Download - Suport de Curs

1

SUPORT DE CURS

ANUL III

Semestrul 6

Cluj–Napoca 2010

UNIVERSITATEA BABEŞBOLYAI, CLUJNAPOCA Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Specializarea: CIG Disciplina: Utilizarea Internetului în Afaceri

3

Cuprins:

1. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator ....................................................................................................... 5

1.1. Informaţii despre curs..................................................................................5 1.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite ......................................................5 1.3. Descrierea cursului......................................................................................5

1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului.....................................................6 1.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs .........................................6 1.6. Materiale Bibliografice obligatorii..............................................................6 1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs.........................................7

1.8. Calendar al cursului ....................................................................................7

1.9. Politica de evaluare şi notare.....................................................................7 1.10. Elemente de deontologie academica....................................................7 1.11. Studenţi cu dizabilităţi ...............................................................................8 1.12. Strategii de studiu recomandate .............................................................8

2. Suportul de curs ....................................................................................... 8 2.1. Modul 1: Standarde, tehnici, concepte Internet şi WEB.................... 8

2.1.1. Scopul şi obiectivele modulului ..............................................................8 2.1.2. Schema logică a modulului ....................................................................8 2.1.3. Conţinutul informaţional detaliat.............................................................9

2.1.3.1. Internet şi WEB................................................................................................9 2.1.3.2. Tehnologii utilizate în dezvoltarea afacerilor electronice.........................15

2.1.4. Sumar.......................................................................................................22 2.1.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate ..............................................................22 2.1.6. Bibliografie modul ..................................................................................23

2.2. Modul 2: Proiectarea aplicaţiilor Web.............................................. 24 2.2.1. Scopul şi obiectivele modulului ............................................................24 2.2.2. Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior......................24

2.2.3. Schema logică a modulului ..................................................................24 2.2.4. Conţinutul informaţional detaliat...........................................................24

2.2.4.1. Factori de influenţă în proiectarea de ansamblu .....................................24 2.2.4.2. Realizarea aplicaţiilor web .........................................................................25 2.2.4.3. Ciclul de viaţă al unei aplicaţii Web ..........................................................29 2.2.4.4. Soluţii pentru domeniu Web .......................................................................30 2.2.4.5. Proiectarea de detaliu a aplicaţiei ............................................................31 2.4.4.6. Testarea şi înregistrarea siteului..................................................................37 2.2.4.7.Intreţinerea şi actualizarea siteului .............................................................38

4

2.2.4.8. Promovarea siteului....................................................................................38 2.2.4.9. Evaluarea performanţelor şi calităţii siteurilor ...........................................39

2.2.5. Sumar ...................................................................................................... 39 2.2.6. Sarcini şi teme ce vor fi notate.............................................................. 39

2.2.7. Bibliografie modul .................................................................................. 40

2.3. Modul 3: Categorii de afaceri pe Internet........................................41 2.3.1. Scopul şi obiectivele modulului............................................................ 41

2.3.2. Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior................ 41 2.3.3. Conţinutul informaţional detaliat .......................................................... 41

2.3.3.1. Concepte de eafaceri ..............................................................................41 2.3.3.2. Avantajele ebusiness .................................................................................44 2.3.3.3. Bariere în calea succesului comerţului electronic.....................................47 2.3.3.4. Tipologia pieţelor electronice globale.......................................................49 2.3.3.5. Categorii de tranzacţii electronice............................................................50 2.3.3.6. Modele de afaceri electronice..................................................................54

2.3.4. Comerţul electronic............................................................................... 58 2.3.4.1. Caracteristici ale comerţului elctronic......................................................58 2.3.4.2. Componentele comerţului electronic .......................................................60 2.3.4.3. Arhitectura de bazã....................................................................................61 2.3.4.4. Managmentul relaţiei cu clienţii .................................................................62 2.3.4.5. Managmentul liniei de aprovizionare ........................................................63 2.3.4.6. Modalităţi de plată .....................................................................................64

2.3.5. Sumar ...................................................................................................... 66 2.3.6. Sarcini şi teme ce vor fi notate.............................................................. 67

2.3.7. Bibliografie modul .................................................................................. 67

2.4. Modulul 4: Securitatea datelor ..........................................................68 2.4.1. Scopul şi obiectivele modulului............................................................ 68

2.4.2 Cerinţe de securitate a tranzacţiilor electronice ................................. 68

2.4.3. Protocoale de securitate....................................................................... 69 2.4.4. Criptarea datelor.................................................................................... 71 2.4.5. Certificatul Digital................................................................................... 72 2.4.6. Sarcini şi teme ce vor fi notate.............................................................. 78 2.4.7. Bibliografie modul .................................................................................. 79

5

1. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator

1.1. Informaţii despre curs

Date de contact ale titularului de curs:

Nume: Lect.dr. Sergiu Jecan

Birou 436, Sediul Fac. de Ştiinţe Economice

şi Gestiunea Afacerilor, str. Teodor Mihali

5860

Telefon: 0264418652

Fax: 0264412570

Email: [email protected]

Consultaţii: Conform cu orarul afişat

Date de identificare curs şi contact tutori:

Numele cursului: Utilizarea Internetului în

Afaceri

Codul cursului: EBI0087

Anul, Semestrul: anul 3, sem.6

Tipul cursului(oblig., opţional, facult.) OP

Pagina web a cursuluiwww.econ.ubbcluj.ro

Tutori: Prof. Dr. Rusu Lucia, Lect. Dr.

Raluca Arba, Lect. Dr.Sergiu Jecan, Lect.

Dr. Robert Andrei Buchmann

Adresa email tutori:

[email protected],

[email protected],

[email protected]

[email protected]

1.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Înscrierea la acest curs nu este condiţionată de parcurgerea altor discipline. Cu toate acestea, cunoştinţele dobândite prin aprofundarea disciplinelor Informatică Economică şi Baze de date şi Programare, sporesc considerabil abilităţile studenţilor la acest curs.

1.3. Descrierea cursului

Cursul vizează abordarea principalelor aspecte privind cunoştinţe teoretice privind domeniul aplicaţiilor WEB, familiarizarea studenţilor cu tehnicile de proiectare, dezvoltare şi management al aplicaţiilor WEB, utilizarea unor produse soft specializate orientate spre interactivitatea pe partea clientului: procesoare grafice, procesoare HTML, XML, elemente scripturale, etc,utilizarea unor soluţii open source CMS de management al conţinutului pentru realizarea siteurilor interactive pe Internet, formarea unor deprinderi practice în utilizarea instrumentelor software specifice pentru dezvoltarea siteurilor. Cursul este organizat în patru module în care

6

se abordează Noţiuni şi Standarde Internet şi Web, Proiectarea Aplicaţiilor Web, , Alternative de realizare a siteurilor Comerciale, Managementul Conţinutului Web.

1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului

Disciplina este structurată în patru module de învăţare: 1. Standarde, tehnici, concepte Internet şi WEB 2. Proiectarea aplicaţiilor Web 3. Categorii de afaceri pe Internet 4. Soluţii de securitate

Obiectivul primului modul este familiarizarea studenţilor cu termeni specifici standardizării Web, concepte de baza privind dezvoltarea tehnicilor şi soluţiilor conceptuale. Al doilea modul tratează metodologia proiectării aplicaţiilor Web, care a cunoscut o dinamică şi o dezvoltare accentuată în ultimii ani. Modulul intitulat “Categorii de afaceri pe Internet“ are rolul de a evidenţia specificul soluţiilor de dezvoltare a unei afceri pornind de la prezenţa pe Web la firma virtuală, abordând interactivitatea clienside şi serverside şi eficienţa afacerilor virtuale. Modulul patru are ca obiectiv soluţiile de securitate interactiva, oferind informaţii şi soluţii legate tehnicile şi tehnologiile de criptare şi principalele protocoale de securitate, etc.

1.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Parcurgerea acestei discipline va presupune atât întâlniri faţă în faţă, cât şi muncă individuală. Astfel, metodele utilizate pe parcursul predării cursului sunt: expunerea teoretică, prin mijloace auditive şi vizuale; explicaţia abordărilor conceptuale; prezentarea de explicaţii alternative; răspunsuri directe la întrebările studenţilor. În ceea ce priveşte activitatea cursanţilor, se va încuraja participarea activă a studenţilor prin problematizarea informaţiilor prezentate, implicarea în activităţi de grup, proiecte de cercetare; realizarea analizei unor situaţii concrete din domeniu pe baza discuţiilor libere de grup a studenţilor; studii de caz, joc de roluri, soluţii alternative. Studentul are libertatea de aşi gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea şi timpul de parcurgere a cursului. Este însă recomandată parcurgerea succesivă a modulelor prezentate în cadrul suportului de curs, în ordinea indicată şi rezolvarea sarcinilor sugerate la finalul fiecărui modul.

1.6. Materiale Bibliografice obligatorii

[Chaffey_04] Dave Chaffey, Ebusiness and ecommerce management, Prentice Hall, 2004 [Rusu_07]Rusu,L., Arba,R., Breşfelean,P., Mureşan, L , Buchmann R., Vereş O., 2007, Modele de afaceri pe Internet Editura "Risoprint", ClujNapoca, Biblioteca facultăţii, pag.620 [Buch_05] Buchmann R., Conceperea, proiectarea si realizarea afacerilor pe Internet, , Ed. Risoprint, ClujNapoca, 2005, Biblioteca facultăţii [Roşca_04] Roşca, Gh.I şi colab, Comerţ electronicConcepte, tenologii şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti, 2004 [Oprea_05] Oprea D., , Securitatea şi protecţia informaţiilor, Editura Polirom, 2005 [Buraga_05] Buraga S, Proiectarea siteurilor WEBDesign şi funcţionalitate, Editura Polirom, 2005

7

www.adobe.com, www.joomla.com, www.trafic.ro, www.macromedia.com

1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs

În vederea participării la un nivel optim la activităţile cursului, este recomandat ca masteranzii să aibă acces la următoarele resurse:

calculator conectat la internet (pentru a putea accesa conţinutul cursului şi pentru a putea participa interactiv pe parcursul derulării acestuia);

soft Adobe, soft de prelucrare imagini, limbaje scripturale, soft baze de date (MySQL),

imprimantă (pentru printarea materialelor suport, a temelor redactate, a studiilor de caz);

acces la resursele bibliografice (abonament la Biblioteca Centrală Universitară);

acces la echipamente de fotocopiere.

1.8. Calendar al cursului

Pe parcursul semestrului sunt programate 2 întâlniri faţă în faţă cu toţi studenţii. În cadrul primei întâlniri se va parcurge prima jumătate a conţinutului suportului de curs (modulele III), iar în cea dea doua întâlnire se vor parcurge informaţiile corespunzătoare celei de a doua jumătăţi a suportului de curs (modulele IIIIV). În vederea eficientizării acestor întâlniri faţă în faţă, pentru fiecare din acestea, se recomandă parcurgerea de către student a suportului de curs pus la dispoziţie încă de la începutul semestrului, iar ulterior întâlnirii, este indicată rezolvarea sarcinilor şi exerciţiilor aferente fiecărui modul parcurs. De asemenea, anterior întâlnirilor programate, studenţilor li se recomandă să parcurgă capitolele corespunzatoare temelor abordate la fiecare întâlnire din cel puţin una din sursele bibliografice indicate. În acest mod, se va facilita orientarea cursului asupra aspectelor de fineţe din conţinutul disciplinei şi se va permite concentrarea pe modalităţile de aplicare la nivel practic a informaţiilor deja parcurse.

1.9. Politica de evaluare şi notare

Evaluarea studenţilor se va efectua conform detalierii de mai jos: Examen scris în sesiunea de examene 30% din nota finală activităţi aplicative (laborator/lucrări practice/proiect) 40% din nota finală teste pe parcursul semestrului 10% din nota finală teme de control 20% din nota finală

1.10. Elemente de deontologie academica

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică: Orice material elaborat de catre studenti pe parcursul activităţilor (teme proiecte, studii) va face dovada originalităţii. Studentii ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptati la examinarea finala. Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată prin acordrea notei minime sau, in anumite conditii prin exmatriculare. Rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studentilor prin afisaj electronic. Contestaţiile se vor soluţiona în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor.

8

1.11. Studenţi cu dizabilităţi

Titularul cursului si tutorii îşi afirmă disponibilitatea, în limita posibilităţilor, de a adapta la cerere, conţinutul şi metodelor de transmitere a informaţiilor, precum şi modalităţile de evaluare (examen oral, examen on line) în funcţie de tipul dizabilităţii cursantului. Vom urmări facilitarea accesului egal al tuturor cursanţilor la activităţile didactice.

1.12. Strategii de studiu recomandate

Se recomandă parcurgerea sistematică a modulelor cuprinse în cadrul cursului, punânduse accent pe pregatirea individuală continuă a studenţilor şi pe evaluările formative pe parcursul semestrului. Se recomandă cursanţilor alocarea unui număr de cel puţin 48 de ore pentru parcurgerea şi însuşirea cunoştinţelor necesare promovării cu succes a acestei discipline. Sunt necesare de asemenea aproximativ 24 de ore în vederea documentării şi elaborării studiilor individuale şi proiectelor ce vor fi susţinute de către fiecare student.

2. Suportul de curs

2.1. Modul 1: Standarde, tehnici, concepte Internet şi WEB

2.1.1. Scopul şi obiectivele modulului

Scopul acestui modul este familiarizarea cursantului cu termeni specifici de Internet şi WEB, tipuri MIME, concepte web şi concepte universale, Document Object Model (DOM) si Browser Obiect Model (BOM), formatarea şi structurarea documentelor Web rolul şi structura mtalimbajelor. Obiectivele umărite: familiarizarea cu concepte de bazã ale Internet şi WEB:URL şi sevicii asociate, protocolul HTTP, browsere, pluginuri, formarea unor deprinderi de identificare a tipurilor MIME, familiarizarea cu DOM şi HTML, evenimente DOM, fluxul evenimentelor, HTML şi modelul eveniment, BOM, prezentarea unor soluţii de interactivitatea cu clientul prin formulare HTML, extensii dinamice şi funcţionale, hiperlegãturi şi evenimente de navigare, prezentarea unor noţiuni de bazã prinvind dynamic HTML,XML şi XSL, DOM şi SAX.

2.1.2. Schema logică a modulului

Acest modul este compus din cinci subcapitolecare trateazã gradual pornind de la conceptele de bazã ale internetului, cu protocoale asocialte, modelul document, apoi modelul Browser continuaând cu soluţii de formatate şi structurare a documentelor WEB şi apoi finalizând cu metalimbajele (figura 2.1.3)

Fig.1.1. Structura modulului 1

INTERNET ŞI WEB

Document Object Model (DOM)

Formatarea şi structurarea documentelor

Web

Browser Object Model (BOM)

Metalimbaje

9

2.1.3. Conţinutul informaţional detaliat

2.1.3.1. Internet şi WEB

Concepte de bază Informaţia în Internet a evoluat începând cu transferul de fişiere binare la distanţă, ulterior în servicii de tip email, apoi a urmat transferul de informaţie textuală, următorul pas a fost trecerea de la text liniar la Hypertext, prin introducerea hiperlegăturilor, apoi Hypertextul sa transformat în Hypermedia odată cu apariţia sistemelor de operare cu interfaţă grafică şi a primelor browsere care suportau elemente multimedia. Componentele dinamice au extins paginile Web transformândule în aplicaţii Web, prin apariţia limbajelor scripturale clientside şi serverside, apoi a limbajului Java ca soluţie obiectuală multiplatformă ce permite crearea de appleturi şi servlets, JSP (Java Server Pages). Ulterior conceptele de business object au impulsionat dezvoltarea aplicaţiilor complexe de afaceri, care soluţionează tranzacţii comerciale în medii colaborative.

Webul asigură metode de comunicare a datelor între sisteme eterogene prin implementarea Hypertextului(HT), a protocoalelor de transfer HT şi a interpretoarelor HT (browser), continuând cu implementarea Hypermedia şi modificarea corespunzătoare a protocoalelor şi browserelor. Arhitectura sistemelor Web porneşte de la paradigma clientserver unde Clientul este browser personalizat, cu extensii de dinamism (playere, pluginuri), serverul asigură gestiunea distribuită, colaborativă şi partajată a tranzacţiilor, posedând soluţii de securitate, agenţii reprezentaţi de servere de plăţi electronice, biblioteci digitale, servicii de procesare, agenţi de cumpărare (buyer agents), agenţi utilizator, agenţi mobili.

URL şi sevicii asociate URL (Uniform Resource Locator) adresează unic resurse informaţionale stocate în locaţiile unei reţele şi iau forma unor şiruri de caractere ce permit identificare e transparentă utilizatorului datorită interfeţei browserelor şi au forma: serviciu :// numegazdă.subdomeniu.domeniu: port / caledirector, unde elementele componente sunt:

§ Tipul resursei (adică protocolul folosit pentru transferul ei prin reţea); § Numele serverului pe care se află resursa (opţional şi portul prin care ea

poate fi accesată); § Calea resursei (folosită de server pentru a localiza resursa); § Parametrii ce se transmit resursei ca şir de caractere;

URLurile sunt casesensitive şi nu pot conţine anumite caractere, (spaţiile, tab) care se înlocuiesc cu entităţi caracter de forma: %codhexazecimal (%20spaţiu, %09tab, %0Aenter, %25procent, etc.). Forme excepţionale de URL:

URLul de tip IP: serviciu://adresaIP ; acest tip de URL presupune cunoaşterea adresei nivelului reţea pentru calculatorul resursă; adresa IP fiind mai greu de reţinut decât adresa de tip DNS. La nivelul aplicaţie funcţionează protocolul DNS, prin care adreselor IP li se asociază nume de domeniu;

10

URLul local: serviciu://localhost/cale ; acest tip de URL se poate folosi pentru accesarea unor resurse locale ale unui calculator gazdă; URLul relativ are forma unei căi relative de căutare pe disc; aceasta presupune că resursa este un fişier care poate fi localizat urmărind calea relativă, pornind de la directorulcontext; astfel de căi sunt vitale pentru proiectarea Web, pentru că asigură flexibilitate la mutarea resurselor folosite de către un anumit site Web (fişiere imagine, sunet, video, pagini legate prin hyperlinkuri); în identificarea resurselor se pot folosi şi căi absolute, caz în care căutarea se face pornind de la rădăcina discului sau rădăcina spaţiului întreţinut de server (de regulă acesta e un director cu numele wwwroot); acest tip de căi este evitat deoarece la fiecare mutare a unei resurse trebuie actualizate toate căile care indică spre resursa respectivă.

URL de tip GET, are forma: URLnormal?şir de caractere; URLul normal identifică un script CGI iar şirul de caractere constituie datele de intrare pentru acel script; URLurile de acest tip sunt generate la transferul datelor dintrun formular al unei pagini Web, dar pot fi formulate şi liber, dacă şirul de caractere este formulat conform regulilor de formulare a cererilor CGI, prezentate în subcapitolele dedicate formularelor şi CGI.

FTP este modul în care fişierele sunt transmise şi recepţionate prin Internet. Un port este o frecvenţă particulară utilizată pentru transferul unui tip particular de informaţii între calculatoarele din Internet. Pentru lucrul cu porturile FTP utilizează un anumit port în timp ce alte protocoale (HTTP) utilizează un altul. De exemplu:ftp://nume.com:494/pub

Gopher este un serviciu popular de informare – distribuire a informaţiilor, care se bazează pe un sistem ierarhizat de meniuri pus în umbră de World Wide Web. Un URL de tip Gopher are structura: gopher://numele sistemului server. Dacă se doreşte utilizarea unui alt port decât cel implicit pentru Gopher, asemeni protocolului FTP, se foloseşte o sintaxă de forma: gopher://numele sistemului server:70/1

Poştă electronică prin URL sau URLurile de tip email sunt destul de simple specificând întrun URL orice adresă de poştă electronică, şi prefixul mailto: ca nume de serviciu: mailto:adresa

TELNET oferă posibilitatea de a se conecta la alte calculatoare din Internet, ca şi cum sar conecta direct la acel calculator. Serviciul telnet este uşor de specificat în URLuri prin tipul serviciului şi calculatorul gazdă la care se doreşte conectarea: telnet://adresa calculator

Grupuri de ştiri USENET sunt utilizate cu precauţie deoarece trebuie identificat un server de ştiri care să permită acces. Construirea unui URL pentru ştiri este simplă tastând news urmat de numele grupului de ştiri. Nu sunt nici necesare, şi nici permise bare înclinate, şi nu există încă o modalitate standard de specificare a articolelor individuale.

HTTP Un URL de tip HTTP se reprezintă:

11

http://www.numeserver.com/cale/numefişier.html şi conţine numele serviciului (HTTP), două puncte, bara dublă înclinată, numele serverului şi calea unde poate fii găsit fişierul. Dacă serverul HTTP foloseşte ca predefinit un port nestandard, acest fapt se poate specifica de exemplu astfel: http://www.numeserver:80/, , portul 80 fiind portul standard pentru protocolul HTTP. Tehnologia Persistent URL(PURL), permite unui agent care se interpune între un grup de resurse şi utilizatori să întreţină URLurile resurselor, astfel încât, dacă o resursă se mută sau îşi schimbă domeniul, gazda, calea, utilizatorul să poată folosi în continuare URLul vechi, în timp ce agentul PURL se ocupă cu asignarea transparentă între URLul folosit de utilizator şi noul URL al resursei.

Protocolul HTTP HTTP este un protocol cerere/răspuns bazat pe serviciile TCP (funcţionează pe conexiuni TCP create pt. toată durata operaţiei), folosit la transferul informaţiei Hypertext/Hypermedia între client şi server. Are şi rolul de a traduce pe cât posibil formatul în care serverul stochează informaţia în formatul recunoscut de browserul ce lansează o cerere HTTP (transfer nonASCII). O cerere HTTP conţine URLul resursei şi metoda de transfer (GET, folosit la adăugări la o resursă sau POST, folosit la transmiterea de resurse complete). La iniţierea transferului, HTTP verifică metainformaţii (informaţii despre resursă) stocate în antetele resurselor. Aceste metainformaţii indică formatul resursei transferate, având în vedere că HTTP poate transfera, spre deosebire de mailul clasic, şi resurse nonASCII, cu diverse nivele de structurare. Aceste structuri de date, formate acceptate de HTTP, sunt tipurile MIME.

Serverele HTTPD sunt serverele ce conţin informaţie transferabilă prin HTTP, adică servere Web pe care doritorii publică resurse.Alegerea unui server pentru o aplicaţie Web trebuie să aibă în vedere:

§ elementele de securitate; § robusteţea la căderi; § capacitatea de a gestiona cât mai multe cereri simultan.

Negocieri HTTP În cererea HTTP, browserul specifică lista formatelor pe care le poate accepta, care se referă atât la tipuri de fişiere(GIF,JPG pentru imagini etc.), cât şi la formate de nivel înalt (ce indică şi formatul de transfer) ale diferitelor tipuri de fişiere (formatele MIME ce indică tipul de informaţie şi formatul: text/html). Serverul va răspunde întrunul din formatele din listă. Această negociere este intermediată de HTTP şi se bazează pe ideea că există formate acceptate atât de client cât şi de server. Dacă nu, se încearcă o traducere întrun format accesibil de către client, sau se produce un transfer binar de fişiere, urmând ca clientul să găsească o metodă de accesare a lor.

HTML şi HTTP HTML este limbajul de definire a Hypertextului şi provine dintrun limbaj de marcare mai complex, SGML. Codul HTML poate fi văzut cu ajutorul browserelor, prin opţiunea View Source, ceea ce oferă o metodă uşoară de creare a unor fişiere prin modificarea altor fişiere. Nu există o determinare strictă între Hypertext, HTML, servere httpd şi HTTP: există şi Hypertext nonHTML, există şi Hypertext transferabil prin protocoalele de mail,

12

news. De asemenea, HTTP e capabil să transfere şi alte tipuri de fişiere decât HTML. Serverele HTTPD stochează şi scripturi CGI prin care se generează HTML interpretabil în browser.

Concepte web şi concepte universale Vom încerca să definim câteva noţiuni esenţiale în utilizarea instrumentelor de dezvoltare a aplicaţiilor Web, pornind de la premiza că informaţia multimedia este accesibilă global, prin legături între documente iar interfaţă comună este data de aplicaţii ce manipulează orice tip de informaţie înglobată în documentele hypermedia.

File manager Un manager de fişiere (file manager sau browser file) este un program ce furnizează o interfaţă utilizator de manipulare a fişierelor system, facilitând interacţiunea cu fişierele prin operaţii uzuale asupra acestora: creare, deschidere, editare, vizualizare (view), tipărire (print), rulare (play), redenumire, mutare, copiere, ştergere, setare de atribute, proprietăţi, căutare / regăsire search/find, setare de drepturi (permissions).

Software agent este o abstractizare din ştiinţa calculatoarelor, un model logic ce descrie acele software ce permit utilizatorului sau altor programe stabilirea unor relaţii tip agenţie. Un concept derivat agenţii inteligenţi 1 (derivaţi din Inteligenţa Artificială, specializaţi pe învăţare şi raţionament). Exemple curente de agenţi inteligenţi includ unele filtre spam, jocuri bots, unelte de monitorizare a serverului, motoarele de căutare (Search engine), agenţii utilizator (User agent) sunt folosiţi la navigarea pe World Wide Web (browserele) iar un exemplu banal de agent de transfer mail (Mail transfer agent) ce deserveşte emailul, este Microsoft Outlook deoarece comunică prin POP3 server cu toţi utilizatorii ce înţeleg protocoale de comandă POP3, posedă reguli setate ce filtrează emailul pentru utilizatori, httpd este un daemon HTTP ce implementează HyperText Transfer Protocol la rădăcina World Wide Web, Crowd simulation pentru planificarea 3D în grafica asistată de calculator (computer graphics). Managementul agenţilor a determinat dezvoltarea conceptelor şi limbajelor specifice: DAML Defence Agent Markup Language, ontologii Web Ontology Language (OWL)[Chyi_2005], [Padgham_2004].

Single document interface Inkscape utilizează SDIIn interfeţe grafice utilizator a interfaţa unic document (single document interfaţă SDI) este metoda de organizare a aplicaţiei de interfaţă grafică utilizator în ferestre individuale pe care sistemul de operare şi managerul ferestrelor le manipulează separat.

1 ChyiRen Dow, ChiMing Lin, and ChenMing Lin, Network Agent Application, Mobile Computing Laboratory, Dept. of IECS, Feng Chia University, Taiwan, R. O. C., 2005. Padgham, L. & Winikoff, M. Developing Intelligent Agent Systems (2004) John Wiley & Sons, ISBN 0470861207

13

Tabbed document interface Din categoria interfeţelor grafice utilizator (graphical user interface), o interfaţă tabbed document interfaţă (TDI) este cea care permite ca o singură fereastră să conţină documente multiple, utilizând tabs ca instrument de navigare între acestea. Aceast stil de interfaţă este uzual associată cu web browsers, aplicaţii web, editoare de texte.

Multiple Document Interface (MDI) a fost implementarea în Windows adusă de Adobe Photoshop şi este specifică aplicaţiilor grafice unse toate ferestrele sunt regăsite întro fereastră părinte (parent) (cu excepţia ferestrei modale), în comparaţie cu SDI unde toate ferestrele sunt separate. In genera SDI este privită ca utilă utilizatorilor care manipulează mai multe aplicaţii, firmele utilizează ambele interfeţe cu răspuns combinat.

IDEstyle interface Interfaţă IDEstyle în RSS Bandit. Aplicaţiile specifice de grafică ce posedă interfaţă IDEstyle (IDE) sunt cele în care ferestrele fiu sun aşzate întro singură fereastră părinte (cu excepţia ferestrei modale).

Virtual Studio Technology (VST) se referă la o interfaţă standard de conectare a audio sintetizatoarelor şi a pluginurilor de efecte la editorii audio şi recording sistemele de înregistrare harddisk. VST plugins sunt module software ce pot accesa instrumente realtime sau efecte. VST instrument ( VSTi) este un tip de VST plugin utilizat în general la sinteza sunetului sau pentru mostrele audio playback. Un VST effect este un tip de plugin VST utilizat la procesare audio, cu efecte ce include procesoare de reverberaţii sau efecte de fază.

Single page application O single page application (SPA) este o aplicaţie web ce rulează integral pe browser web al clientului, utilizând o combinaţie de HTML, JavaScript, şi CSS. Aplicaţia modifică propria pagină la nivelul structurii datelor din arborelui DOM, realizând modificări persistente când utilizatorul invocă browserului opţiuea Save Page, comanda de salvare a modificărilor unei pagini web pe disk. La fel ca şi DHTML, LAMP, sau Ajax, SPA nu este is not a tehnologie propriu zisă ci un termen ce referă un grup de tehnologii.

Rich Internet Application (RIA) sunt aplicaţii web care posedă caracteristici şi funcţionalitatea aplicaţiilor tradiţionale desktop. RIA transferă tipic procesarea necesară către interfaţa utilizator a clientului web dar menţine starea programului, data, “în spatele” aplicaţiei server. RIA tipic are caracteristicile:

• Rulează în web browser, nu solicită instalare de software • Rulează local în mediu sigur denumit sandbox 2

• Pot fi ocazional conectate, regăsite în sau în afara hotspoturilor dintrun office la altul.

2 Sandbox=groapa de nisip

14

Termenul RIA sa introdus în martie 2002 de Macromedia, conceptual fiind accesat în urmă cu câţiva ani ca: Remote Scripting, de Microsoft, 1998, X Internet, de Forrester Research în 2000, Rich (Web) clients.

Intelligent document este un termen general ce descrie documentele web cu funcţionalitate mărită faţă de paginile proiectare spre tipărire. Formatele acestora includ PDF din Adobe, InfoPath din Microsoft, şi XForms din standard W3C, fiecare fiind structurate pe baza format XML pentru date.

Browsere Un browser este un program de navigare, un agent sau o aplicaţie client (ce rulează pe calculatorul utilizatorului), şi poate citi şi explora documente resurse Web. Ele permit vizualizare de text, imagini, sunete şi animaţie, şi folosesc o interfaţă grafică ce permite vizualizarea şi navigarea în paginile web. Cele mai populare sunt: Internet Explorer şi Netscape Navigator, apoi Opera. Funcţiile de bază ale unui Web browser:

• Să trimită informaţii spre web server în format propriu Internet şi WWW. • Să primească informaţii trimise de web server sau să trimită mesaje de eroare către utilizatori.

• Să afişeze informaţii în modul în care se păstrează indicaţiile de proiectare incluse în antetul documentului original.

• Să furnizeze utilizatorilor un mod (cale) de a salva documentele ce sosesc ca cereri web.

• Să furnizeze utilizatorilor un mod (cale) de a înmagazina semnele de carte (bookmarks) sau hotlist entries ale locaţiilor ce pot fi vizitate din nou.

• Să ţină un istoric al articolelor legate ce au fost selectate şi să permită utilizatorilor reactivarea ultimei intrări.

• Să fişeze posibilele legături întrun mod clar şi să citească acţiunile utilizatorilor la selecţia acestora, trimiţând informaţiile bazate pe aceste legături.

• Să asigure un management al memoriei care să permită minimizarea timpului de încărcare (downloading time). Spre exemplu, memorând temporar documentele anterior solicitate întro zonă de memorie cache ele pot fi uşor încărcate la o nouă cerere.

Browserele performante asigură în plus alte funcţii ce le permit: • Afişarea imaginilor inline. • Apelul unor programe ajutătoare (helpere, plugins) pentru a afişa tipuri de informaţie ce nu fac parte intrinsecă din Web (sunete, imagini de anumite formate, video, digital etc).

• Să permită utilizatorilor să îşi configureze mediul de calcul prin: selecţia tipului de font, convenţii de dimensiuni, postponing la încărcarea imaginilor, care conduc la creşterea vitezei de download.

• Interpretarea evenimentului click în hărţi de imagini interactive pentru a trimite locaţia selectată de utilizator către server în formatul adecvat care să permită serverului gestionarea răspunsului pe baza imaginii selectate.

15

• Să asigure afişarea corectă pe ecran (fillinform), care permite utilizarea corectă a butoanelor de selecţie, boxelor de dialog şi tipărirea răspunsului în aceste obiecte.

• Să gestioneze trimiterea corectă către server a informaţiilor furnizate de utilizator în formatul care să asigure gestionarea răspunsului.

• Furnizarea unui acces rapid la utilizarea unor servicii frecvente Web (indecsi, home page, back etc)

• Furnizarea unei comunicaţii sigure prin funcţii de incriptare şi decriptare a informaţiilor trimise sau recepţionate

• Utilizarea TDI, SDI, MDI sau a interfeţelor grafice hibride în interacţiune cu clientul

• Suportă protocoale de securizare • Interacţionează cu alţi agenţi.

Pluginuri Pluginuri diferă prin extensii, ce modifică adaugă sau extind funcţionalităţi dar diferenţa majoră este că un plugin rezidă în general aplicaţia principală din interfaţa utilizator şi are limitări bine definite a posibilului set de acţiuni. Printre cele mai importante pluginuri se pot enumera:

§ Playerele de sunet (www.realaudio.com) § cititoarele documente inteligente, cel mai popular fiind Adobe Acrobat

(www.adobe.com) ce permite realizarea de documente stratificate, cu elemente media în fişiere PDF, ce pot fi publicate pe Web

§ playerele Hypermedia: bazate pe tehnologia Shockwave sau Flash 3 (www.adobe.com), ce permit realizarea şi vizualizarea de animaţii interactive cu sunet, întrun format de eficienţă maximă din punct de vedere al dimensiunii şi al vitezei de rulare, ceea ce le face ideale pentru prezentările Web

§ viewerele 3D: interpretează limbajul de modelare a realităţii virtuale, pentru afişarea de imagini 3D în rezoluţii diverse, cu efecte de umbrire şi lumină . (www.vrealm.com)

§ Pluginuri real time destinate elementelor video şi audio profesionale ( VST plugins, VST effect, VST host)

2.1.3.2. Tehnologii utilizate în dezvoltarea afacerilor electronice

2.1.3.2.1. Studio MX

Studio MX este un produs prin care Macromedia şia consolidat poziţia de lider în domeniul aplicaţiilor software pentru web design, de la cele mai simple pagini Web până la cele mai complicate. In momentul de faţã, prin preluarea de cãtre Adobe, este soluţionatã interactivitatea cu produsele soft secifice Adobe. Pachetul conţine: Dreamweaver MX, Flash MX, Fireworks MX, Freehand 10 şi ColdFusion MX developer edition iar Studio MX Plus conţine Dreamweaver MX, Flash MX, Freehand MX, Fireworks MX, ColdFusion MX developer edition, Macromedia Contribute, Dev Net Resource şi Kit Special Edition.

3 Tehnologie dezvoltatã şi implementatã de Macromedia, care în prezent a fuzionat cu Adobe

16

Elementele grafice pot fi create atât în Flash, cât şi în cele două editoare grafice existente în pachet: Freehand pentru grafică vectorială şi Fireworks pentru grafică bitmap şi vectorială, Fireworksul conţinând însă şi multe elemente ce permit integrarea HTML a unui site web. Flash MX este orientat spre animaţii şi aplicaţii multimedia ce pot fi vizualizate online. Dreamweaver MX este procesorul HTML în care se integrează grafica, animaţia şi tagurile specifice HTML/XML sau ale limbajului de scripting ales.

Deşi testarea pe sisteme de operare de operare diferite (Windows98, Windows2000, Windows NT şi WinXP) dã rezultate bune, sistemul de operare recomandat este Windows XP sau NT. Cerinţele de sistem pentru a dezvolta o aplicaţie sunt: 96 MB RAM, recomandat 128MB RAM, 500MB spaţiu pe HDD pentru instalarea tuturor aplicaţiilor, rezoluţia monitorului de 1024x768, 32 bitcolor display sau superioare. Pentru Windows se solicită: procesor Intel Pentium II la 300MHz sau echivalent, sisteme de operare Win98 SE, Windows Me, Windows NT Service Pack 4 sau 6, Windows 2000 sau XP. Pentru Macintosh sunt necesare: Power Mac G3 sau superior, Mac OS 9.1 sau OS X 10.1 sau, Adobe Type Manager Versiunea 4 sau Carbon lib versiunea 1.3 sau versiuni superioare. Dreamweaver mai dispune de un Help interactiv, cu exemple si tutoriale bine realizate, precum şi alte opţiuni: o bibliotecă de obiecte configurabile, o unealtă pentru managementul unui site online, templateuri sau un sistem pentru crearea de frameuri deosebit de intuitive.

2.1.3.2.2.Dreamweaver MX Dreamweaver este un program de dezvoltare a sistemelor Web profesionale, care foloseşte avantajele oferite de browserele generaţiilor anterioare, oferind posibilitatea utilizãrii componentelor avansate. Proiectat pentru MDI (multiple document interface) toate documentele windows şi toate panourile sunt integrate întro singurã fereastră de aplicaţii, cu grupul de panouri puse în partea dreapta jos. Spaţiul de lucru integrat (recomnadat pentru majoritatea utilizatorilor) poate fi schimbat “mind later” din fereastră de preferinte, folosind astfel un spaţiu de lucru diferit. Spaţiul de lucru este îmbunătăţit, oferind acum acces rapid la diverse opţiuni, fişiere etc. Pentru acesta, se recomandă instalarea şi upgradeul pentru versiunea 8.0 şi un monitor cu o rezoluţie cât mai mare, altfel meniurile şi ferestrele de proprietăţi tind să ocupe tot spaţiul de lucru, fără a lăsa loc şi pentru pagina în curs de editare. Referinţele sunt tratate atât pentru taguri HTML cât şi pentru Dynamic HTML, XML, CFML (Cold Fusion Markup Language), Cascade Style Sheets (CSS), JavaScript, ASP, JSP şi o colecţie de descrieri UsableNet (UsableNet Accessibility Reference). Tehnologia Macromedia Roundtrip HTML importă documentele cu codurile HTML, fără formatarea codurilor, acestea fiind formatate ulterior după stilul de formatare preferat.De asemenea Dreamweaver permite crearea aplicaţiilor web dinamice cu baze de date, utilizând limbaje serverside: ASP, ASP.NET, ColdFusion Markup Language (CFML), JSP şi PHP.

Dreamweaver recunoaşte problemele comenzilor browser incompatibile şi le adreseazã, producând cod compatibil crossbrowser. Posedã un editor vizual (WYSIWYG) precum şi un editor text, oferind posibilitatea editãrii tagurilor <meta> precum şi a comenzilor incluse în codul HTML pentru cei care preferă să scrie direct codul (HTML, ASP, PHP, CFM etc). Cu opţiunea "code&design" ambele moduri de

17

editare sunt disponibile simultan. Mentenanţa siteului a fost serios îmbunãtãţitã, existând Site Map care oferã posibilitatea vizualizãrii structurii siteurilor. Legãturile sunt actualizate automat, sau sunt controlate de utilizator, oferind o bibliotecã de elemente repetitive ce pot fi inserate în paginã, precum şi posibilitatea definirii unor şabloane (template) ce controleazã întregul aspect (look and feel) al siteului, prin care orice modificare din template se rãsfrânge asupra tuturor paginilor.

Opţiunile mai avansate care fac din Dreamweaver un instrument foarte puternic sunt: • obiecte Shockwave de tipul butoanelor, filme Flash, obiecte Fireworks care pot fi

introduse automat şi li se pot asocia scripturi; • adãugarea de Flash Video la siteuri în versiunea 8 este foarte simplã iar

personalizarea prezentãrilor video pe siteuri se realizeazã prin 5 clicuri ale mouseului;

• editorul de stiluri CSS, unde la vesiunea 8 continutul poate fi vizualizat în acelaşi mod cu utilizatorii, indiferent de mecanismul de livrare, datoritã noului suport pentru tipuri de media CSS din Dreamweaver 8;

• generatorul de comportamente (scripturi Java Script automate pentru operaţii uzuale: validarea, imagini reactive, manipularea ferestrei browserului, etc.);

• documentaţia OReilly pentru HTML, JavaScript şi CSS; • opţiuni de compatibilitate: pentru fiecare obiect, script automat, marcator, stil

CSS, există recomandări de compatibilitate cu ultimele versiuni din browserele Netscape şi Internet Explorer. Este recunoscut faptul cã instrumentele Microsoft şi NCSA de generare a codului HTML sunt subiective, astfel încãt există posibilitatea ca marcatorii HTML generaţi de FrontPage să nu funcţioneze în Netscape şi invers. Dreamweaver include toţi marcatorii standardizaţi şi avertizeazã asupra discrepanţelor de compatibilitate;

• managerul siteului este o extensie ce permite proiectarea siteului şi întreţinerea sa, cu opţiuni de urmărire a erorilor şi client FTP inclus, precum şi întreţinerea unei hărţi a siteului ce asigură actualizarea automată a căilor în eventualitatea mutării fişierelor (figura 4.1.)

• Noul panel CSS unificat oferã un mediu vizual de învãţare, întelegere şi manipulare a stilurilor CSS aplicate paginilor. Funcţionalitatea CSS este consolidatã întrun singur panel iar interfaţa face usor de vizualizat cascada de stiluri aplicatã unui anumit element şi permite identificarea poziţiei unde sunt definite atributele.

• Zoom asigurã un control mai mare asupra designului, opţiunea zoom out permite vizualizarea în mod grafic a întregi pagini.

• Code collapse permite utilizatorului concentrarea asupra codului utilizat, ascunzãând şi extinzând blocurile de cod prin selectare sau tag.

• Cu functionalitatea Transfer de fişiere în fundal din Dreamweaver 8 utilizatorul poate să lucreze pe maşina locala în timp ce Dreamweaver comunica cu serverul remote.

• WebDAV din Dreamweaver 8 suporta autentificare şi SSL sigur pentru transfer de fişiere şi ofera conectivitate îmbunãtãţitã pentru o mare varietate de servere.

• Bara de unelte de cod pune operatiile comune de cod întro bara aflatã pe suprafaţa de cod iar noile facilitãţi ale codului conţin şi comment/uncomment.

• Configuraţiile spaţiilor de lucru pot şi salvate şi personalizate, Dreamweaver

18

oferind 4 configuratii diferite, adaptate nevoilor designerilor şi creatorilor de cod.

• Documente tabbed pentru Mac simplificã interfaţa utilizatorului şi faciliteazã selectarea documentelor.

• Compararea fişierelor permite identificarea modificãrilor, indiferent dacã sunt douã fişiere locale, un fişier local sau unul aflat la distanţã sau douã fişiere aflate pe serverul remote; se integreazã cu utilitarele diff atat pe platforma Mac cat şi pe cea de Windows.

• Paste special reţine toate formatarile sursã create în Microsoft Word sau permite ca pe textul selectat sã se aplice CSSul ataşat deja paginii.

• Macromedia Web Publishing System(WPS)este un mecanism de notificare şi jurnalizare a evenimentelor, sau cu alte cuvinte, urmãreşte şi jurnalizeazã tot ce se întamplã pe site. Evenimentele din Dreamweaver vor notifica serverul Macromedia Web Publishing System, astfel încat toate modificarile asupra unui site web din ecosistemul WPS sunt înregistrate.

• Suport pentru ColdFusion MX 7 este dezvoltat în baza integrãrii între Dreamweaver şi ColdFusion şi permite utilizatorilor să adauge şi să steargã baze de date direct din panelul componentelor şi bazelor de date din Dreamweaver pentru a vizualiza doar CFCurile definite în siteul curent.

2.1.3.2.3.Flash MX

Debutând ca un simplu plugin util pentru animaţii, pe parcursul anilor Flash a devenit un instrument complex multimedia iar adaptarea la noile cerinţe din webdesign a fost realizată cu success în Flash MX care nu oferă doar suport pentru animaţii ci un mediu grafic ineractiv complex pentru a crea pagini web profesionale. Milioane de utilizatori deţin deja playerul Flash gratuit, utilizat pe scarã largã pentru vizionarea filmelor Flash. Politica Macromedia continuatã de Adobe de distribuire cu atâta eficacitate a acestui software dovedeşte interesul publicului potenţial pentru aplicaţii realizate cu Flash. Un site realizat parţial sau integral în Flash poate conţine o simplă animaţie de text, imagini, poze şi sunete, sau poate fi chiar o aplicaţie multimedia complexă care foloseşte o bază de date, oferă un grad mare de interactivitate din partea vizitatorilor, îşi actualizează singură conţinutul prin XML dar poate fi integrat în Dreamwaver MX alãturi de Fireworks MX.

2.1.3.2.4. Fireworks MX

Fireworks este mediu de design care rãspunde la provocările specifice de grafică dar şi dezvoltatorii paginilor web, astfel încât se poate utiliza pentru a crea, edita şi a realiza animaţii grafice, asigurând o interactivitate avansată şi optimizare a imaginilor întrun mediu profesional. Cu ajutorul acestuia se pot crea, edita, anima şi optimiza diferite imagini, permite crearea de pagini web complexe, animaţii, butoane şi meniuri interactive şi este o soluţie destinată designerilor Web care doresc să realizeze elemente grafice complexe dedicate siteurilor Web dezvoltate. În bara de instrumente se pot găsi secţiuni distincte, cu instrumente pentru desenat şi secţiuni pentru editat vectori şi imagini bitmap iar graficele vectoriale şi imaginile bitmap se pot crea şi edita întro singură aplicaţie. Mai mult, se poate utiliza bara de

19

instrumente proprie şi pentru a edita grafice importate din alte fişiere JPEG, GIF, PNG, PSD şi alte extensii.

Ca o soluţie de interactivitate clientside oferă posibilitatea creării unor efecte speciale: meniuri rollover sau popup, butoane interactive pentru navigare dar asigurã şi optimizarea graficelor reducând dimensiunea acestora. Fireworks generează coduri Javascript, dând posibilitatea creării uşoare a unor imagini rollover. Aplicaţia utilizează formatul grafic PNG, existând şi funcţii avansate pentru exportul în formatele GIF sau JPEG. Un document complet realizat se poate exporta sau salva ca şi fişier JPEG, GIF sau ca fişier cu alte extensii, împreună cu fişiere HTML conţinând tabele HTML şi coduri Javascript utilizate în aplicaţii web. Exportul de grafice Fireworks cu HTML şi coduri Javascript este adaptat pentru editorul HTML utilizat dar pot fi exportate tipuri de fişiere specifice altor aplicaţii; Photoshop, Flash.

Aplicaţia este integrată cu Dreamweaver, acest lucru permitând transferul facil al elementelor grafice între cele două aplicaţii. Interfaţa ultimei versiuni a fost remodelată, pentru un acces mai simplu la funcţiile aplicaţiei. Menţionăm inspectorul de proprietăţi (Property Inspector), care oferã posibilitatea de a stabili mai rapid setul de proprietăţi accesibil pentru fiecare element inclus în cadrul proiectului realizat. Sunt prezente şi funcţii care permit “felierea” şi stabilirea de linkuri pentru anumite secţiuni dintro imagine. Este posibilă realizarea rapidă a unor efecte de tip rollover, Fireworks permiţând chiar realizarea designului complet al paginilor Web şi exportul în format HTML. Fireworks dispune de o paletă destul de vastă de filtre şi efecte, suplimentar fiind suportate şi filtrele compatibile Adobe Photoshop.

Ca şi în cazul celorlalte produse, interfaţa Fireworks este mai bine organizată: fereastra Properties afişează informaţii în funcţie de instrumentul sau obiectul selectat, selectarea modului de lucru bitmap sau vectorial făcânduse automat. Instrumentele de retuşare a imaginilor: Blur, Sharpen, Dodge, Burn, Smudge se află în secţiunea Bitmap a panoului cu instrumente, putãnd aplica efectul de colorare în degrade (gradient) pentru selecţii, vectori şi text. Editarea textului se poate face direct în zona de editare, chiar dacă este ataşat unei căi (path), fără a fi nevoie să lansăm editorul de texte. O facilitate extrem de utilă este reconstruirea unui fişier PNG după un HTML care conţine tabele şi poze. Interconectivitatea între produsele grafice este realizatã la nivelul pachetului. Astfel se permite apel la procesorul de prelucrare a imaginilor (Fireworks) din oricare alt produs existent în pachet: FlashMX, DreamweaverMX, HomeSite plus/sau FreeHand. Dacă se modifică o imagine în Fireworks de pildã, la revenirea în programul iniţial această imagine va apărea actualizată (Flash, Dreamweaver). Chiar se decide modificarea formatul fişierului din JPEG în GIF pentru o mai bună optimizare, Dreamweaver MX va modifica automat toate referirile existente în site la acea imagine. Aceste facilitãţi sunt utile în special la modificarea unui proiect mai vechi sau un dezvoltarea unui proiect în echipã, unde sursele se pot reface prin simpla interacţiune a produselor integrate.

20

2.1.3.2.5. Freehand MX

Freehand 4 are rolul bine definit în pachetul Macromedia Studio MX/ MX plus), devenind printre primele aplicaţii folosite pentru grafica vectorială, alături de Adobe Ilustrator şi Corel Draw 5 , numai că, spre deosebire de cele din urmă,.

Pesonalizarea barelor de comenzi şi instrumente noi precum instrumentele de deformare liberă, de transformare directă pe obiect, lentila, precum şi Xtrasuri ca Shadow şi Emboss (versiunea 8) sunt completate de o serie de modificări importante şi instrumente noi cum ar fi Lasso, Page şi Perspective Grid, Magic Wand, simbolurile şi paleta Envelope (versiunea 9) câştigând tot mai mulţi utilizatori iar de la versiunea 10 sa pus accentul pe integrarea cu celelalte produse Macromedia, iconuri au fost modificate în manierã similarã cu Flash sau Fireworks, interfaţa dând impresia că poate fi personalizată la nesfârşit. Instrumente subselecţie Pencil, adăugarea de culori predefinite, care pot fi selectate uşor, modificarea bibliotecii şi editorului de simboluri, ce permite gruparea, manipularea şi editarea facilã a simbolurilor aduc atuuri suplimentare. Paginile master sunt şabloane refolosibile cu acelaşi fundal pentru mai multe pagini din document, care se modifică la fel de uşor ca şi simbolurile şi modificarea se face pe toate paginile unde au fost folosite. Una dintre facilităţile aşteptate de mult şi prezentă la versiunea 10 este gradientul după contur, odată alese culorile, centrul gradientului şi intensitatea le putem stabili intuitiv astfel putând crea efecte de umplere mai naturale. Bara Controller, nou aparută reprezintă un avantaj pentru crearea animaţiilor Flash, de aici putem vedea şi controla animaţia înainte de a o utiliza. Versiunea MX (11) a căpătat câteva instrumente noi, precum şi o schimbare a interfeţei pentru a semăna cât mai mult cu celelate produse din pachetul Studio MX. Această versiune se bucură şi de o mai bună integrare cu celelate programe MX.

Noile funcţii oferă posibilitatea de a transforma obiecte din spaţiul 2D în cel 3D, beneficiind de mai multe metode de transformare, printre care şi folosirea unor căi pentru forma transformării. De asemenea, instrumentul de ştergere Eraser a fost modificat astfel încât se pot şterge porţiuni ale obiectelor vectoriale. Freehand MX conţine şi o nouă funcţie folosită pentru efecte, funcţia Multiple Atributes care permite aplicarea unui număr nelimitat de atribute unui obiect cum ar fi efectele de transparenţă, linii de contur şi umplere. De asemenea programul conţine şi "live effects" printre care transparenţă, blur, bevel, în urma aplicării acestor efecte obiectul rămânând totuşi editabil.

2.1.3.2.6. ColdFusion MX developer editon

Dezvoltarea aplicaţiilor complexe poate fi gestionatã cu ajutorul aplicaţiei ColdFusion MX, formată din ColdFusion MX Server, program care se instalează pe aceeaşi maşină cu serverul de web şi care traduce şi execută paginile care conţin

4 Freehandul a fost creat în 1988 de Alsys Corp, achiziţionat apoi de Adobe Systems care la abandonat 1994 şi de la versiunea cu numărul 5 a fost preluat de Macromedia. Prin fuziunea cu Adobe Frehand revine la vechiul stãpân 5 Corel Wordperfect processor grafic professional, orientat spre graficã vectorialã avansatã şi utilizat pe scarã largã în firme de publicitate, edituri,etc.

21

taguri CFML, ColdFusion Markup Language, un limbaj de scripting bazat pe tag uri speciale similare cu cele HTML şi ColdFusion Administrator, utilizată pentru configurarea şi administrarea aplicaţiei ColdFusion, aplicaţie ce poate fi accesată din Internet. Chiar dacă fişierele ce conţin taguri CFML pot fi scrise în orice editor de texte, Macromedia recomandă utilizarea Dreamweaver MX, acesta oferind acces rapid la descrierile tagurilor (reference) precum şi posibilitatea de inserare a acestor taguri prin simpla apăsare a unor butoane sau parcurgerea unor meniuri intuitive.

Folosirea produsului Flash are efecte asupra performanţei, complexităţii şi fiabilităţii. Formatul Shockwave şi modelul de animare bazat pe instanţieri şi interpolare a cadrelor cheie, are ca rezultat obţinerea de fişiere cu dimensiune redusã de până la zece ori faţã de proiectarea lor cu metode clasice iar animaţiile sunt de ordinul a zeci de Ko, în condiţiile în care în format AVI ar depăşi 1 Mo. Complexitatea softului este mult redusă deoarece animaţiile permit interfaţarea cu scripturile Flash 4.0 ce asigurã manipularea interactivităţii şi comunicarea cu exteriorul. Interfeţele devin mai clare şi uşor de depanat, o mare parte a logicii şi calculului transferânduse în sarcina infograficianului. Dacã natura siteului nu necesită procesări de intrări (cu excepţia validării formularelor) erorile potenţiale pot fi evitate printrun design vizual al interactivităţii. Cu alte cuvinte utilizarea instrumentelor Macromedia în conlucrare cu HTML 4.0 permit optimizarea multor indicatori de eficienţă, iar performanţele siteului sunt în concordanţă cu interesul pe care îl provoacã acest nivel de dinamism.

Dynamic Autobase Content ASP sau Cold Fusion Markup Language (CFML) au un limbaj HTML tradiţional şi limbaj de manipulare a bazelor de date pe server. Active content servers pot conecta mai multe baze de date:

Internet Web Server

1. Directory Servers controlează permisiunea pentru componente mari şi determină acces garantat la un anume grup de funcţii. Cu directory server doi oameni pot vedea două pagini diferite folosind click pe aceeaşi legătură.

(3) Prgogramarea paginii HTML

Computer Client

(1)cerere

(4)returnarea cererii

Database Server

(2) Pagina HTML şi server Oracle

22

2. Mail servers răspunde de comunicaţia email. Formularele răspuns sunt catalogate şi fowardate în partiţia corespunzătoare. Mesajele pot fi încorporate în pagini web (automat).

3. File servers permite upload, copiere, ştergere, redenumire, etc

Toate web serverele respectă OpenDatabase Conectivity (ODBC), standard ce permite acces virtual la orice tip de bază de date, dacă aceasta are driver ODBC. DSN Data Source Name este un query simplificat ce permite atribuirea unui nume unice unei baze de date, putând fi astfel referinţe. Majoritatea serverelor cu ODBC driver şi nume DSN sunt manipulate de administratorul de sistem sau persoanele ce au permisiuni de acces.

2.1.4. Sumar

In cadrul acestui modul sa realizat o prezentare generală a elementelor ce compun URL, tipuri de URL, protocolul http, principalele tehnologii utilizate în dezvoltarea afacerilor electronice. Modulul îşi propune formarea unor deprinderi de identificare a protocoalelor, browserelor, pluginurilor necesare în proiectarea unei aplicaţii WEB, identificarea principalelor probleme ce apar în siteurile de afaceri şi aprecierea corectã a rolului structurãrii documentelor Web în siteurile de afaceri.

2.1.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate

Se va nota raspunsul la întrebarile: • Ce este un browser?

Un browser este un program de navigare, un agent sau o aplicaţie client (ce rulează pe calculatorul utilizatorului), şi poate citi şi explora documente resurse Web. Ele permit vizualizare de text, imagini, sunete şi animaţie, şi folosesc o interfaţă grafică ce permite vizualizarea şi navigarea în paginile web. Cele mai populare sunt: Internet Explorer şi Netscape Navigator, apoi Opera.

• Ce este URL? • Dati 3 exemple de servicii asociate URL • Diferenţe intre SDI şi TDI • Dati 3 exemple de agenţi inteligenţi • Funcţiile browserului • Ce este un pluging şi ce rol are?

Pluginuri deşi diferă prin extensii, modifică, adaugă sau extind funcţionalităţi. Diferenţa majoră este că un plugin rezidă în general aplicaţia principală din interfaţa utilizator şi are limitări bine definite a posibilului set de acţiuni. Printre cele mai importante pluginuri se pot enumera:Playerele de sunet, cititoarele documente inteligente, playerele Hypermedia, viewerele 3D, Pluginuri real time

• Obiecte HTML, Evenimente HTML • Evenimente FORM • Ce este BOM? • Legãtura BOMDOM • Delimitare prin cadre • Ce este un fişier .css şi ce rol are?

23

2.1.6. Bibliografie modul

1. Avornicului Constantin, Sisteme informatice si proiectarea lor, Editura Risoprint, ClujNapoca, 2003

2. Buchmann Robert, Proiectarea si realizarea siteurilor web, ClujNapoca, 2003 3. Chandler M. David, Running a perfect web site, Que Corporation, 1995 4. Flannagan David, Java Script The Definitive Guide, 1997 5. Goron Sabin, Proiectarea si caracterizarea sistemelor informatice manageriale,

Editura Risoprint, ClujNapoca, 2003 6. Graeme Menal, PHP/MySql Tutorial, www.hotwired.com/webmonkey 7. Henderson L.R., Butterworths in computer graphics standards, London, 1990 8. Kabir Mohamed, Apache Server 2 Bible, Minsk, 2002 9. Kotler Phillip, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucuresti, 2002 10. London S., Adobe Photoshop 5, Editura Teora 2000 11. Lowery Joseph, Dreamweaver 2 Bible, IDL Books Worlwide Inc, Chicago 1999 12. Patriciu Victor Valeriu, Sisteme de plati, Revista Net Report, Ianuarie 2001 13. Morrison Mike, DatabaseDriven Web Sites, Web Warrior Series, New York,

2000 14. Nielsen Jakob, 10 Greseli de design web, www.useit.com 15. Nitchi Stefan Ioan, Esential in comunicarea pe Internet si World Wide Web,

Editura Risoprint, ClujNapoca, 1999 16. Rusu Lucia, Aplicatii clasice si moderne in afaceri, Editura Mediamira, Cluj

Napoca, 2001 17. Rusu Lucia, Internet si calitate, grafica si reclama pe Internet, Editura Risoprint,

ClujNapoca 2001 18. Rusu Lucia, Proiectarea si realizarea aplicatiilor web, Editura Risoprint, Cluj

Napoca, 2003 19. Suke Wellig, PHP and MySql Web development, SAMS Publishing, 2001 20. Taylor David, Crearea paginilor Web cu HTML4, Editura Teora, 1998 21. Tomai Nicolae, Reţele de calculatoare concepte, structuri, aplicaţii, Editura

Risoprint, ClujNapoca, 2001 22. www.academiainternet.ro 23. www.allyanet.ro 24. www.bluedomino.com 25. www.chip.ro 26. www.connect.com.ro 27. www.consumerreview.com 28. www.consumersearch.com 29. www.trafic.ro 30. www.w3c.org 40. www.macromedia.com 41. www.pcmagazine.ro 42. www.pcmag.com 43. www.pcreport.ro

24

2.2. Modul 2: Proiectarea aplicaţiilor Web


Scopul acestui modul este familiarizarea cursantului cu factorii de influenţă în proiectarea de ansamblu, metodologia de realizarea aplicaţiilor Web, ciclul de viaţã al unei aplicaţii Web. Se va trata proiectarea de detaliu a aplicaţiei, testarea şi înregistrarea siteului, întreţinerera şi actualizarea acestuia, promovarea siteului, evaluarea performanţelor şi calitãţii. Siteurile publicitare vor încheia acest modul, şi au ca scop familiarizarea cu cele mai moderne tehnici de emarketing. Obiectivele umărite: familiarizarea cu factori de influenţă în proiectarea de ansamblu, concepte de bazã ale dezvoltãrii unei aplicaţii web, formarea unor deprinderi de identificare a tipurilor de structuri şi legãturi , familiarizarea cu etapele şi ciclul de viaţã al unei aplicaţii web,prezentarea unor soluţii de testare, înregistrare, familiarizarea cu soluţiile eficiente de promovarea a siteurilor comericiale, prezentarea unor noţiuni de bazã prinvind indicatori de evaluare a performanţelor şi calitãţii, familiarizarea cu specificul siteurilor publicitare.

2.2.2. Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

In modului 1 sau abordat tipurile MIME, concepte web şi concepte DOM, BOM, formatarea şi structurarea documentelor Web, cu referire clarã la formatarea cu tabele şi cadre, fişiere css pengtru stiluri, hãrţile de imagini, rolul şi structura metalimbajelor, prezentarea unor soluţii de interactivitatea cu clientul prin formulare HTML, extensii dinamice şi funcţionale, hiperlegãturi şi evenimente de navigare, prezentarea unor noţiuni de bazã prinvind dynamic HTML,XML şi XSL, DOM şi SAX.

2.2.3. Schema logică a modulului

Acest modul este compus din 9 subcapitole care trateazã gradual pornind de la factorii de influenţă în proiectarea de ansambluS1, metodologia de realizarea aplicaţiilor WebS2, ciclul de viaţã al unei aplicaţii WebS3. Se va trata proiectarea de detaliu a aplicaţieiS4, testarea şi înregistrarea siteuluiS5, întreţinerera şi actualizarea acestuiaS6, promovarea siteuluiS7, evaluarea performanţelor şi calitãţii –S8 şi finalizând cu siteurile publicitareS9. (figura 2.1.)

Fig.2.1. Structura modulului 2


2.2.4.1. Factori de influenţă în proiectarea de ansamblu

S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9

25

Tipul de site ales reprezintă o decizie importantă ce trebuie luată prealabil construirii siteului iar scopul principal al tuturor activităţilor legate de promovarea unui site este de a creşte traficul acelui site. Audienţa siteului reprezintă publicul ţintă pentru care se realizează siteul web, un element critic deoarece designul siteului şi conţinutul acestuia sunt în strânsă legătură cu audienţa. De aceea, este necesară realizarea profilului standard al utilizatorului. Dimensiunea este alt factor de iar Universalitatea se referă la faptul că e bine să se cunoască oferta de pluginuri, browsere şi alte instrumente Web şi avantajele, respectiv dezavantajele fiecăruia, precum şi preferinţele audienţei în acest sens. Necesarul hardsoft: supraîncărcarea browserului cu pluginuri poate afecta cerinţele de memorie. Portabilitatea: la Internet sunt conectate platforme dintre cele mai diverse şi succesul unor aplicaţii Web poate fi asigurat de acest factor. Proprietarul serverului: dacă spaţiul de stocare este pe serverul unui furnizor de prezenţă Web, trebuie să se ia cunoştinţă de oferta de pe piaţa de prezenţă Web, raportul preţ / performanţă şi să se aplice siteului, încă din primele faze de proiectare, constrângeri tehnologice legate de tipurile de tehnologii pe care serverul le va suporta.

2.2.4.2. Realizarea aplicaţiilor web

Etapele de realizare

Totalitatea etapelor parcurse în procesul de dezvoltare a unei aplicaţii reprezintă ciclul de viaţă al acesteia. Etapele acestui proces sunt (figura 2.2.): Culegerea specificaţiilor – definirea problemei, specificarea detaliată a funcţionalităţilor pe care sistemul informatic trebuie să le îndeplinească; Analiza – etapa în care se identifică caracteristicile esenţiale care definesc o anumită soluţie, pornind de la anumite cerinţe; Proiectarea – adaugă elemente noi ale soluţiei construite în etapa de analiză, pe baza optimizării anumitor criterii; Implementarea – etapa în care se realizează un proiect executabil pornind de la soluţia construită în faza de analiză; Testarea – etapa de verificare a echivalenţei sistemului informatic implementat cu modelul creat în etapa de analiză [Avornicului2004].

26

Figura 2.2. Etapele realizării unui sistem informatic 6

Pentru realizarea unei aplicaţii profesionale multimedia sau Web se parcurg 5 faze majore (figura 2.2.):

1. Concepţia (culegerea specificaţiilor şi analiza) 2. Realizarea propriu zisă ( proiectarea, testarea, realizarea prototipului) 3. Publicarea şi promovarea aplicaţiei (testarea prototipului) 4. Exploatarea şi întreţinerea aplicaţiei (modificarea şi dezvoltarea

prototipului) 5. Evoluţia aplicaţiei ( dezvoltarea acesteia prin parcurgerea unui nou ciclul de

analiză, proiectare, implementare, testare) Concepţia aplicaţiei Concepţia reprezintă faza în care firma care doreşte realizarea unei aplicaţii multimedia îşi defineşte obiectivele aplicaţiei şi stabileşte conţinutul şi sursele de lucru. Aceasta presupune crearea aplicaţiei, crearea conţinutului, constituirea surselor de lucru, planing, estimarea timpului necesar realizării aplicaţiei, repartiţia sarcinilor în echipă şi managementul fazei. Crearea aplicaţiei presupune stabilirea celor patru obiective specifice aplicaţiilor multimedia: concept, filosofie, inginerie şi public. Crearea conţinutului implică o concentrare a eforturilor echipei în realizarea elementelor media specifice publicaţiilor electronice: Constituirea surselor de lucru porneşte de la cele existente deja în proiect şi identifică sursele necesare a fi create prin proiect.

6 Adaptare: Chaffey, D. – ”EBusiness and Ecommerce Management”, Second Edition, Ed.Prentice Hall, 2004, p. 431

Concepţia Realizarea

Publicarea şi promovarea

Intreţinerea şi

actualizarea

Dezvoltarea aplicaţiei

Managementul proiectãrii Web

Feed back Business intelligence

27

Figura 2.3. Spirala de evoluţie a unei aplicaţii Web

Managementul fazei reprezintă activitatea de coordonare a echipei, în care sarcina şefului de proiect este dată de identificarea echipamentelor, drepturi de utilizare, delimitarea elementelor media “brute” şi a celor rezultate din prelucrări planing, estimarea timpului, repartiţia sarcinilor în echipă. Rezultatele fazei sunt date atât de expertiza tehnică de sistem, estimarea timpului de dezvoltare cât şi de arborescenţa, organizarea tipurilor media la nivel de structuri de directoare, conţinut, tablou de bord (storyboard) şi elemente de animaţie.

Realizarea propriu zisă a aplicaţiei multimedia Tratarea şi pregătirea surselor pentru integrare este sarcina infograficianului şi presupune:retuşarea imaginilor, montaje, efecte speciale, optimizări, etc. Stabilirea elementelor de interfaţă, navigare, interactivitate Ergonomia siteului este dată de modul în care este organizată parcurgerea acestuia şi legăturile realizate în acest scop. Realizarea animaţiei este sarcina infograficianului care utilizează în acest scop medii software orientate spre grafica vectorială: Flash, Shockwave alte medii software orientate spre animaţie.

Dezvoltarea aplicaţiei este dependentă de complexitatea acesteia precum şi de soluţia tehnică de realizare şi are ca obiective:

q Concepţia bazelor de date (motoare de căutare, rezultate ale căutărilor, navigare)

q Integrarea altor servicii (medii multiuser, forum de discuţii, chat, motoare de căutare, agenţi, aplicaţii specifice etc)

q Programarea secvenţelor specifice. q Integrarea media şi a bazelor de date este faza în care se reunesc

produsele specifice media, serviciile specifice şi interfeţele componente ale aplicaţiei.

Administrarea serverului este o sarcină permanentă a Webmasterului echipei de proiectare, care asigură funcţionalitatea aplicaţiei precum şi dialogul permanent între membrii echipei, via Intranetul firmei. Webmasterul este responsabil de asigurarea resurselor software şi hardware necesare proiectării, testării şi publicării aplicaţiei. Finalizarea aplicaţiei are urmăreşte verificarea şi testarea acesteia respectiv publicarea aplicaţiei fiind realizată de tester în colaborare cu întreaga echipă de proiectare. Exploatarea şi întreţinerea aplicaţiei este o sarcină permanentă a echipei de realizare. Întreţinerea sistemului este realizată de Webmaster şi se referă la: utilizatori, servicii online, probleme tehnice, hotline, intevenţii. Webmasterul gestionează pe întreg parcursul exploatării feedback al utilizatorilor, actualizarea, statisticile curente şi asigură politica de menţinere în funcţiune. Evoluţia aplicaţiei are trei coordonate majore: comunicaţia cu vizitatorii siteului, administrarea sistemului şi elaborarea de versiuni noi ale aplicaţiei. Elaborarea unor versiuni noi are loc începând de la faza de prototip şi până la proiectul final diferite taskuri sunt realizate paralel, sub coordonarea şefului de proiect.

28

Echipa de realizare Echipa de elaborare a proiectului cuprinde câţiva specialişti care au competenţe distincte şi rol bine definit în realizarea acestui proiect, conform figurii 2.3. Seful proiectului Rol: Coordonează dezvoltarea unei aplicaţii multimedia şi asigură succesul artistic, tehnic şi informatic, de la faza de concepţie până la finalizarea concretă a acesteia. Sarcini: Proiectează, coordonează şi controlează procesul de producţie în cadrul unui proiect multimedia, Realizează structura siteului în colaborare cu infograficianul, Răspunde de evaluarea resurselor necesare pentru realizarea proiectului,etc.

Webmaster Rol: Responsabil de mentenanţa produsului sau serviciilor multimedia. Sarcini: Asigură şi menţine comunicaţia între membrii echipei furnizând resurse hardware şi gestionând tranzacţiile, mesajele sau schimbul interactiv de informaţii între utilizatori, menţine statisticile de frecventare a unui site, pentru a permite evaluarea eficacităţii sau rentabilităţii procedeelor utilizate, asigurând ameliorarea acestora,etc Webdesigner Rol: Realizează elementele de interfaţă şi navigare precum şi cele de interactivitate cu vizitatorii siteului. Sarcini: Proiectează şi realizează interfeţe SQL / PHP, Dezvoltă alte aplicaţii: scripturi, CGI proceduri C++, appleturi Java, servleţi etc.

Programator multimedia Rol: Asigură realizarea tehnică şi dezvoltarea informatică a unei aplicaţii multimedia pe baza analizei, dezvoltării şi optimizării, folosind aplicaţii interactive cu funcţionalităţi specifice. Sarcini: Asamblează şi integrează diferite medii componente şi programează aplicaţii specifice Infografician (infodesigner) Rol: Specialist în grafica 2D, 3D care asigură retuşarea imaginilor, fotografiilor şi a altor elemente grafice, design sonor, video, montaj numeric, imagini de sinteză etc. Sarcini: Realizează structura grafică pornind de la arhitectura siteului

Sef de proiect

Webmaster

Infografician Webdesigner Programator n

Tester Echipa de proiectare

Programator1

Figura 2.4. Echipa de realizare a proiectului

29

2.2.4.3. Ciclul de viaţă al unei aplicaţii Web

Nivelul 1: Concepţia aplicaţiei Scopul siteului Audienţa ţintă va juca un rol major în modul cum va arăta siteul. Există implicaţii majore legate de design şi determinate de audienţă Pasul 2: Schiţarea conţinutului • determinarea browserului pe care se presupune că lar putea avea cei mai mulţi

dintre utilizatorii vizaţi sau se apelează la extensii ale browserului • se stabilesc materiale ce trebuie colecţionate şi se consultă anterior limitările de

licenţiere sau gradul de sharing permis de proprietar. • Se realizează împărţirea conţinutului pe pagini, pentru pagina principală se

împarte spaţiul de afişare între elementele structurale: se aleg bannerele, titlurile paginilor, se stabilesc linkurile externe şi interne, relative sau absolute.

Particularităţi de proiectare a unei afaceri O afacere pe Internet (ebusiness) are o complexitate crescută şi presupune activităţi specifice de proiectare pe care le vom detalia în capitolele următoare. Precizăm că în acest caz se stabileşte:

• Arhitectura structurată pe nivele a aplicaţiei (twotier, threetier, multitier); • Tehnicile şi tehnologiile utilizate în realizarea aplicaţiei (triada PHP, SQL

server cu componente, Oracle şi interfeţe specifice, etc.) Se aleg tehnologiile de implementare a aplicaţiilor: softwareul server de gestiune a bazelor de date, utilitarele de monitorizare a acceselor, limbajele serverside şi clientside :

• Interfaţa cu clientul reprezentată de datele ce se oferă utilizatorilor şi datele care se prelevează prin intermediul formularelor. Informaţia nestructurată: textul şi imaginile care vor apare în paginile siteului şi care vor fi incluse la nivelul formatării; informaţia nestructurată este unidirecţională şi corespunde cerinţei de informare generală a siteului;

• Soluţia middleware adoptată; • Structurile de date care se grupează în informaţie structurată: care va fi

stocată întro bază de date, pe server. • Aplicaţiile de prelucrare sunt necesare preluării, manipulării şi regăsirii

acelor date, precum şi fluxul prin care datele vor ajunge de la utilizator la server. Dacă siteul devine o aplicaţie Web, realizarea siteului urmează o abordare front end, pornind de la cerinţele audienţei, middlewareul (programele agent care preiau cereri utilizator şi gestionează pe baza lor datele) şi care trebuie să determine back endul (datele). Pasul 3: Alegerea structurii siteului Web Softurile de dezvoltare HTML/JavaScript, Adobe (Macromedia) includ un gestionar de site (sitemap), un sistem de gestiune ce asigură actualizarea automată a link urilor la mutarea fişierelor, întreţinerea hărţii siteului pentru a uşura orientarea utilizatorilor în cadrul paginilor Web.

30

Nivelul 2: Construcţia paginilor În cadrul acestui nivel se creează efectiv siteul, cu ajutorul limbajului HTML şi a instrumentelor conexe. Pasul 4: Codul, previzualizarea şi revizuirea La crearea unui site se lucrează implicit în următoarele etape: întâi se codifică pagina, se amplasează imaginile şi se specifică legăturile, apoi se previzualizează ceea ce sa obţinut, se modifică marcajele HTML şi apoi se previzualizează din nou în programul de navigare. Pasul 5: Adăugarea legăturilor interne şi externe Scripturile trebuie realizate cât mai scalabil, astfel încât să permită îmbogăţirea formularelor cu minim de efort, şi să permită execuţia unui script serverside de mai multe ori simultan. Pasul 6: Optimizare pentru utilizatorii cu conexiunile cele mai slabe Opţiunile legate de optimizare nu trebuie să afecteze funcţionalitatea unei aplicaţii Web, ci doar eficienţa sa: problemele de optimizare sunt legate de consistenţa stilistică, folosirea fişierelor comprimate, folosirea imaginilor întreţesute (interlaced, încărcate în mai multe parcurgeri), folosirea paletei WebSafe în design, crearea fundalurilor Tiled,etc.

Nivelul 3: Testarea Pasul 7: Testarea şi revizuirea locaţiei de către autor cu toate programele de navigare cu care intenţionează ca paginile să fie compatibile, la cea mai mică viteză de transfer care se preconizează la audienţa ţintă, şi pe diferite sisteme de calculatoare, care este de aşteptat să le posede persoanele cărora li se adresează oficial siteul. Pasul 8: Verificarea siteului de către alte persoane Se aplică frecvent metoda încredinţării siteului unui număr de utilizatori de încredere care săl folosească o perioadă de timp şi să semnaleze toate erorile apărute.

Nivelul 4: Încărcarea fişierelor pe serverul Web Pasul 9: Pregătirea fişierelor pentru server. Fisierele vor fi transferate de pe calculatorul personal, pe unul din serverele puse la dispoziţie de compania care va asigura găzduirea web, prin FTP ( File Transfer Protocol). Pasul 10: Verificarea URLului propriu. După transferarea prin FTP a fişierelor site ului, trebuie verificată funcţionalitatea acestuia prin:navigarea prin fiecare pagină şi verificarea tuturor legăturilor interne şi externe, a butoanelor de navigare active cu ajutorul unui " link checker ", verificãri de profunzime Pasul 11: Verificări suplimentare şi aprofundate sunt testele finale de funcţionalitate globală.

Nivelul 5: Promovarea propriei pagini Web se înregistrează pagina la un site sau robot de căutare, la un site director, la unul de indexare. [TAYLOR]

2.2.4.4. Soluţii pentru domeniu Web

Aplicaţiile complexe posedă un domeniu (de forma www.firma.ro) iar siteurile web simple au pagină de forma www.isp.ro/firma şi sunt găzduite pe siteuri în mod

31

gratuit. Efortul financiar în cumpărarea unui domeniu este justificat de avantajele care le conferă: exclusivitate, credibilitate, mobilitate, evită pierderea clienţilor, etc.

2.2.4.5. Proiectarea de detaliu a aplicaţiei

Tipuri de structuri Un site constă, din punct de vedere al accesului, din una sau mai multe pagini care conţin text, grafică, animaţie, etc., legate întro manieră coerentă, formând un tot unitar, în vederea descrierii unor informaţii sau creării unui efect constant [RUSU_01]. Paginile Web sunt denumite generic documente, termenul de pagină sau carte fiind determinat de conţinutul fişierului (.htm). Practic pagina este acel fişier care se regăseşte şi se formatează de către browser. Home page sau pagina principală a prezentării conţine de obicei un sumar, informaţii generale, despre celelalte pagini iar URLul acesteia permite celorlalţi utilizatori consultarea siteurilor Web. Structura prezentărilor este dependentă de conţinutul acestora precum şi de obiectivul specific al paginii Web (pagina personală, prezentare de firmă, aplicaţie comercială, comerţ electronic, învăţământ asistat, etc.). Astfel, structura unei pagini Web poate fi încadrată în una din următoarele categorii de structuri definite: Structură liniară unde legăturile se realizează de la o pagină la alta (înainte şi înapoi). Structura ierarhică permite rafinarea informaţiei din prezentare de sus în jos prin detalierea succesivă în funcţie de interesul manifestat de utilizator. Structura liniară cu alternative Prin această structură se îmbunătăţeşte (se micşorează) rigiditatea structurii liniare prin derivarea căii dintro cale principală, în ramuri care pornesc dintrun punct. Aceste ramuri pot fi dezvoltate liniar în continuare sau pot fi reunite întrun punct al unei alte ramuri principale. Structura combinată liniară şi ierarhizată reprezintă combinaţia dintre documente liniare şi ierarhizate, deoarece deplasările de sus – jos, înainte şi înapoi sunt mai facile decât traversările în cadrul ierarhiilor. Exemplul cel mai cunoscut pentru o astfel de structură sunt prezentările FAQ (Frequently Asked Questions).

32

Arhitectura Siteului

Performanţa Paginilor

Formatarea Paginilor

Formatarea Formatarea Formatarea Textului Legăturilor Graficii

Elemente Elemente Elemente Text de legătură de Grafică

Indiferent care tip de structură este indicată pentru scopul şi conţinutul siteului, în cazul unui site complex este indicată schiţarea unei hărţi sau a unei scheme bloc pentru paginile Web, în care pentru indicarea legăturilor se pot utiliza, de exemplu, linii cu săgeţi. Considerăm util să precizăm faptul că aceste structuri pot fi realizate prin proiectarea unor legături consistente, necesare şi suficiente, în multe situaţii elementele de legătură fiind realizate prin combinaţii de text şi grafică sau prin butoane grafice interactive (figura 2.6 7 ). Din acest motiv vom încerca să abordăm aceste elemente ce fac obiectul evaluării performanţelor dar în acelaşi timp, pot deveni factori de succes al prezenţei online a afacerii.

7 Prelucrare dupã www.websiteoptimization.com

Home page

Figura 2.5. Structura ierarhicã

Figura 2.6. Structura piramidalã de analizã a performanţelor siteului

33

Principiile designului Dezvoltarea unei pagini WEB a unei firme sau a unei aplicaţii complexe (ebusiness, ecommerce, etc) trebuie să fie precedată de un studiu de fezabilitate şi să aplice în primul rând principiile proiectării sistemelor informatice: principii de eficientă economică, ceea ce presupune evaluarea cheltuielilor necesare pentru conceperea, realizarea, implementarea şi exploatarea curentă a paginii WEB şi compararea lor cu efectele economice directe şi indirecte obţinute de firma careşi face publicitate, managementul proiectului (surselor şi a echipei de dezvoltare) în fiecare fază de realizare, asigurarea calităţii soluţiilor abordate, prin aplicarea celor mai eficiente metode şi tehnici de proiectare şi specificarea unor caracteristici de calitate, care să fie controlate pe tot parcursul realizării paginii, adaptarea soluţiilor în concordanţă cu resursele disponibile.

Principiile fundamentale legate de Web design 8 au amprenta particularităţilor de proiectare: ♣ Indiferent de tipul de fişier care se prelucrează, trebuie urmărită dimensiunea sa minimală, prin aplicarea compresiilor; ♣ Elementele trebuie să fie de aşa natură aşezate în pagină, încât indicatorul NREM (NotReadingEye Movement) să fie minim. NREM indică distanţa pe care o parcurge privirea fără să citească nimic. ♣ Hiperlegăturile trebuie să fie de patru tipuri:

1. Setul hiperlegăturilor structurale: dau o imagine privind structura siteului şi indică spre componentele sale (Register, FAQ, etc.); de regulă acestea se grupează pe o bară orizontală, imediat sub logoul siteului; 2. Setul hiperlegăturilor de conţinut: au rolul de cuprins al informaţiei: (titluri de capitole, thumbnails etc). 3. Setul legăturilor externe, care indică în afara siteului: de regulă sunt grupate întro pagină la care se ajunge printrun link structural, de genul “Other Links”, “Other Sources”; 4. Setul legăturilor interne, care sunt referinţe încrucişate ce apar în conţinutul informaţional al siteului; în unele browsere vor apare subliniat sau colorate cu albastru, motiv pentru care se recomandă evitarea sublinierilor şi a culorii albastre pentru scris.

♣ Toate elementele de design să prezinte consistenţă stilistică de la o pagină la alta.; asta nu înseamnă că toate paginile siteului să arate la fel; pentru evitarea unei astfel de situaţii, trebuie create cel puţin trei şabloane de structură, bazate pe aceleaşi culori, fonturi, structuri de frameuri, tipuri de butoane;

q Elementele de design să fie puse în acord cu audienţa, cu posibilele tabuuri şi probleme de accesibilitate; Diferenţa codurilor de culoare între fundal şi culoarea textului, bordurilor, etc., trebuie să fie cel puţin 40%;

q Siteul nu trebuie să se bazeze pe butoanele de navigare ale browserului, trebuie să se pună la dispoziţie soluţii de navigare directă între oricare două pagini ale siteului;

q Trebuie să se evite scrollul orizontal; e bine să se evite fontul clasic, TNR de 12 pe fond alb, în zonele mari cu text aglomerat, pentru creşterea lizibilităţii;

8 Rusu Lucia, Robert Buchmann, Dezvoltarea aplicaţiilor WEB, Editura Risoprint, ClujNapoca,2004

34

q Designul să fie flexibil pentru adăugarea în orice moment de noi informaţii, noi celule în tabele, noi câmpuri în formulare.

Pagina principală este "cartea de vizită" sau locul de unde începe explorarea resurselor Web şi se constituie în puncte de start pentru accesarea informaţiilor specifice publicaţiei sau companiei pe care o reprezintă. În continuare prezentăm câteva trăsături caracteristice necesare a paginii de intrare:[RADO96a]:

• pagina să fie caracteristică; • să ofere cât mai multă informaţie fără a deveni “obeză”; încărcarea ei trebuie să dureze maxim câteva zeci de secunde;

• să se utilizeze grafică întreţesută astfel vizitatorul are o idee despre ce încarcă şi poate hotărî dacă va continua sau nu;

• să se utilizeze taguri asociate elementelor grafice, care permit rezervarea spaţiului astfel ca textul să poată fi afişat primul

Semnătura documentului este realizată cu tagul <ADDRESS> şi conţine informaţii de contact cu persoane care pot da relaţii despre crearea paginilor Web, statutul documentului (complet, în curs de elaborare, neîncărcat), ultima actualizare a acestuia, copyright, URLul documentului, adresa de email, etc. Consistenţa stilistică şi raportarea la audienţă la toate nivelele designului sunt elemente cheie

Erori de web design Există frecvente situaţii când browserul dă mesaj: "unable to access document" la momentul selecţiei cuvântului de legătură iar motivele apariţiei acestui mesaj sunt diverse, dintre care cele mai frecvente sunt: § Serverul nu este în reţea sau nu este încărcat; § Se încearcă încărcarea unui site la care au acces mulţi utilizatori şi o parte

dintre ei încearcă aceeaşi operaţie de încărcare; § URLul este eronat § Legătura cu nodul de reţea este defectă, etc.

Dezavantajul cadrelor Capcana tehnologiilor de ultimă oră Excesul de animaţie prin abuzul de efecte speciale: texte care se mişcă sau clipesc neîncetat, multe imagini animate sau care clipesc în diferite culori obosesc privirea vizitatorului. Utilizarea URLurilor complicate creşte riscul de a face greşeli de dactilografiere când utilizatorul încearcă să regăsească o anumită pagină. Pagini orfane, acele pagini care nu conţin nici un element de identitate şi navigare a siteului Lipsa unei structuri logice conduce la dificultăţi în descoperirea informaţiilor importante din cadrul unui site. Utilizarea culorilor nonstandard pentru linkuri deranjează vizitatorul şi se recomandă utilizarea culorilor standard pentru linkuri. Informaţii perimate declasează un site. Timpul de încărcare a paginii are limita acceptabilă situată între 15 şi 30 de secunde chiar dacă intervin o mulţime de factori care pot mări sau micşora acest interval.

35

Stilul şi personalitatea paginilor Web Ne propunem analiza siteurilor pe baza criteriilor prezentate în figura 2.8, la vom adăuga elemente specifice: adresa de web, timpul de aşteptare, Viewer’s window, textul şi conţinutul mesajului, grafica (fundalul, culoarea, mărimea), designul: structura imaginilor şi structura informaţiilor, imagini (prin stil şi personalitate) şi elemente de marketing specifice activităţii de promovare. Adresa de web rămâne în centrul atenţiei utilizatorului atâta timp până când pagina se încarcă şi sugerează competenţa firmei. Timpul de aşteptare este esenţial în interacţiunea cu clientul, în special la prima pagină, deoarece statisticile arată că un vizitator aşteaptă în medie 12 secunde ca pagina să se încarce, după care pleacă. Viewer’s window este suprafaţa care apare pe ecran după accesarea paginii, spaţiu ce include informaţii despre produsele sau serviciile oferite, preţurile practicate sau alte date legate de vânzare. Este de dorit ca elementele grafice care sunt plasate în această zonă să capteze atenţia vizitatorului (banner, grafice, imagini estetice şi atmosfera logoului firmei, elemente grafice şi de animaţie minime). Textul şi conţinutul mesajului de valorificare are rolul principal pe pagina respectivă, ocupând un loc central pe site.

Grafica este un element de artă care are un rol dublu: de a transmite profismul prin calitatea graficii şi de a sugera atmosfera, stilul şi personalitatea paginii, adică “look and feel”.

Fundalul (Backgroundul) unor siteuri va folosi un fundal adecvat care să atragă vizitatorii.

Designul 9 reprezintă modul în care se armonizează elementele paginii (grafica, text, linkuri, elemente interactive, imaginile etc.) şi se referă la relaţia între elementele paginii: locaţia, proporţia, accentul pus pe fiecare element. Elementele designului: logoul şi numele firmei, imaginea sau grafica, titlul şi textul, alte ilustraţii, sunt tratate atât la nivel de structură a informaţiilor cât şi a structurii imaginilor. Structura informaţiilor este centrată pe respectarea regulii celor cinci degete. Stil şi personalitate pot fi caracteristicile de bază a unei pagină web iar la crearea ei trebuie să concure toate elementele siteului respectiv: grafica, fondul, textul, culoarea, elemente interactive, şi nu un ultimul rând cuvintele, expresiile folosite în conţinut, care vor reprezenta astfel primele elemente de emarketing “at the first site” cu rol de cunoaştere şi influenţare a consumatorilor. Celelalte metode de atragere a lor (tehnicile pull): reclamă, cărţi de oaspeţi, sloganuri, etc. le vom trata în capitole speciale.

Soluţii tehnice de stilizare Formatarea propriuzisă şi structura (conţinutul semantic şi sintactic) documentului, având în vedere că, la majoritatea procesoarelor de texte, termenii formatare şi structurare se confundă. Foile de stil CSS minimizează efortul de a crea documente cu formate diferite, destinate unor platforme diferite iar CSS2 permite crearea unor clase stilistice şi opţiuni pentru browsere auditive şi legate de internaţionalizarea fonturilor.

9 Aici se referã la componenta artisticã, în accepţiunea generalã WEBDESIGN= proiectarea aplicaţiilor Web

36

Un exemplu de definire a unui stil CSS inline, care indică posibilitatea de a redefini caracteristicile de afişaj pentru marcatorii HTML de structură (<body>:

Exemplul 1 <style type=”text/css”> <! body fontfamily: serif; fontsize: 18pt; marginright: 10pt; div.title margin: 10pt; div.address margin: 20pt > </style> </style> </head>

Codul meniului se află întrun fişier separat, style.css, în care definim modul de formatare a documentului. Acest fişier este legat de pagina HTML prin următoarea secvenţă de cod:

<LINK REL="stylesheet" TYPE="text/css" HREF="style.css">

Siteuri dinamice şi interactive

Figura 2.7 Arhitectura twotier folosind scripturi client

Este deja cunoscut faptul că funcţionarea unui Web se bazează pe patru componente: unul sau mai multe computere care rulează softul Web server (program care întelege protocolul HTTP HyperText Transfer Protocol şi răspunde unei solicitări făcute de un Web client), documentele făcute publice pe Web, formatate pentru a putea fi vizualizate oarecum uniform pe diverse monitoare, softul de navigare (numit client Web, navigator sau browser) care rulează pe computerul client şi un un set de legături de reţea.

Scripturi CGI CGI (Common Gateway Interface) Este denumirea generică pentru interfaţa prin care serverele Web comunică date altor aplicaţii. Un script CGI este un program ce intermediază transferul între server şi alte aplicaţii, baze de date, browserul client, etc.

Client Web

Scripturi

Server HTTP

Server de baze de date

Baza de date Protocol

BD

Protocol HTTP

37

Schimbul de informaţii Prima modalitate este folosirea parametrilor a doua metodă de a transmite date către procesul fiu este prin variabile de mediu o serie de perechi de forma nume=valoare ce sunt moştenite de procesul fiu de la părinte în momentul în care procesul fiu este creat.

Variabile de mediu pot fi împărţite în trei categorii: • variabile care comunică scriptului date despre serverul pe care rulează, de exemplu, scriptul poate afla numărul portului pe care îl foloseşte;

• variabile care furnizează scriptului informaţii de bază despre programul client de obicei un browser Web şi despre sistemul care a formulat cererea pentru date. Astfel, de exemplu, scriptul poate să identifice adresa IP a clientului sau tipul navigatorului, dar nu poate identifica nici persoana, nici adresa ei de e mail.

• variabile care conţin informaţii despre tranzacţia curentă. HTTP foloseşte protocolul MIME pentru a schimba informaţii. Tipul MIME este pus la dispoziţia scriptului în variabila CONTENT_TYPE.

GET şi POST sunt comenzi din protocolul HTTP două variante de a trimite către serverul Web informaţia culeasă întrun formular care apelează un script CGI. Parametrul METHOD specifică alegerea făcută la implementarea formularului în pagina Web. Fiecare metodă foloseşte o cale diferită pentru a trimite informaţiile din formular la server, în momentul în care butonul submit (trimite) este apăsat.

Răspunsul dat de script este sarcina serverului Web. Mecanismul prin care clientul comunică date serverului este implementat în HTML cu ajutorul marcatorului <form action=”url” method=get/post>.

Putem determina paşii în care are loc comunicarea CGI: 1. Se completează formularul HTML şi e transmis prin una din metodele HTTP

(atributul method) la un script CGI de pe server, precizat în atributul action; 2. Serverul receptează datele şi le oferă(prin poarta CGI) ca date de intrare

scriptului, fie printrun buffer (dacă avem transfer POST), fie printro variabilă de mediu (dacă avem transfer GET);

3. Scriptul rulează şi oferă ca ieşire date de tip text (de regulă cod HTML) ce vor fi transferate ca răspuns browserului. Datele de ieşire ale scriptului pot fi de orice tip transferabil între server şi browser, deci întrunul din tipurile MIME.

4. Serverul preia datele de ieşire ale scriptului, fie întrun pachet HTML, fie prin bufferul de ieşire alocat scriptului şi le transferă cu ajutorul HTTP (prin poarta CGI) spre client, care le va prelua în browser sau întrunul din extensiile sale, în funcţie de formatul MIME în care se face transferul.

2.4.4.6. Testarea şi înregistrarea siteului

Servicii de validare HTML şi testarea paginilor web presupun funcţii suplimentare care: verifică structura documentelor; verifică erorile de sintaxă; analizează imaginile; verifică legaturile interne şi externe; valideaza şi testeaza paginile web ,etc

38

FTP se foloseşte când: se transfera ( upload ) pentru prima dată fişierele unui site la o gazdă web; se înlocuieşte un fişier sau o imagine; se încarcă ( download ) un fişier de pe un alt calculator; se permite accesul unei alte persoane pentru a încarca/descărca un fişier din siteul propriu.

2.2.4.7.Intreţinerea şi actualizarea siteului

Pentru ca siteul creat să aibă succes şi să atragă noi vizitatori, trebuie întreţinut şi actualizat periodic. Intretinerea şi actualizarea unui site web se realizează cu diferite scopuri:îmbunătăţirea proiectarii şi machetarii; actualizarea sau adăugarea unor informaţii suplimentare;realizarea unor versiuni multilingve; ca soluţie a feedback ului, pentru a răspunde la comentariilor, cerinţelor sau observaţiilor vizitatorilor; pentru a corecta erorile şi problemele funcţionale apărute în timpul proiectării.

Intreţinerea eficientă a siteului, se poate realiza pe baza unui plan de întreţinere, etapizat în timp, care poate să conţină: frecvenţa de actualizare; imbunatatirile sau modificarile aduse; informatii şi resurse de actualitate; comentariile sau recomandarile vizitatorilor;poziţia în clasamentul motoarele de cautare;îmbunătăţirea configuraţiei hardware şi resursele software suplimentare. Actualizarea siteul după ce a devenit operational este o sarcină obligatorie ce presupune: îmbunătăţrea unor caracteristici tehnicofuncţionale;adăugarea de noi opţiuni;actualizarea conţinutului informaţional;etc.

Feedbackul siteului Metoda feedbackului este importantă pentru creşterea numărului de vizitatori şi posibilitatea de aşi exprima opiniile, sugestiile şi comentariile în legătură cu un site web dar în acelaşi timp reprezintă o soluţie de marketing on line pentru companii. • Email ul este cea mai importantă şi mai uşoară cale de a recepţiona mesaje de la

cititori şi de aceea este obligatorie furnizarea adresei email pe fiecare pagină. • Cărţi de oaspeţi (guestbooks) unde cititorul poate săşi scrie impresiile şi

comentariile după vizitarea unui site. • Lista de discuţii (discussion list) creşte gradul de interactivitate cu vizitatorii

oferindule posibilitatea să schimbe impresii şi săşi exprime punctul de vedere. • Contoare de pagină (hit counters) pentru a cunoaşte gradul de vizitare al site

ul realizat şi pentru a realiza statistici ale vizitatorilor, informaţii utile în realizarea unei campanii de marketing online eficiente. Aceste contoare pot să afişeze informaţii referitoare la: numărul de accesări totale/ lunare/săptămânale/zilnice, tipul de browser folosite pentru vizitarea paginilor, ţara/continentul de provenienţă pentru fiecare vizitator şi sistemul de operare folosit.

2.2.4.8. Promovarea siteului

Promovarea unui site web este o acţiune complexă şi de durată, realizată prin una sau numeroase metode de promovare: Motoare de căutare, Directoare, Marketing prin email (concretizat în Liste email " OptIn ", Ziare electronice, Anunturi publicitare, Liste de discutii), Newsgroup, Schimb de banere, Schimb de legături, Inele

39

web, Fişiere semnătură, Autoresponder, Pagini FFA, Premii.

Promovarea offline a siteului cu ajutorul motoarelor de căutare presupune gestionarea tabelară a unor informaţii referitoare la: numele motorului de căutare /directorului, data înregistrării, timpul necesar pentru realizarea înregistrării, cuvintele cheie folosite, codul care atesta ca siteul a fost înregistrat, etc.

2.2.4.9. Evaluarea performanţelor şi calităţii siteurilor

Calitatea aplicaţiilor web Caracteristici măsurabile ale siteurilor:

• Numărul de vizitatori(NV) obţinut cu ajutorul hit counterelor • Numărul de reclamaţii primite prin email poate influenţa indicatorul reclamaţiilor (IR), • Viteza de încărcare a paginii ia în considerare dimensiunea paginii • Costurile de elaborare şi întreţinere a siteurilor • Numărul elementelor de prezenţă pe Web ca: banere publicitare pe alte pagini, linkuri către pagină existente în alte siteuri, o indexare adecvată prin folosirea celor mai semnificative cuvinte cheie şi alte astfel de elemente.

2.2.5. Sumar

Sau studiat elemente ce compun siteurile comerciale, tipuri de structuri şi legãturi în siteuri, principalele soluţii tehnice de dezvoltare a unei aplicaţii WEB, realizarea elementelor de navigare şi a evenimentelor asociate formularelor HTML în dezvoltarea promovarea a siteurilor comericiale. Scopul moduluilui este de formare a unor deprinderi de proiectare a unei aplicaţii WEB, identificare soluţiilor tehnice de dezvoltare, a protocoalelor, pluginurilor necesare în proiectarea de detaliu, identificarea principalelor probleme ce apar în interactivitatea cu clientul în siteurile de afaceri, aplicarea soluţilor de testare a paginilor şi a siteurile de afaceri


Se va nota soluţia individualã privind: • Etapele proiectãrii aplicaţiilor Web

Culegerea specificaţiilor – definirea problemei, specificarea detaliată a funcţionalităţilor pe care sistemul informatic trebuie să le îndeplinească; Analiza – etapa în care se identifică caracteristicile esenţiale care definesc o anumită soluţie, pornind de la anumite cerinţe; Proiectarea – adaugă elemente noi ale soluţiei construite în etapa de analiză, pe baza optimizării anumitor criterii; Implementarea – etapa în care se realizează un proiect executabil pornind de la soluţia construită în faza de analiză; Testarea – etapa de verificare a echivalenţei sistemului informatic implementat cu modelul creat în etapa de analiză.

• Descrieţi echipa de proiectare • Funcţiile webmasterului

40

• Funcţiile programatorului Web • Ciclul de viaţã al aplicaţiei Web • Precizaţi minim 3 exemple de structuri a siteurilor WEB, minim 3 exemple

de soluţii de promovare, minim 3 exemple de erori de Web design • Ce este un fişier .css şi ce rol are în proiectarea de detaliu? • Variabilele de mediu, rãspunsul scriptului • Soluţii de feed back în aplicaţii economice • Analiza performanţelor siteului.

Numărul de vizitatori(NV) obţinut cu ajutorul hit counterelor Numărul de reclamaţii primite prin email poate influenţa indicatorul reclamaţiilor (IR), Viteza de încărcare a paginii ia în considerare dimensiunea paginii Costurile de elaborare şi întreţinere a siteurilor Numărul elementelor de prezenţă pe Web ca: banere publicitare pe alte pagini, linkuri către pagină existente în alte siteuri, o indexare adecvată prin folosirea celor mai semnificative cuvinte cheie şi alte astfel de elemente.


[1] Rusu L., Arba R., Breşfelean P., Mureşan L., Buchmann R., Vereş O – Modele de afaceri pe Internet, Ed. Risoprint, ClujNapoca, 2007

[2] Buraga S Proiectarea siteurilor WEBDesign şi funcţionalitate, Editura Polirom, 2005

[3] http://intranet/cicv.fr [4] http://www.w3.org/TR/1998/RECxml19980210.html, Feb. 1998. [5] http://www.w3c.ord/standards [6] Roşca, Gh.I şi colabComerţ electronicConcepte, tenologii şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti, 2004

41

2.3. Modul 3: Categorii de afaceri pe Internet


2.3.2. Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

In modului 1 şi 2 sau abordat tipurile MIME, concepte web şi concepte DOM, BOM, formatarea şi structurarea documentelor Web, metodologia de realizarea aplicaţiilor Web, proiectarea de detaliu a aplicaţiei, testarea şi înregistrarea siteului, întreţinerea şi actualizarea acestuia, promovarea siteului, evaluarea performanţelor şi calitãţii.


2.3.3.1. Concepte de eafaceri

Piaţa electronică (marketspace) reprezintă spaţiul virtual ce permite stabilirea unor relaţii de parteneriat între cumpărători şi vânzători, unde se tranzacţionează afaceri electronice. Apariţia acestui spaţiu extrem de vast în care firmele îşi pot desfăşura activitatea transformă pieţele locale ale diferitelor produse în pieţe naţionale sau chiar internaţionale, competiţia se intensifică pe fondul concurenţei firmelor din întreaga lume care au acces la spaţiul virtual, asistând astfel la o adevărată revoluţie a domeniului economic. Reacţia firmelor la aceste tendinţe se manifestă prin modificarea modului de organizare şi de acţiune, începând să comprime vechile structuri ierarhice şi să elimine barierele existente între compartimentele operaţionale. Se tinde de asemenea, spre renunţarea la barierele dintre firmă şi clienţii sau furnizorii acestora.

Tendinţa actuală a multor firme este utilizarea Webul pentru a se face cunoscute, prin intermediul celei mai importante surse de informare din societatea informaţională – Internetul. Pentru a deveni un furnizor de informaţii, trebuie să posede o pagină unică de pornire (home page), cu ajutorul căreia orice firmă poate deveni parte din Web, îşi poate oferi bunurile şi serviciile şi diverse informaţii utile vizitatorilor siteului. Principalele direcţii ale utilizării Internetului în afaceri pot fi concretizate astfel: ♦ comunicaţie şi administrare a informaţiilor; ♦ asistenţă tehnică şi servicii pentru clienţi; ♦ vânzări directe; ♦ cercetări de marketing; ♦ publicitate online; ♦ cerere online; ♦ întreţinerea unei imagini publice; ♦ stabilirea unor reţele pentru cumpărători. Astfel sau dezvoltat căteva categorii care au impulsionat globalizarea: eauctioning licitatii electronice, ebanking tranzactii bancare electronice, ecommerce

42

comertul electronic, edirectories cataloage electronice wite Pages, egambling jocuri online, elearning invatamant prin Internet, emailing mesajerie electronică, emarketing promovare electronica de produse/servicii, esupply aprovizionare pe Internet, etrading (ebrokering) acţiuni pe Internet şi altele. Marketspace (piaţa electronică) reprezintă spaţiul virtual ce permite stabilirea unor relaţii de parteneriat între cumpărători şi vânzători, unde se tranzacţionează afaceri electronice. Deja este arhicunoscut faptul că mediul comercial contemporan se caracterizează prin creşterea continuă a producţiei, accentuarea concurenţei globale şi creşterea gradului de diversificare a cerinţelor consumatorilor. Reacţia firmelor la aceste tendinţe se manifestă prin modificarea modului de organizare şi de acţiune, începând să comprime vechile structuri ierarhice şi să elimine barierele existente între compartimentele operaţionale. Se tinde de asemenea, spre renunţarea la barierele dintre firmă şi clienţii sau furnizorii acestora. Literatura de specialitate oferă o serie de definiţii ale acestui termen. Pornind de la analiza critică a unora dintre acestea vom încerca să surprindem principalele elemente componente ale comerţului electronic şi nu în ultimul rând principalele avantaje şi dezavantaje pe care acest fenomen îl implică. Afacerile electronice (Electronic Business, ebusiness) reprezintă mulţimea afacerilor asistate şi bazate pe telecominicaţii şi informatică. Comerţul electronic este definit ca “ansamblul tranzacţiilor comerciale în cadrul cărora părţile contractante interacţionează prin intermediul calculatoarelor şi nu prin schimburi fizice sau contacte directe”. Deşi este corectă, o astfel de definiţie nu poate capta integral spiritul comerţului electronic care, în practică reprezintă una din situţiile în care nevoile tot mai complexe şi tehnologiile noi se contopesc pentru a revoluţiona modul în care se derulează afacerile. In concepţia OECD (Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare) comerţul electronic reprezintă „desfăşurarea unei afaceri prin intermediul reţelei Internet, vânzarea de bunuri sau servicii având loc offline sau online”. Definiţia elaborata de R.Kolakota şi A.Whinston în lucrarea Frontier of electronic commerce apărută în 1996: Comerţul electronic este o metodă modernă de efectuare a afacerilor, care se adresează nevoilor firmelor, pieţelor şi clienţilor prin reducerea costurilor concomitent cu îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor precum şi creşterea vitezei de oferire a acestora. O altă definiţie este dată de NTIA National Telecomunications and Information Administration, definind comerţul electronic întrun sens larg ca fiind utilizarea oricărei tehnologii electronice în orice aspect al activităţii comerciale. Întrun sens mai restrâns termenul înseamnă utilizarea infrastructurii naţionale de informare, pentru realizarea uneia dintre următoarele funcţii: Ø atragerea produselor pe piaţă; Ø intermedierea cumpărătorilor şi vânzătorilor; Ø comunicarea cu guvernul pentru urmărirea comerţului; Ø cumpărarea electronică a produselor.

Kalakota şi Whinston (1997) definesc comerţul electronic din mai multe perspective: Ø din perspectiva tehnologiei comunicaţiilor – livrarea de informaţii, produse şi

servicii sau plata bunurilor utilizând orice metodă electronică Ø din perspectiva proceselor de afaceri – utilizarea tehnologiei informaţionale

în vederea automatizării tranzacţiilor şi fluxurilor de afaceri

43

Ø din perspectiva serviciilor – posibilitatea reducerii costurilor şi în acelaşi timp al creşterii calităţii şi vitezei serviciilor prin utilizarea tehnologiei informaţionale

Ø din perspectiva online – capacitatea de a cumpăra şi vinde produse, informaţii online

Computer Desktop Encyclopaedia (www.computer language.com) defineşte sintaxa ”a face afaceri online” astfel: ”Acest proces include cumpărarea produselor, prin servicii online şi Internet, precumn şi schimbul de date electronice, prin care calculatorul unei instituţii se informează şi transmite ordine de cumpărare calculatorului altei companii. ” O modalitate diferită de definire a acestui concept descrie comerţul electronic atât din perspectiva firmelor, cât şi din cea a consumatorilor. ”Pentru unele firme, comerţ electronic înseamnă orice tranzacţie financiară care utilizează tehnologia informatică. Pentru altele, noţiunea de comerţ electronic acoperă circuitul complet de vânzări – inclusiv marketingul şi vânzarea propriuzisă. Indivizii consideră comerţul electronic ca fiind orice tranzacţie comercială condusă electronic pentru cumpărarea unor produse cum ar fi cărţi, CDuri, bilete de călătorie, informaţie ş.a.m.d” 10 . Din multitudinea de definiţii ale comerţului electronic se pot desprinde câteva idei de bază referitoare la acest concept. În primul rând comerţul electronic poate fi considerat un proces economic complex, care implică mai multe componente: instituţii, procese şi infrastructura informaţională.

Figura 2.3.1 Componentele comerţului electronic 11

Comerţul electronic produce schimbări esenţiale în cadrul organizaţiilor, prin modificarea proceselor de afaceri. Firmele trebuie sã vadã această schimbare ca o oportunitate şi nu ca o provocare, un lucru important pentru cã acest tip de afacere apare întrun mediu schimbãtor, tehnologia evolueazã rapid şi regulile competiţiei se schimbã. În aceste condiţii utilizarea Internetului şi a facilităţilor acestuia oferă o

10 Daniela Rusu ”Comerţul şi afacerile mobile, extensii ale comerţului şi afacerilor electronice”, teză de doctorat, 2005 11 Sursa: Kosiur, D., Understanding Electronic Commerce (How OnlineTransaction Can Grow Your Business), Microsoft Press, Redmond, Washington, 1997, p. 6

INSTITUŢII Guvernul

Producători Comercianţi Furnizori

Consumatori

REŢELE Proprii Internet

Comerciale

PROCESE Marketing Vânzări Plăţi Suport

Comerţ electroni

c

44

şansă firmelor de orice mărime să acţioneze pe o piaţă dinamică şi să obţină un câştig în condiţiile unei afaceri virtuale de succes. Astfel firmele mici pot obţine o vizibilitate mai mare şi acces la clienţi din întreaga lume, în timp ce pentru firmele mari, comerţul electronic oferă posibilitatea apropierii şi a unei bune comunicaţii cu clienţii, avantaj exclusiv al firmelor mici. Ecommerce oferã o oportunitate pentru a obţine un avantaj maxim, dar aceastã oportunitate trebuie sã fie planificatã.

2.3.3.2. Avantajele ebusiness

Comerţul electronic oferă firmelor din întreag lume şi de diferite dimensiuni avantaje semnificative. În acest sens, Dave Chaffey 12 identifică atât avantaje tangibile (care pot fi cuantificate), cât şi intangibile (nu pot fi cuantificate).

12 Dave Chaffey – ”EBusiness and Ecommerce Management”, Second Edition, Ed.Prentice Hall, 2004

45

AVANTAJELE TANGIBILE

Creşterea vânzărilor, care conduce la creşterea veniturilor prin câştigarea de: o noi clienţi, noi pieţe de desfacere o clienţi existenţi (vânzări repetate) o clienţi existenţi (vânzări indirecte)

Reducerea costurilor de marketing prin: Ø reducerea timpului de servire a clienţilor Ø vânzări online Ø reducerea costurilor privind imprimarea şi distribuirea elementelor de publicitate Reducerea costurilor de aprovizionare:

Ø nivel redus al inventarului Ø creşterea competiţiei între furnizori Ø reducerea timpului de procesare a comenzilor

Reducerea costurilor administrative prin intermediul unor procese de afaceri mai eficiente, cum ar fi recrutarea personalului sau plata facturilor

AVANTAJE INTANGIBILE

Prezentarea imaginii firmei Brandul Campanii de marketing mai rapide şi mai eficiente, inclusiv PR Cicluri de producţie ale produselor mai rapide, care permit o adaptare mai

rapidă la cerinţele pieţei Îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor Adaptarea la cerinţele viitorului Satisfacerea dorinţelor consumatorilor cât mai bine Identificarea de noi parteneri de afaceri şi imbunătăţirea relaţiilor cu

partenerii mai vechi Un management mai bun al informaţiilor de marketing şi mai ales al celor

referitoare la clienţi Feedback din partea clienţilor în ceea ce priveşte produsele sau serviciile

oferite

Tabel 2.3.2 Principalele avantajele ale comerţului electronic 13

Ca şi un mediu comercial, Web oferă un număr important de beneficii care pot fi examinate atât la nivelul consumatorilor cât şi la nivelul firmelor.

Un beneficiu important al consumatorilor este accesul la cantitatea mare de informaţii dinamice pentru sprijinirea luării deciziilor. În plus caracterul interactiv a Webului permite căutare mai adâncă, neliniară iniţiată şi controlată de clienţi. De

13 Sursa: Chaffey, D. – ”EBusiness and Ecommerce Management”, Second Edition, Ed.Prentice Hall, 2004, p. 17

46

acum încolo, comunicarea prin Web este mai mult condusă de client, faţă de mass media tradiţională, dirijată de cerinţele furnizorului.

Abilitatea Webului de a aduna, analiza şi controla cantităţi mari de date poate permite compararea cumpărărilor şi accelerarea procesului de găsire a articolelor. Webul facilitează proba şi permite pe moment o satisfacţie, clienţii pot testa produsele online ceea ce stimulează cumpărările. De asemenea există probabilitatea ca produsele greu de găsit să fie disponibile şi o selecţie mai largă a articolelor datorită lărgimii şi eficienţei Webului. În plus avantajele pentru consumatorii industriali sunt date de costurile reduse datorită competiţiei în procurarea materiilor prime, deoarece mai mulţi furnizori pot concura întro piaţă electronică deschisă. Acesta determină pe competitori să ofere produse de gamă largă şi de mai bună calitate şi de a produce articole conform cererii.

Din poziţia de cumpărător, câştigul esenţial este timpul deoarece acelaşi produs / serviciu poate fi cumpărat mai ieftin, putând fi vizitate mai multe magazine întrun timp scurt. Din punct de vedere al companiilor ce utilizează comerţul electronic avantajele sunt multiple: Ø creşterea semnificativă a vitezei de comunicare, în special pentru comunicaţiile

internaţionale; Ø îmbunătăţirea eficienţei, dat fiind faptul că datele nu mai trebuie retastate manual

atât în calculatorul vânzătorului, cât şi al cumpărătorului, permiţând mâinii de lucru să fie utilizată mai productiv; erorile de retastare se elimină; ciclurile de producţie şi cumpărare se reduc drastic

Ø reducerea unor costuri, utilizând emailul scad costurile cu poşta sau mesagerie iar EDI poate însemna o mare reducere a stocurilor şi a costurilor legate de ciclul de cumpărare;

Ø întărirea relaţiilor cu clienţii şi cu furnizorii, prin siteul Web al companiei care prezintă permanent partenerilor ultimele informaţii necesare acestora iar EDI implică lucrul întro strânsă legătură a partenerilor;

Ø o cale rapidă şi comodă de furnizare a informaţiilor despre o companie sau despre produsele sale prin intermediul unor siteuri www, a Intraneturilor sau Extranet urilor.

Ø canale alternative de vânzare, cum sunt afacerile prin intermediul unui site Web. 1. Beneficii pentru firme

• Extinderea la pieţe internaţionale; • Scădera costului de creare, procesare, distribuire, păstrare şi găsire a

informaţiei bazată pe hârtie; • Creează posibilitatea modelării produselor şi serviciilor pe nevoile

cumpărătorilor; • Costuri de comunicaţie mai mici.

2. Beneficii pentru consumatori • Dă posibilitatea consumatorilor să cumpere sau să facă tranzacţii 24h/zi,

în tot timpul anului din aproape orice locaţie; • Acordă consumatorilor mai multe posibilităţi de alegere; • Cumpărătorii pot să aleagă mai uşor cel mai mic preţ pentru un produs sau

serviciu.

47

3. Beneficii pentru societate • Dă posibilitatea mai multor persoane să lucreze de acasă şi să cumpere de

acasă ceea ce rezultă în trafic mai mic pe străzi şi popualre scăzută a aerului;

• Permite ca anumite mărfuri să fie vândute la preţuri mai scăzute, cu avantaje pentru cei cu venituri mai mici;

• Creşte eficienţa şi/sau îmbunătăţesc calitatea.

Beneficiile firmei sunt canalizate îndeosebi în domeniul distribuţiei, comunicării, precum şi beneficii operaţionale. Prin utilizarea Webului ca un canal de distribuţie, costurile de distribuţie sau costul vânzării se contractează la zero. Acesta este mai probabil în domeniul publicităţii, furnizarea informaţiilor sau produse digitale. Mai mult, cumpărătorii şi vânzătorii se pot contacta direct eliminând cheltuieli de marketing şi constrângerile impuse de asemenea interacţiuni în lumea terestră, făcând distribuţia mai eficientă. Timpul pentru desăvârşirea tranzacţiilor comerciale se reduce, transformânduse în eficienţe adiţionale. Tehnologia oferă firmelor oportunitatea de a monitoriza alegerile consumatorilor prin dezvăluirea preferinţelor lor în comportamentul de navigare şi cumpărare prin Web.

În general firmele utilizează Webul pentru a furniza informaţii despre firmă şi despre oferta lor, precum şi pentru comunicare internă şi externă cu alte firme şi consumatori. Siteurile Web sunt la dispoziţia clienţilor 24 de ore pe zi,7 zile pe săptămână. Caracterul interactiv al mediului poate fi folosit de marketeri pentru atragerea atenţiei clienţilor, prin angajarea lor întrun dialog care este o comoditate pentru ambele părţi, acesta oferind oportunitatea de a croi comunicaţie precisă cu consumatorii individuali, permiţând clienţilor de a solicita informaţii cât doresc. Obţinerea informaţiilor relevante despre clienţi, care sunt utilizate în scopul de a servi mai eficient în viitor permite firmelor să dea informaţii clienţilor despre ofertele lor şi de a obţine informaţii despre clienţi, despre necesităţi, preferinţele lor. Un aspect important este oportunitatea competiţiei bazate pe axele specialităţii în loc de axele preţurilor.

Beneficiile operaţionale ale Webului, în cazul vânzărilor, sunt erori reduse şi câştig de timp în procesarea informaţiilor; costuri reduse prin accesarea electronică a bazelor de date a ofertei. În plus este facilitată crearea de noi pieţe şi segmente de piaţă precum şi intrarea mai uşoară pe pieţele existente şi timp mai redus pentru tranzacţii. Prin acesta este mai uşoară şi mai ieftină găsirea clienţilor potenţiali eliminând şi obstacolele dintre diferiţi paşi ai subproceselor de afaceri.

2.3.3.3. Bariere în calea succesului comerţului electronic

Indiferent de tipul de comerţ electronic abordat, acesta întâmpină o serie de dificultăţi şi bariere mai mari sau mai mici, în funcţie de o serie de factori de influenţă în domeniile economic, social, tehnologic, cultural etc. În continuare ne vom referi la o serie de obstacole importante în desfăşurarea afacerilor de comerţ electronic, identificarea acestora fiind un punct de plecare în găsirea căilor de reducere sau înlăturare a lor.

48

Ø Sistemul de livrare a produselor la scară globală. Una din principalele bariere în calea dezvoltării pieţelor internaţionale îl reprezintă complicaţiile vamale, de impozitare şi formalităţile cu transportul. Principalul obstacol, care continuă să existe, este cel legat de distribuţia globală a bunurilor şi serviciilor.Un alt obstacol se referă la dificultatea de a derula livrarea şi/sau expediţia unor loturi (pachete) mai mici. Cercetările din ţările membre ale UE evidenţiază complicaţii ale transportului internaţional şi datorită fragmentării logisticilor interţări.

Ø Diferenţă de cultură, limbă şi practică comercială. Aceasta include, şi cultura afacerilor şi practica propriuzis comercială. Adesea dificultăţile în comerţul electronic global sunt create de diferenţele în sistemele legislative. În domeniul serviciilor juridice, pieţele electronice globale nu se pot crea cu uşurinţă, excepţie făcând unele domeniinişă, cum ar fi practica juridică internaţională pentru cazul marilor corporaţii.

Ø Fragmentarea în industrie. În ţările în care industria este divizată în multe firme mici, poate fi deosebit de greu să se atingă economia de scară necesară creării unei pieţe electronice globale, chiar dacă piaţa produsului de bază, potenţial, poate fi considerată globală. Internetul şi pieţele electronice pot crea presiuni adiţionale în scopul consolidării industriilor fragmentate, în mod similar cu serviciile financiare asigurările, transporturile şi turismul

Ø Cadrul global autoreglator şi juridic. În ultimii ani, au fost realizate progrese semnificative în adaptarea cadrului legal la realitatea comerţului electronic şi în dezvoltarea autoreglării acestuia prin convenirea codurilor de conduită, în cadrul dezbaterilor şi politicilor mai multor organisme internaţionale. Cu toate acestea, legile şi cadrul de conduită adesea vizează o singură ţară şi nu au o aplicabilitate globală în mai multe ţări. De exemplu, contractele electronice încheiate între un vânzător şi un cumpărător din ţări diferite, prin intermediul unui Web site, trebuie să se supună legislaţiei uneia dintr ţări. În cadrul UE această situaţie a fost rezolvată în 2002, prin adoptarea ”principiului ţării de origine”. Acest principiu precizează că un contract se supune legilor ţării de origine a vânzătorului şi se aplică şi în cazul email. [Chaffey2004]

Ø Bariere specifice micilor întreprinderi. Micile întreprinderi întâmpină o serie de dificultăţi în a participa sau crea pieţe electronice globale. În primul rând, acestea se referă la volumul relativ scăzut al resurselor de capital şi personal, lipsa de vizibilitate a mărcilor de fabricaţie. În cazul IMMurilor, problema cheie în crearea unor pieţe electronice este alegerea unor strategii specifice de genul parteneriatelor strategice, aranjamentelor privind împărţirea segmentelor de piaţă ca, de exemplu, franchising şi scheme asociate acesteia (zone comerciale). Concentrarea asupra unor nişe de piaţă şi cooperarea cu alte firme mici (crearea în comun a unor websiteuri pentru promovarea exporturilor, aşa cum fac micii exportatori de mobilă în Spania). Ca participanţi individuali la pieţele electronice, întreprinderile mici pot întâmpina mari dificultăţi deoarece, în faza iniţială a unor astfel de pieţe electronice, vor creşte mai degrabă transparenţa preţurilor decât transparenţa caracteristicilor produselor în general (calitate, termen de livrare, nivelul serviciilor şi cunoştinţele referitoare la afaceri).

49

Ø Strategii de marketing insuficient adecvate. Societăţile care vor să participe la comerţul electronic global trebuie săşi exploateze activele de care dispun în mod global. Ele trebuie să depăşească obstacolele din mediile lor de afaceri şi săşi soluţioneze principalele slăbiciuni interne. Strategiile de marketing sunt, de regulă, următoarele: orientarea către o piaţă globală a produsului; participarea la un lanţ global de livrare; ofertarea unui suport lingvistic multiplu; crearea unei zone reţea de franchising; complementaritatea prezenţei fizice globale cu prezenţa pe Internet; construirea unei prezenţe globale, prin fuziuni şi achiziţii.

2.3.3.4. Tipologia pieţelor electronice globale

Literatura de specialitate clasifică pieţele electronice globale în patru grupe: Ø pieţe electronice intrinsec globale care se ocupă cu produse globale,

consumatori, furnizori (exemplu: întreţinere, reparaţii, automobile). Ø pieţe locale global organizate (de exemplu, licitaţiile de bunuri perisabile); Ø pieţe locale cu infrastructură globală; Ø asociaţii de export în care produsele sunt exportate global prin colaborarea

producătorilor.

Pieţe electronice intrinsec globale sunt acele pieţe care se ocupă cu produse de natură globală şi cu consumatori şi furnizori care sunt caracterizaţi printro prezenţă globală. Multe dintre schimburile B 2 B aparţin acestei categorii de pieţe. Acestea sunt necesare pentru afaceri în lumea întreagă şi adesea există mulţi furnizori pe plan mondial pentru astfel de produse. Pieţele care oferă o viziune uniformă asupra produselor oferite (Trade zone, Barclays, B2B) sunt intrinsec globale.

Pieţele locale global organizate sunt în mod necesar limitate din punct de vedere geografic. Cu toate acestea, modul de abordare şi desfăşurare a tranzacţiilor întro regiune poate fi utilizat şi în alte regiuni, în felul acesta realizânduse o legătură între pieţele respective..

Pieţele locale construite pe o infrastructură globală reprezintă un alt tip de piaţă electronică funcţională în plan local şi global. Când se vorbeşte despre pieţele electronice globale nu toate trebuie să fie întradevăr globale. Funcţia reală de reprezentare şi comercializare a acestor tipuri de pieţe poate fi în întregime locală, în timp ce funcţiile de acces, plata, securitatea şi livrarea produselor ar putea fi globale.

Asociaţiile de export reprezintă un alt tip de piaţă electronică de dimensiune globală care, cu toate acestea, este caracterizat şi printrun puternic element local. Conceptul constă în existenţa unui număr de furnizori (ofertanţi), din aceeaşi regiune geografică, care caută o prezenţă globală, dar care nu sunt capabili să acţioneze global în mod individual. Aceştia creează o entitate comună de export, care se ocupă, în numele lor, de complexitatea comerţului internaţional cum ar fi cataloage în mai

50

multe limbi, reglementări de export/import, finanţări în mai multe valute, expediţii internaţionale etc.

Dar valoarea realã a ebusinessului apare în momentul în care companiile acceptă ideea comunicãrii în douã sensuri, când ei integreazã propriile pagini Web, sistemele intranet şi extranet în sistemul existent de afaceri, creând noi oportunităţi pentru clienţi, salariaţi, furnizori şi distribuitori pentru a interacţiona cu ei în orice moment şi oriunde. Mai mult ca atât, lucrând cu intermediari, compania este capabilã sã furnizeze direct informaţii de care au nevoie şi realizeazã afaceri. Ca urmare salariaţii, clienţii, distribuitorii şi furnizorii câştigã mai mult accesând datele mai repede şi interacţionând direct cu nucleul sistemului de afaceri, iar companiile descoperã posibilităţi noi de folosire a resurselor. De fapt, informaţiile obţinute de firme, prin interacţiunile directe cu salariaţii, clienţii, distribuitorii şi furnizorii devin resurse pentru acestea. Firmele pot folosi aceste cunoştinţe şi experienţe pentru a fundamenta calea spre care trebuie condusã afacerea. Acesta este adevãrata forţã a e businessului.

Un ebusiness prosper are şi o altã caracteristicã. Firmele sunt interesate sã vadã schimbarea ca o oportunitate şi nu ca o provocare. Acest lucru este important pentru cã ebusinessul apare întrun mediu schimbãtor, tehnologia evolueazã rapid şi regulile competiţiei se schimbã. Dacã o firmã este mare, ebusiness poate ajuta ca sã se comporte ca o companie micã, mult mai agil, fãcând compania mult mai responsabilă şi oferând posibilitatea unei comunicaţii mult mai directe cu clienţii, în schimb dacă este o companie micã, ebusiness poate so ajute ca sã pară una mare, oferind o vizibilitate mare şi acces la clienţi din întreaga lumea.Deci, indiferent de mãrimea firmei, peste tot clienţii actuali şi milioanele de noi clienţi potenţiali pot sã aibã acces la afacere oricând şi oriunde. Ebusiness oferã o oportunitate pentru a obţine un avantaj maxim, dar aceastã oportunitate trebuie sã fie planificatã.

Importanţa fundamentală a ebusinessului—reducerea costurilor, creşterea veniturilor, satisfacerea clienţilor—se dovedeşte a fi doar vârful unui aisberg. După ce şiau dat seama de beneficiile Webului se încearcă sporirea aestor beneficii prin intergrarea aplicaţiilor şi tehnologiilor noi şi existente ebusiness. Aceste procedee ajută la satisfacerea clienţilor şi îmbunătăţesc eficienţa. Cheia către succes, este găsirea unor mijloace, de a oferi clienţilor ceea ceşi doresc, fără cheltuielile operaţiilor unei afaceri tradiţionale.

Comerţul electronic reprezintă un mijloc de a susţine şi realiza aceste schimbări pe scară largă şi chiar la scară globală. El oferă firmelor posibilitatea de a fi mai eficiente şi mai flexibile în operaţiunile interne, de a menţine legături mai strânse cu furnizorii şi de a răspunde prompt cerinţelor şi doleanţelor consumatorilor. Firmele îşi pot selecta cei mai adecvaţi parteneri de afaceri fără a mai ţine cont de distanţele geografice şi îşi pot comercializa produsele pe o piaţă globală.

2.3.3.5. Categorii de tranzacţii electronice

Comerţul electronic este o tehnologie utilizată în scopul schimbării globale. Firmele care îl privesc doar ca pe o modalitate suplimentară de derulare a afacerilor, vor avea

51

beneficii limitate. Cele mai importante avantaje le vor obţine acele companii care sunt dispuse săşi modifice organizarea şi modul de funcţionare, pentru a se adapta cerinţelor operaţionale ale comerţului electronic.

Comerţul electronic poate fi divizat în mai multe categorii, în funcţie de agenţii participanţi: 4 tranzacţii între firme (business to business B2B); 4 tranzacţii între firme şi consumatori (business to consumer B2C); 4 tranzacţii între firme şi organizaţii guvernamentale (Business to Governement

B2G); 4 BusinesstoAdministration (B2A) care se referă la relaţiile dintre o firmă şi

instituţiile de administraţie publicã; 4 tranzacţii între consumatori şi organismele guvernamentale (Consumer to

Governement C2G); 4 tranzacţiilor între două persoane private (Consumer to Consumer C2C). 4 Business to Employee (B2E), se referă la tranzacţiile din cadrul unei firme,

folosind propriul sistem de intranet.

52

4

Firme (B) Consumatori (C) Guvern (G) Angajaţi (E)

Firme (B) B2B

Comerţ electronic

B2C

comerţ electronic

B2G

Administraţie,

logistică

B2E

Colaborare,

coordonare

Consumatori

(C)

C2B

comparaţie preţuri

C2C

Licitaţii online

C2G

achitare taxe

online

Guvern (G) G2B

informare

G2C

informare

G2G

coordonare Tabelul 2.3.4.3 Principalele categorii de tranzacţii electronice 14

În prezent, cele mai răspândite tipuri de comerţ electronic sunt BusinesstoBusiness (B2B) şi BusinesstoConsumer (B2C).

1. Tranzacţiile B2B se caracterizează prin faptul că ambele părţi participante la tranzacţia comercială, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul, sunt instituţii (ex rtcoffice.ro). Acoperã toate tranzacţiile efectuate între doi sau mai mulţi parteneri de afaceri. Aceste tranzacţii sunt bazate de obicei pe sistemele extranet, adică partenerii de afaceri interacţionează prin Internet cu numele de login şi parolele de pe website urile lor. Din punctul de vedere al unui client B2B managementul informaţiei destinate cumpărătorului ar trebui să se regăsească în siteul cumpărătorului, în vederea integrării cu celelalte informaţii. De asemenea, informaţia destinată cumpărătorului trebuie stocată în serverul acestuia, pentru a fi posibile plăţile electronice, fluxul de lucru, răspunsul prin Intranet. Un exemplu pentru această categorie îl reprezintă o firmă care utilizează reţeaua de Internet pentru a plasa comenzi la furnizori, pentru a recepţiona facturi şi pentru a efectua plăţi. Acest tip de comerţ este implementat de cãţiva ani, folosind în special tehnologia EDI (Electronic Data Interchange) în cadrul unor reţele private şi securizate. Schimbul Electronic de Date (EDI Electronic Data Interchange) a apărut prin anii 1960 şi poate fi considerat strămoşul Comerţului Electronic (EC Electronic Commerce). EDI oferă societăţilor comerciale posibilitatea să schimbe documente de afaceri într o formă standard, utilizând mijloace electronice pentru prelucrarea şi transmiterea acestora. În acelaşi timp băncile utilizează reţele dedicate pentru Transferul Electronic de Fonduri (EFT Electronic Funds Transfer).

Reţelele ce folosesc tehnologia EDI au fost extinse în Internet. Una dintre acestea este Trading Process Network, care are 40.000 clienti în lume şi permite

14 Sursa: www.moldovainomc.org/modules/mydownloads/pdf/200302.pdf

53

cumpărătorilor să stabilească un canal sigur către principalii furnizori, să ceară cotaţii potenţialilor noi furnizori din lume. Reţeaua este folosită azi de Hewlett Packard, Textron Automotive, Chrysler, suplimentar peste 1.400 întreprinderi mici şi mijlocii din lume participă la tranzactii. Recent, odată cu creşterea accesibilităţii la Internet, EC a căptat interesul consumatorilor individuali şi al societăţilor comerciale de orice mărime şi preocupări. Mai mult decât atât, cu tehnologiile avansate disponibile acum, se vorbeşte tot mai des de Economia Digitală (DE Digital Economy).

2. Tranzacţiile B2C se realizează între cumpărători individuali şi vânzătorimari companii (www.emania.ro, www.amazon.com ). În acest caz, factorul uman este mult mai important, interactivitatea fiind caracteristica de bază în decizia de cumpărare. Se referă la relaţiile dintre comerciant şi consumatorii privaţi, activitate care este consideratã comerţ electronic cu amănuntul. Acest tip de afaceri se bazează de obicei pe tehnologii Internet. Tranzacţiile dintre firme şi consumatori se referă la vânzarile electronice endetail. Această categorie sa dezvoltat foarte mult odată cu apariţia şi extinderea World ide Web iar în prezent există o multitudine de magazine virtuale pe Internet, care oferă o gamă foarte largă de produse, începând de la prăjituri şi jucării şi terminând cu calculatoare şi autoturisme.

3. Tranzacţii B2G Include toate tranzacţiile dintre firme şi organismele guvernamentale şi administrative.(de exemplu elicitatie.ro) Guvernele, la nivel naţional, regional şi chiar municipal utilizează canale de comerţ electronic pentru creşterea eficienţei operaţiunilor, îmbunătăţirea nivelului serviciilor oferite clienţilor. O arie de interes pentru guverne în domeniul afacerilor este utilizarea pe scară mai largă a Interentului şi a reţelelor VAN, pentru diseminarea informaţiei, a oportunităţilor, cotaţiilor primite de la vânzători/furnizori de bunuri şi servicii. Tradiţional, listele cu oportunităţi erau transmise furnizorilor sub forma unei scurte liste, în ziare, sau în publicaţiile guvernului. Între anii 19801990 câteva guverne inovatoare, prin agenţiile lor au început să utilizeze folosind sistemul dialup în transmiterea "bulletin board services"(BBS), care asigură accesul online la cererile curente de informaţii/oportunităţi/consultanţă. Acestă abordare a implicat din partea beneficiarului serviciilor BBS adaptarea la aceeaşi tehnologie software pentru a putea utiliza informaţia.

Departamentul de Apărare al Statelor Unite, pentru a avea o audienţă naţională şi internaţională şiau proiectat reţeaua VAN proprie, pentru a distribui informaţia la audienţă. Această soluţie a cerut de asemenea, furnizorilor să se aboneze la serviciile reţelelor de provideri şi să utilizeze capacităţile de comunicare cum ar fi softul necesar transmisiilor EDI, dacă doreau să descarce informaţiile în sistemele proprii. De exemplu, în SUA informaţiile cu privire la noile taxe guvernamentale sunt publicate pe Internet, iar firmele pot reacţiona pe cale electronică. În anii '90 această categorie se afla întro stare incipientă, dar ea se dezvoltă rapid, având în vedere că unele guverne acţionează în sensul promovării şi dezvoltării comerţului electronic. Pe lângă publicarea unor informaţii, organismele guvernamentale pot să ofere opţiunea plăţii electronice a TVA şi a altor taxe şi impozite.

Un exemplu elocvent este siteul www.elicitatie.ro care permite achiziţia de materiale consumabile, echipamente şi alte categorii de mărfuri de către instituţiile

54

bugetate, prin intermediul licitaţiei pe Internet. Totuşi, în condiţiile dezvoltării atât a tranzacţii dintre firme şi consumatori, cât şi a celor dintre firme şi administraţie, guvernele pot extinde interacţiunea electronică în domeniul privind plata ajutoarelor sociale, returnarea taxelor etc.

4. Tranzacţii C2G, acoperă relaţii guverncetăţeni la nivel de informare şi prestare servicii publice(ex plătirea taxelor online). Categoria tranzacţii dintre consumatori şi organismele guvernamentale a fost implementată în ţara noastră la nivel local (primării). Totuşi, în condiţiile dezvoltării atât a tranzacţii dintre firme şi consumatori, cât şi a celor dintre firme şi administraţie, guvernul a iniţiat şi va extinde interacţiunea electronică în domeniul taxelor achitate la administraţiile locale, privind plata ajutoarelor sociale, returnarea taxelor etc.

5. Tranzacţii C2C, consumatorii care vin direct la alţi consumatori (okazii.ro, ebay.com) În această categorie se includ siteurile de licitaţii online, precum Ebay, QXL sau comunităţi virtuale.. 4. Business to Employee (B2E) reprezintă tranzacţiile între o firmă şi angajaţii săi prin intermediul sistemului intranet.

Impactul comerţului electronic se face simţit atât la nivelul fiecărei firme, cât şi pe ansamblul societăţii. Pentru firmele carei exploatează la maxim potenţialul, comerţul electronic oferă posibilitatea unor schimbări fundamentale care modifică atât de radical aşteptările consumatorilor, încât ajung să redefinească piaţa sau să creeze noi pieţe. Toate celelalte firme, inclusiv cele care încearcă să ignore noile tehnologii, vor fi influenţate de schimbările în aşteptările consumatorilor şi ale caracteristicilor pieţelor. În acelaşi timp, membrii societăţii vor beneficia de noi modalităţi de achiziţionare a bunurilor, de accesare a informaţiilor şi de interacţiune cu organismele guvernamentale. Posibilităţile de alegere vor fi mult mai mari, iar restricţiile de spaţiu şi timp vor fi eliminate. Impactul global asupra stilului de viaţă poate fi comparabil cu cel al creşterii numărului de autoturisme sau cu cel al dezvoltării telefoniei mobile.

2.3.3.6. Modele de afaceri electronice

Piaţa virtuală cuprinde următoarele modele de afaceri electronice: Magazinul electronic (eshop) reprezintă modelul sub care se desfăşoară în general comerţul electronic de tip B2C. Un magazin electronic oferă firmelor posibilitatea de aşi prezenta oferta prin intermediul mediilor virtuale. Avantajele acestui model de afacere este în principal accesul la o piaţă extinsă, chiar internaţională, piaţă care în acest caz devine mai accesibilă fimelor mici şi mijlocii.

Un magazin electronic se implementează prin intermediul unui site Web, este administrat de companie pentru activităţile de marketing şi cele de vânzare a propriilor produse şi servicii. Minimal, siteul Web conţine un catalog de produse sau servicii cu descrieri tehnice şi comerciale pentru fiecare poziţie din catalog. Aceste descrieri sunt gestionate în general de un SGBD (Sistem de Gestiune al Bazelor de Date) care va asigura stocarea şi manipularea datelor, gestionarea posibilităţilor de acces concurenţial şi securitatea tranzacţiilor. Produsele care se comercializează cel mai bine prin

55

intermediul magazinelor virtuale sunt, de regulă, cele care pot fi descrise cu uşurinţă şi nu necesită încercarea lor înainte de cumpărare. Spre de exemplu: bilete de avion sau de concert, CDuri, cărţi, software, produse alimentare, etc. Din punctul nostru de vedere, serviciile au rolul de a completa oferta de produse şi se circumscriu deseori unei sfere mai largi, cum ar fi spre exemplu siteul de comercializare a produselor cosmetice care poate prezenta şi un desen/schiţă despre cum se aplicăo cremã, un ghid despre genul de fard recomandat dimineaţa, în timpul zilei şi respectiv seara. Preţurile produselor comercializate prin intermediul magazinelor virtuale sunt, în general mai mici decât cele practicate în magazinele fizice.

Serviciile de informare sunt oferite gratuit la început, prin acces liber sau abonamente gratuite la publicaţii periodice. Ulterior, ofertanţii vor iniţia servicii suplimentare de tipul accesului la arhive şi vor extinde posibilităţile de căutare, solicitând utilizatorului plata unui abonament pentru a beneficia de acestea. Sa constatat că impactul abonamentului online asupra utilizatorilor este foarte mic deoarece majoritatea rămâne fidelă abonamentelor clasice, în general, numai clienţii noi apelează la acest nou sistem de abonament. In schimb abonamentele online pentru accesul la ştiri de ultima oră sau la dezbateri cu participare restrictivă (contra cost), captează interesul doar dacă serviciile oferite sunt de valoare mare.

Aprovizionarea electronică (eprocurement). Integrarea electronică şi managementul tuturor activităţilor de aprovizionare – primirea de oferte, comenzi, livrări şi plăţi – între o firmă şi furnizorii acesteia. În categoria aprovizionărilor electronice se includ şi licitaţiile organizate de marile firme şi autorităţile publice pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii. Prin publicarea pe Web a specificaţiilor ofertei, scad atât timpul cât şi costul de transmisie, mărinduse şi numărul de firme care iau parte la licitaţie. Astfel, creşte concurenţa şi scade preţul.

Magazin electronic universal (emall): reprezintă o transpunere în spaţiul virtual al marilor complexe comerciale, prin intermediul unui site Web care cuprinde oferta mai multor magazine. Aceste magazine oferă spre vânzare produse diferite. Mallul optim se defineşte ca fiind “un mall cu o reţea puternică, cu o strategie de marketing bună, cu un front de prezentare adecvat şi din care să se poată accesa direct şi pe mai multe căi eshopul”. Din punctul de vedere al clientului, un emall facilitează accesul la o mulţime de magazine, cataloage de firmă, vânzători specializaţi, la produse ale unor firme de renume şi ajută clientul să găsească şi să aleagă exact produsul de care are nevoie [Kovacs2005]. Există emalluri care acoperă o gamă variată de produse, pot oferi produsele unui anumit producător sau pot acoperi o zonă geografică. Un emall poate accepta metode de plată comune. Un magazin electronic de tip Mall reprezintă un depozit electronic conectat la o serie de baze de date ale furnizorilor săi, nu necesită spaţiu de construcţie, timp şi bani pentru efectuarea de inventarieri şi oferă posibilitatea de a face constant cele mai mici oferte la cele mai avantajoase preţuri, oferă discounturi între 10% şi 50%.

În concepţia generalã magazinul virtual emall are propriile baze de date precum şi baze de date conectate la magazine endetail, producători sau engros. În momentul în care consumatorul solicită un produs sunt analizate bazele de date şi se caută cele mai bune oferte, clientul alege produsele dorite, iar dacă se încheie actul de vânzarecumpărare se

56

stabileşte modalitatea de livrare a produselor comandate. Practic un emall oferă spaţiu pentru mai multe eshopuri şi poate fi realizat utilizând diverse modele de tranzacţii, în funcţie de tipul de servicii pe care doreşte să le ofere proprietarul emallului, de dezvoltarea strategiei de marketing a emallului. Un emall de succes se defineşte ca fiind o reuniune de magazine virtuale care deţine o reţea puternică, o strategie de marketing foarte bine gândită, un frontend de prezentare adecvat şi diverse modalităţi de accesare a eshopurilor componente. Conceptual emall este o afacere ce se integrează în modelul colaborativ de ineracţiune, comercial bazat pe acces al clienţilor la un catalog online.

Licitaţiile electronice (eauctions) permit achiziţionarea prin intermediul unei licitaţii, a unor produse de care indivizii nu au nevoie în mod frecvent. O licitaţie electronică mai mulţi vânzători la fel ca în cazul unui emall. Licitaţiile electronice pot fi de tip B2C (www.ebay.com) sau de tip B2B (www.qxl.com) Licitaţia electronică reprezintă automatizarea procesului de cumpărare sau de procurare de resurse folosind aplicaţii Web. Licitaţia electronică oferă posibilitatea diferiţilor cumpărători şi ofertanţi să se întâlnească, să interacţioneze şi să execute tranzacţii direct pe Internet. Licitarea produselor şi obiectelor pe Internet sa dovedit a fi un model de mare succes, utilizat atât pentru comerţul electronic B2B cât şi pentru cel B2C şi, datorită faptului că este un domeniu de mare interes, poate fi, de asemenea integrat şi în eshopurile obişnuite. Produsele vândute prin licitaţie electronică pot fi bunuri de ultimă oră, de suprastoc sau cu stoc fluctuant sau obiecte de valoare pentru colecţionari specializaţi. Prin intermediul licitaţiilor electronice se pot comercializa o gamă variată de produse, de la bunuri materiale, metale, materii prime până la obiecte de artă, de mare valoare.

Operatorul licitaţiei gestioeazã mecanismele de plasare a obiectului licitaţiei, (de obicei prin email) şi poate oferi în plus servicii de plăţi şi de livrare. Întrun sistem de elicitaţie fiecare pas se realizează electronic,de la crearea şi trimiterea cererilor de ofertă până la recepţionarea şi plata bunurilor, datele tranzacţionate sunt procesate electronic, reducând astfel timpul şi costul operaţiilor de procurare, ceea ce determină o creştere a eficienţei organizaţiilor. Aplicaţiile de tip licitaţie electronică au la bază cataloage de produse ale diverşilor ofertanţi care sunt unificate întro singură sursă de oferte, atât pentru bunuri cât şi pentru servicii. Inglobate în procesele de afaceri şi în sistemele informatice Intranet, atât ale vânzătorilor cât şi ale cumpărătorilor, aplicaţiile eProcurement micşorează costurile de procesare, gestiunea cataloagelor şi îmbunătaţesc accesul clienţilor la oferte. Eprocurement leagă vânzătorii şi cumparătorii întro piaţă virtuală dinamică care se bazează pe principiile economiei concurenţiale.

Comunităţi virtuale (virtual communities): oferă indivizilor posibilitatea de a se întâlni şi discuta subiecte de interes pentru ei. Comunităţile virtuale sunt grupuri de discuţii interactive sau liste de corespondenţi pentru dezbaterea subiectelor din diferite domenii de interes ale participanţilor. Discuţiile pot fi pe diferite teme, de la cele de divertisment până la cele ce vizează un anumit domeniu de activitate. Astfel de discuţii au loc prin intermediul forumurilor (forums), grupurilor (chat) sau listelor (mailing lists) de discuţii. Acest sistem permite firmelor să participe la comunităţi permanente sau temporare (asociaţii, consorţii, echipe de lucru la un proiect. Comunităţile virtuale de afaceri reprezintă un astfel de exemplu şi se pot împărţi în comunităţi B2B sau B2C.

57

Pe Internet se întrunesc oamenii care au interese comune în comunităţi, pentru a discuta sau a asculta tematicile preferate 15 Calitatea de membru al unei comunităţi virtuale presupune de obicei plata unei taxe. Instrumentele necesare comunităţilor virtuale sunt oferite uzual ca servicii gratuite, în scopul creşterii traficului pe siteul Internet şi dar pentru stimularea fidelitãţii şi ataşamentului emoţional faţă de aceasta. Comunicările de afaceri în schimb pot fi realizate prin intermediul unui serviciu contra cost.

Canalul de comunicare directă sau videoconferinţele sunt instrumente atractive care reduc costurile de călătorie şi sunt utilizate de firmele mari, atât pentru comunicări ştiinţifice cât şi pentru cele comerciale 1 .În funcţie de statutul organizatorului conferinţei, firmă, prestator de servicii sau asociaţie subiectele de discuţii pe care le propune acesta pot fi taxate sub forma unei taxe de participare sau specifice evenimentului sau nu se percep taxe deloc.

Platformele de colaborare oferă firmelor şi indivizilor, experţilor posibilitatea colaborării întrun anumit domeniu. Scopul unei astfel de platforme este unul precis şi implică în general sarcini de cercetare dezvoltare (proiectarea produselor, realizarea unor planuri, etc.). Platformele pot fi proprietatea unei firme sau organizaţii sau neutre, caz în care confidenţialitatea se oferă prin mecanisme precum semnătura digitală. Câştigurile provin din managementul platformei (taxa de membru sau taxa de utilizare), şi din vânzări de instrumente specializate (pentru proiectare, workflow şi gestiunea de documente) [Kovacs2005]. Platformele de colaborare oferă un set de instrumente şi un mediu de informare pentru colaborarea între intreprinderi, între acestea şi colaboratorii externi şi între experţi, acţionând ca o intreprindere virtuală faţă de lumea exterioară. În cazul în care platforma nu aparţine unei anume întreprinderi, operatorul trebuie să acorde o atenţie specială statutului de neutralitate, protecţiei datelor şi siguranţei comunicării, pentru a nu permite scurgeri de informaţii de interes pentru concurenţă. Viteza de transmisie are o importanţă majoră, mai ales în domeniul tehnic iar semnătura digitală devine un instrument indispensabil pentru derularea activităţii în general sau pentru domeniul contractual, în special 1 .

Piata unui terţ (Thirdparty marketplace) oferă vânzătorilor o interfaţă Web pentru catalogul de produse al companiei, se ocupă de promovarea acestora, preluarea comenzilor, logistică, efectuarea plăţilor şi asigurarea securităţii tranzacţiilor. Siteul Amazon.com este un exemplu în acest sens.

Furnizor de servicii cu valoare adaugată (Value chain service provider) oferă diferite funcţii specifice din cadrul lanţului de aprovizionare al unei firme. Astfel de funcţii sunt logistica, plata electronică, etc. Plata acestor servicii se face pe baza unor tarife sau a unei cote procentuale.

Brokeraj de informaţii (information brokerage) oferă consumatorilor şi vânzătorilor informaţii – cataloage de clienţi clasificaţi pe profil, vânzarea de oportunităţi de afaceri, consultanţă în domenii specializate – asistândui în decizia de

15 http://www.euroinfo.ccir.ro/comel.htm

58

cumpărare. Serviciile Internet diversificate adaugă valoare volumului de informaţii existent prin:

• furnizarea unor cataloage de clienţi, clasificaţi pe profile; • vânzarea unei oportunităţi de afaceri; • sfaturi pentru investiţii; • consultanţă în diferite domenii specializate; • servicii de încredere furnizate de autorităţile de certificare sau de notariatele

electronice; • înfiinţarea unor unităţi şi agenţii de cercetare care încearcă să creeze mecanisme

de detectare semantică (semantici WEB, agenţi inteligenţi, ontologii,etc); • serviciile de informare, care se bazează pe experienţa umană, respectiv experţi în

domeniu, rămân în continuare servicii de importanţă vitală pentru lumea afacerilor (knowledge management).

Aceste servicii comerciale sunt desfăşurate contra cost în mare parte, fie în baza unui sistem de abonament, fie prin intermediul banilor electronici de tipul ecash sau cybercash. Au fost înfinţate unităţi şi agenţii de cercetare care încearcă să creeze mecanisme de detectare semantică, dar serviciile de informare care au la bază experienţa umană, respectiv experţi în domeniu rămân în continuare servicii de importanţă capitală pentru lumea afacerilor.

Servicii de securitate(trust services) sunt serviciile care certifică calitatea produselor sau serviciilor oferite de firmele care acţionează pe piaţa electronică. Un exempul de astfel de servicii sunt oferite de TRUSTE (www.truste.org )

2.3.4. Comerţul electronic

2.3.4.1. Caracteristici ale comerţului elctronic

Comerţul electronic poate fi implementat la o multitudine de niveluri, începând de la o simplă prezenţă pe reţea şi terminând cu suportul pentru afaceri distribuite la mai multe firme, putânduse observa diferenţe între tranzacţiile naţionale şi cele internaţionale, ale căror cauze nu sunt de natură tehnică ci, mai de grabă, de natură legislativă. Comerţul electronic este mai complex la nivel internaţional datorită unor factori diverşi: sistemul de impozitare, legea comercială, taxe vamale, diferenţele dintre practicile bancare, etc.La nivelurile mai simple firma se preocupă de prezenţa pe reţea de promovarea imaginii firmei şi de asistenţa pre şi postvânzare, folosind tehnologii deja existente şi testate, care sunt uşor de implementat şi implică costuri minime dar acesta nu reprezintă un real comerţ electronic. Comertul electronic, în concepţia Organizaţiei Economice de Cooperare şi Dezvoltare (OECD), reprezintă desfaşurarea unei afaceri prin intermediul reţelei Internet, vânzarea de bunuri şi servicii având loc offline sau online. În tranzacţiile comerciale clasice distingem patru etape diferite:

• informarea comercială referitoare la tranzacţie: cercetarea de marketing; • încheierea contractului comercial; • vânzarea produsului sau a serviciului; • plata produsului sau a serviciului.

59

Multe organizaţii care au implementat sisteme de comerţ electronic au ajuns la concluzia că cele mai mari probleme apar nu la pregătirea ordinelor de cumpărare şi livrare, ci la selectarea şi identificarea partenerilor de afaceri. Pentru aceasta este necesară accesarea unor baze de date cu produse şi servicii care pot fi achiziţionate, precum şi cu furnizorii diferitelor categorii de bunuri. Aceste baze de date sunt echivalentul pe Internet al cataloagelor de tip “Pagini aurii” şi sunt denumite “nomenclatoare electronice”. Diferiţi utilizatori pot folosi criterii diverse pentru căutările lor în aceste nomenclatoare, funcţie de numele producătorilor, sau numele exact al produsului dar majoritatea deţin doar o descriere generică a produsului sau a unui standard internaţional pe care bunul solicitat trebuie săl respecte. Multe firme descoperă că nomenclatoarele, datorită bunei structurări şi funcţionalităţi, asigură avantaje concurenţale importante. O utilizare specială a nomenclatoarelor o constituie înregistrarea contractelor pe care o organizaţie de mari dimensiuni le încheie cu furnizorii săi, caz în care toţi achizitorii din cadrul organizaţiei pot cumpăra în baza acestor contracte, utilizând clauze şi condiţii predefinite. Există o mare varietate de moduri în care cumpărătorii şi vânzătorii se pot întâlni şi în care se poate derula negocierea preţurilor, calităţii, condiţiilor de livrare şi de transport. Unul dintre principalii factori care determină forma de încheiere a contractelor o reprezintă categoria de bunuri şi servicii care fac obiectul tranzacţiei: produse, mărfuri fungibile, bunuri şi servicii proiectate la comandă, produse şi servicii adaptate etc.

Comertul electronic reprezintã o posibilitate de expandare a oportunitãţilor de afaceri, îmbogãţirea de noi pieţe, mergând dincolo de graniţele şli limitele fizice a pieţei, pentru a ajuta afacerile, de a realiza noi valori tangibile şi cuantificabile în afacere. Ecommerceul furnizeazã un acces interactiv şi comod în întreaga lume, cu informaţii de profunzime, incluzând disponibilitatea produselor, de a ajuta clienţii să facă şi mai rapid deciziile de cumpãrare. Aceasta, pânã la urmã, ajutã la accelerarea ciclului vânzãrilor. Ecommerce poate ajuta afacerile sãşi reducã costurile prin îmbunãtãţirea eficienţei procesãrii comenzilor, reducerea costurilor inventarilor şi depozitelor şi reducând costul actual al unei vânzări Ecommerce este mai mult decât deschiderea unei canal de vânzare online. Ea înseamnă utilizarea tehnologiilor pentru fuzelarea modelului de afaceri, obţinerea economiilor, şi creşterea eficienţei, ea înseamnă reducerea costurilor şi stabilirea unor relaţii mai strânse şi sensibile cu clienţii, furnizorii şi partenerii.

B2C, adică BusinesstoConsumer este aplicată în orice afacere sau organizaţie care îşi vinde produsele şi serviciile consumatorilor prin Internet, pentru utilizare proprie, pentru consum. În adiţie la vânzarea în detaliu online, B2C include servicii bancare, de transport, de licitaţie, de sănătate. Business to Business înseamnă cumpărarea şi vânzarea online între companii, incluzând managmentul canalelor de aprovizionare, respectiv cazul în care mai multe companii împart canalele de aprovizionare cu partenerii lor de afaceri. B2B poate economisi banii unei companii.prin căi specifice care includ: guvernarea mai eficientă a inventarului, reglarea mai rapidă la cererile clienţilor, oferirea mai rapidă a produselor pe piaţă, reducerea sau eliminarea cheltuielilor presupuse de lucrul cu documente manuale (hârtia), obţinerea preţurilor mai scăzute a stocurilor.

60

2.3.4.2. Componentele comerţului electronic

În cazul comerţului electronic, se întâlnesc aceleaşi componente ca şi în cazul comerţului clasic, dar care au caracteristici specifice şi anume:

• produsul material sau digital; • locul de vânzare un website pe Internet, care prezintă produsele sau

serviciile oferite; • modalitatea de a atrage potenţialii clienţi să viziteze un anumit site; • modalitatea de a primi comenzile, reprezentată de un formular online,

cu legătură directă la baza de date a firmei; • modalitatea de a încasa contravaloarea serviciilor sau produselor în

care se poate folosi şi metoda clasică a facturării, online sau prin poştă sau varianta modernă printrun cont bancar, cu plăţi prin card de credit, sau alte modalităţi electronice de plată. Acestea solicită o soluţie sigură pentru preluarea şi gestionarea comenzilor şi conexiunea la o bancã prin sisteme de securitate ale tranzacţiilor.

• modalitatea de livrare clasică sau direct prin reţeaua Internet dacă marfa este intangibilă (software, muzică, informaţie, etc);

• modalitatea de a accepta retururi de mărfuri gestionate de formulare online legate la aplicaţia server;

• modalitatea de acceptare a eventualelor reclamaţii obţinute tot prin formulare online;

• modalitatea de service prin email, formulare online, baze de cunoştinţe online etc..

Există o singură diferenţă majoră între B2B şi B2C clienţii. In B2B clienţii sunt alte companii, iar în B2C clienţii sunt persoane fizice. Aceasta determină alte implicaţii deoarece în general tranzacţiile B2B sunt mai complexe şi necesită un nivel mai înalt de securitate. Pe lângă acest aspect, în proiectarea şi realizarea aplicaţiilor de e commerce apar două elemente esenţiale:negocierea şi sintetizarea. Vânzarea către o altă firmă implică o serie de negocieri asupra preţurilor, condiţiilor de livrare şi specificare a produselor. În cazul aplicaţiilor B2C negocierea nu are loc, ceea ce facilitează crearea cataloagelor de produse. În cazul vânzărilor în detaliu nu este necesară integrarea cu sistemul clienţilor dar sintetizarea şi integrarea sunt cerinţe esenţiale în B2B.

Caracteristicile aplicaţiei fiecărui partener care participă la comerţul electronic şi fluxul informaţional dintre aceştia sunt elementele de bază necesare pentru realizarea unei aplicaţii de comerţ electronic. Implementarea unei aplicaţii pentru comerţul electronic prin Internet, trebuie să ţină cont de modalităţile de plată existente [Stanciu98], cunoscut fiind faptul că majoritatea acestor tranzacţii se fac prin intermediul cărţilor de credit, pentru realizarea operaţiilor de vânzarecumpărare. După publicaţia eMarketer produsele care se vând cel mai bine prin ecomerţ sunt: tehnicã de calcul (hardware, software, accesorii); cărţi; muzică; divertisment; servicii financiare; electronică de uz casnic; cadouri şi flori; servicii turistice; jucării; bilete pentru spectacole şi călătorie;informaţii.

61

Ecommerce include: • Prezentarea electronică a produselor şi serviciilor; • Preluarea online a comenzilor şi a notelor de plată; • Informaţii despre contul clientului obţinute în mod automat; • Plata online;

Furnizarea automată de soluţii de management. Companiile care realizează afaceri cu alte companii (B2B), trebuie să fie siguri că pot comunica între ei fără intervenţie umană. La realizarea aplicaţiei se au în verdere cei trei parteneri: vânzătorul, cumpărătorul şi intermediarul (aquirer gateway), care se ocupă cu asigurarea securităţii informaţiilor cărţii de credit pe Internet.

2.3.4.3. Arhitectura de bazã

In prezent există numeroasele modele de derulare a afacerilor pe Internet pot fi clasificate în funcţie de numărul de furnizori, prestatori de servicii către clienţi, astfel:

• eshop (1către1); • emall (mai mulţicătre1); • elicitaţie (mai mulţicătremai mulţi).

Apare astfel, un lanţ de servicii în cadrul căruia fiecare participant poate fi dominant, respectiv:

1. furnizorul de produse sau servicii; 2. furnizorul de servicii Internet, care poate pune la dispoziţie de la spaţiu pe

pagina web până la posibilitatea integrarii întrun emall; 3. clientul, cu o anumită formare profesională, interese proprii şi preferinţe.

Acest client poate fi un consumator (B2C), o altă firmă (B2B), administraţia publică (B2G) sau un angajat (B2E), analizând contextul tranzacţiilor interne din cadrul unei firme. Cele mai răspândite modele de afaceri pe Internet vor fi tratate în detaliu.

Majoritatea siteurilor de comerţ electronic de tip B2C utilizează modelul magazinului virtual, astfel încât se impune o cercetare amănunţită a acestuia. Magazinul virtual reprezintă o transpunere în spaţiul virtual al unui magazin care oferă clienţilor săi diferite produse. În funcţie de procentul din afacerea fizică transpus în spaţiul virtual putem identifica mai multe tipuri de magazine virtuale. Ø Magazine care prezintă în cadrul siteului catalogul de produse al firmei. Ø Magazine care oferă pe lângă catalogul de produse şi posibilitatea comenzii

online prin utilizarea unui coş de cumpărături. Ø Magazine care oferă catalog de produse, coş de cumpărături şi posibilitatea

plăţii online cu ajutorul cărţii de credit sau al portofelului digital.

Tehnologia coş de cumpărături Una dintre cele mai des folosite tehnologii de implementare ecommerce este coşul de cumpărături. Această tehnologie de procesarecomandă permite clienţilor să acumuleze produsele sau servicii pe care vor să le achiziţioneze pe măsură ce continuă să cumpere. Tehnologia coşului de cumpărături este un catalog de servicii care oferă posibilitatea alegerii unui produs şi introducerea lui în cadrul unui formular de comandă. Clientul are posibilitatea

62

modificării acestei comenzi pe parcursul întregii sesiuni de cumpărăturii, adică să adauge produse în coş, să modifice cantitatea comandată, să elimine un produs din coş în orice moment. Coşul de cumpăraturi poate fi vizualizat pe întreg parcursul procesului de cumpărare. Comanda este apoi validată, clientul îşi introduce datele de contact :adresă, cod poştal, telefon, fax, email, iar în cazul în care este posibilă realizarea plăţii online, se introduc datele referitoare la cartea de credit. Procesul de achiziţionare a produselor online prin intermediul unui magazin virtual pot fi sintetizate prin figura de mai jos, în care operaţiile realizate sunt împărţite în activităţi anterioare comenzii şi activităţi realizate după procesarea comenzii.

Pentru a construi un sistem de comerţ electronic, din punct de vedere arhitectural este nevoie de colaborarea a patru componente (subsisteme electronice/informatice) corespunzătoare următoarelor roluri: Client. Un echipament, clasic un PC, conectat direct (via un ISP) sau indirect (o reţea a unei corporaţii) la Internet. Cumpărătorul foloseşte acest echipament pentru a naviga şi a face cumpărături. Comerciant. Sistem informatic (hard & soft), situat de regulă la sediul comerciantului, care găzduieşte şi actualizează catalogul electronic de produse disponibile a fi comandate online pe Internet. Sistemul tranzacţional. Sistemul informatic (hard & soft) responsabil cu procesarea comenzilor, iniţierea plăţilor, evidenţa înregistrărilor şi a altor aspecte de business implicate în procesul de tranzacţionare. Dispecer plăţi. (Payment Gateway). Sistem informatic responsabil cu rutarea instrucţiunilor de plată în interiorul reţelelor financiarbancare, cu verificarea cărţilor de credit şi autorizarea plăţilor; acest sistem joacă rolul unei porţi care face legătura dintre reţeaua globală Internet şi subreţeaua financiarbancară. Indiferent de tipul de afacere abordat în cadrul aplicaţiilor de comerţ electronic apar trei componente majore: aplicaţia cumpărător, aplicaţia vânzător şi aplicaţia intermediarului.

2.3.4.4. Managmentul relaţiei cu clienţii

Legătura dintre clienţi şi departamentele unei companii nu este posibilă decât prin intermediul unui software specializat destinat managementului relaţiilor cu clienţii (Customer Relationship ManagementCRM). Acesta urmăreşte toate aspectele relaţiei pe care o firmă le poate avea cu clienţii săi: interacţiunea cu aceştia, produsele cumpărate, problemele care pot apărea la un moment dat. La nivelul Internetului, CRMul transformat în eCRM foloseşte tehnologia Web pentru a comunica în interior, între departamente şi clienţi. Cele mai complexe sisteme de e CRM sunt cele produse de către firma GoldMine Software Corporation, Commence Corp, şi MultiActiv Software. Aplicaţiile de acest gen trebuie să conlucreze cu servere bazate pe SQL în cazul operaţiilor de amploare. Liderul în domeniul sistemelor de eCRM este Siebel System, al cărui software este utilizat de către IBM. Sistemele oferite de către Siebel permit personalizarea, răspunsul automat la email uri, un portal Web şi realizarea de planuri de emarketing. Un alt lider al pieţei este Oracle, care utilizează eCRM pornind de la nucleul sistem ERP (Enterprise Resource Planning gestiunea intreprinderii). Astfel, in aceste sisteme, CRM asigură interacţiunea cu clienţii, iar ERP infrastructura de gestiune a firmei.

63

Oferta de eCRM este extrem de variată, existând soluţii şi pentru firmele mici şi mijlocii. Produsele eCRM majore sunt adevărate medii de dezvoltare, cu instrumente specializate destinate personalizării sistemelor. Cheia succesului în ebusiness o reprezintă posibilitatea Web siteului de a interacţiona cu clienţii şi de a le acorda acestora oferte şi informaţii personalizate. Direcţiile de dezvoltare ale eCRMului sunt estimate de firma IBM prin:

• utilizarea Internetului pentru a comunica direct cu clienţii; • posibilitatea cunoaşterii preferinţelor clienţilor şi găsirea unor soluţii individuale pe baza unor studii realizate direct online; • anticiparea produselor/serviciilor căutate de client; • o mai bună interdependenţă între departamentele şi diviziunile firmei.

Satisfacerea consumatorilor nu este suficientă, scopul CRM este obţinerea loialităţii clienţilor, prin personalizarea produselor/serviciilor la adresa clienţilor în funcţie de preferinţele, necesitãţile sau problemele fiecãruia. Procesul obţinerii loialitãţii consumatorilor este un proces concentrat pe consumator, cuprinzând trei paşi: achiziţia, dezvoltarea şi menţinerea clienţilor. Pentru achiziţie, ebusiness oferã consumatorului un acces consistent la firmã în orice moment, oriunde şi independent de platformã. Clienţii sunt dezvoltaţi în momentul în care compania furnizeazã servicii personalizate. Informaţiile despre utilizatori pot fi manipulate pentru a oferi o selecţie personalizatã de produse şi servicii. Rãspunsurile date clienţilor trebuie sã fie cultivate şi menţinute tot timpul personalizate, pentru a susţine un proces consistent şi repetabil.

2.3.4.5. Managmentul liniei de aprovizionare

Ebusiness schimbã modul în care întreprinderea comunicã şi conduce afacerile cu furnizorii, distribuitorii şi clienţii sãi. Modul în care aceşti actori sunt legaţi este determinat de managementul liniei de aprovizionare iar companiile utilizeazã aceastã tehnologie pentru a ajuta comunicarea şi colaborarea cu partenerii de afaceri. Managementul liniei de aprovizionare ajutã la obţinerea unor rãspunsuri la întrebãrile de cheie în afaceri, de exemplu unde existã surse de materiale prime şi auxiliare sau subansamble, determinând cel mai eficient furnizor, de a înţelege logistica de transport, determinarea celei mai bune locaţii pentru sedii sau centre de distribuţie şi iniţierea de cereri de prognostic şi planificare. Soluţiile oferite de IBM pentru managementul liniei de aprovizionare ajutã la livrarea produsului potrivit, la locul potrivit, în timpul potrivit şi la cel mai mic cost. Beneficiul înfiinţãrii unei legãturi active cu furnizorii şi clienţii este semnificativ pentru: • îmbunãtãţirea serviciilor oferite clienţilor cu livrãri rapide şi de încredere. • reducerea pierderilor prin liniile de inventar, reduceri de preţ şi o utilizare mai

bunã a resurselor. • accelerarea creşterii afacerii care conduce la victorie pe piaţã, în pãstrarea

clienţilor, creşterea vitezei de cumpãrare şi servicii mai bune pentru clienţi. Soluţiile de management a linei de aprovizionare conduc la creşterea randamentului şi la satisfacţia clienţilor. IBM şi partenerii selectaţi, furnizeazã un suport capãt la capãt, incluzând planificarea cererilor, aprovizionarea continuã, logistica de transport

64

şi modelarea pe calculator a variabilelor liniei de aprovizionare. IBM este situat în centrul unuia dintre cele mai mari linii de aprovizionare din întreaga lume şi este capabil să transfere aceste experienţe pentru a ajuta clienţii. Principalele produse de modelare a aplicaţiilor ebusiness pentru managementul liniei de aprovizionare sunt Lotus Domino şi MQ Series. Aceste produse includ servicii ecommerce şi produse pentru suportul de tranzacţii rapide şi fãrã probleme.

2.3.4.6. Modalităţi de plată

Contul de comerciant Contul de comerciant este total diferit de conturile bancare obişnuite, utilizate în afacerile tradiţionale. El permite realizarea de plăţi prin cărţi de credit sau de debit ca formă de plată electronică de la clienţi. Un cont de comerciant, implică existenţa unui număr de identitate (Merchant ID) şi a unui terminal la punctul de vânzare (point of sale terminal POS). Un terminal de acest fel (POS) poate comunica prin intermediul liniilor telefonice, asemănător unui fax. Prin acest terminal se citesc şi se înregistrează informaţiile despre consumator de pe banda magnetică a unei cărţi de credit sau de debit. După procesarea acestor informaţii POS trimite informaţiile şi detaliile tranzacţiei către institutiile autorizate să proceseze plata (VISA, AMEX, MASTERCARD etc. sau la banca emitentă, dacă este vorba de o carte de debit). Acestea răspund cu informaţia dacă fondurile/creditul existent sunt suficiente efectuării plăţii şi autorizează sau declină tranzacţia. În situaţia în care comunicarea la terminalul POS nu este posibilă din diverse motive (ex. întrerupere temporară), tranzacţia poate fi totuşi procesată manual la un număr de telefon gratuit (1800).

Un cont de comerciant care poate procesa tranzacţii şi prin Internet se distinge prin aşanumitul cont de comerciant de tip MOTO (mail order / telephone order). Un fapt puţin cunoscut şi respectat este acela că procedura legală în tranzacţiile prin Internet este să se expedieze produsul către destinatar, înainte de încasarea sumei corespunzătoare de pe cartea de credit/debit a clientului. În mod evident, autorizarea încasării este obţinută însă înainte de expedierea produsului, pentru a avea confirmarea ca există fonduri disponibile şi a elimina riscurile în caz de furt. Transferul bancar are loc numai după ce produsul este în drum spre consumator.

Furnizorul contului de comerciant poate influenţa alegerea sistemului de shopping cart. În cazul tranzacţiilor în timp real care oferă şi palta online, este necesar ca formularul de plată să poata fi legat la serviciile de autorizare oferite de furnizorul contului de comerciant. Dacă nu este posibil, cumpărătorul va fi pus fi în situaţia de a nu putea procesa tranzacţiile, nici măcar manual. De aceea, este absolut necesară verificarea sistemelor de shopping cart care acceptă furnizorul contului de comerciant. În aceste condiţii cunoaşterea acestor detalii pot influenţa semnificativ tipul de afacere electronică pentru care o anumită firmă optează.

Sistemele electronice de plăţi Sistemele electronice de plăţi trebuie să atingă nivele ridicate de securitate, viteză, caracter privat şi confidenţial, descentralizare şi internaţionalizare şi să fie unanim acceptate de comercianţi şi oameni de afaceri. O trăsătură comună a majorităţii acestor

65

soluţii o constituie utilizarea tehnicilor criptografice care asigură confidenţialitatea, autenticitatea şi integritatea mesajelor transferate între entităţile implicate. În aceste sisteme sunt implicate, în general trei părţi care interacţionează între ele, şi anume: o bancă, un cumpărător şi un vânzător. Un sistem electronic de plăţi 16 este alcătuit din două nivele care sunt:[Roşca_2004] 1. nivelul utilizator care cuprinde mulţimea tuturor utilizatorilor şi a tranzacţiilor care

au loc între aceştia. Utilizatorii sunt împărţiţi în trei grupuri, în funcţie de modul în care aceştia interacţionează între ei în cadrul unei tranzacţii. Aceste grupuri sunt cumpărătorii, vânzătorii şi băncile.

2. nivelul sitem care cuprinde mulţimea entităţiilor fizice şi a relaţiilor care se stabilesc între ele. Entităţile pot îndeplini unul din următoarele roluri: purtător de bani electronici sau registru de casă.

Arhitectura unui sistem electronic de plăţi poate fi reprezentată grafic ca din figura 4.11. şi acest sistem electronic de plăţi poate folosi următoarele modalitãti de platã 17

• cartela inteligentă (smartcard) care este un cip încorporat întro cartelă de plastic. Spre deosebire de o catelă de credit obijnuită, un smartcard dispune de un microprocesor. Comunicarea cu punctul de acces se face printrun contact direct cu dispozitivul specializat în citirea cartelelor iar cumpărătorul nu are acces la instrumentele soft şi hard ale dispozitivului de citire a cartelei fapt ce conferă un plus de siguranţă băncilor.

• portofelul electronic cu observator care este alcătuit din două calculatoare; unul aparţine clientului, prin care acesta comunică cu punctul de acces al sistemului de plăţi electronice, iar celălalt aparţine băncii, fiind încorporat în cel al clientului, şi care previne dubla cheltuire a banilor electronici.

• punctul de vânzare (POS) care este folosit de către vânzător pentru a stoca temporal banii electronici.

• distribuitorul de bani electronici este un dispozitiv prin care se încarcă bani electronici în portofelul electronic al cumpărătorului. Acesta distribuitor are mai multe forme:

16 www.softnet.ro/library/files/papers/Introducere_in_Comert_electronic.pdf: 17 www.softnet.ro/library/files/papers/Introducere_in_Comert_electronic.pdf:

1.Deschidere cont, bani

reali

5.Produse,

7.Bani reali

2.Bani reali 6.Bani

electronici

4.Bani electronici

3.Bani electronici

Emitent bani reali

Emitent bani electronici

Cumpărăto r

Vânzător

Figura 3.11:Arhitectura unui sistem de plăţi electronice (adaptare )[]

66

distribuitor contbani electronici care permite incrementarea valorii din portofel, pe baza retragerii unei sume de bani reali din contul deschis de cumpărător; distribuitor carte de creditbani electronici care permite incrementarea valorii din portofel pe baza creditării cumpărătorului de către o casă de credit; distribuitor numerarbani electronici permite incrementarea valorii din portofel prin colectarea de la cumpărător a unei sume cash.

Mijloacele de plată folosite în comerţul electronic sunt:cecul online, ordinul de platã, plata la ramburs, plata prin card de credit, plãti mobile (mpayment), etc Cecul online care este un înscris cu ajutorul căruia o persoană dă ordin unei bănci să plătească o sumă de bani beneficiarului. Cecul este una dintre cele mai nesigure modalităţi de plată, din cauza faptului că legislaţia din ţara noastră nu prevede o metodă simplă de recuperare a banilor în cazul în care cumpărătorul emite un cec fără acoperire. În ciuda acestui dezavantaj, există la ora actuală un număr destul de mare de magazine virtuale care acceptă şi folosesc acest mijloc de plată online. Ordinul de plată care este emis de plătitor şi este adresat băncii deţinătoare a contului său. Prin intermediul ordinului de plată, plătitorul cere băncii la care are deschis un cont, să plătească o sumă determinată unui anumit beneficiar. Ordinul de plată este cea mai utilizată metodă de plată în România, mai ales în tranzacţiile între persoane juridice. Plata ramburs care este un sistem de expediere a mărfurilor, conform căruia destinatarul este obligat să achite la primire, expeditorului, contravaloarea mărfii. Principalele dezavantaje ale acestui sistem sunt date de valoarea limitată a tranzacţiilor, iar pentru comerciant lipsa unei garanţii că destinatarul va ridica şi plăti marfa. Aceasta este cea mai răspândită metodă în comerţul electronic românesc, datorită răspândirii reduse a cărţilor de credit sau de debit. Plata prin cardul de credit Sistemul de cărţi de credit a fost creat în scopul de ai permite cumpărătorului săşi satisfacă nevoia de cumpărare de bunuri şi servicii, chiar dacă nu dispune la un anumit moment de banii necesari. Prin folosirea cărţii de credit, riscul este transferat de la vânzător la instituţia financară care a emis credit cardul.

Plata prin cardul de credit se face astfel: 1. cumpărătorul prezintă vânzătorului cartea de credit; 2. vânzătorul trimite numărul cărţii de credit şi detaliile tranzacţiei la un sistem de

autorizare; 3. sitemul de autorizare poate, fie să autorizeze direct tranzacţia fie, să o direcţioneze

la banca emitentă a cărţii de credit pentru aprobare; 4. la anumite intervale de timp vânzătorul trimite detaliile tranzacţiilor aprobate spre

banca sa; 5. după ce tranzacţiile, pentru care banca respectivă este şi colectoare şi emiţătoare de

cărţi de credit, au fost procesate, aceste informaţii sunt transmise la asociaţia emiţătorilor de cărţi de credit

6. la sfârşitul lunii, cumpărătorul primeşte facturile pe care trebuie să le achite, astfel va plăti dobânda pentru creditul acordat de banca ce a emis cartea de credit.

2.3.5. Sumar

În cadrul acestui modul sau prezentat principalele categorii de tranzacţii electronice, caracteristicile si particularităţile fiecăruia, categorii de articole tranzacţionate, categorii de tranzacţii de afaceri, avantajele şi dezavantajele comerţului electronic

67

atât pentru beneficiar cât şi pentru consumator, bariere în dezvoltarea comerţului electronic.


• Caracteristici ale categoriilor B2B, B2C, G2G, G2B, B2E, G2E • Specificul unui magazin virtual • Ce este o licitatie electronică?

Licitaţiile electronice (eauctions) permit achiziţionarea prin intermediul unei licitaţii, a unor produse de care indivizii nu au nevoie în mod frecvent.

• Ce sunt comunităti virtuale ? • Ce este un eshop, emall ?

Magazinul electronic (eshop) reprezintă modelul sub care se desfăşoară în general comerţul electronic de tip B2C. Un magazin electronic oferă firmelor posibilitatea de aşi prezenta oferta prin intermediul mediilor virtuale. Avantajele acestui model de afacere este în principal accesul la o piaţă extinsă, chiar internaţională, piaţă care în acest caz devine mai accesibilă fimelor mici şi mijlocii. Magazin electronic universal (emall): reprezintă o transpunere în spaţiul virtual al marilor complexe comerciale, prin intermediul unui site Web care cuprinde oferta mai multor magazine. Aceste magazine oferă spre vânzare produse diferite.

• Se va urmări definirea soluţiilor specifice pentru erecruitment, e procurement, aauction, emarketing, emanagement, ebusiness,

• Etapele specifice de derulare a unei tranzacţii electronice.


[7] Rusu L., Arba R., Breşfelean P., Mureşan L., Buchmann R., Vereş O – Modele de afaceri pe Internet, Ed. Risoprint, ClujNapoca, 2007

[8] Buraga S Proiectarea siteurilor WEBDesign şi funcţionalitate, Editura Polirom, 2005

[9] http://intranet/cicv.fr [10] http://www.w3.org/TR/1998/RECxml19980210.html, Feb. 1998. [11] http://www.w3c.ord/standards [12] Roşca, Gh.I şi colabComerţ electronicConcepte, tenologii şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti, 2004

68

2.4. Modulul 4: Securitatea datelor


Scopul acestui modul este familiarizarea cursantului cu termeni specifici de securitate a datelor i implicit a aplica iilor Web. Vor fi prezentate no iuni privind cerin ele de securitate a tranzac iilor electronice, protocoale de securitate, modalită i de criptare a datelor in cadrul aplica iilor, no iuni precum certificatul digital i nu în ultimul rând vor fi prezentate principalele protocoale de securitate (SET, SSL)

2.4.2 Cerinţe de securitate a tranzacţiilor electronice

Intrun sistem electronic, caracterizat de accesul la mare distanţă a informaţiilor, numeroase rapoarte subliniază faptul că în dezvoltarea afacerilor apar o serie de probleme legate de: Securitatea internă, cunoscute fiind numărul mare al infracţiunilor de securitate produse de către persoane din interior; Atacurile externe continue, cunoscute ca atacuri frecvente ale hackerilor care încearcă diverse modalităţi de perturbare a securităţii şi integrităţii datelor şi acţionează asupra conexiunii dintre client şi server; Codul maliţios creat cu scop distructiv, rău intenţionat, mai ales în limbajul Java; Atacurile la servicii care încearcă să ocolească mecanismele de confidenţialitate şi integritate.

O altă caracteristică exenţială a tranzacţiilor o constituie atomicitatea acestora, dat fiind faptul că orice tranzacţie ce presupune mai multe operaţii distincte este considerată reuşită abia dacă toate operaţiile sau efectuat cu succes la fel cum orice eşec al unei operaţii obligă aplicaţia să revină la starea iniţială considerând tranzacţia eşuată. O altă cerinţă presupune că starea sistemului rămâne consistentă după terminarea unei tranzacţii. De exemplu, în urma unei tranzacţii, stocul de produse rămâne pozitiv sau nul, soldul unui cont bancar este pozitiv,etc. Izolarea tranzacţiilor are rol de protecţie pentru că fiecare tranzacţie nu poate vedea rezultatele parţiale ale altor tranzacţii ce manipulează aceleaşi date. Izolarea permite tranzacţiilor citirea şi scrierea simultană în aceeaşi bază de date, fără a depinde unele de altele şi astfel fiecare client vede baza de date ca şi cum ar fi unicul utilizator. Sistemul de tranzacţii utilizează protocoale de sincronizare care permit automat blocarea tranzacţiilor şi garantează faptul că nici o altă tranzacţie nu poate opera asupra datelor blocate. Orice cădere a sistemului indiferent de natura acestora nu afectează modificările asupra bazei de date, datorită proprietăţii de durabilitate a tranzacţiilor.

In domeniul tranzacţiilor electronice apar o serie de cerinţe minime de securitate: Confidenţialitatea presupune ca datele sunt păstrate în forma criptată inclusiv faţă de vânzătorul care supraveghează tranzacţia pentru a preveni ascultarea şi înregistrarea

69

neautorizată. Această caracteristică presupune totodată şi criptarea canalelor de comunicaţie între cumpărător şi vânzător. Autentificarea originii tranzacţiilor implică suportul pentru semnătura digitală, care se referă la posibilitatea de a identifica identitatea expeditorului, cunoscut fiind faptul că doar pentru cumpărător autentificarea este opţională. Integritatea datelor este o cerinţă menţinută permanent în cadrul plăţii electronice şi este asigurată prin calculul unei chei de integritate a mesajului. Nerepudierea este împiedicarea nerecunoaşterii tranzacţiei de către expeditor şi garantează integritatea şi originea tranzacţiilor din punct de vedere al expeditorului şi nu al destinatarului. Prin această cerinţă se ermite transmiterea tranzacţiilor către alţi destinatari, care pot verifica identitatea originii mesajului precum şi a intermediarului. La recepţia acesteia se verifică integritatea acesteia şi faptul că nu a fost alterată de către intermediari. O aplicaţie importantă a acestui tip de serviciu o constituie ordinele de comandă transmise prin email. Aplicarea selectivă a unor servicii este necesară în special la acoperirea unei părţi a tranzacţiilor (numărul cărţii de credit, pinul,etc.) ce sunt inaccesibile clar vânzătorului. Pentru aceasta se folosesc sisteme criptografice cu chei publice.

2.4.3. Protocoale de securitate

Pentru asigurarea protecţiei împotriva acestor atacuri se realizează protocoale specifice:

• protocol de transport sigur endtoend, necesar pentru prevenirea atacurilor de modificare şi ascultare a reţelei; • protocol de plată electronică sigura destinat prevenirii atacurilor de la serverul vânzătorului.

Procedurile de stingere a obligaţiilor reciproce includ: • recepţia mărfurilor; • procesarea facturilor; • procesarea instrucţiunilor de plată;

Instrucţiunile de plată date de cumpărător băncii sale pot avea un suport electronic oferit de specificaţiile EDI. Riscul de fraudă este destul de ridicat, fiind necesară plata unei bonificaţii pentru îmbunătăţirea securităţii mesajelor care conţin instrucţiuni de plată. Transferarea banilor de banca cumpărătorului la cea a vânzătorului se realizează prin intermediul unor specificaţii pentru transferul electronic de fonduri EFTS (Electronic Funds Transfer System) . Există multe variaţii în cadrul mecanismului de plată, mai ales în cazul comerţului, unde asigurarea în prealabil de capacitatea de plată a cumpărătorului este o condiţie pentru livrarea mărfurilor.

Un protocol electonic de plată este un protocol de comunicaţie între patru părţi reprezentate de vânzător, cumpărător, banca emiţătoare şi un furnizor de cărţi de credit [Crede96]. Pentru un sistem electronic pe Internet care utilizează plata electronică, cerinţele de securitate pot fi divizate în două categorii : securitatea canalului de transmisie, care se referă la securitatea conexiunii şi este asigurată de un protocol securizat la nivelul transport;

70

securitatea specifică plăţii, privitoare la protocolul de plată electronică şi care se realizează prin furnizarea semnăturii, nonrepudiere, criptare. Protocolul de plată electronică se va baza pe serviciile oferite de nivelul inferior de transport, ţinând cont de două aspecte esenţiale funcţiile şi serviciile primite de la nivelul de transport (confidenţialitate, autentificare, integritatea datelor) precum şi serviciile de plată pe care trebuie să le furnizeze părţilor, caracterizate de: confidenţialitate, semnături digitale, etc.

Principala preocupare a celor care dezvoltă afaceri în spaţiul virtual este securitatea datelor şi informaţiilor transmise prin reţea, principalul motiv din cauza căruia foarte multe companii nu au dezvoltat încă soluţii IT. Continuitatea operaţiunilor si funcţionarea corectă a sistemelor informatice este esentială pentru buna derulare a afacerilor virtuale. Ameninţările la adresa informaţiei sunt atacuri directe la calitatea şi eficienţa afacerilor. Obiectivul securităţii IT este de a găsi soluţii care să elimine daunele produse sau să le reducă la un nivel acceptabil. Sistemele sunt supuse la atacuri încă de la apariţia Internetului, dar niciodată nu au fost atât de multe computere în reţea şi nici nu au existat atâtea "arme informatice" automatizate, disponibile răufăcătorilor.În prezent, una din problemele comunicaţiei datelor o reprezintă securitatea transmisiei şi recepţiei lor.

Conform rezultatelor furnizate de Datapro Research, 44% din atacurile care se dau pe Internet sunt furturi de bani, 16% deteriorare de software, în timp ce furtul de informaţii ocupă doar 16% din totalul "crimelor electronice". Soluţia impune asigurarea securităţii sistemelor, având în vedere toate nivelurile şi toate modalităţile prin care cineva poate compromite rezultatele muncii realizate.

Orice companie care îşi pregăteşte infrastructura de Internet trebuie să asigure implementarea unui minim nivel de securitate care, conform Institutului de Standarde Britanic trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: 1. alocarea responsabilităţilor în domeniul securităţii printro echipă formată din oameni de încredere ce trebuie să se preocupe permanent de implementarea unor noi măsuri de securitate; 2. întregul personal cu acces la date trebuie să fie informat şi instruit asupra măsurilor de securitate implementate, pentru a putea fi capabili să raporteze imediat diversele incidente care li se par suspecte; 3. implementarea unor soluţii antiviruş cât mai performante; 4. protejarea datelor companiei; 5. controlul fişierelor copiate din reţele externe sau din Internet; 6. concordanţa dintre măsurile de securitate luate şi legislaţia în vigoare; 7. definirea unor niveluri de acces astfel încât nu toate datele să fie accesibile, fără nici un fel de bariere.

Tranzacţiile electronice depind de etapa de efectuare a plăţii şi implicit de securităţatea acestei etape. Protocoalele de plată electronică cele mai cunsoscute sunt: SET (Secure Electronic Transaction), SSL (Secure Sockets Layer), SNPP şi IBS, JEPT (Joint Electronic Payment) iniţiative dezvoltate de W3C şi CommerceNet, EMY cărţi de credit sau debit utilizând tehnologia cipurilor, dezvoltate de Europay, Mastercard şi Visa,

71

ECheck –Electronic Checkbook bazat pe un smart card al FSTC (USFinancial Services and Tehnology Consortium).

2.4.4. Criptarea datelor

Securitatea reprezintă un proces un mod de a gândi legat de sisteme, reţele, utilizatori şi aplicaţii care îmbrăţişează un set de tehnologii. Setul minim de cerinţe pe care trebuie să le respecte o aplicaţie ce utilizează sistemele bazate pe securitate sunt: Confidenţialitatea: menţinerea caracterului privat al informaţiei, Integritatea: dovada că respectiva informaţie nu a fost modificată, Autenticitatea: dovada identităţii celui ce transmite mesajul, Nonrepudierea: siguranţa că cel ce generează mesajul nu poate săl denigreze mai târziu. Toate aceste proprietăţi pot fi îndeplinite prin utilizarea de chei publice criptografice. Criptografia este considerată a fi o artă sau ştiinţă de menţinere a mesajelor secrete, asigurând confidenţialitatea prin criptarea unui mesaj utilizând chei asociate cu un algoritm. Cheia utilizată trebuie să fie secretă ambelor părţi, problema reprezentândo managementul cheilor şi menţinerea lor secretă. Criptografia are la bază codificarea mesajelor, un bloc fiind substituit prin altul, respectând anumite reguli. Codificarea se poate realiza în mai multe moduri acestea având următoarele proprietăţi comune:

• atât intrările cât şi ieşirile sunt reprezentate ca streamuri (fluxuri) de octeţi; • criptarea unei date se realizează cu ajutorul unei chei; • decriptarea datei se realizează tot cu o cheie.

Criptarea se poate realiza cu chei simetrice sau asimetrice. Prima se realizează cu aceeaşi cheie la criptare şi la decriptare, iar cealaltă cu chei diferite. Criptarea asimetrica are avantajul că una din chei (cea de criptare) poate fi făcută publică. Această cheie de criptare poate fi transmisă oricui, în timp ce cheia de decriptare este deţinută de cel ce a criptat, fiind denumită cheie privată. Un alt avantaj al cheilor asimetrice este că asigură identitatea. Dacă o persoana X criptează un mesaj cu I cheie privată şi transmiţândul unei persoane Y, aceasta îl poate decripta cu o cheia publică putem spune că Y are certitudinea că mesajul vine de la X. Această idee are la bază şi semnăturile digitale. Criptarea simetrică are avantajul vitezei, fiind foarte utilă la criptarea fişierelor locale. Algoritmi de criptare cu cheie privată: • Data Encryption Standard (DES) – este un standard guvernamental,

implementând o cheie de 56 de biţi; • TripleDES – este un algoritm care foloseşte algoritmul DES de trei ori, cu două

chei diferite pentru a face DESul de două ori mai sigur; • Rivest’s Code algoritms (RC2 şi RC4) – sunt algoritmi proprietari distribuiţi prin

RSA Data Security şi permit chei cu lungimi de la 1 la 1024 de biţi; • International Data Encyption Algoritm (IDEA) – este un algoritm de criptare în

bloc, dezvoltat în Elveţia; • SkipJack – este un algoritm secret dezvoltat de National Security Agency din

SUA, pentru utilizare civilă. Algoritmi de criptare cu cheie publică: • DiffieHelmane – este un sistem proiectat pentru a fi folosit de către doi

participanţi activi la o conversaţie electronică şi foloseşte o a treia cheie numită cheie de sesiune;

72

• RSA – este un algoritm care criptează informaţiile cu o cheie publică disponibilă, cu decriptarea informaţiilor numai prin cunoaşterea cheii private. Este adesea folosit pentru semnăturile digitale şi este una din cele mai importante forme de criptografiere cu cheie publică.

Opţiuni de criptare Implementarea criptării întrun Intranet poate să solicite ajutorul unui expert

în securitate. Dacă siteul urmează să asigure tranzacţii comeriale se impune folosirea uneia sau mai multor opţiuni de criptare, pentru asigurarea securităţii informaţiilor clienţilor, (cum ar fi numerele de la cardurile de credit). Aceste opţiuni includ: Secure http (Shttp) – este o extensie a protocolului http, care foloseşte criptarea; Secure Sockets Layer (SSL) – este un protocol de pe stratul de transport al

reţelelor, proiectat iniţial de Netscape, inclus acum de majoritatea serverelor şi browserelor Web;

Private Communications Technology (PCT) – este o versiune Microsoft a SSL ului, cu o autentificare mai bună a clintului;

Kerberos – este o tehnologie de criptare folosită de standardul Distributed Computing Environment (DCE). A fost proiectat pentru a oferi autentificarea şi criptarea asupra modificărilor efectuate de clienţi şi servere. El asigură o puternică autentificare întrun mediu distribuit;

Trusted Information Systems Firewall Toolkit (TIS FWTK) – este un server de autentificare folosit pentru a verifica utilizatorii de pe Internet, şi sprijină câteva implementări ale tehnologiei smart cardurilor;

Secure Electronic Transaction (SET) – este folosit de către VISA şi MASTERCARD pentru securitatea tranzacţiilor;

Pretty Good Privacy (PGP) – este un program ce foloseşte criptarea pentru a proteja intimitatea emailurilor şi fişierelor, dar poate fi utilizat şi pentru semnăturile digitale. Se bazează pe algoritmul de criptare cu cheie publică RSA.

2.4.5. Certificatul Digital

O definiţie simplă şi eficientă este destul de greu de realizat, datorită, pe de o parte, multiplelor funcţii pe care le poate avea (şi care duc uneori la abordarea acestui subiect în mod unilateral), iar pe de altă parte din cauza necesităţii de a utiliza o serie de termeni specializaţi. Dar cea mai apropiată şi inteligibilă pare a fi următoarea: o colecţie de date electronice, ce leagă datele de semnare sau verificare de o persoană şi confirmă identitatea acesteia, utilizată în special în derularea afacerilor şi tranzacţiilor în spaţiul Web. Însă problema acestei definiţii este că noţiunea de persoană nu trebuie înţeleasă în sens textual deoarece un certificat digital poate aparţine foarte bine şi unui server Web, care utilizează această modalitate de autentificare pentru a căpăta credibilitate în faţa utilizatorilor. Astfel, atunci când prin intermediul unui browser este trimisă serverului o informaţie cum ar fi numărul cărţii de credit necesar unei tranzacţii online, browserul va verifica cheia publică a certificatului digital al serverului.

Pentru a putea construi cheia ce se utilizează în timpul transmisiei se apelează la "o treia parte" de încredere denumită Autoritate Certificatoare (CA Certification

73

Authority). Ea generează un Certificat Digital ce generează o cheie publică. Cheia nu trebuie să conţină ambiguităţi, înglobând datele personale care apoi sunt împachetate şi semnate. Un Certificat Digital este un document ce conţine patru mari componente:

1. cheie publică; 2. informaţia ce leagă cheia publică de deţinătorul ei; 3. informaţia de validitate a certificatului; 4. semnătura digitală;

Certificatele sunt clasificate ca: certificate selfsigned şi certificate CAsigned. Primul este semnat de deţinătorul cheii iar al doilea de o altă persoană cu autoritate. Ele funcţionează ca şi containere de chei publice iar informaţia tipică include: numele deţinătorului, emailul acestuia, numele companiei, telefonul, informaţii legate de certificat, un număr serial, un indicator de nivel de încredere, dată a generării, dată a expirării. Informaţia colectat şi deţinută de proprietar este referită de nume distincte (sau Dname). Un certificat conţine două Dname: al deţinătorului şi al celui ce la generat.

Nonrepudierea este o altă proprietate a securităţii oferind certitudinea că cel ce transmite mesajul nu poate să nege mai târziu ce a transmis. Observam că integritatea, confidenţialitatea şi nonrepudierea sunt asigurate prin criptografia cheilor publice. Un certificat digital bazat pe infrastructura cheilor publice (Public Key InfrastructurePKI) asigură rezolvarea tuturor problemelor. Componentele PKI sunt : Autoritatea Certificatoare (CA) care este responsabilă cu generarea şi revocarea certificatelor; Autoritatea Registratoare (RA) are ca responsabilitate verificarea construcţiei generate de cheile publice şi identitatea deţinătorilor; Deţinătorii de Certificate (subiecţii): oameni, maşini sau agenţi software care deţin certificate şi le pot utiliza la semnarea documentelor; Clienţii care validează semnătura digitală şi certificarea de la un CA; Depozitele stochează şi fac accesibile certificatele şi Listele de Revocare a Certificatelor (CRLs Certificate Revocation Lists); Politicile de securitate definesc procesele şi principiile de utilizare a criptografiei.

O cheie criptograficã este, de fapt, un fişier. Cheia privată se află pe calculatorul utilizatorului, pe o dischetă personală sau pe un card. Referitor la cheia publică se pot face nenumărate copii care sunt distribuite oriunde se doreşte dar utilizatorii au nevoie de ambele chei, ele fiind puternic legate una de alta. Algoritmii de criptare cu cheie publică prezintă o complexitate foarte mare bazânduse, în general, pe operaţii matematice complexe, cu numere întregi foarte mari (sute de cifre zecimale), ceea ce conferă o securitate deosebită. Un certificat digital este emis de către o autoritate de certificare şi conţine în mod obligatoriu următoarele date: numele posesorului, un număr serial, data expirării, o copie a cheii publice (utilizată la criptarea mesajelor şi a semnăturilor digitale) şi semnătura digitală a instituţiei emitente, care garantează destinatarului validitatea certificatului.

74

Din datele prezentate mai sus, se remarcă importanţa a două verigi în acest lanţ al posibilităţii de a căpăta o identitate în spaţiul virtual: autoritatea de certificare şi criptografia cheii publice. Combinaţia de cheie publică cheie privată este de fapt fundamentul certificatelor digitale. Certificatele digitale sunt utilizate nu numai pe Internet, ele putând fi implementate şi la nivelul unei reţele de tip LAN, care solicită un acces securizat. Autoritatea de certificare joacă rolul unui garant al certificatului digital şi, prin aceasta, al tranzacţiilor desfăşurate prin intermediul acestuia. În momentul în care o organizaţie sau o persoană se hotărăşte să solicite un astfel de certificat, se adresează unei astfel de autorităţi, ea devenind pentru aceasta subiectul certificării. Autoritatea de certificare mai este cunoscută şi sub denumirea de furnizor de certificate. La ora actuală, cea mai importantă autoritate de certificare este compania Verisign (www.verisign.com), care emite certificate digitale pentru companii precum Microsoft, Symantec, Yahoo şi alţi giganţi ai lumii IT. Cea mai importantă parte a muncii unei companii de certificate constă în a se asigura ca solicitantul este într adevăr o persoană reală care îşi asumă responsabilitatea activităţilor desfăşurate în spaţiul virtual. Interesant de remarcat este că Verisign desfăşoară o serie de programe şi pune la dispoziţie softwareuri care permit oricărei companii să devină o astfel de autoritate, ceea ce inseamnă că orice firmă care este dispusă să investească o anumită sumă şi timp poate deveni o furnizoare de certificate.

Semnătura digitală Semnătura electronică satisface condiţia de autentificare, nefalsificare, nereutilizare, nealterare, nerepudiere. Dacă am dori să o caracterizăm din punctd e vedere func ţional putem spune că este:

• autentică şi se verifică numai cu cheia publică a emiţătorului; • nefalsificabilă pentru că numai emiţătorul cunoaşte cheia secretă proprie; • nereutilizabilă deoarece se elaborează în funcţie de conţinutul documentului, cel care este criptat; • nealterabilă fiindcă orice alterare a conţinutului documentului face ca semnătura să nu mai fie verificabilă cu cheia publică a emiţătorului; • nerepudiabilă deoarece receptorul documentului nu are nevoie de ajutorul emiţătorului pentru verificarea semnăturii.

Protocolul de semnătură digitală foloseşte o funcţie hash. Această funcţie poate fi simplă, (de exemplu adăugarea tuturor cifrelor de 1 în mesajul respectiv), dar de obicei algoritmul este mult mai complex. Probabilitatea ca două mesaje diferite să aiba aceeaşi valoare hash este nesemnificativă. Cu ajutorul funcţiei hash se realizează un rezumat al documentului:

• Se face un rezumat al documentului (message digest) cu ajutorul unei funcţii hash; • Rezumatul documentului este cifrat cu cheia privată a emiţătorului, care astfel semnează; • Documentul este trimis către receptor; • Receptorul verifică semnătura în 3 paşi:

• Se creează un nou rezumat al pretinsului document semnat, • Se decriptează rezumatul semnat (semnătura documentului) cu cheia

publică a emiţătorului.

75

• Se compară cele 2 rezumate iar în caz de coincidenţă, semnătura este validată.

Majoritatea browserelor de web precum Internet Explorer sau Netscape Navigator au astfel de certificate preinstalate. Acestea, în afara faptului că îi permit utilizatorului să se identifice, îi pot confirma şi dacă serverul de web cu care acesta intenţionează să iniţializeze o tranzacţie este sigur din punct de vedere al autentificării. Certificatele sunt folosite de către protocolul SSL, utilizat in majoritatea browserelor de ecommerce pentru a crea o legatură sigură între două entităţi care urmează să realizeze o comunicare confidenţială. Odată obţinut, certificatul digital trebuie instalat şi configurat astfel încât toate conexiunile realizate de către un utilizator să se facă prin intermediul acestui certificat. Astfel, în cazul Internet Explorer se poate folosi Internet Explorer Certificate Manager pentru a instala certificatul. Acestea pot fi înnoite periodic, ceea ce asigură un înalt grad de securitate reţelei . Certificatele digitale pot fi, de asemenea, şi îndepărtate din Internet Explorer.

Trebuie evitată confuzia care se face între semnătura digitală şi certificatul digital, acesta din urmă având funcţionalităţi mult mai mari decât o semnătură. La ora actuală, certificatele reprezintă cea mai sigură metodă de realizare a tranzacţiilor şi a afacerilor, fiind mult mai sigure decât o carte de credit, cu care, de asemenea, sunt uneori confundate. Astfel, prin intermediul unui certificat digital se pot face atât tranzacţii financiare, dar şi schimburi de informaţie, lucru imposibil la o carte de credit. Utilizarea lor pe scară largă a făcut ca Internetul să devină un spaţiu mai sigur, dar nu au fost scutite de încercările de fraudă. Deşi încă nu sunt foarte populare pe piaţa româneasca, certificatele digitale au început deja să se impună, în special pentru companiile care desfăşoara tranzacţii prin intermediul Internetului, o categorie importanţa fiind producătorii de software care au apelat la aceasta modalitate pentru aşi vinde produsele. Securitatea tranzacţiilor se bazează pe o serie de protocoale de comerţ electronic. Desfăşurarea tranzacţiilor electronice presupune parcurgerea următoarelor trei etape: negocierea, plata şi livrarea.

Protocolul SSL (Secure Sockets Layer) creat de Nestcape este disponibil gratuit pe principalii navigatori şi recunoscut de organismele de autoreglare a reţelei Internet Engineering Tash Force 18 . Protocolul SSL nu cere introducerea codului de patru cifre de către client, fapt ce transferă riscul la comerciant. Riscul comerciantului constă în faptul că nu dispune de nici un mijloc prin care să verifice dacă plata a fost efectuată de proprietarul cărţii de credit sau de o altă persoană care a intrat în posesia credit cardului, prin săvârşirea unei infracţiuni. În cazul în care cartea de credit a fost furată, proprietarul de drept a credit cardului poate să refuze să plătească suma de bani cerută de comerciant pentru produsele cumpărate de persoana care a furato. Acest risc pe care şil asumă comerciantul rezultă din regula nescrisă a Internetului care este: ”atâta timp cât cumpărătorul nu şia înregistrat codul de identificare personală din patru cifre, el îşi poate anula plata printrun simplu apel efectuat bancherului”. În cazul majorităţii litigiilor de plată electronică, bancherul este obligat să recrediteze contul clientului escrocat şi să demareze anchete pentru depistarea persoanei care a produs infracţiunea.

18 Dacã întrun colţ al ecranului, iconiţa cheie rămâne intactă, schimburile electronice sunt sigure şi comerciantul este demn de încredere.

76

SSL posedã o soluţie tehnică la trei probleme de securitate distincte şi anume: codificarea, autentificarea şi integritatea datelor. Când se transmit informaţii cu ajutorul protocolului SSL, acestea sunt codificate. Chiar dacă o persoană reuşeşte să fure datele în timp ce ele sunt transmise de la browserul clientului la serverul Web, respectivele date vor fi inutilizabile. Codificarea informaţiei, între un server Web şi un browser Web, se face printrun algoritm de codificare public şi o cheie de sesiune secretă. Numărul de biţi dintro sesiune determină puterea de codificare. Exista două dimensiuni standard de cheie: pe 40 biţi şi pe 128 biţi. Funcţiile principale ale acestui sistem de protecţie sunt: • confirmarea serverului, astfel încât utilizatorii să fie siguri că au accesat pagina de

Internet căutată; • crearea unui canal de comunicaţie sigur, prin codificarea informaţiilor transmise de

la utilizator la server, astfel încât să se împiedice accesul hackerilor la aceste date, în timpul transmiterii lor.

Protocolul SSL permite, de asemenea, autentificarea unui server Web. Teoretic,. Pentru activarea protocolului SSL se cere să se instaleze un certificat de server 19 . Acest certificat de server interzice altor siteuri să pretindă că sunt siteul comerciantului şi verifică identitatea siteului, conţine informaţii despre site, organizaţia din care face parte firma care a eliberat certificatul. Protocolul de criptare la nivel de sesiune cel mai folosit este SSL, care utilizează o combinaţie de chei publice şi criptosisteme simetrice pentru a asigura confidenţialitate, autentificare şi integritatea datelor. La nivelul aplicaţiei există două tehnici diferite: securizarea individuală a aplicaţiilor (S/HTTP şi S/MIME) sau adoptarea unor tehnici de criptare externe, deasupra aplicaţiilor predefinite, cum sunt PGP (Pretty Good Privacy) sau SET (Secure Electronic Transfer). SSL utilizează tehnologia cheilor publice şi a certificatelor digitale pentru a autentifica serverul într o tranzacţie şi să protejeze informaţiile trimise prin Internet. Tranzacţiile SSL nu necesită autentificare din partea clientului. Pentru a începe tranzacţia clientul trimite un mesaj serverului. Serverul răspunde şi trimite certificatul său digital pentru autentificare. Clientul şi serverul negociază asupra cheilor de sesiune pentru a continua tranzacţia. Cheile de sesiune sunt chei secrete simetrice utilizate pentru durata acestei tranzacţii particulare. După stabilirea acestor chei, comunicaţia între client şi server se poate continua. Chiar dacă SSL protejează informaţia trimisă prin Internet, acesta nu asigură protecţie informaţiilor private, cum sunt numărul cardului de credit. Când un comerciant primeşte informaţii despre un credit card printro comandă , această informaţie este decriptată şi stocată pe serverul comerciantului până când comanda este plasată. Dacă serverul nu oferă securitate de un nivel ridicat, orice persoană neautorizată poate accesa aceste informaţii.

Protocolul SET (Secure Electronic Transaction 20 ) a fost dezvoltat de Visa şi MasterCard în anul 1996, cu sprijinul IBM, Microsoft, Netscape, GTE, SAIC, Terisa şi Verisign. Protocolul SET defineşte regulile de efectuare a plăţilor cu cărţi de credit/debit. Acest protocol defineşte arhitectura unui sitem de plăţi electronice bazat pe cărţi de

19 O persoanã cu rele intenţii, poate păcăli un client, astfel încât acesta să creadă că un alt site Web este siteul comerciantului; respectiv ulpoate fura, apoi numărul cărţii de credit în momentul în care clientul transmite informaţia către siteul Web fals 20 Specification1996

77

credit/debit. Sistemul de plăţi electronice dezvoltat pe baza protocolului SET răspunde următorelor cerinţe: Ø asigurarea confindenţialităţii informaţiilor; Ø asigurarea integrităţii datelor; Ø autentificarea conturilor cărţilor de debit/credit şi a proprietarilor lor; Ø autentificarea comercianţilor; Ø asigurarea interoperabilităţii.

Confindenţialitatea informaţiilor se realizează prin criptarea mesajelor. Integritatea datelor este asigurată prin utilizarea semnăturilor electronice. Autentificarea cărţilor de credit/debit se realizează prin folosirea semnăturilor digitale şi prin certificarea deţinătorilor. Autentificarea comercianţilor se realizează prin semnături digitale şi certificări. Interoperabilitatea se obţine prin folosirea unor protocoale şi formate de mesaje specifice. SET a fost conceput astfel încât agreat de comerciant deoarece, pe lângă codificarea tranzacţiei şi autentificarea siteului Web, permite identificarea clientului. Vânzătorul şi cumpărătorul se înregistrează obligatoriu la banca lor, primul în scopul de a se echipa cu un soft care administrează portofelurile electronice, iar cel deal doilea pentru a obţine “un certificat numeric”. Astfel identificat, cumpărătorul nu se mai poate sustrage după o achiziţie. Certificatul dovedeşte că el deţine, întradevăr cartea de credit. SET redă încrederea comercianţilor şi le oferă bancherilor mijloacele necesare de a reveni în cadrul comerţului electronic. SET utilizează certificate digitale pentru a autentifica fiecare parte implicată întro tranzacţie ecommerce, incluzând clientul, comerciantul şi banca comerciantului. Se utilizează algoritmul de criptare prin cheie publică pentru a asigura securitatea informaţiilor transmise prin Web. Comerciantul are nevoie de un certificat digital şi un software special SET pentru procesarea tranzacţiilor. Clientul are nevoie şi el de un certificat digital şi un software denumit portofelul digital. Portofelul digital este similar cu un portofel real. Acesta stochează informaţii despre carduri de debit sau credit. Portofelul digital oferă un avantaj în cazul cumpărărilor online prin faptul că nu este nevoie ca clienţii să reintroducă informaţii despre cardurile lor de credit în toate siteurile.

Utilizând acest protocol comerciantul nu vede informaţiile proprii ale clientului, deoarece informaţiile despre cardul de credit şi despre comandă sunt criptate cu cheia publică a băncii comerciantului, şi numai acesta poate decripta informaţia . Aşadar numărul cardului de credit a clientului nu este stocat pe serverul comerciantului, de aceea această metodă reduce riscul fraudei. Deşi SET a fost destinat în special tranzacţiilor ecommerce, datorită faptului că oferă un nivel ridicat de securitate, a devenit protocolul standard utilizat în majoritatea tranzacţiilor. O problemă importantă este legată de faptul că SET necesită software speciale atât de partea clientului cât şi în partea serverului, aesta necesitând un cost adiţional şi tranzacţiile sunt mai îndelungate decât în cazul utilizării protocolului SSL. Acest protocol îl privează pe consumatorul de rând de un mijloc de protecţie împotriva hoţilor şi permite bancherilor să emită prin reţea ordine de plată irevocabile. Pentru folosirea protocolului SET cumpărătorii trebuie să anexeze calculatorului lor personal un terminal de plată prin care aceştia pot săşi introducă în siguranţă codul lor secret din patru cifre. Protocolul SET are succes numai în cazul în care cumpărătorul deţine un smartcard

78

utilizat cu succes în Europa, pe când în America folosirea lui este un insucces datorită economiei americane bazate pe credite.

Protocolul SNPP (Simple Network Payment Protocol) a fost creat de MIT Laboratory of Computer Science în anul 1992. În prima fază, fiecare comerciant şi fiecare cumpărător îşi deschid un cont la o bancă, în care depozitează o sumă de bani. La deschiderea contului se generează o cheie de criptare care este oferită utilizatorului împreună cu numărul contului. În acest caz o tranzacţie este alcătuită din: stabilirea sumei ce trebuie plătită, identificatorii de cont şi bancă şi stabilirea unui termen de efectuare a plăţii. Banca memorează înregistrări pentru fiecare cont. O înregistrare de acest gen conţine cantitatea şi tipul valutei din cont, o evidenţă a transferurilor efectuate, cheia de criptare, numărul celei mai recente tranzacţii. O persoană poate deţine la o bancă mai multe conturi din care, unele pot fi folosite pentru desfăşurarea activităţii de vânzare iar altele pentru activitate de cumpărare.

Protocolul SNPP presupune următoarele elemente: 1. trei entităţi care sunt comerciant, cumpărător şi bancă; 2. două mesaje: HOLD şi PAY.

Protocolul debutează în momentul în care un cumpărător transmite un mesaj HOLD către comerciant. Acest mesaj este transmis mai departe băncii comerciantului. Banca comerciantului transmite mesajul băncii cumpărătorului. În cazul în care contul comerciantului conţine cantitatea necesară de bani pentru efectuarea tranzacţiei, aceştia se reţin întrun subcont asociat tranzacţiei şi se transmite o confirmare către banca comerciantului. În caz contrar, mesajul HOLD este respins şi se incrementează un contor de alertă. Comerciantul, după ce este anunţat de banca sa cu privire la succesul mesajului HOLD, livrează clientului marfa. La primirea produselor comandate, cumpărătorul transmite un mesaj PAY către comerciant şi începe să se desfăşoare o procedură similară cu cea a mesajului HOLD.


Se va nota raspunsul studentului privind notiunile de:

• Ce este certificatul digital?

o colecţie de date electronice, ce leagă datele de semnare sau verificare de o persoană şi confirmă identitatea acesteia, utilizată în special în derularea afacerilor şi tranzacţiilor în spaţiul Web.

• Criptare/decripate,

• Care sunt protocoalele de plată electronică cele mai cunsoscute?

SET (Secure Electronic Transaction), SSL (Secure Sockets Layer), SNPP şi IBS,

JEPT (Joint Electronic Payment), EMY, ECheck

• Semnătura digitală,

• Caracteristicile unei semnături digitale

• Tipuri de protocoale de securitate

• Caracteristici ale protocoalelor SET, SSL, etc.

79


1. Web Sites, P. King and E.V. Munson (Eds.): DDEPPODDP 2000, LNCS 2023, pp. 7790, 2004

2. David Sussman, "WebDAV: A panacea for collaborative authoring?," IEEE MultiMedia, vol. 6, no. 2, pp. 7679, 1999.

3. Derek Falvey, The Ten Commandments of Web Design and Development 4. ftp://ftp.netobjects.com/pub/products/documentation/nf5 docs/NOF5manual.pdf,

1999.

3. Anexe 3.1. Bibligrafie selectivã

[Chaffey_04] Dave Chaffey, Ebusiness and ecommerce management, Prentice Hall, 2004 [Rusu_07]Rusu,L., Arba,R., Breşfelean,P., Mureşan, L , Buchmann R., Vereş O., 2007, Modele de afaceri pe Internet Editura "Risoprint", ClujNapoca, Biblioteca facultăţii, pag.620 [Buch_05] Buchmann R., Conceperea, proiectarea si realizarea afacerilor pe Internet, , Ed. Risoprint, ClujNapoca, 2005, Biblioteca facultăţii [Roşca_04] Roşca, Gh.I şi colab, Comerţ electronicConcepte, tenologii şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti, 2004 [Oprea_05] Oprea D., , Securitatea şi protecţia informaţiilor, Editura Polirom, 2005 [Buraga_05] Buraga S, Proiectarea siteurilor WEBDesign şi funcţionalitate, Editura Polirom, 2005 5. Buchmann R.Conceperea, proiectarea si realizarea afacerilor pe Internet, , Ed.

Risoprint, ClujNapoca, 2005 6. Buraga S Proiectarea siteurilor WEBDesign şi funcţionalitate, Editura

Polirom, 2005 7. David Sussman, "WebDAV: A panacea for collaborative authoring?," IEEE

MultiMedia, vol. 6, no. 2, pp. 7679, 1999. 8. Derek Falvey, The Ten Commandments of Web Design and Development 9. ftp://ftp.netobjects.com/pub/products/documentation/nf5 docs/NOF5manual.pdf,

1999. 10. http://dev.webxharbor.com/Images/docs/Guide/pages/js03forms.html; 11. http://gif.creabit.com; 12. http://hjem.get2net.dk/petermad/anigif/globes.htm; 13. http://hotwired.lycos.com/webmonkey/programming/javascript/tutorials/; 14. http://intranet/cicv.fr 15. http://java.searchrealm.com/javaandcgi/javaforms.html; 16. http://javascriptkit.com/script/cutindex13.shtml; 17. http://msdn.microsoft.com/vinterdev/wsk/default.asp, 2000. 18. http://www.anfyflash.com/creation/ 19. http://www.bridgewater.edu/cescc/acadcomp/js/infoform.htm; 20. http://www.cc.ukans.edu/~acs/docs/other/formsintro.shtml; 21. http://www.dataspace.com/WWW./ulib/com.graphics.hml 22. http://www.domaindlx.com/cheongmu/1ajt;

80

23. http://www.katsueydesignworks.com/CGI_html_form1.htm; 24. http://www.michaelshareware.com/1ajt; 25. http://www.w3.org/TR/1998/RECxml19980210.html, Feb. 1998. 26. http://wwwra.informatik.unituebingen.de/lehre/praktikum.html, 1999. 27. http://www.w3c.ord/standards 28. Igor Fischer1 and Andreas Zell1, A Simple Management Tool for MediumSized 29. Interwoven, Inc., "Interwoven home page," http://www.interwoven.com, 2000. 30. Microsoft Corporation, "Visual interdev web solutions kit," 31. NetObjects, NetObjects Fusion 5.0 32. Roşca, Gh.I şi colabComerţ electronicConcepte, tenologii şi aplicaţii, Editura

Economică, Bucureşti, 2004 33. Rusu L., Arba R., Breşfelean P., Mureşan L., Buchmann R., Vereş O – Modele

de afaceri pe Internet, Ed. Risoprint, ClujNapoca, 2007 34. T. Bray, J. Paoli, and C. M. SperbergMcQuee, Extensible Markup Language 35. UserLand Software, "Frontier news," http://frontier.userland.com/news/, 2000. 36. W3C Recommendation, , 26 January 2000. http://www.w3.org/TR/2000/REC

xhtml120000126 37. Web Sites, P. King and E.V. Munson (Eds.): DDEPPODDP 2000, LNCS 2023,

pp. 7790, 2004 38. XULPlanet. (2004). Event Handlers. Accesat Februarie 16, 2005

3.2. Glosar

URL (Uniform Resource Locator) adresează unic resurse informaţionale stocate în locaţiile unei reţele şi iau forma unor şiruri de caractere ce permit identificare e transparentă utilizatorului File manager sau browser file este un program ce furnizează o interfaţă utilizator de manipulare a fişierelor sistem Document Obiect Model este platforma – şi interfaţa neutră a limbajului ce permite programelor şi scripturilor să acceseze în mod dynamic şi să actualizeze conţinutul, structura şi stilul documentelor Evenimente DOM permit limbajelor ce manipulează evenimente (JavaScript, JScript, ECMAScript, VBScript sau Java) să înregistreze diverse manipulatoare de evenimente (Eveniment handlers/listeners) Marcatorii HTML sunt însoţiţi de atribute şi valorile acestora. La marcatorii simetrici, atributele sunt descrise în eticheta de deschidere Browser Obiect Model – modelul orientat spre browser Ciclul de viaţă al aplicaţiei Web totalitatea etapelor parcurse în procesul de dezvoltare a unei aplicaţii. Arhitectura structurată pe nivele a aplicaţiei (twotier, threetier, multitier); Tehnicile şi tehnologiile utilizate în realizarea aplicaţiei: softwareul server de gestiune a bazelor de date, utilitarele de monitorizare a acceselor, limbajele server side şi clientside Interfaţa cu clientul reprezentată de datele ce se oferă utilizatorilor şi datele care se prelevează prin intermediul formularelor. Informaţia nestructurată: textul şi imaginile care vor apare în paginile siteului Structurile de date care se grupează în informaţie structurată: care va fi stocată într o bază de date, pe server.

81

Aplicaţiile de prelucrare sunt necesare preluării, manipulării şi regăsirii acelor date, precum şi fluxul prin care datele vor ajunge de la utilizator la server. Scriptul poate fi încorporat întrun document HTML în douã situaţii: ca declaraţii şi funcţii, folosind elementul <SCRIPT> respectiv sau ca metode de tratare a evenimentelor folosind elementele HTML, cu menţiunea că orice browser ce nu suportă JavaScript, ignoră secvenţele de instrucţiuni precizate ca şi comentarii. Funcţiile au un nume unic, parametrii transmişi şi o instrucţiune de returnare a valorii. Ca şi în cazul datelor, nu există un tip returnat . Obiectele organizează datele, aşa cum funcţiile organizează codul. Obiecte fundamentale: 4 string: are numeroase metode de control, acces şi conversie a şirurilor de caractere; se instanţiază direct, prin iniţializare . 4 math: este obiect static, adică toate instanţierile sale partajează proprietăţile cu valori unice (pi, logaritmii de bază, alte constante); metodele sunt funcţii matematice . 4 date: este un obiect complex, cu mai multe metode de instanţiere, în funcţie de modul de lucru; există un set complet de metode pentru manipularea lor .

Obiectele browserului: 4 window: este obiectul din rădăcina ierarhiei, privind conceptele conţinute de o pagină Web; are metode de închidere, deschidere, manipulare; 4 document: este o proprietate a obiectului anterior şi are proprietăţi pentru toate elementele ce apar în pagina Web, inclusiv titlu şi culori . 4 history: referă lista ultimelor URLuri vizitate şi oferă metode de navigare între ele . 4 location: descrie URLul unui document iar proprietăţile conţin protocolul, calea, portul, etc. 4 screen permite obţinerea informaţiilor referitoare la dimensiunea şi rezoluţia ecranului, schema de culori, limitat de informaţiile din browser hisory 4 navigator utilizat pentru a obţine informaţii despre tipul browserului

Obiecte HTML: sunt proprii paginii, aşa cum a fost ea formatată de marcaje şi aceste obiecte sunt masive ce referă ţintele, legăturile, formele definite şi fiind subordonate ierarhic obiectului document. Obiectele HTML sunt reprezentate de forme şi oricare element inclus în formă. Content Management reprezintă o strategie şi o tehnologie de stocare şi de indexare a informaţiei din şi despre media digitală şi analoagă

Download - Suport de Curs

Top Related