1

RELIGIA SI MEDICINA VETERINARĂ

MESOPOTAMIA ■ EGIPTUL ANTIC ■ PERSIA ■ EVREII ȘI PALESTINIENII ■

MACEDONIA

Dr. Ilie BARNA

ASOCIAȚIA MEDICILOR ȘI FARMACIȘTILOR OFIȚERI ÎN REZERVĂ (A M F O R) PENTRU PROGRESUL ARTEI ȘI ȘTIINȚEI VETERINARE

București – România - 2021

2

RELIGIA ȘI MEDICINA VETERINARĂ

L e g e n d a imaginilor de pe coperta față.

1. Sigiliul veterinarului U r l u g a l e d i n n a din Langash, astăzi Tello, din Siria (2050 î.Hr.).

2. Templul din Tell Asmar. Demnitarii cetății stat împreună cu regele A s h u r n a s i r p a l I ( 1049 î.Hr.).

3. Maternitate bovină. Statuetă descoperită în Mesopotamia, cu autor necunoscut (mileniul IV î.Hr.).

4. Maternitate cabalină (sculptor prof. univ. acad. dr. hc. V a s i l e G h e ț i e ( România, 1950).

5. Tăblițe de identificare cu pictograme zoomorfe reprezentând ocupația și dările aflate în plată. Pe tăblița 2 avem imaginea primului păstor de pe meleagurile noastre (Tărtăria – România, 4500 î.Hr.).

6. Centralizatorul tăblițelor de identificare agro - zoomorfe din spațiul Carpato – Danubiano - Pontic inscripționat pe peretele din cretă al Complexului Arheologic Murfatlar – Constanța ( România 4500 î.Hr.).

3

PREFAȚĂ

În urmă cu 8000 – 7500 de ani î.Hr., civilizația umană a evoluat de la vânătorii și pescarii nomazi la crescătorii de animale și agricultorii sedentari. Suntem în perioada neolitică, când o dată cu tehnologia prelucrării metalelor, primii oameni au apropiat prin domesticire ovinele, caprinele, bovinele, cămilele, cabalinele și nu în ultimul rând câinele. Mai târziu, în ziguratul Sumerului Mesopotamic s-au auzit primele incantații prin care oamenii cetăților implorau zeii să-i apere de vitregiile naturii, boli și răutăți la oameni, molime la animale și nu în ultimul rând de războaie. Creșterea animalelor, construcțiile urbane, grădinile suspendate și amenajările hidrotehnice au consolidat conceptul potrivit căruia regele investit de zei cu funcții speciale (preot, judecător, administrator, conducător al oștirii) este garantul unei societăți bazată pe munca celor ce o pot face și a sclavilor. Apariția simultană pe vasele de lut incizate a siluetelor de oameni și de animale, a confirmat trăinicia unor relații în urma cărora oamenii au supraviețuit prin sacrificarea animalelor în templele pe care astăzi le numim abatoare. Descifrarea tăblițelor de lut inscripționate cu litere cuneiforme a permis cunoașterea sistemelor de creștere și de exploatare a vietăților domesticite, mersul epizootiilor, dar și tratamentul aplicat, combinat cu descântece și procesiuni religioase. Conform raționalismului mecanicist al filozofului R e n e D e s c a r t e s (1509 – 1650) sintetizat în dictonul cogito ergo suum (cuget deci exist), putem spune că filozofia, ca regină a științelor, s-a născut o dată cu omenirea. În mileniul al II – lea î.Hr. asirienii au pus bazele religiei privită ca sistem de credințe (dogme) sau de practici (rituri) care a unit credincioșii pentru a venera în comun zeii lor, fie oameni, animale sau himere. Firul roșu al liturghiilor primilor preoți l-a reprezentat supunerea față de rege ca trimis al zeilor și a moralei de viață: serviciul tău în folosul tuturora. Românii spun toți pentru unul și unul pentru toți. De unde derivata unirea face puterea. Analiza înscrisurilor a confirmat faptul că zeitățile zoomorfe, multe din ele himere, menționate și în Vechiul Testament, aparțin și medicinei veterinare. În Noul Testament, efortul doctrinar a urmărit propovăduirea cuvântului lui D u m n e z e u, port drapelul legii și al dreptății, deasupra oricărei ierarhii sociale. Un obiectiv disputat între Bisericile creștine este clarificarea naturii lui H r i s t o s, divinitate sau realitate terestră, subiect în dezbatere.

Cartea de față se dorește a fi o continuare a monografiei Biserica și medicina, elaborată de doctorul V i c t o r G o m o i u (1882 – 1962) sub auspiciile Așezămintele Principesa A.S.R Elena – Institutul de Istorie a

4

Medicinei - publicată în anul 1940, interzisă până în anul 1990. Redactarea nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi existat în rafturile Bibliotecii Academiei Române tratatul Epidemicele boale ale animalelor, tipărit în anul 1855 în litere chirilice la Imprimeria Mitropoliei din București de V a s i l e L u c a c i (1805 – 1890), absolvent al Facultății de Medicină din Viena, cu pregătire postlicențială în Medicina Veterinară, primul proto-veterinar al Țărilor Române. În calitatea de înalt prelat și de medic veterinar atestat a organizat în cadrul Seminarului Nifon prima Școală veterinară bisericească, absolvită de patru preoți care nu au fost nominalizați de C o n s t a n t i n S i m i o n e s c u (1908 – 1890) din cauza cenzurii. Cunoaștem numele celor doi laici, respectiv C h i r i ț e s c u G e o r g e ( anii de studii 1859 – 1862, certificat de absolvire nr. 5) și M a r t i n e s c u M i h a i l (anii de studii 1860 – 1863, certificat de absolvire nr. 6). Au urmat volumele Duh de Viață nouă și Suprema iubire, publicate de preotul și generalul veterinar P e t r e S t a v r e s c u (1888 – decedat, ultima dată reperat în Alba Iulia), la Editura Bucovina (Ilie Torouțiu), în anul 1939. Și aceste volume au fost interzise până la Revoluția din anul 1989. Cărțile preotului și veterinarului A r i s t i d e N. P o p e s c u (1919 – 1988), sunt scrise de un maestru al cuvintelor, de altfel singurul care s-a încumetat să descrie zeitățile zoomorfe antice în volumele: De la Pegas la El Zorab (1978), Semper fidelis (1981), Zoocalomnii (1985),Uriașii și piticii (1989), publicate la Editura Albatros din București. Regretatul virusolog dublu licențiat, om de cultură și istoric R a d u I f t i m o v i c i (1931- 2021), a postulat universalitatea dictonului latin Una Sanitas. Una Medicina. Criticat de nostalgici pentru faptul că în scrierile sale s-a preocupat de aducerea la suprafață a noroiului societății socialiste, a dezvăluit numele profesorilor veterinari martiri căzuți în lupta pentru apărarea profesiei de imixtiunea materialismului dialectic de tip sovietic. Licențiați în filozofie sau teologie, marii profesori au sădit în mintea studenților dragostea față de profesia aleasă și credința în D u m n e z e u. Numai așa putem explica miracolul prin care Facultatea de Medicină Veterinară din București a rezistat celor două tentative majore de a fi demolată de zoo - agronomii aduși în țară cu proiectul de transformare socialistă a agriculturii după modelul sovietic. Din lucrările lui R a d u I f t i m o v i c i, documente inestimabile pentru generațiile viitoare, amintim: Nu ucideți caii verzi (teatru), 1983; Cajal Nicolae, Iftimovici Radu, Oameni contra virusuri, Editura Albatros, București 1973; Iftimovici Radu, George Emil Palade, Spovedania unui învingător. Editura Academiei Române, 2007; Iftimovici Radu, Istoria universală a medicinei și farmaciei, Editura Academiei Române, 2008; Iftimovici Radu,

5

Veșnica mea pomenire, 2014; Calistru Petre, Iftimovici Radu, Constantinescu Ileana, Petru Adrian Muțiu, Oncogeneza virală, Editura Academiei Române, 2015. Într-un final, E Book-ul Religia și Medicina Veterinară aduce în prim plan numele filozofilor și sociologilor care au tratat această temă: L u c i a n B l a g a (1895 – 1961), Religie și spirit; M i r c e a E l ia d e (1907 – 1986), Tratat de istorie a religiilor sau C. R ă d u l e s c u M o t r u (1868 – 1957), membru al Academiei Române, Sufletul neamului românesc, calități bune și defecte, Editura Anima, 1990. Nu putem să nu amintim de D r a g o ș C o r l ă ț e a n u (1942 – 2001) autorul Monografiei Mânăstirea Gura Humorului, lucrare premiată de Patriarhia Română sau de profesorul M i r c e a J i a n u, dublu licențiat, autorul cărții Marea Schismă 1054 și de ce nu, pe academicianul D i n u A d a m e ș t e a n u (1913 – 2004), profesor de istorie a religiilor la Vatican, fratele renumitului clinician veterinar I o n A d a m e ș t e a n u (1911 – 1976), martir al profesiei. De-a lungul timpului au existat conflicte ideologice ireconciliabile între materialiști (astăzi nostalgicii comunismului) și idealiști, reprezentați de creștini democrați sau de liberali). Argumentele nostalgicilor le-au sintetizat D i m a I o n în cartea Universul văzut de știință și religie, Editura Științifică, 1959 și U r o s T o m i n, în volumul Natura, Omul, Știința și Religia publicată în anul 1964 tot la Editura Științifică din București.

AUTORUL

6

Fig 1. Eridu, locul în care primul zeu primordial a coborât din Cer pe Pământ. (Mesopotamia). Fig.2. Statueta primului om ajuns din Cer pe Pământul Mesopotamiei (cultura Ubaid – 5300 î.Hr.). Fig. 3. Figurine cu oameni preistorici (cultura Yarmukian -Israel, 28 000 ani î.Hr.).

Capitolul 1. EVOLUȚIA SPECIEI UMANE ÎMPREUNĂ CU LUMEA ÎNCONJURĂTOARE

Asupra apariției omului sunt trei teorii: 1. Prima sau Creaționistă susține că omul, animalele, plantele și Universul sunt creația lui D u m n e z e u (gradul de acceptare, anunțat de religii este de 90 % ). 2. A doua teorie sau Evoluționistă, afirmă că viața a apărut pe Terra în urma unor reacții chimice. Combinația coacervatelor generate de impactul descărcărilor electrice cu interfața atmosferă – mediu acvatic, a dus la formarea celulelor, structurile fundamentale ale vieții, cu gradul de acceptare de 5 %. 3. A treia sau Teoria științifică a apărut după progresul astronomiei, biochimiei, biofizicii și mecanicii cuantice, cu gradul de acceptare tot de 5 %. Conform acesteia, viul sub forma oamenilor, plantelor și animalelor ar proveni dintr-o zonă supraenergetică din Univers. Descoperirea în siturile arheologice de la Yarmukian (Israel) și Obaid (Mesopotamia), a unor statuete reprezentând cupluri coborâte din Cer pe Terra, respectiv oamenii șopârlă, cu o vechime de 28 000 - 7 000 de ani î.Hr. rămâne un mister. Mai nou, o parte din astrofizicieni sunt de acord că, după ciocnirea a două galaxii vecine, parte a unei supernove – numită astăzi Terra, cu nucleul fierbinte, gravitație și vietățile bioelectromagnetice a plutit în derivă prin galaxie până la captarea de către Sistemul nostru Solar. Aici, în patrulaterul Energie liberă a Universului - Radiație Solară - Entropie (S) - Gravitație, vietățile au recuperat din statusul energetic pierdut prin suprapunerea peste matrița undelor electromagnetice cosmice a reacțiilor biochimice.

7

Fig.4. Cuplul oamenilor șopârlă cu origine cosmică. Fig. 5. Detaliu asupra capului. Coiful incizat cu litere și semne nedescifrate (cultura Ubaid – 7000 î.Hr.). Fig.6. Structura Universului, cu zonele roșii supraenergetice. Fig.7. Homo habilis cu prima unealtă apărut în Riftul Etiopian Africa. Fig. 8. Cuplul de la Cernavodă (cultura Hamangia – România)

Din interacțiuni a rezultat energia stocată în moleculele specializate: acizi adenozin difosfat - (ADP) și trifosfat (ATP) plus altele denumite macroergice. Descoperirea relației dintre Entropie (S) și Energia liberă a Universului a demonstrat că toate reacțiile biochimice în care Entropia (S) scade și Energia liberă a Universului crește sunt producătoare de energie (reacție exergonică). Invers, atunci când Entropia (S) crește în urma reacțiilor consumatoare de energie (oxidare, hidroliză, condensare) primesc energia stocată în moleculele de stocare (reacție energonică). În perimetrul menționat mai sus, creșterea Entropiei (S) duce la încărcarea supraenergetică a viului, ruperea legăturilor chimice și moarte.

Antropologii care susțin fără rezerve Teoria Evoluționistă, sunt de acord că umanizarea a avut loc în mai multe etape: Etapa (a). În Africa Ecuatorială apare Australopitecus, patruped și biped, jumătate om, jumătate animal. (3x106 ani î.Hr.). Etapa (b). În urmă cu 2,5x106 - 1,4x106 ani î.Hr., în riftul Etiopian African s-a format din descendenții pantropici Homo habilis, adică cel abil de a folosi oase și pietre ca unelte pentru a supraviețui. Etapa (c). Mai capabil, Homo habilis a adoptat în urmă cu 1,9x105 ani î.Hr. poziția verticală pentru a supraveghea bizonii și antilopele pe care le vâna, transformându-se în Homo erectus.

8

Fig.9. Omul de Neanderthal (desen). Fig.10. Craniul Hiperboreeanului de la Sărata Monteoru - România (foto 2016). Fig. 11. I o n de la Anina (România), cel mai vechi schelet din Europa.

Acesta a stăpânit focul și a confecționat cuțite din silex pentru a jupui pieile animalelor vânate. Strânși în jurul focului au socializat. Vânătorii nomazi care au ajuns în Orientul apropiat au format prima migrație. Din restul pantropic s-au format maimuțele de astăzi. Etapa (d). Între 200.000 – 100.000 ani î.Hr. în zona Kalahari din Sudul Africii a apărut Homo sapiens (înțeleptul). Schimbările climatice și deșertificarea unor regiuni din Africa au dus la apariția pustiurilor Sahara și Kalahari. Exodul animalelor și al oamenilor a generat al doilea val de migrație a strămoșilor primitivi majoritatea spre Asia, iar de aici mai departe spre Australia și Oceania. Antropologii au admis și teoria potrivit căreia Homo neanderthalensis (Homo primigenius) o populație azi dispărută, ar fi o ramură a primului val al migrației strămoșilor noștri. Au pornit din Centrul Africii, au trecut peste fâșia de pământ care mai lega Gibraltarul de Europa, după care au dispărut. Extincția neanderthalienilor a fost pusă pe seama glaciațiunii sau a bolilor. Alții susțin că au fost exterminați de migranți africani care i-au ajuns din urmă, în Peninsula Iberică și Sudul hexagonului francez. Abili în folosirea suliței ca armă de luptă, această ramură dominantă a lui Homo sapines (înțeleptul), după necropolele unde au fost descoperite oseminte umane poartă diferite denumiri: Omul de Cromagnon (Franţa), Omul

de Lukenia (Africa de Nord), Omul de Lujiang (China), Omul de Kow Swamp (Australia). Biblia pomenește despre matusalemici / hiperboreenii, anceștri umani uriași cu vârste matusalemice descoperiți la noi în grotele radioactive ale Apusenilor și Carpaților Occidentali. Mutațiile radioactive au explicat diversitatea soiurilor la plante și a speciilor la animale.

9

Fig. 12. Desen rupestru pe pereții peșterii de la Cuciulat (România). Fig. 13. Bizoni și siluete umane pe pereții peșterii de la Chauvet, Franța (28 000 ani î.Hr.). Fig. 14. Antilope pe pereții peșterii de la Altamira (Spania). Fig. 15. Prima stelă dedicată domesticirii

bovinelor, suinelor și struților (Muzeul de arheologie din Istanbul, Turcia).

Capitolul 2. DOMESTICIREA ANIMALELOR, CONDIȚIA ESENȚIALĂ PENTRU TRECEREA OMULUI LA VIAȚA

SEDENTARĂ

Urmele conviețuirii oamenilor primitivi cu animalele le vedem în scenele pictate pe pereții peșterii de la Altamira, de lângă Santander (Spania), Lescaux (Franța) sau Cuciulaț (România). La Altamira, într-o grotă de cca. 18 / 9 m pot fi văzute 25 de animale, în majoritate bizoni, mistreți, ciute și cai. Cu timpul, conturul desenelor s-a accentuat pentru a deveni basoreliefuri, care decupate au ajuns în altarele din templele ziguratelor. Sculptate în piatră, imaginile au luat forme de zei care ajutau oamenii să ia cele mai bune decizii, răsplătiți cu incantații, jertfe și daruri scumpe. Dar evenimentul cel mai important, care poate fi echivalat cu descoperirea atomului a fost domesticirea animalelor. Procesul a avut loc într-o perioadă îndelungată, apreciată la 1x104 ani înainte de H r i s t o s. Scopul a fost rezolvarea problemei alimentare și obținerea de foloase imediate cum sunt pază pe timpul nopții sau transportul mărfurilor. Istoricii sunt de acord că domesticirea s-a încheiat în Nordul Mesopotamiei înainte de mileniul al III - lea î.Hr., atunci când triburile de vânători și păstori au trecut de la viața nomadă la cea sedentară. Au construit primele sălașe pe malurile apelor repezi din vecinătatea pășunilor alpine.

Odată cu creșterea numărului membrilor, cele mai multe triburi de nomazi au coborât pe malurile râurilor Tigru și Eufrat din amonte spre aval

10

Fig.16. Harta domesticirii animalelor pentru ovine, caprine și bovine în neolitic Fig. 17. Profesorul și nepotul medic veterinar D a n M. C o n s t a n t i n e s c u, alături de unchiul său. Fig. 18. Profesorul universitar veterinar martir, cu aplicație în zootehnie G h e o r g h e K r i s t a c h e C o n s t a n t i n e s c u. Fig. 19. Maternitate bovină. Statuetă descoperită în Mesopotamia, cu autor necunoscut (mileniul IV î.Hr.).

până la vărsarea în Marea Roșie din Mesopotamia. Acolo au apărut roata, scrierea cuneiformă pe tăblițe de lut și credința în zeități, ca elemente ale civilizației umane. A n g e l a v o n D r i e s c h a nominalizat Assurul și Sumerul drept cetățile stat de unde domesticirea rumegătoarelor mici, struților, cămilelor sau bovinelor s-a extins înspre Africa de Nord, Europa, China și India. Amenajările hidrotehnice, cultivarea cerealelor și a plantelor furajere, alături de valorificarea produselor animale ca alimente (carne afumată, untdelemn, brânză, bere, vin), plus vânatul, mierea și peștele au crescut ponderea muncilor agricole în structura triburilor bazată pe munca sclavilor. Profesorul veterinar martir cu aplicație în zootehnie G h e o r g h e K. C o n s t a n t i n e s c u (1888 – 1950), a stabilit că domesticirea animalelor a avut loc în mai multe etape: Etapa (a). Captivitatea, confirmată de faptul că ursul sau zimbrul o dată pus în libertate reia viața sălbatică. Etapa (b). Îmblânzirea - demonstrată prin capacitatea leilor de a fi dresați ca armă de luptă, la fel a elefanților de a fi utilizați la muncile grele, dar care nu se reproduc în captivitate. Etapa (C). Domesticirea propriu zisă. Se referă la dependența animalelor față de îngrijirea acordată de om, reîntoarsă prin beneficii alimentare, pază sau energie mecanică (tracțiunea). Suinele au fost domesticite în aceiași perioadă cu câinele care, o dată recunoscut ca transmițător al bolii cu bale (turbarea), a fost decimat. Cupa de la Vaphio - Creta poate fi considerată fresca etapelor domesticirii bovinelor. Creșterea explozivă a porcului a avut loc după ocuparea arealului Adriatic - Balcano - Carpato - Pontic de turci. Detestat de ocupanți ca transmițător al leprei, scutit

11

Fig. 20. Statuetă din metal reprezentând un tăuraș descoperită în situl Tello (Siria) din Mesopotamia (mileniul IV î.Hr., autor necunoscut). Fig. 21. Tăuraș reconstituit de prof. univ. acad. dr. h. c. V a s i l e G h e ț i e, membru al Academiei Române, din oscioare provenite din situl arheologic Vădastra (România). Fig. 22. Profesorul univ. acad. dr. h.c. V a s i l e G h e ț i e, membru al Academiei Române. Fig.23. Maternitate cabalină (sculptor prof. univ. acad. dr. h.c. V a s i l e G h e ț i e ( România, 1950).

de impozite, creștinii din arealul de mai sus au privit porcul ca dar al sultanului, motiv pentru care l-au crescut intensiv. Câinele reapare în Evul Mediu pe lângă casele princiare specializat sub forma ogarilor pentru vânătoare, alții ca salvatori în naufragii sau câini de ham ai eschimoșilor de la Polul Nord. Cronicarii au mai consemnat că în Extremul Orient împăratul chinez P o – H i, care ar fi domnit în jurul anului 2400 î.Hr. a introdus obligativitatea creșterii cailor, boilor, caprelor, păsărilor și câinilor de către toți locuitorii satelor. În Mesopotamia sunt numeroase basoreliefuri care au imortalizat momentul predării dărilor colectorilor trimiși de suverani. În urmă cu 4000 de ani înainte de H r i s t o s, în Valea Nilului din Egiptul Antic, au apărut cârdurile de rațe și de gâște. Găinile sunt originare din India. Rumegătoarele mici și lama urmau păstorii pe pantele Munților Anzi în America de Sud. Nu putem încheia acest capitol fără a omagia în afară de pasiunea pentru anatomie, talentul artistic al prof. univ. dr. h.c. V a s i l e G h e ț i e, membru al Academiei Române, care a reconstituit din fragmentele de oscioare descoperite în situl arheologic de la Vădastra (România), imaginea unei bovine din antichitate. Statueta din metal a unui tăuraș descoperită în situl arheologic din satul Tello (Siria), după aspectul particular direcției de migrare din Mesopotamia spre Europa, în parte contestat de istorici din țară sau din vecinătate.

12

Fig. 24. Monedă cu efigia lui A l a r i c, regele vizigoților. Fig. 25. Harta Deltei Dunării pentru grindul Peuce. Fig. 26. Cupa de la Vaphio gravată cu imagini privind îmblânzirea bovinelor (insula Creta, Grecia). Fig. 27. Cupa de la Vaphio gravată cu imagini privind domesticirea bovinelor (insula Creta, Grecia).

Capitolul 3. RELAȚIA ISTORICĂ ÎNTRE FILOZOFIE, RELIGIE, SOCIOLOGIE ȘI MEDICINA VETERINARĂ ÎN ANTICHITATE

Sub denumirea de antichitate înțelegem acele timpuri străvechi în care au apărut civilizațiile de la care avem primele mărturii incizate pe tăblițe de lut. Ca durată în timp istoricii o așază între 4500 î.Hr. până la cucerirea Romei în anul 408 d.Hr. de A l a r i c (370 – 410), regele vizigoților, născut pe grindul Peuce, probabil în castrul Platei Pegiae acoperit de aluviunile Deltei Dunării Dobrogene. Cuceritor al Persiei, A l e x a n d r u c e l M a r e face parte din personalitățile care au schimbat soarta lumii. Din civilizațiile antice în care am găsit date privind relația om - animal - filozofie - religie - sociologie - medicină veterinară prezentăm Mesopotamia, Egipt, Persia, Evreii și Palestinienii, Macedonia, Dacia de după Pelasgia, Grecia, Imperiul Roman de Apus cu Vaticanul, Imperiul Roman de Răsărit cu Patriarhia de la Constantinopol, India, China, Oceania și Incașii. O perioadă îndelungată de timp, o parte din civilizațiile din jurul Mediteranei au fost absorbite de Roma Antică, care și-a însușit valorile pentru construcția propriei sale civilizații. Alte seminții cum sunt canaaneenii, hitiții, huriții, esenienii, kasiții, parții și altele au dispărut de pe suprafața Terrei pentru totdeauna. Războaiele fără prizonieri purtate de legiunile romane de la Rin, Dunăre, Vardar, Nil până la Tigru, Eufrat sau Ind, au măcinat forțele legiunilor romane prevestind prăbușirea Romei Antice, cucerită în anul 430 de un strămoș de al nostru, dobrogeanul A l a r i c, regele vizigoților.

13

Fig. 28. Leu sumerian (cultura Halaf, Mesopotamia). Fig. 29. Sinteza etapelor istorice ale Mesopotamiei (în limba engleză). Fig. 30. Șoim sumerian ( cultura Hassuna, Mesopotamia)

3.1. MESOPOTAMIA

3.1.1. DATE ISTORICE. Cu 7000 ani înainte de H r i s t o s (î.Hr.), în Mesopotamia a apărut cea mai grandioasă civilizație cu caracter pastoral și agrar sedentar. În linii mari, zona acoperea teritoriul cuprins între râurile Tigru și Eufrat, azi în Irak. Prin războaie și anexări de teritorii s-a extins de la Golful Persic la Marea Mediterană, iar pe direcția Nord până la Marea Neagră. Ținuturile Canaan, Elam, Yamhad, ale hitiților, huriților sau parților au dispărut de mult. În locul lor au apărut culturi desemnate după contribuția adusă la progresul civilizației omenirii, cu numele siturilor arheologice: Hassuna (mileniul VI–V î.Hr. - ceramică încrustată cu motive geometrice); Samara

(mileniul VI-V î.Hr.- așezări urbane nesistematizate, construite din cărămidă nearsă, cu piețe centrale delimitate); Al – Ubaid (mileniul IV – III î.Hr. - unde a apărut roata). Construcțiile completate cu șanțuri și ziduri de apărare respectă planuri urbanistice. Urmează Ur - Uruk (3400 - 3200 î. Hr.) și Djemet Nasr (3100 – 2900 î.Hr.), care încheie perioada preistorică. Apar matrițele din piatră folosite pentru multiplicarea tăblițelor de lut cu figuri de oameni, plante și animale. În cetățile stat templele din vârful ziguratelor aveau altare cu statuete reprezentând zeități antropomorfe la care demnitarii depuneau ofrande. Miile de tăblițe de lut descoperite în biblioteci au descris istoria cetăților stat sumeriene și akkadiene, dinastiile regilor care le-au condus, victoriile în războaie, teritoriile cucerite și soarta învinșilor uciși fără milă. Un interes aparte a fost acordat luptelor pentru hegemonie dintre semiții neolitici (sirieni, asirieni, hitiți, fenicieni, evrei, egipteni) și sumerienii neolitici care au dus la

14

Fig. 31. Harta siturilor arheologice pe culturi: Ubaid (5300 - 4200 î.Hr.), în verde; Tell Hassuna (6000 - 5300 î.Hr.), în galben; Jamo (7000 - 5400 î.Hr.), în roșu; Samara (6200 - 5400 î.Hr.), în roz; Eridu (5400 - 4800 î.Hr.), în portocaliu. Fig.32. Asiriologul englez G e o r g e S m i t h. Fig. 33. Harta Mesopotamiei la 1440 î.Hr. Configurarea regatelor azi dispărute în culori: Imperiul hitit (galben), regatele Mitani (roșu), Asiria (verde), Babilonul (roz).

agregarea regatelor în imperii. Toate acestea le-am aflat de la G e o r g e S m i t h (1846 - 1876), arheologul englez care a reușit să descifreze multe tăblițe descoperite în biblioteca din Ninive, inclusiv Epopeea lui Ghilgameș. Asiriologul G e o r g e S m i t h poate fi considerat un miracol. La vârsta de 14 ani s-a angajat la British Museum din Londra pentru a curăța tăblițele de lut trimise în grabă de arheologii din Orientul Apropiat. Autodidact, s-a aplecat asupra literelor incizate deslușindu–le înțelesul. În una din zile a cerut să fie primit de director, căruia i-a prezentat o poveste tradusă de pe fragmentele pe care le reasambla. Sceptic, directorul a transmis povestea unui coleg de la Muzeul din Berlin, care a confirmat autenticitatea traducerii. Mai mult, a răspuns că povestea a fost mai clară decât versiunea lui. A fost vorba de Epopeea lui Gilgameș. Susținut material de British Museum tânărul G e o r g e S m i t h a studiat istoria, iar după absolvire a fost trimis în Orientul Apropiat să conducă săpăturile la Templul Regelui Ashurnasirpal al II - lea (889 – 853 î.Hr., rege al Asiriei) din Ninive. Aici a dezgropat 25000 tăblițe, inclusiv un dicționar sumero - akkadian, care a permis citirea scrierilor mesopotamienilor. Același lucru putem spune despre J a q u e s d e M o r g a n ( 1857 – 1924 ), omologul francez care s-a aplecat asupra înscrisului pe o stâncă de diorit din Susa, care s-a dovedit a fi Codul lui Hammurabi. Scenariul s-a repetat cu Piatra de la Rosetta, cheia descifrării hieroglifelor egiptene. În acest caz vorbim de o stelă săpată în granit pe

15

Fig 34. Poarta Istar în Babilon (reconstituire). Fig. 35. Grupul arheologilor francezi care au descoperit statuia Fata cu ulciorul în cetatea stat Mari (foto 1937). Fig. 36. Grădini suspendate în Babilon (reconstituire).

vremea lui P t o l o m e u al V - l e a, rege al Egiptului (201 – 184 î.Hr.) cu texte scrise în limbile demotică, hieroglifă și greacă. Din acestea asiriologii au aflat că pe malul Golfului Persic a existat cetatea Eridu, unde legenda spune că a coborât primul suveran din Cer pe Pământ. Cu timpul, cetățile stat s-au separat în dominante (lugasi), conduse de împuterniciții zeilor numiți și E u (regi primari, preoți). Pe tronul cetăților dominate urcau urmașii regilor primari din cetățile dominante. Pe măsură ce diferențele economice, politice și militare se măreau, au început lupte crâncene între acestea pentru anexarea de pășuni, surse de apă, capturarea de vite și sclavi, cea mai ieftină forță de muncă. Tendințele expansioniste ale cetăților stat Uruk, Ninive, Akkad și Babilon transformate în imperiile Mesopotamiei de Nord și de Sud, au fost prezentate sintetic în hărțile de mai sus. Puse cap la cap, informațiile au permis identificarea perioadelor istorice după cum urmează: 3.1.1.1. Protomesopotamia și Mesopotamia; 3.1.1.2. Regatul Vechi Asirian; 3.1.1.3. Regatul Asiria de Mijloc; 3.1.1.4. Regatul Asirian Nou; 3.1.1.5. Regatul Babilon.

3.1.1.1. Protomesopotamia și Mesopotamia

În Asiria E n m e b a r a g e s i, care ar fi domnit în jurul anului 2650 î.Hr. ar fi fost numele primului conducător al vânătorilor și păstorilor sedentarizați, proveniți din neolitic. Mai multe date avem despre T u d y a ( 2450 - 2400 î.Hr.) și A s s h u r, întemeietorul cetății stat Assur. Mai târziu S a r g o n - I - ul (1920 - 1881 î.Hr.) a cucerit aproape toată Siria, Regatul

16

Fig. 37. Căsuțe din cărămidă nearsă trestie și lut, care imită forma corturilor păstorilor nomazi, Localitatea Haran (Turcia). Fig. 38. T u d y a, întemeietorul cetății Assur. Fig.39. S a r g o n I conduce o procesiune religioasă. Fig.40. S a r g o n al II - lea conducând carul de luptă asirian. Fig. 41. Regele S a r g o n al II - lea himeră cu cap de om și trup de bour.

Mari (Mitami) și Elamul (Iranul de Vest), adică toate ținuturile de la Golful Persic la Marea Mediterană. În calitatea de sacerdot a folosit pârghiile diplomației, armatei și justiției autointitulându-se Zeu al celor patru zări ale lumii și Zeu al Akkadului. A mărit taxele și a bătut monede pentru plata dărilor punând bazele a ce numim astăzi Sistemul Monetar (sechelul - 8 gr. aur; mina - 60 secheli; talantul - 60 mina). A organizat armata compusă din 5400 de soldați, din care un corp de grăniceri. Regele Z i m r i - L i m (1770 – 1761 î.Hr.) a înființat pe malul Eufratului, spre Sud, cetățile Mari, Isin și Nippur. Expansiunea Regatului Asirian de-a lungul Tigrului și Eufratului s-a ciocnit cu o civilizație nesemită cu originea neolitică. Din impactul civilizațiilor asiriană și sumeriană a rezultat Regatul Asiro - Babilonian, culme a civilizației omenirii. Un alt urmaș destoinic care a lărgit hotarele a fost S a r g o n al II - lea (762 - 705 î.Hr.) care, în urma unor campanii victorioase a cucerit și anexat ținuturile Siriei, Anatoliei și Elamului. Un alt nume de referință a fost cel a regelui U r u k a g i n a (2378 - 2371 î.Hr.), pus pe tronul din Ur de zeii invocați de popor. A rămas în istorie prin Codul de legi și prin comportamentul nemilos față de prizonierii de război, atitudine care mai târziu se va numi epurare etnică. A extins rețeaua canalelor de irigații în teritoriile anexate folosind munca sclavilor. În Langash, regele G u d e a (2144 -2124 î.Hr.) s-a remarcat prin sistematizări urbanistice (temple, locuințe, depozite de mărfuri, bulevarde, grădini suspendate) și construcții genistice (ziduri de apărare, bastioane, șanțuri cu apă, fântâni publice). Trăitor la 2150 î.Hr., U r - N i n g i r s u fiul lui G u d e a, a continuat opera înaintașului, dar

17

Fig. 42. Regele E a n a t u m în fața trupelor sale. Fig. 43. Detaliu. Fig. 44. Investirea de către zei a regelui Z i m r i - L i m (1775 - 1761 î.Hr.). În stânga apar dragonul înaripat și bourul. Fig. 45. Dezgroparea ziguratului din Nippur (Mesopotamia, foto 1993). Fig. 46. Înscrisuri aparținând regelui Z i m r i – L i m.

evenimentele care au urmat s-au dovedit potrivnice. a r m S I n

Prima încercare a fost atacul coaliției cetăților stat Uruk, Uma și Nippur asupra Langash-ului pentru a-și redobândi independența. Pierderile de pe câmpul de luptă au fost mari, fapt ce a contribuit la măcinarea forțelor interne. A doua provocare a început o dată cu atacurile amoriților, elamiților și vânătorilor păstori guti (coborâți din munții Zagros - Iran), care au impus controlul dinastic asupra Uruk-ului. Cu timpul, organizarea economică, militară și religioasă a înlocuit structura tribală a ocupanților. Sub conducerea lui U t u - h e g a l (2116 - 2110 î.Hr.) cetatea stat Uruk a pus capăt ocupației triburilor guti conduse de regele T i r i c a n. Diplomat, U t u – h e g a l a luat chipul unui taur, care întruchipa inteligența și forța. Dar cu toate acestea, după ce elitele au fost eliminate timp de două generații, Uruk nu a mai revenit la gloria de altă dată. Locul de lider zonal a fost ocupat de cetatea stat Ur, mai aproape de vărsarea Tigrului în Golful Persic. Acest rege are meritul de a fi organizat administrația, de a fi reglementat relațiile dintre proprietari, angajați, plătitori de impozite, cât și atitudinea față de sclavi.

În ceea ce privește Sumerul, apogeul puterii politice, economice, religioase și militare a fost atins pe timpul regelui E a n n a t u m ( 2400 Î.Hr.) din cetatea stat Langash, care a cucerit cetățile stat Kish, Ur, Uruk, Larsa, Eridu si Umma. Mai târziu, regele S h u l g i (2093 - 2046 î.Hr.), a condus cetatea Langash cu mână forte. Nu și-a cruțat dușmanii, ștergând numele supraviețuitorilor cetăților care nu s-au predat o dată cu demolarea zidurilor și bastioanelor, cum a fost cazul cetăților Humurtu și Kimash. Regele

18

Fig. 47. Stela sau Codul de legi ale lui U r u k a g i n a. Fig. 48. Regele G u d e a din Langash. Fig. 49. Detaliu al capului lui G u d e a rebotezat de scriitorul francez A n d r e M a l r a u x, Domnul P o g a n y. Fig. 50. Domnișoara P o g a n y (sculptură de C o n s t a n t i n B r â n c u ș i - România, 1913). Fig. 51. Regele U t u - h e g a l în

viziunea sa zoomorfă.

U r N a m m u (2047-2030. î.Hr.) considerat fondatorul celei de a treia dinastii, a repus zeii sumerieni în Templele din vârful Ziguratelor. Zeul M a r d u k a fost venerat deopotrivă de asirieni cât și de sumerieni. Limba lor, un amestec de arameică și akkadiană a redevenit limba oficială a Mesopotamiei Meridionale și Centrale. Regele I b i - s i n (2027 - 2003 î.Hr.) a înălțat zidurile de apărare ale cetăților Ur și Nippur, dar cu toate îmbunătățirile genistice, nu a oprit atacurile popoarelor migratoare atrase de bogățiile sumerienilor. În ceea ce privește Babilonul, acesta s-a ridicat la rangul de cetate dominantă după decăderea cetății stat Ur. Sub conducerea amonitului H a m m u r a b i (1792 - 1750 î.Hr.) regatul Babilon și-a lărgit granițele ocupând tot Sudul Mesopotamiei și o parte din regatul Asiriei. Perioada de pace și prosperitate a fost întreruptă de invazia hitiților conduși de M u r s i l i s (1595 î.Hr.), urmați de kasiți. Presiunea triburilor din Nord, Est și Vest i-a obligat pe asirieni să-și mute structurile spre Sud, lucru care a culminat cu nominalizarea de către T i k u t i N i n u r t a în anul 1524 î.Hr. a Babilonului drept capitala imperiului Asiro - Babilonian. Disensiunile politice, economia în cădere liberă, diversificarea structurii etnice și tulburările sociale l-au făcut pe S e n n a c h e r i b (704 – 681 î.Hr.) să ordone demolarea Babilonului. Oprit la timp de urmașul la tron soarta a fost pecetluită de perșii ahemenizi și de seleucizii care au construit o nouă capitală la Seleuce în anul 275 î.Hr. unde au mutat o parte din populație. Asiriologii au identificat în evoluția Mesopotamiei mai mult etape prezentate în continuare.

19

Fig. 52. Regele U r u k a g i n a supraveghind biciuirea unui rău platnic. Fig. 53. Sigiliul regelui U r N a m m u. Fig. 54. Regele I b i - S i n în dialog cu petiționarii Fig. 55. Regele S h u l g i (sculptură). Fig. 56 Sigiliul regelui S h u l g i.

.

3.1.1.2. Regatul Vechi Asiria

Sacerdoții din Centrul Mesopotamiei autoproclamați trimișii zeilor au concentrat în mâinile lor puterea cu scopul declarat de a-și apăra concetățenii de vrăjmași. Timp de milenii, amoriții, sirienii, evreii, hitiții și huriții (majoritatea dispăruți) s-au închinat la zei mai mult sau mai puțin antropici. Unirea acestor seminții vorbitoare de limbă akkadiană sub același sceptru s-a concretizat în regatul Asirian. O legendă spune că din motive numai de ei cunoscute, zeii principali s-au războit între ei. M a r d u k, E n l i l și N i r m o d vis – a – vis de zeița I s t a r. Conflictul zeilor s-a extins antrenând în luptă asirienii contra sumerienilor și invers. Revenind la Mesopotamia, după cucerirea cetății stat Uruk de amoriți, elamiți și triburile guti, regele asirian S a r g o n al II lea (762 – 705 Î.Hr.) a speculat momentul ocupând Babilonul. Mai mult, având în vedere că limbile akkadiană și sumeriană aveau originea în limba arameică de Est, a fondat Regatul Asiro - Babilonian. Referitor la suveranitate, babilonienii au făcut excepție de la regulă. Au adoptat oficial scrierea și limba akkadiană, dar au păstrat zeii proprii, rugile și imnurile în limba sumerienilor. Cu alte cuvinte, cetatea stat Babilon a beneficiat de suveranitate limitată. În timpul celui de al șaptelea rege al Babilonului, sub sceptrul lui H a m m u r a b i (1792-1750 î.Hr.), cetatea stat a redevenit centrul civilizației Mesopotamiei. Pe plan intern H a m m u r a b i a concentrat în mâinile sale instituțiile, a redactat Codul care îi poartă numele, descifrat de M o r g a n J a q u e s (1854 – 1927), după ce acesta s-a aplecat asupra unei stele de

20

Fig .57. Dezgroparea sitului arheologic Mari (Mesopotamia, foto 1937). Fig. 58 Zeul S a m a s h alias M a r d u k numind pe H a m m u r a b i Rege al al Babilonului Fig. 59. Detaliu la figura anterioară. Fig. 60. Legile lui H a m m u r a b i (fragment) Fig. 61. Bustul lui H a m m u r a b i.

diorit incizată cu litere cuneiforme descoperită la Susa în cetatea demolată de A s s u r n a r s i p a l al II lea. A repus în drepturi elitele preoțești marginalizate sau exilate. A reorganizat armata, a construit drumuri pietruite și a dezvoltat comerțul cu alte cetăți independente. Dacă privim siluetele animalelor cioplite în piatra basoreliefurilor, putem spune că după domesticirea ovinelor și caprinelor, au urmat bovinele, suinele și cabalinele. Pe plan extern, politician abil, a îmbinat diplomația cu forța militară. Prin campanii militare succesive a recucerit Larsa cu teritoriile și cetățile stat supuse acesteia: Uruk, Isin, Ur și Nippur. Mai mult, în urma campaniilor victorioase, teritoriile de la Golful Persic până la malurile Mării Mediterane, Siria, Palestina cu deșertul Sinai au căzut în stăpânirea babilonienilor. A distrus Templul din Ierusalim și a luat poporul evreu în captivitate.

3.1.1.3. Regatul Asiria de Mijloc

Revenind la Asiria, regale S h a m s h i - A d a d I (1880 - 1746 î.Hr.), a mărit teritoriul spre Sud cucerind o parte din Akkad si regatul Mitani alias Mari. După ce a ucis, fără milă membrii tribului muski, probabil de origine traco-frigiană, a rămas în istorie ca autor al epurărilor etnice. După campaniile reușite asupra huriților din regiunea Van (astăzi în Armenia) și a coaliției hurito – siriene, acesta a mutat granițele spre Nord și Est, iar capitala de la Assur la Kalah. Anexări le de noi teritorii au continuat sub conducerea lui T i k u t i – N i n u r t a (1233 – 1197 î.Hr.). Trupele asiriene au recucerit Larsa, iar mai târziu Babilonul. După asasinarea, in urma unui complot de palat, luptele

21

Fig. 62. Ruinele cetății stat Eridu, locul unde primul rege Pământean a coborât din Cer. Fig. 63. Harta Sumerului (în limba engleză.). Fig. 64. Stela regelu T u k u t i N i n u r t a (fața). Fig. 65. Stela regelui T u k u t i N i n u r t a (spatele). Fig. 66. Stela din

piatră pe care apare numele A g u n - I – ul.

pentru putere au dus la pierderea supremației politice și militare asupra cetăților dominate din regiune. Destrămarea structurii ierarhice s-a agravat o dată cu exodul populației spre Nordul Mării Negre, Europa și Nordul Africii. Dacă urmărim harta domesticirii animalelor putem vedea direcția grupului principal de migranți în spațiul Adriatico – Balcano – Carpato – Pontic. Un alt grup a ocupat arealul Egeo – Mediteranian (Creta, Siria, Egipt), de unde provine cupa de la Vaphio (Creta – Grecia), frescă a domesticirii bovinelor. În anul 1195 î.Hr. hitiții și kasiiții, o populație nomadă de păstori și vânători indo- europeni originari din Munții Zagros (Iran) au reocupat Babilonul instalând pe tron pe regele A g u m I, cap de linie a dinastiei care a dat 23 de regi. Are meritul de a fi introdus în arma cavaleriei carele de luptă și căruțele pentru transportul mărfurilor. Diplomat priceput, a încheiat alianțe de prietenie cu egiptenii. Ultimul rege K a s h t i l a s h a IV – a fost înfrânt și luat în captivitate de asirieni. Cetatea Babilonului a fost jefuită, demolată iar o parte din locuitori au fost vânduți ca sclavi. Statuia din aur a zeului M a r d u k a fost mutată în capitala Asiriei. Timp de secole, tăblițele de lut nu au mai furnizat nici o informație. A fost perioada în care asirienii și-au reorganizat structurile statului și au modernizat armata folosind leii dresați ca armă de atac. Carul de luptă asirian tras de cai a devenit cea mai puternică armă de atac a antichității.

22

Fig. 67. Altar cu bourul ridicat la rang de zeitate. Fig. 68 Monedă mesopotamiană reprezentând lupta dintre leu (puterea sălbatică) și bour (puterea inteligentă) Fig. 69. Sarcofagul regelui T u k u t i N i n u r t a din Kidhbar. Regele în fața zeilor. Fig. 70. Emblema regatului Assur. Fig. 71. Emblema orașului Langash.

3.1.1.4. Regatul Asirian Nou

Cu toate acestea, acordurile diplomatice, schimburile economice și tratatele de pace au înlocuit luptele pentru supremație în regiune. Așa după cum am văzut, civilizația asiriană s-a constituit sub protecția zeului Assur, de unde a provenit numele capitalei. Silueta sa înconjurată de un cerc aureolată de îmbinarea aripilor deschise a devenit efigia regatului asirian. Timp de trei milenii când popoarele neolitice semite (akkadienii, mitanii, evreii, hititii) sau sumerienii (popor neolitic nesemit), care dominau politic, economic și militar Mesopotamia, au cunoscut gloria și decăderea. Ca ironie a istoriei, asirienii, care au introdus epurarea etnică au fost decimați cu milioanele de bizantinii trecuți la creștinism și de otomani. Procesul, motivat de divergențe religioase continuă și astăzi cu războaiele din Afganistan, Siria și Yemen. Regii asirieni aveau ca ideal Crearea unui Imperiu Universal. Idealul a marcat domnia lui A s s u r n a s i r p a l I - ul (884 - 860 i. Hr.) pe blazonul căruia se putea citi Rege al celor patru părți ale lumii”, Rege al Universului”. Harta în care este nominalizată Dacia o vedem atașată la Biblie. A s s u r n a r s i p a l al II – lea (668 - 629 î.Hr.), ultimul rege asirian, a întrunit calitățile de comandant de oști, om politic, vânător pasionat, iubitor de artă și literatură. Pe plan militar a atacat Egiptul reușind să ocupe Teba . Biblioteca, descoperită de G e o r g e S m i t h în palatul regal din Ninive conținea 25000 de tăblițe cuneiforme cu

23

Fig. 72. Regele S a n a c h e r i b. Fig. 73. N a b u g o d o n o s o t în liptă cu leul. Fig. 74. A s u r n a r z u p a l al II – lea supraveghiind bunul mers al treburilor cetății

Fig. 75. A s u r n a r z i p a l al II – lea (detaliu).

întreaga literatură sumero-akkadiana. Merite deosebite au revenit regilor asirieni care, începând de la S a r g o n al II,- lea au pus scribii să copieze toate textele aflate în templele din Mesopotamia. După perioada de glorie a urmat declinul prelungit de măsurile represive ale lui S e n n a c h e r i b (705 - 689 i.Hr.), fiul succesor la tron al lui S a r g o n al II – a. După ce a învins triburile arameilor a promovat ca politică de sat jaful, crima și deportarea pe criterii etice. În anul 701 î.Hr. a înăbușit o rebeliune a palestinienilor și evreilor obligându-i să plătească biruri împovărătoare. Doisprezece ani mai târziu, adică în 689. î.Hr. elamiții și arameii au fost exterminați. Pe ruinele Babilonului, S e n n a c h e r i b a intenționat să sape un lac motiv pentru care a mutat capitala la Ninive. Luptele cu parții și perșii veniți din Est i-au zădărnicit intențiile.

3.1.1.5. Regatul Babilon

După ce a reluat campaniile militare de anexare a noi teritorii, regele E s a r h a d d o n (681 - 669 i. Hr.) a hotărât reconstruirea Babilonului cu templele și grădinile suspendate. Pe plan intern a restituit populației proprietățile și privilegiile pierdute, revenind la legile de altă dată. Pe plan extern a respins atacurile cimerienilor si sciților care au atacat pe flancul sudic al Munților Taurus. În anul 671 i. Hr. a învins pe Valea Nilului armata faraonului egiptean T a h a r q a din dinastia etiopiană. Căzut pe câmpul de luptă de la a Harran (669 î.Hr.), după care a dispărut din istorie. După ce N a b u c o d o n o s o r (658 – 604 î.Hr.), a ocupat spre Nord Vest statele

24

Fig.76. Căderea Babilonului (reconstituire). Fig. 77. Ruinele cetății stat Ur - Reconstituire. Fig. 78. Cetatea stat Ur (machetă). Fig. 78. Preot și cercetător științific veterinar A r i s t i d e N. P o p e s c u. Fig. 79. De la Pegas la El Zorab.

semite ale sirienilor, palestinienilor și iudeilor, Regatul Babilon a ajuns în Vest la granița Egiptului, iar în Sud la Golful Persic. Urmașii nu s-au ridicat la înălțimea înaintașilor, după care a urmat declinul. Pe plan intern s-a accentuat rivalitatea pentru putere dintre preoții aramei (susținători ai zeului S i n) cu cei din Ur (susținători ai zeului M a r d u k ). Pe plan extern, a înfrânt mai multe răscoale in Siria și Palestina. In acest timp, în Podișul Iranian, perșii supuși până atunci de mezi s-au răsculat sub conducerea viitorului rege C y r u s I (600 – 530 î.Hr.) preluând puterea. A urmat regele Lydiei C r e s u s (560 -- 540 î.Hr.). După un asediu care a durat un an, porțile Babilonului s-au deschis, semn că cetatea stat a capitulat. Regele C y r u s I a fost primit ca salvator de preoțimea zeului M a r d u k. O stelă a marcat evenimentul cu spusele sale Eu sunt achaemenidul, rege sumero-akkadian, rege al Babilonului și rege al Sumerului. Despre N a b o n i d u s, ultimul rege, se știe că, după capitulare, i-a fost cruțată viața. Dar iată cum a sintetizat în fraze meșteșugite istoria Mesopotamiei preotul și cercetătorul veterinar A r i s t i d e N. P o p e s c u (1919 - 1988). În ce privește Mesopotamia, săpăturile arheologice nu au dezvăluit un popor ci două țări, de aici mai departe două civilizații. Pe de o parte asiro – babilonienii , iar pe de altă parte poporul singuratec care sunt sumerii. Paradoxal cele două culturi nu au apărut nici o dată strict legate între ele. În schimb, adăugăm noi, au dispărut prin demolare, acoperite de nisipurile Mesopotamiei.

25

Fig. 80. Epopeea lui Ghilgameș. (basorelief). Fig. 81. Judecată în Mesopotamia (2112 – 2004 î.Hr.). Fig. 82. Epopeea lui G h i l g a m e ș (basorelief).

3.1.2. FILOZOFIE. În general filozofia este gândul cumpătat îndreptat pentru cunoașterea omului și a naturii care îl înconjoară. Dezvoltată mai târziu de grecii antici, filozofie înseamnă iubesc înțelepciunea. De la P l a t o n din Egina (427 – 347 î.Hr.) avem esența filozofiei sintetizată în cuvintele gândire, creativitate, progres. După cum vedem mai departe, însuși marele filozof grec a preluat pilda învățatului persan Z a r a t h u s t r a (628 – 551 î.Hr.), după care gândul bun, cuvântul bun, fapta bună, trebuie să-l călăuzească pe om. Atrași de fenomenele naturii, mai întâi sumerienii și apoi akkadienii, au considerat că lumea a fost creată de zei antropici primordiali, care simbolizează relația Oceanului primordia (A p s u - masculinul ) cu Natura (T i a m a t – femininul). Din A p s u provin toate lucrurile, inclusiv viața. Iată explicația pentru care pe cei mai importanți zei îi vom regăsi purtând numele divinităților venerate de mesopotamieni : E n k i – Oceanul primordial, A n u - Cerul și E n l i l - Pământul. La începutul mileniului al III – lea în mitul cosmogonic a lui G h i l g a m e ș relațiile dintre zei și oameni exprimau o continuitate. Regele G h i l g a m e ș al Nippurului își asuprea supușii, care la rândul lor l-au reclamat zeilor. Aceștia hotărăsc să-l trimită pe E n k i d u , ființă himeră, jumătate om, jumătate animal să-l pedepsească. După o luptă în care cei doi nu se dovedesc, se împrietenesc.

26

Fig. 83. E n l i l ucigând taurul. Fig. 84. Efigia regelui G h i l g a m e ș. Fig. 85. Fragment din epopeea lui G h i l g a m e ș.

Zeița I ș t a r, atrasă de frumusețea lui G h i l g a m e ș, este respinsă. Drept represalii, En k i d u este omorât de zei, moment în care regele își dă seama de limitele lui ca pământean muritor. Pornește în căutarea vieții veșnice aflate pe Insula Nemuririi. Pe drum povestește luntrașului U r ș a n u b i despre nenorocirea prietenului său. După ce a traversat apele morții ajunge la strămoșul omenirii U m - N a p i ș t i n, singurul supraviețuitor al Potopului, adică un fel de N o e B i b l i c. Acesta reamintește dramatismul Potopului care s-a abătut asupra Sumerului cu 15 secole înainte de descrierea din Cartea Sfântă. După 8 rânduri de versuri, dialogul se întrerupe brusc. Lingviștii au reconstituit finalul poemului din versurile păstrate după traducerea lor din limbile akkadiană, siriană sau babiloniană. Din alt material, cu titlul Poemul credinței, scris în cinstea zeului M a r d u k, venerat în cetatea stat Uruk, aflăm că și-a propus să plămădească omul din pământ amestecat cu sângele său. Noua ființă trebuia să se comporte ca un robot, supus voinței zeului. În caz contrar era pedepsit prin secetă, potop, foamete și boli care îl prefac din nou în noroi și pământ. Ideea pedepsirii oamenilor clevetitori prin săgeți purtătoare de boli o vom regăsi la grecii antici. În ce-l privește pe G h i l g a m e ș, Semizeu, Semiom, și Filozof acesta, prin intermediul tăblițelor de lut a răzbit din negura timpului până la noi.

3.1.3. RELIGIE. Abordarea fenomenului religios este dificilă datorită faptului că izvoarele arheologice, deși aparent abundente, evită să prezinte informații clare asupra credințelor religioase împărtășite de asirieni, akkadieni, sumerieni sau babilonieni. Cu toate acestea, asiriologii sunt de acord că

27

Fig. 86. Sigiliul zeului E n k i. Fig. 87. Zeul D u m u z i, creator al turmelor de ovine și caprine, cirezilor de vite și hergheliilor de cai. La persani O m u z d i, un nume apropiat, devine creator din nimic al lumii. Fig. 88. Zeul E n l i l.

religia mesopotamiană este cea mai veche din lume. Credincioșii considerau că Universul era o Mare enormă în care a apărut sub forma unui disc plat înconjurat de un spațiu gol lumea noastră. Întrebările de genul Cine suntem ?, Unde suntem ?, De unde venim ? nu și-au găsit nici astăzi răspunsul. Religia era politeistă, cu precizarea că fiecare cetate își avea zeul principal, venerat ca fondator, stăpân și protector. Spre exemplu, cetatea stat Nippur avea ca divinitate supremă a asirienilor zeul E n l i l, (zeul Soarelui, atmosferei și furtunilor). Babilonienii l-au înlocuit pe E n l i l cu zeul M a r d u k, creator al Universului. Stătea în dreptul lui să numească marele preot și pe rege, cărora le influența acțiunile cu conotații războinice. A avut mai mulți fii și fiice din care S a m a s h alias U t u (zeul Justiției), N i n u r t a (zeul războiului), I ș t a r sau I n a n n a, au fost zeități venerate timp de mai multe generații. Cetatea stat Eridu se închina zeului E n k i, redenumit de babilonieni zeul E a, (creatorul Universului, al apelor adânci care dau viață Pământului). Cetatea stat Larsa îl avea pe S a m a s h alias U t u (zeul justiției), iar cetatea Uruk pe zeița I n a n n a. Zeii aveau caracteristicile ființelor omenești, dar erau mai puternici și mai perfecți în gândire și acțiune decât pământenii (antropomorfism religios). Acest lucru a explicat de ce cetățile stat victorioase impuneau învinșilor proprii zei, protectori, moment în care supraviețuitorii au înțeles că au ajuns sclavi. De asemenea, jertfele aduse grupului zeilor supremi creatori de fenomene supranaturale (antropomorfism naturist) aveau o bogată reprezentare: Zeu l S i n ( Zeul Lunii), zeița I ș t a r (zeița vieții și a fecundității, a vegetației și a dragostei senzuale, dar și a războiului), sunt

28

Fig.89. Zeul S i n (basorelief). Fig. 90. Zeița I s t a r (basorelief). Fig.91. Regele A s s u r n a r s i p a l discutând cu un zeu himeră cu cap de șoim (basorelief).

legați prin ritualuri de planeta Venus. Zeul A d a d , al furtunii, al fulgerului pustiitor, dar si al ploii care fertilizează câmpiile a fost venerat în Siria și Palestina. La hitiți S o a r e l e, preluat de altfel și de macedoneni, făcea trimitere la chipul unui păstor P a z a z u, numit prescurtat Z u, o divinitate malefică, condamnată pentru furt. În Asiria a apărut credința în demoni, considerați ființe nefaste, puternice, fantastice, cu trup de om și cap de animal, dar și invers, imagini preluate și de religia egipteană. Calea care a permis subordonarea ființei umane demonilor a fost păcatul prin nerespectarea unui ritual religios sau prin încălcarea regulilor de comportament social (furt, înșelătorie, crimă). O dată cu apariția demonilor s-a diferențiat și preoțimea care practica magia pentru alungarea demonilor apelând la oracole, interpretarea viselor sau mișcarea aștrilor pe cer. Modalitățile prin care demonii interveneau în viața pământenilor sunt vinovăția rituală (nerespectarea unui ritual religios) și vinovăția morală (furt, crimă, neplata datoriilor). Un rol important l-au avut exorcizările (procedee magice prin care erau alungați demonii, dar și dezastrele naturale), care mergeau de la semnele fizice furnizate de petele de pe ficat, până la citirea semnelor furnizate de aștri. Ritualul consta în oferta de produse alimentare (lapte, vin, miere, ulei) și jertfe de ființe umane, mai târziu de animale (miei, viței, berbeci, păsări). Concetățenii înconjurau templul intonând imnuri de slavă. Alții, căzuți în transă, implorau zeii să-i însănătoșească. Un calendar complicat, în care fiecare zi a anului era dedicată unui zeu, era urmărit cu

29

Fig. 92. Prințesa I n a n n a. Fig. 93. Zeul suprem A n u cu zeii S o a r e l u i și L u n i i. Fig. 94. Stelă din Templul lui M a r d u k (fața și spatele).

atenție de preoți. O solemnitate aparte era dedicată zeului P r i m ă v e r i i, care simboliza renașterea la viață și sărbătorirea Anului Nou. Multe informații au ca sursă Vechiul Testament, care a confirmat originea biblică a sumerienilor și asirienilor. Altele au fost transmise prin mituri și serbări precreștine cercetate și selectate atent de istoriograful român de renume mondial M i r c e a E l i a d e. Dar să ne întoarcem la basorelieful de la figura 72, care permite să ne întoarcem prin tunelul timpului în Piața Centrală a cetății stat Assur, unde A s s u r n a r s i p a l supraveghea bunul mers al cetății. Concitadinii vorbeau încet între ei deoarece în apropiere se aflau Ziguratul și Templul, locuri unde sacerdotul și marele preot rezolvau treburile curente. Legendele spun că pe platforma sacră a Ziguratului regele, marele preot și demnitarii se întâlneau cu zeul protector al cetății. Cu formă piramidală, Ziguratul era construit din cărămizi uscate la Soare în șapte trepte, unite pe una din laturi de o scară din piatră, care ajungea direct la Templul Zeilor. În altar domina statuia Zeului Protector, iar pe masa din fața lui demnitarii depuneau ofrandele și darurile aduse zeilor. Construcția avea o curte cu depozite pentru ofrandele destinate zeităților și o cantină unde săracii primeau o parte din surplusul de ofrande aduse zeilor. Sunt asiriologi care susțin că pe prima treaptă a Templului Zeilor se așezau bătrânii, bolnavii și sărmanii. La grecii antici, locul ziguratelor a fost luat de asklepioane. În ce privește Templul Cetății, aici un grup numeros de preoți practicau magia, prevesteau viitorul, compuneau imnuri sau organizau ritualuri care includeau sacrificii umane sau animale. Cele mai importante categorii de preoți aveau nume diferite:

30

Fig. 95. Macheta unui Zigurat (reconstituire). Fig. 96. Medici practicând magia la căpătâiul bolnavului. Fig. 97. Structura de rezistență a unui zigurat.

a) baru, specializați în semnele cerești puneau diagnosticul magic prin identificarea demonilor răi, stabileau prognosticul; b) asipu (organizau procesiuni, jertfe sau țineau rugăciuni pentru ca demonii buni să-i alunge pe cei răi din case, străzi sau din cetate; c) kalu (compuneau cântece corale, religioase, de mântuire și asigurau instrumentiștii, cel mai important instrument fiind toba numită lilissu. Preotul cel Mare (în sumeriană - patesi, în acadiană - isashaku, în latină - sacerdot) și-a asumat sarcini pentru binele concetățenilor săi ca: judecător (stele din piatră conținând coduri de legi), comandant al oștirii (stele și obeliscuri comemorative ale victoriilor în luptele cu dușmanii), arhitect, (temple, fortificații, lucrări hidraulice,) și contabil (balanța veniturilor și cheltuielilor, colectarea dărilor). Asemenea Guvernului din zilele noastre, discutarea proiectelor avea loc în Templul Mare, după care sacerdotul și demnitarii nominalizați urcau în Templul Zeilor din vârful Ziguratului pentru a primi încuviințarea zeilor. Au fost situații când sacerdotul a fost nevoit să aleagă între a da curs ultimatumului agresorului de a părăsi cetatea salvând viața și bunurile pe care locuitorii le putea lua. Dacă accepta lupta și erau învinși, soarta le era pecetluită. Atunci au apărut conceptele spațiu vital și epurare etnică. În funcție de ritualurile practicate, numărul preoților și al preoteselor diferea de la o cetate stat la alta. După ce genitorii preoți au ajuns la concluzia că urmașii lor sunt mai valoroși au înființat dinastiile ereditare. În Templul zeiței I ș t a r, au slujit preotesele numite iștaritu. În perioada timpurie a Babilonului preoții țineau slujba dezbrăcați. Basorelieful zeiței I ș t a r ne face să credem că ținuta a fost respectată și de alte preotese, cum ar fi I a n i n a. Mai târziu slujitorii zeilor au îmbrăcat veșmântul lung, de culoare roșie, pentru a îndepărta demonii. Culoarea albă a robei papei sau patriarhului semnifică puritatea sufletească, dar culoarea roșie protectoare a fost preluată de cardinalii catolici.

31

Fig.98. Templul din Tell Asmar. Demnitarii împreuă cu A s s u r n a r s i p a l al II lea. Fig. 99. Scara spre Templul Mare din Uruk. Fig.100. Schiță de ansamblu a Templului Alb din Uruk (reconstituire). Fig. 101. Cuplu preot sacerdot și preoteasă, întemeietori de dinastie

3.1.4. SOCIOLOGIE. Privită ca știința formelor de viață, sociologia studiază impactul filozofiei, religiei, științei și logicii cu societatea antropică. D i m i t r i e G u s t i (1880 – 1955) a sintetizat esența sociologiei în șase postulate. Postulatul 1. Societatea se compune din unități sociale (cete sau grupuri de oameni), legate între ele printr-o organizare activă și o interdependență sufletească. Postulatul 2. Esența societății este voința socială. Postulatul 3. Voința socială depune ca manifestări de viață o activitate economică, filozofică și una spirituală, reglementate de politică și de justiție. Postulatul 4. Factorii care condiționează voința socială sunt grupați în categorii fundamentale: e c o n o m i c, b i o l o g i c, p s i h i c și i s t o r i c.

Postulatul 5. Schimbările care au loc în societate și în activitatea proprie a unităților sociale sub influența factorilor condiționanți se numesc procese sociale. Postulatul 6. Începuturile de dezvoltare pe care le putem surprinde în activitatea prezentă, care pot fi folosite la predicția viitorului, sunt reunite în termenul de tendințe sociale. Metodele de lucru se bazează pe studiul monografic al fiecărei profesii și pe abordarea multidisciplinară a relațiilor de interconectare. În Mesopotamia mileniului III î.Hr. apariția scrisului pe tăblițe de lut, roata, sistemul unitar de măsuri și normele juridice au permis respectarea postulatelor de mai sus. Sociologia a cercetat stratificarea claselor sociale într-o piramidă în care ierarhia asigura structura, iar aceasta funcționalitatea orânduirii sclavagiste. În vârful piramidei sociale se afla regele, investit de zei cu calitatea de conducător de stat, cu atribuții extinse, pe scurt sacerdot (rege, preot, judecător, conducător de oști, proprietar și administrator). Spre vârf acționau aristocrațiile militară, aristocrația

32

Fig. 102. Începutul cultivării pământului în Mesopotamia. (reconstituire). Fig. 103. O zi din viața cetății stat (secvența 1 sus), Gustarea de dimineață la un pahar de lapte sau bere (secvențele 2 și 3). Tranzacții comerciale cu mărfuri și animale. Cetatea stat Ur. Fig. 104. Care cu tineri care urmează să fie jertfiți zeilor (reconstituire).

funcționărească și preoțimea templelor (magii, prezicătorii, interpreții de vise, astrologii etc). Fiecare oraș stat avea un zeu protector tutelar, de regulă primul rege care l-a fondat. Cu toate acestea delimitarea religioasă și civilă față de Marele preot nu era definită clar. În calitate de mare preot, regele se prezenta ca mediator intre Cer și Pământ. In același timp, regele era administrator, vistiernic, proiectant de construcții și amenajări hidrotehnice. O altă grijă ca judecător era reglementarea raporturilor între cetățeni și pedepsirea celor vinovați de încălcarea normelor de conduită socială. Un rol important în conservarea ierarhiei sociale a revenit Templelor înzestrate de rege prin donații cu terenuri agricole, animale, ateliere meșteșugărești, sclavi. În afară de funcția lor religioasa, templele erau adevărate centre de cultură, educație și dialog social, pe scurt de agregare socială. Aici erau școlarizați scribii care consemnau pe tăblițele de lut activitățile pe domenii: religios, economic, militar sau cultural. Pe stela lui H a m m u r a b i, în partea de sus se poate vedea că regele primește cele 283 articole de la S a m a s h, zeul justiției. Aceeași imagine se va repeta două secole mai târziu la evrei când M o i s e preia tabula cu cele zece porunci de la I e h o v a. Codul lui H a m m u r a b i a grupat articolele pe teme separate, procedeu preluat de Codul civil și Codul penal contemporan: dreptul proprietății, dreptul familiei (inclusiv succesiunea), dreptul muncii, dreptul comercial (contracte, împrumutul, dobânzi). A pus accentul pe depoziția martorilor, rezultatul expertizelor și pledoaria procurorilor. Sentința era consemnată în scris și anunțată public. Contestațiile se înaintau regelui. Prevedea măsuri foarte aspre pentru răi platnici care își

33

Fig. 105.. Car de luptă asirian tras de cai. Fig. 106. Scrib notând dispoziții regale (pictură murală). Fig. 107. Patrulă sumeriană controlând tăblițele de identitate la un păstor (pictură murală). Fig. 108. Soldat sumerian cu armele din dotare (pictură murală). Fig. 109. Car de luptă sumerian tras de asini.

găseau sfârșitul prin tragere de vite, sau decăderea în sclavie, când puteau fi vânduți pentru răscumpărarea datoriilor. Pedepse grele primeau hoții. Cel care va fura grâne sau vite risca să i se taie mâinile. Alte exemple: 1). Dacă un bou merge pe drum, cel lovit nu poate cere despăgubii din partea proprietarului decât în cazul în care era cunoscut ca periculos. 2).- art. 224. Dacă medicul de boi sau de asini l-a tratat de o boală gravă și l-a vindecat, stăpânul boului sau asinului va da medicului drept plată o șesime dintr-un siklu de argint, iar dacă nu are bani este omorât. Prin reglementările Codului lui Hammurabi, sclavul putea să se elibereze, să practice meserii, se putea casatori cu fiica unui om liber, descendenții având statutul de cetățeni liberi. Sociologia a acordat atenție deosebită limbii vorbite, care a însoțit omenirea de-a lungul mileniilor. Sumerienii (nesemiți) vorbeau și scriau într-o limbă dispărută o dată cu cetățile stat Ur, Uruk, Langash, Nippur, Babilon și Eridu. Akkadienii (semiți), foloseau mai multe limbi (cananeana, feniciana, amonita, arameica), stinse o dată cu cetățile lor: Ninive, Assur, Kalhar, Alepp și Samara.

În cetatea stat principiul fundamental al locuitorilor fost munca ta în folosul semenilor. Ziguratul înconjurat de ziduri înalte permitea localizarea orașului de departe. Pe măsură ce ne apropiem apar Marele Templu, palate, case mai mici, cubiforme, depozite pentru mărfuri și un spațiu central care ziua era gol - Piața Mare. Igiena precară și creșterea incidenței bolilor transmisibile de la animale la oameni (zoonoze) au impus măsuri severe de

34

Fig. 110. Plecarea și reîntoarcerea turmelor de ovine în Piața Mare. Fig. 111. Mulsul laptelui. Fig. 112. Comercializarea laptelui în Piața Mare.

protecție. La răsăritul soarelui trompeții anunțau deschiderea porților. Încet, Piața Mare se transforma într-un furnicar plin de viață. Sclavii responsabili cu salubritatea adunau din coșurile tarabelor resturile alimentelor. Alții, furajele neconsumate amestecate cu paie și dejecții, pe care le duceau pe platforme amenajate în afara cetății. Grupați pe bresle, ciobanii și văcarii încep să mulgă oile, caprele și vacile de lapte, activitate continuată cu vânzarea produsului distribuit în amfore gradate. Urmau brânza și alte derivate din lapte. Felii din carne friptă înfipte în țepușe puse în alternanță cu slănina erau servite cu lipii, la fel ca shaorma din zilele noastre. Meniul păstra tradiția din perioada nomadă. În zilele de sărbătoare, rugăciuni, jertfe și incantații aduse zeilor în temple adânceau socializarea. Pe basoreliefuri vedem mesopotamieni discutând așezați la mese, pe care se pot vedea pahare cu sucuri sau bere. Deodată, trompeți și toboșari anunță comunicări importante în fața Marelui Templu. Nu lipsesc somațiile pentru datornicii rău platnici în produse agricole sau în bani, amenzi, confiscări de bunuri, condamnări. În caz de război se anunță mobilizarea. La scurt timp și în grupuri mici turmele de oi și de capre părăsesc Piața Mare și Cetatea. Se îndreptă spre pășunile și adăpătorile repartizate. Atelajele cu lucrători pornesc spre râul din apropiere pentru a adânci canalele de irigații colmatate. La o comandă invizibilă Piața Mare se umplea cu șiruri de care trase de boi ale comercianților care aduc stofe, amfore cu untdelemn, fructe, suluri cu fân, fierărie și materiale pentru

35

Fig. 113. Animale și himere din Mesopotamia. Fig.114. Sigiliul primului medic veterinar U r l u g a l e d i n a din Lagash (2500 î.Hr.). Fig. 115. Mulajul ficatului de oaie cu descrierea leziunilor cu valoare diagnostică.

construcții. Înainte ca trompeții să anunțe închiderea porților, curățenia de seară este terminată. Păstorii cu turmele lor grăbesc pașii pentru a înnopta din nou în Piața Mare. Paza de noapte și posturile de veghe de pe metereze și bastioane intră în acțiune. Dincolo de zidurile cetății patrulele supraveghează saivanele, taberele vite, nivelul apelor în canalele de irigații și granița. O liniște deplină și întunericul care aștepta ivirea zorilor acoperea totul.

3.1.5. MEDICINA VETERINARĂ. Prima intervenție practicată de medicii veterinari asirieni, semnalată în urmă cu 7000 de ani î.Hr. a fost castrarea taurilor și a armăsarilor, moment în care bovinele și cabalinele au înlocuit sclavii folosiți la muncile grele. Medicina veterinară a fost nominalizată ca profesie distinctă în Codul Eshuma (2300 î.Hr.), care a descris contaminarea omului cu turbarea luată de la câinele cu bale. La muzeul de istorie și arte Louvre - Franța se află expus sigiliul de liberă practică al primului medic veterinar, U r l u g a l e d i n a din Lagash, datat la 2050 î.H, care a trăit pe vremea regelui U r - N i n g i r s u. Sigiliul făcut cu matrița rotativă se agăța la gât cu un lănțișor. Pe el se pot vedea ansele și imagini ale medicului veterinar Înscrisul spune: Zeul E d i n M u n g i, zeul animalelor de pășune pe care le ajuți la fătare, U r l u g a l e d i n a este slujitorul tău. Alte trimiteri directe la medicina veterinară găsim în Codul lui Hammurabi, tradus de asiriologul francez J a q u e s de M o r g a n. Istoricii au confirmat practicarea medicinei magico-sacerdotale legată de aştri (A - sipu) și a

36

Fig. 116. Leul dresat folosit ca armă de luptă. Fig.117. Leu rănit în luptă. Fig. 118. Prima formație în acțiune transportând leul rănit în spate la punctul sanitar veterinar din Lagash.

medicinei empirice laice practicată de medici la oameni (A – su). Cerul înstelat (Universul Mare), condiționa tot ce se petrece pe Pământ. R a b i ş u – bolile de piele, I b a ş u – epilepsia etc. Mai existau medicii A –su și Munai – su, care aparțineau Universului Mic, inclusiv din corpul oamenilor și animalelor. Ficatul de oaie sau mulajul lui era folosit în medicina magică. Apropierea ovinelor și caprinelor de oamenii din neolitic le-a asigurat libertatea de mișcare, iar domesticirea bovinelor și a cabalinelor a acoperit necesarul de energie pentru înlocuirea sclavilor de la muncile grele. Mesopotamienii conservau carnea prin sărare, preparau brânzeturi și tăbăceau pieile de animale. Mai mult, leii și maimuțele dresate au fost folosite ca redutabile arme de luptă. Nu întâmplător într-un basorelief vedem primii veterinari transportând un leu rănit la spital.

37

Fig.119. Harta Egiptului de Jos (Nord) și de Sus (Sud). Fig. 120. Sfinxul din Gizeh cu marile piramide egiptene. Fig. 121. Pasărea statuie a zeului H o r u s. Fig. 122. Stela faraonului Rabeb (2880 î.Hr.).

3.2. EGIPTUL ANTIC

3.2.1. DATE ISTORICE. Împătimiții în cercetarea istoriei Egiptului antic sunt de acord că vestigiile arheologice aparțin unei populații deopotrivă de pescari, vânători și agricultori. Curgerea Nilului dinspre Sud spre Nord, adică de la izvoarele descoperite în Munții Virunga (4506 m), pe un traseu de 6671 km spre Deltă și Marea Mediterană a agregat populația aflată pe ambele maluri ale fluviului în ce numim astăzi poporul egiptean. Revărsarea periodică a stabilizat fertilitatea pășunilor și a terenurilor agricole, reducând efortul pentru amenajările hidrotehnice, activități proprii mesopotamienilor. Ca urmare, locul cetăților și ziguratelor a fost luat de piramide și temple care au înlocuit războaiele fratricide cu perioade de prosperitate și de pace. Din acele timpuri au ajuns până la noi palatele faraonilor, templele preoților, dar mai ales piramidele funerare cu scrierea hieroglifă și frescele murale. În epoca veche, Egiptul de Jos, care corespundea regiunii Deltei Nilului și Egiptul de Sus, pe cursul fluviului înspre amonte, formau două regate distincte în care populațiile vorbeau limbi diferite. Linia despărțitoare dintre cele două regate care mai târziu se vor uni pentru a forma imperiul egiptean trecea prin dreptul orașului Memphis. În vorbirea curentă cele două regate corespundeau țării cu pământul negru (domeniul credinței în zeii Osiris și Horus, tată și fiu) și țării cu pământul roșu ( domeniul credinței în zeul Seth). Necesitatea amenajărilor hidrotehnice pentru sporirea pământurilor rodnice prin construcția de baraje și

38

Fig.123. Vas ceramic incizat (3800 î.Hr.). Fig.124. Figură feminină stilizată în forma unui craniu de bovină, în care brațele sunt coarnele. Fig. 125. Stela faraonului D j o s e r. Fig. 126. Vas ceramic egiptean cu siluete de oameni și animale.

lacuri de acumulare a stat la baza creării Imperiului egiptean. Din acestea, lacul Korun sau barajul construit la El-Lahun, la intrarea în defileul prin care brațul Bahr Yussef pătrundea în oaza Faiyum sunt funcționale și astăzi. Din acest motiv, conflictele interne au avut o pondere mică în comparație cu luptele purtate cu hitiții, asirienii și romanii, cei care mai târziu vor destrăma Egiptul. Istoria Egiptului distinge mai multe perioade notate după C l a y t o n astfel: 3.2.1.1. Egiptul predinastic. Primele două dinastii.; 3.2.1.2. Regatul Timpuriu; 3.2.1.3. Regatul Vechi; 3.21.4. Regatul de Mijloc; 3.2.1.5. Regatul Nou și 3.2.1.6. Egiptul din perioada târzie. De notat faptul că perioadele istorice au cunoscut mai multe întreruperi din cauza luptelor interne pentru putere sau ocupațiilor străine numite perioade intermediare (I – III). În plus față de Mesopotamia, la descoperirile arheologice s-au adăugat mărturiile preotului egiptean M a n e t h o n și ale istoricilor greci H e r o d o t din Halicarnas (485 – 425 î.Hr.), A r i s t o t e l din Stagira (384 – 322 î.Hr.) sau, E r a s i s t r a t u s din Ceos (305 – 245 î.Hr.).

3.2.1.1. Egiptul predinastic. Cele două dinastii (6000 – 3100 î. Hr.)

La fel ca mesopotamienii egiptenii au revendicat originea cerească nominalizând Ta Neteru (tărâmul Zeilor), aflat undeva între Eritreea și Dealurile Etiopiene, drept locul unde primii pământeni au venit din Cosmos pe Terra. După egiptologi, triburile mici care trăiau în urmă cu 6000 de ani î.Hr. au lăsat numele mai multor culturi : Badani, Naquada I, Naquada II. Mai mult, valoarea metalelor din care au fost confecționate podoabele din

39

Fig. 127. Numele M e n e s. Fig. 128. Stela faraonului M e n e s (H o t - A h a). Fig. 129. Scene de luptă. Paleta faraonului N a m e r (fața și spatele). Fig. 130. Scenă de luptă (detaliu).

situl arheologic de la Naquada I (4500 î.Hr.), a confirmat faptul că exista o diferențiere socială. La cultura Naquada II a fost asociată folosirea mortarului și a faianței în construcții. Pe vasele ceramice vedem desene după modele hitite, caldeene și babiloniene explicate prin legăturile economice. Pe stele și basoreliefuri primii faraoni au forme de șoimi, crocodil, sau scorpioni.

3.2.1.2. Regatul Timpuriu. (3100 – 2686 î.Hr.). Dinastiile I și II .

Istoricii sunt de acord că în jurului anului 3100 î.Hr. M e n e s, (H o t – A h a, dinastia I), regele Egiptului de Sus cucerește Egiptul de Jos cu Delta unificând Egiptul. Mai multe date avem despre N a r m e r (dinastia II). A stabilit capitala la Thilis și a construit templul din Memphis. Un rol important în crearea Egiptului Unificat l-au jucat preoții care au elaborat scrierea hieroglifă și au adoptat zeii comuni: H o r u s (zeu protector al Egiptului), S e t h (zeu malefic al deșertului, adoptat de invadatorii hiksoși) și N e i t h (zeița creatoare a lumii, mama lui A m o n ). După lista faraonilor întocmită de preotul M a n e t h o, primul întemeietor dinastic a fost faraonul N a r m e r, înfățișat pe o paletă cu două coroane pe cap, simbol al unificării. De notat că în afara perioadelor dinastice au existat altele dominate de conflicte interne sau intermediare, motiv pentru care nu vom insista asupra lor. Din prima dinastie tihită amintim pe faraonii D e j e r, și D e j e t, iar din a doua dinastie pe H a p s e p s u t, N e b r e, N i n e t u r. Au construit monumentele funerare de la Saquarra și Abydos, privite ca o poartă de trecere în lumea de dincolo.

40

Fig. 131. Templul din Abydos. Fig. 132. Frescă murală din templu care arată decedați în așteptarea evaluării faptelor bune/rele în Camera dreptății. Fig. 133. Preotul M a n e t h o. Fig. 134 . Piramida în trepte de la Saquarra.

3.2.1.3. Regatul Vechi. Dinastiile II– VI (2686 – 2181 .Hr.)

Sub supravegherea administratorilor coordonați de faraoni s-a îmbunătățit colectarea impozitelor care au fost dirijate pentru amenajări hidrotehnice, construcția marilor temple și a noi localități urbane. A crescut cuantumul daniilor acordate templelor și demnitarilor în detrimentul faraonilor. Stabilizarea scrisului a dus la apariția scribilor oficiali care au înlocuit tăblițele de lut cu papirusuri folosite pentru transmiterea legilor și actelor normative care ajungeau repede în cele mai îndepărtate colțuri ale Egiptului. Calamitățile naturale dominate de seceta excesivă și de invazia lăcustelor a grăbit extinderea deșertului Sahara spre Est. A urmat intensificare luptelor pentru spațiul vital. În timpul faraonului S n e f r u, egiptenii ocupă Nubia (Sudanul) capturând 7000 sclavi, aur, abanos și turme de vite. La scurt timp a eliberat regiunea Delta de migranții asiatici aducând Egiptul la o graniță apropiată de cea de azi. În jurul anului 2160 î.Hr., s-au conturat mai multe centre cu interese economice și politice antagonice. Acestea au pus în discuție viitorul Egiptului unit. În Nord regiunea Delta Nilului a fost ocupată de migranții beduini veniți dinspre Siria. În centru Egiptul de mjloc, unificat sub domnia unor faraoni ce au domnit la Herakleopolis, autoproclamați faraoni ai Egiptului de Jos și din țara de Sus. În fine, în Sud, mai erau faraonii din Theba, din care unii s-au închinat mai bine de un secol în fața puterii din Memphis, iar alții puterii din Herakleopolis. Începând cu dinastia a VI – a luptele interne pentru putere au slăbit autoritatea faraonilor, în favoarea nobililor și a preoților. Armata nu a făcut față invaziei asiaticilor

41

Fig. 135. Sit arheologic la Memphis. Fig. 136. Prim planul Templului de la Karnak. Fig. 137. Ansamblul religios de la Karnak.

veniți din Siria, considerată vârful de lance al regatului Hitit. Faraonii reprezentativi D j o s e r (dinastia III – a), K e o p s, K e f r e n și M i k e r i n o s (dinastia IV - a ) au construit la Gizeh Marile piramide și Sfinxul. În interiorul piramidei lui U n a s (dinastia V) au fost descoperite peste 300 capitole scrise cu hieroglife egiptene din totalul de 800 care formează Textele piramidelor. Faraonii M e r i r e (P e p i I), N e f e r k a r e, ( P e p i al II lea) din dinastia VI – a au încheiat această etapă urmată de perioade intermediare.

3.2.1.4. Regatul de Mijloc. Dinastiile IX – XIV (2134 – 1650 î.Hr.)

Faraonul S e n u s r e t al III – lea din Regatul de Mijloc (dinastia II) a reluat campaniile militare din Nubia și Siria, restaurând prosperitatea și stabilitatea țării. Domnia sa a durat 45 de ani, de numele lui fiind legate mari amenajări hidrotehnice și construcții monumentale din piatră. Acestea au atras după sine înflorirea artelor și literaturii, în general a culturii. Literatura prezenta teme sofisticate scrise într-un nou stil încrezător, elocvent, reliefat si portretizat. Descendenții faraonilor care au urmat la tron s-au implicat în acțiuni de cadastru și îmbunătățiri funciare. Au săpat canale de irigații, inclusiv în Delta Nilului, fapt ce a dus la creșterea producției agricole. Mai mult decât atât, pe teritoriul recucerit Nubia, bogat în cariere de piatră și mine de aur, muncitorii au construit o structura defensiva pentru a se apăra împotriva atacurilor popoarelor migratoare numită " Zidul Conducătorilor ". La adăpostul coloanelor și incintelor templelor gigant, preoții s-au dedicat religiei

42

Fig. 138. Leul protector de pe mormântul unui rege hyksos. Fig. 139 Faraonul S e n u s r e t al II – lea. Fig. 140. Faraonul A h m o s i s. Fig. 141 Scenă de luptă. A h m o s i s alungând hyksoșii în Delta Nilului. Fig. 142. Faraonul K e f re n.

promovând cultul vieții de apoi, unde toți oamenii care au posedat un suflet, după judecata faptelor bune sau rele erau primiți sau respinși din rândul zeilor. Aceștia reînviau trupurile care așteptau gata îmbălsămate în sarcofage. Păcătoșii dispăreau pentru totdeauna devorați de A m m i t, o himeră fioroasă. Ultimul mare rege al Regatului Mijlociu, A m e n e m h a t al III – lea a adus coloniști semiți și canaaniți din Orientul Apropiat în regiunea Deltei Nilului pentru a lucra ca mineri sau constructori pentru finalizarea proiectelor grandioase, nominalizate minuni ale lumii. Inundațiile grave ale Nilului au zădărnicit planurile prevestind ce s-a numit a doua perioadă intermediară, adică de tulburări interne. Coloniștii canaaniți și hyksoșii au preluat controlul economic, politic și militar declarând Delta Nilului stat al lor cu capitala la Avaris. Considerați de egipteni vârful de lance al regatului hitit, între cele două seminții s-au dus lupte dure, fără învinși și învingători. Până la urmă veriga slabă au fost hitiții, care au dispărut de pe harta istoriei. După ce noii veniți au ales venerarea zeului S e t h, al răului și al dezordinii, egiptenii sub conducerea faraonului A g m o s i d i-a alungat din Delta Nilului. Regi hyksoși: Ș i a n, A o p i (dinastiile XV și a VI – a), Faraoni egipteni reprezentativi cu capitala la Theba: R u d o t e p, A n t e f, M e n t u h o t e p al II – lea, S e s o s i s t r i s, K a n t e s (dinastia a XVII – lea).

3.2.1.5. Regatul Nou. Dinastiile XVIII – XX (1573 – 1070 î. Hr. )

Corespunde perioadei celei mai înfloritoare din istoria Egiptului A h m o s i s s i s (dinastia VIII – a) a rezolvat problema hyksoșilor, alungându-i dincolo de pustiul Sinai spre Est. În timpul domniei faraonului T u t h m o s i s al III – lea, adică pe la 1425 î.Hr. Egiptul are cel mai mare

43

Fig. 143. Piramida lui A m e n e m h a t al III- lea Fig. 144. . A m e n e m h a t al III – lea Fig. 145. Sfinx cu figura lui A m e n e m h a t al III- lea. Fig. 146. M e n t u h o t e p al II - lea. Fig. 146. M e n t u h o t e p al - II lea (frescă din Templul Deir el-Bahari)

teritoriu adică de la Vestul nisipurilor Saharei la hotarele Siriei, la Sudan la a patra cataractă a Nilului, iar la Nord la plajele Mării Mediterane. Corespunde perioadei celei mai înfloritoare din istoria Egiptului. Dintre faraoni au rămas în memoria civilizației omenirii A m e n h o t e p al III-lea (constructor de palate și temple), A m e n h o t e p al IV – lea alias A k h e n a t o n (reformator) și R a m s e s al II –lea, cel care în bătălia de la Kadesh i-a înfrânt pe hitiți. În afară de faptul că forțele beligerante au aruncat în luptă mii de soldați, regatul Hitit s-a destructurat dispărând fără urme. R a m s e s al II –lea a construit Templul lui Amon cu Marele Coridor de la Karnak și statuile uriașe de la Abu Simbel. Locul complexelor funerare a fost mutat mai la Sud în partea opusă Thebei într-o zonă stâncoasă numită Valea Regilor. Dorința de a acapara puterea a preoțimii în ascensiune, intrigile camarilei faraonului și corupția au măcinat forțele interne, care nu au mai putut respinge atacurile asirienilor de la Est, fenicienilor de la Nord Est și berberilor libieni dinspre Vest. Alți faraoni reprezentativi: H a t s h e p s u t femeia faraon (dinastia a VII - a), T u t a n k a m o n (dinastia a VIII –a). A rămas celebru după descoperirea în anul 1923 a mormântului său aproape intact, rămas faimos prin bogăția comorilor, dar și a blestemului potrivit căruia cei care îl vor jefui vor muri de moarte năprasnică.

44

Fig. 147. Aleea Sfincșilor. Fig. 148. Intrarea în Templul lui R a m s e s al II - lea de la Abu Simbel. Din cele patru statui identice la una jumătatea de sus s-a prăbușit. Resturile de stânci sunt împrăștiate pe jos. Fig. 148. R a m s e s al II l e a. Fig. 149. Valea Regilor.

Aleea faraonilor, care face legătura între templele de la Karnak și Luxor.

3.2.1.6. Egiptul din perioada târzie 665–305 î.Hr. Dinastiile XXVI–XXXI.

După atacurile în valuri ale vecinilor N a b u c o d o n o s o r, regele Babilonului ocupă Egiptul provocând exodul unei părți a populației. Urmează perșii continuați cu Macedono - elenii (332 – 395 .Hr.), cei care instalează pe tron dinastia Ptolemeică (395 - 30 î.Hr.). După lupta de la Actium, în care romanii ies învingători, C l e o p a t r a, ultimul faraon al Egiptului se sinucide. În anul 30 î.Hr. Egiptul intră în componența Imperiului Roman. (30 î.Hr. – 395 după Hr).

3.2.2. FILOZOFIA. În comparație cu mesopotamienii încremeniți în solemnitatea procesiunilor, incantațiilor și jertfelor aduse zeilor, civilizația egipteană a oferit o lume mai relaxată, pe care o regăsim în scrierile filozofice, religioase sau sociologice. Egiptenii din Regatul Vechi au renunțat la ideea preluării de către pământeni a conflictelor dintre zei. Scopul lor a fost unitatea Egiptului de Jos, adică de la Nord cu Delta, cu Egiptul de Sus (de la Sud, cu izvoarele Nilului). În timpul Regatului Vechi preceptul filozofic adevăr și dreptate s-a contopit cu cel religios atribuit zeiței M a a t. Aceasta a admis succesiunea armonioasă a ciclurilor celeste. Cu alte cuvinte, principiile cerului sunt și cele ale naturii în care fiecare ființă sau element pământean exprimă un aspect universal arhetipal cosmic. Pe zeița M a a t o vedem în pictograma cu hieroglife la Curtea Dreptății dominată de zeul O s i r i s (zeul vieții de apoi și al morților). Se spune că adeseori arunca o pană pe talerul care înclina balanța de partea faptelor bune ale defunctului, de care depindea trecerea lui în lumea de dincolo. Iată motivul pentru care numele M a a t a fost adăugat

45

Fig. 150. Ha a t s e p s u t h femeia faraon. Fig. 151. Statuia lui R a m s e s al II -lea de la Luxor. Fig. 152. R a m s e s al II - lea. Detaliu. Fig. 153. Efigia reginei C l e o p a t r a pe o monedă de argint care circula la Alexandria în Egipt. Fig. 154. C l e o p a t r a regina Egiptului (reconstituire după moneda de argint).

de faraonii din Regatul Nou la titlurile lor pământene. După apariția scrierii egiptenii și-au dezvoltat capacitatea de sinteză, de abstractizare și de comunicare. Sutele de papirusuri descoperite în piramide, sarcofage și morminte din Memphis, Karnak și Luxor alături de înscrisurile cioplite în piatră din siturile arheologice din Valea Regilor au dezvăluit viața unui popor milenar. Cu mii de ani înaintea filozofului R e n e D e s c a r t e s (1596 – 1650), preoții din Memphis au propus o altă viziune asupra originii cosmice a lumii. Omul a fost creat din gândurile și cuvintele zeului P t a h, unul din puținii zei cu două chipuri, om și taur. În antiteză, gândirea lui P t a h a dat naștere omenirii. Cugetarea filozofului renascentist a confirmat primordialitatea gândirii la omul primitiv. Considerat și creator al meșteșugurilor, fără îndoială că cel mai important moment a fost domesticire animalelor. Localitatea Aiguptos unde s-a aflat templul lui P t a h a dat numele Egiptului de astăzi. După mutarea centrului religios la Theba, a fost înlocuit cu zeul A m o n. Datorită unui miracol universal, scrisul hieroglific egiptean a fost descifrat de două personalități păstrate în Cartea de Aur a omenirii. Primul a fost un ofițerul de-al lui N a p o l e o n, pe nume X a v i e r F r a n c o i s B o u c h a r d, cel care în 1799 a descoperit celebra Piatră de la Rosetta, localitate în Delta Nilului, pe care a trimis-o la Paris. Al doilea a fost istoricul francez J e a n F r a n c o i s C h a m p o l l i o n (1790 – 1832), care i–a dezvăluit secretul. Biografii au scris că a fost sensibilizat de mama sa care îi citea ore întregi Biblia. Micuțul memora pasaje întregi, după care analiza aspectul și pronunția literelor. A învățat singur să scrie și să citească. Talent nativ, la vârsta de

46

g. 166. Jean Francois Champoșș ion. Fig. 167 P iatra de la Rosette la Muzeul Louvr u din Pa ris . . Fig. 168. Scrib egi pte an. Fig. 16 9. . Pictog rame ș i scriere hierogl ifă. Fi g.

Fig. 155. J e a n B a p t i s t e C h a m p o l l i o n. Fig. 156. Piatra de la Rosetta. Muzeul Louvre din Paris. Fig. 157. Zeul P t a h. Fig. 158. R e n e D e s c a r t e s. Fig. 159. Cuget deci exist în lumea felinelor.

17 ani cunoștea limbile popoarelor pomenite în Biblie: greaca veche, latina, ebraica, araba, caldeeana, sumeriana și copta. La nici 20 de ani a ajuns să fie cunoscut în lumea științifică franceză. A înaintat un referat Academiei franceze în care a arătat că limba coptă este forma târzie a limbii vorbite de egiptenii antici. Între timp, în anul 1799 a sosit la Paris coletul cu piatra de la Rosetta, trimisă de ofițerul B o u c h a r d, moment care a agitat lumea științifică. Arheologii au constatat că avea trei registre scrise în limbile hieroglifă egipteană, demotică și greaca veche din vremea regelui P t o l e m e u al V – lea (195 î.Hr.). Răspunsul la întrebarea pusă de Academia Franceză: De ce textul în limba greacă avea 496 litere, față de 141 hieroglife egiptene, a fost dat de C h a m p o l l i o n care a explicat că avem de-a face cu un complex de semne figurative, simboluri și sunete proprii limbii egiptenilor antici. Descifrarea pictogramelor și hieroglifelor din fresca Curtea dreptății a produs emoție. Iată mesajul transmis peste milenii de egiptenii antici privind aprecierea faptelor bune ale defunctului H u n t e f e r, de care depinde trecerea în lumea de dincolo. În talerul balanței din fața zeului O s i r i s (împăratul lumii de dincolo) se află pana zeiței M a a t (a adevărului și dreptății). Pe celălalt taler vedem inima defunctului. Cântarul este susținut de zeul A n u b i s, cu cap de șacal. Deasupra se află o maimuță babuin. Mai jos, cel care notează rezultatul măsurătorii este zeul T h o t (cel cu cap de pasăre Ibis), scribul oficial. În două secvențe vedem un păcătos care va ajunge la himera A m m i t, compusă din părți de șacal, leu și hipopotam, care îl va devora. De altfel între zeița M a a t și Cumințenia pământului, a lui C o n s t a n t i n B r â n c u ș i, asemănarea este uimitoare. În plus, descifrarea textelor din temple, stele sau papirusuri a scos la iveală existența

47

Fig. 160. Zeița M a a t. Pe cap poartă coroana cu inscripția Adevăr și Dreptate. O vom regăsi pe drapelul revoluționarilor români pașoptiști. Fig. 161. Papirusul Hunefer (1375 î.Hr.). Curtea dreptății supravegheată de zeul O s i r i s, așezat pe tron. Fig. 162.

Cumințenia pământului (sculptor Constantin B r â n c u ș i, 1907).

unei literaturi plină de sensuri, indiferent că vorbim de cântecul de dragoste, descântec sau proză fantastică. Atrag atenția trimiterile cu tentă filozofică. Au ajuns până la noi Cartea morților, Cântecul harpistului, Sentințele lui Psathope adresate fiul său. În afară de imnuri, vrăji și descântece Cartea morților conține instrucțiuni care să-i permită defunctului să treacă peste obstacole. Cea mai valoroasă versiune a fost scrisă pe papirusul lui A n u (1200 î.Hr.), din care au fost reproduse secvențele din Curtea dreptății de mai sus. Papirusul era depus în camera mortuară sau alături de defunct în sarcofag. Pentru prima dată avem o explicație privind originea Universului și a zeilor. Când cerul nu exista, când Pământul nu exista, Apa Oceanului întunecat, haosul existau. Acolo sălășluia A t u m, lumina necreată, care mai apoi va ieși din haosul apelor încălzite cu chipul Zeului R a, personificarea Soarelui dătător de viață. În lumea creată de acest zeu au apărut principalii zeii antropomorfi și zoomorfi : N u t h - domina Cerul cu stelele, G e b – Pământul, O s i r i s - zeul morților și al lumii de dincolo, S e t h - ucigașul fratelui său, O s i r i s, zeu al întunericului, H a t o r - stăpâna păcii si a tuturor zeilor, P t a h - zeul cu chip frumos S o b e c - domnul apelor. Poemul Cântecul harpistului însoțit de imaginea unui cântăreț orb care cântă la harpă, a fost descoperit în mormintele mai multor faraoni. Trimiterile cu tentă filozofică repetate în refrenul poemului cântat sunt următoarele: 1. Petrece ziua cu fericire și nu te mâhni! / Ia seama, nimeni nu poate lua avuția cu el / Ia seama,

48

Fig. 163. Cântecul harpistului (pictură murală). Fig. 164. Papirusul Hunefer (1375 î.Hr.) Curtea dreptății. Defunctul cu păcate nu mai ajunge la O s i r i s. Zeul A m m i t așteaptă să-și devoreze prada. Fig. 165. Pe talerul zeiței M a a t, statueta are mâinile încrucișate la piept .

nici unul dintre oamenii care a plecat dintre noi / Nu mai poate veni înapoi. 2. Distrează-te tinere cât ține tinerețea. 3. Cum e cenușa gurii, așa e și bătrânețea 4. Cine trăiește cu speranța, moare în disperare. 4. Cine nu te omoară, te face mai puternic. 5. Mumia nu râde nici o dată în întunericul mormântului de sub piatră . Din altă lucrare cu titlul Sentințele lui Psathope adresate fiului său, cităm îndemnul: Nu fi mândru de cultura ta, Nu te înfumura de cultura ta. Cere sfatul ignorantului și înțeleptului.

3.2.3. RELIGIE. Egiptenii antici s-au închinat la un număr mare de zei, mulți venerați în anumite zone sau anumite orașe. Spre deosebire de mesopotamienii antici religia a devenit mai profundă. În Mesopotamia regele sau sacerdotul era reprezentantul zeilor pe Pământ. Numeroase basoreliefuri îl prezintă primind sceptrul puterii, fie ascultând sfaturile pentru războaiele pe care urmau să le poarte cu vecinii. Zeii trăiau într-o lume agitată, din care nu lipseau conflictele partizane, pe care le transmiteau pământenilor împărțiți la rândul lor în tabere. Ocuparea unei cetăți stat, atrăgea după sine schimbarea zeilor, moment din care învinșii cădeau în sclavie. La egipteni situația era alta. Faraonul era însuși zeul, reîncarnat în eternitate să conducă lumea. Cuvântul divin îi aparținea în totalitate. Din acest moment instituția faraonului s-a delimitat de instituția clerului chemată să redacteze ghiduri pentru evitarea obstacolelor în drumul către lumea de dincolo. Prin rugăciuni și incantații s-a implicat în medicină. Un alt aspect particular legat de religie este practica

49

Fig. 166. Patru zei egipteni la Biblioteca Națională din București: A m o n, T h o t, H o r u s și A n u b i s. Fig. 167. Zeul S o b e k. Fig. 168. Facerea lumii în Oceanul întunecat din haos. Fig. 169. Zeul G e b.

zoolatriei, adică a venerării ca zeități a animalelor. Egiptenii au fost fascinați de pisici, berbeci, vaci, crocodili, șerpi, papagali pentru care organizau procesiuni rituale, cu ocazia cărora le aduceau ofrande. Nu este de mirare că în catacombele descoperite sub orașul Heliopolis au fost descoperite mii de animale mumifiate. Multe se alăturau cu sarcofagele soțiilor preferate care urmau dispăruții până la reîncarnare. Spre deosebire de mesopotamieni, bovinele și cabalinele au trecut în plan secundar. Măgarul era privilegiat. Cu toate acestea la Memphis a existat înainte de secolul VII î.Hr. cultul Boului Apis, simbolul forței și al înțelepciunii. Religia egipteană a transmis prin zeitățile zoomorfe statornicia legăturilor între oameni și animale. În sculpturile, frescele din morminte și picturile papirusurilor vremii apar zeitățile himere, adică cu cap de animal și trupuri umane: T h o t (zeul lumii, al vorbirii, aritmeticii, inventatorul scrisului - cap de pasărea Ibis sau babuin), A m o n alias A m o n – R a (zeul Soarelui) transformat în criza religiei în Zeu Unic - cap de berbec sau de bărbat purtând căciulă cu pene pe cap), H o r u s (zeu Protector al Egiptului - cap de șoim), A n u b i s (zeu cu atribute funerare, paznic al morților și mormintelor - cap de șacal), S e k h m e t (fiica lui R a, soția lui P t a h, era protectoarea faraonilor - cap de leoaică), S e t h (zeu malefic al deșertului – cap de ogar), B a s t e t - (zeița pisicilor). Alți zei au păstrat trupurile de animale: A p i s, zeul forței și al fecundității, apare sub forma unui taur. Himera A m m i t, zeul canibal are trupul format din părți (șacal, leu și hipopotam), S o b e k (demonul apelor - crocodil). La fel și zeița T a w e r e t. Tot în Egipt a avut loc prima criză a religiei declanșată de

50

Fig. 170. Zeul T h o t. Fig. 171. Zeul A n u b i s. Fig. 172. Zeul S e t h. Fig. 173. Zeul A p i s (pictură murală).

A m e n o p h i s al IV – lea sau A k h e n a t o n (1353 – 1336 î.Hr.). Alții o privesc ca reformă a faraonului și a demnitarilor săi împotriva clericilor avizi de putere. A domnit 18 ani, împreună cu N e f e r t i t i, soția lui. A interzis credința în alți zei și a dispus distrugerea templelor. Singura religie oficială a rămas venerarea lui A m o n – Ra. S-a declarat mare preot și a preluat numele A k h e n a t o n, care se traduce servitorul lui A m o n - R a. O dată cu schimbarea religiei a dispus construirea templelor de la Theba și Karnak (azi Luxor), în paralel cu ridicarea unei noi capitale a Egiptului Unit la Akhetaten (azi Tell el Amama). Proiectele începute nu au fost finalizate. La criza religioasă s-a adăugat criza economică, motiv pentru care s-a revenit la religia politeistă, practicată altă dată. A continuat doar distrugerea statuilor și a templelor în care îl venerau de data aceasta pe A m o n - R a. Înscrisurile pe papirusuri, hieroglifele și picturile din morminte l-au descris ca pe un zeu care purta pe cap un disc Solar. Se năștea dimineața pentru a dispare seara. Ziua naviga cu barca sa de aur pe înaltul Cerului coborând pe Pământ. Potrivit legendelor se admite că O s i r i s a fost primul rege al Egiptului dar și prima victimă a unui asasinat comis de fratele său S e t h. Pentru a șterge urmele i-a tăiat trupul în patrusprezece bucăți pe care le-a împrăștiat în tot Egiptul. I s i s, soția lui O s i r i s, adună rând pe rând bucățile, reconstituie trupul pe care îl înfășoară in fâșii de pânza si reînvie soțul. O s i r i s este astfel prima mumie care devine zeul Morților și al lumii de dincolo. Figura lui ca zeu este extrem de complexă. După moartea defunctului, care începe călătoria spre lumea de dincolo, el prezidează Curtea Dreptății în fața căreia defunctul trebuie să răspundă la un adevărat interogatoriu privind faptele bune și rele din viață. Urmează cântărirea inimii, pe celălalt taler al balanței aflându-se sub formă de greutate, după cum se poate vedea în fresce zeița M a a t, iar după

51

Fig. 174. Zeița B a s t e t. Fig. 175. T a w e r e t, zeița hipopotam. Fig. 176. Grup de pisici venerate la Memphis. Fig. 177. Cap de taur din aur. Fig. 178. Boul Apis. Fig. 179. Zeița S e k h m e t.

alții pana acesteia. Dacă talerele sunt în echilibru decedatul trece în lumea de dincolo, dacă nu, va fi devorat de monstrul A m m i t . Zeul O s i r i s de obicei este înconjurat de frunze de lotus și viță de vie. Alteori este flancat de două ghivece din care au răsărit din boabe plante cu forme umanoide care revin la viață în fiecare an, după retragerea apelor Nilului. Pentru a trece peste obstacole, defunctul trebuie protejat prin rugăciuni și ofrande aduse zeiței I s i s, fiica zeilor G e b și N u t h, mama zeului H o r u s. A fost venerată la Heliopolis ca protectoare a tronului și ca zeiță a vieții. H o r u s revine pe tronul uzurpat de S e t h devenind al treilea zeu ridicat la Cer dintre Pământeni. Ca noutate religia egipteană antică face pentru prima dată trimiterea la structura internă a pământenilor. Zonele care compun ființa vie sunt: ankh, ka și ba. Ankh exprimă spiritul zeului R a, forța divină a lumii. Ka este spiritul născut din răsuflare care reprezintă caracterul fiecăruia. Ba, este forța invizibilă care poate călători în alte lumi. Datorită structurii ba, morții suferă transformări în lumea de dincolo. Structura prefigurează hipnoza sau telepatia din zilele noastre, completată cu unda de cuplu, care se exprimă prin dragostea la prima vedere. Reciproca exprimă unda de anticuplu sau respingerea partenerilor, cauza divorțului.

3.2.4. SOCIOLOGIE. In Egiptul antic, sociologia a respectat în mare postulatele stabilite de filozoful român D i m i t r i e G u s t i. 1. Societatea egipteană antică a fost alcătuită din două structuri statale diferite, respectiv Egiptul de Sus (de la cataractele Nilului, geografic la Sud, coroana regală de culoare roșie) și Egiptul de Jos (Delta Nilului, geografic la Nord, coroana

52

Fig. 180. Valea regilor cu câteva intrări în morminte. Fig. 181. Zeul A m o n - R a cu soarele pe cap. Fig. 182. Faraonul A m e n o p h i s al IV–lea, alias A k h e n a t on. Fig. 183. Regina N e f e r t i t i. Fig. 184. Faraonul A m e n o p h i s al IV–lea zoomorf venerând zeul Ra – A m o n (basorelief).

regală albă), legate printr-o organizare activă, practică religioasă interdependentă și sufletească. 2. Atunci când voința socială a acționat centripet, Egiptul Unit, a avut ca rezultat prosperitatea și bogăția. Sensul centrifug, caracteristic perioadelor intermediare s-a asociat cu sărăcia, foametea și ocupație străină. 3. Voința socială ca formă de manifestare a vieții economice, filozofice, militare, religioase și juridice a depins de gândurile și deciziile faraonului, singurul împuternicit să comunice cu zeii Cerului. 4. Sub influenta factorilor naturali, biologici, economici și istorici, izolarea cetăților stat din Mesopotamia a fost înlocuită cu libera circulație pe Nil a oamenilor și mărfurilor. Noua strategie economică a adăugat munca unor grupuri mari de muncitori plătiți în perioada revărsării Nilului la amenajări hidrotehnice (complexul Bahr Yusef, care alimenta cu apă oaze din deșertul Sahara coordonat de A m e n e m h a t, din dinastiei a XII- a), fie de Marile Piramide sau de Templele din Valea Regilor de la Karnak. După retragerea apelor reveneau la muncile agricole dominate de semănat sau strânsul recoltelor. 5. După înscrisuri pe suluri de papirus avem în față imaginea a două societăți. Pe de o parte faraonii, preoții și demnitarii preocupați de ritualurile pentru viața eternă. Faraonul, proprietarul teritoriului și protector al suspușilor trebuia să fie văzut de popor ca cel bun, drept, hotărât în decizii, conducător de oști, trezorier și justițiar. Viața eternă și privilegiul de a se consulta cu divinitățile Cerului l-au ridicat la rangul de Zeu cu mandat limitat între viață și moarte. Actul de guvernare îl exercita prin intermediul celor 42 de guvernatori, câte regiuni existau pe atunci. Pe de altă parte, agricultorii, constructorii, minerii, astronomii, matematicienii, bijutierii, medicii și artiștii

53

Fig. 185. Zeul O s i r i s în barca de aur, de fapt trupul transformat de zei a lui S e t h. Fig.186. Templul zeiței I s i s din Insula Philae pe Nil. Fig. 187. Zeița I s i s. Fig. 188. Zeul O s i r i s.

care au susținut progresul social trebuia să primească cu smerenie vorbele bune sau sentințele judecăților fără să-l privească în față. Preoții egiptenilor au coborât templele din înălțimea ziguratelor pe pământ așezându-le la limita dintre Egiptul de Sus și Egiptul de Jos, cu Delta Niului, dominate de templele de la Karnak, Luxor și Valea Morților. În temple transformate în biblioteci și centre de cultură, preoții numiți de faraoni s-au rugat pentru sănătatea celor în viață, la fel pentru cei din lume de dincolo. Agricultorii cultivau cereale (grâu, orz) și plante tehnice (in, orz). Alții domesticeau și creșteau animale pe care le-au ridicat la rangul de zeități. Mierea, pescuitul și vânatul erau tratate cu atenție. Inul, papirusul și tăbăcăritul au prefigurat primele ateliere meșteșugărești. Creșterea nivelului Nilului cu o medie de 1,5 m, care avea loc în perioada iulie – august a fiecărui an a ordonat activitățile. După retragerea apelor în luna octombrie, solul fertilizat era bun pentru semănat. În luna mai, după recoltare, cerealele si inul luau drumul hambarelor. Mai târziu au apărut pepenii, strugurii, perii și smochinii. Anii de secetă erau urmați de invazia lăcustelor și de perioadele de foamete. Inundațiile severe produceau dezastre și migrarea populației afectate în zone mai înalte. Dacă seceta nu a putu fi combătută, efectul inundațiilor a fost limitat prin amenajări hidrotehnice care au constat în săparea de canale de irigații, baraje, lacuri cu rolul de rezervoare de apă. În ceea ce privește animalele, egiptenii antici creșteau bovine, oi, porci, capre și păsări pentru hrană. Boii și măgarii erau folosiți pentru aratul câmpurilor, și călcarea în picioare pentru separarea boabelor de pleavă. Caii erau preferați de armată pentru arma cavaleriei. Egiptenii aveau un tip de bumerang pe care îl foloseau ca să vâneze rațele, struții sau ibișii.

54

Fig.189. Pictograme cu scriere hieroglifă din papirusul Curtea Dreptății a defunctului H u n e f e r. Fig.190. Pictograma cu zeii O s i r i s, I s i s, R a și A n u b i s. Mai sus, faraonul T u t a n k a m o n apare sub forma de câine. Fig. 191. Statuetă zoomorfă cu faraonul T u t a n k a m o n (detaliu).

Câinii, pisicile și maimuțele erau animale de companie comune, spre deosebire de lei, care erau rezervați pentru faraoni și curtea regală. Animalele de companie mai exotice, importate din inima Africii, cum ar fi leii sau struții erau crescute de demnitarii bogați de la curtea regelui. Hipopotamii și crocodilii erau uciși fără cruțare. C o n s t r u c t o r i i au lăsat în ,urma lor Marile Piramide cu Sfinxul de la Ghizeh, templele de la Karnak, la 1,5 km de Luxor (secția Amon Ra, secția Montu, incinta Mut, templul lui A m e n h o t e p al IV- lea). Mai multe temple mici și alei de sfincși cu cap de berbec leagă secțiile cu templele de la Luxor sau Theba după denumirea veche. Acolo A m e n h o t e p al III–lea și H o r e m h e b au adăugat statui coloane și frize pe care A m e n h o t e p a l IV – lea alias A k h e n a t o n le-a șters pentru le înlocui cu un altar destinat singurului zeu oficial, A t o n. Această perioadă denumită criza religioasă a fost stinsă de fiul lui, T u t a n k a m o n, care a reinstaurat credința în zeii tradiționali. Apogeul templelor de la Luxor avea să fie atins sub R a m s e s al II – lea, cel care în lunga sa domnie de șaizeci și șase de ani (1298 – 1232 î.Hr.) a lăsat monumentalul templu cu statuile uriașe de la Abu Simbel. Valea Regilor cuprinde o zonă pe malul drept al Nilului unde o lungă perioadă de timp corespunzând secolelor 16 – 11 î.Hr. (în timpul Regatului Nou), au fost înmormântați faraoni, regi și înalți demnitari. Aici a fost descoperit mormântul faraonului T u t a n k a m o n (1341 – 1323 î.Hr.), cu sarcofagul intact amplasat în camera mortuară plină cu obiecte care au aparținut acestuia, de valoare inestimabilă. Arheologii sunt de acord că blestemul faraonului s-a îndeplinit de vreme ce colegul lor H o v a r d C a r t e r și mulți colaboratori au pierit de moarte năpraznică atunci când i-au deschis în anul 1923 sarcofagul. Purtătorii blestemului s-au dovedit a fi

55

Fig. 192. Recoltarea inului. Fig. 193. Sinteza muncilor agricole. Fig. 194. Recoltarea viței de vie. Fig. 195. Aratul solului.

liliecii iar făptașul, un parazit: Histoplasma speciaes. De notat faptul că a g r i c u l t u r a și c o n s t r u c ț i i l e au impulsionat dezvoltarea a s t r o n o m i e i și m a t e m a t i c i i. Referitor la a s t r o n o m i e, cunoșteau planetele Jupiter, Saturn și Venus (astrul dimineții). Papirusurile Carlsberg 1 și 9 fac trimitere la existența unor tratate astronomice redactate de preoți. Anul, care avea 364 zile, începea în 15 iulie, dată care anunța creșterea apelor Nilului și începutul inundațiilor. Egiptenii erau fascinați de Steaua de referință Sothis (Sirius), de unde și anul lui Sothis (365 și ¼ zile). Anul avea trei anotimpuri (I – Revărsarea Nilului, II - Ieșirea din iarnă, III - Vara cu seceta). După modificări mai mult sau mai puțin esențiale făcute în perioada ptolemeică și iuliană, a devenit calendarul gregorian de astăzi. Fiecare an avea patru luni. Preoții înregistrau în temple anii de domnie a faraonilor, care împreună cu dinastiile au permis stabilirea cronologiei acestora în timp, așa cum am văzut în subcapitolul Date istorice. În ce privește m a t e m a t i c a, egiptenii antici știau să numere până la un milion. Dintre operațiunile aritmetice amintim înmulțirea și împărțirea cu 2, ridicarea la pătrat și extragerea rădăcinii pătrate. În geometrie cunoșteau proprietățile triunghiului, trapezului și cercului, valoarea aproximativă a lui π, egală cu 3,14. Aveau cunoștințe despre unitățile de capacitate, lungime și greutate. Unitatea de măsură pentru capacitate se numea hekat = 4,5 litri pentru lichide, hin, care avea cam 0,5 litri. Pentru lungimi foloseau cotul (meh), care era de mai multe feluri, dar cel mai folosit era cotul mic (45 cm). Unitatea de greutate se numea deben şi avea 91 gr. Modelul sociologic al egiptenilor antici era faraonul. Apariția în cuplu cu regina ca întemeietori de dinastie a fost urmat de supuși.

56

Fig. 196. Procesiune religioasă dedicată zeităților care protejează vitele. Fig. 197. Pisică dresată conducând gâște la păscut. Fig. 198. Creșterea bovinelor. Fig. 199. Vânătoare de ibiși. Fig. 200. Karnak. Aleea sfincșilor cu cap de berbec.

Se practică cerea în căsătorie, negocierea între familiile mirilor, nunta cu invitarea membrilor comunității și protecția căsătoriților de familiile din care proveneau mirii. Pe fresce și basoreliefuri apar muzicanți și dansatori în haine de sărbătoare. Pe întregul parcurs al vieții femeile acordau atenție ținutei mergând de la machiaj la folosirea unguentelor și a parfumurilor fine. Rujul sau rujul pentru manichiură erau folosite de ambele genuri pentru a fi protejați de zeii H o r u s sau R a. Femeile puteau primi funcții oficiale ca jurate, sau notărițe specializate în succesiune și dreptul de proprietate. În cazul prestării de servicii remunerarea era egală cu a bărbaților. Cu toate acestea, nu am văzut imagini care să prezinte o pământeană la Curtea dreptății pentru a fi admisă sau respinsă în lumea de dincolo. Acest lucru înseamnă că trecerea în eternitate era un privilegiu numai al bărbaților.

3.2.5. MEDICINA VETERINARA. Marea majoritate a cunoștințelor medicale provin din înscrisurile pe papirusuri, urmate de relatările istoricilor, medicilor și filozofilor antici greci. Din acestea amintim după cum urmează: 1. Papirusul ginecologic de la Kahun , descoperit în anul 1899 de F l i n d e r s P e t r i e, din vremea faraonului A m e n e m h a t al III- lea; 2. Papirusul Smith, după numele lui E d w i n S m i t h, cel care l-a achiziționat în anul 1875 la Luxor, datat 1600 î.Hr. 3. Papirusul Ebers, descoperit de arheologul german G e o r g E b e r s (1837 – 1898) în anul 1873, la Theba, din timpul faraonului A m e n h o t e p I, care a domnit prin anul 1534 î.Hr. 4. Relatările istoricilor antici greci H e r o d o t (484 – 425 î.Hr.), H i p p o c r a t e din Kos (460 – 370 î.Hr.), D i o d o r din Sicilia (80 – 21 î.Hr) sau G a l e n u s din Pergam (129 – 200).

57

Fig. 201. Pictograme și hieroglife cu trimitere la astro Ramseonul și Templul lui R a m s e s al II - lea. Fig. 202. Ramseonul. Vedere de ansamblu. Fig. 203. Sinteza muncii în construcții. Fig. 204. Camera morților a faraonului R a m s e s al II –lea.

1. Papirusul ginecologic de la Kahun. Din păcate 40 % din acest papirus a fost pierdut. Din ce a rămas textul a fost împărțit în patru capitole, care încep cu un ochi sau un cap de vită. Urmează descrierea simptomelor pe boli și indicațiile terapeutice. Capitolul al doilea intitulat “Știința vindecării la animale, cu referire la scurgeri s-a păstrat mai bine, motiv pentru care a fost numit papirusul veterinarilor. A descris simptomatologia, după care urmează diagnosticul și tratamentul de aplicat. Mai întâi prevedea comunicarea cu animalul bolnav pe cale verbală, printr-o formula magica, de tipul primește. Continuau intervențiile cu caracter profesional luarea de sânge, masaje cu uleiuri sau extracte din plante medicinale, aplicații cu fierul înroșit, explorarea rectală cu golirea tractusului de materii fecale.

2. Papirusul Smith. Spre deosebire de alte înscrisuri similare, în care medicina este amestecată cu ritualurile magice, avem de a face cu un tratat pur medical în lungime de 477 cm. Pe fața principală, textul este organizat în 17 coloane și 377 linii. Pe verso, numărul este mai mic. Documentul redactat în scrierea hieratică se referă la 48 tipuri de răni, dislocări de articulații și fracturi din regiunile capului, gâtului, pieptului și umerilor, care proveneau de pe câmpurile de luptă. Apar pentru prima dată noțiunile de creier, encefal și măduva spinării. Chirurgii curățau plăgile și le pansau cu fâșii de pânză îmbibate în smirnă și ulei de eucalipt. Deschideau abcese, suturau plăgile și puneau drenuri în plăgile curățate. Medicii interniști au descris gastrita și ulcerul pentru care au apelat la pansamente gastrice cu praf de calciu și făină de roșcove. In constipație a folosit uleiul de ricin după care urma mestecarea lor în gură.

58

A

Fig. 205. Mormântul lui T u t a n k a m o n (poziția KW 62). Fig. 206. T ut h t a n k a m o n la vânătoare. Fig. 207. Masca mortuară din aur. Fig. 208. Blestemul faraonului.

Infecțiile respiratorii le-au tratat cu inhalații de vapori de rășină și smirnă. În ce privesc practicile veterinare, speriați de boala câinelui cu bale (rabie), cauterizau mușcătura cu fierul roșu. Imobilizau fracturi folosind atele de bambus fixate cu fâșii de pânză. Nu practicau amputații deoarece considerau că bolnavul trebuie să se prezinte la O s i r i s, în împărăția morților cu corpul întreg.

3. .Papirusul Ebers, , lung de 20 m, lat de 30 cm, secvențializat în 110 pagini începe cu un mic tratat de fiziologie, chirurgie, indicații de igienă și formule magice. Amintim 877 rețete terapeutice și 400 medicamente nominalizate. A furnizat informații asupra funcției mușchiului cardiac privit ca centru motor. Ficatul are rolul de rezervor pentru sânge. Din acest motiv, punctul de plecare în activitatea practicianului trebuia să fie înregistrarea ritmului cardiac. Cartea cu titlul Secretul mișcării inimii poate fi privită ca primul Tratat de medicină internă. Nu cunoșteau rolul rinichilor și funcțiile arterelor, venelor și tendoanelor. Papirusul Ebers a abordat pentru prima dată măsurile de igienă, veriga principală a medicinii preventive. Vechii egipteni acordau o atenție deosebită igienei corpului și locuinței. Ei foloseau frecvent purgative, vomitive și emetizante pentru o curățire periodică de paraziții interni. Practica farmaceutică s-a concretizat în eliberarea rețetelor care apelau la o mulțime de substanțe vegetale, minerale, preparate din părți ale unor animale sau chiar insecte. Sunt prezentate tehnicile farmaceutice utilizate: zdrobirea, măcinarea, fierberea, răcirea, strecurarea, amestecarea produselor în vederea obținerii formei dorite de administrare. Cosmeticele, ca și parfumurile, erau deosebit de prețuite. Băile în lapte de iapă au fost preluate de la egipteni

59

Fig. 209. Începutul urbanizării. Fig. 210. Dansatoare egiptene. Fig. 211. Machiajul la cosmeticiană.

de către femeile aristocrate romane. Existau și numeroase preparate de întreținere, revitalizare, întinerire. Farmacia (în egipteană Phar - ma - ki) se traduce prin remediul care aduce liniște și relaxare.

4. Relatările istoricilor antici greci. H e r o d o t, (484 – 425 î.Hr.) a oferit informații despre primele specializări în chirurgie, stomatologie, chirurgi, boli interne, farmacologie și boli infecțioase. A descris conduita identică pentru toate clasele sociale, gratuită (plata din visteria faraonului) și națională, adică pentru toți locuitorii regatului. Pregătirea avea loc în școli atașate templelor. După absolvire, medicii care primeau atestatul de liberă practică se considerau punți de legătură între zeul T h o t și pacienți. Aveau obligația să păstreze secretul profesional toată viața. Practicienii erau fie preoți (sahmet) sau laici (sun). H i p o c r a t e din Kos (460 – 370 î.Hr.), părintele medicinei ca artă, a studiat la Memphis unde exista o adevărată școală fondată de astronomul, arhitectul și medicul zeificat I m h o t e p, trăitor în secolul al XXVIII î.Hr. Probabil că același drum au urmat întemeietorii școlilor de medicină grecești din Knidos și Milet, la Școala de medicină arondată la Biblioteca din Alexandria. D i o d o r din Sicilia ( 80 – 21 î.Hr.) a prezentat primele informații despre succesiunile dinastice medicale înregistrate la Biblioteca din Alexandria. Primul practician a fost preotul I n din Regatul Vechi, care asocia la practica medicală implorarea zeilor prin descântece și incantații. Preoții însărcinați cu evidența papirusurilor au ajuns medici specializați în clinică, chirurgie obstetrică, igienă și farmacie.

60

Fig. 212. Consult medical în Egiptul antic (reconstituire). Fig. 213. Papirusul Ebers. Fig. 214. G e o r g E b e r s. Fig.215. Papirusul Smith, (desen, copertă și scriere hieroglifă).

Fiecare clasă socială avea reguli igienice și rații alimentare proprii. Ca anatomist, clinician și farmacist G a l e n u s din Pergam (129 – 200 d.Hr.) a creat medicina științifică bazată pe experiment și pe logos. A preluat și extins teoria pneumei de la egiptenii antici identificând trei tipuri: 1. Pneuma zoticon (spiritul vieții), cu sediul în inimă; 2. Pneuma psychicon (spiritul gândirii naturale cu sediul în creier) 3. Pneuma physicon (spiritul nutriției), cu sediul în ficat. A demonstrat legătura între modificările de la nivelul organelor și apariția bolilor stabilind legătura între fiziologia normală și cea patologică. Teoria pneumatistă a egiptenilor antici considera că aerul și respirația reprezintă actul esențial al vieții. Aerul intră în corp prin nas, ochi și urechi fiind transportat printr-un sistem de canale în tot corpul. În afară de aer recunoșteau două sufluri, cel al vieții, care intră prin urechea dreaptă și cel al morții, care intră prin urechea stângă. Practica de a depune bolnavii în fața templelor lui T h o t , O s i r i s, I s i s, A m o n , Se k h m e t, a fost continuată de greci și de romani în asklepioane.

61

Fig. 216. Persepolis (reconstruire). Fig. 217. Harta Persiei la apogeu. Fig. 218. Naqsh-e Rostam. Mormintele regilor D a r i u s I , X e r x e s, A n t a x e r x e s I, și D a r i u s II.

3.3. PERSIA

3.3.1. DATE ISTORICE. Latinul Q u i n t u s C u r t i u s R u f u s a transmis prin scrierile sale informația despre existenta în Persia a unui sit arheologic în care coloane monumentale dominau regiunea. Pasionat de istorie, G a r c i a S i l v a F i g u e r o u a, ambasadorul Spaniei la curtea împăratului Persiei a identificat în anul 1816 în locul denumit Takht-e Jamshid ruinele cetății Persepolis, întemeiată de C y r u s I – ul. Numele englezului He n r y C . R a w l i n s o n (1810 -1895) s-a alăturat arheologilor care au descifrat istoria Persiei. Ofițer de carieră, a studiat greaca, latina și persana în particular, după care și-a instalat cazarma la Faras, în apropierea Persepolisului pentru a-l cerceta. Orientalistul german E r n s t E m i l H e r z f e l d (1879-1948), după ce a constatat harababura ruinelor dominate de ziduri cu urme de foc, coloane sparte, capiteluri și stele dezrădăcinate, a confirmat distrugerea orașului de către macedoneni. A reconstituit planurile după care a fost construit cu localizarea zonelor de interes: Terasa din Persepolis cu Apadana, Palatul lui Xerxes și a lui Darius, Holul celor 100 de coloane cu capiteluri, Propileele și Porțile și străzile. Mormintele din Valea stâncoasă de la Naqsh-e Rostam, aflate la jumătatea distanței între capitala Regală Persepolis și centrul administrativ Pasargadae au confirmat personalitățile inscripționate în stele de piatră. Dintre acestea, una bilingvă în babiloniană și persană a transmis posterității istoria milenară a poporului persan care de la minoritar a ajuns să clădească un imperiu întins pe trei continente: Asia, Africa și Europa.

62

Fig. 219. Cyrus I – ul. Fig. 220. Regele C r e s u s cerșind mila lui C y r u s I. Fig. 221. Mormântul lui C y r u s reconstruit de A l e x a n d r u c e l M a r e. Fig. 222. Steagul persan.

Iată povestea Persiei. În urmă cu 1700 de ani î.Hr. triburi de păstori și crescători de cai indo - iraneni au coborât sub conducerea lui A c h a e m e n e s, din munții Asiei Centrale în Podișul Iranului. Pe atunci cetățile stat Assur și Ur din vecinătate dominau partea de Nord iar Babilonul Centrul Mesopotamiei. În partea de Sud, spre Golful Persic, dominau elamiții. Mezii, un trib războinic înzestrat cu abilități politice au format împreună cu perșii și alte seminții o forță militară care a distrus cetățile asiriene menționate mai sus. Regele mezilor, C y a x a r e s, a ocupat Armenia și Anatolia fiind oprit pentru un timp de rezistența lidienilor pe malurile râului Halys. Cronologia Imperiului Persan a înregistrat patru perioade: 1. Dinastia achaemenizilor (550 – 530 î.Hr.). 2. Regatul Seleucizilor (330 – 170 î.Hr.). 3. Dinastia Parților (170 î.Hr. – 220 d.Hr.), 4. Dinastia Sasanizilor (226 – 651 d.Hr.). Urmărind firul evenimentelor constatăm că din grupul aliaților mezilor s-a ridicat regele C y r u s I (550 – 530 Î.Hr.) întemeietorul imperiului Persiei. După ce l-a înfrânt pe A s t y a g e s ( 550 î.Hr.), regele mezilor, a urmat C r e s s u s, regele Lidiei, pe care îl vedem într-un basorelief cerșind îndurarea lui C y r u s I. Prin pacea de la Susa (387 î. Hr.) regele A r t a x e r x e s II a anexat Asia Mică până la Marea Egee, plus toate coloniile grecești ale Ioniei. A ridicat regatul la statutul de imperiu cu suprafață de 8000000 km2 ocupând teritorii care corespund astăzi cu Iranul, Afganistanul, Irakul, Turcia, Siria, Israelul, Libanul, Cipru, Libia, Sudanul de Nord, Caucazul de Nord.

63

Fig. 223. Ruinele Persepolisului. Fig. 224. D a r i u s I c e l M a r e. Fig. 225. Palatul lui D a r i u s I din Persepolis (reconstituire). Fig. 226 . Persepolis. Scara spre faleză.

Regele D a r i u s I cel Mare (522 – 488 Î.Hr.) a cucerit teritorii cu autonomie ridicată din Asia Centrală: Arachosia, Bactriana, Dragniana, Sogdiana, etc) mutând granița spre Est în Punjab, inima Indiei. În anul 539 î.Hr. a atacat spre Vest Noul Regat Babilon cucerind capitala și posesiunile sale. Pe principiul domino-ului au căzut Caldeea, Siria, Fenicia, și Israelul. până la granița cu Egiptul, alipite mai târziu. Regele D a r i u s I s-a implicat în reforma administrativă (a împărțit Persia în 20 regiuni distincte, numite satrapii), reforma monetară (a introdus moneda etalon din aur) și în construcții (a construit Palatul regal din Persepolis și Drumul regelui și al mărfurilor Persepolis – Sardes, lung de 2400 Km). A ocupat Balcanii, acțiune recunoscută de croați și de macedoneni, ca plătitori de impozite dar negată de greci, care consideră că și-au apărat libertatea, aducând ca argument distrugerea Imperiului persan de către macedoneni și de eleni. După implicarea perșilor în luptele fratricide dintre atenieni și spartani, dar și între rajahii indieni, a început declinul politic, economic și militar. Imperiul a fost distrus de trupele lui A l e x a n d r u M a c e d o n. Ultimul rege persan, D a r i u s al III – lea, a fost ucis de unul din generalii săi. După moartea fulgerătoare a lui A l e x a n d r u M a c e d o n, pe ruinele colosului imperiu persan au mai rezistat un timp Satrapia seleucizilor, Regatul Parților și Sasanizilor.

3.3.2. FILOZOFIE. Ca particularitate, gândirea filozofică persană a păstrat echilibrul între filozofie, religie și sociologie, dominată de personalitatea filozofului, profetului și veterinarului Z o r o a s t r u alias Z a r a t h r u s t a (628 - 551 î.Hr.). Acesta a introdus religia monoteistă bazată pe venerarea lui A h u r a ( D o m n u l) M a z d a (Î n ț e l e p t u l ),

64

Fig. 227. Execuția filozofului persan M a z d a Fig. 228. Filozoful persan N a n i . Fig. 229. Zoroastru alias Zarathustra privind Universul (reconstruire).

ca Zeitate Supremă. A promovat dualismul filozofic care prin lupta contrariilor generează progresul. Firul roșu este sintetizat în cutumele: 1. Binele (Spenta Mainyu) învinge Răul (Angra Mainyu). 2. Adevărul iese victorios în fața Minciunii. 3. Justiție în fața Injustiției. Gândul bun, cuvântul bun și fapta bună (Humata, Hukhta, Hvarshta în avesta) sunt cuvintele cheie care asigură trecerea în lumea de dincolo. În timp, ideile sale au format curente filozofice după cum urmează: a). Maniheismul (fondator M a n i (216 - 274 î. Hr.) b). Mazdakismul (fondator M a z d a k) și c). Zurvanismul, cu derivatele sale, (fondat de casta preoților cunoscuți sub numele de magi). . Maniheismul și Mazdakismul (notate cu literele a) și b) susțin în teoriile lor cosmologice / teologice confruntarea a două duhuri originare ale Universului: Lumina cea Bună (Binele, Ahura) și Întunericul cel Rău (Deva). Misiunea omului care se naște este de a elimina din corpul său Duhul Rău prin ceea ce astăzi religia numește purificare. Astfel, Gândul bun, Cuvântul bun și Fapta bună devin percepte filozofice Universale. Dar să ne închipuim că ascultăm una din liturghiile sale.... „Acum eu voi spune celor ce vor să asculte sfaturile pentru inițiați. Laudele și rugăciunile Bunei gândiri a Domnului. Și bucuria pe care o va vedea în Lumină cel care va reține. Ascultați cu urechile voastre care este Binele suveran. Priviți cu mintea limpede cele două părți, din care fiecare om trebuie să aleagă pentru sine. Veghind însă de la sine pentru ca marea întrebare să se desăvârșească în favoarea noastră. La origine sunt cele două duhuri cunoscu ca gemene. Sunt unul Bun și altul Rău, în gândire, în cuvânt și în acțiune. Și între cele două Înțelepții și nu proștii vor ști să

65

Fig. 238.

Fig. 230. Zona de Vest a imperiului Persan ( în limba engleză).

aleagă. Când cele două duhuri s-au întâlnit, ele au stabilit de la început Viața și Neviața. Și că la sfârșit, existența cea mai rea să fie pentru cei Răi, iar pentru cei Buni, cea mai bună Gândire. Acum, când celor răi li se vor da pedepsele, atunci Domnia ta va fi dăruită cu Bună Gândire. Celor care vor încredința Răul Bunei Justiții. O Doamne, fie ca noi să reînnoim existența noastră. O Doamne, Înțeleptule și voi alți Stăpâni, O justiție, aduceți-vă sprijinul vostru. Pentru ca gândurile să se adune acolo unde inteligența lipsește. Atunci Răul nu va mai avea loc și vor obține răsplata făgăduită în bunul lăcaș al Bunei gândiri, al înțeleptului și al Justiției.” Punctele de vedere ale celor doi filozofi asupra purificării diferă. M a n i l-a interpretat ca o tragedie cosmică. Ideea o regăsim în Principiul al II – lea al Termodinamicii mai cunoscut sub numele de Creșterea entropiei sau Moartea Universului. Pe de altă parte, filozoful M a z d a k, a apreciat procesul ca unul optimist. A afirmat că este trimisul lui D u m n e z e u pe Terra pentru a ajuta oamenii

66

Fig. 231. H i p o c r a t e din K o s. Fig. 232. G a l i l e o G a l i l e i Fig. 233. A l b e r t E i n s t e i n.

cum să domesticească animalele pentru a trăi mai bine. A repartizat fonduri pentru asistența socială a sărmanilor. Nu se știe pentru ce a fost martirizat. Ideea că dezechilibrul între cele patru umori ale corpului Bila galbenă – eliberată de ficat, Sângele – produs în inimă, Phlegma/pituita – secreție a creierului și Bila neagră sau melancholia - secreție a splinei) generează starea de boală a fost preluată de medicul antic grec H i p o c r a t e din Kos (450 – 375 î.Hr.). Actul medical care urmărește restabilirea echilibrului umorilor trebuie privit tot ca o purificare. c) Zurvanismul susține că timpul (Z u r v a n) este creatorul primordial. Nu poate fi văzut, nici auzit. I s a a c N e v t o n (1642 – 1727) a lărgit conținutul Bunei Gândiri după ce a postulat că Spațiul absolut și Timpul absolut reprezintă locul lui în cer, D u m n e z e u, unde oamenii nu pot ajunge. De acolo ne supraveghează prin Raza de lumină. De acolo conduce gândurile, cuvintele și faptele bune prin Forța Gravitației. G a l i l e o G a l i l e i, ( 1564 – 1642) a demonstrat matematic impulsul și mișcarea spațiului și a timpului față de referențial, A l b e r t E i n s t e i n, (1879 – 1955) a descoperit curbura spațiu - timp, în care acționează ecuația echivalenței dintre masă și energie. Referențialul sau observatorul este omul. Zurvanismul are trei variante: a). Zurvanismul esențial (admite că sub influența rațiunii timpul nediferențiat se împarte în rațiune – principiul masculin și concupiscență - principiul feminin. b). Zurvanismul materialist afirmă că

67

Fig. 234. F r i e d r i c h N i e t z s c h e. Cugetare. Fig. 235. C o n s t a n t i n R ă d u l e s c u M o t r u. Fig. 236. F r i e d r i c h N i e t z c h e. Altă cugetare.

Omul numit O m u z d i a fost creat din nimic. c) Zurvanismul fatalist consideră că timpul este limitat, iar evenimentele stabilite de O m u z d i nu pot fi schimbate. Pe românește... ce îți este scris, pe frunte ție pus. Religia zoroastristă mai susține că oamenii sunt responsabili pentru faptele lor. Figura lui Z a r a t h r u s t r a a fost evocată în cartea Așa grăit-a Zarathustra, de F r i e d r i c h N i e t z s c h e. Iată câteva din cugetările sale: 1. Deoarece te cred capabil de toate răutățile vreau de la tine binele. 2. Dumnezeu e o credință care zdrobește tot ce este drept, care face să se răstoarne tot ce stă în picioare.

La noi în țară relația om – timp și destin a fost abordată de filozoful român C. R ă d u l e s c u M o t r u, (1868 - 1957), care a privit-o ca un echilibru între filozofie și fapta în acțiune. A subliniat că timpul parcurs a făcut posibilă analiza faptelor ce țin de trecut, a căror interpretare a permis înțelegerea prezentului și prezicerea viitorului. A arătat că la antici a predominat contemplarea. Când se întâmpla devenea teorie sau regula de urmat, săpată în stela de piatră. Legătura cu substanța sufletului a făcut-o prevederea, devenită probă a înțelepciunii morale socializată prin oracole.

68

Fig. 237. Ziguratul de la Aqar Quf (1300 î.Hr.). Fig. 238. Basorelief funerar descoperit la Mangalia. Flacăra inteligenței și domesticirea sunt atribute ale lui A h u r a M a z d a, zeul Suprem în Religia lui Zoroastru, deci poate fi a lui Z o r o a s t r u. Fig. 239. Sfinxul din Bucegi.

3.3.3. RELIGIE. 1. Cultul profetului Z o r o a s t r u. După o meditație timp de șapte ani ca pustnic, tânărul Z o r o a s t r u alias Z a r a t h r u s t r a (628 - 551 î.Hr.) a revenit la vârsta de 27 de ani în mijlocul semenilor pentru a promova religia bazată pe cultul A h u r a M a z d a, Stăpânul suprem, învățătorul învățaților și Creatorul Universului Simbolul său era un disc cu aripi. Iluminarea prin transă a avut loc în jurul vârstei de 30 de ani, după ce Zeul Suprem l-a nominalizat profet. A propovăduit că A h u r a M a z d a a creat Universul, menține ordinea cosmică, iar istoria lumii consemnează lupta dintre două duhuri pe care le-a nominalizat Binele (Spenta Mainyu) și Răul (Angra Mainyu), asimilat cu dragonul A h r i m a n. Aflate în opoziție, reprezintă Lumina și Întunericul, Adevărul și Minciuna, Datoria și Justiția, Viața și Moartea, care sălășluiesc în ființa vie. Viața și moartea apar pe basoreliefuri sub forma de șerpi și dragoni cu ochii mari și gurile deschise cu dinți puternici, gata de luptă. Atrași de pășunile alpine, perșii au renunțat la practica construirii templelor pe care le-au înlocuit cu sanctuarele în aer liber. Z o r o a s t r u a interzis jertfirea animalelor și ritualurile care foloseau focul pentru a nu polua apa, plantele, pământul, elemente fundamentale ale Universului. De asemenea a combătut cultul Haoma, nume preluat de la o băutură halucinogenă, adică folosirea drogurilor). De notat că Biblia

69

Fig. 240. A h u r a M a z d a – dreapta, cu coroana mare investind pe A r d a s h i r - stânga, cu inelul regalității (300 î. Hr.)

zoroastrienilor, numită Cartea Avesta a fost distrusă de invadatorii macedoneni. A fost reconstituită parțial folosindu-se o colecție de texte adunate în anul 329 î.Hr. transcrise după traducerea lor în anul 1288 de călugări în mânăstirile din Vest. Iată câteva titluri. Buna gândire, (Vohu Mano), Cea mai bună cinste (Asha Vanistha), Binecuvântarea gândirii perfecte (Spenta Armaiti), Ne-moarte (Ameretat) și altele. Gândirea cea bună Devotamentul, Domnia, Integritatea, Nemurirea, sunt temele preferate ale imurilor și incantațiilor scrise de Z o r o a s t r u. Redăm mai jos un fragment: “... Eu te întreb, o Doamne, răspunde-mi! Cine a făcut la naștere părintele dintâi al Justiției? Cine le-a arătat drumul Soarelui și al Stelelor? Cine este, dacă nu Tu, cel care face să crească și să descrească lumea. Iată ce doresc să știu o înțeleptule, și încă alte lucruri. Eu te întreb, o Doamne răspunde-mi! Cine a fixat Pământul și Cerul ca să nu se prăbușească? Cine a dat naștere Pământului și plantelor? Cine a înhămat armăsarii vântului și norilor? Înțeleptule, este creatorul Bunei gândiri, Te Întreb? Eu te întreb, o Doamne, răspunde-mi. Ce artist a făcut Lumina și Întunericul? Cine a făcut dimineața, amiaza și seara pentru a înțelege celui ce crede datoria sa? Eu te întreb, o Doamne, răspunde-mi? Cine a format Devotamentul consacrat în Domnie? Cine a făcut fiul respectuos față de părinte? Eu mă recunosc astfel să te recunosc, o Înțeleptule sfânt creator al tuturor lucrurilor. Cercetarea unor documente honoteiste (formă de trecere între religia politeistă și cea monoteistă) provenite din Regatul Sarazinilor, a identificat existența unor

70

Fig. 241. Zeul Mitra. Basorelief descoperit la Alba Iulia (România). Fig. 242. Sculptură reprezentând Zeul Mitra (British Museum). Fig. 243. Sculptură descoperită la Deva (România).

zeități secundare ale Lunii (Mah), Pământului (Zam), Focului (Atar), Apei (Apam Napat) și Vântului (Vahyu). Alte zeități care primeau ofrande erau Spenta Mainyu (Spiritul sacru), Asha (Justiția), Vohu Mano (Gândul Bun) şi Armati (Vămuitorul).

2. Cultul Zeului M y t h r a s. Cercetări comparate efectuate în ultima vreme au demonstrat existența unor legături strânse între religiile zoroastriene și hinduse. La origine, ambele aveau un D u m n e z e u comun numit M i t r a de indieni și M i t h r a de persani (th se pronunță ca la englezi), care în traducere liberă înseamnă D u m n e z e u l S o a r e. În timp, au evoluat diferit. La indieni, M i t r a primordial s-a împărțit în trei zeități: M i t r a, A r s z a m a n și V a r u n a. La persani Zeul Suprem, a rămas A h u r a M a z d a, Zeul Cerului, Creatorul tuturor lucrurilor, Înțeleptul, Eternul, Purul, Adevărul unic, care nu poate fi văzut. Întruchipează Legea și Ordinea în Univers. După unii istorici M y t h r a ar fi fiul lui A h u r a M a z d a reprezentând Soarele. Lupta eternă pentru protejarea Binelui și îndepărtarea Răului din noi o regăsim în teoria actuală a raportului dintre Entropie (Binele) și Negenentropie (Răul), la elaborarea căreia o contribuție majoră a adus, prin cercetările de citochimie și microscopie electronică, profesorul l i e D i c u l e s c u (1824 – 1988), ultima dată profesor de Histologie la Facultatea de Medicină din București. O mare personalitate a medicinii persane a fost A v i c e n n a din Buhara, (980 – 1037), autorul cărților Canonul medicinei, Îndreptarul medical și Cartea vindecării, care au dominat practica și teoria Evului Mediu. A extins modelul hipocratic împărțind bolile în două categorii: generale, date de dezechilibrul umorilor și locale, urmare a modificării structurii organelor.

71

Fig. 244. Celula ca sistem Piaget – Bertalamfy – Diculescu. Fig. 245. Profesorul universitar triplu licențiat în medicinele surori și filozofie. I l i e D i c u l e s c u. Fig. 246.Limfocit leucemic.

3.3.4. SOCIOLOGIE. Persia a dovedit cu un popor cotat relativ mic, dar cu conducere competentă, că poate construi un imperiu universal. Organizarea judicioasă a forței de muncă, religia monoteistă arondată la filozofia zoroastriană și egalitatea în drepturi, indiferent de rangul social sau religie au pus bazele unei societăți puternice care a permis Iranului să supraviețuiască și astăzi. Voința socială centrată pe cutuma Gândul bun, cuvântul bun și fapta bună au asigurat progresul în agricultură, meșteșuguri, construcții, artă și cultură. Producția de bunuri capătă un bun comun reglementat de vânzare / cumpărare, fapt ce a atras după sine creșterea numărului negustorilor, juriștilor, administratorilor și al preoților, care gravitau în jurul regelui. Ca particularitate, apare pentru prima dată legătura divinitate - animal - familie. Creșterea numărului de limbi vorbite în instituții (persană, elamită, babiloniană, aramaica (răspândită ca limbă populară) a mărit posibilitatea comunicării etniilor în aceleași hotare. În ce privește scrierea, persanii au trecut rapid de la inscripționarea tăblițelor de lut la scrierea pe pergamentul preparat din piele de miel sau vițel. Astronomia, matematica, și medicina nu au fost lăsate la o parte. A scăzut interesul pentru cultul morților. Înveliți în cearceafuri albe sunt ridicați pe platouri montane, pentru a cădea pradă vulturilor. Ființele fantastice nu mai sunt privite cu teamă. Putem vorbi de aventura intelectuală a omului antic, care va atinge apogeul la evreii, palestinienii, grecii și romanii antici.

72

Fig. 247. Statuia lui A v i c e n a din Viena. Fig. 248. Templul focului închinat lui Zoroastru din Yazd. Fig. 249. Bustul lui Avicenna alias I b n S i n a din Isfahan (Iran).

3.3.5. MEDICINA VETERINARA. Cele mai multe date au provenit din textele fragmentate scrise de Z o r o a s t r u în Cartea Avesta, distrusă de A l e x a n d r u c e l M a r e (331 î. Hr.). Din cele patru părți s-a păstrat mai bine ultima, numită Vendidat, subîmpărțită pe capitole. Capitolul al 12 lea descrie bolile comune omului și animalelor. La fel ca indienii vechi, perșii nu făceau deosebirea între bolile omului si animalelor. Nu au nominalizat medicina umană și medicina veterinară. De aici originea dictonului Una sanitas, una medicina. Practica medicala era exercitata de doi specialiști: medicul cutitului (chirurgul) si medicul ierburilor (terapeutul). De altfel Vendidat este redactată ca o discuție între Z o r o a s t r u, care apare ca un priceput în tratarea bolilor la animale și O h r m a z d, după unii istorici, zeul medicinii omului și al animalelor. Z o r o a s t r u a intrat în atenția regelui H y s t a s p e s, tatăl lui D a r i u s I – ul după ce i-a tratat și vindecat calul preferat. După convertirea familiei regale și a demnitarilor la zoroastrism, religia acestuia s-a răspândit cu repeziciune în Persia. Aforismul medicul lecuiește cu ajutorul cuvântului, ierburilor și cuțitului aparține lui Z o r o a s t r u alias Z a r a t h u s t r a. Tot capitolul 12 din Vendidat recomanda ca pentru tratamentul unui câine sa se cheltuiască cât și pentru tratamentul unui om foarte bogat. Un bun exemplu de urmat și în zilele noastre. Portdrapelul gândirii medicale persane a fost A v i c e n n a din Buhara, (980 – 1037), cel care a dezvoltat modelul hipocratic împărțind bolile în două categorii: generale, date de dezechilibrul umorilor și locale, urmare a modificării structurii organelor.

73

Fig. 250. Ierusalim orașul sfânt astăzi. Fig. 251. Sinteza datelor istorice privind poporul evreu de la Abraham la Isus din Nazaret. Fig. 252. Ruinele Templului din Ierusalim.

3.4. EVREII ȘI PALESTINIENII

3.4.1. DATE ISTORICE. Triburile nomade ale evreilor crescători de ovine și caprine sunt nominalizate pe tăblițele de lut descoperite la Uruk (Mesopotamia) încă din mileniul al II - lea î.Hr. Viziunea profetică a patriarhului A b r a h a m, cel care i-a condus pe evrei spre Țara Făgăduinței a fost prezentată pe larg în Vechiul Testament. Din alte înscrisuri pe papirusuri aflăm că în anul 1791 î.Hr. au fost semnalați în apropierea Hebronului pentru ca în 1491 î.Hr. să aleagă viața sedentară, moment care a coincis cu construirea primelor așezări din pământ amestecat cu paie și piatră. Țara Făgăduinței o regăsim pe hărțile anexe ale Bibliei sub numele de Țara Canaan, regiune deluroasă delimitată la Vest de Marea Mediterană și de râul Iordan la Est. Popor mic numeric, evreii au avut curajul să lupte cu sabia în mână împotriva marilor imperii expansioniste care au prosperat pe seama jafurilor, capturarea de sclavi și confiscarea vitelor din cetățile stat vecine, mai puțin militarizate. Printre dușmanii cu care și-au disputat supremația în Țara Canaan amintim palestinienii, filistinii, arameii, și amoriții. Din Biblie aflăm că în urma bolilor agravate cu o secetă prelungită, pe la 1260 î.Hr., evreii au ajuns în Delta Nilului, unde egiptenii i-au decăzut la statutul de sclavi. Revenirea în Țara Canaan s-a făcut sub conducerea profetului M o i s e R a b e i n u (1393 –1273 î.Hr.), recunoscut ca autor al primelor cinci cărți din Cartea Sfântă a evreilor; M o i s e este venerat de evrei ca fondator al religiei iudaiste. Din cauza vârstei înaintate nu a mai ajuns în Canaan. Tribul evreilor a adus cu ei bulele privite ca legământul lor cu Y e h o v a, A t o t p u t e r n i c u l și A t o t ș t i u t o r u l care va asigura supraviețuirea seminției lor, în ciuda vitregiilor vremurilor. Una din primele măsuri luate a fost

74

Fig. 253. Harta cu cele 12 triburi de păstori evrei care poartă numele fiilor lui A b r a h a m (în limba engleză). Fig. 254. Regatul seleucizilor (312 – 63 î.Hr.). Fig. 255. Detaliu din secolul II î.Hr. în care observăm ca regiuni distincte Galileea, Samaria (capitala la Samaria), Iudeea (Ierusalim), Idumea (Hebron).

reorganizarea structurii tribale prin nominalizarea a 12 triburi care au primit numele fiilor lui A b r a h a m. Buni crescători de animale, luptători disciplinați, conduși de rabini atunci când au fost deposedați de structurile statale timp de mai multe secole, evreii au îmbinat sacrificiul suprem cu iubirea față de oameni, temelie a umanismului care caracterizează civilizația europeană de astăzi. Poporul de păstori a avut inteligența de a transmite urmașilor prin înscrisuri viața și crezul lor, care au adus mai multe informații decât toate descoperirile arheologice adunate la un loc. Un moment important în evoluția lor l-a avut adoptarea principiului conform căruia ierarhia conservă structura, iar aceasta la rândul ei asigură funcționalitatea. În plus au separat monarhia de justiție. Ca urmare, în anul 1050 î.Hr. judecătorul S a m u e l l-a uns rege pe S a u l, reformatorul care a înlocuit structura tribală cu administrația regală. După moartea acestuia triburile din Sud l-au desemnat pe D a v i d (1047 – 970 î.Hr.) rege al iudeilor, cel care a pacificat țara și a fondat capitala la Ierusalim; D a v i d a fost urmat la tron de fiul său S o l o m o n zis cel înțelept (1000 - î.Hr. – 932 î.Hr.), din care rege între 971 – 932 î.Hr. După moartea lui S o l o m o n, regatul s-a destrămat în Regatul de Nord – Țara lui Israel și Regatul de Sud – Iudeea. În anul 722 î.Hr. asirienii au ocupat Regatul de Nord, cu Galileea și Samaria. În anul 522 î.Hr. aceeași soartă a avut-o Regatul de Sud, căzut sub ocupația lui N a b u c o d o n o s o r regele Babilonului. Așa cum a profețit I e r e m i a, babilonienii au demolat

75

Fig. 256. Omagiu la mormântul rabinului S h i m o b ben Y o g a i. Fig. 257. Rabini din colectivul de redactare a cărților care compun Cartea Sfântă - Tora. Fig. 258. Zidul plângerii, porțiunea nedemolată a Marelui Templu din Ierusalim.

Templul lui Solomon și o dată cu el o parte din Ierusalim. Majoritatea populației decăzută la statutul de sclavi a fost deportată în Babilon. Eliberarea evreilor a avut loc după cucerirea în anul 590 î.Hr. a Babilonului de către regele persan C y r u s I -ul, care a permis reîntoarcerea lor în Țara Canaan și Ierusalim. După ce au redobândit privilegiile pierdute au reconstruit Noul Templu, loc de închinare și păstrare a tablelor primite de profetul M o i s e de la Y e h o v a. La rândul lui Ierusalimul s-a răzbunat. Din Babilon au rămas doar pietre răzlețe care scot capul din dunele de nisip. Viața a confirmat spusele proverbului: D u m n e z e u răsplătește binele când nu gândești și răul de zece ori mai mult. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. A urmat ocupația Iudeii de A l e x a n d r u M a c e d o n (323 î.Hr.). Orașele care i-au deschis porțile, între care și Ierusalim au fost protejate. Cele care s-au opus au plătit scump. După moartea regelui macedonean, Iudeea a fost încorporată în regatul Ptolemeilor filogreci care au condus Egiptul având capitala în orașul Alexandria. Oraș multietnic, s-a afirmat ca primul centru multicultural și multireligios din lume. După 198 î.Hr. Iudeea a intrat în componența regatului seleucizilor. Regele A n t i o h al IV – lea, alias M i t h r i d a t e s la naștere, (215 – 164 î.Hr.), a anulat Legea de milenii a evreilor intenționând instalarea în Noul Templu a statuii lui Zeus, măsură ce a declanșat revolta poporului rămasă în istorie sub numele de răscoala macabeilor. Nominalizarea se referă la mai mulți frați care au reușit să alunge filogrecii creând teritoriul autonom Coelesyria, cu regiunile Iudeea, Samaria și Galileea. Dintre frați, I u d a M a c a b e u l a fost proclamat mare rabin.

76

Fig. 259. A b r a h a m în dialog cu îngerul prevestitor (personaj biblic). Fig. 260. A b r a h a m patriarhul conducător al tribului evreilor din cetatea stat Ur spre ținutul Canaan (personaj biblic). Fig. 261. Jertfirea lui I s a a c oprită de îngerul păzitor pentru a fi înlocuită cu a unui berbec (personaj biblic).

Momentul îndepărtării statuii lui Zeus din Noul Templu și revenirea la rânduiala evreiască a fost instituită sărbătoarea Hanuka, adică a purificării. Evreii au cunoscut stăpânirea romană, când situația lor ca popor s-a agravat. În anul 40 î.Hr. I r o d (74 î.Hr. – 4. î.Hr.), administrator clientelar a fost proclamat la Roma rege al Iudeii. Creșterea numărului evreilor romanizați a provocat riposta sângeroasă a zeloților, adică a evreilor habotnici. Conflictul interreligios a degenerat în războiul cu romanii. După alegerea generalului V e s p a s i a n (9 d.Hr. – 79 d.Hr.), guvernator al zonei de ocupație romană care includea Iudeea, ca împărat al Romei, acesta a transferat atribuțiile fiului său T i b e r i u F l a v i u s (39 d.Hr. - 81 d.Hr.) care, după lupte grele, a distrus din temelii Ierusalimul. Ultimii luptători refugiați în cetatea montană Masada s-au sinucis între ghilimele pentru a nu cădea prizonieri. Spus între ghilimele, deoarece religia iudaică nu permite suicidul, motiv pentru care s-au luptat pe viață și pe moarte până la unul. Prin reorganizări teritoriale, a desființat Regatul Iudeea, înlocuit cu provincia Siria, la care unii au adăugat numele Palestina. Pe acest fond al destructurării, după căderea Constantinopolului a urmat ocupația turcească. Multe din teritoriile istorice sunt revendicate de palestinieni, sirieni, evrei și libanezi. Deoarece pretențiile nu și-a găsit rezolvarea prin tratate de pace, statele din regiune sunt și astăzi în stare de război. După prezentarea succintă de mai sus enumerăm etapele istorice: 3.4.1.1. Era Patriarhală 1800 – 1500 î.Hr.); 3.4.1.2. Perioada judecătorilor (1500 – 1299 î.Hr.); 3.4.1.3. Monarhia unitară a regatelor Israelului și Iudeii (1900 – 92 î.Hr.); 3.4.1.4. Monarhia dezbinată (952 – 486 î.Hr.); 3.4.1.5. Captivitatea evreilor în Babilon (586 – 538 î.Hr.);

77

Fig. 262. Isaac binecuvântează pe Iacob. Fig. 263. Migrația evreilor conduși de profeții A b r a h a m (linia roșie) și M o i s e (linia verde). Fig. 264. Împăcarea fraților I a c o b și E s a u (personaje biblice).

3.4.1.6. Revenirea în Canaan. Perioada dominației persane; 3.4.1.7.Cucerirea și ocupația romană; 3.4.1.8. Diferendul istoric și religios israeliano-palestinian.

3.4.1.1. Era patriarhală ( 1800 – 1500 î.Hr. )

Cuprinde intervalul de timp între plecarea din Ur până la exodul în Egipt, provocat de boli și de seceta prelungită, urmată de foametea care a pustiit Canaanul. Perioada este marcată de personalitatea primului patriarh A b r a h a m (A v r a a m la creștini) și de transmiterea pe calea filiației a prerogativelor dobândite, adică de conducător înțelept. Legământul evreilor cu Y e h o v a a avut în vedere respectarea mai multor porunci între care respectarea zilei de odihnă (sabatului), circumcizia băieților și jertfirea ca ofrandă a lui I s a a c, fiul lui A b r a h a m, comutată în ultima clipă cu sacrificarea unui berbec. Ritualul sacrificării porcilor și mieilor s-a păstrat la creștini până în zilele noastre, de Crăciun și de Paște. Al doilea patriarh care i-a urmat a fost I s a a c, urmașul lui A b r a h a m, cu fii săi E s a u și I a c o v, rebotezat cu numele de I s r a e l care ajuns cel de a de al treilea patriarh. Descendenții pe linia lui A b r a h a m, care au condus cele 12 triburi care au agregat poporul evreu în Țara Făgăduinței sunt: A ș e r, N e f t a l i, Z a b u l o n, M a n a s e, I s a h a r, G a d, E f r a i m, D a n, R u b e n, I u d a, S i m e o n, și B e n i a m i n.

78

Fig. 265. M o i s e primind de la Y e h o v a pe Muntele Ierihon tablele cu porunci. Y e h o v a nu are formă antropomorfă fiind vizibil sub forma undelor electromagnetice. Fig. 266. M o i s e prezintă tablele poporului evreu. Fig. 267. Templul cu tablele biblice săpate în piatră, ridicat pe Muntele Ierihon. Fig. 268. Fuga din Egipt. M o i s e coordonează trecerea Mării Roșii (personaj biblic).

Având în vedere că argumentele biblice nu sunt susținute de dovezi arheologice convingătoare, controversele istoricilor palestinieni și evrei asupra acestei perioade continuă și astăzi.

3.4.1.2. Perioada judecătorilor ( 1500 – 1299 î.Hr.)

Încercarea coloniștilor canaaniți (nominalizare egipteană care a evitat să spună că a fost vorba de evrei și de hiksoși), de a se stabili în Delta Nilului, văzută ca Țară a Făgăduinței a fost înlocuită cu termenul generic de asiatici. Eșecul egiptean, determinat de decăderea evreilor în sclavi a dus la decizia acestora de a reveni în Canaan. Structura socială tribală oferea posibilitatea ca poporul evreu să-și aleagă conducători capabili, jumătate preoți, jumătate laici, cu prerogative de a împărți dreptatea, denumiți generic judecători. În caz de război preluau conducerea armatei. Perioada judecătorilor a fost dominată de profetul M o i s e. Ca element de noutate, Y e h o v a a ales poporul evreu să conducă lumea. În comparație cu alte zeități, Y e h o v a apare ca războinic, intransigent și vindicativ. M o i s e, alesul său avea misiunea să-i readucă pe evrei înapoi în Canaan, ținutul în care au fost înmormântați patriarhii întemeietori, respectiv: A b r a h a m, I s a a c și I a c o v. După ce a făcut ca apa să țâșnească în deșertul Sinai din stânca lovită cu un toiag pentru a potoli setea oamenilor și animalelor, a separat apele Mării Roșii pentru a croi drumul refugiaților, M o i s e a rămas în memoria evreilor ca divinitate. Tot la comanda lui M o i s e, apele Mării Roșii s-au împreunat făcând să dispară fără urme trupele faraonului care

79

Fig. 269. Judecătorul S a m u e l unge la cererea poporului pe S a u l, rege al evreilor. Fig. 270. Regele S a u l al evreilor (personaj biblic). Fig.271. D a v i d în luptă cu G o l i a t h, regele filistenilor. Fig. 272. Regele D a v i d învingător (personaj biblic). Fig. 273. D a v i d, sculptură de M i c h e l a n g e l o (copia din Piazza della Signoria - Roma).

aveau misiunea să-i aducă înapoi. Au supraviețuit proorocirile în cazul încălcării Legământului, care sunau astfel: Domnul va aduce de departe, de la marginea Pământului un neam mare care va cădea peste tine ca un zbor de vulturi, un neam a cărui limbă nu o vei înțelege, un neam cu înfățișarea sălbatică, care nu se va sfii, de cel bătrân, nici de copil. El va mânca rodul turmelor tale și rodul pământului tău până vei fi nimicit. Nu-ți va lăsa nici grâul, nici untdelemnul, nici vițelul de la vacă, nici mielul de la oaie, până te va face să pieri. Te va împresura în toate cetățile tale până le vor cădea zidurile, pe toată întinderea țării acele ziduri înalte și tari în care ți-ai pus toată încrederea.

3.4.1.3. Monarhia unitară a regatelor Israelului și Iudeii (1900 – 92 î.Hr.)

Slăbirea puterii imperiale a Assur-ului și a Babilon-ului sub presiunea filistenilor, maroniților și edoniților a impus căutarea altor formule de guvernare, cea mai potrivită fiind considerată regalitatea. Sub presiunea viitorului rege S o l o m o n și prin el a unei dinastii care a durat 420 de ani, adică până la distrugerea în anul 586 î.Hr. a Marelui Templu de babilonieni, recuperarea chivotului, (cu tablele lui Moise) și toiagul lui Aaron (cu care a lovit stânca pentru a izvorî apa în deșert) de la filisteni, a restabilit prestigiul Ierusalimului de a fi centrul politic, militar, economic, și administrativ dominant în regiune. S o l o m o n (n. 1000 î.Hr. din care rege între anii 971 – 932 î.Hr.) prin acumularea de mari bogății, transformate în aur și argint a construit

80

Fig. 274. S o l o m o n, regele iudeilor. Fig. 275. Macheta Templului lui Solomon. Fig. 276. Intrarea în Templu cu fântâna. Fig. 277. Grup statuar cu bovinele care susțin vasul cu apă, simbolul bunăstării (reconstituire).

Marele Templu și Palatul regal, cu locația recent identificată. Descoperirea în anul 2001 a sitului arheologic de la Opel a permis reconstruirea machetelor pe care le putem vedea în imaginile de mai sus. Pe plan administrativ S o l o m o n a consolidat administrația monarhică prin transformarea celor 12 triburi tradiționale în provincii conduse de guvernatori responsabili cu consolidarea drumurilor, dezvoltarea breslelor meșteșugarilor, colectarea dărilor și înzestrarea armatei. A oficializat poligamia, numărul nevestelor oficiale ajungând la 160. A fost un om erudit de vreme ce multe proverbe îi aparțin. 1. Mâinile leneșe aduc sărăcia, iar cele harnice bogăția. 2. Fiul care strânge vara este un înțelept, dar cel care doarme la seceriș aduce rușinea. 3. Averea este cetatea pentru cel bogat, iar lipsa, ruina pentru cel sărac.

3.4.1.4. Monarhia dezbinată (952 – 486 î.Hr.)

După moartea lui S o l o m o n regatul unit s-a separat în două monarhii: Regatul Israeliților reprezentat de Samaria și Galileea, cu capitalele la Samaria și Nazareth și respectiv Regatul Iudeilor, Regatul Ammon (Rabath – Ammon), Moab (mărginite la Est de triburile Nabatu și Arameilor). La Vest domina litoralul Mării Mediterane punctat de mai multe orașe stat dominate de Tyr. La Sud Vest spre granița cu Egiptul amintim de regatul Edom cu capitala la Petra. După cuceririle făcute de macedoneni, romani, arabi, turci și alții situația vecinătăților s-a complicat, astfel încât nici astăzi nu este rezolvată, dacă ne referim la diferendul israeliano-palestinian.

81

Fig. 278. M o i s e și I o n a s rugându-se în fața chivotului. Fig. 279. Macheta Templului lui Solomon (reconstituire). Fig. 280. Planul Templului lui Solomon. Fig. 281. Interiorul Templului l (reconstituire) .

3.4.1.5. Captivitatea în Babilon ( 586 – 538 î.Hr.)

Surse istorice recente au scos la lumină noi dovezi privind distrugerea Ierusalimului de babilonieni și luarea în captivitate a evreilor. Timp de patru secole, cât au fost decăzuți sclavi, acest popor a continuat să creadă că prin credință, cultură și ajutorarea semenilor va supraviețui. Prin voința lui Y e h o v a, a descris modalitatea prin care iertarea păcatelor sau mântuirea poate avea loc în timpul vieții. Opera Nabucco de G i u s e p p e V e r d i, pusă în scenă în anul 1842 tratează dorința de libertate a evreilor, vis a vis de N a b u c c o alias N a b u c o d o n o s o r, exaltat în nebunia lui până ajunge să se închine lui Y e h o v a.

3.4.1.6. Revenirea în Canaan. Perioada dominației persane (538-63 î.Hr.)

După revenirea în Canaan, evreii au finalizat între anii 465 – 24 î.Hr. construcția Noului Templu a cărui piatră de temelie a fost pusă în anul 591 î.Hr. pe locul vechiului amplasament. Alte izvoare istorice au consemnat renovarea efectuată de I r o d cel M a r e (74 – 41 î.Hr.), regele Iudeei. Dispariția misterioasă a chivotului nu a scăpat neobservată. Noul Templu a inclus în perimetru său cartierele ortodox, evreiesc, armean și musulman. Pe plan moral N e e m i a și continuatorul său rabinul E z r a, au finalizat Reforma pentru purificarea evreilor prin care s-au delimitat religios de alte seminții. În anul 323 î.Hr., când A l e x a n d r u cel M a r e a cucerit Persia, Tora (Legământul lui Moise cu Yehova) era cunoscută drept Cartea Sfântă a evreilor.

82

Fig. 282. Incendierea Ierusalimului de babilonieni. Fig. 283. Exodul evreilor în Babilon. Fig. 284. Reconstrucția Noului Templu în Ierusalim, după reîntoarcerea evreilor.

3.4.1.7. Cucerirea și ocupația romană ( 63 î.Hr.- 324 d.Hr.)

Dispariția lui A l e x a n d r u cel M a r e și tendințele expansioniste ale Romei Antice au modificat structura geopolitică a regiunii mai cunoscută sub numele de Asia Minor. Mai întâi, N i c o m e d e s al IV-lea, (94 – 74 î.Hr. a lăsat prin testament Romei regatul Bitinia pe care în anul 63 î.Hr. a încorporat-o în Imperiul Roman. P o m p e i cel M a r e (106 î.Hr. – 48 d.Hr.) aliat apoi complotist împotriva lui I u l i u s C e z a r a transformat regatul Seleucizilor în provincia romană Siria. Alte regate cum sunt Armenia, Cappadocia, Commagene, Bosporan, Galatia, au primit statutul de regate clientelare Romei. În anul 63 î.Hr., după cucerirea regatului Iudeii, lista regatelor a suferit modificări. Mai târziu, T i t u s F l a v i u s V e s p a s s i a n u s ( 39 - 81d. Hr.), împărat roman între anii 79 – 81 d.Hr., a condus legiunile romane care au ocupat Iudeea. În anul 70 d.Hr., în urma unui asediu îndelungat a cucerit capitala Ierusalim, centru al revoltei contra expansionismului Romei Antice. Istoricul grec T a c i t u s a descris tactica aplicată de legiunile romane: demolarea zidurilor, masacrarea luptătorilor și civililor, jefuirea și apoi incendierea Noului Templu. Regatul Iudeea a fost anexat ca provincie romană. Ultimii 973 de luptători evrei refugiați din Ierusalim în cetatea Masada s-au sinucis după un asediu care a durat trei ani. P u b l i u s A u r e l i u s H a d r i a n u s, ( 76 – 138 d.Hr., din care 117 – 138, împărat roman), a înăbușit în sânge în anul 135 î.Hr. ultima revoltă a iudeilor condusă de S i m o n B a r K o k h b a, declanșată de intenția de a amplasa în Marele Templu din Ierusalim a statuii lui Jupiter. Învinși, evreii au fost alungați din Ierusalim, care a primit numele de Aelia Capitolina. Regatul Iudeea a fost transformat în provincia romană Siria. Mai târziu, după cucerirea Romei de către vizigoți Ierusalimul a intrat în componența Imperiului Roman de Răsărit,

83

Fig. 285. P u b l i u s A u r e l i u s H a d r i a n u s. Fig. 286. Incendierea Ierusalimului de către romani. Fig. 287. Uciderea luptătorilor și a civililor evrei prin aruncarea de pe zidul Marelui Templu (Zidul plângerii de astăzi) Fig. 288. Ruinele cetății Masada. Fig. 289. T i t u s F l a v i u s V e s p a s s i a n u s.

3.4.1.8. Conflictul israeliano - palestinian

Confruntarea politicienilor, dar mai ales a doctrinelor religioase a transformat regiunea în butoiul cu pulbere al Orientului Apropiat. Dacă privim hărțile de mai jos constatăm că părțile implicate în conflictul de astăzi sunt proiecții ale istoriei antice fără dorința de a dialoga. Palestinienii au fost nominalizați pe tăblițele de lut în urmă cu 3000 de ani î.Hr. Evreii, conduși de patriarhul A b r a h a m au ajuns în Țara Canaanului o mie de ani mai târziu. Palestinienii susțin cu acte că Regatul Iudeii a fost desființat de P u b l i u s A u r e l i u s H a d r i a n u s (78 – 138 d.Hr.), o dată cu reforma administrativă care a creat provincia romană Siria. De asemenea palestinienii nu recunosc existența celor 12 triburi biblice conduse de fiii lui A b r a h a m pe considerentul că nu au suport arheologic. Evreii îi consideră pe palestinieni arabi, deci mahomedani, raportul dintre etnii fiind astăzi în statul Israel de 64/ 34. Acestea sunt constatările la care poate ajunge un observator mai mult sau mai puțin inițiat în problematica Orientului Apropiat. Problema Libanului, Siriei și Palestinei a apărut după ce Consiliul Ligii Națiunilor cu sediul la Geneva a împuternicit în anul 1929 Franța și Anglia să rezolve litigiile privind granițele și schimburile de populații. În urma războaielor și a armistițiului a rezultat harta geopolitică cu granițele impuse prin forță. Dacă ne referim la Legea Ierusalimului, care a conferit în anul 1949 statutul de capitală a Israelului, putem spune că starea de confuzie a cuprins forurile internaționale. După războiul de 6 zile din 1967, Israelul a ocupat teritorii care nu i-au aparținut: Cisiordania, Fâșia Gaza, Platoul Golan și Ierusalimul de Est. Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a anulat dreptul Israelului de a stabili capitala administrativă la Ierusalim, pentru a proteja statutul de capitală a religiilor ebraică, creștină și musulmană.

84

Fig. 290. Direcțiile de emigrație ale diasporei evreiești încă din antichitate. Fig. 291. Reducerea în timp a suprafețelor locuite de palestinieni. Fig 292. Harta Israelului, cu zonele A – violet locuite de evrei (64%) și B – galben locuite de arabi (34%). Fig. 293. Mandatul britanic pentru Palestina (1926 – 1948) și Emiratele Transiordanice (1921- 1946).

3.4.2. FILOZOFIE. La evrei, filozofia a pornit de la cuvintele lui Y e h o v a transmise ca Lege, Legământ sau Tora, poporului ales să conducă omenirea prin patriarhii A b r a h a m și M o i s e. Cu timpul, rabinii au adăugat logica (studiul rațiunii), epistemologia (cercetarea naturii și condițiile cunoașterii umane) și etica, în sensul Ce trebuie să știu despre ce avem de făcut pentru alte vremuri ce vor să vină? Patriarhii A b r a ha m, M o i s e și S o l o m o n au îndeplinit toate criteriile pentru a fi venerați ca filozofi, rabini, sociologi sau profeți. Iată motivul pentru care încercarea de a trata separat categoriile menționate mai sus pare sortită eșecului. Filozoful G a b r i e l L i i c e a n u a afirmat recent că spațiul și timpul istoric în care a apărut I s u s H r i s t o s ar fi depășit două imposibilități. Pentru prima, filozoful român a dat ca exemplu excluderea de iudaism a filozofiei grecești. A doua imposibilitate s-a referit la contactul direct dintre Y e h o v a cu A b r a h a m și cu M o i s e, patriarhii pământeni a-i evreilor. Paradoxal, prin tenacitatea și credința lor, evreii au transformat imposibilitatea în posibilitate. Filozoful evreu de limbă greacă P h i l o n din A l e x a n d r i a (15 î.Hr. – 45 d.Hr.), a îmbinat platonismul, pitagorismul și stoicismul cu iudaismul pentru a pune bazele creștinismului. Basorelieful cu soldații romani care transportă ca pradă de război Chivotul cu tablele lui M o i s e, așa cum le vedem pe Arcul de Triumf al lui T i t u s confirmă realitatea trăită de un popor care nu a vrut să devină istorie. Mai mult, alături de Chivot s-a aflat toiagul fratelui său mai mare A a r o n, cu care M o i s e a lovit stânca în pustiu, din care a țâșnit apa care a potolit setea oamenilor și animalelor în timpul exodului din Egipt. Experiența de viață bazată pe justiție și pe

85

Fig. 294. Soldați romani cu Chivotul din Templul lui Solomon considerat pradă de război. Fig. 295. Tanahul, Biblia evreilor. Fig. 296. F i l o n din Alexandria. Fig. 297. Tora. Sulul cu înscrisuri prezentat în detaliu.

iubirea semenilor, a fost transmisă din generație în generație prin iudaism, un compendiu filozofic, religios și sociologic împărțit în trei perioade astfel: Perioada Templului lui Solomon; Perioada iudaică propriu zisă și Perioada rabinilor, care a ținut din secolul VI – lea d.Hr. până astăzi.

După sursele de informare se disting două perioade, dezvoltate în continuare. 1. Talmudul sau Învățătura Torei orale cu precizarea că după editarea în cărți, astăzi avem și forma lor scrisă. 2. Tanahul sau Învățătura Torei scrise (Biblia evreilor), care se păstrează în sinagogi pe papirusuri, pergamente sau cărți.

1. Talmudul sau Învățătura Torei orale (Legea, Legământul), cu precizarea că după editarea în cărți, astăzi avem forma lor scrisă. Talmudul oral acoperă perioada cuprinsă între stabilirea în Țara Canaan și Exodul babilonian. După apariția papirusurilor informațiile orale au fost strânse în cinci cărți scrise în anul 922 î.Hr. după unii istorici de profetul M o i s e, nominalizate în Vechiul Testament, astfel: 1. Cartea Genezei; 2. Cartea exodului; 3. Cartea Leviticului; 4. Cartea Numerilor și 5. Cartea Deuteronului. Este structurată în mai multe capitole Capitolul 1. Tora sau Învățăturile lui M o i s e (5 cărți, nominalizate mai sus), Capitolul 2. Nevim (Profețiile – 21 cărți) și Capitolul 3. Keruvim (Scrierile – 13 cărți). Acesta din urmă începe cu Psalmii și Cărțile Înțelepciunii și se termină cu revenirea evreilor eliberați de persani din exodul babilonian în Ierusalim. Istoricii sunt de acord că la redactare au participat de-a lungul timpului cca 100 – 150 de autori care au adăugat în ordinea cronologică noțiuni de drept, învățături practice, calendarul sărbătorilor și cânturi, reluate în carta Imnuri creștine. Capitolul 4.. Pagube, este dedicat comentării legilor despre daunele materiale, sistemul de penalizare și amenzi. Sunt prezentate principiile dreptului evreiesc.

86

Fig. 298. Rabinul A a r o n. Fig. 299. Foaia de titlu a Bibliei ebraice. Fig. 300. Biblioteca din Alexandria, inaugurată pe vremea Regelui Ptolemeu I Soter.

Tratatul "Avodah Zarah" definește idolatria, iar "Pirkei Avot", prezintă învățătura etică a evreilor (11 cărți). Capitolul 5. sau al subiectelor sacre tratează legile despre sacrificii, slujba în Templu, legile alimentației (Kașrut) și sacrificarea rituală a animalelor (Șhita - în 11 cărți). Capitolul 6. Puritate - dedicată exclusiv subiectului curățenia rituală și a chestiunilor de impuritate personală (12 cărți). Pildele cu tentă filozofică fac parte din patrimoniul proverbelor evreiești, răspândite prin intermediul diasporei în toată lumea. Din multitudinea problemelor nu lipsesc cele cu trimitere filozofică. 1. Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o gură. Primele să asculte mai mult, iar gura să vorbească mai puțin. 2. Dacă problema poate fi rezolvată cu bani, nu mai este problemă, devine o cheltuială. 3. Fie-ți teamă de berbecul din fruntea ta, de calul din urma ta și de proștii din toate părțile. 4. Omul trebuie să existe ca vietate, măcar din curiozitate. 5. Adevărul spus pe jumătate este mai grav decât o minciună. 6. La ce-mi servește înțelepciunea când domnește prostia. 7. Când înțeleptul devine furios, înțelepciunea e de prisos. 8. Dacă tata miroase a usturoi, mama a ceapă, fata nu poate să miroasă ca apa de trandafir. 9. Dacă vrei să scapi de un prieten, atunci dă-i bani cu împrumut. 10. Din două posibilități alege-o pe a treia. 11. Dacă nu facem ce vrem, să facem ce putem. 12. Cartea fără prefață este aidoma unui corp fără suflet.

2 Tanahul sau Învățătura Torei scrise (Biblia evreilor) apare sub acest nume în Biblia tradusă din ebraică în limba greacă pe timpul regelui P t o l e m e u I (367 – 283î. Hr.), fondatorul Bibliotecii din Alexandria.

87

Fig. 301. Duh de Viață Nouă. Dedicația Academiei Române. Fig. 302. Foaia de titlu la volumul Duh de Viață Nouă. Fig. 303. Generalul veterinar P e t r e S t a v r e s c u. Fig. 304. Foaia de titlu la volumul Suprema iubire. Fig. 305. Scrisoare adresată de generalul veterinar P e t r e S t a v r e s c u patriarhului M i r o n C r i s t e a.

La rândul ei, Tanah este structurată pe mai multe seturi de cărți biblice și nebiblice, din care amintim: Setul A. 1. Cartea lui Iosua. 2. Cartea Judecătorilor. 3. Cartea lui Ruth. 4. Cartea lui Samuel. 5. Cartea întâi a Regilor. Cartea doua a regilor. 6. Cartea întâi a cronicilor. Cartea doua a cronicilor. 7. Cartea Ezra. 8. Cartea lui Neemia. Setul B. 1. Cartea Esterei. 2. Cartea întâi a macabeilor. 3. Cartea a doua a macabeilor. 4. Cartea psalmilor (150 de cântări și mituri). 5. Cartea proverbelor. 6. Cartea lui Qohelet eclesiastul. 7. Cartea cântărilor. 8. Cartea profetului Isaia. 9. Cartea lamentațiilor. Plângerile lui Ieremia. 10. Cartea profetului Ezechiel. 11. Cartea profetului Daniel. 12. Cartea profetului Osea. 13. Cartea profetului Ioel. 14. Cartea profetului Amos. 15. Cartea profetului Abdia. 16. Cartea profetului Iona. 17. Cartea profetului Mihea. 18. Cartea profetului Nahum. 19. Cartea profetului Habacuc. 20. Cartea profetului Sofonia. 21. Cartea profetului Agheu. 22. Cartea profetului Malahia.

3.4.3. RELIGIE. În ce privește religia evreilor, aceasta nu poate fi separată de contextul mesopotamian. La fel ca în templele ziguratelor, D u m n e z e u l evreilor Y e h o v a i-a arătat lui A b r a h a m, patriarhul conducător locul unde se află Țara Făgăduinței. De asemenea Y e h o w a i-a înmânat profetului M o i s e tablele cu cele 10 porunci săpate în piatră, păstrate un timp în chivotul luat ca pradă de război de romani. Religia monoteistă a înlocuit zeii tradiționali B a a l (zeul vieții, fertilității, timpului) și M a r d u k (zeu organizator al Universului, focului solar și al luminii, protector al zeilor prin potop, creator al OMULUI), venerați un timp de fenicieni și de evreii din Nordul Israelului. După generalul veterinar Pe t r e S t a v r e s c u

88

(1868 - ultima dată semnalat în viață în orașul Alba Iulia, apoi dispărut) poruncile primite de M o i s e pe Muntele Sinai sunt următoarele:

Fig. 306. Zeul B a a l tânăr războinic (statuetă). Fig. 307. Zeul B a a l (basorelief). Fig. 308. Zeul B a a l (basorelief). Fig. 309. Cap umanoid cu coarnele zeului B a a l.

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, cel care te-am născut și apoi te-am scos din această robie egipteană. 2. Să nu ai alți zei afară de mine. Să nu-ți faci idoli. 3. Să nu te servești de numele Dumnezeului tău spre a spune minciuni. 4. Adu-ți aminte de ziua sâmbătă spre a o sfinți. 5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. 6. Să nu ucizi. .7. Să nu încalci credința casnică. 8. Să nu furi. 9. Să nu ai mărturie falsă împotriva semenului tău. 10. Să nu râvnești la bunuri ale semenului tău.

La acest decalog, rabinul tuturor comunităților M o s h e ben M a i m o n (1136 – 1204) a adăugat încă 13 puncte la Crezul religiei iudaice, astfel: 1. Cred că D u m n e z e u a fost, este și va fi Conducătorul lumii (rezumat 1 - Existența lui D u m n e z e u ) 2. Nu există decât un singur D u m n e z e u (rezumat 2–Unicitatea lui D u m n e z e u) 3. D u m n e z e u nu are cap și nimic din ce este trupesc (rezumat 3 - Negarea oricărei forme corporale) 4. D u m n e z e u a creat tot ce există și va exista după ce acestea vor dispărea (rezumat - 4 La început a fost lumina, întunericul, apa, pământul - Casa lui Dumnezeu însuși, apoi a creat vietățile și OMUL) 5. Numai Lui trebuie să-i adresăm aceste rugăciuni ce i se cuvin (rezumat 5 - Supremația sa) 6. Părinții noștri au fost inspirați de D u m n e z e u (rezumat 6 - Profeții) 7. M o i s e este cel mai mare dintre toți profeții. (rezumat 7 - Misiunea lui M o i s e nu va fi atinsă de altcineva) 8. Legea dreaptă după care ne călăuzim, fie scrisă sau trăită e Tora pe care a dat-o lui M o i s e.

89

(rezumat 8 - Revelațiunea) 9. D u m n e z e u nu va schimba nici o dată această lege (rezumat 9 – Imutabilitatea Torei) 10. D u m n e z e u cunoaște toate gândurile noastre și prevede sfârșitul fiecărui lucru (rezumat 10 - Preexistența lui D u m n e z e u Atotștiutor).

Fig. 310. M a r c u s T u l l i u s C i c e r o. Fig. 311. F r a n c i s B a c o n. Fig. 312 I s a a c N e w t o n. Fig. 313. R e n e D e s c a r t e s.

Un evreu are de îndeplinit în cursul vieții trei feluri de obligații: 1. Îndatoririle către Dumnezeu. Aici vorbim de închinarea pe care o face de trei ori pe zi (dimineața, la prânz și seara) și prin înscrisul de pe tocul ușii numit schma. 2. Îndatoririle către lume. Prevede mai multe obligații: a) Să ajuți săracii; b) Să te împaci cu dușmanul; c) Să mângâi pe nenorociți și să-i consolezi; d) Să vizitezi pe bolnavi; e) Să găzduiești drumeții; f) Să ai respect nemărginit pentru părinți; g) Să servești patria în război. 3. Îndatoririle către el însuși. Sintetic, obligațiile personale sunt următoarele: a) A face numai binele; b) A practica numai virtutea; c) A fi exemplu; d) A se instrui; e) A medita la legea divină. Dar pentru a respecta istoria trebuie spus că au existat evrei extremiști care au lansat Apelul Cremieux – Montefiore, publicat în anul 1860 în care, în afară că au glorificat supremația poporului ales de Y e h o v a, au încheiat astfel: O nouă împărăție mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetăți: a împăraților, a papilor și a patriarhilor, privite ca expresie a relației de încredere între Z e u s, Y e h o v a, B u d h a sau D u m n e z e u, c u O M U L. Încrederea s-a transformat prin mituri în revelație și credință. M a r c u s T u l l i u s C i c e r o (106 – 43 î.Hr.) a explicat originea cuvântului re – legio ca provenind din latină, cu sensul de a respecta legământul cu scriptura. De-a lungul timpului istoria religiilor a consemnat două momente, cu semnificație profundă. Primul moment se leagă de numele filozofilor F r a n c i s B a c o n (1561 - 1624) și R e n e

90

Fig. 314. Obiecte de cult ebraic. Fig. 315. Sinagoga rabinului R a s h i. Fig. 316. Menorah - Casa înțelepciunii, un candelabru cu șapte brațe care semnifică cele șapte zile ale creației, lumina, aerul și înțelepciunea. Fig. 317. Sinagoga din București.

D e s c a r t e s (1596 – 1650), care au postulat că sufletul, raționamentul și imaginația sunt elementele fundamentale ale existenței umane. Sufletul aparține lui D u m n e z e u, C r e a t o r u l, A t o t p u t e r n i c u l și A t o t ș t i u t o r u l, personalizat prin Puritate, Credință, Venerație și Speranță. Cu acestea se ocupă religia. Reciproca ne spune că Cercetarea, Raționamentul, Devotamentul, Munca, Adevărul și Intuiția aparțin Științei. Pornind de la experiment savanții pot formula ipoteze și teorii care permit cunoașterea legilor Macro – Universului Fizic sau Micro – Universului Biologic pentru oameni, plante și animale. Al doilea moment are ca punct de referință numele matematicianului I s a a c N e w t o n (1542 – 1741). Autor al legilor mecanicii corpurilor cerești a demonstrat matematic că D e m i u r g u l ne supraveghează permanent prin raza de lumină și forța gravitației, de care nu poate scăpa nimeni. Atunci, Religia și Biserica transformate în instituții conduse de papă, patriarh sau rabin s-au separat de Societățile Regale de Științe, Universități, sau Academii, coordonate de regi, profesori universitari sau președinți aleși promovând discutarea deschisă a problemelor ce privesc viața de zi cu zi. Obiectivul Inchiziției a devenit ștergerea urmelor gânditorilor crematorizați în piețe publice pentru că au explicat natura și societatea după crezul lor. Dar, iată ce ne spune generalul P e t r e S t a v r e s c u în volumul Duh de viață nouă despre Religie și ideile legate ca verigile în lanț: 1. Ideea de existență a unei puteri unice universale. 2. Ideea că puterea acestuia este mai mare decât mintea omenească. 3. Ideea existenței unui raport între oameni și D u m n e z e u. 4. Ideea datoriei. 5. Ideea de răsplată iminentă. 6. Ideea de judecată pe lumea cealaltă. 7. Ideea de milă și de îndurare. Cele șapte idei prezentate mai sus trasează căile cunoașterii lui D u m n e z e u, fie prin dogme care dovedesc să există D u m n e z e u, fie pe Calea adevărului. Una din dogme spune că D u m n e z e u este iubire și că aceasta

91

Fig. 318. Arborele Sefirotic cu sferele și coloanele energetice (după B r i a n L a n a s t e r, 1995). Fig. 319. Educția, fragment al unui vitraliu aflat la Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii. Sunt reprezentate în armonie Știința (stânga – personificată prin Cercetare, Raționament, Intuiție, Devotament, Muncă, Adevăr) și Religia (dreapta – personificată prin Puritate, Credință, Speranță, Venerație.) Realizator Louis Comfort Tiffany, 1890. Fig. 320. Arborele Sefirotic cu sferele și coloanele energetice.

se manifestă la fel cu cea a tatălui către fiii săi. Altă dogmă cu trimitere la Calea adevărului afirmă că D u m n e z e u este dragoste, iar pentru apropiere avem nevoie de purificare.

3.4.4. SOCIOLOGIE. De-a lungul unei istorii milenare evreii au demonstrat că un popor nesemnificativ numeric, disciplinat și educat, beneficiarul unei religii transmisă din generație în generație de rabini prin Tora, Tanah (Biblia evreilor) sau alte cărți au depășit condiția de sclavi redobândind statutul de învingători. Nu au rămas indiferenți la progresul cunoașterii pe care l-au introdus în filozofia, religia și sociologia lor. Spre exemplificare teoria pneumatistă potrivit căreia aerul și pulmonii sunt motorul vieții și-a găsit reprezentarea în Arborele Sefirotic sau Arborele vieții, compus din 3 romburi care leagă între ele 9 sfere energetice, plus alte două spre vârful de jos, corespunzătoare unui număr care indică ordinea creației. Rombul de sus sau Triunghiul divin se referă la aspectul spiritual al persoanei, acea parte care este conectată de toate celelalte ființe și lucruri existente. Reprezintă transpersonalul. Rombul din mijloc se referă la sufletul individual, acea parte din Spiritul total din care s-au desprins Sentimente ca o scânteie separată de suflet. Rombul de jos se referă la personalitate, compusă din gânduri, sentimente, senzații și subconștient. Cele patru sfere care țin totalul de 10 ale Arborelui sefirotic reprezintă personalitatea noastră. Nominalizare: 1. Malkuth (Senzațiile / Regatul, Planeta Pământ). Este sfera cea mai de jos de la care pornește interpretarea. Semnifică actului creației, adică întreaga lume fizică existentă, cu tot ce este în ea. Este veriga prin care trăirea interioară intră în

92

Fig. 321. Scopul Torei și poziția arborelui sefirotic (după B r i a n L a n c a s t e r, 1995). Fig. 322. Mormântul rabinului S h i m o n bar Y o g a i. Fig. 323. Coperta Cărții Zohar, care conține Arborele Sefirotic.

contact cu ce se întâmplă în afara noastră. 2. Hod, (Gândurile / Gloria). 3. Netzach (Sentimentele / Eternitatea). 4. Yesod (Întâmplări trecute / Temelia). Alte trei sfere care se găsesc la partea superioară a arborelui reprezintă sferele spiritul Etern. Nominalizare: 1. Keter (Coroana), 2. Binah (Înțelegerea) și 3. Chochmah (Înțelepciunea). Alte trei sfere de la mijloc sunt sferele sufletului. Nominalizare: 1. Gevurah (Contracția forței), 2. Haad (Expansiunea bunătății) și (Cunoașterea). Cercul punctat Daat este al Cunoașterii. Arborele mai poate fi privit ca fiind format din trei coloane care corespund celor trei canale de energie, identificate din antichitate de mistica orientală ca parcurgând corpul, cu precizarea că cea din mijloc corespunde coloanei vertebrale. Astăzi bioenergeticienii recunosc șapte planuri echivalente cu cele șapte chakre sau centre energetice. Poziția Arborelui Sefirotic în Tanah sau Tora scrisă o vedem în partea de sus. În Centru, sub forma unei sfere cu zimți avem Tora scrisă cu subtitlul Legea și învățătura. Pătratele din stânga de sus în jos, sunt nominalizate astfel: 1. Interpretări mistice ale Legii (ex. Zohar – Cartea splendorii, scrisă de S h i m o n bar Y o h a i); 2. Filozofia legii (considerații asupra motivației, cronologia și modificarea); 3. Expunerea legii (discuții ce transmit dinamica legii, Gemara – 500). Pătratele din dreapta de sus în jos sunt nominalizate astfel: 1. Interpretări mistice ale Legii (ex. Zohar – Cartea splendorii scrisă de S h i m o n bar Y o h a i); 2. Tradiția comentariilor (R a s h i 1105 – 140; N a c h m a n i d e s, (1194 – 1270)); 3. Povestirile interpretative orniletice (Midrash Aggadah); 4. Interesul literal (Targum Onkelos).

93

Fig. 324. Rabinul N a c h m a n i d e s (1194 – 1270). Fig. 325. Rabinul R a s h i (1040 – 1095). Fig. 326. Rabini comentatori.

În rezumat putem spune că la evrei viața socială se bazează pe îndeplinirea de fiecare individ a Legământului cu Y e h o v a ceea ce generează Forța socială care, la rândul ei acționează spre binele tuturora. Purtătorul de drapel este I s u s H r i s t o s, ființă care a trăit în Cer, înainte de a veni pe Pământ, ca Mesia sau trimisul lui D u m n e z e u. În scurta sa viață pe Terra, istoriografii au identificat mai multe funcții sintetizate după cum urmeză: 1. Funcția Cognitivă (a explicat rațiunea existenței umane și a sufletului legat de vis, transă, telepatie, hipnoză și moarte). 2 Funcția Acțională (a subordonat Ritualul, Descântecul și Magia voinței lui D u m n e z e u). 3. Funcția Compensatorie (echilibrează o societate stratificată, dezechilibrată social prin promovarea lumii de apoi, mai bună și mai dreaptă celor fără de păcat. 4. Funcția Identitară ca liant al coeziunii sociale și al confesiunii unei populații de creștini, israelită sau mahomedană). 5. Funcția supranaturală sau învierea, adică capacitatea de a reveni la viață după moartea cauzată de oameni printr-o judecată strâmbă. Descoperirea manuscriselor de la Qumran, mai cunoscute sub numele de manuscrisele de la Marea Moartă, a confirmat unitatea arheologiei cu lumea, evenimentele și mesajul transmis prin Biblia evreilor.

3.4.5. MEDICINA VETERINARĂ. Alături de chinezi și de indieni, evreii se numără printre puținele popoare antice care au reușit să-și păstreze timp de milenii identitatea seminției lor. Prin cele două forme ale Torei (orală și scrisă), au transmis prin rabini din generație în generație. incantații, legende, reguli de viață. Cu referire la medicina evreilor, istoricul dublu licențiat, veterinar și uman R a d u I f t i m o v i c i (1931 - 2020), a identificat

94

Fig. 327. Peștera de la Qumran, unde au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Fig. 328. Prof. univ. dublu licențiat cu aplicație în istoria medicinei R a d u I f t i m o v i c i Fig. 329. Manuscris de la Marea Moartă.

trei perioade: 1. Medicina iudaică antică. 2. Medicina talmudică. 3. Medicina iudaico – arabă. La punctul 1. Medicina iudaică antică, trebuie amintit faptul că evreii interpretau bolile ca pedeapsă divină, urmare a fărădelegilor comise fie de indivizi izolați sau de popoare întregi. Dă ca exemplu evenimentele din timpul judecătorului S a m u e l (secolul IX î.Hr.). După ce filistenii au furat chivotul cu tablele lui M o i s e și alte obiecte de cult, Y e h o v a trimite asupra lor ciuma bubonică. Referitor la practica medicală, istoricii sunt de acord că rabinii cunoșteau semnele leprei pe care o diferențiau de râie sau de eczeme ale pielii. O atenție specială au acordat turmelor de oi și de capre, din care extrăgeau cazurile cu anumite afecțiuni bucale sau podale considerate impure (spurcate). Punctul 2. Medicina talmudică acoperă perioada 60 – 632 d.Hr., adică de la demolarea Templului Nou de către romani, până la invadarea Palestinei de arabi. În această perioadă sunt descrise cinci pedepse veterinare pe care Y e h o v a le poate aplica netrebnicilor: a. îmbolnăvirea vitelor; b. ciuma vitelor; c. îmbolnăvirea concomitenta a oamenilor si vitelor (vărsatul negru); d. broaștele, țânțarii si tăunii, lăcustele; e. moartea întâi-născuților dobitoacelor. Date suplimentare găsim în Leviticul 13 din Vechiul Testament. Rabinii cunoșteau semnele mai multor boli. În cazul leprei susțineau contaminarea prin hainele bolnavilor. Talmudul conține sfaturi profilactice cum ar fi: curățenia corpului și protecția comunității față de bolnavii molipsitori. Descrie protocoale chirurgicale cu trimitere la amputații și operații pe abdomen. După spălarea cu vin și ungerea cu untdelemn, plăgile erau bandajate cu pansamente curate. Înscrisuri au amintit de prima Școală evreiască de medicină, deschisă în anul 200 d.Hr. în orașul Tigris. Talmudul din Ierusalim, la capitolul agricultură a descris practica medicală comună a rabinilor pentru tratarea bolilor la oameni și animale. In paragraful 11 din Levitic,

95

Fig. 330. Abatorul București, astăzi demolat. Sala de tăiere. Fig. 331. Ritual evreiesc de tăiere a păsărilor și a bovinelor. Fig. 332. Sacrificiu religios la evrei.

sunt trecute animalele curate (cușer), care pot fi consumate după ritualul religios si cele necurate. Sunt pure toate animalele care rumega si au copita despicata (ovine, taurine, caprine, căprioare). De la bovine se consuma carnea considerata curată (de la gat si trenul anterior). In paragraful 22 din Levitic, M o i s e se adresează fiilor lui Israel spunând că: jertfa adusă Domnului trebuie sa fie fără meteahna, de parte bărbătească, din vitele mari sau oi sau capre. Sa nu aduci jertfa unui dobitoc orb, vătămat sau slut, sau bubos sau răpciugos sau râios. De asemenea, “dobitocul care are părțile bărbătești strivite, sfărâmate, smulse sau tăiate sa nu-l aducem Domnului”. Nu pot fi consumate animalele care rumegă, dar nu au copita despicată (cămilele). Se pot mânca numai pasările domestice, nu si cele sălbatice de balta (barza, lebăda, bâtlanul ). Nu se consumă porcul și iepurele. Se poate consuma orice peste din lacuri sau râuri. Nu se consumă nici un animal care se târăște (reptile), nici rozătoare (șoareci, șobolani), nu se mănâncă insecte cu excepția lăcustelor.

Talmudul conține și alte indicii privind bolile oamenilor și animalelor. Din bolile oamenilor, recunoscute ca foarte periculoase menționăm: angina pectorală, meningita și colecistita. Uciderea câinelui cu bale (rabie) se făcea deîndată ce era identificat după semne clinice (gura deschisă cu limba inertă, salivă abundentă, urechile atârnate, coada lipită de corp, mers agitat, fotofobie, lipsa lătratului). Evreii știau că mușcătura câinelui turbat era mortală pentru om și animalele din jur, motiv pentru care au admis ca prinderea și uciderea lor să poată fi făcută și în ziua de Sabat. O altă boală descrisă a fost tuberculoza la bovine, dar patologia și periculozitatea nu a fost descifrată. Punctul 3. Medicina iudoaico–arabă, acoperă perioada anilor 630 – 1200 d.Hr. După ocuparea Asiei Mici, Nordului Africii și Peninsulei Iberice de către arabi,

96

Fig. 333. Profesor universitar C o r a R o s e n t h a l. Fig. 334. Profesor universitar E l i a s

E r w i n, emigrat în Israel. Fig. 335. Academician profesor universitar N i c o l a e C a j a l.

rabinii specializați în practicarea medicinei apar ca angajați la curtea marilor califi. Între ei amintim pe I b n G e a g e a l, medicul califului din Basra, R a b i N a t h a n a e l, medicul sultanului S a l a d i n I, cunoscut după victoria sa împotriva cruciaților și cucerirea Ierusalimului. Aceștia au adus date noi privind osteoporoza, icterul și epilepsia. Medicina practicată s-a axat pe prevenție, remediile folosite bazându-se pe uleiuri și balsamuri aplicate pe răni bandajate. Aplicația pentru medicină a evreilor s-a transmis până în zilele noastre, fapt confirmat de membrii Academiei Române dintre care amintim pe B e n e d i c t M e n k e ș ( 1904 – 1987), A r t h u r K r e i n d l e r (1900 – 1988), O s c a r S a g e r (1894 – 1981), S i m i o n I a g n o v (1892 – 1958), N i c o l a e C a j a l (1919 – 2004) sau R a d u P o r t o c a l ă. De la medicina veterinară amintim pe profesorii universitari C o r a R o s e n t h a l, titulara catedrei de apicultură) și pe E l i a s E r v i n, cu aplicație în patologia bolilor infecțioase ale animalelor domestice.

97

Fig. 336. Leul macedonean de la Amfipolis. Fig. 337. Harta Macedoniei, Cetățile Stat grecești și ale Imperiului Persan. Fig. 338. A l e x a n d r u cel M a r e.

3.5. MACEDONIA

3.5.1. DATE ISTORICE. Semințiile evreilor, palestinienilor, macedonenilor și dacilor recunosc că la originile lor au stat triburi de păstori migranți din Mesopotamia sau mai de departe din Vestul Indiei. Sunt popoare care au supraviețuit vremurilor, uneori cu statalitatea suspendată. Războaiele purtate cu legiunile Romei Antice au demonstrat că organizarea bazată pe instituții s-a dovedit superioară triburilor militarizate. Asocierea în funcție de interese în Ligi sau Federații a schimbat soarta și harta unor popoare. Urmele încleștărilor pe viață și pe moarte se pot vedea la tot pasul atât în Orientul Apropiat cât și în Balcani. Ne referim la conflictele între hitiți și egipteni, evrei și palestinieni, greci și macedoneni, sârbi și iliri sau turci și bulgari. În general popoarele nomade, în continuă deplasare cu turmele lor de oi și de capre, au lăsat puține situri arheologice. Date cu valoare istorică mai apar în Biblie sau în poemele populare, pentru noi cea mai reprezentativă fiind Alexăndria.

Majoritatea istoricilor sunt de acord că păstorii stabiliți în secolul al VII lea î.Hr. în pășunile dintre cetățile stat Atena, Sparta și Teba din Balcani au pus bazele unei societăți tribale, pe nume Macedonia care, la scurt timp, a fost încorporată în Imperiul Persan. Structura a fost înlocuită cu monarhia militarizată, expansionistă care si-a propus în calitate de putere dominantă să conducă economic, politic și militar popoarele din Peninsula Balcanică. Posesoare a unei armate disciplinate, cu formațiuni de luptă redutabilă

98

Fig. 339. Triburile balcanice până la F i l i p al II - l e a. Fig. 340. Falanga macedoneană (desen). Fig. 341. Concentrarea macedoromânilor de o parte și de alta a liniei Jireček în Republica Macedonia de Nord și Grecia.

(falanga macedoneană), a elaborat strategii și tactici care să conducă la victorie. După cum se poate vedea în desenul de mai sus cei 160 de luptători care foloseau sulițe lungi de 5 - 6 m (sarisa) erau dispuși în 16 rânduri, cu care țineau dușmanul la distanță. Cavaleria și flota militară la Marea Adriatică au asigurat supremația macedonenilor în regiune. Regatul Macedoniei a atins apogeul sub regele F i l i p al II l e a (382 – 336 î.Hr.), după ce în lupta de la Cheroneea (338 î.Hr.) a învins coaliția cetăților stat dominante în Balcani formată din Atena și Teba. Rând pe rând triburile dardanilor, agrianilor, paionilor, etc. au fost asimilate sau epurate etnic. Macedonenii separați de linia Jireček în macedonenii din Republica Macedonia de Nord și greci naturalizați (Grecia nu acordă statutul de minorități) sunt concentrați în jurul localităților Mrzenci, Gorničet, Gevgelija și altele, respectiv Liumnița, Livadia ș.a.m.d. Cronologic, istoriografii disting mai multe evenimente sau perioade după cum urmează: 3.5.1.1. Perioada dinastiei Argeade (808-512 î.Hr.). 3.5.1.2. Perioada dominației Imperiului Persan (512 – 492 î.Hr.). 3.6.1.3. Perioada apogeului Regatului Macedoniei (492-359 î.Hr.). 3.5.1.4. Imperiul lui A l e x a n d r u cel M a r e, mai corect Imperiul Macedo – Elen (359-323 î.Hr.). 3.5.1.5. Regatele generalilor macedo – eleni după moartea lui A l e x a n d r u c e l M a r e (356 – 323 î.Hr.). 3.5.1.6. Ocupația Romei Antice. 3.5.1.7. Regăsirea strămoșilor macedonenilor antici în regiunea Hunza din Pakistan. 3.5.1.8. Apariția Bibliei și a cărților populare.

99

Fig. 342. Razele solare transformate în diamante. Fig. 343. Soarele de pe drapelul din toate timpurile al macedonenilor. Fig. 344. Diamante solare stilizate pe un scut macedonean antic.

3.5.1.1. Perioada dinastiei argeade (808 – 512 î.Hr.)

Primul rege despre care se afirmă că sunt dovezi istorice ar fi fost P e r d i c c a s I (700 – 678 î.Hr), care și-a legat numele de povestea Soarelui de pe steagul și scutul macedonenilor. Împreună cu doi frați mai mari G a u a n e s și A e r o p u s au plecat din Tesalia pentru a lucra ca argați la curtea regelui ilirilor, identificată mai târziu în orașul Ebonia. Cel mare avea în grijă caii la pășune, următorul vitele, iar mezinul oile și caprele. Cum regina lucra cot la cot cu suratele la treburile casei, a observat că pâinea lui P e r d i c c a s creștea în cuptor de două ori mai mare în comparație cu cele ale fraților. A povestit întâmplarea soțului. Regele a considerat că nu-i lucru curat, drept pentru care a hotărât îndepărtarea celor trei argați din casa lor. A chemat frații pe care i-a anunțat să plece în altă parte. La cerea lor de a primi plata cuvenită pentru zilele cât au lucrat, le-a răspuns sec că nu vrea să discute despre așa ceva. Frații mai mari au tăcut. Mezinul P e r d i c c a s a scos cuțitul de la brâu. Sprijinit cu un genunchi pe podea a trasat un cerc în care razele soarelui s-au spart luând forma unor diamante. Le-a adunat cu palmele după care le-a pus sub cămașa strânsă la brâu și au plecat. Mai târziu mezinul P e r d i c c a s a ajuns regele Macedoniei. Razele Soarelui și diamantele, ca simbol al trăiniciei se pot vedea pe scuturile de luptă, iar Soarele pe drapelul de Stat. Merită semnalat faptul că numele P e r d i c c a s apare când vorbim de Regatul Seleucid (312 – 63 î.Hr). Macedonenii sub conducerea regelui A l e x a n d r u I au extins teritoriul spre Eordaia, Pieria, Mygdonia și Almopia. În apropiere de orașul Edessa, urmașul lui la tron, pe nume A r g e a d e s, a construit capitala Aegae, azi Vergina.

100

Fig.345. Bătălia de la Cheroneea. Fig. 346. F i l i p al II lea, regele Macedoniei. Fig. 347. Schema de luptă cu dispunerea trupelor macedonene și ale Ligii Atenei și Tebei. Fig. 348. Vergina. Intrarea în mormântul Regelui F i l i p al II lea.

3.5.1.2. Perioada dominației în Imperiul Persan (512 – 492 î.Hr.)

Timp de cca. 20 de ani Peninsula Balcanică a fost sub ocupație persană. Corespunde cu campania împăratului D a r i u s I împotriva sciților. Locurile unde au avut loc luptele au fost identificate în Dobrogea. Campania regelui persan a redus presiunea triburilor slave migrate dinspre Est sau a celor germanice venite din Nord, adică dinspre Slovacia de astăzi. Macedonia și-a recăpătat independența de sub perși sub domnia lui A l e x a n d r u I (495 – 450 î.Hr.). A pierdut-o în anul 168 î.Hr. o dată cu transformarea în provincie romană, pentru ca să reapară după destrămarea Imperiului Turcesc. Dispare din nou în anul 1912 după al doilea Război prin Pacea de la București. După al doilea Război Mondial, prin pacea de la Paris Macedonia reapare sub numele de Republică Federativă în cadrul Republicii Federative Socialiste Iugoslavia.

3.5.1.3. Perioada apogeului Regatului Macedoniei (492-359 î.Hr.)

Sub conducerea regelui F i l i p al II lea macedonenii au anexat pășunile și râurile paionianilor, tracilor și ilirilor. În fața pericolului generat de ascensiunea Macedoniei, Cetățile Stat inamice Atena, Teba, Corint, susținute de Rhodos și Pergam au format o coaliție anti-macedoneană. Bătălia de la Cheroneea (334 î.Hr.) în care regentul A l e x a n d r u a condus cavaleria a fost câștigată de macedoneni. Învinșii au pierdut 1000 de combatanți în luptă și alți 2000 jertfiți pe altare ca ofrandă adusă zeilor care au asigurat victoria.

101

Fig. 349. Ruinele palatului regal din Vergina. Fig.350. Macedonia și Cetățile Stat grecești constituite în Liga Corintului. Fig. 351. Ruinele Tebei.

Tratativele pentru încheierea păcii s-au concretizat în formarea confederației cunoscută sub numele de Liga de la Corint la care au aderat cetățile stat grecești cu excepția Spartei. Liga l-a ales pe A l e x a n d r u c e l M a r e hegemon, calitate în care a semnat aderarea Macedoniei și, prin vot, declarația de război Persiei. Cetățile stat grecești, cu excepția Spartei, au semnat acordul pentru alianța cu Regatul Macedoniei și descendenții legali și au votat începerea războiului cu Persia.

3.5.1.4. Imperiul lui A l e x a n d r u c e l M a r e (359-323 î.Hr.)

După moartea fulgerătoare a regelui Filip al II- lea, ucis de un apropiat din garda de corp, A l e x a n d r u c e l M a r e și-a asumat răspunderea conducerii unui regat amenințat din interior de lupta pentru putere, iar din exterior de cetățile stat Atena și Teba, care urmăreau distrugerea Macedoniei. Noul rege nu a luat în seamă sfaturile primite de a renunța la ideea tatălui său de a crea Imperiul Macedonean structurat pe cetățile stat grecești și pe Imperiul Persan. Cu educație aleasă primită de la filozoful A r i s t o t e l din Stagira, de la care a deprins arta diplomației, completată cu tactica și strategia militară, preluate de la tatăl său, regele F i l i p al II lea, tânărul rege a îndeplinit cerințele pentru a fi ales comandantul de oști al Ligii Corintului. Dar înainte de a părăsi Peninsula Balcanică, tânărul rege a rezolvat trei lucruri. Mai întâi și-a înnobilat ascendența declarându-se urmaș după mamă a lui Hercule. În al doilea rând a impus prin forța armelor respectarea acordului de pace și cooperare al Ligii Corintului. După model mesopotamic, cetatea răzvrătiră Teba a fost incendiată, iar cei 30000 de supraviețuitori

102

Fig. 352. A l e x a n d r u c e l M a r e, împărat al Imperiului Macedo – Elen și faraon zeificat A m o n R a al Egiptului. Fig. 353. P t o l e m e u I S o t e r - general și rege al Regatului Ptolemeilor. Fig. 354. L y s i m a c h u s - general. Fig. 355. Se l e u c u s I – u l N i c a t o r.

vânduți ca sclavi. Prizonierii au sfârșit ca ofrande aduse zeilor care au sprijinit victoria. Următoarele ținte au fost ilirii, tracii și geto-dacii. Trupele tracice, respectiv tribalii aflați sub comanda lui S y r m u s, agrianii sub conducerea lui L a n g a r u s și odrizii, care și-au declarat nesupunerea au fost învinse în lupta de la Muntele Haemus (336 î.Hr.). Despre tribali se cunoaște că o parte au reușit să se salveze trecând Dunărea, după care s-au stabilit în Nordul Deltei Dunării. Pe această cale, este posibil ca strămoșii lui A l a r i c, ajuns rege al vizigoților să fi fondat localitatea Peuce, astăzi acoperită de Delta Dunării. Despre celelalte triburi nu s-a mai auzit nimic. Un contingent macedonean format din 1500 de cavaleriști și 4000 de pedeștri a trecut Dunărea angajând lupta cu armata geto-dacilor estimată la 14000 de luptători. Organizarea militară superioară și invincibilitatea falangei ca armă de luptă i-a convins pe geto-daci să se retragă printre bălțile mlăștinoase și potecile pădurii hercinice numai de ei cunoscute spre munte. Au urcat pe șeile cailor femeile și copii, dar au lăsat în urma lor o bogată pradă. Nu sunt date privind natura prăzii și nici asupra numărului luptătorilor uciși, dar se știe că armata macedoneană a avut un corp de femei care se ocupa de intendență și acordarea primului ajutor răniților, acțiuni pe care le putem încadra în ce numim astăzi HoReCa. În al treilea rând a transferat prerogativele conducerii Macedoniei în calitate de guvernator generalului A n t i p a t r o s, pe al cărui fiu, C a s s a n d e r, îl vom întâlni după moartea lui A l e x a n d r u cel M a r e

103

Fig. 356. Cetatea Troia fondată în 2000 î.Hr. Fig. 357. A l e x a n d r u cel M a r e taie cu sabia nodul gordian. Fig. 358. Templul Amon Ra din Egipt. Basorelief cu zeificarea regelui A l e x a n d r u c e l M a r e. Fig. 359. Ruinele Bibliotecii din Alexandria. Fig. 360. A h i l e bandajând rana lui P a t r o c l e.

ca rege al Macedoniei princeps. După acest moment drumul spre Asia Mică a fost deschis.

Campania din Asia Mică. În fruntea unei armate compuse din 5000 de călăreți și 30000 pedeștri, A l e x a n d r u cel M a r e, a traversat strâmtoarea Bosfor aproape de Marea Neagră pentru a cuceri Persia. Alături de el s-au aflat generalii E u m e n e s, P e r d i c c a s, L y s i m a c h u s (381– 361 Î.Hr.), P t o l e m e u I S o t e r (360 – 280 î.Hr.), S e l e u c o s I - u l N i c a t o r (373 – 281 î.Hr.) pe care după dispariția lui A l e x a n d r u ce l M a r e îi vom regăsi ca fondatori ai regatelor generalilor. După primele ciocniri cu trupele persane de la granița imperiului, primul act politic a fost omagiul adus eroilor mitologici greci A h i l e și P a t r o c l e, înmormântați la Troia. În marșul său triumfal a eliberat cetățile care l-au primit cu porțile deschise. A instalat conduceri clientelare. Alte cetăți cum sunt Halicarnas, Lampsaca sau Aspendos, care au respins pacea au fost aspru pedepsite. Cetățile Lycia, Pamfilia şi Pisidia, din sudul Asiei Mici, au fost încredințate guvernatorului N e a r h. A urmat marșul în interiorul regiunii, ocupând orașul Gordion, capitala Frigiei. Aici legenda spune că a desfăcut cu o lovitură de spadă nodul lui G o r d i o s. O vorbă din bătrâni a spunea că acela care reușea să desfacă acest nod al frânghiei care lega jugul de carul boilor avea să stăpânească Imperiul Persan. Campania din Siria și Egipt. După bătăliile purtate, drumurile Siriei și ale Egiptului au fost deschise pentru trupele macedonene. Cetatea stat Tyr, dominantă în regiune, care a rezistat timp

104

Fig. 361. Bătălia de la Granicus. Fig. 362. Schema de luptă de la Issus, cu amplasarea trupelor macedonene și persane. Fig. 363. Bătălia de la Issus. Fresca descoperită la Pompei. Fig.364. Bătălia de la Hidaspes.

de șase luni unui asediu necruțător a fost aspru pedepsită (332 î.Hr.). Luptele au lăsat în urma lor 3000 de morți, iar 30000 de prizonieri și locuitori au fost vânduți ca sclavi. A urmat întâlnirea cu rabinii din Ierusalim. În orașul Memfis, A l e x a n d r u cel M a r e , este primit ca un eliberator fiindcă perșii nu erau iubiți în această parte a lumii. Dorind să răspândească macedo - elenismul pe valea Nilului, tânărul rege a întemeiat în Vestul Deltei Nilului orașul Alexandria, care avea să devină pentru un timp noua capitală a Egiptului, cu sanctuare de cult. Biblioteca și Farul din Alexandria au rămas în memoria colectivă ca minuni ale lumii. După un marș prin deșert a consultat oracolul zeului A m o n, iar preoții Templului de la Karnak îi acordă titlul de Z e u. Campania din inima Imperiului Persan. Campania militară s-a îndreptat spre Est. Traversează cu ușurință peste Munții Taurus cucerind fără luptă orașul Tars. Istoriografii, analiștii militari și artiștii consemnează bătălia de la Granicus în urma căreia trupele persane au fost nevoite să se retragă spre Estul Asiei (334 î.Hr.). Raportul pierderilor a fost de 300 luptători la victorioși față de 3000 la învinși. Cu toate acestea, veștile primite de acasă sunt neliniștitoare. Sparta se revoltă intrând în alianță cu perșii. Depășind momentul nefast macedonenii se mobilizează exemplar pentru lupta decisivă care a avut loc la Issus (333 î.Hr.). Pusă pe fugă armata care număra 600000 de oameni a lui D a r i u s III, regele persan, s-a retras strategic dincolo de râul Eufrat. A urmat atacul puternic al cavaleriei lui A l e x a n d r u cel Mare, în flancul drept al perșilor, care a devastat liniile de comunicare a ordinelor de luptă între centrul de comandă și trupă, cauza busculadelor și a dezertărilor. D a r i u s III abandonează carul de luptă și armele ordonând retragerea spre Est. Îmbătat de beția puterii, cu intenția de a se declara împăratul lor,

105

Fig. 365. A l e x a n d r u c e l M a r e. Fig. 366. Imperiul Macedo – Elen. Fig. 367. D a r i u s a l III – lea.

A l e x a n d r u c e l M a r e traversează Tigrul și Eufratul descoperind armata persană estimată la un milion de oameni cantonată pentru odihnă și refacere lângă localitatea Gaugamela. A fost ultima luptă pentru perși. Falanga macedoneană cu A l e x a n d r u c e l M a r e călare pe Bucefal a rupt flancul drept al armatei atât de puternic încât D a r i u s al III – lea a abandonat carul de luptă, armele, armata și imperiul. Ziua de 2 octombrie 331 î.Hr. a însemnat sfârșitul. Din împărat a ajuns fugar asasinat de B e s s u s, unul din satrapii săi. La rândul lui satrapul a fost ucis ca un criminal de rând. După victorie, A l e x a n d r u c e l M a r e a ocupat Babilonul și Susa care l-au declarat Împărat al Asiei. Cetatea stat Persepolis l-a respins, motiv pentru care a împărtășit soarta Tebei grecești. Din falnicul oraș nu au mai rămas decât câteva coloane care încearcă și astăzi să se ridice spre cer din movilele de nisip care acoperă bolovani pe care se văd urmele incendiului devastator. Locuitorii au fost vânduți ca sclavi pentru a răscumpăra crimele atribuite lui X e r x e s. În compensație, la Pasargadae a refăcut mormântul lui C y r u s c e l M a r e pe care l-a admirat. În ciuda greutăților, campania va continua. În urma unui război care a durat între anii 330 – 328 î.Hr. supune Persia orientală cu Afganistanul, Turkestanul și Belucistanul de astăzi. Rezistența perșilor încetează o dată cu supunerea Sogdianei şi a Bactrianei. Pentru a nu fi privit ca dușman, A l e x a n d r u c e l M a r e se căsătorește, după ritualurile persane, cu prințesa R o x a n a fiica nobilului O x y a r t e s. Cum poligamia făcea parte din viața de zi cu zi, a fost prea târziu să aibă un moștenitor.

106

Fig. 368. A l e x a n d r u c e l M a r e în Templul din Ierusalim. Fig. 369. Bătălia de la Gaumela (332 î.Hr.). Fig. 370. Intrarea lui A l e x a n d r u c e l M a r e în Babilon. Fig. 371. Bătălia de la Hidaspes. Fig. 372. A l e x a n d r u c e l M a r e și regele

P o r u s al Indiei.

Pe atunci un nou plan i-a încolțit în minte. Să cucerească India. Pe vremea aceea regele P o r u s conducea un regat forma din 16 regiuni destul de heterogene, iar armata putea concentra 700000 de combatanți. Cu o trupă formată din 15000 de soldați macedonenii au început lupta pe malul râului Histapes (329 î.Hr.). La început elefanții lui P o r u s îi îngrozesc pe greci. Descoperă că ochii și trompele elefanților sunt vulnerabile la atacul sulițelor. Spre seară macedonenii îi înfrâng pe indieni, iar P o r u s, căzut prizonier. Într-o pasă de bunăvoință A l e x a n d r u c e l M a r e îl întreabă pe P o r u s ce dorință are. „Aș vrea să fiu tratat ca ceea ce sunt și să rămân așa” a răspuns P o r u s, adică să rămână rege. A l e x a n d r u îl ascultă și nu îl întrerupe. Gândurile sunt înlocuite de privirea prietenului cel mai bun, calul B u c e f a l, în vârstă de 30 de ani, răpus în urma rănilor primite în luptă. Trezit din vis îl numește pe P o r u s satrap în fostul lui regat. În memoria lui B u c e f a l tânărul împărat persan a construit cetatea Bucefalia, menționată în scrierile lor de P l u t a r h și S t r a b o n. Răscoala regatelor Indusului și Patalei, înăbușite de generalul P e i t h o n, dar mai ales revolta armatei care a refuzat trecerea Gangelui pentru a lupta cu trupele indiene și persane refugiate, au fost luate în considerarea de comandantul oștirii macedo - elene care a ordinat retragerea spre Babilon. Acolo s-a stins din viață generalul H e p h a i s t o, prieten și camarad de luptă. În timpul retragerii a cucerit câteva cetăți indiene între care și Malli (azi Muthan), la asediul căruia A l e x a n d r u c e l M a r e a fost săgetat și apoi recuperat de chirurgul K r i t o d e m o s din Cos. Represaliile au fost dure. Nu a știut că în Babilon își va găsi sfârșitul în ziua de 10 iunie 323 î.Hr., răpus de malarie sau de

107

Fig. 373. Bătălia de la Hidaspes împotriva lui P o r u s. În alb, cu coiful pe cap tânărul împărat al Persiei apare călare pe calul B u c e f a l. Fig. 374. R o x a n a și A l e x a n d r u c e l M a r e. Fig. 375. Moartea lui A l e x a n d r u cel M a r e în Babilon. Fig. 376. Sarcofagul lui A l e x a n d r u c e l M a r e din Alexandria.

otravă la vârsta de 33 de ani. După S t r a b o n, P l u t a r h și P a u s a n i a fost înmormântat la Alexandria în Egipt, într-un sarcofag din piatră, dublat la interior de un altul din aur. Corpul neînsuflețit a fost uns cu miere după ce a fost îmbălsămat. Alte surse afirmă că P t o l e m e u I S o t e r l-a mutat la Memfis, de unde urmașul său la tron l-a readus la Alexandria. Istoricii afirmă că P e r d i c c a s, unul din generalii săi ar fi încercat să-l răpească cu forța pentru a-l transporta în Macedonia. Acțiunea a fost zădărnicită. În timpul ocupației romane, pelerinajul la mormântul marelui conducător de oști și al Imperiului Macedo-Elen a fost interzis din ordinul împăratului. S e p t i m i u s S e v e r us a ordonat ca pelerinajul la mormânt să fie oprit. Mai târziu, când arheologii l-au deschis, nu au mai găsit nimic. La moartea controversată (după unii boală, după alții cuvinte rostite de otrăvire) s-a pus problema transmiterii succesiunii. Prin jocul ultimilor cuvinte grecești rostite de A l e x a n d r u c e l M a r e înainte de a trece în lumea celor drepți (krater – oi / celui mai vrednic) sau (krat - eroi / celui mai puternic), nu s-a aflat răspunsul.

3.5.1.5. Regatele generalilor Macedo – Eleni post mortem A l e x a n d r u c e l M a r e

După moartea lui A l e x a n d r u c e l M a r e au apărut neînțelegeri între generalii săi privind succesiunea la tronul imperiului. După dușmănii și acțiuni ce pot fi privite ca războaie civile, care au durat aproape două sute de ani, din Imperiul Macedo – Elen s-au desprins mai multe

108

Fig. 377. Regatul Ptolemeilor. Fig. 378. Efigia Regelui C a s s a n d e r al Taliei cu leul mesopotamian pe verso, care confirmă suzeranitatea Persiei. Fig. 379. Regatul Seleucid.

regate. Acestea sunt: 1. Regatul Ptolemeilor în Egipt. 2. Regatul Seleucid în Siria și Orientul Apropiat. 3. Regatul lui Lysimachus în Tracia. 4. Regatul lui Cassander cu capitala la Thessaloniki, la care se adaugă două formațiuni prestatale Pergam și Rhodos. Pergam a devenit regat după destrămarea Imperiului macedo – elen (281 – 133 î.Hr.), iar Rhodos, a ocupat o poziție insulară dominantă în Mediterana.

Câteva precizări. 1. Regatul Ptolemeilor reprezentat de P t o l e m e u I S o t e r și succesorul său P t o l e m e u P h i l a d e l p h u s au jucat un rol important în macedo - elenizarea regiunii (305–30 î.Hr.). Au construit așezăminte de cultură, cel mai reprezentativ fiind Biblioteca din Alexandria. 2. Regatul Seleucid întemeiat de S e l e u c o s I N i c a t o r a funcționat între anii 313 – 63 î.Hr. A cuprins teritorii din Anatolia Centrală, Levantul, Mesopotamia, Turkmenistan, Pamir, Valea Indusului, Pakistan. 3. Regatul lui Lysimach a fost fondat tot de un general al lui A l e x a n d r u c e l M a r e, după moartea acestuia. A funcționat între anii 301 – 281 î.Hr. având în granițele sale și Dobrogea. După cutremurele majore din Marea Neagră, care au mutat gurile Dunării mai la Nord, relieful vălurit al Dobrogei fără cursuri de apă și pășuni, acoperit de lăstărișuri și păduri a fost impropriu pentru cultivarea plantelor și creșterea animalelor. L y s i m a c h a murit pe câmpul de luptă la Conipedium (Sardes), în războiul cu geto-dacii care revendicau și ei aceste locuri. Din acele timpuri frământate de cutremure a rămas Complexul Arheologic de la Murfatlar, care seamănă cu o Administrație Financiară pentru zona care contabiliza tăblițele de identificare la purtător

109

Fig. 380. Efigia regelui F i l i p al V lea al Macedoniei. Fig.381. Bătălia de la Pydna. Fig. 382. Detaliu. Fig. 383. Efigia regelui P e r s e u al Macedoniei.

cu activitatea personală și dările în plată. Vezi pe copertă asemănările cu tăblițele de identificare de la Tărtăria. 5. Regatul lui C a s s a n d e r a fost fondat de fiul lui A n t i p a t r o s, general macedonean împuternicit să conducă Tesalia pe timpul campaniei lui A l e x a n d r u c e l M a r e în Persia. (355 – 298 î.Hr.). Mulți istorici consideră că a fost implicat în asasinarea Roxanei și a fiului A l e x a n d r u al IV – lea, considerat impur în urma căsătoriei lui A l e x a n d r u c e l M a r e cu o persană. Sub conducerea lui C a s s a n d e r economia a prosperat. A construit cetățile stat Salonic și Casandreia. De asemenea, a reconstruit parțial Teba. A murit în anul 217 î.Hr. când războiul cu romanii era foarte aproape. Peste o jumătate de secol, Macedonia a fost transformată în provincie romană.

3.5.1.6. Ocuparea Macedoniei de către Roma Antică.

Istoricii iau în considerare trei războaie care au durat aproape un secol și jumătate (215 - 168 î.Hr.). Primul Război romano-macedonean (215-206 î.Hr.). În acces interval de timp în Peninsula Italică aveau loc lupte grele între romani și cartaginezi. În plus, cronicarii au notat că în anul 215 î.Hr. în Nord Vestul Peninsulei Balcanice au avut loc primele ciocniri între legiunile romane și falangele macedonene conduse de regele F i l i p al V – lea. Prin manevre diplomatice, romanii au convins Liga etoliană formată din cetățile stat Atena, Teba, Pergam și Rhodos, să atace din Nord Vest și pe la Sud Macedonia pentru a o distruge. Schimbarea echilibrului de forțe în regiune a permis

110

Fig. 384. Templul lui Traian din Pergam. Fig. 385. Efigia lui A n d r i s k o s. Fig. 386. Helios sau Zeul Soarelui la greci, alias Colosul din Rhodos.

romanilor să transfere legiunile în punctele fierbinți din Peninsula italică. Celebra lozincă mobilizatoare Hanibal ante portas, a ajuns până în zilele noastre. Macedonenii au profitat de răgaz pentru a asedia în Anatolia Pergamul. Al doilea Război romano-macedonean (200-197). O solie a cetăților stat Pergam și Rhodos sosește la Roma pentru a cere intrarea Cetății eterne în război contra Macedoniei. Cum binele nu se uită, legiunile romane au întrat în Peninsula Balcanică unde au învins falanga macedoneană în anul 197 î.Hr. la Kynoskephalai. Macedonia a fost obligată de învingători să renunțe la cuceririle din Grecia, Tracia și Asia Mică, plus 1000 talanți despăgubiri. Al treilea Război romano-macedonean (171–168 î.Hr.). Reducerea influenței Macedoniei în Balcani a fost urmată de creșterea puterii politice și militare a cetăților grecești din Peninsula Balcanică și a Regatului Seleucizilor în Asia Mică. În situația în care seleucizii s-au declarat non combat, cetățile grecești, Pergamul și Rhodosul, cu sprijinul tacit al Romei, au reluat ostilitățile împotriva Macedoniei, Bătălia de la Pydna a confirmat victoria instituțiilor și a senatului împotriva structurii tribale militarizate. Regele P e r s e u (212 – 168 î.Hr.) moare pe câmpul de luptă. Macedonia nu mai există ca stat. A rămas doar mitul unui vast imperiu. Prizonierii și o parte din populația civilă este vândută ca sclavi. În locul ei în anul 168 î.Hr. apar patru regiuni autonome tributare Romei. Un an mai târziu, romanii cuceresc Epirul, demolând 70 de localități în care locuiau aromâni, din care 150000 au fost luați sclavi. Impresionați de arta și civilizația grecilor, nu au provocat alte distrugeri. Dimpotrivă, mulți filozofi, medici și oameni de cultură au emigrat în Peninsula Italică unde au profesat cu succes. În ce privește Macedonia, lovitura de grație la un car de oale sparte a fost dată de meșteșugarul

111

Fig. 387. Peisaj din Valea Hunza. Fig. 388. Casa familială comună. Fig. 389. Șeful tribului Hunza G h a z a n f a r A l i K h a n. Fig. 390. Traistă ciobănească având brodată în colțul de sus Soarele. Fig. 391. Conservarea caiselor prin uscarea la Soare.

A n d r i s k o s, care, profitând de asemănarea cu fostul rege Pe r s e u, s-a declarat fiul acestui. A organizat revolta împotriva ocupanților romani, dar nu a avut câștig de cauză. S-a proclamat regele Macedonenilor la Pella, dar nu a rezistat mașinăriei de război romane. Căzut prizonier, după o detenție de doi ani a fost executat. Macedonia, Iliria și Epirul și-au pierdut identitatea regională o dată cu transformarea în provincie romană.

3.5.1.7. Regăsirea strămoșilor macedonenilor în tribul Hunza din Pakistan

Un eveniment care a marcat viața macedonenilor a avut loc în anul 1970 când, în platourile înalte ale Himalaiei, la altitudinea de 2400 m în regiunea Hunza a fost descoperit tribul lui G h a z a n f a r A l i K h a n, considerat a proveni din descendenții unui eșalon lăsat de A l e x a n d r u c e l M a r e să apere avanpostul cel mai îndepărtat al imperiului său. După alții, ar fi vorba de un grup de macedoneni refugiat în munți în timpul războiului civil din Regatul Seleucid. Cum fiecare eșalon avea intendență feminină, grupul a revenit la ce au știut mai bine, adică la creșterea oilor, caprelor și iacilor Aspectul exterior, obiceiurile și limba diferă de ale vecinilor. Nu suferă de bolile care macină civilizația: cancer, diabet, depresie. Hrana de bază o formează vegetalele și fructele, dominate de caise care ajung la 50% din hrană. Urmează lactatele (49 %) și proteina animală diferența. Cercetări recente au demonstrat că protecția anti-cancer este asigurată de vitamina B27. Ca particularitate sunt longevivi, fenomen explicat prin consumul mare de caise care sunt tăiate și uscate la soare pentru a nu lipsi iarna din rație.

112

Fig. 392. Bărbați separați după gen la tribul Hunza (Pakistan, foto 2021). Fig. 393. Femei separate după gen la tribul Hunza (foto 2021). Fig. 394. Dr. O v i d i u B o j o r. Fig. 395. Tribul Hunza. Familia pe prispa casei comune. Fig. 396. Familia răspunde salutului șefului de trib.

A explicat de ce nașterile sunt posibile și la femeile cu vârste de 70 – 80 de ani. În ceea ce privește limba, macedoneană arhaică, după eliminarea cuvintelor persane și hinduse au fost identificate cuvintele proprii. Șeful de trib G h a z a n f a r A l i K h a n a vizitat Macedonia, unde a fost primit cu onorurile rezervate unui șef de stat. Au rămas în suspans scrierea arhaică, alfabetul cuneiform folosit înainte de H r i s t o s, eventual matrițele care sunt de negăsit. Partea interesanta o reprezintă faptul ca nimeni nu vorbește despre organizarea socială a tribului Hunza. În două fotografii de mai sus vedem familia comună așezată pe prispa casei comune indiferent de gen sau de vârstă. În aceiași formație răspund la salutul șefului de trib, recunoscut probabil ca la tibetani tatăl tuturor copiilor. În viața de zi cu zi separarea genurilor este obligatorie (foto stânga), situație identică cu imaginile din cărțile publicate în perioada interbelică. (foto dreapta, de mai jos). Farmacistul O v i d i u B o j o r, membru al Academiei de Științe Medicale a descoperit Hora bătrânească în Munții Himalaia, cu aceleași reguli ale pașilor din Munții Călimani de la noi. Dansatorii se mișcau un pas la stânga, unul la dreapta și altul înapoi. Hora se rotea întotdeauna în jurul unui foc. În Moldova horele și vinul au asigurat agregarea și suportul energetic al moldovenilor chemați de domnitor la oaste pentru apărarea hotarelor principatului.

113

Fig. 397. Tribul Hunza. Grupul copiilor crescuți în grădinița comună pe vârste. Fig.398. Alexăndria și fabulele lui Esop. Editura pentru toți, 1960. Fig. 399. Grupul femeilor separate pe vârste.

3.5.1.8. Alexăndria și Biblia.

Setea de cunoaștere prin viu grai a unor evenimente care au avut loc în antichitate nu a ocolit poporul nostru. Istoricii apreciază ca dată a apariției Alexăndriei secolul II î.Hr. Transmisă mai întâi prin viu grai, apoi sub forma de foiletoane scrise, primul exemplar a văzut lumina tiparului, mai întâi în Transilvania, în anul 1508, apoi în Moldova și Țara Românească. Dar iată povestea lui A l e x a n d r u c e l M a r e, așa cum a fost rostită în urmă cu 500 de ani: D a r i u s, împăratul persan, alături de F i l i p, regele Macedoniei, atacă Egiptul. Regele acestuia, N e c t a n e b o al II-lea, citește în ceară fierbinte că țara îi va fi înfrântă, el să fugă și să se întoarcă întinerit ca s-o salveze. Se duce în Macedonia unde o face pe vraciul și, în absența lui F i l i p, se culcă cu soția acestuia, O l i m p i a. Rodul întâlnirii lor este A l e x a n d r u. Dar băiatul și-a întârziat venirea pe lume căci tatăl, de față la naștere, nu i-a îngăduit să iasă din pântecele maică-sii decât atunci când zodiile au devenit favorabile. Între timp, F i l i p se întoarce acasă și îl recunoaște pe A l e x a n d r u ca fiu al său. Îl încredințează lui A r i s t o t e l spre creștere; în același timp îl instruiește și N e c t a n e b o. Dar cei doi tați mor și A l e x a n d r u ajunge la 17 ani regele Macedoniei. Cucerește în dreapta și în stânga, Roma, Țara Engliterii, Țara leșească, Ardealul, Țara tătărească, Țara arăpescă de la Marea Neagră. Cruță Ierusalimul, cucerește Babilonul, se războiește cu D a r i u s, împăratul persanilor, și are o întâlnire neobișnuită cu el. Se dă drept propriul său sol, e cinstit de D a r i u s cu vin în cupe de aur. Le bea și paharele le îndeasă în buzunar. Când e recunoscut, fuge și, ca să poată ieși din palat, mituiește portarii cu cupele furate. Cei doi

114

Fig. 400. Biserica din Virina (Grecia) unde Apostolul P a v e l le-a vorbit macedonenilor. Fig.401. Sfântul S i s o e rugându-se la sarcofagul lui A l e x a n d r u c e l M a re. Fig. 402. Apostolul P a v e l.

se împacă, A l e x a n d r u se căsătorește cu R u x a n d r a, fiica unui persan bogat. A l e x a n d r u continuă cuceririle. Ajunge în India, țara lui P o r împărat. Se luptă cu acesta, îl învinge. Primește vizita maestrului său, A r i s t o t e l și-i dezvăluie taina celor patru ajutoare cu care a cucerit lumea: limba dulce, judecata dreaptă, iertarea greșelilor, mâna întinsă.

În ce privește Biblia, Biserica a adus informații despre starea jalnică în care au ajuns macedonenii pustiiți în urma războaielor fratricide combinate cu luptele contra armatelor romane. La cerea macedonenilor de reducere a impozitelor adresată împăratului T i b e r i u nu au primit răspuns. M a r c u 12 (21 – 44). În ciuda sărăciei și persecuțiilor apostolul P a v e l scoate în evidență mărinimia de care au dat dovadă acordând ajutor altora, la fel de năpăstuiți ca și ei. (corinteni, efeseni, coloseni). Definește Biserica drept o parte din Împărăția lui D u m n e z e u trimisă pe Pământ, unde oamenii pot să se închine și să aducă ofrande Lui.

3.5.2. FILOZOFIE. Aparent, la macedoneni, filozofia a început și s-a sfârșit cu A l e x a n d r u c e l M a r e. Cuvintele limba dulce, judecata dreaptă, iertarea greșelilor, mâna întinsă, par a fi rostite de Z a r a t h u s t r a, nu de marele cuceritor. După dispariție, generalii săi nu au reușit să oprească destrămarea imperiului. Refuzul soldaților macedoneni de a se căsători cu femei persane, pentru a se da bine cu populația ocupată și războirea generalilor pentru putere au subliniat importanta religiei, a miturilor și a legăturilor de rudenie pentru păstrarea unității milenare a unui popor. În acest context, pe axa Vergina - Atena - Ierusalim – Alexandria și Babilon au apărut

115

Fig. 403. A r i s t o t e l cu elevul său, viitorul A l e x a n d r u c e l M a r e. Fig. 404. Ruinele zidului de apărare din Stagira. Fig. 405. A r i s t o t e l din Stagira.

primii filozofii, rabinii și mai târziu politicienii care au pus bazele legilor care guvernează lumea. La drept vorbind, nu sunt greci sau macedoneni, sunt ai tuturora. Aceștia sunt: 1. A r i s t o t e l, din Stagira (384 – 322 î.Hr.), 2. D e m o c r i t din Abdera (450 - 360 î.Hr.) și 3. Z e n o n din Kition (334 – 262 î.Hr.). 1. A r i s t o t e l din Stagira. A văzut lumina zilei în familia unui medic care a profesat la curtea regelui M i d a s al II - lea al Macedoniei. A avut parte de o educație aleasă. Tatăl i-a transmis înclinația pentru cunoașterea lumii animalelor. Mai târziu filozoful a răspuns solicitării regelui F i l i p al II – lea de a se ocupa de educația fiului său care a va deveni regele Macedoniei și împărat al Persiei, adică A l e x a n d r u c e l M a r e. Atracția lui A r i s t o t e l pentru filozofie a avut ca punct de plecare anul 367 î.Hr. Atunci s-a înscris la cursurile Academiei din Atena, unde după puțin timp a ajuns unul din discipolii preferați de P l a t o n. A efectuat mai multe călătorii în Sicilia, Egipt și Asia Mică. În condiții grele generate de rivalitatea dintre macedoneni și atenieni a înființat Școala de filzofie - Lyceum la Atena. Până la urmă s-a refugiat lăsând conducerea Lyceum-ului în seama lui T e o f r a s t . Alături de S o c r a t e și P l a t o n, cei trei filozofi au format grupul pe care R a f a e l l-a imortalizat în fresca Școala din Atena de la Vatican. A redactat un număr mare e lucrări de filozofie generală grupate după cum urmează: 1. Logica. 2. Scrieri de filozofie naturală. 3. Scrieri de metafizică. 4. Etica. 5. Politica. 6. Poetica. Alte 145 de lucrări au teme precise: Despre Univers. Sofismul. Despre întrebări și răspunsuri. Despre controverse. Metodica. Matematica. Definițiile și Concluziile. Lucrările tematice privind viața oamenilor

116

Fig. 406. Ruinele Lyceum-ului lui Aristotel din Atena. Fig. 407. Calitățile fundamentale (apa, aerul, focul și pământul) și proprietățile materiei aristotelice în opoziție două câte două: (cald/rece și umed/uscat). Fig 408. Lyceum sau Scoala lui Aristotel din Atena. Se disting T e o f r a s t , S a t y r o s, E f e m o s din Rhodos și S t r a t o din Lampsacus.

și animalelor sunt următoarele: 1. Despre Istoria animalelor (primul tratat de zoologie în care a descris și clasificat peste 500 de animale). 2. Despre geneza animalelor (tratat de embriologie al puiului de găină). A descoperit că embrionul începe să se dezvolte după ce secreția găinii (care dă materialul) se combină cu sămânța cocoșului (care dă sufletul). 3. Despre părțile animalelor (primul tratat de anatomie comparată). În lucrarea cu titlul 4. Despre suflet a susținut că animalele și plante au sufletul nutric, suflet senzitiv, iar omul, în plus, sufletul rațional). 5. Despre simțuri și sensibilități. precum și Despre veghe și somn, aparțin neurofiziologiei. A clasificat bolile la animale astfel: 1. Necontagioase (furbura, luxația, hidropizia, colicile și herniile inghinale.) 2. Parazitare (cenuroza la oaie, cechinoboboza la rumegătoare mici, pediculoza la păsări și mamifere 3. Infecto-contagioase (morva la cal, dizenteria contagioasă a porcului, pneumonia contagioasă a solipedelor, turbarea la mai multe specii de animale). A definit medicina ca știința care combină binele cu Z e u s însuși. În această ordine de idei, A r i s t o t e l s-a apleacă asupra noțiunii de știință la care a identificat trei categorii: 1. Știința teoretică, care are drept scop aflarea adevărului despre lume (fizica, metafizica, matematica), 2. Știința practică, care studiază viața omenească pentru a ne comporta corect ca oameni (etica, economia, politica, retorica), 3. Știința poietică, care ne învață cum să aranjăm lucrurile pentru a ne fi utile și frumoase (toate artele, proiectele tehnice.). Conform științei teoretice, toate corpurile sunt alcătuite pe relația Substanță – Materie – Formă. Substanța rezultă din unirea Materiei cu Forma. După felul cum răspunde la Mișcare, Substanța poate fi Esențială (răspuns activ) sau Accidentală, când nu are

117

Fig. 409. Universul geocentric aristotelic. Fig. 410. Universul văzut cu telescopul Hubble. Fig. 411. Universul heliocentric copernician

răspuns. Materia (Substanța fără Formă) există ca posibilitate în natura lucrurilor fără de care acestea nu ar putea exista. Are un sens și anume de a pune Calitățile fundamentale în ordinea lor firească, ca Structuri homomere (omogene) sau Structuri heteromere (heterogene). Structurile lehomomere rezultă din combinarea în diferite proporții a Calităților fundamentale pentru a forma țesuturi (oase, mușchi, cartilagii etc). Structurile heteromere rezultă din combinarea heteromerelor pentru a forma organe cu funcții specifice (inimă, plămâni, ochi, rinichi).H

Forma (sufletul la idealiști sau cu conștiința la materialiști), comună la toți oamenii, apare sub forma unei unde în mișcare asemănătoare focului, ca rezultat al rațiunii. Mișcarea provine din sistemul Geocentric al Universului, compus din două sfere: 1. Sfera supra–Lunară și 2. Sfera Sub–Lunară. Tipul de mișcare în sfera Supra-Lunară este circular, nu are început și nici sfârșit. Este mișcarea corpurilor cerești la care substanțele sunt eterne. In schimb mișcarea Sub-Lunară este rectilinie, îndreptată în sus ori în jos. Schimbarea sensului determină perturbații violente provocate de voința Divină. În opoziție cu dictonul a fi sau a nu fi, A r i s t o t e l recunoaște mai multe feluri de a fi pentru un individ în funcție de una sau mai multe din categoriile: 1. Substanță, 2. Cantitate, 3. Calitate, 4. Relație, 5. Loc, 6. Timp, 7. Poziție, 8. Avere, 9. Pasiune, 10. Acțiune.

2. D e m o c r i t din Abdera. (460 – 360 î.Hr.). Născut în Tracia într-o familie înstărită, a beneficiat de o educație de excepție completată cu un

118

Fig. 412. Ruinele antice din Abdera. Fig. 413. D e m o c r i t din Abdera. Fig. 414. Structura atomului astăzi. Fig. 415. Zenon din Kition.

volum mare de cunoștințe dobândite în urma numeroaselor călătorii în Sicilia, Asia Mică și Egipt. La Abdera concitadinii au recunoscut personalitatea sa ca filozof și enciclopedist. A scris mult, dar din păcate foarte puține din lucrările sale au ajuns până la noi și acestea sub formă de fragmente. De fapt, în cazul lui vorbim de o operă reconstituită, din fragmente găsite, plus comentariile filozofilor atomiști contemporani. A dezvoltat teoria atomică a predecesorului său L e u c i p (500 – 440 î.Hr.), conform căreia la baza lumii stau atomii. Sunt particule indivizibile, insecabile, necreate și eterne, care circulă inerțial prin vidul Universului. Se ciocnesc, formează vârtejuri sau se resping. Din combinația lor rezultă substanța tuturor lucrurilor. În organismul omului funcțiile lor sunt diferite: a) în creier – suport al gândirii; b) în inimă – generează mânia; c) în ficat – poftele. După D e m o c r i t, atomii care formează lucrurile sunt diferiți de atomii sufletului. Sunt mai mici, rapizi, capabili să se deplaseze sub formă de unde. Schimbul de atomi cu Universul prin inspirație și expirație întreține viața. Sufletul este esența vieții în timp ce corpul este învelișul. D e m o c r i t a mai afirmat că la baza mișcării corpurilor stă o forță pe care nu a reușit să o definească. P l a t o n din Egina (426 – 346 î.Hr.) a speculat această limită a teoriei atomice afirmând că de vreme ce nu există forță nu există nici atomi. Postulatele lui D e m o c r i t pot fi sintetizate astfel: 1. Din nimic nu se poate naște nimic. 2. Nimic din ceea ce este nu poate fi distrus. 3. Orice schimbare este numai unirea și despărțirea de părți. 4. Universul este finit, iar natura are oroare de vid. 3. Z e n o n din Kition (324 - 252 Î.Hr.). S-a născut în Fenicia, care aparținea Imperiul Macedo – Elen. Atras de filozofie a urmat cursurile Școlii din

119

Fig. 416. Detaliu pentru bozonul H (Higgs sau particula lui D u m n e z e u). A confirmat prin experimentele efectuate la Centrul de Cercetări Nucleare de la Geneva (CERN) raționamentul corect al teoriei atomice a lui D e m o c r i t. Singura deosebire este aceea că ultima formă de existență a materiei sunt leptonii, quarcii, fotonii, bozonii H,W,Z, legați între ei de undele de forță gluonii. Fig. 417. Structura particulelor elementare indivizibile și a forțelor care compun materia. (leptonii, quarcii, fotonii, bosonii Higgs, W, Z, legați între ei de undele de forță gluonii). Fig. 418. Detaliu. Fig 419. Clădirea Centrului de Cercetări Nucleare din Geneva ( CERN).

Megara condusă de E u c l i d, după care, în jurul anului 300 î.Hr. a promovat propriile sale concepții filozofice în agora, la Atena. Urmând tradiția Vechii Academii, Zenon a împărțit filosofia în trei părți: 1. Logica (un subiect larg care include retorica, gramatica și teoriile percepției și gândirii); 2. Fizica (cu știința și natura divină a Universului); și 3. Estetica, al cărei scop final este conviețurea în armonie cu natura. A fost fondatorul stoicismului, doctrină filozofică, care pune accentul pe esența lucrurilor, morală sănătoasă, comportarea rațională, existența virtuoasă, comportament bărbătesc, în raport cu vicisitudinile vieții. În această ordine de idei sunt filozofi care susțin că stoicismul și creștinismul împart valori etice asemănătoare.

Stoicismul a influențat gândirea filozofică a Evului Mediu, de la C i c e r o și S e ne c a până la D e s c a r t e s, K a n t și S p i n o z a. Din lucrările lui Z e n o n au supraviețuit câteva cărți, manuscrise și multe fragmente păstrate de discipolii lui. Amintim Republica lui Zenon (o critică a lucrării Republica lui Platon), Despre patimi, La datorie, Despre educația greacă, Despre pitagoreice. Din cugetările lui Z e n o n, cităm una: Am observat că toate lucrurile de care mă tem nu au nimic bun sau rău în ele, ci doar mintea mea este afectată de ele.

3.5.3. RELIGIA. Atrași de arta războiului macedonenii au adoptat limba oficială, scrisul și religia de la greci. Acest lucru i-a costat scump de vreme au obținut cu greu calitatea de stat independent sub numele de Republica

120

Fig. 420. Oi la păscut printre coloanele templelor dispărute. Fig. 421. Z e u s și zeița H e r a. Fig. 422. Templul lui Z e u s și al zeiței H e r a din Olimp.

Macedonia de Nord, de abia în zilele noastre. Religia greacă antică nu are un credo rigid, nu are dogme și nici texte scrise. Practic orice cetățean putea deveni preot dacă dovedea loialitate față de Cetatea Stat, fie prin tragere la sorți sau prin alegerea concetățenilor. Credința în zei era liberă. La începutul istoriei Zeul suprem al Universului era D e s t i n u l, care asigura stabilitatea și ordinea. De aici și titlul eseului Timp și destin, semnat de filozoful român C. Rădulescu Motru. Cu timpul zeii s-au umanizat și au intrat în relații directe cu muritorii pământeni. Ofrandele prin jertfirea animalelor respectau preferințele acestora: Atena prefera vaca, Poseidon – taurul, Afrodita – capra, Asclepios – cocoșul. Nectarul, ambrozia, diferite arome și fumul care se ridica de pe altare constituia hrana lor. Zeii grecilor aveau ierarhia dominată de Z e u s. Acesta trăiau cu familia în Olimp, de unde coborau în mijlocul oamenilor. Biologic difereau de oameni prin faptul că prin venele lor nu circula sânge, ci un fluid (ichor), care îi făcea de neatins și nemuritori. Avea calitatea de genitor atât cu zeița H e r a, cât și cu alte femei. Zeițele A r t e m i s (zeița vânătorii și protectoarea animalelor) era virgină, la fel ca zeița P a l a s A t h e n a. Zeița A f r o d i t a (a dragostei și adulterului) era iubită de greci. În afară de cultul zeilor olimpieni superiori, fiecare Cetate Stat avea zeul său protector, la fel fiecare trib, obiect, meșteșug personificate de regulă printr-un zeu antropomorf. La aceștia se adăugau zânele, sirenele, nimfele și dragonii. H e r o d o t i-a clasificat în 1. Zei din cer. 2. Zei de pe pământ. 3. Zeii fertilității. 4. Zei animale. 5. Zei subterani. 6. Strămoșii și eroii 7. Zeii olimpieni. A precizat că sunt atât de mulți încât nici un muritor nu ar putea să-i numere pe toți. Zeii locuiau în temple, iar pentru statui aveau un cult aparte practicând spălarea sau chiar îmbrăcarea lor. Grecii erau renumiți pentru oracolele lor, mai ales pentru cel al lui Z e u s de la Dodona și a lui A p o l o de la Delfi, unde grecii și barbarii veneau să-și afle viitorul. La oracolul lui Apollo din Delfi slujeau mai multe preotese. După ce inhalau un gaz care emana printr-un orificiu ce se deschidea sub templu, și după ce mestecau frunzele unui dafin narcotic, preotesele cădeau in transă și aveau convulsii. In aceasta stare,

121

Fig. 423. Oracolul lui Z e u s din Dodona–Grecia. Fig. 424. Oracolul din Delphi. Fig. 425. Zeul A p o l l o. Fig. 426. Templul lui Apollo.

preoteasa de serviciu, numita Pythia, rostea cuvinte fără legătură pe care preoții le traduceau pentru popor. Răspunsurile la întrebări erau date în așa manieră încât să se poată înțelege în mai multe feluri, astfel încât infailibilitatea oracolului să fie păstrată neștirbită. Religia vechilor greci nu a exercitat o influentă prea mare asupra moralei, fiind apropiată mai mult de magie decât de etică. Perfecționarea ritualurilor avea mai mare importanța decât morala pentru greci. De fapt, nici zeii grecilor nu erau un model de cinste si virtute. Pentru ca sufletul sa fie salvat nu conta atât de mult comportamentul în timpul vieții, cât respectarea ritualurilor. Punctul culminant al vieții religioase a vechilor greci îl reprezenta adorarea zeului sau zeiței orașului in timpul ceremoniilor publice. Acestea reprezentau un moment apoteotic pentru întreaga comunitate. Ca particularitate, putem spune că religia Greciei antice a fost distrusă de filozofie. P i t a g o r a s-a îndoit de existenta zeilor, S o c r a t e i-a ignorat, D e m o c r i t i-a negat, iar E u r i p i d e i-a ridiculizat. Dacă zeii olimpieni erau comuni și la macedoneni, fără îndoială că zeii secundari erau personalizați. De vreme ce au existat conflicte între macedoneni și atenieni sau tebani, atunci și preoții au fost hirotonisiți separat. Spre exemplificare Biserica ortodoxă din Grecia a rămas arondată la Patriarhia din Istanbul, iar cea din Republica Macedonia de Nord, la Patriarhia din Moscova. Mai multe vom afla la capitolul Grecia Antică.

3.5.4. SOCIOLOGIE. Respectând postulatele lui D i mi t r i e G u s t i, disciplinarea și militarizarea societății macedonene a transformat voința socială în forță socială. Monarhia a conservat structura unitară, iar aceasta la rândul ei a asigurat funcționalitatea regatului. Pe fond militarizat L i v y și P o l i b u s au identificat trei paliere reprezentate astfel: 1. Regele. 2. Districtele și 3. Cetățile Stat, capabile de alianțe în ligile etoliană și ateniană. 1. Regele sau Basileus era capul administrației amplasată împreună cu palatul regal, secretariatul și arhiva în cetatea stat aleasă

122

Fig. 427. Grup de macedoromâni din Pind. Fig. 428. Familie de macedoromâni din mai multe generații. Fig. 429. Alt grup de aromâni din Pind.

capitală. Deținea prerogative de șef al armatei, șef religios suprem și șef al diplomației Putea încheia tratate internaționale și bate monedă cu efigia sa pe una din fețe. Alături de el se afla Secretarul Regal și Consiliul regal, care avea grijă ca toate ordinele și deciziile să ajungă la Arhiva Regală. Administra tezaurul ca un ministru de finanțe urmărind balanța veniturilor și a cheltuielilor. Sursa venitului era tributul cetăților, lemnul și vânatul pădurilor, peștele din lacuri, pământul cu roadele sale, taxele portuare ale regatului. Macedonenii erau oameni liberi și nu plăteau taxe pentru pământ. Regele avea puterea de a mări arenda sau de a reduce taxe portuare, de la caz la caz. Cu aurul confiscat în Persia A l e x a n d r u c e l M a r e a bătut 12 milioane de tetradrahme din aur. Adunarea populară era convocată de două ori pe an (primăvara și toamna).

Convocate de rege pe timp de pace și de militari pe timp de război aprobau deciziile regale sau sentințele date de rege în cazul pedepselor capitale. O dată cu încheierea campaniilor militare participanții aprobau sau respingeau prin vot consultativ politica externă, declarațiile de război, tratatele de pace, numirile de înalți funcționari. Acorda distincții și trimitea solii în străinătate. Adunarea populară a fot desființată de Roma Antică o dată cu transformarea Macedoniei în provincie romană. Consiliul regal sau Sinedrionul era format din consilieri organizați în trei grupe (garda de corp, prietenii și generalii). 2. Districtul, ca organizare teritorială dispunea de o Adunare districtuală, care avea dreptul să rezolve problemele ce priveau obligațiile și responsabilitățile ce reveneau locuitorilor din localități mai mici, inclusiv persoane, incluzivi, dotarea cu materiale, mobilizarea în caz de război și dotarea cu arme. Femeile și bărbații locuiau în corturi, iar copii erau preluați de școli internat de pe lângă temple. 3. Cetățile Stat, capabile de alianțe în ligile etoliană și ateniană. Criza pentru supremația în Peninsula Balcanică dintre monarhia macedoneană și liga orașelor Atena și Teba a fost rezolvată în favoarea Macedoniei de regele F i l i p al II – lea, victorios în lupta de la

123

Fig. 430. Mucenicul chinocefal H r i s t o f o r purtând pe umăr pe H r i s t o s. Fig. 431. Mucenicul cu fața umană H r i s t o f o r. Fig. 432. Racla cu moaștele și capul mucenicului H r i s t o f o r din Biserica din Insula Rab - Croația.

Cheroneea. Comuniunea militară pentru cucerirea imperiului Persiei, nu a fost susținută de programe sociale comune. Mai mult, lupta pentru putere a generalilor macedoneni, care a durat mai bine de o sută de ani a fost speculată de Roma Antică, care și-a concentrat forțele politice, economice, administrative și militare pentru a forma cel mai mare imperiu al lumii antice.

Pin strădania patriarhului F o t i e al Bizanțului Biserica ortodoxă a păstrat prin slujbe și reprezentări pe icoane a cultului sfântului mucenic H r i s t o f o r. cel purtător de H r i s t o s. A trăit în Likia, Sudul Asiei Mici în secolul III, pe vreme împăratului roman D e c i u s (249 – 251). Înainte de creștinare a purtat numele de R o p r o b u s. După istoricul bizantin T z e t i s, confirmat de M a r c o P o l o, ar fi provenit dintr-un trib de canaaniți întâlnit de A l e x a n d r u c e l M a re în timpul retragerii din India spre Babilon, între Deșertul Gedrosian (acum parte a Sudului Iranului) și Makran (acum parte a Pakistanului). Pe coasta Mării Arabiei a întâlnit un popor primitiv de ichtiofagi descris sintetic fără foc, fără metal, fără haine, case făcute din oase de balenă, care se hrăneau cu fructe de mare. Toți aveau fețe de câine. Datele privind viața și mucenicia sfântului mucenic H r i s t o f o r sunt puține. Conform cultului pentru frumusețea corpului promovat de macedoneni și de greci, soarta lor a fost pecetluită. Informațiile pe care le avem aparțin religiei ortodoxe. Se spune că era un bărbat foarte înalt, de o forță neobișnuită care își câștiga existența ajutând sărmanii să treacă un râu purtându-i în spinare. Într-o bună zi un copil i-a făcut semn să-l treacă râul. Pe măsură ce înainta, copilul devenea tot mai greu, astfel încât H r i s t o f o r s-a temut că amândoi se vor îneca. Copilul s-a deconspirat spunând că era H r i s t o s însuși. Greutatea era dată de povara lumii pe care o luase asupra sa. Mesajul transmis de Biserică este că fiecare trebuie să poarte crucea dată lui, în cazul lui H r i s t o f o r, pe însuși H r i s t o s. Porunca lui H r i s t o s: Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10.38). Sfântul mucenic H r i s t o f o r a murit pe vremea unui împărat care l-a ucis pentru că nu a vrut să renunțe la credința lui. Martiriul este interpretat ca

124

Fig. 433. Monedă față – revers. Regele A m y n t a s al III–lea (efigie și un cal). Fig. 434. A l e x a n d r u c e l M a r e cu calul B u c e f a l (pictură în ulei). Fig. 435. Monedă față A l e x a n d r u c e l M a r e. Ultima imagine a calului B u c e f a l, căzut în lupta de la Hydaspes (India ). Fig. 436. Monedă față – revers. Regele A l e x a n d r u I al Macedoniei (soldat cu sulițe și fereastră).

minune a credinței. Mai întâi i s-a cerut lui să lepede de H r i s t o s. Când a refuzat, a fost legat de un scaun din fier care a fost apoi așezat deasupra focului. Scaunul s-a topit, însă H r i s t o f o r a rămas nevătămat. Atunci împăratul a poruncit arcașilor să îl ucidă trăgând în el cu săgețile, însă toate săgețile au ratat ținta, dar o săgeată l-a rănit pe împărat la un ochi. Cuprins de furie, împăratul a poruncit atunci ca sfântului să i se taie capul. Capul tăiat al lui Hristofor i-a spus împăratului să ia puțin din sângele lui și să pună pe ochiul rănit, care s-a vindecat, iar acesta s-a creștinat.

3.5.5. MEDICINA VETERINARA. Macedonenii și-au transmis din tată în fiu noțiuni de medicină veterinară, mai precis elemente de diagnostic, scheme de tratament și de siguranță alimentară. 1. Cunoșteau și preveneau variola ovină (măltzeaza sin. vărsat) prin vaccinare. Cei mai mulți vaccinau oile cu un ac cu ață de mătase pe care, după ce o înmuiau în puroiul pustulei de vărsat, o treceau prin pavilionul urechii. Oile vaccinate nu se mai îmbolnăveau. Ca leac, unii hrăneau oile cu coajă de fag pisată amestecată cu sare, iar alții cu vin din exces. 2. Dzâpi. Este un fel de tuse la oi, care provine din răceală și provoacă tuberculoză. Este cea mai rea dintre bolile cunoscute de păstori, în primul rând pentru că se răspândește foarte, ușor, fără șanse de vindecare și al doilea, nu se cunoaște mici un mijloc de vindecare. Singura recomandare este mutarea stânei pe o altă pășune. 3. Culeandza. Este boala care apare la vite caracterizată prin umflarea picioarelor și apariția puroiului între ongloane. După cum afirmă ciobanii din Veria, la oi această boală se arată la genunchi și mai ales la unghii, între deschizături. Durerea este atât de mare încât animalele atinse nu se mai pot mișca din loc.

125

Fig. 437. Doctor veterinar D u m i t r u G a r o f i l, om de cultură macedonean. Fig. 438. Creșterea și descreșterea Macedoniei. Fig. 439. Detaliu. Fig. 440. Prof. univ. parazitolog C o n s t a n t i n M i l l a.

Nu știu alt leac decât spingu (spânzul). 4. Sclop (şchiopul) este boala care se manifestă prin dureri la picioare. Din această cauză, oile atinse șchiopătează. Vitele se mai întâmplă să șchiopăteze atunci când calcă pe ghiuvuzdel (țepușă, ghimpe). Ele se vindecă scoțând ghiuvuzdelul și presărând pe rană zlzer sau tratând ca orice rană. 5. Dălacă (dalac), în urma căreia oaia se umflă la pântece. 6. Gălbeadza. Această boală provine din păscutul ierbii cu rouă dintr-un loc mocirlos, cu apă stătătoare. Pentru ca oile să scape, cei mai mulți păstori mână oile să pască într-un agru (ogor) semănat cu orz, timp de 3 - 4 săptămâni. Cei mai mulți păstori din Veria dau oilor să mănânce din cenușa unui purcel ars pe timpul nopții, amestecată cu cenușa unui roi de albine, ars tot noaptea. Un aspect care nu a fost sesizat până acum este folosirea laptelui muls de la plecători, adică oi fătate de două trei zile înainte de a urca pe munte, numai pentru hrana copiilor. În ce privește alimentația, aromânii folosesc azi legume uscate (fasole, linte), carne friptă, dar baza o formează laptele cu derivatele lui, din care brânza și ceapa nu lipsesc din straițele lor.

Următoarele versuri amintesc de Balada Miorița a românilor :

Cara s-mor, cara–s–nu mor, (De oi muri, de n-oi muri), S–n ascultaţi un singur zbor; (Să-mi ascultați un singur cuvânt); La turuşte s–mi ngrupaţi, (La târlă să mă-ngropaţi), Priăveara cănd să vă turnați, (Și-n primăvară când vă veți întoarce), S–treacă oile, sin-le-acaţ. (Să treacă oile să mi le prind). S–in–le acaț sin–le mulgu, (Să mi le prind să mi le mulg), Și cu mâna mea s-li tundu, (Și cu mâna mea să le tund), Cându oile va s-adună). (Când oile s–adună împreună).

126

B I B L I O G R A F I E

A b d e l e a n u D e m - Neamul aromânesc din Macedonia. Institutul de Arte Grafice C. Șteflea, București, 1916.

B r e g h t B i l l - Isus. Istoria sa potrivit evangheliei după Luca. Viața Nouă, Chișinău, 2000

B a r n a I l i e, B e g n e s c u R o m u l u s, C o r n i l ă N i c o l a e - Dacia de după Pelasgia. Sesiune științifică, Asociația medicilor și farmaciștilor ofițeri în rezervă (A M F O R). Cercul Militar; www.iliebarna.ro, 25 mai 2018, București.

B a r n a I l i e, B e g n e s c u R o m u l u s, P e t c u M i h a i - Medicina veterinară de la origine până la anul 1950. Pentru progresul științei și artei veterinare. www. iliebarna.ro, București, 2015.

B a r n a I l i e, B e g n e s c u R o m u l u s, G a r o f i l D u m i t r u - Proto-românii și etniile latinizate derivate: macedoromânii (aromânii), meglenoromânii și istroromânii. Sesiune științifică, Asociația medicilor și farmaciștilor ofițeri în rezervă (A M F O R), Cercul Militar; www.iliebarna.ro, 29 iunie 2019, București.

Biblia sau sfânta scriptură. Noul și vechiul testament, primită din partea dr. D a v i d C. M a r s h a k D.V.M. (S U A), 22 August 1995.

B r a n c a t i A n t o n i o - Fare storia. vol. 1 - Dalla preistoria al secolo IX, La Nuova Italia, 1979; Fare storia. vol. 2 - Dal X secolo alla rivoluzione francese, La Nuova Italia, 1983; Fare storia. vol. 3 - Dal 1815 ai nostri giorni, La Nuova Italia, 1983.

B r ă t i a n u I. I. C. - România și peninsula balcanică, 1913.

C a p i d a n T h e o d o r - Macedoromânii. Vechimea și însemnătatea lor în Peninsula Balcanică. Editura Cartea Românească, 1927.

C a p i d a n T h e o do r - Meglenoromânii, Editura Carol Gobl, 1927.

C a z a c u O v i d i u - Pe urmele domesticirii animalelor, Editura Științifică, București, 1973.

C o r n f o r d F r a n c i s - De la religie la filozofie. Un studiu asupra originilor speculațiilor occidentale, Editura Herald, București 2009.

C o n s t a n t i n e s c u Gh. K. - Tratat de zootehnie generală vol. 1, Institutul de arte grafice I.E. Toriuțiu, Bucovina, 1935; vol. 2, 1938, București.

C u ș a N i c o l a e - Originea macedonenilor aromâni, Editura Ex Ponto, Constanța, 2016.

127

D a n i e l C o n s t a n t i n - Civilizația Egiptului Antic, Editura Sport Turism, București, 1976.

V a s i l e D i a m a n d i - A m i n c e a n u l - Românii din Peninsula Balcanică, Institutul de Arte Grafice „Tiparul Universitar”, București, 1938.

D i a m a n d i S t e r i e - Oameni și aspecte din istoria aromânilor, Cugetarea, 1940.

D i m a I o n - Universul văzut de știință și religie, Editura pentru răspândirea științei și culturii, 1959.

C e z a r D o b r e - Istoria Macedoniei, Editura Cadran Politic, 2010.

D r â m b ă O v i d i u - Incursiune în civilizația omenirii, vol. I, Casa de editura Excelsior Multi Press, București, 1996.

A n g e l a von der D r i e s c h , J o r i s P e t e r s - Geschichte der Tiermedizin, Schattauer Editur, 2008.

D u m i t r u A n t o n - Istoria logicii, volumele 1 și 2, Editura Tehnică, 1992.

G a r a u d y R o g e r - Miturile fondatoare ale politicii israeliene, Editura Alma Tip, 1998.

G h e ț i e V, M a t e s c u C.N. – L’ utilisation des bovins pendant le neolitique moyen et tardif du Bas-Danube et Sud des Balkans, L'Anthropologie, 81, 1977.

G o m o i u V i c t o r - Biserica și medicina, Așezămintele Principesa A.S.R. Principesa Elena – Institutul de istorie a medicinei, Editura Presa Brăila, 1940 (carte interzisă înainte de 1989).

I f t i m o v i c i R a d u - Istoria medicinei. Editura All, București 2004.

I o r g a N i c o l a e - România și noua stare de lucruri în Orient, București 1912.

L i p i n L, B e l o v A - Cărțile de lut, Editura Științifică și Tehnică, 1980.

M c D o w e l l J o s h - Mai mut decât un simplu tâmplar, Minsk,1991.

M o s c a t i S a b a t i n o - Vechi imperii ale orientului, Editura Meridiane, Buc. 1982.

M a n s u r o v L.S. - Știința și religia despre natură, Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate, 1959.

M u r n u G e o r g e - Studii istorice privitoare la trecutul românilor de peste Dunăre, Editura Academiei Române, 1984.

P a p a h a g i T a k e - Aromânii din punct de vedere istoric, cultural și politic, București, 1915.

P a r r o t A n d r e – Assur, Gallimard, Paris, 1963

128

P a r r o t A n d r e - Sumer, Gallimard, Paris, 1961.

P o p e s c u A r i s t i d e - Zoocalomnii. Adevăr și prejudecăți despre animale, Editura Albatros, 1985.

P o p e s c u A r i s t i d e - De la Pegas la El Zorab, Editura Albatros, 1978.

P o p e s c u A r i s t i de Semper fidelis, Editura Albatros, 1981.

P o p e s c u A r i s t i d e - Piticii și Uriașii. Editura Albatros, 1989

R ă d u l e s c u M o t r u C - Sufletul neamului nostru, calități bune și defecte, Editura Anima, 1990.

R i e m s c n e i d e r M a r g a r e t e - Lumea hitiților, Editura științifică, București, 1967.

R u s s u I.I. - Etnogeneza românilor. Fondul actual traco – dacic și componenta latino – romană, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981.

S c h m ö k e l H a r t m u t - Le Monde de Ur, Assur et Babilon, Editura Corrêa Buchet/ Chastel, Paris, 1963.

S t a v r e s c u P e t r e - Suprema Iubire, Editura Bucovina I.E. Torouțiu, 1939.

S t a v r e s c u P e t r e - Duh de viață Nouă, Editura Bucovina I.E. Torouțiu, 1939.

V a i d o m i r N. P. - Originea tracă a macedonenilor preromani: Contribuţiuni la istoria românilor sud-dunăreni, Editura Carol Feder, Mediaș, 1943.

V a i d o m i r N. P - Strămoșii românilor macedoneni, Editura Carol Feder, Mediaș, 1944.

Z a m a r o v s k y V o j t e c h - Din tainele imperiului hitit, Editura Junimea, Iași, 1990.

129

CUPRINS

PREFAȚĂ ....................................................................................................... 3

Capitolul 1. EVOLUȚIA SPECIEI UMANE ÎMPREUNĂ CU LUMEA

ÎNCONJURĂTOARE....................................................................................... 6

Capitolul 2. DOMESTICIREA ANIMALELOR, CONDIȚIA ESENȚIALĂ

PENTRU TRECEREA OMULUI LA VIAȚA SEDENTARĂ ........................... 9

Capitolul 3. RELAȚIA ISTORICĂ ÎNTRE FILOZOFIE, RELIGIE,

SOCIOLOGIE ȘI MEDICINA VETERINARĂ ÎN ANTICHITATE .................... 12

3.1. MESOPOTAMIA ................................................................................ 13

3.1.1. DATE ISTORICE. ....................................................................... 13

3.1.1.1. Protomesopotamia și Mesopotamia .................................... 15

3.1.1.2. Regatul Vechi Asiria ............................................................ 19

3.1.1.3. Regatul Asiria de Mijloc ..................................................... 20

3.1.1.4. Regatul Asirian Nou ............................................................. 22

3.1.1.5. Regatul Babilon ................................................................... 23

3.1.2. FILOZOFIE. ................................................................................. 25

3.1.3. RELIGIE....................................................................................... 26

3.1.4. SOCIOLOGIE. ............................................................................. 31

3.1.5. MEDICINA VETERINARĂ. ........................................................... 35

3.2. EGIPTUL ANTIC ............................................................................... 37

3.2.1. DATE ISTORICE. ....................................................................... 37

3.2.1.1. Egiptul predinastic. Cele două dinastii (6000 – 3100 î. Hr.) . 38

3.2.1.2. Regatul Timpuriu. (3100 – 2686 î.Hr.). Dinastiile I și II . ....... 39

3.2.1.3. Regatul Vechi. Dinastiile II– VI (2686 – 2181 .Hr.) .............. 40

3.2.1.4. Regatul de Mijloc. Dinastiile IX – XIV (2134 – 1650 î.Hr.) ... 41

3.2.1.5. Regatul Nou. Dinastiile XVIII – XX (1573 – 1070 î. Hr. ) ....... 42

130

3.2.1.6. Egiptul din perioada târzie 665–305 î.Hr. Dinastiile XXVI–

XXXI. .................................................................................................. 44

3.2.2. FILOZOFIA. ................................................................................ 44

3.2.3. RELIGIE...................................................................................... 48

3.2.4. SOCIOLOGIE. ............................................................................ 51

3.2.5. MEDICINA VETERINARA. .......................................................... 56

3.3. PERSIA ............................................................................................. 61

3.3.1. DATE ISTORICE. ....................................................................... 61

3.3.2. FILOZOFIE. ................................................................................ 63

3.3.3. RELIGIE...................................................................................... 68

3.3.4. SOCIOLOGIE. ............................................................................ 71

3.3.5. MEDICINA VETERINARA. .......................................................... 72

3.4. EVREII ȘI PALESTINIENII .............................................................. 73

3.4.1. DATE ISTORICE. ....................................................................... 73

3.4.1.1. Era patriarhală ( 1800 – 1500 î.Hr. ) ..................................... 77

3.4.1.2. Perioada judecătorilor ( 1500 – 1299 î.Hr.) ......................... 78

3.4.1.3. Monarhia unitară a regatelor Israelului și Iudeii (1900 – 92

î.Hr.) ................................................................................................... 79

3.4.1.4. Monarhia dezbinată (952 – 486 î.Hr.) ................................... 80

3.4.1.5. Captivitatea în Babilon ( 586 – 538 î.Hr.) ............................. 81

3.4.1.6. Revenirea în Canaan. Perioada dominației persane (538-63

î.Hr.) ................................................................................................... 81

3.4.1.7. Cucerirea și ocupația romană ( 63 î.Hr.- 324 d.Hr.) ........... 82

3.4.1.8. Conflictul israeliano - palestinian .......................................... 83

3.4.2. FILOZOFIE. ................................................................................ 84

3.4.3. RELIGIE...................................................................................... 87

3.4.4. SOCIOLOGIE. ............................................................................ 91

131

3.4.5. MEDICINA VETERINARĂ. ......................................................... 93

3.5. MACEDONIA..................................................................................... 97

3.5.1. DATE ISTORICE. ....................................................................... 97

3.5.1.1. Perioada dinastiei argeade (808 – 512 î.Hr.) ........................ 99

3.5.1.2. Perioada dominației în Imperiul Persan (512 – 492 î.Hr.) ... 100

3.5.1.3. Perioada apogeului Regatului Macedoniei (492-359 î.Hr.) .. 100

3.5.1.4. Imperiul lui A l e x a n d r u c e l M a r e (359-323 î.Hr.) .. 101

3.5.1.5. Regatele generalilor Macedo – Eleni post mortem A l e x a n d

r u c e l M a r e ........................................................................... 107

3.5.1.6. Ocuparea Macedoniei de către Roma Antică. ................... 109

3.5.1.7. Regăsirea strămoșilor macedonenilor în tribul Hunza din

Pakistan ........................................................................................... 111

3.5.1.8. Alexăndria și Biblia. ............................................................ 113

3.5.2. FILOZOFIE. .............................................................................. 114

3.5.3. RELIGIA.................................................................................... 119

3.5.4. SOCIOLOGIE. .......................................................................... 121

3.5.5. MEDICINA VETERINARA. ........................................................ 124

B I B L I O G R A F I E ............................................................................... 126

132

L e g e n d ă imaginilor de pe coperta 2 spate

1. Dr. veterinar I l i e B a r n a la cetatea Histria ( foto 1972) 2. Metopa cu zeul Dionysos provenită de la Monumentul Adamclisi

descoperită în curtea săteanului N i c u C o m a n din Comuna Canlia, județul Constanța (foto 1968).

3. Predarea metopei cu zeul Dionysos, directorului Muzeului de Arheologie din Constanța, istoric A d r i a n R ă d u l e s c u .

4. Locația și imaginea personajului biblic N i r m o d. pe vârful Omul din Munții Bucegi.

5. Ansamblul Columna Ceriului din Munții Bucegi. 6. Capul lui N i r m o d expus la British Museum. (Marea Britanie) 7. Situl Arheologic Păcuiul lui Soare din județul Constanța. Ruinele

zidului de la Dunăre. 8. Dr. veterinar I l i e B a r n a lângă sarcofagul mesopotamian

din curtea Bibliotecii Academiei Române (foto 2018). 9. Situl Arheologic Păcuiul lui Soare. Ziduri din incinta cetății

133

l

.