Flori de mucigai

Tudor Arghezi

Tudor Arghezi a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa ladezvoltarea liricii naţionale sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de ooriginalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii, printre celemai renumite creaţii ale sale numãrându-se „Flori de mucigai”, „Testament”,şi„Psalmi”.

Modernismul este un curent literar care se opune tradiţiilor, respingereacutumelor şi impunerea unor noi principii de creaţie conturând arta ca mijloc decunoaştere, de contemplare a universului. Se dezvoltã metaforele revelatorii saufilosofice, limbajul ermetic, alegoric, abandonarea conceptului vechi al frumosului şiadoptarea unei maniere originale de a sugera bizarul. Metamorfoza(artistulsurprinde lumea într-o continuã schimbare, atribuindu-i noi şi infinite sensuri),principiul fanteziei dictatoriale(scriitorul creeazã universuri care se supun doarpropriei imaginaţii) şi principiul disonanţei(eul liric este supus unor trãiri interioarecontradictorii) devin aspectele fundamentale ale esteticii moderniste.

Poemul „Flori de mucigai” este cel cu care debuteazã volumul cu acelaşititlu, cel de-al doilea al scriitorului. Textul este o “artã poeticã”, deoarecesintetizeazã temele fundamentale ale curentului în care se încadreazã, trateazãaspectul destinului creatorului şi rolul operei în univers. În plus, textul surprindeviziunea autorului despre lume, eternitatea operei în raport cu efemeritateaartistului. F.B.

Titlul este unul sugestiv, fiind ALCATUIT din douã substantive comunenearticulate, unite de o prepoziţie. Elementul paratextual are rolul de a concentraîntreaga esenţã a textului şi, sugereazã tema acestuia, accentuand esteticaurâtului. De asemenea, sensul conotativ al titlului, redat prin intermediuloximoronului, contureazã o încercare de depoetizare a limbajului liric, amãnuntinspirat din opera francezului Charles Baudelaire, „Les fleurs du mal”. Termenul„flori”, simbol al puritãţii, al fragilitãţii şi al frumosului, ce desemneazã opera,contrazice „mucigaiul”, ce creioneazã o viziune sumbrã a degradãrii şi a urâtului,dar şi una revolutã, prin forma popularã, fiind reprezentantul omului muritor. Acestcontrast elibereazã poezia de constrângerile clasicizate, oferind titlului oexpresivitate fascinantã. În plus, opoziţia realizatã la nivelul cromaticii(„florile” suntcolorate, iar „mucigaiul” este gri) accentueazã un aspect realist al cotidianului, şianume existenţa continuã a binelui şi a rãului.

Discursul poetic este dispus sub forma unei confesiuni tulburatoare prinintermediul a douã secvenţe lirice inegale, o strofã amplã, polimorfã, şi un catrencu rol sintetizator. Prima sugereazã dorinţa arzãtoare, chiar tiranicã a artistului de ascrie, fapt accentuat de prezenţa câmpului lexical al scrisului(„le-am scris”,„stihuri”, „unghia”). Metaforele subliniazã condiţiile vitrege în care poetul îşiredacteazã opera, astfel încât în solitudine(„in singuratate”), efortul de a creadepãşeşte limitele umane. Versul „le-am scris cu unghia pe tencuialã” ilustreazã

suprafaţa poemului, iar sintagma „pe un pãrete de firidã goalã” contureazã vidulsufletesc, izolarea şi dezechilibrul, completate de „întunericul” ce defineştepesimismul eului liric şi mediul exterior viciat. Astfel, artistul dezvãluie necesitateade a trãi prin versuri, fapt care, neînţeles de lume, contribuie la degradareatalentului creator.

Influenţa religioasã este observabilã în enumeraţia amplã a evangheliştilor şia animalelor protectoare(„Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucratîmprejurul/ Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”). „Luca” şi „taurul” exprimã tenacitatea,voinţa şi puterea, „Marcu” şi „leul” sugereazã nobleţea şi echilibrul, iar „Ioan” şi„vulturul” contureazã aspiraţia spre divin. Deşi toate acestea formeazã imagineaeului liric şi a creaţiei sale, absenţa lui Matei, singurul evanghelist contemporan cuIisus, şi a simbolului sãu, îngerul, este cea mai sugestivã. Se accentueazã, astfel,identificarea poetului cu apostolul şi definirea operei ca un adevãr absolut. F.B.

Enumeratia ulterioarã evidenţiazã cã textul „Flori de mucigai” este o artãpoeticã, ce accentueazã viziunea autorului despre lume: eternitatea creaţiei şiefemeritatea universului material. „Stihurile fãrã an” creioneazã veşnicia poemului,„stihurile de groapã” ilustreazã compatibilitatea dintre mesajul transmis şi omulmuritor, „stihurile de sete de apã/ şi de foame de scrum” reliefeazã vitalitatea, darşi trecerea ireversibilã a timpului, în timp ce versul „Stihurile de-acum” sugereazãprezenţa continuã a operei în viaţa artistului. In plus, epitetul „unghia îngereascã”accentueazã ideea anterioarã, cea a identificãrii poetului cu „îngerul” şi evidenţiazãestetica urâtului prin asocierea unui termen banal, cu unul divin, sacru. Versurile„Când mi s-a tocit unghia îngereascã/ Am lãsat-o sã creascã/ Şi nu a mai crescut/Sau nu o mai am cunoscut” redau absenţa harului creator şi a revelaţiei, „inspiraţiafiind refuzatã sau fiindu-i refuzatã”(Nicolae Balotã), eul liric contând doar pepropriile puteri.

Cea de-a doua strofã amplificã pesimismul artistului. Imaginea vizualã „eraîntuneric” şi cea auditivã „ploaia bãtea departe, afarã” accentueazã necesitateapoetului de a se exprima, şi, lipsit de ajutorul sfânt, înfruntã consecinţele condiţiilorvitrege în care scrie(„Şi mã durea mâna ca o ghiarã”). Ultimul vers, „Şi m-am silit sãscriu cu unghiile de la mâna stângã”, contureazã dorinţa obsedantã a poetului de acrea, el apelând la cele mai dificile instrumente şi la forţe demonice(în tradiţiilepopulare, mâna stângã este asociatã cu rãul).

Subiectivitatea poemului „Flori de mucigai” este redatã prin intermediulverbelor şi al formelor pronominale la persoana I, „le-am scris”, „mi”, „am lãsat”,„mã”, „m-am silit”, dar şi de linia de pauzã, care sugereazã durerea şi dezamãgirea.PredominaREA modului indicativ, timpul perfect compus(„m-am silit”, „am scris”)marcheazã trecutul ireversibil ale cãrui ecouri sunt încã vii pentru eul liric.

In opinia mea, originalitatea textului este redatã prin intermediul elementelormoderniste, precum accentuarea esteticii urâtului, prezenţa limbajului alegoric, darcolocvial, existenţa metaforei şi a oximoronului ca procedee artistice fundamentale,aspect preluat din opera lui Charles Baudelaire, şi structura prozodicã( rimaîmperecheatã, ritmul trohaic şi mãsura de 5 - 17 silabe).

În concluzie, poezia „Flori de mucigai” surprinde viziunea autorului desprelume, în relaţia scriitor-operã-lector, în care „idealul şi realul, angelicul şi demonicul

polarizeazã alternativ”(Şerban Cioculescu).