fundatia focul sacru prezentare

35
F F UNDAŢIA UNDAŢIA FOCUL FOCUL SACRU SACRU

Upload: munteanu-andrei

Post on 13-Jul-2015

235 views

Category:

Education


9 download

TRANSCRIPT

FFUNDAŢIAUNDAŢIA FOCUL FOCUL SACRUSACRU

„„Să vă iubiţ i unii pe alţ i i ; cum v-am iubit Să vă iubiţ i unii pe alţ i i ; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţ i şi voi unii pe alţ i i“. Eu, aşa să vă iubiţ i şi voi unii pe alţ i i“. Ioan 13.34.

Fundaţia Focul Sacru sprij ină Biserica Domnului Hristos şi slujitori i ei. Vrem să contribuim alături de aceştia, precum şi de toţi cei care se situează sub Cupola Mişcări i Hristice Planetare , la conştientizarea necesităţi i întronări i Iubiri i în această lume.

Scopul Fundaţiei Focul Sacru este „„Renaşterea spiri tuală a naţiunii române”,Renaşterea spiri tuală a naţiunii române”, naţiune care a trăit, trăieşte şi va trăi pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, al

Grădinii MGrădinii M ameiamei CereCere şti.şti .

Întoarce Doamne la credinţă, bunătate şi rugăciune acest neam, trezeşte-i sufletul încărcat de povara greşeli lor f i i lor săi şi mântuieşte-l după mila Ta Cerească. Amin!

Credinţa în DumnezeuCredinţa în Dumnezeu este o virtute divină fundamentală, este stânca pe care putem aşeza cu nădejde strădania noastră de evoluţie spirituală şi speranţa nestinsă a cunoaşteri i

Împărăţiei Ceruri lor.Împărăţiei Ceruri lor.

Principala misiune a membrilor Fundaţiei Focul Sacru este să ajute cât mai mulţ i oameni să conştientizeze existenţa lui Dumnezeu.

Vrem, astfel, să regăsim împreună respectul, Iubirea şi Iertarea faţă de neamul pe care ni l-a hărăzit Creatorul, iar idealuri le noastre să ne unească în jurul principii lor şi valori lor hristice. Numai aşa, Grădina Mamei Cereşti va înflori şi va fermeca cu Iubirea Ei întreaga lume.

Fără trecut nu există prezent şi fără prezent nu există viitor. Cine nu-si cunoaşte rădăcinile şi nu le preţuieşte va f i ca o frunză în vânt în această lume, va trăi un prezent i luzoriu, fără consistenţă spiri tuală şi , în consecinţă, va avea un viitor fără strălucire.

Să ne întoarcem la rădăcini şi să cunoaştem o iniţ iere străveche, ce a izvorât cu mii de ani în urmă din acest pământ binecuvântat al Daciei de ieri şi al României de astăzi. Această iniţ iere stă la baza multor tradiţ i i spiri tuale planetare şi a fost practicată cu abnegaţie în Şcoala de spiri tualitate din Carpaţi.

Nu întâmplător ne-am întrupat aici în aceste locuri binecuvântate. Am venit cu misiuni de tip spiri tual şi material. Iar misiunea noastră esenţială este să accesăm, atât cât putem fiecare, din tezaurul inestimabil iniţ iatic al acestui colţ de rai, tezaur care aşteaptă să fie folosit de mii de ani şi , astfel, să învăţăm să fim Oameni.

Să redescoperim împreună marile valori spiri tuale ale acestui neam, consolidate şi evidenţiate în t imp de fi i săi prin capacitatea lor de a se ierta şi iubi pe ei înşişi, de a se ierta şi iubi unii pe alţ i i , de a ierta şi iubi întreaga Creaţie.

Zalmoxis spunea:„Atunci când urmaşii voştri vor şti să reînvie adevărata credinţă şi se vor întoarce la cele sfinte, doar atunci durerea şi nesiguranţa vor f i pe veci stârpite. Acele vremuri vor veni cândva, poate într-o mie de ani, poate în două mii de ani, dar vor veni cu siguranţă ...”

Iniţ ierea practicată acum în Şcoala Focul Sacru , ca şi cea practicată cândva de înaintaşi, pleacă de la:

„„Să facem om după chipul, după asemănarea Să facem om după chipul, după asemănarea Noastră”.Noastră”. Facerea 1:26. Tot mai mulţ i oameni vor înţelege, încet, încet, ce este „Chipul” lui Dumnezeu şi cum pot dobândi „asemănarea” cu El.

Tot mai mulţ i oameni vor înţelege semnificaţia profundă a sintagmei inscripţionată pe Templul lui Apolo din Delphi:

„„Cunoaşte-te pe tine însuţi”.Cunoaşte-te pe tine însuţi”.

Cele două expuneri divine, stau la baza instruiri i spirituale practicate în Şcoala Focul Sacru şi înţelegerea lor corectă ne va ajuta să urmăm

„„Calea, Adevărul şi Viaţa”.Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Ştiinţa iniţ iatică izvorâtă din Învăţătură nu poate f i ţ inută în întuneric şi asta pentru că Lumina ei, mai devreme sau mai târziu, va învinge, va ieşi la suprafaţă, va însufleţi şi însenina sufletele oamenilor de pretutindeni, care , într-o zi, fericiţ i poate pentru prima oară cu adevărat, vor spune cu credinţă şi speranţă renăscută:

„„Există Dumnezeu” Există Dumnezeu”

Doctrina Şcoli i de spiritualitate din Carpa ţi , consolidată de către Zalmoxis începând cu anul 533 î.d.H, se confundă practic cu cea hristică. Asemănarea uimitoare, spre exemplu, existentă între una din predici le Marilor Preoţi geto-daci (atestată documentar în literatura pelsagă) şi Predica de pe munte a lui I isus, este evidentă şi aş spune, edificatoare în acest sens.

Această doctrină respectă următoarele principii: nemurirea, vindecarea prin corelaţia trup – nemurirea, vindecarea prin corelaţia trup – suflet – duh, ascetismul, predicarea curajului, suflet – duh, ascetismul, predicarea curajului, cunoaşterea astrelor, studierea şi analiza cunoaşterea astrelor, studierea şi analiza celorlalte sisteme vii, înfrăţirea cu ele, celorlalte sisteme vii, înfrăţirea cu ele, morala dreptăţi i şi a cinstei, propovăduirea morala dreptăţi i şi a cinstei, propovăduirea Iubiri i şi a Iertări i. Iubiri i şi a Iertări i.

Ce este de fapt iniţ ierea? Cu ce ne poate ajuta ea mai mult decât o educaţie pur religioasă , spre exemplu?

După dicţionarul enciclopedic francez Petit Larousse „prin iniţ iere se înţelege acţiunea „prin iniţ iere se înţelege acţiunea de a acorda cuiva cunoaşterea unor lucruri de a acorda cuiva cunoaşterea unor lucruri pe care el le ignoră”. pe care el le ignoră”.

Iniţ ierea spirituală este mai mult decât o pregătire teologică, religioasă. Aş putea spune că iniţ iatul face o pregătire în direcţia cunoaşteri i lui Dumnezeu superioară. Chiar credeţi că Iisus Hristos a făcut cu Apostoli i săi doar o pregătire religioasă? Nu. El i-a iniţ iat. Apostoli i Săi au fost Iniţ iaţi ai Iubiri i . Oameni ai Iubiri i .

• Toate tipurile de iniţieri din aceasta lume sunt bune dar, numai acele iniţieri care ne duc în final la îndumnezeire, numai ele, sunt pe ,,calea cea strâmtă” a Evangheliei, pe Calea Hristosului, pe Calea Iubirii Divine.

Sunt multe t ipuri de iniţ iere în această lume , dar numai acele iniţ ieri care î l duc pe om spre „îndumnezeire”, numai ele sunt pe „calea cea strâmtă” a cunoaşteri i Iubiri i Divine.

Într-o iniţ iere reală, informaţia este numai prima treaptă a drumului evoluţiei spirituale. Până la dobândirea cunoaşteri i este cale lungă , iar aceasta se obţine numai prin manifestare, dar nu o manifestare în orice direcţie, ci una prin care dăruim Iubire şi ne străduim cu întreaga noastră f i inţă să facem Voia lui Dumnezeu.

Aceasta este de fapt esenţa acestui t ip de iniţ iere. O altă caracteristică importantă a ei este că pune accent pe unitate. Calea Iubiri i f i ind calea lui ,,noi” şi nu a lui ,,eu” . Discipoli i se individualizeză doar în prima etapă, apoi, încet, încet se pun în slujba celorlalţ i , a binelui comun.

Iniţ ierea poate fi realizată prin două metode:• • prin revelaţie:prin revelaţie: caz în care o Înaltă Entitate se înfăţişează omului şi î l iniţ iază într-un timp foarte scurt: Moise, Mohamed, Sfântul Apostol Pavel ş.a.;• • prin consacrare:prin consacrare: discipolul urmează o lungă cale a învăţări i manifestări i virtuţi lor divine, practic, calea cunoaşteri i Iubiri i .

Rostul, menirea unei instruiri spirituale benefice este refacerea comunicări i f i inţei umane cu duhul său, intrarea în comuniune cu el. Acest lucru are drept consecinţă conştientizarea propriei divinităţi şi manifestarea ei.

Într-o iniţ iere reală, autentică, informaţia este dăruită şi asimilată cu gri jă, cu multă răbdare şi înţelepciune. Transformarea ei în energie benefică, prin manifestarea Iubiri i , este apoi o urmare f irească a strădanii lor discipolului în a respecta principi i le şi valori le Învăţături i.

Iată cum definea, cu multă înţelepciune, unul dintre marii preoţi ai neamului, el însuşi iniţ iat, cunoscător şi practicant, în mare taină, al iniţ ieri i , pe care cu smerenie încercăm să o urmăm şi noi cei din Şcoala Focul Sacru...

„„Cea mai lungă cale este calea care duce de Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.“la urechi la inimă.“ Arsenie Boca

Iniţ ierea hristică practicată de discipoli i Şcoli i Focul Sacru se desfăşoară în trei etape sau trepte de cunoaştere:

• • cunoaşterea „Chipului” şi dobândiri i cunoaşterea „Chipului” şi dobândiri i „asemănării”;„asemănării”;• • consolidarea cunoaşteri i „Chipului” şi a consolidarea cunoaşteri i „Chipului” şi a „asemănării”;„asemănării”;• • desăvârşirea;desăvârşirea;

Ce este „Chipul”?Ce este „Chipul”?Toate cele 10 Ceruri cunoscute împreună cu toate existenţele lor locuitoare fac parte din Chipul Creatorului.

Un Cer este o zonă dumnezeiască structurată pe 10 nivele energetice cu densităţi luminice diferite, cu un nivel vibraţional diferit, în care locuiesc existenţe compatibile cu densitatea luminică a nivelului respectiv .

Terra se află, împreună cu toate existenţele trăitoare ale ei, la nivelul 4 al Cerului 1 şi, prin urmare, face parte şi ea din „Chip”.Toate creaţi i le Terrei în care există duh - esenţa care face parte din Chintesenţa numită Dumnezeu sunt vii şi împreună formează sistemul viu planetar.

Distingem patru forme ale acestui sistem viu: sistemul viu mineral, vegetal, animal şi uman.sistemul viu mineral, vegetal, animal şi uman.Duhul, prin învelişuri le sale energetice, informaţionale, conceptuale şi supraconceptuale numite în mai toate curentele spiri tuale corpuri energetice subti le, este cel care întreţine viaţa în toate aceste existenţe.

Aceste corpuri, adevărate interfeţe ale duhului, iniţ iaţi i acestor locuri carpatine le-au numit suflete, dar numărul lor l-au stabil i t la nouă, faţă de numai şapte cunoscute în general, astfel:

sufletul vital-etericsufletul vital-eteric - corpul vital, sufletul astralsufletul astral - corpul astral, sufletul mentalsufletul mental - corpul mental, sufletul sufletul solarsolar - corpul cauzal, sufletul universicsufletul universic - corpul budhic, sufletul cosmicsufletul cosmic - corpul atmic - (cunoscute în toate tradiţiile spirituale), sufletul Sfântului Duhsufletul Sfântului Duh, sufletul Hristicsufletul Hristic şi sufletulsufletul EsenţeiEsenţei (cunoscute în vechea Şcoală din Carpaţi).

Piatra, iarba pe care călcăm, copacul care ne ajută să respirăm, splendida faună a animalelor, muntele care ne încântă privirea şi ne cheamă spre înălţ imi, izvorul cu apa lui rece şi tămăduitoare, râul care şerpuieşte printre stânci, marea cu fauna şi adâncurile ei misterioase, omul de lângă noi, toate fac parte din Fiinţa Creatorului.

Î l iubim pe Dumnezeu numai dacă prin gândurile , vorbele şi faptele noastre iubim Creaţia Sa.

Mai multe informaţii găsiţi pe:

www.foculsacru.ro

Pentru înscrieri la cursuri tr imite ţi un e-mail cu numele, localitatea de domicil iu şi numărul de

telefon la adresa:

[email protected]