the terrifyng fantastic in the work of the scientist … 05 78.pdf · abstract:the present paper...

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

569

Section: Literature

THE TERRIFYNG FANTASTIC IN THE WORK OF THE SCIENTIST WITH A WRITER’S

IMAGINATION (VICTOR PAPILIAN)

Diana Teodora Cozma PhD Student, Technical University of Cluj-Napoca - Baia Mare Northern University

Center

Abstract:The present paper wants to present the fantastic work of Victor Papilian, the scientist

with the imagination of a writer. The consistency of the writer`s work is found in his short stories

having various fantastic themes. The terrifying fantastic of an experimental type offers Victor Papilian the possibility to decipher

innovating features and aspects of human behavior, trying also an adequacy as accurate as

possible to reality. The mysterious part of life cannot be denied as it enriches the process of knowledge.

The author of ŖIgor`s Manequinŗ successfully contributes with his innovative creation to the

diversification of the Romanian fantastic prose, which, most certainly is placed under the sign of

the sensational.

Keywords: terrifying, miraculous, anatomic, experimental, science-fiction.

Sergiu Pavel Dan, consideră opera lui Victor Papilian, ca fiind una remarcabilă, iar

despre acesta afirmă că este o „personalitate înzestrată cu o neobişnuită disponibilitate

spirituală, consumată efervescent în variate domenii de activitate (dascăl universitar, autor

de preţuite tratate şi studii medicale, scriitor, violonist, animator muzical, întemeietor de

cenaclu şi revistă literară)ŗ1.

Datorită acestui caracter proteic, scriitorul abordează o nuvelistică excepțională, pe

teme fantastice, după ce ne dezvăluie, în prealabil, calitatea sa de om de ştiinţă. „Toată

lumea ştie că sunt profesor de anatomie, ca atare, om, în primul rând, cumpănit de

judecată, bun observator şi conştiincios interpret al faptului de experienţăŖ2. Este citatul,

cu care începe una dintre nuvelele sale.

Partea cea mai rezistentă și cea mai surprinzătoare, a operei lui Victor Papilian, ne-o

oferită nuvelistica sa pe teme fantastice. Fantasticul îi oferă scriitorului posibilitatea de a

pătrunde în prealabil, în cele mai ascunse colțuri ale conştiinţei omeneşti, de a descifra

trăsături şi aspecte inedite de comportament, de a creiona foarte precis, drumul unei

cunoaşteri ce ține de natura umană, pe care el, ca medic, s-a străduit s-o pună într-o

lumină cât mai exactă și completă.

Latura fantastică a lui Victor Papilian urmărește o adecvare cât mai fină la real, care

ne scapă de cele mai multe ori. Vorbim aici, de acea latură de mister a vieţii, pe care n-o

putem nega, și care reușește cu succes să îmbogățească procesul cunoaşterii. Crearea unor

ipostaze noi, întreținerea unui dialog permanent viu cu necunoscutul, și cu toți factorii

neprevăzuți ai conștiinței umane, sunt doar câteva dintre aspectele inedite prezente în

proza fantastică a lui Victor Papilian.

1 Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, Editura Univers, București, 1973, pag, 206 2 Ibidem., p.206



570

Section: Literature

Sergiu Pavel Dan, îl compară pe Victor Papilian, cu Cezar Petrescu(din Baletu l

mecanic) prin faptul că, amândoi îi atribuie savantului „rolul insidios de cal troian, menit

să ratifice cu prestigiul său realitatea unor conexiuni enigmaticeŗ3.

În numeroasele lui studii despre memorie, scriitorul afirmă. „Memoria nu este o

funcţiune a creierului, ci a organelor de simţŖ. Afirmație susţinută de un medic, în

Manechinul lui Igor. In consecinţă, pe retina unui muribund va putea fi întotdeauna

fotografiată imaginea fiinţei iubite. Ceea ce şi încearcă să demonstreze materia narativă.

„Ochiul are două feluri de sensibilităţi, una pentru lumină, cealaltă pentru coloare...Ŗ4

Victor Papilian, ca autentic autor fantastic „se joacăŖ, la modul superior, cu

spaima; aducându-le totodată un elogiu, colegilor de breaslă: „Doctorii! Ce neam de

oameni drăguţi, dar ce adunare de oameni comozi! La ei, totul e simplu, perfect şi firesc.

În realitate, ia nişte străini de cetatea spiritului, nişte rătăciţi de cărarea adevărului. În

afară de scoaterea apendicelui şi deschiderea colecţiunilor supurale, toată virtutea lor

lecuitoare se reduce la morfină şi... psihanaliză.ŗ5

Sergiu Pavel Dan, aduce în discuție termenul de „flăcări ale iaduluiŗ, susținând că,

savantul, meditează asupra acestora. În volumul Sufletul lui Faust (1928), autorul

mărturisește: „Raiul e locaşul oamenilor cu conştiinţa tare! [...] în schimb, în iad sunt

sufletele oamenilor simpli. [...] Aci sosesc fiii rătăciţi spre a-şi găsi părinţii şi amanţii

despărţiţi spre a se iubi în voie. În iad gândesc, spre bucuria altora, sufletele cuminţilor cu

remuşcări pentru cuminţenia lor, rătăcesc misticii, pentru care raţiunea pură a fost povară

[...] şi sufletele păcătoşilor sublimi, care au putut ierta de şaptezeci de ori câte şapte.ŗ6

Această „seducţie a iadului, în care (culmea ereziei!) este situat chiar şi Isus,

constituie, se pare, mobilul suprem al fantasticului (esenţial frenetic) la Victor Papilian.

Refacem, aşadar, cunoştinţa cu eternul daimonion romantic, ingenium negreşit mai

relevant, în împrejurarea de faţă, decât formula paradoxurilor ştiinţifice ori decât apologia

ortodoxismului hieraticŗ7.

Pentru Papilian, „laboratorul omului de ştiinţă nu e suficient, căci e prea prozaic

şi nu oferă decât date dinainte prevăzute. Realitatea e însă alta. Laboratorul are o

neutralitate de bisericuţă ; convingerea înlocuită prin ritual; taine prefăcute în dogme;

critica aranjată după un singur tipic; şi mai ales, un anumit pontificalism, îndreptând

gândirea spre silnic sau pe nesimţite, către un ţel hotărât de mai înainte." 8

Victor Papilian își organizează diform materialul, dându-i o anumită coerenţă.

Autorul este un „visător, lui îi place să viseze și să facă asociaţii şi combinaţii noi,dar mai

ales este capabil să răstoarne ipotezele facile, oferindu-le o nouă orientare, derutând cu

succes cititorul. Toată această activitate ce ține de intelectualism, nu e decât o „prelungire

a muncii sale de savant şi de om de ştiinţă, nu e decât recreaţia şi jocul pe care şi-l permite

cel aşezat sub semnul lui Aesculapŗ9.

Gama de situaţii care „facilitează fantasticul este în cazul lui Papilian extrem de

întinsă. Ea merge de la simple obsesii, fixaţii şi freudism, spre forme tot mai acute de

miraculos creştin şi hagiografic, iar de aici spre fantasticul anatomic şi experimentalist,

bazat pe experimente şi teorii ştiinţifice, cu o aparenţă logică impecabilă, dar în realitate

greu de crezutŗ10

.

3 Sergiu Pavel Dan, op.cit., p. 207 4Ibidem., p.207 5Ibidem.,p. 208 6Ibidem.,p. 2010

7ibidem 8 Victor Papilian, op. cit, P.VII 9ibidem 10ibidem



571

Section: Literature

Producţia fantastică a lui Victor Papilian, se încadrează pe trei categorii. Prima

categorie ar fi legată de „freudismul" scriitorului, pe care şi G. Călinescu îl indica drept

fundamental în textul său din Istoria literaturii române, scriind : „Dostoievske-nismul lui

Victor Papilian este freudist ca de altfel toate psihozele sectare şi aici religiosul este

amestecat cu eroticul. Freudistă e tratarea cazului şi deci explicarea luiŖ11

De exemplu, dacă ne referim la cazul studentului Mihai Golgot din Obsesia, fiu de

moţ sărac din Munţii Apuseni, venit să facă studii universitare la Cluj, aflăm de aici că, el

remarcă pe coridor o gravură înfăţişând figura martirilor, Horea, Cloşca şi Crişan,

recunoscând în aceasta, locurile unde a copilărit.

Victor Papilian se identifică profund cu suferinţa martirilor în momentul tragerii lor

pe roată, această suferință primind proporţii de coşmar, atunci când, scriitorul suferă o

operaţie de apendicită. Astfel, durerea fizică îl face să retrăiască actul frângerii pe roată,

mai ales că zincograful bibliotecii Universităţii îi făcuse o copie după tabloul în cauză,

accentuându-i şi mai mult detaliile.

În visul trăit de el ,,are loc o substituire de personaje, locul lui Horea e luat de tatăl

său, iar locul călăului, de Hárástossy, zincograful. La trezire, tânărul are o singură dorinţă:

să fie dus acasă spre a face misionarism; „Moţul de l-ai scos din munţi, va să devină preot

sau militar"12

.

În Omul cu grimasă, „chirurgul, căruia îi cade în mână un fost preferat al iubitei

sale, nu se lasă până nu-i scotoceşte toate intestinele, în căutarea „taineiŖ pe care o poartă;

în Pisica, o tânără, care are nevoie pentru un experiment de un ochi de pisică şi îl roagă pe

un coleg să i-l procure, când acesta se îndrăgosteşte de ea simte nevoia să omoare pisica

datorită căreia sunt împreunăŗ13

.

După cum se poate vedea, „eroii descrişi de prozator încearcă o trăire nouă, o

ieşire din perimetrul strâmt al existenţei lor cotidiene, frământaţi de visuri tulburi, de

manii, fixaţii, instincte obscure. Drama lor e privită experimental, sub lama măritoare a

microscopului, cu o detaşare crudă, uneori chiar cinică, cu o sinceritate atât de brutală, de

categorică, insistându-se asupra tuturor detaliilor şi cutelor sufleteşti, oricât de prozaiceŗ

sau anatomice ar fi ele , încât acuza de naturalism ce i s-a adus nu o dată, poate fi luată cu

îndreptăţire în discuţieŗ14

.

În volumul Sufletul lui Faust, Victor Papilian, încearcă o depășire a realității, prin

căutarea insolitului, „a fenomenelor atipice, stridente, bizare, infra sau para-ştiinţifice.

Cartea se prezintă ca o suită de parabole biblice, de legende creştine literaturizate, în

sensul apocrifelor şi a cărţilor populare pe teme scatologice. E un fel de misticism

literaturizat, rezultat din evitarea spiritualismului programatic şi înlocuirea lui cu alegoria

şi parabola de tip livrescŗ15

.

În unele cazuri asistăm chiar la o veritabilă infuzie păgână sau eretică, ce pune la

îndoială însăşi dogma creştină, plasând-o într-un plan de generalitate nespecifică. Un

asemenea caz îl avem ilustrat în chiar povestirea care dă titlul volumului Sufletul lui.

Faust. Potrivit legendei cunoscute, Faust se află la capătul vieţii în situaţia de a-şi oferi

sufletul lui Mefisto, dar acesta îi dăruieşte posibilitatea alegerii raiul, iadul sau locaşul

nefiinţei, deoarece „judecata de apoi e judecata pe care sufletul şi-o face sieşiŗ.

Gheorghe Glodeanu, afirmă: „Mitul omului care încheie un pact cu diavolul pentru

a-și depăși condiția este prelucrat în Sufletul lui Faust. Prozatorul imaginează o întâlnire

11G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva, 1982, p. 928).

12 Victor Papilian, op.cit.,p. XIX 13 Ibidem 14Ibidem., p. X 15Ibidem., p. X



572

Section: Literature

insolită între Faust și Mefisto, dialogul dintre cei doi amintind de dialogul dintre discipol

și maestrul său spiritual. Aflat la capătul drumui său terestru, Faust este pus să aleagă între

rai, iad și neființă: „Ne găsim la răscrucea din urmă!...Privește!... La dreapta e raiul, la

stânga iadul, dar dincolo de granițele lor începe neființa!... Și acum alege!...ŗ16

În cele ce urmează „narațiunea nu face altceva decât să prezinte avantajele și

dezavantajele fiecărei opțiuni. În mod paradoxal, Mefisto nu este imaginat ca un personaj

terifiant, ca o întruchipare a răului, ci ca un inițiator, ca un maestru spiritual ce știe să își

îndrume ucenicul pe drumul anevoios al cunoașteriiŗ17

Derutat și neștiind ce să aleagă, „sufletul lui Faust cere un ultim ajutor pentru a ieși

din impas, pentru a găsi calea cea justă. Atât raiul cât și iadul sunt considerate niște creații

ale sufletului uman: Raiul și cu iadul sunt produsul sufletului omenesc. Substanța lor e

cugetarea și conștiința fiecăruia le ie puterea. În rai e viață veșnică, în iad o mie de clipe

sufletului capătă, pentru o clipă, o nouă întruchipare pământeascăŗ18

.

Raiul, pare a fi „locașul perfecțiunii! În el totul e cunoscut și fiecare element e

prețuit prin măsură și analiză. Razele soarelui sunt numărate, lumina nopții e o formulă

matematică, pământul e cântărit cu frânturi de miligram, iar firmamentul preschimbat în

moriști de energie… Căci în rai totul se cunoaște, dar nimic nu se poate! Tu suflete

zbuciumat, te vei împietri în cunoaștere deplină și așa vei rămâne la infinit!ŗ19

A doua povestire a volumului, Poveste, „ne transportă în cadrul biblic al testului

unui dialog între om şi divinitate, soldat cu înfrângerea acesteia din urmă. Căci în loc să

cedeze „gândulŗ în schimbul „fericirii şi înţelepciunii", omul continuă să scormonească

universul, îndoindu-se de toate. Neputinţa dumnezeiască este pusă la îndoială şi în cazul

Poveştii de Paşti unde, cei doi evrei porniţi în căutarea lui Hristos, consideră miracolul

creştin drept povară şi o limitare a propriilor lor posibilităţi, din care cauză vin la Golgota

să se răzbune pe cel crucificatŗ20

.

Observăm că, la Victor Papilian, există o zonă superioară a scrisului, zonă în care

calităţile de prozator fantastic sunt puse în evidenţă cu maximum de potenţialitate. E

vorba aici de o serie de nuvele din volumul Vecinul (1938), destul de reuşit; în ansamblul

său, sau din Manechinul lui Igor (1943), cât şi de o serie de nuvele rămase în periodice

sau postume şi date la iveală de ediţiile din timpul din urmă.

Între acestea, la loc de frunte se aşează nuvela Demonul, publicată întâia oară de

Titus Bălaşa în volumul antologic Ceartă oltenească (1973), care, prin calităţile ei

artistice ca şi prin modul de abordare al temei, aduce aminte de tipul de fantastic practicat

de un Mircea Eliade sau Vasile Voiculescu.

Avem de-a face pentru întâia oară „cu o demonie subliniată a personajului, demonie

ce izvorăşte din calităţile speciale pe care acesta le posedă. Sunt atribute intrinseci ale

eroului sau numai părerea celui care povesteşte, rămâne iarăşi o enigmă pe care trebuie s-

o dezlegăm pe măsură ce înaintăm în lectură. Dar iată faptele: o dată cu venirea într-o

formaţie de luptă a sublocotenentului Burz, lucrurile încep să ia o turnură neobişnuită; nu

mai moare nimeni, morala detaşamentului e excelentă şi în cele din urmă sunt transferaţi

şi în spatele frontuluiŗ21

.

Omul „posedă un fel de magnetism personal, un fel de vrajă care-1 face să

îmblânzească lupii sau năpârcile, să fie ocolit de rele. Singura lui patimă e cântecul din

16 Gheorghe Glodeanu, Orientări în proza fantastică românească, Editura Tipo Moldova, Iași, 2014, p.314 17Ibidem., p.315

18Ibidem 19ibidem 20 Victor Papilian, op.cit., p. XI 21ibidem



573

Section: Literature

fluier sau muzicuţă (instrumentul miraculos), cu care exorcizează destinulŗ22

. Vraja

aceasta, ne sugerează autorul „a ţinut atâta vreme cât Burz a rămas curat, neatins de păcat

(„un fel de Iisus în pustie", cum îl numeşte un camarad), până în momentul când o

cunoaşte pe Maria-Florentina, femeie fatală, cu trecut deocheat. Iubind-o pe Maria-

Florentina, el devine dintr-o dată vulnerabil, fiind găsit în pădure sfârtecat de lupiŗ23

.

Nuvela are „un ritm interior bine sugerat şi condus, o adecvare perfectă la obiect.

Mai întâi e vorba de acea punere în temă a cititorului, de acel avertisment care atrage

atenţia asupra ursei, situaţii neobişnuite:„Sunt unii oameni supuşi demonilor, dacă nu sunt

chiar ei demoni. Şi câtva timp am crezut că Burz ar fi o încarnare a Necuratului.ŗ24

.

Cu Demonul intrăm în domeniul fantasticului propriu-zis al lui Victor Papilian, a

celui aşa-zis anatomic şi experimentalist, caracterizat prin plasarea acţiunii sub semnul

ştiinţei. Volumul cel mai caracteristic pentru acest tip de fantastic,este Manechinul lui

Igor şi alte povestiri de iubire, apărut în 1943 în editura Fundaţiilor în colecţia „Scriitori

români contemporani", deşi scriitorul dovedise din plin aceste calităţi încă din Sufletul

luiFaust (1928) şi apoi din volumul Vecinul (1938), în cadrul cărora cele mai multe din

nuvele, precum Trădare, Râsul, Lupta, Ură, Groază, Iată marfa, stăpâne, Victorie etc.,

apelează la teme şi motive fantastice, ca la procedee devenite deja familiare scrisului său.

Majoritatea nuvelelor lui Victor Papilian, sunt simple descrieri ale unor experimente

(Manechinul lui Igor, Ochiul cu două pupile, Creierul poetului, Lacrima, Lupta) sau a

unor situaţii neprevăzute (Pedeapsa, Groază, Trădare, Femeia din întuneric, Fără titlu,

Sânge străin, Cicatricea), făcând loc interacţiunii cu forţe de semn contrar, provocând o

dereglare a fluxului normal de înţelegere şi o ruptură la nivelul textului.

Invazia fantasticului se produce în câmpul de acţiune al omului de ştiinţă, şi de

aceea e mai apropiat de „science-fictionŗ, dar de care se desparte prin lipsa

constructivismului şi prin abolirea raţiuni, care este mai apoi înlocuită cu logică a

contrariilor.

Nuvela Manechinul lui Igor „poate servi ca poartă de intrare în acest univers

suprasensibil, care încearcă o transcendere a realităţii printr-o cunoaştere infra-ştiinţifică.

Eroul, profesor de anatomie, cunoaşte la un congres internaţional pe un confrate, Igor

Iarotzki Voronciuc, al cărui oaspete la masă esteŗ25

.

Cu acest prilej, profesorul rus îi expune cele mai noi rezultate ale cercetărilor sale şi

concluziile la care a ajuns : „Principiul teoretic al experimentului e următorul: omul

moare cu chipul cel mai drag în memorie. Memoria imaginilor, după cum ţi-am spus, îşi

are sediul în ochi, şi cum chipul drag are o realitate materială, el poate fi fotografiat chiar

pe retină. Am imaginat un aparat fotografic de o sensibilitate extraordinară, care, aplicat

pe ochi în răstimpul dintre viaţă şi moarte, surprinde acest chip, făcând astfel dovada pe-

remptorie a teoriei mele..."26

Spre a-şi convinge oaspetele, „amfitrionul se oferă a-i pune la dispoziţie şi probele

de rigoare, printr-o experienţă, la care mai asistă şi prietena lui, Tatiana, dimpreună cu un

discipol al maestrului, Serghie. Revenit în ţară, anatomistul nostru află într-o bună zi de la

Tatiana, că experienţa la care asistase nu s-a făcut, pe manechin, ci pe un om viu, ceea ce

a determinat-o să fugă. Cei doi se hotărăsc atunci sa combată teoria lui Igor cu o alta:

aceea că „fiecare animal vede lumea în chip deosebit , dar tocmai când sunt gata să

reuşească, Tatiana e găsită cu orbitele goliteŗ27

.

22ibidem 23ibidem

24 ibidem 25 Ibidem., p. XVI 26Ibidem., p. XVII 27Ibidem



574

Section: Literature

Apoi profesorul roman „primeşte prin poştă fotografia ochilor Tatianei, cu imaginea

lui pe retina şi fotografia ochilor lui Serghei cu imaginea Tatianei, ceea ce-1 face să intre

în alertă, panicat de o posibilă răzbunare a lui Igor. Îşi lasă barbă, se travesteşte, şi nu-i

dispare frica decât în momentul în care primeşte fotografia ochilor lui Igor, purtând pe

retină imaginea Tatianeiŗ28

.

Ceea ce devine „straniu şi terifiant aici, nu e numai neobişnuitul experienţei în sine,

cât, mai ales, puterea de răzbunare a lui Igor, din calea căreia fuge Tatiana sau Serghei.

Umbra răzbunării acestuia planează asupra existenţei lor, căci într-o noapte, Tatiana pâre

a-i simţi prezenţa în apropie, fapt care o transformă curând, în victimă: slăbeşte, merge

şovăind, „cu capul adus în grumaz ca manechinul lui Igor. Genul acesta de

„corespondenţeŗ ridică indicele de nivel al nuvelei, întărindu-i puterea de seducţieŗ29

.

Tot la o experienţă insolită asistăm şi în Ochiul cu două pupile. Aici „medicul

Serghie, cere să i se facă o operaţie pe proprii săi ochi pentru a putea verifica o ipoteză

ştiinţifica: aceea potrivit căreia ochiul are două sensibilităţi: una Pentru lumina şi alta

pentru culoare. De aceea el doreşte un transplant de pupile artificiale. Profesorul

anatomist i-o face, dar nu peste puţină vreme pretinde o alta, spre a i se elimina pupilele

naturale şi a rămâne doar cu cele artificiale. Refuzat, el încearcă sa-şi pună singur în

aplicare gândul, dar îşi perforează ochii şi se sinucideŗ30

.

Gheorghe Glodeanu afirmă: „Narațiunea Ochiul cu două pupile lansează ipoteza

potrivit căreia ochiul uman are două sensibilități: una pentru lumină și alta pentru culoare.

Relatarea ia forma confesiunilor unui chirurg, care este un veritabil alter ego al

scriitorului. Personajul face elogiul profesiei sale, o meserie cerebrală, care refuză

fantasticul, dar care îi conferă celui ce o practică o orgolioasă demiurgie. Chirurgul

vorbește de voluptatea tactilă a meseriei sale și recunoaște faptul că a avut întotdeauna

pasiunea operațiilor delicate, un joc rafinat în care mâna parcă sculptează un bob de piper

sau încondeiază un fir de nisipŗ31

.

Dacă în cele două nuvele există fără nici o îndoială o stare de indeterminare, de

suspans şi groaza, beneficiind de un anumit halo de conexiuni și supoziţii care însoţesc

expunerea cazului, următoarea nuvelă din volumul în discuţie, Manechinul lui Igor,

Creierul poetului, ni se pare mult mai puţin izbutită din punct de vedere estetic.

Redusă la un simplu artificiu ştiinţific: „ demonstraţia făcută de anatomistul Racotă

că poezia de calitate a unui poet era doar produsul unui creier bolnav, a unor malformaţii

sau leziuni, ea nu reuşeşte a transcende enunţul şi să-l îmbrace într-o haină literară pe

măsură. Nuvela este oprită prin urmare chiar în pragul ei metafizic şi de aceea ratată, căci

simpla expunere a unor teorii ştiinţifice nu e de ajuns pentru a crea acel contact necesar cu

irealul, care face deliciul oricărui joc între real şi imaginar. Aici antropologul l-a surclasat

pur şi simplu pe literat, dar cu preţul, sacrificării nuvelei… Şi începu să explice

dezvoltarea creierului chiar din timpul vieţii embrionare. Cătălina simţea că-şi pierde

puterea de atenţieŗ32

.

Se petrec aici „tot felul de evoluţiuni, schimbări de formă, contopire de

circumvoluţiuni, adânciri de scrisuri şi apariţiuni de şanţuri; apoi evoluţiunea creierului în

seria vertebratelor, raportul între greutate şi inteligenţă, arhitectonica lui, cu ce este vechi,

primar, şi ce este nou, supraadăugat… În concluzie, domnişoară... Studiul acestui creier

este extrem de bogat în concluzii. Geniul i l-a dat nebunia iar darul poeziei, această

28ibidem

29ibidem 30Ibidem., p. XVII 31 Gheorghe Glodeanu, op.cit.,.p. 311 32 Victor Papilian, op.cit., p. XVIII



575

Section: Literature

întârziere în copilărie, acest infantilismŖ, teorie care nu poate fi acceptată nici măcar ca

explicaţie ştiinţificăŗ33

.

De exemplu, nuvela Pedeapsă, este una dintre cele mai realizate nuvele ale

autorului, și pune la bază aceeaşi idee a iubirii învingătoare sau a inimilor complementare.

Convinşi, așadar de ideea că „inimile care se iubesc comunică dincolo de timp şi spaţiu,

într-un fel de corespondenţă eternă, locotenentul Zătreanu de la marină îşi dă întâlnire cu

iubita sa la anumite ore fixe, când radio Bucureşti anunţă ora exactă. Observând anumite

tulburări ale undelor electromagnetice în acel moment, doctorul vasului pe care se afla

Zătreanu se decide să-l urmărească pe acesta mai de aproape şi, într-adevăr, el constată că

în asemenea momente inima lui Zătreanu poseda două bătăi, ca şi cum ar fi vorba de două

inimi contopiteŗ34

.

Constantin Cubleșan, în prefața Povestirilor fantastice, afirmă că: „ În Poveste

avem o variantă a motivului umblării lui Dumnezeu pe pământ. De data aceasta el vine

să-şi desăvârşească opera, vrând să dea oamenilor suprema fericire pe care ei o năzuiesc,

dar nu ştie cum s-o facă. Cei cu care ia contact refuză să lucreze pentru el, cerându-i să

lase mai bine totul aşa cum a fost clădit iniţial, cu nedreptatea şi cu limitele deja ştiute.

întors în cer, află şi acolo împotrivire zelului său de desăvârşire. Atunci "Dumnezeu

înfuriat de atâta batjocură, strigă într-ajutor puterea cuvântului cel de la început, vrând

prin el să nimicească totul... Dar la porunca lui, nimic din ceea ce era hotărât nu se clinti

altcum... şi înţelegând că lumea nu mai asculta de El, ci de legile Lui, îşi adună toate

zadarnicele Lui puteri şi se prăbuşi în genunchi... De atunci nu mai există Dumnezeu..."35

.

Încercând să dea o explicaţie ştiinţifică cazului („inima provine din doi muguriŖ),

doctorul are „revelaţia adevărului, atunci când, în naufragiul care urmează, şi în care

Zătreanu e dat dispărut, vede plutind în jurul lui „un ghem de carne vie, care pulsa ritmic

şi solid, un organ viu, o jumătate de inimăŖ, care nu era altceva decât inima iubitei,

căutându-şi perecheaŗ36

.

Fenomenul „e cu atât mai straniu, cu cât, salvat de la înec, doctorul o cunoaşte pe

logodnica lui Zătreanu, aflată în aşteptare în port, şi asistă neputincios la modul misterios

în care aceasta se îneacă sub ochii lui, chemată în larg de jumătatea de inimă a

iubituluiŗ37

.

Victor Papilian, face apel aici la mitul veşnicei reîntoarceri a lui Nietzsche, ca şi

ipoteza unei lumi repetabile la infinit, și se dovedeşte a fi „un prozator înzestrat cu mari

posibilităţi speculative, un futurolog, gândind spaţiul şi timpul în funcţie de marile valori

proiective ale sufletului uman, după sistemul kantian al „lumii ca voinţă şi reprezentareŖ

sau, precum cel eminescian din Avatarii faraonului Tlaŗ38

.

În nuvela Lacrima, care este una dintre cele mai reușite nuvele fantastice ale

scriitorului, descoperim o „atracţie morbidă spre o iubire ireală, halucinatorie. Pe lângă

ideea ştiinţifică deosebit de interesantă care stă la baza ei, nuvela dispune de o construcţie

narativă după toate regulile literaturii fantastice, ţinând seama de faptul că „la nivelul

lumii reprezentate, fantasticul dezvoltă o structură de contrast, antinomică, paradoxală în

raport cu cunoaşterea comună, împărtăşităŖ39

.

După cum afirmă și Gheorghe Glodeanu în Orientări în proza fantastică

românească, Victor Papilian „realizează niște narațiuni care se găsesc sub semnul

33ibidem 34Ibidem., p. XII 35 Idem, Povestiri fantastice, p.13

36 Victor Papilian, op.cit.,p. 20 37ibidem 38ibidem 39Ioan Vultur, Naraţiune şi imaginar, Bucureşti, Ed. Minerva, 1987, p. 87



576

Section: Literature

senzaționalului. Omul de știință lansează o serie de ipoteze îndrăznețe, a căror valabilitate

este demonstrată printr-o narațiune. Printr-o asemenea creație, autorul Manechinului lui

Igor, contribuie din plin la diversificarea prozei fantastice româneștiŗ40

.

BIBLIOGRAPHY

Operele autorului investigat

Papilian, Victor, Lacrima, ediție și prefață de Mircea Popa, Editura Minerva, București,

1988.

Papilian, Victor, Povestiri fantastice, Editura Sarmis, Cluj-Napoca, 1994.

Referințe critice

Antologia nuvelei fantastice, cu o prefață de Matei Călinescu și un studiu de Roger

Caillois, Editura Univers, București, 1970.

Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediția a II-a

revăzută și adăugită. Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, 1982.

Călinescu, Matei, Despre conceptul de fantastic, în Antologia nuvelei fantastice, cu o

prefață de Matei Călinescu și un studiu de Roger Caillois, Editura Univers, București,

1970.

Dan, Sergiu, Pavel, Proza fantastică românească, Ed. Minerva, București,

1975.Dicționarul general al literaturii române, Coordonator general Eugen Simion, vol.

I-VII, Academia Română & Editura Univers Enciclopedic, București, 2004-2009.

Masca. Proză fantastică românească, prefață și antologie de Alexandru George, Editura

Minerva, București, 1982.

Glodeanu, Gheorghe, Orientări în proza fantastică românească, Editura Tipo Moldova,

Iași, 2014.

Vultur, Ioan, Naraţiune şi imaginar. Preliminarii la o teorie a fantasticului, Bucureşti,

Ed. Minerva, 1987.

40 Gheorghe Glodeanu, op .cit, p.317

the terrifyng fantastic in the work of the scientist … 05 78.pdf · abstract:the present paper...

Documents