Curs 3 EXPRESIONISMUL

- Este un curent literar care se manifestă în literatura de limbă germană şi austriacă.- O formă de manifestare a modernismului în arta şi literatura germană între 1910-1925, apărută ca o tensiune spirituală specifică, provocată de criza de dinainte/din timpul/şi de după primul război mondial- NOTA lui DISTINCTIVĂ, programatică, este intensitatea expresiei; reprezentarea sa emblematică o găsim în celebrul tablou ŢIPĂTUL de Edvard Munch.

-

Caracteristicile sale în pictură sunt: - simplitatea desenului- tonurile insolite- intensitatea expresivă- tuşe violente de negru şi roşi

Precursorii expresionismului în pictură sunt Edvard Munch, James Ensor şi Vincent Van Gogh, pictori nordici.

Grupările şi revistele expresioniste sunt: - Der Sturm (Furtuna) - Die Aktion (Acţiunea) - grupul Die Brücke (Podul)Poeţi expresionişti: Prozatori: Dramaturgi:Gottfried Benn, Franz Kafka, Frank WedekindGeorg Trakl, Hermann Broch, August StrindbergGeorg Heym, Alfred Döblin,Yvan Goll, Franz WerfelErnst Stadler

Primul teoretician al expresionismului este Hermann Bahr, autorul unui manifest în 1916, din care reţinem: stările de epuizare, disperare, oroare, pesimism, absenţa bucuriei şi a libertăţii concentrate într-o reacţie de urlet, ţipăt, în faţa existenţei sumbre.

literatura expresionistă se manifestă printr-o poezie eruptivă, dinamică, ivită dintr-un impas metafizic

teme în poezie şi proză: disperarea, angoasa, ţipătul de alarmă, senzaţia iminentei catastrofe universale, tensiunile interioare, rupturile, contradicţiile eului, sfâşierile şi neliniştile, senzaţia de pierdere a identităţii umane (v. Kafka – Colonia penitenciară)

expresionismul valorifică criza civilizaţiei şi consideră că originile acestei crize se află în filosofia lui Nietzsche

expresionismul a fost definit ca o literatură a vidului metafizic (1921) în literatura română, cel mai receptiv grup a fost cel de la revista Gândirea, iar scriitorul

care l-a promovat a fost Lucian Blaga. Blaga scrie despre expresionism în revistă şi în cărţile sale de eseuri (1920-25). În poezia lui, temele predilecte sunt: tristeţea metafizică, extaticul, cosmicul, originarul.

Expresionismul este o formă a modernismului şi este definit de Mario de Michelli în volumul Avangarda artistică a secolului XX în două moduri:

1. ca o estetică a ţipătului, datorită protestului şi revoltei pe care le conţine2. ca o artă de opoziţie faţă de a.) optimism şi încrederea în progresul tehnic

b.) naturalism, condamnat pt că e lipsit de metafore c.) impresionism, acuzat că e dominat de văz şi că „nu are gură să strige”

starea de spirit e dată de disperare şi nihilism civilizaţia maşinismului devine simbolul morţii lente, al descompunerii biologice şi al

progresului catastrofic lumea întreagă e o morgă (în poezia lui Benn) spectrele coşmarului devin insuportabile

toţi poeţii expresionişti au fost numiţi, după o expresie a lui Trakl, vizionari ai amurguluiUn capitol important de definire a expresionismului se găseşte în volumul lui Nicolae

Balotă, Arte poetice ale secolului XX (din 1976), care porneşte de la un capitol al lui Lucian Blaga din „Feţele unui veac”. Blaga aprecia expresionismul în relaţie cu romantismul, printr-o creştere tensionată a conştiinţei („o conştiinţă mărită”). Balotă glosează pe marginea violenţei expresive, a descătuşării afective şi a radicalismului extatic. Pentru Balotă, o caracteristică importantă a expresionismului este „apatenţa pentru absolut”.

Alte caracteristici ale prozei = fantasticul sumbru, alienarea, oribilul şi grotescul.Pentru Balotă, expresionismul este rezumabil la „o conştiinţă apocaliptică”. Expresionismul

derivă dintr-o criză a societăţii şi caută în expresie „noul patos” (după părerea lui Balotă).Fondul, sensibilitatea, stilul specific expresionismului se manifestă în următoarele TEME:

⇒ transcendentul⇒ cosmicul⇒ originarul⇒ miticul⇒ dionisiacul⇒ nemăsuratul⇒ apocalipticul

GOTTFRIED BENN. Mitul eului modern

- născut în 1886, Benn a parcurs mai multe epoci. A terminat medicina la Berlin în 1910, a fost medic militar întreaga viaţă, iar profesia sa se reflectă în poezia lui, dar mai ales în volumul de anatomie patologică.

- Partea expresionistă a poeziei sale este aceea de dinaintea primului război mondial până în 1930. Primele volume poartă titlurile: MORGĂ (1912)

FIII (1913) MOLOZ (1924) În aceste volume, imagistica trezeşte repulsia. Există imagini brutale, cu oameni bolnavi, cadavre, situaţii de agonie, elemente de grotesc.

Poezia sa devine influentă în anii ’20, iar volumele sale cele mai importante aparîn 1925: - ANESTEZIE - SCINDARE

După 1930, poezia sa se îndepărtează de expresionism şi devine ermetică, valorificând elemente mitice. În biografia sa există un episod nefericit; în 1935 colaborează cu regimul nazist, apoi demisionează din funcţiile culturale pe care le deţinea.

După cel de-al doilea război mondial, poezia sa devine statică, senină, calmă, se clarifică şi se esenţializează. Volume publicate: - POEZII STATICE (1946) - FRAGMENTE (1951) - DISTILĂRI (1953)Benn primeşte după 1948 premii, onoruri şi recunoaşterea publică.

Ştefan Augustin Doinaş a tradus o parte din poezia lui Benn, în volumul din 1973 şi a scris un eseu despre Benn în volumul Orfeu şi tentaţia realului. În acest eseu, Ştefan Augustin Doinaş distinge 3 ipostaze ale eului modern în poezia lui Benn:

1. eul târziu, reflectând decrepitudinea spiritului şi decadenţa societăţii2. eul rătăcit, ce traduce conştiinţa alienării şi a înstrăinării de sine

3. eul stigmatizat, datorat suferinţei acumulateAstfel, eul modern din poezia lui Benn este „un personaj sumbru şi resemnat”, marcat de suferinţă, ruină şi trecerea timpului.

Din faza expresionistă se pot reţine următoarele poeme:- BAR DE NOAPTE – în care indivizii dintr-un bar sunt reprezentaţi ca personaje groteşti,

tonul poemului fiind sumbru-ironic;- TINEREŢE FRUMOASĂ – titlu ironic, poezia redând descoperirea într-un loc acvatic a

unui cadavru uman în descompunere; imaginea trezeşte repulsie- BĂRBAT ŞI FEMEIE MERGÂND PRIN PAVILIONUL CANCEROŞILOR – imagine a

degradării şi descompunerii umane, a agoniei şi suferinţei.

GEORG TRAKL

- poet austriac cu o viaţă scurtă (a murit la 27 de ani)- absolvent al unei facultăţi de medicină la Viena- profesează ca farmacist militar- trimis pe front în 1914- după o bătălie cumplită, disperat că nu poate ajuta singur 90 de mutilaţi, încearcă să se

împuşte- e dezarmat şi internat la spital; e revocat de pe front, dar se pare că s-a sinucis, luând o

doză mare de cocainăPoezia sa se remarcă printr-un limbaj poetic restrâns, fond depresiv (analogie cu

Bacovia), domină prezenţa morţii, pustiul şi ruina. Întâlnim la el poeme în care revine obsesiv negrul bacovian, iar un vers sună sumbru: „toate drumurile duc în negru putregai”.

Trakl e considerat un expresionist din generaţia de „vizionari ai amurgului”. Conştiinţa apocaliptică e evidentă în lirica trakliană. A publicat în timpul vieţii sale o plachetă de poezii, în 1913. Postum i-a mai apărut o plachetă, în 1915.

Idolii săi literari au fost Baudelaire şi Dostoievski. Unul din traducătorii săi a fost Petre Stoica, care apreciază în prefaţă apropierea de Bacovia şi remarcă simbolistica neagră, temele destrămării, angoasei şi melancolia. Stoica îl apropie de Van Gogh datorită culorilor expresive şi subliniază funcţiile simbolice ale culorilor intense: albastru, negru, roşu.Poeme:

- DE PROFUNDIS (Din adâncuri) – îmbină două culori contrastante: „ploaie neagră” şi „un arbore roşietic”. Atmosfera: amurg, presimţirea morţii. Poetul e oprimat de tăcerea lui Dumnezeu. Angoasa e maximă în versul: „păianjenii îmi caută inima”.

- PEISAJ - tabloul e tipic expresionist: culori ca purpura, galbenul, albastrul. Tabloul se centrează pe imaginea unui copac mistuit de o flacără roşie.

- PE LÂNGĂ MLAŞTINĂ - poetul se închipuie „drumeţ prin vântul negru”, „putreziciunea adie cu aripe negre”, „mesteceni schilozi suspină în vânt”.

- CELUI MORT DE TIMPURIU - un poem bântuit de „îngerul negru”.