Download - psiho-sociologia mass-media
1
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA
Cu titlu de manuscris
CZU: 658.114.4..658.14/.17.012.4(478)(043)
Poloz Andrei
ASPECTE FINANCIARE ÎN ADMINISTRAREA CORPORATIVĂ
Specialitatea 08.00.05.- economie şi management (în industrie)
Teza de doctor în ştiinţe economice
Conducător ştiinţific: Oleg Buga, doctor habilitat
în ştiinţe economice
Autorul: Poloz Andrei
Chişinău 2005
2
CUPRINS
INTRODUCERE................................................................................................................ 3
CAPITOLUL I. ADMINISTRAREA CORPORATIVĂ A SOCIETĂŢILOR PE ACŢIUNI ÎN CONDIŢIILE ECONOMIEI DE PIAŢĂ ................................................ 7
1.1. Tendinţele actuale în evoluţia managementului corporativ ................................... 7
1.2. Probleme ale teoriei gestiunii financiare a companiilor şi corporaţiilor în condiţiile reformării economiei ....................................................................................... 38
CAPITOLUL II. CADRUL METODIC DE APRECIERE A EFICIENŢEI GESTIUNII FINANCIARE A CORPORAŢIEI .......................................................... 49
2.1. Esenţa şi particularităţile finanţelor corporative................................................... 49
2.2. Resursele financiare ale corporaţiei şi metodele lor de evaluare ......................... 56
2.3. Particularităţile sistemului de indicatori ai estimării eficienţei gestiunii financiare a corporaţiilor................................................................................................. 72
CAPITOLUL III. PERFECŢIONAREA GESTIUNII FINANŢELOR ÎN ADMINISTRAREA CORPORATIVĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA .................. 87
3.1. Experienţa acumulată şi probleme în procesul de dezvoltare a gestiunii corporative din Republica Moldova............................................................................... 87
3.2. Formarea sistemului de gestiune corporativă a societăţilor pe acţiuni în Republica Moldova ........................................................................................................ 114
3.3. Recomandări privind perfecţionarea gestiunii financiare a corporaţiilor........ 118
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI.............................................................................. 123
BIBLIOGRAFIA............................................................................................................ 128
A N E X E ........................................................................................................................ 136
ADNOTARE ................................................................................................................... 151
CUVINTELE-CHEIE ALE TEZEI ............................................................................. 154
LISTA ABRIVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ ...................................................... 155
3
INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare. În procesul actual de evoluţie a economiei Republicii
Moldova aspectul gestiunii financiare în administrarea corporativă încă nu e clarificat pe deplin.
Aceasta se explică prin cauze obiective: faptul că deja al 13-lea an ţara se mai află în proces de
restructurare, dar şi prin cauze subiective. Actualmente economia naţională se află într-o fază
critică: şi-a pierdut poziţia prioritară într-o serie de ramuri industriale importante, uzura morală şi
fizică a utilajelor la multe societăţi pe acţiuni atinge cote alarmante, ideile şi elaborările ştiinţifice
autohtone nu ţin pasul cu ritmul actual accelerat al progresului tehnico-ştiinţific, producătorii străini
cuceresc tot mai mult piaţa internă a Moldovei, adesea frânând competitivitatea şi iniţiativa locală,
primitivizând cerinţele şi posibilităţile întreprinderilor mixte, ceea ce duce la degradarea
potenţialului economic al ţării. Dezvoltarea sistemului economic, potenţialul şi competitivitatea
economiei depind esenţial de caracteristicile cantitative şi calitative ale complexului agro-industrial.
Specialiştii autohtoni au acumulat experienţă în ce priveşte soluţionarea problemelor
ştiinţifice, tehnice şi tehnologice în diverse ramuri ale economiei, însă momentele ce ţin de
gestiunea financiară a corporaţiilor, mai ales având în vedere specificul dezvoltării contemporane,
în special în perioada de tranziţie, practic nu sunt abordate de ştiinţa naţională, ceea ce a şi
determinat alegerea temei pentru prezenta teză şi actualitatea investigaţiilor.
Gradul de studiere a problemei. Administrarea corporativă a finanţelor societăţilor pe
acţiuni constituie o temă relativ nouă pentru ştiinţa şi practica moldovenească. În prezent în
domeniul managementului financiar corporativ au căpătat rezonanţă lucrările unor asemenea autori
occidentali ca R. Breili, S. Maiers, Iu. Brighem, L. Gapenski, J. K. Van Horn, care au investigat
posibilităţile de soluţionare a problemelor financiare în domeniul gestiunii capitalului, comasării şi
absorbţiei, evaluaării capitalului acţionar. Autorii naţionali contemporani, studiind finanţele
organizaţiilor structurale mari, îşi concentrează atenţia asupra problematicii grupurilor financiar-
bancare ( L.Cobzari, G.Ulian), iar corporaţiile concomitent sunt divizate în financiare şi
nefinanciare. De cercetarea specificului gestiunii financiare în administrarea corporativă din
sectorul non-financiar se ocupă foarte puţini specialişti de la noi şi investigaţiile lor poartă un
caracter aplicativ, examinând în temei doar aspectele generale ale activităţii corporaţiilor
(N.Burlacu, G.Ţurcanu) ori analizând activitatea financiară a întreprinderilor (V.Balanuţa,
A.Caraganciu). Ştiinţa abordează insuficient problemele ce ţin de teoria finanţelor corporative,
riscurile financiare la crearea şi în procesul de dezvoltare a societăţilor pe acţiuni, mecanismele
financiare şi funcţionarea acestora. Anume necesitatea de a perfecţiona gestiunea financiară în
administrarea corporativă în cadrul structurilor ramurale mari au determinat scopul tezei şi cercul de
probleme pe care şi le-a propus să le soluţioneze autorul.
4
Scopul lucrării şi problemele investigate. Scopul prezentei teze îl constituie elaborarea şi
fundamentarea ştiinţifică a indicaţiilor metodice şi recomandărilor practice privind gestiunea
financiară în administrarea corporativă, în special al societăţiilor pe acţiuni.
Pentru atingerea scopului tezei au fost investigate şi soluţionate următoarele probleme:
• evidenţierea aspectelor financiare ale dezvoltării administrării corporative naţionale în
condiţiile perioadei de tranziţie;
• analiza tendinţelor principale de dezvoltare a managementului financiar în cadrul
administrării corporative din străinătate, precum şi a criteriilor metodice actuale de studiere a
problemelor în domeniul administrării financiare a corporaţiilor;
• precizarea esenţei noţiunii de finanţe ale corporaţiei şi evidenţierea particularităţilor
acestora;
• clasificarea riscurilor financiare ale corporaţiilor, ţinând cont de specificul corporaţiilor
naţionale, sistematizarea riscurilor financiare ale corporaţiilor şi elaborarea metodicii de
apreciere a riscurilor;
• formularea propunerilor şi recomandărilor privind perfecţionarea gestiunii financiare în
administrarea corporativă.
Obiectul investigaţiilor îl constituie corporaţiile contemporane, societăţile pe acţiuni din
Republica Moldova.
Fundamentarea teoretică şi metodologică a cercetărilor. Drept fundament teoretic al
prezentei teze au servit lucrările economiştilor autohtoni şi străini în materie de finanţe, referitoare
la finanţele întreprinderilor şi corporaţiilor, managementul financiar şi riscurile financiare. Pentru
atingerea obiectivelor propuse în lucrare s-au aplicat metoda dialectică şi metode de analiză
sistemică. Baza informaţională a investigaţiilor au constituit-o legile Republicii Moldova, decretele
Preşedintelui republicii, hotărârile Guvernului Republicii Moldova, instrucţiunile, regulamentele şi
scrisorile diverselor ministere şi departamente, precum şi datele statistice privind starea financiară şi
economică a societăţilor pe acţiuni din Moldova.
Noutatea ştiinţifică a tezei rezidă în următoareale:
• au fost relevate tendinţele contemporane a dezvoltării managementului corporativ;
• au fost generalizate aspecte financiare ale administrării corporative din republică în perioada
de tranziţie;
• s-a precizat esenţa noţiunii de finanţe în corelaţie cu noţiunea de finanţe ale corporaţiei, au
fost evidenţiate particularităţile administrării corporative a finanţelor în cadrul categoriei
generale “Finanţe” ;
• a fost propusă categoria “Finanţele corporative” ca o categorie independentă;
5
• au fost sistematizate riscurile financiare ale corporaţiilor, ţinând cont de specificul RM, se
propune metodica de evaluare a riscurilor, ceea ce permite elaborarea procedurilor pentru
diminuarea riscurilor financiare şi pe această bază îmbunătăţirea sistemului de management
financiar al corporaţiilor;
• s-a propus un sistem de indicatori ai eficienţei în gestiunea financiară a corporaţiilor şi au
fost elaborate principiile metodice privind calcularea acestor indici;
• au fost elaborate recomandări privind perfecţionarea reglementării economice şi juridice a
finanţelor în administrarea corporativă la macronivel, precum şi pentru perfecţionarea metodelor
organizatorice în cadrul administrării corporative (aspect financiar) al societăţilor pe acţiuni,
ceea ce va contribui la creşterea eficienţei atât a activităţii companiilor, cât şi a sectorului real al
economiei în ansamblu.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul că indicaţiile
metodice şi concluziile formulate în ea vor putea fi utilizate de către organele puterii şi
administraţiei de stat la elaborarea programelor de dezvoltare a economiei naţionale, precum şi de
către administraţia corporaţiilor şi întreprinderilor la elaborarea programelor şi procedurilor de
perfecţionare a managementului. Conceptul lucrării, concluziile şi propunerile formulate au fost
utilizate la elaborarea programului de gestiunii financiare a societăţilor pe acţiuni Hidromaş,
Alimentarmaş, Floare-Carpet.
Postulatele teoretice au fost folosite în procesul de instruire, la predarea disciplinei
“Management”, Management comparat”, “Managementul financiar”.
Aprobarea rezultatelor investigaţiei. Rezultatele principale ale tezei au fost expuse în 9
lucrări publicate, discutate şi aprobate în cadrul diverselor conferinţe şi seminare internaţionale şi
republicane ( Târgovişte, România - 2000, Cahul - 2001, Chişinău, ASEM -2002)
Structura lucrării. Teza de disertaţie se compune din: introducere, trei capitole, încheiere,
bibliografie şi anexe.
În Introducere se argumentează actualitatea temei de cercetare, sunt formulate obiectivele,
sarcinile şi obiectul investigaţiilor, se dă o caracterizare succintă a lucrării, subliniindu-se noutatea
ştiinţifică şi valoarea ei practică.
În primul capitol – “Administrarea corporativă a societăţilor pe acţiuni în condiţiile
economiei de piaţă” sunt generalizate problemele acestora în condiţiile perioadei de tranziţie; este
făcută analiza experienţei străine de gestiune financiară a corporaţiilor; sunt generalizate conceptele
teoretice privind studierea finanţelor corporaţiilor. Este formulată concluzia referitoare la nivelul
insuficient al studierii aspectului financiar în cadrul administrării corporative.
În capitolul al doilea – “Cadrul metodic de apreciere a eficienţei gestiunii financiare în
administrarea corporativă” sunt analizate criteriile de determinare a esenţei corporaţiilor
6
financiare, non-financiare sunt evidenţiate particularităţle resurselor financiare în administrarea
corporativă, sunt sistematizate riscurile financiare ale corporaţiilor şi este propusă metodica de
apreciere a acestora, sunt elaborate indicaţiile metodice pentru aprecierea eficienţei în gestiunea
financiară a corporaţiilor.
În capitolul al treilea – “Perfecţionarea gestiunii finanţelor în administrarea corporativă
din Republica Moldova” a fost analizată experienţa societăţii pe acţiuni “Hidropomaş”, investigat
sistemul de gestiune financiară al societăţii pe acţiuni “Alimentarmaş”, au fost elaborate
recomandări privind perfecţionarea administrării corporative (aspect financiar) al societăţilor pe
acţiuni la nivel macroeconomic şi corporativ.
În Concluzii şi recomandări sunt expuse rezultatele investigaţiilor.
Bibliografia include 134 de titluri.
Principalele rezultate ale tezei de disertaţie au fost publicate în 11 lucrări ştiinţifice cu un
volum total de 4,33 coli de autor.
7
CAPITOLUL I. ADMINISTRAREA CORPORATIVĂ A SOCIETĂŢILOR PE ACŢIUNI ÎN CONDIŢIILE ECONOMIEI DE PIAŢĂ
1.1. Tendinţele actuale în evoluţia managementului corporativ
Noţiunea de corporaţie în mod obişnuit înseamnă forma optimă de organizare în proporţii
mari a producţiei de mărfuri industriale şi servicii. Mulţi cercetători , printre care şi asemenea
autorităţi ca J. K. Galbrait, au definit sistemul industrial ca parte a economiei ce se caracterizează
prin activitatea unor structuri corporative mari. Într-adevăr, formarea şi dezvoltarea sectorului
industrial au fost şi rămân strâns legate de funcţionarea administrării corporative.
Concomitent trebuie să se aibă în vedere că corporaţia încă de la început reprezenta o
asociere a agenţilor economici, uniţi pentru a-şi atinge obiectivele economice. Cu trecerea timpului
au apărut tipuri de corporaţii calitativ diferite, deosebindu-se în funcţie de obiectivele urmărite:
cucerirea în comun a unor pieţe noi, confruntarea cu circumstanţele externe etc.
Principiul esenţial al corporaţiei industriale este, încă de la începutul apariţiei ei, eficienţa
maximală a producţiei (reducerea cheltuielilor, majorarea volumului de producţie şi profitul
maximal). Ca urmare, unul din indicatorii principali ai succesului corporaţiei este tendinţa acesteia
de a deţine lideratul într-o anumită sferă. Structura corporativă clasică presupune delimitarea clară a
proprietăţii şi gestiunii, opunând angajaţii în raport cu proprietarii companiei. Esenţa ei reflectă
adecvat noţiunea “fordism”, ce s-a format pe la mijlocul secolului XX în sociologie [ 57 ].
Trăsăturile fundamentale ale agenţilor economici de acest tip şi logica evoluţiei lor sunt descrise
reuşit în două lucrări, ce au devenit cărţi de bază pentru generaţii întregi de manageri. Prima lucrare
este a juristului Adolf Berle şi economistului Gardiner Minz, cea de a doua – a prezidentului
concernului “General Motors” Alfred Sloun [ 17 ].
Dar nu trebuie să considerăm că corporaţia industrială clasică a fost pe parcursul mai multor
decenii ceva stagnant Din contra, pe măsura dezvoltării producţiei sociale, ridicării nivelului de trai,
formării şi diversificării necesităţilor, acceptării de către lucrători a altor criterii morale şi valorice
corporaţia şi-a modificat forma şi şi-a perfecţionat structura internă. Numai în a doua jumătate a
secolului XX în acest sens pot fi delimitate trei perioade distincte.
Prima este caracterizată de cercetătorii occidentali prin termenul “postfordism” sau “etapa
specializării flexibile”, renunţarea la principiul producţiei de masă. O premisă importantă pentru
asemenea realizări a devenit progresul tehnico-ştiinţific din anii 50-60 ai secolului trecut ce s-a
soldat cu răspândirea tehnologiilor noi, ce au contribuit la decentralizarea, şi fragmentarea
producţiei şi au necesitat ridicarea nivelului de calificaţie al lucrătorilor, creşterea gradului lor de
independenţă.
Cea de a doua etapă cuprinde anii 70 – începutul anilor 80 şi s-a remarcat, în primul rând,
prin formarea sistemelor decentralizate şi deierarhizate de gestiune, ce au pregătit terenul pentru
8
transmiterea dreptului de decizie la cel mai inferior nivel, ceea ce corespundea potenţialului de
creaţie în creştere al lucrătorilor. De menţionat că această transformare (ca şi cea anterioară) nu
atingea încă în profunzime formele de organizare corporativă.
Etapa a treia (anii 80 – prima jumătate a anilor 90) de fapt finalizează evoluţia corporaţiei
industriale clasice. La această etapă ea se transformă într-o comunitate socială specifică, ceea ce îi
schimbă brusc structura interioară.
În acest sens sunt importante următoarele momente:
• Rolul conducătorului într-o asemenea formaţiune îl au aşa numiţii lucrători din sfera
intelectuală. De ei în aceeaşi măsură ca şi de proprietari depinde succesul corporaţiei, ei beneficiază
de mai multă libertate în raport cu angajaţii tradiţionali şi, drept consecinţă, preferă să lucreze nu
pentru firmă, ci împreună cu ea, să lucreze ca parteneri, şi nu ca subalterni [39, p.10];
• Activitatea de producţie a companiei încetează de a mai fi un cumul de operaţiuni separate şi
se transformă completamente în proces. Drept rezultat, poziţiile decisive încep să le deţină
specialiştii, care deţin cea mai deplină şi mai adecvată informaţie (uneori aceştia sunt denumiţi
„stăpâni ai proceselor”);
• Un element important, care cimentează unitatea corporaţiei, devine deja nu simpla
dependenţă materială a colaboratorilor de stăpânii lor, ci comunitatea culturală specifică a
personalului, în cadrul căreia unitatea morală asigură temelia încrederii reciproce [ 48,p.26 ].
Astfel, în ultimii ani ai secolului trecut corporaţia a trecut printr-o transformare de esenţă,
condiţionată de creşterea bruscă a rolului lucrătorilor din sfera intelectuală în asigurarea activităţii
eficiente a acesteia, din care cauză factorul tradiţional proprietatea asupra mijloacelor de producţie
şi-a pierdut valoarea iniţială. Corporaţia tot mai mult devine o structură antiierarhică. Aceasta
impune necesitatea de a medita asupra faptului, dacă mai pot fi numite formaţiunile ce o înlocuiesc
corporaţii.
Evoluţia corporaţiei industriale ca organizaţie comercială privată i-a permis acesteia să-şi
menţină pe parcursul a zeci de ani competitivitatea şi să fie un promotor al economiilor occidentale.
Expansiunea formelor ei celor mai moderne a asigurat modificarea producţiei sociale. Dacă în anul
1955 în industria prelucrătoare şi de construcţii a SUA forţa de muncă era ocupată în volum de
34,7% şi producea circa 34,5% din PIB, apoi către anul 1970 aceşti indici s-au redus respectiv până
la 25 şi 27,3%. În sectorul agrar la acel moment erau ocupate doar 4% din totalul forţei de muncă,
pe când în anul 1945 indicele dat era de 20%.
Corporaţiile din ţările occidentale dezvoltate s-au dovedit a fi extrem de agreabile pentru
realizările progresului tehnico-ştiinţific: în anii 1945-1965 cheltuielile firmelor americane în
domeniul cercetărilor ştiinţifice au crescut de 15 ori (iar PIB al SUA doar de trei ori). Noile cerinţe
faţă de personal au asigurat tendinţa în creştere a cetăţenilor din ţările date pentru obţinerea
9
studiilor, concomitent numărul americanilor ce frecventau instituţii de învăţământ superior a crescut
de la începutul anilor treizeci până la mijlocul anilor 60 mai mult de trei ori. Corporaţiile totodată
deveneau mai democratice: în anul 1900 în SUA mai mult de o jumătate din conducători proveneau
din straturile superioare ale societăţii, în anul 1976 – doar 5,5%. Potenţialul intelectual al
lucrătorilor era tot mai apreciat. Astfel, în anul 1998 mai mult de 60% din managerii de rang
superior din cele 500 de companii americane, cele mai mari deţineau doctoratul în ştiinţe (o
jumătate din ei – în ştiinţe economice sau juridice).
Astfel, modelul corporativ, răspândit în ţările occidentale, a demonstrat eficientă înaltă şi
acum cedează locul unui nou model.
Cea mai mare parte a secolului XX pentru lumea occidentală cu economia ei de piaţă, bazată
pe autoreglementare a trecut în condiţiile unei rezistenţe înverşunate în faţa diverselor regimuri
etatiste (din Germania în anii 30-40 şi din alte ţări similare, URSS şi celelalte reprezentante ale
lagărului socialist, din alte ţări) cu economii, uneori prospere, de alt tip. Acestea , deşi în exterior se
deosebeau mult una de alta, aveau o esenţă comună – configuraţia lor era determinată de faptul că
cea mai mare corporaţie era însuşi statul. În consecinţă, asemenea formaţiuni nu puteau, în primul
rând, să nu fie strict ierarhice, în al doilea rând, nu puteau să-şi aprecieze adecvat priorităţile şi
neajunsurile, deoarece într-o măsură sau alta erau scoase din mediul concurenţial.
Spre deosebire de corporaţiile industriale clasice, cele etatiste nu sunt capabile să se dezvolte
în mod natural şi de aceea nu are sens să delimităm etapele lor de dezvoltare. Iată trăsăturile lor
caracteristice:
• scopul principal – nu e atingerea gradului maximal de eficienţă a producţiei, ci realizarea
sarcinilor trasate de către stat. În acest plan, uzinele germane din acea perioadă, care au majorat
volumul de producere a armamentului până în iulie 1944, complexul avio-cosmic al URSS din anii
60-70 sau conglomeratul de companii susţinute de stat, care a pus începutul industriei de computere
a Japoniei – toate sunt de acelaşi gen. Guvernele le creau condiţii unice – de la livrarea forţei de
muncă ieftine din lagărele de concentrare până la finanţarea nelimitată a oraşelor închise sau
creditarea avantajoasă nelimitată – pentru asigurarea intereselor lor (continuarea războiului,
menţinerea parităţii în sfera armamentului sau cucerirea pieţei mondiale a mărfurilor electro-
tehnice). În toate cazurile obiectivele erau atinse fără a se ţine cont de amploarea eforturilor şi
eficienţa producţiei;
• capacitatea de a obţine succese doar în domenii relativ restrânse. În economia sovietică
aceasta s-a exprimat prin gradul înalt de monopolizare: la finele anilor 80 circa 80% din tipurile de
produse se obţineau la una-două întreprinderi, cota uzinelor şi fabricilor cu numărul de lucrători
depăşind 1 mie persoane constituia 73,3% (în raport cu 26% în SUA). O altă manifestare era
structura extrem de retrogradă a exportului, în care ponderea combustibilului şi energiei electrice
10
depăşea 52%. În ţările asiatice tendinţa dată s-a manifestat în dezvoltarea accelerată a industriei
constructoare de maşini şi electronice, orientate spre export. Astfel, contribuţia industriei
electronice la formarea PIB în Coreea de Sud atingea 17,8%, în Malaiezia – 21, Singapore – 34%;
sectorul dat asigura de la 31 până la 44% din volumul total al exportului din aceste state;
• performanţele se obţineau, de regulă, în raport cantitativ, şi nu calitativ, iar instrumentul
principal al competitivităţii lor era reducerea artificială a cheltuielilor. În URSS aceste
performanţe erau asigurate prin dotaţii de la stat şi remuneraţia extrem de redusă a muncii în
condiţiile rublei neconvertibile; în ţările din Asia de Sud-Est – prin forţa de muncă extrem de
ieftină(chiar şi în Coreea de Sud la începutul anilor 90 salariul mediu în industrie constituia 15% din
salariul japonez şi 11 din cel american), Japonia – prin politica vamală protecţionistă (la începutul
anilor 90 nivelul mediu al preţurilor în ţară era mai mare ca în SUA cu mai mult de 2,5 ori) şi prin
resursele financiare artificial ieftinite (în anii 70-80 Banca Japoniei acorda companiilor care activau
în domenii prioritare pentru stat credite de două ori mai ieftine în raport cu cele ce puteau fi atrase
de pe piaţă);
• necesitatea de investiţii uriaşe pentru dezvoltare şi incapacitatea de a asigura eficienţa
producţiei. Bunăoară, în Japonia 86% din preţurile la produsele agricole erau reglementate de către
stat, ¾ din veniturile fermierilor constituiau subvenţiile de stat, iar productivitatea în sectorul
agricol nu depăşea 30% în raport cu SUA. În Taivan la începutul anilor 90 norma de acumulare era
de 24%, în Honk-Kong – 30%, în Malaezia, Tailanda şi Coreea de Sud – 35%, Indonezia – 37%,
Singapore – 47%, China – 50% din PIB. În timp ce în ţările cu economie de piaţă dezvoltată această
normă nu depăşea 17-21%. Concomitent în ţările asiatice în anii 70-80 cota populaţiei active,
ocupate în industrie, a crescut de la 17-27% până la 40-51%, iar durata medie a timpului de lucru a
atins 2,5 mii ore pe an, pe când în majoritatea ţărilor europene ea e limitată de legislaţie până la 1,5
mii ore pe an. În anii 60-80 în Taivan din contul majorării productivităţii muncii se asigurau doar
2,6% din 9,4% creştere anuală a PIB, în Coreea de Sud – 1,2% din 10,3%; în Singapore – 0,2% din
8,7%, pe când în Franţa – 3% din 5%;
• corporaţiile etatiste nu devin surse de inovaţii şi nu preţuiesc la valoarea cuvenită
potenţialul intelectual al lucrătorilor. Atât în structurile de stat şi militare, cât şi în companiile
similare cel mai mult e apreciată loialitatea personalului. În cazul dat semnificativă e experienţa
Japoniei, unde deja în anii 80 circa 43% din lucrători erau ocupaţi în una şi aceeaşi firmă timp de
peste 10 ani la rând. De menţionat că factorul ridicării gradului de calificaţia al colaboratorilor este
ultimul din cele 10 cele mai importante componente ale creşterii economice. Dacă în SUA în anii
1973-1987 venitul mediu al unui lucrător fără studii superioare s-a redus cu 12%, apoi în Japonia a
crescut cu 13%. În SUA, după cum s-a menţionat mai sus, 60% din conducătorii corporaţiilor mari
aveau gradul de doctor în ştiinţe, în Japonia 30% nu aveau nici colegiul terminat. În consecinţă, la
11
finele anilor 80 în Japonia pe parcursul a cinci ani după absolvirea şcolii intrau în colegii 27% din
absolvenţi, în URSS – 19%, Malaiezia – 12%, în timp ce în SUA – mai mult de 63%. Însă
predominarea în economia corporaţiilor de tip etatist nu înseamnă că aceasta stagnează în
permanenţă. Fiecare din ţările menţionate la anumite etape obţinea performanţe economice
substanţiale, iar URSS şi Japonia (în perioade de timp diferite) au deţinut mult timp al doilea loc în
lume după proporţiile economiei. Dar oricât de reuşite ar părea unele perioade ale dezvoltării lor,
ţările etatiste puteau concura cu corporaţiile clasice doar atâta timp cât concurenţa viza producerea
bunurilor industriale de masă, iar capitalul lor intelectual nu a mai devenit decisiv. Nu întâmplător
degradarea unor asemenea sisteme (falimentul modelului sovietic, stagnarea de zeci de ani în
Japonia, criza asiatică) s-a produs în perioada de înflorire a producţiei de înaltă tehnologie în ţările
occidentale, bazată nu pe aplicarea muncii pentru transformarea materiei prime în producţie
industrială, ci pe utilizarea intelectului pentru transformarea informaţiei în cunoştinţe. Anume acest
proces introduce corective esenţiale în aprecierea perspectivelor de dezvoltare a corporaţiei
industriale clasice.
O trăsătură importantă a sfârşitului secolului XX constituie expansiunea inevitabilă a „noii
economii”, la baza căreia se află tehnologiile informaţionale avansate. În acest context de idei e
vorba nu atât de capitalizarea la finele anului 1999 şi reducerea dramatică în anul 2000 a
companiilor cu tehnologii moderne avansate, cât de locul lor real în economia ţărilor occidentale pe
parcursul anilor 90. Să urmărim două momente. Pe de o parte, progresul tehnologic a subminat
brusc poziţiile corporaţiilor industriale tradiţionale gigante. Astfel, în anii 70 circa 500 corporaţii
mari asigurau 20% din PIB al SUA, iar astăzi – nu mai mult de 10%; în anul 1996 jumătate din
exportul american revenea firmelor în care lucrau mai puţin de 19 persoane, iar structurilor cu peste
500 colaboratori – numai 7% Pe de altă parte, în anii de la urmă a avut loc o ieftinire bruscă a
realizărilor tehnologice. Spre exemplu, în anul 1999 în SUA preţul mediu cu amănuntul al unui
computer personal nou a scăzut sub cifra de 1000 dolari, cheltuielile pentru copierea informaţiei pe
parcursul anilor 90 s-au redus de circa 900 ori, iar numărul americanilor conectaţi la Internet a
crescut în anii 1996-2000 de 5 ori. Aceasta a condus la faptul că un număr tot mai mare de
specialişti calificaţi îşi găsesc teren pentru aplicarea cunoştinţelor lor în companii mici, dar care
diferă prin gradul înalt de libertate pe care îl oferă colaboratorilor şi care nu sunt orientate spre
obţinerea eficienţei economice înţelese în mod tradiţional. Astfel, în anul 2000 în SUA circa 65%
din lucrătorii sferei intelectuale îşi desfăşurau activitatea predominant în structuri mici, iar numărul
persoanelor ocupate individual sau în firmele proprii depăşeşte acum cifra de 30 milioane.
Aşadar, dezvoltarea „noii economii” a dus la răspândirea pe scară largă a companiilor mici
ce pot fi organizate cu investiţii minimale şi principalul avantaj al cărora este intelectul şi talentul
fondatorilor lor. Dezvoltarea unor asemenea structuri necesită parteneriatul unor personalităţi de
12
creaţie şi nu relaţii de conducători şi subalterni, obiectivele lor capătă amprentă non-economică
evidentă.
Asemenea asociaţii, în opinia noastră, reprezintă un tip nou de corporaţii – corporaţiile
creative [ 97, p.18-30 ]. Acestea devin deja nu atât elemente ale societăţii, cât ale comunităţii.
Formaţiunile date îşi desfăşoară activitatea nu în baza ordinelor emise de administraţie, a deciziei
majorităţii şi chiar a consensului, ci în baza orientărilor interne coordonate şi a tendinţei
colaboratorilor. Pentru prima dată motivele activităţii devin mai importante ca stimulentele.
Organizarea, fondată pe unitatea dintre concepte şi convingerile valorice ale membrilor ei, pe
dirijarea cunoştinţelor, devine forma cea mai armonioasă şi mai dinamică de comunitate productivă.
Corporaţia creativă diferă de tipurile examinate mai sus prin o serie de parametri:
• activitatea ei, în primul rând, corespunde tendinţelor interne şi idealului fondatorilor ei şi
iese din cadrul oportunităţii economice. Prevalează, de regulă, tendinţa lor de a-şi realiza
potenţialul creativ acumulat anterior, de a elabora şi a organiza producerea unor servicii,
produse, informaţii, cunoştinţe principial noi. Pe măsura dezvoltării companiei această motivare
destul de puternică se completează cu dorinţa de a se autorealiza ca structură socială;
• ea evoluează în jurul unei personalităţi creatoare, care îi garantează stabilitatea şi
performaţna. Succesul proprietarilor aici este condiţionat nu de controlul asupra celei mai mari
părţi din capitalul companiilor sale, ci prin faptul că ei sunt fondatorii businessului, ce a devenit
principala manifestare a posibilităţilor lor creative, poartă răspundere pentru el, întruchipând în
ochii societăţii, în primul rând, organismul social-productiv creat de ei. Unor asemenea
întreprinzători le este caracteristică atitudinea faţă de afaceri ca faţă de propria creaţie şi, prin
urmare, devotamentul pentru obiectivele organizaţiei este mai puternic decât în cazul când se
bazează pe atitudinea de proprietar al acesteia;
• asemenea formaţiuni economice adesea nu merg în pas cu conjunctura curentă, ci formează
această conjunctură. Producţia lor de obicei constituie mărfuri şi servicii calitativ noi, înglobând
cele mai avansate realizări ştiinţifice. Corporaţiile creative în majoritatea cazurilor nu iau forma
firmelor şi conglomeratelor diversificate, păstrându-şi specializarea îngustă, prevăzută la crearea
lor. Modificând radical chipul businessului contemporan, ele concomitent nu neagă formele
organizatorice vechi. Ele schimbă felul de a fi al vieţii de afaceri, introducând în ea elemente nu
tocmai economice, bazate pe libertatea în creştere a indivizilor, şi care generează consolidarea şi
dezvoltarea ei în continuare. În acest sens corporaţiile creative întruchipează în sine o ieşire
dincolo de compania industrială clasică şi contrastează esenţial în raport cu structurile etatiste;
• ele nu numai că sunt capabile să dezvolte utilizând sursele interne, ci şi dau dovadă de
capacitatea de a se transforma în permanenţă, născând noi şi noi companii. Într-adevăr, în
condiţiile când unii lucrători, într-un anumit sens, personifică anumite elemente ale procesului de
13
producţie, nu există obstacole serioase pentru separarea dintr-o structură sau alta a tipului dat de
elemente independente.
De aici putem face concluzia că în secolul curent rolul corporaţiilor creative va fi în creştere.
Anume acest fapt reflectă amploarea reală şi importanţa revoluţiei tehnologice actuale, care face
societatea contemporană tot mai diferită de cea din secolul XX.
De-a lungul anilor viaţa economică a constituit şi constituie temelia oricărei organizaţii
sociale, este determinată preponderent de motivele individuale şi obiectivele agenţilor economici,
neglijarea cărora, după cum arată experienţa regimurilor totalitare, nu poate ţine prea mult. De
aceea un element deosebit de important al avantajelor concurenţiale ale unui sau altui sistem
economic îl constituie locul pe care îl ocupă în el persoana ce întruchipează în sine capitalul
intelectual, creatorul unor noi produse şi tehnologii. Cele trei tipuri de structuri examinate
reprezintă forme distincte ale procesului de producţie, deosebindu-se în primul rând prin atitudinea
faţă de factorul uman.
În corporaţia industrială clasică chiar de la început e implantat spiritul de concurenţă între
proprietarii şi lucrătorii ei: contradicţiile dintre ei fiind în trecut în exclusivitate de ordin material,
ulterior s-au transformat în luptă pentru controlul asupra unor sectoare aparte ale activităţii
companiei, iar apoi pe măsura creşterii cotei lucrătorilor intelectuali şi asupra corporaţiei în
ansamblu. Totodată în cadrul formei organizatorice date această contradicţie nu poate fi
dezrădăcinată, deoarece anume ea menţine funcţionarea stabilă a firmei. Tipurile actuale ale
structurilor industriale, pe care O.Tofler încă în anul 1972 le-a numit corporaţii „adaptive”[76], sunt
pe deplin adecvate sarcinilor actuale şi, având în calitate de concurente formaţiunile creative, ce se
răspândesc tot mai mult în ultimul timp, vor influenţa încă mult timp viaţa economică.
Totodată, corporaţiile etatiste, probabil, vor dispărea ori se vor concentra în statele lumii „a
treia” şi „a patra”. În condiţiile actuale acest tip de formaţiuni economice este absolut necompetitiv,
deoarece se bazează integral pe factori exteriori de dezvoltare. La baza activităţii acestora s-a aflat,
într-o măsură sau alta impunerea ne-economică la o muncă incompatibilă cu valorile societăţii
contemporane. Cu cât tehnologiile şi cunoştinţele devin forţele motrice a producţiei cu atât timpul
companiilor etatiste şi a structurilor lor economice se îndepărtează irevocabil.
Corporaţiile creative întruchipează în sine tipul de organizaţie cel mai adecvat necesităţii de
dezvoltare a capitalului intelectual. Apărând în mod natural din cele mai dezvoltate forme ale
companiei industriale clasice, ele îmbină principiul libertăţii economice a omului, caracteristic
acesteia, cu motive şi tendinţe noi preponderent non-economice, ce ocupă tot mai mult loc în
sistemul de valori al cetăţenilor din societăţile industrializate. Anume de aceea în primele decenii
ale sec. XXI aceste formaţiuni vor deveni, în opinia noastră, cele mai competitive pe piaţa
mondială. Aceasta va duce inevitabil la accelerarea polarizării economice, ce s-a făcut observată la
14
finele secolului trecut, va da naştere unor noi probleme pe arenă internaţională, însă tendinţa
obiectivă de intelectualizare a producţiei, libertatea în creştere şi trecerea la valori non-economice
va rămâne constantă.
În prezent principalele eforturi ale Republicii Moldova sunt orientate spre efectuarea
diverselor reforme şi crearea condiţiilor legislative, dar, cu toată importanţa acestor măsuri, se vede
că în cazul managementului corporativ factorii interni ai succesului economic rămâne în afara
atenţiei managerilor locali.
Fenomenul noului management corporativ ca unul din principalii factori ai proceselor
integraţioniste, atât în cadrul proceselor geo-politice şi megaeconomice globale, cât şi al proceselor
social-economice interne, în Moldova pe parcursul mai multor ani nu a fost apreciat şi, în genere,
nu s-a ţinut cont de el. În noile condiţii de instabilitate financiar-economică globală a pieţelor
mondiale managerii corporaţiilor formează cea mai viabilă linie de protecţie şi opunere activă
proceselor distructive. Pentru orice corporaţie, în virtutea specificului ei de dezvoltare, stabilitatea
condiţiilor exterioare constituie unul din principalii factori ai dezvoltării ei cu succes.
Managementul ca model fundamentat ştiinţific şi specific al activităţii umane, care a unit
ştiinţa cu producţia, a apărut ca rezultat al căutării insistente a modalităţilor de obţinere a eficienţei
şi atingere a obiectivelor propuse, pe baza organizării muncii în comun a colectivelor de oameni.
Dacă acest proces era organizat rău, atingerea rezultatelor preconizate devenea imposibilă în orice
sferă de producţie, construcţii, comerţ, operaţiuni militare. Abia la finele sec. XIX – începutul sec.
XX s-a conştientizat faptul că indiferent de specificul domeniului de aplicare a eforturilor umane
acţionează aceleaşi principii şi legităţi obiective universale, necunoaşterea sau cunoaşterea
insuficientă a cărora conduce la falimentul celor mai raţionale idei şi devalorizează orice efort, chiar
şi în cazul unei suficiente asigurări cu resurse financiare, materiale şi creditare.
Anume dezvoltarea intensă a metodelor de management şi aplicarea lor eficientă în
gestiunea companiilor şi în sfera administraţiei de stat a condus la atingerea unor asemenea realizări
de către statele lidere ale economiei mondiale – SUA, Germania, Canada, Marea Britanie, Franţa,
precum şi de către o serie de ţări din Asia de Sud. Şi, invers, încălcarea principiilor de bază ale
gestiunii eficiente duce inevitabil la crize şi faliment companii la prima vedere prospere şi chiar ţări
întregi.
Aceasta se mai explică şi prin studierea insuficientă şi conştientizarea neadecvată a uneia din
principalele legităţi ale dezvoltării sistemelor economice de diverse niveluri şi mărimi - de la
formaţiunile economice în ansamblu până la organizaţii separate. Esenţa acestei legităţi constă în
gestiunea primară în raport cu producţia materială, crearea serviciilor, procesele social-
economice de dezvoltare a societăţii în ansamblu. Criza ce ia naştere în nucleul gestiunii
(administrării) precede criza din sfera producţiei, economiei şi finanţelor. Aceasta se manifestă atât
15
la macronivel – în dezvoltarea unor ţări întregi, cât şi la micronivel – în dezvoltarea fiecărei
companii.
Există trei sfere distincte de aplicare a managementului, cărora le corespund diverse tipuri
de management: macromanagementul, managementul organizaţiei şi micromanagementul.
Macromanagementul se manifestă prin influenţa statului, a celor mai mari corporaţii,
precum şi organizaţii politice şi obşteşti asupra modificării mediului de afaceri în ansamblu, asupra
politicii fiscale, a condiţiilor legislative. Acest tip de management în esenţa sa determină condiţiile
mediului exterior în baza acţiunilor direcţionate de colective mari formale şi neformale, de grupuri
şi lideri aparte. Managementul organizaţiei include managementul corporativ – gestiunea
corporaţiilor, băncilor, managementul organizaţiilor de stat, managementul micului business.
Micromanagementul cuprinde gestiunea subdiviziunilor organizaţiei, inclusiv gestiunea grupurilor,
echipelor, executanţilor separaţi, şi managementul individual – dirijarea şi autodirijarea
personalităţii.
În Moldova în următorii ani se preconizează un fel de „revoluţie a managerilor”, ce va
consta în apariţia unei pături sociale a managerilor, capabili să influenţeze asupra mediului
economic, politic şi social. O mare parte din ei vor fi coproprietari ai corporaţiilor proprii sau
acţionari giganţi ai altor companii. Această pătură socială va deveni una din cele mai influente.
Anume ea va determina caracterul tuturor proceselor integraţioniste în republică şi în relaţiile cu
corporaţiile din Occident şi Asia.
Starea actuală a managementului din Moldova se caracterizează prin procese extrem de
contradictorii. Pe de o parte, procesele businessului au condus la apariţia unui nou tip de
administratori şi antreprenori; pe de altă parte, se menţin stereotipurile negative şi mecanismele
administrative din perioadele precedente, ceea ce reduce brusc eficienţa atât a corporaţiilor, cât şi a
proceselor integraţioniste.
În ultimii ani în lume se manifestă clar noile megatendinţe (megatrends) - transformări
globale de tip deosebit, ce cuprind întreaga societate umană, unele ţări şi regiuni, ce exercită
influenţă puternică atât asupra organizaţiei în ansamblu, cât şi asupra fiecărui manager şi lucrător al
întreprinderii. Modificarea tehnologiei, studiilor, culturii, principiilor valorice şi a multor altor
factori de dezvoltare a comunităţii mondiale formează noi moduri de viaţă şi stiluri de gândire, noi
tendinţe şi motive ale activităţii oamenilor, comportamentul lor. Se schimbă orientările valorice ce
păreau de nestrămutat ale oamenilor în ce priveşte creşterea prioritară a veniturilor, în multe ţări
industriale afirmându-se tot mai insistent noul criteriu „modelul individual al calităţii vieţii”, -
gradul de satisfacţie interioară, pe care îl simte individul, realizându-şi pe piaţă munca, iar împreună
cu ea – timpul său ori o parte a vieţii sale. Deja nu sunt rare cazurile când în locul unui loc de
muncă bine plătit, necesitând încordarea întregii forţe de muncă şi înghiţind o zi întreagă de muncă,
16
lucrătorii preferă tipuri de activitate mai puţin remunerate şi prestigioase, dar cu mai multă linişte şi
libertate, ce lasă timp pentru utilizarea mai din plin a resurselor proprii de timp şi de viaţă.
În viitorul apropiat, după cum arată analiza megatendinţelor de dezvoltare a mediului
exterior, este inevitabilă creşterea şi mai mare a concentrării producţiei industriale în corporaţiile
mari, formarea supercorporaţiilor transnaţionale, apariţia diverselor uniuni şi a unor noi structuri
organizatorice de dirijare pe baza alianţei dintre companii.
Vor avea loc modificări în structura şi priorităţile resurselor de muncă în business. Anterior
rezultatele revoluţiei industriale se bazau pe rolul conducător al „guleraşelor albastre” (inginerii şi
lucrătorii tehnici), după aceasta rolul conducător le-a revenit „guleraşelor albe” (managerilor şi
lucrătorilor din oficii). În secolul XXI primele roluri le vor reveni „guleraşelor de aur” – unui nou
tip de resurse umane, o forţă de muncă de calificaţie superioară şi deosebit de specializată, în primul
rând, în sfera muncii inovaţionale înalt intelectuală (informatica, managementul, inovaţiile).
„Guleraşelor de aur” le sunt caracteristice intelectul deosebit şi stilul creator de gândire în toate
sferele de activitate, dependenţa puternică, adesea deplină a firmei de rezultatele muncii lor
individuale. Iar gândirea creatoare poate fi definită ca găsire a unor căi nestandarde de soluţionare a
problemelor curente şi în perspectivă ale companiei pe baza creării unui câmp dinamic (permanent
renovabil) de noi alternative şi selectare de aici a deciziilor ce asigură lideratul în competitivitate,
dezvoltarea culturii ei organizatorice, şi a responsabilităţii sociale.
În managementul corporativ o importanţă deosebită va avea eficienţa multiaspectuală
în baza deciziilor nestandard, responsabilitatea socială a managerilor, importanţa prioritară
a factorului de timp în raport cu alte tipuri de resurse. În lupta concurenţială acută, ce se
desfăşoară în condiţiile de globalizare a economiei, vor putea exista doar corporaţiile mobile şi
dinamice, axate pe noile principii de management.
Mediul informaţional global şi noile tipuri de telecomunicaţii, ce conduc la apariţia noului fenomen în societate „NetHOMO” („omului din reţea”, care primeşte principala informaţie din reţeaua globală mondială).
Noul tip de consumator cu un sistem inclar de valori, care îşi alege marfa sau serviciul în baza unor sisteme sofisticate extrem de puternice, de metaprospectare.
Noul mediu de concurenţă, practic nelimitat, cu predominarea culturii supercorporaţiilor transnaţionale
Figura 1. Influenţa principalelor megatendinţe în dezvoltarea societăţii asupra modificării managementului. (Sursa: Elaborat de autor.)
17
În fig. 1 sunt reflectate condiţiile principial noi din mediul exterior, megatendinţele în curs
de formare. Apare consumatorul de tip nou şi se fac observate premisele unui tip cu totul nou de
concurenţă. În rezultatul acestor şi altor megatendinţe transformări structurale apar inevitabil şi în
mediul managementului corporativ. Corporaţiile care se vor adapta la noile condiţii şi îşi vor trece
sistemele de dirijare şi personalul pe o treaptă nouă, evident, vor deveni lidere, cele care vor rămâne
în urmă - vor da faliment. Dar obţinerea lideratului va fi tot mai dificilă. În Moldova conducătorii
până în prezent nu pot conştientiza legităţile fundamentale ale dezvoltării contemporane,
conform cărora concurenţa începe nu pe piaţă, ci în interiorul companiei la formarea
nivelului general al managementului ei. Mai mult ca atât, majoritatea companiilor moldoveneşti
nu înţeleg gradul rămânerii lor în urmă de nivelul managementului mondial. Aceasta se explică în
mare măsură prin stereotipurile vechi în atitudinea faţă de dezvoltarea sistemelor administrative,
care în condiţiile locale întotdeauna s-au deosebit prin superficialitate în îmbinare cu neglijenţa
profundă în ce priveşte realizările corporaţiilor – lidere în sfera managementului, prin birocratizare,
care în prezent a căpătat forme noi şi o serie de multe alte semne, ce caracterizează în ansamblu
starea actuală a dirijării în majoritatea companiilor din RM
Obstacolul principal din calea dezvoltării economiei moldoveneşti trebuie considerat starea
managementului. Incompetenţa administrativă, stereotipurile eronate de gândire, lipsa unor
stimulente reale şi a sistemului de avansare a celor mai talentaţi manageri sunt cauza numeroaselor
insuccese în încercarea de a ieşi din cercul de crize ce vin una după alta.
Trebuie de asemenea să se acorde atenţie necesităţii de a asigura ştiinţific tranziţia
companiilor moldoveneşti la noul nivel al managementului Cercetările efectuate pentru evidenţierea
principalelor tendinţe ale managementului din Moldova în comparaţie cu cel mondial arată că
vectorul dezvoltării managementului corporativ moldovenesc până în prezent e orientat în direcţii
opuse megatendinţelor mondiale, ceea ce reduce brusc posibilităţile de integrare efectivă a RM în
economia mondială (vezi tab.1). Dar fără această integrare economia moldovenească nu va putea
deveni competitivă.
Tabelul 1 Compararea particularităţilor managementului moldovenesc cu tendinţele mondiale în
gestiunea organizaţiilor
Vechea paradigmă a managementului
Noua paradigmă a
managementului
mondial
Particularităţile managementului
moldovenesc
Mărirea consumului cu orice preţ
Consumul în corespundere cu necesităţile raţionale
Consumul neechilibrat pe raioane, consumul desproporţionalizat, determinat de deformaţiile în veniturile diverselor pături ale societăţii
Oamenii trebuie să corespundă
Locurile de muncă trebuie să corespundă
Evidenţa slabă, intuitivă şi subiectivă a corespunderii oamenilor locurilor de muncă.
18
cerinţelor locurilor de muncă
oamenilor. Primul principiu – oamenii să corespundă intereselor subiective ale conducătorilor organizaţiei, care adesea vin în contradicţie cu interesele şi obiectivele de dezvoltare ale organizaţiei.
Obiective impuse, decizii pe verticală.
Încurajarea autonomiei, participarea lucrătorului la gestiune
Autonomia în administrare se interzice şi se consideră un semn al dezorganizării şi de pierdere a controlului.
Fragmentarea lucrărilor şi rolurilor
Creşterea eficienţei de folosirea specialiştilor, capabili să vadă pe larg şi integral interdependenţa
Menţinerea vechii paradigme a distribuirii funcţionale a lucrărilor şi folosirea preponderentă a lucrătorilor-executanţi cu orizont îngust.
Identificarea cu sarcina
Înţelegerea esenţei proceselor trece dincolo de hotarele unei simple descrieri a sarcinilor.
Dirijarea lucrătorului ca resursă ieftină de producţie chiar şi în sfera muncii înalt intelectuale. Lucrătorul trebuie numai pentru executarea unor sarcini de producţie operative şi a indicaţiilor din partea conducătorilor organizaţiei.
Modelul de companie ce „funcţionează ca ceasul”
Conştientizarea incertitudinii
Anarhia în creştere a întreprinderilor în legătură cu faptul că majoritatea conducătorilor îşi pierd poziţia de lider, sprijinul pe experienţa învechită şi intuiţie în locul planificării în condiţii de incertitudine.
Agresiunea şi confruntarea
Cooperarea şi interacţiunea reciproc avantajoasă
Indiferenţa lucrătorilor de rând faţă de situaţia din sfera competitivităţii organizaţiei lor. Lupta agresivă a managementului superior pentru controlul individual şi real asupra pieţelor şi fluxurilor financiare. Practic lipsa totală a parteneriatului real în afaceri.
Activitatea formală şi scopurile neformale, inclusiv satisfacţia de pe urma proceselor de muncă, sunt divizate.
Scopurile neformale şi sarcinile de muncă, şi scopurile neformale ale personalului se cuplează în permanenţă
Munca este maximal formalizată şi depersonalizată. Scopurile neformale ale personalului nu se află în câmpul de vedere al administraţiei.
Manipularea şi dominarea în toate.
Colaborarea cu natura Creşterea permanentă a dominării şi manipulării pentru obţinerea unei mai mari productivităţi de la lucrător cu o remuneraţie mai mică a muncii.
Lupta pentru stabilitate
Simţirea modificărilor şi a evoluţiei
Adaptarea cu întârziere la ceea ce s-a efectuat deja.
Conceptul cantitativ Conceptul cantitativ de rând cu cel calitativ
Deprinderile intuitive şi pragmatice de dirijare, bazate pe analiza elementară a câtorva indicatori financiari, ce predomină asupra celorlalţi.
Motive strict economice
Valorile materiale le depăşesc pe cele spirituale
Motivele financiare ale creşterii veniturilor conducătorilor determină celelalte obiective ale organizaţiei. Valorile spirituale sunt
19
considerate un atribut inutil al gestiunii. Polarizarea personalului din administraţie, conflicte mari între grupuri şi persoane.
Se trece peste polarizare
Polarizarea în creştere şi divizarea personalului în toate sferele administrative, contradicţii social-economice acute
Decizii mioape Simţirea ecologicului Reacţia doar la crizele şi catastrofele ecologice. Pragul redus de sensibilitate faţă de contradicţiile dintre tehnologie şi natură
Oportunitatea Oportunitatea şi intuiţia
Oportunitatea se înlocuieşte cu experienţa şi foarte rar cu intuiţia. Simţul realităţii este înghiţit de birocraţie.
Accentul pe decizii pe termen scurt
Recunoaşterea faptului că eficienţa pe termen lung trebuie să ţină cont de armonia forţei de muncă
Renunţarea totală la planificarea în perspectivă. Lipsa pronosticurilor şi a scenariilor de dezvoltare.
Sursa: Elaborat de autor.
După cum a arătat analiza, neaplicarea managementului ştiinţific în gestiunea autohtonă a adus la
aceea că corporaţiile din Republica Moldova deja astăzi au dezavantaje în faţa concurenţilor
internaţionali.
Figura 2. Principiile managementului corporativ
20
Fiecare companie (Fig.2) îşi pune la baza activităţii sale careva principii, fie influenţate de
cultura şi tradiţiile ţării, fie de sistemul politic, economic, legislativ, fie de normele internaţionale,
fie de valorile personale ale fondatorilor, acţionarilor, managerilor corporativi.
După Dicţionarul explicativ al limbii române principiul este element fundamental, idee,
lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de
conduită, etc. [ 10, p.850 ]
Unele principii le întâlnim în legislaţie, altele le întâlnim în statutul companiilor,
următoarele în regulamentele interne ale corporaţiilor, dar, după părerea noastră, cele mai cunoscute
de către populaţie – clienţi – consumatori sunt întâlnite în sloganurile sau misiunile companiilor:
Compania Ford: „Automobile ieftine pentru fiecare american”
Principiul „personal” al lui Henry Ford: „Orice american poate procura automobil de
culoarea care doreşte, dacă el este neagru”
Compania McDonald’s: „Repede, gustos, ieftin”
Societatea ROMSTAL LEASING SRL: are ca obiectiv principal oferirea pe piata
romaneasca a unor servicii de leasing, de foarte buna calitate, in fapt, oferirea unei cai sigure si
moderne de finanţare a investiţiilor pentru intreprinderile mici si mijlocii [ 130].
Compania Tajtrans (România): Misiunea companiei este "Să devină cel mai important
holding cu capital privat din zona vestică a ţării." [ 129]
Compania Google: Misiunea este de a oferi cea mai buna experienţa în căutarea pe Internet
făcând publica lumii, accesibilă şi folositoare informaţia [131].
Compania Gramling: "Să ofere solutii informatice la cheie bazate pe cele mai performante
si mai eficiente tehnologii hard, soft si de comunicatii, să asigure perfectionarea tuturor
utilizatorilor de tehnica de calcul din zona vestica a tarii, astfel incat toti utilizatorii de sisteme
informatice să atinga un nivel competitiv de cunostinte iar administratorii sistemelor informatice să
poată rezolva orice problemă." [109, p.28;132]
Compania ROMASIG: Misiunea companiei ROMASIG este simplă si directă. Tot ceea ce
facem este axat pe promovarea serviciilor de asigurări şi management al riscului la cel mai înalt
nivel pentru fiecare din clienţii noştri [133].
Romanian IT Security Company: Misiunea companiei noastre este: "Sa asiguram
clienţilor noştri controlul total asupra informaţiilor gestionate în condiţii de maximă siguranţă."
Misiunea companiei Eicon Technology este concentrată in sloganul “Connecting people to
information” [134]
Compania Magazinile Unversale Mitsukoshi (Japonia): „Noi întoarcem banii fără să vă
întrebăm”[ 109,p.28]
Compania Eastman Kodak: „De a deveni liderul în imaginile chimice şi electronice”.
21
Compania Compaq Computer: „A deveni furnizorul de computere personale şi servere pe
toate segmentele pieţei”[117, p.17]
Compania Polaroid: „Perfecţionarea şi dezvoltarea pieţei fotografiilor momentane pentru
satisfacerea necesităţilor familiilor americane şi europene de a fixa feţele rudelor şi prietenilor, a
locurilor scumpe inimii şi momentele vesele a vieţii”
Lista de mai sus poate fi completată cu o mulţime de companii, însă aceste principii ne
indică doar posibilele politici, relaţii externe a corporaţiei cu societatea în întregime şi nu ne
vorbeşte despre activitatea managerială din cadrul corporaţiilor, cu toate că unele aspecte pot fi
percepute.
Fiecare companie, înregistrând succes sau insucces pe o anumită perioadă de timp, este
influenţată atât de principiile managementului puse la baza activităţii interne a companiei, cât şi de
cele care reflectă activitatea externă, raportul cu clienţii, proprietarii, statul, societatea în întregime,
alte companii atât din ţară cât şi de peste hotarele acesteia, mediul internaţional în general.
Pentru managerii corporativi unul din principiile de bază ar fi: „De gestionat activitatea
companiei bine la timp şi de fiecare dată”
Un singur cuvânt – principiul poate să aducă un succes deosebit companiei şi respectiv
insucces, pierderea poziţiilor, falimentul acesteia.
Deci, din cele expuse mai sus, conchidem că în calitate de principii avem:
A. Principii propriu zise
B. Norme
C. Caracteristici
D. Valori
E. Reguli
F. Interdependenţe
G. Axiome etc.
Asupra corporaţiei, managementului corporativ, reieşind din mărimea şi importanţa ei,
influenţează o mulţime de principii, care ar fi putut reprezentate în felul următor:
Pentru prima dată în domeniul managementului reprezentanţii şcolii clasice F.Taylor şi H.
Fayol au pus bazele managementului ştiinţific, formulând principiile acestuia (tab. 2).
Tabelul 2
Principiile managementului ştiinţific
F.Taylor H. Fayol 1. Înlocuirea metodelor tradiţionale, bazate pe experienţă, prin metode ştiinţifice. 1. Selectarea salariaţilor în mod ştiinţific,
antrenarea şi instruirea lor. 2. Colaborarea între salariaţi şi
1. Diviziunea muncii prin specializare 2. Împuterniciri şi responsabilităţi 3. Disciplina în muncă. 4. Unitatea în conducere. 5. Unitatea de direcţie.
22
administraţie. 3. Diviziunea muncii intelectuale şi fizice. 4. Amplificarea conţinutului economic al
activităţii cadrelor tehnice. 5. Analiza proceselor de muncă prin
descompunerea în elemente componente. 6. Evidenţa strictă a timpului de muncă şi
normarea muncii. 7. Unificarea şi standardizarea
componentelor, proceselor. 8. Controlul tehnic al operaţiilor
tehnologice. 9. Aplicarea salarizării în acord. 10. Delimitarea funcţiilor de conducere de
cele de execuţie.
6. Subordonarea intereselor personale intereselor organizaţiei. 7. Recompensarea personalului. 8. Centralizare (raport centralizare – descentralizare). 9. Verigi scalare (ierarhice). 10. Ordinea. 11. Justeţe. 11. Stabilitatea locurilor de muncă a
personalului. 12. Iniţiativa. 13. Spirit corporativ.
La rândul său şcoala relaţiilor umane pune la baza activităţii firmelor principii ce ţin mai
mult de aspectele morale, relaţiile subordonat-şef, aspecte neformale, etc.:
• factorul uman este în prim plan în orice formă de organizare;
• metodele de conducere trebuie să asigure condiţii de colaborare atât între manageri, cât şi
între aceştia şi executanţi;
• activitatea omului nu este determinată numai de recompense băneşti, ci şi de satisfacerea
unor anumite cerinţe de ordin moral;
• recunoaşterea influenţei structurilor neformale.
În calitate de principii pot servi şi „factorii de succes" în management [35, p.154]:
• Orientarea spre acţiune.
• Utilizarea unor structuri simple.
• Contactul continuu cu consumatorii.
• Roiul-cheie al omului în creşterea productivităţii.
• Autonomia ca element de încurajare a activităţii de antreprenoriat.
• Orientarea spre activitatea de bază.
• Orientarea fiecărui salariat spre ceea ce ştie să facă mai bine.
• Îmbinarea libertăţii şi a controlului.
Caracteristice pentru managementul corporativ sunt următoarele principii:
A. Generale:
• centralizarea;
• descentralizarea;
• coordonarea
• utilizarea sateliţilor (finansişti, contabili, jurişti, economişti, statisticieni, etc.)
B. Specifice:
23
• transparenţa;
• loialitatea;
• realitatea;
• responsabilitatea;
• legalitatea.
Din principiile generale ale managementului corporativ fac parte:
1) Centralizarea: managementul corporativ concentrează puterea în mâinile sale sau ale unui
mic grup de persoane. Acest grup este în drept să ia decizii ce se referă la activitatea curentă a
companiei. Toate informaţiile: intrările şi ieşirile; datele referitoare la capacităţile companiei;
schimbările în structura personalului şi structura acţionarilor; concurenţi, piaţă etc., sunt concentrate
/ acumulate în acelaşi loc - la Top Manageri. Managerii de nivel mediu şi inferior nu participă la
luarea deciziilor. Acest principiu este caracteristic pentru managerii autorizaţi. (Ex. H. Ford).
2) Descentralizarea: presupune delegarea împuternicirilor, libertatea acţiunilor către organul
ierarhic inferior în conducerea corporaţiei. Necesitatea acestui principiu este condiţionată mai ales
de dimensiunile mari ale corporaţiilor: când un singur grup mic, o singură persoană nu poate lua
decizii pentru toate nivelele. Astfel subdiviziunile, filialele şi reprezentanţele primesc o
independenţă atât managerială, cât şi financiară.
Descentralizarea permite de a lua / adopta şi implementa deciziile foarte rapid, însă, pot exista
abateri decizionale între departamente.
Descentralizarea depinde foarte mult de valoarea conducătorilor departamentelor
(subdiviziunilor) întreprinderii, de calificarea personalului: cu cât angajaţii sunt mai calificaţi, cu
atât mai multe drepturi şi împuterniciri li se pot delega.
3) Principiul coordonării activităţii subdiviziunilor companiei. De obicei corporaţiile (în
special CTN) au un număr mare de subdiviziuni, filiale reprezentanţe. Politica de preţ, produs,
declaraţiile managerilor filialelor, a reprezentanţilor – toate acestea trebuie să corespundă planurile
corporative.
4) Utilizarea sateliţilor-consultanţi profesionişti. Activitatea profesională a companiei este
strâns legată de alte activităţi auxiliare, cum ar fi chiar dările de seamă, raporturile juridice. Astfel,
consultanţii cum sunt finansiştii, contabilii (care trebuie să întocmească dările de seamă şi evidenţa
în favoarea corporaţiei şi nu a statului); turiştii, care trebuie sa apere interesele, corporaţiei, chiar şi
atunci când compania a greşit.
Contradicţii între interesele corporative în Republica Moldova
De la începutul anului 2002 Compania „Union Fenosa" cere stabilirea tarifului de cca. 80
bani/kwt. oră. ANRE încearcă să demonstreze că cerinţele nu suni argumentate. Specialiştii de la
„Union Fenosa" demonstrează că cererea este argumentată. Astfel, real. în contradicţie întră
24
specialiştii „Union Fenosa" şi ANRE, cu toate că sunt atinse interese la nivel naţional şi chiar
internaţional.
De asemenea un rol important în cadrul companiei se atribuie economiştilor-analitici,
statisticienilor, matematicilor, în ultimul timp programatorilor. O importanţă deosebită joacă
bursele, băncile, fondurile de investiţii şi respectiv agenţii-profesionişti reprezentanţi a acestora
(despre care vom vorbi în capitolele următoare), care trebuie să fie astfel gestionaţi încât activitatea
lor (creşterea-descreşterea preţului la burse, majorarea-micşorarea % dobânzii) să afecteze cât mai
puţin posibil activitatea companiei.
Alţi consultanţi sunt managerii pentru relaţii cu publicul, care pot foarte mult influenta imaginea
companiei şi, totodată, poate prezenta in formaţii reale conducerii acesteia referitor la poziţia
companiei pe unitatea teritorial-administrativă dată.
Fiecare formă organizatorico-juridică are ceva specific, ce o caracterizează sau o impune să fie
aşa cum o cere societatea, opinia publică, concurenţii, consumatorii etc. (Fig.3). Mai jos prezentăm
principiile specifice managementului corporativ, care sunt unele din atributele indispensabile şi
fundamentale ale activităţii corporaţiilor, atât în ţările economic dezvoltate, care au formate deja
relaţiile de proprietate; cât şi în ţările în curse de dezvoltare, care încearcă pe baza principiilor
democratice, de egalitate să formeze piaţa valorilor mobiliare, să dezvolte simţul de proprietate
privată, cu toate consecinţele ce reiese din aceasta.
Utilizarea acestor principii permite soluţionarea problemelor principale ce se formează între
acţionari şi agenţii plătiţi - managerii; între societate şi corporaţie, etc.
Loialitate
Realitate Legalitate
Figura 3. Interdependenţa principiilor specifice ale managementului corporativ
1. Realitatea. Managerii corporativi sunt obligaţi să adopte decizii, să emită ordine „reale".
Activitatea companiei nu numai că trebuie să fie raţională, logic argumentată, ci şi reală pentru toţi:
de la cel mai inferior nivel ierarhic în companie până la nivelul superior; de la consumatorul cel mai
puţin informat despre produsele şi activitatea companiei, până la participanţii profesionişti, care
Transparentă l \ Răspundere
Managementul
Corporativ
25
studiază permanent acţiunile corporaţiei. Deoarece acţionarii nu participă, de obicei, la activitatea
zilnică a întreprinderii, deciziile reprezentanţilor lor (organului executiv şi consiliului societăţii)
trebuie să fie pentru ei „reale".
2. Transparenţa informaţiei. Din toate formele organizatorico-juridice societăţile pe acţiuni
sunt cele mai deschise societăţii. Ele sunt obligate să prezinte dări de seamă ale organelor de
control, cât şi Adunării generale a acţionarilor.
Reieşind din structura societăţilor pe acţiuni din Republica Moldova, în cadrul companiei sunt
mai multe organe de control: Directorul general, Consiliul societăţii, omisia de cenzori şi, evident,
Adunarea generală a acţionarilor. Insă în societăţile pe acţiuni poate fi atras şi un auditoriu extern la
cererea acţionarilor1.
Totodată în Republica Moldova există circa 30 de organe de control care într-un fel sau altul pot
să influenţeze compania: organele fiscale, organele de certificare, standardizare, controlul vamal,
etc.
Din punct de vedere al teoriei sistemice .[ 91, p.69 ] întreprinderea-sistem deschis se
caracterizează prin interacţiunea permanentă cu mediul exterior. Dacă am face o analiză
comparativă a corporaţiilor cu alte forme organizatorico-juridice, am putea considera că primele
sunt cu mult mai deschise, chiar am putea spune că, invers, situaţia e proporţională cu numărul lor:
adică dacă în Republica Moldova sunt circa 500 mii agenţi economici, din care aproape 3000
societăţi pe acţiuni, atunci populaţia şi societatea cunoaşte foarte puţin despre firmele mici, în timp
ce informaţia despre activitatea companiilor mari se află în permanenţă pe paginile presei îi în
emisiunile de radio şi televiziune.
Dar este necesar să menţionăm că activitatea managerială, unele momente economice, juridice,
sociale sunt cunoscute doar de administraţia corporaţiei. Acţionarii, în mod egal, au dreptul de
asemenea de a obţine informaţii corecte, rapide şi exacte despre starea de lucruri în companie, de a
se familiariza cu dările de seamă despre activitatea companiei.
3. Loialitatea. Organizarea activităţii companiei presupune şi stabilirea drepturilor,
împuternicirilor, responsabilităţii subiecţilor participanţi la relaţiile comparative. Managerii trebuie
să fie atenţi, amabili, cinstiţi cu personalul, cu acţionarii.
1 Până în anul 2002, luna august, Auditorul Extern a fost un organ de control obligatoriu pentru Societăţile pe Acţiuni cu un număr de acţionari mai mare de 50. Astfel Societăţile pe Acţiuni erau obligate să efectueze unele plăţi care intră în contradicţie cu principiile managementului, ceea ce presupune că controlul trebuie să fie oportun. Această impunere fiind anulată lăsând controlul asupra activităţii corporaţiei în seama acţionarilor. (Controlului de audit, al cărui obiect este exerciţiul economico-fin an c i ar, societatea deschisa este supusa la decizia adunării generale a acţionarilor; Monitorul Oficial al R. Moldova N 117-119 din 15.08.2002)
26
4. Responsabilitatea. Activitatea companiei este reglementată de normele interne
(regulamente, acte, statut) în care pot fi stipulate drepturile şi obligaţiile atât ale managerilor
superiori, de nivel mediu, inferiori, cât şi ale lucrătorilor de rând.
Dar nici o normă, nimeni nu poate să dea o garanţie că deciziile luate vor duce la succes sau
insucces. Deci, pentru acţiunile sale managerul trebuie să poarte răspundere. Responsabilitatea este
exprimată şi prin salariul managerilor, fiind totuşi una din cele mai discutabile probleme la etapa
actuală. Dacă conducătorul adoptă decizia de a elibera din funcţie pe cineva, acesta îşi asumă o
mare răspundere. Dacă lasă situaţia în voia destinului — iarăşi, responsabilitatea este destul de
mare.
Totodată răspunderea (responsabilitatea) poate fi unipersonală - caracteristică pentru
managementul american, şi în grup - caracteristică managementului japonez.
Cu cât compania este mai mare cu atât şi responsabilitatea este mai mare:
a. O companie mare presupune un număr mare de angajaţi.
b. O companie mare presupune un număr mare de consumatori.
c. O companie mare presupune şi o concurenţă foarte mare în ocuparea posturilor de
conducere.
d. Cele mai mari salarii pentru Top Manageri sunt de asemenea în corporaţiile cele mai mari.
e. O companie mare presupune şi un număr mare de acţionari.
Astfel responsabilitatea sau iresponsabilitatea managerilor corporativi poale duce la şomaj şi
crize economice foarte mari.
5. Legalitatea. Toate principiile descrise mai sus trebuie să fie în strânsă legătură cu legislaţia
în vigoare. Cu toate că legea nu poate stipula toate aspectele organizatorice, relaţiile interpersonale,
totuşi, respectarea stipulaţiilor constituţiei trebuie să fie pe primul plan. Pentru acţiunile sale ilicite
atât conducerea, cât şi corporaţia poartă răspundere în faţa legii.
Teoriile managementului corporativ, atât în Republica Moldova, cât şi peste hotare sunt în curs
de formare, cu toate că uniunile corporative au o dezvoltare destul de semnificativă. Formaţiunile
corporative în Republica Moldova au apărut odată cu destrămarea sistemului sovietic. Şi dacă în
anul 1990 societăţile pe acţiuni n-au înregistrat o creştere majoră, atunci pe parcursul anilor de
tranziţie numărul şi importanţa lor a crescut (tab.3).
Tabelul 3
Numărul societăţi pe acţiuni înregistraţi in Republica Moldova (conform datelor înregistraţii de stat; la l aprilie 2004)
1991 1995 1996 1997 1998 1999 2004
Societari pe acţiuni 35 1698 2873 4748 6510 6569 6209
Sursa: Datele Ministerului de economie a RM
27
Managementul corporativ este ştiinţa ce studiază mecanismul şi procedurile de elaborare şi
adoptare a deciziilor de planificare, organizare, motivare şi control asupra realizării lor,
complexitatea proceselor, fenomenelor şi relaţiilor ce au loc în cadrul instituţiilor de drept-persoane
juridice bazate pe capital cumulativ,
Ca obiect de studiu sunt acţionarii, creditorii, angajaţii, furnizorii, consumatorii, organele puterii
locale, legislaţia în vigoare, mediul internaţional.
Ca subiect de studiu sunt relaţiile economice, social politice din cadrul corporaţiei, cât şi
legăturile cu mediul înconjurător.
Scopul suprem al tuturor corporaţiilor este mărirea valorii corporaţiilor: ceea ce presupune atât
creşterea preţului (valorii) acţiunii, obţinerea de dividende de către acţionari, cât şi remunerarea
munci angajaţilor), de acea aspecte financiare în managementul corporativ sunt probleme centrale.
Finanţele corporative sunt orientate spre gestiunea resurselor băneşti şi a relaţiilor financiare, ce
se formează între agenţii economici în procesul circulaţiei mijloacelor băneşti. Gestiunea financiară
cuprinde un sistem de principii, metode, forme şi procedee de reglementare a mecanismului de piaţă
în domeniul finanţelor în scopul ridicării competitivităţii agenţilor economici. Gestiunea financiară
reprezintă procesul de elaborare a scopurilor de dirijare a finanţelor şi influenţare asupra lor cu
ajutorul metodelor şi pârghiilor mecanismului financiar.
Îndeplinirea funcţiilor financiare se bazează pe sistemul de evidenţă şi analiză financiară a
mijloacelor financiare, resurselor, bunurilor, capitalului corporaţiei. Funcţiile finanţelor corporaţiei
sunt redate în tab. 4.
Tabelul 4
Funcţiile finanţelor corporaţiei
Tipul funcţiei
finanţelor
Funcţiile concrete ale finanţelor
Funcţia de obiect al gestiunii
Organizarea circulaţiei monetare; Asigurarea cu mijloace financiare şi instrumente (valori) investiţionale; Aprovizionarea cu principalele fonduri fixe şi circulante ( utilaj, materie primă, mijloace tehnico-materiale); Organizarea activităţii financiare etc. Planificarea financiară: un complex de măsuri privind elaborarea sarcinilor de plan şi realizarea lor. Pronosticul financiar: elaborarea pe termen lung a modificărilor în starea financiară a companiei (corporaţiei) în ansamblu şi subdiviziunilor ei.
Funcţiile de subiect al gestiunii
Organizarea: organizarea şi elaborarea programelor financiare. Reglementarea: acţiunea asupra obiectului gestiunii, prin intermediul căruia se atinge starea de stabilitate financiară a sistemului companiei în cazul că intervin devieri de la parametrii fixaţi. Coordonarea: coordonarea activităţii tuturor verigilor sistemului de gestiune, aparatului administrativ şi a specialiştilor Analiza financiară; analiza stării financiare a corporaţiei (companiei), executării programelor financiare etc.
28
Controlul: Verificarea organizării activităţii financiare, executării programelor financiare etc. În procesul controlului se selectează informaţia despre utilizarea mijloacelor financiare şi starea financiară a obiectului, se găsesc rezerve şi posibilităţi suplimentare, se introduc modificări în programele financiare şi organizarea managementului financiar.
În cadrul administrării corporative la funcţia de gestiune a finanţelor ale companieii se
atribuie asigurarea cu mijloace financiare (dirijarea capitalului, activitatea de atragere, amplasare şi
utilizare a acestuia) şi funcţiiei distributive - asigurarea mişcării echilibrate a resurselor materiale şi
financiare în procesul de producţie.
Existenţa şi funcţionarea eficientă a administrării corporative în condiţiile economiei de
piaţă nu sunt reale fără un management financiar bine pus la punct, iar în esenţă nu e posibilă
dirijarea capitalului ei, adică a principalelor tipuri de resurse financiare (resurse investiţionale) sub
formă de mijloace materiale şi monetare, diverse tipuri de instrumente financiare. Capitalul
corporaţiei este, pe de o parte, sursă, iar pe de alta – rezultatul activităţii administrării corporative.
De menţionat că noţiunea de finanţe este mai amplă în raport cu noţiunea de capital, deoarece
include nu numai mijloacele financiare, ci şi relaţiile financiare.
Gestiunea capitalului este examinată din punctul de vedere al managementului financiar –
gestiunii finanţelor, adică a mijloacelor proprii şi de împrumut, precum şi a relaţiilor financiare, ce
apar între agenţii economici în cadrul activităţii antreprenoriale. Structura finanţelor corporaţiei
este prezentată în tab. 5.
Tabelul 5 Structura finanţelor corporaţiei (societăţii pe acţiuni)
Finanţele corporaţiei
Relaţiile financiare
Cu alte întreprinderi
În interiorul corporaţiei
Cu organizaţia de resort, în interiorul asociaţiei
Cu sistemul creditar-financiar
Mijloace financiare şi fonduri
Furnizorii Lucrătorii corporaţiei
Cu bugete de diferite niveluri
Capitalul social (statutar)
Cumpărătorii Posesorii, acţionarii
Cu băncile Capitalul suplimentar
Firmele de construcţii şi transport
Între filiale şi subdiviziuni
Cu organizaţiile de asigurare
Capitalul de rezervă
29
Relaţiile economice externe
Cu fondurile extrabugetare
Mijloacele fixe
Cu piaţa de efecte
Mijloace circulante
Cu fondurile de investiţii
Fondul de investiţii
Fondul de acumulare
Fondul de amortizare Fondul valutar Fondul de consum Fondul de stimulare Fondul plăţilor în buget
Alte fonduri
Obiectul gestiunii financiare îl constituie totalitatea mijloacelor fixe şi circulante ale
companiei (activelor ei) şi surselor lor de formare (pasivelor), condiţiilor de efectuare a circulaţiei
banilor şi rotaţie a valorii, mişcării resurselor financiare şi a relaţiilor financiare. Subiectul gestiunii
financiare îl constituie un grup specializat de persoane (direcţie sau subdiviziune financiară), ce se
ocupă de elaborarea şi efectuarea diverselor forme de acţiuni administrative asupra obiectelor
gestiunii. Structura sistemului gestiunii financiare a companiei (corporaţiei) este expus în tab. 6.
Tabelul 6
Structura sistemului de gestiune financiară a corporaţiei Sistemul de gestiune financiară corporaţiei
Subsistemul administrativ (subiectul gestiunii) Direcţia financiară sau o subdiviziune respectivă
Directorul financiar (managerul)
Sistemul gestiunii (obiectul dirijării) Circulaţia monetară Rotaţia valorii
(capitalului) Resursele financiare şi sursele lor
Relaţiile financiare
Câteva direcţii de gestiune financiară ar fi elaborarea obiectivelor activităţii financiare
(corespunzătoare scopurilor de funcţionare a corporaţiei în cadrul relaţiilor de piaţă), programarea ei
strategică şi tactică conform sarcinilor propuse, organizarea activităţii, precum şi reglementarea,
coordonarea şi controlul activităţii financiare a corporaţiei (companiei). Direcţiile-cheie ale
gestiunii financiare în administrarea corporativă sunt redate în tab. 7.
30
Tabelul 7
Structura direcţiilor-cheie ale gestiunii financiare în administrarea corporativă Direcţiile-cheie ale gestiunii financiare în administrarea corporativă
Bilanţul
Gestiunea activelor Fonduri fixe Active curente
Capital propriu Capital atras (implicat)
Gestiunea capitalului
Gestiunea capitalului corporaţiei este de fapt sarcina centrală a gestiunii financiare.
Direcţiile principale de gestiune a capitalului includ:
• Lucrul cu sursele de finanţare (capitalul propriu şi atras, creditarea pe termen scurt şi lung,
distribuirea profitului, emiterea şi procurarea hârtiilor de valoare etc.);
• Investiţiile corporaţiei (companiei) şi evaluarea eficienţei lor (rentabilitatea capitalului,
valoarea curentă şi de perspectivă a companiei, aprecierea riscurilor financiare etc.);
• Gestiunea capitalului fix şi circulant;
• Planificarea financiară (planul financiar, bugetul, planul businessului, gestiunea contabilă
şi financiară etc.).
• Analiza şi controlul activităţii financiare.
În scopul realizării sarcinilor de gestiune financiară a companiei se aplică mecanismul
financiar (tab. 8), ce reprezintă un sistem destinat organizării interacţiunii relaţiilor financiare şi a
mijloacelor monetare în scopul acţiunii lor eficiente asupra rezultatelor finale ale activităţii
administrării corporative. Dirijarea finanţelor companiei include strategia şi tactica gestiunii.
Tactica în domeniul gestiunii finanţelor este orientată spre atingerea scopului propus în
condiţii concrete. În cadrul activităţii curente se soluţionează problemele ce ţin de reducerea
cheltuielilor, stimularea iniţiativei antreprenoriale, creşterea productivităţii muncii, raţionalizarea
cheltuielilor de producţie şi circulaţie. Gestiunea strategică a finanţelor urmăreşte scopul găsirii
unor căi de acumulare a capitalului şi redistribuirii resurselor financiare în cele mai eficiente sfere
ale activităţii economice. Din punctul de vedere al gestiunii finanţelor compania trebuie, pe de o
parte, să maximizeze profitul, iar pe de alta – să asigure creşterea volumului de producţie şi de
desfacere a producţiei finite.
Tabelul 8 Structura mecanismului financiar în administrarea corporativă
Metode
financiare
Pârghii
financiare
Asigurarea
juridică Asigurarea
informaţională Asigurarea
normativă
Planificarea Profitul Legile Informaţii de diverse genuri şi tipuri
Instrucţiuni
Pronosticarea Veniturile Decretele Preşedintelui RM
Normative
31
Creditarea, autofinaţarea
Defalcările de amortizare
Hotărârile Guvernului RM
Norme
Impozitarea Sancţiunile financiare
Ordinele, scrisorile şi dispoziţiile ministerelor şi departamentelor
Indicaţii şi recomandări metodice
Stimularea materială şi responsabilitatea
Plata de arendă
Asigurarea Dividendele Operaţiunile cu gajul
Dobânzile
Operaţiunile de transfer
Fonduri speciale
Operaţiuni trast Scontarea Arenda Depozitele Leasingul Cotizaţiile Factoringul Investiţiile (reale,
în hârtiile de valoare etc.)
Formarea fondurilor
Franchisingul
Relaţiile reciproce cu fondatorii, agenţii economici, organele administraţiei de stat
Preferinţele (cursul hârtiilor de valoare valutare)
Pentru societăţi pe acţiuni din Republica Moldova gestiunea financiară se împarte în
gestiune strategică şi gestiune tactică-operativă.
Strategiile financiare reprezintă gestiunea investiţiilor şi includ:
• elaborarea strategiei financiare a companiei (corporaţiei);
• estimarea financiară a proiectelor de investire a capitalului;
• selectarea criteriilor pentru adoptarea deciziilor investiţionale;
• determinarea surselor de finanţare.
Strategia financiară a corporaţiei are drept scop:
• analiza stării financiare a companiei;
• analiza structurii şi preţului capitalului companiei, optimizarea şi restructurarea lui;
• elaborarea politicii privind majorarea şi distribuţia raţională a profitului;
• determinarea politicii fiscale şi în domeniul preţurilor, promovate de companie (corporaţie);
32
• determinarea politicii companiei în ce priveşte extinderea producţiei şi diversificarea
capitalului şi a activităţii economice;
• formarea politicii în domeniul hârtiilor de valoare, inclusiv a politicii în domeniul
dividendelor.
Strategia financiară în SA “Alimentarmaş”, SA „Franzeluţa”, SA „Hidromaş” se elaborează
ţinându-se cont de starea şi perspectivele reale ale condiţiilor economiei de piaţă, diversele riscuri,
inflaţie şi circumstanţe de forţă majoră.
În această direcţie o mare atenţie se acordă diversificării profitului, preconizat pentru a fi
obţinut în volum mare, şi care se manifestă în două direcţii:
1) în investirea resurselor financiare libere în obiecte reale sau hârtii de valoare;
2) extinderea tipurilor de activitate antreprenorială pentru a obţine o poziţie cât mai stabilă pe
piaţă.
Politica financiară tactică-operativă reprezintă dirijarea operativă a circulaţiei finanţelor şi
realizarea funcţiei de gestiune financiară a corporaţiei.
Semnele gestiunii financiare reuşite a companiei sunt:
• supravieţuirea companiei (corporaţiei) în condiţii de concurenţă;
• evitarea falimentului şi a insucceselor financiare de proporţii;
• lideratul în confruntarea concurenţială;
• maximizarea valorii companiei;
• ritmuri acceptabile de creştere a potenţialului economic al companiei;
• creşterea volumului de producţie şi realizare a acesteia;
• maximizarea profitului;
• minimizarea cheltuielilor şi pierderilor;
• asigurarea activităţii rentabile.
Îndeplinirea funcţiilor financiare se bazează pe sistemul de evidenţă şi analiză financiară a
mijloacelor financiare, resurselor, bunurilor, capitalului corporaţiei.
La examinarea capitalului corporaţiei mijloacele ei financiare se numesc active, iar sursele
lor de finanţare – pasive.
Activele sunt totalitatea drepturilor patrimoniale ce aparţin companiei. Ele includ fondurile
fixe, activele nemateriale, investiţiile pe termen lung, alte active care necirculante. Pasivele sunt
totalitatea datoriilor şi creanţelor întreprinderii, precum şi a capitalului.
Întregul patrimoniu al corporaţiei, reflectat în gestiunea contabilă, se împarte în următoarele
tipuri: fonduri fixe, mijloace circulante şi active nemateriale.
Fondurile fixe (capitalul) reprezintă totalitatea valorilor materiale şi a obiectelor utilizate în
calitate de mijloace de muncă şi care acţionează în forma lor naturală pe o durată lungă de timp atât
33
în sfera de producţie, cât şi în cea neproductivă. Fondurile fixe participă repetat în procesul
activităţii de producţie şi comerciale şi valoarea lor trece treptat în producţie (mărfuri, servicii).
Din fondurile fixe fac parte: clădirile construcţiile instalaţiile de transmisiune, maşinile şi
utilajul de lucru şi de forţă, aparatele şi dispozitivele de măsurat şi reglaj, tehnica de calcul,
mijloacele de transport, instrumentele, inventarul şi accesoriile de producţie şi gospodărie,
animalele productive şi de muncă, plantaţiile multianuale, drumurile intragospodărie şi alte fonduri
fixe. Valoarea fondurilor fixe ale companiei se absoarbe prin calcularea uzurii (costului amortizării)
şi trecerea la pierderi ca cheltuieli de producţie (circulaţie) în decursul termenului normativ al
utilizării lor conform normelor stabilite de legislaţie. Structura fondurilor fixe este redată în tab. 9.
Mijloacele circulante (capitalul) constituie totalitatea mijloacelor investite de companie
(corporaţie) în fondurile de rotaţie şi fondurile circulante, ce deservesc procesul neîntrerupt al
activităţii de producţie şi comerciale şi consumate completamente într-un singur ciclu de producţie
)obiectele muncii). La mijloacele circulante se atribuie: materia primă, combustibilul, energia,
materialele, obiectele, mijloacele de muncă şi instrumentele de mică valoare şi uzare rapidă.
Activele nemateriale reprezintă investirea de mijloace băneşti în obiectele nemateriale
utilizate într-o perioadă lungă de timp (mai mult de un an) în activitatea economică şi care aduc
venit. La acestea se atribuie valoarea obiectelor proprietate industrială şi intelectuală şi alte drepturi
patrimoniale (dreptul de a se folosi de terenuri agricole, resurse naturale, drepturi de autor, brevete
know-how, licenţe etc.).
Tabelul 9 Clasificarea mijloacelor fixe ale corporaţiei
Criteriul de clasificare Divizarea pe criterii de clasificare
Participarea la procesul de producţie
1. De producţie. Participă la procesul de producţie (clădirile, construcţiile, utilajul etc.) 2. Neproductive. Satisfac cerinţele sociale de trai ale lucrătorilor (locuinţele, policlinicile, cluburile etc.)
Destinaţia 1. Clădiri 2. Construcţii 3. Instalaţii de transmisiune 4. Maşini şi utilaj 5.Mijloace de transport Alte fonduri fixe
Gradul de participare la procesul de producţie
1. Active (exercită acţiune directă asupra modificării formei şi calităţii obiectelor muncii) 2. Creează condiţii pentru activitatea de producţie a companiei (corporaţiei).
La examinarea funcţionării corporaţiei în condiţiile relaţiilor de piaţă sunt importante sursele
de formare a mijloacelor economice (resurselor financiare), adică mijloacele băneşti de care dispune
în mod real şi potenţial întreprinderea. Resursele financiare se divizează în mijloace proprii, de
împrumut (atrase) şi creanţe.
34
Sursele financiare proprii sunt:
• capitalul social (statutar) – totalitatea cotizaţiilor depuse de proprietarii companiei (în formă
monetară sau naturală, în formă de valori nemateriale şi proprietate intelectuală);
• fondul de rezervă – din contul profitului propriu ca fond de asigurare pentru compensarea
pierderilor;
• fondurile cu destinaţie specială (fonduri de dezvoltare a producţiei, de dezvoltare socială,
stimulare materială etc.);
• profit.
Mijloacele de împrumut (atrase) se prezintă sub formă de credite bancare, împrumuturi de
la alte companii, datorii de creditor (datorii ale întreprinderii în folosul altor companii).
Creanţele (obligaţiile) corporaţiei includ datoriile de creditor faţă de buget, datoriile faţă de
colectivul propriu de muncă la plata salariului, datoriile faţă de fondul de pensii, fondul locurilor de
muncă, fondul asigurărilor sociale etc.
Principalele surse de mijloace atrase (implicate) sunt împrumuturile bancare, mijloacele de
împrumut, mijloacele de la vânzarea hârtiilor de valoare, datoriile de creditor. Principalele surse de
finanţare sunt mijloacele financiare, incluzând capitalul social, rezervele acumulate de întreprindere
şi alte mijloace (finanţarea specială, cotizaţiile, donaţiile şi a.).
Asigurarea informaţională a gestiunii financiare este totalitatea resurselor şi procedeelor
informaţionale de organizare a procedurilor analitice necesare şi utile pentru asigurarea activităţii
financiare a corporaţiei. În componenţa ei intră cinci blocuri comasate:
1. informaţia cu caracter juridic-regulatoriu;
2. informaţia financiară cu caracter normativ;
3. gestiunea contabilă;
4. informaţia financiară statistică;
5. datele extrasistemice.
După posibilităţile lor analitice sursele de informaţie pot fi divizate în două grupe mari, esenţa şi
direcţiile de informare ale cărora sunt reflectate în tabelul 10.
Tabelul 10 Sursele de informaţie pentru gestiunea financiară
Esenţa sursei Conţinutul informaţional
Sursele ce caracterizează starea patrimonială şi financiară a companiei (corporaţiei)
Gestiunea contabilă
Sursele ce caracterizează mediul ambiant, în primul rând. Piaţa hârtiilor de valoare.
Informaţia financiară statistică.
Analiza datelor contabile face parte din principalele funcţii ale managerului (directorului(
financiar al corporaţiei (companiei). Importanţa gestiunii contabile este determinată de faptul că în
condiţiile economiei de piaţă dările de seamă ale agenţilor economici devin principalul mijloc de
35
comunicare şi un important element pentru asigurarea financiară a managementului. Anume
gestiunea contabilă în îmbinare cu evidenţa statistică şi informaţia curentă, publicate de diverse
agenţii sub formă de reviste analitice, cu privire la starea pieţei capitalului, permite obţinerea primei
şi celei mai obiective reprezentări despre starea şi tendinţele de modificare a potenţialului
economic al posibilului contraagent sau obiect al investirii.
Lucrul cu dările de seamă contabile presupune cunoaşterea şi înţelegerea:
• actelor normative ce reglementează întocmirea şi prezentarea lor;
• componenţa şi direcţiile gestiunii, în special înţelegerea conţinutului economic al articolelor
respective;
• metodicii citirii şi analizei lor.
În prezent sunt cunoscute diverse metodici pentru citirea şi analiza rapoartelor financiare,
toate incluzând analiza pe verticală şi orizontală a dărilor de seamă, precum şi calculul
coeficienţilor analitici.
Analiza pe verticală rezidă în descifrarea structurii dării de seamă în scopul de a evidenţa
importanţa relativă a unor sau altor articole ale acesteia.
Analiza pe orizontală este calculul dinamicii anumitor articole din darea de seamă în scopul
evidenţierii şi prognozării tendinţelor ce le sunt caracteristice. Baza de analiză a dărilor de seamă o
constituie calculul sistemului de coeficienţi analitici, logica construcţiei căreia o examinăm în
continuare.
Calculele analitice se pot efectua sub formă de:
• expres-analiză;
• analiză aprofundată.
Scopul expres-analizei este estimarea concretă şi nu prea complicată (ca timp de execuţie şi
dificultate a realizării algoritmilor) a stării financiare şi dinamicii de dezvoltare a organizaţiei. Ca şi
orice tip de muncă analitică, aplicarea metodicii de expres-analiză în gestiunea contabilă e destul de
subiectivă, şi totuşi pot fi formulate unele principii generale şi consecutivitatea realizării ei.
Analiza-expres poate fi executată în trei etape.:
1. de pregătire;
2. trecerea prealabilă în revistă a dărilor de seamă contabile;
3. citirea economică şi analiza bilanţului şi rapoartelor financiare însoţitoare.
La momentul actual în practica mondială analitică de evidenţă sunt cunoscuţi zeci de indicatori care
se folosesc pentru evaluarea stării materiale şi financiare a organizaţiilor comerciale; mai mult ca
atât, deja s-a format o anumită concepţie privind clasificarea unor asemenea indicatori (tab. 11).
36
Tabelul 11 Clasificarea coeficienţilor financiari şi caracteristicile lor
Grupa de indicatori Principalele lor caracteristici 1.Starea materială a organizaţiei
Suma mijloacelor economice de care dispune (cel mai adesea prin aceasta se înţelege valuta, adică totalul bilanţului, deşi în condiţiile de piaţă şi cu atât mai mult în condiţiile de inflaţie această apreciere nu corespunde aproape în totalitate cu valoarea pe piaţă a organizaţiei; Cota activelor extracirculante în valuta de bilanţ; Cota părţii active a fondurilor fixe, coeficientul uzurii.
2. Lichiditatea şi solvabilitatea organizaţiei
Lichiditatea unui activ înseamnă capacitatea lui de a se transforma în mijloace băneşti. Lichiditatea activelor întreprinderii în ansamblu înseamnă disponibilitatea acesteia de mijloace circulante în volum teoretic suficient pentru stingerea creanţelor pe termen scurt, chiar şi cu încălcarea termenelor de plată prevăzute în contract. Solvabilitatea întreprinderii înseamnă disponibilitatea ei de mijloace băneşti şi echivalentul acestora, suficiente pentru achitarea plăţilor creditare urgente. Pentru aceasta se calculează volumul mijloacelor circulante proprii; Coeficienţii lichidităţii curente, rapide şi absolute.
3. Stabilitatea financiară
Cota capitalului propriu în suma totală a surselor; Cota capitalului de împrumut în suma totală a pasivelor pe termen lung, prin care se înţelege capitalul propriu şi de împrumut; Coeficientul de asigurare a achitării dobânzilor la credite şi împrumuturile făcute; Coeficientul coraportului dintre capitalul de împrumut şi cel propriu.
4. Activitatea în afaceri
Coraportul dintre ritmul de creştere a activelor, încasărilor şi profitului; Indicatorii rotaţiei; Randamentul fondurilor, productivitatea muncii; Durata ciclului operaţional şi financiar.
5. Rentabilitatea Profitul; Rentabilitatea producţiei; Rentabilitatea capitalului avansat; Rentabilitatea capitalului propriu.
6. Situaţia pe piaţa hârtiilor de valoare.
Valoarea pe piaţă a organizaţiei comerciale; Venitul general de la acţiuni (obligaţii); Venitul capitalizat de la acţiuni (obligaţii).
Cea mai mare parte a coeficienţilor se calculează după datele din bilanţ şi raportul cu privire
la venituri şi pierderi; concomitent calculul se poate efectua fie nemijlocit după datele din raportul
financiar, fie cu ajutorul bilanţului comprimat. Comprimarea bilanţului se face prin unirea în grupe
a articolelor omogene. Astfel se poate reduce brusc numărul de articole ale bilanţului, ridica gradul
de concretitudine. Acest procedeu este deosebit de util la analiza comparativă a bilanţurilor
organizaţiilor comerciale naţionale şi străine. În ţările cu economie dezvoltată nu există o
reglementare strictă a bilanţului. Indicatorii absoluţi şi relativi examinaţi se aplică pe larg în munca
de evidenţă şi analiză. Tabelul 12 reflectă posibilităţile de utilizare a datelor indicatorilor pentru
efectuarea unor tipuri speciale de analiză.
37
Tabelul 12 Utilizarea coeficienţilor financiari pentru analiza stării companiei
Tipul de analiză Esenţa utilizării coeficienţilor
Aprecierea complexă a sării financiare a companiei
Persoana care efectuează analiza financiară selectează un anumit număr de indicatori, ce permit caracterizarea multiaspectuală a stării financiare a organizaţiei comerciale. Toţi indicatorii se examinează în dinamica lor. Anume acest fragment al analizei are o deosebită importanţă pentru gestiunea financiară, în special la evaluarea solvabilităţii unui contraagent potenţial.
Estimarea unei grupe aparte a obiectelor de evidenţă sau a unei aspect al activităţii companiie
Coeficienţii selectaţi pot fi utilizaţi în cadrul analizei interne pentru caracterizarea bazei tehnico-materiale a organizaţiei comerciale; stabilităţii stării ei financiare din punctul de vedere al perspective pe termen scurt şi lung, evaluarea mijloacelor circulante în ansamblu şi pe tipuri, alegerea politicii de creditare a cumpărătorilor etc.
Aprecierea practicii de finanţare a rezervelor
Analiza lichidităţii şi solvabilităţii organizaţiei comerciale se poate efectua cu utilizarea indicatorilor absoluţi şi relativi. Totodată, se estimează coraportul dintre rezervele de materie primă, materiale , produse finite şi sursele lor de acoperire. Acest fragment al analizei este deosebit de important pentru organizaţiile comerciale, în bilanţurile cărora rezervele au o pondere relativ mare, în special pentru organizaţiile din comerţ. Calculele se pot efectua fie după rezervele de mărfuri, fie după totalul de rezerve şi cheltuieli. Sensul unei asemenea analize este de a afla ce surse de mijloace şi în ce volum se folosesc pentru acoperirea rezervelor de produse (mărfuri). Adevărate surse de mijloace pentru acoperirea rezervelor, economic fundamentate, sunt mijloacele circulante proprii, creditele bancare şi datoriile creditare pentru operaţiunile cu mărfuri. Stabilind în ce grad se respectă corespunderea dintre rezerve şi sursele lor de acoperire, se poate judeca despre stabilitatea stării financiare a organizaţiei comerciale în perspectivă pe termen scurt.
Estimarea gradului de corespundere a structurii bilanţului
Analiza posibilităţii de intervenire a falimentului. În actele oficiale este aprobat sistemul de criterii pentru determinarea structurii nesatisfăcătoare a bilanţului la întreprinderile insolvabile, ce se bazează pe indicatorii lichidităţii curente şi asigurarea cu mijloace circulante proprii, precum şi capacitatea de a-şi restabili (sau pierde) solvabilitatea. Aceşti indicatori pentru estimarea satisfacţiei de structura bilanţului sunt:
• coeficientul lichidităţii curente, ce caracterizează asigurarea generală a organizaţiei comerciale cu mijloace circulante pentru desfăşurarea activităţii economice şi stingerea la timp a creanţelor urgente;
• coeficientul asigurării cu mijloace circulante proprii, ce reflectă cota mijloacelor circulante proprii în suma lor totală;
• coeficientul restabilirii (pierderii) solvabilităţii, ce arată existenţa unor posibilităţi reale, de care dispune organizaţia comercială, pentru a-şi restabili sau pierde solvabilitatea în decursul unei anumite perioade de timp şi se calculează prin raportarea valorii de prognoză a coeficientului lichidităţii curente la valoarea lui etalon egală cu 2.
38
Estimarea solvabilităţii creditare a debitorului
Se execută de către multe bănci comerciale, care se confruntă cu necesitatea de a lua anumite decizii privind disponibilitatea şi condiţiilor de acordare a creditelor debitorului. Decizia, de regulă, se adoptă, în primul rând, sub influenţa mai multor factori obiectivi şi subiectivi şi, în al doilea rând, se ia în mod individul faţă de debitorul concret. Cu toate acestea, multe bănci înclină spre metodele formale de estimare a solvabilităţii debitorilor potenţiali, la baza cărora se află calculul anumitor coeficienţi, bunăoară, ai lichidităţii curente şi rentabilităţii, şi compararea lor cu unele valori incipiente, stabilite de creditor sub formă de scară specială. În funcţie de clasa în care nimereşte debitorul lui i se determină condiţiile în care va obţine creditul.
Aprecierea reitingului de credibilitate (siguranţă) a băncii
Listele celor mai mari bănci comerciale periodic sunt publicate. De regulă, în ele se indică reitingul de credibilitate al fiecărei bănci . La baza reitingurilor se află o serie de indicatori, calcului algoritmilor cărora este similar cu calculul algoritmilor examinaţi mai sus, ce caracterizează starea financiară a obiectului analizei, şi sunt construiţi ţinând cont de specificul activităţii băncii şi rapoartele ei financiare. Din numărul acestor indicatori obligatoriu fac parte şi coeficienţii lichidităţii. În baza acestor indicatori, de regulă, se alcătuieşte un fel de criteriu generalizator, ce oferă aprecierea generalizată a siguranţei (credibilităţii) băncii.
1.2. Probleme ale teoriei gestiunii financiare a companiilor şi corporaţiilor în condiţiile reformării economiei
Etapa actuală a dezvoltării gândirii economice în Moldova se caracterizează prin acordarea
unei mai mari atenţii problemelor legate de gestiunea financiară a întreprinderilor şi corporaţiilor.
Concomitent una din cele mai stringente probleme este gestiunea finanţelor în cadrul corporaţiei,
ceea ce se explică atât prin condiţiile economice generale în continuă schimbare, cât şi prin criza
economică de durată , ce conduce la degradarea potenţialului economic naţional.
Potenţialul economic, existenţa, existenţa unui număr mare de întreprinderi, producerea
mărfurilor pentru export, importanţa strategică a societăţilor pe acţiuni – toate acestea s-ar părea că
predetermină importanţa specificului gestiunii financiare în această sferă de activitate. Totuşi,
analiza publicaţiilor în acest domeniu demonstrează că cercetările s-au axat mai mult pe problemele
din sfera businessului financiar.
Publicaţiile în problemele gestiunii financiare a întreprinderilor şi corporaţiilor pot fi
divizate în două grupe: lucrări ale autorilor străini şi lucrări ale autorilor autohtoni.
Lucrările autorilor străini sunt prezentate în număr şi volum impunător. E vorba de lucrările
fundamentale „Managementul financiar” de Brighem Iu. şi I, Gapenschi [93], „Enciclopedia
managementului financiar” de Brighem Iu. [94], „Bazele gestiunii finanţelor” de Van Horn J. [122],
„Finanţele corporaţiei: teoria, metodele şi practica” de Li C.F. şi Finerti J. I. [107], „Principiile
finanţelor corporative” de Breili P. şi Maiers S. [92], „Investiţiile” de Sharp U., Alexander G., Beili
39
J. [126] şi altele, în care sunt examinate în grad diferit următoarele chestiuni: determinarea costului
hârtiilor de valoare, analiza şi planificarea financiară, evaluarea fluxurilor monetare; dirijarea
capitalului circulant, structura capitalului şi politica dividendelor, deciziile investiţionale (directe şi
de portofoliu) pe termen lung, finanţarea pe termen lung, decizii financiare pe termen scurt,
reorganizarea (comasarea, absorbţia, falimentul, lichidarea) corporaţiilor; coraportul „risc-venit”,
specificul managementului financiar ţi cadrul organizaţiilor non-comerciale, micului business,
corporaţiilor transnaţionale. Aceste lucrări au fost publicate pentru prima dată preponderent în anii
80 ai secolului trecut şi au cuprins un spectru larg de probleme, legate de formele şi metodele
gestiunii financiare a societăţilor pe acţiuni.
De rând cu aceste lucrări fundamentale au fost prezentate multe lucrări ale autorilor
occidentali (americani, englezi, germani, francezi, japonezi) cu caracter mai general [96, 101, 102,
103, 113, 115,125,118,122,127 etc.], în care sunt examinate probleme ce ţin de analiza financiară,
controlul şi planificarea financiară, dirijarea resurselor valutare, estimarea businessului, sunt expuse
metodele de soluţionare a unor probleme. Prezintă interes asemenea lucrări, în care aspectele
managementului financiar sunt examinate în contextul altor probleme:, „Concurenţa internaţională”
de M. Porter” [110], „Noua strategie corporativă” de I. Ansof [86], „Businessul internaţional” de D.
Daniels şi Radeba L. [96].
Totodată o serie de aspecte sunt examinate la general şi nu sunt detalizate, ori nu sunt
examinate în genere. Din acestea fac parte, în opinia noastră, asemenea probleme ca:
• analiza esenţei finanţelor S.A., a particularităţilor gestiunii financiare în structurilor
organizatorice de diferite niveluri şi complexitate;
• metodele de determinare a oportunităţii financiare de reorganizare a societăţii pe acţiuni;
• gestiunea finanţelor corporaţiilor în condiţiile de criză economică, rată înaltă a inflaţiei, lipsă
a susţinerii de către guvern a antreprenoriatului naţional;
• estimarea financiară a fuziunilor în cazul când sunt subapreciate acţiunile şi nu este
dezvoltată piaţa hârtiilor de valoare;
• politica financiară a S.A. în condiţiile conjuncturii nefavorabile pe piaţă.
Dacă analizăm lucrările specialiştilor locali, vedem că există destule publicaţii în sfera gestiunii
financiare a companiilor şi lucrările se divizează în două grupe esenţiale: cele vorbind despre
finanţele întreprinderilor şi cele care abordează problematica grupurilor financiar-industriale. Datele
şi informaţiile principale vizând finanţele întreprinderilor sunt prezentate în următoarele lucrări:
Balanuţa V. Diagnosticul şi estimarea potenţialului economico-financiar al întreprinderii în
contextul analizei exprese [13], Caraganciu A. Consecinţele influenţei financiare asupra activităţii
economice[25], Cobzari Ludmila. Restructurarea sistemului financiar al economiei în tranziţie a
Republicii Moldova[27], Cobzari L., Ulian G. Rolul grupurilor financiar industriale în perioada de
40
tranziţie[28], Gortolomei V, Gheorghiţă M. Tehnici de analiză a rezultatelor financiare sub aspectul
aplicării S.N.C.[40], Fuior E. Problemele evaluării eficienţei funcţionării firmei [50], Iliadi Gh.
Problemele metodologice ale analizei mecanismului financiar în economia de tranziţie[56] şi altele,
în care sunt expuse problemele analizei şi planificării financiare, dirijării investiţiilor, estimării
deciziilor financiare pe termen lung. Cercetările ştiinţifice şi practico-ştiinţifice în temei sunt
concentrate asupra analizei şi metodelor de perfecţionare a gestiunii financiare a întreprinderilor în
baza unor exemple semnificative.
Totodată caracteristică pentru toate aceste publicaţii este lipsa aproape totală a conceptului
unic privind definirea esenţei finanţelor S.A. şi formelor lor de manifestare. Comun pentru toţi
autorii este faptul că finanţele S.A. constituie o categorie aparte, iar principalele noţiuni legate de
finanţele S.A. sunt: profitul, capitalul, acţiunile, hârtiile de valori etc.
Numărul autorilor care abordează aceste probleme practic lipseşte, dar fiindcă majoritatea
lucrărilor constituie nişte expuneri succinte a lucrărilor traduse sau originale ale specialiştilor
occidentali, apoi, după părerea noastră, valoarea ştiinţifică individuală a acestor publicaţii se rezumă
la: a) explicarea tezelor de bază; b) elaborarea metodicilor ce evidenţiază particularităţile gestiunii
contabile pentru scopurile analizei financiare; c) adaptarea recomandărilor privind perfecţionarea
structurilor organizatorice ale gestiunii financiare la specificul practicii naţionale.
În unele publicaţii sunt examinate problemele privind gestiunea structurilor corporative
străine mari, întocmirea rapoartelor consolidate ale corporaţiilor [116], fundamentarea principiilor
strategiei financiare în cazul absorbţiilor [112], elaborarea structurilor instituţionale ale grupurilor
financiar-industriale [92].
De menţionat că una din problemele ce ţin de crearea grupurilor financiar-industriale o
constituie anume componenta lor financiară slabă. Sprijinul pe băncile mari ca structuri financiare
eficiente în linii mari nu a dat rezultatele preconizate. Aceasta s-a observat mai ales în timpul crizei
financiare din anul 1998, când s-au confruntat cu mari dificultăţi cele mai mari bănci din Rusia, care
făceau parte din marile alianţe de corporaţii (Incombank, Menatep, Onexim, SBS-Agro). În
ansamblu poate fi acceptată opinia ce figurează în monografia colectivă „Gestiunea corporativă în
economiile tranzitorii: controlul insaider şi rolul băncilor [103, p.23-32], în care se analizează
experienţa Germaniei, Japoniei, Chinei, Rusiei privind formarea structurilor corporative
contemporane, metodele de dirijare a acestora, asigurarea coraportului optim dintre controlul
insaider şi autsaider, privind rolul posibil al băncilor în dezvoltarea economiei:
• controlul bancar se poate opune celui insaider în cazul că va fi elaborată şi promovată o
politică economică de stat, ce stimulează un asemenea rol al băncilor;
• având în vedere că băncile moldoveneşti în ansamblu sunt incomplet capitalizate, nivelul
posibilităţilor lor de monitorizare nu e prea înalt din cauza instabilităţii generale a sistemului
41
economic, e posibilă revenirea la practica subvenţionării de către stat a societăţilor pe
acţiuni, dar cu condiţia că această subvenţionare să fie separată de activitatea băncilor
comerciale.
În ansamblu putem afirma că problemele bugetării, dirijării fluxurilor monetare, efectuării
analizei financiare, evaluării proiectelor investiţionale sunt destul de bine elaborate în ştiinţa şi
practica occidentală. Însă aici e vorba de aspectele metodice cu caracter aplicativ, cât priveşte
problemele cu caracter conceptual mai rămân încă multe de făcut. Aceasta se referă în special la
elaborarea teoriei managementului financiar în cadrul structurilor corporative mari, la
fundamentarea necesităţii de susţinere a creării şi dezvoltării lor pentru asigurarea viitorului
economic al republicii.
Analiza conceptelor şi elaborărilor teoriei managementului financiar al structurilor
corporative mari demonstrează că principalele probleme teoretice rezidă în următoarele.
Conform estimărilor specialiştilor străini de studiul corporaţiilor mari, cu excepţia lui J.K.
Ghelbreit, în esenţă nu s-a ocupat nimeni în mod serios. Teoriile firmelor şi pieţei, elaborate de
Alfred Marshal şi neoclasiciştii din secolul XIX, care au încercat să prezinte ideile clasice ale lui
Adam Smit despre antreprenoriatul liber într-o formă mai strictă, matematică, în formă de curbe ale
cererii şi ofertei, porneau de la presupunerea privind existenţa unei concurenţe perfecte între un
număr mare de întreprinderi mici, s-au dovedit a fi incapabili să explice:
• rolul corporaţiei în condiţiile de concurenţă liberă pe piaţă;
• mecanismul preţurilor în structurile corporative. Astfel, dacă e să ne bazăm de experienţa
corporaţiei mari, preţul în cadrul ei se stabileşte în mod birocratic (deşi în prealabil se
studiază impactul nivelului preţurilor asupra volumului de producţie), din centru. Nimeni,
nici chiar conducătorul unei filiale naţionale nu poate unilateral să schimbe preţul. Punctul
de vedere al lui J. Ghelbrait, susţinut de M Porter, constă în faptul că în condiţiile actuale
preţul deja nu mai e determinat de consumator pe piaţă în rezultatul echilibrării cererii şi
ofertei, ci este determinat de producător, fiind unul dintre factorii cu care acesta poate
manipula pentru a direcţiona resursele de muncă în domeniul de care are nevoie. Întru
completarea acestui punct de vedere există presupunerea că instrumentul principal al
controlului pe piaţă la momentul actual a devenit marca comercială, ce cuprinde setul în
întregime, incluzând deservirea tehnică, siguranţa lucrării şi în special produsul;
• caracterul proceselor de redistribuţie în cadrul corporaţiei care se află la stadiul consumului,
şi anume de ce uriaşe mijloace băneşti se investesc în activitatea de cercetări ştiinţifice şi nu
în consum.
Cele mai cunoscute sunt lucrările referitoare la gestiunea corporaţiilor în cadrul teoriei gestiunii (H.
Saimon, I. Ansoff) şi teoriei comportamentului. În cadrul teoriei administrative se elaborează
42
sistemul de obiective ale corporaţiilor mari, printre altele H. Saimon a înaintat ipoteza precum că
maximizarea tradiţională ca scop (de obicei, e vorba de maximizarea profitului) poate fi înlocuită cu
asemenea obiective ale organizaţiei, cum sunt atingerea nivelului de satisfacţie, prin care se
subînţelege atingerea unei anumite productivităţi. Această ipoteză, în opinia specialiştilor
contemporani, este destul de productivă, deoarece în cazul corporaţiile mari determinarea adevăratei
traiectorii a maximizării profitului practic este imposibilă din cauza impactului şi interacţiunii unui
număr foarte mare de factori interdependenţi. Astfel, spre exemplu, în cadrul sistemelor de estimare
pentru fiecare subdiviziune structurală a corporaţiei mari au fost determinaţi 450 indicatori, care
trebuie să fie evaluaţi cantitativ sau calitativ. Reitingul revistei „Forchun” apreciază firmele după
câteva poziţii, inclusiv după mărimea profitului net obţinut, în timp ce rolul profitului ca indice
impozabil în genere pune la îndoială posibilitatea de a-l considera ca indicator al estimării eficienţei
activităţii corporaţiei.
Având în vedere numărul mare de fuziuni, cel de al patrulea val (financiar) care a început în
anii 80 [93], trebuie menţionat faptul că în străinătate s-a acumulat un număr mare de cercetări
aplicative în problemele fuziunii, în funcţie de rezultatele acesteia. Dar în ansamblu se consideră că
cel mai mare aport teoretic în elaborarea diverselor aspecte ale structurilor corporative l-a adus
totuşi Ghelbrait. Esenţa conceptului său rezidă în faptul că:
acea parte a economiei, în care acţionează câteva sute de firme dinamice din punct de vedere
tehnic, înalt capitalizate şi cu nivel organizatoric avansat, el o numeşte „sistem de planificare”, iar
partea rămasă, în care intră o mulţime de întreprinderi tradiţionale de dimensiuni mai mici – „sistem
de piaţă”;
el a dezvoltat teoria lui Saimon, argumentând că maximizarea profitului nu este atât de
importantă pentru companiile care nu depind de nimeni şi nu se supun nimănui. Totodată trebuie
menţionat, în opinia noastră, că afirmaţia dată nu e întru totul corectă. Statul, bunăoară, ca în cazul
deciziei privind divizarea silită a companiei „Maykrosoft”, are posibilitatea să reglementeze
dimensiunile corporaţiilor;
în cadrul sistemului planificat antreprenorii sau proprietarii sunt înlocuiţi cu o pătură de
administratori de profesie, funcţia principală a cărora este adoptarea deciziilor;
structura dezvoltată din punct de vedere tehnic are obiective mai degradă organizatorice,
decât cu caracter financiar;
în calitate de scop „lucrativ” principal, ce ocupă locul al doilea ca importanţă după
supravieţuire, Ghelbrait numeşte extinderea corporaţiei;
tehnocraţia tinde să obţină controlul asupra mediului exterior, pentru ca nici un factor extern
neprevăzut să nu ameninţe supravieţuirea ei. Pe de o parte, aceasta înseamnă controlul pierderilor
43
(minimizarea acestora), iar pe de alta – exercitarea controlului asupra întregii pieţe, pe care
acţionează.
Totodată, caracterul contradictoriu al concepţiei lui Galbrait constă, după părerea noastră, în
faptul că asemenea metode cantitative de estimare vin în contradicţie cu sistemul general de
evaluare în economia capitalistă, unde economia este marfară, iar banii ca marfă specială constituie
un echivalent general. De aceea estimările financiare, ca piloni de orientare a activităţii corporaţiilor
mari, sunt absolut necesare.
Odată cu apariţia teoriei monetariste a lui M. Fridman accentele s-au schimbat. Conform
teoriei lui Fridman, unicul mijloc prin care guvernul poate acţiona asupra dezvoltării economice
este volumul masei monetare. Însă, aţa cum arată analiza practicii existente, masa monetară nu este
deloc instrumentul cel mai adecvat cu ajutorul căruia poate fi dirijate corporaţiile mari, pentru că, în
esenţă, ele sunt independente de piaţa monetară, deoarece ele însele constituie sursa investiţiilor
proprii, extrăgându-le din profit. Astfel, bunăoară, IBM investeşte circa 80% din profitul obţinut îl
foloseşte ca investiţii şi numai partea rămasă se plăteşte sub formă de dividende, ceea ce de
asemenea nu se explică de pe poziţiile microeconomiei neoclasice.
În afară de aceasta, monetarismul neagă planificarea în proporţii mari. În condiţiile de
predominare a opiniilor monetariste asupra economiei, una din metodele de reacţie la ele a fost
reducerea practicii de planificare în corporaţiile mari ale SUA. Incertitudinea ce a urmat în mediul
economic a condus la apariţia teoriei aşteptărilor raţionale (dezvoltarea teoriei aşteptărilor adaptive
a lui Fridman), care intensifică negarea rolului economic al statului în economia de piaţă, afirmând
că orice acţiuni ale guvernului sunt compensate imediat de reacţia pieţei, deoarece firmele care
activează pe piaţă prognozează consecinţele politicii de stat şi imediat îşi corectează acţiunile astfel,
încât compensează aceste consecinţe.
Acceptarea experienţei americane este oarecum dificilă din cauza unui număr mare de
factori unici, care determină dezvoltarea acestui stat.
Punctul de vedere al şcolii americane privind rolul statului în economie, aplicarea concepţiei
monetariste, nu este singurul în lume. Planificarea la macronivel în Japonia, Franţa, relaţiile
specifice dintre business şi stat în Germania, Suedia sunt doar câteva exemple în acest sens.
Dacă e să analizăm aspectele specifice ale gestiunii financiare în corporaţiile mari, apoi
acestea se reduc în majoritate la problemele ce ţin de aprecierea perspectivelor şi consecinţelor
fuziunii ca aspecte specifice ale gestiunii financiare a corporaţiilor.
Principalele idei ar fi următoarele.
În primul rând, e vorba de determinarea tipurilor de fuziuni, din care se evidenţiază trei sau
patru. Trei tipuri de fuziuni evidenţiate [93, 107, 92] sunt:
44
1. fuziunea pe orizontală, atunci când compania înainte de fuziune executa funcţii complexe în
sfera producerii şi desfacerii mărfurilor şi serviciilor;
2. fuziunea pe verticală, în cadrul căreia compania-cumpărător îşi extinde activitatea fie la
stadiile precedente de producţie, fie la cele ulterioare;
3. fuziunile sub formă de conglomerate, atunci când companiile au activat pe pieţe diferite
Concomitent C. Li şi D. Finerti [107] delimitează în calitate de tip special de fuziune [3],
fuziunea financiară, în scopul de a spori capacitatea financiară a asociaţiei de companii: înlesnirea
accesului la pieţele financiare, obţinerea facilităţilor fiscale, perfecţionarea structurii financiare,
diminuarea caracterului schimbător al veniturilor. Iu. Brighem şi L, Gapenschi evidenţiază drept al
patrulea tip – fuziunea companiilor de acelaşi gen, când întreprinderile sunt legate prin natura lor
sau acţiunea lor comună [93. t.2, p. 408].
În al doilea rând, sunt analizate problemele privind asigurarea unor fuziuni reuşite. În acest
caz se evidenţiază următoarele aspecte.
Strategia financiară a fuziunii depinde de poziţiile firmei absorbite. Sunt posibile, după Iu.
Brighem [94, p. 539] următoarele forme de absorbţie, care respectiv determină şi costurile fuziunii:
• fuziunea amicală – fuziune, condiţiile căreia sunt acceptate de conducătorii ambelor
companii;
• fuziunea duşmănoasă – fuziune, în cazul căreia compania ce urmează a fi procurată se
opune absorbţiei;
• oferta de procurare – cazul când oferta este propusă acţionarilor, dacă administraţia
companiei se opune fuziunii.
În cazul că se opun atât conducătorii, cât şi acţionarii firmei preconizate pentru absorbţie, sunt
elaborate metode cu caracter organizatorico-financiar de protecţie, ce scumpesc procesul de
cumpărare a firmei şi, prin urmare, face dificil sau chiar imposibil procesul fuziunii. Aceste metode
le-am sistematizat în tabelul 13 .
Tabelul 13 Metodele de protecţie a firmelor contra fuziunii
Metoda Principalele acţiuni
Cavalerii albi Companiile propun condiţii favorabile pentru procurare „Arme” contra rechinilor
Punctele din statutul corporaţiei, ce previn cazurile de ocupare a companiilor. Spre exemplu: (1) Regula super-majorităţii, care cere ca procurarea să poată fi efectuată numai cu acordul a 75% (95%) din numărul total al acţionarilor; Rectificarea privind preţul echitabil, care cere ca acţiunile să fie procurate la unul şi acelaşi preţ.
Strategia „Pec Men” Compania preconizată pentru absorbţie încearcă ea însăşi să absoarbă compania adversă.
45
Paraşutele de aur Sunt prevăzute indemnizaţii solide pentru conducătorii companiei
care va accepta fuziunea. Pilulele amare (otrăvite) Obţinerea creditelor cu condiţia cerinţelor de restituire a tuturor
împrumuturilor, în cazul că firma este procurată. Vânzarea activelor la preţuri contractuale. Acţionarilor li se acordă dreptul de a procura acţiunile companiei ce cumpără firma cu jumătate de preţ.
Restructurarea activelor Cumpărarea activelor, care nu sunt plăcute companiei absobante sau care creează probleme antimonopol. Vânzarea „diamantelor din coroană”, adică a activelor atrăgătoare pentru compania absorbantă.
Blindajul verde (şantajul verde)
Propunerea către compania ocupantă despre răscumpărarea inversă cu prime.
Litigiul Intentarea acţiunii de judecată contra companiei absorbante pentru încălcarea legislaţiei antimonopol.
Sursa: Li C. şi Finerti J. „Finanţele corporaţiei” p. 583; Brighem Iu. „Enciclopedia managementului financiar” p. 545-546; Van Horn J. „Bazele gestiunii finanţelor”, Breili P. Şi Maiers S. „Principiile finanţelor corporative” p. 926-928
În al treilea rând, fundamentarea teoretică a procesului de fuziune. Printre multitudinea de
cauze, propuse pentru explicarea procesului de fuziune a companiilor principalele sunt următoarele,
expuse în tabelul 14. În esenţă acestea reflectă componentele efectului sinergetic, însă metodele
cantitative de estimare a acestui efect în lucrările date nu sunt expuse.
Tabelul 14
Consecinţele pozitive ale fuziunilor
Sursele Componentele efectului pozitiv
Li C. şi Finerti J. [107, p. 593-599]
Economie în ansamblu pe întreprindere. Consolidarea poziţiilor pe piaţă. Diversificarea şi creşterea solvabilităţii creditare. Considerente fiscale. Preţul mai scăzut al activelor. Probleme de agenţie.
Brighem Iu. [94, p. 531-532]
Acţiunea efectului de amploare în gestiune, producţie sau distribuţie. Economiile financiare, ce pot include un coraport înalt între preţ şi venit, cheltuieli mai mici la deservirea datoriilor sau o mai mare capacitate a companiei de a atragere împrumuturi. Diferenţa în ce priveşte eficienţa gestiunii, ce presupune că dirijarea unei singure firme este relativ ineficientă. De aceea rentabilitatea procurării activelor poate creşte pe baza fuziunii. Influenţa crescândă pe piaţă ca rezultat al diminuării concurenţei.
Horn Van J. [122, cap.24]
Se lichidează dublarea funcţiilor diverşilor lucrători. Se unifică asemenea tipuri de activitate ca marketingul, evidenţa, aprovizionarea. Pot fi reduse cheltuielile pentru desfacerea producţiei.
46
Breili P. Şi Maiers S. [92, p. 904-907]
Economii din contul activităţii de amploare (fuziunea pe orizontală, conglomeratele). Economii din contul integrării pe verticală. Combinarea resurselor ce se completează reciproc (accesul mai ieftin şi mai rapid la ele, atunci când se fuzionează cu compania ce produce aceste resurse). Scuturile financiare folosite incomplet. Posibilitatea de a utiliza surplusul de resurse. Lichidarea ineficienţei.
În al patrulea rând, deoarece obiectivele principale ale managementului financiar indică trei
domenii de maximizare – vânzările, profitul şi bogăţia acţionarilor, totodată asupra tuturor acestor
obiective predominând maximizarea bogăţiei acţionarilor [107, p. 578], un interes deosebit îl
prezintă problema acţiunii absorbţiei asupra bunăstării acţionarilor. Această problemă este expusă
detaliat [92, p. 899-903; 122, p.683] şi esenţa ei se reduce la următoarele.
Rezultatele cercetărilor empirice a acţiunii absorbţiilor asupra bunăstării acţionarilor din
companiile absorbante nu sunt univoce. Nu se poate face o concluzie generală precum că fuziunea
aduce avantaje acţionarilor companiei absorbante. Precum se vede, unele absorbţii pot fi
avantajoase datorită efectului sinergetic şi creşterii eficienţei în gestiunea companiei, dar altele – nu.
Cât priveşte absorbţiile reuşite sau finisate, toate investigaţiile vorbesc despre faptul că
acţionarii din companiile absorbite conştientizează că bunăstarea lor creşte în comparaţie cu
investiţiile făcute de ei în fuziune. La baza acestei creşteri se află preţul mai mare plătit de
compania absorbantă pentru acţiunile celei procurate, concomitent mărimea medie a primelor
constituie circa 30%, în timp ce nivelul lor maximal atinge 80%. Se observă tendinţa de creştere a
valorii pe piaţă a acţiunilor companiei procurate, după ce apare informaţia oficială sau anumite
zvonuri despre posibila fuziune.
În al cincilea rând, dat fiind faptul că din punctul de vedere al companiei absorbante
absorbţia poate fi considerată drept un tip de investiţii capitale, principala deosebire a absorbţiei de
celelalte investiţii capitale este că cheltuielile iniţiale nu pot fi stabilite din timp, deoarece, de
regulă, ele sunt negociate în procesul de încheiere a tranzacţiei. Mai întâi trebuie determinate
detaliat avantajele şi pierderile. Apoi, procurarea unei companii se complică mult din cauză că la
fuziune apar probleme fiscale, juridice şi contabile deosebite. După aceasta, trebuie luate în
considerare procedeele tactice de atacare şi apărare, care adesea se aplică în cazul absorbţiilor
duşmănoase. În afară de aceasta, trebuie elucidate cauzele fuziunii, să se stabilească cine dintre
participanţi cel mai probabil va avea de câştigat de pe urma fuziunii şi cine va pierde.
În rândul al şaselea, apare problema evaluării valorii acţiunilor şi a estimării costului
companiei după fuziune. Aceste chestiuni se explică univoc, dar modelele matematice propuse nu
47
prevăd asemenea factori ca mediul extra-piaţă, cum ar fi: piaţa hârtiilor de valoare nedezvoltată,
lipsa de interes pentru procurarea acţiunilor, lipsa controlului autsaider, precum şi nivelul înalt al
cursului acţiunilor în funcţie de deciziile politice.
Astfel, problemele finanţelor corporative sunt destul de discutabile şi structurate. În afară de
aceasta, trebuie să se ţină cont şi de experienţa de formare a marilor corporaţii din Japonia,
Germania, Italia, unde unul din subiectele principale de dirijare este statul. Astfel, meritul „minunii
japoneze” se atribuie în primul rând Ministerului Comerţului internaţional şi Industriei Japoniei,
care, începând de la crearea sa în anul 1949, a fost un exemplu de colaborare a statului cu
corporaţiile mari. Concomitent guvernul japonez nu a fost proprietar al corporaţiilor, dar a dirijat
eficient cu acestea, permiţându-le să participe la elaborarea (şi, ce e mai important, la realizarea)
programelor de dezvoltare naţională. La baza economiei Italiei se află 3 companii holding de stat:
Institutul Reconstrucţiilor Industriale, incluzând circa 100 de întreprinderi-fiice (controlează
industria ferului, construcţia de vapoare, transportul feroviar şi aerian, radio-televiziunea de stat);
ENI – Societatea Naţională a Metalelor Neferoase, din care fac parte mai mult de 390 companii-
fiice (energetica, petrolul şi produsele petroliere, chimia); EFIM – Direcţia Participărilor Acţionare
şi Finanţării (industria prelucrătoare, materialele de împachetare, industria turistică). Holdingurile
principale ale acestor companii asigură participanţilor lor neamestecul guvernului în activitatea lor,
obţin subvenţii de la stat [95].
În literatura de specialitate din străinătate nu există analogii la noţiunea de grup financiar-
industrial. Relativ des sunt analizate structurile de tip holding. Se accentuează avantajele
holdingurilor în cazul fuziunii [122, p.686, 700-701]:
• compania principală are posibilitatea să obţină controlul asupra altei companii cu un volum
relativ mai mic de investiţii;
• procurând numai o parte din acţiunile altei companii compania-holding evită plata unui preţ
atât de înalt al acţiunii ca în cazul în care ar procura toate acţiunile acestei companii. Ea le
poate procura treptat, ceea ce nu duce la majorarea preţului;
• pentru obţinerea controlului asupra altei companii nu se solicită acordul acţionarilor; din
compania absorbantă;
• prin centralizarea gestiunii se pot face economii considerabile de la activitatea operaţională.
Astfel, analiza efectuată a bazei teoretice a gestiunii financiare a corporaţiilor permite să facem
următoarele concluzii:
• în lucrările finansiştilor occidentali de şcoală americană sunt elaborate destul de amplu
aspectele gestiunii financiare a întreprinderilor în mediu relativ stabil: sunt fundamentate
tipurile de fuziuni, metodele de fuziune, formele de protecţie, sunt generalizate observările
48
practice privind avantajele, sunt indicate componentele efectului sinergetic posibil, sunt
expuse metodele de estimare a valorii acţiunilor în cazul extinderii corporaţiei;
• specialiştii americani, ca rezultat al predominării conceptelor monetariste, se concentrează
mai mult asupra analizei comportamentului investitorului individual, al acţionarului, dar nu
asupra estimării financiare a dezvoltării ramurii în ansamblu şi a corporaţiilor aparte;
• concepţia americană privind rolul statului în ansamblu nu este unică. O importanţă mare
pentru ştiinţa şi practica naţională o au lucrările referitoare la generalizarea experienţei
ţărilor industrial dezvoltate (Germania, Japonia, Franţa), care au reuşit să creeze condiţii
pentru dezvoltarea corporaţiilor, orientate spre ridicarea nivelului de ansamblu al economiei
lor naţionale;
• modul de selectare a structurii de gestiune a formaţiunilor economice complexe, optime din
punct de vedere financiar, încă nu e suficient studiat de către autorii autohtoni, după cum nu
sunt suficient investigate nici aspectele teoriei finanţelor întreprinderilor şi corporaţiilor, a
riscurilor financiare în crearea şi dezvoltarea corporaţiilor, mecanismelor lor financiare de
funcţionare.
49
CAPITOLUL II. CADRUL METODIC DE APRECIERE A EFICIENŢEI GESTIUNII FINANCIARE A CORPORAŢIEI
2.1. Esenţa şi particularităţile finanţelor corporative
După cum a demonstrat analiza efectuată în primul capitol, pentru asigurarea poziţiilor
concurenţiale ale societăţilor pe acţiuni din Moldova structura organizatorică cea mai raţională este
corporaţia. Elaborarea măsurilor de perfecţionare a gestiunii financiare a acestor structuri
organizatorice de proporţii, cum sunt corporaţiile, necesită definirea, fundamentată ştiinţific a
noţiunilor incipiente.
Totodată analiza publicaţiilor de la noi şi din străinătate a arătat că o teorie solidă şi
necontradictorie a finanţelor în ansamblu nu există. În cadrul teoriei finanţelor avem posibilitatea să
subliniem două puncte de vedere. Astfel, conform unuia dintre ele, finanţele sunt o categorie
economică ce reflectă exclusiv relaţiile de redistribuţie la nivelul statului. Corespunzător altui punct
de vedere, ce predomină, finanţele societăţii pe acţiuni au dreptul la existenţă ca noţiune ştiinţifică.
Noi susţinem punctul de vedere referitor la rolul independent al finanţelor S.A. Concomitent
apare întrebarea, ce loc ocupă finanţele corporaţiilor în sistemul financiar general.
Înainte de a stabili esenţa finanţelor corporaţiilor să analizăm concepţiile privind definirea
esenţei finanţelor întreprinderilor (tab. 15).
Tabelul 15 Definiţii la „Finanţele întreprinderilor”
Sursa Definiţia
1. Финансы предприятии. Учеб. пoсoбие / Е.И. Бoрoдина, Ţ.С. Гoликoва, Н.Г. Кoлчина, З.М. Смирнова / Под ред. Е.Н. Бородиной. М. Банки и биржи. ŢНИТИ. 1995. с. 10
Finanţele întreprinderilor, făcând parte din sistemul general al relaţiilor financiare, reflectă procesul formării, distribuirii şi utilizării veniturilor la întreprinderile din diverse ramuri ale economiei naţionale şi sunt legate strâns de antreprenoriat, deoarece întreprinderea este o formă a activităţii antreprenoriale.
2. Моляков Д.С. Финансы предприятий отраслей народного хозяйства: Учеб. пособие. М. Финансы и статистика. 1996. С. 8
Finanţele întreprinderilor sunt o categorie economică , specificul căreia rezidă în sfera ei de activitate şi în funcţiile ce-i sunt caracteristice. În reproducţia socială finanţele întreprinderilor exprimă relaţiile reproductive. Însă acţiunea lor nu se limitează la sfera distribuţiei.
3.
Павлова Л.Н. Финансы предприятий: Учебник для ВУЗов. М. Финансы, ŢНИТИ. 1998. С. 7.
Finanţele întreprinderilor sunt totalitatea relaţiilor monetare ce apar în legătură cu formarea şi utilizarea fondurilor băneşti cu destinaţie specială, reglementarea rotaţiei reale a mijloacelor monetare în corespundere cu strategia şi tactica activităţii antreprenoriale.
4. Финансы и кредит субъектов Российской Федерации: Учебник / Под ред. Л.И. Сергеева. Калининград: БЭИФ. 1999.
Finanţele întreprinderilor sunt mecanismul relaţiilor monetare de centralizare şi descentralizare fondurilor de mijloace băneşti pe diverse structuri economico-organizatorice şi procese ale relaţiilor intra şi inter-economice ale întreprinderilor.
50
С. 390. 5. Финансы: Учебник / Под
ред. М.В. Врублевской, Б.М. Сабанти. М. Изд-во «Перспектива»ţ Изд-во «Ţрайт». 2000. С. 411.
Finanţele întreprinderilor sunt o sferă relativ independentă a sistemului financiar al statului, ce cuprinde un cerc larg de relaţii monetare în legătură cu formarea şi utilizarea capitalului, veniturilor, fondurilor băneşti în procesul rotaţiei mijloacelor lor şi care sunt exprimate sub formă de diverse fluxuri monetare.
6. Finanţe: Stancu I./ Bucureşti: Editura Economica, 1996. – P. 36.
Gestiunea financiară este ansamblul acţiunilor de administrare a resurselor băneşti ale întreprinderii.
7. La gestion financiere de l’enterprise:Conso P., / Paris: Dunod, 1975. – P. 44.
Activitatea financiară cuprinde procesul de elaborare şi implementare a deciziilor financiare în cadrul întreprinderii.
După cum se vede din tabelul 15 definiţia (1) a finanţelor întreprinderii se reduce la relaţiile
financiare legate de procesul formării, distribuţiei şi utilizării veniturilor. Însă în afară de venituri în
practica financiară a oricărei întreprinderi mai există şi cheltuieli, iar locul acestora în definiţiile
date nu e definit.
În definiţia (2) se indică funcţia distributivă a finanţelor întreprinderii, dar resursele
financiare ale întreprinderii se formează şi în procesul schimbului, când întreprinderea, bunăoară, îşi
diversifică investiţiile de portofoliu.
Definiţia (3) pune accentul pe reglementarea rotaţie monetare reale, în timp ce întreprinderea
participă, în primul rând, la rotaţia marfară-monetară.
În definiţia (4) finanţele întreprinderii se identifică cu mecanismul financiar, în rezultatul
cărui fapt o noţiune se înlocuieşte cu alta.
În definiţia (5) finanţele întreprinderii sunt prezentate de pe poziţiile caracteristicii
principalelor manifestări practice ale finanţelor întreprinderii, dar nu e descris rolul lor în sistemul
general al finanţelor.
Astfel, din definiţiile expuse în tabelul de mai sus se vede că o concepţie generală faţă de
noţiunea de finanţe ale întreprinderii nu există, se tratează în mod diferit relaţiile principale, rolul şi
locul finanţelor întreprinderilor.
Generalizând conceptele expuse, avem posibilitatea să facem următoarele concluzii:
• finanţele întreprinderilor reprezintă un caz aparte din categoria generală a finanţelor;
• finanţele întreprinderilor reprezintă o sferă destul de independentă a relaţiilor financiare;
• specificul finanţelor corporative este determinat de relaţiile de proprietate în cadrul
sistemului economic, de forma organizatorico-juridică a întreprinderii, precum şi de
particularităţile ramurale şi regionale.
La examinarea finanţelor corporaţiei există următoarele probleme. corporaţia este studiată ca
complex de producţie unic şi în virtutea acestui fapt având o politică financiară, o gestiune
financiară şi un mecanism financiar unice. Însă un asemenea concept pentru structura de tip
51
corporativ nu totdeauna e îndreptăţit, deoarece noţiunea de corporaţie în literatura de specialitate
naţională şi străină este extrem de contradictorie, ceea ce se explică prin forma juridică de definire a
formelor de activitate economică.
Brighem, spre exemplu, în lucrarea sa fundamentală „Enciclopedia managementului
financiar” [94,p.14-16] evidenţiază următoarele forme de organizare a businessului în S.U.A.:
• firma privată individuală, firma ce aparţine unui singur proprietar;
• parteneriat (întovărăşire) – firmă neînregistrată în calitate de corporaţie, ce aparţine la doi
sau mai muţi proprietari;
• cooperarea – o unitate economică sau persoană juridică înregistrată de administraţia
districtului, ce există independent de termenul de viaţă al proprietarilor ei, având un termen
nelimitat de activitate şi răspundere limitată şi care poate transmite uşor cota de răspundere.
În practica economică şi juridică naţională actuală explicaţiile privind noţiunea „corporaţie”
sunt destul de multe, deoarece Legea privind societăţile pe acţiuni nr.1134-XIII din 02.04.1997 nu
face referire la noţiunea de corporaţie.
Astfel, spre exemplu, Kaşanina T.V. în manualul său „Dreptul corporativ” propune să se
accepte ca corporaţie orice organizaţie, inclusiv cooperativele, societăţile şi asociaţiile economice,
ce reprezintă formaţiuni autonome, uniuni de persoane sau întruniri de capital pentru efectuarea
unei anumite activităţi utile [98, p.59].
În monografia autorilor Maslencencov Iu.S. şi Tronin Iu. N. „Corporaţiile financiar-
industriale ale Rusiei” se propune următorul concept: „Corporaţia este un sistem al agenţilor
economici, ce are în componenţa sa o serie de institute financiare (subsistem financiar), care
reglementează mişcarea internă a capitalului şi asigură obţinerea investiţiilor din surse externe, şi un
organ administrativ, în sarcina căruia este pusă elaborarea strategiei de formare realizarea stabilă şi
solvabilă a producţiei, fabricate de întreprinderile şi firmele ei (subsistemul industrial-comercial) şi
interacţiunea pe această bază a fluxurilor marfare şi financiare” [108. p.3].
În literatura de specialitate din Moldova categoria dată în genere nu este tratată. De aceea,
analizând toate punctele de vedere menţionate mai sus, conchidem că ele sunt discutabile.
Încercarea de a uni toate persoanele juridice sub denumirea de corporaţie duce la aceea că
recomandaţiile, bunăoară, privind managementul fiscal sau planificarea financiară trebuie să fie
aceleaşi pentru o cooperativă şi un grup financiar-industrial, iar pentru a stabili specificul dirijării
lor este necesară o informaţie suplimentară, în timp ce noţiunea trebuie să stabilească univoc
principalele particularităţi ale obiectului.
Conceptul, conform căruia corporaţia reprezintă din punct de vedere instituţional un sistem
industrial-financiar complet, pare a fi nemeritat extins, deoarece componenţa instituţională a
formaţiunii organizatorice depinde de mulţi factori, care nu totdeauna pot fi prezenţi concomitent.
52
În genere, putem menţiona faptul că şi în practica occidentală noţiunea de corporaţie nu este
unica noţiune ce caracterizează structurile organizatorice complexe. În mod tradiţional figurează
denumirile: concern, trust, consorţiu, sindicat, cartel. Dacă analizăm esenţa lor (tab. 16), avem
posibilitatea să conchidem că trăsătura lor caracteristică generală este determinarea priorităţilor
comune de dezvoltare pentru un anumit termen sau pe timp nelimitat.
În conceptul, acceptat de ţările occidentale toate corporaţiile se împart în financiare şi non-
financiare. Concomitent o corporaţie non-financiară include:
drept element obligatoriu unităţi de producţie ce constituie temelia businessului şi care, de
regulă, sunt lipsite de independenţă juridică. În cadrul corporaţiei ele pot avea buget propriu,
independenţă operativă în adoptarea deciziilor privind atingerea cifrelor de control, lor li se poate
acorda dreptul la acţiuni de risc major, dar obligatoriu în limitele bugetului stabilit sau coordonat;
o serie de structuri, în primul rând, cu caracter gestionar, ce pot avea şi împuterniciri juridice
limitate;
societăţi fiice şi dependente, la care firma participă cu investiţii directe sau de portofoliu;
acorduri asociative (provizorii) cu alte firme şi corporaţii pentru elaborarea anumitor
programe;
concomitent secţiile producătoare şi coordonatoare întotdeauna direct sau indirect (prin
intermediul a câtorva niveluri de dirijare) se află sub conducerea unică a formaţiunii principale.
Tabelul 16 Definirea structurilor economice complexe
Tipul structurii Definiţia
Concern Una din formele monopolurilor capitaliste, asociaţie de mai multe întreprinderi industriale, financiare şi comerciale, care formal îşi păstrează independenţa, dar de fapt sunt supuse controlului financiar şi conducerii din partea grupului predominant în asociaţie.
Consorţiu Acord provizoriu între câteva bănci sau întreprinderi industriale pentru amplasarea în comun a împrumuturilor, efectuarea operaţiunilor financiare sau comerciale de proporţii, construcţia unei mari întreprinderi industriale, majorarea volumului de producţie.
Trust O formă de monopol, asociaţie a antreprenorilor, ce se caracterizează prin faptul că întreprinderile din componenţa sa îşi pierd completamente independenţa comercială şi juridică şi se supun conducerii unice.
Sindicat Formă organizatorică a asociaţiei monopoliste, particularitatea distinctă a căreia este încheierea acordului între anumite întreprinderi din aceeaşi ramură industrială pentru controlul asupra desfacerii produselor şi achiziţiilor de materie primă.
Cartel O formă de asociere monopolistă a unui grup de persoane juridice, care acţionează, de regulă, în aceeaşi ramură, pentru împărţirea surselor de materie primă, pieţelor de desfacere, fixarea condiţiilor de vânzare a mărfurilor, stabilirea preţurilor.
Sursa: [ 128, p. 277, 313, 321, 726, 855];
53
Astfel, principala deosebire a corporaţiei de întreprindere poate fi identificată prin noţiunea
de „multe verigi”, însemnând conducerea şi participarea corporaţiei în structuri organizatorice cu
nivel diferit de independenţă în scopul realizării celor planificate, indiferent dacă e vorba de o
corporaţie cu:
• proprietate sută la sută;
• care deţine pachetul de control al acţiunilor în întreprinderile fiice;
• holding, în care societăţile fiice şi întreprinderea principală sunt legate prin contractul
privind dirijarea şi transferul profitului.
În practica juridică moldovenească noţiunea de corporaţie ca atare, după cum s-a menţionat,
lipseşte. În ansamblu, nici într-un act juridic al RM nu figurează noţiunea de forma corporativă şi,
prin urmare, de fapt lipseşte cadrul juridic pentru stimularea creării unor adevărate structuri
corporative în economia naţională. De aceea noi propunem, că în actele juridice din Republica
Moldova să fie determinate termenii juridice ce reflectă structurile economice complexe „cu multe
verigi” - holdingul, grupul financiar-industrial, asociaţia (tab. 17)
Tabelul 17 Structurile economice complexe (principalele noţiuni)
Denumirea structurii Definiţia
Holding Compania holding este o întreprindere , indiferent de forma ei organizatorico-juridică, în componenţa căreia intră pachetele de control al acţiunilor de la alte întreprinderi
Grup financiar-industrial
Totalitatea persoanelor juridice care acţionează ca întreprindere principală şi societate fiică, care şi-au unificat deplin sau parţial activele materiale şi nemateriale (sistemul de evidenţă) pe baze contractuale pentru realizarea unor proiecte investiţionale şi a altor proiecte şi programe.
Asociaţie Formaţiune non-comercială pe baze contractuale a unor organizaţii comerciale în scopuri de coordonare şi efectuare a activităţii antreprenoriale, precum şi de reprezentanţă şi protecţie a intereselor materiale comune.
Analiza dezvoltării corporaţiilor din industria ţărilor dezvoltate ne oferă posibilitatea să
delimităm următoarele etape generale în devenirea lor (tab.18)
Tabelul 18 Etapele evoluţiei corporaţiilor mari
Crearea i pe baza unor inovaţii Adaptarea la mediul exterior Formarea poziţiei pe piaţă a corporaţiei Interesul capitalului bancar pentru dezvoltarea afacerii Comenzi solide de stat, condiţionate de pregătiri militare Orientarea spre comenzile de stat în sfera asigurării energetice Dezvoltarea producţiei şi comasarea şi înghiţirea concurenţilor – comasarea pe orizontală Înlocuirea începutului de gestiune antreprenorială cu managementul
54
Diversificarea pe verticală Dezvoltarea autofinanţării Măsuri întreprinse de stat pentru susţinerea corporaţiei ca simbol naţional şi centru inovaţional Pătrunderea pe pieţe mondiale
Consecutivitatea şi durata etapelor poate fi diferită în funcţie de ţară şi corporaţie, dar
concomitent principalele rezultate ale dezvoltării corporative: susţinerea de către stat, dezvoltarea în
baza principiului de autofinanţare, evoluţia ascendentă sunt comune.
Astfel accentul care se pune pe participarea băncilor la crearea unor produse industriale
competitive pe piaţa mondială ni se pare a fi destul de utopică în legătură cu modificarea principială
a nivelului de finanţare a proiectelor, ce întâmpină concurenţă de importanţă mondială.
Cu ajutorul sistemului bancar naţional, capitalizarea totală a căruia e mai redusă în raport cu
activele, bunăoară, ale Băncii Germane, pot fi soluţionate doar probleme locale. Activitatea
investiţională a băncilor este reţinută nu numai de dezvoltarea economică complexă, ci, în primul
rând, de cantitatea relativ mică a resurselor monetare libere în ţară şi pulverizarea lor.
Poziţiile financiare ale Băncii Naţionale a Moldovei sunt determinate, după cum arată
analiza, de mărimea fluxurilor bugetare pe care le deserveşte, precum şi de numărul întreprinderilor
mari financiar solvabile care apelează la serviciile ei.
Instabilitatea companiilor investiţionale, a companiilor de asigurare, dezvoltarea
problematică a băncilor vorbeşte despre faptul că accentul pe componenta financiară în condiţiile de
instabilitate economică, sistemului financiar în stadiu de formare, lipsei unei pieţe dezvoltate a
capitalului este: a) declarativ din punctul de vedere al momentului curent şi b) greşit din punct de
vedere strategic.
Avem impresia că mai raţională ar fi dezvoltarea paralelă subsistemelor de producţie şi
financiar ale sistemului economic, precum şi formarea paralelă a mecanismelor de asigurare a
interacţiunii lor eficiente.
În acest mod, prin corporaţie în continuare pe parcursul expunerii rezultatelor din cadrul
prezentei investigaţii, noi vom avea în vedere o structură organizatorică de proporţii „cu multe
verigi”, incluzând câteva persoane juridice independente legate prin gestiunea comună. Scopul
creării şi funcţionării corporaţiei este obţinerea unor produse competitive pe piaţa internă şi
mondială. Crearea corporaţiei cu o configuraţie organizatorică sau alta se explică prin necesitatea de
a asigura concentrarea raţională a resurselor pentru realizarea obiectivelor pentru care a fost fondată
corporaţia.
Prin corporaţie financiară vom înţelege relaţiile economice, în procesul cărora se efectuează
formarea, distribuirea şi redistribuirea, precum şi utilizarea resurselor în formă sau expresie
55
monetară şi se asigură procesul de funcţionare a corporaţiei în conformitate cu sarcinile şi
obiectivele pe care şi le-a propus.
Definiţia finanţelor corporaţiei şi definiţia finanţelor întreprinderii sunt de acelaşi tip şi le
deosebeşte doar complexitatea procesului însuşi de gestiune a finanţelor în scopul funcţionării
eficiente a corporaţiei.
Particularităţile gestiunii financiare a corporaţiei sunt determinate de următoarele momente
principale:
1. Orice proces de producţie necesită tehnică şi tehnologia respectivă şi respectarea acestora
constituie o condiţie obligatorie pentru activitatea eficientă a întreprinderii, în cazul că sunt bine
stabilite cerinţele pentru fabricarea produselor.
2. Pentru a asigura procesul de producţie sunt necesare resursele monetare respective.
Erorile tehnologice la stabilirea schemelor de finanţare nu sunt atât de univoce ca la organizarea
procesului de producţie. Dacă pentru întreprinderea cu formă organizatorică relativ simplă analiza
pieţei, a concurenţilor, stabilirea priorităţilor constituie o sarcină mai puţin complexă decât în cazul
întreprinderii cu multe verigi, apoi în cazul corporaţiei chestiunile organizării fluxurilor financiare
sunt mult mai complicate, deoarece cu cât e mai mare corporaţia, cu atât sunt mai variate sursele
posibile de finanţare şi domeniile de utilizare a resurselor financiare; se multiplică preţul oricărei
erori (de producţie, marketing, planificare etc.), care în final se exprimă prin echivalent monetar.
3. Corporaţia e nevoită să finanţeze şi aspectul social al activităţii sale, care, după estimările
specialiştilor, are tendinţă de creştere, ceea ce se explică prin anumite restricţii în ce priveşte cariera
şi drepturile personale în structurile corporative mari, pe care corporaţiile sunt nevoite să le
compenseze.
Gestiunea dificilă a resurselor financiare face ca finanţele corporaţiei să fie o verigă
intermediară între finanţele statului şi finanţele întreprinderii. Adică specificul finanţelor
corporaţiei constă în faptul că, în comparaţie cu finanţele întreprinderilor, în finanţele corporaţiei
sunt mai accentuate relaţiile redistributive, precum şi aspectele sociale ale finanţării.
4. Oportunitatea includerii în corporaţie a unor asemenea structuri ca banca, compania de
asigurări, compania de investiţii, fondul de pensii, etc. În fiecare caz aparte trebuie să se stabilească
pornind de la particularităţile ramurale, întreprinderile creatoare de sisteme, situaţia economică
internă, particularităţile pieţei mondiale a produsului respectiv, de la politica economică a statului.
5. Printre elementele principale ale corporaţiei avem posibilitatea să enumerăm: totalitatea
întreprinderilor ce formează corporaţia; serviciile centralizate, care în ansamblu formează
întreprinderea principală sau compania de dirijare a corporaţiei, lista chestiunilor ce constituie
obiectul interesul general, sistemul coordonat de adoptare a deciziilor, resursele financiare
56
centralizate. Aceste elemente principale determină caracterul relaţiilor atât în cadrul corporaţiei, cât
şi în relaţiile ei cu mediul exterior.
6. Existenţa resurselor financiare centralizate presupune respectarea unor cerinţe speciale
privind crearea sistemului de gestiune a finanţelor. Acest sistem, pe de o parte, are caracter
infrastructural, intrând ca parte componentă în oficiul de dirijare a corporaţiei, pe de altă parte, este
de bază, deoarece, integrând toate momentele de gestiune, determină restricţiile financiare şi
posibilităţile de dezvoltare în continuare a corporaţiei în ansamblu şi a fiecărei întreprinderi din
componenţa ei în parte.
7. Structura de administrare a finanţelor corporaţiei trebuie să fie ierarhică ca construcţie,
adaptivă ca conţinut, să fie destul de independentă de deciziile subiective şi politice ale conducerii,
să dispună de împuternicirile auditului intracorporativ asupra activităţii întreprinderilor şi de dreptul
de a integra interesele financiare ale proprietarilor întreprinderilor din cadrul corporaţiei.
2.2. Resursele financiare ale corporaţiei şi metodele lor de evaluare
Gestiunea financiară a corporaţiilor în Republica Moldova în condiţiile actuale, când
corporaţiile se înfiinţează după tipul holdingurilor ce controlează întreprinderi fiice şi care depind
de el, este extrem de dificilă din cauza multor circumstanţe, de care trebuie să se ţină cont pentru a
minimaliza posibilele pierderi.
În ştiinţa financiară moldovenească dezvoltarea teoria riscurilor se desfăşoară în ritm rapid.
Dat fiind faptul că riscul este legat de probabilitatea intervenţiei unor fenomene nefavorabile şi
metodele de calculare a caracteristicilor probabilităţii sunt destul de dezvoltate în teoria
probabilităţii pe baza utilizării aparatului matematic avansat, apoi principala problemă la studierea
riscurilor financiare rezidă în delimitarea riscurilor generale de cele speciale, caracteristice
fenomenului dat.
Analiza a demonstrat că riscurile financiare ale societăţilor pe acţiuni sau corporaţiilor pot fi
sistematizate după baza lor de clasificare – locul de apariţie a riscului – în următoarele grupe:
• riscurile de globalizare a pieţei;
• riscurile de asigurare;
• riscurile naţionale;
• riscurile ramurii;
• riscurile structurii corporative;
• riscurile interne.
Fiecare din grupele de risc au diverse aspecte: economice, organizatorice, gestionare,
tehnice, tehnologice.
Să examinăm fiecare grupă de risc aplicativ la corporaţia industrială şi agricolă.
57
Riscurile de globalizare a pieţei. Destrămarea pieţelor industriale şi agricole după anii 90 a
condus la intensificarea concurenţei pe pieţele anterior tradiţionale pentru producătorii autohtoni.
Pentru societăţile pe acţiuni din Moldova concurenţa cu corporaţiile occidentale pentru comenzi
mari pare a fi destul de riscantă. Riscurile financiare pot apărea aici în următoarele cazuri.
Participarea la tendere împreună cu marile corporaţii se poate solda cu reducerea preţului ofertei. În
consecinţă, preţul tenderului câştigat poate fi nejustificat de mic, din care cauză executarea
comenzii va fi în pierdere. Asemenea tendinţe se observă când la întreprinderile din Moldova îşi
amplasează comenzile italienii (S.A. „Ionel”, S.A. „Zorile”) pentru a-şi reduce cheltuielile la
executarea comenzilor. Dacă costul producţiei la fabricile din Moldova este, într-adevăr, mai mic
decât la fabricile occidentale, apoi pentru întreprinderea din Moldova a găsi un subantreprenor,
având în vedere calitatea nesatisfăcătoare a produselor, constituie o mare problemă.
Următorul risc al globalizării pieţei este cel valutar. Astfel, analiza dinamicii cursurilor
valutare, a cursurilor-cros, indică oscilaţia lor substanţială de durată, ceea ce poate conduce la mari
pierderi de venit, având în vedere termenele lungi de executare a comenzilor. Asigurarea contra
riscurilor valutare pe termen lung are o structură destul de complicată, deoarece mijloacele trebuie
reasigurate în permanenţă în legătură cu modificarea conjuncturii pe piaţă, care practic este
imprevizibilă.
Metodele de estimare a riscurilor de pe urma globalizării pieţei cu greu pot fi apreciate
statistic. Principalele metode de estimare a acestor riscuri sunt cele de expertiză, iar mijloacele de
reducere a riscurilor sunt:
completarea permanentă a bazei analitice de date, monitoringul tenderelor şi a condiţiilor
acestora, analiza politicii preţurilor, promovate de concurenţi;
asigurarea pieţelor valutare;
diversificarea comenzilor ţinând cont de riscul ţării de provenienţă a beneficiarului.
În afară de aceasta, se suprapune riscul inflaţiei, deoarece realizarea proiectelor e calculată
pe termen lung.
Riscul de asigurare. Piaţa produselor, bunăoară, din vinificaţie poate fi segmentată în
modul următor în funcţie de fiecare corporaţie.
Piaţa mondială, pe care se organizează tendere, atunci când sunt invitaţi (au dreptul) să
participe toţi doritorii. Concomitent o particularitate a accesului pe această piaţă este necesitatea de
a dispune de mijloace ce permit înaintarea cererii de participare la tendere. Deoarece costul final al
creării obiectelor e de multe miliarde dolari, este necesară concentrarea resurselor, de care în
prezent nici o bancă din Moldova nu dispune. După criza financiară din Rusia, scăderea reitingului
creditar al acestei ţări, falimentul şi / sau reorganizarea băncilor din această ţară şi din Moldova,
58
pentru ca o corporaţie din RM să fie admisă de a participa la un asemenea tender, trebuie să obţină
garanţii speciale din partea Guvernului.
Acest segment, la rândul său, depinde de specificul riscurilor financiare de asigurare. Din
numărul principalelor riscuri financiare de asigurare fac parte: insolvabilitatea ţării beneficiare,
riscul de escrocherie, riscul reţinerii plăţilor, riscul cheltuielilor suplimentare din cauze cu caracter
economic, politic etc.
Estimarea riscurilor de asigurare este tratată destul de larg în ştiinţa şi practica mondială: se
calculează în mod regulat riscurile de asigurare în complex; principalele agenţii creditare transmit
ţărilor şi regiunilor starea reitingurilor creditare. Totodată problema utilizării acestei informaţii
rezidă în faptul că reitingurile fixează un anumit nivel al stării anterioare. Analiza fundamentală a
pieţelor financiare are perspectivă redusă, în special pentru pieţele în stadiu de dezvoltare.
Riscurile naţionale au legătură în primul rând cu sistemul economic în care se află ţara, cu
gradul înalt de dependenţă a rezultatelor financiare de situaţia ce se creează.
Riscurile financiare ale societăţilor pe acţiuni din Moldova la nivel naţional sunt
condiţionate de o serie de factori, principalii din care, după cum denotă analiza, sunt:
• reitingul creditar înalt al ţării;
• pierderea prestigiului economic şi a influenţei politice în lume;
• gradul înalt al inflaţiei;
• nivelul înalt al achitărilor nemonetare;
• lipsa potenţialului investiţional la consumatorii autohtoni ai producţiei;
• lipsa diverselor programe tehnico-ştiinţifice de asigurare a unui potenţial industrial modern
ca structură şi capacitate şi a metodelor specifice de aplicare a acestora;
• lipsa unui sistem bancar dezvoltat;
• piaţa nedezvoltată a hârtiilor de valoare;
• instabilitatea legislaţiei fiscale şi vamale;
• contradicţia dintre piaţa liberă declarată şi lipsa unei politici economice de adaptare a
economiei ţării la economia de piaţă, ţinându-se cont de realităţile actuale;
• subaprecierea factorului de stat în asigurarea competitivităţii economiei naţionale.
În legătură cu aceasta principalele riscuri financiare naţionale sunt:
• riscul inflaţie, riscul cotelor procentuale exagerate;
• riscul de pierdere a mijloacelor circulante ca urmare a crizei sistemului financiar (bancar);
• riscul de asigurare cu profit în legătură cu insuficienţa comenzilor sau lipsa acestora;
• riscul falimentului în legătură cu expansiunea pe piaţa naţională a companiilor străine;
59
• riscul de faliment în legătură cu creşterea datoriei de creditor ca urmare a creşterii datorii de
debitor din cauza gradului înalt de achitări nemonetare.
Metodele de estimare a riscurilor acestei grupe sunt preponderent de expertiză, deoarece
depind de perspectivele politicii economice şi priorităţile acesteia. O altă particularitate a acestei
grupe de riscuri este faptul că ele sunt comune pentru majoritatea ramurilor economiei naţionale.
Condiţia principală pentru reducerea riscurilor din grupa dată este modificarea politicii economice.
Riscurile financiare ramurale sunt, în opinia noastră, o grupă aparte, deoarece reflectă
problemele caracteristice dezvoltării unui complex economic concret. Riscurile financiare ale
ramurii au mare importanţă şi sunt condiţionate de următorii factori:
• uzarea morală şi fizică a utilajului;
• neutilizarea unor capacităţi de producţie;
• dezintegrarea ramurii;
• creşterea concurenţei interne;
• procesele de redistribuire a proprietăţii;
• pătrunderea pe piaţa internă a corporaţiilor occidentale.
Aceşti factori condiţionează apariţia următoarelor riscuri financiare:
• reducerea veniturilor ca urmare a pierderii competitivităţii;
• reducerea profitului şi a rentabilităţii ca rezultat al creşterii cheltuielilor non-productive;
• riscurile insolvabilităţii şi falimentului;
• riscul de sistare a activităţii.
Metodele de estimare a riscurilor financiare din această grupă presupun necesitatea, dată
fiind importanţa ramurii date pentru economia naţională, muncă analitică la nivel republican în
cadrul asigurării securităţii economice a ţării, precum şi:
• elaborarea unui complex de măsuri pentru protecţia pieţei naţionale;
• formare unor stimulente pentru activitatea investiţională a tuturor intermediarilor financiari;
• crearea condiţiilor economico-organizatorice pentru înfiinţarea unor mari corporaţii.
După cum arată analiza practicii mondiale şi naţionale, dezvoltarea structurilor corporative
se reţine sau conduce la pierderi financiare substanţiale din cauza anumitor factori, principalii din ei
fiind:
1) structura neoptimă a corporaţiei şi dirijarea neadecvată;
2) politica neechilibrată în domeniul comasării şi absorbirii;
3) selectarea insuficient de întemeiată a partenerilor financiari: băncilor, fondurilor de
investiţii, lipsa companiilor de asigurare;
4) instabilitatea financiară internă;
60
5) insuficienţa de mijloace financiare;
6) nivelul înalt al datoriei de debitor şi creditor;
7) nu se ţine cont suficient de factorii politici şi social-culturali de importanţă locală şi
republicană;
8) pulverizarea pachetelor de acţiuni.
Riscurile financiare la nivel corporativ se manifestă în destrămarea corporaţiei, pierderea
activelor, pieţelor, veniturilor, profitului ei.
Metodele de estimare a riscurilor financiare la acest nivel sunt legate în primul rând de
evaluarea consecinţelor deciziilor administrative, financiare, investiţionale şi sunt elaborate destul
de bine din punct de vedere matematic. Printre metodele de dirijare a acestor riscuri figurează:
identificarea riscurilor, selectarea metodelor de estimare a acestora, elaborarea metodelor de
reducere a riscurilor, monitoringul situaţiei, adoptarea măsurilor (algoritmurilor) respective.
În afară de riscurile condiţionate de complexitatea organizaţională a structurii corporative,
într-o grupă aparte de riscuri financiare se situează riscurile legate de organizarea nemijlocită a
activităţii financiare în cadrul corporaţiei. La sarcinile principale pentru dirijarea eficientă a
finanţelor se atribuie:
1) elaborarea unei politici financiare eficiente;
2) asigurarea nivelului necesar de management financiar în cadrul corporaţiei: planificarea
financiară, evidenţa şi analiza, metode moderne de gestiune financiară.
Nerespectarea acestor postulate conduce la pierderi financiare. Într-o grupă specială de
riscuri financiare trebuie incluse:
• riscul de dezintegrare a intereselor financiare ale administratorilor şi proprietarilor în cadrul
sectoarelor juridic independente;
• riscurile obţinerii sau pierderii contractului avantajos;
• riscurile acţiunilor în judecată;
• riscurile insolvabilităţii şi falimentului;
• riscurile asimilării şi comasării.
Astfel, totalitatea riscurilor financiare pentru corporaţiile din Moldova pot fi sistematizate în
modul următor (tab. 19).
Tabelul19 Riscurile financiare ale corporaţiilor din Republica Moldova
Riscuri generale Riscuri financiare
Riscurile de globalizare a pieţei Riscul preţurilor Riscul valutar Riscul crizelor financiare internaţionale şi regionale Riscuri inflaţioniste
61
Riscurile de asigurare Riscul insolvabilităţii ţării
Riscul inflaţiei Riscul de escrocherie Riscul reţinerii plăţilor Riscul cheltuielilor suplimentare din cauze atât economice, cât şi cu caracter politic
Riscurile naţionale Riscul inflaţiei Riscul cotelor procentuale înalte Riscul pierderii mijloacelor circulante ca urmare a crizei sistemului financiar (bancar) Riscul de asigurare cu profit din cauza insuficienţei comenzilor sau a lipsei acestora Riscul falimentului în legătură cu expansiunea pe piaţa naţională a companiilor străine. Riscul falimentului în legătură cu creşterea datoriei de creditor în urma creşterii datorii de debitor din cauza cotei nivelului înalt al achitărilor nemonetare
Riscurile ramurale Riscurile de reducere a veniturilor ca urmare a pierderii competitivităţii Riscurile de diminuare a profitului şi rentabilităţii din cauza creşterii cheltuielilor neproductive Riscurile insolvabilităţii şi falimentului Riscul de sistare a activităţii
Riscurile structurii corporative Riscul destrămării corporaţiei Riscurile de pierdere a activelor, veniturilor, profitului
Riscurile intracorporative Riscul dezintegrării intereselor financiare ale administratorilor şi proprietarilor în cadrul sectoarelor juridic independente Riscul gestiunii ineficiente a resurselor financiare centralizate Riscurile obţinerii sau pierderii contractului avantajos; Riscurile acţiunilor în judecată; Riscurile insolvabilităţii şi falimentului; Riscurile asimilării şi comasării.
Toate riscurile interacţionează şi se condiţionează reciproc, obiectul final al acţiunii lor
comune îl constituie nivelul intracorporaţional, reflectat mai jos (fig. 4).
Riscul financiar total poate fi exprimat prin următoarea formulă:
RF = αRFgp + βRfa + χRFn + δRFr + εRfoc + ηRFi + ϕRFfm (2.1)
unde α, β,χ,δ, ε,η, ϕ sunt coeficienţii gradului în care riscul dintr-o anumită grupă
influenţează nivelul general al riscurilor financiare ;
RFgp, Rfa, RFn, RFr, Rfoc, Rfi – respectiv riscurile globalizării pieţei, riscurile de asigurare,
riscurile naţionale, riscurile ramurale, riccurile organizaţiei corporative, riscurile interne;
RFfm - , riscurile circumstanţelor de forţă majoră (războaie, catastrofe naturale, greve etc).
62
Figura 4. Schema interacţiunii dintre riscurile financiare ale corporaţiei
Totodată, având în vedere că fiecare grupă de riscuri:
• conduce la suportarea anumitor pierderi în caz de survenire a riscului (Pcr);
• necesită anumite cheltuieli pentru prevenirea riscurilor (CHpr);
• generează cheltuieli suplimentare pentru monitorizarea consecinţelor riscurilor (CHcr);
• se manifestă cu un anumit grad de probabilitate (PR);
• la considerarea complexă a riscurilor îşi are coeficientul său de greutate
formula generală de estimare a cheltuielilor, condiţionate de riscurile financiare, poate fi
prezentată în modul următor:
CH = P (Sr) (Pcr + CHpr + CHcr) (2.2)
unde CH – cheltuielile legate de dirijarea riscurilor;
P(Sr) – probabilitatea survenirii situaţiei de risc Sr.
Concomitent trebuie să se respecte condiţia, conform căreia cheltuielile pe care corporaţia le
poate suporta în rezultatul survenirii situaţiei de risc, la luarea deciziei privind întreprinderea unor
acţiuni administrative pentru prevenirea ei sau minimizarea consecinţelor, trebuie să fie mai mici în
raport cu cheltuielile admisibile (CHp):
CH > (CH pr + CHcr + CHp) (2.3)
Principiile de bază ale estimării eficienţei economice a proiectelor investiţionale. Proiectele
investiţionale constituie una din sferele principale ale gestiunii financiare a corporaţiei
(întreprinderii). Managerii pregătesc şi dirijează realizarea multor decizii investiţionale, care
necesită participarea unui număr mare de specialişti. Atenţia ce se acordă adoptării unor asemenea
decizii este firească, dat fiind faptul că ele, necesitând cantităţi mari de resurse, se atribuie la
categoria celor strategică, rezultatele obţinându-se după un interval mare de timp de la adoptarea
lor.
Riscurile corporative
interne
Riscurile ramurale
Riscurile organizaţiei corporative
Riscurile globalizării
pieţei
Riscurile de asigurare
Riscurile naţionale
63
La baza adoptării deciziilor investiţionale se află estimarea şi compararea volumului
investiţiilor preconizate cu volumul încasărilor băneşti viitoare, adică se compară suma investiţiilor
necesare cu veniturile pronosticate.
Eficienţa proiectului investiţional înseamnă corespunderea proiectului obiectivelor şi
intereselor participanţilor la realizarea lui. În cazul dat se estimează eficienţa integrală a proiectului,
precum şi eficienţa proiectului în cazul fiecărui participant.
Eficienţa integrală a proiectului se estimează pentru a determina atractivitatea potenţială a
proiectului pentru posibilii participanţi şi găsirea surselor de finanţare. Ea cuprinde:
• efectul social-economic al proiectului;
• eficienţa comercială a proiectului.
Eficienţa participării la proiect se calculează pentru a verifica posibilităţile lui de
realizare, a clarifica interesul manifestat de participanţi şi include:
• eficienţa participării întreprinderilor şi organizaţiei la proiect;
• eficienţa investirii în proiect;
• eficienţa participării la proiect a structurilor de nivel superior, inclusiv:
- eficienţa regională şi pe economia naţională;
- eficienţa ramurală;
- eficienţa bugetară.
Printre cele mai importante principii de estimare a eficienţei proiectelor pot fi menţionate
următoarele:
� examinarea proiectului pe durata întregului lui ciclu de viaţă;
� modelarea fluxurilor monetare;
� comparabilitatea condiţiilor de comparare a diverselor proiecte (sau variante ale proiectului);
� principiul efectului pozitiv şi maximal;
� calcularea timpului;
� calcularea cheltuielilor şi încasărilor viitoare;
� compararea situaţiilor „cu proiect” şi „fără proiect”;
� luarea în considerare a tuturor consecinţelor esenţiale, pe care le poate avea proiectul;
� luarea în considerarea a faptului că vor exista participanţi la proiect cu opinii diferite;
� mai multe etape de estimare;
� estimarea acţiunii asupra eficienţei proiectului a necesităţii de capital circulant;
� luarea în considerare a inflaţiei şi a posibilităţilor de utilizare la realizarea proiectului a
câtorva valute;
� estimarea (cantitativă) a acţiunii incertitudinii şi riscurilor asupra realizării proiectului.
Estimarea eficienţei proiectului se face în trei etape.
64
1. Expertiza importanţei sociale a proiectului. De importanţă socială se consideră
proiectele mari, de importanţă naţională şi globală.
2. Indicatorii eficienţei proiectului în ansamblu. Obiectivele acestei etape sunt: estimarea
economică integrală a deciziilor cu privire la proiect şi crearea condiţiilor necesare pentru găsirea
investitorului. Pentru proiectele locale se estimează numai eficienţa lor comercială şi, dacă aceasta
se dovedeşte a fi acceptabilă, se recomandă trecerea nemijlocită la cea de a doua etapă de estimare.
În cazul proiectelor de importanţă socială se apreciază în primul rând eficienţa lor social-
economică. Dacă se apreciază negativ, asemenea proiecte nu sunt recomandate pentru realizare şi
nu pot pretinde susţinere din partea statului. Dacă însă eficienţa social-economică este suficientă, se
estimează eficienţa lor comercială.
3. Etapa a treia de evaluare derulează după elaborarea schemei de finanţare. La această etapă
se precizează componenţa participanţilor şi se stabileşte realizabilitatea finanţării şi eficienţa
participării la proiect a fiecărui pretendent (eficienţa regională şi ramurală, eficienţa participării la
proiect a unor întreprinderi şi acţionari, eficienţa bugetară etc.).
Conform Recomandărilor metodice privind estimarea eficienţei proiectelor investiţionale
informaţia incipientă pentru calcularea eficienţei are următoarea structură:
- - date despre proiect şi participanţii la el;
- anturajul economic al proiectului;
- date despre efectul de la realizarea proiectului în domenii conexe;
- fluxul monetar de pe urma activităţii investiţionale;
- fluxul monetar de pe urma activităţii operaţionale;
- fluxul monetar de pe urma activităţii financiare;
În calitate de indicatori principali pentru calculul eficienţei proiectului pot fi utilizaţi:
• venitul net;
• venitul net contat;
• norma internă de rentabilitate;
• necesarul de finanţare suplimentară (costul proiectului, capitalul de risc);
• indicii rentabilităţii cheltuielilor şi investiţiilor;
• termenul de recuperabilitate;
• indicatorii stării financiare.
Indicatorii eficienţei proiectelor, utilizaţi în ţările occidentale, sunt expuşi în schema de mai
sus (fig. 5)
Venit net (VN) se numeşte efectul acumulat (soldul fluxului monetar) în perioada de calcul.
VN = ∑m
φ
65
unde φm este fluxul monetar în m perioade n; sumarea se extinde asupra întregii perioade de calcul.
Figura 5. Schema analizei eficienţei proiectelor
Un indicator important al eficienţei proiectului venitul scontat net (VSN sau NPV - Net
Present Value, valoarea curentă netă), care reprezintă efectul scontat acumulat (soldul scontat
acumulat)
VSN ∑m
φ αm
unde αm este coeficientul de scont în perioada m.
VN şi VSN caracterizează depăşirea încasărilor monetare sumare faţă de cheltuielile sumare
în cazul proiectului dat respectiv fără a ţine cont şi ţinând cont de inegalitatea efectelor în diferite
perioade de timp.
Diferenţa dintre VN şi VSN se numeşte scontul proiectului.
Pentru ca din punctul de vedere al investitorului proiectul să fie considerat eficient, pentru ca
VSN să fie considerat pozitiv, la compararea proiectelor alternative preferinţă trebuie să se acorde
proiectului cu valoarea cea mai mare a VSN (cu condiţia că acesta e pozitiv).
Norma internă de rentabilitate (NIR sau IRR – Internal Rate of Return) constituie
numărul pozitiv Eb dacă:
• la norma scontului E = EB VSN se transformă în 0;
• acest număr e unic.
În cazuri mai generale VSN se numeşte un asemenea număr de EB încât la norma scontului
E = EB VSN se transformă în 0, în cazul tuturor valorilor mari a cifrei E VSN este negativ, în cazul
Realizabilitatea finanţării proiectului
Estimarea stării financiare a întreprinderii
Eficienţa proiectului
Datele gestiunii contabile Datele cu caracter de prognoză (volumul vânzărilor, cheltuielile, dobânzile la credite etc.
Coeficienţii financiari Fluxurile monetare
Termenul de recuperare
Norma internă de
rentabilitate (NIR, IRR)
Valoarea curentă netă
(VCN, NPV)
66
tuturor valorilor mici a cifrei E VSN este pozitiv. Dacă nu e respectată cel puţin una din aceste
condiţii VSN se consideră inexistent.
Pentru estimarea eficienţei proiectului valoarea VSN trebuie comparată cu norma scontului
E. Proiectele investiţionale la care VSN > E au VSN poyitiv şi de aceea sunt eficiente. Proiectele
investiţionale la care VSN < E au VSN negativ şi de aceea sunt ineficiente.
VSN poate fi utilizat de asemenea:
• pentru evaluarea economică a deciziilor de proiect, dacă sunt cunoscute valorile acceptabile
ale VSN (în funcţie de domeniul de aplicare) la proiectele de tipul dat;
• pentru a aprecia gradul de stabilitate a proiectului conform diferenţei VSN – E;
• pentru stabilirea de către participanţii la proiect a normei scontului E după datele cu privire
la norma de rentabilitate internă a domeniilor alternative de investire de către ei a
mijloacelor proprii.
Termenul de recuperare este durata perioadei de la momentul iniţial până la momentul
recuperării. Momentul iniţial este indicat în sarcina de proiect (de regulă acesta e pasul zero sau
începutul activităţii operaţionale). Momentul recuperării este momentul cel mai devreme în
perioada de calcul, după care venitul curent net VN devine şi rămâne în continuare pozitiv.
Termenul de recuperare cu scont este durata perioadei de la momentul iniţial pînă la
momentul când se face scontarea. Momenrul recuperării cu scont se consideră momentul cel mai
devreme în perioada de calcul, după care venitul curent net VN devine şi rămâne în continuare
pozitiv.
Necesarul de finanţare suplimentară (NF) este valoarea maximală a mărimii absolute a
soldului negativ acumulat de pe urma activităţii investiţionale şi operaţionale. Mărimea NF arată
volumul minimal al finanţării externe a proiectului, necesar pentru asigurarea realizării lui
financiare.
Necesarul de finanţare suplimentară cu scont(NFS) este valoarea maximală a mărimii
absolute a soldului negativ scontat acumulat de pe urma activităţii investiţionale şi operaţionale.
Mărimea NFS arată volumul minimal scontat al finanţării externe a proiectului, necesar pentru
asigurarea realizării lui financiare.
Indicii rentabilităţii caracterizează randamentul relativ al proiectului de la mijloacele
investite în el. Ei pot fi calculaţi atât în cazul fluxurilor monetare scontat, cât şi nescontate. La
evaluarea eficienţei adesea se folosesc:
• Indicele rentabilităţii cheltuielilor – raportul dintre suma intrărilor (încasărilor acumulate)
şi ieşirilor (acumulărilor de plăţi);
• Indicele rentabilităţii cheltuielilor scontate – raportul dintre suma intrărilor (încasărilor
acumulate) scontate şi ieşirilor (acumulărilor de plăţi) scontate;
67
• Indicele rentabilităţii investiţiilor (IR) – raportul dintre suma elementelor fluxului monetar
de la activitatea operaţională şi mărimea absolută a sumei elementelor fluxului monetar de
la activitatea investiţională;
• Indicele rentabilităţii investiţiilor scontate (IRS sau PI – Profitability Index) – raportul
dintre suma elementelor scontate ale fluxului monetar de la activitatea operaţională şi
mărimea absolută a sumei scontate a elementelor fluxului monetar de la activitatea
investiţională. IRS este egal cu raportul dintre VSN şi volumul scontat acumulat al
investiţiilor mărit cu o unitate.
La calcularea IR şi IRS se pot lua în consideraţie fie toate investiţiile din perioada de calcul,
inclusiv cele depuse pentru înlocuirea fondurilor fixe ieşite din uz, fie doar investiţiile capitale
iniţiale, efectuate înainte de darea în exploatare a întreprinderii.
Proiecul e rentabil cu condiţia că PI > 1.
Indicii de rentabilitate a cheltuielilor şi investiţiilor depăşesc 1, dacă şi numai dacă pentru
fluxul dat VN este pozitiv.
Indicii de rentabilitate a cheltuielilor şi investiţiilor scontate depăşesc 1, dacă şi numai dacă
pentru fluxul dat VSN este pozitiv.
Evaluarea eficienţei social-economice a proiectului se face prin calcularea indicilor de
eficienţă a proiectului din punctul de vedere al economiei naţionale în ansamblu şi are anumite
particularităţi, printre care:
• în fluxurile monetare se reflectă costul valoric al consecinţelor de pe urma realizării
proiectului dat în alte ramuri ale economiei naţionale, în sfera ecologică şi socială;
• în componenţa capitalului circulant se ţine cont numai de rezervele materiale (materiale,
producţia finită şi nefinisată) şi rezervele de mijloace monetare;
• din intrările şi ieşirile de mijloace monetare de la activitatea operaţională şi financiară se
exclud componentele lor legate de obţinerea creditelor, achitarea dobânzilor şi stingerea lor,
subvenţiile şi dotaţiile acordate, transferurile fiscale şi de alte plăţi, în cazul cărora resursele
financiare se transmit de la un participant la proiect (inclusiv statul) la altul;
• producţia fabricată (serviciile, lucrările) şi resursele cheltuite trebuie să fie calculate în
preţuri economice speciale.
Încasăile băneşti de la activitatea operaţională se calculează după volumul vânzărilor şi
cheltuielile curente. Suplimentar în fluxurile monetare de la activitatea operaţională se iau în
considerare efectele exterioare, bunăoară, majorarea sau reducerea veniturilor organizaţiilor terţe şi
ale populaţiei, condiţionate de consecinţele de pe urma realizării proiectului.
În cazul că se dispune de informaţia respectivă, în componenţa cheltuielilor se includ
pierderile preconizate de la avarii şi în alte situaţii neprevăzute.
68
În fluxurile monetare de la activitatea investiţională se ţine cont de:
• investiţiile în fondurile fixe la toate etapele perioadei de calcul;
• cheltuielile legate de sistarea proiectului;
• investiţiile pentru majorarea capitalului circulant;
• veniturile de la realizarea bunurilor şi activelor nemateriale în caz de sistare a proiectului.
Pentru aprecierea eficienţei comerciale a proiectului se utilizează toţi indicatorii menţionaţi
mai sus, în plus ţinându-se cont de următoarele momente:
• se utilizează preţurile curente (de piaţă) sau de prognoză, prevăzute în proiect, la produse,
servicii şi resursele materiale;
• fluxurile băneşti se calculează în aceleaşi valute, în care proiectul prevede procurarea
resurselor şi plata producţiei;
• salariul se include în componenţa cheltuielilor operaţionale în sumele stabilite de proiect;
• dacă proiectul prevede concomitent şi producerea, şi consumul unor produse (bunăoară,
producerea şi consumul unor piese de completare şi a utilajului), iar la calcul se iau în
consideraţie numai cheltuielile pentru producerea, dar nu şi pentru procurarea lor;
• la calculare se ţine cont de impozitele, taxele, defalcările etc. prevăzute de legislaţie,
inclusiv de compensarea TVA pentru resursele utilizate,facilităţile stabilite prin lege etc;
• dacă proiectul prevede legarea integrală sau parţială a fluxurilor monetare (deponentele,
procurarea hârtiilor de valoare etc.), depunerea sumelor respective se ia în considerare (în
ieşiri) sub formă de fluxuri monetare de la activitatea investiţională, iar primirea (intrarea)
lor – sub formă de fluxuri monetare de la activitatea operaţională;
• dacă proiectul prevede efectuarea concomitentă a câtorva tipuri de activitate operaţională, în
calcul se iau cheltuielile pentru fiecare din ele.
În calitate de ieşiri pentru calcularea eficienţei comerciale a proiectului se recomandă
întocmirea tabelei:
• raportului cu privire la venituri şi cheltuieli;
• fluxurilor monetare cu calculul indicilor de eficacitate;
• pronosticul bilanţului activelor şi pasivelor pentru fiecare etapă de calcul (nu e obligatoriu)
Metodic calculul eficienţei participării corporaţiei la proiect se efectuează după cum s-a
arătat mai sus. În calitate de ieşiri se ia capitalul propriu (acţionar), iar în calitate de intrări –
încasările rămase la promotorul proiectului după executarea plăţilor obligatorii (inclusiv la plăţile
atrase). În calcul se fac următoarele modificări.
69
În fluxul monetar de la activitatea investiţională: la ieşiri se adaugă fondurile
suplimentare, în calculul necesarului de capital circulant se pot adăuga pasive din contul deservirii
împrumuturilor.
În fluxul monetar de la activitatea operaţională: la intrări se adaugă veniturile de la
utilizarea fondurile suplimentare dacă e necesar) şi se ţine cont de facilităţile la plata impozitului pe
venit la restituirea şi deservirea împrumuturilor investiţionale.
Se adaugă o parte a fluxului monetar de la activitatea financiară: la intrări – mijloacele
atrase, la ieşiri – cheltuielile pentru restituirea şi deservirea acestor mijloace, iar în caz de necesitate
dividendele plătite.
Etapa de calcul se recomandă a fi aleasă astfel, ca primirea şi restituirea creditelor, precum şi
plata dobânzilor, să se efectueze la începutul (sau la finele) etapei.
Înainte de calcularea indicilor de eficienţă fluxurile monetare se transformă astfel, încât la
fiecare etapă de calcul soldul sumar al fluxului monetar să nu devină negativ. Pentru aceasta se
folosesc fondurile suplimentare.
Dacă estimarea eficienţei proiectului se face separat pe acţiuni simple şi privilegiate, datele
incipiente pentru un asemenea calcul sunt:
• coraportul dintre acţiunile simple şi privilegiate;
• rentabilitatea acţiunilor privilegiate sau coraportul ei cu rentabilitatea acţiunilor simple.
Realizarea proiectului adesea atinge interesele unor structuri de nivel superior în raport cu
participanţii la proiect. Aceste structuri pot participa la realizarea proiectului sau, chiar şi nefiind
participante, să influenţeze realizarea lui. În legătură cu această situaţie se recomandă ca estimarea
eficienţei proiectului să se facă din puctul de vedere al structurilor cu rang superior.
Calculul se face conform sumei fluxurilor monetare de la activitatea investiţională,
operaţională şi parţial financiară – se iau în considerare încasările şi plata creditelor numai din
partea mediului exterior în raport cu structura dată.
În fluxurile monetare nu se ţine cont de achitările reciproce dintre participanţii din
componenţa structurii examinate şi decontările dintre aceşti participanţi şi structura însăşi. Totodată
se ia în considerare influenţa realizării proiectului asupra activităţii structurii date şi a altor (terţe)
întreprinderi din componenţa ei.
Drept forme de ieşire sunt tabelele fluxurilor monetare cu calculul indicilor de eficienţă.
Calculul indicatorilor eficienţei regionale se efectuează după cum s-a arătat mai sus, dar
concomitent:
• efectul suplimentar de la ramurile conexe ale economiei naţionale, precum şi efectele sociale
şi ecologice calculează numai pentru regiunea dată;
70
• la determinarea capitalului circulant, în afară de rezerve, se iau în calcul de asemenea
reţinerea plăţilor şi pasivele în decontările cu mediul exterior;
• estimarea valorică a producţiei fabricate şi a resurselor consumate se face ca şi în cazul
calculării eficienţei social-economice, introducându-se, dacă e necesar, corectările la nivel
regional;
• în fluxurile monetare se includ de asemenea încasările băneşti ce apar în legătură cu
realizarea proiectului (plata producţiei fabricate în regiune, plăţile pentru împrumuturile
acordate de regiune, încasările de subsidii, dotaţii, mijloace de împrumut, impozite) din
mediul exterior (bugetul de stat, alte regiuni, din surse străine);
• în fluxurile monetare se includ de asemenea încasările băneşti ce apar în legătură cu
realizarea proiectului (pentru resursele din alte regiuni, plata resurselor achiziţionate de
regiune, acordarea de împrumuturi, plăţile pentru împrumuturile, transferarea impozitelor) în
exterior (în bugetul de nivel superior, ţărilor străine, altor regiuni);
• dacă se dispune de informaţia necesară, se ţine cont de modificarea veniturilor şi
cheltuielilor în legătură cu acţiunea realizării proiectului asupra altor întreprinderi şi a
populaţiei din regiune (rezultatele financiare indirecte ale proiectului).
Calculele privind eficienţa ramurală a proiectului se efectuează în mod similar cu calcularea
indicilor de eficienţă a participării întreprinderilor la proiect, dar concomitent:
• se ţine cont de influenţa realizării proiectului asupra activităţii altor întreprinderi din ramura
dată (rezultatele financiare indirecte ale proiectului);
• în componenţa cheltuielilor întreprinderilor participante nu se includ defalcările şi
devidendele, pe care acestea le transferă în fondurile ramurale;
• nu se includ nici achitările reciproce între întreprinderile participante ce fac parte din ramura
dată;
• nu se includ dobânzile la creditele acordate de fondurile ramurale întreprinderilor din ramura
dată participante la proiect.
Eficienţa bugetară se estimează la cererea organelor administrative de stat sau regionale.
Conform acestor cerinţe poate fi determinată eficienţa bugetară pentru bugetele de diferit nivel sau
pentru bugetul consoldat. Indicatorii eficienţei bugetare se calculează în corespundere cu fluxurile
de mijloace bugetare stabilite.
La intrările de mijloace pentru calculul eficienţei bugetare se atribuie:
• intrările de la impozite, acţiuni, plăţi, taxe şi defalcări în fondurile extrabugetare, stabilite de
legislaţia în vigoare;
• veniturile de la licenţiere, concursuri şi tendere pentru prospectarea construcţia şi
exploatarea obiectelor prevăzute de proiect;
71
• plăţile pentru stingerea creditelor acordate din anumite bugete participanţilor la proiect;
• plăţile pentru stingerea creditelor fiscale (în cazul “vacanţelor” fiscale);
• comisioanele plătite Ministerului Finanţelor pentru garantarea creditelor străine (în bugetul
de stat al republicii);
• dividendele de la acţiunile şi alte hârtii de valoare ce aparţin regiunii sau statului, emise în
legătură cu realizarea proiectului.
La ieşirile de mijloace bugetare se atribuie:
• acordarea resurselor (bunăoară, de stat) cu condiţia dării în proprietate a organului respectiv
de administrare (spre exemplu, în proprietatea de stat) a unui anumit număr de acţiuni ale
socirtăţii pe acţiuni, create pentru realizarea proiectului;
• acordarea de resurse bugetare sub formă de credit investiţional;
• dotaţii bugetare în legătură cu promovarea unei anumite politici a preţurilor şi asigurarea
respectării anumitor priorităţi sociale.
În mod special recomandăm să se ţină cont de:
• facilităţile fiscale, reflectate în diminuarea încasărilor de la impozite şi taxe;
• garanţiile acordate de stat la luarea împrumuturilor şi pentru cazurile de risc investiţional.
La evaluarea eficienţei bugetare a proiectului se ia în considerare de asemenea modificarea
veniturilor şi cheltuielilor de mijloace bugetare, condiţionate de acţiunea proiectului asupra
întreprinderilor terţe şi populaţiei, dacă proiecul exercită influenţă asupra lor, inclusiv:
• finanţarea directă a întreprinderilor participante la realizarea proiectului;
• modificarea încasărilor fiscale de la întreprinderile, activitatea cărora se înrăutăţeşte sau se
îmbunătăţeşte de pe urma realizării proiectului;
• plata indemnizaţiilor pentru persoanele care rămân fără lucru în legătură cu realizarea
proiectului;
• alocarea din buget a mijloacelor pentru permutarea populaţiei şi încadrarea în câmpul
muncii a cetăţenilor în cazurile prevăzute de proiect.
În cazul proiectelor ce prevăd crearea noilor locuri de muncă în regiunile cu un înalt nivel de
şomaj, la intrările de mijloace bugetare se atribuie economiile de investiţii capitale.
Astfel, dirijarea eficientă a finanţelor corporaţiei presupune a se ţine cont, în primul rând, de
funcţia specială, şi anume cea de asigurare a procesului reproductiv cu resursele financiare
necesare, iar, în al doilea rând, de asigurare contra riscurilor financiare ce însoţesc proiectele
investiţionale, orientate spre funcţionarea eficientă a corporaţiilor.
72
2.3. Particularităţile sistemului de indicatori ai estimării eficienţei gestiunii financiare a corporaţiilor
O trăsătură importantă a corporaţiei trebuie să fie integritatea ei. De aici rezultă necesitatea
de a determina eficienţa gestiunii financiare a corporaţiei nu ca sumă a indicilor separaţi ai
elementelor ei, ci în mod sistemic.
Conceptele existente la momentul actual privind eficienţa gestiunii financiare a sistemelor
economice complexe se pot reduce la următoarele:
• estimarea pe baza coeficienţilor financiari;
• estimarea în baza indicilor capitalului acţionar;
• estimarea pe baza obţinerii veniturilor
Analiza financiară a componenţei mijloacelor economice şi respectiv a surselor de finanţare
ne permite să stabilim structura capitalului companiei (corporaţiei), inclusiv a celui propriu şi de
împrumut.
Aprecierea situaţiei companiei pe piaţă presupune utilizarea unei caracteristici, care nu
depinde de activitatea concretă şi de tipurile mijloacelor fixe şi circulante. Studierea structurii
capitalului permite compararea companiilor în condiţiile relaţiilor de piaţă. În cel mai general chip
structura capitalului companiei e redată în tabelele 20 şi 21.
Preţul capitalului se numeşte suma totală a mijloacelor ce trebuie plătite pentru utilizarea
unui anumit volum de resurse financiare, exprimată în procente faţă de acest volum. Definiţia
preţului capitalului nu se reduce doar la calcularea procentelor, ce trebuie plătite posesorilor de
resurse financiare, dar şi caracterizează norma de rentabilitate pe care trebuie s-o asigure compania
ca să nu-şi reducă preţul pe piaţă.
Preţul (costul) capitalului poate fi determinat şi ca normă a profitului în limite de timp
comparabile. Preţul capitalului companiei caracterizează: costul resurselor utilizabile şi valoarea
companiei pe piaţa de investiţii, produse, capital (cu cât e mai mic preţul capitalului cu atât e mai
atrăgătoare compania).
Examinarea structurii companiei arată că fiecare element structural al acesteia îşi are preţul
său, precum şi cota sa în suma totală a surselor de resurse financiare. Preţul capitalului pentru
totalitatea elementelor lui structurale (PK) se calculează ca sumă ponderată din toate sursele:
PK = ii
i YSM ×∑
unde SMi este preţul sursei i (de resurse financiare);
Yi ponderea sursei i în suma lor totală.
Preţul capitalului se calculează, de regulă, în procente conform datelor contabile şi analizei
financiare. Evident că structura capitalului determină preţul lui, de aceea formarea corectă a
73
structurii indicatorilor capitalului companiei este necesară, dar insuficientă în condiţiile funcţionării
ei eficiente, deoarece companiile cu structură omojenă a capitalului pot avea rezultate financiare cu
totul diferite
Tabelul 20 Structura capitalului total al companiei
, inclusiv Capitalul total Capitalulfix inclusiv Capitalul circulant inclusiv
Capital propriu Fonduri fixe Fonduri circulante de producţie
Fonduri de circulaţie
Capital de împrumut
Creanţe pe termen lung Creanţe pe termen scurt
Tabelul 21
Structura capitalului propriu al companiei Capitalul propriu al companiei
Capitalul acordat de proprietar
Alte cotizaţii ale persoanelor juridice şi fizice
Rezervele acumulate de companie
Capital statutar
Prime la acţiuni
Finen-are specială
Cotizaţii şi donaţii
Capital de rezervă
Capital suplimentar
Profitul acumulat
Profit nerepartizat
Fonduri de acumulare
Structura capitalului se stabileşte prin coraportul dintre:
1) mijloacele proprii şi de împrumut şi structura lor;
2) cheltuielile convenţional constante şi variabile pentru producerea unei unităţi de produs.
Structura capitalului se estimează după sursele lui. Pot fi delimitate trei surse de capital:
mijloace de împrumut, capital propriu.profitul rezervat (fondurile de mijloace proprii şi profitul
nerepartizat).
Preţul mijloacelor de împrumut (CR) (credite bancare, datorii creditare) se calculează după
formula:
CR = b × h
unde b este mărimea dobânzii la credit (împrumut); h – coeficientul ce obţine valoarea: 1 – dacă
legislaţia prevede că tipul dat al mijloacelor de împrumut nu sunt supuse impozitării, sau intră în
sinecostul producţiei; (1 – s) – dacă legislaţia prevede că tipul dat al mijloacelor de împrumut este
supuse impozitării (s - rata impozitului pe profit).
În cazul societăţii pe acţiuni preţul capitalului acţionar se determină prin coraportul dintre
acţiunile simple şi cele privilegiate.
Preţul acţiunilor privilegiate (K1) se stabileşte ca sumă a dividendelor la acţiunile
privilegiate (V1) către suma mobilizată de vânzare a acestor acţiuni P1) după formula:
74
K1 = V1 / P1
Preţul acţiunilor simple (K2) se determină ca suma dividendelor la acţiunile simple (V2)
raportată la suma mijloacelor de la mobilizarea vânzărilor acestor acţiuni (P2) şi profitul nerepartizat
al companiei (H1), ţinând cont de ritmul de prognoză al creşterii dividendelor (g), după formula:
K2 = g + (V2 / P2 + H1)
Profitul nerepartizat se foloseşte pentru a fi investit în dezvoltarea companiei cu scopul
obţinerii veniturilor în viitor. Aceasta se poate solda cu reducerea dividendelor şi riscuri. Plata
dividendelor suplimentare din profitul nerepartizat pentru acţionar înseamnă, în primul rând, venitul
real, iar în al doilea rând, un venit real, iar în al treilea - posibilitatea fie de a procura acţiuni
suplimentare de la aceeaşi corporaţie, fie să le depună în alte investiţii financiare, ceea ce poate
duce la creşterea venitului sşu global în mai mare măsură decât în cazul când ar primi plata
respectivă. Însă dividendele plătite pentru companie înseamnă resurse financiare înstrăinate,
resurse care ar fi putut aduce profit suplimentar şi în final să contribuie la creşterea veniturilor
fiecărui acţionar.
Preţul profitului nerepartizat (K3) se calculează la general după formula:
K3 = V1 / [M1 × (1 + (k + k1))],
unde M1 este mărimea profitului nerepartizat; V1 – mărimea dividendelor ce ar fi putut fi plătite
suplimentar acţionarilor; k – rata medie a dobânzii pe piaţă; k1 – coeficientul de corectare, ţinând
cont de influenţa inflaţiei.
Preţul oricărui altui activ financiar (P) în cazul nivelului dat al venitului acceptabil p şi
veniturilor V pe parcursul a mai multor ani N se calculează după formula:
P = ( )( )∑=
+N
k
kk pD
1
1/
Evaluarea diverselor componente ale capitalului şi stabilirea preţului lui total la valoarea
ponderată permite calculul venitului pentru distribuire (VR), adică suma totală a mijloacelor
cheltuite pentru deservirea capitalului propriu şi atras, numeric egal cu suma:
1) dobânzilor, plătite timp de un an pentru utilizarea surselor de mijloace atrase;
2) dividendelor plătite;
3) profitului reinvestit.
Această mărime se determină conform sumei venitului global, din care se scade impozitul pe
profit şi alte defalcări obligatorii din profit. Se poate introduce noţiunea de preţ al companiei (P2),
calculat din valoarea:
P2 = VP / SK,
unde SK este preţul mediu ponderat al capitalului.
75
Preţul businessului (antreprenoriatului) (P2) se estimează prin coraportul dintre profit (P) şi
preţul mediu ponderat al capitalului (SK) conform expresiei:
P3 = P / SK
Profitul net din punct de vedere al teoriei capitalului reprezintă plata pentru capital, care se
împarte între acţionari, creditori şi fondatori. Profitul net reprezintă o parte a venitului în expresie
(monetară) absolută, ce corespunde sumei totale a mijloacelor ce trebuie plătite pentru utilizarea
unui anumit volum de resurse financiare.
Calcularea preţului capitalului corporaţiei, companiei, businessului se poate efectua după
totalurile perioadelor precedente (preţul curent) şi după valorile prognozate viitoare sau de
alternativă. Aceasta se face pentru aprecierea variantelor de dezvoltare, activitate investiţională,
poziţii pe piaţă. Preţul capitalului determină nivelul cheltuielilor pentru menţinerea potenţialului
economic al corporaţiei, companiei, structurii tradiţionale a surselor de mijloace, cerinţelor
investitorilor şi creditorilor, politicii în domeniul dividendelor. Sensul economic al preţului rezidă în
următoarele: corporaţia (compania) poate lua decizii cu caracter investiţional, nivelul de
rentabilitate al cărora nu trebuie să fie scăzut de valoarea preţului capitalului ei (SK).
Preţul capitalului nu este o valoare constantă, ea depinde de structura capitalului, de preţul
unur surse aparte, de conjunctura pieţei etc. Din considerente generale este evident că corporaţiei îi
este avantajos să reducă preţul capitalului, pentru aceasta sporeşte posibilităţile ei investiţionale.
Sarcinile de optimizare a structurii capitalului prevăd preţuri maximale pentru business şi
companie şi minimizarea preţului capitalului. Atingerea reală a valorilor maximale (minimale)
depinde de mulţi factori, adesea neformali şi dificil de calculat. De regulă, se înaintează sarcina de a
se estima mai multe căi de reducere satisfăcătoare (nu minimală) a preţului capitalului, bazată pe
optimizarea structurii capitalului, care se numeşte restructurare a capitalului.
Restructurarea capitalului se efectuează pe două căi:
1) modificarea ponderii anumitor surse, inclusiv:
• schimbarea termenelor de stingere a creditelor;
• majorarea cotei împrumuturilor pe termen lung şi reducerea cotei celor pe termen
scurt;
2) reorganizarea corporaţiei (companiei) procedând la comasarea sau divizarea capitalului
persoanelor juridice.
Optimizarea structurii capitalului odată cu modificarea ponderii anumitor surse presupune,
în primul rând, modificarea coraportului dintre elementele componente ale capitalului.
Optimizarea structurii capitalului se bazează pe faptul că preţul capitalului propriu (S) şi al
celui de împrumut nu sunt constante şi cresc odată cu creşterea cotei lor în capitalul general al
corporaţiei (companiei) în mod neliniar. Conform datelor [93] dependenţa preţului capitalului
76
propriu şi de împrumut de cota lor în capitalul total poate fi aproximată cu dependenţa parabolică de
coeficienţii, stabiliţi pentru întreprinderea concretă cu ajutorul metodelor analizei de corelaţie şi
regresive.
Pentru optimizarea structurii capitalului pot fi utilizaţi de asemenea coeficienţii structurali,
ce reflectă dependenţa reciprocă a profitului net, venitului global şi volumului de producţie şi de
structura capitalului întreprinderii. Aceste metode se numesc leverage.
Estimarea generală a rezultatelor gestiunii financiare a capitalului companiei (corporaţiei)
presupune examinarea componentelor capitalului şi a operaţiunilor efectuate cu acesta. Eficienţa
gestiunii capitalului poate fi determinată după formula:
Ecap = (% + Hdef + CHeam) / (Mat + Mhv + Pinvcap),
unde % - dobânzile plătite la mijloacele de împrumut; Hdef – defalcările fiscale; CHeam – cheltuielile
legate de emisia şi amplasarea acţiunilor; Mat – volumul mijloacelor de împrumut atrase; Mhv –
volumul mijloacelor obţinute din contul emiterii hârtiilor de valoare; veniturile de la investiţiile în
alte întreprinderi.
Indicatorul dat arată cota de mijloace cheltuite pentru deservirea capitalului (preţul
capitalului) în volumul mijloacelor utilizate pentru obţinerea venitului. Acest indicator poate fi
numit preţul pentru deservirea capitalului, nivelul lui minimal caracterizează eficienţa gestiunii
capitalului şi determină calitatea activităţii corporaţiei, dar nu caracterizează rezultatul activităţii ca
atare. Rezultatul activităţii financiare se calculează după formula:
Dcap = Mat + Mhv + Pinvcap - (% + Hdef + CHeam)
Mărimea Dcap determină diferenţa dintre mijloacele pe care compania le-a obţinut în
rezultatul operaţiunilor cu capitalul şi mijloacele pe care compania le-a cheltuit (le-a plătit) pentru
utilizarea capitalului.
Funcţionarea oricărei corporaţii presupune investirea de resurse financiare (pe termen lung şi
pe termen scurt) în scopul de a obţine profit. Procesul de dirijare a activelor şi capitalului, orientat
spre majorarea profitului se caracterizează în categoriile financiare cu denumirea de „leveridj” (din
engleză „lever” – pârghie).
Leverage-ul în sens financiar înseamnă un factor, schimbarea neesenţială a căruia poate
conduce la schimbarea substanţială a rezultatelor.
Există trei tipuri de leveridj, determinate de resursele şi cheltuielile din procesul activităţii
de producţie, inclusiv:
• Leverage-ul de producţie;
• Leverage-ul financiar;
• Leverage-ul financiar de producţie.
77
Din punct de vedere practic întrebuinţarea noţiunii de leverage la analiza profitului permite
stabilirea structurii lui şi dirijarea valorii şi cotei lui în fiecare din componenetele lui pentru
maximizarea mărimii globale a profitului.
Tabelul 22
Legătura reciprocă dintre venituri şi tipurile de leverage
Mecanismul de formare a profitului net al corporaţiei Venit de la realizare
— Taxa pe valoarea adăugată
— Cheltuieli pentru fabricarea producţiei realizate
Leverage de producţie
+ Soldul veniturilor şi cheltuielilor de la alte realizări şi operaţiuni extraraealizare
= Venitul global — Dobânzile la
împrumuturile pe termen lung
= Profitul impozabil — Impozitul pe profit şi
alte plăţi obligatorii din profit
Leverage financiar
= Profitul net
Leverage financiar – de producţie
Mărimea profitului net al corporaţiei (companiei) depinde de următorii factori:
• mărimea şi structura preţului de cost al producţiei, determinate de politica tehnică şi
tehnologică a întreprinderii;
• structura şi oportunitatea utilizării resurselor financiare acordate întreprinderii;
• politica investiţională a întreprinderii, deoarece investirea în fondurile fixe este însoţită de
creşterea componentei constante a preţului de cost.
Leverage de producţie determină posibilităţile potenţiale de a influenţa asupra venitului
global prin modificarea structurii preţului de cost şi a volumului de producţie. Cu alte cuvinte
leverage de producţie caracterizează sensibilitatea venitului global al întreprinderii la modificarea
structurii preţului de cost şi a volumului de producţie.
Leverage de producţie reprezintă legătura dintre venitul de la realizare, venitul global şi
cheltuielile cu caracter de producţie, la care se atribuie cheltuielile globale ale întreprinderii reduse
cu suma cheltuielilor pentru deservirea datoriei externe.
Pentru estimarea şi pronosticarea leverage de producţie se determină pragul rentabilităţii,
adică un astfel de volum minimal al vânzărilor, care să asigure activitatea întreprinderii pierderi. Pe
78
fig. 6 se arată dependenţa cheltuielilor şi încasărilor de volumul producţiei fabricate. Diapazonul
oportunităţii volumelor de producţie corespunde regiunii dintre punctele de intersecţie a liniilor pe
grafic.
0
500
1000
1500
2000
2500
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Realizarea producţiei,mii unităţi
Preţu
l d
e c
ostu
l şi ven
it, m
il.lei
Celtuieli totale
Incasări de la realizare
Figura 6. Dependenţa cheltuielilor şi a încasărilor de volumul realizării producţiei
Nivelul leverage de producţie se determină cu ajutorul următorilor indicatori:
Nlp = Rvg / Rvp ,
unde Rvg – ritmul de modificare a venitului global; Rvp – ritmul de modificare a volumului de
producţie.
Nivelul leverage de producţie depinde de nivelul de bază al volumului de producţie, de la
care a pornit calculul.
Analiza mărimii nivelului leverage de producţie vorbeşte despre eficienţa funcţionării
întreprinderii, adică modificarea cu 1% a ritmului de creştere a producţiei duce la modificarea
ritmului de creştere a venitului global cu Nlp%. Dacă Nlp < 1, se poate trage concluzia despre
ineficienţa activităţii de producţie a întreprinderii, deoarece ritmul de creştere a venitului global e
mai redus în raport cu ritmul creşterii volumului de producţie.
În cazul valorilor înalte ale leverage de producţie chiar şi accelerarea neesenţială a ritmului
de creştere a volumului de producţie duce la creşterea cu anticipaţie a venitului global.
Însă corporaţia cu un nivel ridicat al leveridjului de producţie este considerată ca fiind
supusă riscurilor de producţie, adică riscului de a nu obţine venit global şi de a nu-şi putea stinge
cheltuielile cu caracter de producţie. Deoarece în cazul nivelului înalt al leveridjului de producţie
reducerea cât de mică a ritmului de creştere a volumului de producţie o mai mare reducere a
ritmului de creştere a venitului global.
Leverage financiar determină posibilitatea potenţială de a influenţa asupra profitului net al
întreprinderii prin modificarea volumului şi structurii pasivelor pe termen lung.
79
Leverage financiar depinde de structura capitalului, care este reflectată în coraportul dintre
mijloacele proprii şi cele de împrumut şi exercită o influenţă considerabilă asupra profitului obţinut
de întreprindere. Leverage financiar caracterizează interdependenţa dintre profitul net şi mărimea
veniturilor înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor. Cu alte cuvinte, la analiza leveridjului
financiar se evaluează eficienţa transformării venitului global în profit.
Nivelul leverage financiar se determină cu ajutorul următorului indicator:
Nlf = Rpn / Rvg ,
unde Rpn este ritmul de modificare a profitului net.
Analiza mărimii nivelului leveridjului financiar arată că la valorile lui înalte o modificare
mică a ritmului de creştere a venitului global (creşterea sau reducerea) duce la modificarea esenţială
a ritmului de creştere a profitului net. Noţiunea de leverage financiar are legătură cu noţiunea risc
financiar, adică de pierderi financiare pentru corporaţie.
Creşterea leverage financiar este însoţită de creşterea gradului de risc pentru întreprindere.
Nivelul leveridjului financiar de producţie al întreprinderii creşte odată cu creşterea volumului
mijloacelor de împrumut atrase. Totodată creşte diapazonul de modificare a rentabilităţii capitalului
propriu.
Leverage financiar-de producţie vizează toţi indicatorii, principalii din ei fiind: încasările,
cheltuielile cu caracter de producţie şi financiar şi profitul net.
Nivelul leverage financiar de producţie se calculează după formula:
Nfp = Nlp x Nlf - Rpn / Rant ,
Nivelul leverage financiar de producţie determină dependenţa creşterii profitului net de
creşterea volumului de producţie. În cazul unui ritm înalt de creştere a leverage de producţie şi a
celui financiar modificarea ritmului de creştere a volumului de producţie cu 1% duce la modificarea
ritmului de creştere a profitului net cu valoarea Nlp x Nlf, adică la o creştere în progresie
geometrică (spre exemplu, la valorile de Nlp = 1,5 şi Nlf = 1,5 reducerea ritmului de creştere a
profitului net constituie 2,25% în cazul reducerii cu 1% a ritmului de creştere a volumului de
producţie).
Analiza tipurilor de leverage ale corporaţiei are importanţă la soluţionarea problemei privind
selectarea variantei celei mai eficiente şi nepericuloase de investire a mijloacelor financiare în
hârtiile de valoare ale corporaţiilor emitente. Compararea dinamicii şi nivelului leverage ne permite
să facem concluzii despre coraportul dintre veniturile preconizate şi riscul investiţiilor.
Se propune ca estimarea stării financiare a corporaţiei să se efectueze cu ajutorul
următorului sistem de indicatori:
• rentabilitatea capitalului (Rk);
• rentabilitatea cheltuielilor (Rch);
80
• datoria de debitor în raport cu cea de creditor la începutul şi la finele anului (Cd);
• coeficientul solvabilităţii generale la începutul şi finele anului (Ks);
• coeficientul lichidităţii curente la începutul şi finele anului (Kl);
• coeficientul asigurării cu mijloace proprii (Kpr);
• indicatorul lichidităţii absolute (Kabs);
• indicatorul rotaţiei datoriei de debitor pe trimestre şi anual (Krdd);
• termenul mediu al datoriei de creditor (Tdc);
• coeficentul autonomiei financiare (Kaf);
• coeficientul tensiunii financiare (Ktf);
• coeficientul nivelului de dirijare a mijloacelor monetare ale întreprinderii (Kdir).
Un sistem similar de indicatori se propune a fi aplicat în toate întreprinderile fiice ale
corporaţiei.
În opinia noastră, afirmaţia precum că sistemul de indicatori menţionat permite estimarea
eficienţei funcţionării corporaţiilor este discutabilă, deoarece aceşti indicatori:
• se calculează în baza gestiunii contabile, ce reflectă starea statică a întreprinderii şi, ca
urmare, poate să nu corespundă tendinţelor generale de dezvoltare a întreprinderii;
• regulile stabilite pentru calcularea acestor indicatori nu ţin cont de specificul producţiei, cota
înaltă a achitărilor nemonetare, caracterul relaţiilor financiare ale întreprinderilor cu mediul
exterior: cu consumatorii, statul, băncile, alţi intermediari financiari;
• indicii normativi ai acestor coeficienţi poartă caracter abstract, deoarece nu reflectă
particularităţile ramurale, starea generală a economiei şi cererea solvabilă de consum.
În afară de aceasta, aceşti indicatori pot avea orientare diferită, ceea ce necesită stabilirea
priorităţilor în sistemul dat de indicatori şi face dificilă concluzia generală în cazul orientării diferite
a valorilor unor sau a mai mulţi indicatori.
De aceea sistemul dat de indicatori poartă, în opinia noastră, caracter nu atât estimativ, cât
informaţional.
Sistemul indicatorilor financiari utilizat în occident, ce caracterizează poziţia corporaţiilor
includ următorii indicatori:
• norma curentă a profitului de la capitalul propriu;
• veniturile de la acţiuni;
• nivelul de plată a dividendelor.
Acest sistem de indicatori, după părerea noastră nu poate fi acceptabil pentru corporaţiile din
Moldova în condiţiile perioadei tranzitorii din mai multe motive.
81
Indicatorul normei curente a profitului de la capitalul propriu. Principala problemă la
utilizarea indicatorului normei profitului la estimarea eficienţei corporaţiilor moldoveneşti o
constituie faptul că regulile de calculare a profitului în practica moldovenească şi în străinătate
diferă , la noi există în exclusivitate reglementări rigide privind raportarea unor sau altor cheltuieli
la cost, ceea ce face dificilă compararea indicatorilor profitului în corporaţiile moldoveneşti cu cel
al corporaţiilor străine. În afară de aceasta, dacă în cadrul corporaţiilor (companiilor) occidentale
predomină principiul unităţii structurii organizatorice, ce permite calculul profitului pe baze
organizatorico-metodice generale, apoi în Moldova corporaţiile reprezintă structuri în care
predomină independenţa juridică a verigilor şi, prin urmare, sunt posibile divergenţe în principiile şi
metodele politicii în domeniul calculării, stabilte de fiecare întreprindere în mod independent, ceea
ce face dificilă evaluarea veridică a profitului global al corporaţiei.
Indicatorul plăţilor pentru dividendele la acţiuni. Având în vedere starea financiară la
majoritatea întreprinderilor din Moldova, plata dividendelor constituie un caz destul de rar în
practica financiară naţională. Astfel, bunăoară, una din societăţile pe acţiuni din Chişinău
Alimentarmaş SA n-a plătit dividende pe tot parcursul anilor 1998-2002, în timp ce , conform
estimărilor specialiştilor, această perioadă a fost destul de favorabilă în dezvoltarea acestei
întreprinderi.
Indicatorul veniturilor de la acţiuni este în genere acceptabil pentru analiza activităţii
financiare a corporaţiilor din Moldova, pentru că dinamica indicatorului veniturilor în preţuri
comparabile, corectată cu nivelul scontului, în cazul achitării nemonetare, şi mărimea riscului de
neachitare a plăţilor, permite estimarea stării financiare a corporaţiilor.
În lucrarea savantului Permeacova N.S. [111] se propune un al treilea concept, realizat în
următorul sistem de indicatori al estimării eficienţei mecanismului financiar al corporaţiei:
• profitul net după achitarea impozitelor calculat la o acţiune;
• dividendele calculate la o acţiune;
• costul pe piaţă al acţiunii;
• structura activelor şi pasivelor;
• structura utilizării profitului: impozite, dividende, dezvoltarea producţiei, activităţi sociale;
• structura cheltuielilor de producţie;
• volumul investiţiilor capitale în alte întreprinderi (investiţii financiare);
• coeficenţii la plata dividendelor şi ai solvabilităţii;
• rentabilitatea producţiei;
• rotaţia activelor.
Acest sistem de indicatori necesită, în opinia noastră anumite precizări.
82
Indicatorul profitului net după achitarea impozitelor, calculat la o acţiune constituie o
modificare a indicatorului venitului la o acţiune şi utilizarea lui independentă nu este raţională,
deoarece nu reflectă procesul de dezvoltare a corporaţiei, fiindcă profitul net poate creşte şi în cazul
încetării activităţii corporaţiei.
Indicatorul valorii pe piaţă a acţiunii. Deoarece în listele bursei moldoveneşti sunt incluse
acţiunile câtorva zeci de emitenţi, apoi la majoritatea acţiunilor stabilirea valorii de piaţă este
dificilă din cauza subaprecierii generale a acţiunilor, pieţei nedezvoltate a hârtiilor de valoare, lipsei
de tranzacţii regulate cu ele nu numai pe piaţa bursieră, ci şi pe cea extrabursieră. În afară de
aceasta, răbufnirile valorii de piaţă se explică, de regulă, nu atât prin rezultatele mai bune ale
activităţii corporaţiilor, cât prin procesele de răscumpărare a pachetelor de acţiuni la redistribuirea
proprietăţii şi de aceea acest indice nu este semnificativ.
Indicatorul structurii activelor şi pasivelor nu este ceva separat, ci reprezintă, la rândul său,
un subsistem de indicatori destul de complex şi necesită metode speciale de analiză.
Indicatorul structurii de utilizare a profitului: impozite, dividende, dezvoltarea producţiei,
activităţi sociale în condiţiile perioadei de tranziţie nu este raţional pentru estimarea activităţii
corporaţiei. Astfel, dacă, bunăoară, corporaţia nu plăteşte dividende, nu finanţează activităţi sociale
plăteşte mai puţine sau mai multe impozite, aceasta nu oferă destule temeiuri pentru a aprecia
activitatea financiară ca fiind ineficientă.
Indicatorul structurii cheltuielilor este în esenţa sa mai mult economic decât financiar,
deoarece reflectă proprţiile existente ale producţiei şi gestiunii, precum şi caracterul proceselor
inflaţioniste în economia în ansamblu.
Experienţa calculării şi analizei unui cerc larg de indicatori financiari a permis formarea
următorului sistem de indicatori ai estimării eficienţei gestiunii financiare:
• veniturile ca indicator generalizator al dezvoltării corporaţiei;
• veniturile la 1 acţiune;
• investiţii financiare;
• coeficientul lichidităţii;
• indicatorul amenzilor şi penalităţilor, plătite pentru încălcarea disciplinei financiare.
La calcularea acestor indicatori trebuie să se ţină cont de următoarele.
Venitul global al corporaţiei se poate calcula indiferent de faptul dacă ţine sau nu corporaţia
bilanţ consolidat, dacă promovează o politică de calcul unică sau nu şi dacă acesta constituie suma
veniturilor tuturor întreprinderilor din componenţa sa:
Vc = ∑kaVi
unde Vc înseamnă veniturile corporaţiei;
k – coeficientul ce include scontul la achitările nemonetare;
83
a – coeficientul de estimare a riscului calculelor incomplete şi imperfecte;
Vi – veniturile întreprinderii i din componenţa corporaţiei, i = 1-N;
N – numărul întreprinderilor ce fac parte din corporaţie.
Calculul indicatorului veniturilor la o acţiune este destul de simplu pentru o corporaţie ce
emite un singur tip de acţiuni. Pentru corporaţiile întreprinderile căreia sunt societăţi pe acţiuni
independente, procedura se poate efectua în două etape.
La prima etapă se stabileşte numărul acţiunilor simple, ce pot fi acceptate pentru calculul
conform următoarei formule:
Nac = ∑ Nas × Sas / Sac
unde Nac – numărul acţiunilor corporaţiei, un.;
Nas – numărul acţiunilor simple ale întreprinderii i, i = 1.N;
Sas – numărul nominal al acţiunilor întreprinderii i;
Sac – numărul nominal al acţiunilor acceptate pentru calcul (achitări);
În continuare să determinăm mărimea venitului la o acţiune a corporaţiei prin repartizarea
venitului total al corporaţiei (Vc) la numărul acţiunilor corporaţiei (Nac). Pentru utilizarea acestui
indicator în dinamica lui este necesar să fie asigurată comparabilitatea lui cu, dacă în perioada
examinată a avut loc vreo emisie şi amplasarea suplimentară a acţiunilor.
Cel mai important, în opinia noastră, pentru aprecierea potenţialului financiar al corporaţiei
este indicatorul investiţiilor capitale, care e raţional să fie structurat în modul următor:
• investiţii pe termen lung în cadrul corporaţiei;
• investiţii în activitatea de cercetări ştiinţifice;
• investiţii în procurări şi fuziuni.
Estimarea investiţiilor capitale în corporaţie trebuie să se calculeze: a) în mărimi absolute; b)
în mărimi relative ca cotă în venitul total al corporaţiei. În afară de aceasta trebuie calculaţi
indicatorii de fondointensivitate şi randament pentru evaluarea eficienţei efectuării investiţiilor
capitale.
Investiţiile în activitatea de cercetări ştiinţifice reprezintă un indicator important pentru
aprecierea eficienţei în dezvoltarea corporaţiei cu întreprinderi avansate din punct de vedere al
tehnologiei şi progresului ştiinţific. Pentru dezvoltarea corporaţiilor naţionale trebuie prevăzută
nesupunerea la impozite a mijloacelor financiare investite în activitatea de cercetări ştiinţifice,
precum şi a investiţiilor financiare în dezvoltarea bazei de producţie ce depăşesc suma defalcărilor
de amortizare.
Un bloc aparte trebuie să formeze indicatorii investiţiilor capitale în alipiri şi fuziuni. Astfel,
dezvoltarea pe orizontală, verticală sau în conglomerat a corporaţiei trebuie să fie stabilită în funcţie
de obiectivele ei de dezvoltare pe termen lung sau mediu. Deoarece principalul indicator al
84
oportunităţii este creşterea valorii pe piaţă a corporaţiei (veniturilor, profitului ei), ceea ce se poate
stabili după o anumită perioadă de timp după efectuarea investiţiilor capitale, e necesar să se
calculeze cheltuielile anuale pentru procurările şi fuziunile efectuate anterior sau în perioada de
calcul:
CHea =CHft - CHfpa
unde Chea – cheltuielile globale în rezultatul extinderii activităţii corporaţiei;
CHft – cheltuielile în perioada de analiză a fuziunilor trecute;
Chfpa – cheltuielile pentru fuziunile efectuate în perioada analizată.
Concomitent cheltuielile pentru fuziune este bine să fie comparate cu costurile pe piaţă a
cheltuielilor efectuate de companie până la fuziunea respectivă.
Estimarea efectului sinergetic reprezintă o sarcină metodică aparte, deoarece nu există un
concept unic referitor la evaluare în caz de fuziune şi alipire a întreprinderilor.
Dacă în economiile stabile drept indicatori ai unui asemenea efect sinergetic pot fi
indicatorii creşterii valorii pe piaţă a acţiunilor, creşterea dividendelor la o acţiune, apoi în condiţiile
economiei tranzitorii drept indicator poate servi reducerea datoriei de creditor şi debitor a
corporaţiei cu condiţia creşterii veniturilor în preţuri comparabile.
Necesitatea calculării indicatorilor capacităţii de plată şi a lichidităţii curente trebuie să se
determine în conformitate cu cerinţele respective ale actelor normative.
Concomitent valorile normative necesare privind solvabilitatea şi lichiditatea curentă,
privind mărimea critică şi termenele datoriei de creditor compromise sunt formale, care, în opinia
noastră, destabilizează gestiunea corporaţiilor într-o măsură mai mare, decât contribuie la asanarea
lor financiară.
Indicatorul penalităţilor şi amenzilor plătite, după structura relaţiilor financiare,
caracterizează calitatea activităţii financiare în cadrul corporaţiei şi poate fi calculat ca sumă a
amenzilor plătite minus sumele plătite, pe care corporaţia (întreprinderile ei) le revendică în
instanţele judiciare.
AMc = ∑ AMi - Si
unde AMc – amenzile plătite de corporaţie pentru încălcările financiare, lei/an;
AMi – amenzile plătite de întreprinderea i pentru încălcările financiare, lei/an;
Si – suma amenzilor, penalităţilor impuse, revendicate de întreprinderea i în instanţele de
judecată, lei/an.
Analiza complexă a unui asemenea sistem de indicatori (tab. 23) permite de aprecia nivelul
activităţii financiare în cadrul corporaţiei: a determina valorile de prognoză posibile, ţinând cont de
resursele financiare selectate şi sistematizate.
85
Tabelul 23 Sistemul de indicatori utilizaţi la evaluarea eficienţei gestiunii financiare în administrarea
corporativă Indicatorii Formula de calcul
Venituri Vc = ∑kaVi Vc - veniturile corporaţiei; k – coeficientul incluzând scontul la achitările nemonetare; a – coeficientul de estimare a riscului calculelor incomplete şi imperfecte; Vi – veniturile întreprinderii i din componenţa corporaţiei, i = 1-N; N – numărul întreprinderilor ce fac parte din corporaţie.
Venituri la 1 acţiune
Nac = ∑ Nas Sas / Sac
Nac – numărul acţiunilor corporaţiei, un.; Nas – numărul acţiunilor simple ale întreprinderii i, i = 1-N; Sas – numărul nominal al acţiunilor întreprinderii i; Sac – numărul nominal al acţiunilor acceptate pentru calcul (achitări)
Investiţii financiare
Investiţii pe termen lung în cadrul corporaţiei (Itl); Itl = ∑ Itl. î Investiţii în activitatea de cercetări ştiinţifice (Iş); Iş = ∑ Iş. i Investiţii în procurări şi fuziuni (Ipf); Ipf = ∑∑ Ipfj
Itl. i - investiţiile pe termen lung ale întreprinderii i, lei/an; i = 1.N. Iş. i - investiţiile în activitatea de cercetări ştiinţifice a întreprinderii i, lei/an; i = 1.N. Ipfj – investiţiile în procurări şi fuziuni conform proiectului j, lei/an; j = 1.M.
Coeficientul lichidităţii Kl
Kl = ∑ Ac i ∑ Ao i Ac i - activele curente ale întreprinderii , i = 1.N. Ao i - obligaţiile pe termen scurt ale întreprinderii i către organizaţiile din afara corporaţiei, i = 1.N
Indicatorul penalităţilor şi amenzilor plătite, după structura relaţiilor financiare
AMc = ∑ AMi - Si AMc – amenzile plătite de corporaţie pentru încălcările financiare, lei/an; AMi – amenzile plătite de întreprinderea i pentru încălcările financiare, lei/an; Si – suma amenzilor, penalităţilor impuse, revendicate de întreprinderea i în instanţele de judecată, lei/an.
Calculul coeficienţilor financiari, suplimentar la sistemul de indicatori propus, apare ca
oportun pentru diagnosticul stării financiare curente. Pentru ca aceşti indicatori să reflecte procesele
financiare în corporaţie, aceştia trebuie calculaţi nu în baza unei simple însumări sau a determinării
medianei la întreprinderile din cadrul corporaţiei, ci ţinând cont de următoarele principii metodice:
86
• activele şi pasivele corporaţiei nu sunt echivalente cu suma activelor şi pasivelor
întreprinderilor din componenţa corporaţiei;
• deoarece proprietatea companiilor fiice, de regulă, este diversificată, trebuie stabilit
capitalul, ce asigură realizarea obiectivelor corporaţiei;
• dat fiind faptul că structurile corporative sunt, de regulă, fie larg integrate (pe orizontală şi
verticală), fie nişte conglomerate, de aceea este necesară calcularea fluxurilor monetare
acumulate, redistribuite şi consumate nemijlocit pentru asigurarea proceselor reproductive
din cadrul corporaţiei;
• trebuie să se aibă în vedere că din contul redistribuţiei în cadrul corporaţiei a volumelor de
lucrări, iar, prin urmare, a mijloacelor băneşti, precum şi a mijloacelor de investire,
indicatorii financiari ai întreprinderilor aparte din cadrul corporaţiei se pot înrăutăţi
concomitent cu creşterea efectului sumar;
• valorile coeficienţilor financiari în perioadele analizate pot avea dinamică diferită.
Sistemul de indicatori propus se caracterizează prin unitate internă, reflectă direcţiile
principale de asigurare financiară cu resurse a procesului reproductiv din corporaţie şi rezultatele
acestuia, permite elaborarea propunerilor pentru perfecţionarea gestiuniifinanţelor corporaţiei în
ansamblu şi în cadrul verigilor ei separate.
87
Capitolul III. PERFECŢIONAREA GESTIUNII FINANŢELOR ÎN ADMINISTRAREA CORPORATIVĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA
3.1. Experienţa acumulată şi probleme în procesul de dezvoltare a gestiunii corporative din Republica Moldova
Ca rezultat al privatizării întreprinderile de stat au devenit societăţi pe acţiuni, în cadrul
cărora au fost aplicate elemente ale administrării corporative sau managementului corporativ pentru
crearea unui nou sistem de motivaţie, care să permită unirea lor în corporaţii mari pentru a spori
potenţialul economic al ţării. Structura lor organizatorico-juridică, însă, a rămas cea veche:
1. Adunarea generală a acţionarilor;
2. Consiliul societăţii1;
3. Organul executiv;
4. Comisia de cenzori;
5. Registratorul societăţii.
Precum se ştie, în dependenţă de statul unde îşi desfăşoară activitatea, societatea pe acţiuni are
anumite trăsături individuale. Piaţa valorilor mobiliare a Republicii Moldova este reglementată de
un număr mare de acte legislative şi normative. Printre acestea: Legea cu privire la societăţile pe
acţiuni, Legea privind fondurile de investiţii, Legea cu privire la Bursa de Valori etc.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare din Republica Moldova (fondată în anul 1992) este
responsabilă de cadrul legislativ, reglementează activitatea emitenţilor, a participanţilor
profesionişti la piaţa valorilor mobiliare (brokeri, dealeri, registratori etc.), ceea ce oferă
posibilitatea de a forma subiecţii, principalii participanţi la relaţiile corporative. Aceşti subiecţi,
după părerea noastră, sunt:
1. Acţionarii instituţionali (fondurile de investiţii, băncile, grupurile financiar-industriale,
trusturile);
2. Consiliul societăţii (50 acţionari > 3 persoane; > 50 acţionari > 5 persoane);
3. Administraţia corporativă (în majoritatea întreprinderilor au rămas la conducere directorii
întreprinderilor de stat, cu toate că se simte tendinţa de restructurare a cadrelor);
4. Comisia de cenzori.
În rezultatul estimării şi analizei proprii am determinat că structura capitalului corporativ, în
mediu pe republică, conform politicii de privatizare, reprezintă:
• 20% - cota colectivului întreprinderii privatizate;
• 80% cota participanţilor la privatizare (fondurilor de investiţii, trusturilor, băncilor, altor
societăţi pe acţiuni, persoanelor fizice etc.).
În realitate structura actuală se prezintă în modul următor:
1 În societăţile pe acţiuni de tip închis atribuţiile Consiliului societăţii le poate exercita Adunarea generală a acţionarilor.
88
• circa (până la) 20% - colectivul întreprinderii privatizate;
• circa 45% - fondurile de investiţii, trusturile;
• 5-35% - persoanele fizice.
În societăţile pe acţiuni industriale cu ponderea mare a furnizorilor naţionali:
• circa (până la) 20% - colectivul întreprinderii privatizate;
• circa (până la) 20% - furnizorii;
• circa 30% - fondurile de investiţii, trusturile;
• circa (până la) 10% - persoanele fizice.
• În unele corporaţii colectivele au acumulat circa 70-80%.
Adunarea generală a acţionarilor
Figura 7. Modelul moldovenesc de gestiune corporativă
Conform analizei efectuate în baza datelor din Anexa 1- Întreprinderile certificate din
Republica Moldova - modelul moldovenesc de administrare corporativă poate fi prezentat ca în
figura 7.
Analizând actele legislative şi normative: Legea cu privire la societăţile pe acţiuni, Legea
privind fondurile de investiţii, Legea cu privire la Bursa de Valori etc., conchidem că elementele
esenţiale ale gestiunii corporative rezidă în drepturile acţionarilor, care sunt:
a) să participe la adunările generale ale acţionarilor, să aleagă şi să fie ales în organele de
conducere ale societăţii;
b) să ia cunoştinţă de materialele pentru ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor
c) să ia cunoştinţă şi să facă copii de pe documentele societăţii, accesul la care este prevăzut de
lege, de statut sau de regulamentele societăţii;
d) să primească dividendele anunţate în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de
acţiuni care ii aparţin;
e) să înstrăineze acţiunile care ii aparţin, să le pună în gaj sau în administrare fiduciara;
Comisia de cenzori / Auditul extern
Registrator Registrator independent
Consiliul societăţii Administraţia
89
f) să ceara răscumpărarea acţiunilor care ii aparţin, în cazurile prevăzute de lege sau de statutul
societăţii;
g) să obţină o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării ei;
Acţionarul deţinător de acţiuni ce nu dau dreptul la vot poate participa la discutarea
chestiunilor ordinii de zi a adunării generale a acţionarilor.
Statul poate avea doar un singur reprezentant intr-o societate.
Persoanele cu funcţii de răspundere ale societăţii, cu excepţia membrilor consiliului
societăţii, nu pot fi reprezentanţi ai acţionarului.
Drepturile suplimentare ale acţionarilor:
(1) Acţionarii care deţin cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii, au de
asemenea dreptul:
a) să introducă chestiuni în ordinea de zi a adunării generale anuale a acţionarilor;
b) să propună candidaţi pentru membrii consiliului societăţii şi ai comisiei de cenzori;
c) să adreseze instanţei judecătoreşti cerere în vederea lichidării societăţii daca. în cursul a
doua şi mai multe adunări generale, acţionarii nu au ales consiliul societăţii;
d) să ceara convocarea şedinţei extraordinare a consiliului societăţii.
(2) Acţionarii care deţin cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii, au de
asemenea dreptul, în modul prevăzut de lege, de alte acte legislative şi de statutul societăţii:
a) să ceara stabilirea costului plasării acţiunilor societăţii, în temeiul raportului
organizaţiei de audit sau al altei organizaţii specializate ce nu este persoană afiliată a
societăţii;
b) să ceara efectuarea de controale extraordinare ale activităţii economico-financiare a
societăţii;
c) să adreseze instanţei judecătoreşti cerere de reparare a prejudiciului cauzat societăţii de
persoanele cu funcţii de răspundere în urma încălcării intenţionate sau grave de către acestea a
prevederilor Legii cu privire la societăţile pe acţiuni sau ale altor acte legislative.
(3) Acţionarii care deţin cel puţin 25% din acţiunile cu drept de vot ale
societăţii, au de asemenea dreptul să ceară convocarea adunării generale extraordinare a acţionarilor
în modul stabilit de lege şi de statutul societăţii.
Dividendele care nu au fost primite de acţionar din vina S.A. în decursul a 3 ani de la data
apariţiei dreptului de primire a acestora se trec la venitul societăţii şi nu pot fi revendicate de
acţionar.
Acţiunile corporaţiei ce necesită aprobarea Adunării generale a acţionarilor.
Adunarea generală a acţionarilor - ca principalul organ de conducere - are următoarele
atribuţii exclusive:
90
• aprobă statutul societăţii în redacţie nouă sau modificările şi completările
aduse în statut, inclusiv cele ce ţin de schimbarea claselor şi numărului de acţiuni
autorizate spre plasare, de convertirea, denominalizarea, consolidarea sau distribuirea acţiunilor
societăţii.
• hotărăşte cu privire la modificarea capitalului social cu excepţia cazurilor
prevăzute;
• aprobă regulamentul consiliului societăţii, alege membrii lui şi sistează înainte de termen
împuternicirile lor, stabileşte cuantumul retribuţiei muncii lor, remuneraţiilor anuale şi
compensaţiilor, precum şi decide cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de
răspundere a membrilor consiliului societăţii;
• aprobă regulamentul comisiei de cenzori, alege membrii ei şi sistează înainte de termen
împuternicirile lor, stabileşte cuantumul retribuţiei muncii lor şi compensaţiilor, precum şi
hotărăşte cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor comisiei
de cenzori;
• confirmă organizaţia de audit şi stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor ei;
• hotărăşte cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii: 25-50%;
• aprobă clasele şi numărul de obligaţiuni autorizate spre plasare;
• examinează darea de seama financiară anuală a societăţii, aprobă darea de seamă anuală a
consiliului societăţii şi darea de seamă anuală a comisiei de cenzori:
• aprobă normativele de repartizare a profitului societăţii;
• decide cu privire la repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale, sau la
acoperirea pierderilor societăţii;
• hotărăşte cu privire la modificarea tipului societăţii, reorganizarea sau lichidarea ei;
• aprobă bilanţul de divizare, bilanţul consolidat sau bilanţul de lichidare a societăţii;
Adunarea generală a acţionarilor, dacă statutul societăţii nu prevede altfel, de asemenea
aprobă:
a) direcţiile prioritare ale activităţii societăţii;
b) modul de înştiinţare a acţionarilor despre ţinerea adunării generale, precum şi modul de
prezentare acţionarilor a materialelor de pe ordinea de zi a adunării generale pentru a se lua
cunoştinţa de ele;
c) regulamentul organului executiv al societăţii şi deciziile privind numirea conducătorului
acestuia sau încetarea înainte de termen a împuternicirilor lui, privind stabilirea cuantumului
retribuţiei muncii lui, remuneraţiei şi compensaţiilor, privind tragerea lui la răspundere sau
eliberarea de răspundere;
d) dările de seama trimestriale ale organului executiv al societăţii;
91
e) hotărârile privind deschiderea, transformarea sau lichidarea filialelor şi reprezentantelor,
privind numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor lor.
Alt organ principal al gestiunii corporative este Consiliul societăţii. Consiliul societăţii
reprezintă interesele acţionarilor în perioada dintre adunările generale şi, în limitele atribuţiilor sale,
exercită conducerea generală şi controlul asupra activităţii societăţii. Consiliul societăţii este
subordonat Adunării generale a acţionarilor.
Consiliul societăţii are următoarele atribuţii exclusive:
a) decide cu privire la convocarea Adunării generale a acţionarilor;
b) aprobă valoarea de piaţă a bunurilor ce constituie obiectul unei tranzacţii de proporţii;
c) decide cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii prevăzute la 25 - 50%;
d) încheie contracte cu organizaţia gestionară a societăţii;
e) confirmă registratorul societăţii şi stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor lui;
f) decide cu privire la mărirea capitalului social în cazurile prevăzute, precum şi modifică în
legătură cu aceasta statutul societăţii (Consiliul societăţii are dreptul să ia decizii privind
majorarea capitalului social cu cel mult 50% din valoarea acestuia la data ultimei adunări
generale a acţionarilor. In acest caz, acţionarii societăţii dispun de dreptul preferenţial de
subscriere la acţiuni proporţional cotei de acţiuni pe care le deţin);
g) aprobă prospectul de emisiune suplimentară de acţiuni, rezultatele emiterii suplimentare de
acţiuni, precum şi modifică în legătură cu aceasta statutul societăţii;
h) decide, în cursul anului financiar, cu privire la repartizarea profitului net, la folosirea
capitalului de rezervă şi a celui suplimentar, precum şi a mijloacelor fondurilor speciale ale
societăţii;
i) înaintează, la Adunarea generală a acţionarilor, propuneri cu privire la plata dividendelor
anuale şi decide cu privire la plata dividendelor intermediare;
j) aprobă fondul sau normativele de retribuire a muncii personalului societăţii;
k) decide cu privire la aderarea societăţii la asociaţie sau la o altă uniune;
l) decide în orice alte probleme prevăzute de lege şi de statutul societăţii.
Chestiunile ce ţin de competenţa consiliului societăţii nu pot fi transmise spre examinare
organului executiv al societăţii. Consiliul societăţi prezintă Adunării generale a acţionarilor raportul
anual cu privire la activitatea şi funcţionarea societăţii, întocmit în conformitate cu legislaţia
privind valorile mobiliare, cu statutul societăţii şi cu regulamentul consiliului societăţii, precum şi
informaţia privind remunerarea persoanelor cu funcţii de răspundere.
Membru al consiliului societăţii nu poate fi persoana care:
a) este membru a cinci consilii ale altor societăţi înregistrate în Republica Moldova;
92
b) din oficiu reprezintă o societate care faţă de societatea dată este întreprindere afiliată sau
societate dependentă;
c) este membru al comisiei de cenzori a societăţii date;
d) o altă persoană a cărei calitate de membru al consiliului societăţii este limitată de lege sau de
statutul societăţii.
In societatea cu un număr de acţionari şi deţinători nominali de acţiuni de peste 50, consiliul
societăţii se alege prin vot cumulativ.
Statutul societăţii poate să prevadă vot cumulativ la alegerea consiliului societăţii şi în cazul
în care societatea are un număr mai mic de acţionari şi deţinători nominali de acţiuni ale societăţii.
Alt element al gestiunii corporative este Administraţia, care se prezintă prin organul
executiv al societăţi, care poate fi colegial (comitet de conducere, direcţie) sau unipersonal (director
general, director),
Membrii organului executiv şi alţi angajaţi ai societăţii pot fi aleşi în consiliul societăţii, dar
nu pot constitui în el majoritatea.
Comisia de cenzori a societăţi este de asemenea un element important al gestiunii
corporative..
Membri ai comisiei de cenzori pot fi atât acţionarii societăţii, cât şi alte persoane. Cel puţin
unul dintre membrii comisiei de cenzori trebuie să fie contabil autorizat în condiţiile legii sau
contabil-expert (auditor)1.
Membri ai comisiei de cenzori a societăţi nu pot fi:
• membrii consiliului societăţii;
• lucratorii organului executiv sau ai contabilităţii societăţii;
• gestionarul societăţii;
• persoanele necalificate în contabilitate, finanţe sau economie;
Comisia de cenzori se alege (se numeşte) pe un termen de la 2 până la 5 ani.
Pentru ca gestiunea corporativă să fie transparentă este necesară elaborarea unor dări de
seamă specializate.
In dările de seamă specializate lunare, trimestriale şi anuale ale emitenţilor şi participanţilor
profesionişti la piaţa hârtiilor de valoare se includ: pentru emitent (societăţile pe acţiuni de tip
deschis):
a) dările de seama lunare:
• Lista acţionarilor emitentului, care deţin peste 5 la sută din numărul total al acţiunilor cu drept
de vot amplasate de emitent (forma EM-3).
1 În modelul român la societăţile în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social, unul dintre cenzori va fi recomandat de Ministerul Finanţelor. Numărul cenzorilor trebuie sa fie impar.
93
b) dările de seama trimestriale:
• Lista persoanelor juridice la care emitentul deţine cel puţin 25 la sută din capitalul statutar
(forma EM-4);
• Informaţia privind direcţiile de investire a mijloacelor atrase în rezultatul emisiei hârtiilor de
valoare (forma EM-7);
• Darea de seamă privind mişcarea capitalului statutar al emitentului (forma EM-8);
• Informaţia privind dividendele şi dobânzile calculate pentru hârtiile de valoare ale emitentului
(forma EM-10);
• Darea de seamă privind tranzacţiile înregistrate (forma EM-11) - în cazul în care emitentul ţine
registrul acţionarilor săi independent;
• Calculul valorii activelor nete ale societăţii pe acţiuni;
c) dările de seama anuale:
• Lista persoanelor cu funcţii de răspundere ale emitentului (forma EM-1);
• Lista persoanelor afiliate ale emitentului (forma EM-2);
• Lista filialelor şi reprezentanţelor emitentului (forma EM-5);
• Informaţia privind reorganizarea emitentului (forma EM-6);
• Tipurile hârtiilor de valoare emise de emitent (forma EM-9);
• Copiile proceselor-verbale ale adunărilor generale.
In afară de dările de seamă specializate lunare, trimestriale şi anuale, emitentul este obligat
să dezvăluie informaţia despre faptele şi evenimentele esenţiale, care au efect asupra activităţii lui
financiar-economice în corespundere cu punctul 5.5. al Regulilor provizorii de efectuare a
operaţiunilor cu hârtiile de valoare, aprobate prin decizia Comisiei de Stat pentru Piaţa Hârtiilor de
Valoare nr,19/1 din 10 august 1995.
Astfel, a fost creat modelul gestiunii corporative a economiei naţionale, ce ţine cont de
particularităţile ramurilor economice şi în special de partea financiară, un model unic în felul său,
având în vedere că începutul acestui proces a fost pus în ianuarie 1992, când s-a reglementat
regimul juridic al societăţilor pe acţiuni.
Analiza materialelor disponibile şi publicaţiilor în problemele formării şi dezvoltării
corporaţiilor ne permite să facem următoarele concluzii.
• În dreptul şi practica occidentală conceptul de corporaţie este echivalent cu cel de persoană
juridică.
• Una din definiţiile corporaţiei este: uniune colectivă, organizaţie recunoscută ca persoană
juridică bazată pe capital comun (cote de participare comune) şi care îndeplineşte o activitate
benefică pentru societate.
94
• Astfel corporaţia nu este o simplă adunare de oameni, indivizi, ci este o asociaţie, o uniune de
persoane, corespunzător organizate, gestiunea căreia este determinată de interesele de grup ale
persoanelor ce intră în componenţa acesteia şi care acţionează ca un tot întreg în numele ei.
Dar nu toate uniunile sunt corporaţii.
• Corporaţia este nu numai o uniune de oameni, ci şi o uniune de capitaluri. Numărul de
persoane, ce au pus la dispoziţie capitalurile pentru organizarea activităţii corporaţiei (mărimea
capitalului investit poate fi stabilită cu exactitate în orice moment al fiinţării corporaţiei)
• Corporaţia este o uniune de persoane pentru îndeplinirea unei activităţi sociale benefice (ceea
ce de fapt nu este specificat în nici o lege astfel, ele activând şi după principiul: „E permis tot ce
nu este interzis". Activitatea corporaţiilor se evidenţiază în toate domeniile: comerţ., industrie
extractivă, de deservire, activitatea financiară etc.
• Corporaţia - este şi persoană juridică, astfel încât uniunea colectivă se transformă în corporaţie
după obţinerea statutului de persoană juridică, ceea ce are loc după înregistrarea ei de către
organele de stat.
În ştiinţa managerială procesul dezvoltării managementului corporativ se bazează pe
clasificare. Putem clasifica corporaţiile din punctul de vedere al competitivităţii. Modelul
moldovenesc de gestiune corporativă evidenţiază patru nivele de competitivitate [127, p.104],
caracteristice corporaţiilor:
• Companiile de nivelul 1 se mulţumesc a efectua lucrări, a fabrica produse fără a pregăti surprize
pentru concurenţi şi consumatori;
• Companiile de nivelul II tind ca sistemele lor de producţie să corespundă pe deplin nivelurilor
(standardelor) respective, stabilite de principalii lor concurenţi.
• Companiile de nivelul III de competitivitate creează asemenea sisteme de dirijare, ce
influenţează activ asupra procesului de producţie, contribuind la dezvoltarea şi perfecţionarea
lui.
• Companiile care au atins cel de al IV-lea nivel de competitivitate se caracterizează prin faptul
că reuşita lor în lupta concurenţială devine tot mai mult nu atât funcţie de producţie, cât funcţie
de dirijare a producţiei. Ele depăşesc concepţiile concurenţilor cu mulţi ani înainte, ceea ce la
asigură succesul pe o perioadă îndelungată.
Corporaţiile pot fi clasificate din punctul de vedere al atitudinii faţă de angajaţi. Acest
criteriu de clasificare propus de savantul cu renume mondial I. Ansoff reprezintă clasificarea
corporaţiilor din punctul de vedere al atitudinii faţă de angajaţi şi anume:
I. Conceptul de „corporaţie ca maşină".
Corporaţiile şi metodele lor de prezentare preocupă reprezentanţii ştiinţelor economice în
ultimii cel puţin 100 de ani. Se consideră că organizaţiile industriale, ce au apărut în rezultatul
95
revoluţiei industriale, aparţineau doar fondatorilor. Organizaţiile erau utilizate ca maşini, funcţiile
cărora se limitau la deservirea fondatorilor. Din această cauză principala, dacă nu unica funcţie a
acestor organizaţii era de a produce profit.
La o asemenea interpretare a corporaţiei lucrătorii acesteia erau consideraţi drept un fel de
maşini sau / şi părţi componente ale acestei maşini.
Viaţa personală a lucrătorilor în afara întreprinderii nu exista. Cu cât mai sus se ridica
lucrătorul / personalul pe scara ierarhică a corporaţiei, cu atât mai mare era răspunderea sa,
respectiv şi libertatea vieţii sale personale. Viaţa personală a devenit încă o piesă în maşina
corporaţiei.
Conceptul de corporaţie ca maşină s-a păstrat atâta timp, cât erau asigurate următoarele
condiţii;
1. Stăpânul, Proprietarul are cu adevărat putere nelimitată asupra lucrătorilor şi poate s-o
utilizeze; poate că-1 angajeze şi să-i demisioneze sau poate utiliza alte metode de a stimula
sau pedepsi lucrătorii în măsura în care el consideră necesar.
2. Pericolul lipsurilor, neajunsurilor economice, legate de şomaj sunt pentru angajaţii un risc
real şi foarte serios.
3. Calificarea lucrătorilor trebuie să fie în general joasă, pentru ca forţa de muncă să poată fi
uşor procurată.
4. Nivelul studiilor, dezvoltării personale şi cerinţele lucrătorilor trebuie să fie relativ scăzut.
Posibilitatea de creştere a numărului de companii în genere a început să fie limitată de
autofinanţare. De aceea foarte multe întreprinderi, firme au devenit obşteşti sau au fost absorbite de
altele. Proprietatea lor a fost distribuită între un număr uriaş de acţionari, care intrau foarte rar în
contact direct cu lucrătorii. Drept rezultat dispare stăpânul, apare managementul. Apariţia
managementului, ce era departe de conceptul „proprietate" a fost însoţită de formarea şi dezvoltarea
sindicatelor, creşterea asigurărilor sociale şi economice, ceea ce minimiza riscul restricţiilor
economice pentru lucrători.
Perfecţionarea utilajului necesita acum un nivel de calificaţie mai mare a muncitorilor. Cu
cât calificaţia era mai înaltă cu atât mai greu putea fi înlocuit muncitorul, care, la rândul său, era
mai puţin dispus să aibă o viaţă asemănătoare cu viaţa unei maşini.
II. Conceptul de „corporaţie în calitate de organism"
După 1945 treptat se formează un nou concept: corporaţia ca organism, în corespundere cu
care corporaţiei i se atribuiau propria viaţă şi propriile obiective, începe să se profileze convingerea
că principalele ei obiective, ca şi ale orişicărui organism, sunt creşterea şi supravieţuirea. Profitul
corporaţiei este privit ca şi oxigenul pentru organism: necesitate dar nu sensul vieţii.
96
In urma dispersiei proprietăţii corporaţiilor din cauza caracterului ei temporar, cauzat de
speculaţiile bursiere, se pierde încrederea în managementul administrativ. Administraţia e nevoită
să-şi asume întreaga răspundere pentru adoptarea deciziilor. Devine evident că atitudinea
muncitorilor faţă de munca lor are o atribuţie directă asupra calităţii şi cantităţii muncii.
Ministerul Sănătăţii, Învăţământului şi Asigurării Sociale din SUA în urma unor investigaţii
a subliniat că muncitorii erau nesatisfăcuţi de munca plictisitoare, neinteresantă, monotonă, fapt ce
afecta economia ţării. Cu cât calificaţia muncitorului era mai mare, cu atât mai greu îi era şefului
(managerului superior) să-i dea ordine referitor la îndeplinirea sarcinii respective.
După 1945 a început venirea intensă în sfera businessului a tinerilor specialişti creşterea
încrederii lor în faptul că ei îşi pot asigura cariera cu forţele proprii. Tinereţea, mobilitatea afecta
competenţa. Schimbarea rapidă a conducătorilor a devenit un fenomen normal. Principala funcţie a
noului torent era de a introduce inovaţii - principala trăsătură caracteristică opusă concepţiei de
maşină. Astfel a prins a se afirma ideea de corporaţie ca organism.
Pentru lucrători era tentant să se simtă creierul corporaţiei. Insă creierul doar propune, restul
fac sau distrug oamenii - corpul corporaţiei şi mediul ei. Produsul instruirii în şcoli, unde era
permisă libertatea comportamentului, al serviciului militar, unde cu ei s-au comportat ca cu nişte
maşini, a făcut dificilă subordonarea lor puterii corporaţiei.
III. Conceptul de „corporaţie în calitate de organizaţie"
Chiar de la început corporaţia a fost considerată organizaţie, dar ce este aceasta, ce se
subînţelege prin cuvântul „organizaţie” s-a definit mai târziu.
Organizaţia este:
• un sistem ce urmăreşte un scop
• parte componentă a unui sau mai multor sisteme
• părţile componente ale căruia - oamenii - au scopuri personale.
Prima caracteristică a fost înlăturată de concepţia corporaţiei ca maşină. A doua a fost
abandonată, deoarece nu recunoaşte independenţa de mediu. A treia – pentru că nu permite analogia
cu organismul.
I. Ansoff [86], de asemenea, demonstrează că acţionarii au o viziune proprie asupra
corporaţiei - corporaţia din punctul de vedere al acţionarilor. Prezentarea corporaţiei ca organizaţie
înseamnă o viziune din punctul de vedere al acţionarilor.
Acţionari sunt toate persoanele din interiorul sau exteriorul organizaţiei, asupra cărora
influenţează direct activitatea corporaţiei.
Din punctul de vedere al acţionarilor în corporaţie au loc schimburi de 6 tipuri (Fig. 8):
1. Schimbul banilor pe munca angajaţilor năimiţi;
2. Schimbul banilor pe mărfurile şi serviciile furnizorilor;
97
3. Schimbarea mărfurilor şi serviciilor pe banii consumatorilor;
4. Schimbul banilor, plătiţi mai târziu, pe banii primiţi acum de la investitori şi arendatori;
5. Schimbul banilor, plătiţi acum pe banii, ce vor fi primiţi de la debitori mai târziu;
6. Schimbul banilor pe mărfuri şi servicii (de ex. pe apă, asigurarea curăţeniei publice,
securitate).
Figura 8. Corporaţia din punct de vedere al acţionarilor
Analiza relaţiilor dintre corporaţii şi acţionari vorbeşte despre faptul că, în sens larg,
corporaţia face doar două lucruri: consumă şi face posibil consumul. Corporaţia face consumul
posibil, producând mărfuri şi servicii, de asemenea asigură pe alţii cu bani, pe baza cărora aceştia
pot procura mărfuri şi servicii. Bogăţia, produsă de corporaţie, este rezultatul dintre consumul
personal şi consumul, pe care ea îl face posibil. În acelaşi timp, corporaţia poartă răspundere pentru
distribuirea profitului, precum şi pentru echitatea acestuia. Echitatea nu înseamnă egalitate. In
viziunea cea mai răspândită ea înseamnă înlăturarea mizeriei. Când între management şi lucru
(muncă) nu există o înţelegere privitor la faptul, ce este considerată distribuirea echitabilă, corectă a
profitului, produs de corporaţie, cel puţin una din părţi se va simţi exploatată.
Iniţial corporaţia era considerată ca unealtă a proprietarilor. Conceptul de organizaţie se
deosebeşte din 2 puncte de vedere:
Debitori
Consumatori Lucrătorii angajaţi
Corporaţia
Furnizori Guvernul
Investitori şi arendatori
Bani Bani
Bani
Mărfuri şi servicii
Mărfuri, servicii, control
Bani Bani Bani Mărfuri şi servicii
Bani
Munca
Bani
98
I. Corporaţia este considerată ca utilaj pentru toţi acţionarii. Din punctul de vedere al societăţii
deservirea intereselor investitorilor poate să nu fie o sarcină superioară apărării intereselor unei
sau altei părţi a acţionarilor.
II. Corporaţia are anumite obiective, îşi poate alege obiectivele şi metodele de atingere a
acestora.
Corporaţiile din punctul de vedere al deţinerii pachetelor de control. Cu cât numărul
acţionarilor şi / sau volumul capitalurilor este mai mare şi viceversa, cu atât se delimitează mai mult
proprietatea de management. Din aceste considerente A. Berle a evidenţiat următoarele etape de
dezvoltare a corporaţiilor contemporane:
III. La prima etapă se atribuie corporaţiile, în cadrul cărora deţinătorii capitalurilor au o putere
reală şi totală şi pot controla acţiunile administraţiei corporaţiei, numărul de acţionari-proprietari
este mic, o parte din acţionari activează în cadrul corporaţiei. Astfel ei sunt interesaţi nu numai de
cota parte a dividendelor, pe care trebuie să o primească, ci şi de procesul de ridicare a eficienţei
corporaţiei, de dezvoltarea şi creşterea acesteia.
IV. La etapa a doua sunt clasate corporaţiile cu aşa numitul pachet de control, adică un anumit
număr de proprietari-acţionari, cu ajutorul unui anumit număr de acţiuni realizează controlul
corporaţiei. Doar această „echipă" de acţionari este în stare să implementeze deciziile şi strategiile
în cadrul corporaţiei. Majoritatea acţionarilor din această companie sunt disperaţi: au cote-părţi
prea mici sau se află la o depărtare prea mare şi nu sunt interesaţi prea mult de activitatea
corporaţiei. Chiar dacă fiecare acţionar are dreptul la vot, din cauza dezorganizării în procesul
votării sau în lipsa „programului" de votare, deseori pachetul de control nu este de 50%+1, ci un
pachet ce constituie 20%, 15% uneori ajungând chiar la l -5% din capitalul statutar.
V. La etapa a trea se află corporaţiile mari în care, datorită dispersiei mari a acţiunilor în
rândurile unui număr mare de acţionari (zeci, sute de mii, chiar milioane), controlul activităţii
companiei este preluat de administraţia corporaţiei. Deţinătorii hârtiilor de valoare-acţiunilor sunt
acţionari doar de formă şi practic nu participă la luarea deciziilor. La această etapă de dezvoltare
se observă transmiterea dreptului de vot prin procură reprezentanţilor. Proprietarii sunt interesaţi
de mărimea dividendelor, pe când activitatea propriu-zisă a companiei iese din câmpul lor de
vedere.
Etapa a patra de dezvoltare se conturează procesul de reuniune a micilor acţionari de către
companiile de asigurări, fondurile de pensii, fondurile de investiţii2. Datorita acestui fapt (proces)
asemenea tipuri de uniuni obţin posibilitatea de a controla acţiunile administraţiei corporaţiei.
2 În unele ţări: Rusia, România, etc. există „asociaţii ale acţionarilor minoritari", care se ocupa de apărarea drepturilor / intereselor acţionarilor mici / minoritari
99
Totodată şi corporaţia are legătură doar cu un reprezentat, înlâturându-se problema majorării
personalului, necesar pentru întreţinerea relaţiilor cu acţionarii.
Corporaţiile din punctul de vedere al aprecierii mediului extern. Robert Albanese
divizează companiile în următoarele stadii de dezvoltare, din punct de vedere al aprecierii mediului
extern:
1. Primitivă;
2. Ad-hoc;
3. Reactivă;
4. Proactivă.
În general progresul de la o fază la alta depinde de evoluţia în timp a organizaţiei şi de
abordarea totală de către companie a procesului de planificare strategică. Tabelul 24 demonstrează
distribuţia a patru faze (stadii) între 186 de corporaţii, participante la un studiu de analiză a
aprecierii mediului extern.
Tabelul 24 Etapele de apreciere a mediilor în diferite corporaţii, conform volumului de vânzări
Etapa Mai puţin de 1 mlrd. USD
Cu vânzări cuprinse între 1 şi
5 mlrd. USD
Mai mult de 5 mlrd. USD
Numărul total
Primitivă 38 18 1 57 Ad-hoc 23 23 25 71 Reactivă 5 28 11 44 Proactivă 0 6 8 14 Total 67 81 50 186
1. La primul stadiu de dezvoltare (etapa primitivă) companiile văd mediul extern ca ceva
inevitabil. Companiile nu efectuează o analiză activă şi sistematică a factorilor mediului extern şi îi
acceptă aşa cum sunt. Corporaţia priveşte mediul său extern ca ceva inevitabil şi întâmplător.
Conducerea presupune că nu se poate face nimic pentru modificarea mediului extern şi îl acceptă
aşa cum este. Informaţiile ce vin din mediul extern nu sunt utilizate ca instrument strategic pentru
dezvoltarea corporaţiei.
2. La acest stadiu (Ad-hoc) managementul dezvoltă o activitate pentru identificarea unui
număr mic de factori, forţe pentru analiza mediului extern, fiind mai sensibil faţă de informaţiile ce
vin din afară, dar totuşi fiind încă relativ inert. Dar administraţia corporaţiei încearcă să facă o
legătură între modificările structurale ale mediului şi planurile strategice ale firmei.
3. La faza (stadiul) a treia corporaţiile monopolizează şi controlează un număr mare de factori
ai mediului extern. Se acordă atenţie planurilor şi modificărilor strategice pe piaţă. Se dezvoltă
iniţiativa companiilor în relaţiile cu mediul extern. Corporaţiile acordă o atenţie deosebită
100
modificărilor ce au loc în cadrul corporaţiilor - concurenţii principali din ramura respectivă - pentru
stabilirea şi aprobarea planurilor strategice corporative.
4. Corporaţiile ce se află la această fază de dezvoltare utilizează diferite metode şi tehnici
complexe de cercetare şi analiză a mediului extern. La faza proactivă se află un număr foarte mic de
corporaţii - cele mai mari şi puternice, care încearcă să modeleze mediul extern conform scopurilor
şi misiunii corporaţiei.
După cum arată analiza, în procesul lor de dezvoltare corporaţiile din Moldova trec prin
patru etape (tab 25):
Tabelul 25 Principalele etape de dezvoltare a corporaţiilor
Etapele Caracteristica etapelor Etapa 1 Decizia cu privire la înfiinţarea corporaţiei Etapa 2 Răscumpărarea acţiunilor şi formarea potenţialului de producţie al
corporaţiei Etapa 3 Formarea sistemului de gestiune a corporaţiei, sporirea potenţialului de
producţie Etapa 4 Dezvoltarea managementului corporativ
La cea de a doua etapă de dezvoltare a corporaţiilor are loc centralizarea grupului de
întreprinderi , asigurând:
• formarea portofoliului de comenzi ale consumatorilor şi amplasarea comenzilor la
întreprinderile corporaţiei;
• coordonarea tehnică în procesul executării comenzilor;
• soluţionarea problemelor privind relaţiile cu clientura, în special a celor legate de plata
pentru produsele finite;
• întocmirea unor scheme de achitare treptată prin decontări şi schimb de tip barter;
• coordonarea politicii grupului de întreprinderi în domeniul investiţiilor.
În această perioadă se înlocuieşte managementul superior al întreprinderilor din grup, se
stabilesc direcţiile de prioritare de activitate, se realizează o serie de programe investiţionale pentru
modernizarea întreprinderilor, ceea ce permite stabilizarea producţiei.
Etapa a treia poate fi considerată ca perioadă de consolidare a corporaţiei. Experţii afirmă că
la această etapă trebuie să se producă un salt în dezvoltarea economiei naţionale, iar principalele
direcţii ale activităţii societăţilor pe acţiuni urmează a fi:
• concentrarea atenţiei asupra noutăţii produsului fabricat şi, prin urmare, asupra problemelor
de proiectare, activizare a cercetărilor şi elaborărilor ştiinţifice.
• reducerea cheltuielilor la fabricarea producţiei;
• controlul strict şi obţinerea operativă a informaţiei;
• organizarea eficientă a vânzărilor;
101
• intensificarea conlucrării cu marile structuri financiare (băncile) în scopul de a organiza
livrările de utilaj pe termen lung în credit;
• crearea întreprinderilor mixte, cu condiţia obţinerii tehnologiilor moderne, know-how.
• Printre rezultatele principale în ce priveşte dezvoltarea corporaţiilor la cea de a treia etapă
pot fi menţionate:
• elaborarea strategiei de marketing pentru toate întreprinderile grupului, controlul pieţei de
desfacere a producţiei proprii;
• crearea reprezentanţelor corporaţiei şi a întreprinderilor mixte în străinătate pentru
extinderea exportului.
• dirijarea strategică a întreprinderilor sale şi concomitent exercitarea funcţiilor distributive:
selectarea comenzilor de la consumatori, amplasarea comenzilor la întreprinderile corporaţiei,
coordonarea achitării la timp a plăţilor;
• promovarea unei politici financiare rigide, abandonând unităţile de producţie nerentabile şi
chiar introducând sistemul de dirijare anticriză.
Una din direcţiile importante de activitate a administrării corporative în această perioadă
trebuie să fie consolidarea componentei financiare.
Autorul a efectuat în 2002 studiul de apreciere a activităţii societăţilor pe acţiuni şi
perspectiva dezvoltării lor . Răspunsurile primite de la circa 90 manageri ai societăţilor pe acţiuni au
fost studiate, generalizate şi s-au făcut următoarele concluzii.
Situaţia economico-financiară a companiilor era apreciată bună la 12% din numărul total de
societăţii (faţă de 9%), satisfăcătoare – la 64% (faţă de 71%), iar la 24% (faţă de 20%) situaţia
economică a companiilor era estimată ca nefavorabilă pentru activitate, bilanţul pentru situaţie
nefavorabilă constituind (-12%) (fig.9).
Figura 9. Variaţia situaţiei economico-financiare a companiilor
Studiul efectuat a demonstrat, că 15% din numărul companiilor participante la sondaj sînt
insolvabile şi necesită restructurare; 29% din managerii-respondenţi au încheiat acorduri-
102
memorandum cu Consiliul creditorilor, 56% din numărul conducătorilor companiilor participante la
sondaj considerînd oportună încheierea unui astfel de acord-memorandum.
Dat fiind faptul că capitalul social al corporaţiei a fost constituit din acţiuni simple, acesta
trebuie majorat din contul unor emisii suplimentare de acţiuni. Aceasta îi permite S.A. să-şi
îmbunătăţească starea financiară.
La etapa a patra de dezvoltare şi formare a corporaţiilor în RM este necesară restructurarea a
patru sfere-cheie: administrativă, de producţie, de desfacere şi financiară (tab. 26).
Tabelul 26 Direcţiile de restructurare a corporaţiilor
Sfera Obiectivele restructurării
Acţiunile principale
Administrativă Ridicarea nivelului calitativ al gestiunii corporaţiei, crearea elementelor de management corporativ
Reorganizarea optimă a formei juridice a întreprinderilor. Crearea noilor sisteme de dirijare, structuri organizatorice şi standarde corporative de gestiune, care să corespundă standardelor mondiale şi să minimizeze cheltuielile administrative. Aplicarea tehnologiilor informaţionale moderne la toate stadiile de gestiune cu orientarea spre formalizarea considerabilă şi computerizarea completă a proceselor informaţionale respective. Identificarea clară principalelor „centre de obţinere a profitului” şi a obiectelor „tehnologice” uzate.
De producţie Minimizarea cheltuielilor la unitatea de produs finit
Concentrarea şi specializarea, inclusiv tehnologică, a producţiei. Dotarea întreprinderilor cu utilaj, care să corespundă noilor realizări în domeniul tehnologiilor şi proceselor de producţie.
De desfacere a producţiei
Menţinerea şi consolidarea poziţiilor pe piaţă, cucerirea unor noi poziţii pe piaţă
Situarea raţională a corporaţiei pe piaţă. Crearea sistemului marketing al corporaţiei. Formarea strategiei vânzărilor. Consolidarea în continuare a secţiilor de analiză şi marketing pentru analiza concurenţei pe piaţă , crearea bazelor de date, a sistemelor de securitate informaţională, şi sistemelor de monitorizare a diverselor segmente de piaţă.
Financiară Optimizarea fluxurilor monetare
Asigurarea stabilă a volumului necesar de mijloace financiare pentru fabricarea articolelor cu ciclu lung de producţie. Crearea condiţiilor financiare pentru renovarea utilajului şi utilizarea tehnologiilor contemporane. Implementarea metodei bugetare în gestiunea producţiei.
Toate aceste patru domenii funcţionale trebuie considerate ca existând în interacţiune şi
interdependenţă, concomitent blocul financiar trebuie considerat, în opinia noastră, principal
103
deoarece toate programele de restructurare sunt în felul lor producătoare de cheltuieli şi, prin
urmare, necesită asigurarea respectivă (fig. 10).
Figura 10. Interacţiunea dintre sferele funcţionale de restructurare a corporaţiei
După estimările specialiştilor realizarea activităţilor de restructurare menţionate îi va
permite corporaţiei în cinci ani să-şi majoreze volumul de producţie aproximativ de 2-3 ori, iar a
produselor pentru export – de circa 2,5 ori.
Activitatea corporaţiilor din Republica Moldova poate fi prezentată prin intermediul
întreprinderilor certificate din industria uşoară, alimentară şi de construcţii (vezi Anexa nr. 1).
Unul din sectoarele principale ale industriei uşoare din Republica Moldova este fabricarea
articolelor de îmbrăcăminte (articole tricotate şi confecţii). Industria articolelor de îmbrăcăminte din
Republica Moldova cuprinde împletirea materiei prime (tricotajelor din în, bumbac, lână şi fibre
sintetice) şi confecţionarea din ea a articolelor tricotate, precum şi confecţionarea articolelor din
stofă: îmbrăcăminte pentru bărbaţi, femei, copii, cat şi producerea articolelor de ciorapărie.
Sectorul dat cuprinde circa 40 întreprinderi. 18 din ele sunt companii de talie mare şi
mijlocie (preponderent societăţi pe acţiuni). Celelalte sunt întreprinderi mici - întreprinderi
particulare. Principalele companii mari şi mijlocii din industria articolelor de îmbrăcăminte sunt
următoarele:
• • "Ionel" S.A. - Chişinău - specializată în confecţionarea costumelor pentru bărbaţi,
femei şi copii, pantaloni, sacouri;
• "Dana" S.A. - Soroca - specializată în confecţionarea paltoanelor, scurtelor, pantalonilor,
jachetelor şi fustelor;
104
• "Bălţeanca" S.A. - Bălţi - specializată în producerea paltoanelor pentru femei, bărbaţi,
scurtelor;
• "Rada" S.A. - Bălţi - specializată în producerea articolelor de lenjerie de corp pentru femei,
copii, bărbaţi;
• "Tricon " S.A. - Cahul - specializată în producerea articolelor tricotate, confecţiilor şi
articolelor de ciorapărie;
• "Flautex" S.A. - Bălţi - specializată în producerea articolelor flusate (prosoape, halate etc.);
• "Stil" S.A.- Soroca - specializată în confecţionarea articolelor tricotate pentru femei, bărbaţi
şi copii ;
• "Centrul de Mode" S.A. - Chişinău - specializat în producerea unui sortiment larg de articole
de confecţii;
• "Steaua-Reds" - Chişinău, specializată în producerea articolelor tricotate şi a confecţiilor;
• "Succes" S.A. - Basarabeasca - specializată în producerea articolelor flausate;
• "Infinity Inc." S.A. - Chişinău - specializată în producerea articolelor tricotate (lenjerie de
corp);
• "Stag" - Chişinău, specializată în producerea articolelor tricotate;
• "Artizana" S.A. - Chişinău - specializată în producerea articolelor de confecţii şi artizanat;
• "Astroline" S.R.L. - Chişinău - specializată în producerea unui sortiment larg al articolelor
de confecţii;
• "PontF” S.R.L. - Chişinău - specializată în producerea unui sortiment larg al articolelor de
ciorapărie;
• "Zukko" S.R.L. - întreprindere mixtă moldo-germană - specializată în producerea
confecţiilor.
In sector activează întreprinderi mari, mici şi mijlocii - toate private (fie proprietate
colectivă, fie proprietate individuală).
Al doilea sector cuprinde industria de prelucrare a cărnii, reprezentata de 2 companii mari cu
aproximativ 800 de angajaţi fiecare şi peste 40 întreprinderi mici şi mijlocii (cu mai puţin de 100
angajaţi), întreprinderile mari sunt foste companii de stat care au devenit societăţi pe acţiuni. Cele
mai mari companii care activează pe piaţă sunt "Carmez" S.A., "Basarabia-Nord" S.A., din cele
medii "R&R" S.R.L., G.T "Maşcauţan", "Viloolvis" S.R.L., "Soro-Meteor" S.R.L., "Valul lui
Traian" S.R.L., “Pegas SRL”.
Problema majora a acestor companii este aprovizionarea cu materie primă. Această
problemă cuprinde atât aspectul cantitativ, cât şi calitativ. Între companiile prelucrătoare de carne s-
a stabilit în ultimii ani o concurenţă dură pentru materia primă. Aceasta este cauzată de declinul în
activitatea complexelor zootehnice (de bovine şi porcine), care au fost distruse. În ultimii 5 ani se
105
înregistrează tendinţa de intensificare a activităţii fermierilor şi gospodăriilor ţărăneşti în domeniul
creşterii cărnii.
Profitabilitatea la întreprinderile prelucrătoare este aproximativ de 3%. Actualmente 2
întreprinderi mari folosesc circa 20% din capacităţile lor de producţie, altele folosesc circa 10% din
capacităţi şi majoritatea sunt intr-o situaţie dificilă.
Al treilea sector este cel al construcţiilor, unde funcţionează 832 companii cu autorizaţie
pentru activitatea de construcţii, din care 2/3 sunt cu capital privat. La 01.01.2002 au fost
înregistrate 1022 companii cu diferite categorii de proprietate care îşi desfăşoară activitatea în sfera
construcţiilor şi 154 în design. Majoritatea lor sunt companii private cu 10-100 angajaţi.
Circa 81% din companii au mai puţin de 20 angajaţi. Aceste date includ persoane care
activează ocazional, persoane care activează în numele şi pe cont propriu şi companii cu un singur
angajat. Numărul de muncitori ce activează în acest mod diferă de la o etapă la alta a ciclului de
afaceri, Muncitorii pot iniţia întreprinderi mici pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii şi
mentenanţă, pe bază de contract pe termen scurt.
În Moldova activează circa 20 de companii care anual înregistrează o cifră de afaceri mai
mare de 10 mii lei. Nici unul din contractori nu deţine mai mult de 5% din piaţa naţională. Mulţi
contractori fac parte din grupe de companii ce activează în mai multe industrii. Aceste grupe de
firme deseori activează în sectorul de construcţii privind producerea materialelor de construcţii;
acordarea serviciilor de transport; aprovizionarea cu apă şi prelucrarea deşeurilor. Este necesar de
menţionat faptul, că contractorii mari în lume se specializează în ingineringul construcţiilor şi
lucrărilor de infrastructură. Ei elaborează designul, oferă servicii de management, aprovizionare şi
finanţare a proiectelor. Pentru a face o comparaţie, companiile mari din Japonia şi UE au tendinţă
de participare activă şi directă la construcţii. Ei de asemenea pot fi lideri în formarea imagini
industriei cât şi în R&D. Toate cele menţionate mai sus nu modifică structura sectorului, deoarece
aceasta depinde de cerere. In cadrul Republicii Moldova s-au realizat proiecte în domeniul
construcţiilor în cooperare cu instituţiile financiare. De exemplu, pentru "Construcţia drumului
naţional Orhei" s-au implicat 10 contractori, trei bănci şi instituţii financiare internaţionale. In anul
1999 s-a înregistrat cel mai înalt nivel de participare a capitalului străin în domeniul construcţiilor
(circa 4,9%).
Este necesar de menţionat ca pe lângă companiile mari în industrie activează întreprinderi
mici şi mijlocii. Numărul întreprinderilor nu s-a schimbat în ultimii 3 ani. Investitorii străini au
cumpărat întreprinderi de producere a materialelor de construcţii. Acestea sunt Uzina de Ciment din
Râbniţa şi Knauf AG. În general în industrie se observă reducerea numărului de angajaţi, cauzată de
reducerea volumului vânzărilor. Principali producători în domeniul materialelor de construcţii sunt:
106
• S.A. "Macon" - lider în fabricarea cărămizilor, întreprinderea este plasata în Chişinău şi
produce 8 tipuri de cărămizi. O partea din producţie se exportă în România. În anul 1999 a
deţinut 50% din cota de piaţă.
• S.A. "Anchir" (fabrica de cărămidă din Chirca, Anenii Noi) - al doilea producător de
cărămizi din Moldova (30 km de la Chişinău).
• S.A. "CMC Knauf" (Bălţi) - al treilea producător al materialelor de construcţii şi lider în
producţia amestecurilor uscate şi ghipsului.
La concret, despre managementul corporativ în cadrul S.A. putem vorbi analizând în special
situaţia şi practica de la S.A. „Floare-Carpet, „Franzeluţa”, „Hidro pompa”, Hidromaş,
Alimentarmaş, Agromaşina şi alte câteva corporaţii mari.
„Floare-Carpet" S.A. a fost înfiinţată în anul 1978, e specializată-în producerea covoarelor:
• covoare din lână pură (100% lână)
• covoare din lână (80% lână şi 20% poliamidă).
Pentru procentajul înalt al lânii în conţinutul covoarelor în anul 1992, covoarelor „Floare-Garpet" li
s-au conferit semnul „WOOLMARK” de către Secretariatul Internaţional al Lânii de la Londra
/Marea Britanie.
„Floare-Carpet" S.A. a implementat, în anul 1995, Sistemul Calităţii ISO-9001, certificat în anul
2001 de către Compania germană de Audit „TUV CERT'” TUV Thuringen e. V. De asemenea, în
domeniul calităţii managementului, productivităţii şi competitivităţii „Floare-Carpet" S.A. a obţinut,
în anul 2000, Premiul Internaţional de Calitate „International Gold Star World Quality
Commitment", Madrid - 2000, şi în anul 2001 – Premiul Internaţional de Calitate „Internaţional
Platinum Star Award for Quatlly" Geneva 2001.
Covoarele cu marca „Floare-Carpet" au fost prezentate la diferite expoziţii internaţionale, cum sunt
cele din Atlanta, Las Vegas, Moscova, Kiev, şi anual la expoziţia internaţională specializată din
Hannover / Germania.
Calitatea înaltă a covoarelor a permis extinderea pieţei de desfacere în asemenea ţări cum sunt:
Rusia, Ucraina, România, Polonia, Italia, Germania, SUA, Australia etc.
Procesul tehnologic de fabricare a covoarelor dublu plus constă din mai multe etape şi anume:
• producerea firelor din lână şi lână pură;
• vopsirea firelor;
• ţesutul covoarelor
• finisarea covoarelor.
Procesul de filat constă din zece treceri, nivelul tehnic al cărora asigură calitatea înaltă a
semifabricatelor şi a firelor pentru plus. În procesul vopsirii firelor de lână şi lână pură este utilizat
echipament pentru vopsirea şi uscarea firelor sub presiune. Ţesutul covoarelor de tip „Taebris" se
107
efectuează la războaie de ţesut cu utilaj jacquard, lăţimea 2,0; 2,5 şi 3,0 m. Pe parcursul procesului
de finisare-se înfăptuieşte restaurarea şi apretarea covoarelor, prelucrarea marginii şi marcarea
produsului finit. Iată cum arată caracteristicile covoarelor jacard dublu plus cu densitatea plusului
de 520 000 fire/m2.
Tabelul 27 Caracteristicele tehnologice de calitate
Covoare din lână pură Covoare din lână 1. Materie primă Urzeală pentru plus, fire lână pură semipeptănate Conţinutul fibrelor naturale şi sintetice în urzeala pentru plus: fibre lână Urzeala de bază: fibre poliester+bumbac Urzeala de legătură fibre poliester+bumbac Statura Fibre iuta
100 tex x 2 100% 37 tex x3 37 tex x3 454 tex
1. Materie primă Urzeală pentru plus, fire lână pură semipieptănate Conţinutul fibrelor naturale şi sintetice în urzeala pentru plus: fibre lână Urzeala de bază: fibre poliester+bumbac Urzeala de legătură fibre poliester+bumbac Statura Fibre iuta
100 tex x 2 80% 37 tex x3 37 tex x3 454 tex
2. Indicii de calitate Greutatea totală a covorului, gr/m2 Densitatea, fire/m2 Numărul de culori ale urzelii plusate
2650-5% 520 000 5
2. Indicii de calitate Greutatea totală a covorului, gr/m2 Densitatea, fire/m2 Numărul de culori ale urzelii plusate
2650-5% 520 000 5
Conţinutul înalt al materiei prime naturale, cum este bumbacul, iuta, şi folosirea în procesul
de producţie a unor tehnologii specifice de prelucrare, dau covoarelor cele mai înalte caracteristici
de calitate: elasticitatea sporită a plusului, rezistenţa la murdărie şi inflamare, la uzură şi şifonare.
Covoarele se caracterizează prin încărcare electrostatică joasă, au proprietatea excelentă de izolare
fonică şi termică ce asigură securitatea vieţii, sănătăţii şi bunurilor populaţiei, precum şi protecţia
mediului ambiant.
În conformitate cu rezultatele testelor laboratorului din Londra, acreditat de Secretariatul
Internaţional de Lână, covoarele din lână pură ale „Floare-Carpet” S. A. sunt clasificate ca
prevăzute sa fie intens exploatate în uzual casnic în decursul a 40 - 60 ani. Datorită reprezentării
coloristice a desenului şi a dimensiunilor variate, covoarele dau dovadă de înalte caracteristici
estetice, care răspund variatelor cerinţe de design, de la clasic oriental la avangardul modern.
În catalogul fabricii sunt expuse câteva grupe de covoare, designul cărora diferă stilistic:
• Persian clasic
• European style
108
• Modern
• Tematica
• Mocheta
Asortimentul covoarelor prezintă o varietate de desene (peste 200) şi dimensiuni.
Dimensiunile standard ale covoarelor sunt (lăţime x lungime, metri): 0,7x1,4; 0,9x1,6; 1,3x1,8;
1,6x2,3; 1,7x2,4; 2x3; 2,5x3,5; 2,5x4; 3x4.
Lăţime tipică a traversei (metri: 0,7; 0,9; 1,0; 1,2; 1,5. Lungimea traversei nu este limitată
(lungimea standard – 20 m). Mărimi standarde ale covoarelor ovale (diametru, metri) – 2,0; 3,0. De
asemenea se produc covoare cu desene şi dimensiuni la comandă, ce diferă de cele tipice.
În decursul a 50 de ani de existenţă combinatul "Franzeluţa" s-a transformat din brutărie
meşteşugăreasca într-o societate pe acţiuni, care uneşte 4 fabrici mari de pâine cu un nivel înalt de
automatizare a proceselor tehnologice, fabrica.de paste făinoase, utilată cu echipament de la firmele
cunoscute "Biuler" şi "Bassano", ateliere mecanico-experimentale, reţea de magazine de firmă. Este
organizată producerea industrială a bioxidului de carbon alimentar şi gheţii uscate după tehnologiile
cele mai noi pe echipamentul firmei daneze "UNION", iar nomenclatorul producţiei combinatului
cuprinde 200 denumiri.
La combinatul de pâine se fabrică un asortiment larg de produse:
• pâine şi produse de panificaţie, pregătite după tehnologii tradiţionale;
• produse făinoase de cofetărie: biscuiţi, turte dulci, checuri, napolitane pentru fiecare zi şi
minunate torte diverse, ornate original şi modern ambalate,
• paste făinoase de tipul "spagheti" şi scurt tăiate de diferite forme .
Indicii economici ai acestei societăţi pe acţiuni, bunăoară, pentru anul 2002, sunt următorii
(anexa 2):
• Produse de cofetărie – 2042 tone, în sumă totală de 14,2 mil. lei, inclusiv:
a) torte de cremă 472 tone, 5 mil. lei
b) prăjituri – 103 tone, 1,3 mil. lei;
c) torte din gofre – 69 tone, 1,0 mil. lei;
d) napolitane - 1 47 tone 1 ,3 mil. lei;
e) biscuiţi -338 tone 1,5 mil. lei;
f) turte dulci - 861 tone, 3,1 mil. lei;
g) checuri - 41 tone, 0,2 mil. lei.
• Pâine şi produse de panificaţie - 62979 tone în valoare de 101,2 mil. lei.
• Produse de covrigărie 855 tone în volum de 3,6 mil. lei.
• Produse făinoase 8697 tone în valoare de 21 ,0 mil. lei .
• Volumul exportului - 186 tone, 780 mii lei.
109
Fabrica de pâine Nr. 1
Creată în anul 1947 în rezultatul reconstrucţiei brutăriei private. In prezent reprezintă o
întreprindere modernă cu linii mecanizate, ce permit coacerea a 93 tone de pâine în 24 ore. Mai
mult ca atât, aceasta este unica fabrică de pâine din Moldova, care are 2 linii specializate pe
fabricare a covrigilor de cea mai înaltă calitate în asortiment larg şi ambalaj modern cu
productivitatea de până la 8 tone pe zi (24 ore). De asemenea, specialiştii fabricii îi bucură pe
cumpărători cu diverse produse de panificaţie.
Fabrica de pâine Nr. 2
Fabrica Nr. 2, dată în exploatare în anul 1973, este o întreprindere cu reputaţie stabilă, cu
asortiment verificat şi mereu în creştere; cu linii moderne de brutărie, ce permit fabricarea a până la
125 tone de pâine şi produse de panificaţie în fiecare zi.
La fabrică au fost bine studiate gusturile şi deprinderile cumpărătorilor permanenţi. Aici se
utilizează nu numai tehnologii clasice, perfecţionate în decursul anilor, ci se implementează şi
tehnologii noi.
La început fabrica dispunea de şase (6) linii de flux-mecanizate cu productivitatea totală de
125 tone în 24 ore şi era orientată spre tipurile obişnuite de pâine.
Dar în ultimii ani asortimentul s-a lărgit mereu. A fost "însuşită fabricarea pâinii de elită,
astfel ca "Minunată", "Belşug", "Vălurel", a chiflelor "Mioriţa", "Crenguţa", "Dorinţa", fabricarea
gogoaşelor, care sunt foarte solicitate datorită calităţii gustului lor specific şi extraordinar.
Fabrica de pâine Nr. 3
Creată în anul 1978, reprezintă un combinat de cofetărie şi panificaţie, ce constă din secţii de
cofetărie şi brutărie.
Secţia de pâine este amenajată cu trei linii complexe mecanizate de fabricare a franzelelor şi
cu două linii, la care se fabrică aproximativ 25 tipuri de produse mici la bucată: cornişoare, chifle,
majoritatea dietetice şi destinate diabeticilor.
Secţia de cofetărie dispune de echipament modern şi cadre calificate pentru fabricarea a
până la 4 tone, în 24 ore, de diverse produse de cofetărie moi cu cremă: torte, prăjituri, rulade, chifle
de aluat în foi, prăjituri de tip "eclere", de asemenea biscuiţi. Toată producţia este pusă în vânzare la
magazine în ambalaje colorate, comode pentru cumpărători şi care constituie o protecţie buna
pentru produse.
Fabrica de pâine Nr. 4
În anul 1996 fabrica a sărbătorit jubileul său de 40 ani. Astăzi, după multe reconstrucţii şi
modificări, la fabrică funcţionează cinci linii de flux-mecanizate pentru fabricarea franzelelor şi
produselor de panificaţie, secţia, unde în baza tehnologiilor vechi, verificate, ce asigură o calitate
excelentă, se coace pâine aromată de secară.
110
0 particularitate a acestei fabrici de pâine reprezintă secţia gofre, ce dispune de un
echipament modern german pentru coacerea foilor crocante de gofre, păhăruţelor, care fabrică mai
mult de 40 tipuri de torte din gofre şi prăjituri, apreciate şi îndrăgite de locuitorii Moldovei, iar în
ultimii ani şi ai Germaniei.
Fabrica de paste făinoase
Este dată în exploatare în anul 1975. În prezent este utilată cu echipament modern de la
firmele cunoscute europene "Biuler", şi "Bossano", ce permite de a fabrica până la 15 mii tone de
paste făinoase pe an. Producţia de tipul "spagheti" şi pastele făinoase scurte de diferite forme
(cornişoare, fidea şi produse modelate) este împachetată în ambalaj colorat perfectat din
polipropilenă şi carton la automatele firmei "Zamboni".
In anul 1985 la fabrica de paste făinoase a fost organizată o secţie de cofetărie, utilată cu
două linii de flux pentru fabricarea a 10 tipuri de biscuiţi şi turte dulci cu capacitatea totală de până
la 1800 tone pe an.
S. A. Combinatul de pâne din Chişinău "Franzeluţa" produce pâine din făină de grâu şi
secară, un asortiment larg de produse de panificaţie şi covrigărie, biscuiţi, produse din gofre, diverse
tipuri de paste făinoase. Astăzi aproape 2000 de întreprinderi sunt cumpărători ai produselor
combinatului. Pentru comoditatea cumpărătorilor producţia se eliberează în ambalaje. Se utilizează
diferite materiale de ambalaj, carton, polipropilenă şi altele ale furnizorilor cunoscuţi din Europa, în
comun cu beneficiarii se elaborează tipuri speciale de ambalaj conform cerinţelor consumatorilor.
Întreaga producţie se fabrică în strictă corespundere cu cerinţele standardelor de stat cu utilizarea
componentelor naturale ecologic şi biologic pure. Tehnologia de fabricare a producţiei, calitatea ei
se verifică permanent de către organele de control corespunzătoare ale republicii. Producţia este
certificata de către Centrul Republican de Metrologie şi Standarde.
În condiţiile de concurenţă S. A. "Franzeluţa" nu numai că a supravieţuit, dar a şi reuşit să-
şi stabilească priorităţile pe piaţa internă a ţării. La întreprindere permanent se caută noi domenii de
activitate. Pentru prima data în Moldova a fost dusă în funcţiune o secţie de fabricare a bioxidului
de carbon în fază gazoasă, lichefiată şi solidă pentru scopuri alimentare.
Corporaţia dispune de o solidă bază comercială şi execută cererile pentru partide de
producţie angro, atât fabricată de către întreprinderile ei, cât şi de alţi furnizori de mărfuri
alimentare.
S. A. "Franzeluţa" are experienţa bogată de conlucrare cu partenerii străini. Ea exportă
covrigi, turte dulci, produse din gofre şi paste făinoase. Oricând e disponibilă pentru colaborare cu
parteneri noi în condiţii reciproc avantajoase (vezi, Anexa 2).
Societatea pe acţiuni „Alimentarmaş”, creată în anul 1994 prin transformarea în societate pe
acţiuni a Uzinei „Pişcemaş” din Chişinău, este principala întreprindere din Republica Moldova ce se
111
ocupă de producerea utilajului tehnologic pentru prelucrarea producţiei agricole şi alimentare:
seminţelor de floarea-soarelui, orezului, fructelor, legumelor, grâului, porumbului, cărnii, laptelui
etc. Producţia ei se constituie din:
• utilaj pentru industria uleiurilor şi grăsimilor;
• utilaj pentru industria morăritului;
• utilaj pentru industria conservelor;
• utilaj pentru prelucrarea cărnii, peştelui, laptelui;
• utilaj pentru industria vinicolă;
• mărfuri de uz casnic;
Utilajul fabricat aici este destinat pentru utilizarea noilor tehnologii, are consum redus de
materiale şi resurse energetice, preţ acceptabil, este sigur şi confortabil în exploatare. La uzină
lucrează circa 380 persoane.
Posibilităţile tehnologice ale S.A. sunt realizate în cadrul sectoarelor:
• turnarea prin presiune a detaliilor din metale feroase şi neferoase:
• metalurgia pulberilor;
• tratare chimică şi termo-chimică;
• călire şi matriţare la cald;
• matriţare la rece;
• prepararea articolelor din mase plastice şi cauciuc;
• strujire, găurire, montaj
În luna mai 2003 Societatea pe Acţiuni „Hidropompa”, uzină de pompe submersibile, a
marcat 120 de ani la înfiinţare. Etapele sale de dezvoltare sunt următoarele. La 6 iulie 1883
Cârmuirea Gubernială din Basarabia a aprobat proiectul cu privire la construcţia în Chişinău unei
uzine mecanice şi de turnare a fontei. În mai 1884 uzina a început să execute comenzi de reparaţie a
tehnicii agricole, diverse lucrări de fierărie şi strujire, de turnare a unor detalii din fontă. La început
în aceste lucrări erau antrenaţi doar 9 muncitori, dar deja peste un an numărul lor a atins cifra de 50.
Uzina a jucat un rol important în dezvoltarea industrială a ţinutului şi era pe timpul cela o
întreprindere modernă cu un nivel înalt de calitate al lucrărilor executate.
În perioada dintre primele două războaie mondiale uzina înregistrează un declin substanţial
al producţiei. După terminarea celui de al doilea război mondial uzina a fost orientată spre
construcţia pompelor electrice submersibile şi în anul 1958 a lansat prima sută de asemenea pompe.
Peste un an de la acest eveniment devine întreprinderea principală a U-R-S-S- în acest domeniu.
După destrămarea U-R-S-S- uzina a fost supusă mai multor modificări organizatorice şi
structurale. Tranziţia la relaţiile de piaţă a uzinei a fost însoţită de diverse dificultăţi, legate de
pierderea pieţei tradiţionale de desfacere a producţiei, precum şi a furnizorilor de materie primă.
112
Pentru a spori competitivitatea produselor S.A. a certificat peste 50 mărci de pompe ce se produc în
serie, , a fost elaborată şi însuşită producerea unor pompe de uz casnic ( „Torent”, „Farmec”,
„Grădinarul”) ce nu au analogie în ţările din C.S.I. şi alte state.
În prezent varietatea tipurilor de produse ale uzinei creşte şi S.A. deţine poziţii solide pe
piaţa internă şi externă.
Sistemul de calitate al întreprinderii este certificat în corespundere cu cerinţele standardului
internaţional ISO 9001.
Pentru realizările sale în domeniul tehnologiilor şi calităţii întreprinderii i s-a decernat
distincţia internaţională „Globul de aur” (1996).
"Agromaşina" S.A. fabrică maşini agricole (de recoltare a sfeclei de zahăr, merelor, varzei
şi altor legume) şi produse secundare - bunuri de consum. In 1994 compania a fost privatizată şi în
prezent doar 0,1% din acţiunile ei constituie partea statului.
Pe lângă decalajul esenţial existent între vânzări şi nivelul de producţie, compania mai are de
achitat credite pe care le-a primit în condiţii extrem de ne-avantajoase, ceea ce a i-a creat o situaţie
financiară dificilă. Urmând programul de restructurare, compania încă nu şi-a realizat obiectivele
propuse şi este practic falimentară.
Companii
Industria constructoare de maşini şi echipamente în anul 2000 a fost reprezentată de 161
întreprinderi mari şi mijlocii şi sectorul ei poate fi divizat în 7 grupe. Indicii volumului de producţie
industrială a Republicii Moldova în perioada ianuarie – august 2004 sunt reflectate în anexe 3,4,5.
Tabelul 28 Grupele produselor, numărul întreprinderilor
Nr/o Sectoarele industriale
Numărul de întreprinderi
Produsele de bază
1 Metal şi articole din el
5l Instrumente, scule, piese auto de schimb, porţi de fier, plase, instalaţii pentru construcţii, containere, echipament de încălzire şi fierbere.
2 Producerea echipamentului agricol
45 Piese de schimb pentru tractoare, utilaj agricol, remorci pentru tractoare, încărcătoare diesel, piese de schimb pentru echipamentul agricol
3 Producerea echipamentului industriei alimentare
12 Echipament de producere a: pastei de tomate, uleiurilor vegetale, vinului, conservelor din fructe şi legume. Echipament de prelucrare a cărnii şi peştelui, de fermentare a tutunului, etc.
4 Echipament general industrial
25
încărcătoare electrice, cărucioare manuale hidraulice, pompe electrice de uz casnic şi submersibile, radiouri, contoare electrice, întrerupătoare.
113
5 Aparate electrice de uz casnic
11
Maşini de spălat de uz casnic, aragaz cu rolă, centrifugi de uz casnic, casetofoane, televizoare, frigidere, congelatoare de uz casnic, aspiratoare, fierbători electrici, boilere electrice, pneumo echipament.
6 Echipament e ale altor industrii
17
Echipament medical, instrumente de construcţie, staţii de alimentare pentru avioane, cuptoare.
In conformitate cu datele Ministerului Economiei, numărul total de companii, care sunt
încadrate în activitatea de prelucrare a metalelor, inclusiv serviciile de reparare a echipamentului,
pieselor de asamblare, articolelor mici din metal, este de 450 întreprinderi.
"Tracom" S.A. (tractoare), "Moldagrotehnica" S.A. (maşini agricole), Hidromaş" S.A.
(pompe), "Elcas" S.A. (maşini de spălat) şi "Agromaşina" S.A. (maşini agricole) sunt principalele
companii, care reprezintă sectorul fabricării de maşini şi echipamente al Republicii Moldova.
Principalii producători, întreprinderile lidere au fost afectate de aceleaşi probleme ca şi întreaga
industrie a ţării, fapt care este demonstrat de performanţele lor. Pentru a ieşi din situaţia creată,
unele din ele au iniţiat procese de restructurare şi perfecţionare, instruind personalul, majorând
vânzările, re-orientând politicile de producţie spre piaţă, etc. În decursul ultimilor ani marile
întreprinderi strategice, cum sunt "Moldagrotehnica" S.A., "Hidropompa" S.A., "Răut" S.A., etc., au
trecut fie prin procese de restructurare, fie prin reorganizare, sau prin încheierea Acordului
Memorandum cu Consiliul Creditorilor.
"Moldagrotehnica" S.A. produce echipament şi maşini agricole. Compania a suportat un
declin în anii 1992-1994. Dar datorită reorganizării şi restructurării financiare întreprinderea a
majorat vânzările şi şi-a îmbunătăţit situaţia financiară. Tranzacţiile barter au fost reduse de 2 ori. In
1999 profitul ei a atins l mil. lei şi s-a dublat în comparaţie cu anul 1998. Principalii competitori ai
companiei "Moldagrotehnica" S.A. sunt "Franz Kleine" (Germania), "Mecanica Ceahlău"
(România) şi alţi producători din Rusia şi Ucraina. Capacităţile de producţie sunt folosite la nivel de
54%.
"Răut" S.A. aparţine industriei echipamentelor electronice, produce utilaje cu destinaţie
specială (navigaţie maritimă), aparate de uz casnic electrice, aragazuri şi umbrele. În 1999 exportul
reprezenta 90% ( în 1998 - 70%), barter - 8%. În 1998 pierderile companiei au constituit 2,3 mil.
lei, iar în 1999 profitul ei a fost de 80 mii lei. Compania nu are credite bancare şi datorii faţă de
buget.
"Tracom" S.A. a fost una din cele mai mari întreprinderi naţionale, care producea tractoare
de capacitate medie (70 c. p.), folosite în special la prelucrarea solului. Cota statului constituie
aproape 90% din capitalul ei acţionar. Pieţele principale au fost ţările C.S.I., în special Rusia şi
Ucraina, majoritatea vânzărilor fiind pe bază de barter. În prezent, pe teritoriul companiei activează
114
10 întreprinderi noi din cadrul "Agromecanica Holding", producând diverse tipuri de bunuri de
consum, radiatore, maşini de prelucrare a pietrei, etc. Astăzi "Tracom" este intr-o situaţie dificilă,
deoarece producţia i-a scăzut de la 12,5 mii tractoare în 1986 la 42 tractoare în 1999, datoriile
creditare fiind de 31,1 mil. lei. Pentru îmbunătăţirea situaţiei Guvernul împreuna cu Consiliul
Creditorilor au hotărât sa-i îngheţe datoriile pe un termen de 5 ani. Între timp, datorită suportului
Guvernului, a fost negociat cu partenerii din Belarus un proiect pentru iniţierea unei întreprinderi
mixte de construcţie a tractoarelor. O altă alternativă strategică pentru "Tracom" S.A. este de a
organiza pe teritoriul companiei un Parc Tehnologic.
3.2. Formarea sistemului de gestiune corporativă a societăţilor pe acţiuni în Republica Moldova
Sistemul de obiective în cadrul planificării îşi găseşte expresie în complexul indicatorilor
financiari. Astfel, obiectivele planului de dezvoltare în perspectivă şi reutilare tehnică a societăţilor
pe acţiuni din Moldova pe anii 2000-2005 sunt:
• ridicarea nivelului de rentabilitate a producţiei şi majorarea profitului;
• ridicarea eficienţei la utilizarea fondurilor fixe şi a capitalului circulant;
• eficientizarea investiţiilor capitale;
• asigurarea funcţionării stabile a întreprinderilor pentru realizarea programelor de parteneriat
strategic cu întreprinderile producătoare de utilaj.
Planificarea financiară în cadrul societăţilor pe acţiuni constituie una dintre cele mai
dezvoltate sisteme.
Sistemul planurilor financiare include planul financiar anual şi planificarea curentă, care, de
regulă, se face pe o lună. Planificarea financiară se efectuează sub formă de buget, în cazul căruia
pentru perioada viitoare se formează partea veniturilor, apoi ca derivată a acesteia se formează
partea cheltuielilor.
Planul financiar se consolidează în cadrul Complexului financiar pe baza încasărilor de
prognoză, divizate în mijloace băneşti şi barter, propuse de Complexul vânzărilor, şi conform
cererilor pentru mijloace băneşti din partea complexelor.
La SA Alimentarmaş sub conducerea disertantului a fost elaborat şi implementat sistemul
„Buget”. Elaborarea şi aplicarea sistemului bugetar de gestiune a mijloacelor monetare au fost
fundamentate pe următoarele principii de bază.
1. Sarcina principală a metodei bugetare de management este de a reduce nivelul
contradicţiilor la coordonarea necesităţilor de producţie pentru obţinerea unui profit maximal de
pe urma funcţionării corporaţiei.
115
2. Aplicarea metodei bugetare necesită crearea unui complex de condiţii în plan structural,
organizatoric, tehnic etc., care în interacţiune vor forma un sistem aparte printre celelalte sisteme
în vigoare la întreprindere.
3. Aspectele ce ţin de crearea bugetului ating problema gestiunii întreprinderii în ansamblu,
care poate fi numită problema coordonării şi soluţionării contradicţiilor din sistemul „Cerinţe-
Plăţi”.
4. Una din căile cunoscute de soluţionare a acestei probleme este metoda de întocmire a
bugetului, ce a devenit standard mondial. Conform acestei metode la întreprindere se creează un
sistem de bugete sau sistemul de planificare a formelor de utilizare a resurselor şi evidenţă a
consumului lor real.
5. În practică realizarea bugetelor poate fi diferită. Sistemul de bugete poate fi ierarhic,
bugetele pot fi interdependente şi independente, generale şi particulare.
6. La elaborarea sistemului „Buget” , efectuată sub conducerea disertantului, au fost
conştientizate următoarele dificultăţi specifice:
• Sarcina de elaborare a sistemului „Buget” a fost caracterizată ca sarcină slab parametrică cu
restricţii inclare”;
• În condiţiile deficitului de mijloace băneşti de răspunsul la întrebarea „Plătim sau nu
plătim?” depinde nu numai capacitatea de funcţionare, ci şi existenţa întreprinderii;
• În condiţiile de apariţie a surogatelor monetare (barter, de exemplu) problema deficitului de
mijloace băneşti s-a transformat din problemă „singulară” în problemă „multiplă”, când în afară
de întrebare „Trebuie oare să plătim?” apar întrebările: „Cu ce să plătim?”. „Care sunt condiţiile
de plată?”, „Când trebuie să plătim?”;
• Adoptarea deciziilor financiare se efectuează în condiţiile deficitului de timp şi lipsă a
informaţiei complete, ceea ce duce la apariţia erorilor, care, acumulându-se, la rândul lor,
creează probleme noi în calea coordonării necesarului şi plăţilor.
Elaborarea sistemului de bugetare în cadrul socităţii pe acţiuni a fost bazată pe următoarele
principii: management, evidenţa administrativă; îmbinarea cerinţelor de evidenţă administrativă cu
cele de evidenţă financiară. Aceasta a permis îmbinarea într-un tot întreg a unor asemenea aspecte
ale sistemului „Buget”, ca cel: informaţional, computerial, economic, administrativ, structural, ceea
face posibilă crearea sistemului până la nivelul modelului de imitare a sistemului de producţie. La
înaintarea sarcinii s-a ţinut cont de: experienţa generală privind întocmirea bugetelor societăţii pe
acţiuni, experienţa membrilor grupului de lucru privind crearea sistemelor informaţionale
computerizate, experienţa proprie.
116
În calitate de surse informaţionale a fost folosită literatura de specialitate autohtonă şi străină
în domeniul bugetării şi creării sistemelor de lucru cu bugetul, actele şi materialele normative ale
Guvernului Republicii Moldova.
În rezultatul investigaţiilor efectuate au fost formulate principiile de bază (conceptele) puse
la temelia creării sistemului „Buget”:
• conceptul de sistem deschis;
• concepţia de sistem dinamic cu timp discret;
• concepţia a trei bugete;
• concepţia bugetului planificat şi bugetului real;
• concepţia centrelor de cheltuieli şi centrelor de venituri;
• conceptul nomenclaturii produselor;
• conceptul grupării plăţilor;
• conceptul tipurilor mijloacelor de plată
• concepţia tipului de agent economic;
• concepţia intervalului de timp reglat (discret);
• concepţia „păianjen” (planificare – evidenţă – control – analiză);
• concepţia îndreptarelor informaţionale;
• conceptul de responsabilitate pentru informaţia finală.
Ca rezultat a fost creat sistemul de bugetare, ce include trei bugete planificate şi trei bugete
reale (tab. 29), renovabile în intervalul de timp dat.
Calculul indicatorilor financiari ai societăţii pe acţiuni ne permite să conchidem că în cazul
dinamicii lor instabile, valorile lor în majoritate corespund normativelor, ceea ce în ansamblu
vorbeşte despre gradul satisfăcător de solvabilitate al întreprinderilor.
Tabelul 29
Funcţiile bugetelor planificate şi reale în cadrul sistemului „Buget”
Denumirea bugetului Bugetul planificat Bugetul real (de facto)
Bugetul veniturilor şi cheltuielilor
Rezultatul preconizat al producţiei, estimat din punctul de vedere al veniturilor în perioada de evidenţă planificată
Starea reală a producţiei în perioada de evidenţă planificată.
Bugetul mişcării mijloacelor de plată
Încasările şi cheltuielile preconizate de mijloace de plată ale întreprinderii în perioada planificată de evidenţă.
Încasările şi cheltuielile reale de mijloace de plată ale întreprinderii în perioada planificată de evidenţă.
Bugetul de bilanţ Starea generală preconizată a întreprinderii sub formă de bilanţ la momentul încheierii perioadei planificate de evidenţă.
Starea generală de facto a întreprinderii sub formă de bilanţ la momentul încheierii perioadei planificate de evidenţă.
117
Valorile ridicate ale coeficientului de acoperire şi a coeficientului intermediar de acoperire
confirmă asigurarea suficientă a întreprinderilor cu mijloace circulante pentru desfăşurarea
activităţii economice şi stingerea operativă a creanţelor urgente.
Tendinţa de diminuare a asigurării cu mijloace proprii se reflectă negativ asupra stabilităţii
financiare a societăţii pe acţiuni, deşi în ansamblu valoarea acestui coeficient este destul de
ridicată. Una din cele mai complicate probleme ale gestiunii financiare a S.A. este nivelul înalt al
achitărilor nemonetare în structura plăţilor.
Analizând rezultatele în ansamblu, se poate vorbi despre o creştere a eficienţei în utilizarea
potenţialului economic de producţie în cadrul societăţii pe acţiuni. Principalul factor care a schimbat
situaţia a fost creşterea volumului vânzărilor, creşterea profitului de la realizare ca urmare a:
• conjuncturii pe piaţă, favorabile pentru societatea pe acţiuni.;
• modernizării producţiei cu ajutorul programelor de investiţii;
• nivelului contemporan de organizare a activităţii financiare.
Astfel, putem face următoarele concluzii:
1. Dezvoltarea societăţilor pe acţiuni în cadrul ramurii respective poate fi considerată ca
reuşită;
2. Aceasta se explică prin faptul că prin intermediul societăţii pe acţiuni au fost promovate
programe investiţionale de proporţii, ce au permis renovarea potenţialului de producţie şi
menţinerea gradului înalt de competitivitate a produselor;
3. Centralizarea în cadrul societăţii pe acţiuni a activităţii de colectare şi amplasare a
comenzilor a contribuit substanţial la utilizarea capacităţilor de producţie existente, reducerea
cheltuielilor pentru încheierea contractelor, dispersarea plăţilor; în societatea pe acţiuni nu există
problema desfacerii mărfurilor.
4. Programul de precizare a specializării, promovat în cadrul corporaţiilor, le-au asigurat
societăţilor pe acţiuni poziţia monopolistă pe piaţa de desfacere a producţiei.
5. Activitatea amplă a societăţii pe acţiuni pentru perfecţionarea managementului a eficientizat
rolul şi locul serviciului financiar în structura societăţii pe acţiuni, a permis implementarea
sistemelor de gestiune financiară caracteristice economiei de piaţă.
6. În rândul principalelor probleme ce ţin de planificarea finanţelor poate fi menţionate nivelul
general înalt de probabilitate al indicilor din planul anual al activităţii financiare, ceea ce se
explică prin posibilităţile slabe de previziune a parametrilor S.A. ca urmare a incertitudinii în
situaţia economică a ţării.
118
3.3. Recomandări privind perfecţionarea gestiunii financiare a corporaţiilor
După cum demonstrează analiza efectuată, particularitatea esenţială a stării actuale şi
dezvoltării corporaţiilor este existenţa în economia Republicii Moldova a structurilor corporative
mari: societăţilor pe acţiuni „Franzeluţa”, „Hidromaş”, „Alimentarmaş”, „Carmez” şi a., care
păstrează independenţa juridică a fabricilor, uzinelor, filialelor din componenţa lor. Aceasta
înseamnă că procesul de formare a sistemului de gestiune a corporaţiilor pe principii unice se poate
efectua treptat, pe măsura acumulării mijloacelor necesare în acest scop. Totodată trebuie să se ţină
cont de faptul că procesul de extindere a oricărei corporaţii necesită investiţii mari de capital.
Astfel, bunăoară, la absorbţia de către BMV a companiei Rover, costul aproximativ al celei de la
urmă era de 800 mil. funţi sterling, iar investiţiile necesare în aceasta după fuziune au fost de 3,5
miliarde funţi sterling. În lipsa unor asemenea mijloace procesul de creare a corporaţiilor în RM
decurge lent şi contradictoriu, soldându-se cu un grad înalt de risc, atât pentru corporaţia în
ansamblu, cât şi pentru companiile ce intră în componenţa ei.
Concomitent prioritară se impune sarcina formării unei politici financiare adecvate a
corporaţiei. Principalele elemente ale acestei politici trebuie să fie:
• gestiunea capitalului, în special a celui acţionar;
• elaborarea şi promovarea unei politici clare în domeniul evidenţei;
• formarea criteriilor unice de formare a preţurilor, inclusiv pentru transferuri;
• administrarea datoriilor de creditor şi de debitor;
• coordonarea structurii serviciilor financiare.
Gestiunea capitalului acţionar trebuie să asigure concentrarea pachetelor de acţiuni,
necesară pentru funcţionarea stabilă a corporaţiei, fundamentarea formelor şi metodelor de sporire a
acestuia. Metoda predominantă la prima etapă de dezvoltare a corporaţiei trebuie considerată
efectuarea emisiilor suplimentare de acţiuni în scopul de a consolida pachetul de acţiuni, la etapa a
doua – reinvestirea profitului deja în întreprinderile, riscul de ieşire a cărora din corporaţie e mai
mic, şi trecerea întreprinderilor la un singur tip de acţiuni. Totodată majorarea capitalului din contul
procurării pachetelor de acţiuni ale unor noi întreprinderi este un proces destul de complicat,
deoarece informaţia incompletă şi netransparentă cu privire la indicatorii financiari ai activităţii
întreprinderilor nu permite nici evaluarea reală a afacerii, nici pronosticarea investiţiilor necesare şi
a rezultatelor posibile.
Elaborarea şi promovarea unei politici clare în domeniul evidenţei trebuie să asigure
comparabilitatea rezultatelor, să creeze baza pentru planificarea, controlul şi analiza fundamentată
în cadrul corporaţiei.
Formarea criteriilor unice de formare a preţurilor, inclusiv pentru transferuri este
necesară pentru promovarea unei politici coordonate a preţurilor de către corporaţie. Pentru a
119
minimiza cheltuielile de tranzacţie în cadrul corporaţiei, optimizarea bazei impozabile, asigurarea
formării parametrilor de estimare a profitului real al corporaţiei.
Administrarea datoriilor de creditor şi de debitor în cadrul corporaţiei este un element
important de gestiune a mijloacelor circulante, mai ales în condiţiile, când încă e destul de înalt
nivelul achitărilor nemonetare. Determinarea priorităţilor la efectuarea plăţilor în ce priveşte agenţii
economici, perioadele de timp, volumul achitărilor în relaţiile financiare intracorporative permite
minimizarea necesarului de mijloace de împrumut şi, prin urmare, ieftinirea procesului de asigurare
cu resurse financiare a procesului de producţie.
Elaborarea unui sistem eficient de gestiune financiară a corporaţiei include două direcţii
principale: elaborarea unei structuri eficiente a serviciilor financiare ale întreprinderilor şi
implementarea metodelor moderne de gestiune a fluxurilor monetare – a sistemului de bugetare.
După cum arată analiza, la majoritatea societăţilor pe acţiuni din Moldova există şi
funcţionează paralel Serviciul economic (de planificare şi economie), Serviciul contabilului-şef,
Serviciul directorului financiar, ceea ce generează o dublare a informaţiei şi denaturarea ei,
insuficienţa de informaţie la adoptarea deciziilor, dublarea funcţiilor şi, prin urmare, cheltuieli
suplimentare pentru întreţinerea serviciilor respective, luarea deciziilor, lichidarea erorilor.
În cazul corporaţiilor din Republica Moldova recomandăm structura de gestiune a finanţelor
întreprinderii elaborată şi aplicată de autorul prezentei lucrări, ce permite soluţionarea sistemică şi
eficientă a problemelor legate de gestiunea financiară a întreprinderilor în cadrul sistemului
corporativ de gestiune. Esenţa ei rezidă în faptul că subdiviziunile responsabile de gestiunea
mijloacelor băneşti sunt unite în Complexul financiar. Conducătorul Complexului financiar -
Directorul financiar se supune Directorului general a societăţii pe acţiuni.
Structura Complexului financiar include: Secţia economică, Secţia financiară,
Contabilitatea, Grupul operaţiunilor de export-import, funcţiile cărora sunt distribuite în modul
următor (tab. 30).
Tabelul 30
Structura şi funcţiile Complexului financiar al întreprinderii
Elementele structurale Funcţiile
Secţia economică Calculul preţului de cost planificat. Verificarea preţului de cost planificat şi de facto. Starea şi controlul executării bugetului financiar. Întocmirea rapoartelor operative
Secţia financiară Organizarea circulaţiei mijloacelor monetare şi a cambiilor; Asigurarea conlucrării cu băncile. Optimizarea impunerii fiscale. Prezentarea rapoartelor operative privind starea achitărilor reciproce.
120
Contabilitatea Sectorul general al contabilităţii Calculul impozitelor, întocmirea rapoartelor fiscale. Evidenţa mişcării producţiei finite la depozit. Evidenţa mişcării mijloacelor băneşti în cadrul conturilor. Evidenţa realizării producţiei finite şi a materialelor. Evidenţa achitării cu furnizorii de servicii şi cumpărătorii. Sectorul de producţie al contabilităţii Evidenţa cheltuielilor de producţie. Evidenţa preţului de cost real. Sectorul material al contabilităţii Evidenţa achitării cu furnizorii. Evidenţa materialelor la depozit şi în complexe. Evidenţa fondurilor fixe şi a activelor nemateriale. Sectorul de achitări al contabilităţii Calculul salariului.
Grupul operaţiunilor de export-import
Elaborarea schemelor şi documentarea operaţiunilor ce ţin de activitatea economică externă. Asigurarea vamală şi logistică a tranzacţiilor internaţionale. Controlul valutar al operaţiunilor de export-import
Totodată, oricât de bine ar fi organizată gestiunea financiară la nivelul corporaţiei şi la
întreprinderile ei, eficienţa dezvoltării SA este determinată în mare măsură de condiţiile din
exteriorul corporaţiei.
În primul rând, este vorba de formarea unui mediu economic favorabil. Pentru formarea cererii
pentru produsele autohtone pe piaţa internă şi externă sunt necesare:
• reglementarea la nivel guvernamental a nivelului de utilizare a mijloacelor bugetare şi
creditare în ramurile consumatoare de produse pentru achiziţionarea din import a produselor
fabricate de societăţii pe acţiuni naţionale;
• stimularea de către guvern a investirii de către întreprinderile consumatoare a unei părţi
considerabile din veniturile obţinute în modernizarea întreprinderii proprii şi atragerea
investiţiilor din exterior pentru dezvoltarea proprie:
• elaborarea şi realizarea actelor normative privind crearea unui regim preferenţial pentru
procurarea de către consumatori a produselor autohtone similare cu cele de import;
• acordarea asistenţei de stat la efectuarea de către întreprinderi şi organizaţii a certificării
produselor pentru export şi import.
• În al doilea rând, e vorba de susţinerea societăţilor pe acţiuni naţionale prin intermediul:
• acordării licenţelor la produsele lor orientate spre export şi care sunt competitive pe piaţa
internă şi externă;
• coordonării măsurilor de reglementare vamală şi fiscală la efectuarea operaţiunilor de
export;
• În al treilea rând, menţionăm aplicarea activă a măsurilor cu caracter financiar:
121
• optimizarea impunerii fiscale prin reducerea taxei pe valoarea adăugată;
• finanţarea de către stat a programelor de cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative;
• acordarea unor garanţii de stat întreprinderilor orientate spre export la obţinerea creditelor,
inclusiv de la băncile comerciale.
• În al patrulea rând, e vorba de susţinerea organizatorică în baza următoarelor acţiuni:
• crearea sistemului informaţional incluzând toate tipurile de produse fabricate, cererea internă
şi externă pentru ele şi pronosticul modificărilor posibile;
• acordarea de ajutor pentru îmbunătăţirea sistemului de analiză a cererii, marketingului,
reclamei produselor, pentru participarea la tenderele internaţionale.
Direcţiile de perfecţionare a gestiunii financiare la nivel de corporaţie, expuse în acest
compartiment, precum şi principiile conceptuale privind elaborarea măsurilor cu caracter financiar
şi organizatoric la nivel macro-economic pentru crearea condiţiilor de consolidare a poziţiilor
societăţilor pe acţiuni din Republica Moldova atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, sunt
sistematizate în tabelul 31
Tabelul 31
Măsurile principale pentru asigurarea dezvoltării societăţilor pe acţiuni din Moldova
Nivelul corporaţiei Nivelul macro-economic Formarea mediului economic favorabil pentru producători pe baza formării cererii la producţia autohtonă pe piaţa internă şi externă
Perfecţionarea gestiunii financiare pentru asigurarea dezvoltării stabile
Măsuri economico-organizatorice
Măsuri juridico-organizatorice
Măsuri financiar-organizatorice
Gestiunea capitalului, în special a celui acţionar.
Reglementarea la nivel guvernamental a nivelului de utilizare a mijloacelor bugetare şi creditare în ramurile consumatoare de produse pentru achiziţionarea din import a produselor fabricate de S.A. naţionale
Licenţierea importurilor produselor fabricate de S.A. naţionale, competitive pe piaţa autohtonă
Optimizarea impunerii fiscale prin reducerea taxei pe valoarea adăugată
Elaborarea şi promovarea unei politici de evidenţă unice
Stimularea de către guvern a investirii de către întreprinderile consumatoare a unei părţi considerabile din veniturile obţinute în modernizarea întreprinderii proprii şi atragerea investi ţii- lor din exterior pentru dezvoltarea proprie
Finanţarea de către stat a programelor de cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative
122
Formarea principiilor unice de formare a preţurilor, inclusiv la transferuri
Elaborarea şi realizarea actelor normative privind crearea unui regim preferenţial pentru procurarea de către consumatori a produselor autohtone similare cu cele de import.
Coordonarea măsurilor de reglementare vamală şi fiscală la efectuarea operaţiunilor de export;
Acordarea unor garanţii de stat întreprinderilor orientate spre export la obţinerea creditelor, inclusiv de la băncile comerciale.
Administrarea datoriei de creditor şi de debitor
Elaborarea structurilor corporative cu participarea guvernului pentru coordonarea activităţii economice pe pieţile externe
Elaborarea şi adoptarea Legii „Cu privire la ramurile (complexele) economice prioritare”
Elaborarea unui sistem eficient de gestiune a finanţelor corporaţiei
În afară de aceasta statul, în opinia noastră, trebuie să determine ramurile economice de
bază, cărora le va acorda asistenţă, şi să adopte Legea „Cu privire la ramurile (complexele)
prioritare ale economiei”, în care este oportun să se prevadă:
• finanţarea prioritară a dezvoltării acestor ramuri în conformitate cu cerinţele economiei
naţionale;
• măsuri care să asigure fuzionarea şi absorbţia în aceste ramuri, dacă sunt suficient
privatizate, dar să facă dificilă fracţionarea structurilor corporative mari;
• reglementarea diversificării complexelor;
• creditarea de către stat a proiectelor mari în condiţii de avantaj reciproc:
• asigurarea cu garanţii din partea statului a participării la tendere internaţionale;
• responsabilitatea guvernului pentru dezvoltarea acestor ramuri (complexe);
• protecţia pieţelor autohtone şi susţinerea activităţii economice externe;
• condiţii pentru atragerea în ramurile economice a investiţiilor străine.
Realizarea măsurilor şi direcţiilor propuse pentru perfecţionarea gestiunii financiare în
administrarea corporativă va permite crearea condiţiilor pentru consolidarea poziţiilor
producătorilor autohtoni de produse cu nivel tehnologic înalt, bazate pe noile realizări ale
progresului tehnico-ştiinţific, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea străină.
123
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Societăţile pe acţiuni joacă un rol determinant în cele mai importante sectoare industriale, ce
constituie fundamentul economic al ţării. Perioada complicată de adaptare la noile relaţii
economice, prin care trece republica a necesitat găsirea unor forme organizatorice adecvate pentru a
asigura menţinerea potenţialului de producţie , de cadre şi ştiinţific al economiei.
Studierea formelor şi metodelor de gestiune financiară în administrarea corporativă, în special a
societăţilor pe acţiuni, în scopul de a elabora recomandări teoretice şi practice privind
perfecţionarea lor a determinat conţinutul prezentei lucrări, în procesul elaborării căreia au fost
făcute următoarele concluzii.
I. Concluzii 1. Una din cele mai strigente probleme a administrării corporative în Republica Moldova este
gestiunea finanţelor în cadrul corporaţiilor, ceea ce se explică atât prin condiţiile economice
generale în continue schimbare, cât şi prin criza economică de durată, ce duce la degradarea
potenţialului economic naţional. Principalele probleme financiare în procesul de dezvoltare a
societăţilor pe acţiuni sunt: finanţarea incompletă a economiei în ansamblu şi a unor ramuri ale ei
în particular, lipsa unor stimulente viabile pentru investiţii, precum şi a susţinerii de către stat a
diverselor ramuri industriale.
2. În lucrările savanţilor-finansişti străini sunt elaborate destul de detaliat aspectele gestiunii
financiare a corporaţiilor în mediu relativ stabil: sunt fundamentate tipurile de fuziuni, metodele
de fuziune, sunt generalizate observările practice asupra efectului fuziunii, sunt indicate
componentele efectului sinergetic posibil, sunt descrise metodele de evaluare a costului
acţiunilor şi businessului, ce por fi adaptate la realităţile economice din Republica Moldova,
ţinându-se cont de particularităţile perioadei tranzitorii.
În lucrările autorilor autohtoni cercetările s-au axat mai mult pe probleme din sfera bussinesului
financiar, din punct de vedere a managementului financiar, dar gestiunea formaţiunilor economice
mari nu este suficient investigată, precum şi nu sunt studiate aspectele teoretice ale activităţii
financiare administrării corporative în cadrul corporaţiilor, a riscurilor financiare la crearea şi
dezvoltarea corporaţiilor, mecanismelor financiare de funcţionare a acestora, ţinându-se cont de
specificul lor. Totodată o serie de aspecte sunt examinate la general şi nu sunt detalizate, ori nu sunt
examinate în genere. Din acestea fac parte, în opinia noastră, asemenea probleme ca:
• analiza esenţei finanţelor S.A., a particularităţilor gestiunii financiare în structurilor
organizatorice de diferite niveluri şi complexitate;
• metodele de determinare a oportunităţii financiare de reorganizare a societăţii pe acţiuni;
• gestiunea finanţelor corporaţiilor în condiţiile de criză economică, rată înaltă a inflaţiei, lipsă
a susţinerii de către guvern a antreprenoriatului naţional;
124
• estimarea financiară a fuziunilor în cazul când sunt subapreciate acţiunile şi nu este
dezvoltată piaţa hârtiilor de valoare;
• politica financiară a S.A. în condiţiile conjuncturii nefavorabile pe piaţă.
În prezenta lucrare se propune noţiunea de finanţe ale corporaţiei, precum şi sunt evidenţiate
particularităţile finanţelor corporaţiei în structura generală a categoriei finanţelor.
Eficienţa gestiunii financiare a corporaţiilor depinde nu numai de esenţa specifică corporaţiilor
financiare, ci include şi drept element component important precizarea şi sistematizarea riscurilor
financiare ale corporaţiei, ţinând cont de specificul societăţilor pe acţiuni, precum şi elaborarea
criteriilor metodice de estimare a riscurilor financiare dirijare a acestora.
1. În teză sunt sistematizate riscurile financiare ale corporaţiilor, determinate consecinţele
financiar-organizatorice posibile ale acestor riscuri şi metodele lor de diminuare, este expusă
metodica estimării riscurilor. Astfel, dirijarea eficientă a finanţelor corporaţiei presupune a se
ţine cont, în primul rând, de funcţia specială, şi anume cea de asigurare a procesului reproductiv
cu resursele financiare necesare, iar, în al doilea rând, de asigurare contra riscurilor financiare ce
însoţesc proiectele investiţionale, orientate spre funcţionarea eficientă a corporaţiilor.
2. În teză este fundamentat sistemul de indicatori privind evaluarea eficienţei gestiunii
financiare a corporaţiilor, pe de o parte, ca parte componentă importantă a mecanismului
financiar, şi, pe de altă parte, ca instrument de ridicare a nivelului managementului financiar al
corporaţiei. Conceptele existente la momentul actual privind eficienţa gestiunii financiare a
sistemelor economice complexe se pot reduce la următoarele: estimarea pe baza coeficienţilor
financiari; estimarea în baza indicilor capitalului acţionar; estimarea pe baza obţinerii veniturilor.
Examinarea structurii companiei arată că fiecare element structural al acesteia îşi are preţul său,
precum şi cota sa în suma totală a surselor de resurse financiare. Preţul capitalului pentru totalitatea
elementelor lui structurale (PK) se calculează ca sumă ponderată din toate sursele:
ii
i YSMPK ×=∑
unde SMi este preţul sursei i (de resurse financiare);
Yi - ponderea sursei i în suma lor totală.
Preţul capitalului se calculează, de regulă, în procente conform datelor contabile şi analizei
financiare.
II. Recomandări 1. Se propune ca estimarea stării financiare a corporaţiei să se efectueze cu ajutorul
următorului sistem de indicatori:
• rentabilitatea capitalului (Rk);
• rentabilitatea cheltuielilor (Rch);
• datoria de debitor în raport cu cea de creditor la începutul şi la finele anului (Cd);
125
• coeficientul solvabilităţii generale la începutul şi finele anului (Ks);
• coeficientul lichidităţii curente la începutul şi finele anului (Kl);
• coeficientul asigurării cu mijloace proprii (Kpr);
• indicatorul lichidităţii absolute (Kabs);
• indicatorul rotaţiei datoriei de debitor pe trimestre şi anual (Krdd);
• termenul mediu al datoriei de creditor (Tdc);
• coeficentul autonomiei financiare (Kaf);
• coeficientul tensiunii financiare (Ktf);
• coeficientul nivelului de dirijare a mijloacelor monetare ale întreprinderii (Kdir).
Un sistem similar de indicatori se propune a fi aplicat în toate întreprinderile fiice ale
corporaţiei. Aceşti indicatori:
• se calculează în baza gestiunii contabile, ce reflectă starea statică a întreprinderii şi, ca
urmare, poate să nu corespundă tendinţelor generale de dezvoltare a întreprinderii;
• regulile stabilite pentru calcularea acestor indicatori nu ţin cont de specificul producţiei, cota
înaltă a achitărilor nemonetare, caracterul relaţiilor financiare ale întreprinderilor cu mediul
exterior: cu consumatorii, statul, băncile, alţi intermediari financiari;
• indicii normativi ai acestor coeficienţi poartă caracter abstract, deoarece nu reflectă
particularităţile ramurale, starea generală a economiei şi cererea solvabilă de consum.
Pentru ca aceşti indicatori să reflecte procesele financiare în corporaţie, indicatorii necesar de
calculat nu în baza unei simple însumări sau a determinării medianei la întreprinderile din cadrul
corporaţiei, ci ţinând cont de următoarele principii metodice.
2. Principiile metodice pentru reflectarea proceselor financiare în corporaţie:
• activele şi pasivele corporaţiei nu sunt echivalente cu suma activelor şi pasivelor
întreprinderilor din componenţa corporaţiei;
• deoarece proprietatea companiilor fiice, de regulă, este diversificată, trebuie stabilit
capitalul, ce asigură realizarea obiectivelor corporaţiei;
• dat fiind faptul că structurile corporative sunt, de regulă, fie larg integrate (pe orizontală şi
verticală), fie nişte conglomerate, de aceea este necesară calcularea fluxurilor monetare
acumulate, redistribuite şi consumate nemijlocit pentru asigurarea proceselor reproductive
din cadrul corporaţiei;
• trebuie să se aibă în vedere că din contul redistribuţiei în cadrul corporaţiei a volumelor de
lucrări, iar, prin urmare, a mijloacelor băneşti, precum şi a mijloacelor de investire,
indicatorii financiari ai întreprinderilor aparte din cadrul corporaţiei se pot înrăutăţi
concomitent cu creşterea efectului sumar;
126
• valorile coeficienţilor financiari în perioadele analizate pot avea dinamică diferită.
Sistemul de indicatori propus se caracterizează prin unitate internă, reflectă direcţiile
principale de asigurare financiară cu resurse a procesului reproductiv din corporaţie şi rezultatele
acestuia, permite elaborarea propunerilor pentru perfecţionarea gestiuniifinanţelor corporaţiei în
ansamblu şi în cadrul verigilor ei separate.
3. Patru etape de perfecţionare gestiunii finanţelor corporaţiei:
• Decizia cu privire la înfiinţarea corporaţiei
• Răscumpărarea acţiunilor şi formarea potenţialului de producţie al corporaţiei
• Formarea sistemului de gestiune a corporaţiei, sporirea potenţialului de producţie
• Dezvoltarea managementului corporativ
La etapa a patra de dezvoltare şi formare a corporaţiilor în RM este necesară restructurarea a
patru sfere-cheie: administrativă, de producţie, de desfacere şi financiară. Toate aceste patru
domenii funcţionale trebuie considerate ca existând în interacţiune şi interdependenţă, concomitent
blocul financiar trebuie considerat, în opinia noastră, principal deoarece toate programele de
restructurare sunt în felul lor producătoare de cheltuieli şi, prin urmare, necesită asigurarea
respectivă
4. Procesul de formare a sistemului de gestiune a corporaţiilor pe principii unice se poate
efectua treptat, pe măsura acumulării mijloacelor necesare în acest scop. Totodată trebuie să se
ţină cont de faptul că procesul de extindere a oricărei corporaţii necesită investiţii mari de
capital. În lipsa unor asemenea mijloace procesul de creare a corporaţiilor în RM decurge lent şi
contradictoriu, soldându-se cu un grad înalt de risc, atât pentru corporaţia în ansamblu, cât şi
pentru companiile ce intră în componenţa ei.
Concomitent prioritară se impune sarcina formării unei politici financiare adecvate a
corporaţiei. Noi recomandăm principalele elemente ale acestei politici:
• gestiunea capitalului, în special a celui acţionar;
• elaborarea şi promovarea unei politici clare în domeniul evidenţei;
• formarea criteriilor unice de formare a preţurilor, inclusiv pentru transferuri;
• administrarea datoriilor de creditor şi de debitor;
• coordonarea structurii serviciilor financiare.
Noi recomandăm elaborarea şi promovarea politici clare în domeniul evidenţei, care v-a
asigura comparabilitatea rezultatelor, v-a crea baza pentru planificarea, controlul şi analiza în cadrul
corporaţiei, v-a forma criteriile unice de formare a preţurilor, inclusiv pentru transferuri, pentru a
minimiza cheltuielile de tranzacţie în cadrul corporaţiei, optimizarea bazei impozabile, asigurarea
formării parametrilor de estimare a profitului real al corporaţiei.
127
5. Propunem elaborarea unui sistem de gestiune financiară a corporaţiei, care include două
direcţii: elaborarea unei structuri eficiente a serviciilor financiare ale întreprinderilor şi
implementarea metodelor moderne de gestiune a fluxurilor monetare în sistemul bugetar.
În cazul administrării corporative recomandăm structura de gestiune a finanţelor, elaborată şi
aplicată în cadrul Hidromaş, Alimentarmaş, Floare-Carpet, ce permite soluţionarea sistemică şi
eficientă a problemelor legate de gestiunea financiară a în cadrul sistemului corporativ. Esenţa ei
rezidă în faptul că subdiviziunile responsabile de gestiunea mijloacelor băneşti sunt unite în
Complexul financiar. Conducătorul Complexului financiar - Directorul financiar se supune
Directorului general al SA.
6. Propunem aplicărea activă a măsurilor cu caracter financiar:
• optimizarea impunerii fiscale prin reducerea taxei pe valoarea adăugată;
• finanţarea de către stat a programelor de cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative;
• acordarea unor garanţii de stat întreprinderilor orientate spre export la obţinerea creditelor,
inclusiv de la băncile comerciale.
Menţionăm necesitatea susţinerii organizatorice în baza următoarelor acţiuni:
• crearea sistemului informaţional incluzând toate tipurile de produse fabricate, cererea
internă şi externă pentru ele şi pronosticul modificărilor posibile;
• acordarea de ajutor pentru îmbunătăţirea sistemului de analiză a cererii, marketingului,
reclamei produselor, pentru participarea la tenderele internaţionale.
În afară de aceasta statul, în opinia noastră, trebuie să determine ramurile economice de
bază, cărora le va acorda asistenţă pe plan mondial, şi să adopte Legea „Cu privire la ramurile
prioritare ale economiei, în care este oportun să se prevadă:
• finanţarea prioritară a dezvoltării acestor ramuri în conformitate cu cerinţele economiei
naţionale;
• măsuri care să asigure fuzionarea şi absorbţia în aceste ramuri, dacă sunt suficient
privatizate, dar să facă dificilă fracţionarea structurilor corporative mari;
• reglementarea diversificării complexelor;
• creditarea de către stat a proiectelor mari în condiţii de avantaj reciproc:
• asigurarea cu garanţii din partea statului a participării la tendere internaţionale;
• responsabilitatea guvernului pentru dezvoltarea acestor ramuri (complexe);
• protecţia pieţelor autohtone şi susţinerea activităţii economice externe;
• condiţii pentru atragerea în ramurile economice a investiţiilor străine
128
BIBLIOGRAFIA
1. LEGEA privind limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei nr.906-XII din
29.02.1992 // Acte normative cu privire la problemele economice şi bugetare şi bugetare. -
Chişinău, 1995. Vol.2,- p. 79-86.
2. LEGEA restructurării întreprinderilor nr.958-XIII // Monitorul oficial al Republicii
Moldova. 1996. - Nr 80 (decembrie).- p. 2-5.
3. LEGEA privind societăţile pe acţiuni nr.1134-XIII din 02.04.1997 // Monitorul oficial al
Republicii Moldova. 1997. – Nr 38-39 (iunie).
4. LEGEA cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998 nr.1217-XIII din
25.06.1997 // Monitorul oficial al Republicii Moldova. 1997. – Nr 59-60 (septembrie). - p.
2-11.
5. HOTĂRÂREA Parlamentului cu privire la concepţia trecerii la economia de piaţă în
Republica Moldova nr.186-XII din 25.07.1990 // Veştile Sovietului Suprem şi ale
Guvernului Republicii Sovietice Socialiste Moldova. 1990. Nr 8.
6. HOTĂRÂREA Parlamentului cu privire la măsurile de neamânat pentru redresarea situaţiei
financiare a unor întreprinderi industriale nr.1403-XIII din 16.12.1997 // Monitorul oficial
al Republicii Moldova. 1998. - Nr 5 (ianuarie).
7. HOTĂRÂREA Guvernului cu privire la măsurile stringente de restructurare şi redresare
financiară a întreprinderilor industriale nr.477 din 26.05.1997 // Monitorul oficial al
Republicii Moldova. 1997. – Nr 41-72 (iunie), - p. 17-33.
8. CULEGERE de acte normative privitoare la activitatea economică, financiară şi bancară.
Vol. IV. / Asociaţia economiştilor din republica Moldova. - Chişinău, 1996, - 398 p.
9. Piaţa valorilor mobiliare: Legi. - Chişinău: Arc, 1999, - p.192.
10. Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicţionar explicativ al Limbii
Română, Univers Enciclopedic, - Bucureşti, 1996, -p.850.
11. ALBANESE R. Management. – Cincinnati: South-Western Publishing Co, 1988. – p.1055.
12. ANTONIU M., ADOCHIŢEI M., CRISTEA H. Finanţele întreprinderii. - Bucureşti. Ed.
Didactică şi Pedagogică, 1993, – p.205.
13. BALANUŢA V. Diagnosticul şi estimarea potenţialului economico-financiar al
întreprinderii în contextul analizei exprese // Contabilitate şi audit. 1999. - Nr 3, - p. 38-45.
14. BĂICUŞI ADRIAN. Programele de restructurare – analiza indicatorilor economico-
financiari // Tribuna economică. 1997. - Nr26, - p. 20-24.
15. BĂRBULESCU C. Economia şi gestiunea întreprinderii. - Bucureşti. Editura Economică,
1995, - p.453.
129
16. BĂRBULESCU C. Sistemele strategice ale întreprinderii. - Bucureşti. Editura Economică,
1999, - p.310.
17. BERLE A.A., MEANS G.C. The Modern Corporation and Private Property. New
Brunswick (NJ), - London, 1997, - p.524.
18. BONLOT J.L. L’analise financiere. Les editions d’Organisation. - Paris. 1990,-110p.
19. BRAN PAUL. Finanţele întreprinderilor. - Bucureşti, 1997, - p.351.
20. BUCVIC V. Working Capital Management. Cash flow management / CEEPN. - Ljubleana,
1999, - p.80.
21. Buletin statistic de informare publică / Departamentul Analize Statistice şi Sociologice al
Republicii Moldova. - Chişinău, 1999, - p.544.
22. BURLACU N. Managementul corporativ. - Chişinău, 1996, - p.297.
23. BURLACU N. BUJOR O. POLOZ A. Conceptul managementului contemporan şi
adaptarea lui în corporaţiile din Republica Moldova. //Economica. 2002 - № 6, – p. 6-10.
24. CARAUŞ V. Diagnoza impune decizii ferme de restructurare // Economica. 1997, – Nr 4, –
p. 38-39.
25. CARAGANCIU A. Consecinţele influenţei financiare asupra activităţii economice: autoref.
tz. dr. habilitat în ştiinţe economice. - Chişinău, 1996, – 41 p.
26. CHARREAUX G. Gestion Financiere, 3-eme edition, Litec, - Paris,1991, - p.118.
27. COBZARI L. Restructurarea sistemului financiar al economiei în tranziţie a Republicii
Moldova: autoref. tezei de doctor. habilitat în ştiinţe economice. - Chişinău, 1999, - p.43.
28. COBZARI L., ULIAN G. Rolul grupurilor financiar industriale în perioada de tranziţie //
Tendinţele sociale în pragul secolului XXI. - Kaunas, 1998, - p. 283-285.
29. COJOCARU P. Strategia dezvoltării social-economice a Republicii Moldova în perioada
de până la anul 2000 // Economie şi finanţe. 1997, – Nr 1, - p. 30-42.
30. COJOCARU C. Analiza economico-financiară. - Bucureşti, 1977, – p.576.
31. Concepţia strategiei de dezvoltare social-economica a Republicii Moldova până în anul
2005 / Guvernul Republicii Moldova. Chisinau, 1998, - p. 60.
32. CONSTANTINESCU N. Învăţăminte ale tranziţiei economice în România. - Bucureşti,
1997,- p.646.
33. COOLEY PH., RODEN P. Business Financial Management. - Boston: The Dryde Press,
1991, - p.975 .
34. COTELNIC A. Managementul unităţilor economice. - Chisinau, 1998,- p.310.
35. COTELNIC A., NICOLAESCU M., COJOCARU V. Management, CEP al ASEM. -
Chişinău,1998, - p.154.
130
36. COVALIU M., DICOV I. Problemele creditării businessului mic în Republica Moldova //
Strategii şi modalităţi de intensificare a colaborării dintre Moldova şi România în condiţiile
extinderii Uniunii Europene spre Est: simpoz. Şt., 28-29 septembrie. - Chişinău, 2000. –
vol. 1, - p. 285-286.
37. GALBRAIT J.K. The New Industrial State. - L.-1991, - p.29.
38. DEPAREZ M., DUVANT M. Analise financiere. – Paris: Technicalus, 1993, - p.86.
39. Drucker on Asia. A Dialogue Between Peter Drucker and Isao Makauchi. - Oxford. 1997.-
p.10.
40. GORTOLOMEI V, GHEORGHIŢĂ M. Tehnici de analiză a rezultatelor financiare sub
aspectul aplicării S.N.C. // Contabilitate şi audit. - 1999. – Nr 7, - p. 36-37.
41. Economic Transition Report 1996 / ed. Andreja Bohm. – Ljubleana: CEEPN, 1997. - p
562.
42. EFROS GH. Republica Moldova: restructurarea întreprinderilor // Economistul. 1998. – 17
iunie, – p.8
43. ELLERT J. Developing financial competence, course handouts / IMD International. –
Lausanne, 2000, - p.12.
44. Evoluţia social-economică a Republicii Moldova în anul 1997. Ediţie anuală / Ministerul
Economiei şi Reformelor. - Chişinău, 1998.- p.76.
45. Evoluţia social-economică a Republicii Moldova în anul 1999. Ediţie anuală / Ministerul
Economiei şi Reformelor. – Chişinău, 2000, p.84.
46. FILIP GH., O abordare a funcţionării mecanismului economico-financiar // Mecanismele
financiar monetare în procesul tranziţiei la economia de piaţă. - Iaşi: Sedcom Libris, 1999,
– p. 4-10.
47. FILIP GH., Impactul împrumutului de stat asupra funcţionării mecanismului economico-
financiar. // Mecanismele financiar monetare în procesul tranziţiei la economia de piaţă. -
Iaşi: Sedcom Libris, 1999, – p. 53-59.
48. FUKUYAMA F. TRUST. The Social Virtues and the Creation of Prosperity. - N.Y.,1996.-
p.26.
49. FUIOR E., BRAGA E. Particularităţile managementului financiar în perioada de tranziţie //
Realizări şi tendinţe în implementarea mecanismelor economiei concurenţiale: simpoz. şt.
22-23 aprilie 1999, vol 1. - Chişinău, 2000, - p.120-122.
50. FUIOR E. Problemele evaluării eficienţei funcţionării firmei. // Realizări şi tendinţe în
implementarea mecanismelor economiei concurenţiale: simpoz. şt. 22-23 aprilie 1999, vol.
1. - Chişinău, 2000. - p. 126-128.
51. GASKIN T. Indicatori financiari perfecţi. - Bucureşti, 1998, – p.245.
131
52. GHEORGHIU A. Analiza activităţii economice a întreprinderilor. – Bucureşti, 1992,- 402
p.
53. HALPERN P., WESTON F., BRIGHAM E. Finanţe manageriale: modelul canadian. –
Bucureşti: Editura Economică, 1998. - p.950.
54. HONIGAM C., TUBIANA H. – Diagnostic, evaluation et transmission des entrepreses. -
Paris, 1992.
55. HRIŞCEV EUGEN. Managementul firmei. – Chişinău: A.S.E.M., 1998, - p.402.
56. ILIADI GH. Problemele metodologice ale analizei mecanismului financiar în economia de
tranziţie. - Chişinău, 1996, – p.52.
57. JESSOP B. Fordism and Post-Fordism:Critique and Perfomulation.L.,-1992, - p.349.
58. MANOLESCU GH. Managementul financiar: Concepţie, instrumente, studii de caz. –
Bucureşti: Editura Economică, 1996, – p.483.
59. MĂRGULESCU D. Analiza economico-financiară a întreprinderii. - Bucureşti, 1994.-
p.388.
60. MĂRGULESCU D., NICULESCU M., ROBU V. Diagnostic economico-financiar. –
Bucureşti, 1994. - p.410.
61. Mecanismele financiar monetare în procesul tranziţiei la economia de piaţă / coord. Gh.
Voinea. - Iaşi: Sedcom Libris, 1999. - p.58.
62. Moldova în tranziţie. Privire economică / Centrul de Investigaţii şi Reforme. - Chişinău,
1998. – Nr 1, – p.64.
63. NICOLESCU O., VERBONCU I. Management. - Bucureşti: Editura Economica, 1997, -
p.602.
64. Noul sistem contabil al agenţilor economici din Republica Moldova: volumul I / coord. A.
Nederiţa. - Chişinău: MARP, 1998, - p.432.
65. POLOZ A. Probleme impozitării bunurilor imobiliare în managementul financiar. //
Conferinţa ştiinţifică internaţională. - Cahul, 2001. –p.129-134.
66. POPESCU L. Managementul firmelor moderne: Principii, metode, strategii. - Bucureşti,
1996, - p.281.
67. Republica Moldova în cifre: culegere succintă de informaţii statistice 1998. - Chişinău,
1999, - p.300.
68. Restructurarea organizării şi conducerii firmei / coord. Dan Vasile. – Bucureşti, 1993, –
p.207.
69. Situaţia social-economică a Republicii Moldova în anul 1999: (informaţie operativă). –
Chişinău, 2000. - p.152.
132
70. STANCU I. Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor. Analiza şi
gestiunea financiară. – Bucureşti: Editura Economica ,1996, - p.720.
71. STANCU I. Finanse.Bucureşti. Editura Economica. 1996, - p.555.
72. STĂNESCU C., IŞFANESCU A., BĂICUŞI A. Analiza economico-financiară. –
Bucureşti: Editura Economică, 1996, - p.320.
73. STEINHOFF DAN, BURGESS JOHN. Small business management fundamentals. -
Hightstown, 1993, - p.571.
74. Strategic Management: Methods and Studies / ed. Burton V. Dean. – Amsterdam: Horth-
Holland, 1990,- p.361.
75. ŞERBAN P. Analiza activităţii economico-financiare. - Bucureşti, 1996, – p.182.
76. TOFFLER A. The Adaptive Corporation. - Aldershot.1985.
77. TOMA M., BREZEANU P., Finanţe şi gestiune financiară. - Bucureşti: Editura
Economică, 1997, - p.376.
78. Tranziţia la economia de piaţă a tarilor din Centrul si Estul Europei. - Craiova: Rep.
Unives. din Craiova, 1996, - p.409.
79. ŢURCANU V., Direcţiile prioritare ale reformei contabilităţii în Republica Moldova:
autoref. tz. dr. hab. în şt. economice. – Chişinău, 1998, – p.48.
80. ŢURCANU G. Planificarea strategică în corporaţiile moldoveneşti.// Economica, nr. 5(22),
1998, - p.14-19.
81. ŢURCANU G. Planificarea strategică şi corporaţiile în Republica Moldova. Managementul
tranziţiei, seminar internaţional - Târgovişte, 23-24 octombrie, 1998, - p.108-111.
82. ŢURCANU G. Corporaţiile şi strategiile corporative. Analele Academiei de Studii
Economice din Moldova, Editura ASEM, 2001, - p. 198-204.
83. ŢURCANU G. Elementele de bază a modelelor de administrare corporativă. //Economica,
nr. 1, ASEM, 2003,- p.14 -16.
84. ŢURCANU G. Fuziunile şi preluările în managementul corporativ. Conferinţa
internaţională „Rolul ştiinţei şi învăţământului economic în realizarea reformelor
economice din Republica Moldova”, 25-26 septembrie 2003, ASEM, Chişinău, - p. 32-35.
85. VINTILĂ G. Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor. –Bucureşti, 1998. - p.334.
86. АНСОФФ И. Новая корпоративная стратегия. - СПб., изд-во «Питер»,1999.- p.407.
87. АХТЯМОВА А.П. Институциональные основы формирования финансово-
промышленных групп. Автореферат. - Уфа, 1999 – 22p.
88. БАЛАБАНОВ И. Финансовый менеджмент. – Москва: Финансы и статистика, 1994, -
p.383.
133
89. БАЛАБАНОВ И. Основы финансового менеджмента. – Москва: Финансы и
статистика, 1997. - p.480.
90. БЕРИСТАЙК Л.А. Анализ финансовой отчетности: теория, практика и
интерпретация. – Москва, 1997. - p.514.
91. БОВЫКИН В. Новый менеджмент. М.,Экономика,1997, - p.69
92. БРЕЙЛИ Р., МАЙЕРС С. Принципы корпоративных финансов. - Москва: Олимп-
Бизнес, 1997. - p.1088.
93. БРИГХЭМ Ю., ГАПЕНСКИЙ Л. Финансовый менеджзмент. Полный курс в 2-х т.
Пер. с англ. СПб. Экономическая школа,1997.
94. БРИГХЭМ Ю. Энциклопедия финансового менеджмента. Пер. с англ. М. РАГЗ. ОАО
Экономика,1998,- p.97.
95. ВИНСЛАВ Ю. Государственное регулирование и проектирование корпоративных
структур// Российский экономический журнал. 1997, №1, p. 35-44
96. ДАНИЕЛС Д.Д., РАДЕБА ЛИ Х. Международный бизнес : внешняя среда и деловые
операции. Пер. с англ. Дело, Лтд. 1994, - p.446.
97. ИНОЗЕМЦЕВ В.Л. Творческие начала современной корпорации.// Мировая
экономика и международные отношения. – 1997.- №11, - p.18-30.
98. КАШАНИНА Т.В. Корпоративное право. - М., Норма-Инфра,1999
99. КИНГ А.М. Тотальное управление деньгами. Пер. с англ. - СПб. Полигон,1999
100. КИЧУК В., ЦУРКАН И., МЭМЭЛИГЭ В., ПОЯН А. Настольная книга акционера. -
Кишинев, 1998, - p. 462.
101. КОНО (ТОЕХИРО) Стратегия и структура японских предприятий. - М., Прогресс,
1997. – p.384
102. Корпоративное управление. Владельцы, директора и наемные работники
акционерного общества. Пер. с англ. - М. Джон Уайли энд Санз. 1996
103. Корпоративное управление в переходных экономиках. Инсайдерский контроль и
роль банков. Пер. с англ. - СПб, 1997
104. КОВАЛЕВ B. Финансовый анализ. – Москва, 1996, - p.430.
105. КОВАЛЕВ В. Введение в финансовый менеджмент. - Москва: Финансы и
статистика, 1999, - p.768.
106. KOЛАСС Б. Управление финансовой деятельностью предприятия. - Москва:
Финансы, 1997 - p.576.
107. ЛИ Ч. Ф. ФИНЕРТИ Д.И. Финансы корпорации: теория, методы и практика. Пер. с
англ. - М., Инфра-М, 2000
134
108. МАСЛЕНЧЕНКОВ Ю.С., ТРОНИН Ю.Н. Финансово-промышленные корпорации
России. Организация, инвестиции, лизинг. - М. «ДеКА», 1999
109. М.МЕСКОН и др. Основы менеджмента, М. Дело,1996, - p.28
110. ПОРТЕР М. Международная конкуренция. Пер. с англ. - М. Международные
отношения,1993
111. ПЕРМЯКОВА Н.С. Совершенствование финансового механизма в крупных
корпорациях. Автореферат. Иркутск,2000 – p.22.
112. ПРОКОПЕЦ А.Ю. Финансовая стратегия поглощения компании. Автореферат.
СПб,2000 - p.22.
113. ПФАЙФЕРР Г. Империя «Дойче Банк». - М., Прогресс,1993
114. РАДИОНОВА В.М. Финансовая устойчивость предприятия в условиях инфляции. -
Москва, 1995.
115. РЭДХЭД К., ХЬЮС С. Управление финансовыми рисками. Пер. с англ. - М.,
Инфра-М,1996
116. СЕДАШ Т.Н. Управление финансами корпоративных групп. Автореферат. СПб,
1998. - p.22.
117. ТОМПСОН А.А., СТРИКЛЕНД А.ДЖ. Стратегический менеджмент, - М.,
ЮНИТИ,1998, - p.17.
118. ХЕЛФЕРТ Э. Техника финансового анализа. Пер. с англ. Под ред. Л.П.Белых.
ЮНИТИ,1996
119. ХЕДЕРВИК С. Финансово-экономический анализ деятельности предприятий. –
Москва, 1996.
120. ХОЛМ Р. Основы финансового менеджмента. – Москва, 1993. - p.128.
121. ХОЛТ Р.Н. Основы финансового менеджмента. Пер. с англ. - М. Дело,1993
122. ХОРН В. Основы управления финансами. - Москва: Финансы, 1995.
123. ФАТХУДИНОВ Р.А., Стратегический менеджмент. Учебное пособие. - Москва:
Интел-Синтез, 1997, – p.570.
124. Финансовый менеджмент: Теория и практика / ред. Е.С. Стоянова. – Москва, 1998,
- p.655.
125. Финансовое планирование и контроль. Пер. с англ. Под ред. - М.А. Поукок. М.,
Инфра-М,1996
126. ШАРП У., АЛЕКСАНДЕР Г., БЭЙЛИ В.ДЖ. Инвестиции. Пер. с англ. - М., Инфра-
М, 1998
127. ШИМ Д.К., СИГЕЛ Д.Г. Финансовый менеджмент.– Москва, 1996, - p.394.
128. Экономическая энциклопедия. Под ред. Л.И. Абалкина. - М.,Экономика, 1999
135
129. http://www.taj.ro
130. www.romstal-leasing.ro
131. www.google.com
132. http://www.gramling.ro
133. http://www.romasig.ro/despre php
134. www.unitech.ro
136
A N E X E
137
Anexa 1
Întreprinderile certificate din Republica Moldova Nr. d/o
Denumirea întreprinderii Anul certificării
Codul EAC
Descrierea ramurii economice
1 Basarabia-Nord S.A. 2001,2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
2 Bucuria S.A. 2001,2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
3 Viorica-Cosmetic S.A. 2001 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
4 Carmez S.A. 2000,2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
5 Kvint 2000,2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
6 Orhei-But S.A. 2000,2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
7 Tutun CTC S.A. 1999,2002 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
8 ÎM “Resan” S.R.L. 2002 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
9 ÎM moldo-americană “Fabrica de lactate din Hânceşti” S.A.
2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
10 Fabrica de conserve din Floreşti
2002 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
11 Leovin 2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
12 Aroma S.A. 2002 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
13 Fabrica de drojdii din Chişinău
2002 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
14 Franzeluţa S.A. 2002 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
15 Floare-Carpet S.A. 2002 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
16 Incomlac S.A. 2002 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
17 Vinăria Bardar S.A. 2002 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
18 Asconi S.A. 2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
19 Alfa Nistru S.A. 2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
20 “Codru ST” S.R.L. 2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
21 LionGri S.R.L. 2003 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
22 Natur Bravo Cupcini 2004 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
138
23 “Dionisos Mereni” S.A. 2004 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
24 ÎI “Pinto Mold” (Austria) S.R.L.
2004 3 Industria alimentară şi articole de tutungerie
25 Ionel S.A. 2003 4 Industria textilă şi de confecţii 26 Astroline S.R.L. 2003 4 Industria textilă şi de confecţii 27 Fabrica de textile şi filatură
din Bender 2003 4 Industria textilă şi de confecţii
28 Rada S.A. 2002 4 Industria textilă şi de confecţii 29 Tipotex A.O.Z.T 1998,2001 4 Industria textilă şi de confecţii 30 Floare-Carpet S.A 2001,2003 4 Industria textilă şi de confecţii 31 Tighina 1999,2002 5 Industria de pielărie 32 Floare 2003 5 Industria de pielărie 33 “ICAM” S.A. 2004 6 Industria de prelucrare a
lemnului 34 ÎM “Mold-Plastchim”
S.R.L. 2004 14 Producerea articolelor din
cauciuc şi mase plastice 35 Macon S.A. 2003 16 Producerea cimentului, varului,
ghiăpsului şi a articolelor din beton
36 Ciment S.A 1999 16 Producerea cimentului, varului, ghiăpsului şi a articolelor din beton
37 MMZ CZAO 1995,1998, 2001
17/2 Prelucrarea metalelor, producerea articolelor din metal
38 Tehno-Instrument S.R.L. 2000 17/2 Prelucrarea metalelor, producerea articolelor din metal
39 Moldavcabeli 1998,2001,2003 17/2 Prelucrarea metalelor, producerea articolelor din metal
40 Moldagrotehnica S.A. 1999,2003 18 Industria constructoare de maşini 41 Electromaş S.A. 1998 18 Industria constructoare de maşini 42 Hidropompa S.A. 2001 18 Industria constructoare de maşini 43 S.A. Răut 1998,2002 18 Industria constructoare de maşini 44 Incomaş S.A. 2003 18 Industria constructoare de maşini 45 S.A. ÎŞP “RDM” 2003 19 Producţia de aparatură şi
instrumente medicale, de precizie, optice
46 Moldavizolit AOZT 2001 19 Producţia de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice
47 Răut S.A. 2001 19 Producţia de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice
48 C.Ş.P. “TIS” 1999,2003 19 Producţia de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice
49 Deeplace IMSP 2001 33 Prelucrarea datelor / servicii 50 ÎM “S&T Mold” S.R.L.
(Austria) 2004 33 Prelucrarea datelor / servicii
51 Procomert – C.A.G 2001 33 Prelucrarea datelor / servicii 52 Imunotehnomed 2004 35 Acordarea de servicii
139
întreprinderilor 53 ANST 2000 35 Acordarea de servicii
întreprinderilor 54 Institutul Naţional de
Standarde şi Metrologie 2000 35 Acordarea de servicii
întreprinderilor 55 Moldan 2002 35 Acordarea de servicii
întreprinderilor 56 CME SANCOS 2003 35 Acordarea de servicii
întreprinderilor 57 CPC 2003 37 Educaţie şi instruire 58 ProEra Group 2003 37 Educaţie şi instruire
Companiile care se pregătesc de certificare Nr. d/o
Denumirea întreprinderii Anul certificării
Codul EAC
Descrierea ramurii economice
1 S.A “ASPA” 17 Prelucrarea metalelor, producerea articolelor din metal
2 Registru 35 Acordarea de servicii întreprinderilor
140
Anexa 2
Preţurile la produsele S.A. „Franzeluţa”
Denumirea produselor Greutatea,
kg Preţul fără TVA
Preţul fără TVA în
dolari SUA
Paste făinoase clasa I
Spaghete "Spicuşor" ambalate cutii 0,8kg 0,8 3,1 0,36
Spaghete "Spicuşor" ambalate cutii 0.5kg 0,5 2,1 0,24
Spaghete "Spicuşor" amb. în poliprop. 0,8kg 0,8 2,9 0,33
Spaghete "Spicuşor" amb. în poliprop. O.5kg 0,5 1,9 0,22
Spaghete în vrac 1 2,7 0,31
Spaghete în vrac 1 2,7 0,31
Tăieţei în vrac 1 2,4 0,28
Cornişoare în vrac 1 2,4 0,28 Cornişoare ambalate în cutii 0.6kg 0,6 2,1 0,24
Paste făinoase scoici în vrac 1 2,4 0,28
Paste făinoase figuri plate în vrac 1 2,4 0,28
Fidea în vrac 1 2,4 0,28
Paste făinoase clasa II
Spaghete "Spicuşor" în vrac 1 2,4 0,28
Fidea î vrac 1 2,1 0,24
Tăieţei în vrac 1 2,1 0,24
Cornişoare în vrac 1 2,1 0,24
Paste făinoase scoici în vrac 1 2,1 0,24
Paste făinoase figuri plate în vrac 1 2,1 0,24
Turte dulci
"Preferate" în vrac 1 3,9 0,45
"Preferate" ambalate în polipropilenă 0.5 kg 0,5 2,3 0,26
"Albinuţa" (cu miere) în vrac 1 4 0,46
"Albinuţa" ambalate în poliprop.0.5 kg 0,5 2,35 0,27
cu mintă, în vrac 1 4,1 0,47
cu mintă, ambalate în poliprop.0,5 kg 0,5 2,4 0,28
cu mac. în vrac 1 4,5 0,52
cu mac, ambalate în poliprop.0,5 kg 0,5 2.6 0,3
"Trandafir" în vrac 1 4,1 0,47
"Trandafir" ambalate în poliprop. 0,5 kg 0,5 2,7 0,31
Biscuiţi
141
de ovăz cu fructe, în vrac 1 5,7 0,66
de ovăz cu fructe, ambal. în poliprop.0,5kg 0,5 3,2 0,37
de ovăz, în vrac 1 7,2 0,83
de ovăz, ambal. în poliprop.0,5 kg 0,5 3,95 0,45
de casă, în vrac 1 4,7 0,54 de casa, ambal. în poliprop. 0,5kg 0,5 2,7 0,31
Covrigei uscaţi
"Suveicuţa" în vrac 1 4,53 0,52
"Suveicuţa" ambal. în poliprop.0,5 kg 0,5 2,75 0,32
"Prichindel" în vrac 1 4,96 0,57
["Prichindel" ambal. în poliprop.0,5 kg 0,5 2,96 0,34
cu ou, în vrac 1 4,96 0,57
cu ou, ambal. în poliprop. 0,5 kg 0,5 2,87 0,33
cu vanilie, în vrac 1 4,96 0,57
cu mac, în vrac 1 4,69 0,54
cu scorţişoară, în vrac 1 5,28 0,61
cu scorţişoară, ambal. în poliprop.0,5 kg 0,5 3,13 0,36
cu mintă, în vrac 1 4,53 0,52 cu mintă, ambal. în poliprop.0,5 kg 0,5 2,75 0,32
Stixuri dulci în vrac 1 7,25 0,83
Pâine
„Basarabia” ambalată 0,65 1,71 0,2
cu stafide, ambalată 0,5 1,53 0,18
„Izvoraş”, ambalată 0,7 1,75 0,2
Gofre si produse din gofre
Bomboane "Mirabella" 0,03 0,61 0,06
Napolitane "Fecioara" - 38 gr 0,038 0,58 0,07
Napolitane "Balanţa" - 38 gr. 0,038 0,58 0,07
Napolitane „Leul” – 38 gr. 0,038 0,58 0,07
Napolitane „Rac” 0,048 0,69 0,08
Napolitane „Scorpion” – 54 gr. 0,054 0,87 0,1
CO2 lichid
CO2 lichid în butelii de câte 20 kg 1000 1800 225
CO2 lichid în cisterne de câte 9 tone 1000 150
Gheaţă uscată (în containere) 1000 300
142
Anexa 3
Indicii volumului de producţie industrială a Republicii Moldova în perioada ianuarie-august 2004
Volumul
producţiei în preţuri curente, mil. lei
Indicii volumului de: producţie în ianuarie-august 2004 faţă de ianuarie-august 2003 în preţuri comparabile3 , %
Informativ: ianuarie-august 2003 faţă de ianuarie-august 2002 în preţuri comparabile4
Republica - total 10533,62) 109,2 119,7 inclusiv: Industria extractivă 98,1 117 122 Industria prelucrătoare 7085,5 111 121 din care: Industria alimentară şi a băuturilor
4395,8 106 125
inclusiv producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne
284,8 90 127
prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
243,7 94 126
fabricarea uleiurilor şi grăsimilor
250,9 165 159
fabricarea produselor lactate 424,6 108 120 fabricarea produselor de morărit 52,9 122 96 fabricarea nutreţurilor gata pentru animale
4,5 56 103
fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie proaspete
388,4 110 111
fabricarea de cacao, ciocolată şi produselor zaharoase de cofetărie
1 09,5 81 116
fabricarea băuturilor alcoolice distilate
316,5 103 139
fabricarea vinului 1 878,8 112 135 fabricarea berii 282,1 123 118 fabricarea apei minerale şi băuturilor răcoritoare
69,4 98 130
Fabricarea produselor de tutun 265, 1 93 108 Fabricarea produselor textile din ele:
135,8 131 103
covoare şi preşuri 98,5 131 102 Fabricarea de articole de îmbrăcăminte
250,3 117 104
143
Tăbăcirea şi prepararea pieilor 19,2 102 123 Fabricarea articolelor de voiaj şi de marochinărie
18,0 89 102
Fabricarea încălţămintei 57,2 158 151 Prelucrarea lemnului şi fabricarea articolelor din lemn
28,6 122 80
Fabricarea hârtiei şi cartonului 116,8 116 de 2 ori Edituri, poligrafie şi reproducerea materialelor informative
113,9 102 128
Industria chimică 80,8 115 72 din care:
fabricarea lacurilor şi vopselelor 30,1 de 2,3 ori de 2 ori fabricarea de medicamente şi produse farmaceutice
17,8 73 74
fabricarea parfumului şi a produselor cosmetice
12,9 108 103
Producţia de articole din cauciuc şi din material plastic
87,2 115 137
Producţia altor produse din minerale nemetalifere
772,5 108 106
din ele: fabricarea sticlei şi a articolelor din sticlă
310,1 98 90
fabricarea cărămizilor şi ţiglelor din lut ars
59,0 117 120
fabricarea cimentului, varului şi ipsosului
147,7 154 102
fabricarea elementelor din beton, ipsos şi ciment
213,6 96 128
tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei
13,0 109 76
Industria metalurgică 7,5 92 117 Fabricarea produselor finite din metal exclusiv producţia de maşini şi utilaje
89,5 101 142
Fabricarea de maşini şi echipamente
251,1 110 117
din care: fabricarea de pompe 69,2 123 112 fabricarea de maşini agricole 87,5 102 107 fabricarea maşinilor-unelte mecanice
21,5 107 de 2 ori
fabricarea aparatelor de uz casnic
50,1 108 107
Producţia de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice 45,4
74 150
Producţia de mobilier 68,7 113 123 Fabricarea bijuteriilor 7,7 87 109
144
Producţia şi distribuţia energiei electrice
892,0 97 111
Aprovizionarea cu aburi şi apă caldă
125,2 92 123
1)Datele sînt prezentate fără întreprinderile din partea stingă a Nistrului şi mun. Bender
2)Conform calculelor suplimentare estimative a producţiei întreprinderilor care prezintă rapoartele statistice anual şi întreprinderilor individuale
3)'În preţurile medii ale anului 2003 "
4)În preţurile medii ale anului 2002
145
Anexa 4
INDICATORII PRINCIPALI AI IMDUSTRIEI
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 Numărul întreprinderilor cu activitate de bază, persoane juridice
428 763 1266 1433 1653 1897 2104 2325
Volumul producţiei (în preţuri curente) mii lei
4265,2 4690,4 5889,4 5981,9 7190,8 8167,7 10427,6 12624,1
Numărul mediu anual al personalului industrial- productiv, mii persoane
162 143 142 130 118 117 115 116
Profit (+), pierderi (-) înainte de impozitare, mii. Iei
+382,1
+42,1 +284,9 -546,7 -165,9 +70,7 +238,6 +493,4
PRINCIPALII INDICATORI AI ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERILOR
INDUSTRIALE, PE FORME DE PROPRIETATE
Numărul de în întreprinderi
Numărul mediu anual al
personalului industrial-
productiv, mii persoane
Volumul producţiei (în preţuri curente), mii. lei
2000 2001 2002 2000 2001 2002 2000 2001 2002 Industrie – total din care
653 764 699 116,7 115,4 116,4 8167,72 10427,62 12624,12
Publică 83 84 75 19,3 17,9 16 1870,6 2306,2 1834,2 Privată 359 444 404 50,4 48,9 51,8 2865,6 3640,6 4735,4 Mixtă (publică şi privată), fără participare străină
148 137 118 29,9 26,0 24,0 1481,7 1595,3 2168,4
Străină 5 11 13 3,4 4,1 4,6 417,0 625,3 851,4 A întreprinderilor mixte
58 88 89 13,7 18,5 20,0 1256,4 1916,6 2550,8
Din toată industria pe tipuri de activităţi
146
Exploatarea carierelor
18 20 20 2,3 1,9 2,0 61,6 74,3 100,9
din care: Publică 3 3 2 0,5 0,4 0,3 9,2 11,6 9,6 Privată 7 10 10 0,9 0,7 0,8 17,4 18,9 29,3 Mixtă (publică şi privată), fără participare străină
7 6 7 0,8 0,7 0,8 26,4 30,2 41,9
Străină 1 1 1 0,1 0,1 0,1 8,6 13,4 20,1 A întreprinderilor mixte
Industria prelucrătoare
581 686 626 96,4 96,0 97,6 6478,5 8107,6 10065,5
Din care: Publică 44 41 37 8,4 7,7 6,4 1018,8 1134,6 785,9 Privată 351 433 393 49,1 47,8 50,7 2844,9 1615,2 4700,8 Mixtă (publică şi privată), fără participare străină
139 129 110 27,4 23,4 21,1 1374,6 1468,3 1968,6
Străină 2 8 10 0,5 1,4 2,2 62,8 60,2 153,3 A întreprinderilor mixte
45 75 76 11,0 15,7 17,2 1177,3 1829,4 2457,0
Energie electrică, gaze şi apă
54 58 53 18,0 17,5 16,8 1351,3 1902,2 1973,7
din care: Publică 36 40 36 10,4 9,8 9,3 842,6 1160,0 1038,7 Privată 1 1 1 0,4 0,4 0,3 3,3 6,5 5,3 Mixtă (publică şi privată), fără participare străină
2 2 1 1,7 1,9 2,1 80,7 96,7 157,9
Străină 3 3 3 2,9 2,7 2,4 354,2 565,1 698,1 A întreprinderilor mixte
12 12 12 2,6 2,7 2,7 79,5 73,9 73,7
1)întreprinderi industriale mari
2)Indicatorul include volumul producţiei calculat pe întreprinderile individuale
147
Anexa 5
VOLUMUL PRODUCŢIEI INDUSTRIALE PE TIPURI DE ACTIVITATE (în preţuri curente, milioane lei)
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 Industrie – total
4265,2 4690,4 5889,41 5981,91 7190,81 8167,71 10427,61 12624,41
Exploatarea carierelor
33,2 38,3 57,0 51,8 56,5 61,6 74,2 100,9
Industria prelucrătoare
3564,6 3970,6 4458,9 4044,6 4668,9 6478,5 8107,6 10065,5
din care: Industria alimentară şi a băuturilor
2252,0 2543,6 2972,9 2650,6 2800,1 3798,2 4968,5 6355,8
producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne
261,1 330,3 336,2 204,3 276,4 315,5 355,2 488,4
prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
284,1 296,6 402,8 287,7 343,7 404,9 424,6 440,7
fabricarea uleiurilor şi grăsimilor vegetale şi animale
57,5 42,5 35,5 37,6 45,0 63,6 212,2 362,0
fabricarea produselor lactate
150,2 137,4 154,9 181,7 203,9 312,9 406,0 474,1
fabricarea produselor de morărit
184,5 265,1 294,8 261,7 175,0 155,3 160,9 175,9
fabricarea produselor de panificaţie
232,0 282,5 335,5 288,4 310,0 408,1 462,9 487,7
fabricarea zahărului
278,1 287,5 275,7 221,2 297,7 331,3 430,0 552,9
Fabricarea vinului
460,0 587,2 839,7 868,2 784,4 1335,0 1991,1 2664,0
Fabricarea produselor de tutun
163,0 246,6 237,1 235,6 423,6 484,2 523,1 383,6
Fabricarea produselor textile
98,6 113,9 108,4 86,6 122,5 163,2 235,9 169,1
148
Fabricarea de covoare şi preşuri
64,9 79,0 69,6 55,2 61,0 66,7 84,8 110,7
Fabricarea de metraje prin tricotare şi croşetare şi de articole tricotate sau croşetate
24,0 23,1 27,3 22,0 45,4 78,2 124,5 31,4
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, prepararea şi vopsirea blănurilor
66,0 72,4 62,6 64,4 111,4 163,1 182,1 307,8
Tăbăcirea şi prepararea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj, a încălţămintei
64,0 79,1 96,6 69,0 79,6 115,6 120,8 142,7
Fabricarea încălţămintei
20,8 28,0 36,4 26,0 33,0 46,7 46,7 58,7
Producerea lemnului, a articole lor din lemn, exclusiv producţia de mobilier
27,6 30,3 25,6 21,6 28,5 56,0 55,5 71,5
Fabricarea hârtiei şi a articolelor din hârtie
52,0 82,1 68,6 58,6 33,9 58,7 66,2 109,3
Fabricarea substanţelor şi produselor chimice
34,6 40,3 38,9 51,0 109,1 114,0 122,3 146,6
fabricarea preparatelor farmaceutice, a substanţelor chimice, medicale
10,6 18,5 25,2 36,3 75,1 53,1 64,3 72,4
149
fabricarea săpunului şi a detergenţilor, a produselor de curăţat şi de lustruit, cosmetice şi de parfumerie
22,5 19,1 9,6 11,5 27,9 50,0 35,7 34,0
Producţia de articole din cauciuc şi din material plastic
28,9 13,7 18,9 19,7 29,6 82,2 90,8 143,8
Producţia altor produse din minerale nemetalifere
234,4 246,4 315,3 311,1 397,9 674,7 785,4 1034,5
fabricarea .sticlei şi a articolelor din sticlă
104,9 100,1 128,0 153,8 207,9 402,6 426,9 499,9
fabricarea cimentului, varului şi a tencuielii
12,2 11,5 31,3 27,4 42,8 108,0 149,6 270,6
fabricarea articolelor din beton, ciment şi ghips
87,8 95,1 118,0 93,4 95,9 103,8 137,2 163,0
Fabricarea de maşini şi echipamente şi prelucrarea metalelor
384,3 369,4 362,0 343,5 346,7 451,6 556,8 687,8
Producţia de mobilier
90,1 73,9 62,5 44,9 56,7 69,0 86,3 112,5
Energie electrică, gaze şi apă
667,4 681,5 1153,0 1674,3 2132,5 1351,3 1902,2 1973,7
Aprovizionarea cu energie electrică, gaze, aburi şi apă caldă
622,4 638,0 997,0 1501,7 1921,7 1092,0 1606,3 1689,4
Captarea, tratarea şi distribuţia apei
45,0 43,5 155,7 172,6 210,8 259,3 295,9 284,3
Alte tipuri de activitate
220,5 211,2 232,9 276,3 343,6 484,0
150
VOLUMUL PRODUCŢIEI INDUSTRIALE, IN PROFIL TERITORIAL (mii lei)
1999 2000 2001 2002
Total 7190,81 8167,71 10427,81 12624,11
Municipiul Chişinău
Judeţele Bălţi 857,8 1128,2 1463,2 1745,3 Cahul 147,0 208,5 303,5 576,7 Chişinău 272,6 433,8 568,5 655,5 Edineţ 244,9 278,1 323,1 314,0 Lăpuşna 137,4 178,4 202,3 271,9 Orhei 179,6 274,4 313,9 378,8 Soroca 304,7 399,0 444,2 657,4 Taraclia 62,3 87,3 89,1 99,4 Tighina 88,1 85,9 109,0 135,3 Ungheni 196,0 190,7 241,6 294,5 UTA Găgăuzia 185,4 213,1 289,1 245,8 1 Indicatorul include volumul producţiei calculat pe întreprinderile individuale
151
Adnotare la teză de doctor în ştiinţe economoce cu tema
“Aspecte financiare în administrarea corporativă”
Teza este consacrată analizei aspectelor financiare în administrarea corporativă. Scopul tezei îl constituie elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a indicaţiilor metodice şi recomandărilor practice privind gestiunea financiară în administrarea corporativă, în special al societăţiilor pe acţiuni din Republica Moldova. În lucrare se argumentează actualitatea temei de cercetare, sunt formulate obiectivele, sarcinile, tema şi obiectul investigaţiilor, se dă o caracterizare succintă a lucrării, subliniindu-se noutatea ştiinţifică şi valoarea ei practică. Sunt generalizate problemele acestora în condiţiile perioadei de tranziţie; este făcută analiza experienţei străine de gestiune financiară a corporaţiilor; sunt generalizate conceptele teoretice privind studierea finanţelorn corporaţiilor. Este formulată concluzia referitoare la nivelul insuficient al studierii aspectului financiar în cadrul administrării corporative. Sunt analizate criteriile de determinare a esenţei corporaţiilor financiare, non-financiare sunt evidenţiate particularităţle resurselor financiare în administrarea corporativă, sunt sistematizate riscurile financiare ale corporaţiilor şi este propusă metodica de apreciere a acestora, sunt elaborate indicaţiile metodice pentru aprecierea eficienţei în gestiunea financiară a corporaţiilor. A fost analizată experienţa societăţii pe acţiuni “Hidropomaş”, investigat sistemul de gestiune financiară al societăţii pe acţiuni “Alimentarmaş”, au fost elaborate recomandări privind perfecţionarea administrării corporative (aspect financiar) al SA la nivel macroeconomic şi corporativ.
Societăţile pe acţiuni joacă un rol determinant în cele mai importante sectoare industriale, ce constituie fundamentul economic al ţării. Perioada complicată de adaptare la noile relaţii economice, prin care trece republica a necesitat găsirea unor forme organizatorice adecvate pentru a asigura menţinerea potenţialului de producţie , de cadre şi ştiinţific al economiei.
Valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul că indicaţiile metodice şi concluziile formulate în ea vor putea fi utilizate de către organele puterii şi administraţiei de stat la elaborarea programelor de dezvoltare a economiei naţionale, precum şi de către administraţia corporaţiilor şi întreprinderilor la elaborarea programelor şi procedurilor de perfecţionare a managementului.
152
Аннотация к докторской диссертации на тему
«Финансовые аспекты в корпоративном администрировании» Диссертация посвящена корпоративному администрированию акционерных обществ Республики Молдова, а именно финансовому аспекту. Целью работы является разработка и научное обоснование методических положений и практических рекомендаций по управлению финансами корпораций, в частности акционерных обществ в Республике Молдова. В диссертационной работе обоснована актуальность темы исследования, определены цели, задач, предмет и объект исследования, дана краткая характеристика структуры работы, ее научная новизна и ценность. Выявлены основные направления развития акционерных обществ, обобщены их финансовые проблемы в условиях переходного периода, проведен анализ зарубежного опыта управления финансами корпораций, обобщены теоретические подходы к исследованию финансов корпораций. Сделан вывод о недостаточном уровне исследования специфики управления финансами в акционерных обществах. Проанализированы подходы к определению сущности финансов предприятий и корпораций, выявлены особенности финансов корпораций, систематизированы финансовые риски корпораций и разработаны методические положения оценки эффективности управления финансами корпораций. Проанализирован опыт развития акционерных обществ в Республике Молдова, исследована система управления финансами на конкретных АО, разработаны рекомендации по совершенствованию управления финансами АО на макроэкономическом и корпоративном уровнях. В диссертационной работе предложено понятие финансов корпорации, а также выявлены особенности финансов корпорации в общей структуре категории финансы, обоснована система показателей оценки эффективности управления финансами корпорации, с одной стороны как важнейшей составной части финансового механизма, и с другой стороны как инструмента повышения уровня финансового менеджмента корпорации. Методические положения и выводы диссертационной работы могут быть использованы органами государственной власти и управления при разработке программы развития отечественной экономики, органами управления корпораций и акционерных обществ при разработке программ и процедур совершенствования управления.
153
Annotation To the thesis for a doctor's degree on a theme
« Financial aspects in corporate administration » The dissertation is devoted to corporate administration of joint-stock companies of Republic Moldova, namely financial aspect. The purpose of work is development and a scientific substantiation of methodical positions and practical recommendations on management of the finance of corporations, in particular joint-stock companies in Republic Moldova. In dissertational work the urgency of a theme of research is proved, the purposes, problems, a subject and object of research are determined, the brief characteristic of structure of work, its{her} scientific novelty and value is given. The basic directions of development of joint-stock companies are revealed, their financial problems in transitional conditions are generalized, the analysis of foreign experience of management is lead by the finance of corporations, theoretical approaches to research of the finance of corporations are generalized. The conclusion about an insufficient level of research of specificity of management by the finance in joint-stock companies is made. Approaches to definition of essence of the finance of the enterprises and corporations are analysed, features of the finance of corporations are revealed, financial risks of corporations are systematized and methodical positions of an estimation of a management efficiency by the finance of corporations are developed. Experience of development of joint-stock companies in Republic Moldova is analysed, the control system of the finance on concrete joint-stock companies is investigated, recommendations on perfection of management by the finance of joint-stock company at macroeconomic and corporate levels are developed. In dissertational work the concept of the finance of corporation is offered, and also features of the finance of corporation in the general structure of a category the finance are revealed, the system of parameters of an estimation of a management efficiency by the finance of corporation, on the one hand as major component of the financial mechanism, and on the other hand as tool of increase of a level of financial management of corporation is proved. Methodical positions and conclusions of dissertational work can be used by bodies of the government and management by development of the program of development of domestic economy, controls of corporations and joint-stock companies by development of programs and procedures of perfection of management.
154
CUVINTELE-CHEIE ALE TEZEI În limba română: administrarea corporativâ, corporaţiile creative, macromanagement, resursele financiare, finanţele corporative, riscurile financiare, investiţii financiare, coeficientul lichidităţii, bugetul, capitalul acţionar, salariu, veniturile, cheltuielile, venituri. în limba engleză Corporate administration, creative corporations, macromanagement, financial resources, corporate finance, financial risks, financial investments, factor of liquidity, the budget, the share capital, wages, charges, incomes în limba rusă корпоративное администрирование, творческие корпорации, макроменеджмент, финансовые ресурсы, корпоративные финансы, финансовые риски, финансовые инвестиции, коэффициент ликвидности, бюджет, акционерный капитал, заработная плата, расходы, доходы
155
Lista abrivierilor utilizate în teză
PR - grad de probabilitate
P(Sr) – probabilitatea survenirii situaţiei de risc Sr
CH – cheltuielile legate de dirijarea riscurilor
IRR sau NIR – Internal Rate of Return - norma internă de rentabilitate
NF - necesarul de finanţare suplimentară
IR - indicele rentabilităţii investiţiilor
PK - preţul capitalului
K1 - preţul acţiunilor privilegiate
P2 - preţ al companiei
Nlp - nivelul leverage de producţie
Nlf - nivelul leverage financiar
Nfp - nivelul leverage financiar de producţie
Vc - veniturile corporaţiei
Nac – numărul acţiunilor corporaţiei
Chea – cheltuielile globale în rezultatul extinderii activităţii corporaţiei
AMc – amenzile plătite de corporaţie
EFIM – Direcţia Participărilor Acţionare şi Finanţării
ENI – Societatea Naţională a Metalelor Neferoase