the diary of the assumed freedom and self- … 04 52.pdf · the diary of the assumed freedom and...

Iulian BOLDEA, Cornel Sigmirean (Editors), DEBATING GLOBALIZATION. Identity, Nation and Dialogue

432 Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, e-ISBN: 978-606-8624-01-3

THE DIARY OF THE ASSUMED FREEDOM AND SELF-

KNOWLEDGE: S.(AVING) THE E.(ASTERN) I.(NTELLECTUAL)

Ancuța Gurban-Dinu

PhD, ”George Topârceanu” Middle School, Bucharest

Abstract: In this article we aim to analyse and to decipher the presence of one of the most outstanding

Romanian intellectuals, Eugen Simion, in the French cultural space during 1970-1973. His diary presents the configuration of Paris, the author's connections to the cultural life on one hand, on the other both the

intellectual and the perfection accomplishement, readings, communication with the Romanian culture's

people through mails, moods, people's portraits, personal life events, moral and intellectual reflections.

Keywords: diary, liberty, self-knowledge, loneliness, culture

Moto: „Am timp de toate, de trăit ca şi de mărturisitŗ1.

Aflat în 2013 la cea de-a VI-a ediţie (ediţiile I, a II-a şi a III-a au apărut la Editura Cartea

Românească în 1977, 1979 şi, respectiv, 1986, ediţia a IV-a a fost publicată la Editura Mercutio,

în 1999, iar ediţia a V-a, la Editura Corint, în 2006), jurnalul lui Eugen Simion, Timpul trăirii.

Timpul mărturisirii: jurnal parizian2, este tipărit, în variantă definitivă, la Univers Enciclopedic

Gold. Cartea redă experienţa culturală şi intelectuală, trăită în capitala Franţei, între noiembrie

1970 şi 1973, sfârşitul verii, care îi facilitează accesul la noua critică, îl ajută să-şi conştientizeze

poziţia de intelectual român, să se elibereze de prejudecăţile impuse de acest statut şi, totodată, să

se autocondamne la libertate: „[…] Franţa a sosit la timp pentru mine… O experienţă capitală.

Aveam 37 de ani când am ajuns la Paris. Aici am descoperit noua critică şi tot aici am înţeles

condiţia mea de intelectual român. Parisul m-a spălat de prejudecăţi şi mi-a dat un veritabil gust

european. Atunci m-am vindecat, îmi vine să cred, de complexele intelectualului român. Nu le

mai numesc. M-am întors după trei ani cu un număr mare de cărţi de critică şi teorie literară, cu

un jurnal intim (publicat, parţial, în 1977) şi cu o mare linişte în spiritul meu. Dacă pot face ceva,

să fac aici, în cultura română, mi-am zis. Restul nu mai ţine de mine. Nu regret decizia mea. Nu

spun că tot ce am trăit şi am văzut în Franţa mi-a plăcut. Dar a fost o mare şansă pentru mine

1 Eugen Simion, Timpul trăirii, timpul mărturisirii: jurnal parizian, ediţie de Mihaela Constantinescu, prefaţă şi repere critice de Antonio Patraş, Bucureşti, Univers Enciclopedic Gold, 2013, p. 345. 2 Titlul este inspirat dintr-o frază camusiană: « Il y a un temps pour vivre et un temps pour témoigner de vivre » (Albert Camus, Noces à Tipasa).



contactul cu o lume în care, cum se zice cu o vorbă nu totdeauna adevărată, omul este condamnat

să fie liberŗ3.

Această libertate se poate câştiga numai prin cultură, dat fiind faptul că ea reprezintă atât

o șansă de salvare, cât şi o modalitate prin care se pot afirma valorile intelectuale: „Cultura

continuă să rămână o şansă a omului, un spaţiu al libertăţii lui şi, dacă reţinem ceva din istorie,

este faptul că sabia spiritualului învinge în cele din urmăŗ4.

Eugen Simion este de părere că evenimentele pe care le relatează în paginile jurnalului

său nu respectă decât într-o mică măsură legile genului diaristic (calendaritatea Ŕ „legea

Blanchotŗ, artificiul sincerității Ŕ „legea Barthesŗ), deoarece timpul trăirii (istoric) şi timpul

mărturisirii (scriiturii) coincid, se influenţează şi chiar se confundă: „Jurnalul meu nu respectă,

repet, calendarul, sunt zile, săptămâni, chiar luni în care nu notez nimic, uit pur şi simplu că

există. Apoi îl descopăr şi am un sentiment de culpabilitate. Mă apuc atunci să sintetizez

evenimentele, amestec momentele, planurile, timpurile. Nu sunt un spirit ordonat, şi jurnalul meu

suferă enorm. Poate că aşa trebuie să fie, mă consolez şi eu. Acest fragmentarism face parte din

regula jocului. Ce-i jurnalul intim dacă nu locul în care ne permitem să greşim?ŗ5.

El consideră că jurnalul intim arată valoarea conştiinţei unei personalităţi, puterea de a se

gândi şi a se vedea pe sine, în adâncul interiorităţii şi al neliniştilor. Curajul de a ţine şi de a

publica un jurnal ţine de civilizaţia culturii. Aşadar, jurnalul nu poate spune absolut tot despre

fiinţa diaristului şi nici adevărul, ci doar impresia de adevăr. Aceste lucruri îl transformă într-o

„[...] ficţiune a nonficţiuniiŗ6.

Criticul literar român declară că ţine un jurnal, pe de-o parte, ca să suprindă ceva din „[...]

vacarmul fiinţei [...]ŗ7 şi, pe de alta, ca să nu lase „[...] timpul să trăiascăŗ

8. Pentru el acest jurnal

reprezintă „[...] un exerciţiu de viaţă [...]ŗ9, care îl ajută să-şi facă ordine în existenţă şi să-şi

caute fiinţa.

Înainte de a începe decelarea jurnalului simionian, să reflectăm asupra autocaracterizării

pe care autorul, care este şi personaj, şi narator, şi-o face: este un tânăr intelectual care vrea să

cunoască şi să înţeleagă, este puţin timorat, pentru că se vede nevoit să se adapteze unui alt

sistem, citeşte pe nerăsuflate, nu este mulţumit de el însuşi, are momente de revoltă şi de

disperare, este un om optimist, se bucură când găseşte un bun interlocutor, este profund ataşat de

tradiţiile româneşti, este patriot, se teme de moarte, cea mai mică suferinţă fizică îi provoacă

angoase, este un spirit ambiţios, nu are complexe faţă de colegii lui de la Universitatea din Paris,

nici de superioritate, nici de inferioritate, se risipeşte deseori în prea multe proiecte intelectuale,

lucrează mult, dar în salturi, amână totul pentru ultimul moment10

.

Sosit la Paris, „universul lecturii, muzeul […] imaginar […]ŗ11

, la vârsta de 37 de ani,

Eugen Simion ocupă postul de lector la Universitatea de la Sorbona (Paris IV), unde ţine cursul

de Limbă, cultură şi civilizaţie română studenţilor străini. Prin intruziunea în marea carte a

Parisului, autorul realizează că, pentru a încerca să câştige mitul acestui oraş, trebuie să renunţe

la toate ideile preconcepute: „Însă Parisul se dezvăluie încet, foaie cu foaie, ca o carte groasă pe

3Ibidem, p. 13. 4Ibidem, p. 9. 5Ibidem, p. 77. 6Ibidem, p. 167. 7Ibidem, p. 67. 8Ibidem, p. 87. 9Ibidem, p. 279. 10Vezi pp. 271-272. 11Ibidem, p. 35.



care trebuie s-o parcurgi cu răbdare. [...]. Parisul este un mit pe care trebuie să-l meriţi. Un mit pe

care trebuie să-l cucereşti. De aceea oraşul te sileşte să laşi deoparte toate prejudecăţile învăţate

în afara zidurilor lui. Trebuie să pătrunzi în interiorul lor şi să te supui unui ritual din care nu

lipsesc dezamăgirea şi furia. Iniţierea trece şi prin aceste deşerturiŗ12

.

Pătrunderea în acest univers presupune conectarea la pulsul cotidian al noii societăți:

deschiderea unui cont în bancă, prin depunerea fabuloasei sume de cinci franci, spre stupefacţia

funcţionarei, găsirea unei locuințe, precum şi înscrierea fetiţei la şcoală.

Acestora li se adaugă alte activităţi curente și evenimente personale care dau savoare şi

prospeţime textului: schimbă mai multe locuințe (Hôtel de Londres, Avenue dřItalie,

Romainville, Fundaţia Belgiană din Cité Universitaire, apartament în arondismentul al X-lea),

merge la piaţă13

, face cumpărăturile, găteşte, frecventează restaurantele, bistrourile şi cafenelele

(Le Petit Cluny, LřEscholier, LeRonsard, Flore, Colisée, Atrium), face o călătorie de trei

săptămâni în Italia, joacă pétanque, care îl face să-şi câştige o oarecare reputaţie în cercul de pe

Rue de Paris, asistă la cununia religioasă a lui Miron Kiropol, vizitează castelele de pe valea

Loarei, Vaux-le-Vicomte din Maincy şi Chantilly, merge la cabaret, bea cidru, acceptă invitaţia

profesorului Titus Bărbulescu de a înălţa zmeul lângă pădurea Vincennes, ascultă muzică14

clasică şi religioasă, îl zăreşte pe Jean-Paul Sartre15

, însoţit de Simone de Beauvoir, pleacă în

vacanţă în România, dar când se întoarce, vine singur, pentru că Mihaela nu a primit viza. Din

păcate, și după vacanţa de vară, petrecută în ţară, revine în Paris, tot fără fetiţă.

Încet-încet, cititorul începe să vadă cu proprii săi ochi configuraţia Franţei, mulţumită

informaţiilor topografice pe care le oferă scriitorul, în urma plimbărilor pe care le face. Prin fața

noastră se succed concentric: orașe (Vincennes, Chantilly, Maincy, Les Lilas, Montreuil,

Romainville, Cluny, Saint-Malo etc.), străzi (Rue Saint-Jacques, Rue Tolbiac, Rue de Paris, Rue

de Carmes, Rue des Écoles etc.), bulevarde (Champs-Elysées, Avenue Saint-Germain, Avenue

Saint-Michel, Avenue des Gobelins etc.), cartiere (Cartierul Latin, Montmartre, Montparnasse,

Goutte dřOr etc.), piețe (Place des Invalides, Rue Mouffetard, Place Maubert, Place dřItalie etc.),

centre și campusuri universitare (Sorbona, Censier, Vincennes, Cité Universitaire etc.) şi

obiective culturale (Teatrul Odéon, Panthéon, Grădina Luxembourg, Catedrala Notre-Dame,

Tour Eiffel, Biserica Sacré-Cœur, Porte Saint-Denis etc.).

Contactul cu aceste locuri îl pune în legătură persoane din medii diferite cărora le

întocmeşte schiţe caracterologice: proprietăreasa de pe Avenue dřItalie16

, portăreasa17

,

măcelarul18

, vecinul, fost profesor de franceză19

, proprietarul Georges V.20

, madame Monique,

soţia acestuia21

, un călugăr dominican de origine română22

, Marceline A., vânzătoare în

12Ibidem, p. 38. 13„Piaţa este un spectacol. Îmi place să mă plimb printre şirurile de legume frumos aşezate, o pânză uriaşă desenată de un Archimboldo cu o fantezie nebună”. (Ibidem, p. 318). 14 „Îmi place s-o ascult în singurătate şi să nu vorbesc despre ea. Este ca şi când aş vorbi despre îngeri”. (Ibidem, p. 85). 15 „Sunt emoționat, [...], am o mare stimă pentru Sartre, îmi plac cărțile lui, îl consider un mare spirit”. (Ibidem, p. 300). 16 O prinţesă de origine română, „nemăritată la 35 de ani, [...] blondă şi solidă, apartamentul se zguduie când trece pe culoar cu paşii ei elefantini”. (Ibidem, p. 41). 17„o doamnă încă tânără, autoritară, mefientă faţă de străini”. (Ibidem, p. 42). 18 Un domn care „nu-i orgolios, nu-i complexat. E convins că face ceva util, munca lui este onorabilă”. (Ibidem). 19 „[...] un om foarte cultivat şi, în profesiunea lui, e unul dintre acei mărunţi specialişti care trăiesc în preajma gramaticii. Un doctor în conjuncţii [...]”. (Ibidem, p. 49). 20 „[...] un veritabil banliosard, vorbeşte în argou, numai în argoul din regiunea pariziană [...]”. (Ibidem, p. 51). 21 „[...] franţuzoaică trup şi suflet, întreprinzătoare şi cochetă”. (Ibidem, p. 52).



cafeneaua Le Petit Cluny, îndrăgostită de un muzicant român, deşi este căsătorită şi are doi copii,

o canadiancă, scriitoare pentru copii23

, V.L., poeta care povesteşte deschis scene din viaţa ei

sentimentală24

, vecinul de la Fundaţia Belgiană din Cité Universitaire care are mania de a-şi

muta în fiecare noapte mobila, Donna Angela, femeia de serviciu, cu trupul ca un pui de elefant,

doamna M.E. din Rouen25

, Georges Facaleata, neobositul student, deţinător de cinci diplome

universitare, compozitoarea N.C., cunoscută pentru disponibilitatea sa erotică, portăreasa

Madame Dominique, care se lasă înduplecată doar când primește câte o mică „atenţieŗ, și alții.

Preocupat de propria formare intelectuală Ŕ „[...] lectura reprezintă o formă a existenţei

meleŗ26

Ŕ, deschide cartea uriaşă a acestui univers şi se angrenează într-un riguros şi pasional

program de lectură, frecventând biblioteca de la Censier27

, de la Sorbona28

, Biblioteca

Naţională29

. Citeşte cu creionul în mână noua critică, noul roman şi consultă diverse articole:

„Mă informez, desigur, vreau să ştiu tot (exagerez, cum aş putea să ştiu totul?), vreau să-mi spăl

spiritul, vreau să recuperez, cât mai stau aici şi să am acces la toate cărţile, ceea ce n-am putut

citi până acumŗ30

. Cu toate acestea, este convins de faptul că nu poate citi tot ce s-a scris pe o

anumită temă: „[...] citesc pe brânci. Un fel de bulimie teribilă, o foame anormală de cărţi întărită

de sentimentul că nu trebuie să ratez acest moment favorabil pentru lecturăŗ31

. Studiul intens îl

ajută ca, după un an de zile, să devină expert, fapt înregistrat şi de colegii săi care îl consultă.

Nu vizitează doar bibliotecile, ci şi anticariatele (de pe Rue des Écoles, cei doi Gilbert),

librăriile (P.U.F.32

, Globus, La Joie de lire33

, Saint-Michel) și tarabele buchiniştilor expuse pe

malul Senei.

Se integrează cu rapiditate în mediul cultural francez şi nu ratează niciun eveniment

intelectual care îl provoacă să experimenteze noi emoţii: îl cunoaște pe profesorul Alain

Guillermou, şeful lectoratului de limbă română, asistă la dezbaterea organizată de grupul Tel

Quel, prezidată de Philippe Sollers, dar părăseşte dezamăgit sala34

, petrece o seară agreabilă în

casa doamnei J.M., redactoare la Editura Tchou35

, are o convorbire agreabilă cu poetul Pierre

Oster, redactor la Seuil, urmărește cu interes colocviul organizat la librăria de pe Boulř Michř de

Şcoala normală superioară, cu tema „Proust şi noua criticăŗ, la care participă: Jean Ricardou,

Serge Doubrovsky, Gilles Deleuze, Leo Barsani etc., ia parte la învestirea lui Eugène Ionesco ca

membru al Academiei Franceze, pentru ca mai apoi să ajungă să-l viziteze chiar acasă, se

împrietenește cu frumoasa şi fascinanta Emmanuelle T., profesoară de limba italiană, care ţine

ascunsă drama căsniciei sale (înclinaţiile homosexuale ale soţului său), este prezent la dineul-

22 „[...] are o minte bine mobilată, gândeşte repede şi, spre surprinderea mea, îi lipseşte acel aer de ipocrită modestie pe care l-am observat la alţi teologi”. (Ibidem, p. 81). 23 „[...] o înghite pur şi simplu cuvintele, se hrăneşte cu vorbe, o bulimie teribilă”. (Ibidem, pp. 72-73). 24 Limbajul ei este „[...] colorat şi dur ca acela al unui căruţaş bucureştean”. (Ibidem, p. 111). 25 „Este o femeie inteligentă, aţoasă, are opinii ferme şi, spre binele ei, are şi umor”. (Ibidem, p. 202). 26Ibidem, p. 272. 27 „[...] bună, fără să fie excepţională”. (Ibidem, p. 44). 28 „[...] un paradis [...]”. (Ibidem). 29„[...] un univers fabulos”. (Ibidem); „[...] aici găseşti totul, absolut totul [...]”. (Ibidem, p. 125). 30Ibidem, p. 164. 31Ibidem, p. 433. 32„[...] stau ore în şir la P.U.F. de lângă Place de la Sorbonne, este un regal, un spectacol, încep să-mi notez unele titluri, răsfoiesc cărţile de critică despre care doar auzisem. Un univers promiţător”. (Ibidem, p. 45). 33 „Din când în când aici au loc încăierări, încheiate prin intervenţia poliţiei”. (Ibidem, p. 349). 34 „Nici vorbă de literatură şi de metode noi în critică”. (Ibidem, p. 58). 35 „[...] are o bunătate inteligentă [...], este mândră fără să fie arogantă, e tandră şi vitală, cu o personalitate puternică”. (Ibidem, p. 75).



dezbatere cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea Elenei Văcărescu, merge săptămânal la

Facultatea de la Vincennes, pentru a-i asculta pe: Jean-Pierre Richard36

(discută cu acesta

posibilitatea de a începe o teză de doctorat despre fantastic), Raymond Picard, Jean-Pierre

Castex, Gérard Genette, Michel Deguy, audiază seminarul lui Roland Barthes de la Hautes

Études, pe cel al lui Jacques Lacan de la Facultatea de Medicină, ascultă prelegerea lui Raymond

Aron de la Collège de France, este invitat la cocteilul dat de Yves Berger la Editura Grasset, la

îndemnul lui Jean-Pierre Richard pleacă la Geneva, pentru a-i cunoaşte pe Jean Starobinski,

Marcel Raymond şi Jean Rousset, se întâlneşte cu filosoful Genu Ghelber, însoţit de poeta

Angela Croitoru, cinează cu familia poetei Françoise Hàn, ia parte la conferința profesorului

Galdi despre Eminescu și poezia italiană, discută cu scriitorii Yves Berger și Camille Bourniquel

ș.a.

Îşi pregăteşte cu abnegaţie şi tenacitate cursurile. La seminarul de română pe care îl

conduce participă multe persoane cu provenienţă și preocupări diferite: Nicolas Raines, un

straniu şi inteligent londonez, Halit Halimi, un albanez din Iugoslavia, venit pentru a-şi pregăti

doctoratul, două măicuţe care fac parte din comunitatea „Micile surori ale lui Cristosŗ, un

doctorand grec, o elveţiancă de origine română în vârstă de 60 de ani care croşetează întruna,

Rolland, un tânăr îndrăgostit de o româncă din Piatra-Neamţ, C.B., o studentă contestatară, care

cu greu se lasă înduplecată să susţină examenele, un inginer constructor de avioane, o studentă în

arheologie, Gertrude, o nemţoaică din Frankfurt, domnișoara Germaine etc. Fiindcă relațiile cu

aceștia se leagă foarte repede, reușește să desfășoare și alte activități, dincolo de zidurile

Sorbonei: se plimbă după cursuri, merg la cafenea, vizitează atelierul lui Constantin Brâncuşi,

organizează seri de traducere a poeziei româneşti, discută despre mitul Meşterului Manole,

participă la o sărbătoare libaneză, îl ascultă pe maestrul Gheorghe Zamfir, fumează împreună cu

studenții o țigară despre care află ulterior că avea fire de hașiș, și multe altele.

Spirit enciclopedic, evadează din literatură şi participă cu entuziasm şi curiozitate la viaţa

cultural-artistică a societăţii franceze: merge la teatru (vede Macbett al lui Eugène Ionesco,

Medeea, în regia lui Andrei Şerban, Dante, în regia lui Jozef Szajna), la cinematograf

(vizionează filmele regizate de Pierre Richard, Roman Polanski, Ingmar Bergman, Bernardo

Bertolucci, Luis Buðuel, Yves Robert, Federico Fellini), vizitează diverse expoziţii de pictură37

şi sculptură (Jean-Marie Geron la Cité Universitaire, Horia Damian, Victor Brauner la Muzeul de

Artă Modernă, vacile bizare ale lui Samuel Buni, expuse la Grand Palais, picturile lui Vincent

Van Gogh şi ale lui Chaïm Soutine de la Musée de lřOrangerie, picturile moderne ale lui Ben

Vautier, Claude Monet la Muzeul Marmottan, simboliştii şi suprarealiştii belgieni Ŕ Jean

Delville, Fernand Khnopff, Félicien Rops, Antoine Wiertz, Réné Magritte, Paul Delvaux etc. Ŕ la

Micul Palat, Van Eyck la Catedrala Saint-Bavon, Auguste Rodin la Muzeul Rodin).

Întreţine corespondenţa cu oameni de cultură români: Dumitru Micu îi trimite scrisori

disperate de la Lyon38

, Pompiliu Marcea, profesor la Bonn, îl ţine la curent cu toate noutăţile

petrecute în ţară, Nichita Stănescu îi trimite articolul dezastruos din „Săptămânaŗ al lui Ion

Negoiţescu despre E. Lovinescu, scepticul mântuit, fără să-l fi citit, crezând că este unul

elogiativ, Marin Preda îl anunţă telefonic că i-a apărut cartea și că vine în vizită, corespondează

cu Lucian Raicu şi Adrian Marino care îl ţin la curent cu ce se întâmplă în redacţia României

36„[...] un om de o modestie neobişnuită”. (Ibidem, p. 173). 37 „Pictura este libertatea şi desfătarea mea”.(Ibidem, p. 274). 38„Nu-i place, nu se acomodează, societatea occidentală este închisă, meschină, se plânge de provincia franceză, de hotel, de bucătărie. Este sărac, nu-şi găseşte locul, nu are stare...”. (Ibidem, p. 44).



literare, Marin Preda îl informeză că studiul dedicat lui Lovinescu nu a primit Premiul Uniunii

Scriitorilor la intervenţia lui Alexandru Ivasiuc.

Are diverse întâlniri în Paris cu personalităţi româneşti Ŕ Jean Pârvulescu39

, Al.

Călinescu, Mihai Șora40

, suprarealistul Jacques Costin41

, Colomba Voronca, văduva lui Ilarie

Voronca, Marie-France Ionesco42

, Miron Radu Paraschivescu43

, Al. Dima44

, Eugène Ionesco45

,

Ovidiu Cotruş46

, Matei Călinescu, Dumitru Ţepeneag47

, Ov. S. Crohmălniceanu48

, Ionel Jianu49

,

Emil Turdeanu50

, Sanda Stolojan51

, nepoata lui Duiliu Zamfirescu, Ştefan Baciu52

, Sorin Titel53

,

Adrian Păunescu54

, Constanţa Buzea, Marin Sorescu55

, Gheorghe Pituţ, Ioan Alexandru56

, Emil

Cioran57

, Zaharia Stancu58

, Marin Preda59

, Ilie Constantin60

, Eugen Jebeleanu61

, pictorița

Magdalena Rădulescu, Mircea Eliade62

.Ŕ cărora le creionează cu subiectivitate mici portrete

morale.

39„Tip simpatic de Mitică inteligent”. (Ibidem, p. 54). 40„[...] este un spirit deschis, pare un om interesant”. (Ibidem, p. 70). 41„[...] Don Quijote scăpat dintr-un lagăr de exterminare”. (Ibidem, p. 89). 42„Mică, inteligentă, fascinată de tatăl ei, preocupată intens de destinul românesc”. (Ibidem, p. 92). 43„[...] structură de bătrân eretic”. (Ibidem, p. 94). 44„Este închis, reticent, se uită la mine cu ochi mefienţi”. (Ibidem, p. 98). 45„[...] mă surprinde vivacitatea lui spirituală. Este el însuşi un spectacol extraordinar de inteligenţă şi ironie. Ironie şi tristeţe. [...] omul acesta mobil şi incomod, iritant pentru toate partidele, terorizat de moarte şi neconsolat în faţa terorii exercitate de istorie... Faţa lui este mare şi blândă, ochii lui sunt trişti şi înţelegători”. (Ibidem, p. 139). 46„[...] un om absolut fermecător, [....] are un ciudat aer de nobleţe autoritară [...] comunicativ, inteligent, deloc arogant”. (Ibidem, p. 143). 47 „un tip simpatic, mereu revoltat, cu opinii radicale, foarte loial cu prietenii săi [...]”. (Ibidem, pp. 143-144). 48 „[...] un om inteligent şi prietenos”. (Ibidem, p. 192). 49 „Este un om agreabil, n-are acea intoleranţă pe care am observat-o la mulţi români din Occident”. (Ibidem, p. 175). 50„[...] slavist, medievist de marcă”. (Ibidem, p. 177). 51„O veritabilă boieroaică. Frumoasă, inteligentă, are un mod fin de a se purta, nu face caz de originea ei, nu e elitistă”. (Ibidem, p. 200). 52 „Este un om realmente pasionat de literatură. Trăieşte, am impresia, doar pentru literatură”. (Ibidem, p. 231). 53 „[...] puţin aiurit, dând mereu impresia că trăieşte la o răscruce de drumuri şi nu ştie pe unde s-o apuce”. (Ibidem, p. 235). 54„Cu trupul mare şi mintea extraordinar de ascuţită, el degajă o energie într-o continuă stare de propensiune”. (Ibidem, p. 237). 55„[...] este preocupat [...] de destinul lui european [...]. A descoperit, probabil, secretul că drumul spre universalitate trece prin Bulzeşti”. (Ibidem, p. 239). 56„[...] nu este sedus de catedralele gotice, bisericile noastre din Maramureş, zice el, sunt mai frumoase”. (Ibidem). 57 „[...] vigoarea pesimismului său, extraordinara forţă a disperării. [...] Un metafizician al neantului”. (Ibidem, pp. 245-246). 58 „[...] inteligent fără să trăiască în lumea ideilor şi să facă din exerciţiul lor o profesiune. Citise, dar nu era un erudit”. (Ibidem, p. 255). 59 „Se poartă ca un om liber, spune neted ceea ce gândeşte, are simpatii şi antipatii clare şi nu-şi ascunde în niciun fel gusturile”. (Ibidem, p. 264). 60„Detest genul intratabil, omul incapabil de dialog. Semn de neinteligenţă”. (Ibidem, p. 287). 61 „Marele Jebi nu are niciun complex, este slobod la gură, vorbeşte pe faţă despre lucruri foarte intime [...]”. (Ibidem, p. 314) 62 „Are o politeţe uşor vetustă (stil: băiat de familie bine crescut), nu-i deloc plin de sine şi n-are deloc aroganţa aceea, mai discretă sau mai făţişă, pe care o are de regulă intelectualul occidental [...]”. (Ibidem, p. 394).



Toate aceste întâmplări sunt completate cu minuţiozitate şi febrilitate de stările prin care

trece: bucuria primirii primei scrisori venite din ţară63

, alienare64

, frică şi rătăcire65

,

recompensarea orelor suplimentare66

, problema situației financiare67

, nelinişte68

, solitudine69

,

dezgust literar şi metafizic70

, tristeţe71

etc. Dintre toate acestea, singurătatea este cea care îi

defineşte atât persoana, cât şi literatura confensivă, după cum el însuşi mărturiseşte în primul

volum din Ficţiunea jurnalului intim: „Jurnalul este […] o expresie a singurătăţii individului.

Marea şi mica singurătate. […] jurnalele sunt operele singurătăţii,tăcerii, izolării şi, nu de puţine

ori, jurnalele sunt fiice ale melancoliei, iar diariştii Ŕ amanţi ai solitudinii. În orice jurnal se aude

un geamăt al fiinţei speriate. […]. Acest strigăt este de cele mai multe ori un strigăt de disperare

şi anunţă […] vacarmul interior al fiinţei… […] jurnalul ar fi, de regulă, opera orfanilor, a

celibatarilor, văduvelor, fiinţelor singuratice, a oamenilor Ŕ în genere Ŕ nefericiţi, prinşi într-o

situaţie de existenţă fără ieşire. Şi ce poate fi mai apăsător decât singurătatea?ŗ72

.

Acestora li se adaugă şi evenimentele politice ale vremii: revolta studenţească din mai

1968, demonstraţia studenţilor şi a liceenilor contra reformei învăţământului şi desfăşurarea

alegerilor parlamentare.

Dincolo de sentimente, reflecţiile personale sunt cele care întregesc imaginea

autenticității jurnalului. Cele care ne-au atras atenţia în mod special pot fi cuprinse în dipticul

Dumnezeu73

Ŕ credinţă74

. Aceste două principii sunt răsturnate de contrapunctul ideii de moarte

care îl obsedează pe tot parcursul însemnărilor, fie că este vorba de propriile cugetări („Omul

63 „Sărbătoare! Ne simţim din nou legaţi de lume”. (Ibidem, p. 42). 64„Formidabil sentimentul de înstrăinare, ruptură de o lume în care se află familia, prietenii, cunoştinţele tale”. (Ibidem). 65 „Acomodabil şi speriat. Mă simt pierdut, nu cunosc sistemul [...]. Iar eu sunt picat, parcă, din cer”. (Ibidem, p. 43). 66 „Putem face, în vacanţă, o călătorie de trei săptămâni în Italia [...]. Adio, complex social, adio, grijă economică, alienare!”. (Ibidem, p. 45). 67 „Nu mă gândesc azi la concepte, mă gândesc [...] la puţinii bani pe care îi mai am şi la obligaţiile mele sociale enorme. Orgoliile balzaciene m-au părăsit total”. (Ibidem, p. 48); „Intrăm și noi în rândul lumii. Mi-am plătit datoriile, mă simt un om liber”. (Ibidem, p. 77). 68 „Este o mare nelinişte, într-adevăr, în mine, dar am şi părţile mele de melancolie şi contemplaţie [...]”. (Ibidem, p. 67); „[...] este în mine o surdă nelinişte...” (Ibidem, p. 100); „O stare de vid, un refuz al gândirii şi, deodată, o agitaţie interioară, un sentiment ciudat al timpului trăit în părţi mici, dislocate”. (Ibidem, p. 126). 69 „Mă simt fragil şi îngrozitor de singur, deşi sunt cu Adriana şi Mihaela” (Ibidem, p. 71); „[...] în singurătatea în care mă găsesc, mă gândesc azi cu nefericire la fericire” (Ibidem, p. 173); „[...] mă simt singur şi nenorocit” (Ibidem, p. 198). 70 „Eu refuz să şterg din jurnal absenţele, lenea, greaţa mea de literatură şi ritualica greaţă de existenţă” (Ibidem, p. 77); „Azi mi-e urât cu mine. Lucrurile din jur mi se arată golite de sensuri, de o mediocră sărăcie” (Ibidem, p. 384); „Simt un fel [...] de rău de existenţă”. (Ibidem, p. 412). 71 „Abătut, întristat, aproape bolnav. O cădere fizică şi psihică. Nici eu nu ştiu de unde-mi vine această senzaţie insuportabilă de strivire. Parcă toate lucrurile mă apasă [...]”. (Ibidem, p. 114). 72 Idem, Ficţiunea jurnalului intim, vol. I: Există o poetică a jurnalului?, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2005,

pp. 19-20. 73 „Dumnezeu s-a născut din frica noastră de moarte. El stăpâneşte peste regatul deznădejdilor noastre. O lumină pe care o aprindem într-un tărâm pe care nu-l vedem şi de care ne temem. [...] Dumnezeu este un subiect prea profund pentru a-l reduce la cauzalităţi aşa de mărunte. Nu pot decât să repet: «Ajută, Doamne, necredinţei mele»”. (Ibidem, pp. 127-128). 74 „Am momente când pot spune, cu modestie, că sunt un om credincios, dar am altele (mai numeroase chiar) când îmi dau seama că mi-am pierdut credinţa. Atunci mă rog lui Dumnezeu, ca evanghelistul, să ajute necredinţei mele. [...]. Omul fără Dumnezeu este creaţia cea mai jalnică de pe pământ. Ajută, Doamne, ezitărilor mele!”. (Ibidem, p. 294).



este, desigur, un animal politic, omul este sfânt, omul este măreţ, dar omul este, mai cu seamă, o

fiinţă bolnavă de sentimentul morţiiŗ75

), fie că se teme că l-ar putea pierde pe tatăl său („Visez

noaptea, uneori, că a murit, că asist la înmormântarea lui şi sunt distrus, sunt pierdut, toate se

clatină în jurul meu şi n-am de ce mă spijiniŗ76

). Această angoasă a morții este reluată în volumul

al II-lea din Genurile biograficului, unde mărturisește că pierderea tatălui şi mai ales dispariția

bruscă a soției l-au transformat într-o „[...] fiinţă grav rănită care nu se poate atârna de băierile

niciunui cer. O fiinţă copleşită de suferinţă, incapabilă să înţeleagă că moartea este un fenomen

naturalŗ77

.

Jurnalul se încheie cu dialogurile despre critica modernă pe care Eugen Simion le are cu

teoreticienii Jean-Pierre Richard, Jean Rousset şi Georges Poulet, dar şi cu cele două încercări

din 1977 şi 1986 de (re)definire a spiritului francez.

Concluzii

Aşa cum am anunţat deja în titlul lucrării, jurnalul simionian se axează pe libertatea

asumată, cunoaşterea de sine şi salvarea prin cultură, prezentate admirabil cu: autenticitate şi

sinceritate, observaţie şi coerenţă, logică şi articulaţie, analiză şi rafinament, savoare şi

expresivitate, reflexivitate şi interioritate, luciditate şi spontaneitate, naturaleţe şi eleganţă,

limpezime şi anticalofilie, umor şi ironie.

Dacă la începutul cărţii, Eugen Simion este atras de mitul Parisului, pe care se străduieşte

să-l decorticheze, la final, autorul este convins că spaţiul francez, pe care îl integrează în timpul

trăirii, l-a ajutat, pe de-o parte, să-şi înţeleagă locul şi rolul în istoria culturii româneşti şi, pe de

altă parte, să se (re)descopere, dar, mai ales, să se cunoască pe sine, fapt care rezumă, în fond,

experienţa sa intelectuală: „În cele din urmă, Parisul devine pentru mine o călătorie neîncheiată,

o experienţă care mă acaparează şi, la lumina ei, îmi regândesc trecutul şi încerc să-mi imaginez

viitorul. Oraşul m-a primit cu ostilitatea indiferenţei lui şi-l părăsesc împăcat, senin. El a revelat

ceva în mine şi m-a făcut să văd mai lucid de unde vin şi cărui destin istoric aparţin. Sărbătoarea

s-a transformat într-o cunoaştere de sineŗ78

. Părăsirea Parisului înseamnă trecerea din timpul

trăirii în cel al mărturisirii, „[...] de la experienţă la concept, de la faptă la mit, de la nonficţiune

la literatura, în fapt, a nonficţiuniiŗ79

.

Bibliografie:

Simion Eugen, Ficţiunea jurnalului intim, vol. I: Există o poetică a jurnalului?, Bucureşti,

Univers Enciclopedic, 2005.

Simion Eugen, Genurile biograficului, vol. II, Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru

Ştiinţă şi Artă, 2008.

Simion Eugen, Timpul trăirii, timpul mărturisirii: jurnal parizian, ediţie de Mihaela

Constantinescu, prefaţă şi repere critice de Antonio Patraş, Bucureşti, Univers Enciclopedic

Gold, 2013.

75Ibidem, p. 97. 76Ibidem, p. 166. 77 Idem, Genurile biograficului, vol. II, Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2008, p. 402.

78 Idem, Timpul trăirii, timpul mărturisirii: jurnal parizian, p. 447. 79Ibidem, p. 438.

the diary of the assumed freedom and self- … 04 52.pdf · the diary of the assumed freedom and...

Documents