STUDIILE DE DOCTORAT în OLANDA

În Olanda studiile doctorale au o istorie lungă şi deosebită, datînd din sec. XII. Unele dintre tradiţiile acelor timpuri au supravieţuit în practica de azi, mai mult sub formă ceremonială, decît în detaliul studiilor doctorale. Astăzi, în Olanda doctoratul este supus unor schimbări semnificative, axîndu-se tot mai mult pe scopuri şi cheltuieli şi la moment se situează într-o dimensiune europeană.

Locul studiilor doctorale în contextul naţional/internaţionalÎn sec. XIX – XX, sub influenţa imperativului ştiinţific al universităţilor şi

laboratoarelor germane, natura gradului doctoral s-a schimbat.Pînă în 1980, studiile doctorale se aflau undeva între domeniile educaţiei şi

politicile de cercetare.În 1985, a fost aprobată o nouă lege ce a reglementat procesul doctoral. Pentru

candidaţii doctorali a fost creat un post academic distinct – aşa-numitul post de „asistent în instruire” (AiO).

Obiectivul sistemului AiO este de a oferi instruire în cercetare avansată prin participarea activă în activitatea de cercetare a universităţii şi, într-o măsură mai mică (‹ 25%), în activitatea de predare.

Toţi asistenţii în instruire trebuie să aibă deja un plan elaborat de instruire şi supraveghere.

Asistentul în instruire este angajat de universităţi şi este remunerat. Aceste posturi de asistenţi în instruire atrag, în special, candidaţii care tocmai au absolvit studiile de master, au primit titlul de master şi doresc să-şi continue studiile la universitate în cadrul programului de doctorat.

Şcolile doctoraleÎn 1991, a fost formal lansată ideea de a înfiinţa şcoli doctorale. Acestea

urmau să fie organizaţii de dimensiuni adecvate care să ofere:- un mediu de stimulare ştiinţifică pentru realizarea unei cercetări de calitate

înaltă, şi- un curriculum pentru candidaţii doctorali adaptat la domenii specifice.Responsabilă pentru procedura de înfiinţare a şcolilor doctorale „recunoscute”

(care urmează să aibă un set de caracteristici comune) este Academia Regală de Ştiinţe. Aceasta numeşte comisia independentă pentru revizuirea performanţelor şcolilor doctorale. Cele mai importante criterii de recunoaştere sunt: - un program de instruire detaliat şi instituţionalizat, colectiv şi individual pentru candidaţii doctorali;

- o misiune ştiinţifică bine definită;- autonomie în ceea ce priveşte responsabilităţile financiare şi administrative;- utilizarea posibilităţilor pentru cooperare naţională;- masa critică.Influenţe europeneUrmătorul stimulent important spre schimbări este procesul de la Bologna.

Introducerea structurii licenţă – master (reglementată de legea din septembrie 2002) duce la reforme de mari dimensiuni în programele de învăţămînt superior.

În 2004, Asociaţia Universităţilor din Olanda a propus un şir de reforme în sistemul doctoral, printre care sunt:

- definirea calificărilor generale ale doctorandului,- încorporarea instruirii doctorale în sistemul de asigurare a calităţii şi

propuneri pentru înfiinţarea/dezvoltarea ulterioară a şcolilor doctorale. Sumar, aceasta ar reprezenta următoarele:

- Introducerea sistemului AiO, crearea şcolilor doctorale şi implicaţiile procesului Bologna marchează o schimbare/modificare graduală în gîndirea/percepţia despre rolul doctoratului şi a instruirii prin cercetare.

- Funcţia doctorandului trebuie să constea în ceva mai mult decît completarea rîndurilor de profesori. Doctoratul este văzut din ce în ce mai mult ca ultima fază a studiilor universitare, care are drept scop instruirea oamenilor pentru ca aceştea să dispună de competenţele necesare pentru a lucra în medii foarte complexe şi unde se cer cunoştinşe intensive.

- Se introduc mai multe lucrări de curs. Există un traseu de la modelul ucenic – master la modelul profesional al instruirii doctorale.

- Universităţile (re)descoperă instruirea doctorală ca o parte integrantă a strategiilor lor instituţionale. Se elaborează politici instituţionale pentru organizarea studiilor doctorale.

FinanţareaCandidaţii doctorali sunt finanţaţi din trei surse diferite (numite primul, al

doilea şi al treilea curs monetar):- prima sursă este oferta Ministerului Educaţiei, Ştiinţei şi Culturii.

Universităţile folosesc o parte din acest curs pentru angajarea asistenţilor în instruire;- a doua sursă este alocată prin Fundaţia pentru Cercetări Ştiinţifice din

Olanda, care este folosită pentru ocuparea posturilor de asistenţi în instruire în baza unei competiţii recenzată de oameni de ştiinţă;

- al treilea flux de finanţe provine din contractele încheiate cu guvernele (naţionale şi cele europene), organizaţiile non-profit, companiile private şi comisiile caritabile.

Candidaţii doctorali care au obţinut un post de asistent în instruire semnează un contract pentru o perioadă de patru ani în baza unui sistem special de remunerare. Datorită acestui sistem, candidatul primeşte instruire, face studii şi-şi realizează lucrarea ştiinţifică.

Începînd cu anii 1990, cîteva universităţi olandeze au început să admită candidaţi doctorali cu suportul unui grant în loc de a le oferi un loc de muncă cu postul de asistent în instruire. Această schimbare este determinată de trei motive:

1. Universităţile doresc să acomodeze candidaţii din străinătate care caută o bursă în loc de post de muncă;

2. Oferirea grant-urilor duce la economisirea de către universitate a cheltuielilor pentru salarizarea candidaţilor angajaţi în post de asistent în instruire;

3. Universităţile conştientizează faptul că natura eterogenă a candidaţilor doctorali va avea nevoie de modalităţi alternative de suport financiar, şi nu numai să se angajeze în calitate de asistent în instruire. Tipuri de instituţii care conferă grade/titluri de doctor

În Olanda, singurul tip de instituţie autorizat să confere grade doctorale este universitatea. În prezent, acestea sunt 14. Aşa-numitele Comisii Doctorale ale universităţilor au sarcina de a reglementa conferirea gradelor doctorale. Comisia Doctorală este prezidată de către un Rector Magnificus, formulează regulile şi regulamentele referitoare la procesul de obţinere a gradului doctoral la universitate. Formal, aceasta include evaluarea supraveghetorului şi numirea comisiei doctorale.

Tipuri de studii doctoraleÎn prezent, în Olanda există numai un singur tip de studii doctorale.

Candidatului de succes i se conferă gradul/titlul de doctor.Organizarea instruirii doctoraleLocalizarea primară a instruirii doctorale se află în şcolile doctorale, formarea

cărora a început în anul 2005. În prezent, în Olanda există 105 şcoli doctorale care acoperă aproape toate domeniile ştiinţifice. Se presupune că şcolile doctorale, predominat localizate local, se vor uni treptat sau vor coopera mai strîns cu şcolile doctorale care operează la nivel naţional.

Caracteristicile principale ale şcolilor doctorale din Olanda sunt următoarele:- şcoala doctorală este responsabilă pentru instruirea şi supravegherea

doctoranzilor, pentru programele de predare/instruire şi nivelul de master;- şcoala doctorală este responsabilă pentru asigurarea calităţii programelor

sale doctorale şi de master;- şcoala doctorală controlează recrutarea şi selectarea doctoranzilor şi

masteranzilor;- şcoala doctorală monitorizează progresul studenţilor săi, întreprinde măsuri

în caz dacă supraveghetorii/conducătorii ştiinţifici, sau doctoranzii nu se isprăvesc sau eşuează în lucrul lor;

- şcoala doctorală trebuie să dispună de o masă critică suficientă şi să fie destul de mare pentru a crea interacţiunea şi eficienţa adecvată, dar să nu fie atît de mare încît să eşueze la asigurarea unui mediu personal şi de stimulare.

Studenţii şi programele lor de studiiAdmiterea. Pentru a fi admis la studiile doctorale este necesar titlul de master

sau un alt titlu comparabil cu nivelul titlului de master olandez. Comisia doctorală are dreptul să accepte candidaţi în baza competenţilor obţinute anterior.

Cerinţele pentru obţinerea titlului de doctoral. Scrierea şi susţinerea cu succes a tezei de doctor (aproximativ în toate cazurile) sunt suficiente pentru completarea curriculumului prevăzut pentru studiile doctorale. Deşi lucrarea de curs doctorală (realizată înainte de a permite candidatului doctoral să-şi susţină teza) reprezintă o secţiune obligatorie a programului doctoral, în practică aceasta se face voluntar. Comisiile de revizuire a şcolilor doctorale susţine precum că programele doctorale ce prevăd realizarea lucrării de curs să fie obligazorie.

Perioada de studii. Durata nominală a procesului de studiu doctoral pentru obţinerea titlului de doctor este de patru ani. Durata reală va depinde de anumiţi factori, precum talentele candidatului, ambiţiile, competenţele obţinute anterior, instruire şi supraveghere. Perioadele de studiu ale asistenţilor în instruire vor fi diferite în comparaţie cu cei care lucrează asupra disertaţiei lor în timp ce lucrează în

altă parte. În general, programul de studii al asistenţilor în instruire şi beneficiarii de burse este structurat în felul următor:

- primul an de studii este dedicat în mare parte secţiunilor obligatorii ale programului – realizarea lucrării de curs, în timp ce cursurile pot fi frecventate în anii următori;

- în al doilea şi al treilea an, candidaţii fac cercetări;- al patrulea an se dedică scrierii, revizuirii/recenzării şi editării tezei.Introducerea recentă a programelor de cercetare la nivel de master (aşa

numitul „master de cercetare”) poate duce la schimbări în ceea ce priveşte perioada studiilor doctorale (ar putea fi mai mică).

SupraveghereaFiecare candidat doctoral are un supraveghetor/ conducător ştiinţific

(promotor) şi, în multe cazuri, un co-promotor. Co-promotorul lucrează sub responsabilitatea promotorului şi trebuie să aibă titlu de doctor. La ultima treaptă a procesului doctoral, se înfiinţează o comisie doctorală (compusă din şase sau zece membri) care evaluează disertaţia candidatului.

Examinarea Puterea formală de a conferi titlul de doctor îi aparţine Consiliului doctoral.

Procedura de examinare începe cu înfiinţarea unui comitet doctoral, a cărui sarcină este de a evalua teza. În urma consultării cu conducătorul ştiinţific, decanul facultăţii prezintă propunerea referitoare la componenţa consiliului doctoral. Dacă conducătorul ştiinţific aprobă manuscrisul, copiile se transmit către consiliului doctoral. Timp de şase săptămîni din ziua primirii manuscrisului, membrii consiliului trebuie să decidă dacă candidatului i se permite să susţină teza. Ulterior, în cadrul unei ceremonii şi adunări publice, candidatul va susţine teza (în decurs de o oră). Comisia doctorală finisează evaluarea calităţii tezei şi a susţinerii. După revenirea consiliului, candidatului i se conferă titlul de doctor, iar supraveghetorul prezintă un laudatinum.

Observaţii critice:- durata mare de timp pentru obţinerea titlului de doctor;- perspectiva problematică în construirea unei cariere şi procesul de

supraveghere;- introducerea structurii licenţă – master ridică întrebări referitoare la relaţia

dintre ciclurile doi şi trei;- din moment ce universităţile elaborează programe de master (cercetare), ele

imediat se adresează de asemenea organizării studiilor de doctorale.