Comunicarea eficientă cu copiii acasă şi la şcoală

„Felul în care vorbesc părinţii şi profesorii îi arată copilului părerea lor despre el. Afirmaţiile lor influenţează încrederea şi preţuirea pe care acesta o acordă propriei persoane. Într-o mare măsură, limbajul celor mari, determină destinul acelui copil.”

Exista o legatura directa intre ceea ce simt copiii si felul in care se comporta.

1. In loc sa negi sentimenteleTradu sentimentele in cuvinteEx: Asa NU"Elev: NU pot sa scriu nici un eseu, urasc istoria!!Parinte: Nu-i adevarat!!Elev: Nu am nici o idee despre ce sa scriu!!!Parinte: Ba o sa iti vina daca nu te tot plangi atat!Elev: Ce ma intereseaza ce s-a intamplat acum nu stiu cati ani!!Parinte: Ba trebuie sa te intereseze!"Ex: Asa DA"Elev: NU pot sa scriu nici un eseu, urasc istoria!!Parinte: Nu e usor sa alegi subiectul despre care vrei sa scrii.…Am aflat parerea ta despre istorie. Te intrebi pe cine poate interesa ce s-a intamplat cu mult timp in urma…."

2. In loc sa critici si sa dai sfaturiAccepta sentimentele printr-un cuvant sau sunetEx: Asa NU"Elev:Mi-am pierdut cheia!Parinte: Nici nu ma mir, esti un neatent…Elev: Ma omoara mama…Parinte: Si ce? Are dreptate! Ei lasa, du-te si cauta la obiecte pierdute, poate e acolo!"

Chiar daca esti bine intentionat, dand sfaturi, nu il lasi pe copil sa isi asume responsabilitatea si sa incerce sa isi rezolve singur problema.Ex: Asa DA"Elev:Mi-am pierdut cheia!Parinte: Oh!!!Elev: O aveam aici in buzunar, cred ca a cazut in clasa…Elev: Asta e a doua oara in saptamana asta… Ma omoara mama…Parinte:…..hh..Elev: Merg sa o mai caut…iar de acum o voi lega de gat sa nu o mai pierd!Parinte: Aha!!"

Metode de ai atrage pe copii sa coopereze

1. Descrie problemaIn loc de acuzatiiCe neatent esti uita ce ai facut pe jos!Descrie problemaSunt niste mizerii pe jos!In loc de sarcasmCine e geniul care nu a scris numele pe lucrare? - Descrie problemaAm o lucrare nesemnata!In loc de a da ordineIncetati cu galagia! - Descrie problemaSe aud vocile voastre de departe.

2. Da informatiiIn loc de acuzatiiCum poti sa murdaresti banca?Da informatiiBanca e facuta ca un suport pe care sa pui caietele si sa scrii.

In loc de remarci dispretuitoareCe-ti miroase bluza! - Da informatiiEchipamentul de educatie trebuie spalat mai des pentru a mirosi frumos.In loc sa invinuiestiCe cauta discheta pe jos? - Da informatiiDischetele stricate sau murdare nu mai functioneaza.

3. Ofera o variantaIn loc sa dai un ordinOfera o variantaIn loc de o profetie descurajatoareOfera o variantaIn loc de o amenintareOfera o varianta

Capcanele pedepsei. Metode care duc la disciplina

Ex: Copilul: ¤%#&%"=(…nu sti sa fac tampenia asta de ecuatie!!! Adultul: Ti-am spus sa nu mai injuri, esti pedepsit!Alternative la pedeapsa:Indica o solutie utila"Ce suparat esti! N-ar strica daca ai incerca sa iti exprimi nemultumirea fara sa injuri!"Alternative la pedeapsa:Exprima o dezaprobare ferma, fara a ataca persoana"Ma deranjeaza un limbaj de acest fel!"Spune ce pretentii ai"Doresc sa gasesti o alta modalitate de a-mi arata cat esti de furios!"Ofera o optiune"Ori injuri pentru tine, in gand, ori folosesti cuvinte care sa nu jigneasca pe nimeni."Daca totusi, copilul nu inceteaza, lasa-l sa simta consecintele purtarii lui

Sa rezolvam problemele impreuna, acasa si la scoala

Asculta care sunt sentimentele si necesitatile copilului."Parinte: Pari foarte suparat pentru nota de la teza…Copilul: Pai! Sunt suparat…nu am stiut tot, desi am invatat aseara!"Rezuma punctul de vedere al copilului."Parinte: Pari descurajat. Ai incercat sa inveti, dar nu ai reusit tot."Exprima-ti sentimentele si necesitatile"Mi-e frica sa nu ramai in urma daca nu inveti tot."Invita-l pe copil sa analizati impreuna situatia."Ma intreb, daca ne punem amandoi mintea la contributie, crezi ca vom putea gasi niste metode eficiente de a invata?"Noteaza toate ideileHotarati impreuna care idei va plac si cum planuiti sa le puneti in practica

Pledoarie pentru o şcoala ideală

Atunci când se vorbeşte despre şcoala, cuvântul care ar trebui să ne sintetizeze gândurile, trăirile, atitudinile, proiectele şi demersurile practice este responsabilitate. E un sentiment permanent care nu trebuie să-şi piardă din intensitate nici când este vorba despre profesori, nici când e vorba de elevi.

Am citit de curând un articol intitulat sugestiv „Ce pregătim? Elevul pentru scoală sau şcoala pentru elev?” E interesant şi descurajant, totodată, să constatăm cât de greu se în-telege faptul că e mai uşor să „ajustezi” şcoala, decât să „ajustezi” elevul. De ce, oare, se con-sideră atât de necesar ca scoala să-şi păstreze dreptul (regal) de a-şi încărca din ce în ce mai mult programele, de a multiplica informaţiile din manuale, lungindu-le în plus cu fel de fel de caiete tematice şi culegeri, de a mări si încorseta cu povara temelor absurde şi de a-i „şfichiui” pe bieţii elevi care ţin cu greu pasul cu viteza din ce în ce mai mare a locomotivei la care sunt înhămaţi? De ce trebuie pregătit elevul, iar şcoala nu trebuie să se pregătească în mod deosebit sau nu în direcţia cea bună?

Pe elev nu-l interesează nici cuvântul „tranziţie”, nici cuvântul „reformă”. Habar nu are că programele şcolare s-au modernizat. Simte însă că geme sub povara lor. Nici nu e impresionat că există manuale alternative pentru că alegerea nu-i aparţine.

Ceea ce are el de făcut e să înveţe şi să aibă deplină încredere în adulţii care se ocupăde tranziţie şi de reformă. Această încredere îl costă destul de scump. Il costă energia, bucuria, spontaneitatea, plăcerea de a deschide o carte; îl costă încrederea în şcoală.

Convingerea mea rămâne că o şcoală ideală e cea care promovează modelul lui „a învăţa să înveţi” pentru a şti „cum să te integrezi, să te perfecţionezi şi să te autodepăşeşti”, astfel încât să fie stimulate resursele creative, specifice fiecărui tânăr, încurajându-se studiul, căutarea, cercetarea, creaţia, autoeducaţia şi autoinstruirea.

Intr-o şcoală eficientă, profesorul ar trebui să realizeze o comunicare optimă, să manifeste un comportament empatic, să favorizeze schimbul de informaţii, să creeze un climat de lucru favorabil, o stare afectivă pozitivă, o relaţie permisivă care să încurajeze gândirea creativă a elevilor, apreciindu-le răspunsurile originale şi solicitându-i să facă propuneri nonconformiste.

Un climat deschis nu înseamna lipsa disciplinei! O atmosferă descătuşată de rigiditate, de stereotipii, nu reprezintă lipsa ordinii şi logicii. Profesorul nu mai e sursa directă de informaţie, actorul în rol principal,ci mediatorul între elev şi lumea înconjurătoare, cel care sprijină,îndrumă elevul în efortul său personal, în antrenarea în experienţe proprii.

Şcoala ideală are rolul decisiv în depistarea, formarea şi manifestarea aptitudinilor creatoare, asociind ideea de

noutate cu termenul „valoare”. Invăţarea e considerată o relaţie de ajutor care exclude judecata şi se bazează pe încredere. Grija profesorului trebuie să fie aceea de a ajuta fără a impune. Prin evaluare, sporeşte calitatea învătării, stima de sine, spiritul autocritic si autoîncrederea elevilor, reuşindu-se transformarea creionului rosu (simbol al măiestriei dascălului) într-o baghetă magică a devenirii elevilor-parteneri. S-ar implini astfel îndemnul adresat de profesor discipolului său:„Nu merge înaintea mea! / S-ar putea să nu te pot urma.Nu merge în urma mea! / S-ar putea să nu te pot conduce.Mergi alături de mine / Şi fii partenerul meu.”

Lectii de comunicare O fetita vine foarte suparata acasa dupa prima zi de scoala in clasa intai si ii spune mamei:- nu vreau sa ma mai duc deloc la scoala!- de ce, draga mea? O intreaba mama.- pentru ca nu stiu sa scriu, nu stiu sa citesc si nici sa vorbesc nu ma lasa!

Va suna cunoscut? De multe ori credem ca, daca noi spunem ceva, cel din fata noastra intelege exact ce am spus noi. In realitate acest lucru este valabil in foarte putine momente. De ce?

Pentru ca fiecare dintre noi filtram informatia pe care o primim in functie de experienta noastra, iar ceea ce rezulta poate fi asemanator cu ceea ce ni s-a transmis sau foarte diferit de aceasta.

Problemele care ne apar in relatiile cu ceilalti sunt, in cea mai mare parte a lor determinate de o comunicare ineficienta. Din pacate nimeni nu ne invata in scoala cum sa comunicam.

Noi incepem sa comunicam imitand modelele din familie, din grupurile de prieteni sau din mass media, dar nu ne intrebam niciodata daca aceste modele sunt eficiente sau nu. Astfel ajungem sa perpetuam ca niste robotei modele de comunicare de multe ori distorsionate care sunt in dezavantajul nostru si al relatiilor noastre. Cum sa facem sa comunicam eficient?

Asumă-ţi un rol activ in comunicare

Ce inseamna aceasta? A fi activ in relatia de comunicare inseamna sa nu ne mai limitam doar la a reactiona la ceea ce ne transmite persoana din fata noastra, ci sa fim noi insine creatorii relatiei de comunicare, sa ne asumam responsabilitatea de a modifica ceea ce nu este benefic si functional in acea relatie.

Cu alte cuvinte, este nevoie sa iesim dintr-o relatie de comunicare de tipul “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” si sa ne asumam o relatie de comunicare de tipul “hai sa vedem cum putem rezolva aceasta problema”.

Respectă-i libertatea de a fi diferit

Primul pas pe care avem nevoie sa il invatam daca dorim sa ne imbunatatim semnificativ relatiile de comunicare se refera la a fi atenti, atunci cand dezbatem un subiect cu cineva, sa nu indentificam subiectul dezbatut cu noi insine si cu persoana cu care vorbim.

De multe ori se ajunge in situatii foarte neplacute in care fiecare dintre cei doi care poarta un dialog se identifica puternic cu propriul punct de vedere si il identifica pe cel din fata sa cu punctul de vedere al acestuia. Astfel dialogul dintre cei doi, nu mai este

un dialog intre doua persoane despre doua puncte de vedere, ci se transforma intr-un dialog intre doua persoane despre propriile lor persoane.

Ajunsi in acest punct, in loc sa se emita argumente pro si contra pentru doua puncte de vedere, se ajunge la a se emite atacuri la persoana.

Vi se pare cunoscut? Indiferent de subiectul discutiei noastre, este important sa ne amintim de respectul pentru persoana din fata noastra. Putem sa nu fim de accord cu punctul ei de vedere, dar sa ii respectam libertatea de a fi diferita de noi insine.

Alege să fii salvamarul comunicarii

Pentru a scapa de aceasta distorsiune a comunicarii este necesar sa ne pastram atentia treaza pentru a putea sesiza momentul in care suntem in pericol de a fi luati de valul identificarii sau momentul in care interocutorul nostru este pe punctul de a fi luat de acest val.

Aici intervine rolul nostru activ in comunicare, exersarea capacitatii de a ne corecta si de a-i atrage atentia celuilalt atunci cand observam ca apare tendinta de identificare cu subiectul discutiei noastre.

MODALITĂŢI DE COMUNICARE PROFESOR – ELEV

„Comunicare. Termen iritant: este o debara neverosimilă, în care se găsesc trenuri şi autobuze, telegrafe şi canale de televiziune, mici grupuri de întâlnire, vase în ecluze şi, bineînţeles, o colonie de ratoni spălători, de vreme ce animalele comunică, aşa cum o ştim cu toţii…. Zadarnic îl critică, îl resping, îl fărâmiţează cercetătorii şi gânditorii: termenul revine mereu la suprafaţă, virgin şi pur. A comunica e bine.” (Y. Winkin, „La nouvelle communication” - 1981)

Problematica relaţiei profesor-elev se află în centrul preocupărilor în ştiinţele educaţiei. Dialogul şcolar constituie de fapt axa principală în jurul căreia gravitează întreaga problematică instructiv-educativă din şcoala contemporană. Dacă admitem că efectul acţiunii educative depinde de calitatea agenţilor, educator şi educat, cât şi de relaţia dintre ei; că sursele blocajului ţin în mare parte de relaţia profesor-elev(control aversiv subiectivism în apreciere, necunoaşterea personalităţii elevului sau a mediului său social, cultivarea la elevi a unor motivaţii negative, autoritarism, indiferenţă la succes, disciplină asigurată numai prin interdicţii şi solicitări, tranzacţii compromiţătoare, reacţii exclusiv punitive la eşec, încurajarea vedetismului şi multe altele), atunci vom putea acţiona în cunoştinţă de cauză în sensul prevenirii blocajelor şi, respectiv, al deblocării fluxului informaţional şi de influenţare formativă în relaţia profesor-elev. Cum acţionăm pentru a evita blocajele, pentru a asigura calitate relaţiei educator-educat? Prin însuşirea unor modalităţi de comunicare. Majoritatea comportamentelor, mai ales modul în care comunicăm, le-am învăţat cu toţii în timpul copilăriei, prin imitarea persoanelor pe care le-am considerat modele. Primele modele au fost părinţii, apoi profesorii. La fel ca şi noi, elevii învaţă să comunice observându-i pe cei din jur. Noi, profesorii, reprezentăm modele pentru mulţi dintre elevii noştri. Ceea ce prezint în continuare are drept scop conştientizarea unor modalităţi de comunicare prin care, pe de o parte, ne putem face mai bine înţeleşi de către elevi şi pe de altă parte, îi putem ajuta să se deschidă mai mult faţă de noi. În acelaşi timp, exersarea acestor modalităţi, de exemplu la orele de dirigenţie, îi poate ajuta pe elevi să comunice mai eficient între ei, înlăturând conflictele cu colegii. Aceste modalităţi de comunicare sunt de altfel foarte simple, mulţi noi utilizându-le în mod spontan.

Ascultarea este o verigă principală a actului de comunicare. Profesorii pe care îi preferă elevii şi cărora le comunică problemele pe care le au, sunt cei care ştiu să asculte. Unele probleme pe care le are elevul se pot rezolva la acest nivel, al ascultării, deoarece fiind ascultat, copilul are ocazia să-şi exprime dificultatea, s-o conştientizeze mai bine, s-o analizeze şi, în felul acesta, uneori, ajunge singur la o soluţie. Ascultarea poate fi de două tipuri:

a) pasivă – elevul vorbeşte, dar nu ştie dacă este ascultat(cealaltă persoană îl priveşte, dar nu îi oferă niciun indiciu că îl ascultă, se gândeşte la altceva, se ocupă cu altceva sau priveşte în altă parte).

b) Activă, care se poate realiza prin următoarele modalităţi: Semne prin care îi arătăm că îl ascultăm şi îl încurajăm să continue: ne uităm la el, ne aplecăm spre

el, dăm aprobator din cap, spunem”da”, „îhî”, „continuă”etc. Repetarea emoţiilor sau a sentimentelor pe care le exprimă elevul. Exemplu: Elevul: „ Am mers pe

terenul de sport ca să mă joc cu ceilalţi, dar nu m-a băgat nimeni în seamă şi m-am simţit singur”. Răspuns: „ Deci te-ai simţit singur pe terenul de sport”.

Sumarizarea – redarea concisă a conţinuturilor exprimate de elev. Exemplu: Elevul: „Ieri m-am trezit târziu, am întârziat la şcoală. Am luat doi de 4, iar după aceea m-am gândit că n-are rost să mai stau la şcoală, aşa că am plecat”. Răspuns: „ Deci ieri ai avut o mulţime de încurcături la şcoală.”

Întrebările de clarificare: „Poţi să-mi spui mai multe despre asta?”, „Unde?”, „Cum s-a întâmplat?” Este de preferat să se evite întotdeauna întrebarea „De ce?” care determină o justificare şi nu cauza reală a comportamentului.

Exerciţiu cu elevii: Elevii îşi povestesc în perechi câte o întâmplare personală. Timp de 5 minute povesteşte un elev, iar celălalt îl ascultă activ, apoi se schimbă rolurile. La sfârşit, elevii din fiecare pereche îşi spun cum s-au simţit în timp ce au vorbit şi ce aşteptări aveau de la cel care îl asculta.

Tonul vocii – dacă vorbim pe un ton calm avem mai multe şanse de a obţine un comportament dorit din partea elevului, decât dacă îi vorbim pe un ton ridicat. Se poate constata că unii copii, chiar şi atunci când doresc să comunice cu colegii lor, nu vorbesc, ci strigă. Aceşti copii acasă sunt certaţi frecvent şi, în felul acesta ei au învăţat că singura modalitate prin care se pot impune este prin ridicare tonului. Vorbirea calmă aplanează conflictele.Exerciţiu cu elevii: Un elev exprimă o afirmaţie pe tonuri diferite, iar ceilalţi elevi comunică ce simt, ce gândesc şi ce reacţii le provoacă tonul cu care a fost rostită această afirmaţie.

Utilizarea de mesaje centrate pe propria persoană:Exemple:” Eu nu pot să predau lecţia dacă faceţi zgomot.” „Mă enervează când vă plimbaţi prin clasă în timpul orei.” Evitarea mesajelor centrate pe cealaltă persoană:”Vorbiţi tot timpul”; „Acum ai să te linişteşti, altfel te pun absent!”

Exprimarea unui reproş cu ajutorul mesajelor centrate pe propria persoană se poate realiza prin specificare următoarelor componente: descrierea comportamentului nedorit al elevului+efectul concret+emoţia pe care o simţiţi. Exemplu: „Dacă mă întrerupeţi atunci când explic ceva, s-ar putea să uit lucruri importante, voi nu veţi înţelege corect, iar eu voi fi nemulţumit.”

Este recomandabilă evitarea modalităţilor ineficiente de comunicare: Ordinul, comanda:”Aruncă guma la gunoi!”; „Taci odată!” Ameninţare, avertizarea:”Dacă mai vorbeşti o dată neîntrebat, te ascult din recapitulare şi îţi dau

3!” Moralizarea, predica:”Ar trebui să ştii că nu ai voie să faci asta!” Oferirea de soluţii:”Eu în locul tău m-aş apuca de lucru.” Critica, blamarea, acuzarea:”Tu eşti întotdeauna cel care face gălăgie”; „Eşti prost crescut!”

Ridiculizarea, utilizarea de clişee: „Vă comportaţi ca sălbaticii!” Interpretarea, analiza, diagnosticare:”Faci asta numai ca să atragi atenţia!”; „Ai probleme

psihice!”

În concluzie, comunicarea cu elevul presupune disponibilitate din partea profesorului, deschidere, abilităţi de ascultare şi exprimare verbală şi nonverbală a mesajelor.