aa1

123

ANATOMIA OMULUI

Delimitari conceptuale: Definitie: conceptul de Anatomie are un caracter universal, dupa cum reiese si d in definitia elaborata de Fr. I. Rainer: Anatomia este stiinta formei vii . Deci Anato mia este aplicabila ansamblului lumii vii, fiind stiinta care studiaza forma si structura organismelor vii. Exista astfel o Anatomie a rmei, a broastei, a plantelor si a oricarei vietu itoare, Anatomia Umana fiind acea ramura a Anatomiei destinata speciei umane. Anatomia omului este stiinta care are ca obiect de studiu forma, structura si organizarea macroscopica a organismului uman. Originea termenului: Gr. Ana = prin, tomein = a taia.

Pozitia omului n natura: Omul apartine regnului animal, gupului vertebratelor, subgrupului Mamiferelor, numindu-se ca specie Homo sapiens. Multa vreme s-a s-a considerat ca omul este c ea mai evoluata specie de pe planeta. Linne ncepea clasificarea lumii animale cu omul, c lasificnd apoi restul animalelor n functie de gradul de nrudire cu acesta, cu ct mai nrudite c u att mai aproape. Numai la nceputul anilor 1900, aceasta idee se clatina, Osborn plasnd pe cea mai nalta treapta a sistemului sau de clasificare, ca cel mai evoluat grup, delfi nii. Alti autori ncheie clasificarea cu Rozatoarele, considernd ca cel mai evoluat grup de este cel care a generat cel mai mare numar de specii adaptate celor mai variate medii de viata. Pe de alta parte nici din punctul de vedere al Anatomiei Comparate omul nu poate fi conside rat cea mai evoluata specie, ca urmare a faptului ca n organizarea sa pastreaza structuri arh aice (organizarea minii care reprezinta modelul initial de organizare al acestei struc turi). n concluzie, din punct de vedere strict biologic (fara a face referiri psihologi ce sau sociologice), omul nu este cea mai evoluata specie de pe planeta (nici greutatea absoluta a creierului si nici numarul de circumvolutiuni al acestuia neplasndu-l pe pozitia suprema), dar ca specie apartinatoare Mamiferelor este una dintre cele mai avansate produs e ale evolutiei lumii vii.

Nivele de organizare si integrare ale individului uman: a) Nivelul celular cuprinde celulele. Celula este unitatea structurala si functi onala de organizare a materiei vii. b) Nivelul tisular cuprinde tesuturile. c) Nivelul organelor apartine Anatomiei. Organele sunt grupari de celule si tesu turi diferentiate n vederea ndeplinirii unei anumite functii. d) Nivelul sistemic apartine Anatomiei. Sistemele sunt grupari de organe care au aceeasi structura, fiind alcatuite din acelasi tip de tesuturi. e) Nivelul aparatelor apartine tot Anatomiei. Aparatele sunt grupari de organe c u functie principala comuna, desi structura lor morfo-histologica este diferita. Diferenta dintre Sisteme si Aparate rezida n faptul ca primul termen are un sens morfo functional, n vreme ce Aparatele au o valoare functionala. Spre exemplu, sistemul osos, totalitatea oaselor unui organism are o rezonanta morfologica (os), n timp ce apa ratul

locomotor, care este alcatuit din trei sisteme, osos, articular si muscular, are un nteles functional, fiind definit pe baza functiei pe care o ndeplineste, anume locomotia (miscarea). f) Nivelul individual reprezinta organismul uman n ansamblu. g) Nivelul supraindividual apartine Ecologiei, n cazul speciei umane putnd fi supr apus ntr-o anumita masura nivelului social.

TERMENI GENERALI DE ANATOMIA OMULUI

Pozitia anatomica reprezinta postura de referinta n anatomia umana, fiind pozitia ortostatica cu membrele toracale paralele cu corpul, cu fata palmara a acestora si partea ventrala a corpului si capului orientate nainte.

Segmentele corpului uman Corpul uman poate fi divizat n 2 parti: segmentul axial si segmentul apendicular. Segmentul axial este format din cap, gt si trunchi. Capul si gtul alcatuiesc extre mitatea cefalica. Trunchiul este alcatuit din 3 segmente suprapuse: torace, abdomen si p elvis. Segmentul apendicular este constituit din 2 perechi de membre cu functie primord iala n locomotie. Prima pereche membrul superior, anterior, toracal; perechea a doua me mbrul inferior, posterior, pelvian. Membrele au un segment proximal prin intermediul c aruia se fixeaza de scheletul axial numit centura si un segment distal sau membru liber. Membrul liber are trei segmente, numite diferit n functie de membru. La membrul superior se disting bratul, antebratul si mna, iar la cel inferior: coapsa, gamba si piciorul.

Termeni de orientare anatomica Se refera la axele si planurile de referinta. Organismul uman poate fi raportat la cele trei dimensiuni ale spatiului descriindu-i: lungime, latime si volum (adncime). F

iinta umana se mai raporteaza la o dimensiune non-spatiala: timpul. Axele sunt linii ce strabat organismul pe anumite directii: axul vertical sau longitudinal strabate corpul n lungime; axul antero-posterior sau sagital corespu nde grosimii; axul transversal exprima latimea, strabatnd corpul lateral. Planurile sunt sectiuni ale corpului care trec fiecare prin cte doua axe. Planul median, sagital, sau al simetriei bilaterale trece prin axul longitudinal si sag ital. Planul frontal trece prin axul longitudinal si transversal. Planul transversal sau oriz ontal trece prin axul sagital si transversal. Fiecare plan mparte corpul n doua segmente situate de o parte si de alta a acestuia. Planul transversal mparte ntr-o jumatate superioara sau crania la si una inferioara sau caudala. Planul frontal mparte corpul ntr-un segment ventral si unu l dorsal. Planul median mparte ntr-o jumatate stnga si una dreapta.

APARATUL LOCOMOTOR Aparatul locomotor reprezinta traductorul functiei de relatie a sistemului nervo s. Functional prezinta doua componente: una statica avnd rol de suport anume oasele si elementele de legatura dintre acestea articulatiile si una cu rolul de a mobiliz a componenta statica anume musculatura. Aparatul locomotor este alcatuit din trei sisteme: sistemul osos; sistemul artic ular si sistemul muscular.

Sistemul osos Osteologia este ramura anatomiei care se ocupa cu studiul oaselor. Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare alb-galbuie. Ansamblul lor reprezinta schele tul.

Clasificarea oaselor. Se realizeaza dupa forma pe care acestea o prezinta. 1) Oasele lungi sunt acele oase la care predomina lungimea. Apar la nivelul membrelor. Prezinta un corp sau diafiza si doua extremitati sau epifize una prox imala si una distala. 2.) oase plane (turtite sau late) apar la nivelul cutiei craniene. 3.) oase scurte, reprezentate spre exemplu de corpurile vertebrelor

Periostul este o membrana conjunctiva, fibroasa, cu grosime variabila, bogat vascularizata care nveleste osul (cu exceptia insertiilor musculare sau a zonelor acoperite de cartilaj articular). Intervine n nutritia osului si n osteogeneza att n cea normala ct si n osteogeneza care are loc n urma fracturilor.

Maduva osoasa este o substanta semifluida, bine vascularizata, situata n cavitati le din interiorul oaselor. Morfo-functional se deosebesc 3 tipuri de maduva osoasa. Maduva rosie este prezenta la copii si la adulti n vertebre, coaste si stern. La nivelul sau sunt

produce globulele rosii, care apoi sunt eliberate n snge. Maduva galbena se afla n majoritatea oaselor adultului fiind un depozit adipos. Maduva bruna sau gelatino asa se gaseste la persoanele n vrsta fiind o forma degenerata a maduvei galbene. Osul prezinta o vascularizatie si o inervatie proprie.

Morfologia externa a oaselor Suprafata externa detine o mare semnificatie descriptiva, prezentnd o serie de re pere cu rol n determinarea oaselor, n identificarea pozitiei anatomice si a raporturilo r. Pe suprafata oaselor se afla doua tipuri de repere: proeminente si cavitati. Proeminentele sunt de 2 tipuri: articulare si nearticulare. Proeminentele articu lare sunt acoperite de cartilaj articular (fiind astfel netede si lucioase), contribu ind la realizarea unor articulatii. Proeminente nearticulare nu prezinta cartilaj articular servin d la insertia unor muschi. Sunt de mai multe tipuri: apofize, tuberozitati, eminente, tuberculi, sp ina, creasta. Cavitatile sunt de 2 tipuri: articulare si neaticulare. Cavitatile articulare ra spund unor proeminente articulare invers conformate, prezentnd cartilaj articular. Cavitati nearticulare:

canale si gauri. Canalele adapostesc diferite elemente anatomice (tendoane). Gau rile reprezinta perforatii ale osului. Sunt proprii osului anume gauri nutritive (pe unde intra n os vasele de snge care l hranesc) si gauri de trecere (orificiile nervilor cranieni).

Structura interna a oaselor Diferitele modalitati de dispunere ale lamelor osoase care alcatuiesc tesutul os os genereaza structuri diferite, raspndite diferit la cele 3 tipuri de oase. Exista doua tipuri de substante osoase. Substanta osoasa compacta este formata din lame osoase paralel e, alipite, fara cavitati intermediare. Substanta osoasa spongioasa este constituita din lam e osoase dispuse dezordonat, ntretaiat n diferite unghiuri, delimitnd cavitati care contin m aduva. Structura interna a oaselor lungi. La exterior au o teaca de substanta osoasa compacta. Spongioasa se afla la interior, dar numai la nivelul epifizelor. n diaf aza se afla un conduct gol, numit cavitate medulara, care pe viu contine maduva osoasa. Structura interna a oaselor plane. La exterior prezinta doua lame de substanta o soasa compacta, iar la interior spongioasa. Structura oaselor scurte. La exterior prezinta substanta osoasa compacta, iar la interior substanta osoasa spongioasa.

Cresterea oaselor n lungime se realizeaza cu ajutorul cartilajului de conjugare sau diafizo-epifizar, situat ntre diafiza si epifize. n grosime oasele cresc prin inte rmediul periostului.

Functiile oaselor n organism Oasele detin 2 grupe de functii. O functie pasiva n slujba aparatului locomotor s i o functie activa cu implicatii metabolice si n imunitate. Functia pasiva se exprima prin: determinarea formei, dimensiunilor si raporturilor corpului sau a segmentelor sa le, sprijinul corpului, realizarea unor cavitati de protectie precum cutia craniana, n acelasi timp oferind insertii muschilor. Oasele au rol energetic prin maduva galbena pe care o contin, constituie rezerva

calcica al organismului avnd si rol imunitar prin intermediul maduvei rosii hemat ogene.

Studiul sistematic al scheletului uman Scheletul uman este format din aproximativ 208 oase, aproximativ fiindca unele o ase pot varia individual. Dintre acestea un numar 33-34 alcatuiesc coloana vertebral a care functioneaza drept ax de sustinere, n jurul acesteia grupndu-se celelalte oase. Oa sele pot fi neperechi n general cele situate pe linia mediana a corpului si perechi. Scheletul uman se mparte n 2 subunitati: scheletul axial si scheletul apendicular.

Coloana vertebrala

Reprezinta un ax medio-dorsal format din suprapunerea a 33-34 de piese osoase numite vertebre. Dupa regiunile corporale la nivelul carora se gasesc vertebrele poarta anumite denumiri zonale, existnd 5 grupe de vertebre:

1.) vertebre cervicale n numar de 7; (C1.....C7) formeaza coloana cervicala care corespunde gtului 2.) vertebre toracale n numar de 12; (T1.....T12) formeaza coloana toracala, corespunde toracelui, pe ele se insereaza coastele. 3.) vertebre lombare n numar de 5; (L1....L5) 4.) vertebre sacrale n numar de 5 sunt sudate ntre ele, formnd un os unic osul sacru situat la nivelul pelvisului 5.) vertebre coccigene n numar de 4 sau 5 sunt unite ntre ele, formnd un os unic coccisul sau coccigele situat tot n pelvis.

Vertebrele din ultimele doua regiuni ale coloanei se numesc vertebre false, din cauza faptului ca piesele componente sunt sudate ntre ele. Vertebrele din primele trei regiuni, fiind independente, sunt considerate vertebre adevarate.

Caractere universale ale vertebrei

Vertebra este formata din 2 unitati: corpul vertebral situat ventral si arcul ve rtebral situat dorsal. Corpul si arcul sunt legate prin doua punti osoase mici numite pe diculi. Arcul vertebral este format din mai multe elemente. Lamele vertebrale, n numar de 2, su nt situate ntre pediculi si procesul spinos; procesul spinos este cea mai dorsala prelungire a vertebrei; procesele transverse, n numar de 2, simetrice, unul drept si unul stng; se afla n p artile laterale ale vertebrei; procesele articulare n numar de patru: 2 superioare si 2 inferioare reprezinta principalul mijloc de articulare al vertebrelor. Gaura vertebrala este delimitata de corpul vertebral, pediculii vertebrali si ar cul vertebral. Din suprapunerea tuturor gaurilor vertebrale rezulta canalul vertebra l care contine maduva spinarii.

Caractere regionale ale unor vertebre adevarate

Vertebrele adevarate sunt piese osoase scurte. Prezinta caractere generale comun e tuturor, indiferent de regiunea n care sunt localizate.; caractere regionale prop rii vertebrelor fiecarei regiuni; caractere speciale proprii numai unor anumite vertebre fiind r ezultatul unor conditii functionale specifice. Indiferent de regiunea unde sunt situate, verteb rele adevarate prezinta anumite caracteristici comune numite caractere universale ale vertebrei .

Vertebrele cervicale au corpul vertebral mic si alungit transversal. Procesul sp inos este scurt si bifid terminal. Procesul transvers prezinta la baza un orificiu nu mit gaura transversala, pe unde trece pachetul vascular vertebral. Vrful procesului este mpa rtit n doi tuberculi: unul anterior si unul posterior. n realitate tuberculul anterior repre zinta un rudiment de coasta lipita la vertebra cervicala. Vertebrele toracale au corpul vertebral dezvoltat n plan sagital. Corpul prezinta 4 scobituri: 2 pe fiecare parte, una superioara si una inferioara. Suprafata infer ioara de pe jumatatea unei vertebre mpreuna cu cea superioara a vertebrei nvecinate alcatuiesc o suprafata articulara unica destinata articulatiei cu capul coastei. Procesul spi nos este orientat n jos. Procesul transvers prezinta o suprafata articulara pentru tuberculul coast ei. Vertebrele lombare au corp de dimensiuni mari. Procesul spinos este dreptunghiul ar, procesele transverse sunt reduse avnd forma unor mici proeminente numite procese

accesorii. Procesele accesorii sunt situate la radacina unor proeminente mari, n umite procese costiforme, reprezentnd resturi de coasta.

Caractere speciale ale unor vertebre adevarate Vertebra C1 se numeste atlas. Caracterul ei definitoriu este faptul ca nu prezin ta corp vertebral. Are 2 mase laterale continuate cu procesele transverse si 2 arcuri: u nul dorsal si unul ventral. Arcul anterior prezinta pe fata posterioara o suprafata articulara destinata dintelui axisului. Vertebra C2 se numeste axis. Prezinta pe fata craniala a corpului o prelungire n umita apofiza odontoida sau dintele axisului. Dintele axisului reprezinta de fapt o pa rte din corpul atlasului sudata pe parcursul evolutiei pe fata craniala a corpului axisului.

Vertebrele false Osul sacru este un os median si nepereche. Este situat inferior ultimei vertebre

lombare. Prezinta 4 fete: dorsala, ventrala si 2 laterale, o baza si un vrf. Fata ventrala, orientata spre pelvis, este concava prezentnd median un ax osos ca re corespunde corpurilor vertebrelor sacrale. Locul de sudare a acestora este indic at de patru linii transverse. Fata dorsala este convexa prezentnd pe mijloc creasta sacrala m ediana rezultata din contopirea proceselor spinoase si doua creste sacrale laterale rez ultate din contopirea proceselor transverse. Fetele laterale prezinta o suprafata articular a n forma de pavilion de ureche (suprafata auriculara) destinata articulatiei cu coxalul. Baza sacrului priveste cranial, reprezentnd fata superioara a corpului primei ver tebre sacrale. Prezinta orificiul canalului sacral si 2 apofize articulare pentru arti culatia cu ultima vertebra lombara. Vrful este orientat caudal, articulndu-se cu coccisul. Sacralizarea este procesul de contopire a vertebrelor sacrale, formnd osul sacru. Acesta intervine n sustinerea greutatii segmentelor corporale superioare si trans miterea acesteia ale membrelor de sprijin. Acest rol se amplifica la om ca urmare a stat iunii si locomotiei bipede. Coccisul sau coccigele Constituie segmentul caudal caracteristic vertebratelor,

fiind o formatiune regresata la om. Este un os median si nepereche situat caudal fata de sacru. Prezinta 2 margini laterale, o fata dorsala, una ventrala, o baza articulata cu sacrul si un vrf.

Coloana vertebrala n ansamblu Lungimea coloanei vertebrale variaza n functie de vrsta, sex, naltimea corpului. Latimea coloanei difera n functie de regiune, fiind maxima la baza sacrului. Aspectul exterior ale coloanei vertebrale la om este rezultatul statiunii bipede . La mamiferele patrupede coloana vertebrala are dispozitie orizontala, avnd forma de arc, cu concavitatea orientata ventral. La om coloana este verticala si transmite ntreaga greutate corporala membrelor pelviene. Ca urmare acestui fapt, coloana vertebrala la om a re 4 curburi orientate n plan sagital: 1.) curbura cervicala are convexitatea orientata ventra l 2.) curbura toracala are convexitatea orientata dorsal 3.) curbura lombara are convexitatea orientata ventral 4.) curbura sacrococcigiana are convexitatea orientata dorsal. Curburile cu convexitate ventrala se numesc lordoza, iar cele cu convexitatea dorsala se nume sc scifoze. Sub influenta unor factori ambientali nefavorabili curburile se pot dezvolta exc esiv, trecnd

n sfera patologicului. n perioada intrauterina coloana vertebrala prezinta o singu ra curbura cu convexitatea orientata dorsal. Curburile de la adult apar n decursul copilarie i ca rezultat a ridicarii capului si apoi a locomotiei bipede, deci curburile n plan sagital sunt dobndite ca rezultat al statiunii si locomotiei bipede, ncepnd sa se formeze n momentul ridicar ii membrelor toracale de pe sol. Coloana vertebrala mai prezinta o serie de trei curburi n plan frontal. Curbura cervicala: are convexitatea orientata la stnga; curbura toracala are convexitatea spre dreapta; curbura lombara are convexitatea spre stnga. Aceste curburi sunt rezultatul tract iunii membrului toracal drept asupra coloanei vertebrale toracale. Curbura toracala es te primordiala, celelalte doua fiind compensatorii. La stngaci cele trei curburi n pl an sagital vor fi invers conformate.

Morfologia externa a coloanei vertebrale Coloana vertebrala privita n ansamblu prezinta o fata dorsala, una ventrala si do ua fete laterale. Fata anterioara prezinta o coloana cilindrica alcatuita din corpu rile vertebrale suprapuse. Fata dorsala prezinta succesiunea proceselor spinoase si ale lamelor vertebrale. Fetele laterale expun la vrful proceselor transverse pediculii vertebrali si part ile laterale ale corpurilor vertebrale. Canalul vertebral se formeaza prin suprapunerea tuturor g aurilor vertebrale, adapostind maduva spinarii.

Toracele

Toracele osos reprezinta o cavitate edificata de coloana vertebrala toracala, co aste si stern, adapostind organe importante.

Sternul Este un os amplasat n partea medio-ventrala a toracelui. Este un os nepereche, lu ng si turtit. Este alcatuit din 3 subunitati: una craniala numita manubriu, una int ermediala sau corpul sternului si una caudala sau procesul xifoidian. Prezinta o fata ventrala , una dorsala, 2 margini laterale, o baza si un vrf. Fata ventrala a sternului este convexa prezen

tnd la locul de unire dintre manubriu si corp o proeminenta numita unghiul sternal. Inferior acestuia se afla 3-4 linii transverse care indica locul de fuziune a unor piese osoase numit e sternebre, demonstrnd ca initial spternul era alcaturi din mai multe piese independente. Fat a posterioara este concava prezentnd liniile transversale. Marginile laterale expun un sir de sapte scobituri costale destinate articulatiei cu cartilajele costale. Baza este orientata cranial, prezentnd pe mijloc scobitura jugulara care indica limita dintre gt si torace. Pe laturile scobiturii jugulare se afla locul de articulare al claviculelor. Vrful sternului prezinta procesul xifoidian, care este cartilaginos cu exceptia persoanelor n vrsta.

Coastele Reprezinta arcuri osteocatilaginoase, situate ntre coloana si stern. Sunt 12 pere chi, numerotate cranio-caudal. Lungimea coastelor creste de la coasta 1 si coasta 12 spre coasta 7, care este cea mai lunga. n functie de raportul cu sternul, se mpart n coaste adevarate si coaste false. Coastele adevarate sunt primele 7 perechi, care se articuleaza fiecare cu sternu l. Coastele

false, ultimele 5 perechi nu ajung la stern, mpartindu-se n 2 grupe: coaste false propriuzise: 8, 9, 10, care desi nu mai ajung la stern se articuleaza totusi cu acestea cu ajutorul coastelor situate deasupra; coastele flotante 11 si 12 care nu mai ajung deloc l a stern. Lungimea coastelor creste de la coasta 1 si coasta 12 spre coasta 7, care este c ea mai lunga. Coastele prezinta un corp, o extremitate dorsala si una ventrala. Corpul are o f ata laterala convexa, una mediala concava, o margine superioara si una inferioara. E xtremitatea dorsala prezinta capul coastei care se articuleaza cu corpurile vertebrale. Tube rculul coastei se articuleaza cu procesul transvers. Colul sau gtul este un segment mai ngust, si tuat ntre cap si tubercul. Extremitatea ventrala prezinta o parte cartilaginoasa, articula ta cu sternul.

Toracele osos n ansamblu Are aproximativ forma unui trunchi de con, ale carui dimensiuni si raporturi var iaza n functie de vrsta, sex, constitutie. Descriptiv prezinta o suprafata interioara, una exterioara, o baza si un vrf. Suprafata exterioara sau exotoracele prezinta 4 fet e: fata dorsala prezinta partea posterioara a vertebrelor toracale si o parte din coaste. Fata v entrala prezinta sternul si partea anterioara a coastelor. Fetele laterale sunt convexe prezentnd zonele laterale ale coastelor. Cele 4 fete cuprind elementele anatomice ale oaselor car e le alcatuiesc. Suprafata interna sau endotoracele este submpartita tot n aceleasi 4 fete a caror delimitare se face n functie de aceleasi repere, elementele anatomice descriptive fiind aceleasi cu ale oaselor componente. Vrful toracelui reprezinta orificiul superior , orientat cranial, delimitat de scobitura jugulara a sternului, prima pereche de coaste si corpul primei vertebre toracale. De la acest nivel trec organele de la gt la torace si invers. Baza toracelui constituie orificiul inferior mult mai larg dect cel superior, fiind orientat cau dal. Baza este delimitata de apendicele xifoid, corpul vertebrei T12 si coastele 7-12.

Oasele capului

Sunt n numar de 23, fixe, cu exceptia mandibulei si a hioidului. Se mpart n 2 grupe : oasele neurocraniului si oasele viscerocraniului. Neurocraniul formeaza capsula cefalica primara, avnd rol de protectie al creierul ui, oasele sale fiind dispuse n jurul acestuia. Viscerocraniul (viscer = organ) forme aza scheletul fetei, protejnd organele de la nivelul acesteia. A avut n mod primordial un rol re spirator, reprezentnd segmentele arcurilor osoase care sustin branhiile. Deci oasele care f ormeaza fata omului au avut n mod primordial n evolutie rolul de a sustine branhiile. La o m neurocraniul si viscerocraniul sunt n contact intim, migrate, contopite, astfel nct trebuie cautata topografia si functia primordiala a acestora. Unele oase care n prezent s unt situate la nivelul neurocraniului au avut de fapt n mod primordial rolul de a sustine branhi ile.

OASELE NEUROCRANIULUI

Sunt n numar de 17: frontal, etmoid, sfenoid, occipital, 2 parietale, 2 temporale , 2 cornete inferioare, 2 lacrimale, 2 nazale, 1 vomer, 2 zigomatice. Sunt oase pneu matice,

neregulate sau plane. Oasele pneumatice sunt oase care contin cavitati cu aer, n umite n cazul curtiei craniene sinusuri.

Osul frontal Este un os pneumatic, neregulat, latit, nepereche, amplasat median n partea ventr ala a craniului. Formeaza peretele anterior al cutiei craniene si partial cavitatile nazale si orbitele. Este format dintr-o portiune verticala sau solzoasa si una orizontala, mpartita n 2 segmente orbitale si unul nazal. Portiunea solzoasa constituie segmentul anterior al neurocraniului, prezentnd o f ata exocraniana si una endocraniana. Ventro-median fata exocraniana prezinta o supra fata numita glabela, strabatuta uneori de o scurta linie de sutura (sutura metopica). Prezenta acesteia, chiar inconstanta, dovedeste faptul ca osul frontal provine din contop irea a doua oase simetrice, ca urmare a necesitatii cresterii rezistentei acestei zone a cut iei craniene. Zona orbitala este formata din 2 lame osoase care delimiteaza o scobitura n forma literei U, numita scobitura etmoidiala n care patrunde osul etmoid. Portiunea naz ala este situata ntre cele doua portiuni orbitale, anterior scobiturii etmoidale, articulnd u-se cu oasele nazale. Frontalul contine la nivelul glabelei doua cavitati pneumatice care se deschid n cavitatile nazale numite sinusuri frontale, evidentiate prin transparenta osului atunci cnd acesta este expus direct la lumina puternica.

Osul etmoid Este un os pneumatic, median si nepereche situat n scobitura etmoidala a frontalu lui, n partea antero-medio-bazala a craniului. Este format din trei segmente: primul, o lama orizontala, ciuruita, care completeaza scobitura etmoidala a frontalului. Al doi lea segment este o lama verticala perpendiculara pe cea orizontala si al treielea segment al catuit din doua mase laterale cubice atrnate pe laturile lamei orizontale, osul avnd n ansamblu for ma unei balante. Lama verticala este mpartita de cea orizontala ntr-o portiune superioara numita cristea galli (creasta cocosului) scunda si triunghiulara si o parte inferioara. Lama orizontala este dreptunghiulara prezentnd 25- 30 de orificii, prin care trec filetele nervil

or olfactivi.

Osul Sfenoid Reprezinta un conglomerat osos de o mare complexitate, provenind din contopirea unui ansamblu de piese osoase independente. Este un os median si nepereche situa t la baza craniului. Are forma neregulata putnd fi comparat cu un viespe n zbor. Are un corp , 2 perechi de aripi, una mica si una mare si o pereche de prelungiri dedublate numi te procese pterigoidiene. Corpulul prezinta un cub cu sase fete. Fata superioara prezinta un sant transver sal sau chiasmatic, urmat de saua turceasca, la nivelul careia se afla glanda hipofiza. Fata inferioara este orientata spre faringe, articulndu-se cu vomerul. Posterior se articuleaza c u occipitalul. Aripile mici sunt 2 triunghiuri osoase articulate anterior cu frontalul. Aripile mari prezinta o baza situata pe laturile corpului si un vrf orientat latero superior, articulat cu parietalul. Procesele pterigoidiene sunt 2 lame osoase dispuse vertical perpendicular pe cor p si aripile mari. Fiecare este format dintr-o lama laterala si una mediala care dive rg delimitnd fosa pterigoidiana cu deschiderea dorsala.

Osul Occipital Este un os median si nepereche, amplasat n portiunea postero - inferioara a crani ului, nconjurnd un orificiu numit gaura occipitala realiznd comunicarea dintre cavitatea neurocraniului si canalul vertebral. Este format din 4 portiuni: portiunea bazal a anterioara gaurii occipitale, portiunea superioara sau solzul occipital si doua portiuni la terale. Este un os plan, cu doua fete (exocraniana si endocraniana). Fata exocraniana este convexa. Portiunea bazala este inferioara, formnd bolta faringelui. Solzul occipitalului prezinta o protuberanta, protuberanta occipital a externa. Portiunile laterale prezinta condilii occipitali destinati articuatiei cu atlasu l. Fata endocraniana este concava, fiind n raport cu encefalul. Portiunea bazala est e orientata n sus, prezentnd un sant care adaposteste trunchiul cerebral. Solzul pre zinta o proeminenta n forma de cruce, numita eminenta cruciforma. Eminenta mparte fata endocraniana a solzului n doua fose cerebrale superioare ramurilor orizontale si doua fose cerebeloase inferioare acestora.

Osul Parietal Este un os pereche, plan, situat exclusiv la nivelul boltii craniului, ntre front al si occipital, deasupra temporalului. Are forma patrulatera, prezentnd doua fete (exo craniana si endocraniana). Fata exocraniana este convexa si prezinta o proeminenta rotunjita , eminenta parietala. Fata endocraniana, concava, prezinta santuri arteriale, proeminente s i depresiuni.

Osul Temporal Este un os pereche, neregulat situat n regiunea laterala a cutiei craniene. Prezi nta 5 portiuni: solzoasa, timpanica, pietroasa sau stnca temporalului, mastoida si proc esul stiloidian. Aceste portiuni reprezinta oase independente la vertebratele primiti ve. Portiunea solzoasa prezinta o circumferinta si 2 fete: exocraniala si endocrania la. Fata exocraniala prezinta procesul zigomatic al temporalului care se articuleaza cu p rocesul zigomatic formnd mpreuna arcada zigomatica. n partea bazala se observa fosa mandibulara, o depresiune care serveste la articulatia cu mandibula. Portiunea p ietroasa sau stnca temporalului are forma de piramida cu vrful orientat antero - medial spre co rpul

sfenoidului. Baza portiunii pietroase este orientata lateral n raport cu mastoida . n interiorul portiunii pietroase se afla cavitatile urechii medii si interne. Mastoida este o prelungire dorso inferioara a craniului, care poate fi observata pe viu n spatele urechii.

Cornetul inferior Este un os pereche, situat n cavitatile nazale. Are forma unei lame torsionate articulndu-se cu maxila.

Lacrimalul Este un os pereche, mic, patrulater, situat ntre orbite si cavitatea nazala. Cont ribuie la formarea peretelui medial al orbitelor.

Nazalul Reprezinta un os pereche, mic, plan, patrulater. Participa la realizarea schelet ului nasului. Prezinta 2 fete: anterioara subcutanata si posterioara orientata spre c avitatile nazale.

Prezinta 4 margini: superioara articulata cu frontalul, inferioara libera contri buind la formarea aperturii piriforme, laterala articulata cu maxila, mediala articulata cu nazalul pereche.

Vomerul Este un os nepereche, median, care contribuie la formarea septului nazal. Are fo rma de lama cu doua fete: dreapta si stnga. Superior se articuleaza cu sfenoidul.

Zigomaticul Os lat, pereche, situat n partile laterale ale fetei formnd pometii obrajilor. Pre zinta o fata laterala subcutanata si una mediala. Are 3 procese: procesul temporal forme aza mpreuna cu procesul zigomatic al temporalului arcada zigomatica. Procesul frontal se articuleaza cu frontalul. Procesul orbital se articuleaza cu maxila.

OASELE VISCEROCRANIULUI

Viscerocraniul este format din 6 oase, care se dispun n jurul segmentului proxima l al aparatului digestiv, fiind implicat n primordial n respiratie, nutritie si mai rec ent si n vorbire. Este alcatuit din maxilarul inferior reprezentat de mandibula si maxila rul superior format din maxila si palatin. La viscerocraniu este inclus si osul hioid, desi a cesta este situat n gt, datorita originii salecomune cu a celorlate oase ale fetei, din oasele care initial sustineau branhiile.

Maxila Este un os pereche, neregulat, pneumatic, amplasat n centrul fetei, contribuind l a formarea a numeroase regiuni ale scheletului capului: cavitate bucala, bolta pal atina, orbite si cavitati nazale. Prezinta un corp si 4 procese. Corpul are forma de piramida tri unghiulara prezentnd o baza, un vrf, 3 fete si 3 margini. Baza este ndreptata medial, contribu ind la formarea peretelui lateral al cavitatilor nazale. Vrful orientat lateral se artic

uleaza cu zigomaticul.. Procesele sunt: procesul palatin, se formeaza la nivelul bazei avnd forma dreptunghiulara si dispozitie orizontala. Procesele palatine ale celor doua maxi le se articuleaza ntre ele median, formnd mpreuna bolta palatina sau cerul gurii, care se para cavitatea bucala de fosele nazale. Procesul frontal este orientat n sus, articulnd u-se cu osul frontal. Procesul alveolar este situat inferior, prezentnd alveolee dentare. Proc esul zigomatic este reprezentat de vrful corpului articulndu-se cu osul zigomatic.

Osul palatin Este un os pereche, situat posterior maxilei. Are forma literei portiune orizontala si una verticala. L prezentnd o

Mandibula Este un os mobil, median si nepereche. La adult provine din fuziunea pe linia mediana a doua jumatati simetrice. Prezinta un corp si doua ramuri. Corpul are f orma de potcoava cu concavitatea posterioara. Prezinta baza mandibulei si portiunea alve olara situata deasupra, la nivelul careia se afla dintii. Are 2 fete: anterioara si posterioar a. Fata anterioara

prezinta median simfiza mentoniera care indica locul de unire a celor 2 jumatati . Dedesubtul simfizei se afla protuberanta mentoniera (barbia). Ramurile au 2 prelungiri dors o-superioare cu aspect de lame prezentnd 2 fete: laterala si mediala si 4 margini: superioara, inferioara, anterioara si posterioara. Marginea superioara prezinta 2 proeminente si o depre siune. Proeminenta anterioara este triunghiulara numita proces coronoidan. Proeminenta posterioara se numeste proces condilian, elipsoid, articulndu-se cu osul temporal .

Osul hioid Se afla n partea cranio-ventrala a gtului. Este un os median si nepereche avnd forma literei U . Prezinta un corp si 2 perechi de prelungiri numite coarne: coarne mici si coarne mari.

Cavitatile nazale Sunt doua conducte situate n zona medio-dorsala a fetei alungite n sens anteroposterior. Comunica cu exteriorul prin intermediul unei deschideri anterioare nu mita apertura piriforma. Posterior comunica cu faringele prin intermediul coanelor. Fiecare ca vitate nazala prezinta patru pereti: superior, inferior, lateral si medial. Cavitatile nazale sunt separate de cavitatea bucala prin intermediul boltei palatine. Bolta palatina este alcatuita din procesul palatin al maxilei si portiunea orizontala a palatinului. Are o importanta funct ionala deosebita dezvoltarea sa deplasnd coanele n directie dorsala realiznd o separare di n ce n ce mai ampla a cailor respiratorii situate n etajul superior a boltei palatine de cele digestive situate n etajul inferior.

Fosele temporale Se afla pe partile laterale ale craniului servind la insertia muschilor temporal i.

Caracteristici ale craniului uman Craniul omului prezinta unele caracteristici, rezultate ale modalitatilor evolut ive proprii acestei specii. 1.) gaura occipitala este orizontala, ca rezultat al statiunii bipede. Aceasta p ozitie este

comuna formelor bipede. 2.) Protuberanta mentoniera (barbia) este proeminenta. 3.) Orbitele sunt nchise n mod secundar, fara comunicare cu fosa temporala. 4.) Reducerea ponderii elementelor viscerocraniului fata de neurocraniu. 5.) Marimea capacitatii neurocraniului paralel cu marimea encefalului.

Ultimele doua elemente sunt corelate ntre ele, evolutia lor putnd fi urmarite si l a alte grupe de vertebrate.

Scheletul apendicular

Este reprezentat de oasele membrelor. Att la membrul toracal ct si la cel pelvian se descriu 4 segmente. Scheletul zonal sau al centurii; scheletul bratului sau al c oapsei; scheletul antebratului sau gambei si scheletul minii si piciorului. Scheletul zon al este numit

n functie de membru al centurii scapulare pentru membru toracal si al centurii pe lviene pentru membrul pelvian.

Oasele membrului toracal

Oasele centurii membrului toracal: La om centura scapulara este alcatuita din 2 oase: clavicula si omoplatul sau scapula. Clavicula Este o punte osoasa care leaga membrul toracal de scheletul axial, de stern. Claviculele sunt oase lungi, pereche, situat la limita dintre gt si torace, fiind ntinse n directie laterala ntre stern si scapula. Clavicula are forma literei S culcat. Prez inta 2 fete, 2 margini si 2 extremitati. Fetele inferioara si superioara sunt palpabile sub pie le. Margini: anterioara si posterioara. Extremitati: mediala voluminoasa, se articuleaza cu s ternul; laterala turtita, se articuleaza cu scapula.

Omoplatul (scapula) Este un os lat, pereche, situat n regiunea dorso-superioara a toracelui n dreptul coastelor 2-7. Are forma de triunghi, cu baza orientata cranialm prezentnd 2 fete , 3 margini si 3 unghiuri. Fata dorsala prezinta o lama osoasa puternica, orientata transver sal, numita spina scapulei, palpabila sub piele. Spina se continua lateral cu o prelungire l ibera numita acromion. Acesta se articuleaza cu extremitatea laterala a claviculei. Spina mpar te fata dorsala a omoplatului n 2 fose: supraspinoasa si infraspinoasa. Fata ventrala est e orientata spre coaste. Unghiurile: inferior, superior si lateral. Unghiul lateral prezinta 2 repere importante: cavitatea glenoida si procesul coracoidian. Cavitatea glenoida repre zinta o concavitate superficiala, ovala, destinata articularii cu humerusul. Procesul co racoidian este o proeminenta recurbata, care la mamiferele primitive era independenta fata de o moplat.

Scheletul bratului contine un singur os: numit humerus Humerusul este un os lung, pereche, prezentnd o diafaza sau corp si 2 epifize. Corpul este prismatic, triunghiular cu 3 fete si 3 margini, anterolateral prezin

ta la mijloc o rugozitate n forma literei ia muschiului deltoid.

V numita tuberozitate deltoidiana care reprezinta insert

Epifiza proximala prezinta: 1. capul humerusului care este o suprafata sferica, neteda servind la articulatia cu cavitatea glenoida a scapulei. 2. doua proeminente num ite tuberculi un tubercul mare si un tubercul mic. 3. un sant situat ntre cei doi tuberculi num it sant intertubercular. Epifiza distala este o formatiune complexa, turtita dorso-ventral prezentnd un co ndil si 2 epicondili. Condilul prezinta suprafete articulare si adncituri nearticulare . Suprafetele articulare folosesc la articularea cu oasele antebratului. Sunt 2 suprafete arti culare: trohlea care raspunde ulnei avnd forma unei scripete si capitulul care raspunde radiusulu i. Adnciturile sunt: fosa oleocraniana situata dorsal si fosele coronoida si radiala situate ventral. n aceste adncituri patrund segmente ale oaselor antebratului n timpul misc arilor de flexie-extensie din articualtia cotului. Epicondilii sunt 2: unul lateral si unu l medial, servind la insertii musculare.

Scheletul antebratului este format din doua oase paralele, unul medial situat n prelungirea degetului mic numit ulna si unul lateral numit radius. Cele doua oas e se articuleaza la nivelul epifizelor dar ramn departate la nivelul diafizelor. Ulna (cubitus) Ulna este un os lung, pereche, prezentnd un corp si 2 epifize. Corpul este prisma tic triunghiular, cu 3 fete si 3 margini. Epifiza proximala prezinta 2 proeminente p erpendiculare ntre ele. Una este verticala numita olecran (cotul) si una orizontala numita proc es coronoidian. Cele 2 procese delimiteaza ntre ele o cavitate deschisa ventral numi ta scobitura trohleara destinata articulatiei cu trohlea humerusului. Lateral prezinta o supr afata articulara pentru radius. Epifiza distala este mult mai redusa, continundu-se caudal cu o pr elungire numita proces stiloidian. Radius Radiusul este un os lung, pereche, prezentnd un corp si 2 epifize. Corpul este prismatic triunghiular, cu 3 fete si 3 margini. Epifiza proximala prezinta capul radiusului, reprezentat de un segment de cilindru plin, a carui fata superioara are o adncitu ra numita foseta capului radial, care se articuleaza lateral cu capitutul humerusului. Cir cumferinta capului radiusului se articuleaza cu ulna. La nivelul epifizei proximale este pr ezenta tuberozitatea radiusului, de forma ovoida, situata n partea anterioara, reprezentn d insertia muschiului biceps. Epifiza distala, voluminoasa, se articuleaza caudal cu oasele carpiene.

Scheletul minii cuprinde 3 grupe de oase, dispuse dinspre antebrat: carpiene, metacarpiene si falange sau oasele degetelor. Oasele carpiene Sunt 8 oase scurte, dispuse pe 2 rnduri. Au forma cuboidala cu 6 fete. Rndul proximal este n raport cu radiusul, continnd 4 oase: scafoid, semilunar, piramidal si pisiform. Pisiformul este cel mai medial, avnd forma de bob de mazare. Rndul dista l contine 4 oase: trapez, trapezoid, os mare sau capitat si osul cu crlig care prez inta pe fata palmara o prelungire n forma de crlig. Metacarpienele sunt 5 oase lungi care alcatuiesc scheletul palmei. Prezinta fiac are o baza care se articuleaza cu carpienele; un corp prismatic triunghiular si un cap care se articuleaza cu falanga proximala.

Oasele degetelor sau falangele Fiecare deget are o denumire, degetul mare de la mna numindu-se police. Urmeaza aratatorul, degetul mijlociu, inelarul si degetul mic. Fiecare deget are 3 falan ge, mai putin policele care prezinta numai 2. Fiecare falanga prezinta o baza, un corp turtit dorso-ventral si un cap. Falanga distala are corpul foarte redus, terminndu-se cu o tuberozitate n forma de potcoava care corespunde unghiei.

Oasele centurii membrului pelvian: La omul adult centura pelviana este alcatuita din doua oase coxale plane, voluminoase si neregulate, unite ntre ele ventral. Fiecar e os coxal este format n realitate din trei oase: ilionul, ischionul si pubele, care se sude aza ntre ele pna la 18 ani, fiecare contribuind partial la realizarea unei importante cavitati articulare, acetabulul sau cavitate cotiloida.

Ilionul este cel mai voluminos os al coxalului, situat deasupra cavitatii. Ischi onul este orientat caudal, constituind segmentul postero-inferior al osului. Pubele formea za portiunea antero-inferioara a coxalului. Coxalul, privit n ansamblu prezinta doua fete, patru margini si patru unghiuri. Fata laterala expune n partea mijlocie o cavitate importanta, cavitate cotiloida sau acetabul, destinata articulatiei cu capul femural. Anterior acetabulului se afla gaura obturata, o larga deschidere delimitata de ischion si pubis (pe viu acoperita de membrana obturatoare). Cranial fata de acetabul se ntinde un vast perimetru usor escavat, numit suprafat a guteaa sau fesiera, reprezentnd insertia muschilor cu acelasi nume. Fata mediala prezinta o suprafata concava numita fosa iliaca, gaura obturata, si o suprafata articulara n forma de pavilion de ureche, corespunznd celei similare de pe osul sacru.

Pelvisul osos (bazinul) este alcatuit de cele doua oase coxale, sacru si coccige articulate ntre ele, fiind situat aproximativ la mijlocul corpului omenesc, avnd o deosebita importanta statica si biomecanica n transmiterea greutatii corporale la membrul d e sprijin. Are forma unui trunchi de con, prezentnd o baza mare dispusa cranial, una mica or ientata caudal, o suprafata exterioara (exopelviana) si una interioara (endopelviana).

Oasele coapsei sunt reprezentate n principal de un os lung, femurul, pe lnga care n zona distala se mai afla un os scurt numit rotula (patela). Femurul este un os lung (cel mai lung os al omului), pereche, prezentnd un corp s i doua epifize. Corpul este prismatic triunghiular, cu trei fete si trei margini. Fetele sunt: a nterioara, laterala si mediala. Marginea posterioara este foarte pronuntata, rugoasa, numit a Linie Aspra. Epifiza proximala cuprinde mai multe elemente. Capul femural este o proeminenta sferica, fiind destinat articulatiei cu cavitatea cotiloida a coxalelor. Capul f emural este legat de restul osului printr-o portiune mai ngusta numita col (gt). n partea postero-inf erioara a colului se afla o proeminenta numita trohanterul mic, latero - superior corpul e ste continuat cu o proeminenta mai puternica, trohanterul mare. Epifiza distala reprezinta un segment osos dezvoltat transversal si alcatuit din

doua proeminente denumite condilii femurali (un condil lateral si un condil medial). Ventral cei doi condili converg spre o suprafata articulara comuna destinata patelei, fata p atelara. Dorsal cei doi condili diverg delimitnd o depresiune pronuntata, fosa intercondiliana. P e laturi se afla doua proeminente numite epicondili (lateral si medial) servind la insertii musculare. Rotula (patela) este un os pereche, scurt si turtit dorso-ventral. Prezinta doua fete, doua margini, o baza si un vrf. Baza este voluminoasa, orientata cranial, vrful mu lt mai ngust, priveste n directie caudala. Fata anterioara este rugoasa, cea posterioara neteda, articulara cu fata patelara a femurului, prezentnd o suprafata invers conformata cu aceasta.

Oasele gambei. Gamba cuprinde doua oase paralele, unul situat medial, numit tibi e (singurul os al zeugopodului articulat cu femurul) si unul lateral, mai mic, fib ula. Cele doua oase sunt articutate prin intermediul epifizelor si distantate la nivelul diafiz elor. Proximal tibia depaseste fibula, distal fiind depasita de aceasta. Tibia

Reprezinta un os lung si pereche, format dintr-un corp si doua epifize. Corpul e ste prismatic triunghiular, fiind alcatuit din trei fete si trei margini. Marginea a nterioara este situata sub tegument, proeminenta si palpabila n ntregime, fiind numita creasta ti biei. Epifiza proximala este mai dezvoltata, fiind alcatuita din doi condili, lateral si medial, prezentnd o fata superioara (craniala) si o circumferinta. Fata superioara prezin ta doua suprafete articulare care se prezinta sub forma unor scobituri slab pronuntate ( cavitati glenoide), destinate fiecare articulatiei cu cte unul dintre cei doi condili femu rali. ntre cele doua suprafete articulare se afla spina tibiei. Circumferinta reprezinta o supra fata care nconjoara periferic epifiza proximala, prezentnd lateral o fetisoara articulara pe ntru capul fibulei. n partea ventrala a epifizei proximale se afla o puternica rugozitate, t uberozitatea tibiei. Epifiza distala este mai slab dezvoltata, avnd forma cuboidala. Lateral s e articuleaza cu fibula, inferior cu oasele tarsiene, iar medial se prelungeste cu o proeminen ta numita maleola mediala. Fibula (Peroneul) Peroneul este un os lung si pereche, situat lateral fata de tibie, mult mai subt ire dect aceasta, alcatuit dintr-un corp si doua epifize. Corpul este prismatic, triunghiular, prezentnd trei fete si trei margini. Epifiza proximala numita capul fibulei se articuleaza cu tibia. Epifiza distala este tur tita n plan sagital, numita maleola laterala, se articuleaza cu tibia si cu oasele tarsiene.

Oasele piciorului sunt grupte n trei subunitati: oase tarsiene, oase metatarsiene si oasele degetelor, totaliznd 26 de oase. Oasele tarsiene Sunt 7 oase dispuse pe 2 rnduri: un rnd proximal cu 2 oase suprapuse: talusul si calcaneul si un rnd distal cu 5 oase: cuboid, navicular si 3 cuneiforme. Talusul e osul tarsial cel mai cranial ca dispozitie, interpus ntre calcaneu si o asele gambei. Inferior se articuleaza cu calcaneul iar superior prezinta trohleea talu sului servind la articulatia cu tibia si peroneul. Calcaneul este cel mai mare os tarsian, fiind alungit antero-posterior. Superior se aticuleaza cu talusul; posterior formeaza calciul. Anterior se articuleaza cu cub

oidul. Navicularul lui. os scurt, comprimat antero-posterior situat n zona mediala a autopodu

Cuboidul situat n partea laterala a autopodului posterior se articuleaza cu calca neul si anterior cu metatarsienii 4 si 5. Cuneiformele 3 oase scurte situate ntre Navicular si primele 3 metatarsiene.

Metatarsienele sunt 5 oase lungi foarte asemanatoare cu metacarpienele. Prezinta o baza masiva care se articuleaza cu oasele tarsiene; un corp prismatic triunghiular si un cap care se articuleaza cu falanga proximala. Oasele degetelor se numesc falange. Fiecare deget are 3 falange, mai putin deget ul mare, numit haluce, care are numai 2. Fiecare falanga prezinta o baza, un corp si un c ap.

Sistemul articular

Artrologia este ramura a anatomiei care se ocupa cu studiul articulatiilor. Arti culatiile sunt formatiuni anatomice a caror functie consta n unirea elementelor osoase. Cu toate ca

oasele pot fi legate si de muschi, artrologia se limiteaza la studiul elementelo r conjunctive care unesc oasele. Muschii situati ntre 2 oase nu au rolul de a le uni, ci de a l e mobiliza.

Clasificarea articulatiilor Se realizeaza dupa doua criterii: dupa tipul materialului prin care sunt unite o asele si dupa amplitudinea miscarilor care au loc n articulatii. Dupa primul criteriu exista 3 categorii de articulatii: fibroase sau sinartroze, cartilaginoase sau amfiartroze, sinoviale sau diartroze. Dupa criteriul mobilita tii se deosebesc: articulatii fixe, articulatii semimobile si articulatii mobile.

Articulatiile fibroase (sinartroze) Liantul dintre oase este constituit de tesut fibros dens, sub forma de ligamente sau membrane. Oasele sunt strns unite miscarile fiind extrem de reduse sau absente. S unt de trei tipuri: 1.)sindesmoza: oasele sunt unite prin intermediul unui ligament interosos (ligamentele galbene dintre lamele vertebrale). 2.) suturile sunt articulatii fibroase n care oasele sunt separate de un strat su btire de tesut fibros. Apar numai la craniu fiind de trei tipuri. a.) sutura dintata marg inile celor doua oase au aspect dintat invers conformat. b.) sutura solzoasa oasele sunt taiate o blic si suprapuse asemeni unor solzi. c.) sutura plana oasele vin n contact n margini plan e. 3.) gomfoza este articulatia dintre o cavitate articulara conica si o suprafata osoasa, invers conformata (articulatia alveolelor si radacinilor dentare).

Articulatiile cartilaginoase (amfiartroze) unesc oasele prin cartilaj fibros sau hialin. Permit numai miscari reduse, fiind semimobile. Prezinta doua subtipuri: 1.) sincondroza oase unite prin cartilaj. Acest tip de articulatie are existenta limitata n timp, evolund n directia sudarii definitive a oaselor ex: articulatia dintre oase le ce compun coxalul. 2.) simfizele sunt articualtii care unesc oasele prin fibrocartilaj ex: discuril e

intervertebrale.

Articulatii sinoviale sau diartroze Sunt acele articulatii n care legatura directa dintre oase dispare, ntre acestea interpunndu-se o cavitate care contine lichid. Sunt articulatii mobile, fiind cea mai raspndita categorie se articulatii din organismul uman. La realizarea unei articu latii sinoviale participa o multitudine de formatiuni anatomice. Suprafetele articulare sunt elementele osoase implicate n articulatie. Suprafete le articulare sunt de doua tipuri: plane permit miscari limitate si sferoidale perm it miscari ample. Suprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj articular. Cartilajul a rticular este un cartilaj hialin alb-sidefiu fara vase sangvine sau terminatii nervoase. Formatiuni care asigura concordanta articulara au rolul de a mari corespondenta dintre 2 suprafete articulare n vederea unei mai bune functionari a articulatiei. Sunt de doua tipuri: 1.) labrul sau cadrul articular este un cadru circular care nconjoara per iferic unele cavitati articulare sferoidale marindu-le suprafata de receptie. Ex. articulatia coxo-femurala. 2.) fibrocartilaje intraarticulare se gasesc n interiorul articulatiilor, ntre oas e. Sunt de doua feluri: discuri si meniscuri de forma semilunara.

Mijloacele de unire ale suprafetelor articulare sunt de 2 feluri: capsula articu lara si ligamente articulare. Capsula articulara este un manson care nconjoara complet ar ticulatia, inserndu-se la limita cartilajului articular delimitnd astfel o cavitate numita ca vitate articulara. Cavitatea articulara contine lichid sinovial vscos, galbui, cu rol de lubrifiant al elementelor articulare. Ligamentele articulare sunt benzi fibroase care unesc oa sele. Sunt rezistente si inextensibile.

Clasificarea articulatiilor sinoviale se realizeaza dupa trei criterii: a. dupa numarul oaselor participante se disting: 1. articulatii simple (formate doar din doua oase) si 2. articulatii complexe (edificate de mai mult de doua oase). b. dupa forma suprafetelor articulare se deosebesc 7 grupe de articulatii sinovi ale: 1. diartroze plane realizate ntre doua suprafete articulare plane, care permit doar existenta unor limitate miscari de alunecare (articulatiile oaselor carpului). 2. articula tia trohleana este realizata ntre o suprafata articulara n forma de scripete (o depresiune nconjurata de doi versanti) si o suprafata articulara invers conformata acesteia (o proeminenta nco njurata de doi versanti); se ntlneste la articulatia cotului. 3. articulatiile trohoide se pr ezinta sub forma unui cilindru osos continut ntr-un inel osteofibros, n interiorul caruia se rotest e cilindrul (articulatia radio-ulnara proximala). 4. articulatiile condiliene sunt reprezent ate de doua suprafete articulare n forma de segmente de cilindru rotunjite ale unui os, caror a le corespund doua cavitati invers conformate, sub forma a doua depresiuni, ale celu ilalt os (articulatia genunchiului). 5. articulatia n sa este realizata de doua suprafete articulare concav - convexe, concavitate unui os raspunznd convexitatii celuilalt si invers (articulatia trapezului cu metacarpul policelui). 6. articulatiile elipsoidale sunt reprezent ate printr-o suprafata n forma elipsoidala care este receptionata ntr-o cavitate articulara inv ers conformata care se prezinta sub forma unei depresiuni (articulatia radio-carpian a). 7. articulatii sferoidale (cotilice), sunt acele diartroze la care unul dintre oase prezinta o proeminenta sferica (cap), careia i corespunde o cavitate de receptie a celuilalt os (articulatia soldului). c. dupa numarul axelor de realizare ale miscarilor se deosebesc: 1. articulatii uniaxiale, unde miscarea este limitata la un singur plan, 2. articulatii biaxiale, care per

mit miscarea n doua planuri perpendiculare, 3. articulatii triaxiale, la nivelul carora pot ave a loc miscari n toate cele trei planuri ale spatiului.

Biomecanica articulara (miscarile n articulatii) Amplitudinea si tipul miscarilor produse ntr-o definita articulatie este determi nata de morfologia suprafetelor articulare ale respectivei articulatii. n articulatii pot avea loc trei tipuri principale de miscari: 1. Alunecarea reprezinta deplasarea suprafetelor articulare una n raport cu ceal alta, producndu-se n articulatiile plane. 2. Rostogolirea (nvrtirea) este echivalentul deplasarii unei roti, constnd n deplasarea unei suprafete articulare sferice la nivelui altei suprafete corespun zatoare, avnd ca rezultat deplasarea unui segment n raport cu celalalt (articulatia genunchiulu i). 3. Rotatia este rasucirea unui os n jurul axului longitudinal propriu, fiind vor ba despre o miscare circulara avnd ca rezultat nvrtirea unui os n raport cu celalat (ar ticulatia radio-ulnara proximala).

Ca urmare a diferitelor miscari, segmentele corporale se asaza n diferite poziti i, n functie de tipul miscarii. Dupa aceste raporturi deosebim urmatoarele pozitii op ozite: flexiune-extensiune, adductie-abductie, pronatie-supinatie si circumductie, acea sta din urma neavnd miscare opozita. Flexiunea este miscarea prin intermediul careia doua segmente corporale se apro pie unul de altul. Extensiunea este miscarea inversa flexiunii, avnd ca efect ndepartarea respective lor segmente corporale. Adductia este miscarea de apropiere a unui membru sau segment de membru de planul sagital al corpului. Abductia este miscarea opusa, avnd ca efect ndepartarea respectivului membru sau segment de membru de planul sagital al corpului. Pronatia reprezinta rotatia unui segment de membru n jurul propriului ax, avnd ca efect apropierea policelui de corp. Supinatia este miscarea contrarie, de rotatie, n urma careia policele se ndeparte aza de planul corpului. Circumductia este o miscare complexa rezultata din executarea succesiva a abduc tiei, extensiei, adductiei si flexiei, n urma carora osul efectueaza o miscare sub form a unui trunchi de con, cu vrful situat la nivelul articulatiei.

Conducerea n articulatii (factori limitativi ai miscarilor n articulatii) Amplitudinea miscarilor posibile ntr-o articulatie poate fi limitata de trei tip uri de elemente anatomice: oase, ligamente si muschi, de natura a determina existenta a trei tipuri de conducere articulara: 1. Conducere osoasa au acele articulatii unde amplitudinea miscarilor este limi tata de elemente osoase, aici avnd loc miscari reduse. 2. Conducerea ligamentara se ntlneste la nivelul acelor articulatii n care factorii limitativi ai miscarilor sunt ligamentele. n acest tip de articulatii amplitudine a miscarilor este mai mare dect la nivelul articulatiilor cu conducere osoasa. 3. Conducerea musculara are loc n acele articulatii unde amplitudinea miscarilor este limitata de elemente musculare, aici avnd loc cele mai ample si mai variate misca

ri.

Lantul articular reprezinta un sir de articulatii implicate n realizarea unei an umite miscari, n organism nefunctionnd de obicei o singura articulatie, ci un grup de ar ticulatii, subordonate unei anumite functii motrice.

Studiul sistematic al articulatiilor omului

Articulatiile coloanei vertebrale La nivelul coloanei se deosebesc 2 grupe de articulatii 1. articulatiile proprii, realizate ntre vertebre 2. articulatii care realizeaza legatura dintre coloana vertebrala si alte segmen te osoase.

Articulatiile proprii coloanei Unesc 2 vertebre ntre ele, fiecare vertebra articulndu-se cu alte 2 vertebre una d ispusa cranial si una dispusa caudal, cu exceptia atlasului care se articuleaza cu occi pitalul si a ultimei vertebre caudale. Vertebrele sunt unite printr-o varietate de dispozitiv e de unire distingndu-se mai multe subgrupe articulare. a.) articulatiile corpurilor vertebrale sunt articulatii cartilaginoase de tipul simfizelor realizate prin intermediul discurilor intervertebrale. Acestea sunt fibrocartila je alcatuita dintr-o parte parte centrala numita nucleu pulpos, elastic, de culoare albicioasa inclus n portiunea periferica numita inel fibros reprezentnd un chenar de fibre conjunctive. Pe lnga discul intervertebral corpurile vertebrale sunt legate cu ajutorul a doua ligamente dispuse de-a lungul ntregii coloanei, anume ligamentul vertebral longitudinal anterior si ligamentul vertebral longitudinal posterior. b.) Articulatiile apofizelor articulare sunt articulatii sinoviale plane; articu latiile lamelor vertebrale sunt sindesmoze realizate de ligamentele galbene c.) Articulatiile proceselor spinoase sunt realizate cu ajutorul ligamentelor in terspinoase si al ligamentului supraspinos. Articulatiile proceselor transverse sunt realiza te cu ajutorul ligamentelor intertransverse. Biomecanica coloanei. Miscarile efectuate de coloana vertebrala rezulta din nsumarea miscarilor realizate n fiecare articulatie dintre 2 vertebre. La nivelul coloanei se executa miscari de flexiune, extensiune, nclinarea laterala, circumductie, rotati e.

Articulatiile coloanei vertebrale cu craniul Se realizeaza prin intermediul unui aparat articular situat ntre occipital si pri mele doua vertebre cervicale, avnd o deosebita importanta functionala. Se disting 2 gr upe articulare: articulatia atlanto - occipitala si articulatia atlanto - axoidiana. Articulatia atlanto - occipitala uneste occipitalul cu atlasul. Suprafetele arti culare sunt condilii occipitali si cavitatile articulare de pe fata craniala a maselor later ale ale atlasului.

Este o articulatie sinoviala de tip condilian. Articulatia atlanto - axoidiana uneste atlasul cu axisul, avnd 2 grupe laterale s i una mediala. Cele laterale unesc apofizele articulare ale atlasului si axisului. Art iculatia atlanto axoidiana mediana uneste dintele axisului cu scobitura de pe fata dorsala a arcu lui anterior a atlasului. Este o diartroza de tip trohoid, cilindrul osos fiind reprezentat de dintele axisului iar inelul osteofibros de fetisoara articulara a atlasului completata de ligamen tul transvers. Biomecanica articulatiilor cranio - vertebrale: flexie, extensie; miscare latera la si rotatia capului; nclinare laterala. Miscarile de flexie extenise se produc n artic ulatia atlanto occipitala, condilii occipitali deplasndu-se pe suprafetele articulare al e atlasului. Miscarea de rotatie se produce n articulatia atlanto axoidiana, atalsul mpreuna cu craniul deplasndu-se fatade dintele axisului.

Articulatiile capului Sunt de 2 tipuri. Marea majoritate sunt imobile, numite suturi, una singura fiin d mobila articulatia temporo-mandibulara. Articulatia temporo-mandibulara uneste mandibula cu osul temporal. Suprafetele articulare sunt 2 cavitati situate la nivelul temporalului si cei 2 condili ai m andibulei. Este o articulatie sinoviala de tip condilian.

Biomecanica: miscarile acestei articulatii sunt rezultat al tipului de hranire a l diferitelor specii, recent evolutiv avnd la om functia legata de a vorbi. n aceast a articulatie au loc miscari de coborre - ridicare; lateralitate, proiectie ventrala sau propul sie; proiectie dorsala sau retropulsie.

Articulatiile toracelui Se mpart n 2 grupe. Un grup posterior reprezentat de articulatii dintre vertebre s i coaste si un grup anterior cuprinznd articulatiile cu sternul si articulatiile ca rtilajelor costale.

Grupul posterior. Articulatiile dintre coaste si vertebre sunt reprezentate de articulatiile dintre corpurile a 2 vertebre si capul unei coaste, numite articul atiile capetelor costale si pe de alta parte de articulatiile dintre procesul transvers ale unei vertebre si tuberculul unei coaste, articulatie numita transverso-costala. Ambele sunt artic ulatii plane de tip sinovial ntarite de o serie de ligamente. Grupul anterior Articulatiile condro-sternale sunt articulatii plane care leaga cartilajele coastelor adevarate cu sternul. Mijloacele de unire sunt reprezentat e de o capsula articulara si 3 ligamente. Articulatiile intercondrale unesc cartilajele coastel or 6 si 10. Biomecanica toracelui este legata de actul respiratiei care necesita o succesiun e de 2 timpi: dilatare si revenire

Articulatiile membrului toracal

Articulatiile centurii scapulare Se mpart n 2 grupe a.) articulatia sternoclaviculara: este o diartroza n forma de sa, uneste portiun ea mediala a claviculei cu sternul si primul cartilaj costal. Mijlocul de articular e este capsula articulara ntarita de un aparat ligamentar. Biomecanica articulatiei sternoclaviculare este foarte importanta pentru miscari le ntregului membru toracal, clavicula si ntregul membru toracal miscndu-se pe stern. Au loc 2 tipuri de miscari importante: ridicare si coborre; proiectia nainte si napoi.

b.) articulatia acromioclaviculara (ntre clavicula si omoplat) este o articulatie sinoviala, plana care uneste acromionul scapulei cu extremitatea laterala a clav iculei. Mijlocul de unire; capsula articulara si ligamentul acromioclavicular.

Articulatiile membrului toracal liber Se mpart n mai multe subgrupe Articulatia dintre centura scapulara si humerus se numeste scapulo-humerala. Este o articulatie sinoviala de tip sferoidal. Mijloacele de unire sunt: capsula articulara si ligamente. Biomecanica: flexiunea reprezinta proiectia nainte a membrului; extens ia, adductie si abductie; circumductie si rotatie. Articulatia dintre oasele bratului si antebratului (cotul). La realizarea aceste i articulatii participa trei oase: humerus, radius si ulna. Suprafete articulare: condilul humeral si o parte din epifizele proximale ale ulnei si radiusului. Epifizele ulnei si r adiusului sunt unite ntre ele printr-un ligament, actionnd sincron. Biomecanica: - doar miscari d e flexie si extensie.

Articulatiile proprii antebratului intereseaza articualtiile dintre ulna si radi us. Cele doua oase se articuleaza att la nivelul epifizelor ct si la nivelul diafizei. Arti culatia radioulnara proximala este o diartroza trohoida, inelul osteofibros fiind reprezentat de ulna complectata de ligamentul inelar iar cilindrul osos este alcatuit de capul radiu sului. Mijloacele de unire: capsula articulara si ligamente. Articulatia radio-ulnara d istala este tot o articulatie sinoviala trohoida. Articulatia radio-ulnara mediana uneste diafizel e celor 2 oase prin intermediul unei membrane interosoase. Biomecanica: miscari de pronatie si supinatie. Articulatia dintre oasele bratului si minii (ncheietura minii) : uneste radiusul si primul rnd de oase carpiene. Mijloace de unire: capsula articulara si ligamente. Biomecanica: flexie si extensie; adductie si abductie. Articulatiile minii sunt de mai multe tipuri n functie de oasele pe care le unesc: Articulatiile intercarpiene unesc oasele carpiene ntre ele, fiind articualtii pla ne, n care se produc miscari foarte reduse. Articulatiile carpometacarpiene (dintre carpiene si metacarpiene) sunt n general articulatii plane n care au loc miscari extrem de reduse. Exceptia o reprezinta a rticualtia dintre carpianul policelui si matacarpianul corespunzator. Aceasta este o articu latie sinoviala n forma de sa, avnd o deosebita importanta functionala. Datorita acestei articulat ii policele este opozabil. Articulatiile metacarpofalangiene sunt diartroze de tip elipsoid. Biomecanica: f lexie si extensie; adductie si abductie. Articulatii interfalangiene sunt diartroze de tip trohlean, permitnd existenta un or miscari de flexie - extensie.

Articulatiile membrului pelvian

Articulatiile centurii pelviene Cele 3 oase care compun coxalele sunt unite la copii prin intermediul unei sincondroze care se osifica la adolescenta. n afara acestor articulatii proprii f iecarui coxal, aceste oase se unesc att ntre ele ct si cu osul sacru.

- simfiza pubiana uneste cele 2 oase pubiene fiind situata n partea ventrala a pe lvisului. - articulatia sacro-iliaca este o articulatie sinoviala, suprafetele articulare fiind reprezentate de suprafetele auriculare ale sacrului si coxalelor.

Articulatia centurii pelviene cu femurul se numeste articulatie coxo-femurala si uneste coxalul cu femurul. Este o articulatie mobila, sinoviala de tip sferoidal . Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula articulara si de ligamente. Biomecanica: fl exie, extensie; adductie, abductie; circumductie si rotatie.

Articulatia dintre oasele copsei si ale gambei (genunchiul). Este cea mai mare articulatie din organism. Uneste 3 oase: femur, tibie si rotula. Articulatia dintre femur si rotula este o articulatie trohleana, articulatia din tre femur si tibie este o articulatie condiliana. ntre femur si tibie exista 2 meniscuri ca re adera de tibie. Mijlocul de unire: capsula articulara ntarita de ligamente. Anterior exista ligam entul rotulian, pe laturi se afla ligamentele colaterale, tibial si fibular; dorsal se afla ligamentele ncrucisate situate n fosa intercondiliana a femurului. Biomecanica: flexie, extens ie; nclinare laterala; rotatie.

Articulatiile proprii oaselor gambei unesc ntre ele tibia si fibula. Tibia si fib ula se articuleaza ntre ele att la nivelul epifizelor ct si la nivelul diafizelor.Articula tia tibiofibulara proximala este o diartroza plana. Mijloacele de unire: capsula articula ra si ligamente. Articulatia tibio-fibulara distala este o sindesmoza realizata ntre epifizele dis tale ale tibiei si fibulei ntre care se afla un ligament interosos. Articulatia tibio-fibulara media na uneste diafizele prin intermediul unei benzi fibroase numita membrana interosoasa.

Articulatia dintre oasele gambei si ale piciorului se realizeaza ntre epifizele d istale ale tibiei si fibulei si osul talus. Este o articulatie sinoviala de tip trohlea n, n care au loc miscari de flexie extensie.

Articulatiile intertarsiene leaga cele 7 oase tarsiene, fiind n general articulat ii plane, ce permit miscari extrem de reduse. Articulatii tarso-metatarsiene sunt diartoze plane, care leaga cuneiformele si c uboidul pe de o parte de metatarsiene. Biomecanica: miscari limitate de alunecare. Articulatii metatarso-falangiene sunt diartroze de tip elipsoidal. Biomecanica: flexie si extensie; adductie si abductie. Articulatiile interfalangiene sunt articulatii sinoviale de tip trohlean; realiz eaza miscari de flexie si extensie.

Sistemul muscular

Miologia este ramura anatomiei care studiaza muschii si anexele acestora.

Configuratia externa a muschilor Muschiul are doua componente: 1. corpul muscular, care este partea contractila a acestuia si 2. tendoanele, cu ajutorul carora se insera pe diferite suporturi.

Clasificarea muschilor: se realizeaza dupa diferite criterii Dupa forma, muschii pot fi: lungi, scurti, turtiti sau lati si n forma de evantai . Dupa numarul capetelor de origine, un muschi poate fi: - muschi simplu, avnd ambele capete simple - muschi biceps- simplu la un capat, bifurcat la celalalt - muschi triceps - simplu la un capat, si unu triplu la celalalt - muschiul cvadriceps - simplu la un capat, si cvadruplu la celalalt - muschiul dintat cu mai mult de 4 insertii pe un capat.

Dupa modul de grupare al fasciculelor musculare n raport cu tendoanele pot fi: - muschi cu fibrele musculare sunt situate n prelungirea directa a tendonului - muschi la care ntre fibrele musculare si tendon nu mai exista continuitate, fib rele fiind dispuse oblic pe tendon. n raport cu forma corpului muscular muschii pot fi: - muschi monogastrici: cu un singur corp - muschi digastrici: cu 2 corpuri separate printr-un tendon intermediar

- muschi metamerizati: au mai mult de 2 corpuri. Dupa pozitie si raporturi muschii sunt: - muschi superficiali - muschi profunzi Dupa numarul articulatiilor peste care trec muschii se mpart n trei grupe: - mono sau uniarticulari - biarticulari - poliarticulari Dupa miscarea realizata n articulatii exista: muschi flexori, muschi extenori, mu schi adductori, muschi abductori, muschi pronatori, muschi supinatori, muschi rotator i.

Insertiile musculare Sunt reprezentate de tendoane, care n general se insera pe oase, mai rar pe piele sau chiar pe tendoanele altor muschi. n mod conventional unul din cele 2 capete de in sertie ale muschiului: capatul proximal se numeste origine, iar extremitatea distala se num este insertie terminala. Anexele muschilor scheletici Sunt elemente anatomice implicate n protectia si facilitarea functionala a muschi lor. Fasciile musculare sunt membrane conjunctive cu grosime variabila care nvelesc un muschi individual sau un grup de muschi.

Bivalenta functionala a muschiului Muschiul poate actiona asupra ambelor capete prin intermediul carora se insera putndu-le deplasa pe amndoua. Astfel ambele extremitati ale muschiului sunt consid erate mobile. De obicei rezistenta la unul din capete este mai mare fapt care va deter mina tipul miscarii ntr-o anumita directie. Exista trei posibilitati: - daca rezistentele su nt egale si mici muschiul se scurteaza la ambele capete, elementele pe care e fixat apropiendu-se ntre ele. - daca ambele capete sunt fixe contractia este statica ambele insertii ramnnd imob ile.

- daca rezistenta ntmpinata la cele 2 capete este inegala extremitatea care ntmpina rezistenta mai mare ramne fixa cealalta se deplaseaza spre prima. n functie de sit uatie acelasi cap poate fi fix ntr-un caz si mobil n altul. Punctul fix si cel mobil se pot inversa n functie de conditiile date.

Modalitati de actiune grupata a muschilor Functia musculaturii scheletice n organism rezida n efectuarea anumitor miscari, miscari reprezentnd n ultima instanta reactii la diversi stimuli din mediu, avnd de ci o deosebita conotatie adaptativa. n scopul realizarii diferitelor miscari cu o vite za, promtitudine, forta si eficienta n concordanta cu cauzele care le-au deteminat, m uschii se asociaza n grupe functionale, n organism neactionnd de obicei un singur muschi, ci un grup de muschi asociati n vederea realizarii unui anumit act motor. Grupele functionale cuprind muschii care efectueaza anumite miscari la nivelul u nor anumite articulatii. Sinergistii sunt acei muschi care efectueaza toti o definit a miscare ntr-o definita articulatie. Toti muschii care realizeaza flexia antebratului pe brat s unt sinergisti. Agonistii si antagonistii reprezinta grupe musculare definite pe baza efectuarii unor miscari oposite, astfel flexorii sunt agonisti si extensorii antagonistii lor. Sunt term eni de relatie, care implica obligator si existenta grupei musculare si implicit a miscarii contrarii .

Studiul sistematic al muschilor corpului uman Muschii capului Se mpart n 2 grupe: muschi mimicii sau pielosi si muschii masticatori.

I. Muschii mimicii Determina mimica, deci expresiile faciale traducatoare ale st arilor psihice. Se numesc pielosi fiindca una din insertiile lor se realizeaza la nivel ul pielii fetei. Astfel actioneaza prin deformarea pielii deplasnd-o nspre insertia osoasa. Se grup eaza n jurul orificiilor faciale functiile lor fiind legate de alimentatie, respiratie si olfactie. Se mpart n mai multe grupe: 1.) muschii boltei craniene sunt 2 muschi care se insera cu un capat pe aponevro za epicraniana. Acesta este o banda fibroasa care acopera bolta craniului. Muschii occipitofrontal muschi lat, prezinta o portiune occipitala si una temporala ntre care se afla aponevroza epicraniana portiunea frontala se insera pe pilea regiunii sprncenelor . Actiune: ridica pielea regiunii sprncenii. 2.) muschii pleoapelor sunt situati la baza orbitelor din muschii motori ai pleo apelor. a.) muschiul orbicular al ochiului se afla n interiorul pleoapelor si pe circumfe rinta orbitelor. Are 3 portiuni: palpebrala situata n interiorul pleoapelor; orbitala i nserata pe circumferinta orbitei; portiunea lacrimala situata n zona sacului lacrimal. Actiu nea: portiunea palpebrala apropie pleoapele nchiznd ochii n conditii normale. Portiunea orbitala intervine n nchiderea fortata a ochilor. Portiunea lacrimala favorizeaza scurgerea lacrimilor. Pe ansamblu intervine att n rs ct si n plns. b.) muschiul corugator al sprncenei este un muschi mic care se insera pe arcade terminal inserndu-se pe pielea regiunii mijlocii a sprncenei. Actiune: deplasarea sprncenei medio-inferior. c.) depresorul sprncenei este situat medial fata de precedentul ntre radacina nasu lui si pielea sprncenului. Actiune: coboara sprncenele. 3.) Muschii nasului. Functia lor primordiala la mamifere consta n modificarea diametrului deschiderilor nazale intervenind n adulmecat.

4.) Muschii regiunii orificiului bucal sunt o grupare musculara bine dezvoltata. Se mparte n 2 grupe: central si periferic. Grupul central este alcatuit dintr-un singur muschi, anume orbicularul gurii. Constituie suportul muscular al buzelor, avnd un segment labial si unul marginal. Actiune: nchiderea gurii. Grupul periferic este mai complex avnd mai multi muschi. a.) muschiul buccinator: este amplasat pe laturile cavitatii bucale reprezentnd s uportul muscular al obrajilor. Este cel mai voluminos si mai puternic muschi pielos. Pre zinta o insertie lunga n forma de potcoava cu deschiderea orientata anterior situata pe procesul alveolar al maxilei si mandibulei de unde se fixeaza pe pielea din regi unea comisurii bucale. Fasciculele sunt paralele cu cele 2 linii de insertie. Actiune : cnd cavitatea bucala este plina preseaza asupra continutului acestuia pe care l expulzeaza. Daca gura este goala trage comisurile acesteia intervenind n rs sau plns.

b.) Muschiul ridicator al buzei superioare si al aripii nasului: are forma alung ita fiind situat ntre procesul frontal al maxilei si pielea buzei superioare si aripa nasul ui. Actiune: ridica buza superioara si aripa nasului intervenind n zmbet. c.) Muschiul ridicator al buzei superioare: situat lateral de precedentul ntre co rpul maxilei si pielea buzei superioare. Actiune: ridica buza. d.) Muschiul zigomatic mare: este puternic situat ntre osul zigomatic si comisura gurii. Actiune: ridica coltul gurii, intervine n rs. e.) Muschiul ridicator al unghiului gurii: situat profund ntre maxila si comisura gurii. f.) Muschiul cobortor al unghiului gurii: situat ntre mandibula si pielea din zona comisuri bucale. Coboara unghiului gurii. g.) Muschiul cobortor al buzei inferioara: situat ntre mandibula si buza inferioar a. Actiune: coborrea buzei.

5.)Muschii urechii externe intervin n miscarile pavilionului urechii, la om fiin d regresati.

II. Muschii masticatori Sunt 4 la numar. Au ambele insertii pe oase, obligator o insertie fiind pe mandi bula. Sunt muschii motori ai mandibulei care au rol n masticat si vorbit. 1.) muschiul temporal: are forma unui evantai situat n fosa temporala, este cel m ai puternic muschi masticator. Origine: fosa temporala. Insertie pe procesul corono idian al mandibulei. Actiune: ridicarea si deplasarea posterioara a mandibulei. 2.) Muschiul maseter: este situat superficial fiind evident n timpul masticatiei. Origine: marginea inferioara a arcadei zigomatice. Insertia terminala:pe fetele laterale a ramurilor mandibulei.

3.) Muschiul pterigoidian medial: este situat profund, fiind un muschi puternic. Se insera n fosa pterigoidiana a sfenoidului. Insertia terminala: este la nivelul partilor mediale ale ramurilor mandibulei. Actiune: ridicarea si propulsia mandibulei. 4.) Muschiul pterigoidian lateral: muschi scurt si gros dispus perpendicular pe ramurile mandibulei. Este situat ntre fata laterala a lamei pterigoidiene laterale si proc esul condilian al mandibulei. Actiune: propulsia mandibulei. Cnd actioneaza unilateral, muschii masticatori realizeaza miscarea de lateralitat e.

Muschii gtului

Muschii gtului se mpart n trei grupe: laterali, anteriori si posteriori.

Muschii posteriori realizeaza o unitate morfologica cu muschii spatelui. Muschii laterali ai gtului sunt dispusi de la suprafata spre profunzime n urmatoar ea ordine: Muschiul platisma sau pielosul gtului este un muschi trapezoidal, situat superfic ial, ntre pielea din zona claviculei si a scapulei si mandibula si pielea regiunii fac iale inferioare. Actiune: coboara buzele exprimnd tristete. Muschiul sternocleidomastoidian este muschi de tip biceps, lung si puternic. Are 2 insertii inferioare: una pe stern si una pe clavicula. Cranial se insera pe mast oide (pe osul temporal). Actiune: n contractia bilaterala flexia capului si a gtului, unilateral nclina capul nspre muschiul care se contracta.

Muschii scaleni sunt 3 muschi: anterior, mijlociu si posterior ocupnd planul prof und al zonei laterale a gtului. Muschii drept lateral al capului situat ntre procesul transvers al atlasului si o ccipital. Actiune: nclina lateral capul. Muschii regiunii anterioare a gtului sunt superficiali si profunzi. Cei superfici al reprezinta musculatura osului hioid, intevenind n deglutitie (nghitit). n functie c u raportul fata de osul Hioid se mpart n 2 grupe: suprahioidieni: digastric, stilohioidian, m ilohioidian, geniohioidian; muschii subhioidieni: sternohioidian, omohioidian, tirohioidian i ntervin n deglutie si secundar n masticatie. Muschiul digastric este situat n partea antero-lateral al gtului. Are o portiune mastoidiana si una mandibulara. Tendonul intermediar e dispus deasupra hioidului strabatnd tendonul stilohioidionului. Actiune: ridica hioidul, coboara mandibula. Muschiul stilohioidian este situat ntre procesul stiloidian al osului temporal si osul hioid. Actiune intervine n nghitit. Milohioidianul este un muschi lat, situat ntre mandibula si hioid. Formeaza plans eul cavitatii bucale. Actiune: coboara mandibula sau ridica hioidul. Geniohioidianul este un muschi ngust situat deasupra partii mediane a precedentul ui ntre mandibula si hioid. Actiune: coboara mandibula sau ridica hioidul. Muschiul sternohioidian este muschi lung, situat ntre articulatiile sternoclavicu lare si hioid. Actiune: coboara hioidul. Omohioidianul este situat ntre marginea superioara a scapulei si hioid. Actiune coboara hioidul. Sternohioidianul este situat ntre manubriul sternal si cartilajul hioid. Deplasea za laringele n jos. Tirohioidianul este un muschi mic, localizat ntre cartilajul tiroid si osul hioid . Muschii profunzi sau prevertebral intervin n flexia si extensia capului si a gtulu i. Muschiul lung al gtului situat ntre corpurile ultimelor 3 vertebre cervicale, a primelor 3 toracale si atlas. Muschiul drept anterior al capului situat ntre partea anterioara a maselor latera le a atlasului si bazele occipitalului. Au actiune n flexia capului si a gtului.

Muschii trunchiului Se mpart n muschii spatelui, ai toracelui si ai abdomenului.

Muschii spatelui se mpart n doua grupe distincte evolutiv: musculatura extrinseca si musculatura intrinseca a spatelui. Musculatura extrinseca cuprinde muschi care leaga membru toracal de scheletul ax ial si care nu apartin ca orogine partii dorsale a trunchiului. Muschii superficiali ai spatelui sunt dispuse n 2 planuri: superficial cu 2 muschi trapezi si latisim si profund cu 5 m uschi: ridicatorul scapulei, romboidul, cei 2 dintati posteriori si spleniusul. Muschiul trapez este un muschi lat n forma de triunghi, cu baza orientata median. Are o baza larga de insertie pe occipital si procesele spinoase ale vertebrelor C7-T12. Lateral se insera pe clavicula si scapula. Actiune: trage medial centura scapulara.

Muschiul latisim sau Marele dorsal, este cel mai mare (lat) muschi al omului. Me dial are o insertie larga pe ultimele trei sau patru coaste; procesele spinoase ale u ltimelor cinci sau sase vertebre toracale; vertebrele lombare, creasta sacrala mediala si creas ta iliaca. Lateral se insera pe humerus. Actiune: coboara membrul ridicat. Muschiul ridicatorul scapulei este situat ntre procesele transverse ale primelor patru vertebre cervicale si unghiul superior al scapulei. Romboidul este situat ntre procesele spinoase de vertebre C6-T4 si marginea mediala a scapulei. Actiune: ridica omoplatul. Dintatul posterior si superior este situat ntre procesele spinoase ale vertebrelo r C6T3 si fetele externe ale coastelor 2-5. Actiune: ridica coastele intervenind n in spiratie. Dintatul posterior si inferior este situat ntre procesele spinoase ale ultimelor doua vertebre toracale si ale primelor doua vertebre lombare. terminal se insera pe u ltimele patru coaste. Actiune: coboara coastele intervenind n expiratie.

Musculatura intrinseca a spatelui reprezinta musculatura motoare a coloanei vertebrale, avnd o dispozitie paralela cu aceasta. Prezinta 3 planuri: superficia l, intermediar si profund. Planul superficial dispus dedesubtul n musculaturii extrinsece fiind constituit dintr-un complex muscular orientat cranio-caudal situat n santurile costo-vertebr ale. Uneste bazinul cu coloane vertebrala si toracele, diferitele segmente vertebrale ntre el e si aceasta cu cutia craniala. Este reprezentat de muschiul extensor sau erector al coloanei ve rtebrale. Prezinta o masa comuna situata caudal n zona scheletului regiunii sacro-lombare. Cranial masa comuna se mparte n 3 ramuri: 1.) muschiul ilio-costal: leaga bazinul de coaste, coastele ntre ele si coastele de vertebre. 2.) muschiul longissimus este situat medial de precedentul de la masa comuna la mastoida 3.) muschiul spinal este situat cel mai medial unind procesele spinoase ale vert ebrelor diferitelor regiuni. Planul intermedial este alcatuit din muschii care unesc procesul transvers al un ei vertebre cu procesul spinos al unei vertebre superioare. Dupa numarul de vertebr e peste care se ntind se deosebesc 3 unitati: muschiul semispinal sare peste 4 vertebre; musch ii multifizi

sare peste 2 sau 3 vertebre; muschii rotatori leaga 2 vertebre nvecinate sau sar peste o vertebra. Planul profund este alcatuit din muschi scurti, care unesc fie procesele spinoas e a 2 vertebre nvecinate numindu-se interspinosi, fie procesele transverse numindu-se intertransversi.

Muschii toracelui Peretii antero-laterali ai toracelui cuprind 2 categorii de muschi: extrinseci s i intrinseci. Muschii extrinseci sunt comuni toracelui si membrului toracal, legnd aceste doua unitati. Intervin att n biomecanica toracelui ct si a membrului toracal. 1.) Pectoralul mare este un muschi lat superficial. Se insera pe clavicula, ster n, cartilajele primelor 6 coaste si pe teaca muschiului drept abdominal. Lateral se insera pe t uberculul mare al humerusului. Actiune: adductia membrului. 2.) Pectoralul mic este situat dedesubtul precedentului ntre fetele antero-latera le ale coastelor 3-5 si procesul coracoid al scapulei. Actiune: deplaseaza scapula caud al si ventral.

3.) Dintatul anterior se insera pe coaste, de unde se ndreapta spre scapula. Acti une: daca puntul fix este pe scapula ridica coastele intervenind n inspiratie. Daca punctul fix e pe torace deplaseaza scapula ventro-lateral. Muschii intrinseci sunt muschii motori ai coastelor. 1.) Muschii intercostali ocupa spatiul dintre 2 coaste nvecinate unul spre interi or (spre cutia toracica) unul spre exterior. Sunt mai scurti dect spatiul dintre 2 coaste, intercostalul extern ntinzndu-se de la extremitatea vertebrala pna la articulatia dintre coaste s i cartilajul costal. Actiune: intercostalii externi ridica coastele fiind inspiratori, cei in terni coboara coastele intervenind n expiratie. Fibrele lor sunt orientate n directii opuse. 2.) Muschii ridicatori ai coastelor sunt situati profund n spatele intercostalilo r interni, ntre procesele transverse ale vertebrelor C7-T11 si zona unghiului coastei. Actiu ne: ridica coastele intervenind n respiratie.

Muschii abdomenului Sunt muschi lati, care formeaza peretii abdomenului. Se mpart n 4 grupe: anterolaterali, posteriori, muschi superiori, inferiori sau perineali. Muschii regiunii antero-laterale 1.) Dreptul abdominal este dispus longitudinal, n partea medio-ventrala a abdomen ului. Se afla ntre cartilajele coastelor 5-7, procesul xifoid si simfiza pubiana. Actiu nea: flexia toracelui pe bazin. 2.) Muschiul oblic extern situat n partile laterale ale abdomenului pe fetele ext erne ale coastelor 5-7 de unde se continua ventro-caudal spre pubis. Actiune: n contractia unilaterala roteste trunchiul iar bilateral intervine n flexie. 3.) Oblicul intern situat dedesubtul precedentului avnd fibrele dispuse invers de ct acestea. Se insera pe creasta iliaca de unde se ndreapta spre ultimele 3 coaste s i teaca dreptului abdominal. Actiune: n contractia unilaterala are actiune opusa cu a pre cedentului iar bilateral intervine n flexie. 4.) Muschiul transvers abdominal este situat profund ntre fata mediala a cartilaj elor coastelor 7-12. Procesele costiforme ale vertebrelor lombare si creasta iliaca, de unde se ndreapta spre teaca dreptului abdominal. Actiune: strnge abdomenul ca un bru.

Toti muschii lati ai abdomenului intervin n realizarea presei abdominale care mentine pozitia organelor din abdomen. n regiunea posterioara a abdomenului se afla muschiul patrat lombar care e situat pe laturile coloanei ntre procesele costiforme ale primelor 4 vertebre lombare; coas ta 12 si creasta iliaca. Actiune: nclina coloana pe partea muschiului contractat. Muschii regiunii superioare a abdomenului sunt reprezentati de un singur muschi , Diafragma. Diafragma este un perete muscular - aponevrotic, care separa toracele de abdomen. Componenta musculara este situata lateral, cea aponevrotica medial avnd forma unei frunze de trifoi. Insertia diafragmei este reprezentata de circumferinta in ferioara a toracelui. Prezinta trei canale de trecere numite hiaturi prin care trece esofag ul, aorta si vena cava inferioara. Actiune: marirea diametrului toracic, intervenind n inspiratie. Muschii regiunii inferioare formeaza planseul cavitatii pelviene. Sunt 3 muschi : ridicatorul anal, muschiul coccigian si muschiul sfincterului anal extern.

Muschii membrului toracal

Muschii centurii scapulare formeaza conturul umarului. Sunt n numar de 6. 1.) Muschiul deltoid este cel mai superficial si mai voluminos. Cranial se inser a pe clavicula si spina scapulei. Caudal se insera pe tuberozitatea deltoidiana a hum erusului. Actiune: abductia bratului 2.) Muschiul supraspinos situat n fosa supraspinoasa a scapulei de unde se ndreapt a spre tuberculul mare al humerusului. Actiune: abductie. 3.) Muschiul infraspinos este situat n fosa infraspinoasa a scapulei. Terminal se insera pe tuberculul mare al humerusului. Actiune: rotatia n afara a humerusului. 4.) Muschiul rotund mare este situat ntre unghiul inferior al scapulei si tubercu lul mic al humerusului. Actiune: adductia bratului.

Muschii bratului sunt muschi masivi, puternici n numar de 4, dintre care 3 sunt situati ventral: bicepsul brahial, coracobrahialul si muschiul brahial si unul e ste situat dorsal: tricepsul. 1.) Bicepsul este muschi lung, fusiform, avnd 2 capete unu scurt situat pe proces ul coracoidian al scapulei, al II-lea capul lung situat deasupra cavitatii glenoide a scapulei. Terminal se insera pe tuberozitatea radiusului. Actiune: flexia antebratului pe brat. 2.) Muschiul coracobrahial este situat ntre procesul coracoidian al scapulei si f ata mediala al humerusului. Actiune: flexia bratului si partial adductie. 3.) Muschiul brahial este situat ntre tuberozitatea deltoidiana si procesul coron oid al ulnei. Actiune: flexia antebratului pe brat. 4.) Muschiul triceps brahial este situat posterior avnd trei portiuni de origine: capul lung se insera sub cavitatea glenoida al scapulei; capul lateral amplasat pe fata pos terioara a humerusului; capul medial pe fata posterioara a humerusului, terminal se insera pe olecran. Actiunea: extensor al antebratului

Muschii antebratului Sunt muschi lungi, mai putin voluminosi, dar mai numerosi, dect cei din grupul precedent. Au o deosebita importanta functionala, intervenind n

realizarea miscarilor minii. Se mpart n 3 grupe: ventral, dorsal si lateral. Muschii regiunii ventrale sunt n numar de 8 muschi dispusi pe 4 planuri. Planul I cu 4 muschi: rotund pronator, flexor radial al carpului, flexorul ulnar al carpului , palmarul lung. Planul II reprezentat de un singur muschi: flexor superficial al degetelor. Plan ul III alcatuit din 2 muschi: flexor profund al degetelor si flexor lung al policelui. Planul IV alcatuit dintrun singur muschi numit patratul pronator. Rotundul prona