CAP.1. RUNDA URUGUAY

1.1 Obiectivele Rundei Uruguay

Extinderea liberalizării comerţului în avantajul tuturor ţărilor membre, prin reducerea

obstacolelor comerciale, din calea schiburilor reciproce.

Îmbunătăţirea funcţionării SCI prin supurea unei cat mai mari părţi din CI unor

reguli eficiente, convenite pe cale multilaterală.

Sporirea capacităţii SCI de a se adapta la noile provocări apărute la nivelul

economiei mondiale, punându-se accent pe ajustările structurale şi pe întărirea

cooperării dintre GATT şi alte organisme internaţionale.

Creşterea interdependenţei dintre politicile comerciale şi celelalte politici economice,

cu scopul obţinerii unor rezultate mai bune d.p.d.v economic, la nivel multilateral.

1.2 Principiile negocierii Rundei Uruguay

Transparenţa negocierilor .

Echilibrul concesiilor .

Lansarea negocierilor, derularea acestora şi finalizarea rundei vor fi private ca şi

componente ale unei singure acţiuni .

Tratamentul diferenţiat şi mai favorabil, acordat ţărilor în curs de dezvoltare .

Angajamentul unic, conform căruia rezultatele rundei nu puteau fi asumate decât în

integralitatea lor .

În cadrul negocierilor, nu puteau fi solicitate şi nici oferite din partea ţărilor în

dezvoltare, concesii incompatiblile cu nivelul lor de dezvoltare .

1.3 Domenii de negociere

• Taxe vamale

• Bariere netarifare

• Comerţul cu produse tropicale

• Comerţul cu produse provenite din resurse naturale

• Comerţul cu textile şi confecţii

• Comerţul cu produse agricole

• Revizuirea prevederilor GATT

• Salvgardarea

• Completarea şi actualizarea acordurilor încheiate la rundele anterioare

• Reglementarea diferendelor dintre părţile contractante

• Subvenţiile si taxele compensatorii

• Aspecte comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală

• Aspecte comerciale ale masurilor investitionale

• Comerţul cu servcii

• Funcţionarea SCI

Acordul privind serviciile - GATS Principiile de bază ale acordului:– Transparenţa reglementărilor– CNMF se aplică în cazul tuturor serviciilor, cu excepţia unor cazuri speciale, care pot primi o derogare temporară– CRN se aplică numai în domeniile care fac obiectul unor angajamente asumate– Reglementarile în domeniul serviciilor trebuie să fie rezonabile şi în mod obiectiv justificabile– Decontările care derivă din comerţul cu servicii nu trebuie să fie restricţionateLa finele rundei s-a hotărât continuarea negocierilor în 4 domenii:– Telecomunicaţii de bază– Transporturi maritime– Servicii financiare- Deplasarea persoanelor fizice

Acordul TRIPS Principalele aspecte urmărite sunt: – Modul în care trebuie aplicate principiile SCI şi ale acordurilor referitoare la respectarea proprietăţii intelectuale– Modul în care poate fi acordată o pretecţie eficientă acestei categorii de drepturi– Modul în care trebuie să fie pusă în aplicare legislaţia privind DPI, de către ţările

membre– Stabileşte perioadele tranzitorii şi derogările acceptate de la prevederile acordurilor– Stabileşte modul de soluţionare a diferendelor apărute în acest domeniu

Acordul privind textilele şi confecţiile Din 1974 şi până la finele RU acest domeniu a fost guvernat de Acordul MiltifibreAcordul prevedea liberalizarea acestui domeniu astfel (raportarea se face la nivelul anului 1990):– 1 ian 1995 - ponderea produselor integrate 16%– 1 ian 1998 - ponderea produselor integrate 17%– 1 ian 2002 - ponderea produselor integrate 18%- 1 ian 2005 - ponderea produselor integrate 49%

Acordul privind subvenţiile şi taxele compensatorii Acordul împarte subvenţiile în trei categorii: Subvenţii interzise/prohibite (gr. rosie) – cele care au drept scop stimularea directă a exporturilor sau îi determină pe cei care le primesc să prefere produsele autohtone în deterimentul celor din import Subvenţiile acţionabile (gr. galbenă) – pot face obiectul impuneri unor taxe de retorsiune, dar numai după demonstrarea prejudiciului cauzat. Acordul menţionează 3 categorii de prejudicii: Subvenţiile acordate în ţara exportatoare afectează un sector din ţara importatoare Subvenţiile acordate în ţara exportatoare afectează firmele concurente dintr-o ţară atunci când acestea acţionează pe o piaţă terţă Subvenţiile acordate afectează exportatorii ce doresc să pătrundă pe piaţa respectivă Subvenţii neacţionabile (gr.verde) – curpind subvenţiile nespecifice sau subvenţiile acordate pt cercetare, ecologizare sau pt susţinere “infant industries”. Singurul domeniu ce face e în ţara exportatoare tie de la prevederile acestui acord este cel al aeronavelor civile.

Acordul privind licenţele Caracteristici determinante ale acordului: – Procedurile de obţinere trebuie să fie neutre şi administrate just şi echitabil – Modificările aduse legislaţiei în domeniu trebuie aduse la cunoştinţa partenerilor comerciale cu o perioadă rezonabilă de timp înaintea aplicării – Durata de valabilitate a licenţelor trebuie să fie rezonabilă astfel încât să permită derularea importului – Formularele de obţinere a licenţelor precum şi procedurile aferente trebuie să fie supuse unor proceduri simple, iar solicitanţii se vor adresa pe cât posibil, unui singur organ administrativ

Acordul privind evaluarea vamală Stabileşte 5 proceduri succesive de evaluare a mărfurilor în vamă:

– Preţul din factură – Preţul unor bunuri identice, având aceeaşi origine şi care au fost importate aproximativ în aceeaşi perioadă de timp – Preţul unor bunuri similare ... – Preţul de revânzare pe piaţa ţării importatoare din care se deduc cheltuielile acumulate în interiorul ţării importatoare – Preţul calculat pe baza costurilor de producţie plus cheltuielile conexe

Acordul privind salvgardarea Prevede că o ţară poate restrciţiona importurile unor produse, dacă un sector economic intern este prejudiciat sau ameninţat cu prejudiciul de către importuri. Acordul stabileşte că ţările nu-si pot proteja sectoarele interne prin intermediul măsurilor comerciale din “zona gri” Orice măsură de acest fel era supusă unei aşa numite “sunset clause” (perioada maximă iniţială era de 4 ani, dar în situaţii speciale putea fi prelungită până la 8 ani).

Alte aspecte importante ale RU:

Domenii noi negociate la RU- Serviciile- Investiţiile- Drepturile de proprietate intelectuală

Acorduri incheiate in premieră la RU

• In domeniile negociate pt prima dată

• Ac privind inspecţia mărfurilor înainte de expediţie

• Ac privind măsurile sanitare şi fitosanitare

• Acorduri plurilaterale

• Acordul privind achiziţiile guvernamentale

• Acordul privind produsele lactate

• Acordul privind carnea de vită

• Acordul privind aeronavele civile

CAP.2. COMERŢUL CU SERVICII PE PIAŢA GLOBALĂ

2.1. Liberalizarea tranzacţiilor cu servicii

Procesul de liberalizare a schimburilor comerciale poate fi definit ca o sumă de

acţiuni menite să elimine sau să atenueze efectele barierelor cu care se confruntă la

pătrunderea pe piaţă furnizorii externi sau să reducă tratamentul discriminator fată de

aceştia. Dinamica liberalizării serviciilor se înscrie, în mod firesc, în dinamica de

ansamblu a reformei comerţului mondial cu bunuri, reformă care a debutat încă la

începutul anilor '80. Multe dintre măsurile adoptate în acest cadru au urmărit realizarea

unei anumite neutralităţi în aplicarea instrumentelor comerciale stimulative şi

liberalizarea politicii comerciale, cum ar fi reducerea restricţiilor comerciale şi/ sau

substituirea măsurilor netarifare prin aplicarea unor instrumente cu efecte asupra

preţurilor.

Liberalizarea se poate concentra asupra unui anumit mod de realizare a schimburilor sau

se poate extinde asupra tuturor modalităţilor de internaţionalizare a firmelor străine.

La începutul anilor 1980, ţările dezvoltate, în special SUA, au manifestat un tot mai

mare interes pentru deschiderea pieţelor pentru tranzacţiile cu servicii. Fezabilitatea

restrângerii în acest domeniu a practicilor protecţioniste din majoritatea ţărilor lumii a

fost privită cu mult scepticism. Politica protectionistă din servicii este susţinută, aşa cum

am arătat, de un sistem de reţele difuze de reglementări, adeseori confuze, care

afectează industria mondială a serviciilor în ansamblul ei. Principalul obiectiv declarat a

fost încurajarea ţărilor în dezvoltare de a-şi deschide pieţele. Reacţia ţărilor în

dezvoltare la iniţiativa ţărilor dezvoltate de a include serviciile în agenda negocierilor

multilaterale a fost, la început, de suspiciune faţă de scopul urmarit şi de îngrijorare

privind consecinţele atingerii acestui scop. Cu toate acestea, de la debutul Rundei

Uruguay în 1986, multe ţări în dezvoltare au avut iniţiative de liberalizare a anumitor

servicii, aparţinând de obicei propriilor specializări (turism, constructii, transport).

Forţele care au acţionat în sensul liberalizării tranzacţiilor cu servicii s-au manifestat

atât pe plan conceptual, cât şi pe plan strategic. Din punct de vedere teoretic, s-a

încercat demonstrarea unei corelaţii directe între liberalizarea comerţului şi creşterea

economică.

În mod concret, insuccesele înregistrate de tarile care au adoptat o politica econo-

mica centrata pe efectele interne si care au practicat tehnici interventioniste în plina

criza fiscala, au influentat decizia de modificare a strategiei economice prin subscrierea

la tendintele de liberalizare a comertului. în sfârsit, un rol deloc neglijabil l-au jucat si

organismele internationale, cum ar fi Banca Mondiala, Fondul Monetar International

care au încurajat reformele structurale dintr-o serie de tari ce au apartinut sistemului

economic centralizat sau se caracterizau printr-un grad scazut de dezvoltare economica.

Ritmul implementării şi amploarea reformelor variază de la o ţară la alta. De aceea,

dinamica liberalizării în ţările în dezvoltare este pusă în evidenţă de performanţele

înregistrate în ultimul deceniu de aceste ţări, ca urmare a deschiderii comerciale. Dacă

în domeniul comerţului cu mărfuri cea mai mare parte a iniţiativelor de liberalizare în

cadrul negocierilor GATT a aparţinut ţărilor în dezvoltare sau a celor cu economie

centralizată (51 din cele 63 de actiuni autonome de liberalizare raportate pâna în 1992),

în domeniul schimburilor cu servicii, trendul liberalizării este lent şi alimentat încă, cu

mici exceptii, de ţările dezvoltate.

Particularizând în cazul serviciilor definiţia procesului de liberalizare prezentată mai

sus, măsurile cuprinse vizează creşterea accesului pe piaţă a furnizorilor externi şi

diminuarea discriminării acestora în raport cu furnizorii interni.

Accesul pe piata poate fi limitat nu numai prin adoptarea de restrictii la frontiera ci si

prin anumite masuri de politica interna care deformeaza manifestarile concurentei si

fluxurile comerciale. Accesul "liber" pe piata presupune posibilitatea furnizorilor si a

consumatorilor externi de servicii de a alege în mod liber, între oricare dintre cele patru

modalitati de livrare a serviciilor (ISD sau alte forme ale prezentei comerciale,

deplasarea prestatorilor, comertul transfrontalier, deplasarea consumatorilor), o cale de

patrundere pe piata externa.

Tratamentul naţional face trimitere la relaţia autorităţilor publice, care pun în

aplicare politica economică a statului, cu furnizorii externi de servicii care, odată ce au

intrat pe piaţa internă, trebuie trataţi în acelaşi mod cu furnizorii interni de servicii. În

cazul serviciilor, spre deosebire de bunuri, distincţia între liberalizarea accesului pe

piaţă prin traversarea frontierelor şi garantarea tratamentului naţional este mai greu de

determinat astfel încât să servească implementării măsurilor politice şi obţinerii efec-

telor scontate. Frontiera, ca reper spaţial pentru aplicarea instrumentelor de politică

comercială în tranzacţiile internaţionale cu servicii, nu are aceeaşi semnificaţie şi

importanţă ca în cazul comerţului internaţional cu bunuri. În schimb, în politica guver-

nelor al căror obiectiv este liberalizarea accesului pe piaţa naţionala a furnizorilor

externi, accentul cade asupra regimului de acordare a tratamentului naţional.

Ca urmare a particularităţilor politicii comerciale din sfera serviciilor, instrumentele

utilizate pentru liberalizarea schimburilor se pot împărti în două categorii, instrumente

care în mod explicit deschid accesul pe piaţă (permiţând concurenţa) şi instrumente care

extind acordarea tratamentului naţional. În paralel cu aceste instrumente, pot fi adoptate

o serie de măsuri guvernamentale, practici comerciale sau reglementări (de exemplu,

simplificarea formalitatilor de recunoastere a dreptului de proprietate intelectuala), al

căror efect indirect este de promovare a accesului pe piaţă sau de extindere (rareori

conditionat) a acordării tratamentului naţional spre firmele cu capital străin. Unii autori

consideră că acest gen de măsuri formează o a treia categorie (reziduală) de instrumente

de liberalizare comerciala, definită sub titulatura de "alte masuri".

Liberalizarea accesului furnizorilor din exterior pe o piaţă este de obicei precedată de

liberalizarea internă, adică de posibilitatea oricărui furnizor intern de servicii de a

concura cu şanse egale în interiorul unei ramuri. La rândul ei, liberalizarea internă pe

piaţa serviciilor are drept condiţie necesară, deşi nu suficientă, existenţa proprietăţii

private în acele sectoare care în mod tradiţional se aflau, cel puţin parţial, în proprietatea

statului şi sunt în continuare denumite generic "servicii publice". În consecintă, în

abordarea liberalizării, aceasta trebuie tratată ca un proces secvenţial şi de durată al

eliminării treptate a acelor restricţii al căror principal efect este limitarea concurenţei pe

piaţa serviciilor.

Reforma politicii comerciale externe destinata tranzactiilor cu bunuri si servicii a

fost dirijata spre doua niveluri de actiune: pe orizontala - prin instrumente de politica

generala (care se refera la bunuri si servicii) si pe verticala - prin instrumente de politica

sectoriala (specifice serviciilor).

Prima categorie cuprinde trei grupe de instrumente: cele care vizeaza dreptul de

proprietate (OW), cele care urmaresc schimburile transfrontaliere (FX) si cele care se

concentreaza asupra fluxului fortei de munca (LM).

Initiativele concrete de liberalizare de la primul nivel de actiuni cuprind: cresterea

plafonului privind dreptul de proprietate al firmelor straine, relaxarea reglementarilor

privind repatrierea capitalului (OW), reducerea taxelor vamale ia importuri, restrângerea

practicii de plafonare sau contingentare a importurilor (FX), relaxarea conditiilor de

acordare a liberei practici sau a sejurului pentru forta de munca de provenienta straina

(LM).

La cel de-al doilea nivel întâlnim instrumente care asociaza specificului sectorial pe

cel al modului propriu de internationalizare. Acesta ofera un tablou mai fidel al

continutului si al stadiului procesului de liberalizare. Reforma politicilor sectoriale

angajeaza o gama foarte larga de instrumente aplicabile comertului cu servicii. De

exemplu, anularea limitarii ISD în sistemul bancar dintr-o serie de tari, adoptarea legii

copyright-ului pentru a se combate pirateria din domeniul cultural-artistic, adoptarea

unor reguli mai transparente pentru atestarea profesionala a rezidentilor straini etc.

Rareori se mentioneaza faptul ca, în majoritatea subsectoarelor de servicii, libera-

lizarea a debutat sub forma actiunilor de deregularizare (descentralizarea reglementarii

unor sectoare si aplicarea unor reglementari mai flexibile), a activitatii de prestare,

extinzându-se apoi la cea de comercializare a serviciilor. Experienta tarilor dezvoltate

privind reforma din domeniul politicii comerciale, aplicate la tranzactiile cu servicii, a

aratat ca asocierea dintre deregularizarea sectoriala (cazul transporturilor aeriene) si

globalizarea pietelor financiare poate avea efecte spectaculoase asupra viabilitatii

rezultatelor reformei. Adoptarea "politicii cerului liber" în Uniunea Europeana, în con-

textul globalizarii serviciilor financiare, a reprezentat pentru companiile aeriene din

tarile membre un act revolutionar si, totodata, prefigurarea conceptului de Piata Unica.

Liberalizarea tranzactiilor internationale cu servicii va permite tarilor lumii sa se

specializeze în conformitate cu avantajul comparativ pe care-l detin, adica în acele

ramuri ale serviciilor în care sunt mai eficiente sau performante. Ea va potenta eficienta

alocarii resurselor si va putea furniza, în anumite conditii, un impuls pentru realizarea

eficientei tehnice (X-efficiency. Totodata, firmele vor tinde sa-si valorifice resursele

productive în acele activitati în care pot obtine maximum de efect util, iar consumatorii

vor beneficia de servicii mai variate si mai accesibile ca pret.

Avantajele descrise nu încearca sa sugereze ca liberalizarea reprezinta un panaceu.

Este de la sine înteles ca obtinerea unor rezultate pozitive de amploare necesita timp

pentru a se materializa; în schimb, costurile asociate liberalizarii serviciilor nu vor

întârzia sa se manifeste. Ele se vor exprima în mod direct sau sub forma restructurarii

proprietatii din industrie, a redistribuirii fortei de munca între sectoarele de activitate

sau între tari.

Factorii de decizie politica din majoritatea tarilor lumii au acceptat ideea ca, atunci

când sectorul de servicii functioneaza ineficient, el reprezinta un impediment major în

procesul cresterii economice, fiind preferabila acoperirea necesarului de servicii din

import. Totodata, aprecierea gradului de eficienta a unui sector de activitate nu se poate

realiza decât prin confruntarea rezultatelor obtinute cu cele de pe piata mondiala, cu

care trebuie sa comunice în mod liber.

2.2. Cadrul institutional. Posibilitatea guvernelor de a opta pentru aplicarea unor

instrumente de politica comerciala, atunci când doresc sa amelioreze competitivitatea

industriei nationale de servicii, reprezinta în cele mai multe cazuri obiect de negociere

între doua sau mai multe state. Este important sa se faca distinctie între instrumentele de

politica comerciala care pot fi adoptate unilateral si cele care necesita cooperarea mai

multor tari sau sunt cuprinse în acorduri internationale. în al doilea paragraf al

capitolului am prezentat acele instrumente de politica comerciala care reprezinta

optiunile unilaterale ale diferitelor guverne nationale. Aderarea la organizatiile sau

acordurile internationale poate facilita autoritatii publice centrale implementarea unor

noi masuri de politica comerciala sau modificarea celor existente în functie de

obiectivele economice urmarite si de necesitatea finala de aliniere la procesul

liberalizarii schimburilor, conferind credibilitate acestei asocieri.

2.3. Acordul General pentru Comertul cu Servicii. Cadrul multilateral de negociere a

instrumentelor aplicabile tranzacţiilor cu servicii este oferit de Acordul Internaţional

privind Comerţul cu Servicii (GATS), gestionat şi monitorizat de Organizatia Mondială

a Comerţului (WTO), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995.

GATS reprezintă cel mai larg cadru instituţional, cuprinzând conceptele, regulile si

principiile pe baza cărora se desfăşoara tranzacţiile internaţionale cu servicii, devenind

un termen de referinţă pentru reglementările naţionale din sfera respectivă, precum şi

pentru direcţiile de liberalizare a acestor tranzacţii.

Acordul cuprinde trei categorii de componente, dispuse în şase părţi: prima categorie

de componente este formată din articolele acordului, în numar de 29, a doua categorie

de componente o reprezintă anexele acordului care fac referiri la unele ramuri şi

subramuri ale serviciilor (serviciile financiare, telecomunicaţiile, transportul aerian),

precum şi la excepţiile de la acordarea tratamentului naţional sau la fluxul de persoane

fizice în calitate de producători, iar a treia categorie de componente grupează

angajamentele negociate iniţial şi agenda liberalizării progresive. Această ultimă

categorie cuprinde obligaţiile asumate de fiecare ţară în legatură cu accesul pe piaţă şi

tratamentul naţional, în scopul obţinerii transparenţei măsurilor de politică comercială şi

reducerii incertitudinii cu care se confruntă exportatorii atunci când îşi lansează oferta

de servicii sau investiţia de capital pe o nouă piaţă.

Pentru administrarea GATS s-a instituit Consiliul pentru Comerţul cu Servicii, care,

alături de Consiliul pentru Comerţul cu Mărfuri şi Consiliul pentru Comerţul cu

Drepturi de Proprietate Intelectuală, se află în subordinea Consiliului General al OMT.

Obligaţiile generale cuprinse în primele 2 părţi ale acordului fac trimitere prealabilă

la o serie de concepte care trebuiau clarificate înainte ca ele să reprezinte obiect de

negociere.

Aceste concepte sunt:

Serviciile ca obiect al schimburilor comerciale, care includ "orice prestare de

servicii, din oricare activitate sau ramură, cu excepţia celor oferite în exerciţiul funcţiei

guvernamentale";

Căile de comercializare, care includ: (i) livrarea transfrontaliera, definită ca

"furnizarea unui serviciu de pe teritoriul unui Stat Membru în teritoriul altui Stat

Membru", (ii) furnizarea serviciilor prin deplasarea consumatorilor la locul ofertei, (iii)

serviciile furnizate pe teritoriul unei ţări membre de către persoane juridice stabilite

legal dar aparţinând altei tări membre, (iv) prestarea de servicii de către persoanele

fizice, în calitate de ofertanţi, care s-au deplasat temporar dintr-un stat membru pe

piaţa unui alt stat membru;

Clauza Naţiunii celei Mai Favorizate (CNMF) este o obligaţie cu caracter general (cu

excepţia situaţiilor de nereciprocitate), aplicabilă tuturor măsurilor ce afectează

comerţul cu servicii, şi se referă la obligaţia semnatarului tratatului de a extinde,

imediat şi necondiţionat, asupra serviciilor sau furnizorilor de servicii dintr-un alt stat

semnatar, aceleasi avantaje de care beneficiază serviciile şi furnizorii de servicii din

celelalte state cu care întretine relatii comerciale;

Obligatiile specifice (OS) se referă la accesul pe piaţă şi tratamentul naţional,

aplicându-se numai la serviciile care sunt incluse în listele de propuneri ale părţilor

contractante, fiind condiţionate de acceptarea lor de către acestea;

Accesul pe piaţa (AP) se referă la acordarea dreptului de pătrundere pe piaţă, în cele

patru modalităţi amintite, tuturor ţărilor contractante, în mod egal, fără limitări,

condiţionări sau restricţii care nu au fost acceptate sau specificate în listele de propuneri

ale fiecărei părţi; restricţiile pot fi de natură cantitativă, cu referire la numărul de

furnizori, valoarea tranzacţiilor, valoarea activelor sau a cotei de participare la formarea

lor, precum şi de natura calitativă, cum ar fi natura organizării juridice a furnizorului

străin de servicii;

Clauza Tratamentului Naţional (CTN) este definită ca obligaţia unei ţări de a acorda

acelaşi tratament furnizorilor de servicii sau serviciilor altor ţări, ca si cel aplicat

propriilor servicii sau furnizori de servicii;

"Comerţul liber" se referă la lipsa oricăror restricţii discriminatorii privind oricare

din modalităţile posibile de livrare a serviciilor.

Listele de propuneri cuprind, conform procedurii GATS, ramurile si subramurile

serviciilor pentru care se aplică obligaţiile specifice, precum şi condiţionările şi

limitările în vigoare privind accesul pe piaţa şi acordarea tratamentului naţional. Gradul

de liberalizare este exprimat de numărul de restricţii incluse în lista fiecărei părţi

semnatare, corelat cu numărul de ramuri şi subramuri din listă. Listele cu obligaţii sunt

"blocate", în sensul că o ţară nu are dreptul să-şi suplimenteze măsurile care limitează

accesul pe piaţa sau acordarea tratamentului naţional pentru ramurile şi subramurile

serviciilor deja incluse în liste. În cazul în care doreşte totuşi să introducă noi măsuri

(adica sa recurga la "exceptii" conform terminologiei GATT), ea trebuie să le

compenseze prin acordarea altor avantaje părţilor afectate.

Tratarea in extenso a conţinutului GATS în cuprinsul acestei lucrări nu este nici

necesară şi nici posibilă. Ne vom limita la semnalarea unor serii de implicaţii şi

imperfecţiuni ale clauzelor acordului, care au produs îngrijorare în rândul semnatarilor.

Acordarea necondiţionata a CNMF, conform articolului 2 din Acord, presupune că,

odata cu intrarea în vigoare a Acordului, toate avantajele de care beneficiau partenerii

unei ţări în baza unor aranjamente preferenţiale bilaterale sau regionale, limitate la un

anumit sector al serviciilor, se vor extinde automat asupra tuturor membrilor semnatari

ai Acordului. Este cazul, de exemplu, al unor convenţii încheiate în cadrul UNCTAD

privind transportul cargo. Acestea ar urma să faca obiectul excepţiilor de la clauzele

GATS, la cererea expresa a statelor interesate, cu condiţia ca exceptarea să fie limitată

în timp (cel mult 10 ani) şi să fie revizuită periodic până ce preferinţele respective vor

putea fi multilateralizate. Excepţiile sunt negociate cu ocazia rundelor de liberalizare. în

acelasi timp, CNMF nu are în vedere existenţa prealabilă a unei anumite deschideri a

pieţei, ci numai acordarea unui tratament nediscriminatoriu privind accesul pe piaţă.

Deoarece există o mare varietate a gradelor de accesibilitate a pieţelor din diferitele ţări,

clauza amintită poate fi interpretată ca un accept primit de ţările care practică politici

restrictive de a-şi menţine instrumentele de politică comercială în vigoare la data

semnării acordului, pe care să le aplice nediscriminatoriu, tuturor partenerilor. De aceea,

în ţările în care, în anumite subsectoare ale serviciilor, accesul este relativ liber, au

insistat asupra posibilităţii aplicării exceptiilor de la CNMF ca o cale de a obliga ţările

partenere şi semnatari GATS de a practica reciprocitate de acces în domeniul respectiv.

Tentaţia de a exclude de la extinderea clauzei furnizorii străini pentru anumite servicii

este cu atât mai mare, cu cât ţara importatoare dispune de o piaţă mai largă şi mai

accesibilă. O altă problemă majoră, generată tot de articolul 2, se referă la eventualitatea

prejudicierii grave a furnizorilor străini de servicii odată cu retragerea preferinţelor de

care beneficiau pe o anumită piaţă. Cu cât gradul de dependenţă la export faţă de piaţa

respectivă este mai mare, cu atât riscul unor efecte negative, de anvergură, va fi mai

mare.

Unul dintre cele mai importante articole (articolul 4) se refera la încurajarea

implicării ţărilor în dezvoltare în procesul de liberalizare a tranzacţiilor internaţionale

cu servicii, în această ordine de idei este mentionată importanţa evaluarii corecte a

nivelului de dezvoltare economică a ţărilor respective, reflectat şi de ritmul dezvoltării

sectorului de servicii. Se precizează, totodată, ca prin încurajarea ţărilor în curs de

dezvoltare, se înţelege cooperarea cu aceste ţări în scopul stimulării obţinerii unor

rezultate performante din activitatea de servicii, pe piaţa interna şi, în acelaşi timp,

acordarea unui tratament preferenţial unilateral acestor ţări pentru serviciile în care se

urmareşte obţinerea unei specializări la export.

Ţările în dezvoltare sunt menţionate şi în articolele care se refera la reglementările

naţionale, la transparenţa privind cadrul instituţional, la uzantele comerciale şi la alte

informaţii legate de pieţele de servicii, precum şi în articolul care face trimitere la

posibilitatea adoptării unei politici de salvgardare, în situaţia în care balanţa de plăţi

înregistrează un deficit cronic. Una dintre deciziile care favorizează aceste ţări se referă

la conţinutul articolelor 17 si 18. în conformitate cu acestea, acordarea accesului pe

piaţa şi a tratamentului naţional nu sunt considerate ca obligaţii, decât în masura în care

fiecare ţară a înscris în mod expres în lista de propuneri ramurile şi activităţile de

servicii pentru care şi-a asumat angajamente în acest sens.

Articolul 5, care se refera la integrarea economica, permite tarilor membre GATS să

încheie acorduri preferentiale de liberalizare a comertului cu servicii, între ele sau cu

alte tari, conditionat de angajamentul de a nu adopta restrictii suplimentare la accesul pe

piata fata de celelalte tari partenere GATS. De asemenea, se precizeaza ca, fata de tarile

în curs de dezvoltare, ca parti semnatare ale unor acorduri preferentiale, trebuie

manifestata flexibilitate în conditionarile si limitarile prevazute. în articolul 25, care se

refera la cooperarea tehnica, se specifica necesitatea de a se acorda tarilor în curs de

dezvoltare asistenta tehnica numai prin intermediul Secretariatului GATS si cu

eventuala implicare a unor organisme specializate, cum ar fi agentiile si comisiile din

sistemul ONU. Aici pot fi mentionate Banca Mondiala, Uniunea Internationala a

Telecomunicatiilor, Organizatia Aviatiei Civile Internationale, Organizatia

Internationala Maritima etc. Toate aceste organizatii si altele asemanatoare deruleaza

deja programe multilaterale de cooperare tehnica, în domeniile specifice.

În legatura cu subventiile mentionate în articolul 15 (unul dintre articolele Acordului

la care se face referire mai rar, dat fiind caracterul sau mai "delicat"), se accepta

existenta sistemului de subventii, dar si faptul ca el duce la distorsionarea comertului

international cu servicii. De asemenea, se precizeaza ca, pentru evitarea, diminuarea sau

eliminarea consecintelor amintite, este necesara negocierea acestei practici, cu

mentiunea ca nu poate fi neglijat efectul stimulator al subventiilor asupra programelor

de dezvoltare din tarile în dezvoltare.

Rezulta, din cele expuse pâna aici, ca principalul obiectiv al GATS este obtinerea

unei eficiente economice sporite a sectorului de servicii din tarile semnatare, ca urmare

a unei mai bune alocari a resurselor si a cresterii accesului la aprovizionarea cu servicii

de calitate mai buna, la costuri mai scazute. Alinierea ofertei nationale la aceste conditii,

prin confruntarea pe piata cu furnizorii externi, va mari totodata competitivitatea

sectorului national si îi va permite sa se dedice exportului. în acest fel, importul de

servicii va crea oportunitati pentru exportul de servicii.

GATS nu este însa unicul acord multilateral cu relevanta asupra comertului inter-

national cu servicii, desi el cuprinde cea mai mare parte a sectorului si are cea mai larga

extindere geografica. Alaturi de GATS au mai fost negociate si au intrat în functiune un

numar impresionant de acorduri, tratate si întelegeri interguvernamentale la nivel

regional, grupând fie tari dezvoltate, fie tari în dezvoltare, rareori reusind sa concilieze

interesele ambelor categorii de tari într-un act unic. De asemenea, o mare parte din

ramurile industriei serviciilor beneficiaza de acorduri încheiate între tarile interesate în

tranzactiile internationale cu anumite servicii (în special transport, telecomunicatii,

servicii audiovizuale, servicii financiare). Vom trece în revista câteva dintre acordurile

mai importante din punctul de vedere al pietei serviciilor, dar si al intereselor economiei

românesti.

2.4. Instrumente de politică comercială aplicabile tranzacţiilor internaţionale cu

servicii

Globalizarea serviciilor a debutat înaintea procesului de reglementare a schimburilor

internationale cu servicii, astfel încât factorii de decizie nationali au fost constrânsi sa

institutionalizeze o situatie data, la care s-a ajuns în mod spontan, înainte ca aceasta sa

scape definitiv de sub control. Printre pârghiile folosite în acest scop se numara si

instrumentele traditionale de politica comerciala care au trebuit adaptate specificului

schimburilor invizibile, situatiei de pe piata si obiectivelor strategice ale politicii

economice. Modificarea acestor obiective, în timp, a fost transpusa pe planul politicii

comerciale într-un proces evolutiv care a cuprins mai multe etape.

Într-o prima etapa, asupra comertului cu servicii au fost extinse instrumentele clasice

ale politicii comerciale preluate de la comertul cu bunuri materiale. Odata cu

accentuarea concurentei pe piata serviciilor si în paralel cu cuprinderea serviciilor

considerate "publice" în procesul de privatizare, au fost adoptate noi instrumente cu

caracter specific, adaptate particularitatilor internationalizarii din sfera serviciilor.

Constientizarea rolului jucat de servicii în economia mondiala, precum si efectele

negative asupra fluxurilor de marfuri induse de barierele din calea fluxurilor de servicii,

au dat semnalul abordarii problemei privind liberalizarea comertului international cu

servicii. încheierea Acordului General pentru Comert si Servicii a adus un element de

noutate în cadrul negocierilor multilaterale privind comertul cu marfuri, prin focalizarea

problematicii liberalizarii asupra fluxurilor de servicii. S-a intrat astfel în cea de-a doua

etapa a procesului de creare a cadrului institutional pentru reglementarea tranzactiilor cu

servicii. Mai mult decât atât, realitatea globalizarii trebuia sustinuta si de masuri

concrete de stimulare a schimburilor internationale cu servicii si de liberalizare a

fluxurilor de capital destinat investitiilor directe din sfera serviciilor. Astazi, tranzactiile

internationale cu servicii sunt reglementate în toate tarile lumii, existând o mare

varietate de instrumente comerciale aplicate într-o mare diversitate de forme, de nuante

si grade de intensitate.

Ca si în cazul comertului cu marfuri, instrumentele de politica comerciala pot fi

utilizate în scop protectionist si/ sau promotional, la import si/ sau la export. Precizarea

obiectivului urmarit prin politica de comert exterior este deosebit de importanta, deoa-

rece evaluarea eficientei instrumentelor si selectionarea acestora depind de scopul

economic prioritar.

În cazul în care obiectivul politicii este limitarea importurilor, instrumentele tarifare

sunt mai eficiente decât subventiile. în cazul serviciilor, principalul obiectiv urmarit prin

politica comerciala este, asa cum a demonstrat realitatea, restrictionarea importurilor.

Limitarea importurilor de servicii prin aplicarea unei taxe vamale la frontiera este însa

greu de imaginat si de realizat, dat fiind caracterul imaterial al obiectului schimburilor.

Totodata, deoarece importul de servicii se realizeaza rareori prin modalitatea de livrare

transfrontaliera, posibilitatea aplicarii instrumentelor traditionale de politica comerciala

este mult diminuata.

Teoria clasica a comertului international sustine ca, atunci când obiectivul politicii

este încurajarea unei activitati economice amenintate de concurenta produselor din

import, din punctul de vedere al avantajului economic obtinut de catre tara importatoare,

subventionarea activitatii este preferabila masurilor tarifare. Desi taxele vamale la

import, prin cresterea preturilor de vânzare pe piata nationala, stimuleaza activitatea

furnizorilor de servicii nationali, motivându-i sa produca mai mult, consumatorii sunt

afectati de aceste preturi, fiind nevoiti sa-si reduca consumul. în ultima instanta,

scaderea cererii de consum va frâna dezvoltarea activitatii astfel protejata iar efectul

stimulator al taxei vamale va fi anulat. Subventionarea furnizorilor nationali de servicii

nu numai ca îi motiveaza si stimuleaza, dar îi protejeaza în acelasi timp si pe consu-

matori, care se vor manifesta printr-o cerere efectiva, solvabila, constanta sau chiar în

crestere. în concluzie, instrumentul de politica comerciala care stimuleaza pe

întreprinzatori fara a impune sacrificii consumatorilor este preferabil celui care, desi

stimuleaza activitatile de servicii, îi afecteaza în schimb pe consumatori.

Evaluarea costurilor si avantajelor în cazul restrictiilor cantitative la import presu-

pune o analiza economica mai complexa, datorita marii diversitati de instrumente

utilizate. Aplicarea sistemului de contingentare a importurilor unui serviciu are drept

efect reducerea importurilor, dar determina cresterea tarifelor, de cele mai multe ori,

peste nivelul pietei mondiale. Titularul unei autorizatii de import poate importa serviciul

la tariful mai scazut al pietei externe si îl poate vinde pe piata interna la un tarif mai

ridicat. Diferenta între tarife reprezinta pentru detinatorul dreptului de import un fel de

"renta" sau un profit de monopol, un profit care nu are legatura cu performantele sale

economice sau tehnice.

Determinarea costului economic al restrictiilor cantitative trebuie sa ia în calcul

situatia concurentei de pe piata sau din activitatea protejata si destinatia "rentelor"

obtinute pe baza autorizatiei de import. Daca "renta" este încasata de importatorii

nationali, si pe piata serviciilor protejate se manifesta, în mod liber, concurenta, taxele

vamaie si contingentele induc, pe termen scurt, efecte echivalente. În cazul în care

"renta" este expatriata, fiind însusita de agenti economici din strainatate, - ca în cazul

restrictiilor voluntare la export -, restrictiile cantitative reprezinta o modalitate mai

costisitoare de protectie a productiei nationale decât o masura de tip tarifar. De

asemenea, efectele determinate de adoptarea masurilor tarifare si cele generate de

restrictiile cantitative nu sunt asemanatoare atunci când ele sunt aplicate pe o piata cu

concurenta imperfecta. Primele pot duce la încurajarea formarii de monopoluri, atunci

când cresterea foarte mare a tarifelor serviciilor din import are efecte prohibitive asupra

importurilor. Chiar si în situatia în care ar exista numai un singur producator national,

consumatorul ar avea posibilitatea de a opta între serviciul din import si cel indigen.

Restrictiile cantitative la import nu permit aceasta optiune, astfel încât unicul ofertant

national obtine cu usurinta pozitia de monopol.

Statul poate apela la subventionarea prestatorilor nationali, ceea ce are drept efect

cresterea competitivitatii producatorilor interni, care astfel pot vinde serviciul la acelasi

pret cu cel de pe piata externa. Consumatorii nu se mai confrunta cu cresterile de pret,

masura adoptarii subventiilor generând un echilibru de tip "second best", în conditia în

care distorsiunea remediata este mai mare decât cea creata, respectiv decât efortul

bugetar. Politica tarifara poate fi inclusa între solutiile de tip "third best" (de gradul trei)

s.a.m.d.

Cu alte cuvinte şi schematizat, cele expuse mai sus pot fi exprimate prin relaţia care

compară calitatea protecţiei cu costul acesteia:

SUBVENŢIA(secondbest)>TAXAVAMALĂ(thirdbest)>CONTINGENTUL(forth best)...

 Clasificarea instrumentelor de politica comerciala în tranzactiile cu servicii ar putea avea drept criteriu relatia dintre echilibrul obtinut prin implementarea unei masuri destinate atingerii unui obiectiv economico-social si gravitatea dezechilibrelor care rezulta.2.5. Clasificarea instrumentelor de politică comercială aplicabile tranzacţiilor cu

servicii.

Hoekman si Primo Braga au pus în evidenta urmatoarele categorii de instrumente

folosite ca bariere la importul de servicii:

(1) Restrictii cantitative (RC) aplicabile furnizorilor de servicii. Exemplele tipice se

întâlnesc pe piata serviciilor de transport unde se practica sistemul cotelor (contin-

gentelor) reciproce înscrise în acordurile bilaterale care se încheie între tari (acorduri de

sharing). Restrictiile pot ajunge, în unele tari, pâna la prohibitie fata de ofertantii externi

de servicii, cum ar fi pentru transportul intern, telecomunicatii de baza, servicii juridice,

de asigurari, de educatie, de prospectare, de consultanta în investitii etc. De asemenea

este frecventa restrictionarea fluxurilor transfrontaliere de informatii, pentru a împiedica

accesul pe piata al furnizorilor externi de servicii.

(2)Restrictii prin pret (RP), care pot lua urmatoarele forme:

taxe de viza la intrarea sau iesirea din tara, tarife portuare sau

aeroportuarediscriminatorii, aplicate fata de companiile de transport straine, controlul

public asupra tarifelor de acces la anumite servicii (telecomunicatii, transport, servicii

financiare;

tarifele vamale aplicate la importul unor bunuri care înglobeaza servicii

reprezinta o metoda eficace de micsorare a importului unor servicii audiovizuale,

informationale etc. Totodata, tarifele vamale pot fi directionate spre importul unor

produse cu ajutorul carora sunt prestate servicii, cum ar fi tehnica de calcul,

echipamente de teleco municatii, material publicitar;

subventiile acordate de stat reprezinta o alta modalitate de influentare a pretu-

rilor, practicându-se în cazul serviciilor de constructii, de comunicatii, de transport

rutier si feroviar.

Restrictiile administrative (RA) presupun, de obicei, conditionarea prestarii de

servicii de catre furnizorii externi, de obtinerea unor documente administrative (licente,

certificate) sau de respectarea unor norme si standarde cum ar fi cele de mediu, în cazul

turismului si transportului. Comenzile guvernamentale sunt de aseme nea utilizate cu

scopul de a favoriza furnizorii interni de servicii si bunuri, în raport cu cei externi, prin

intermediul marjelor preferentiale sau chiar a unor interdictii explicite.

Restrictiile de retea (RR) se refera la accesul discriminator la sistemele de distributie

si comunicatii, întâlnit în multe tari, în sub-sectoarele de telecomunicatii, transport

aerian, publicitate, asigurari, în reteaua de intermediere.

Pe parcursul negocierilor din cadrul Rundei Uruguay, cu contributia tarilor si

institutiilor participante, au fost lamurite mai multe concepte care se refera la

tranzactiile internationale cu servicii si care contribuie la clarificarea principiilor si

sistematizarii tehnicilor de desfasurare a acestor tranzactii. Astfel, conform GATS

(General Agreement on Trade in Services), instrumentele utilizate pentru protectia

ofertantilor de servicii de pe piata nationala pot fi structurate în trei mari categorii:

A. Instrumente care limiteaza accesul pe piata,

B. Instrumente care reglementeaza acordarea tratamentului national si

C. Alte masuri care cuprind instrumente ce reglementeaza dreptul de

proprietate intelectuala sau protejeaza consumatorii, deci în mod indirect protejeaza

si piata nationala.

Primele doua grupe de instrumente au actiune directa asupra tranzactiilor cu servicii,

sunt mai transparente si, astfel, mai accesibile cunoasterii. Cea de-a treia categorie

cuprinde o gama larga de masuri cu efect difuz, fiind mai greu de sesizat caracterul lor

protectionist.

Reglementarea accesului pe piata a furnizorilor externi de servicii poate fi limitativa

sau prohibitiva, pentru oricare dintre modalitatile de internationalizare a exportatorului

de servicii: transfrontaliera, ISD sau stabilirea pe piata. Limitarea importurilor se poate

obtine prin aplicarea contingentelor (cum ar fi interdictia navelor straine de a efectua

servicii de cabotaj - contingent 0), a cotelor obligatorii la consumul anumitor servicii

(de exemplu, programele de televiziune care sa cuprinda o cota maxima de productii

straine) sau a controlului deplasarii consumatorilor în exteriorul tarii (prin limitarea

numarului de vize turistice) etc. De asemenea, un exemplu sugestiv, pentru a ilustra

restrictiile cantitative asupra importului sau exportului de servicii prin intermediul

normarii sau reglementarii comertului cu bunuri, îl reprezinta adoptarea în unele tari a

obligativitatii asigurarii marfurilor la import sau/ si la export numai la companiile

nationale de asigurare.

Un alt mod de a obstructiona accesul pe piaţă a serviciilor din import este de a

împiedica chiar accesul prestatorului străin de servicii. Astfel, de exemplu, băncilor

străine, fie că le este interzisă intrarea sau stabilirea de centrale în unele ţări, fie că nu au

dreptul să presteze decât o gamă restrânsă de operaţii.

Instrumentele cuprinse în cea de-a doua categorie de masuri de politica comerciala, a

reglementarii acordarii tratamentului national, urmaresc protejarea prestatorilor

nationali, fie prin acordarea unui avantaj de cost (de exemplu, prin subventii directe), fie

prin dezavantajarea concurentilor externi care sunt obligati sa suporte costuri

suplimentare pentru a putea presta un anumit serviciu pe piata respectiva. Acest ultim

obiectiv poate fi atins, de exemplu, prin limitarea accesului la sistemele de rezervare

computerizata, în cazul companiilor aeriene straine, prin fixarea valorii minime a

capitalului social pentru o banca cu capital strain la un nivel mai ridicat decât pentru o

banca cu capital national sau nuantarea avantajelor fiscale în functie de tara de

provenienta a capitalului în cazul societatilor de asigurare. Efectul protectionist al

acestor masuri este echivalent cu cel obtinut prin masurile tarifare. în acelasi timp însa,

spre deosebire de taxele vamale, aceste masuri nu furnizeaza venituri la bugetul de stat

si deterioreaza raportul calitate-pret pentru serviciile furnizate de firmele straine. în

cazul subventiilor directe acordate prestatorilor nationali, importatorii de servicii au

posibilitatea sa opteze pentru cel mai avantajos raport calitate-pret pe care îl ofera piata

mondiala.

Daca preluam din teoria comertului cu bunuri materiale criteriul costului economic al

protectiei si îl aplicam pentru compararea instrumentelor de politica comerciala utilizate

în comertul cu servicii, putem opina ca taxa asupra consumului si, implicit, taxa vamala

au efecte favorabile minime asupra promovarii unei activitati supuse concurentei

firmelor straine. în acelasi timp, adoptarea unei politici de sustinere sau reducere a

costurilor ofertantilor nationali este mult mai eficienta, pentru atingerea scopului

amintit, decât politica de amplificare fortata a costurilor ofertei din import. Aceasta este

cu atât mai adevarat cu cât costul social presupus nu ar fi compensat de încasarile

bugetare. Acelasi rationament se aplica si în cazul contingentelor. Firmele care dispun

de autorizatii de import care le permit accesul pe o piata aparata prin contingente

beneficiaza de un profit suplimentar ce se regaseste în pretul perceput consumatorului,

fiind deci suportat de acesta.

Analiza instrumentelor de politica comerciala aplicabile tranzactiilor cu servicii

trebuie corelata cu modul, atât de specific, în care se realizeaza internationalizarea

serviciilor. Asa cum am aratat, caracterul imaterial si relational al serviciilor, precum si

alte particularitati ale fluxurilor de servicii îsi pun amprenta asupra diferitelor modalitati

de internationalizare a unei firme furnizoare de servicii. Mai mult decât atât, diferitele

subramuri ale sectorului de servicii adopta mixuri proprii ale strategiei de patrundere pe

piata externa. Aceeasi specificitate în modul de a reactiona o manifesta si diferitele tari

care îsi reglementeaza tranzactiile cu servicii prin gama larga de instrumente care stau la

dispozitia statului, în scopul de a deschide (mai mult sau mai putin) piata interna

firmelor straine prestatoare de servicii.

Reamintim ca modalitatile fundamentale de internationalizare a firmei de servicii

(conform GATS) si în acelasi timp de livrare a serviciilor pe piata externa sunt: livrarea

transfrontaliera (M1), deplasarea consumatorilor de servicii în tara exportatoare (M2)

investitiile de capital si aranjamentele contractuale (M3) si deplasarea producatorilor

de servicii la locul consumului (M4).

Un tabel sintetic al instrumentelor de politica comerciala utilizate pentru fiecare

dintre modalitatile de internationalizare a serviciilor pune în evidenta varietatea de

mijloace care stau la dispozitia statelor pentru a proteja pietele nationale si a controla

gradul de deschidere al acestora fata de concurenta externa. Reprezentând într-o matrice

cele doua planuri de structurare a instrumentelor de politica comerciala: scopul

reglementarii (3) si modalitatea de livrare a serviciilor (4) obtinem 12 categorii mari de

reglementari ale tranzactiilor cu servicii pe piata externa:

Categorii de instrumente comerciale asociate modalitatilor de livrare

Reglementare

Livrare

Acces pe piata

Tratament national

Alte masuri

Transfron-taliera

- subventii, tarife, taxe - restrictii cantitative - conditionari la import

- comenzi guvernamentale - discriminarea accesului la reteaua logistica, la subventii, taxe - protejarea proprietatii intelectuale - controlul preturilor

Deplasare consumator

- regimul vizelor, documentelor, formalitati administrative

- (0) limitari valutare, taxe de calatorie, asigurari - (D) drept de proprietate, reglementari valutare, discriminari de pret

1. S. D. - prohibitia sau limitarea investitiilor - restrictii geografice, de volum, sectoriale

- conditii de performanta - acces la finantare

- masuri fiscale

- transferul profiturilor

- protectia consu-matorului

- instrumente de atragere a investitiilor

- protectia mediului

Deplasare producator

- vize, permis de munca

- conditii de viata si munca, regim

- reglementare

- conditii de calificare

fiscal, asigurari, repatrierea veniturilor

a repatrierii veniturilor

- obstacole culturale

Sursa: sinteza si prelucrare dupa Liberalizing International. Transactions in Services: A Hundbook, WTO, pp. 76-128