tipologia vârfurilor de săgeți din moldova secolelor xiv-xv. metodologie, clasificare și...

•ANALELE ŞTIINŢIFICE

ALEUNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA”

DIN IAŞI(SERIE NOUĂ)

ISTORIE

TOM LIX2013

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

CUPRINS

Octavian Bounegru, Das Monumentum Ephesenum und die Begrenzung deshistrianischen Zollgebietes ................................................................................. 9

Ionuţ Acrudoae, Militari din Pannonia în legiunile X Gemina şi XIIII Gemina(secolele II-III P.Chr.). Consideraţii prosopografice ........................................ 17

Lucreţiu Mihăilescu-Bîrliba, Les étrangers en Scythie selon les sourcesépigraphiques (fin du IIIe siècle ap. J.-C. – VIe siècle ap. J.-C.) ....................... 33

***Tudor Mandache, Tipologia vârfurilor de săgeţi din Moldova secolelor XIV-XV.

Metodologie, clasificare şi analiză statistică ..................................................... 41Laurenţiu Rădvan, Mihaela Rădvan, Cu privire la organizarea spaţiului urban în

Ţara Moldovei în evul mediu ............................................................................. 61Ştefan S. Gorovei, Contribuţii la genealogia familiilor Tăutu şi Callimachi ............ 99Petronel Zahariuc, Les Relations entre les Principautés Roumaines et le monastère

de Xénophon du Mont Athos .............................................................................. 121Alexandru-Florin Platon, Noua reprezentare a trupului uman la începuturile

modernităţii în Europa de apus: de la corpul organic la corpul mecanic(sec. XVI-XVII) ....................................................................................................... 147

Elena Bedreag, Succesiunea testamentară între voinţa individuală şi cea aneamului în Moldova secolului al XVII-lea ....................................................... 165

Ioan-Augustin Guriţă, Date şi observaţii privitoare la Gavriil Callimachi îndemnitatea de Mitropolit al Thessalonicului ..................................................... 181

Iuliana Stavarachi, Biserica Sf. Nicolae cel Sărac din Muntenimea Iaşilor ............... 201***

Cristian Ploscaru, Confruntări politice şi atitudini faţă de reforma regulamentară înprimii ani ai ocupaţiei ruseşti în Moldova (1828-1830) ............................................ 211

Alexandru Istrati, Despre librării, cabinete de lectură şi cataloage de cărţi. Ce secitea pe vremuri în Ţările Române ..................................................................... 239

Cosmin Mihuţ, Câteva aspecte cu privire la eforturile diplomatice româneşti închestiunea secularizării averilor mănăstireşti (1862-1863) ................................ 253

Gheorghe Iutiş, Dispute cu privire la rolul programelor şcolare reflectate înpublicaţia „Revista Generală a Învăţământului” .............................................. 263

***Cătălin Botoşineanu, Între cariera universitară şi cea politică. Alegerea

senatorului Universităţii din Iaşi în primul deceniu interbelic .......................... 273Alexandra Toader, Cântec pentru tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej. Mihai Beniuc şi

realismul socialist .............................................................................................. 291Cristina Preutu, Tehnici ale propagandei comuniste în România. Noi perspective

de organizare la începutul anilor ’70 ................................................................ 303Ruxandra Alexianu, Etapa de început a conflictelor etnopolitice din Republica

Moldova şi Georgia: radicalizarea conducerilor separatiste ............................ 317

Cuprins

***Mihai Mîrza, Cheltuielile casei marelui vistiernic Toader Palade, după o samă din

anul 1752 ............................................................................................................ 333Ion Donat, Şerban Papacostea, Ţinuturile dintre Carpaţi şi Siret într-o descriere

austriacă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea (VII) ......................................... 409Ancuţa Vlas, Adrian-Bogdan Ceobanu, Contributions documentaires françaises

concernant le mouvement séparatiste de Moldavie (3/15 avril 1866) ............... 429Ionuţ Nistor, Istorie şi propagandă la microfonul Radio România în timpul celui

de-al Doilea Război Mondial. Documente (Gh. I. Brătianu, Th. Capidan, EmilDiaconescu, Silviu Dragomir, C. C. Giurescu, Victor Papacostea) (II) ............ 443

***Recenzii şi note bibliografice ...................................................................................... 483

Sanna Lipkin, Textile–making in Central Tyrrhenian Italy from the Final Bronze Age tothe Republican Period, BAR International Series 2369, Oxford, Archaeopress, 2012, 163p., 44 pl. (Dănuţ Prisecaru); Mic dicţionar de divinităţi. O incursiune în panteonul Dacieiromane. Catalog de expoziţie, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2012, 87 p. (Nelu Zugravu);Oliver Jens Schmitt, Südosteuropa und die Adria im späten Mittelalter, Herausgegebenvon Victor Spinei, Bucureşti-Brăila, Editura Academiei Române, Muzeul Brăilei,Editura Istros, 2012, 418 p. (Laurenţiu Rădvan); La storia di un ri-conoscimento: irapporti tra l'Europa Centro-Orientale e la Penisola italiana dal Rinascimento all'Etàdei Lumi, ed. de Cristian Luca şi Gianluca Masi, Brăila-Udine, Museo di Brăila, IstrosEditrice, Campanotto Editore, 2012, 455 p. (Laurenţiu Rădvan); Mariana Lazăr, „Sprefolosul acestei sfinte case”. Constituirea şi evoluţia domeniului mănăstirii Cotroceni(secolele XVII-XIX), Brăila, Muzeul Brăilei, Editura Istros, 2012, 420 p. (+ o hartă)(Petronel Zahariuc); Identităţile Chişinăului, coord. Sergiu Musteaţă, AlexandruCorduneanu, Chişinău, Editura Pontos, 2012, 224 p. (Iuliana Stavarachi); Mihai Chiper,O societate în căutarea onoarei. Duel şi masculinitate în România (1859-1914), Iaşi,Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2012, 306 p. (Cosmin Mihuţ); Daniel Cain,Diplomaţi şi diplomaţie în Sud-Estul european. Relaţiile româno-bulgare la 1900,Bucureşti, Editura Academiei Române, 2012, 232 p. (Claudiu-Lucian Topor); CarolIancu, Alexandru-Florin Platon (coordonatori), Profesori şi studenţi evrei. Enseignants etétudiants juifs, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2012, 461 p.(Georgiana Leşu); „Luaţi Duh Sfânt...” – Condica hirotoniilor în diacon şi preot dinArhiepiscopia Iaşilor (1875-1985), ediţie realizată de lect. dr. pr. Daniel Danielescu,tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şiBucovinei, Iaşi, Editura „Doxologia”, 2012, 180 p. (Ioan-Augustin Guriţă); Ministry ofForeign Affairs of Latvia, Ministry of Foreign Affairs of Romania, Honorary Consulateof Latvia in Bucharest, The Romanian Association for Baltic and Nordic Studies, TheRomanian-Latvian Relations. Diplomatic Documents (1918-1958), edited by SiviuMiloiu, Ēriks Jēkabsons, Laima Jēkabsone, Alexandru Ghişa, Târgovişte, EdituraCetatea de Scaun, 2012, 482 p. (Bogdan-Alexandru Schipor); Mihaela Teodor, Anatomiacenzurii. Comunizarea presei din România. 1944-1947, Târgovişte, Editura Cetatea deScaun, 2012, 340 p. (Alexandra Toader); Luminiţa Dumănescu, Familia românească încomunism, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012, 250 p. (Adrian Viţalaru);Tony Judt (with Timothy Snyder), Thinking the Twentieth Century, London, WilliamHeinemann, 2012, 432 p. (Alexandru-Florin Platon); Alain Besançon, Sainte Russie,Paris, Éditions de Fallois, 2012, 168 p. (Alexandru-Florin Platon); Vasile Munteanu, Paginide etnografie. Studii, articole, comentarii, Iaşi, Editura Palatul Culturii, 2012, 307 p.(Gheorghe Iutiş); O carte – document. Mircea Radu Iacoban, Zece ani de foc. O cronicăa Basarabiei (1990-2000), Iaşi, Editura Junimea, 2012, 747 p. (Ion Toderaşcu).

Abrevieri ..................................................................................................................... 529

Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, s.n., Istorie, LIX (2013), p. 41-60.

Tudor MANDACHE

Tipologia vârfurilor de săgeţi din Moldova secolelor XIV-XV.Metodologie, clasificare şi analiză statistică

Introducere

Arcul cu săgeţi, deşi una dintre cele mai importante arme timpurii creată şidezvoltată de om, cu un impact considerabil pentru istorie, a primit foarte raratenţia pe care o merită. Interesul acordat armelor medievale de tras la distanţă, maiales arcurilor, nu este un fenomen recent, fapt vizibil în special în unele ţări al cărordestin a fost intim legat de aceste instrumente războinice şi de utilizarea lor,precum Anglia. Preocupările pentru studierea armelor de tras la distanţă provoacăinterese şi maniere de cercetare extrem de diferite pentru fiecare zonă a Europei, osituaţie ce pare a fi strâns legată de cantitatea descoperirilor. Pentru EuropaCentrală şi de Vest se poate observa o tendinţă de creştere a număruluicontribuţiilor dedicate armelor pentru tras la distanţă în ultimele decenii, oconsecinţă a cercetărilor sistematice ale unora dintre cele mai importante castelemedievale şi hinterlandului acestora. Deşi pentru teritoriul României există unnumăr de studii cu caracter regional1, precum şi o serie de lucrări de sinteză cuprivire la descoperirile din diferite situri arheologice, totuşi cercetarea în cadruldomeniului nu are aceeaşi dezvoltare precum cea vest-europeană. Abordareaproblematicii armamentului din Evul Mediu are în istoriografia românească destulde multe carenţe şi se constituie ca o necesitate stringentă pentru arheologiamedievală din ţara noastră.

Încă de la începutul secolului al XX-lea, istorici şi militari au încercat, încadrul unor opere destul de voluminoase, să realizeze studii ale unor bătălii celebre,analizând atât rolul tactic jucat de arc, cât şi categoria arcaşilor în cadrul trupelormedievale româneşti. Aceste exemple, ce se bazează mai ales pe sursele scrise dinEvul Mediu, oferă o cantitate redusă de informaţii utile contribuţiei de faţă, astfelcă vor fi utilizate doar tangenţial.

Ceea ce se poate observa este faptul că studiile respective au scăpat dinvedere tratarea unor probleme importante, cum ar fi complexitatea şi diversitatea

1 Zeno-Karl Pinter, Spada şi sabia în Transilvania şi Banat (secolele IX-XIV), ediţia a doua revăzutăşi adăugită, Sibiu, 2007, p. 17.

42 Tudor Mandache

armamentului de tras la distanţă, procedeele de fabricare sau observarea uneievoluţii în cadrul acestui tip de piese, care pot fi reconstituite cu ajutorulindispensabil al analizelor statistice. Arheologia medievală a reuşit să adune omultitudine de artefacte, care însă nu au reţinut toată atenţia pe care o meritau, ceeace a dus la o valorificare trunchiată datorită publicării parţiale. Medieviştii care aucercetat piesele de armament întreţin ideea unei relaţii între practica armelor şiactivităţile războinice, astfel că, uneori, se face abstracţie de alte forme de utilizare.Cercetarea din punct de vedere arheologic a acestor arme permite înţelegerearolului pe care îl deţineau în alte contexte, precum activităţile cinegetice.

Studierea perioadei cuprinse între mijlocul secolului al XIV-lea şi sfârşitulsecolului al XV-lea, din punctul de vedere al artei şi tehnicii militare, poate să ofereinformaţii extrem de interesante asupra vieţii şi culturii comunităţilor din EvulMediu românesc. Cercetarea de faţă va fi realizată în contextul unei dubleperspective: consideraţii asupra detaliilor tehnologice, precum şi a caracteristicilormorfologice ale acestei categorii de echipament militar în acelaşi timp cuîncercarea de reconstituire a rolului pe care îl ocupă în cadrul culturii materiale dinperioada secolelor XIV-XV.

După cum am menţionat mai sus, arheologia reprezintă o parte foarteimportantă în analiza acestui domeniu, fapt reflectat şi în cadrele generale alecercetării de faţă care sunt condiţionate, în mare parte, de siturile arheologice.Stabilirea termenilor ante şi post quem nu se bazează pe încercarea de a dezvolta ointerpretare proprie pentru cronologia medievală ci, mai degrabă, pe dorinţa de aurmări evoluţia diferitelor categorii de armament ale oştilor moldoveneşti de laînceputul Moldovei ca stat şi până la sfârşitul „epocii ştefaniene”. Având în vederefaptul că această perioadă marchează cea mai strălucitoare etapă din evoluţiamedievală a Ţărilor Române, din punct de vedere al campaniilor militare, se poateevidenţia marea oportunitate creată pentru analiza strategiei, tacticii, dar şi aarmelor implicate. Mult diferite faţă de perioada anterioară, cele două secole suntmarcate de progresul tehnologic, vizibil mai ales în îmbunătăţirile adusemetalurgiei şi domeniului armelor de luptă la distanţă.

Invazia mongolilor de la mijlocul secolului XIII şi prezenţa mongolă înEuropa de Est prin Hanatul Hoardei de Aur a declanşat o schimbare generală astrategiei militare utilizate de forţele militare din arealul geografic menţionat. Noileconcepte de artă militară, ce par a fi şi baza sistemului militar moldovenescmedieval, favorizau, în principal, arcaşii, infanteria şi cavaleria uşoară, îndefavoarea sistemului clasic medieval european de luptă.

Strategia dezvoltată în perioada celei de-a doua jumătăţi a secolului alXIV-lea prin convergenţa dintre sistemul de cetăţi şi acţiunile de hărţuirepermanentă (mai ales prin arcaşi călare) a adversarului va duce la situaţii precumstoparea invaziei lui Sigismund de Luxemburg de către Ştefan I, ce a culminat cu

Tipologia vârfurilor de săgeţi din Moldova 43

conflictul deschis de la Hindău2. Descrierile acestei confruntări statuează folosireape scară largă a arcurilor pe câmpul de luptă de către forţele moldoveneşti.Cronicarul Antonius Bonfinius menţionează că voievodul Moldovei „a strâns ooaste uşor înarmată şi o mare mulţime de arcaşi”3. Menţiunile asupra utilizăriiarcului cu săgeţi sunt constante în cadrul campaniei: de la apărarea trecătorilor înfaţa avangardei secuieşti sub conducerea lui Ştefan de Kanisza, rezistenţa la asediulCetăţii Neamţului şi, în final, capcana întinsă de către moldoveni, la „Hindov”4

(Ghindăoani, Jud. Neamţ). Victoria sau, mai degrabă, retragerea precipitată înTransilvania a lui Sigismund, a implicat surprinderea în loc îngust unde oasteamaghiară a fost supusă unui puternic tir al arcaşilor moldoveni.

Specializarea acestei categorii militare a arcaşilor sau „săgetarilor” esteînregistrată şi de către Miron Costin, care vorbind despre pedestraşii lui Alexandrucel Bun spune că „se numeau arcaşi [...] căci mergeau pe jos, fără poveri, numai cuo tolbă de săgeţi şi cu arcul pe braţ”5. Relativa stabilitate a statului moldovenesc apermis dezvoltarea forţei militare în perioada lui Alexandru cel Bun, situaţie ce aîmpiedicat imixtiunea puterilor străine în cadrul statului moldovenesc. Totuşi,consolidarea legăturilor cu Polonia prin sprijinul acordat coroanei jagielloniene amarcat apariţia pe teatrul de război est-european a arcaşilor călare moldoveni, maiales la asediul Marienburgului (1422)6.

Această situaţie va continua până în prima jumătate de domnie a lui Ştefancel Mare ce acordă o importanţă foarte mare utilizării arcului, fapt ce rezultă dinmărturiile scrise. Cea mai cunoscută dintre aceste menţiuni este aceea a lui JanDługosz, conform căruia dacă „un ţăran n-avea săgeţi, arc sau sabie, sau că ar fipornit la luptă fără pinteni, îi tăia capul fără nici o milă”7; probabil toţi luptătoriidin ţările române trebuiau să se prezinte la oaste cu armament în stare bună,minimum obligatoriu fiind arcul cu săgeţi.

Am optat pentru un terminus post quem situat la sfârşitul secolului al XV-leadeoarece acesta reprezintă, într-un anumit mod, sfârşitul rolului proeminent alarcaşilor în cadrul trupelor medievale moldoveneşti, ca urmare a dezvoltăriiputernice a armelor de foc. Alegerea acestui palier cronologic reprezentat desecolele XIV-XV este justificată şi de faptul că majoritatea descoperirilorarheologice ale acestei perioade au o stare bună de conservare şi au fost făcute încontexte stratigrafice sigure.

2 Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI publicate de Ion Bogdan, ediţie revăzută şi completată deP. P. Panaitescu, Bucureşti, 1959, p. 44.3 A. Bonfinius, Rerum Hungaricarum Decades, vol. II, Liepzig, 1936, p. 28.4 Cronicile slavo-române..., p. 44, 48.5 Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă încoace, în Opere, ediţie critică cu un studiuintroductiv, note, comentarii, variante, indice, şi glosar de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 236.6 V. Ciobanu, Ţările Române şi Polonia (secolele XIV-XVI), Bucureşti, 1985, p. 43-46.7 I. Minea, Informaţiile româneşti ale cronicii lui Ian Długosz: Din cursul despre „Izvoarele IstorieiRomânilor” ţinut la Universitate, Iaşi, 1926, p. 40.

44 Tudor Mandache

Istoriografie

Studiul armelor de tras la distanţă comportă serioase lacune, mai alesdatorită lipsei de piese. Ca urmare a perisabilităţii materialelor din care erauconfecţionate, arcurile şi corpurile săgeţilor nu s-au păstrat, deci, singurele care aurezistat rigorilor trecerii timpului sunt vârfurile din fier8. Este incontestabil, faptulcă, dintre piesele de armament, cel mai ridicat număr al descoperirilor sunt cele ceprobează o frecventă utilizare a arcului de către armata domnului Moldovei. Uşorde confecţionat şi mult mai ieftine decât alte arme, acestea cunosc o largă circulaţieîn timp şi spaţiu.

Despre cercetările mai vechi efectuate între sfârşitul secolului XIX şiînceputul secolului XX putem spune că reprezintă un ansamblu statistic interesant,mai ales prin numărul de artefacte; acestea se constituie ca o bază de comparaţiepentru cercetările mai recente. Majoritatea siturilor ce furnizează informaţii pentrustudiul arheologic al vârfurilor săgeţi au fost excavate în perioada cuprinsă între adoua jumătate a secolului al XX-lea şi jumătatea primului deceniu al secolului alXXI-lea; dintre acestea trebuie să amintim Şcheia9, Suceava10, Târgu Neamţ11,Baia12, Bârlad13. Totuşi elementele furnizate de aceste lucrări sunt destul denesigure din punct de vedere stratigrafic14 şi, în orice caz, insuficiente pentrurafinarea sincronismelor cronologice ale acestor vestigii, având în vedere faptul că,de cele mai multe ori, scopul acestor săpături era acela de a identifica structuri.

În răsăritul Europei, poate cel mai important cercetător care a realizat unstudiu asupra vârfurilor de săgeată este Aleksandr Medvedev15. Acest istoric şiarheolog rus reuşeşte să creeze o tipologie cu 106 forme, diferenţiate prin formapropriu-zisă şi detaliile metrice. Ceea ce impune ca element extraordinar în acest

8 P. Diaconu, Silvia Baranschi (ed.), Păcuiul lui Soare. Aşezarea medievală (sec. XIII - XIV), II,Bucureşti, 1977, p. 138.9 Gh. Diaconu, N. Constantinescu, Cetatea Şcheia. Monografie arheologică, Bucureşti, 1960, p. 86-89.10 I. Nestor et al., Şantierul Suceava (sondaj preliminar), în SCIV, 3 (1952), nr. 3-4, p. 423-431; M. D.Matei, Unele probleme în legătură cu începuturile vieţii orăşeneşti la Suceava, în SCIV, 9 (1960), nr.1, p. 107-124; M. D. Matei, Al. Andronic, Cetatea de scaun a Sucevei, Bucureşti, 1965; ParaschivaVictoria Batariuc, M. Andronic, Descoperiri arheologice la Suceava. Contribuţii la cunoaştereatopografiei oraşului medieval, în „Suceava. Anuarul Muzeului Judeţean”, XVII-XVIII-XIX (1990-1991-1992), p. 71-86; E. I. Emandi, Civilizaţia medieval-urbană. Un depozit de marfă din vremea luiŞtefan cel Mare, descoperit la Suceava, în „Hierasus”, IX (1994), p. 235-291.11 R. Popa, Cetatea Neamţului, Bucureşti, 1963; Gavril Luca, Gheorghe Dumitroaia, Cetatea Neamţ,Piatra Neamţ, 2000.12 Eugenia Neamţu, V. Neamţu şi Stela Cheptea, Oraşul medieval Baia în secolele XIV-XVII, Iaşi, 1980.13 M. D. Matei, L. N. Chiţescu, Cetatea de pământ de la Bârlad. Monografie arheologică, Târgovişte,2002.14 K. A. Romstorfer, Cetatea Sucevei: Descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute între 1895 şi1904, ed. Alexandru Lepadatu, Bucureşti, 1913; I. Minea, N. Grigoraş, G. Cojoc, Din trecutul cetăţiiNeamţului. În legătură cu campania noastră de săpături din vara anului 1939, Iaşi, 1940 (extras dinCI, XIII-XVI).15 A. F. Medvedev, Rucno metatelenoe oruzie (luk, strely, samostrel) VIII-XIV vv, în „ArcheologijaSSSR” SАI Е 1-36, Moskva, 1966.


studiu este faptul că au fost utilizate un număr de 7000 de piese ce se încadrau întresecolele al VIII-lea şi al XIV-lea.

Pentru armamentul de tras la distanţă din zona central europeană nu putemtrece cu vederea o contribuţie importantă, cea a lui Alexander Ruttkay, cu o lucrarecare tratează armele şi echipamentul militar medieval cavaleresc din Slovacia. Deşiapelează la o tipologizare mai rigidă, acest studiu este unul foarte util pentrucercetătorii din spaţiul central şi sud-est european, datorită faptului că prezintă oserie de forme specifice zonei, de multe ori diferite faţă de celelalte spaţii alecontinentului16. Studiul său asupra vârfurilor de săgeţi se bazează exclusiv pedetaliile de formă. Utilizează 449 de vârfuri de săgeată din care reuşeşte sădelimiteze un număr de 21 de tipuri.

În spaţiul central şi vest-european am considerat utilă, mai ales pentruanalogii, lucrarea lui Bernd Zimmermann privind proiectilele din Imperiul Romano-German17. Autorul tratează tipologia tradiţională bazată pe forma propriu-zisă aartefactelor, delimitând un număr de 9 tipuri principale (6 cu tub de înmănuşare şi 3cu spin) de vârfuri de săgeată tipice pentru teritoriile imperiului.

Acest tip de artefacte a fost integrat pe teritoriul României în principalelelucrări privind siturile arheologice medievale, însă fără ca metodele de cercetare săaibă un caracter unitar. Dintre acestea se poate menţiona, mai întâi, studiul asupraunui număr de 59 de piese descoperite la Păcuiul lui Soare18. Clasificate dupăforma specifică a vârfului propriu-zis, se elimină criteriul modului de prindere,fiind delimitate un număr de patru tipuri, cu toate că ultimul dintre acesteareprezintă, de fapt, bolţuri de arbaletă.

O altă lucrare care poate fi menţionată este cea dedicată sitului medieval dela Baia (jud. Suceava)19, unde autorii, utilizând un număr de nouă vârfuri de săgeţi,reuşesc să identifice şase variante de săgeţi. Acestea au fost împărţite după douăcriterii, cel al modului de prindere şi cel al formei vârfului propriu-zis.

Un studiu diferit este cel al lui Roman Rabinovici, deşi limitat din punctulde vedere al descoperirilor utilizate pentru vârfurile de săgeţi descoperite în cadrulcercetărilor de la cetăţile Alcedar şi Echimăuţi, secolele IX-XIII20. Acest articolurmăreşte o evoluţie a vârfurilor de săgeată din fier, reuşind să realizeze o tipologiea pieselor şi chiar o poziţionare exactă în cadrul descoperirilor de acest tip din

16 A. Ruttkay, Waffen und Reiterausrüstung des 9. bis zur ersten Hälfte des 14. Jahrhunderts in derSlowakei (I), în „Slovenská Archeológia”, XXIII-1 (1975), p. 119-216; Waffen und Reiterausrüstungdes 9. bis zur ersten Hälfte des 14. Jahrhunderts in der Slowakei (II), în „Slovenská Archeológia”,XXIV-2 (1976), p. 318-333.17 B. Zimmermann, Mitteralterliche Geschiss-spitzen. Kulturhistorische, archäologische undarchäometallurgische Untersuchungen, în „Schweizer Beiträge zur Kulturgeschichte undArchäologie des Mittelalters” , Bâle, 26 (2000).18 P. Diaconu, D. Vâlceanu (ed.), op. cit., p. 138-144.19 Eugenia Neamţu, V. Neamţu, Stela Cheptea, Oraşul medieval Baia în secolele XIV-XVII, I, Iaşi,1980, p. 67-75.20 R. Rabinovici, Vârfurile de săgeată din fier în Moldova Medievală Timpurie şi contextul lorcultural istoric, în ArhMold, 22 (2002), p. 233-239.

46 Tudor Mandache

Europa de Est. De asemenea, trebuie amintită şi lucrarea lui Adrian Ioniţă21, care,folosind aceleaşi criterii, modul de prindere şi forma vârfului propriu-zis, reuşeştesă delimiteze un număr de zece tipuri diferite pentru spaţiul sud-carpatic.

Metodologie

Vârfurile de săgeţi sunt piesele metalice cele mai comune pentru un sitarheologic medieval; cu toate acestea, chiar şi în prezent artefactele de acest tipsunt destul de sumar datate. De fapt aceste obiecte au suscitat un interes redus, sau,mai bine spus, au descurajat cercetătorii ca urmare a problemelor de înregistrare şiclasare. Dificultatea analizei este, în mare parte, responsabilă pentru acestdezinteres. Coroziunea, mai mult sau mai puţin accentuată în funcţie de naturasolului, alterează uneori destul de puternic aceste obiecte şi reduce posibilitateadeterminării tuturor funcţiilor sale; această problemă este, uneori, depăşită prinajutorul indispensabil al radiografiilor. Pe de altă parte, înţelegerea şi identificareavârfurilor de săgeată este compromisă de starea fragmentară a unora dintredescoperiri22. Astfel mă voi limita la obiectele întregi sau aproape întregi şi destulde puţin oxidate pentru a nu greşi studiul dimensiunilor.

Preambulul acestei cercetări a constat în înregistrarea, cu ajutorulmijloacelor informatice, a diferitelor date descriptive şi metrice observate. Aceastăcantitate de informaţii a fost sistematizată cu ajutorul unor fişe al căror modelconţine diferite rubrici care au fost definite de la început. După ce au fostînregistrate, datele obţinute constituie baza care a permis efectuarea unor studiidupă criterii multiple sau trierea, de exemplu, în ordine cronologică. Alături defişele de catalog au fost incluse şi fotografii sau ilustraţii ale obiectelor, pentru aevidenţia mult mai simplu descrierile pieselor. Această metodă de înregistrareraţională a permis personalizarea catalogului de descoperiri în funcţie de nevoileproprii şi tratarea simultană a unui număr destul de mare de obiecte. Astfel voiavea în vedere un număr de 311 de piese din secolele XIV-XV pe care am reuşit săle cartez în zona de lucru.

Literatura de specialitate dedicată perioadei privind descoperirilearheologice care au legătură cu armele de tras la distanţă se limitează în a lua înconsiderare acest tip de vestigii pe fiecare sit în parte, fapt ce implică lipsa oricăreitentative de sinteză. Aceste studii se constituie, în general, în cataloage de forme,cărora li se adaugă desene şi o descriere sumară. Analizele menţionate lasă loc, încel mai bun caz, elaborării unor planşe morfologice. Chiar dacă se constituie ca unpunct de început important pentru orice cercetare mai elaborată, unele dintreabordări omit să ia în considerare diferiţi parametri utili. Elaborarea unei tipologiifuncţionale se bazează pe juxtapunerea rezultatelor studiului pieselor din muzee şianaliza descoperirilor arheologice în contextul stratigrafic al fiecărui sit. Analiza

21 A. Ioniţă, Spaţiul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunărea inferioară în secolele XI-XII, Bucureşti, 2005.22 O. Jessop, A new artefact typology for the study of medieval arrowheads, în „MedievalArchaeology”, 40 (1996), p. 192.


tipologică a vârfurilor de săgeţi poate evidenţia diferite variante ce pot fi datate.Diversitatea este legată de evoluţia generală a armelor de tras la distanţă şi deutilitatea distinctă a diferitelor tipuri de arc, după puterea şi gabaritul propriu.

Aceste trăsături morfologice au fost supuse, în Evul Mediu, unei anumiteforme de uniformizare, pentru a fi mai uşor de produs în serie. Diferitele forme devârfuri de săgeţi corespund, în mod obligatoriu, unui model ideal sau arhetip,definit înainte de fabricare în funcţie de utilitatea programată de utilizatorul saucomanditarul acesteia şi proprietăţile specifice ce justifică fabricarea sa.

Înţelegerea acestei categorii de piese arheologice se poate realiza prinredescoperirea caracteristicilor şi proprietăţilor ce definesc aceste serii diferite deobiecte manufacturate. De asemenea, trebuie să evocăm conceptul de tip caredesemnează suma artefactelor ce pot fi grupate datorită trăsăturilor asemănătoaresau relativ apropiate. Este necesar să insist asupra faptului că există variante întrediferitele produse finite, însă, grupate după criterii statistice acestea nu prezintă ostandardizare asemănătoare celei din era industrială. Existenţa variantelor în cadruldiferitelor tipuri are legătură, mai degrabă, cu marja de eroare tolerată între unprodus manufacturat şi altul. Totalitatea variabilelor morfologice (de limbaj tipdescriptiv) şi metrologice (măsurători în milimetri sau în grame pentru vârfuri)creează un tablou care permite vizualizarea rezultatelor şi degajarea unor eventualecorelaţii între piese prin analiza reprezentărilor grafice ale descoperirilor.

Analize statistice

Analiza statistică a fost realizată prin determinarea acelor variabilerelevante pentru dezvoltarea unui studiu precis. Totuşi, acest fapt nu se poateobţine decât prin folosirea gândirii critice în timpul colectării şi înregistrăriidatelor. Există, aşadar, două tipuri de variabile: calitative sau cantitative. Pentruprimul tip, în ideea unei mai uşoare înţelegeri, valoarea acestuia poate fi codată fieprin numere, fie prin litere. Acest procedeu îşi demonstrează calităţile practice doaro dată cu integrarea în mijloacele informatice, ceea ce va permite, în primul rând, oreprezentare grafică a datelor.

Prima dintre trăsăturile care caracterizează vârfurile de săgeată, din punctde vedere al formei, are legătură cu modul în care se poate ataşa părţii lemnoase aproiectilului. O clasificare rapidă se poate realiza din punct de vedere vizual, căcifixarea se putea realiza fie cu ajutorul unui peduncul (în literatură mai apare şitermenul de spin), fie cu un tub (codificarea se prezintă astfel A – peduncul, B –tub). Piesele care constituie baza de date, la nivelul acestei trăsături, prezintă oafinitate destul de accentuată pentru peduncul (raportul este de 80% pentru primacategorie şi 20% pentru cea de-a doua), o situaţie tipică pentru spaţiul est-european23 (procentul în favoarea vârfurilor de săgeată cu peduncul poate să ajungăpână la 99% în anumite areale medievale ruseşti).

23 A. F. Medvedev, op. cit., p. 55; R. Rabinovici, op. cit, p. 233.

48 Tudor Mandache

Cea mai interesantă zonă de descoperiri este, fără îndoială, reprezentată dearealul oraşului Suceava, unde aproximativ 90% din piesele repertoriate (199piese) au profil cu peduncul, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate dinproiectilele studiate şi un ansamblu diversificat de forme. Printre celelalte punctede descoperire examinate, diferenţe apar la Bârlad, cu un raport 8(A) la 3(B) şi laTârgu Trotuş, al cărei raport este 12(A) la 5(B). Însă este destul de devreme pentrua putea înţelege repartiţia tipologică pornind doar de la acest criteriu, căci numărulobiectelor din anumite situri nu impune siguranţă din punct de vedere statistic.

Forma generală a artefactelor este destul de importantă pentru descriere,căci permite disocierea în patru mari categorii. Forma săgeţii decurge, în mareparte, din cea a vârfului, astfel se pot evidenţia sub-grupe prin considerareacaracteristicilor principale ale acestei părţi constitutive.

Fig. 1. Grafic al repartiţiei zonelor de legătură a vârfurilor cu partea inactivă

Aproape jumătate dintre aceste piese au o formă generală cu o diferenţierepuţin vizibilă între vârf şi peduncul sau tub. Restul acestui total se constituie dinobiecte ce au trecerea puternic vizibilă (de obicei cu profil piramidal sau rombic),apoi categoria vârfurilor pentru care partea activă este în prelungirea înmănuşăriişi, în final, cu un număr mic de piese, trebuie menţionată legătura vârf-peduncul deformă conică.

Fig. 2. Grafic al repartiţiei secţiunilor de peduncul

Pedunculii, în ansamblul lor, demonstrează omogenitate, căci, majoritateadintre acestea au o secţiune circulară, după cum se poate observa în graficul de maisus. De altfel acest fapt este interesant deoarece secţiunile rotunde şi pătrate, ceocupă trei sferturi din total, sunt de departe cele mai uşor de fabricat.


Fig. 3. Grafic al repartiţiei profilelor diferitelor tuburi de înmănuşare

Conform graficului din figura 3 cele mai reduse grupe sunt cele ce conţinforme neregulate şi, apoi, cele cilindrice cu un diametru mai mult sau mai puţinconstant până la extremitate. Tuburile de înmănuşare conice ocupă cea mai mareparte a acestei categorii. Astfel, dacă distincţia între peduncul şi tubul deînmănuşare a permis, în primul rând, clasificarea artefactelor în grupe distincte,profilele şi secţiunile acestora nu se arată a fi la fel de semnificative, căci, în modconstant, în prima categorie observăm profile conice şi secţiuni circulare, iar în ceade-a doua categorie îşi fac apariţia tuburile conice.

Următoarele trăsături luate în considerate sunt cele legate de vârfulpropriu-zis, care arată a fi foarte importante, mai ales în ceea ce priveşte utilitatea.În continuare vor fi prezentate o serie de idei generale asupra profilului şi asecţiunii vârfurilor adunate în baza de date a descoperirilor. Scopul este acela de auni cele două tipuri de date calitative, profilul şi secţiunea, ce va ajuta la elaborareatipologiei, deoarece forma modurilor de prindere la partea lemnoasă a părut a fiinsuficientă în acest demers.

Fig. 4. Profilele vârfurilor propriu-zise

50 Tudor Mandache

12%

23%

6%

25%33%

1%0%5%10%15%20%25%30%35%

Fig. 5. Grafic al repartiţiei profilelor vârfurilor propriu-zise

Peste 80 la sută din vârfurile de săgeţi posedă un profil foliform, rombicsau triunghiular. Deşi observăm această frecvenţă masivă pentru doar trei dintreprofile, totuşi, restul pieselor, chiar dacă reprezintă doar 19% din total, suntimportante pentru diversitate.

Fig. 6. Tabel de prezentare a secţiunilor vârfurilor de săgeţi

Fig. 7. Grafic al repartiţiei secţiunilor vârfurilor

Peste 59% din vârfurile propriu-zise posedă o secţiune plată/ovală şi suntdestul de uşor de realizat. Raportul redus al celorlalte forme poate fi pus pe seamanecesităţii unor importante adaptări tehnice în momentul manufacturării. Analizaacestor date demonstrează că, deşi implică un procent de doar 12%, secţiuniletriunghiulare sunt foarte interesante din punct de vedere constructiv şi funcţional.

În continuarea elementelor calitative, măsurătorile realizate pe obiectepermit completarea studiului statistic. Primul criteriu luat în considerare este acela


al lungimii totale a pieselor descrise în catalog, după cum se poate observa mai jos(fig. 8). De asemenea trebuie spus că au fost folosite doar piesele cu dimensiuniclare şi fără probleme de înregistrare.

Fig. 8. Graficul procentual al repartiţiei lungimi totale

Lungimile totale ale vârfurilor de săgeată sunt cuprinse între 3 şi 12 cm.Graficul de mai sus demonstrează o puternică concentrare între 4,5 şi 6,7 cm. Deşirevelatoare sub raportul sistematizării rezultatelor, totuşi, aceste date nu pot fiinterpretate ca un criteriu singular de clasificare deoarece unele piese apropiate dinpunct de vedere morfologic pot prezenta variaţii de talie ca urmare a procesului demanufacturare.

Fig. 9. Reprezentarea raportului dintre vârful propriu-zis şi peduncul sau tub

Distribuţia rapoartelor (fig. 9), arată o preponderenţă pentru cele mai mici deunu, adică piesele care prezintă un peduncul sau tub mai mic decât lama săgeţii.Pentru cele situate între 0,9 şi 1,1 (pentru care lungimea formei de prindere la partealemnoasă este relativ asemănătoare cu cea a vârfului) se poate observa un numărmare de artefacte, mai ales din categoria celor cu peduncul. O relativă constantă sepoate observa pentru două serii separate de procentaje: între 0,2 şi 0,7 ce implică maiales vârfuri de săgeată cu peduncul şi profile foliforme sau piramidale, iar apoi între1,4 şi 1,9 ce implică, mai ales, piese cu tub de înmănuşare.

52 Tudor Mandache

Fig. 10. Grafic al repartiţiei lăţimilor vârfului propriu-zis

Ultimul element inclus în cadrul acestor analize este cel al lăţimiimaximale a vârfurilor. Prima observaţie pe care o poate face pe baza acestui graficeste că lăţimile oscilează, în principal, între 0,4 şi 2,1 cm. Pentru dimensiuni cedepăşesc 2,1 cm vârfurile de săgeată încep să devină mult mai rare. Din ceea ce sepoate observa, se pare că frecvenţa cea mai mare de piese se înregistrează pentrudimensiunile sub 1,5 cm, aproximativ 79% din totalul de vârfuri de săgeţi.

Pentru a rezuma aceste observaţii de mai sus trebuie, în primul rând, săspunem că cel mai discriminator dintre criterii rămâne cel al modalităţii de prinderela partea din lemn a săgeţii. Este evident faptul că, în acest stadiu al cercetărilor,din totalul de 311 de piese proporţia cea mai mare (244 piese) este deţinută devârfurile de săgeţi cu peduncul. Diferenţele în cadrul acestor ansambluri diferite depiese se poate face doar prin compararea formei generale cu secţiunea vârfuluipropriu-zis; singurul dintre criterii în care nu există o dominantă constantă este celal profilelor, după cum este reprezentat mai sus. În ceea ce priveşte măsurătorileartefactelor trebuie, mai degrabă, să luăm în considerare intervalele importantedecât cifrele brute ce nu permit prea multe clasificări. De aceea, cea mai pertinentădintre analize pare a fi cea a raportului de lungime dintre cele două părţicomponente ale vârfului de săgeată. În cadrul acestei variabile cantitativerapoartele mai mici de 1, deşi sunt cele mai numeroase, reprezintă grupa cea maipuţin omogenă, deoarece cuprinde mai multe grupe diferite.

Diferenţele, pentru stabilirea tipurilor, sunt impuse de grupele cu puţinepiese, acestea din urmă fiind evidenţiate prin caracteristicile originale în raport cugrupul. Astfel, doar în cadrul ansamblurilor omogene se pot stabili unele tipurimorfologice sigure.

Înainte de a prezenta tipologia vârfurilor de săgeţi este important săspecificăm şi rolul acesteia. Tipologia se pot folosi ca bază de referinţă pentru asubdiviza mari şi variate grupuri de artefacte. Intenţia acestui studiu este de aidentifica diferenţe cantitative între fiecare dintre piese, astfel fiind posibilăexprimarea unor opinii comparative. Un ultim detaliu este acela că o tipologie


trebuie să fie evolutivă, astfel fiind posibile modificări în momentul în care aparnoi descoperiri24.

Probabil cea mai dificilă problemă este aceea a diferenţierii dintre vârfurilede săgeţi şi bolţurile de arbaletă. Lungimea totală şi greutatea, acolo unde estemenţionată, nu par a fi criterii sigure pentru rezolvarea acestei probleme (deşi,uneori o greutatea redusă, de obicei, pledează pentru proiectile de arc). Un criteriufiabil este cel al formei lamei, care la bolţuri se remarcă print-o secţiune pătrată,mai compactă şi mai greoaie decât cea a vârfurilor de săgeată, cu secţiune plată,triunghiulară sau rombică. Ceea ce este sigur este faptul că prezenţa unui pedunculcaracterizează vârfurile de săgeată.

Piesele pentru arc nu par să răspundă, decât într-o măsură redusă, unornorme de standardizare. Pare să fi fost destul de greu pentru meşteşugari să obţinăîntotdeauna aceeaşi secţiune în dimensiuni similare, având în vedere, de exemplu,tipurile de formă piramidală. De asemenea, se poate constata că majoritateaprofilelor au evoluat destul de puţin, odată ce un bun echilibru este obţinut şicalităţile tipice suficiente. Astfel se poate spune că arcurile şi săgeţile au o variaţiedestul de redusă în timp şi spaţiu. Creşterea dimensiunilor poate fi condiţionatădoar de forţa şi antrenamentul arcaşului, legat de un anumit nivel al eficacităţiitirului; modificările tehnice ale acestor piese sunt, astfel, destul de restrânse25.

Tipologia ce va fi prezentată în continuare are în vedere pieselearheologice descoperite pe teritoriul vestic al Moldovei până în perioada recentă. Înorice caz, pentru fiecare formă de proiectile de arc individualizată va fi stabilită ocomparaţie cu vestigiile aduse la suprafaţă în alte ţări ale Europei (în specialSlovacia, Rusia), ce fac parte din studii locale sau regionale.

În ceea ce priveşte tipologia în sine, se va putea observa că tipurileindividualizate şi reprezentative pentru ansamblul de vârfuri de săgeată suntclasificate în funcţie de modul de înmănuşare, secţiunea lamei, forma generală şidimensiuni. Pentru fiecare dintre acestea, descrise individual, se va specificadatarea după contextul lor de descoperire. Modelul va fi întotdeauna reprezentatprintr-un exemplu cu formă tipică.

Propunere de clasificare tipologică

În acest catalog vor fi descrise cele 11 tipuri generice de vârfuri de săgeţice au putut fi repertoriate în cadrul descoperirilor arheologice militare din vestulMoldovei istorice (secolele XIV-XV), după cum se poate observa în figura 11.Fiecare înregistrare din catalog urmăreşte următoarele caracteristici: descriereafizică, dimensiuni, o listă cu analogii, consideraţii asupra funcţiei individuale şiîncercarea da a delimita perioada de introducere în spaţiul de lucru.

24 O. Jessop, op. cit., p. 192.25 A. Halpin, Military archery in medieval Ireland: archaeology and history, în „Military Studies inMedieval Europe”, 11 (1997), p. 59-60.

54 Tudor Mandache

Fig. 11. Tipologia vârfurilor de săgeţi din Moldova secolelor XIV-XV

Grupa A : Vârfuri de săgeată cu peduncul

Tipul 1: Vârful acestora, aproape întotdeauna mai mare decât pedunculul este platşi foliform; secţiunea acestora este elipsoidală sau uneori romboidală. Piesele par aforma un „gât” redus la partea inferioară a vârfului propriu-zis ce apoi se reducetreptat în pedunculul circular sau pătrat în secţiune. Unele exemplare au trecerea dela vârful propriu-zis la peduncul marcată printr-o profilare specială (marcată prinvarianta A1a). Unele dintre ele au spinul răsucit şi unele mici creste pe lame(uneori jumătatea superioară prezintă 4 muchii). Apărut odată cu orizontul slav şicel vechi unguresc, acesta pare a fi cel mai comun tip descoperit în aria studiată, unfapt ce se raliază tendinţelor din estul şi sud-estul Europei medievale târzii26. Dinpunctul de vedere al funcţionalităţii se poate afirma că puteau fi folosite şi pentrurăzboi, dar şi pentru vânătoare27 (multifuncţional).Documentat prin 100 exemplare la Suceava, 5 cinci la Târgu Trotuş, trei la Bârlad,câte două la Bacău, Baia, Roman şi Şcheia, precum şi câte un exemplar la Borzeşti,Berchişeşti, Siret, Giuleşti şi Lunca (Vârfu Câmpului).Lungimea totală 6-11 cm; lăţimea vârfului : 1,5-2 cm; raportul vârf-peduncul 0,3-0,5.

Tipul 2: O evoluţie a primului tip, acesta se evidenţiază prin profilul romboidal. Îngeneral, pedunculul circular în secţiune şi ascuţit către capăt este demarcat de vârfcu o proeminenţă; aceasta are uneori forma unui inel (varianta A2a), alteori fiindrealizată prin îngroşarea lamei. Acestea sunt romboidale în secţiune sau, uneori,uşor ovale. Vârfurile de săgeată cu această formă au fost utilizate mai ales de către

26 A. Ruttkay, op. cit., p. 329-330 (tipul B1a-c, fig. 54, p. 327); A.F. Medvedev, op. cit., p. 75 (tipul63, fig. 19/9,10, p. 153); A. Ioniţă, op .cit., p. 95 (tipul I.3, fig. 51/11, p. 223).27 O. Jessop, op. cit., p. 195.


maghiari în toată perioada arpadiană28. Totuşi, dimensiunile masive ale unoradintre aceste vârfuri, precum şi o lăţime maximă în partea superioară, le aseamănămai sigur cu tipul 49 din clasificarea lui Medvedev29. Acestea apar în Europa odatăcu invazia mongolă de la mijlocul secolului XIII, în cel următor fiind utilizate maiales împotriva cailor inamicilor. Un fapt interesant este că piesele cartate de acesttip par să se concentreze, mai degrabă, în partea nordică a spaţiului de lucru.Utilitatea sa se poate observa mai ales în domeniul militar şi în legătură cu arculcompozit.Exemplare au fost identificate: 55 la Suceava, cinci la Şcheia, două la Roman şiTârgu Trotuş, apoi câte unul la Baia, Bârlad, Băiceni, Berchişeşti, Belceşti,Dragomireşti (Borniş) şi Lunca (Vârfu Câmpului).Lungime totală 4,5-10,7 cm, lăţimea vârfului 1,2-2,1 cm; raportul vârf-peduncul0,8-1,2.

Tipul 3: Apare doar la Şcheia, unde sunt două exemplare. Acest tip, tot cu profilromboidal, se caracterizează prin forma puţin diferită, căci, marginile dinspre vârfsunt de dimensiuni sensibil mai mici faţa de cele dinspre bază. Vizibil încă dinsecolul IX acest tip pare a fi comun pentru întreaga Europă de Est, precum şiSiberia30, Ungaria, Cehia şi Slovacia31 până în secolul XIII inclusiv. Utilitatea estelegată, de asemenea, de domeniul militar, o adaptare a tipului A2 pentru a fi folositîmpotriva cămăşilor de zale.Lungime totală 4,5 şi 5cm, lăţimea vârfului 2 cm, raportul vârf-peduncul 1.

Tipul 4: Două exemplare de acest tip au fost descoperite la Roman şi la Suceava.Foliform, acesta se remarcă prin lipsa unui peduncul evident. Dimensiunea sa marei-a făcut pe unii cercetători să îl încadreze în categoria bolţurilor de arbaletă, totuşi,caracterul puţin fiabil al contextului stratigrafic impune considerarea acesteiafirmaţii cu circumspecţie. Utilizate, pe scară largă, în special între secolele X-XIII,în mediul vechi rus32; se pare că abia în secolul XV să fi fost transformat în bolţpentru arbaletă.Lungime totală 8 cm, lăţime maximă vârf 1 cm.

Tipul 5: Acesta se remarcă prin vârful propriu-zis în formă de piramidă cu bazatriunghiulară (tipul 76 Medvedev) sau pătrată (tipul 91 Medvedev)33. Pedunculul,întotdeauna cu o lungime mai mică, se situează în prelungire şi are o secţiunerotundă. Acesta din urmă este separat de vârf cu o puternică gâtuire. Frecvente în

28 A. Ruttkay, op. cit., p. 330 (tipul B2a-b, fig. 54, p. 327).29 A.F. Medvedev, op. cit., p. 69 (fig. 32/8-10, p. 166).30 Ibidem, p. 69 (tipul 51, fig. 21/13, p. 155).31 A. Ruttkay, op. cit., p. 330 (tipul B3, fig. 54, p. 327).32 A.F. Medvedev, op. cit., p. 71 (tipul 46, fig. 23/16,17, p. 157)33 Ibidem, p. 79, 83 (tipul 76, fig. 38/70, p. 172; tipul 91, fig. 38/86, p. 172).

56 Tudor Mandache

Europa Centrală şi de Est34 din secolul al XI-lea, au o răspândire puternică bazatăfiind pe faptul că aceste piese puteau să străpungă şi armura din fier (în caresăgeţile obişnuite îşi disipau forţa). Ele au fost utilizate cu succes până la sfârşitulEvului Mediu când au fost înlocuite de armele de foc35.Astfel de exemplare apar la Suceava (43), Târgu Trotuş (2), Baia şi Bacău (1).Lungime totală 3,7-8,7 cm, lăţime vârfului 0,6-1,1 cm, raport vârf-peduncul 0,4-0,7.

Tipul 6: Din lungimea totală vârful reprezintă doar o treime. În secţiune, parteaactivă are o formă rombică, iar ca aspect general apare ca o prismă, sensibilalungită. Mai jos de baza prismei, această piesă se îngustează continuu, muchiiledispar după 0,7-0,9 cm, iar peduncul capătă o secţiune rotundă. Forma generală avârfului a impus, în mintea descoperitorului, ideea că acesta ar reprezenta cel maisimplu tip cunoscut în Moldova36. Totuşi această formă poate fi încadrată încontextul Europei de est pentru secolele XI-XIV, căci face parte din aceeaşicategorie utilitară cu tipul A5, săgeţi ce puteau perfora şi armura metalică37.Vizibil, momentan, doar la Bârlad (4) şi posibilitatea existenţei unui alt exemplar laSuceava.Lungime totală aprox. 12 cm, lăţime maximă 0,97 cm, raport vârf-peduncul 1,2.

Tipul 7: Vârf despicat, „coadă de rândunică întoarsă”, şi peduncul circular însecţiune. Trecerea dintre cele două părţi se face cu o proeminenţă cilindrică.Această formă pare a fi tipică pentru a doua jumătate a secolului XIII şi primajumătate a secolului XIV38. Mai degrabă deţine o funcţionalitate pentru domeniulcinegetic.Un exemplar la Lichitişeni.Lungime totală 8 cm, lăţimea 4 cm, raport vârf-peduncul 1,9.

Grupa B : Vârfuri de săgeată cu tub de înmănuşate

Tipul 1: Acest tip numit şi „coadă de rândunică” are o formă cu două aripioare, iarvârful este lat şi subţire. Aripioarele ce sunt înguste şi lungi încadrează parteasuperioară a tubului, de o partea şi de alta. Marginile sunt ascuţite, iar uneleexemplare prezintă o nervură axială pe una dintre feţe. Unele exemplare au, lanivelul tubului, o torsionare în partea mediană cu un probabil rol constructiv(varianta B1a). Acest tip poate fi datat pentru mediul slav nu mai jos de secolulVIII39. Totuşi, încă dinainte de această dată (sunt exemplare descoperite în contexte

34 A. Ruttkay, op. cit., p. 331 (tipul B9, fig. 54, p. 327).35 B. Zimmermann, op. cit., p. 73.36 D. Matei, L. Chiţescu, op. cit., p. 131.37 Medvedev, op. cit., p. 79 (tipul 78, varianta 1, fig. 38/73, p. 172).38 A. Ruttkay, op. cit., p. 330-331 (tipul B5a-b, fig. 54, p. 327); A.F. Medvedev, op. cit., p. 72 (tipul 60,varianta 2, fig. 37/56, p. 171).39 A. F. Medvedev, op. cit., p. 56 (tipul 1, fig. 35/4, p. 170); A. Ruttkay, op. cit., p. 329-330 (tipulA1a-d, fig. 54, p. 327); A. Ioniţă, op. cit., p. 95 (tipul II.2, fig. 51/4-6, p. 223).


de secol VII în Elveţia), şi pe tot parcursul Evului Mediu, pot fi particularizatepentru Europa Centrală şi de Vest40 (fapt vizibil şi în cadrul artei medievale; vezitapiseria de la Bayeux41). Deci, utilizarea acestui tip în mediul slav, vechi maghiarşi sud-est European poate fi pusă, mai degrabă, pe seama unei influenţe dinsprevest (o atribuire etnică este, însă, imposibilă). Exemplarele cu aripioare masive,egale cu tubul sau chiar mai mari (varianta B1b), apar abia de la sfârşitul secoluluiXIII. Vârfurile de săgeţi cu aripioare laterale sunt considerate ca aparţinând, maidegrabă, mediului cinegetic, mai ales pentru vânatul animalelor mari (urşi, cerbi,etc). Puteau fi folosite, totuşi, şi împotriva inamicilor fără echipament defensivadecvat42.Acestea apar în contexte de secol XIV şi XV la: Suceava (27), Târgu Trotuş (4),Baia (2), Siret (2), Lichitişeni (2), Antoheşti(1), Bacău (1), Dealul Morii (1),Homocea (1), Tomozia (1), Ţigăneşti (1), Bărboasa (1) şi Tăvădăreşti (1)Lungime totală 4,5-10,6 cm, lăţimea vârfului 2-4 cm, raport vârf-peduncul 0,8-1,diametru tub 0,9-1 mm.

Tipul 2: Acest vârf de săgeată prezintă un profil de triunghi echilateral şi posedă onervură centrală ce demonstrează o faţetare precară la nivelul forjării. Secţiunea saeste romboidală sau plată, iar vârful lăţit şi turtit. Tubul conic, evazat către baza sa,este puternic alungit. Trecerea dintre cele două părţi ale piesei este marcată evident.Forma acestor piese pare să aibă la origine tipul B1, însă, cu o diferenţă foarte marede dimensiune în favoarea tubului de înmănuşare. Pentru Europa de est pot fi datatemai ales în secolele XIII-XIV43. Funcţionalitatea este mai degrabă una militară,însă, acest tip pare să dispară odată cu introducerea tot mai puternică a platoşei44 înaceastă zonă a Europei.Este reprezentat prin zece exemplare: Bârlad trei, Roman cinci, iar la Bacău,Horgeşti şi Târgu Trotuş câte unul.Lungime totală 5,3-12 cm, lăţimea vârfului 2,5-3,5 cm, raportul vârf peduncul1,5-2,5, diametru tub 0,7-1 cm.

Tipul 3: Aceste piese prezintă un profil foliform, cu forma unei „frunze de salcie”mai mult sau mai puţin alungită. Are, în unele cazuri, o perforare pentru fixare labaza tubului de înmănuşare. Secţiunea lamei este ovală, uneori chiar plată. Se poateobserva existenţa unei importante gâtuiri centrale între cele două părţi componente.Deşi dimensiunile vârfului ar putea sugera o apartenenţă la categoria bolţurilor dearbaletă, greutatea sa redusă infirmă acest fapt. Forţa sa de propulsie trebuie să fifost destul de redusă având în vedere că vârfurile nu sunt fragile şi nici nu par a fi

40 B. Zimmermann, op. cit., p. 65; A. Rutkay, op. cit., p. 329; O. Jessop, op. cit., p. 197.41 C. H. Gibbs-Smith, The Bayeux Tapestry, London, 1973.42 A. F. Medvedev, op. cit., p. 56.43 A. Ioniţă, op. cit., p. 95-96 (tipul II.3); O. Jessop, op. cit., p. 197 (tipul MP6, fig. 1, p. 194),B. Zimmermann, op. cit., p. 64 (T5-4, fig. 18, p. 64).44 O. Jessop, op. cit., p. 196.

58 Tudor Mandache

suferit deformări. Acest tip de săgeată trebuie să îşi fi tras eficacitatea dincapacităţile de zbor şi din marginea sa de tăiere. Astfel, se poate ca acestea au fostutilizate, mai degrabă, în context militar. Sunt răspândite cu precădere în nord-estulEuropei, la populaţiile ugro-finice, în regiunea Mării Baltice, în Polonia şi vestulRusiei, şi datate în secolele VIII-XI45. Acestea sunt destul de bine documentate peteritoriu ţării noastre.Se pot observa câte un exemplar la Baia, Şcheia, Târgu Trotuş, Răcăciuni şi douăpiese la Roman.Lungimea totală 6 şi 9 cm, lăţimea vârfului 1,4-1,6 cm, raport vârf-peduncul 1-2,diametru tub 1-1,2 cm.

Tipul 4: Un singur exemplar de acest tip a fost observat la Mitocul Dragomirnei.Lama acestui tip prezintă o curbură în semilună, „coadă de rândunică” întoarsă.Aceste vârfuri de săgeţi sunt interpretate în istoriografia engleză ca fiind proiectiledestinate vânătorii de păsări. Din punct de vedere cronologic aceste piese se găsescde obicei în contexte de secol XV şi mai târzii46.Lungimea totală 5,3 cm, lăţimea vârfului 2,4 cm, raport vârf-peduncul 1,2,diametru tub 1cm.

***

La finalul acestei analize voi face unele consideraţii despre proiectileledescoperite cu ocazia săpăturilor arheologice de Ev Mediu românesc. Acesteartefacte răspund într-o măsură redusă unor norme tipice standardizării,demonstrând, mai degrabă, nivelul de specializare al manufacturierului şi modul încare s-au propagat şi au fost receptate anumite forme de vârfuri de săgeţi. Ceea cese poate observa este că există un tip majoritar în cadrul siturilor (în general estevorba despre aproape 40%), şi anume tipul A1. Mai mult de 64% din ansamblul depiese este compus din vârfuri cu profil foliform şi rombic, ce prezintă secţiunerotundă (grupele A1, A2, A3 şi B3), despre care se poate spune că reprezintămodelele tradiţionale, răspândite începând cu sfârşitul secolului XIII. O altă situaţiece trebuie menţionată este faptul că, la nivelul descoperirilor pe care le-am cartat,nu există un echilibru între folosirea pedunculului sau a tubului de înmănuşare; osituaţie care, totuşi, poate fi transferată la nivel supraregional. Diversitatea primeicategorii, chiar şi la acest nivel al cercetării, permite afirmarea unei primordialităţia tipului cu peduncul, un fapt interesant, având în vedere că la nivelul EuropeiCentrale şi Apusene, raportul este invers.

În această propunere de clasificare tipologică am încercat să integrezformele tipice ale vârfurilor de săgeţi de pe teritoriul vestic al Moldovei istorice.Clasificarea astfel realizată se bazează pe informaţiile obţinute din tipologiile dejaconsacrate la nivel european (Medvedev, Ruttkay, Zimmermann, Ioniţă) dar şi pe

45 A. F. Medvedev, op. cit., p. 57 (tipul 4, fig. 35/4, p. 170).46 O. Jessop, op. cit, p. 199 (tipul H2, fig. 1, p. 194).


propriile observaţii realizate cu ajutorul analizei morfologice şi a celei statistice.Modul de realizare are, de asemenea, un caracter evolutiv, căci, este destul desimplă adăugarea de noi forme în măsura în care acestea vor mai fi evidenţiate.Clasificarea şi cronologia din acest studiu pot ajuta la o rafinare a datărilor pentrufiecare tip în parte şi la o încadrare mai uşoară a descoperirilor întâmplătoare.

Mai trebuie adăugat, având în vedere funcţionalitatea, faptul că, deţinereaunui arc, obligaţie a tuturor zonelor societăţii moldoveneşti (după afirmaţia luiDługosz), nu poate să demonstreze întotdeauna un rol militar.

The typology of arrowheads in fourteenth and fifteenth centuries' Moldavia.Methodology, classification and statistical analysis

Abstract

The development of the bow has held a central position in the evolution of militarytechnology. It is, by far, the most frequently represented weapon in the archaeologicalrecord and (unlike other weapons) it tends to occur in datable contexts on excavated sites.This situation is largely accidental because being easy to manufacture and cheap madethem easily replaceable if broken or lost. The fortunate result is that a more comprehensiveand reliable archaeological study is possible for the bow and arrow than for any othermedieval military findings. The general intention of this paper is to develop a basictypology for the study of medieval arrowheads in 14th-15th centuries Moldavia. Theclassification is obtained with the help of statistical analysis through the comparison ofquantitative and functional characteristics.

Keywords: medieval weapons, bow, arrowhead, typology, Moldavia.

60 Tudor Mandache

Planşa 1. Tipul A1, piese Bârlad (după M. D. Matei, L. N. Chiţescu, Cetatea de pământ dela Bârlad. Monografie arheologică, Târgovişte, 2002)

Planşa 2. Tipul B2, Bârlad (după M. D. Matei, L. N. Chiţescu, Cetatea de pământ de laBârlad. Monografie arheologică, Târgovişte, 2002)

ABREVIERI

AARMSI = Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii IstoriceAARMSL = Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii LiterareAB = Arhivele BasarabieiACNSAS = Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor SecurităţiiAE = L'Année EpigraphiqueAEA = Annona Epigraphica Austriaca, în „Tyche”, VienaAIR = Arhiva Istorică a RomânieiAIIAC = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie ClujAIIAI = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, IaşiAIIC = Anuarul Institutului de Istorie ClujAIINC = Anuarul Institutului de Istorie Naţională, ClujAIIX = Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, IaşiAMM = Acta Moldaviae Meridionalis, VasluiAMN = Acta Musei NapocensisAMR = Arhivele Militare RomâneANB = Arhivele Naţionale, BucureştiANDMB = Arhivele Naţionale. Direcţia Municipiului BucureştiANI = Arhivele Naţionale, IaşiANIC = Arhivele Naţionale Istorice CentraleANV = Arhivele Naţionale, VasluiAO = Arhivele OltenieiAP = Analele PutneiAPH = Acta Poloniae Historica, VarşoviaAR = Arhiva RomâneascăArhGen = Arhiva Genealogică„Arhiva” = „Arhiva”. Organul Societăţii Ştiinţifice şi Literare, IaşiArhMold = Arheologia MoldoveiASRR = Arhiva Societăţii Române de RadiodifuziuneAŞUI = Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza”, IaşiAUB = Analele Universităţii „Bucureşti”BAR = Biblioteca Academiei RomâneBBR = Buletinul Bibliotecii RomâneBCIR = Buletinul Comisiei Istorice a RomânieiBCMI = Buletinul Comisiei Monumentelor IstoriceBE = Bulletin EpigraphiqueBF = Byzantinische Forschungen, AmsterdamBMI = Buletinul Monumentelor IstoriceBNB = Biblioteca Naţională BucureştiBNJ = Byzantinisch-Neugriechische JahrbücherBOR = Biserica Ortodoxă RomânăBS = Balkan StudiesBSNR = Buletinul Societăţii Numismatice RomâneCA = Cercetări arheologiceCAI = Caiete de Antropologie Istorică

530 Abrevieri

CB = Cahiers balkaniquesCC = Codrul Cosminului, Suceava (ambele serii)CDM = Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhivele Centrale de Stat,

Bucureşti, vol. I-V.CDŢR = Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului, Bucureşti,

vol. II-VIII, 1974/2006CI = Cercetări istorice (ambele serii)CIL = Corpus Inscriptionum Latinarum, BerlinCL = Cercetări literareCv.L = Convorbiri literare (ambele serii)„Dacia”, N.S. = Dacia. Nouvelle Série, Revue d'archéologie et d'histoire ancienne, BucureştiDANIC = Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice CentraleDGAS = Direcţia Generală a Arhivelor StatuluiDI = Diplomatarium ItalicumDIR = Documente privind istoria RomânieiDOP = Dumbarton Oaks PapersDRH = Documenta Romaniae HistoricaEB = Études BalkaniquesEBPB = Études byzantines et post-byzantinesEpigrAnat = Epigraphica Anatolica, MünsterGB = Glasul BisericiiHU = Historia UrbanaIDRE = Inscriptions de la Dacie romaine. Inscriptions externes concernant l'histoire

de la Dacie, I-II, Bucarest, 1996, 2000IGLR = Inscripţiile greceşti şi latine din secolele IV-XIII descoperite în România,

Bucureşti, 1976IN = „Ioan Neculce”. Buletinul Muzeului Municipal IaşiISM = Inscripţiile din Scythia Minor greceşti şi latine, Bucureşti, vol. I-III, 1983-1999JGO = Jahrbücher für Geschichte OsteuropasJL = Junimea literarăLR = Limba românăMA = Memoria Antiquitatis, Piatra NeamţMCA = Materiale şi cercetări arheologiceMI = Magazin istoricMM = Mitropolia MoldoveiMMS = Mitropolia Moldovei şi SuceveiMO = Mitropolia OltenieiMOF = Monitorul Oficial al RomânieiNEH = Nouvelles études d’histoireOPEL = Onomasticon provinciarul Europae latinarum, Budapesta-Viena, 1994RA = Revista arhivelorRC = Revista catolicăRdI = Revista de istorieRER = Revue des études roumainesRESEE = Revue des études Sud-Est européennesRHSEE = Revue historique de Sud-Est européenRI = Revista istorică (ambele serii)RIAF = Revista pentru istorie, arheologie şi filologieRIR = Revista istorică românăRIS = Revista de istorie socialăRIU = Die römischen Inschriften Ungarns, Budapest, 1972-1984RITL = Revista de istorie şi teorie literarăRM = Revista muzeelor

Abrevieri 531

RMM-MIA = Revista muzeelor şi monumentelor, seria Monumente istorice şi de artăRRHA = Revue roumaine de l’histoire de l’artRRH = Revue roumaine d'histoireRsl = RomanoslavicaSAI = Studii şi Articole de IstorieSCB = Studii şi cercetări de bibliologieSCIA = Studii şi cercetări de istoria arteiSCIM = Studii şi cercetări de istorie medieSCIV/SCIVA = Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie)SCŞI = Studii şi cercetări ştiinţifice, IstorieSEER = The Slavonic and East European ReviewSMIM = Studii şi materiale de istorie medieSOF = Südost-Forschungen, MünchenSRdI = Studii. Revistă de istorieStAntArh = Studia Antiqua et Archaeologica, IaşiZB = Zeitschrift für BalkanologieZPE = Zeitschrift für Papyralogie und EpigraphikZSL = Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde