I.CURS INTRODUCTIV

I.1.Preliminarii esenţa preocupărilor Omileticii o constituie predica, act liturgic de slujire didactică a cuvântului, care se

împleteşte armonios cu celelalte două slujiri sacerdotale din Biserică: sfinţitoare şi pastorală. predicatorul rosteşte predica „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh”, transmiţând învăţătura Sf. Treimi,

revelată nouă prin Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos. I.2.Definiţie , obiective, importanţă Omiletica este un obiect de studiu al Teologiei Pastorale, în cadrul căruia se expun principiile teoretice şi

modalităţile practice de redactare şi rostire a predicii ca obiectiv general, omiletica vizează formarea deprinderilor de slujitor al cuvântului, în cadrul cultului divin, iar

ca obiective operaţionale practice, are în vedere următoarele deziderate la finalul cursului: - dobândirea de cunoştinţe teoretice SOLIDE!, care să favorizeze abilităţi practice de redactare optimă a unei predici -cunoaşterea TEMEINICĂ! a izvoarelor bibliografice de bază -dobândirea capacităţii de a predica liber, pentru fiecare dintre cele patru genuri de predică [omilie, predică tematică, panegiric şi pareneză]

importanţa omileticii este confirmată de locul şi impactul predicii în cadrul cultului divin pe parcursul celor două milenii de creştinism. Prin predică Mântuitorul Iisus Hristos a revelat Evanghelia, după cum Însuşi a mărturisit: „Trebuie să binevestesc Împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă pentru aceasta am fost trimis” [Lc. 4, 43].

I.3.Terminologie Etimologic, cuvântul omiletică în sensul de disciplină teologică, şi termenul omilie, ca gen al predicii, provin din

verbul grecesc omilein, care înseamnă a fi în relaţie cu, a se întâlni, a convorbi, iar gr. omilia, ca substantiv se traduce prin reuniune, adunare, întreţinere familială, dialog; omilos, tot substantiv, înseamnă mulţime adunare.

Precizări istorice omilia, ca termen, îşi are paternitatea la Origen, ca gen al predicii fiind utilizată însă chiar înainte de Hristos,

creştinismul preluând-o de la templul iudaic; termenul de predică a fost consacrat la Lactanţiu, preluat din retorica greco-romană. Apogeul omiliei şi al predicii este atins însă de zelul inegalat al Sf. Ioan gură de aur.

La noi ca prim tratat de omiletică este socotită Ritorica sau învăţătura şi întocmirea frumoasei cuvântări [Buda, 1798], atribuită lui Ioan Piurariu-Molnar, cunoscut şi sub numele de „Popa Tunsu”.

II.5. TEMEIURI CANONICE D.p.d.v. canonic, predica şi cateheza sunt enumerate ca îndatoriri fără de care episcopul şi preoţii, dar şi diaconii

nu îşi pot duce la îndeplinire misiunea. Canonul 58 apostolic precizează: „Episcopul sau prezbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului şi neînvăţându-i pe aceştia dreapta credinţă, să se afurisească iar stăruind în nepăsare sau în lenevie să se caterisească”

Canonul 19 al sinodului IV ecumenic prevede: „Întâi stătătorii bisericilor să înveţe în fiecare zi şi cu deosebire în duminici, întregul cler şi popor, cuvintele dreptei credinţe, culegând din scriptura dumnezeiască înţelesurile şi judecăţile adevărurilor şi să nu treacă hotarele cele ce sunt puse sau predania de Dumnezeu purtătorilor părinţi. Dar şi dacă s-ar dezbate vreun cuvânt din Scriptură, pe acesta să nu-l tâlcuiască altfel decât au arătat dascălii bisericilor prin scrierile lor proprii şi să se mulţumească, decât alcătuind cuvântări proprii, ca nu cumva să ajungă ca fiind neiscusiţi pentru aceasta, să se abată de la ceea ce se cuvine”.

Canonul 19 al sinodului de la Laodiceea (343), stabileşte cel puţin pentru aceea perioadă, ca predica duminicală să fie rostită la începutul slujbei adică al Sf. Liturghi: „ Se cuvine ca după predica episcopilor, mai întâi să se săvârşească şi rugăciunea catehumenilor după aceea, prezbiterii vor da episcopului pacea; atunci mirenii să dea pacea şi aşa să se săvârşească Sfânta Jertfă”

În general,canoanele fie enunţă îndatoriri ale clericilor sau mirenilor în Biserică, fie interzic unele practici sau excese. Can. 33/35 Ap., Can. 2/11/Sardica şi Can. 20/IV ecumenic, oprescc pe orice clerici să predice în afara parohiei lor. Canonul 33 apostolic: „Niciunul dintre ep. şi prezbiterii străini să nu se primească fără scrisori de încredinţare[..]să fie ispitiţi de sunt propovăduitori ai dreptei credinţe, iar de nu să nu se primească în Biserică.”

Canonul 64 Trulan : „orânduim că nu se cuvine ca laicul să ţină cuvântare sau să înveţe în chip obştesc[...] de încalcă cineva canonul de faţă să se afurisească 40 de zile”.

canonul 70 SINODUL V-VI ECUMENIC: „să nu se îngăduie femeilor să vorbească în timpul sfintei Liturghi”.

IV.Elemente semnificative din istoria predicii

IV.1.Predica in Vechiul Testament si valorificarea ei actuala.

IV.1.1.Constatari preliminare.

Una dintre carenţele predicii din zilele noastre este cauzata de faptul ca valorifica extrem de putin Vechiul Testament, ignorand astfel pe cei care pot fi numiti pe drept cuvant propovaduitori ai voii lui Dumnezeu. Toate sursele si izvoarele de baza ale actului omiletic trebuie consultate desigur, dar fara indoiala un loc prioritar trebuie sa il ocupe Vechiul Testament. Pericolul aici il gasim in cazul propovaduitorilor eterodocsi care desi au ravna in predicarea Legii Vechi nu au pricepere iar noi riscam sa pierdem pe cei care sunt insetati de cuvantul Domnului, acestia plecandu-si urechea la predicile eterodoxe. Din acest motic readucem in discutie acest subiect care trebuie reactualizat iara si iara, concluzia fiind indreptarea atentiei spre V.T a oamenilor bisericii consacrati in de-ale predicii.

IV.1.2.Atitudinea Mantuitorului fata de Legea Veche.

Este de remarcat ca Insusi Mantuitorul facea deseori referiri la invataturile (“Ati auzit ca s-a spus zis celor de demult…”) din Legea Veche (fiind aprobativ fata de cele ce urmau sa ramana vesnice si critic fata de cele ce nu mai corespundeau mesajului Evanghelic). Critic spunem ca era in sensul precizarii unei impliniri a ceea ce s-a spus si s-a scris a fi valabil pana le El. Tot El ii lamureste pe cei ce il suspectau de stricarea legii prin cuvintele “Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric ci sa implinesc”. “Sa implinesc” se refera la acele prescriptii cu valabilitate limitata care s-au implinit prin El si care urmau sa nu mai constituie o povara pentru Legea Harului (jertfele, ziua sambetei etc.). Celelalte invataturi insa au primit insa confirmare (ex: cele 10 porunci, iubirea etc.) si carora le-a dat un nou sens, cel al desavarsirii. Mantuitorul deci nu inlatura tezaurul veterotestamentar ci cladeste pe el asemenea unui constructor ce cladeste o casa. Predica crestina s-a cladit pe stradaniile omiletice ale predicatorilor V.T-ului si insasi omilia ca gen si termen al predicii este preluata de la Templul Iudaic. Totodata Evangheliile sunt pline de marturii in care Mantuitorul intra in sinagogi si citea din “Scripturi” si le talcuia “ca unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor” (Mt. 7,29).

IV.1.3.Propovaduitorii Vechiului Testament. Privire generala.

Vom redeschide Vechile Scripturi dupa indemnul Mantuitorului: “Cercetati Scripturile, ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. Si acelea sunt care marturisesc despre Mine.” pomenind cativa slujitori remarcabili ai cuvantului dumnezeiesc. Mentionam ca inca de la inceputul istoriei neamului omenesc, in ciuda caderii in pacat Ziditorul a pastrat legatura cu faptura Sa, existand deci neintrerupt o revelatie a voii Lui prin diferiti oameni alesi. Acesti oameni alesi se pot numi pe drept predicatori pentru ca au vestit cuvantului lui Dumnezeu pregatind omenirea pentru intruparea Mantuitorului. Intai ne ducem cu gandul la prooroci, dar sa nu ii uitam pe predecesorii acestora dintre care amintim: Noe (a fost un marturisitor prin cuvant al dreptatii asa cum l-a numit Sf.Ap.Petru: “Caci Dumnezeu nu a crutat pe ingerii care au pacatuit… Si n-a crutat lumea veche, ci a pastrat pe Noe ca al optulea propovaduitor al dreptatii” 2 Petru, 2, 4-5). Apoi amintim pe Moise care a condus un “exod” si a eliberat pe fratii sai din robia Egiptului, un organizator sub ascultarea nemijlocita a lui Dumnezeu care desi era zabavnic in grai si incurcat in limba si nu s-a simtit in starea sa vesteasca poporului adevarul dumnezeiesc a lasat sarcina aceasta lui Aaron. Este totusi unanim recunoscut ca autor al Pentateuhului si propovaduitor cel putin prin scris dupa cum ne spune cartea Deuteronomul: “Apoi a scris Moise legea aceata si a dat-o preotilor, fiilor levitilor, care purtau chivotul legii Domnului si tuturor batranilor fiilor lui Istrael” (Deut. 31,9).

Deasemenea mai amintim un moment relevant. In vremea lui Iosafat, care a domni in Iuda dupa Roboam si Asa, au fost trimite “cinci dintre capeteniile sale, Benhail, Obadia, Zaharia, Natanael si Miheia, ca sa invete poporul prin cetatile lui Iuda. … Impreuna cu ei au trimis si leviti […]. Iar dintre preoti, pe Elişama si Ioran.” – ei au invatat in Iuda avand cu ei

cartea Legii Domnului; si au cutreierat toate cetatile lui Iuda si au invatat poporul. Acestea sunt cateva repere notabile ale slujirii invatatoresti in Testamentul cel Vechi.

IV.1.4. Profeţii – predicatori cu vocatie speciala

Pentru slujirea profetica vocabularul biblic foloseste doi termeni cu acelasi inteles si anume: profet (cel care spune inainte) si proroc (acelasi inteles), acesti doi termeni aflandu-se concomitent in traducerile romanesti ale Scripturii. Cu toate ca darul profetiei nu era ereditar, ca cel al preotiei, proorocii s-au apropiat mai mult decat preotii Legii Vechi de propovaduitorii predicii crestine, fiind invatatorii propriu-zisi ai poporului. Totodata V.T-ul consemneaza scoli unde erau instruiti tineri intr-un regim de rabdare, saracie etc., ei fiind denumiti fii proorocilor. Scoli propriu-zise ale profetilor se gaseau in: Ghibeea, Rama, Ghilgal, Betel, Ierihon etc.

Cel mai vechi sens al echivalentului ebraic profet nu reda intelesul de prezicator cat pe cel de cuvantator, orator, interpret. Profetis din greaca clasica desemneaza persoana care vorbeste pentru altul, adica cineva care se gaseste sub o influenta superioara, respectiv Dumnezeu. Profetii erau deci oameni din popor iar chemarea lor era facuta direct de Dumnezeu lucru care le conferea acea autoritate suprema in slujirea cuvantului. Ei spuneau poporului ce necazuri il paste fara sa se teama (mustrarile lor nu-i crutau nici pe regi) iar predica lor producea adesea cainta (vezi exemplul cetatii Ninive). Profetii se simteau raspunzatori numai fata de Dumnezeu. In esenta profetul este constiinta lucida si respunsabila a poporului sau in momentele de criza religioasa si morala (Bartolomeu Anania).

Ca metode “predicatoriale” odata cu prezicerile in sine, profetii utilizau adesea mustrarile, amenintarile, pedepsele, sfaturile imperative. Denumirile vechi ale predicii in V.T erau termenii: limmed – a invata; hebin – a intelepti; higgid – a vesti; daraş – a explica. La inceput predica era precedata de lectura unei paraşe (pericopa din Lege) iar mai tarziu si de citirea unei haftare (pericopa din Profeti). Dreptul de a face lectura ii revenea oricarui membru al comunitatii iar predicatorul era oricare participant la cult, dar bineinteles predicau cei care stiau mai bine Legea. Dupa lectura urmau scurte talcuiri a celor citite preocuparea principal a predicii fiind aceea de a convinge pe credinciosi sa ramana statornici in Lege.

IV.1.5. Tematica prioritara a propovaduirii profetilor.

Tematica propovaduirii se axeaza in general pe doua coordonate: monoteismul si mesianismul; adiacent si combaterea idolatriei. Astfel: a)Monoteismul este insotit de lupta ferma impotriva idolatriei si pregateste omenirea pentru intruparea lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Politeismul celorlalte popoare reprezenta o amenintare fata de credinta revelata a istraelitilor si totodata putea sa compromita stradaniile de mentinere a unitatii etniei. Totodata premisa ca Iahve este Dumnezeul tuturor neamurilor cuprinde acea forta spirituala capabila sa elimine piedicile dintre etnii si rase. Pentru mentinerea monoteismului si respingerea idolatriei, profetii intrebuinteaza pe de o parte amenintari iar pe de alta parte rugaciuni. Astfel la Ieremia 9, 13-16 proorocul zice despre cei care se inchinau lui Baal ca Domnul: “Ii va hrani cu pelin si le va da sa bea apa cu fiere si-i va risipi printre popoarele despre care nici ei nu au auzit” ca in final sa ii piarda prin sabie. Exemple de rugaciune gasim la Profetul Osea: “Gasiti rugi de pocainta, intoarceti-va catre Domnul si-I ziceti: Iarta-ne orice faradelege…”; totodata si asprul Ilie adreseaza o rugaciune in 3 Regi 18,36 concluzionata cu recunoasterea lui Dumnezeu cel Unic.

b)Mesianismul este firul rosu al V.T-ului de la un cap la altul. Profetiile mesianice constituie miezul continutului omiletic veterotestamentar. Amintim cartea Pr.Nicolae Neaga Hristos in Vechiul Testament. Insemnari pe marginea textelor mesianice.Cartea este structurata in 5 capitole astfel: 1.Profetii mesianice in cartile istorice; 2.Profetii mesianice in cartea lui Iov; 3.Profetii mesianice in psalmi; 4.Profetii mesianice in cartile profetilor; 5.Profetii mesianice in cartile necanonice. Bineinteles cel mai mare spatiu este rezervat Profetului Isaia, cunoscut ca Evanghelistul V.T-ului.

c)Teme complementare. Profetii vorbesc necontenit de pedepsirea pacatului si a tuturor ratacirilor, lucru ce nu este nou sau strain fata de Legea lui Moise insa, acestia adancesc si desavarsesc acest concept. Pe langa aspectul religios al predicii profetilor semnalam si un aspect social caci ei prevad o anumita ordine sociala superioara instaurata odata cu venirea lui Mesia, “Parintele pacii”. Concluzia este ca predica V.T-ului este dovada luptei neincetate pentru randuirea unei lumi

superioare avand valabilitate pt. toate timpurile. De altfel, proorocii ca modele pentru ravna credintei monoteiste pot fi numiti contemporanii nostri pentru ca idolatria exista si astazi.

IV.1.6. Scurte ilustrari.

Sugestii ca puncte de plecare pentru multe alte predici posibile (le amintesc doar, fara detalii…):

1.Panegiricul pentru Sf.Prooroc Ilie (20 iulie) – poate fi extras exclusiv din 3 si 4 Regi.

2.Predicile consacrate Nasterii Domnului vor valorifica, prioritar textile mesianice, cu deosebire din Cartea Profetului Isaia.

3.La panegiricele pentru sarbatorile Maicii Domnului putem invoca lejer prefigurari ale Fecioarei Maria in V.T (ex: Toiagul lui Aaron etc)

4.La sarbatorile inchinate Sf.Cruci (14 septembrie + duminicile de inainte si dupa) – prefigurarea Sf.Cruci in V.T (ex: Pomul Vietii; Sarpele de arama etc.)

5.Pentru ilustrarea unor virtuti, anumite personaje din V.T pot fi date din nou exemplu. (Credinta lui Avraam, Noe etc., smerenia si nadejdea – Dreptul Iov; intelepciunea - Solomon)

6.Parabole. Acest gen oratoric este intalnit si in V.T. (ex: Parabola copacilor care isi aleg imparat – sub forma fabulei)

7.Sentinte (proverbe). (ex: Pildele lui Solomon, Psalmi, Ecclesiastul)

Mai jos redam o lista ilustrativa aranjata alfabetic si tematic:

a)ascultare – “Fii grabnic la ascultat si zabavnic la dar raspunsul” (Intelepciunea lui Isus Sirah); b)Batrani – “Inaintea celui batran sa te ridici; sa cinstesti fata batranului” (Levitic 19,32); c)Cersit – “Fiule, viata cersetoare sa nu traiesti; mai bine sa mori decat sa ceri” (Intelepciunea lui Isus Sirah 40,31); d)Desertaciune – “Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune” (Ecclesiastul 1,2); e) Educatie – “Cine cruta toiagul sau si isi uraste copilul, iar cel care il iubeste il cearte la vreme” (Pildele lui Solomon 13,24); f)Fagaduieli – “Faceti fagaduinte si le impliniti Domnului Dumnezeului vostru” (Psalmul 75, 11); g)Femeie – “Femeia virtuoasa este o cununa pentru barbatul ei, iar femeia fara cinste un cariu in oasele lui” (Pildele lui Solomon 12,4); h)Ghicit – “Ghicitul, talcuirea semnelor si visele desarte sunt ca la aceea care este gata sa nasca: inima ei aiureaza” (Intelepciunea lui Isus Sirah 34,5); i)Hrana – “Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani” (Psalmul 54,25); (mai sunt o gramada dar nu le voi enumera pe toate din cauza lipsei de timp).

IV.1.7.Concluzii

V.T este pe de o parte un izvor prioritar propovaduirii prin continutul sacru iar pe de alta parte este model sub aspectul tehnicii oratorice utilizate de profeti. Dupa captivitatea babilonica preotii si levitii citeau Legea in sinagogi neinterpretand-o, comentariile ce ii urmau erau facultative si puteau fi facute de oricine se simtea pregatit pentru acest lucru, astfel, asa explicam faptul ca Mantuitorul a intrat in sinagoga din Nazaret sambata explicand testul de la Isaia 61, 1-2, tot asa procedand si Sf.Ap.Pavel in calatoriile sale. In mod curent, oficiul predicarii in sinagogi il aveau carturarii numiti si invatatorii de lege.

Concluzionam cu cateva remarci si principii:

a)Remarci concrete privind predica profetilor: 1.Predica profetilor si-a avut descoperirea de Sus in mod direct; 2.Temele nu vizau doar viata religioasa ci si cea morala si sociala; 3.Genul omiletic predilect era cel parenetic (mustrari, critice) denuntant alunecarile idolatre, luxu, desfraul etc; 4.Atitudinea critica a profetilor nu a generat pesimism ci a alimentat nadejdea oamenilor intr-un viitor mai bun, nadejdea mantuirii prin Mesia.

b)Principii omiletice inspirate din V.T, aplicabile astazi: 1.Hirotonia il obliga pe cel investit cu misiunea propovaduirii sa consacre intreaga energie in oficiul invatatoresc, trecand peste toate obstacolele; 2.Propovaduirea sa fie sprijinita neaparat de exemplul personal; 3.Propovaduirea sa tina seama si de viata externa, sociala si materiala a ascultatorilor; 4. Predica sa intervina si in apararea celor oprimati, pentru a fi sprijiniti si material, precum odihinoara procedau profetii, al caror exemplu este vesnic actual.

IV.2.Predica Mantuitorului Iisus Hristos

IV.2.1. Precizari introductive

Ne propunem deci observarea trasaturilor propovaduirii Mantuitorului, in contextul vremii secolului I al erei crestine dar si in ecoul lor in contemporaneitate + incercam sa prezentam “cheia” succesului kerygmei apostolice, cateva dintre explicatiile reusitei lor. (Ne propunem sa observam mijloacele de cucerire a unei lumi pagane).

IV.2.2. Mantuitorul Iisus Hristos – Predicatorul Desavarsit

Considerata d.p.d.v istoric, predica Mantuitorului este modelul prin excelenta al predicii crestine. El este Invatatorul Unic, dupa propriile Sale cuvinte: “Unul este Invatatorul vostru” (Matei 23,8). “Unul” in sensul de revelator suprem al adevarului. Iisus nu a fost elevul vreunei scoli, nu a studiat nici in vreo scoala iudaica (observam din Evanghelii chiar ca El a fost in opozitie cu carturarii) ci a staruit in talcuirea Legii si a Proorocilor, acea Lege pe care nu a venit sa o strice ci sa o implineasca (Matei 5,17). A implinit-o adaugandu-I iubirea universal extinsa de la conationali la toate neamurile si de la apropiati la vrajmasi, e acea iubire totala dusa pana la jertfa de sine. Asa se explica noutatea poruncii: “Porunca noua va dau voua, sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi” (Ioan 13,34). Noutatea asadar consta in El, ca model al iubirii jertfelnice. Iisus este Profetul prin Sine iar nu printr-un dar venit din alta parte.

IV.2.3. Forma, tematica, obiectul, scopul, genurile si mijloacele predicii Mantuitorului

a) Forma predicii Mantuitorului a fost variata si a avut in vedere caracterul si limitele ascultatorilor, adaptandu-se tot timpul puterii lor de receptare. Intr-un fel a vorbit carturarilor, in alt fel oamenilor simpli si umili, ca un cunoscator desavarsit al sufletului omenesc despre care da marturie Sf.Ev.Ioan: “Ii cunostea pe toti si n-avea trebuinta de cineva sa-I dea marturie despre om, caci El Insusi cunostea ce era in om” (Ioan 2, 24-25). Astfel, celor ce aveau sa sufere pentru Evanghelie le-a vorbit despre slava Imparatiei Cerurilor, pe bolnavi i-a vindecat, pe copii i-a binecuvantat, adevarurile spiritual pe care le rostea erau infatisate intr-o forma concreta si sugestiva menita sa puna in miscare simtirea si constiinta celor ce ascultau. Mantuitorul S-a adresat si mintii si inimii celor ce-L ascultau. Adevarurile esentiale, formulate simplu, limpede, firesc si insufletit – iata fondul, forma si forta predicii Sale.

b) Tema centrala a predicii Mantuitorului este Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu. Pe langa aceasta tema central, Mantuitorul a reliefat in predici trei subiecte principale: Dumnezeu, lumea, omul. In primul rand Hristos ne-a invatat ca Dumnezeu este Treime a iubirii: intai ne incredinteaza de iubirea Tatalui prin binecunoscutul verset de la Ioan 3,16, apoi iubirea Sa a dovedit-o prin actul suprem al Jertfei insotit de cuvintele cand se afla rastignit pe Cruce: “Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac” (Luca 23,34) iar in al treilea rand ne invata despre Duhul Sfant purcezator din Tatal, ne-a invatat ca este izvor nesecat al harului iubirii si adevarului (Ioan 14, 26; 15, 26).

Lumea este infatisata ca opera a iubirii lui Dumnezeu si mediul de viata al omului. Ea este dar si sacrament asa cum spune Pr.D.Staniloae.

Omul este vazut ca subiect al propovaduirii Domnului, este un al doilea nume al Lui Insusi (numindu-Se pe Sine, Fiu al Omului – Matei 17,9; 18, 11 etc.). Astfel Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat in lume pentru a relief chipul adevarat al omului in mijlocul creatiei.

c) Scopul propovaduirii Mantuitorului este desavarsirea: “Fiti dar voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este” (Matei 5,48). Desavarsirea = Mantuirea si este posibila doar prin iubirea semenilor dupa modelul Hristos “Precum v-am iubit Eu pe voi asa sa va iubiti si voi unul pe altul” (Ioan 13,34). Totodata iubirea semenilor se vadeste prin slujirea semenilor, semnalata tot prin cuvintele Mantuitorului: “Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi” (Matei 20,28).

d) Genurile (formele) sunt doua: omilia si predica tematica. Omilia era in uz la iudei in vremea lui Hristos, atat la Templul din Ierusalim cat si in sinagogi. Trecem in revista relatarea Sf.Ev.Luca privitoare la inceputurile predicii Mantuitorului in Nazaret intr-o zi de sambata cand citeste din Cartea Proorocului Isaia: “Duhul Domnului este peste Mine; pentru ca M-a uns sa binevestesc saracilor…”. Importanta este mentiunea Sf.Ev.Luca ca Iisus a intrat in sinagoga sambata “dupa obiceiul Sau” adica, el obisnuia sa vina sambetele in sinagoga si sa talcuiasca Scripturile. Al doilea gen, adica predica tematica este axata pe subiecte morale dar si pe eshatologie, exemplu: Predica de pe Munte sau cuvantarile de dinaintea Patimirilor.

e) Mijloacele propovaduirii cunosc o gama larga de procedee stilistice si retorice dintre care amintim: figuri stilistice de cuvinte (epitetul, comparatia, metafora, metonimia, sinecdoca, alegoria etc.) si figuri stilistice retorice (interogatia retorica, invocatia retorica, antiteza, eufemismul, corectia, apostroga, ironia fina etc.).

IV.2.4. Parabolele – mijloace preferate in predica Mantuitorului

Cu toate ca in multe imprejurari Mantuitorul folosea vorbirea directa (ex: Predica de pe Munte) intrebuinteaza totodata cu precadere si parabola, o modalitate intalnita la popoarele orientale si intalnita deasemenea si in V.T. Ca termen, parabola inseamna “a aseza lucrurile alaturi, a spune lucrurile in alt mod”.

Enumeram acum avantajele utilizarii parabolelor:

a)pentru ascultatorii simpli, istorioarele simple sunt usor de tinut minte; b)prin parabole se pot biciui mai usor pacatele; c)parabolele solicita gandirea mai mult decat vorbirea directa; d)parabola da posibilitatea de a feri unele adevaruri sfinte sau taine dumnezeiesti. (ex: Matei 13,13)

Parabolele Mantuitorului reprezinta un material prioritar pentru predicatorii crestini, despre ele avand la indemana si o vasta literature laica, de buna calitate. Filosoful Andrei Plesu pornind de la versetul amintit (Matei 13,13) a publicat la randul sau o lucrare interesanta.

Exegetii nominalizeaza in general 33 de parabole, prin care ni se fac cunoscute in mod discret, adevaruri dogmatice care depasesc puterea obisnuita de intelegere.Totodata ne amintim si principiul pedagogic enuntat de filosoful britanic Herbert Spencer: “Pe cele abstracte le facem sensibile prin cele cunoscute”. Mai mentionam pe langa frumusetea lor stilistica si adancimea mesajului, incredibila actualitate.

IV.2.5. Concluzii

Mantuitorul este Modelul Desavarsit al predicatorului consacrat. Toti recunosc acest lucru, criticul literar Vasile Florescu noteaza intr-o carte publicata de Academia Romana, chiar in plina perioada comunista: “Hristos a fost un vorbitor cu totul peste nivel, iar parabolele Sale, chiar in traducere, impresioneaza sip e cel mai adanc adversar al crestinismului”. Simion Mehedinti, cel mai mare geograf dar si profund pedagog crestin orthodox spune: “Iisus a fost cel dintai mare educator al omenirii”.

In acelasi timp trebuie sa retinem ca Iisus vorbea, dupa marturia Sf.Ev.Matei “ca Unul care avea putere” deci diferit de carturari, acea putere izvora din Fiinta dumnezeiasca si din lipsa de pacat. Asadar mai presus de mijloacele stilistice ramane exemplul Sau personal, de aici deducem “cheia” principal a reusitei = sfintenia vietii predicatorului. Totodata Insusi Hristos marturiseste ca pentru a invata a venit in lume: “Sa mergem in toate orasele si satele care sunt mai aproape, ca sa vestim si acolo, caci pentru aceasta am venit” (Marcu 1,38).

IV.3. Kerygma apostolica

IV.3.1. Precizari terminologice

Pentru predica sau propovaduirea Sfintilor Apostoli, specialistii folosesc termenul de kerygma care inseamna vestire, anunt public, predica, coresp. verbului kiristin tradus cu a proclama, a vesti, a predica. Pr. Constantin Preda, face un pas mai departe si spune ca expresia care acopera propovaduirea apostolica este cea de cuvantari kerygmatico-misionare, intrucat Sf.Apostoli, propovaduind indeplinesc porunca Mantuitorului “Mergand, invatati…” (Matei 28,19). Aceste cuvantari se impart in 4: a)kerygmatice (vestirea initiala); b)apologetic (de aparare a crestinilor acuzati pe nedrept); c)procesuale (de aparare in tribunale/in fata puternicilor zilei); d)bisericesti (predicile/omiliile adresate crestinilor). In procesul de nastere si consolidare a unei comunitati crestine cunoastem trei pasi: kerygma, cateheza si predica (omilia). Apostolul, mergea, spunea cine este, in numele cui vorbeste, prezenta pe scurt Evanghelia, adica anunta/vestea ceva, desfasura activitatea kerygmatica iar daca acea comunitate il primea urma perioada de catehizare urmand ca dupa botezul noilor crestini, acestia sa asculte si omilia/predica tematica.

IV.3.2. Etapele si prioritatea propovaduirii Sfintilor Apostoli

Predica Sf.Apostoli asa cum ne este infatisata in N.T se desfasoara in patru etape:

1.Predica din Ierusalim (Fapte, 2-8); 2.Predica din Samaria, Damasc si Antiohia (Fapte 8,12); 3.Predica Sfintilor Pavel si Barnaba in Galatia Meridionala (Fapte 13-14); 4.Extinderea Evangheliei in Europa, prin predica Sf.Ap.Pavel (Fapte 15-18).

Eusebiu de Cezareea bazat pe cateva informatii de la Origen, scrie un capitol special in a sa Istorie Bisericeasca intitulat: In ce parti ale lumii au propovaduit Apostolii, capitol din care observam ca ei au colindat toata lumea. Toma merge in Parţia, Andrei in Scitia, Ioan in Asia, Petru in Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia si Asia apoi Roma iar Pavel din Ierusalim si pana in partile Iliricului murind aproape ca martir in timpul lui Nero – ne spune Origen.

Prioritatea propovaduirii apostolice fata de savarsirea cultului trebuie vazuta chronologic, astfel, oamenii aveau nevoie mai intai sa fie convinsi prin viu grau de Taine ca sa poate fii partasi acelor Taine. Dintru inceput Apostolii au acordat importanta cuvantului sau propovaduirii pentru ca oamenii sa creada, s-au consacrat propovaduirii si au trimis pe diaconi ca organizatori ai agapelor caci lor le lua prea mult timp aceasta organizare.

IV.3.3. Cuvantari cunoscute ale Sf.Apostoli si cateva trasaturi specific

a)Cuvantari ale Sf.Apostol Petru: la alegerea lui Matia (1, 16-22); ziua pogorarii Sf.Duh (2, 14-40); in pridvorul lui Solomon(3, 12-26) etc

b)Cuvantari ale Sf.Ap.Pavel: in Antiohia Pisidiei (13, 16-17); in fata Areopagului (17, 22-31); la Efes (20, 18-35); etc.

c)Cuvantarea Sf.Iacov la Sinodul 1 Apostolic (15, 13-31)

d)Cuvantarea Sf.Stefan (7, 2-53)

Analizand d.p.d.v omiletic aceste cuvantari, se desprind trasaturile:

1.Structura (schema) cuvantarilor dupa remarca lui J.Dupont consta in 6 elemente constitutive: a)Un exordiu de circumstanta ce motiveaza cuvantarea; b)O trimitere la slujirea publica a Mantuitorului; c)Imprejurarile in care El a murit; d)Proclamarea Invierii Sale; e)Explicarea insemnatatii Invierii; f)Anuntarea iertarii pacatelor celor care accepta mesajul. Practic ele se rezuma la: mic rezumat al istoriei veterotestamentare – cu evidentierea unor profetii mesianice, vestirea intruparii, activitatii, mortii si Invierii Domnului iar la fina sfaturi si indemnuri morale.

2.Pentru Apostoli predica este mai intai de toate o ascultare a poruncii Domnului (Mergand invatati…)

3.Caracterul preponderent al kerygmei este misionar, atat de necesar in Biserica.

4.Locul desfasurarii kerygmei era diferit, ba in Templul din Ierusalim, ba in sinagogi, etc.

5.Sf.Apostoli s-au dovedit buni cunoscatori ai psihologiei ascultatorilor, astfel, ei s-au adaptat de fiecare data in functie de capacitatea de receptare a publicului.

6.Predica era strans legata de viata harismatica in Iisus Hristos, caci mantuirea nu poate fi dobandita fara Sfintele Taine si doar prin predica, dovada o avem la Cincizecime, in urma predicii Sf.Petru, multi au crezut drept pentru care s-au botezat ca la trei mii de suflete.

IV.3.4. Concluzii

Sf.Apostoli nu au fost carturari, ci oameni simpli carora Sf.Duh le-a descoperit stiinta tainelor dumnezeiesti di darul limbilor. Fiind convinsi de adevarurile divine pe care le predicau, martori ai Domnului, ei au dobandit puterea de a expune in limbajul propriu aceste adevaruri. Astfel, toti predicatorii crestini trebuie sa-ti contureze bine imaginea adevarului in minte pentru a-l transmite fara dificultati ascultatorilor. Apostolii si-au insusit cu smerenie darurile primate de sus, tocmai Sf.Apostol Pavel evidentiaza acest lucru: “Iar cuvantul meu si propovaduirea nu stau in dovezile mestesugite ale intelepciunii omenesti, ci in dovedirea Duhului lui Dumnezeu” (2 Cor. 2,4).

IV.4. Predica in Traditia patristica a Bisericii. Prezentare selective.

IV.4.1. Precizari de ordin chronologic.

Impartirea clasica in tratatele de Patrologie apare ca “perioada patristica” de la Pr.Apostolici pana la Sf.Ioan Damaschin inclusiv insa, noi vom folosi expresia tradicia patristica a Bisericii astfel incat sa cuprindem pe toti cei care s-au remarcat de-a lungul anilor in campul omiletic, incepand cu Pr.Apostolici si pana in contemporaneitate.

IV.4.2. Predica Parintilor Apostolici

Denumirea de Parinti apostolici este pusa in circulatie in sec XVII-lea de primul editor al acestori scriitori, Jean Baptiste Cotelier, teolog francez. Propriu-zis sunt numiti apostolici scriitorii crestini din a doua jumatate a sec I si prima jumatate a sec II-lea, care au fost ucenici ai apostolilor sau macar i-au cunoscut: Barnaba, Clement Romanul, Ignatie Teoforul, Policarp, Herma, Papias + scriitorii anonimi ai Epistolei catre Diognet si Didahiei.

Literatura patristica din aceasta perioada este strans legata de V.T si N.T avand un caracter dublu: misionar (pentru necrestini) si catehetic (pentru crestini). Se mai poate imparti si in trei categorii principale: epistolara, apologetic si antieretica. Totodata pentru istoria predicii observam doua fapte esentiale ce au loc acum: a)inceteaza inspiratia divina + urmeaza practica comentariului authentic al cuvantului lui Dumnezeu si b) intra in functie elocinta umana, arta literara, desigur tot cu ajutorul harului divin. Predica va capata acum o forma cultivata, elocventa.

Oficiul predicatorial apartine prin excelenta episcopului, bineinteles si preotul si diaconii si chiar si laicii in anumite conditii nu sunt exclusi de la aceasta slujire. Sf.Ap.Pavel ii scrie lui Timotei: “Preotii cei ce isi tin bine dregatoria sa se invredniceasca de indoita cinstire, mai ales cei care se ostenesc in cuvant si in invatatura” (1 Timotei 5,17). Clement Alexandrinul stie si el ca presbiterul are oficiul de popovaduitor de aceea spune: “Adevaratul presbiter al Bisericii nu-I decat acela care face si invata cele ce sunt ale lui Dumnezeu” + canonul 58 apostolic spune acelasi lucru. Diaconii predicau atunci cand preotul sau episcopii lipseau sau erau bolnavi, ei fiind initial implicati in instruirea catehumenilor. Laicii aveau permisiunea de a predica in Biserica iar aici avem exemplul lui Origen, care a predicat in Cezareea Palestinei cu incuviintarea lui Teoctist al Cezareei si a lui Alexandru al Ierusalimului.

Pentru denumirea cuvantarilor religioase se foloseau termenii de: predica misionara, predica didactica populara, exegeza si predica tematica. Predica se rostea in toate zilele, se propovaduia in biserici, episcopal statea jos pe scaunul sau consacrat iar preotul statea in picioare in fata altarului. Drept exemplu invocam aici scrierea socotita a fi cea mai veche

cuvantare, adica, Epistola a-II-a a Sf.Clement, episcop al Romei. D.p.d.v omiletic cuvantarea se incadreaza in categoria parenezelor, fiind o grupare de pareneze intrucat este plina de indemnuri la virtute si la pocainta. Cuvantarea are ca scop principal atentionarea tinerilor care au creat tulburari in Biserica si au alungat pe preotii slujitori, are 20 de paragrafe [urmeaza fragmente din text pe care nu il copiez pentru ca timp].

Ne putem da seama ca este o predica si nu o epistola, caci in capitolul 1 se vorbeste despre ascultarea cuvantului, termen ce exprima atitudinea credinciosilor prezenti la slujba apoi in capitolul XVII-lea se spune: “Sa ne aratam credinciosi si ascultatori nu numai acum cand suntem povatuiti de catre preoti, ci si cand mergem acasa”.

IV.4.3. Predica din perioada I a literaturii patristice (sec. II-III).

Perioada I a literaturii patristice (sec II-III) ii enumara pe: Clement Alexandrinul, Tertulian, Origen, Sf.Grigorie Taumaturgul, Sf.Ciprian al Cartaginei, Lactantiu, Ilariu si Sf.Ipolit Romanul.

1.Clement Alexandrinul (aprox. 150-216) – ne-a lasat o valoroasa omilie numita “Care bogat se va mantui?”, aceasta este axata pe fragmentul “Mai lesne este camilei sa treaca prin urechile acului decat bogatului sa intre in Imparatia lui Dumnezeu” (Marcu 10,25). Particularitatea omiliei este ca trateaza pt prima data tema bunurilor material d.p.d.v al moralei crestine iar in al doilea rand valorifica in expunerea sa argumente teologice dar si puncte de vedere sociale privind bunurile ca mijloace menite sa lege pe oameni intre ei. Autorul condamna vehement pe cei ce au agonisit bogatie in mod necinstit dar si pe cei care ii lingusesc pe bogatani: “Dupa parerea mea cei ce aduc bogatilor ca daruri cuvinte de lauda… sunt lingusitori si meschini, pt ca cinstesc cu fatarnicie peste masura pe cele care nu merita a fi cinstite, ci si necredinciosi si vicleni”

2.Origen (185-254) – cel dintai teolog rasaritean de la care mostenim un nr. mare de predici, el este incepatorul omiliei propriu-zise, inclusiv ca termen. Incepand cu Origen omilia se individualizeaza ca predica exegetica (analitica), legata strans de textile scripturistice, de la un capat la altul. Opera sa cuprinde aproape intreaga Sf.Scriptura insa nu toate s-au pastrat, amintim: Omilii la Facere, Iesire, Numerii, Iosua, etc. Inceputurile educatiei sale se datoreaza tatalui sau Leonid, insa inalta sa pregatire nu il ingamfa.

Omiliile lui Origen sunt in general scurte, prezentant concentrate invataturile dogmatice, morale si duhovnicesti. Ceea ce il individualizeaza pe Origen sunt 2 principii: primul izvora din convingerea profunda ca Scriptura repr. Cuvantul lui Dumnezeu si ca in toate expresiile biblice sunt ascunse intelesuri mai adanci si al doilea principiu era de natura practica, urmarind prin fiecare omilie asa educarea credinciosilor drept pentru care aborda un limbaj accesibil.

3.Sf.Mucenic Ipolit (aprox. 170-235) – episcop al Romei, s-a remarcat prin cultura, elocventa, zel si moralitate. Insuri Origen il va vizita si va asista la audierea omiliei intitulata Despre lauda Domnului Mantuitor (De laude Domini Salvatoris). Intre cele mai inseminate lucrari se inscriu operele exegetice: “Comentarii la Daniel, Cantarea Cantarilor, Proverbe, Ecclesiast etc” dar si lucrarea “Combaterea tuturor ereziilor” (Philosophoumena). In sfera omiletica i se atribuie si lucrarea Cuvant la Sfanta Teofanie (predica la Botezul Domnului).

De la Tertulian (160-240) si Sf.Ciprian (+258) nu s-au pastrat predici dar ne putem da seama din celelalte scrieri de iscusinta lor in cuvant.

Cateva concluzii asupra predicii post-apostolice:

1.Predica post-apostolica este legata fiintial de predica apostolica, neotestamentara;

2.Nu mai este revelata ca in perioada apostolica, dar nu este nici simpla parafrazare a textelor sacre. Se formeaza acum constiinta ca predica este si effort personal.

3.Metoda de interpretare folosita cu precadere este cea alegorica, cu scopul de a atrage atentia asupra adancimii Scripturilor si de a respinge pareri gresite asupra textelor scripturistice;

4.Propovaduitorii remarcabili erau episcopii, iar alaturi de ei, preotii, diaconii si chiar si laicii (Origen).

5.Predica post-apostolica a avut un rol determinant in pregatirea terenului pentru predicatorii din veacul numit “ de aur” despre care vorbim in cele ce urmeaza.

IV.4.4. Predica din perioada a-II-a a literaturii patristice (perioada “de aur”)

Aceasta este perioada dintre secolele IV-V, perioada numita de aur pentru ca acum stralucesc cei mai mari si insemnati predicatori ai Bisericii nedespartite inca, dintre care, in Rasarit: Sf.Macarie Egipteanul, Sf.Efrem Sirul, Sf.Atanasie cel Mare, Sf.Grigorie de Nyssa, Sf.Grigorie Teologul, Sf.Ioan Gura de Aur; iar in Apus: Sf.Ambrozie, Fer.Ieronim, Fer.Augustin si Sf.Grigorie Dialogul.

IV.4.4.1. Predicatori insemnati in Rasarit

1.Sf.Macarie Egipteanul (+390) – ne-a lasat 50 de omilii duhovnicesti la care se mai adauga inca 7. Paternitatea acestor omilii este controversata insa majoritatea cercetatorilor atribuie scrierile Sf.Macarie. Adresate initial monahilor, este sunt de folos tuturor oamenilor caci toti tindem spre desavarsire, omiliile cuprinzand o intreaga gama de trairi omenesti, de la cadere in pacat pana la indumnezeire. Amintim urmatoarele titluri: Numai Hristos, doctoral cel adevarat al omului celui dinlauntru, poate sa vindece sufletul si sa-l impodobeasca cu vesmantul harului; Despre paradis si despre legea duhovniceasca; etc.

2.Sf.Efrem Sirul (+373) – mai este numit si “liră a Sfantului Duh” pentru cuvintul sau vibrant – de la el avem si frumoasa rugaciune pe care o rostim in Postul Mare. Cele mai importante predici sunt: Cuvantarile asupra judecatii viitoare, Indemnuri la cainta, Cuvantul despre cei repauzati in Hristos si despre ceasul mortii, Indemnuri catre calugari etc. Ed. BunaVestire a tiparit un volum de Cuvinte si Invataturi ale Sf.Efrem Sirul ce cuprinde peste 50 de predici + cuvinte folositoare, valorificate la amvon.

3.Sf.Atanasie cel Mare (+373) – este numit de Sf.Grigorie Teologul “trambita adevarului”, stalpul credintei etc., el a lasat opera apologetice, dogmatice, polemice, istorico-polemice, care prezinta un mare interes pentru Omiletica, indeosebi cuvintele impotriva arienilor. Are si opera exegetice, cele mai multe la V.T.

4.Sf.Chiril al Ierusalimului (+387) – devine celebru in literatura omiletico-catehetica prin Catehezele rostite atat pentru catehumeni (18) cat si pentru neofiti (5).

5.Sf.Vasile cel Mare (+379) – ne-a lasat 22 de omilii si 24 de cuvantari diferite: dogmatice, morale , panegirice, pedagogice. Din cele 22 de omilii 9 sunt la Hexaemeron si 14 la Psalmi. Interpretarea este literala, Sf.Vasile beneficiind de un intreit avantaj si anume: cultura teologica solida, cultura filosofica si literara si o buna cunoastere a pastoritilor . D.p.d.v omiletic discursul sau avea in vedere combaterea ereziilor, implicarea crestinilor in rezolvarea problemelor sociale, dar si promovarea principiilor crestine in viata de familie dar si in societate . Totodata predicile sale avea un vedere si viata monahala (Scrie, Reguli monahale mari si mici) dar este preocupat si de tinerii crestini, pentru care alcatuieste o omilie speciala (Omilia catre tineri); in fine, indemnul Sf.Parinte este ca tinerii sa culeaga ca albine tot ce le este necesar pentru zidirea caracterului moral-crestin.

6.Sf.Grigorie de Nyssa (+394) – a scris in domeniul nostru mai multe cuvantari funebre, omilii la praznice imparatesti si panegirice: Cuvant funebru la marele Vasile, fratele sau; Lauda Sfantului Parintelui nostrum Efrem etc etc. + beneficiem de o recenta traducere a catorva omilii la praznice imparatesti.

7.Sf.Grigorie Teologul (+390) – are aprox 45 de cuvantari majoritatea avand caracter dogmatic, liturgic si ocazional. Scrierile sale se grupeaza in: cuvantari dogmatice, cuvantari la sarbatori mari, necrologuri, panegirice si cuvantari ocazionale. Cele mai valorificate scrieri sunt bineinteles cele cinci cuvantari teologice. Totusi, parerile unanime ale patrologilor sunt ca Sf.Grigorie Teologul este creatorul acestui gen literar in literatura patristica. Asadar, a rostit discursuri funebre intru lauda fratelui sau Cezar, al surorii Gorgonia, a tatalui sau Grigorie si in cinstea Sf.Vasile cel Mare. Pr.Ioan G.Coman semnaleaza ca Sf.Grigorie s-ar fi inspirat din literature pagana, totusi necrologurile Sfantului au dubla calitate a

continutului si a formei: ele au un continut teologic iar forma literara este de o frumusete unica. In ele nu se invoca fapte/personaje ireale, ci Sfantul aminteste lucrurile positive din viata celor in cauza. Celelalte scrieri ale sale sunt: predici dogmatice (Cele cinci cuvantari teologice); predici sociale (cele despre pace, despre iubire); predici apologetice (Cuvantul de aparare pentru fuga in Pont sau Despre preotie); - bineinteles succesul scrierilor se datoreaza in principal din cunoasterea aprofundata a Sfintei Scripturi + cunostinte vaste asupra realitatilor vietii credinciosilor precum si sfintenia vietii sale.

8.Sf.Ioan Gura de Aur (+407) – numit si “Pavel a secolului al IV-lea” este recunoscut ca cel mai mare predicator din perioada patristica + trebuie considerat totodata si theoretician omiletic, prin invataturile referitoare la predica si predicator din Tratatul despre preotie si Omilia despre predica. El ne-a lasat cel mai insemnat numar de omilii (aprox 700) la aproape toate cartile Sf.Scripturi + niste predici ocazionale, apologetico-polemice, dogmatice, panegirice. Este admirat nu numai de noi ortodocsii dar si de cei de alte confesiuni (catolici si protestanti). “Secretul” succesului sau consta in utilizarea optima a Sfintei Scripturi, pe care o cunostea in amanunt! In toate predicile apeleaza la Scriptura pentru a sustine dogmele crestinesti, astfel incat ele se dovedesc a fi o impletire armonioasa intre afirmatii si argumente biblice, pas cu pas. El insusi spune: “necunoasterea Sf.Scripturi este pricina tuturor relelor”.

In ceea ce priveste predicatorii, Sfantul Ioan expune sfaturi precum: sa fie bine pregatiti a lupta cu ereticii; sa dispretuiasca laudele, sa caute sa placa lui Dumnezeu, nu oamenilor; sa fie receptivi la nemultumirile/criticile ascultatorilor dar sa nu le puna pe toate la suflet; sa fie puternici in cuvant, caci predicatorii slabi aduc multa paguba pastoritilor. Pe vremea cand era preot in Antiohia, rosteste Omilia despre predica, in care atrage atentia predicatorului ca nu trebuie sa taie asemenea unui chirurg partea bolnava ci are datoria sa si vindece si sa ingrijeasca ranile respective. Aceasta omilie merita o atentie sporita caci prin ea Sf.Parinte zugraveste portretul predicatorului constiincios si il asemuieste cu o “santinela” gata de aparare a crestinilor. Importanta este si comparatia intre predicator – chirurg, chirurgul nu simte durerea pacientului dar predicatorul simte durerea pastoritilor si totodata se si aseamana caci ambii sunt nevoiti uneori sa administreze medicamente amare in scopul vindecarii pacientilor. Mare atentie atrage asupra predicatorului slab, acesta din urma este mai rau decat un ucigas de oameni, ucigasul omoara trupul dar predicatorul slab poate ucide si sufletul.

9.Sf.Proclu al Constantinopolului (patriarh intre anii 434-446) – ucenic al Sf.Ioan Gura de Aur si cunoscut pentru al sau Tomos (Tomosul lui Proclu), care a pastrat pacea in mijlocul disputelor hristologice dintre episcopii rasariteni ai vremii sale. Il praznuim la 24 octombrie si la 20 noiembrie. In plan omiletic are cateva omilii la Nasterea Domnului. Omiliile acorda o atentie prioritara problemei hristologice, fixand cultul marial in temeiuri teologice si hristologice, deasemenea consacra termenul Theotokos ca atribut essential al Maicii Domnului, impotriva contestarilor iudaizante ale ereticului Nestorie.

Se cuvine sa mai amintim din Rasarit si pe: Sf.Sofronie al Ierusalimului supranumit “scolasticul” de la care avem 9 predici; Sf.Gherman al C-polului, panegirist vestit, indeosebi al Maicii Domnului (din 9 cuvantari, 7 sunt consacrate Maicii Domnului) si Sf.Ioan Damaschin cu 13 omilii (se pare, nu toate autentice).

IV.4.4.2. Predicatori însemnați în apus

Sf Ambrozie al Mediolanumului (†397). De la el s-au păstrat câteva necrologuri: La moartea fratelui Satyrus (două), La înmormântarea împăraților Valentinian II și Teodosie. Acestora se adaugă și omiliile exegetice consacrate Evangheliei după Luca (10 cărți), Hexameronul, în șase cărți. Amintim și omiliile dedicate Patriarhilor și Comentarii la 12 Psalmi.

Fericitul Ieronim (†420). Opera omiletică a înregistrat 59 omilii la Psalmi, 10 omilii la Evanghelia după Marcu, 10 omilii la alte texte biblice.

Fericitul Augustin (†420). Este cel mai prolific predicator din Apus, cu aprox. 800 de omilii. Deosebit de importantă pentru teoria predicii este lucrarea Despre învățătura creștină (De doctrina Christiana), un tratat în patru cărți, ultima având caracter omiletic. Predicile sale sunt scurte și simple (numite de specialiști vulgare). Se spune că timp de 40 de ani a predicat în fiecare zi.

Sf. Grigorie cel Mare – Dialogul (604†) Este ultimul orator apusean remarcabil al perioadei patristice „clasice”. Ne-au rămas de la el 62 de omilii. În afară de omilii, pentru slujirea învățătorească este de mare importanță și Cartea regulei pastorale structurată în patru părți din care ultimile două conțin elemente cu preponderență omiletică. Descrierile Sfântului Părinte sunt cât se poate de acctuale , fapt ce se poate observa chiar din subtitluri. Spre exemplu, în partea a III-a, cap 1 se intitulează: Câtă varietate trebuie să fie în arta predicării, iar cap 40: Despre faptele și cuvintele propovăduitorului. Partea IV-a, Calitățile și smerenia predicatorului, atrage atenția asupra celei mai înalte virtuți morale, smerenia.

Tot în perioada pastristică „clasică” se înscriu și următorii predicatori apuseni: Sf. Leon cel Mare, papă al Romei (†461), de la care avem 96 de cuvântări la posturi și praznice împărătești dar și panegirice. Petru Hrisologul (†450), arhiepiscopul Ravennei cu 176 de cuvântări. Beda Venerabilul (†735), a lăsat două volume cu câte 25 de omilii fiecare, adresate monahilor.

IV.4.5. Predica din perioada numită „post-patristică”

IV.4.5.1. În Răsărit

În răsărit după perioada patristică, se constată un declin, omilia patristică fiind înlocuită pe alocuri cu predica tematică, cuvântările având mai multe un caracter retoric. Predica devine o raritate. Istoria Bisericească a înregistrat nume importante de predicatori, dintre care amintim:

Sfântul Fotie – patriarh al Constantinopolului (†898) Dintre predicile sale, două sunt mai cunoscute: La Praznicul Nașterii Sfintei Fecioare și La târnosirea paraclisului împărătesc. Ele dovedesc marele talent de predicator al Sfântului Fotie, cu fraze bogate, limpezi și solemne.

Sf. Simeon Noul Teolog (†1022) – este unul dintre cei trei sfinți ai Ordodoxiei care poartă numele de „Teolog” (cuvântător de Dumnezeu). În bibliografia teologică românească este cunoscut prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae și mai nou prin traducerile realizate de Arhid. I. Ică jr: Discursuri teologice și etice. Scrieri I; Cateheze etc. Toate pot constitui izvoare pentru predica de astăzi. Recomandăm însă în mod special Catehezele.

Sf. Teofilact al Bulgariei (†1108) – arhiepiscop de Ohrida, este unul dintre cei mai importanți tâlcuitori ai Sfintei Scripturi din Răsărit. Este numit împotriva lui episcop de Ohrida dar o păstorește cu toată râvna și priceperea timp de 25 de ani. Opera sa de căpetenie o reprezintă Tâlcuirea celor patru Evanghelii, continuată cu Tâlcuirea Faptelor Sfinților Apostoli, a Epistolelor Sf. Apostol Pavel și a Epistolelor Sobornicești. Este recunoscut si pentru predicile sale, cele mai importante fiind: Asupra celei de-a 11-a Evanghelie a Utreniei; La sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului și La cinstirea Sfintei Cruci.

Sf. Grigorie Palama (†1359) – arhiepiscop al Tesalonicului. Cele mai răspândite scrieri ale Sf Grigorie Palama au în atenție disputele isihaste iar în literatura de spiritualitate românească el este cunoscut mai ales prin intermediul Filocaliei. Mai puțin cunoscută este opera sa omiletică, cu toate că omiliile palamite nu sunt mai prejos decât tomurile aghioritice isihaste. Notăm contribuția importantă în valorificarea acestor omilii a Pr Roger Coresciuc care a elaborat de curând teza de doctorat: Omiliile Sfântului Grigorie Palama. Analiză omiletică (Sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon). În principal, în teza se face o analiză atentă a omiliilor, ținând seama de duminicile si sărbătorile în care s-au rostit, temele dezvoltate, etc. Majoritatea omiliilor au ca obiect duminicile și sărbătorile de peste an, dar notăm și câteva paranteze speciale (Omilia 1, Despre pace, la trei zile după înscăunare; Omilia a 26-a și a 27-a la vremea secerișului; Omilia a 33-a, la litie; Omilia a 39-a, la o epidemie; Omilia a 63-a, pentru cei din felurite necazuri)

Gheorghe Scolarul (†1460) – cel dintâi patriarh sub turci lasa posterității mai multe predici între care se remarcă : Despre Cina cea de Taină și Despre Trupul tainic al Domnului.

Sf Ilie Miniat (†1714) – este cel mai însemnat cuvântător grec din perioada numită „post-patristică”. A fost învățător și predicator al Bisericii celei mari din Constantinopol. Didahiile sale au fost traduse în mai multe rânduri în limba română, ultima oară de Pr Dumitru Fecioru. Cele mai recente ediții sunt din anul 1995 ( Didahii și Predici) și 1996 (Didahii la Postul Mare). Conținutul ultimului volum este inclus în primul care cuprinde, pe lângă didahiile la Postul mare și didahii la diferite duminici: La Duminicile a II-a, a III-a, a IV-a, a XI-a, etc. Didahiile la postul Mare, repartizate în patru serii, sunt tematice (dogmatice, morale și liturgice) vorbind despre: credință, păcat, suflet, moarte, etc.

Nichifor Theotokis (†1800) – cea mai cunoscută lucrarea a sa în domeniul omiletic este Chiriacodromionul, care cuprinde tâlcuirea tuturor evangheliilor duminicale de peste an. Acest Chiriacodromion, stă la baza Cazaniei folosite în Biserica noastră (edițiile 1960, 1973, 2005, 2014). De reținut este că în Cazaniile românești se păstrează, practic orânduirea din Chiriacodromion: pentru fiecare duminică avem două predici, una exegetică (omilia), alta tematică. Mitropolitul Ungrovlahiei, Dositei Filiti a binecuvântat prima traducere a Chiriacodromionului iar cei doi traducători sunt călugării Gherontie și Grigorie. Cartea este întâlnită și în Moldova, unde Sf. Mitropolit Veniamin Costachi binecuvintează tipărirea Chiriacodromionului la pericopele apostolice (Neamț, 1811), iar în Ardeal Chiriacodromionul, apare sub binecuvântarea Sf. Mitropolit Andrei Șaguna (Sibiu, 1855).

Sf. Filaret al Moscovei (1782-1867) este unul dintre cei mai reprezentativi și predicatori ai Bisericii Ortodoxe Ruse. În spațiul românesc este cunoscut mai ales prin Catehismul ortodox. În plan omiletic semnalăm mai multe volume de predici, tipărite la Moscova începând cu anul 1844 (3 volume), la care se adaugă și altele, în decursul timpului. Totalul cuvântărilor pe care le-a elaborat se ridică la aproape 400. Cea mai recentă reeditare rusească a lor datează din anul 2000, cu titlul: Opere. Cuvinte și Discursuri. În limba română, din păcate, () sunt traduse foarte puține, predicile Sfântului Filaret fiind cunoscute mai degreabă pe filieră franceză. Relativ recent, Ed Sophia a publicat Cuvinte despre Taina Crucii.

Sf. Nicolae Velimirovici (1880-1956) – episcopul Ohridei și Jicei, mare părinte și învățător al Bisericii Ortodoxe Sârbe, a fost și unul dintre cei mai mari propovăduitori ai Cuvântului lui Dumnezeu în secolul al XX-lea. În câmpul omiletic notăm: Predici la poalele muntelui, Deasupra păcatului și a morții, Omilii și alte multe predici tematice. A publicat toate genurile de predică într-o limbă poetică și strălucitoare, plină de metafore, contraste, parabole și alte multe figuri de stil. În limbajul său retoric de excepție este evidentă gândirea logică, metoda critică, apologia etc.

Notă specială: Părinți predicatori apropiați de zilele noastre

- Sf. Serafim al Dimitrovului (1651-1709), Pâinea cerească. Predici despre Sfânta Liturghie.

- Sf Ignatie Briancianinov (1807-1867), Predici.

- Sf Ioan de Kronstadt (1829-1908), Cuvinte la Postul Mare.

- Sf Ioan Maximovici (1896-1966), Predici și îndrumări duhovnicești.

- Sf Iustin Popovici de la Celie (1894-1979), Cuvinte despre veșnicie. Predici alese.

- Sf luca, arhiepiscop al Crimeei (1877-1961), Predici.

- Sf Nectarie din Eghina (1846-1920), Zece cuvântări la Postul Mare.

- Cuv. Varsanufie, starețul de la Optina (1845-1913), Omilii duhovnicești.

- Sf Teofan Zăvorâtul (1815-1891), Predici.

- Emilianos Simonopetritul (n. 1934), Viața în duh. Cateheze și cuvântări.

IV.4.5.2. În Apus

În Apus, începând din secolul al XI-lea, se impun în manifestarea culturală cele trei curente mai cunoscute : scolastica, mistica și umanismul. Predica medievală a fost și ea influențată de aceste curente, iar în perioada care a precedat Reforma se constată o degradare a oficiului omiletic (conținut + exprimare) Unii predicatori speculau miraculosul și faceau apel la exemplificări nepotrivite, iar anumiți călugări inculți și fanatici răspândeau, cu detalii, legende absurde din chiliile lor. Pe amvon se făceau chiar anumite mascarade insuportabile și farse vulgare ca să-i amuze pe ascultatori si să le stârnească râsul în hohote. La inceputul sec al XVI-lea , Martin Luther a înteles nevoia urgentă de a reforma Amvonul, iar prin el, Biserica. Reținem câteva nume de predicatori reprezentativi : Petru Damiani (†1072), Anselm de Caterburry (†1109), Bernard de Clairvaux (†1153).

Trebuie amintiți, de asemenea, predicatorii numiți „populari”: Anton de Padova (†1231), Ieronim Savonarola (†1498) și Ioan Capistran (†1456).

Alți predicatori: Toma d’Aquino (†1204), alături de reformatorii John Wycliff (†1384), Jan Hus (†1415), Martin Luther (†1546), Ulrich Zwingli (†1531), Jean Calvin (†1564), care și-au propagat ideile reformatoare mai ales prin predici.

Cel mai mare răsunet pe tărâm omiletic în predica apuseană îl au predicatorii francezi din sec XVII-XVIII : Jacques Benigme Bossuet, (†1707) Louis Bourdaloue, (†1704) Jean Baptiste Massillion, (†1742), Esprit Fenelon (†1715).

Cel mai renumit însă dintre toți este Bossuet numit și „Vulturul de la Meux”. Predicile lui sunt pline de măreție și forță, Sfânta Scriptură fiindu-i izvor principal de inspirație. Predicile care s-au impus cel mai mult în conștiința posterității sunt necrologurile. Aceste negrologuri sunt foarte lungi însă pentru vremea de acum (ex. 38 de pag). Bossuet utilizează din abundență Sfânta Scriptură, reprezentând una dintre „cheile” succesului omiletic.

IV.4.6 Concluzii utile predicii de azi

Socotim utile predicii de azi câteva concluzii și recomandări:

Se recomandă extinderea stutdiului omiletic și la alți predicatori

Obiectivul prioritar al predicii ortodoxe este Revelația dumnezeiască, tezaurizată în Sfânta Scriptură. Tâlcuirea ei se va face însă numai în duhul și stilul Sfinților Părinți. Acest principiu ne deosebește tranșant de protestanți și neoprotestanți,care ignoră tezaurul patristic.

Se consideră mai potrivită expresia Tradiția Patristică, decât periodizarea „clasică”, limitată la sec al VIII-lea astfel intrând și marii Sfinți Părinți predicatori plasați pe nedrept până acum în așa numita perioadă „postpatristică” (Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama, etc.

Predicile Sfinților Părinți ne recomandă și cultivarea echilibrului privind maniera redactării și prezentării dar și la armonia dintre exegeza literal-istorică și cea alegorică și propunându-ne, în același timp, depășirea caracterului didactic, prin motivarea dimensiunii duhovnicești și liturgice a propovăduirii. Nu în ultimul rând, predica patristică unește mereu teologhisirea înaltă cu fapta bună.

VI. PREDICA ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip Sf. Niceta de Remesiana

predică la sf. sec. III şi începutul celui de-al IV-lea în provincia Dacia Mediterana Principalul izvor care face cunoscută învăţătura şi activitatea sfântului sunt poemele XVII şi XXVII compuse de

Sf. Paulin de Nolla. Pr. Ioan G. Coman precizează că acurateţea gândirii teologice la români vine în mare măsură de la Sf. Niceta. Vasile Pârvan concluzionează: a predicat învăţătura creştină pe cele două maluri ale Dunării fiind apostolul daco-

românilor din dreapta şi din stânga dunării. Grigorie Ţamblac Sec. XV – preot al Patriarhiei din Constantinopol, vizitează de două ori Moldova în vremea lui Alexandru cel Bun

[1401] în calitate de prezviter al bisericii celei mari a Moldovei, rostea la 20 decembrie 1401 o predică în biserica

mitropolitană din Suceava; fiind prima mărturie din literatura omiletică ce ni s-a păstrat. există şi câteva panegirice la sfinţi [Gheorghe, Ilie, Petru şi Pavel etc.] şi alte predici care tratează despre credinţă,

asceză sau morală creştină Sfântul Voievod Neagoe Basarab Domn în Ţara Românească în 1512-1521 Îi datorăm cea mai importantă operă a literaturii române – prima carte de pedagogie despre cum ar trebui să se

comporte şi să conducă un domnitor bun. ceea ce ne interesează în mod deosebit în partea a doua „întâiului nostru tratat de dogmatică, de morală şi de

spiritualitate creştină” este prezenţa în cuprinsul învăţăturilor a primei predici cunoscute şi păstrate în literatura noastră omiletică: „Cartea lui Neagoe Vodă către Chir Vlădica Macarie şi cătră alţi egumeni şi ieromonahi şi preoţi şi cătră tot clirosul, cându au îngropat a doao oară, în mănăstire la Argeş, oasele mume-sei, Doamna Neagăi, şi ale coconilor lui, Petru Voievod şi Ioan Voievod, şi a Doamnei Anghelini. Cu cuvinte şi învăţături de umilinţă”.

Diaconul Coresi ocupă locul cel mai important în literatura omiletică românească cele mai vechi cazanii în limba română sunt din secolul al XVI-lea Diac. Coresi se bucură de aprecierea tuturor filologilor şi istoricilor literaturii române: deschizător de drumuri,

ctitor pururea pomenit între ctitorii de limbă şi cultură românească, începătorul cărţii româneşti tipărite, părintele limbii române literare etc.

prima cazanie – Tâlcul Evangheliilor – 1564 ultima – Evanghelia cu învăţătură sau Cazania II –dec. 1580/iunie1581 Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei – 1632-1653 si-a desfăşurat activitatea în timpul lui Vasile Lupu cazania din 1643 este socotită drept un monument unic al literaturii noastre cartea are două părţi: partea I cuprinde 54 de cazanii la duminici din toate cele trei perioade, iar partea a doua are

22 de cazanii la diferite sărbători Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul creaţia valoroasă şi originală a Sf. Antim Ivireanul o constituie Didahiile, care, în pofida pasiunii sale de tipograf,

nu au fost tipărite în timpul vieţii sale ci ne-au parvenit prin intermediul a trei manuscrise ieşite la lumină după moartea sa.

Volumele tipărite conţin 28 de predici expuse de Sf. Antim pentru duminici începând de la dum. Vameşului şi a Fariseului şi pentru sărbători anuale mari şi mici.

Constatăm că mitropolitul Antim a lăsat posteritătii toate genurile de predici: omilii exegetice şi tematice sau sintetice, pareneze, panegirice

compoziţional predica este meditată, chipzuită lucid şi cu toată naturaleţea şi vigoarea ei, relevă un caracter scriptic.

Samuli Micu 1754-1806 – cărturar ardelean, primul istoric român în această epocă de tranziţie spre epoca modernă, este

considerat de Nicolae Iorga începător al erudiţiei româneşti din ardeal şi cel dintâi care a învăţat şi pentru alţii.

este autorul Propovedaniilor sau învăţăturilor la îngropăciunea oamenilor morţi –Blaj în 1784 conţinutul cărţii indică tipul acestora: Şapte propovedanii, Ertăciuni la oameni morţi, Cuvânt de moarte aparţinând

Sf. Vasile cel Mare şi Cuvânt pentru ieşirea sufletului al Sf. Chiril al Alexandriei. ca formă, cuvântările sunt îmbrăcate într-o frumoasă haină literară. Autorul a încercat să fie pe înţelesul

poporului, care era lipsit atunci de alte izvoare de învăţătură Petru Maior 1760-1821 – un alt fruntaş al şcolii ardelene, care desfăşoară o valoroasă activitate pe tărâmul istoric sau filologic,

neuitând preocupările de ordin omiletic. În timpul pe când se afla la Buda, în calitate de „crăesc revizor” a publicat următoarele volume: propovedaniile la

îngropăciunea oamenilor morţi – 1809, Didahiile, adică învăţături pentru creşterea fiilor la îngropăciunea fiilor morţi -1809, şi Predichele sau învăţăturile la toate duminicele şi sărbătorile anului -1810.

propovedaniile conţin 40 de cuvântări şi 11 iertăciuni, Didahiile 15 cuvântări iar Predichele însumează 63 de cuvântări bisericeşti

Arhimandritul Eufrosin Poteca 1786-1858 este menţionat printre primii monahi care cer învăţământ de obşte în Ţ.R. şi primul profesor de filosofie în

şcoala românească de la Sf. Sava. Arhim. Eufrosin Poteca a publicat volumul de predici Cuvinte panighirice şi moralnice [Bucureşti-1826]

cuprinzând mai multe cuvântări la diverse împrejurări. Eufrosin P. a utilizat mai multe genuri omiletice – predici la praznice bisericeşti şi pareneze-, dar şi teme

religioase, ca şi altele extrase din realitatea imediată, în special cele sociale; una dintre temele importante este cea a eliberării robilor.

Sfântul Ierarh Andrei Şaguna 1808-1873 preocupările omiletice sunt cele care îi desăvârşesc opera. Astfel Circularele sale cuprind un adevărat program de

muncă social pedagogică Tot în acest scop, Sf. Andrei Şaguna publică în 1855 un număr de 58 de predici ale arhiepiscopului Astrahamului,

Nichifor Theotoke, însoţit de un adaos, ce constă în 26 de cuvântări personale; pe lângă Pastoralele sale s-au mai păstrat şi Predica ţinută în Catedrala din Carloviţ şi alte predici tematice la duminici. Mitrop. Andrei Şaguna a pus accent nu numai pe conţinutul predicii ci şi pe calitatea morală a predicatorului.

Pr. Prof. Zaharia Boiu 1834-1903 amintim cu admiraţie următoarele volume de cuvântări bisericeşti: Seminţe din ogorul lui Hristos: tom. I –

cuvântări la duminicile de peste an- 56 de predici; tom. II –cuvântări la praznicele şi sărbătorile de peste an precum şi la casuale bisericeşti – 50 de predici; tom III. – cuvântări bisericeşti la înmormântări, parastase şi alte festivităţi funebrale – 46 de predici

trilogia de cuvântări bisericeşti Seminţe din ogorul lui Hristos a fost premiată de Academia Română, în anul 1903, prilej cu care autorul este apreciat drept Fala Amvonului român de peste Carpaţi

cuvântările bisericeşti ale lui Z. Boiu impresionează prin bogăţia conţinutului lor dogmatic şi au ca izvor principal Revelaţia Dumnezeiască.

VI.2. PREDICA ÎN B.O.R. ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA VI. 2.2 Perioada 1900- 1947 – S-au remarcat autori straluciti, teologi de mare eruditie si personalitati de inalta

constiinta sub aspect misionar si patriotic. Intelegand „semnle timpului”, au prevazut pericolul comunismului ateu si au presarat in predicile lor indemnuri la pastrarea constiinte nationa-ortodoxe, fapt pentru care au avut mai apoi de suferit felurite prigoane, inclusiv inchisori.

VI.2.2.1 Pr. Dr. Ioan Lupaș (1880- 1967) – istoric, profesor si om politic, a fost de fapt, un distins preot, militant al Marii Uniri a Transilvaniei cu Romania. In literatua omiletica a lasa 2 carti: Mangaiati poporul ! Cuvantari bisericesti de dr. I. Lupas si alti preoti ai Protopopiatului Salistei (Sibiu, 1916) si Cazut-a cununa capului nostru. Cuvantari funebrale (Sibiu, 1918). In Ardeal era o preocupare deosebita pentru necrologuri, de aceea cuvantarea Destul a fost, Doamne! Are cateva specificitati: un motto cu un impact puternic, pentru trezirea receptivitatii, de asemenea, are un caracter pedagogic si unul mangaietor si incurajator.

VI.2.2.2 Episcopul Grigorie Comșa (1889-1935) – Enumerarea volumelor de predici: 1.Darurile Duhului Sfant (Arad, 1934); 2. Haina de nunta (Arad, 1935)- 22 de predici tematice. Se disting prin

planul precis al temelor, argumentarea lor cu texte scripturistice si patristice si limba cursiva si limpede . 3. Veniti la Hristos (Arad, 1926). 4. De la leagan la mormant (Arad, 1927). 5. Predici pentru toate duminicile de peste an si alte ocazii (Arad, 1918)- 74 de predici, dintre care 29 apartin preotului Gheorghe Maior. 6. Aprindeti darul lui Dumnezeu (Arad, 1934)- culegere de meditatii despre rolul preotului ca propovaduitor al Evangheliei. 7. Predici la sabatorile bisericesti (Arad, 1925). 8. Pastor si turmă (Arad, 1925) . 9. Brazde in ogorul Ortodoxiei (Arad, 1932). 10. Spre zarile vesniciei (Arad, 1933). 11. Flori din gradina sufletului(Arad, 1934).

Se mai distinge prin doua volume de pilde si istorioare ilustrative: 1. Trei sute cincizeci de pilde pentru predici si alte cuvantari (Arad, 1928 colaborare cu Arhim. Iustin Suciu) si 2. O mie de pilde pentru viata crestina (Arad, 1929) si cartea 3. Istoria predicei la români (Bucuresti, 1921) – antologie tematica de 3030 pg, o sursa- reper in domeniul Teologiei Practice, fiind o oglinda a gandirii bisericesti medievale si moderne.

VI.2.2.3. Pr. Prof. Dr. Grigore Cristescu (1895-1961) – profesor de Omiletica la Fac. Din Sibiu si Bucuresti. Lucrarile sale, nu cuprind predici, ci meditatii profunde asupra unor teme de maxima actualitate: 1. La cine ne vom duce? 12 meditatii pastorale (Sibiu, 1925); 2. Propovaduiti Evanghelia. Studii de Teologie practica (Sibiu, 1925) 3. Mai aproape de Tine, Doamne ! Meditatiile unui inchinator (Sibiu, 1926); 4. Slujba ta fa-o deplin. Scrisori pastorale (Sibiu, 1926); 5. Vino si vezi ! Meditatii ( Sibiu, 1929) .

In domeniul studiilor de specialitate : 1. Predică si cateheză (Sibiu, 1929) – capitolele referitoare la activitatea omiletica, scot in evidenta datoria preotului de a sti cui predica, predica fiind cel mai admirabil mijloc de convingere si orientare spirituala a omului. O predica are nevoie de „transpozitie sufleteasca”, predicatorul sa se puna in contact spiritual cu ascultatorii, el trebuie sa fie un psiholog experimentat, ca sa stie cui sa predice Evanghelia si sa o poata astfel predica din plin si cu rod tuturor. Predica citita pierde putin din farmec. Predica poate fi suportabila sau insuportabila, indiferent de durata. 2. Predica si predicator in vremea noastra (1950)- un studiu exceptionalcu propuneri privind misiunea predicii in lumea contemporana: a. Sa constotuie talcuirea si adancirea Sfintei Scripturi si a Sfintei Liturghii, predica fiind actul permanent al intruparii Logosului, reprezentand astfel un act soteriologic; b. Accentuarea importantei pe care o are predicarea adevarurilor fundamentale; c. Datoria de a predica din profunzimile propriei sale vieti interioare sau din realitatea prezentei si lucrarii in sine a cuvantului lui Dumnezeu; d. Inspirarea din realitatile vremii in care traiesc si de a vorbi in graiul ei 3. Omilie mare si omilie mica, sau omilie exegetica si omilie tematica (1958) – cea exegetica are intotdeauna punct de plecare Sfanta Scriptura, iar cea tematica porneste de la un adevar indeobste cunoscut de credinta sau de morala, de la o experienta general umana pe care predicatorul isi fundamenteaza predica. Indeamna la o predica mai scipturistica, ce nu poate fi inlocuita cu retorica sonora a ratiunii noastre trufase. Autorul clasifica omilia in omilie exegetica cu un caracter analitico-sintetic si in omilie tematica, cu un caracter sintetico- analitic.

VI.2.2.4. Patriarhul Miron Cristea (1868-1939) – neobosit propovaduitor al Cuvantului Evangheliei, are urmatoare volume: 1. Cuvantari si predici ale unui teolog, mai tarziu cleric roman in tara sub stapanire straina ( vol. I, Bucuresti, 1923); 2. Pastorale si cuvantari ale unu episcop roman in tara sub stapanire straina( Vol II, Bucuresti, 1923); 3. Trei ani de propovaduire. Pastorale si cuvantari (vol. III, Bucuresti, 1923); 4. Pastorale, predici si cuvantari (vol. IV, Bucuresti, 1923); 5. Pastorale, predici si cuvantari (vol. 5, Bucuresti, 1938 si vol 6 in acelasi an ).

Primul volum de predici este deosebit, in tratarea predicilor se urmareste intelegerea si definirea cat mai clara a temei alese, folosind explicatia, argumentarea si ilustratia. Se vorbeste de Biserica nationala, despre rolul femeii in cadrul familiei si societatii sau despre menirea scolii si a educatorului. Pe langa aceste volume se mai numara si volumul: Pastorale, predici si cuvantari tinute de Inalt Prea Sfintia Sa Domn Dr. Miron Cristea, Patriarh al Romaniei (vol 4, Bucuresti 1938), unde iese in evidenta predica intitulata Despre ura-mania-razbunare.

VI.2.2.5. Patriarhul Nicodim Munteanu (1864- 1948) – in domeniul omiletic ne atrage atentia cartea: Predici la Postul Mare (Bucuresti, 1909) ce apartine Arhiepiscopului Inocentiu al Odesei, inspirat prelucrata si talmacita in limba noastra de patr. Nicodim. Ca trasaturi ale oralitatii predicilor: frecventa formulelor de adresare, exclamatiile si interogatiile retorice, enumeratiile si repetitiile, spontaneitatea ideilor, interjectii si constructii expresive cu valoare de superlativ.

VI. 2.2.6. Pr. Dr. Marin C. Ionescu (1891-1965) – unul din cei mai straluciti predicatori ai Capitalei, cu un remarcabil talent oratoric si o temeinica preagatire teologica, dublata de cea laica. Avand o bogata activitate misionara si nefiind pe placul sistemului va ajunge in inchisoare. Dintre cartile de predici si studii omiletice, mai importante sunt: 1. Secerisul este mult si seceratori putini (Bucuresti, 1927) - in cadrul tratarii dezvolta tema anuntata in introducere, discutand pe larg semnificatiile scripturistice ale intamplarilor descrise si ale cuvintelor rostite de catre Hristos. 2. Inima si suflet. Omiletica vremurilor noastre (Bucuresti, 1927), unde se sustine – necesitatea stiintei profane pentru predicator, el nu trebuie sa se izoleze si sa se lase absorbit de studiul sau special, ci sa fie la curent cu tot ceea ce este nou in domeniul stiintelor Reguli omenesti pentru studiul omiletic: a. Prefera totdeauna ceea ce este necesar; b. Incepe totdeauna de la ceea ce este simplu si usor si apoi termina cu ceea ce este compus si dificil. 3. Altarul si amvonul (Bucuresti, 1942) – datorita caracterului liturgic al predicii, apare necesitatea ca predica sa fie o opera artistica. Stilul Amvonului este stilul Sfintei Liturghii, menit sa sclarifice gandurile mari. Biblia si SF. Litughie trebuie sa fie adevarate surse ale edificarii noastre omiletice.

VI.2.2.7. Pr. Toman Chiricuță (!887-1971) – un predicator exceptional, cu studii teologice si filosofice in strainatate. Volume de predici: Chemari de departe. Predici la radio (Bucuresti, 1929); Chemari de sus. Predici si omilii (Bucuresti, 1933); Cunosti tu Calea ? Chemari catre suflet (Bucuresti, 1934); Evanghelia talmacita pentru timpul prezent (Bucuresti, 1935); Drumul Crucii (Bucuresti, 1938) si Evanghelia talmacita pentru toti (Bucuresti, 1947). Volumul „Anul in predici” (Bucuresti, 1996), premiat de Academia Romana se remarca prin folosirea abundenta a elementelor din literatura profana, in detrimentul pilelor si istorioarelor pe care le gasim la alti predicatori.

VI.2.2.8. Prof. Dr. Vasile Ispir (1886-1947) – erudit dascal de teologie, unul din marii ecumenisti din perioada interbelica si cu un admirabil talent oratoric. Prin volumul de predici – Biserica Activa. Predici la Radio (Bucuresti, 1941)- doreste promovarea ideeo misionarismului crestin care viza disciplinarea morala si educatia sufleteasca a maselor. De altfel pleda pentru propovaduirea idealului crestin: pentru cladirea Bisericii trebuie sa conlucram cu totii.

VI.2.2.9. Mitropolitul Nicolae Balan (1882-1955) – bun organizator, animator si stimulator al predicatorilor din timpul pastoririi sale, se dovedeste si un mare cuvantator bisericesc. Volume de predici: Veniti la Mine.. ! Pilde si invataturi (Sibiu, 1938); Ramaneti in dragostea mea ! Cuvinte de invatarura la Invierea Domnului (Sibiu, 1940); Mantuieste, Doamne, poporul Tau (Sibiu, 1945)- se gasesc evenimentele cu care s-a confruntat societatea romaneasca si principiile clauzitoare pe care le-a oferit mitropolitul poporului si conducatorilor. De retinut e portretul pe care i-l face poetului Octavian Goga- cantaretul patimirii noastre.; Biserica si viata (Sibiu, 1947)

VI.2.2.10. Arhim. Dr. Vasile Vasilache (1909- 2003) – vestitul predicator al Catedralei Patriarhale publica mai multe carti de predici: Dumnezeu este lumina. Predici (Bucuresti, 1942); Duminicile primaverii. Predici rostite in Sfanta Patriarhie si transmise prin Radio (Bucresti, 1943); Prietenii lui Dumnezeu. Sfintii. Predici. (Bucuresti, 1947) plus teza acestuia de doctorat: Predica in Evul mediu (Iasi, 1938) .

VI.2.2.11. Pr. Prof. Dr. Ilarion Felea (1903-1961) – preotul martir, care, la 18 sept. 1961 se stingea din viata intr-o celula a inchisorii din Aiud, la numai 58 de ani, a avut o frumoasa activitate pastorala si didactica, care s-a implinit armonios in slujirea dreptei credinte. Doctor in anul 1939 cu lucrarea: Pocainta. Studiu de documentare teologica si psihologica (Sibiu, 1939) a continuat sa scrie mai ales despre activitatea misionara: Convertirea crestina (Sibiu, 1939), Catehism crestin ortodox (Arad, 1940), Sfintele Taine (Sibiu, 1947), Religia culturii(Arad, 1994). O mentiune aparte merita volumul de predici: Duhul Adevarului. Predici (Arad, 1942), premiat de Academia Romana pentru calitatile exceptionale si atitudinea ferma contra bolsevismului. Predicile se remarca

prin expunerea sistematica integrala a temei propuse, care este sustinuta de o argumentare biblica extrem de bogata, ele au si un pronuntat caracter apologetic si misionar.

VI.2.2.12. Pr. Prof. Dr. Mihail Bulacu (1898- 1985) – cel mai prolific autor roman in domeniul Cateheticii s-a preocupat cu pasiune si de campul omiletic, mai ales in callitate de profesor titular al Catedrei de Omiletica si Catehetica a Fac. Din Bucuresti. Studiul „Omilia despre predica a Sf. Ioan Hrisostom” (Bucuresti, 1946) scoate in evidenta : Omiletica ortodoxa trebuie sa constituie un studiu adanc, sprijinit pe cele mai temeinice opere omiletice ortodoxe. S-a remarcat si ca predicator de mare audienta prin volumul de predici – Cuvinte din Evanghelie pentru suflet romanesc (Bucresti, 1944), unde in cap 4 si 5 scoate in evidenta valoarea copiilor si a tinerilor in Biserica, spunand in preidica: „ Din psihologia religioasa a micilor colindatori” ca valoarea unui copil pentru fericirea unei familii este imensa .

VI.2.2.13. Arhim. Dr. Iuliu Scriban (1878- 1949) – a fost un indrumator, calauzitor, un luptator si un polemist de exceptie. Intelegand rolul si rostul inalt al predicii, a militat si in afara catedrei, prin diferite articole, pentru a repune predica in rolul de frunte al activitatii preotesti.

Volumul intitulat „Predici pentru popor” cuprinde 80 de cuvantari cu o tematica variata: morala, dogmatica, istorica si misionara. El incearca sa descopere adevaratele cauze ale decaderii poporului nostru la acea vreme. „Privelisti din campul omiletic” (Bucuresti, 1929) se bucura de 2 capitole inedite: Daca am vorbi pe nepregatite, in care se interzice vorba care nu e precedata de o temeinica meditare si gandire asupra cuvantului ce urmeaza sa fie rostit si Predica la Radio, unde spune ca predica la radio are mia multi audiotori decat cea in biserica, de aceea ea trebuie sa aiba o curgere usoara a vorbirii, pentru ca sa fie inteleasa de toti. Iar, cartea cu valoare de testament a arimandritului este : Datoria preotului catre limba bisericeasca cu urmatoarele observatii: Preotul este om cu carte, de aceea se cuvine sa foloseasca limba vechilor cazanii, ca monument al istoriei noastre si al identitatii nationale. In limba cartilor bisericesti, avem o comoara pe care trebuie sa o pretuim si din care sa ne folosim.

VI.2.2.14. Episcop Dr. Vasile Coman (1912-1992) – ca protopop de Brasov publica un volum de cuvantari pentru cununii, Hristos in familie. Cuvantari pentru intarirea vietii crestine in familie (Brasov, 1945). Un alt studiu este: Slujirea invataroreasca a Bisericii in zilele noastre si multe predici adunate in volumele: Cuvantari liturgice ( Oradea, 1974) si Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor (Oradea, 1980). Din cuvantarea- „Bucurati-va!” de la o cununie, retinem ideile: e un moel pentru o astfel de cuvantare, tema e foarte bine aleasa, o invitatie la bucurie si cuvintele foarte bine alese.

VI.2.3. Perioada 1948-1989. Biserica a fost silita sa se manifeste mai ales sub latura cultului, fara o activitate

sistematica de propovaduire a cuvantului lui Dumnezeu si fara dreptul de a apara credinta crestina de atacurile, denigrarile si minciuna care se gaseau in cartile de propaganda ateista. Opresiunea comunista a lasat urme adanci in dimnesiunea predicatoriala a Bisericii. Formal, predica nu era interzisa, dar era urmarita pana la subtiere, la anihilare, oricum Biserica a reusit sa rezista adaptand tematica numai asupra aspectului teologic, evitandu-se omentariile privitoare la reaalitatile sociale, economice si politice.

VI.2.3.1. Patriarhul Justinian Marina (1901-1977) – prin opera pastoral-misionara si a modului cum a slujit institutia in fruntea careia s-a aflat, dar mai ales prin opera scrisa, ce reprezinta expresia starilor launtrice, a noianului de traire si de gandire, reprezinta o adevarata descriere a ceea ce au insemnat epoca si evenimentele din acele vremuri. Autorul unei vaste opere, in 12 volume denumite Apostolat Social , o cronica a evenimentelor esentiale din viata BOR din 1948 pana in 1977 si o adevarata calauza pentru preoti in dificila misiune pastorala. Tot el este si alcatuitorul volumului Talcuirea Evangheliilor si cazniilor duminicilor de peste an (Bucuresti, 1960), dupa Kiriacodromionul lui Nichifor Theotoke, pe care il readuce intr-o forma noua printr-o prelucrare aleasa si prin adaptarea ei la exigentele limbajului actual al credinciosilor. Revenind la Apostolat Social, acesta reprezinta chintesenta preocuparilor autorului, grija permanenta de a une la indemana slujitorilor altarului un

indrukmator in toate problemele ridicate de viata societatii in continua transformare si cautare. Printre frazele cerute de cenzorii acelor vremuri a stiut sa strecoare cu maiestrie adevarate comori ale Traditiei Bisericesti.

VI.2.3.2. Pr. Dr. Ștefan Slevoacă (1912-1998) – se inscrie cu cinste in bibliografia omiletica romaneasca prin cele 5 volume de predici: Popasuri duhovnicesti. Predici la toate duminicile de peste an (Craiova, 1945); Predici pentru toate duminicile si sarbatorile anului bisericesc (Bucuresti, 1979); Faclii pentru dreapta credinta. Preici (Buzau, 1985) si Raze din lumina lui Hristos. Predici la duminici, praznice si sfinti (Buzau,1996) – contine 82 de predici fiind adresate credinciosilor cu o pregatire mai temeinica, forma predicilor – isi alege deseori tema pe care o trateaza din pericopa evanghelica din ziua respectiva, fara a o mai reproduce in introducere. Interesul pentru racordarea predicilor la problemele enorioasilor constituie o nota specifica a acestei carti. Dupa dictonul stilul este omul, parintele autor poate fi recunoscut dupa stilul pe care l-a folosit la intocmirea predicilor. Predicile sale sunt printre cele mai populare, agreate atat de oamenii simpli, cat si de intelectuali. Ele cuprind atatea idei si adevaruri mantuitoare de suflet, incat pot constitui un fel de enciclopedie.

VI. 2.3.3. Pr. Prof. Dr. Ene Braniște (1913-1984) – consacrat in domeniul Liturgicii, Pastoralei si Artei crestine, totusi cuvantarile sale au dainuit, publicate in revistele Glasul Bisericii si Mitropolia Olteniei, ele insumeaza 27 de titluri: o omilie exegetica, 15 predici tematice, 8 panegirice si 3 pareneze publicate sub volumul Cuvantari si Predici (Bucresti, 2014). O caracteristica o constituia prezenta colindelor in predicile sale in perioada de iarna, folosea cu predilectie cartile de cult. Stilul predicii este simplu, limpede, armonios, pitoresc si concret. In expunerea ideilor porneste de la cunoscut la necunoscut si reuseste sa concretizeze si sa materializeze devarurile de credinta prin ilustrati, exemple, asemanari, sau parabole.

VI.2.2.4. Pr. Prof. Dr. Sebastian Chilea (1907-1990) - considerat unul din cei mai straluciti profesori pe care i-au avut Seminariile Teologice din Craiova si Bucuresti, predicator cu mare audienta al catedralei din Craiova, doctor in filosofie, se distinge ca un excelent teoretician al predicii. In Mitropolia Olteniei gasim 4 cuvantari: Material omiletic. Inaltarea si caderea primului om; „Material omiletic. Despre providenta” si 2 panegirice la Nasterea Domnului si Sf. Nicodim, acestea fiind materiale omiletice din care pot rezulta alte predici.

Ca teoretician al predicii se remarca prin 3 studii: 1. Consideratii omiletice actuale- face o analiza psihologica de o finete remarcabila, predicatorii de azi trebuie sa caute actualitatea sufleteasca, atentia ascultatorilor nu poate urmari decat ceva actual, cunoscut, trait si de inalta valoare pentru ei.2. Predica de succes - este aceea in care predicatorul condenseaza gandirea, dogmele si intelesurile cele mai subtile ale artelor, adociindu-le cu marile adevaruri ale vietii. Rolul predicatorului e de a transmite un singur gand, o idee mare, dar aceasta sa fie limpede gandita in toate articulatiile si ramificatiile ei, el are datoria de a-si studia predica. 3. Predicatorul - insista pe: datoria predicatorului de a tine cadenta unui dublu ritm, cel sufletesc propriu si ritmul sufletesc al ascultatorilor. Cuvantarea trebuie sa fie asemenea unei melodii in care se cuprinde gandirea, iar cuvintele sa se succeada intr-o ordine muzicala, ptrivit cu legile ritmului, armoniei si masurii. Ideeile din predica sunt oglinda sufletului.

Orice cuvantare trebuie scrisa, pentru a fi conturata si definita. In predica nu exista improvizatie, daca exista, ea este rezultatul unei indelungi depozitari intelectuale din care predicatorul cu experienta scoate cu mestesug ce ii trebuie. Predicatorul se formeaza scriind. Scrisul fortifica gandirea si reprezinta poate cel mai mare secret al marilor predicatori.

VI.2.3.5. Arhid. Prof. Dr. Nicolae Balcă (1903-1983) – titular al catedrei de Omiletica si Catefetica cu notiuni de pedagogie, teolog cu inalta tinuta academica si erudit filosof crestin, indemna la predicarea pentru lumea de astazi prin acumularea unei culturi generale solide, care sa se contrapuna cu caracteristica esentiala a omului de azi si credinta sa in atotputernicia stiintei pozitive. Ca profesor ofera un curs dactilografiat intitulat: Manual unic- Omiletica, in care pe parcursul celor 12 prelegeri expune istoria predicii, el sustine ca predica originala exprima fidel specificul unei epoci, la fel cum natura fizica se reflecta in natura spirituala a omului.

Cateva conditii de intocmire a predicii: a. Cunoasterea gandirii stintifice a vremii sale; b. Aplicabilitatea concreta a pericopelor evanghelice la realitatile si nevoile societatii; c. Modul in care Il exprima pe Hristos; d. In predica trebuie sa pastreze echidistanta fata de principiul adaptarii, promovand in schimb elementul vesnic si moral.

In Glasul Bisericii publica: 3 panegirice- la Sf. Nicolae, la Bunavestire si la Sf. D. Izvoratorul de Mir; 5 predici tematice- Crestinul in fata Judecatorului Suprem: Valoarea faptei pentru estinul sau in vesnicie; Slujirea lui Dumnezeu prin slujirea oamenilor; si o pareneza.

VI.2.3.6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu (1902-1980) – beneficiind de un studiu bine documentat al pr. Nicolae Dura – Activitatea omiletica a pr. Prof. Dr. Dumitru Belu. Volumul de predici „Chemari la slujire”- Sibiu,2012, care cuprinde 56 de cuvantari tematice. Cea mai mare realizare a acestui autor este – Cursul universitare de Omiletica, tiparit la ed. Andreiana cu titlul: „Curs de Omiletica. Momente din istoria predicii (partea 1); Teoria predicii (partea 2)” este cel mai bun si complet din literatura teologica romaneasca.

Din cap. Elaborarea predicii => reusita predicii e direct proportionala cu efortul care se depune in elaborarea ei. 2 mari etape in elaborarea predicii: departata- pregatirea din momentul hotararii de a deveni preot, dezvoltare intelectuala, cu o gandire logica prin lectura sistematica, cultivarea memoriei, care e conditionata si de pastrarea unei reguli de igiena a vietii- fara bautura, privegheri prelungite sau alte excese si in plus evitarea greselilor de limba. Cea apropiata tine cont de trei imprejurari: de timp, de persoane si de loc, importanta e fixarea temei, care nu trebuie sa fie prea excentrica.

Capitolul Sustinerea predicii scoate in evidenta: rostirea si improvizatia- predica trebuie rostita liber, ea nu e un monolog, ci un intreit dialog (Dumnezeu-enorioasi-sine insusi). Memorizarea e de 2 feluri: verbala (cuvant cu cuvant) si reala (retinerea ideilor de baza). Adaptarea in predica se face la propriul mod de a fi, la ascultatori si la genul predicii si a momentului liturgic. Actiunea in predica vizeaza tinuta exterioara a predicatorului, expresia fetei, dictia, gesturile. Tinuta in amvon trebuie sa fie in armonie cu indatorirea pe care el o are de impliniti. Dictia e arta de a rosti limpede si frumos un text, de a folosi cu maiestrie vocea. Gesticulatia e necesarul complementar al cuvantului, gesturile trebuie sa fie ordonate si cu masura.

VI.2.3.7. Patriarhul Iustin Moisescu (1910- 1986) – stralucit teolog in anul 1977 vine la carma BOR in contextul unor conditii istorice noi, urmand vrednicilor sai inaintasi. Rodul celor 30 de ani de slujire arhiereasca sunt cele 60 de Pastorale la Nasterea si Invierea Domnului, avand puternice radacini in talcuirea biblica si teologica, tine linia imprimata propovaduirii de Sf. Apostoli si urmata cu staruinta de Sfintii Parinti. Genul omiletic in care se inscriu pastoralele este cel parenetic, indemnator si indrumator, care in mod deosebit apartine intaistatorilor eparhiilor. Tematica este variata precumt si aspectele promovate de patriarh: antropologiem inviere, ragostea lui Dumnezeu pentru oameni, tinand cont de continut idetificam aspecte: dogmatico-misionare, social-morale si ecumenice. Urmarile pacatului stramosesc reprezinta tema centrala a unei alte pastorale, in care argumenteaza necesitatea venirii unui rascumparator care sa coboare catre omul cazut, intrucat acesta, prin pierderea harului divin, cu propriile puteri numai putea ajunge la asemanarea cu Dumnezeu. In pastoralele pascale arata importanta Invierii Domnului ca temelie a credintei si garantie a invierii noastre. Cunoscand situatia din 1977, dupa cutremurul devastator, Patriarhul Iustin ii indemna pe pastoritii sai la implinirea indatoririlor crestinesti fata de cei aflati in suferinta. Stilul cuvantarilor sale are un pronuntat caracter de oralitate, chiar daca ele au fost srise integral.

VI.2.3.8. Pr. Prof. Nicolae Petrescu (1908-2001) – unul dintre cei mai cunoscuti teologi din Oltenia si-a lasat amprenta asupra seminarului teologic de la man. Cosuna-Bucovat din Craiova. Publica in revista Mitropolia Olteniei din 1973 cateva omilii exegetice, ca in 1975 sa publice volumul Explicarea Apostolelor duminicale (Bucuresti, 1975). Apoi va intocmi cele doua manuale de Catehetica (Bucuresti, 1978) si Omiletica (Bucuresti, 1977) pentru Seminariile Teologice. Acesta fiind cel mai bun manual de Omiletica din mediul preuniversitar, selectam cateva fragmente : Rostirea predicilor- actiunea inseamna fapt, act si este cea mai importanta latura a oratoriei. Ea inseamna totalitatea mijloacelor si procedeelor pe care le foloseste oratorul pentru a reda ascultatorilor ceea ce a gandit si a scris: memoria, pronuntarea, vocea, gesturile, expresia fetei, mainile, tinuta corpului si tinuta vestimentara. Memorizarea este un act pe care predicatorul il savarseste in particular, dar actiunea se savarseste in public. Pronuntarea sa fie: corecta, naturala, bine articulata, variata si vie. Vocea- varietatea ei consta in inlaturarea monotoniei si conformarea vocii cu natura subiectului tratat. Gesturile pot

exprima, chiar fara vorbe, aproape totul. Expresia fetei este oglinda sufletului, elocinta vorbitorului trebuie sa se arate si prin elocinta fetei. Mainile- in diversitatea atat de mare a vorbirii tuturor oamenilor gesturile mainilor sunt vorbirea comuna tuturor. Tinuta corpului si cea vestimentara trebuie sa fie una naturala si in totala armonie cu solemnitatea cu care se rosteste cuvantul Domnului. Imbracamintea sa arate curatenie, modestie si buna randuiala.

Explicarea Apostolelor duminicale (Bucuresti, 1975) cu subtitlul: Manual pentru Seminariile Teologice, aratand principala tinta a acestuia. Desi se prezinta sub forma unui manual, cuprinde 50 de omilii exegetice, care nu sunt altceva decat un material de-a gata, deosebit de util in valorificarea omiletica a pericopelor apostolice, ignorate in general in predica. Foloseste o limba ingrijita, un vocabular ales, bogat si variat, reusind sa exprime clar si convingator ceea ce a gandit si a simtit. Un limbaj accesibil, natural, intr-un cuvant, liturgic(bisericesc.

Arhim. Veniamin Micle, n. 1939

Duhovnic al Manastirii Bistrita Olteana, fost professor la seminariile din Bucuresti si Craiova, renarcabil predicator, parintele arhimandrit Veniamin Micle a imbogatit litertatura omiletica romaneasca cu studii de valoare exceptionala, tiparite in doua carti, Initieri catehetice, Ramnicu Valcea, 1993, si Trepte spre amvon, Ramnicu Valcea, 1993.

Ne retine atentia in chip deosebit capitolul intitulat Primul tratat de omiletica tiparit in limba romana. Este vorba de Retorica sau intocmirea frumoasei cuvantari, acum intai izvodita pe limba romaneasca, impodobita si intemeiata cu pildele vechilor filosofi si dascali bisericesti. La Buda, s-au tiparit, in craiasca tipografie orientaliceasca a Universitatii Pestii, 1878.

Parintele autor a mai publicat de-a lungul timpului, in revistele Glasul Bisericii si Mitropolia Olteniei diverse cuvantari tematice.

Pr. Prof. Ioan Bunea 1906- 1990

Fost detinut politic, 1959- 1964, profesor la cateva licee de renume din Cluj si Turda, in ultima parte a vietii profesor la Seminarul Teologic din Cluj. A publicat foarte multe predici in periodicele bisericesti, si de asemenea studii omiletice, intre care se remarca, Opera omiletica a lui Samuil Micu. Retinem doua carti de predici, cu larga raspandire, mai ales prin Ardeal, Predici la duminici si sarbatori, Cluj-Napoca, 1983 si Cuvinte de invatatura la botez, cununie si inmormantare, Cluj-Napoca 1986, 2013. Ultima carte este unica de acest fel in a doua jumatate a secolului 20.

Perioada 1989- 2014. Reprezentanti de seama, volume de predici, teme si idei reprezentative, prezentate selectiv

Un mare dar pe care l-am primit dupa decembrie 1989 a fost Acela al libertatii cuvantului si al libertatii de actiune, dupa ce mai bine de 40 de ani, o incercare de a face o lucrare sistematica si de anvergura pentru afirmarea Bisericii si a invataturii sale in societate si in lume fusese stopata, redusa sau de-a dreptul interzisa, din cauza vigilentei securitatii omniprezente.

Patriarhul Teoctist Arapasu 1915- 2007

Cel de-al cincilea patriarch, al Bisericii Ortodoxe Romane este autorul unei remarcabile opere scrise, alcatuita de-a lungul a peste cinci decenii. A publicat 18 volume din lucrarea, Pe treptele slujirii crestine si trei volume cu titlul, Slujind altarul strabun, Bucuresti, 1992, Umblati neincetat in adevar, Bucuresti,

2004, si constiinta vie a slujirii preotesti, care impreuna insumeaza peste 1500 de titluri, si mai mult de 7000 de pagini, o fresca a Bisericii noastre, in cei peste 57 de ani de slujire arhiereasca.

Arhim. Cleopa Ilie 1912-1998

Arhim. Cleopa Ilie este unul dintre cei mai cunoscuti duhovnici, pe care i-a avut Romania, autodidact, staret o vreme la Manastirea Sihastria, Neamt. A suferit prigoane in vremea comunismului, deosebit de ravnitor in plan misionar duhovnicesc, apreciat mai ales pentru dialogurile vii si substantiale in continut scripturistic si patristic, cu pelerinii care il cautau fara incetare. Un citat reprezentativ din spusele sale este, Sfintii parinti numesc rugaciunea de noapte, de aur, pentru ca noaptea, mintea se poate ruga fara ganduri si imaginatii. In schimb rugaciunea de dimineata o numesc de argint, fiind amestecata cu oarecare griji si ganduri, iar cea din timpul zilei o numesc de arama pentru multimea gandurilor si grijilor pamantesti care slabesc mult puterea rugaciunii.

Mitropolitul Antonie Plamadeala 1926- 2005

Inzestrat cu alese insusiri sufletesti, de profund ganditor, cu logica exemplara si cu atitudinea inteleapta a dreptei socotinte, posedand un bogat potential spiritual nativ si dobandit de-a lungul vremii prin studio si cercetare, Mitropolitul Antonie Plamadeala s-a facut cunoscut ca un distins predicator al Bisericii noastre Ortodoxe in demnitatea sa arhiereasca, facand din slujirea liturgica prilej de neincetata propovaduire, preocupare sfanta care l-a onorat, tocmai pentru ca predica o intelegea ca pe o lucrare si un act de credinta si cultura. Una dintr-e cele mai importante lucrari ale sale este, Talcuri noi la texte vechi.

Arhid. Prof. Dr. Petru I. David 1938- 2003

Unul dintre dascalii de teologie care au propovaduit cuvinte pline de emotii si au trezit sentimente alese in sufletele ascultatorilor, prin forta cuvantului si bogatia argumentelor, a fost si parintele profesor dr. Petre David, recunoscut de majoritatea preotilor si a credinciosilor, dar mai ales de numeroasele serii de studenti teologi care i-au fost ucenici, ca un harnic slujitor in via Domnului, atat la catedra, cat si la amvon.

In expunerea predicilor parintele apeleaza la Vechiul si Noul Testament, la operele Sfintilor Parinti Ioan Damaschin, Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Ipolit si Epifanie. Din literatura romana, remarcam ca valorifica pe Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Ion Ghica, Gheorghe Asachi si Tudor Vianu. In privinta litertaturii universal face trimitere la Sofocle, Dante Alighieri, John Milton, George Gordon Byron, Victor Hugo, Goethe, Lacordaire, Balzac, Francois Rabelais, W. Shakespeare, Dostoievsky, J.J. Rousseau, Kepler.

Monahul Nicolae Steinhardt 1912- 1989

Inca de tanar, Nicolae Steinhardt, s-a remarcat in cercurile intelectualilor ca scriitor, eseist, critic literar. Fortat sa sufere detentie pe considerente politice, va ilustra dupa eliberare experientele din inchisoare in splendidul roman autobiografic Jurnalul Fericirii. In domeniul nostrum are o singura carte, cu dimensiuni reduse, dar de o valoare exceptionala, Daruind vei dobandi. Cuvinte de credinta, Baia Mare, 1992.

Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, n. 1951

Orator desavarsit si scriitor experimentat, cu usurinta si cursivitate in exprimare, cu o remarcabila putere de a surprinde mereu esentialul problemelor, cu metoda de argumentare, bazata pe intuitie si izvoare autentice, cu informatii la zi din domeniul teologic, istoric, literar, filosofic si aghiologic, cu o logica impecabila si o rara putere de disceranamant, dobandite de-a lungul vremii prin studiu.

Volumul Foame si sete dupa Dumnezeu- intelesul si folosul postului, are un titlu metaforic sugestiv, alcatuit din substantive, foame si sete, utilizate cu sensul de traire intensa in credinta a omului, in vederea innoirii spirituale.

Pr. Boris Raduleanu 1905- 1990

Printre preotii inzestrati cu talent oratoric ce se bucurau de mare prestigiu in randurile credinciosilor si care prin curajul lor au infruntat opozitia celor patru decenii si jumatate de communism, merita sa amintim si chipul acestui vrednic slujitor al altarului, caruia viata nu i-a rezervat prea multe bucurii. Pentru articolele sale si pentru atitudinea anticomunista a fost condamnat la 15 ani de munca silnica din care efectueaza 4 ani.

Din opera omiletica a Parintelui Boris Raduleanu fac parte cele 2 carti de predici Semnificatia Duminicilor din Postul Mare si Semnificatia marilor sarbatori crestine.

Prof. Dr. Teodor M. Popescu 1893- 1973

Reunind in persoana sa calitatile unui teolog savant si virtutile unui crestin smerit, facandu-se in acest fel pilda vie tuturor celor care l-au cunoscut, profesorul Teodor M. Popescu reprezinta un exemplu vrednic de urmat pentru generatiile viitoare de slujitori ai Bisericii. Din scrierile sale fac parte studiile Predica- o marturisire a preotului si Despre preot, predica si credinciosi.

Arhim. Teofil Paraian 1929- 2009

Arhim. Teofil Paraian a fost renumitul duhovnic al Manastirii Sambata de Sus, jud. Brasov. Orb din nastere, Parintele Teofil a impresionat prin vasta cultura teologica acumulata, totodata prin ascutimea mintii si profunzimea raspunsurilor la intrebarile ce I se adresau. De asemenea s-a remarcat si la diferite conferinte organizate in special de ASCOR, prin claritatea expunerilor si vioiciunea replicilor date in dialogurile de la finele intalnirilor. Printre volumele publicate de acesta se afla, Lumini de gand, Calea spre bunatate, Credinta marturisitoare.

Pr. Prof. acad. Dr. Mircea Pacurariu, n. 1932

Cunoscutul profesor de IBOR, a oferit slujitorilor Sfintelor Altare un impresionant volum de predici, rod al ostenelilor pe taram liturgic, pastoral si misionar. Ne-a dovedit astfel ca este si un preot de vocative, nu doar un profesor universitar de inalta tinuta stiintifica. Ceea ce ne impresioneaza foarte mult este faptul ca in acest volum, intitulat, Predici la Duminici si sarbatori, la praznicele imparatesti si ale Maicii Domnului, ale Sfintilor si la Sfintii Romani; predici ocazionale si la inmormantari, Bucuresti 2000; 2010, sunt cuprinse predici la toate duminicile si sarbatorile, chiar si la unii sfinti romani mai mici, ceea ce reprezinta un mare serviciu adus confratilor predicatori.

Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, n. 1948

Titular al Catedrei de Noul Testament de la prestigioasa Facultate de Teologie din Sibiu, Parintele Profesor ne-a facut o mare si placuta surpriza, prin tiparirea celor doua carti inedite, Predici exegetice la Duminicile de peste an, si Meditatii la Evangheliile Duminicilor Triodului si Penticostarului.

In ceea ce priveste cuvantarile din primul volum, numite predici exegetice, acestea se incadreaza de fapt in genul omiliei biblice, cel mai greu de elaborat intrucat presupune, pe langa o buna cunoastere a Sfintei Scripturi si stapanirea normelor ermineutice.

Mitropolitul Bartolomeu Anania 1921- 2011

S-a afirmat odata cu slujirea pe diferitele trepte eclesiastice, ca poet si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. In ultima parte a vietii, pe langa obligatiile arhieresti, s-a ocupat de tiparirea unei noi versiuni a Sfintei Scripturi, intr-o diortosire personala, cu note explicative la subsol pentru anumite versete mai greu de inteles.

Harisma oratorica a Mitropolitului Bartolomeu se vadeste cu pregnanta in cele 36 de pastorale, 18 de Craciun, 18 de Paste, la care se dauga 3 cu un caracter special, una pentru Dumninica Ortodoxiei din anul 2008, asumata de membrii Sfantului Sinod, si doua dedicate aceleiasi Duminici, dar cu destinatie locala, pentru anii 1997- 98.

Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu 1918- 2003

Ca om de carte si profesor de teologie, Parintele Galeriu a desfasurat si o bogata activitate stiintifica de cercetare, publicand studii, articole, carti, note, recenzii, insemnari si predici. O parte dintre cuvantari, cateheze si predici au fost publicate in revistele bisericesti, altele in volume, altele se gasesc inregistrate audio si video, iar altele au ramas in manuscris. Dintre volume semnalam, Explicarea la Rugaciunea Domneasca, Bucuresti, 2002, Cartea celor 9 fericiri, Bucuresti, 2004.

Arhim. Sofian Boghiu 1919- 2002

Printre parintii duhovnicesti care au luminat ca niste candele nestinse si au vegheat asupra pastrarii sufletului romanesc in adevarata credinta, intr-o epoca in care fortele intunericului faceau eforturi diabolice ca sa-l desparta de Dumnezeu, a fost si Parintele Sofian Boghiu, cel care aproape sase decenii a sustinut viata duhovniceasca in Manastirea Antim din capital, ca staret, duhovnic, predicator, si slujitor al acestui sfant asezamant.

Activitatea omiletica a parintelui arhimandrit s-a concretizat in volumul Buchet de cuvantari. Predici si meditatii, Bucuresti, 2006, care reuneste o parte din predicile si meditatiile sale.