l a G h i m e ş - F ă g e t — c a r e l e - a ţ i n u t — a f o s t v i u a p r e c i a t d e î n ­

t r e g s i n o d u l . S ' a u c o m u n i c a t d i f e r i t e l e a l e P r e a v . O r d i n a r i a t . A d â n c m i ş c ă t o a r e 0 ^ ' " 6

î n s ă d e s p ă r ţ i r e a P ă r . Mihail Mariesa 3f°s|

V o ş l ă b e n i , d e p r e o ţ i m e a t r a c t u a l ă , S f i » - C

t r e c â n d l a p e n s i e . U n a m ă n u n t rta n U n t d e ^ A c e s t h a r n i c s ' u j i t o r a l c e l o r s f i n t e , î n „

a n i d e p r e o ţ i e , n ' a a b s e n t a t d e c â t d e 3 " * dela obicinuitele sinoade, dar şi atunci

f o ţ i . v a t . C a l d a i u b i r e a f r a ţ i l o r î n H r i s t o s m ă c i t - o P ă r . A r i e ş a n , r e l e v â n d u - i m e r i t e l e " a t â t d e i u b i t f r a t e . S i n o d u l a l u a t s f â r ş i t ^ ' " ' a t m o s f e r ă d e c a l d ă f r ă ţ i e t a t e . (TeofilPutn

L o c a l e . D u m i n e c a v i i t o a r e , a t u t " ^ ' S f i n ţ i l o r , va predica î n c a t e d r a l ă p ă r T//"' Pop. canon ic m i t r o p o l i t a n , i a r L u n i a cu" m e a z ă , d e p r a z n i c u l N a ş t e r i i S f . I o a n B o t ' t o r u l , va predica p ă r . Gheorghe Dânilă ^ n o ' n i e m i t r o p o l i t a n . ' *

— S ă p t ă m â n a a c e a s t a , M i e r c u r i , s ' a u ' c e p u t e x a m e n e l e d e bacalaureat i a l i c e e l e d. B l a j . Comisia examinatoare a l i c e u l u i S f V a s i l e c e l M a r e " p e n t r u b a e ţ i ş i f e t e e c o m p u s ă d i n d d . A u g . M a i o r , p r o f . u n i v . C l u j , M

p r e ş e d i n t e ; G r . P ă d u r e a n u , S a b i n V e s e l i e ' l o n

C o t r u ş , S i m e o n G h i z d a v u , G h . V e l i c i u , i ' f y j j .

ş i S o r a Al h a e l a M a r i a n c u d n a M i n e r v a O l t e a n u , p r o f e s o r i ş i p r o f e s o a r e . — L a L i c e u ] c o m e r c i a l ( p e n t r u b ă e ţ i ş i f e t e ) t a c p a r t e d i a c o m i s i e d d . I o n E v i a n , c a p r e ş e d i n t e ; E u g . B u c u r , R . C i s t e s c u , G h . F a i n a , G h . D r s g o ş şi d n e l e E m i l i a H o p â r t e a n u ş i M ă r i a C r i s t o l o -v e a n u , p r o f e s o r i ş i p r o f e s o a r e .

P r ă p ă d u l s e î n t i nde . L a o l u n ă d u p ă i n v a d a r e a B e l g i e i ş i O l a n d e i d e c ă t r e G e r m a n i a , ş i l a d o u ă d u p ă c u t r o p i r e a D a n e m a r c e i şi N o r v e g i e i d e a c e e a ş G e r m a n i e , a v e n i t şi Italia c u d e c l a r a ţ i a d e r ă z b o i u f ă c u t ă F r a n ţ e i ş i A n g l i e i m u l t s t r î m t o r a t e î n u r m a c a p i t u l ă r i i b e l g i e n e . — C u m b i r u i n ţ a f i n a l ă e t a i n a v i i ­t o r u l u i ş i - i m a i m u l t î n m â n a D o m n u l u i d e c â t î n t r ' a o a m e n i l o r , l u m e a a ş t e a p t ă c u f i r e a s c s î n c o r d a r e s f â r ş i t u l m ă c e l u l u i î n t o i u .

c h i a r p e l a o r a 3 , p e n t r u a s e c u m i n e c a . D a r v a i , b u l i n e l e l i p s e a u . O r a d e j u n u l u i s u n ă . R e ­f u z a r ă s ă d e j u n e z e . L a o r a z e c e , o f e m e i e , a l c ă r u i b ă r b a t e r a î n c h i s , s e î n f ă ţ i ş ă l a u ş a t e m ­n i ţ e i ş i r e m i s e s e n t i n e l e i b u c a t e p e n t r u s o ţ u l e i . C u m î n c e r c ă s ă s e r e t r a g ă , s c o a s e d i n s a c u l d e m â n ă o c u t i e d e a s p i r i n e ş i z i s e s o l d a t u ­l u i : „ N ' a ţ i b i n e v o i s ă d u c e ţ i a c e a s t a d o a m n e i X . ? S u f e r ă c u s t o m a c u l . S u n t b u l i n e p r e s c r i s e d e m e d i c . S u n t u r g e n t e . O m u l d e s c h i d e c u t i a . C o n s t a t ă c ă ' n t r ' a d e v ă r s u n t b u l i n e . Ş i p r i n -t r ' u n s u p r a v e g h e t o r l e t r i m i s e d e s t i n a t a r e i . A s t f e l , l a o r a z e c e , p u t u r ă s ă s e c u m i n e c e a c e i a c a r e , d e l a o r a t r e i d i m i n e a ţ a , a ş t e p t a u d u m n e z e i a s c a h o s t i e .

In t r a n ş e e

S e î n t â m p l a c a î n t e m n i ţ a ţ i i s ă f i e t r i m i ş i î n b a t a l i o a n e d e d i s c i p l i n ă . M i s i o n a r e l e h o s t i e i î i u r m a u ş i a c i . A c i t r e b u i a î n s ă m a i m u l t c u r a j ş i m a i m u l t ă p r u d e n ţ ă ş i v i c l e n i e c h i a r . C ă c i s p i o n i i e r a u p r e t u t i n d e n i . Ş i m u l t e d i n t r e e l e f u r ă a r e s t a t e s u b i n c u l p a r e a d e a a p a r ţ i n e „ a j u t o r u l u i a l b " . E x p r e s i u n e a e r a f e r i c i t ă . N u s e g â n d i a s ă s p u n ă a ş a d e b i n e . A c e s t e d o u ă c u v i n t e d e f i n e a u p e r f e c t a p o s t o l i a l o r .

Ş i a p o i , e r a u d i s t a n ţ e . l u n g i d e p a r c u r s . N i ş t e p u r t ă t o a r e d e h o s t i i p l e c a r ă î n t r ' o z i s p r e S a n E s t e b a n d e l a s C r u c e s . C ă l ă t o r i a f u f o a r t e o b o s i t o a r e . O h b u c u r i e 1 P a z n i c i i l e l a s ă s ă t r e a c ă . „ S t r i n g e a m l a i n i m ă , p o v e s t e ş t e u n a d i n e l e , c u t i a c a r e î n e j i i d e a m a r e l e m i s t e r . I n i n t e r n u l m e u , m ă a d r e s a i S f i n t e i T e r e z a ş i - i z i s e i : D o a r ă n u - m i v e ţ i p e r m i t e c a s ă r e v i n

c u a c e s t r e m e d i u d e c a r e p r e o ţ i i ş i c r e d i n ­c i o ş i i c a r e s u n t a c i a u a t â t a l i p s ă ? " S o s i r ă m l a a l d o i l e a p o s t d e s t r a j ă . P a z n i c i i n e l a s ă s ă t r e c e m . Î n t â l n i r ă m u n p r i n s o n i e r p r e o t . C o ­p l e ş i t d e b u c u r i e , p r i m e ş t e c o n f i d e n ţ a n o a s t r ă ş i p r e a p r e ţ i o s u l t e z a u r p e c a r e i-1 d ă m . î n c e ­p â n d c u z i u a u r m ă t o a r e p u t u s ă - 1 î m p a r t ă c u t o v a r ă ş i i s ă i d e s u f e r i n ţ ă . I n a c e a z i f ă c u r ă m o c a l e d e 3 0 k m . C ă c i , p e n t r u a n e r e î n t o a r c e l a G i j o n , a m f ă c u t u n m a r e î n c o n j u r c a s ă o c o l i si o t r u p ă d e f e m e i c a r e n e p â n d e a u p e n t r u a ne u c i d e c u p i e t r e ş i b â t e . "

S ă d ă m o t r ă s ă t u r ă f i n a l ă . U n p r e o t , r ă n i t d e o s c h i j ă , e t r a n s p o r t a t l a s p i t a l . P o s e d ă m i s t e r i o a s e l e ş i i n o c e n t e l e b u l i n e . L â n g ă e l f u a d u s u n t i n ă r m i l i ţ i a n , r ă n i t şi e l . C e r e s ă f i e s p o v e d i t . P r e o t u l , c u f o a r t e m a r i d u r e r i , s e t â r ă e l â n g ă el. I i i a s p o v a d a ş i î i p r o p u n e r e ­m e d i u l a s c u n s . T â n ă r u l a c c e p t ă s ă s e c u m i ­n e c e . T o t u l s e f ă c u r e p e d e ş i d i s c r e t . C u t o a t e a c e s t e a , o i n f i r m i e r ă r o ş i e v ă z u g e s t u l ş i î n ­ţ e l e s e t o t u l . U r m a r ă : d e n u n ţ a r e , r a p o r t e t c . Cu t o a t ă r ina g r e a , p r e o t u l f u t r i m i s l a b a t a ­l i o n u l d e d i s c i p l i n ă . D a r m u r i b u n d u l s e c u ­m i n e c a s e .

î n t r ' o b u n ă zi îi s o s e ş t e ' „ v r ă j i t o a r e i a l b e " o c a r t ă î n f r a n c h e ţ ă m i l i t a r ă : „ M ă a f l u l a S f â n t a - A n a - d ' A b u l i , l u c r â n d l a f o r t i f i c a ţ i i . Ţ i - a m s c r i s d e m a i m u l t e ori. N ' a m p r i m i t n i c i un r ă s p u n s . Nu mai am b u l i n e . îmi t r e b u e s c m u l t e ! "

E r a vorba de o excursie l u n g ă şi foarte p r i m e j d i o a s ă . Locul semnalat de preot e r a a-

T p o g r a î i a Seminarului Teologic gr.-cat. Blaj

p r o a p e d e O v i e d o . S e n t i n e l e l e p e a c o l o e r a a d e o s e b i t d e f e r o c e . N u i m p o a r t ă . T r e b u i a si i s b u t u n . „ V r ă j i t o a r e a a l b ă " p l e c ă d e c i . N a t u r a l , p e j o s . E r a c u o a l t ă f e t i ţ ă , c a r e , în a c e l a ş i l o c , a v e a s ă v a d ă p e c i n e v a . I a u c a l e a d e s d e d i m i n e a ţ ă , d e l a o r a 4 7 2 . P r i m u l p o s t d e p o ­l i ţ i e e p l i n d e p e r s o a n e c a r e p l â n g . N u e l ă s a t n i m e n i s ă t r e a c ă . D e o d a t ă î i v i n e în c a p u l n e ­î n f r i c a t e i p u r t ă t o a r e d e D u m n e z e u o i d e i e . Ea c u n o a ş t e u n s o l d a t c a r e , p o a t e , e a c o l o . C e r e s ă - i d e a v o i e s ă - i v o r b e a s c ă . S o l d a t u l e p r e ­z e n t . V i n e ! O p r i m e ş t e , b i n e ş i o c o n d u c e p r i n p o s t u r i . S o s e ş t e ' n f i n e l a c a z e m a t a î n c a r e

J e r a u î n g h e s u i ţ i p r i n s o n i e r i i . P r e o t u l c a r e - i s c r i ­s e s e , e r a t o c m a i a c o l o ; z ă c e a b o l n a v p e p a t " 1

s ă u d e m i z e r i e . C u m a r e g r e u t a t e s e r i d i c ă ; s p r i j i n i t d e u n t o i a g s e d u s e l a v i z i t a t o a r e a s a . E a î i p r e d ă t e z a u r u l . U n o f i ţ e r î o t o a r c e Ş i i a r ă ş i î n t o a r c e c u t i a ş i - o e x a m i n e a z ă î n c h i p m i n u ţ i o s . C u g l a s u l e i c a n d i d , „ v r ă j i t o a r e a a l b ă ' i i z i c e : „ V e d e ţ i , s u n t n i ş t e b u l i n e , v r e - o 3 f t p e c a r e o b i ş n u i e ş t e s ă l e i a ş i c a r e - i f a c b i n e -Ş i î n t i m p c e o f i ţ e r u l e r a î n t o r s î n t r ' a l t ă p a r t e ; î i m a i p r e d ă p r e o t u l u i o c a r t e d e r u g ă c i u " 1

ş i u n r o z a r .

O r , î n j u r u l p a t u l u i d e s u f e r i n ţ ă a l P r e 0 ' t u l u i , s e f ă c u , î n z i l e l e u r m ă t o a r e , o de f i l a d e p r i n s o n i e r i c a r e s e s p o v e d e a u ş i , d e s & d i m i n e a ţ ă , s e c u m i n e c a u .

I a t ă d i n c e g e n e r o z i t ă ţ i a î n c e p u t r e c o n ' s t r u c ţ i a c r e ş t i n ă a S p a n i e i .

T r a d . I o a n Vultur