tezĂ doctorat - juridice.ro · cenzorii Şi auditorii financiari. secţiunea 1. cenzorii §1....
TRANSCRIPT
1
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
ACADEMIA DE POLIŢIE ,,ALEXANDRU IOAN CUZA”
ȘCOALA DOCTORALĂ „DREPT”
TEZĂ DOCTORAT
REZUMAT
Conducător doctorat:
Prof. univ. dr. ALEXANDRU ŢICLEA
Doctorand:
OPREA RAMONA MIHAELA
- BUCUREŞTI 2013 -
2
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
ACADEMIA DE POLIŢIE ,,ALEXANDRU IOAN CUZA”
ȘCOALA DOCTORALĂ „DREPT”
TEMA
PERSONALUL SOCIETĂŢILOR ŞI RAPORTURILE LOR JURIDICE
-rezumatul tezei de doctorat-
Conducător doctorat:
Prof. univ. dr. ALEXANDRU ŢICLEA
Doctorand:
OPREA RAMONA MIHAELA
- BUCUREŞTI 2013 -
3
CAPITOLUL I
GENERALITĂŢI PRIVIND SOCIETĂŢILE ŞI PERSONALUL ACESTORA
Secţiunea 1
Societăţile
§1. Noțiunea de „societate”
§2. Formele juridice de societate
1. Societatea în nume colectiv
2. Societatea în comandită simplă
3. Societatea pe acţiuni
4. Societatea în comandită pe acţiuni
5. Societatea cu răspundere limitată
Secţiunea a 2-a
Personalul societăţilor
§1. Noţiune. Categorii
§2. Forme de contracte privind personalul societăţilor
CAPITOLUL II
ASOCIAŢII
Secţiunea 1
Noţiune şi categorii de asociaţi
§1. Noţiunea de asociat
§2. Categorii de asociaţi
1. Asociaţii societăţii în nume colectiv
2. Asociaţii societăţii în comandită simplă
3. Asociaţii societăţii pe acţiuni
4
4. Asociaţii societăţii în comandită pe acţiuni
5. Asociaţii societăţii cu răspundere limitată
Secţiunea a 2-a
Contractul de societate – izvor al raporturilor juridice ale asociaţilor
§1. Noţiune
§2. Natura juridică a contractului de societate
§3. Caracterele juridice ale contractului de societate
§4. Condiţiile de fond ale contractului de societate
1. Capacitatea de a contracta
2. Consimţământul părţilor
3. Obiectul contractului
4. Cauza contractului
Secţiunea a 3-a
Drepturile şi obligaţiile asociaţilor
§1. Drepturile asociaţilor societăţii în nume colectiv
1. Enumerarea drepturilor
2. Analiza drepturilor
2.1. Dreptul de participa la deliberări şi la luarea deciziilor
2.2. Dreptul la dividende
2.3. Dreptul de a folosi fonduri ce aparţin societăţii
2.4. Dreptul la restituirea valorii aporturilor la dizolvarea sau lichidarea societăţii
§2. Drepturile asociaţilor societăţii în comandită simplă
1.Enumerarea drepturilor
2. Analiza drepturilor
2.1. Dreptul de a folosi fondurile societăţii
5
2.2. Dreptul de a îndeplini servicii în administraţia internă a societăţii
2.3. Dreptul de supraveghre şi control în societate
§3. Drepturile acţionarilor societăţii pe acţiuni
1.Enumerarea drepturilor
2.Analiza drepturilor
2.1. Dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor
2.2. Dreptul la vot
2.3. Dreptul la informare
2.4. Dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii
§4. Drepturile acţionarilor societăţii în comandită pe acţiuni
§5. Drepturile asociaţilor societăţii cu răspundere limitată
1.Enumerarea drepturilor
2. Analiza drepturilor
2.1. Dreptul la vot
2.2. Dreptul de a cere efectuarea unei expertize cu privire la gestiunea patrimoniului societăţii
2.3. Dreptul de a acţiona în justiţie
2.4. Dreptul la profit
§6. Obligaţiile asociaţilor societăţii în nume colectiv
1.Enumerarea obligaţiilor
2. Analiza obligaţiilor
2.1. Obligaţia de efectuare a aportului
2.2. Obligaţia de a nu aduce atingere patrimoniului social
2.3. Obligaţia de a nu face concurenţă societăţii
§7. Obligaţiile asociaţilor societăţii în comandită simplă
1.Enumerarea obligaţiilor
6
2. Analiza obligaţiilor
2.1. Obligaţia de efectuare a aportului
2.2. Obligaţia de a nu aduce atingere patrimoniului social
§8. Obligaţiile acţionarilor societăţii pe acţiuni
§9. Obligaţiile acţionarilor societăţii în comandită pe acţiuni
§10. Obligaţiile asociaţilor societăţii cu răspundere limitată
Secţiunea a 4-a
Răspunderea asociaţilor
§1. Răspunderea asociaţilor în societatea în nume colectiv
§2. Răspunderea asociaţilor în societatea în comandită simplă
§3. Răspunderea asociaţilor în societatea pe acţiuni
§4. Răspunderea asociaţilor în societatea cu răspundere limitată
Secţiunea a 5-a
Excluderea asociaţilor
§1. Considerații introductive
§2.Excluderea din societatea în nume colectiv
1. Cazurile de excludere
2. Condiţiile excluderii
3. Efectele excluderii
§3.Excluderea din societatea în comandită simplă
§4. Excluderea din societatea cu răspundere limitată
Secţiunea a 6-a
Retragerea asociaţilor
§1. Considerații introductive
§2.Retragerea din societatea în nume colectiv
1. Cazurile de retragere
7
2. Efectele excluderii asociatului
§3.Retragerea din societatea în comandită simplă şi din societatea cu răspundere limitată
CAPITOLUL III
ADMINISTRATORII
Secţiunea 1
Calitatea de administrator
§1. Noțiune
§2. Condițiile legale pentru exercitarea funcţiei de administrator
1. Preliminarii
2. Administratorul – persoană fizică sau persoană juridică
3. Capacitatea administratorului
4. Onorabilitatea administratorului
5. Cetăţenia administratorului
6. Calitatea de asociat al administratorului
7. Interdicţii privind cumulul de funcţii
Secţiunea a 2-a
Desemnarea şi publicitatea numirii administratorilor
§1. Desemnarea administratorilor
§2. Durata mandatului
§3. Publicitatea numirii administratorilor
Secţiunea a 3-a
Contractul de mandat-izvor al raporturilor juridice dintre administrator şi societate
§1. Specificul contractului de mandat
§2. Mandatul fără reprezentare
§3. Natura juridică a raporturilor dintre administrator şi societate
8
Secţiunea a 4-a
Obligaţiile şi puterile administratorului
§1.Obligaţiile administratorului
1. Enumerarea obligaţiilor
2. Obligaţiile administratorului referitoare la constituirea societăţii
2.1.Enumerare
2.2. Obligaţia de a îndeplini formalităţile de publicitate
2.3. Obligaţia administratorilor reprezentanţi ai societăţii de a depune semnăturile lor la Registrul comerţului
2.4. Obligaţia de a prelua şi păstra documentele privind constituirea societăţii
3. Obligaţiile administratorului privind funcţionarea societăţii
3.1. Enumerare
3.2. Obligaţia de administrare
3.3. Răspunderea pentru efectuarea vărsămintelor de către asociaţi
3.4. Obligaţia de a îndeplini îndatoririle prevăzute de lege şi actul constitutiv
§2. Puterile administratorului
1. Preliminarii
2. Reguli speciale privind actele de dispoziţie
§3. Remunerarea administratorilor
Secţiunea a 5-a
Răspundera juridică a administratorilor
§1. Forme ale răspunderii
§2. Răspunderea civilă
1. Definiţie
2. Cazuri de răspundere
9
3. Condiţiile răspunderii
4. Acţiunea în răspundere
§3. Răspunderea penală
1. Infracţiuni susceptibile a fi comise de administrator
2. Exercitarea acţiunii penale
Secţiunea a 6-a
Încetarea funcţiei de administrator
§1. Enumerarea cazurilor de încetare
§2. Analiza cazurilor de încetare
1. Revocarea administratorului
2. Renunţarea administratorului
3. Expirarea duratei mandatului
Secţiunea a 7-a
Consiliul de administraţie
§1. Rol şi componenţă
1.Rolul consiliului de administraţie
2. Componenţa consiliului de administraţie şi a preşedintelui acestuia
§2. Atribuţiile şi puterile consiliului de administraţie
1.Atribuţii
2. Puterile consiliului de administraţie
§3. Funcţionarea consiliului de administraţie
1.Şedinţele consiliului de administraţie
2. Comitetele consultative
CAPITOLUL IV
DIRECTORII ŞI MEMBRII CONSILIULUI DE SUPRAVEGHERE
Secţiunea 1
10
Directorii şi directoratul
§1. Directorii
1. Noţiune
2. Natura juridică a raporturilor dintre director şi societate
3. Condiţiile calităţii de director al societăţii
4. Durata mandatului şi remunerarea directorilor
5. Atribuţiile directorilor
6. Răspunderea directorilor
§2. Directoratul
1. Noţiune şi componenţă
2. Natura juridică a raporturilor dintre membrii directoratului şi societate
3. Calitatea de membru al directoratului
4. Desemnarea membrilor directoratului
5. Durata mandatului şi remunerarea membrilor directoratului
6. Atribuţiile directoratului
7. Funcţionarea directoratului
8. Răspunderea membrilor directoratului
9. Revocarea membrilor directoratului
Secţiunea a 2-a
Consiliul de supraveghere
§1. Membrii consiliului de supraveghere
1. Calitatea de membru al consiliului de supraveghere
2. Natura juridică a raporturilor dintre membrii consiliului de supraveghere şi societate
3. Desemnarea membrilor consiliului de supraveghere
4. Componenţa consiliului de supraveghere
11
5. Durata mandatului şi remunerarea membrilor consiliului de supraveghere
§2. Atribuţiile şi funcţionarea consiliului de supraveghere
1. Atribuţiile consiliului de supraveghere
2. Funcţionarea consiliului de supraveghere
§3. Răspunderea membrilor consiliului de supraveghere
§4. Revocarea membrilor consiliului de supraveghere
§5. Comitetele consultative
CAPITOLUL V
CENZORII ŞI AUDITORII FINANCIARI
Secţiunea 1
Cenzorii
§1. Noţiune
§2. Natura juridică a raporturilor dintre cenzori şi societate
§3. Desemnarea cenzorilor
§4. Drepturile și obligațiile cenzorilor
§5. Sesizarea cenzorilor
§6. Răspunderea cenzorilor
6.1. Consideraţii introductive
6.2.Răspunderea civilă
6.3. Răspunderea penală
§7. Încetarea calităţii de cenzor
Secţiunea a 2-a
Auditorii financiari
§1. Noţiune şi reglementare
§2. Desemnarea auditorului financiar
12
§3. Obligaţiile auditorului financiar
§4.Răspunderea şi încetarea calităţii de auditor financiar
CAPITOLUL VI
AUXILIARII
Secţiunea 1
Noţiune şi categorii
§1. Noţiune
§2. Categorii
Secţiunea a 2-a
Mandatarii
§1. Definiţie şi specific
§2. Obligaţiile mandatarului
§3. Dreptul de retenţie al mandatarului
§4.Renunţarea mandatarului
Secţiunea a 3-a
Comisionarii, consignatarii şi expeditorii
§1. Comisionarii
§2.Consignatarii şi expeditorii
Secţiunea a 4-a
Agenții comerciali
§1. Reglementare
§2. Obligaţiile agentului comercial
§3. Dreptul de retenţie al agentului comercial
§4.Situaţia agenţilor comerciali care acţionează pe pieţe specializate
Secţiunea a 5-a
Intermediarii ocazionali
13
§1. Definiţie şi specific
§2. Obligaţiile intermediarului
CAPITOLUL VII
SALARIAŢII
Secţiunea 1
Consideraţii introductive
§1. Definiţie şi categorii de salariaţi
§2. Specificul calităţii de salariat
Secţiunea a 2-a
Contractul individual de muncă- izvorul raportului juridic de muncă
§1. Noţiune
§2. Durata contractului
§3. Conţinutul contractului
1. Partea legală şi partea convenţională
2. Clauza de neconcurenţă
3. Clauza de confidenţialitate
§4. Condiţii privind încheierea contractului individual de muncă
1. Categorii de condiţii
2. Verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale şi personale ale salariatului
Secţiunea a 3 -a
Drepturile şi obligaţiile salariaţilor
§1. Drepturile salariaţilor
1. Enumerare
2. Analiza drepturilor
2.1. Dreptul la salarizare pentru munca depusă
14
2.2. Dreptul la repaus zilnic şi săptămânal
2.3. Dreptul la concediu de odihnă anual
2.4. Dreptul la egalitate de şanse şi de tratament
2.5. Dreptul la demnitatea în muncă
2.6. Dreptul la securitate şi sănătate în muncă
2.7. Dreptul la acces la formarea profesională
2.8. Dreptul la informare şi consultare
2.9. Dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă
2.10. Dreptul la negociere colectivă şi individuală
2.11. Dreptul de a participa la acţiuni colective
2.12. Dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat
2.13. Dreptul la protecţie în caz de concediere
§ 2. Obligaţiile salariaţilor
1. Enumerarea obligaţiilor
2. Analiza obligaţiilor
2.1. Obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fisei postului
2.2. Obligaţia de a respecta disciplina muncii
2.3. Obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă
2.4. Obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu
2.5. Obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii
2.6. Obligaţia de a respecta secretul de serviciu
Secţiunea a 4-a
Modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă
15
§1. Modificarea contractului individual de muncă
1. Cazuri de modificare
2. Analiza cazurilor de modificare a contractului individual de muncă
2.1. Delegarea
2.2. Detaşarea
2.3. Trecerea temporară într-o altă muncă
2.4. Transferul
2.5. Promovarea – caz de modificare definitivă a contractului individual de muncă
§2. Suspendarea contractului individual de muncă
1. Noţiunea suspendării
2. Cazurile de suspendare
3. Procedura suspendării
4. Efectele suspendării
§3. Încetarea contractului individual de muncă
1. Legalitatea încetării contractului individual de muncă
2. Cazurile de încetare
Secţiunea a 5-a
Răspunderea juridică a salariaţilor
§1. Răspunderea disciplinară
1. Noţiune şi natură juridică
2. Sancţiunile disciplinare
§2. Răspunderea patrimonială
1. Natura juridică
2. Formele răspunderii patrimoniale a salariaţilor
2.1.Răspunderea unipersonală
16
2.2. Răspunderea conjunctă
2.3.Răspunderea subsidiară
3. Condiţiile răspunderii patrimoniale
4.Obligaţia de restituire
CAPITOLUL VIII
PERSONALUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ÎN DREPTUL COMPARAT
Secţiunea 1
Personalul societăţilor comerciale în Franţa
§1.Reglemntare şi forme asociative
§2. Asociaţii
1. Asociaţii societăţii în nume colectiv
2. Asociaţii societăţii în comandită simplă
3. Asociaţii societăţii cu răspundere limitată
4. Întreprinderea unipersonală cu răspundere limitată cu unic asociat (EURL)
5. Asociaţii societăţii anonime
6. Asociaţii societăţii în comandită pe acţiuni
7. Asociaţii societăţii pe acţiuni simplă (SAS)
8. Asociaţii societăţii în participaţiune
§3. Administratorii
1. Administratorii societăţii în nume colectiv
2. Administratorii societăţii cu răspundere limitată
3. Administratorii întreprinderii unipersonale cu răspundere limitată
4. Administratorii societăţii pe acţiuni
4.1. Modalităţi de administrare
4.2. Sistemul monist
17
4.3. Sistemul dualist
5. Administratorii societăţii în comandită pe acţiuni
§4. Organele de control
1. Cenzorii (comisarii de conturi)
2. Expertul de gestiune
3.Comitetul de întreprindere
§5. Salariaţii
1. Preliminarii
2. Informarea salariaţilor
3. Participarea financiară
4. Participarea la gestiune
Secţiunea a 2-a
Personalul societăţilor comerciale în Italia
§1.Reglemntare şi tipuri de societăţi comerciale
1. Reglementare
2. Tipuri de societate
§2. Categorii de asociaţi
1. Asociaţii societăţii simple
2. Asociaţii societăţii în nume colectiv
3. Asociaţii societăţii în comandită simplă
4. Asociaţii societăţii pe acţiuni
4.1. Reguli generale
4.2.Societatea pe acţiuni cu acţionar unic
5. Asociaţii societăţii în comandită pe acţiuni
6. Asociaţii societăţii cu răspundere limitată
§3. Sisteme de administrare
18
1. Reglmentare
2. Administrarea dupa modelul tradiţional
3. Administrarea în sistemul dualist
4. Administrarea în sistemul monist
§4. Organe de control
1.Reguli comune
2. Colegiul de cenzori
3. Comisia de supraveghere
4. Comisia de control a gestiunii
§5. Auxiliarii comerciantului
1. Categorii şi atribuţii
2.Auxiliarii subordonaţi
Secţiunea a 3-a
Personalul societăţilor comerciale în Spania
§1.Reglementare şi tipuri de societăţi
1.Reglementare
2. Tipuri de societăţi comerciale
§2. Asociaţii
1. Asociaţii societăţii în nume colectiv
2. Asociaţii societăţii în comandită simplă
3. Asociaţii societăţii pe acţiuni (anonime)
4. Asociaţii societăţii în comandită pe acţiuni
5. Asociaţii societăţii cu răspundere limitată
§3. Administratorii şi consiliul de administraţie
1.Condiţii pentru exercitarea funcţiei de administrator şi remunerarea acestuia
19
2. Drepturile şi îndatoririle administratorilor
3. Răspunderea administratorilor
4. Consiliul de administraţie
5. Administrarea societăţii în comandită pe acţiuni
§4. Auditorii financiari (de conturi)
Secţiunea a 4-a
Personalul societăţilor comerciale în Anglia
§1. Reglementare şi tipuri de societăţi
1. Reglementare
2. Tipuri de societăţi
§2. Asociaţii
§3. Administratorii şi consiliul de administraţie
1. Administratorii
2. Consiliul de administraţie
§4. Secretarul şi auditorii
1. Secretarul
2. Auditorii
CAPITOLUL IX
CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
Secţiunea 1
Concluzii
Secţiunea a 2-a
Propuneri de lege ferenda
BIBLIOGRAFIE
20
REZUMAT
Teza de faţă, structurată în 9 capitole, şi-a propus o analiză la zi a
reglementării juridice privind personalul întâlnit în cadrul societăţilor. Prezenta
temă îşi are sorgintea în trei domenii ale dreptului, altfel spus, o abordare
interdisciplinară a celor trei domenii: dreptul civil, dreptul comercial şi dreptul
muncii.
Datorită complexităţii normelor juridice aplicabile, lucrarea de faţă se
limitează să analizeze doar anumite instituţii, respectiv cele referitoare la
personalul societăţilor.
Având în vedere modificările legislative recente şi luând în considerare şi
substanţialele modificări cu impact direct asupra societăţilor, analiza teoretică
asupra temei de cercetare aleasă, devine extrem de importantă, în sensul în care
jurisprudenţa îşi extrage dinamismul şi persuasiunea dintr-un cadru legal
preexistent.
Alegerea acestui subiect am făcut-o în urma unei analize ce a vizat mai
multe aspecte şi care m-a determinat să cred că sunt în faţa unei noi provocări
dar în acelaşi timp şi o oportunitate de a-mi exprima opiniile riguros
fundamentate.
Tema abordată prezintă interes de actualitate, se caracterizează printr-un
element de noutate. Lucrările care să analizeze acest aspect din viaţa societăţii,
respectiv personalul acesteia, după substanţiala modificare a reglementărilor
aplicabile, sunt practic inexistente, ceea ce amplifică semnificitatea sporită a
subiectului ales.
21
1.În cadrul primului capitol – Generalităţi privind societăţile şi
personalul acestora- este defintă noţiunea de societate care apare ca fiind o
grupare de persoane constituită în baza unui contract de societate şi beneficiind
de personalitate juridică , în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite
bunuri, pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale, în scopul realizării şi
împărţirii profitului realizat1, precum şi formele juridice de societate.
Conform dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 31/1990, societăţile se pot
constitui în una din următoarele forme: societatea în nume colectiv; societatea
în comandită simplă; societatea pe acţiuni; societatea în comandită pe acţiuni şi
societatea cu răspundere limitată.
Societatea în nume colectiv este definită ca o societate constituită prin
asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multe persoane, care pun în
comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială (activitate de
producţie, comerţ sau prestări servicii), în scopul împărţirii profitului rezultat2.
Societatea în comandită simplă este o societate intuitu personae, asocierea
bazându-se pe încrederea deplină a asociaţilor. Esenţa societăţii constă în faptul
că ea are două categorii de asociaţi: comanditaţii (reprezintă elementul activ al
societăţii), comanditarii (se limitează la subscrierea unui aport la capitalul
social).
Societatea pe acţiuni Este forma cea mai complexă şi, totodată, cea mai
evoluată a societăţii3.Este definită ca acea societate constituită prin asocierea
mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite
cote de participare reprezentate prin titluri, numite acţiuni, pentru desfăşurarea
unei activităţi comerciale, în scopul împărţirii beneficiilor şi care răspund pentru
obligaţiile sociale numai în limita aportului lor.
1 Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.
121. 2 Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 288. 3 Yves Guyon, Droit des affaires, Tome 1, 12éme édiţion, Economica, Paris, 2003, p. 270.
22
Societatea în comandită pe acţiuni este definită ca acea societate constituită
prin asocierea mai multor persoane, care participă la formarea capitalului social
prin anumite contribuţii reprezentate prin acţiuni, în vederea desfăşurării unei
activităţi comerciale pentru realizarea unui profit şi împărţirea lui4.
Societatea cu răspundere limitată este un hibrid care îmbină atât
caracteristicile societăţii de persoane cât şi pe cele ale societăţii de capital. Ea a
fost asemănată cu societatea în nume colectiv, în care primează încrederea
reciprocă a asociaţilor, dar şi cu societatea pe acţiuni, întrucât obligaţiile
societăţii cu răspundere limitată sunt garantate cu patrimonial social, iar asociaţii
răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris5.
Tot în cadrul primului capitol o secţiune distinctă a fost consacrată
personalului societăţilor. Astfel, prin personal al societăţilor înţelegem acele
persoane fizice implicate în constituirea organizarea şi funcţionarea acestora.
Sunt cunoscute următoarele categorii de persoane fizice în cadrul unei
societăţi: asociaţi/acţionari, administratori, cenzori, auxiliari ai comerţului şi
salariaţi.
În orice societate asociaţii/acţionarii pot fi atât persoane fizice, cât şi
persoane juridice care, prin actul lor de voinţă, singure sau în asociere, constituie
o societate.
Administratorul societăţii este organul operativ principal şi permanent al
societăţii, elementul cel mai dinamic din structura funcţională şi de organizare a
societăţii.
Cenzorii sunt persoane învestite, prin actele constitutive sau de adunarea
generală cu controlul gestiunii societăţii, având rolul de a verifica numai dacă
cei abilitaţi să facă acte juridice în numele şi pe seama societăţii respectă legea6.
4 Stanciu D. Cărpenaru , op. cit., p. 360. 5 Ioan Schiau, Ioan Schiau, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 95. 6 Elena Cârcei, Societățile comerciale pe acțiuni, Editura All Beck, București, 1999, p. 301.
23
Auxiliari dependenţi se află în raporturi de muncă cu comercianţii şi sunt
retribuiţi de aceştia. De regulă, în această categorie sunt incluşi salariaţii
comerciantului7.
Auxiliari autonomi îi ajută pe comercianţi în activitatea lor. Intră în această
categorie: mijlocitorii şi agenţii comerciali.
Pentru îndeplinirea serviciilor de administraţie a societăţii, aceasta foloseşte
munca salariată, având, aşadar, calitatea de angajator. Salariatul este persoana
care, în schimbul muncii prestate, primeşte un salariu.
În cazul personalului societăţilor există trei categorii de contracte – izvor al
raporturilor juridice între părţi:
- contractul de societate – izvor al raporturilor juridice între
asociaţi/acţionari şi societate;
- contractul de mandat - izvor al raporturilor juridice între societate şi
administratori, membrii consiliului de administraţie, directori, membrii
consiliului de supraveghere, cenzori şi auxiliari ai comerţului;
- contractul individual de muncă - izvor al raporturilor juridice de muncă
ale salariaţilor.
2. În cadrul celui de-al doilea capitol, demersul a avut ca obiect asociaţii,
fiind supuse analizei categoriile de asociaţi regăsiţi în societăţi.
Astfel, societatea în nume colectiv este formată dintr-un un număr mic de
asociaţi, de aceea este considerată în doctrină „societate închisă”. se înfiinţează
prin asocierea a doi sau mai mulţi asociaţi, asociere ce se bazează, după cum am
mai menţionat,pe încrederea deplină a asociaţilor. Acest tip de societate nu se
poate constitui cu un asociat unic.
Pot fi asociaţi într-o societate în comandită simplă atât persoane fizice, cât
şi persoane juridice. În cadrul acestui tip de societate regăsim două categorii de
asociaţi, şi anume: asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi. Legea nu
7 Stanciu D. Cărpenaru , Tratat..., p. 108.
24
stabileşte un număr minim de asociaţi, dar este obligatorie existenţa a cel puţin
un asociat comanditat şi unul comanditar8.
Asociaţii comanditari sunt cei care au puterea de comandă a societăţii, care
finanţează societatea, fără a participa în mod direct la coordonarea şi
administrarea patrimoniului acesteia9.
Asociaţii comanditaţi lucreză sub comanda comanditarilor, ei fiind aceia
care administrează efectiv societatea.
Asociaţii societăţii pe acţiuni, intitulaţi şi acţionari, pot fi atât persoane
fizice, cât şi persoane juridice, legea impunând un număr minim al acţionarilor
„ce nu poate fi mai mic de 2. În cazul în care societatea are mai puţin de 2
acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate
solicita instanţei dizolvarea societăţii. Societatea nu va fi dizolvată dacă, până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul minim de
acţionari prevăzut de prezenta lege este reconstituit”[art. 10 alin. (3) din Legea
nr. 31/1990].
Asociaţii societăţii în comandită pe acţiuni pot fi persoane fizice sau
juridice. Şi în cazul acestei societăţi regăsim două categorii de asociaţi, şi
anume: asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi10. Potrivit dispoziţiilor
legae numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de doi şi cu condiţia ca să existe
asociaţi din cele două categorii de asociaţi11.
Această societate este este o structură juridică destinată unui număr mic de
asociaţi, legea impunând ca numărul de asociaţi să nu fie mai mare de 5012 (art.
12).
8 Vasile Nemeş, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 194. 9 Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii-comercianţi, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p.
73. 10 Vasile Nemeş, Drept..., p. 194. 11 Stanciu D. Cărpenaru, Tratat..., p. 361. 12 În dreptul francez, numărul maxim al asociaţilor societăţii cu răspundere limitată a crescut de la 50 la
100 de asociaţi (Ordonanţa nr. 2004-274/2004 pentru simplificarea dreptului societăţilor comerciale) .
25
Distinct de societatea cu răspundere limitată de tip clasic, legea
reglementează o varietate a acesteia: societatea cu răspundere limitată cu asociat
unic, denumită în doctrină13 “societate unipersonală”.
Asociatul unic poate fi atât persoană fizică, cât şi persoană juridică. O
persoană fizică sau juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate
cu răspundere limitată (art. 14)14.
Cea de a doua secţiune a acestui capitol, vizează contractul de societate-
izvor al raporturilor juridice ale asociaţilor. Au fost analizate natura juridică a
contractului de societate, caracterele juridice ale acestui contract, precum şi
condiţiile de fond ale acestuia: capacitatea de a contracta, consimţământul
părţilor, obiectul contrcatului şi cauza acestuia.
Cea de a treia secţiune a acestui capitol a avut în vedere analiza detaliată a
drepturilor şi obligaţiilor asociaţilor, ce derivă din calitatea lor dobândită la
constituirea societăţii sau în alte condiţii prevăzute de lege.
Din analiza modului de reglementare a răspunderii asociaţilor se constată
că aceasta este diferită. Ei pot răspunde atât nelimitat şi solidar pentru debitele
societăţii, cât şi limitat, pentru obligaţiile sociale în limita aportului lor.
Cât priveşte excluderea şi retragerea asociaţilor, aceasta este posibilă doar
la societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea cu
răspundere limitată.
3. Cel de-al treilea capitol este destinat administratorilor. Acesta este
organul operativ principal şi permanent al societăţii, elementul cel mai dinamic
din structura funcţională şi de organizare a acesteia. El este purtătorul voinţei
colective care se exprimă prin atribuţiile sale de administrare şi reprezentare.
13 Denumirea acestei societăţi cuprinde o contradicţie în termeni: societate însemnă asociere, unire, ceea
ce reclamă existenţa a cel puţin două persoane. În dreptul francez, contradicţia se evită prin folosirea denumirii de “întreprindere unipersonală cu răspundere limitată”.
14 A se vedea Corneliu Liviu Popescu, Situaţii excepţionale de societăţi comerciale cu asociat unic, în “Revista de drept comercial” nr. 10/1997, p. 119; Corneliu Liviu Popescu, Posibilitatea de multiplicare în fapt a numărului de societăţi cu raspundere limitată constituite de o singură persoană, în “Revista de drept comercial” nr. 11/1997, p. 86.
26
Din analiza modalităţilor de dobândire a calităţii de administrator, rezultă
că cel în cauză trebuie să îndeplinească cumulativ, ca prime cerinţe, condiţiile
fundamentale referitoare la: capacitate; onorabilitate; cetăţenie; calitatea de
asociat.
În următoarea secţiune a acestui capitol accestul a fost pus pe desemnarea
şi publicitatea numirii administratorilor.
Desemnarea acestora poate avea loc fie la constituirea societăţii, făcându-se
menţiune în acest sens în actul constitutiv, fie ulterior, prin decizia adunării
generale a asociaţilor.
Durata mandatului administratorilor este diferită. În cazul societăţilor în
nume colectiv, societăţilor în comandită simplă şi societăţilor cu răspundere
limitată, asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot
alege unul sau mai mulţi administratori dintre ei, fixându-le puterile şi durata
însărcinării. Aşadar, pentru societăţile de persoane şi societăţile cu răspundere
limitată, asociaţii sunt liberi să stabilească durata mandatului administratorilor,
atât în cazul numirii prin contractul de societate, cât şi ulterior prin alegerea de
către adunarea asociaţilor [art. 77 şi art. 197 alin. (3) din legea nr. 31/1990].
Pentru societăţile pe acţiuni sau societăţile în comandită pe acţiuni legea
prevede că durata mandatului administratorilor este stabilită prin actul
constitutiv, neputând depăşi 4 ani. În priviţa primilor membrii ai consiliului de
administraţie, durata mandatului nu poate depăşi 2 ani (art. 15312).
Legea instituie anumite formalităţi de publicitate a numirii deoarece,
administratorul este pe de o parte, persoana care transpune în viaţă voinţa
socială, iar, pe de altă parte, persoana prin intermediul căreia societatea intră în
raporturile juridice cu terţii.
O secţiune distinctă a acestui capitol a vizat contractul de mandat-izvor al
raporturilor juridice dintre administrator şi societate.
27
În următoarea secţiune au fost analizate obligaţiile şi puterile
administratorului.
Legea nr. 31/1990 privind societăţile reglementează o serie de obligaţii care
revin administratorului societăţii în exercitarea mandatului său. Unele obligaţii
privesc constituirea societăţii, iar altele funcţionarea acesteia.
Puterile administratorului sunt destul de largi; el poate îndeplini toate
operaţiunile de gestiune şi reprezentare pe care le reclamă realizarea scopului
societăţii15. Dar, aceste puteri nu sunt nelimitate; ele sunt îngrădite de actele
constitutive ale societăţii, de hotărârea adunării asociaţilor şi de prevederile
restrictive ale legii16.
Aşa cum societatea are o dublă natură juridică, de contract şi de persoană,
raporturile juridice dintre administrator şi societate au şi ele o dublă natură,
contractuală şi legală.
Administratorii au o răspundere civilă contractuală prin faptul că răspund
faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor izvorâte din contractul de
mandat.
Totodată, aceştia răspund şi pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în
sarcina lor de lege. Întrucât nerespectarea unei obligaţii legale poate fi o faptă
ilicită civilă (delict civil) ori o infracţiune, răspunderea administratorilor va fi,
după caz, o răspundere civilă delictuală sau o răspundere penală.
O altă secţiune a acestui capitol a vizat încetarea funcţiei administratorului.
Întrucât funcţia de administrator se exercită după regulile contractului de
mandat, înseamnă că, în principiu, încetarea sa urmează a se produce în aceleaşi
condiţii ca şi încetarea contractului de mandat. Ea încetează prin: revocarea
administratorului; renunţatea acestuia; expirarea duratei mandatului.
15 Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 215. 16 Gheorghe Piperea, Obligaţiile şi răspunderea administratorilor societăţilor comerciale, Editura All
Beck, Bucureşti, 1998, p. 99 şi urm; Cristian Gheorghe, Limitele legale ale mandatului reprezentanţilor societăţilor comerciale, în “Dreptul” nr. 4/2009, p. 47 şi urm.
28
Încetarea funcţiei respective poate interveni şi din alte cauze decât cele
menţionate: moartea, incapacitatea ori decăderea ca urmare a săvârşirii unor
fapte incompatibile cu calitatea de administrator.
În cuprinsul ultimei secţiuni a acestui capitol a fost analizat consiliul de
administraţie.
În sistemul unitar, administrarea societății pe acțiuni se realizează pe un
singur nivel, prin consiliu de administrație. Rolul acestui consiliul este diferit: el
este organ de administrare și conducere, când exercită și atribuțiile de
conducere; el este organ de supraveghere și control, când atribuțiile de
conducere sunt delegate directorilor societății.
Societatea pe acțiuni poate fi administrată de un administrator sau de un
organ colegial – consiliul de administrație.
4. Cel de-al patrulea capitol –directorii şi membrii consiliului de
supraveghere – a fost structurat pe două secţiuni, ce au vizat directorii şi
directoratul, respectiv membrii consiliului de supraveghere.
Una din măsurile legislative de absolută necesitate introduse pe scena
dreptului românesc privind societăţile este posibilitatea administrării acestora în
sistem dualist (sistem german), specific societăţilor pe acţiuni17.
Administrarea societăţilor pe acţiuni de către un directorat şi un consiliu de
supraveghere răspunde distincţiei fundamentale între funcţiile de conducere
(direcţie) şi cele de control ale directorilor.
Directorii sunt recrutaţi fie dintre membrii consiliului de administraţie, fie
dintre terţi de consiliul de administraţie (în sistemul unitar de administrare a
societăţii pe acţiuni), fie sunt desemnaţi ca atare, încă de la constituirea societăţii
sau, după caz, de la trecerea societăţii la sistemul dualist (membrii ai
directoratului)18.
17 Smaranda Angheni, op. cit., p. 177. 18 Gheorghe Piperea, Drept commercial. Întreprinderea, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 214.
29
Durata mandatului acestora este stabilită prin actul constitutiv sau prin
decizia consiliului de administraţie.
Directorii vor beneficia de o remuneraţie stabilită de consiliul de
administraţie.
La stabilirea remuneraţiei, consiliul de administraţie şi adunarea generală
va avea în vedere exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 15318 alin. (4),
respectiv această remuneraţie să fie justificată în raport cu îndatoririle specifice
ale direcotrilor şi cu situaţia economică a societăţii.
Directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor.
Acţiunea în răspundere îndreptată împotriva directorilor pentru daunele
cauzate societăţii prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de aceasta, aparţine
adunării generale, pe când acţiunea în despăgubiri îndreptată împotriva
directorilor aparţine acţionarilor minoritari.
Sistemul dualist de reprezentare este specific societăţii pe acţiuni ce se
concentrează pe ideea creării structurii directoratului şi a consiliului de
supraveghere. Acest sistem de administrare este opţional, orice societate pe
acţiuni putând alege între sistemul unitar (unde administrarea se realizează prin
consiliu de administraţie, care deleagă atribuţiile de conducere direcotrilor) şi
cel dualist, opţiune ce se poate face în momentul constituirii societăţii.
Directoratul este organismul care asigură conducerea societăţii, îndeplinind
acele atribuţii şi prerogative ce nu sunt în competenţa exclusivă a consiliului de
supraveghere şi/sau a adunării generale19. Astfel, directoratul îndeplineşte actele
necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii20.
Raporturile dintre membrii directoratului şi societate sunt reglementate de
dispoziţiile referitoare la mandat şi de reglementările speciale ale Legii nr.
31/1990.
19 În acelaşi sens, art. 39 din Regulamentul Consiliului European nr. 2157/2001 privind statutul societăţii
europene, defineşte directoratul ca fiind „organul de conducere, responsabil cu gestiunea societăţii europene”. 20 Smaranda Angheni, op. cit., p. 192.
30
Pentru calitatea de membru al directoratului, legea prevede anumite
condiţii; există o limitare în privinţa desemnării, membrii respectivi trebuind să
fie persoane fizice (art. 15313).
Nu poate îndeplini această calitate persoana care, potrivit dispoziţiilor
legale, nu poate fi fondator al societăţii (art. 731). Aşadar, nu poate avea această
calitate persoana care este incapabilă sau care a fost condamnată pentru faptele
prevăzute în art. 6 alin. (2) din lege21.
Desemnarea membrilor directoratului este o atribuţie ce intră în sfera de
competenţă exclusivă a consiliului de supraveghere, acesta din urmă fiind cel
care desemnează şi preşedintele directoratului.
Durata mandatului se stabileşte prin actul constitutiv, ea neputând depăşi 4
ani; membrii directoratului pot fi realeşi dacă prin actul constitutiv nu se prevede
altfel.
Membrii directoratului răspund pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce le
revin şi pentru prejudiciul cauzat societăţii.
Membrii directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul de
supraveghere, actul constitutiv putând prevedea posibilitatea revocării lor şi de
către adunarea generală ordinară a acţionarilor. Rezultă că revocarea membrilor
directoratului de către adunarea generală ordinară a acţionarilor este posibilă
numai dacă actul constitutiv îi atribuie în mod expres acesteia o astfel de
competenţă22.
Calitatea de membru a consiliului de supraveghere o poate avea o persoană
fizică sau o persoană juridică, spre deosebire de directorat, unde membrii nu pot
fi decât persoane fizice.
21 Condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 702 din 12 octombrie 2012), pentru infracţiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sau pentru cele prevăzute de prezenta lege.
22 A se vedea în acest sens şi Carmen Todică, Statutul juridic şi puterile administratorului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 67.
31
Potrivit Legii nr. 31/1990, raporturile dintre membrii consiliului de
supraveghere şi societate sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat
şi de dispoziţiile speciale ale legii societăţilor. După cum am mai menţionat, art.
72 din Legea nr. 31/1990 face o raportare generală la nivelul tuturor societăţilor.
La baza raporturilor dintre membrii consiliului de supraveghere şi societate
stă mandatul, reprezentarea legală fiind născută din acesta, însă, devenind cu
timpul, autonomă faţă de acesta. De aceea, ori de câte ori nu acoperea toate
situaţiile practice, reprezentarea legală se completa cu reglementările privitoare
la mandat.
Sarcina desemnării membrilor consiliului de supraveghere revine adunării
generale a acţionarilor, cu excepţia primilor membrii, care sunt numiţi prin actul
constitutiv [art. 1536 (1)].
Candidaţii pentru posturile de membru în consiliul de supraveghere sunt
nominalizaţi de către membrii existenţi ai consiliului sau de către acţionari (alin.
2).
Persoana nominalizată are obligaţia să informeze organul societăţii
însărcinat cu numirea sa asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.
Pentru ca numirea unui membru al consiliului de supraveghere să fie
valabilă din punct de vedere juridic, persoana în cauză trebuie să o accepte în
mod expres [art. 15312 alin. (3)].
Persoana desemnată trebuie să fie asigurată pentru răspundere profesională
(alin. 4).
Potrivit legii, consiliul de supraveghere asigură controlul şi supraveghează
activitatea directoratului, fiind alcătuit dintr-un număr de minimum 3 şi
maximum 11 membri. Numărul membrilor este stabilit prin actul constitutiv.
Durata mandatului este cea stabilită prin actul constitutiv, dar nu poate fi
mai mare de 4 ani, cu excepţia primilor membri ai consiliului de supraveghere,
32
al căror mandat nu poate depăşi 2 ani. Membrii consiliului de supraveghere sunt
reeligibili, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.
Membrii consiliului de supraveghere răspund pentru neîndeplinirea
obligaţiilor ce le revin şi pentru prejudiciul cauzat societăţii.
Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând din funcţie de
către adunarea generală a acţionarilor [art. 1536 alin. (4)]. Revocarea este dată în
competenţa exclusivă a acestei adunări, fără a se face distincţie între numirea
primilor membri prin actul constitutiv de către fondatori şi numirea membrilor
prin hotărârea adunării generale pe parcursul funcţionării societăţii.
5. Cel de-al patrulea capitol –cenzorii şi auditorii financiari – a fost
structurat tot pe două secţiuni, ce au vizat cenzorii, auditoria financiari.
Buna funcţionare a societăţii impune necesitatea asigurării unui control
asupra actelor şi operaţiunilor realizate de organele de administrare şi conducere
a societăţii23. Acest control este asigurat de cenzorii societăţii.
Cenzorii sunt persoane învestite, prin actele constitutive sau de adunarea
generală cu controlul gestiunii societăţii. Aceştia nu sunt organe de decizie, ci au
doar rolul de a verifica numai dacă cei abilitaţi să facă acte juridice în numele şi
pe seama societăţii respectă legea24.
Societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, care nu sunt supuse
obligaţiei legale de auditare vor avea trei cenzori şi un supleant, dacă prin actul
constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile, numărul
cenzorilor trebuie sa fie impar [art. 159 alin. (1)]. Cenzorii sunt instituiţi prin
actul constitutiv, care trebuie să prevadă şi elementele de identificare ale lor (art.
8). Ulterior, cenzorii sunt aleşi de către adunarea generală ordinară [art. 159 alin.
(2)].
23 Stanciu D. Cărpenaru, Tratat..., p. 227. 24 Elena Cârcei, Societățile comerciale pe acțiuni, Editura All Beck, București, 1999, p. 301.
33
În cazul societăţior pe acţiuni cu capital majoritar de stat, unul din cenzori
trebuie să fie, în mod obligatoriu, reprezentant al Ministerului Economiei şi
Finanţelor.
Societăţile cu răspundere limitată ale căror situaţii financiare anuale nu
supuse obligaţiei legale de auditare poate avea unul sau mai mulţi cenzori25.
Dacă numarul asociaţiior societăţii trece de 15, numirea cenzorilor este
obligatorie. Cenzorii sunt numiţi prin actul constitutiv ori se aleg de adunarea
asociatiior (art. 199 din Legea nr. 31/1990).
Legea reglementează statutul cenzorilor societăţii pe acţiuni (art. 159-166),
dar dispoziţiile legii prevăzute pentru cenzorii societăţii pe acţiuni se aplică şi
cenzorilor din societatea cu răspundere limitată [art. 199 alin. (4)].
În toate cazurile, durata mandatului cenzorilor este de trei ani, putând fi
realeşi [art. 159 alin. (2)].
În prezent, ca urmare a modificărilor legislative survenite în domeniul
societăţilor, în mod incontestabil, raportul juridic dintre cenzori şi societate se
fundamentează pe contractul de mandat şi anume ei îşi desfăşoară activitatea în
baza mandatului primit de la adunarea generală care i-a numit în funcţie.
Concluzia se desprinde fără echivoc, din dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Legea
nr. 31/1990, conform căruia „cenzorii trebuie să îşi exercite personal mandatul
lor”.
Răspunderea cenzorilor este guvernată de regulile generale din domeniul
contractului de mandat şi de dispoziţiile Legii societăţilor nr. 31/1990.
În raport cu relaţiile sociale încălcate şi de fapta comisă, răspunderea
cenzorilor poate îmbrăca forma răspunderii civile sau a celei penale. Ei pot
răspunde astfel şi în condiţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
25 Ibidem, p. 228.
34
Calitatea de cenzor poate înceta: în caz de deces, împiedicare fizică sau
legală, revocarea din funcţie, renunţarea la mandat şi prin expirarea duratei
pentru care au fost aleşi.
În cadrul societăţii pe acţiuni care optează pentru sistemul dualist de
administrare şi conducere, controlul activităţii financiare a acesteia se realizează
de auditorii financiari.
Un astfel de auditor este persoana fizică sau persoana juridică ce
dobândeşte această calitate prin atribuire de către Camera Auditorilor Financiari
din România.
La fel ca şi în cazul cenzorilor, auditorul financiar este desemnat prin actul
constitutiv, iar în cazul constituirii societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică,
auditorul financiar este ales de către adunarea constitutivă a acţionarilor.
Auditorul financiar răspunde pentru prejudiciile cauzate societăţii.
Răspunderea sa se angajează în aceleaşi condiţii cu răspunderea membrilor
consiliului de administraţie, respectiv al directoratului şi cenzorilor societăţii
(art. 155 din Legea nr. 31/1990).
Regulile care guvernează încetarea calităţii de cenzor sunt aplicabile şi
auditorilor financiari.
6. Cel de al şaselea capitol este destinat analizei auxiliarilor
comerciantului.
În vederea realizării activităţii comercianţilor, aceştia cooperează cu
anumite persoane care, ori le reprezintă interesele, ori le facilitează efectuarea
unor operaţiuni comerciale.
Există anumite persoane care se află în raporturi de muncă cu comercianţii
şi sunt retribuite de către aceştia, prin intermediul cărora comercianţii încheie
actele juridice comerciale. Deoarece ele depind de comercianţi, doctrina le
denumeşte auxiliari dependenţi. De regulă, în această categorie, sunt incluşi
salariaţii comerciantului.
35
Apoi, există alte persoane care-i ajută pe comercianţi în activitatea lor.
Aceste persoane au calitatea de comerciant, şi, deci, sunt independente faţă de
comercianţii cu care colaborează. De aceea, ele sunt denumite auxiliari
autonomi. Intră în această categorie: mijlocitorii şi agenţii comerciali26.
Activitatea desfăşurată de auxiliari implică anumite raporturi de
reprezentare între comercianţi şi auxiliarii lor, care sunt guvernate de dispoziţiile
Codului civil27 privind reprezentarea şi contractul de mandat.
Comercianţii folosesc, în activitatea lor anumite persoane în calitate de
intermediari, şi anume: mandatari, comisionari, agenţi comerciali,intermediarii
ocazionali.
Intermediarii menţionaţi mai sus, au un statut juridic diferit şi acţionează în
cadrul unor raporturi juridice reglementate de Codul civil ori de legi speciale.
Potrivit prevederilor art. 2.009 din Codul civil, mandatarii sunt persoane
care, în temeiul unei împuterniciri date de un comerciant, încheie acte juridice în
numele şi pe seama comerciantului.
Raporturile juridice dintre mandatar şi comerciant sunt reglementate de art.
2.013-2.038 privind contractul de mandat cu reprezentare.
Mandatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu la încheierea
actelor juridice cu care a fost împuternicit, deoarece trebuie să exprime un
consimţământ valabil.
Se pot întâlnii situaţii în care raporturile de mandat cu reprezentare sunt
grefate pe raporturile de muncă (de exemplu, în cazul recepţionerilor de hotel
vânzătorilor din magazine, şoferilor de taxi etc.).
Potrivit prevederilor art. 2.039 din Codul civil, comisionarii sunt persoane
care, pe baza împuternicirii date de un comerciant încheie acte juridice în nume
propriu, dar pe seama comerciantului.
26 Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 108. 27 Legea nr. 287/2009 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011).
36
Raporturile juridice dintre comisionar şi comerciant sunt raporturi de
mandat fără reprezentare şi sunt reglementate de art. 2.043-2.053 Cod civil prin
contractul de comision.
Regimul juridic al raporturilor de comision este aplicabil şi în cazul
consignatarilor şi expeditorilor.
Consignatarul este persoana care, în baza împuternicirii comerciantului,
încheie acte juridice de vânzare a unor bunuri mobile ale comerciantului, în
nume propriu, dar pe seama comerciantului (art. 2.054 Cod civil).
Raporturile juridice ce se nasc între consignatar şi comerciant sunt
reglementate de art. 2.054-2.063 Cod civil privind contractul de consignaţie.
Expeditorul este persoana care se obligă faţă de comerciant să încheie în
nume propriu, dar pe seama comerciantului contracte de transport şi să
îndeplinească operaţiunile accesorii (art. 2.064 Cod civil).
Raporturile dintre expeditor şi comerciant sunt reglementate de art. 2.064-
2.071 Cod civil privind contractul de execuţie.
Potrivit legii, contractul de expediţie este o varietate a contractului de
comision, reglementat de dispoziţiile speciale şi completate de dispoziţiile
privind contractul de comision. De remarcat că, şi în cazul acestui contract
există reglementări asemănătoare sau chiar identice cu contractul de comision.
Potrivit dispoziţiilor art. 2.072 din Codul civil, agentul este persoana pe
care comerciantul o împuterniceşte, în mod statornic, fie să negocieze, fie atât să
negocieze cât şi să încheie contracte, în numele şi pe seama comerciantului, în
schimbul unei remuneraţii, în una sau mai multe regiuni determinate.
Raporturile juridice dintre agent şi comerciant sunt reglementate de art.
2.072-2.095 Cod civil privind contractul de agenţie.
În activitatea sa de intermediere, agentul acţionează cu titlu profesional28,
cu titlu principal sau accesoriu, în schimbul unei remuneraţii29.
28 Art. 2.072 alin. (2) Cod civil.
37
În baza contractului de agenţie, agentul desfăşoară activitatea în calitate de
intermediar independent, nefiind prepusul comitentului.
Potrivit prevederilor art. 2.096 din Codul civil, interemdiarul ocazional este
persoana care se obligă faţă de un comerciant să îl pună în legătură cu un terţ, în
vederea încheierii unui contract30.Mai este cunoscut şi sub denumirea de
mijlocitor şi cea de curtier31.
Raporturile juridice care se stabilesc între intermediar şi comerciant sunt
reglementate de art. 2.096-2.102 Cod civil privind contractul de intermediere.
Intermediarul este persoana fizică sau juridică, ce acţionează în mod
independent faţă de persoanele intermediate, nefiind prepusul acestora.
Activitatea de intermediere pe care o desfăşoară are caracter profesional (de
exemplu, o agenţie imobiliară).
De remarcat este că, demersurile intermediarului sunt acte materiale, iar
nu acte juridice. Ca urmare, contractul de intermediere apare ca un contract de
locaţiune de servicii32.
7. Cel de al şaptelea capitol al acestei lucrări a făcut obiectul analizei
salariaţilor.
Pentru îndeplinirea serviciilor de administraţie a societăţii, aceasta foloseşte
munca salariată, având, aşadar, calitatea de angajator. În acest sens, art. 284 din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile prevede: „încadrarea salariaţilor la societăţi
se face pe bază de contracte individuale de muncă, cu respectarea legislaţiei
muncii şi asigurărilor sociale”.
Auxiliarii comerţului, în special agenţii comerciali (brokerii), asociaţii sau
acţionarii pot avea şi calitatea de salariaţi la societatea respectivă, situaţie în care
29 Stanciu D. Cărpenaru, Tratat…, p. 549. 30 Art. 2.096 din Codul civil. 31 Stanciu D. Cărpenaru, Tratat…, p. 110. 32 Ibidem, p. 559.
38
li se vor aplica, după caz, normele dreptului muncii, dar şi cele ale legilor
speciale33.
Specific salariaţilor, faţă de profesioniştii independenţi, este că aceştia
prestează o muncă subordonată, pentru şi sub autoritatea angajatorilor.
Într-adevăr, munca subordonată, prezintă caracteristici proprii ce o
individualizează, faţă de munca autonomă sau independentă şi anume34:
– angajatul (prestatorul) devine membru al unui colectiv (de angajaţi) din
cadrul angajatorului;
– el se supune normelor de disciplină impuse de beneficiarul muncii şi
desfăşoară activitatea sub supravegherea acestuia, în cadrul unui program de
lucru;
– munca trebuie prestată personal (facendi necessitas);
– riscul activităţii îl suportă angajatorul nu angajatul;
– pentru munca prestată (care are un caracter succesiv, în timp), angajatul
primeşte periodic salariu (remuneraţie) etc.35
Contractul individual de muncă este izvorul raportului juridic de muncă.
Acest contract este cel în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se
obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică
sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu” (art. 10 din Codul
muncii).
33 A se vedea Şerban Beligrădeanu, Derogări de la dreptul comun al muncii cuprinse în Legea nr. 31/1990
privind societăţile comerciale, în „Dreptul” nr. 9-12/1990, p. 32-34; Ion Traian Ştefănescu, Asociatul - unic administrator poate fi concomitent şi salariat al societăţii sale cu răspundere limitată, în „Revista de drept comercial” nr. 4/1998, p. 26-31; Ion Traian Ştefănescu, Interferenţe între legislaţia muncii şi legislaţia comercială, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 3/2002, p. 7-10.
34 Federico del Giudice, Federico Mariani, Federico Izzo, Diritto del Lavoro, XXIV Edizione, Edizioni Giuridiche Simone, Napoli, 2007, p. 35-43.
35 Într-o serie de ţări europene (Italia, Franţa, Anglia, Germania etc.) este cunoscută şi aşa numita muncă parasubordonată, un hibrid între munca independentă şi cea subordonată. Este vorba de lucrători (nesalarizaţi), dar aflaţi într-o situaţie de dependenţă economică (Tiberiu Ţiclea, Dependenţa economică şi dreptul muncii – probleme actuale şi perspective, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 7/2010, p. 76 şi urm.).
39
Codul muncii conţine regula potrivit căreia contractul individual de muncă
se încheie pe durată nedeterminată şi doar ca excepţie se poate încheia pe durată
determinată, în condiţiile expres prevăzute de lege (art. 12).
Durata nedeterminată a contractului nu afectează interesele salariatului ci,
dimpotrivă, constituie o măsură de protecţie a lui, având menirea de a asigura
dreptul la stabilitate în muncă. De asemenea, nu afectează nici interesele
angajatorului, asigurându-se astfel o mai bună planificare şi organizare a muncii,
o modelare şi perfecţionare a calificării personalului36.
Raportându-ne la conţinutul contractului individual de muncă, avem în
vedere drepturile şi obligaţiile părţilor – salariatul şi angajatorul -, clauzele
acestui contract.
Analizând prin prisma clauzelor sale, contractul individual de muncă are, în
conţinutul său, o parte legală şi una convenţională37.
Partea legală se referă la drepturi şi obligaţii cuprinse în Codul muncii şi în
alte acte normative ce reglementează raporturile de muncă. În consecinţă, chiar
dacă anumite clauze nu sunt prevăzute în mod expres în contract, ele rezultă din
lege38.
Partea convenţională a contractului individual de muncă are în vedere
clauzele în care se materializează liberul acord de voinţă al părţilor, dar, şi în acest
caz, cu respectarea normelor legale, a contractului colectiv de muncă, a ordinii
publice şi a bunelor moravuri39.
Unele clauze ale contractului individual de muncă sunt obligatorii şi
esenţiale (de exemplu, cele referitoare la felul muncii, locul muncii, salarizarea),
altele sunt facultative şi/sau neesenţiale ori speciale (de exemplu, clauza de
36 Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii. Legislaţie. Doctrină. Jurisprudenţă, Ediţia a VII-a,
revizuită şi adăugită, Editura universul juridic, Bucureşti, 2013, p. 375. 37 Pentru dezvoltări, a se vedea, Ion Traian Ştefănescu, Durata şi conţinutul contractului individual de
muncă, în „Raporturi de muncă” nr. 6/1997, p. 59-63. 38 Alexandru Ţiclea, Tratat..., p. 384. 39 Cosmin Cernat, Dreptul muncii, Ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2012, p. 212; Romulus Gidro, Dreptul muncii, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 71.
40
stabilitate, de mobilitate, de conştiinţă, de neconcurenţă, de confidenţialitate)40. În
cazul personalului societăţilor un interes deosebit îl prezintă clauza de
neconcurenţă şi cea de confidenţialitate.
Calitatea de salariat conferă persoanei respective anumite drepturi, şi, în
acelaşi timp, presupune un anumit comportament, respectarea anumitor
obligaţii. Drepturile caracteristice raporturilor de muncă dintre angajator şi
salariat sunt stabilite prin negociere colectivă sau/şi individuală, ţinând seama de
normele legale.
Drepturile şi obligaţiile salariaţilor sunt enumerate ,,în oglindă", corelativ
cu cele ale angajatorilor.
Cât priveşte modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual
de muncă:
- modificarea cazurilor pot fi clasate în funcţie de unele criterii, astfel:
convenţională (prin acordul părţilor); unilaterală (prin actul angajatorului); în
temeiul legii (delegarea, detaşarea etc.);
- suspendarea intervine de drept; din iniţiativa salariatului; din iniţiativa
angajtorului şi prin acordul părţilor;
- încetarea intervine de drept; ca urmare a acordului părţilor, la data
convenită de acestea; ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi.
Din analiza modului de reglementare a răspunderii juridice a salariaţilor se
constată că aceasta este diferită. Salariaţii por răspunde atât disciplinar, prin
sancţionarea faptelor de încălcare cu vinovăţie de către orice salariat a normelor
legale, regulamentului intern, contractului individual şi/sau colectiv de muncă,
ordinelor şi dispoziţiilor legale ale conducătorilor ierarhici, cât şi patrimonial,
în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru
pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
40 Alexandru Ţiclea, Tratat..., p. 386-396.
41
8. Capitolul opt al acestei lucrări este consacrat personalului societăţilor
comerciale în dreptul comparat.
În ceea ce priveşte dreptul comparat, făcând o analiză a legislaţiei şi
doctrinei diverselor ţări (Franţa, Italia, Spania şi Anglia), reţinem următoarele:
sunt ţări în care dispoziţiile privind societăţile comerciale sunt cuprinse în Codul
civil (Codice civile) cum este cazul Italiei; în Spania normele juridice care
reglementează societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă sunt
cuprinse atât în Codul comercial din 1885 (Codigo de Commercio – Cartea a II-
a, Titlul I), cât şi în Codul civil din 1889 (Cartea a IV-a Titlul VIII). Societăţile
de capital sunt reglementate de Decretul-regal legislativ nr. 1/2010.
În Franţa, principalul izvor de drept comercial este Legea societăţilor
comerciale nr. 66-537/24 iulie 1966, intrată în vigoare la 1 aprilie 1967,
conţinând în Titlul I, reguli privind constituirea şi funcţionarea societăţilor
comerciale. Legea menţionată a fost completată de Decretul nr. 67-236 din 23
martie 1967, ulterior fiind codificată în Codul comerţului41.
În cazul Angliei, administrarea societăţilor comerciale este supusă regulilor
instituite de Companies Act 2006.
În privinţa formelor de societate, în cele 4 ţări analizate se constată că unele
sunt comune cu cele reglementate în ţara noastră de Legea nr. 31/1990, dar
există şi alte forme de societate, şi anume: societatea pe acţiuni simplificată (în
Franţa).
Referitor la asociaţi, în toate sistemele analizate nu am întâlnit diferenţe
semnificative. Asocierea se bazează, în principiu, pe aceleaşi linii generale ca şi
în cazul ţării noastre, pe încrederea deplină a asociaţilor, având caracter intuitu
personae.
41 François Fabrice, Maigret Isabelle, Marlange Ambroise, Dirigeant de societe. Statut juridique, social &
fiscal, Delmas, 2002, p. 9-10.
42
Cu referire la administrarea societăţii în general, apreciez că modelul
Franţei poate fi urmat cu succes şi în ţara noastră.
Analiza elementelor de drept comparat este extrem de utilă, deoarece
permite identificarea eventualelor lacune ce s-ar putea regăsi în legislaţia
noastră, generând, totodată, posibile măsuri de îmbunătăţire.
9. Ultimul capitol, cel de faţă, este destinat conclzuiilor şi propunerilor de
lege ferenda, urmărind identificarea eventualelor lacune sau inadvertenţe
existente în cadrul legislaţiei în vigoare şi indicarea unor soluţii viabile, având în
vedere, în primul rând, modelul legislativ al diverselor ţări analizate.
Concluziile sunt cele ce rezultă din analiza tezei întreprinse şi ţinând seama nu
numai de dreptul naţional, dar şi de cel comparat european.
Actualele dispoziţii legale ce cuprind norme aplicabile personalului
societăţilor reprezintă, în mod evident, o evoluţie, dovadă a preocupării
constante a legiuitorului pentru acest domeniu, dar sunt posibile şi unele
perfecţionări, aşa cum vom sublinia în continuare:
1. Revenirea la denumirea anterioară de „societate comercială” , aşa cum
este de altfel reglementată în ţările dezvoltate ale Europei pe care le-am
menţionat.
Actuala denumire de „societate” este inadecvată, ea are un sens larg,
putând îngloba, după caz, societatea omenească, societatea civilă, societatea
culturală, societatea de binefacere etc.
Or, societatea comercială are un obiect bine determinat: desfăşoară
activităţi comerciale.
Comerţul a existat de când este societatea umană şi va însoţi permanent
omul.
Este, credem, o eroare a leguitorului, mai precis a autorilor actualului Cod
civil, care s-au străduit să renunţe „societăţile comerciale” fără nicio justificare,
raţionament sau motivare pertinentă.
43
De dragul monismului nu se poate renunţa la valori fireşti, care au intrat în
conştiinţa oamenilor, în patrimoniul cultural şi juridic naţional şi European. Am
arătat deja că în dreptul comparat se utilizează legal, termonologia (sintagma) de
societăţi comerciale.
2. Având în vedere că există dubii privind natura juridică a contractului de
societate, iar opiniile din literatura juridică sunt ezitante, s-ar impune ca
legiuitorul să precizeze această natură juridică, şi anume, să se prevadă dacă este
un contract civil ori unul comercial.
3. Un alt aspect pe care-l propunem a fi reglementat priveşte retragerea
unui asociat din societate. Dacă în cazul excluderii, legea prevede în mod expres
ce se întâmplă cu obligaţia asociatului exclus, în cazul retragerii nu există nicio
reglementare. Precizăm că în cazul cesiunii unei părţi din capitalul social, textul
legal face trimitere expresă la aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 22542
din Legea nr. 31/1999. Apreciem că, pentru identitate de raţiune, dispoziţiile art.
225 din această lege trebuie să se aplice deopotrivă şi-n aceste situaţii. De aceea,
de lege ferenda propunem reglementarea situaţiei juridice a obligaţiilor
asociatului retras din societate. Propunem ca acesta să rămână obligat faţă de
terţi pentru operaţiunile făcute faţă de societate până în ziua în care acesta nu
mai are calitatea de asociat. Dacă în momentul retragerii, sunt operaţiuni în curs
de executare, asociatul este obligat să suporte consecinţele şi nu-şi va putea
retrage partea ce i se cuvine decât după finalizarea acelor operaţiuni.
4. Introducerea, printre interdicţiile privind îndeplinirea funcţiei de
administrator şi a limitei de vârstă. Această condiţie ar fi o transpunere a
42 (1) „Asociatul exclus rămâne obligat faţă de terţi pentru operaţiunile făcute de societate, până în ziua
rămânerii definitive a hotărârii de excludere. (2) Dacă, în momentul excluderii, sunt operaţiuni în curs de executare, asociatul este obligat să suporte
consecinţele şi nu-şi va putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni”.
44
dispoziţiilor prevăzute în legislaţia franceză (Legea din 31 decembrie 1970 art.
L. 225-19), în care se dispune că nicio personă care are o vârstă mai mare de 70
de ani nu poate îndeplini funcţia de administrator. Se consideră că după 70 de
ani capacitatea de muncă a persoanei este în scădere, diminuată şi nu ar mai
putea să corespundă exigenţelor de administrare ale unei societăţi.
5. Credem că se impune, de lege ferenda, adoptarea unui act normativ
intitulat „Cod de etică şi conduită al administratorului”, având în vedere
complexitatea funcţiilor îndeplinite de acesta în societate, multitudinea
obligaţiilor ce-i incumbă, posibilitatea angajării răspunderii sale civile şi penale.
Orice societate este într-o permanentă interconectare cu mediul său interior
(personalul) şi exterior (comunitatea), lucru ce implică comportamente,
atitudini, procedure, decizii, sancţiuni. În acest context, societatea are nevoie de
un reper care să îi ghideze scopurile, acţiunile şi comportamentele către o
atitudine proactivă, responsabilă în concordanţă cu echilibrul social. O expresie
a acestei viziuni este coduul de etică şi conduită.
De aceea, considerăm că, toate dispoziţiile legale privind persoana, funcţia
şi răspunderea administratorului ar putea fi codificare într-un Cod de etică şi
conduită a administratorului.
6. O propunere interesantă de lege ferenda care a fost făcută în doctrină43
şi pe care o îmbrăţişez, are în vedere interdicţia cumulului calităţii de
administrator cu cea de salariat atât în funcţia deţinută, cât şi pe orice alte funcţii
(contabil, gestionar etc.).
Problema se pune în mod diferit în cazul asociatului unic din societatea cu
răspundere limitată, care potrivit art. 1961 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 poate
avea şi calitatea de salariat al cărui asociat este. Credem că textul de lege trebuie
interpretat restrictiv, în sensul că asociatul unic poate avea calitatea de salariat al
43 Carmen Todică, op. cit., p. 352.
45
societăţi dar numai pentru alte activităţi decât cea de administrare. Situaţia
asociaţului unic-administrator, salariat pe alte funcţii decât cea de administrator,
apare ca o excepţie de la incompatibilitatea calităţii de administrator cu cea de
salariat a societăţii. Pentru acest motiv, considerăm că era mai adecvată
formularea textului art. 1961 alin. (3), din reglementarea anterioară, în care
“asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societăţii cu răspundere
limitată, cu excepţia cazului în care are calitatea de administrator unic sau
membru al consiliului de administraţie”. De lege ferenda, s-ar impune o revenire
la conţinutul iniţial al textului.
În Franţa, gerantul (administratorul) poate cumula mandatul social cu un
contract de muncă. Niciun text de lege nu interzice gerantului să devină salariat
al societăţii, nici a fortiori unui salariat să devină gerant. Astfel, acest cumul nu
este admis dacă nu sunt îndeplinite următoarelor condiţii:contractul de muncă
corespunde unei angajări efective; se face distincţia netă între geranţă şi
funcţia tehnică; persoana în cauză este plasată în subordinea societăţii ceea
ce exclude un asemenea cumul pentru asociatul majoritar.Apreciez că
modelul Franţei în acest domeniu poate fi urmat cu succes şi în România.
7. O altă propunere care care a fost făcută în doctrină44 priveşte calitatea
de asociat a administratorului ca o condiţie de valabilitate a numirii în
funcţie numai în societăţile în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni.
În societăţile în nume colectiv şi în cele cu răspundere limitată,
administratorul poate fi asociat, cât şi neasociat. În cazul societăţii în nume
colectiv, art. 77 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ridică o serie de probleme,
nefiind corelat cu dispoziţiile art. 7 din lege. Potrivit art. 77 alin. (1)
„Asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege
unul sau mai mulţi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata
însărcinării şi eventuala lor remuneraţie, afară numai dacă prin actul
44 Carmen Todică, Statutul juridic..., p. 351 şi urm.
46
constitutiv nu se dispune altfel”, de unde rezultă că administratorul trebuie
să fie asociat. În antiteză însă, art. 7 lit. e) prevede că actul constitutiv al
societăţii în nume colectiv trebuie să cuprindă „asociaţii care reprezintă şi
administrează societatea sau administratorii neasociaţi, datele lor de
identificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le exercite
împreună sau separat”. Considerăm că este doar o simplă inadvertenţă a art.
77 alin. (1), care în ciuda numeroaselor modificări aduse Legii nr. 31/1990, a
rămas necorelat cu art. 7 lit. e). De lege ferenda se impune o atare corelare,
respectiv o reevaluare a dispoziţiilor art. 77 alin. (1).
8. Deşi legea nu prvede posibilitatea acţionarului de a se retrage din
societatea pe acţiuni şi din societatea în comandită pe acţiuni, totuşi, nimic
nu împiedică o atare posibilitate care este întâlnită şi în practică. De aceea,
se impune ca şi în cazul acestor societăţi să fie reglementată posibilitatea
acţionarului de a renunţa la această calitate.
9. Un alt domeniu, în care s-ar impune modificări îl reprezintă
răspunderea administratorului; se impune reglementarea răspunderii fiscale a
acestuia.
În Franţa, în privinţa responsabilităţii fiscale, administratorul nu
răspunde personal de impozitele care sunt în sarcina societății. Dar, atunci
când recuperarea impozitelor de orice natură şi a penalităților fiscale
datorate de societate a devenit imposibilă datorită manevrelor frauduloase
sau nerespectării grave şi repetate a diverselor obligații fiscale,
administratorul sau administratorii poate/pot fi responsabili în mod solidar
cu societatea pentru plata acestor impozite şi penalități45. Apreciez că
modelul Franţei în acest domeniu poate fi urmat şi în România.
10. Ar fi necesară instituţionalizarea comitetelor de întreprindere, ca
forme organizate de participare a salariaţilor la viaţa socială. Aceasta, ar
45 Philippe Merle, Droit commercial. Sociétés commerciales, 17e edition, Dalloz, Paris, 2014 p. 237 şi urm.
47
fi o transpunere a dispoziţiilor prevăzute în legislaţia franceză (art. L. 2323-
78-82 din Codul muncii), în care se dispune că, prin intermediul comitetului
de întreprindere, salariaţii pot cere în justiţie recuzarea sau revocarea
cenzorilor. Ei pot cere, totodată, desemnarea unui expert de gestiune sau
chiar declanşarea procedurii de „alertă” când au cunoştinţă de fapte de
natură să afecteze situaţia economică a întreprinderii. Pot fi cerute explicaţii,
în acelaşi sens, şi angajatorului.
Prin intermediul acestui organism se realizează consultarea asupra
chestiunilor interesând organizarea, gestiunea, piaţa întreprinderii, măsurile
de natură a afecta structura personalului etc. (art. L 2323-6 Codul muncii).
11. Posibilitatea salariaţilor de a dobândi acţiuni contra cost sau chiar
gratuit în anumite situaţii, cu scopul cointeresării lor asupra gestiunii
societăţii şi creşterii astfel, pe termen lung, a veniturilor lor. Această
posibilitate este prevăzută în Franţa, încă din anul 2005. Apreciez că
modelul Franţei în acest sens poate fi urmat şi de România.
12. Propunem reînfiinţarea secţiilor comerciale la tribunale şi curţi de
apel sau înfiinţarea altor asemenea instanţe specializate.
13. Art. 152 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 face trimitere la Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Deşi Legea nr. 31/1990 a fost modificată şi republicată, legiuitorul nu a
observat că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată şi înlocuită de Legea nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. De lege ferenda se
impune o reevaluare a dispoziţiilor art. 152 alin. (3).
48
BIBLIOGRAFIE
I. ACTE NORMATIVE INTERNE
1. Constituţia României, revizuită în 2003;
2. Codul muncii, republicat în 2011;
3. Codul civil;
4. Codul de procedură civilă;
5. Codul penal;
6. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului;
7. Legea nr. 31/1990 privind societăţile;
8. Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor;
9. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;
10. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi;
11. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital;
12. Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri;
13. Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă;
14. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei;
15. Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare si
consultare a angajatilor;
16. Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice;
17. Legea nr. 62/2011 a dialogului social;
18. Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de
expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi;
19. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de
audit financiar.
49
II. ACTE NORMATIVE STRĂINE
1. Codul civil italian;
2. Codul civil spaniol;
3. Codul comercial spaniol;
4. Codul comercial francez;
5. Codul muncii francez;
6. Codul consumatorului francez;
7. Legea din 1 martie 1984 privind prevenirea dificultăţii întreprinderilor
în Franţa;
8. Legea din 23 decembrie 1985 privind egalitatea soţilor în regimul
matrimonial în Franţa;
9. Legea Madelein din 11 februarie 1994 privind iniţiativa întreprinderii
individuale în Franţa;
10. Legea nr. 66-537/24/1996 privind societăţile comerciale în Franţa;
11. Legea nr. 103/2011 referitoare la reprezentarea echilibrată a femeilor și
bărbaților în cadrul consiliilor de administrație și de supraveghere și la egalitatea
profesională în Franţa;
12. Legea din 28 iulie 2011 privind finanţarea securităţii sociale în Franţa;
13. Decretul din 12 august 1969 privind organele profesionale şi statutul
profesional al comisarilor de conturi ale societăţii în Spania;
14. Decretul-regal legislativ nr. 1/2010 pentru aprobarea Legii societăţilor
de capital în Spania;
15. Decretul-regal legislativ nr. 1/2011 pentru aprobarea Legii privind
controlul financiar în Spania;
16. Companies Act 2006 în Anglia.
50
III. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII
A. Autori români
1. Albu Ioan, Ursa Victor, Răspunderea civilă pentru daune morale,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979;
2. Anghel M. Ioan, Popa F. Marin, Francisc Deack, Răspunderea civilă,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970;
3. Angheni Smaranda, Drept comercial. Profesioniştii-comercianţi,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013;
4. Angheni Smaranda, Volonciu Magda, Stoica Camelia, Drept
comercial, ediția a III-a, Editura All Beck, București, 2004;
5. Cernat Cosmin, Dreptul muncii, Ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
6. Corneliu, Ţiclea Alexandru, Toma Mircea, Tufan Constantin,
Societăţile comerciale, vol. I, Casa de Editură şi Presă “Şansa” SRL, Bucureşti,
1995;
7. Căpăţînă Octavian, Societăţile comerciale, ediţia a II-a actualizată şi
întregită, Eitura Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
8. Cărpenaru D. Stanciu, Tratat de drept comercial român, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
9. Cărpenaru D. Stanciu, Drept comercial român, ediţia a VI-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
10. Cărpenaru D. Stanciu, Predoiu Cătălin, David Sorin, Piperea
Gheorghe, Legea societăţilor comerciale. Comentariu pe articole, Ediţia 4,
Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009;
11. Cârcei Elena, Societățile comerciale pe acțiuni, Editura All Beck,
București, 1999;
51
12. Cucu Cristina, Gavriş Marilena-Veronica, Haraga Cristian, Legea
societăţilor comerciale nr. 31/1990. Repere bibliografice. Practică judiciară.
Decizii ale Curţii constituţionale, adnotări, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;
13. Dumitru Maria, Dreptul societăţilor comerciale, Editura Institutul
European, 2010;
14. Duţescu Cristian, Drepturile acţionarilor, ediţia a 3-a, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2010;
15. Eliescu Mihail, Răspunderea civilă delictuală, Editura Academiei,
Bucureşti, 1972;
16. Erdei Mihai Virgil, Specificul raporturilor juridice de muncă în cazul
societăţilor comerciale, Editura Naţional, Bucureşti, 2001;
17. Finţescu N. Ioan, Curs de drept comercial, Bucureşti, 1929;
18. Florescu C. Dumitru, Contractele civile, ediţia a III-a, revăzută şi
adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
19. Georgescu L. Ion, Drept comercial român, vol.II, Editura Socec,
Bucureşti, 1948;
20. Girdo Romulus, Dreptul muncii, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2013;
21. Hamangiu Constantin, Georgean Nicolae, Codul civil adnotat, vol.
IV, Bucureşti, 1927;
22. Magdo M. Belu, Drept comercial, Editura H.G. Bucureşti, 2003;
23. Moroianu Gheorghe, Statutul profesiilor liberale, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2008;
24. Moţiu Florin, Contractele speciale în noul Cod civil, Ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
25. Mureşan Mircea, Contracte civile speciale, vol. II, Editura Cordial
Lex, Cluj-Napoca, 1999;
26. Nemeş Vasile, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;
52
27. Piperea Gheorghe, Drept comercial. Întreprinderea, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2012;
28. Piperea Gheorghe, Obligaţiile şi răspundera administratorilor
societăţilor comerciale – Noţiuni elementare- Editura All Beck, Bucureşti,
1998;
29. Popa Sorana, Drept comercial. Teorie şi practică judiciară,Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2008;
30. Pop Liviu, Popa Ionuţ-Florin,Vidu Stelian Ioan, Tratat elementar
de drept civil. Obligaţiile, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
31. Roşu Claudia, Contractele de mandat şi efectele lor în dreptul civil şi
comercial, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
32. Safta-Romano Eugeniu, Contracte civile. Încheiere, executare,
încetare, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
33. Sitaru Dragoş Alexandru, Dreptul comerţului internaţional. Tratat.
Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004;
34. Schiau Ioan, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;
35. Schiau Ioan, Prescure Titus, Legea societăţilor comerciale nr.
31/1990. Analize şi comentarii pe articole, ediţia a II-a, revizuită, adăugită şi
actualizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;
36. Şaguna D. Dan, Nicolescu R. Mihai, Societăţi comerciale europene,
Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996;
37. Şcheaua Marius, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990,
comentată şi adnotată, Editura All Beck, Bucureşti, 2000;
38. Ştefănescu Ion Traian, Tratat teoretic şi practic de drept al muncii,
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
39. Ştefănescu Ion Traian, Beligrădeanu Şerban, Codul muncii.
Prezentare de ansamblu. Analiza textelor esenţiale. Textul integral, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
53
40. Ţiclea Alexandru, Tratat de dreptul muncii. Legislaţie. Doctrină.
Jurisprudenţă, Ediţia a VII-a, revizuită şi adăugită, editura Univerul Juridic,
Bucureşti, 2013;
41. Todică Carmen, Statutul juridic şi puterile administratorului în
societatea comercială, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
42. Turcu Ioan, Teoria şi practica dreptului comercial român,Vol. I,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
43. Uţă Lucia, Radu Florentina, Cristescu Simona, Dreptul muncii.
Răspunderea disciplinară:Practică judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti
2009;
44. Vlad Barbu, Dreptul Muncii, Curs Universitar,Editura Cermaprint,
Bucureşti, 2008;
45. Vonica Romul Petru, Dreptul societăţilor comerciale, Editura Holding
Reporter şi Albastru, Bucureşti, 1998;
46. Zinveliu Ioan, Contracte civile – instrumente de satisfacere a
intereselor cetăţenilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.
B. Autori străini
1. Azarian Hélène, La société par actions simplifiée, Litec 2e ediţion,
2000;
2. Brun Philippe, Responsabilité civile extracontractuelle, Litec, Paris,
2005;
3. Clayton Patricia, Forming a Limited Company: A Practical Guide to Legal
Requirements and procedures, 10th Edition, Kogan Page, London, 2008;
4. Fabrice François, Maigret Isabelle, Marlange Ambroise, Dirigeant
de societe. Statut juridique, social & fiscal, Delmas, 2002;
5. Fiale Aldo, Manuale di diritti commerciale, Editioni XXIII, Gruppo
Editoriale Simone, 2013;
54
6. François Fabrice, Maigret Isabelle, Marlange Ambroise, Dirigeant de
societe. Statut juridique, social & fiscal, Delmas, 2002;
7. Giudice del Federico, Mariani Federico, Izzo Federico, Diritto del
Lavoro, XXIV Edizione, Edizioni Giuridiche Simone, Napoli, 2007;
8. Gorla Gino, La scocietà, Dolt. A. Giuffri, Editore Milano, 1942;
9. Guyon Yves, Droit des affaires, Tome 1, 12éme édiţion, Economica,
Paris, 2003;
10. Hildyard Robert, Miles Robert, Boardman Nigel, Annotated
companies legislation, Oxford University Press, 2010;
11. Jeantin Michel, Droit des sociétés, III ème édition,Editura
Montchrestien, Paris, 1994;
12. Lefebvre Francis, Sociétés commerciales. Mémento pratique, Paris,
2007;
13. Merle Philippe, Droit commercial. Sociétés commerciales, 17e edition,
Dalloz, Paris, 2014;
14. Merle Philippe, Droit commercial. Sociétés commerciales, 7eme
ediţion, Dalloz, Paris, 2000;
15. Tricker Bob, Corporate Governance: Principles, Policies and
Practices, Second Edition, Oxford University Press, 2012;
16. Viney Geneviève, Traité de droit civil. Introduction a la
responsabilité, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2008.
IV. STUDII. ARTICOLE. COMENTARII
A. Autori români
1.Baias Flavius, David Sorin, Răspunderea civilă a administratorului
societăţii comerciale, în „Dreptul” nr. 8/1992;
2. Beligrădeanu Şerban, Derogări de la dreptul comun al muncii cuprinse
în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în „Dreptul” nr. 9-12/1990;
55
3. Catană N. Radu, Exercitarea facultăţii de retragere din societatea
comercială, în “Revista de drept comercial” nr. 2/2002;
4. Catană N. Radu, Obligaţia de diligenţă şi prudenţă a administratorilor
în contextul reformei dreptului societăţilor comerciale, în „Pandectele Române”
nr. 3/2006;
5. Cărpenaru D. Stanciu, Administrarea societăţilor comerciale în
reglmentarea Legii nr. 31/1990, în „Revista de drept comercial” nr. 2/1993;
6. Octavian, Caracteristicile generale ale societăţilor comerciale, în
„Dreptul” nr. 9-12/1990;
7. Căpăţînă Octavian, Societăţile comerciale în interpretarea
jurisprudenţei, în „Revista de drept comercial” nr. 3/1999;
8. Cârcei Elena, Regimul juridic al acţiunilor şi acţionarilor potrivit Legii
nr. 31/1990, în „Dreptul” nr. 2/1992;
9. Comăniţă Gheorghe, Discuţii cu privire la posibilitatea existenţei
abuzului de drept în hotătârile adunărilor generale la societăţile cu răspundere
limitată, în „Dreptul” nr. 5/1997;
10. Corsiuc Olia-Maria, Cenzorii societăţii comerciale şi auditul
financiar, în „Revista de drept comercial” nr. 1/2006;
11. Gheorghe Cristian, Limitele legale ale mandatului reprezentanţilor
societăţilor comerciale, în „Dreptul” nr. 4/2009;
12. Dimitriu Raluca, Respectul vieţii private a lucrătorului şi al demnităţii
la locul de muncă, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 7/2011;
13. Dimitriu Raluca, Clauza de neconcurenţă şi clauza de confidenţialitate
în reglementarea noului Cod al muncii, în „Revista română de dreptul muncii” nr.
2/2003;
14. Macovei Ioan, Dominte Nicoleta-Rodica, Implicaţiile principiului
libertăţii convenţiilor în exercitarea dreptului de vot în societatea cu răspundere
limitată, în „Revista de drept comercial” nr. 1/2008;
56
15. Micu Cătălin, Organizarea administraţiei societăţii pe acţiuni.
Sistemul unitar, în „Revista română de drept al afacerilor” nr. 2/2007;
16. Munteanu Elena, Unele aspecte privind statutul juridic al
administratorilor societăţilor comerciale (II), în „Revista de drept comercial”
nr. 4/1997;
17. Paşca Viorel, Consideraţii cu privire la infracţiunile prevăzute de
Legea nr. 31/1990, în „Dreptul” nr. 1/1992;
18. Papu Viorel, Dobândirea calităţii de administrator al unei societăţi
comerciale pe acţiuni, în „Revista de drept al afacerilor” nr. 7-8/2004;
19. Pătulea Vasile, Conţinutul noţiunii de „răspundere juridică” a
cenzorilor, în „Dreptul” nr. 4/1996;
20. Popescu Corneliu Liviu, Situaţii excepţionale de societăţi comerciale
cu asociat unic, în „Revista de drept comercial” nr. 10/1997;
21. Popescu Corneliu Liviu, Posibilitatea de multiplicare în fapt a
numărului de societăţi cu raspundere limitată constituite de o singură persoană,
în „Revista de drept comercial” nr. 11/1997;
22. Sabău Mirela Georgiana, Consideraţii privind durata şi încetarea
mandatului administratorului societăţii comerciale, în „Revista de drept
comercial” nr. 9/2011;
23. Şelaru Constantin Ştefan, Consideraţiuni referitoare la posibilitatea
excluderii asociaţilor din societăţile comerciale, în „Revista de drept comercial”
nr. 4/1995;
24. Ştefănescu Ion Traian, Beligrădeanu Şerban, Natura raportului
juridic dintre societatile comerciale si administratorii sau directorii acestora în
„Dreptul” nr. 8/2008;
25. Ştefănescu Ion Traian, Asociatul - unic administrator poate fi
concomitent şi salariat al societăţii sale cu răspundere limitată, în „Revista de
drept comercial” nr. 4/1998;
57
26. Ştefănescu Ion Traian, Interferenţe între legislaţia muncii şi legislaţia
comercială, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 3/2002;
27. Ţiclea Alexandru, Ţiclea Tiberiu, Particularităţi ale contractului de
mandat comercial al directorilor societăţilor comerciale pe acţiuni, în „Dreptul”
nr. 8/2010;
28. Turianu Corneliu, Aportul în numerar. Studiu comparat, în „Dreptul”
nr. 4/2008;
29. Ţuca Florin, Revocarea administratorului societăţii comerciale, în
„Revista de drept comercial” nr. 6/1999;
30. Ungureanu Augustin, Infracţiuni referitoare la constituirea,
funcţionarea, fuziunea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale, în
„Revista de drept comercial” nr. 4/1995;
31. Velicu Dan, O nouă dilemă în administrarea societăţii pe acţiuni.
Sistemul monist şi cel dualist, în „Revista de drept comercial” nr. 1/2007.
B. Autori străini
1. Lyon-Caen Antoine, Le Comité d’entreprise et les restructurations, în
„Droit social” n°3/2004;
2. Martínez-Rodríguez Susana, ¿Sin ley y dentro de la legalidad? Inicios
de la sociedad de responsabilidad limitada en España(1869-1953), în „Revista
bibliografica de geografia y ciencias sociales”, Vol. XVIII nº 1021/2013;
3. Merle Philippe, La proceduré d’alerte. Informations et Débats, în
„Bulletin de la CRCC de Versailles” nº 36/1996;
4. Redenius-Hoevermann Julia, Weber-Rey Daniela, La représentation
des femmes dans les conseils d'administration et de surveillance en France et en
Allemagne, în „Revue des societies” n°4/ 2011;
5.Velasco Guillermo, Nombramiento de auditor a solicitud de la minoría
en las sociedades anónimas, în „Revista contable” nr. 210/2009;
58
6. Villarreal Alberto Munoz, La responsabilidad civil del auditor, în „Revista contable” nr. 225/2010.
V. Principalele site-uri Internet accesate
- www.portal.just.ro
- www.creersaboite.fr/createur/statut-juridique/la-societe-a-responsabilite-
limitee-sarl
- www.legislation.gov.uk/ukpga/2006
- www.companieshouse.gov.uk/companiesAct/
- www.pymerang.com/espana/165-sociedades-mercantil
- www.derecho.com/legislacion/boe/categorias/Mercantiles.html
- www.libros-revistas-derecho.vlex.es/vid/auditor-sociedad-oacute
- www.ipyme.org/esES/CreacionEmpresas/FormasJuridicas/Paginas/detalle
noticia.aspx/
- www.amf-france.org.