universitatea naŢionalĂ de artĂ teatralĂ …...universitatea naŢionalĂ de artĂ teatralĂ Şi...
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ
ŞI CINEMATOGRAFICĂ „I.L.CARAGIALE” BUCUREȘTI
REZUMAT
TEZĂ DE DOCTORAT
Sergiu Nicolaescu – Studiu monografic
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
Prof. Univ. Dr. Manuela CERNAT
DOCTORAND:
Cristian Radu NEMA
2019
2
CUPRINS
Capitolul I - ÎNCEPUTURILE ....................................................................................................... 7
I. 1. DATE BIOGRAFICE.......................................................................................................... 7
I. 2. Perioada ”SAHIA” ............................................................................................................ 12
I. 3. MEMORIA TRANDAFIRULUI – poarta către notorietate.............................................. 16
Capitolul II - FILMUL ISTORIC - Continuitatea unui gen; de la Independența României la
Dacii; istoria română în imagini ................................................................................................... 20
II. 1. DACII - Confirmarea ....................................................................................................... 24
II. 2. MIHAI VITEAZUL - Capodopera .................................................................................. 32
II. 3. NEMURITORII ............................................................................................................... 49
II. 4. PENTRU PATRIE ........................................................................................................... 54
II. 5. NOI, CEI DIN LINIA ÎNTÂI .......................................................................................... 59
II. 6. MIRCEA .......................................................................................................................... 63
II. 7. TRIUNGHIUL MORȚII .................................................................................................. 66
II. 8. CAROL I – UN DESTIN PENTRU ROMÂNIA ............................................................ 70
Capitolul III - COMISARUL – Personajul ................................................................................... 73
III. 1. CU MÂINILE CURATE ................................................................................................ 77
III. 2. ULTIMUL CARTUȘ ...................................................................................................... 84
III. 3. UN COMISAR ACUZĂ ................................................................................................. 90
III. 4. REVANȘA ...................................................................................................................... 92
III. 5. DUELUL......................................................................................................................... 95
Capitolul IV - FILMUL PSIHOLOGIC ....................................................................................... 98
IV. 1. ATUNCI I-AM CONDAMNAT PE TOȚI LA MOARTE ............................................ 99
IV. 2. OSÂNDA ...................................................................................................................... 105
IV. 3. ULTIMA NOAPTE ...................................................................................................... 110
IV. 4. CIULEANDRA - Apogeul ........................................................................................... 116
Capitolul V - COMEDIA ............................................................................................................ 122
V. 1. NEA MĂRIN MILIARDAR – Comedie unică în filmografia cineastului .................... 122
Capitolul VI - COPRODUCȚIILE INTERNAȚIONALE ......................................................... 128
VI. 1. FRANÇOIS VILLON - POETUL VAGABOND ........................................................ 131
Capitolul VII - POLITICA ȘI FILMUL POLITIC ..................................................................... 137
VII. 1. REVOLUȚIA ROMÂNĂ: PROTAGONIST ȘI ISTORIC ........................................ 137
VII. 2. RELAȚIA CU NICOLAE CEAUȘESCU .................................................................. 142
3
VII. 3. OGLINDA. ÎNCEPUTUL ADEVĂRULUI ............................................................... 146
VII. 4. PUNCTUL ZERO ....................................................................................................... 152
VII. 5. 15 ................................................................................................................................. 156
Capitolul VIII - ACTORUL........................................................................................................ 159
Capitolul IX - PARTICULARITĂȚILE FILMELOR LUI SERGIU NICOLAESCU .............. 169
IX. 1. PERSONAJUL FEMININ............................................................................................ 169
IX. 2. ANIMALELE SI CAII ................................................................................................. 181
IX. 3. CASCADORII .............................................................................................................. 185
IX. 4. SERGIU NICOLAESCU ȘI COPIII ............................................................................ 190
Capitolul X - UNIUNEA AUTORILOR ȘI REALIZATORILOR DE FILM ........................... 194
Capitolul XI - PORTRET DE REGIZOR ................................................................................... 197
Capitolul XII - CONCLUZII ...................................................................................................... 200
ANEXE ....................................................................................................................................... 203
Anexa I - DIALOGURI CU ACTORI, REGIZORI ȘI CINEAȘTI ........................................... 204
I. 1. MARIN MORARU ......................................................................................................... 204
I. 2. ION DICHISEANU ......................................................................................................... 212
I. 3. CONSTANTIN CODRESCU ......................................................................................... 215
I. 4. MAIA MORGENSTERN................................................................................................ 224
I. 5. DOREL VIȘAN ............................................................................................................... 229
I. 6. STELA POPESCU .......................................................................................................... 235
I. 7. MIRCEA ALBULESCU ................................................................................................. 249
I. 8. MIRCEA DIACONU ...................................................................................................... 258
I. 9. NUȚU CĂRMĂZAN ...................................................................................................... 266
I. 10. VICTOR REBENGIUC ................................................................................................ 269
I. 11. ILEANA POPOVICI ..................................................................................................... 282
I. 12. GHEORGHE BĂLĂȘOIU ............................................................................................ 291
I. 13. AIMÉE IACOBESCU ................................................................................................... 301
I. 14. IOANA PAVELESCU .................................................................................................. 304
I. 15. SEBASTIAN PAPAIANI.............................................................................................. 312
I. 16. VLADIMIR GĂITAN ................................................................................................... 316
I. 17. ION BESOIU ................................................................................................................. 326
Anexa II - ARTICOLE, STUDII ȘI REPORTAJE .................................................................... 334
II. 1. ARTICOLE .................................................................................................................... 334
II. 1. 1 George Littera, Memoria trandafirului ................................................................... 334
4
II. 1. 2 Eva Sârbu, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte. Un film pentru toate vârstele
............................................................................................................................................. 335
II. 1. 3 Alice Mănoiu, Un comisar acuză ............................................................................ 336
II. 1. 4 Candid Stoica, O seară de Ajun de Crăciun cu Amza Pellea ................................. 339
II. 1. 5 Mirel Ilieșiu, Talent + optică lungă ........................................................................ 340
II. 1. 6 D.I. Suchianu, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte ........................................ 341
II. 1. 7 Elena Saulea, Cinci scenografi la rampă ................................................................ 343
II. 1. 8 Ioana Creangă, Din nou Ciuleandra ....................................................................... 345
II. 1. 9 Alice Mănoiu, Piratii din Pacific și Insula comorilor ............................................ 346
II. 1. 10 Eugenia Vodă, Profesiunea: Poet ......................................................................... 347
II. 1. 11 Mircea Alexandrescu, Într-o coproducție europeană, un regizor român face
portretul cinematografic al lui François Villon.................................................................. 349
II. 1. 12 Călin Căliman, François Villon ............................................................................ 351
II. 1. 13 Eugen G. Ionescu, Interviuri cu Majestatea Sa Regele Mihai I ............................ 352
II. 1. 14 Cristian Tudor Popescu, O fereastră prin care se vede istoria ............................. 354
II. 1. 15 Dana Duma, Point zero ......................................................................................... 356
II. 1. 16 Iulian Mihu, Sergiu Nicolaescu revine şi punctează ............................................. 357
II. 1. 17 Magda Mihăilescu, Istoria văzută din elicopter .................................................... 358
II. 1. 18 Iulia Blaga, 15 - despre revoluţie cu mâinile curate ............................................ 360
II. 1. 19 Ion Cristoiu, 15 - Sergiu Nicolaescu, de la Revoluție la film ................................ 361
II. 2. STUDII ........................................................................................................................... 364
II. 2. 1 Manuela Cernat, Portrete de cineaşti contemporani: Dan Piţa, Alexandru Tatos,
Sergiu Nicolaescu ............................................................................................................... 364
II. 3. REPORTAJE DE LA FILMĂRI.................................................................................... 370
II. 3. 1 Dacii – din nou la Buftea ....................................................................................... 370
II. 3. 2 Eva Sârbu, Craiul Mihai al românilor .................................................................... 371
II. 3. 3 Mircea Alexandrescu, Cu mâinile curate – instantaneu ......................................... 374
II. 3. 4 N.C. Munteanu, Viață fără de moarte. Însuflețiți de stindardul lui Mihai Viteazul,
stindardul Unirii ................................................................................................................. 375
II. 3. 5 Valerian Sava, Autorul filmelor Mihai Viteazul și Cu mâinile curate la prima
confruntare cu actualitatea fierbinte .................................................................................. 378
II. 3. 6 Alice Mănoiu, Revanșa ........................................................................................... 382
5
II. 3. 7 Eva Sârbu – Nea Mărin miliardar – O comedie născută din dorul de comedie ..... 384
II. 3. 8 Eugenia Vodă, Capcana mercenarilor – Bucuriile filmărilor, dar și necazurile
amânărilor din motive tehnice ............................................................................................ 387
II. 3. 9 Roxana Pană, Ultima noapte ................................................................................... 390
II. 3. 10 Adina Darian, Ciuleandra. Un caz particular ridicat la puterea unui conflict social
............................................................................................................................................. 393
II. 3. 11 Eva Sârbu, Noi cei din linia întâi - La sfârșitul războiului, contribuția decisivă a
României pe frontul antifascist ........................................................................................... 395
Anexa III - FILMOGRAFIE ....................................................................................................... 398
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................... 434
6
Cuvinte cheie: film romanesc, istoric, politist, psihologic, comedie, cineast, scenarist, regizor,
actor, spectatori, revoluție, record, anvergură, lupte, cai, cascadori, istoria românilor, armate, mase
de oameni
Prin genurile abordate, prin cantitatea și diversitatea stilistică a filmelor, putem spune că
Sergiu Nicolaescu a creat o cinematografie a sa, de sine stătătoare. Opera lui, impresionantă prin
numărul de filme realizate, prin imensul lor succes de public, în țară și pe alte meridiane, a cuprins
toate genurile: experimental, documentar, istoric, psihologic, de artă, polițist, de acțiune, de
actualitate, de aventură, ecranizări după romane autohtone sau străine. Actor carismatic, a jucat în
propriile filme și a fost deseori distribuit de prestigioși colegi de beaslă, începând cu Iulian Mihu
(Felix și Otilia). Apreciat de producători din alte țări, a fost solicitat pentru filme și seriale de
televiziune de anvergură precum François Villon (1987), produs de principalul canal de televiziune
din Franța.
În pofida statutului său privilegiat, regizorul a avut întotdeauna un acut simț al
responsabilității. Modul în care s-a raportat la platoul de filmare, fie vorba de desfășurarea unei
zile, fie de întreaga perioadă de producție, a fost identic, indiferent de amplitudinea temei abordate.
Fie că atenția era axată pe privirea actorului, pe starea și emoția transmisă, fie că era concentrată
asupra coordonării mulțimii de soldați, luptători, figuranți, întotdeauna regizorul a tratat filmările
la fel de riguros.
Și totuși fenomenul Nicolaescu nu a fost vreodată definit într-o apariție editorială. Nici
omagiat printr-o manifestare culturală, printr-o exprimare publică oficială, indiferent de calea ei
de transmitere, fie datorată unui singur autor, unui grup de persoane, unei asociații sau unei
instituții. Consider că, prin prezenta lucrare, pentru prima oară i se acorda atenția cuvenită și este
acoperit un ciudat și inexplicabil gol.
Regizorul Sergiu Nicolaescu s-a născut în Duminica Floriilor, în 13 aprilie 1930. A murit
la 82 ani, în 3 ianuarie 2013. Adeseori a menționat apartenența lui la o familie puternic legată de
istoria contemporană, de evenimente și de personalități marcante. Poate fi unul dintre motivele
pentru care a ales Istoria ca subiect major al filmelor sale, fie ele cu subiect istoric propriu-zis, fie
filme de aventuri centrate pe diverse personalități mai mult sau mai puțin marcante ale trecutului
7
recent. De nenumărate ori l-a evocat pe unchiul care i-a servit drept model pentru personajul
central din seria filmelor cu Comisarul (Cu mâinile curate, Ultimul cartuș, Un comisar acuză,
Revanșa, Duelul). Prin destinele propriei familii, s-a intersectat cu rigorile și consecințele
regimului monarhic, cu opresiunea și aberațiile sistemului comunist ș.a. Membri ai familiei lui au
fost martori la evenimentele importante din prima jumătate a secolului trecut.
În copilăria petrecută în Timișoara, în cetatea construită în secolul al XVI-lea de către turci,
regizorul asculta în casa familiei cântece patriotice Era perioada marcată de cel de-al Doilea Război
Mondial: ”împreună cu prietenii mei colindam prin tranșeele orașului, asistam de pe acoperișuri
la luptele din împrejurimi, îndeosebi la cele din cimitirul Mehala”1. Fugea de acasă la cinema să
vadă același film de câteva ori la rând.
În anul 1954, la vârsta de 24 de ani, i se propune să fie director la Întreprinderea Agricolă
de Stat. Face schimb cu un coleg de la Politehnică, repartizat în domeniul cinematografiei și devine
angajat al Studioului ”Sahia” ca inginer, urmând să devină șef al serviciului tehnic. Este primul
moment în care Sergiu Nicolaescu ia contact profesional cu a șaptea artă. În 1958 va lua prima
lecție de regie, după cum mărturisește într-una din cărțile sale: ”pe o bancă din Constanța, Virgil
Calotescu mi-a predat, pe niște bucățele de hârtie, prima și singura lecție de regie din viața mea”2.
La Studioul ”Sahia” va realiza cinci scurt metraje documentare, cumulând încă de la debut
funcțiile de regizor, scenarist, operator și monteur.
Cel mai important și probabil cel mai cunoscut dintre documentarele realizate de Sergiu
Nicolaescu în perioada ”Sahia” este Memoria Trandafirului (1964). Acest film avea să îi aducă
recunoașterea internațională și reprezintă, practic, poarta către notorietate a cineastului. Este
momentul în care începe, de fapt, cariera lui de regizor, recunoscută pe plan mondial, anterior
primului lung metraj. Memoria Trandafirului este prezentat în cadrul Festivalului Internațional de
Film de la Cannes din același an. Nu este premiat, deși este apreciat drept unul dintre cele mai
bune aflate în competiția respectivei ediții. La Festivalul de la Mamaia obține însă, în acealși an,
Premiul pentru Film Experimental. Urmează premii la Festivalul de la Edinburgh (Marele Premiu),
1 Viorel Domenico, Filmul artistic rămâne pentru generațiile viitoare un document istoric, în Almanahul Oștirii ’88,
editura Ministerului Apărării Naționale, București, 1988, p. 227 2 Sergiu Nicolaescu, Viață, destin și film, editura Universitară, București, 2011, p. 158
8
la Festivalul Filmului Documentar din Cork, Irlanda, apoi primește Premiul de Onoare UNIATEC
la Milano și o medalie în cadrul Expoziției Internaționale a Florilor de la Trieste.
Debutul în lung metrajul istoric a decurs, firesc, din preocupările anterioare ale regizorului,
din pasiunea lui pentru istorie. Cu excepția ultimelor două realizări - ambele comedii (Poker, 2010
și Ultimul corupt din România, 2012) - se poate spune că Sergiu Nicolaescu a avut o filmografie
circulară, care începe și se încheie cu subiecte istorice: Dacii (1966) și docu-drama Carol I (2009).
Cel care îl acceptă ca regizor pentru realizarea filmului istoric Dacii, născându-se astfel o
coproducție româno-franceză, cu participarea casei de producție Franco-London-Films și a
Studioului Cinematografic București, este producătorul francez Henry Deutschmeister. Acea
conjunctură îi va da regizorului șansa de a-l întâlni pe Titus Popovici, scenaristul care semnează
mare parte din scenariile ce stau la baza filmelor românești de dinainte de 1990. Cu un an înainte
de a-l cunoaște pe producătorul străin, regizorului i se oferise de către directorul Studioului
Cinematografic perspectiva de a semna un lung metraj. După o serie de propuneri cu subiect
istoric, avansate de Sergiu Nicolaescu, directorul din acea perioadă a studioului, Paul Cornea, le-
a refuzat pe fiecare în parte, motivând că vor fi realizate în următorii ani, conform planului
cincinal.3
Într-un final, în urma negocierilor purtate cu partenerii francezi, în data de 9 martie 1966
s-a semnat contractul pentru realizarea epopeii cinematografice Dacii, partea română contribuind
cu 60% din buget, în timp ce francezii, prin Franco-London-Film au asigurat 40%. Dată fiind forța
subiectului, Dacii nu putea fi un simplu film epic, narativ, care să ilustreze întâmplările petrecute
la început de mileniu. El concentreză o identitate națională în care fiecare spectator se regăsește.
Regizorul a fost animat de mândrie națională, sentiment care asigură suflul eroic al acestei vibrante
evocări.
Deși autodidact, Sergiu Nicolaescu a dovedit de la bun început o stăpânire extraordinară a
meseriei de regizor. Instinctul său cinematografic a asigurat în egală măsură o bună stăpânire a
actorilor și impecabila desfășurare a secvențelor cu impresionante mase de figuranți, a secvențelor
de înfruntare dintre armatele inamice.
3http://sergiunicolaescu.ro/dacii-1967-studioul-București-franco-london-film-franta/ accesat în octombrie 2017
9
Următorul său film de anvergură, Mihai Viteazul, a fost un eveniment marcant pentru
întreaga istorie a filmului nostru, de la Independența României și până astăzi. A fost și rămâne un
punct de referință. El poate fi analizat, sau, mai exact spus, prezentat din mai multe puncte de
vedere: al scenariului, al firului epic, al imaginii și al coloanei sonore, al interpretării actoricești,
al producției, al resurselor implicate (costume, decoruri, zile de filmare, actori, figurație, figurație
specială, cascadori, efecte speciale etc). În același timp, dat fiind că are un subiect istoric, poate fi
descris și din această perspectivă, punându-se față în față ficțiunea și adevărul istoric, analizându-
se faptele evocate.
O parte din critica vremii a considerat că personalitatea domnitorului a fost redată cu atâta
forță încât a ieșit mult mai tare în evidență decât evenimentele istorice, construcția epică a filmului
fiind oarecum dezechilibrată.
Lupta de la Călugăreni, scenele de bătălie în care figurația, miile de oameni sunt dirijate
perfect, oferă lui Sergiu Nicolaescu prilejul de a-și demonstra virtuțile pentru care a rămas în istoria
cinematografiei noastre și care dau unicitate operei sale. Regizorul folosește toate mijlocele pe
care le are la dispoziție pentru a compune un tablou cât se poate de real, de veridic și totodată de
omenesc. Scurtele replici presărate în cadrul secvențelor de luptă dau căldură umană relatării
istorice. Regizorul apelează la toate tipurile de încadraturi, de la planuri generale cu câmpia, cu
mlaștina, cu dealurile din jur, cu armatele române și turcești, până la detalii de săbii, tunuri, cizme
în noroi, sânge amestecat cu apă și pământ, simboluri sau steaguri ale armatelor, flăcări, săgeți.
Desfășurarea de forțe este impresionantă. Cele mai expresive rămân totuși gros-planurile în care
privirea personajului central, magistral întruchipat de actorul Amza Pellea, transmite intens starea
momentului.
Directorul de imagine George Cornea și-a dovedit măiestria atingând apogeul creației sale
prin planurile de perspectivă cu miile de oșteni, prin unghiurile dificile de filmare, prin mișcările
de aparat realizate concomitent cu mișcările în cadru ale figurației.
Mihai Viteazul rămâne opera de căpătâi a regizorului Sergiu Nicolaescu. Despre I-au fost
consacrate nenumărate comentarii de-a lungul vremii, începând cu primele zile de filmare,
continuând cu textele și paginile apărute după premieră și până astăzi. De semnalat că, după 1990,
tendința de demitizare a trecutului lansată de istoricul Lucian Boia și preluată cu total entuziasm,
până recent, de filmologi din diferite generații, a dus la identificarea filmelor istorice ale anilor
10
1960-1989 cu propaganda național-ceaușistă, poziționare exagerată, care nu ține cont de faptul că
evocarea trecutului a fost un ideal al pionierilor cinematografiei române, a fost o dorință a
cineaștilor interbelici și, după instaurarea regimului comunist, a fost o formă de eliberare de
dogmele internaționalismului de inspirație sovietică.
Încă de la primele filme, Sergiu Nicolaescu și-a demonstrat incontestabila putere de
creație, recunoscută atât de critici cât și de spectatori.
În Nemuritorii, acțiunea se petrece în 1611, la zece ani după moartea lui Mihai Viteazul și
îi are în prim plan pe foștii lui oșteni, acum pribegi, care, auzind de intenția domnitorului Radu
Șerban de a reface Unirea Țărilor Române, se unesc sub jurământ ca să se întoarcă în țară, cu
steagul și cu lada care ascunde comoara primită de la Mihai Viteazul.
Cu prilejul Centenarului Războiului de Independență din 1877-1878, Sergiu Nicolaescu
realizează în colaboare cu Ministerul Apărării Naționale un serial de televiziune și un film pentru
marele eran - Pentru Patrie. Închinat ”celor ce și-au vărsat sângele pentru Patrie în anii 1877-
1878” filmul oferă o reconstituire atent documentată și elaborată a acelor pagini de vitejie șii
eroism. Textul din pregeneric are ca fundal tabloul4 dedicat momentului 30 august 1877, când
dorobanții au ridicat steagul românesc deasupra redutei otomane Grivița. Pentru reconstituirea
istorică au fost implicate resurse enorme. La realizarea decorurilor au participat trei arhitecți
scenografi. Costumele civile au fost create de Hortensia Georgescu. Decorurile și costumele
militare s-au datorat tânărului arhitect Gheorghe Bălășoiu. Distribuția, impresionantă, a cuprins
204 actori și 80 de interpreți-cascadori. Nefiind un film care să aibă în prim plan doar unul sau
două personaje principale, ci un personaj colectiv, se creează o omogenitate interpretativă,
confirmând încă odată principiul regizorului de a lucra cu o echipă cât mai sudată.
Noi, cei din linia I ilustrează a doua etapă a participării României în Al Doilea Război
Mondial, când armata română s-a angajat împotriva celui de-al III-lea Reich. Sunt prezentate
luptele eliberării Ardealului, Ungariei și Cehoslovaciei, acțiunile de neutralizare a grupului condus
de Generalul Ferdinand Schörner. Este, așadar, un film de război foarte dens, atât prin modalitatea
de prezentare a evenimentelor, a luptelor, cât și a dramelor personale dezvoltate în paralel.
Secvențele intense de război, cu multă pirotehnie, alternează cu momente de o sensibilitate aparte.
4Cucerirea redutei de la Grivița de către trupele române- Henryk Dembitzky
11
Pe fundalul luptelor se naște povestea de dragoste între sublocotenentul Horia Lazăr și Silvia
Marinescu, ofițer de Cruce Roșie. Emoționantă este secvența întoarcerii acasă a lui Horia Lazăr.
Momentul revederii cu părinții este filmat în ralenti, într-un lan de porumb uscat, auriu, sub un cer
albastru, senin, cu anșeneuri și o discretă muzică de pian. Tatăl, interpretat de Mircea Albulescu,
reprezintă tipul impunător al țăranului ardelean.
Ultimul film istoric al lui Sergiu Nicolaescu ieșit în premieră înainte de decembrie 1989 a
fost Mircea , portret al domnitorului Mircea cel Bătrân, înfățișat în ultima parte a domniei sale,
de pregătire a oastei române pentru luptele împotriva Imperiului Otoman și de ocrotire a
moștenitorului care va deveni domnitorul Țării Românești – nepotul Vlad. Întregul film se axează
pe dialogul dintre domnitorul Mircea cel Bătrân și nepotul Vlad, viitorul Vlad Țepeș. Prin această
construcție și prin montajul paralel ideea transmisă este de continuitate a Țărilor Române. În 1989
se împlineau 100 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu și regizorul a dorit să-i
aducă un omagiu transpunînd pe ecran celebra evocare a lui Mircea cel Bătrân din Scrisoarea a
III-a.
După 1989 regizorul și-a continuat seria filmelor istorice. În 1999 apare Triunghiul morții
- luptele purtate de armata română în primul Război Mondial, la Mărăști, Mărășești și Oituz. După
Osânda (1976), Ultima noapte (1980) și Capcana Mercenarilor (1982), este cel de-al patrulea film
pe care îl dedica acelui război în care, prin jertfa soldaților, s-a împlinit România Mare.
Conform spuselor cineastului, personajul principal al filmului, Ecaterina Teodoroiu,
Eroina de la Jiu, ar fi locuit temporar, la începutul Primului Război Mondial, chiar in casa mamei
acestuia, Sevastița Cambrea.5
De-a lungul întregii cariere, Nicolaescu s-a confruntat cu reproșul nerespectării adevărului
istoric. La ieșirea pe ecrane a fiecărui nou film istoric al său, regizorul a dorit să precizeze că nu a
realizat un film documentar, nu și-a propus o reconstituire fidelă și, în consecință, nu își dorește
ca filmele sale să fie receptate astfel. Evocările istorice sunt doar ficțiuni inspirate din trecutul țării.
Scenariile sunt inspirate dintr-o realitate istorică, dar nu au obligația să urmeze întru totul mersul
evenimentelor. Așadar, cine le judecă din unghiul strictei respectări a adevărului istoric greșește
5 Viorel Domenico, Filmul artistic rămâne pentru generațiile viitoare un document istoric, în Almanahul Oștirii 88,
editura Ministerului Apărării Naționale, București, 1988, p. 227
12
din start, pentru că nu aceasta a fost intenția regizorală. Cu toate acestea, mereu i s-a reproșat că
nu a respectat adevărul istoric ceea ce scade valoarea filmelor lui.
În schimb, ceea ce l-a preocupat pe Sergiu Nicolaescu până la obsesie, obligându-l la o
aprofundată și minuțioasă documentare, a fost respectarea autenticității costumelor, a detaliilor de
ambianță și recuzită.
De-a-lungul întregii cariere, regizorul a utilizat o echipă unitară de actori. Ideea de a lucra
cu aproape mereu aceiași interpreți s-a dezvoltat treptat. În paralel, a simțit nevoia să-și creeze o
echipă de cascadori. De altfel, această categorie profesională, de el formată în Studioul de la
Buftea, a constituit dintotdeauna o mândrie a regizorului. Faptul că această breaslă a fost și a
rămas unită, că a ajuns să reprezinte o branșă de sine stătătoare, disciplinată, funcționând sub
autoritatea morală a lui Szöbi Czeh, i s-a datorat în totalitate. În filmele sale Nicolaescu a avut
aproape mereu nevoie de cascadori, de profesioniști care să călărească sau, dimpotrivă, să cadă de
pe cal, să treacă prin foc, să sară din automobile în mers, pe trenuri sau din trenuri. A avut nevoie
de acești oameni curajoși care să treacă prin geamuri, să se arunce în gol de la mare înălțime, să
fie la volanul unei mașini care explodează sau care se rostogolește cu roțile în sus.
Un alt gen în care Sergiu Nicolaescu a excelat, devenind un adevărat specialist, este cel
polițist. Putem chiar spue că este genul care l-a consacrat. În general, thrillerele au scenarii adaptate
dupa romane polițiste care au ca personaj central un om al legii căreia i se dă sarcina de a găsi,
captura, pedepsi, un infractor. În cazul lui Nicolaescu a fost vorba de scenarii originale, inspirate
din realități social-politice concrete. Se poate spune chiar că se încadrează în categoria filmelor de
evocare istorică, având în vedere că au ca fundal trecutul recent al României.
Decisivă a fost însă relația de apropiată rudenie a regizorului cu persoane care i-au inspirat
personajul Comisarului: cei doi unchi ai mamei sale: Nicolae Cambrea și Gheorghe Cambrea.
Primul a fost general de corp de armată, al doilea a fost un comisar important al perioadei
legionare. În afară de ei, un alt important comisar din perioada respectivă i-a fost sursă directă de
inspirație: Eugen Alimănescu colaborator apropiat al Comisarului Cambrea. Apare așadar în
cinematografia română un nou personaj, o nouă tipologie, emblematică pentru epoca evocată:
comisarul Miclovan, care în filmele următoare ale ciclului polițist se va numi Moldovan. În istoria
cinematografului românesc sunt puține filmele de la care, pe lângă subiect, acțiune, dialoguri sau
13
replici, spectatorul să rămână în minte cu personajul central, ca subiect de sine stătător, despre care
să se poată vorbi.
Comisarul este personajul principal al seriei de cinci filme polițiste semnate de Sergiu
Nicolaescu după 1972: Cu mâinile curate (1972), Ultimul cartuș (1973), Un comisar acuză (1974),
Revanșa (1978) și Duelul (1981). Se poate observa că realizarea lor se întinde pe o perioadă destul
de lungă, aproape zece ani, ținând cont de rapiditatea și intensitatea stilului de lucru al regizorului.
Cu mâinile curate, primul film din această serie îl are ca protagonist pe comisarul Tudor
Miclovan. Scenariul este scris de regizor, împreună cu Titus Popovici și Petre Sălcudeanu, alături
de care va mai semna doar scenariul următorului film din serie, Ultimul cartuș. Celelalte trei vor
fi scrise în colaborare cu Vintilă Corbul, Eugen Burada și Mircea Gândilă. Excepție făcând
Revanșa, pentru care director de imagine este Nicolae Girardi, toate celelalte patru au însris pe
generic numele directorului de imagine Alexandru David.
Cu toate că până atunci, au mai fost realizate în România filme de factură polițistă, unii
critici îl consideră ca fiind deschizător de drum în acest gen. Totuși, în 1933 Jean Mihail turna
versiunea românească a ecranizării piesei de teatru Trenul fantomă a lui Arnold Ridley, cu
dialoguri adaptate de dramaturgul Victor Eftimiu și cu Tony Bulandra în rolul principal.
În Cu mâinile curate acțiunea se petrece în luna aprilie a anului 1945, la mai puțin de un
an de la dramaticul moment de cotitură istorică din 23 august 1944. Ambianța este contrastantă,
din punct de vedere al realităților celor două lumi prezentate, a luxului celor îmbogățiți prin acțiuni
ilegale și a mizeriei cotidiene a românilor simpli. Această alternanță este marcată și prin fraza
adresată de Miclovan comisarului comunist Roman: ”Te las să te umpli de ură de clasă. Unii mor
de foame, alții ..” continuând: ”Am înțeles. Sunt lucruri despre care nu e voie să glumesc cu
dumneata”. Mihai Roman, personajul interpretat de Ilarion Ciobanu, are o sensibilitate aparte, așa
cum reiese din modul în care se implică în problemele cu care se confruntă. Este lipsit însă de
experiență în domeniu, fiind fost muncitor la uzinele Grivița. Va colabora cu comisarul Patulea
(interpretat de Alexandru Dobrescu) care în trecut s-a ocupat de cazuri politice. Filmul se
încadrează în linia rescrierii istoriei prin magnifierea importanței prezenței comuniștilor în epocă,
păstrându-se în limitele unei propagande decente.
14
Ultimul cartuș, al doilea din ciclul polițistelor semnate de Sergiu Nicolaescu este singurul
în care personajul principal nu mai este comisarul interpretat de regizor pentru că acesta murise în
finalul capului de serie. La cererea spectatorilor, personajul va fi resuscitat în 1974 pentru a fi
protagonist în Un comisar acuză. Așadar, Ilarion Ciobanu duce singur pe umeri acțiunea.
Comisarul Miclovan, colegul și prietenul său, apare numai în pregeneric, în reluarea secvenței de
final a primului film. Titlul face referire la ultimul glonț rămas în pistolul lui Tudor Miclovan
înainte de moarte, pe care Mihai Roman îl păstrează ca un simbolic testament. Acest rapel se
regăsește în finalul filmului, care este de o sensibilitate aparte.
Clipa de reculegere în tumultoasa bătălie a comisarului Roman în Bucureștiul anilor 1945-
1946 este, în fapt, contrapunctul care sintetizează întreg filmul. Gândul de recunoștință către
comisarul căzut în timpul unei confruntări cu bandele de hoți poate fi citit și în cheie psihologică.
Filmul este construit pe două nivele. Pe lângă caracteristicile de policier are și o latură de
introspecție. Suspansul și tensiunea, imbogățite prin efecte speciale, cascadorii și focuri de armă,
înfruntările dintre oamenii legii și bandele de infractori, urmăririle, garantează accesibilitatea,
impactul puternic la public. La nivel psihologic însă, regizorul relevă discret motivațiile intime ale
personajelor.
Seria polițistelor a fost mereu comparată cu filmele de gen americane sau europene, cu
precădere italiene. Cu toate că asemănarea este mare, Nicolaescu a susținut mereu că modelele
urmate nu au fost nici Eliot Ness, nici Catani, ci comisarii români din perioada interbelică.
În Un comisar acuză, acțiunea nu se continuă cronologic, ca în cele două filme precedente
ci, dimpotrivă, este plasată cu aproape cinci ani mai devreme. Plotul aduce în lumină evenimentul
intrat în istorie sub numele de ”Masacrul de la Jilava”, când în noaptea de 26/27 noiembrie 1940,
un grup de legionari au asasinat 64 de deținuti politici, dintre care cinci demnitari ai dictaturii
regale. Denumirea închisorii este desigur alta: Viraga. Pentru ca filmul să rămână în zona ficțională
și nu documentară, regizorul a hotărât să ascundă identitatea personalităților istorice implicate în
acel sumbru episod de istorie politică sub nume ușor recognoscibile. Nicolae Iorga devine Nicolae
Jugu, Nae Ionescu devine Stavru Naumescu, Virgil Madgearu devine Costin Mărgeanu, prefectul
capitalei Ștefan Zăvoianu devine Vișan Năvodeanu, ministrul de interne Constantin Petrovicescu
devine Panaitescu ș.a.m.d. Finalul este încărcat de tensiune. Într-un fel, poate fi comparat și cu cel
15
din Osânda, care urma să fie realizat peste trei ani și în care protagonistul urcă un deal și în
ascnsiunea lui va fi împușcat.
Revanșa continuă trama din Un comisar acuză. Acțiunea se desfășoară în iarna anului
1940, și păstrează aceleași personaje. Este dezvoltat conflictul izbucnit între Mișcarea Legionară
și oamenii fideli Mareșalului Ion Antonescu. Spre deosebire de Un comisar acuză unde numele
erau fictive, aici a fost păstrată identitatea personalităților istorice. Narațiunea este centrată pe
evoluția personajului principal, comisarul Moldovan, care își propune să finalizeze ancheta cazului
deschis în filmul precedent - masacrul de la Jilava - și să îi condamne pe Paraipan (interpretat de
Gheorghe Dinică), șeful bandei de legionari, autor al crimelor din 26/27 noiembrie 1940 și pe
prefectul Zăvoianu (personaj interpretat de Ion Besoiu) care a coordonat la nivel politic acțiunea.
Titlul filmului este legat de revanșa comisarului față de cei care i-au ucis mama și i-au răpit copilul.
Duelul este poate cel mai realist din întreaga serie. În filmele precedente au existat, conform
cronicilor și reacției publicului, câteva situații în care regizorul și scenaristul au forțat puțin
povestea. Rezultatul a fost pe de-o parte benefic, pentru suspansul creat, întâmplările neașteptate
contribund la caracterul cinematografic al acțiunii, pe de altă parte însă au existat exagerări prompt
taxate. Spre exemplu, în finalul din Un comisar acuză, eroul se află în fața a 10 mitraliere care trag
spre el foc continuu, situație puțin verosimilă ținând cont că în urma acelui atac, comisarul
supraviețuiește. Așadar, Duelul este, în opinia mea cel mai aproape de realitate, cel mai credibil.
Filmul spune povestea comisarului Moldovan care de data acesta are misiunea de a rezolva
ancheta unui jaf comis de Grigore Maimuca, unul dintre conducătorii legionari, (interpretat de
Colea Răutu). Distribuția are două elemente de noutate binevenite. Dacă de la un film la altul s-a
încercat păstrarea echipei inițiale de actori, de data aceasta dușmanul lui Tudor Moldovan este
Rică Păsărin, executantul jafului coordonat de Grigore Maimuca, un personaj deosebit de bine
creionat de către debutantul Ion Rițiu. Rolul rămâne de referință pentru actor și pentru galeria
personajelor din întreaga creație a lui Sergiu Nicolaescu.
Dintre toate filmele sale, cel pe care regizorul l-a prețuit cel mai mult este Osânda, realizat
în 1976. Sergiu Nicolaescu adaptează pentru ecran romanul din 1933 al lui Victor Ion Popa,
Velerim și Veler Doamne. Scrie scenariul împreună cu inginerul de sunet și bunul său prieten
Anușavan Salamanian care, neașteptat, se lansează în aventura scrierii unui scenariu. Doar
autoritatea lui Sergiu Nicolaescu l-a putut impune într-o cinematografie plină de scenariști și
16
redactori care condiționau realizarea unui film de cooptarea lor în echipa de scenariști, nu atât
pentru notorietate cât, evident pentru remunerare.
Filmul are o construcție circulară, construindu-se o metaforă extrem de puternică
construită din primul și din ultimul cadru. Astfel, la început vedem în detaliu un melc cu o cochilie
mare în spate. Sugestie a traiului pe care fiecare trebuie să și-l asume, a destinului fiecăruia dintre
noi. Ultimul cadru, la rându-i, face parte dintr-o construcție foarte atent gândită: eroul urcând cu
crucea în spinare este împușcat și cade odată cu ea. Trimiterea la drumul Golgotei din Noul
Testament este cât se poate de limpede. Dincolo de scenariu și de dialoguri, dincolo de povestea
spusă prin intermediul actorilor, imaginea și sunetul sunt extrem de sugestive, țesând un nimb de
poezie. Cadrele din biserică, cele filmate pe munte în plin viscol, prim planurile personajului
feminin au o vibrație, toate au o încărcătură afectivă care l-au făcut pe regizor să afirme că Osânda
este filmul său cel mai drag.
Apogeul îl constituie finalul. Un final de mare forță și impact emoțional. Amza Pellea urcă
o costișă, printre pomii în floare, pe fundalul sonor al unor triluri de păsări, urcă ultima oară
”dealul”. Împușcat din spate, de jos, de către jandarm, reușește cu greu să ajungă la crucea
mormântului Ruxandei, cea care a dat viață fiului său. Ultima suflare și-o dă în clipa în care ajunge
la crucea mare, de lemn, ridicată de mâna lui, în timp ce coloana sonoră reia melodia ”După dealul
cela mare / Răsărit-a mândru soare”, cântată de un cor. Momentul este, în opinia mea, unic în
cinematografia românească.
Despre regizorul Sergiu Nicolaescu s-a spus de multe ori ca a fost un om al recordurilor.
Un cineast care a reușit să atingă performanțe despre care mulți afirmă că sunt greu de egalat. Nu
este mai puțin adevărat că alții consideră că unicitatea lui a rezultat din conjunctura politică a
perioadei prin care trecea România, a sistemului și particularităților cinematografei noastre, a
nevoii de divertisment a publicului sătul de pelicule de propagandă prost făcute. Există însă și o
categorie de profesioniști din lumea filmului care pun succesul lui pe seama puterii sale de creație,
de muncă și de organizare.
Unul dintre recorduri, unanim recunoscute, este succesul uriaș al singurei sale comedii
bufe, Nea Mărin Miliardar. Impactul ei, din 1979, anul premierei și până astăzi, este fără precedent
în cinematografia noastră. A avut cel mai mare număr de spectatori - 14.643.840- , înscriind un
record absolut pe plan național, conform statisticii publicate în 2007 de Centrul Național al
17
Cinematografiei. Conform aceleiași statistici, pe locul al doilea ca audiență națională se plasează
tot o comedie, Păcală, în regia lui Geo Saizescu, iar pe următoarele două poziții se plasează
primele lung metraje ale lui Sergiu Nicolaescu, respectiv filmele istorice Dacii și Mihai Viteazul.
Nea Mărin este un personaj, tipic românesc, foarte familiar publicului nostru, un personaj
în care foarte mulți dintre spectatori se regăsesc, nu doar prin caracterul său, ci prin întreaga
diversitate de detalii din care este construit. Este autentic. Desigur că există și alte argumente
pentru care comedia a avut acel imens succes.
Pe ecran evoluează două personaje interpretate de același actor, respectiv Mărin Juvete,
alias Nea Mărin, personajul lui Amza Pellea și Marlon Juvette, sau Mr. Juvette, un miliardar străin.
Din asemănarea lor, dar și prin prezența a două serviete, una cu praz (cea românească), cealaltă cu
dolari (cea americană), din încurcăturile declanșate de cele două similitudini se nasc situațiile de
comic burlesc și derularea lor în crescendo accelerat. Răpirea de la malul Mării Negre capătă și un
aer de parodie prin prezența detectivului Colombo, interpretat de Puiu Călinescu.
În istoria cinematografului, psihologia a avut mereu un loc aparte. De-a lungul timpului,
tema și genul filmic au fost abordate frecvent în producții care au constituit un reper în evoluția
artei cinematografice. Intriga filmului psihologic este neobișnuită, acțiunea petrecându-se într-un
ritm diferit față de evoluția unei povestiri cinematografice clasice. Trama este încărcată de tensiune
și suspans, atenția este acaparată de personaje și de psihologia lor, de modul în care ele receptează
realitatea din jur, și mai puțin de evoluția unui fir epic.
Film psihologic de o sensibilitate aparte, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte
ecranizează nuvela Moartea lui Ipu, scrisă în 1970 de Titus Popovici. Este unul dintre succesele
de referință ale regizorului. Unii exegeți îl consideră cel mai ”estetic” dintre filmele lui. Pe de-o
parte se distinge prin stilistica cu totul diferită față de cele două evocări istorice precedente și, pe
de altă parte, prin subiect, prin profunzimea analizei psihologice și sociale. Acțiunea se petrece în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un sat din Transilvania unde comunitatea locală
încearcă să-l convingă pe nebunul satului să își asume uciderea unui ofițer german pentru a fi astfel
evitate represaliile și împușcarea tuturor notabilităților. În schimbul acestei asumări, Ipu, nebunul
satului, urmează să aibă parte de o înmormântare fastuasă, cu cruce de marmură și alte promisiuni
de această natură. Ipu, pe numele său real Todor Ciupe, luptase în primul război mondial și
18
rămăsese cu unele traume. Relația de prietenie care se conturează între el și copilul de la orfelinat
este cât se poate de sinceră, contrabalansând fariseismul oficialilor comunei.
O elegantă ecranizare după romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
(1930) al scriitorului Camil Petrescu, este coproducția româno-germană Ultima noapte (1980).
Filmul începe prin fixarea în timp a acțiunii, ziua de 13 august 1916, într-un majestuos
peisaj dintre Bucegi și Piatra Craiului, unde soldații armatei române fac instrucție. ”Câteva tranșee
erau toate fortificațiile noastre. Ne petreceam timpul în instrucție și asalturi eroice care nu erau
departe de jocurile copiilor. Pentru mine această concentrare era o lungă deznădejde.
Petrecându-mi nopțile în insomnii uscate...”6, sunt cuvintele personajului principal care însoțesc
imaginile de la apusul soarelui. Așadar, regizorul deschide filmul, încă din pregeneric, într-o cheie
psihologică, cu un personaj principal care își expune frământările. Secvențele militare alternează
cu prim planuri ale soției lui Tudor, Lena Gheorghidiu, cu peisaje ale Mării Negre, cu imaginea
Cazinoului din Constanța, cu interioare somptuoase. Secvențe cu baluri, petreceri, interioare din
clădiri emblematice cu vitralii, mobilier și decorațiuni de preț, evocă nostalgic timpul binefăcător
al păcii într-o țară prosperă.
Mașini de epocă, fațade ale unor clădiri cu arhitectură complicată, costume și accesorii
elegante transmit parfumul acelor ani. Chinul interior al personajului central, sfîșiat de gelozie,
este prezent ca un contrapunct al episoadelor de front. Cele două părți ale filmului sunt construite
într-o discretă simetrie, totul fiind filtrat prin gândurile lui Tudor Gheorghiu. Meditația asupra
evenimentelor în curs reprezintă, de fapt, firul povestirii. Modul în care eroul se raportează la
realitatea din jurul său, atât în secvențele citadine din prima parte, cât și în secvențele de război
din partea a doua, oferă materia dramei.
Ciuleandra (1985), coproducție româno-germană, colaboare a Casei de filme Trei cu Cine
TV Berlin, marchează apogeul regizorului Sergiu Nicolaescu. Printr-o ciudată coincidență,
romanul Ciuleandra al lui Liviu Rebreanu fusese ecranizat în anii ’30, la doar trei ani după
publicare, tot în cadrul unei coproducții româno-germane (semnate de Martin Berger), fiind
energic contestat de scriitor.
6Ultima noapte de dragoste (1980, r. Sergiu Nicolaescu, min. 2)
19
Pentru Nicolaescu, întâlnirea cu Rebreanu înseamnă un nou pariu. Publicul și critica se
obișnuiseră, în cei 20 de ani ai lui de carieră, cu filme istorice de anvergură, cu filme de acțiune,
chiar și cu o comedie. O singură dată Nicolaescu abordase filmul psihologic în Atunci i-am
condamnat pe toți la moarte, dovedind că se putea bate de la egal la egal, pe terenul filmului ”de
autor”, cu regizorii noștri ”intelectuali”. Ciuleandra demonstrează din nou că Nicolaescu este un
mare regizor.
Ciuleandra este un film psihologic care preia fidel trama romanului lui Rebreanu: în anul
1925, Mădălina, o tânără țărancă din satul Vărzari, cucerește inima lui Puiu Faranga, fiul
ministrului Justiției, aducându-l în pragul nebuniei. Înainte de plecarea spre un dineu ce urma să
aibă loc la Palatul Regal, Puiu are un moment de rătăcire și, în conacul lor, își ucide soția. Crima
este mărturisită imediat tatălui său, Policarp Faranga, care îl internează într-un spital de nebuni
unde tânărul încearcă simularea nebuniei, pentru a putea evita pedeapsirea crimei. Medicul
psihiatru Aioanei, provenit din același sat cu Mădălina și cândva îndrăgostit de ea, îl are în grijă.
Replicile și aluziile la spitalele de psihiatrie unde, în anul premierei filmului, în România
epocii Ceaușescu, erau internați disidenții, reprezenta un gest de curaj, pe care spectatorii îl
înțelegeau. Astăzi, aceste aluzii nu mai sunt percepute pentru că, din păcate, s-a uitat teroarea
acelor ani.
Sergiu Nicolaescu a fost implicat și în multe coproducții internaționale, fie în calitate de
regizor, fie în cea de co-regizor, alături de alt nume internațional consacrat, fie doar ca autor al
dialogurilor în limba română. A avut șansa ca, încă de la începutul carierei sale, să colaboreze pe
platou cu nume de primă mărime ale ecranului mondial. Unul dintre cele mai importante asemenea
filme la care a lucrat este Bătălia pentru Roma (Kamf um Rom), realizat în 1968, de Robert
Siodmak, cu Orson Welles și Laurence Harvey. Prezența la Buftea a lui Orson Welles,
personalitate legendară, autor al unuia dintre cele mai importante filme din istoria artei a 7-a,
Cetățeanul Kane (Citizen Kane, 1941), a făcut senzație.
A urmat perioada când televiziunile din întreaga lume finanțau ecranizări după romane de
mare popularitate, destinate copiilor și adolescenților. Studioul București a demarat și el
colaborarea cu compania franceză Tehnisonor și cu Tele München pentru o suită de ecranizări
după Jules Verne. S-a început cu Doi ani de vacanță, adaptat inițial pentru un serial TV, prescurtat
20
ulterior pentru ecranul de cinema în două filme de sine stătătoare: Pirații din Pacific și Insula
comorilor.
Împreună cu regizorul francez Gilles Grangier, Nicolaescu semnează epopeea istorică
Wilhelm Cuceritorul (1982), sub-intitulată Cucerirea Angliei, rezultatul unei grandioase cooperări
între șase cinematografii: Franța, Italia, Germania, Belgia, Elveția, România. Criticii au făcut
deseori comparație cu Mihai Viteazul, datorită modului de prezentare a luptelor, dar și a unor
similitudini de destin. Adversitatea dintre Mihai Viteazul și Sigismund Báthory are o evoluție
asemănătoare cu cea dintre Wilhelm Cuceritorul și viitorul rege Harold al II-lea al Angliei. Ambii
protagoniști trăiesc o dragoste neîmplinită. Secvențele încoronării lor sunt și ele foarte
asemănătoare. Deși bogat în cadre de luptă, cu o impresionantă mobilizare de armate, costume și
decoruri de epocă, Wilhelm Cuceritorul nu este la fel de profund ca filmele de gen precedente ale
lui Nicolaescu.
Unul dintre cele mai importante filme ale cineastului rămâne François Villon (1987),
coproducție franco-italo-germano-română. Pe lângă calitatea de regizor, lui Nicolaescu i-a revenit
și sarcina de producător executiv al filmului. Se afla într-un moment maxim al maturității sale
artistice. Avusese succese până atunci, atât cu filmele cu succes de public (istorice, polițiste, o
comedie), cât și cu filmele de artă (psihologice). Astfel, a dobândit încrederea totală a francezilor
care i-au încredințat oportunitatea și responsabilitatea de a realiza un serial de televiziune despre
poetul lor național, François Villon.
Deși coproducție internațională, Nicolaescu a impus echipa lui de colaboratori români,
nucleul fidel la filmele lui importante, începând cu decorurile, costumele, imaginea, distribuția și
echipa tehnică. Printre actorii români distribuiți se numără Ion Besoiu, Olga Tudorache, Cornel
Gârbea, Iurie Darie, George Mihăiță, George Alexandru. Rolul principal a fost asumat de Floren
Pagny, un tânăr cântăreț care debuta în film. Distribuția străină a fost completată cu Marc de Jonge,
Christophe Odent, Bernard Farcy, Pascal Pistaccio, Yves Beneyton. Demn de menționat este rolul
episodic al poetului și scriitorului Romulus Vulpescu care a fost și consultant științific al filmului
și autor al dialogurilor românești.
Regimul autoritar din perioada medievală franceză a fost de multe ori comparat cu regimul
autoritar al comuniștilor din România postbelică. Situația intelectualilor, a oamenilor de cultură, a
scriitorilor și poeților din Franța secolului XV era similară cu cea din România secolului XX, din
21
perioada comunistă. La vremea respectivă, poeziile scrise în timpul detențiilor și al oprimărilor
erau învățate pe de rost în speranța de a fi transcrise în momentul eliberării. La fel s-a întâmplat și
cu François Villon care recita poeziile sale unui prieten bun și de încredere, Mathieu, temnicer al
închisorii. Poeziile sale au fost publicate la mai mult de un secol de la nașterea poetului, în 1533,
de către Clément Marot, alt mare poet francez.
François Villon a fost un pariu câștigat de regizor, ținând cont de amplitudinea și
importanța subiectului, atât la nivel cultural francez cât și european. Experiența de până atunci l-a
ajutat pe Nicolaescu să împlinească un film de o frumusețe aparte, tragic și înălțător.
Personalitatea regizorului Sergiu Nicolaescu este complexă și copleșitoare, din multe
puncte de vedere. Despre el nu se poate însă vorbi, nu poate fi evocat fără a se menționa
participarea lui activă la ”Revoluția Română” din decembrie 1989. Indiferent dacă implicarea lui
a fost sau nu benefică, dacă s-a aflat sau nu de partea bună a baricadei, avem de a face cu un episod
important al destinului său. Un episod care, fără doar și poate, l-a marcat și din punct de vedere al
creației. De multe ori și-a amintit cu regret de perioada postdecembristă în care a ales să se lase
implicat în mod activ în politică.
Prin funcțiile parlamentare deținute, Sergiu Nicolaescu reușește să aibă acces la surse de
informație, la materiale și la documente ce îi permit să scrie cărți-document despre zilele din
decembrie ’89. În 22 decembrie 1989 se numără printre membrii fondatori ai Frontului Salvării
Naționale, apoi este Membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale – președinte de Comisie
(1989), și membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) – 1990-1991, conform
CV-ului publicat în cartea sa de memorii7. De asemenea, activitatea politică anterioară
evenimentelor decembriste reflectă parcursul impus de ascensiunea profesională: membru PCR
din 1968 și secretar de partid – foarte tolerant – al Asociației Cineaștilor. În 2012 s-a retras din
politică, cu mai puțin de o lună înainte de a trece la cele veșnice.
Implicarea sa în Revoluție este sintetizată în CV-ul său prin următoarea formulare:
”participant la Revoluția din București începută în 21-22 decembrie 1989. Unul dintre conducătorii
acțiunilor anticeaușiste și anticomuniste din 1989-1990”.
7 Sergiu Nicolaescu, Viață, destin și film, editura Universitara, editia a II-a, 2011, p. 177
22
Regizorul a oferit și nu mai puțin de șapte apariții editoriale, foarte elaborate, pe subiectul
Revoluției Române. Începând cu 1995 a semnat Revoluția. Începutul adevărului (1995), Un
senator acuză (1996), Sergiu Nicolaescu acuză (1998), Cartea revoluției române – cu ocazia
împlinirii a 10 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 (1999), Recviem pentru adevăr (1999),
Lupta pentru putere, Decembrie 1989 (2005), Mămăliga a explodat! (2011). Prin aceste cărți
cineastul a încercat să ofere o descriere cât mai amănunțită și riguroasă – din punctul lui de vedere
– a evenimentelor trăite.
La peste 25 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, se naște Dosarul Revoluției. El
însumează cercetările efectuate în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
instituții care au emis acte de urmărire penală a unora dintre cei implicați. Au fost audiați membri
ai Consiliului Frontului Salvării Naționale, dar și mulți martori prezenți în stradă în acele zile. De
subliniat este faptul că în tot acest context al procesului, al Dosarului Revoluției și al urmăririlor
penale, Sergiu Nicolaescu nu a fost niciodată implicat și niciodată nu i s-a adus vreo acuzație din
partea unei Instituții sau din partea Parchetului General. În ciuda opiniilor unor politicieni,
revoluționari sau reprezentanți ai opiniei publice, conform cărora implicarea regizorului la
revoluție ar fi una condamnabilă penal, el nu a fost niciodată acuzat de infracțiune contra umanității
așa cum au fost ceilalți lideri ai FSN.
În întreaga sa filmografie, Nicolaescu a avut doar trei filme a căror acțiune se petrece în
epoca Ceaușescu. ’’Actualitatea’’ a fost abordată de regizor în Zile fierbinți (1975), Accident
(1977) și Viraj periculos (1983). Primul i-a fost impus cineastului de către autorități ca o condiție
pentru ulterioara intrare în producție a unei ecranizări, care va fi și filmul său preferat: Osânda
(1976).
În Zile fierbinți, Nicolaescu transpune propriile experiențe trăite și experimente încercte
ca inginer, reușitele, filozofia autodepășirii. Chiar dacă a fost un film impus, se regăsesc în el fraze
care, discret, confirmă poziția regizorului împotriva sistemului comunist: ”economia se face în
folosul oamenilor și nu împotriva lor, pentru că altfel se numește demagogie.” Finalul, care aparent
este rupt din context, îl arată pe personajul principal filmat în ralanti, în șeaua unui cal în galop în
lungul țărmului mării. Este un mesaj discret. Simbolizează, cel mai probabil, dorința de libertate
pe care oamenii și-o doreau sub acel regim.
23
Recitite astăzi, cuvintele lui, profetice, sunt pline de un cutremurător adevăr: „Cei care au
fost apostolii comunismului de ieri au devenit moraliștii de azi și se doresc dictatorii de mâine.
Puterea ajunsă în mâinile acestora va fi moartea națiunii (s.n.). O națiune pe care în realitate ei
o disprețuiesc și încearcă să o prostească și mai rău. (…) De un singur lucru sunt sigur, filmele
pe care le-am făcut aparțin istoriei națiunii române”.8
Momentul decembrie 1989, urmările lui și implicarea în politică au influențat în mod direct
cariera regizorului. De asemenea, criticii de film au avut o altă libertate în a-și exprima opiniile
asupra creațiilor sale. Revăzute după 30-40 de ani, filmele din perioada anilor 1970 sunt analizate
acum într-o altă manieră și într-o altă lumină. În același timp, trebuie să recunoaștem că filmografia
lui Sergiu Nicolaescu de după 1989 nu este la fel de notabilă precum cea de până la schimbarea
regimului.
În opinia multora, ultimul său film istoric important a fost Începutul adevărului. Oglinda
(1993). Scenariul lui Ioan Grigorescu este centrat pe momentul 23 august 1944 - întoarcerea
armelor impotriva Germaniei naziste - și pe ziua de 30 decembrie 1947, când are loc abdicarea
forțată a Regelui Mihai I și instaurarea dictaturii comuniste. Regizorul a fost martor direct al
perioadei respective. Avea aproape 18 ani în momentul abdicării Regelui.
Episodul 23 august 1944 și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste au mai fost
abordate de Nicolaescu cu aproape zece ani în urmă, în Ziua Z (1985), pe un scenariu scris tot de
Ioan Grigorescu. Deși atunci nu reușise să transpună tot adevărul istoric, din cauza restricțiilor
impuse de regim și cenzură, evocarea i-a fost utilă întrucât multe dintre imaginile filmate atunci
le-a preluat în Oglinda.
Filmul se deschide cu execuția reală a Mareșalului Ion Antonescu, fiind folosită filmarea
document din 5 iunie 1946, realizată de operatorul Ovidiu Gologan la Închisoarea Militară din
Jilava. Pregenericul redă integral execuția Mareșalului Ion Antonescu (fost Conducător al
Statului), a miniștrilor Mihai Antonescu (fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri) și
Constantin Z. Vasiliu (fost ministru de interne) și a lui Gheorghe Alexianu (fost guvernator al
Transnistriei). Ulterior paginile controversate ale istoriei sunt reconstituite minuțios, principalele
evenimente fiind prezentate cronologic: ascensiunea lui Ion Antonescu, lovitura de stat a Regelui
8 Sergiu Nicolaescu, Un senator acuză, editura Pro, București, 1996, coperta IV
24
Mihai, impunerea lui Petru Groza ca prim ministru, moartea lui Iuliu Maniu și a lui Lucrețiu
Pătrășcanu.
Cineastul a continuat explorarea istoriei și după căderea comunismului. Al doilea film
semnat de el după schimbarea regimului, Punctul zero, coproducție româno-americană, are ca
subiect evenimentele din finalul lui Decembrie 1989. Acțiunile imaginate oferă regizorului șansa
de a insera și reconstitui momente ale zilelor din decembrie 1989. Multe dintre ele, atent
reconstituite, includ pe lângă secvența execuție cuplului Ceaușescu, secvențe din Comitetul
Central cu persoanele prezente în acele zile acolo, dând telefoane decisive, imagini de arhivă cu
manifestațiile revoluționarilor, masele de oameni ieșiți în stradă.
În 2005, la cincisprezece ani după Revoluție, regizorul hotărăște să revină asupra acestui
subiect și semnează al doilea film pe tema acelor momente de istorie contemporane. De data
aceasta aduce pe ecran sângeroasele evenimente din decembrie 1989 de la Timișoara,
premergătoare celor din București. Filmul se desfășoară pe două planuri: o ziaristă din Franța
(interpretată de Maia Morgenstern), sosește în România ca să investigheze cazul unui copil născut
în zilele revoluției, care ar fi trebuit să împlinească 14 ani. Ca loc și timp de desfășurare a acțiunii
avem România anului 1989 dar și pe cea a anului 2004.
Ultimul film istoric al lui Sergiu Nicolaescu, realizat în 2009, prezintă destinul primului
Rege al României și ultimele zile ale acestuia la Castelul Peleș. Impresionantă, docudrama
marchează o premieră în cinematografia noatră: același actor, Sergiu Nicolaescu, apare în rolul
monarhului în două filme realizate la peste 30 de ani distanță: Carol I – Un destin pentru România
și Pentru patrie (1978), reconstituire epică dedicată Centenarului Războiului de Independență.
Carol I – Un destin pentru România încheie magnific ciclul evocărilor istorice ale
regizorului Sergiu Nicolaescu. Parafrazând titlul filmului, ele pot fi așezate sub eticheta: Sergiu
Nicolaescu – Un destin pentru restituirea în imagini a trecutului României.
Fără îndoială, Sergiu Nicolaescu va rămâne în memoria tuturor - cinefili, critici de film,
spectatori - în primul rând în calitate de regizor, autor a 56 de filme de lung metraj9. Și totuși, cu
egală forță el s-a impus în conștiința marelui public ca actor. A fost protagonist sau a jucat în roluri
secundare în treizeci dintre propriile producții. A creat personaje memorabile, care au rămas în
9 Sergiu Nicolaescu, Viață, destin și film, editura Universitară, ediția a II-a, 2011, p. 180
25
istoria cinematografiei noastre: Comisarul Moldovan10, Mircea cel Bătrân (Mircea, 1990), prințul
Andrei Morudzi (Orient Express, 2004), culminând cu Regele Carol I (Carol I – Un destin pentru
România, 2009). De remarcat este un detaliu relevant pentru tipologia rolurilor interpretate, dar
mai ales pentru personalitatea cineastului. Multe dintre ele poartă numele Andrei. Etimologia
numelui se află în greaca veche, ánthrōpos = ființă umană. De aici, termenul a derivat în andros
= bărbat, de unde provine numele Andrei. Cu siguranță cineastul a avut în vedere această
etimologie care transmite ideea de bărbăție, de verticalitate și rigurozitate, de personalitate
impunătoare și puternică. Atribute care îl definessc pe Sergiu Nicolaescu și care se regăsesc și în
creația lui, atât ca actor cât și ca regizor.
Fără îndoială, prezențele feminine din filmografia cineastului au ieșit în evidență sau au
atras atenția într-un mod discret dar plăcut. Regizorul a avut șansa să lucreze cu mari actrițe ale
scenei și ecranului românesc, interprete deja consacrate, cu o filmografie importantă sau debutante
care și-au început cariera cu roluri importante, uneori chiar rol principal, în filmele lui.
Cu două dintre soții a colaborat pe platourile de filmare. Gabriela Bubă Nicolaescu,
talentată scenografă și pictoriță de costume, i-a fost soție timp de 10 ani, în perioada 1983-1993.
A semnat costumele, singură sau în colaborare, pentru Duelul (1981), Întâlnirea (1982), Cucerirea
Angliei (1982), Viraj periculos, Ringul, Ciuleandra (1985), Noi cei din linia întâi (1986), François
Villon - Poetul vagabond (1987), Mircea (1989), Coroana de foc (1990). Cealaltă soție, Dana
Ionică, care a fost și ultima, i-a stat alături până la moarte. A fost producătoarea filmului 15, realizat
în 2005, anul în care cei doi s-au și căsătorit. Cu toate că ulterior Nicolaescu a turnat încă patru
filme, ea nu a mai fost implicată, cel puțin în mod direct și oficial, în producția lor.
Actrița și muziciana Ileana Popovici, una dintre personalitățile importante din cariera și din
viața regizorului, a colaborat pentru prima oară cu el la Revanșa (1978), pentru care a semnat
aranjamentul muzical. Ulterior a asigurat ilustrația muzicală pentru celebra comedie Nea Mărin
Miliardar (1979) dar și pentru Capcana mercenarilor (1981), în care a și jucat. A fost distribuită
de Nicolaescu în Zile fierbinți (1975), Accident (1976), serialul de televiziune Războiul
independenței (1977), Pentru Patrie (1978), Mihail, câine de circ (1979).
10Cu mânile curate (1972), Ultimul cartuș (1973), Un comisar acuză (1974), Revanșa (1978), Duelul (1980),
Supraviețuitorul (2008)
26
În 1992, cu toate că exista deja o uniune de creație care slujea intereselor profesioniștilor
din industria cinematografiei, UCIN, Sergiu Nicolaescu a hotărât să înființeze11 împreună cu alți
câțiva colegi ai săi, o nouă Uniune a Autorilor și Realizatorilor de Film, după modelul Uniunii
Realizatorilor de Film din Franța. În România, o astfel de asociație profesională exista încă din
1963, când luase naștere Asociația Cineaștilor din România (ACIN), din inițiativa cineaștilor de
seamă din perioada respectivă anume Mihnea Gheorghiu, Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Paul
Călinescu, Liviu Ciulei, Mircea Drăgan, Dinu Cocea ș.a. Inițial ACIN a fost condusă de Victor
Iliu, apoi de Ion Popescu Gopo. În 1990, ACIN s-a transformat în Uniunea Cineaștilor din
România, titulatură pe care o are și astăzi, sub președinția regizorului Laurențiu Damian.
Prezența lui Sergiu Nicolaescu în spațiul cinematografic românesc, impactul pe care
continuă să îl aibă, influența indiscutabilă, dar mai ales intensitatea cu care filmele lui continuă să
marcheze spectatorii, trebuiesc studiate. Filmele lui, mai numeroasse decât ale oricărui alt regizor
român, se constituie într-o operă, amplă, diversă, cu multe victorii și rare înfrângeri. Este elementul
care îl diferențiază și îi creează un profil diferit.
Contribuția cu totul nouă a prezentei lucrări de doctorat rezidă în suita de interviuri filmate
în care mari actori și importanți colaboratori ai lui Sergiu Nicolaescu îl evocă în cheie personală.
Prin intersecția mărturiilor celor care au vorbit despre el în fața camerei mele de filmat, a oamenilor
care au lucrat cu el, au suferit și s-au bucurat alături de el, au muncit, au izbândit, au năzuit și au
reușit, se naște un portret complex. Se confesează cei care, prin voința lor, prin dedicarea lor, prin
seriozitate și profesionalism, prin exigență dar mai ales prin corectitudine, au contribuit la crearea
universului Nicolaescu. Universul comisarilor, al domnitorilor, al dramelor și psihologiei umane.
Al luptătorilor, al învingătorilor, al supraviețuitorilor. Un univers complet. Un univers care conține
glorie, faimă, victorii, înfrângeri, bucurie, durere, eșec, dar totodată este un univers care a pus
reflectorul pe toate păturile sociale, din epoci atât de diferite. Filmele lui au contribuit, implicit, la
evoluția cinematografiei române.
11http://uarf.ro/despre-noi/ accesat în octombrie 2017
27
BIBLIOGRAFIE
1. Alexandrescu, Mircea, Liviu Ciulei, editura Meridiane, București, 1996
2. Bălășoiu, Dodu, O mică istorie a scenografiei românești de film, editura CNI Coresi,
București, 2004
3. Bulei, Ion, Țurlea, Stelian, Carol I –Un destin pentru România, editura RAO, București,
2009
4. Cantacuzino, Ion, Momente din trecutul filmului românesc, editura Meridiane, București,
1965
5. Cantacuzino, Ion, Uzina de basme, editura Universală Alcalay&Co., București, 1935
6. Cantacuzino, Ion, Gheorghiu, Manuela, Cinematograful românesc contemporan 1949-
1975, editura Meridiane, București, 1976
7. Carabăț, Dumitru, De la cuvânt la imagine: propunere pentru o teorie a ecranizării
literaturii, editura Meridiane,București, 1987
8. Carabăț, Dumitru,Spre o poetică a scenariului cinematografic, editura Fundației Pro,
București, 1997
9. Carabăţ Dumitru, Studii de tipologie filmică, editura Fundaţiei Pro, Bucureşti, 2000
10. Caranfil, Tudor, Dicționar de filme românești, editura Litera, București, 2003
11. Caranfil, Tudor, În căutarea filmului pierdut, editura Meridiane, București, 1988
12. Cassavan, Lazăr, A fost odată un cinema, editura Eminescu, București, 1983
13. Căliman, Călin, Cinci artiști ai imaginii cinematografice, editura Reu Studio,București,
2009
14. Căliman, Călin, Filmul documentar românesc, editura Meridiane, București, 1967
15. Căliman, Călin, Istoria Filmului Românesc, editura Fundației Culturale Române,
București, 2000
16. Căliman, Călin, Istoria filmului românesc (1897-2017), ediția a III-a, editura
Contemporanul, 2017
17. Călinescu, George, Istoria literaturii române. Compendiu, editura Litera, București –
Chișinău, 2001
18. Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ediția a II-a,
editura Minerva, București, 1982
28
19. Cernat, Manuela, Filmul și armele, editura Meridiane, București, 1983
20. Cernat, Manuela, A Concisse History of Romanian Cinema, editura Enciclopedică,
București, 1983
21. Cernat, Manuela, Il cinema Rumeno degli Anni ’80. Contributo per una Storia, în Cinema
EstEuropeo, editura Marsilio, Venezia, 1987
22. Cernat, Manuela, Portrete de cineaști contemporani, în Studii și Cercetări de Istoria
Artei, Seria Teatru, Muzică, Cinema, editura Academiei, 1989
23. Cernat-Gheorghiu, Manuela, Jean-Luc Godard sau cinematograful contestării, Două
sau şapte arte, editura Meridiane, Bucureşti, 1970
24. Corciovescu, Cristina, Cineaști români, editura Arhiva Națională de Filme, București,
1969
25. Cornea, George, Lumina în arta filmului, editura Semne, București, 2004
26. Cosașu, Radu, Viața în filmele de cinema, editura Meridiane, București, 1972
27. Darian, Adina, Free Cinema, editura Meridiane, Bucureşti, 1967
28. Domenico, Viorel, După execuție a nins, ediția a II-a, editura Adevărul, București, 2011
29. Domenico, Viorel, Filmul artistic rămâne pentru generațiile viitoare un document istoric,
în Almanahul Oștirii 88, editura Ministerului Apărării Naționale, București, 1988
30. Domenico, Viorel, Istoria secretă a filmului românesc, editura Militară, București, 1996
31. Iancu, Napoleon, Dicționarul actorilor de film, editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1977
32. Ilieșiu, Marilena, Povestea poveștii în filmul românesc (1912-2012), editura Polirom,
București, 2013
33. Iliu, Victor, Fascinația cinematografului, editura Meridiane, București, 1973
34. Kerim, Silvia, Ponica, o legendă, editura Doina, București, 1999
35. Lazăr, Ioan, Amza Pellea, cel mai iubit dintre actori, editura Felix-Film, București, 1993
36. Lazăr, Ioan, Arta narațiunii în filmul românesc, editura Meridiane, București, 1986
37. Lazăr, Ioan, Cum se face un film, editura Cartea Românească, București, 1986
38. Littera, George, Istoria filmului universal 1895 – 1945, editura UNATC Press, București,
2010
39. Littera, George, Pagini despre film, editura UNATC Press, București, 2012
29
40. Medvedov, Corneliu, Ovidiu Gologan, editura Uniunea Cineaștilor din România
București, 1998
41. Mihail, Jean, Filmul românesc de altădată, editura Meridiane, București, 1967
42. Negulescu, Jean, Drum printre stele, editura Meridiane, București, 1989
43. Nicolaescu, Sergiu, Mămăliga a explodat! Decembrie 1989, editura IRRD, București,
2010
44. Nicolaescu, Sergiu, Recviem pentru adevăr, editura Universitară, București, 2011
45. Nicolaescu, Sergiu, Un senator acuză. editura PRO, 1996
46. Nicolaescu, Sergiu, Viață, destin și film, editura Universitară, București, 2011
47. Nicolaescu, Sergiu, Revoluția. Începutul adevărului. Un raport personal, editura Topaz,
București, 1995
48. Popescu, Cristian Tudor, Filmul surd în România mută: politica și propaganda în filmul
românesc de ficțiune (1912 – 1989), editura Polirom, București, 2011
49. Potra, Florian, Aurul filmului – opere evocând prezentul, editura Meridiane, București,
1984
50. Potra, Florian, O voce din off, editura Meridiane, București, 1973
51. Potra, Florian, Voci şi vocaţii cinematografice, editura Meridiane, București, 1979
52. Pricop, Lucian, Marketing și cinema, editura Tritonic, București, 2012
53. Rusan, Romulus, Arta fără muză, editura Dacia, Cluj, 1980
54. Saulea, Elena Alecsa, Maeștri scenografi ai filmului românesc: Cinci scenografi la
rampă, editura Reu Studio, București, 2009
55. Saulea, Elena Alecsa, Cinci regizori, cinci voci distincte, editura Artprint, București, 2010
56. Sîrbu, Eva, Actorii noștri. Interviuri uitate, editura Ara,București, 1995
57. Stiopul,Savel, Despre natura cinematografului și alte eseuri, editura Antet, București,
2000
58. Suchianu, D.I.,Cinematograful, acest necunoscut, editura Dacia, Cluj, 1973
59. Suchianu, D. I., Popescu, Constantin, Metamorfoze cinematografice sau arta ecranizării,
editura Meridiane, București, 1975
60. Șerban, Alex. Leo, 4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc, editura Polirom,
București, 2013
61. Teodosiu, Valentin, Un clovn pentru eternitate, editura Fundației Pro, București, 2015
30
Publicații și reviste:
1. Adevărul, București, 14 februarie 1994, 2 martie 1996, 23 iulie 1998, 21 mai 1999
2. Adevărul literar și artistic, București, nr. 734/2004
3. Astra, București, nr. 12/1973
4. CINEMA, București, 1963-1989
5. Contemporanul, București, 1967-2008
6. Cotidianul, București, 22 decembrie 2008, 11 august 2009, 29 august 2009
7. Familia, București,nr. 8/1976, nr. 5/1989
8. Flacăra, București, 20 februarie 1971, 11 noiembrie 1972, 9 iunie 1973, 7 februarie 1977,
18 mai 1978, 13 septembrie 1979, 25 iunie 1981, 6 noiembrie 1983
9. Gazeta literară, București, 1967-1989
10. Informația Bucureștiului, București, 8 februarie 1967, 16 februarie 1971, 3 ianuarie
1979, 3 februarie 1979, 7 septembrie 1979, 3 aprilie 1980, 19 august 1982, 1 martie 1984,
11 mai 1985
11. Libertatea, București, 14 februarie 1994, 4 aprilie 1994, 6 martie 1996
12. Luceafărul, București, 18 februarie 1967, 13 februarie 1971, 2 iunie 1973, 4 ianuarie 1975,
7 februarie 1976, 18 septembrie 1976, 19 februarie 1977, 8 septembrie 1979, 26 iunie 1981,
nr. 34/1982, 21 mai 1983, nr. 22/1986, 15/1989
13. Noul Cinema, București, 1990-1996
14. Observatorul cultural, București, nr. 162, 163/2008, nr. 262/2010
15. Orizont, București, nr. 24/1978, nr. 10/1989
16. Rampa și ecranul, București, nr. 10/1998
17. România liberă, București, 14 februarie 1971, 27 mai 1973, 31 ianuarie 1976, 20
septembrie 1976, 11 februarie 1977, 28 noiembrie 1977, 6 septembrie 1978
18. România literară, București, 1971-2009
19. Săptămana culturală a capitalei, București, 27 decembrie 1974, 4 aprilie 1975, 24
septembrie 1976, 9 februarie 1979, 4 aprilie 1980, 27 august 1982, 10 mai 1985
20. Studii și Cercetări de Istoria Artei (seria Teatru, Muzică, Cinema), editura Academiei,
1989
31
21. Tribuna, București, 18 ianuarie 1973, 9 ianuarie 1975
22. Viața românească, București, nr 3/1978, nr. 6/1978
23. Viața studențească, București, 8 mai 1974, 11 februarie 1976, 26 septembrie 1976, 2
aprilie 1980, 7 martie 1984