Temperatura

şi precipitaţiile din

România

CuprinsCuprins

ARGUMENTARGUMENT…………………………………………………pag 4…………………………………………………pag 4

Capitolul ICapitolul I Temperatura şi starea suprafeţei solului………. Temperatura şi starea suprafeţei solului………. pag 5pag 5

Capitolul IICapitolul II PrecipitaPrecipitaţţiile atmosferice………………………iile atmosferice………………………pag 7pag 7 Efectuarea măsurătorilor cu pluviometrul …….……..pag 8Efectuarea măsurătorilor cu pluviometrul …….……..pag 8 Notarea datelor în registrul de observaţii…………….pag 10Notarea datelor în registrul de observaţii…………….pag 10 Înregistrarea precipitaţiilor cu ajutorul pluviografului Înregistrarea precipitaţiilor cu ajutorul pluviografului

şi descifrarea pluviogramelor…………………………pag 11şi descifrarea pluviogramelor…………………………pag 11

Capitolul IIICapitolul III Climatele României…………………………...Climatele României…………………………...pag 12pag 12 Sectorul cu climat temperat de tranziţie………………..pag 13Sectorul cu climat temperat de tranziţie………………..pag 13 Sectorul cu climat temperat semiarid…………………...pag 17Sectorul cu climat temperat semiarid…………………...pag 17

Sectorul cu climat temperat montan…………………….pag 19Sectorul cu climat temperat montan…………………….pag 19

Capitolul IVCapitolul IV Schimbările climei……………………………….Schimbările climei……………………………….pag 21pag 21

CONCLUZIICONCLUZII..................................................................................................................................................................pag 23pag 23

BIBLIOGRAFIEBIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………pag 24pag 24

2

ARGUMENTARGUMENT

Din cele mai vechi timpuri, poate chiar de la apriţia lui, omul a fost interesat

îndeaproape de schimbările vremii care se produceau în jurul lui. Trecerea de la o zi

frumoasă şi caldă la o alta rece şi vijelioasă, de la ploaie la trăsnete au fost fenomene care

au impresionat puternic pe omul tuturor timpurilor. El a observat că existenţa lui şi a

celorlalte vieţuitoare precum şi a plantelor sunt strâns legate de ceea ce se petrece în

atmosferă.

Vremea este starea în continuă schimbare a atmosferei terestre. Starea atmosferei la

un moment dat este caracterizată prin totalitatea valorilor parametrilor elementelor

meteorologice: temperatura, presiunea atmosferică, vânt, precipitaţii, nebulozitate etc.,

măsurate sau observate pentru un anumit loc sau regiune geografică.Aceşti parametrii

prezintă fluctuaţii de la un moment la altul şi de la un loc la altul.

Pământul, considerat ca un corp ceresc, primeşte, în mod continuu, energie radiantă

de la Soare. În acelaşi timp, el cedează, prin radiaţie, căldură specifică spaţiilor

interplanetare.

Temperatura aerului este unul dintre cele mai importante elemente meteorologice.

De starea de încălzire sau răcire a aerului sunt legate majoritatea fenomenelor care au loc

în atmosferă.

Ţinând seama de factorii care determină încălzirea şi răcirea suprafeţei terestre, de

lipsa ei de omogenitate, de repartiţia energiei solare, se poate afirma că temperatura

aerului nu este o mărime constantă.

Sub denumirea de precipitaţii atmosferice se înţeleg, în meteorologie, produsele

condensării şi sublimării vaporilor de apă din atmosfera liberă, acre ajung prin cădere, la

suprafaţa Pământului.

Precipitaţiile au o importanţă fundamentală pentru economia unei ţări sau a unei

regiuni oarecare, cât şi în circuitul apei în natură.

Având în vedere cele prezentate mai sus, în prezenta lucrare am abordat două

elemente meteorologice importante pentru ţara noastră: temperatura şi precipitaţiile,

acordând o atenţie deosebită metodelor de măsurare a temperaturii şi precipitaţiilor, dar

şi influenţelor climatice pe care le au aceşti parametrii.

3

1. Temperatura şi starea suprafeţei solului

Starea de încălzire a solului este caracterizată prin temperatura suprafeţei solului şi

prin repartiţia acesteia în adâncime.

Încălzirea şi răcirea suprafeţei solului, capacitatea acestuia de absorbţie şi emisie de

căldură depind de: structură, căldură specifică, conductibilitate termică, culoarea, gradul

de umectare, unghiul sub care cad razele solare, în funcţie de anotimp şi relief, etc.

Deoarece aceste proprietăţi diferă de la un an la altul şi temperatura suprafeţei solului nu

va fi aceeaşi chiar în sectoare învecinate.

Temperatura suprafeţei solului măsurată cu termometrul, reprezintă gradul de

încălzire al particulelor componente ale acestuia în locul observaţiei. Aceasta se măsoară

cu termometrele cu mercur (ordinar şi de maximă) şi cu alcool (de minimă), la cele 4

termene de observaţii.

Cele trei termometre se instalează în centrul unei parcele dezgolite de vegetaţie,

neumbrită, având dimensiunile 3 x 4 m, situată la sudul platformei meteorologice.

Solul parcelei trebuie să fie săpat, afinat, greblat şi nivelat, urmărindu-se ca

suprafaţa acesteia să fie la acelaşi nivel cu cel al platformei meteorologice.

Spre a evita bătătorirea solului parcelei din faţa termometrelor, în perioada

observaţiilor, se aşează pe suporţi un podeţ de şipci. Suporţii se bat în pământ mai la nord

de termometre, astfel încât podeţul să se găsească la o distanţă de cel puţin 30 cm de

termometre. Capete suprafeţelor rămân deasupra solului cu cel mult 5 cm. Imediat după

citirea termometrelor, podeţul trebuie să fie ridicat şi dat la o parte.

4

Iarna, parcela se menţine în condiţii naturale, iar în cazul existenţei stratului

de zăpadă, termometrele se instalează pe acesta cu rezervoarele îngropate pe

jumătate în pământ.

La instalarea termometrelor se va ţine seamă de:

să fie aşezate la est faţă de termometrele de adâncime;

să fie aşezate pe parcelă în următoarea ordine: termometrul ordinar, termometrul de

minimă şi apoi cel de maximă;

să păstreze distanţa de 5 – 6 cm între ele, iar rezervoarele să fie îndreptate spre est;

să fie îngropate pe jumătate în sol astfel încât rezervoarele să aibă contact

direct cu acesta, iar partea exterioară a termometrelor să rămână liberă şi perfect

curată, pentru citiri;

termometrul de maximă să aibă o poziţie uşor înclinată, rezervorul fiind mai jos decât

restul termometrului, cu un unghi de aproximativ 5 .

De asemenea, anumite stări ale timpului, specifice fiecărui anotimp, impun condiţii

diferite de instalare a termometrelor pe sol. Astfel, iarna exceptând faptul că

termometrele sunt aşezate pe suprafaţa stratului de zăpadă (când el există), se

marchează cu beţigaşe locul unde ele se găsesc, pentru a evita spargerea în cazul

acoperirii cu zăpadă.

În cazul ninsorii, observatorul va avea grijă ca ele să nu fie acoperite cu zăpadă.

Imediat după încetarea ninsorii (între termenele de observaţie), termometrele se scot şi se

reinstalează pe suprafaţa neatinsă a stratului de zăpadă.

În caz de viscol, cu ocazia rondului preliminar sau cel târziu cu 10 minute înaintea

observaţiei, termometrele se scot din zăpadă şi se reinstalează în condiţiile descrise

anterior, observaţia efectuându-se normal la termen. În registrul RM – IM, la rubrica

“Însemnări” din ziua respectivă se va nota: „Termometrele de sol au fost acoperite cu

zăpadă înainte de termenul de observaţie”.

5

1. Precipitaţiile atmosferice

Prin precipitaţii atmosferice se înţeleg toate produsele de condensare şi cristalizare a

vaporilor de apă din atmosferă, care cad de obicei din nori şi ajung la suprafaţa

pământului sub formă lichidă, solidă sau sub ambele forme în acelaşi timp.

Observaţiile asupra precipitaţiilor atmosferice constau din determinarea vizuală

a felului, durata (începutul şi sfârşitul) şi intensităţii lor, precum şi în măsurarea şi

înregistrarea continuă a cantităţii de apă căzută.

Măsurarea cantităţilor de apă se efectuează cu pluviometrul şi cu eprubeta

pluviometrică, iar înregistrarea continuă a lor se face cu pluviograful.

Cantitatea de apă din precipitaţiile care cad într-un loc se măsoară după grosimea

stratului de apă (exprimat în mm) care s-ar aduna pe o suprafaţă orizontală, din ploaia

căzută sau din topirea ninsorii căzute, considerând că apa nu se infiltrează, nu se scurge şi

nu se evaporă. Unui mm de apă îi corespunde o cantitate de 1 litru pe m ( 1 mm=1 l/m ).

6

Descrierea, instalarea, funcţionarea şi întreţinerea pluviometrelor, pluviografelor şi

eprubetei sunt redate în “ Instrucţiuni pentru staţiile meteorologice I. D. 27-65 ”.

Efectuarea măsurătorilor cu pluviometrul

În reţeaua meteorologică din ţara noastră, măsurarea cantităţilor de precipitaţii

atmosferice se efectuează cu ajutorul pluviometrului tip I.M.C.

Cantităţile de apă se măsoară zilnic, la termenele climatologice (1, 7 ,13 şi 19) şi ori

de câte ori situaţia o impune ( la cererea Serviciului meteo numai la “pluviometrul

avertizor”), cu ajutorul celor două vase ale pluviometrului, care sunt puse în funcţiune

alternativ, prin scoaterea capacului ( în cazul căderii precipitaţiilor ).

În cazul precipitaţiilor lichide pentru măsurarea cantităţilor la termenul de

observaţie se procedează astfel:

se ridică capacul de la vasul de rezervă şi se instalează pe vasul care a fost în

funcţiune;

se scoate colectorul din vasul care a fost în funcţiune, cu deosebită atenţie pentru

ca să nu se verse prin îndepărtarea barei de susţinere;

se toarnă apa din colector în eprubeta pluviometrică, în aşa fel încât să nu se

piardă nici o picătură.

În cazul precipitaţiilor solide, în ambele vase ale pluviometrului, trebuie să se

instaleze dispozitive speciale de zăpadă, (crucea de zăpadă), iar pentru măsurarea

cantităţilor, la termenul de observaţie, se procedează astfel:

se ridică capacul vasului de rezervă şi se acoperă cu el vasul care a fost în

funcţiune;

se scoate vasul care a fost în funcţiune, din suportul fixat pe stâlp şi se duce într-o

încăpere încălzită unde se lasă să se topească precipitaţiile solide colectate;

se scoate colectorul, iar apa rezultată din topire se toarnă în eprubeta

pluviometrică.

Pentru determinarea cantităţii de apă, eprubeta se aşează pe o suprafaţă perfect

orizontală.

Se citeşte apoi pe eprubetă ( în mm şi zecimi de mm ) nivelul până la care s-a ridicat

apa. Pentru ca citirea să fie cât mai precisă, trebuie ca ochiul observatorului să se afle

exact la nivelul apei din eprubetă.

Când cantitatea de precipitaţii depăşeşte 10 mm, eprubeta se umple de mai multe ori

până la nivelul de 10 mm, măsurându-se apoi şi cantitatea de apă rămasă.

7

Cantitatea totală de apă căzută va fi în acest caz suma cantităţilor precipitaţiilor,

măsurate succesiv.

De exemplu, dacă eprubeta a fost umplută de două ori până la 10 mm şi apoi, ultima

oară, până la 8,9 mm cantitatea totală de apă este:

10,0 + 10,0 + 8,9 mm = 28,9 mm

Uneori, când roua este abundentă sau când ceaţa este deasă (densă), în pluviometru

pot fi găsite mici cantităţi de apă.

Acestea trebuie să fie măsurate şi înscrise în “ Registrul de observaţii ”.

În cazul observării depunerilor solide pe părţile interioare ale pluviometrului se va

proceda la măsurarea lor, conform indicaţiilor enunţate.

În vederea efectuării unor măsurători corecte, observatorul este obligat, ca la fiecare

termen de observaţie, să respecte şi următoarele indicaţii:

să controleze starea de curăţenie a părţii receptoare a vasului pluviometrului în

funcţiune şi a colectorului respectiv şi dacă este cazul să procedeze la curăţirea lor.

să controleze dacă vasul colector este în perfectă stare, iar în cazul semnalării

fisurilor se iau măsurile necesare pentru repararea acestuia.

să verifice orizontalitatea suprafeţei receptoarea a vaselor pluviometrului şi în cazul

constatării înclinării acesteia să se procedeze la eliminarea cauzelor ei.

De asemenea, trebuie avut în vedere să se efectueze măsurători suplimentare atât în

cazul averselor de ploaie, ce se produc în zilele cu temperaturi deosebit de ridicate, pentru

evitarea pierderilor de apă prin evaporare, cât şi în cazul averselor puternice de ninsoare,

când între două termene de observaţii, partea receptoare a vasului în funcţiune poate fi

umplută complet cu zăpadă.

În timpul iernii, la staţiile meteorologice, la care termenele climatologice coincid sau

sunt foarte apropiate de cele sinoptice, pentru transmiterea cantităţilor de precipitaţii în

telegramele sinoptice se va proceda la cântărirea vasului scos, cu capac cu tot.

Din greutatea respectivă se va scădea greutatea vasului (cu capac şi cu colector),

care trebuie să fie înscrisă pe vas.

Diferenţa obţinută reprezintă greutatea precipitaţiilor (în grame), care împărţită la

20 va corespunde cantităţii exprimată în mm.

După măsurarea greutăţii vasului împreună cu precipitaţiile solide, se va lăsa în

cameră pentru topirea acestora, în vederea măsurării lor cu eprubeta pluviometrică.

8

Notarea datelor în registrul de observaţii.

Cantitatea de apă măsurată cu eprubeta pluviometrică exprimată în mm şi zecimi de

mm se scrie în registrul de observaţii (RM - IM) în rubricile cuprinse sub titlul

PRECIPITAŢII ATMOSFERICE (mm).

În rubricile “I. M. C./ se trece cantitatea de apă măsurată atât la fiecare termen

de observaţie, cât şi totalizată în 12 ore, adică 19 – 7 şi 7 – 19, care se înscrie la rubrica

“ 66 – 69 ”. Pentru aceste cantităţi se calculează zilnic suma.

Când în rubrica “ Fenomene meteorologice ” s-a notat căderea precipitaţiilor: ploaie

slabă, ninsoare slabă, burniţă slabă etc., dar la ora de observaţie în pluviometru nu sa

găsit apă (deoarece aceasta s-a evaporat sau numai a umezit colectorul pluviometrului), în

rubrica rezervată orelor respective de observaţii se notează 0,0.

Când în pluviometru s-a găsit apă rezultată din ceaţă, rouă, brumă sau chiciură,

cantitatea măsurată se înscrie în registrul de observaţii (RM - IM), la termenul respectiv

de observaţii şi se ia în calculul sumelor zilnice. În rubrica “Însemnări” se notează

simbolul fenomenului şi cantitatea provenită (exemplu: 0,2…0,1). Situaţiile respective vor

fi specificate şi în tabela TM – 1.

Dacă nivelul apei din eprubetă se găseşte chiar la mijlocul distanţei dintre două

diviziuni, în registru se înscrie cifra corespunzătoare diviziunii celei mai mari. De

exemplu, dacă nivelul apei din eprubetă se găseşte la jumătatea intervalului dintre

diviziunea a 18-a şi a 19-a , în registru se notează 1.9 .

Dacă nivelul apei din eprubetă se găseşte mai jos de jumătatea distanţei până la

prima diviziune, în registru se înscrie 0,0, iar dacă se află la mijloc se înscrie 0,1. Dacă nu

au existat fenomene care să dea precipitaţii, în registru rubricile rămân libere,

necompletate.

Când cade o cantitatea excepţional de mare de apă, iar măsurarea precipitaţiilor se

face fracţionat, de câteva ori, în registrul RM – IM, în rubrica “Însemnări speciale” se va

înscrie fiecare citire în parte (cantitatea şi ora măsurării). Aceste cantităţi suplimentare se

vor adăuga la cantitatea măsurată la termenul următor şi totalul obţinut se va înscrie în

rubrica “ Precipitaţii atmosferice (mm) ” la termenul respectiv.

De regulă, în registrul RM – IM, în rubrica “ Precipitaţii atmosferice (mm) ” se

înscrie numai rezultatul măsurării precipitaţiilor atmosferice cu eprubeta. Rezultatul

cântăririi serveşte numai pentru întocmirea telegramei sinoptice.

9

Înregistrarea precipitaţiilor cu ajutorul pluviografului şi descifrarea

pluviogramelor.

La staţiile meteorologice, pe lângă măsurarea de precipitaţii cu ajutorul

pluviometrului, la termenele de observaţii, se înregistrează continuu, cu ajutorul

pluviografului, cantitatea de apă provenită din precipitaţii lichide.

Deoarece cu pluviograful se înregistrează numai precipitaţiile lichide, acesta

funcţionează numai pe perioadă cu temperaturi pozitive. Perioada optimă de funcţionare

a pluviografului se stabileşte de către fiecare staţie în parte, în colaborare cu serviciul

meteorologic de care aparţine.

De regulă la staţiile din zona de câmpie şi de deal din România acesta va funcţiona în

intervalul aprilie – octombrie. Înregistrarea are mare importanţă, deoarece permite

aflarea cantităţii de apă din precipitaţiile căzute la un moment dat, a duratei şi

intensităţii căderii lor (adică cantitatea de precipitaţii căzută în unitatea de timp –

mm/minut).

Măsurarea intensităţii precipitaţiilor prezintă un deosebit interes ştiinţific şi practic.

Aceeaşi cantitatea de apă căzută în intervale de timp diferite poate da cu totul alte

rezultate. De exemplu: 15 mm de apă căzută în cursul unei zile indică o ploaie foarte

slabă, pe când aceeaşi cantitate de apă căzută în timp de 5 minute indică o aversă, care

poate avea o serie de efecte negative, ce nu se întâlnesc în cazul ploilor slabe.

10

2. Climatele României

Examinare, fie şi sumară, a harţii climatelor lumii arată că pe teritoriul României se

dezvoltă, în proporţii foarte diferite, trei tipuri de climatice şi anume:

climatul temperat de tranziţie (în cea mai mare parte a ţării),

climatul temperat semiarid (în Dobrogea),

climatul munţilor înalţi din zona temperată (pe culmile cele mai înalte

ale Carpaţilor).

Cei mai mulţi autori deosebesc însă patru sectoare climatice şi anume:

sectorul cu climă continental – moderată (în interiorul arcului carpatic),

sectorul cu climă continentală (la exteriorul arcului carpatic),

sectorul cu climă de munte (în Carpaţi),

sectorul cu climă de litoral maritim (pe ţărmul Mării Negre).

În unele lucrări regiunile din afara arcului carpatic sunt încadrate în aşa numitul

sector cu climă continental – excesivă.

Deoarece întregul teritoriu al României are climă temperată, rezultă că în interiorul

arcului carpatic este situat sectorul cu climă temperat – continentală – moderată, ceea ce

înseamnă că unitatea taxonomică respectivă este denumită cu o expresie tautologică.

Nici pentru regiunile de la exteriorul arcului carpatic, denumirea de sector cu climă

temperat – continentală – moderată nu este prea indicată, întrucât este greu de admis că

însuşirile climatului pot fi în acelaşi timp “temperate” şi “excesive”.

Separarea pe teritoriul României a trei tipuri climatice (temperat de tranziţie,

temperat semiarid şi temperat montan) prezintă, pe lângă avantajul esenţial al

concordanţei cu realitatea şi implicit cu harta climatelor lumii, pe acela, deloc neglijabil,

al eliminării improprietăţilor de limbaj, care nu pot contribui, în nici un caz la sporirea

clarităţii şi preciziei atât de necesare în literatura ştiinţifică.

Majoritatea autorilor care s-au ocupat de regionarea climatică a României

deosebesc, în cuprinsul diferitelor sectoare, subunităţi taxonomice precum: subsectoarele,

ţinuturile, subţinuturile, districtele şi chiar nuanţele climatice.

În cele ce urmează, lucrarea de faţă îşi propune să prezinte doar schema generală a

regionării climatice şi caracterele esenţiale ale unităţilor taxonomice de bază.

11

Sectorul cu climat temperat de tranziţie.

Cuprinde cea mai mare parte a teritoriului ţării, excepţie făcând doar Dobrogea şi

lanţul munţilor Carpaţi. Aceştia din urmă divid sectorul respectiv în două subsectoare şi

anume: subsectorul din interiorul arcului carpatic şi subsectorul din afara arcului

carpatic.

Subsectorul cu climat de traziţie din interiorul arcului carpatic corespunde Câmpiei şi

Piemonturilor Vestice, Transilvaniei şi Maramureşului, fiind dominat în ceea mai mare

parte a anului de masele de aer polar (temperat) oceanic, tropical maritim şi arctic, care

alternează în funcţie de distribuţia caracteristică pentru fiecare anotimp a presiunii

atmosferice. Drept consecinţă, activitatea frontală are frecvenţe şi intensităţi mai mari

decât în subsectorul din afara arcului carpatic.

Frecvenţa mare a advecţiilor de aer oceanic relativ cald şi umed dinspre sud-vest şi

vest face ca iarna, în ianuarie, temperaturile să fie mai ridicate ( -1,5 C la Oradea,

-1,1 la Arad, -1,2 C la Timişoara etc.), iar vara, în iulie, mai coborâte ( 21,2 C la Oradea;

21,4 C la Arad; 21,6 C la Timişoara etc.) decât în regiunile cu latitudini şi altitudini

similare situate la est de Carpaţi.

Umezeala aerului este tot timpul anului mai mare decât la exteriorul arcului

carpatic, diferenţele cele mai pregnante constatându-se în semestrul cald.

Datorită temperaturilor mai reduse şi umezelii mai mari, vara nivelul de condensare

se situează la înălţimi mai mici decât în estul şi sudul ţării, din care cauză nebulozitatea

este mai ridicată, iar durata strălucirii Soarelui mai coborâtă.

Cantităţile de precipitaţii anuale sunt la rândul lor, superioare celor din afara

arcului carpatic ( 635.0 mm la Oradea, 577.0 la Arad, 631.0 la Timişoara etc.). Aceeaşi

superioritate se constată şi în cazul cantităţilor medii semestriale.

În timpul iernii, masele de aer polar (temperat) continental, rece şi uscat, care

înaintează dinspre est şi nord–est, pe la periferia vestică a Anticiclonului Euro - Siberian,

sunt barate de lanţul Carpaţilor Orientali şi deviate spre câmpia Dunării de Jos.

Concomitent, masele de aer maritim-arctic, dinspre nord-vest, acoperă întregul subsector,

deplasarea lor spre sud-est fiind substanţial încetinită de culmile Carpaţilor.

Deschiderea largă către vest permite advecţia aproape continuă a aerului oceanic.

Aceasta este mai intensă în timpul verii, ceea ce face ca în Câmpia de Vest, intervalele

fără precipitaţii să fie mai scurte decât în Câmpia Română, iar secetele, un fenomen mai

puţin accentuat.

12

Iarna, în lipsa vânturilor puternice, stratul de zăpadă are o repartiţie mai uniformă

şi se topeşte mai lent. La rândul lor, viscolele sunt mult mai rare şi mai puţin violente

decât în sud-estul ţării.

Principalii parametrii climatici au valori care diferenţiază climatul subsectorului

din interiorul arcului carpatic de climatul subsectorului din afara acestuia, ca şi de

celelalte două tipuri de climat (semiarid şi montan).

Astfel, amplitudinea medie anuală a temperaturii aerului este sub 24 C; suma medie

anuală a temperaturilor medii zilnice 10 C se situează între 3250 şi 3500 C; suma media

anuală a temperaturilor medii zilnice 0 C este cuprinsă între -40 si -100 C; media

temperaturilor maxime absolute din fiecare an are valori între 32 şi 35 C; media

temperaturilor minime absolute din fiecare an este situată între -18 şi -24 C;

amplitudinile medii zilnice ale temperaturii aerului oscilează între 10 şi 11 C; numărul

zilelor cu îngheţ (t 0 C) variază între 100 şi 150, al zilelor de vară (t 25 C) între

85 şi 100, al zilelor tropicale (t 30 C) între 15 şi 35; umezeala relativă medie la ora 14,

în iulie, are valori între 50 şi 70%; cantitatea media anuală a precipitaţiilor variază între

600 şi 800 mm; cantitatea medie a precipitaţiilor din semestrul cald (aprilie-septembrie)

între 300 şi 400 mm; numărul mediu anual al zilelor cu precipitaţii este de circa 110-130;

durata medie a stratului de zăpadă se întinde pe 30-40 zile; iar diferenţa medie anuală a

evapotranspiraţiei potenţiale şi media anuală a cantităţilor de precipitaţii are valori

pozitive cuprinse între 100 şi 250 mm etc.

Continentalismul climatic scade paralel cu creşterea latitudinii pentru aceeaşi

altitudine şi cu creşterea altitudinii pentru aceeaşi latitudine.

În subsectorul climatic din interiorul arcului carpatic se disting mai multe ţinuturi,

care la rândul lor se subdivid în districte cu condiţii climatice oarecum diferenţiale.

Acestea sunt: ţinutul climatic al Câmpiei de Vest şi ţinutul climatic al Piemonturilor

Vestice (ambele cu câte un district nordic, unul central şi altul sudic), la care se adaugă

ţinutul Podişului Transilvaniei ( cu districtul Podişului Târnavelor, districtul Câmpiei

Transilvaniei şi districtul Platformei Someşene).

Pe acest fond climatic se individualizeză depresiunile Braşov, Făgăraş, Sibiu, Haţeg,

Almaj, Zarad, Beiuş, Vad, Baia Mare, Lăpuş, Culoarul Timişului şi Valea Someşului în

regiunea Jibou, cu condiţii specificxe de climă, generate în principal de inversiunile

termice mai frecvente şi mai persistente din semestrul rece.

Particularităţile lor se concretizează iarna, prin temperaturi mai coborâte pe fundul

depresiunilor decât la altitudini mai mari pe versanţi ( la Bod, pe fundul Depresiunii

13

Braşov, s-a înregistrat, ân ziua de 25 ianuarie 1942, temperatura de – 38,5 C, care

constituie minima absolută a întregii ţări ), prin ceţuri mai frecvente şi mai persistente,

prin strat de zăpadă mai uniform şi mai stabil şi prin creşterea amplitudinilor termice

diurne şi anuale.

Ele se concretizează , de asemenea, prin inversiunile de vegetaţie, coniferele fiind

dezvoltate pe fundul depresiunilor, iar foioasele pe versanţi.

La est de Munţii Apuseni, între Deva şi Turda, se individualizeză un alt areal cu

nuanţă climatică proprie. Aceasta se datoreazeză efectelor de fohn şi se maifestă prin

vânturi calde care determină topirea bruscă a zăpezii, temperaturi mai ridicate, umezeli

mai reduse, înseninări mai acentuate şi mai persistente şi precipitaţii mai scăzute decât în

regiunile înconjurătoare.

Efectele de fohn consituie, de asemenea, un factor favorizant al culturilor de viţă-de-

vie în regiune.

Subsectorul cu climat de tranziţie de la exteriorul arcului carpatic corespunde

regiunilor de la est şi sud de Carpaţi şi se caracterizeză prin accentuarea

continentalismului climatic.

Vara, predomină timpul senin şi călduros deoarece masele de aer oceanic din vest şi

cele tropical-maritime din sud-vest şi sud, continentalizate prin încălzire adiabatică la

trecerea munţilor şi prin schimb de căldură cu suprafaţa terestră, ajung aici calde şi

reletiv uscate, iar cele continentale care vin din est şi nord-est sunt calde şi uscate încă de

la origini.

Drept urmare, sumele lunare ale radiaţiei globale şi temperaturile medii ale lunilor

de vară sunt superioare celor din interiorul arcului carpatic.

În condiţiile advecţiilor aerului tropical continental încălzirile sunt excesive,

temperaturile maxime înregistrând valori deosebit de mari.

Într-o astfel de situaţie sinoptică, la staţia meteorologică Ion Sion din Bărăgan, s-a

înregistrat, în ziua de 10 august 1951, valoarea de 45,5 C, care reprezintă temperatura

maximă absolută pentru întreg teritoriul României.

Precipitaţiile sunt de origine frontală şi termoconvectivă însumând cantităţi maxime

în iulie (75.1 mm la Iaşi, 62.1 mm la Galaţi, 72.2 mm la Călăraşi etc.). Ele cad în mod

obişnuit sub formă de averse, la intervale foarte neregulate, secetele fiind fenomene

frecvente, mai ales în a doua parte a verii şi prima parte a toamnei, când nivelul de

condensare se situează la înălţimi mari.

14

Iarna, invaziile maselor de aer polar (temperat) continental din nord-est şi est şi ale

celui arctic din nord, cu temperaturi sub -10 C, provocând geruri intense, care nu

durează însă prea mult.

Stagnarea aerului rece în Câmpia Română, între Carpaţi şi Balcani, generează

inversiuni termice, care fac ca temperaturile medii ale lunilor de iarnă să fie mai scăzute

la Bucureşti (-3,3 C în ianuarie) decât la Câmpina (-1,9 C în aceeaşi lună), de exemplu.

Gerurile intense nu se produc în toţi anii şi au, de regulă, durată redusă. Advecţiile

calde dinspre Marea Mediterană generează intervale de moină cu temperaturi pozitive,

care determină topirea stratului de zăpadă.

Viscolele sunt de câteva ori mai frecvente decât în interiorul arcului carpatic, cele

mai multe revenind părţii estice a Câmpiei Române.

Mediile anuale ale radiaţiei globale (125 kcal/cm la Bucureşti, 126 kcal/cm la

Alexandria etc.), duratei strălucirii Soarelui (2242 ore la Bucureşti, 2261 ore la

Alexandria etc.) şi temperaturii aerului (10,3 C la Bucureşti, 10,8 C la Alexandria etc.)

sunt mai ridicate decât în interiorul arcului carpatic, pe când cele ale umezelii relative

(70% la Bucureşti, 73% la Alexandria etc.) şi precipitaţiile atmosferice (555,1 mm la

Bucureşti, 530,6 mm la Alexandria etc.) sunt mai reduse.

Continentalismul mai accentuat decât în sectorul de la nord şi vest de Carpaţi se

manifestă prin amplitudinile termice diurne şi anuale mai mari, prin cantităţi mai reduse

şi variabilitatea mai accentuată a precipitaţiilor, prin frecvenţa mai mare a secetelor vara

şi a viscolelor iarna, prin nebulozitatea şi instabilitatea mai accentuată ale stratului de

zăpadă etc.

Principalii parametri climatici sunt deosebiţi de cei ai subsectorului din interiorul

arcului carpatic.

Astfel, amplitudinea medie anuală a temperaturii aerului depăşeşte 24 C; suma

medie anuală a temperaturilor medii zilnice 10 C este între 3500 şi 3700 C; suma

medie anuală a temperaturilor medii zilnice 0 C se situează între -100 şi -160 C; media

temperaturilor maxime absolute din fiecare an are valori între 34 şi 39 C; media

temperaturilor minime absolute din fiecare an este cuprinsă între -20 şi -25 C;

amplitudinile medii diurne ale temperaturii aerului în iulie sunt între 10 şi 12 C; numărul

mediu anual al zilelor cu îngheţ (t 0 C) este cuprins între 100 şi 120, cel al zilelor de

vară (t 25 C) între 90 şi 125, cel al zilelor tropicale (T 30 C) între 35 şi 65;

umezeala relativă medie la ora 14, în iulie, are valori între 45 şi 55%; cantitatea medie

anuală de precipitaţii se situează între 400 şi 600 mm; cantitatea medie a precipitaţiilor

15

din semestrul cald (aprilie - septembrie) este cuprinsă între 200 şi 400 mm; numărul

mediu anual de zile cu precipitaţii variază între 70 şi 110; durata medie anuală a stratului

de zăpadă se întinde pe 35-50 de zile, iar diferenţa medie anuală dintre evapotranspiraţia

potenţială şi cantitatea precipitaţiilor oscilează între 200 şi 450 mm.

Pe Valea Siretului, între Bacău şi Roman, se individualizează un district cu condiţii

climatice specifice depresiunilor: inversiuni termice, îngheţuri şi ceţuri radiative mai

frecvente, amplitudini termice mai mari etc.

Întreaga regiune care mărgineşte la est Carpaţii Orientali şi la sud Carpaţii

Meridionali, cunoaşte într-o măsură mai mare sau mai mică efectele fohnizării maselor de

aer umed ce vin dinspre vest şi nord-vest.

Totuşi, aceste efecte sunt mult mai evidente şi mai cunoscute la periferia

Subcarpaţilor de Curbură şi în regiunea de la poalele Munţilor Mehedinţi şi Vâlcan.

În lumea şi în bălţile Dunării, precum şi în luncile cursurilor inferioare ale Siretului

şi Prutului, clima are trăsături specifice concretizate prin amplitudini termice diurne şi

anuale mai mici, ca urmare a temperaturilor mai coborâte ce se înregistrează ziua şi vara,

şi a celor mai ridicate, noaptea şi iarna.

În regimul anual al precipitaţiilor din vestul şi nordul Olteniei se constată, pe lângă

maximul pluviometric principal din mai-iunie, un maxim secundar în octombrie-

noiembrie, datorat intensificării activităţii frontale a ciclonilor mediteraneeni care

traversează regiunea.

Sectorul cu climat temperat semiarid

Coincide cu teritoriul Dobrogei şi se subdivide în două subsectoare şi anume: al

Dobrogei continentale şi al Dobrogei maritime.

Subsectorul Dobrogei continentale se particularizează prin accentuarea

caracteristicilor climatice proprii subsectorului cu climat temperat de tranziţie de la

exteriorul arcului carpatic.

Astfel, mediile anuale ale radiaţiei globale sunt mai mari decât în cea mai mare parte

a regiunilor ţării (circa 130 kcal/cm ), temperaturile medii anuale cresc sensibil (10.9 C la

Mircea Vodă, 11.3 C la Cernavodă etc.), ca şi durata medie anuală a strălucirii Soarelui

(peste 2200 ore).

Dimpotrivă, mediile anuale ale nebulozităţii (5.6 zecimi la Mircea Vodă, 5.4 zecimi la

Cernavodă etc.) şi ale cantităţii precipitaţiilor (348.8 mm la Cogealac, 369.0 mm la

Medgidia etc.) coboară între limitele semiaridităţii, ceea ce face ca vegetaţia spontană

caracteristică să fie cea de stepă, iar culturile agricole să aibă nevoie de irigaţii.

16

Subsectorul Dobrogei maritime corespunde unei zone înguste de 15-25 km, situată în

lungul litoralului Mării Negre. Influenţa apelor mării se resimte pe distanţe atât de mici

din cauza predominării circulaţiei atmosferice din sectorul vestic.

În semestrul cald, temperaturile medii reduse de la suprafaţa apei Mării Negre,

complexul lacustru Razelm Sinoe şi Deltei Dunării împiedică dezvoltarea covecţiei termice

ascendente, favorizând, dimpotrivă, descendenţa aerului, înseninarea şi reducerea

generală a precipitaţiilor.

Datorită acestui proces, durata medie anuală a strălucirii Soarelui (2282 ore la

Constanţa, 2482 ore la Sulina) şi sumele medii anuale ale radiaţiei globale (129 kcal/cm la

Constanţa, 136 kcal/cm la Sulina) sunt mai mari decât în subsectorul Dobrogei

continentale şi decât în orice altă parte a ţării.

În schimb nebulozitatea (5.3 zecimi la Constanţa, 4.9 zecimi la Sulina) şi precipitaţii

medii anuale (378.7 mm la Constanţa, 359.0 mm la Sulina, 365.0 mm la Jirilovca) sunt

asemănătoare cu cele din interiorul Dobrogei.

Vara, pe timp cald şi senin, diferenţele dintre temperaturile aerului de deasupra

mării şi uscatului determină diferenţe de presiune, care generează briza de mare, ziua şi

briza de uscat, noaptea.

Aducând pe uscat aerul mai rece şi mai umed de deasupra mării, briza din timpul

zilei împiedică încălzirea excesivă a litoralului şi micşorează astfel amplitudinile termice

diurne.

Acestea sunt de circa 3 C în ianuarie şi de 6,5 C în iulie. În Dobrogea continentală

valorile corespunzătoare sunt de aproape 5 şi respectiv 12 C.

Desfăşurarea mai lentă a proceselor de răcire şi încălzire a apei face ca luna

octombrie să fie pe litoral cu 3 până la 4,5 C mai caldă decât aprilie, amplitudinile

termice anuale să fie mai mici, numărul zilelor excesiv de calde mai reduse, iar numărul

zilelor fără îngheţ mai mare decât în Dobrogea continentală.

Mediile termice anuale se numără printre cele mai mari din ţară (11,1 C la Sulina,

11,2 C la Constanţa şi Mangalia).

Precipitaţiile cad extrem de neregulat şi dau cantităţi variabile de apă. Semestrului

cald îi revin 55% din cantităţile medii anuale de precipitaţii. Anii cei mai ploioşi nu au

depăşit pe litoral 700 mm de apă (690 mm la Sulina, 685 mm la Constanţa) deşi, în

Dobrogea continentală s-au însumat peste 1000 mm.

În schimb, în anii secetoşi, cantităţile de precipitaţii au coborât sub 300 mm.

17

Lipsită de obstacole, suprafaţa întinsă a mării favorizează în tot timpul anului

deplasarea aerului şi intensificarea vânturilor, care iarna, devin uneori foarte puternice.

Gerurile aspre, viscolele şi vânturile violente din timpul iernii, deşi au frecvenţă

redusă, creează un contrast evident cu moderaţia oscilaţiilor termice şi cu durata redusă a

intervalului cu strat de zăpadă neuniform şi instabil.

Climatul subsectorului Dobrogei maritime se caracterizează în principal prin:

amplitudini medii anuale de temperatură sub 23 C; sume medii anuale ale temperaturilor

medii zilnice 10 C de aproximativ 3500 C; sume medii anuale ale temperaturilor medii

zilnice 0 C între 0 şi -40 C; medii ale temperaturilor maxime absolute din fiecare an

între 32 şi 33 C; medii ale temperaturilor minime absolute din fiecare an între -15 şi -16

C; amplitudini termice diurne medii între 6 şi 7 C; medii anuale ale numărului de zile cu

îngheţ sub 80, ale numărului zilelor de vară între 65 şi 80, ale numărului de zile tropicale

între 6 şi 15; medii ale umezelii relative la ora 14, în iulie, mai mari de 60%; cantităţi

medii anuale de precipitaţii între 350 şi 400 mm; medii ale cantităţii de precipitaţii din

semestrul cald (aprilie-septembrie) sub 200 mm; medii ale numărului de zile cu

precipitaţii între 55 şi 80; medii ale duratei strălucirii Soarelui între 15 şi 30 de zile şi prin

diferenţe medii anuale între evapotranspiraţia potenţială şi cantitatea de precipitaţii între

350 şi 450 mm.

În jumătatea nordică a subsectorului Dobrogei maritime se individualizează o

nuanţă climatică în care influenţa mării este mai puţin pregnantă, iar în jumătatea

sudică, o alta cu influentă mai pronunţată a mării.

Datorită influenţei marine, în porţiunea sudică a litoralului, temperatura medie a

lunii celei mai reci, ianuarie, rămâne pozitivă (0,2 C la Mangalia).

Sectorul cu climat temperat montan

Corespunde reliefului complex al Carpaţilor, dens şi adânc fragmentat, cu

numeroase văi şi depresiuni interioare.

Elementele climatice se diferenţiază în funcţie de altitudine, de expoziţia şi înclinarea

versanţilor şi de formele reliefului.

În semestrul cald, temperatura şi conţinutul de vapori de apă scad paralel cu

creşterea altitudinii. Deplasarea peste teritoriul ţării a sistemelor barice venind din

sectorul vestic determină o intensificare a activităţii frontale pe versanţii vestici ai

Munţilor Apuseni şi Carpaţilor Orientali şi pe versanţii nordici ai Carpaţilor Meridionali,

ceea ce conduce la creşterea accentuată a nebulozităţii şi cantităţii precipitaţiilor paralel

cu creşterea înălţimii.

18

Pe versanţii adăpostiţi, descendenţa maselor de aer conduce la înseninări şi reduceri

sensibile ale cantităţii precipitaţiilor. În Carpaţii Meridionali, prelungirea fenomenelor de

iarnă pe versanţii nordici, faţă de cei sudici este favorizată şi de expoziţia nefavorabilă în

raport cu radiaţia solară.

Valorile bilanţului radioactiv-caloric scad o dată cu creşterea altitudinii, vara din

cauza sporirii nebulozităţii tocmai în intervalele din zi cu intensitate maximă a radiaţiei

solare, iar iarna din cauza creşterii albedoului şi radiaţiei efective.

Analizele climatice la scara teritoriului României deosebesc un subtip climatic al

munţilor mijlocii şi un altul al munţilor înalţi. Întrucât spaţiile cărora le corespund sunt

dispuse altitudinal, aceste subtipuri vor fi prezente sub numele de etaje climatice.

3. Schimbările climei

19

Aşa cum s-a arătat deja, clima este regimul multianual al vremii, generat de acţiunea

conjugată a factorilor radiativi, dinamic şi fizico-geografic, sub influenţa tot mai

accentuată a activităţii societăţii omeneşti.

Astfel spus, ea reprezintă totalitatea schimbărilor vremii. Iar singura trăsătură

constantă a vremii este schimbarea.

Această schimbare prezintă, pe de-o parte, caracterul ciclic, regulat al fluctuaţiilor

diurne (determinate de mişcarea de rotaţie a pământului) şi anuale (determinate de

mişcarea de revoluţie), iar pe de alta, caracterul neregulat al variaţiilor interdiurne şi

interanuale (provocate de schimbările neîncetate de direcţie, frecvenţă şi intensitate ale

circulaţiei atmosferice), precum şi al fluctuaţiilor neperiodice de lungă durată.

După 1970 şi-a făcut loc o abordare nouă a ciclurilor climatice. Pentru ca analizele

mai atente şi mai detaliate au dus la concluzia că ciclurile climatice considerate a fi

variaţii regulate, nu au în realitate o periodicitate foarte sigură.

În regimul diurn, de pildă, maximele termice se succed rareori exact la 24 de ore, iar

la latitudini mari, ciclurile zilnice se deosebesc substanţial de la vară la iarnă.

Ciclurile anuale înregistrează frecvent anotimpuri întârziate sau timpurii, iar în

zonele temperate şi polare, ianuarie şi iulie nu sunt întotdeauna luni extreme.

La rândul lor, schimbările de direcţie ale musonilor - fenomene ciclice anuale - se

produc la date foarte variate.

Numeroase analize climatologice întreprinse de diverşi autori au sugerat existenţa

unui număr mare de cicluri, dar nici unul cu regularitate pe care să te poţi bizui. Ele se

întind pe perioade de la un an la milioane de ani, multe fiind de fapt anomalii

întâmplătoare, care ar trebui categorisite drept ritmuri sau quasi-perioade.

Pentru o mai bună sistematizare, modificările de lungă durată ale climei au fost

împărţite în: modificări de ordinul milioanelor de ani, de ordinul miilor de ani şi de ordin

istoric, sau mai generalizat, în modificări de ordin geologic şi de ordin istoric.

Cunoştinţele privitoare la evoluţia condiţiilor climatice din Precambrian sunt vagi şi

fragmentare. Ele se înmulţesc şi devin din ce în ce mai coerente pe măsură ce viaţa

vegetală şi animală se organizează în forme din ce în ce mai complexe.

Timp de circa 150 milioane de ani, în Cambrian, Ordovician şi Silurian temperatura

atmosferei terestre a avut valori ridicate, după care a înregistrat o tendinţă generală şi

îndelungată de scădere, marcată însă de variaţii importante.

Către sfârşitul Paleozoicului, imensul continent primar, Gondwana, a cunoscut o

glaciaţiune care a durat 30-50 de milioane de ani.

20

În Terţiar încălzirea substanţială a făcut ca temperatura aerului să atingă medii

anuale de 8-10 C la poli şi de 25-30 C la tropice.

Pleistocenul s-a caracterizat prin alternarea unor perioade glaciare şi interglaciare,

acestea din urmă având, în ultimele două milioane de ani, durate cuprinse între 70000 şi

120000 de ani.

Ultima glaciaţiune a avut extensia maximă în urmă cu 18000 de ani, iar

interglaciarul în care ne aflăm a început acum circa 10000 de ani şi a determinat o

creştere a nivelului oceanului planetar cu 100 m.

CONCLUZIICONCLUZII

21

Măsurarea cantităţilor de precipitaţii se efectuează cu pluviometrul şi eprubeta

pluviometrică.

Pentru înregistrarea continuă a precipitaţiilor atmosferice se utilizează

pluviograful.

Temperatura aerului şi percipitaţiile sunt factori care determină apariţia pe

teritoiul României a următoarelor sectoare climatice: temperat de tranziţie,

temperat semiarid şi temperat montan.

Cantităţile de precipitaţii anuale din interiorul arcului carpatic sunt mai mari

decît cele din afara arcului carpatic.

Temperatura maximă absolută pentru teritoriul României s-a înregistrat în 10

august 1971, având valorea de 45,5ºC.

Elementele climatice în sectorul temperat montan se diferenţiază în funcţie de

altitudine, de expoziţia şi înclinarea versanţilor şi de formele reliefului.

BibliografieBibliografie

22

1. BACINSCHI, D., PLATAGEA, GH., 1971 - Meteorologie, climatologie şi 1. BACINSCHI, D., PLATAGEA, GH., 1971 - Meteorologie, climatologie şi hidrologie - Manual pentru licee de specialitate, Ed. hidrologie - Manual pentru licee de specialitate, Ed. Didactică şi PedagogicăDidactică şi Pedagogică,, Bucureşti Bucureşti

2. CIULACHE, S., 2002 – Meteorologie şi climatologie , Ed. Universitară, Bucureşti2. CIULACHE, S., 2002 – Meteorologie şi climatologie , Ed. Universitară, Bucureşti

3. STOICA, C., CRISTEA, N., 1958 – Meteorologie generală, Ed. Tehnică, Bucureşti3. STOICA, C., CRISTEA, N., 1958 – Meteorologie generală, Ed. Tehnică, Bucureşti

*** Instrucţiuni pentru Staţiile Meteorologice, 1995, Institutul Naţional de *** Instrucţiuni pentru Staţiile Meteorologice, 1995, Institutul Naţional de

Meteorologie şi Hidrologie, Bucureşti Meteorologie şi Hidrologie, Bucureşti

*** *** www.google.rowww.google.ro

*** *** www.wikipedia.comwww.wikipedia.com

23