Stilul Carolingian780-900

Arta Carolingiana se manifesta intr-o perioada de 120 de ani, timp in care

Charlamagne si mostenitorii lui domestc peste imperiul Carolingian. Charlamagne, a

fost cel mai important monarh carolingian, a fost inscaunat de papa Leo III la Roma in

anul 800 iar imperiul lui s-a constituit ca o continuare a Imperiului Roman. Charlamagne

a dorit sa reinvie arta romana dar a folosit si influente din artele straine imperiului

(barbare). Dupa caderea Imperiului Roman, vestul Europei cade intr-o perioada in care

foarte putina mobila este realizata si in care traditia artistica clasica se pierde sub

invaziile repetata ale nomazilor. Artistii vremurilor combina motivele germanice cu cele

clasice realizand si figuri noi, inovative. In acest fel, ei pregatesc scena pentru aparitia

stilului Romanesque si apoi cel Gotic.

 

Cripta bisericii St. Denis – Franta

 

Biserica din Rohr – Germania

Charlamagne a dorit sa reinvie arta romana dar a folosit si influente din artele straine

imperiului (barbare).

Icoana din Biserica din Rohr

 

Catedrala din Aachen - Germania, construita in stil Carolingian

 

Tronul lui Charlamagne din Catedrala din Aachen - Germania. Este una din rarele

piese de mobilier din acea epoca.

Arta merovingiană a persistat până către sfârşitul secolului al VIII-lea, fiind

urmată de o altă perioadă, denumită “carolingiană” în cinstea figurii istorice care domină

acele timpuri - Carol Magnul. Acest împărat al Occidentului va fi condus de ideea că el

este menit să restaureze vechea împărăţie latină, să creeze în Apus echivalentul celeilalte

împărăţii puternice din acea epocă şi anume Împărăţia creştină din Constantinopol

(Imperiul Bizantin).

Statuetă ecvestră a lui Carol cel Mare, bronz, sec. IX, provenită de la Catedrala din Metz

Lucrul cel mai important este acela că arta carolingiană a împiedicat alunecarea

Apusului spre ornamentul pur, asa cum s-a întâmplat cu arta arabă, menţinând astfel

posibilitatea intervenirii unor trăsături realiste, care vor facilita evoluţia spre stilul

romanic. De asemenea, a reînviat tradiţia construcţiei clasice, a reintrodus vechile

tehnici ale stilului monumental, în ideea de a lăsa monumente superioare ca aspect şi

durabilitate celor din epoca precedentă. Şi nu în ultimul rând, arta carolingiană a revenit

la adevărata sculptură, cea tridimensională, făcând ca aceasta, împreună cu ornamentica,

să pună din nou stăpânire pe spaţiu, să prezinte relief şi volum. Se întoarce la

reprezentarea figurii umane pe care epoca anterioară o eliminase din iconografia

timpului sau o redusese la un simplu ornament plat.