Sesiunea 1023

APOCALIPSA Cap. 2:5- 10

Dragi prieteni, revenim la cel de al doilea capitol al cărţii Apocalipsa şi vă

reamintesc că am ajuns la momentul în care Domnul Isus se adresează bisericii din Efes.

El face o evaluare a bisericii şi după ce trece în revistă părţile bune ale ei, are şi un reproş

de făcut. Astfel, Domnul le spune: “Ţi-ai părăsit dragostea dintâi!” Nu părăsiseră de tot

acea dragoste, dar erau pe cale s-o facă.

În lumea de azi, cinică, rece, indiferentă şi sceptică este greu de înţeles acest

lucru. Lumea a pătruns în biserică într-o asemenea măsură încât ne este greu să

concepem un asemenea devotament aprins şi entuziast pentru persoana lui Hristos, aşa

cum exista în biserica primară. Biserica primară a început prin a se abate nu în ceea ce

priveşte doctrina, ci în ce priveşte relaţia personală cu Isus Hristos.

Efes era un oraş mare şi avea multe atracţii care începuseră să exercite presiune

asupra credincioşilor creştini, îndepărtându-i de prima lor dragoste pentru Isus Hristos. În

vremea aceea biserica creştină a avut o influenţă extraordinară în lumea romană care

număra probabil douăzeci şi cinci de milioane de locuitori şi până şi nobilii şi împăraţii au

avut prilejul să audă Evanghelia. A avut loc atunci o mişcare extraordinară iniţiată de

Duhul Sfânt, aşa cum nu s-a mai întâmplat ulterior în istoria Bisericii.

Citim şi auzim uneori vorbindu-se de câte o persoană care a avut o astfel de relaţie

personală apropiată cu Domnul Isus Hristos. David Brainard a fost un astfel de om. El a

lucrat ca misionar printre indienii din America. Era bolnav de tuberculoză şi se întâmpla

destul de des ca atunci când mergea pe cal dintr-un loc în altul să aibă câte o criză de

tuse, să verse sânge şi să cadă de pe cal pierzându-şi cunoştinţa. Calul învăţase să

aştepte lângă el până-şi revenea. Când îşi recăpăta cunoştinţa, încăleca cu greu şi

mergea mai departe pentru a le predica indienilor. După ce pornea spunea: “Doamne

Isuse, Te-am dezamăgit, dar Tu ştii că Te iubesc!” David Brainard avea o relaţie personală

foarte profundă cu Domnul Isus Hristos.

O astfel de relaţie este foarte importantă şi în zilele noastre. Noi ne înconjurăm de

tot felul de metode şi sisteme; sunt chiar foarte multe cursuri care se ocupă de astfel de

lucruri şi care scot pe bandă credincioşi care se bazează numai pe sisteme de reguli. În

general, aceste cursuri se referă la un sistem de reguli şi la anumite tipare psihologice pe

care, dacă le respecţi, te poţi baza pentru rezolvarea tuturor problemelor. Cursurile de

genul acesta încearcă să te înveţe să te împaci cu tine însuţi, cu aproapele tău, mai ales

cu soţia.

1

Toate aceste relaţii sunt foarte importante şi mulţi cred că dacă urmează un set de

reguli vor deţine cheia succesului pentru o viaţă de credinţă reuşită. Dragi prieteni,

permiteţi-mi să reduc totul la această întrebare: Îl iubiţi pe Domnul Isus Hristos? Nu

contează sistemul pe care l-aţi adoptat, nici denominaţiunea din care faceţi parte, nici

programul sau setul de reguli pe care-l urmaţi; dacă nu-L iubiţi pe Domnul Isus, toate

acestea vor fi reduse la zero. Deşi unele sisteme sunt mai bune decât altele, aproape

orice sistem va funcţiona dacă Îl iubiţi pe Domnul Isus Hristos. O relaţie personală

autentică, profundă cu Domnul Isus va face astfel încât toate relaţiile voastre şi slujirea

voastră creştină să fie o bucurie.

Erau o dată două tinere care lucrau la o ţesătorie. Erau prietene bune, dar când una

din ele a plecat din fabrică, au pierdut legătura. După un timp s-au întâlnit întâmplător, pe

stradă. Cea care rămăsese la ţesătorie a întrebat-o pe fosta ei colegă: “Mai lucrezi

undeva?”, iar aceasta i-a răspuns: “Nu. M-am măritat.”

Când lucra în ţesătorie, fata aceasta se uita la ceas şi în fiecare zi, când se făcea

ora cinci după-amiaza, se schimba, îşi lua haina şi pleca acasă. Era o muncă grea şi nu-i

plăcea deloc. Acum s-a măritat şi sune că nu mai munceşte. Dar dacă vezi ce face ea

toată ziua, n-ai spune că nu mai munceşte. Acum se scoală mult mai devreme decât

înainte pentru a pregăti micul dejun pentru soţul ei şi pachetul pentru la serviciu. Îl

îmbrăţişează când pleacă şi-i spune că abia aşteaptă să se întoarcă. Toată ziua este

ocupată făcând curat în casă şi având grijă de doi copii mici care sunt nişte răsfăţaţi, dar

pentru ea sunt îngeri pentru că sunt ai ei. Când se apropie ora cinci după-amiaza, în loc

să-şi ia haina şi să plece, pregăteşte masa de seară pentru că soţul ei vine înapoi de la

muncă. Îl întâmpină călduros şi-i spune cât de dor i-a fost de el. Ziua de muncă a soţului s-

a terminat, dar nu şi a ei. După ce-i serveşte cina soţului ei, le dă de mâncare şi copiilor,

spală vasele, face baie copiilor, îi duce la culcare, după care pregăteşte hainele lor pentru

a doua zi. Nu este deloc uşor. Când se întinde şi ea în pat este epuizată. Şi totuşi, ea

spune că nu mai munceşte! De ce? Pentru că este îndrăgostită de soţul ei. Asta este

diferenţa.

Dragi prieteni, atunci când viaţa de familie şi viaţa de biserică devin o povară, ceva

nu este în ordine în relaţia voastră cu Isus Hristos. Dacă îndreptaţi acest lucru, se vor

îndrepta şi celelalte.

Acesta este motivul pentru care le-a spus Domnul Isus credincioşilor efeseni că şi-

au părăsit dragostea dintâi. Care este soluţia în cazul lor?

2

Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi.

Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.

Apocalipsa 2:5

“Adu-ţi aminte!” Acesta era primul lucru pe care-l aveau de făcut. Memoria este un

lucru foarte preţios. Cineva a spus că Dumnezeu ne-a dat memoria pentru ca să putem

avea trandafiri în decembrie. Altcineva a spus că memoria este un lux de care numai un

om bun se bucură. Vă amintiţi de momentul în care v-aţi întors la Dumnezeu? Vă amintiţi

ce entuziasmaţi eraţi şi ce a însemnat Domnul Isus pentru voi? Aţi devenit reci şi

indiferenţi faţă de El? Sunteţi în situaţia în care nu vă mai pasă de ceea ce simţeaţi cândva

faţă de El? Amintiţi-vă unde eraţi înainte de a veni la Dumnezeu. Puteţi să ajungeţi din nou

acolo de unde aţi plecat.

“Şi pocăiţi-vă!” Credeţi-mă, şi creştinii au nevoie de pocăinţă. Este nevoie să

străpungem carcasa încrederii în sine, crusta îngâmfării, scutul intelectualismului aşa-zis

rafinat, să înlăturăm spoiala trufiei, de falsa evlavie şi să încetăm să tot lustruim nimbul de

sfinţenie pe care ne închipuim că-l avem, ca şi când am fi super-sfinţi. Pocăiţi-vă! Pocăinţa

înseamnă să vă întoarceţi la Dumnezeu şi acesta este mesajul pentru credincioşi. Cum

poate să-i spună cineva unui om nemântuit să se pocăiască? El are nevoie să vină la

Hristos pentru mântuire. Abia după ce-L are pe Hristos se va întoarce de la păcatele sale,

aşa cum scrie în 1 Tes. 1:9-10: “cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi

Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său”.

Dar biserica are nevoie de pocăinţă şi acesta este un mesaj pe care nu prea-l

auzim astăzi. Aduceţi-vă aminte, pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă la El!

“Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”

Domnul Isus spune că vă va lua sfeşnicul. Multe biserici au porţile închise astăzi. Cândva

erau pline de oameni dar aceştia au încetat să mai vină atunci când nu s-a mai predicat

Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus priveşte şi acum cu atenţie lumina pe care o dă o

biserică. El nu ezită să sufle în lumânare şi să taie vârfurile atunci când ea refuză să dea

lumină.

Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor pe care şi Eu le urăsc.

Apocalipsa 2:6

Cuvântul “nicolaiţi” este un cuvânt compus. Nikao înseamnă “a cuceri” şi laos

înseamnă “popor, mulţime”. Cuvântul “laic” provine din grecescul “laos” (?).

Este dificil de identificat cu exactitate cine erau nicolaiţii. O opinie este cea conform

căreia aceştia erau un ordin preoţesc care începea să se formeze şi care încerca să-şi

exercite dominaţia asupra oamenilor.

3

O altă teorie este cea care spune că a existat un anume Nicolae din Antiohia, un

apostat, care a format o sectă gnostică antinomică; aceasta învăţa, printre altele, că

trebuie să păcătuieşti ca să înţelegi păcatul. Adepţii acestei secte se dedau la păcate

sexuale susţinând că acestea nu le ating spiritul. Probabil că aceasta este explicaţia cea

mai bună pentru nicolaiţii menţionaţi în acest verset. Efesenii urau această sectă. Ceva

mai încolo vom vedea că biserica din Pergam i-a tolerat pe nicolaiţi.

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să

mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”

Apocalipsa 2:7

“Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul” – este ceea ce eu numesc o

ureche stropită cu sânge, aşa cum se cerea în cazul preoţilor din Vechiul Testament. Nu

oricine poate auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Ştiu că pot auzi sunetul prin care este redat

acest Cuvânt, dar nu percep şi mesajul care însoţeşte acest sunet. Domnul Isus foloseşte

această expresie pentru a trezi urechile adormite sau nepăsătoare. Dacă citim

Evangheliile, vom vedea că El foloseşte des această expresie. El spune despre cei din

vremea Sa că aveau urechi de auzit dar nu auzeau. Acum El se adresează celor care au

capacitatea de percepţie spirituală.

“Să asculte ce spune Bisericilor Duhul” – este vorba de Duhul Sfânt, Învăţătorul

bisericii.

“Celui ce va birui” – se referă la credincioşii autentici care pot învinge numai prin

sângele Mielului.

“Îi voi da să mănânce din pomul vieţii” – vă amintiţi că omului i-a fost interzis să

mănânce din pomul vieţii după căderea în păcat, aşa cum este scris în Geneza 3:22-24.

Dar în cer va fi înlăturată inscripţia “Accesul interzis” şi toţi vom primi privilegiul de-a

mânca din pomul vieţii. Nu ştiu ce fel de fructe are, dar bănuiesc că ne vor ajuta să trăim

extraordinar. Mulţi dintre noi nu ştim să trăim. Avem un soi de existenţă vegetală aici, pe

pământ, dar sus vom avea o existenţă bogată pentru că vom mânca din pomul vieţii. Vom

trăi aşa cum n-am trăit niciodată.

“Raiul lui Dumnezeu” înseamnă grădina lui Dumnezeu. Raiul este o grădină în

primul rând verde, nu este numai un loc cu străzi de aur.

Biserica din Efes reprezintă biserica în starea ei cea mai bună, biserica apostolică.

MESAJUL LUI HRISTOS PENTRU BISERICA DIN SMIRNA

Smirna este biserica-martiră – membrii au suferit ca martiri pentru Hristos. Cuvântul

“Smirna” înseamnă mir şi poartă semnificaţia de suferinţă.

4

Oraşul Smirna există şi astăzi – este un oraş turcesc care se numeşte Izmir, cel de-

al doilea mare oraş din Turcia asiatică. A fost locuit tot timpul, de la întemeierea sa. Astăzi

este un oraş comercial, bine dezvoltat, cu o populaţie numeroasă. Oraşul modern acoperă

cea mai mare parte din ruinele Smirnei antice, aşa că s-ar putea să nu aveţi o imagine

corectă despre frumuseţea acestui loc în vremea aceea.

În fotografiile făcute acolo puteţi vedea că oraşul are un port foarte frumos. În

trecut, Smirna era unul din cele mai frumoase şi mai prospere oraşe din Asia. Era numit

podoaba sau cununa Asiei. Citadela este localizată pe Muntele Pagos. De fapt, oraşul

timpuriu, care exista încă din jurul anului 2000 î.Hr., aparţinând hitiţilor, a fost construit pe

versantul Muntelui Pagos. Mai târziu, Alexandru cel Mare a avut un rol important în

dezvoltarea extraordinară a acestui oraş. Erau bulevarde largi în Smirna antică, acropola

era înconjurată cu flori, un gard viu şi arbori de mirt. Oraşul mai era împodobit şi cu multe

clădiri frumoase şi temple: găseai acolo un templu al lui Zeus, un templu al zeiţei Cybele

(Diana), un templu al Afroditei, un templu al lui Apolo şi un templu al lui Asclepius. Smirna

avea un teatru şi auditoriu, un centru muzical care era ca un fel de casă a muzicii. Mai

avea şi un stadion pe care a murit ca martir, ars de viu, Policarp, episcop de Smirna şi

învăţăcel al apostolului Ioan. Asta s-a întâmplat în anul 155 d.Hr.

În literatura creştină, “Smirna” înseamnă suferinţă. În mesajul Său către această

biserică, Domnul Isus spune că le cunoaşte suferinţa şi sărăcia. Nu are nici un cuvânt de

condamnare pentru credincioşii din Smirna, nici pentru cei din Filadelfia. Acestea au fost

cele două biserici care nu au primit nici o acuzaţie şi este interesant faptul că Smirna şi

Filadelfia sunt singurele oraşe care au avut o existenţă continuă până în prezent. Sfeşnicul

lor a fost mutat, dar sunt câţiva creştini în Izmir. Este o biserică subterană pentru că în

Turcia de azi creştinii continuă să fie persecutaţi.

Aşa cum Efesul reprezintă biserica apostolică, Smirna reprezintă biserica martiră

care acoperă perioada de la anul 100 (aprox.) până la anul 314 d.Hr., de la moartea

apostolului Ioan până la Edictul lui Constantin, care a fost dat în anul 313 şi care a pus

capăt persecuţiei creştinilor, nu numai în Smirna, ci pe tot cuprinsul Imperiului Roman.

În fragmentul cuprind între versetele 8 şi 11 al capitolului 2 din Apocalipsa avem

mesajul Domnului Isus adresat bisericii din Smirna. Este cel mai scurt mesaj şi conţine

numai cuvinte de laudă la adresa credincioşilor din această biserică.

Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a

murit şi a înviat…

Apocalipsa 2:8

5

Acest verset face referire la capitolul 1, v. 17 şi 18, unde scrie: “Când L-am văzut,

am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te

teme! Eu Sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în

vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” Domnul Isus alege din viziunea

despre Sine însuşi acea imagine care se potriveşte cel mai bine fiecărei biserici. Pentru

biserica din Smirna Domnul Se descrie ca fiind: “Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a

murit şi a înviat…”.

“Cel dintâi şi Cel de pe urmă” înseamnă că nu era nimic înaintea Lui şi nu va fi

nimic după El. El are ultimul cuvânt în absolut toate lucrurile. Credincioşii persecutaţi au

nevoie să ştie că Dumnezeu deţine controlul absolut şi că persecuţia face parte din planul

şi din scopul Său.

“Cel ce a murit şi a înviat…” – acesta este un mesaj important pentru martiri.

Experienţa pe care a avut-o Domnul Isus în moarte Îl identifică pe Fiul lui Dumnezeu cu

toţi creştinii au care au murit pentru Hristos în această perioadă. (Conform unei lucrări

intitulate “Cartea martirilor” a lui Fox, aproximativ cinci milioane de credincioşi creştini au

murit ca martiri în acea perioadă.) Domnul Isus Hristos a fost triumfător asupra morţii şi

poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei care îndură persecuţii şi mor ca martiri

pentru Hristos.

Iată ce spune Domnul în continuare bisericii din Smirna:

„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt

Iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată

că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz

de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

Apocalipsa 2:9-10

Domnul Isus a lăudat şapte lucruri la această biserică:

1. “Necazul” este menţionat primul. Aici nu este vorba de necazul cel mare, ci pur

şi simplu de necaz. Dacă persecuţia îngrozitoare de care a avut parte biserica din partea

împăraţilor romani nu este numită “necazul cel mare”, cu siguranţă micile noastre necazuri

nu pot fi denumite astfel. Dar despre biserica din Smirna ni se spune că a avut parte de

necazuri şi credincioşii au suferit pentru credinţa lor în Domnul Isus Hristos.

2. “Sărăcia” – lipsa posesiunile materiale. Biserica primară era alcătuită, în cea

mai mare parte, din oameni săraci. Atunci când veneau la credinţă oameni bogaţi, averile

le erau confiscate din cauza aceasta. “Dar eşti bogat” – această adăugire se referă la

bogăţia spirituală a bisericii – credincioşii fuseseră binecuvântaţi cu binecuvântări

spirituale.

6

Observaţi contrastul cu biserica din Laodiceea, căreia i se spune: “Pentru că zici:

‘Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic’ … şi nu ştii că eşti ticălos, vrednic de

plâns, sărac, orb şi gol…”.

Mulţi pastori se laudă cu oamenii bogaţi sau faimoşi care vin la biserica lor. Ei bine,

biserica din Smirna nu se putea lăuda cu astfel de membri. În biserica martiră erau membri

sclavi – fugiţi sau eliberaţi – oameni săraci, oameni care au pierdut tot ce strânseseră din

cauză că deveniseră creştini.

3. “Şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci sunt o

sinagogă a Satanei”. Acest enunţ vrea să spună că iudeii din Smirna care se întorseseră

la Hristos erau iudei atât în exterior, cât şi în fiinţa lor. În Romani 9:6 Pavel spune că “nu

toţi cei care se coboară din Israel sunt Israel”. Religia lui face dintr-un iudeu unul autentic.

El este identificat prin religia sa. Vorbindu-le iudeilor ca naţiune, Domnul le spune că

strămoşul lor a fost “un sirian (arameu) pribeag, gata să piară…” (Deut. 26:5). Dar Smirna

a fost un oraş dezvoltat din punct de vedere cultural în care mulţi evrei renunţaseră la

credinţa lor în Vechiul Testament. Deşi spuneau că sunt iudei, dacă un iudeu renunţă la

religia sa, apare întrebarea dacă mai este sau nu iudeu. Mulţi au încercat să facă aşa în

Germania. De-a lungul anilor a fost doar o rămăşiţă de oameni care au fost cu adevărat

poporul lui Dumnezeu.

4. “Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi.” – acesta este cuvântul de

încurajare adresat de Domnul Isus celor care sunt ai Săi şi care sunt persecutaţi pentru

credinţa lor în El. Aceasta este a doua oară când Domnul adresează o încurajare în

această carte. Istoria ne spune că foarte mulţi creştini au întâmpinat moartea cântându-I

laude Domnului. Poate că noi nu aflăm într-un pericol de moarte dar mă întreb dacă noi

mai avem obiceiul de a-I cânta laude lui Dumnezeu!

O să continuăm data viitoare şi cu următoarele trei lucruri pentru care îi laudă

Dumnezeu.

Rămâneţi cu har şi pace.

7