biografia ideii

3
Biografia unei idei Motto:,,Pentru un filozof obiectiv, numai ideile au biografie; pentru unul subiectiv, numai autobiografia are idei.” Emil Cioran Omul e o adevărată știință, uneori atât de greu de înteles și aproape de nepătruns, dar uneori atât de accesibilă și plăcută. Suntem invadați zilnic de mii și mii de gânduri, uneori acest lucru se intâmplă în cele mai banale circumstanțe, uneori acestea ne determină să evadăm în acea lume pe care ne-o dorim și pe care o visăm zilnic, sau să pătrundem în profunzimea unei probleme și să devenim mai triști, mai dezamăgiți, sau, din contra, mai fericiți, mai binevoitori. Omul e creatorul, creează orice, fiindcă sufletul și creierul sunt cele mai productive surse de frumos, de ceva inovator, deosebit și fermecător. Ideile se nasc rapid și îți cuprind, fără să vrei, toată ființa. Ideile nu se bazează strict pe sentimentele noastre, pe starea noastră de spirit, ci se pot baza și pe aspirațiile noastre, pe viziunea asupra unei probleme sau situații. Ideea ce se naște în creierul uman este plina de viață si îți trezește un deosebit interes pentru a o implementa. De câte ori nu ne-am gândit la ceva și am simtit că acea idee poate schimba ceva? Sau de câte ori nu a apărut o idee care să ne creeze senzația că e genială? Ideile frumoase izvorăsc din suflet, din acea lumea interioară care colorează, care creează,

Upload: vlada-savin

Post on 11-Apr-2016

215 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Biografia ideii

Biografia unei idei

Motto:,,Pentru un filozof obiectiv, numai ideile

au biografie; pentru unul subiectiv,

numai autobiografia are idei.”

Emil Cioran

Omul e o adevărată știință, uneori atât de greu de înteles și aproape de nepătruns, dar uneori atât de accesibilă și plăcută.

Suntem invadați zilnic de mii și mii de gânduri, uneori acest lucru se intâmplă în cele mai banale circumstanțe, uneori acestea ne determină să evadăm în acea lume pe care ne-o dorim și pe care o visăm zilnic, sau să pătrundem în profunzimea unei probleme și să devenim mai triști, mai dezamăgiți, sau, din contra, mai fericiți, mai binevoitori.

Omul e creatorul, creează orice, fiindcă sufletul și creierul sunt cele mai productive surse de frumos, de ceva inovator, deosebit și fermecător. Ideile se nasc rapid și îți cuprind, fără să vrei, toată ființa.

Ideile nu se bazează strict pe sentimentele noastre, pe starea noastră de spirit, ci se pot baza și pe aspirațiile noastre, pe viziunea asupra unei probleme sau situații. Ideea ce se naște în creierul uman este plina de viață si îți trezește un deosebit interes pentru a o implementa.

De câte ori nu ne-am gândit la ceva și am simtit că acea idee poate schimba ceva? Sau de câte ori nu a apărut o idee care să ne creeze senzația că e genială? Ideile frumoase izvorăsc din suflet, din acea lumea interioară care colorează, care creează, care simte fiorul frumosului și care visează. Ele sunt cele care schimbă lumea, care ne fac mai buni, care ne schimbă viața uneori atât de mult, incât simțim un nou val de evenimente și persoane.

Ideea are o biografie vastă, dar să nu uităm că totul depinde de creatorul ei. Ea poate fi implementată în ceva real și poate prinde rădăcini, astfel s-au creat țările, comunitățile, marile opere de artă și, nu în ultimul rând, acele valori mărețe, precum: iubirea, prietenia, bunatatea. Dintr-o simplă idee de a cunoaște înveți noi povești de viață, îți transformi viața într-un basm. Uneori gândurile profunde ne fac să medităm și, ca printr-o minune, apar idei nebune, care ni se par banale și haioase, dar care, în adâncul lor, conțin acea nebunie frumoasă, care ne reprezintă.

Page 2: Biografia ideii

Câti dintre noi nu s-au gândit să aibă o bibliotecă a lor? Să sară cu parașuta? Să vândă tot ce au și să-i ajute pe cei aflați în suferință? Să călătorească și să descopere o nouă cultură? …Mai toți, dar foarte puțini au făcut asta! De aceea unele idei din viață își au biografia lor, cum spunea Markus Zusak în „Hoțul de carti”: „Curajul e mai presus de cuvinte. Biografia are nevoie de curaj, de fapte, de dezvoltarea și evoluția ideii.”

E frumos să creezi idei, să simți că acele clipe când stai pe gânduri și când cercetezi orice persoana și lucru, din toate punctele de vedere, să-ți aducă marea bucurie de a făuri idei, doarece ne formează, ele stau la baza celor mai mari realizări.

Ideea, atât de banală, neașteptată, enervantă, frumoasă, prostească, haioasă, imprevizibilă, schimăatoare și, uneori chiar, revoluționară!