Inventing Me (Exerciţii de re-trăit) de Cătălina Florina FlorescuRezumat

Cartea se încadrează în seria Memoriilor/Jurnalelor. Nu există o logică cronologică a scrierii în măsura în care cuvintele singure par a ajunge pe coala albă, magnetică i-as spune, a calculatorului. Ajung acolo “pur şi simplu”, atrase poate de nefireasca suprafaţă imaculata. Aşa cum precizez în prefaţa cărţii, titlul a fost ales în limba engleză dintr-un singur motiv şi anume, pentru a reliefa contrastul lingvistic, dar şi emotional, în care trăiesc de când m-am hotărât să iau calea exilului.

Am plecat în 1998 din România, odată cu soţul meu, imediat după ce am terminat facultatea de Litere. În 2000, am început studiile la masterat, pe care le-am terminat în 2003. În 2007 am încheiat şi studiile de doctorat. În toţi aceşti ani, am visat în limba română. Nu am avut răgaz să termin cartea decât anul acesta, dar poate că într-un fel a fost mai bine aşa, că am lăsat timpul să încarce trăirile mele. Cartea prezintă pasaje care par că s-au întâmplat “ieri” şi care vor stârni amintiri cititorilor având în vedere că, laolaltă, am trăit sub rigorile comunismului. Scoase la lumină, 20 de ani de la revoluţie, ele vorbesc despre un alt tip de educaţie şi dezvoltare de care am avut parte (cp. cu cel prezent în care ne facem că preluam modelul occidental de educaţie/civilizaţie, model care trebuie întâi adaptat ca să prindă!).

Este o carte care aduce în prim-plan diferenţe şi asemănări între cele două societăţi pe care le cunosc la fel de bine, cea din România şi cea din Statele Unite (pasajul despre blocurile comuniste croite după acelaşi tipar arhitectonic şi cubicle-urile americane poate fi un exemplu). Este o carte care descrie şi metamorfozările mele după pierdere cum, treptat, am ajuns să îi am în cer şi pe părinţii şi pe bunica mea. De fapt, punctul de plecare îl constituie ajunurile celor două sarbători sfinte, Paştele şi Craciunul, când, în 2005, au loc două evenimente marcante ale vieţii mele: naşterea băiatului meu şi moartea tatei. Pentru că pierderile au un ecou aparte în fiecare din noi, cartea critică lipsa de educaţie medicală la nivel personal, sperând ca ea să intrige şi pe alţii. În tot ce lucrez, academic, creativ, etc., îmi propun să fac cunoscută lipsa educaţiei medicale, nu doar în România, cât şi în America. Există aşadar o pandemie din acest punct de vedere, care trebuie luată serios în considerare.

Am scris pentru mine această carte, cum se scriu de fapt toate memoriile. M-am inventat scriind-o, refăcând traseul oarecum invers: amintirile pecetluite în cuvânt m-au creat pe mine. Exist în cuvânt la fel de vibrant cum exist în carne. Aşa cum se va descoperi în cele 7 capitole ale cărţii, acest cuvânt a ajuns în cazul meu prin culoare, pictura. A (te) inventa este terapeutic, chiar şi atunci când scrii despre cum îţi îngropi părinţii, cum te desparţi de ţară, cum te înstrăinezi de partener, cum cazi în maturitate brusc ca într-o prăpastie din care doar cuvântul şi frumosul te scot la lumină. Trăirea prin cuvânt, ca şi prin culoare şi sunet, merg dincolo de carne, în propria lor coloană a infinitului. În sfârşit, acestă carte vorbeşte şi despre iubiri: apa-nemărginită, copilul-nemărginit şi frumosul-nemărginit.