universitatea de medicină şi farmacie din tg.mureş

99
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş Facultatea de Medicină Regulament de efectuare a practicii de vară Practica de vară este disciplină obligatorie cuprinsă în planul de învăŃământ la anii I-V Medicină, anii I-III Moaşe şi I-III AsistenŃă medicală, şi este creditată cu câte 2 credite ECTS. 1. Practica de vară se desfăşoară în perioada specificată în structura anului universitar, pe parcursul a 6 ore zilnic pentru specializarea Medicină, respectiv 8 ore zilnic pentru specializările Moaşe şi AsistenŃă medicală. Nu se admite decalarea perioadei de practică. Neefectuarea practicii în perioada prevăzută duce la considerarea acesteia ca restanŃă. Reprogramarea efectuării practicii de vară restante, poate fi făcută din motive bine intemeiate, cu avizul Decanatului, pe parcursul a două săptămâni consecutive din luna septembrie, stabilite de comun acord cu şeful clinicii unde se face practica. 2. Practica de vară se desfăşoară obligatoriu în clinicile universitare din Tg.Mureş pentru anii III şi IV Medicină, II, III AsistenŃă medicală şi III Moaşe. Anii I, II Medicină, I, II Moaşe, I AsistenŃă medicală o vor efectua în unităŃi sanitare din apropierea localităŃii de domiciliu şi anul V Medicină, o va desfăşura în cabinete individuale de medicina de familie din toată Ńara. 3. Practica de vară poate fi efecuată, acoperind aceeaşi perioadă , în servicii medicale din afara Ńării. StudenŃii care, conform aprobării prealabile, şi-au efectuat practica de vară în servicii medicale din afara Ńării, vor prezenta pentru evaluare caietul de practică completat zilnic, în limba română şi semnat la sfârşitul perioadei de stagiu de către medicul sub a cărui îndrumare s-a făcut stagiul, alături de o adeverinŃă oficială redactată în limba engleză din partea şefului serviciului în care s-a efectuat stagiul, care să ateste perioada în care acesta s-a făcut. 4. Repartizarea studenŃilor care fac practica în clinicile universitare din Tg.Mureş se va face la nivelul decanatului, proporŃional cu numărul de cadre didactice şi paturi din fiecare clinică; această repartiŃie va fi trimisă cadrelor didactice -şefi de clinică şi va fi afişată la Decanatul facultăŃii pentru luarea la cunoştinŃă a studenŃilor. 5. Şefii de clinică sau înlocuitorii acestora vor împărŃii studenŃii repartizaŃi clinicii respectice medicilor din clinică, care vor devenii îndrumători de practică pentru studenŃii respectivi, urmărindu-le activitatea zilnică conform tematicii de practică. Totodată şefii de clinică supervizează activitatea studenŃilor (vezi pct.6) şi a îndrumătorilor de practică. 6. StudenŃii anilor I, II Medicină, I, II Moaşe, I AsistenŃă medicală şi V Medicină vor primi de la Decanat o adresă cu care se vor prezenta la unitatea medicală, respective la cabinetul medical unde doresc să-şi efectueze practica.

Upload: others

Post on 16-Oct-2021

5 views

Category:

Documents

0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş Facultatea de Medicină

Regulament de efectuare a practicii de vară Practica de vară este disciplină obligatorie cuprinsă în planul de învăŃământ la anii I-V Medicină, anii I-III Moaşe şi I-III AsistenŃă medicală, şi este creditată cu câte 2 credite ECTS.

1. Practica de vară se desfăşoară în perioada specificată în structura anului universitar, pe parcursul a 6 ore zilnic pentru specializarea Medicină, respectiv 8 ore zilnic pentru specializările Moaşe şi AsistenŃă medicală. Nu se admite decalarea perioadei de practică. Neefectuarea practicii în perioada prevăzută duce la considerarea acesteia ca restanŃă.

Reprogramarea efectuării practicii de vară restante, poate fi făcută din motive bine intemeiate, cu avizul Decanatului, pe parcursul a două săptămâni consecutive din luna septembrie, stabilite de comun acord cu şeful clinicii unde se face practica.

2. Practica de vară se desfăşoară obligatoriu în clinicile universitare din Tg.Mureş pentru anii III şi IV Medicină, II, III AsistenŃă medicală şi III Moaşe. Anii I, II Medicină, I, II Moaşe, I AsistenŃă medicală o vor efectua în unităŃi sanitare din

apropierea localităŃii de domiciliu şi anul V Medicină, o va desfăşura în cabinete individuale de medicina de familie din toată Ńara.

3. Practica de vară poate fi efecuată, acoperind aceeaşi perioadă, în servicii

medicale din afara Ńării. StudenŃii care, conform aprobării prealabile, şi-au efectuat practica de vară în servicii medicale din afara Ńării, vor prezenta pentru

evaluare caietul de practică completat zilnic, în limba română şi semnat la sfârşitul perioadei de stagiu de către medicul sub a cărui îndrumare s-a făcut stagiul, alături de o adeverinŃă oficială redactată în limba engleză din partea şefului serviciului în care s-a efectuat stagiul, care să ateste perioada în care acesta s-a făcut.

4. Repartizarea studenŃilor care fac practica în clinicile universitare din Tg.Mureş

se va face la nivelul decanatului, proporŃional cu numărul de cadre didactice şi paturi din fiecare clinică; această repartiŃie va fi trimisă cadrelor didactice -şefi de clinică şi va fi afişată la Decanatul facultăŃii pentru luarea la cunoştinŃă a studenŃilor.

5. Şefii de clinică sau înlocuitorii acestora vor împărŃii studenŃii repartizaŃi clinicii

respectice medicilor din clinică, care vor devenii îndrumători de practică pentru studenŃii respectivi, urmărindu-le activitatea zilnică conform tematicii de practică. Totodată şefii de clinică supervizează activitatea studenŃilor (vezi pct.6) şi a îndrumătorilor de practică.

6. StudenŃii anilor I, II Medicină, I, II Moaşe, I AsistenŃă medicală şi V Medicină vor primi de la Decanat o adresă cu care se vor prezenta la unitatea medicală,

respective la cabinetul medical unde doresc să-şi efectueze practica.

Page 2: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

7. Pe perioada derulării practicii, studentul (indiferent de anul de studiu) va consemna zilnic în caietul de practică (un caiet simplu cu 20 file) activitatea desfăşurată (o zi pe pagină) care trebuie să aibă ca şi principală componentă tematica stabilită pentru anul respectiv (vezi anexele); îndrumătorul de practică va viza în fiecare zi activitatea studentului aplicând parafa şi semnătura, iar la sfârşitul perioadei va acorda o notă studentului pentru activitatea depusă. Nota va fi contrasemnată de către şeful de clinică sau înlocuitorul acestuia şi se va aplica şi ştampila unităŃii sanitare respective. La specializarea asistenŃă medicală, unde practica este împărŃită pe mai multe perioade şi clinici, se va da notă în fiecare clinică, iar media o va face tutorele de an, în octombrie când se vor viza caietele de practică.

8. În primele doua săptămani de la începerea anului universitar următor, studenŃii sunt obligaŃi să se prezinte cu caietul de practică la tutorii de an/serie, care vor viza caietele de practică şi vor trece notele în catalogul primit de la Decanat.

Tutorii de an/serie sunt:

Nr.crt. An de studiu/Serie Nume şi Prenume

1. Med. I/ S1 Popa Dragoş

2. Med. I/ S2 Ivănescu Adrian

3. Med. I/ S3 Csiki Gabor

4. Med. I/ S4 Pap Zsuzsanna

5. Med. II/ S1 Gliga Mihai

6. Med. II/ S2 Albu Sorin

7. Med. II/ S3 Szekely Edit

8. Med. II/ S4 Denes Lorand

9. Med. III/ LR Gurzu Simona

10. Med. III/ LM Mezei Tibor

11. Med. IV/ LR Macarie Ioan

12. Med. IV/ LM Balogh Zsolt Elek

13. Med. V/ LR Podoleanu Cristian

14. Med. V/ LM Preg Zoltan

15. Med. VI/ LR Grama Ovidiu

16. Med. VI/ LM Kiss Szilard Leo

17. As.Med.I RaŃa Sorin

18. As.Med.II Hintea Alexandru

19. As.Med.III Opriş Remus

20. Moaşe Molnar Varlam Claudiu

21. NutriŃie şi dietetică Uzun Cosmina

22. Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

Szabo Barna

Decan, Secretar şef facultate, Prof.dr.Dan Dobreanu Ing.Ioana Mătea

Page 3: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

ANEXA

PRACTICĂ DE VARĂ FACULTATEA DE MEDICINĂ

Page 4: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

FIŞA DISCIPLINEI Universitatea DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TG.MUREŞ Facultatea DE MEDICINĂ Specializarea MEDICINĂ GENERALĂ I. Denumire disciplină

Practica de vară Anul I

II.

Structură disciplină (Nr. ore săptămânal) Semestrul Curs Stagiu Lucrări

practice Lucrare de diplomă

II. - 30(2 săptămâni) - III.

Obligatorie Opţională Facultativă Statut disciplină (se marcheză cu X)

X

IV. Titular disciplină Conf.dr.Laurenţiu Cozlea V. Obiectivele disciplinei (curs şi aplicaţii) (maxim 5 rânduri, în corelare cu obiectivele şi misiunea specializării) VI

Conţinutul disciplinei VI.1. Curs (capitole/subcapitole) Nr. ore/ săpt.

VI.2. Seminar (dacă este cazul)

VI.3. Lucrări de laborator (dacă este cazul)

Conform programei analitice ataşate 30 ore/2 sapt

VI.4. Tematică proiect (dacă este cazul)

VII. Bibliografie

1. Titircă L., sub red.- Îngrijiri speciale acordate pacienţiilor de către asistenţii medicali, Ed.Viaţa

Medicală Românească, Bucureşti, 2004; 2. Beldean L., Meşter V., - Îngrijirea pacienţiilor cu boli chirurghicale, Ed.Alma Mater, Sibiu, 2004; 3. Mozes C.,- Tehnica îngrijirii bolnavului, ed.VI-a. Ed.medicală, Bucureşti, 1999.

VIII. Forme de activitate

Metode didactice folosite

Curs Stagiu Prezentări de caz din partea studenţilor + activitate la patul bolnavului

Abordare practică la patul bolnavului, a manevrelor medicale de bază Lucrări practice

Page 5: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

Lucrare de diplomă

IX. Forma de activitate

Evaluare (scris, scris şi oral, oral, test, aplicaţie practică, altele)

Procent din nota finală

Colocviu Oral 50% Lucrări practice

Stagiu Evaluare zilnică a cunoştinţelor

50%

Proiect

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TG.MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ

PROGRAMA ANALITICĂ A PRACTICII DE VARĂ

ANUL DE STUDII I NUMĂRUL TOTAL DE ORE 60 ore OBIECTIVE GENERALE OBIECTIVE SPECIFICE

NR. TEMĂ

DENUMIREA TEMEI

(CAPITOL, SUBCAPITOL)

CONŢINUTUL TEMEI NR. ORE

1. Tema 1 Organizarea secţiei 3 2. Tema 2 Circuitul bolnavului 3 3. Tema 3 Schimbarea aşternutului bolnavului imobilizat 2 4. Tema 4 Îmbrăcarea şi dezbrăcarea bolnavului 2 5. Tema 5 Igiena bolnavului şi a mobilierului 2 6. Tema 6 Recoltarea de probe biologice pentru analize 3 7. Tema 7 Pregătirea materialului moale pentru

sterilizare 2

8. Tema 8 Alimentaţia bolnavului- regimuri alimentare 5 9. Tema 9 Moduri de administrare a medicamentelor 3

10. Tema 10 Transportul bolnavilor în secţia de spital 3 11. Tema 11 Cunoaşterea relaţiei dintre pacient şi

personalul medical, comportamentul deontologic faţă de bolnav

6

12. Tema 12 Pregătirea bolnavului pentru examenul medical

3

13. Tema 13 Identitatea bolnavului, manipularea fişelor medicale

3

14. Tema 14 Însuşirea tehnicilor elementare de îngrijirea bolnavului: termometrizare, puls, tensiune arterială, recoltarea unor probe de laborator

6

15. Tema 15 Cunoaşterea unor aspecte medicale şi 6

Page 6: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

sociale pe care le ridică bolnavul în familie şi asistenţă profilactică în teren

16. Tema 16 Asistarea bolnavului în timpul explorărilor funcţionale ale aparatului cardiovascular: EKG, ECO cardio, probă de efort, monitorizare Holter

6

BIBLIOGRAFIE

1. Titircă L., sub red.- Îngrijiri speciale acordate pacienţiilor de către asistenţii medicali, Ed.Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2004;

2. Beldean L., Meşter V., - Îngrijirea pacienţiilor cu boli chirurghicale, Ed.Alma Mater, Sibiu, 2004;

3. Mozes C.,- Tehnica îngrijirii bolnavului, ed.VI-a. Ed.medicală, Bucureşti, 1999.

Page 7: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

FIŞA DISCIPLINEI Universitatea UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

TARGU MURES Facultatea MEDICINA Specializarea MEDICINĂ I. Denumire disciplină PRACTICA DE VARĂ ANUL II II.

Structură disciplină (Nr. ore săptămânal) Semestrul Curs Seminar Laborator Proiect

Semestrul I - - 30(2saptamani) - III.

Obligatorie Opţională Facultativă

Statut disciplină (se marcheză cu X)

X - - IV. Titular disciplină COROS MARIUS FLORIN V. Obiectivele disciplinei (curs şi aplicaţii) (maxim 5 rânduri, în corelare cu obiectivele şi misiunea specializării) VI.

Conţinutul disciplinei VI.1. Curs (capitole/subcapitole) Nr. ore/ săpt.

VI.2. Seminar (dacă este cazul)

VI.3. Lucrări de laborator (dacă este cazul)

Conform programei analitice ataşate 30 ore/2 sapt

VI.4. Tematică proiect (dacă este cazul)

VII. Bibliografie

1. Titircă L., sub red.- Îngrijiri speciale acordate pacienţiilor de către asistenţii medicali, Ed.Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2004;

2. Beldean L., Meşter V., - Îngrijirea pacienţiilor cu boli chirurghicale, Ed.Alma Mater, Sibiu, 2004; 3. Mozes C.,- Tehnica îngrijirii bolnavului, ed.VI-a. Ed.medicală, Bucureşti, 1999; 4. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr.984/1994.

VIII. Forme de activitate

Metode didactice folosite

Curs Stagiu Prezentări de caz din partea studenţilor + activitate la patul bolnavului

Abordare practică la patul bolnavului, a manevrelor medicale de bază Lucrări practice Lucrare de diplomă IX.

Page 8: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

Forma de activitate

Evaluare (scris, scris şi oral, oral, test, aplicaţie practică, altele)

Procent din nota finală

Colocviu Oral 50% Lucrări practice

Stagiu Evaluare zilnică a cunoştinţelor

50%

Proiect

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TG.MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ

PROGRAMA ANALITICĂ A PRACTICII DE VARĂ

ANUL DE STUDII II NUMĂRUL TOTAL DE ORE 60 ore OBIECTIVE GENERALE OBIECTIVE SPECIFICE

NR. TEMĂ

DENUMIREA TEMEI

(CAPITOL, SUBCAPITOL)

CONŢINUTUL TEMEI NR. ORE

1. Tema 1 Completarea evidenţelor primare- Foaia de observaţie, biletul de trimitere, biletul de ieşire din spital, scrisoarea medicală, etc

4

2. Tema 2 Recoltarea de produse biologice pt.analize 3 3. Tema 3 Clismele- clasificare, indicaţii, tehnică 3 4. Tema 4 Pregătirea preoperatorie a bolnavului 4 5. Tema 5 Îngrijiri postoperatorii ale bolnavilor- calmarea

durerii, urmărirea diurezei, urmărirea funcţiei gastrointenstinale

4

6. Tema 6 Supravegherea vindecării plăgilor 4 7. Tema 7 Îngrijirea bolnavilor mobilizaţi- schimbarea

aşternului, a îmbrăcăminţii, prevenirea escarelor

4

8. Tema 8 Pregătirea instrumentelor pt.sterilizare 2 9. Tema 9 Îngrijirea bolnavilor cu colostomie,

gastrostomie, jejunostomie 4

10. Tema 10 Pregătirea salonului pt.dezinfecţie 2 11. Tema 11 Acordarea primului ajutor elementar de urgenţă 4 12. Tema 12 Completarea fişelor la indicaţia şi sub

supravegherea strictă a medicului a unor date de observaţie şi urmărire medicală

4

Page 9: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

13. Tema 13 Asistenţa pacientului cu isuficienţă respiratorie acută (care nu necesită intubare)

4

14. Tema 14 Stabilirea regimurilor igieno-dietetice în patologia sugarului şi copilului (DZ, sindroame de malabsorbţie, glomerulonefrită acută, sindrom nefrotic, BDA, gastrite, ulcer, insuficienţă renală)

6

15. Tema 15 Participarea la examinări de specialitate (neurologie, cardiologie, etc) şi abilitatea de a colabora cu specialităţi din alte domenii

6

16. Tema 16 Alimentaţia nou născutului, sugarului, copilului mic sănătos

6

BIBLIOGRAFIE

1. Titircă L., sub red.- Îngrijiri speciale acordate pacienţiilor de către asistenţii medicali, Ed.Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2004;

2. Beldean L., Meşter V., - Îngrijirea pacienţiilor cu boli chirurghicale, Ed.Alma Mater, Sibiu, 2004;

3. Mozes C.,- Tehnica îngrijirii bolnavului, ed.VI-a. Ed.medicală, Bucureşti, 1999; 4. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr.984/1994.

Page 10: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

FIŞA DISCIPLINEI Universitatea DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TG.MUREŞ Facultatea DE MEDICINĂ Specializarea MEDICINĂ GENERALĂ I. Denumire disciplină

Practica de vară Anul III

II.

Structură disciplină (Nr. ore săptămânal) Semestrul Curs Stagiu Lucrări

practice Lucrare de diplomă

II. - 30(2 săptămâni) - III.

Obligatorie Opţională Facultativă Statut disciplină (se marcheză cu X)

X

IV. Titular disciplină Prof.dr.COPOTOIU CONSTANTIN V. Obiectivele disciplinei (curs şi aplicaţii) (maxim 5 rânduri, în corelare cu obiectivele şi misiunea specializării) VI

Conţinutul disciplinei VI.1. Curs (capitole/subcapitole) Nr. ore/ săpt.

VI.2. Seminar (dacă este cazul)

VI.3. Lucrări de laborator (dacă este cazul)

Conform programei analitice ataşate 30 ore/2 sapt

VI.4. Tematică proiect (dacă este cazul)

VII. Bibliografie

1. Porca E., sub red- Tratat de patologie chirurghicală, vol.I, Ed.Med., Bucureşti, 1989; 2. Vexler L., Dănilă N.- Mica chirurghie Ed.Junimea, Iaşi, 1984 3. Kaufmann A., sub red- Propedeutică şi semiologie chirurghicală, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1986.

VIII. Forme de activitate

Metode didactice folosite

Curs

Page 11: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

Stagiu Prezentări de caz din partea studenţilor + activitate la patul bolnavului Abordare practică la patul bolnavului, a manevrelor medicale de bază

Lucrări practice Lucrare de diplomă

IX. Forma de activitate

Evaluare (scris, scris şi oral, oral, test, aplicaţie practică, altele)

Procent din nota finală

Colocviu Oral 50% Lucrări practice

Stagiu Evaluare zilnică a cunoştinţelor

50%

Proiect

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TG.MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ

PROGRAMA ANALITICĂ A PRACTICII DE VARĂ

ANUL DE STUDII III NUMĂRUL TOTAL DE ORE 60 ore OBIECTIVE GENERALE OBIECTIVE SPECIFICE

NR. TEMĂ

DENUMIREA TEMEI

(CAPITOL, SUBCAPITOL)

CONŢINUTUL TEMEI NR. ORE

1. Tema 1 Tratamentul plăgilor- toaletă, sutură, pansament

4

2. Tema 2 Efectuarea injecţiilor subcutanate, intramusculare, intravenoase

4

3. Tema 3 Montarea unei perfuzii 4 4. Tema 4 Încanularea unei vene, montarea cateterului

central, măsurarea PVC 4

5. Tema 5 Montarea sondei de aspiraţie gastric 4 6. Tema 6 Sondajul vezical la bărbat şi la femei 4 7. Tema 7 Transfuzia de sânge 4 8. Tema 8 Reechilibrarea hidroelectrolitică a bolnavului

chirurghical 4

9. Tema 9 Recoltarea produselor biologice pt.analize 4 10. Tema 10 Pregătirea intervenţiei chirurghicale- spălarea

pe mâini, îmbrăcarea, pregătirea punctului operator

4

11. Tema 11 Participă la vizita medicală şi execută indicaţile 4

Page 12: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

medicilor, regimul alimentar şi igiena bolnavului 12. Tema 12 Administrează personal conform indicaţilor

medicale medicamentele prescrise bolnavilor, inclusiv medicaţia per os

4

13. Tema 13 Supraveghează în permanenţă starea bolnavilor, înscriind zilnic în foaia de observaţie temperatura şi orice alte date stabilite de medic şi îl informează pe acest asupra oricărei modificări în evoluţia bolnavilor

4

14. Tema 14 Prelevează produse biologice pentru analizele curente indicate de medic şi înscrie în foile de observaţie rezultatele investigaţilor făcute

4

15. Tema 15 Asigură şi răspunde de ordinea şi curăţenia în saloane, de întreţinerea igienică a paturilor şi de aplicarea tuturor măsurilor de igienă şi antiepidemice potrivit indicaţilor în valoare

4

BIBLIOGRAFIE

1. Porca E., sub red- Tratat de patologie chirurghicală, vol.I, Ed.Med., Bucureşti, 1989;

2. Vexler L., Dănilă N.- Mica chirurghie Ed.Junimea, Iaşi, 1984 3. Kaufmann A., sub red- Propedeutică şi semiologie chirurghicală, Ed.Dacia, Cluj-

Napoca, 1986.

Page 13: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

FIŞA DISCIPLINEI Universitatea de Medicină şi Farmacie Facultatea de Medicină Specializarea Medicină internă I. Denumire disciplină

Practica de vară Anul IV

II. Structură disciplină (Nr. ore săptămânal)

Semestrul Curs Seminar Laborator Proiect II - - 30(2 saptamani)

III. Obligatorie Opţională Facultativă Statut disciplină

(se marcheză cu X)

X -

IV. Titular disciplină Prof.dr.Oltean Galafteon V. Obiectivele disciplinei (curs şi aplicaţii) (maxim 5 rânduri, în corelare cu obiectivele şi misiunea specializării) VI.

Conţinutul disciplinei VI.1. Curs (capitole/subcapitole) Nr. ore/ săpt.

VI.3. Lucrări de laborator (dacă este cazul)

Conform programei analitice ataşate 30 ore/2 sapt

VI.4. Tematică proiect (dacă este cazul)

VII. Bibliografie

1. Angelescu N.- Tratat de patologie chirurghicală- Ed.Med, vol.1 şi 2, Bucureşti, 2001; 2. Prişcu Al.- Chirurghie, vol.1 şi 2- Ed.did.ped., Bucureşti, 1994-1995; 3. Bancu V.E. şi colab.- Patologie chirurghicală- Ed.did.ped., Bucureşti, 1983 4. Angelescu N., Andronescu PD, Chirurgie generală.. Ed.Medicală, Bucureşti, 2000.

VIII. Forme de activitate

Metode didactice folosite

Curs Stagiu Prezentări de caz din partea studenţilor + activitate la patul bolnavului

Abordare practică la patul bolnavului, a manevrelor medicale de bază Lucrări practice Lucrare de diplomă IX.

Page 14: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

Forma de activitate

Evaluare (scris, scris şi oral, oral, test, aplicaţie practică, altele)

Procent din nota finală

Colocviu Oral 50% Lucrări practice

Stagiu Evaluare zilnică a cunoştinţelor

50%

Proiect

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TG.MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ

PROGRAMA ANALITICĂ A PRACTICII DE VARĂ

ANUL DE STUDII IV NUMĂRUL TOTAL DE ORE 60 ore OBIECTIVE GENERALE OBIECTIVE SPECIFICE CHIRURGIE

NR.TEMĂ

DENUMIREA TEMEI (capitol,

subcapitol)

Conţinutul temei Nr. ore

1. Tema 1 Tratamentul plăgilor în camera de gardă a secţie de chirurgie- toaletă, sutură, pansament

2. Tema 2 Examinarea bolnavului chirurghical în condiţii de urgenţă

3. Tema 3 Examinări paraclinice ale bolnavului chirurghical- tehnici de efectuare, interpretare

4. Tema 4 Abdomenul acut chirurghical 5. Tema 5 Hemoragiile digestive superioare- diagnostic,

tratament de urgenţă

6. Tema 6 Ocluziile intestinale- diagnostic, tratament de urgenţă

7. Tema 7 Monitorizarea postoperatorie a bolnavului chirurghical

8. Tema 8 Exlorări endoscopice ale bolnavului chirurghical- pregătire, tehnică

9. Tema 9 Intervenţii chirurghicale laparascopice 10. Tema 10 Resuscitarea cardio-respiratorie-cerebrală

BIBLIOGRAFIE

1. Angelescu N.- Tratat de patologie chirurghicală- Ed.Med, vol.1 şi 2, Bucureşti, 2001; 2. Prişcu Al.- Chirurghie, vol.1 şi 2- Ed.did.ped., Bucureşti, 1994-1995;

Page 15: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

3. Bancu V.E. şi colab.- Patologie chirurghicală- Ed.did.ped., Bucureşti, 1983 PEDIATRIE

NR.TEMĂ

DENUMIREA TEMEI (capitol,

subcapitol)

Conţinutul temei Nr. ore

1. Tema 1 Tehnica alimentaţiei sugarului şi copilului: alimentaţia naturală, diversificarea alimentaţiei, alimentaţia cu biberonul, cu linguriţa, alimentaţia prin sonda nazogastrică, poziţii şi ustensile speciale în timpul alimentaţiei şi după, în anumite boli ale aparatului gastro-intestinal (reflux gastroesofagian, plicatură gastrică, cheilo-gnato-palato-schizis, etc.)

2. Tema 2 Cunoaşterea şi aprecierea dezvoltării neuro-psiho-motorii pe etape de vârstă

3. Tema 3 Calcularea şi interpretarea indicilor antropometrici de dezvoltare

4. Tema 4 Asigurarea unor condiţii optime de mediu: număr optim de pacienţi într-un salon, aerisirea adecvată a saloanelor, asigurarea unei temperaturi adecvate, condiţii adecvate de igienă a pacienţilor

5. Tema 5 Cunoaşterea şi respectarea regulilor de antisepsie (spălarea mâinilor înainte şi după examenul clinic al bolnavilor, folosirea instrumentelor sterile: catetere, spatule, siringi, trusă de perfuzie, dezinfecţia periodică a saloanelor, etc.)

6. Tema 6 Îmbăierea, înfăşarea, menţinerea temperaturii corporale, îmbrăcarea şi dezbrăcarea nou-născuţilor şi sugarilor

7. Tema 7 Recunoaşterea şi interpretarea fenomenelor caracteristice vieţii de nou-născut (criza genitală, icterul fiziologic, scăderea în greutate)

8. Tema 8 Însuşirea tehnicii examenului clinic complet al nou-născutului, sugarului şi copilului (tehnica examinării faringelui cu ajutorul spatulei, examenul complet al organelor genitale externe, etc)

9. Tema 9 Însuşirea abilităţii de a efectua o anamneză completă şi completarea folilor de observaţie sub supravegherea medicului specialist

10. Tema 10 Cunoaşterea tehnicilor şi materialelor necesare efectuării tubajului gastro-duodenal, spălături gastrice, clismelor

11. Tema 10 Completarea reţetelor gratuite/compensate, biletelor de trimitere, biletelor de cerere a unor analize de laborator şi biletelor de externare sub supravegherea medicului specialist

Page 16: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

12. Tema 10 Familiarizarea cu codurile de boală şi procedurile din programul DRG

13. Tema 10 Dobândirea capacităţii de a formula indicaţia unei radiografii toracice şi interpretarea rezultatului

14. Tema 10 Înţelegerea principiilor ecografiei abdominale şi orientarea practică în interpretarea acesteia

15. Tema 10 Participarea la anumite teste de încărcare orală (lactoză, glucoză, fructoză) în diferite boli şi interpretarea rezultatelor acestora

16. Tema 10 Tehnica monitorizării glicemiei şi administrării de insulină la copiii cu diabet zaharat tip 1

BIBLIOGRAFIE

MEDICINĂ INTERNĂ Patologie cardiovasculară

NR.TEMĂ

DENUMIREA TEMEI (capitol,

subcapitol)

Conţinutul temei Nr. ore

1. Tema 1 Efectuarea şi interpretarea unei ECG. Interpretarea unei ECG- Holter şi a unui test de efort

2. Tema 2 Arteriografia- indicaţii, contraindicaţii şi interpretare 3. Tema 3 Coronarografia- indicaţii, contraindicaţii şi

interpretare

4. Tema 4 Echocardiografia- interpretare 5. Tema 5 Echo-Doppler vascular- interpretare 6. Tema 6 Indicaţiile, contraindicaţiile şi principiile

trombolizei selective

7. Tema 7 Defibrilarea electrică externă- indicaţii, contraindicaţii şi interpretare, tehnică

8. Tema 8 Resuscitarea cardio-respiratorie tehnică, interpretare 9. Tema 9 Principiile, indicaţiile, contraindicaţiile şi posologia

medicaţiei antiaritmice, cardiotonice, diuretice, anticoagulante, fibrinolitice şi hemoreologice în afecţiunile cardiovasculare (atitudine practică)

BIBLIOGRAFIE

MEDICINĂ INTERNĂ Patologie digestivă

NR.TEMĂ

DENUMIREA TEMEI

Conţinutul temei Nr. ore

Page 17: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

(capitol, subcapitol)

1. Tema 1 Endoscopia digestivă inferioară şi superioară: indicaţii, contraindicaţii, complicaţii

2. Tema 2 Echografia abdominală- interpretarea rezultatelor 3. Tema 3 Manevre terapeutice: scleroza şi ligaturarea de

varice esofagiene, polipectomia endoscopică: indicaţii, contraindicaţii, complicaţii

4. Tema 4 Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă: principii, indicaţii, contraindicaţii, complicaţii

5. Tema 5 Puncţia biopsie hepatică: indicaţii, contraindicaţii, complicaţii şi interpretarea rezultatelor

6. Tema 6 Paracenteza: tehnică, indicaţii, contraindicaţii, complicaţii şi interpretarea rezultatelor

7. Tema 7 Interpretarea rezultatelor în: sindromul de citoliză, sindromul de colestază, sindromul de activitate mezenchimală, markerii virali, markeri tumorali în cancerele digestive, teste pt.diagnosticul H.pylori

8. Tema 8 Însuşirea principalelor elemente practice de terapie (mijloace, preparate, posologie) în hepatopatiile cronice, ulcerul gastric sau duodenal, bolile inflamatorii nespecifice intestinale

BIBLIOGRAFIE

MEDICINĂ INTERNĂ Patologie hematologică

NR.TEMĂ

DENUMIREA TEMEI (capitol,

subcapitol)

Conţinutul temei Nr. ore

1. Tema 1 Hemogramă şi frotiul periferic: efectuare, interpretarea unui buletin de analize

2. Tema 2 Puncţia sternală şi biopsia osteo-medulară: indicaţii, materiale necesare, interpretarea sumară a unui buletin de analize

3. Tema 3 Biopsia ganglionară: indicaţii, interpretarea unui buletin cu descriere unei secţiuni de ganglion limfatic

4. Tema 4 Teste pentru evaluarea fierului: sideremie, feritina, hemosiderină, capacitatea de legare a fierului

5. Tema 5 Interpretarea unui buletin cu teste de hemostază, electroforeză, dozări de imunoglobulină serice

6. Tema 6 Principii practice de orientare în diagnosticul hemopatiilor maligne şi în terapia specifică a

Page 18: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

acestora (citostatice, terapia ţintă, imunomodulatoare, factori de creştere hematopoietică

BIBLIOGRAFIE

Medicina de urgenta

NR.TEMĂ

DENUMIREA TEMEI (capitol,

subcapitol)

Conţinutul temei Nr. ore

1. Tema 1 Cunoaşterea protocoalelor şi echipamentelor necesare pentru efectuarea manevrelor de resuscitare cardiopulmonară avansată

2. Tema 2 Participarea la directă la manevrele de resuscitare împreună cu echipele de gardă din UPU sau din prespital

3. Tema 3 Evaluarea pacienţilor care necesită asistenţă medicală de urgenţă în UPU şi în prespital

4. Tema 4 Participarea la intervenţii de urgenţă în prespital împreună cu echipa de gardă de pe ambulanţa de terapie intensivă mobilă

5. Tema 5 Participarea la sesiunile de prezentări de caz, comunicări şi referate organizate în cadrul UPU

Page 19: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

FIŞA DISCIPLINEI Universitatea MEDICINA, MEDICINA DENTARA SI FARMACIE TIRGU MURES Facultatea DE MEDICINA Specializarea MEDICINA GENERALA I. Denumire disciplină

Practica de vară Anul V

II. Structură disciplină (Nr. ore săptămânal)

Semestrul Curs Seminar Laborator Proiect II - - 30(2 saptamani)

III. Obligatorie Opţională Facultativă Statut disciplină

(se marcheză cu X) X IV. Titular disciplină KIKELI PAL ISTVAN V. Obiectivele disciplinei (curs şi aplicaţii) (maxim 5 rânduri, în corelare cu obiectivele şi misiunea specializării) Familiarizarea studentului de an VI cu sistemul asistentei de sanatate din Romania si, in acest context, cu locul si rolul medicinei de familie Prezentarea principiilor strategice ale asistentei de sanatate longitudinale, preventive, comprehensive Prezentarea abordarii pacientului din ambulator in conditii de urgenta, respectiv a celorlalte categorii de pacienti (cronici, etc.) Prezentarea relatiei medic-pacient in contextul asistentei primare VI.

Conţinutul disciplinei VI.1. Curs (capitole/subcapitole) Nr. ore/ săpt.

VI.2. Seminar (dacă este cazul)

VI.3. Lucrări de laborator (dacă este cazul)

Conform programei analitice anexate 30ore/ 2 saptamani VI.4. Tematică proiect (dacă este cazul)

Page 20: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

VII.

Bibliografie 1. Prof. Dr. Kikeli Pal Istvan, Profilaxia in medicina de familie, editura Procardia 2001, litografia UMF 2002. 2. A. Restian, M. Mateescu, Ghid practic de medicina familiei, Ed. Universitara C.Davila Buc., 1998 3. A. Restian, Bazele medicinei de familie, vol I, Ed. Medicala, Buc., 2001. 4. A. Restian, Bazele medicinei de familie, vol. II, Ed. Medicala, Buc., 2002 5. A. Restian, Bazele medicinei de familie, vol. III, Ed. Medicala, Buc., 2002 Forme de activitate

Metode didactice folosite

Curs Seminar Laborator Prezentări de caz din partea studenţilor + activitate la patul bolnavului

Abordare practică la patul bolnavului, a manevrelor medicale de bază Proiect IX. Forma de activitate

Evaluare (scris, scris şi oral, oral, test, aplicaţie practică, altele) Procent din nota finală

Examen Colocviu Oral 50% Seminar Laborator Evaluare zilnică a

cunoştinţelor 50%

Proiect Data 23.01.2008 Titular curs, Prof. Univ. Dr. Kikeli Pal

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TG.MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ

PROGRAMA ANALITICĂ A PRACTICII DE VARĂ

ANUL DE STUDII V NUMĂRUL TOTAL DE ORE 60 ore OBIECTIVE GENERALE Familiarizarea studentului de an V cu sistemul asistentei de sanatate din Romania si, in acest context, cu locul si rolul medicinei de familie OBIECTIVE SPECIFICE Prezentarea principiilor strategice ale asistentei de sanatate longitudinale, preventive, comprehensive

Page 21: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

Prezentarea abordarii pacientului din ambulator in conditii de urgenta, respectiv a celorlalte categorii de pacienti (cronici, etc.) Prezentarea relatiei medic-pacient in contextul asistentei primare

NR.TEMĂ

DENUMIREA TEMEI (capitol, subcapitol)

Conţinutul temei Nr. ore

1. Organizarea muncii în cabinetele de medicină generală (de familie), planificarea activităţii, planul de măsuri tehnice - organizatorice (MTO).

Repartizarea sarcinilor între cadrele medii, caietul de teren, itinerarul săptămânal al cabinetului. Perfecţionarea profesională, referate. Graficul şi organizarea consultaţiilor.

2. Studiul relaţiilor cabinetului cu forurile superioare.

Relaţiile cu Direcţia sanitară , darea de seamă. Relaţiile cu spitalul teritorial şi centrul sanitar antiepidemic, respectiv cu laboratorul epidemiologic; procesul verbal de control.

3. Organizarea ocrotirii sănătăţii mamei.

Asistenţa gravidelor: luarea în evidenţă, consultaţii prenatale (ritm, conţinut), sectorizarea terenului. Asistenţa naşterii şi a perioadei lăuzei. Consultaţii premaritale, legislaţia de autorizare a întreruperii sarcinii, fişa de întrerupere a sarcinii.

4. Participarea la activitatea de prevenire şi combatere a bolilor cu extindere în masă, evidenţa bolnavilor cronici, participarea la consultaţii.

Dispensarizarea bolnavilor cardiaci, hipertensivi, reumatici, ulceroşi, diabetici, etc. Prevenirea şi combaterea TBC, raportarea. Prevenirea şi combaterea guşei, etc. Prevenirea şi combaterea bolilor venerice, controlul periodic antivenerian, raportarea.

5. Organizarea ocrotirii sănătăţii copilului şi tineretului.

Consultaţii pentru copii, puericultură, consultaţii active pe teren, alimentaţia copilului, scheme dietetice. Asistenţa copiilor cu risc: imaturi, distrofici, rahitici, profilaxia rahitismului. Combaterea reumatismului infantil Examenul medical de bilanţ a preşcolarilor.

6. Asigurarea asistenţei de urgenţă, stocul de medicamente.

7. Urmărirea activităţii cabinetului în domeniul: igienei alimentaţiei, igienei şcolare, controlul periodic al personalului didactic.

Dosarele de obiectiv.

8. Probleme epidemiologice:

Planul de vaccinări, redactarea planului de vaccinări, catagrafia, organizarea vaccinărilor. Măsuri de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, dezinfecţia, deratizarea, lupta în focar, ancheta epidemiologică, declararea bolilor transmisibile.

9. Munca de prevederi şi asistenţă socială, comisia de tutelă şi funcţii,

Page 22: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

asistenţa familiei, probleme de asistenţă a copilului, asistenţa bătrânilor, invaliditatea.

10. Probleme de educaţie sanitară.

11. Probleme administrativ-gospodăreşti şi financiare.

Planul bugetar, fondul de medicamente, reparaţii, investiţii. Întocmirea pontajului. Materiale consumabile, proces verbal de scădere al materialelor consumabile. Mijloacele materiale ale cabinetului, inventarul.

12. Evidenţa şi rapoartele cabinetului medical: - Analiza stării de sănătate a populaţiei.

13. Predarea şi primirea cabinetului medical.

BIBLIOGRAFIE 1. Prof. Dr. Kikeli Pal Istvan, Profilaxia in medicina de familie, editura Procardia 2001, litografia UMF 2002. 2. Ghid de practica medicala, vol. II, Ed. Infomedica, Buc., 2001 3. A. Restian, Bazele medicinei de familie, vol I, Ed. Medicala, Buc., 2001 4. A. Restian, Bazele medicinei de familie, vol. II, Ed. Medicala, Buc., 2002 5. A. Restian, Bazele medicinei de familie, vol. III, Ed. Medicala, Buc., 2002

Page 23: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TG.MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ, SPECIALIZAREA ASISTENłĂ MEDICALĂ GENERALĂ

T E M A T I C A practicii de vară

A N U L - I -

1. Cunoaşterea relaŃiilor dintre pacient şi personalul medical, comportamentul deontologic faŃă de bolnav. 2. Pregătirea bolnavului pentru examenul medical. 3. FuncŃionalitatea unităŃilor medicale, circuitul bolnavilor. 4. Însuşirea tehnicilor elementare de îngrijire a bolnavului: termometrizare, puls, tensiune arterială, recoltarea unor probe de laborator. 5. Cunoaşterea unor aspecte medicale şi sociale pe care le ridică bolnavul în familie şi asistenŃa profilactică în termen. 6. Identitatea bolnavului, manipularea fişelor medicale.

A N U L - II -

1. Continuarea aprofundării obiectivelor prevăzute pentru anul I. 2. CurăŃirea şi sterilizarea instrumentelor. 3. Pregătirea şi efectuarea unor pansamente. 4. Pregătirea şi efectuarea unor injecŃii subcutanate, intramusculare, intravenoase. 5. Efectuarea de manevre şi îngrijiri de mică chirurgie. 6. Acordarea primului ajutor elementar de urgenŃă. 7. Familiarizarea cu modul de lucru al laboratorului şi efectuarea probelor de laborator. 8. Răspunde cu promptitudine la solicitările bolnavilor. 9.Ajută bolnavii la păstrarea igienei personale. 10.Ajută la distribuirea hranei bolnavilor şi în cazuri speciale asigură hrănirea directă a bolnavilor.

Tg.Mureş. 5 iunie 2009

DECAN, SECRETAR ŞEF FACULTATE, Prof.dr Dan Dobreanu Ing.Ioana Mătea

Page 24: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TG.MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ, SPECIALIZAREA MOASE

T E M A T I C A practicii de vară

A N U L - I -

1. Cunoaşterea relaŃiilor dintre pacient şi personalul medical, comportamentul deontologic faŃă de bolnav. 2. Pregătirea bolnavului pentru examenul medical. 3. FuncŃionalitatea unităŃilor medicale, circuitul bolnavilor. 4. Însuşirea tehnicilor elementare de îngrijire a bolnavului: termometrizare, puls, tensiune arterială, recoltarea unor probe de laborator. 5. Cunoaşterea unor aspecte medicale şi sociale pe care le ridică bolnavul în familie şi asistenŃa profilactică în termen. 6. Identitatea bolnavului, manipularea fişelor medicale.

A N U L - II -

1. Continuarea aprofundării obiectivelor prevăzute pentru anul I. 2. CurăŃirea şi sterilizarea instrumentelor. 3. Pregătirea şi efectuarea unor pansamente. 4. Pregătirea şi efectuarea unor injecŃii subcutanate, intramusculare, intravenoase. 5. Efectuarea de manevre şi îngrijiri de mică chirurgie. 6. Acordarea primului ajutor elementar de urgenŃă. 7. Familiarizarea cu modul de lucru al laboratorului şi efectuarea probelor de laborator. 8. Răspunde cu promptitudine la solicitările bolnavilor. 9.Ajută bolnavii la păstrarea igienei personale. 10.Ajută la distribuirea hranei bolnavilor şi în cazuri speciale asigură hrănirea directă a bolnavilor.

Tg.Mureş. 5 iunie 2009

DECAN, SECRETAR ŞEF FACULTATE, Prof.dr Dan Dobreanu Ing.Ioana Mătea

Page 25: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

R O M A N I A Min is te ru l Educa ţ i e i Ce rce tă r i i ş i Spo r tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ Adresa: 540139 Târgu-Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38 Tel : +40. 265. 21 5551/130, Fax: +40. 265. 21 04 07

E-mai l : decanats [email protected]

R E G U L A M E N T

PENTRU EFECTUAREA PRACTICII DE VARĂ A STUDENŢILOR FACULTĂŢII DE MEDICINĂ DENTARĂ

Consiliul Profesoral al Facultăţii de Medicină dentară , întrunit în data de 14 martie 2007, a luat hotărârea de reglementare a practicii de vară, inclusă şi creditată în planul de învăţământ al celor trei specializări ale facultăţii.

Conţinutul de bază al practicii de vară pentru studenţii specializării de lungă durată de Medicină dentară este cel stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.477/2003, după cum urmează: Anul I: Dentistică preventivă şi materiale dentare; Anul II: Semiologie dentară şi funcţie masticatorie; Anul III: Anestezie şi sedare în dentistică; Anul IV: Dentistica conservativă, pedodonţie şi aspecte sociale ale practicii odontologice; Anul V: Clinica ododntostomatologică, protetica dentară, parodontologia şi ortodonţia.

Pentru anii I şi II ai specializărilor de scurtă durată de Asistenţă dentară şi Tehnică dentară, activitatea se va desfăşura conform baremului specific anexat. (anexele 1 şi 2)

1. Durata practicii de vară este cea reglementată prin structura anului de învăţământ, de 4 săptămâni ; orice decalare a perioadei de practică, înainte sau după perioada prevăzută în planul de învăţământ, se aprobă numai cu acordul conducătorului unităţii în care se va desfăşura practica şi cu avizul Decanatului.

2. Practica de vară se va desfăşura în clinicile universitare de specialitate din

Târgu-Mureş, în cabinete de Medicină dentară şi în laboratoare de tehnică dentară acreditate de către Decanat . Opţiunea studenţilor referitoare la unitatea în care se va desfăşura practica de vară trebuie exprimată până la data de 20 mai, conform formularului anexat prezentului regulament (anexa 3), pus la dispoziţia studenţilor la începutul lunii mai.

3. Formularul de opţiune pentru desfăşurarea practicii de vară va fi înaintat

Decanatului, care va întocmi până la 1 iunie listele cuprinzând repartizarea pe unităţi a studenţilor celor trei specializări, conform criteriilor de competenţă eficienţă.

Page 26: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

4. Pe întreaga perioadă a practicii de vară, studentul este obligat să consemneze zilnic într-un caiet activitatea desfăşurată, care trebuie să aibă ca şi componentă principală tematica stabilită pentru anul respectiv ; îndrumătorul de practică trebuie să avizeze activitatea zilnică prin semnătură şi parafă.

5. Aprecierea şi creditarea corespunzătoare a practicii de vară se va face în perioada 1- 5 octombrie, în care studenţii se vor prezenta cu caietul de practică, conform programării, în faţa comisiei de evaluare stabilite prin hotărârea Consiliului Profesoral al Facultăţii.

D e c a n, Responsabil cu practica de vară, Prof.dr. Sorin Popşor Sef.lucr.dr. Mihai Pop

Page 27: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

Anexa 1.

Baremul de activităţi de tehnică dentară pentru practica de vară a studenţilor specializării de Tehnică dentară

Anul I

1. Cunoaşterea indicaţiilor, a caracteristicilior şi utilizării materialelor de amprentare. 2. Materiale pentru realizarea modelelor ; tipurile de modele în medicina dentară 3. Materiale destinate realizării machetelor 4. Materiale pentru tipare; tehnologia realizării tiparului 5. Cunoaşterea aparaturi şi instrumentelor specifice laboratorului de tehnică dentară şi a

funcţionalităţii acestuia; noţiuni de management al laboratorului dentar şi elemente de protecţia muncii

6. Activităţi specifice în laboratorul de tehnică dentară: a. Turnarea amprentelor şi realizarea modelelor după diferite tehnici b. Montarea modelelor în simulatoare ( ocluzor, articulator) c. Realizarea de modelări în ceară d. Prelucrări şi lustruiri de piese protetice

7. Activităţi de asistenţă în laboratorul de tehnică dentară

Anul II 1. Cunoaşterea tehnicilor şi tehnologiilor de realizare a coroanelor unidentare acrilice, metalice şi metalo-acrilice; 2. Cunoaşterea tehnicilor şi tehnologiilor de realizare a punţilor dentare turnate; faze tehnice de realizare a punţilor dentare 3. Cunoaşterea tehnologiilor şi a tehnicilor de realizare a protezelor parţiale mobilizabile cu placă acrilică şi a protezei scheletate; faze tehnice de realizare a protezelor parţiale mobilizabile 4. Elemente de management al laboratorului de tehnică dentară : evidenţe primare, aprovizionare, gestiune , planificarea şi organizarea activităţii laboratorului

*Toate activităţile desfăşurate vor fi consemnate zilnic în caietul de practică de vară şi vor fi

confirmate prin semnătură de către îndrumătorul de practică.

Page 28: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

Anexa 2.

Baremul de activităţi de Asistenţă dentară pentru practica de vară a studenţilor

specializării de Asistenţă dentară

Anul I

1. Elemente de asepsie şi antisepsie în cabinetul dentar ; Sterilizarea instrumentarului în medicina dentară. Prevenirea infecţiilor în cabinetul stomatologic

2. Cunoaşterea instrumentarului specific medicinii dentare 3. Materiale de obturaţie coronară, materiale de obturaţie radiculară, materiale de

amprentare, materiale auxiliare, substanţe medicamentoase. 4. Pregătirea instrumentarului şi asistenţa la fotoliul dentar ; 5. Tehnica realizării tampoanelor, flamentelor şi buletelor de vată 6. Evidenţele primare , organizarea activităţii de management a cabinetului dentar 7. Primul ajutor în cabinetul de medicină dentară

Anul II.

1. Activităţi specifice de asistenţă în cabinet (pregătirea instrumentarului şi materialelor, asistenţa la fotoliul dentar)

2. Sterilizarea instrumentarului în medicina dentară. Prevenirea infecţiilor în cabinetul stomatologic

3. Activităţi de profilaxie şi igienă oro-dentară 4. Evidenţe primare ; elemente de management al cabinetului de medicină dentară

*Toate activităţile desfăşurate vor fi consemnate zilnic în caietul de practică de vară şi vor fi confirmate prin semnătură de către îndrumătorul de practică.

Page 29: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TÂRGU MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

TEMATICA

practicii de vară Conform Hotărârii Guvernului nr. 1.477 /2003 publicată în Monitor Oficial nr.10/08.01.2004

Durata 4 săptămâni a 8 ore / zi Anul I- Dentistica preventivă şi materiale dentare ; Anul II- Semiologie dentară şi funcţie masticatorie ; Anul III- Anestezie şi sedare în dentistică ; Anul IV- Dentistica conservativă,pedodonţie şi aspecte sociale ale practicii odontologice ; Anul V- Clinica odontostomatologică, protetica dentară,parodontologie şi ortodonţie.

DECAN, RESPONSABIL CU PRACTICA,

Conf. dr. Mircea Suciu Şef lucr. dr. Pop Mihai UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TÂRGU MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

TEMATICA

practicii de vară Conform Hotărârii Guvernului nr. 1.477 /2003 publicată în Monitor Oficial nr.10/08.01.2004

Durata 4 săptămâni a 8 ore / zi Anul I- Dentistica preventivă şi materiale dentare ; Anul II- Semiologie dentară şi funcţie masticatorie ; Anul III- Anestezie şi sedare în dentistică ; Anul IV- Dentistica conservativă,pedodonţie şi aspecte sociale ale practicii odontologice ; Anul V- Clinica odontostomatologică, protetica dentară,parodontologie şi ortodonţie.

DECAN, RESPONSABIL CU PRACTICA,

Conf. dr. Mircea Suciu Şef lucr. dr. Pop Mihai

Page 30: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TG‐MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ  

PROGRAMA  ANALITICĂ Practica de vară anul  I 

OBIECTIVELE STAGIILOR PRACTICE  Stagiile  practice  au  ca  obiectiv  dobândirea  cunostințelor  legate  de  functionarea  unitaților medicale,  documentelor  medicale.  Învățarea  atribuțiilor  personalului  mediu  sanitar.  Însuşirea atribuțiilor asistentei medicale de stomatologie privind prepararea materialelor stomatologice. CONDIȚII PREALABILE  Cunostințe elementare de asespsie şi antisepsie METODE DE ÎNVĂȚĂMÂNT Stagii efectuate practic în cabinete stomatologice METODE DE EVALUARE Examen:  Întrebari  prin  care  se  evaluează  însuşirea  şi  înțelegerea  noțiunilor  practice  la  care  a asistat sau le‐a efectuat studentul pe parcursul săptămânilor de practică. LIMBA DE PREDARE Limba română NUMĂR ORE Lucrări practice – 4 săptămâni ‐ 40 de ore/săptămână – 160 de ore 

TEMA  SUBTEMA 

NR.  TITLU1 Cunoaşterea relațiilor dintre pacient şi personalul medical, 

comportamentul deontologic față de bolnav. 

2 Cunoasterea circuitelor functionale in cabinetul de medicina dentara 

3 Identificarea bolnavului, manipularea fişelor medicale.  

4 Pregătirea aparaturii si a bolnavului pentru examenul medical. 

5 Decontaminarea, dezinfectia si sterilizarea in cabinetul de medicina dentara 

6 Insuşirea tehnicilor elementare de îngrijire a bolnavului: termometrizare, plus, tensiune arterială 

7  Cunoaşterea instrumentarului de bază utilizat în cabinetul de medicină dentară pentru prepararea diferitelor materiale dentare (bol, spatule, plăcuțe de sticlă ect. ) 

8 Aprovizionarea tehnico‐materială a cabinetului de medicină dentară. Depozitarea materialelor dentare. 

          ANUL I  Dentistica preventivă şi   materiale  dentare

9 Prezentarea materialelor dentare. Prospectul unui material dentar. 

Page 31: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

10  Proprietățile unui material dentar şi modul în care ele sunt influențate de o preparare şi manipulare corectă (generalități)

11  Prezentarea, regulile de manipulare ale materialelor de amprentă. Dezinfecția, transportul şi păstrarea amprentelor.

12  Linguri de amprentare: prezentare, manipulare, sterilizare.  

Page 32: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TG‐MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ    

PROGRAMA  ANALITICĂ Practica de vară anul  II 

 OBIECTIVELE STAGIILOR PRACTICE Stagiile  practice  au  ca  obiectiv  dobândirea  cunoştiințelor  legate  de  funcționarea  unui  cabinet stomatologic, circuitul pacienților, circuitul  instrumentarului.  Învățarea  şi exersarea manoperelor de  examinare  a  pacienților,  întocmirea  fişei  de  tratament.  Cunoaşterea  noțiunilor  legate  de pregătirea instrumentarului pentru sterilizare. CONDIȚII PREALABILE  Cunoştințe  elementare  de  asespsie  şi  antisepsie,  precum  şi  de  ştiința materialelor  dentare  şi ergonomie. METODE DE ÎNVĂȚĂMÂNT Stagii efectuate practic în cabinete stomatologice METODE DE EVALUARE • Examen: Întrebari prin care se evaluează însuțirea şi înțelegerea  noțiunilor  practice  la  care  a  asistat  sau  le‐a  efectuat  studentul  pe  parcursul săptămânilor de practică. LIMBA DE PREDARE Limba română NUMĂR ORE Lucrări practice – 4 săptămâni ‐ 40 de ore/săptămână – 160 de ore  

TEMA  SUBTEMA 

NR.  TITLU1 Modul de întocmire a foii de observație. 

2 Participare la întocmirea evidențelor primare şi secundare. 

3 Pregătirea rulourilor şi filamentelor de vată. 

4 Asistare la rezolvarea actelor terapeutice de urgență chirurgicală. 

5 Modul de rezolvare a durerii în ambulatorul de asistență stomatologică. 

6 Asigurarea asistenței medicului stomatolog la executarea actelor terapeutice. 

7 Importanța integrității morfologiei dinților şi arcadelor în realizarea funcției masticatorii. 

             ANUL II  Semiologie dentară şi funcție masticatorie 

8 Detartrajul şi importanța acestuia în păstrarea sănătății parodonțiului marginal. 

Page 33: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

9 Participarea la activitatea de profilaxie în zona dento‐parodontală. 

10 Pregătirea materialelor de obturație. 

11 Pregătirea materialelor de amprentare pentru confecționarea diferitelor microproteze. 

Page 34: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN TG‐MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ  

PROGRAMA  ANALITICĂ 

Practica de vară anul III  

OBIECTIVELE STAGIILOR PRACTICE Stagiile  practice  au  ca  obiectiv  dobândirea  cunostințelor  legate  de  sterilizarea instrumentarului,  recoltarea probelor biologice  şi efectuarea anesteziilor plexale.  În acelaşi timp  obiectivele  prevăd  însuşirea  cunostințelor  legate  de  întocmirea  fişei  de  observație  a pacientului. CONDIȚII PREALABILE  Cunostințe  elementare  de  asespsie  şi  antisepsie,  precum  şi  de  cariologie  şi  anestezie  în medicina dentară. METODE DE ÎNVĂłĂMÂNT Stagii efectuate practic în cabinete stomatologice METODE DE EVALUARE Examen: Întrebari prin care se evaluează însuşirea şi înțelegerea noțiunilor practice la care a asistat sau le‐a efectuat studentul pe parcursul săptămânilor de practică. LIMBA DE PREDARE Limba română NUMĂR ORE Lucrări practice – 4 săptămâni ‐ 40 de ore/săptămână – 160 de ore  

TEMA  SUBTEMA 

NR                                        TITLU

1  Pregătirea instrumentarului pentru examinarea şi anestezia loco‐regională 

2  Reactualizare – soluții anestezice; accidente locale şi generale ale anesteziei loco‐regionale

3  Aplicarea noțiunilor de asepsie‐antisepsie în cabinetul stomalogic, de chirurgie oro‐maxilo‐facială

4  Reactualizare noțiuni de anatomie – nervul trigemen, spațiile şi lojile cervico‐faciale 

5  Tehnica anesteziei nervului infraorbitar, pe cale endo‐ şi exobucală – teoretic, practic 

6  Tehnica anesteziei nervului nazo‐incisiv, pe cale endo‐ şi exobucală – teoretic şi practic

7  Tehnicile anesteziei nervului palatin mare – teoretic şi practic 

ANUL III 

Anestezie şi 

sedare în 

dentistică  

8  Tehnicile anesteziei plexale la arcada superioară, inferioară – teoretic şi practic

Page 35: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

9  Tehnica anesteziei nv. alveolar inferior (anestezia la Sipx), pe cale endobucală – teoretic şi practic

10  Tehnicile anesteziei nervului lingual, pe cale endobucală – teoretic şi practic 

11  Tehnica anestezia nervului mentonier, pe cale endo‐ şi exobucală – teoretic şi practic

12  Familiarizarea cu munca de asistentă – asistarea medicului, a colegilor din anii mai mari; confecționare bulete, tampoane, filamente...; spălarea şi sterilizarea instrumentarului; prepararea materialelor de obturații, amprente  

Page 36: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN TG‐MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ    

PROGRAMA  ANALITICĂ 

Practica de vară anul IV  

OBIECTIVELE STAGIILOR PRACTICE Stagiile practice au ca obiectiv dobândirea cunoştințelor legate de tratementul cariei simple şi complicate la dinții permanenți şi temporari, precum şi cele legate de aplicarea metodelor de  profilaxie.  Cunoştințe  legate  de  efectuarea  tratamentelor  protetice  fixe  prin  proteze unidentare sau punți dentare. CONDIłII PREALABILE  Cunoştințe elementare de cariologie, endodonție, pedodonție, protetică fixă. METODE DE ÎNVĂȚĂMÂNT Stagii efectuate practic în cabinete stomatologice METODE DE EVALUARE Examen: Întrebari prin care se evaluează însuşirea şi înțelegerea noțiunilor practice la care a asistat sau le‐a efectuat studentul pe parcursul săptămânilor de practică. LIMBA DE PREDARE Limba română NUMĂR ORE Lucrări practice – 4 săptămâni ‐ 40 de ore/săptămână – 160 de ore  

TEMA  SUBTEMA 

NR                                        TITLU

1  Tratamentul cariei simple: prepararea şi obturarea cavităților. 

2  Coafajul direct şi indirect. 

3  Pregătirea materialelor de obturație. 

4  Stabilirea diagnosticului în inflamațiile pulpare. 

5  Examinarea clinică şi paraclinică a pacientului copil. 

6  Prepararea cavităților cl.I‐V. La dinți temporali. 

7  Posibilități de desensibilizare a pulpei la dinți temporari (arsenic, formaldehidă).

8  Tehnici vitale versus tehnici devitale în pulpitele dinților temporari. 

ANUL IV 

Dentistica 

conservativă, 

pedodonție şi 

aspecte sociale 

ale practicii 

odontologice 

9  Rizaliza dinților temporari. Extracția în pedodonție. 

Page 37: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN TG‐MUREȘ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ    

PROGRAMA  ANALITICĂ Practica de vară anul V   

 OBIECTIVELE STAGIILOR PRACTICE Stagiile practice au ca obiectiv dobândirea cunoştințelor legate de tratamentul leziunilor odontale şi a afecțiunilor parodontale, coroborate cu aprecierea corectă a examinărilor complementare de tipul  radiografiilor dentare  sau OPT.  Învățarea  şi exersarea manoperelor de extracții  simple  şi a supurațiilor perimaxilare.  Însuşirea  cunoştințelor  legate de  interpretarea modelelor de  studiu  şi diagnostic ortodontic şi/sau protetic. CONDIȚII PREALABILE  Cunoştințe  elementare  de  protetică  fixă,  cariologie,  parodontologie,  ortodonție,  chirurgie  oro‐dentară. METODE DE ÎNVĂȚĂMÂNT Stagii efectuate practic în cabinete stomatologice METODE DE EVALUARE Examen:  Întrebari  prin  care  se  evaluează  însuşirea  şi  înțelegerea  noțiunilor  practice  la  care  a asistat sau le‐a efectuat studentul pe parcursul săptămânilor de practică. LIMBA DE PREDARE Limba română NUMĂR ORE Lucrări practice – 4 săptămâni ‐ 40 de ore/săptămână – 160 de ore  

TEMA  SUBTEMA  

NR.                                       TITLU

1  Examinarea clinică şi paraclinică a pacientului edentat parțial şi a celui  edentat total 

2  Prepararea protetică a dinților pentru coroane de înveliş total  şi reconstituiri corono‐radiculare 

3  Metode şi tehnici de amprentare în protezarea fixă unidentară şi pentru punți dentare 

4  Metode și tehnici de determinare și înregistrare a rapoartelor intermaxilare în protezarea fixă 

5  Amprentarea preliminară și finală a pacientului edentat total 

6  Metode și tehnici de determinare și înregistrare a rapoartelor intermaxilare în edentația totală 

ANUL V  Clinica odontostomatologică, protetica dentară, parodontologia şi ortodonția 

7  Metode și tehnici de reoptimizare a protezelor totale 

Page 38: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

8  Aspecte ocluzologice în  restaurările protetice fixe și mobile. 

9  Realizarea de obturații coronare.

10  Tratamentul inflațiilor pulpare.

11  Rezolvarea urgențelor în ambulatorul de medicină dentară. 

12  Examinare clinică şi paraclinică în ortodonție. 

13  Amprenta în ortodonție şi ortopedie dento‐facială. Modelul de studiu. 

14  Analiza modelului de gips. Perimetrie. Indici de dezvoltare. 

15  OPT. Avantaje. Interpretarea OPT şi teleRx de profil. 

16  Posibilități de confecționare a elementelor de sârmă pentru plăci ortodontice. 

17  Planul înclinat în terapia funcțională. Realizarea ocluziei în ceară. 

Page 39: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

U.M.F. TÂRGU-MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ Specializarea: Medicină dentară

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

Student(a): ........................................................................................................................... Anul .................

Perioada practicii de vară: 21 iunie-18 iulie 2010 Denumirea cabinetului .........................................................................................Telefon............................

Adresa cabinet ...............................................................................................................................................

.........................................................................................................................................................................

TEMATICA PE ANI DE STUDIU:

Anul I: Dentistică preventivă şi materiale dentare;

Anul II: Semiologie dentară şi funcţie masticatorie;

Anul III: Anestezie şi sedare în dentistică;

Anul IV: Dentistica conservativă, pedodonţie şi aspecte sociale ale practicii

odontologice;

Anul V: Clinica ododntostomatologică, protetica dentară, parodontologia şi ortodonţia

Aprecieri privind activitatea şi comportamentul studentului *

Calificativ1) Activitate

NS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Punctualitate

Calitatea lucrărilor efectuate

Grija faţă de menţinerea integrităţii aparaturii şi instrumentarului din dotarea unităţii

Grija faţă de menţinerea ordinii, curăţeniei şi asepsiei

Comportamentul faţă de pacienţi şi faţă de personalul unităţii

Mod de prezentare şi ţinută 1. NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine;

Îndrumător de practică:_______________________________________________

Semnătura şi parafa

* La examenul de evaluare a practicii de vară se va prezenta fişa de evaluare şi caietul de practică, semnat şi parafat de îndrumătorul de

practică

Page 40: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

U.M.F. TÂRGU-MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ Specializarea: Asistenţă Dentară

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

Student: ............................................................................................................................... Anul .................

Perioada practicii de vară: 06 iulie - 02 august 2009

Denumirea laboratorului.......................................................................................Telefon............................

Adresa cabinet ...............................................................................................................................................

.........................................................................................................................................................................

Aprecieri privind activitatea şi comportamentul studentului *

Calificativ1) Activitate

NS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Punctualitate

Calitatea lucrărilor efectuate

Grija faţă de menţinerea integrităţii aparaturii şi instrumentarului din dotarea unităţii

Grija faţă de menţinerea ordinii, curăţeniei şi asepsiei

Comportamentul faţă de personalul unităţii

Mod de prezentare şi ţinută

1) NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine;

Îndrumător de practică:_______________________________________________

Semnătura şi ştampila

La examenul de evaluare a practicii de vară se va prezenta fişa de evaluare şi caietul de practică, semnat şi parafat de îndrumătorul de practică

Page 41: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

U.M.F. TÂRGU-MUREŞ FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ Specializarea: Tehnică Dentară

Page 42: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

1

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

FACULTATEA DE FARMACIE

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREAPRACTICII DE SPECIALITATE

Page 43: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

2

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

CUPRINS

I. REGULAMENT DE DESFĂŞURARE A PRACTICII DE SPECIALITATE

I 1. Regulament de desfăşurare a practicii de specialitate Facultatea de Farmacie ………………………………………….…..………3

I.2. Regulament de desfăşurare a practicii de specialitate Facultatea de Farmacie, specializarea Asistenţă de farmacie …………..…10

I.3. ANEXE1. Convenţie cadru privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă ……………………….…… 172-4. Adrese …………………………………………………………….… 24 5. Programe analitice …………………………………………………….. 286. Fişe de evaluare a activităţii studenţilor …………………………….… 36

II. CONVENŢIE DE COLABORARE

II.1. Convenţie de colaborare încheiată între Universitatea de Medicină şi Farmacie Tg.-Mureş şi Colegiul Farmaciştilor din România filiala Mureş .44

II.2. Anexe …………………………………………………….…………….… 45

III. REPARTIZAREA STUDENŢILOR PENTRU EFECTUAREA STAGIULUI PRACTIC

III.1. Repartizarea studenţilor pentru efectuarea stagiului practic în anul universitar 2009-2010, specializarea Farmacie ………………………….. 51

III.2. Repartizarea studenţilor pentru efectuarea stagiului practic în anul universitar 2009-2010, specializarea Asistenţă de farmacie ………….… 56

Page 44: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

3

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

FACULTATEA DE FARMACIE

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE

A PRACTICII DE SPECIALITATE

Page 45: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

4

SCOPPrezentul regulament cuprinde cadrul general de organizare şi de desfăşurare a practicii studenţilor şi are ca scop stabilirea normelor, regulilor şi instrucţiunilor pentru asigurarea bunei desfăşurări a acesteia.

DOMENIUL DE APLICAREPrezentul regulament se aplică în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Facultatea de Farmacie.

DOCUMENTE DE REFERINŢĂSR EN ISO 9000: 2001 Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi

vocabular.SR EN ISO 9001: 2001 Sisteme de management al calităţii. Cerinţe.SR EN ISO 9004: 2001 Sisteme de management al calităţii. Linii directoare pentru

îmbunătăţirea performanţelor

Legislaţie aplicabilă de prezentul regulament Legea privind acreditarea institutelor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor

nr.88/1993, cu modificările şi completările ulterioareLegea învăţământului nr.84/1995, republicată cu modificările şi completările ulterioare.Legea privind echivalarea perioadelor de studii, a diplomelor, a titlurilor academice şi

universitare nr.20−24/1998Legea nr.441/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2001 privind

învă�ământul universitar şi postuniversitar cu taxăOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,

republicată, cu modificările şi completările ulterioareOrdonanţa de urgenţă nr.75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calităţii educaţieiLegea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitareOrdonanţa de urgenţă nr.78/2005 pentru modificarea şi completarea Legii 288/2004 privind

organizarea studiilor universitareLegea 224 din 11 iulie 2005 pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr.133/200 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă pentru locurile finanţate de la bugetul de stat

Hotărârea de Guvern nr.88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenţăOrdinul M.Ed.C nr.3235/10.02.2005 privind organizarea ciclului de studii universitare de

licenţăOrdinul M.Ed.C nr.3617/16.03.2005 privind aplicarea generalizată a Sistemului European de

Credite transferabileOrdinul M.Ed.C nr.3928/21.04.2005 privind asigurarea calităţii serviciilor educaţionale în

instituţiile de învăţământ superiorRecomandarea 2006/961 CE a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la

mobilitatea transnaţională în Cadrul Comunităţii Europene în scopul învăţământului şi al formării profesionale: Carta europeană a calităţii pentru mobilitate

Decizia 1720/2006 a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la programul de acţiune „Învăţare pe tot parcursul vieţii” 2007-2013

Legea 258/2007 privind practica elevilor şi studenţilorOrdinul M. Ed. C. T nr. 3955/09.05.2008 privind aprobarea Cadrului general de organizare a

stagiilor de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi de masterat şi a Convenţiei-cadru privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă sau masterat

Page 46: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

5

Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-MureşRegulamentul didactic şi de activitate profesională a studenţilor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-MureşPlanurile de învăţământ – Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş

OBIECTIVE− asigurarea excelenţei în instruire - educaţie şi cercetarea ştiinţifică,− consolidarea cunoştinţelor teoretice şi formarea abilităţilor practice spre a le aplica în

concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte,− promovarea ştiinţei în spiritul valorilor democraţiei, al standardelor morale, al libertăţilor

academice în contextul culturii şi civilizaţiei europene şi universale,− adaptarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice ale absolvenţilor la piaţa muncii atât prin

instrucţia iniţială, cât şi prin programele de învăţare continuă, − prospectarea şi valorificarea posibilităţilor de încadrare a absolvenţilor, în funcţie de

pregătirea şi competenţele lor.

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA PRACTICII DE VARĂ, RESPECTIV A STAGIULUI PRACTIC

Dispoziţii generaleArt. 1. Practica este o disciplină obligatorie a cărei durată este reglementată prin planul de învăţământpentru anii I-IV specializarea Farmacie şi pentru anii I-II specializarea Asistenţă de farmacie, cu respectarea normelor în vigoare. Stagiul practic este o disciplină obligatorie a cărei durată este reglementată prin planul de învăţământ pentru anul V specializarea Farmacie şi pentru anul III specializarea Asistenţă de farmacie, cu respectarea normelor în vigoare.Art. 2. Organizatorul de practică este Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Facultatea de Farmacie. Acesta va desemna un cadru didactic coordonator al activităţii de practică care va asigura planificarea, organizarea şi desfăşurarea practicii studenţilor. Supravegherea şi coordonarea directă a stagiului practic pentru anii terminali vor fi realizate de către cadre didactice supervizoare conform statelor de funcţiuni. Art. 3. Partenerul de practică este o instituţie sau persoană juridică care desfăşoară o activitate în corelaţie cu profesia de farmacist: farmacie publică sau de spital, unitate de producţie farmaceutică, laborator de cercetare farmaceutică, laborator de analiza medicamentului. Partenerul de practică va desemna un tutore care va asigura respectarea condiţiilor de pregătire şi dobândire de către practicant a competenţelor profesionale planificate pentru perioada de practică.

Organizarea şi desfăşurarea practiciiCalendar de desfăşurareArt. 4. Desfăşurarea practicii studenţilor se desfăşoară pe baza unei Convenţii-cadru de colaborare între organizatorul de practică, partenerul de practică şi practicant prevăzută în anexa nr. 1.Art. 5. Practica se desfăşoară la sfârşit de an de studiu, în conformitate cu planul de învăţământ. Astfel,pentru specializarea Farmacie:

Anul I - practica de vară 2 săptămâni, 30 de ore /săptămână (6 ore x 5zile)Anul II - practica de vară 3 săptămâni, 30 de ore /săptămână (6 ore x 5zile)Anul III - practica de vară 3 săptămâni, 30 de ore /săptămână (6 ore x 5zile)Anul IV - practica de vară 4 săptămâni, 30 de ore /săptămână (6 ore x 5zile)Anul V - stagiul practic 26 saptămâni în sem. II, 24 de ore /săptămână (8 ore x 3zile)

Page 47: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

6

Pentru specializarea Asistenţă de farmacie: Anul I - practica de vară 2 săptămâni, 30 de ore /săptămână (6 ore x 5zile) Anul II - practica de vară 3 săptămâni, 30 de ore /săptămână (6 ore x 5zile) Anul III - stagiul practic 15 săptămâni în sem. II, 24 de ore /săptămână (6 ore x 4zile).

Calendarul activităţilor pentru organizarea şi desfăşurarea practicii se întocmeşte anual, la începutul anului universitar.Locul de desfăşurareArt. 6. Practica de vară se desfăşoară în localităţile de domiciliu pentru anii I-IV Farmacie şi pentru anii I şi II Asistenţă de farmacie.

Stagiul de practică pentru anii terminali V Farmacie, respectiv III Asistenţă de farmacie se desfăşoară în Târgu Mureş.Art. 7. Identificarea locului de desfăşurare a practicii de vară, respectiv a stagiului în cazul anilor terminali, este obligaţia studenţilor, fiind o provocare şi un mijloc de pregătire pentru găsirea unui loc de muncă după absolvire. Singurele condiţii ce se impun sunt legate de asigurarea condiţiilor prevăzute în Programa analitică şi acceptarea de către conducerea unităţii respective.

Organizatorul de practică poate facilita obţinerea unor locuri de practică, respectiv stagiu pentru studenţi, în municipiul Târgu Mureş, coordonatorul făcând publice informaţiile pe adresa web a universităţii sau la avizier.Art. 8. Pentru efectuarea practicii, respectiv a stagiului în instituţiile propuse de student, după găsirea locului de practică, studentul înaintează o cerere conform anexei nr. 2 către conducerea Facultăţii de Farmacie care, prin cadrul didactic coordonator, analizează şi validează locurile de desfăşurare a acesteia. Termenul de depunere a cererilor este 15 iunie, excepţie făcând anii terminali V Farmacie şi III Asistenţă de farmacie, situaţie în care termenul este 15 ianuarie.Art. 9. Coordonatorul desemnat cu organizarea practicii va centraliza datele pe baza cererilor aprobate cu privire la locul de desfăşurare a practicii, va realiza o bază de date cu aceste informaţii şi va finaliza repartizarea studenţilor şi a cadrelor didactice desemnate ca şi supervizoare ale stagiului practic.Art. 10. Prezentarea studentului la locul desfăşurării activităţii practice se face pe baza unei adrese eliberate de decanatul Facultăţii de Farmacie către instituţie, conform anexei nr. 3, însoţită deprogramul prezenţei în farmacie - anexa nr. 4 pentru stagiul practic al studenílor din anii terminali, deprograma analitică aferentă fiecărui an de studiu prevăzută în anexele nr. 5a-e pentru specializarea Farmacie şi 5A-C pentru specializarea Asistenţă de farmacie şi de fişa de evaluare conform anexelor nr. 6a-e pentru specializarea Farmacie şi 6A-C pentru specializarea Asistenţă de farmacie.Art. 11. În programele analitice sunt cuprinse obiectivele educaţionale ce urmează a fi atinse in fiecare an de studiu. Art. 12. Decanatul Facultăţii de Farmacie, pe baza datelor comunicate de coordonator, va înştiinţa în scris cadrele didactice supervizoare ale stagiului de practică în ceea ce priveşte unităţile farmaceutice unde au fost repartizate pentru coordonare şi studenţii repartizaţi la acele unităţi.

Obligaţii şi responsabilităţiArt. 13. Organizatorul de practică, reprezentat de coordonatorul acestei activităţi, are următoarele obligaţii:

- Facilitează obţinerea locurilor de practică pentru studenţi- Elaborează programa analitică- Aduce la cunoştinţa studenţilor Regulamentul de organizare şi desfăşurare a practicii

(inclusiv anexele care fac parte integrantă din prezentul regulament) şi programa analitică

Page 48: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

7

- Analizează şi validează locurile de practică propuse de studenţi pe baza cererilor depuse de aceştia

- Organizează şi desfăşoară procedura de atribuire a locurilor de practică disponibile prin convenţiile-cadru de colaborare încheiate de către facultate cu partenerii de practică

- Transmite la decanatul Facultăţii de Farmacie informaţii centralizate cu privire la locul, perioada şi programul de desfăşurare a practicii studenţilor

- Asigură comunicarea permanentă cu conducerea facultăţii (decan, prodecan)- Asigură permanent contactul cu studenţii pentru ai informa, sprijini şi coordona în vederea

desfăşurării în bune condiţii a activităţii de practică- Asigură cadrul corespunzător, la nivel de facultate, pentru eliberarea către studenţi a

cererilor de efectuare a practicii, a programei analitice şi a modelului de atestat ce urmează să fie completat de partenerul de practică cu privire la modul de desfăşurare a acesteia

- Asigură contactul cu instituţiile/companiile cu care se încheie convenţii-cadru de colaborare- Efectuează vizite de monitorizare la partenerul de practică pentru a evalua modul de

desfăşurare a activităţii de practică- Monitorizează modul de îndeplinire a atribuţiilor cadrelor didactice supervizoare a stagiului

practic - Asigură condiţiile corespunzătoare organizării şi desfăşurării colocviului/examenului de

practică- Informează studenţii asupra datei, locului şi modului de desfăşurare a

colocviului/examenului de practică- Participă la colocviul/examenul de practică, acordă şi înscrie notele practicanţilor în catalog- Identifică şi rezolvă problemele curente prin contactarea responsabililor din cadrul

entităţilor organizatoare sau partenere de practică- În cazul în care derularea stagiului de pregătire practică nu este conformă cu angajamentele

luate de către partenerul de practică în cadrul convenţiei-cadru de colaborare va informa conducerea instituţiei organizatoare care poate decide întreruperea activităţii practice conform convenţiei-cadru, după informarea prealabilă a conducătorului partenerului de practică şi după primirea confirmării de primire a acestei informaţii. Se va selecta un alt partener de practică pentru continuarea colaborării

- În urma desfăşurării cu succes a activităţii de practică, respectiv stagiu, organizatorul de practică va acorda practicantului numărul de credite aferente.

Organizatorul de practică nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele daune provocate de practicanţi la partenerul de practică

Art. 14. Partenerul de practică are următoarele obligaţii:- Desemnează un responsabil pentru activitatea de practică a studenţilor, numit tutore, cu

studii superioare şi calificare profesională în domeniu, care să îi asiste pe tot parcursul perioadei

- Asigură condiţiile necesare desfăşurării activităţii de practică în concordanţă cu cerinţele planului de învăţământ şi a programei analitice

- Îndrumă activitatea practicantului în vederea consolidării cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor practice, punându-i la îndemână mijloacele necesare

- Prezintă studentului Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) al unităţii şi realizează instructajul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare

- Urmăreşte şi înregistrează prezenţa la activitate a studentului- Vizează caietul de practică al studentului

Page 49: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

8

- În cazul nerespectării obligaţiilor de către practicant va contacta cadrul didactic coordonator sau supervizor

- Evaluează activitatea studentului conform fişei de evaluareEvaluarea capacităţii partenerului de practică din punct de vedere logistic, tehnic, tehnologic şi

organizatoric este realizată de instituţia de învăţământ organizatoare de unde provin practicanţii.Art. 15. Obligaţiile practicantului:

- Să îşi desfăşoare activitatea conform Programei analitice- Să respecte durata şi perioada impuse de organizatorul de practică. Prezenţa la practică este

obligatorie. În caz de boală sau alte cauze obiective, practica se recuperează cu acordul organizatorului şi a partenerului de practică, respectându-se durata, fără a perturba procesul de pregătire teoretică. Practicanţii cu absenţe nemotivate nu vor fi acceptaţi la susţinerea colocviului/examenului de practică

- Să respecte ROI al partenerului de practică şi normele de protecţie a muncii şi de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţii desfăşurate

- Să respecte disciplina interioară a unităţii unde îşi desfăşoară practica- Să respecte confidenţialitatea datelor şi a informaţiilor la care are acces în timpul

desfăşurării activităţii practice despre partenerul de practică sau clienţii săi- Să consemneze în caietul de practică activitatea zilnică, competenţele exersate, observaţiile

personale cu privire la activitatea depusă- Practicantul participă activ la activităţile desfăşurate de partenerul de practică doar dacă

acestea sunt în interesul specializării, al dezvoltării cunoaşterii, dar numai după efectuarea de către acesta a instructajelor privind securitatea în muncă, specifice acelor activităţi.

Recunoaşterea şi evaluarea practicii de varăArt. 16. Recunoaşterea promovării practicii de vară se realizează prin acordarea punctelor de credittransferabile conform planului de învăţământ. Art. 17. Evaluarea activităţii de practică se face de către coordonatorul practicii, de tutorele desemnat de partenerul de practică şi de o comisie stabilită de conducerea Facultăţii de Farmacie.Art. 18. Dosarul de practică cuprinzând datele de identificare ale studentului, locul de desfăşurare a practicii, caietul de practică şi fişa de evaluare din partea partenerului de practică se depune la secretariatul Facultăţii de Farmacie în perioada 1-10 septembrie. Evaluarea se efectuează în perioada sesiunii de toamnă, la o dată ce va fi comunicată studenţilor în timp util.Art. 19. Evaluarea activităţii de practică are trei componente:

- Aprecierea activităţii desfăşurate pe durata practicii materializată prin calificative menţionate în fişa de evaluare întocmită de tutore

- Evaluarea de către coordonatorul de practică a activităţii pe baza caietului de practică întocmit, prin acordarea unei note

- Evaluarea de către comisie a cunoştinţelor dobândite, printr-un colocviu oral finalizat cu o notă.

Art. 20. La acordarea notei finale se au în vedere cele trei evaluări, iar aceasta se trece în catalog de către coordonatorul practicii.Art. 21. Practicantul care nu are drept de prezentare la colocviu din cauza absenţelor nemotivate sau din cauza neîntocmirii caietului, se notează ca neadmis în catalogul de examen. Studentul care nu se prezintă la colocviu se notează absent în catalogul de examen. Art. 22. Colocviul de practică se poate reface în cadrul sesiunii de reexaminări doar de către practicanţii care au fost admişi la colocviul de practică şi au obţinut notă nesatisfăcătoare sau au absentat de la acesta.Art. 23. Practicanţii notaţi neadmis sunt obligaţi să refacă activitatea restantă.

Page 50: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

9

Recunoaşterea şi evaluarea stagiului practic pentru anii terminaliArt. 24. Recunoaşterea promovării stagiului practic se realizează prin acordarea punctelor de credittransferabile conform planului de învăţământ stabilite în convenţia-cadru de colaborare. Art. 25. Evaluarea stagiului practic se face de către coordonatorul practicii, de cadrul didactic supervizor, de tutorele desemnat de partenerul de practică şi de o comisie stabilită de conducerea Facultăţii de Farmacie. Art. 26. Dosarul de stagiu practic cuprinzând datele de identificare ale studentului, locul de desfăşurare a stagiului, caietul de stagiu şi fişa de evaluare din partea partenerului de practică se depune la secretariatul Facultăţii de Farmacie până în preziua examenului. Evaluarea se efectuează de regulă în ultimele trei zile de stagiu, data examenului fiind comunicată cu 30 de zile înainte.Art. 27. Evaluarea activităţii de practică are patru componente:

- Evaluarea activităţii desfăşurate pe durata practicii materializată prin calificative menţionate în fişa de evaluare întocmită de tutore, prin notă acordată de cadrul didactic supervizor şi prin notă acordată de către coordonatorul de practică pentru activitatea consemnată în caiet

- Evaluarea de către comisie a cunoştinţelor dobândite, printr-un examen scris finalizat cu o notă.

Art. 28. La acordarea notei finale se face media aritmetică dintre nota pentru activitatea desfăşurată şi cea obţinută la examen, ţinând cont de calificativul obţinut pe durata practicii. Nota finală se trece în catalog de către coordonatorul practicii.Art. 29. Practicantul care nu are drept de prezentare la examen din cauza absenţelor nemotivate, se notează ca neadmis în catalogul de examen. Studentul care nu se prezintă la examen se notează absent în catalogul de examen. Art. 30. Examenul de practică se poate reface în cadrul sesiunii de toamnă doar de către practicanţii care au fost admişi la examenul de practică şi au obţinut notă nesatisfăcătoare sau au absentat de la acesta.Art. 31. Practicanţii notaţi neadmis sunt obligaţi să refacă activitatea restantă.Art. 32. Neefectuarea sau nepromovarea stagiului practic duce la imposibilitatea prezentării la examenul de licenţă.Art. 33. Stagiile de practică derulate în străinătate în cadrul programului „Învăţare pe tot parcursul vieţii” vor fi recunoscute ca programe de stagiu de practică în sensul prezentului ordin, pe baza documentelor prezentate.

DISPOZIŢII FINALE

Prezentul Regulament a fost analizat şi aprobat în cadrul şedinţei de Consiliu a Facultăţii de Farmacie, în data de 15.XII. 2008, intrând în vigoare din semestrul II al anului universitar 2008/2009.

Prezentul Regulament poate fi modificat şi completat prin hotărâri ale Biroului Senatului U.M.F. Târgu Mureş la propunerea Consiliului Facultăţii de Farmacie.

Anexele 1-6 fac parte integrantă din prezentul Regulament

Prezentul regulament va fi adus la cunoştinţa studenţilor în fiecare an, cu 30 de zile înaintea începerii practicii de vară, respectiv a stagiului practic.

Page 51: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

10

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

FACULTATEA DE FARMACIEPROFIL ASISTENŢĂ DE FARMACIE

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE

A PRACTICII DE SPECIALITATE

Page 52: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

11

SCOPPrezentul regulament cuprinde cadrul general de organizare şi de desfăşurare a practicii studenţilor şi are ca scop stabilirea normelor, regulilor şi instrucţiunilor pentru asigurarea bunei desfăşurări a acesteia.

DOMENIUL DE APLICAREPrezentul regulament se aplică în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Facultatea de Farmacie, specializarea Asistenţă de Farmacie

DOCUMENTE DE REFERINŢĂSR EN ISO 9000: 2001 Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi

vocabular.SR EN ISO 9001: 2001 Sisteme de management al calităţii. Cerinţe.SR EN ISO 9004: 2001 Sisteme de management al calităţii. Linii directoare pentru

îmbunătăţirea performanţelor

Legislaţie aplicabilă de prezentul regulament Legea privind acreditarea institutelor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor

nr.88/1993, cu modificările şi completările ulterioareLegea învăţământului nr.84/1995, republicată cu modificările şi completările ulterioare.Legea privind echivalarea perioadelor de studii, a diplomelor, a titlurilor academice şi

universitare nr.20−24/1998Legea nr.441/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2001 privind

învă�ământul universitar şi postuniversitar cu taxăOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,

republicată, cu modificările şi completările ulterioareOrdonanţa de urgenţă nr.75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calităţii educaţieiLegea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitareOrdonanţa de urgenţă nr.78/2005 pentru modificarea şi completarea Legii 288/2004 privind

organizarea studiilor universitareLegea 224 din 11 iulie 2005 pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr.133/200 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă pentru locurile finanţate de la bugetul de stat

Hotărârea de Guvern nr.88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenţăOrdinul M.Ed.C nr.3235/10.02.2005 privind organizarea ciclului de studii universitare de

licenţăOrdinul M.Ed.C nr.3617/16.03.2005 privind aplicarea generalizată a Sistemului European de

Credite transferabileOrdinul M.Ed.C nr.3928/21.04.2005 privind asigurarea calităţii serviciilor educaţionale în

instituţiile de învăţământ superiorRecomandarea 2006/961 CE a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la

mobilitatea transnaţională în Cadrul Comunităţii Europene în scopul învăţământului şi al formării profesionale: Carta europeană a calităţii pentru mobilitate

Decizia 1720/2006 a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la programul de acţiune „Învăţare pe tot parcursul vieţii” 2007-2013

Legea 258/2007 privind practica elevilor şi studenţilorOrdinul M. Ed. C. T nr. 3955/09.05.2008 privind aprobarea Cadrului general de organizare a

stagiilor de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi de masterat şi a Convenţiei-cadru privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă sau masterat.

Page 53: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

12

Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-MureşRegulamentul didactic şi de activitate profesională a studenţilor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-MureşPlanurile de învăţământ – Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş

OBIECTIVE− asigurarea excelenţei în instruire - educaţie şi cercetarea ştiinţifică,− consolidarea cunoştinţelor teoretice şi formarea abilităţilor practice spre a le aplica în

concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte,− promovarea ştiinţei în spiritul valorilor democraţiei, al standardelor morale, al libertăţilor

academice în contextul culturii şi civilizaţiei europene şi universale,− adaptarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice ale absolvenţilor la piaţa muncii atât prin

instrucţia iniţială, cât şi prin programele de învăţare continuă, − prospectarea şi valorificarea posibilităţilor de încadrare a absolvenţilor, în funcţie de

pregătirea şi competenţele lor.

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA PRACTICII DE VARĂ, RESPECTIV A STAGIULUI PRACTIC

Dispoziţii generaleArt. 1. Practica este o disciplină obligatorie a cărei durată este reglementată prin planul de învăţământ pentru anii I-II specializarea Asistenţă de farmacie, cu respectarea normelor în vigoare. Stagiul practiceste o disciplină obligatorie a cărei durată este reglementată prin planul de învăţământ pentru anul III specializarea Asistenţă de farmacie, cu respectarea normelor în vigoare.Art. 2. Organizatorul de practică este Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Facultatea de Farmacie. Acesta va desemna un cadru didactic coordonator al activităţii de practică care va asigura planificarea, organizarea şi desfăşurarea practicii studenţilor. Supravegherea şi coordonarea directă a stagiului practic pentru anii terminali vor fi realizate de către cadre didactice supervizoare conform statelor de funcţiuni. Art. 3. Partenerul de practică este o instituţie sau persoană juridică care desfăşoară o activitate în corelaţie cu profesia de asistent de farmacie: farmacie publică sau de spital, unitate de producţie farmaceutică, laborator de cercetare farmaceutică, laborator de analiza medicamentului. Partenerul de practică va desemna un tutore care va asigura respectarea condiţiilor de pregătire şi dobândire de către practicant a competenţelor profesionale planificate pentru perioada de practică.

Organizarea şi desfăşurarea practiciiCalendar de desfăşurareArt. 4. Desfăşurarea practicii studenţilor se desfăşoară pe baza unei Convenţii-cadru de colaborare între organizatorul de practică, partenerul de practică şi practicant prevăzută în anexa nr. 1.Art. 5. Practica se desfăşoară la sfârşit de an de studiu, în conformitate cu planul de învăţământ. Astfel, pentru specializarea Asistenţă de farmacie: Anul I - practica de vară 2 săptămâni, 30 de ore /săptămână (6 ore x 5zile) Anul II - practica de vară 3 săptămâni, 30 de ore /săptămână (6 ore x 5zile) Anul III - stagiul practic 14 săptămâni în sem. II, 24 de ore /săptămână (6 ore x 4zile).

Calendarul activităţilor pentru organizarea şi desfăşurarea practicii se întocmeşte anual, la începutul anului universitar.

Page 54: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

13

Locul de desfăşurareArt. 6. Practica de vară se desfăşoară în localităţile de domiciliu pentru anii I şi II Asistenţă de farmacie.

Stagiul de practică pentru anul terminal III Asistenţă de farmacie se desfăşoară în Târgu Mureş.Art. 7. Identificarea locului de desfăşurare a practicii de vară, respectiv a stagiului în cazul anilor terminali, este obligaţia studenţilor, fiind o provocare şi un mijloc de pregătire pentru găsirea unui loc de muncă după absolvire. Singurele condiţii ce se impun sunt legate de asigurarea condiţiilor prevăzute în Programa analitică şi acceptarea de către conducerea unităţii respective.

Organizatorul de practică poate facilita obţinerea unor locuri de practică, respectiv stagiu pentru studenţi, în municipiul Târgu Mureş, coordonatorul făcând publice informaţiile pe adresa web a universităţii sau la avizier.Art. 8. Pentru efectuarea practicii, respectiv a stagiului în instituţiile propuse de student, după găsirea locului de practică, studentul înaintează o cerere conform anexei nr. 2 către conducerea Facultăţii de Farmacie care, prin cadrul didactic coordonator, analizează şi validează locurile de desfăşurare a acesteia. Termenul de depunere a cererilor este 15 iunie, excepţie făcând anul terminal III Asistenţă de farmacie, situaţie în care termenul este 15 ianuarie.Art. 9. Coordonatorul desemnat cu organizarea practicii va centraliza datele pe baza cererilor aprobate cu privire la locul de desfăşurare a practicii, va realiza o bază de date cu aceste informaţii şi va finaliza repartizarea studenţilor şi a cadrelor didactice desemnate ca şi supervizoare ale stagiului practic.Art. 10. Prezentarea studentului la locul desfăşurării activităţii practice se face pe baza unei adrese eliberate de decanatul Facultăţii de Farmacie către instituţie, conform anexei nr. 3, însoţită de programul prezenţei în farmacie - anexa nr. 4A pentru stagiul practic al studenílor din anul terminal, de programa analitică aferentă fiecărui an de studiu prevăzută în anexele nr. 5A-5C şi de fişa de evaluare conform anexelor nr. 6A-6C.Art. 11. În programele analitice sunt cuprinse obiectivele educaţionale ce urmează a fi atinse in fiecare an de studiu. Art. 12. Decanatul Facultăţii de Farmacie, pe baza datelor comunicate de coordonator, va înştiinţa în scris cadrele didactice supervizoare ale stagiului de practică în ceea ce priveşte unităţile farmaceutice unde au fost repartizate pentru coordonare şi studenţii repartizaţi la acele unităţi.

Obligaţii şi responsabilităţiArt. 13. Organizatorul de practică, reprezentat de coordonatorul acestei activităţi, are următoarele obligaţii:

- Facilitează obţinerea locurilor de practică pentru studenţi- Elaborează programa analitică- Aduce la cunoştinţa studenţilor Regulamentul de organizare şi desfăşurare a practicii

(inclusiv anexele care fac parte integrantă din prezentul regulament) şi programa analitică- Analizează şi validează locurile de practică propuse de studenţi pe baza cererilor depuse de

aceştia- Organizează şi desfăşoară procedura de atribuire a locurilor de practică disponibile prin

convenţiile-cadru de colaborare încheiate de către facultate cu partenerii de practică- Transmite la decanatul Facultăţii de Farmacie informaţii centralizate cu privire la locul,

perioada şi programul de desfăşurare a practicii studenţilor- Asigură comunicarea permanentă cu conducerea facultăţii (decan, prodecan)- Asigură permanent contactul cu studenţii pentru ai informa, sprijini şi coordona în vederea

desfăşurării în bune condiţii a activităţii de practică

Page 55: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

14

- Asigură cadrul corespunzător, la nivel de facultate, pentru eliberarea către studenţi a cererilor de efectuare a practicii, a programei analitice şi a modelului de atestat ce urmează să fie completat de partenerul de practică cu privire la modul de desfăşurare a acesteia

- Asigură contactul cu instituţiile/companiile cu care se încheie convenţii-cadru de colaborare- Efectuează vizite de monitorizare la partenerul de practică pentru a evalua modul de

desfăşurare a activităţii de practică- Monitorizează modul de îndeplinire a atribuţiilor cadrelor didactice supervizoare a stagiului

practic - Asigură condiţiile corespunzătoare organizării şi desfăşurării colocviului/examenului de

practică- Informează studenţii asupra datei, locului şi modului de desfăşurare a

colocviului/examenului de practică- Participă la colocviul/examenul de practică, acordă şi înscrie notele practicanţilor în catalog- Identifică şi rezolvă problemele curente prin contactarea responsabililor din cadrul

entităţilor organizatoare sau partenere de practică- În cazul în care derularea stagiului de pregătire practică nu este conformă cu angajamentele

luate de către partenerul de practică în cadrul convenţiei-cadru de colaborare va informa conducerea instituţiei organizatoare care poate decide întreruperea activităţii practice conform convenţiei-cadru, după informarea prealabilă a conducătorului partenerului de practică şi după primirea confirmării de primire a acestei informaţii. Se va selecta un alt partener de practică pentru continuarea colaborării

- În urma desfăşurării cu succes a activităţii de practică, respectiv stagiu, organizatorul de practică va acorda practicantului numărul de credite aferente.

Organizatorul de practică nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele daune provocate de practicanţi la partenerul de practică

Art. 14. Partenerul de practică are următoarele obligaţii:- Desemnează un responsabil pentru activitatea de practică a studenţilor, numit tutore, cu

studii superioare şi calificare profesională în domeniu, care să îi asiste pe tot parcursul perioadei

- Asigură condiţiile necesare desfăşurării activităţii de practică în concordanţă cu cerinţele planului de învăţământ şi a programei analitice

- Îndrumă activitatea practicantului în vederea consolidării cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor practice, punându-i la îndemână mijloacele necesare

- Prezintă studentului Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) al unităţii şi realizează instructajul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare

- Urmăreşte şi înregistrează prezenţa la activitate a studentului- Vizează caietul de practică al studentului- În cazul nerespectării obligaţiilor de către practicant va contacta cadrul didactic coordonator

sau supervizor- Evaluează activitatea studentului conform fişei de evaluareEvaluarea capacităţii partenerului de practică din punct de vedere logistic, tehnic, tehnologic şi

organizatoric este realizată de instituţia de învăţământ organizatoare de unde provin practicanţii.Art. 15. Obligaţiile practicantului:

- Să îşi desfăşoare activitatea conform Programei analitice- Să respecte durata şi perioada impuse de organizatorul de practică. Prezenţa la practică este

obligatorie. În caz de boală sau alte cauze obiective, practica se recuperează cu acordul organizatorului şi a partenerului de practică, respectându-se durata, fără a perturba procesul

Page 56: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

15

de pregătire teoretică. Practicanţii cu absenţe nemotivate nu vor fi acceptaţi la susţinerea colocviului/examenului de practică

- Să respecte ROI al partenerului de practică şi normele de protecţie a muncii şi de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţii desfăşurate

- Să respecte disciplina interioară a unităţii unde îşi desfăşoară practica- Să respecte confidenţialitatea datelor şi a informaţiilor la care are acces în timpul

desfăşurării activităţii practice despre partenerul de practică sau clienţii săi- Să consemneze în caietul de practică activitatea zilnică, competenţele exersate, observaţiile

personale cu privire la activitatea depusă - Practicantul participă activ la activităţile desfăşurate de partenerul de practică doar dacă

acestea sunt în interesul specializării, al dezvoltării cunoaşterii, dar numai după efectuarea de către acesta a instructajelor privind securitatea în muncă, specifice acelor activităţi.

Recunoaşterea şi evaluarea practicii de vară Art. 16. Recunoaşterea promovării practicii de vară se realizează prin acordarea punctelor de credit transferabile conform planului de învăţământ. Art. 17. Evaluarea activităţii de practică se face de către coordonatorul practicii, de tutorele desemnat de partenerul de practică şi de o comisie stabilită de conducerea Facultăţii de Farmacie. Art. 18. Dosarul de practică cuprinzând datele de identificare ale studentului, locul de desfăşurare a practicii, caietul de practică şi fişa de evaluare din partea partenerului de practică se depune la secretariatul Facultăţii de Farmacie în perioada 1-10 septembrie. Evaluarea se efectuează în perioada sesiunii de toamnă, la o dată ce va fi comunicată studenţilor în timp util.Art. 19. Evaluarea activităţii de practică are trei componente:

- Aprecierea activităţii desfăşurate pe durata practicii materializată prin calificative menţionate în fişa de evaluare întocmită de tutore

- Evaluarea de către coordonatorul de practică a activităţii pe baza caietului de practică întocmit, prin acordarea unei note

- Evaluarea de către comisie a cunoştinţelor dobândite, printr-un colocviu oral finalizat cu o notă.

Art. 20. La acordarea notei finale se au în vedere cele trei evaluări, iar aceasta se trece în catalog de către coordonatorul practicii.Art. 21. Practicantul care nu are drept de prezentare la colocviu din cauza absenţelor nemotivate sau din cauza neîntocmirii caietului, se notează ca neadmis în catalogul de examen. Studentul care nu se prezintă la colocviu se notează absent în catalogul de examen. Art. 22. Colocviul de practică se poate reface în cadrul sesiunii de reexaminări doar de către practicanţii care au fost admişi la colocviul de practică şi au obţinut notă nesatisfăcătoare sau au absentat de la acesta.Art. 23. Practicanţii notaţi neadmis sunt obligaţi să refacă activitatea restantă.

Recunoaşterea şi evaluarea stagiului practic pentru anul terminalArt. 24. Recunoaşterea promovării stagiului practic se realizează prin acordarea punctelor de credit transferabile conform planului de învăţământ stabilite în convenţia-cadru de colaborare. Art. 25. Evaluarea stagiului practic se face de către coordonatorul practicii, de cadrul didactic supervizor, de tutorele desemnat de partenerul de practică şi de o comisie stabilită de conducerea Facultăţii de Farmacie. Art. 26. Dosarul de stagiu practic cuprinzând datele de identificare ale studentului, locul de desfăşurare a stagiului, caietul de stagiu şi fişa de evaluare din partea partenerului de practică se depune la secretariatul Facultăţii de Farmacie până în preziua examenului. Evaluarea se efectuează în sesiunea de vara din semestrul II al anului universitar respectiv, data examenului fiind comunicată cu 30 de zile înainte.

Page 57: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

16

Art. 27. Evaluarea activităţii de practică are patru componente:- Evaluarea activităţii desfăşurate pe durata practicii materializată prin calificative menţionate

în fişa de evaluare întocmită de tutore, prin notă acordată de cadrul didactic supervizor şi prin notă acordată de către coordonatorul de practică pentru activitatea consemnată în caiet

- Evaluarea de către comisie a cunoştinţelor dobândite, printr-un examen scris finalizat cu o notă.

Art. 28. La acordarea notei finale se face media aritmetică dintre nota pentru activitatea desfăşurată şi cea obţinută la examen, ţinând cont de calificativul obţinut pe durata practicii. Nota finală se trece în catalog de către coordonatorul practicii.Art. 29. Practicantul care nu are drept de prezentare la examen din cauza absenţelor nemotivate, se notează ca neadmis în catalogul de examen. Studentul care nu se prezintă la examen se notează absent în catalogul de examen. Art. 30. Examenul de practică se poate reface în cadrul sesiunii de toamnă doar de către practicanţii care au fost admişi la examenul de practică şi au obţinut notă nesatisfăcătoare sau au absentat de la acesta.Art. 31. Practicanţii notaţi neadmis sunt obligaţi să refacă activitatea restantă.Art. 32. Neefectuarea sau nepromovarea stagiului practic duce la imposibilitatea prezentării la examenul de licenţă.Art. 33. Stagiile de practică derulate în străinătate în cadrul programului „Învăţare pe tot parcursul vieţii” vor fi recunoscute ca programe de stagiu de practică în sensul prezentului ordin, pe baza documentelor prezentate.

DISPOZIŢII FINALE

Prezentul Regulament a fost analizat şi aprobat în cadrul şedinţei DEConsiliu a Facultăţii de Farmacie, în data de 15.XII. 2008, intrând în vigoare din semestrul II al anului universitar 2008/2009.

Prezentul Regulament poate fi modificat şi completat prin hotărâri ale Biroului Senatului U.M.F. Târgu Mureş la propunerea Consiliului Facultăţii de Farmacie.

Anexele 1-6 fac parte integrantă din prezentul Regulament

Prezentul regulament va fi adus la cunoştinţa studenţilor în fiecare an, cu 30 de zile înaintea începerii practicii de vară, respectiv a stagiului practic.

Page 58: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

17

ANEXA NR. 1

Convenţie cadru privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă

Nr................/........................

Prezenta convenţie-cadru se încheie între:

Universitatea de Medicină şi Farmacie Tg-Mureş (denumită în continuare organizator de practică), reprezentată de Rector D-l Prof. Dr. Copotoiu Constantinadresa organizatorului de practică: Târgu Mureş, Str. Gh. Marinescu nr. 38 email: [email protected], telefon: 0265-215551

Societatea comercială, instituţia centrală ori locală, persoana juridică........................................ ............................................................ (denumită în continuare partener de practică),

reprezentată de (numele şi calitatea) dl/dna .............................................................................. adresa partenerului de practică: ................................................................................................ adresa unde se va desfăşura stagiul de practică ........................................................................ email: ............................, telefon: ...............................

Student ……............................................................. (denumit în continuare practicant) CNP ......................................................................... ziua naşterii ...................., locul naşterii ........................., cetăţean ........................................... paşaport (dacă este cazul) .......................................................................................................... permisul de şedere (dacă este cazul) .......................................................................................... adresa de domiciliu .................................................................................................................... adresa unde va locui pe durata desfăşurării stagiului de practică...............................................

înscris în anul universitar ..............., Universitatea .................................., Facultatea ...................................seria .........., grupa ................... email: .............................., telefon: .............................

ARTICOLUL 1Obiectul convenţiei-cadru

(1) Convenţia-cadru stabileşte cadrul în care se organizează şi se desfăşoară stagiul de practică în vederea consolidării cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte, efectuat de practicant. (2) Modalităţile de derulare şi conţinutul stagiului de pregătire practică sunt descrise în prezenta convenţie-cadru şi în portofoliul de practică cuprins în anexă la prezenta convenţie-cadru.

ARTICOLUL 2Durata şi perioada desfăşurării stagiului de practică

(1) Stagiul de practică va avea durata de ................................. . (2) Perioada desfăşurării stagiului de practică este de la ......................... (zi/luna/an) până la ............................. (zi/luna/an)

Page 59: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

18

ARTICOLUL 3Responsabilităţile practicantului

(1) Practicantul are obligaţia ca pe durata derulării stagiului de practică să respecte programul de lucru stabilit şi să execute activităţile specificate de tutore în conformitate cu portofoliul de practică, în condiţiile respectării cadrului legal cu privire la volumul şi dificultatea acestora. (2) Pe durata stagiului, practicantul respectă regulamentul de ordine interioară al partenerului de practică. Practicantul are obligaţia de a respecta normele de securitate şi sănătate în muncă pe care şi le-a însuşit de la reprezentantul partenerului de practică înainte de începerea stagiului de practică. (3) De asemenea, practicantul se angajează să nu folosească, în niciun caz, informaţiile la care are acces în timpul stagiului despre partenerul de practică sau clienţii săi, pentru a le comunica unui terţ sau pentru a le publica, chiar după terminarea stagiului, decât cu acordul respectivului partener de practică.

ARTICOLUL 4Responsabilităţile partenerului de practică

(1) Partenerul de practică va stabili un tutore pentru stagiul de practică, selectat dintre salariaţii proprii şi ale cărui obligaţii sunt menţionate în portofoliul de practică, parte integrantă a convenţiei-cadru. (2) Înainte de începerea stagiului de practică, partenerul are obligaţia de a face practicantului instructajul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) Partenerul de practică trebuie să pună la dispoziţia practicantului toate mijloacele necesare pentru dobândirea competenţelor precizate în portofoliul de practică.

ARTICOLUL 5Obligaţiile organizatorului de practică

(1) Organizatorul de practică desemnează un cadru didactic supervizor, responsabil cu planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării pregătirii practice. Cadrul didactic supervizor, impreună cu tutorele desemnat de partenerul de practică stabilesc tematica de practică şi competenţele profesionale care fac obiectul stagiului de pregătire practică. (2) În urma desfăşurării cu succes a stagiului de practică, organizatorul va acorda practicantului un număr de ............. credite.

ARTICOLUL 6 Persoane desemnate de organizatorul de practică şi partenerul de practică

(1) Tutorele (persoana care va avea responsabilitatea practicantului din partea partenerului de practică): Dl/Dna .......................................................................... Funcţia .......................................................................... Telefon .................................. Fax .................................. Email ...................................... (2) Cadrul didactic supervizor, responsabil cu urmărirea derulării stagiului de practică din partea organizatorului de practică: Dl/Dna ............................................................................. Funcţia ............................................................................. Telefon ................................... Fax ................................... Email ....................................

Page 60: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

19

ARTICOLUL 7Raportul privind stagiul de pregătire practică

(1) În timpul derulării stagiului de practică, tutorele împreună cu cadrul didactic supervizor vor evalua practicantul în permanenţă, pe baza unei fişe de evaluare. Vor fi evaluate atât nivelul de dobândire a competenţelor profesionale, cât şi comportamentul şi modalitatea de integrare a practicantului în activitatea partenerului de practică.

(2) La finalul stagiului de practică, tutorele elaborează un raport, pe baza evaluării nivelului de dobândire a competenţelor de către practicant. Rezultatul acestei evaluări va sta la baza notării practicantului de câtre cadrul didactic supervizor.

(3) Periodic şi după încheierea stagiului de practică, practicantul va prezenta un caiet de practică care va cuprinde: � competenţe exersate; � activitaţi desfăşurate pe perioada stagiului de practică; �observaţii personale privitoare la activitatea depusă.

ARTICOLUL 8Prevederi finale

Alcătuit în triplu exemplar la data: .........................

Rector, Prof. dr. Copotoiu Constantin ____________________

(Semnătura şi ştampila)

ReprezentantSocietate comercială, instituţie, ________________________ ____________________

(Funcţie, Nume) (Semnătura şi ştampila)

Student (Practicant)________________________ _____________________

(Nume) (Semnătura)

Am luat la cunoştinţă,

Cadru didactic supervizor,________________________ ____________________

(Funcţie, Nume) (Semnătura)

Tutore,________________________ ____________________

(Funcţie, Nume) (Semnătura)

Page 61: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

20

ANEXA NR. 1.1

PORTOFOLIU DE PRACTICĂla Convenţia-cadru privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii

universitare de licenţăSpecializarea FARMACIE

1. Durata totală a pregătirii practice: ............................................................. 2. Calendarul pregătirii: .................................................................................. 3. Perioada stagiului, timpul de lucru şi orarul (de precizat zilele de pregătire practică în cazul timpului de lucru parţial): ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 4. Adresa unde se va derula stagiul de pregătire practică: .................................................................................................................................................. 5. Numele şi prenumele cadrului didactic care asigură supravegherea pedagogică a practicantului pe perioada stagiului de practică: ...................................................................................................................................................... 6. Drepturi şi responsabilităţi ale cadrului didactic din unitatea de învăţământ - organizator al practicii, pe perioada stagiului de practică:

- Asigură permanent contactul cu studenţii pentru ai informa, sprijini şi coordona în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii de practică

- Efectuează vizite de monitorizare la partenerul de practică pentru a evalua modul de desfăşurare a activităţii de practică

- Verifică periodic caietul de practică şi în final acordă notă pe activitatea consemnată şi depusă

- Informează studenţii asupra datei, locului şi modului de desfăşurare a examenului de practică

- Identifică şi rezolvă problemele curente prin contactarea responsabililor din cadrul entităţilor organizatoare sau partenere de practică

7. Numele şi prenumele tutorelui desemnat de întreprindere care va asigura respectarea condiţiilor de pregătire şi dobândirea de către practicant a competenţelor profesionale planificate pentru perioada stagiului de practică: ....................................................................................................................................................... 8. Drepturi şi responsabilităţi ale tutorelui de practică desemnat de partenerul de practică:

- Asigură condiţiile necesare desfăşurării activităţii de practică în concordanţă cu cerinţele planului de învăţământ şi a programei analitice

- Îndrumă activitatea practicantului în vederea consolidării cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor practice, punându-i la îndemână mijloacele necesare

- Prezintă studentului Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) al unităţii şi realizează instructajul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare

- Urmăreşte şi înregistrează prezenţa la activitate a studentului- Vizează caietul de practică al studentului- În cazul nerespectării obligaţiilor de către practicant va contacta cadrul didactic coordonator

sau supervizor- Evaluează activitatea studentului conform fişei de evaluare

Page 62: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

21

9. Definirea competenţelor care vor fi dobândite pe perioada stagiului de practică

SUBTEMATEMA

NR. TITLU1 Consiliere terapeutică

2Eliberarea medicamentelor în regim OTC(posologie, indicaţii, contraindicaţii, reacţii adverse)

3 Controlul dozelor maxime pentru produsele industriale

4 Interacţiuni medicamentoase cu semnificaţie clinică

5 Medicaţia femeii gravide

6 Medicaţia în timpul perioadei de alăptare

7 Medicaţia vârstelor extreme

I. ASPECTE ESENŢIALEALE PRACTICII ÎN FARMACIE

8Medicamente cu regim special (toxice, stupefiante, droguri de risc, psihotrope)

1 Formularea medicamentelor în oficină

2Implicaţii ale tehnologiei farmaceutice industriale asupra formulării medicamentelor

II. IMPLICAŢII TEHNOLOGICE ÎN FORMULAREA MEDICAMENTELOR

3 Condiţii de calitate pentru formele farmaceutice

1Cadrul legislativ actual privind calitatea medicamentului şi aplicabilitatea acestuia în unităţiile de distribuţie

2 Controlul calitativ al substanţelor medicamentoase în farmacii

III. SUPRAVEGHEREA CALITĂŢII PRODUSELOR MEDICAMENTOASE LA NIVELUL UNITĂŢILOR DE DISTRIBUŢIE

3 Modul de raportare a neconformităţilor de calitate la un produs

IV. CUNOAŞTEREA PROGRAMELOR INFORMATICE

1Cunoaşterea programului informatic de gestiune cantitativ-valorică

V. NORME LEGISLATIVE

1Legi, ordonanţe, norme legislative actuale în domeniul medicamentului

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va reflecta în caietul de practică divizat pe subtemele din programa analitică.

10. Modalităţi de evaluare a pregătirii profesionale dobândite de practicant pe perioada stagiului de pregătire practică

Evaluarea stagiului practic se face de către coordonatorul practicii, de cadrul didactic supervizor, de tutorele desemnat de partenerul de practică şi de o comisie stabilită de conducerea Facultăţii de Farmacie.

Dosarul de stagiu practic cuprinzând datele de identificare ale studentului, locul de desfăşurare a stagiului, caietul de stagiu şi fişa de evaluare din partea partenerului de practică se depune la secretariatul Facultăţii de Farmacie până în preziua examenului. Evaluarea se efectuează de regulă în ultimele trei zile de stagiu, data examenului fiind comunicată cu 30 de zile înainte.

Evaluarea activităţii de practică are patru componente:a-c. Evaluarea activităţii desfăşurate pe durata practicii materializată prin calificative menţionate în fişa de evaluare întocmită de tutore, prin notă acordată de cadrul didactic supervizor şi prin notă acordată de către coordonatorul de practică pentru activitatea consemnată în caiet d. Evaluarea de către comisie a cunoştinţelor dobândite, printr-un examen scris finalizat cu o notă.

La acordarea notei finale se face media aritmetică dintre nota pentru activitatea desfăşurată şi cea obţinută la examen, ţinând cont de calificativul obţinut pe durata practicii. Nota finală se trece în catalog de către coordonatorul practicii.

Page 63: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

22

ANEXA NR. 1.1a

PORTOFOLIU DE PRACTICĂla Convenţia-cadru privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii

universitare de licenţă Specializarea ASISTENŢĂ DE FARMACIE

1. Durata totală a pregătirii practice: ............................................................. 2. Calendarul pregătirii: .................................................................................. 3. Perioada stagiului, timpul de lucru şi orarul (de precizat zilele de pregătire practică în cazul timpului de lucru parţial): ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 4. Adresa unde se va derula stagiul de pregătire practică: .................................................................................................................................................. 5. Numele şi prenumele cadrului didactic care asigură supravegherea pedagogică a practicantului pe perioada stagiului de practică: ...................................................................................................................................................... 6. Drepturi şi responsabilităţi ale cadrului didactic din unitatea de învăţământ - organizator al practicii, pe perioada stagiului de practică:

- Asigură permanent contactul cu studenţii pentru ai informa, sprijini şi coordona în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii de practică

- Efectuează vizite de monitorizare la partenerul de practică pentru a evalua modul de desfăşurare a activităţii de practică

- Verifică periodic caietul de practică şi în final acordă notă pe activitatea consemnată şi depusă

- Informează studenţii asupra datei, locului şi modului de desfăşurare a examenului de practică

- Identifică şi rezolvă problemele curente prin contactarea responsabililor din cadrul entităţilor organizatoare sau partenere de practică

7. Numele şi prenumele tutorelui desemnat de întreprindere care va asigura respectarea condiţiilor de pregătire şi dobândirea de către practicant a competenţelor profesionale planificate pentru perioada stagiului de practică: ....................................................................................................................................................... 8. Drepturi şi responsabilităţi ale tutorelui de practică desemnat de partenerul de practică:

- Asigură condiţiile necesare desfăşurării activităţii de practică în concordanţă cu cerinţele planului de învăţământ şi a programei analitice

- Îndrumă activitatea practicantului în vederea consolidării cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor practice, punându-i la îndemână mijloacele necesare

- Prezintă studentului Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) al unităţii şi realizează instructajul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare

- Urmăreşte şi înregistrează prezenţa la activitate a studentului- Vizează caietul de practică al studentului- În cazul nerespectării obligaţiilor de către practicant va contacta cadrul didactic coordonator

sau supervizor- Evaluează activitatea studentului conform fişei de evaluare

Page 64: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

23

9. Definirea competenţelor care vor fi dobândite pe perioada stagiului de practică

SUBTEMATEMA

NR TITLU1 Recepţia calitativă a medicamentelor şi a substanţelor medicamentoase

2Recepţia cantitativă şi valorică a medicamentelor şi a substanţelor medicamentoase

I. RECEPŢIA MEDICAMENTELOR

3 Depozitarea medicamentelor în condiţii corespunzătoare

1 Cunoaşterea căilor de administrare a medicamentelorII. CUNOAŞTEREA CĂILOR DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ŞI A SPECIALITĂŢILOR FARMACEUTICE

2Importanţa stabilirii corecte a posologiei medicamentelor

3Cunoaşterea modului de clasificare a medicamentelor conform diferitelor criterii. Cunoaşterea noţiunii DCI.

1 Cunoaşterea operaţiunilor de bază ale practicii farmaceuticeIII. CUNOAŞTEREA PREPARATELORFARMACEUTICE 2 Cunoaşterea formelor farmaceutice

IV. CUNOAŞTEREA CEAIURILOR MEDICINALE

1 Cunoaşterea compoziţiei şi a utilizărilor terapeutice

V. CUNOAŞTEREA PRODUSELOR DERMO-COSMETICE

1 Compoziţie şi recomandări

VI. NORME LEGISLATIVE ACTUALE ÎN DOMENIUL FARMACEUTIC

1 Legi, ordonanţe, norme legislative actuale în domeniul activităţii farmaceutice

VII. CUNOAŞTEREA ETICII ŞI DEONTOLOGIEI FARMACEUTICE

1 Cunoaşterea normelor de comportament faţă de pacienţi şi faţă de colegi

2Respectarea confidenţialităţii datelor despre unitatea farmaceutică şi despre pacient

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va reflecta în caietul de practică divizat pe subtemele din programa analitică.

10. Modalităţi de evaluare a pregătirii profesionale dobândite de practicant pe perioada stagiului de pregătire practică

Evaluarea stagiului practic se face de către coordonatorul practicii, de cadrul didactic supervizor, de tutorele desemnat de partenerul de practică şi de o comisie stabilită de conducerea Facultăţii de Farmacie.

Dosarul de stagiu practic cuprinzând datele de identificare ale studentului, locul de desfăşurare a stagiului, caietul de stagiu şi fişa de evaluare din partea partenerului de practică se depune la secretariatul Facultăţii de Farmacie până în preziua examenului. Evaluarea se efectuează în sesiunea de examene din semestrul II al anului universitar, data examenului fiind comunicată cu 30 de zile înainte.

Evaluarea activităţii de practică are patru componente:a-c. Evaluarea activităţii desfăşurate pe durata practicii materializată prin calificative menţionate în fişa de evaluare întocmită de tutore, prin notă acordată de cadrul didactic supervizor şi prin notă acordată de către coordonatorul de practică pentru activitatea consemnată în caiet d. Evaluarea de către comisie a cunoştinţelor dobândite, printr-un examen scris finalizat cu o notă.

La acordarea notei finale se face media aritmetică dintre nota pentru activitatea desfăşurată şi cea obţinută la examen, ţinând cont de calificativul obţinut pe durata practicii. Nota finală se trece în catalog de către coordonatorul practicii.

Page 65: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

24

ANEXA NR. 2

Către,Conducerea Facultăţii de Farmacie Târgu Mureş

Subsemnata (ul) ........................................................................................... student al Facultăţii de Farmacie din cadrul U.M.F. Târgu Mures, specializarea ............................................. anul ........., vă rog să aprobaţi efectuarea practicii de vară/stagiului practic la .................................................................................., în localitatea .........................................., judeţul ....................................

Menţionez că am/nu am acceptul unităţii farmaceutice pentru efectuarea practicii.

Data Semnătura

Page 66: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

25

R O M Â N I A

Min is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞFACULTATEA DE FARMACIE

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Telefon, fax: +40. 265. 21 55 51, in t . 111

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 3 FACULTATEA DE FARMACIE Nr....... / ................

Către, Farmacia_________________________________

Vă rugăm să binevoiţi a fi de acord ca studenta(ul)____________________________________din anul .........., Facultatea de Farmacie, specializarea ..................................................... să efectueze practica de vară/stagiul practic din anul universitar .........................., la unitatea dvs., în perioada ............................................., cu o activitatea zilnică de ........ ore (....... zile/săpt.), conform programului unităţii.

Obiectivele practicii sunt cuprinse în Programa analitică anexată.După terminarea practicii se va completa fişa de evaluare a studentului, în vederea depunerii ei

împreună cu caietul de practică, la susţinerea colocviului/examenului.Vă mulţumim pentru înţelegere şi colaborare.

DECAN, Prof.dr. DANIELA MUNTEAN

Page 67: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

26

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 4

Programul prezenţei în farmacie pentru efectuarea stagiului practic este de 8 ore/zi, în zilele:

LUNI: ...............................................

MIERCURI: ...............................................

JOI: ...............................................

Vă rugăm să trimiteţi la secretariatul Facultăţii de Farmacie orarul stabilit de comun acord cu

studentul practicant ([email protected]).

DECAN, Prof.dr. DANIELA MUNTEAN

Page 68: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

27

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 4A

Programul prezenţei în farmacie pentru efectuarea stagiului practic este de 6 ore/zi, în zilele:

LUNI: ...............................................

MARŢI: ...............................................

MIERCURI: ...............................................

JOI: ...............................................

Vă rugăm să trimiteţi la secretariatul Facultăţii de Farmacie orarul stabilit de comun acord cu

studentul practicant ([email protected]).

DECAN, Prof.dr. DANIELA MUNTEAN

Page 69: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

28

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar in escu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 5a

PROGRAMA ANALITICĂPractica de vară anul I Farmacie

An universitar ........................

OBIECTIVE

Cunoaşterea modului de organizare a farmaciei, familiarizarea cu specificul activităţii farmaceutice şi cu modul de păstrare a medicamentelor. Cunoaşterea ustensilelor şi ambalajelor folosite la prepararea, respectiv condiţionarea medicamentelor. Asimilarea aspectelor practice referitoare la operaţiile generale utilizate în practica farmaceutică.

2 săptămâni - 30 de ore/săptămână

SUBTEMATEMA

NR. TITLU1 Amplasare

2 Plan schematic

3 Destinaţia fiecărui spaţiu

I. DESEMNAREA LOCULUI DE MUNCĂ

4 Modul de păstrare a medicamentelor

1 Sticlărie şi ustensile folosite în practica farmaceutică: descriere, utilizare şi întreţinereII. CUNOAŞTEREA USTENSILELOR ŞI A AMBALAJELOR 2 Ambalaje pentru condiţionare primară: descriere, utilizare şi pregătire

1 Cântărirea şi măsurarea. Cunoaşterea balanţelor farmaceutice

2 Mărunţirea, pulverizarea şi cernerea produselor solide

III. OPERAŢII DE BAZĂ ALE PRACTICII FARMACEUTICE

3 Amestecarea şi omogenizarea

4 Efectuarea de divizări la unele specialităţi sau preparate farmaceutice

IV. CUNOAŞTEREA SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE ANORGANICE (cel puţin 10)

1 Proprietăţi fizico-chimice

2 Utilizări în terapie şi formele farmaceutice în care sunt ele prezente

V. CUNOAŞTEREA PLANTELOR MEDICINALE

1Recunoaşterea denumirilor ştiinţifice şi populare ale unor plante din compoziţia ceaiurilor şi a altor produse fitoterapeutice.

2 Cunoaşterea organului vegetativ al plantei care se utilizează

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va consemna zilnic în caietul de practică, respectând cerinţele din programa analitică.

DECAN,Prof. Dr. DANIELA MUNTEAN

Page 70: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

29

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 5b

PROGRAMA ANALITICĂPractica de vară anul II Farmacie

An universitar ........................

OBIECTIVE

Cunoaşterea modului de organizare a farmaciei, familiarizarea cu specificul activităţii farmaceutice şi cu modul de păstrare a medicamentelor. Asimilarea aspectelor practice referitoare la operaţiile generale utilizate în practica farmaceutică. Cunoaşterea Farmacopeei Române, a substanţelor medicamentoase şi a metodelor de analiză. Cunoaşterea produselor tehnico-medicale.

3 săptămâni - 30 de ore/săptămână

SUBTEMATEMA

NR. TITLU1 Amplasare

2 Plan schematic

3 Destinaţia fiecărui spaţiu

I. DESEMNAREA LOCULUI DE MUNCĂ

4 Modul de păstrare a medicamentelor

1 Monografii de substanţe farmaceutice şi produse vegetaleII. CUNOAŞTEREA FARMACOPEEI ROMÂNE ed. A X-a şi a suplimentelor ei 2 Metode de analiză.

1 Amestecarea şi omogenizareaIII. OPERAŢII DE BAZĂ ALE PRACTICII FARMACEUTICE

2 Efectuarea de divizări la unele specialităţi sau preparate farmaceutice

IV. CUNOAŞTEREA SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE ORGANICE (cel puţin 10)

1Proprietăţi fizico-chimice. Utilizări în terapie şi formele farmaceutice în care sunt ele prezente

V. ANALIZA SUBSTANŢELOR 1 Efectuarea unor analize pentru identificarea substanţelor medicamentoase

VI. CUNOAŞTEREA PRODUSELOR TEHNICO-MEDICALE

2

Materiale pentru pansament, echipamente de protecţie, dispoyitive pentru calea parenterală de administrare a medicamentelor, dispozitive de autotestare, produse pentru puericultură, produse pentru protecţie sexuală şi contracepţie

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va consemna zilnic în caietul de practică, respectând cerinţele din programa analitică.

DECAN,Prof. Dr. DANIELA MUNTEAN

Page 71: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

30

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 5cPROGRAMA ANALITICĂ

Practica de vară anul III FarmacieAn universitar ........................

OBIECTIVECunoaşterea modului de recepţionare a substanţelor medicamentoase şi a medicamentelor, a

căilor de administrare a medicamentelor şi a specialităţilor farmaceutice. Studiul formulării şi preparării soluţiilor medicamentoase, a preparatelor extractive şi a celor parenterale, precum şi cunoaşterea specialităţilor industriale din aceste categorii. Cunoaşterea ceaiurilor medicinale.

3 săptămâni - 30 de ore/săptămână

SUBTEMATEMA

NR. TITLU1 Recepţia calitativă a medicamentelor şi a substanţelor medicamentoase

2Recepţia cantitativă şi valorică a medicamentelor şi a substanţelor medicamentoase

I. RECEPŢIA MEDICAMENTELOR

3 Depozitarea medicamentelor în condiţii corespunzătoare

1Cunoaşterea etapelor şi a parametrilor farmacocinetici ce caracterizează medicamentele

II. CUNOAŞTEREA CĂILOR DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ŞI A SPECIALITĂŢILOR FARMACEUTICE

2Importanţa stabilirii corecte a posologiei medicamentelor în funcţie de timpul de înjumătăţire (doze de atac, doze de întreţinere)

3Cunoaşterea modului de clasificare a medicamentelor conform diferitelor criterii. Clasificarea medicamentelor după criteriul ATC, cunoaşterea noţiunii DCI.

4 Cunoaşterea principalelor reacţii adverse şi tratamentul acestora.

1Participarea efectivă la prepararea reţetelor magistrale şi a elaborărilor. Taxarea şi înregistrarea reţetelor

III. FORMULAREA ŞI PREPARAREA SOLUŢIILOR. OPERAŢII TEHNOLOGICE SPECIFICE. CUNOAŞTEREA PREPARATELOR PARENTERALE

2Cunoaşterea soluţiilor medicamentoase de uz intern şi extern, a preparatelor lichide buco-faringiene, nazale şi auriculare

3Cunoaşterea soluţiilor extractive apoase şi alcoolice, precum şi a extractelor.

4. Cunoaşterea preparatelor farmaceutice sterile: parenterale şi oftalmice

IV. CUNOAŞTEREA CEAIURILOR MEDICINALE

1 Cunoaşterea compoziţiei şi a utilizărilor terapeutice

V. CUNOAŞTEREA ETICII ŞI DEONTOLOGIEI FARMACEUTICE

1 Cunoaşterea normelor de comportament faţă de pacienţi şi faţă de colegi

2Respectarea confidenţialităţii datelor despre unitatea farmaceutică şi despre pacient

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va consemna zilnic în caietul de practică, respectând cerinţele din programa analitică.

DECAN, Prof. Dr. DANIELA MUNTEAN

Page 72: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

31

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 5d

PROGRAMA ANALITICĂPractica de vară anul IV Farmacie

An universitar ........................

OBIECTIVECunoaşterea principalelor grupe de medicamente, a efectelor secundare şi a interacţiunilor

medicamentoase. Cunoaşterea preparatelor farmaceutice sub formă de sisteme disperse eterogene (fluide, solide şi semisolide) şi a celor cu eliberare modificată. Cunoaşterea produselor homeopate şi a produselor dermo-cosmetice.

4 săptămâni - 30 de ore/săptămână

SUBTEMATEMA

NR. TITLU

1Cunoaşterea principalelor grupe de medicamente în concordanţă cu diagnosticul prescris, efectelor secundare ale medicamentelor ş reacţiiloradverse ale acestora.

I. CUNOAŞTEREA CĂILOR DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ŞI A SPECIALITĂŢILOR FARMACEUTICE 2

Cunoaşterea principalelor interacţiuni medicamentoase cu relevanţă clinică

3 Consilierea şi modul de eliberare a medicamentelor

4Cunoaşterea medicamentelor eliberate în regim OTC, respectiv interacţiunile acestora cu alte grupe terapeutice

5Medicamente cu regim special (toxice, stupefiante, droguri de risc, psihotrope)

1Formularea, prepararea şi cunoaşterea emulsiilor şi suspensiilor farmaceutice

II. IMPLICAŢII TEHNOLOGICE ÎN FORMULAREA ŞI PREPARAREA MEDICAMENTELOR. CUNOAŞTEREA PREPARATELOR PARENTERALE

2Compoziţia şi condiţionarea aerosolilor medicamentoşi inhalatorii şi de uz extern

3 Formularea, prepararea şi cunoaşterea unguentelor şi supozitoarelor

4Formularea, prepararea ş cunoaşterea formelor farmaceutice solide: pulberi, capsule, granule, comprimate, comprimate acoperite.

5 Cunoaşterea preparatelor farmaceutice cu cedare modificată

III. CUNOAŞTEREA PREPARATELOR HOMEOPATE

1 Forme homeopate întâlnite în practica farmaceutică

IV. CUNOAŞTEREA PRODUSELOR DERMO-COSMETICE

1 Compoziţie şi recomandări

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va consemna zilnic în caietul de practică, respectând cerinţele din programa analitică.

DECAN,Prof. Dr. DANIELA MUNTEAN

Page 73: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

32

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Tâ rgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 5ePROGRAMA ANALITICĂ

Stagiu de practică anul V FarmacieAn universitar ........................

OBIECTIVEIntegrarea învăţământului universitar românesc în cel european presupune ca absolvenţii de

profil să fie din ce în ce mai creativi, să poată soluţiona probleme, să fie capabili să lucreze în echipe multidisciplinare şi să fie motivaţi pentru a-şi aduce aportul la succesul sectorului de activitate în care profesează. Îndeplinirea acestui deziderat necesită manifestarea într-o manieră foarte clară a unui parteneriat între învăţământul farmaceutic şi domeniul practicii farmaceutice.

Practica farmaceutică comunitară şi clinică, rolul farmacistului în sectorul de îngrijire a bolnavului au suferit reconsiderări în ultima perioadă. La activitatea desfăşurată în mod tradiţional de farmacistul practician - de preparare şi distribuire corectă a medicamentului - s-au adăugat responsabilităţi şi în ceea ce priveşte comunicarea cu pacientul, cu medicul, furnizarea de servicii farmaceutice, participarea la programe de educaţie sanitară.

6 luni – 24 ore/săptămânăSUBTEMA

TEMANR. TITLU

1 Consiliere terapeutică

2Eliberarea medicamentelor în regim OTC(posologie, indicaţii, contraindicaţii, reacţii adverse)

3 Controlul dozelor maxime pentru produsele industriale

4 Interacţiuni medicamentoase cu semnificaţie clinică

5 Medicaţia femeii gravide

6 Medicaţia în timpul perioadei de alăptare

7 Medicaţia vârstelor extreme

I. ASPECTE ESENŢIALEALE PRACTICII ÎN FARMACIE

8 Medicamente cu regim special (toxice, stupefiante, droguri de risc, psihotrope)

1 Formularea medicamentelor în oficină

2 Implicaţii ale tehnologiei farmaceutice industriale asupra formulării medicamentelor

II. IMPLICAŢII TEHNOLOGICE ÎN FORMULAREA MEDICAMENTELOR

3 Condiţii de calitate pentru formele farmaceutice

1Cadrul legislativ actual privind calitatea medicamentului şi aplicabilitatea acestuia în unităţiile de distribuţie

2 Controlul calitativ al substanţelor medicamentoase în farmacii

III. SUPRAVEGHEREA CALITĂŢII PRODUSELOR MEDICAMENTOASE LA NIVELUL UNITĂŢILOR DE DISTRIBUŢIE 3 Modul de raportare a neconformităţilor de calitate la un produs

IV. CUNOAŞTEREAPROGRAMELOR INFORMATICE

1 Cunoaşterea programului informatic de gestiune cantitativ-valorică

V. NORME LEGISLATIVE 1 Legi, ordonanţe, norme legislative actuale în domeniul medicamentului

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va reflecta în caietul de practică divizat pe subtemele din programa analitică. DECAN,

Prof. Dr. DANIELA MUNTEAN

Page 74: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

33

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 5A

PROGRAMA ANALITICĂPractica de vară anul I Asistenţă de farmacie

An universitar ........................

OBIECTIVE

Cunoaşterea modului de organizare a farmaciei, familiarizarea cu specificul activităţii farmaceutice şi cu modul de păstrare a medicamentelor. Cunoaşterea ustensilelor şi ambalajelor folosite la prepararea, respectiv condiţionarea medicamentelor. Asimilarea aspectelor practice referitoare la operaţiile generale utilizate în practica farmaceutică. Cunoaşterea denumirilor plantelor medicinale

2 săptămâni - 30 de ore/săptămână

SUBTEMATEMA

NR. TITLU1 Amplasare

2 Plan schematic

3 Destinaţia fiecărui spaţiu

I. DESEMNAREA LOCULUI DE MUNCĂ

4 Modul de păstrare a medicamentelor

1 Sticlărie şi ustensile folosite în practica farmaceutică: descriere, utilizare şi întreţinereII. CUNOAŞTEREA USTENSILELOR ŞI A AMBALAJELOR 2 Ambalaje pentru condiţionare primară: descriere, utilizare şi pregătire

1 Cântărirea şi măsurarea. Cunoaşterea balanţelor farmaceutice

2 Mărunţirea, pulverizarea şi cernerea produselor solide

III. OPERAŢII DE BAZĂ ALE PRACTICII FARMACEUTICE

3 Amestecarea şi omogenizarea

4 Efectuarea de divizări la unele specialităţi sau preparate farmaceutice

IV. CUNOAŞTEREA SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE ANORGANICE (cel puţin 10)

1Proprietăţi fizico-chimice. Utilizări în terapie şi formele farmaceutice în care sunt ele prezente

V. CUNOAŞTEREA PLANTELOR MEDICINALE

1Recunoaşterea denumirilor ştiinţifice şi populare ale unor plante din compoziţia ceaiurilor şi a altor produse fitoterapeutice. Cunoaşterea organului vegetativ al plantei care se utilizează

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va consemna zilnic în caietul de practică, respectând cerinţele din programa analitică.

DECAN,

Prof. Dr. DANIELA MUNTEAN

Page 75: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

34

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 5BPROGRAMA ANALITICĂ

Practica de vară anul II Asistenţă de farmacieAn universitar ........................

OBIECTIVE

Asimilarea aspectelor practice referitoare la operaţiile generale utilizate în practica farmaceutică. Cunoaşterea Farmacopeei Române, a substanţelor medicamentoase şi a metodelor de analiză. Cunoaşterea produselor tehnico-medicale şi identificarea produselor vegetale.

3 săptămâni - 30 de ore/săptămână

SUBTEMATEMA

NR. TITLU

1 Monografii de substanţe farmaceutice şi produse vegetaleI. CUNOAŞTEREA FARMACOPEEI ROMÂNE ed. A X-a şi a suplimentelor ei 2 Metode de analiză.

1Amestecarea şi omogenizarea. Efectuarea de divizări la unele specialităţi sau preparate farmaceuticeII. OPERAŢII DE BAZĂ ALE

PRACTICII FARMACEUTICE. FORME FARMACEUTICE 2 Cunoaşterea formelor farmaceutice de administrare a medicamentelor

III. CUNOAŞTEREA SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE ORGANICE (cel puţin 10)

1Proprietăţi fizico-chimice. Utilizări în terapie şi formele farmaceutice în care sunt ele prezente

IV. ANALIZA SUBSTANŢELOR 1 Efectuarea unor analize pentru identificarea substanţelor medicamentoase

V. CUNOAŞTEREA PRODUSELOR TEHNICO-MEDICALE

1Materiale pentru pansament, echipamente de protecţie, dispozitive pentru calea parenterală de administrare a medicamentelor, dispozitive de autotestare, produse pentru puericultură, produse pentru protecţie sexuală ţi contracepţie

VI. CUNOAŞTEREA PRODUSELOR VEGETALE

1 Identificarea produselor vegetale

VII.CUNOAŞTEREA CĂILOR DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ŞI A SPECIALITĂŢILOR FARMACEUTICE

1 Cunoaşterea căilor de administrare a medicamentelor

2Cunoaşterea medicamentelor eliberate în regim OTC, respectiv interacţiunile acestora cu alte grupe terapeutice

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va consemna zilnic în caietul de practică, respectând cerinţele din programa analitică.

DECAN,Prof. Dr. DANIELA MUNTEAN

Page 76: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

35

R O M Â N I AMin is teru l Educaţ i e i , Ce rce tăr i i ş i T inere tu lu i

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ

Adresa: 540139 Târgu Mureş , s t r . Gh.Mar inescu nr . 38,Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,

E-mai l : rec tora t@umf tgm. ro

ANEXA NR. 5CPROGRAMA ANALITICĂ

Stagiul practic anul III Asistenţă de farmacieAn universitar ........................

OBIECTIVECunoaşterea modului de recepţionare a substanţelor medicamentoase şi a medicamentelor.

Cunoaşterea căilor de administrare a medicamentelor şi a specialităţilor farmaceutice. Cunoaşterea formelor farmaceutice. Cunoaşterea ceaiurilor medicinale şi a produselor dermo-cosmetice. Cunoaşterea legislaţiei farmaceutice în vigoare.

Integrarea învăţământului universitar românesc în cel european presupune ca absolvenţii de profil să fie din ce în ce mai creativi, să poată soluţiona probleme, să fie capabili să lucreze în echipe multidisciplinare şi să fie motivaţi pentru a-şi aduce aportul la succesul sectorului de activitate în care profesează. Îndeplinirea acestui deziderat necesită manifestarea într-o manieră foarte clară a unui parteneriat între învăţământul farmaceutic şi domeniul practicii farmaceutice.

14 săptămâni - 24 de ore/săptămână

SUBTEMATEMA

NR. TITLU

1 Recepţia calitativă a medicamentelor şi a substanţelor medicamentoase

2Recepţia cantitativă şi valorică a medicamentelor şi a substanţelor medicamentoase

I. RECEPŢIA MEDICAMENTELOR

3 Depozitarea medicamentelor în condiţii corespunzătoare

1 Cunoaşterea căilor de administrare a medicamentelorII. CUNOAŞTEREA CĂILOR DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ŞI A SPECIALITĂŢILOR FARMACEUTICE

2Importanţa stabilirii corecte a posologiei medicamentelor

3Cunoaşterea modului de clasificare a medicamentelor conform diferitelor criterii. Cunoaşterea noţiunii DCI.

1 Cunoaşterea operaţiunilor de bază ale practicii farmaceuticeIII. CUNOAŞTEREA PREPARATELOR FARMACEUTICE

2 Cunoaşterea formelor farmaceutice

IV. CUNOAŞTEREA CEAIURILOR MEDICINALE

1 Cunoaşterea compoziţiei şi a utilizărilor terapeutice

V. CUNOAŞTEREA PRODUSELOR DERMO-COSMETICE

1 Compoziţie şi recomandări

VI. NORME LEGISLATIVE ACTUALE ÎN DOMENIUL FARMACEUTIC

1 Legi, ordonanţe, norme legislative actuale în domeniul activităţii farmaceutice

VII. CUNOAŞTEREA ETICII ŞI DEONTOLOGIEI FARMACEUTICE

1 Cunoaşterea normelor de comportament faţă de pacienţi şi faţă de colegi

2Respectarea confidenţialităţii datelor despre unitatea farmaceutică şi despre pacient

Întreaga activitate desfăşurată în farmacie se va reflecta în caietul de practică divizat pe subtemele din programa analitică.

DECAN,Prof. Dr. DANIELA MUNTEAN

Page 77: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

36

ANEXA NR. 6a SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA FARMACIEI

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

STUDENT ANUL I, SPECIALIZAREA FARMACIE:

NUME ŞI PRENUME: __________________________________________

PERIOADA PRACTICII DE VARĂ (2 săptămâni): ____________________

FARMACIA: DENUMIRE______________________TELEFON__________

ADRESĂ _____________________________________________________

ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ: ___________________________________

APRECIERI PRIVIND ACTIVITATEA ŞI COMPORTAMENTUL STUDENTULUI

CALIFICATIV1)

ACTIVITATENS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Conştiinciozitate

Operaţii gen.

Simţ practicPARTICIPARE LA ACTIVIT. DIN FARMACIE

Dobândirea

competenţelor

profesionale

Comportamentul faţă de personalul farmaciei

Mod de prezentare şi ţinută

1) NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine.

Page 78: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

37

ANEXA NR. 6b SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA FARMACIEI

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

STUDENT ANUL II, SPECIALIZAREA FARMACIE:

NUME ŞI PRENUME: __________________________________________

PERIOADA PRACTICII DE VARĂ (3 săptămâni): ____________________

FARMACIA: DENUMIRE______________________TELEFON__________

ADRESĂ _____________________________________________________

ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ: ___________________________________

APRECIERI PRIVIND ACTIVITATEA ŞI COMPORTAMENTUL STUDENTULUI

CALIFICATIV1)

ACTIVITATENS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Conştiinciozitate

Operaţii gen.

Simţ practicPARTICIPARE LA ACTIVIT. DIN FARMACIE

Dobândirea

competenţelor

profesionaleComportamentul faţă de personalul farmaciei

Mod de prezentare şi ţinută

1) NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine.

Page 79: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

38

ANEXA NR. 6c SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA FARMACIEI

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

STUDENT ANUL III, SPECIALIZAREA FARMACIE:

NUME ŞI PRENUME: __________________________________________

PERIOADA PRACTICII DE VARĂ (3 săptămâni): ____________________

FARMACIA: DENUMIRE______________________TELEFON__________

ADRESĂ _____________________________________________________

ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ: ___________________________________

APRECIERI PRIVIND ACTIVITATEA ŞI COMPORTAMENTUL STUDENTULUI

CALIFICATIV1)

ACTIVITATENS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Conştiinciozitate

preparare

eliberare

simţ practicPARTICIPARE LA ACTIVIT. DIN FARMACIE Dobândirea

competenţelor profesionale

Comportamentul faţă de personalul farmaciei

Mod de prezentare şi ţinută

1) NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine.

Page 80: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

39

ANEXA NR. 6d SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA FARMACIEI

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

STUDENT ANUL IV, SPECIALIZAREA FARMACIE:

NUME ŞI PRENUME: __________________________________________

PERIOADA PRACTICII DE VARĂ (4 săptămâni): ____________________

FARMACIA: DENUMIRE______________________TELEFON__________

ADRESĂ _____________________________________________________

ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ: ___________________________________

APRECIERI PRIVIND ACTIVITATEA ŞI COMPORTAMENTUL STUDENTULUI

CALIFICATIV1)

ACTIVITATENS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Conştiinciozitate

preparare

eliberare

simţ practicPARTICIPARE LA ACTIVIT. DIN FARMACIE Dobândirea

competenţelor profesionale

Comportamentul faţă de personalul farmaciei

Mod de prezentare şi ţinută

1) NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine.

Page 81: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

40

ANEXA NR. 6e SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA FARMACIEI

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

STUDENT ANUL V, SPECIALIZAREA FARMACIE:

NUME ŞI PRENUME: _________________________________________________

PERIOADA STAGIULUI PRACTIC (26 săptămâni): _________________________

FARMACIA: DENUMIRE_____________________________TELEFON__________

ADRESĂ ____________________________________________________________

ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ: __________________________________________

APRECIERI PRIVIND ACTIVITATEA ŞI COMPORTAMENTUL STUDENTULUI

CALIFICATIV1)

ACTIVITATENS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Conştiinciozitate

preparare

eliberare

consiliere

simţ practic

PARTICIPARE LA ACTIVIT. DIN FARMACIE

utiliz. progr. de

gestiuneDobândirea competenţelor profesionale

Responsabilitate în rezolvarea sarcinilor

Aptitudini profesionale

Comportamentul faţă de personalul farmaciei

Mod de prezentare şi ţinută

Consideraţi că după absolvire, în cazul în care în farmacia D-voastră ar exista posturi vacante, studentul ar avea şansă de angajare?

DA NU 2)

1) NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine;2) se va bifa printr-un „x” în căsuţa corespunzătoare.

Page 82: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

41

ANEXA NR. 6A SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA FARMACIEI

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

STUDENT ANUL I, SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ DE FARMACIE:

NUME ŞI PRENUME: __________________________________________

PERIOADA PRACTICII DE VARĂ (2 săptămâni): ____________________

FARMACIA: DENUMIRE______________________TELEFON__________

ADRESĂ _____________________________________________________

ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ: ___________________________________

APRECIERI PRIVIND ACTIVITATEA ŞI COMPORTAMENTUL STUDENTULUI

CALIFICATIV1)

ACTIVITATENS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Conştiinciozitate

Operaţii generale

Simţ practicPARTICIPARE LA ACTIVITĂŢILE DIN FARMACIE

Dobândirea

competenţelor

profesionale

Comportamentul faţă de personalul farmaciei

Mod de prezentare şi ţinută

2) NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine.

Page 83: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

42

ANEXA NR. 6B SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA FARMACIEI

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

STUDENT ANUL II, SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ DE FARMACIE:

NUME ŞI PRENUME: __________________________________________

PERIOADA PRACTICII DE VARĂ (3 săptămâni): ____________________

FARMACIA: DENUMIRE______________________TELEFON__________

ADRESĂ _____________________________________________________

ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ: ___________________________________

APRECIERI PRIVIND ACTIVITATEA ŞI COMPORTAMENTUL STUDENTULUI

CALIFICATIV1)

ACTIVITATENS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Conştiinciozitate

eliberare

simţ practicPARTICIPARE LA ACTIVITĂŢILE DIN FARMACIE

Dobândirea competenţelor profesionale

Comportamentul faţă de personalul farmaciei

Mod de prezentare şi ţinută

2) NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine.

Page 84: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

43

ANEXA NR. 6C SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA FARMACIEI

FIŞĂ DE EVALUARE A STUDENTULUI

STUDENT ANUL III, SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ DE FARMACIE

NUME ŞI PRENUME: _________________________________________________

PERIOADA STAGIULUI PRACTIC (14 săptămâni): __________________________

FARMACIA: DENUMIRE_____________________________TELEFON__________

ADRESĂ ____________________________________________________________

ÎNDRUMĂTOR DE PRACTICĂ: __________________________________________

APRECIERI PRIVIND ACTIVITATEA ŞI COMPORTAMENTUL STUDENTULUI

CALIFICATIV1)

ACTIVITATENS S B FB Observaţii

Frecvenţă

Conştiinciozitate

eliberare

simţ practic PARTICIPARE LA ACTIVITĂŢILEDIN FARMACIE utiliz. progr. de gestiune

Dobândirea competenţelor profesionale

Responsabilitate în rezolvarea sarcinilor

Aptitudini profesionale

Comportamentul faţă de personalul farmaciei

Mod de prezentare şi ţinută

Consideraţi că după absolvire, în cazul în care în farmacia D-voastră ar exista posturi vacante, studentul ar avea şansă de angajare?

DA NU 2)

1) NS = nesatisfăcător; S = satisfăcător; B = bine; FB = foarte bine;2) se va bifa printr-un „x” în căsuţa corespunzătoare.

Page 85: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

44

CONVENŢIE DE COLABORARE

Încheiată între Colegiul Farmaciştilor din România filiala Mureş şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.

Art. 1.Obiectul convenţiei îl reprezintă efectuarea stagiului obligatoriu pe o durată de 6 luni, în perioada 15

februarie-13 august 2010. de către studenţii anului V ai Facultăţii de Farmacie, respectiv pe o durată de 4 luni, în perioada 15 februarie-23 mai 2010, de către studenţii anului III, profil Asistenţă de Farmacie, din cadrul U.M.F. Târgu Mureş.

Art. 2.Stagiul practic al studenţilor se desfăşoară pe baza unei convenţii-cadru de colaborare între U.M.F.

Târgu Mureş ca şi organizator de practică, societatea comercială sau instituţia de profil farmaceutic ca şi partener de practică şi studentul practicant (anexa1).

Art.3.Instruirea teoretică şi practică a studenţilor va fi realizată cu participarea farmaciştilor desemnaţi în

cadrul farmaciilor prevăzute în convenţie, conform anexei nr.2. Farmaciştii implicaţi în pregătirea studenţilor participă la cursuri de pregătire având la bază programa analitică aferentă programului de stagiu, sub coordonarea cadrelor didactice desemnate pentru verificarea stagiului.

Art.4.Colegiul Farmaciştilor din România - filiala Mureş va asigura desfăşurarea stagiului studenţilor în farmacii publice şi/sau spital, conform anexei nr.3.

Art.5.Farmaciştii implicaţi în pregătirea studenţilor din anul V Farmacie, respectiv anul III Asistenţă de

farmacie, vor beneficia, pe tot parcursul stagiului acestora, de posibilitatea participării gratuite la cursuri de perfecţionare post-universitare, echivalente cu 40 de ore EFC.

Art.6.Anexele nr. 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezentul contract.Art.7.

Prezenta convenţie se încheie azi 14.01.2010, în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi este valabil pentru anul universitar 2009-2010

Page 86: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

45

ANEXA NR. II

TABEL NOMINAL CUPRINZÂND FARMACIŞTII ÎNDRUMĂTORI DE STAGIU

FarmaciaNr. crt. Nume şi prenume

Nume Adresa Telefon

1 Antonie Valeria BELLADONNA Str. Rodnei nr. 59 269971

2 Balogh – Sămărghiţan Smaranda UNIRII Str. Tisei nr. 34/2 313121

3 Ban Adriana AESCULAP 5 Bdul.1848 nr. 37 237026

4 Banga DalmaAESCULAP 2 (SPITAL)

Str. Gh. Marinescu nr. 50

210319

5 Bîndilă Eugenia AESCULAP 1 B-dul 1 dec 1918 nr 2-6 268160

6 Boantă Marcela RICHTER 4 MS Str.Ghe Doja nr.179/2A 253804

7 Burcă Rodica ELIT PHARMP-ţa Trandafirilor nr. 6/8

263565

8 Căluşer IonelaAESCULAP 2 (SPITAL)

Str. Gh. Marinescu nr.50

210319

9 Ciobanu Liana EUPHORBIAStr.Koos Ferencz nr.1/A

227158

10 Cornea Cristina CITY PHARMStr. Gh. Marinescu nr. 60

210654

11 Cotoi Titiana SENSIBLU 2 B-dul 1 Dec1918 nr.219

244311

12 Csath Olga FIRU FARM Str.Horea nr.43 261357

13 Doczi Ildiko FARMA DAN Bdul.1848 nr.15 231233

14 Donin Eva AZULENA Str. Cuza Vodă nr. 89 311268

15 Enache Daniela DONA 4 B-dul 1848 nr. 63 231050

16 Fărcaş Daniela SANVITAB-dul 1 Dec1918 nr.124/3

226006

17 Felfalusi Klara AESCULAP 8 P-ţa Republicii nr. 4 210208

18 Ghidiu Eugenia PRO VITA Str.Brasovului nr.2 230807

19 Gyeresi Maria SALVATORStr. Secuilor Martiri nr. 10-12

215044

Page 87: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

46

20 Hancu Livia SALVATORStr.Secuilor Martiri nr.10-12

215044

21 Haret Marilena AESCULAP 5 B-dul 1848 nr. 37 237026

22 Jozsa Judita AMANITAStr. Voinicenilor nr. 94A

312266

23 Keresztes ImolaFARMACEUTICA B&B

P-ţa Trandafirilor nr. 16260103

24 Konya MonicaFARMACIA CARMEN

Aleea Carpaţi nr. 57 210051

25 Logigan Nicoleta SENSIBLU 1 P-ţa Trandafirilor nr. 36 264206

26 Lukacs Katalin DIAMANT Str.Cutezantei nr.13 255515

27 Makkai Éva EVERNIA Str. Predeal nr. 25 261822

28 Mihaly Judit AESCULAP 3 P-ţa Victoriei nr. 35 266649

29 Miklovits Timea RICHTER 1B-dul 1 Dec 1918 nr.211/3

254082

30 Morari Rodica ATLAS Pta.Trandafirilor nr.55 230488

31 Muntean Adriana CATENA 2 Str. M. Viteazul nr. 31 263810

32 Muntean Doina SALVIABdul.1 Dec 1918 nr.94/1

250126

33 Muntean Laura SALVIA 2Bdul.1 Dec 1918 nr.237/4

247327

34 Munteanu Lelia FARMATOP Str.Liviu Rebreanu nr.4 260557

35 Nagy Maria SALIX Bdul.Pandurilor nr.113 258622

36 Negovan Monica EVITAL B-dul 1848 nr. 46A 266228

37 Ober Timea COROLA P-ţa Oneşti nr. 12 232325

38 Panczel Emoke CATENA 1 Str. Lăcrămioarei nr. 4 215042

39 Pap Daniela SENSIBLU 5B-dul 22 Dec 1989 nr. 15

214091

40 Parajdi Judit SELENABdul.22 Dec 1989 nr.38-42

218429

41 Pitaru Mariana HYGEEA Str. Republicii nr. 22/3 218517

42 Popescu Alina AESCULAP 9B-dul 1 Dec 1918 nr. 180

254274

43 Rad Mihaela DONA 1 P-ţa Trandafirilor nr. 53 250418

44 Radu Dana REMEDIUM Str.Mihai Viteazu nr.31 217417

Page 88: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

47

45 Reitmann Judit SALVATORStr.Secuilor Martiri nr.10-12

215044

46 Rusu Marcela CITY PHARM B-dul 1848 nr. 71 251680

47 Săliştean Ana maria PHARMA PLUSB-dul 1 Dec1918 nr. 182/184

246859

48 Sebestyen IldikoRICHTER 8 MS (PHARMA STYL)

Str.Ghe Doja nr.193 253419

49 Sobester Klara HERBA Str. Cuza Vodă nr. 17 265135

50 Suciaghi Luminiţa GLOBAL Str.Cutezanţei nr. 28 256141

51 Suhăreanu Mircea FARMATOP PLUS Pta.Garii nr.1 225469

52 Szasz Luminiţa MILLEFOLIA Str. Cutezanţei nr. 27 0744387397

53 Todea Augusta AESCULAP 6 Str. Bolyai nr. 18 264244

54 Togănel Manuela RICHTER 8 B-dul 1848 nr. 45 251558

55 Toşa Semida AESCULAP NR. 4 Pta.Gării nr.5 233223

56 Turcu Ileana AESCULAP 1 B-dul 1 Dec1918 nr.2-6 268160

57 Ujică Anca NOVOFARM Str. Infrăţirii nr 4 255138

58 Voidăzan LaviniaAESCULAP 2 (UNIRII)

Str. Decebal 40313642

Page 89: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

48

ANEXA NR. III

LISTA FARMACIILOR DESEMNATE PENTRU DESFĂŞURAREA STAGIULUI PRACTIC

FarmaciaNr. crt. Nume Adresa Telefon

1 AESCULAP 1 B-dul 1 dec 1918 nr 2-6 268160

2 AESCULAP 2 (SPITAL) Str. Gh. Marinescu nr. 50 210319

3 AESCULAP 2 (UNIRII)Str. Decebal 40

313642

4 AESCULAP 3 P-ţa Victoriei nr. 35 266649

5 AESCULAP 5 B-dul 1848 nr. 37 237026

6 AESCULAP 6 Str. Bolyai nr. 18 262244

7 AESCULAP 8 P-ţa Republicii nr. 2 210208

8 AESCULAP 9 B-dul 1 Dec 1918 nr. 180 255036

9 AESCULAP NR. 4 Pta.Gării nr.5 233223

10 AMANITA Str. Voinicenilor nr. 94A 312266

11 ATLAS Pta.Trandafirilor nr.55 230488

12 AZULENA Str. Cuza Vodă nr. 89 311268

13 BELLADONNA Str. Rodnei nr. 59 269971

14 CATENA 1 B-dul 22 Dec. 1989 nr…

15 CATENA 2 Str. M. Viteazul nr. 31 263810

16 CITY PHARM Str. Gh. Marinescu

17 CITY PHARM B-dul 1848 nr. 71

18 CORAL B-dul 1848 nr. 45 251558

19 COROLA P-ţa Oneşti nr. 12 232325

20 DIAMANT Str.Cutezantei nr.13 255515

21 DOINA Bdul.1848 nr.23/A 233656

Page 90: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

49

22 DONA 4 B-dul 1848 nr. 63 231050

23 ELIT PHARM P-ţa Trandafirilor nr. 6/8 263565

24 EUPHORBIA Str.Koos Ferencz nr.1/A 227158

25 EVERNIA Str. Predeal nr. 25 261822

26 EVITAL B-dul 1848 266228

27 FARMA DAN Bdul.1848 nr.15 231233

28 FARMACEUTICA B&B P-ţa Transilvaniei nr. 16 260103

29 FARMATOP Str.Liviu Rebreanu nr.4 260557

30 FARMATOP PLUS Pta.Garii nr.1 225469

31 FIRU FARM Str.Horea nr.43 261357

32 GLOBAL Str.Cutezanţei nr.

33 HERBA Str. Cuza Vodă nr. 17 265135

34 HYGEEA Str. Republicii nr. 22/3 218517

35 MILLEFOLIA Str. Cutezanţei nr. 27 0744387397

36 RICHTER (PHARMA PLUS) B-dul 1 Dec1918 nr. 182/184

37 PRO VITA Str.Brasovului nr.2 230807

38 REMEDIUM Str.Mihai Viteazu nr.31 217417

39 RICHTER Str.Ghe Doja nr.179/A 253804

40 RICHTER 1 B-dul 1 Dec 1918 nr.218 254082

41 RICHTER 11 Aleea Carpaţi nr. 57 261354

42 RICHTER 8 (PHARMA STYL)

Str.Ghe Doja nr.193 253419

43 SALIX Bdul.Pandurilor nr.113 249622

44 SALVATOR Str. Secuilor Martiri nr. 10-12 215044

45 SALVIA Bdul.1 Dec 1918 nr.94/1 250126

46 SALVIA 2 Bdul.1 Dec 1918 nr.237/4 247327

Page 91: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

50

47 SANVITA B-dul 1 Dec1918 nr.124/3 226006

48 SELENA Bdul.22 Dec 1989 nr.38-42 218429

49 SENSIBLU 1 P-ţa Trandafirilor

50 SENSIBLU 5 B-dul 22 Dec 1989 214091

51 SENSIBLU FORTUNA B-dul 1 Dec1918 nr.

52 UNIRII Str. Tisei nr. 34/2 313121

Page 92: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

51

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TG. MUREŞ COLEGIUL FARMACIŞTILORFACULTATEA DE FARMACIE TG. MUREŞ

REPARTIŢIE ÎN STAGIUL PRACTICANUL V FACULTATEA DE FARMACIE

An universitar 2009/2010

Nr.crt.

Numele şi prenumele studentului Farmacia deservităNumele şi prenumele

farmacistului îndrumător

Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător

1 Anebtawi M. Younis

S.C. BELLADONNA FARMACOM S.R.L. -Farmacia Belladonna

Str. Rodnei nr. 590265-269971

Antonie Valeria Conf.dr. Rogoşcă Maria

2 Antonoaea P. PaulaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 4

P-ţa Gării nr. 50265-233223

Mircea Carmen Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

3 Balazs V. Anamaria-Angela S.C. FARMACEUTICA S.R.L. - Farmacia B&B

P-ţa Trandafirilor nr. 160265-260103

Keresztes Imola Prof.dr. Dogaru Maria-Titica

4 Bardocz Á. AnnaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 3

P-ţa Victoriei nr.350265-266649

Mihaly Judit Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

5 Bartha G. AnnamariaS.C. EUPHORBIA S.R.L.Str. Koos Ferencz nr.1/A

0265-227158Ciobanu Liana Conf.dr. Vari Camil-Eugen

6 Bokor-Gál S. Emese

S.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. - Farmacia Richter 1 MS

B-dul 1 Dec.1918 nr. 211/30265-254082

Miklovits Timea Şef lucr.dr. Hancu Gabriel

7 Bora P.I. Marius-Rodin S.C. COROLA SERV S.R.L. - Farmacia Corola

P-ţa Oneşti nr. 120265-232325

Ober Timea Şef lucr.dr. Varga Erzsébet

8 Borbély M. JúliaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 2-Unirii

Str. Decebal nr.400265-313642

Bucur Adina Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

9 Brefelean I. Marius-Ilie S.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 3

P-ţa Victoriei nr.350265-266649

Olah Diana-Ramona Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

10 Carabulea O. KarinaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 3

P-ţa Victoriei nr.350265-266649

Popescu Alina Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

Page 93: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

52

Nr.crt.

Numele şi prenumele studentului Farmacia deservităNumele şi prenumele

farmacistului îndrumător

Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător

11 Csabai G. Krisztina-AlinaS.C. ATLAS S.R.L.

P-ţa Trandafirilor nr.550265-230488

Morari Rodica Prof.dr. Dogaru Maria-Titica

12 Druţă P. CorneliaS.C. ENERGIC PLUS S.R.L. - Elit Pharm

P-ţa Trandafirilor nr.6/80265-263565

Burcă Rodica Prof.dr. Dogaru Maria-Titica

13 Eisler I. Iván S.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. - Farmacia

Magnolia Str. Mărăşti nr. 400265-256171

Nagy Márta-MáriaŞef lucr.drd. Croitoru Mircea-

Dumitru

14 Erdei Ö. Sarolta-BeátaS.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. - Farmacia

Richter 2 MS Str. Mihai Viteazu nr.10265-250303

Sebestyen Ildiko Şef lucr.dr. Todoran Nicoleta

15 Erdei I. HajnalS.C. PRIMULA S.R.L.

Str. Înfrăţirii nr.14/10265-210521

Raduly Elisabeta Prep.drd. Fülöp Ibolya

16 Franţ I. BiancaS.C. HERMES PHARMA S.R.L. - City Pharma

Str. Gh. Marinescu nr. 600265-210654

Cornea Cristina Prof.dr. Imre Silvia

17 Fűlőp M. EnikőS.C. FARMACIA REMEDIUM S.R.L.

Str. Mihai Viteazu nr. 310265-217417

Radu Dana Prof.dr. Imre Silvia

18 Gavriliu V. Anca-ElenaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 2-Spital

Str. Gh.Marinescu nr. 500265-210319

Raţiu Ionela Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

19 György A. KatalinS.C. FARMA DAN PRES S.R.L. - Farmacia Naturalia

B-dul Pandurilor nr.1000265-266733

Szabados Eniko Anna Conf.dr. Kelemen Hajnal

20 Gyulai-György A. LillaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr.5

B-dul 1848 nr.370265-237026

Adorjáni Csilla Conf.dr. Ciurba Adriana

21 Hosszu B. BarnabásS.C. SALIX PHARM S.R.L.

B-dul Pandurilor nr.1130265-258622

Nagy Maria Prep.drd. Vancea Szende

22 Ilyés K. Beáta-ErikaS.C. FARMA DAN PRES S.R.L. - Farma Dan

B-dul 1848 nr.150265-231233

Dăneasa Hortensia Conf.dr. Ciurba Adriana

23 Iorga F. Andra-Corina S.C. NOVOFARM S.R.L.Str. Înfrăţirii nr.4 tel. 0265-255138

Moldovan Mariana Conf.dr. Kelemen Hajnal

Page 94: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

53

Nr.crt.

Numele şi prenumele studentului Farmacia deservităNumele şi prenumele

farmacistului îndrumător

Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător

24 Keszeg F. Emese-IrmaS.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. -

Pharma Plus B-dul 1 Dec. 1918 nr.182-1840265-246859

Togănel Manuela Şef lucr.dr. Hancu Gabriel

25 Kiss F. Imola-Irma S.C. SENSIBLU S.R.L. - Farmacia Sensiblu 5

Str. 22 Dec. 1989 nr.150265-214091

Pap Daniela Prof.dr. Imre Silvia

26 Kiss S. Evodia-Emőke S.C. AGAPE MEDEXPRED S.R.L. - Farmacia Agape

Str. Rovinari nr. 34 sc.A ap.20265-232737

Vilhelem Andrei Şef lucr.dr. Mircia Eleonora

27 Kocsis B. Eszter-NoémiS.C. MED-SERV UNITED S.R.L. - Farmacia Catena 1

Str. Lăcrămioarei nr.40265-215042

Panczel Emoke Asist.drd. Székely Pál

28 Kocsis Z. Csilla-MelindaS.C. BELLADONNA FARMACOM S.R.L. -Farmacia Selena B-dul 22 Dec.1989 nr.38-42

0265-218429Lazar Erika Estera Prof.dr. Dudutz Gyöngyi

29 Kolcsár C. BeátaS.C. FIRU FARM S.R.L.

Str. Horea nr.430265-261357

Csath Olga Gizela Prep.drd. Nan Monica -Aurora

30 Kovács S.E. AdélS.C. NOVOFARM S.R.L.

Str. Înfrăţirii nr.40265-255138

Moldovan Mariana Conf.dr. Kelemen Hajnal

31 Lang E.I. Edina-GabriellaFARMACIA HERBAStr. Cuza Vodă nr. 17

0265/265135Sóbester Klára Conf.dr. Rogoşcă Maria

32 Luca S. Maria-LauraFARMACIA NOVA-VITAStr. Liviu Rebreanu nr. 29 A

0365-430324Vas Iustina Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

33 Magyarosi L. Timea FARMACIA NOVA-VITAStr. Liviu Rebreanu nr. 29 A

0365-430324Vas Iustina Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

34 Marton A.I. Csilla-KamillaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr.6

Str. Bolyai nr.180265-264244

Todea Augusta Asist.drd. Rusu Aura

35 Maxim G. Cristina-ElenaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 9

B-dul 1 Dec.1918 nr.1800265-254274

Haret Marilena Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

36 Molnár D.L. Ildikó S.C. HIBISCUS FARM S.R.L.Str. Parângului nr.15 tel. 0265-254601

Szilagyi GyongyverŞef lucr.drd. Croitoru Mircea-

Dumitru

Page 95: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

54

Nr.crt.

Numele şi prenumele studentului Farmacia deservităNumele şi prenumele

farmacistului îndrumător

Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător

37 Moraru I. MariaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 9

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 1800265-254274

Cojoc Ana-Maria Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

38 Munteanu N. ElenaS.C. SENSIBLU S.R.L. - Farmacia Sensiblu 1

P-ţa Trandafirilor nr. 360265-264206

Logigan Nicoleta Prof.dr. Dogaru Maria-Titica

39 Nicula G. GeorgetaS.C. PRO-VITA S.R.L.

Str. Braşovului nr.20265-230807

Ghidiu Eugenia Conf.dr. Sipos Emese

40 Nistor C.E. AntoanelaS.C. FARMACIA UNIRII S.R.L.

Str. Tisei nr.34/20265-313121

Balogh-Sămărghiţan Smaranda

Conf.dr. Vari Camil-Eugen

41 Pădureanu V. Anca-MădălinaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia Ropharma 1

B-dul 1 Dec. 1918 nr.2-60265-268160

Cristiades Aida Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

42 Pal S.G. Eva FARMACIA DIAMANTStr. Cutezanţei nr.13 tel. 0265-255515

Gáspár Aranka Conf.dr. Sipos Emese

43 Pap S. SzidóniaS.C. FARMACEUTICA S.R.L. - Farmacia B&B

P-ţa Trandafirilor nr. 160265-260103

Keresztes Imola Prof.dr. Dogaru Maria-Titica

44 Peter D. Erika-Eniko S.C. AMANITA FARM S.R.L.

Str. Voinicenilor nr. 94A/40265-312266

Mathe Daniela Asist.drd. Székely Pál

45 Pop I. Floricica-AdrianaSPITAL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ MUREŞ -

Farmacia nr.1 Str. Gh.Marinescu nr. 500265-212074

Butiurca Manuela Prof.dr. Imre Silvia

46 Saiigi V. Katalin S.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 6Str. Bolyai nr.18 tel. 0265-264244

Nălucă Petruţa Asist.drd. Rusu Aura

47 Sava L.A. Carmen-MirelaSPITAL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ MUREŞ -

Farmacia nr.1 Str. Gh.Marinescu nr. 500265-212074

Butiurca Manuela Prof.dr. Kincses-Ajtay Mária

48 Simon A Boglárka S.C. SALVATOR S.R.L.

Str. Secuilor Martiri nr.10-120265-215044

Hancu Livia Prof.dr. Gyéresi Árpád

49 Simon L. ZitaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 2-Unirii

Str. Decebal nr.400265-313642

Bucur Adina Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

Page 96: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

55

Nr.crt.

Numele şi prenumele studentului Farmacia deservităNumele şi prenumele

farmacistului îndrumător

Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător

50 Szabó I. AnikóS.C. SALVATOR S.R.L.

Str. Secuilor Martiri nr.10-120265-215044

Gyéresi Mária Asist.drd. Rusu Aura

51 Tamás A. Zsolt S.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. - Farmacia

Richter 4 MS Str. Gh.Doja nr.1680265-253804

Boantă Marcela Asist.drd. Székely Pál

52 Tempfli T. Erika-TündeSPITAL CLINIC JUDEŢEAN MUREŞ -

Farmacia nr.2 B-dul 1 Dec.1918 nr.280265-260845

Nagy Emőke Asist.drd. Rédai Emőke-Margit

53 Topor P. Elena (Fărcaş)FARMACIA EVERNIA

Str. Predeal nr. 250265-261822

Makkai Éva Conf.dr. Rogoşcă Maria

54 Tőrzsők T. TiborS.C. FARMACEUTICA S.R.L. - Farmacia B&B

P-ţa Trandafirilor nr. 160265-260103

Keresztes Imola Prof.dr. Dogaru Maria-Titica

55 Toth G. Boglárka-BorbálaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 5

B-dul 1848 nr.370265-237026

Ban Adriana Conf.dr. Ciurba Adriana

56 Ţepeş E. VeronicaS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia Ropharma 1

B-dul 1 Dec. 1918 nr.2-60265-268160

Stamate Carmen Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

57 Vale C. Crina-Adina S.C. MED-SERV UNITED S.R.L. - Farmacia Catena 2Str. Mihai Viteazu nr.31 tel. 0265-263810

Muntean Adriana Şef lucr.dr. Todoran Nicoleta

58 Valea M.I. Marinela-MatildaS.C.EXPLORER FARM S.R.L.

Str. Gh.Doja nr.1810265-252422

Chiriac Ligia Asist.drd. Székely Pál

59 Vârjan A. Gabriella S.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr.4P-ţa Gării nr.5 tel. 0265-233223

Vodă Cosmina Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

60 Velcherean G. AdrianaS.C. SANVITA S.R.L.

B-dul 1 Dec.1918 nr.124/30265-226006

Fărcaş DanielaAsist.drd. Laczkó-Zőld Eszter-

Erika

61 Velcherean G. CristinaS.C. SANVITA S.R.L.

B-dul 1 Dec.1918 nr.124/30265-226006

Fărcaş DanielaAsist.drd. Laczkó-Zőld Eszter-

Erika

62 Virág C. SzerénaS.C. S.I.E.P.C.O.F.A.R S.A. - Farmacia Dona 71

P-ţa Trandafirilor nr. 530265-250418

Rad Mihaela Prof.dr. Dogaru Maria-Titica

Page 97: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

56

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIETG. MUREŞ COLEGIUL FARMACIŞTILORFACULTATEA DE FARMACIE TG. MUREŞ

REPARTIŢIE ÎN STAGIUL PRACTICANUL III ASISTENŢĂ DE FARMACIE

An universitar 2009/2010

Nr.crt.

Numele şi prenumele studentului Farmacia deservităNumele şi prenumele

farmacistului îndrumătorNumele şi prenumele cadrului

didactic îndrumător

1 BARTOS I. BRIGITTAS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr.3

P-ţa Victoriei nr.350265-266649

Mihaly JuditProf.dr. Muntean Daniela-

Lucia

2 BISZAK I. KINGA

S.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. -Farmacia Richter 8 MS

P-ţa Revoluţiei nr.10265-253419

Albert Orsolya Prof.dr. Kincses-Ajtay Mária

3 CSATLOS F. CSILLA-ADÉL

SPITAL CLINIC JUDEŢEAN MUREŞ -Farmacia nr.1

Str. Gh. Marinescu nr.50265-215870

Blaj Minodora Prof.dr. Imre Silvia

4 CSEPEL A. SZILÁRD-ATTILAS.C. ENERGIC PLUS S.R.L. - Elit Pharm

P-ţa Trandafirilor nr.6/80265-263565

Burcă Rodica Prof.dr. Dogaru Maria

5CURTICAPEAN I. VASILE-IONEL

S.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr.4P-ţa Gării nr.50265-233223

Vodă Cosmina-IonelaProf.dr. Muntean Daniela-

Lucia

6 ERŐS L. SZIDÓNIA-JULIA

S.C. MED-SERV UNITED S.R.L. - Farmacia Catena 2

Str. Mihai Viteazu nr.310265-263810

Muntean Adriana Şef lucr.dr. Todoran Nicoleta

7 FEKETE L. SZENDE-ILDIKÓ

S.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. -Farmacia MagnoliaStr. Mărăşti nr. 40

0265-256171

Nagy Marta-MariaŞef lucr.drd. Croitoru Mircea-

Dumitru

8 FENYÉDI D. RÉKAS.C. S.I.E.P.C.O.F.A.R S.A. - Farmacia Dona 71

P-ţa Trandafirilor nr. 530265-250418

Rad Mihaela Prof.dr. Dogaru Maria

Page 98: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

57

Nr.crt.

Numele şi prenumele studentului Farmacia deservităNumele şi prenumele

farmacistului îndrumătorNumele şi prenumele cadrului

didactic îndrumător

9 FLOARE V. MARIA-ANDREEA S.C. ENERGIC PLUS S.R.L. - Elit PharmP-ţa Trandafirilor nr.6/8

0265-263565

Burcă Rodica Prof.dr. Dogaru Maria

10 FODOR L. ANTÓNIA-EDINA

SPITAL CLINIC JUDEŢEAN MUREŞ -Farmacia nr.2

B-dul 1 Dec.1918 nr.280265-260845

Nagy Emőke Asist.drd. Rédai Emőke-Margit

11 GANEA I. CRINELA-ADINAS.C. EVITAL FARM S.R.L. - Farmacia Evital

B-dul 1848 nr.46/A0265-266228

Negovan Monica Conf.dr. Ciurba Adriana

12HUDUBEŢ A. ADELINA-SABINA

S.C. SENSIBLU S.R.L. - Farmacia Sensiblu 1P-ţa Trandafirilor nr. 36

0265-264206Logigan Nicoleta Prof.dr. Dogaru Maria

13 KEREKES S. NÓRA

S.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. -Farmacia Richter 8 MS

P-ţa Revoluţiei nr.10265-253419

Albert Orsolya Prof.dr. Kincses-Ajtay Mária

14 KISS I. EMESE-ORSOLYA

S.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. -Farmacia Richter 1 MS

B-dul 1 Dec.1918 nr. 211/30265-254082

Miklovits Timea Şef lucr.dr. Hancu Gabriel

15MEGGYES C. MARIA-MAGDOLNA

S.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr.6Str. Bolyai nr.18

0265-264244Todea Augusta Asist.drd. Rusu Aura

16 MUREŞAN D. MONICAS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr. 2-Unirii

Str. Decebal nr.400265-313642

Bucur AdinaProf.dr. Muntean Daniela-

Lucia

17 NEŞ O.V. OANAS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr.6

Str. Bolyai nr.180265-264244

Todea Augusta Asist.drd. Rusu Aura

18 ONEŢIU I. MONICAS.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia Ropharma 1

B-dul 1 Dec. 1918 nr.2-60265-268160

Cristiades AidaProf.dr. Muntean Daniela-

Lucia

19 PATAKI Z.A. TIMEA-REGINA

S.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. -Farmacia Richter 1 MS

B-dul 1 Dec.1918 nr. 211/30265-254082

Miklovits Timea Şef lucr.dr. Hancu Gabriel

Page 99: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş

58

Nr.crt.

Numele şi prenumele studentului Farmacia deservităNumele şi prenumele

farmacistului îndrumătorNumele şi prenumele cadrului

didactic îndrumător

20ROTARI A.Ş. ROXANA-LILIANA

S.C. ROPHARMA S.A. - Farmacia nr.9B-dul 1 Dec.1918 nr.180

0265-254274Olah Diana Ramona

Prof.dr. Muntean Daniela-Lucia

21 VARGA P. GYÖNGYIS.C. FARMACEUTICA S.R.L. - Farmacia B&B

P-ţa Trandafirilor nr. 160265-260103

Keresztes Imola Prof.dr. Dogaru Maria

22 ZÖLDE J. BEÁTA

S.C. GEDEON RICHTER FARMACIA S.A. -Farmacia Richter 8 MS

P-ţa Revoluţiei nr.10265-253419

Albert Orsolya Prof.dr. Kincses-Ajtay Mária

23 ZSÓK F. EMŐKE

S.C. HERMES PHARMA S.R.L. -Farmacia City Pharma

Str. Braşovului nr.160265-230652

Barta Zagoni Lilla Conf.dr. Vari Camil-Eugen