f i Ș a d i s c i p l i n e i - umfst.ro · Înţelegerea şi adaptarea stilului de comunicare...

391
FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGU MUREȘ 1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ 1.3 Departamentul M4 1.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE 1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ 1.6 Programul de studii LIMBA ROMÂNĂ 2. Date despre disciplină 2.1 Denumirea disciplinei Abilități de comunicare 2.2 Titularul activităților de curs Sef de Lucrări Dr. Andreea Sălcudean (conf. grad didactic)/vacant 2.3 Titularul activităților de lp Sef de Lucrări Dr. Andreea Sălcudean 2.4 Anul de studii 1 2.5 Semestrul 1 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei Obligatoriu 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice) 3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 1 3.4 Total ore din planul de învățământ 12 3.5 din care curs 6 3.6 laborator (lp) 6 Distribuția fondului de timp/săpt 5 ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 3 Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 3 Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 2 Tutorial 1 Examinări 1 Alte activități 3.7 Total ore de studiu individual / săpt 15 3.8 Total ore pe semestru 12 3.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul) 4.1 de curriculum 4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul) 5.1 de desfășurare a cursului 5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate Competențe profesionale Dobândirea aptitudinilor de bază în vederea unei comunicări eficiente, cu pacientul din cabinetul stomatologic. Aplicarea metodelor bazale de comunicare, în interacţiunile interumane. Înţelegerea şi interpretarea limbajului nonverbal. Aplicarea tehnicilor şi metodelor de comunicare în interacţiunea medicpacient. Aplicarea tehnicilor şi metodelor de comunicare în cadrul interacţiunii interprofesionale.

Upload: others

Post on 09-Oct-2019

9 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M41.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii LIMBA ROMÂNĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Abilități de comunicare

2.2 Titularul activităților de curs Sef de Lucrări Dr. Andreea Sălcudean (conf. graddidactic)/vacant

2.3 Titularul activităților de lp Sef de Lucrări Dr. Andreea Sălcudean2.4 Anul destudii 1 2.5

Semestrul 1 2.6 Tipul deevaluare Examen 2.7 Regimuldisciplinei Obligatoriu

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 12 3.5 din care curs 6 3.6 laborator (lp) 6

Distribuția fondului de timp/săpt 5ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 3Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 3Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 2Tutorial 1Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 153.8 Total ore pe semestru 123.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Dobândirea aptitudinilor de bază în vederea unei comunicărieficiente, cu pacientul din cabinetul stomatologic. ­ Aplicarea metodelor bazale de comunicare, în interacţiunileinterumane.­ Înţelegerea şi interpretarea limbajului non­verbal. ­ Aplicarea tehnicilor şi metodelor de comunicare în interacţiuneamedic­pacient.­ Aplicarea tehnicilor şi metodelor de comunicare în cadrul interacţiuniiinterprofesionale.

Competențe transversale interprofesionale.­ Înţelegerea şi adaptarea stilului de comunicare personal, tipologieipacientului din cabinetul stomatologic.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

­ Generarea abilităților eficiente de comunicare, necesarestudenților pentru a stabili o relație terapeutică cu pacientul încabinetul stomatologic, prin folosirea metodelor şi tehnicilor decomunicare specifice diferitelor orientări psihologice şipsihoterapeutice.

7.2 Obiectivele specifice

­ Evitarea jargoanelor, folosirea limbajului de interfaţă peînţelesul pacientului/pacienţiilor.­ Capacitatea de a dezvolta o relaţiei bazată pe empatie şicongruenţă cu pacientul, în care acesta să se simtă înţeles şiajutat, în scopul scăderii anxietății specifice intervențiilorstomatologice.­ Formarea unor abilităţi de înţelegere a limbajului non­verbal, cerezultă din postura, gesturile, comportamentul pacienţilor.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Introducere în comunicare . Definire, Descriere,Importanţă.

Prezentare orală,prezentarePowerPoint

1 o oră

2. 2. Tipuri de comunicare. Terapia CognitivComportamentală şi Modelul Rogersian. Prezentare orala 1 o oră

3. 3. Comunicarea non­verbală. Semnalelelimbajului corpului.

Prezentare orală,prezentarePowerPoint

1 o oră

4. 4. Prezentarea şi discursul în cadrul comunicării.Prezentare orală,prezentarePowerPoint

1 o oră

5. 5 . Tipurile de ,,deschideri” în comunicare.Prezentare orală,prezentarePowerPoint

1 o oră

6. 6 . Relaţia colaborativă în actul comunicăriiPrezentare orală,prezentarePowerPoint

1 o oră

7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.

9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Judith Beck, Terapia Cognitivă. Fundamente. RTS: Cluj­Napoca, 2010. 2. Brad A. Alford, Aaron T. Beck, Puterea Integratoare a psihoterapiei cognitive. Bucureşti:EdituraTrei, 2011.3. Albert Ellis, Evoluţia unei revoluţii. Bazele psihoterapiei raţional­emotive, București: Editura Trei,2015.4. Daniel Goleman, Inteligenţa Emoţională. Ed. a III­a, Bucureşti: Curtea Veche, 2008.5. Daniel Goleman, Inteligenţa Socială. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2007.6. Carl Rogers, A deveni o persoană, Bucureşti: Editura Trei, 2008. 7. Arthur L. Costa et al. Cognitive Coaching: Developing Self­Directed Leaders and Learners, 3rdEdition. London :Rowman & Littlefield, 2016.8. Allan Pease and Barbara Pease. The Definitive Book of Body Language. London: OrionPublishing Group, 2006.9. Joseph Messinger. Dictionar ilustrat al gesturilor. Editia a II­a. Bucureşti: Editura Litera, 2013.10. Alex Mucchielli. Arta de a comunica. Metode, forme si psihologia situatiilor de comunicare.Iaşi:Polirom, 2015. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Comunicare generală, lucrul în echipă. Demonstrație, lucrul îngrupuri mici. 1 o oră

2. 2. Modelul psihologic al comunicării. Prezentare video,discuții în grupuri mici. 1 o oră

3. 3. Identificarea semnalelor specifice interiorizării,in comunicarea non­verbală.

Demonstrație, lucru îngrupuri mici. 1 o oră

4. 4. Prezentarea şi aplicarea discursului în procesulcomunicării.

Demonstrație custudenții. Lucra îngrupuri mici.

1 o oră

5. 5. ,,Deschiderile” in funcţie de tipul comunicării.Demonstrație custudenții. Lucrul îngrupuri mici

1 o oră

6. 6. Aplicaţii ale relaţiei colaborative în procesulcomunicării.

Demonstrație custudenții. Lucrul îngrupuri mici

1 o oră

7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Alfred, Adler. Practica şi teoria psihologiei individuale. Pentru medici, psihologi şi profesori.Bucureşti:Editura Trei, 2011.2. Carl Gustav Jung, Tipuri psihologice, Bucureşti:Editura Trei, 2004.3. Paul Ekman, Emoţiile date pe faţă. Bucureşti: Editura Trei, 2011.4. Joseph Messinger si Caroline Messinger. Cartea gesturilor. Bucureşti:Editura All, 2014.5. Ion­Ovidiu Panisoara. Comunicarea eficientă. Ed. a IV­a. Iaşi: Polirom, 2015. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiComplexitatea provocărilor și natura interdisciplinară în cadrul comunicării în cadrul profesieimedicale, implică o relație de colaborare bună între toate specialitățile medicale. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţiipractice

10.5 Evaluare finală Examen teoretic final În raport cu cerințele disciplinei. Examen scris tip grila. 70%

Examen practic final Evaluarea aplicațiilor practice alecomunicării.

Joc de rol cu pacientulsimulant. 30%

10.6 Standard minim de performanțăExameninarea va avea loc la sfârşitul semestrului în perioada de presesiune. Pentru a puteaparticipa la examen, studentul va participa la toate cursurile şi lucrările practice, deci prezenţatrebuie să fie de 100%. De asemenea, studentul trebuie să înţeleagă şi să aplice la nivel bazalmetodele şi tehnicile specific comunicării medic pacient în relația terapeutică din cabinetulstomatologic, argumentând fiecare procedură logic, coerent şi corect.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul MD 11.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii Medicina Dentara 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Afecţiunile sistemice şi boala parodontală2.2 Titularul activităților de curs conf univ. dr. Lazăr Luminița2.3 Titularul activităților de lp ­2.4 Anul destudii VI 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare Colocviu 2.7 Regimul disciplinei OPT

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 1 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp)3.4 Total ore din planul de învățământ 14 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp)

Distribuția fondului de timp/săpt 1ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,3Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,3Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri ­Tutorial 0,2Examinări 0,2Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 23.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 1 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC), flipchart5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Utilizarea noțiunilor clinice asimilate în scopul abordăriiinterdisciplinare a pacientului parodontopat­ Aplicarea cunoștințelor de bază în vederea elaborării unui diagnosticcomplex și stabilirii planului terapeutic lapacientul cu boala parodontală­ Redactarea și aplicarea de proiecte de cercetare științifică cucaracter interdisciplinar cu referire la principiile șimetodele terapeutice specifice parodontologiei­ Identificarea rolului și responsabilității într­o echipă multidisciplinară­ Aplicarea tehnicilor de relaționare și munca eficientă într­o echipă

Competențe transversale

­ Aplicarea tehnicilor de relaționare și munca eficientă într­o echipămultidisciplinară și în relație cu pacientul­ Utilizarea eficientă a surselor de informație, a resurselor decomunicare și formare profesională atât în limbaromână cât și într­o limbă de circulație internațională în scopulelaborării și prezentării unei lucrări de specialitate­ Identificarea obiectivelor de realizat, etapelor de lucru, termenelor derealizare, resurselor disponibile,riscurilor și condițiilor de finalizare în cadrul proiectelor subcoordonare

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiDobândirea de cunoştinţe suplimentare cu caracter medical prinprezentareapatologiei parodontale asociata diferitelor afecţiuni sistemice

7.2 Obiectivele specifice

­ Recunoaşterea afecţiunilor sistemice cu implicaţii la nivelulparodonţiuluimarginal si profund­ Cunoașterea de către studenţi a manifestărilor afecţiunilorsistemice în diferitestadii terapeutice la nivelul ţesuturilor parodontale­ Însuşirea cunoştinţelor privind conduita terapeutică,responsabilităţile şiriscurile la pacientul parodontopat cu afecţiuni cronice sistemice

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Boala parodontală şi afecțiunilecardiovasculare

Prezentare powerpoint, curs 2

2. 2 Interrelația boală parodontală ­ diabet zaharat ­II­ 2

3. 3. Boala parodontală factor de risc în afecţiunileaparatului respirator ­II­ 2

4.4. Interacţiuni între boala parodontală şi boalarenală cronică; boala parodontală şi artritareumatoidă.

­II­ 2

5. 5. Boala parodontală şi sarcina ­II­ 26. 6. Implicaţiile orale ale osteoporozei ­II­ 27. 7. Tulburările endocrine şi boala parodontală ­II­ 28.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.

11.12.13.14.Bibliografie:1. Dumitriu H, Silvia Dumitriu, Anca Dumitriu: Parodontologie, Ed. Viaţa Medicală Românească,2009,2. Lazăr L. Elemente de parodontologie clinică. Editura University Press Tg. Mureş, 2015,3. Mârţu Silvia: Parodontologie clinică. Ed. Apolonia Iaşi, 20004. Newman MG, Takei H, Klokkevold PR, Carranza FA. Carranza's Clinical Periodontology.11thEdition. Elsevier Health Sciences. 2012 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învățământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare

10.4 Evaluarepe parcursulsemestrului

La curs Prezența, calificative obținute lareferate

Media aritmetică a notelorobținute la apreciereaîndeplinirii criteriilor deevaluare

30%

În timpulactivităţiipractice

­

10.5 Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cunoștințe de bază în vedereaelaborării unui diagnostic complex și astabilirii planului terapeutic lapacientul cu boala parodontală,asociata

Test grila 70%

Examenpracticfinal

În funcție de specificul disciplinei ­

10.6 Standard minim de performanță­Evaluarea pe parcusul semestruluiPrezentarea unui referat­Evaluarea finalăNota minimă de promovare este 5.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENTĂ+MASTERAT COMASAT1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei ANATOMIA CLINICA SI TOPOGRAFICA2.2 Titularul activităților de curs Șef de lucr Dr. Cosmin Nicolescu

2.3 Titularul activităților de lpLector Dr. Andrei Sorin Lector Dr. Suciu Bogdan Lector Dr.Tudor Adrian Lector Dr. Moraru Liviu Asist univ. GhizdavatAlexandru Asist univ. Nagy­Bota Monica Asist univ. Csiki Gabor

2.4 Anul de studii 2 2.5 Semestrul 1 2.6 Tipul de evaluare EX 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 5ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt3.8 Total ore pe semestru 8x14=1123.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum Promovarea examenelor din anul de studii precedent – PROPUNEM!4.2 de competențe Cunoştinţe exacte de biologie din liceu, materia clasei a XI­a 5. Condiții (acolo unde este cazul)

5.1 de desfășurare a cursuluiExistenţa unei table negre cu suprafaţă de min. 5 m2, cretecolorate, dispozitive de proiecţie, inclusiv software adecvatprezentării imaginilor statice şi în mişcare.

5.2 de desfășurare a laboratorului

Existenţa unei table negre cu suprafaţă de min. 5 m2, cretecolorate, dispozitive de proiecţie, inclusiv software adecvatprezentării imaginilor statice şi în mişcare, cadavru prelucrat șiconservat în număr suficient pentru disecţii şi preparăriindividuale, preparate umede şi uscate, mulaje, planşe mobile

6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Descrierea şi interpretarea noţiunilor de bază ale morfologiei şifuncţionării aparatului dentomaxilar, integrarea acestora în concepte/situaţii care se aplică acestuia cu scopul de a formula ipoteze şi de ainterpreta corect semnele, simptomele şi modificările paraclinice în

Competențe profesionale interpreta corect semnele, simptomele şi modificările paraclinice înelaborarea diagnosticului morfologic şi clinic, în dezvoltarea de noicompetenţe profesionale de îngrijiri generale şi specifice de sănătate.

Competențe transversale

Însuşirea unor deprinderi şi manualităţi ce permit identificareaobiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizarea acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor derealizare aferente şi riscurilor aferente,cu standard minim: realizareade proiecte sub coordonare pentru rezolvarea unor problemespecifice domeniului.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Studentul face cunoștință și devine versat privind principiile deorganizare, dezvoltare și funcțiile aparatului dentomaxilar îngeneral, și aspectele specifice umane. Devine capabil să observeși să anticipeze relațiile topografice dintre componenteleaparatului dentomaxilar uman și să le interpreteze într­un contextfuncțional. Va cunoaște practic și în detalii dezvoltarea aparatuluidentomaxilar și cavitatea orală, părți ale corpului asupra căroraîși îndreaptă studiile cu predilecție și în legătură cu care își vadesfășura activitatea medicală. Va înțelege interrelațiile dintrediverse componente ale acestuia, va face distincție între variațiileîn marja normalului și fenomenele patologice și va fi capabil sărelateze terților acestea.

7.2 Obiectivele specifice

Cunoașterea aparatului dentomaxilar și ale componenteloracestuia, filogeneza și ontogeneza feței și a gâtului, a anatomieiregionale, radiologice, antropometrice și biocronologice. Dinpunct de vedere funcțional, se insistă asupra cunoașteriibiomecanicii mișcărilor ATM, a masticației,deglutiției. Studentuldevine capabil să se orienteze teoretic și practic în cavitateaorală, mai cu seamă în anturajul arcadelor dentomaxilare. Îșiformează o viziune asupra formei și conținutului cavității orale,aceea normalitate morfologică și funcțională la care va facereferire în continuare și ce va urma să restabilească prinactivitatea sa curativă. Își acumulează un vocablar adecvat șidetaliat, uzitat în toate ramurile ale științei căreia se va consacra.Cunoștințele acumulate servesc ca bază pentru studiile cu carestudentul își continuă formarea medicală și dentistrică ladisciplinele de specialitate.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelare cuICS

Semestrul I

1.1. Hominizarea şi umanizareacapului. Filogeneza aparatuluidentomaxilar.

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Patologii alecavității bucale(inclusivcariile)

2.2. Dezvoltarea regiunii branhiale şi aderivatelor sale.Dezvoltarea cavităţiiorale şi a feţei

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roMalformații alebuzei /palatului

3. 3. Dintele ca organ şi anatomiamicroscopică a dinţilor

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roPatologii alecavității bucale(inclusiv cariile

4. 4. Anatomia periodonţiului şi aarcului alveolar. Articularea dinţilor

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Patologii alecavității bucale(inclusivcariile)

5. 5. Dezvoltarea dinţilor şi aperiodonţiului

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Patologii alecavității bucale(inclusivcariile)

6. 6. Anatomia dentiţiei. Cronobiologia Prezentare 2 Suport curs online:Patologii alecavității bucale

6. 6. Anatomia dentiţiei. Cronobiologiaaparatului dentomaxilar

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.rocavității bucale(inclusivcariile)

7. 7. Aplicatiile clinice ale notiunilorprezentate.

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Patologii alecavității bucale(inclusivcariile)

8. 8. Anatomia funcţională şibiomecanica ATM

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roDurerearticulara

9.9. Inervaţia proprioceptivă a capuluişi a gâtului. Anatomia arcului reflexmasticator

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roPatologii alenervilorcranieni

10. 10. Anatomia secreţiei salivare, afonaţiei şi a vorbiriiPrezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roPatologii alenervilorcranieni

11.11. Compartimentele şi lojeleconjunctive perioro­cefalo­cervicaleşi comunicările lor

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roMalformații alesistemuluicardiovascular

12.

12. Anatomia clinică a regiuniiinfratemporale şi a regiunilorendoorale(endobucale).Craniometria. Craniulca întreg. Cronobiologia cefalică

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roPatologii alenervilorcranieni

13.

13. Teleradiografia, studiul CT şiRMN al capului şi al gâtului.Ortopantomografia aparatuluidentomaxilar. Circulaţia limfaticăregională cervicocefalică

Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Presiuneintracranianăcrescută.Malformații alesistemuluicardiovascular.Cefalee.Inflamatiaorbitei.

14. 14. Aplicatiile clinice ale notiunilorprezentate.Prezentareorală, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Presiuneintracranianăcrescută.Malformații alesistemuluicardiovascular

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Bibliografia obligatorie: L. Seres­Sturm, Z. Pávai, R. Șipoș: Anatomie cefalo­cervicală, UniversityPress, 2007. Z.Lőrinczi: A rágókészülék strukturális biológiája, University Press, 2007 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul IDemonstrații Patologii ale

1. 1.Orificiile craniului neural si visceral siconţinuturile lor

Demonstrațiipepreparate

2Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile)

2. 2. Muschii gnatomotori si relaţiile lor (pepreparate)

Demonstrațiipepreparate

2Necesarcadavruumanconservat

Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile)

3. 3. Studiul dezvoltării feţei pe mulajeDemonstrațiipepreparate

2Necesarcadavruumanconservat

Dezvoltareanormală acopilului,Malformații alebuzei /palatului

4. 4. Anatomia buzelor si a maxilarelor. Regiuneavestibulului bucal.

Demonstrațiipepreparate

2Necesarcadavruumanconservat

Malformații alebuzei /palatului

5.5. Anatomia limbii si a planseului oral. Sanţullateral al limbii. Anatomia gingiei si a mucoaseiorale. Regiunea retromolară.

Demonstrațiipepreparate

2Necesarcadavruumanconservat

Malformații alebuzei /palatului,Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile

6. 6. Studiul dezvoltării dinţilor pe mulajeDemonstrațiipepreparate

2Necesarcadavruumanconservat

Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile

7. 7. Aplicatiile clinice ale notiunilor prezentate.Demonstrațiipepreparate

2

Malformații alebuzei /palatului,Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile

8. 8. Constituţia si relaţiile ATMDemonstrațiipepreparate

2 Durere articulara,Edem articular

9. 9. Inervaţia nociceptivă cervicocefalică. Punctelenevralgice.

Demonstrațiipepreparate

2 Patologii alenervilor cranieni

10. 10.Istmul faringian. Loja tonsilei palatine.Regiunea palatină.Demonstrațiipepreparate

2Disfagie,Malformații alebuzei /palatului

11. 11. Pasajele vasculonervoase periorale.Anastomozele vasculare endo­exocraniene.Demonstrațiipepreparate

2 Patologii alenervilor cranieni

12. 12.Spaţiul pterigomandibular. Corpul adiposbucal.Demonstrațiipepreparate

2Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile

13.13.Craniometrie pe craniu izolat si pe viu.Anomaliile.Evaluarea filmelor radiologice si de CTsi RMN

Demonstrațiipepreparate

2 Traumatismcranian

14. 14. Aplicatiile clinice ale notiunilor prezentate.Demonstrațiipepreparate

2Disfagie,Malformații alebuzei /palatului,

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.

9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografia obligatorie: L. Seres­Sturm, Z. Pávai, R. Șipoș: Anatomie cefalo­cervicală, UniversityPress, 2007. Z.Lőrinczi: A rágókészülék strukturális biológiája, University Press, 2007 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiAplicabilitatea practică a cursurilor nu numai a lucărilor şi stagiilor practice, obţinerea de abilităţi şicompetenţe specifice calificării. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluarepe parcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

Verificări pe parcurs, promovarea căreia estecondiție pentru promovarea întregului examen

examen practic pepreparate, cadavru 40%

10.5 Evaluarefinală

Examenteoretic final

Orientare generală, cunoașterea detaliilor,terminologia specifică științei, gândiremorfologică logică.Aprecierea cunoștințelor în cele ce priveștedetaliile și urmărirea greșelilor în ceea ceprivește aspectele generale.

test grila 60%

Examenpractic final

Verificări pe parcurs, promovarea căreia estecondiție pentru promovarea întregului examen

examen practic pepreparate, cadavruconservat

10.6 Standard minim de performanțăStudentul trebuie să se orienteze teoretic și practic pe suprafața, în interiorul și în anturajulaparatului dentomaxilar. Trebuie să cunoască interrelația dintre diverse sisteme și subsisteme aleorganismului, va face distincție între variațiile în marja normalului și fenomenele patologice și va ficapabil să relateze terților acestea. Dezvolta o viziune asupra formei și conținutului organismului viu,acea normalitate morfologică și funcțională la care va face referire în continuare și ce va urma sărestabilească prin activitatea sa curativă. Își acumulează un vocablar adecvat și detaliat, uzitat întoate ramurile ale științei căreia se va consacra.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul Ştiinţe morfologice M11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei ANATOMIE­PATOLOGICĂ2.2 Titularul activităților de curs Sef Lucrari Dr. Sabin Turdean

2.3 Titularul activităților de lpConf. Turcu Mihai, Şef lucr. Horváth Emőke, Şef lucr. MezeiTibor, Asist. Chira Liliana, Sef Lucr Dr. Sabin Turdean, Asistentdr. Kövecsi Attila

2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul I.­II. 2.6 Tipul de evaluare examen 2.7 Regimul disciplinei obl. 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână I.: 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 14 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 2Tutorial 1Examinări 3Alte activități 23.7 Total ore de studiu individual / săpt 63.8 Total ore pe semestru 843.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Acumularea cunoştinţelor de patologie fundamentală ca bază depornire pentru studii clinice ulterioareConceperea corectă a semnelor clinice pe baza proceselor patologicede bază Înţelegerea complexităţii diferitelor manifestări clinice în cadrul uneiboliAplicarea cunoştinţelor dobândite în recunoaşterea stărilor patologicea regiunii buco­maxilo­faciale Recunoaşterea posibilităţilor de examinare histopatologică,citotumorale şi citohormonale

citotumorale şi citohormonaleCunoaşterea tehnicilor de prelucrare histopatologică şi a cerinţelor debază a recoltării probelor bioptice

Competențe transversale

Participarea interactivă a studenţilor la lucrările practice şi însuşireametodologiei de descriere a leziunilor macro­ şi microscopice.Identificarea rolului şi responsabilităţii într­o echipă multidisciplinară;Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi munca eficientă în echipă şi înrelaţia cu pacientul şi aparţinătorii;Utilizarea eficientă a surselor de informaţie, a resurselor decomunicare şi formare profesională atât în limba română, cât şi într­olimbă de circulaţie internaţională, în scopul elaborării şi prezentăriiunei lucrări de specialitate;Identificarea obiectivelor de realizat, etapelor de lucru, termenelor derealizare, resurselor disponibile, riscurilor şi condiţiilor de finalizare încadrul proiectelor sub coordonare;

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Însuşirea leziunilor patologice fundamentale şi studiul acestorape aparate şi sisteme

7.2 Obiectivele specificeDobândirea noţiunilor anatomo­clinice de bazăInterpretarea procesului patologic pe baza aspectelor macro­ şimicroscopice

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1. Tulburări circulatorii Oral +multimedia 2 anemie, edem

2. Tulburări circulatorii Oral +multimedia 2 cianoză, șoc

3. Tulburări de creşterere şi diferenţiere tisulară şicelulară

Oral +multimedia 2

dezechilibru acido­bazic

4. Inflamaţiile Oral +multimedia 2 edem

5. Inflamaţiile Oral +multimedia 2 adenopatie

6. Patologie tumorală Oral +multimedia 2

tumorile copilului,patologiilimfoproliferative

7. Patologie tumorală Oral +multimedia 2

carcinom al capului șigâtului, tumorimaligne osoase

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. Patologia aparatului cardiovascular Oral +multimedia

patologie cardiacăischemică, anevrismaortic

2. Patologia aparatului cardiovascular Oral +multimedia

patologii valvularecardiace, patologiepericardică

3. Patologia aparatului respirator Oral +multimedia

bronșită și emfizemcronic, patologiepulmonară cronică

4. Patologia aparatului respirator Oral +multimedia

carcinom bronșic,tuberculoză

5. Patologia buco­maxilo­facială Oral +multimedia

patologii ale cavitățiibucale (inclusiv cariile)

6. Patologia buco­maxilo­facială Oral +multimedia

patologii ale cavitățiibucale (inclusiv cariile)

7. Patologia buco­maxilo­facială Oral +multimedia

patologii ale cavitățiibucale (inclusiv cariile)

8. Patologia buco­maxilo­facială Oral +multimedia

patologii ale cavitățiibucale (inclusiv cariile)

9. Patologia buco­maxilo­facială Oral +multimedia

patologii ale cavitățiibucale (inclusiv cariile)

10. Patologia tractului gastrointestinal Oral +multimedia

carcinoma esofagian,carcinoma gastric,carcinoma de colon șirect, ulcerul peptic

11. Patologia ficatului, căilor biliare și apancreasuluiOral +multimedia

patologia veziciibiliare, patologiehepatică cronică,carcinom pancreatic

12. Patologia rinichiului și căilor urinare Oral +multimedia

infecții de tract urinar,obstrucție a tractuluiurinar, carcinomarenal și al veziciiurinare

13. Patologia organelor genitale feminine si aglandei mamareOral +multimedia

carcinomcervical/uterin/ovarian,carcinoma mamar

14. Patologia organelor genitale masculine Oral +multimedia patologia prostatei

Bibliografie:1.Gurzu S, Jung I. Patologie specială pentru studenţii Facultăţii de Asistenţă Medicală. UniversityPress Tîrgu Mureş, 2014. ISBN 978­973­169­312­5. 2.Gurzu S, Jung I. Patologie generală pentru studenţii Facultăţii de Asistenţă Medicală. UniversityPress Târgu Mureş, 2013. ISBN 978­973­169­214­2.3.Gurzu Simona, Jung Ioan, Sabin Turdean, Patologie generala pentru studentii facultatii demedicina dentara ­ Ed. University Press, 2017, in pregatire4.Gurzu Simona, Jung Ioan, Sabin Turdean, Patologie orala pentru studentii facultatii de medicinadentara ­ Ed. University Press, 2017, in pregatire Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1. Tulburari circulatoriiDiscutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

2 edem

2. DistrofiiDiscutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

2tulburări alemetabolismuluilipidic, calciului șivitamineiD

3. InflamaţiiDiscutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

2 patologiepericardică

4. InflamaţiiDiscutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

2 tuberculoza

5. Patologie tumoralăDiscutareapreparatelormacro­ şi 2 cancer de piele

macro­ şimicroscopice

6. Patologie tumoralăDiscutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

2 carcinoma decolon și rect

7. MalformaţiiDiscutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

2

malformații alebuzei, palatului,malformații alesistemuluicardiovascular,malformații alemăduvei spinării

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. Patologia inimii şi vaselor : macroscopie,microscopie

Discutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

4 boalatrombembolică

2. Patologia respiratorie : macroscopie, microscopieDiscutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

4

3. Patologia digestivă și patologia cavității bucaleDiscutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

6

4. Patologia urologică, patologia organelor genitalemasculine

Discutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

4

5. Patologia organelor genitale feminine și a glandeimamare

Discutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

4

6. Patologia organelor endocrine, sistemului nervosși organelor hematopoietice

Discutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

4

7. Recapitulare, recuperareDiscutareapreparatelormacro­ şimicroscopice

2

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Gurzu Simona, Jung Ioan, Sabin Turdean, Histopatologia pentru studentii facultatii de medicinadentara ­ Ed. University Press, 2017, in pregatire 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,

9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiStudentul în medicină nu poate finaliza etapa de studiu preclinic fără însuşirea elementelorpatologice de bază, macro­ şi microscopice. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La curs 1 test semestrul I 2 teste semestrul II 20%În timpul activităţiipractice 2 seminarii de lame semestrul II 10%

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Examen scris tip test grila din materiaambelor semestre 40%

Examen practicfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Examen practic macroscopie simicroscopie din materia ambelor semestre 30%

10.6 Standard minim de performanțăNota minimă de promovare a examenului este „5” (obligatoriu atât pentru examen teoretic cât șipractic). Nota probei practice constituie media dintre descrierea celor două preparate. Esteobligatorie obţinerea notei „5” pentru fiecare dintre preparate (atât microscopic cât şi macroscopic).Rezultatul activității din timpul anului nu condiţionează participarea la examenele teoretic şi practicastfel că, independent de valoarea mediei obţinute, acesta va constitui 30% din nota finală. Nu vor fiprimiţi în examenul teoretic studenţii care au mai mult de două absenţe pe parcursul semestrului laactivităţi practice şi/sau mai mult de două absenţe pe parcursul semestrului la curs.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA DENTARA1.3 Departamentul M11.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTĂ+MASTERAT COMASAT1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Anatomie si embriologie2.2 Titularul activităților de curs Sef de lucr.dr. Nicolescu Cosmin

2.3 Titularul activităților de lp

SEMESTRUL 1 Conf. Dr.Lorinzi Zoltan Lector Dr. NicolescuCosmin Lector Dr. Tudor Adrian Asist. Univ. Serac GabrielLector Dr. Muresan Mircea SEMESTRUL 2 Conf. Dr. LorinziZoltan Lector Dr. Nicolescu Cosmin Lector Dr. Tudor AdrianAsist. Univ. Ivanescu Adrian Asist. Univ. Nagy­Bota MonicaAsist. Univ. Szanto Annamaria Asist. Univ. Trambitas Cristian

2.4 Anul de studii 1 2.5 Semestrul 1+2 2.6 Tipul de evaluare EX 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6+6 3.2 din care curs 2+2 3.3 laborator (lp) 4+43.4 Total ore din planul de învățământ 84+84 3.5 din care curs 28+28 3.6 laborator (lp) 56+56

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 28Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 28Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 14Tutorial 12Examinări 2Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 63.8 Total ore pe semestru 1683.9 Număr de credite 6+6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum Promovarea examenelor din anul de studii precedent – PROPUNEM!4.2 de competențe Cunoştinţe exacte de biologie din liceu, materia clasei a XI­a 5. Condiții (acolo unde este cazul)

5.1 de desfășurare a cursuluiSală de curs confortabilă. Existenţa unei table negre cusuprafaţă de min. 5 m2, crete colorate, dispozitive de proiecţie,inclusiv software adecvat prezentării imaginilor statice şi înmişcare

5.2 de desfășurare a laboratorului

Existenţa unei table negre cu suprafaţă de min. 5 m2, cretecolorate, dispozitive de proiecţie, inclusiv software adecvatprezentării imaginilor statice şi în mişcare, cadavru prelucrat șiconservat în număr suficient pentru disecţii şi preparăriindividuale, preparate umede şi uscate, mulaje, planşe mobile

6. Competențe specifice acumulate

6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Descrierea şi interpretarea noţiunilor de bază ale morfologiei şifuncţionării organismului uman, integrarea acestora în concepte/situaţii care se aplică organismului uman cu scopul de a formulaipoteze şi de a interpreta corect semnele, simptomele şi modificărileparaclinice în elaborarea diagnosticului morfologic şi clinic, îndezvoltarea de noi competenţe profesionale de îngrijiri generale şispecifice de sănătate.

Competențe transversale

Însuşirea unor deprinderi şi manualităţi ce permit identificareaobiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizarea acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor derealizare aferente şi riscurilor aferente,cu standard minim: realizareade proiecte sub coordonare pentru rezolvarea unor problemespecifice domeniului.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Cunoașterea anatomiei generale, structura funcțională șitopografică a mebrelor și a trunchiului. Însușirea fundamentelorontogenezei corpului uman. Studentul face cunoștință și devineversat privind principiile de organizare, dezvoltare și funcțiilecomponentelor organismelor vii în general, și specifice alecorpului uman. Studentul își dezvoltă abilitățile de a se orienta pesuprafața și în interiorul corpului uman. Va înțelege interrelațiadintre diverse sisteme și subsisteme ale organismului, va facedistincție între variațiile în marja normalului și fenomenelepatologice și va fi capabil să relateze terților acestea. Îșiformează o viziune asupra formei și conținutului organismului viu,aceea normalitate morfologică și funcțională la care va facereferire în continuare și ce va urma să restabilească prinactivitatea sa curativă. Își acumulează un vocablar adecvat șidetaliat, uzitat în toate ramurile ale științei căreia se va consacra.Cunoașterea anatomiei nevraxului și a extremității cefalice. Îșiacumulează un vocabular adecvat și detaliat, uzitat în toateramurile ale științei căreia se va consacra. Cunoștințeleacumulate servesc ca bază pentru studiile cu care studentul îșicontinuă formarea medicală și dentistrică la alte discipline.

7.2 Obiectivele specifice

Cunoașterea sistemelor scheletale, musculare, vasculare,nervoase periferice, digestive, respiratoare, excretoare șigenitale. Interpretarea celor învățate din punct vedere funcțional,familiarizarea cu termenii și procesele embriologiei generale șicelei speciale. Însușirea anatomiei topografice și aplicate alemembrelor și trunchiului. Cunoașterea sistemului nervos central și ale subsistemeloraferente din punct de vedere funcțional, cunoașterea organelorde simț, însușirea anatomiei sistematice și topografice alegâtului, înțelegerea și reținerea în detalii suficiente ontogenezeicraniului. Devine capabil să observe și să anticipeze relațiiletopografice dintre componentele extremității cefalice și să leinterpreteze într­un context funcțional.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1.1. Introducere în studiulanatomiei. Osteologiagenerală.

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roOsteoartrita,Osteomielita,osteoporoza

2.2. Embriologie generala.Embriogeneza.Anatomiadezvoltarii fetale.

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Malformații alesistemuluicardiovascular,Malformații ale buzei/palatului,Malformații alemăduvei spinării

măduvei spinării/SNC

3.3. Artrologia si miologiagenerală. Biomecanicaarticulaţiilor si a muschilor

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roOsteoartroza,Osteoporoza

4. 4. Vascularizaţia membruluisuperior. Plexul brahial

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roTulburări vasculareperiferice

5.5 Scheletul articulat (coloanavertebrală, osteotoracele,bazinul)

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Patologia coloaneivertebrale,Traumatism toraco­abdominal

6. 6. Vascularizaţia membruluiinferior. Plexul lombosacral

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roTulburări vasculareperiferice,

7. 7. Aplicatiile clinice alenotiunilor prezentate. Curs TBL 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Osteoartroza,Osteoporoza,Tulburări vasculareperiferice

8. 8. Biomecanica membrelor.Prehensiunea. Mersul.

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roTraumatismelemembrelor

9.

9. Sinteza topografică apereţilor cavităţilor trunchiului .vasele, nervii si punctele deslaba rezistenta ale pereteluiabdominal.

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roPatologia musculară,Hernia

10.10. Anatomia clinica amediastinului. Anatomiafunctionala a plamanului si acordului.

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Pleurezie,pneumotorax,traumatismeletoraco­abdominale

11.11. Anatomia clinică a cavităţiiabdominale. Peritoneul siformaţiunile peritoneale .

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roPeritonita,apendicita, Tulbăride apetit alimentar

12.12. Vascularizaţia organelorabdominale. Anatomiafuncţională a ficatului.Sistemul venei port hepatice.

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Hepatomegalie,Tulburari decoagulare Patologiehepatică cronică,Encefalopatie,Patologia veziciibiliare,Insuficiență/patologiehepatica acută

13.13. Anatomia funcţională aorganelor urogenitale. Sintezatopografica a bazinului si aperineului masculin si feminin.

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Patologie renalăcronică, Patologiaprostatei,Incontinență urinară,Leucoree,Insuficiență/patologierenală acută

14. 14. Aplicatiile clinice alenotiunilor prezentate Curs TBL 2 Suport curs online:http://anatomiemd.umftgm.ro

Hepatomegalie,Patologia veziciibiliareInsuficiență/patologiehepatica acută,Patologie renalăcronică, Patologiaprostatei,Incontinență urinară,Peritonita,apendicita, Tulbăride apetit alimentar,Pleurezie,pneumotorax

Semestrul IIMalformații alemăduvei spinării

1.1. Neuroanatomie generalităti.Anatomia funcțională amăduvei spinării.

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

măduvei spinării/SNC Traumatismeprin cădere,Patologiidegenerative aleSNC Presiuneintracranianăcrescută

2.

2. Organizarea sistemelorascendente. Talamusul.Organizarea sistemelordescendente. Nucleii bazali.Cerebelul

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Malformații alemăduvei spinării/SNC, Traumatismeprin cădere,Presiuneintracranianăcrescută

3.3. Nervii cranieni (encefalici) sinucleii acestora. Sistemultrigeminal

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roPatologii ale nervilorcranieni

4. 4. Organizarea sistemelorsenzoriale. Metatalamusul

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roAfectare vizuală,Cecitate, Surditate

5. 5. Scoarța cerebrală șisistemul limbic. Ariile corticale

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Agresiune/violențăDisfuncție psiho­sexuală, DepresiePatologiecerebrovascularăPresiuneintracranianăcrescută

6.6. Organizarea sistemuluinervos vegetativ.Hipotalamusul

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roTulburări de somn,Disfuncție psiho­sexuală

7. 7. Aplicatiile clinice alenotiunilor prezentate. Curs TBL 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Tulburări de somnDisfuncție psiho­sexuală, Patologiiale nervilor cranieni

8. 8. Anatomia funcțională afaringelui si a laringelui

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Disfagie Tulbări deapetit alimentar,Stop cardio­respirator

9. 9. Nasul, sinusurileparanazale

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roInfecție de tractrespirator

10.10. Regiunea orbitală sicontinutul acesteia. Globulocular si aparatul lacrimal

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro

Afectare vizuală,Cecitate, Ochi roșu,Presiuneintracranianăcrescută, Patologiidegenerative aleSNC Diabet zaharat

11.11. Anatomia topografică aosului temporal. Cavitateatimpanică

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.ro Surditate

12.

12. Anatomia descriptivă aarticulației temporo­mandibulare. Regiunilepterigopalatină șiinfratemporală. Sistematizaresi implicatii anatomo­clinice

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roPatologiidegenerative aleSNC

13.13. Pasajele vasculo­nervoase cefalo­cervicale sicervico­toracale

Prezentareorala, PPT 2 Suport curs online:

http://anatomiemd.umftgm.roTraumatisme princădere

Patologiidegenerative aleSNC, Afectarevizuală. Cecitate,

14. 14. Aplicatiile clinice alenotiunilor prezentate. Curs TBL 2 Suport curs online:http://anatomiemd.umftgm.ro

vizuală. Cecitate,Ochi roșu, Presiuneintracranianăcrescută, Patologiidegenerative aleSNC, Diabet zaharat

Bibliografie:Bibliografie: Bibliografie Semestrul 1. Bibliografia obligatorie: Klara Brînzaniuc, L.Seres­Sturm, C.Nicolescu: Anatomia trunchiului,University Press, 2007, : L.Seres­Sturm, Klara Brînzaniuc, C.Nicolescu: Anatomia membrelor,University Press, 2005 Bibliografie Semestrul 2. Bibliografia obligatorie: L. Seres­Sturm, Z. Pávai, R. Șipoș: Anatomie cefalo­cervicală, UniversityPress, 2007. Z.Lőrinczi: A rágókészülék strukturális biológiája, University Press, 2007. L. Seres­Sturm, Z. Pávai, . M. Seres­Sturm: Neuroanatomie, University Press, 2004. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1.1. Oasele trunchiului. Oasele craniuli facial,maxila, mandibula, osul hioid. Osul frontal,parietal și etmoid. Osul temporal și occipital.

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Traumatismcranian, alformațiiale buzei/palatului,

2.2. Cavitatea nazală osoasă, orbita osoasă, fosapterigopalatină. Fosa infratemporală, fosatemporală și palatul osos

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Malformații alebuzei /palatului,

3. 3. Baza internă și externă a craniului. Oaselemembrului superior. Mușchii membrului superior.

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Traumatismcranian, Tulburăriale nervilorperiferici, Tulburărivasculareperiferice

4.4. Vasele membrului superior. Regiunile centuriiscapulare. Nervii membrului superior. Regiunilebrațului și cotului.

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Tulburări alenervilor periferici,Tulburărivasculareperiferice,Adenopatie

5.5. Regiunile antebrațului, gâtului mâinii șianatomia mâinii. Oasele membrului inferior.Mușchii membrului inferior.

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Tulburări alenervilor periferici,Tulburărivasculareperiferice,Patologia soldului

6.6. Vasele membrului inferior. Regiunile centuriipelvine. Nervii membrului inferior. Regiunilegenunchiului, gambei și gleznelor.

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Tulburări alenervilor periferici,Tulburărivasculareperiferice, Boalavaricoasa

7. 7. Aplicatiile clinice ale notiunilor prezentate.Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Tulburări alenervilor periferici,Tulburărivasculareperiferice,Adenopatie, Boalavaricoasa

8.8. Mușchii și regiunile trunchiului. Spațiileintercostale. Anatomia descriptivă a plămânilor șia pleurelor.

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Traumatismtoracoabdominal,dispnee

a pleurelor. preparate conservat dispnee

9.9. Configurația externă a inimii, cavitățile, vaselemari. A szív külalakja, üregei, a nagy erek.Topografia mediastinului. Pericardul și regiuneadiafragmatică.

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Durere in piept,Patologie cardiacăischemică hernie

10. 10. Anatomia stomacului, ficatului și pancreasului.Compartimentul hepatic.Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Durereabdominala, icter

11. 11. Compartimentul stomacului. Anatomiadescriptivă a intestinului.Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Carcinom gastric

12. 12. Compartimentul inframezocolic. Anatomiadescriptivă a rinichilor și a căilor urinare.Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Carcinom renal șial vezicii urinare

13.13. Anatomia retroperitoneului. Organele pelvineși vascularizația lor.Anatomia topografică abazinului și a perineului. Recapitulare.

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Durere anorectala

14. 14. Aplicatiile clinice ale notiunilorprezentate.RecapitulareDemonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Durere in piept,Patologie cardiacăischemică hernie,Durereabdominala, icter

Semestrul II

1. 1. Măduva spinării, trunchiul cerebral si ventricolulIV., Cerebelul, diencefalul

Demonstrațiipepreparate

4

Malformații alemăduvei spinării/SNC, Presiuneintracranianăcrescută

2. 2. Nucleii bazali si ventricolul III., lobii corticali sianatomia de suprafată a telencefalului

Demonstrațiipepreparate

4

Tulburări demotilitate,Presiuneintracranianăcrescută

3.3. Formatiunile interemisferice si ventricoliilaterali, anatomia sectională a encefalului: sectiuniorizontale, coronare

Demonstrațiipepreparate

4 Traumatismcranian

4. 4. Muschii gâtului. Regiunea suboccipitalăDemonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Carcinom alcapului și gâtului

5.5. Arterele, venele si limfaticele gâtului. Regiuneaomotraheală, Plexul cervical. Regiuneasternocleidomastoidiană

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Tulburărivasculareperiferice,Patologietiroidiană

6.

6. Nervii cranieni III, IV si VI. Regiunea laterală agâtului. Nervul cranian V. Regiunea triunghiuluicarotic.Nervii cranieni VII, VIII si IX. Regiunileprevertebrală si fosa claviculară mică. Nerviicranieni X, XI si XII. Regiunea submentală

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Strabism, Afectarevizuală

7. 7. Aplicatiile clinice ale notiunilor prezentateDemonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Tulburărivasculareperiferice,Patologietiroidiană,strabism, Presiuneintracranianăcrescută

8. Anatomia descriptivă a laringelui, faringelui si Demonstrații Necesar Disfagie,

8.8. Anatomia descriptivă a laringelui, faringelui siesofagului cervical. Anatomia descriptivă aorganului lingual

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Disfagie,Malformații alebuzei /palatului

9.9. Muschii capului, arterele capului, venele silimfaticele capului. Regiunea submandibulară.Glandele salivare. Regiunile bucală, orală simentală, parotideomaseterină

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Arterită temporală,Inflamația glandeiparotide

10.10. Regiunile nazală, palpebrală, zigomatică. Lojaretrocapsulară a orbitei. Vascularizatiaencefalului. Regiunile epicraniene. Meningelecranian

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Traumatismcranian, Inflamațiea orbitei

11. 11. Regiunile endobazei. Regiunea sublinguală.Urechea internăDemonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Malformații alebuzei /palatului

12. 12. Topografia ATM. Muschii masticatori sirelatiile acestora cu ATM. Miscările mandibuleiDemonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Durerearticulară,Patologiiale cavității bucale(inclusiv cariile)

13.

13. Raporturile topografice ale nervului maxilar lanivelul regiunii pterigopalatine. Raporturiletopografice ale nervului mandibular în fosainfratemporală.Spatiul retrofaringian silaterofaringian.

Demonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

disfagie

14. 14. Aplicatiile clinice ale notiunilor prezentate.RecapitulareDemonstrațiipepreparate

4Necesarcadavruumanconservat

Durerearticulară,Patologiiale cavității bucale(inclusiv cariile),Inflamație a orbitei

Bibliografie:SEMESTRUL 1: Klara Brînzaniuc, L.Seres­Sturm, C.Nicolescu: Anatomia trunchiului, UniversityPress, 2007, L.Seres­Sturm, Klara Brînzaniuc, C.Nicolescu: Anatomia membrelor, University Press,2005 SEMESTRUL 2: L. Seres­Sturm, Z. Pávai, R. Șipoș: Anatomie cefalo­cervicală, University Press,2007. Z.Lőrinczi: A rágókészülék strukturális biológiája, University Press, 2007. L. Seres­Sturm, Z.Pávai, . M. Seres­Sturm: Neuroanatomie, University Press, 2004. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învățământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară.Aplicabilitatea practică a cursurilor nu numai a lucărilor şi stagiilor practice, obţinerea de abilităţi şicompetenţe specifice calificării. 10. EvaluareTipactivitate

10.1 Criterii deevaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs În funcție de specificuldisciplinei EXAMEN teoretic

În timpulactivităţiipractice

Verificări pe parcurs,în nr. de 2,promovarea căreiaeste condiție pentrupromovarea întreguluiexamen

Evaluare.practica 40%

10.5Evaluarefinală

finală

Examenteoreticfinal

În funcție de specificuldisciplinei

EXAMEN GRILA Orientare generală,cunoașterea detaliilor, terminologia specificăștiinței, gândire morfologică logică. Apreciereacunoștințelor în cele ce privește detaliile șiurmărirea greșelilor în ceea ce privește aspectelegenerale.

60%

Examenpracticfinal

Verificări pe parcurs,în nr. de 2,promovarea căreiaeste condiție pentrupromovarea întreguluiexamen

Examen ”practic”, promovarea căreia estecondiție pentru promovarea întregului examen.Recunoaștere de elemente anatomice, orientareconform întrebărilor puse de cadrul didactic carea condus și studiile la lucrările practice.

40%

10.6 Standard minim de performanțăStudentul trebuie să se orienteze teoretic și practic pe suprafața și în interiorul corpului uman.Trebuie să cunoască interrelația dintre diverse sisteme și subsisteme ale organismului, va facedistincție între variațiile în marja normalului și fenomenele patologice și va fi capabil să relatezeterților acestea. Dezvolta o viziune asupra formei și conținutului organismului viu, aceea normalitatemorfologică și funcțională la care va face referire în continuare și ce va urma să restabilească prinactivitatea sa curativă. Își acumulează un vocablar adecvat și detaliat, uzitat în toate ramurile aleștiinței căreia se va consacra. Criteriul de promovare a examenului­obtinerei a minimum nota 5 la toate examinariile.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Anestezie şi sedare în medicina dentară2.2 Titularul activităților de curs Sef Lucrari Dr. Petrovan Cecilia

2.3 Titularul activităților de lp

Conf. Dr. Ormenişan Alina, Sef Lucrări Dr. Petrovan Cecilia, SefLucr. Dr. Bögözi Bálint Botond, Asistent universitar drd. IacobAlina, Asistent universitar dr. Coșarcă Adina, Asistentuniversitar drd. Comisel Sebastian­Ionut, Asistent universitardrd. Grigoraș Radu­Ionut, Asistent universitar dr. Szava Daniel

2.4 Anul destudii III 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare Examen 2.7 Regimuldisciplinei Obligatoriu

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 5 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 33.4 Total ore din planul de învățământ 70 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 42

Distribuția fondului de timp/săpt 5ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 103.8 Total ore pe semestru 1403.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Descrierea conceptelor, teoriilor si notiunilor fundamentale in ceea cepriveste aparitia patologiei dentare, a semnelor si simptomelorcaracteristice fiecarei afectiuni, utile pentru orientarea diagnosticuluiclinic. Identificarea manevrelor de resuscitare in conditii de prim­ajutor. Utilizarea resurselor terapeutice pentru a formula planul detratament. Aplicarea tehnicilor si cunostintelor clinice dobandite.Realizarea si aplicarea unui plan de tratament in concordanta cu

Competențe profesionale Realizarea si aplicarea unui plan de tratament in concordanta custadiul bolii si adaptarea sa individualizata la particularitatilepacientului. Efectuarea corecta a anesteziei locale și loco­regionale indiferite situatii care vor necesita tratamente dentare. Sa previnaaparitia oricaror accidente și complicatii locale sau generale; să aplicemasurile specifice care se fac necesare, odata ce aceste incidentenedorite s­au produs.

Competențe transversale

Identificarea obiectivelor de realizat , a resurselor disponibile,conditiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru,riscuri aferente. Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr­o echipapluridisciplinara si aplicarea de tehnici de relationare si muncaeficienta in cadrul echipei si in relatie cu pacientul. Utilizarea eficientaa resurselor de comunicare si formare profesionala asistata.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiÎnsuşirea de către studenţi a diferitelor tehnici de anestezie loco­regională, rezolvarea accidentelor și complicațiilor post­anestezieloco­regională

7.2 Obiectivele specificeÎnsuşirea de către studenţi a regulilor de asepsie şi antisepsie.Familiarizarea studenţilor cu instrumentarul şi substanţele folositeîn anestezia loco­regională. Familiarizarea cu substanţele folositeîn anestezia generală şi tehnicile acesteia.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.1. Anestezia ­ Definiţii. Istoric. Particularităţileanesteziei în Medicina Dentară şi Chirurgia OMF.Clasificarea metodelor de anestezie utilizate înMedicina Dentară şi Chirurgia OMF

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

2.

2. Scopurile utilizării în Medicina Dentară aanesteziei loco­regionale. Substratulanatomofuncţional al transmiterii impulsuluinervos. Eficacitatea anestezicelor locale.Farmacologia anestezicului local ideal. Acţiunilesecundare ale anestezicelor locale

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

3.3. Noțiuni de anatomie a nervului trigemen.Tehnici de anestezie la arcada superioră (partea1)

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

4.4. Tehnici de anestezie la arcada superioră(partea 2). Tehnici de anestezie la arcadainferioară

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

5. 5. Verificarea cunoştinţelor. Substanţe anestezicelocale

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

6. 6. Substanţe adjuvante ale anestezicelor locale Prezentare orală +multimedia, discuții 2

7.7. Accidente şi complicaţii ale anesteziei loco­regionale. Accidentele locale ale anesteziei loco­regionale

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

8. 8. Complicaţiile locale ale anesteziei loco­regionale

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

9. 9. Accidentele generale ale anesteziei loco­regionale

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

10.10. Anestezia generală – generalităţi,particularităţi, indicaţii ale AG în Medicina Dentarăşi Chirurgia OMF. Anestezia generală la copii

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

11. 11. Substanţe utilizate în anestezia generală. Căişi tehnici de administrare a anesteziei generalePrezentare orală +multimedia, discuții 2

12. 12. Preanestezia Prezentare orală +multimedia, discuții 2

Prezentare orală +

13. 13. Clinica anesteziei generale Prezentare orală +multimedia, discuții 2

14. 14. Metode de anestezie generală utilizate înMedicina Dentară şi Chirurgia OMFPrezentare orală +multimedia, discuții 2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Petrovan Cecilia, Iacob Alina: Anestezie și sedare în medicina dentară și chirurgia oro­maxilo­facială. Curs litografiat pentru studenţii anului III Medicină Dentară – Tg­Mureș, 20112. Iacob Alina, Petrovan Cecilia: Anestezia loco­regională în medicina dentară și chirurgia oro­maxilo­facială. Indreptar de lucrări practice pentru studenţii anului III Medicină Dentară – Tg­Mureș,20113. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, vol. 1 și 2,Editura 2009 Q Med Publishing Bucureşti 4. Bögözi B., Száva D.T., Kovács D.: Helyi érzéstelenítés a fogorvosi és szájsebészeti gyakorlatban,University Press, Tîrgu Mureş, 20145. Evers H., Haegerstam G.: Introduction to Dental Local Anaesthesia, Mediglobe, Fribourg, 19966. Gănuţă N., Canavea I.: Anestezia în stomatologie şi chirurgia maxilo­facială, Casa de Editură„Edimpex­Speranţa”, Bucureşti, 19937. Kovács D.: Fogászati és szájsebészeti aneszteziológia, Editura UMF Tg. Mureş, Tg. Mureş, 19998. Popescu V.: Anestezia în stomatologie, Editura Medicală, 19719. Popescu V.:Curs de chirurgie buco­maxilo­facială vol. I., Bucureşti, 197610. Timoşca G., Burlibaşa C.: Chirurgie Buco­Maxilo­Facială, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 198411. Vasiluţă I., Urtilă E.: Anestezia loco­regională în chirurgia orală şi maxilo­facială, Editura Helicon,Timişoara, 1996 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1. 1. Noțiuni de anatomie a nervului trigemen –arcada superioară, arcada inferioară

Prezentaremultimedia,Prezentare demateriale didactice,discuții

3

2. 2. Prezentare teoretică a tehnicilor de anestezieprin infiltrație

Prezentaremultimedia,Prezentare demateriale didactice,discuții

3

3. 3. Prezentare teoretică a tehnicilor de anesteziela arcada superioară

Prezentaremultimedia,Prezentare demateriale didactice,discuții

3

4. 4. Prezentare teoretică a tehnicilor de anasteziePrezentaremultimedia,Prezentare de 3

4. 4. Prezentare teoretică a tehnicilor de anasteziela arcada inferioară Prezentare de

materiale didactice,discuții

3

5.5. Noțiuni practice de manevrare a seringilor, depăstrare a sterilității şi utilizare a diferitelorsubstanțe anestezice

Prezentaremultimedia,Prezentare practică.Prezentare demateriale didactice,discuții

3

6. 6. Efectuarea practică a tehnicilor anestezicestudiate

Exemplificare tehnicide anestezie.Supraveghereaaplicării practice destudenţi a tehnicilor deanestezie

3

7. 7. Efectuarea practică a tehnicilor anestezicestudiate

Exemplificare tehnicide anestezie.Supraveghereaaplicării practice destudenţi a tehnicilor deanestezie

3

8. 8. Efectuarea practică a tehnicilor anestezicestudiate

Exemplificare tehnicide anestezie.Supraveghereaaplicării practice destudenţi a tehnicilor deanestezie

3

9. 9. Efectuarea practică a tehnicilor anestezicestudiate

Exemplificare tehnicide anestezie.Supraveghereaaplicării practice destudenţi a tehnicilor deanestezie

3

10. 10. Efectuarea practică a tehnicilor anestezicestudiate

Exemplificare tehnicide anestezie.Supraveghereaaplicării practice destudenţi a tehnicilor deanestezie

3

11. 11. Efectuarea practică a tehnicilor anestezicestudiate

Exemplificare tehnicide anestezie.Supraveghereaaplicării practice destudenţi a tehnicilor deanestezie

3

12. 12. Efectuarea practică a tehnicilor anestezicestudiate

Exemplificare tehnicide anestezie.Supraveghereaaplicării practice destudenţi a tehnicilor deanestezie

3

13. 13. Efectuarea practică a tehnicilor anestezicestudiate

Exemplificare tehnicide anestezie.Supraveghereaaplicării practice destudenţi a tehnicilor deanestezie

3

14. 14. Efectuarea practică a tehnicilor anestezicestudiate

Exemplificare tehnicide anestezie.Supraveghereaaplicării practice destudenţi a tehnicilor deanestezie

3

Semestrul II

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Iacob Alina, Petrovan Cecilia: Anestezia loco­regională în medicina dentară și chirurgia oro­maxilo­facială, Indreptar de lucrări practice, Tg­Mureș, 20112. Timoşca G., Burlibaşa C.: Chirurgie Buco­Maxilo­Facială, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 19843. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, Editura2009 Q Med Publishing Bucureşti 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiLa finalul anului III fiecare student trebuie să cunoască tehnicile de efectuare a anesteziei locale șiloco­regionale la nivelul cavității bucale in conditiile respectarii normelor de asepsie, antisepsie,rezolvarea accidentelor și complicațiilor asociate anesteziei locale și loco­regionale, acestea fiindulterior utilizate zilnic în cabinetul de medicină dentară pentru desfășurarea celorlalte activitățispecifice. Necunoașterea anesteziei locale în medicina dentară implică imposibilitatea efectuăriitratamentelor dentare necesare pacienților. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă a cunoştinţelor teoreticeacumulate până la data verificării 20%

În timpul activităţiipractice

În funcție despecificuldisciplinei

Efectuare de anestezii 20%

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă – test grilă (metoda decorectare: totul sau nimic) 50%

Examen practicfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă 10%

10.6 Standard minim de performanțăEfectuarea anamnezei, a examenului clinic complet si corect precum si a unor manoperediagnostice de baza, solicitarea examinarilor complementare adecvate, formularea unui diagnosticcorect.Realizarea unui plan terapeutic individualizat (alegerea solutiei anestezice in functie de statusulgeneral al pacientului) si efectuarea manoperelor terapeutice de baza, incluziv a celor ce vizeazaprimul­ajutor calificat. Notă verificare la curs din timpul semestrului – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă activitate practică (anestezii) – minim 5; notă < 5 = examen picat;

Notă activitate practică (anestezii) – minim 5; notă < 5 = examen picat;0­1 anestezii – examen picat2 anestezii – nota 63 anestezii – nota 74 anestezii – nota 85 anestezii – nota 96 anestezii – nota 10Notă examen teoretic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen practic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă finală – minim 5; notă < 5 = examen picat. Prezenţă – obligatorie la cursuri şi LP; sunt permise 20% absenţe nemotivate (4 ore de curs = 2cursuri; 6 ore lp = 2 LP­uri); >20% absenţe nemotivate şi nerecuperate = examen picat. Se potrecupera doar absenţele la L.P., şi numai pe parcursul anului şcolar sau a practicii de vară (nu întimpul sesiunilor sau a vacanţelor).

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M41.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei FIZIOTERAPIE2.2 Titularul activităților de curs Şef de lucrări Dr. POPOVICIU HORAŢIU2.3 Titularul activităților de lp Şef de lucrări Dr. POPOVICIU HORAŢIU2.4 Anul destudii V 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare

Colocviu­Verificare

2.7 Regimuldisciplinei Obligatorie

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 1ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 30min.

Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 30min.

Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 15min.

Tutorial ­

Examinări 15min.

Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 33.8 Total ore pe semestru 423.9 Număr de credite 1 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum Cunoştinţe de anatomie, fiziologie, fiziopatologie a sistemului osteoarticular ,

muscular, nervos4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Sala de curs5.2 de desfășurare a laboratorului Baza de tratament şi Clinica de Reumatologie 6. Competențe specifice acumulate

Formularea de ipoteze şi interpretarea corectă a semnelor şisimptomelor în vederea stabilirii diagnosticului clinic în reumatologie. Efectuarea anamnezei, examenului clinic complet, precum şi a unormanopere diagnostice de bază, solicitarea examinărilorcomplementare adecvate, formularea unui diagnostic pozitiv şi

Competențe profesionale

complementare adecvate, formularea unui diagnostic pozitiv şidiferenţial în afecţiuni ale sistemului osteoarticular, boli de colagen. Descrierea, cunoaşterea principiilor de bază ale procedurilor defizioterapie, a mecanismelor de acţiune a medicamentelor, aindicaţiilor, contraindicaţiilor şi a efectelor adverse a resurselorterapeutice utilizate în practica reumatologică. Realizarea unui plan terapeutic individualizat. Realizarea unui plan de profilaxie primară, secundară si terţiară înprincipalele boli reumatice. Elaborarea unui proiect de cercetare pentru un subiect de studiu dat,cu identificarea potenţialului si limitelor proiectului

Competențe transversale

Realizarea de proiecte sub coordonare, pentru rezolvarea unorprobleme specifice domeniului reumatologic şi fizioterapiei, cuevaluarea corectă a volumului de lucru, resurselor disponibile, timpuluinecesar de finalizare şi a riscurilor, în condiţii de aplicare a normelordeontologice şi de etica profesională în domeniu, precum şi desecuritate şi sănătate în muncă. Realizarea de lucrări / proiecte, executând cu responsabilitate sarcinispecifice rolului într­o echipă pluridisciplinară.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiConform alinierii la curicula europeană va fi însuşită de studenţiidin anul V prin abordarea aspectelor esenţiale specifice cadruluinosologic.

7.2 Obiectivele specifice

• specialitate plastică în continuă transformare cu reactualizareapermanentă a conceptelor • însuşirea bolilor reumatologice sub aspect clinic, diagnostic şitratamentului medicamentos şi fizical• însuşirea noţiunilor de electroterapie, hidrotermoterapie,kinetoteropie, a indicaţiilor în diferite afecţiuni şi acontraindicaţiilor

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Noţiuni introductive, Definiţia specialităţii, Cadrunosologic. Electroterapia

Prezentare orală şimultimedia 2

2. 2. Hidrotermoterapia Prezentare orală şimultimedia 2

3. 3. Kinetoterapia Prezentare orală şimultimedia 2

4. 4. Reabilitarea in colagenoze Prezentare orală şimultimedia 2

5. 5. Reabilitarea in spondilartrite Prezentare orală şimultimedia 2

6. 6. Reabilitarea in afecţiunile articulaţieitemporomandibulare

Prezentare orală şimultimedia 2

7. 7. Reabilitarea in artroze, osteoporoză şiosteonecroze

Prezentare orală şimultimedia 2

8.9.10.11.12.13.14.

14.Semestrul II

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Georgescu Lia: Elemente de Reumatologie. Curs pentru uzul studenţilor, UMF Tg Mureş, 2010. 2. Ruddy S, Harris E D., Sledge Clement B: Kelley’s Textbook of Rheumatology, 8th edition, W. B.Saunders Company, 2008,Vol I­II 3. Radulescu Andrei: Electroterapie, ed. Medicală, Bucuresti, 1993 4. Sbenghe Tudor: Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, ed. Medicală, Bucureşti,1987 5. Cinteză Delia: Recuperare medicală, termoterapia, ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Anamneza şi examenul clinic în bolilereumatice

Expunere,multimedia, discuţii 2

2.2. Interpretarea analizelor de laborator (analizede rutină, imunologice şi examenul lichiduluisinovial). Rolul examinărilor radiologice îndiagnosticul bolilor reumatologice

Expunere, discuţii,realiyare practică 2

3. 3. Tratamentul farmacologic şi nonfarmacologic albolilor reumatologice

Expunere,multimedia, discuţii 2

4. 4, Efectuarea procedurilor de electroterapie Expunere,multimedia, discuţii 2

5. 5. Efectuarea procedurilor de termo­ şihidrokinetoterapie

Expunere,multimedia, discuţii 2

6. 6. Reabilitarea in afecţiunile articulaţieitemporomandibulare

Expunere,multimedia, discuţii 2

7. 7. Prezentări de caz Expunere, efectuare,discuţii 2

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.

3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Georgescu Lia: Elemente de Reumatologie. Curs pentru uzul studenţilor, UMF Tg Mureş, 2010 2. Ruddy S, Harris E D., Sledge Clement B: Kelley’s Textbook of Rheumatology, 8th edition, W. B.Saunders Company, 2008,Vol I­II 3. Radulescu Andrei: Electroterapie, ed. Medicală, Bucuresti, 1993 4. Sbenghe Tudor: Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, ed. Medicală, Bucureşti,1987 5. Cinteză Delia: Recuperare medicală, termoterapia, ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiVârful de morbiditate şi problemele sociale aferente bolilor reumatice inflamatorii dar şidegenerative, impun cunoaşterea şi recunoaşterea acestora de către absolvenţii de medicinădentară precum şi a posibilităţilor de tratament medicamentos şi fizical specifice fiecărei afecţiuni. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Test grilă 90%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

Activitatea din timpulanului 10%

10.6 Standard minim de performanțăRecunoaşterea unui diagnostic, indicarea unui tratament medicamentos şi fizical.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINA DENTARA1.3 Departamentul DSFF1.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei BIOCHIMIE2.2 Titularul activităților de curs conf.dr.Tero­Vescan Amelia

2.3 Titularul activităților de lp conf.dr Tero­Vescan Amelia, Conf. Dr. Fazakas Zita / Sef lucr.dr. Nemes­Nagy

2.4 Anul de studii 1 2.5 Semestrul 2 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei obl 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 5ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5Tutorial 0,5Examinări 0,5Alte activități 0,53.7 Total ore de studiu individual / săpt 93.8 Total ore pe semestru 1893.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Corelarea starii de boala cu procesele biochimice la nivel molecularimplicate in dezechilibrele care pot afecta sanatatea țesuturilordentare Conduita terapeutica conservativa a structurilor odontalo­parodontalein concordanta cu aspectele biochimice care pot influenta structurilesus numiteDiagnosticul si terapia interceptiva a anomaliilor aparatului dento­maxilar tinand cont de eventualele deficite enzimatice si vitaminice indezvoltarea aparatului dento­maxilar.Restaurarea protetica a arcadelor dentare folosind materialeledentare cele mai potrivite in corelatie cu particularitatile biochimice

dentare cele mai potrivite in corelatie cu particularitatile biochimiceindividuale ale fiecarui pacient

Competențe transversale

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile,conditiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru,termenelor de realizare aferente si riscurilor aferenteIdentificarea rolurilor si responsabilitatilor într­o echipa pluridisciplinarain care cunostintele legate de metabolismul biochimic pot da informatiicruciale asupra traramentului si tehnicilor aplicate si aplicarea detehnici de relationare si munca eficienta în cadrul echipei si în relatiecu pacientulUtilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor decomunicare si formare profesionala asistata

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Obiectivul disciplinei este formarea unei culturi generale medicalea studenţilor. De asemenea se urmareşte prezentareaprincipalele căi metabolice din celule vii, cu specificari legate demetabolismul celulelor şi ţesuturilor dentare şi peridentare. Un altobiectiv general al acestui curs este prezentarea metabolismuluibacterian în stânsa legătură cu procesul cariaos.

7.2 Obiectivele specificeCunosterea particularitatilor metabolismului biochimic la nivelulcavitatii orale. Cunosterea proceselor degradative in timpulformarii cariilor dentare cat si ale afectiunilor prodontale

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.

1. Aminoacizi, peptide și proteine. Enzime:Centrul activ şi specificitatea enzimelor, Factoriicare influenţează viteza reacţiilor enzimatice,Reglarea alosterică şi covalentă a activităţiienzimelor.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

2.2. Lipide. Rolul biologic al lipidelor. Vitamine hidrosi liposolubile. Rolul biologic in medicina dentara avitaminelor.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

3.3.Căile centrale ale metabolismului Lanţul deoxidare biologică şi fosforilarea oxidativă:componenţii, localizare mecanism, reglare şiotrăvire. Teoria chemiosmotică.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

4.4.Decarboxilarea oxidativă a alfa cetoacizilor.Ciclul acidului citric: mecanism, reglare, rolulmetabolic

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

metabolic asistate multimedia

5.5.TBL I ­ Caile comune de metabolizarea alecompusilor organici in organism. Metabolismulcarbohidraţilor: Glicogenogeneza şi glicogenoliza.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

6.

6. Metabolismul carbohidratilor in cavitatea orala.Degradarea altor hexoze pe calea glicolitica.Glicoliza in conditii aerobiotice si anaerobiotice.Gluconeogeneza. Metabolismul secundar aloxidarii glucozei.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

7.7.Metabolismul lipidic: Metabolismul trigliceridelor.Metabolismul fosfolipidelor. Metabolismul acizilorgraşi. Degradarea acizilor graşi.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

8.8.Metabolismul lipidic: Biosinteza din novo aacizilor graşi. Metabolismul corpilor cetonici.Metabolismul colesterolului. Metabolismullipoproteinelor.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

9.9.Metabolismul proteinelor in cavitatea orala:Transaminarea, dezaminarea şi Decarboxilareaaminoacizilor. Biosinteza hemului: mecanism,reglare. Degradarea hemogloginei.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

10.

10.Metabolismul proteinelor şi a acizilor nucleici:Biosinteza şi degradarea pirimidin şipurinnucleotidelor. Biochimia procesului dereplicare, transcriere si translatie. Degradareaacizilor nucleici.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

11.

11. TBL II ­ Interrelatii metabolice. Reglareahormonală a metabolismului celular la nivelulcavitatii orale. Hormoni steroizi. Hormoni tiroidieni.Homeostazia si turnover­ul biochimic in tesuturiledentare.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

12.12. Reglarea hormonală a metabolismului celularla nivelul cavitatii orale: Catecolamine. Hormoniparatiroidieni. Insulina şi glucagonul. Hormonihipotalamo­hipofizari.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

13. 13.Biochimie dentară: Aspecte biochimice sistructurale ale tesuturilor dentare.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

14.14. Compozitia biochimica, protenomul si reglareafunctionala a salivei si lichidului crevicular.Biochimia plăcii dentare. Biochimia cariei dentare.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

Bibliografie:1. Balog­Sămărghiţan Victor,: Chimie dentară, Ed. University Press Târgu Mureş,20042. Dinu Veronica, Eugen Trutia, Elena Popa­Cristea, Aurora Popescu: Biochimie medicala ­ mictratat, Editura Medicala, Bucuresti, 20063. Fazakas Zita: Orvosi Biokémia, Ed. Studium Alapítvány, Târgu Mureş, 20094. Greabu Maria,: Biochimia cavităţii orale, Ed. Tehnica, Bucuresti, 20015. Hobai Ş., András I., Nemes­Nagy E., Fazakas Z.: Biochimie medicală, Editura Veritas, Tg. Mureş,20016. Lehninger A. L., Nelson D. L., Cox M. M.: Principles of Biochemistry, Worth Publishers, 19937. Stryer L.: Biochemistry, W. H. Freeman, New York, 1988 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.

5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.1.Efectele pH­ului temperaturii şi a unor ioniasupra activităţii enzimatice. Specificitateaenzimelor

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

2. 2.Influenţa concentraţiei substratului asupravitezei reacţiilor enzimatice.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

3. 3.Determinarea activităţii fosfatazei alcaline dinser.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

4.4.Determinarea activităţii amilazei salivare(serice) prin metoda Wohlegemuth. Dozareaclorurilor serice prin metoda Schales

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

5. 5.Determinarea activităţii catalazei sanguine.Reacţiile Fenton.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

6. 6.Dozarea fierului din ser prin metaodaspectrofotometrică cu 1,10 ­fenantrolină.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

7. 7.Determinarea concentraţiei glucozei serice prinmetoda enzimatică

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

8. 8.Dozarea ureei serice prin metoda enzimatică.studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

9. 9.Teste calitative pentru constituenţii patologici dinurină.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

10. 10.Dozarea bilirubinei directe şi totală din ser(reacţia van den Bergh)studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

11.11.Dozarea acidului uric din ser şi urină (reacţiaFolin). Analiza calculilor urinari (carbonat, fosfat,oxalat)

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

12.12.Analiza lipidelor serice. Dozarea colesteroluluitotal prin metoda trienzimatică. Determinareabeta – lipoproteinelor prin metoda Burnstein.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

13. 13.Verificarea cunoştinţelor de laborator.studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

14. 14.Dozarea proteinelor prin metoda biuretului.studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

Bibliografie:1. Hobai Şt., Máthé J, András I., Balogh­Sămărghiţan V., Fazakas Z., Nemeş­Nagy E., Dărăbuş A.,Butilcă S., Szabó I.: Îndrumător de lucrări practice de biochimie, Litografia UMF Tg. Mureş, 2000. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConostintele de biochimie sunt necesare pentru cunoasterea la nivel molecular a proceselor ce au

Conostintele de biochimie sunt necesare pentru cunoasterea la nivel molecular a proceselor ce auloc la nivelul tesuturilor dentare De asemenea trebuiesc cunoscute caile metabolice implicate in apartia procesului carios si inprocesele inflamatorii care pot sa apara in parodontiu. 10. Evaluare

Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare10.2Metodedeevaluare

10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Corelarea aspectelor biochimice cu cele functionale.Cunoasterea rolului fiziologic al proceselor metabolice

Examenscris 15%

În timpulactivităţiipractice

Gradul de acomodare cu tehnicile de laborator. Cunostinteleteoretice necesare intelegerii principiile metodelor delaborator Corelarea cunostintelor dobandite la curs cuaspectele practice.

Examenscris +examenpractic

15%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Corelarea aspectelor biochimice cu cele functionale. Cunoasterea rolului fiziologic al proceselor metabolice

Examenscris 70%

Examenpracticfinal

0%

10.6 Standard minim de performanțăCunoasterea generala a principalelor cai metabolice. Conosterea teoriilor si a aspectele biochimicelegate de procesul carios

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină Dentară1.3 Departamentul M1 ŞTIINŢE MORFOLOGICE1.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENTĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Biofizică. Biofizică în medicina dentară, MD1032.2 Titularul activităților de curs Prof. Univ. Consultant Dr. Nicolaescu Ioan

2.3 Titularul activităților de lp Şef lucrări Dr. Szakács Juliánna, Şef lucrări Dr. Albert Etele, Şeflucrări Dr. Moldovan Mircea, Şef lucrări Dr. Mesaroş Cornelia

2.4 Anul de studii I 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 4ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial ­Examinări 1Alte activități 0,53.7 Total ore de studiu individual / săpt 83.8 Total ore pe semestru 1123.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului

5.2 de desfășurare a laboratoruluiCunoaşterea de către studenţi a temei de lucrare practică şi alprincipiului respectiv al modului de lucru pentru lucrarea ceurmează a fi efectuată. Predarea la timp al referatului.

6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de bazăale domeniului şi ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvată încomunicarea profesională. Utilizarea cunostintelor de baza pentru explicarea si interpretarea unorvariate tipuri de concepte, situatii, procese, proiecte etc. asociatedomeniuluiUtilizarea notiunilor invatate privind resursele terapeutice in vedereaelaborarii unui diagnostic complex al afectiunii dentare.

elaborarii unui diagnostic complex al afectiunii dentare.

Competențe transversale

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într­o echipa pluridisciplinarăşi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrulechipei. Realizarea unei lucrări/ unui proiect, executând cu responsabilitatesarcini specifice rolului într­o echipă pluridisciplinară.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într­o echipapluridisciplinară şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncăeficientă în cadrul echipei. Realizarea unei lucrări/ unui proiect, executând curesponsabilitate sarcini specifice rolului într­o echipăpluridisciplinară.

7.2 Obiectivele specifice

Utilizarea unor metode practice şi a unor instrumente fizice deinvestigare medicală.Formarea şi dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă decunoaşterea în profunzime a proceselor/fenomenelor fizice dinsistemele biologice.Prezentarea direcţiilor de cercetare actuale pentru obţinerea uneiviziuni asupra fizicii contemporane.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Obiectul şi metodele biofizicii.Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă

2

2.2. Elemente de termodinamică biologică.Caracteristicile de bază, etapele şi conversiile înbioenergetica celulară.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

3.3. Noţiuni de teoria şi transmiterea informaţiei.Sisteme cu reglare automată şi conexiuneinversă.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

4. Apa în sistemele biologice. Proprietăţile fizice Prezentare orală,explicaţii prin expunere

4.4. Apa în sistemele biologice. Proprietăţile fiziceale apei şi implicaţiile lor din punct de vederebiologic. Osmoza. Apa grea.

explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

5.5. Biofizica membranelor biologice. Fenomene detransport prin membrane şi criterii de identificare.Transport pasiv, difuzie facilitată, transport activ.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

6.6. Bioelectrogeneza. Potenţial de repaus.Potenţial de acţiune. Mecanismele biofizice alefuncţionării receptorilor biologici. Bazele biofiziceale excitaţiei.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

7. 7. Biofizica sistemului respirator.Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

8. 8. Biofizica sistemului cardiovascular.Hemodinamica.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

9.

9. Biofizica sistemului muscular. Biofizicamotilităţii şi motricităţii. Noţiuni şi legi biomecanicecu implicaţii în stomatologie. Factori biomecaniciîn patogeneza afecţiunilor articulaţiei temporo­mandibulare în cadrul sistemului stomatognat.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

10.10. Biofizica sistemului vizual. Ochiul ca sistemoptic. Mecanismele fotorecepţiei. Defecteleochiului şi corectarea lor.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

11. 11. Biofizica sistemului auditiv. Sunetul şi calităţilelui. Principii de audiometrie.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

12. 12. Radiaţii ionizante. Radiaţii nucleare. Surse deiradiere a organismului.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

13.13. Efectele biologice ale radiaţiilor ionizante.Mijloace şi norme de radioprotecţie. Izotopiradioactivi şi stabili.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

14.14. Ultrasunetele, lumina polarizată, laserul,tomografia cu aplicaţii în medicina dentară. Rolulionilor metalici în procesele metabolice. Metale şialiaje utilizate în stomatologie.

Prezentare orală,explicaţii prin expunerepe tablă, prezentărimultimedia

2

Bibliografie:1.Nicolaescu I. Fundamente de Biofizică ­ Ediţie revăzută şi completată, University Press,TârguMureş 20142. Nicolaescu I. Fundamente de Biofizică, University Press,Târgu Mureş 20003.Nicolaescu I., Moldovan M., Szakács J., Mesaroş C., Biofizică şi Fizică Medicală – Lucrări Practice,University Press, 20084.Nicolaescu I., Olariu M., Oprişor I., Filep V., Damjanschitz B., Îndrumător de lucrări practice debiofizică şi fizică farmaceutică Târgu Mureş: UMF, 19855.Davidovits P., Physics in biology and medicine, Prentice­Hall, Inc., New Jersey, USA, 19756.Hoppe V., Lohmann W., Marke H., Ziegler H., Biophysics, Berlin, Heidelberg, New York, Tokio –19837.Vasilescu V., Biofizica Medicală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Buc., 19778.Podgorsak E. B., Radiation physics for Medical Physicists, Springer­Verlag, Berlin, 20069.Glaser R., Biophysics, Springer­Verlag, Berlin, 2001 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.

2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Culegerea, prelucrarea şi interpretarea datelorde laborator

Prezentareorală 2

2. 2. Determinarea densităţii lichidelor şi solidelor cuajutorul picnometrului

Demonstraţiipractice 2

3. 3. Determinarea vâscozităţii lichidelor biologiceprin metoda Ostwald

Demonstraţiipractice 2

4. 4. Măsurarea rezistenţelor. Măsurarea tensiuniielectromotoare.

Demonstraţiipractice 2

5.5. Determinarea grosismentului microscopului.Determinarea indicelui de refracţie al unei lametransparente cu ajutorul microscopului.

Demonstraţiipractice 2

6. 6. Determinarea distanţei focale a unei lentilesubţiri

Demonstraţiipractice 2

7. 7. Studiul efectului fotoelectric Demonstraţiipractice 2

8. 8. Determinarea concentraţiilor soluţiilor prinmetoda polarimetrică

Demonstraţiipractice 2

9. 9. Determinarea concentraţiilor soluţiilor prinmetoda refractometrică

Demonstraţiipractice 2

10.10. Trasarea unui spectru de absorbţie.Determinarea concentraţiilor soluţiilor prin metodafotometrică.

Demonstraţiipractice 2

11. 11. Determinarea variaţiei de entalpie în procesulde dizolvare

Demonstraţiipractice 2

12. 12. Determinarea căldurii specifice a unui corpsolid

Demonstraţiipractice 2

13. 13. Surse radioactive. Determinarea activităţiiunei surse de radiaţii.

Demonstraţiipractice 2

14. 14. Verificarea cunoştinţelor practice 2Bibliografie:1. Nicolaescu I., Moldovan M., Szakács J., Mesaroş C., Biofizică şi Fizică Medicală – LucrăriPractice, University Press, 2008 2. Nicolaescu I., Olariu M., Oprişor I., Filep V., Damjanschitz B., Îndrumător de lucrări practice debiofizică şi fizică farmaceutică Târgu Mureş: UMF, 1985 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiObiectivele cursului de Fizică şi Biofizică permite utilizarea unor metode practice şi a unorinstrumente fizice de investigare medicală respectiv formarea şi dezvoltarea unei atitudini pozitivefaţă de cunoaşterea în profunzime a proceselor/fenomenelor fizice din sistemele biologice.Absolventul va avea cunoştinţele de bază care să îi permită realizarea unei lucrări, executând curesponsabilitate sarcini specifice rolului într­o echipă pluridisciplinară. 10. Evaluare

10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Evaluarea însușirii și înțelegeriiinformațiilor transmise 2 teste scrise 25%

În timpulactivităţiipractice

­cunoaşterea fenomenelor fiziciiaplicate ­efectuarea măsurătorilorşi prelucrarea datelorexperimentale

Verificarea si notarea referatuluielaborat 10%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

­cunoașterea materialuluibibliografic­ințelegerea conceptelor de bazăși integrarea lor

Test 50%

Examenpracticfinal

­cunoașterea noțiunilor teoreticereferitoare la activitatea careurmează a fi efecutată­abilitatea de a efectua manevrelepractice solicitate­capacitatea de a interpretarezultatele experimentelorefectuate

Capacitatea efectuării uneimăsurători practice şi prelucrareadatelor experimentale, întocmireareferatului.

15%

10.6 Standard minim de performanță1. Biofizica: definiţie, clasificare, direcţii de dezvoltare.2. Rolul apei în natură şi în organism. Rol în termoreglare şi în anestezie.3. Termodinamica biologică. Aplicabilitate. Bilanţul energetic al organismului. Organismele vii casisteme disipative. Etapele conversiei de energie.4. Legi care stau la baza biofizicii sistemelor (Dalton, Fick, Hagen, Poiseuille, Bernoulli, Newton,Weber­Fechner, etc.)5. Membrane biologice. Structură. Modele. FuncţiiTransport transmembranar: pasiv, active. Biopotenţiale: de repaus, de acţiune.6. Radiaţii: clasificare, surse, mărimi caracteristice şi unităţi de măsură, procese de interacţiune,efecte biologice, atenuare, norme de radioprotecţie.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ LR 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei BIOLOGIE CELULARĂ ȘI MOLECULARĂ2.2 Titularul activităților de curs Conf. univ. Dr. Mariana Cornelia Tilinca

2.3 Titularul activităților de lpConf. univ. Dr. Mariana Cornelia Tilinca, Sef lucrari Dr. MihaiVartolomei, Sef lucrari Dr. Eva Kiss, Asist. univ. Dr. AncutaZazgyva, Asist. univ. Dr. Raluca Marian

2.4 Anul de studii I 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 4ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0.5Tutorial 0.5Examinări 0.5Alte activități 0.53.7 Total ore de studiu individual / săpt 83.8 Total ore pe semestru 1123.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Iniţierea în studiul microscopic: microscoape optice şi electronice­ Dobândirea de abilităţi practice privind manipularea microscoapelorşi aparaturii de laborator­ Aprofundarea noţiunilor teoretice şi practice privind structura şiultrastructura celulei şi a mecanismelor moleculare care stau la bazavieţii­ Demonstrarea importanţei practice a patologiei celulare şimoleculare pentru înţelegerea tuturor disciplinelor medicale­ Utilizarea noţiunilor dobândite în cercetarea ştiinţifică

Competențe transversale

­ Introducere în studiul ştiinţelor morfologice­ Însuşirea de noţiuni teoretice şi practice privind microcosmosul lumiivii­ Dezvoltarea gândirii medicale şi folosirea informaţiilor ştiinţifice înscopul intelegerii proceselor fiziologice și patologice intalnite in diferiteafectiuni­ Realizarea unei lucrari/ referat, cu identificarea obiectivelor derealizat, a resurselor disponibile, a condiţiilor şi etapelor de lucru,precum şi a timpilor şi termenelor de realizare

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

­ Disciplina de Biologie Celulara și Moleculara are drept scopstudiul şi cunoaşterea structurii şi ultrastructurii celulei şi amecanismelor moleculare care stau la baza vieţii, folosindmicroscopia optică, în coloraţii uzuale (HE), coloraţii speciale,imunohistochimice şi microscopia electronică.

7.2 Obiectivele specifice

­ Însuşirea noţiunilor elementare de biologie celulară șimoleculară, cu aplicații ulterioare în studiul altor științemorfologice­ Înțelegerea mecanismelor de acțiune la nivel celular șimolecular cu aplicatii în practica medicală­ Însușirea tehnicilor elementare de confecționare a unuipreparat microscopic­ Studiul și recunoașterea la microscop a diverselor tipuri decelule și țesuturi, diagnosticul pozitiv și diferențial al structuriinormale celulare și implicațiile în medicină

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1. 1. Introducere în Biologia CelularăOral.Prezentărimultimedia

2

Dezechilibru acido­bazic. HIV.Imunodeficiență.Patologiicromozomiale

2.2. Celule procariote. Celule eucariote. Formemoleculare de viață. Celularitatea structurilordento­parodontale. Structura și ultrastructuradento­parodontală

Oral.Prezentărimultimedia

2HIV. Encefalopatie.Patologii ale cavitățiibucale (inclusivcariile)

3. 3. Compoziția chimică a celulelor vii. Biochimiastructurilor dento­parodontale

Oral.Prezentărimultimedia

2

Tulburări demetabolismînnăscute. Tulburăriale metabolismuluicalciului și vitamineiD

4. 4. Membrana celulară. Glicocalixul. Citoscheletul.Matricea citoplasmatică

Oral.Prezentărimultimedia

2 Boală hemolitică însistemul Rh

5. 5. Suprafața celulară. Joncțiunile intercelulareOral.Prezentărimultimedia

2Imunizare.Malabsorbție.Patologii ale nervilorcranieni

6. 6. Matricea extracelulară. Membrana bazală.Implantele

Oral.Prezentărimultimedia

2Patologiamusculară. Patologiiale cavității bucale(inclusiv cariile)

7. 7. Transpostul transmembranar. Transportul prinmembrana. Transportul prin vezicule

Oral.Prezentărimultimedia

2Tulburări demetabolismînnăscute

8. 8. Nucleul celular. Cromatina nuclearăOral.Prezentări 2

Patologiicromozomiale.Malformații ale buzei

8. 8. Nucleul celular. Cromatina nucleară Prezentărimultimedia

2 Malformații ale buzei/palatului

9. 9. Nucleolul. Caracteristicile moleculei de ADN.Cromozomii celulelor eucariote

Oral.Prezentărimultimedia

2Patologiicromozomiale.Malformații ale buzei/palatului

10. 10.Ciclul celular. Diviziunea celularăOral.Prezentărimultimedia

2Patologiicromozomiale.Malformații ale buzei/palatului

11.11. Reticulul endoplasmic. Ribozomii. Secrețiacelulară. Aparatul Golgi. Digestia intracelulară.Lizozomii. Peroxizomii. Particularități din sferaorofacială

Oral.Prezentărimultimedia

2

Tulburări alemetabolismuluilipidic. Tulburări alemetabolismuluiacidului uric.Inflamația glandeiparotide

12. 12. MitocondriaOral.Prezentărimultimedia

2 Echilibru hidro­electrolitic

13.13. Senescența celulară. Moartea celulară.Aspecte de biologie celulară și moleculară înpatologia dentară

Oral.Prezentărimultimedia

2

Patologiidegenerative aleSNC. Tulburări alemetabolismuluilipidic. Patologiecardiacă ischemică.Carcinom al capuluiși gâtului

14. 14. Tehnici de Biologie Celulară. Biologia Celularăprezent și viitorOral.Prezentărimultimedia

2Imunodeficiență.Patologiicromozomiale

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. “Noţiuni generale de biologie celulară”, Mariana Cornelia Tilinca, University Press Târgu Mureş,20062. „Cell Biology”, Mariana Cornelia Tilinca, University Press, Tirgu Mures, 20093. „Molecular Biology of the Cell”, Alberts Bruce, Bray Dennis, Lewis Julian, Raff Martin, RobertsKeith, Watson D. James, Third Edition, Garland Publishing, New York, 19944. „Essential Cell Biology”, Alberts Bruce, Bray Dennis, Hopkin Karen, Johnson Alexander, LewisJulian, Raff Martin, Roberts Keith, Walter Peter Second Edition, Garland Science, New York andLondon, 20045. „Cell and Molecular Biology”, Karp Gerald: 3­rd edition, John Wiley and Sons, New York, 20026. „Cell Biology”, Pollard T.D., Earnshaw W.C.: Saunders Elsevier, Philadelphia, 20087. Materialul prezentat la curs oral sub forma de prezentări multimedia Nr.crt.

8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice/ Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

crt. / Stagii predare ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1.

1. Tehnici de microscopie. Microscopuloptic. Etapele efectuării preparatuluimicroscopic permanent. Etapeleefectuării preparatului microscopic nativ.Microscopul electronic

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2 Carcinom al capului șigâtului

2. 2. Forme celulare din gingii, buză, pulpadentară, mandibulă

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2Carcinom cervical.Patologii musculare.Patologii ale cavitățiibucale (inclusiv cariile)

3.3. Compoziția biochimică a celulelor.Metode de decalcinare pentru studiulstructurilor moi

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2Tulburări de metabolismînnăscute. Tulburări alemetabolismului calciului șivitaminei D

4. 4. Adaptări ale suprafeței celulare.Exemplificări din sfera orofacială

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2Bolii inflamatoriiintestinale. Patologierenală acută

5. 5. Matricea extracelulară. Exemplificăridin sfera orofacială

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2 Boală a țesutuluiconjunctiv

6. 6. Forme nucleare. Exemplificări din sferaorofacială

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2 Patologii limfoproliferative

7. 7. Cromozomii. Exemplificări din sferaorofacială

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2Patologiicromozomiale.Malformațiiale buzei /palatului

8. 8. Testul din timpul semestrului pentruevaluarea cunostiințelor

Examinarepractică șiteoretică

2Obligatoriușieliminatoriu

9. 9. Diviziunea celulară. Exemplificări dinsfera orofacială

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2Patologii cromozomiale.Malformații ale buzei/palatului

10. Reticulul endoplasmic. Ribozomii.

Examinări înmicroscopiaoptică. Tulburări ale

10. 10. Reticulul endoplasmic. Ribozomii.Exemplificări din sfera orofacialăoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2 Tulburări alemetabolismului lipidic

11. 11. Aparatul Golgi și secreția celulară.Exemplificări din sfera orofacială

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2

Patologie tiroidiană.Patologia pancreasului.Tulburări alemetabolismului lipidic.Patologii ale cavitățiibucale (inclusiv cariile)

12. 12. Lizozomii. Exemplificări din sferaorofacială

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2 Tulburări de metabolismînnăscute

13. 13. Mitocondria. Exemplificări din sferaorofacială

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2 Echilibru hidroelectrolitic

14.14. Recapitulare, revizia tuturorpreparatelor studiate, retestarea și măriride note

Examinări înmicroscopiaoptică.Demonstrațiipractice.Prezentărimultimedia

2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. „Cell Biology Practical Works Guide”, Mariana Cornelia Tilinca, Târgu Mureş, University Press,20112. „Cell Biology”, Pollard T.D., Earnshaw W.C.: Saunders Elsevier, Philadelphia, 20083. Johnson K.E.: „Histology and cell biology”, Williams&Wilkins, Baltimore, 19914. Materialul prezentat la lucrările practice 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului

10. EvaluareTip 10.3 Pondere

Tipactivitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cunoştinţe teoretice desprestructura şi ultrastructuracelulei şi a mecanismelormoleculare ale lumii vii.Evaluare prin test grilă dinmateria teoretică predată întimpul semestrului

Examen teoretic tip test grilă, în sesiune­ 50% pondere Examinare în timpulsemestrului tip test grilă, obligatoriu șieliminatoriu ­15% pondere

65%

Examenpracticfinal

Lucrări practice:Recunoaşterea și descriereapreparatelor microscopicestudiate: diagnostic de organ,diagnostic de colorație,descrierea structurilor studiate,diagnostic diferențial

Examen practic (examinarea unuipreparat microscopic) în ziua examenuluiteoretic, obligatoriu și eliminatori ­ 25%pondere Activitatea din timpulsemestrului ­ teste și prezentări ­ 5%pondere Prezența la lucrările practice ­5% pondere

35%

10.6 Standard minim de performanțăRecunoaşterea microscopică a unui ţesut sau organ, a coloraţiei, descrierea acestuia, diagnosticdiferenţial.Testul din timpul semestrului este obligatoriu și eliminatoriu (minim nota 5). Obţinerea notei minime de 5 la fiecare dintre cele 2 examene: teoretic şi practic.Pentru obţinerea notei de 5 este necesară recunoaşterea si descrierea preparatelor microscopicestudiate: diagnostic de organ, diagnostic de colorație, descrierea structurilor studiate, diagnosticdiferențial

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M41.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢA1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei BOLI INFECŢIOASE2.2 Titularul activităților de curs Conf. Dr. Anca Meda Georgescu

2.3 Titularul activităților de lp Şef lucrări Dr. Zaharia Kezdi Iringo; Șef lucr. Dr.CristinaGîrbovan; Șef lucr. Dr. Incze Andrea

2.4 Anul destudii IV 2.5

Semestrul II 2.6 Tipul deevaluare COLOCVIU 2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 3ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5Tutorial 0,5Examinări 0,5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 23.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Cursul se desfasoara in Sala de curs a Clinicii Boli Infecţioase I;

aparatura multimedia furnizata de UMF5.2 de desfășurare a laboratorului Lucrarile practice se desfasoara in Cl. Boli Infectioase I 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Cursul se adreseaza studentilor din anul IV Facultatea de MedicinaDentara. La finalul cursului studentii vor acumula cunostinte generaledespre bolile infectioase , vor cunoaste principii de diagnostic sitratament in infectii cu transmitere parenterala, nozocomiala, infectii insfera oro­cervicală, infecţii sistemice, boli infectioase cu simptomecardinale in cavitatea bucala, aspecte particulare ale infecţiilor laimunodeprimaţi.Integrarea cunoştinţelor asimilate in scopul recunoasterii si

Competențe transversale

Integrarea cunoştinţelor asimilate in scopul recunoasterii sidiagnosticului in boli infectioase, măsuri de tratament curativ şiprofilactice în bolile infecţioase emergente şi reemergente cu impactasupra stării de sănătate a populaţiei. Studenţii trebuie să gestionezebolnavul cu patologie infectioasa nozocomiala, cu patologieinfectioasa manifestă în sfera bucala si cu repercusiuni sistemice, boliinfectioase transmisibile cu risc epidemiogen. Dobândirea unor abilităţide comunicare cu pacienţii cu boli infecţioase, şi de integrare înechipe multidisciplinare

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiCunoasterea bolilor infectioase transmisibile si netransmisibile şiînsusirea principiilor de diagnostic,tratament si a masurilor deprofilaxie in bolile infectioase.

7.2 Obiectivele specifice

Recunoasterea caracterului nozocomial al unei infectii, aplicareasi explicarea masurilor de preventie in infectiile nozocomialeCunoasterea modului de transmitere a virusurilor hepatiticeA,B,C Delta, E si HIVPrescrierea si interpretarea examinarilor virusologice in infectiilecu aceste virusuriCunoasterea principiilor de profilaxie si tratament Informare si consiliere privind prevenirea si transmitereaparenterala a HIV Cunostinte privind depistarea unei infectii HIV in cabinetul destomatologie : diagnosticul inf. HIV, manifestari specifice incavitatea oralaCunoasterea termenilor: sindrom de raspuns inflamator sistemic,bacteriemie, sepsis, soc septicIdentificarea situatiei de urgenta si planificarea managementuluiunui sepsisRolul infectiei de focar stomatologic in generarea unormanifestari sistemice cardiovasculare, SNC si gestionarea lor.Principii de tratament etiologic in bolile infectioase; principaleleclase de antibiotice, antivirale, antifungice.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.1. Procesul infecțios. Clasificarea bolilorinfecțioase. Infecții emergente și reemergente.Particularitati ale profilaxiei și terapiei etiologice îninfecțiile odontogene

Prezentare orala +multimedia 2

2. 2. Infecţii orocervicale bacteriene Prezentare orala +multimedia 2

multimedia

3. 3. Infecții orocervicale virale și fungice Prezentare orala +multimedia 2

4.4. Infecţii bacteriene sistemice: sindrom derãspuns inflamator sistemic, sepsis, sepsis sever,MSOF, bacteriemie cu punct de plecare oro­facial

Prezentare orala +multimedia 2

5. 5. Infectia HIV/SIDA. Manifestari orofarngiene sifaciale

Prezentare orala +multimedia 2

6. 6. Hepatite virale acute cu transmitereparenterala si enterala

Prezentare orala +multimedia 2

7.7. Sindromul de hipertensiune intracraniană decauză infecțioasă. Meningitele acute. Encefaliteleacute

Prezentare orala +multimedia 2

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Georgescu AM, Țilea B, Chiriac C (sub red). Infectious Diseases. Ed. University Press TîrguMureș, 2014, 258 pg, ISBN 978­973­169­318­72. Pilly E. Maladies infectieuses et tropicales 2016. Alinea Plus, 20163. Suport de curs. Conf. dr. Anca Meda Georgescu Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1.Tabloul clinic al infecţiilor streptocociceprezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

1

2. 2. Infecţii cu herpesvirusuriprezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

1

3. 3.Tabloul clinic al infecţiei urliene şi probleme dediagnostic diferenţial

prezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

1

4. 4. Viroze respiratoriiprezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

1

5. 5. Diagnosticul anginelor acuteprezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

2

clinicii

6. 6. Hepatite virale acuteprezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

2

7. 7. Infecţia HIV/SIDA. Aspecte clinice ale afectariiorofaringiene

prezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

2

8. 8. Antibioticoterapia in practica stomatologicăprezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

1

9. 9. Profilaxia expunerii accidentale. PrecautiuniUniversale.

prezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

1

10. 10. Infectii nozocomiale prezentari de caz,legislaţie 1

11. 11. Infecții cu poartă de intrare digestivăprezentari de caz,imagini din cazuisticaclinicii

1

12.13.14.Bibliografie:1. Georgescu AM, Țilea B, Chiriac C (sub red). Infectious Diseases. Ed. University Press TîrguMureș, 2014, 258 pg, ISBN 978­973­169­318­7 2. Pilly E. Maladies infectieuses et tropicales 2016. Alinea Plus, 20163. Suport de curs, Conf. dr. Anca Meda Georgescu 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului­ modificarile demografice si climaterice prezente mentin bolile infectioase in actualitate ­ aparitia de boli emergente si reemergente cu impact epidemiologic deosebit­ cresterea alarmanta a rezistentei microbiene la antibiotice ­ particularitatile bolilor infectioase la pacienti cu imunosupresii­ impactul decizional din domeniul patologiei infecţioase asupra stării de sănătate a populaţiei 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Evaluarea cunostintelor dobândite (informatiitransmise la curs și/sau studiu individual)

1 test scris (grila ­intrebări cucomplement simpluși multiplu)

10%

În timpulactivităţiipractice

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Insusirea cunostintelor teoretice privind : tablouclinic, dgs pozitiv/diferential, atitudine terapeuticacurative si profilactica a bolilor infectioaseprezentate

Test grilă 70%

Examenpracticfinal

Capacitatea de identificare a principalelor semneși simptome ale patologiilor studiate, de stabilire aplanului de investigatii, a planului terapeutic

Test grilă 20%

10.6 Standard minim de performanță­ recunoasterea bolilor infectioase

­ recunoasterea bolilor infectioase ­ gestionarea unei boli infectioase in cabinetul de stomatologie

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINA DENTARA1.3 Departamentul M11.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei CHIMIE2.2 Titularul activităților de curs conf.dr.Balogh­Sămărghițan Victor

2.3 Titularul activităților de lp conf.dr.Balogh­Sămărghițan Victor, conf.dr. Fazakas Zita, seflucr.dr. Nemes­Nagy Eniko

2.4 Anul de studii 1 2.5 Semestrul 1 2.6 Tipul de evaluare examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 3 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 42 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 21ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 6Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 6Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 4Tutorial 2Examinări 2Alte activități 13.7 Total ore de studiu individual / săpt 633.8 Total ore pe semestru 423.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Corelarea starii de boala cu biomoleculele implicate in dezechilibrelecare pot afecta țesuturile dentare Conduita terapeutica conservativa a structurilor odontalo­parodontalein concordanta cu biomoleculele care pot influenta structurile susnumiteDiagnosticul si terapia interceptiva a anomaliilor aparatului dento­maxilar tinand cont de eventualele deficite moleculare in dezvoltareaaparatului dento­maxilar.Restaurarea protetica a arcadelor dentare folosind materialeledentare cele mai potrivite in corelatie cu particularitatile fizico­chimiceindividuale ale fiecarui pacient

individuale ale fiecarui pacient

Competențe transversale

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile,conditiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru,termenelor de realizare aferente si riscurilor aferenteIdentificarea rolurilor si responsabilitatilor într­o echipa pluridisciplinarain care cunostintele legate de biomolecule pot da informatii crucialeasupra traramentului si tehnicilor aplicate si aplicarea de tehnici derelationare si munca eficienta în cadrul echipei si în relatie cupacientulUtilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor decomunicare si formare profesionala asistata

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiObiectivul nostru este însuşirea de către studenţi a limbajuluichimic adecvat şi cunoaşterea aspectelor legate de chimiațesuturilor dentare și a materialelor dentare precum şi aaplicabilităţii practice a noţiunilor însuşite

7.2 Obiectivele specificeCunosterea din punct de vedere a reactiilor chimice a proceselorde mineralizare a tesuturilor dentareCunoasterea componentelor chimice si a reactiilor care au locprivitor la materialele dentare

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1. 1.Introducere. Obiectul chimiei dentare. Noţiuniintroductive

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

2. 2.Chimia organică dentară. Carbohidraţi.metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

3. 3.Aminoacizimetode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

4. 4.Peptide şi proteinemetode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

5. 5.Lipide. Clasificarea lipidelor. Rolul biologic allipidelor.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

6. 6.Vitamine. Vitamine hidro si liposolubile. Rolulbilogic in medicina dentara a vitaminelor.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

7.7.Chimie ţesuturilor dentare şi a materialelordentară Compoziţia chimica a ţesuturilor dentare.Calcificarea tesuturilor dentare. Chimiamaterialelor folosite în medicina dentară.

metode oral exposive,prelegerea şi metodeoral interogativeasistate multimedia

2

8.9.10.11.12.13.14.

14.Semestrul II

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Balog­Sămărghiţan Victor,: Chimie dentară, Ed. University Press Târgu Mureş,20042. Dinu Veronica, Eugen Trutia, Elena Popa­Cristea, Aurora Popescu: Biochimie medicala ­ mictratat, Editura Medicala, Bucuresti, 20063. Fazakas Zita: Orvosi Biokémia, Ed. Studium Alapítvány, Târgu Mureş, 20094. Greabu Maria,: Biochimia cavităţii orale, Ed. Tehnica, Bucuresti, 20015. Hobai Ş., András I., Nemes­Nagy E., Fazakas Z.: Biochimie medicală, Editura Veritas, Tg. Mureş,20016. Lehninger A. L., Nelson D. L., Cox M. M.: Principles of Biochemistry, Worth Publishers, 19937. Stryer L.: Biochemistry, W. H. Freeman, New Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.

1.Reguli generale de lucru în laborator.Operaţiuni de bază în laborator. Prepararea uneisoluţii procentuale, molare şi normale.Prepararea unei soluţii de H2SO4 de concentraţie0,1 normală şi 0,1 molară. Tehnica titrării.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

2.2.Conceptul de pH. Sisteme tampon. Volumetrieprin reacţii de neutralizare. Determinareafactorului unei soluţii de H2SO4 0,1N.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

3. 3.Determinarea pH­ului şi a capacităţii detamponare a salivei.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

4. 4.Determinarea concentraţiei unei soluţii deaminoacid prin metoda Sörensen.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

5.5.Metode de mineralizare a dinţilor în vedereadeterminarii componenţilor organici şi anorganicimajori.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

6.6.Determinarea concentraţiei ionilor de calciu şisodiu din cenuşa dintelui, prin metodapotenţiometrică.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

7. 7.Determinarea concentraţiei ionilor de calciu dincenuşa dintelui, prin metoda complexonometrică.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

8. 8.Dozarea fosforului anorganic din cenuşadintelui, prin metoda Briggs.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

9.9.Dozarea magneziului din cenuşa dintelui, prinmetoda Mann­Yoe. Determinarea concentraţieiionilor de fluorură din cenuşa dintelui prin metodapotenţometrică.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

10. 10.Analiza salivei: componenţi organici şianorganici.studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

11. 11.Determinarea concentraţiei ureei salivare prinmetoda enzimatică.studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

12. 12.Verificarea cunoştinţelor de laboratorstudiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

13.

13.Reacţii de culoare a aminoacizilor şiproteinelor (reacţia biuretului, ninhidrinei, reacţiaxantoproteică, reacţii de identificarea aaminoacizilor cu sulf, reacţia Pauly). Reacţia deprecipitare (cu ionii metalelor grele şi cu aciziorganici).

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

14.14.Analiza glucidelor: reacţiile Fehling, Benedict,Nylander, Barfoed, Tollens, Seliwanoff şi Bial.Osazone. Identificarea dizaharidelor. Identificareaunui glucid dintr­o soluţie necunoscută.

studiul individual, îngrup şi experimentulde laborator

2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Hobai Şt., Máthé J, András I., Balogh­Sămărghiţan V., Fazakas Z., Nemeş­Nagy E., Dără¬buş A.,Butilcă S., Szabó I.: Îndrumător de lucrări practice de biochimie, Litografia UMF Tg. Mureş, 2000. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConostintele de chimie sunt necesare pentru cunoasterea la nivel molecular a proceselor ce au locin timpul calcifierii tesuturilor dentareDe asemenea trebuiesc cunoscute reactiile chimice implicate inreactiile de priza, sau procesul decoroziune cu particularitatile din cavitatea orala 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn timpul activităţiipractice

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

Corelarea aspectelor structurale cu celefunctionale. Cunoasterea rolului biologic albiomoleculelorCunostrea compozitiei chimice generale a

Examen scris 70%

Cunostrea compozitiei chimice generale amaterialelor dentare

Examen practicfinal

Gradul de acomodare cu tehnicile delaborator. Cunostintele teoretice necesare intelegeriiprincipiile metodelor de laborator Corelarea cunostintelor dobandite la curscu aspectele practice.

Examen scris +examen practic 30%

10.6 Standard minim de performanțăCunoasterea generala a principalelor clase de biomolecule, cunoasterea generala a compozitieichimice a tesuturilor dentare. Notiuni de chimie a materialelor dentare

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Chirurgie dento­alveolară2.2 Titularul activităților de curs Sef Lucrari Dr. Petrovan Cecilia

2.3 Titularul activităților de lp

Conf. Dr. Ormenișan Alina, Şef Lucrări Dr. Petrovan Cecilia, SefLucr. Dr. Bögözi Bálint Botond, Asistent universitar drd. IacobAlina, Asistent universitar dr. Coșarcă Adina, Asistentuniversitar drd. Comisel Sebastian­Ionut, Asistent universitardrd. Grigoraș Radu­Ionut, Asist. univ. dr. Száva Dániel Tamás

2.4 Anul destudii IV 2.5

Semestrul II 2.6 Tipul deevaluare Examen 2.7 Regimuldisciplinei Obligatoriu

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 123.8 Total ore pe semestru 1683.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Descrierea conceptelor, teoriilor si notiunilor fundamentale in ceea cepriveste aparitia patologiei dentare, a semnelor si simptomelorcaracteristice fiecarei afectiuni, utile pentru orientarea diagnosticuluiclinic. Identificarea manevrelor de resuscitare in conditii de prim­ajutor. Interpretarea corecta a semnelor, simptomelor clinice siparaclinice in vederea elaborarii diagnosticului. Utilizarea resurselorterapeutice pentru a formula planul de tratament precum si

Competențe profesionale

terapeutice pentru a formula planul de tratament precum siinterpretarea corecta a datelor clinice si paraclinice. Aplicareatehnicilor si cunostintelor clinice dobandite ce urmeaza a fi integratecu datele paraclinice. Realizarea si aplicarea unui plan de tratament inconcordanta cu stadiul bolii si adaptarea sa individualizata laparticularitatile pacientului.Examinarea corectă a pacientului, stabilirea indicațiilor de extracțiedentară și efectuarea acestora. Prevenirea accidentelor șicomplicațiillor postextracționale, respectiv tratarea lor, dacă s­auprodus. Stabilirea adecvată a indicațiilor de chirurgie ajutătoaretratamentului endodontic; a indicațiilor de tratament chirurgical pre­protetic.

Competențe transversale

Identificarea obiectivelor de realizat , a resurselor disponibile,conditiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru,riscuri aferente. Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr­o echipapluridisciplinara si aplicarea de tehnici de relationare si muncaeficienta in cadrul echipei si in relatie cu pacientul. Utilizarea eficientaa resurselor de comunicare si formare profesionala asistata.Respectarea regulilor de asepsie și antisepsie, a protecției muncii și amedicului. Munca eficientă în echipă.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Însuşirea tehnicilor de extracţie la diferitele grupe dentare.

7.2 Obiectivele specifice

Familiarizarea studenţilor cu instrumentarul pentru extracţie.Însuşirea tehnicilor de extracţie la diferitele grupe dentare, aaccidentelor şi complicaţiilor extracţiei dentare şi tratamentulacestora. Însuşirea unor cunoştinţe teoretice din cadrul chirurgieidento­alveolare (chirurgie endodontică şi proprotetică).

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Examenul pacientului în Chirurgia OMF.Examenul clinic. Examinări paraclinice

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

2. 2. Extracţia dentară. Indicaţii, contraindicaţii aleextracţiei dinţilor temporari şi permanenţi

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

3. 3. Extracţia dentară. Tehnica extracţiei dinţilor cucleştii de extracţie

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

4. 4. Extracţia dentară folosind cleşti, pe grupe dedinţi

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

5.5. Verificarea cunoştinţelor. Extracţia rădăcinilordentare ­ cu cleşti, elevatoare, separarearădăcinilor

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

Prezentare orală +

6. 6. Extracţia dentară prin alveolotomie Prezentare orală +multimedia, discuții 2

7. 7. Vindecarea postextracţională Prezentare orală +multimedia, discuții 2

8. 8. Accidente locale ale extracţiei dentare Prezentare orală +multimedia, discuții 2

9. 9. Complicaţii locale ale extracţiei dentare Prezentare orală +multimedia, discuții 2

10. 10. Chirurgia endodontică. Drenajul transmaxilar.Chiuretajul periapicalPrezentare orală +multimedia, discuții 2

11. 11. Chirurgia endodontică. Rezecţia apicală.Amputaţia radicularăPrezentare orală +multimedia, discuții 2

12. 12. Replantarea dentară. Transplantarea dentară Prezentare orală +multimedia, discuții 2

13. 13. Chirurgie proprotetică. Restaurareadeficienţelor părţilor moi ale câmpului proteticPrezentare orală +multimedia, discuții 2

14. 14. Chirurgie proprotetică. Restaurareadeficienţelor osoase ale câmpului protetic.Prezentare orală +multimedia, discuții 2

Bibliografie:1. Burlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 2003 (p19­39, 51­172,197­220)2. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, vol. 1 și 2,Editura 2009 Q Med Publishing Bucureşti 3. Gănuţă N., Bucur A.: Chirurgie Oro­Maxilo­Facială vol. I., Editura Naţional, Bucureşti, 19984. Kovács D.: Ambuláns szájsebészet, Editura UMF Tg. Mureş, Tg. Mureş, 20025. Kovács D.: Dento­alveoláris sebészet, Editura UMF Tg. Mureş, Tg. Mureş, 19966. Odell E.: Éredekes esetek a fogászati rendelőben, Medicina Könyvkiadó, Budapest, 20027. Popescu V.: Curs de chirurgie buco­maxilo­facială vol. I., Bucureşti, 19768. Schwarzrock J.: Effectiv Dental Assisting – 6th edition, C. Brown Company Publishers, Dubugue,19829. Szabó Gy.: Szájsebészet, maxillofacialis sebészet, Semmelweis Kiadó, Budapest, 200410. Timoşca G., Burlibaşa C.: Chirurgie Buco­Maxilo­Facială, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 198411. Vámos I., Berényi B., Inovay J.: Szájsebészet, Medicina Könyvkiadó, Budapest, 1980 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.1. Recapitularea anatomiei dento­maxilare și a șia tehnicilor de anestezie locală și loco­regionalănecesare efectuării extracțiilor dentare

Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

3

2.2. Examinarea pacientului, indicațiile șicontraindicațiile extracției dentare. Familiarizareacu instrumentarul de extracție

Prezentaremultimedia, materialedidactice, prezentareinstrumentar, discuții

3

cu instrumentarul de extracție instrumentar, discuții

3.3. Pregătirea pacientului, a medicului și ainstrumentarului pentru efectuarea extracțieidentare. Extracții pe grupe de dinți – arcadasuperioara.

Prezentari de caz,prezentareinstrumentar, discuții.Exemplificare practicăa extracţiei dentare.

3

4. 4. Extracți pe grupe de dinți – arcada inferioaraMateriale didactice,discuții. Exemplificarepractică a extracţieidentare.

3

5.5. Accidentele extracției dentare și tratamentulacestora. Complicațiile extracției dentare șitratamentul acestora

Materiale didactice,discuţii. 3

6. 6. 6. Efectuarea unor procedee speciale deextracție dentară.

Materiale didactice,discutii 3

7. 7. Efectuarea practică de extracții (la pacienți)Supraveghereaefectuării extracțiilor lapacienți

3

8. 8. Efectuarea practică de extracții (la pacienți)Supraveghereaefectuării extracțiilor lapacienți

3

9. 9. Efectuarea practică de extracții (la pacienți)Supraveghereaefectuării extracțiilor lapacienți

3

10. 10. Efectuarea practică de extracții (la pacienți)Supraveghereaefectuării extracțiilor lapacienți

3

11. 11. Efectuarea practică de extracții (la pacienți)Supraveghereaefectuării extracțiilor lapacienți

3

12. 12. Efectuarea practică de extracții (la pacienți)Supraveghereaefectuării extracțiilor lapacienți

3

13. 12. Efectuarea practică de extracții (la pacienți)Supraveghereaefectuării extracțiilor lapacienți

3

14. 14. Efectuarea practică de extracții (la pacienți)Supraveghereaefectuării extracțiilor lapacienți

3

Bibliografie:1. Burlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 2003 (p19­39, 51­172,197­220)2. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, Editura2009 Q Med Publishing Bucureşti 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiLa sfârșitul anului IV studenții trebuie sa fie capabili să diagnosticheze afectiunile dento­alveolarecare indica extractia dentara sau tratamentul chirurgical conservator, sa efectueze extracții dentarenecomplicate, să prevină, să recunoască și să trateze accidentele și complicațiile apărute cu ocaziaefectuării extracțiilor; să redirecționeze pacienții către Chir. OMF, dacă extracția nu a putut fifinalizată, s­au dacă au apărut accidente și complicații pe care acesta nu le poate trata. Sarecomande metode chirurgicale ajutatoare terapiei protetice in cazul in care acesetea sunt necesare.Sa diagnosticheze situatiile clinice care indica si permite replantari, transplantari dentare. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn funcție despecificul Evaluare scrisă a cunoştinţelor teoretice

acumulate până la data verificării 20%

La curs specificuldisciplinei acumulate până la data verificării 20%

În timpul activităţiipractice

În funcție despecificuldisciplinei

Efectuare de extracţii dentare 20%

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă – test grilă (metoda decorectare: totul sau nimic) 50%

Examen practicfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă 10%

10.6 Standard minim de performanțăEfectuarea anamnezei, a examenului clinic complet si corect precum si a unor manoperediagnostice de baza, solicitarea examinarilor complementare adecvate, formularea unui diagnosticcorect.Realizarea unui plan terapeutic individualizat si efectuarea manoperelor terapeutice de baza, incluziva celor ce vizeaza primul­ajutor calificat.Sa fie capabili sa efectueze extracții dentare necomplicate, sa previna, sa recunoasca și sa tratezeaccidentele și complicațiile apărute cu ocazia efectuării extracțiilor dentare. Notă verificare la curs din timpul semestrului – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă activitate practică (extracţii dentare) – minim 5; notă < 5 = examen picat;0 extractii – examen picat1 extractie – nota 52 extractii – nota 63 extractii – nota 74 extractii – nota 85 extractii – nota 96 extractii – nota 10Notă examen teoretic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen practic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă finală – minim 5; notă < 5 = examen picat. Prezenţă – obligatorie la cursuri şi LP; sunt permise 20% absenţe nemotivate (4 ore de curs = 2cursuri; 8 ore lp = 2 LP­uri); >20% absenţe nemotivate şi nerecuperate = examen picat. Se potrecupera doar absenţele la L.P., şi numai pe parcursul anului şcolar sau a practicii de vară (nu întimpul sesiunilor sau a vacanţelor).

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA DENTARA1.3 Departamentul M51.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei CHIRURGIE GENERALA2.2 Titularul activităților de curs Conf. Dr. Coros Marius Florin

2.3 Titularul activităților de lp Dr. Petre V­H Botianu, șef de lucrari, Dr. Dobre Adrian asistentuniversitar

2.4 Anul de studii III 2.5 Semestrul 1 si2 2.6 Tipul de evaluare examen 2.7 Regimul disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 112 3.5 din care curs 56 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 5ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5Tutorial 0,5Examinări 0,5Alte activități 0,53.7 Total ore de studiu individual / săpt 113.8 Total ore pe semestru 154 [(84+(5*14)]=1543.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului ­Săli de predare dotate cu videoproiector, calculator PC, flipchart

5.2 de desfășurare a laboratorului ­Săli de tratament, ambulatoriu spital, saloane de pacienti, sali deoperatii instrumentar si materiale sanitare cu specific chirurgical 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Recunoaşterea afecţiunilor chirurgicale ce reprezintă urgenţe înambulatoriu şi aplicarea măsurilor terapeutice de resuscitare şimenţinere a funcţiilor vitale.Identificarea stării de boală şi stabilirea diagnosticului corect alafecţiunilor din patologia chirurgicală.Însuşirea principiilor terapeutice adecvate (inclusiv intervențiilechirurgicale) afecţiunilor identificate.Evaluarea corectă a riscului de îmbolnăvire sau a contextului apariţieiunei îmbolnăviri individuale/colective, urmate de alegerea şi aplicarea

unei îmbolnăviri individuale/colective, urmate de alegerea şi aplicareamăsurilor adecvate de profilaxie.Abordarea problemelor de sănătate/boală din perspectivaparticularităţilor comunităţii, în relaţie directă cu condiţiile sociale,economice sau/şi culturale proprii acelei colectivităţi.Îndeplinirea în condiţii de eficienţă şi eficacitate a sarcinilormanageriale impuse de anumite roluri profesionale

Competențe transversale

Identificarea rolului şi responsabilităţii într­o echipă multidisciplinară;Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi munca eficientă în echipă şi înrelaţia cu pacientul şi aparţinătorii;Utilizarea eficientă a surselor de informaţie, a resurselor decomunicare şi formare profesională atât în limba română, cât şi într­olimbă de circulaţie internaţională, în scopul elaborării şi prezentăriiunei lucrări de specialitate;Identificarea obiectivelor de realizat, etapelor de lucru, termenelor derealizare, resurselor disponibile, riscurilor şi condiţiilor de finalizare încadrul proiectelor sub coordonare;

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiAcumularea de cunoştinţe necesare diagnosticării afecţiunilor cenecesită tratament chirurgical. Înţelegerea principalelormetodelor de tratament chirurgical şi a bazelor fiziologice aleacestuia. Dezvoltarea interesului pentru cercetarea ştiinţifică.

7.2 Obiectivele specifice

• Rapel al cunoştinţelor de anatomie acumulate de studenţi în anianteriori şi însuşirea datelor despre anatomia chirurgicală absolutnecesare înţelegerii procedurilor chirurgicale• Înţelegerea bazelor fiziopatologice ale bolilor cu potenţialchirurgical• Acumularea de cunoştinţe necesare recunoaşterii şidiagnosticării la timp a afecţiunilor ce necesită tratamentchirurgical • Înţelegerea principalelor metodelor de tratament chirurgical şi abâzelor fiziologice care stau la baza acestui tratament• Înţelegerea specificului bolnavului chirurgical• Informarea asupra celor mai noi metode de diagnostic şitratament chirurgical pe plan mondial• Însuşirea manevrelor medico­chirurgicale de urgenţă în scopulsalvării vieţii bolnavilor în situaţii critice• Înţelegerea principiilor chirurgiei oncologice• Consilierea studenţilor interesaţi într­o carieră chirurgicală. • Dezvoltarea interesului pentru cercetarea ştiinţifică prinimplicarea studenţilor în diverse teme de cercetare.Antrenarea în comunicarea cu bolnavii şi examinarea acestora

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1. 1.Asepsia şi antisepsia

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2ÎngrijiripreoperatoriiÎngrijiripostoperatorii

2. 2.Hemoragia şi hemostaza

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală­prezentareorală +multimedia,inclusiv filme

2

AnemieHematemezăHematurieHemoptizieHemoragie rectalăTulburări decoagulareTransfuzie desânge/derivate desânge Boală

inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

sânge Boalăhemolitică însistemul Rh

3. 3.Infecţiile chirurgicale

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2ImunodeficiențăAdenopatieSepticemieInfecțiile pielii

4. 4.Infecţiile acute ale mâinii şi degetelor

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Infecțiile pieliiAdenopatieEdem,Managementuldurerii

5. 5.Endoscopia in chirurgie

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

6. 6.Traumatisme ­ Contuzii şi plăgi

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Traumatisme princădereAgresiune/violențăManagementuldurerii

7. 7.Traumatisme ortopedice

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Traumatisme princădere Durerearticulară EdemarticularManagementuldureriiTraumatism almembrelor

8. 8. Arsurile şi degerăturile

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2ArsuriManagementuldurerii,

9. 9.Transplante de organ

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

10. 10.Tumorile in chirurgie

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

11. 11.Semiologie chirurgicală ­ generalităţi .Semiologia chirurgicală a abdomenului

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

DistensieabdominalăDurereabdominalăHepatomegalieAdenopatieCarcinom decolon și rectCarcinompancreaticCarcinom gastricObstrucție

chirurgicală Obstrucțieintestinală Ulcerulpeptic Patologiavezicii biliareHernie PeritonităSplenomegalie

12. 12.Semiologia chirurgicală a capului si a gâtului

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Malformații alebuzei /palatului,Carcinom alcapului și gâtuluiPatologii alecavității bucale(inclusiv cariile),Inflamația glandeiparotide Nodulcervical PatologietiroidianăAdenopatie

13. 13.Semiologia chirurgicală a toracelui si amamelei

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Nodul mamarCarcinom mamarGinecomastieBoala PagetPleureziePneumotorax

14. 14.Semiologia chirurgicală a membrelor inferioare

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

TulburărivasculareperifericeUlcerațiile pieliiBoală varicoasăPatologiamusculara

Semestrul II

1. 1.Herniile și eventratiile

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2DurereabdominalăHernie Distensieabdominală

2. 2.Patologia chirurgicală a glandei tiroide

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2Patologietiroidiană Nodulcervical

3. 3.Patologia chirurgicală a glandei mamare

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Nodul mamarGinecomastieCarcinom mamarBoala PagetAdenopatie

4. 4.Patologia chirurgicală a esofagului

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2Disfagie CarcinomesofagianPierdereponderală

5. 5.Patologia stomacului și duodenului

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Ulcerul pepticCarcinom gastricDurereabdominalăHematemezăAnemie VărsăturiCâștig ponderalPierdere

Pierdereponderală

6. 6.Patologia chirurgicală a colonului și rectului

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Carcinom decolon și rectDurereabdominalăModificări detranzit intestinalAnemie ObstrucțieintestinalăHemoragie rectala

7. 7.Apendicita acută

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2 Apendicită

8. 8. Patologie ano­perineală

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Incontinențăfecală Durereano­rectalăModificări detranzit intestinalConstipațieHemoragie rectală

9. 9.Litiaza biliară

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2Patologia veziciibiliare Durereabdominală Icter

10. 10.Patologia chirurgicală a pancreasului

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

PatologiapancreasuluiDurereabdominalăCarcinompancreatic

11. 11. Ocluzia intestinală

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2 Obstrucțieintestinală

12. 12. Patologia arterială

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2Tulburărivasculareperiferice

13. 13.Varicele membrelor inferioare

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2 Boală varicoasă

14. 14. Traumatismele toracice

­prezentareorală +multimedia,inclusiv filmede tehnicăchirurgicală

2

Traumatismtoraco­abdominalTraumatisme princădereAgresiune/violențăDispnee Durere înpiept CianozăHemoptiziePleureziePneumotorax

Bibliografie:

Bibliografie:Coros Marius et al. : Chirurgie generala, Volumul I ­ Semiologie chirurgicala, Volumul II ­ patologiechirurgicala, Editura University Press, Tg.Mures, 2015 Nr.crt.

8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice /Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1. 1.Funcționalitatea spitalului, circuitulbolnavilor, evidențe primare

Predarea denotiuni teoreticesub forma oralasi prezentarimedia. Vizitareasectiilor sectiilorsicompartimentelordin spital.Familiarizarea cuevidenteleprimare (registrude consultatii,foaia deobservatie, biletulde trimitere,certificatul dedeces, concediulmedical, reteta,etc).

2

2.

2.Instrumentarul chirurgical • Instrumentetăietoare: bisturiu (cu lamă fixă,cu lamăinterschimbabilă,dispozabil), foarfecechirurgicale (de pansament, disecţie, drepte,curbe, Cooper) • instrumente de apucat şifixat: pense anatomice şi chirurgicale, pensehemostatice (Pean,Kocher, Mosquito,Halstedt), pense port­tampon, pense decâmpuri (rac, Doyen, Bachhaus), pensă

Prezentareainstrumentelorchirurgicale si amodalitatii deutilizare aacestor.Utilizareapractica ainstrumentelor decatre studenti

2

3.

3.Metode de sterilizare (asepsia șiantisepsia) • Autoclavul si aparatul desterilizare cu oxietilena • Spalareachirurgicala a mainilor • Imbracarea halatuluisi a manusilor chirurgicale sterile

Prezentareaaparatelor desterilizare simodul deutilizare aacestora in modpractic.Dezinfectiamainilor.Imbracareahalatului si amanusilorchirurgicalepractic.

2

4.4.Injectii si perfuzii • Injectia id, sc, im, iv, ia •Perfuziile • Cateterismul venos central •Masurarea PVC

Tipuri de injectiiid, sc, im, iv.Efectuarea deinjectii.Pregatirea truseide perfuzieMasurareaefectiva a PVC lapacienti

2

5.

5. Pansamentul și bandajul ( înfășarea)chirurgicală • materiale şi tehnica efectuăriipansamentului, tipuri de pansament(protector, absorbant, compresiv, ocluziv,elastic, improvizate) • metode de fixare a

Efectuareapractica apansamentelor sibandajelor la 2

5. elastic, improvizate) • metode de fixare apansamentului • metode de conducere afeşei (tipuri de înfăşări) circulară, în spirală,helicoidale, răsfrântă, în

bandajelor lapacientii internatisi pe colegi.

2

6.6.Pansamentul și bandajul • înfăşări dupăregiuni: înfăşarea circulară a degetelor, spicapolicelui, spica mâinii, înfăşarea răsfrântă, înspirală şi în

Efectuareapractica apansamentelor sibandajelor lapacientii internatisi pe colegi.

2

7.

7.Resuscitarea cardio­respiratorie • Tehnicaresuscitarii cardiace • Mentinereapermeabilitatii cailor aeriene (manevre demobilizare a mandibulei, canule) • Tipuri derespiratie artificiala

Efectuareamanevrelor deresuscitare pemanechin.

2Stop cardio­respiratorTulburări aleconștienței,

8. 8.Oxigenoterapia si Traheostomia

Prezentareateoretica sipractica amodalitatilor deadministrare aoxigenului. Tipuride aparate.Prezentareacanulelor detraheostomie si atehniciitaheostomiei.

2

9.

9.Hemostaza și transfuzia de sânge •Hemostaza provizorie (prin compresie,garou, pensare) • Transfuzia de sange odeterminarea grupelor sanguine odeterminarea Rh o teste de compatibilitate otehnica transfuziei

Demonstratiipractice elemetodelor dehemostazaprovizorie.Efectuareapractica adeterminariigrupelorsanguine si apregatiriitransfuziei.

2

AnemieHematemezăHematurieHemoptizieHemoragie rectalăTulburări decoagulareTransfuzie desânge/derivate desânge

10.10.Manopere chirurgicale • Pregatireacampului operator • Incizia, contraincizia •Excizia • Drenajul plagilor

Notiuni teoreticedespreinterventiachirurgicala.Pregatireapreoperatorie.Izolareacampuluioperator. Echipaoperatorie.Demonstratiipractice, asistarela operatii inblocul operator.Date teoreticedespre drenaje siprezentareatipurilor dedrenuri.

2

11. 11.Sutura chirurgicala manuala si mecanica •Noduri chirurgicale

Efectuareapractica asuturilor sinodurilorchirurgicale.

2

Date teoreticedespre sondaje,

12.

12.Sondaje, spălături, clisme • sonde: ­vezicale: Nelaton, Thiemann, Petzer, Foley ­gastrice: Faucher, cu dublu lumen ­duodenală: Einhorn ­ intestinale: Miller­Abott­ Sengstaken­Blackemore, Linton­Nachlas •Tehnica sondajul şi s spălături gastrice •Tehnica sondajul vezicii urinare • Montareasondei Blackemore • Clismele

despre sondaje,spalaturi siclisme.Prezentareapractica acanulelor sisondelor(nasogastrica,urinara, rectala).Participarea laendocopiidigestive

2

13.13.Punctii si biopsii • Punctia o Pleurala oPericardica o Abdominala • Tipuri de biopsii,materiale, si tehnica

Prezentareatehnicii punctiilor,a indicatiilor,contraindicatiilorsi accidentelorposibile.Prezentareatipurilor depunctii, indicatii,tehnica siincidenteposibile.

2

14. 14. Examenul clinic general pe aparate sisisteme a bolnavului chirurgical

Efectuareapractica aexamenului clinic(inspectie,palpare, percutie,auscultatie)

2

Semestrul II

1. 1. Herniile și eventratiile

Semiologiaregiunii inghinale.Prezentare cazclinic de hernieinghinala sieventratie.

2DurereabdominalăHernie Distensieabdominală

2. 2. Patologia chirurgicală a glandei tiroideSemiologiaregiunii cervicale.Prezentare decaz clinic gusa.

2Patologietiroidiană Nodulcervical

3. 3. Patologia chirurgicală a glandei mamare

Semiologiaglandei mamare.Prezentare cazclinic de tumoaremamara.

2

Nodul mamarGinecomastieCarcinom mamarBoala PagetAdenopatie

4. 4. Patologia chirurgicală a esofaguluiPrezentare cazclinic de acalaziacardiei, tumoareesofagiana

2Disfagie CarcinomesofagianPierdereponderală

5. 5. Patologia stomacului și duodenului

Prezentare cazclinic deneoplasmgastric, ulcergastroduodenal

2

Ulcerul pepticCarcinom gastricDurereabdominalăHematemezăAnemie VărsăturiCâștig ponderalPierdereponderală

6. 6. Patologia chirurgicală a colonului și rectuluiTuseul rectal.Prezentare cazclinic tumoare 2

Carcinom decolon și rectDurereabdominalăModificări detranzit intestinal

6. Patologia chirurgicală a colonului și rectului clinic tumoarecolorectala tranzit intestinal

Anemie ObstrucțieintestinalăHemoragie rectala

7. 7. Apendicita acută

Semiologiaapendicitei acute,modalitati dediagnostic sitratament

2 Apendicită

8. 8. Patologie ano­perinealăPrezentare decaz cu hemoroizi,abces si fistulaperianala.

2

Incontinențăfecală Durereano­rectalăModificări detranzit intestinalConstipațieHemoragie rectală

9. 9. Litiaza biliară Prezentare decaz litiaza biliare 2

Patologia veziciibiliare Durereabdominală Icter

10. 10. Patologia chirurgicală a pancreasului

Prezentare decaz cupancreatita acutasi tumoare depancreas

2

PatologiapancreasuluiDurereabdominalăCarcinompancreatic

11. 11. Ocluzia intestinală

Diagnosticulocluzieiintestinale simodalitati detratament.

2 Obstrucțieintestinală

12. 12, Patologia arterială

Prezentare decaz cuarteriopatiecronicaobliteranta amembrelorinferioare

2Tulburărivasculareperiferice

13. 13. Varicele membrelor inferioare

Semiologiamembrelorinferioare.Prezentare decaz cu varice alemembrelorinferioare

2 Boală varicoasă

14. 14. Traumatismele toracice

Anestezianervilorintercostali.Modalitati defixare a voletuluicostal.Toracostomia

2

Traumatismtoraco­abdominalTraumatisme princădereAgresiune/violențăDispnee Durere înpiept CianozăHemoptiziePleureziePneumotorax

Bibliografie:1. Coros Marius et al. : Chirurgie generala, Volumul I ­ Semiologie chirurgicala, Volumul II ­ patologiechirurgicala, Editura University Press, Tg.Mures, 20152. Angelescu N. – Tehnici elementare de chirurgie. Ed. Med. Buc., 19853. Acalovschi I. – Manopere si tehnici in terapa intensiva, Ed. Dacia Cluj­Napoca , 19894. Rădulescu P. – Elemente de patologie si terapeutica chirurgicala, Ed Did. Ped. Buc. 19805. Virgil Razesu – Chirurgie generala ­ probe practice pentru examene si concursuri, editia a II­a,revazuta si adaugita ­ 1995 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,

9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învățământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina. 10. EvaluareTipactivitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

În funcție de punctajulobtinut dupa corectareatip licenta a testului.

Examen tip test grila scris sau pe calculator laalegerea studentilor. Test grila cu 50 intrebarice cuprind subiecte din intreaga programaanalitica.Testul dureaza 1,5 ore (90 minute).

66% (2/3)

Examenpracticfinal

Notarea se face pe bazaunui punctaj obtinut infunctie de antingereaunor obiective in cadrulprezentarii de caz si aefectuarii unor probepractice.

In semestrul I ­ Efectuarea unor probepractice cu prezentarea indicatiilor,contraindicatiilor, a accidentelor si incidentelorposibile. In semestrul II ­ Prezentare de cazclinic. Examenul dureaza 60 minute (20minute la caz, 20 minute gandire, 20 minuteexpunere).

33% (1/3)

10.6 Standard minim de performanță­gesturi si manopere medico­chirurgicale de bază­noțiuni de bază pentru afecțiunile principale din patologia chirurgicală­criterii de stabilire a indicației operatorii­prim­ajutor în cazul traumatismelor și urgențelor medico­chirurgicale­realizare a unui puctaj de cel puțin 50% din maxim pentru examenul tip grilă și promovarea cu celpuțin nota 5 a examenului practic.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Chirurgie Orală și Maxilo­Facială2.2 Titularul activităților de curs Șef de Lucrări Dr. Petrovan Cecilia

2.3 Titularul activităților de lp

Conf. Dr. Ormenişan Alina, Sef Lucrări Dr. Petrovan Cecilia, SefLucr. Dr. Bögözi Bálint Botond, Asistent Univ. Drd. Iacob Alina,Asistent Univ. Dr. Coșarcă Adina, Asistent Univ. Drd. ComișelSebastian, Asistent universitar Drd. Grigoraș Radu Asistentuniversitar Dr. Szava Daniel

2.4 Anul destudii VI 2.5

Semestrul II 2.6 Tipul deevaluare Examen 2.7 Regimuldisciplinei Obligatoriu

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 103.8 Total ore pe semestru 1403.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Descrierea conceptelor, teoriilor si notiunilor fundamentale in ceea cepriveste aparitia tumorilor, a semnelor si simptomelor caracteristicefiecarei afectiuni, uitle pentru orientarea diagnosticului clinic.Identificarea manevrelor de resuscitare in conditii de prim­ajutor.Interpretarea corecta a semnelor, simptomelor clinice si paraclinice invederea elaborarii diagnosticului prezumtiv. Utilizarea resurselorterapeutice pentru a formula planul de tratament precum si

Competențe profesionale

terapeutice pentru a formula planul de tratament precum siinterpretarea corecta a datelor clinice si paraclinice. Aplicareatehnicilor si cunostintelor clinice dobandite ce urmeaza a fi integratecu datele paraclinice cu scopul stabilirii diagnosticului pozitiv,diferential, precum si stabilirea prognosticului. Realizarea unui plan detratament in concordanta cu stadiul bolii si adaptarea saindividualizata la particularitatile pacientului. În final, efectuareacorectă a examenului clinic complet şi complex, care să permitărecunoașterea leziunilor benigne și maligne orale și maxilo­facialeprecum și atitudinea terapeutică în aceste cazuri, pentru a indrumacorect pacienții în servicii chirurgicale unde acestea se tratează.

Competențe transversale

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile,conditiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru,riscuri aferente. Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr­o echipapluridisciplinara si aplicarea de tehnici de relationare si muncaeficienta in cadrul echipei si in relatie cu pacientul. Utilizarea eficientaa resurselor de comunicare si formare profesionala asistata.Cunoaşterea şi respectarea principiilor de siguranță la locul de muncă,de protecție a muncii și a individului.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Atitudinea corectă a medicului dentist față de leziunilepremaligne, respectiv față de leziunile tumorale benigne șimaligne din sfera oro­maxilo­faciala, a patologiei glandelorsalivare, a patologiei ATM, a anomaliile dento­maxilare complexeşi despicăturile congenitale labio­maxilo­palatin, ce apar la nivelulfetei si cavitatii orale.

7.2 Obiectivele specifice

Efectuarea anamnezei, a examenului clinic complet si corectprecum si a unor manopere diagnostice de baza, solicitareaexaminarilor complementare adecvate, formularea unuidiagnostic pozitiv si diferential. Realizarea unui plan terapeuticindividualizat si efectuarea manoperelor terapeutice de baza,incluziv a celor ce vizeaza primul­ajutor calificat.Familiarizareastudenţilor cu unele afecţiuni precanceroase şi afecţiuni benigne,maligne întâlnite în sfera oro­maxilo­facială pe care le pot întâlniiîn practica stomatologică. Atitudinea terapeutica in cabinetulstomatologic fata de pacientul oncologic si tratamentelemedicamentoase care ar putea complica tratamentelestomatologice.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Chisturile şi fistulele părţilor moi oro­faciale Prezentare orală +multimedia, discuții 2

1. 1. Chisturile şi fistulele părţilor moi oro­faciale multimedia, discuții 2

2. 2.Tumorile benigne ale părţilor moi oro­faciale Prezentare orală +multimedia, discuții 2

3. 3.Tumorile benigne maxilare neodontogene Prezentare orală +multimedia, discuții 2

4. 4. Tumorile benigne maxilare odontogene Prezentare orală +multimedia, discuții 2

5. 5. Verificarea cunoştinţelor. Leziunileprecanceroase în teritoriul oro­maxilo­facial

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

6. 6. Etiopatogenia cancerelor în teritoriul oro­maxilo­facial

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

7. 7. Examinări paraclinice, diagnosticul în cancereleoro­maxilo­faciale

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

8. 8. Tumorile maligne ale părţilor moi oro­faciale ­1 Prezentare orală +multimedia, discuții 2

9. 9. Tumorile maligne ale părţilor moi oro­faciale ­2 Prezentare orală +multimedia, discuții 2

10. 10. Tumorile maligne ale maxilarelor Prezentare orală +multimedia, discuții 2

11. 11. Patologia glandelor salivare Prezentare orală +multimedia, discuții 2

12. 12. Patologia articulaţiei temporo­mandibulare Prezentare orală +multimedia, discuții 2

13. 13. Malformatii congenitale complexe.Tratamentul chirurgical ortognatPrezentare orală +multimedia, discuții 2

14.14. Despicături congenitale labio­maxilo­palatine– Etiopatogeneză, aspecte clinice și tratamentulchirurgical în cadrul terapiei multidisciplinare

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

Bibliografie:1. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, Editura2009 Q Med Publishing Bucureşti2. Băilă Anca şi colab.: Durerea în stomatologie, Editura Mirton, Timişoara, 19973. Bucur A.: Cancerul de limbă – tratamentul chirurgical şi asociat, Editura Naţional, Bucureşti, 19984. Burlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 19955. Burlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 20036. Dumitrescu A., Trifu P.: Precancerele şi cancerele cutanate, Editura Medicală, Bucureşti, 19937. Gănuţă N., Bucur A.: Chirurgie Maxilo­Facială – curs, Editura Medicală Naţională, Bucureşti, 20038. Gănuţă N., Bucur A.: Chirurgie Oro­Maxilo­Facială vol. I­II, Editura Naţional, Bucureşti, 19989. Ibric Cioranu V.: Chirurgie Maxilo­Facială, Editura Eminescu, 200010. Ieremia L., Tatolici D.: Diagnosticul tulburărilor craniomandibulare în medicina dentară, EdituraUniversităţii „Petru Maior”, Tîrgu Mureş, 200511. Iliescu O.: Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento­maxilare grave, Editura Militară,Bucureşti, 197812. Kovács D.: Ambuláns szájsebészet, Editura UMF Tg. Mureş, Tg. Mureş, 200213. Kovács D.: Szájsebészet II. kötet, Editura UMF Tg. Mureş, Tg. Mureş, 200114. Kruger E.: Lehrbuch der chirurgischen Zahn­, Mund­ und Kieferheilkunde, Band 1­2,QuintessenzVerlags, Berlin, Chicago, London, Sao Paolo und Tokio, 198815. McGregor I. A., McGregor Frances: Cancer of the Face and the Mouth, Churchill Livingstone,Edinburgh, 198616. Odell E.:Éredekes esetek a fogászati rendelőben, Medicina Könyvkiadó, Budapest, 200217. Pindborg J. J.: Atlas of Diseases of the Oral Mucosa ­ 5th edition, W. B. Saunders Company,Philadelphia, 199218. Popescu V.:Curs de chirurgie buco­maxilo­facială vol. I­II., Bucureşti, 197619. Rotaru A., G. Băciuţ, Rotaru H.: Chirurgie Maxilo­Facială vol. I­II, Editura Medicală Universitară„Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca, 200320. Stolnicu Simona, Mocan Simona, Naftali Gh.: Patologie orală, University Press, Tîrgu Mureş,200521. Suba Zsuzsanna: A szájüreg klinikai pathológiája, Medicina Könyvkiadó, Budapest, 199922. Sugár L., Bánóczy Jolán: Szájbetegságek, Medicina Könyvkiadó, Budapest, 197523. Szabó Gy.: Szájsebészet, maxillofacialis sebészet, Semmelweis Kiadó, Budapest, 200424. Timoşca G., Burlibaşa C.: Chirurgie Buco­Maxilo­Facială, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 198425. Vámos I., Berényi B., Inovay J.: Szájsebészet, Medicina Könyvkiadó, Budapest, 1980

25. Vámos I., Berényi B., Inovay J.: Szájsebészet, Medicina Könyvkiadó, Budapest, 1980 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Chisturi și tumori benigne ale părților moimaxilo­faciale ­ diagnostic clinic, tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

2. 2. Tumori benigne ale oaselor maxilare ­ aspecteclinice și tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

3. 3. Chisturi ale oaselor maxilare – aspecte clinice,radiologice și tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

4. 4. Carcinomul de buză și cel de obraz ­ diagnostcclinic și tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

5. 5. Carcinomul de limbă ­ diagnostic clinic șitratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

6. 6. Carcinomul de planșeu bucal și cel al cresteialveolare –diagnostic clinic și tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

7. 7. Carcinoamele oaselor maxilare ­ semne clinice,imagistice și tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

8. 8. Tumori maligne cutanate – aspecte clinice șitratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

9. 9. Patologia ATM ­ diagnostic clinic, imagistic șitratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

10. 10. Patologia infecțioasă și litiazică a glandelorsalivare – semne clinice, imagistice și tratamentPrezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

11. 11. Tumorile glandelor salivare ­ clinică,imagistică și tratamentPrezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

12. 12. Malformatii congenitale complexe.Tratamentul chirurgical ortognatPrezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

13.13. Despicături congenitale labio­maxilo­palatine– Aspecte clinice și tratamentul chirurgical încadrul terapiei multidisciplinare

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

Prezentări de caz,

14. 14. Recapitularenotiunilor studiate, in vedereapregatirii pentru examenul practicPrezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

Bibliografie:1. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, Editura2009 Q Med Publishing Bucureşti2. Burlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 20033. Gănuţă N., Bucur A.: Chirurgie Oro­Maxilo­Facială vol. I­II, Editura Naţional, Bucureşti, 19984. Bucur A.: Cancerul de limbă – tratamentul chirurgical şi asociat, Editura Naţional, Bucureşti, 1998 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiLa finalul anului VI studenții trebuie să recunoască leziunile premaligne, respective tumorile benigneși maligne orale și maxilo­faciale precum și atitudinea terapeutică în aceste cazuri, pentru a indrumacorect pacienții în servicii chirurgicale unde acestea se tratează. Să pună un diagnostic preliminar lapacienții cu patologie a glandelor salivare, a articulației temporo­mandibulare, cu anomaliilor dento­maxilare și a despicăturilor congenitale labio­maxilo­palatine și să­i îndrume către serviciul deChirurgie Oro­Maxilo­Facială. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La curs In functie de specificuldisciplinei

Verificare scrisă pe baza patologieistudiate până la data verificării 15%

În timpulactivităţiipractice

In functie de specificuldisciplinei

1 prezentare de caz/grup de studenti(4­6 studenti) 15%

10.5 Evaluare finală Examen teoreticfinal

În funcție de specificuldisciplinei

Evaluare scrisă – test grilă (metodade corectare: tip licenţă) 50%

Examen practicfinal

În funcție de specificuldisciplinei ­ VERIFICARE

Verificare orala/ scrisa, pe bazapatologiei studiate in timpulsemestrului

20%

10.6 Standard minim de performanțăEfectuarea anamnezei, a examenului clinic complet si corect ­ recunoasterea si examinarea atenta azonelor de mare risc oncologic, stabilirea unor diagnostice de baza, solicitarea examinarilorcomplementare adecvate, formularea unui diagnostic pozitiv si diferential.Realizarea unui plan terapeutic individualizat si efectuarea manoperelor terapeutice de baza, incluziva celor ce vizeaza primul­ajutor calificat. Notă verificare la curs din timpul semestrului ­ minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă activitate practică (prezentare de caz) ­ minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen teoretic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen practic final (verificare) – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă finală – minim 5; notă < 5 = examen picat; Prezenţă – obligatorie la cursuri şi LP; sunt permise 20% absenţe nemotivate (4 ore de curs = 2cursuri; 4 ore lp = 2 LP­uri); > 20% absenţe nemotivate şi nerecuperate = examen picat. Se potrecupera doar absenţele la L.P., şi numai pe parcursul anului scolar şi a practicii de vară (nu întimpul sesiunilor sau a vacanţelor)

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Chirurgie Orală și Maxilo­Facială2.2 Titularul activităților de curs Sef Lucrari Dr. Petrvan Cecilia

2.3 Titularul activităților de lp

Conf. Dr. Ormenișan Alina, Sef Lucrări Dr. Petrovan Cecilia, SefLucr. Dr. Bögözi Bálint Botond, Asistent universitar drd. IacobAlina, Asistent universitar dr. Coșarcă Adina, Asistentuniversitar drd. Comisel Sebastian­Ionut, Asistent universitardrd. Grigoraș Radu­Ionut, Asistent universitar dr. Száva Daniel

2.4 Anul destudii V 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare Examen 2.7 Regimuldisciplinei Obligatoriu

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 103.8 Total ore pe semestru 1403.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Descrierea conceptelor, teoriilor si notiunilor fundamentale in ceea cepriveste aparitia patologiei studiate, a semnelor si simptomelorcaracteristice fiecarei afectiuni, utile pentru orientarea diagnosticuluiclinic. Identificarea manevrelor de resuscitare in conditii de prim­ajutor.Interpretarea corecta a semnelor, simptomelor clinice siparaclinice in vederea elaborarii diagnosticului prezumtiv. Utilizarearesurselor terapeutice pentru a formula planul de tratament precum si

Competențe profesionale

resurselor terapeutice pentru a formula planul de tratament precum siinterpretarea corecta a datelor clinice si paraclinice. Aplicareatehnicilor si cunostintelor clinice dobandite ce urmeaza a fi integratecu datele paraclinice cu scopul stabilirii diagnosticului pozitiv,diferential, precum si stabilirea prognosticului. Realizarea unui plan detratament in concordanta cu stadiul bolii si adaptarea saindividualizata la particularitatile pacientului. Examnimarea,diagnosticarea, tratarea (daca ţine de competenţa medicului dentist),respectiv trimiterea la chirurgul maxilo­facial (când îi depăşeştecompetenţa): a tulburărilor și accidente de erupție dentară; a leziunilorinflamatorii (abcese); a sinuzitelor de cauză dentară; a traumatismelordinţilor, oaselor, şi părţilor moi; a leziunilor chistice maxilare; şi asindroamelor dureroase din sfera OMF.

Competențe transversale

Identificarea obiectivelor de realizat , a resurselor disponibile,conditiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru,riscuri aferente. Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr­o echipapluridisciplinara si aplicarea de tehnici de relationare si muncaeficienta in cadrul echipei si in relatie cu pacientul. Utilizarea eficientaa resurselor de comunicare si formare profesionala asistata.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiFamiliarizarea studenţilor cu patologia erupţiei dentare, incluziiledentare, infecţiile perimaxilare; traumatismele părților moi și dureoro­maxilo­faciale; sinuzitele odontogene, chisturile maxilare;sindroamele dureroase în teritoriul OMF.

7.2 Obiectivele specifice

Efectuarea anamnezei, a examenului clinic complet si corectprecum si a unor manopere diagnostice de baza, solicitareaexaminarilor complementare adecvate, formularea unuidiagnostic pozitiv si diferential. Realizarea unui plan terapeuticindividualizat si efectuarea manoperelor terapeutice de baza,incluziv a celor ce vizeaza primul­ajutor calificat.Familiarizarea studenţilor cu cazuri clinice variate, tehnicile detratament în cazurile afecţiuni inflamatorii perimaxilare; în cazuleruptiei dentare patologice, a traumatismelor cranio­faciale; încazul chisturilor maxilare; a sinuzitelor odontogene și a durerilornevralgice din sfera OMF.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Patologia erupţiei dentare. Prezentare orală +multimedia, discuții 2

2. 2. Incluzia dentară Prezentare orală +multimedia, discuții 2

3. 3. Infecţiile nespecifice oro­maxilo­faciale ­ 1 Prezentare orală +multimedia, discuții 2

4. 4. Infecţiile nespecifice oro­maxilo­faciale ­ 2 Prezentare orală +multimedia, discuții 2

5. 5. Verificarea cunoştinţelor. Infecţiile oaselormaxilare

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

6. 6. Infecţiile specifice în sfera oro­maxilo­facială Prezentare orală +multimedia, discuții 2

7. 7. Sinuzita maxilară odontogenă Prezentare orală +multimedia, discuții 2

8. 8. Traumatismele OMF. Traumatismele părţilormoi oro­faciale

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

9. 9. Traumatismele OMF. Fracturie de mandibulă Prezentare orală +multimedia, discuții 2

10. 10. Traumatismele OMF. Fracturile etajuluimijlociu al feţeiPrezentare orală +multimedia, discuții 2

11. 11. Traumatismele OMF. Traumatismele dento­ Prezentare orală + 2

11. 11. Traumatismele OMF. Traumatismele dento­alveolarePrezentare orală +multimedia, discuții 2

12. 12. Traumatismele OMF. Evoluţie, complicaţii Prezentare orală +multimedia, discuții 2

13. 13. Chisturile maxilare Prezentare orală +multimedia, discuții 2

14. 14. Durerea în teritoriul OMF. Nevralgiile Prezentare orală +multimedia, discuții 2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:11. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, vol. 1 și2, Editura 2009 Q Med Publishing Bucureşti 2. Burlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 19953. Burlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 20034. Gănuţă N., Bucur A.: Chirurgie Oro­Maxilo­Facială vol. I­II, Editura Naţional, Bucureşti, 19985. Ibric Cioranu V.: Chirurgie Maxilo­Facială, Editura Eminescu, 20006. Kovács D.: Ambuláns szájsebészet, Editura UMF Tg. Mureş, Tg. Mureş, 20027. Kovács D.: Szájsebészet I. kötet, Editura UMF Tg. Mureş, Tg. Mureş, 19978. Kruger E.: Lehrbuch der chirurgischen Zahn­, Mund­ und Kieferheilkunde, Band 1­2,QuintessenzVerlags, Berlin, Chicago, London, Sao Paolo und Tokio, 19889. Popescu V.: Curs de chirurgie buco­maxilo­facială vol. I­II., Bucureşti, 197610. Rotaru A., G. Băciuţ, Rotaru H.: Chirurgie Maxilo­Facială vol. I­II, Editura Medicală Universitară„Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca, 200311. Rowe N. L., Williams J. L.: Maxilofacial Injuries, Churchill Livingstone, Edinburgh, 198512. Szabó Gy.: Szájsebészet, maxillofacialis sebészet, Semmelweis Kiadó, Budapest, 200413. Timoşca G., Burlibaşa C.: Chirurgie Buco­Maxilo­Facială, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 198414. Tucker M. R., Terry B. C.: Rigid Fixation for Maxilofacial Surgery, J. B. Lippincott Company,Philadelphia, 1991 15. Vámos I., Berényi B., Inovay J.: Szájsebészet, Medicina Könyvkiadó, Budapest, 1980 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Tulburări de erupție ale dinților permanenți –diagnostic, semne clinice și radiologice

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

2. 2. Tulburări de erupție ale dinților permanenți –complicații, tratament chirurgical

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

3. 3. Clasificarea infecțiilor perimaxilarePrezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

4. 4. Infecții periosoase – semne clinice,radiologice,diagnostic, tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

diagnostic, tratament discuții

5. 5. Infecțiile spațiilor fasciale primare – semneclinice, radiologice, diagnostic, tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

6. 6. Infecțiile spațiilor fasciale secundare – semneclinice, diagnostic, tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

7. 7. Supurații difuze ­ semne clinice, radiologice,diagnostic, tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

8. 8. Limfadenite, supurații specific și nespecifice ­semne clinice, diagnostic, tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

9. 9. Sinuzita maxilară odontogenă ­ semne clinice,radiologice, diagnostic, tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

10. 10. Traumatismele părților moi – semne clinice,diagnostic, tratamentPrezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

11.11. Fracturile mandibulare, traumatismele etajuluimijlociu al feței– semne clinice și radiologice,diagnostic, tratament

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

12.12. Traumatismele etajului mijlociu al feței –semne clinice și radiologice.Complicațiiletraumatismelor maxilo­faciale

Prezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

13. 13. Chisturile oaselor maxilare – semne clinice,radiologice, diagnostic, tratamentPrezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

14. 14. Nevralgiile din teritoriul OMF – semne clinice,radiologice, diagnostic, tratamentPrezentări de caz,prezentări multimedia,discuții

2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, Editura2009 Q Med Publishing Bucureşti2. Burlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 20033. Gănuţă N., Bucur A.: Chirurgie Oro­Maxilo­Facială vol. I­II, Editura Naţional, Bucureşti, 1998 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiExaminarea corecta a pacienților cu diferite tulburari ale eruptiei dentare, cu inflamații nespecificeperimaxilare, cu infecții osoase (ambele în majoritatea cazurilor de cauză dentară); cu traumatismeoro­maxilo­faciale; cu chisturi maxilare; cu sinuzite de cauză dentară, cu sindroame dureroase înteritoriul OMF (excluderea posibilelor cauze dentare); diagnosticul și tratamentul acestora atuncicând amploarea leziunilor permite abordarea în cabinet, sau redirecționarea pacientului spre alteservicii atunci când complexitatea cazului o impune.

servicii atunci când complexitatea cazului o impune. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La curs In functie de specificuldisciplinei

Verificare scrisă pe baza patologieistudiate până la data verificării 15%

În timpulactivităţiipractice

In functie de specificuldisciplinei

1 prezentare de caz/grup de studenti(4­6 studenti) 15%

10.5 Evaluare finală Examen teoreticfinal

In functie de specificuldisciplinei

Evaluare scrisă – test grilă (metodade corectare: tip concordanţă) 50%

Examen practicfinal

In functie de specificuldisciplinei ­ VERIFICARE

Verificare orala/scrisa, pe bazapatologiei studiate in timpulsemestrului

20%

10.6 Standard minim de performanțăEfectuarea anamnezei, a examenului clinic complet si corect ­ recunoasterea si examinarea atenta azonelor de mare risc oncologic, stabilirea unor diagnostice de baza, solicitarea examinarilorcomplementare adecvate, formularea unui diagnostic pozitiv si diferential.Realizarea unui plan terapeutic individualizat si efectuarea manoperelor terapeutice de baza, incluziva celor ce vizeaza primul­ajutor calificat. Notă verificare la curs din timpul semestrului ­ minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă activitate practică (prezentare de caz) ­ minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen teoretic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen practic final (verificare) – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă finală – minim 5; notă < 5 = examen picat. Prezenţă – obligatorie la cursuri şi LP; sunt permise 20% absenţe nemotivate (4 ore de curs = 2cursuri; 4 ore lp = 2 LP­uri); > 20% absenţe nemotivate şi nerecuperate = examen picat. Se potrecupera doar absenţele la L.P., şi numai pe parcursul anului scolar şi a practicii de vară (nu întimpul sesiunilor sau a vacanţelor).

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii Sănătate1.5 Ciclul de studii Licenţă1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei COSMETICĂ DENTO­FACIALĂ2.2 Titularul activităților de curs Poz. 1, Prof. vacant. PO: Conf.univ.dr. Monea Monica2.3 Titularul activităților de lp Monea Monica, Pop Mihai, Kovacs Monika, Sitaru Alexandru2.4 Anul destudii VI 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare Colocviu 2.7 Regimul disciplinei Obl.

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 3 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 42 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri ­Tutorial ­Examinări ­Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 53.8 Total ore pe semestru 703.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC)5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Elaborarea planului de tratament respectând principiile odontoterapieicosmetice, aplicate atât individual la nivelul fiecărui dinte, cât şigeneral, la nivelul arcadelor dentare. Cunoaşterea modului de aplicareal caracteristicilor culorii, valabil atât pentru structurile dentare cât şipentru materialele composite, folosite în restaurarea dentară directă.Dobândirea cunoştinţelor necesare realizării albirii dinţilor atât vitali,cât şi trataţi endodontic.

Competențe transversale

Dezvoltarea capacităţii de aplicare a principiilor de bază care asigurămenţinerea stării de sănătate orală, ca punct de plecare în abordareaulterioară interdisciplinară a fiecărui caz în parte. Importanţa

Competențe transversale ulterioară interdisciplinară a fiecărui caz în parte. Importanţaexamenului fotografic în diferite ramuri ale medicinii dentare şiabordarea complexă a cazurilor respectând principiile tratamentelordentare cosmetice.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiDeşi estetica dentară continuă să se dezvolte pe toate direcţiilemedicinii dentare, în cadrul cursului am dorit să ne concentrămasupra tratamentelor cosmetice odontale ale dinţilor vitali şitrataţi endodontic.

7.2 Obiectivele specificeStudenţii îşi însuşesc date privind conceptual de bază al esteticiidentare, elaborarea planului de tratament, refacerea leziunilordentare necarioase şi carioase cu materiale composite,posibilităţile de reconturare estetică şi albire a dinţilor.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Conceptul de estetică dentară. Elaborareaplanului de tratament.

Prezentare orală şimultimedia. 2

2. 2. Caracteristicile optice ale ţesuturilor dentaredure.

Prezentare orală şimultimedia. 2

3. 3. Leziuni dentare necarioase (abfracţia,abraziunea, atriţia şi eroziunea).

Prezentare orală şimultimedia. 2

4. 4. Restaurări odontale directe cu materialecomposite.

Prezentare orală şimultimedia. 2

5. 5. Reconturarea estetică a dinţilor. Seminarrecapitulativ.

Prezentare orală şimultimedia. 2

6. 6. Principii de bază în tehnicile de albire. Prezentare orală şimultimedia. 2

7. 7. Aplicarea procedeelor estetice în refacereadinţilor trataţi endodontic.

Prezentare orală şimultimedia. 2

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Monica Monea, Pop Mihai: Odontoterapie si elemente de estetică dentară, curs litografiat, UMFTg.Mures, 2015

Tg.Mures, 2015 MOUNT G.J., HUME W.R.: “Conservarea şi restaurarea structurii dentare”. Ed. ALL EducationalBucureşti, 1999. GOLDSTEIN R.: “Esthetics in Denstistry”. B.C.Decker Inc. Hamilton, London, 1998. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Examinarea pacientului. Elaborareadiagnosticului

Cazuri clinice.Proiecţie 2

2. 2. Elaborarea planului de tratament Cazuri clinice. 23. 3. Examinarea tesuturilor dentare dure Cazuri clinice. 2

4. 4. Folosirea magnificatiei pentru evaluareasmaltului si dentinei

Cazuri clinice.Proiecţie 2

5. 5. Folosirea magnificatiei pentru evaluareasmaltului si dentinei Cazuri clinice. 2

6. 6. Efectuarea restaurarilor odontale directe ladinti frontali Cazuri clinice. 2

7. 7. Efectuarea restaurarilor odontale directe ladinti frontali Cazuri clinice. 2

8. 8. Efectuarea restaurarilor odontale directe ladinti laterali. Seminar. Cazuri clinice. 2

9. 9. Efectuarea restaurarilor odontale directe ladinti laterali

Cazuri clinice.Proiecţie 2

10. 10. Albirea dentara interna a dintilor devitali Cazuri clinice. 211. 11. Albirea dentara interna a dintilor devitali Cazuri clinice. 2

12. 12. Reconturarea estetica a obturatiilor decompozit Cazuri clinice. 2

13. 13. Refacerea unghiurilor incizale Cazuri clinice. 214. 14. Refacerea marginilor incizale Cazuri clinice. 2Bibliografie:Monica Monea, Pop Mihai: Odontoterapie si elemente de estetică dentară, curs litografiat, UMFTg.Mures, 2015 MOUNT G.J., HUME W.R.: “Conservarea şi restaurarea structurii dentare”. Ed. ALL EducationalBucureşti, 1999. GOLDSTEIN R.: “Esthetics in Denstistry”. B.C.Decker Inc. Hamilton, London, 1998. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConţinutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniiloe sănătate,

Conţinutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniiloe sănătate,management sanitar, învăţământ medical, firme de produse stomatologice, cercetare în medicinadentară. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La curs In functie despecificul disciplinei

Seminar recapitulativ: testgrila/intrebari de tip redactional 15%

În timpul activităţiipractice

In functie despecificul disciplinei

Seminar: test grila/intrebari de tipredactional 15%

10.5 Evaluare finală Examen teoreticfinal

In functie despecificul disciplinei

Examen scris (colocviu ­ test grilă/întrebări de tip redacţional) 50%

Examen practic final In functie despecificul disciplinei Prezentare de caz 20%

10.6 Standard minim de performanțăCunoaşterea indicaţiilor şi timpilor operator în albirea dinţilor. Dobândirea unor cunoştinţe înaprecierea culorii ţesuturilor dentare dure şi alegerea corectă a acesteia în cazul restaurărilorcoronare directe.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ1.3 Departamentul M41.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei DERMATO­VENEROLOGIE2.2 Titularul activităților de curs SEF LUCR.UNIV.DR.SIMU LIA MARIA

2.3 Titularul activităților de lp PROF.DR.MORARIU SILVIU, SEF LUCR.UNIV.DR.SIMU LIAMARIA

2.4 Anul destudii III 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare COLOCVIU 2.7 Regimul

disciplinei OBLIGATORIE

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe terenPregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5TutorialExaminăriAlte activități 13.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

­ Cunoaşterea principalelor tipuri de afecţiuni cutanate , aspecteetiopatogenice, clinice, paraclinice, terapeutice;­ Identificarea principalelor tipuri de leziuni elementare cutaneo­mucoase, în special cu localizare la nivelul cavităţii bucale;­ Utilizarea cunoştinţelor dobândite în cercetarea ştiinţifică;­ Iniţierea, structurarea şi derularea unor activităţi de cercetareştiinţifică în domeniu. Încadrarea acestor activităţi în proiecte decercetare.­ Cunoaşterea principalelor tipuri de afecţiuni cutanate , aspecteetiopatogenice, clinice, paraclinice, terapeutice;

Competențe profesionale

etiopatogenice, clinice, paraclinice, terapeutice;­ Identificarea principalelor tipuri de leziuni elementare cutaneo­mucoase, în special cu localizare la nivelul cavităţii bucale;­ Utilizarea cunoştinţelor dobândite în cercetarea ştiinţifică;­ Iniţierea, structurarea şi derularea unor activităţi de cercetareştiinţifică în domeniu. Încadrarea acestor activităţi în proiecte decercetare.­ Cunoaşterea principalelor tipuri de afecţiuni cutanate , aspecteetiopatogenice, clinice, paraclinice, terapeutice;­ Identificarea principalelor tipuri de leziuni elementare cutaneo­mucoase, în special cu localizare la nivelul cavităţii bucale;­ Utilizarea cunoştinţelor dobândite în cercetarea ştiinţifică;­ Iniţierea, structurarea şi derularea unor activităţi de cercetareştiinţifică în domeniu. Încadrarea acestor activităţi în proiecte decercetare.

Competențe transversale

­ Familiarizarea cu utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi aresurselor de comunicare şi formare profesională asistată (portaluriinternat, software de specialitate, baze de date, cursuri on­line)­ Realizarea unei lucrari/ unui proiect, cu identificarea obiectivelor derealizat, a resurselor disponibile, a condiţiilor şi etapelor de lucru,precum şi a timpilor şi termenelor de realizare­ Elaborarea, tehnoredactarea si sustinerea în limba româna si într­olimba de circulatie internationala a unei lucrari de specialitate pe otema actuala în domeniu, utilizând diverse surse si instrumente deinformareConştientizarea nevoii de formare profesională continuă

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Însuşirea noţiunilor de bază privind metodele de diagnostic şitratament a principalelor afecţiuni cutaneo­mucoase.

7.2 Obiectivele specifice Identificarea şi aprofundarea elementelor de etiopatogenie,clinică şi terapie a afecţiunilor cutaneo­mucoase .

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Semestrul I

1.1.Semiologie dermatologică Modificări de coloraţie. Eriteme. Leziunielementare cu conţinut lichid. Leziuni elementare solide. Soluţii decontinuitate. Deşeuri cutanate. Sechele cutanate

Prezentareorală,multimedia

1

2. 2. Viroze cutanate Veruci. Condiloame acuminate. Herpes simplex. Zonazoster. Moluscum contagios. Pitiriazis rozat Gilbert. Afte.

Prezentareorală,multimedia

1

3.3. Piodermite. Dermatoze provocate de paraziţia animali Infecţiimycobacteriene Streptodermii. Stafilodermii. Scabia. Pediculoze. Tuberculozecutanate tipice şi atipice.

Prezentareorală,multimedia

1 TBL

4. 4. Micoze cutaneo­mucoase Dermatofiţii. Candidoze cutaneo­mucoase.Pitiriazisul versicolor. Micoze profunde

Prezentareorală,multimedia

1

5. 5. Dermatoze alergice Eczeme. Urticaria. Eczematide. Prurigo­uri. Prurit.Neurodermita

Prezentareorală,multimedia

1

6. 6. Dermatita de stază. Vasculite Insuficienţa venoasă cronică. Ulcerul cronicde gambă. Eritemul nodos. Purpura Henoch­Schonlein.

Prezentareorală,multimedia

1

7. 7. Boli ale ţesutului conjunctiv Lupus eritematos. Sclerodermia.Dermatomiozita. Boli mixte ale ţesutului conjunctiv.

Prezentareorală,multimedia

1

8.8. Dermatoze buloase Pemfigus. Dermatita herpetiformă. Herpes gestationes.Pemfigoid bulos. Epidermolize buloase. Porfirii cutanate. Sdr. Lyell. Eritemulpolimorf.

Prezentareorală,multimedia

1

9. 9.Afecţiuni papulo­scuamoase Lichen plan. Psoriazis.Prezentareorală,multimedia

1

10. 10. Afecţiuni ale glandelor sebacee Acneea. RozaceeaPrezentareorală,multimedia

1

11.

11. Tumori cutanate benigne. Dermatoze precanceroase Veruci seboreice.Keratoacantomul. Adenoame sebacee. Chiste. Molluscum pendulum.Hemangioame. Limfangioame. Lipoame. Nevii. Melanoza Dubreuilh. BoalaBowen. Boala Paget. Xeroderma pigmentosum. Leucoplazii. Radiodermite.Keratoze actinice

Prezentareorală,multimedia

1

12.12. Tumori cutanate maligne Epiteliomul bazocelular. Epiteliomul spinocelular.Melanomul malign. Alte tumori cutanate: angiosarcomul Kaposi, dermatofibro­sarcomul, limfoame maligne

Prezentareorală,multimedia

1 TBL

13. 13. Sifilis Sifilis primar. Sifilis secundar. Sifilis terţiar. Sifilis congenital.Serodiagnostic. Tratament.Prezentareorală,multimedia

1

14.14. Alte boli cu transmitere sexuală Uretrite gonococice şi nongonococice.Trichomoniaza. Şancru moale. Limfogranulomatoza inghinală. Infecţii genitalecu chlamydii. Infecţii genitale cu mycoplasme. SIDA – manifestări cutaneo­mucoase.

Prezentareorală,multimedia

1

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie1.Buţiu O.V. – Curs de dermato­venerologie, Litografiat, UMF Tg Mureş, 1979 2.Morariu SH – Curs de dermatologie şi venerologie, Litografiat, UMF Tg Mureş 20023.Simu Lia­Maria ­ Notiuni de dermato­venerologie.Curs pentru medicina dentara, Litografiat, UMF TG.Mures, 2015Bibliografie facultativa1.Dr Nicole Yi Zhen Chiang , Julian Verbov ­ Handbook of dermatology for students and junior doctors, British Association of Dermatologists 2009. acces liber lahttp://www.bad.org.uk/Portals/_Bad/Education/Medical%20Students/Derm%20Handbook%20for%20medical%20students%20and%20junior%20doctors%202010.pdf Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Semestrul I

1. 1 Structura şi funcţiile organului cutanat Structura organului cutanat şi a mucoasei bucale. Anexele organului

1. 1 Structura şi funcţiile organului cutanat Structura organului cutanat şi a mucoasei bucale. Anexele organuluicutanat. Funcţiile organului cutanat.

2.2 Examenul local dermatologic Examenul organului cutanat. Examinarea erupţiei: leziuni elementare,distribuţia leziunilor, morfologia leziunilor – dimensiuni, culoare, consistenţă, configurare, margini, suprafaţă.Examenul mucoaselor, părului şi unghiilor. Simptome subiective. Cronologia instalării simptomatologiei.Evoluţia erupţiei.

3. 3 Explorări paraclinice Examenul cu KOH. Examenul cu lampa Wood. Citodiagnosticul Tzanck. Biopsiacutanată. Imunofluorescenţă. Teste epicutanate (patch teste). Teste prin scarificare (prick teste).

4. 4 Diagnostic diferenţial Afecţiuni – eritematoase, papuloase, veziculo­buloase, eritemato­scuamoase,hiperpigmentate, pustuloase, nodulare. Ulcere.

5. 5 Noţiuni generale de terapeutică dermatologică Tratament local: pudre, soluţii, loţiuni, glicerolaţi, linimente,mixturi, paste, creme, pomezi, sparyuri. Dermocorticoizii. Antisudorale. Antipruriginoase. Antiseboreice

6. 6 Tratamentul cu agenţi fizici Ultraviolete. Roentgenterapia. Electrocauterizarea. Crioterapia. Laserul. Curentulelectric.

7.7 Tratamentul sistemic în dermatologie Antibiotice. Antifungice. Antilevurice. Medicaţia antivirală.Corticoterapia generală. Antihistaminice. Retinoizi. Citostatice. Tratamentul imunostimulator. Hiposensibilizarenespecifică. Medicaţia vasculotropă.

8.8 Paraneoplazii cutanate Acrokeratoza paraneoplazică. Sdr. Peutz­Jeghers­ Touraine. Acanthosis nigricans.Porfiria cutanată tardivă. Erythema gyratum repens. Erythema annulare centrifugum. Thilosis palmo­plantar.Icthioza paraneoplazică. Hipertricoza lanuginoasă. Semnul Leser­Trelat. Herpes zoster.

9. 9 Reacţii cutanate postmedicamentoase Incidenţă. Reacţii imunologice. Reacţii nonimunologice. Reacţiicutanate generalizate. Reacţii cutanate localizate. Tratament.

10. 10 Diagnostic diferenţial în raport cu regiunile anatomice . Afecţiunile scalpului, feţei, trunchiului, regiuniigenitale la bărbaţi şi femei, braţelor şi mâinilor, membrelor inferioare şi plantelor.

11. 11 Patologia mucoasei bucale Stomatite difuze. Afecţiuni ale limbii, buzelor şi mucoaei jugale.

12. 12 Patologia regiunii genitale Pruritul şi afecţiuni eczematoase. Infecţii bacteriene şi micotice. Afecţiunipapuloscuamoase.

13. 13Patologia regiunii genitale Ulceraţii ale mucoasei genitale. Afecţiuni maligne.

14. 14Lucrare recapitulativă

Semestrul II1.2.3.4.5.

5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie1.Buţiu O.V. – Curs de dermato­venerologie, Litografiat, UMF Tg Mureş, 1979 2.Morariu SH – Curs de dermatologie şi venerologie, Litografiat, UMF Tg Mureş 20023.Simu Lia­Maria ­ Notiuni de dermato­venerologie.Curs pentru medicina dentara, Litografiat, UMF TG.Mures, 2015Bibliografie facultativa1.Dr Nicole Yi Zhen Chiang , Julian Verbov ­ Handbook of dermatology for students and junior doctors, British Association of Dermatologists 2009. acces liber lahttp://www.bad.org.uk/Portals/_Bad/Education/Medical%20Students/Derm%20Handbook%20for%20medical%20students%20and%20junior%20doctors%202010.pdf 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiCunoașterea sistemului de principii, metode, mijloace specifice terapiei dermatologice; Să fie capabil de a analiza și transpune practic, inter­disciplinar, cunoștințele teoretice acumulate

la curs; Să dobândească capacitatea de a corela diversitatea cunoştinţelor dobândite pe parcursul

cursului; Să fie capabil de a identifica şi utiliza noi surse de informaţie necesare pentru rezolvarea unor

probleme contextualizate disciplinei parcurse. Formarea unor preocupări pentru inovaţie şi provocarea schimbărilor, echilibru între spiritul critic şi

tolerant, Formarea capacității de integrare a noului într­o manieră flexibilă şi creativă. Dezvoltarea unui comportament empatic şi a „orientării helping” Formarea unor capacități de accesare a diverselor surse de informare în scopul documentării.

Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității, asociațiilorprofesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului La finalul cursului studentiivor fi capabili : Să expliciteze tendinţele şi orientările contemporane în domeniul dermato­venerologiei, Să utilizeze corect şi flexibil terminologia generală și specifică din domeniul dermato­venerologiei, Să însuşească operaţional unele concepte şi problematici specifice dermato­venerologiei; Să realizeze analize critice ale produselor suport oferite în cadrul cursului Să aplice achiziţiile teoretice în proiectarea şi derularea unor situaţii practice efective.

10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

5 puncte­ completarea corectă ajumătate din numărul de întrebări,10 puncte ­ completarea corectă atuturor întrebărilor

test grilă cu întrebări cu maimulte variante de răspuns 80%

Examen practicfinal

pentru 5 puncte­ recunoaştereasemeiologiei elementare,pentru 10 puncte ­ formularea unui examinare de cazuri clinice 20%

final pentru 10 puncte ­ formularea unuidiagnostic pozitiv şi diferenţial

examinare de cazuri clinice 20%

10.6 Standard minim de performanțăCunoaşterea semeiologiei dermatologice elementare,a grupurilor de afecţiuni , a principalelorgrupuri de medicamente utilizate în terapia bolilor cutaneo­mucoase

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢA1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei DIAGNOSTIC ORO­DENTAR ŞI ERGONOMIE2.2 Titularul activităților de curs Conf.univ. dr. Lazăr Luminița

2.3 Titularul activităților de lpConf univ. Lazăr Luminiţa, șef lucrări dr. Bukhari Csilla,Asist.univ. Buka Imola, Asist univ Sabău Raluca, Asist.univ. drd.Vlasa Alexandru

2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 4ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0.5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5Tutorial 0.5Examinări 0.5Alte activități 13.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 1123.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC)5.2 de desfășurare a laboratorului Videoproiector, calculator (PC) 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Dobândirea cunoştinţelor necesare elaborării unui diagnostic completprin parcurgerea tuturor etapelor prezentării de caz, cu diagnosticelespecifice fiecărei specialităţi din domeniul patologiei oro­dentare.Dobândirea capacităţii de evaluare a stării generale de sănătate apacienţilor, identificarea unor afecţiuni sistemice grave sau a altor bolicare pot influenţa direct tratamentul şi evoluţia pacientului.Cunoaşterea regulilor după care se asigură consultul interdisciplinar.Deprinderea metodelor complexe de examinare prin constituirea degrupuri de lucru, în cadrul cărora studenţii vor fi atât examinatori cât şi

Competențe transversale

grupuri de lucru, în cadrul cărora studenţii vor fi atât examinatori cât şipacienţi, şi expunerea orală a rezultatelor investigărilor clinice.Conştientizarea importanţei pe care o are păstrarea confidenţialităţiiinformaţiilor obţinute de la pacient, respectarea eticii profesionale încontactul cu colegii din alte specialităţi medicale şi parcurgereacorectă a algoritmului de diagnostic.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiÎn cursul orelor de curs se urmăreşte obţinerea noţiunilor debază necesare în elaborarea foilor de observaţie. Se puneaccentul pe însuşirea metodelor de examinare clinică şicunoaşterea posibilităţilor de examinare complementară.

7.2 Obiectivele specifice Cunoştinţele fundamentale dobândite în cadrul disciplinelorpreclinice sunt corelate cu activitatea practică.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1 Scopul diagnosticului oral Prezentare orală şimultimedia

2. 2 Semne şi simptome cardinale ale unor afecţiunisistemice cu manifestări orale idem 2

3. 3 Principiile examinării clinice idem 24. 4 Examinarea clinică generală idem 25. 5 Examinarea clinică orală TBL 2

6. 6 Examinarea Rtg şi examinări complementare Prezentare orală şimultimedia 2

7. 7 Diagnosticul şi planul de tratament. Diagnosticulîn stomatologie TBL 2

8. 8 Planul de tratament Prezentare orală şimultimedia 2

9. 9 Criterii de organizare a activităţii idem 2

10. 10 Organizarea ergonomică a activităţiistomatologice idem 2

11. 11 Protecţia muncii în stomatologie idem 212. 12 Examinarea pacientului edentat idem 213. 13 Examinarea traumatismelor orale idem 214. 14 Evaluarea generală a stării de sănătate idem 2Bibliografie:1. Adriana Monea, Alexandru Sitaru, Monica Monea: Diagnostic oro­dentar, Ed. University Press,Tîrgu­Mureş, 20122. Mirella Anghel: Diagnostic oral, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara, 2001

2. Mirella Anghel: Diagnostic oral, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara, 2001 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1.Însuşirea metodelor de asepsie şi antisepsie încabinetul stomatologic

Prezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

2

2. 2.Completarea foilor de observaţie idem 23. 3.Metode folosite în axamenul clinic ­ inspecţia CBL 24. 4.Metode folosite în axamenul clinic ­ palpare idem 25. 5.Metode folosite în axamenul clinic ­ percuţia idem 26. 6.Examenul static al ocluziei idem 27. 7.Examene complementare ­ radiologic CBL 2

8. 8.Examene complementare ­ de laboratorPrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

2

9. 9.Alte examene complementare moderne idem 210. 10.Teste de vitalitate ­ la cald idem 211. 11.Testele de vitalitate ­ la rece idem 212. 12.Enumerarea diagnosticelor CBL 2

13. 13.PrognosticulPrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

2

14. 14.Formularea concluziilor terapeutice CBL 2Bibliografie:1. Adriana Monea, Alexandru Sitaru, Monica Monea: Diagnostic oro­dentar, Ed. University Press,Tîrgu­Mureş, 20122. Mirella Anghel: Diagnostic oral, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara, 2001 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiDiagnosticul oro­dentar şi ergonomia oferă informaţii legate de modul de organizare al cabinetuluistonatologic (amplasarea mobilierului, a aparatelor, circuitul medicului , al pacientului, asistentei,circuitul instrumentarului medical). Pe baza cunoştinţelor acumulate se modelează comportamentul medicului faţa de pacient pornindde la interviul iniţial până la elaborarea diagnosticului şi a planului de tratament.Viitorul medic este sensibilizat asupra necesităţii colaborării cu alte specialităţi medicale în cazulpacienţilor cu o stare de sănătate precară 10. EvaluareTipactivitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

activitate 10.1 Criterii de evaluare evaluare din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Prezența, calificative obținute la testele din cadrulcursurilor TBL

Media aritmetică anotelor obținute laapreciereaîndeplinirii criteriilorde evaluare

15%

În timpulactivităţiipractice

Prezența la Lp, îndeplinirea baremului minim deactivitate, calificativele obținute în cadrul sesiunilorCBL

Media aritmetică anotelor obținute laapreciereaîndeplinirii criteriilorde evaluare

15%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Dobândirea cunoştinţelor necesare elaborării unuidiagnostic complet prin parcurgerea tuturoretapelor prezentării de caz, cu diagnosticelespecifice fiecărei specialităţi din domeniul patologieioro­dentare

Test 50%

Examenpracticfinal

Capacitatea studentului de a examina corect unpacient, de a completa o fișă de tratament Verficare scrisă 20%

10.6 Standard minim de performanță­Acumularea unui număr mai mare de 3 absențe atrage neacceptarea studentului la examenul final.Absențele motivate se vor recupera după un program stabilit la nivel de disciplină.­Evaluarea pe parcusul semestrului1.La LpÎndeplinirea baremului minim de activitate:examinarea pacientului și completarea a 3 fișe detratamentCalificativele obținute la CBL:­ nota minimă de promovare 52.La curs:Promovarea testelor din cadrul cursurilor TBL cu nota minim 5­Evaluarea finalăNota minimă de promovare este 5 atât la examenul practic cât și la cel teoretic.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M 21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei EDUCAȚIE FIZICĂ COD.2.2 Titularul activităților de curs ­ nu este cazul2.3 Titularul activităților de lp SZABO BARNA, ȚURCANU D, Badau A., Ungur R., Burca I.2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare C 2.7 Regimul disciplinei DC 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs ­ 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 40%Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 20%Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 27,5%Tutorial 2,5%Examinări 7,5%Alte activități 2,5%3.7 Total ore de studiu individual / săpt 23.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 1 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului ­ nu este cazul

5.2 de desfășurare a laboratorului Sala de sport, sala de fitnnes, terenuri de sport in aer liber, pistade atletism 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Valorificarea informaţiilor, metodelor şi mijloacelor specifice educatieifizice şi sportului în vederea optimizării stării de sănătate şi adezvoltării fizice armonioase­ Formarea capacităţii de trasmitere, selectare, exersare si predare aunor cunoştinţe referitoare la întocmirea unor sisteme de acţionare(grupe de exerciţii) pentru dezvoltarea deprinderilor motrice de bază,utilitare si sportive­ Formarea capacităţii de exersare si predare a unor deprinderimotrice de bază, utilitare si sportive­ Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării şi practicăriiactivităţilor de educaţie fizică şi sport şi adoptarea unui comportament

activităţilor de educaţie fizică şi sport şi adoptarea unui comportamentadecvat în cadrul relaţiilor interpersonale şi de grup­ Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea şi întelegereaideilor, stărilor afective, şi a esteticului în general şi în special aesteticului corporal

Competențe transversale

­ Utilizarea mijloacelor electronice pentru selectarea informaţiilor sidocumentarea privind elementelor definitorii ale dezvoltării fizice siactivitatilor motrice­ Lucru in echipa si organizarea unei activitati sporitve pe nivele depregatire prin indeplinirea rolului si atributilor in cadrul echipei­ Respectare normelor de etica si deontologie profesionala­ Abilitati de comunicare scrisa, orala si motirca prin folosireaterminologie specific si a miscarilor.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei­ Dezvoltarea calitatilor motrice si extinderea fondului dedeprinderi motrice de baza si sportive prin cuprinderea tuturorstudenţilor în practicarea sistematică şi organizată a exerciţiilorfizice şi a sporturilor preferate;

7.2 Obiectivele specifice

1) îmbunătăţirea continuă a stării de sănătate, a vigorii fizice,psihice, precum şi a dezvoltării corporale armonioase;2) dezvoltarea capacitatii motrice generale si imbunatatireaconditiei fizice 3) formarea deprinderilor sportive necesare in practicarea unorramuri de sport;4) formarea capacitatii de practicare independentă a exercitiilorfizice5) participarea la competitile interstudentesti locale si nationale

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1. ­ nu este cazul2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.

10.11.12.13.14.Bibliografie: Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.

1.Lecţie cu caracter organizatoric, cunoaştereacolectivului, prezentarea cerinţelor, repartizareastudenţilor pe grupe în funcţie de opţiunile peramuri de sport2.a) Atletism ­ repetareaelementelor de bază din şcoala alergării,repetarea tehnicii diferitelor variante de paşialergători b) Baschet ­ verificarea nivelului deînsuşire a elementelor de bază

­ expunere ­conversaţie 2

2.2. Atletism ­ dezvoltarea vitezei de reacţie şi acapacităţii de accelerare b) Volei ­ joc 6 x 6 cuaccent pe elementele învăţate

­explicaţie ­demostraţie ­repetare

2

3.

3. Atletism ­ dezvoltarea forţei în braţe şi atrunchiului prin aruncări diverse cu mingimedicinale b) Fotbal ­ învăţarea paselor lasemiînălţime, a centrărilor înalte şi a preluărilor pepiept şi pe coapsă

­explicaţie ­ repetare 2

4.4. Atletism ­ perfecţionarea tehnicii în alergareade viteză; dezvoltarea vitezei de alergare b)Baschet ­ marcajul normal şi agresiv în sistemulde apărare om la om

­ repetare 2

5. 5. Badmington ­ consolidarea deprinderilorspecifice ­ repetare 2 ­

6. 6. Volei ­ consolidarea si perfectionareadeprinderilor specifice ­ repetare 2 ­

7. 7. Volei ­ consolidarea si perfectionareadeprinderilor specifice ­ repetare 2 ­

8. 8. Dezvoltarea fortei sementare prin mijloacespecifice fitnessului fizic

explicaţie ­demostraţie ­repetare

2

9. 9. Complexe de exercitii din gimnastica de bazaexplicaţie ­demostraţie ­repetare

2

10. 10. Complexe de exercitii din gimnastica de bazaexplicaţie ­demostraţie ­repetare

2

11. 11. Fotbal ­ perfectionarea deprinderilor specificeexplicaţie ­demostraţie ­repetare

2

12.12. Atletism ­ testare ­ 50 m alergare de viteză cuplecare din picioare; testare ­ săritura în lungimede pe loc b) Jocuri sportive ­ după preferinţă(fotbal, baschet, volei, handbal)

explicaţie ­demostraţie ­repetare

2 verificare

13.13. Testare ­ forţa musculaturii abdominale,spatelui b) Jocuri sportive ­ idem, ca la lecţiaanterioară

explicaţie ­demostraţie ­repetare

2 verificare

14. 14. Testare ­ forţa musculaturii braţelor şi centuriiscopulo­humerale b) Fotbal ­ joc pe teren redus

explicaţie ­demostraţie ­repetare

2 verificare

Semestrul II1.2.

3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Badau D., Tanase T. ­ Volei, teorie si metodica, Ed. OMNIA, Brasov, 20062 Carstea G. ­ teoria si metodica educatiei fizice, Ed. An­Da, Bucuresti, 20003. Hantiu I. ­ Teoria educatiei fizice si sportilui, note de curs, Univ. Oradea, 20124. Macovei S. ­ Stretching, Ed AFIS, Bucuresti, 20125. Neagu N ­ Teoria si practica activitati motrice umane, Ed. University Press, Tg. Mures, 20106. Filipescu, D., Gherghişan, D., Bologa, M., ­ Educaţie fizică în învăţămîntul superior medical,Editura UMF, 20017. Burcă Ioan, Szabo Barna (2009) – Atletism în kinetoterapie, Editura G.M.I. Cluj Napoca 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului­Dezvoltarea capacităţii de transmitere a unei opţiuni pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, prinadoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitareacu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber­Disponibilitate pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice­Interes constant pentru fenomenul sportiv­Valorificare teoriilor, metodologiilor si practicilor asimilate in rezolvarea unor situatii teoretic­ practiceeducationale prin abordari interdisciplinare­ Utilizarea unui limbaj de specialitate in comunicarea cu medii profesionale diferite, cu specialistiidomeniului si din domenile conexe­ Aplicarea teoriilor si practicilor asimilate in conceperea si elaborarea de proiecte educationale si decercetare specifice educatie fizice si sportului si interdisciplinare 10. Evaluare

Tip activitate10.1Criteriideevaluare

10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

­ nu estecazul ­ nu este cazul ­

Examenpracticfinal

­frecvenţala lecţii­probede

­totalizarea numărului de prezenţe în cele două semestre ­parcurgerea tuturor probelor de control în cele două semestre­întocmirea a două referate (sem.1 şi 2) numai pentu studenţii 100 %

final decontrolsem. I­

­întocmirea a două referate (sem.1 şi 2) numai pentu studenţiiscutiţi

10.6 Standard minim de performanță­ Participarea la cel putin 55% din numarul total de lectii (inclusiv studenţii scutiţi)­ Sustinerea probelor de control pentru verificarea nivelului de dezvoltare a principalelor calitatimotrice (forta, viteza, rezistenta, indemanare)­ Realizarea a două referate (semestrul I şi semestrul II) numai pentru studenţii scutiţi (aceştia nususţin probele de control)

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M 21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei EDUCAȚIE FIZICĂ, cod: MD1132.2 Titularul activităților de curs ­ nu este cazul

2.3 Titularul activităților de lp Ciulea Laura, Țurcanu Dana, Badau A., Ungur R, Burca I,Szabo B.

2.4 Anul de studii I 2.5 Semestrul I,II 2.6 Tipul de evaluare V 2.7 Regimul disciplinei DC 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs ­ 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs ­ 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 40%Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și peteren 20%

Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri ­27,5%Tutorial 2,5%Examinări 7,5%Alte activități 2,5%3.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului ­ nu este cazul

5.2 de desfășurare a laboratorului Sala de sport, sala de fitnnes, terenuri de sport in aer liber, pistade atletism 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Valorificarea informaţiilor, metodelor şi mijloacelor specifice educatieifizice şi sportului în vederea optimizării stării de sănătate şi adezvoltării fizice armonioase­ Formarea capacităţii de trasmitere, selectare, exersare si predare aunor cunoştinţe referitoare la întocmirea unor sisteme de acţionare(grupe de exerciţii) pentru dezvoltarea deprinderilor motrice de bază,utilitare si sportive­ Formarea capacităţii de exersare si predare a unor deprinderimotrice de bază, utilitare si sportive

motrice de bază, utilitare si sportive­ Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării şi practicăriiactivităţilor de educaţie fizică şi sport şi adoptarea unui comportamentadecvat în cadrul relaţiilor interpersonale şi de grup­ Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea şi întelegereaideilor, stărilor afective, şi a esteticului în general şi în special aesteticului corporal

Competențe transversale

­ Utilizarea mijloacelor electronice pentru selectarea informaţiilor sidocumentarea privind elementelor definitorii ale dezvoltării fizice siactivitatilor motrice­ Lucru in echipa si organizarea unei activitati sporitve pe nivele depregatire prin indeplinirea rolului si atributilor in cadrul echipei­ Respectare normelor de etica si deontologie profesionala­ Abilitati de comunicare scrisa, orala si motirca prin folosireaterminologie specific si a miscarilor.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei­ Dezvoltarea calitatilor motrice si extinderea fondului dedeprinderi motrice de baza si sportive prin cuprinderea tuturorstudenţilor în practicarea sistematică şi organizată a exerciţiilorfizice şi a sporturilor preferate;

7.2 Obiectivele specifice

1) îmbunătăţirea continuă a stării de sănătate, a vigorii fizice,psihice, precum şi a dezvoltării corporale armonioase;2) dezvoltarea capacitatii motrice generale si imbunatatireaconditiei fizice 3) formarea deprinderilor sportive necesare in practicarea unorramuri de sport;4) formarea capacitatii de practicare independentă a exercitiilorfizice5) participarea la competitile interstudentesti locale si nationale

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1. ­ nu este cazul2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.

9.10.11.12.13.14.Bibliografie: Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1.1.Lecţie cu caracter organizatoric, cunoaştereacolectivului, prezentarea cerinţelor, repartizareastudenţilor pe grupe în funcţie de opţiunile peramuri de sport

­ expunere ­conversaţie 2

2.2.a) Atletism ­ repetarea elementelor de bază dinşcoala alergării, repetarea tehnicii diferitelorvariante de paşi alergători b) Baschet ­ verificareanivelului de însuşire a elementelor de bază

­ demonstraţie­ repetiţie 2

3.3.a) Atletism ­ repetarea startului de jos şi dinpicioare, lansarea din start, alergarea pe parcursb) Volei ­ verificarea nivelului de însuşire aelementelor de bază

­ demonstraţie­ repetiţie 2

4.4.a) Atletism ­ testare iniţială 50 m a S p., sărituraîn lungime de pe loc b) Baschet ­ repetareaelementelor de mişcare în teren fără minge şi cuminge

­ verificareiniţială ­repetare

2

5.5.a) Atletism ­ dezvoltarea vitezei în regim derezistenţă b) Volei ­ repetarea poziţieifundamentale, a deplasărilor, pasei înainte de sus

­ repetare 2

6.6.a) Atletism ­ dezvoltarea forţei în picioare şi adetentei (variante de sărituri) b) Baschet ­repetarea, perfecţionarea ţinerii, prinderii pasăriimingii a opririlor

­ repetare 2

7.7.a) Atletism ­ rezistenţă generală (testare iniţială1000 m B; 500 m F) b) Fotbal ­ joc liber pe terenredus, cu accent pe urmărirea deprinderilortehnice

­ repetare 2

8.8.a) Verificare ­ testarea iniţială a forţei muşchilorperetelui abdominal şi spatelui b) Baschet ­ jocşcoală cu accent pe repetarea sistemului deapărare om la om

­ verificareiniţială ­repetare

2

9.

9.a) Volei ­ complex de pase (de sus şi de jos) înformaţie de 2 şi 3 jucători; joc şcoală cu accent peaşezarea jucătorilor în teren la efectuareaserviciului b) Baschet ­ perfecţionarea marcajuluişi demarcajului în relaţia 1 la 1

­ repetare 2

10.10.a) Baschet ­ învăţarea contraatacului cu pasădirect la vârf b) Volei ­ repetarea de jos din faţă şia preluărilor cu două mâini; joc şcoală cu accentpe eficienţa serviciului şi a loviturii de atac

­ repetare 2

11.11.a) Baschet ­ repetarea aruncării la coş dindribling şi a recuperării mingilor de sub panou b)Volei ­ joc şcoală 6 x 6 cu accent pe repetareaelementelor de tehnică însuşite anterior

­ repetare 2

12.

12.a) Baschet ­ repetarea elementelor tehnice,dribling, oprire, pivot pasă ­ în diverse combinaţii;joc şcoală la un panou b) Volei ­ repetarearidicării mingii pentru lovitura de atac, a preluăriide jos cu două mâini c)VERIFICARE – atârnatmenţinut cu coatele îndoite la 90 de grade(studente), tracţiuni în braţe (studenţi)

­ repetare 2

(studente), tracţiuni în braţe (studenţi)

13.

13.a) Baschet ­ repetarea aruncării la coş cu unasau două mâini de pe loc şi a urmăririi la panou;repetarea paselor din deplasare şi a driblinguluib) Volei ­ repetarea loviturii de atac din faţă; jocşcoală cu accent pe eficienţa serviciului şi aloviturii de atac în procedeele învăţate

­ repetare 2

14.

14.a) Baschet ­ repetarea contraatacului cuintermediar şi a apărării împotriva contraatacului;joc şcoală, cu accent pe elementele repetate. b)Volei ­ repetarea scoaterii mingilor din plasă,individual; dublajul şi auto dublajul ; joc şcoală, cuaccent pe combinaţii tactice şi schimb de locuri

­ repetare 2

Semestrul II

1. 15.a) Baschet ­ învăţarea combinaţiei ­ explicaţie ­demonstraţie 2

2.

16.a) Handbal ­ repetarea aruncării la perete depe loc şi din alergare, a demarajului şi apătrunderilor de pe extreme: joc şcoală pe totterenul b) Volei ­ joc 6 x 6, cu urmărirea execuţieielementelor învăţate

­ repetare 2

3.

17. a) Handbal ­ repetarea apărării pe semicerc(om la om şi în zonă), intercepţia (recuperarea)mingii şi lansarea contraatacului; joc, şcoală petot terenul b) Atletism ­ exerciţii pentrureadaptarea la efort în aer liber, dezvoltarea forţeiexplozive pentru aruncări şi sărituri

­ repetare 2

4.

18.a) Atletism ­ dezvoltarea forţei în braţe şi atrunchiului prin aruncări diverse cu mingimedicinale b) Fotbal ­ învăţarea paselor lasemiînălţime, a centrărilor înalte şi a preluărilor pepiept şi pe coapsă

­explicaţie ­repetare 2

5.19.a) Atletism ­ alergarea cu joc de tempou b)Fotbal ­ repetarea conducerii mingii şi adeposedării adversarului de minge; joc şcoală peteren redus

­ repetare 2

6.20.a) Atletism ­ perfecţionarea tehnicii înalergarea de viteză; dezvoltarea vitezei dealergare b) Baschet ­ marcajul normal şi agresivîn sistemul de apărare om la om

­ repetare 2

7.21.a) Atletism ­ repetarea alegării de ştafetă;repetarea elementelor de bază la aruncareagreutăţii şi suliţei b) Handbal ­ joc pe tot terenul,cu accent pe aşezarea în teren, jocul pe semicerc

­ repetare 2

8.22.a) Atletism ­ dezvoltarea vitezei de reacţie şi acapacităţii de accelerare b) Volei ­ joc 6 x 6 cuaccent pe elementele învăţate

­explicaţie ­demostraţie ­repetare

2

9.23.a) Atletism ­ testare ­ 50 m alergare de vitezăcu plecare din picioare; testare ­ săritura înlungime de pe loc b) Jocuri sportive ­ dupăpreferinţă (fotbal, baschet, volei, handbal)

­ repetare 2 ­ verificare

10.24.a) Atletism ­ testare ­ 1000 m B; 500 m Falergarea de rezistenţă b) Jocuri sportive ­ idem,ca la secţia anterioară

­ repetare 2 ­ verificare

11.25.a) Testare ­ forţa musculaturii abdominale,spatelui b) Jocuri sportive ­ idem, ca la lecţiaanterioară

­ repetare 2 ­ verificare

12.26.a) Testare ­ forţa musculaturii braţelor şicenturii scopulo­humerale b) Fotbal ­ joc pe terenredus

­ repetare 2 ­ verificare

13.27.a) Testare ­ studenţii care nu au participat latestările anterioare b) Alergări uşoare, plimbări încadrul natural

­ repetare 2 ­ verificare

cadrul natural

14.28.a) Încheierea situaţiei. Aprecieri şi concluziiasupra închiderii activităţii la această disciplină;Recomandări pentru activitatea de viitor

­ apreciereaactivităţii 2

­ recomandăripentu activitateade viitor

Bibliografie:1. Badau D., Tanase T. ­ Volei, teorie si metodica, Ed. OMNIA, Brasov, 20062 Carstea G. ­ teoria si metodica educatiei fizice, Ed. An­Da, Bucuresti, 20003. Hantiu I. ­ Teoria educatiei fizice si sportilui, note de curs, Univ. Oradea, 20124. Macovei S. ­ Stretching, Ed AFIS, Bucuresti, 20125. Neagu N ­ Teoria si practica activitati motrice umane, Ed. University Press, Tg. Mures, 20106. Filipescu, D., Gherghişan, D., Bologa, M., ­ Educaţie fizică în învăţămîntul superior medical,Editura UMF, 20017. Burcă Ioan, Szabo Barna (2009) – Atletism în kinetoterapie, Editura G.M.I. Cluj Napoca 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului­Dezvoltarea capacităţii de transmitere a unei opţiuni pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, prinadoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitareacu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber­Disponibilitate pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice­Interes constant pentru fenomenul sportiv­Valorificare teoriilor, metodologiilor si practicilor asimilate in rezolvarea unor situatii teoretic­ practiceeducationale prin abordari interdisciplinare­ Utilizarea unui limbaj de specialitate in comunicarea cu medii profesionale diferite, cu specialistiidomeniului si din domenile conexe­ Aplicarea teoriilor si practicilor asimilate in conceperea si elaborarea de proiecte educationale si decercetare specifice educatie fizice si sportului si interdisciplinare 10. Evaluare

Tip activitate10.1Criteriideevaluare

10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

20 %

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

­ nu estecazul ­ nu este cazul ­

Examenpracticfinal

­frecvenţala lecţii­probedecontrolsem. I­probedecontrolsem. II

­totalizarea numărului de prezenţe în cele două semestre ­parcurgerea tuturor probelor de control în cele două semestre­întocmirea a două referate (sem.1 şi 2) numai pentu studenţiiscutiţi

80 %

10.6 Standard minim de performanță­ Participarea la cel putin 55% din numarul total de lectii (inclusiv studenţii scutiţi)­ Sustinerea probelor de control pentru verificarea nivelului de dezvoltare a principalelor calitatimotrice (forta, viteza, rezistenta, indemanare)­ Realizarea a două referate (semestrul I şi semestrul II) numai pentru studenţii scutiţi (aceştia nu

­ Realizarea a două referate (semestrul I şi semestrul II) numai pentru studenţii scutiţi (aceştia nususţin probele de control)

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei ENDODONŢIE 12.2 Titularul activităților de curs Conf.Dr. Monea Monica Dana (L.R.) PO, Şef lucr. vacant poz. 7

2.3 Titularul activităților de lp Şef lucr.Dr. Pop Mihai, Asist. Dr. Hănţoiu Tudor, Asist.Dr. StoicaAlexandra, Asist.Dr. Sita Dragoş

2.4 Anul de studii IV 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 3Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1ExaminăriAlte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 123.8 Total ore pe semestru 1683.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC)

5.2 de desfășurare a laboratoruluiUnituri dentare, piese turbină, cot, dreaptă cu instrumentarulrotativ aferent. Set pentru examinare, trusă izolare absolută,materiale stomatologice

6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Dobândirea cunoştinţelor legate de etiologia, diagnosticul şitratamentul inflamaţiilor pulpare acute şi cronice. Cunoaştereametodelor de examinare şi a posibilităţilor terapeutice aplicabile ăncazul inflamaţiilor pilpei dentate, având ca obiectiv păstrarea dinteluipe arcadă.Familiarizarea studentului cu diferite metode şi materiale deobturare radiculară folosite în terapia endodontică, dobândireacunoştinţelor necesare stabilirii diagnosticului şi planului de tratamentcorect. Un accent deosebit se va pune pe cunoaţterea factoriloriatrogeni şi eliminarea lor din activitatea practică.

iatrogeni şi eliminarea lor din activitatea practică.

Competențe transversale

Dezvoltatrea colaborării cu alte specialităţi din cadrul mediciniidentare, în special Protetica şi Ortodonţia, pentru rezolvarea cazurilorcomplexe. Cunoaşterea implicaţiilor pe care tratamentul ortodontic leare asupra organismului în ansamblu şi deprinderea metodelor delucru în echipă cu medici specialişti din alte domenii medicale.Formarea unor echipe complexe de specialişti din care trebuie să facăparte şi medicul de familie pentru a stabili oportunitatea tratamentuluiendodontic la pacienţii taraţi.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Însuşirea noţiunilor teoretice şi practice legate de etiologia şitratamentul complicaţiilor inflamatorii ale leziunilor carioase.

7.2 Obiectivele specifice Dobândirea abilităţilor practice de tratament în pulpite acute şicronice. Diferite tehnici de obturarea radiculară

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1 Noţiuni de morfofiziologie a pulpei dentarePrezentareorală șimultimedia

2. 2 Caractere histopatologice ale pulpei dentare idem3. 3 Funcţiile organului pulpar idem

4. 4 Etiopatogenia inflamaţiei pulpare TBL 1

Testarea individuală astudenţilor,rezolvarea testului îngrupe de lucru,clarificarea aspectelordificile.

5. 5 Formele anatomo­clinice ale pulpitelor acute idem6. 6 Formele anatomo­clinice ale pulpitelor cronice idem7. 7 Hipersensibilitatea şi hiperestezia dentinară idem

8. 8 Participarea mecanismelor imune în patologiapulpo­periapicală idem

9. 9 Tratamentul pulpitelor acute idem10. 10 Tratamentul pulpitelor cronice idem

11. 11 Metode biologice de conservare a pulpei vii TBL 2

Testarea individuală astudenţilor,rezolvarea testului îngrupe de lucru,clarificarea aspectelordificile.

12. 12 Metode de conservare parțială a țesutuluipulpar idem

13. 13 Extirparea vitală și devitală idem14. 14 Anatomia internă a dinților idem

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.

10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Monica Monea, Pop Mihai: Odontoterapie si elemente de estetică dentară, curs litografiat, UMFTg.Mures, 20152. Iliescu A.: Tratat de endodonţie. Vol.I. Ed. Medicală Bucureşti, 2014.3. Iliescu A., Gafar M.: Cariologie şi odontoterapie restauratoare. Ed. Medicală Bucureşti, 2003.4. Iliescu A., Gafar M.: Endodonţie clinică şi practică, ed. a II­a. Ed. Medicală Bucureşti, 2004.5. Castelucci A.: Endodontics,vol.I, Ed. Tridente, 2005 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1 Folosirea instrumentarului pentru examinare

Prezentărimultimedia,cazuri clinice,demonstraţiipractice

2. 2 Completarea fișei de tratament, identificarealeziunilor carioase idem

3. 3 Metodologia diagnosticului în caria simplă idem

4. 4 Prepararea cavităţilor în cazul leziunilrocarioase simple CBL 1

Prezentare decazuri clinice –cavitati de clasa I­a (instrumentar,tehnici)

5. 5 idem idem

6. 6 idem CBL 2

Prezentare decazuri clinice –cavitati de clasaII­a (instrumentar,tehnici)

7. 7 idem idem8. 8 idem idem9. 9 idem idem

10. 10 Utilizarea DiagnoDent­ului în diagnosticulcariei simple CBL 3

PrezentareaDiagnoDent­ului:indicatii,performanteclinice

11. 11 Metode de examinare complementară idem

12. 12 Aplicarea măsurilor de izolare absolută învederea obturării idem

13. 13 Prepararea şi aplicarea materialelor compozite idem

14. 14 Evaluarea rezultatelor terapiei odontale în timp CBL 4 Prezentare decazuri clinice

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.

9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Monica Monea, Pop Mihai: Odontoterapie si elemente de estetică dentară, curs litografiat, UMFTg.Mures, 2015Iliescu A.: Tratat de endodonţie. Vol.I. Ed. Medicală Bucureşti, 2014.Iliescu A., Gafar M.: cariologie și odontoterapie restauratoare. Ed. Medicală București, 2003Odontologie. Îndreptar de lucrări practice, Litografia UMF Tg.Mureş, 2004 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiPrin dobândirea cunştinţelor oferite de această disciplină absolventul va putea răspunde cuprofesionalism cerinţelor ridicate de activitatea practică.Îşi perfecţionează tehnica de lucru, se dezvoltă manualitatea şi este beneficiază de pregătire tehnicăde ultimă oră. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs media celor 2 note TBL 15%

În timpul activităţii practice media celor 4 moduleCBL 25%

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final Examen teoretic (testgrilă) 40%

Examen practic final prezentare de caz 20%10.6 Standard minim de performanțăPosibilitatea identificării leziunilor carioase simple, stabilirea corectă a diagnosticului şi aplicareacorectă a măsurilor terapeutice.Barem minim la activitatea practică:­ Prepararea cavităţii de clasa I­a (2);­ Prepararea cavităţii de clasa a II­a (2);­ Prepararea cavităţii de clasa a III­a (2);­ Prepararea cavităţii de clasa a V­a (1);

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei ENDODONŢIE 22.2 Titularul activităților de curs Conf.univ.Dr. MONICA MONEA

2.3 Titularul activităților de lp

Conf.Dr. Monea Monica Dana, Şef lucr.Dr. Pop Mihai, Asist.Dr.Sitaru Alexandru, Asist.Dr. Hănţoiu Tudor, Asist.Dr. TorcătoruAnca, Asist.Dr. Kovács Mónika, Asist.Drd. Kovács­IvácsonAndrea Csinszka, Asist.Drd. Stoica Alexandra, Asist.Drd. SitaDan Dragoş

2.4 Anul de studii V 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 12 3.2 din care curs 3 3.3 laborator (lp) 93.4 Total ore din planul de învățământ 168 3.5 din care curs 42 3.6 laborator (lp) 126

Distribuția fondului de timp/săpt 11ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 4Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 3Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1,5Tutorial 1Examinări 1Alte activități 0.53.7 Total ore de studiu individual / săpt 233.8 Total ore pe semestru 3223.9 Număr de credite 11 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC)

5.2 de desfășurare a laboratoruluiUnituri dentare, piese turbină, cot, dreaptă cu instrumentarulrotativ aferent. Set pentru examinare, trusă izolare absolută,materiale stomatologice , instrumentar endodontic, aparateelectronice pentru măsurarea lungimii canalului radicular

6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Dobăndirea cunştinţelor legate de etiologia, diagnosticul şi posibilităţilede tratament în leziunile periapicale acute şi cronice. Cunoaştereamaterialelor utilizate în dezinfecţia canalului radicular şi a metodelorcomplementare de obţinere prin mijloace fizice a sterilizării spaţiuluiendodontic.Se pune accentul pe metodele radiologice de diagnostic

Competențe profesionale endodontic.Se pune accentul pe metodele radiologice de diagnosticpornind de la clasic la modern. Importanţa bolii de focar şi corelareastării de sanătate oro­dentară cu starea generală de sănătate aorganismului.

Competențe transversale

Datorită faptului că medicina contemporană asigură prelungireasperanţei de viaţă la pacienţi cu boli sistemice, transplante, proteze dediferite tipuri,se organizează echipe complexe cu medici ai altorspecialităţi pentru stabilirea indicaţiilor tratamentului endodontic încazul infecţiilor radiculare. Astfel, prognosticul şi urmărirea cazurilorreprezintă o muncă de echipă, iar responsabilitatea actului medicalcapătă valenţe noi.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Însuşirea metodologiei de diagnostic şi a tehnicilor de tratamentîn diferitele forme de afecţiuni pulpare inflamatorii

7.2 Obiectivele specificeSe accentuează latura profilactică a metodelor de tratamentaplicabile în caria complicată, pe baza principiilor biologice, cuposibilitaţi concrete de profilaxie a bolii de focar şi a edentaţiilor

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1 Necroza pulparăPrezentareorală şimultimedia

2. 2 Gangrena pulpară simplă idem

3. 3 Parodontitele apicale acute TBL 1

Testarea individuală astudenților,rezolvarea testului îngrupe de lucru,clarificarea aspectelordificile.

4. 4 Parodontitele apicale cronice idem5. 5 Prepararea canalelor radiculare idem6. 6 Sterilizarea spaţiului endodontic idem

7. 7 Hidroxidul de calciu în terapia infecţiilorendodontice idem

8. 8 Tratamentul parodontitelor apicale acute idem9. 9 Tratamentul parodontitelor apicale cronice idem

10. 10 Test recapitulativ. Obturarea canalelorradiculare idem

11. 11 Tehnici de injectare a gutapercii idem

11. 11 Tehnici de injectare a gutapercii idem

12. 12 Resorbţia radiculară TBL 2

Testarea individuală astudenților,rezolvarea testului îngrupe de lucru,clarificarea aspectelordificile.

13. 13 Boala de focar idem

14. 14 Accidente si complicatii ale tratamentuluiendodontic idem

Bibliografie:Monica Monea, Pop Mihai: Odontoterapie si elemente de estetica dentara, curs litografiat, UMFTg.Mures 2015Iliescu A., Gafar M.: Endodonţie clinică şi practică, ediţia a IIa, Ed. Medicală Bucureşti, 2004Roman Ileana, Torcătoru Anca, Bocskay Şt.: Endodonţie, Ed. University Press Tg.Mures, 2009Castelucci A.: Endodontics,vol.II, Ed. Tridente, 2005 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1. 1.Diagnosticul şi tratamentul în necroza pulpară activitate clinica

2. 2. Diagnosticul şi tratamentul în gangrena simplăpulpară activitate clinica

3. 3. Diagnosticul şi tratamentul în parodontiteleapicale acute CBL 1

4. 4. Interpretarea radiografiilor dentareretroalveolare şi panoramice activitate clinica

5. 5. Diagnosticul şi tratamentul în parodontiteleapicale cronice CBL 2

6. 6. Examenul bacteriologic în terapia infecţiilorendodontice activitate clinica

7. 7. Prepararea canalelor radiculare activitate clinica8. 8. Măsurarea electronică a lungimii de lucru CBL 39. 9. Aplicaţii practice activitate clinica10. 10. Aplicaţii practice activitate clinica11. 11. Aplicaţii practice activitate clinica12. 12. Aprecierea nevoii de tratament chirurgical activitate clinica13. 13. Antibioterapia activitate clinica

14. 14. Rezolvarea incidentelor şi accidentelor dincursul tratamentului endodontic CBL 4

Bibliografie:Monica Monea, Pop Mihai: Odontoterapie si elemente de estetica dentara, curs litografiat, UMFTg.Mures 2015

Tg.Mures 2015Iliescu A., Gafar M.: Endodonţie clinică şi practică, ediţia a IIa, Ed. Medicală Bucureşti, 2004Roman Ileana, Torcătoru Anca, Bocskay Şt.: Endodonţie, Ed. University Press Tg.Mures, 2009Castelucci A.: Endodontics,vol.II, Ed. Tridente, 2005 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiExistă un număr foarte mare de pacienţi cu leziuni periapicale cronice, iar în absenţa tratamentuluiaceştia ar fi condamnaţi la edentaţii întinse. Prin cunoştinţele dobândite, viitorii medici vor puteaasigura tratamentul corect al acestor leziuni, şi atunci când este cazul în colaborare cu chirurgul oro­maxilo­facial vor asigura menţinerea a cât mai multor dinţi pe arcadă. Parodontitele apicale cronice sunt considerate factori agravanţi ai bolilor sitemice şi eliminarea lorare efecte benefice asupra sănătăţii pacientului 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs media celor doua evaluariTBL 15%

În timpul activităţiipractice

media celor patru note lamodulele CBL 25%

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Examen teoretic (test grilă) 40%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

Examen practic prezentare decaz 20%

10.6 Standard minim de performanțăDiagnosticul corect al diferitelor forme de inflamaţie pulpară şi parodontite apicale. Cunoaştereametodelor terapeutice şi evaluarea prognosticului în tratamentele endodontice. Barem minim de activitate pratică:­ Tratamentul gangrenei simple şi complicate (2);­ Pulpectomii (3);­ Restaurarea dinţilor trataţi endodontic (5)

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea de Medicină dentară1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Epidemiologie2.2 Titularul activităților de curs Sef. lucrari Dr. Golea Cristina2.3 Titularul activităților de lp Sef. lucrari Dr. Golea Cristina: Sef. lucrari Dr. Voidazan Septimiu2.4 Anul destudii IV 2.5

Semestrul II 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 3ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5Tutorial 0,5Examinări 0,5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 23.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Gestionarea bazelor teoretice si legislative ale sistemelor de sanatateoperationale in Romania, precum si a celor manageriale vizândcabinetul de medicina dentara.Selectarea adecvata a legislatiei sanitare si a metodelor demanagement in domeniul medicinei dentareAplicarea metodelor de planificare, coordonare a serviciilor desanatate, de asigurare a managementului cabinetului dentar pe piatade servicii medicale reglementata in UE.Evaluarea critica a rezultatelor activitatii medicale individuale siinstitutionale, respectand legislatia in vigoare, a eticii si deontologieiprofesionale.

Competențe profesionale

profesionale.Distribuirea, din perspectiva manageriala, de roluri si sarcini membrilorechipeiProiectarea unui plan managerial pentru activitatea unui cabinet demedicina dentara Evaluarea corecta a riscului de imbolnavire sau a contextului aparitieiunei imbolnaviri individuale colective, urmate de alegerea si aplicareamasurilor adecvate de profilaxie.Identificarea principiilor de aplicare a masurilor de preventie, precumsi a instrumentelor care stau la indemana mediculuiInterpretarea si analiza factorilor de risc in vederea identificarii celormai eficiente masuri de preventie a bolilorAplicarea masurilor de profilaxie adecvate pentru a preveniimbolnavirile precum si a celor de reechilibrare recuperare aconsecintelor unor boli deja declansateObservatia si evaluarea critica a rezultatelor aplicarii masurilor deprofilaxie, atat in ceea ce priveste patologia individului, cat si acolectivitatilor Elaborarea si aplicarea unui plan concret de profilaxie care sa asigureprevenirea aparitiei, agravarea sau/si instalarea consecintelorinvalidante ale imbolnavirii.Realizarea unui plan de profilaxie primara, secundara si tertiara intr­osituatie data.

Competențe transversale

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile,conditiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru,termenelor de realizare aferente si riscurilor aferenteIdentificarea rolurilor si responsabilitatilor într­o echipa pluridisciplinarasi aplicarea de tehnici de relationare si munca eficienta în cadrulechipei si în elatie cu pacientulUtilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor decomunicare si formare profesionala asistata (portaluri Internet, aplicatiisoftware de specialitate, baze de date, cursuri on­line etc.) atât inlimba romana cat si intr­o limba de circulatie internationala

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiPrezentarea notiunilor de epidemiologie a bolilor transmisibile(epidemiologie generala si speciala) necesare in practica unuicabinet de medicina dentara.

7.2 Obiectivele specificeInsusirea notiunilor privind procesul epidemiologic al bolilorinfectioase, a notiunilor privind epidemiologia, prevenirea sicontrolul unor boli infectioase (infectii nosocomiale, infectiaHIV/SIDA, hepatite virale) si a unor boli neinfectioase.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

14.Semestrul II

1.1.Epidemiologia – ramurã a medicineipreventive (Obiective de studiu. Ramurileepidemiologiei. Istoricul epidemiologiei)

Prezentareorala +multimedia

1

Contracepție, Îngrijiripaleative, Transfuziede sânge/derivate desânge, Îngrijiripostoperatorii, Îngrijiripreoperatorii

2. 2.Epidemiologia clinicã. Definitii, obiectivePrezentareorala +multimedia

1Febrã de etiologienecunoscutã, Reacțiimedicamentoase

3. 3.Sãnãtatea si boalaPrezentareorala +multimedia

1 Contracepție

4. 4.CauzalitateaPrezentareorala +multimedia

1Patologii valvularecardiace, Patologiecerebrovascularã

5. 5.Structura procesului epidemiologic al bolilortransmisibile si netransmisibile.

Prezentareorala +multimedia

1Imunizare,Imunodeficiențã,Bolile infecțioase alecopilãriei

6. 6.Forme de manifestare ale procesuluiepidemiologic

Prezentareorala +multimedia

1 Imunizare, Malarie,Otrãvire

7. 7.Supravegherea si controlul bolilortransmisibile.

Prezentareorala +multimedia

1 Imunizare, Febrã deetiologie necunoscutã

8. 8.Epidemiologia, supravegherea si controlulinfectiilor nosocomiale.

Prezentareorala +multimedia

1Imunizare,Imunodeficiențã,Îngrijiri preoperatorii,Îngrijiri postoperatorii

9. 9.Epidemiologia, supravegherea si controlulhepatitelor virale.

Prezentareorala +multimedia

1

Insuficienta, patologiehepaticã acutã, Icter,Hepatomegalie,Transfuzie desânge/derivate desânge

10. 10.Epidemiologia, supravegherea si controlulinfectiei HIVPrezentareorala +multimedia

1HIV, Imunodeficiențã,Boli cu transmiteresexualã

11. 11.Epidemiologia, combaterea si profilaxia unorboli prevenibile prin vaccinarePrezentareorala +multimedia

1 Bolile infecțioase alecopilãriei

12.12.Epidemiologia, combaterea si profilaxia unorboli cu poartã de intrare digestivã, a unor bolicu poartã de intrare respiratorie

Prezentareorala +multimedia

1

Diaree, Bolileinfecțioase alecopilãriei, Patologiepulmonarã cronicã,Tuberculozã, Infecțiede tract respirator

13. 13.Epidemiologia, combaterea si profilaxia unorboli cu transmitere sexualã.Prezentareorala +multimedia

1Carcinomcervical/uterin/ovarian,Boli cu transmiteresexualã

14. 14.Supravegherea epidemiologicã a unor bolinetransmisibile.Prezentareorala +multimedia

1

Tulburãri afective,Anxietate/fobie,Patologiecerebrovascularã,Hipertensiune

Bibliografie:I.Bibliografie obligatorie:1.Sabău M., Voidăzan S, Golea C., : Epidemiologie generală ediţia a­II­a, Litografia UMF Tg. Mureş,20102.Sabău M., Golea C., Bacârea V.: Epidemiologie generală, Litografia UMF Tg. Mureş, 2005

2.Sabău M., Golea C., Bacârea V.: Epidemiologie generală, Litografia UMF Tg. Mureş, 20053.Sabău M., Golea C., Bacârea V., Epidemiologie specială­Boli netransmisibile, Litografia UMFTg.Mureş, 2005II.Bibliografie facultativa:1.Beaglehole R.: Bazele epidemiologiei, Ed. All, Bucureşti, 19972.Bocşan I.S.: Epidemiologie practică pentru medicii de familie, editura Medicală Universitară „IuliuHaţieganu”, Cluj­Napoca, 19993.Ivan A.: Tratat de Epidemiologie a bolilor transmisibile, Ed. Polirom Iaşi, 20024.Ivan A., Azoicăi D., Grigorescu R.: Epidemiologie generală şi specială, Ed. Polirom, Iaşi 1996 Nr.crt.

8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice /Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1.Supravegherea epidemiologicã. Indicatoriepidemiologici

Demonstratiipractice siteoretice

1 Imunizare,Tuberculozã

2. 2.Analiza riscurilor, interpretarea si utilizareadatelor din studii epidemiologice

Demonstratiipractice siteoretice

1 Patologii valvularecardiace

3. 3.Investigatia epidemiologicãDemonstratiipractice siteoretice

1Patologiicromozomiale, Boli cutransmitere sexualã

4. 4.Analiza epidemiologicãDemonstratiipractice siteoretice

1 Patologiicromozomiale

5. 5.Evaluarea epidemiologicãDemonstratiipractice siteoretice

1 Bolile infecțioase alecopilãriei

6. 6.Studii epidemiologiceDemonstratiipractice siteoretice

1

Carcinomcervical/uterin/ovarian,Patologii valvularecardiace,Hipertensiune

7. 7.EsantionajDemonstratiipractice siteoretice

1 Carcinomcervical/uterin/ovarian

8. 8.Screening populationalDemonstratiipractice siteoretice

1Carcinomcervical/uterin/ovarian,Patologii valvularecardiace

9. 9.Strategii preventionale pentru bolinetransmisibile.

Demonstratiipractice siteoretice

1 Imunizare,Contracepție

10.10.Ancheta epidemiologicã (anchetaepidemiologicã a focarului de boalã transmtaindividualã – interviul epidemiologic)

Demonstratiipractice siteoretice

1Tuberculozã, Bolileinfecțioase alecopilãriei, Diaree

individualã – interviul epidemiologic) teoreticeinfecțioase alecopilãriei, Diaree

11. 11.Mãsuri de interventie în focarul de boalãtranmisibilaDemonstratiipractice siteoretice

1 Imunizare, Modificãride tranzit intestinal

12. 12.Metode de decontaminareDemonstratiipractice siteoretice

1 Îngrijiri preoperatorii,Îngrijiri postoperatorii

13. 13.Planificarea si desfãsurarea activitãtilor deimunoprofilaxie activã si pasivãDemonstratiipractice siteoretice

1 Imunizare

14. 14.Activitatea antiepidemicã la niveluldispensarului medical.Demonstratiipractice siteoretice

1Imunizare, Îngrijiripreoperatorii, Îngrijiripaleative

Bibliografie:Bibliografie1.Sabău M., Voidăzan S, Golea C., : Epidemiologie generală ediţia a­II­a, Litografia UMF Tg. Mureş,20102.Sabău M., Golea C., Bacârea V.: Epidemiologie generală, Litografia UMF Tg. Mureş, 20053.Sabău M., Golea C., Bacârea V., Epidemiologie specială­Boli netransmisibile, Litografia UMFTg.Mureş, 2005 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului1.dobândirea noţiunilor teoretice privind epidemiologia, supravegherea şi controlul unor bolitransmisibile2.însuşirea noţiunilor practice privind aprecierea şi evaluarea stării de sănătate a populaţiei sau aunor grupe populationale 3.însuşirea noţiunilor practice necesare în cazul intervenţiilor profilactice (imunizări, decontaminăriprofilactice, etc.) 4.dobândirea abilităţilor necesare în cazul intervenţiilor în focare de boală (anchete, decontaminări,imunizări, chimioprofilaxie, etc.). 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs TEST 15%În timpul activităţii practice TEST PRACTIC 15%

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Evaluarea scrisă­test 35%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei test practic 35%

10.6 Standard minim de performanță­cunoasterea noţiunilor teoretice privind procesul epidemiologic al bolilor transmisibile, a noţiunilorteoretice privind epidemiologia, supravegherea şi controlul unor boli transmisibile ­cunoasterea noţiunilor practice privind aprecierea şi evaluarea stării de sănătate a populaţiei sau aunor grupe populationale ­cunoasterea noţiunilor practice necesare în cazul intervenţiilor profilactice (imunizări, decontaminăriprofilactice, etc.) ­cunoasterea masurilor de intervenţie în focare de boală (anchete, decontaminări, imunizari,chimioprofilaxie, etc.).

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii Sănătate1.5 Ciclul de studii Licenţă1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Estetica în ortodonţie2.2 Titularul activităților de curs Şef lucr.Dr. Bud Eugen2.3 Titularul activităților de lp2.4 Anul de studii V 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare C 2.7 Regimul disciplinei Obl 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp)3.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp)

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5TutorialExaminăriAlte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 23.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Săli dotate cu videoproiector, calculator (PC), negatoscop5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Elaborarea unui plan complex şi individualizat de tratament prinexamen clinic, analiză de model, examinări radiologice, fotostatice,măsurători antropometrice;­ Evaluarea fişei de tratament ortodontic, cu diagnostic estetic;­ Aprecierea armoniei faciale pe baza examenului fotografic şiteleradiografic;­ Cunoaşterea etapelor creşterii şi dezvoltării Ap.DM;­ Cunoaşterea metodelor de combatere a disfuncţiilor şi parafuncţiilor.­ Identificarea rolului şi responsabilităţii într­o echipă multidisciplinară;­ Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă şi înrelaţie cu pacientul şi aparţinătorii;

Competențe transversale

relaţie cu pacientul şi aparţinătorii;­ Utilizarea eficientă a surselor de informaţie şi resurselor decomunicare;­ Identificarea obiectivelor de realizat, etapelor de lucru, termenelor derealizare, riscurilor şi condiţiilor de finalizare în cadrul proiectelor subcoordonare;­ Identificarea anomaliilor scheletice grave, cu afectarea armonieifaciale şi dirijarea spre serviciile de specialitate (ortodonţie, chirurgieOMF);

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Elaborarea unui diagnostic complex ortodontic şi identificareaobiectivelor terapeutice prin aprecierea armoniei faciale.

7.2 Obiectivele specifice

­ Aprecierea parametrilor de echilibru facial prin examenfotografic, teleradiografic şi antropologic;­ Cunoaşterea momentului optim de instituire a tratamentuluiortodontic;­ Conceperea planului de tratament ortodontic complex, înfuncţie de vârsta copilului, cu accent pe natura anomaliei(funcţională, anatomică).

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.Evoluţia canoanelor estetice faciale de­a lungulistoriei. Rolul examenului antropometric înstabilirea tipurilor constituţionale

Prezentare orală,PPT

2. Macroestetica facială. Examenul fotostatic.Etajele feţei, şanţuri periorale, profilul

Prezentare orală,PPT

3. Modificarea profilului odată cu creşterea. Armoniabuzelor, frunţilor, nasului, ochilor

Prezentare orală,PPT

4. Rolul examenului teleradiografic în apreciereaechilibrului părţilor moi

Prezentare orală,PPT

5.Miniestetica facială. Armonia zâmbetului.Posibilităţi de ameliorare a surâsului gingival printerapie ortodontică

Prezentare orală,PPT

6. Miniestetica facială. Raportul buze ­ dinţi.Aspectul dinţilor.(triunghuri negre)

Prezentare orală,PPT

7. Criterii cefalometrice de evaluare a esteticiifaciale. Linia estetică Ricketts. Unghiul Z

Prezentare orală,PPT

8. Tratamentul orto­estetic. Avanatajele tehniciilinguale. Rolul bracketurilor ceramice

Prezentare orală,PPT

9. Evaluarea estetică în anomaliile dento­maxilare Prezentare orală,PPT

PPT

10.Aprecierea necesarului de tratamentortodontic.Importanţa cuantificării valorilor metriceşi unghiulare ale armoniei faciale

Prezentare orală,PPT

11. Chestionare de evaluare estetică. IOTN (Index ofOrthodontic Treatment Need)

Prezentare orală,PPT

12. Fişa estetică. Diferenţe între evaluareaprofesională şi autoevaluare.

Prezentare orală,PPT

13. Rolul ortodonţiei şi al chirurgiei ortognate înameliorarea esteticii faciale. (genioplastie,etc.)

Prezentare orală,PPT

14. Iatrogenia ortodontică şi estetica facială Prezentare orală,PPT

Bibliografie:1. Doru Roman, Mariana Păcurar: Ortodonţie şi estetică facială. Curs Litografia UMF Tg.Mureş,2011.2. Mariana Păcurar, Irina Zetu: Introducere în tehnica arcului drept. Vol.II. Ed. Lyra Tg.Mureş, 2003.3. W. Proffit: Orthodontics. Editura Mosby Philadelphia, 2005 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConţinutul disciplinei este coroborat cu necesităţile angajaţilor din domeniul medicinei dentare.

10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn timpul activităţiipractice

10.5 Evaluare finală Examen teoreticfinal

În funcție despecificul disciplinei

Exament tip test grila, cu unul sau maimulte răspunsuri corecte 100%

Examen practic final În funcție despecificul disciplinei10.6 Standard minim de performanțăSă cunoască metodele minime de evaluare estetică prin examen clinic şi fotostatic. Notă finalăminimă: 5.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Farmacologie2.2 Titularul activităților de curs Sef lucr.dr. Cucuiet Sorina2.3 Titularul activităților de lp Sef lucr.dr. Cucuiet Sorina, asist.univ.drd.Stoica Ciprian2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,25Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,25Tutorial 0,25Examinări 0,25Alte activități 0,253.7 Total ore de studiu individual / săpt 1,53.8 Total ore pe semestru 57,53.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Farmacologia este inclusă în planul de învăţământ pentru studenţiianului II specializarea medicină dentară, făcând parte dintredisciplinele de bază care instruieşte studenţii privind următoarelecunoştinţe: • însuşirea cunoştinţelor referitoare la cele mai importante clase demedicamente, adică medicaţia organotropă, grupele de farmaconi dinpunct de vedere terapeutic

Competențe transversale dobândirea cunoştinţelor esenţiale referitoare la modul deadministrare al medicamentelor.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei• însuşirea cunoştinţelor referitoare la cele mai importante clasede medicamente, adică medicaţia organotropă, grupele defarmaconi din punct de vedere terapeutic

7.2 Obiectivele specifice

• cunoaşterea în cadrul fiecărei medicaţii a indicaţiilor,contraindicaţiilor, efectelor adverse, farmacocineticii, posologiei,asocierile şi interacţiunile medicamentoase. • cunoaşterea în cadrul fiecărei medicaţii a indicaţiilor,contraindicaţiilor, efectelor adverse, farmacocineticii, posologiei,asocierile şi interacţiunile medicamentoase.• în cadrul lucrărilor practice studenţii cunosc formelefarmaceutice solide, semisolide, moi, lichide şi gazoase, tipizate,magistrale şi oficinale, le sunt prezentate unele noţiuni defarmacovigilenţă. În cadrul farmacologiei speciale le suntprezentate principalele grupe de medicamente, pe aparate şisisteme şi sub formă de mostre şi cutii de preparatemedicamentoase. • cunoaşterea noţiunilor de farmacologie generală, precum şiînsuşirea aspectelor farmacocinetice, farmacodinamice,farmacotoxicologice şi de posologie privind următoarele grupe demedicamente: medicaţia cu acţiune asupra neurotransmisieiperiferice şi asupra substanţelor active tisular; medicaţiasistemului nervos central, medicaţia aparatului circulator şi asistemului sangvin, medicaţia aparatului respirator, digestiv,excretor, uterului; medicaţia endocrino­metabolică şi a procesuluiinflamator, medicaţia antimicrobiană, antiparazitară,anticanceroasă. • dobândirea cunoştinţelor esenţiale referitoare la modul deadministrare al medicamentelor.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.

1. 1. Introducere: obiectul farmacologiei,importanţa, istoric, generalităţi despremedicament şi efectulfarmacologic.Farmacocinetica: căi deadministrare, absorbţia, distribuţia, metabolizarea,eliminarea, cumularea

Prezentare orala +multimedia

2.2. Farmacodinamie: mecanisme de acţiune,interacţiuni, posologie. Farmacotoxicologie:toxicitatea medicamentelor, reacţii adverse,farmacovigilenţa

Prezentare orala +multimedia

3.3. Substanţe colinergice : parasimpatomimetice şiparasimpatoliticele . Substanţe cu acţiune Prezentare orala +

3. parasimpatoliticele . Substanţe cu acţiuneganglionarã. Inhibitoarele eliberariiacetilcolinei.Curarizantele

Prezentare orala +multimedia

4. 4. Medicaţia adrenergicã : simpatomimetice şisimpatolitice

Prezentare orala +multimedia

5.5. Medicatia insuficientei cardiace.Antiaritmicecardiace. Medicamente antianginoase. Medicaţiaantihipertensivã şi vasodilatatoare periferică.

Prezentare orala +multimedia

6.6. Diuretice.Substituenţii macromoleculari deplasmă sangvinã.Medicaţia antitrombotică şihemostatică . Antianemice. Medicatiahipolipemianta.

Prezentare orala +multimedia

7. 7. Medicatia aparatului respirator, medicatiaaparatului digestiv.

Prezentare orala +multimedia

8.8. Anestezicele locale. Anestezice generale(narcotice) inhalatorii şi injectabile. Hipnotice,sedative, tranchilizante (anxiolitice).

Prezentare orala +multimedia

9.9. Neuroleptice, antidepresive. Antimaniacale.Psihostimulante şi analeptice centrale.Psihotonice.Antiepileptice, antiparkinsoniene,miorelaxante centrale.

Prezentare orala +multimedia

10.

10. Analgezice opioide şi antagoniştii.Analgeziceantipiretice şi antiinflamatoare nesteroidice.Medicaţia specifică a artritei reumatoide.Antigutoase. Antialergice. Corticosteroizii şiACTH­ul.

Prezentare orala +multimedia

11.

11. Antibiotice antimicrobiene: peniciline,cefalosporine, macrolide,cloramfenicolul,tetraciclinele, aminoglicozide,polipeptide. Chimioterapice antibacteriene(antituberculoase, sulfamidele şi trimetoprim)

Prezentare orala +multimedia

12.

12. Antisepticele urinare şi intestinale(oxichinoline, nitrofuranii, acid nalidixic,fluorochinolonele), dezinfectante de uz extern.Antiseptice bucu­faringiene. Medicatia cu actiunelocala asupra tesuturilor. Medicamenteleantiplaca bacteriana si anticarie.

Prezentare orala +multimedia

13.13. Chimioterapice antiprotozoarice: antimalarice,antiamoebiene, antitrichomonazice.Antihelminticele si antiviralele. Medicatiaendocrino­metabolica si uterina

Prezentare orala +multimedia

14. 14. Imunosupresoare si imunomodulatoare.Medicatia citostatica.

Prezentare orala +multimedia

Bibliografie:Obligatoriu1.Sorina Cucuiet. Curs de farmacologie pentru studentii de la facultatea de medicina dentara. In cursde aparitie, 2015 Facultativ1.Bennet PN, Brown MJ, Sharma P – Clinical Pharmacology, 11th Edition,Churchil Livingstone, 20122. Brunton L, Chabner B, Knollman B. Goodman and Gilman's ThePharmacological Basis of Therapeutics, Twelfth Edition Hardcover, McGraw HillMedical, 20113. Columb, M.O., Ramsaran, R., 2010. Local anaesthetic agents. Anaesthesia and Intensive CareMedicine 11, 113–117.4. Tripathi KD – Essentials of Pharmacology for Dentistry, Second edition, Jaypee Brothers MedicalPublishers Ltd, New Delhi, 2011 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.

2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.1.Substanţe şi forme (preparate)medicamentoase.Formele medicamentoasesolide

Demonstraţiipractice, receptură

2. 2.Formele solide (continuare). Formelesemisolide şi moi. Formele lichide

Demonstraţiipractice, receptură

3. 3.Formele lichide (continuare). Forme gazoase Demonstraţiipractice, receptură

4. 4.Lucrare de control Rp magistrală șifarmacologia generală Examinare

5. 5.Colinergice ­ anticolinergice Demonstraţiipractice, receptură

6. 6. Adrenergice­ antiadrenergice Demonstraţiipractice, receptură

7.7. Medicatia aparatului cardio­vascular. Medicatiaaparatului digestiv. Medicatia aparatuluirespirator. Diuretice. Medicatia sângelui.

Demonstraţiipractice, receptură

8. 8. Anestezice locale. Anestezice generale.Hipnotice, sedative, anxiolitice.

Demonstraţiipractice, receptură

9. 9. Lucrare de control : Medicatia SNV, aparatuluicardiovascular, diuretice, medicatia sângelui. Examinare

10.10. Medicaţia anestezică locală. Medicaţiaanestezică generală. Hipnotice sedative,tranchilizante (anxiolitice) : barbiturice,benzodiazepine, alcooli, aldehide, etc.

Demonstraţiipractice, receptură

11.

11. Neuroleptice: fenotiazine, butirofenone, etc.Psihostimulante şi analeptice centrale.Antidepresive: triciclice, atipice.Psihotonice.Antiepileptice, antiparkinsoniene, miorelaxantecentrale

Demonstraţiipractice, receptură

12.12. Analgezice opioide şi antagoniştii. Analgeziceantipiretice şi antiinflamatoare; antireumaticenesteroidiene; medicaţia poliartritei reumatoide,antigutoase . Corticosteroizii şi ACTH­ul

Demonstraţiipractice, receptură

13.

13. Antibiotice antimicrobienepeniciline,cefalosporine, macrolide,cloramfenicolul, tetraciclinele, aminoglicozide,polipeptide.Chimioterapice antibacteriene(antituberculoase, sulfamidele şi trimetoprimul).Antiseptice urinare si intestinale. Dezinfectate.Antimicotice. Antiprotozoarice.Antivirale

Demonstraţiipractice, receptură

14. 14. Examen practic. ExaminareBibliografie:1.Sorina Cucuiet­ Îndrumător de lucrări practicce de farmacologie pentru studenţii de la facultatea demedicină dentară. În curs de apariţie (2015).2. Sorina Cucuiet, Maria T. Dogaru, Camil E. Vari, Doczi K. Zoltan, Ciprian Stoica. Îndrumător delucrări practice de farmacologie pentru studenţii de la facultatea de medicină generală (ediţia a II­a,

lucrări practice de farmacologie pentru studenţii de la facultatea de medicină generală (ediţia a II­a,revizuită şi adăugită). Editura University Press, 2015. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului• cunoaşterea noţiunilor de farmacologie generală, precum şi însuşirea aspectelor farmacocinetice,farmacodinamice, farmacotoxicologice şi de posologie privind următoarele grupe de medicamente:medicaţia cu acţiune asupra neurotransmisiei periferice şi asupra substanţelor active tisular;medicaţia sistemului nervos central, medicaţia aparatului circulator şi asistemului sangvin, medicaţiaaparatului respirator, digestiv, excretor, uterului; medicaţia endocrino­metabolică şi a procesuluiinflamator, medicaţia antimicrobiană, antiparazitară, anticanceroasă.• dobândirea deprinderilor şi cunoştinţelor necesare prescrierii corecte a specialităţilor farmaceutice,preparatelor magistrale şi a formelor oficinale. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei

Evaluare scrisă testgrilă 75%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei Evaluare scrisă 25%

10.6 Standard minim de performanțăCunoasterea mecanismului de acţiune al medicamentelor, prescrierea reţetei magistrale şi tipizate.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARA1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei FIZIOLOGIE2.2 Titularul activităților de curs Conf. Dr. Muresan Simona

2.3 Titularul activităților de lp Asist. Dr.Albu Sorin Adrian,Asist. Drd. Szava Iringo , Asist. Drd.Sus Ioana

2.4 Anul destudii I 2.5

SemestrulI SIII

2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână I, 4;

II, 2 3.2 din care curs I, 2;II, 1 3.3 laborator (lp) I, 2;

II, 13.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 42 3.6 laborator (lp) 42

Distribuția fondului de timp/săpt 5ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 0.5Examinări 1Alte activități 0.53.7 Total ore de studiu individual / săpt I: 9, II: 73.8 Total ore pe semestru I: 126, II: 983.9 Număr de credite 7 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Audierea cursului va permite studentului să cunoască mecanismelede baza care stau la baza functionarii principalelor organe si ainterrelatiilor dintre acestea in cadrul organismului ca intreg, săinteleagă principiile care stau la baza unor metode de explorarefunctională si să îşi demonstreze capacitatea de a efectuaexperimente simple capabile sa verifice cunostintele dobindite teoreticşi să interpreteze corect rezultatele acestora, să coreleze notiunile defiziologie cu aplicabilitatea in medicina clinica. La sfârşitul cursului studentul va putea demonstra înţelegerea

Competențe profesionale

La sfârşitul cursului studentul va putea demonstra înţelegereaurmătoarelor aspecte ale fiziologiei organismului:1.Modul de organizare al celulelor, în particular rolul membraneicelulare în transportul substanţelor. Principiile de realizare alprincipalelor mecanisme de transport (activ, pasiv, etc)2.Mecanismele implicate în generarea şi menţinerea impulsului nervos(potenţial de repaus, acţiune), propagarea impulsurilor, transmitereasinaptică, organizarea sistemului nervos senzorial şi motor.Mecanismele şi bazele moleculare ale contracţiei musculare,neurofiziologia masticaţiei3.Funcţionarea sistemului cardiovascular: fiziologia fenomenelorelectrice şi mecanice, ciclu cardiac, hemodinamică, circulaţie4.Fizologia sângelui: rolul hematiilor, rolul leucocitelor în apărare, rolultrombocitelor în hemostază5.Fiziologia respiraţiei cu referire la mecanica ventilatorie, ventilaţie şiperfuzie, transportul gazelor respiratorii, controlul ventilaţiei6.Rolul fiziologic al rinichiului în menţinerea homeostaziei hidro­electrolitice, filtrarea glomerulară, funcţia rinichiului de concentrare aurinii7.Rolul fiziologic al aparatului digestiv: secreţia salivară şi controlulacesteia, digestia şi absorbţia principiilor alimentare de bază8.Organizarea şi rolul sistemului endocrin: control hormonal, sinteza,acţiunea principalelor tipuri de hormoni, noţiunea de feedback, rolulhipofizei, tiroidei, suprarenalelor, pancreasului, paratiroidelor înmenţinerea homeostaziei organismului

Competențe transversale

Dezvoltarea capacităţii de analiză a mecanismelor implicate înmenţinerea homeostaziei organismului, identificarea modului în carefactori interni şi externi influenţează starea de sănătate a individului şimodul de răspuns al organismului la aceste influenţe, integrareamultidisciplinară a proceselor şi mecanismelor vieţii la toate nivelele deorganizareLucru individual şi în echipă în cadrul orelor de laborator clinic pentruverificarea cunostintelor dobindite teoretic şi pentru interpretarearezultatele testelor funcţionaleFolosirea calculatorului, a internetului pentru educaţie continuă Dezvoltarea capacităţii de a planifica şi de a lua decizii în efectuareaunor investigaţii biologiceComunicarea efectivă, oral şi în scris, a rezultatelor unor cercetăriproprii la manifestări ştiinţifice studenţeşti

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiCunoaşterea mecanismelor de baza care stau la bazafunctionarii principalelor organe si a interrelatiilor dintre acesteain cadrul organismului ca intreg, relaţia organismului uman cumediul înconjurător

7.2 Obiectivele specifice

Cunoaşterea modului de funcţionare al organismului umansănătos în ansamblu, al tuturor organelor şi sistemelor la nivelmacroscopic, microscopic, molecularIdentificarea şi capacitatea de a discuta probleme legate demodificarea funcţiei diferitelor organe în situaţii patologiceDemonstrarea capacităţii de a utiliza principiile menţineriihomeostaziei în vederea analizei şi rezolvării unor problemelegate de diagnostic, tratament, prevenţie Cunoaşterea (din surse secundare, manuale, internet)principalelor dovezi care susţin înţelegerea mecanismelorfiziologicePosibilitatea de a colecta şi utiliza concret datele explorărilorfuncţionaleCapacitatea de a participa la discuţii şi de a concepe lucrăridespre subiecte relevante

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare

cu ICS

Semestrul I

1.1.Fiziologia membranei celulare. Membranacelulară: organizare morfo­functionala,mecanisme de transport membranar, potenţialulde repaus

Prezentareorala +multimedia

2

2.2.Sangele. Compartimente lichidiene aleorganismului. Proprietăţile şi funcţiile sângelui.Volemia. Metode de determinare ale volumuluisanguin. Hematocritul.

Prezentareorala +multimedia

2

3.3.Compoziţia plasmei sanguine. Substanţeleanorganice şi organice din plasmă. Rolurifiziologice.

Prezentareorala +multimedia

2

4.4.Eritrocitele: eritropoieza, caracteristici morfo­funcţionale ale eritrocitelor, grupe sanguine.Hemoglobina: structură, sinteză, degradare,funcţii.

Prezentareorala +multimedia

2

5.5.Leucocitele: clasificare, metabolism, rolfiziologic. Inflamaţia. Imunitatea celulară şiumorală.Mecanisme de aparare specifica sinespecifica

Prezentareorala +multimedia

2

6.6.Trombocitele: formare, structură, caracteristicimorfo­ funcţionale. Hemostaza: factorii coagularii,dinamica procesului de coagulare, inhibitori aicoagularii. Fibrinoliza: mecanisme, reglare

Prezentareorala +multimedia

2

7.7.Fiziologia aparatului respirator. Mecanicarespiratorie, volumele pulmonare, lucrul mecanicventilator.Ventilaţia pulmonară. Difuziuneaalveolo­ capilară. Reglarea respiraţiei.

Prezentareorala +multimedia

2

8.

8.Fiziologia aparatului cardiovascular. Fenomeneelectrice ale celulei miocardice si ale inimii caintreg. Potentialul de repaus si de actiune afibrelor miocardice cu raspuns rapid si lent.Excitabilitatea, automatismul, conductibilitateamiocardica

Prezentareorala +multimedia

2

9.

9.Fiziologia aparatului cardiovascular. Fenomenemecanice ale celulei miocardice si ale inimii caintreg. Organizarea aparatului contractil al fibreimiocardice. Mecanismul contractiei, cuplulelectro­contractil. Ciclul cardiac

Prezentareorala +multimedia

2

10.10.Fiziologia circulatiei sistemice. Reglareaactivitatii cardiovasculare Circulatia arteriala,venoasa, capilara, Reglarea activitatiicardiovasculare

Prezentareorala +multimedia

2

11.11.Fiziologia aparatului reno­urinar. Structuramorfo­functionala a rinichiului. Mecanisme si fortecare determina filtrarea glomerulara, reglareafiltrarii glomerulare

Prezentareorala +multimedia

2

12.12.Fiziologia aparatului reno­urinar. Functiatubulara. Functia de concentrare. Rolul endocrinal rinichiului. Mictiunea

Prezentareorala +multimedia

2

13.13. Notiuni generale de fiziologie a sistemuluiendocrin. Sistemul endocrin: organizare,mecanisme de acţiune a hormonilor. Glandahipofiză

Prezentareorala +multimedia

2

14.14.Noțiuni speciale de fiziologie a sistemuluiendocrin. Tiroida. Paratiroida.Medulosuprarenala. Corticosuprarenala.Pancreasul endocrin.

Prezentareorala +multimedia

2

Semestrul II

1.1.Digestia bucala. Secretia salivara. Caracteristicimorfo­functionale ale glandelor salivare, formareasalivei, reglare secretie salivara, compozitiasalivei. Masticatia. Deglutitia.

Prezentareorala +multimedia

2 2 ore de curs la2 saptamani

salivei. Masticatia. Deglutitia. multimedia

2.

2.Digestia gastrica si intestinala. Digestia chimicain stomac: sucul gastric ­ formare, compozitiechimica, roluri. Motricitatea gastrica. Suculpancreatic – formare, compozitie, roluri.Motricitatea intestinala. Secretia biliara. Digestiachimica la nivelul intestinului gros si formareamateriilor fecale.

Prezentareorala +multimedia

2 2 ore de curs la2 saptamani

3.

3.Absorbtia intestinala. Absorbtia apei,electrolitilor, proteinelor, lipidelor, glucidelor.Metabolismul glucidelor, proteinelor, lipidelordeNoțiuni speciale de fiziologie a sistemuluiendocrin. Tiroida. Paratiroida.Medulosuprarenala. Corticosuprarenala.Pancreasul endocrin.

Prezentareorala +multimedia

2 2 ore de curs la2 saptamani

4.

4.Fiziologia sistemului nervos. Organizareafuncţională a sistemului nervos. Neuronul.Transmiterea sinaptica. Maduva spinarii.Trunchiul cerebral. Fiziologia sistemului nervosvegetativ. Analizatorul cutanat, olfactiv, gustativ

Prezentareorala +multimedia

2 2 ore de curs la2 saptamani

5.

5.Sensibilitatea generală şi oro­ facială. Fiziologiaanalizatorului gustativ: receptori, cai deconducere, centri nervosi. Fiziologia analizatoruluiolfactiv: receptori, cai de conducere, centrinervosi, adaptarea olfactiva. Integrarea psiho­senzorială a materialelor dentare.

Prezentareorala +multimedia

2 2 ore de curs la2 saptamani

6. 6.Fiziologia durerii. Mecanisme, receptori, caiaferente, clasificare

Prezentareorala +multimedia

2 2 ore de curs la2 saptamani

7.7.Fiziologia sistemului muscular. Jonctiuneaneuromusculara, unitatea motorie, secusa sitetanosul, tipurile de contractie musculara,oboseala muscular

Prezentareorala +multimedia

2 2 ore de curs la2 saptamani

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1.Bibliografia obligatorie: ­ www.fizioms.ro/Educatie/MD/cursuri­ Fiziologia aparatului cardiovascular. Note de curs – Dobreanu Dan, University Press, 2007­ Fiziologia sangelui si a respiratiei – Sabau Marius, University Press, 2006 2.Bibliografie facultativă:­ Tratat de fiziologie a omului ­ Guyton Arthur C, Hall John E, W.B. Saunders Co, 2007 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1. Noţiuni organizatorice si de protectie inlaboratorul de fiziologie Prezentare orală, 2

2. Dozarea substanţelor ionice plasmatice:flamfotometria

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

Prezentare orală,

3. Explorarea echilibrului acido­bazic al organismului

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

4. Frotiul periferic. Formula leucocitară

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

5. Explorarea hemostazei. Numărareatrombocitelor. Timp sângerare, coagulare

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

6. Explorarea functionala a aparatuluicardiovascular: puls, tensiune arteriala

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

7. Explorarea funcţională a aparatului respirator (I)

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

8. Explorarea funcţională a aparatului respirator (II)

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

9. Determinarea grupelor sanguine. Dozareahemoglobinei

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

10. Numărarea hematiilor

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

11. Numărarea leucocitelor şi eozinofilelor

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

Prezentare orală,powerpoint,

12. Explorarea funcţională a aparatului digestiv:secreţia salivară, secreţia gastrică, pancreatică

powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

13. Explorarea funcţională a aparatului reno­ urinar

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

2

14. Evaluarea materialul aferent lucrărilor practice examen practic 2Semestrul II

1.Explorarea aparatului cardiovascular.Electrocardiografia – principii, înregistrare,interpretare

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

22 ore LPla 2saptamani

2. Explorarea funcţională a glandelor endocrine –pancreas, tiroidă

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

22 ore LPla 2saptamani

3.Explorarea funcţională a sistemului nervos:reflexe la om şi broască. Determinarea timpuluide reacţie.

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

22 ore LPla 2saptamani

4. Explorarea analizatorului vizual.

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

22 ore LPla 2saptamani

5. Explorarea funcţională a glandelor endocrine –gonade, hipofiză

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

22 ore LPla 2saptamani

6. Explorarea aparatului cardiovascular. Probe deefort.

Prezentare orală,powerpoint,demonstratii practice(activitate în grupemici de tip “handson”), softwaredemonstrativ

22 ore LPla 2saptamani

7. Evaluarea materialul aferent lucrărilor practice examen practic 22 ore LPla 2saptamani

8.9.10.

10.11.12.13.14.Bibliografie:1.Bibliografie obligatorie :­ www.fizioms.ro/Educatie/MD/LP 2.Bibliografie facultativă :­ Tratat de fiziologie a omului ­ Guyton Arthur C, Hall John E, W.B. Saunders Co, 2007 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiNotiunile deprinse in cadrul activitatilor practice si teoretice din cadrul Disciplinei de Fiziologieconfera studentului un fundament informational obigatoriu necesar pentru aprofundareacunostintelor specifice specializarii sale. Intelegerea corecta a proceselor fiziologice generale aleorganismului creeaza premisa perceperii corecte si complete a tuturor materiilor de studiu incluse inplanul de invatamant. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare10.2 Metode deevaluare

10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs descris la 10.6 descris la 10.6În timpul activităţii practice descris la 10.6 descris la 10.6

10.5 Evaluare finală Examen teoretic final descris la 10.6 descris la 10.6Examen practic final descris la 10.6 descris la 10.6

10.6 Standard minim de performanță1. Evaluarea materialul aferent lucrărilor practice se face în cadrul evaluării formative de la sfârșitulfiecărui semestru, promovarea acestei evaluări este o condiţie necesară pentru participare laevaluarea finală sumativă. Nota de la evaluarea formativă de la sfârșitul semestrului va reprezenta30% din nota finală.În cazul în care un student nu promovează evaluarea formativă din ultima săptămâna a semestruluieste obligat să repete evaluarea în perioada sesiunii ordinare și/sau sesiunea de restanţe (înainteadesfăşurării examenului sumativ). În perioada reexaminărilor evaluarea formativă din ultimasăptămână nu se mai poate repeta (exceptând studenții din anii anteriori care nu au putut participala evaluarea formativă din presesiune). Dacă un student nu promovează din cele trei încercări(presesiune, sesiunea ordinară, sesiunea de restanțe) evaluarea formativă din ultima săptămână asemestrului se consideră că nu a promovat fiziologia din semestrul respectiv (în catalogul de note seva trece nota 4).2. Evaluarea sumativă finală este un test scris, la sfârșitul fiecărui semestru, şi se va desfăşura înaceeaşi zi pentru toate seriile de la o linie de predare la o dată din sesiune stabilită de comun acordde către studenţi şi titularul de curs. În sesiunile de restanţe şi reexaminare data şi ora examenuluisunt stabilite de către Disciplină. Disciplina va primi la acest examen doar studenții pentru care, cu48 de ore înainte de examen, Decanatul a emis catalog de note.Evaluarea sumativă finală se susține din toată materia pentru a putea conține întrebări de tipintegrativ. Timpul alocat testării, numărul de întrebări şi răspunsuri poate varia în funcţie de numărulde ore teoretice alocate specializării. Pentru promovarea evaluării finale sumative este necesarăobținerea a minim 45% din punctajul maxim al testului. La calculul notei finale evaluarea sumativăfinală va avea o pondere de 70%.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA DENTARA1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENTĂ1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei FIZIOPATOLOGIE2.2 Titularul activităților de curs Limba romana – Şef lucrări dr. Florina Gliga2.3 Titularul activităților de lp Şef lucrări dr. Florina Gliga, Şef lucrări dr. Bianca Grigorescu2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 3 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 42 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 3ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0.5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1TutorialExaminări 0.5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 63.8 Total ore pe semestru 843.9 Număr de credite 3 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

• Identificarea în conditii de eficienţă şi eficacitate a nevoilor de îngrijirigenerale de sănatate şi tratament.• Descrierea noţiunilor de bază ale funcţionarii organismului uman şi amecanismelor generale de producere a bolilor. • Integrarea noţiunilor de bază în concepte/ situaţii care se aplicăorganismului uman cu scopul de a explica semne şi simptome.• Posibilitatea de a identifica legătura cauzală şi patogenetică dintreprocesele locale orofaciale şi bolile generale.• Stabilirea nevoilor de tratament impuse de existenta unor semne sisimptome ale bolilor.• Utilizarea noţiunilor dobândite în cadrul disciplinei pentru cercetareaştiintifică

ştiintifică

Competențe transversale

• Realizarea unei lucrari/referat/ caz clinic cu identificarea obiectivelorde realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a acestora,etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare şi riscuriloraferente.• Identificarea rolurilor si responsabilităţilor într­o echipapluridisciplinară şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncăeficientă în cadrul echipei şi în relatie cu pacientul.• Utilizarea eficientă a surselor informaţionale, a resurselor decomunicare şi formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţiisoftware de specialitate, baze de date, cursuri on­line etc.) atât inlimba română cât şi într­o limbă de circulaţie internatională.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Prezentarea mecanismelor afecţiunilor cu care medicul demedicina dentară se întâlneşte în activitatea sa.

7.2 Obiectivele specifice

Prezentarea etiopatogeniei şi a mecanismelor în cadrulfiziopatologiei generale şi speciale a sistemelor de organe.Explicarea unor mecanisme de acţiune a substantelorfarmacologice prin prisma fiziopatologiei.Dezvoltarea abilităţilor teoretice şi practice pentru stabilireadiagnosticului pozitiv şi diferenţial a bolilor din medicina clinică.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1.Introducere in fiziopatologie.Conceptul denormal şi de boală. Agresologie generală.

Prezentare orala +multimedia 2

2.2. Fiziopatologia imunitatii. Fiziopatologia infecţiei.Particularitaţi la nivelul cavitatii orale. Infecţiiacute. Infecţii cronice­paradontoza.

Prezentare orala +multimedia 2

3. 3. Fiziopatologia sindromului febril. Particularităţila nivelul cavitaţii orale.

Prezentare orala +multimedia 2

4. 4. Fiziopatologia durerii. Aplicaţii în medicinadentara.

Prezentare orala +multimedia 2

5. 5.Fiziopatologia sângelui. Seria eritrocitara . Serialeucocitară . Particularităţi la nivelul cavitatii orale.

Prezentare orala +multimedia 2

6. 6. Fiziopatologia sangelui. Seria trombocitară.Hemostaza. Aplicaţii în medicina dentară

Prezentare orala +multimedia 2

7.7.Fiziopatologia echilibrului acido bazic şihidroelectrolitic. Aplicaţii în medicina dentară.Relaţia cu procesele deosteointegrare/osteodezintegrare.

Prezentare orala +multimedia 2

8.8. Fiziopatologia cardiovasculara. Ateroscleroza .Hiper­ şi hipotensiune arterială. Aplicaţii înmedicina dentară

Prezentare orala +multimedia 2

9.9. Fiziopatologia cardiovasculară. Insuficientacardiacă. Tulburari de ritm. Şocul. Aplicaţii înmedicina dentară

Prezentare orala +multimedia 2

10. 10. Fiziopatologia aparatului respirator. Aplicaţii înmedicina dentară

Prezentare orala +multimedia 2

11. 11. Fiziopatologia aparatului digestiv. Aplicaţii înmedicina dentară

Prezentare orala +multimedia 2

12. 12. Fiziopatologia bolilor de nutriţie şi metabolism.Aplicaţii în medicina dentară .

Prezentare orala +multimedia 2

13. 13. Fiziopatologia sistemului endocrin. Aplicaţii înmedicina dentară

Prezentare orala +multimedia 2

14. 14. Fiziopatologia aparatului renal.Insuficenţarenală. Aplicaţii în medicina dentară

Prezentare orala +multimedia 2

Semestrul II

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Essentials of Pathophysiology: Concepts of Altered Health States, Carol Mattson Porth, secondedition, Lippincott William Wilkins, 2006 2. Paulev Poul­Erik, Textbook in Medical Physiology and Pathophysiology, Copenhagen MedicalPublishers, 20003. Springhouse, Professional guide to pathophysiology 2ed, Ed. Lippincott Williams and Wilkins,20064. Colev Luca V., Bădescu M., Mocanu V., Ciocoiu M.: Fiziopatologie, Editura Gr.T. Popa, Iași, 20065. Bacârea Anca, Bacârea Vladimir, Ghiga Dana, Buda Brânduşa, Gliga Florina, Stoian Adina,Fiziopatologie generală, Editura University Press Tîrgu Mureş, 2013 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.1. Protecţia muncii în laborator . Aplicaţii practiceale fiziopatologiei inflamaţiei şi infecţiei înmedicina dentară

Prezentarea temei,dezbateri, prezentaride caz

21 LP, 2 ore/2săptămâni

2. 2. Aplicaţii practice ale fiziopatologiei serieieritrocitare si leucocitare în medicina dentară.

Prezentarea temei,dezbateri, prezentaride caz

21 LP, 2 ore/2săptămâni

3. 3. Aplicaţii practice ale fiziopatologiei serieitrombocitare si hemostazei în medicina dentară.

Prezentarea temei,dezbateri, prezentaride caz

21 LP, 2 ore/2săptămâni

4. 4. Aplicaţii practice ale fiziopatologiei sistemuluicardiovascular în medicina dentară.

Prezentarea temei,dezbateri, prezentaride caz

21 LP, 2 ore/2săptămâni

5. 5. Aplicaţii practice ale fiziopatologiei sistemuluirespirator în medicina dentară.

Prezentarea temei,dezbateri, prezentaride caz

21 LP, 2 ore/2săptămâni

6.6. Aplicaţii practice ale fiziopatologiei sistemuluidigestiv şi a bolilor de metabolism în medicinadentară

Prezentarea temei,dezbateri, prezentaride caz

21 LP, 2 ore/2săptămâni

7. 7. Aplicaţii practice ale fiziopatologiei aparatuluirenourinar în medicina dentară.

Prezentarea temei,dezbateri, prezentaride caz

21 LP, 2 ore/2săptămâni

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Paulev Poul­Erik, Textbook in Medical Physiology and Pathophysiology, Copenhagen MedicalPublishers, 20002. Silbernagl S., Lang F.,Color Atlas of Pathophysiology, Thieme, 20003. Springhouse, Professional guide to pathophysiology 2ed, Ed. Lippincott Williams and Wilkins,20064. General Practice Notebook http:// .www.gpnotebook.co.uk/homepage.cfm, 20105. Gáti Tibor et al.,Kórélettani vademecum, Semmelweis Kiadó, Budapest, 20086. Florina Gliga, Adina Stoian, Anca Bacarea, Farr Ana Maria, Fiziopatologie Indreptar de lucraripractice, University Press Tirgu Mures, 2014 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiCunoasterea mecanismelor fiziopatologice este esenţială pentru înţelegerea logică a produceriibolilor, permite învaţarea expresiei clinice şi paraclinice a bolilor şi face posibilă aplicarea practică aacestor cunoştiinţe în activitatea de medic de medicină dentară. 10. EvaluareTipactivitate

10.1Criterii deevaluare

10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

În funcțiedespecificuldisciplinei

Evaluarea scrisă – test grilă la final de semestru cu 50 deîntrebări (cu 5 variante de răspuns): 20 cu un singur răspunscorect (marcate cu *), 30 cu mai multe răspunsuri corecte(între 2 şi 4) ­ 60% Test redacţional intrasemestrial ­saptamâna 8­ 10%

70%

Examenpracticfinal

În funcțiedespecificuldisciplinei

Evaluare scrisă/practică 30%

10.6 Standard minim de performanțăStandard minim de performanţă – nota de promovare a examenului este nota 5,00 atât la examenulgrilă final cât şi la examenul practic; studentul are obligativitatea să fie prezent la lucrările practice, lacursuri, să recupereze toate absenţele pe care le are, să promoveze examenul practic şi teoretic, săfolosească corect terminologia de specialitate.

folosească corect terminologia de specialitate.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M1 ŞTIINŢE MORFOLOGICE1.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ (LR) 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei GENETICĂ MEDICALĂ2.2 Titularul activităților de curs Prof. Univ. Dr. Bănescu Claudia

2.3 Titularul activităților de lp Asist. Univ. Drd. Todoran Butila Anamaria, Asist. Univ. Drd.Moldovan George­Valeriu

2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 3ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 6Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 2Tutorial 1Examinări 2Alte activități 13.7 Total ore de studiu individual / săpt 33.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Săli dotate cu videoproiector5.2 de desfășurare a laboratorului Săli dotate cu videoproiector, microscoape 6. Competențe specifice acumulate

Descrierea conceptelor, teoriilor si notiunilor fundamentale alegeneticii (gena, genom, ADN, cromozomi, expresie genica,variabilitate­recombinarea, mutatiile) implicate în producerea bolilor, asemnelor si simptomelor caracteristice afectiunilor cu compenentăgenetică pentru orientarea diagnosticului. Identificarea stării de boală genetică si stabilirea diagnosticului corectal afectiunii Formularea de ipoteze si interpretarea corectă a semnelor,simptomelor clinice, a modificărilor paraclinice. Realizarea si

Competențe profesionale

simptomelor clinice, a modificărilor paraclinice. Realizarea siinterpretarea corectă a analizelor genetice (analize citogeneticeclasice, citogenetica moleculara, analize moleculare care au la bazareactia polimerizarii in lant si secventiere). Efectuarea anamnezei,intocmirea fisei de ancheta familiala, efectuarea arborelui genealogicsi stabilirea mecanismului de transmitere a bolilor genetice. Acordareasfatului genetic, calcularea riscului de recurenta a bolilor genetice. Conceperea si aplicarea unui plan terapeutic si profilactic (screneningprenatal, screening populaţional – screening­ul neonatal, screeningfamilial adecvat în bolilor genetice)Evaluarea corectă a riscului de îmbolnăvire, respectiv alegerea siaplicarea măsurilor adecvate de profilaxie în familie si în populatie încaz de boală genetică Implementarea unor abordări noi privind procesul de stabilire adiagnosticului si managementului bolilor genetice în relatie cuprogresul cunoasterii si cel tehnic din domeniul biologiei moleculare Initierea si derularea unei activităti de cercetare stiintifică în domeniulgeneticii

Competențe transversale

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale şi familiarizarea curolurile şi activităţile specifice din domeniul de genetică medicală într­oechipă pluridisciplinară Conştientizarea nevoii de formare continuă în domeniul geneticii şibiologiei moleculare în era de genetizare a medicinei: utilizareaeficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare pentru dezvoltareapersonală şi profesională, a surselor informaţionale şi a resurselor decomunicare, a literaturii de specialitate la zi, a bazelor de dategenetice şi softuri de asistare a stabilirii diagnosticului în bolilegenetice. Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale sifamiliarizarea cu rolurile si activitătile specifice din domeniul degenetică medicală într­o echipă pluridisciplinară Constientizarea nevoii de formare continuă în domeniul geneticii sibiologiei moleculare în era de genetizare a medicinei: utilizareaeficientă a resurselor si tehnicilor de învătare pentru dezvoltareapersonală si profesională, a surselor informationale si a resurselor decomunicare, a literaturii de specialitate la zi, a bazelor de dategenetice si softuri de asistare a stabilirii diagnosticului în bolilegenetice. Elaborarea, tehnoredactarea si sustinerea unei lucrări de specialitateutilizând diverse surse si instrumente de informare

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Însuşirea noţiunilor fundamentale de genetică umană şi medicalăcu aplicaţii în stomatologie.

7.2 Obiectivele specifice

Cunoaşterea rolului factorilor genetici în realizarea trăsăturilorfiziologice şi a bolilor umane.Studiul mecanismelor de bază ale eredităţii în vederea înţelegeriiaspectelor genetice ale bolilor umane.Abordarea pacientului şi familiei cu boală genetică – de ladiagnostic până la tratament şi profilaxie

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.

1. Noţiuni introductive. Genetica. Geneticaumană, genetica medicală şi genetica clinică.Genetica moleculară, citogenetica şi geneticaclasică. Natura şi impactul bolilor genetice in

Prezentare orală +multimedia 1

clasică. Natura şi impactul bolilor genetice inpractica medicală.

2. 2. Structura primară, secundară şi terţiară ADN.Cromatina şi cromozomii. ADN mitocondrial.

Prezentare orală +multimedia 1

3. 3. Proprietăţile fizice şi chimice ale ADN Prezentare orală +multimedia 1

4. 4. Replicarea ADN. Prezentare orală +multimedia 1

5. 5. Genomul uman. ADN egoist. ADN repetitiv şinerepetitiv. Transpozomi, retrotranspozomi.

Prezentare orală +multimedia 1

6. 6. Gena: definiţie, clasificare, structură, familii degene

Prezentare orală +multimedia 1

7. 7. Expresia genică. Controlul expresiei genice. Prezentare orală +multimedia 1

8. 8. Variabilitatea genetică. Recombinarea. Prezentare orală +multimedia 1

9. 9. Leziuni ADN. Mecanisme de reparare. Mutaţiile Prezentare orală +multimedia 1

10.10. Mecanisme de transmitere ereditaramendeliana. Boli monogenice mosteniteautozomale

Prezentare orală +multimedia 1

11.11. Mecanisme de transmitere ereditaramendeliana. Boli monogenice mosteniteheterozomale

Prezentare orală +multimedia 1

12.12. Mecanisme de transmitere ereditară non­mendeliană. Ereditatea poligenică şimultifactorială

Prezentare orală +multimedia 1

13. 13. Elemente de dismorfologie. Prezentare orală +multimedia 1

14. 14. Teratogeneză. Anomalii dentare Prezentare orală +multimedia 1

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Bănescu C., Duicu C., Todoran Butilă A. Moldovan G­V., Tripon F. Noțiuni de genetică și implicaţiigenetice în patologia cu interesare cranio­maxilo­facială. University Press, Tîrgu­Mureș, 20142. Covic M., Ștefănescu D., Sandovici I. Genetică Medicală, Ediția a II­a, Ed. Polirom, 20113. Lyons Jones K., Crandall Jones M., Del Campo M. Smith's recognizable patterns of humanmalformation, 7th edition, Ed. Elsevier, 20134. Pascanu I. Elemente de Genetica Umana. University Press, Târgu Mureş. 20075. Firth H, Hurst JA. Oxford Desk Reference – Clinical Genetics. Oxford Desk Reference. 20057. Jorde LB, Carey JC, Bamshad MJ, White RL. Medical Genetics. Mosby Inc. 2005 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul IPrezentare orală,

1. 1. Morfologia cromozomilor metafazici; tipurimorfologice de cromozomi.

Prezentare orală,examminărimicroscopice

1

2. 2. Materialul ereditar în ciclul celular. Erori dedistribuţie a materialului genetic în diviziune.

Prezentare orală,examminărimicroscopice

1

3. 3. Cariotipul uman normal. Etapele de alcătuire acariotipului. Structura cariotipului uman normal. .

Prezentare orală,cariotipare individuala 1

4. 4. Indicatiile efectuarii cariotipului.Prezentare orală,demonstratie,cariotipare individuală

1

5. 5. Sindroame cauzate de mutatii cromozomialenumerice: Down, Patau, Turner si Klinefelter

Prezentare orală,prezentare PowerPoint,

1

6. 6. Sindroame cauzate de anomalii structurale: Cridu chat, DiGeorge, Prader­Willi

Prezentare orală,prezentare PowerPoint,

1

7.7. Metoda arborelui genealogic. Anchetafamilială. Semnele convenţionale internaţionale şireprezentarea grafică a datelor.

Prezentare orală,rezolvarea unorprobleme

1

8. 8. Mecanisme de transmitere în ereditateamonogenică autozomala.

Prezentare orală,rezolvarea unorprobleme, calculareariscului de recurenţă ladescendenţi

1

9. 9. Mecanisme de transmitere în ereditateamonogenică heterozomală

Prezentare orală,rezolvarea unorprobleme, calculareariscului de recurenţă ladescendenţi

1

10. 10. Caractere ereditare fiziologice determinatemonogenic. Ereditatea grupelor sanguine.Prezentare orală,demonstrații practice 1

11. 11. Citogenetica moleculara

Prezentare orală,prezentare PowerPoint, demonstraţiivideo, interpretareaunor rezultate deanaliză moleculară

1

12.12. Principiile şi metodele analizei moleculare amaterialului genetic: PCR, RFLP, cip ADN,secventiere

Prezentare orală,prezentare PowerPoint, interpretareaunor rezultate deanaliză moleculară

1

13. 13. Consultul si sfatul genetic in patologia cuimplicare cranio­maxilo­faciala

Prezentare orală(prezentare cazuri,calculare risc derecurenta)

1

14. 14. Recapitularea cunoştinţelor achiziţionate.RecuperareExplicaţii. Rezolvareaunor probleme. Studiiindividuale.

1

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.

10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Csép K, Bănescu C, Todoran Butilă A. genetică medicală axată pe sfera oro­maxilo­facială.Îndrumător pentru studenţii de medicină dentară, University Press, Târgu Mureş. 2009 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiRecunoaşterea şi abordarea factorului genetic în realizarea patologiei umane pentru ameliorareasănătăţii la nivel individual şi populaţional 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Evaluare scrisă 70%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

Examenul practic­evaluare scrisă 30%

10.6 Standard minim de performanțăCunoaşterea elementelor fundamentale de genetică umană şi medicală, nota 5 la partea teoretică respectiv practică

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ LR 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei HISTOLOGIE2.2 Titularul activităților de curs Şef lucrări Dr. Camelia Gliga2.3 Titularul activităților de lp Şef lucrări Dr. Camelia Gliga, Şef lucrări Dr. Fülöp Emőke2.4 Anul destudii I 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 4ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5Tutorial 0,5Examinări 0,5Alte activități 0,53.7 Total ore de studiu individual / săpt 83.8 Total ore pe semestru 1123.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­Cunoaşterea structurii histologice normale şi a funcţiei diferitelor tipuride ţesuturi care intră în structura cavității bucale, cu aplicabilitate înpatologia orală, în vederea formulării unui diagnostic pozitiv şidiferenţial ­Cunoaşterea şi înţelegerea interrelaţiilor structurale şi funcţionaledintre componentele cavității bucale şi restul aparatelor organismuluiuman pentru însuşirea conceptelor, teoriilor, si notiunilor fundamentalein ceea ce priveste producerea bolilor, a semnelor si simptomelorcaracteristice fiecarei afectiuni utile în orientarea diagnosticului clinic­Aplicarea cunoștințelor pivind structura histologică normală a cavitățiibucale la înțelegerea principiilor terapeutice specifice afecțiunilor

bucale la înțelegerea principiilor terapeutice specifice afecțiunilorbucale­Înțelegerea etapelor dezvoltării embrionare și a formăriicomponentelor aparatului dento­maxilar și aplicarea acestorcunoștiințe la diagnosticarea și tratamentul anomaliilor acestui aparat ­Folosirea cunoștiințelor acumulate la identificarea unor metode șitehnici de pevenție și profilaxie a afecțiunilor dento­parodentale ­Utilizarea noţiunilor dobândite în cercetarea ştiinţifică

Competențe transversale

­Familiarizarea cu utilizarea sistemelor informaţionale medicale ­Realizarea unei lucrari/ unui proiect, executând cu responsabilitatesarcini specifice rolului într­o echipa­Realizarea de proiecte sub coordonare, pentru rezolvarea unorprobleme specifice domeniului, cu evaluarea corecta a volumului delucru, resurselor disponibile, timpului necesar de finalizare si ariscurilor, în conditii de aplicare a normelor deontologice si de eticaprofesionala în domeniu, precum si de securitate si sanatate în munca­Elaborarea, tehnoredactarea si sustinerea în limba româna si într­olimba de circulatie internationala a unei lucrari de specialitate pe otema actuala în domeniu, utilizând diverse surse si instrumente deinformare

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Disciplina de histologie are drept scop studiul structurii normale aţesuturilor şi organelor; acest studiu interesează aspectulstructurilor în microscopia optică, în coloraţii uzuale (HE),coloraţii speciale şi imunohistochimice. Obiectivul studiului estecunoaşterea acestor structuri, cunoaşterea criteriilor deidentificare, precum şi a noţiunilor de histofiziologie, conformprincipiului că aspectul morfologic al oricărei structuri este legatde funcţia sa.

7.2 Obiectivele specificeStudiul structurii histologice normale și a histofiziologieicomponentelor cavității bucale, a dezvoltării embrionare aorganului dentar.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.1. Ţesuturile epiteliale: Caractere generale.Clasificare. Epiteliile de acoperire. Epiteliileglandulare.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

2.2. Ţesuturile conjunctive I: Caractere generale,clasificare.Tipuri de ţesuturi conjunctive moi: ţesutmezenchimatos, ţesut conjunctiv lax, ţesut adipos,ţesut reticular.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

3.

3. Ţesuturile conjunctive II: Ţesutul osos ­structură, ultrastructură. Ţesutul osos imatur,ţesutul osos matur (fibros, haversian). Ţesutulsanguin. Hematopoieza. Celula stem. Măduvaroşie hematoformatoare.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

4.

4. Organele limfopoietice. Sistemul circulator.Imunitatea: Celulele sistemului imunitar.Organelimfopoietice centrale: timusul. Organelimfopoietice periferice: nodulul limfatic, ţesutullimfoid asociat mucoaselor. Caracterele generaleale vaselor sanguine. Capilarele. Arterele.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

5.5. Aparatul digestiv – cavitatea bucală I: Cavitateabucală: structură generală şi raporturi. Mucoasacavităţii bucale: varietăţi, structură şi funcţii.Gingia: clasificare anatomică, structură şi funcţii.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

6.6. Aparatul digestiv ­ cavitatea bucală II: Buzele:structură și funcții. Limba: structură generală,mucoasa papilară, mugurele gustativ.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

mucoasa papilară, mugurele gustativ.

7.

7. Aparatul digestiv – cavitatea bucală III:Glandele salivare: structură generală, clasificare,glandele salivare mici, glandele salivare mari(glanda submandibulară, glanda parotidă, glandasublinguală). Dintele, structură generală.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

8.

8. Aparatul digestiv – cavitatea bucală IV:Dentina: structură microscopică,ultrastructură,compoziţie chimică, rol, tipuri de dentină, zone deslabă mineralizare ale dentinei. Dentinogeneza:formarea dentinei, odontoblastele (structură şiultrastructură).

Prezentare orala +multimedia, desene 2

9.

9. Aparatul digestiv – cavitatea bucală V: Smalţul:caractere generale, structură, compoziţie chimică,zone de slabă mineralizare, îmbătrânireasmalţului. Amelogeneza: formarea smalţului,ameloblastele (structură şi rol)

Prezentare orala +multimedia, desene 2

10.

10. Aparatul digestiv – cavitatea bucală VI: Pulpadentară: structură şi regiuni, vascularizaţie,inervaţie, funcţii, îmbătrânirea pulpei. Cementul:caractere generale, compoziţie chimică, rol,structură microscopică, cementogeneză. Osulalveolar: structură anatomică şi histologică.Ligamentul periodontal: generalităţi, structură,vascularizaţie, inervaţie, funcţii.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

11.11. Aparatul digestiv – cavitatea bucală VII:Dezvoltarea dinţilor: faza de mugure dentar, fazade capişon şi de folicul dentar. Formarea rădăciniidinţilor.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

12.

12. Aparatul digestiv – tubul digestiv şi glandeleanexe: Structura generală a tubului digestiv.Ficatul, structură, funcţie. Pancreasul: structură şifuncţii. Aparatul respirator: Plămânul: structură şifuncţii, bariera aer­sânge.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

13.13. Aparatul genital masculin: Structură generală,rol. Testiculul: structură microscopică generală.Aparatul urinar: Rinichiul: structură, ultrastructurăși funcție.

Prezentare orala +multimedia, desene 2

14.14. Aparatul genital feminin: Structură generală,rol. Ovarul: structură microscopică generală,foliculii ovarieni.Uterul, structură generală, glandamamară. Ciclul ovarian

Prezentare orala +multimedia, desene 2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie:1. Borda A şi colab.: Curs de histologie pentru Facultatea de Stomatologie, vol. II, Litografia UMFTg. Mureş, 2000.

Tg. Mureş, 2000.2. Borda A. şi colab.: Histologie Ţesuturile, Editura University Press, 2010 Bibliografie facultativă:1. Monica Baniță, Virgil Deva: Organul Dentar morfologie, histogeneză, Ed. Alma Craiova 20062. Eroschenko V: diFiore's Atlas of Histology with Functional Correlations. Lippincott Williams &Wilkins, 2008 3. Kierszenbaum AL: Histology and Cell Biology. An Introduction to Pathology. Mosby Elsevier, 20124. B.K.B.Berkovitz, G.R.Holland, B.J.M.Oxham: Oral Anatomy, Histology and Embriology, MosbyElsevier, 2009 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.

1. Microscopul, tehnica histologică:Componentele microscopului, tehnica demicroscopizare corectă, tehnica de vizualizare alamelor virtuale, etapele obţinerii unui preparathistologic, metode de colorare histologică.

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

2.2. Ţesutul epiteliale : Epiteliul simplu cilindric,epiteliul stratificat pavimentos necheratinizat,Glanda tubulo­acinoasă

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

3.3. Ţesutul conjunctiv: Ţesutul conjunctivmezenchimatos, ţesutul conjunctiv lax, ţesutulosos spongios.

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

4. 4. Ţesutul muscular strait scheletal. Capilare.Aorta.

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

5. 5. Cavitatea bucală I: Amigdala palatină.Mucoasa obrajilor. Buza.

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

6. 6. Cavitatea bucală II: Limba ­ structura generală.Papilele leinguale. Mugurele gustativ

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

7. 7. Cavitatea bucală III: Glande salivare: parotidă,sublinguală, submandibulară.

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

8. 8. Cavitatea bucală IV: Dinte decalcificat. Dinteşlefuit.

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

9. 9. Cavitatea bucală V: Parodonţiu dur și moale

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

10. 10. Cavitatea bucală VI: Dezvoltarea dintelui,mugure dentar, folicul dentar.

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

ţesuturilor şi organelor

11. 11. Aparatul digestiv: Duoden, Ficat

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

12.12. Aparat genital masculin: Testicul. Aparatulgenital feminin: Ovar, Uter fază proliferativă șifază secretorie.

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

13. 13. Sistemul endocrin: Tiroida, Suprarenala,Hipofiză

Demonstratii practice,studiul la microscop şiprin e­learning astructurii normale aţesuturilor şi organelor

2

14. 14. Recapitulare și verificarea cunostintelor 2Semestrul II

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie: 1. Borda A: si colab, Indrumator de lucrari practice de Histologie, ed. University Press 20122. Borda A, Roşca Gh şi colab.: Îndrumător de lucrări practice, vol. I, II, Litografia UMF Tg. Mureş,2002­2003 Bibliografie facultativă:4. Kierszenbaum AL: Histology and Cell Biology. An Introduction to Pathology. Mosby Elsevier, 2012 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiÎnsuşirea noţiunilor elementare de citologie şi histologie a ţesuturilor şi organelor, cu accent pecavitatea bucală, ca bază pentru înţelegerea ulterioară a fiziologiei şi patologiei acestora. Deprinderea noţiunilor legate de tehnica histologică şi studiul microscopic al ţesuturilor şi organelor.Dobândirea capacităţii de a recunoaşte un ţesut sau organ şi o coloraţie histologică, de a efectua undiagnostic diferenţial între diferite ţesuturi şi organe. 10. EvaluareTipactivitate

10.1 Criterii deevaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

practice10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cunoştinţe dehistologia ţesturilor şihistologia organelor.Cunoaşterea inter­relaţiei structură­funcţie.Cunoaşterea inter­relaţiei structură­patologie.Cunoaşterea criteriilorde diagnosticdiferenţial între ţesuturişi organe similare.

Evaluare scrisă, sub formă de teste grilă 66,67%

Examenpracticfinal

Recunoaşterea lamicroscop a uneistructuri histologice.Cunoaşterea şiidentificarea diferitelortipuri de coloraţii.Verificarea capacităţiide a diferenţia ţesuturişi organe cu structurăasemănătoare.

Examen practic: 1. Recunoaşterea microscopicăa unui ţesut sau organ, a coloraţiei, descriereaacestuia, diagnostic diferenţial. 2. Test grilă culame virtuale pe calculator

33,33%

10.6 Standard minim de performanțăObţinerea notei minime de 5 la fiecare dintre cele 2 examene: teoretic şi practic. Pentru obţinerea notei de 5 este necesară cunoaştere noţiunilor de bază de citologie, a structuriihistologice normale a ţesuturilor şi organelor.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei IGIENĂ ȘI RADIOPROTECȚIE

2.2 Titularul activităților de curs Sef lucrari dr. Nădășan Valentin, Șef lucrări dr. MoldovanHorațiu

2.3 Titularul activităților de lp Sef lucrari Nădășan Valentin, Post vacant2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 4ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 0,5Examinări 1Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 83.8 Total ore pe semestru 1123.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului ­5.2 de desfășurare a laboratorului Conform normelor de protecţia muncii în laborator 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Definirea noțiunilor fundamentale ale igienei,sănătății mediului șiradioprotecției. Identificarea principalilor factori ambientali șicomportamentali care influențează starea de sănătate a omului șiambientul său. Descrierea celor mai importante consecințe alefactorilor ambientali și factorilor comportamentali asupra stării desănătate a omului.Recunoașterea și utilizarea adecvată a standardelor de calitate afactorilor naturali și artificiali de mediu (aer, apă, radiații) și aalimentelor.Monitorizarea dezvoltării armonioase a individului și a sistemului

Competențe transversale

Monitorizarea dezvoltării armonioase a individului și a sistemuluiosos/dentar, monitorizarea capacității de adaptare la mediulînconjurător, elemente de educaţie igienico­sanitară şi nutriţionalăpopulațională.Identificarea rolurilor și responsabilităților într­o echipă pluridisciplinarăși realizarea de proiecte specifice domeniului medical dentar, cuevaluare corectă și aplicarea normelor deontologice, de eticăprofesională și de securitate în muncă.Utilizarea eficientă a surselor informaționale și resurselor decomunicare și formare profesională asistată în elaborarea de proiecteși studii, de formare profesională continuă și dezvoltare personală.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiExplicarea conceptelor fundamentale ale igienei și sănătățiimediului, formarea unei gândiri medicale preventive și adeprinderilor de integrare a informațiilor de specialitate în cadrulgeneral al promovării sănătății.

7.2 Obiectivele specifice

­ Descrierea relației dintre factorii de mediu, comportamentele desănătate și starea de sănătate la nivel populațional și individual. ­ Descrierea metodologiei de evaluare a riscului ambiental, agradului de poluare, a standardelor de calitate a aerului, apei,spațiului de locuit și urban. ­ Asigurarea cunoştinţelor de bază practice privind metodele delaborator de evaluare a calităţii produselor alimentare şiparametrilor din mediul înconjurător cu risc de expunere.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1.

1. Igiena (1) Importanța și obiectivele studiuluiigienei. Definiția igienei, definiția sănătății,definiția sănătății ambientale. Factoriideterminanți ai sănătății. Noțiuni de toxicologie șiepidemiologie a mediului.

Prezentareorală șimultimedia

Bronșită și emfizemcronic, Cancer depiele, Abuz desubstanțe, Depresie,Hipertensiune,Infecție de tractrespirator, Infecțiilepielii, Malarie,Malformații alesistemuluicardiovascular,Malformații ale buzei/palatului, Malnutriție,Patologie pulmonarăcronică, Patologietiroidiană, Tulburăriale metabolismuluicalciului și vitaminei D

2.2. Igiena (2) Igiena aerului: Compoziția normalăa aerului. Sursele și efectele principalilorpoluanți ai aerului. Calitatea aerului și măsurilede prevenirea a poluării.

Prezentareorală șimultimedia

Amețeli, Cefalee,Dispnee, Oboseală,Tulburări aleconștienței, Bronșităși emfizem cronic,Infecție de tractrespirator, Patologiepulmonară cronică

3.

3. Igiena (3) Igiena apei: Aportul și pierderile deapă. Surse de apă și caracteristicile lor.Autoepurarea apei. Surse de poluare. Patologiahidrică infecțioasă și neinfecțioasă. Apa potabilăși condițiile de potabilitate. Aprovizionarea cuapă potabilă.

Prezentareorală șimultimedia

Cianoză, Diaree,Durere abdominală,Modificări de tranzitintestinal, Vărsături,Echilibru hidro­electroliticCâștig ponderal,Malnutriție, Patologietiroidiană, Patologii

4.4. Igiena (4) Igiena alimentelor: Relatia alimente– sanatate. Factori nutritivi, necesar, carențe.Macronutrienti: proteine, lipide, glucide, fibrealimentare. Micronutrienți Vitamine, minerale.

Prezentareorală șimultimedia

tiroidiană, Patologiiale cavității bucale(inclusiv cariile),Tulburări alemetabolismuluicalciului și vitamineiD, Tulburări alemetabolismuluiacidului uric,Tulburări alemetabolismuluilipidicPierdereponderală,Constipație, Distensieabdominală,Modificări de tranzitintestinal,

5.

5. Igiena (5) Igiena alimentelor: Produsealimentare de origine animala si vegetala.Contaminarea chimică a alimentelor ­ intoxicațiialimentare. Aditivii alimentari. Testarea aditiviloralimentari.

Prezentareorală șimultimedia

Modificări de tranzitintestinal, Cefalee,Confuzie, Diaree,Durere abdominală,Hepatomegalie,Tulburări aleconștienței, Vărsături

6.6. Igiena (6) Igiena alimentelor: Contaminareamicrobiologică a alimentelor ­ toxiinfectiilealimentare. Bolile prionice. Promovareaalimentației sănătoase.

Prezentareorală șimultimedia

Modificări de tranzitintestinal, Cefalee,Confuzie, Diaree,Durere abdominală,Hepatomegalie,Tulburări aleconștienței, Vărsături,Malnutriție, Patologietiroidiană, Patologiiale cavității bucale(inclusiv cariile),Tulburări alemetabolismuluicalciului și vitamineiD, Tulburări alemetabolismuluiacidului uric,Tulburări alemetabolismului lipidic

7.

7.Igiena (7) Igiena ambientului artificial. Locuințași spațiul urban. Condițiile de microclimat.Iluminatul natural și artificial. Deșeurile solide șilichide. Zgomotul comunitar și măsurile decombatere.

Prezentareorală șimultimedia

Amețeli, Cefalee,Prurit, Surditate,Tulburări de somn,Cancer de piele,Depresie, Hipotermie

8. 8. Radioprotectie (1). Masurarea radiatiilorionizante. Surse si tipuri de radiatii ionizante

Prezentareorală șimultimedia

9. 9. Radioprotectie (2) Tipurile de expunere laradiatii ionizante

Prezentareorală șimultimedia

Arsuri, Carcinom alcapului și gâtuluiCarcinom mamarCarcinom bronșicCarcinomcervical/uterin/ovarianCarcinom de colon șirect Carcinom renal șial vezicii urinareCarcinom esofagianCarcinom pancreaticCarcinom gastricPatologiicromozomiale, Edem,

10. 10. Radioprotectie (3) Efectele biologice aleradiatiilor ionizantePrezentareorală șimultimedia

cromozomiale, Edem,Vărsături,AnemieTumorimaligne osoase,Tumori cerebrale,Tulburări decoagulare,

11. 11. Radioprotectie (4) Sistemul international deradioprotectiePrezentareorală șimultimedia

12. 12. Radioprotectie (5) Protectia in diagnosticulradiologicPrezentareorală șimultimedia

Cancer de piele,Carcinom al capului șigâtului, Tumorimaligne osoase,Tumorile copilului,Imunodeficiență,Malformații alemăduvei spinării/SNC, Malformații alesistemuluicardiovascular

13.13. Radioprotectie (6) Supravegherea starii desanatate a lucratorilor expusi profesional laradiatii ionizante

Prezentareorală șimultimedia

Patologiilimfoproliferative,Patologiimieloproliferative,Cancer de piele,Ulcerațiile pielii,

14.14. Radioprotectie (7) Raspunsul medical siprincipii de tratament in accidentele siincidentele nucleare

Prezentareorală șimultimedia

Cancer de piele,Carcinom al capului șigâtului, Tumorimaligne osoase,Tumorile copilului,Imunodeficiență,Malformații alemăduvei spinării/SNC, Malformații alesistemuluicardiovascular

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1.Tarcea M. ­ Igiena mediului şi elemente de radioprotecţie, curs pentru studenţii Facultăţii deMedicină Dentară, UMF Târgu Mureş, 2006.2. Mănescu S., Tănăsescu Gh., Dumitrache S., Cucu M. Igiena. Editura Medicală, București, 19963. Denisa Mihele, Igiena alimentaţiei, Editura Medicală, 20084. A Cocârlă, Medicina ocupaţională, Editura Medicală Universitară" Iuliu Haţieganu", 20095. A Cocârlă, LG Tefas, M Petran, Manual de medicina muncii, Editura Medicala Universitara" IuliuHatieganu", 20006. Grupen C, Introduction to Radiation Protection. Practical Knowledge for Handling Radioactive

6. Grupen C, Introduction to Radiation Protection. Practical Knowledge for Handling RadioactiveSources, Springer, 20107. Normelor fundamentale de securitate radiologica, CNCAN, 20008. Norma de securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic șiradiologie intervențională, CNCAN, 20139. ICRP Publication 103. The 2007 Recommendations of the International Commission onRadiological Protection Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1.1. Aerul proprietăţi fizice (termo­higrometru,anemometru). Evaluarea igienico­sanitară acondițiilor de microclimat.

Demonstrațiipractice delaborator

Cefalee, Amețeli,Oboseală, Prurit,Tulburări de somn,Hipotermie,Tulburări alergice

2.2. Poluarea aerului cu pulberi ­ DeterminarePM2.5. Poluarea aerului cu gaze (gazometru).Monitorizarea calității aerului atmosferic.

Demonstrațiipractice

Bronșită șiemfizem cronic,Patologiepulmonară cronică

3.3. Poluarea spațiilor de locuit: fumatul ­Măsurarea CO din aerul expirat. Sfatul minimalantifumat. Contaminarea aerului și suprafețelor cumicroorganisme.

Demonstrațiipractice

Bronșită șiemfizem cronic,Patologiepulmonarăcronică, Infecție detract respirator

4.4. Aprecierea igienico­sanitară a iluminatului ­luxmetru Măsurarea nivelului de presiune sonoră­ sonometru

Demonstrațiipractice

Oboseală,Cefalee, Surditate,Tulburări deînvățare

5.5. Controlul igienico­sanitar al apei potabile:ancheta sanitară a surselor de apă, recoltarea.Analiza fizico­chimică a apei.

Demonstrațiipractice

Diaree, Durereabdominală,Modificări detranzit intestinal,Vărsături, Echilibruhidro­electrolitic,Dezechilibru acido­bazic

6. 6. Apa ­ indicatorii poluării (nitraţi, nitriţi). Analizamicrobiologică a apei. Dezinfecţia apei.

Demonstrațiipractice

Cianoză, Diaree,Durereabdominală,Modificări detranzit intestinal,Vărsături, Echilibruhidro­electrolitic

7.7. Raţia alimentară. Calculul aportului caloric.Evaluarea stării de nutriţie – determinare %grăsime corporală și IMC

Demonstrațiipractice

Câștig ponderal,Pierdereponderală,Constipație,Malnutriție,Patologietiroidiană, Patologiiale cavității bucale(inclusiv cariile),Tulburări alemetabolismuluicalciului șivitaminei D,Tulburări alemetabolismuluiacidului uric,Tulburări alemetabolismuluilipidic

lipidic

8. 8. Evaluarea calității alimentelor de origineanimală (carne, lapte, ouă)

Demonstrațiipractice

Diaree, Durereabdominală,Modificări detranzit intestinal,Vărsături, Pierdereponderală,Tulburări alemetabolismuluiacidului uric

9. 9. Evaluarea calității alimentelor de originevegetală. Conserve. Grăsimi. Băuturi.

Demonstrațiipractice

Diaree, Vărsături,Durereabdominală,Modificări detranzit intestinal

10. 10. Analiza microbiologică şi parazitologică aalimentelor. Sistemul HACCP.Demonstrațiipractice

Diaree, Vărsături,Durereabdominală,Modificări detranzit intestinal

11.11. Radiaţiile ionizante. Elemente deradioprotecţie. Monitorizarea radiaţiilor. Estimareairadierii general și medicale (calculator iradiere).

Demonstrațiipractice

Cancer de piele,Carcinom alcapului și gâtului,Tumori maligneosoase, Tumorilecopilului,Imunodeficiență,Malformații alemăduvei spinării/SNC, Malformațiiale sistemuluicardiovascular

12.12. Igiena școlară. Igiena învățării. Prevenireacomportamentelor de risc la copii și adolescenți:fumat, alcool, droguri.

Demonstrațiipractice

Oboseală,Dezvoltareanormală acopilului, Abuz alcopilului, Abuz desubstanțe,Tulburări deînvățare, Tulburăriale pubertății

13. 13. Igienă personală. Recuperare. Demonstrațiipractice

Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile),Boli cu transmiteresexuală, Boli alepărului, Bolileinfecțioase alecopilăriei

14. 14. Examen practic Examenpractic

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.

11.12.13.14.Bibliografie:1. Abram Z., Tarcea M., Finta H., Moldovan H. ­ Îndrumar practic de Sănătatea mediului, Ed.University Press Tg. Mureş, ghid de lucrări practice pentru studenţii Facultăţii de Medicină Dentară,UMF Târgu Mureş, 2007.2. Grupen C, Introduction to Radiation Protection. Practical Knowledge for Handling RadioactiveSources, Springer, 20103. A Cocârlă, Medicina ocupaţională, Editura Medicală Universitară" Iuliu Haţieganu", 2009 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiPrin interpretarea şi analiza factorilor de risc ambiental și comportamental şi prin activităţi deeducaţie pentru sănătate se pot aplica măsuri eficiente de prevenție primară la nivel individual șicomunitar. Prin aplicarea măsurilor de prevenire și prin respectarea standardelor din domeniumedicul dentist va putea să corecteze elementele care pot influenţa negativ sănătatea şi va puteaparticipa în diferite programe de sănătate publică cu profil dentar și general. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn timpulactivităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Teste grila 75%

Examen practicfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare periodică a studentului și verificarefinală practică la sfârşitul semestrului. 25%

10.6 Standard minim de performanță­ Să cunoască și să evalueze determinanţii stării de sănătate în interrelaţie cu condiţiile ambientale;condiţiile de habitat optime, calitatea aerului şi apei, managementul reziduurilor, expunerea la radiaţiişi zgomot; alimentaţia sanogenă şi elemente de siguranţa alimentelor; evaluarea gradului dedezvoltare fizică, neuro­psihică şi de adaptare şcolară a copiilor şi tinerilor; stilul de viaţă, în corelaţiecu ştiinţele sociale şi de comportament.­ Să aplice măsurile de prevenire, de respectare a standardelor naţionale, de elaborare şi aplicareade programe de măsuri care să corecteze toate elementele ce pot influenţa negativ sănătateadentară și generală.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul Chirurgie Orală şi Maxilo­Facială (MD2)1.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Implantologie orală2.2 Titularul activităților de curs Conf. Dr. Ormenişan Alina

2.3 Titularul activităților de lp

Conf. Dr. Ormenişan Alina, Şef Lucrări Dr. Petrovan Cecilia, ŞefLucrări Dr. Bögözi Bálint Botond, Asistent universitar drd. IacobAlina, Asistent universitar dr. Coșarcă Adina, Asistentuniversitar drd. Grigoraş Radu, Asistent universitar drd. ComiselSebastian­Ionut, Asistent universitar dr. Száva Dániel

2.4 Anul destudii V 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare Examen 2.7 Regimuldisciplinei Obligatoriu

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 2Tutorial 0.5Examinări 0.5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 103.8 Total ore pe semestru 1403.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului ­5.2 de desfășurare a laboratorului ­ 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Examinarea corectă locală și generala a pacientului, în vedereastabilirii indicației de aplicare de implante dentare. Cunoaștereateoretică a contraindicațiilor locale și generale de aplicare aimplantelor. Cunoașterea teoretică a tehnicilor de inserare a diferitelor tipuri deimplante; de îmbunătățire a substratului osos; de accidente,complicații care apar și care în final duc la eliminarea implantului.

complicații care apar și care în final duc la eliminarea implantului.Cunoașterea modalității de dispensarizare a pacienților cu implante.

Competențe transversale Respectarea regurilor de asepsie şi antisepsie, a protecţiei muncii şi amedicului. Munca eficientă în echipă.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiIntroducerea şi prezentarea importanţei implantelor dentare întratamentul stomatologic. Cunoașterea indicațiilor șicontraindicațiilor locale și generale de aplicare a implantelor.

7.2 Obiectivele specifice

Însușirea teoretică a metodelor uzuale de aplicare a diferitelortipuri de implante în cavitatea bucală. Însușirea teoretică ametodelor de îmbunătățire a substratului osos în vedereaaplicării implantelor. Tratamentul postoperator, dispensarizareapacientului cu implante, igiena pe implante.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Definiţii. Istoric. Evoluţie în Implantologie Prezentare orală +multimedia, discuții 2

2. 2. Biomateriale folosite în Implantologie Prezentare orală +multimedia, discuții 2

3. 3. Osteointegrarea Prezentare orală +multimedia, discuții 2

4. 4. Indicaţii, contraindicaţii în Implantologie Prezentare orală +multimedia, discuții 2

5. 5. Examinarea pacientului pentru aplicareaImplantelor

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

6. 6. Osul disponibil, arcadele edentate înImplantologie

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

7. 7. Verificarea cunoştinţelor. Terminologia înImplantologie. Clasificarea Implantelor

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

8. 8. Principii generale de tehnică chirurgicală înImplantologie

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

9. 9. Implantele şurub Prezentare orală +multimedia, discuții 2

10. 10. Implantele cilindrice Prezentare orală +multimedia, discuții 2

11. 11. Implantele lamă Prezentare orală +multimedia, discuții 2

12. 12. Implantele subperiostale Prezentare orală +multimedia, discuții 2

13. 13. Îmbunătăţirea substratului osos pentruaplicarea de ImplantePrezentare orală +multimedia, discuții 2

14. 14. Accidente, complicaţii în Implantologie. Igienape ImplantePrezentare orală +multimedia, discuții 2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.

11.12.13.14.Bibliografie:1. Cecilia Petrovan: Noțiuni elementare de Chirurgie Implantologică (pentru studenții anului VMedicină Dentară), curs litografiat, UMF Tg­Mureș, 20122. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, Editura2009 Q Med Publishing BucureştiBurlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 20033. Gănuţă N., Bucur A.: Chirurgie Oro­Maxilo­Facială vol. I­II, Editura Naţional, Bucureşti, 1998 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1. 1. Anamneza pacienților. Indicații.Contraindicaţiile implantelor dentare.

Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

2. 2. Tipuri de implantePrezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

3. 3. Instrumentarul şi aparatele folosite înimplantologie.

Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

4. 4. Sterilitatea şi principii generale în inserareaimplantelor.

Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

5. 5. Examenul radiologic și CT.Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

6. 6. Măsurarea calității și cantității osoasePrezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

7. 7. Tehnica inserării implantelor șurub. Principii șireguli generale I

Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

8. 8. Tehnica inserării implantelor șurub. Principii șireguli generale II

Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

9. 9. Augmentări osoase.Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

10. 10. Sinus lifting închis și deschisPrezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

11. 11. Descoperirea implantelor în vederea realizăriilucrărilor protetice.Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

12.12. Metode de amprentare a campului proteticreabilitat prin implante – cu lingură închisă șideschisă.

Prezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

13. 13. Accidente survenite în timpul sau dupainserarea implantelor dentarePrezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

14. 14. RecapitularePrezentaremultimedia, materialedidactice, discuții

2

Semestrul II1.2.3.

3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Bucur A., Navarro C.V., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, Editura2009 Q Med Publishing Bucureşti2. Burlibaşa C.: Chirurgie Orală şi Maxilofacială, Editura Medicală, Bucureşti, 20033. Gănuţă N., Bucur A.: Chirurgie Oro­Maxilo­Facială vol. I­II, Editura Naţional, Bucureşti, 19984. Bucur A: Cancerul de limbă­tratamentul chirurgical şi asociat, Editura National, Bucureşti, 1998 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiEvaluarea corectă a pacienților care pot beneficia de tratament protetic cu ajutorul implantelordentare și consilierea acestora. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă a cunoştinţelor teoreticeacumulate până la data verificării 20%

În timpul activităţiipractice

În funcție despecificuldisciplinei

Activitatea din timpul anului 20%

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă – test grilă (corectare cusoft "licenţă") 50%

Examen practicfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă 10%

10.6 Standard minim de performanțăNotă verificare la curs din timpul semestrului – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă activitate practică – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen teoretic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen practic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă finală – minim 5; notă < 5 = examen picat. Prezenţă – obligatorie la cursuri şi LP; sunt permise 20% absenţe nemotivate (4 ore de curs = 2cursuri; 6 ore lp = 2 LP­uri); >20% absenţe nemotivate şi nerecuperate = examen picat. Se potrecupera doar absenţele la L.P., şi numai pe parcursul anului şcolar sau a practicii de vară (nu întimpul sesiunilor sau a vacanţelor).

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicina Dentara1.3 Departamentul1.4 Domeniul de studii Sanatate1.5 Ciclul de studii Licenta1.6 Programul de studii Medicina Dentara 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Imunologie2.2 Titularul activităților de curs Post vacant sef de lucrari2.3 Titularul activităților de lp2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare V 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 1 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) ­3.4 Total ore din planul de învățământ 14 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) ­

Distribuția fondului de timp/săpt ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuriTutorialExaminăriAlte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 2,53.8 Total ore pe semestru 353.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Studentul va putea să recomande și interpreteze investigaţii delaborator în contextul datelor clinice, în explorarea sistemului imunspecific si nespecific celular și umoral.Va cunoaste metode moderne de investigare în laborator, calitățile șilimitele acestora

Competențe transversaleDisciplina de Imunologie ajută studentul să integreze noţiuni prealabilede biochimie, fiziologie/ fiziopatologie, biologie celulara, genetică,stabilind corelații utile la patul bolnavului

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

Familiarizarea cu elementele de baza ale imunologiei normale si

7.1 Obiectivul general al disciplineiFamiliarizarea cu elementele de baza ale imunologiei normale sipatologice, cu trimitere la aspecte importante ale medicineiactuale (imunodeficientele dobandite, transplantul de organe,patologia tumorala si autoimuna).

7.2 Obiectivele specifice 8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I

1.1.Introducere: apărarea nespecifică si specifică,celulară si umorală: Elemente celulare alesistemului imun nespecific. Fagocitoza. Sistemulcomplement

Prezentare orala+ .ppt 2

2.2.Noţiunile de antigen si anticorp: Proprietăţilefizice, chimice şi biologice ale antigenelor.Superantigene. Alergeni. Imunoglobuline:Structură, proprietăţi, codificare, biosinteză.

Prezentare orala+ .ppt 1

3.3.Identitatea biologică a organismelor superioare:Markerii celulari ai individualităţii biologice:Sistemul major de histocompatib. cls I­a si cls a II­a

Prezentare orala+ .ppt 1

4.4.Celule imune şi sistemul limfoid: Limfocitele T siB, receptorii limfocitari. Organe limfoide primare sisecundare

Prezentare orala+ .ppt 2

5.5.Răspunsul imun specific – generalitati:Recunoaşterea si prelucrarea antigenelor.Selectia si proliferarea clonala. Răspunsul imunprimar şi secundar

Prezentare orala+ .ppt 2

6.6.Stările de imunodeficienţă, Reacţiile imunepatologice: Imunodeficiente ereditare şidobândite. Imunodeficienţa umană dobândită HIV–SIDA

Prezentare orala+ .ppt 2

7.7.Imunitatea antitumorală: Clasificarea tumorilor.Raspunsul imun la neoplazii. Imunoterapiatumorilor.

Prezentare orala+ .ppt 2

8.8.Boli autoimune de sistem si de organ:mecanismul bolilor autoimune de sistem si deorgan

Prezentare orala+ .ppt 1

9.9.Imunitatea de transplant: Tipuri de transplant;histocompatibilitatea, mecanisme imune implicatein respingerea grefelor

Prezentare orala+ .ppt 1

10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.

12.13.14.Bibliografie:1.Dobreanu Minodora, Fodor Marta, Bacarea Anca – Concepte de baza in Imunologie, LitografiaUMF Tg.Mures, 2006.2. Rose et al. Manual of Clinical Laboratory Immunology.6th ed. ASM Press, 2002 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului

10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs Test scris 30%În timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală În funcție de specificul

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Verificare scrisa 70%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

10.6 Standard minim de performanțăElemente celulare ale sistemului imun nespecific. Fagocitoza. Sistemul complementProprietăţile fizice, chimice şi biologice ale antigenelor. Superantigene. Alergeni.Imunoglobuline: Structură, proprietăţi, codificare, biosinteză.Limfocitele T si B, receptorii limfocitari. Organe limfoide primare si secundareMarkerii celulari ai individualităţii biologice: Sistemul major de histocompatibilitate cls I­a si cls a II­a,structura, funcțieRecunoaşterea si prelucrarea antigenelor. Selectia si proliferarea clonala. Răspunsul imun primar şisecundarClasificarea tumorilor. Raspunsul imun la neoplazii. Imunoterapia tumorilorTipuri de transplant; histocompatibilitatea, investigarea pacientului pre­/posttransplant. Mecanisme imune implicate in respingerea grefelor. Imunomodularea: imunostimularea,imunosupresiaImunodeficiente ereditare şi dobândite ­ clasificare. Imunodeficienţa umană dobândită HIV –SIDAReacții imune patologice ­Clasificarea Gell – Coombs; exemple de patologie imuna caracteristica

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii Medicină dentară 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Informatică medicală2.2 Titularul activităților de curs vacant ­ P.O. Prof. Dr. Măruşteri Marius2.3 Titularul activităților de lp sef lucrari dr. Avram Calin, as. univ. Simpalean Dan2.4 Anul de studii 2 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare C 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 5ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 53.8 Total ore pe semestru 703.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Studentul va trebui să demonstreze capacitatea de a înţelege şi dea­şi însuşi termenii specifici domeniului Tehnologiei Informaţiei,respectiv glosarul de termeni esenţiali utilizat în informatica medicală­ Studentul va trebui să se demonstreze capacitatea de a înţelege şifolosi principalele instrumente hardware (PC) şi software utilizate îndomeniul informaticii în general şi a informaticii medicale, în particular­ Trebuie să cunoască principalele ramuri si arii de interes din sferainformaticii medicale, precum şi principalele modalităţi de asistare decătre calculator a practicii şi cercetării biomedicale­ Studentul va trebui să demonstreze capacitatea de a utiliza cele mainoi instrumente de documentare online, prin înţelegerea arhitecturiispecifice a Internetului actual, respectiv a serviciilor Web, precum şi o

specifice a Internetului actual, respectiv a serviciilor Web, precum şi ocunoaştere corespunzătoare a diferitelor tipuri de instrumente deindexare şi căutare a informaţiei pe Internet. ­ Să poată aplica cunoştinţele dobândite în practica curentă, în ceeace priveşte toate etapele de documentare (online), organizarea şiregăsirea informaţiei în bazele de date medicale şi/sau programe decalcul tabelar, redactare/editare şi prezentare a unor lucrări ştiinţificecu format impus în domeniul biomedical

Competențe transversale

­ familiarizarea cu tehnologiile specifice ale Societăţii Informaţionale,cu normele de etică şi conduită online, cu riscurile de securitate legatede gestionarea informaţiei în mediile digitale­ familiarizarea cu utilizarea platformelor de e­learning sincron şiasincron, respectiv cu soluţiile de testare online de tip “adaptativeassesment server” utilizate de către majoritatea centrelor de testare acompetenţelor digitale pe plan internaţional

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Progresele medicinei moderne devin tot mai dependente demodalităţile de asistare de către calculator a domeniului medical.Ca atare, obiectivul principal al disciplinei îl constituiefamiliarizarea studentilor din domeniul biomedical cu cerinţele şiabilităţile specifice Erei Digitale, cu vocabularul specificdomeniului Tehnologiei Informaţiei, cu principalele tehnologiilegate de asistarea de către calculator a practicii şi cercetăriibiomedicale.

7.2 Obiectivele specifice

­ demonstrarea capacitatăţii studenţilor de a înţelege şi folosiprincipalele instrumente hardware (PC) şi software utilizate îndomeniul informaticii în general şi a informaticii medicale, înparticular­ însuşirea principalelor aspecte legate de utilizarea serviciilor deindexare şi căutare online a informaţiei­ dobândirea unor abilităţi practice de utilizare a soluţiiloravansate de birotică pentru editarea unor documente cu formatimpus, gestionarea şi organizarea informaţiilor exportate dinbaze de date medicale în programe de calcul tabelar, pregătireade prezentări electronice

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. Introducere. Informatica – generalitati. Informaticamedicală. Obiectivele informaticii medicale.

Prezentare orala +multimedia

2. Ramuri ale informaticii medicale Principaleleramuri ale informaticii medicale

Prezentare orala +multimedia

ramuri ale informaticii medicale multimedia

3.

Date, informaţii, cunoştinţe Date, informaţii,cunoştinţe. Noţiunea de informaţie. Date.Informaţii medicale. Reprezentarea datelormedicale. Reprezentarea informaţiilor. Cantitateade informaţie.

Prezentare orala +multimedia

4.

Arhitectura unui calculator numeric. Structurahardware a unui calculator: Unitatea centrală;dispozitive periferice ­ dispozitive periferice deintrare; dispozitive periferice de ieşire; dispozitiveperiferice mixte. Evoluţia calculatoarelorelectronice: Microcomputerele; Notebook;Palmtop/PDA (Personal Digital Assistant);Minicomputerele; Mainframe­urile;Supercomputerele

Prezentare orala +multimedia

5.

Arhitectura unui calculator numeric. Structurasoftware a unui calculator numeric: Software debază. Limbaje de programare. Sisteme deoperare (MS Windows, Linux). Conceptul defişier. Organizarea fişierelor. Software aplicativ.

Prezentare orala +multimedia

6.Introducere în domeniul reţelelor de calculatoare.Generalităţi. Reţele LAN (Local Area Network) ­conceptul de Intranet; WAN (World AreaNetwork) ­ Internet

Prezentare orala +multimedia

7.

Internet ­ noţiuni introductive Istoricul şi evoluţiainternetului. World Wide Web. Elementeintroductive despre Internet: Adrese Internet ­URL; World Wide Web (WWW); HTML – PaginiWeb; Browsere WEB; News; Email

Prezentare orala +multimedia

8.Documentare online. Căutarea informaţiei peinternet (I) Căutarea informaţiei pe internet ­noţiuni introductive; tipuri de unelte şi serviciipentru căutarea informaţiei pe internet

Prezentare orala +multimedia

9.

Documentare online. Căutarea informaţiei peinternet (II) Modalităţi de utilizare motoarelor decăutare (Google) şi a serviciilor de directoare(Yahoo Directories) pentru căutarea informaţiilordin domeniul biomedical. Servicii de documentaremedicală automată (Medline)

Prezentare orala +multimedia

10.Documentare online. Căutarea informaţiei peinternet (III) Evaluarea calităţii informaţiilorpublicate pe Internet/World Wide Web.

Prezentare orala +multimedia

11.Aplicaţii ale biroticii în domeniul biomedical:Generalităţi. Software pentru procesare de text.Desktop Publishing (DTP). Editoare avansate detext.

Prezentare orala +multimedia

12.

Aplicaţii ale biroticii în domeniul biomedical:Programe de calcul tabelar (MS Excel, OO Calc).Software pentru realizarea de prezentărielectronice. Software pentru organizareaactivitãţii. Suite de aplicaţii pentru birotică ( MSOffice, Lotus Smart Suite, OpenOffice ).

Prezentare orala +multimedia

13.

Baze de date în domeniul biomedical. Baze dedate moleculare. Virtual Screening Baze de date– generalităţi. Baze de date clasice şi relaţionale.Modele de reprezentare a datelor. Tabele si bazede date. Banci de date. Vizualizări (views), cereri(queries), rapoarte (reports). Baze de datemoleculare. Tehnici de Virtual Screening.

Prezentare orala +multimedia

14.Simulare şi modelare în domeniul biomedical.Simulare şi modelare în domeniul biomedical.Modelare iconică şi simbolică (matematică) îndomeniul biomedical

Prezentare orala +multimedia

Bibliografie:

Bibliografie:1. Tigan S., Achimaş A., Drugan T.: Curs de Informatică şi Statistică Medicală, ed. SRIMA, Cluj­Napoca, 2001 2. Măruşteri M., Buraga S, Acostăchioaie D.: Primii paşi în Linux (carte + CD­ROM cu ROSLIMSLinux Live CD), Ed. Polirom Iaşi, 20063. van Bemmel J., Musen M.A., Musen Mark A.: Handbook of Medical Informatics, SpringerPublishing House, 2002, online book la http://www.mieur.nl/mihandbook/r_3_3/handbook/home.htm 4. Coiera E. ­ Guide to Medical Informatics, the Internet and Telemedicine, Chapman & Hall,London, (1997).5. Flanagan D. – Web Search Strategies ­ Online book,http://www.learnwebskills.com/search/main.html, 20046. Măruşteri M.: Documentare online, online book la adresahttp://www.umftgm.ro/info/doconline_ROV2.pdf Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.

Noţiuni fundamentale de utilizare a calculatorului.Sistemul de operare MS Windows: Conceptegenerale. Elementele de bază ale unei ferestre.Convenţiile de notaţie în sistemul de meniuri.Utilizarea tastaturii şi mouse­ului in sisteme deoperare cu interfaţă utilizator grafică, cum esteMS Windows. Utilitarele “Accesorii” în mediulWindows. Utilitarul Wordpad. Utilitarul Paint.Calculatorul. Modulul Control Panel.

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

2.

Programe de tip File Manager. Arhivatoare.Programe de tip File Manager (WindowsExplorer): Concepte generale. Fişiere. Directoare.Programe. Gestionarea ecranului. Accesul ladirectoare.Crearea unui nou director. Moduri deafişare al fişierelor. Selectarea unui fişier.Redenumirea fişierelor sau a directoarelor.Ştergerea fişierelor. Modificarea proprietăţilorunui fişier. Copierea fişierelor. Mutarea fişierelor.Selectarea mai multor fişiere . Arhivatoare:Concepte generale. Transportul informaţiei. Tipuride arhivatoare. Modul de lansare în execuţie.Funcţii specifice arhivatoarelor. Operaţii specificearhivatoarelor Arhivatorul Wizip/WinRAR: funcţiispecifice/ operaţii specifice

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

3.

Aplicaţii ale biroticii în domeniul biomedical:Prezentare generală şi modalităţi de utilizare aunor suite de programe de birotică (MS Office,OpenOffice) Software pentru procesare avansatăde text (MS Word, OO Writer)

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

Software pentru editare avansată de text. MS

4.Software pentru editare avansată de text. MSWord (I): Concepte generale; formatarea paginiide hârtie; fonturi; formatarea textului; formatareaparagrafelor.

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

5.Software pentru editare avansată de text. MSWord (II): Elemente caracteristice editorului MSWord: modalităţi de selectare a textului; operaţiicu blocuri; operaţii cu fişiere.

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

6.

Software pentru editare avansată de text. MSWord (III): Tehnologia OLE (Object Linking andEmbedding) – legarea şi inserarea de obiecteîntr­un fişier Word. Modalităţi de mixare a textuluicu imagini.

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

7.Software pentru editare avansată de text. MSWord (IV) – crearea şi editarea de tabele Creareaşi editarea de tabele

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

8.Software pentru editare avansată de text. MSWord (IV) – editarea de ecuaţii Crearea şieditarea de ecuaţii matematice în MS Word.

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

9.Programe de calcul tabelar (MS Excel, OO Calc).MS Excel (I) MS Excel ­ Concepte generale;formatarea paginii; foaia de calcul tabelar;conţinutul unei celule; formatarea celulelor

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

10.Programe de calcul tabelar. MS Excel (II): MSExcel: inserarea obiectelor; introducerea uneiformule; copierea formulelor; folosirea adreselorrelative şi absolute

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

11.Programe de calcul tabelar. MS Excel (III):Folosirea funcţiilor; cum se introduc funcţiile;butonul Autosum;funcţii mai des utilizate

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

12.

Programe de calcul tabelar. MS Excel (IV): Lucrulcu diagrame; ce este o diagramă; elementele debază ale unei diagrame; tipuri de diagrame;crearea unei diagrame; Formatarea diagramelor;inserarea de obiecte

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

13.

Software pentru realizarea de prezentărielectronice (MS Powerpoint, OO Impress). MSPowerpoint. MS Powerpoint ­ concepte generale;operaţii cu slide­uri; combinarea mai multorobiecte; crearea unui obiect nou; operaţiiefectuate asupra obiectelor

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

14.

Documentare online. Căutarea informaţiei peinternet Căutarea informaţiei pe internet ­ noţiuniintroductive; tipuri de unelte şi servicii pentrucăutarea informaţiei pe internet; Modalităţi deutilizare motoarelor de căutare (Google) şi aserviciilor de directoare (Yahoo Directories)pentru căutarea informaţiilor din domeniulbiomedical. Servicii de documentare medicalăautomată (Medline)

Demonstratii practice,Metode de e­learningsicron

Bibliografie:1. Eugenia Tătar, Simona Tătar, Marius Măruşteri: Informatică Medicală. Bazele informaticii – lucrăripractice, UMF Târgu Mureş, 2001, disponibil online la adresa www.umftgm.ro/info/ 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului

10. Evaluare

Tip activitate10.1Criterii deevaluare

10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

În funcțiedespecificuldisciplinei

Test grilă pe calculator, folosind serverul de testare aldisciplinei 50%

Examenpracticfinal

În funcțiedespecificuldisciplinei

Verificari pe parcursul semestrului a abilitatilor practice printestarea capacitatii de a redacta un document electronic cuformat impus. Examen practic la sfârsitul perioadei depregătire

50%

10.6 Standard minim de performanțăÎnţelegerea glosarului de bază cu termeni de specialitate din domeniul Tehnologiei Informaţiei,respectiv a termenilor specifici informaticii medicaleCapacitatea de a utiliza eficient uneltele şi serviciile de documentare onlineCapacitatea de a utiliza eficient solutii avansate de birotică pentru redactarea/editarea unordocumente electronice cu format impus

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei LIMBA MODERNA2.2 Titularul activităților de curs

2.3 Titularul activităților de lp Lector univ.dr. DREDEŢIANU MIRELA, Asist.univ.dr. TEGLAEMANUELA

2.4 Anul de studii I 2.5 Semestrul I+II 2.6 Tipul de evaluare C 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 0 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 0 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 5ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 0.5Examinări 1Alte activități 0,53.7 Total ore de studiu individual / săpt 53.8 Total ore pe semestru 703.9 Număr de credite 3 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe Cunoasterea limbii engleze generale la nivel conversational 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului Sala dotata cu mijloace multimedia 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

La sfarsitul cursului studentul va putea sa:­utilizeze functiile limbii in diverse situatii generale si profesionale: saofere sfaturi, alternative, sa solicite si sa ofere informatii, sa expliceprocese, sa convinga etc.­citească fluent și corect şi să înţeleagă conţinutul unor texte despecialitate de dificultate medie­înţeleagă mesaje receptate pe cale auditivă legate de sferaprofesională­ vorbească fluent, folosind un vocabular adecvat unor situatiispecifice domeniului­scrie corect paragrafe si texte scurte pe diverse teme specifice

­scrie corect paragrafe si texte scurte pe diverse teme specifice­utilizeze un vocabular variat de termeni din domeniul de specialitate

Competențe transversale

Studentul va putea să:­ utilizeze limba modernă ca mijloc de comunicare cu alți vorbitori aiaceleiasi limbi in situații generale precum și în domeniul medical;­ se documenteze și să structureze informații, să sintetizeze dateobținute prin chestionare administrate unui grup țintă pentrupregatirea și elaborarea de lucrări în domeniu, participarea la stagii siburse de studiu­se familiarizeze cu utilizarea unor platforme de comunicare virtuală sicolaborarea in grup.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Cunoasterea limbii straine la nivel mediu

7.2 Obiectivele specifice

Dezvoltarea celor patru abilităţi de bază: citirea, înţelegereamesajelor receptate pe cale auditivă, comunicarea verbală,comunicarea scrisă precum şi familiarizarea cu vocabularul dindomeniul de specialitate în situații concrete de comunicaregenerală și profesională

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: Nr.crt.

8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice /Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelare cuICS

crt. Stagii predare ore Observații ICSSemestrul I

1. 1. Test de plasament. Evaluarea necesitatilorprin chestionar .chestionar si test

2. 2. Meseria de medic stomatolog. Scrisoarea deintentie si interviul. Comunicare, vocabular

Expunerea,prezentareamultimedia,conversaţia(descrierea unorimagini,discutarea unorcazuri,compararea unoritemi, brain­storming, etc.)rezolvarea deexerciţii,rezolvarea unorsarcini în grup,interpretarea deroluri (ex. medic­pacient),rezolvarea unorsarcini pe bazaunor mesajescrise orireceptate pe caleauditivă (cuajutorulmijloacelortehnicecorespunzătoare),elaborarea unorlucrări scrise,autoevaluarea

Comunicare șirelaționareinterpersonală

3. 3. Oasele craniului. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

4. 4. Muschii si nervii capului. Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

5. 5. Sistemul digestiv (1). Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

Tulburăride apetitalimentar

6. 6. Sistemul digestiv (2). Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

Diaree,Durereabdominală

7. 7. Dintii si igiena orala (1). Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

Patologiiale cavitățiibucale(inclusivcariile)

8. 8. Dintii si igiena orala (2). Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

Patologiiale cavitățiibucale(inclusivcariile)

9.9. Comunicarea cu pacientii. Bariere incomunicare. Empatia. Consimtamantulinformat. Comunicare, vocabular

idemComunicare șirelaționareinterpersonală

10. 10. Satisfactia pacientului si reclamatiile.Pacientul nemultumit. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonalăComunicare și

11. 11. Dieta, nutritia si prevenirea bolilor dentare.Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

Malnutriție

12.12. Alimentatia incorecta si consecinteleacesteia pentru sanatatea orala. Comunicare,vocabular

idemComunicare șirelaționareinterpersonală

13. 13. Numerotarea dintilor. Comunicare,vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

14. 14. Test Elaborarea uneilucrări scrise

Semestrul II

1. 15. Probleme de etica in stomatologie.Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

2. 16. Dileme etice ­ studii de caz. Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

3. 17. Documentele pacientului stomatologic.Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

4. 18. Elementele chestionarului de anamneza.Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

5. 19. Anatomia orala. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

6. 20. Partile unui dinte. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

7. 21. Studiu de caz. O extractie dificila.Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

8. 22. Studiu de caz. Frica de dentist/ ac.Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

9. 23. Studiu de caz. Un zambet distrus.Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

10. 24. Studiu de caz. Gingia care sangereaza.Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

11. 25. Studiu de caz. Amortirea buzei.Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

12. 26. Recapitulare idem

13. 27.Colocviu

conversaţia(descrierea unorimagini,discutarea unorcazuri,compararea unoritemi,etc.)rezolvarea deexerciţii

14. 28. Colocviu

conversaţia(descrierea unorimagini,discutarea unorcazuri,compararea unoritemi,etc.)rezolvarea de

rezolvarea deexerciţii

Bibliografie:Bibliografie engleza:­Anisoara Pop, English for Dental Medicine, Ed. University Press, 2014­Yoanna Rachovska, English for Dental Medicine, Ed. Steno Bulgaria, 2010­Anisoara Pop, Wikipedia pentru studentii MD: http://dentalpracticeproject.wikispaces.com­Irina Ionita, Secrets of English in Dental Medicine, Performantica, 2008­Irena Baumrukova, English for Dental Practice, XLibris LLC, 2013 Bibliografie franceza­Dredeţianu M., Bârsan A., Ed. University Press, Cours pratique de Français pour les étudiants de lapremière année 2015, ­Denis Millies­Lacroix Le petit décodeur de la médecine : Les mots de la médecine en clair, leRobert,2006 Thieulle, ­J.,Van Eibergen, J, Pratique du mot médical, Éditions Lamarre,2009Le Français des médecins Thomas Fassier et Solange Talavera­Goy Presses universitaires deGrenoble 2014 Bibliografie germana­Firnhaber­Sensen, Ulrike / Rodi, Margarete (2013): Deutsch im Krankenhaus. ­Lehr­ und Arbeitsbuch. Berufssprache für Ärzte und Pflegekräfte. Berlin, München: LangenscheidtVerlag.­Fuessl Hermann S., Middeke Martin (2005) Anamnese un Klinische Untersuchung 3. AuflageStuttgart: Thieme Verlag­Gyorffy, Maria (2007) Deutsch fur Mediziner. Eine praktische Hilfe fur Arzte. Zahnarzte,Medizinstudenten und Krankenschwestern im Umgang mit deutschprachigen Patienten, PassauSchenk Verlag 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiCompetenţa lingvistică este o rubrică obligatorie în CV­ul oricărui aplicant pentru un loc de muncă.Conținutul disciplinei este coroborat cu necesitățile angajatorului din domeniul de sănătate. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţiipractice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei

Examen practic final In functie de specificuldisciplinei

Test final semestrul I Colocviusemestrul II 50%+50%

10.6 Standard minim de performanțăSă citească și să înţeleagă ideile principale ale unui text sau mesaj audio, să poată răspunda laîntrebări simple pe baza lor sau pe alte subiecte de interes general, fără greşeli mari la nivelulorganizării discursului, să cunoască un număr satisfăcător de termeni specifici domeniului.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei LIMBA MODERNA2.2 Titularul activităților de curs2.3 Titularul activităților de lp Conf.dr. POP ANISOARA, Lect. dr. DREDEŢIANU MIRELA

2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul III +IV 2.6 Tipul de evaluare C 2.7 Regimul disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 0 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 0 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 4ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5Tutorial 0,5Examinări 1Alte activități 0,53.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 3 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum

4.2 de competențe Cunoaşterea limbii străine la nivel avansat si a limbajului de specialitate la nivelmediu.

5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului Sala dotata cu mijloace multimedia 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

La sfarsitul cursurilor, studentul va putea sa:­foloseasca functiile specifice limbajului de specialitate (sa adresezeintrebari, formuleze opinii, sfaturi, sa convinga, sa explice, sa descriesituatii concrete specifice domeniului medicina dentara)­citeasca fluent si corect si sa inteleaga continutul unor texte despecialitate de dificultate medie/avansata­sa inteleaga mesaje receptate pe cale auditiva legate de sferaprofesionala ­sa vorbeasca fluent si corect, folosind un vocabular variat si adecvatunor situatii specifice domeniului

unor situatii specifice domeniului­sa scrie corect, conform regulilor gramaticale, folosind un stil si unvocabular adecvat continutului de idei­sa utilizeze un vocabular variat de termeni din domeniul despecialitate.

Competențe transversale

Studentul va putea sa:­utilizeze limba moderna ca mijloc de comunicare cu alti vorbitori aiaceleiasi limbi in situatii din domeniul medical;­ faca prezentari orale si PP;­ se documenteze si sa structureze informatii, sa sintetizeze dateobtinute prin chestionare administrate unui grup tinta pentrupregatirea si elaborarea de lucrari in domeniu, participarea la stagii siburse de studiu;­ se familiarizeze cu utilizarea unor platforme de comunicare virtuala simunca in grup.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Cunoaşterea limbii străine la nivel avansat.

7.2 Obiectivele specificeDezvoltarea celor patru abilităţi de bază: citirea, înţelegereamesajelor receptate pe cale auditivă, comunicarea verbală,comunicarea scrisă precum şi familiarizarea cu vocabularul dindomeniul de specialitate.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:

Bibliografie: Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1. Exercitii recapitulative. Comunicare, vocabular

conversaţia(descrierea unorimagini, studiul decaz, comparareaunor itemi, brain­storming, etc.)rezolvarea deexerciţii,rezolvarea unorsarcini în grup,interpretarea deroluri (ex. medic­pacient),rezolvarea unorsarcini pe bazaunor mesajescrise orireceptate pe caleauditivă (cuajutorul mijloacelortehnicecorespunzătoare),elaborarea unorlucrări scrise,autoevaluarea.

Comunicare șirelaționareinterpersonală

2. 2. Bolile dintilor (1) Boli parodontale. Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

Patologiialecavitățiibucale(inclusivcariile)

3. 3. Bolile dintilor (2) Abcesul. Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

Patologiialecavitățiibucale(inclusivcariile)

4. 4. Bolile dintilor (3) Cariile. Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

Patologiialecavitățiibucale(inclusivcariile)

5. 5. Bolile dintilor (4) Calculul dentar. Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

Patologiialecavitățiibucale(inclusivcariile)

6. 6. Investigatii in stomatologie: Radiografii dentare.Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

7. 7. Tratamente. Extractii. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

8. 8. Implantul dentar. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonalăComunicare și

9. 9. Chirurgia dentara. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

10. 10. Complicatii. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

11. 11. Controlul infectiilor. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

12. 12. Cabinetul stomatologic. Comunicare,vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

13. 13. RecapitulareQuiz, jocuriinteractive,exercitii

Comunicare șirelaționareinterpersonală

14. 14. Test de verificare Elaborarea uneilucrări scrise

Semestrul II

1. 15. Protetica. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

2. 16. Punti si coroane. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

3. 17. Echipamente si instrumente in cabinetulstomatologic. Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

4. 18. Materiale utilizate in practica stomatologica.Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

5. 19. Noi tendinte in stomatologie. Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

6. 20. Tratamente cosmetice (1): inlays and onlays.Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

7. 21. Tratemente cosmetice (2): lumineers andveneers. Comunicare, vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

8. 22. Stomatologie pediatrica. Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

9. 23. Medicatia in stomatologie. Comunicare,vocabular idem

Comunicare șirelaționareinterpersonală

10. 24. Urgente in stomatologie. Comunicare,vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

11. 25. Exercitii de vocabular. Comunicare, vocabular idemComunicare șirelaționareinterpersonală

12. 26. Recapitulare idemComunicare șirelaționareinterpersonală

13. 27. Colocviu idem

14. 28. Colocviu

conversaţia(descrierea unorimagini, discutareaunor cazuri,compararea unoritemi,etc.)rezolvarea deexerciţii

exerciţiiBibliografie:Bibliografie engleza:­Anisoara Pop, English for Dental Medicine, Ed. University Press, 2014­Yoanna Rachovska, English for Dental Medicine, Ed. Steno Bulgaria, 2010­Anisoara Pop, Wikipedia pentru studentii MD: http://dentalpracticeproject.wikispaces.com­Irina Ionita, Secrets of English in Dental Medicine, Performantica, 2008­Irena Baumrukova, English for Dental Practice, 2013 Bibliografie franceza­Le Larousse Médical, Librairie Larousse, 2012.­Manuel de la langue française pour les sciences et les métiers de la santé, sous la direction de AnaCoiug, Sophie Le Gal,Editura Universitara,2014­Forum, Méthode de français, Cahier d’exercices Hachette, Paris,2006.­Le Français des médecins Thomas Fassier et Solange Talavera­Goy Presses universitaires deGrenoble 2014 Bibliografie germana­Firnhaber­Sensen, Ulrike / Rodi, Margarete (2013): Deutsch im Krankenhaus. ­Lehr­ und Arbeitsbuch. Berufssprache für Ärzte und Pflegekräfte. Berlin, München: LangenscheidtVerlag.­Fuessl Hermann S., Middeke Martin (2005) Anamnese un Klinische Untersuchung 3. AuflageStuttgart: Thieme Verlag­Gyorffy, Maria (2007) Deutsch fur Mediziner. Eine praktische Hilfe fur Arzte. Zahnarzte,Medizinstudenten und Krankenschwestern im Umgang mit deutschprachigen Patienten, PassauSchenk Verlag 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiCompetenţa lingvistică este o rubrică obligatorie în CV­ul oricărui aplicant pentru un loc de muncă.Continutul disciplinei este coroborat cu necesitatile angajatorilor din domeniul de pregatire 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

10.5 Evaluarefinală

Examenteoretic final În funcție de specificul disciplinei

Examenpractic final

Abilităţile de citire, vorbire, scriere, receptarede mesaje audio, folosirea vocabularuluispecific

Test final semestrulI Colocviu semestrulII

100%

10.6 Standard minim de performanțăSă citească si sa inteleaga ideile principale ale unui text sau mesaj audio, sa poata raspunde laintrebari pe baza lor, fara greseli majore la nivelul organizarii discursului, sa cunoasca un numarsatisfacator de termeni specifici domeniului.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii Sănătate1.5 Ciclul de studii Licenţă1.6 Programul de studii Managementul cabinetului dentar 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei MANAGEMENTUL CABINETULUI DENTAR2.2 Titularul activităților de curs Conf. dr. Buicu Florin2.3 Titularul activităților de lp2.4 Anul de studii VI 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare V 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 1 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp)3.4 Total ore din planul de învățământ 14 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp)

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5TutorialExaminări 0,5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 23.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 3 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Săli dotate cu videoproiector, calculator PC, flipchart5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ cunoaşterea cadrului legislativ pentru înfiinţarea unui cabinet demedicină dentară­ managementul propriului cabinet­ prezentarea formularelor utilizate în practica unui cabinet­ conducerea unui cabinet pe baza de obiective

Competențe transversale­evaluarea calitativă a serviciilor de medicină dentară­ realizarea unui chestionar de satisfacţie a pacienţilor ­ identificarea rolului şi responsabilităţilor medicului şi pacientului înrelaţia medic­pacient

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei ­ cunoaşterea principiilor de management ale unui cabinet demedicină dentară

7.2 Obiectivele specifice­ mangementul de proiect al unui cabinet medical­ Aplicarea principiilor de management al calităţii într­un cabinetmedical

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1.Introducere management Curs interactivPower Point

2. 2.Managementul calității serviciilor stomatologice Curs interactivPower Point

3. 3.Forme de exercitare a profesiei Curs interactivPower Point

4. 4.Organizarea şi funcţionarea cabinetelor demedicină dentară

Curs interactivPower Point

5. 5.Dotarea minimă a cabinetelor de medicnădentară

Curs interactivPower Point

6. 6.Structura funcţională a cabinetului de medicinădentară

Curs interactivPower Point

7. 7.Formulare utilizate în practica stomatologică Curs interactivPower Point

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Suport electronic de curs Managementul cabinetului dentar­ Buicu Florin Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.

4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învățământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Test grilă 100%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

10.6 Standard minim de performanțăNota de promovare minim cinci la testul grilă.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii Sănătate1.5 Ciclul de studii Licență1.6 Programul de studii Medicină dentară 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Management riscurilor de accidentare și îmbolnăvire

profesională în medicina dentară2.2 Titularul activităților de curs Șef lucr. dr. Claudia Dobreci2.3 Titularul activităților de lp ­2.4 Anul de studii 5 2.5 Semestrul 9 2.6 Tipul de evaluare C 2.7 Regimul disciplinei OPT 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 1 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) ­3.4 Total ore din planul de învățământ 14 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) ­

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri ­Tutorial ­Examinări ­Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 33.8 Total ore pe semestru 423.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului ­5.2 de desfășurare a laboratorului ­ 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Cunoaşterea şi utilizarea adecvată de către studenţi a noţiunilor debază referitoare la: utilitatea şi obligativitatea evaluării sistemelor de muncă din punct devedere al securităţii muncii;elementele procesului de muncă şi interacţiunea lor;accidentul de muncă şi boala profesională ca disfuncţii ale sistemuluide muncă;consecinţele sociale şi economice ale accidentelor de muncă şi bolilorprofesionale;responsabilitatea socială în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Competențe transversale

­identificarea şi gestionarea resurselor disponibile, a etapelor de lucru,a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare aferentesarcinilor/proiectelor profesionale;­identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într­o echipă şi aplicarea detehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei;­identificarea oportunităţilor şi surselor informaţionale în vedereaformării continue pentru propria dezvoltare profesională;­aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticiiprofesionale în realizarea sarcinilor profesionale.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Dobândirea de cunoştinţe, dezvoltarea de deprinderi şi abilităţi îndomeniul securităţii şi sănătăţii in munca

7.2 Obiectivele specifice

Asimilarea cunoștințelor privind evaluarea riscurilor deaccidentare şi îmbolnăvire profesională în domeniul mediciniidentare, abilităţi necesare în vederea organizării şi autorizăriicabinetelor din punct de vedere al protecţiei muncii şi elaborăriiinstrucţiunilor proprii de securitate a muncii.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.

Conceptul de securitate şi sănătate în muncă,cursul prezintă conceptul actual de „securitate şisănătate în muncă ­ ssm” ­ concept amplu şicomplex, avănd caracter ştiinţific, juridic şimetodologic aplicativ – de tip proactiv, în opoziţiecu comportamentul reactiv care se bazează pecăutarea soluţiilor şi luarea măsurilor doar dupăce problemele deja au apărut.

Prezentare Power­Point, discuţiiinteractive, studii decaz

2

2.

Cadrul legislativ referitor la securitatea şisănătatea în muncă, prezintă: un scurt istoricprivind preocupările legislative de ssm, procesulde armonizare a legislaţiei române cu cea a UE,structura şi caracteristicile sistemului legislativ îndomeniul ssm, precum şi instituţiile sistemuluinaţional de ssm.

Prezentare Power­Point, discuţiiinteractive, studii decaz

2

3.

Disfuncţiile sistemului de muncă ­ factori de riscde accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională,după prezentarea celor patru elemente alesistemului şi procesului de muncă (executant,sarcină de muncă, mijloace de producţie, mediude muncă), abordează disfuncţiile sistemului demuncă ca factori de risc de accidentare şi/sauîmbolnăvire profesională, respectiv ca şi cauzepotenţiale ale accidentelor de muncă şi a bolilorprofesionale, inclusiv consecinţele posibile aleacţiunii factorilor de risc asupra organismuluiuman.

Prezentare Power­Point, discuţiiinteractive, studii decaz

2

4.

Accidentul de muncă şi boala profesională,prezintă: geneza fenomenelor de accidentare şide îmbolnăvire profesională, elementele, efecteleşi clasificarea accidentelor de muncă, noţiunea deboală profesională şi clasificarea bolilorprofesionale, respectiv consecinţe sociale şieconomice ale accidentelor de muncă şi bolilorprofesionale.

Prezentare Power­Point, discuţiiinteractive, studii decaz

2

Metode de evaluare a securităţii muncii, prezintă:utilitatea şi obligativitatea evaluării sistemelor demuncă din punct de vedere al securităţii muncii,posibilităţi, metode şi indicatori de evaluare asecurităţii muncii, respectiv evaluarea Prezentare Power­

5.securităţii muncii, respectiv evaluareapostaccident (a posteriori) şi evaluareapreaccident (a priorii). Metoda analitică (INCDPM­ Bucureşti) de evaluare a riscurilor deaccidentare şi de îmbolnăvire profesională esteprezentată pe larg ­ începând de la premiseleteoretice pănă la descrierea în detaliu a metodei ­cu toate etapele şi fazele metodei.

Prezentare Power­Point, discuţiiinteractive, studii decaz

2

6.

Sistemul de management al securităţii şi sănătăţiiîn muncă, prezintă: avantajele implementării şiintegrării unui sistem de management alsecurităţii şi sănătăţii în muncă, familia destandarde OHSAS 18000 în relaţie cu sistemelede management al securităţii şi sănătăţii înmuncă, respective documentele sistemului demanagement al SSM.

Prezentare Power­Point, discuţiiinteractive, studii decaz

2

7.

Studii de caz, cursul prezintă aplicarea metodeielaborate de INCDPM ­ Bucureşti pentruevaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvireprofesională pentru un medic dentist, asistentă şitehnician de laborator.

Prezentare Power­Point, discuţiiinteractive, studii decaz

2

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bârlean L., Dănilă I., “Prevenirea transmiterii infecţiei în stomatologie”, Ed. Edict, Iaşi, 2003,Darabont A., Pece St., Dăscălescu A. Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, vol.1 şi 2,Editura AGIR, Bucureşti, 2001Pece Şt., Dăscalescu A., Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională,Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii (INCDPM), Bucureşti, 2003Pece, Şt., Evaluarea riscurilor în sistemul de muncă, Editura Rubin, Bucureşti, 2010Niculescu, T., ş.a., Medicina muncii, Editura: MEDMUN, Bucureşti, 2003* * * Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 646/26.07.2006* * * H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legiisecurităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.882/30.10.2006*** SR OHSAS 18001:2008 ­ Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.Cerinţe*** SR OHSAS 18002: 2009 – Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Liniidirectoare pentru implementarea OHSAS 18001*** http://www.mmuncii.ro – Ministerul Muncii

*** http://www.mmuncii.ro – Ministerul Muncii*** http://www.ms.ro – Ministerul Sănătăţii*** http://www.protectiamuncii.ro*** http://www.inpm.ro ­ Institutul Naţional de Cercetare­Dezvoltare pentruProtecţia Muncii*** https://osha.europa.eu ­ Agenţia Europeană pentru SSM*** http://europe.osha.eu.int/good_practice/sector/education/*** http://www.cmdr.ro ­ Colegiul Medicilor Dentişti din Romania Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiCompetentele acumulate vor fi necesare medicilor dentiști care îşi desfăşoară activitatea: în cadrulunor cabinete individuale și spitale, respectiv în cadrul compartimentelor de SSM, fie ca persoanefizice autorizate în domeniu şi care prestează servicii de specialitate in vederea autorizării unitățilormedicale din punct de vedere al protecţiei muncii. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode

de evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La curs Participarea și capacitatea de înțelegere aproblematicii prezentate la curs Test grilă 30

La curs problematicii prezentate la curs Test grilă 30

În timpul activităţiipractice ­

10.5 Evaluare finală Examen teoreticfinal Răspunsurile la testul scris final de colocviu Test grilă final 70

Examen practicfinal ­

10.6 Standard minim de performanțăNota minimă de promovare este 5Standard minim de performanță: promovarea testului din timpul anunului cu nota minimă 6

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul MD 21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei S1: Materiale dentare în stomatologia pediatrică2.2 Titularul activităților de curs Șef lucrări dr. Molnar­Varlam Cristina2.3 Titularul activităților de lp ­2.4 Anul destudii II 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare Colocviu 2.7 Regimul disciplinei OPŢ

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 1 (2

bisăpt) 3.2 din care curs1 (2bisăpt) 3.3 laborator (lp) ­

3.4 Total ore din planul de învățământ 14 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) ­

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri ­Tutorial ­Examinări ­Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 23.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 1 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)

5.1 de desfășurare a cursuluiÎnscrierea a unui numar minim de studenți (o grupă de 15­17studenți). Sala de curs dotată cu laptop şi videoproiector, dotaremultimedia

5.2 de desfășurare a laboratorului ­ 6. Competențe specifice acumulate

­ Studentul pe lângă însușirea teoretică a tehnicilor moderne demanipulare a materialelor dentare folosite în pedodonția restaurativă,cunoaște compoziția și proprietățile fizice, mecanice, chimice alematerialelor dentare pentru a putea înțelege impactul materialului cuțesuturile cu care vine acesta în contact, posedă cunoştinţelenecesare pentru utilizarea corectă şi eficientă a acestora în practică.Există un specific de utilizare a materialelor dentare în pedodonție, auapărut materiale restaurative noi, s­au dezvoltat materialele

Competențe profesionaleapărut materiale restaurative noi, s­au dezvoltat materialeleterapeutice, existând și materiale specifice pedodontice pe carestudentul și le însușește.­ Viitorul medic dentist trebuie să știe că există foarte multe variantede restaurare a leziunilor coronare ale dinților temporari și permanențitineri și d aceea trebuie să știe să aleagă un anumit material dinmultitudinea de variante existente pe piață. Trebuie să știe carematerial este mai bun, mai rentabil și mai ales care se apropie cel maimult de cerințele și exigențele pacientului și care asigură condițiileoptime pentru a se încadra în normele internaționale.

Competențe transversale

­ Colaborarea şi munca în echipă constituie astăzi un elementcomplex, ce necesită o permanentă formare universitară. Studentulconștientizează că munca pe care o s­o realizeze este una în echipă,factorul uman fiind reprezentat de: medic dentist, asistentă dentară șitehnician dentar care trebuie să asigure sănătatea și securitatea lalocul de muncă și utilizarea tehnologiilor moderne în practicapedodontică și ortodontică.­ Munca în echipă, pasiunea pentru lucrul de performanță șidevotamentul pentru pacienți ajută și în aceeași măsură obligă sădevină din ce în ce mai profesioniști în domeniul medicinii dentareperformante.­ Marketing si management al cabinetului dentar prin cunoaștereamaterialelor dentare performante ­ Activitate didactica de instruire practică sau de administrație îndomeniul materialelor dentare utilizate în pedodonție și ortodonție.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei ­ Să însușească cunoştinţele necesare pentru utilizarea corectăşi eficientă a materialelor dentare în pedodonție și ortodonție.

7.2 Obiectivele specifice

­ Să dobândească capacitatea de înţelegere a diferitelor aspectelegate de compoziţia şi proprietăţile materialelor dentare care auimplicaţii aplicative majore în practica pedodontică și ortodontică.­ Aprofundarea cunoştinţelor teoretice privind materialele dentarela utilizarea acestora în stomatologia pediatrică.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.1. Introducere. Generalități, condițiile materialelorfolosite în stomatologia pediatrică. Materialeprofilactice: preparatele cu fluoruri.

Prezentare orală,multimedia,prelegereaparticipativă,dezbaterea,problematizarea.

Cursuri de2 ore dindouă îndouăsăptămâni.

2. 2. Materiale utilizate pentru sigilarea șanțurilor șifosetelor. Idem 2 ore

3.3. Materiale pentru protecție pulpo­dentinară,materiale pentru obturaţii de bază folosite înstomatologia pediatrică.

Idem 2 ore

4. 4. Materiale restaurative. Materiale folosite înendodonția pediatrică. Idem 2 ore

5.5. Materiale folosite pentru colare și pentrucimentarea inelelor și gutierelor ortodontice.Materiale folosite în tratamentul protetic înstomatologia pediatrică (coroanele pedodontice).

Idem 2 ore

6.6. Materiale folosite pentru aparatele ortodonticeși pentru confecționarea dispozitivelor dereeducare funcțională folosite în ortodonție.

Idem 2 ore

7.

7. Materiale folosite pentru gutierele folosite înactivitățile sportive. Materiale de amprentarefolosite în stomatologia pediatrică. Generalitățilegate de reparații, recondiționări la aparatelefolosite în stomatologia pediatrică. Noțiuni legatede biocompatibilitatea materialelor discutate.

Idem 2 ore

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie:1. Molnar­Varlam C., Bică C., Borș A.: Materiale dentare folosite în stomatologia pediatrică. EdituraUniversity Press, Târgu Mureş, 2015.2. Molnar­Varlam C., Székely M., Mucenic S.: Materiale dentare. Editura University Press, TârguMureş, 2011. Bibliografie facultativă:1. Bratu D.: Materiale dentare. Vol. I, II şi III, Editura Helicon, Timişoara, 1994.2. Székely M., Molnar­Varlam C., Kerekes­Máthé B.: Fogászati anyagtan. Editura University Press,Târgu Mureş, 20153. Molnar­Varlam C.: Ghid practic de utilizare a materialelor dentare. Editura University Press,Târgu­Mureș, 2011.4. Stanciu D., Boboc Lidia: Ortodonție practică, aparatele ortodontice, Editura Medicală, București,1999. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.

13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului­ Știința materialelor dentare a înregistrat o adevărată explozie de noutăți și în domeniul pedodonțieiși ortodonției, ceea ce a dat naștere și unor noi tehnologii care trebuie cunoscute și aplicate demedicul dentist. Aplicarea critică în practica pediatrică a materialelor dentare apărute în urmadezvoltării dinamice și a tehnicilor moderne mereu în schimbare şi dezvoltare este o cerinţăeuropeană de prim rang.­ Medicul dentist trebuie să manipuleze corect materialele cu care lucrează, să­i cunoascăproprietățile și posibilitățile lui de rezistență în timp, sau modificările pe care poate să le producă,precum și efectele asupra organismului uman, specificul materialelor pedodontice și ortodontice.­ Medicul dentist trebuie să știe să aleagă din sortimentele de materiale apărute, să selectezematerialul care se potrivește cel mai bine în situația clinică dată, care satisface exigențele actuale,dar care să fie rezistent în timp și rentabil, dar și să fie specific pentru dinții temporari saupermanenți tineri. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn timpul activităţiipractice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final Cunoaşterea aspectelor teoretice dincadrul tematicii de curs.Colocviu evaluarescrisă (test). 100%

Examen practic final10.6 Standard minim de performanțăObținerea notei minime de 5 (cinci) pentru evaluare: să cunoască noțiunile de bază privindmaterialele dentare folosite în stomatologia pediatrică și să nu aibă mai mult de 20% absențenemotivate de la cursuri.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul MD 21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei S1: Materiale dentare2.2 Titularul activităților de curs Șef lucrări dr. Molnar­Varlam Cristina

2.3 Titularul activităților de lp Șef lucrări dr. Molnar­Varlam Cristina, Șef lucrări dr. Kerekes­Máthé Bernadette, Șef lucrări dr. Borș Andreea

2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 53.8 Total ore pe semestru 1543.9 Număr de credite 7 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Dotare multimedia

5.2 de desfășurare a laboratoruluiLaborator cu mese de lucru, instrumentar, aparatură, etc.necesare preparării materialelor și diferite materiale dentare,utilizate în cabinete și laboratoare dentare, prezentate la curs.

6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­Studentul pe lângă însușirea tehnicii de manipulare a materialelordentare, cunoaște compoziția și proprietățile fizice, mecanice, chimicepentru a putea înțelege impactul materialului cu țesuturile cu care vineacesta în contact, posedă cunoştinţele necesare pentru utilizareacorectă şi eficientă a acestora în practică.­Cunoaște posibilitățile de rezistență în timp, modul de păstrare șibuna depozitare a materialelor dentare, riscurile de inhalare a unorsubstanțe chimice folosite la executarea lucrărilor protetice,biocompatibilitatea materialelor dentare.

Competențe profesionale biocompatibilitatea materialelor dentare.­Viitorul medic dentist trebuie să asigure și aprovizionarea tehnico­materială a cabinetului dentar, uneori și a laboratorului de tehnicădentară, deci trebuie să cunoască și să știe să aleagă materialulpotrivit din multiplele materiale existente pe piață, care material estemai bun, mai rentabil și mai ales care se apropie cel mai mult decerințele și exigențele pacientului și care asigură condițiile optimepentru a se încadra în normele internaționale.

Competențe transversale

­Colaborarea şi munca în echipă constituie astăzi un elementcomplex, ce necesită o permanentă formare universitară. Studentulconștientizează că munca pe care o s­o realizeze este una în echipă,factorul uman fiind reprezentat de: medic dentist, asistentă dentară șitehnician dentar care trebuie să asigure sănătatea și securitatea lalocul de muncă și utilizarea tehnologiilor modern.­Munca în echipă, pasiunea pentru lucrul de performanță șidevotamentul pentru pacienți ajută și în aceeași măsură obligă sădevină din ce în ce mai profesioniști în domeniul medicinii dentareperformante.­Marketing si management al cabinetului dentar și al laboratorului detehnica dentara prin cunoașterea materialelor dentare performante șia dotării moderne a laboratorului de tehnică dentară.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiSă însușească cunoştinţele necesare pentru utilizarea corectă şieficientă a materialelor dentare în practică în cadrul restaurărilorprotetice (C4), a terapiei conservative (C2) și în profilaxiadentară.

7.2 Obiectivele specifice

­ Să dobândească capacitatea de înţelegere a diferitelor aspectelegate de compoziţia şi proprietăţile materialelor dentare care auimplicaţii aplicative majore.­ Aplicarea cunoştinţelor teoretice privind materialele dentare lautilizarea acestora în practica dentară.­ Însuşirea tehnicilor de preparare şi manipulare a materialelordentare folosite în cabinetul dentar şi în laboratorul de tehnicădentară.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1. Clasificarea, proprietăţile și cerințelematerialelor dentare. Generalităţi.

Prezentareorala +multimedia

2

Cursurile de 2 ore auacelași conținut la S1ca și la S2, 50% astudenților le audiazăîn limba română.

2.2. Materiale de amprentare rigide şi semirigide.Materialele de amprentare termoplastice şibucolplastice.

Idem 2 Idem

3. 3. Materiale de amprentare elastice: hidrocoloizireversibili şi ireversibili. Idem 2 Idem

4. 4. Materiale de amprentare elastice: elastomeri.Dezinfecția amprentelor. Amprenta optică. Idem 2 Idem

5. 5. Materiale dentare restaurative nemetalice. Idem 2 Idem

6.6. Materiale pentru protecţie pulpo­dentinară șiobturaţii de bază. Sisteme adezive amelo­dentinare.

Idem 2 Idem

7. 7. Cimenturi pentru fixarea lucrărilor protetice. Idem 2 Idem

8. 8. Materiale dentare pentru restaturări directe.Amalgamele dentare. Idem 2 Idem

9. 9. Materiale utilizate în laboratorul de tehnicădentară: generalităţi. Materiale pentru modele. Idem 2 Idem

10. 10. Materiale utilizate pentru realizarea Idem 2 Idem

10. 10. Materiale utilizate pentru realizareamachetelor. Idem 2 Idem

11. 11. Materiale utilizate pentru realizarea tiparelor:mase de ambalat. Idem 2 Idem

12.12. Materiale pentru realizarea protezelordentare: generalităţi, clasificare. Polimeri: răşiniacrilice.

Idem 2 Idem

13. 13. Materiale pentru realizarea protezelordentare: mase ceramice dentare şi zirconiul. Idem 2 Idem

14.14. Materiale pentru realizarea protezelordentare: metale şi aliaje. Biocompatibilitateamaterialelor dentare.

Idem 2 Idem

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie:1. Molnar­Varlam C.: Ghid practic de utilizare a materialelor dentare. Editura University Press,Târgu­Mureș, 2011.2. Molnar­Varlam C., Székely M., Mucenic S.: Materiale dentare. Editura University Press, TârguMureş, 2011.3. Nicola C., Borzea D., Seceleanu R.: Materiale utilizate în protetica dentară. Ed. Casa Cărţii deŞtiinţă, Cluj­Napoca, 2003.4. Popşor S.: Materiale dentare. Note de curs pentru studenţii Facultăţii de Stomatologie şi aiColegiului de Tehnică Dentară. Curs Litografiat UMF Tîrgu­Mureş, 1997. Bibliografie facultativă:1. Bratu D.: Materiale dentare. Vol. I, II şi III, Editura Helicon, Timişoara, 1994.2. McCabe J.F., Walls A.W.G.: Applied Dental Materials. Editura Blackwell Science, Oxford, 1998.3. Molnar­Varlam C., Bică C., Borș A.: Materiale dentare folosite în stomatologia pediatrică. EdituraUniversity Press, Târgu Mureş, 20154. Rândaşu I., Rândaşu O.V.: Materiale dentare. Editura Medicală, Bucureşti, 2001. Nr.crt.

8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice /Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.

1. Prezentarea disciplinei, regulamentulintern al disciplinei și metodele de evaluare,precum și regulile de protecția muncii încabinetul dentar și laboratorul de tehnicădentară.

Oral și în scris. 4

Studențiisemneazăcă au luat lacunoștințăceleprezentate.

2.2. Tehnici de preparare a materialelor deamprentare rigide şi semirigide.Portamprente.

Demonstraţie practică șipreparare individuală. 4 4 ore

3. 3. Tehnici de preparare a materialelor deamprentare termoplastie şi bucoplastice. Idem 4 Idem

4.4. Tehnici de preparare a materialelor deamprentare elastice: hidrocoloizi reversibili şi Idem 4 Idem

4. amprentare elastice: hidrocoloizi reversibili şiireversibili.

Idem 4 Idem

5.5. Tehnici de preparare a materialelor deamprentare elastice. Tehnici de amprentarecombinate.

Idem 4 Idem

6. 6. Tehnici de preparare a cimenturilordentare clasice. Seminar. Idem+ seminar 4 Idem+notare

7. 7. Tehnici de preparare a cimenturilordenture moderne

Demonstraţie practică șipreparare individuală. 4 Idem

8. 8. Tehnici de preparare a materialelorpolimerizabile: acrilate, compozite. Idem 4 Idem

9. 9. Prepararea amalgamelor dentare de Agși de Cu. Verificarea cunoștințelor prin test. Idem+verificare scrisă 4 Idem+notă

verificare

10. 10. Prepararea şi manipularea materialelorpentru realizarea modelelor.Demonstraţie practică șipreparare individuală. 4 Idem

11. 11. Tehnici de manipulare a materialelorpentru realizarea machetelor și a tiparelor. Idem 4 Idem

12.12. Tehnici de manipulare a materialelorpentru realizarea protezelor dentare dinpolimeri.

Demonstraţie practică şiprezentarea noutăţilor 4 Idem

13.13. Tehnici de manipulare a materialelorpentru realizarea protezelor dentare dinmase ceramice şi aliaje.

Prezentarea multimedia 4 Idem

14. 14. Recapitulare. Verificarea cunoștințelorprin seminar. Oral+multimedia+seminar 4 Idem+notare

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Molnar­Varlam C.: Ghid practic de utilizare a materialelor dentare. Editura University Press,Târgu­Mureș, 2011.2. Molnar­Varlam C., Székely M., Mucenic S.: Materiale dentare. Editura University Press, TârguMureş, 2011.3. Nicola C., Borzea D., Seceleanu R.: Materiale utilizate în protetica dentară. Ed. Casa Cărţii deŞtiinţă, Cluj­Napoca, 2003 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului­ Știința materialelor dentare a înregistrat o adevărată explozie de noutăți care a dat naștere și unornoi tehnologii care trebuie cunoscute și aplicate de medical dentar. Aplicarea critică în practică amaterialelor dentare apărute în urma dezvoltării dinamice și a tehnicilor moderne mereu înschimbare şi dezvoltare este o cerinţă europeană de prim rang.­ Medicul dentist trebuie să manipuleze corect materialele cu care lucrează, să­i cunoascăproprietățile și posibilitățile lui de rezistență în timp, sau modificările pe care poate să le producă,precum și efectele asupra organismului uman.­ Medicul dentist trebuie să știe să aleagă din sortimentele apărute, să selecteze materialul care sepotrivește cel mai bine în situația clinică dată, care satisface exigențele pacientului, dar care să fierezistent în timp și rentabil.

rezistent în timp și rentabil. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

Activitatea semestrială, inclusivprezenţa.

Activitățile din timpul LP șiverificările test, prin evaluaresumativă

20%

10.5 Evaluarefinală

Examenteoretic final

Cunoaşterea aspectelorteoretice din cadrul tematicii decurs.

Test grilă și redacțional scurt. 60%

Examenpractic final

Stăpânirea cunoștințelor și adexterității practice corelate cuteoria.

Verificare practică finală. 20%

10.6 Standard minim de performanțăObținerea notei minime de 5 (cinci) pentru fiecare componentă a evaluării: să cunoască noțiunile debază privind materialele dentare, să nu aibă mai mult de 20% absențe nemotivate și nerecuperatede la lucrările practice, să prepare materialele reprezentative utilizate în cabinetul dentar, respectivlaboratorul de tehnică dentară.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei MEDICINĂ DENTARĂ COMUNITARĂ2.2 Titularul activităților de curs ŞEF LUCRĂRI DR.TOHATI ADRIAN2.3 Titularul activităților de lp dr. Tohati Adrian, dr. Bereşescu Liana, dr. Petcu Blanka2.4 Anul destudii VI 2.5

Semestrul 12 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 4ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1,5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 0,5Examinări 0,5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 83.8 Total ore pe semestru 1263.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Studentul trebuie să fie capabil să cunoasca principalele metode şiproceduri de realizare a unei anchete epidemiologice precum şiprincipalele tehnici de elaborare a unor proiecte de analiză şioptimizare a igienei oro­dentare la diferite comunităţi.Studentul va ficompetent în explicarea riscurilor expunerii la diferite droguri şi viciiale diverselor grupuri populaţionale, precum şi a expune diversemasuri de prevenire a extinderii acestor vicii în rândul populaţiei.

Competențe transversaleStudentul va dobândi capacitatea de a decela şi corela interdisciplinarproblematica sănătăţii orale ca aspect integrant în sistemul general alsănătăţii omului şi societăţii.

sănătăţii omului şi societăţii. 7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiRealizarea unei anchete exploratoare epidemiologice.Conceperea şi expunerea unor şedinţe de profilaxie orală pentrudiferite categorii populaţionale.

7.2 Obiectivele specifice

Cunoaşterea diferitelor metode şi tehnici de elaborare șiefectuare a elementelor anchetei epidemiologiceTehnica elaborării şi comunicării unor şedinţe de profilaxie degrup privind sănătatea oro dentară şi extinderea diferitelorobicieiuri vicioase.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Istoric şi elemente introductive Prezentare orală şimultimedia

2. 2. Ingrijirea primară, secundară şi terţiară asănătăţii

Prezentare orală şimultimedia

3. 3. Sănătatea familiei Prezentare orală şimultimedia

4. 4. Indicii OMS ai anchetelor epidemiologice Curs tip TBL

5. 5. Ancheta epidemiologică: definiţie, scop,metodologie

Prezentare orală şimultimedia

6. 6. Ancheta epidemiologică: instruirea personaluluimedical, culegerea datelor

Prezentare orală şimultimedia

7. 7. Ancheta epidemiologică: interpretarea şiraportarea datelor culese,

Prezentare orală şimultimedia

8. 8.Realizarea statisticii şi verificarea fezabilităţiianchetelor epidemiologice

Prezentare orală şimultimedia

9. 9. Educaţia pentru sănătatea orală a comunităţii :generalităţi, obiective,principii

Prezentare orală şimultimedia

10. 10. Educaţia pentru sănătatea orală a comunităţii: metode, tehnici de transmitere a informaţiilor

Prezentare orală şimultimedia

11. 11. Alcoolul Prezentare orală şimultimedia

12. 12.Fumatul Curs tip TBL

13. 13. Drogurile: Problematica socială şi precizăriterminologice

Prezentare orală şimultimedia

14. 14.Drogurile propriu zise Prezentare orală şimultimedia

Bibliografie:Bibliografie obligatore:

Bibliografie obligatore: Tohati Adrian Medicină Dentară Comunitară Note de Curs Lito UMF Tg.Mures 2015Gavrilă Ardelean L. Stomatologie Comunitară Ed.Mirton Timişoara 2009 Bibliografie facultativă: Dănilă I.– Dentistică preventivă, Ed. Didactică şi Pedagocică Bucureşti, 2005Nicolaescu V.: Sănătate publică orală Ed. Apollonia Iaşi 2003 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Stabilirea practică a strategiei ancheteiepidemiologice Sesiune tip CBL

2. 2.Programarea, detalierea și managementuldeplasărilor în colectivităţi de preşcolari Sesiune tip CBL

3. 3. Deplasări în colectivităţi de preşcolari Demonstrațiipractice

4. 4. Deplasări în colectivităţi de preșcolari Demonstrațiipractice

5. 5.Programarea, detalierea și managementuldeplasărilor în colectivităţi de şcolari cls I­IV

Demonstrațiipractice

6. 6. Deplasări în colectivităţi de şcolari clasele I­IV Demonstrațiipractice

7. 7. Deplasări în colectivităţi de şcolari clasele I­IV Demonstrațiipractice

8. 8. Programarea, detalierea și managementuldeplasărilor în colectivităţi de şcolari cls V­VIII Sesiune tip CBL

9. 9. Deplasări în colectivităţi de şcolari cls V­VIII Demonstrațiipractice

10. 10. Deplasări în colectivităţi de şcolari cls V­VIII Demonstrațiipractice

11. 11. Programarea, detalierea și managementuldeplasărilor în colectivităţi la nivel de colegii Sesiune tip CBL

12. 12.Deplasări în colectivităţi la nivel de colegii Demonstrațiipractice

13. 13.Programarea, detalierea și managementuldeplasărilor în colectivităţi cu nevoi speciale

Demonstrațiipractice

14. 14.Deplasărilor în colectivităţi cu nevoi speciale Demonstrațiipractice

Bibliografie:

Bibliografie:Tohati Adrian Medicină Dentară Comunitară Note de Curs Lito UMF Tg.Mures 2015Gavrilă Ardelean L. Stomatologie Comunitară Ed.Mirton Timişoara 2009 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiStudentul trebuie să cunoască diferite metode de concepere şi transpunere în practică a anchetelorepidemiologice, precum şi eleborarea unei şedinţe de profilaxie oro dentară de grup 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs Sesiuni TBL TBL media celor 2module 20%

În timpul activităţii practice Sesiuni CBL CBL media celor 4module 20%

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final In functie de specificuldisciplinei Examen scris – test grilă 40%

Examen practic final In functie de specificuldisciplinei

Verificare în timpulsemestrului 20%

10.6 Standard minim de performanțăElaborarea și realizarea practică a unui plan de ancheta epidemiologică exploratoare, realizareaunei prezentări de profilaxie oro dentară pe diferite grupe populaţionale.­Pentru validarea evaluărilor nota fiecărei componente care intră în calculul notei finale trebuie fieminim 5.­ condițiile minime de admitere la examinarea finală impun realizarea unui numar de 2 deplasări încolectivităţi de preşcolari sau scolari cls I­IV , precum și a unui număr de 2 deplasări în colectivitățide școlari clasele V­VIII,liceu sau colectivități cu nevoi speciale în vederea efectuării unor ședințe deprofilaxie oro­dentară. ­Nu se admit un număr mai mare de 2 absențe la activitatea de lucrări practice.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Medicina dentara preventiva 22.2 Titularul activităților de curs ŞEF LUCRĂRI DR.TOHATI ADRIAN2.3 Titularul activităților de lp Tohati Adrian, Petcu Blanka, Bereşescu Liana2.4 Anul destudii III 2.5

Semestrul 5 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,50Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1.50Tutorial 0,50Examinări 0,50Alte activități 03.7 Total ore de studiu individual / săpt 103.8 Total ore pe semestru 1543.9 Număr de credite 5 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionaleStudentul trebuie să fie capabil să cunoască diferitele tehnici deigienizare profesională şi detartraj supra­ şi subgingival precum şitehnicile de sigilare a şanţurilor şi fosetelor.

Competențe transversaleStudentul trebuie să cunoască normele de protecţie a muncii, riscurileinfecţiilor nozocomiale posibile şi să dezvolte capacitatea de a lucra înechipă cu colegii medicii şi asistentele.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Deprinderea şi realizarea detartrajului, a igienizării profesionale şisigilării şanţurilor şi fosetelor.

7.1 Obiectivul general al disciplinei sigilării şanţurilor şi fosetelor.

7.2 Obiectivele specifice Cunoaşterea şi aprofundarea diferitelor metode şi tehnici dedetartraj, periaj profesional şi sigilare

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Tartrul dentar: definiţie, clasificare, structură Prezentare orală şimultimedia

2. 2. Tartrul dentar: formare, ataşare Prezentare orală şimultimedia

3. 3. Tartrul dentar: relaţia tartru­parodonţiumarginal, patogenitate

Prezentare orală şimultimedia

4. 4. Detartrajul manual supragingival : instrumentar,tehnici

Prezentare orală şimultimedia

5. 5. Detartrajul manual subgingival: instrumentar,tehnici

Prezentare orală şimultimedia

6. 6. Detartrajul sonic şi ultrasonic: principiigenerale, indicaţii şi contraindicaţii

Prezentare orală şimultimedia

7. 7. Detartrajul ultrasonic: tehnica, accidente şicomplicaţii Curs tip TBL

8. 8. Materiale pentru sigilarea şanţurilor şi fosetelor Prezentare orală şimultimedia

9. 9. Tehnici de sigilare şi evaluarea eficienţeisigilării Curs tip TBL

10. 10. Halitoza Prezentare orală şimultimedia

11. 11. Eroziunea dentară acidă Prezentare orală şimultimedia

12. 12. Profilaxia stărilor maligne cu localizare orală Prezentare orală şimultimedia

13. 13. Leziuni carioase reversibile Prezentare orală şimultimedia

14. 14. Hipersensibilitatea dentinară. Prevenire şitratament.

Prezentare orală şimultimedia

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie:Petcu Blanka, Bereşescu Liana, Cormoş Bogdan – Noţiuni practice de prevenţie oro­dentară, Ed.University Press Tg. Mureş, 2010Dănilă Ioan – Dentistică preventivă, Ed. Didactică şi Pedagocică Bucureşti, 2005Dumitriu Horia – Parodontologie, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2009 Bibliografie facultativă:

Bibliografie facultativă:Podariu Angela, Jumanca Daniela, Galuscan Atena, Vacaru Roxana, Muntean Ramona ­ Tratat depreventie oro­dentara ­ Editura Waldpress Timisoara, 2003 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1. Demonstrarea tehnicii de detartraj manual Demonstrațiipractice

2. 2. Demonstrarea tehnicii de detartraj manual Sesiune tip CBL

3. 3. Efectuarea detartrajului manual pe pacienti Demonstrațiipractice

4. 4. Efectuarea detartrajului manual pe pacienti Demonstrațiipractice

5. 5. Demonstrarea tehnicii de detartraj ultrasonic Sesiune tip CBL6. 6. Efectuarea detartrajului ultrasonic pe pacienti Sesiune tip CBL

7. 7. Efectuarea detartrajului ultrasonic pe pacienti Demonstrațiipractice

8. 8. Efectuarea detartrajului ultrasonic pe pacienti Demonstrațiipractice

9. 9. Efectuarea detartrajului ultrasonic pe pacienti Demonstrațiipractice

10. 10. Efectuarea detartrajului ultrasonic pe pacienti Demonstrațiipractice11. 11. Demonstrarea tehnicilor de sigilare Sesiune tip CBL

12. 12. Efectuarea sigilării pe pacienţi Demonstrațiipractice

13. 13. Efectuarea sigilării pe pacienţi Demonstrațiipractice

14. 14. Efectuarea unei şedinţe de profilaxie oralăcompletă pe pacient

Demonstrațiipractice

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie:Petcu Blanka, Bereşescu Liana, Cormoş Bogdan – Noţiuni practice de prevenţie oro­dentară, Ed.University Press, Tg. Mureş, 2010 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConţinutul disciplinei este relevant pentru activitatea practică ­ detatrajul, periajulprofesional,sigilarea constituind metode de mare actualitate în tratamentul stomatologic modern. 10. Evaluare

10.3 Pondere

Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs Sesiuni TBL TBL media celor 2module 20%

În timpul activităţii practice Sesiuni CBL CBL media celor 4module 20%

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Examen scris – test grilă 40%

Examen practic finalÎn funcție de specificuldisciplinei

Verificare în timpulsemestrului 20%

10.6 Standard minim de performanțăStudentul trebuie să realizeze practic detartrajul ultrasonic şi manual, sigilarea preventivă așanțurilor și fosetelor ocluzale, precum şi să conceapă şi să efectueze o şedinţă completă deprofilaxie orală.­Pentru validarea evaluărilor nota fiecărei componente care intră în calculul notei finale trebuie fieminim 5.­ condițiile minime de admitere la examinarea finală impun realizarea unui numar de 3 detartrajeultrasonice sau manuale precum și sigilarea unui număr de 2 dinți. ­Nu se admit un număr mai mare de 2 absențe la activitatea de lucrări practice.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Medicina dentara preventiva 12.2 Titularul activităților de curs ŞEF LUCRĂRI DR.TOHATI ADRIAN2.3 Titularul activităților de lp Dr. Tohati Adrian, Dr. Petcu Blanka,Dr. Bereşescu Liana2.4 Anul destudii II 2.5

Semestrul 4 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 5 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 33.4 Total ore din planul de învățământ 70 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 42

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 2Tutorial 0,5Examinări 0,5Alte activități 03.7 Total ore de studiu individual / săpt 113.8 Total ore pe semestru 1543.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionaleStudentul trebuie să fie capabil să cunoască aparatura, materialele,instrumentarul şi tehnicile necesare implementării unei igiene oraleoptime.

Competențe transversaleStudentul trebuie să cunoască normele de protecţie a muncii, riscurileinfecţiilor nozocomiale posibile şi să dezvolte capacitatea de a lucra înechipă cu colegii medicii şi asistentele.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Introducerea studenţilor în domeniul profilaxiei oro­dentare.

Cunoaşterea diferitelor metode şi tehnici de profilaxie primară şi

7.2 Obiectivele specifice Cunoaşterea diferitelor metode şi tehnici de profilaxie primară şisecundară

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Istoricul şi filozofia prevenţiei stomatologice. Prezentare orală şimultimedia

2. 2. Prevenirea transmiterii infecţiei în medicinadentară Curs TBL

3. 3. Organizarea circuitului de activitate clinică încabinetul de medicină dentară

Prezentare orală şimultimedia

4. 4. Saliva şi rolul ei în menţinerea sănătăţii orale Prezentare orală şimultimedia

5. 5. Placa bacteriană: definiţie, compoziţie, formare Prezentare orală şimultimedia

6. 6. Rolul plăcii bacteriene în etiologia cariei şiparodontopatiilor

Prezentare orală şimultimedia

7. 7. Evidenţierea plăcii bacteriene. Indicii desănătate şi igienă orală

Prezentare orală şimultimedia

8. 8. Controlul plăcii bacteriene prin mijloacemecanice principale Curs TBL

9. 9. Controlul plăcii bacteriene prin mijloacecomplementare

Prezentare orală şimultimedia

10. 10. Controlul chimic al plăcii bacteriene Prezentare orală şimultimedia

11. 11. Metode şi tehnici de igienizare profesională Prezentare orală şimultimedia

12. 12. Igiena alimentaţiei Prezentare orală şimultimedia

13. 13. Fluorul: generalităţi, metabolism şi acţiune Prezentare orală şimultimedia

14. 14. Fluorul: metode locale şi generale de utilizarea fluorurilor

Prezentare orală şimultimedia

Bibliografie:Bibliografie obligatorie:Petcu Blanka, Bereşescu Liana, Cormoş Bogdan – Noţiuni practice de prevenţie oro­dentară, Ed.University Press, Tg. Mureş, 2010Dumitriu Horia – Parodontologie, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti,2009Nuca Cristina, Amariei C. ­ Fluorul in medicina oro­dentara Ed.Muntenia 2005Bibliografie facultativă:Dănilă I. – Dentistică preventivă, Ed. Didactică şi Pedagocică Bucureşti, 2005Podariu Angela, Jumanca Daniela, Galuscan Atena, Vacaru Roxana, Muntean Ramona ­ Tratat de

Podariu Angela, Jumanca Daniela, Galuscan Atena, Vacaru Roxana, Muntean Ramona ­ Tratat depreventie oro­dentara ­ Editura Waldpress Timisoara, 2003 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1. 1. Efectuarea instructajului de protecţie a muncii Prezentare orală2. 2. Prezentarea regulamentului intern al disciplinei Prezentare orală

3. 3. Prezentarea generală a cabinetului demedicină dentară Sesiune CBL

4. 4. Colorarea plăcii bacteriene Demonstrații practiceclinice

5. 5. Determinarea indicilor de igienă orală Demonstrații practiceclinice

6. 6 .Determinarea indicilor dento­parodontali Sesiune CBL

7. 7. Prezentarea practică a diferitelor tehnici deperiaj

Demonstrații practicepe model

8. 8. Însușirea practică a diferitelor tehnici de periaj Demonstrații practice

9. 9. Prezentarea practică a diferitelor tehnicicomplementare

Demonstrații practicepe modele

10. 10. Însușirea practică a diferitelor tehnicicomplementareDemonstrații practiceclinice

11. 11. Demonstrarea tehnicilor de igienizareprofesională Sesiune CBL

12. 12. Însușirea tehnicilor de igienizare profesionalăDemonstraţii practicepe modele de studiu şipe pacient

13. 13. Prezentarea practică a fluorizării topice Sesiune CBL

14. 14. Elemente practice de igienă a alimentațieiDemonstraţii practicepe modele de studiu şipe pacient

Bibliografie:Bibliografie:Petcu Blanka, Bereşescu Liana, Cormoş Bogdan – Noţiuni practice de prevenţie oro­dentară, Ed.University Press, Tg. Mureş, 2010 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConţinutul disciplinei este relevant pentru activitatea practică curentă a medicului dentist,cunoaşterea tematicii fiind obligatorie pentru asigurarea unei terapii complexe şi complete conformestandardelor actuale în domeniu. 10. Evaluare

10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs Sesiune tip TBL TBL media celor 2module 20%

În timpul activităţii practice Sesiune tip CBL CBL media celor 4module 20%

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Examen scris – test grilă 40%

Examen practic finalVerificare practicăîn funcție de specificuldisciplinei

Verificare în timpulsemestrului 20%

10.6 Standard minim de performanțăRealizarea unui plan de profilaxie fezabil în vederea obţinerii unei igiene individualizate oro­dentareperformante.­ Pentru validarea evaluărilor nota fiecărei componente care intră în calculul notei finale trebuie fieminim 5.­ condițiile minime de admitere la examinarea finală impun realizarea unui periaj profesional precumși completarea unei fișe de profilaxie specifică disciplinei.­ Nu se admit un număr mai mare de 2 absențe la activitatea de lucrări practice.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA1.3 Departamentul M31.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei MEDICINA INTERNA2.2 Titularul activităților de curs Sef Lucrari Dr. Chitu Iulia Monica2.3 Titularul activităților de lp Dr.Orzan M , Dr. Blendea C,2.4 Anul de studii 3 2.5 Semestrul 2 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 12ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 6Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 4TutorialExaminăriAlte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 123.8 Total ore pe semestru 1543.9 Număr de credite 5 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum nu e cazul4.2 de competențe nu e cazul 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Săli dotate cu videoproiector, calculator PC,5.2 de desfășurare a laboratorului Saloane de spitalizare continua, laboratoare de explorari 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­insusirea notiunilor de baza privind simptomatologia si algoritmul dediagnostic si tratament in medicina interna ;­ Elaborarea unui plan complex şi individualizat de tratament prinexamen clinic, prezentare de caz, explorari paraclinice neinvazive siinvazive ;­ insusirea notiunilor de baza privind examenul clinic pe aparate sisisteme al pacientului cu afectiuni cardiovasculare, digestive, renale,pulmonare si hematologice ­ notiuni de comunicare cu pacientul si norme de etica profesionalamedicala in interelatia medic­ personal medical­ pacient­ apartinatori­ Pregătirea pacientului pentru efectuarea unor investigatii neinvazivesi invazive

si invazive ­explicarea fiziopatologiei bolilor ,si a utilitatii efectuarii diferitelorproceduri de diagnostic si tratament utilizare in practica clinica ­ insusirea notiunilor de profilaxie primara si secundara

Competențe transversale

Identificarea rolului şi responsabilităţii într­o echipă multidisciplinară; ­ Utilizarea eficientă a surselor de informaţie,platfoma on line deinvatamint,cu scopul elaborării şi prezentării unei lucrări despecialitate;

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiInsusirea notiunilor de baza privind diagnosticul si terapia bolilorcardiovasculare, repiratorii , digestive , hematologice simetabolice

7.2 Obiectivele specificeCunoasterea factorilor de risc pentru diferite afectiuni , si anotiunilor de management medical de control a acestora ­cunoasterea metodelor farmacologice si interventionale deterapie pentru diferitele afectiuni medicale

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. semiologia aparatului respirator si cardiovascular Prezentare orală+multimedia

2. Bolile aparatului respirator – astm, BPOC,pneumonii, TBC.

Prezentare orală+multimedia

3. Bolile aparatului respirator – tumoribronchopulmonare, afecţiunile pleurei.

Prezentare orală+multimedia

4. Bolile aparatului cardiovascular – afecţiunicongenitale, valvulopatii

Prezentare orală+multimedia

5.Bolile aparatului cardiovascular ­ endocardite,RAA, miocardite, cardiomiopatii, pericardite,cardiopatia ischemică, angina pectorală

Prezentare orală+multimedia

6.Bolile aparatului cardiovascular ­ infarctulmiocardic, tulburări de ritm, tulburări deconducere, insuficienţa cardiacă, edemulpulmonar.

Prezentare orală+multimedia

7.Bolile aparatului cardiovascular – hipertensiuneaarterială, arteriopatii, tromboflebita superficială şiprofundă, embolia pulmonară.

Prezentare orală+multimedia

8.Bolile aparatului digestiv –cav bucala, esofag,stomac (gastrite, ulcer, tumori), intestin(enterocolite, tumori).

Prezentare orală+multimedia

(enterocolite, tumori).

9. Bolile aparatului digestiv – afecţiunile ficatului(hepatite, ciroze).

Prezentare orală+multimedia

10.Bolile aparatului digestiv­ căile biliare şi vezicabiliară (litiaza biliară), pancreas ­ (pancreatite,tumori).

Prezentare orală+multimedia

11. Afecţiuni hematologice – anemii, coagulopatii,vasculopatii, leucemii, limfoame.

Prezentare orală+multimedia

12.Bolile rinichiului ­ nefropatii glomerulare şitubulointerstiţiale, insuficienţă renală acută şicronică.

Prezentare orală+multimedia

13. Boli metabolice – diabet zaharat, guta, tulburări ametabolismului lipidic,

Prezentare orală+multimedia

14. Ateroscleroza, obezitatea, Prezentare orală+multimedia

Bibliografie:1. T. Benedek. I Benedek­Curs de medicina interna pentru studentii de la medicina dentara –20132. Carmen Ginghina –Mic tratat de cardiologie . editura Academiei Romane 20103. 2013I. Gherasim – Medicina interna – Patologia aparatului respirator Vol 1 Bucuresti , 2007 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. Introducere. Bolile aparatului respirator – astm,BPOC, pneumonii, TBC.

Demonstraţii practice,prezentări de caz

2. Bolile aparatului respirator – tumoribronchopulmonare, afecţiunile pleurei.

Demonstraţii practice,prezentări de caz

3. Bolile aparatului cardiovascular – afecţiunicongenitale, valvulopatii.

Demonstraţii practice,prezentări de caz

4.Bolile aparatului cardiovascular ­ endocardite,RAA, miocardite, cardiomiopatii, pericardite,cardiopatia ischemică, angina pectorală.

Demonstraţii practice,prezentări de caz

5.Bolile aparatului cardiovascular ­ infarctulmiocardic, tulburări de ritm, tulburări deconducere, insuficienţa cardiacă, edemulpulmonar.

Demonstraţii practice,prezentări de caz

6.Bolile aparatului cardiovascular – hipertensiuneaarterială, arteriopatii, tromboflebita superficială şiprofundă, embolia pulmonară.

Demonstraţii practice,prezentări de caz

7.Bolile aparatului digestiv – cavitatea bucală,esofag. 8. Bolile aparatului digestiv – stomac(gastrite, ulcer, tumori), intestin (enterocolite,tumori).

Demonstraţii practice,prezentări de caz

Bolile aparatului digestiv – afecţiunile ficatului Demonstraţii practice,

8. Bolile aparatului digestiv – afecţiunile ficatului(hepatite, ciroze).

Demonstraţii practice,prezentări de caz

9.Bolile aparatului digestiv­ căile biliare şi vezicabiliară (litiaza biliară), pancreas ­ (pancreatite,tumori).

Demonstraţii practice,prezentări de caz

10. Afecţiuni hematologice – anemii, coagulopatii,vasculopatii, leucemii, limfoame.Demonstraţii practice,prezentări de caz

11.Bolile rinichiului ­ nefropatii glomerulare şitubulointerstiţiale, insuficienţă renală acută şicronică.

Demonstraţii practice,prezentări de caz

12. Boli metabolice – diabet zaharat Demonstraţii practice,prezentări de caz

13. Boli metabolice – guta, tulburări a metabolismuluilipidicDemonstraţii practice,prezentări de caz

14. explorari paraclinice Demonstraţii practice,prezentări de caz

Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea insusirii notiunilor de baza referitoare laevaluarea comorbiditatilor pacientilor cu afectiuni medicale in vederea cuantificarii riscului . 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Examen­ test grila 80%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

prezentarea unui cazclinic 20%

10.6 Standard minim de performanțăNota 5­ minim 50% din intrebarile testului grilaCunoaşterea noţiunilor de bază în îngrijirea pacientului cu afecţiuni medicale­Efectuarea anamnezei, examenului clinic complet, precum si a unor manopere diagnostice de baza,solicitarea examinarilor complementare adecvate, formularea unui diagnostic pozitiv si diferential ­Realizarea unui plan terapeutic individualizat si interpretarea examnarilor paraclinice

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ1.3 Departamentul M11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei MEDICINĂ LEGALĂ2.2 Titularul activităților de curs sef lucrari dr. HADAREANU VIOREL2.3 Titularul activităților de lp sef lucrari dr. HADAREANU VIOREL2.4 Anul de studii IV 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuriTutorialExaminări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 1 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­Familiarizarea cu terminologia medico­legala existenta in Romania inconformitate cu prevederile O.G. 1/2000 privind organizarea reţelei demedicina legala in Romania.­Insusirea notiunilor elementare cu privire la notiunea de infractiune, afaptelor penale comise si care sunt prevazute de legea penala.­Notiuni de tanatologie si tanatogeneza in medicina legala;­Notiunea mortii subite;­Elemente de traumatologie medico­legala;­Examinarea medico­legala a persoanelor supuse expertizelormedico­legale la solicitarea organelor de drept sau la solicitareapersonala a victimei;­Intocmirea si elaborarea actelor cu continut medico­legal

­Intocmirea si elaborarea actelor cu continut medico­legal

Competențe transversale

­Colaborarea cu organele competente: Justitie, Procuratura, Politie.­Lucrul in echipe complexe formate din Procuror, Politist şi Mediclegist in rezolvarea cazurilor prevazute de legea penala;­Colaborarea cu medici specialisti pentru examinarea victimelor sistabilirea consecintelor leziunilor traumatice;­Colaborare cu medici psihiatri in vederea efectuarii expertizelormedico­legale psihiatrice pentru stabilirea capacitatilor psihice abolnavilor sau a stabilirii discernamantului in cazul comiterii unor faptecu caracter antisocial;­Colaborarea cu organele competente ale Colegiului Medicilor dinRomania in vederea judecarii litigiilor si abaterilor deontologice sidisciplinare ale medicilor

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiRezolvarea problemelor sociale legate de viata si sanatateaomului ce vin in fata justitiei. Expunerea unor elemente aledreptului penal, civil, dreptul familiei, muncii şi administrativ.

7.2 Obiectivele specifice

­ Elucidarea cauzelor mortii prin efectuarea necropsiilor medico­legale dispuse de organele competente in cazul mortilor violente,morti subite sau morti a caror cauza nu se cunoaste;­ Efectuarea, din dispozitia organelor de urmarire penala, ainstantelor judecatoresti sau la cererea persoanelor interesate,expertize si constatari, precum si alte lucrari cu caracter medico­legal;­ Efectueaza noi expertize medico­legale dispuse de organele deurmarire penala sau instantele judecatoresti, precum si incazurile de deficiente privind acordarea asistentei medicale ori incazurile in care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico­legale psihiatrice;­ executa examene complementare de laborator, solicitate deorganele de urmarire penala, de instantele judecatoresti sau depersoanele interesate;­ contribuie la sprijinirea asistentei medicale atat prin analizaaspectelor medico­legale din activitatea unitatilor sanitare, cat siprin efectuarea unor analize de specialitate la cererea acestora;­ efectueaza cercetari stiintifice in domeniul medicinii legale sipun la dispozitia invatamantului universitar si postuniversitarmateriale documentare, precum si alte mijloace necesareprocesului de invatamant.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1. 1.Introducere in medicina legala Oral2. 2.Tanatologie si tanatogeneza in medicina legala3. 3.Moartea subita4. 4.Traumatologie medico­legala5. 5.Medicina legala si accidentele de circulatie

6. 6.Patologia agresiunilor prin agenti fizici si altifactori

7. 7.Asfixiile mecanice

8. 8.Patologia medico­legala prin agenti chimici.Intoxicatiile

9. 9.Pruncuciderea

10. 10.Probleme medico­legale ale sarcinii, nasterii,lehuziei.

11. 11.Expertiza medico­legala a filiatiunii biologice.

12. 12.Expertiza medico­legala in probleme desexologie

13. 13.Probleme de psihiatrie medico­legala.14. 14. Probleme de deontologie medico­legala

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1.Hecser L., V. Hadareanu – Medicina Legala; Vol. I, II, Curs pentru studentii in medicina, 1998;2.Hecser L, Hadareanu V. – Medicina Legala si Drept medical – Notiuni teoretice, 2001 3.Iftenie V., Dermengiu D. ­ Medicina legala, Curs universitar, 2009 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1.Introducere in practica medicinei legale Activitatipractice

2. 2.Legislatie medico­legala.3. 3.Efectuarea necropsiei medico­legale generale.

4. 4.Intocmirea raportului de necropsie medico­legala.

5. 5.Necropsia medico­legala a asfixiilor mecanice.6. 6.Necropsia medico­legala in accidentul rutier.

7. 7.Metabolizarea alcoolului. Alcoolemia siimplicatiile medico­legale ale acesteia.

8. 8.Examinarea medico­legala a persoanei.9. 9.Intocmirea certificatului medico­legal.10. 10.Expertiza medico­legala traumatologica.11. 11.Expertiza medico­legala a violului.12. 12.Expertiza medico­legala psihiatrica.13. 13.Expertize medico­legale speciale.14. 14.Expertiza medico­legala a filiatiei.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.

12.13.14.Bibliografie:Hecser L., V. Hadareanu – Medicina Legala; Vol. I, II, Curs pentru studentii in medicina, 1998;2.Hecser L, Hadareanu V. – Medicina Legala si Drept medical – Notiuni teoretice, 2001 3.Iftenie V., Dermengiu D. ­ Medicina legala, Curs universitar, 2009 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului­Cunoasterea legislatiei medicale si medico­legale din Romania in vederea intocmirii corecte aactelor medicale, care, vor avea un continut medico­legal in cazul unor deficiene medicale;­Insusirea unor notiuni elementare ale relatiei dintre medicina cu dreptul penal, dreptul civil, dreptulfamiliei, dreptul muncii si dreptul administrativ.­Insusirea unor notiuni elementare de deontologie si etica in practica medicala. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Test grila 70%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei Verificare practica 30%

10.6 Standard minim de performanță­Cunoasterea legislatiei medico­legale si penale in vigoare;­Identificarea si aprecierea gravitatii leziunilor traumatice ale victimelor

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei METODOLOGIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE2.2 Titularul activităților de curs POP RALUCA / ŞEF LUCRĂRI2.3 Titularul activităților de lp2.4 Anul de studii 2 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare C 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 1 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 03.4 Total ore din planul de învățământ 14 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 0

Distribuția fondului de timp/săpt 3ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0Tutorial 0Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 1 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Studentul va trebui să cunoască principalele etape de evaluare şi deiniţiere a unui studiu de specialitate­ Să fie capabil să interpreteze calitatea unui studiu/articol publicat­ Să poată aplica cunoştinţele dobândite în practica comunitară, îniniţerea şi susţinerea desfăşurării unui studiu comunitar, îndiseminarea rezultatelor obţinute şi în asistarea programelor localesau naţionale strategice

Competențe transversale

­ Abilităţi de comunicare orală şi scrisă prin cunoaşterea regulilor deprezentare orală a unei lucrări ştiinţifice şi prin însuşirea structurii uneilucrări de licenţă / dizertaţie / teză de doctorat­ Respectarea şi dezvoltarea valorilor şi eticii profesionale prin

­ Respectarea şi dezvoltarea valorilor şi eticii profesionale prinînsuşirea protocoalelor obligatorii care trebuie urmate în cercetareamedicală

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Cercetarea ştiinţifică se bucură de o importantă apreciere înzona universitară. Aplicarea principiilor cercetării ştiinţiifice înzona medicală este o necesitate dat fiind structura unei astfel deFacultăţi – 6 ani cu posibilitate de înscriere la studii doctorale.Elaborarea unei lucrări de licenţă la finalul studiilor este în modpractic esenţa acestui obiect de studiu.

7.2 Obiectivele specifice

Familiarizarea studenţilor cu tehnicile de studiu clinic şiepidemiologic.Învăţarea protocoalelor obligatorii de urmat în cercetareamedicală.Metodologia unui studiu clinic medical.Prezentarea rezultatelor şi concluziilor în formă scrisă (articol) şiformă orală (reguli de prezentare).

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1. Introducere în Metodologia cercetării ştiinţificemedicale, generalităţi

PrezentarePowerPoint, discuţiiinteractive

2 Cercetaremedicală

2.Cercetarea medicala: Scopul, justificarea șicalitățile unui studiu de cercetare; Etapele unuistudiu de cercetare: populatie tinta si esantion

PrezentarePowerPoint, discuţiiinteractive

2 Eşantion

3.Etapele unui studiu de cercetare: Metode deculegere a datelor; Studii de cercetare(descriptive)

PrezentarePowerPoint, discuţiiinteractive

2Culegeredatemedicale

4.Etapele unui studiu de cercetare: Studii decercetare (studii analitice si teste de diagnostic siscreening)

TBL 2 Studiucercetare

5. Etapele unui studiu de cercetare: Analiza datelor,erori in studiile e cercetare

PrezentarePowerPoint, discuţiiinteractive

2 Cercetaremedicală

6.Etapele unui studiu de cercetare: Prezentarearezultatelor. Structura unei lucrari stiintifice(Evaluarea unui articol stiintific)

PrezentarePowerPoint, discuţiiinteractive

2 Lucrareştiinţifică

7. Etica in cercetarea medicalaPrezentarePowerPoint, discuţiiinteractive

2 Cercetaremedicală

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bacârea Vladimir, Ghiga Dana­Valentina, Pop Raluca Monica. Principii metodologice in cercetareamedicala. University Press Tg. Mureş, 2014.Achimaş A.: Metodologia cercetãrii ştiinţifice; Ed. Medicală Universitară “Iuliu Haţieganu” Cluj­Napoca, 1999Beaglehole R., Bonita R., Kjellstrom T.: Basic Epidemiology; WHO, 1993 (traducere în limba românăI. Marcu)Cassens B.J.: Preventive medicine and public health; Harwal Publishing Company, Philadelphia,1992Drugan T., Ţigan St.: Inferenţa statisticăa datelor medicale, Cluj­Napoca, 2003Landrivon G., Delahaye F.: La recherche clinique, Ed. Mason, Paris, 1995Sabãu M., Golea C., Bacârea V.: Curs de Epidemiologie specialã­boli netransmisibile; LitografiaUMF Tg. Mureş, 2005Norme privind regulile pentru buna practică în desfãşurarea studiului clinic al medicamentului,Bucureşti, 2000 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:

9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiCunoaşterea etapelor unui studiu de cercetareCunoaşterea modalităţilor de colectare a datelor pacienţilor în vederea utilizării acestora în studii decercetareCunoaşterea structurii unei lucrări ştiinţifice în vederea elaborării tezei de doctorat 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode

de evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La curs Raspunsurile individuale; Raspunsul echipei;Argumentarea raspunsurilor. TBL 10%

În timpul activităţiipractice

10.5 Evaluare finală Examen teoreticfinal

Intelegerea si integrarea tuturor notiunilorteoretice Examen grilă 90%

Examen practicfinal

10.6 Standard minim de performanțăEnunţarea etapelor unui studiu de cercetareClasificarea studiilor medicale de cercetareMetode de prezentare a rezultatelorEnunţarea structurii unui articol ştiinţific

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei MICROBIOLOGIE PARAZITOLOGIE VIRUSOLOGIE 1 /

MICROBIOLOGIE PARAZITOLOGIE VIRUSOLOGIE 22.2 Titularul activităților de curs Mare Anca2.3 Titularul activităților de lp Mare Anca, Geanina Moldovan2.4 Anul de studii 2 2.5 Semestrul 1­2 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4­3 3.2 din care curs 2­1 3.3 laborator (lp) 2­2

3.4 Total ore din planul de învățământ 56­42 3.5 din care curs 28­

14 3.6 laborator (lp) 28­28

Distribuția fondului de timp/săpt 4­3ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1­1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1­1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1­1

Tutorial 0,5­0,5

Examinări 0,5­0,5

Alte activități 1­13.7 Total ore de studiu individual / săpt 5­53.8 Total ore pe semestru 70­703.9 Număr de credite 3­3 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului ­5.2 de desfășurare a laboratorului ­ 6. Competențe specifice acumulate

1) Suspectarea/recunoașterea etiologiei infecțiilor bacteriene• solicitarea in mod corect a analizelor bacteriologice necesare stabiliriidiagnosticului• înțelegerea rezultatelor bacteriologice si utilizarea acestora in modadecvat in tratamentul pacientului • fundamentarea unor obiceiuri corecte privind utilizarea judicioasa aantimicrobienelor bazat pe înțelegerea fenomenului de rezistentaantimicrobiană

Competențe profesionale

antimicrobiană• cunoașterea florei normale a cavității bucale • cunoașterea bacteriilor cariogene, periodontopatogene • cunoașterea mecanismelor prin care bacteriile din cavitatea bucalacauzează boalaCunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de bazăale domeniului şi ale ariei de specializare. Proiectarea şi aprofundareanoţiunilor fundamentale din domeniul medicinei dentare cu reflectareîn domeniul medical, prin• Cunoaşterea naturii şi activităţii metabolice a microorganismelor carepot contamina suprafeţele de lucru şi instrumentarul din cabinetul demedicină dentară• Acordarea unei atenţii deosebite controlului microbiologic şi igienico­sanitar în diferite etape ale tratamentului în cabinetele de medicinadentară pentru prevenirea contaminărilor microbiene şi respectareanormelor/standardelor microbiologice.• Definirea principiilor de antibioterapie umană, a celor dedecontaminare specifice. Însușirea procedurilor de decontaminare(asepsie, dezinfecţie, sterilizare și antisepsie) • Utilizarea cunoştinţelor de bază pentru explicarea şi interpretareaunor variate tipuri de concepte, situaţii, procese, proiecte etc. asociatedomeniuluiStudentul va dobândi abilităţi privind aplicabilitatea metodelor dedecontaminare, deprinderea tehnicilor de recoltare a produselorpatologice şi a probelor biologice alimentare, a metodelor dediagnostic bacteriologic, parazitologic şi virusologic. Studentul îşi va însuşi cunoştinţe teoretice legate de bolile infecţioase,de agenţii etiologici ai bolilor infecţioase (structură, habitat, factori depatogenitate, etiopatogenie, etc), de manifestările specifice din sferamaxilo­facială, de profilaxie, tratament.2) Suspectarea/recunoașterea etiologiei infecțiilor virale, parazitare,fungice o solicitarea in mod corect a analizelor de microbiologie necesarestabilirii diagnosticului o înțelegerea rezultatelor microbiologice si utilizarea acestora in modadecvat in tratamentul pacientuluio dobândirea cunoștințelor de baza in profilaxia si tratamentulinfecțiilor viraleo cunoașterea problemelor actuale privind infecțiile virale emergentesi reemergente

Competențe transversale­abilităţi de lucru în echipă­abilităţi de comunicare orală şi scrisă,­respectarea şi dezvoltarea valorilor şi eticii profesionale,­rezolvarea de probleme clinice şi luarea deciziilor terapeutice corecte

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiDobândirea cunoștințelor referitoare la biologia microbiană, amodului în care microorganismele cauzează îmbolnăviri șiposibilitățile de prevenire și tratament ale infecțiilor cauzate1) Cunoașterea ­ morfologiei, fiziologiei si geneticii bacteriene­ modurilor prin care bacteriile produc îmbolnăviri­ rolului sistemului imun in apărarea împotriva infecțiilorbacteriene­ Înțelegerea procedurilor diagnostice utilizate in infecțiibacteriene, a factorilor care influențează rezultatelediagnosticului, cunoașterea principalelor indicații pentruefectuarea diagnosticului bacteriologic­ Cunoașterea mecanismelor prin care substanțeleantimicrobiene isi exercita efectul si a mecanismelor prin carebacteriile dezvoltă rezistența față de antibiotice­ Cunoașterea principiilor de baza in imunizare­ Cunoașterea unor elemente epidemiologice­ Obținerea unor cunoștințe de baza (morfologie, boli cauzate,patogeneza, imunitate, mod de transmitere, posibilități de

7.2 Obiectivele specifice

patogeneza, imunitate, mod de transmitere, posibilități deprevenire si tratament) despre bacteriile implicate in infecțiiumane importante­ Înțelegerea rolului florei normale a organismului, ale noțiunilorde colonizare, portaj si infecție­ Înțelegerea problemelor medicale majore cauzate bacterii:factorii care duc la apariția si răspândirea rezistențeiantimicrobiana, infecțiile nosocomiale, infecțiile paciențilorimunosupresate, bioterorism­ Mecanismele implicate in apariția cariei dentare, aparodontopatiilor2) Cunoașterea­ morfologiei, fiziologiei si geneticii virale, parazitare si fungice­ modurilor prin care acestea produc îmbolnăviri­ rolului sistemului imun in apărarea împotriva infecțiilorvirale/parazitare/fungice­ Înțelegerea procedurilor diagnostice utilizate in infecții virale,parazitare si fungice, a factorilor care influențează rezultatelediagnosticului, cunoașterea principalelor indicații pentruefectuarea diagnosticului microbiologic­ Cunoașterea mecanismelor prin care substanțeleantimicrobiene își exercita efectul­ Cunoașterea unor elemente de epidemiologie­ Obținerea unor cunoștințe de baza (morfologie, boli cauzate,patogeneza, imunitate, mod de transmitere, posibilități deprevenire si tratament) despre microorganismele – virusuri, fungi,paraziți ­ implicate in infecții umane importante­ Înțelegerea problemelor medicale majore cauzate demicroorganisme (virusuri, fungi si paraziti): infecțiile paciențilorImunosupresați, rolul vaccinării in prevenirea unor infecții

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1. 1. Istoricul microbiologiei. Obiectul şi scopulmicrobiologiei medicale. Morfologia bacteriană.

Prezentareppt. 2

microorganismestructuramicroorganismelor

2.

2. Structura celulei bacteriene. Compoziţiachimică a bacteriilor. Metabolismul bacterian.Creşterea şi multiplicarea bacteriilor. Acţiuneafactorilor fizici, chimici şi biologici (antibiotice,bacteriocine, bacteriofag) asupra bacteriilor.

Prezentareppt. 2

structuramicroorganismelorantibioterapia

3.3. Genetica bacteriană. Variabilitateabacteriană. Caractere de patogenitate alebacteriilor.

Prezentareppt. 2 structura

microorganismelor

4.4. Clasificarea şi nomenclatura bacteriilor. CociGram­pozitivi (Staphylococcus, Streptococcus,Enterococcus). Coci Gram­ negativi (Neisseriameningitidis şi Neisseria gonorrhoeae).

Prezentareppt. 2

erupţiebuloasă/veziculară,, edem articular,diaree, leucoree,patologii valvularecardiace, patologierenală cronică,endocardită,gastroenterită, boliinfecţioase alecopilăriei,meningită,patologii alecavităţii bucale,otita medie, ,infecţie de tractrespirator,septicemie,infecţiile pielii,

infecţiile pielii,infecţie de tracturinar patologiasarcinii şi anaşterii, boli cutransmiteresexuală, infecţii alepielii, pierdereasarcinii

5.

5. Bacili Gram­pozitivi aerobi: GenulCorynebacterium. Genul Bacillus. Bacili Gram­negativi aerobi, facultativ anaerobi:Enterobacterii patogene şi condiţionatpatogene: Escherichia, Shigella, Salmonella,Yersinia, Klebsiella, Proteus.

Prezentareppt. 2

gastroenterită,diaree, peritonită,infecţie de tractrespirator, infecţiede tract urinar,infecţiile pielii

6.

6. Bacili Gram­negativi încurbaţi: Genul Vibrio.Genul Campylobacter. Genul Helicobacter.Bacili Gram­negativi aerobi, nefermentativi:Pseudomonas aeruginosa. Cocobacili Gram­negativi: Haemophilus influenzae

Prezentareppt. 2

diaree, vărsături,dezechilibru acido­bazic, arsuri,carcinom gastric,fibroză chistică,gastroenterită,ulcerul peptic,peritonită, infecţiiale pielii meningită,infecţie de tractrespirator,septicemie

7. 7. Germeni anaerobi sporulați (GenulClostridium) și nesporulați

Prezentareppt. 2

constipație,disfagie,strabisma, afectarevizuală, acnee,patologii alecavității bucale,tulburări alenervilor periferici,peritonită,septicemie

8.8. Bacterii care nu se clasifică după metodaGram: Genul Mycobacterium. Spirochete:Treponema pallidum. Borrelia burgdorferi.

Curs TBL 2

Hemoptizie,meningită, tulburăriale nervilorperiferici, boli cutransmiteresexuală,tuberculoză,infecție de tracturinar

9.9. Flora normală a organismului. Flora normalăa cavității bucale. Ecosistemul oral.Caracteristicile biofilmului din placa dentară.

Curs integratcu MedicinăDentarăPreventivă șiComunitară.

2 Flora normală aorganismului

10. 10. Microflora implicată în parodontopatii Prezentareppt. 2

Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile)

11. 11. Flora microbiană a cariei dentare Prezentareppt. 2

Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile)

12. 12. Etiologia infecților dentoalveolare. Prezentareppt. 2

Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile)

13. 13. Etiologia infecțiilo mucoasei bucale și aglandelor salivarePrezentareppt. 2

Patologii alecavității bucale(inclusiv cariile)

14. 14. Etiologia infecțiilor iatrogene în relație cupractica în cabinetele de medicină dentară Curs TBL 2 Decontaminare,controlul infecțiilor

14. 14. Etiologia infecțiilor iatrogene în relație cupractica în cabinetele de medicină dentară Curs TBL 2 controlul infecțiilorSemestrul II

1.1. Caractere generale ale virusurilor.Arhitectura virională. Compoziţia chimică avirusurilor. Replicarea virusurilor. Noţiuni degenetică virală

Prezentareppt. 2 Structura

microorganismelor

2.2.Elemente subvirale: viroizi, prioni.Bacteriofagul. Relaţiile dintre virus şi celulagazdă. Patologia infecţiei virale.

Prezentareppt. 2

StructuramicroorganismelorInfecție TerapieantimicrobianăImunitateImunodeficiențăImunoprofilaxie

3. 3. Virusuri ADN: Adenoviridae, Herpesviridae,Papillomaviridae.

Prezentareppt. 2

erupțiebuloasă/veziculară,hematurie, diaree,­ carcinom alcapului și gâtului,carcinom cervical,­ boli infecțioaseale copilăriei,infecție de tractrespirator, boli cutransmiteresexuală,

4. 4.Virusuri ARN: Orthomyxoviridae,Paramyxoviridae, Reoviridae. Curs TBL. 2

diaree,gastroenterită, ­boli infecțioase alecopilăriei, infecțiede tract respirator

5. 5 Virusul imunodeficienţei umane. Virusurilehepatitelor umane.

Curs integratcu DisciplinadeEpidemiologie.

2

hepatomegalie,icter, ­ insuficiență/ patologiehepatică acută,patologie hepaticăcronică, HIV,

6.

6 Clasificarea paraziţilor. Protozoologie.Plathelminţii: Trematode, Cestode.Nemathelminţii: Nematode. Entomologia.Infecţii parazitare care afectează gazdaimunodeficientă. Paraziţi implicaţi în bolitropicale/de import.

Prezentareppt. 2

diaree, leucoree, ­malabsorbție,pierderea sarcinii,boli cu transmiteresexuală, ­ distensieabdominală,durereabdominală,constipație,hepatomegalie,icter, prurit,pierdere ponderală­ patologiehepatică acută,tulburări alergice,anemie, tulburăride apetit alimentar,­ malarie,ulcerațiile pielii

7. 7. Micologie: generalități, levuri, fungifilamentoși Curs TBL 2

leucoree,candidoză, ­meningită, infecțiede tract respirator,septicemie, ­boliale părului, infecțiiale pielii,

8.9. .

9. .10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Toma Felicia: “Bacteriologie generală”, Curs, UMF Tg.Mureş, 20052. Toma Felicia: Bacteriologie medicală. University Press, Tg­Mureş, 2006.3. Brooks G.F., Butel, J. S., Morse, S.A.: Jawetz, Melnick, Adelberg’s Medical Microbiology, 23 rdedition. 20064. Ciufecu E. S.: Virusologie Medicală. Editura Medicală Naţională, 2003.5. Koneman: Color Atlas and Textbook of Diagnostic Microbiology, Lippincott, 20066. Murray, P.R., Rosenthal, K.S., Kobayashi, G.S., Pfaller, M.A.: Medical Microbiology, FourthEdition. Mosby 2002.7. Rădulescu S., E.A.Meyer: „Parazitologie medicală”, Ed. All, Bucureşti, 20048. Samaranayake, L: Essential Microbiology for Dentistry. Churchill Livingstone, Elsevier, 20069. Marsh, P.D., Martin, M.V.: Oral Microbiology Fifth edition.Churchill Livingstone, Elsevier, 2009 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1.1. Protecţia muncii în laboratorul de bacteriologie.Decontaminarea în laboratorul de bacteriologie.Schema diagnosticului bacteriologic. Recoltareaşi transportul produselor patologice.

Activitatepractică,prezentareorală

2 DecontaminareProduse patologice

2.2. Studiul morfologiei bacteriilor. Preparatul nativ.Frotiuri. Coloraţia simplă.Coloraţia Gram.Coloraţia Ziehl­Neelsen. Coloraţia Neisser.

Activitatepractică,prezentareorală

2 structuramicroorganismelor

3.3. Cultivarea microorganismelor. Medii de cultură.Metode de însămânţare. Caractere de cultură.Identificarea bacteriilor pe baza caracterelorbiochimice şi de metabolism.

Activitatepractică,prezentareorală

2 Identificareamicroorganismelor

4.

4. Identificarea bacteriilor pe baza structuriiantigenice: reacţia de aglutinare; ELISA, IF.Intradermoreacţii.Detectarea acizilor nucleici –hibridizare, amplificare genomica. Metode detipare bacteriana. Testarea patogenităţiigermenilor in vitro şi in vivo (boalaexperimentală). Testarea sensibilităţii germenilorla acţiunea substanţelor antimicrobiene:antibiograma

Activitatepractică,prezentareorală

2IdentificareamicroorganismelorAntibiogramă

5. 5. Seminar Examenpractic 2

6.6. Diagnosticul de laborator al infecţiilor cauzatede germenii din genurile Staphylococcus,Streptococcus, Enterococcus, Neisseria.

Activitatepractică,prezentareorală

2

erupţiebuloasă/veziculară, ,edem articular,diaree, leucoree,patologii valvularecardiace, patologierenală cronică,endocardită,gastroenterită, boliinfecţioase alecopilăriei, meningită,patologii ale cavităţiibucale, otita medie, ,infecţie de tractrespirator,septicemie, infecţiilepielii, infecţie detract urinar patologia

tract urinar patologiasarcinii şi a naşterii,boli cu transmiteresexuală, infecţii alepielii, pierdereasarcinii

7.7. Diagnosticul de laborator al infecţiilor cauzatede enterobacterii: Escherichia, Klebsiella,Proteus, Shigella, Salmonella, Yersinia.

Activitatepractică,prezentareorală

2

gastroenterită,diaree, peritonită,infecţie de tractrespirator, infecţiede tract urinar,infecţiile pielii

8.8. Diagnosticul de laborator al infecţiilor cauzatede germeni din genul Pseudomonas, Treponema,Mycobacterium, Clostridium.

Activitatepractică,prezentareorală

2

constipație, disfagie,strabism, afectarevizuală, acnee,patologii ale cavitățiibucale, tulburări alenervilor periferici,peritonită,septicemiehemoptizie,meningită, tulburăriale nervilor periferici,boli cu transmiteresexuală,tuberculoză, infecțiede tract urinar,infecție de tractrespiratir, infecțiilepielii

9. 9. Diagnosticul de laborator al infecţiilor cauzatede anaerobi endogeni.

Activitatepractică,prezentareorală

2Patologii ale cavitățiibucale (inclusivcariile)

10. 10. Flora normală a cavității bucale. Determinareanumărului de lactobacili bucali.

Activitatepractică,prezentareorală

2Patologii ale cavitățiibucale (inclusivcariile)

11. 11. Studiul efectului antimicrobian al materialelordentare, al pastelor dentare

Activitatepractică,prezentareorală

2Patologii ale cavitățiibucale (inclusivcariile)

12. 12. Flora microbiană în parodontopatii.Microbiologia cariei dentare.

Activitatepractică,prezentareorală

2Patologii ale cavitățiibucale (inclusivcariile)

13. 13. RecuperareActivitatepractică,prezentareorală

2

14. 14. Seminar Examenpractic 2

Semestrul II

1.

1. Protecţia muncii în laborator. Decontaminareaîn laboratorul de virusologie, micologie,parazitologie. Recoltarea, transportul şiprezervarea produselor patologic. Schemadiagnosticului virusologic.

Activitatepractică,prezentareorală

2 DecontaminareProduse patologice

2.2. Morfologia și cultivarea virusurilor (culturi decelule, inocularea oului de găină embrionat,inocularea pe animale de laborator)

Activitatepractică,prezentareorală

2structuramicroorganismelorIdentificareamicroorganismelor

3.3. Tehnici de diagnostic microbiologic: Examenulmicroscopic.Reacţii antigen anticorp. Procedee

Activitatepractică, 2 Identificarea

3. microscopic.Reacţii antigen anticorp. Procedeede detectare a acizilor nucleici

practică,prezentareorală

2 Identificareamicroorganismelor

4.

4. Diagnosticul de laborator in afecţiuni viraleorofaringiene. Gingivostomatita herpetica – HSV Işi II, VZV, EBV, CMV. Herpangina şi Boala mână­gură­picior – Coxsackie. Manifestări orale îninfecţia cu Morbillivirus. Diagnosticul de laboratoral infecțiilor cauzate de Papillomavirusuri.

Activitatepractică,prezentareorală

2

erupțiebuloasă/veziculară, ­carcinom al capuluiși gâtului, carcinomcervical, ­ boliinfecțioase alecopilăriei, infecție detract respirator, bolicu transmiteresexuală,

5.5. Diagnosticul de laborator in enteroviroze(Rotavirus), afecţiuni respiratorii: Rhinovirus,Virusul gripal şi paragripal, Virusul sinciţialrespirator, Adenovirus

Activitatepractică,prezentareorală

2

Gastroenterită,diaree, infecții detract respirator,infecții de tracturinar

6. 6. Diagnosticul de laborator în hepatitele viraleActivitatepractică,prezentareorală

2

hepatomegalie,icter, ­ insuficiență /patologie hepaticăacută, patologiehepatică cronică

7. 7. Diagnosticul de laborator al infecţiei HIV/SIDAActivitatepractică,prezentareorală

2 HIV

8. 8. Seminar Examenpractic 2

9.9. Schema diagnosticului parazitologic. Metodede diagnostic folosite în laboratorul deparazitologie. Denumirea paraziţilor şi a bolilorparazitare. Clasificarea paraziţilor

Activitatepractică,prezentareorală

2structuramicroorganismelorIdentificareamicroorganismelor

10.10. Încrengătura Protozoa, Clasa Rhizopoda:Entamoeba hystolitica, Entamoeba gingivalis.Trichomonas buccalis, Trichomonas vaginalis,Giardia lamblia, Toxoplasma gondii

Activitatepractică,prezentareorală

2

diaree, leucoree, ­malabsorbție,pierderea sarcinii,boli cu transmiteresexuală,

11.

11. Încrengătura Helminthes – Nematode:Ascaris, Enterobius, Trichinella spiralis.Încrengătura Helminthes – Cestode:Echinococcus granulosus, Taenia saginata şiTaenia solium

Activitatepractică,prezentareorală

2

distensieabdominală, durereabdominală,constipație,hepatomegalie,icter, diaree, prurit,pierdere ponderală ­patologie hepaticăacută, tulburărialergice, anemie,tulburări de apetitalimentar

12. 12. Micologie: Diagnosticul de laborator alinfecțiilor cauzate de levuri și fungi filametoși

Activitatepractică,prezentareorală

2

leucoree, ­candidoză, ­meningită, infecțiede tract respirator,septicemie, infecțiiale pielii

13. 13. Recapitulare. RecuperareActivitatepractică,prezentareorală

2

14. 14. Seminar Examenpractic 2

Bibliografie:www.microumftgm.ro; e­learning

www.microumftgm.ro; e­learning 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului• Avand in vedere cresterea numarului pacientilor cu interventii invazive si/sau imunosupresate,vulnerabile la infectii bacteriene, emergenta sau reemergenta unor bacterii, devine esentialapregatirea viitorilor medici in domeniul microbiologiei care asigura dobandirea cunostintelor privindbacteriile implicate in infectii, a principiilor diagnostice, de tratament si profilaxie.• Acordarea unei atenţii deosebite controlului microbiologic şi igienico­sanitar în diferite etape aletratamemtului în cabinetele de medicina dentară pentru prevenirea contaminărilor microbiene şirespectarea normelor/standardelor microbiologice.Este important cunoasterea florei normale a cavitatii bucale, cunoasterea bacteriilor cariogene,periodontopatoge, a mecanismelor prin care bacteriile din cavitatea bucala cauzeaza boala. 10. EvaluareTipactivitate 10.1 Criterii de evaluare

10.2Metode deevaluare

10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs

1)Cunoașterea agenților infecțioși prezentați 2)Obținereaunor cunoștințe de bază (morfologie, boli cauzate,patogeneză, imunitate, mod de transmitere, posibilități deprevenire și tratament) referitoare la microorganismeleimplicate în infecții umane importante

1)Evaluareîn cadrulTBL2)evaluarein cadrulTBL

10%

În timpulactivităţiipractice

1)Cunoașterea principiilor de diagnosric microbiologic și aprincipiilor de terapie antiinfecțioasă 2)Cunoasterea ­morfologiei, fiziologiei și geneticii virale, fungice, parazitare ­modurilor prin care microorganismele produc îmbolnăviri ­rolului sistemului imun în apărarea antimicrobiană ­Înțelegerea procedurilor diagnostice utilizate în infecții virale,fungice, parazitare, a factorilor care influențează rezultatelediagnosticului, cunoașterea principalelor indicații pentruefectuarea diagnosticului virusologic, micotic,

1)Examenpractic2)Examenpractic

20%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

1)suspectarea/recunoașterea etiologiei infecțiilor bacteriene­solicitarea în mod corect a analizelor bacteriologicenecesare stabilirii diagnosticului etiologic 2)suspectarea/recunoașterea etiologiei infecțiilor virale,parazitare, fungice­solicitarea în mod corect a analizelor virusologice,parazitologice și fungice necesare stabilirii diagnosticuluietiologic­cunoasterea problemelor actuale privind infectiile viraleemergente si reemergente­cunostinte de baza in infectiile tropicale si asociateturismului

1)Test2)Test 60%

Examenpracticfinal

1)înțelegerea rezultatelor bacteriologice și utilizarea acestoraîn mod adecvat în tratamentul pacientului­fundamentarea unor obiceiuri corecte privind utilizareajudicioasă a antimicrobienelor având la bază înțelegereafenomenului de rezistență antimicrobiană 2)­înțelegerea rezultatelor obținute și utilizarea acestora înmod adecvatîn tratamentul pacientului­dobandirea cunostintelor de baza in profilaxia si tratamentulinfectiilor virale, parazitologice, fungice

1)Test2)Test 10%

10.6 Standard minim de performanță1); 2)­ nota minimă de promovare a evaluărilor din timpul semestrului – minim 5­ condițiile minime de admitere la examinarea finală o nota 5 la evaluarea din timpul semestruluio prezența integrală la lucrările practiceo prezența la 70% din cursuri­ pentru promovarea evaluării finale NOTA MINIMĂ DE PROMOVARE: 5 (atât pentru materia de curs cât și pentru lucrările practice)

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul MD 21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei S1: Morfologia funcţională a dinţilor şi arcadelor dentare ‒

funcţie masticatorie2.2 Titularul activităților de curs Șef lucrări dr. Molnar­Varlam Cristina

2.3 Titularul activităților de lpȘef lucrări dr. Molnar­Varlam Cristina, Șef lucrări dr. BereșescuGabriela, Șef lucrări dr. Kerekes­Máthé Bernadette, Șef lucrăridr. Borș Andreea, Asist. univ. dr. Cămărășan Alina

2.4 Anul de studii I 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 8 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 63.4 Total ore din planul de învățământ 112 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 84

Distribuția fondului de timp/săpt ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 1683.9 Număr de credite 8 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum Disciplină pilot în reforma curriculară4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Dotare multimedia

5.2 de desfășurare a laboratoruluiLaborator specific de tehnică dentară, mese de lucru, cuțite deghips și de ceară, materiale dentare (ghips, ceară, modele delucru din acrilat).

6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Însuşirea cunoştinţelor teoretice solide privind morfologia dinţilorumani permanenți şi a arcadelor dentare care stă la baza tuturordisciplinelor de specialitate­ Cunoașterea fiecărei entități morfologice individuale și asociereaacestora într­un complex morfolgic funcțional reprezentat de arcadadentara­ Identificarea și diferențierea fiecărui dinte permanent pe baza

­ Identificarea și diferențierea fiecărui dinte permanent pe bazacaracteristicilor morfologice individuale și de grup­ Crearea unei îndemânări specifice activității practice viitoare,dezvoltarea și perfecționarea manualității.

Competențe transversale

­ Se realizează o introducere în medicina dentară, fiind primadisciplină de specialitate, prin prezentarea unor termini de specialitateşi noţiuni care vor fi utilizate pe tot parcursul studiilor, cât şi în practicade medicină dentară.­ Profesionalismul se bazează pe o informare permanentă, actualizatădar și pe cunoașterea elementelor și noțiunilor de bază, morfologiadinților reprezentând de fapt cărămida pe care se clădește edificiulcelorlalte discipline caracteristice medicinei dentare: terapiaconservativă, endodonția, restaurarea protetică dentară, chirurgia oro­maxilofacială.­ Cunoașterea morfologiei funcționale primare si secundare a dințilorpentru a identifica necesitatea unor terapii conservative, protetice,respectiv ortodontice.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiÎnsușirea noțiunilor legate de morfologia (anatomia) dinților șiarcadelor dentare care stau la baza terapiei conservative (C2) șia restaurărilor protetice (C4), și sunt necesare în diagnosticulanomaliilor aparatului dento­maxilar (C3).

7.2 Obiectivele specifice

­ Cunoașterea în amănunt a morfologiei dentare pentru a puteaidentifica și diferenția fiecare entitate morfologică pe bazacaracteristicilor morfologice individuale și de grup.­ Aprofundarea cunoştinţelor teoretice prin reproducereaelementelor morfologice dentare cu modelarea din gips şi dinceară a dinţilor.­ Dobândirea unor deprinderi elementare de manipulare ainstrumentelor și formarea manualităţii deosebit de important înprofesia de medic dentist.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Dentiția. Noţiuni morfologice utilizate îndescrierea coroanelor şi a rădăcinilor dentare.

Prezentareorală +multimedia

2 Cursuri de 2 oreîn limba română

2.2. Morfologia funcţională primară a dinţilor frontalipermanenţi, caractere morfologice comune.Caractere morfologice individuale ale incisivuluicentral superior.

idem 2

3. 3. Caractere morfologice individuale ale dinţilor: idem 2

3. 3. Caractere morfologice individuale ale dinţilor:incisiv lateral superior și incisivii inferiori. idem 2

4. 4. Sisteme de notare a dinţilor. TBL+prezentaremultimedia 2 Evaluare (5%

din nota finală)

5.5. Caractere morfologice individuale ale dinţilorcanin superior și inferior. Morfologia diferenţială adinţilor frontali permanenţi.

Prezentareorală +multimedia

2

6. 6. Morfologia funcţională primară a dinţilor lateralipermanenţi, caractere morfologice comune. idem 2

7. 7. Caractere morfologice individuale ale dinţilorpremolari superiori și inferiori. idem 2

8. 8. Caractere morfologice individuale ale dinţilormolari superiori. idem 2

9. 9. Caractere morfologice individuale ale dinţilormolari inferiori. idem 2

10.10. Morfologia comparativă și diferenţială atuturor dinţilor permanenţi: superiori și inferiori;frontali și laterali.

TBL+prezentaremultimedia 2 Evaluare (5%

din nota finală)

11.11. Morfologia dinţilor temporari. Caracteremorfologice comune şi diferenţiale ale dinţilortemporari şi permanenţi.

Prezentareorală +multimedia

2

12. 12. Arcadele dentare: forma, dimensiunea, poziţiaaxială, rapoartele de contact (noțiuni de bază). idem 2

13.13. Rolul dinților în masticație: corelaţii dintremorfologia funcţională primară a dinţilor şimasticaţie (noțiuni de bază).

idem 2

14.14. Morfologia funcţională secundară a dinţilor şia arcadelor dentare (noțiuni de bază).Recapitulare.

idem 2

Bibliografie:Obligatorie:1. Cursurile „Morfologia funcţională a dinţilor şi arcadelor dentare – funcţie masticatorie” de pePlatforma E­learning, Site UMF Tîrgu Mureș 2. Beresescu G.: Morfologia dinţilor umani permanenţi, Editura University Press, 2013 (formatelectronic).Facultativă:1. Chira Iulia: Morfopatologia funcţională a aparatului dento­maxilar. Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 1981.2. Dudea Diana, Borzea D.: Morfologia dinţilor şi a arcadelor dentare. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,Cluj­Napoca, 2003.3. Romînu M., Bratu D., Uram­Ţuculescu S., et al.: Aparatului dento­maxilar. Date de morfologiefuncţională clinică. Editura Helicon, Timişoara, 1997. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

14.Semestrul II

1.

1. Prezentarea disciplinei, sălile de lucrăripractice, respectiv laboratoarelor de tehnicădentară. Se prezintă regulamentul intern aldisciplinei și regulile de protecția muncii înlaboratorul de tehnică dentară.

Oral și în scris. 6Studențiisemnează că auluat la cunoștințăcele prezentate.

2.2. Morfologia dinţilor frontali: modelajul individualdin ghips pe scară 1/2 al incisivului centralsuperior.

Demonstraţiepracticăefectuată decătre tehniciandentar,prezentareafazelorintermediarede lucru și aunor modele,mulaje

6

Studențiilucrează subsupravegherea șiasistența cadruluididactic și atehnicianuluidentar. Studențiiîși prezintăconspectul șidesenulschematic pentrudintele respectiv.Primesc notăpentru modelajulefectuat.

3.3. Morfologia dinţilor frontali: modelajul individualdin ghips pe scară 1/2 al incisivului lateralsuperior.

Idem 6 Idem

4.4. Morfologia dinţilor frontali: modelajul individualdin ghips pe scară 1/2 al incisivului centralinferior.

Idem 6 Idem

5.5. Morfologia dinţilor frontali: modelajul individualdin ghips pe scară 1/2 al caninului superior.Verificarea cunoștințelor.

Idem +verificarescrisă

6 Idem + notăverificare

6.6. Morfologia dinţilor laterali: modelajul individualdin ghips pe scară 1/2 al premolarului primsuperior.

Demonstraţiepracticăefectuată decătre tehniciandentar,prezentareafazelorintermediarede lucru și aunor modele,mulaje

6

Studenții îșiprezintăconspectul șidesenulschematic pentrudintele respectiv.Primesc notăpentru modelajulefectuat.

7.7. Morfologia dinţilor laterali: modelajul individualdin ghips pe scară 1/2 al premolarului secundinferior.

Idem 6 Idem

8. 8. Morfologia dinţilor laterali: modelajul individualdin ghips pe scară 1/2 al molarului prim superior. Idem 6 Idem

9.9. Morfologia dinţilor laterali: modelajul individualdin ghips pe scară 1/2 al molarului prim inferior.Verificarea cunoștințelor.

Idem+verificarescrisă 6 Idem+notă

verificare

10. 10. Morfologia dinţilor frontali: modelajul individualdin ceară.

Demonstraţiepracticăefectuată decătre tehniciandentar,prezentareafazelorintermediarede lucru

6

Studenții îșiprezintăconspectul șidesenulschematic pentrudinții respectivi.Modelajulefectuat estenotat.

11. 11. Morfologia dinţilor laterali: modelajul individualdin ceară a dinților premolari. Idem 6 Idem

12. 12. Morfologia dinţilor laterali: modelajul individualdin ceară a dinților molari superiori. Idem 6 Idem

13. Morfologia dinţilor laterali: modelajul individual

13. 13. Morfologia dinţilor laterali: modelajul individualdin ceară a dinților molari inferiori. Idem 6 Idem

14. 14. Modelajul unui dinte pentru mărirea notei saurecuperarea absenței. Recapitulare. Idem 6 Idem

Bibliografie:1. Bratu D., Leretter M.A., Colojoară Carmen, Romînu M.: Dinţii umani permanenţi – morfologie,desen şi modelaj. Editura Signata, Timişoara, 1991. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului1. Activitatea practică viitoare a medicului dentist se bazează nu numai pe cunoștințe teoretice șipractice, dar și pe manualitate, răbdare și conștinciozitate deosebită, care se dobândesc prin studiilede specialitate începute la disciplina preclinică de Morfologia dinților și arcadelor dentare ‒ funcțiemasticatorie.2. Morfologia dinților și arcadelor dentare oferă medicului dentist cunoștințele necesare legate decontextul unei dentații funcționale, normale. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Cunoștințe teoretice bazate peTBL.

Acordarea notei pentru testindividual și în echipă. 10%

În timpulactivităţiipractice

Cunoștințe practice corelate cucele teoretice.

Acordarea notei pentrumodelajul efectuat + 2 verificăriscrise.

20%

10.5 Evaluarefinală

Examenteoretic final

Cunoaşterea aspectelor teoreticedin cadrul tematicii de curs. Test grilă și redacțional scurt. 50%

Examen practicfinal

Stăpânirea cunoștințelor și adexterității practice corelate cuteoria.

Verificare practică finală. 20%

10.6 Standard minim de performanță­ Obținerea notei minime de 5 (cinci) pentru fiecare componentă a evaluării (să cunoască noțiunilede bază privind morfologia funcțională a dinților), să nu aibă mai mult de 20% de absențe nemotivatede la lucrările practice, respectiv cursuri. Să reproducă prin modelaj în ghips și ceară elementelemorfologice ale dinților umani permanenți și să realizeze corect caietul de conspecte și desene adinților modelați în timpul activităților practice. ­ Efectuarea tuturor lucrărilor practice cu recuperarea absențelor. Efectuarea cursurilor tip TBL esteobligatorie. Să nu aibă mai mult de 20% absențe nemotivate de la lucrări practice, respectiv cursuri­ Să modeleze morfologia dinților cu detalii minime privind forma, mărimea și proporțiile la examenulpractic. Să obțină 50% din punctajul testului examenului teoretic. Obținerea notei minime de 5 și laevaluările din cadrul TBL.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA DENTARA1.3 Departamentul M41.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei NEUROLOGIE2.2 Titularul activităților de curs SEF LUCRARI DR. MACAVEI IOAN2.3 Titularul activităților de lp ASIST. UNIV. DR. ANCA MOTATAIANU2.4 Anul de studii IV 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare EXA 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 3ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5Tutorial 0Examinări 0.5Alte activități 0,53.7 Total ore de studiu individual / săpt 53.8 Total ore pe semestru 703.9 Număr de credite 3 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului CURSUL SE DESFĂȘOARĂ ÎN AMFITEATRUL NR.2 AL SP.

CL. JUDETEAN DE URGENȚĂ; APARTURĂ MULTIMEDIA5.2 de desfășurare a laboratorului LP­URILE SE DESFĂȘOARĂ ÎN CLINICA NEUROLOGIE1 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Însușirea noțiunilor de baza ale fiziologiei sistemului nervos si amecanismelor fiziopatologice de producere a bolilor neurologice.­ Cunoașterea principiilor de diagnostic clinic al bolilor neurologicefrecvent întâlnite în practica medicală­Cunoașterea principiilor necesare pentru acordarea asistențeimedicale de urgență în urgențelor neurologice­Interpretarea adecvată a informațiilor obținute în cadrul investigațiilorsuplimentare: electrofiziologie, imagistice, biochimice, imunologice­Dobândirea de cunoștințe privind mijloacele terapeutice, modul deacțiune, indicațiile și modul de administrare ale medicamentelor înpatologia neurologică

patologia neurologică

Competențe transversale

­Identificarea rolurilor si a responsabilității într­o echipamultidisciplinară ­Integrarea cunoștințelor asimilate în scopul recunoașteriidiagnosticului și a mijloacelor terapeutice în bolile neurologice­Dobândirea unor abilități de comunicare cu pacientul cu bolineurologice și de integrare în echipa multidisciplinară­Sesizarea simptomelor patologice, neurologice ce se evidențiază laextremitatea cefalică, deoarece unele din ele pot să exprime boli ceridică contraindicații pentru unele proceduri terapeutici stomatologice

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiÎnsușirea noțiunilor fundamentale de semiologie neurologică, aprincipalelor simptome si sindroame a tehnicii examenuluineurologic în scopul recunoașterii și diagnosticului în bolileneurologice

7.2 Obiectivele specifice

­Însușirea datelor teoretice și practice care sa­i ajute înefectuarea unei examinări neurologice de rutină în scopulobținerii datelor necesare și suficiente pentru stabilireadiagnosticului neurologic­Recunoașterea simptomelor și semnelor de suferință a nervilorcranieni precum și patologia acestora­Dobândirea cunoștințelor necesare pentru recunoașterea întimp util a urgențelor neurologice și profilaxia unor complicații cepot surveni la bolnavii ce au semne de afectare a sistemuluinervos. Efectuarea chiar și a unei intervenții stomatologiceminore se poate asocia cu risc crescut

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Notiuni de anatomie si fiziologie a sistemuluinervos. Examenul starii neurologice a pacientului

Prezentare orală +multimedia 1

2.2. Sindroame neurologice majore (de neuronmotor central, neuron motor periferic, cerebelar,vestibular, meningian, sindroame senzitive)

Prezentare orală +multimedia 1

3. 3. Neuroinfectiile (definitie, clasificare, formeclinice).

Prezentare orală +multimedia 1

4. 4. Procese expansive intracraniene (definitie,clasificare, forme clinice).

Prezentare orală +multimedia 1

5. 5. Traumatisme craniocerebrale (clasificare,complicatii)

Prezentare orală +multimedia 1

6.6. Epilepsia (cauze, tipuri de epilepsie,manifestari clinice, statusul epileptic, conduita Prezentare orală + 1

6. manifestari clinice, statusul epileptic, conduitaterapeutica, masuri de ingrijire)

Prezentare orală +multimedia 1

7. 7. Bolile eredodegenerative (b. Parkinson,Scleroza laterala amiotrofica),

Prezentare orală +multimedia 1

8.8. Neuropatii periferice (nevralgiile, Paraliziilenervilor periferici, Polineuropatiile siPoliradiculonevritele).

Prezentare orală +multimedia 1

9. 9. Bolile neuromusculare (Miastenia, Distrofiilemusculare progresive)

Prezentare orală +multimedia 1

10. 10. Sindroame cefalalgice ( Cefaleea , Migrena) Prezentare orală +multimedia 1

11.11. Nevralgiile cefalice ( Nevralgia de trigemen,nevralgia de glosofaringian, nevralgia occipitala,nevralgia ganglionului sfenopalatin, glosalgia)

Prezentare orală +multimedia 1

12.12. Tulburarile motorii in extremitatea cefalica(Tulburari de masticatie si de deglutitie, Trismusul,Sindr. pseudobulbar,

Prezentare orală +multimedia 1

13.13. Miscari involuntare in extremitatea cefalica (spasmele faciale, hemispasmul facial, crizeleoculogire)

Prezentare orală +multimedia 1

14.14.Alterarile starii de constienta (lipotimia,sincopa, criza hipoglicemica, drop­attack­ul,atitudine terapeutica imediata)

Prezentare orală +multimedia 1

Bibliografie:1. Rodica Balasa , Ion Pascu ­ Curs de neurologie. Sindroame neurologice majore, University Press,Targu­Mures, 2006.2. Bogdan O. Popescu, Ovidiu Bajenaru ­ Elemente esentiale de neurologie clinica. Manual pentrustudenti, Editura Medicala AMALTEA, 2009.3. Popa C. Neurologie, Editura National, 1997. 4. Dumitru Constantin ­ Urgențe neurologice în medicina generală, Editura Tehnică S.A. , 2001.5. Szatmari Szabolcs, Szasz Jozsef Attila­ Urgențe neurologice, Ediția a II a. Farma Media, 2014.6. Macavei Ioan ­ suport de curs 2013. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Examinarea simțului olfactiv și gustativExpuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

2. 2. Examinarea pupilelor, acuitatea vizuală,câmpurile vizuale

Expuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

3. 3. Examenul funcțiilor nervilor oculomotoriExpuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

4. 4.Examenul sensibilității fețeiExpuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

5. 5. Examenul funcției mușchilor masticatoriExpuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

6. 6. Examenul funcțiilor nervului facialExpuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

7. 7. Examenul funcțiilor nervilor acustico­vestibulariExpuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

8. 8. Inervația cavității bucale(perechile IX­X, XII denervi cranieni)

Expuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

9. 9. Examinarea forței musculare și tonusuluimuscalar

Expuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

10.10. Examinarea motilității reflexe (RFL.osteotendinoase, clonusul, RFL. cutanate, RFL.patologice)

Expuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

11. 11. Examinarea sensibilității (sensibilitateasuperficială, profundă, simțul stereognoziei)

Expuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

12. 12. Examenul semnelor de elongațieExpuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

13. 13.Examenul punctelor nevralgice (n. trigemen, n.sciatic, n. occipital)

Expuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

14. 14. Examenul semnelor meningieneExpuneri, prezentaride cazuri clinice,imagistică dincazuistica clinicii

Bibliografie:1. Stefania Kory­Calomfirescu ­ Investigatii complementare in patologia neurologica, Casa cartii destiinta, Cluj­Napoca, 1997.2. Chiru Florian ­ Neurologie­Ghid Practic, Editura Cison, Bucuresti, 1998.3. Liviu Popoviciu, Berdj Aşgian ­ Bazele semiologice ale practicii neurologice si neurochirurgicale,Vol. I, II, Editura Medicala, Bucuresti, 1991.4. Geraint Fuller ­ Examinarea clinica neurologica, Editia a treia, Editura medicala CALLISTO,2007.5. A. Hufschmidt, C. H. Lucking ­ Neurologie integrala. De la simptom la tratament. Editura Polirom,2002.6. Cinca I. Stamatoiu I. ­ Elemente de semiologie si patologie neurologica ­ Editura Cerma,Bucuresti, 1996. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniul sănătate,

Conținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniul sănătate,management sanitar, învățământ medical și cercetare în medicina dentară. 10. Evaluare

Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare10.2Metode deevaluare

10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluarepe parcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

10.5 Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Evaluarea cunoștințelor teoretice privind: tabloul clinic,diagnostic pozitiv/diferențial, atitudine terapeutică, curativăși profilactică în bolile neurologice prezentate.

Test grilă 90%

Examenpracticfinal

Abilitatea de examinare, de stabilire a planului deinvestigații și a planului terapeutic.

Prezentarede caz. 10%

10.6 Standard minim de performanțăRecunoșterea principalelor entități clinice neurologice.Gestionarea unor boli neurologice în cabinetul de stomatologie. Nota minima de promovare 5 (atât pentru examenul scris cat si pentru examenul practic).

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA DENTARA1.3 Departamentul M51.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei OTO­RINO­LARINGOLOGIE2.2 Titularul activităților de curs SE LUCRARI DR. NEAGOS ADRIANA2.3 Titularul activităților de lp VACANT2.4 Anul de studii IV 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 2,5ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,25Tutorial 0,25Examinări 0,5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 2,53.8 Total ore pe semestru 353.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului COMFORM REGULAMENTULUI DISCIPLINEI5.2 de desfășurare a laboratorului COMFORM REGULAMENTULUI CLINICII 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­Descrierea conceptelor, teoriilor și noțiunilor fundamentalespecificeSPECIALITATII DE orl­Analiza aspectelor legate de patologia generala ORL­Utilizarea adecvată a criteriilor și metodelor standard de examinareORL­Aprofundarea notiunilor de baza interdisciplinare

Competențe transversale

­Studentii vor dezvolta abilităţi de lucru în echipă, abilităţi decomunicare orală şi scrisă, respectarea şi dezvoltarea valorilor şi eticiiprofesionale, rezolvarea de probleme clinice şi luarea deciziilorterapeutice corecte­ Studentii vor primii notiunile de baza legate de specialitatea ORL,

­ Studentii vor primii notiunile de baza legate de specialitatea ORL,corelind aceste notiuni cu celel pe care le detin din cadrul altorspecialitati, aflate in legatura strinsa cu ORL ­ul

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei­ Notiuni generale ale specalitatii ORL­ Metodologia corecta de examinare ORL,la care se adugainsusirea tehnicilor moderne de examinare si diagnostic

7.2 Obiectivele specifice

­ organizarea si functionarea sectiei de ORL­ Insusirea echipamentelor utilizate, precum si amodului deorganizare a ambulatorului de ORL,a laboratoarelor deinvestigatii specifice­ notiuni de baza privind patologia ORL

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare

cu ICSSemestrul I

1. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA URECHIIPREZENTAREORALA SIMULTIMEDIA

2ORE/2SAPT

2. PATOLOGIA INFLAMATORIE A URECHIIEXTERNE SI URECHII MEDII

PREZENTAREORALA SIMULTIMEDIA

2ORE/2SAPT

3. SCOMPLICATIILE OTITELOR SISINDROAMELE VESTIBULARE

PREZENTAREORALA SIMULTIMEDIA

2ORE/2SAPT

4. ANANTOMIA SI FIZIOLOGIA NAZOSINUSALAPREZENTAREORALA SIMULTIMEDIA

2ORE/2SAPT

5. PATOLOGIA INFLAMATORIE NAZALA SINAZOSINUSALA

PREZENTAREORALA SIMULTIMEDIA

2ORE/2SAPT

6. ALERGIILE IN ORL SI PATOLOGIARESPIRATORIE DE SOMN

PREZENTAREORALA SIMULTIMEDIA

2ORE/2SAPT

7. PATOLOGIA INFLAMATORIE FARINGIANA SICORPII STRAINI

PREZENTAREORALA SIMULTIMEDIA

2ORE/2SAPT

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.

12.13.14.Bibliografie:1. ADRIANA NEAGOS­ METODE DE DIAGNOSTIC SI TEHNICI DE INVESTIGATIE IN SFERAORL, UNIVERSITY PRESS 20072. DRASOVEANU CONSTANTIN­ PATOLOGIA ORL, UNIVERSITY PRESS 19963. HANS BEHRBOHM, OLIVER KASHKE, TADEUS NAWKA, ANDREW SWIFT­ EAR, NOSE ANDTHROAT DISEASES WITH HEAD AND NECK SURGERY, THIEME 2009 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. INSTRUMENTARUL IN ORLPREZENTARETEORETICA SIEXAMINARE

2ORE/2SAPT

2. EXAMINAREA CLINICA ORL­ OTOSCOPIAPREZENTARETEORETICA SIEXAMINARE

2ORE/2SAPT

3. EXAMINAREA CLINICA ORL­ RINOSCOPIAPREZENTARETEORETICA SIEXAMINARE

2ORE/2SAPT

4. EXAMINAREA CLINICA ORL­BUCOFARINGOSCOPIA

PREZENTARETEORETICA SIEXAMINARE

2ORE/2SAPT

5. EXAMINAREA CLINICA ORL­ LARINGOSCOPIAINDIRECTA SI RINOSCOPIA POSTERIOARA

PREZENTARETEORETICA SIEXAMINARE

2ORE/2SAPT

6.METODE DE INVESTIGATIE IN ORL­ CT, RMN,RTG, ECOGRAFIE, AUDIOMETRIE,RINOMANOMETRIE

PREZENTARETEORETICA SIEXAMINARE

2ORE/2SAPT

7. TAMPONAMENTUL NAZAL ANTERIOR SIPOSTERIOR

PREZENTARETEORETICA SIEXAMINARE

2ORE/2SAPT

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. ADRIANA NEAGOS­ METODE DE DIAGNOSTIC SI TEHNICI DE INVESTIGATIE IN SFERA

1. ADRIANA NEAGOS­ METODE DE DIAGNOSTIC SI TEHNICI DE INVESTIGATIE IN SFERAORL2. HANS BEHRBOHM, OLIVER KASHKE, TADEUS NAWKA, ANDREW SWIFT­ EAR, NOSE ANDTHROAT DISEASES WITH HEAD AND NECK SURGERY, THIEME 2009 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiPrin interpretarea şi analiza factorilor de risc ambiental și comportamental şi prin activităţi deeducaţie pentru sănătate se pot aplica măsuri eficiente de prevenție primară a bolilor dinspecialitatea ORL. Prin aplicarea măsurilor de prevenire și prin respectarea standardelor dindomeniu, medicul dentist poate interveni in diagnosticul precoce al unor afectiuni ORL, fiind un pionde baza. De aceea colaborarea interdisciplinara joaca un rol important, iar cunoasterea patologieiORL si a metodele de investigatie specifice ii ajuta pe viitorii medici dentisti in activitatea lor. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

În funcție despecificuldisciplinei

EXAMEN ­ TEST GRILA 75%

Examen practicfinal

În funcție despecificuldisciplinei

EXAMEN PRIN VERIFICAREACUNOSTINTELOR SUB FORMA DE TESTGRILA

25%

10.6 Standard minim de performanță­ CUNOASTEREA NOTIUNILOR DE BAZA ALE SPECIALITATII ORL­ CUNOASTEREA METODELOR ELEMENTARE DE EXAMINARE ORL­ OBTINEREA NOTEI DE MINIM 5 ATIT LA VERIFICAREA TEORETICA A CURSULUI CIT SI LAVERIFICAREA CUNOSTINTELOR PRACTICE

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei OCLUZOLOGIE2.2 Titularul activităților de curs ŞEF LUCRĂRI DR. BIRIŞ CARMEN IOANA

2.3 Titularul activităților de lp Șef lucrări dr. Biriș Carmen Ioana, Șef lucrări dr. Horga ClaudiuVasile

2.4 Anul destudii III 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 19ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 10Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 3Tutorial 1Examinări 2Alte activități 13.7 Total ore de studiu individual / săpt 153.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 5 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Dotare multimedia, modele de studiu didactice

5.2 de desfășurare a laboratorului Demonstrații, dotare cu articulator, arc facial, hârtie de articulațiede grosimi diferite 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Competenţe tehnice sau profesionaleDepistarea şi utilizarea reperelor cefalometrice în protetica dentară.Determinarea clinică a poziţiei de postură a mandibulei.Determinarea clinică a poziţiei de relaţie centrică.Determinarea relaţiei de ocluzie dentară.Examinarea funcţiei ocluzale prin analiza mişcărilor mandibulei.Depistarea şi analiza manifestărilor clinice specifice în disfuncţiasistemului stomatognat.Depistarea şi analiza manifestărilor clinice complexe în disfuncţia

Depistarea şi analiza manifestărilor clinice complexe în disfuncţiasistemului stomatognat.Realizarea unui examen clinic complet al ocluziei dentare.Instituirea unui plan de tratament.Studiul pe model.Tratamentul disfuncţiei ocluzale prin şlefuire selectivă.

Competențe transversale

Competenţe cognitiveNoţiuni despre relaţiile fundamentale mandibulo­maxilare.Noţiuni despre mişcările fundamentale ale mandibulei.Noţiuni despre disfuncţia sistemului stomatognat.Noţiuni despre ocluzie şi evaluarea ei în protetica implantologică.Noţiuni privind terapia de reechilibrare ocluzală.Competenţe afectiv­valoriceRelaţionarea cu pacientul şi personalul medical.Comunicarea cu pacientul.Comunicarea cu tehnicianul dentar.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Însuşirea de către studenţi a noţiunilor generale despre funcţia şidisfuncţia ocluzală

7.2 Obiectivele specifice

Să cunoască şi sa inteleagă notiunile de ocluzologie.Să utilizeze termenii de specialitate.Să defininescă si să nominalizeze metodele specifice de lucru.Să cunoască şi să explice principiile terapeutice utilizate deocluzologie in cadrul medicinii dentare.Să cunoască etapele examenului clinic ocluzal.Să cunoască notiunile privind morfologia, fiziologia si patologiaocluzala, pe baza conceptelor moderne de ocluzologie, rolul siimportanta ocluzologiei in cadrul medicinii dentare.Să cunoască materialele utilizate in examinarea, determinarea şiînregistrarea rapoartelor de ocluzie mandibulo­maxilare precumsi in realizarea tratamentelor.Să adopte comportamentul viitorului medic dentist.Să lucreze în echipă, dezvoltându­si abilitatea de a colabora cuspecialitati din diferite domenii.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1.Elemente esențiale de gnatologie. Funcțiilesistemului oro­facial (SOF).

Prezentare orală şimultimedia 2

2.2. Factorii și forțele care determină poziția dințilorpe arcade. Planul de ocluzie: importanța șiexaminarea acestuia.

Prezentare orală şimultimedia 2

3.3. Elemente de osteologie și craniometrie. Stâlpiide rezistență ai maxilarului și mandibulei. Puncteși planuri antropometrice.

TBL 2

4.4 . Conceptul de stabilitate ocluzală și factorii careo asigură: determinatul anterior al ocluziei,determinantul funcțional neuromuscular.

Prezentare orală şimultimedia 2

5.5. Determinantul posterior al ocluziei.Caracteristicile articulației temporomandibulare(ATM). Particularități morfologice și funcționale.

Prezentare orală şimultimedia 2

6.6. Pozițiile fundamentale ale mandibulei. Pozițiade postură, elemente care participă la realizareaei.

TBL 2

7. 7. Relația centrică: definiție, repere și diferite teoriielaborate. TBL 2

8.8. Ocluzia de intercuspidare maximă. Evaluarearaportului dintre intercuspidarea maximă (IM) șirelația centrică (RC).

TBL 2

9. Cinematica mandibulară. Clasificarea mișcărilor

9.9. Cinematica mandibulară. Clasificarea mișcărilormandibulare. Analiza mișcărilor mandibulare încele trei planuri.

Prezentare orală şimultimedia 2

10. 10. Concepte și teorii ocluzale. Prezentare orală şimultimedia 2

11. 11. Articulatoarele și principii de utilizare. Prezentare orală şimultimedia 2

12. 12. Articulatoarele și principii de utilizare. Prezentare orală şimultimedia 2

13. 13. Etiologia disfuncției ocluzale. Manifestăriclinice specifice.

Prezentare orală şimultimedia 2

14. 14. Indicațiile și contraindicațiile șlefuirii selective. Prezentare orală şimultimedia 2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie:1. Carmen Biriș, S. Popșor, AnaMaria Luring: Ocluzologie, 20072. S.Popşor: Elemente de gnatologie, Lito UMF Tg.Mureş, 2003 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.1. Prezentarea disciplinei, a aparaturiistomatologice. Instructaj referitor la protecțiamuncii în cabinetul de medicină dentară. Noțiuniintroductive de examinare a pacientului.

Prezentare. 2

2. 2. Amprentarea arcadelor dentare. Turnareamodelelor.

Amprentareareciprocă a studențilorși turnarea modelelor.

2

3. 3. Amprentarea arcadelor dentare. Turnareamodelelor.

Amprentareareciprocă a studențilorși turnarea modelelor.

2

4. 4. Examenul static al ocluziei în cele trei planuri.Curbele de ocluzie.

Analiza modelelor destudiu. 2

5. 5. Examenul static al ocluziei în cele trei planuri.Curbele de ocluzie.

Analiza modelelor destudiu. 2

6. 6. Examenul clinic în ocluzologie. Prezentarea decaz.

Prezentare și aplicațiipractice. 2

7. 7. Examinarea clinică a musculaturii sistemuluioro­facial (SOF). Aplicații practice. 2

8. 8. Examinarea clinică a articulațieitemporomandibulare (ATM). Aplicații practice. 2

9.

9. Examinarea clinică a pozițiilor fundamentaleale mandibulei. Poziția de repaus, relație centrică(RC) și intercuspidare maximă (IM). Reperele Aplicații practice. CBL 2

9. (RC) și intercuspidare maximă (IM). Reperelepoint­centric­ului, long­centric­ului și freedom incentric.

Aplicații practice. CBL 2

10.10. Examinarea clinică a cinematicii mandibulareăn cele trei planuri spațiale (sagital, transversal,orizontal). Înregistrarea relațiilor intermaxilare cuajutorul arcului facial.

Aplicații practice. CBL 2

11.11. Examinarea clinică a cinematicii mandibulareăn cele trei planuri spațiale (sagital, transversal,orizontal). Înregistrarea relațiilor intermaxilare cuajutorul arcului facial.

Aplicații practice. CBL 2

12. 12. Montarea modelelor în articulator. Aplicații practice. 2

13. 13. Terapia de reechilibrare ocluzală prin șlefuireselectivă. Aplicații practice. 2

14. 14. Terapia de reechilibrare ocluzală prin șlefuireselectivă. Aplicații practice. 2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie:1. Carmen Biriș, S. Popșor, AnaMaria Luring: Ocluzologie, 20072. S.Popşor: Elemente de gnatologie, Lito UMF Tg.Mureş, 2003 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConţinutul disciplinei este relevant şi actualizat cerinţelor pretinse de activitatea practică, aplicareacorectă a notiunilor de ocluzologie şi cinematică mandibulară fiind esenţiale in refacereafuncţionalităţii aparatului dentomaxilar 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La cursCunoaşterea aspectelorteoretice din cadrul tematiciide curs.

Test de verificare și discuțiiargumentative. Media notelor de lasesiunile de TBL susținute în cadrultematicii

20%

În timpulactivităţiipractice

Cunoaşterea aspectelorteoretice și practice dincadrul tematicii de lucrariipractice.

Media notelor obținute la testul deverificare și la prezentarile de cazuri.Evaluarea CBL.

20%

10.5Evaluare

Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cunoaşterea aspectelorteoretice din cadrul tematiciide curs.

Examen test și întrebări cu răspunsredacțional scurt 40%

Examenpracticfinal

Cunoaşterea aspectelorteoretice și practice dincadrul tematicii de lucrariipractice.

Proba practică efectuată în cadrul orelorde lucrări practice și îndeplinireastandardelor minime de performanțăpractice

20%

10.6 Standard minim de performanțăObținerea notei minime de 5 (cinci) pentru fiecare componentă a evaluării: Curs: să cunoască noțiunile de bază privind materialele dentare, să nu aibă mai mult de 20% absențe nemotivate și nerecuperate.Lucrări practice:să realizeze examenul static și cinematic al ocluziei, să efectueze o înregistrare a relațiilor intermaxilare cu arcul facial,să realizeze examinarea clinică a pozițiilor fundamentale ale mandibulei. îndeplinirea criteriilor minime de performanță practică, permite studentului susținerea examenuluiteoretic

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Odontoterapie conservativă (fantom)2.2 Titularul activităților de curs Sef lucrari .Dr. ADRIANA MONEA

2.3 Titularul activităților de lp Şef lucrări.Dr. Adriana Monea, Asist.Sitaru Alexandru, asist drd.Sita Dragos

2.4 Anul de studii III 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1.5Tutorial 0.5Examinări 0.5Alte activități 0.53.7 Total ore de studiu individual / săpt 123.8 Total ore pe semestru 1683.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC)

5.2 de desfășurare a laboratorului Fantom, piese cot şi drepte, diferite tipuri de freze, intrumentarulendodontic, de separare, izolare relativă şi absolută 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Însuşirea noţiunilor de bază legate de structura dintelui, histologiaţesuturilor dentare dure şi etiopatogenia leziunii carioase. Descriereamodificărilor morfopatologice şi aspectelor clinice ale cariei dentare,însuşirea metodelor de invetigaţie şi de stabilire a diagnosticului.Cunoaşterea principiilor de bază în prepararea cavităţilor.Dezvolatrea capacităţii de identificare a resurselor necesaretratamentului odontal şi stabilirea condiţiilor optime de realizare aacestuia. Cunoaşterea etapelor cronologice şi alegerea materialelorcare asigură cele mai bune rezultate terapeutice pentru fiecare caz în

Competențe transversalecare asigură cele mai bune rezultate terapeutice pentru fiecare caz înparte. Conştientizarea studentului privind necesitatea consultăriiperiodice a diferitelor surse bibliografice pentru ridicarea nivelului decunoştinţe teoretice şi practice. Importanţa colaborării cu pacientulastfel încât rezultatul tratamentului să corespundă cu aşteptărileacestuia.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Studierea patologiei odontale prin prisma celor mai noi cercetărifundamentale şi aplicative clinice.

7.2 Obiectivele specificeCorelarea temelor parcurse în cadrul cursurilor cu activitateapractică, axate pe cunoaşterea etiologiei şi tratamentului carieisimple.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1 Caria dentară simplă, noţiuni generale,epidemiologie

Prezenatre orală şimultimedia

2. 2 Structurile dentare dure şi leziunea carioasă Prezenatre orală şimultimedia

3. 3 Rolul alimentaţiei în etiopatogenia cariei dentare Prezenatre orală şimultimedia

4. 4 Lichidul bucal Prezenatre orală şimultimedia

5. 5 Rolul microorganismelor în etiopatogenia carieidentare

Prezenatre orală şimultimedia

6. 6 Aspecte particulare ale leziunii carioase (cariaexplozivă, caria radiculară) TBL 1

7. 7 Principiile de tratament în caria simplă Prezenatre orală şimultimedia

8. 8 Test recapitulativ. Morfopatologia cariei dentare Prezenatre orală şimultimedia

9. 9 Clasificarea şi diagnosticul cariei simple Prezenatre orală şimultimedia

10. 10 Tratamentul plăgii dentinare Prezenatre orală şimultimedia

11. 11 Durerea în tratamentul cariei simple Prezenatre orală şimultimedia

12. 12 Caria secundară şi recidiva de carie Prezenatre orală şimultimedia

13. 13 Principiile preparării cavităţilor TBL 2

14. 14 Izolarea dinţilor Prezenatre orală şi

14. 14 Izolarea dinţilor Prezenatre orală şimultimedia

Bibliografie:Monica Monea Pop, Alexandru Monea: Caria simplă, Ed. University Press Tg.Mureş, 2006Iliescu A., Gafar M.: Cariologie. Odontoterapie restauratoare. Ed.Medicală Bucureşti, 2003Mount G.J., Hume W.R.: Conservarea şi restaurarea structurii dentare, Ed. All Educational, 1999 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. Instrumentar de examinare şi rotativPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

2. Principiile lui BlackPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

3. Prepararea cavităţii clasa I CBL 1

4. Prepararea cavităţii clasa IIPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

5. Prepararea cavităţii clasa III CBL 2

6. Prepararea cavităţii clasa IVPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

7. Prepararea cavităţii clasa V CBL 3

8. Prepararea cavităţii clasa VIPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

9. Seminar recapitulativPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

10. Separarae dinţilorPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

11. Izolarea relativă şi absolutăPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

12. Intrumentarul endodonticPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

13. Folosirea corectă a matricilor CBL 4

14. Aplicarea obturaţiilor de bază şi de duratăPrezentări multimedia,demonstraţii practicepe fantom

pe fantomBibliografie:1. Odontologie. Îndreptar de lucrări practice, Litografia UMF Tg.Mureş, 2004 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiPrin parcurgerea programelor de studiu se asigură cunoaşterea celor mai noi tehnici şi materialedisponibile pe piaţă, astfel încât calitatea actului medical să răspundă exigenţelor enunţate atât deangajator cât şi de pacientDobândirea de cunoştinţe noi legate de metodele de diagnostic precoce şi tratament neinvaziv înleziunea carioasă, posibilitatea realizării de programe de control periodic al pacienţilor astfel încât săse asigure terapia incipientă a leziunilor odontale. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs În funcție de specificuldisciplinei 2 x TBL 10%

În timpul activităţii practice În funcție de specificuldisciplinei 4 x CBL Seminar 10%+10%

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei

Examen teoretic (testgrilă) 50%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

Examen practic,prezentare orala 20%

10.6 Standard minim de performanță­ Criteriile minime de validare a evaluărilor din timpul semestrului ( în corelație cu RegulamentulDisciplinei) ­ promovarea cu nota minima 5,00 a fiecarei examinari TBL, CBL, precum si aseminarului recapitulativ la partea practica­ Condițiile minime de admitere la examinarea finală ­ prepararea unei cavitati din ficare tip decavitate in parte, inserarea unei obturatii de baza­ Condițiile minime necesare de îndeplinit pentru promovarea evaluării sumative finale( examenpractic + teoretic) ­ obtinerea notei 5,00 atat la examenul preactic cat si la cel teoretic. Identificarea corectă a fiecărui tip de leziune carioasă, cunoaşterea metodelor de investigaţie şidiagnostic, abilitatea de a folosi materialele indicate în terapia cariei simple.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicina dentara1.3 Departamentul MD 11.4 Domeniul de studii Sanatate1.5 Ciclul de studii Licenta1.6 Programul de studii Medicina dentara 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Odontoterapie2.2 Titularul activităților de curs Poz. 1 Prof. vacant. PO: Monea Monica2.3 Titularul activităților de lp Monea Monica, Monea Adriana, Sitaru Alexandru, Sita Dragos2.4 Anul de studii IV 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare Ex 2.7 Regimul disciplinei Obl 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 7 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 53.4 Total ore din planul de învățământ 98 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 70

Distribuția fondului de timp/săpt 7ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 3Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1ExaminăriAlte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 143.8 Total ore pe semestru 1963.9 Număr de credite 7 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC)

5.2 de desfășurare a laboratoruluiUnituri dentare, piese turbină, cot, dreaptă cu instrumentarulrotativ aferent. Set pentru examinare, trusă izolare absolută,materiale stomatologice

6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Practicarea metodelor de examinare şi diagnostic în cazul carieisimple. Asimilarea cunoştinţelor despre tratamentul conservativ alcariei simple. Cunoaşterea posibilităţilor terapeutice aplicabile în cazulcariei profunde, având ca obiectiv păstrarea dintelui pe arcadă.Deprinderea modului de utilizare a materialelor compozite, înţelegereaindicaţiilor şi limitelor acestora. Realizarea unui plan de tratamentcomplex.

Competențe transversaleDezvoltatrea colaborării cu alte specialităţi din cadrul medicineidentare, în special Protetica şi Ortodonţia, pentru rezolvarea cazurilor

Competențe transversale dentare, în special Protetica şi Ortodonţia, pentru rezolvarea cazurilorcomplexe.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiÎnsuşirea noţiunilor teoretice şi practice legate de etiologia şitratamentul leziunilor carioase simple. Deprinderea tehnicii deutilizare a materialelor compozite.

7.2 Obiectivele specifice Dobândirea abilităţilor practice de tratament în caria simplă 8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Consideraţii generale privind obturaţiile decompozit

Prezentare orală șimultimedia

2. 2. Aspecte clinice ale obturării dinţilor cu compozit Prezentare orală șimultimedia

3. 3. Probleme frecvente şi rezolvarea lor Prezentare orală șimultimedia

4. 4. Obturarea cu compozit a cavităţilor de cls. III,IV şi V

Prezentare orală șimultimedia

5. 5. Etapele clinice ale restaurării directe cucompozit a cavităţilor de cls. III

Prezentare orală șimultimedia

6. 6. Etapele clinice ale restaurării directe cucompozit a cavităţilor de cls. IV

Prezentare orală șimultimedia

7. 7. Etapele clinice ale restaurării directe cucompozit a cavităţilor de cls. V

Prezentare orală șimultimedia

8. 8. Obturarea cu compozit a cavităţilor de cls. I, IIşi VI

Prezentare orală șimultimedia

9.9. Etapele clinice ale restaurării directe cucompozit a cavităţilor foarte mici de cls. I şi acavităţilor de cls. VI

Prezentare orală șimultimedia

10.10. Etapele clinice ale restaurării directe cucompozit a cavităţilor de cls. I. Seminarrecapitulativ.

Prezentare orală șimultimedia

11. 11. Etapele clinice ale restaurării directe cucompozit a cavităţilor de cls. II.

Prezentare orală șimultimedia

12. 12. Etapele clinice ale restaurării directe cucompozit a cavităţilor de cls. II cu extindere mare

Prezentare orală șimultimedia

13. 13. Evaluarea clinică a calităţii restaurărilordirecte

Prezentare orală șimultimedia

14. 14. Laserul in tratamentele odontale Prezentare orală șimultimedia

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:

Bibliografie:1. Monica Monea, Pop Mihai: Odontoterapie si elemente de estetică dentară, curs litografiat, UMFTg.Mures, 2015 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1. 1. Completarea fişei de tratament, identificarealeziunilor carioase

Prezentări multimedia,cazuri clinice,demonstraţii practice

2. 2. Metode de diagnostic in caria simplaPrezentări multimedia,cazuri clinice,demonstraţii practice

3. 3. Testarea vitalitatii dintilor Cazuri clinice

4. 4. Examenul radiologic in caria simplaPrezentări multimedia,cazuri clinice,demonstraţii practice

5. 5. Coafajul indirect Cazuri clinice6. 6. Coafajul direct Cazuri clinice

7. 7. Obturarea cavitatilor de cls a III­a si a IV­a curasini compozite Cazuri clinice

8. 8. Obturarea cavitatilor de cls a III­a si a IV­a curasini compozite Cazuri clinice

9. 9. Obturarea cavitatilor de cls a I­a si a II­a curasini compozite. Seminar recapitulativ. Cazuri clinice

10. 10. Tratamentul leziunilor necarioase Cazuri clinice

11. 11. Tratamentul hiperesteziei si hipersensibilitatiidentinare. Seminar recapitulativ. Cazuri clinice

12. 12. Utilizarea magnificarii in tratamentul carieisimple. Cazuri clinice

13. 13. Tratamentul minim invaziv al leziunilorcarioase incipiente Cazuri clinice

14. 14. Evaluarea calitatii restaurarilor odontale curasini compozitePrezentări multimedia,cazuri clinice,demonstraţii practice

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Monica Monea, Pop Mihai: Odontoterapie si elemente de estetică dentară, curs litografiat, UMFTg.Mures, 2015Odontologie. Îndreptar de lucrări practice, Litografia UMF Tg.Mureş, 2004 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiPrin dobândirea cunştinţelor oferite de această disciplină absolventul va putea răspunde cu

Prin dobândirea cunştinţelor oferite de această disciplină absolventul va putea răspunde cuprofesionalism cerinţelor ridicate de activitatea practică.Îşi perfecţionează tehnica de lucru, se dezvoltă manualitatea şi este beneficiază de pregătire tehnicăde ultimă oră. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La curs În funcție despecificul disciplinei

Seminar recapitulativ: testgrila/intrebari de tip redactional 15%

În timpul activităţiipractice

În funcție despecificul disciplinei

Seminar recapitulativ: testgrila/intrebari de tip redactional 15%

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție despecificul disciplinei Test grila/intrebari de tip redactional 50%

Examen practic final În funcție despecificul disciplinei Prezentare de caz 20%

10.6 Standard minim de performanțăPosibilitatea identificării leziunilor carioase simple, stabilirea corectă a diagnosticului şi aplicareacorectă a măsurilor terapeutice.Barem minim la activitatea practică:­ Obturarea cavităţii de clasa I­a şi a II­a (2);­ Obturarea cavităţii de clasa a III­a, a IV­a şi a V­a (2);

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ1.3 Departamentul M51.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii STOMATOLOGIE 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei OFTALMOLOGIE2.2 Titularul activităților de curs Conf Dr Karin Horvath, Șef lucrări Dr Anda Sireteanu

2.3 Titularul activităților de lp Conf Dr Karin Horvath, Sef lucrari Dr Anda Sireteanu, Asist UnivDr Mate­Istvan Ildiko, Asist Univ Dr Florina Vultur

2.4 Anul destudii IV 2.5

Semestrul II 2.6 Tipul deevaluare Verificare 2.7 Regimuldisciplinei Obligatorie

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,25Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,25Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,25TutorialExaminări 0,5Alte activități 0,253.7 Total ore de studiu individual / săpt 1,5x14=213.8 Total ore pe semestru 393.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ C1 Identificarea îmbolnăvirilor oculare, recunoașterea urgențeloroftalmologice­ C2 Acordarea de îngrijiri de urgență specific afecțiunilor oculare ­ C3 Administrarea corectă a tratamentelor conform prescripțiilormedicului oftalmolog­ C4 Măsuri de profilaxie în vederea îmbolnăvirii ochiului congener saua colectivității căreia îi aparține pacientul ­ C5 Îndrumarea pacienților cu risc către serviciile oftalmologicespecializate­ C6 Participare în echipă la activități de cercetare în domeniul îngrijirii

­ C6 Participare în echipă la activități de cercetare în domeniul îngrijiriipacienților cu patologie oculară

Competențe transversale

Activități în echipe pluridisciplinare, înțelegerea obiectivului activității,atribuirea sarcinilor specifice fiecărei specialități, stabilirea etapelor delucru, abilități de comunicare verbală­scrisă, abilități lingvistice pentruelaborarea prezentarea proiectelor precum și în vederea comunicăriicu pacientul sau cu membrii echipei

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Dobândirea unor cunoștințe elementare de diagnostic și

monitorizare a pacienților cu afecțiuni oculare

7.2 Obiectivele specifice

Identificarea urgențelor oftalmologice, aplicarea planuluiinvestigațional stabilit de către medicul specialist oftalmologStabilirea diagnosticului pozitiv în afecțiuni necomplicatepalpebrale, conjunctivale, urmărirea aplicării planului terapeuticmedicamentos, urmărirea evoluției bolii, recunoașterea evoluțieinefavorabileMonitorizarea planului terapeutic inițiat de către specialistuloftalmologInițierea măsurilor de profilaxie în cadrul unei colectivități în cazulbolilor oftalmologice cu potențial caracter contagiosProfilaxia în vederea prevenirii îmbolnăvirii ochiului congenerÎndrumarea către screeningul specializat al pacienților cu risc deîmbolnăvire

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Patologia orbitei si a aparatului lacrimalPrezentareorală +multimedia

2

edem, inflamatie aorbitei, tumoricerebrale, ochi rosu,afectare vizuala,patologie tiroidiana,artrita inflamatorie,traumatism cranian

2. 2. Patologia pleoapelorPrezentareorală +multimedia

2

edem, tulburarialergice, patologiilimfoproliferative,patologii ale nervilorcranieni, cancer depiele, infectiile pielii,ulceratiile pielii

Prezentareedem, tulburarialergice, artrita

3. 3. Afectiunile conjunctiveiPrezentareorală +multimedia

2alergice, artritainflamatorie,patologiilimfoproliferative,ochi rosu

4. 4. Patologia corneeiPrezentareorală +multimedia

2

tumori cerebrale,ochi rosu, afectarevizuala, cecitate,patologii ale nervilorcranieni

5. 5. Afectiunile cristalinuluiPrezentareorală +multimedia

2

agresiune/violenta,afectare vizuala,cecitate, diabetzaharat, traumatismcranian

6. 6. GlaucomulPrezentareorală +multimedia

2cefalee, ochi rosu,afectare vizuala,cecitate, diabetzaharat, glaucom

7. 7. Urgente in oftalmologiePrezentareorală +multimedia

2

agresiune/violenta,traumatisme princadere, edem,tulburari alergice,patologie cerebro­vasculara, ochirosu, afectarevizuala, cecitate,glaucom,hipertensiune,otravire, septicemie

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Karin Horvath, Florina Vultur, Gheorhe Muhlfay: Elemente de oftalmologie, Editura University Press,UMF TgMures, 2014Dorin Chiseliță: Oftalmologie generală, Editura Dosoftei, Iași, 2004Karin Horvath, Gh. Muhlfay: Sindromul sino­orbitar, Editura University Press, Tg­Mureș, 2008Marieta Dumitrache: Tratat de oftalmologie, Editura Universitară “Carol Davila” București, 2004Jack J Kanski: Clinical Ophthalmology – A Systematic Approach, Butterworth Heinemann Elsevier,7th Edition, 2011 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.

12.13.14.

Semestrul II

1.

1.Prezentarea unui cabinet de oftalmologie,prezentarea aparaturii și a substanțelormedicamentoase. Disecția experimentală pe globocular porcin. Anamneza în oftalmologie,examenul obiectiv oftalmologic. Examinareaorbitei, prezentare de caz din patologia orbitară

Demonstrațiipractice,prezentăride caz

2

edem, inflamatie aorbitei, tumoricerebrale, ochirosu, afectarevizuala, patologietiroidiana,traumatismcranian

2. 2.Examinarea pleoapelor, demonstrații,prezentări de caz

Demonstrațiipractice,prezentăride caz

2

edem, tulburarialergice, patologiilimfoproliferative,patologii alenervilor cranieni,cancer de piele,infectiile pielii,ulceratiile pielii

3.3.Examinarea conjunctivei, însușirea unormanevre de examinare, manevre terapeutice(injecție subconjunctivală etc), prezentare de caz

Demonstrațiipractice,prezentăride caz

2

edem, tulburarialergice, artritainflamatorie,patologiilimfoproliferative,ochi rosu

4.4. Examinarea corneei la biomicroscop,prezentări de caz, demonstrații practice(îndepărtare corpi străini corneeni etc)

Demonstrațiipractice,prezentăride caz

2

tumori cerebrale,ochi rosu, afectarevizuala, cecitate,patologii alenervilor cranieni

5. 5. Cataracta, examinare, diagnostic, intervențiechirurgicală

Demonstrațiipractice,prezentăride caz

2

agresiune/violenta,afectare vizuala,cecitate, diabetzaharat,traumatismcranian

6.6. Tensiunea oculară, tonometria, perimetriacomputerizată, examinarea bolnavuluiglaucomatos

Demonstrațiipractice,prezentăride caz

2cefalee, ochi rosu,afectare vizuala,cecitate, diabetzaharat, glaucom

7.7. Examinarea pacientului cu traumatism ocular,investigații interclinice, paraclinice, pregătirea învederea intervenției chirurgicale. Urgenteoftalmologice, prezentări de caz

Demonstrațiipractice,prezentăride caz

2

agresiune/violenta,traumatisme princadere, edem,tulburari alergice,patologie cerebro­vasculara, ochirosu, afectarevizuala, cecitate,glaucom,hipertensiune,otravire,septicemie

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Karin Horvath, Florina Vultur, Gheorhe Muhlfay: Elemente de oftalmologie, Editura University Press,

Karin Horvath, Florina Vultur, Gheorhe Muhlfay: Elemente de oftalmologie, Editura University Press,UMF TgMures, 2014Dorin Chiseliță: Oftalmologie generală, Editura Dosoftei, Iași, 2004Karin Horvath, Gh. Muhlfay: Sindromul sino­orbitar, Editura University Press, Tg­Mureș, 2008Marieta Dumitrache: Tratat de oftalmologie, Editura Universitară “Carol Davila” București, 2004Jack J Kanski: Clinical Ophthalmology – A Systematic Approach, Butterworth Heinemann Elsevier,7th Edition, 2011 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiCunoștințele oftalmologice dobîndite servesc la recunoașterea în timp util a urgențelor oftalmologice,stabilirea unui diagnostic de prezumpție și îndrumarea corectă a pacientului către specialistuladecvat 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Evaluare scrisă 100%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

10.6 Standard minim de performanțăCunoașterea materiei predate în proporție de 50%

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii Sănătate1.5 Ciclul de studii Licenţă1.6 Programul de studii Medicină dentară 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Organizare profesională deontologie şi legislaţie2.2 Titularul activităților de curs Conf. dr. Buicu Florin2.3 Titularul activităților de lp Asist. univ. dr. Moldovan Iuliu2.4 Anul de studii VI 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare V 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0,5TutorialExaminări 0,5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului videoproiector, laptop5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ cunoaşterea cadrului legislativ pentru desfăşurarea activităţiiprofesionale de medic dentist­ stabilirea limitelor de competenţă în funcţie de specialitatea obţinutăîn medicină dentară­ prezentarea formularului de consimţământ informat al pacientului­ cunoaşterea drepturilor pacientului în relaţia medic­pacient­ însuşirea principiilor de deontologie medicală

Competențe transversale

­ identificarea rolului şi responsabilităţilor medicului şi pacientului înrelaţia medic­pacient­ realizarea unui program de educaţie medical continuă­ utilizarea eficientă a surselor de informaţie, a resurselor de

Competențe transversale ­ utilizarea eficientă a surselor de informaţie, a resurselor decomunicare şi formare profesională ­ aplicarea codificării în activitatea cabinetului de medicină dentară­ utilizarea resurselor materiale în cazul unei urgenţe stomatologice

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei ­ cunoaşterea cadrului legislativ pentru desfăşurarea activităţiiprofesionale de medic dentist

7.2 Obiectivele specifice­ Cunoaşterea competenţelor profesionale în activitateamedicului dentist­ Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi munca eficientă în echipăşi în relaţia cu pacientul şi aparţinătorii;

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1.Codului deontologic al medicului dentist Prezentare PowerPoint 2

2. 2.Regulament de educaţie medicală continuă alColegiului Medicilor Dentişti din România.,

Prezentare PowerPoint 2

3.3.Competenţele medicului dentist în stomatologiegeneral, chirurgia dento alveolară, chirurgia oro­maxilo­facială

Prezentare PowerPoint 2

4.4.Competenţele medicului specialist înparodontologie, endodonţie, ortodonţie şiortopedie dento­facială

Prezentare PowerPoint 2

5. 5.Continutul minim al trusei de urgenţă pentrucabinetul de medicină dentară

Prezentare PowerPoint 2

6. 6.Drepturile pacientului Prezentare PowerPoint 2

7. 7.Consimțământul informat Prezentare PowerPoint 2

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:­ Decizia nr. 15/ 15.05.2010 a Colegiului Medicilor Dentişti din România privind adoptarea Coduluideontologic al medicului dentist publicata in M. Of. Nr. 408/ 18.06.2010

deontologic al medicului dentist publicata in M. Of. Nr. 408/ 18.06.2010 ­ Decizia nr. 49/30.06.2012 a Colegiului Medicilor Dentişti din România privind competenţelemedicului dentist, inclusiv ale medicului specialist şi ale medicului primar în stomatologie generală,M. Of. Nr. 482/13.07.2012­ Decizia nr. 50/30.06.2012 a Colegiului Medicilor Dentişti din România privind competenţelemedicului specialist şi ale medicului primar în chirurgia dento­alveolară M. Of. Nr. 482/13.07.2012­ Decizia nr. 51/30.06.2012 a Colegiului Medicilor Dentişti din România privind competenţelemedicului specialist şi ale medicului primar în chirurgia oro­maxilo­facială cu dublă licenţă (medicinădentară şi medicină generală) sau absolvenţi ai facultăţilor de medicină dentară M. Of. Nr.482/13.07.2012­ Decizia nr. 52/30.06.2012 a Colegiului Medicilor Dentişti din România privind competenţelemedicului specialist şi ale medicului primar în ortodonţie şi ortopedie dento­facială M. Of. Nr.482/13.07.2012­ Decizia nr. 53/30.06.2012 a Colegiului Medicilor Dentişti din România privind competenţelemedicului specialist şi ale medicului primar în parodontologie M. Of. Nr. 490/17.07.2012­ Decizia nr. 54/30.06.2012 a Colegiului Medicilor Dentişti din România privind competenţelemedicului specialist şi ale medicului primar în endodonţie M. Of. Nr. 490/17.07.2012­ Decizia nr. 55/30.06.2012 a Colegiului Medicilor Dentişti din România privind conţinutul minim altrusei de urgenţă pentrucabinetul de medicină dentară M. Of. Nr. 490/17.07.2012­ Legea 46/2003 privind drepturile pacienţilor, M. OF. Nr. 70/03.02.2003 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.1. Educatia pentru sanatate­ Workshop :Enumerati grupe de afectiuni stomatologice acaror incidenta poate scadea prin activitati deeducatie pentru sanatate

L.P. interactiv,prezentare PowerPoint.

2

2.2. Indicatori de eficiență ai activitățiistomatologice. Workshop.Identificarea unorafecțiuni stomatologice pentru care se potorganiza activități de educație pentru sănătate

L.P. interactiv,prezentare PowerPoint.

2

3. 3. Pachetul de servicii medicale în asistențastomatologică

L.P. interactiv,prezentare PowerPoint.

2

4. 4. Modalități de studiu ale morbiditățiistomatologice Activitate în grupuri. 2

5. 5. Consimțământul informat al pacientuluiL.P. interactiv,prezentare PowerPoint.

2

6. 6. Creșterea calității serviciilor stomatologice.Chestionare pacienți

L.P. interactiv,prezentare PowerPoint.

2

7. 7. Verificare 28.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.

9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Suport electronic LP Organizare profesionala, deontologie și legislație­ Iuliu Moldovan 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învățământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Test grilă 70%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei În scris 30%

10.6 Standard minim de performanțăObținerea notei minime de promovare la verificare, nota cinci.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢA1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Ortodonţie2.2 Titularul activităților de curs Prof.univ.dr. Păcurar Mariana

2.3 Titularul activităților de lpProf.dr. Mariana Păcurar, Conf. Martha Krisztina, Şef Lucr.Draşovean Anca, Sef lucr. Bud Eugen, Șef lucr.dr.Pop SilviaIzabella, Șef lucr.dr. Manuela Chibelean

2.4 Anul de studii VI 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare EX 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 0.5Examinări 0.5Alte activități 0.53.7 Total ore de studiu individual / săpt 123.8 Total ore pe semestru 1683.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum Stabilirea diagnosticului ortodontic complex și cunoașterea obiectivelor

terapeutice

4.2 de competențe Cunoștințe de bază ale morfologiei dentare, noțiunilor elementare de cariologieși ocluziei funcționale

5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator­laptop5.2 de desfășurare a laboratorului Săli de tratament, unituri dentare, negatoscop 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Elaborarea unui plan complex şi individualizat de tratament prinexamen clinic, examinări complementare (analiză de model,examinarea radiografiilot (OPG și teleradiografie), examen fotostatic,examenul ocluziei statice și dinamice, măsurători antropometrice)Stabilirea unui diagnostic complex ortodontic morfologic, etiologic şifuncţional. Stabilirea obiectivelor terapeutiuce.Pregătirea pacientului pentru aplicarea aparatului ortodonticCunoaşterea etapelor creşterii şi dezvoltării ADM, importanţa

Cunoaşterea etapelor creşterii şi dezvoltării ADM, importanţamenţinerii zonei de sprijin în etiologia malocluziilorCunoaşterea metodelor de combatere a parafuncţiilor şi disfuncţiilorADM. Şlefuiri selective, stripping, exerciţii de miogimnastică.

Competențe transversale

Identificarea obiectivelor de realizat, etapelor de lucru, termenelor derealizare, resurselor disponibile, riscurilor şi condiţiilor de finalizare încadrul proiectelor sub coordonare;Identificarea rolului şi responsabilităţii într­o echipă multidisciplinară;Realizarea de screeninguri ortodontice în colective de vârstă diferite învederea identificării aspectelor epidemiologice ale anomaliilor dento­maxilare;Identificarea precoce a anomaliilor scheletice grave, cu afectareaarmoniei faciale și orientarea spre cabinet de specialitate.Utilizarea eficientă a surselor de informaţie, a resurselor decomunicare şi formare profesională atât în limba română, maghiarăcât şi într­o limbă de circulaţie internaţională, în scopul elaborării şiprezentării unei lucrări de specialitate;Identificarea obiectivelor, fazelor de lucru, resurselor disponibile,factorilor de risc în activitatea profesională orientată.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Elaborarea unui diagnostic complex ortodontic şi identificareaobiectivelor terapeutice.

7.2 Obiectivele specifice

Însuşirea particularităţilor tulburărilor organogenetice sub formaanumitor anomalii dento­maxilare, abordarea disfuncţiilor şiparafuncţiilor.Particularitățile clinice și terapeutice ale malocluziilor ortodontice.Cunoaşterea momentului optim de instituire a unui tratamentortodontic;Conceperea unui plan de tratament ortodontic complex în funcţiede vârsta copilului şi starea generală de sănătate, cu accent penatura anomaliei.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. Clasificarea aparatelor ortodontice. Prezentareorală, PPT

2.Aparate ortodontice mobile. Baza plăcii.Elemente de ancorare. Croşetele metalice,gutiera acrilică

Prezentareorală, PPT

3. Aparate ortodontice mobile. Elemente de acţiune.Şurubul, arcuri principale, resorturi auxiliare.

Prezentareorală, PPT

Comunicarea

4.Aparate ortodontice mobile. Elementefuncţionale. Tipuri de plăci ortodontice. Accidenteîn purtarea plăcii ortodontice.

Team­basedlearning(TBL),modul 1

Comunicareaprecoce a temeistudenților, învederea pregătirii lorînainte de expunereaprezentării.

5.Aparate ortodontice funcţionale clasice. Principiulplanului înclinat. Modalităţi de acţiune aleactivatorului AHP. Indicaţii, contraindicaţii.

Prezentareorală, PPT

6.Aparate ortodontice funcţionale moderne.Activatoare scheletate. Aparatul Frankel,Bionatorul Balters

Prezentareorală, PPT

7.Aparate ortodontice pasive. Menţinătoarele despaţiu. Paralelă între menţinătoarele fixe şimobile.

Team­basedlearning(TBL),modul 2

Comunicareaprecoce a temeistudenților, învederea pregătirii lorînainte de expunereaprezentării.

8.Aparate ortdontice fixe. Avantaje, indicaţii, modde acţiune. Elemente componente (inele,tubuşoare, bracket­uri, ligaturi).

Prezentareorală, PPT

9.Aparate ortodontice fixe. Elemente active (arcuri,elastice). Clasificarea arcurilor. Tipuri de tracţiunielastice.

Prezentareorală, PPT

10.Aparate ortodontice fixe. Auxiliare de ancoraj(bara Gosgarian, arcul lingual, Quad­helix,aparatul Nance).

Prezentareorală, PPT

11. Aparate intra­extra orale. Head­Gear­ul, mascafacială Delaire.Prezentareorală, PPT

12.Aparate extra­orale. Capelina Hickmann.Disjuncţia maxilară. Tipuri de disjunctoare utilizateîn ortodonţie.

Prezentareorală, PPT

13. Recidiva în ortodonţie. Cauze şi mijloace deprevenţie. Aparate ortodontice de contenţie.Prezentareorală, PPT

14.Abordarea ortodontică a pacienţilor cu despicăturilabio­maxilo­palatine. Dificultăţi de amprentare şiconfecţionarea aparatelor ortodontice.

Prezentareorală, PPT

Bibliografie:1. Păcurar Mariana : Aparatura ortodontica functionala, de la clasic la modern, Editura UniversityPress, Tg.Mures, 2007. 2. Păcurar Mariana ,Irina Zetu: Introducere în tehnica arcului drept, Vol.2,Editura Lyra, Tg. Mureş, 2003.3. Păcurar Mariana, Bud Eugen, Eşian Daniela, Chibelean Manuela: Ancorajul în ortodonţie. Ed.University Press, UMF Tg.Mureş, 2015 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.

14.Semestrul II

1. Examen monomaxilar și bimaxilar staticrecapitulare

Demonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

2. Examene complementare recapitulareDemonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

3. Indici și perimetria recapitulareDemonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

4. Designul aparatului ortodontic mobil. Posibilităţide secţionare a plăcii ortodontice

Case­based learning(CBL) modulul 1

5.Confecţionarea pe model a elementelor deancorare pentru aparatele mobile (croşete,gutiere)

Demonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

6.Confecţionarea pe model a elementelor activepentru aparatele mobile (arcuri, resorturiauxiliare)

Demonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

7. Realizarea ocluziei corectată pe modelDemonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

8. Demonstrarea şlefuirilor de activare la aparatelefuncţionale

Demonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

9.Confecţionarea pe model a elementelorfuncţionale ale aparatelor mobile şi mobilizabile(scut lingual, platou retroincizal)

Case­based learning(CBL) modulul 2

10. Demonstraţii de colaj ale aparatelor fixe.Completarea fişei de tratament ortodonticDemonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

11. Demonstraţii practice de activare a unui aparat fixDemonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

12. Prezentarea auxiliarelor de ancoraj(Quad­helix,Nance, lip bumper)Case­based learning(CBL) modulul 3

13.Rolul şi modalităţile de acţiune ale aparatelor deprevenţie în ortodonţie (plăcuţa vestibulară,trainerele miofuncţionale)

Demonstraţii practice,activitate individuală şipe grupe mici

14. Prezentare de caz Case­based learning(CBL) modulul 4

Bibliografie:1. Irina Zetu, Mariana Păcurar, Ortodonţie, Ed. Tehnopress, Iaşi 2010. 2. Valentina Dorobăţ, Dragoş2. Stanciu : Ortodonţie şi Ortopedie dento­facială, Ed. Medicală, Bucureşti 2009.3. Martha Krisztina, Bică Cristina: Ortho­Atlas, Ed. University Press Tg.Mureş, 2015.4. Păcurar Mariana, Bud Eugen, Eşian Daniela, Chibelean Manuela: Ancorajul în ortodonţie. Ed.University Press, UMF Tg.Mureş, 2015 5. Pop Silvia Izabella, Bratu Dana Cristina, Păcurar Mariana: Noțiuni de biomecanică în tratamentulortodontic fix, Editura University Press, Tg.Mures, 2015 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învățământ medical,cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs Media notelor celor 2 TBL 15%

La curs Media notelor celor 2 TBL 15%

În timpul activităţii practice Media notelor celor 4 moduleCBL 25%

10.5 Evaluare finală Examen teoretic final Test grila 40 %Examen practic final Examen practic 20 %

10.6 Standard minim de performanțăPrezentare de caz (diagnostic ortodontic complex) 2Aparate mobile (design­ul unei plăci ortodontice) 2Confecţionarea elementelor de ancorare a plăcii ortodontice – croşete Stahl (demonstrație) 1Confecţionarea elementelor active ale plăcii ortodontice ­ resorturi auxiliare (demonstrație) 2Aparate funcţionale. Ocluzia corectată pe model 2Aparate ortodontice fixe: colaj ( demonstrație) 1Aparate ortodontice fixe: adaptarea inelelor pe model (demonstrație) 2Aparate ortodontice fixe: ligaturarea arcului pe Typodont 1Aparate ortodontice fixe: aplicarea unor îndoituri pe arc 2Auxiliare de ancoraj: adaptarea unui arc lingual / transpalatal pe model (demonstrație) 1Întocmirea Fişei de tratament ortodontic 1Întocmirea Fişei de laborator 1Repararea unei plăci în cabinet (demonstrație) 1Pregătirea lucrării de licență 1

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢA1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Ortodonţie2.2 Titularul activităților de curs Prof.dr Mariana Păcurar

2.3 Titularul activităților de lpProf.dr. Mariana Păcurar, Conf. Martha Krisztina, Şef Lucr.Draşovean Anca, Sef lucr. Bud Eugen, Șef lucr.dr.Pop SilviaIzabella, Șef lucr.dr. Manuela Chibelean

2.4 Anul de studii V 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare EX 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 0.5Examinări 1Alte activități 0.53.7 Total ore de studiu individual / săpt 123.8 Total ore pe semestru 1683.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum Stabilirea diagnosticului ortodontic complex și cunoașterea obiectivelor

terapeutice

4.2 de competențe Cunoștințe de bază ale morfologiei dentare, noțiunilor elementare de cariologieși ocluziei funcționale

5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Săli dotate cu videoproiector, calculator, flipchart5.2 de desfășurare a laboratorului Săli de tratament, unituri dentare, negatoscop 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Elaborarea unui plan complex şi individualizat de tratament prinexamen clinic, examinări complementare (analiză de model,examinarea radiografiilot (OPG și teleradiografie), examen fotostatic,examenul ocluziei statice și dinamice, măsurători antropometrice)Stabilirea unui diagnostic complex ortodontic morfologic, etiologic şifuncţional. Stabilirea obiectivelor terapeutiuce.Pregătirea pacientului pentru aplicarea aparatului ortodonticCunoaşterea etapelor creşterii şi dezvoltării ADM, importanţa

Cunoaşterea etapelor creşterii şi dezvoltării ADM, importanţamenţinerii zonei de sprijin în etiologia malocluziilorCunoaşterea metodelor de combatere a parafuncţiilor şi disfuncţiilorADM. Şlefuiri selective, stripping, exerciţii de miogimnastică.

Competențe transversale

Identificarea obiectivelor de realizat, etapelor de lucru, termenelor derealizare, resurselor disponibile, riscurilor şi condiţiilor de finalizare încadrul proiectelor sub coordonare;Identificarea rolului şi responsabilităţii într­o echipă multidisciplinară;Realizarea de screeninguri ortodontice în colective de vârstă diferite învederea identificării aspectelor epidemiologice ale anomaliilor dento­maxilare;Identificarea precoce a anomaliilor scheletice grave, cu afectareaarmoniei faciale și orientarea spre cabinet de specialitate.Utilizarea eficientă a surselor de informaţie, a resurselor decomunicare şi formare profesională atât în limba română, maghiarăcât şi într­o limbă de circulaţie internaţională, în scopul elaborării şiprezentării unei lucrări de specialitate;Identificarea obiectivelor, fazelor de lucru, resurselor disponibile,factorilor de risc în activitatea profesională orientată.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Elaborarea unui diagnostic complex ortodontic şi identificareaobiectivelor terapeutice.

7.2 Obiectivele specifice

Însuşirea particularităţilor tulburărilor organogenetice sub formaanumitor anomalii dento­maxilare, abordarea disfuncţiilor şiparafuncţiilor.Particularitățile clinice și terapeutice ale malocluziilor ortodontice.Conceperea unui plan de tratament ortodontic complex în funcţiede vârsta copilului şi starea generală de sănătate, cu accent penatura anomaliei.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1. Noţiuni de embriologie. Creşterea complexuluicranio­facial

Prezentareorală,multimedia

2

2. Clasificarea anomaliilor dento­maxilare.Examenul clinic în ortodonție

Prezentareorală,multimedia

2

3. Etiologia anomaliilor dento­maxilareTeam­basedlearning (TBL),modul 1

2

Comunicareaprecoce a temeistudenților, învedereapregătirii lorînainte deexpunereaprezentării.

4. Examinări complementare în ortodonţie Prezentareorală,multimedia 2

5. Anomalii în plan transversal: sindromulcompresiei de maxilar anomalii de clasa a II­ a

Prezentareorală,multimedia

2

6. Anomalii în plan transversal: sindromul ocluzieiîncrucişate

Prezentareorală,multimedia 2

7. Anomalii în plan sagital: ocluzia distalizatăPrezentareorală,multimedia

2

8. Anomalii în plan sagital: sindromul progenicanomalii de clasa a III ­ a

Prezentareorală,multimedia 2

9. Anomalii în plan vertical. Ocluzia adâncă Prezentareorală, 2

9. Anomalii în plan vertical. Ocluzia adâncăadevărată (AngleII/2) orală,

multimedia2

10. Anomalii în plan vertical. Ocluzia deschisăPrezentareorală,multimedia

2

11. Anomalii de clasa a I –a : DizarmoniadentomaxilarăPrezentareorală,multimedia

2

12. Anomalii de clasa a I –a: anomalii dentare denumărTeam­basedlearning (TBL),modul 2

2

Comunicareaprecoce a temeistudenților, învedereapregătirii lorînainte deexpunereaprezentării.

13. Anomalii de clasa a I –a : anomalii dentare depozițiePrezentareorală,multimedia

2

14. Despicăturile labio­maxilo­palatine: metode deamprentare și tratamentul ortodonticPrezentareorală,multimedia

2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Păcurar M, Draşovean A – Anomaliile dento­maxilare – curs, Universitatea de Medicină şiFarmacie Tg.Mureş, 2015,1942.Dorobăţ V, Stanciu D ­ Ortodonţie şi ortopedie dento­facială, Editura Medicală,2003, 83­1793. Graber T.Orthodontics: Current Principles and Tehniques. Fourth Edition. Mosby Elsevier,2005:17­704. Ecaterina Ionescu ‐ Anomaliile dentare, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 20055. Draşovean A ­ Rolul teleradiografiei de profil în diagnosticul anomaliilor dento­maxilare, EdituraMedicală Universitară Iuliu Haţieganu Cluj Napoca,2012,118 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1. Examen monomaxilar staticDemonstraţii practice,activitate individualăşi pe grupe mici

2. Examen bimaxilar static Case­based learning(CBL) modulul 1

Studiu decaz cliniccomplex

3. Amprenta în ortodonțieDemonstraţii practice,activitate individualăşi pe grupe mici

Analiza modelului de studiu: indici de dezvoltare Demonstraţii practice,

4.Analiza modelului de studiu: indici de dezvoltareai arcadelor dento­alveolare, perimetrie, indiceleBolton

Demonstraţii practice,activitate individualăşi pe grupe mici

5. Examenul fotostaticDemonstraţii practice,activitate individualăşi pe grupe mici

6. Examinări complementare în ortodonțieDemonstraţii practice,activitate individualăşi pe grupe mici

7. Examenul clinic ortodontic Case­based learning(CBL) modulul 2

Studiu decaz cliniccomplex

8. Examenul radiologic: OPGDemonstraţii practice,activitate individualăşi pe grupe mici

9. Examenul radiologic: teleradiografia de profilDemonstraţii practice,activitate individualăşi pe grupe mici

10. Diagnosticul anomaliilor de clasa I­a . Obiectivede tratament.Case­based learning(CBL) modulul 3

Studiu decaz cliniccomplex

11. Diagnosticul anomaliilor de clasa II­a . Obiectivede tratament. Cazuri clinice

12. Diagnosticul anomaliilor de clasa III­a . Obiectivede tratament.Case­based learning(CBL) modulul 4

Studiu decaz cliniccomplex

13. Fișa de tratament ortodontic; obiective detratament Prezentare

14. Prezentare de caz EvaluareSemestrul II

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Mariana Păcurar, Cristina Bică, Claudia Ursu ­ Caiet de lucrări practice de ortodonţie. LitografiaUMF Tg.Mureș, 20032. Mariana Păcurar, Cristina Bică, Martha Krisztina, Anca drașoveanu, Eugen Bud ­ Îndreptar delucrări practice. Aparate ortodontice. Litografia UMF Tg.Mureș, 2006 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiDobândirea cunoștințelor teoretice și practice este necesară, în vederea înțelegerii și cunoașteriiprofunde a simptomatologiei clinice a anomaliilor dentomaxilare, caracteristicilor acestora și modulde realizare al unui plan terapeutic individualizat. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

evaluare din nota finală10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs Media notelor celor 2 TBL 15%

În timpul activităţii practice Media notelor celor 4 moduleCBL 25%

10.5 Evaluare finală Examen teoretic final Test grilă 40%Examen practic final Examen practic 20%

10.6 Standard minim de performanțăExamen monomaxilar static, model de studiu 2Examen bimaxilar static, model de studiu 2Amprentă în scop ortodontic 2Analiza modelului de studiu (măsurători) 2Examen fotostatic 2Examen radiologic: OPG 3Decalc teleradiografie de profil 3Analiza documentației ptr. anomalia cl. I. 2Analiza documentației ptr. anomalia cl. II/1. 2Analiza documentației ptr. anomalia cl. II/2. 2Analiza documentației ptr. anomalia cl. III. 2Întocmirea fișei ortodontice 2Întocmirea fișei de laborator 2Prezentare de caz 2

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Parodontologie2.2 Titularul activităților de curs Conf.dr. LAZĂR LUMINIŢA

2.3 Titularul activităților de lpConf dr.Lazăr Luminita, Sef lucrari dr. Bukhari Csilla, Asist. univ.drd. Sabau Raluca, Asist univ. dr. Buka Imola, , , Asist univ. drd.Vlasa Alexandru

2.4 Anul de studii V. 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei Obl. 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 5 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 33.4 Total ore din planul de învățământ 70 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 42

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1.Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 0,5Examinări 0.5Alte activități 13.7 Total ore de studiu individual / săpt 113.8 Total ore pe semestru 1543.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC)5.2 de desfășurare a laboratorului Prezentare de caz. Truse parodontale. 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Diagnosticul corect al diferitelor forme de boală parodontală,cunoaşterea metodelor de înregistrare a statusului odonto­parodontalîn fişe specifice.Utilizarea corectă a mijloacelor de examinare clinică (sondeparodontale, CPITN) şi radiografică a pacienţilor parodontopaţi.Recunoaşterea corelaţiilor dintre afecţiuni sistemice şi ţesuturile desusţinere ale dinţilor.Deprinderea metodelor de tratament aplicabile în faza iniţială aterapiei partodontale (detartraj, chiuretaj subgingival).

Competențe transversale

Însuşirea particularităţilor morfologice ale ţesuturilor parodontale îndiferite stări patologice.Cunoaşterea semnelor clinice şi a metodelor optime de tratament îngingivite şi parodontite.Conceperea unui plan de tratament parodontal complex, adaptatvârstei şi stării generale de sănătate a pacientului.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiPentru a putea înţelege patologia parodontală şi mijloaceleterapeutice ale bolii, trebuie cunoscute elementele anatomice aleţesutului parodontal şi zonele cu vulnerabilitate maximă aacestuia.

7.2 Obiectivele specifice

Metodologia specifică de examinare a parodonţiului marginaleste necesară pentru stabilirea diagnosticului de îmbolnăvire, astadiului de evoluţie şi stabilirea unui plan de tratament.Circumstanţele etiologice ale parodontopatiilor marginale cornicesunt locale şi generale.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. Prezentare orală şimultimedia

2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1.Istoricul parodontologiei. Terminologie. Prezentare orală şimultimedia

2. 2. Structura parodonţiului marginal. Parodonţiulsuperficial

3. 3. Parodonţiul marginal profund, de susţinere saufuncţional

4. 4. Fiziologia si fizipatologia parodontilui marginal5. 5. Epidemiologia bolii parodontale6. 6. Examinarea bolnavului parodontopat

7.7. Etiopatogenia parodontopatiilor­ PlacabacterianaMecanismele de patogenitatebacteriana în boala parodontală

8. 8. Mecanismele de patogenitate bacteriană înboala parodontală

9. 9. Mecanismele imunologice şi boala parodontală10. 10.Tartrul dentar

11. 11.Rolul factorilor favorizanti locali în producereaparodontopatiilor marginale cronice

12. 12. Rolul factorilor favorizanti generali înproducerea parodontopatiilor marginale cronice

producerea parodontopatiilor marginale cronice

13. 13. Diagnosticul imbolnavirilor gingivo­parodontale

14. 14. Clasificarea bolilor parodonţiului marginalBibliografie:Bibliografie1.Horia Traian Dumitriu, Silvia Dumitriu,Anca Silvia Dumitriu. Parodontologie, ediţia a Va, EdituraViaţa Medicală Românească, 2009. 2.Newman MG, Takei H, Klokkevold PR, Carranza FA. Carranza's Clinical Periodontology.11thEdition. Elsevier Health Sciences. 2012 . Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.Prezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice.

2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Prezentarea fisei parodontalePrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice.

2.2. Prezentarea instrumentarului de consultatie, acelui de detartraj manual si cu ultrasunete si acelui pentru tratament chirurgical.

3.3. Prezentarea instrumentarului de consultatie, acelui de detartraj manual si cu ultrasunete si acelui pentru tratament chirurgical.

4.4. Determinarea indicilor de sanatate parodontala( indicele de placa, indicele de tartru, PBI,CPITN).

5.5. Realizarea măsurătorilor specifice în terapiaparodontală (adâncimea pungilor parodontale,pierderea de ataşament, mobilitatea dentara).

6.6.. Evaluarea stării osului alveolar ajutorulradiografiilor retroalveolare, aortopantomografiilori

7. 7.Completarea fisei parodontale8. 8.Completarea fisei parodontale9. 9. Completarea fisei parodontale

10. 10.Însuşirea metodelor corecte de detartrajmanual si cu ultrasunete

11. 11.Tehnici corecte de periaj dentar.Mijloacelesecundare de intretinere a igienei bucale

12.12. Realizarea de manopere practice incluse inbaremul minim de cunostinte practice­ detartrajmanual si cu ultrasunete

13.13. Realizarea de manopere practice incluse inbaremul minim de cunostinte practice­ detartrajmanual si cu ultrasunete

14.14 Realizarea de manopere practice incluse inbaremul minim de cunostinte practice­ detartrajmanual si cu ultrasunete

Bibliografie:Bibliografie1.Horia Traian Dumitriu, Silvia Dumitriu,Anca Silvia Dumitriu. Parodontologie, ediţia a Va, EdituraViaţa Medicală Românească, 2009. 2.Newman MG, Takei H, Klokkevold PR, Carranza FA. Carranza's Clinical Periodontology.11thEdition. Elsevier Health Sciences. 2012 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConţinutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,managementul sanitar, învăţământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTipactivitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Prezența, calificative obținute la teste

Media aritmetică anotelor obținute laapreciereaîndepliniriicriteriilor deevaluare

15%

În timpulactivităţiipractice

Prezența la Lp, îndeplinirea baremului minim deactivitate

Media aritmetică anotelor obținute laapreciereaîndepliniriicriteriilor deevaluare

15%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cunoașterea elementelor anatomice ale ţesutuluiparodontal şi a zonele cu vulnerabilitate maximăDobândirea cunoştinţelor necesare examinăriipacientului parodontopat și elaborării unui diagnosticcomplet de boală parodontală

Test grilă 50%

Examenpracticfinal

Capacitatea studentului de a examina corect unpacient, cu boală parodontală, de a completa o fișăparodontală, de a efectua tratamentul inițial

Verificare scrisă 20%

10.6 Standard minim de performanță­Acumularea unui număr mai mare de 3 absențe atrage neacceptarea studentului la examenul final.Absențele motivate se vor recupera după un program stabilit la nivel de disciplină.­Evaluarea pe parcusul semestrului1.La LpÎndeplinirea baremului minim de activitate: ­ examinarea pacientului și completarea a 3 fișeparodontale și efectuarea a 3 detartraje2.La curs:Promovarea testelor cu nota minimă 5­Evaluarea finalăNota minimă de promovare este 5 atât la examenul practic cât și la cel teoretic.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei PARODONTOLOGIE2.2 Titularul activităților de curs Conf.univ. dr. Lazăr Luminița

2.3 Titularul activităților de lpConf dr. Lazăr Luminiţa, șef lucrări dr. Bukhari Csilla, Asist.univ.Buka Imola, Asist univ Sabău Raluca, Asist.univ. drd. VlasaAlexandru

2.4 Anul de studii VI 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 8 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 63.4 Total ore din planul de învățământ 112 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 84

Distribuția fondului de timp/săpt 10ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 4Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități 13.7 Total ore de studiu individual / săpt 183.8 Total ore pe semestru 2523.9 Număr de credite 10 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC)5.2 de desfășurare a laboratorului Stagii clinice, prezentări de caz 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Cunoaşterea metodelor folosite în formularea diagnosticului completal afecţiunilor parodontale (examen clinic, radiologic, de laborator.Însuşirea metodelor de evaluare a adâncimii pungilor parodontale şiposibilitatea tratamentului medicamentos şi chirurgical al diferitelorforme de inflamaţii de la nivelul ţesuturilor de susţinere a dintelui.Cunoaşterea tipurilor de intervenţii chirurgicale care fac parte dintratamentul complex al acetor forme de boalăFormarea deprinderilor de colaborare interdisciplinară cu specialităţimedicale înrudite (microbiologie, imunologie, histopatologie, chirurgie

Competențe transversalemedicale înrudite (microbiologie, imunologie, histopatologie, chirurgiedento­alveolară) în vederea realizării unui tratament complex al boliiparodontale. Cunoaşterea metodologiilor de lucru în cadrul studiilor petermen mediu şi lung privind rezultatele terapiei parodontale la diferitegrupe de pacienţi

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

În ideea că medicul dentist nu se poate prevala deresponsabilitatea in examinarea, tratarea sau consilierea tuturorproblemelor parodontale ale pacienţilor, sunt expuse cele mai noidate legate de etiologia, patogenia şi tratamentul diferitelor formede boală parodontală.

7.2 Obiectivele specifice Etiologia, prognosticul şi tratamentul parodontopatiilor marginalecronice.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1 Diagnosticul imbolnavirilor gingivo­parodontale.Clasificarea bolilor parodonţiului marginal

Prezentare orală şimultimedia 2

2. 2 Descrierea formelor clinice. Gingivite. idem 23. 3 Descrierea formelor clinice. Parodontite. idem 2

4. 4 Tratamentul gingivitelor și parodontitelor.Terapia initială idem 2

5. 5 Tratamentul medicamentos al gingivitelor siparodontitelor cronice si agresive idem 2

6. 6 Tratamentul chirurgical­ chiuretajul subgingival,gingivectomia. idem 2

7. 7 Tratamentul chirurgical­ operaţiile cu lambou idem 2

8. 8 Tratamentul chirurgical­ chirurgia muco­gingivală idem 2

9. 9. Tratamentul chirurgical­ terapia de reconturareşi regenerare osoasă idem 2

10. 10 Tratamentul chirurgical­ regenerarea tisularăghidată idem 2

11. 11 Terapia de reechilibrare ocluzală idem 212. 12 Imobilizarea în parodontopatii idem 213. 13 Scheme de tratament în boala parodontală idem 2

14. 14 Terapia de menținere: importanța și conținutulterapiei de menținere idem 2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Dumitriu H: Parodontologie, Ed.Medicală Bucureşti, 20092. Lazăr L. Elemente de parodontologie clinică. Editura University Press Tg. Mureş, 2015,

2. Lazăr L. Elemente de parodontologie clinică. Editura University Press Tg. Mureş, 2015,3. Lazăr L, Monea Al. Chiuretajul subgingival în practica ambulatorie de parodontologie. EdituraUniversity Press Tg. Mureş, 20094. Mârţu Silvia: Parodontologie clinică. Ed. Apolonia Iaşi, 20005. Newman MG, Takei H, Klokkevold PR, Carranza FA. Carranza's Clinical Periodontology.11thEdition. Elsevier Health Sciences. 2012 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1. 1.Algoritmul de diagnostic în boala parodontalăPrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

6

2. 2. Completarea fişei parodontale idem 6

3. 3. Metode de măsurare corectă a pungilorparodontale idem 6

4. 4. Metoda de evaluare a pierderii de ataşament idem 65. 5. Instrumentarul utilizat în chiuretajul subgingival idem 66. 6. Completarea fişei parodontale idem 67. 7. Trusa de chirurgie parodontală idem 6

8. 8. Tratamentul de urgență al abcesului parodontalmarginal idem 6

9. 9. Tratamentul de urgență al gingivitelor sigingivitostomatitelor acute idem 6

10. 10. Prezentare de caz idem 6

11.11.Realizarea de manopere practice incluse inbaremul minim de cunostinte practice: ­terapiaparodontală cauzală non­chirurgicală

idem 6

12.12. Realizarea de manopere practice incluse inbaremul minim de cunostinte practice:­terapiaparodontală cauzală non­chirurgicală

idem 6

13.13. Realizarea de manopere practice incluse inbaremul minim de cunostinte practice:­terapiaparodontală cauzală non­chirurgicală

idem 6

14. 14. Imobilizarea dinţilor parodontotici idem 6Semestrul II

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Dumitriu H: Parodontologie, Ed.Medicală Bucureşti, 20092. Lazăr L. Elemente de parodontologie clinică. Editura University Press Tg. Mureş, 2015,3. Lazăr L, Monea Al. Chiuretajul subgingival în practica ambulatorie de parodontologie. EdituraUniversity Press Tg. Mureş, 20094. Mârţu Silvia: Parodontologie clinică. Ed. Apolonia Iaşi, 20005. Newman MG, Takei H, Klokkevold PR, Carranza FA. Carranza's Clinical Periodontology.11th

5. Newman MG, Takei H, Klokkevold PR, Carranza FA. Carranza's Clinical Periodontology.11thEdition. Elsevier Health Sciences. 2012 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConţinutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învăţământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTipactivitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Prezența, calificative obținute la teste

Media aritmetică anotelor obținute laapreciereaîndeplinirii criteriilorde evaluare

15%

În timpulactivităţiipractice

Prezența la Lp, îndeplinirea baremului minim deactivitate

Media aritmetică anotelor obținute laapreciereaîndeplinirii criteriilorde evaluare

15%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Dobândirea cunoştinţelor necesare examinăriipacientului parodontopat și elaborării unui diagnosticcomplet de boală parodontală. Cunoaștereaschemelor de tratament în diferitele forme clinice deboala parodontală

Test grilă 50%

Examenpracticfinal

Capacitatea studentului de a examina un pacient cuboală parodontală, de a completa o fișăparodontală, de a pune un diagnostic corect , de aefectua tratamentul inițial

Verificare scrisă 20%

10.6 Standard minim de performanță­Acumularea unui număr mai mare de 3 absențe atrage neacceptarea studentului la examenul final.Absențele motivate se vor recupera după un program stabilit la nivel de disciplină.­Evaluarea pe parcusul semestrului1.La LpÎndeplinirea baremului minim de activitate: ­ examinarea pacientului și completarea a 3 fișeparodontale și efectuarea a 5 manopere de terapie parodontală cauzală non­chirurgicală2.La curs:Promovarea testelor cu nota minimă 5­Evaluarea finalăNota minimă de promovare este 5 atât la examenul practic cât și la cel teoretic.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei PATOLOGIE ORALĂ2.2 Titularul activităților de curs Șef lucrări Dr. ADRIANA MONEA

2.3 Titularul activităților de lpSef lucrari dr. Monea Adriana, Asist. Sitaru Alexandru, Asist.Hănţoiu Tudor, Asist. Kovacs Monika, Asist.drd. StoicaAlexandra

2.4 Anul de studii VI 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 4ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1.5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0.5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0.5Tutorial 0.5Examinări 0.5Alte activități 0.53.7 Total ore de studiu individual / săpt 83.8 Total ore pe semestru 643.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC)5.2 de desfășurare a laboratorului Prezentare de caz 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Recunoaşterea diferitelor forme de manifestare a bolilor sitemice lanivelul cavităţii bucale. Cunoaşterea modificărilor mucoasei bucale şidiagnosticul corect al afecţiunilor. Identificarea cazurilor care necesităterapie complexă în alte unităţi medicale (afecţiuni hematologice,SIDA). Aplicarea metodelor de tratament indicate în fiecare afecţiune.

Competențe transversaleDezvoltarea capacităţii de identificare a modificărilor patologice şicolaborarea cu alte discipline în vederea stabilirii planului de tratamentcorect.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Se pune un accent deosebit pe diagnosticul celor mai comuneafecţiuni ce se localizează la nivelul cavităţii bucale.

7.2 Obiectivele specificeAspecte epidemiologice şi histopatologice ale afecţiunilor cavităţiibucale. Tratamentele locale şi generale specifice pentru acesteafecţiuni

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1 Biologia cavităţii bucale cu referiri speciale laimunologia acesteia

Prezenatre orală şimutimedia

2.2 Leziunile elementare. Modificări histopatologiceale mucoasei bucale. Gingivita eritematoasă,catarală

TBL 1

3. 3 Gingivita ulcero­necrotică. Etiopatogenie,diagnostic pozitiv şi diferenţial. Tratament

Prezenatre orală şimutimedia

4. 4 Stomatite specifice. Tuberculoza şi sifilisul Prezenatre orală şimutimedia

5.5 Grupa afecţiunilor herpetice. Gingivostomatitaherpetică acută. Herpesul recidivant. Herpeszoster. Herpangina

Prezenatre orală şimutimedia

6.6. Afecţiuni micotice. Candidoza bucală.Stomatita micotică a purtătorilot de proteze.Candidoya mucocutanată

TBL 2

7.7 Boala aftoasă.Etiopatogenie, diagnostic pozitivşi diferenţial, tratament. Sindromul Behcet şiSogren

Prezenatre orală şimutimedia

8.8 Afecţiuni keratotice. Leucoplazia şi lichenulplan. Afecţiuni cauzate de agenţi fizici. Intoxicaţiicu metale grele şi metaloizi

Prezenatre orală şimutimedia

9.9 Manifestări bucale ale sindromului hemoragipar.Vasucopatii, trombocitopatii, coagulopatii.Hemofilia

Prezenatre orală şimutimedia

10. 10 Leucemiile acute şi cronice Prezenatre orală şimutimedia

11.11 Manifestari bucale în afecţiunile siatemuluihematopoetic. Policitemia, anemia feriprivă şipernicioasă

Prezenatre orală şimutimedia

12. 12 Manifestări orale în SIDA Prezenatre orală şimutimedia

13. 13 Afecţiunile limbii Prezenatre orală şi

13. 13 Afecţiunile limbii Prezenatre orală şimutimedia

14. 14 Eritemul polimorf. Pemfigusul Prezenatre orală şimutimedia

Bibliografie:1. Monea Al., Monea Pop Monica.: Parodontologie, Ed. Ardealul, Tg.Mureş, 19992. Shaferw: Textbook of Oral Pathology, Ed. Sounders Comp., 1988 3. Monea Adriana: Patologie orala ­ Note de curs, Litografia UMF Tg.Mures, 2015 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1. Examinarea pacienţilor CBL 1

2. Recoltarea probelor de la nivelul mucoasei bucaleşi a limbii pentru examen microbiologic.

Prezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

3. Alte metode complemenatre de diagnostic aleziunilor orale CBL 2

4. Documentarea cazurilor prin fotografii intraoralePrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

5. Leziuni elementarePrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

6. Afecţiuni de origine bacteriană CBL 3

7. Afecţiuni de origine viralăPrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

8. AftaPrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

9. Afecţiuni hiperkeratozice CBL 4

10. Vaculopatii, trombocitopatii, hemofiliaPrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

11. Anemii. LeucemiiPrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

12. Manifestări orale în SIDAPrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

13. GlositePrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

cazuri clinice

14. Eritem multiform. PemfigusPrezentări multimedia,demonstraţii practice,cazuri clinice

Bibliografie:1. Monea Al., Monea Pop Monica.: Parodontologie, Ed. Ardealul, Tg.Mureş, 19992. Shaferw: Textbook of Oral Pathology, Ed. Sounders Comp., 1988 3. Monea Adriana: Patologie orala ­ Note de curs, Litografia UMF Tg.Mures, 2015 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConţinutul disciplinei este armonizat cu cerinţele angajatorilor din domeniile sănătate, managementsanitar, învăţământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs În funcție de specificuldisciplinei 2 x TBL 20%

În timpul activităţii practice În funcție de specificuldisciplinei 4 x CBL 15%

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Exam teoretic (test grilă) 50%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

Examen practic,prezentare orală 15%

10.6 Standard minim de performanță­ Criteriile minime de validare a evaluărilor din timpul semestrului ( în corelație cu RegulamentulDisciplinei)­ promovarea cu nota minima 5,00 a fiecarei examinari TBL, respectiv CBL­ Condițiile minime de admitere la examinarea finală ­ recunoasterea leziunilor mucoasei orale:criterii de diagnostic pozitiv si diferential, inidcatii de tratament­ Condițiile minime necesare de îndeplinit pentru promovarea evaluării sumative finale( examenpractic + teoretic) ­ obtinerea notei 5,00 atat la examenul practic cat si la cel teoretic. Recunoaşterea modificărilor patologice de la nivelul mucoasei bucale şi a amanifestărilor otale aleunor afecţiuni sistemice grave. Capacitatea formulării protocoalelor de tratament şi colaborarea cu alte specialităţi medicale.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA DENTARA1.3 Departamentul M41.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Pediatrie2.2 Titularul activităților de curs Prof. Dr. Rodica Toganel2.3 Titularul activităților de lp ora cu plata2.4 Anul de studii IV 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare C 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0.5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0.5Tutorial ­Examinări 2/semAlte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­Recunoaşterea semnelor clinice specifice copilului cu patologiaprezentată în currícula de curs­Efectuarea unor manopere în scop diagnostic şi terapeutic peafecţiunile înscrise în curriculă­Interpretarea unor examinări complementare adecvate în patologiapediatrică­Realizarea unui plan terapeutic individualizat la copilPrezentarea unui caz clinic de pediatrieDobândirea abilităţilor de comunicare orală şi scrisă atât cu mama câtşi cu pacientul pediatric Realizarea unei lucrări/ unui proiect, executând cu responsabilitate

Competențe transversale

Realizarea unei lucrări/ unui proiect, executând cu responsabilitatesarcini specifice rolului într­o echipaRealizarea de proiecte sub coordonare, pentru rezolvarea unorprobleme specificeDomeniului pediatrie, cu evaluarea corecta a volumului de lucru,resurselor disponibile, timpului necesar de finalizare si a riscurilor, înconditii de aplicare a normelor deontologice si de etica profesionala îndomeniu, precum si de securitate si sanatate în munca.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Aprofundarea cunoştinţelor de bază pentru îngrijirea copilului

7.2 Obiectivele specificeCunoaşterea patologiei specifice pediatrice: neonatologie,pneumologie, gastroenterologie, hematologie şi oncologiepediatrică

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.

1. Notiuni de puericultura: descrierea perioadelorcopilariei, Cresterea si dezvoltarea: crestereaponderala si staturala, perimetrele, dentitia,dezvoltarea psiho­motorie, metode de evaluare acresterii.

Prezentareorala +multimedia

1 oradezvoltarea normalaa copilului; castigponderal

2.2. Notiuni de puericultura: aprecierea starii denutritie ­ eutrofia, normotrofia, paratrofia, distrofia;Profilaxia primara; Alimentatia

Prezentareorala +multimedia

1 oramalnutritie; castigponderal,alimentatiasugarului; imunizare

3.3. Nou nascutul: perioada de nou nascut,calcularea varstei de gestatie, clasificarea NN,evaluarea NN la nastere .

Prezentareorala +multimedia

1 orasarcina si nastereanormala,dezvoltarea normalaa copilului

4. 4. Nou nascutul: NN la termen­ particularităţimorfologice, crizele fiziologice ale NN

Prezentareorala +multimedia

1 ora dezvoltarea normalaa copilului/icter

5.

5. PATOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR lacopil: Infectii de cai respiratorii superioare:Rinofaringita acuta­ definitie, etiologie, tablouclinic, evolutie si tratament; Adenoidita­ def. ,forme clinice, tratament; Angina acuta­ definitie,etiologie, simptomatologie, laborator, complicatii,tratament; Mastoidita­ definite, forme clinice,tratament.

Prezentareorala +multimedia

1 orapatologii ale cavitatiibucale; disfagie;otita medie; infectiede tract respirator

6. PATOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR lacopil ­ Infectii de cai respiratorii inferioare:Laringita acuta­ definitie, simptomatologie infectie de tract

6.Laringita acuta­ definitie, simptomatologiegenerala; tratament; Bronsiolita acuta­ definitie,etiologie, simptomatologia, tratament. Astmulbronsic­ def, diagnostic, forme clinico­functionale,tratament. Pneumoniile­ def, etiologie, formeclinice, diagnostic, tratament;

Prezentareorala +multimedia

1 ora

infectie de tractrespirator; dispnee;stridor; cianoza;astm; dezechilibruacido­bazic

7.

7. Patologia aparatului cardiovascular la copil–Malformaţiile cardiace congenitale: Etiologia ,anamneza copilului cu cardiopatie congenitala,examen clinic, investigatii paraclinice, clasificareaMCC, Descrierea detaliata a MCC ( DSA, DSV,CAP, TF, TMV, Trunchi arterial comun) : tablouclinic, investigatii paraclinice (examen radiologic,ECG, Echo), diagnostic, tratament.

Prezentareorala +multimedia

1 oracianoza; dispnee;edem; malformatiiale sistemuluicardiovascular;

8.

8. Patologia aparatului cardiovascular la copil­Insuficienta cardiaca congestiva – def, etiologie,tablou clinic, semne si simptome ale ICC,tratament. Endocardita infectioasa­ def, profilaxia,grupe de risc; Reumatism articular acut­diagnostic, tratament, profilaxia

Prezentareorala +multimedia

1 ora

cianoza;hepatomegalie;edem;endocardita;durere articulara,edem articular,artrita inflamatorie

9.

9. Patologia hematologica la copil­ Anemii­Anemia feripriva­ def, etiologie, tablou clinic,laborator, tratament profilactic si curativ;Leucemiile­ def, etiologia, clasificare, laborator,tratament, prognostic;

Prezentareorala +multimedia

1 oraanemie;adenopatie;splenomegalie;patologiilimfoproliferative

10.

10. Patologia hematologica la copil­ Diatezelehemoragice­ clasificarea sindroamelorhemoragice, tablou clinic; Hemofilia­ def,clasificare, tablou clinic, laborator, tratament,;Sindroame hemoragipare trombocitare: PurpuraSchonlein­ Henoch. Purpura trombocitopenicaimuna­ def, etiologie, manifestari clinice,clasifcare, laborator, tratament, evolutie siprognostic.

Prezentareorala +multimedia

1 ora purpura; tulburari decoagulare

11.

11. AFECŢIUNILE TUBULUI DIGESTIV la copil:Afectiunile cavitatii bucale: stomatite, afectiunilelimbii; Afectiunile esofagului: refluxgastroesofagian, Afectiunile intestinului: Diareeacută, sindromul de deshidratare acută,enterocolita ulceronecrotică, gastrita acută şiboala ulceroasă la copil

Prezentareorala +multimedia

1 oradurere abdominala;diaree; varsaturi;ulcer peptic

12.

12. Bolile carentiale ale sugarului: Rahitismul­clasificare, etiologie, tablou clinic, radiologic,diagnostic, tratament, profilaxia, evolutie siprognostic; Tetania­ tablou clinic, tetaniamanifestata si latenta

Prezentareorala +multimedia

1 oratulburari alemetabolismuluicalciului si vitamineiD

13.

13. Patologia aparatului renourinar la copil:infecţiile tractului urinar­ definitie, etiologia,patogenia, simptomatologia, laborator, tratament,evolutie, prognostic. Glomerulonefrita acutadifuza poststreptococica­ definitie, etiologie,fiziopatogenie, morfopatologie, tablou clinic,laborator, diagnostic, tratament, profilaxia;sindromul nefrotic­ definitie, clasificare; Sindromulnefrotic idiopatic­ def, etiologie, patogenia,simptomatologia, laborator, complicatii,diagnostic, tratament;

Prezentareorala +multimedia

1 ora

disurie; hematurie;poliurie;diureza/frecventamictiunilor, infectiede tract urinar;

14.

14. PATOLOGIA SISTEMULUI NERVOSCENTRAL la copil: Convulsiile febrile, meningiteleşi encefalitele acute ­ definitie, etiologie,fiziopatogenie, morfopatologie, tablou clinic,laborator, diagnostic, tratament, profilaxia

Prezentareorala +multimedia

1 orameningita; cefalee;presiuneintracranianacrescuta

Bibliografie:Bibliografie

Bibliografie1.Rodica Toganel: Puericultura – pentru uzul studentilor, UMF Tg.Mures, Disciplina Pediatrie,Litografia UMF Tg.Mures, 134 pg, 2012. Nr.crt.

8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice /Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Notiuni de puericultura. Examinarea clinica lasugar si copil. Foaia de observaţie în pediatrie

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 ora dezvoltarea normalaa copilului;

2.

2. Notiuni de puericultura. Metode de evaluare acresterii si dezvolatarii la sugar si copil(percentile greutate, talie, perimetre), dezv.Neuro­psihomotorie, dentitia de lapte sidefinitiva.

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 ora malnutritie; castigponderal

3.3. Nou nascutul. Bolile carentiale ale sugarului.Nou nascutul la termen, prematur, postmatur,dismatur, Reflexele arhaice

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 orasarcina si nastereanormala/dezvoltareanormala a copilului

4.4. Nou nascutul. Crizele nou nascutului.Alimentatia exclusiva si preponderenta,diversificare.

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 oradezvoltarea normalaa copilului, icter,alimentatiasugarului

5.5. Patologia aparatului respirator la copil. Infectiide cai respiratorii superioare – recunoastereclinica, examinari de laborator si paraclinice.

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 orapatologii ale cavitatiibucale; disfagie;otita medie; infectiede tract respirator

6.

6. Patologia aparatului respirator la copil. Infectiide cai respiratorii inferioare – recunoastereclinica, examinari de laborator si paraclinice.Insuficienta respiratorie acuta, criterii clinice derecunoastere, oxigenoterapie, indicatii

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 ora

infectie de tractrespirator; dispnee;stridor; cianoza;astm; dezechilibruacido­bazic

7.7. Patologia aparatului cardiovascular la copil.Anamneza copilului cu cardiopatie congenitala.Examinarea copilului cu MCC. Abordareapractica clinica. Investigatii paraclinice.

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 oracianoza; dispnee;edem; malformatiiale sistemuluicardiovascular

8.8. Patologia aparatului cardiovascular la copil.Recunoasterea clinica a insuficientei cardiace sia socului la copil. Endocardita infectioasa –profilaxie.

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 oracianoza;hepatomegalie;edem;endocardita

9.9. Patologia hematologica la copil. Anemii ­Anemia feripriva ­ tablou clinic, laborator,tratament profilactic si curativ; Leucemiile ­

Demonstratiipractice,prezentari 1 ora

anemie;adenopatie;splenomegalie;patologii

9. tratament profilactic si curativ; Leucemiile ­laborator, tratament.

prezentaride caz

1 ora patologiilimfoproliferative

10.10. Patologia hematologica la copil. Diatezelehemoragice, hemofilia, sindroame hemoragiparetrombocitare: criterii clinice de recunoastere,abordarea practica a hemostazei.

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 ora purpura; tulburari decoagulare

11.

11. Patologia aparatului digestiv la copil.Afectiunile cavitatii bucale: stomatite, afectiunilelimbii – recunoastere clinica, examinari delaborator, tratament. Criterii clinice de incadrarea SDA gradul I,II, III, abordare practica.Descrierea scaunelor normale si patologice lasugar, notarea in FO

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 oradurere abdominala;diaree; varsaturi;ulcer peptic

12.12. Bolile carentiale ale sugarului: Rahitismul ­tablou clinic, examen radiologic, diagnostic,tratament, profilaxia; Tetania­ tablou clinic,tetania manifestata si latenta

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 oratulburari alemetabolismuluicalciului si vitamineiD

13.13. Patologia aparatului renourinar la copil.Infectiile tractului urinar. Examenul de urina.Sindromul nefrotic si Glomerulonefrita­ abordarepractica clinica, regimul de nefrita, nefroza.

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 ora

disurie; hematurie;poliurie;diureza/frecventamictiunilor, infectiede tract urinar;

14.

14. PATOLOGIA SISTEMULUI NERVOSCENTRAL la copil: Convulsiile febrile,meningitele şi encefalitele acute ­ recunoastereclinica, teste de laborator si paraclinice,diagnostic.

Demonstratiipractice,prezentaride caz

1 orameningita; cefalee;presiuneintracranianacrescuta

Bibliografie:Bibliografie1.Toganel R.: Curs de Puericultura si Pediatrie pentru uzul studentilor de stomatologie Stomatologieanul IV; Litografie U.M.F. Tg­ Mureş, 2002.2.Rodica Toganel: Puericultura – pentru uzul studentilor, UMF Tg.Mures, Disciplina Pediatrie,Litografia UMF Tg.Mures, 102 pg, 2009.3.Rodica Toganel: Puericultura – pentru uzul studentilor, UMF Tg.Mures, Disciplina Pediatrie,Litografia UMF Tg.Mures, 134 pg, 2012.4.Făgărăşan A.: Cresterea si dezvoltarea sugarului si copilului, Litografia U.M.F. Tg­ Mureş, 2004. 5.Mărginean O.: Nutritie si alimentatie – litografie, UMF Tg. Mureş, Tg­ Mureş, 2004. 6.Geormăneanu M, Roşianu A.: Pediatrie, part II, Editura didactică si pedagogică Bucureşti, 1996.7.Geormăneanu M, Munteanu I.: Pediatrie, part I, Editura didactică si pedagogică Bucureşti, 1993(sau 1995).8.Ciofu E., Ciofu C.: Esentialul in Pediatrie, Ed. Medicală Amaltea, Bucureşti, 2000.9.Nelson Textbook of Pediatrics, the 17 ed, Behrman R., Kliegeman R., H. Jonson MD, Sauders Co.,Philadelphia, 2003.10.Muntean Ioan, Rodica Toganel, Prof.Dr.Baghiu Despina,Prof.Dr.Kiss Eva, Dr.Cucerea Manuela,Dr.Fagarasan Amalia, Dr.Todea Csilla, Dr.Popescu Ana, Dr.Muntean Iolanda, Dr.Horvath Adrianne,Dr.Marginean Oana, Vademecum de Pediatrie, Cap. Cardiologie Pediatrica, Ed.Medicala, Bucuresti, pp.127­194, 605 pg, 2007, ISBN 978­973­39­0596­7.11.Rodica Toganel, Fagarasan Amalia: Lecţiuni de Pediatrie, Vol. I, Capitolul III. Patologia aparatuluicardio­vascular, Litografia UMF Tg Mureş, pp. 103­156, 53 pg. 2009.12.Puericultura. (Generalitati; Cresterea si dezvoltarea; Calirea copilului)­ Lucrari practice ­pentruuzul studentiilor , Fagarasan Amalia, Iolanda Muntean, Litografia UMF Tg.Mures, 2009,78 pg13.Curs: Nou nascutul. Alimentatia nou­nascutului si a sugarului, Cucerea Manuela, Simon Marta,Litografia UMF Tg.Mures, 2009, 103 pg14.Nou­născutul: evaluare, nutriţie, îngrijire. Lucrari practice, M. Cucerea, M. Simon, EdituraUniversity Press Tg. Mureş, 2009,227 pg. ISBN 978­973­169­080­3, cod CNCSIS 210. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiAbsolventul trebuie sa detina cunostintele de baza din domeniul Pediatrie in masura in careinterfereaza cu sfera de actiune specifica. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

Tip activitate evaluare 10.2 Metode de evaluare din nota finală10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn timpul activităţiipractice

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisa/test grilă cu complementsimplu si multiplu (gen rezidențiat). 80%

Examen practicfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Examenul practic 20%

10.6 Standard minim de performanță­Recunoaşterea semnelor clinice specifice copilului cu patologia prezentată în currícula de curs­Interpretarea unor examinări complementare adecvate în patologia pediatrică­Prezentarea unui caz clinic de pediatrie

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA DENTARA1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei PEDODONTIE2.2 Titularul activităților de curs Conf. univ. dr. Cristina Ioana Bica

2.3 Titularul activităților de lp Sef lucr. dr. Daniela Esian, asist. drd. Anamaria Bud, asist. dr.Gyergyay Reka

2.4 Anul de studii IV 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 84 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 6ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 2Tutorial 0.5Examinări 1Alte activități 0.53.7 Total ore de studiu individual / săpt 123.8 Total ore pe semestru 1683.9 Număr de credite 6 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC), flipchart5.2 de desfășurare a laboratorului Săli de tratament, unituri dentare, negatoscop 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Descrierea aspectelor fiziologice și patologice privind odontogenezape baza cunoștințelor de anatomie, embriologie și patologie orală­ Recunoașterea și diagnosticarea patologiei orale la dinții temporari șila dinții cu rădăcina incomplet formată pe baza examinărilor clinice șicomplementare­ Aplicarea cunoștințelor de bază în vederea elaborării unui diagnosticcomplex și stabilirii planului terapeutic­ Utilizarea noțiunilor clinice asimilate în scopul abordăriiinterdisciplinare a copiilor cu nevoi speciale și a urgențelor din practicamedicală­ Redactarea și aplicarea de proiecte de cercetare științifică cu

­ Redactarea și aplicarea de proiecte de cercetare științifică cucaracter interdisciplinar cu referire la principiile și metodele terapeuticespecifice pedodonției

Competențe transversale

­ Identificarea rolului și responsabilității într­o echipă multidisciplinară ­ Aplicarea tehnicilor de relaționare și munca eficientă într­o echipămultidisciplinară și în relație cu pacientul­ Utilizarea eficientă a surselor de informație, a resurselor decomunicare și formare profesională atât în limba română cât și într­olimbă de circulație internațională în scopul elaborării și prezentării uneilucrări de specialitate­ Identificarea obiectivelor de realizat, etapelor de lucru, termenelor derealizare, resurselor disponibile, riscurilor și condițiilor de finalizare încadrul proiectelor sub coordonare

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Cunoașterea patologiei odontale (caria simplă și complicată) lacopil și adolescent

7.2 Obiectivele specifice

­ Însușirea particularităților morfologice ale dinților temporari șipermanenți tineri­ Cunoașterea semnelor clinice și principiilor de tratament încaria simplă și complicată a dinților temporari­ Cunoașterea semnelor clinice și principiilor de tratament încaria simplă și complicată a dinților permanenși tineri cu rădăcinaincomplet formată­ Conceperea unui plan de tratament pedodontic complex înfunție de vârsta copilului și starea generală de sănătate

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. Procesul de odontogenezăPrezentareorală șimultimedia

2

2. Erupția dentară. Rizaliza fiziologică. Cronologiaerupției dinților temporari și permanenți

Prezentareorală șimultimedia

2

3. Permutarea dentară. Tulburări de erupție dindentitia mixta

TehniciTBL 2

Suportul de curs esteoferit studentilor dintimp, acestiaefectuand in prealabilstudiu individual

4. Caria simplă a dinților temporari: epidemiologie,clasificare, forme clinice, tratament

Prezentareorală șimultimedia

2

clasificare, forme clinice, tratament multimedia

5. Pulpopatiile la dinții temporari: particularități,forme clinice, diagnostic, evoluție, tratament

Prezentareorală șimultimedia

2

6. Gangrena dinților temporari: diagnostic,complicații, tratament

Prezentareorală șimultimedia

2

7. Caria severa precoce a dintilor temporari: factoride risc, manifestari clinice, tratament

Prezentareorală șimultimedia

2

8. Particularitățile dinților permanenți tineri. Cariasimplă

TehniciTBL 2

Suportul de curs esteoferit studentilor dintimp, acestiaefectuand in prealabilstudiu individual

9. Inflamația pulpară la dinții permanenți tineri.Gangrena la dinții permanenți tineri

Prezentareorală șimultimedia

2

10. Metode de tratament în inflamațiile pulpare aledinților permanenți tineriPrezentareorală șimultimedia

2

11. Metode și tehnici de apexificarePrezentareorală șimultimedia

2

12. Medicatia in practica pedodontica. Materialedentare în practica pedodonticăCursINTEGRAT 2

Disciplina partenera:Materiale dentare

13. Abordarea pedodontică a copilului cu afectiunisistemicePrezentareorală șimultimedia

2

14. Urgențe în stomatologia pediatricăPrezentareorală șimultimedia

2

Bibliografie:­ Cristina Bica ­ Dentistry for children with special needs. Ed. University Press Tg.Mureş, 2016­ Cristina Bica ­ Pedodonţie­diagnostic şi tratament. Ed. University Press Tg.Mureş, 2013­ Elvira Cocârlă – Stomatologie Pediatrică. Ed. Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu” Cluj­Napoca,2000­ Elisabeta Bratu, Florica Glăvan – Practica Pedodontică. Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara,2005­ Pinkham JR ­ Pediatric Dentistry. Infancy through Adolescence. 4rd edition, Elsevier Saunders, St.Louis, 2005­ Cameron A, Widmer RP – Handbook of Pediatric Dentistry. 3rd edition, Mosby Elsevier, 2008­ Richard J. Mathewson, Robert E. Primosch: Pediatric Dentistry, Quintessence, 2005 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.

14.Semestrul II

1. Examenul clinic al pacientului copil. Intocmireafisei pedodontice

Prezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

2. Diferențierea dinților temporari și permanențitineri

Prezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

3. Variaţii normale şi patologice ale erupţiei dințilortemporari și permanenți. Vârsta dentară CBL 4

Scenariiclinicecomplexe

4. Interpretarea radiografiilor dentare șiortopantomogramelor la copii cu dentație mixtă

Prezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

5. Diagnosticul și tratamentul cariei simple la dințiitemporari

Prezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

6. Stabilirea diagnosticului și tipului de pulpopatie încazul dinților temporari

Prezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

7. Însușirea metodelor de tratament specifice dințilortemporari

Prezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

8. Tratamentul gangrenei dinților temporari, măsuride compromis. Extracția dinților temporari CBL 4

Scenariiclinicecomplexe

9. Diagnosticul și tratamentul cariei simple la dințiipermanenți tineri

Prezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

10. Însușirea metodelor locale de prevenire a carieidentarePrezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

11. Diagnosticul inflamației pulpare la dințiipermanenți tineriPrezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

12. Deprinderea metodelor de tratament specificedinților permanenți tineri CBL 4Scenariiclinicecomplexe

13. Importanţa zonei de sprijin. Patologie, consecinţe CBL 4Scenariiclinicecomplexe

14. Urgenţe în practica pedodonticăPrezentarea temei,demonstraţii clinice,prezentari de caz

4

Bibliografie:­ Cristina Bică ­ Pedodonţie­diagnostic şi tratament. Ed. University Press Tg.Mureş, 2013­Eșian D, Păcurar M, Jurcă A, Bud E, Bică C ­ Pedodonție. Îndrumător de lucrări practice. EdituraUniversity Press Tîrgu Mureş, 2014 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învățământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

Sesiuni TBL, evaluarea Testarea cunoştinţelor cu ajutorul

La cursSesiuni TBL, evaluareaînsuşirii cunoştintelorteoretice

Testarea cunoştinţelor cu ajutorulîntrebărilor de tip complement simplu,dezbateri în echipe

15%

În timpulactivităţiipractice

Sesiuni CBL, evaluareaactivităţii depuse lalucrarile practice

Prezentări de cazuri 25%

10.5 Evaluarefinală

Examenteoretic final

Evaluarea însuşiriicunoştintelor teoretice

Test grilă ­ intrebari de tip complementsimplu şi multiplu 40%

Examenpractic final

Evaluarea cunoştinţelorpractice Examen practic in sesiune 20%

10.6 Standard minim de performanțăSă cunoască particularitățile morfologice și de structură ale dinților temporari și ale dințilorpermanenți cu rădăcina incomplet formată precum și semnele clinice și principiile de tratament încariile complicate ale dinților temporari și permanenți tineri.Barem minimal la lucrarile practice din cursul semestrului, ce conditioneaza participarea laexamenele practic si teoretic din sesiune:Întocmirea fişei pedodontice ­ 2Sigilări de şanţuri şi fosete ­ 2Carii simple la dinţi temporari ­ diagnostic, preparare cavităţi ­ 2Carii simple la dinţi permanenţi tineri ­ diagnostic, preparare cavităţi ­ 2Carii complicate la dinţi temporari ­ diagnostic, tratament, restaurare coronară ­ 2Interpretarea Rx retrodentare şi ortopantomograme ­ 4Rezolvarea urgenţelor pedodontice în triaj ­ 2Extracţia dinţilor temporari ­ 2

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢA1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei PEDODONŢIE2.2 Titularul activităților de curs Şef lucr. dr. Daniela Eşian

2.3 Titularul activităților de lp Şef lucr. dr. Daniela Eşian, asist. drd. Anamaria Bud, asist. drd.Gyergyay Reka

2.4 Anul de studii V 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare EX 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 8 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 63.4 Total ore din planul de învățământ 112 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 84

Distribuția fondului de timp/săpt 7ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1,5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1,5Tutorial 0.5Examinări 1Alte activități 0.53.7 Total ore de studiu individual / săpt 153.8 Total ore pe semestru 2103.9 Număr de credite 9 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Săli dotate cu videoproiector, calculator, flipchart5.2 de desfășurare a laboratorului Săli de tratament, unituri dentare, negatoscop 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Descrierea aspectelor fiziologice și patologice privind apariţiadistrofiilor pe baza cunoștințelor de anatomie, embriologie și patologieorală­ Recunoașterea și diagnosticarea patologiei muco­parodontale lacopii şi adolescenţi pe baza examinărilor clinice și complementare­ Aplicarea cunoștințelor de bază în vederea elaborării unui diagnosticcomplex şi stabilirii planului terapeutic­ Utilizarea noțiunilor clinice asimilate în scopul abordăriiinterdisciplinare a copiilor cu despicături labio­maxilo­palatine și aedentaţiilor subtotale şi totale din practica pedodontică­ Redactarea și aplicarea de proiecte de cercetare științifică cu

­ Redactarea și aplicarea de proiecte de cercetare științifică cucaracter interdisciplinar cu referire la principiile și metodele terapeuticespecifice pedodonției

Competențe transversale

­ Identificarea rolului și responsabilității într­o echipă multidisciplinară ­ Aplicarea tehnicilor de relaționare și munca eficientă într­o echipămultidisciplinară și în relație cu pacientul­ Utilizarea eficientă a surselor de informație, a resurselor decomunicare și formare profesională atât în limba română cât și într­olimbă de circulație internațională în scopul elaborării și prezentării uneilucrări de specialitate­ Identificarea obiectivelor de realizat, etapelor de lucru, termenelor derealizare, resurselor disponibile, riscurilor și condițiilor de finalizare încadrul proiectelor sub coordonare

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Cunoașterea distrofiilor, a patologiei muco­parodontale şi atraumatologiei dentare la copil și adolescent

7.2 Obiectivele specifice

­ Însușirea particularităților tulburărilor odontogenetice sub formadiferitelor distrofii primare şi secundare­ Cunoașterea aspectelor clinice şi terapeutice aletraumatismelor dinţilor temporari ­ Cunoașterea aspectelor clinice şi terapeutice aletraumatismelor dinților permanenţi tineri cu rădăcina incompletformată ­ Cunoașterea aspectelor clinice şi terapeutice ale edentaţiilorunidentare, subtotale şi totale la copii şi adolescenţi­ Conceperea unui plan de tratament pedodontic complex înfunție de vârsta copilului și starea generală de sănătate, cuaccent pe statusul psihologic al acestuia

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1. Noţiuni de psihologie în practica pedodonticăPrezentareorală şimultimedia

2

2. 2. Distrofii dentare primarePrezentareorală şimultimedia

2

3. 3. Distrofii dentare secundareTehniciTeamBasedLearning

2Are la bază studiulindividual alstudenţilor pe suportde curs oferit din timp

4. 4. Amelogeneza imperfectă. Dentinogenezaimperfectă

Prezentareorală şimultimedia

2

5. 5. Traumatismele dento­alveolare la dinţiitemporari

Prezentareorală şimultimedia

2

6. 6. Traumatismele dento­alveolare la dinţiipermanenţi tineri

TehniciTeamBasedLearning

2Are la bază studiulindividual alstudenţilor pe suportde curs oferit din timp

7. 7. Avulsiile traumatice. Posibilităţi de replantare şiimobilizare

Prezentareorală şimultimedia

2

8.8. Leziunile mucoasei bucale în copilărie şiadolescenţă I. Manifestările orale ale bolilorcontagioase

Prezentareorală şimultimedia

2

9.9. Leziunile mucoasei bucale în copilărie şiadolescenţă II. Manifestările orale ale bolilorsistemice

Prezentareorală şimultimedia

2

sistemice multimedia

10. 10. Tratamentul protetic în pedodonţiePrezentareorală şimultimedia

2

11. 11. Mijloace de tratament chirurgical înpedodonţieCursintegrat 2

Disciplina parteneră:Chirurgie orală şimaxilo­facială

12. 12. Abordarea pedodontică a pacienţilor cudespicături labio­maxilo­palatinePrezentareorală şimultimedia

2

13. 13. Metode de sedare în ambulatoriul pedodonticPrezentareorală şimultimedia

2

14. 14. Patologia molarului de şase ani.Prezentareorală şimultimedia

2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:­ Cristina Bică ­ Pedodonţie­diagnostic şi tratament. Ed. University Press Tg.Mureş, 2013­ Vanda Roxana Nimigean, Mariana Păcurar ­ Reabilitarea orală a adolescentului şi adultului tânăr.Editura Tehnoplast Company, Bucureşti, 2006­ Elvira Cocârlă – Stomatologie Pediatrică. Ed. Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu” Cluj­Napoca,2000­ Elisabeta Bratu, Florica Glăvan – Practica Pedodontică. Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara,2005­ Christian Splieth: Revolution in Pediatric Dentistry, Quinessence, 2011­ Richard R. Welbury: Paediatric Dentistry, Oxford University Press 2002.­ A. Cameron, R. Widmer: Handbook of Pediatric Dentistry, Mosby, London 2003­ Richard J. Mathewson, Robert E. Primosch: Peditric Dentistry, Quintessence, 2005 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1. Diagnostic și tratament în fracturi coronare ladinții temporari

Demonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

2. 2. Diagnostic și tratament în fracturi radiculare ladinții temporari

Case BasedLearning 6

Studenţii voraborda un cazclinic complex

3. 3. Diagnostic și tratament în fracturi coronare ladinții permanenți tineri

Demonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

4. 4. Diagnostic și tratament în fracturi radiculare ladinții permanenți tineri

Case BasedLearning 6

Studenţii voraborda un cazclinic complex

dinții permanenți tineri Learning clinic complex

5. 5. Metode de imobilizare în traumatisme dentareDemonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

6. 6. Posibilități de tratament în distrofii dentareDemonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

7. 7. Tratamentul protetic la copii și adolescenți.Măsuri terapeutice interceptive

Case BasedLearning 6

Studenţii voraborda un cazclinic complex

8. 8. Diagnosticul și tratamentul leziunilor orale înbolile copilăriei

Demonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

9. 9. Diagnosticul și tratamentul leziunilor orale înboli sistemice

Demonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

10. 10. Abordarea copilului cu despicături labio­maxilo­palatineDemonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

11. 11. Evaluarea statusului psihologic la pacientulpedodonticDemonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

12. 12. Diagnosticul complex înpedodonţie.Prezentări de cazCase BasedLearning 6

Studenţii vorevalua un cazclinic complex

13. 13. Profilaxia molarului de 6 aniDemonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

14. 14. Tratamentul medicamentos în pedodonție(tratament antibiotic, antiinflamator, antialgic)Demonstrațiipractice, discuţiiinteractive

6

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:­ Cristina Bică ­ Pedodonţie­diagnostic şi tratament. Ed. University Press Tg.Mureş, 2013­Eșian D, Păcurar M, Jurcă A, Bud E, Bică C ­ Pedodonție. Îndrumător de lucrări practice. EdituraUniversity Press Tîrgu Mureş, 2014 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învățământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

evaluare din nota finală10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La curs sesiuni TBL Testarea cunoştinţelor cu ajutorul întrebărilorde tip complement simplu, dezbateri în echipe 15%

În timpulactivităţiipractice

sesiuni CBL Prezentări orale şi în scris de cazuri specificedisciplinei 25%

10.5 Evaluare finală

Examenteoretic final

În funcție despecificuldisciplinei

Test grilă 40%

Examen practicfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Examen practic în sesiune 20%

10.6 Standard minim de performanțăBarem de activitate practica:Tratamentul cariei simple şi complicate la DT şi DPT­3Traumatisme dentare şi dento­alveolare la DT. Plan de tratament­2Traumatisme dentare şi dento­alveolare la DPT. Plan de tratament­2Distrofii dentare primare şi secundare. Plan de tratament/Restaurare coronară­2Diagnostic complex pedodontic şi plan de tratament în dentația temporară și mixtă.Prezentări decaz­1Diagnosticul complex pedodontic şi plan de tratament în dentația temporară și mixtă pe OPG­2Urgenţe pediatrice. Măsuri de prim ajutor în cabinetul de medicină dentară­1Afecţiunile mucoasei orale la copii. Tratament de urgenţă­1

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ1.3 Departamentul M41.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENTĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Masuri de prim ajutor – lb. română2.2 Titularul activităților de curs Dr. Fodor Raluca, Șef de Lucrari2.3 Titularul activităților de lp dr. Badea Iudita, dr. Almasy Emoke2.4 Anul destudii I 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare colocviu 2.7 Regimul disciplinei OBL.

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 1.14 3.2 din care curs 0.57 3.3 laborator (lp) 0.573.4 Total ore din planul de învățământ 16 3.5 din care curs 8 3.6 laborator (lp) 8

Distribuția fondului de timp/săpt 3ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 0Examinări 4/semAlte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 3.33.8 Total ore pe semestru 62.53.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Acces multimedia si internet

5.2 de desfășurare a laboratorului Acces multimedia si internet, manechine pentru simulari,echipament specific 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Dupa absolvirea cursului studentul va fi capabil sa recunoasca osituatie patologica grava sau amenintatoare de viata, ce necesitainterventie cu masuri de prim ajutor, sa diagnosticheze stopul cardio­respirator, principalele urgente respiratorii, cardio­vasculare,neurologice, si traumatologice. Va cunoaste masurile de baza deresuscitare cardio­pulmonara, precum si principiile de baza pentruacordarea primului ajutor in situatiile enumerateDupa absolvirea cursului studentul va recunoaste cazurile concrete incare are datoria legala de a interveni, va recunoaste nivelul sau de

Competențe transversale

care are datoria legala de a interveni, va recunoaste nivelul sau decompetenta, va fi antrenat sa declansenze sistemul de urenta si„lantul supravietuirii”, va cunoaste aspectele etice si legale aleinterventiei sale, identificand prioritatile si rolul sau in situatia concretadata

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiAsimilarea bazei teoretice şi practice de resuscitarecardiorespiratorie de bază şi interventia de baza in principaleleurgente medicale si traumatologice

7.2 Obiectivele specificeRecunoasterea stopului cardio­respirator, initierea resuscitariicardio­respiratorii de baza pentru adult, copil si sugar, inclusiv insituatii particulare (asfixie, inec, electrocutare etc); recunoastereaprincipalelor urgenta medicale cardiace, respiratorii

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metodedepredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1.

1.Masuri de prim ajutor: definitie, obiective,principii. Medicina bazata pe dovezi. Ghiduri siprotocoale. Aspecte etico­medico­legale siepidemiologice ale acordarii primului ajutor, alestopului cardio respirator si resuscitarii de baza.

1Prezentareorală +multimedia

Stop cardio­respirator,Moartea subita,Moartea subita asugarului

2.

2. Notiuni elementare de anatomie si fiziologie.Diagnosticul stopului cardio­respirator. Istoriculresuscitarii.utilizate în resuscitarea cardio­respiratorie avansată. Lantul supravietuirii. Riscuripentru resuscitatori.

1Prezentareorală +multimedia

Stop cardio­respirator,Moartea subita,Moartea subita asugarului

3.3. Protocolul resuscitarii cardio­respiratorii debaza la adult. Obstructia de cale aeriana cu corpstrain : diagnostic si protocoale de prim ajutor laadult

TBL 1

Prezentareorală +multimedia+ lucru inechipa

Stop cardio­respirator,Moartea subita,Stridor

4.4. Protocolul resuscitarii cardio­respiratorii debaza la copil si sugar. Obstructia de cale aerianacu corp strain : diagnostic si protocoale de primajutor la copil si sugar.

1Prezentareorală +multimedia

Stop cardio­respirator,Moartea subita,Stridor

5.5. Defibrilatoarele automate externe.Resuscitarea in situatii speciale : inec,electrocutare, sarcina, hipotermie.

1Prezentareorală +multimedia

Tulburari deconducere/ ritm,Hipotermia

6. 6. Socul. Hemoragiile. Diagnostic, principii debaza pentru primul ajutor. 1

Prezentareorală +multimedia

Soc

7. 7. Leziuni trumatice pe aparate si sisteme 1Prezentareorală +multimedia

Traumatism toraco­abdominal,Traumatism cranian,Traumatismalmembrelor ,Traumatismal coloaneivertebrale

8.

8. Sindroamele coronariene acute, dispneea,sincopa, convulsii, stroke, come diabetice­diagnostic, masuri de prim ajutor. Intoxicatii,intepaturi/muscaturi de animale, urgentecomportamentale: diagnostic, principii de baza aprimului ajutor.

1Prezentareorală +multimedia

Patologie cardiacaischemica, Diabetzaharat, Epilepsie

9.10.11.

11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Arafat Raed, Vass Hajnal: Primul ajutor calificat, Ed. Ministerului Administratiei si Internelor, 2009 2. Jerry P. Nolana, Jasmeet Soar, David A. Zidemanc, Dominique Biarent, Leo L. Bossaert, CharlesDeakin, Rudolph W. Koster, Jonathan Wyllie, Bernd Böttiger, on behalf of the ERC GuidelinesWriting Group1. European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation 2010. Resuscitation 81(2010) 1219–1276. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1. 1. Masuri de precautie universaleDemonstrațiipractice,Prezentăride caz

1

2.2. Calea aeriana, protocolul obstructiei de caleaeriana, pozitia laterala de siguranta la adulti,copii si sugari

Demonstrațiipractice,Prezentăride caz

1 Dispnee

3. 3. Resuscitarea cardio­respiratorie­ basic lifesupport adult

Demonstrațiipractice,Prezentăride caz

1 Stop cardio­respirator

4.4. Resuscitarea cardio­respiratorie­ basic lifesupport adult5. Resuscitarea cardio­respiratorie­basic life support copil si sugar)

Demonstrațiipractice,Prezentăride caz

1 Stop cardio­respirator

5. 5. Resuscitarea cardio­respiratorie­ basic lifesupport copil si sugar)

Demonstrațiipractice,Prezentăride caz

1 Stop cardio­respirator

6. 6. Resuscitarea cardio­respiratorie­ basic lifesupport copil si sugar)

Demonstrațiipractice,Prezentăride caz

1 Stop cardio­respirator

7.7. Reguli de mobilizare si transport intraumatisme. Prim ajutor in leziuni pe aparate sisisteme

Demonstrațiipractice,Prezentăride caz

1

Traumatismtoraco­abdominal,Traumatismcranian,Traumatismalmembrelor ,

de caz membrelor ,Traumatismalcoloanei vertebrale

8. 8. Imobilizari si pansamenteDemonstrațiipractice,Prezentăride caz

1

Traumatismtoraco­abdominal,Traumatismcranian,Traumatismalmembrelor

9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiCunoasterea unor masuri de prim ajutor de baza confera studentului de anul I capacitatea de aintervenicu competenta atat in posibilele situatii de urgenta ce­l implica direct pe acesta, familia saucomunitatea profesionala in care­si desfasoara activitatea, cat si in cadrul comunitatii in general.Cunostintele teorietice si mai ales practice accumulate vor pune bazele asimilarii notiunilor medicalede la disciplinele din anii de studiu urmatori. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei colocviu 50%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei 50%

10.6 Standard minim de performanțăSă recunoască stopul cardiorespiratorSă cunoască metodele de resuscitare cardiovasculară de bază

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei PROTETICA DENTARA (fantom)2.2 Titularul activităților de curs Sef de lucrări. Dr. YERO EREMIE (COMAN) LIA MARIA

2.3 Titularul activităților de lp Yero Eremie Lia Maria, Janosi Kinga, Balos Monica,CerghizanDiana, Albu Aurita

2.4 Anul destudii III 2.5

Semestrul II 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 7 3.2 din care curs 3 3.3 laborator (lp) 43.4 Total ore din planul de învățământ 98 3.5 din care curs 42 3.6 laborator (lp) 56

Distribuția fondului de timp/săpt 7ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 4Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 0,5Examinări 0,5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 143.8 Total ore pe semestru 1963.9 Număr de credite 7 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Studentul trebuie să fie capabil de a restaura protetic leziunileodontale prin metode protetice directe și indirecte, într­o manierăacceptabilă din punctul de vedere al formei, funcției și esteticii lapacienții de toate vârstele.Trebuie să posede cunoștințele și experiența necesară referitoare laproiectarea și realizarea etapelor de pregătire protetică ale dințilorpentru diferitele tipuri de proteze unidentare, precum și elementereferitoare la procedurile specific laboratorului de tehnică dentarăefectuate în procesul obținerii protezelor unidentare.Studentul trebuie să fie familiarizat cu potențialul și limitele diferitelor

Studentul trebuie să fie familiarizat cu potențialul și limitele diferitelorprocedee clinice și tehnologice dentare implicate în restaurărileunidentare.

Competențe transversale

Studentul trebuie să fie competent în asigurarea siguranței la locul demuncă. Trebuie să aibă cunoștințe referitoare la înțelegereaimportanței propriei sănătăți și a impactului pe care aceasta îl poateavea în desfășurarea profesiei sale. Trebuie să aibă competența de aimpune celorlalți colegi principiile de sănătate și siguranță la locul demuncă ( sala de simulare, sala de tratamente).Să aibă cunoștințe asupra aspectelor științifice ale utilizăriibiomaterialelor, a limitelor impuse acestora și a efectului acestoraasupra mediului în care se folosesc.Să fie competent în recunoașterea propriilor limite și în recunoaștereavalorii studiului continuu, a propriei perfecționări și a gândirii critice înmenținerea unui grad ridicat de competență profesională.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Disciplina abordează problematica proteticii dentare fixeunidentare, sub raportul cunoașterii indicațiilor, contraindicațiilor,metodelor și tehnicilor de realizare a diferitelor tipuri de protezeunidentare destinate atât terapiei protetice morfofuncționale șiprofilactice, cât și ca elemente de agregare a punților dentaresau de ancorare a protezelor parțiale mobilizabile.

7.2 Obiectivele specificeInsușirea de către student a metodelor ( directe și indirecte) și atehnicilor de preparare protetică a dinților în simulator (fantom),pentru realizarea variatelor tipuri de proteze unidentare,prinmetode de acoperire sau de substituire coronară

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1.Principii generale de preparare protetică adinților (biologic, mecanic, profilactice) partea I

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

2. 2.Principii generale de preparare protetică adinților (biologic, mecanic, profilactice) partea II

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3.3. Principii generale de preparare protetică adinților (estetice, ergonomice). Clasificareagenerală a protezelor unidentare.

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

4. 4.Coroanele de înveliș total. Coroana totalmetalică. Seminar de verificare a cunoștințelor.

Prezentare orală șimultimedia. FilmedidacticePrezentare orală și

5. 5.Coroanele de înveliș total estetice (polimerice,ceramice Jacket, sisteme integral ceramice)

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

6. 6. Coroanele mixte metalo­polimerice, metalo­ceramice

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

7. 7. Protezarea provizorie și amprentarea înprotezarea fixă unidentară Sesiune TBL

8. 8.Determinarea relațiilor intermaxilarePrezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

9. 9. Proba infrastructurii coroanelor unidentare șideterminarea culorii

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

10.10.Aplicarea, controlul și cimentarea protezelorfixe unidentare. Îndepărtarea coroanelorunidentare

Sesiune TBL

11. 11. Coroanele de înveliș pațialPrezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

12. 12.FațetelePrezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

13. 13.Tratamentul protetic de reconstituire coronarăcu ajutorul inlay­uluiPrezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

14. 14. Reconstituirea corono­radicularăPrezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

Bibliografie:Bibliografie1.Norina Forna(sub redactia) Protetica dentara, Ed.Enciclopedica, Bucuresti, 2011, pp.:(147398)2.S.Popşor et al.: Prepararea protetică a dinţilor în simulator (fantom), UMF Tg.Mureş, 20103.S. Popşor: Elemente esenţiale de protezare fixă, Litografia Tg.Mureş, 2006 Bibliografie facultativă1.S. Popşor: Elemente esenţiale de protezare fixă, Litografia Tg.Mureş, 20062.A. Pongracz: Rogzitett fogpotlasok, Studium Alapitvany Kiado, 20093.Fabian T, Gotz Gy, Kaan M, Szabo I: A fogpotlastan alapjai, Szemmelweis Kiado, Budapest, 20014.Shillingburg HT. Et al.: Fundamentals of Fixed Prosthodontics, Quintesence, 19975.A. Wiskott: Fixed Prosthodontics. Principles and Clinics. Quintessence Publishing Co. IL, 2011 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

Semestrul II

1.

1. Instructaj tehnic și de protecție a muncii.Prezentarea aparaturii de simulare ADECParcurgerea teoretică interactivă a elementeloraplicative legate de instrumentarul necesar șietapele de prepararea protetică a dinților pentruvariatele tipuri de proteze unidentare.

Sesiune CBL

2.2. Parcurgerea teoretică interactivă a elementeloraplicative legate de instrumentarul necesar șietapele de prepararea protetică a dinților pentruvariatele tipuri de proteze unidentare.

Sesiune CBL

3.3.Parcurgerea teoretică interactivă a elementeloraplicative legate de instrumentarul necesar șietapele de prepararea protetică a dinților pentruvariatele tipuri de proteze unidentare.

Sesiune CBL

4.4. Parcurgerea teoretică interactivă a elementeloraplicative legate de instrumentarul necesar șietapele de prepararea protetică a dinților pentruvariatele tipuri de proteze unidentare.

Sesiune CBL

5. 5. Prepararea tangențială a dintelui 4.6. pentrucoroana metalică turnată

Activități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

6. 6 Prepararea cu prag rotujit în sfert de cerc adintelui 1.7 pentru coroana metalică.

Activități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

7. 7. Prepararea dinelui 1.3. pentru coroana Jacket(prag circular drept)

Activități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

8. 8. Prepararea dintelui 1.2.pentru sistem integralceramic (prag în sfert de cerc)

Activități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

9. 9. Prepararea dintelui 1.5. pentru coroana mixtămetaloceramică

Activități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

10. 10. Prepararea dintelui 1.1. pentru fațetare(laminat estetic)

Activități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

11. 11. Prepararea dintelui 4.3. pentru coroanaparțială tip onlay

Activități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

12.12. PPrepararea dintelui 4.4. pentru coroana desubstituție Richmond și a dintelui 4.5. pentrureconstituirea corono­radiculară

Activități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

13. 13. Exersarea tehnicilor de amprentare pentruprotezarea unidentară

Activități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

14. 14. Lucrări de recuperareActivități practice depreparare a dinților pearcade montate însimulator (fantom)

Bibliografie:S.Popşor et al.: Prepararea protetică a dinţilor în simulator (fantom), UMF Tg.Mureş, 2003, reeditat2010.Continutul materialelor prezentate la LP si postate pe pagina de internet a disciplinei

9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este relavant și actualizat cerințelor pretinse de activitatea practică de proteticădentară fixă din cabinetul de medicină dentară și oferă la standarde europene premizele calitativespecifice acestui tip de activitate. 10. EvaluareTipactivitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs

Cunoașterea elementelor teoretice a etapelor șia particularităților tehnice de preparare a dinteluipentru diferitele tipuri de proteze unidentare.Cunoașterea obiectivelor preparației.Cunoașterea instrumentarului de lucru.Calificativul obținut în cadrul sesiunii TBL

Verificareacunoștițelor prin testgrilă

15%

În timpulactivităţiipractice

Cunoașterea etapelor și a particularitățilortehnice de preparare a dintelui pentru diferiteletipuri de proteze unidentare. Cunoaștereaobiectivelor preparației. Cunoaștereainstrumentarului de lucru. Manualitatea, pozițiacorectă în timpul lucrului. Calificativul obținut încadrul sesiunii CBL

Aprecierea activitățiidesfășurate în cursulsemestrului, prinacordarea decalificativ pentrufiecare ședință deaplicație practică CBL

15%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cunoașterea elementelor teoretice referitoare laconceptul de protezare unidentară, indicațiile,contraindicațiile, avantajele, dezavantajele șiparticularitățile clinice și tehnologice alereabilităriiprotetice fixe unidentare

Evaluare scrisă – testcu variante derăspuns multiple

50%

Examenpracticfinal

CCunoașterea etapelor și a particularitățilortehnice depreparare a dintelui pentru diferitele tipuri deprotezeunidentare.Cunoașterea obiectivelor preparației.Cunoașterea instrumentarului de lucru.Manualitatea, poziția corectă în timpul lucrului.

Verificarea capacitățiistudenților de a realizao preparare pentru untip de protezăunidentară

20%

10.6 Standard minim de performanțăEvaluare pe parcursul semestruluiActivitatea practicăÎndeplinirea baremului semestrial de preparații; cunoașterea obiectivelor de preparare a dinteluipentru fiecare gen de preparație; preparație acceptabilă clinic. Promovarea seminarului de verificarea cunostintelor cu nota minima de 5.00 (fara rotunjire). Fiecare sedinta de aplicatie practică sefinalizeaza cu acordare de calificativ, calificativul minim pe sedinta este 5.00 la final urmând a fifacută media acestor calificative. Media calificativelor obținute la sesiunile de tip CBL. Prezentacaietului de activitate este obligatorie la fiecare sedința de lucru. Nota minima de a fi declarat admisla examenul practict este de 5.00. Activitatea la cursPromovarea testelor, inclusiv din cadrul sesiunilor TBL cu minim 5,00 (media aritmetică dintrecalificativul obținut la seminarul de verificare și media calificativelor obținute la cele 2 sesiuni TBL)Evaluare finalăNota minimă de promovare a examenului scris și practic trebuie sa fie 5.00.Nepromovarea unuia dintre examene (practic sau teoretic atât de pe parcursul semestrului cât șifinal) impune reluarea acestuia în cadrul următoarei sesiunii se examene.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD 21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei PROTETICĂ DENTARĂ FIXĂ2.2 Titularul activităților de curs CERGHIZAN DIANA

2.3 Titularul activităților de lp Janosi Kinga Maria,Balos Monica Dora, Cerghizan Diana, YeroEremie Lia Maria, Albu Aurița

2.4 Anul destudii IV 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 12 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 93.4 Total ore din planul de învățământ 154 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 126

Distribuția fondului de timp/săpt 13ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 4Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 3Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 3Tutorial 1Examinări 1Alte activități 13.7 Total ore de studiu individual / săpt 133.8 Total ore pe semestru 3363.9 Număr de credite 13 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Aplicarea practică a măsurilor adecvate de alegere a suportuluidento­parodontal în vederea realizării de diferite tipuri de punțidentare­ Interpretarea principiilor terapeutice fundamentale în vedereaselecției soluțiilor optime de tratament protetic prin punți dentare­ Elaborarea unor fișe standardizate pentru coroborarea datelorclinice cu particularitățile de tratament, diferențiate în funcție de naturapatologiei.­ Comunicarea între medic și pacient sau tehnicianul dentar

Competențe transversale

­ Identificarea obiectivelor de realizat, a etapelor de lucru, termene derealizare și riscurile ce pot să apară­ Identificarea rolurilor într­o echipă pluridisciplinară­ Aplicarea de tehnici de relaționare și de muncă eficiente în cadrulechipei și în relația cu pacientul­ Utilizarea eficientă a resurselor informaționale

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Disciplina abordează problematica tratamentului protetic aledentaţiei parţiale prin intermediul punţilor dentare.

7.2 Obiectivele specifice

Însuşirea de către student a elementelor referitoare la aspecteleclinice şi terapeutice ale tratamentului protetic al edentaţieiparţiale prin punţi dentare,Elaborarea fișelor de tratament protetic,Comunicarea medic­tehnician, medic­pacient

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.1. Edentaţia parţială: definiţie, terminologie,etiologie, forme clinice, simptomatologie, evoluţieşi complicaţii.(partea I)

Prezentare orala șimultimedia

2.2. Edentaţia parţială: definiţie, terminologie,etiologie, forme clinice, simptomatologie, evoluţieşi complicaţii.(partea II)

Prezentare orala șimultimedia

3. 3. Principii generale în tratamentul edentațieiparțiale prin punți dentare Sesiune TBL

4. 4. Examinarea clinică a pacientului edentat parțial Prezentare orala șimultimedia

5. 5. Algoritmul terapeutic în edentația parțialătratată prin punți dentare

Prezentare orala șimultimedia

6. 6. Pregătirile preprotetice nespecifice şi specifice(proprotetice) (partea I)

Prezentare orala șimultimedia

7. 7. Pregătirile preprotetice nespecifice şi specifice(proprotetice) (partea I)

Prezentare orala șimultimedia

8. 8. Etapele clinico­tehnice de realizare a punțilordentare ­ amprentarea

Prezentare orala șimultimedia

9. 9. Etapele clinico­tehnice de realizare a punțilordentare ­ determinarea relațiilor intermaxilare Sesiune TBL

10. 10. Aspecte clinice ale punților speciale ­ punțileadezive

Prezentare orala șimultimedia

11. 11. Aspecte clinice ale punților speciale ­ punțiledentare demontabile și mobilizabile

Prezentare orala șimultimedia

12. 12. Punţile dentare pe implante Prezentare orala șimultimedia

13.13. Aplicarea, controlul și cimentarea protezelorparțiale fixe în cavitatea bucală. Îndepartarealucrărilor protetice fixe.

Sesiune TBL

14. 14. Variante terapeutice în tratamentul edentațieiparțiale prin punți dentare

Prezentare orala șimultimedia

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:I. Bibliografia obligatorie1. Forna N: Protetică Dentară, vol.I, pag. 401­805, Editura Enciclopedică, 20112. Bratu D: Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe, Ed. Signata, Timişoara, 20013. Popşor S: Elemente esenţiale de protezare fixă, Litografia UMF Tg.Mures, 2006 II. Bibliografie facultativă1. Schillingbourg HT: Fundamentals of Fixed Prosthodontics 3rd edition, Quintessence PublishingCo. IL, 19972. Wiskott A: Fixed Prosthodontics. Principles and Clinics. Quintessence Publishing Co. IL, 20113. Pongracz A: Rogzitett fogpotlasok, UMF Tg.Mureş, 2003 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.1.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințeloracumulate pe caz real

2.2.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințeloracumulate pe caz real

3.3.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Sesiune de tip CBL

4.4.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințeloracumulate pe caz real

5.5.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințeloracumulate pe caz real

6.6.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Sesiune de tip CBL

7.7.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințeloracumulate pe caz real

8.8.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințeloracumulate pe caz real

9.9.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Sesiune de tip CBL

10.10.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințeloracumulate pe caz real

11.11.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțiale

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințelor

11. si pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare. aplicarea cunoștiințelor

acumulate pe caz real

12.12.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Sesiune de tip CBL

13.13.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințeloracumulate pe caz real

14.14.Stabilirea planului de tratament. Manopere presi pro protetice. Tratamentul edentației parțialeprin punți dentare.

Demonstratii practice,prezentari de caz,aplicarea cunoștiințeloracumulate pe caz real

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiAcumularea cunoștiințelor teoretice și practice de către student sunt necesare pentru a se familiarizacu logica tratamentului protetic prin punți dentare, pentru e evalua tipul manoperelor pre siproprotetice indicate și pentru corobora fazele clinice cu cele tehnice, pentru ca lucrările realizate săcorespundă exigențelor pacienților tratați. 10. EvaluareTipactivitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Calificativele obținute la testelor din cadrulcursurilor cu predare de tip TBL

Teste de verificare de tipcomplement multiplu 15%

În timpulactivităţiipractice

Activitatea semestrială: prezența șipunctualitatea (curs și stagii), calificative peparcurs, îndeplinirea baremului minim deactivitate, calificativul obținut la prezentărilede caz de de tip CBL

Aprecierea activitățiidesfășurate în cursulsemestrului, prin acordareade calificativ pentru fiecareactivitate îndeplinită dinbaremul de activăți CBL

15%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cursul – material predat și discutat­ bibliografia obligatorie

Evaluare scrisă – test cuvariante de răspunsmultiple

50%

Capacitatea studentului de a efectua la

Examenpracticfinal

Capacitatea studentului de a efectua lasfârșitul stagiului o examinare corectă aedentatului parțial cu stabilirea diagnosticuluiprotetic, de a efectua o analiză corectă aunui model de studiu, de a recunoaștediferite tipuri de lucrări protetice

Verificare scrisă 20%

10.6 Standard minim de performanțăAcumularea unui număr mai mare de 5 absențe de la stagiile clinice (nemotivate sau motivate)atrage neacceptarea studentului la examene (practic și teoretic)! Numărul maxim de ședințeapplicative care pot fi recuperate este de 2Evaluarea pe parcursul semestrului:1. În timpul activității practice:Îndeplinirea baremului minim de activitate:­ Un dispozitiv corono­radicular ­ 1 punct­ O coroană de înveliș unidentară – 1 punct­ O lucrare protetică fixă de minim 3 elemente ­ 3 puncte­ O lucrare protetică fixă provizorie realizată prin metoda Scutan – 1 punct­ O prezentare de caz pentru un pacient edentat parțial tratabil printr­o lucrare ptotetică fixă – 4puncteCalificativele obținute la perezentările de tip CBL Nota minimă de promovare este de 5,00 (nu se rotunjește).2. La cursPromovarea testelor din cadrul sesiunilor TBL cu minim 5,00 (se va realiza media calificativelorobținute la cele 3 sesiuni TBL)Evaluarea finală:1. Examen practic finalStudenții care nu promovează evaluarea practică finală vor avea posibilitatea să îl repete în cadrulexamenului teoretic, nota finală fiind media artmetică a celor doua note obținute la practic.Nota minimă de promovare este de 5,00 (nu se rotunjește).2. Examenul teoretic finalTest grilă cu un anumit număr de întrebări din bibliografia obligatorie și 10% din acestea din notițelede curs.Nota minimă de promovare este de 5,00 (nu se rotunjește).Nepromovarea unuia dintre examene (practic sau teoretic) impune reluarea acestuia în cadrulurmătoarei sesiunii se examene.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei PROTETICĂ DENTARĂ MOBILĂ2.2 Titularul activităților de curs Prof. univ. Dr. SORIN POPŞOR

2.3 Titularul activităților de lp Berneanu Florentin Daniel, Hantoiu Liana, Dobreci ClaudiaLiana, Birta Orsolya, Muică Adrian, Dorner Kinga

2.4 Anul destudii V 2.5

Semestrul II 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 12 3.2 din care curs 3 3.3 laborator (lp) 93.4 Total ore din planul de învățământ 168 3.5 din care curs 42 3.6 laborator (lp) 126

Distribuția fondului de timp/săpt 10ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 223.8 Total ore pe semestru 3083.9 Număr de credite 10 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului

5.2 de desfășurare a laboratorului Pregătirea teoretică prealabilă corespunzătoare a etapei clinicecare urmează să se desfășoare 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Studentul trebuie să fie capabil de a restaura protetic edentația totalăbimaxilară și anumite forme de edentație unimaxilară prin intermediulprotezelor totale clasice, într­o manieră acceptabilă din punctul devedere al formei, funcției și esteticii la pacienții de toate vârstele.Trebuie să posede cunoștințele și experiența necesară referitoare laproiectarea și realizarea etapelor de pregătire prepotetică și proteticăa câmpului protetic edentate total , precum și elemente referitoare laprocedurile specifice laboratorului de tehnică dentară efectuate înprocesul obținerii protezelor totale.

Competențe profesionale procesul obținerii protezelor totale.Sa posede cunoștinețele necesare examinării clinice și paraclinice aedentatului totalStudentul trebuie să fie familiarizat cu potențialul și limitele diferitelorprocedee clinice și tehnologice dentare implicate în restaurărileprotetice ale edentației totale și să fie capabil să explice pacientuluiindicațiile și contraindicațiile variatelor modalități de rezolvare proteticăa edentației totale ( inclusive supraprotezarea pe implanturi).

Competențe transversale

Studentul trebuie să fie competent în asigurarea siguranței la locul demuncă. Trebuie să aibă cunoștințe referitoare la înțelegereaimportanței propriei sănătăți și a impactului pe care aceasta îl poateavea în desfășurarea profesiei sale. Trebuie să aibă competența de aimpune celorlalți colegi principiile de sănătate și siguranță la locul demuncă.Să fie competent în recunoașterea propriilor limite și în recunoaștereavalorii studiului continuu, a propriei perfecționări și a gândirii critice înmenținerea unui grad ridicat de competență profesionalăSă aibă cunostințele și înțelegerea necesară pentru responsabilitățileetice și morale implicate de furnizarea serviciilor de medicină dentarăfață de pacient ca individ și față de nivelul populațional.Să stabilească o relație de tip medic­pacient care să­I permit bunadesfășurare a activității la stagiu.Să fie competent în a proteja aspectul confidențial al datelorpacientului.Să fie competent în a conlucra în echipă cu colegii, cadrele didacticeși tehnicienii dentari.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiDisciplina abordează problematica tratamentului protetic aledentaţiei totale prin intermediul protezelor totale mobile clasiceși cu sprijin implantar (supraprotezare)

7.2 Obiectivele specifice

Însuşirea de către student a elementelor referitoare la aspecteleclinice şi terapeutice ale tratamentului protetic al edentaţiei totaleprin proteze mobile. Cunoaștera elementelor de epidemiologie și etiologie a edentațieitotale, formele clinice ale acesteia, simptomatologia șicomplicațiile specifice. Insușirea de către student a elementelorde morfologie și fiziologie ale câmpului protetic edentat total și aelementelor de biodinamică a protezelor totale, corelateparticularităților diagnostice și terapeutice. Transmitereacunoștințelor necesare parcurgerii secvențiale a etapelor clinico­tehnice și tehnologice impuse de protezarea totală clasică și devariantele moderne de tratament protetic al edentației totale.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.

13.14.

Semestrul II

1.1.Edentația totală – concept, etiologie,simptomatologie, evoluție, complicații. Modificărilemorfologice și funcționale ale sistemului orofacialîn edentația totală

Prezentare orală șimultimedia. 3

2. 2. Morfofiziologia câmpului protetic edentat totalmaxilar și mandibular

Prezentare orală șimultimedia. 3

3. 3. Biomecanica protezelor totale. Principii deexaminare clinică a edentatului total

Prezentare orală șimultimedia. 3

4. 4. Amprentarea câmpului protetic edentat total –principii generale, amprentarea preliminară

Prezentare orală șimultimedia. 3

5.5. Amprentarea finală a câmpului protetic edentattotal : principii, obiective, metode și tehnici deamprentare finală

Prezentare orală șimultimedia. 3

6. 6. Determinarea și înregistrarea relațiilorintermaxilare în tratamentul edentației totale

Prezentare orală șimultimedia. 3 TBL

7.7. Principii de realizare a arcadelor dentareartificiale în edentația totală. Principii ocluzale întratamentul edentației totale.

Prezentare orală șimultimedia. 3

8. 8. Proba clinică a machetelor protezelor totale Prezentare orală șimultimedia. 3

9. 9. Aplicarea protezelor totale în cavitatea bucalăși adaptarea pacientului cu protezele mobile

Prezentare orală șimultimedia. 3

10. 10. Recondiționarea protezelor totale princăptușiri și rebazări. Reparații de proteze totale

Prezentare orală șimultimedia. 3

11. 11. Stomatopatiile protetice Prezentare orală șimultimedia. 3 TBL

12. 12. Sindromul combinat și tratamentul implanto­protetic al edentației totale

Prezentare orală șimultimedia. 3

13. 13. Principii de transformare a edentației parțialeîn edentație totală – protezarea totală imediată

Prezentare orală șimultimedia. 3

14.14. Procedee clinico­tehnice neconvenționale deprotezare totală.Supraprotezarea totală peimplanturi. Reabilitarea protetică a defectelormaxilo­faciale la edentatul total.

Prezentare orală șimultimedia. 3

Bibliografie:N.Forna ( sub redactia) Protetica Dentara, vol II. Ed Enciclopedica, Bucuresti, 2011; S. Popşor, Lia Maria Coman, Carmen Biriş: Diagnostic şi tratament în edentaţia totală, Lito UMFTg.Mureş, 2010 Bibliografie facultativă: Hutu E. Edentația totală, Ed.National, Bucuresti, 2000 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.

10.11.12.13.14.

Semestrul II1. BAREMUL MINIM OBLIGATORIU

2.

Efectuarea fazelor clinice de realizare cel puțin aunei proteze maxilare și a uneia mandibulare :amprentarea preliminară, proba și adaptarealingurii indifiduale, amprentarea finală,determinarea și înregistrarea relațieiintermaxilare, participarea la proba machetei,efectuarea sau participarea la realizarea uneicăptușiri de proteză totală

înainte de realizareafazei clinice studentuleste obligat săstudiezecaracteristicile fazeirespective și esteaudiat de cătreconducătorul destagiu. Efectuarea subsupraveghere afazelor de lucru

100 CBL

3. Întocmirea unui referat din literatura despecialitate

Prezentarea de cătrestudenți în fața grupeia unui referat stabilitde conducătorul destagiu din tematicaedenta

16

4. Examinarea pacientului și prezentarea de cazclinic 10 CBL

5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:N.Forna ( sub redactia) Protetica Dentara, vol II. Ed Enciclopedica, Bucuresti, 2011 S. Popşor, Lia Maria Coman, Carmen Biriş: Diagnostic şi tratament în edentaţia totală, Lito UMFTg.Mureş, 2010 Bibliografie facultativaFabian T, Gotz Gy, Kaan M, Szabo I: A fogpotlastan alapjai, Szemmelweis Kiado, Budapest, 2001 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este relavant și actualizat cerințelor pretinse de activitatea practică de proteticădentară mobilă din cabinetul de medicină dentară, patologie care interesează o mare categorie depacienți și constituie o bună parte a activității curente de medicină dentară a viitorului absolvent .Pregătirea oferă la standarde europene premizele calitative specifice acestui tip de activitate. 10. EvaluareTipactivitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Cunoasterea aspectelor teoretice dincadrul uitematicii cursul

test de verificare pe parcurs lacursurile destinate TBL 25%

cadrul uitematicii cursul cursurile destinate TBLÎn timpulactivităţiipractice

Activitatea semestrială: prezența lastagii, calificative, îndeplinireabaremului de activități aplicative

Evaluarea cunoștințelor înainteafiecărei faze terapeutice,prezența , punctualitatea

25%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cunoașterea aspectelor teoretice dincadrul tematicii de curs conformbibliografiei și a conținutuluiprelegerilor de la curs

Test de verificare cu întrebări detip complement simplu și multiplu,întrebări cu răspunsuri narativescurte

25%

Examenpracticfinal

Îndeplinirea baremului minim deactivități consemnat în Caietul deactivități practice Evaluarea cunoștințelor aplicative

Efectuarea unei faze uneimanopere diagnosticeau a de 25%

10.6 Standard minim de performanță1. O prezentare de caz, diagnpstic și plan terapeutic2. Tratamentul unei edentații prin protezare totală3. Adaptarea lingurii individuale și amprentarea acceptabilă a câmpului protetic4. Analiza paraclinică pe modele de studiu și diagnostic a cazului5. Susținerea referatului din literatura de specialitate6. Prezența la activități. Acumularea unui număr de absențe mai mare de 5 la activitățile aplicativenu permite acceptarea studentului la examenul final

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDIDINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei PROTETICĂ DENTARĂ MOBILIZABILĂ2.2 Titularul activităților de curs Prof.univ.Dr. SORIN POPSOR

2.3 Titularul activităților de lpMarkovics Emese, Berneanu Florentin Daniel, Hantoiu Liana,Dobreci Claudia Liana,Birta Orsolya, Muică Adrian, DornerKinga

2.4 Anul destudii VI 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 12 3.2 din care curs 3 3.3 laborator (lp) 93.4 Total ore din planul de învățământ 168 3.5 din care curs 42 3.6 laborator (lp) 126

Distribuția fondului de timp/săpt 10ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1Tutorial 1Examinări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 223.8 Total ore pe semestru 3083.9 Număr de credite 10 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului Pregătirea teoretică a etapei clinice care se realizează la stagiu 6. Competențe specifice acumulate

Studentul trebuie să fie capabil de a restaura protetic edentațiaparțială întinsă, extinsă și subtotală prin intermediul protezelor parțialeclasice cu placă acrilică, într­o manieră acceptabilă din punctul devedere al formei, funcției și esteticii la pacienții de toate vârstele.Trebuie să fie familiarizat cu noțiunile elementare de concepere alplanului terapeutic și de tratament al edetației parțiale prin protezeparțiale scheletateTrebuie să posede cunoștințele și experiența necesară referitoare laproiectarea și realizarea etapelor de pregătire preprotetică și protetică

Competențe profesionale

proiectarea și realizarea etapelor de pregătire preprotetică și proteticăa câmpului protetic edentat parțial , precum și elemente referitoare laprocedurile specifice laboratorului de tehnică dentară efectuate înprocesul obținerii protezelor parțiale.Sa posede cunoștințele necesare examinării clinice și paraclinice aedentatului parțial, cu identificarea elementelor pozitive și negativepentru protezare.Studentul trebuie să fie familiarizat cu potențialul și limitele diferitelorprocedee clinice și tehnologice dentare implicate în restaurărileprotetice ale edentației parțiale și să fie capabil să explice pacientuluiindicațiile și contraindicațiile variatelor modalități de rezolvare proteticăale edentației parțiale ( inclusive prin proteze scheletate,supraprotezarea pe dinți naturali sau implanturi).

Competențe transversale

Studentul trebuie să fie competent în asigurarea siguranței la locul demuncă. Trebuie să aibă cunoștințe referitoare la înțelegereaimportanței propriei sănătăți și a impactului pe care aceasta îl poateavea în desfășurarea profesiei sale. Trebuie să aibă competența de aimpune celorlalți colegi principiile de sănătate și siguranță la locul demuncă.Să fie competent în recunoașterea propriilor limite și în recunoaștereavalorii studiului continuu, a propriei perfecționări și a gândirii critice înmenținerea unui grad ridicat de competență profesională.Să aibă cunostințele și înțelegerea necesară pentru responsabilitățileetice și morale implicate de furnizarea serviciilor de medicină dentarăfață de pacient ca individ și față de nivelul populațional.Să stabilească o relație de tip medic­pacient care să­I permit bunadesfășurare a activității la stagiu.Să fie competent în a proteja aspectul confidențial al datelorpacientului.Să fie competent în a conlucra în echipă cu colegii, cadrele didacticeși tehnicienii dentari.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Disciplina abordează problematica tratamentului protetic aledentaţiei parţiale prin intermediul protezelor parţiale mobilizabile

7.2 Obiectivele specifice

Însuşirea de către student a elementelor referitoare la aspecteleclinice şi terapeutice ale tratamentului protetic al edentaţieiparţiale prin proteze mobilizabile cu placă acrilică şi prinintermediul protezelor mobilizabile scheletate.Insușirea de către student a polimorfismului de manifestare aledentației parțiale, a conceptelor de sistematizare și clasificareale formelor clinice ale edentației parțiale.Cunoașterea posibilităților terapeutice ale edentației parțiale prinutilizarea variatelor tipuri de proteze mobilizabile, indicațiile,avantajele și limitele acestora.Însușirea particularităților constructive ale protezelor parțiale, aprincipiilor de concepere a protezelor parțiale în diferitele situațiiclinice de edentație și specificul fazelor clinico­tehnice detratament în situații particulare.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.1.Edentația parțială: concept , etiologie, formeclinice, clasificări, simptomatologie, evoluție,complicații.

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

2.2. Câmpul protetic edentat parțial:particularitățilesuportului dento­parodontal și al celui muco­periostal, indicii biologici negativi și pozitivi.

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

3.3. Indicațiile tratamentului mobilizabil al edentațieiparțiale, examenul clinic preliminar și final,principiile și tehnica de analiză la paralelograf acâmpului protetic.

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

câmpului protetic. didactice

4.4. Tratamentul preprotetic nespecific și specific înterapia prin proteze parțiale mobilizabile cu placăacrilică și scheletată

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

5.

5. Proteza parțială mobilizabilă: concept,clasificarea protezelor mobilizabile, elementelecomponente, evaluare critică, fazele clinico­tehnice de execuție ale protezelor parțialemobilizabile cu placă acrilică (clasice)

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

6.6. Elementele componente ale protezeischeletate: conectorii principali, conectoriisecundari, mijloacele de menținere, sprijin șistabilizare, șeile protetice, dinții artificiali.

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

7.

7. Mijloacele obișnuite de menținere, sprijin șistabilizare ale protezelor parțiale. Descriereaelementelor uzuale de menținere, sprijin șistabilizare ale protezelor parțiale: croșeteledentare din sârmă, croșetele turnate, cele mixte șicroșetele speciale. Funcțiile croșetelor turnate

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

8.

8. Sprijinul mixt rigid și sprijinul articulat larealizarea protezelor parțiale. Descriereaelementelor uzuale de menținere , sprijin șistabilizare cu caracter special: sistemul telescop,culisele, capsele, barele conjunctoare, articulațiile

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

9.

9. Biodinamica protezelor parțiale mobilizabile:factorii și forșele care determină mobilizareaprotezelor parțiale de pe câmpul protetic, tendințede deplasare și deplasări posibile, mijloace decontracarare a forțelor care tind să disloceprotezele de pe câmpul protetic, efectelecomplexe ale deplasărilor protezelor parțiale pecâmpul protetic.

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3 TBL

10.10. Amprentarea câmpului protetic edentat parțialîn vederea tratamentului mobilizabil al edentațieiparțiale

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

11.11. Determinarea și înregistrarea relațiilorintermaxilare în tratamentul edentației parțialetratate prin proteze parțiale cu placă acrilică șischeletate

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

12.12. Proba scheletului protezei parțiale în cavitateabucală. Aplicarea protezei scheletate în cavitateabucală și adaptarea pacientului la proteze

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

13.13. Caracteristici de concepere a proiectuluiprotezei scheletate în diferitele forme deedentație parțială

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3 TBL

14.14. Recondiționarea protezelor parțialemobilizabile clasice și scheletate prin reparații,căptușiri și rebazări

Prezentare orală șimultimedia. Filmedidactice

3

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.

12.13.14.Bibliografie:N.Forna (sub redactia) : Protetică dentară, vol.2, Ed.Enciclopedică, Bucuresti, 2011 S.Popșor . Tratamentul protetic mobilizabil al edentației parțiale. Curs pentru studenții facultății demedicină dentară, 2010 UMF Tg­Mureș, tipărit la Digital Color Co Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.

Examinări cliniceinteractiveConceperea planuluide tratament pemodele, schițe și însituații reale cliniceDemonstrații înlaboratorul de tehnicădentară

2.

Tratamentul unei edentații parțiale prin proteză cuplacă acrilică; participarea activă la realizareafazelor clinice: examinarea clinică, amprentareaprelinimară, amprentarea finală, determinarearelației intermaxilare

CBL Examinări cliniceinteractive,conceperea planuluide tratament pemodele, schițe șisituații reale

90 CBL

3. Analiza paraclinică la paralelograf ­demonstrație Demonstrații înlaborator 9

4. Realizarea proiectului unei proteze scheletate peo situație clinică ipotetică sau reală

CBL. Desenareaproiectului protezeischeletate pe o schiță

27 CBL

5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:N.Forna (sub redactia) : Protetică dentară, vol.2, Ed.Enciclopedică, Bucuresti, 2011

N.Forna (sub redactia) : Protetică dentară, vol.2, Ed.Enciclopedică, Bucuresti, 2011 S.Popșor . Tratamentul protetic mobilizabil al edentației parțiale. Curs pentru studenții facultății demedicină dentară, 2010 UMF Tg­Mureș, tipărit la Digital Color CoConținutul prelegerilor universitare de la cursuri 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este relavant și actualizat cerințelor pretinse de activitatea practică de proteticădentară mobilizabilă din cabinetul de medicină dentară, patologie care interesează o mare categoriede pacienți ( protezele parțiale cu placă acrilică continuă să reprezinte modalitatea „ socială” deprotezare a edentației parțiale în România) și constituie o bună parte a activității curente de medicinădentară a viitorului absolvent . Pregătirea oferă la standarde europene premizele calitative specificeacestui tip de activitate 10. EvaluareTipactivitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Cunoașterea aspectelor teoretice dincadrul tematicii de curs

Teste de verificare pe parcursîn cadrul TBL 25%

În timpulactivităţiipractice

Activitatea semestrială: pezența,calificative pe parcurs, îndeplinireabaremului de activități aplicative

Evaluarea cunoștințelorînaintea fiecărei fazeterapeutice efectuate,prezența.

25%

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cunoașterea aspectelor teoretice dincadrul tematicii cursului, conformbibliografiei recomandate și a conținutulprelegerilor universitare

Test de verificare cu întrebăritip complement simplu șimultiplu, întrebări curăspunsuri narative scurte

25%

Examenpracticfinal

Indeplinirea baremului minim de activitățiconsemnat în Caietul de activitățipractice Evaluarea cunoștințelor aplicative

Efectuarea unei faze clinice detratament sau a uneimanopere diagnostice

25%

10.6 Standard minim de performanță­ O prezentare de caz clinic, diagnostic și planificarea tratamentului;­ Tratamentul unei edentații parțiale prin proteza cu placă acrilică / participarea activă la realizareafazelor clinice: amprentare preliminară, amprentare finală, determinarea relației intermaxilare;­ Realizarea proiectului unei proteze parțiale mobilizabile scheletate;­ Analiza paraclinică a modelelor de studiu și diagnostic, inclusiv participarea la demonstrareaanalizei la paralelograf;Acumularea unui număr mai mare de 5 absențe de la stagiile clinice nu permite acceptareastudentului la examen

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA1.3 Departamentul M41.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENȚA1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei PSIHIATRIE2.2 Titularul activităților de curs Şef. lucr. dr. Elena Gabriela Buicu2.3 Titularul activităților de lp Şef. lucr. dr. Livia Ţăran. Şef. lucr. dr. Elena Gabriela Buicu2.4 Anul destudii IV 2.5

Semestrul II 2.6 Tipul deevaluare Verificare 2.7 Regimuldisciplinei OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0.5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0.5Tutorial ­Examinări 0,5Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 43.8 Total ore pe semestru 563.9 Număr de credite 1 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulateCompetențe profesionale Aprofundarea noţiunilor fundamentale privind privind strategia, tactica

si metodologia abordarii cazurilor psihiatrice.

Competențe transversaleManifestarea unor atitudini pozitive si responsabile fata de boalapsihica, fata de psihiatrie in general.Utilizarea eficientă a surselor informaţionale.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

Tematica cursului are drept scop însuşirea noţiunilorfundamentale privind semiologia psihiatrica, intelegerea principalelor simptome,

7.1 Obiectivul general al disciplinei

semiologia psihiatrica, intelegerea principalelor simptome,sindroame si tulburări psihice, cuprinzând într­o formăcondensată concepte teoretice de bază, aspecte ale tipurilorpsihologice şi implicaţiile lor menite să orienteze viitorul medicstomatolog într­o abordare corectă şi competentă a problemelor.Insusirea principalelor dimensiuni de structurare a personalitatiicu implicatii privind comportamentul pacientului si atitudineamedicului stomatolog

7.2 Obiectivele specifice

Disciplina pune bazele unei abordări ţintite, cu aplicabilitatedirectă la o situaţie concretă, rolul acesteia fiind acela de a oferifundamente teoretice şi practice privind bolnavul si boala psihica.Însusirea elementelor componente ale semiologiei psihiatrice caşi puncte de plecare în abordarea demersului psihopatologic.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.I. NOTIUNI INTRODUCTIVE IN PSIHIATRIE.SEMIOLOGIA FUNCTIILOR PSIHICE DECUNOASTERE

Prezentareorală/ppt 2

Predare orală,utilizândvideoproiectoare,schite pe tablă etc.

2.II. SEMIOLOGIA FUNCTIILOR PSIHICEDINAMIZATOARE SI EFECTORII.PRINCIPALELE SINDROAMEPSIHOPATOLOGICE

Prezentareorală/ppt 2

Predare orală,utilizândvideoproiectoare,schite pe tablă, etc

3. III. PERSONALITATEA –TULBURARILE DEPERSONALITATE

Prezentareorală/ppt 2

Predare orală,utilizândvideoproiectoare,schite pe tablă, etc

4.IV. TULBURARILE COMPORTAMENTULUIALIMENTAR. ALCOOLISMUL SITOXICOMANIILE

Prezentareorală/ppt 2

Predare orală,utilizândvideoproiectoare,schite pe tablă, etc

5. V. PSIHOZE SCHIZOFRENICE. TULBURARILEDELIRANTE PERSISTENTE

Prezentareorală/ppt 2

Predare orală,utilizândvideoproiectoare,schite pe tablă, etc

6. VI. TULBURĂRILE AFECTIVE SITULBURARILE NEVROTICE

Prezentareorală/ppt 2

Predare orală,utilizândvideoproiectoare,schite pe tablă, etc

7. VII. DEMENTELE. RETARDUL MINTAL Prezentareorală/ppt 2

Predare orală,utilizândvideoproiectoare,

orală/ppt videoproiectoare,schite pe tablă, etc

8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Buicu Gabriela, Buicu Florin, Ţăran Livia, Popa Cosmin.Psihologie Generală si PsihologiaComportamentului Alimentar, Tg. Mureş, 2013.2. Nireştean Aurel Curs de psihiatrie, ED UMF, 2005, 20153. Manual de buzunar de psihiatrie clinica, ED Med, 2007, Kaplan& Sadoc Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.Laborator 1: Regulamentul disciplinei. Introducereîn psihopatologie : Prezentare foaia de observatiepsihiatrica, fisa de dispensarizare psihiatrica,examenul stării psihice

Prezentareorală 2

Predare oralăutilizândvideoproiector,demonstraţii pe tabla,prezentare caz practi

2.Laborator 2: Prezentare caz pacienți ­exemplificarea principalelor sindroamepsihopatologice

Prezentarede caz 2

Predare oralăutilizândvideoproiector,demonstraţii pe tabla,prezentare caz practi

3. Laborator 3: Prezentare caz ­ pacienti cu tulburaride personalitate

Prezentarede caz 2

Predare oralăutilizândvideoproiector,demonstraţii pe tabla,prezentare caz practi

4.Laborator 4: Prezentare caz pacienți ­exemplificarea principalelor sindroamepsihopatologice: sindrom demential, delirium, sdr.amnestic

Prezentarede caz 2

Predare oralăutilizândvideoproiector,demonstraţii pe tabla,prezentare caz practi

5. Laborator 5: Prezentare caz pacient cuschizofrenie

Prezentarede caz 2

Predare oralăutilizândvideoproiector,demonstraţii pe tabla,prezentare caz practiPredare orală

6. Laborator 6: Prezentare caz pacienți cu tulburăridepresive, anxioase, nevrotice

Prezentarede caz 2

Predare oralăutilizândvideoproiector,demonstraţii pe tabla,prezentare caz practi

7. Laborator 7: Prezentare caz pacient cu tulburaripsihice datorate consumului de alcool, droguri Prezentare 2

Predare oralăutilizândvideoproiector,demonstraţii pe tabla,prezentare caz practi

8. Laborator 8: Examen practic9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie: 1. Nireştean Aurel Curs de psihiatrie, ED UMF, 20152. Manual de buzunar de psihiatrie clinica, ED Med, 2007, Kaplan& Sadoc 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiDisciplina oferă acumularea unor cunoştinţe de bază privind psihiatria, în general, şi abordareapacientului psihiatric, cu afecţiuni stomatologice, astfel încât studentul să fie capabil să raţionezecorect alte aplicaţii practice de laborator pe parcursul facultăţii sau după absolvire, ceea ce vapermite o integrare mai rapidă a acestuia. 10. Evaluare

Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare10.2Metode deevaluare

10.3 Ponderedin nota finală

10.4Evaluare peparcursulsemestrului

La cursCunoaşterea noţiunilor generale despre: funcţiile psihice:atentia;percepţia;memoria; gândirea şi imaginaţia ; voinţa;afectivitatea, principalele sindroame psihiatrice

Colocviusub formaunui testgrilă

20%

În timpulactivităţiipractice

10.5Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

În funcție de specificul disciplineiColocviusub formaunui testgrilă

60%

Examenpracticfinal

Capacitatea de rezolvare a unor probleme practice delaborator, prezentare de caz

Examenpractic 20%

10.6 Standard minim de performanțăCunoaşterea noţiunilor generale despre: funcţiile psihice: atentia;percepţia;memoria; gândirea şiimaginaţia ; voinţa; afectivitatea, principalele sindroame psihiatrice; noţiuni generale desprepersonalitatea umană; noţiuni generale despre schizofrenie, tulburări depresive, anxioase tulburaripsihice datorate consumului de alcool, toxice, tulburari ale comportamentului alimentar, demente,retard mintal.Nota 5

Nota 5

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINA DENTARĂ1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENTA1.6 Programul de studii Medicină Dentară 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Psihologie medicală2.2 Titularul activităților de curs Sef de Lucrari, Dr. Cosmin Octavian Popa2.3 Titularul activităților de lp Asist. Univ. Dr. Andreea Salcudean2.4 Anul de studii II 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare COL 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 10ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 4Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 4Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 2TutorialExaminăriAlte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 383.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Dobândirea unor aptitudini care să integreze partea ştiinţifică,teoretică şi practică necesară diferenţierii şi înţelegerii proceselorpsihologice implicate în sănătate şi boală.­ Aplicarea la nivel bazal a unor tehnici terapeutice cognitiv­comportamentale cu scopul reducerii anxietăţii în cazul pacienţilorstomatologici.­ Înţelegerea comportamentului patogen prin intermediulneuroştiinţelor.­ Cunoaşterea, aprofundarea şi întocmirea unui profil de personalitatebazal, în cazul pacienţilor.­ Înţelegerea conceptului de validat ştiinţific (evidence based) înpsihologia medicală, şi aplicarea unor teste psihologice pacienţilor, în

psihologia medicală, şi aplicarea unor teste psihologice pacienţilor, înraport cu acest concept.

Competențe transversale

­ Conceperea unui plan terapeutic pentru creşterea complianţei încazul pacienţilor stomatologici.­ Aplicarea unor elemente din interviul motivaţional la nivelul populaţieigenerale, cu scop preventiv.­ Nevoia de formare continuă prin elemente specifice ce pun învaloare componenta profesională.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiConştientizarea importanţei psihologiei medicale din punct devedere al validării ştiinţifice a tehnicilor şi metodelor sale(evidence­based practice­EBP), în evaluarea, investigarea şitratarea prin tehnici terapeutice a pacienţilor.

7.2 Obiectivele specificeÎnţelegerea şi elaborarea unor profile psihologice de suprafaţă.Învăţarea şi aplicarea unor tehnici specifice terapiei cognitiv­comportamentale. Dezvoltarea unor abilităţi în a opera cu testepsihologice de nivel bazal.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Procesele psihologice individuale. Psihologiamedicală – concepte, definire şi clasificare.

conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

2. 2. Curente psihologice clasice şi moderne – şiimplicaţiile acestora în sănătate şi boală

conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

3. 3. Influenţa mediului asupra psihicului umanconversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

4. 4. Psihologia Self­ului şi personalitatea.conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

5. 5. Importanţa factorii culturali implicaţi în sănătateşi boală

conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

conversatia,

6. 6. Mecanismele psihologice implicate în psiho­somatizări

conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

7. 7. Psihoterapia cognitiv­comportamentală cuaplicații în domeniul medical

conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

8. 8. Actele agresive, impulsive şi distructiveconversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

9. 9. Abordarea psihologică a emoţiilor negativeconversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

10. 10. Importanţa cunoaşterii stării de stres şi aconsecinţelor acesteia.

conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

11. 11. Problemele caracteriale şi personalităţileaccentuate

conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

12. 12. Neuroştiinţele şi practica psihologică cinicăconversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

13. 13.Creativitate artistică/intelectuală şi problemelepsihologice

conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

14. 14. Acceptarea necondiţionată a pacientului înactul terapeutic

conversatia,convorbirea,explicatia,demonstratia

1

Bibliografie:1. Cosman, D., Psihologie medicală, Editura Polirom, Iaşi, 2010.2. David, D. Tratat de psihoterapii cognitiv­comportamentale. Iaşi:Polirom, 2012.3. David, D. Psihologia poporului român. Iaşi:Polirom, 2015.4. David, D., Lynn, S., Ellis, A. Rational and Irrational Beliefs, Oxford University Press, 2009.5. Freud, S. Tehnica psihanalizei, Bucureşti: Editura Trei, 2010. 6. Frankl, V. Omul în căutarea sensului vieţii, Bucureşti: Meteora Press, 2009.7. Gabos Grecu, M. Stiinte Comportamentale – notiuni introductive, University Press,Tîrgu­Mureş,2006.8. Jaspers, K, General Psychopathology, Baltimore : The Johns Hopkins University Press, 1997.9. Hoyle, R., Handbook of personality and self­regulation. Chichester: Blackwell Publishing Ltd.,2010.10. Kohut, H. Psihologia Sinelui. Prelegerile de la Institutul de Psihanaliză din Chicago, Bucureşti:Editura Trei, 2016.11. Lăzărescu, M., Nireştean, A., Tulburările de personalitate, Editura Polirom, Iaşi, 2007. 12. Popa, O.C., et al. Terapia cognitivă şi medicamentoasă a personalităţii obsesionale, EdituraUniversity Press, Tîrgu­Mureş, 2014. 13. Rogers, C. A deveni o persoană, Bucureşti: Editura Trei, 2008. 14. Tudose, F, Tudose, C, Dobranici, L, Tratat de psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi,Bucureşti : Editura Trei, 2011. 15. Trull, T., Clinical Psychology (ed. 7 ). Belmont: Thomson Wadsworth, 2005.16. Wills, F. Psihoterapie & consiliere cognitiv comportamentala, Bucureşti: Editura Herald, 2012. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.

2.3.4.5.6.7.8. .9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1. 1. Aplicaţii practice ale testelor de inteligenţă,atenţie, memorie

Demonstraţie şiexerciţiu 1

2. 2. Exemplificarea principalelor teorii existente înpsihologie

Prezentare video,Discuţii în grup 1

3. 3. Exersarea unor tehnici de combatere apersuasiunii.

Demonstraţie şiexerciţiu 1

4. 4. Evaluarea psihologică a personalităţii Demonstraţie şiexerciţiu 1

5. 5. Personalizarea relaţiei psihologice în funcţie defactorii culturali

Demonstraţie şiexerciţiu, lucrul îngrupuri mici

1

6. 6. Identificarea şi abordarea psihosomatizărilorDemonstraţie şiexerciţiu, lucrul îngrupuri mici

1

7. 7. Aplicaţii practice ale psihoterapiei cognitiv­comportamentale

Demonstraţie şiexerciţiu, joc de rol 1

8. 8. Tehnici de control al comportamentului agresiv Demonstraţie şiexerciţiu, joc de rol 1

9. 9. Chestionarele psihologice folosite înidentificarea emoţiilor negative

Demonstraţie şiexerciţiu, joc de rol 1

10. 10. Chestionarele psihologice folosite înidentificarea angoasei şi a stresuluiDemonstraţie şiexerciţiu 1

11. 11. Evaluarea psihologică a tulburărilorcaracteriale.Demonstraţie şiexerciţiu 1

12. 12. Testele psihologice implicate în evaluareadeficitului neurocognitivDemonstraţie şiexerciţiu 1

13. 13. Creativitate şi psihopatologie Demonstraţie şiexerciţiu 1

14. 14. Aplicaţii ale acceptării necondiţionate înpractica clinică.Demonstraţie şiexerciţiu 1

Bibliografie:1. Adler, A. Practica şi teoria psihologiei individuale. Pentru medici, psihologi şi profesori,Bucureşti:Editura Trei, 2011.2. Damasio, A.R. Eroarea lui Descartes. Emotiile, ratiunea si creierul uman, Bucureşti: EdituraHumanitas, 2005.3. Freud, S. Interpretarea viselor, Bucureşti: Editura Trei, 2011.4. Fromm, E. Anatomia distructivităţii umane, Bucureşti:Editura Trei, 2015.5. Lazarus, R.S. Teoria cognitivă a emoţiei, Bucureşti:Editura Trei, 2011.6. Klein, M. Iubire, vinovăţie şi reparaţie şi alte opere. Bucureşti: Editura Trei, 2012.7. Rorschach, H. Manual de psihodiagnostic. Testul Rorschach. Bucureşti: Editura Trei, 2014. 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului

asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiPrin focalizarea pe aspectele cognitive, afective, biologice, psihologice şi comportamentale alepersoanei umane din diferite culturi şi indiferent de statutul socio­economic, scopul psihologieimedicale este acela de a contribui alături de specialitățile din domeniul medicinii, la redobândireasau la menţinerea stării de bine a persoanei. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţii practice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei. Test grila. 100%

Examen practic final10.6 Standard minim de performanțăExaminarea va avea loc la sfârşitul semestrului în perioada de presesiune. Pentru a putea participala examen, studentul va participa la toate cursurile şi lucrările practice, deci prezenţa trebuie să fiede 100%. De asemenea, studentul trebuie să înţeleagă şi să aplice la nivel bazal metodele şitehnicile specifice psihologie medicale, argumentând fiecare procedură logic, coerent şi corect.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul CHIRURGIE ORALA SI MAXILO­FACIALA (MD 2)1.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Radiodiagnostic dentar2.2 Titularul activităților de curs Conf. Dr. Ormenişan Alina

2.3 Titularul activităților de lp

Conf. Dr. Ormenişan Alina, Şef Lucrări Dr. Petrovan Cecilia, SefLucrari Dr. Bögözi Bálint Botond, Asistent universitar drd. IacobAlina, Asistent universitar dr. Coșarcă Adina, Asistentuniversitar drd. Comișel Sebastian, Asistent universitar drd.Grigoraş Radu, Asistent universitar dr. Száva Dániel

2.4 Anul destudii IV 2.5

Semestrul II 2.6 Tipul deevaluare Examen 2.7 Regimuldisciplinei Obligatoriu

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 3ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0.5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0.5Tutorial 0,5Examinări 0.5Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 73.8 Total ore pe semestru 983.9 Număr de credite 3 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului Laborator radiologic 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Cunoașterea de către studenți a tehnicilor de efectuare a radiografiilordentare.Însușirea teoretică a incidențelor radiologice utilizate înmedicina dentară și chirurgia oro­maxilo­facială. Cunoașterea de către studenţi a anatomiei radiologice a dinţilor şi amaxilarelor.Capacitatea de interpretare a radiografiilor dentare,respectiv a radiografiilor oaselor faciale, şi să pună un diagnosticradiologic a leziunilor. Cunoaşterea cauzelor de apariţie a erorilor în

radiologic a leziunilor. Cunoaşterea cauzelor de apariţie a erorilor înexaminarea radiologică. Cunoașterea teoretică și aplicarea practică ametodelor de radioprotecție a personalului medical și a pacientului.

Competențe transversaleRespectarea regurilor de protecţie împotriva radiaţiilor; a regurilor deasepsie şi antisepsie; a protecţiei muncii şi a medicului. Muncaeficientă în echipă

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

Însușirea tehnicilor de efectuare a radiografiilor dentare.Însușirea teoretică a incidențelor radiologice utilizate în medicinadentară și chirurgia oro­maxilo­facială. Cunoașterea teoretică șiaplicarea practică a metodelor de radioprotecție a personaluluimedical și a pacientului.

7.2 Obiectivele specificeÎnsuşirea de către studenţi a anatomiei radiologice a dinţilor şi amaxilarelor. Capacitatea de interpretare a radiografiilor dentare,respectiv a radiografiilor oaselor faciale, astfel încât să pună undiagnostic radiologic a leziunilor.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.1. Generalităţi – razele Rontgen; aparatulRoentgen dentar; filmul radiografic; formareaimaginii Rtg

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

2. 2. Obţinerea imaginii radiografice Prezentare orală +multimedia, discuții 2

3. 3. Terminologia radiologică. Anatomie radiologică Prezentare orală +multimedia, discuții 2

4. 4. Radioprotecţia în stomatologie Prezentare orală +multimedia, discuții 2

5. 5. Metode de radiografiere în teritoriul oro­maxilo­facial. Incidenţe utilizate în Medicina dentară

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

6. 6. Metode de radiografiere a maxilarelor Prezentare orală +multimedia, discuții 2

7.7. Semiologia radiologică a afecţiunilor oro­maxilo­faciale. Interpretarea imaginilorradiografice

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

8. 8. Semiologia radiologică ­ anomalii dentare Prezentare orală +multimedia, discuții 2

9. 9. Semiologia radiologică ­ caria dentară;complicaţiile cariei; parodontopatiile

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

10.10. Semiologia radiologică a afecţiunilorchirurgicale oro­maxilo­faciale – infecţii; TBL 2

10. chirurgicale oro­maxilo­faciale – infecţii;traumatisme; chisturi

TBL 2

11.11. Semiologia radiologică a afecţiunilorchirurgicale oro­maxilo­faciale – a sinusuluimaxilar; tumori benigne; tumori maligne

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

12.12. Semiologia radiologică a afecţiunilorchirurgicale oro­maxilo­faciale – a glandelorsalivare; a articulaţiei temporo­mandibulare

Prezentare orală +multimedia, discuții 2

13. 13. Examenul radiografic în practicastomatologică TBL 2

14. 14. Radiografii eronate. Surse de erori Prezentare orală +multimedia, discuții 2

Bibliografie:1. Petrovan C, Ormenisan A, Bogozi B.: Radiologie dentara si oro­maxilo­faciala. Curs pentrustudentii facultatilor de medicina dentara. Curs litografiat, UMF Tg­Mureș, 20132. Aldescu C.: Radiologie pentru studenţi şi medici stomatologi, Editura Polirom, Iaşi, 19983. Buruian M.: Radiologie stomatologică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 19964. Ferenczy K.: Fogászati röntgenológiai, Medicina Könzvkiadó, Budapest, 19815. Login S.: Radiologie stomatologică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 19976. Martonffy Katalin: Fogászati radiológia, Semmelweis Kiadó, Budapest, 20067. Pană I., Grancea V.: Radiodiagnostic şi radioterapie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,19778. Popescu V., Rădulescu M.: Radiodiagnosticul în stomatologie, Editura Medicală, Bucureşti, 1973 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.1. Generalităţi – razele Rontgen;, aparatulRontgen dentar; filmul radiografic; formareaimaginii Rtg

Prezentarea aparatuluiRontgen sifunctionarea acestuia

2

2. 2. Obtinerea imaginii si developarea filmelorradiologice

Prezentare practica adeveloparii filmelor 2

3. 3. Radioprotecţia în stomatologie Prezentare orala simultimedia 2

4. 4. Metode de radiografiere în teritoriul oro­maxilo­facial. Incidenţe utilizate în Medicina dentară Exemplificari 2

5. 5. Radiografiile de craniu si de maxilar Exersarea interpretariiradiografiilor 2

6. 6. Terminologia radiologică stomatologica Exersarea interpretariiradiografiilor 2

7.7. Semiologia radiologică a afecţiunilor oro­maxilo­faciale. Interpretarea imaginilorradiografice

Exersarea interpretariiradiografiilor 2

8. 8. Semiologia radiologică ­ anomalii dentare Exersarea interpretariiradiografiilor 2

8. 8. Semiologia radiologică ­ anomalii dentare radiografiilor 2

9. 9. Semiologia radiologică ­ caria dentară;complicaţiile cariei; parodontopatiile

Exersarea interpretariiradiografiilor 2

10.10. Semiologia radiologică a afecţiunilorchirurgicale oro­maxilo­faciale – infecţii;traumatisme; chisturi

CBL 2

11.11. Semiologia radiologică a afecţiunilorchirurgicale oro­maxilo­faciale – a sinusuluimaxilar; tumori benign; tumori maligne

CBL 2

12.12. Semiologia radiologică a afecţiunilorchirurgicale oro­maxilo­faciale – a glandelorsalivare; a articulaţiei temporo­mandibulare

CBL 2

13. 13. Examenul radiografic în practicastomatologică CBL 2

14. 14. Radiografii eronate. Surse de erori Exersarea interpretariiradiografiilor 2

Bibliografie:1. Petrovan C, Ormenisan A, Bogozi B.: Radiologie dentara si oro­maxilo­faciala. Curs pentrustudentii facultatilor de medicina dentara. Curs litografiat, UMF Tg­Mureș, 20132. Buruian M.: Radiologie stomatologică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiLa sfârșitul anului IV studenții trebuie să cunoască aspectul radiologic normal al dintilor simaxilarelor, respectiv al diferitelor leziuni patologice dentare si oro­maxilo­faciale, astfel încăt să fiecapabili să pună un diagnostic radiologic. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La curs TBL 15%În timpulactivităţiipractice

CBL 15%

10.5 Evaluarefinală

Examenteoretic final

În funcție despecificul disciplinei

Evaluare scrisă tip test grilă ­ corectare soft"concordanţă" 50%

Examenpractic final

În funcție despecificul disciplinei ­VERIFICARE

Examinarea de catre fiecare student a douaradiografii: una retroalveolara si oortopantomograma

20%

10.6 Standard minim de performanțăNotă verificare semestriala – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă curs TBL­minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă LP CBL­minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen teoretic – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă finală – minim 5; notă < 5 = examen picat; Prezenţă obligatorie la cursuri şi LP sunt permise 20% absenţe nemotivate (4 ore de curs = 2cursuri; 4 ore LP = 2 LP­ uri); >20% absente nemotivate si nerecuperate = examen picat

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ1.3 Departamentul M11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei RADIOLOGIE GENERALĂ2.2 Titularul activităților de curs CONF.DR.PODEANU DANIELA

2.3 Titularul activităților de lp AS.UNIV.DR.TREABĂ ANDRADA, SEFLUCR.UNIV.DR.BAROTI BEATA

2.4 Anul destudii IV 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare EXAMEN2.7 Regimul

disciplinei OBLIGATOR

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 13.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 14

Distribuția fondului de timp/săpt 2ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuriTutorial 1ExaminăriAlte activități 13.7 Total ore de studiu individual / săpt 83.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Formarea unui sistem de cunoștințe specifice domeniului radiologiei siimagisticii medicale ; Cunoașterea sistemului de principii, metode, mijloace specifice

imagisticii medicale ; Să fie capabil de a analiza și transpune practic, inter­disciplinar,

cunoștințele teoretice acumulate la curs; Să dobândească capacitatea de a corela diversitatea cunoştinţelor

dobândite pe parcursul cursului; Să fie capabil de a identifica şi utiliza noi surse de informaţie

necesare pentru rezolvarea unor probleme contextualizate disciplinei

necesare pentru rezolvarea unor probleme contextualizate disciplineiparcurse. Formarea unor preocupări pentru inovaţie şi provocarea

schimbărilor, echilibru între spiritul critic şi tolerant Dezvoltarea unui comportament empatic şi a „orientării helping” Formarea unor capacități de accesare a diverselor surse de

informare în scopul documentării.

Competențe transversale

Organizarea de activități de corelare cantitativă și calitativă aimagisticii medicale specifice terapiei fizice și recuperării funcționale apersoanelor cu niveluri diferite de pregătire în condiții de asistențăcalificată, având la bază cunoștințe, competențe și abilități dobânditeprin parcurgerea disciplinei de studiu Respectarea normelor de etică și deontologie profesionala având la

bază cunoștințe, competențe și abilități dobândite prin parcurgereadisciplinei de studiu Îndeplinirea în condiții de eficiență și eficacitate a sarcinilor de lucru

pentru organizarea și desfășurarea activităților de corelare cantitativăși calitativă , pe baza cunoștințelor, a competențelor și a abilitățilordobândite prin parcurgerea disciplinei de studiu Operarea cu programe digitale , documentarea și comunicarea într­

o limba de circulație internațională 7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiÎnsuşirea noţiunilor de bază referitoare la metodele deinvestigaţie imagistice ; însuşirea principalelor indicaţii şicontraindicaţii ale examinărilor radiologice convenţionale, CT,ultrasonografice, prin rezonanţă magnetică şi cu radioizotopi;

7.2 Obiectivele specifice Interpretarea în context clinic a imaginilor obtinute prin radiologieconventionala, CT, ultrasonografie,IRM

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.

1 Examenul radiologic conventionalComputertomografia.Ecografia. Imagistica prinrezonanta magnetica. Radiaţiile X: mecanism deproducere, structura atomului, proprietăţilerazelor X, aparatura de roentgen diagnostic,dozimetrie, protecţia în radiologie, formareaimaginii radiologice şi legile ei. Formarea imaginiicomputertomografice. Principiul formarii imaginiiin ecografie.Principiul eplorarii imagistice prinrezonanta magnetica.

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

2.2 Radioimagistica aparatului respirator 1 Metodede investigaţie, anatomie radiologică, simptomede bază în diagnosticul pozitiv, marile sindroameradiologice pleuro­pulmonare

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

3.

3 Radioimagistica aparatului respirator 2malformaţii congenitale, bronşite, pneumonii,bronhopneumonii, supuraţii, pneumoconioze,tuberculoză, tumori pulmonare primare şisecundare; radiodiagnosticul afecţiunilor pleurale

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

4.4 Radioimagistica aparatului cardiovascular 1metode de investigaţie, malformaţii congenitale,semiologia radiologică a leziunilor valvulare

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

5.5 Radioimagistica aparatului cardiovascular 2leziunile valvulare dobândite, bolile pericardului,bolile aortei, etc.

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

6.

6 Radioimagistica afecţiunilor mediastinale şi adiafragmului Patologia mediastinuluianterior,mijlociu, posterior. Relaxarea, herniadiafragmatica. Pneumoperitoneul.Abcesul

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

diafragmatica. Pneumoperitoneul.Abcesulsubfrenic.

7. 7 Radioimagistica aparatului digestiv esofag,stomac, duoden, intestin subţire, intestin gros

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

8. 8 Radioimagistica cavitatii abdominale ficat ,căibiliare, pancreas, splina, suprarenale

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

9.

9 Radioimagistica aparatului urinar metode deexplorare, substanţe de contrast, incidente,accidente şi tratamentul lor, malformaţii, litiază,hidronefroză, pielonefrite, tuberculoză, afecţiunivasculare, tumori.

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

10.

10 Radioimagistica sistemului osteoarticularanatomie radioimagistică, leziuni elementareosoase, osteoartropatii inflamatorii, dismetabolice,discrinice, de cauză necunoscută Tumorileosoase benigne, semimaligne, maligne şimetastatice . Afecţiunile articulare si ale coloaneivertebrale.

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

11.11 Radioimagistica sistemului nervos central 1traumatisme cranio­cerebrale, patologievasculara cerebrala, infectiile SNC, bolidegenerative.

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

12. 12 Radioimagistica sistemului nervos central 2tumori primitive si metastatice, malformatii

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

13.13 Radioimagistica în medicina dentara,endocrinologie Metode de investigatie in patologiadintilor , maxilara si mandibulara.Metode deinvestigatie in patologia tiroidiana.

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

14.

14 Radioimagistica in oftalomologie,otorinolaringologie. Metode de investigatieradioimagistica in patologia orbitei. Tumorilerinofaringiene si laringiene. Patologia stanciitemporalului.

PREZENTAREMULTIMEDIA 1

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Titluri obligatorii1. M.Buruian – Ghid practic de radiologie medicala vol.I,II – Ed.University Press, Tg.Mures,20062.M.Buruian – Tratat de Tomografie Computerizata.Vol.1 Cap, Coloana Vertebrala, Ed.UniversityPress 20123.M.Buruian – Tratat de Tomografie Computerizata.Vol.2 , Ed.University Press 20134.M.Buruian – Tratat de Tomografie Computerizata.Vol.3, Ed.University Press 20155.Maria Daniela Podeanu – Notiuni de ecografie si de medicina nucleara , Ed.Petru Maior, 2000 6.Maria Daniela Podeanu et al ­ Compendiu de radioimagistica musculoscheletala, Ed. UniversityPress 2015Titluri facultative­ 1.J.R.Haaga, C.F.Lanzieri, R.F.Gilkeson – CT and MR of the whole body IVth ed., vol.I,II , Ed.

1.J.R.Haaga, C.F.Lanzieri, R.F.Gilkeson – CT and MR of the whole body IVth ed., vol.I,II , Ed.Mosby, 20032.R.B.Gunderman ­ Essential Radiology , second ed., Thieme, 2006 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.

1 Examenul radiologic conventionalComputertomografia.Ecografia. Imagistica prinrezonanta magnetica. aparatura de roentgendiagnostic, protecţia în radiologie, aparatul decomputertomografie, ecografie, instalatia derezonanta magnetica.

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

2.2 Radioimagistica aparatului respirator 1anatomie radiologică a toracelui, interpretareaunei radiografii toracice, marile sindroameradiologice pleuro­pulmonare

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

3.

3 Radioimagistica aparatului respirator 2malformaţii congenitale, bronşite, pneumonii,bronhopneumonii, supuraţii, pneumoconioze,tuberculoză, tumori pulmonare primare şisecundare; afecţiunil pleurale

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

4.4 Radioimagistica aparatului cardiovascular 1Anatomia radiologica a cordului si vaselor mari,malformaţii congenitale, semiologia radiologică aleziunilor valvulare

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

5.5 Radioimagistica aparatului cardiovascular 2leziunile valvulare dobândite, bolile pericardului,bolile aortei, etc.

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

6.

6 Radioimagistica afecţiunilor mediastinale şi adiafragmului patologia mediastinului anterior,mijlociu, posterior. Relaxarea, herniadiafragmatica. Pneumoperitoneul.Abcesulsubfrenic.

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

7.7 Radioimagistica aparatului digestiv esofag,stomac, duoden, intestin subţire, intestin gros(anatomie radioimagistica, patologie)

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

8.8 Radioimagistica cavitatii abdominale ficat ,căibiliare, pancreas, splina, suprarenale (anatomieradioimagistica, patologie)

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

9.9 Radioimagistica aparatului urinar urografiaintravenoasa normala, malformaţii, litiază,hidronefroză, pielonefrite, tuberculoză, afecţiunivasculare, tumori.

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

10.

10 Radioimagistica sistemului osteoarticularanatomie radioimagistică, leziuni elementareosoase, osteoartropatii inflamatorii, dismetabolice,discrinice, de cauză necunoscută Tumorileosoase benigne, semimaligne, maligne şimetastatice . Afecţiunile articulare si ale coloaneivertebrale.

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

11.11 Radioimagistica sistemului nervos central 1traumatisme cranio­cerebrale, patologievasculara cerebrala, infectiile SNC, bolidegenerative.

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARI

1

degenerative. PREZENTARIMULTIMEDIA

12. 12 Radioimagistica sistemului nervos central 2tumori primitive si metastatice, malformatii

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

13.

13 Radioimagistica în alte specialitati Metode deinvestigatie in patologia dintilor , maxilara simandibulara.Metode de investigatie in patologiatiroidiana. Metode de investigatie radioimagisticain patologia orbitei. Tumorile rinofaringiene silaringiene. Patologia stancii temporalului

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

14. 14 Lucrare recapitulativa Examinarearecapitulativă

EXAMINARE CAZURIDIN FILMOTECADIDACTICA.PREZENTARIMULTIMEDIA

1

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Titluri obligatorii1. M.Buruian – Ghid practic de radiologie medicala vol.I,II – Ed.University Press, Tg.Mures,20062.M.Buruian – Tratat de Tomografie Computerizata.Vol.1 Cap, Coloana Vertebrala, Ed.UniversityPress 20123.M.Buruian – Tratat de Tomografie Computerizata.Vol.2 , Ed.University Press 20134.M.Buruian – Tratat de Tomografie Computerizata.Vol.3 Ed.University Press 20155.Maria Daniela Podeanu – Notiuni de ecografie si de medicina nucleara , Ed.Petru Maior, 2000 6.Maria Daniela Podeanu et al ­ Compendiu de radioimagistica musculoscheletala, Ed. UniversityPress 2015Titluri facultative­ 1.J.R.Haaga, C.F.Lanzieri, R.F.Gilkeson – CT and MR of the whole body IVth ed., vol.I,II , Ed.Mosby, 20032.R.B.Gunderman ­ Essential Radiology , second ed., Thieme, 2006 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiLa finalul cursului studentii vor fi capabili : Să expliciteze tendinţele şi orientările contemporane în domeniul imagisticii medicale Să utilizeze corect şi flexibil terminologia generală și specifică din domeniul imagisticii medicale Să însuşească operaţional unele concepte şi problematici specifice imagisticii medicale specifice

terapiei fizice și recuperării funcționale; Să realizeze analize critice ale produselor suport oferite în cadrul cursului Să aplice achiziţiile teoretice în proiectarea şi derularea unor situaţii practice efective

10. Evaluare

10.3 Pondere

Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluarepe parcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

10.5 Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

pentru 5 puncte­ raspuns corect lajumatate din numarul de intrebari,pentru 10 puncte ­ raspuns corect latoate intrebarile

test grila costituit din 30 ­ 50intrebari cu mai multevariante de raspuns

80%

Examenpractic final

pentru 5 puncte ­ recunoastrea regiuniiexaminate, tipului de investigatie,descriere imagini patologice,pentru 10 puncte ­ formularea unuidiagnostic pozitiv cu exunerea catorvadiagnostice diferentiale

recunoastere 5 imagini dintematica studiata 20%

10.6 Standard minim de performanțăRecunoasterea tipului unei examinari imagistice (radiografie, computertomografie, imagine rm,scintigrafie, ecografie), corelatia intre tipul de imagine si procesul patologic, diferentierea intre maimulte afectiuni cu imagistica asemanatoare.Evaluarea cu calificativ minim promovabil a nivelului decunoștințe, competențe profesionale și abilități practice conform specificului disciplinei.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei REABILITARE ORALĂ2.2 Titularul activităților de curs CONF.DR. SUCIU MIRCEA

2.3 Titularul activităților de lp Conf.dr. Suciu Mircea, Șef lucr.dr. Horga Claudiu Vasile, Șeflucr.dr. Biris Carmen Ioana,

2.4 Anul de studii VI 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare Examen 2.7 Regimul disciplinei OBL 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 8 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 63.4 Total ore din planul de învățământ 112 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 84

Distribuția fondului de timp/săpt 12ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 3Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 2Tutorial 1Examinări 1Alte activități 03.7 Total ore de studiu individual / săpt 203.8 Total ore pe semestru 2803.9 Număr de credite 10 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Dotare multimedia. TBL

5.2 de desfășurare a laboratorului Demonstrații practice, studii de caz / dotare multimedia, suportdocumentar pentru cazuri clinice, CBL 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Competenţe tehnice sau profesionaleRealizarea unui examen clinic complet și complex al pacientului.Abilitatea de a corela noțiunile de medicină generală cu celestomatologie și stabilirea intercondiționării reciproce.Abilitatea de a solicita și utiliza investigații paraclinice determinante înstabilirea diagnosticului.Abilitetea de a formula o suită de diagostice corecte.Instituirea unui plan de tratament individualizat, formulat într­osuccesiune logică, coerentă și eficientăAbilitatea de a preconiza prognosticul și evoluția bolii.

Abilitatea de a preconiza prognosticul și evoluția bolii.Abilitatea de a oferi pacientului mai multe soluții de tratament înconcordanță cu diversele concepte de reabilitare orală.

Competențe transversale

Competenţe cognitive:Noţiuni despre conceptele ce definesc reabilitarea orală complexă.Noţiuni despre semne, simptome sau boli din cadrul patologieimedicale generale reflectate în medicina dentară.Noţiuni despre boli ale aparatului dento­maxilar ce influențează stareagenerală de sănătate.Noţiuni referitoare la investigațiile paraclinice utile în formularea unordiagnostice eficiente.Noţiuni privind terapia de reabilitare orală.Competenţe afectiv­valorice:Relaţionarea cu pacientul şi personalul medical.Comunicarea cu pacientul.Comunicarea cu tehnicianul dentar.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Însuşirea de către studenţi a noţiunilor generale despre

conceptele de reabilitare orală.

7.2 Obiectivele specifice

Să cunoască şi sa inteleagă principiile care guverneazăconceptele de reabilitare orală.Să utilizeze termenii de specialitate.Să cunoască noțiuni medicale de bază din patologia generalăcare influențează sănătatea orală.Să cunoască medicația care poate afecta starea de sănătateorală, diagnosticul sau planul de tratament.Să cunoască şi să explice principiile terapeutice/manopereutilizate în reabilitarea orală.Să cunoască etapele examenului clinic complet și complex alpacientului.Să cunoscă investigațiile paraclinice și rolul lor în documentareași formularea diagnosticului și a planului de tratament.Să cunoască tipurile de diagnostice ce sunt formulate dupăexamnarea pacientului.Să cunoască manoperele/procedurile ce trebuiesc aplicatepentru reabilitarea orală a cazurilor clinice.Să adopte comportamentul viitorului medic dentist.Să lucreze în echipă, dezvoltându­si abilitatea de a colabora cuspecialitati din diferite domenii stomatologice sau ale medicineigenerale.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

Semestrul II

1.1. Introducere în reabilitarea orală. Concepteactuale în reabilitarea orală complexă .Managementul pacientului.

Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

2.

2. Specificul examinării pacientului în medicinadentară. Chestionare anamnestice. Perturbărifuncționale ale organismului în bolile sistemice.Perturbări funcționale ale sistemului oro­facial(SOF). Fișa clinică de reabilitare orală.

Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

3.3. Elemente de fiziopatologie a cavității bucale.Modificări specifice vârstei. Cavitatea orală caecosistem­aspecte relevante în reabilitarea orală.

Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

4.4. Tratamente pre și proprotetice în reabilitareaorală. Aspecte parodontale, ortodontice șiortognatice. Principiile reabilitării dinților tratațiendodontic.

TBL 2

5.5. Valoarea intrinsecă și extrinsecă a dinților desuport. Criterii de alegere a dinților stâlpi.Examinări paraclinice și complementare. Criteriide stabilire a diagnosticului.

Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

6.6. Estetica în reabilitarea orală. Armonia dento­facială și dento­alveolară. Criterii de alegere aculorii.

Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

7. 7. Algoritmul terapeutic în reabilitarea orală apacientului cu distrucții coronare. Cazuri clinice.

Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

8.8. Algoritmul terapeutic în reabilitarea orală apacientului edentat parțial prin proteze fixe.Cazuri clinice.

Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

9.9. Algoritmul terapeutic în reabilitarea orală apacientului edentat parțial prin proteze parțiale.Cazuri clinice.

TBL 2

10. 10. Reabilitarea orală a pacientului edentat parțialprin proteze totale. Cazuri clinice. TBL 2

11. 11. Implanturile dentare. Oportunități șiconsiderații clinice.Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

12.12. Reabilitarea orală implanto­protetică.Restaurări pe un singur implant. Implantologia cuîncărcare imediată. Cazuri clinice.

Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

13.13. Disfuncția craniomandibulară. Concept.Etiologie. Caracteristici și semne clinice. Principiiterapeutice.

Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

14. 14. Reabilitarea protetică a defectelor congenitaleși dobândite maxilo­faciale .Prezentaremultimedia, prelegeri,note de curs.

2

Bibliografie:1.Ieremia L, Bratu D, Biriş C, Totolici D, Petrovici D, Iancu AM, Suciu M, Ghergic DL, Roman D.Viziunea intersistemică în medicina dentară, Editura Petru Maior, Tg. Mureş, 2006, ISBN – 10 973­7794­42­7, ISBN – 13 978­973­7794­42­02.Preti G. Prosthetic Rehabilitation. Part I, II, Quintessence Publishing Co. Ltd., 2008, ISBN – 978­1­85097­166­53.Note de curs Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.

3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.1. Prezentarea disciplinei, a aparaturiistomatologice. Instructaj referitor la protecțiamuncii în cabinetul de medicină dentară. Noțiuniintroductive de examinare a pacientului.

Prezentare. 6

2.2. Rolul antecedentelor medicale și stomatologiceîn stabilirea diagnosticului. Importanța medicațieibolnavulu cronic în stabilirea planului detratament.

Prezentare de cazuriclinice. 6

3.3. Rolul investigațiilor paraclinice în stabilireadiagnosticului și a planului de tratament.Investigații OPT, CT, CBCT.

Examinarea deOPT/CT/CBCT. 6

4. 4. Documentarea cazurilor clinice pe baza datelordin literatura de specialitate.

Interogarea bazelor dedate. 6

5. 5. Documentarea unui caz clinic.

Elaborarea unuidiagnostic și plan detratament în baza fișeiclinice, investigațiilorparaclinice și a datelordin literatura despecialitate.

6

6. 6. Prezentare de caz. CBL 67. 7. Prezentare de caz. CBL 68. 8. Prezentare de caz. CBL 69. 9. Prezentare de caz. CBL 610. 10. Prezentare de caz. CBL 611. 11. Prezentare de caz. CBL 612. 12. Prezentare de caz. CBL 613. 13. Prezentare de caz. CBL 614. 14. Prezentare de caz. CBL 6Bibliografie:BibliografieConținutul prezentărilor de la sesiunile de lucrări practice și suporturile în format electronic furnizate.1.Ieremia L, Bratu D, Biriş C, Totolici D, Petrovici D, Iancu AM, Suciu M, Ghergic DL, Roman D.Viziunea intersistemică în medicina dentară, Editura Petru Maior, Tg. Mureş, 2006, ISBN – 10 973­7794­42­7, ISBN – 13 978­973­7794­42­02.Preti G. Prosthetic Rehabilitation. Part I, II, Quintessence Publishing Co. Ltd., 2008, ISBN – 978­1­85097­166­53.Note de curs 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConţinitul disciplinei este relevant şi actualizat cerinţelor pretinse de activitatea practică, aplicareacorectă a notiunilor de protetică dentară, odontologie, endodonție, parodontologie, chirurgie OMF,profilaxie, ortodonție și a celor din patologia generală, farmacologie, fiziopatologie și psihologie fiind

profilaxie, ortodonție și a celor din patologia generală, farmacologie, fiziopatologie și psihologie fiindesenţiale în refacerea funcţionalităţii aparatului dentomaxilar, în cadrul unei reabilitări oralecomplexe. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluarepe parcursulsemestrului

La curs Cunoaşterea aspectelor teoreticedin cadrul tematicii de curs.

Media notelor obținute la testul deverificare și la prezentarile decazuri. Evaluarea CBL.

10%

În timpulactivităţiipractice

Cunoaşterea aspectelor teoreticeși practice din cadrul tematicii delucrarii practice.

Media notelor obținute la testul deverificare și la prezentarile decazuri. Evaluarea CBL.

40%

10.5 Evaluarefinală

Examenteoreticfinal

Cunoaşterea aspectelor teoreticedin cadrul tematicii de curs.

Examen test și întrebări cu răspunsredacțional scurt 10%

Examenpractic final

Cunoaşterea aspectelor teoreticeși practice din cadrul tematicii delucrarii practice.

Interpretarea unor examinăriparaclinice în contextul unei situațiiclinice date.

40%

10.6 Standard minim de performanțăObținerea notei minime de 5 (cinci) pentru fiecare componentă a evaluării: Curs: să cunoască noțiunile de bază referitoare la reabilitarea orală, să participe în grupele de dezbateri în sistemul TBL, la temele menționate

Lucrări practice:să realizeze examenul complet și complex al pacientului, să efectueze minim două prezentări de caz documentate,să interpreteze în vederea formulării diagnosticului și a planului de tratament un CT/CBCT.

îndeplinirea criteriilor minime de performanță practică, permite studentului susținerea examenuluiteoretic

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINA DENTARĂ1.3 Departamentul M31.4 Domeniul de studii SANATATE1.5 Ciclul de studii LICENŢA1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Semiologie medicală2.2 Titularul activităților de curs Sef lucrari Dr.Corina Ureche2.3 Titularul activităților de lp Dr.Makó Katalin, Dr.Hosu Ioan, Dr.Imre Mihály, Dr.Balogh Zsolt2.4 Anul destudii 3 2.5

Semestrul 1 2.6 Tipul deevaluare colocviu 2.7 Regimuldisciplinei obligatoriu

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 3 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp) 23.4 Total ore din planul de învățământ 42 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp) 28

Distribuția fondului de timp/săpt 1ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 0Tutorial 0Examinări 1Alte activități 03.7 Total ore de studiu individual / săpt 23.8 Total ore pe semestru 843.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionaleDobandirea de cunostinte in legatura cu semiologia medicala adiferitelor aparate si sisteme,evaluarea integrativa a statusului medicalde sanatate sau boala al pacientului.

Competențe transversale Posibilitatea aprecierii inegrative a starii de sanatate sau boala peaparate si sisteme de catre absolventul de medicina dentara

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiPrezentarea datelor generale de semiologie medicala ,semnelorsi simptomelor de boala pentru orientarea diagnostica astudentului de la medicina dentara.

studentului de la medicina dentara.

7.2 Obiectivele specifice

Concentrarea si sistematizarea notiunilor numeroase darindispensabile practicii medicale inclusive pentru medicinadentara,metodele clasice de diagnostic: anamneza,inspectia,palparea, percutia ,auscultatia completate cu date noi de tehnicimedicale de diagnpostic.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelare cu ICS

Semestrul I

1.Anamneza,inspectiagenerala.

prezentare orala simultimediaprezentareorala si multimedia

1

Confuzie,Cianoza,Ameteli,Schiopatare,Edem,Anxietate/fobie,boli infectioase alecopilariei,malformatii sistem cardiovasular,malformatii buzei/palatului,malformatii alemaduvei spinarii/SNCtulburari ale menstruatiei,menopauzei,malnutritie,sarcina sinasterea normala,castig ponderal,pierdere ponderala,reactii medicamentoase,tulburaride apetit alimentar,abuz de substante,tulburari de motilitate,icter,prurit

2.

Inspectia,palpareategumentelor sitesutuluisubcutanat si aconjunctivelor

prezentare orala simultimedia 1 leziuni eczematoase ale pielii,boli ale parului,acnee,eruptie

buloasa/veziculara,ginecomastie,nodul cervical,adenopatie,edem,purpura,

3.

Aparatulrespirator.Simptomesubiective alebolilor respiratorii.Examenul obiectival aparatuluirespirator

prezentare orala simultimedia 1 Dispnee,durere in piept,cianoza,hemoptizie,edem,stridor

4.Aparatulrespirator.Sindroamerespiratorii.

prezentare orala simultimedia 1 astm,carcinom bronsic,bronsita si emfizem cronic,tuberculoza,pleurezie,patologie

pulmonara cronicapneumotorax,infectii tract respirator

5.

Aparatulcardiovascular.Smptomesubiective alebolilor cardiace.Examenul obiectival cordului

prezentare orala simultimedia 1 Dispnee,durere in piept,cianoza,edem,palpitaii

6.Aparatul cardio­vascular.Sindroamelecardiace

prezentare orala simultimediaprezentareorala si multimedia

1 Patologii valvulare cardiace,patologia cardiaca ischemica,patologiapericardica,hipertensiune,boala tromboembolica,tulburari ritm,conducere

7.

Aparatulcardiovascular.Semiologia bolilorarteriale şivenoase

prezentare orala simultimedia 1 Boala varicoasa,boala tromboembolica,schiopatare,edem,anevrism aortic,tulburari

vasculare periferice

8.

Aparatuldigestive.Simptomesubiective alebolilor digestive.Examenul obiectival aparatuluidigestiv

prezentare orala simultimedia 1

Distensie abdominala,durere abdominala,durere ano­rectala,modificari tranzitintestinal,constipatie,disfagie,hematemeza,hepatomegalie,icter,diaree,varsaturi,tulburaride apetit alimentar

9.Aparatul digestiv.Sindroameletubului digestiv.

prezentare orala simultimedia 1 patologii ale cavitatii bucale,boli inflamatorii intestinale,ulcer peptic,hemoragie

rectala,gastroenterita,peritonita

10.Aparatul digestiv.Sindroamehepato­biliare şipancreatice

prezentare orala simultimedia 1 Icter,insuficienta/patologie hepatica acuta,patologie hepatica cronica,patologia

pancreasului,patologia vezicii biliare

pancreatice

11.

Aparatul excretor.Simptomelesubiective alebolilor aparatuluiexcretor.Examenul obiectival aparatuluiexcretor

prezentare orala simultimedia 1 Durere de spate,disurie,diureza/frecventa mictiunilor,hematurie,poliurie,retentie de

urina,incontinenta de urina,

12.Aparatul excretor.Sindroameleaparatuluiexcretor

prezentare orala simultimedia 1 Carcinom renal si al vezicii urinare,patologie renala cronica,patologia prostatei,boli cu

transmitere sexuala,infectie de tract urinar,tuberculoza,obstructie a tractului urinar

13.

Sistemulhematopoetic.Semiologia bolilorhematiilor,leucocitelor şimăduvei osoase.Semiologia bolilosistemuluilimforeticular şiale măduveiosoase

Prezentare orala simultimedia 1 Splenomegalie,hepatomegalie,icter,adenopatie,anemie,febra de etiologie

necunoscuta,purpura,,transfuzia de sange,derivate de sange,

14.

SistemulhematopoeticSindroamelehemoragipare.Splenomegaliile.

Prezentare orala simultimedia 1 Icter,hepatomegalie,splenomegalie,anemie,,purpura,tulburari de coagulare,reactii

medicamentase,boala hemolitica in sistemul Rh

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1.Curs de semiologie medicala pentru studentii facultatii de stomatologie­M.Stefanescu,UMF tg.Mures, 20002.Curs de semiologie medicala pentru studentii si absolventii de stomatologie,Ioan Axente Gutiu,Ed.Didactica si pedagocica,2003 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. Anamneza Lucraripractice,demonstratii

2. Inspectia generala Lucraripractice,demonstratii

3. Palparea tegumentelor Lucraripractice,demonstratii

4. Palparea tesutului subcutanat Lucraripractice,demonstratiiLucrari

5. Aparatul respirator­inspectie,palpare Lucraripractice,demonstratii

6. Aparatul respirator –percutie,auscultatie Lucraripractice,demonstratii

7. Sindroame respiratorii Lucraripractice,demonstratii

8. Aparatul cardiovascular­inspectie,palpare Lucraripractice,demonstratii

9. Aparatul cardiovascular­percutie,auscultatie Lucraripractice,demonstratii

10. Aparatul digestiv­inspectie Lucraripractice,demonstratii

11. Sindroame digestive Lucraripractice,demonstratii

12. Aparatul digestiv­auscultatie,percutie,palpare Lucraripractice,demonstratii

13. Aparatul excretor Lucraripractice,demonstratii

14. Sistemul hematopoetic Lucraripractice,demonstratii

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1.Curs de semiologie medicala pentru studentii facultatii de stomatologie­M.Stefanescu,UMFTg.Mures, 20002.Curs de semiologie medicala pentru studentii si absolventii de stomatologie,Ioan AxenteGutiu,Ed.Didactica si pedagocica,2003 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiMedicul stomatolog trebuie să detină competente orientative in formularea unei suspiciuni dediagnostic si evaluarea stării de sănătate a pacientului 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La curs Testarea cunostiintelor despresemiologia aparet si sisteme Test scris 20

În timpulactivităţiipractice

Verificarea saptamanala orala sipractica a cunostintelor si aptitudinilordobandite

Verificare orala de catreindrumatori lp 10

10.5 Evaluarefinală

finală

Examenteoretic final

Completarea corecta a minim 50%din raspunsuri Colocviu 50%

Examenpractic final

În funcție de specificul disciplinei­anamneza si examinare obiectiva apacientului

Prezenţa si promovareatestului scris si aexaminarilor orale

20

10.6 Standard minim de performanțăPentru nota 5 minim 50% din cunostinte atat teoretic cat si practic

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea DE MEDICINĂ DENTARA1.3 Departamentul M21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENTĂ1.6 Programul de studii MEDICINA DENTARA 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei STIINTE COMPORTAMENTALE, BIOETICA, SOCIOLOGIE

MEDICALA2.2 Titularul activităților de curs Sef de Lucrari, Dr. Popa Octavian Cosmin2.3 Titularul activităților de lp2.4 Anul destudii I 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare Verificare 2.7 Regimuldisciplinei DC

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp)3.4 Total ore din planul de învățământ 28 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp)

Distribuția fondului de timp/săpt10Oreore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 5Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 5Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuriTutorialExaminăriAlte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 383.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 2 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

­ Dobândirea unor aptitudini care să integreze partea ştiinţifică,teoretică şi practică necesară diferenţierii şi înţelegerii proceselorpsihologice implicate în comportamentul din sănătate şi boală.­ Aplicarea la nivel bazal a unor tehnici terapeutice cognitiv­comportamentale cu scopul reducerii anxietăţii în cazul pacienţilorstomatologici.­ Înţelegerea comportamentului patogen prin intermediulneuroştiinţelor.­ Cunoaşterea, aprofundarea şi întocmirea unui profil de personalitate

Competențe profesionale ­ Cunoaşterea, aprofundarea şi întocmirea unui profil de personalitatebazal, în cazul pacienţilor.­ Înţelegerea conceptului de validat ştiinţific (evidence based) înştiinţele comportamentului, şi aplicarea unor teste psihologicepacienţilor, în raport cu acest concept.­ Înţelegerea şi aprofundarea normelor deontologice şi etice specificebioeticii medicale.­ Cunoaşterea şi înţelegerea factorilor sociologici implicaţi în sănătateşi boală.

Competențe transversale

­ Conceperea unui plan terapeutic pentru creşterea complianţei încazul pacienţilor stomatologici.­ Aplicarea unor elemente din interviul motivaţional la nivelul populaţieigenerale, cu scop preventiv.­ Nevoia de formare continuă prin elemente specifice ce pun învaloare componenta profesională, a celei etice şi sociale.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiConştientizarea importanţei ştiinţelor comportamentului din punctde vedere al validării ştiinţifice a tehnicilor şi metodelor sale(evidence­based practice­EBP), în evaluarea, investigarea şitratarea prin tehnici terapeutice a pacienţilor.

7.2 Obiectivele specifice

Înţelegerea şi elaborarea unor profile psihologice de suprafaţă.Învăţarea şi aplicarea unor tehnici specifice terapiei cognitiv­comportamentale. Dezvoltarea unor abilităţi în a opera cu testepsihologice de nivel bazal.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de

predareNr.ore Observații Corelare

cu ICSSemestrul I

1.1. Comportamentul uman – istoric, concept sidefinire. Dezvoltarea ontogenetica din perspectivaprincipalelor abordări psihologice.

Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

2.2. Implicaţiile neuroştiintelor în comportamentuluman. Modelul biopsihosocial şi implicaţiileacestuia în patologia de natura psihologică.

Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

3. 3. Comportamentele violente şi impulsive.Comportamentul psihologic abuziv.

Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

4. 4. Comportamentul în tulburările psihologice.Personalitatea şi tulburările ei.

Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

5. 5. Psihoterapiile cognitiv­comportamentale Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

6. 6. Introducere in Bioetica. Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

7. 7. Dimensiunile morale ale responsabilităţiimedicale.

Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

8. 8. Relaţia dintre medic şi pacient. Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

9. 9. Bioetica concepţiei şi sexualităţii umane. Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

10. 10. Euthanasia. Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

11. 11. Implicaţiile sociologice ale neajutorăriiînvăţate.

Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

12. 12. Sociologia actului psihoterapeutic. Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

13. 13. Difuzia responsabilităţii sociale. Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

Conversatia , 2 ore pe

14. 14. Comportamentul prosocial. Conversatia ,explicatia

2 ore pesaptamana

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Marieta Gabos Grecu, Stiinte Comportamentale – notiuni introductive, University Press,Tîrgu­Mureş, 2006.2. Popa, O.C., Terapia cognitivă şi medicamentoasă a personalităţii obsesionale, Editura UniversityPress, Tîrgu­Mureş, 2014.3. David, D., Tratat de psihoterapii cognitiv­comportamentale, Editura Polirom, Iaşi, 2012.4. David, D. (2006). Psihologie clinica si psihoterapie. Iaşi:Polirom.5. Dobson, D., Dobson, K., Evidence­based practice of cognitive behavioral therapy. New York: TheGuilford Press, 2009.6. Ellis, A., David, D., Lynn, S., Rational and Irrational Beliefs: A Historical and ConceptualPerspective. New York: Oxford University Press, Inc., 2010.7. Hoyle, R., Handbook of personality and self­regulation. Chichester:Blackwell Publishing Ltd.,2010.8. Rush, A., First, M., & Blacker, D., Handbook of Psychiatric Measures (ed. a­2­a). Arlington:American Psychiatric Publiching Inc., 2007. 9. American Psychiatric Association, Diagnostic and statistical manual of mental disorders, DSM­5.Washington: American Phychiatric Publishing, 2013.10. Feist, J., & Feist, J., Theory of personality. New York: McGraw­Hill, 2006.11. Davies, D., & Bhugra, D., Model of psychopatology. Berkshire: Open University Press, 2004.12. Neculau, A., Manual de psihologie socială, Iaşi: Ed. Polirom, 2004.13. Lăzărescu, M., Nireştean, A. (2007). Tulburările de personalitate. Iaşi: Polirom.14. Trull, T. (2005). Clinical Psychology (ed. 7 ). Belmont: Thomson Wadsworth. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiPrin focalizarea pe aspectele cognitive, afective, biologice, psihologice şi comportamentale alepersoanei umane din diferite culturi şi indiferent de statutul socio­economic, scopul ştiinţelorcomportamentului al bioeticii medicale şi al sociologiei medicale este acela de a contribui alături despecialitățile din domeniul medicinii, la redobândirea sau la menţinerea stării de bine a persoanei. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La cursÎn timpul activităţiipractice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei

Verificarea in scris acunostintelor dobandite 100%

Examen practic final În funcție de specificuldisciplinei

10.6 Standard minim de performanțăSă înţeleagă şi să aplice la nivel bazal metodele şi tehnicile specifice ştiinţelor comportamentului,bioeticii medicale şi sociologiei medicale, argumentând fiecare procedură logic, coerent şi corect.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul MD 21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei S1: Tehnici adezive moderne2.2 Titularul activităților de curs Șef lucrări dr. Borș Andreea2.3 Titularul activităților de lp ­2.4 Anul destudii III 2.5 Semestrul II 2.6 Tipul de evaluare Colocviu 2.7 Regimul disciplinei OPȚ

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 1 (2

bisaptamanal)3.2 din carecurs

1 (2bisaptamanal)

3.3 laborator(lp) ­

3.4 Total ore din planul deînvățământ 14 3.5 din care

curs 14 3.6 laborator(lp) ­

Distribuția fondului de timp/săpt ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri ­Tutorial ­Examinări ­Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual /săpt 2

3.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 1 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)

5.1 de desfășurare a cursuluiÎnscrierea a unui numar minim de studenți (o grupă de 15­17studenți). Sala de curs dotată cu laptop şi videoproiector, dotaremultimedia.

5.2 de desfășurare a laboratorului ­ 6. Competențe specifice acumulateCompetențe profesionale Însuşirea celor mai moderne tehnici adezive utilizate în medicina

dentară.

Competențe transversale

­ Utilizarea eficienta a principiilor şi tehnicilor ce implică utilizareamanoperelor neinvazive pentru structura dentară, cu ajutorul tehniciloradezive moderne.

Competențe transversale adezive moderne.­ Deprinderea activităţilor în echipă: medic dentist, asistentă dentară șitehnician dentar care trebuie să asigure sănătatea și securitatea lalocul de muncă și utilizarea tehnologiilor moderne.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplinei

­ Studentul să cunoască și să înţeleagă conceptele de bazăreferitoare la tehnicile adezive utilizate în medicina dentară încadrul restaurărilor protetice (C4) și a terapiei conservative (C2).­ Studentul să iși dezvolte abilităţile de a aplica și corela in modcorect cunostinţele acumulate pentru rezolvarea diferitelor situaţiiclinice în care este posibilă aplicarea acestor metode.

7.2 Obiectivele specifice

­ Studentul sa fie capabil sa descrie conceptele și metodeleutilizate în cadrul tehnicilor adezive moderne.­ Să dobândească capacitatea de înţelegere a diferitelor aspectelegate de compoziţia şi proprietăţile diverselor sisteme adezivecare au implicaţii aplicative majore.­ Aplicarea cunoştinţelor teoretice privind diferitele sistemeadezive la utilizarea acestora în practica dentară.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II

1.1. Adeziunea în medicina dentară: de la clasic lamodern, explicarea termenilor utilizaţi în cadrulcursurilor “Tehnici adezive moderne”,exemplificări.

Prezentare orală,multimedia,prelegereaparticipativă,dezbaterea,problematizarea.

Cursuri de 2ore din douăîn douăsăptămânilb română.

2.2. Aspecte generale privind fenomenul deadeziune; aspecte specifice privind adeziunea lastructurile dure dentare.

Idem 2 ore

3.3. Caractere chimice și histologice ale smalţului;adeziunea la smalţ. Caractere chimice șihistologice ale dentinei; adeziunea la dentină.

Idem 2 ore

4.4. Consideraţii în ceea ce priveşte alegereamaterialului şi tehnicii pentru fixarea restaurărilordentare.

Idem 2 ore

5.5. Refacerea morfologiei coroanelor dentare prinproteze unidentare cu ajutorul tehnicilor adezivemoderne.

Idem 2 ore

6. 6. Refacerea morfologiei coroanelor dentare cuajutorul punţilor adezive. Idem 2 ore

7. 7. Sisteme adezive utilizate în pedodonţie. Idem 2 ore

7. 7. Sisteme adezive utilizate în pedodonţie. Idem 2 ore8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:Bibliografie obligatorie:1. Borș A., Székely M., Molnar­Varlam C.: Tehnici adezive modern în medicina dentară. EdituraUniversity Press, Târgu Mureş, 2015. Bibliografie facultativă:1. Vârlan C, Dimitriu B, Stanciu D, Suciu I, Chirilă L: Situaţia actuală a adeziunii la structurile duredentare, București, 2011.2. Molnar­Varlam C., Székely M., Mucenic S.: Materiale dentare. Editura University Press, Tîrgu­Mureş, 2011.3. Popşor S.: Materiale dentare. Note de curs pentru studenţii Facultăţii de Stomatologie şi aiColegiului de Tehnică Dentară. Curs Litografiat UMF Tîrgu­Mureş, 1997.4. Helvey GA: Adhesive dentistry: the development of immediate dentin sealing/selective etchingbonding technique. Compend Contin Educ Dent, 2011;32(9):22.5. Cardoso MV, de Almeida Neves A, Mine A, et al.: Current aspects on bonding effectiveness andstability in adhesive dentistry. Aust Dent J 2011;56(Suppl 1):31­44.6. Perdigão J: New developments in dental adhesion. Dent Clin North Am. 2007;51(2):333­357. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.

13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului­ Conţinutul disciplinei este în concordanţă cu ceea ce se face în alte centre universitare din țară șidin străinătate având în vedere cele mai importante realizări teoretice și empirice în domeniultehnicilor adezive în medicina dentară.­ Deprinderea acestor metode restaurative moderne va fi extrem de utilă pentru viitorii medicidentiști, tehnicile adezive reprezentând cel mai mare progres pe care stomatologia restauratoare l­aînregistrat în întreaga sa istorie. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn timpul activităţiipractice

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final Cunoaşterea aspectelor teoretice dincadrul tematicii de curs.Colocviu: evaluarescrisă (test). 100%

Examen practic final10.6 Standard minim de performanțăObținerea notei minime de 5 (cinci) pentru evaluare: să cunoască noțiunile de bază privind tehnicileadezive modern și să nu aibă mai mult de 20% absențe nemotivate de la cursuri.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul MD 21.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei S1: Tehnologia protezelor dentare2.2 Titularul activităților de curs Șef lucrări dr. Molnar­Varlam Cristina

2.3 Titularul activităților de lpȘef lucrări dr. Bereșescu Gabriela, Șef lucrări dr. Kerekes­Máthé Bernadette, Șef lucrări dr. Mucenic Simona, Șef lucrăridr. Borș Andreea

2.4 Anul destudii III 2.5

Semestrul I, II 2.6 Tipul deevaluare

Examen,Examen

2.7 Regimuldisciplinei

OBL,OBL

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 6/I,

6/II 3.2 din care curs 2/I,2/II 3.3 laborator (lp) 4/I,

4/II

3.4 Total ore din planul de învățământ 84/I,84/II 3.5 din care curs

28/I,28/II 3.6 laborator (lp)

56/I,56/II

Distribuția fondului de timp/săpt ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 2/I,2/II

Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 2/I,1/II

Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1/I,1/II

Tutorial 1/I,1/II

Examinări 1/I,1/II

Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 5/I, 5/II3.8 Total ore pe semestru 154/I, 154/II3.9 Număr de credite 6/I, 6/II 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Dotare multimedia

5.2 de desfășurare a laboratoruluiLaborator specific de tehnică dentară, mese de lucru,instrumentar, aparatură, și diferite materiale dentare necesarepentru realizarea etapelor de lucru în confecționarea protezelordentare.

6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Cunoştinţe teoretice și practice prin experienţe proprii în proceasul derealizare prin tehnologii utilizate în practica curentă a protezelordentare fixe, mobile şi mobilizabile.Cunoştinţe teoretice și practice privind realizarea protezelor dentareprin diferite tehnologii moderne și utilizarea diferitelor materialdentare.Studenţii, aceşti medici în formare, trebuie să cunoască amănunţit şicorect toate etapele realizării protezelor parţiale fixe, mobile şimobilizabile, atât clinice, cât şi fazele de laborator, astfel, ei vor puteaconcepe un design corect al acestor proteze.

Competențe transversale

Profesia de medic dentist este una eminamente de echipă:studențiinţii vor înţelege necesitatea comunicării adecvate şi la timpatât cu tehnicienii dentari, cât și cu medicul dentist, respectiv cadruldidactic.Complexitatea conținutului proteticii dentare precum și progreseleștiințifice și tehnologice, face ca domeniul tehnologiei protezelordentare să fie absolut necesar să fie studiat separat, rămânând însăca o entitate bine definită a disciplinei de bază (protetica dentară).Marketing si management al laboratorului de tehnica dentara princunoașterea dotării, aparaturii, a tehnicilor, a tehnologiilor clasice șimoderne de realizare a lucrărilor protetice.

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al disciplineiDeprinderea de către studenţi a cunoştinţelor privind procedurilespecifice laboratorului de tehnică dentară efectuate în tehnologiarealizării protezelor dentare în vederea restaurărilor protetice(C4).

7.2 Obiectivele specifice

Însuşirea prin noţiuni teoretice şi practice a procedurilor şietapelor de obţinere a lucrărilor protetice. Dobândirea capacitatății de a concepe restaurările dentareindirecte prin proteze fixe, mobile şi mobilizabile.Dobândirea unor deprinderi elementare pentru efectuarea saucorectarea unor faze de laborator în cadrul confecționăriiprotezelor dentare.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1. 1. Proteze dentare fixe: definiţii, noțiuni de bază,clasificări, tehnologii de fabricație.

Prezentareorală şimultimedia

2Cursurile de 2ore în limbaromână

2. 2. Proteze unidentare. Tehnologii deconfecţionare a coroanelor metalice.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

3. 3. Tehnologii de confecţionare a coroanelorpolimerice.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

4. 4. Tehnologia confecţionării coroanelor mixtemetalo­polimerice.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

5. 5. Tehnologia confecţionării coroanelor mixtemetalo­ceramice.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

6. 6. Tehnologia confecţionării sistemelor integralceramice.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

7. 7. Tehnologii de fabricaţie a incrustațiilor.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

Prezentare

8. 8. Tehnologii de fabricaţie a coroanelor parțiale.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

9. 9. Tehnologia confecționării coroanelor desubstituţie.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

10. 10. Punţi dentare: elemente component,clasificări, tehnologii de fabricație.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

11. 11. Tehnici de realizare a punţilor dentare înfuncţie de zona topografică.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

12. 12. Realizarea corpurilor de punte prin diferitemateriale și metodePrezentareorală şimultimedia

2 Idem

13. 13. Metode de realizare a protezelor dentare fixeprovizorii.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

14. 14. Tehnologii de realizare ale punților dentarespecialePrezentareorală şimultimedia

2 Idem

Semestrul II

1. 15. Proteze dentare mobile: definiţii, noțiuni debază, clasificări, tehnologii de fabricaţie.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

2. 16. Proteza totală: tehnologii şi etape deconfecţionare.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

3. 17. Etapele confecţionării protezei totale: modelulpreliminar.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

4. 18. Etapele confecţionării protezei totale: linguraindividuală.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

5. 19. Etapele confecţionării protezei totale: modelulfuncţional.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

6. 20. Etapele confecţionării protezelor totale:șablonul de ocluzie.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

7. 21. Etapele confecţionării protezei totale:macheta și tehnici de ambalare.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

8. 22. Tehnologii moderne de realizare ale protezeitotale cu bază acrilică în practica curentă.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

9. 23. Repararea, rebazarea și optimizareaprotezelor mobile.

Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

10. 24. Proteze parţiale mobilizabile: definiţii, noțiunide bază, clasificări, tehnologii de fabricaţie.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

11. 25. Tehnologia protezelor parţiale mobilizabile cubază acrilică.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

12. 26. Tehnologia protezelor parţiale mobilizabile cubază metalică: proteze scheletate.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

13. 27. Tehnologia protezelor parţiale mobilizabile:sisteme de menţinere, sprijin şi stabilizare.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

28. Tehnologii moderne de confecționare și Prezentare

14. 28. Tehnologii moderne de confecționare șioptimizare a protezelor parţiale mobilizabile.Prezentareorală şimultimedia

2 Idem

Bibliografie:Bibliografie obligatorie:1. Bratu D., Nussbaum R.: Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe. Ed. Signata, Timişoara, 2001.2. Bratu D., Ieremia L., Uram­Ţuculescu S. : Bazele clinice şi tehnice ale protezării edentaţiei totale.Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003.3. Molnar­Varlam C., Chifor A., Székely M.: Proteze dentare mobile și mobilizabile ­ aspecte clinico­tehnice. Editura University Press, Tîrgu­Mureș, 2016.4. Molnar­Varlam C., Grozescu V., Borș A.: Proteze dentare fixe ­ aspecte clinico­tehnice, EdituraUniversity Press, Tîrgu­Mureș, 2016.5. Popșor S., Biriș C., Coman L., Berneanu F.: Tratamentul protetic mobilizabil al edentației parțiale.Curs tipărit de Digital Color Company, Târgu­Mureș, 2010.6. Suciu M.: Aspecte clinico­tehnice de terapie a edentaţiei totale. Proteza totală. Editura UniversityPress, Tîrgu­Mureș, 2013.7. Suciu M.: Aspecte clinico­tehnice de terapie a edentației parțiale. Proteza scheletată. EdituraUniversity Press, Tîrgu­Mureș, 2013. Bibliografie facultativă:1. Bratu D., Fabricky M.: Sisteme integral ceramice. Ed. Helicon, Timişoara, 1998.2. Bratu D., Leretter M., Romînu M., et al.: Coroana mixtă. Ediţia a II­a, Ed. Helicon, Timişoara,1998.3. Hutu E.: Edentaţia totală. Ed. Naţional, Bucureşti, 2005.4. Popşor S.: Elemente clinice de protezare totală bimaxilară. Ed. Tipomur, Târgu­Mureş, 2000. Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii

Metode depredare

Nr.ore Observații

Corelarecu ICS

Semestrul I

1.1. Prezentarea disciplinei, regulamentul intern aldisciplinei și metodele de evaluare, precum șiregulile de protecția muncii în cabinetul dentar șilaboratorul de tehnică dentară.

Oral și în scris 4Studențiisemnează că auluat la cunoștințăcele prezentate.

2. 2. Tehnologia protezelor fixe unidentare.

Demonstrațiipractice:luareaamprentei,preparareaghipsului şiturnareamodelului delucru.

4

Studențiiamprenteazămodelul fantomcu dinţi preparaţipentru toatetipurile de protezeunidentare şitoarnă modelul.Notarea

3.3. Incrustaţii și coroane parţiale: modelaremachete, montare tije de turnare, ambalare,turnare, dezambalare, prelucrare, lustruire.

Demonstraţiipractice 4

Modelareaindividualămachete:incrustaţii şicoroane parţiale.Notare

4. 4. Coroana metalică.

Demonstraţiepractică:realizareamacheteicoroaneimetalice.

4

Confecţionareaindividuală amacheteicoroanei metalice.Notare

5. 5. Coroana acrilică.

Demonstraţiepractică:realizareamacheteicoroaneiacrilice

4

Confecţionareaindividuală amacheteicoroanei acrilice.Notare

6. 6. Coroane mixte metalo­polimerice.

Demonstraţiepractică:modelareamachetei tipcasetă pt.

4

Confecţionareaindividuală amachetei tipcasetă pentrucoroana mixtă

casetă pt.coroana mixtămetalo­acrilică

coroana mixtămetalo­acrilică.Notare

7. 7. Coroane mixte metalo­polimerice.

Demonstraţiepractică:realizareafaţetei dinacrilat C+B,modelaredirectă şitermo­baropolimerizare.

4

Confecţionareaindividuală afaţetei din acrilatC+B prinmodelare directăşi termo­baropolimerizare.Notare

8. 8. Coroana de substituţie și dispozitivul corono­radicular (DCR).

Demonstraţiepractică:modelareamachetei DCRși a coroaneide substituţie.

4

Modelareaindividualămachete: DCR șicoroana desubstituţie. Notare

9. 9. Coroanele integral ceramice şi mixte metalo­ceramice.

Prezentareamultimedia atehnologiilorde realizareaa coroanelorintegralceramice şimixte metalo­ceramice

4

10. 10. Tehnologia protezelor parţiale fixe.Demonstraţiepractică șirealizareindividuală

4

Se amprenteazămodele fantomsuperior şi inferiorcu edentaţiiparţiale, se toarnămodelele pt.punți. Notare

11.11. Punţi dentare cu diferite corpuri de puntepentru diferite zone topografice: punteafizionomică.

Demonstraţiepractică șirealizareindividuală

4

Modelareamachetei pentrupuntea dentară lanivel maxilarfrontal cu contactîn semişa. Notare

12.12. Punţi dentare cu diferite corpuri de puntepentru diferite zone topografice: puntea parțialfizionomică metalo­acrilică.

Demonstraţiepractică șirealizareindividuală

4

Modelareamachetei pentrupuntea dentară lanivel maxilarlateral cu contacttangenţial. Notare

13.13. Punţi dentare cu diferite corpuri de puntepentru diferite zone topografice: puntea metalicănefizionomică.

Demonstraţiepractică:modelareamachete șimontareatijelor deturnare,diferitemetode

4

Modelareamachetei pentrupuntea dentară lanivel mandibularlateral suspendat.Notare

14. 14. Recapitulare, recuperare. Verificareacunoştinţelor.Oral, individualși test 4 Seminar proteze

fixeSemestrul II

1. 15. Tehnologia protezelor mobile: amprenta șimodelul preliminar.

Demonstraţiepractică aamprentăriimodelelorfantom cuedentații totale

4

Amprentareamodelelor fantomși turnare modelede către studenți.

edentații totaleşi a turnăriiacestora dingips.

de către studenți.Notare

2. 16. Tehnologia protezelor mobile: confecţionarealingurii individuale din placă de bază.

Demonstraţiepractică:linguriindividualesup. și inf. dinplacă de bază.

4

Confecţionareaunei linguriindividuale dinplacă de bază.Notare

3. 17. Tehnologia protezelor mobile: confecţionarealingurii individuale din acrilat autopolimerizabil.

Demonstraţiepractică:linguriindividuale dinacrilat cuperforații.

4

Confecţionareaunei linguriindividuale dinacrilatautopolimerizabil.Notare

4. 18. Tehnologia protezelor mobile.

Demonstraţiepracticăprivindrealizareaşabloanelor deocluzie.

4Studențiiconfecţioneazăşabloane deocluzie. Notare

5. 19. Tehnologia protezelor mobile. Verificareacunoştinţelor.

Demonstraţiepractică:montareamodelelor înocluzor.Seminar

4Montareamodelelor înocluzor. Notareseminar

6.20. Tehnologia protezelor mobile: modelareamachetei din ceară, montarea dinţilor artificiali,tehnici de ambalare a machetei protezei mobile.

Demonstraţiepractică:modelareamachetei,montareadinţilor, tehnicide ambalare.

4

7. 21. Tehnologia protezelor mobile.

Demonstraţiepracticăprivindrealizareaprotezei cubază acrilică.

4

Prezentaremultimedia aetapelor clinic­tehinice derealizare aprotezei totale.

8. 22. Tehnologia protezelor parţiale mobilizabile cubază acrilică.

Demonstraţiepractică:amprentareamodelelorfantom cuedentațiiparțiale şiturnarea dingips aacestora.

4

Studențiirealizează:amprentareamodelelor fantomşi turnarea dingips a acestora.Notare

9. 23. Tehnologia protezelor parţiale mobilizabile cubază acrilică.

Demonstraţiepractică:realizareamachetei și adiferitelorcroşete dinsîrmă.

4

Studențiimodelează dinceară macheteprotezelor parţialecu bază acrilică.Notare

10.24. Tehnologii modern de realizare a protezelorparţiale mobilizabile cu bază acrilică. Verificareacunoştinţelor prin test

Prezentareaprin film videoeducaţional.Seminar

4 Notare seminar

25. Tehnologia protezelor parţiale mobilizabile cu

Demonstraţiepractică aconfecţionării

11. 25. Tehnologia protezelor parţiale mobilizabile cubază metalică (scheletate).confecţionăriiprotezelorparţiale cubază metalică.

4

12. 26. Tehnologia protezelor parţiale mobilizabile cubază metalică (scheletate).

Demonstraţiepracticăprivindrealizareamachetei dinelementepreformate dinceară.

4

Realizareaindividuală amachetei dinelementepreformate dinceară. Notare

13. 27. Tehnologia protezelor parţiale mobilizabile cubază metalică (scheletate).

Prezentaremultimedia:tehnologiimodern derealizarea aprotezelor.

4

14. 28. Recapitulare, recuperare. Verificareacunoştinţelor.Oral, individualși test 4 Seminar proteze

parțiale.Bibliografie:1. Bratu D., Nussbaum R.: Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe. Ed. Signata, Timişoara, 2001.2. Bratu D., Ieremia L., Uram­Ţuculescu S. : Bazele clinice şi tehnice ale protezării edentaţiei totale.Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului­ Medicul dentist va știe să aleagă din tehnologiile prin care pot fi realizate protezele dentare și săselecteze materialele care se potrivește cel mai bine în situația clinică dată, care satisface exigențelepacientului, dar care să fie și rezistent în timp și nu în ultimul râd, rentabil.­ Medicul dentist cunoscând și fazele de laborator de confecționare a protezelor dentare va fi capabilsă lucreze cu exigență, putând îndruma și controla munca tehnicianului dentar, având toatăresponsabilitatea restaurărilor protetice.­ Prin cunoștințele și deprinderile dobândite va fi capabil să efectueze sau să corecteze uneleetapele tehnice care pot fi realizate și în cabinetul dentar, astfel se lucrează mai efficient prinscurtarea timpului de lucru. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală10.4 Evaluare peparcursulsemestrului

La cursÎn timpulactivităţiipractice

Activitatea semestrială, inclusivprezenţa.

Activitățile din timpul LP șiverificările test, prin evaluaresumativă

20%

10.5 Evaluarefinală

Examenteoretic final

Cunoaşterea aspectelorteoretice din cadrul tematicii decurs.

Test grilă și redacțional scurt. 60%

Examenpractic final

Stăpânirea cunoștințelor și adexterității practice corelate cuteoria.

Verificare practică finală. 20%

10.6 Standard minim de performanțăObținerea notei minime de 5 (cinci) pentru fiecare componentă a evaluării: să cunoască noțiunile debază privind tehnologia protezelor dentare, să nu aibă mai mult de 20% absențe nemotivate șinerecuperate de la lucrările practice, să realizeze fazele de lucru tehnice de baza care pot fieffectuate și de medicii dentiști în practica curentă.

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea MEDICINĂ DENTARĂ1.3 Departamentul MD11.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢA1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Terapia pedodontică a copilului cu nevoi speciale2.2 Titularul activităților de curs Conf. dr. Bica Cristina Ioana2.3 Titularul activităților de lp2.4 Anul de studii V 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare C 2.7 Regimul disciplinei OPT 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 1 3.2 din care curs 1 3.3 laborator (lp)3.4 Total ore din planul de învățământ 14 3.5 din care curs 14 3.6 laborator (lp)

Distribuția fondului de timp/săpt 1ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 0,3Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 0,3Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri ­Tutorial 0,2Examinări 0,2Alte activități ­3.7 Total ore de studiu individual / săpt 23.8 Total ore pe semestru 283.9 Număr de credite 1 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum ­4.2 de competențe ­ 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului Videoproiector, calculator (PC), flipchart5.2 de desfășurare a laboratorului ­ 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

­ Utilizarea noțiunilor clinice asimilate în scopul abordăriiinterdisciplinare a copiilor cu nevoi speciale și a urgențelor din practicamedicală­ Aplicarea cunoștințelor de bază în vederea elaborării unui diagnosticcomplex și stabilirii planului terapeutic la copiii cu nevoi speciale­ Redactarea și aplicarea de proiecte de cercetare științifică cucaracter interdisciplinar cu referire la principiile și metodele terapeuticespecifice pedodonției­ Identificarea rolului și responsabilității într­o echipă multidisciplinară ­ Aplicarea tehnicilor de relaționare și munca eficientă într­o echipămultidisciplinară și în relație cu pacientul

Competențe transversale

multidisciplinară și în relație cu pacientul­ Utilizarea eficientă a surselor de informație, a resurselor decomunicare și formare profesională atât în limba română cât și într­olimbă de circulație internațională în scopul elaborării și prezentării uneilucrări de specialitate­ Identificarea obiectivelor de realizat, etapelor de lucru, termenelor derealizare, resurselor disponibile, riscurilor și condițiilor de finalizare încadrul proiectelor sub coordonare

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Dobândirea de cunoştinţe suplimentare cu caracter medical prinprezentarea patologiei orale asociată copiilor cu nevoi speciale

7.2 Obiectivele specifice

­ Recunoaşterea afecţiunilor pediatrice cu implicaţii în sfera oro­dentară­ Cunoașterea de către studenţi a manifestărilor afecţiunilormaligne în diferite stadii terapeutice la nivelul cavităţii orale ­ Însuşirea cunoştinţelor privind conduita pedodontică,responsabilităţile şi riscurile la copilul cu nevoi speciale

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore ObservațiiCorelarecu ICS

Semestrul I

1.1. Patologia orală la copiii cu afecţiuni maligne.Atitudinea pedodontica înainte de terapiaoncologică, în perioada imuno­supresoare, înperioada de remisie a bolii

Prezentare powerpoint, curs interactiv,prezentare cazuriclinice

2

2.2. Managementul dentar al copilului cu anemie sial copilului cu hemofilie: atitudine pedodontică,responsabilităţi şi riscuri

Prezentare powerpoint, curs interactiv,prezentare cazuriclinice

2

3.3. Patologia orală la copiii cu afecţiuni metabolice­ atitudinea pedodontică. Managementul dentar lacopilul cu insuficienta renala cronică. Abordareapedodontică a copilului cu afecţiuni respiratorii.

Prezentare powerpoint, curs interactiv,prezentare cazuriclinice

2

4.4. Managementul dentar la copilul cu hepatita B.Managementul copilului HIV imunocompromis:atitudine pedodontică, responsabilităţi şi riscuri

Prezentare powerpoint, curs interactiv,prezentare cazuriclinice

2

5.5. Atitudinea pedodontică faţă de copiii cuafecţiuni cardiovasculare. Profilaxia endocarditeiinfecţioase în pedodonţie

Prezentare powerpoint, curs interactiv,prezentare cazuriclinice

2

6. 6. Dificultăţile tratamentului pedodontic la copiii cutulburări psihice şi handicap

Prezentare powerpoint, curs interactiv,prezentare cazuriclinice

2

7. 7. Problemele de medicaţie si urgente înstomatologia pediatrică

Prezentare powerpoint, curs interactiv,prezentare cazuriclinice

2

8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.

3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:­ Cristina Bică ­ Dentistry for children with special needs. Ed. University Press Tg.Mureş, 2016­ Ioan Muntean, Maria Despina Baghiu ­ Vademecum de Pediatrie. Editura Medicală, Bucureşti,2007­ Pinkham JR ­ Pediatric Dentistry. Infancy through Adolescence. 4rd edition, Elsevier Saunders, St.Louis, 2005­ Cameron A, Widmer RP – Handbook of Pediatric Dentistry. 3rd edition, Mosby Elsevier, 2008 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de

predareNr.ore Observații Corelarecu ICS

Semestrul I1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie: 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,

9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiConținutul disciplinei este coroborat cu necesitatea angajatorilor din domeniile sănătate,management sanitar, învățământ medical, firme de medicamente, cercetare în medicina dentară. 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de

evaluare10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare pe parcursulsemestrului

La curs ­ ­ 30%În timpul activităţii practice ­ ­ ­

10.5 Evaluare finală

Examen teoretic final În funcție de specificuldisciplinei Test grilă 70%

Examen practic final ­ ­ ­10.6 Standard minim de performanțăSă cunoască principalele aspecte privind patologia orală la copiii cu nevoi speciale şi principiile detratament, în pregătirea profesională

FIȘA DISCIPLINEI1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământsuperior

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÎRGUMUREȘ

1.2 Facultatea Medicină dentară1.3 Departamentul Chirurgie Orală şi Maxilo­Facială (MD2)1.4 Domeniul de studii SĂNĂTATE1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ1.6 Programul de studii MEDICINĂ DENTARĂ 2. Date despre disciplină2.1 Denumirea disciplinei Urgenţe medico­chirurgicale în medicina dentară2.2 Titularul activităților de curs Conf Dr. Ormenişan Alina

2.3 Titularul activităților de lp

Conf. Dr. Alina Ormenișan, Șef Lucrări Dr. Petrovan Cecilia, SefLucrari Dr. Bögözi Bálint Botond, Asistent universitar drd. IacobAlina, Asisten universitar dr. Coşarcă Adina, Asistent universitardrd. Grigoraş Radu, Asistent universitar drd. Comișel Sebastian,Asistent universitar dr. Száva Dániel

2.4 Anul destudii VI 2.5

Semestrul I 2.6 Tipul deevaluare Examen 2.7 Regimuldisciplinei Obligatoriu

3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităților didactice)3.1 Număr de ore pe săptămână 2+3 3.2 din care curs 2 3.3 laborator (lp) 33.4 Total ore din planul de învățământ 70 3.5 din care curs 28 3.6 laborator (lp) 42

Distribuția fondului de timp/săpt 4ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 1Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 1Pregătire seminarii / laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri 1TutorialExaminări 1Alte activități3.7 Total ore de studiu individual / săpt 93.8 Total ore pe semestru 1263.9 Număr de credite 4 4. Precondiții (acolo unde este cazul)4.1 de curriculum4.2 de competențe 5. Condiții (acolo unde este cazul)5.1 de desfășurare a cursului5.2 de desfășurare a laboratorului 6. Competențe specifice acumulate

Competențe profesionale

Efectuarea unei anamneze corecte pacienţilor cu afecţiuni generale,recunoaşterea unor posibile situaţii de urgenţă ce pot apărea în cursultratamentelor dentare, prevenirea acestora, îndrumarea pacientuluicătre servicii medicale specializate care să evalueze şi să echilibrezeaceste afecţiuni.

Competențe transversale Colaborarea eficientă cu alte specialităţi în vederea unui tratament

Competențe transversale Colaborarea eficientă cu alte specialităţi în vederea unui tratamentinterdisciplinar corect, eficient

7. Obiectivele disciplinei (reieșind din grila competențelor specifice acumulate)7.1 Obiectivul general al disciplinei Managementul situaţiilor de urgenţă în cabinetul stomatologic.

7.2 Obiectivele specifice Pregătirea studenţilor în vederea abordării şi tratării pacienţilorcu boli sistemice diferite din punct de vedere al medicinii dentare.

8. ConținuturiNr.crt. 8.1 Curs Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Clasificarea tratamentelor dentare în funcție deafecțiunile generale.

Prezentaremultimedia, Discuții 2 proba

2. 2. Rolul anamnezei şi a examenului clinic generalîn prevenirea situaţiilor de urgenţă

Prezentaremultimedia, Discuții 2

3. 3. Factori de risc în apariţia unor efecte generalenedorite ale anesteziei loco­regionale

Prezentaremultimedia, Discuții 2

4. 4. Pacientul cu afecţiuni cardio­vasculare I Prezentaremultimedia, Discuții 2

5. 5.Pacientul cu afecţiuni cardio­vasculare II Prezentaremultimedia, Discuții 2

6. 6. Pacientul cu afecţiuni cardio­vasculare III Prezentaremultimedia, Discuții 2

7. 7. Verificarea cunoştinţelor. Pacientul cu afecţiuniendocrine şi hepatice I

Prezentaremultimedia, Discuții 2

8. 8. Pacientul cu afecţiuni endocrine şi hepatice II Prezentaremultimedia, Discuții 2

9. 9. Pacientul cu afecţiuni neuro­psihice, alergice Prezentaremultimedia, Discuții 2

10. 10. Pacientul cu afecţiuni infecţioase Prezentaremultimedia, Discuții 2

11. 11. Pacientul cu afecţiuni renale Prezentaremultimedia, Discuții 2

12. 12. Tratamentul urgențelor medicale în cabinetulde medicină dentară

Prezentaremultimedia, Discuții 2

13. 13. Trusa de urgență pentru cabinetul demedicină dentară

Prezentaremultimedia, Discuții 2

14. 14. Discuţii, recapitulare Prezentaremultimedia, Discuții 2

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Bucur A., Navarro Vila C., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, vol 1, QMed Publishing, Bucureşti, 20092. Gănuţă N., Bucur A., Vârlan C., Maliţa C., Ioniţă S., Petre A.: Urgenţele în stomatologie şi

2. Gănuţă N., Bucur A., Vârlan C., Maliţa C., Ioniţă S., Petre A.: Urgenţele în stomatologie şichirurgie oro­maxilo­facială, Editura Naţional, 19993. Gănuţă N., Canavea I.: Anestezia în stomatologie şi chirurgia maxilo­facială, Editura Edimpex­Speranţa, Bucureşti, 19934. Naftali Gh., Puskas A.: Prevenirea urgentelor medicale in cabinetele stomatologice. Curs pentrustudenti, Litografia UMF Tg­Mures, 20045. Rahn R.: Local anesthetics – Compendium for local anesthetics in dentistry – Edited for 3M ESPE6. Voroneanu M., Bucur A., Iordache N., Balan H.: Urgente medico­chirurgicale in cabinetul demedicina dentara. Ghid practic de diagnostic si tratament prespitalicesc, Ed. Medicala. Bucuresti2014 Nr.crt. 8.1 Seminar / Laborator / Lucrări practice / Stagii Metode de predare Nr.

ore Observații Corelarecu ICSSemestrul I

1. 1. Masurarea TA Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

2. 2. Exersarea diferitelor scheme deantibioprofilaxie

Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

3. 3. Determinarea glicemiei cu glucometrul Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

4. 4. Efectuarea testării la diferiți alergeni specifici, șiinterpretarea acestuia

Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

5. 5. Efectuarea injecției subcutanate Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

6. 6. Efectuarea injecției intramusculare Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

7. 7. Efectuarea injecției intravenoase Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

8. 8. Interpretarea rezultatelor analizelor delaborator

Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

9. 9. Anamneza specifică a pacienților cu afecțiunigenerale

Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

10. 10. Completarea chestionarelor medicale Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

11. 11. Atitudinea în cazul pacienților cu tratamentanticoagulant oralPrezentare de caz,discuții, exemplificări 3

12. 12. Familiarizarea cu conținutul trusei de urgență Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

13. 13. Utilizarea diferitelor medicamente din trusa deurgențăPrezentare de caz,discuții, exemplificări 3

14. 14. Recapitularea cunoștințelor acumulate Prezentare de caz,discuții, exemplificări 3

Semestrul II1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.Bibliografie:1. Bucur A., Navarro Vila C., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, vol 1, Q

1. Bucur A., Navarro Vila C., Lowry J., Acero J.: Compendiu de chirurgie oro­maxilo­facială, vol 1, QMed Publishing, Bucureşti, 20092. Gănuţă N., Bucur A., Vârlan C., Maliţa C., Ioniţă S., Petre A.: Urgenţele în stomatologie şichirurgie oro­maxilo­facială, Editura Naţional, 19993. Gănuţă N., Canavea I.: Anestezia în stomatologie şi chirurgia maxilo­facială, Editura Edimpex­Speranţa, Bucureşti, 19934. Naftali Gh., Puskas A.: Prevenirea urgentelor medicale in cabinetele stomatologice. Curs pentrustudenti, Litografia UMF Tg­Mures, 20045. Rahn R.: Local anesthetics – Compendium for local anesthetics in dentistry – Edited for 3M ESPE6. Voroneanu M., Bucur A., Iordache N., Balan H.: Urgente medico­chirurgicale in cabinetul demedicina dentara. Ghid practic de diagnostic si tratament prespitalicesc, Ed. Medicala. Bucuresti2014 9. Coroborarea conținuturilor disciplinei cu așteptările reprezentanților comunității,asociațiilor profesionale și angajatori reprezentativi din domeniul aferent programuluiRecunoașterea situațiilor de urgență ce pot apare în cabinetul de medicină dentară, prevenirea lor,și dacă este cazul, efectuarea unui tratament preliminar până la sosirea echipajului de urgență careva transporta pacientul în servicii specializate 10. EvaluareTip activitate 10.1 Criterii de

evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Ponderedin nota finală

10.4 Evaluare peparcursul semestrului

La cursÎn funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă a cunoştinţelor teoreticeacumulate până la data verificării 20%

În timpul activităţiipractice

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluarea activitatăţii din timpulsemestrului 20%

10.5 Evaluare finală

Examen teoreticfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă – test grilă­ corectare soft"concordanta" 50%

Examen practicfinal

În funcție despecificuldisciplinei

Evaluare scrisă 10%

10.6 Standard minim de performanțăNotă verificare la curs din timpul semestrului – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă activitate practică – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen teoretic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă examen practic final – minim 5; notă < 5 = examen picat;Notă finală – minim 5; notă < 5 = examen picat. Prezenţă – obligatorie la cursuri şi LP; sunt permise 20% absenţe nemotivate (4 ore de curs = 2cursuri; 6 ore lp = 2 LP­uri); >20% absenţe nemotivate şi nerecuperate = examen picat. Se potrecupera doar absenţele la L.P., şi numai pe parcursul anului şcolar sau a practicii de vară (nu întimpul sesiunilor sau a vacanţelor).