Caracterizarea lui Ion

Ion este considerat primul erou obiectiv din literatura romana,diferit de toate personajele inspirate din mediul rural,intrucat:nu este construit schematic si nici tipologic,este o sinteza de calitati si defecte,nu este infrumusetat artificial,nu este proiectat intr-o lumina idilica,este surprins in evolutie,nefiind un caracter gata format,este purtatorul de mesaj al operei,traieste o drama nascuta din conflictul a doi poli ce-i definesc intim existenta:pasiunea inconstienta,aprioape patologica pentru pamant,care vine din radacinile antropologice,colective,abisale ale conditiei sale si iubirea ce se va dovedi fatala pentru o femeie. Personajul este construit magistral,cu o grija pentru nuanta,pentru detaliu dusa de Rebreanu aproape de artificiu;ca si in cazul compozitiei cartii,niciun gest,cuvant reactie,relatie ale personajului nu sunt intamplatoare;echilibrul intre caracterizarea directa si cea indirecta,clasica si moderna,fizica si moral psihologica este perfect.

Ion este un personaj complex cu insusiri contradictorii:viclenie si naivitate,gingasie si brutalitate,insistenta si cinism.Initial dotat cu o serie de calitati,in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat. Exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant:,,Toti flacaii din sat sunt varietati de Ion``,el este o individualitate prin modul in care il obtine.Singulara in satul Pripas nu este casatoria unui baiat sarac cu o fata cu zestre,pentru ca Vasile Baciu si Alexandru Pop Glanetasul facusera acelasi lucru,ci comportamentul sau:o face pe Ana de rusine si apoi umbla dupa femeia lui George.

Inca de la inceput Ion este caracterizat direct de catre narator,in scena horei:,,Avea ceva straniu in privire,parca nedumerire si un viclesug neprefacut.``Atat prin aceasta cat si prin prezenta lui Vasile Baciu-mandru,arogant-,viitorul sau socru,cat si a lui Alexandru Pop Glanetasul ,tatal sau, ,,statea ca un caine la usa bucatariei``,simbolizand alternativele existentei lui Ion,se anticipeaza evolutia protagonistului.De asemenea,in spiritul omniscientei,Rebreanu prin vocea naratoriala,ii subliniaza calitatile:,,iute si harnic ca ma-sa``,iubeste munca:,,Munca ii era draga,oricat ar fi fost de aspra,ca o ravna ispititoare si pamantul:,,pamantul ii era drag ca ochii din cap``; ,,Taranul pastreaza o legatura organica cu glia pe care traieste,care ii vorbeste si care devine insusi rostul lui de a fi.``

Caracteizarea directa facuta de personaje se face prin tehnica pluriperspectivismului,ce ofera romanului modernitate.Pentru Vasile Baciu ,Ion este ,,sarantoc``,pentru Ana,la inceputul relatiei lor , ,,Ionica,norocul meu``.Preotul Belciug il numeste ,,un stricat si un bataus``,pentru ca dupa ce Ion moare ,iar averea ramane bisericii,sa-l numeasca ,,mandru crestin``.Maria Herdelea il considera nerecunoscator fata de invataor, ,,un becisnic`` , ,,fara pereche in blastamatii``,in timp ce Titu traieste sentimente contradictorii,de admiratie,dar si de dispret,numindu-l la un moment dat ,,o canalie``.

Prin autocaracterizare sunt prezentate conflictele interioare ale personajului:,,As fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului pentru niste vorbe``, ,,sa raman tot calic pentru o muiere``.Stilul indirect liber este tot o forma de autocaracterizare,gestionata insa, de narator:,,isi zicea din ce in ce mai des,ca robotind oricat,nu va ajunge sa aiba si el ceva``- ,,Omul nobil si milos dispare pentru a nu lasa decat fiara.``-

Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele,vorbele,limbajul,comportamentul si relatiile sale cu alte personaje.

Ion este infratit cu pamantul prin munca:,,sudoarea[...]cazand se framanta in huma,infratind parca mai puternic,omul cu lutul``. Pentru el,mama si tata erau pamanturile,pe care Zenobia si Alexandru nu i le-au putut oferi;din aceasta cauza,Ion incepe sa ii dispretuiasca si sa se comporte glacial cu ei, ,,este expresia violenta a unei energii``.

.Dorinta lui patimasa pentru pamant este astfel motivata ,caci pentru el pamantul reprezinta centrul universului,sufletul sau de taran autentic:,,Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata,daca n-are si el pamant mult,mult...``. Invatatorul Zaharia Herdelea vazandu-l cuminte si istet se gandeste ca il poate ajuta,incercand sa ii slefuiasca comportamentul si personalitatea prin educatie:,,Cand a umblat la scoala din sat a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea``,dar Ion renunta la scoala pentru ca pamantul ii era mai drag decat cartea. Cu toate ca o iubeste pe Florica si este incantat de frumusetea fetei,in vreme ce pe Ana o considera urata,Ion incearca sa o cucereasca pe cea din urma pentru averea ei.La hora,Vasile Baciu il insulta numindu-l ,,sarantoc`` si ,,talhar`` pentru ca umbla dupa fata lui.Din sentimentul de razbunare,Ion il bate pe George,iar preotul satului ,Belciug,il dojeneste in biserica. Lacomia de pamant si dorinta de razbunare se manifesta cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu,care inainte fusese al Glanetasilor:,,Inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea``,caci ,,in fata ogorului aurit de spice e cuprins de betia unei inalte emotii:vrea sa-l aiba cu orice pret``.Chiar daca este chemat la judecata , scapand cu ajutorul invatatorului Herdelea,Ion nu se sperie de acest lucru,deoarece o face pentru idealul lui,de a avea cat mai mult pamant-,,Pamantul este animat,devenind un echivalent si un substitut al iubitei``. Cu invatatorul Herdelea,Ion se arata umil si devotat,pana in momentul cand il pune in primejdie,aratandu-si adevarata fata. Dupa o scurta ezitare,Ion alege zestrea Anei,crezand ca iubirea pentru pamant este mai puternica decat cea pentru Florica.Titu,personajul-narator,este cel care ii da ideea lui Ion de a-l sili pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana si implicit pamanturile care reprezinta scopul ascuns al acestuia..Pornind de la aceasta idee,Ion,viclean , o seduce pe Ana,o lasa insarcinata, si pentru ca sa o batjocoreasca se indeparteaza o vreme de ea odata ce stie ca victoria este de partea lui.Comportamentul fata de Ana ii subliniaza josnicia si imoralitatea de care da dovada,considerand-o pe aceasta vinovata de nefericirea sa:,,Tare-i slabuta si uratica,saraca de ea``.Dupa nunta,vazand ca nu are incotro Vasile Baciu ii cedeaza pamaturile,dar cu mare greutate,Ion implinindu-si in sfarsit visul.Cea mai importanta scena a textului este cea a sarutarii pamantului,care reprezinta motivarea pentru comportamentul si faptele sale .Intr-o atitudine de evlavie,Ion ingenuncheaza in fata ogorului si saruta huma:,,o pofta salbatica sa imbratiseze huma,sa o crampoteasca in sarutari``, ,,resimte din plin betia dionisiaca a pamantului`` ,autorul prezentand o ipoteza de interpretare a devenirii interioare a protagonistului. Toata incordarea lui de pana acum se domoleste,iar brutalitatea fata de Ana se transforma in indiferenta:,,biata Ana e o victima tragica``;astfel ca nici sinuciderea ei,nici moartea copilului nu ii trezesc niciun sentiment de pocainta,de regret.

Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut,lacomia lui raspunde altei nevoi launtrice:iubirea pentru Florica.Fiind viclean,se preface a fi prieten cu George,vizitandu-l pe acesta si pe Forica ca un om pasnic si linistit.Deznodamantul il reprezinta uciderea lui Ion de catre George cu o sapa-unealta taranului-,deoarece Ion se duse noaptea la Florica. Receptarea critica a personajului ii certifica inca o data complexitatea.Trei mari opinii critice ar merita o atentie speciala pentru ca exprima puncte de vedere diferite. Primul care interpreteaza cazul lui Ion este Eugen Lovinescu:,,Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului,in slujba caruia pune o inteligenta ascutita,o viclenie procedurala si,cu deosebire,o vointa imensa...``.Criticul il considera,in mod evident,un erou stendhalian puternic si hotarat in tot ceea ce face,un parvenit in lumea rurala.

O perceptie opusa celei lovinesciene asupra personajului este cea a lui G.Calinescu:,,Ion nu este inteligent si,prin urmare,nici ambitios.Dorinta lui nu este un ideal,ci o lacaomie obscura.``,negand toate meritele si calitatile acestuia.

De asemeanea,Lucian Pricop sintetizeaza ,intr-un fel,dosarul critic al personajului,afirmand ca:,,Ion,purtand in adancul sufletului o dragoste strivita,devine nesimtitor la tot ce se mai petrece in jurul sau.``

In concluzie,Ion este un personaj romanesc monumental si memorabil,suspus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui:pamantul si iubirea. G.Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Litera, Bucuresti, 2001, p.288

Gheorghe Glodeanu, Liviu Rebreanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.124

E Lovinescu, Critice, Editura Minerva, Bucuresti, 1979, p.171.

Ibidem.

Ibidem.

Gheorghe Glodeanu, Liviu Rebreanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.124

Gheorghe Glodeanu, Liviu Rebreanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.124.

E Lovinescu, Critice, Editura Minerva, Bucuresti, 1979, p.171.

Ibidem.

G.Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Litera, Bucuresti, 2001, p.288.

Lucian Pricop, prefata cartii Ion, Editura Liviu Rebreanu, Bucuresti, 2006.