românia facultă universită - alztm.ro · pdf filepredând, printre altele,...
TRANSCRIPT
Dragi cititori,
Consider nimerit ca în loc de
obișnuitul cuvânt de deschidere să anunț cu
tristețe ”plecarea” grăbită spre alte tărâmuri
a unui coleg din breasla psihiatrică din
România… profesor doctor FLORIN
TUDOSE.
Profesor universitar și doctor în științe
medicale, șeful Clinicii de psihiatrie a
Spitalului Universitar de Urgență din
București, s-a născut la 5 aprilie 1952.
Între 1971 și 1977, a urmat cursurile
Facultății de Medicină Generală din cadrul
Universității ''Carol Davila'' din București,
obținând diploma de medic specialist în
medicină generală. În perioada 1984-1991, a
studiat la Institutul de Perfecționare și
Educație Continuă a Medicilor și
Farmaciștilor, devenind medic psihiatru
primar. În cadrul aceluiași institut, s-a
specializat în sexologie și terapia durerii
acute și cronice, între octombrie 1999 și
noiembrie 2000.
Din 1998, a fost doctor în științe
medicale al Universității ''Carol Davila''.
A lucrat ca: medic medicină generală
la Grupul Școlar Special 7 din județul
Prahova; medic psihiatru la Centrul de
Sănătate Mintală Titan (1979-1983); expert
instructor principal de specialitate la
Institutul pentru Perfecționarea Medicilor și
Farmaciștilor (1983-1995); medic primar
psihiatru la Spitalul Universitar de Urgență
București (1995-2012); profesor universitar la
Universitatea Spiru Haret (1999-2012),
predând, printre altele, psihopatologie,
psihoterapie analitică, psihiatrie și psihologie
medicală.
A fost decan al Facultății de Sociologie
- Psihologie a Universității Spiru Haret, din
decembrie 2009 până în mai 2012. Expert în
(continuare în pagina 2)
î
2
Pentru mulți cuvântul „bătrân” nu sună prea
bine şi de aceea folosim termeni precum:
seniori, pensionari, oameni la „vârsta de
aur”. Nimeni nu merge la „o casă de bătrâni”,
mergem la case de odihnă, centre de
asistență şi la comunități pentru pensionari.
Deseori putem observa la un bătrân
calitățile unui caracter frumos, care ne arată
un indiciu al maturității. Un bătrân cu
mintea trează este calm şi echilibrat, el evită
extravaganța şi necumpătarea, are o judecată
cumpătată, abilitatea de a discerne între
ceea ce este important şi ce este neînsemnat.
Cei bătrâni sunt „vrednici de cinste”.
Expresia „vrednici de cinste” înseamnă a
avea o convingere puternică potrivit căreia
trebuie să punem preț pe viaţă. O persoană
„vrednică de cinste” evită atitudinile care
transmit că viața este doar o scenă. A fi
„vrednic de cinste’’ nu înseamnă că cineva
trebuie să fie sever, rigid sau sumbru, ci
dimpotrivă încurajează lucrurile de folos
pentru viaţă. Bătrânii trebuie să fie demni de
respect. Cei bătrâni sunt „cumpătați’’.
Cumpătarea se referă la echilibrul între
lucrurile care sunt bune şi necesare, precum
abținerea de la lucrurile rele şi dăunătoare.
Cumpătarea înseamnă abilitatea de a spune
„nu’’ lucrurilor dăunătoare precum: folosirea
tutunului, uciderea, irosirea timpului.
Cumpătarea este hotărârea de a spune „da’’
(continuare din pagina 1)
proiectul ''Oferte educaționale inclusive
extracurriculare și extrașcolare pentru
formarea stilului de viață sănătos și a
cetățeniei active pentru copii din comunități
dezavantajate, cu precădere rurale, în
învățământul preuniversitar din România'',
din cadrul Ministerului Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului (2007-2013).
Alături de profesorul C. Gorgoș, a înfi-
ințat, în 1980, primul centru de sănătate
mintală din România. Cinci ani mai târziu, a
organizat primele programe adresate
managerilor de spitale de psihiatrie.
A publicat peste 30 de volume de
specialitate (psihiatrie, psihologie medicală și
„Bătrânețea începe atunci când crezi
că poți face toate lucrurile ca şi în tinerețe,
dar le laşi întotdeauna pe mâine …’’
Bătrâneţea poate fi o perioadă ex-
traordinară dacă luăm în calcul avantajele pe
care le aduce cu sine: timpul liber, posibili-
tatea de a desfăşura activități plăcute, de a
călători, de a rememora momente fericite şi
realizări, de a te dedica unor cauze dragi.
Este importantă acceptarea bătrâneții într-
un mod natural, apoi încercarea de a găsi
soluții alternative şi modalități de a depăşi
greutățile ce vin odată cu vârsta a treia. Im-
portante în prevenirea şi combaterea efecte-
lor negative ale înaintării în vârstă sunt
activitățile sportive, un mod de viață sănătos,
asumarea unor noi roluri şi încercarea de lu-
cruri noi.
Bătrânețea poate fi privită ca vârsta
înțelepciunii, momentul când se poate face
bilanțul a ceea ce omul a realizat sau nu, o
perioadă de toleranță şi de împăcare cu lu-
mea, dar şi de tristețe, de neputință, când
timpul este un duşman al idealurilor şi al
planurilor încă nerealizate.
Fiecare doreşte să trăiască cât mai
mult, dar nimeni nu vrea să fie bătrân.
comunicare), precum și aproape 200 de
articole și lucrări științifice în reviste de
specialitate. De curând, lansase volumul
"Psihopolitica".
Printre altele, a fost membru al
Asociației Mondiale de Psihiatrie, membru
fondator al Ligii Române pentru Sănătate
Mintală și membru de onoare al Societății de
Cruce Roșie din România.
Societatea Română Alzheimer Filiala
Timișoara este alături de soția sa, profesor
doctor Cătălina Tudose, președinte și
fondator al Societății Române Alzheimer.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
3
lucrurilor bune, cum ar fi: să petreci timp cu
copii sau cu nepoții, să oferi o căsnicie
frumoasă partenerului de viață sau să
demonstrezi bunătate celor care sunt ținta
batjocurii. Cei bătrâni trebuie să fie „sănătoşi
în dragoste”. Aceasta înseamnă că trebuie să
răspundă cu răbdare şi blândețe celor din jur.
Cei bătrâni trebuie să fie „sănătoşi în
răbdare”. Arta de a îndura şi a merge mai
departe, chiar şi atunci când totul pare sa fie
împotriva noastră. Răbdarea este rezistența
care suportă plină de încredere încercările şi
necazurile vieții, fără să-şi piardă curajul sau
să renunțe. Perseverența este abilitatea de a
îndura greutățile, de a accepta dezamăgirile
şi de a răspunde cu amabilitate chiar şi
atunci când ceilalți nu ne înţeleg sau când nu
suntem apreciați. Cei bătrâni trebuie,
aşadar, să fie echilibraţi, perseverenți astfel
încât să fie exemple vrednice de urmat
pentru cei tineri.
Cu cât îmbătrâneşte cineva mai mult,
cu atât mai adesea îşi aminteşte cât de bun
atlet era în tinerețe. Omul, în funcție de cum
foloseşte multitudinea de factori ce-i stau la
dispoziție, are posibilitatea de a grăbi sau de
a întârzia propria sa îmbătrânire, de a im-
prima un anumit ritm în desfăşurarea aces-
tui proces.
Vârsta a treia aduce cu sine un nou
conflict care se cere soluționat - integritate
versus disperare. Pentru a-şi putea accepta
propria moarte, persoanele în vârstă trebuie
să îşi accepte viața aşa cum au trăit-o. Aceste
persoane se luptă să dobândească un
sentiment de integritate, de coerență şi de
completitudine a propriei vieți. Cele care
reuşesc să găsească o ordine şi un sens în
ceea ce au trăit ating mult dorita
înţelepciune. Aceasta presupune a nu avea
regrete majore în legătură cu ceea ce au făcut
sau ceea ce ar fi putut sa facă.
Aşadar vârsta înaintată este şi un
timp al jocului, al recâştigării copilăriei, în
care creația, chiar dacă nu biologică, ci doar
cea mintală şi imaginativă îşi găseşte loc.
„Pot fi valoros în multe alte feluri;
pentru că pot să îndeplinesc mai multe
roluri, înafara celor profesionale şi pentru că
sunt ceea ce sunt!”
Cel mai adesea, îi vedem singuri și
abandonați, tablou care ne face să ne cutre-
murăm la ideea propriei înaintări în vârstă.
Dar de ce trebuie să fie bătrânețea un chin?
Această realitate specială a vieții nu e oare
sub controlul nostru, fie și parțial? Câteva
răspunsuri de la psihologi implicați în pro-
grame pentru bătrâni. Pentru vârstnici și nu
numai.
Care sunt ideile românilor despre
bătrânețe?
Octavian Paler spune că „bătrânețea începe
ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se
lungesc, cu reverii și doruri vagi.“ Vârstnicii
spun că este foarte greu să îmbătrânești, că
bătrânețea este grea, nu pot să descrie în cu-
vinte ce înseamnă.
Cei tineri cred că ei nu vor îmbătrâni,
că vor rămâne permanent în starea aceasta,
lucru care generează la unii dintre ei lipsa de
respect față de cei vârstnici, dar și față de ei
înșiși, față de propriul corp și propria minte.
Bătrânețea poate fi privită ca vârsta înțelep-
ciunii, dar și ca perioada premergătoare mor-
ții, când se face bilanțul a ceea ce omul a re-
alizat sau nu, o perioadă de toleranță și de
împăcare cu lumea, dar și de tristețe, de ne-
putință, când timpul este un dușman al idea-
lurilor și al planurilor încă nerealizate.
Știm să ne acceptăm înaintarea în
(continuare în pagina 4)
4
(continuare din pagina 3)
vârstă? Dacă nu, de ce nu?
Este dificil să accepți ireversibilitatea timpu-
lui, chiar și în tinerețe. Omul neagă propria
bătrânețe și moarte, se teme de necunoscut,
de „dincolo“. Înaintarea în vârstă atrage
după sine scăderea capacității fizice a orga-
nismului, regresia funcțiilor psihice. Pensio-
narea este văzută adesea ca punctul termi-
nus al dinamismului social și deseori se
vorbește de „boala pensionării“, generată de
lipsa de pregătire pentru această perioadă a
vieții.
Știm să combatem efectele negative
ale acesteia (pierderea unor abilități etc.)?
Bătrânețea poate fi o perioadă extraordinară
dacă luăm în calcul avantajele pe care le
aduce cu sine: timpul liber, posibilitatea de a
desfășura activități plăcute, de a călători, de
a rememora momente fericite și realizări, de
a te dedica unor cauze dragi, inclusiv prin
voluntariat. Este importantă acceptarea
bătrâneții într-un mod natural, apoi în-
cercarea de a găsi soluții, alternative și moda-
lități de a depăși greutățile ce vin odată cu
vârsta a treia. Importante în prevenirea și
combaterea efectelor negative ale înaintării
în vârstă sunt activitățile sportive, un mod de
viață sănătos, asumarea unor noi roluri și
încercarea de lucruri noi.
Cum ne privim/tratăm noi bătrânii (în
general)?
Există tendința – mai precis, a existat multă
vreme – de a considera bătrânii ca un seg-
ment inactiv din punct de vedere social. În
ultima vreme, se reconsideră această atitu-
dine și constatăm o creștere a atenției atât
din partea autorităților, cât și a unor ONG-
uri asupra problemelor specifice bătrânilor,
prin dezvoltarea unor programe dedicate lor.
„Cine nu are bătrâni, să-și cumpere“, spune
un vechi proverb românesc.
Știm noi să creăm relații intergenera-
ționale bune? Să beneficiem de experiența
unui vârstnic?
Românii încep să învețe și să înțeleagă care
sunt avantajele interacțiunii între generații.
Tot mai des, vedem tineri care nu mai sunt
agresivi cu bătrânii, ci, dimpotrivă, încep să
învețe să îi respecte, să comunice, să lucreze
împreună, să îi ajute. Vedem, de asemenea,
vârstnici care devin toleranți și receptivi la
problemele tinerilor.
Care ar fi posibilele beneficii pe care
un tânăr le are de pe urma unei amiciții cu
un vârstnic?
Bătrânețea este considerată și „vârstă de
aur“. Vârstnicii își valorifică timpul mai bine,
gestionează situațiile de stres, învață să își
controleze și să își echilibreze stările emo-
ționale. Acestea pot fi doar o parte din câști-
gurile pe care un tânăr le poate avea de la un
vârstnic.
Dar reciproc?
Vârstnicii uită de singurătatea apăsătoare,
trăiesc în prezent, își găsesc sau regăsesc
„nepoți“ sau „copii“ cărora le oferă din în-
țelepciunea și afecțiunea lor. Se încarcă din
vitalitatea și energia tinerilor lor prieteni, se
simt utili si valorificați.
Bătrânii au nevoie de răbdare, de
atenție. Credeți că e o idee bună ca vârstnicii
să fie îngrijiți de proprii copii sau rude apro-
piate?
Ar fi ideal ca vârstnicii să poată locui cu
copiii lor, să fie îngrijiți de aceștia. Realitatea
însă este diferită și nuanțată. De cele mai
multe ori, adulții de astăzi trăiesc viața agi-
tată și plină de griji a secolului XXI, astfel că,
de multe ori, nu mai au nici timp și nici răb-
dare pentru părinții lor, acum în vârstă și
bolnavi. Vârstnicii, mai ales cei bolnavi, au o
anumită sensibilitate, au nevoi aproape la fel
de mari ca și copiii, au tabieturi, pe care cei
mai tineri adesea le consideră capricii.
Ce probleme pot apărea în această
situație și cum se pot rezolva? Un bătrân
poate fi extrem de solicitant, mai ales dacă
este și bolnav…
Traiul în comun poate să fie dificil, marcat de
conflicte, neputințe. Pe de o parte, cei în vârs-
tă simt că sunt o povară pentru copiii lor, iar
pe de altă parte, cei tineri pot avea sentimen-
tul neputinței de a-și ajuta părinții și de a le
ușura suferința. Din păcate, lucrurile nu sunt
5
deloc simple. Soluțiile la aceste probleme di-
feră de la caz la caz, sunt influențate de
condițiile socio-economice ale familiei, de cli-
matul afectiv, de relațiile anterioare dintre
părinți și copii.
Unii recurg la deja cunoscutele centre
de vârstnici, unde părinții lor își petrec ul-
timii ani din viață. Alții, dimpotrivă, își păs-
trează aproape părinții și îi îngrijesc. Există
și situațiile extreme, în care părintele
vârstnic este bolnav, iar copiii nu au
posibilități să își păstreze părintele aproape,
din diverse cauze: probleme financiare, lipsa
timpului, probleme de sănătate, lipsa unor
cunoștințe medicale. Se recomandă în aceste
cazuri internarea bătrânului la un centru,
unde poate beneficia de ajutor specializat.
Acest lucru nu trebuie văzut ca un abandon,
familia poate oferi și în aceste situații atenția
și afectivitatea de care vârstnicul are atâta
ACTUL II, SCENA 2
(După o lună. E weekend. Fiica e în sufra-
gerie și navighează pe internet. Sună telefo-
nul)
FIICA: (ridică receptorul) Alo!... Da… Bună
ziua!... Nu, nu e acasă... Sunt fiica ei... Nu
știu, poate are telefonul pe mut... Păi, puteți
să-mi spuneți mie, dacă e urgent... Bine, o să-
i transmit... La revedere!
EA: (apare cu două sacoșe) Doamne, ce cald
s-a făcut… Cred că sunt 40 de grade afară…
Și e abia 12…
FIICA: Au sunat de la tine de la job… Abia
am închis… Tu n-ai mobilul la tine? Că te-au
sunat, se pare, de câteva ori și n-ai răspuns...
EA: Ba da, e în poșetă, dar probabil că nu l-
am auzit...(lasă sacoșele și caută telefonul în
poșetă) Da, așa e… Nu l-am auzit… Ce vo-
iau?
FIICA: Au zis să-i suni urgent, că trebuie
refăcut nu știu ce proiect la care ai greșit
niște dimensiuni… N-am prea înțeles...
EA: (palidă și îngrijorată, dar încercând să
mascheze) Ei, o să-i sun… Ce poate fi așa de
urgent? E weekend… S-au scumpit iar
toate… N-am mai găsit avocado cum trebuie.
Arăta cam ciudat și nu am îndrăznit să iau.
FIICA: Iaurt ai luat?
EA: Da. Am luat și salată.
FIICA: Azi îmi faci tort? Că mi-ai tot promis
și nu mi-ai făcut.
EA: (nervoasă) Mă înnebunești cu tortul
ăsta... Nu mi-e ușor, că n-am mai făcut de o
veșnicie... Tu erai plecată, iar tata nu e cu
dulciurile. Nici nu mai știu de când nu am
mai făcut rețeta aia...
FIICA: (șocată) Tu glumești, așa-i?... Mamă,
ai făcut tort cu ocazia venirii mele acasă...
(continuare în pagina 6)
6
(continuare din pagina 5)
Acum o lună!
EA: (surprinsă) Ce tot vorbești acolo? Eu nu
țin minte… Ai visat...
FIICA: (din ce în ce mai șocată) Doamne,
mamă, cum să nu ții minte? Nu m-ai așteptat
cu mâncarea mea preferată, musaca de
vinete, pe care de altfel nu prea am putut s-o
mănânc că era uleioasă rău de tot, asta așa
ca să știi, că poate îți aduci aminte și că după
aia mi-ai dat să mănânc și tortul meu
preferat, pe care l-am mâncat cu poftă, că era
gustos...(nervoasă) Ții minte? Și te-ai bucurat
că mi-a plăcut, chiar mi-ai zis că o să-mi mai
faci, se vede treaba că și tu ai realizat că ai
ratat musacaua și te-ai agățat de tortul ăla...
EA: (nervoasă și șocată în același timp de ce
aude) Ia nu mai turui ca o flașnetă! Mai pune
punct și virgulă!... Poate că am zis, dar uite
că nu-mi amintesc de nici un tort la venirea
ta.... Și pe de altă parte nu mai am chef să
gătesc atâta, mi-a ajuns o viață întreagă!...
Sunt obosită , că și eu sunt un om!... Să-ți fie
rușine că vorbești așa cu mine! (izbucnește în
plâns)
(Fiica încearcă să o ia în brațe, dar ea o
respinge. Se îndreaptă spre poșetă, caută
agitată în interiorul ei, apoi o trântește de
podea și iese. Fiica rămâne consternată.
Privește în jos spre lucrurile împrăștiate pe
podea și se apleacă să le adune. Descoperă
niște tablete. Le studiază atent, apoi adună
în continuare lucrurile și le așează în poșetă.
Dă să închidă poșeta și vede pe jos o carte de
vizită. O ridică, o citește, apoi o așează în
poșetă. Fața ei e din ce în ce mai consternată.
Fuge la laptop și caută pe internet indicații
despre pastilele pe care tocmai le-a descope-
rit. Rămâne o vreme cu privirea pe ecran,
fără să pară că e prezentă. Intră mama și o
vede.)
EA: Îmi cer scuze pentru ieșirea de adinea-
ori. Sunt obosită și am probleme la serviciu.
Nu trebuia să-mi revărs nervii pe tine.
FIICA: (fuge în brațele ei) Eu îmi cer scuze,
mamă. Eu nu trebuia să-ți vorbesc așa. Te
rog să mă ierți. (cu lacrimi în ochi) Te iubesc,
mamă!
EA: Și eu te iubesc, puiul mamei. Iartă-mă!
FIICA: (se desprinde din brațele ei) Ce
probleme ai la serviciu, mamă? Te pot ajuta
cu ceva?
EA: (zâmbește) N-ai cum să mă ajuți, puiule.
O să mă descurc... Am greșit, se pare, niște
dimensiuni la un proiect care se derulează și
construcția clădirii s-a oprit la jumătate. Tre-
buie refăcut proiectul și partea proastă e că
se depășește termenul limită de execuție. Vor
apărea probabil complicații…. Adevărul e că
sunt extrem de obosită și mi-ar prinde bine
un concediu.
FIICA: Și de ce nu-ți iei concediu, mamă? Am
putea să mergem undeva… Vine și tata în
două săptămâni și chiar am putea să mergem
undeva la munte… Ce zici?
EA: Nu pot să-mi iau concediu până nu re-
zolv situația asta… (brusc energică) Mă duc
să-ți fac tort. Vrei?
FIICA: Sigur nu ți-e greu? Te ajut și eu.
EA: Nu mi-e greu. Tu stai și fă ce-ți place. Ai
nevoie după anul ăsta greu…. Apropo, vrei să
ieșim cu fetele deseară? La terasa minune?
FIICA: Nu prea cred, mamă, voi aveți
discuțiile voastre, plus că am ieșit cu voi de
trei ori deja… Nu e cazul, dar poți să te duci
tu, ți-ar prinde bine…
EA: (surprinsă, dar maschează) Ei, exage-
rezi… Am ieșit o dată, dar cum vrei… Mă duc
să fac tortul.(iese)
(Fiica rămâne singură. E preocupată. Începe
să se plimbe prin încăpere. Ia telefonul mo-
bil, apelează un număr, apoi închide… Merge
la laptop, încearcă să navigheze pe net, dar
nu are răbdare. Ia din nou telefonul mobil,
tastează un număr, apoi se răzgândește. Deo-
dată aude un zgomot ca de vase sparte, ur-
mat de bombăniturile mamei. Iese în fugă și
revine cu mama ei, care plânge.)
EA: (plângând) Nu mai e nimic de calitate.
Făina e proastă, nici nu mă mir că nu crește
blatul… Cum vrei să-ți fac tort? S-a tăiat și
crema… (isteric) Ți-a trebuit tort!!!
FIICA: Liniștește-te, mamă, te rog.
7
sărbătoare, habar n-am ce spui...
FIICA: Tocmai asta e... S-au dat rezultatele
la bac și Sergiu a trecut cu brio... Nota 9,98...
Trebuie să mergi, mamă, e prietena ta cea
mai bună și vrea să se bucure împreună cu
tine de rezultatele lui Sergiu. Ea a procedat
la fel când am luat bac-ul și apoi am intrat la
facultate… Plus că știi prin câte a trecut cu
divorțul, iar tu i-ai fost întotdeauna alături…
Nu poți să lipsești tocmai acum, când vrea să-
și împărtășească bucuria cu tine...
EA: (o întrerupe; puțin iritată) Bine, bine,
moară stricată ce ești… Mă duc… (se ridică și
iese)
FIICA: (cu voce tare) Distracție, mama!
EA: (din off) Să mănânci, să nu mă aștepți!
(Fiica așteaptă câteva momente, iese să
verifice dacă mama a plecat, apoi se
îndreaptă spre telefon. Ridică receptorul și
formează un număr.)
FIICA: Offf… hai, răspunde odată!... te rog
răspunde!... Alo! Tată, eu sunt… Nu, nu sunt
decât eu acasă… A ieșit de câteva minute…
La terasă, că a luat Sergiu bac-ul… Nu, n-am
avut chef și pe de altă parte am vrut nea-
părat să vorbesc cu tine… Nu, liniștește-te,
nu e grav… sau nu știu, adevărul e că sunt
îngrijorată… Mama… Ascultă-mă și nu te
mai panica… N-a pățit nimic… Nu, doar că
mă îngrijorează comportamentul ei în ultima
vreme… Tată!!!! Hellooo! Ascultă-mă și pe
mine! Nu vorbesc tâmpenii… mama e schim-
bată… Ceva nu e în ordine… Nu, nu de azi,
deja de când am venit am observat că ceva
nu e în regulă, dar am pus pe seama oboselii
și a problemelor ei de la job… Da, dar nu e
asta! Are manifestări ciudate, tata, ea nu era
așa… Păi ba e irascibilă, ba plânge, ba e fu-
rioasă și trântește, ba e apatică și cu privirea
în gol… Nu, ascultă-mă, mai ții minte seara
în care am venit? Cu aeroportul?... da, numai
că azi am avut o mică altercație pe tema tor-
tului… Nu, m-a așteptat cu tort și a zis că-mi
mai face… Stai, mi-a făcut atunci musaca…
Da, și știi cât de bine o făcea… De data asta
era toată uleioasă și n-am putut s-o
mănânc.... Ok, se întâmplă, dar apoi a mai
(continuare în pagina 8)
EA: (cu un ton sec) Du-te și curăță porcăria
aia din bucătărie! E cremă peste tot… Ți-a
trebuit tort!!!
FIICA: (încercând să-și păstreze calmul) Cal-
mează-te, mamă, nu s-a întâmplat nici o ne-
norocire. (iese)
(Ea rămâne cu privirea pierdută în gol. Sună
telefonul. Ea nu face nici un gest.)
FIICA: (din off) Mama, telefonul! Răspunde,
poate e tata!... (Ea nu face în continuare nici
un gest. Apare fiica și ridică receptorul.) Alo!
Da, eu sunt… Mama? E în baie… Să-i spun
să sune?... A, ok… Îi spun… Nu, nu pot azi,
că mă întâlnesc cu o fostă colegă de liceu…
Sigur, data viitoare… Ok, îi transmit… Și
eu… (pune receptorul în furcă)
(Se așează lângă mama ei și îi prinde mâinile
într-ale ei. Mama pare să aprecieze gestul.
Încurajată, fiica își pune capul pe umărul ei.
Mama o mângâie pe obraz.)
FIICA: Te așteaptă fetele la terasă peste o
oră.
EA: (apatică) N-am chef...
FIICA: Au rezervat masă. Se pare că
sărbătoriți azi.
EA: (mirată) Ce să sărbătorim? Nu e nici o
8
Îmbrăcatul
Probleme: refuză îmbrăca-
tul; îşi pune haine nepotri-
vite momentului sau ano-
timpului; se îmbracă sin-
gur dar aiurea; se dezbracă
fără întrerupere.
Explicaţii şi soluţii:
Refuzul brutal este o tulburare frec-
ventă de comportament. Nu atacaţi niciodată
frontal un refuz; deturnaţi atenţia, vorbiţi
despre un alt subiect, întrebaţi de unde pro-
vine refuzul. Lăsaţi să treacă 15 minute, fa-
ceţi diversiuni, în disperare de cauză, nu fa-
ceţi din asta o dramă, la urma urmelor o zi în
pijama nu merită cu siguranţă un conflict!
Încercaţi să înţelegeţi refuzul; el poate
fi motivat de dorinţa de a rămâne la pat sau
poate de un decalaj orar în aproximarea tim-
pului.
Uneori, refuzul poate fi legat de nere-
cunoaşterea pieselor de îmbrăcăminte recen-
te din cauza tulburărilor de memorie. Refu-
zul dispare dacă propuneţi o piesă de îmbră-
căminte veche, cunoscută încă. Bolnavii sunt
adesea foarte ataşaţi de îmbrăcămintea lor.
Alteori, refuzul se poate datora apra-
xiei îmbrăcatului: pacientul greşeste, nu mai
ştie cum să facă pentru a se îmbrăca şi se re-
găseşte astfel în situaţii dezolante (picioare
prinse în mâneca puloverului…) sau în faţa
unui rezultat surprinzător. Dacă se întâmplă
aşa ceva, ieşiţi din impas printr-o atitudine
amuzată şi acordaţi-i ajutorul. La orice piesă
de îmbrăcăminte, simplificaţi la maximum
modul de încheiere, legare, prindere. Lăsaţi
bolnavul să facă singur ceea ce ştie să facă,
ajutaţi-l să facă ceea ce face parţial bine şi
faceţi ceea ce nu a fost făcut explicând etape-
le de fiecare dată. Propuneţi alegeri: „albas-
trul luminos sau roşul aprins?”. Aplicaţi eti-
chete pe sertare şi dulapuri pentru ca bolna-
vul să se regăsească singur cu uşurinţă.
(continuare din pagina 7)
făcut o chestie nefirească… Tată, mă
asculți?... A pus la spălat rufe colorate cu
albe, ceea ce nu a mai făcut înainte și mi-a
stricat rochia aia albă pe care mi-ați cum-
părat-o din Malta… Nu, nu mi se pare, tata,
clar nu e ok cu ea… Crede-mă, că am obser-
vat-o în multe ipostaze… Azi? da, ne-am cer-
tat că eu voiam tort așa cum mi-a făcut când
am venit și știi ce mi-a zis? Că ea nu mi-a
făcut tort atunci și că n-a mai făcut tort de
foarte multă vreme… Nu, tată, nu era cum-
părat, era făcut de ea, rețeta ei veche… Nu,
era tortul pe care mi-l făcea ea dintot-
deauna… Fii serios, tată, oboseala asta nu e
ok...(furioasă) De la oboseală nu uiți de la
mână până la gură, nu greșești de 3 ori într-o
lună schițele la job, nu pui haine la spălat și
le distrugi și nu greșești mâncarea, când faci
rețetele astea de o viață!!!... Da, iartă-mă,
dar… Crede-mă că nu inventez și apropo,
ghici ce i-am găsit în geantă… Nu i-am um-
blat eu, a trântit nervoasă geanta pe jos și eu
i-am adunat lucrurile… Am găsit o carte de
vizită și niște pastile… Se pare că e a unui
medic psihiatru… Păi lecitină, Gingko-
biloba, vitamina E și Coenzima Q10... Hello,
mai ești pe fir?... Te-am blocat?... Acum
înțelegi?... Nu, te rog să nu-i spui că te-am
sunat… Tu vii sigur peste două săptămâni?...
Ok, abia aștept!... Bine, vorbim… Nu știu, o
să văd, dar te rog, rămâne între noi, deocam-
dată… Te pup, tată!… Și eu… (pune recepto-
rul în furcă)
(Merge la laptop, îl închide, apoi stinge lumi-na și iese.)
9
Dezbrăcatul inopinat poate fi o reacţie
bizară. După ce se îmbracă sau a fost îmbră-
cat, bolnavul se dezbracă dintr-o dată, fără
motiv aparent. Aceste episoade pot apare din
senin şi pot dura câteva zile sau chiar săptă-
mâni.
Câteva explicaţii: desincronizare zi/
noapte. Bolnavul este convins că este ora de
culcare. Poate fi vorba de asemenea de ges-
turi automate, simptome ale demenţei Alz-
heimer, pentru care bolnavul nu poate furni-
za explicaţii. Dezbrăcatul poate reprezenta şi
o modalitate de a-şi exprima dezaprobarea
sau protestul, trebuie în această situaţie să
descoperiţi motivul pentru care o face.
Deplasările în interior
Probleme: Străbate în lung şi-n lat toată
casa, fără încetare;
este incapabil să ră-
mână aşezat sau a-
lungit la orizontală;
urmareşte în perma-
nenţă îngrijitorul în
deplasările acestuia;
rămâne aşezat în fo-
toliul său toată ziua.
Explicaţii şi soluţii:
Mişcarea neîncetată este un simptom
frecvent întâlnit în demenţa Alzheimer şi
există chiar cazuri de bolnavi care străbat
kilometri zilnic. Mişcarea denotă o stare an-
xioasă, imposibil de combătut, de aceea, nu
încercaţi să imobilizaţi sau să blocaţi depla-
sările făcute. Motivaţiile deplasărilor nu sunt
de obicei explicate de pacient, de aceea sunt
dificil de înţeles:
bolnavul poate să nu mai recunoască lo-
cul în care se află, lucru uşor de înţeles
dacă tocmai a fost instituţionalizat sau e
o locuinţă recentă, de aceea simte nevoia
de a se întoarce în mediul familiar;
alteori, mişcarea calmează durerile de
gambe ce apar în stare de imobilitate
(sindromul picioarelor neliniştite); trebuie
întrebat medicul dacă starea nu este cau-
zată de medicamentaţie;
frecvent, mişcarea reprezintă un auto-
matism de mers, fără motiv, un tic ner-
vos.
Nu împiedicaţi mişcarea şi facilitaţi-o:
îndepărtaţi obiecte şi fire ce ar putea-o împie-
dica. Eliminaţi covoraşele ce alunecă sau fac
pliuri. Securizaţi uşa ce dă în stradă, dar lă-
saţi liber accesul la grădină, pentru a oferi
un spaţiu de libertate securizată. Nu reali-
zaţi modificări ale amenajării interioare im-
portante fiindcă riscaţi ca bolnavul să se sim-
tă pierdut şi ameninţat. Persoanele bolnave
se îndreaptă de obicei spre lumină şi evită
locurile umbrite sau obscure. Pentru a evita
de exemplu deplasarea într-o anume zonă
din imobil, lăsaţi acea zonă în penumbră şi
iluminaţi acceptabil „ruta” de mişcare.
Dacă dimpotrivă, bolnavul este apatic
şi imobil în timpul zilei, nu confundaţi apatia
cu depresia. Lipsa de iniţiativă este unul din
primele tulburări de comportament ale de-
menţei Alzheimer; este explicată prin pier-
derea activarii creierului prin sistemele chi-
mice uzuale. Medicamentele pot oferi o ame-
liorare temporară şi pot diminua apatia (an-
tidepresive, antiparkinsoniene, colinergice).
Există două tipuri de comportamente
apatice:
apatia datorată în exclusivitate pierderii
iniţiativei. Dacă oferim un impuls, bolna-
vul execută de obicei acţiunea, nu este de-
presiv. Dacă bolnavul acceptă acţiunea,
încercaţi să-l stimulaţi, propuneţi-i acti-
vităţi fără însă a-l persecuta;
apatia în care bolnavul nu reacţionează
în ciuda stimulărilor. Se poate datora de-
presiei, mai ales în asociere cu o tristeţe
generală şi păreri devalorizante.
Dacă e vorba de o stare depresivă,
medicul curant poate ameliora starea cu un
tratament antidepresiv.
(continuare în numărul următor)
10
Motto: “Singura şi cea mai mare problemă a
comunicării este faptul că oferă iluzia faptu-
lui că a avut loc cu succes.” – George Bernard
Shaw
Omenirea trăieşte schimbări esenţiale
şi ireversibile de câteva decenii: evoluţia teh-
nologiilor şi accesibilitatea acestora la nivelul
tuturor păturilor sociale, explozia mediatică
şi de aici a informaţiei la nivelul tuturor ge-
neraţiilor ce coabitează astăzi Terra, viaţa
intensă, maturizarea rapidă, presiunile so-
ciale, profesionale şi personale, hiperspe-
cializările personale şi profesionale, apariţia
atâtor şcoli, metode şi paradigme de învăţare
şi cunoaştere accesibile tuturor prin atâtea
canale media, toate acestea transformă omul
zilelor noastre într-o fiinţă supusă adaptării
rapide la informatie, mediu şi la schimbare.
Incontestabil, omul zilelor noastre co-
munică altfel decât o făcea acum câteva dece-
nii, deşi esenţialmente principiile comunică-
rii au rămas neschimbate. Pare simplu să co-
municăm astăzi cu oricine prin atât de multe
canale şi modalităţi de comunicare puse la
dispoziţie… Şi totuşi, oamenii, în marea lor
majoritate, nu comunică mai mult şi mai ales
nu neapărat mai bine decât o făceau înainte;
poate că schimbă masiv informaţie sau inter-
mediază schimburi de informaţie, şi asta cu
siguranţă mai mult decât era posibil acum
câteva decenii, dar la nivel de comunicare, ei
nu comunică mai mult şi mai bine decât îna-
inte. Ba dimpotrivă, principiile de bază ale
comunicării par să fie îngreunate de ritmul
alert şi schimbările imperative la care sunt
supuşi partenerii comunicării.
Iată enumerate mai jos principiile
considerate ‘de bază’ ale comunicării:
1. Comunicarea este inevitabilă: în-
trucât, oricât de mult ne-am dori, nu putem
să nu comunicăm. Comunicăm nu doar prin
cuvinte, ci prin tonul vocii, gesturi, postură,
expresii faciale; trimitem astfel şi recepţio-
năm încontinuu informaţie, până şi atunci
când dormim. Nici un om nu citeşte gându-
rile altuia, astfel că intenţiile noastre pot ră-
mâne pentru totdeauna necunoscute celor-
lalţi, în timp ce comportamentul, atitudinea,
cuvintele vor spune întotdeauna ceva despre
noi (nu neapărat ceea ce dorim să comuni-
căm).
2. Comunicarea este ireversibilă: un
cuvânt odată spus nu poate fi retras, aşa du-
pă cum un gest, o atitudine, o postură, odată
apărute, sunt recepţionate şi interpretate i-
mediat de anturajul aflat pe recepţie. Efec-
tele comunicării rămân, cuvintele, odată ce
au părăsit buzele noastre, ajung în eter pen-
tru ca să nu se mai întoarcă înapoi.
3. Comunicarea este complexă: nici o
formă de comunicare nu este simplă. Teoreti-
cienii susţin că ori de câte ori comunicăm,
şase persoane sunt de fapt implicate în orice
comunicare:
Cine cred că sunt;
Cine cred că este interlocutorul;
Cine cred că sunt în imaginea interlocuto-
rului despre mine;
Cine crede interlocutorul că sunt;
Cine crede interlocutorul că este;
Cine crede interlocutorul că este în imagi-
nea mea despre el/ea.
În plus, comunicând, nu schimbăm
idei reale, ci simboluri sau percepţii perso-
nale ale ideilor, lucru care complică teribil co-
municarea; fiecare dintre noi avem o hartă a
înţelegerii, un dicţionar propriu de cuvinte şi
folosindu-le, dăm cuvintelor un înţeles doar
11
şi comportamentele învăţate ce afectează
interacţiunea, şi de aici, şi comunicarea
(într-o cultură în care contactul vizual
este considerat un lucru nepoliticos, co-
municarea va fi vizibil afectată de o pri-
vire fixă ce va agresa interlocutorul; într-
o cultură în care însă contactul vizual de-
notă încredere şi sinceritate, evitarea pri-
virii celuilalt va fi considerată drept o
comunicare falsă, evitantă).
Câtă vreme nu suntem singuri şi izo-
laţi de restul lumii, în mod obligatoriu şi ine-
vitabil comunicăm; aşadar, comunicăm mai
mult decât mult! Cum putem aduce claritate
şi eficienţă comunicării cu ceilalţi, că e în
vorbire directă sau în scris, în cuvinte sau
postură, în comunicare personală sau profe-
sională?
Există o aşa numită regulă a celor
ŞAPTE C-URI: Clar; Concis; Concret; Corect;
Coerent; Complet; Curtenitor.
Clar! Scriind sau vorbind cuiva, aveţi
grijă ca scopul mesajului transmis să fie clar,
şi mai ales, să vă fie clar dumneavoastră!
Care este motivul pentru care comunicaţi cu
interlocutorul? Pentru a clarifica scopul co-
municării, încercaţi să puneţi un număr mi-
nim de idei în fiecare propoziţie (ideal, doar
una!). Verificaţi simplitatea comunicării şi
înţelesul fiecărei propoziţii în parte. Nu lă-
saţi niciodată loc pentru ‘citit printre rân-
duri’, sau ‘înţeles în spatele tăcerii ‘ sau ‘în-
ţeles dincolo de cuvinte’; nu faceţi presupu-
neri şi nu lăsaţi interlocutorul să deducă ce
doriţi să spuneţi.
Concis! Atunci când comunicaţi con-
cis, nu vă abateţi de la subiect şi comunica-
rea e scurtă şi precisă. Mesajul nu va conţine
şase propoziţii dacă se poate spune sau scrie
în două, cu siguranţă! Aşadar, pentru a păs-
tra mesajul concis, înlăturaţi orice atribute
inutile, orice cuvinte de umplutură sau pre-
poziţii ce lungesc fără scop propoziţiile dum-
neavoastră. Înlăturaţi chiar propoziţiile lip-
site de substanţă şi mai ales, evitaţi repeti-
ţiile!
Concret! Dacă mesajul dumneavoas-
(continuare în pagina 12)
de noi ştiut, însă interpretat în manieră pro-
prie de interlocutor. Nu există doi oameni
care să folosească în acelaşi mod cuvintele.
Osmo Antero Wiio (academician, jur-
nalist de origine finlandeză) oferă câteva ma-
xime legate de comunicare, similare arhicu-
noscutelor legi ale lui Murphy:
Când comunicarea poate eşua, ea va eşua
cu siguranţă!
Când un mesaj poate fi înţeles în mai
multe feluri, el va fi înţeles în modul cu
cele mai devastatoare efecte!
Întotdeauna există cineva care înţelege
mai bine decât tine ceea ce doreai să spui
prin mesajul tău!
Cu cât comunici mai mult, cu atât peri-
colul de a eşua în comunicare este mai
mare!
Deşi nu sunt principii reale, aceste
maxime ne reamintesc de fapt cât de com-
plexă şi de aceea cât de potenţial dificilă şi
încurcată poate fi comunicarea.
"Comunicarea de obicei eşuează, asta dacă
nu se întâmplă vreun accident." – Osmo An-
tero Wiio
4. Comunicarea este contextuală: ea
nu are loc în mod izolat. Astfel, acolo unde
există comunicare, există ca şi substrat un
context şi acesta poate fi:
psihologic – ceea ce sunt şi ce aduc în co-
municare (nevoi, valori, dorinţe, perso-
nalitate, ego, etc.);
relaţional – tot ceea ce implică reacţiile
mele vizavi de interlocutor;
de situaţie – locaţia în care se desfăşoară
comunicarea şi efectele psiho-sociale in-
duse (o comunicare de stradă diferă de
una de birou şi cu siguranţă diferă de una
într-un bar);
de mediu – locaţia fizică în care se des-
făşoară comunicarea şi efectele induse
(nivelul de zgomot, temperatura, aglo-
meraţia, mobila, ecoul, anotimpul, mo-
mentul zilei, etc.);
cultural – acesta cuprinde toate regulile
12
(continuare din pagina 11)
tră e concret, foarte probabil că interlocuto-
rul are o idee precisă despre ceea ce îi comu-
nicaţi. Sunt atâtea detalii de câte este nevoie
dar nu mai multe, sunt fapte dacă este un
mesaj de acţiune şi există un scop bine deli-
mitat şi subliniat în cadrul comunicării. Me-
sajul este solid.
Corect! Când mesajul pe care îl trans-
miteţi este corect, el se potriveşte exact inter-
locutorului şi este mai ales lipsit de greşeli
/dubii. Aşadar, când transmiteţi un mesaj,
aveţi grijă să folosiţi termenii tehnici dedicaţi
şi proprii comunicării, aveţi în vedere nivelul
tehnic de cunoaştere al interlocutorului, evi-
taţi greşelile de pronunţie, scriere, de nume
proprii. Înlăturaţi toate aceste ‘obstacole’
pentru a transmite corect mesajul şi pentru
ca el să fie corect înţeles!
Coerent! Un mesaj coerent este un
mesaj logic! Toate detaliile se leagă între ele,
sunt bine legate de ideea principală a comu-
nicării, intonaţia, ritmul şi fluxul de cuvinte
sunt toate consistente cu conţinutul şi scopul
mesajului.
Complet! Un mesaj complet conţine
toate detaliile necesare înţelegerii de către
interlocutor; dacă este un mesaj de acţiune,
foarte probabil că interlocutorul va ştii ce are
de făcut fără lămuriri suplimentare. Dacă
este un mesaj de lămurire, toate detaliile im-
portante sunt cuprinse înăuntru şi au logică,
temporalitate, spaţialitate şi relevanţă.
Curtenitor! Comunicarea curtenitoare
este înainte de toate amicală, deschisă şi sin-
ceră! Mesajul, că este oral sau în scris, nu
conţine insulte ascunse, nici ironii, nici to-
nuri pasiv-agresive, nici referiri difuze. Aveţi
în vedere în orice comunicare punctul de ve-
dere al interlocutorului şi rămâneţi empatici
nevoilor acestuia!
Dacă până aici toate lucrurile sunt
clare şi comunicarea pare frumoasă, foarte
probabil că punerea în practică a comunicării
după aceste reguli este extrem de dificilă;
adesea, pare că nu avem timp pentru a cons-
trui mesajul corect sau în tot cazul, dacă me-
sajul nostru este construit, interlocutorul
este în criză de timp şi este doar parţial atent
sau ne oferă mai puţin timp decât avem ne-
voie pentru a comunica în întregime o idee…
Viaţa a atins în special în mediul urban un
nivel de complexitate în care omul este întâi
de toate nevoit să se adapteze, şi abia apoi să
comunice; comunicarea a rămas pe un irele-
vant loc trei; omul trăieşte clipa întâi de
toate (nu vă amăgiţi, nu este acea idee de
filozofie orientală, ci mai degrabă efectul
agresiunilor devenite de rutină asupra omu-
lui modern; omul se adaptează momentului,
asta ar fi traducerea liberă a sintagmei, este
mai preocupat în a rămâne stăpân al mo-
mentului în acţiune, decât în a construi ele-
mente de comunicare cu ceilalţi: sunt atât de
multe elemente complexe, tehnice, electrice,
electronice, cu manuale de folosire ce trebuie
cunoscute în prealabil, în viaţa de zi cu zi,
pornind de la periuţa electrică, cartea elec-
tronică, dialogul electronic, până la mij-
loacele de transport în comun şi toate micile
detalii legate de acestea, carduri electronice,
bilete electronice, rute electronice, internetul
ce le cuprinde pe toate însă este imposibil de
cuprins; un vast ocean de informaţie şi o cale
extrem de lungă până la înţelegere şi cu-
noaştere; butoane multe cu acţionare ime-
diată pentru un răspuns obligatoriu cerut de
un mediu impersonal); omul apoi gestionează
informaţie ce nu conteneşte să fie, să vină, să
ceară, să impună, în flux continuu; apoi abia,
dacă mai rămâne timp, energie şi focus, şi cel
mai pertinent, dacă au mai rămas interlocu-
tori în preajmă, după ce toate priorităţile şi
urgenţele au trecut, se construieşte comu-
nicarea cu cineva!
Dacă însă ajungem să construim co-
municare şi avem pe cineva lângă dispus să
recepţioneze mesaje, ei bine, chiar şi atunci
mai avem de făcut câteva lucruri pentru a ne
13
simţi bine în pielea proprie şi pentru a con-
feri interlocutorului aceeaşi senzaţie:
!Fiţi atent: nu comunicaţi doar ca să
vă simţiţi bine, comunicaţi mai ales cu şi
pentru celălalt! În era aglomerată şi rapidă
a informaţiei, oamenii sunt usor distraşi de
te miri ce; aşadar, oferiţi întreaga dum-
neavoastră atenţie celuilalt în timp ce îi vor-
biţi, priviţi-l în ochi fără a-l fixa şi mai ales
nu lăsaţi paraziţi să intervină în comunicare
(de exemplu telefonul mobil, calculatorul,
aparatul de cafea, sau o altă activitate). As-
cultaţi-vă interlocutorul fără să-l întrerupeţi
până când acesta termină ce are de spus.
Faceţi cu alte cuvinte tot ce vă stă în putinţă
pentru a arăta că vă pasă şi că vă gândiţi la
celălalt în timpul comunicării.
!Arătaţi consideraţie pentru celălalt:
oferiţi un compliment şi un zâmbet, acestea
vor destinde atmosfera şi vor pregăti destins
comunicarea.
!Vorbiţi clar şi răspicat şi asiguraţi-
vă că interlocutorul înţelege şi vă urmăreşte
în orice moment al comunicării.
!Verificaţi, măcar în momentele rele-
vante ale comunicării, că interlocutorul este
încă ‘prezent’, adică pe recepţie, atent, şi în
măsură să răspundă comunicării prin comu-
nicare; fiţi atenţi la toate mijloacele de
răspuns ale interlocutorului (gesturi, pos-
tură, expresii faciale) şi dacă lucrurile nu se
mai ‘leagă’, reluaţi eventual comunicarea
verificând că aplicaţi regula celor ŞAPTE C-
URI.
!Oferiţi răspuns! Câtă vreme comu-
nicarea are loc, oferiţi celui cu care comuni-
caţi validare: că înţelegeţi ce vi se spune, că
urmaţi încă firul logic, că sunteţi atent şi îi
acordaţi încă timp şi disponibilitate; nu lă-
saţi întrebări adresate direct dumneavoastră
fără răspuns, indiferent cât de siguri sunteţi
că răspunsul e cunoscut de interlocutor; evi-
taţi să oferiţi doar tăcere; un cuvânt clarifică
întotdeauna mai mult decât tăcerea. În plus,
în răspunsurile oferite, păstraţi respect, sin-
ceritate, bun simţ şi un ton acordat tipului
comunicării.
!Oferiţi încredere printr-o strângere
fermă de mână, o postură dreaptă impeca-
bilă, un zâmbet sincer, o introducere scurtă
şi clară; ţineţi capul sus şi drept, priviţi îna-
inte, scoateţi pieptul înainte, lăsaţi umerii
coborâţi şi în spate; nu vă acoperiţi faţa cu
mâinile, nu vă încrucişaţi picioarele sau
mâinile, ci păstraţi corpul deschis pentru a
reflecta o personalitate binevoitoare şi con-
fortabilă.
!Oferiţi timp şi respect; indiferent de
cât de grăbit sunteţi, oricum v-aţi simţi, şi
oricare este aparent reacţia interlocutorului,
arătaţi consideraţie, încredere, sinceritate şi
atenţie celuilalt. Efortul acesta se contabi-
lizează întotdeauna pozitiv la sfârşitul zilei
şi creează o obişnuinţă sănătoasă relativ la
relaţionare.
!Folosiţi cuvintele pentru a spune în-
totdeauna poveşti frumoase; ele au darul de
a captiva, relaxa şi bucura oamenii. Fiţi ge-
neroşi cu cuvintele şi lăsaţi universul înţele-
gerii dumneavoastră să işi depene poveştile;
întotdeauna veţi face pe cineva fericit.
"Singure, cuvintele sunt de departe
cea mai puternică forţă a umanităţii. Putem
alege să o folosim constructiv, prin cuvinte
de încurajare, sau distructiv, prin cuvinte de
descurajare. Cuvintele au energia, forţa şi
capacitatea de a ajuta, vindeca, îngreuna,
răni, afecta, umili sau a înjosi. " ~ Yehuda
Berg
14
***
Bunico, am auzit de o grămadă de leacuri
băbeşti prin care bătrânii se tratează când
au probleme de sănătate. Matale cum te
tratezi când eşti bolnavă?
- Păi, la răceală - cu un păhărel de ţuică,
dacă îmi creşte tensiunea - cu un păhărel de
coniac, când îmi scade tensiunea - cu un pa-
har de vin roşu, dacă nu am poftă de mân-
care - cu un pahar de vin alb, iar pentru o
digestie mai bună - un pahar de bere.
- Bine, bunico, şi pentru care boală bei
matale apă?
- Dragă, eu aşa boală gravă încă n-am avut…
***
Într-un tramvai, căldură, aglomeraţie mare...
O doamnă, în picioare, ţinându-se de bara de
sus. Alături, un bătrân care nu mai suportă
mirosul urât de transpiraţie ce venea de sub
braţul doamnei:
- Ascultă cucoană, ce-i mirosul ăsta?!
Doamna:
- Este parfumul meu, pe care îl folosesc zil-
nic.
Bătrânul:
- Şi cum se numeşte parfumul ăsta?
Doamna:
- Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici.
Bătrânul:
- Auzi cucoană, caută bine în cutie, că mie mi
se pare că unul din pitici e mort!
***
Doi pensionari stăteau în parc pe o bancă.
Apare o blondă. Unul dintre ei spune:
- Vezi blonda aia? Moare după mine!
Celălalt raspunde:
- Cum așa?
Primul pensionar:
- Că doar n-o să moară înaintea mea!
***
- La farmacie vine o bătrână de 80 de ani, cu
o reţetă.
Farmacistul o întreabă:
- Reţeta este pentru dvs.?
- Da.
- Dar ştiţi că asta e o reţetă de anticoncep-
ţionale? Nu vă mai folosesc la nimic la vârsta
dvs.
- Ba da, mă fac să dorm liniştită.
- Cum aşa?
- Iau câte o pastilă în fiecare dimineaţă, o
pisez şi o dizolv în paharul cu suc al nepoatei
mele de 16 ani...
***
O pereche sărbătorește Nunta de Fier: căsă-
toriți de 65 de ani! Ea: mare și solidă. El: mic
și plăpând. Printre invitați se află si un re-
porter.
- Ia spuneți-mi, o întreabă reporterul pe săr-
bătorită, cum ați rezistat în toți acești ani?
- Foarte simplu: eu am hotărât ce trebuia să
facă soțul meu, iar el a făcut! Dacă nu, îl
pocneam peste dovleac!
- Și dumneavoastră? îl intreabă pe soț, care
au fost pentru dumneavoastră cei mai
frumoși ani din timpul căsniciei?
- Cei 10 ani de prizonierat în Rusia.
***
15
Iată care sunt, potrivit ultimelor dove-
zi stiințifice, cele mai bune zece suplimente
pe care le puteți lua pentru a întârzia sau a
face reversibile multe dintre semnele obiș-
nuite ale unei îmbătrâniri premature.
PASTILA DE MULTIVITAMINE:
Luati o pastilă standard de multivitamine si
minerale care va asigura 100% din DZR ( do-
za zilnica recomandata) privind majoritatea
vitaminelor, mineralelor și oligoelementelor.
Acest supliment poate face minuni pentru
multă lume , corectând deficiențe nebănuite
și, mai ales, mărind imunitatea față de infec-
țiile care sunt devastatoare pentru persoane-
le în vârstă. Dacă nu luați alte suplimente,
luați-l măcar pe acesta.
VITAMINA E: Este un antioxidant
esențial, deoarece nu există practic nici o cale
de a obține suficientă vitamina E din alimen-
te pentru protejarea celulelor de deteriorarea
produsă de radicalii liberi și pentru a împie-
dica instalarea bolilor de inimă, a cancerului,
a declinului sistemului imunitar și a altor
boli cronice ale îmbătrânirii, inclusiv posibila
degenerare a creierului. Vitamina E este un
antioxidant nespecific care, în general, păzeș-
te celulele de deteriorarea produsă de oxida-
re. Majoritatea pastilelor standard nu conțin
mai mult de 30 de unități de vitamină E- can-
titate insuficientă pentru salvarea de la o îm-
bătrânire prematură. Dacă nu găsiți doze ri-
dicate într-o pastilă de multivitamine , aveți
nevoie de un supliment separat de vitamina
E într-o doză zilnică de 100-400 UI.
VITAMINA C: Este unul dintre anti-
oxidanții esențiali necesari celulelor pentru
întârzierea îmbătrânirii. Persoanele care iau
multă vitamina C, parțial din suplimente, au
o durată de viață mai mare. Mulți experți re-
comandă doze zilnice de cel puțin 500-1 000
mg- și chiar mai mult,dacă doriți. Asta nece-
sită aproape întodeauna o pastilă separată.
Multivitaminele standard conțin doar 60 mg
de vitamina C.
BETA CAROTEN: Face parte din tri-
umviratul de bază al antioxidanților, alături
de vitamina E si vitamina C. Toate trei acțio-
nează sinergic pentru a menține o activitate
antioxidantă susținută în interiorul celulelor.
Puteți obține doze ridicate de beta caroten din
legume și fructe de culoare verde închis. Pen-
tru anumite persoane, acestea sunt eficiente.
Totuși , mulți cercetători din domeniul anti-
oxidanților iau un supliment de beta caroten
de 10-15 mg zilnic.
CROM: Suplimentul de crom este
esențial, deoarece practic este imposibil să
obținem suficient crom din alimente pentru a
împiedica modficările păgubitoare produse de
îmbătrânire. De obicei, nu este inclus deloc în
pastilele de multivitamine ori se găsește în
cantități scăzute. Probabil că veți avea nevoie
de o pastilă separată. Doza recomandată: 200
micrograme zilnic.
SELENIU: Este considerat un poten-
țial agent anti-cancer, un protector al inimii
și, mai recent un luptător împotriva virușilor,
inclusiv HIV. Seleniul nu se găsește de obicei
în pastilele de multivitamine și minerale în
doze adecvate , așa că probabil veți avea ne-
voie de un supliment separat. Doza propusă
pentru efectul antiîmbătrânire : 50-200 mi-
crograme zilnic.
CALCIUL: Dacă nu mâncați sau nu
beți multe produse lactate este dificil să ob-
țineți suficient calciu pentru a împiedica pro-
blemele ridicate de îmbătrânire. Doza zilnică
recomandată adulților : cel puțin 1000 mg.
Femeile în postmenopauză au nevoie de 1500
mg împreună cu 200-600 UI de vitamina D.
Este nevoie de un supliment separat de cal-
ciu. Nu puteți obține suficient din tabletele de
multivitamine și minerale.
ZINC: Acest mineral este vital pentru
o funcționare corectă a sistemului imunitar
și poate stopa decăderea acestuia cauzată de
îmbătrânire. Doze recomandate: 15-30 mg
zilnic. Multivitaminele conțin în general 15
mg. Dozele mari de zinc pot reprima func-
ționarea sistemului imunitar, putând avea și
(continuare în pagina 16)
16
Adresa: Str.Romulus nr.46, Timişoara
Tel: 0256/433072
Mobil: 0722/502094
E-mail: [email protected]
WEB: www.alztm.ro
Societatea Românã Alzheimer
Filiala Timișoara
Găsiți ieșirea din labirint - punctul B -
pornind din punctul A!
(continuare din pagina 15)
alte efecte adverse.
MAGNEZIU: Acesta poate ajuta la
prevenirea bolilor de inimă – mai ales aritmii
și insuficiență cardiacă congestivă. Puteți ob-
ține cam 25% din dozele zilnice recomandate
din pastilele de multivitamine și minerale.
Ar fi bine să luați o tabletă separată de ma-
gneziu de 200-300 mg, dacă dieta dumnea-
voastră nu este bogată în magneziu.
COENZIMA Q-10: Aceasta este un
antioxidant general, asemănător vitaminei
E, apreciată astăzi în mod deosebit de cer-
cetători. Conservă tinerețea în cazul animale-
lor de laborator. Se crede că are o energie
specială care produce efecte asupra mușchiu-
lui inimii și a fost multă vreme folosită în Eu-
ropa și Japonia pentru tratamentul insufi-
cienței cardiace. Există mai multe tipuri de
tablete și capsule. Doza standard anti-îm-
bătrânire: 30 mg zilnic sau mai mult dacă
suferiți de insuficiență cardiacă ori aveți alte
probleme cardiovasculare.
Umpleți căsuțele goale cu numerele
lipsă folosind numere între 1 și 9. Fiecare nu-
măr este folosit o singură dată. Fiecare rând
reprezintă o ecuație matematică. Ţineți minte
că înmulțirea și împărțirea sunt efectuate
înaintea adunării și scăderii! Mult succes!
B >> A >>