atașamentulcoping-ul se referă la eforturile cognitive ... persoană-mediu (folkman & lazarus,...

AtașamentulConf. Univ. dr. Dana Gavreliuc

Atașamentul - Definire

Legătură emoțională, de lungă durată cu un anumit

individ (Schaffer, 2010).

Trăsături:

e selectivă;

presupune căutarea proximității fizice;

oferă confort și securitate;

produce supărare la separare, când legătura e amenințată și nu

se poate obține proximitatea.

Atașamentul la copii

Perry (2001) definește atașamentul copilului astfel:

Este o relație emoțională specială, de durată cu o anumită

persoană;

Presupune calmarea, reconfortarea copilului, creează

plăcere;

Pierderea sau amenințarea cu pierderea a persoanei

specifice (figura de atașament) generează supărare la copil;

În această relație copilul se simte în siguranță.

(apud.Muntean, 2013)

Nevoia de ataşament –

necesitate de bază a fiinţei umane,

este înnăscută

are drept scop supravieţuirea.

Formarea matricei primare de ataşament depinde de

interacţiunea genotipului cu factorii de mediu:

stimuli,

persoana de referinţă,

nişa de protecţie,

securitatea resimțită de copil.

Ataşamentul -- o fază obligatorie a procesului de învăţare, (a

dobândirii caracterului, a doua dimensiune majoră a

personalităţii achiziţionată prin învăţare).

Formarea schemelor comportamentale (prin experiențe

succesive și repetarea acestora).

Participare activă adult-copil în structurarea atașamentului.

Tipuri de atașament la copil

Mary Ainsworth

cel de-al doilea pionier al teoriei ataşamentului,

experimentul “Strange Situation”,

modele internalizate de reprezentare a atașamentului (formate

deja la 12-18 luni)

https://www.youtube.com/watch?v=m_6rQk7jlrc

https://www.youtube.com/watch?v=x2usVu8O2YY

https://www.youtube.com/watch?v=m_6rQk7jlrc

https://www.youtube.com/watch?v=x2usVu8O2YY


Parametri măsurați în ”Strange situation”:

Căutarea contactului și apropierea;

Menținerea contactului;

Evitarea proximității și a contactului;

Rezistența la contact și alinarea/recomfortarea.


Copilul atașat sigur:

este supărat când mama pleacă lăsându-l în acel loc străin,

la întoarcerea mamei caută compania ei,

acceptă confortul/apropierea care i se oferă.


Copilul cu ataşament nesigur

1. anxios-evitant:

nesigur în explorare,

se desprinde greu de mama,

rezervat şi timid,

la plecarea mamei se calmează greu,

după reîntâlnire, deşi se lasă luat în braţe, păstrează o mică bariera (fie o

mână, un cot) între corpul mamei şi al său.


2. anxios-rezistent:

Pare hiperkinetic,

nu explorează mediul sau o face inconstant,

la plecarea mamei este inconsolabil,

la întoarcerea ei nu se lasă luat în braţe, ci se zbate, se

loveşte


3. ambivalent:

copilul este anxios după despărţirea de mama;

este afectat în timpul separării;

manifestă frică față de persoana străină;

ambivalent, caută şi evită simultan contactul cu mama.


Copilul cu ataşament dezorganizat:

explorează mediul haotic, fără scop.

la plecarea mamei, se lasă consolat de persoane străine,

nu pare să diferenţieze persoanele familiare de cele străine sau

pare indiferent faţă de tot sau toate,

nu s-a putut ataşa de nici un adult semnificativ, (fie prin absenţa

fizică a acestuia, fie că nu era disponibil -boală, alcoolism,

depresie)

Tipuri de atașament la adolescent/adult

Nancy Kaplan şi Mary Main,

“Interviul de Ataşament al Adultului” (The Adult Attachment

Interview, AAI)


Adultul ataşat autonom

în copilărie a fost ataşat sigur,

a dobândit un grad de independenţă, autonomizare,

poate descrie coerent experienţele proprii de ataşament, chiar

dacă sunt dureroase.

este capabil de realizarea cu uşurinţă a proceselor de adaptare

în relaţia cu copilul prezintă încredere în sine ce-i permite

creativitate, flexibilitate în această relaţie.


Adultul cu ataşament dezinteresat (indiferent)

în copilărie corespunde unui ataşament ambivalent (evitant),

presupune experienţe însoțite de teamă.

idealizează relaţia cu părinţii, este incoerent şi inconsistent în

relatarea amintirilor despre copilărie,

tinde să idealizeze copilăria.


Adultul cu ataşament preocupat

în copilărie corespunde unui ataşament anxios rezistent,

amintiri dureroase în care relatează drama inconstanţei,

incoerenţa experienţelor micii copilării;

interacţionează imprevizibil la stări de frustrare, cu agresivitate,

mânie,

nu are structurat un sistem de ataşament anume în care să

poată avea totală încredere, fiind suspicios, e gelos pe orice alt

tip real sau imaginar de relaţie al persoanei iubite.


Adultul cu ataşament dezorganizat (cu doliu şi traume nerezolvate):

corespunde în copilarie ataşamentului dezorganizat;

este impredictibil şi dezorganizat în relaţii;

dezadaptat, potenţial adictiv la alcool şi drog, aflându-se aproape în

imposibilitatea de a-şi asuma rolul de partener de cuplu sau parental;

în cazul neintervenţiei determină un ataşament dezorganizat şi la copil;


Persoanele cu relaţii de ataşament sigure:

vor profita la maximum de oportunităţile din viaţă,

vor fi apreciate de colegi,

vor avea capacităţi de lider şi abilităţi sociale şi

vor avea stima de sine mai ridicată.

Mecanisme de coping

Termenul de “coping”

sinonim cu mecanism de adaptare,

mecanism de gestiune a stresului

reprezintă toate modalităţile de a face faţă stresului

utilizate de către fiinţa umană.

Coping -definire

Coping-ul se referă la eforturile cognitive și comportamentale de a gestiona (stăpâni, diminua sau tolera)o tulburare în relația

persoană-mediu (Folkman & Lazarus, 1985)

Mecanisme de coping

Mecanismele de coping se grupează în:

comportamentale,

cognitive (confruntare – evitare)

neurobiologice.

Mecanisme de coping

Coping-ul comportamental grupează toate

comportamentele care au funcţia de a preveni sau reduce

reacţia la stres.

Mecanisme de coping

Coping-ul cognitiv vizează

medierea informaţională,

modalităţile de prelucrare a informaţiei.

Are loc medierea cognitivă printr-un șir de evaluări şi reevaluări

ce vizează:

natura stresorului,

reacţiile subiectului la situaţia stresantă.

Reziliența

procesul care permite indivizilor, familiilor și grupurilor umane

să depașească situațiile dificile, trauma, să continue să

traiasca la fel ca înainte, putând chiar să dea dovadă de o

mai bună funcționare psihică decât înainte, grație a ceea ce

poartă numele de dezvoltare sau creștere post

traumatică (Ionescu, 2013).

Reziliența

1.facilitarea relaţiilor suportive adult-copil/adolescent,

2. creşterea sentimentului de auto-eficacitate şi control auto-

perceput,

3.oferirea de oportunităţi pentru întărirea aptitudinilor

adaptative de auto-reglare,

4. mobilizarea resurselor de speranţă, credință şi tradiţii

culturale specifice.

atașamentulcoping-ul se referă la eforturile cognitive ... persoană-mediu (folkman & lazarus,...

Documents