ROMÂNIA SE PREGĂTEŞTE CA, LA 1 IANUARIE 2007, SĂ DEVINĂ AL 26-LEA STAT-MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE.CEI MAI MULŢI DINTRE CETĂŢENII ROMÂNIEI PRIVESC ADERAREA ŢĂRII NOASTRE LA UE CU ÎNCREDERE, DAR SE PREOCUPĂ MAI MULT DE CONSECINŢELE EI PRACTICE ŞI MAI PUŢIN DE PROCESUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ ŞI DE SENSUL ISTORIC AL ACESTUIA. VEDEM ÎN UE – PE BUNĂ DREPTATE – O ORGANIZAŢIE CARE SUSŢINE EFORTURILE ROMÂNILOR DE A-ŞI MODERNIZA ECONOMIA ŞI SOCIETATEA, DE A-ŞI  ÎMBUNĂTĂŢI NIVELUL DE TRAI ŞI POSIBILITĂŢILE DE DEZVOLTARE INDIVIDUALĂ ŞI COLECTIVĂ, DAR AVEM ÎN VEDERE ÎN MAI MICĂ MĂSURĂ VALORILE PE CARE, CA VIITORI CETĂŢENI AI EUROPEI UNITE, URMEAZĂ SĂ NI LE ASUMĂM

De aici derivă şi disputa la care asistăm adesea, şi care priveşte statutul european al României: de câte ori e vorba de integrarea ţării noastre în Uniune Europeană, auzim voci – nu odată autoritare – care revendică cu argumente geografice şi istorice ideea că spaţiul românesc este de la origine şi prin întreaga sa istorie un spaţiu european, că România este din totdeauna parte a Europei, aşa că acum nu ar fi vorba decât de recunoaşterea oficială a acestei stări de fapt..

Această idee se bazează pe o dublă confuzie: între geografie şi politică, şi între starea de fapt şi proiectul de dezvoltare.

- Din punct de vedere geografic, Europa este un continent care, , se întinde de la Oceanul Atlantic la Munţii Urali. - Uniunea Europeană este o organizaţie politică reunind acea parte din statele şi teritoriile continentului european care au aderat la Tratatul de bază al acestei organizaţii şi la documentele similare care i-au succedat. - Niciunul dintre statele membre ale Uniunii Europene nu a obţinut din oficiu, prin simpla sa poziţie geografică, statutul de membru, ci doar în măsura în care s-a angajat să respecte valorile şi principiile UE, şi a acceptat să delege o parte din atributele sale de suveranitate organismelor de conducere ale Uniunii. 

SCURT ISTORIC AL CHESTIUNII EUROPENE

Ideea europeanăEuropa a fost o noţiune precumpănitor geografică până în sec. XI-XII, când a devenit numele pe care şi l-a dat sie-şi spaţiul comun de civilizaţie al Occidentului catolic. În gândirea politică a Răsăritului de tradiţie bizantină, unde creştinătatea a reprezentat o noţiune unificatoare, cuvântul Europa începe să desemneze Occidentul în curs de modernizare rapidă în sec. XVII-XVIII. Acest sens devine precumpănitor politic mai ales după Revoluţia Franceză şi după expansiunea napoleoniană, astfel încât, în preajma anului 1848, noţiunea ajunge să desemneze mai ales Europa moştenitoare a Luminilor, progresistă şi democratică. În aceeaşi epocă, Saint Simon lansează primul proiect de unificare politică europeană în jurul valorilor de progres şi de respect pentru drepturile omului şi ale cetăţeanului

România modernă, un proiect european Acesta este şi sensul pe care aspiraţia românilor de a se alătura naţiunilor europene îl are în epoca modernă. Încă din sec. XVIII, elitele culturale ale naţiunii române în formare şi-au concentrat aspiraţiile şi proiectele în direcţia despărţirii radicale de tradiţia turco-bizantină şi a integrării spaţiului românesc în aria civilizaţiei europene occidentale. Odată cu revoluţiile de la 1848, care au deschis calea racordării societăţii româneşti la marile direcţii de modernizare politică şi socială, proiectul european a fost asumat şi de partea cea mai dinamică a elitelor politice, care a imaginat şi realizat construcţia statului naţional – de la Unirea Principatelor la Marea Unire din 1918 – ca parte integrantă a apropierii României de Europa modernă. Democraţia reprezentativă, legea egală pentru toţi, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, participarea la dezvoltarea economică şi culturală a spaţiului european – caracteristici tot mai pregnante ale României în prma parte a sec.XX - au răspuns în egală măsură imperativelor dezvoltării interne şi aspiraţiei de racordare a progresului ţării la marile principii şi valori ale Europei Occidentale.

Ruptura istorică Această aspiraţie a fost brutal întreruptă de al doilea război mondial şi de consecinţele acestuia. Succesiunea de regimuri politice anti-democratice care a culminat cu instalarea dictaturii comuniste, care a stăpânit asupra tuturor statelor din centrul şi estul continentului vreme de aproape o jumătate de secol a despărţit brutal şi destinul României de cel al Europei Occidentale, care a pornit încă din 1951 pe calea unificării.

Renaşterea proiectului europeanAbia după 1989, societatea românească şi-a putut din nou manifesta liber  vocaţia sa de integrare în spaţiul european de civilizaţie.Aspiraţia constantă a adevăratelor elite intelectuale şi artistice româneşti de racordare şi chiar de afirmare în viaţa culturală a Occidentului s-a difuzat acum la nivelele profunde ale societăţii româneşti, tot mai atrasă de nivelul ridicat de prosperitate şi de civilizaţie a Europei Occidentale şi a marilor state americane, SUA şi Canada. În condiţiile lărgirii NATO şi a progresului rapid al unităţii politice europene, aceste aspiraţii au dobândit o intensitate superioară şi mai ales o formă precumpănitor politică. Consecinţa a fost nu numai rezistenţa pe care societatea civilă a opus-o politicilor şovăielnice de la începutul anilor ’90 şi victoria partidelor pro-occidentale în alegerile din 1996, ci şi reorientarea tactică a forţelor politice conservatoare, care s-au văzut obligate să-şi adapteze declaraţiile şi chiar acţiunile acestei voinţe majoritare de integrare în spaţiul dominat de valorile democraţiei şi libertăţii.

Un nou pariu istoricConştiente de decalajele istorice de prosperitate şi modernitate care ne despărţeau şi în secolele trecute şi care, agravate de cei aproape 50 de ani de izolare, despart încă societatea românească de societăţile dezvoltate ale Uniunii Europene, elitele româneşti s-au văzut mereu silite să adopte forme de civilizaţie europeană înainte ca o dezvoltare internă, organică, să confere acestor forme întreaga lor substanţă. Pariul istoric al românilor – acela de a izbuti să depăşească printr-un act de voinţă politică distanţa care îi separă încă de democraţiile Occidentului – poate fi câştigat dacă şi numai dacă aceste inovaţii formale, indispensablie aderării, vor fi urmate de un proces de reformare internă a societăţii care să desăvârşească integrarea armonioasă a spaţiului românesc în ţesutul viu al Europei secolului nostru.

PENTRU CA ACEASTĂ INTEGRARE SĂ IZBUTEASCĂ, RĂSPUNZÂND SPERANŢELOR ŞI PROIECTELOR NOASTRE, ESTE ÎNSĂ NEVOIE DE ASUMAREA VALORILOR ŞI PRINCIPIILOR CARE STAU LA BAZA CONSTRUCŢIEI  EUROPENE.Ce sunt valorile?  O valoare nu este ceva ce posedăm,  nu este nici o realizare cu care să ne mândrim. O valoare este un principiu fundamental, însuşit şi respectat de o mare parte a societăţii într-o anume epocă istorică. Vieţile noastre sunt modelate de principiile la care aderăm, alături de majoritatea contemporanilor noştri.   Odată format un set de valori, acesta se poate manifesta în uzanţe, comportamente şi practici, şi se poate concretiza în legi şi constituţii.   În cazul valorilor europene, acestea nu au reuşit încă să se definească într-o constituţie europeană comună, dar esenţa lor este exprimată atât de legislaţia europeană, cât şi de comportamentul şi de gândirea cetăţenilor Uniunii Europene.

Ce este UE?

  Uniunea Europeană este o familie de ţări democratice care au hotărât să conlucreze pentru pace şi prosperitate.   UE nu este un stat care să se substitue statelor existente, dar nu e nici o simplă organizaţie de cooperare internaţională. UE este o uniune politică unică în felul ei. Statele membre şi-au organizat de comun acord instituţii comune cărora le-au delegat o parte din suveranitatea şi din atribuţiile lor pentru ca deciziile de interes general să poată fi adoptate în mod democratic şi aplicate unitar la nivelul întregii uniuni.

-  În textul Constituţiei Europene – ratificată de Parlamentele majorităţii statelor membre, şi care, chiar dacă nu va fi adoptată datorită respingerii ei de către Franţa şi Olanda, rămâne enunţul cel mai clar şi mai sintetic cu

privire la esenţa Uniunii – scopul UE e definit ca fiind acela de a promova pacea, valorile acesteia şi bunăstarea popoarelor Uniunii.

  Uniunea Europeană acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, pe baza unei creşteri economice echilbrate şi a stabilităţii preţurilor, a unei economii sociale de piaţă cât se poate de competitive, care tinde să elimine şomajul şi să asigure progresul social, şi un nivel înalt de protecţie şi de ameliorare a calităţii mediului înconjurător.   UE promovează progresul ştiinţific şi tehnic. UE îşi propune să devină cea mai dinamică societate bazată pe cunoaştere, şi  oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie fără frontiere interne.

Lungul drum către o Europă unită Iniţiată imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial de câţiva mari oameni politici, preocupaţi de construirea unei solidarităţi europene care să transforme radical Europa dintr-un spaţiu generator de mari conflagraţii într-un spaţiu de cooperare şi dezvoltare paşnică, acţiunea de unificare europeană, anunţată la 9 mai 1950 de declaraţia solemnă a Ministrului de Externe al Franţei, Robert Schuman, a început în anul 1951, ca un acord între şase ţări europene - Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. În 1953, acestea au adoptat Tratatul de la Roma, prin care au decis să gestioneze în comun principalele resurse ale dezvoltării lor economice.

Treptat, nucleului originar al Comunităţilor economice i s-au adăugat şi noi domenii de cooperare, astfel încât la reuniunea de la Maastricht din 1992 s-a adoptat Tratatul asupra Uniunii Europene, care a transformat Comunitatea Europeană în Uniune politică, cu numele de Uniunea Europeană. Reuniunile şefilor de stat şi de guvern ai UE de la Maastricht şi Copenhaga au decis deschiderea UE către fostele ţări comuniste ale Europei centrale şi de sud-est, în măsura în care acestea respectă valorile europene şi condiţiile politice fundamentale ale UE: o democraţie stabilă, care să garanteze domnia legii, respectul drepturilor omului şi protecţia minorităţilor; o economie funcţională de piaţă liberă, o administraţie publică şi un sistem judiciar capabile să adopte şi să aplice legislaţia europeană. 

Pilonii UE: Uniunea Europeană se întemeiază pe trei componente, ca trei piloni de susţinere:

  Comunităţile Europene (CECO, EURATOM si CEE),   Politica externa si de securitate comună şi   Justiţia şi Afacerile interne.

După cincizeci de ani şi cinci valuri de aderare,

  1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii;  1981: Grecia;  1986: Spania şi Portugalia;  1995: Austria, Finlanda şi Suedia;  2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria,

Uniunea Europeană are astăzi 25 de state membre.

Cel de-al cincilea val  de extindere se va incheia odată cu aderarea României şi a Bulgariei, programată la 1 ianuarie 2007. Turcia şi Croaţia sunt tari candidate cu care negocierile de aderare tocmai au inceput.

Misiunea Uniunii Europene este aceea de a organiza relaţiile dintre statele membre şi dintre popoarele acestora pe temeiul valorilor general acceptate de societăţile lor, generând solidaritatea la nivelul ansamblului UE. Europa e un spaţiu care, dincolo de diversitatea tradiţiilor, limbilor şi culturilor specifice fiecărei naţiuni europene, împărtăşeşte un număr de valori comune de   libertate  democraţie   justiţie socială  respect pentru fiecare presoană  respect pentru drepturile tuturor 

o Pe temeiul acestor valori fundamentale, UE a adoptat un număr de principii generale de acţiune:

  Uniţi în diversitateo Încurajând cooperarea între diferitele state şi popoare, UE promovează unitatea apărând diversitatea lingvistică, culturală şi confesională a componentelor sale.

Descentralizarea deciziilor şi subsidiaritateao Unul dintre principiile fondatoare ale UE este acela ca deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetăţean. În lumea globală de interdependenţe în care trăim, este indispensabil ca fiecare cetăţean să se simtă părtaş şi responsabil de deciziile care îi influenţează existenţa, şi să dezvolte participarea civică, tot aşa cum e necesar să coopereze cu semenii săi din alte spaţii de civilizaţie în spiritul curiozităţii, deschiderii şi solidarităţii general umane. De aceea, UE încurajează descentralizarea deciziilor la nivelul comunităţilor locale şi promovează principiul subsidiarităţii, conform căruia orice decizie trebuie să fie luată la acel nivel de administrare care are şi posibilitatea de a o duce la îndeplinire: un podeţ comunal se aprobă de comună, o autostradă internaţională – de guvernul (guvernele) care o finanţează.

Mai puţine frontiere, mai multe posibilităţi de dezvoltareo Nu graniţele, ci valorile definesc Europa unită. Încă de la fondarea ei ca o sumă de Comunităţi (Comunitatea cărbunelui şi a oţelului, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Comunitatea Economică Europeană), Europa unită a lucrat pentru a facilita „spiritualizarea” graniţelor dintre statele membre. Piaţa Comună a dus la un spaţiu politic şi civic comun.o UE garantează cetăţenilor europeni libera circulaţie a persoanelor, serviciilor, mărfurilor şi capitalurilor. În interiorul spaţiului UE, toţi cetăţenii europeni circulă fără restricţii, fără paşaport, fără vize, folosind aceeaşi monedă comună, euro, şi bucurându-se de aceleaşi drepturi şi garanţii în orice ţară care aparţine UE. Astfel, circulaţia bunurilor, a persoanelor şi a ideilor a devenit un motor al progresului general, îar fiecare dintre cetăţenii europeni poate decide liber asupra locului şi condiţiilor care îi oferă cele mai multe oportunităţi de dezvoltare. Egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii : O societate este cu atât mai dreaptă şi mai funcţională, cu cât asigură în mai mare măsură tuturor cetăţenilor săi, fără nicio discriminare, un acces liber şi egal la şansele de progress individual. De aceea, de la bun început, legislaţia europeană interzice discriminările de orice natură pe baza naţionalităţii sau a limbii materne, a religiei sau confesiunii, a sexului, rasei, handicapurilor, etc. o Încă din anii ‘50, primele tratate care au stat la baza Comun ităţii Europene au prevăzut măsuri care să asigure egalitatea de salarizare şi tratament dintre femei şi bărbaţi.o În present, legislaţia, practicile şi comportamentele definitorii pentru statele membre UE şi pentru societăţile europene respectă cele mai înalte standarde menite să asigure egalitatea de şanse a tuturor cetăţenilor lor.Libertate, securitate şi justiţie pentru toţi: UE garantează tuturor cetăţenilor săi accesul la o justiţie imparţială şi corectă, securitatea persoanei şi a bunurilor, apărarea contra criminalităţii intra- şi trans-frontaliere, a terorismului internaţional, pe baza unor reguli comune referitoare la aceste infracţiuni şi a deplinei cooperări între instituţiile naţionale. o UE promovează în interiorul graniţelor sale coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea dintre toate statele membreExportul de pace şi de stabilitate

UE îşi afirmă şi în raporturile cu restul lumii valorile şi interesele proprii. o UE contribuie la pacea, securitatea şi dezvoltarea durabilă a planetei, la solidaritatea şi respectul reciproc între state, popoare şi civilizaţii, la un comerţ liber şi echitabil, la limitarea sărăciei şi la protecţia drepturilor omului, şi cu precădere a copiilor, ca şi la respectarea strictă şi la dezvoltarea dreptului internaţional. IDENTITATE NAŢIONALĂ ŞI VALORI EUROPENEEste cât se poate de evident că niciuna dintre valorile europene nu are cum fi respinsă de societatea românească sau de membri acesteia, cu atât mai mult cu cât, la originea lor, se află valorile şi preceptele creştine cele mai respectate, cele mai înalte principii morale enunţate de-a lungul mileniilor de marii gânditori ai lumii, idelile cele mai luminoase care au stat la temelia României şi a lumii moderne. Constituţia României consfinţeşte aceleaşi principii şi valori, astfel încât am putea crede că suntem pe deplin racordaţi încă de pe acum la valorile europene.Ceea ce lipseşte încă în România este însă respectarea consecventă, de fiecare zi, a acestor valori în toate domeniile vieţii sociale şi chiar personale: acceptăm, teoretic, principiul non-discriminării, dar asta nu înseamnă că nu-i discriminăm niciodată pe romi sau pe cei ce suferă de un handicap; nimeni nu se declară partizan al poluării mediului, dar puţin sunt aceia care au grijă efectiv de curăţenia din jur.  Abia transpunerea sistematică şi activă a valorilor europene în modul nostru de viaţă şi de acţiune cotidian, interiorizarea valorilor şi principiilor europene ne vor transforma în cetăţeni activi şi respectaţi ai UE şi va duce către integrarea noastră în civilizaţia contemporană a Europei.

  Valorile tradiţionale ale societăţii româneşti nu sunt în contradicţie cu valorile europene. Constatăm însă că, atunci când nu ne convine ceva din disciplina sau rigoarea cu care se aplică concret valorile europene, ne revendicăm dreptul la valori diferite, aşa-zis tradiţionale, fără să avem o reprezentare clară a acestora.

Este necesară o dezbatere naţională amplă pentru a ne defini identitatea, personalitatea şi vocea proprie în concertul european. Respectând valorile europene, vom putea identifica, promova şi dezvolta în armonie cu acestea creaţiile specifice ale spiritualităţii şi culturii româneşti. 

UNITĂ ÎN DIVERSITATE, UNIUNEA EUROPEANĂ VA RESPECTA LA RÂNDUL EI VALORILE PROPRII CIVILIZAŢIEI ROMÂNEŞTI, PE CARE LE CONSIDERĂ, ALĂTURI DE CELE  ALE CELORLALTE STATE-MEMBRE, O CONTRIBUŢIE SPORIND TEZAURUL CULTURAL ŞI DE CUNOAŞTERE AL EUROPEI.