cum avem grija de dintii celor mici

3
Cum avem grija de dintii celor mici Amintirile mele din copilarie legate de dentist, sunt pe cat de amuzante, pe atat de triste. Imi aduc aminte cum ne incolonau in clasa si mergeam cu totii la cabinet. Acolo, incolonati in continuare, eram controlati cu aceeasi ustensila. Rand pe rand deschideam gura iar dentistul ne ciocanea dintii, uneori mai zgarma putin sa vada daca e vreo carie, dupa care ne impartea in cei care au nevoie de tratamente si cei care nu. Nu existau atunci notiunile de sterilizare, de manusi sau de anestezie. Pe langa faptul ca era foarte periculos ce faceau doctorii cu noi (desi nu stiam asta), totul era infiorator de scarbos si de dureros. Am ramas cu multe sechele si chiar daca frica nu imi mai este, totusi, neplacerea de a merge a dentist a ramas acolo. Mi-am dorit din tot sufletul ca fetele mele sa nu treaca prin aceleasi spaime care pur si simplu nu se justifica. In special acum, cand dotarile sunt mai ceva ca in filme iar tehnologia si tratamentele sunt pur si simplu revolutionare. Le-am dus de mici la dentist. Intai au mers cu mine ca sa vada ca nu e mare scofala, din contra, poti sa o iei ca pe o joaca. Apoi , usor, usor, au avut parte de primul control, mai mult profilactic, si nu foarte tarziu au aparut si primele plombe. E bine sa ii educam pe cei mici cu privire la igiena dentara - pentru ca uneori preventia este mult mai importanta decat tratamentul - dar si sa-i ducem sa vada exact despre ce este vorba, astfel incat sa nu le fie frica daca la un moment dat vor avea cu adevarat nevoie de tratament stomatologic . Am vrut sa aflu ce ne sfatuiesc specialistii referitor la sanatatea orala a celor mici asa ca am profitat de amabilitatea medicilor de la Crystal Dental Clinic si am realizat cateva materiale extrem de interesante. Primul dintre ele se referea la modul in care putem avea grija de zambetul celor mici, in functie de grupa de varsta. Pana la varsta de 2 ani Este indicat sa curatam cavitatea bucala a celor mici cu un tifon moale, inainte de eruptia dintilor. In momentul in care primii

Upload: amnro

Post on 13-Sep-2015

225 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

sfaturi despre igiena dentara a copiilor

TRANSCRIPT

Cum avem grija de dintii celor miciAmintirile mele din copilarie legate de dentist, sunt pe cat de amuzante, pe atat de triste. Imi aduc aminte cum ne incolonau in clasa si mergeam cu totii la cabinet. Acolo, incolonati in continuare, eram controlati cu aceeasi ustensila. Rand pe rand deschideam gura iar dentistul ne ciocanea dintii, uneori mai zgarma putin sa vada daca e vreo carie, dupa care ne impartea in cei care au nevoie de tratamente si cei care nu. Nu existau atunci notiunile de sterilizare, de manusi sau de anestezie. Pe langa faptul ca era foarte periculos ce faceau doctorii cu noi (desi nu stiam asta), totul era infiorator de scarbos si de dureros. Am ramas cu multe sechele si chiar daca frica nu imi mai este, totusi, neplacerea de a merge a dentist a ramas acolo.Mi-am dorit din tot sufletul ca fetele mele sa nu treaca prin aceleasi spaime care pur si simplu nu se justifica. In special acum, cand dotarile sunt mai ceva ca in filme iar tehnologia si tratamentele sunt pur si simplu revolutionare. Le-am dus de mici la dentist. Intai au mers cu mine ca sa vada ca nu e mare scofala, din contra, poti sa o iei ca pe o joaca. Apoi , usor, usor, au avut parte de primul control, mai mult profilactic, si nu foarte tarziu au aparut si primele plombe.E binesa ii educam pe cei mici cu privire la igiena dentara - pentru ca uneori preventia este mult mai importanta decat tratamentul - dar si sa-i ducem sa vada exact despre ce este vorba, astfel incat sa nu le fie frica daca la un moment dat vor avea cu adevarat nevoie de tratament stomatologic. Am vrut sa aflu ce ne sfatuiesc specialistii referitor la sanatatea orala a celor mici asa ca am profitat de amabilitatea medicilor de la Crystal Dental Clinicsi am realizat cateva materiale extrem de interesante. Primul dintre ele se referea la modul in care putem avea grija de zambetul celor mici, in functie de grupa de varsta.Pana la varsta de 2 aniEste indicat sa curatam cavitatea bucala a celor mici cu un tifon moale, inainte de eruptia dintilor. In momentul in care primii dinti isi fac aparitia, este timpul sa incepem sa-i periem. In acest scop, e bine sa utilizam o periuta de dimensiuni mici, cu peri moi, care trebuie sa fie special destinata copiilor. Intre 6 si 24 de luni, dintii vor erupe treptat, in grupuri, incepand cu incisivii inferiori si terminand cu primii molari superiori. Odata cu aparitia primilor dinti, nu mai tarziu de 1 an, este indicat sa facem si prima vizita la medicul dentist. E bine sa protejam dintii copiilor de aparitia cariilor de biberon, evitand sa-i obisnuim cu lichide indulcite, mai ales inainte de culcare.Intre 2 si 5 aniEste momentul in care incepem sa-i invatam sa se spele singuri pe dinti, mai intai ghidandu-le miscarile iar ulterior doar supraveghindu-i. E indicata o periuta de dinti de marime corespunzatoare, cu peri moi si maner ergonomic, pentru a putea fi manevrata cu usurinta. In jurul varstei de 5 ani vor aparea niste spatii intre dinti, arcadele pregatindu-se de eruptia dintilor permanenti. E bine sa continuam sa vizitam periodic medicul dentist pentru a evita aparitia si complicarea cariilor la dintii de lapte, ce pot avea consecinte neplacute asupra dentitie permanente.Dupa varsta de 5 aniAcum putem invata copiii sa-si perieze limba, folosind o periuta cu un dispozitiv special destinat acestui scop. In jurul varstei de 6 ani, apar primii dinti definitivi - molarii de 6 ani, care erup in spatele molarilor de lapte. Este foarte important ca acesti dinti sa fie ingrijiti cu atentie, pentru a evita aparitia si complicare cariilor, ce provoaca, de cele mai multe ori pierderea lor precoce, cu consecinte grave asupra sanatatii orale. Medicul dentist poate recomanda un tratament special - sigilare - pentru a proteja dintii de aparitia cariilor. Tot acum e bine sa-i invatam pe cei mici sa foloseasca ata dentara.Dupa varsta de 8- 8,5 aniCei mai multi copii necesita o consultatie de ortodontie si inceperea unui tratament ortodontic, pentru a a stimula cresterea armonioasa a oaselor maxilare si a dintilor permanenti (cu aparate mobile, fixe, trainere). Dentitia se poate dezvolta in mod diferit, de la un copil la altul.Dupa 18 aniOricine poate beneficia de un zambet atragator prin aplicare de aparate fixe vizibile sau complet invizibile (aparat fix, clasic, lingual).Sper ca aceste informatii va sunt de folos asa ca va rog sa ne ajutati sa le distribuimastfel incat tot mai multi parinti si copii sa beneficieze de pe urma lor. Si nu uitati, ca sa fiti la curent cu urmatoarele articole legate de igiena dentara si nu numai,dati LikePaginii de FB sau inscrieti-va laNewsletter.Articol realizat cu sprijinulCrystal Dental Clinic. Informatii despre serviciile oferite de clinica puteti afla pe site sau pePagina de FB.