Semnificaţia profetică a CrăciunuluiPosted on 17 decembrie, 2010 Valentin Dedu

Principiul. Înainte ca Dumnezeu să facă un lucru pregăteşte terenul.

Dumnezeu are un plan pentru toate lucrurile, el are un plan original care include toate etapele istoriei, însă pentru a fi realizat, planul lui Dumnezeu trece prin mai multe etape până la împlinire.

Dumnezeu comunică un mesaj…      – profeţie Dumnezeu călăuzeşte un om…         – pregătire

Dumnezeu pregăteşte un timp…       – împlinire  

Principalele profeţii ale Vechiului Testament referitoare la naşterea Domnului nostru Isus Hristos sunt următoarele:

Genesa 3:15, Isaia 7.14 – Mesia va fi din sămânţa femeii – Matei 1:18 Genesa 49:20 – Peste iudei va domni un neevreu – Matei 2:1

Numeri 24:17 – Naşterea lui va fi anunţată de o stea – Matei 2:1

2 Samuel 7:12, Isaia 11:1,2 – El va fi din casa lui David – Luca 1:31-33

Mica 5:1,2 – El se va naşte în Betleem – Matei 2:6

Isaia 7:14 – Născut dintr-o fecioară – Matei 1:18, 24, 25; Luca 1:26

Palmul 72: 10 – El va fi întâmpinat cu daruri – Matei 2. 1, 11

Ieremia 31:15 – Irod ucide pruncii – Matei 2.16  

De ce vorbim de profeţie? Hristos a venit în lume pentru toţi oamenii, însă el a venit în poporul Israel, şi mai întâi aceştia trebuiau convinşi, iar profeţia este un argument foarte puternic atunci când este vorba de evrei. În acelaşi timp profeţiile au avut rolul să pregătească terenul venirii lui Mesia şi au creat ceea ce s-a numit “aşteptarea mesianică.” Apostolul Pavel spună că Hristos a venit la “împlinirea vremii”, şi nu se poate vorbi despre o împlinirea a vremii fără o aşteptare a acestei împliniri.  

Genesa 3.15“Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Este interesant că Dumnezeu comunică prima profeţie despre venirea lui Hristos în lume lui Satan. Satan a ştiut însă nu a crezut, sau mai corect nu a crezut ceea ce trebuie. Diavolul nu a fost alungat din rai pentru necredinţă, ci pentru o credinţă foarte puternică, credinţa în sine. Satan nu

poate fi acuzat niciodată de ateism. Omul deseori se comportă de parcă Dumnezeu n-ar exista şi cu siguranţă va fi judecat mai degrabă pentru ateismul său practic decât pentru cel teoretic.

    Diavolul a cunoscut planul pe care Dumnezeu îl avea în sine însuşi şi ispita este pe care el a întins-o Evei este un atac la adresa lui Dumnezeu, o subminare a planului Său. Diavolul a ştiut nu îl va învinge niciodată pe Dumnezeu, însă ştie că îl poate “răni” prin om, coroana creaţiei, fiinţa destinată unei relaţii personale cu Creatorul. Căderea omului a fost o acuză la adresa lui Dumnezeu şi o subminare a planului Său, însă Dumnezeu rămâne un Dumnezeu drept şi condamnă păcatul, însă în acelaşi timp rămâne un Dumnezeu al dragostei şi promite o soluţie pentru păcat, reafirmând astfel planul Său. Cu alte cuvinte, Dumnezeu lui Satan: “Ai crezut că vei nimici planul Meu, însă te-ai înşelat, planul Meu este veşnic.” Dumnezeu a fost “înfrânt” prin om, în El vrea să aducă victoria tot prin om.

Este bine să vedem venirea lui Isus Hristos în lume în contextul bătăliei cosmice. Planul lui Dumnezeu înseamnă simplu: mântuirea omului şi înfrângerea lui Satan. Pornind de aici, cursul istoriei trebuie înţeles în acest context, Satan este cel care încearcă să împiedice planul lui Dumnezeu, însă Dumnezeu îl realizează.

Hristos este Al Doilea Adam care îl învinge pe Diavol. Adam a căzut, Hristos înving; Adam a trădat încrederea lui Dumnezeu, Hristos o confirmă; Adam a adus o acuză la adresa lui Dumnezeu, Hristos a adus cinste; Adam a adus blestem prin păcat, Hristos a adus binecuvântare prin ascultare; Adam a fost instrumentul în mâna lui Satan pentru al răni pe Dumnezeu, Hristos a fost instrumentul în mâna lui Dumnezeu pentru al învinge pe Satan.     

Genesa 49:10“Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele.”

    Această profeţie vorbeşte despre o continuitate a domniei pe tronul lui Israel pe care seminţia lui Iuda o va păstra până la venirea lui Hristos. Această profeţie a fost întărită de legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu David şi confirmată dur prin păstrarea domniei pe tronul lui Iuda chiar dacă poporul s-a despărţit. Profeţia din Genesa 49 nu a avut doar un caracter predictiv, ci valabilitatea ei ea putea fi testată prin permanenţa ei de-a lungul veacurilor. În timpul venirii lui Hristos în Israel domnea Irod cel Mare care nu era evreu ci un Idumeu, urmaş de-al lui Esau. Faptul că tronul lui Israel nu mai era ocupat de un iudeu accentua şi mai mult aşteptarea şi speranţa mesianică.

    Dacă legăm această profeţie cu profeţia lui Ieremia 31:15 putem observa că în acest fel a fost profeţit şi caracterul lui Irod.  

Numeri 24.17“Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel.” 

Sunt câteva lucruri demne de remarcat în acest pasaj.

     Este o profeţie rostită de către un neevreu. Venirea lui Isus Hristos în lume este un a fost un lucru atât de important încât Dumnezeu l-a făcut de cunoscut tuturor neamurilor. Speranţa mesianică era valabilă nu numai pentru evrei, ci şi pentru neamuri, şi în timpul Noului Testament se dovedeşte că acest fenomen era amplu răspândit. La acel moment traducerea greacă a Vechiului Testament a era foarte răspândită şi crease în spaţiul grecesc şi roman un adevărat fenomen legat de Mesia. În acelaşi timp, sinagogile evreieşti erau prezente în mai toate oraşele mari ale lumii de atunci, iar subiectul principal al predicilor rabinilor era mesia. Nu este surprinzător că şi Irod ştie despre profeţiile mesianici şi mai ales crede în ele. De unde acea reacţie nebună la auzirea veştii de la magi, dacă nu de la asocierea acestei veşti cu aşteptarea mesianică.

    Cum a ajuns profeţia lui Balaam la Magi? După relatarea lui Matei, magii care au venit la Ierusalim cunoşteau profeţia lui Balaam, şi conform acesteia ştiau că împlinirea ei va fi acompaniată de un semn cosmic.

Trebuie să vedem mesajele unui profet nu numai ca un mesaj adunat într-o carte, ci un mesaj independent care are libertatea lui de a se răspândi autonom. Moise consemnează profeţia lui Balaam, dar profeţia se prea poate să fi fost consemnată mai devreme de altcineva sau chiar de Balaam însuşi şi să fi răspândit dincolo de graniţele lui Israel fără intenţia prealabilă a acestora. Cred că cea mai probabilă cale prin care profeţia lui Balaam şi celelalte cărţile sfinte disponibile până în acel moment, au fost duse în Babilon prin intermediul robilor evrei. Mai mult de atât, ştim că Daniel a fost prim ministru în acea perioadă în Babilon şi fiind foarte apreciat de Împărat şi de Haldei cu siguranţă aceştia din urmă au început să citească “sursa lui de inspiraţie.”

Este interesant să observăm că Magii au cunoscut profeţia lui Balaam, însă nu au ştiut de profeţia lui Mica. Acest lucru se explică fie prin faptul că nu le-a fost disponibilă, fie prin faptul că nu au trezit interesul lor precum profeţia lui Balaam care vorbea despre evenimentul cosmic. Magii au ştiut exact că evenimentul cosmic înseamnă naşterea unui împărat şi că acest împărat se va naşte în Iudeea.