7/29/2019 ROLUL FMEII LA VECHII GERMANI

1/1

De-a lungul Evului Mediu, femeia si-a indeplinit cu prisosinta rolul de procreare. Viata femeii din societatea medievala

avea trei aspecte principale: familia, casatoria si religia. Femeile Evului Mediu au fost renumite ca sotii, mame si

calugarite (femei ale bisericii), dar au mai fost cateva care s-au indepartat de traditiile acelor vremuri; acelea au fost

scriitoarele, poetele, educatoarele, si chiar cele care au practicat vrajitoria.

In intregul Ev Mediu situatia femeii era intr-o umbra deasa si grea a pacatului originar. Femeile erau vazute ca

fiind inferioare barbatilor, si nu se bucrau de afectiunea lor. Biserica le invata ca trebuie sa fie ascultatoare si supuse

tatilor si barbatilor lor. In realitate, foarte putine femei puteau sa stea linistite acasa pentru ca cele mai multe eraunevoite sa munceasca la camp alaturi de barbatii si tatii lor si in acelasi timp sa aiba grija si de familiile lor (sa le

hraneasca si sa le imbrace). La oras, femeile aveau o varietate de ocupatii: faceau comert, coceau paine, torceau.

Atat femeile casatorite cat si cele necasatorite erau nevoite sa munceasca pentru a trai si de multe ori ele lucrau in

mai multe locuri deoarece erau platite mai putin decat barbatii.

Proprietarii, fie ei barbati sau femei erau figuri importante in societatea medievala iar o femeie nemaritata proprietara

avea drepturi egale cu cele ale unui barbat. Ea putea sa-si faca testament si avea drept de semnatura. Dar din

momentul casatoriei, ea ii ceda pamantul si drepturile sotului ei. Doar la moartea lui avea dreptul la o treime din

pamant pentru a se intretine.

Casatoria in societatea medievala era o combinatie de obiceiuri si reguli create in lumea antica. Fundamentele

casatoriei au derivat din legile romane si au devenit obiceiuri seculare mostenite si aplicate de catre Biserica Crestina

de-a lungul Evului Mediu. Datorita credibilitatii pe care o avea Biserica, societatea nu incerca sa schimbe aceste

obiceiuri. Daca cineva era impotriva Bisericii risca sa fie respins de catre societate. Religia, mostenirea si legea sunt

cativa factori influentati de biserica, ce determina aspectele casatoriei in societatea medievala. La englezi, casatoria

era vazuta ca o tranzactie privata,

in schimbul unei fete barbatul oferind cadouri.

Vechii germani sunt responsabili pentru crearea casatoriilor aranjate. Biserica Romana a mostenit aceste obiceiuri si

le-a implementat in structura care a definit casatoria. Dupa legea bisericii, casatoria avea doua etape.

Prima etapa consta in oferirea unui pret pentru mireasa: viitorul sot ii oferea socrului sau un dar (cai, boi, vite, sabii

sau sulite). Fata nu trebuia sa fie prezenta la acest schimb, acesta fiind un schimb intre doi barbati: tatal fetei si

viitorul sot. Dreptul asupra femeii era transferat de la tata la viitorul sot fiind imposibil pentru femei sa-si obtina

independenta.

Conceptul de zestre este o adaptare la aceasta traditie. Cand se stabilea o casatorie, familia fetei ii dadea o bucata

de pamant viitorului ginere. Casatoria era considerata un schimb pentru barbatii celor doua familii. Odata cu

realizarea acestui schimb, mireasa obisnuia sa-i dea viitorului ei sot un dar (care de obicei era o armura sau o arma

de autoaparare). Schimbul de daruri intarea obligatiile fetei de a-l servi pe barbatul ei, atat pe timp de pace, cat si de

razboi. Cand barbatul era plecat la lupta ea era lasata sa aiba grija de casa si de intreaga gospodarie. In Evul Mediu,

pacea era considerata un lux rar si cererea de soldati era foarte mare, iar femeile a caror soti erau plecati la lupta

deveneau deseori victime ale barbatilor ramasi acasa.

A doua etapa consta in ceremonia care avea loc de abia dupa cativa ani. Pretul miresei ii era oferit acesteia si

devenea din acel moment proprietatea ei. Totusi, din punct de vedere legal sotul era cel care detinea controlul

asupra proprietatii, atata timp cat era in viata. Doar daca femeia ramanea vaduva, proprietatea ii revenea ei.

Daca pentru prima etapa a casatoriei, varsta medie era de 7 ani la fete, pentru ceremonierea casatoriei varsta

necesara era de 12 ani la fete si 14 ani la baieti.

De cele mai multe ori, casatoria nu era alegerea femeii, ci era mai degraba determinata de vointa parintilor. Inca de la

o varsta frageda, fetele erau obisnuite cu gandul ca se vor casatori. Ele erau invatate cum sa devina neveste bune

pentru viitorii lor soti: sa le faca pe plac si sa le creasca copiii. Era de neconceput pentru o femeie sa-si urmareasca

propriile idealuri sau sa aiba dorinte, acestea fiind privilegiile barbatilor.

Asa cum am mai spus, femeile erau crescute pentru a se marita, unica lor alternativa fiind intrarea intr-o manastire de

maici. Femeile puteau fi date la o manastire de catre propria familie, dar puteau intra si de bunavoie, indiferent de

varsta. Pentru multe femei manastirea era locul in care scapau de saracie, in care li se oferea oportunitatea de a

avea o viata pioasa, de a obtine o educatie si anumite responsabilitati care le erau refuzate in lumea exterioara.Aceste femei puternice au impartit locuri de cult cu calugarii si au cautat moduri de a-l servi pe Dumnezeu si de a-si

ajuta comunitatea.