1. Economia politică - sau știința economică de ansamblu, este o ramură a științelor

economice. Economia politică a fost termenul original pentru studiul producției,

acțiunilor de vânzare și cumpărare și a relațiilor acestora cu legile, vămile și guvernul.

Termenul economia politică este folosit pentru a se face referință la studiile

interdisciplinare din domeniile economiei, dreptului, științelor politice, pentru a înțelege

în ce mod influențează instituțiile politice și mediul politic, comportamentul pieței. În

cadrul științelor politice, termenul se referă la liberalul modern, la teoriile marxiste

realiste și constructive în ceea ce privește relația dintre puterile economică și politică

dintre state. Acesta este un subiect de studiu pentru studenții istoriei economice și

economiei instituționale. 2. Obiectul de studiu

Stiinta economica este stiinta ce studiaza comportamentul rational al agentilor economici determinat de activitatea economica in conditiile utilizarii alternative a resurselor economice rare. Obiectul de studiu al ştiinţei economice este studierea relaţiilor de comerţ. Aşadar, obiectul de studiu al teoriei economice a evoluţionat pe parcursul istoriei gândirii economice şi poate fi formulat astfel: a) studierea relaţiilor economice şi comportarea omului în procesele de producţie, schimb, repartiţie şi consum a resurselor limitate; b) studierea categoriilor şi legilor economice, care funcţionează în societate; c) studierea diferitor modele şi sisteme economice, care au funcţionat în economia modernă şi funcţionează în economia contemporană.

Economia privită în aspect tehnologic se manifestă în trei forme:

Economia resurselor , care reprezintă un proces de transformare a resurselor de care dispune societatea în anumite produse necesare pentru îndestularea nevoilor umane;

Economia reproductivă , care reflectă interacţiunea celor patru faze ale reproducţiei (producţia, repartiţia, schimbul, consumul) şi reprezintă o încrucişare a circuitelor mijloacelor de producţie, obiectelor de consum, resurselor naturale, financiare şi a forţei de muncă;

Economia naţională , care îşi găseşte expresia în economia ramurilor (economia industriei, complexului agroindustrial, transportului etc.), economia sferelor de activitate (sfera materială şi sfera nematerială), economia regională (economia zonei de Nord, Centru, de Sud a Republicii Moldova), economia întreprinderii (firmei).

3.Metodologia teoriei economice.

Teoria economica se bazeaza pe diferite metode de cercetare:

Metode generale :

-Analiza-inseamna descompunerea fenomenului,procesului de cercetat in elementele sale,componente si cercetarea fiecaruia dintre acestea,ca parti necesare ale intregului.Analiza economica se manifesta in urmatoarele forme:analiza calitativa(reflecta continutul fenomenului ca procesul economic). analiza calitativă – reflectă conţinutul fenomenului sau procesului

economic (de ex., analiza procesului de privatizare, care reflectă schimbarea relaţiilor de proprietate în societate);analiza cantitativă – reflectă măsura de desfăşurare a fenomenelor economice;analiza statică – reflectă realitatea economică la un moment dat;analiza dinamică – reflectă schimbările survenite în procesele şi fenomenele economice într-o anumită perioadă de timp;analiza microeconomică – reflectă studierea fenomenelor şi proceselor economice la nivelul unităţilor economice, la nivelul firmei;analiza macroeconomică – reflectă cercetarea fenomenelor şi proceselor economice la nivelul societăţii.

Sinteza -presupune unirea elementelor analizate separat în cadrul întregului unitar, legat prin resorturi interne (cauzale şi funcţionale). De ex., analizând sporirea volumului de producţie din industrie, agricultură, transport şi din alte ramuri se face sinteză, că economia naţională se află în stare de prosperare sau expansiune.

Inducţia presupune trecerea de la cercetarea faptelor unice la concluzii generale (de la particular la general, de la fapte la generalizări teoretice). Deducţia presupune trecerea de la generalizări comune la concluzii particulare (de la general la particular, de la teorie – la fapte).

Metodele specifice:

Metoda dialectică contribuie la descoperirea cauzelor şi consecinţelor dezvoltării vieţii economice. Ea reflectă examinarea fenomenelor, categoriilor şi legilor economice în procesul apariţiei, dezvoltării, modificării şi dispariţiei lor istorice.Unitatea dintre metoda istorică şi cea logică . Metoda istorică înseamnă reflectarea, descrierea şi fixarea faptelor şi evenimentelor, aşa cum s-au petrecut ele în timp. Metoda logică este aceea care presupune trecerea de la abstract la concret, preluând din procesul istoric real numai ceea ce este esenţial şi constituie verigi esenţiale. Cercetarea logică este istoria degajată de elementele întâmplătoare, fără a fi ruptă de realul economiei. Orice proces sau fenomen economic trebuie studiat atât în aspect istoric, cât şi în aspect logic. Metoda matematică constă în reproducerea schematică a unui proces economic sub forma unui sistem linear sau analog, în scopul studierii modului de desfăşurare a procesului şi fenomenului real. Metoda matematică constituie o treaptă importantă în trecerea de la abstract la concret în cercetarea fenomenelor şi proceselor economice. Această metodă, de regulă, este aplicată în procesul de analiză şi prognozare a dezvoltării economiei naţionale.Metoda de experiment . Teoria economică, ca şi alte ştiinţe, se bazează pe fapte, procese economice, legităţi care sunt verificate de practică. Practica este criteriul suprem al adevărului. De ex., practica a confirmat eficienţa economiei de piaţă şi a respins economia de comandă bazată pe sistemul planificării centralizate.

4. Funcţiile teoriei economice.

Teoria economică îndeplineşte următoarele trei funcţii.

Prima – funcţia de cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice.Teoria economică cercetează fenomenele economice, determină legităţileeconomice şi formulează legile economice. Teoria economică trebuie să dearăspuns la modul de realizare a problemelor vitale înaintate de viaţa reală (de ex.,care-s cauzele şi consecinţele inflaţiei, şomajului, deficitului bugetar şi altefenomene negative ale economiei naţionale).

A doua – funcţia metodologică. Teoria economică constituie baza teoreticăa celorlalte disciplini economice. Ea elaborează aparatul categorial pentru toatedisciplinele economice. După

expresia Laureatului Premiului Nobel P.Samuelson„teoria economică este regina ştiinţelor economice, fiind ştiinţa celor mai generalelegi ale întregii vieţi economice”.Teoria economică şi alte disciplini economice luate în ansamblu formează sistemul ştiinţelor economice. Acest sistem cuprinde: ştiinţele economice fundamentale (teoria economică, doctrinele economice, statistica, contabilitatea ş.a.); ştiinţele economice teoretico-aplicative (economia industriei, economiaagriculturii, transportului, finanţe şi credit, relaţii economice internaţionale);ştiinţele economice de graniţă (geografia economică, econometria, sociologiaeconomică ş. a.).

A treia – funcţia practică. Teoria economică serveşte ca bază în elaborarea politicii economice. În baza teoriei economice sunt determinate principalelescopuri ale societăţii în domeniul economic: asigurarea creşterii economice şiridicarea nivelului de trai a populaţiei; asigurarea ocupării depline a forţei demuncă, asigurarea cu loc de muncă a tuturora care doresc şi dispun de capacităţi demuncă, ridicarea eficienţei economice şi obţinerea rezultatelor maxime cucheltuieli de muncă minime; stabilizarea nivelului de preţuri şi limitarea proceselor inflaţioniste; asigurarea libertăţii economice antreprenorilor, salariaţilor şiconsumatorilor în activitatea acestora; repartiţia echitabilă a veniturilor în societateîn aşa fel încât nici o pătură socială a populaţiei să nu devină săracă; asigurareasocială a celora, care au pierdut capacitatea de muncă (a pensionarilor, a invalizilor etc.); asigurarea unei balanţe active în comerţul extern şi în relaţiile monetareinternaţionale. Aceste scopuri stau în faţa fiecărei ţări din lumea contemporană.

Normativa-(practica) are ca obiectiv elaborarea, in baza cercetarilor efectuate, a strategiilor si programelor de organizare mai eficienta, mai productiva a activitatii economice;

Instructiv-educativa -consta in formarea orizontului economic al cetatenilor unei tari, in familiarizarea cu modul de functionare a economiilor contemporane, in dezvoltarea convingerii ca nivelul de viata intr-o tara sau alta depinde in primul rind de nivelul productivitatii muncii cetatenilor acesteia.

5.Legea economică reflectă legăturile generale, esenţiale, necesare, repetabile şi relativ stabile ale fenomenelor şi proceselor economice.Legile economice nu pot fi confundate cu legile juridice: primele au caracter obiectiv şi funcţionează indiferent de voinţa oamenilor (de ex., legea valorii), pe când legile juridice au caracter subiectiv (de ex., legea despre proprietate adoptată de Parlament).Legile economice se deosebesc şi de legile naturii: a) legile economice funcţionează numai prin intermediul activităţii oamenilor (legea cererii, legea ofertei, legea concurenţei), pe când legile naturii nu depind de dorinţa sau conştiinţa oamenilor (de ex., legea atracţiei, legea schimbului anotimpurilor etc.); b) legile economice au caracter istoric. Ele apar la o anumită treaptă istorică şi dispar odată cu schimbarea condiţiilor respective, pe când legile naturii au caracter etern şi universal şi acţionează indiferent de timp şi spaţiu.Legile economice , la fel ca şi categoriile economice, pot fi divizate în trei grupe mari: legile economice generale, comune tuturor modurilor de producţie (de ex., legea economiei muncii); legile economice imanente numai unor moduri de producţie (de ex., legea cererii); legile economice specifice numai modului de producţie respectiv (de ex., legea acumulării de capital).Nerespectarea sau ignorarea legilor economice duce la mari deformări în societate şi la pierderi materiale colosale. De ex., ignorarea legilor cererii şi ofertei în economia de comandă a dus la dezechilibru economic, care a influenţat negativ asupra nivelului de trai în ţările exsocialiste.

6. Etapele dezvoltarii economiei.

Teoria economică ca ştiinţă şi obiectul ei de studiu au evoluat începând din Antichitate şi până în zilele noastre şi au trecut prin următoarele etape:

I.Etapa antică , care cuprinde perioada până la mijlocul sec. V e.n. La această etapă au apărut primele idei economice referitor la proprietate, impozite, preţuri, arendă, credit.

II. Etapa medievală , care cuprinde perioada între sec. V şi XV. Gândirea economică în Evul Mediu s-a aflat sub influenţa bisericii. Canoniştii şi scolasticii au formulat două idei fundamentale: ideia, că unicul izvor de existenţă este munca personală; ideea că rezultatele muncii individuale trebuie împărţite cu cei apropiaţi prin intermediul binefacerii.

III. Etapa mercantilistă , care cuprinde perioada dintre anii 1450 – 1750. La această etapă au apărut idei şi teorii economice.

IV. Etapa fiziocrată , care cuprinde a doua jumătate a secolului XVIII. La această etapă centrul de studiere a activităţii economice a fost transferat din circulaţie în sfera de producţie, în special în agricultură.

V. Etapa liberalismului clasic , care cuprinde perioada între sfârşitul sec. XVIII şi începutul ultimei treimi a sec. XIX. Această perioadă este dominată de celebra lucrare a lui A.Smith profitul, renta ş.a., care au valoare şi în zilele noastre.

VI. Etapa marxistă , care cuprinde a doua jumătate a sec. XIX şi începutul sec. XX. Această etapă este prezentată de K.Marx, care este considerat un fondator de nouă şcoală economică.

VII. Etapa neoclasică , care cuprinde perioada dintre anii 70 ai secolului XIX şi anii 30 ai secolului XX. La această etapă ştiinţa economică a fost aşezată pe fundamente noi.

VIII. Etapa keynesiană , care se încadrează între anii 30 şi 70 ai secolului XX. Această etapă este marcată pregnant

7. Nivelele de cercetare(microeconomia,macroeconomia,mezoeconomia,mondoeconomia)

Microeconomie – studiaza comportamentul consumatorului si al producatorului, care poate fi individ, un menaj, o #re sau chiar statul. Microeconomia are in centrul atentiei sale analiza pietei, a formelor principale ale acesteia, precum si procesul de formare a preturilor pe diferite piete. Tot in acest nivel este analizat si procesul de repartitie a veniturilor intre principalii actori ai procesului de productie.

Macroeconomie – studiaza economia nationala ca un tot intreg. Acest lucru se face cu ajut marimilor: PIB, Venit Net, masa monetara, indicele general al preturilor, inflatia etc. Macroec analizeaza caracterul si perspectivele dezvoltarii economice, fluctuatiile economice, cresterea economica, balanta de plati.

Mezoeconomia -studiaza comportamentul anumitor subsisteme ale economiei nationale, cum ar fi ramurile acesteia, sectoarele activitatii economice, precum si aspectul regional al dezvoltarii economice.

Mondoeconomia- studiaza interdependenta dintre economiile nationale si economia mondiala. Ea cerceteaza fenomenele conditionate de diviziunea internationala a muncii: comertul international, integrarea economica regionala, fluxurile de capital si forta de munca, precum si probleme globale(ecologia etc).

8.Activitatea economica

Activitatea economica reprezinta procesul complex ce reflecta ansamblul comportamentelor oamenilor, a reactiilor si a deciziilor lor variate, referitoare la atragerea si la utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulatiei si consumului de bunuri, în functie de nevoile si interesele economice. Viata economica este un sistem de activitati ale tuturor agentilor economici. Activitatea economica trebuie sa fie caracterizata prin eficienta si rationalitate.In activitatea economica se includ un sistem din relatii de producere,repartitie de schimb si consum in functie de productie.Productie-activitatea economica ce combina si utilizeaza factorii umani si materiali pentru a obtine bunuri.Circulatie-asigurarea in spatiu a bunurilor materiale ,trecerea de la o persoana la alta pe cale de vinzare cumparare.Repartitia-cuprinde acele activitati economice prin care bunurile sunt orientate spre destinatiile lor prin care se distribuie veniturile catre participantii la viata economica.Consum-ultimul act care consta din folosirea efectiva a bunurilor .Consumul verifica utilitatea bunurilor si concordanta lor cu nevoile si dorintele oamenilor.

9.Premisele activitatii economice

Premisele iniţiale ale desfăşurării oricărei activităţi economice sînt:

a) nevoile(trebuinţele) umane şi

b) resursele necesare pentru satisfacerea acestora.

Nevoile sînt nişte cerinţe(doleanţe, necesităţi) obiective ale indivizilor şi societăţii. Nevoile constituie motorul oricărei activităţi economice.Pe parcursul istoriei nevoile au evoluat şi s-au diversificat fără încetare.Diversitatea enormă a nevoilor a condiţionat necesitatea clasificării lor după mai multe criterii.În funcţie de dimensiunile existenţei umane, nevoile pot fi:a) nevoi fiziologice (natural-biologice) – nevoia de a bea, a mînca, a se proteja contra frigului etc.;b) nevoi spiritual- psihologice - nevoia de cunoştinţe, de dragoste etc.;c) nevoi sociale, sau de grup, care constituie ansamblul nevoilor a căror satisfacere este posibilă doar prin acţiunea conjugată a diferitelor grupuri sociale.După gradul lor de complexitate nevoile pot fi: a) de bază (inferioare sau elementare) şi b) superioare(sau complexe).

Resursele economice-constau din totalitatea elementelor ;premiselorcares eficient utilizate la producerea bunurilor. reprezintă totalitatea elementelor, premiselor directe şiindirecte, reale şi monetare, care sunt utilizabile şi pot fi atrase, în producerea denoi bunuri economice, necesare satisfacerii nevoilor umane.Structura resurselor economice constă din:Resurse materiale care includ:a)resurse umane primare: -elemente materiale– pământul, fauna, flora, menereurile, lemnul, apa, etc.;-forţe energetice– căderea apelor, energia solară, reacţiile chimice. b)resurse economice derivate:echipamente şi tehnologii de producţii,infrastructura materială şi socială Resurse umane, care includ:a)resurse primare– populaţia;

.Bunurile economice-constituie ansamblul obiectelor materiale luate din natura si prelucrate.Bunurile se presupun resurselor.

10.Sectoarele activitatii economice.

sectoare economice:sectorul economic primar(agricultura, sivicultura, industria extractivă, pescuitul),sectorul economic secundar(industria prelucrătoare, construcţiile şi lucrările publice),sectoruleconomic terţiar(prestări servicii în bănci, asigurări, transport etc.),sectoruleconomic cuaternar(serviciile de informatică, învăţământ superior, cercetareştiinţifică şi tehnologică).

11.Frontiera posibilitatilor de productie

curba (frontiera) posibilitatilor de productie in cercetarea posibilitatilor alternative de a produce se foloseste instrumentu curba (frontiera) posibilitatilor de productie.

frontiera posibilitatilor de productie exprima volumul maxim de bunuri pe care economia poate sa le produca utilizind integral si eficient toate resursele disponibile la un moment dat .in limita resurselor disponibile ,punctele de pe frontiera posibilitatilor de productie arata ca o cantitate superioara dintrun bun implica o cantitate inferioara dintrun altul

12. Sistemul economic -reprezintă ansamblul relaţiilor şi instituţiilor carecaracterizează viaţa economică a unei societăţi determinate.Sistemul economic include: relaţiile economice bazate pe diferite forme de proprietate asupra resurselor economice şi a rezultatelor activităţii economice;formele organizatorice de gospodărire; mecanismele de reglare macroeconomică;relaţiile şi legăturile economice dintre subiecţii activităţii economice. Sistemul economiei de piaţă a liberei concurenţe.Acest sistem areurmătoarele trăsături: proprietatea privată asupra resurselor investiţionale;concurenţa liberă; prezenţa pe piaţă a mai multor cumpărători şi vânzători ai produselor similare; libertatea personală a tuturor participanţilor în activitateaeconomică;

13. Sistemul economiei de piaţă contemporane sau economia mixtă are următoarele trăsături:

-sistemul economiei mixte este întemeiat pe două tipuri de proprietate: privată,care cuprinde majoritatea patrimoniului şi proprietatea publică, care include proprietatea de stat şi municipală.

-în economia mixtă există mai multe forme de gospodărire (individuală,colectivă, corporativă);

-economia mixtă este decentralizată, funcţionarea căreia se bazează pe relaţiilede piaţă, pe cadrul legislativ şi a unor pârghii economico-financiare;

-în economia mixtă există mecanisme noi de dirijare (la nivel microeconomic – sistemul de marketing, iar la macro nivel – sistemul de planificare indicativă);

-în economia mixtă are loc îmbinarea mecanismelor de piaţă cu mecanismelereglării de stat a activităţii economice.

-în economia mixtă preţurile pentru majoritatea bunurilor economice seformează liber prin negocieri între vânzători şi cumpărători, fără intervenţiiadministrative ale statului şi fără practici monopoliste;

14.Proprietatea in sistemul economic

Continutul economic al proprietetii.Tipuri de proprietate.

Una din problemele - cheie în teoria economică este problema proprietăţii.Proprietatea, ca categorie economică, reprezintă un ansamblu de relaţii dintreoameni în legătură cu însuşirea bunurilor existente în societate, relaţii guvernate denorme sociale, specifice diferitor perioade istorice. Categoria “proprietate” poate fi examinată în trei aspecte: juridic, economic şi filosofic.

În aspect juridic-proprietatea reprezintă un bun economic, ce aparţine cuiva şicare se exprimă în trei forme de drept: dreptul de a poseda bunurile, care constă înstăpânirea efectivă a bunurilor; dreptul de a folosi bunurile, care constă în folosireacalităţilor utile ale bunurilor; dreptul de a administra bunurile, care constă îndeterminarea destinului bunurilor.

În aspect economic -proprietatea reprezintă relaţii economice de gospodărire,care apar între oameni în procesul de producţie şi care includ următoarele elemente:relaţii de însuşire a factorilor de producţie; relaţiile de folosire economică amijloacelor materiale.Relaţiile de realizare economică a proprietăţii, care au loc numai în cazul dacăea aduce proprietarului un anumit venit în formă de profit, dobândă, rentă,dividend.

În aspect filosofic-în relaţiile de proprietate omul se implică şi se realizează cafiinţă totală, individul manifestându-şi responsabilitatea prin proprietatea pe care o posedă şi pe care o integrează social prin folosire eficientă.În esenţă, proprietatea exprimă unitatea dintre subiectul şi obiectul ei.

Subiecţii proprietăţii sunt persoanele care deţin anumite bunuri în proprietatea lor exclusivă şi care îşi exercită direct şi nemijlocit drepturile asupra acestora. Încalitate de subiecţi ai proprietăţii pot fi: persoanele fizice, juridice, statul şiorganizaţiile internaţionale.

Obiectul proprietăţii îl formează bunurile în jurulcărora se creează relaţii de proprietate. Ca obiecte ale dreptului de proprietate pot fi: pământul, clădirile, utilajul, obiectele culturii materiale şi spirituale, banii, hârtiilede valoare ş a.

Dreptul de proprietate

apare pe următoarele căi: pe baza activităţii de muncăşi de producţie; pe calea moştenirii; pe calea restabilirii dreptului de proprietate; pealte căi care nu contravin legislaţiei în vigoare. Relaţiile de proprietate potfuncţiona normal numai în condiţiile existenţei unui stat democratic întemeiat perelaţiile de drept, stat care apără toate formele de proprietate.În ţările cu economie de piaţă, inclusiv în Republica Moldova, există douătipuri de proprietate: privată şi publică şi o combinare al acestora – proprietatemixtă. În cadrul acestor tipuri există mai multe forme de proprietate.Principala formă de proprietate în economia de piaţă esteproprietatea privată, care se manifestă în următoarele forme: proprietatea particulară prezentatăde micii producători(gospodării ţărăneşti, gospodării meşteşugăreşti, întreprinderimărunte comerciale, unităţi familiale ce prestează servicii etc.); proprietatea privatăîntemeiată pe utilizarea muncii

străine, pe angajarea salariaţilor; proprietatea privatăasociativă (societăţile pe acţiuni, corporaţiile, cooperativele etc.).

Avantajele proprietăţii private: ea asigură autonomie deplină unităţilor economice; generează concurenţă reală între agenţii economici; stimulează liberainiţiativă în crearea şi dezvoltarea întreprinderilor; asigură o cointeresare şi omotivaţie superioară în muncă şi în economisire; ea permite o mai bună adaptare aactivităţii economice la nevoile pieţei; ea constituie fundamentul libertăţilor individului şi ale democraţiei economice.

Dezavantajele proprietăţii private: ea conţine tendinţe de concentrare a producţiei şi formarea monopolului; ea contribuie la polarizarea societăţii în bogaţişi săraci; ea provoacă stări de nesiguranţă în rândurile proprietarilor mărunţi înlupta de concurenţă. Aceste laturi negative ale proprietăţii private pot fi minimizate prin intervenţia statului în activitatea economică.

Proprietate publică este prezentată în toate ţările şi se caracterizează prinfaptul că o parte considerabilă de bunuri se află în proprietatea statului şi diferitor administraţii publice locale.

Avantajele proprietăţii publice: ea permite organizarea unor activităţi cu riscurimari pe care agenţii privaţi nu le pot suporta; ea cuprinde unele domenii deactivitate care presupun investiţii mari de capital; ea asigură satisfacerea multor nevoi sociale; ea oferă o stabilitate mai durabilă a locurilor de muncă.

Dezavantajele proprietăţii publice: ea nu stimulează suficient iniţiativalucrătorului şi a interesului economic personal; ea admite nerentabilitatea unor întreprinderi (fiind susţinute prin subvenţii din bugetul de stat); ea duce în unele cazuri la frânarea concurenţei şi aplicarea preţurilor de monopol; ea favorizeazăelemente de birocratism.

Proprietatea mixtă, care prezintă o combinare a proprietăţii private şi celei publice, se manifestă în următoarele forme: proprietatea mixtă cu participareacapitalului public naţional şi străin; proprietatea mixtă cu participarea capitalului privat naţional şi străin; proprietatea mixtă cu participarea capitalului naţional public şi privat.

15.elementele proprietatii:

-raporturile sociale efective;

-manifestarea concreta a personalitatii umane in actul social:

-cauzele reale ale anumitortipuri de proprietate.

16.Atributele proprietatii:

1.apropierea ca drept de dispozitie a proprietarului asupra bunurilor,

-puterea lui deplina de a dispune de bun.

-insusirea de catre o persoana a unui bun,

2.dreptul persoanei de presiune a unui bun ca dominatie directa asupra lucrului.

3.utilizarea obiectului proprietatii pe care-l are in presiune unirea factorului material de productie cu cel uman.

4.-insusirea roadelor obtinute.Manifestarea raporturilor de proprietate si asupra rezultatelor economice.

17. Agentii economici

Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane care indeplinesc functii bine determinate in viata economica. Ei sunt entitati de natura tehnica, economica, sociala, juridica cu existenta patrimoniala recunoscuta (au avere at 19119x232t estata) si prin care anumiti subiecti - persoane (indivizi) sau grupuri - promoveaza in mod coerent actiuni ce decurg din propriile interese. Fiecarui subiect ii e specifica o relatie functionala de tip 'subiect-functie' intr-un anumit cadru spatio-temporal, relatie prin care acestia intra in dependenta unii cu altii. Asadar, activitatea economica se desfasoara in cadrul unor entitati individualizate, autonome, care poarta denumirea de agenti economici, intreprindere, firma, institutie (deci diferite denumiri, care insa nu se suprapun in totalitate).In ceea ce priveste functiile agentilor economici, ele pot fi definite ca anumite ipostaze in care ei se afla in una din urmatoarele situatii : cea de producator, cea de consumator, cea de intermediari (finantisti - banci, transporatori, comercianti, etc.).

18. Piata..

Piaţa şi caracteristicile ei

Piaţa reprezintă un sistem de autoreglare a tuturor fazelor de reproducţie(producţie, repartiţie, schimb şi consum). Întâlnim şi astfel de abordare potrivitcăreia piaţa reprezintă sfera de schimb din interiorul ţării şi dintre ţări.

Apariţia pieţei este condiţionată de următorii factori:

-diviziunea socială a muncii şi specializarea în domeniul de producţie a bunurilor materiale şi a serviciilor;

-autonomizarea economică a producătorului de mărfuri şi servicii în baza proprietăţii private;

-libertatea economică a producătorului de a decide: Ce? Cum? Pentru cine de produs?Cele mai generale trăsături care caracterizează conţinutul pieţei sunt: a)concurenţa liberă dintre producătorii de mărfuri şi proprietarii de resurse; b)migrarea liberă a forţei de muncă, a resurselor şi a capitalului între ramuri şi regiuni; c) realizarea mărfurilor pe preţuri de echilibru, care reflectă real corelaţiadintre cerere şi ofertă.Principalele mecanisme ale pieţei sunt: cererea, oferta, preţul şi concurenţa.În calitate de subiecţi ai pieţei se prezintă: producătorii de mărfuri şi servicii,consumatorii (individuali şi colectivi), instituţiile financiare, statul şi organele deadministrare publică locală.În linii generale piaţa exercită următoarele funcţii:

1)întreţine relaţia permanentă dintre producătorii de bunuri şi servicii şiconsumatorii acestora; asigură alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor materiale, umane şi financiare, determinând deciziile agenţilor economicicu privire la producţie, repartiţie, schimb şi consum;

2)autoreglează economia naţională, stabileşte independent proporţiile şiechilibrul necesar propriei reproducţii la nivel micro şi macroeconomic;3)asigură echilibrul dintre cerere şi ofertă,

realizând interesele agenţilor economici cu privire la utilizarea resurselor disponibile;4)contribuie la formarea preţului de echilibru sub influenţa cererii şi ofertei;5)contribuie la asanarea economiei, deoarece piaţa îi susţine peîntreprinzătorii rentabili şi îi pedepseşte pe cei necompetitivi.Rolul economic al pieţei constă în următoarele realizări: ea asigură un schimbechivalent şi reciproc avantajos pentru vânzători şi cumpărători; piaţa contribuie laapropierea cheltuielilor individuale de cheltuielile de piaţă. Producătorii de exercităcheltuieli individuale mai mici primesc un supliment, şi invers; piaţa contribuie laaccelerarea progresului tehnic, deoarece concurenţa impune întreprinderea să aplicetehnică şi tehnologii noi; piaţa contribuie la migrarea liberă a factorilor de producţieşi utilizarea lor eficientă la nivel mezo, macro şi mondoeconomic.În orice ţară economia naţională trebuie să dea răspuns la următoarele probleme: în ce limite pot fi folosite resursele disponibile? ce fel de mărfuri şiservicii trebuie produse? cum să fie produse aceste mărfuri şi servicii? cine suntdestinatarii acestor produse? e capabil oare actualul sistem economic să se adaptezela schimbările din structura necesităţilor consumatorului, la modificările dinresursele şi tehnologiile de producţie. La aceste probleme fundamentale poate darăspuns numai sistemul de piaţă, care dispune de următoarele avantaje:- în primul rând, în condiţiile pieţei cumpărătorul, procurând sau ignorândmarfa, „votează” cu banii săi „pentru” sau „contra” producţiei acestei mărfi.- în al doilea rând, piaţa asigură o dezvoltare echilibrată, proporţională aeconomiei naţionale.- în al treilea rând, în sistemul de piaţă cumpărătorii şi vânzătorii de mărfuri,aflându-se în interacţiune de concurenţă, determină nivelul de preţuri la produselelivrate şi gradul de utilizare a resurselor existente;

Multiplele forme de pieţe pot fi clasificate după următoarele criterii:

-după obiectul tranzacţiei. Dacă obiectul tranzacţiei vânzare-cumpărare e prezent, atunci piaţa e numită reală; dacă acesta lipseşte, ea e considerată fictivă

-după natura economică a bunurilor. Potrivit acestui criteriu piaţa poate fidivizată: piaţabunurilor de consum personal final şi piaţa factorilor de producţie.

-după locul de desfăşurare a relaţiilor de schimb pot fi distinse următoarele pieţe: pieţe locale,

regionale,naţionale,internaţionale,mondiale;

-în dependenţă de timpul în care se desfăşoară tranzacţia de cumpărare, pieţele pot fi: piaţă de termen, piaţă disponibilă de livrare, piaţă la vedere etc.;

-după numărul şi importanţa relativă a participanţilor la tranzacţii de schimb, pieţele pot fi divizate: pieţe de concurenţă perfectă sau pură şi pieţe de concurenţă imperfectă(tip monopol, monopolistă, oligopol).Toate aceste tipuri de pieţe formează un tot organic, ce îşi exercită funcţiileîntr-o permanentă interacţiune directă sau indirectă în cadrul sistemului economieide piaţă.

19. Cererea şi factorii ce determină mărimea ei.Legea şi elasticitatea cererii.

Cererea constituie cantitatea de mărfuri sau servicii ce pot fi cumpărate într-ounitate de timp la preţul curent.Pot fi distinse următoarele tipuri de cereri:

.Cererea negativă– în situaţia când majoritatea mărfurilor de pe piaţă nu seîntreabă de consumatori şi aceştia din urmă caută să le ocolească, se dezic de a lecumpăra. Necesitatea pentru aceste mărfuri, însă, rămâne, adică piaţa nu estesaturată.Lipsa totală a cererii există atunci când consumatorii nu au nici un interes pentru o anumită marfă sau sunt indiferenţi faţă de ea.

Cererea camuflată– atunci când consumatorii au dorinţa de a achiziţionao marfă ce lipseşte pe piaţă.

Cererea în scădere– când se reduce permanent interesul consumatorului pentru un anumit fel de mărfuri sau pentru o marfă anumită.

Cererea neuniformă, exprimă oscilaţia cererii în dependenţă de timp sauanotimp.

Cererea de deplină valoare– când circulaţia comercială la întreprinderilece satisfac piaţa este normală.

Cererea exagerată– când sunt produse cantităţi insuficiente de mărfuri şinu e satisfăcută cererea pieţei.

Cererea neraţională e considerată când mărfurile produse influenţeazăsănătatea, deteriorând situaţia ecologică.

Cererea individuală reprezintă cantitatea de produse pe care un individ doreşte şi este capabil să o cumpere în timpul unei perioade date .Asupra cererii individuale afară de preţ influenţează şi alţi factori, numiţi determinanţi. Anume:1.Gustul şi preferinţele individului.2.Venitul..Mărfurile ce se substituie reciproc şi cele complementare .4.Aşteptările consumatorului.5.Numărul de consumatori.

20. Reclama şi publicitatea.

Una din formele de manifestare a cererii este cererea pieţei. Cererea pieţei pentruun anumit produs este suma cererilor consumatorilor individuali de pe o piaţărelevantă.

21. Oferta şi factorii ce determină mărimea ei.Legea şi elasticitatea ofertei.

Oferta reprezintă cantitatea de mărfuri şi servicii pe care producătorii(vânzătorii) le pot oferi cumpărătorilor (consumatorilor) la preţuri curente într-oanumită perioadă de timp.În funcţie de natura bunurilor se distinge: a) oferta de bunuri independente (de ex., oferta de calculatoare, autoturisme, confecţii etc.); b)oferta complementară, când din producţia unor bunuri principale (de ex., din care se potfabrica conserve, salamuri etc.); c) oferta mixtă, când mai multe bunuri oferitesatisfac aceeaşi cerere (de ex., cafea, ceai, lapte etc.).

Oferta individuală reflectă cantitatea de mărfuri sau servicii pe care le propune producătorul (vânzătorul) sau firma pentru realizare la piaţă într-o anumită perioadă de timp la preţuri curente.

Oferta pieţei constituie însumarea ofertelor individuale corespunzătoarefiecărui nivel al preţului pe piaţa respectivă.Atât oferta individuală, cât şi oferta de piaţă, afară de preţ, sunt influenţate şide alţi factori, numiţi determinanţi:1.Schimbarea costului de producţie.2.Schimbarea preţurilor la mărfurile alternative3.Schimbarea în numărul firmelor care produc acelaşi

bun.4.Schimbarea impozitelor, taxelor şi a subsidiilor.5.Schimbările în aşteptările producătorilor (vânzătorilor).6.Schimbările în evenimentele social – politice şi naturale

Oferta agregată (totală) reprezintă cantitatea totală de bunuri economicedisponibilă pentru vânzare la un anumit nivel mediu al preţurilor şi într-o perioadăde timp determinată.

Oferta elasticăreflectă cazul, când unui anumit procent de modificare a preţului îi corespunde o modificare mai mare a cantităţii oferite

Oferta inelastică se manifestă în cazul când procentul modificării cantităţiioferite este mai mic decât procentul modificării preţului.

Oferta cu elasticitate unitară are loc în condiţiile când unui procent înmodificarea preţului îi corespunde unul similar în schimbarea cantităţii oferite.

22. Preţul de echilibru este preţul unui bun la care cantitatea pe care consumatorii doresc să o cumpere este egală cu cantitatea pe care producătorii doresc să o vandă. O piaţă este în echilibru atunci când cantitatea oferită şi cantitatea cerută sunt egale. Preţul rezultat se numeşte preţ de echilibru, iar cantitatea se numeşte cantitate de echilibru. Se considera ca piata unui produs este echilibrata atunci cand cantitatea ceruta este egala cu cantitatea oferita. Pretul de echilibru apare atunci cand se realizeaza egalitatea dintre cantitatile cerute si cele oferite dintr-un produs. Coincidenta intre cerere si oferta este un punct catre piata tinde in baza presiunilor vanzatorilor si cumparatorilor. In realitate, in permanenta, pe piata exista fie o situatie de penurie (c>o), fie o situatie de surplus (o>c). Trasaturile caracteristice ale pretului de echilibru sunt: aparitia spontana, ca rezultat al jocului liber al fortelor pietei, formarea lui este legata si de situatia pietelor independente, echilibrul pietei nu inseamna stagnare, respectiv absenta schimbarilor. Formarea pretului de echilibru se realizeaza in moduri diferite, in functie de orizontul de timp, in care se confrunta cererea si oferta (pe intervale foarte scurte de timp cererea este cea care se constituie din factorul principal al formarii pretului, oferta adaptandu-se automat la cerintele consumatorului, pe perioade scurte producatorii pot modifica dimensiunile ofertei prin schimbarea volumului factorului munca. Pretul astfel format se numeste pret normal, adica acel pret ce presupune egalitatea costului marginal cu pretul de vanzare. La acest nivel de pret producatorii pot vinde orice cantitate de bunuri, pe termen lung, oferta reprezentand factorul determinant al evolutiei pretului. Studiul mecanismului de schimb impune realizarea pretului de echilibru, fapt ce va influenta reglarea parghiilor economice ale cererii si ofertei. Intrucat marimea sau valoarea de referinta a pretului stabileste cantitatea de marfa tranzactionata pe piata, atat ofertantii cat si consumatorii vor cauta sa-si atraga maximul de profit.. De obicei, cererea impune oferta. In conditiile pietelor normale, pretul determina un mecanism automat de echilibrare a cererii si ofertei. In cazul pietelor imperfecte: piata de monopol sau de oligopol stabilirea nivelului pretului este o variabila ce apartine fie producatorului, fie consumatorului unic. Pe ansamblu, modificarea pretului la crestere economica influenteaza deplasarea curbelor de vizualizare in sensul urmator: marirea pretului atrage diminuarea cererii ceea ce ofera blocaj ofertei, deci realizarea stocurilor cu implicatii asupra micsorarii ofertei deci si micsorarea pretului. Supraproductia va impune limitarea ofertei sau cresterea cererii. Subproductia va impune cresterea cererii si a ofertei. Pentru piete imperfecte pe termen scurt curbele de reprezentare sunt: cu cat pretul e mai redus cu atat cantitatea este mai mare, iar unicul ofertant va acumula cifra de afaceri numai in ipoteza stabilirii pretului real de echilibru in functie de cerere.

23. Piata muncii reprezinta un mecansim social ce deserveste circulatia resurselor de munca si reproducerea fortei de munca. Aceasta piata are uncaracter specific, deoarece obiectul ei reprezentat e prin capacitatea omuluide a munci. Iar forta de munca reprezinta totalitatea aptitudinilor fizice sauintelectuale ale omului. Potentialul ei de munca pe care il pune in valoaredoar atunci cind el munceste.

24. Cererea de muncă(forţă de muncă) reprezintă cantitatea de muncă salariată pe care agenţii economici sunt dispuşi s-o achiziţioneze într-o anumită perioadă detimp. Această cantitate depinde de numărul locurilor de muncă disponibile.

Oferta de muncă reprezintă totalitatea muncii pe care o poate efectua populaţia aptă de muncă ce doreşte să se angajeze la un moment dat. Oferta demuncă nu include persoanele ocupate în gospodăria casnică, militarii, studenţii şialte persoane care desfăşoară activităţi nesalariate.Cu cât durata va fi mai mare, cu atât elasticitatea ofertei va fi şi ea mai mare.În calitate de subiecţi ai pieţei de muncă pot fi:−ofertanţii de muncă (persoanele purtătoare a forţei de muncă);−sindicatele şi alte organizaţii ale salariaţilor, oficii de agenţi de plasare;−patronatul, agenţii economici (purtători al cererii de muncă sau a ofertei delocuri de muncă);

Piaţa muncii cuofertă limitată se manifestă prin gradul ridicat de utilizare a forţei de muncă. În condiţiile acestei pieţe: lipseşte concurenţa dintreangajaţi şi şomeri; angajarea forţei de muncă este garantată; există un deficit alforţei de muncă.Piaţa muncii se consideră echilibrată, dacă volumul cererii de muncăcorespunde volumului ofertei de muncăUnul din mecanismele principale ale pieţei muncii îl constituie preţul muncii(salariul).

24(a).Salariul reprezintă venitul care revine lucrătorului înschimbul muncii sale sau plata pentru remunerarea muncii. În sens îngust salariulreprezintă plata pentru forţa de muncă utilizată în diferite domenii de activitate.Referitor la noţiunea salariului există diferite abordări. De ex., liberalii clasiciconsideră, că salariul natural reprezintă minimul necesar pentru existenţasalariatului şi familiei sale, care nu poate fi depăşit în jos întrucât existenţasalariatului devine imposibilă, şi nici în sus, pentru că antrenează creştereanatalităţii, ceea ce ar conduce la creşterea ofertei de muncă şi ca urmare la o scăderea salariului la nivelul său natural.Salariul depinde de următoarele criterii de bază: importanţa munciisalariatului pentru firmă, ramură, societate; nivelul de calificare a lucrătorului şi complicitatea muncii; cantitatea muncii; calitatea muncii; rezultatele muncii;acoperirea cheltuielilor de reproducţie a forţei de muncă. Statul aplică măsuri dereglementare a relaţiilor de muncă: stabileşte condiţiile pentru folosirea forţei demuncă, durata muncii şi a concediilor, securitatea muncii, executarea contractuluide muncă; intervine asupra condiţiilor de remunerare a muncii, stabileşte procedurade fixare a salariilor în domenii de activitate; exercită rolul de arbitraj în relaţiiledintre salariaţi şi patronat.Trebuie de deosebit salariul nominal şi salariul real.

Salariul nominal este cantitatea de bani care revine lucrătorului pentru un anumit timp de muncă (oră, zi,săptămână, lună, an).

Salariul real reflectă cantitatea de mărfuri şi servicii, care pot fi procurate în baza salariului nominal. Salariul real reprezintă capacitatea de cumpărare asalariului nominal.Salariul se manifestă în următoarele forme principale:În diferite pieţe de muncă coraportuldintre cererea şi oferta de muncă este diferit, ce inevitabil influenţeazăasupra diferenţierii salariului .

25. Functiile pietei:

a) De intermediere – piata ii pune fata in fata pe producatori si pe consumatori, pe vinzatori si pe cumparatori, facind astfel posibil schimbul;

b) De reglementare – aparuta initial ca o punte de legatura intre producatori si consumatori, treptat, piata devine principalul mecanism de reglementare a vietii economice;

c) De formare a pretului – desi cheltuielile individuale p/u producerea si desfacerea aceluiasi bun sunt diferite, piata stabileste un pret unic, pret care corespunde chelt socialmente necesare p/u confectionarea bunului;

d) De informare – prin jocul liber al ratei profitului si al ratei dobinzii, piata ofera ag ec informatia necesara d/e mersul afacerilor in diferite domenii de activitate;

e) De diferentiere a producatorilor – piata ii imbogateste pe invingatorii in lupta de concurenta si penalizeaza pina la falimentare #rile necompetitive.

26. Banii şi funcţiile lor.

Banii servesc ca mijlocitori în relaţiile dintre oameni, la fel cum limba serveşte caunealtă de comunicare între oameni.Procesul de apariţie a banilor e legat de etapele de dezvoltare a economiei deschimb şi cuprinde patru faze: a) faza în care în calitate de echivalent în procesul deschimb serveau mărfurile mai mult solicitate (sarea, vitele ş.a.); b) faza în care încalitate de echivalent serveau metalele preţioase (lingourile sau obiectele de aur, argint, cupru, aramă); c) faza în care în calitate de echivalent serveau monedele bătute Aşadar, banii în esenţa lor au fost timp îndelungat o marfă specifică cuvaloare intrinsecă, care au îndeplinit funcţia de echivalent general. Actualmente, înurma demonetizării aurului, banii au încetat de a mai fi marfă. Ceea ce numimastăzi bani sunt titluri de valoare emise de stat, investite cu putere de cumpărare şide plată.Banii îndeplinesc următoarelefuncţii:1)măsura valorii mărfurilor şi serviciilor.2)funcţiamijloc de circulaţie3)funcţia mijloc de plată.4)funcţia mijloc de acumulare ( bancuri)5)funcţia de bani universali, care sunt utilizaţi în relaţiile economice dintre ţări,În actuala economie de piaţă rolul economic al banilor constă înurmătoarele: banii servesc ca etalon general de măsură a valorilor de mărfurişi servicii.

27. Piaţa capitalului real reprezintă relaţiile băneşti care se formează în procesulatragerii şi plasării fondurilor băneşti, relaţii rezultate din confruntarea cererii şiofertei de capital.

Cererea de capital reflectă totalitatea nevoilor de capital ale agenţilor economici la un moment dat şi nivelul dobânzii pe care sunt dispuşi s-o suporte.

Oferta de capital reflectă totalitatea mijloacelor băneşti disponibile pentru plasament la un moment dat şi la un anumit preţ (dobândă). Oferta de capitalinclude: economiile care se formează în perioada dată (la întreprinderi); capitaluleliberat dintr-un împrumut sau dintr-o folosire anterioară; capitalurile băneşti caredevin disponibile pentru un interval de timp.Unul din mecanismele de funcţionare a pieţei de capital este dobânda.

28. Dobânda reprezintă un venit însuşit de proprietarul oricărui capital antrenat într-oactivitate economică şi apare sub formă de excident în raport cu capitalul avansat.În sens restrâns dobânda reprezintă un excident ce revine proprietarului de capitalcu împrumut. În sens larg dobânda

reprezintă un excident ce revine proprietaruluioricărui capital utilizat în condiţii normale.Mărimea absolută a dobânzii constituie masa dobânzii

Masa dobânzii este direct proporţională cu mărimea creditului acordat, durata lui şi rata dobânzii.Rata dobânzii este raportul procentual dintre masa dobânzii şi capitalul împrumutat

În dependenţă de forma de calcul dobânda poate fi simplăsau compusă.

Dobânda simplă reprezintă remunerarea plătită sau primită pentruserviciul unui capital în condiţiile în care acesta nu este capitalizat. Dobânda compusă reprezintă remunerarea plătită sau primită pentru serviciul unui capital în condiţiilecapitalizării sale. Dobânda compusă presupune transformarea dobânzii primite încapital, ajungându-se astfel să se calculeze dobânda la dobândă.

29. Renta economică se manifestă în următoarele forme:

Renta funciară(sau renta pământului). În condiţiile sistemului de producţie feudalrenta funciară se manifesta în trei forme: renta în muncă – situaţia cănd ţăranul şerbera obligat să lucreze pe pământul moşierului un anumit număr de zile pesăptămână sau an; renta în produse – situaţia când ţăranul şerb dădea moşierului o parte din produsul creat sub formă de produse agricole; renta în bani – situaţia cândţăranul şerb plătea proprietarului funciar o sumă de bani pentru pământul arendat.În condiţiile economiei mixte renta funciară îmbracă două forme: a) renta funciarăabsolută,care reprezintă suma încasată de proprietarul funciar de la arendaş, dreptchirie pentru terenul arendat, indiferent de calitatea şi poziţia acestuia; b) rentafunciară diferenţială, care se formează pe baza deosebirilor de fertilitate aterenurilor şi a poziţiei faţă de centrele de aprovizionare şi desfacere.

Renta de monopol reprezintă suma ce se încasează de proprietarii unor suprafeţe de teren de pe care se obţin produse în cantităţi limitate şi care suntfoarte solicitate de consumatori (cultivarea anumitor soiuri de poamă, fructe,legume, etc.). aceste produse se realizează, de regulă, la un preţ de monopolrelativ înalt.

Renta minieră apare în ramurile de extracţie şi exprimă plata exercitată dearendaş proprietarului pentru terenul arendat şi exploatarea zăcămintelor aflate însubsolul acestuia.

Renta din construcţii se formează sub influenţa cererii şi ofertei faţă deterenurile de construcţie şi poziţia lor în centrele urbane. Astfel de rentăinfluenţează asupra preţului de chirie a locuinţelor.

Renta de raritate reprezintă suma de bani ce revine posesorului de factori deproducţie sau de alte bunuri economice rare, pentru a căror utilizare se plăteşte un preţ mai ridicat.

30.Piata Pamintului

În orice economie de piaţă, preţul pământului reprezintă un obiect al schimbului, prin vânzare-cumpărare. Deşi pământul este un „dar al naturii", pe măsură ce noi suprafeţe sunt atrase în circuitul productiv, pe măsură ce se perfecţionează sistemele de exploatare, pământul devine, tot mai mult, un rezultat al acţiunii umane. Cheltuielile menite să menţină şi să ridice fertilitatea sa naturală, să îi asigure protecţia ecologică, să îi permită irigarea, folosirea îngrăşămintelor chimice şi naturale etc., conferă fondului funciar calitatea de pământ capital, adică de teren care a

încorporat în structura sa alte bunuri care i-au mărit componenţa funciară. . Acest fenomen este caracteristic îndeosebi ţărilor dezvoltate economic. În prezent, preţul pământului (pământ capital) se află sub influenţa unor factori cu acţiune directă sau indirectă.

31. Profitul se prezintă ca un excedent de venit obţinut prin vânzarea bunurilor realizate de un agent economic peste costul acestora. Privit în sens larg, profitulreprezintă diferenţa între veniturile şi cheltuielile efectuate de către o unitateeconomică, iar în sens restrâns reprezintă o formă a produsului net, care seautonomizează în procesul de utilizare a unei părţi din valoarea nou creată.Profitul poate fi divizat în profit normal şi supraprofit (profitul peste celnormal).

Profit normal e considerat acel profit, care recuperează toate cheltuielileagentului economic. La acest nivel de profit firmele nu sunt încurajate nici să intreîn afacere, dar nici să o părăsească.

Supraprofitul reprezintă excidentul de profit peste cel normal, considerat mai remunerativ, mai stimulativ pentru agentul eonomic.

32.Profitul se manifestă în următoarele forme:

1.profitul brut– diferenţa dintre venitul total al firmei şi costul de producţietotal;

2.profitul normal– câştigul minim acceptat de agentul economic pentrudesfăşurarea unei activităţi (salariul întreprinzătorului pentru munca proprie, dobânda la capitalul propriu, chiria pentru utilizarea încăperilor firmei etc.). Profitul normal, de regulă, este inclus în costul total al producţiei;

3.profitul pur(profitul net) – diferenţa dintre profitul brut şi profitul normal.Profitul pur reprezintă acea parte din profitul brut care rămâne după plăţileimpozitelor şi altor plăţi obligatoare;

4.profitul de monopol– profit obţinut de agenţii economici care deţin poziţii monopoliste în domeniul de producţie sau desfacere şi carerealizează produsele lor la preţuri de monopol;

5.dividend– formă specifică de profit încasată de acţionari (posesorii deacţiuni) din contul veniturilor societăţii pe acţiuni.

33. Concurenţa şi tipurile pieţelor concurenţiale

Unul din mecanismele principale ale economiei de piaţă este concurenţa.

Concurenţa reprezintă un proces de confruntare specifică dintre agenţii economici(vânzători) pentru atragerea de partea lor a clientelei (cumpărătorilor). Concurenţaîndeplineşte mai multe

Funcţii care în ansamblu determină rolul economic al ei:-concurenţa stimulează iniţiativa, inovaţia, spiritul creativ al agenţilor economici, duce la eliminarea industriilor învechite şi la extinderea celor noi,la afirmarea progresului în toate ramurile economiei naţionale;-concurenţa reprezintă calea cea mai reuşită de satisfacere a intereselor producătorilor şi consumatorilor, deoarece ea impune producătorul să reducăcosturile de producţie, să majoreze volumul capitalului în scopul obţinerii profiturilor majorate. Însă aceste acţiuni ale producătorului duc la creştereavolumului de producţie şi la îndestularea cerinţelor consumatorilor;-concurenţa

stimulează tendinţa de egalizare a înzestrării cu factori de producţie a întreprinderilor, întrucât fiecare agent economic este înteresat săaibă cheltuieli cât mai mici;

-concurenţa favorizează reducerea preţurilor, deoarece în lupta de concurenţăcâştigă acel agent economic care oferă mărfuri la preţuri mai joase;

-concurenţa contribuie la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor prestate, deoarece calitatea serveşte ca instrument de luptă concurenţială întreagenţii economici;

-concurenţa, prin mecanismul preţurilor şi acţiunii legilor generale a cererii şiofertei, orientează activitatea economică, duce la repartizarea eficientă aresurselor economice pe ramuri şi localităţi şi utilizarea lor profitabilă.Lupta de concurenţă între agenţii economici include două metode: de naturăeconomică şi de natură extraeconomică. Lupta de concurenţă de natură economică include: reducerea cheltuielilor,preturilor, ridicarea calităţii mărfurilor şi serviciilor Lupta de concurenţă de natură extraeconomică include: furtul deinformaţii de la concurenţi; răspândirea de informaţii false despre concurenţi;cumpărarea unor specialişti de la concurenţi şi utilizarea lor în interesul propriu;atragerea pe căi ilegale a unor surse de sponsorizare ş. a.În funcţie de aceste metode de luptă concurenţială, concurenţa poate fidivizată în: concurenţă loială şi concurenţă neloială.

Concurenţa loială Prevede folosirea nediscriminatoare de către agenţii economici a metodelor luptei deconcurenţă (concurenţa de natură economică).

Concurenţa neloială prevede: descreditarea produselor concurentului; aplicarea informaţiei false faţă deconcurent; organizarea spionajului industrial, corupţie, acte de diversiune etc.

34.Pietele concurentiale. Piaţa de monopol presupune existenţa unui singur producător (vânzător) ce produce şi ţine la control oferta unor valori de producţie sau de consum.Piaţa de monopol are următoarele trăsături:

⇒existenţa unui vânzător la nivel de ramură. etc.;

⇒în piaţa de monopol lipsesc substituenţi adecvaţi.

⇒în piaţa de monopol are loc fixarea preţului de către firmă, care, de regulă,acoperă costurile de producţie şi aduce un profit respectiv.

⇒în condiţiile pieţei de monopol firma are posibilitate de a alege atât preţul,cât şi cantitatea de bunuri ce urmează a fi produse şi vândute;

⇒piaţa de monopol, de regulă, blochează intrarea în ramura respectivă a altor firme

Piaţa cu concurenţă monopolistică reflectă acea situaţie de pe piaţă, când vânzătorii şi cumpărătorii pot influenţa raportul dintre cerere şi ofertă,nivelurile de preţuri în intenţia de a obţine profituri mari şi stabile..Piaţa cu concurenţă monopolistică are următoarele trăsături:

⇒ pe piaţa cu concurenţă monopolistică există mai mulţi producători, produsele cărora sunt similare, dar neomogene, fapt ce-i permitefurnizorului să influenţeze preţul, preferinţele consumatorului şi cantitatea produsă.

⇒piaţa cu concurenţă monopolistică se caracterizează prin diferenţierea produselor în dependenţă de calitatea mărfurilor şi forma de deservire

⇒intrarea noilor firme în piaţa cu concurenţă monopolistică este relativuşoară, deoarece în ramură activează mai multe firme, fapt ce faceimposibilă subordonarea lor reciprocă;efectuarea unui control limitat asupra preţurilor

Piaţa cu concurenţă de oligopol reprezintă o formă de concurenţăimperfectă, care, de regulă, cuprinde o ramură sau domeniu de activitatePiaţa cu concurenţă de oligopol are următoarele trăsături:

⇒piaţa cu concurenţă de oligopol cuprinde un număr limitat de producători(3 – 7 firme), care deţin o parte importantă din piaţa de desfacererespectivă;

⇒pătrunderea pe o piaţă de oligopol este, dacă nu imposibilă, cel puţindificilă.

⇒în piaţa cu concurenţă de oligopol există controlul general al preţurilor,interdependenţa şi incertitudinea.

35.Tipuri de concurenta.

-perfecta; -imperfecta; Concurenta perfecta-presupune un asemenea raport de piata in care toate firmele isi vind intrega productie ,la pretul de echilibru.,fara a influienta pretul de echilibru impreuna sau separat.,iar toti cumparatorii sa poate cumpara la pretul de piata fara al putea modifica.

35.Interprinderea

Întreprinderea-este o unitate instituţională de bază a economiei naţionalecare se caracterizează printr-un gen specific de activitate, funcţionalitate, organizaretehnologică, prin capacitatea de a produce bunuri, de a se conduce şi gestionaraţional, precum şi prin autonomia sa financiară.

36.Clasificarea întreprinderilor

În economia de piaţă contemporană există o mare diversitate tipologică deîntreprinderi, care pot fi grupate după anumite criterii: a) după gradul de răspundere patrimonială întreprinderile pot fi divizate în întreprinderi persoanefizice şi persoane juridice; b) după obiectivul urmărit în activitatea lor, existăîntreprinderi cu scop lucrativ sau nonlucrativ; c) după forma de proprietate sedisting întreprinderi private, publice sau mixte; d) după ramura de activitate existăîntreprinderi industriale, agrare, de transport etc.; e) după dimensiunea lor (numărulde personal, mărimea capitalului social şi a cifrei de afaceri) se disting întreprinderimari, respectiv mici şi mijlocii; f) după forma de asociere întreprinderile pot fidivizate în societăţi pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, cooperative,asociaţii de întreprinderi.

În dependenţă de condiţiile social-economice în fiecare ţară există diferiteforme de întreprinderi. În Republica Moldova în conformitate cu legislaţia învigoare există următoarele forme organizatorico-juridice de întreprinderi:1.

Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine unei persoane,cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.2.

Societate în nume colectiv reprezintă o întreprindere, aflată în posesiuneaa două şi mai multe persoane

Societate în comandită reprezintă o întreprindere aflată în posesiunea adouă sau mai multe persoane, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării încomun a unei activităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă în baza contractului deconstituire încheiat între acestea.4.

Societate pe acţiuni, societate cu răspundere limitată reprezintă întreprinderi aflate în posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a uneiactivităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (desocietate) şi a statutului.

Întreprindere de arendă este întreprinderea înfiinţată de membriicolectivelor de muncă ale întreprinderilor de stat (municipale) sau ale subdiviziunilor lor structurale ce se reorganizează în scopul desfăşurării în comun aunei activităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă în baza statutului şi contractuluide arendare a bunurilor statului (municipiului7.

Întreprindere de stat şi municipală. Întreprinderea de stat se înfiinţează şise dotează cu bunuri de Guvern sau de organul administraţiei de stat împuternicit pentru acest lucru.

37.Caracteristicile interprinderii se caracterizeaza prin:

-e o entitate tehnico-organizatorica;

-e o entitate economica;

-e o entitate sociala;

-e o entitate juridica:

38.Menagementul;

Desi are un caracter universal si se poate aplica la orice tip de organizatie ,cea mai importanta componenta a sa o constituie managementul interprinderii.Aceasta consta dintrun ansamblu de activitati ce vizeaza organizarea,conducerea si gestionarea interprinderilor.De aici provine si cuvintul manager,adica persoana care gestioneaza o interprindere oarecare.Managementul este

ansamblul activităților de organizare și conducere prin care se determină obiectivele unei

firme/întreprinderi, resursele și procesele de muncă necesare realizării lor și executanții acestora, prin care se integrează și se asamblează munca salariaților, utilizând mai multe tehnici și metode adecvate pentru realizarea scopurilor funcționării firmei/întreprinderii. 2. P. ext.

Disciplină economică având drept scop studierea proceselor și relațiilor de m. (1) din cadrul

firmei/întreprinderii, în vederea evidențierii regulilor (principiilor) generale care le guvernează și elaborarea de sisteme, metode, tehnici și modalități noi de conducere, menite să asigure

creșterea competivității 39.Marketingul

Marketingul este un ansamblu de mijloace de care dispune o interprindere in scopul de a crea de a dezvolta propria sa viata,propria sa cleientela,de a studia mai intii piata apoi de a produce .Marketingul este o stiinta moderna care studiaza una din functiile esentiale ale

interprinderii .In prezent toti spacialistii sint constienti de faptul ca marchetingul este o functie primordiala a interprinderii care intr-o masura mai mare decit alte functii conditioneza succesul economic. Marketingul este acea functiune a întreprinderii - luata ca entitate organizatorica - responsabila cu dezvoltarea si mentinerea orientarii organizationale catre nevoile pietii si cu perfectionarea mecanismelor de satisfacere a acestora. Conceptia de marketing înseamna a privi întreprinderea însasi cu ochii consumatorului si din punctul de vedere al exigentelor acestuia, de a-i satisface cererea cât mai bine", ceea ce impune, cercetarea nevoilor de consum, raportarea întregii activitati la nevoile manifestate la nivel de individ, socio-grup si societate în ansamblu, precum si urmarirea comportarii produselor în consum si a gradului în care acestea satisfac nevoile consumatorilor. Marketingul îsi are originea în faptul ca oamenii manifesta anumite nevoi si dorinte. Atunci când exista mai multe produse care pot satisface o anumita nevoie, alegerea unuia dintre ele este determinata de conceptele de valoare, cost si satisfactie" .În epoca moderna cea mai mare parte a acestor produse se obtine prin schimb, iar totalitatea actiunilor prin care se realizeaza schimburile potentiale fac obiectul marketingului.

40.Costul de productie si rolul lui in economie.

Desfăşurarea neîntreruptă a activităţii economice presupune un consum continuu de factori de producţie. În condiţiile limitării cantitative a acestora, firmele aleg categoriile şi cantităţile de bunuri care vor fi produse şi optimizează combinarea factorilor de producţie disponibili cu obiectivul de a maximiza profitul economic obţinut. Maximizarea profiturilor se poate realiza însă numai prin minimizarea costurilor. Factorii de producţie utilizaţi în activitatea economică provin, de regulă, de la alţi agenţi economici, pentru care producătorul face cheltuieli cu cumpărarea lor. Totodată, în economia de piaţă, întreprinzătorul producător poate utiliza resurse proprii pentru care nu face cheltuieli către terţe persoane. Pentru a delimita cele două surse de provenienţă a factorilor de producţie, se utilizează noţiunile de cost explicit şi cost implicit. Costurile de oportunitate care iau forma unei plăţi monetare explicite către proprietarii factorilor de producţie se numesc costuri explicite. Costurile de oportunitate care nu necesită o plată monetară de către firmă se numesc costuri implicite. Costurile implicite nu se regăsesc întotdeauna în costurile.Costul de productie-este suma cheltuielelorunui volum de productie .

Pentru evaluarea costului de productie se evidentiaza 3 indicatori.

-costul real-suma cantitatilor fortelor de productie pentru producerea unui bun.

-costul monetar-Costul real transformat in bani formeaza costul monetar.

-costul de oportunitate-evaluarea cantitatii de bunuri care nu vor putea fi produse din cauza procedurii unui alt bun determinat. Costurile de oportunitate care iau forma unei plăţi monetare explicite către proprietarii factorilor de producţie se numesc costuri explicite.

41.Tipologia costurilor(COSTUL GLOBAL,MARGINAM ,TOTAL MEDIU)

Se evidentiaza 3 tipuri de costuri:

COSTUL GLOBAL-este ansamblui cheltuielilor efectuate de interprindere pentru obtinerea si desfacerea unui anumit volum de productie .Se disting urmatoarele costuri :cost variabil:cost direct:cost fix : cost indirect:cost de desfacere:cost total.

-cost fix-sunt dependente de volumul productiei ,acestea includ:chirie ,asigurari ,salariile.si o parte din cheltuielile generale.

-cost.variabil-reprezinta acele cheltuieli marimea carora se madifica,in fond in functie de volumul productiei –cu cit este mai mare volumul productiei ,cu atit mai insemnata este aceasta categorie de cheltuieli.

-costul total-constituie suma costurilor fixe si variabile.Functiile costurilor total reproduc de regula evolutia costului variabil.

COSTUL TOTAL MEDIU –reprezinta costul unei unitati de productie poate fi fix variabil sau total.Costul mediu se calculeaza ca raportul dintre costul total si volumul productiei.Atit la nivel de interprindere cit si la nivel de ramura.

COSTUL MARGINAL-se difineste ca fiind cresterea costului total ,in cadrul procedurii unei unitati suplimentare de volum a productiei ,deoarece cresterea costului depinde de cresterea productiei care pe noi ne intereseaza.

42. Munca

Munca este o acțiune care nu este determinată de supraviețuirea speciei, fiind un serviciu prestat

în schimbul unei remunerații sau a unei alte forme de răsplată.

Tipuri de munca.:munca concreta : munca abstracta:

Munca abstracta- Munca abstractă constituie sursa şi substanţa socială a valorii mărfurilor. În unitate cu cea concretă, munca abstractă exprimă dublul caracter al muncii materializate în marfă, care creează cele două însuşiri ale mărfii valoarea şi valoarea de întrebuinţare.

Munca concreta-munca abstracta intr-o anumita forma se numeste munca concreta.Prin munca concreta se formeaza utilitate.

43.Valoare si utilitate.

Munca abstracta alcatuieste valoarea.Valoarea se exprima in munca abstraca de o anumita cantitate si calitate iar valoarea de schimb se exprima in pret. Valoarea de schimb (sau valoarea) este în primul rînd un raport, proporţia în care un anumit număr de valori de întrebuinţare de un fel se schimbă pe un anumit număr de valori de întrebuinţare de alt fel. Experienţa zilnică ne arată că milioane şi miliarde de astfel de schimburi consideră în permanenţă egale între ele tot felul de valori de întrebuinţare, chiar dintre cele mai diferite şi mai puţin comparabile. Valoarea este un raport între două persoane, spunea unul din vechii economişti; el ar fi trebuit însă să adauge: un raport ascuns sub un înveliş obiectual. Numai din punctul de vedere al sistemului de relaţii de producţie sociale din cadrul unei anumite formaţiuni istorice a societăţii, şi anume din punctul de vedere al unor relaţii care se manifestă în fenomenul schimbului, fenomen de masă, repetat de miliarde de ori, se poate înţelege ce este valoarea. „Ca valoare de schimb, toate mărfurile sînt doar cantităţi determinate de timp de muncă solidificat.

Utilitatea- Capacitatea unui bun material sau serviciu de a satisface o necesitate prin folosirea în

procesul de producție sau în consumul personal. ♦ Folos, serviciu pe care îl (poate) aduce cineva

sau ceva. 2. (La pl.) Servicii (energie electrică și termică, canalizare, apă și gaze, telefon) de

care beneficiază o unitate economică, de obicei productivă. Marfa este, în primul rînd, un lucru care satisface o anumită trebuinţă a omului; ea este, în al doilea rînd, un lucru care poate fi schimbat pe un alt lucru. Utilitatea unui lucru face din el o valoare de întrebuinţare.

44.Marfa

Marfa este rezultatul activitatii umane, deci proprietatile marfurilor vor fi influentate decisiv de mai multi factori: cerintele manifestate pe piata, conceptia si proiectarea, materia prima folosita, procesul tehnologic de prelucrare, ambalajul, manipularea, transportul, pastrarea-depozitarea etc.Obiectul cercetarii marfurilor il constituie mai ales proprietatile, dintre care se evidentiaza elementele de factura tehnica, intrucat acestea sunt cele care definesc cu maxima obiectivitate majoritatea marfurilor, chiar si pe acelea care nu au o forma materiala (serviciile). Marfa este, în primul rînd, un lucru care satisface o anumită trebuinţă a omului; ea este, în al doilea rînd, un lucru care poate fi schimbat pe un alt lucru. Utilitatea unui lucru face din el o valoare de întrebuinţare. Valoarea de schimb (sau valoarea) este în primul rînd un raport, proporţia în care un anumit număr de valori de întrebuinţare de un fel se schimbă pe un anumit număr de valori de întrebuinţare de alt fel. Experienţa zilnică ne arată că milioane şi miliarde de astfel de schimburi consideră în permanenţă egale între ele tot felul de valori de întrebuinţare, chiar dintre cele mai diferite şi mai puţin comparabile. Producţia de mărfuri este un sistem de relaţii sociale în care diferiţi producători creează produse diferite (diviziunea socială a muncii), iar toate aceste produse sînt considerate egale între ele prin schimb. Aşadar, ceea ce este comun tuturor mărfurilor nu este munca concretă depusă într-o anumită ramură de producţie, o muncă de un anumit fel, ci munca omenească abstractă, munca omenească în genere. Totalitatea forţei de muncă a unei societăţi date, reprezentată prin suma valorilor tuturor mărfurilor, este una şi aceeaşi forţă de muncă omenească; miliarde de acte de schimb dovedesc acest lucru. Deci orice marfă luată ca atare nu reprezintă decît o anumită parte din timpul de muncă socialmente necesar. Mărimea valorii este determinată de cantitatea de muncă socialmente necesară, sau de timpul de muncă socialmente necesar pentru producerea unei anumite mărfi, a unei anumite valori de întrebuinţare. „Prin faptul că în procesul în procesul schimbului ei (oamenii) consideră produsele lor diferite ca fiind egale între ele ca valori, ei consideră muncile lor diferite ca fiind egale între ele ca muncă omenească. Ei nu ştiu acest lucru, dar îl fac.Marfa la rindul sau reperezinta un bun care are 2 caracteristici:valoare si utilitate.

45. Banii-un produs al schimbului de marfuri sint o marfa care indeplineste rolul de echivalent general prin intermedierea schimbului si masurarea activitatii economice Functia de masurator al valorii.

Cu ajutorul banilor masuram valoarea tuturor marfurilor si evaluam activitatile economice, cheltuielile si rezultatele trecute, prezente si viitoare. Banii indeplinesc aceasta functie in calitate de bani ideali (imaginari), prezenta lor nefiind neaparat necesara. Unitatea baneasca proprie fiecarei tari constituie etalonul general, care difera de la o tara la alta. Expresia baneasca a masurari valorii este pretul. Pretul este expresia baneasca a valorii marfurilor, adica suma de bani la care se vinde si se cumpara pe piata un bun economic sau serviciu.

b) Mijloc de schimb . Banii sunt un intermediar in schimbul de marfurii. O data cu aparitia banilor schimbul sub forma trocului (M-M) este inlocuit cu schimbul de marfa contra bani adica

M-B-M (schimbul de marfuri prin intermediul banilor). Aceasta formula contine doua acte distincte si anume: M-B (vanzarea) si B-M (cumpararea). Aceste doua acte pot fi de multe ori separate in timp si spatiu. Banii indeplinesc functia de mijloc de schimb in calitate de bani reali (prezenti efectiv) in numerar sau in conturile bancare.

c) Mijloc de plata-Banii indeplinesc aceasta functie in cele mai diferite imprejurari si anume: la plata salariilor, la plata impozitelor, chiriilor, amenzilor, la plata datoriilor fata de creditori, datorii rezultate din cumpararea marfurilor pe credit sau din imprumuturile de bani.

d) Mijloc de tezaurizare (acumulare)- Acumularea de bani, in special de aur, pentru o perioada mai lunga de timp, cu un anumit scop a fost denumita de stiinta economica tezaurizare. Tezaurizarea a fost o operatiune specifica formatiunilor precapitaliste. Dupa aceea si mai ales in zilele noastre, datorita dezvoltarii creditului tezaurizarea clasica si-a pierdut sensul, deoarece moneda de hartie nu are valoare proprie si se depreciaza, iar cei ce poseda bani care le prisosesc, ii depun la banci pentru a obtine dobanda.

e) Functia de forma universala sub care se constituie rezervele agentilor economici, simbol al avutiei, detinerea lor conferind posesorului forta si putere economica.

f) Functia de bani universali este indeplinita de bani in relatiile dintre tari. In aceasta calitate a functionat mai mult timp marfa aur, indeplinind functia de masura a valorii, mijloc de schimb si de plata. In prezent, in relatiile dintre tari functioneaza monedele convertibile (dolarul, euro, yenul etc.).

Valoarea banilor se masoara prin puterea lor de cumparare, data sau exprimata prin cantitatea de bunuri materiale si de servicii ce se pot procura cu o unitate monetara. Rolul hotarator in acest sens revine nivelului si evolutiei preturilor si tarifelor.

46. Investitiile

Investitiile reprezinta totalitatea cheltuelilor anuale facute pentru mentinerea precum si pentru sporirea potentialului productin l intreprinderii

investitiile au o structura complexa investitiile pot fi private (efectuate de agentii sectorului privat ) publice(efectuate de organele administrative in general de guvern)

În orice economie, investitiile fac legatura dintre prezent si viitor, între generatii. Acumularea de capital fix, productiv si neproductiv , construirea de cladiri de locuit, scoli, teatre etc. asigura premisele ridicarii standardului de viata a populatiei: locuri de munca, ridicarea gradului de cultura, de pregatire profesionala si destindere pentru tineret.

47. Productia: concept si factori

Obiectul activitatii economice il constituie prelucrarea resurselor, folosirea lor cu rezultate tot mai bune, ceea ce se traduce printr-o functie de maximizare a efectelor utile si de minimizare a consumului de resurse. In cadrul acesteia un rol deosebit de important il are productia, respectiv procesul transformarii sau conversiei unor bunuri (inputuri) in alte bunuri (outputuri).Conceptul de productie folosit in economie este mult mai larg decat cel utilizat in limbajul curent. In prezent, cand serviciile reprezinta o parte tot mai importanta a activitatii economice, productia presupune obtinerea nu numai de bunuri materiale, ci si de bunuri intangibile (servicii). In sens

economic, termenul de productie se aplica tuturor activitatilor economice, cu exceptia celor de realizare a consumului final de bunuri si servicii.Premisa activitatii economice de productie o constituie existenta factorilor de productie. Ei reprezinta elementul de intrare in procesul de productie, in activitatea economica in general. Factorii de productie se concretizeaza in resurse si disponibilitati aduse in stare activa, prin atragerea lor in circuitul economic, alocarea si consumarea lor, in functie de destinatiile prestabilite de catre agentii economici producatori. Acestia includ atat factorii traditionali, respectiv munca, natura si capitalul, cat si neofactori precum informatia, tehnologia, abilitatea intreprinzatorului, managementul sau etc.

48. Firmele,perioada scurta si per.lunga de productie.

Firmele nu au posibilitatea sa modifice cu aceeasi usurinta cantitatile folosite din factorii de productie. Aceasta depinde de gradul de flexibilitate. In acest sens, in analiza comportamentului firmei, se impune delimitarea a patru perioade de timp.

a) Perioada foarte scurta sau instantanee - este acea perioada de timp in care firma nu poate modifica cantitatile utilizate, atat din factorul munca cat si din factorul capital. Drept urmare, volumul productiei nu poate fi modificat in functie de semnalele pietei. Daca se asteapta la o crestere a pretului de vanzare, firma poate doar sa stocheze acel produs.

b) Perioada scurta reprezinta acel interval de timp in care firma continua sa utilizeze cantitatea de capital de care dispune, insa volumul productiei se poate modifica prin adaptarea cantitatii de munca. In general, firma poate adapta mai rapid volumul cantitatii de munca decat cel al capitalului, poate recurge mult mai usor la ore suplimentare, munca temporara sau la reducerea programului de lucru, somaj tehnic, concediere, pentru a adapta volumul productiei la semnalele pietei, decat sa modifice volumul de capital.

Termenul scurt nu are o durata egala pentru toate intreprinderile, el depinzand de natura capitalului folosit si tehnologiile existente. Totodata, nu trebuie sa interpretam termenul scurt ca un interval de timp in cursul caruia este imposibila ajustarea capitalului, ci ca o perioada in care ea nu este rationala. Modificarea tuturor factorilor de productie inseamna de fapt a schimba 'scara' (capacitatea sau dimensiunea) de productie, iar aceasta se poate realiza numai in conditiile unei variatii importante si permanente a volumului productiei. Daca modificarea volumului productiei este temporara, este irational sa se schimbe dimensiunea intreprinderii, si, prin urmare, se va adopta metoda de ajustare a productiei cea mai putin costisitoare si cea mai reversibila, respectiv aceea care permite sa se procedeze rapid la o noua adaptare in sens invers si la un cost mai mic. Pentru intreprinderi, ajustarea factorului munca este mai putin costisitoare si mai reversibila decat cea a capitalului.

c) Perioada lunga - reprezinta acel interval de timp in care toti factorii de productie sunt variabili. Aceasta este suficient de mare pentru ca intreprinderea sa poata spori sau reduce nu numai volumul de munca ci si pe cel de capital.

d) Perioada foarte lunga - este acel interval de timp suficient de mare pentru ca progresul tehnic sa-si faca aparitia. Aceasta presupune schimbarea tehnologiei de fabricatie, descoperirea de noi factori productivi sau de noi metode de organizare a productiei si a muncii.Desi aceste patru perioade sunt mai mult constructii teoretice ce fac abstractie de realitatea complexa, delimitarea lor se impune pentru a explica comportamentul firmei. Pe termen lung si foarte lung,

modificandu-se volumul capitalului si tehnologia, functia de productie se schimba. Aceleasi cantitati de factori de productie utilizate pot avea drept rezultat productii diferite. Drept urmare, pe termen foarte lung vor exista diferite functii de productie, cate una pentru fiecare nivel tehnologic. In acest interval, intreprinderea va putea modifica cantitatile folosite din factorii de productie, mentinand constante proportiile in care se combina, iar efectele rezultate sunt denumite randamente de scara sau proportiile utilizarii acestora, iar efectele obtinute sunt cunoscute ca randamente de substitutie a factorilor.

49.PIB(produsul intern brut)

Pib-ul reprezinta suma valorilor adaugate brute din toate sectoarele ecoeconomiei obtinute intrun an,din care se scad subvertiile si se adauga impozitele indirecte .Produsul intern brut se poate calcula in preturile perioadei curente ,sau in preturile unei perioade anterioare ,denumita perioada de baza in preturi constante.Sub aspectul cconsumului ,Produsul intern se obtine prin insumarea a patru continente:consumul privat,consumul public,investitiile brute,si exportul net.Investitiile brute,numite si formarea bruta de capital se obtin la rindul lor ,prin insumarea a doua componente :variatia stocurilor si informarea bruta de capital fix.Exportul net reprezinta diferenta dintre exporturi si importuri.In caz ca PIB-ul este egal cu venitul national brut la care se adauga impozitele indirecte nete si se scade soldul valorii adaugate brute in raport cu strainatatea.Soldul valorii adaugate brute in raport cu strainatatea este egal cu valoarea adaugata bruta a agentilor economici straini.

50.Economia nationala.

Economia -este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii.

NOMIILE NATIONALE sunt celulele de baza ale economiei mondiale si functioneaza ca entitati rezultate din dezvoltarea schimbului reciproc de activitati între membrii unei comunitati umane, pe ansamblul teritoriului unui stat national.Momentul decisiv pentru procesul de formare a economiei nationale l-a reprezentat formarea pietei interne, nationale.Formarea pietei a fost determinata de:

- Factori economici: - dezvoltarea factorilor de productie

- diviziunea muncii

- dezvoltarea productiei de schimb, etc.

- Factori politici: - revolutiile interne

- formarea statelor centralizate

- sistemul de guvernare

Locul si rolul fiecarei economii nationale depinde de urmatorii factori:

- înzestrarea cu factori de productie

- dimensiunea pietei interne

- dinamismul economiei tarii respective( rata de crestere economica)

- gradul de întindere spre exterior( ponderea exporturilor în PIB)

- nivelul de dezvoltare economica( PIB, PNB/ locuitor)

Entitatea numita economie nationala presupune existenta:

a) POPULATIA ca factor de crestere economica. Influenta populatiei asupra economiei nationale este dubla: - furnizeaza cel mai important factor de productie( munca)

- contribuie prin cererea sa de consum, la dezvoltarea pietei interne.

b) TERITORIUL NATIONAL , pe care are loc schimbul reciproc de activitati. Reprezinta spatiul delimitat prin frontiere, asupra caruia se exercita suveranitatea statului national.

c) INFRASTRUCTURA( cai de transport, comunicatii). Se dezvolta în strânsa legatura cu caracteristicile teritoriului national si cu necesitatile economice si sociale ale epocii.

d) APARATUL DE PRODUCTIE – reprezinta una din componentele avutiei nationale.

e) SISTEMUL DE INSTITUTII – corespunzator unui anumit tip de societate.

Astfel definita, economia nationala reprezinta totalitatea ramurilor de activitate economica existente la un moment dat considerate în strânsa lor interdependenta.Elementul de legatura dintre ramuri este PIATA NATIONALA.Ramura economica nationala reprezinta ansamblul de activitati organizate într-un mod specific si desfasurate în scopul producerii aceleiasi categorii de produse sau furnizarii aceleiasi categorii de servicii.

Economia nationala poate fi structurata si pe SECTOARE si anume:

- sectorul primar ( agricultura, silvicultura, industria extractiva)

- sectorul secundar ( ramurile industriei prelucratoare, constructiile, etc.)

- sectorul tertiar ( serviciile)

- sectorul cercetarii stiintifice – În tarile dezvoltate se contureaza acest al 4-lea sector

Deci, structura unei economii nationale se formeaza în timp, în raport cu o serie de factori interni, specifici fiecarei tari, dar si sub influenta factorilor externi. Daca influenta factorilor externi devine excesiva se poate ajunge la structuri economice deformate, neconforme cu interesul national.La scara mondiala, procesul de formare a economiei nationale nu s-a încheiat,asistam înca la formarea de noi economii nationale.În ceea ce priveste tarile sau regiunile dezvoltate, perspectivele evolutiei economiei nationale sunt diferite, deoarece procesul de integrare interstatala înseamna cedarea treptata a unor prerogative ale suveranitatii nationale, în favoarea noilor institutii comunitare.În final se ajunge la o integrare atât economica, dar si politica, ce va aduce avantaje superioare pierderii suveranitatii.

II.2 Relatiile economice internationale. Piata mondiala

Diviziunea mondiala a muncii,specializarea internationala în productie au creat necesitatea stabilirii unor raporturi economice între statele-natiune,între agentii economici.R.E.I. reprezinta legaturile dintre economiile nationale dintre agentii economici de pe glob, legaturi care se formeaza în virtutea diviziunii mondiale a muncii. Aceste relatii se desfasoara într-un cadru economic si juridic foarte bine determinat.

Existenta si dezvoltarea REI presupune interventia activa a statului, interventie concretizata prin:

- încheierea de acorduri comerciale, de cooperare;

- înfiintarea unor reprezentante oficiale peste granita.

51.Indicatorii macroeconomici.

Principalii indicatori macroeconomici sunt:

- produsul global brut (PGB);-produsul intern brut (PIB);-produsul intern net (PIN);

-produsul naţional brut (PNB);-produsul naţional net (PNN);-venitul naţional (VN);

-sistemul conturilor naţionale, etc.

PNB este valoarea de piaţă a întregului volum de bunuri şi servicii care se creează într-o economie naţională într-o perioadă de timp. În calcularea PNB intră mărimea stocurilor produse în anul curent. Crearea, mişcarea şi repartizarea PNB are loc în cadrul sistemului de conturi naţionale care prevede determinarea unui şir de indicatori macroeconomici în baza cărora putem efectua:

Calcularea PNB are anumite momente specifice:

•PNB este un indicator monetar, din cauză că prin intermediul lui are loc analiza comparativă a diferitor grupe de mărfuri şi servicii create în diferite perioade de timp.

•În procesul calculării PNB este necesară evitarea calculului dublu; calculul dublu apare în acel caz, cînd în volumul PNB se va include atît valoarea bunurilor intermediare (care vor fi supuse prelucrării ulterioare sau vor fi vîndute pentru acest proces) şi valoarea bunurilor finale (bunuri destinate consumului final. Excluderea acestui dublu calcul din măsurarea PNB presupune că firmele vor introduce în valoarea PNB aşa numita valoare adăugată, care presupune valoarea de piaţă a volumului producţiei create de către firmă minus valoarea materiei prime şi a materialelor procurate de la alte firme.

În PNB nu se includ afacerile neproductive, care pot fi:

a)afaceri financiare;

b)vînzarea mărfurilor uzate. Afacerile financiare se clasifică în trei tipuri de activitate:

d)transferarea din bugetul de stat - plăţile efectuate din bugetul de stat sub formă de indemnizaţii pentru şomeri, pensii, plăţi pentru asigurarea socială;

b)transferuri de plăţi private - subsidii particulare;

c)afacerile cu hîrtiile de valori (acţiuni şi obligaţiuni) prezintă schimbul de active de hîrtii care în mod direct nu influenţează asupra modificărilor producţiei curente.

PNB sau valoarea de piaţă a producţiei poate fi măsurată în diferite moduri.

1)PNB - din punct de vedere a cheltuielilor suportate de către consumator (A : 210 lei). Această metodă de determinare a PNB se numeşte metoda după cheltuieli sau după producţie.

2)PNB - prin suma tuturor salariilor, plăţilor de rentă, a procentului şi a profitului create în procesul de producţie (A : suma NA) - metoda de calcul după venituri.

Sensul analizei PNB conform acestor două metode constă în aceea că PNB poate fi calculat ori prin însumarea tuturor cheltuielilor suportate pentru procurarea întregului volum de producţie creat în anul curent ori prin însumarea tututor veniturilor obţinute de la producerea întregului volum de producţie în anul curent. Sensul acestei metode poate fi prezentat prin următoarea egalitate: volumul cheltuielilor consumate în anul curent pentru procurarea PNB = volumul veniturilor obţinute de la realizarea PNB.

Aceasta este principala identitate macroeconomică care ne explică fenomenul că vînzarea, cumpărarea sînt părţi diferite ale unei şi aceleiaşi afaceri.

52. Cresterea economica si dezvoltarea economica.

Creşterea economică este un proces complex care poate fi definit, prin efectele sale, ca un proces de creştere a rezultatelor activităţilor din economia naţională per total şi pe locuitor. Se ştie că rezultatele activităţii pot fi exprimate prin indicatorii corespunzători agregatelor macroeconomice şi astfel, creşterea economică poate fi apreciată prin dinamica produsului naţional sau a venitului naţional per total sau pe locuitor. Creşterea economică poate fi asociată ca semnificaţie, pe termen scurt, fazelor de prosperitate economică. Pe termen lung, creşterea economică se manifestă ca o tendinţă, ca un trend ascendent rezultat din creşteri şi descreşteri succesive. Creşterea economică este diferită de dezvoltarea economică atât prin sfera de cuprindere cât şi prin relaţia de interdependenţă. Dezvoltarea economică presupune procesul de creştere, dar nu orice creştere înseamnă şi dezvoltare. Nivelul de dezvoltare economică se apreciază luând în considerare un sistem de indicatori dintre care cei mai semnificativi se consideră a fi: *produsul naţional brut pe locuitor şi dinamica lui *populaţia ocupată şi structura pe sectoare a acesteia *nivelul productivităţii muncii şi a capitalului, precum şi ritmurile lor de creştere. Creşterea economică scoate în evidenţă evoluţia unei economii prin prisma efectului cantitativ al funcţionării sale.

53.Dezvoltarea economică cuprinde şi modificările calitativ-structurale înregistrate într-o economie. O economie se dezvoltă atunci când sectoarele cu niveluri mai ridicate ale productivităţii, care folosesc resurse performante calitativ, care produc bunuri şi servicii cu o valoare adăugată din ce în ce mai mare, îşi sporesc ponderea în produsul intern brut, în detrimentul sectoarelor mari consumatoare de resurse sau care produc bunuri şi servicii cu valoare adăugată redusă. Dezvoltarea economică presupune o armonizare a evoluţiei activităţilor economice la nivel teritorial, în special prin diminuarea disparităţilor existente între diferite regiuni, ţinându-se seama, în acelaşi timp de particularităţile locale. O trăsătură foarte importantă a dezvoltării economice este legată şi de alte aspecte decât cele economice în special de aspectul social. Astfel, dezvoltarea economică presupune şi îmbunătăţirea sistemului educaţional,

îmbunătăţirea sistemului sanitar, îmbunătăţirea sistemului juridic, elaborarea şi derularea unor programe eficiente de combatere a sărăciei etc. Dezvoltarea trebuie pusă în corelaţie cu subdezvoltarea economică, un fenomen eterogen, ce reflectă interdependenţele asimetrice şi dezechilibrele mondiale. Subdezvoltarea poate fi caracterizată prin: *produs intern brut pe locuitor redus, *structuri economice slab dezvoltate, *industrializare redusă, *slabă dezvoltare a agriculturii şi industriei alimentare, *un nivel redus de ocupare a resurselor de muncă. Din punct de vedere al situaţiilor specifice în care se găsesc ţările lumii, se manifestă două stări: starea de dezvoltare şi starea de subdezvoltare. Întrucât definirea dezvoltării economice a fost realizată anterior, urmează a defini subdezvoltarea economică. Subdezvoltarea economică a unei ţări semnifică existenţa generalizată a unei stări de sărăcie cronică, nivel scăzut al ratei ocupării, nivel ridicat al ratei şomajului, o prezenţă redusă a activităţilor industriale, o productivitate scăzută a activităţilor agricole, disparităţi foarte mari în ceea ce priveşte repartiţia veniturilor, standarde de viaţă scăzute, diferenţe foarte mari între nivelul de trai din mediul urban şi mediul rural. Diferenţele dintre nivelul de dezvoltare înregistrat între ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cele mai puţin dezvoltate din acest punct de vedere, poartă numele de decalaje economice. Unul dintre cele mai importante obiective pe care trebuie să le urmărească ţările mai puţin dezvoltate este legat de reducerea decalajelor economice.

54.Criza economica contemporana.

În februarie 2007, actuala criză mondială părea să fie mai mult o problemă financiară americană. Şi asta pentru că din ce în ce mai mulţi clienţi din Statele Unite nu şi-au mai achitat creditele ipotecare cu grad ridicat de risc, ceea ce a provoacat primele falimente ale unor instituţii bancare specializate. În luna august a aceluiaşi an, bursele americane încep declinul iar băncile centrale intervin pe pieţe cu lichidităţi. Problemele finaciare ale americanilor continuă şi în 2008, an în care efectele crizei financiare se fac simţite atât în Europa cât şi în România.

Pe 22 ianuarie 2008, Banca centrală americană (FED) îşi scade rata dobânzii de referinţă la 3,5%, cu trei sferturi de punct. O lună mai târziu, pe 17 februarie, Banca britanică Northern Rock este naţionalizată pentru a fi salvată de la faliment. În martie 2008, băncile centrale fac o nouă injecţie masivă de lichidităţi pe piaţa creditelor, pentru a face faţă contracţiei acesteia. Pe 17 septembrie, bursele din lume înregistrează scăderi considerabile în timp ce băncile centrale intensifică operaţiunile pentru injectarea de lichidităţi pe piaţă.

Fuziuni şi naţionalizări masive în toată lumea. Pe 18 septembrie, Banca britanică Lloyds TSB cumpără HBOS, instituţie financiară concurentă iar la mai puţin de o săptămână, pe 26 septembrie, JPMorgan preia controlul asupra Washington Mutual, cu ajutorul autorităţilor federale. Tot în septembrie, compania de asigurări belgiano-olandeză Fortis este ajutată de statele belgian, olandez şi luxemburghez. Banca britanică Bradford and Bingley este naţionalizată. Tot acum şi Banca Dexia este naţionalizată de autorităţile franceze şi belgiene.

55. Ciclicitatea economica

naţională care se conduce în principal după regulile economiei de piaţă se caracterizează printr-o dinamică de tip oscilant a activităţii economice, cu abateri mai mari sau mai mici de la trendul general. Aceastădinamică specifică este cunoscută în literatura de specialitate sub denumireade fluctuaţie ciclică, fluctuaţie a afacerilor, sau cicluri ale afacerilor.Prin tot ceea ce presupune, sistemul economic evoluează, respectiv îşimodifică permanent atât scara de acţiune, cât şi

condiţiile de existenţă.Analiza activităţii economice de ansamblu denotă alternanţa perioadelor dedezvoltare, stagnare, încetinire de puls şi criză – într-un cuvânt arată căfluctuaţiile sunt realităţi de necontestat ale vieţii economice. Ele sunt unansamblu de creşteri şi scăderi ale ritmului general al activităţii economice (cercetate prin: volumul şi structura producţiei, gradul de utilizare acapacităţilor de fabricaţie, dar mai ales mărimea indicatorilor macroeconomici).Ciclicitatea este acea formă de mişcare a activitaţiieconomice dintr-o ţară încare se succed alternativ perioadele de expansiune cu cele de contracţie.Ciclicitatea este forma de evoluţie firească, normală a activităţiii economice.Se manifestă prin :• creşterea cumulativa a :- producţiei ;- veniturilor ;- ocupării forţei de muncă ;• descreşterea cumulativă a acestoraFluctuaţiile economice se împart în trei categorii:• sezoniere: în agricultură, construcţii, turism; apar pe parcursul unui ancalendaristic, în urma influenţelor exercitate de factori naturali şi/sau sociali;sunt, în general, previzibile.• accidentale (întâmplătoare): sunt generate de elemente şi/sau evenimenteneaşteptate.• ciclice: se manifestă în urma revenirii economiei sau a unor componenteale ei la o anumită stare (cunoscută); au la bază succesiuni (regularităţi) de tip“buclă”, fiecare etapă prezentă influenţând-o şi condiţionând-o pe ceaurmătoare.Cauze ale evoluţiei ciclice• factori externi: naturali (de pildă, calamităţi având ca efect distrugerearecoltelor); social-economici(războaie, revoluţii, greve ş.a.); de conjuncturăgenerală.

56. Macroeconomia

Macroeconomia, ca ramura a ştiinţei economice, s-a cristalizat dupăMarea Criza de la sfârşitul deceniului trei şi începutul deceniului alpatrulea ale secolului al XX-lea. Atunci problema majoră a economiştilor afost de ce apar crizele (si în special cele de supraproducţie, pe care ştiinţaeconomică nu le prevăzuse, după formularea legii debuşeelor de către luiJ. B. Say) şi cum pot fi ele preîntâmpinate. Analiza macroeconomică s-aconcentrat asupra economiei naţionale, a elementelor de structură aleacesteia sau asupra economiei mondiale. Macroeconomia, deşi s-a depărtat, nu şi-a pierdut total fundamentulmicroeconomic. Se consideră că la nivelul economiei naţionale deciziileagenţilor economici individuali se supun legii numerelor mari.

57.Indicatorii macroeconomici

INDICATORII MACROECONOMICI

Evidenţierea nivelului de dezvoltare economică, a tendinţelor acesteiaşi a modului în care sunt utilizate resursele unei economii naţionale,necesită măsurarea rezultatelor activităţii economice. Evaluarea, fizică şivalorică, a rezultatelor agenţilor economici în ansamblu permitereflectarea evoluţiilor favorabile şi nefavorabile în economia naţională.

Sistemul Contabilităţii Naţionale (S.C.N.)din ţara noastrăreprezintă un sistem de evidenţă valorică a fluxurilor economice, înexpresie monetară, la nivelul economiei naţionale. El are trei componente:sectorul agenţilor economici; conturile naţionale; operaţiunile contabile.

Sectorul agenţilor economici cuprinde sectorul "firme", sectorul"gospodării", sectorul "public" şi sectorul "străinătate". Sectorul"firme"cuprinde toate subiectele economice (agenţi economici) care au catrăsătură principală faptul că produc bunuri destinate pieţei, iar scopulactivităţii îl constituie obţinerea de profit. Sectorul"gospodării"sau"menaje"este un sector consumator, în sensul că utilizează veniturileobţinute pentru satisfacerea necesităţilor de consum. Veniturilegospodăriilor provin de la firme şi de la sectorul public (guvernamental),

încontraprestaţia factorilor de producţie puşi la dispoziţie sectoruluiproductiv sau sectorului public sau din transferuri de la alte sectoare(pensii, burse, ajutoare etc.). Sectorul"public"sau"guvernamental"reuneşte toate subiectele economice (instituţiile publice) care producbunuri publice (colective) pentru populaţie, fără a primi echivalentulvaloric. Aici se cuprind, în general, serviciile publice (sănătate, învăţământ,apărare etc.). Sectorul public se separă în: unităţi de asigurări sociale şiorganisme ale administraţiei (centrale şi locale). Sectorul"străinătate"sau"restul lumii"evidenţiază relaţiile economice ce se stabilesc întreagenţii economici rezidenţi şi cei nerezidenţi..

Sistemul conturilor naţionale reprezintă o reprezentare aeconomiei naţionale, înregistrând toate fluxurile reale şi monetare dinsistemul economic, în mod coerent, corelat şi echilibrat. Conturilemacroeconomice sunt rezultatul unor multiple agregări şi sintetizări aleinformaţiilor cuprinse în conturile alcătuite pe subiecte economice,sectoare economice şi ramuri de activitate. Ele sunt utilizate pentrucalcule macroeconomice şi pentru furnizarea informaţiilor necesareprivind: producţia de bunuri pe economia naţională, structura şi utilizareaacesteia, formarea şi repartiţia veniturilor în societate, utilizareaveniturilor societăţii etc. Pentru analiza acestor aspecte esenţiale ale vieţiieconomice din societate se alcătuiesc următoareleconturi naţionale:1. Contul de producţie.Se construieşte la nivelul sectoarelor şi peansamblul economiei naţionale, prin acesta sintetizându-se tranzacţiilespecifice activităţii de producţie a agenţilor economici interni. În parteadreaptă a contului de producţie se înregistrează valoarea producţiei brute(pe sectoare sau pe economie naţională), iar în partea stângă, consumulintermediar (adică valoarea bunurilor - altele decât cele de capital fix - şiserviciilor produse şi consumate în scopul producerii de noi bunuri

58.Inflatia si somajul

Conceptul de şomaj poate căpăta o semnificaţie mai extinsă dacă este privit ca o formă de subocupare, respectiv o manifestare specifică de inactivitate, cuprinzând persoanele care cer de lucru, în schimbul salariului practicat în mod normal sau chiar mai mic, însă această cerinţă nu poate fi satisfăcută pentru fiecare individ, în aceeaşi meserie şi localitatea de reşedinţă. O persoană, pentru a fi considerată în şomaj trebuie să îndeplinească anumite condiţii specifice. Biroul Internaţional al Muncii consideră şomer, orice persoană care nu munceşte, este aptă de muncă, are mai mult de 15 ani, nu are loc de muncă, este disponibil pentru o muncă salariată şi caută un loc de muncă. Similar, Confederaţia Generală a Muncii din Franţa, defineşte şomajul, însă aceasta adaugă în categoria şomerilor şi persoanele pensionate înaintea vârstei legale, precum şi o parte din studenţii aflaţi în ultimul an de studiu. Se poate spune, încercând o definire a fenomenului, că şomajul reprezintă o stare negativă a economiei concretizată într-un dezechilibru important al pieţei muncii prin care oferta de muncă este mai mare decât cererea de muncă. Este evident că astfel definit şomajul este pus în corelaţie cu piaţa muncii şi implicit cu munca salarială. De aici rezultă, că în raport cu piaţa muncii, oferta de muncă este alcătuită din lucrătorii salariaţi şi şomeri. Punctul de plecare în definirea şomajului este reprezentat de lipsa unui loc de muncă pentru o perioadă de timp. Inactivitatea poate să fie rezultatul voinţei individului sau, dimpotrivă, cel apt şi doritor de muncă nu găseşte un loc disponibil din motive independente de voinţa sa. Înseamnă că, şomajul poate fi voluntar sau involuntar.

Inflaţia este procesul de creştere semnificativă şi persistentă a nivelului preţurilor. În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor care cresc este mai mare decât

a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preţurilor va creşte. De asemenea, inflaţia mai poate fi definită prin scăderea puterii de cumpărare a unei unităţi monetare (respectiv a cantităţii de bunuri şi servicii ce poate fi achiziţionată prin intermediul unei unităţi monetare). De obicei, o creştere a nivelului mediu al preţurilor de sub 1% anual nu este considerată inflaţie. Un nivel al inflaţiei între 1 şi 3 % pe an este considerat rezonabil pentru o economie în expansiune, iar o astfel de inflaţie se numeşte inflaţie târâtoare. La polul opus se situează situaţia în care inflaţia este de peste 50% pe lună, caz în care avem hiperinflaţie. Pe termen lung inflaţia este prezentă în orice economie. Deci, fenomenul nu poate fi controlat în totalitate, ci doar influenţat. Inflaţia nu este „păguboasă” pentru toată lumea. Cei care anticipează corect evoluţia acesteia au de câştigat, în timp ce cei care nu o pot anticipa au în general de pierdut. Inflaţia este un obstacol important în calea implementării politicilor economice de creştere economică, datorită faptului că anticipările agenţilor nu mai pot fi efectuate corect, şi de aici o risipă de resurse şi o neîncredere în politicile implementate de puterea publică. Este necesar să facem distincţie între inflaţia anticipată şi inflaţia neanticipată. Inflaţia neanticipată este acea creştere surprinzătoare a preţurilor, creştere care nu a fost anticipată de către agenţii economici. Acest nivel al inflaţiei poate fi mai mare decât nivelul real, determinat ex-post, sau mai mic decât acesta. Inflaţia anticipată este acea inflaţie pe care agenţii economici o aşteaptă în decursul perioadei următoare. Procesul inflaţionist determină o redistribuire a veniturilor între agenţii care împrumută bani şi cei care dau cu împrumut. Măsurarea inflaţiei Inflaţia poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt: a) indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC); c) indicele general al preţurilor (IGP); d) deflatorul PIB. Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) măsoară evoluţia preţurilor unui coş de produse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodărie reprezentativă.

59.Cauzele inflatiei

a) Inflaţia prin salarii şi prin costuri

În toate ţările lumii, sindicatele urmăresc interesele membrilor proprii, respectiv creşterea puterii de cumpărare. Aceasta se realizează în primul rând prin creşterea nivelului salariilor. Orice creştere a salariilor conduce la creşterea costurilor de producţie, şi de aici, la creşterea preţurilor, deci la inflaţie. De asemenea, creşterea costurilor de producţie datorată creşterii preţurilor materiilor prime, a materialelor sau energiei va determina creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor finale, contribuind la creşterea inflaţiei. În cadrul inflaţiei prin costuri o formă distinctă o constituie inflaţia importată. Acest tip de inflaţie se manifestă într-o economie puternic dependentă de mediul extern datorită creşterii preţurilor mondiale (de exemplu la combustibili, materii prime etc.). Creşterea preţurior pe piaţa mondială va conduce la creşterea costurilor de producţie generate de bunurile şi serviciile importate, şi de aici creşterea preţurilor interne. b) Inflaţia prin cerere Creşterea cererii de bunuri şi servicii mai rapidă decât creşterea ofertei va determina creşterea preţurilor. În figurile 6.1 şi 6.2 sunt reprezentate grafic două mecanisme de creştere a preţurilor datorate creşterii cererii de bunuri şi servicii.

60.Tipurile inflatiei

Orice exces de cerere (insuficienta a bunurilor sau fortei de munca) conduce la o crestere a preturilor si salariilor. Daca inflatia e deschisa economia continua sa functioneze cu un mecanism în care preturile sunt fixe. Inflatia reprimata apare atunci când controlul

guvernamental împiedica cresterea preturilor bunurilor de consum si a salariilor. Înseamna ca excesul de cerere este doar reprimat nu si redus. Când controlul guvernamental înceteaza trebuie sa ne asteptam la cresteri de preturi si salarii.Când rata inflatiei are o singura cifra vorbim de inflatie moderata (la 2-3% inflatia este "târâtoare"). Când aceasta are doua, trei cifre avem de-a face cu inflatie galopanta, iar când nivelul general al preturilor creste cu peste 50% lunar avem hiperinflatie. Fenomenul hiperinflationist a aparut dupa primul razboi mondial în Germania, Polonia, Austria, Rusia si Ungaria iar dupa al doilea razboi mondial în tari sud-americane. Cel mai virulent fenomen hiperinflationist a fost hiperinflatia germana, dupa razboiul din 1914-1918. În 1919 preturile au crescut de 6 ori, dupa 18 luni de stabilitate au mai crescut de 2 ori, ca mai apoi, în câteva luni, sa creasca de 40 de ori. Ultimele luni ale falimentului marcii au devenit o nebunie colectiva. Salariile se plateau în fiecare zi iar cu sacii de bani primiti fiecare alerga la piata înainte de scumpirea de dupa-amiaza ( livra de unt - 433 gr. costa 3400 de marci în februarie 1923, 26 de miliarde de marci la 29 octombrie si 280 de miliarde la 5 noiembrie). Deoarece mecanismele inflatiei reproduc, în mic, pe cele ale hiperinflatiei se cuvine sa desprindem caracteristicile acesteia.

2.Cantitatea de moneda creste excesiv (imprimeriile germane lucrau zi si noapte pentru a tipari bani; cea mai mica greva într-o imprimerie capata forma unei catastrofe nationale).

3.Moneda nationala îsi pierde întreaga valoare în raport cu monedele straine (un dolar se schimba pe 11 miliarde de marci germane, rata de schimb modificându-se la fiecare minut).Printre tarile care au cunoscut în ultimii ani cresteri ale preturilor de peste 100% pe an si unele chiar dublarea preturilor la fiecare luna amintim: Bolivia, Brazilia, Israel, Polonia, Rusia.Inflatia neanticipata, numai, este cea care afecteaza productia si ocuparea fortei de munca. În cazul inflatiei asteptate toate neajunsurile au fost prevazute si ca atare contracarate prin preturi indexate.Când ritmul de crestere a salariilor tine pasul cu ritmul de crestere a preturilor vorbim de inflatie echilibrata iar atunci când ritmul de crestere al preturilor îl devanseaza cu mult pe cel al salariilor, fenomenul este resimtit acut si inflatia este dezechilibrata.Literatura economica este unanima în a cauta adevaratele cauze ale inflatiei în modificarea structurii cererii si ofertei agregate. Factorii care determina cresterea cererii globale sunt tot atâtia factori care determina declansarea inflatiei. Printre ei se numara: sporirea înclinatiei spre consum si variatia cheltuielilor individuale cu investitiile în sectorul privat, cresterea cheltuielilor guvernamentale, sporirea ofertei de bani, combinatia dintre ultimele doua, cresterea exporturilor într-o economie deschisa.

61. Politica antisomaj in RM

Politicile antisomaj reprezintă ansamblul măsurilor adoptate in societate în vederea atenuării consecinţelor şomajului si a diminuării sau absorbirii acestuia. Prin definiţie ele reprezintă un ansamblu de masuri elaborate de stat pentru a interveni pe piaţa muncii în scopul stimularii creării de noi locuri de munca, diminuînd dezechilibrele si disfuncţionalităţile de pe piata muncii.Politicile antişomaj îmbraca 2 forme principale:măsuri care privesc populaţia activă; măsuri care îi privesc direct pe şomeri. Actualitatea şi importanţa temei de cercetare. Abordările şomajului sunt diferite de la o ţară la alta concretizându-se în raport cu situaţiile reale existente la un moment dat. Şomajul nu este numai un fenomen economic care arată dezechilibrul ce apare şi persistă pe piaţa muncii. El este mai mult decât atât, este un punct de criză care trebuie depăşit.Fiecare stat are o modalitate specifică de intervenţie în problema şomajului. De

asemenea, sunt prevăzute şi măsurile prin care se poate interveni pentru diminuarea sau păstrarea şomajului la niveluri acceptabile.Creşterea alarmantă a nivelului şomajului, asociată cu o diminuare a ocupării forţei de muncă, constituie probleme de interes deosebit, care au nevoie de rezolvare. Ultimele trei decenii, văzute prin prisma evoluţiei şomajului, au determinat statele să acorde o importanţă deosebită acestui fenomen. Plecând de la discuţiile şi problematizările realizate la nivel internaţional fiecare stat îşi concepe o politică proprie în domeniul pieţei muncii.Obiectul de studiu il reprezinta analiza politicilor antisomaj in statele cu diferit nivel de dezvoltare economica.Scopul lucrarii:Studiul de faţă îşi propune, în primul rând, să descrie şi să compare politicile sociale existente în domeniul şomajului.Proiectate ca modalitate de a garanta securitatea economică a persoanelor rămase fără loc de muncă, politicile de protecţie a şomerilor constituie un domeniu distinct al politicilor de securitate socială. Şocurile şi perturbaţiile din economie, dacă se manifestă o perioadă suficient de lungă, fac ca industrii întregi să devină redundante, în sensul că suferă un declin permanent al producţiei. Pentru atingerea scopului propus in lucrare au fost formulate urmatoarele sarcini: evaluarea somajului in diverse state;analiza somajului in RM; studierea politicilor antisomaj in lume si in RM.

62.Politica bugetara-fiscala si rolul ei in dezv.economiei nationale.

Politica bugetar-fiscală, fiind о parte componentă a politicii economice a ţării,reprezintă о pîrghie efectivă în reformarea economiei. Această politică influenţeazătoate sferele vieţii: economică, politică, socială. Prin intermediul ei, se formeazăresursele financiare ale statului, se realizează politica socială, se stimuleazăactivitatea investitională etc. Mecanismul bugetar-fiscal asigură о influenţă dublăasupra proceselor economice: în primul rînd, majorînd cheltuielile bugetare îndomeniile prioritare şi, în al doilea rînd, creînd condiţii de acumulare a veniturilor prin intermediul sisiemului fiscal. Folosind instrumentele politicii bugetar-fiscale,statul realizează reformele pe care e axată strategia de dezvoltare social-economică aţării.Un sistem fiscal perfect reprezintă una din cele mai complicate sarcini ale politicii economice a statului, nu doar pentru ţările în tranziţie, dar şi pentru celedezvoltate. Pe de о parte, politica fiscală trebuie să asigure resurse financiare pentruexistenţa statului, pe de altă parte, impozitele trebuie să creeze agenţilor economieicondiţii favorabile pentru activitate.Orice stat se confruntă permanent cu numeroase şi puternice fenomenenegative precum inflaţia şi recesiunea. Preocupările pentru găsirea soluţiilor prin caresă se menţină sub control excesele ciclului economic sunt de cea mai mareimportanţă pentru orice stat. Soluţii importante pe această linie au fost oferite deKeynes şi adepţii săi, acestea constînd în folosirea politicilor fiscale şi monetare.Inflaţia, recesiunea, dezvoltarea economică pot fi influenţate printr-o politică fiscalăşi monetară adecvată.Politica fiscală a Guvernului constă în puterea de a percepe impozite şi de acheltui. Ea se manifestă, în practică, prin bugetul de stat care cuprinde partea devenituri şi pe cea de cheltuieli.

63. Rolul statului in economie

Interventia statului in economie este extrem de complexa in perioada contemporana. Evolutiile economice, sociale, curentele de gandire economica au antrenat profunde transformari in ceea ce priveste rolul statului in economiei.Crizele economice, razboaiele, precum si necesitatea sustinerii unor lucrari de mari proportii in domeniul infrastructurii au facut necesara reconsiderarea rolului statului. Aceasta a constat in sprijinirea dezvoltarii industriei, protectia economiei nationale, dezvoltarea comertului exterior etc. Dupa primul razboi mondial, statul se implica tot mai mult in economie, la inceput sprijina reconstructia, apoi sustine diverse

programe, ceea ce conduce la sporirea cheltuielilor publice. Implicarea statului prin subventionarea transporturilor, cresterea numarului de societati comerciale mixte, subventionarea exporturilor etc. determina o schimbare a mentalitatii. Triumful politicilor economice de inspiratie keynesista este evident, iar statul preia si atributii legate de protectia sociala, redistribuirea veniturilor si sustinerea activitatii economice.Interventia statului in economie se realizeaza prin intermediul politicilor economice. Prin politica economica se intelege ansamblul masurilor pe care le ia statul pentru a influenta viata economica. Aceste masuri pot fi elaborate de administratia centrala (guvern, parlament), si au o actiune de obicei la scara macroeconomica (pe ansamblu economiei), cu efecte la acelasi nivel sau pot apartine administratiilor locale si in acest caz se refera la a 636g67g ctivitatea de pe un teritoriu mai restrans, bine definit. Politica economica adoptata la nivel central difera deci, atat ca perspectiva cat si a instrumentelor de aplicare si a efectelor scontate, de cele la nivel local. De exemplu, masurile legate de stoparea inflatiei nu pot fi luate decat la nivel central unde administratia are parghiile necesare pentru actiune.Politicile macroeconomice pot fi de conjunctura si de structura. Prima vizeaza indeosebi cererea agregata si indeosebi componentele ei, respectiv din sectorul public si privat si modul in care acestea pot fi influentate in vederea realizarii unei stabilitati macroeconomice. A doua vizeaza oferta agregata, si se refera la instrumente prin care pot fi influentate volumul capitalului, a muncii si incorporarea progresului tehnic in productie. Interventia indirecta se realizeaza mai ales prin politica bugetara si fiscala. Prin intermediul politicii bugetare statul poate influenta economia modificand volumul si structura veniturilor si al cheltuielilor.

64.Sistemul national bancar si rolul lui in dezvoltarea economiei RM

In epoca contemporana locul si rolul bancilor in economie este foarte mare, activind ca intermediar principal in relatia economii-investitii, relatie hotaritoare in cresterea economica .Conceptele moderne privind dezvoltarea economica considera ca un rezultat necesar al evolutieisocietatii, obtinerea de economii ale agentilor economici sau persoanelor fizice, reprezentind veniturineconsumate in perioada curenta si destinate unei utilizari viitoare. In cadrul acestor concepte investitiile,reprezentind achizitia de instalatii si echipament, structuri, masini si inventar, destinate dezvoltarii productiei reprezinta o alta realitate a economiei si expansiunei ei ce afecteaza pe agentii economici.Aceste, agentii economici, isi gasesc resursele necesare, fie prin proprii economii, fie recurghind lacredite ce sunt acordate prin banci.Locul si rolul bancilor in economie sunt determinate si de creatia monetara, factor specific alfunctionarii bancilor in economie. Bancile s-au afirmat esential ca institutii monetare, ca intermediarimonetari,a caror caracteristica esentiala este posibilitatea de a pune in circulatie creante asupra lor insasi care sporesc masa mijloacelor de plata, volumul circulatiei monetare.Caracteristica semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor nemateriale inmoneda.Emisiunea de bancnote, functie initial deschise tuturor bancilor si restrinsa ulterior numai la banca de emisiune, reprezinta forma principala a creatiei monetare si cadrul primordial prin care are locexpansiunea masei monetare. recerea Republicii Moldova de la sistemul economic administrativ si de comanda la sistemuleconomic, bazat pe relatiile de piata, eficacitatea si vitalitate caruia au fost demonstrate de practicamondiala de gospodarire a tarilor inalt dezvoltate din punct de vedere industrial in mare parte depinde derezolvarea, in interesele omului si dezvoltarii societatii, a unui complex intreg de probleme economice,sociale, politice etc care asigura in mod adecvat legatura dintre producator si consumator.In realizarea practica a masurilor necesare indrepatate spre

crearea conditiilor si premizelor dedezvoltare a relatiilor de piata, un rol preponderent il are sistemul bancar, care este unul dintre elementelede baza ale infrastructurii de piata.In conformitate cu legea Republicii Moldova, sistemul bancar al Republicii Moldova include: bancanationala a Moldovei, bancile comerciale si alte institutii de creditare. Notiunea de institutii creditarecuprinde persoanele juridice si fizice, care efectueaza fiecare in parte operatiuni bancare conform licenteieliberate de banca nationala a Moldovei.Astfel, in prezent in Republica Moldova dupa analogia altor tari ca SUA, Marea Britanie, Germania,Austria este creat un sistem bancar de doua niveluri. Primul nivel il constituie banca nationala de stat aMoldovei, care este banca centrala in Republica. Ca un organ unic de emisie a statului, banca nationala aMoldovei determina politica monetara, creditara, valutara si supravegheaza ca ea sa fie realizata in viata, precum si asigura un control viguros asupra activitatii celorlalte banci.

65.Economia mondiala(esenta,particularitatile)

Noţiuni despre diversitatea economiei mondiale. Noţiuni despre economia mondială în sens larg şi îngust. Esenţa economiei mondiale. Raportul noţiunilor „economie mondială”, REI, Piaţa mondială. Noţiuni generale despre structura şi subiecţii economiei mondiale. Internaţionalizarea economică şi dezvoltării economiei mondiale. Esenţa şi principalele forme de internaţionalizare economică. Raportul noţiunilor „schimb internaţional” şi „piaţa mondială”. Piaţa mondială ca rezultatul evoluţiei relaţiilor de piaţă.

Particularităţile caracteristice ale pieţei mondiale. Noţiuni despre produsele comercializate şi necomercializate, exportate şi importate. Comerţul mondial şi exterior: parametri, indicatori. Esenţa şi particularităţile caracteristice ale economiei mondiale. Mobilitatea factorilor de producţie mondiali. Noţiuni generale despre mişcarea internaţională a capitalului şi rolul lui în formarea şi dezvoltarea economiei mondiale. Rolul descoperirilor geografice mondiale şi modului capitalist de producere în formarea economiei mondiale. Economia mondială la hotarele sec. XIX-XX-XXI. Caracteristica principalelor perioade de dezvoltare economică mondială. Legitatea dezvoltării economiei mondiale Caracterul obiectiv al legilor economice mondiale, cauzele interacţiunii economiilor naţionale. Unitatea planetară a economiilor naţionale şi necesitatea rezolvării comune problemelor globale. Divizarea internaţională a muncii şi altor factori de producţie pe plan internaţional. Noţiuni de „specializare internaţională”, „divizarea internaţională a muncii„, „cooperarea internaţională a muncii”. Tendinţe actuale în specializarea internaţională. Noţiuni despre „specializarea internaţională pe ramuri”, „specializarea internaţională a produselor”. Principalii indicatori ai specializării internaţionale. Metodele cooperării internaţionale. Principalele teorii ale dezvoltării economiei mondiale. Etapele dezvoltării economice, ritmul de creştere al economiei mondiale, teoriile societăţii industrializate şi noilor state industrializate, teoria societăţii postindustriale, posteconomice; teoria civilizaţiei unice.

66.Esenta relatii economice internationale.

In contextul economic international actual nici o tara oricit de mare si de bogata ar fi ea nu se poate izola de restul lumii fara a nu avea consecinta negative din punct de vadere al dezvoltarii.Relatiile economice internationale reprezinta ansamblu raporturilor si structurilor si tranzactiilor economice dintre agentii economici apartinind unor state care include :comertul international,cooperare in productie si tehnico-stiintifika,relatii financiare voluntare si de

credit,relatii din sfera productiei si a cercetarii stiintifice. Relatiile economice internationale au aparut si sau dezvoltat odata cu evolutia economica si cu adincirea diviziunii internationale a muncii,si sint unul din elementele care caracterizeaza economia mondiala.Relatiile economice internationale au un caracter dinamic,mufiplicinduse si diversificinduse sub influienta unui ansamblu de factori tehnico-stiincifici,financiari ,ecologici.,manageriali interni si externi.Ele se desfasoara intrun cadru multilateral in concordanta cu normele si principiile prevazute de parteneri sau care gideaza activitatea organizatiilor specializate internationale,regiionale sau cele cu locatie universalain deosebi cele din sistemul O N U.

67.Politica comerciala externa.

Rigiditatea s-a inscris de la inceput ca o caracteristica a politicii comerciale a UE. Aceasta a avut ca sursa initiala protectia sectoriala selectiva generata de tratatele de baza: CECO a scos din sfera politicii comerciale carbunele si otelul pentru 50 de ani, pana la expirarea tratatului in 2002; similar este cazul energiei, reglementate prin tratatul EURATOM. Aceeasi abordare sectoriala este caracteristica tratatului CEE, de exemplu in 1957 acestuia i-a fost atasat un protocol separat privind importul de banane, ramas in vigoare pana la aniversarea a 50 de ani de la incheierea tratatului de la Roma, cand s-a adoptat un tarif unic de import pentru banane. Un alt exemplu il constituie PAC lansata in 1964, ca o conditie a Guvernului francez pentru trecerea la cea de-a doua etapa de eliminare a barierelor comerciale intraeuropene la produsele manufacturate. Bazata pe conceptul de autosatisfacere, PAC a instituit un regim comercial diferit pentru produsele agricole, care s-a dovedit costisitor, diferit de regulile GATT si greu reformabil.In al doilea rand, politica comerciala a UE se caracterizeaza printr-un sistem de decizie bazat pe negocieri indelungate si dificile. Dificultatea negocierilor decurge din necesitatea armonizarii intereselor statelor si din tensiunile generate de distribuirea competentelor intre guverne si institutiile comunitare pe de o parte si intre diferitele organisme comunitare pe de alta parte.

Semnificative pentru ultimul aspect sunt disputele in materie de competente decizionale intre Consiliul de Ministri si Comisia Europeana. Frictiunile institutionale la acest nivel intervin ca urmare a faptului ca, de regula Comisia are o viziune mai larga asupra politicii comerciale, considerand ca tot ceea ce afecteaza schimburile cu tertii face parte din politica comerciala si este de competenta sa; la nivelul sau Consiliul are o viziune mai restransa asupra politicii comerciale pe care o reduce la barierele comerciale tarifare si netarifare si la acordurile preferentiale.Procesul decizional anevoios s-a inscris pe parcursul anilor ca o a doua sursa de rigiditate a politicii comerciale UE. Avem in vedere de exemplu ca pana in 2001, pentru a nu se aduce atingeri intereselor statelor membre, deciziile privind barierele comerciale s-au bazat pe regula unanimitatii. Atingerea unanimitatii decizionale in sectoarele sensibile, agricultura sau servicii presupuneau negocieri laborioase si indelungate. Abia in 2001, in perspectiva largirii UE, Tratatul de la Nisa inlocuieste unanimitatea cu votul bazat pe majoritatea calificata in cadrul Cosiliului pentru aprobarea propunerilor Comisiei.Ca o a treia caracteristica subliniem subordonarea politicii comerciale intereselor politice. Tratatul de la Roma definea scopul politic al CEE in termenii „verificarii europenilor”, ceea ce presupune situatii diverse de la convietuirea pasnica pana la unificarea politica. In virtutea acestui scop de multe ori beneficiile economice ale integrarii au fost sacrificate in favoarea beneficiilor politice. In planul politicii comerciale acesta abordare explica acceptarea costurilor mari derivate dintr-o politica protectionista motivate de

beneficii politice.In al patrulea rand ar fi de subliniat interconexiunea stransa intre politica comerciala si celelalte politici si domenii de activitate din UE. Pe de o parte politica comerciala este utilizata pentru realizarea unor obiective specifice politicii agricole, politicii industriale, politicii concurentei, politicii externe etc, iar pe de alta parte politica comerciala foloseste instrumente specifice altor politici, respectiv: politica financiar-valutara, politica concurentei sau altor domenii, de exemplu: instrumente legislative, administrative(proceduri de investigatii etc), juridice, institutionale etc.O a cincea caracteristica a politicii comerciale a UE ar fi prevalenta bilateralismului in detrimentul multilateralismului. Spre deosebire de SUA, UE nu este in practica un sustinator frecvent al multilateralismului. Din contra, specific abordarilor de politica comerciala a UE este bilateralismul. In functie de scopul urmarit, bilateralismul european ar putea fi clasat in doua tipuri:·bilateralismul defensiv, care cuprinde acordurile din „zona gri”de reducere voluntara a exporturilor tertilor catre UE. Acest tip de bilateralism este specific anumitor sectoare cum sunt: textilele, automobilele, electronica, etc. Si s-a manifestat indeosebi in relatiile cu: SUA, Japonia, Taiwan, etc.·bilateralismul ofensiv care cuprinde acorduri comerciale preferentiale, prin care UE vizeaza de fapt deschiderea pietelor pe baze bilaterale si sectoriale.

68.Comertul international

Comertul international reprezinta totalitatea schimburilor de bunuri si servicii dintre doua sau mai multe state, pe zone geografice.Nu se poate vorbi de o determinare stricta intre comertul international si comertul mondial. In general se foloseste termenul de comert international si nu cel de comert mondial, termen ce exista de mai mult timp.Cand se are in vedere comertul unei tari atunci se vorbeste de comert exterior. Comertul exterior este parte integranta a comertului international si include exportul, importul, reexportul si tranzitul.Exportul reprezinta activitatea desfasurata de persoanele autorizate de a vinde bunuri si servicii in alte tari. Importul este reprezentat de activitatea desfasurata de persoanele autorizate pentru cumpararea de bunuri si servicii din diverse tari pentru tara careia ii apartin importatorii.Reexportul este activitatea desfasurata de persoanele autorizate de a cumpara marfuri din unele tari si a le revinde in altele. Cand aceasta activitate se practica rational si pe scara larga, ea poate fi o sursa importanta de profit si constituie un mijloc de dezvoltare a comertului international.Tranzitul reprezinta activitatea desfasurata de persoanele autorizate pentru transportarea marfurilor straine pe teritoriul national, dar si in activitatea de depozitare temporara a acestor marfuri in conditii de securitate, fiind considerat un comert invizibil.Pentru dezvoltarea comertului exterior este importanta dezvoltarea de bunuri si servicii si, deci, politica economica a unui stat prin care se urmareste liberalizarea si sprijinirea tranzactiilor comerciale externe.

69.Piata valutara

Piata valutara reprezinta un sistem de relatii financiar-valutare (intre persoane fizice, juridice si instituii), prin intermediul carora se efectueaza operatiuni de vanzare cumparare a devizelor. Tranzactiile se infaptuiesc intre banci si institutii specializate folosind orice mijloace de telecomunicatii si informatii.Piata valutara joaca un rol important la nivelul oricai tari din doua motive:

a) banca centrala sau alte autoritati monetare pot vizualiza si interveni in cazul in care moneda nationala este subapreciata in raport cu o moneda straina

b) satisface nevoilor valutare ale agentilor comerciali, necomerciali si institutiilor financiare.

70.Organizarea pietei valutare

Participantii reprezinta persoanele fizice, juridice, institutii sau societati care executa in numele lor tranzactii valutareIntermediarii reprezinta institutiile autorizate (banci comerciale, burse si agentii de schimb) prin care se efectueaza tranzactii valutareReglementarile valutare (prin respectarea normelor in vigoare) asigura o buna functionare a tranzactiilor in cadrul institutiilor intermediare pe de o parte si pe de alta parte modalitatea de cotare , tipurile de operatiuni, valutele care formeaza obiectul cotariiInstitutiile de supraveghere (banca centrala si un oficiu/departament de culegere si prelucrare a datelor si informatiilor la nivel international) promoveaza politica in domeniul valutar si asigura, tinand cont de interesele nationale, o buna legatura intre ceea ce se intampla pe plan international si evolutia monedei nationale si politica valutara nationala.Piata valutara este o piata pe care se desfasoara in cursul unei zile, operatiuni de schimb valutar, la o rata de schimb stabilita la o anumita data, intr-un anumit moment, de catre intermediarii autorizati de catre Banca Nationala a Romaniei.