Aspecte de natură criminologică cu privire la personalitatea infractorului

A). Personalitatea infractorului Dintre protagoniştii fenomenului infracţional, cel care a polarizat şi continuă să polarizeze un interes deosebit în cadrul abordărilor psihologice, psihosociale şi criminologice, îl reprezintă infractorul. Acesta exprimă pe de o parte rolul principal pe care îl are în producerea actului infracţional – fără criminal nu există nici crimă -, iar pe de altă parte o optică care, de regulă, exacerbează rolul individului şi estompează rolul factorilor economico-sociali în criminogeneză. Principala problemă ce se ridică în cadrul studierii ştiinţifice a personalităţii infractorului este aceea de a releva dacă aceasta se deosebeşte structural de personalitatea noninfractorului sau dacă între aceştia deosebirea constă doar în gradul în care manifestă sau nu anumite trăsături şi caracteristici de ordin anatomo-morfo-fiziologic, psihologic, moral etc.

B). Curente şi orientări în abordarea personalităţii infractorului În răstimpul de peste un secol de când s-au făcut primele încercări de explicare ştiinţifică a personalităţii infractorului, s-au conturat o serie de curente şi orientări care în general se înscriu pe următorul cadru explicativ: infractorul este înnăscut şi predestinat pentru activitatea ilicită, infractorul se caracterizează printr-o constituţie pervertită (pervers constituţional), infractorul este înapoiat sau bolnav psihic (personalitate psihopatică). Mai toate explicaţiile formulate în acest cadru sunt marcate de simplism şi unilateralitate. Întrucât unele din acestea conţin totuşi elemente ce merită atenţie, le vom trece succint în revistă. a) Biologismul. Conform acestei orientări, comportamentul infracţional este generat de existenţa unor atavisme, tare sau dereglări de natură anatomică, morfologică, funcţională, de origine congenitală, ereditară sau căpătate pe parcursul vieţii. Desigur în unele comportamente infracţionale pot fi angajaţi, pe lângă alţi factori şi unii de natură biologică, dar aceştia nu constituie o trăsătură caracteristică a personalităţii infractorilor. b) Orientările psihologiste consideră că deosebirea fundamentală dintre infractor şi neinfractor rezidă în structurile şi funcţiile lor psihice, în sensul că primul s-ar caracteriza prin insuficienta dezvoltare, deformare sau alterare a acestora. Deşi conţin o bună doză de adevăr nici asemenea explicaţii nu permit o demarcare suficient de clară între infractori şi noninfractori. c) Conform orientării psihiatrice infractorul este un bolnav psihic. Nici această orientare nu permite o relevare corespunzătoare a particularităţilor personalităţii infractorului fie şi prin faptul că nu există o demarcaţie netă şi tranşantă între normal şi patologic cât şi pentru faptul

că ponderea bolnavilor psihic în rândul infractorilor nu se deosebeşte semnificativ de ponderea acestora în rândul restului populaţiei. d) În viziunea sociologistă între personalitatea infractorului şi cea a neinfractorului nu există deosebiri de nici un gen. Comportamentele infracţionale sunt generate, în această optică, în exclusivitate, de factori socio-economici, exteriori individului, acesta nefiind în ultimă instanţă decât o marionetă antrenată de jocul şi conjunctura factorilor obiectivi. e) Orientările eclectice se caracterizează prin încercarea de luare în considerare a acţiunii mai multor factori în explicarea personalităţii şi a comportamentului infracţional. Întrucât această încercare se realizează pe o bază metodologică metafizică şi mecanicistă, ea se reduce la o simplă însumare a acestora sau la considerarea factorilor sociali, culturali, economici doar ca un fundal pasiv pe care se desfăşoară acţiunea factorilor psihologici, subiectivi.

C). Caracteristicile generale ale personalităţii infractorului Comportamentul antisocial angajează întreaga personalitate a individului, cu toate componentele, laturile şi trăsăturile sale în mod diferenţiat şi nuanţat. De aceea, în continuare vom aborda analitic rolul fiecăruia din principalele componente ale personalităţii umane în săvârşirea faptelor ilicite. a) Componenta anatomo-morfo-fiziologică Săvârşirea actelor infracţionale implică în mod divers structurile somatice şi -funcţionalitatea diferitelor organe ale individului. Unele dintre acestea pot favoriza executarea anumitor acte infracţionale sau defavoriza comiterea altora. Aşa de exemplu, este puţin probabil dacă nu chiar imposibil ca un orb sau un ciung să se dedea furtului din buzunare sau ca un paralitic să comită furturi prin escaladare. Un interes însemnat îl prezintă în acest cadru aspectul anatomic al infractorului. S-au efectuat studii antropometrice în cursul cărora s-au avansat concluzii în sensul că infractorii s-ar deosebi substanţial de neinfractori printr-o greutate mai mare sau mai mică. Asemenea concluzii sunt infirmate, factorii antropometrici dovedindu-se nerele-vanţi pentru a deosebi populaţia infractoare de cea neinfractoare. Pe de altă parte conform unor viziuni fizionomice, infractorii ar putea fi recunoscuţi pe baza anumitor stigmate. Studiile de teren şi practica criminologică au relevat că teoria stigmatelor de ordin fizionomic ale criminalităţii nu are nici un temei. Merită o anumită atenţie concluziile la care s-a ajuns în urma unor studii morfocaracteriale care urmăresc să evidenţieze existenţa unor relaţii semnificative între structura corporală şi caracterul individului şi între aceştia şi înclinaţia spre criminalitate. Aşa de exemplu, tipologia lui Kretschmer are şi valenţe criminologice. Astfel, se consideră că tipul picnic începe relativ tardiv activitatea infracţională care constă mai ales în escrocherii şi fraude. Astenicul, frecvent răspândit printre infractori, îşi începe activitatea ilicită la o vârstă relativ timpurie şi ea cuprinde mai ales furturile, falsurile şi abuzul de încredere. Atleticul are o răspândire relativ ridicată în cadrul populaţiei infractoare, activitatea criminală a reprezentanţilor acestui biotip se desfăşoară la aproape toate vârstele. Aceştia au un caracter brutal, sălbatic comiţând de predilecţie asasinate, furturi în care se folosesc arme, incendii cu marcată tendinţă de recidivă. Corelaţii de acest fel sunt stabilite şi în cadrul biotipologiei lui Sheldon. Astfel tipul endomorf (visceroton) are o frecvenţă relativ egală în populaţia infractoare şi cea

neinfractoare, cu alte cuvinte nu prezintă semnificaţie din punctul de vedere al psihosociologiei criminalităţii şi al criminologiei; tipul mezomorf (somatoton) are o prezenţă preponderent crescută în populaţia infractoare; tipul ectomorf (cerebroton) are o frecvenţă sensibil mai redusă printre infractori decât printre neinfractori. Fără îndoială, aceste tipologii prezintă un anumit interes, mai ales de ordin metodologic în sensul că pot constitui un instrument de lucru în activitatea de prevenire a infracţiunilor în rândul minorilor şi al tineretului. Cu toate acestea, în ansamblu, relaţiile dintre aspectele corporale şi cele psihice, şi în special cu înclinaţiile spre anumite genuri de activitate infracţională, nu sunt suficient de consistente şi de relevante. Actul infracţional implică şi solicită o serie do aspecte de ordin fiziologic. Aşa de exemplu, există o strânsă relaţie între maturizarea sau diminuarea funcţiilor fiziologice pe de o parte, şi activitatea infracţională pe de altă parte. Se fac demersuri, uneori interesante pentru a se releva eventuale relaţii între activitatea glandelor cu secreţie internă şi a celor cu secreţie externă. Chiar dacă rezultatele obţinute până în prezent nu sunt destul de concludente şi chiar dacă considerăm exagerată afirmaţia că nu vom putea descifra mecanismele criminalităţi, până nu vom cunoaşte activitatea endocrină în chiar timpul desfăşurării activităţii delictuoase, nu putem neglija rolul funcţiilor glandular-hormonale. Aceasta fie şi pentru că asistăm la descoperiri dintre cele mai interesante în acest domeniu care au printre altele o strânsă legătură cu viaţa emoţională care la rândul său (cum vom releva ceva mai departe), joacă un rol din cele mai importante în săvârşirea faptelor antisociale. Unele cercetări recente pun în lumină anumite relaţii între procesele biochimice şi criminalitate. Se apreciază, mai ales că dozarea zahărului - în surplus sau în deficit - ca şi a iodului şi a altor elemente în sânge, ar influenţa comportamentul antisocial. De asemenea, se impune a fi relevat şi rolul acelei părţi a creierului uman (diencefalul), care are o importanţă deosebită în ce priveşte tonusul afectiv şi a cărui tulburare funcţională sau leziune organică, poate avea serioase influenţe asupra trecerii la actul antisocial. Rezultă deci că atât aspectele anatomice, cât şi cele fiziologice sunt mai mult sau mai puţin implicate în comportamentele antisociale. În acelaşi timp se impune a fi subliniat faptul că, cu toate acestea, nu există factori specifici ai criminalităţii în domeniul anatomiei şi ai fiziologiei1. Aşa cum vom încerca să demonstrăm mai departe, influenţa acestor factori asupra criminalităţii se exercită prin intermediul celor de natură socială. b) Componenta psihologică. Un rol esenţial în activitatea infracţională îl au structurile, procesele şi caracteristicile psihice. Această constatare de ansamblu este unanim acceptată, însă atunci când se pune problema dacă anumite structuri şi funcţii psihice sau nivele de dezvoltare a acestora sunt sau nu specifice activităţii criminale apar puncte de vedere multiple şi uneori divergente. Există o anumită relaţie între activitatea infracţională şi trăsăturile personalităţii: temperamentul, aptitudinile, caracterul. În ce priveşte relaţia dintre temperament şi infracţiune, trebuie spus că aceasta influenţează mai ales aspectul energetic formal al acesteia. Una din aptitudinile a cărei implicare în cadrul criminalităţii este printre cele mai controversate o constituie inteligenţa. S-a acreditat pentru o vreme ideea că infractorii ar fi inferiori din 1 Pierre Bouzat, Jean Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie, vol. III Criminologie, Paris, Librairie Dalloz, 1963, p. 217.

punctul de vedere al performanţelor intelectuale faţă de neinfractori. S-a considerat de asemenea că debilii mintali, idioţii şi cretinii ar da un mare procent de delincvenţă. Studii ulterioare au scos în evidenţă faptul că, pe de o parte, o serie de slăbiciuni de ordin metodologic în măsurarea inteligenţei pun serios sub semnul întrebării validitatea rezultatelor obţinute, iar pe de altă parte s-a relevat că nivelul de dezvoltare intelectuală variază sensibil de la un gen la altul de activitate infracţională. S-a constatat că o strânsă legătură cu comportamentul antisocial ar avea trăsăturile de caracter, în mod deosebit atitudinile faţă de societate, faţă de semeni, de muncă, de valorile sociale. Nu există infractor, indiferent de genul de activitate criminală desfăşurată, care să nu prezinte, în mod pregnant atitudini negative faţă de valorile sociale, materiale sau spirituale ale societăţii. În ce priveşte procesele psihice, se remarcă o puternică implicare a afectivităţii, voinţei şi motivaţiei. Aproape fără excepţie, personalitatea infractorului se caracterizează prin instabilitatea emoţional - afectivă sau prin indiferenţă afectivă, în general prin accentuate dereglări ale afectivităţii. Tot atât de pregnante sunt şi deficienţele de ordin voliţional, în special insuficienta stăpânire de sine şi slabul autocontrol. Sunt, de asemenea, frecvente şi puternic accentuate, unele deformări ale motivaţiei, existenţa depăşită cu privire la unele trebuinţe sociale, exacerbarea altora socialmente acceptate, în special privind posesiunea unor bunuri materiale cât şi modalităţile ilicite pentru obţinerea lor. c) Componenta psihosocială. Deşi în anumite condiţii particularităţile psihice şi fizice ale organismului uman pot exercita o influenţă nefastă asupra comportamentului, acestea nu acţionează ca factori “pur” biologici sau “pur” psihologici, ci au o puternică încărcătură socială, acţionează într-o anumită contextură socio-economică, şi, de aceea, în context este mai potrivit să vorbim de factori biosociali şi psihosociali, şi nu de componenta psihosocială.

D). Conceptul de personalitate infractoare Vom încerca să schiţăm un tablou sintetic al personalităţii infractorului din care să rezulte prin ce se deosebeşte de personalitatea noninfractorilor. a) Pentru aceasta este necesar ca mai întâi să fie lămurit un aspect metodologic şi anume acela al nivelelor de abordare a personalităţii infractorului. Un prim nivel este acela al individului concret, al infractorului X sau Y, nivel la care pot fi derulate o multitudine de trăsături ale personalităţii implicate în înfăptuirea actului antisocial, proprii numai individului respectiv. Un alt nivel este cel al unei anumite categorii de infractori (delapidatori, hoţi, tâlhari etc.). La acest nivel se vor releva o serie de trăsături ale personalităţii comune tuturor sau majorităţii indivizilor care comit o anumită infracţiune. Numărul trăsăturilor ce vor putea fi evidenţiate va fi substanţial mai redus decât la nivelul anterior, dar le vom regăsi la un număr mai mare de indivizi. În sfârşit, al treilea nivel, este cel general, nivel la care prin abstractizare se vor reţine doar câteva trăsături pentru marea majoritate a acestora. În cadrul cursului de faţă, ne interesează cel de al treilea nivel, respectiv al infractorului în general, ca având cea mai mare valoare explicativă şi cea mai largă arie de aplicare practică. Este foarte important de reţinut că la acest nivel nu este vorba de a realiza un profil al personalităţii

infractorului care să poată fi regăsit în fiecare caz în parte, ci de un concept care surprinde acele trăsături şi caracteristici dintre care o bună parte vor putea fi observate, cu un ridicat grad de probabilitate la un număr relativ mare de persoane ce manifestă componente antisociale. b) În acest context vor fi schiţate câteva coordonate generale ale personalităţii infractorului. Mai întâi să precizăm că infractorul este persoana care săvârşeşte o faptă socialmente periculoasă, interzisă de lege şi care atrage răspunderea penală. Aşadar o primă coordonată este de natură social-juridică. În al doilea rând, trebuie menţionat că personalitatea infractorului este o variantă a personalităţii umane caracterizată printr-un ansamblu de trăsături ce constituie un sistem, care se află în interrelaţii şi interacţiuni ce favorizează comiterea actului infracţional. Aşa de exemplu, nivelul de subdezvoltare intelectuală nu poate constitui singur un factor criminogen, ci numai în cadrul unui sistem de factori care include sugestibilitatea crescută, insuficienţa capacitate de discernământ, voinţă slabă etc., toate aflate în strânsă interacţiune. Aşadar, caracteristica specifică personalităţii infractorului este constituită nu dintr-un simplu ansamblu de însuşiri, ci dintr-un sistem de trăsături, ceea ce atenţionează asupra importanţei şi necesităţii de a cunoaşte legăturile şi intercondiţionările dintre ele. În al treilea rând, trebuie remarcat că nu există trăsături şi componente ale personalităţii care să predetermine în mod implacabil şi automat săvârşirea de infracţiuni. Pentru ca sistemul trăsăturilor specifice personalităţii infractorului să constituie realmente o premisă a comportamentului antisocial, este necesar ca ele să se întâlnească şi să coexiste într-un anumit cadru al condiţiilor de viaţă, într-o anumită contextură socială, concretă, favorizatoare pentru un astfel de comportament. În al patrulea rând, trebuie menţionat caracterul lor socialmente determinat, ceea ce implicit înseamnă că sunt modificabile şi perfectibile mai ales ca urmare a educaţiei. c) Sistemul trăsăturilor caracteristice personalităţii constituie nucleul central al personalităţii infractorului. Acest nucleu cuprinde în principal: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea şi indiferenţa afectivă. • Egocentrismul constă în tendinţa anumitor indivizi de a raporta totul la ei înşişi, de a se considera centrul principal de interes şi de a judeca totul numai prin prisma propriilor interese. • Datorită egocentrismului delincventul nu este capabil de a lua în consideraţie alte puncte de vedere, interesele şi sentimentele celorlalţi. De regulă faţă de ceilalţi are o atitudine critică şi acuzatoare, iar personal se consideră nedreptăţit şi persecutat de aceştia. • Labilitatea psihică, ca trăsătură specifică a personalităţii infractorului, constă în fluctuaţii ample ale afectivităţii, disproporţionate faţă de valoarea stimulilor. Este o reacţie ce apare pe baza unei raportări superficiale la diferitele situaţii şi persoane. Subiectul este capricios, uşor sugestibil şi inconstant, reacţionând azi într-un fel şi mâine în altul, faţă de unul şi acelaşi stimul. Nota specifică cu care labilitatea afectivă marchează personalitatea infractorului, rezidă în incapacitatea acestuia de a se inhiba în faţa pericolului sancţiunii penale. • Agresivitatea, este un comportament violent, distructiv, ofensiv, generat de frustrare – împiedicarea satisfacerii unei trebuinţe. Poate lua forma autoagresivităţii ducând la sinucidere, automutilare etc. sau a heteroagresivităţii (îndreptată împotriva altora) ducând la omucideri, loviri, răniri, infracţiuni sexuale, injurii, calomnii etc.

• Insensibilitatea afectivă, constă în incapacitatea de a înţelege suferinţa altuia, în plăcerea morbidă produsă de suferinţa acestuia. Se poate manifesta într-o formă foarte consistentă şi constant structurată în cadrul personalităţii, cât şi sub forma unui proces evolutiv şi tranzitoriu, acest ultim caz putând lua forma unei inhibări afective fără ca subiectul să-şi dea seama de aceasta, ceea ce face ca în unele omucideri generate mai ales de drame familiale, agresiunea să se desfăşoare cu un înspăimântător sânge rece sau sub forma dezangajării afective în care subiectul îşi dă seama de acest proces de sărăcire sufletească şi încearcă să o compenseze.

În legătură cu această constelaţie de trăsături ce constituie nucleul central al personalităţii infractorului, sunt necesare două sublinieri: a) în interacţiunea dintre acestea, rolul hotărâtor în săvârşirea actului infractorial îl are indiferenţa afectivă; b) acest sistem de trăsături poate fi întâlnit destul de frecvent şi în structura nedelincvenţilor. Pentru a constitui nucleul central al personalităţii criminale, acesta trebuie să atingă un anumit grad de consistenţă, deoarece înfăptuirea actului infracţional implică întreaga personalitate a individului, totalitatea structurilor, trăsăturilor şi proceselor psihice ale acestuia.

1ACADEMIA DE POLIȚIE “ALEXANDRU IOAN CUZA”FACULTATEA DE DREPTTEZA DOCTORATCONCEPTUL DE PREVNIRE ÎN ACTIVITATEAORGANELOR MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEIŞI INTERNELORRezumatConducator stiintificPROF.UNIV.DR. ION SUCEAVADoctorandMARCHIDAN VIOREL DUMITRUBUCURESTI 20102CUPRINSCapitolul 1.Teoria generală a prevenirii criminalităţii1.1. Prezentare generală1.2. Factori favorizanţi ai delincvenţei - perspectivaONU1.3.Prevenirea socială1.4. Prevenirea situaţională1.5. Dependenţa strategiilor de prevenire şi descurajarea delincvenţei de teoriile utilizate1.5.1 Abordări conceptuale ale acţiunilor preventive1.5.2.Repere pentru conceptualizarea şioperaţionalizarea descurajării delincvenţei1.5.3 Controlul social- mijloc de prevenţie şi descurajarea delincvenţei1.6. Formele controlului social în prevenirea şi descurajareadelincvenţei1.6.1. Mijloacele controlului social pentru monitorizareacomportamentelor indizerabile socialCapitolul 2Costurile criminalităţii2.1. Preocupari europene2.2. America Latină - Studiu de caz2.3. Tipuri de costuri ale criminalităţiiCapitolul 3Tipuri acţionale ale prevenirii3.1. Nivele de ierarhizare33.1.1. Nivelul individual3.1.2. Nivelul familial3.2. Prevenţia secundară3.3. Prevenţia terţiară3.4. Modalităţi de acţiuneCapitolul 4Poliţia şi conceptul “toleranţa zero”4.1. Definiţie conceptuală4.2. Arii de aplicare

4.3. Folosirea conceptului “toleranţa zero”4.4. Opinii criticeCapitolul 5Noţiunea de răspuns proactiv şi procuparile forurilorinternaţionale5.1. Noţiunea de răspuns colectiv proactiv de prevenirea criminalităţii5.2. Focalizarea spre criminalitatea urbană şi resurselede prevenire a criminalităț ii5.3. Dezvoltarea cooperării internaționale în prevenireacriminalităţii.5.4. Centre internaţionale de coordonare privind combatereacriminalităţii5.5. Organizaţii non-guvernamentale5.6. Centre de studii şi cercetări5.7. Caracteristici ale cercetării prevenirii criminalității5.8. Reţeaua europeană de prevenire a criminalităţii(European crime Prevention Network – EUCPN). Programede lucru, principii şi teme.5.9. Strategii naţionale de prevenire a criminalităţii.4Capitolul 6Prevenirea în câteva ţări europene. Studiu comparativ6.1. Austria6.2. Belgia.6.3. Republica Cehă.6.4. Danemarca6.5. Germania6.6. Estonia6.7. Franţa6.8. Italia6.9. Cipru6.10. Grecia6.11. Marea Britanie6.12. Suedia6.13. Finlanda6.14. Irlanda6.15. Portugalia6.16. Olanda6.17. Slovenia6.18. Croaţia6.19. ConcluziiCapitolul 7Strategia naţională de prevenire a criminalităţii peperioada 2005-20077.1. Premise7.2. Principii7.3. Concept7.4. Obiective7.4.1. Obiective generale

7.5. Acţiuni57.5.1. Prevenirea primară7.5.2. Prevenirea secundară7.5.3. Prevenirea terţiară7.6. Cadrul strategic şi metodologia de lucru7.7. Domenii prioritare ale actualei strategii:7.8. Mecanisme de evaluare7.8.1. Evaluări interne7.8.2. Evaluări independenteCapitolul 8Implicarea Ministerului Administratiei şi Internelorîn acţiunile de prevenire8.1. Consideraţii generale8.2. Riscuri şi ameninţări la adresa ordinii şi siguranteipublice8.2.1. Factori de risc din mediul intern8.2.2. Factori de risc din mediul internaţional8.3. Scopul, direcţiile de acţiune şi principiile strategieide realizare a ordinii şi siguranţei publice8.4. Principiile de realizare a ordinii şi siguraţei publice8.4.1. Principiul legalităţii.8.4.2. Principiul teritorial şi al mobilităţii forţelor.8.4.3. Principiul prevenirii acţiunilor8.4.4. Principiul operabilităţii şi interoperabilităţii8.4.5. Principiul nediscriminarii8.4.6. Principiul evitării surprinderii8.4.7.Principiul, suficienţei, gradualităţii şiproportionalităţii8.4.8. Principiul colaborării permanente cu comunitatea.8.4.9. Principiul inviolabilităţii persoanei8.4.10. Principiul intervenţiei specializate şi cooperarii.68.4.11. Principiul conducerii unitare8.5. Structura, atribuţiile şi pregatirea forţelor de ordinepublică8.6. Organizarea activităţilor de ordine şi siguranţăpublică pentru menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordiniipublice.8.7. Atribuţiile forţelor de ordine şi siguranţă publică8.7.1. In timp de pace:8.7.2. Pe timpul stării de urgenţă şi al stării de asediu:8.8. Delimitări conceptuale privind atribuţiile şi competenteleîn domeniul ordinii şi siguranţei publice8.8.1. Atribuţiile Poliţiei Române şi JandarmerieiRomâne8.9. Pregătirea forţelor de ordine şi siguranţă publică8.10. Conducerea forţelor de ordine publică8.11. Conducerea forţelor de ordine publică pe timpulacţiunilor şi misiunilor

8.12. Cooperarea forţelor care participă la asigurareaordinii publice8.13. Resursele destinate asigurării ordinii publice8.14. Măsuri de implementare a strategieiCapitolul 9Consideraţii privind reevaluarea principiului preveniriiîn munca de poliţie9.1. Poliţia şi prevenirea – reevaluarea unui importantprincipiu.9.2. Schimbări de perceptie a acţiunilor poliţieneşti.9.3. Schimbări la nivel structural9.4. Modificări ale mediului în care operează poliţia.7Capitolul 10Responsabilitatea şi transparenţa în activitatea de prevenireşi combatere a criminalităţiiCapitolul 11Metode aplicate în desfăşurarea activităţii de prevenire11.1. Crime Mapping11.2. Programul CompStat11.2.1. Operaţionalizare prin CompStat11.2.1.1. Raport săptămânal11.2.1.2. Analize şi schimb eficient de informaţii11.3. Evaluarea profilului profesional, acţional şi managerialal comandanţilor.11.4. Intruniri pentru stabilirea strategiilor de prevenireşi combatere a criminalităţii (Crime strategy meetings).11.5. Avantaje şi critici privind implementarea programelorCompStat şi Mapping CrimeCapitolul 12Violenţa şi delincvenţa juvenilă.12.1. Importanţa grupului pentru delincvenţa juvenilă12.2. Condiţiile care favorizează formarea grupului delincventla tineri12.3. Importanţa factorilor familiali.12.4. Modelele parentale sociopate.12.5. Factorii socioculturali.Capitolul 13Violenţa pe stadioane13.1. Primele rapoarte813.2. Viziunea marxistă13.3. Subcultura agresivităţii13.4. Amplificarea media13.5. Părerea fanilor13.6. Şcoala de la LeicesterCapitolul 14Violenţa cu folosirea armelor14.1. Unde am ajuns?14.2. Ce-i de făcut?

14.3. Avem o armă; cum procedăm?14.4. Economia înarmării pentru începători14.5. Dacă se înarmează şi răufăcătorii?14.6. Cum rămâne cu nebunii?14.7. ConcluzieCapitolul 15Violenţa stradală15.1. Forme ale violenţei stradale15.2. Cauzele violenţei stradale15.3. Motivarea infracţiunii15.4. Caracteristicile violenţei stradale:15.5. Măsuri de prevenire15.6. PenalitateaCapitolul 16Folosirea forţei ca principiu activ al intervenţieiforţelor cu atribuţii in menţinerea ordinii publice16.1. Consideraţii generale16.2. O realitate îngrijoratoare16.3. Direcţii de acţiune916.4. Reacţiile Curţii Europene pentru Drepturile OmuluiCapitolul 17Concluzii şi propuneri de lege ferenda17. 1. Concluzii17.2. Propunere de lege ferenda: Consiliul Naţionalpentru Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii şi AsigurareaSiguranţei PubliceANEXEAnexa 1 : Rata criminalităţii internaţionaleAnexa 2: Compoziţia Comisiei ONU pentru PrevenireaCriminalității la 1 ianuarie 2009BIBLIOGRAFIE10CAPITOLUL 1.Teoria generală a prevenirii criminalităţii1.1 - Prezentare generalăDin punct de vedere ştiinţific, prevenirea implicămăsurile de politică penală care au ca finalitate, exclusivăsau parţială, limitarea posibilităţii de apariţie ainfracţiunilor. Criminologia limitează termenul de „prevenire”doar la măsurile care urmăresc să diminueze criminalitateaprin acţiuni asupra cauzelor, luate înainte ca elesă se manifeste (excluzând măsurile de represiune care deobicei previn doar recidiva).Pentru a înţelege insa specificul prevenirii criminalităţiimai trebuie luate în calcul şi alte note distinctive: prevenireaare caracter colectiv şi nu este coercitivă, acţioneazăînainte de producerea infracţiunilor, exclude măsurile depedepsire sau intimidare. Desigur, există şi voci care seopun ideii de prevenire aducând ca argumente faptul că

delincvenţa este un fenomen social ce nu poate fiinfluenţat, că adevărata cauză se află în organizarea biopsihicăa individului, că infracţiunile sunt creaţia sistemelorde justiţie penală sau că eşecul luptei împotrivacriminalităţii este datorat slăbiciunii politicii de sancţiunipenale. Cei care au încredere în activitatea de prevenireconsideră că personalitatea omului poate fi modificată prineducaţie şi prin schimbarea contextelor situaţionale iardinamica trecerii la act (interacţiunea individ – situaţie)poate fi influenţată decisiv. În aceste condiţii, nu putemtrece cu vederea totuşi anumite limite ale activităţii deprevenire: varietatea infracţiunilor este aşa de mare încât nupot fi toate prevenite în aceeaşi măsură; costul unor11modalităţi de intervenţie este foarte ridicat; starea mentalăde moment a unor delincvenţi nu poate fi prevăzută; anumitemăsuri pot veni în contradicţie cu valorile sautradiţiile locale.Există câteva condiţii care asigură eficacitatea programelorde prevenire: voinţa politică şi alocarea de fondurisuficiente, o perspectivă pe termen lung, statisticioficiale uniforme, obiectivitatea mass-media, o corectă evaluarea nevoilor locale, implicarea sectorului privat de securitate,implicarea cetăţenilor, criterii de evaluare măsurabile,existenţa unui centru de informare şi documentare pentrupublicul larg, formarea adecvată a practicienilor.1.2. Factori favorizanţi ai delincvenţei - perspectivaONUProblematica delincvenţei şi prevenirii acesteia reprezintă ochestiune esenţiala pentru forumul mondial. In acest sensmenţionăm un document- cadru emis inca din 1990 la alVIII-lea Congres ONU privind criminalitatea prin care seprevedea ca factori favorizanti: săracia, şomajul,analfabetismul, absenta locuintelor bune si ieftine, sistem deinvatamant si formare inadaptat; numarul crescând de cetatenifara perspectiva de insertie sociala si agravarea inegalitatilorsociale ; disocierea legaturilor sociale şi familialeagravată printr-o educaţie parentala inadacvata, educatie ceface deseori conditiile de viata dificile; conditiile dificile pecare le cunosc oamenii ce migreaza spre oras sau alte ţări;distrugerea identitatii culturale de origine, rasismul sidiscriminarea ce pot crea dezavantaje in plan social alsanatatii si al angajarii in munca; degradarea mediului urbanmai ales insuficienta echipamentelor colective in anumitecartiere favorizand delicventa; dificultatile create desocietatea moderna de a se insera corect in comunitate, in12familie, in mediul de munca si in scoala si a se identifica cuo cultura; abuzul de alcool, droguri si a altor substante acaror dezvoltare e favorizata de factorii mentionati mai sus

multiplicarea activitatilor legate de crima organizata maiales de tradic de droguri si tainuirea obiectelor furate ;provocarea mai ales prin mass-media a ideilor si atitudinilorce sunt surse ale violentei, inegalitatii si tolerantei.In acest context este de subliniat faptul ca OrganizaţiaNaţiunilor Unite a repartizat domeniul prevenirii crimei şijustiţiei penale Consiliului economic şi social. Acest organismpoate realiza studii şi elabora rapoarte şi recomandări,poate formula proiecte în convenţii pentru a fi supuseAdunării generale şi, de asemenea, poate convocaconferinţe internaţionale. La nivelul ONU se consideră căprevenirea crimei şi justiţia penală sunt o funcţiaguvernamentală şi nu a diferiţilor experţi.1.3 - Prevenirea socialăIn virtutea celor mentionate putem afirma ca revenireasocială este concepută astfel încât să provoace schimbăridurabile la tinerii care sunt în pericol să ajungă rău. Ţintaprincipală este evitarea inadaptării prin dezvoltarea aptitudinilorpozitive, creşterea rezistenţei la seducţiiledelincvenţei, intervenţii la nivelul familiei, a şcolii, a grupuluide prieteni sau a cartierului. Potrivit cercetătorilor prevenireasocială are două forme principale: a) prevenireaprin dezvoltare mintală , orientată în mod special spre individşi familia sa ;b) prevenirea comunitară, prin acţiunila nivelul cartierului sau localităţii, dar a căror finalitate săfie tot individul1.4. - Prevenirea situaţionalăNecesitatea prevenirii situaţionale derivă din seriaspontană sau învăţată a cetăţenilor de a se proteja (homo13prudens); în acest sens s-a creat o adevărată piaţă privată aofertei de securitate (producători şi instalatori de alarme,consultanţi, servicii de securitate) iar statul promoveazăacte normative, legi pentru alcool şi anume, pentru amenajareaspaţiului şi iluminatul străzilor.1.5. Dependenţa strategiilor de prevenire şi descurajarea delincvenţei de teoriile utilizatePentru fundamentarea strategiilor de prevenire şi descurajarea delincvenţei din perspectivă ontologică şiepistemologică, în prezent se utilizează în mod frecvent reperedin teorii care explicitează geneza “faptului social nociv”(delincvent), sesizându-se încărcătura ideologică amodalităţilor de aplicaţiei practică. Se recunoaşte astfel căprevenţia trebuie realizată integrat care solicitand acţiunicoordonate pe mai multe niveluri, luând în considerareparticularităţi locale, centrate pe anumite tipuri specifice desituaţii. Pentru prima oara ideea a fost subliniată laîntâlnirea liderilor din statele membre ale U.E. cu omologiidin ţările asociate desfăşurată la Dublin în perioada 13– 14.12.1996. Cu acest prilej s-a apreciat că eficacitatea

“politicii de prevenire” este determinată de reacţia activă acolectivităţilor fată de actul delincvent şi conlucrareainstituţiilor specializate pentru prevenirea şi descurajareadelincvenţei. In opinia noastră acesta poate fi considerat unînceput de reconsiderare conceptuală şi practică în domeniulprevenirii ş i d e s c u r a j ă r i i d e l i n c v e n ţ e i , u t i l i z â n d u -se repere din teor ia sistemică capabile sa duca la modelareasistemică a activităţilor de prevenire şi descurajare,cu scopul decla rat al realizării ordinii publicebenefică apărării normelor şi valorilor sociale.1.5.1 Abordări conceptuale ale acţiunilor preventive14Modelarea conceptului de prevenire şi descurajareadelincvenţei se centrează pe identificarea modalităţilor deintervenţie în spaţio-temporalităţi pentru a se asigura şimenţine ordinea publică. Modalităţile de intervenţie suntdependente de orizonturile informaţionale carefundamentează strategiile de producere şi susţinere a stăriide ordine socială. Astfel, prevenirea şi descurajareadelincvenţei reprezintă un ansamblu de măsuri deintervenţie în spaţio-temporalităţi sociale pentru asigurareaordinii publice care au ca finalitate starea de ordine socială.Utilizându-se di fer i te cr i ter i i a c ţ i u n i l e prevent ive aufost clasi f icate î n prevenţie primară, secundară şiterţiară.a) Prevenţia primară sau generală este globală, vizeazăansamblul populaţiei şi acţionează la nivelul factorilor socialigenerali (acţiuni asupra contextului social, cultural şieconomic). Nivelul primar constă în orice formă de activitatelegală susceptibilă să reducă riscurile criminalităţii.b) Prevenţia secundară sau specifică încearcă reducereafrecvenţei uneori evitarea comiterii faptelor antisociale. Ease adresează grupurilor considerate ca fiind vulnerabile şidefineşte factorii de risc.Esenţa prevenirii la nivelul secundarare în vedere ceea ce în criminologie şi în sociologiadevianţei şi delincvenţei, este definită ca fiind “prevenireafizică”, respectiv prezenţa fizică a persoanelor responsabilecu aplicarea legii, în locurile şi mediile în care se prezumăcă se pot comite infracţiuni şi tulbura liniştea publică.c) Prevenţia terţiară sau curativă vizează modificareacomportamentelor subiecţilor deja identificaţi ca fiinddelincvenţi; ea are ca scop împiedicarea comiterii recidivelor.Prevenirea ce ţine de nivelul terţiar are în vedere activitatea“post-factum”, recte după ce au fost deja comise15infracţiunile şi s-au produs încălcări ale ordinii publice.1.5.2 Repere pentru conceptualizarea şioperaţionalizarea descurajării delincvenţeiAnalizele în acest domeniu conturează două orientări:A. una preventivă, de împiedicare a comiterii delictelor

(antedelictum); B. de descurajare, de pedepsire a comiteriidelictelor comise (post delictum).Reacţia contra delincvenţei săvârşită este lupta post delictum,de obicei promtă, imediată şi inevitabilă. Ea estedusă mai întâi de victimă şi de familia acesteia, apoi de organelestatului special însărcinate cu această luptă, care seduce împotriva delincventului, autorul delincvenţei în conexiunecu consecinţele generate în mediul social. Dinaceastă perspectivă, descurajarea semnifică identificareadelincventului care a comis fapta penală, cercetarea şi tragereala răspundere penală.1.5.3 Controlul social- mijloc de prevenţie şi descurajarea delincvenţeiTermenul de control social a pătruns definitiv în câmpulteoriei sociologice la începutul secolului XX. Dar, atât termenulcât mai ales problematica susbumată acestuia nureprezintă o noutate absolută pentru acea vreme. Pornindde la acesta, î n co n t in u ar e am real izat o cercetareanal i t ica a o serie de teori i care pun in evident arolul controlului social ca mi j loc de prevent ive sidescurajare a del incventei . In acest sens am relevat at at cer cet a r i l e u n o r “cl as i ci ” ai s t u d i u l u i fenomenuluicriminal itat i i , precum Auguste Comte,Edward Alsworth Ross, Herbert Spencer, Emile Durkheim,R. Pound, W.G. Summer, Robert E. Park, Ernest W.Burgess, F.H. Giddings,E. Westermarck, G. Gurvitch,Talcott Parsons, dar si aspecte realitatii contemporane pri16vind rolul major al contolului social ca mijloc de mijloc deprevenţie şi descurajare a delincvenţei1.6. Formele controlului social în prevenirea şi descurajareadelincvenţeiÎntrucât funcţionarea normală a controlului social depindede “normele valorile şi modelele” promovate deagenţii care intră în acţiune, şi nu în ultimul rând de mijloaceleutilizate de aceştia, în orice societate vom găsimai multe forme ale acestui proces care pot fi grupate astfel:I. După felul agenţilor de la care emană controlul socialşi / sau pun în acţiune mijloacele de exercitare a acestora,distingem controlul social formal şi control social informal.Controlul formal tinde nu numai spre reglementare, darşi standardizarea conduitelor indivizilor sau grupurilor, perpetuândastfel ordinea socială. El este realizat în mod organizatşi explicit de “agenţi” specializaţi ai controlului social.Controlul social informal (neinstituţionalizat) serealizează mai ales la nivelul rolurilor sociale dintr-un grupşi se manifestă, în mod implicit, în cadrul relaţiilor reciprocedintre indivizi, prin participarea acestora la viaţacolectivă. Se realizează într-o manieră implicită, în modneorganizat, spontan şi difuz, în absenţa unor agenţispecializaţi de control.

II. După mijloacele utilizate controlul social poate fi pozitivsau negativ.A. Controlul social pozitiv (simulativ) se întemeiază, înprincipal pe cunoaşterea şi internalizarea de către indivizi avalorilor, normelor şi regulilor de convieţuire socială, ca şipe motivaţia acestora de a le respecta din convingere. Înacest caz, motivarea indivizilor se realizează prin flatări,17recunoştinţă, elogii, laude, încurajări, recunoaştere socială,recompensă materială etc.B. Controlul social negativ (coercitiv) se bazează, înspecial, pe temerile individului că va fi sancţionat în cazulnerespectării sau încălcării normelor şi regulilor sociale.III. După natura ideilor, idealurilor, valorilor şi modelelorsociale pe care se fundamentează, controlul socialpoate fi: controlul moral, juridic, religios, politic, militar,economic, etc., alături de formele controlului social descrisemai sus, exerageza de specialitate pune în evidenţă şialte tipuri de control social, precum: controlul direct (stimulente,recompense sau sancţiuni explicite) şi controlulindirect (sugestii, zvonuri, manipulare prin mass-mediaetc.); controlul penal (aplicarea de sancţiuni penale); controlulcompensator (repararea unor daune); controlul conciliator(dialog, negocieri, concilieri, înţelegeri) şi controlulterapeutiv (terapie, tratament, resocializare etc.); controlulautoritar şi controlul democratic; controlul paternalist(exercitat de o persoană investită cu autoritate – tatăde familie, preot, comandant, patron etc.) şi control socialpropriu – zis (exercitat de grup, colectivitate etc.).1.6.1. Mijloacele controlului social pentru monitorizareacomportamentelor indizerabile socialAbordând problematica mijloacelor de exercitare a controluluisocial, am subliniat faptul că acestea desemnează oserie de instrumente de presiune şi persuasiune, organizateşi neorganizate, implicite şi explicite, directe şi indirecte,formale şi informale, conştiente şi difuze, menite săinfluenţeze pe indivizi să adopte conduite dezirabile şi săse conformeze normelor şi prescripţiilor grupului,comunităţii sau societăţii. Fiecare grup, fiecare colectivitatesocială dezvoltă o serie de măsuri, sugestii, modalităţi18de constrângere, interdicţii şi constrângeri, sisteme de persuasiuneşi presiune, sancţiuni, până la constrângereafizică, inclusiv sisteme şi modalităţi de exprimare arecunoştinţei, acordări de distincţii şi premii, datorităcărora comportarea indivizilor şi subgrupurilor suntconduse spre concordanţa cu modelele acceptate deacţiune, de respectare a criteriilor de valoare, într-uncuvânt, cu ajutorul cărora se formează conformismulmembrilor. La această enumerare se adaugă propaganda,

dezinformarea şi publicitatea realizate prin intermediulmijloacelor de comunicare în masă, mijloace careaucăpătat un rol extraordinar de mare în societateacontemporană ca instrumente de persuasiune asupra mareluipublic.IV. După agenţii care le elaborează şi / sau se aplică, mijloacelecontrolului social pot fi instituţionalizate şineinstituţionalizate.A. Mijloacele de control instituţionalizate (formale)sunt, în cea mai mare parte, acele instrumente prevăzute încoduri juridice, legi, regulamente, în alte acte şidocumentaţii cu caracter moral, religios, politic, ştiinţific,militar, sportiv etc.Ele emană de la organizaţii, asociaţii,instituţii şi persoane oficiale şi sunt, de asemenea, aplicate,puse în acţiune de tot de organisme, instituţii şi persoane cucaracter oficial.B. Mijloacele de control neinstituţionalizate (informale)se referă la acele instrumente ale controlului social neformalizate,neoficializate. De regulă, aceste mijloace nu legăsim inserate în coduri, legi, regulamente sau alte acteoficiale. De cele mai multe ori nu emană de la vreo autoritateoficială, dar pot fi aplicate şi de agenţi formali ai controluluisocial. Ele sunt reprezentate de tradiţii, obiceiuri,19cutume, uzanţe, convenţii, practici institutive la nivelul grupelor,dar şi de încurajări, laude, blamare, etichetări,ironizări etcV. Dupa conţinutul mecanismelor prin intermediul căroraacestea acţionează asupra indivizilor, mijloacele controluluisocial pot fi psihosociale şi material-sociale.A. Mijloacele psihosociale se adresează psihicului umandeterminându-l pe individ să-şi interiorizeze normele şi valoriledezirabile social, pe această bază, să-şi adapteze opiniile,atitudinile şi comportamentele la modele culturalepropuse de grup sau societate. Internalizându-şi normele,valorile şi modelele sociale, individual va simţi supunereafaţă de acestea ca o nevoie a lui, internă, nu a grupului saua societăţii, ca o obligativitate morală interioară.B. Mijloacele material – sociale ale controlului nu maifac apel la interiorizarea normelor, valorilor şi modelelorsociale de către individ, la respectarea lor prin convingerede către acesta ci, dimpotrivă, prin însăşi natura mijloculuirespectiv, societatea îl obligă pe acesta, atunci când reuşeştesă se conformeze standardelor de comportament pe care eale impune. Cu alte cuvinte, conformarea la normele, valorileşi modelele sociale în cazul mijloacelor material socialese realizează ca o expresie a unei constrângeri socialexterioare.VI. După natura lor mijloacele de control pot fi: morale,juridice, religioase, politice, ştiinţifice, educaţionale,

economice, culturale, militare etc.De asemenea, făcând apel la alte criterii de clasficaremijloacele controlului social am arata ca mai pot fi categorisiteîn: mijloace de presiune şi persuasiune, directe şi indirecte,organizate şi neorganizate, stimulative şi coercitive,conştiente şi difuze, implicite şi explicite etc.20CAPITOLUL 2Costurile criminalităţiiAvand in vedere elementele cercetate in capitolele anterioaream analizat unul dintre cele mai importante aspecteale criminalitatii : costurile acestei.2.1. Preocupari europeneCrima organizată ramâne probabil o preocupareprioritară a societăţilor europene în viitorul previzibil, aavertizat în repetate rânduri Consiliul Europei (CoE). Criminalitateafiscală, drogurile, contrabanda şi traficul de persoanesunt principalele trei pieţe criminale care reprezintă oameninţare majoră la adresa celei mai mari părţi a Europei.Totodata, am subliniat ca temerile ca UE va fi expusaunei criminalităţi sporite din partea “nou-venitilor”, idéevehiculata de o serie de cercetatori si reprezentatnti massmediaoccidentali, este practic nefondata. In acest sens,apeland la date si exemple certe, am incercat sa demonstrezca de fapt, lucrurile merg in ambele sensuri. O mare partedin criminalitatea din Europa de Est nu ar fi posibilă dacăcriminalii nu ar putea accesa sectorul financiar din Europade Vest si acest lucru este in mod special valabil pentruspalarea de bani. In fapt, percepţia publică europeană esteaceea a unei scăderi a numărului de crime violente.In acelasi timp, am studiat care este gradul de incredereal populatiei in actiunile preventive ale fortelor de politie lanivel european. Astfel am subliniat faptul ca, solicitati săevalueze performantele fortelor de ordine din marile aglomerariurbane europene, locuitorii acestora, membri ai eşantionuluiintervievat, se declară în general mulţumiţi depoliţia locală. Cei mai incântati de eforturile politiei decombatere a criminalitatii sunt finlandezii, austriecii, engle21zii si irlandezii. Cei mai putin multumiti sunt grecii, darnumarul nemultumitilor este depasit de cel al cetatenilorcare apreciaza activitatea fortelor de ordine.2.2. America Latină - Studiu de cazMajoritatea analiştilor atunci când studiază problematicacosturilor criminalităţii si a delincventei se raportează laAmerica Latină, zonă apreciată cu cel mai înalt grad de periculozitatedin întreaga lume. Actele de violenta din AmericaLatina afecteaza atat populatia, cat si situatia economicaa regiunii, multe companii internaţionale gândindu-se seriosînainte să îşi deschidă reprezentanţe aici. In toată AmericaLatina costul economic al acestor acte de violenţă este

aproximativ, egal cu 14,2% din PIB-ul regiunii.Criminalitatea afectează creşterea economică prin scadereaproductivităţii, afectează numarul de absolvenţi de liceuşi pe cel al participanţilor la forţa de muncă. Aceste problemesociale ca şi numărul mare de tineri şomeri şi infrastructuraurbană deteriorată încurajează la rândul lor criminalitatea.2.3. Tipuri de costuri ale criminalitatiiIn general cercetatorii fenomenului prevenirii criminalitatiisunt de accord cu existent a patru tipuri de costuri:a.costurile represiunii: costurile funcţionării instituţiilorcu atribuţii în domeniul combaterii criminalităţii – poliţia,jandarmeria, parchetele, tribunalele, penitenciarele,probaţiunea, specializarea personalului acestor instituţii;b.costurile protecţiei: firmele de pază, asigurările,serviciile pază din magazine, sistemele de alarma siprotectie, case de bani, blindaje, transportul valorilor, costulavocatilorc.costurile prevenirii: gardienii publici, protectiamartorilor, protectia victimelor, protectia copiilor,22iluminatul public, specializarea personalului de preveniredin politie, jandermerie, probatiune;d.costuri asociate criminalităţii: decesul victimei(pierderi productive viitoare, prejudiciu moral, cheltuieli deînmormântare), vatamarile corporale, expertizele,accidentele rutiere, incendiile provocate, furturile dinmagazine, furturile de autoturisme, agresiunile cu mânaarmată, revoltele şi tulburarile ordinii publice, emitereacecurilor fara acoperire, fraude economice si financiare(eludarea impozitelor, nedeclararea veniturilor),infractiunile in constructia de locuinte, falsificarea demoneda, fraudele vamale (eludarea taxelor, exportul illicit sipierderile se substanta pentru economie), profitul dinproxenetismul stradal si hotelier, profitul din traficul dedroguri si alcool.De asemenea nu pot fi cuantificaţi următorii factori:vietile distruse, reactiile de razbunare, neincrederea cesurvine in relatiile sociale,schimbarea obisnuintelor,izolarea autoimpusa,frica, pierderile turistice si culturale.CAPITOLUL 3Tipuri acţionale ale prevenirii3.1. Nivele de ierarhizareDin perspectiva tehnicilor preventive opiniile majoritatiicercetatorilor converg spre urmatoarea ierarhizare.3.1.1. Nivelul individual se refera la actiunile asupra unorindivizi identificati ca elemente antisociale sau ca potentialifaptuitori de asemenea acte. Se urmăreşte şi stabilireaanturajelor, a posibilităţilor de influenţare a prietenilor, aierahiei în găţti. In fapt este vorba despre realizarea portretuluide ameninţare criminogena individual.

233.1.2. Nivelul familial are in vedere aceleasi elementeextinse la dimensiunea familial. In aceste caz un accent deosebitse pune pe diferentierea potentialului criminogen carecaracterizeaza fiecare membru al familiei.3.2. Preventia secundara se refera in special la utilizareade tehnici focalizate in prevenirea unor situatii precum abandonulscolar si refugiul catre gasti si grupuri predispusela acte antisocial.3.3. Preventia terţiară reprezintă un nivel superior şi includemasuri de securitate la dimensiuni majore, strategii,planuri, menite sa coordoneze ample actiuni de combatereaa criminalitatii. In aceasta sfera sunt cuprinse masuri dupace o actiune cu impact major s-a produs si drept urmare estenecesara luarea de masuri coerente ca asemenea fenomenesa nu se mai produca.3.4. Modalităţi de acţiuneIn acest context, prevenirea şi combaterea criminalităţiiconstituie atributele esenţiale ale poliţiei si au ca obiectivprioritar apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale alepersoanelor şi ale comunităţii, precum şi apărarea ordiniipublice în condiţiile legii. Pe acest temei am aratat ca înceea ce priveşte Poliţia activitatea de prevenire se realizeazăpe urmatoarele trei coordonate de acţiune:a. Reactivă (raspund la solicitări)b. Proactivă (mijloace specifice)c. Interactivă (consultarea comunităţii şi acţiunicomune)Urmând o asemenea logică, putem opina ca principiilefundamentale ce stau la baza desfasurarii activitatii de prevenirea criminalitatii intr-o societate democratica invedereaza: legalitatea; respectarea drepturilor si libertatiloromului, parteneriatul social; echidistanta în relatiile par24teneriale; respectarea normelor de conduita recomandatede organismele internationale, cooperare si transparenta.Toate acestea converg spre directii actionale care au caobiective fundamentale: asigurarea respectarii drepturilorsi libertatilor fundamentale ale omului (garantate constitutional);reducerea numarului infractiunilor si al participantilorla savârsirea acestora; reducerea riscului victimal;diminuarea consecintelor încalcarii legii; crestereaîncrederii populatiei în Politie; realizarea si asigurareaspatiului de securitate indispensabil comunitatii.CAPITOLUL 4Poliţia şi conceptul“toleranţa zero”4.1. Definiţie conceptualStudiind aparitia si evolutia conceptului “Toleranţa zero”si impactul acestuia asupra muncii de Politie am aratatca daca ar putea fi interpretat ca fiind un concept ce dăpoliţiei o “carte albă”, pentru intervenţia inflexibilă şi represiunea

actelor ilegale minore, aceasta ar înseamna reducereaactului preventiv doar la fenomene minore precumcriminalitatea stradală, prostituţie, furturi din buzunare,nerespectarea regulilor de ciculaţie rutieră, etc., pierzânddin vedere acţiuni majore de prevenţie în direcţii cum suntcombaterea cosumului de droguri, traficul de armamnent,traficul de fiiniţe umane, cyber-crima şi chiarinfracţiunile la nivel înalt, comise de "gulerele albe.Un exemplu aproape istoric de ceea ce înseamnă aplicarea“toleranţei zero” şi incapacitatea acestui procedeu de aavea un rol hotărâtor în reducerea acţiunilor antisociale îlreprezintă perioada în care primar al New York-lui a fostRudolf Giuliani. Acesta a fost unul dintre susţinătorii ceimai înfocaţi ai principiului acţional al « toleranţei zero » ca25mijloc principal de prevenire şi combatere a valului de criminalitatecare invadase nu numai NewYork-ul dar întreagaAmerică. In fapt s-a vazut că, cu excepţia succeselor notabileîn prvenirea şi combaterea acţiunilor grupărilor mafiotede mici dimensiuni şi la nivel local, criminalitatea nu ascăzut în mod excepţional. Acesta dovedeşte că în prevenireaşi combaterea criminalităţii cantonarea cu obstinaţie peun singur principiu în detrimentul acţiunilor combinate menite,care să aibă fundamentarea solidă a contactului cu realitateaşi tinânad seama de prognozele viitoare privind criminalitatea,nu reprezintă cel mai bun mijloc.4.2. Arii de aplicareIn literatura de specialitate termenul de “toleranţa zero”este cel mai adesea intalnit atunci cand se face referire laprevenirea si combaterea infractiunilor legate de conducereasub influenta bauturilor alcoolice. Dar, sfera este mult mailarga. Astfel Japonia si Suedia aplica toleranta zero asupratraficului ilicit cu droguri în conditiile în care au în inchisorisute de persoane complet dependente de consumul substantelorhalucinogene.4.3. Folosirea conceptului “toleranţă zero”In SUA termenul este folosit, in mod usual pentru a descriemetodologia de combatere a cazurilor de “criminalitateantisociala, in general si a cazurilor localizate geograficsi identificate ca potentialitate criminogena”. Celmai adesea actiunile sunt mentionate la nivelul prevenirii sicombaterii prostitutiei, traficului de droguri, sau a violentelorde mica anvergura, cum sunt violentele stradale sauceleinfaptutite de gastile de cartier sau violenta in familie.Aceasta metodologie nu include o serie de repere absolutenecesare in munca de preventie cum ar fi: programelede tip « neighborhood watch » bazate pe sprijinul comuni26tatii, inclusiv in ce priveste folosirea informatorilor locali,arestul preventiv al indivizilor cunoscuti ca predispusi laactiuni de trafic de droguri, arestarea preventive a indivizilor

despre care exista informatii certe ca pun la cale actiuniantisociale de mica amploare.4.4. Opinii criticeO parere critica autorizata in legatura cu aplicarea actionalaa conceptului de "toleranţa zero" formuleza şi "Codulde Conduita al Fortelor de Aplicare a Legii" emis de catreAsociatia Internationala a Sefilor de Politie , care mentioneazaca:"Indatorirea fundamentala a politistului insemnainainte de toate servirea comunitatii, apararea vietii siproprietatii cetatenilor, protectia cetatenilor nevinovati(aici cu sensul de inocenti = innocents), mentinerea paciisociale in comunitati, egalitate si justitie".1 Acest cod "impunepolitistilor un comportament care sa imbine hotararein actiune cu amablitatea, tratatre in maniera egala a tuturorcetatenilor, actionarea cu tact si fara folosirea disproportionataa fortei, dar cu aplicarea ei cu inalt profesionalism"2.CAPITOLUL 5Noţiunea de răspuns proactiv şi procupările forurilorinternaţionale5.1. Noţiunea de răspuns colectiv proactiv de prevenirea criminalităţiiMai presus de orice, abordarea strategică a prevenirii afost construită pe recunoaşterea faptului că există limite ma-1 Robinson, M. (2002). Justice Blind? Ideals and Realities ofAmerican Criminal Justice, Upper Saddle River, NJ: Prentice-Hall, Reed.2007, p.44-462 Idem, p.8427jore în abilitarea organismelor guvernamentale şi în speciala poliţiei şi tribunalelor în acţiunea acestora pentru prevenireacrimei şi a violenţei.Pe un asemenea temei, principiile de bază ale acțiuniipolitiei trebuie să fie îndreptate spre pro-acțiune şiprevenţie, colaborare permanenta cu cetățenii, sprijinireareală a victimelor acțiunilor criminale. Şi nu în ultimul rând,însăşi existenţa poliţiei, ca organism de aplicare a legii înfolosul comunităţii impune, acțiunea conformă cu parametriicodului de etica şi evaluarea calităţii muncii în consenscu standardele profesionale. De subliniat ca UniuneaEuropeană a promovat o acțiune coerentă privind prevenireacriminalităţii în baza unor documente precumDeclaraț ia de la Tampere (1999) şi Programul de la Haga(2004) pe baza cărora s-a stabilit Planul de Acțiune pe cinciani al Comisiei Europene privind Libertatea, Legalitateaşi Securitatea Cetăţenilor (2005 – 2010). In anul 2001Comisia a adoptat noțiunea de „prevenire a criminalității”,care a fost aprofundată cu prilejul sesiunii din 12 martie2004. De asemenea, noțiunea de „prevenire a criminalității”a fost încorporată în textul Tratatului de la Lisabona din

2007, „ca o condiție esențiala pentru stabilirea la nivelulEuropei a unui spațiu al libertăţii, securității şi justiției”.35.2. Focalizarea spre criminalitatea urbană şi resurselede prevenire a criminalităț iiFocalizarea spre criminalitatea urbană şi resursele deprevenire a criminalității s-a realizat ptin mai multe programeintre care mentionam:Programul Pentru Securitatea Orașelor – Safer CitiesProgramme (UN-HABITAT) a fost lansat in anul 1996. In3 Official Journal of the European Union, C 306/11 (art.2)28principal Programul este deci îndreptat spre crearea unorstrategii capabile sa genereze soluții viabile de preîntâmpinareşi combatere a criminalității.Ghidul ONU pentru Prevenirea Criminalitățiistabilește 6 principii interactive pentru prevenirea cu succesa criminalității, referindu-se la: sporirea imperativului legii,asigurarea dezvoltarii economico-sociale echilibrate acolectivităţilor, respectarea realitatii faptice, a trendului dedezvoltare a criminalitatii, participarea intregii comunitati laactul de prevenireIn final, succesul acțiunilor de prevenire este condiţionat deprofesionalismul şi simţul răspunderii organismelor depoliţie în faţa provocărilor impuse de expansiunea fenomenuluicriminalității.5.3. Dezvoltarea cooperării internaționale în prevenireacriminalităţii.Este un fapt de domeniul evidenţei că așa cum în epocaactuală criminalitatea nu mai reprezintă un fapt izolat şiproblematica prevenirii şi combaterii acesteia a devenit opreocupare la nivelul întregului mapamond. In acest context,ONU recomandă tuturor statelor membre dezvoltareaunei colaborări durabile, de genul rețelelor de colaborare, lanivel internațional, regional şi național de prevenire acriminalității. In sensul celor menţionate pot fi luate îndiscuţie câteva asemenea organisme de cooperare în domeniulprevenirii criminalităţii.Institutul ONU pentru Prevenirea Criminalităţii şi TratamentulDelincventilor în Asia şi Orientul Indepărtat(UNAFEI), instituţie cu vocaţie internatională care s-a dezvoltatrapid. Ea face parte din Programul ONU de Prevenirea Criminalitatii şi Justiţiei Penale (United NationsCrime Prevention and Criminal Justice Programme Net29work – PNI) şi are scopul declarat să sprijine acţiunile UNDOCşi să dezvolte cooperarea internaţională în domeniulprevenirii criminalităţii şi a justiției penale.Programul UNODC Sud-Sud de Cooperare pentru Determinareacelor mai bune Practici în vederea PreveniriiCriminalităţii în zona Caribbeană şi a Sudului Africii

Un alt tip de program poate fi considerat “relatia <de lasi pentru> tineri”, care în cele două variante ale sale se aflacuprins în Programul UNODC pentru tineri ( capitolul 3) siProgramul UN HABITAT, secţiunea pentru tineri. In specialultimul tip de reţea a fost creat cu următoarele scopuri:conştientizarea importanţei obiectivelor Habitat Agenda şiAgenda 21, stabilirea unor relaţii sigure de schimb deinformaţii privind ocrotirea tinerilor şi prevenireacriminalităţii în rândul acestora şi implementare de programesi iniţiative.Consiliul Europei are grupuri de lucru şi retele care au unprocupări problematica prevenirii diferitelor forme alecriminalităţii, dintre acestea cel mai relevant fiind Grupulde Cooperare pentru Combaterea Abuzului şi a TraficuluiIlicit cu Doguri (Co-operation Group to Combat DrugAbuse and Illicit Trafficking in Drugs ) numit şi “GrupulPompidou”. Creat în 1971 “Grupul Pompidou”, cuprindeala început 35 de state membre ale Consiliului European.Reţeaua Uniunii Europene de Prevenire a criminalităţii(European Union Crime Prevention Network). In anul 2001acest organism a fost desemnat ca fiind principalul instrumentde implementare a prevederilor Consiliului Europeandin octombrie 1991 Tampere privind combatereacriminalităţii.5.4. Centre internaţionale de coordonare privind combatereacriminalităţii30Problematica studierii şi adoptării celor mai eficace metodede prevenire şi combatere a criminalităţii a impus şi ocompartimentare pe probleme specifice. Intre acestea suntde menţionat: Forumul European pentru SiguranţăUrbană (EFUS) creat in anul 1987, organism ce are Birourila Paris si Bruxelles şi include 300 de autorităţi locale dinîntreaga Europa;Uniunea Oraselor şi Autorităţilor Locale(United Cites and Local Governments – UCLG) cu sediul laBarcelona; Asociaţia Mondială a Marilor Metropole, caredupă anul 2004 a devenit secţie a Uniunii Oraselor şiAutorităţilor Locale. Asociaţia cuprinde reprezentanţi aiautorităţilor locale şi metropolitane din 77 oraşe şi centreurbane metropolitane cu peste 1 milion de locuitori5.5. Organizaţii non-guvernamentaleProblema prevenirii criminalităţii şi a siguranţei publicese află şi în preocuparea a multor organizaţii nonguvernamentaledin diferite ţări şi regiuni ale lumii.Astfel:Institutul Latino-American pentru securitate şiDemocraţie (Instituto Latinoamericano de Seguridad yDemocratia- ILSED), cu sediul la Buenos Aires; InstitutulMexican pentru Securitate şi Democraţie (Instituto para laSeguridad y la Democratia, AC-Insyde; Forumul Brazilianpentru Siguranta Publica (Forum Brasiliero de Seguranca

Publica)-o organizaţie non-guvernamentala înfiinţată înmartie 2006, cu sediul la Brasilia; Consiliul Australianpentru Prevenirea Criminalităţii (Australian Crime PreventionCouncil - ACPC); Alianţa pentru Restabilirea BuneiGuvernări în Africa (Alliance pour refonder la gouvernanceen Afrique; Congresul German pentru PrevenireaCriminalităţii, Consorţiul Naţional pentruReconstrucţie Socială (Consorzio nazionale perl’Innovazione Sociale– ONLUS NOVA), fundaţie italiană31creată în anul 1998, prin reunirea mai multor organisme cupreocupări în domeniul prevenirii şi combateriicriminalităţii şi siguranţei publice; Centrul pentru PromovareaDreptăţii şi a Prevenirii şi Combaterii Criminalităţii(Centre for Justice and Crime Prevention – CJCP) ale căruipreocupari sunt îndreptate spre promovarea acţiunilor menitesă prevină crminalitatea, sub toate formele acesteia.5.6. Centre de studii şi cercetăriDintre centrele de studii si cercetari care au in preocupariproblematica prevenirii criminalitatii am studiat acivitateacatorva mai importante precum: Centrul Internaţional deCriminologie Comparată (International Centre for ComparativeCriminology -ICCC) cu sediul la Montreal, înCanada;Institutul pentru Prevenirea Crimei (Institute forPrevention of Crime - IPC) ca o componentă esenţială aFacultăţii de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Ottawa, prevenireacriminalităţii reprezentând o direcţie de studiuinclusă în programa universitară;Centrul Național Francezde Cercetari Științifice (Centre de la Recherche Scientifique–CNRS) care coordonează programul „Evaluarea deviantei,Criminalității si a Prevenirii in Europa” (AssessingDeviance, Crime and Prevention in Europe – CRIMPREV).De asemenea, dintre universităţile care realizeazăcercetări naționale, organizează seminarii, conferințe cuvocație națională sau regională, sesiuni de pregătire cu participareaprofesioniștilor sau a politicienilor am amintit:programele promovate de Facultatea Latino-Americana deȘtiințe sociale din Chile, reunite sub denumirea de Programulde Securitate Cetățeneasca (Programa Seguridad y Ciudadania)si Centrul de Studii pentru SecuritateCetățenească, în cadrul Universităţii din Chile care a creat32şi gestionează programul „Mai multă conș tiințăcetăț enească, Mai multă securitate obș tească”5.7. Caracteristici ale cercetării prevenirii criminalitățiiCercertările internaționale în domeniul preveniriicriminalității sunt concentrate pe două familii de teorii:A. Studiul dezvoltării delincvenţei în copilarie şiadolescenţă; B. Studiul metodelor de urmat ca rezultat al

producerii fenomenelor de delincvenţă şi criminalitate.In virtutea celor menţionate putem afirma că în timpulcopilariei şi adolescenţei principalii factori de risc suntcomportamentul impulsiv şi agresiv, lipsa de supraveghere apărinţilor, toleranţa mediului social faţă de actele antisociale.Prin urmare direcţiile de acţiune sunt generate deînsăşi asemenea vectori. Multi cercetători, sunt de părere căvalidarea unei teorii privind prevenirea criminalităţii parcurge,în esenţă 7 paşi: 1. Intr-o ţară teoria este enunţată. 2.Criminolgii din alte ţări preiau conceptele respective şi letestează. 3. Pe baza acestor date este lansată, la nivel general,o teorie privind prevenirea criminalităţii. 4. Teoriarespectivă devine operaţională în funcţie de contextul socialpolitic şi al nivelului de criminalitate specific fiecarei ţări. 5.Un număr oarecare de evaluari generale devin astfel propriceunui tip de intervenţii. 6. Aceste evaluari sunt incluseîn programe de acţiune la nivel naţional, reflectate şi în rapoartesistematice cu anvergura ştiinţifica. 7. Asemenea rapoartesectoriale sunt incluse apoi în ghiduri cu vocaţieinternaţională, menite să devină manuale de bune practici înprevenirea şi combaterea criminalităţii.5.8. Reţeaua europeană de prevenire a criminalităţii(European crime Prevention Network – EUCPN). Programede lucru, principii şi teme. Constitută în bazarecomandării reuniunii de la Tampere din 1999, Reţeaua33Europeană de prevenire a criminalitatii are drept scop facilitareacooperării, contactelor şi a schimburilor deinformaţii şi experienţă, precum si colectare de informaţiidin domeniul prevenirii criminalităţii, cu preponderenţă privindcriminalitatea urbană, traficul ilegal de droguri,delincvenţa în randul minorilor. Are în peocupare toatemăsurile, calitative şi cantitative, care privesc reducerea fenomenuluicriminalității, a sentimentului insecuritatiicetățenilor, descurajarea activității criminale, promovareacelor mai bune practici si politici de prevenire si combaterea criminalității. Aceasta presupune o combinare a acțiunilorluate de autoritățile statale, organizații non-guvernamentale,cercetători si suportul media.Secretariarul EUCPN este numitde către Comisia Europeană, dar lucrează în strânsălegătura cu reprezentanţii naţionali europeni.5.9. Strategii naţionale de prevenire a criminalităţii.Din studiile efectuate de noi reiese ca in anul 1999, Interpola inițiat un program de dezvoltare a strategiilor de prevenirea criminalității. La acest program s-au asociat 9 ţări,respectiv: Australia, Belgia, Canada, Marea Britanie, Franța,Olanda, Noua Zeelandă, Suedia, SUA. De atunci numărulţărilor care s-au afiliat programului a crescut continuu. Demenționat că în anul 2006 un număr de 42 de ţări au completatchestionarul ONU privind prevenirea criminalității

din care reieșea că 37 dintre acestea aveau în derulare strategiinaționale de prevenire a criminalității, restul aveau incluseîn <programele de stabilitate socială> acțiuni specificeîn acest sens. Însă, așa cum se menționează în Raportulpe anul 2008 al Centrului Internațional pentru PrevenireaCriminalității multe cazuri există o distanţă apreciabilă întreobiectivele stabilite şi implementarea lor practică.34CAPITOLUL 6Prevenirea în câteva ţări europene. Studiu comparativLa nivel european strategiile de prevenire si combatere acriminalității urmează, in general, aceleași linii directoare,diferă numai aploarea şi profunzimea programelor, precumşi implicare forţelor si resurselor dedicate acestor scopuri.Pentru o reală posibilitate de comparație am analizatprin comparative programele naționale privind actiunea deprevenire in cateva tari europene precum Austria, Belgia,Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Franta,Italia, Cipru, Grecia, Marea Britanie, Suedia, Finlanda,Irlanda, Portugalia, Olanda, Slovenia, Croaţia.In acest mod am reliefat aspectele comune cat si particularitatileprogramelor de actiune in ce priveste prevenirea,astfel: A. In tarile din Sudul si Vestul Europei tendintaprincipala este de combatere prin norme legale a cauzelorcare pot genera producerea infracțiunilor, concomitent cuinițierea de măsuri socio-economice, capabile să stopezeinfractionalitatea si implicarea consiliiolor locale. B. In tariledin Nordul Europei primordiala este transformarea politieiintr-un mecanism bine structurat menit să fie oadevarată punte de legătură între prevenirea şi represiuneaactelor care aduc atingere respectarii legii şi buneiconvieţuiri a comunităţilor.Real este şi faptul că dacă în doctrina actuală privindacțiunile de prevenire predomina neo-liberalismul, preferintase indreapta totusi spre eradicarea conditiilor si circumstantelorcare pot genera infractionalitatea si aici includematât elemente socio-juridice, cât si din domeniul economicşi al psihologiei sociale.35CAPITOLUL 7Strategia naţională de prevenire a criminalităţii peperioada 2005-2007In cadrul acestui capitol am analizat premisele Strategieinationale pentru prevenirea criminalitatii subliniind nu numainecesitatea unei strategii coerente in conditiile ratei relativcrescute a criminalitatii in tara noastra, dar anagajareainstutiilor de aplicare alegii in actiunea de prevenire.Amevidentiat astfel că având în vedere aceste premise, strategiade prevenire a criminalităţii, apreciata, pe drept, ca o prioritatenaţională se refera la: principiul legalităţii supremaţia

normei de drept în desfăşurarea activităţii de prevenire acriminalităţii; respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentaleale omului; principiul echidistanţei -imparţialitatea organelor statale în prevenireacriminalităţii, tratament nediscriminatoriu pentru victimăşi infractor, proporţionalitatea intervenţiei; principiulresponsabilităţii în exercitarea actului de autoritate - angajament,deontologie profesională, îndeplinirea sarcinilor,acceptarea şi suportarea consecinţelor; principiulcooperării şi utilităţii sociale; principiul priorităţiimăsurilor preventive; principiul descentralizării; principiultransparenţei şi apropierii de comunitate. In ce privesteobiectivele esentiale acestea rezida in urmatoarele Obiectivegenerale (reducerea fenomenului şi a rateicriminalităţii; creşterea gradului de siguranţă publică; reducereariscului de victimizare; reabilitarea şi reinserţiasocială a infractorilor) si Obiective specifice (identificareafactorilor de risc, a cauzelor şi circumstanţelor favorizanteale săvârşirii infracţiunilor; conştientizarea asupra pericoluluicriminalităţii; dezvoltarea de programe şi politici legislativeîn scopul diminuării criminalităţii şi în vederea36realizării obiectivelor stabilite; compatibilizareainstituţională şi funcţională cu structurile europene). Elesunt puse in aplicare prin actiuni specific fiecarei categorii,repectiv prevenire primara, prevenire secundara, prevenireteritiara. De asemenea am acordat o atentie aparte unorprobleme precum: Cadrul strategic şi metodologia de lucru,Domenii prioritare ale Strategiei, Mecanisme de evaluarea criminalitatii.CAPITOLUL 8Implicarea Ministerului Administraţiei şi Internelorîn acţiunile de prevenireIn acest capitol am analizat modul de implicare a Ministeruluiadministratiei si Internelor in actiunilie de prevenire.Am aratat ca Ministerul Administraţiei şi Internelor este autoritateaadministratiei publice centrale de specialitate, careexercita, in conformitate cu legea, atributiile ce îi revin cuprivire la respectarea ordinii publice, apararea drepturilor silibertatilor fundamentale ale omului, a proprietatii publice siprivate, prevenirea si combaterea faptelor antisociale, respectarearegimului juridic al frontierei de stat, apararea impotrivaincendiilor si protectia civila, contribuind prin intreagasa activitate la apararea democratiei constitutionale,suveranitatii, unitatii si integritatii teritoriale ale Romaniei.Am subliniat astfel faptul ca Strategia de realizare a ordiniisi sigurantei publice, pentru cresterea sigurantei cetateanuluisi prevenirea criminalitatii stradale reprezinta un documentde planificare pe termen mediu, elaborat de Ministerul Administratieisi Internelor in baza Strategiei de securitate nationala

a Romaniei, a Cartei albe a securitatii şi apărăriinaţionale şi a delimitarilor conceptuale institutionale in domeniu,care defineste ordinea si siguranta publica si intere37sul national in acest domeniu, evalueaza starea actuala deordine publica si factorii de risc, formuleaza principiile sidirectiile prioritare de actiune, prevede resursele necesarepentru mentinerea, asigurarea si restabilirea ordinii publicesi stabileste responsabilitatile fortelor de ordine publica.Totodata, analizând aspectele esenţiale privind riscurilesi amenintatile la adresa ordinii si sigurantei publice, scopul,direcţiile de acţiune şi principiile strategiei de realizare aordinii şi siguranţei publice, principiile de realizare a ordiniişi siguranţei publice, organizarea activităţilor de ordine şisiguranţă public,am evidentiat faptul ca interesul nationalvizeaza mentinerea statutului Romaniei de zona stabila sifactor generator de securitate in aria de proximitate geografica,prin intarirea autoritatii statului si a institutiilor sale,combaterea eficienta a coruptiei si a criminalitatii, restructurareasi modernizarea sistemului de ordine si siguranta publica,in care Ministerul Administratiei si Internelor sa devinao institutie apta sa-si exercite pe deplin functiile de asigurarea ordinii publice si sigurantei cetateanului.CAPITOLUL 9Consideraţii privind reevaluarea principiului preveniriiîn munca de poliţie9.1. Poliţia şi prevenirea – reevaluarea unui importantprincipiu.In ultima perioadă în multe ţări din lume s-au adoptat legiclare şi concrete privind misiunile fundamentale aleforţelor de politie. Aşa cum constată însă majoritatea cercetatorilor,în general acestea se referă la atribuţii de mentinerea pacii si ordinii publice, incluzand si rolul de politiejudiciara. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât, atribuţiile organismelorde poliţie au crescut şi, drept consecinţă au de38venit subiect al multor modificări. Toate aceste schimbăriînsoţite în mod aproape organic de complexitatea crescândăa fenomenului criminalităţii impun însă şi abordări şi metodepe măsură si duc la concluzia că diversificareacoordonării mecanismelor şi a forumurilor cooperare dintrepolitie, ca organism de aplicare a legii şi societatea civilă,reclamă menţinerea şi lărgirea canalelor de comunicare,păstrându-se astfel un echilibru între dinamica reala a criminalităţii,posibilităţile de prevenţie şi reacţie ale poliţiei şisolicitările comunitătilor la o cât mai mare siguranţă a vieţiiobşteşti.9.2. Schimbări de perceptie a acţiunilor poliţieneşti.Este o realitatea că, in consens cu schimbarile surveniteîn ansamblul societăţii, în care “curba criminalităţii” a înregistratevoluţia cea mai îngrijoratoare şi percepţia acţiunilorpoliţienesti a cunoscut şi cunoaşte schimbări importante.

In unele ţări precum Franţa, SUA, Canada, politia estetot mai preocupată de modul în care comunităţile localepercep existenţa sa, acesta fiind şi un indicator de baza alcalificativelor la adresa muncii poliţiştilor. Factorii catreexplica aceasta sunt multiplii. Intr-un asemenea context,subordonarea poliţiei factorului politic duce nu odată laîngreunarea muncii de aplicare a legii, existând percepţiacă acest lucru se face în favoarea şi în funcţie de factorulpolitic aflat la putere la un moment dat. In felul acesta seface o conjuncţie nefericită între eşecurile discursurilorpolitice în materie de siguranţa cetăţenilor ale unui partidsau altul aflat la putere şi rezultatele reale ale muncii depoliţie. Se merge, uneori până acolo încât să se apreciezecă poliţia ar putea poteja unele grupari afiliate unui partidsau altul. In plus, se crează o adevărată obturare a canalelorde comunicare cu comunitaţile locale. De multe ori, în faţa39unei reale şi tot mai mari recrusdescenţe a nesiguranţei sociale,membrii comnităţilor locale reproşează celor pe carei-au ales că nu-şi respectă angajamentele luate în campaniileelectorale. Prin recul acest lucru se translatează şi asupraPoliţiei. In alte cazuri mecanismele consultative la nivel locallimitează participarea cetăţenilor la luarea deciziilor desecuritate locală, problemele generale ale comunităţii fiindtrecute pe plan second, în favoarea unor interese de grup. Peacest fond, este o reală prăpastie între discursul oficial privindmenirea Poliţiei în cadrul vieţii comunităţii şi presiunileexercitate asupra ei, reducând munca de poliţie doar lanumărul de arestări sau reţineri efectuate şi pierzându-se dinvedere toate celelate componente ale activităţii de asigurareasiguranţei colectivităţii între care munca de prevenireeste componenta cea mai importantă.9.3. Schimbări la nivel structuralIn toate societăţile democratice cuvântul de ordine al buneifuncţionări a sistemului social îl reprezintă descentralizareaşi apropierea crescândă a instituţiilor de interesele directeale colectivitatilor. Acest lucru înseamnă transferul deatribuţii de la nivel central catre structurile locale. Dar, desiacesta este un deziderat perfect valabil, în practica se punegreu în aplicare, mai ales în ceea ce priveşte Poliţia. In acestsens opinam este o utopie a pune semnul egal între autonomialocală şi autonomia Poliţiei. Desigur, problemeleacute ale comunităţilor reclamă translatarea unorrăspunderi către formaţiunile locale de poliţie. Strategiilede securitate sunt însă domeniul de reponsabilitate al organismelorcentrale. Aceasta înseamnă, deopotriva coordonareşi control, din partea instituţiilor centrale, concomitentcu stabilirea unor arii de responsabiltate compatibilecu posibilităţile organismelor locale de aplicare a le40gii. Spre exemplu este cel puţin imposibil să ceri poliţiilor

locale să’şi stabilească acţiuni de luptă antiteroristă sauîmpotriva crimei organizate la nivel macrosocial, încondiţiile în care acţiunile cele mai eficace şi cele mai recunoscutede comunitate sunt cele de prevenire şi ţineresub control a fenomenelor antisociale la nivel local. Insensul celor de mai sus, profesorul Daniel Sansfacon estede părere că, la nivel structural o bună funcţionare şi imagineîn colectivităţi a poliţiei impun cu precădere acţiuneape trei direcţii:4

Prima se referă la optimizarea legaturilor dintre diferitelenivele ale organismului integrat de aplicare a legii. Aicise cuvine să facem o remarcă: pe baza cercetărilor saleprofesorul Sansfacon introduce temenul de “organism integratde aplicare a legii, incluzând poliţia într-un complex,perfect articulat care cuprinde poliţia, organele procuraturii,justiţia, serviciile secrete şi chiar formaţiile de detectiviparticulari sau alte forme create la nivel local deapărare şi menţinere a sigurantei colectivităţilor.”5 Indiferentde structura administrativ-statală, în ultimii ani s-auimpus, în mod pregnant, diverse forme de reorganizare apoliţiei care au un vedere, în principal, micşorareaatribuţiilor departamentelor mari (în Anglia şi Canada),crearea poliţiilor municipale (Franţa şi Belgia) şi descentralizareamanagementului acţiunilor de aplicare a legii, printransferul acestora catre administraţiile locale.Un al doilea aspect se referă la relaţiile dintre diferitelecomponente ale politiei. Fie că este vorba de componente cu4 Daniel Sansfacon, Police and prevention: re-emergence of astrong idea? International Centre for the Prevention of Crime,March 20085 Doc.cit.41atribuţii locale, regionale, naţionale sau internaţionale,complexitatea tot mai mare a situaţiilor, dinamica şi conexiunilecriminalităţii, impun crearea unui nou mecanism alcooperării intra şi inter politienşti.Globalizarea economică a dus şi duce spre globalizareainsecurităţii, infracţionalitatea căpătând forme din ce în cemai rafinate, ajungând până la fenomene de crimăorganizată, grupari de crimă organizată transfrontalieră şiterorism. In acest context un mai rapid şi mai substanţialschimb de informaţii, atât pe orizontala cât si pe verticalaorganizării poliţieneşti, concomitent cu descentralizarea deciziilorşi a acţiunilor concrete, în consens cu dinamicavieţii comunităţilor înseamnă trei lucruri: A.acţiunepreventivă mai eficace; B.intervenţii oportune; C. încrederesporită a poliţiştilor în menirea lor.Concomitent cu cele mentionate este de remarcat faptulca noile cerinte si noile orizonturi ale muncii de poliţie impun,cu necesitate, apariţia şi dezvoltarea unor noi profesii,menite sa duca munca de politie mai aproape de realitatile

comunitatilor sociale. In acest sens, studiind actiunea fortelorde politie din Franta si Belgia, profesorul Faget se referala “community safety officers”, care “nefiind ofiţeri depoliţie cu puteri depline, sunt parte a Poliţiei, cei maiapropiaţi de populaţie, având în responsabilitate zone, cartiere,cvartale de locuinţe. Ei sunt (trebuie să fie) cei maicunoscuţi de populatie, să cunoască (în lucrare să ţină subcontrol – n.n.) starea de fapt, să fie adevarate seismografeale vieţii comunităţii, fie că este vorba de starea deinfracţionalitate potenţială sau cea în curs de42desfăşurare.”6 Cu alte cuvinte este vorba despre justa valorificarea potentialului politiei de proximitate, termen identificattot mai des in literatura de specialitate prin sintagma“neighbourhoods”.7Studiul realităţii romaneşti ne obligă să subliniem faptulcă în istoria activităţii poliţieneşti româneşti practica munciiagenţilor de proximitate nu este nouă. Din contră, ea s-aaplicat, cu rezultate deosebit şi fie că s-a numit “sectorist”,fie “poliţist de proximitate”, poliţistul ca om al comunităţiişi veghetor la liniştea şi pacea socială, ca om al comunităţiia trebuit şi trebuie să fie permanent în mijlocul vieţii sociale,în adevăratul sens al cuvântului.9.4. Modificări ale mediului în care operează poliţia.Multiplicarea aspectelor insecurităţii cotidiene, combinatăcu crearea şi nu odată cu întreţinerea voluntară a acestuisentiment a dus şi la dezvoltarea , sau mai bine zis, a exacerbăriiimportanţei serviciilor private de securitate. In societateamodernă insecuritatea a devenit o marfă de comercializatdin care câştigă unii mai mult sau mai puţinspecializaţi în apărarea drepturilor individuale sau colective.Este vorba despre aşa-zisele firme de protecţie şi pază,de detectivi particulari care exced nu odată limitelefunctionalităţii lor, încercând să se substituie organismelorlegitime de menţinere a ordinii sociale şi aplicare a legii.Că apariţia acestor „forţe” a creat o nouă dinamică a6 Faget, J. et J. de Maillard, « Les « chargés de mission prévention-sécurité» en action. Les Cahiers de la Sécurité. Vol. 58, 3etrimester, 20077 Bayley, D.H. et C. Shearing, The New Structure of Policing:Description, Conceptualization and Research Agenda. Washington(DC): US Department of Justice, National Institute ofJustice, 2007.43ofertei de securitate este o realitate, lucru validat şi desituaţiile din România. Totuşi, în opinia noastră, competiţiapropusa poliţiei de proliferarea acestor firme nu este cel maiimportant lucru. Mai de relief sunt problemele care să ducăla o mai mare încredere a populaţiei în poliţie şi în eficienţaacesteia.CAPITOLUL 10

Responsabilitatea şi transparenţa în activitatea deprevenireIn virtutea elementelor analizate putem aprecia existenţaa cel puţin trei direcţii de acţiune: 1. Responsabilitate şitransparenta în activitatea de prevenire si combatere a tuturoracţiunilor care perturbă buna desfaşurare a vietiicomunităţii; 2. Metodologii şi instrumente folosite, promptitudine;3. Eficienţă în concordanţă cu evolutia fenomenelorspecifice. Aceste notiuni sunt considerate principaleîn activitatea politiei. Majoritatea analiştilor opinează că elesunt indestructibile, condiţionându-se una pe cealaltă şi sereferă atât la aspectele administrative, de evaluare ale instituţieişi a fiecărui poliţist în parte, cât şi la relaţia acestoracu societatea. In acest sens elaborarea unor indicatoride preformanta ai activităţii de poliţie reprezintă o preocupareprincipala a multor state.Insă acest lucru este foartegreu, în primul rând din cauza imposibilităţii stabilirii exactea priorităţilor apărute. Dacă într-o perioada în comunitateeste acalmie şi crime majore nu au loc, atunci activitateapoate fi axată pe munca de prevenire. Dacă înalte perioade, însă avem de-a face cu valuri de tulburăriale păcii sociale în comunitate, atunci trebuie acţionat înconsecinţă. Desigur, acţiunea preventivă şi ţinerea subcontrol a situaţiei criminogene trebuie să primeze, dar44cuantificarea muncii poate fi distorsionată. Atât reţinerea,intervenţia în forţă, cât şi prevenirea au rolul lor, aparentdistinct, dar ele sunt părţi ale aceluiaşi proces de menţinerea păcii sociale. Spre exemplificare am studiat câţivadintre indicatorii stabiliti de guvern pentru Poliţia din Leicestershireîn cadrul unui plan pe perioada 2008 – 2011.CAPITOLUL 11Metode aplicate in desfăşurarea activităţii de prevenireIn afara metodelor considerate tradiţionale folosite înactivitatea de politiei, in ultimul timp se apreciază ca fiindprintre cele mai utile metodologiile de tip “crime mapping”si “compstat”. Metodologiile nu sunt noi, ele datand dinperioada 1996.In fapt, este vorba de eficientizareaactivităţii de poliţie, cu accent pe ţinerea sub control adinamicii faptelor capabile să ducă la perturbarea ordiniipublice, aspectul preventiv fiind cel scontat. Dacă înaintede ce-l de-al II-lea razboi mondial, maşinile dotate custaţii radio, radio-goniometrele, telefoanele, <cutiilepoştale> sau informatorii constituiau instrumentelepredilecte ale informării poliţieneşti, în epoca actuală,exploatarea informaţiilor primite de la informatori a mairămas, cât de cât în perimetrul aceleeaşi instrumentări. Inrest, totul în munca de poliţie s-a schimbat, iar acesteschimbări nu sunt la voinţa cuiva, ci sunt impuse de viaţainternă a mecanismului muncii de poliţie, aflată în

avanposturile luptei cu criminalitatea de orice fel11.1. “Crime mapping” sau realizarea şi folosirea hărţiisituatiei criminologice prin localizare distincta şi zonarespecifică, reprezintă o aplicare a stiintei geografiei laactivitatea de poliţie.45In general în literatura de specialitate se vorbeşte desprefolosirea concomitentă a elementelor sistemului GIS(Geographic Information Systems) ”referitoare larecensamantul populaţiei, localţiile unor obiectiveimportante (şcoli, bănci, cladiri, etc.) susceptibile a faceobiectul acţiunilor antisociale, dar şi ariile de definiţiegeografică a unor concentrari de populaţie (în care seinclud atât zonele rezidenţiale, dar şi posibile zonecriminogene, cum ar fi părţi ale cartierelor <rău famate>şi chiar tabere ale imigranţilor legali sau clandestini.Toate acestea sunt de un real folos pentru munca depoliţie în intervenţiile directe în situaţii de urgenţă, dar şi înrealizarea unor strategii adecvate inclusiv în ce priveşteţinerea sub control a recidiviştilor, evaluarea periodică aprogramelor de acţiuni preventive şi folosirea adecvata aresurselor alocate, personal sau mijloace investite.Evident că instrumentarul folosit este în pas cu evoluţiatehnicii, în care apelul la programele oferite de tehnicaelectronică de calcul şi urmărire prin satelit au devenitcondiţii sine qua non.11.2. Programul CompStatCompStat sau COMPSTAT (prescurtarea de la COMPuterSTATistics sau COMParative STATistics) reprezintăun program demarat de către Departamentul de Poliţie dinNew York în anul 1994 şi preluat şi de alte departamente depoliţie din SUA.In sine, programul nu se referă doar la folosireasistemului computerizat în eficientizarea activităţii depoliţie, ci reprezintă o filozofie a managementuluiorganizaţional şi de folosire a instrumentarului muncii depoliţie, o abordare dinamică a activităţii de ţinere sub controlprevenire şi reducere a criminalităţii în aria de responsabilitatea unui department de poliţie sau a altuia.46Prin noua abordare, practic s-a modificat ideologiaconvenţională existentă privind activitatea sectiilor mici depolitie, asigurand o coordonare mai eficace de catrecomandanţi a muncii subordonatilor, concomitent, cu maibuna punere în valoare a resurselor existente.11.2.1. Operaţionalizare prin CompStat11.2.1.1. Raport săptămânalConform regulamentelor în vigoare, săptămânal, fiecaredintre cele 76 diviziuni ale New York Police Department, 9servicii teritoriale, 12 districte alcătuieşte un raport statisticreferitor la cazurile semnificative rezolvate, cauzele şi indivizii

implicaţi, arii şi locaţii unde au avut loc incidentele,aprecieri privind gravitatea faptelor, profilul moral, social,religios sau material al infractorilor şi a victimelor, perioadaîn care au avut loc incidentele, frecvenţa comiterii unorasemenea fapte, arestari şi reţineri. In plus, dar în mod obligatoriuraportul se refera la modul în care s-a intervenit.Toate aceste date se înaintează către seful BirouluiCompStat din cadrul NYPD, unde datele sunt colectate şiordonate într-o bază de date. Pe baza acestora BiroulCompStat întocmeşte un Buletin săptămânal care seînaintează Sefului NYPD. Totodată, se alcătuieşte un altbuletin, mai concis, care cuprinde elemente esenţiale, cumar fi: activitatea de arest şi reţinere a infractorilor şi a celorcare tulbură liniştea comunităţii sau rezolvarea infracţiunilormajore. In buletin sunt prezentate pe scurt modalităţile derezolvare a cazurilor, însoţite de aprecieri şi indici deperformanţă acordaţi de şefii de direcţii din NYPD. Buletinulse trimite unităţilor componente şi subordonate NYPD.De menţionat este faptul că datele respective sunt corelate şiraportate la perioade anterioare ale activităţii unităţilor respectivepe intervale de timp, de o saptămână, o luna, sau un47an. In acest mod comandanţii unităţilor de poliţie şi sefi aiagenţiilor subordonate pot realiza permanent o analizăcomparativă asupra dinamicii situaţiei existente în diferitesectoare din aria de responsabiltate a subordonaţilor lor,carcteristicile criminologice, anomalii şi situaţii deviante,apariţia sau posibila apariţie a unor situaţii care potmerge de la aşa-zisele <particularităţi criminologice inofensive>,de tip,<protestatari ambulanţi>, grafitti, simplealtercaţii între indivizi sau găşti de cartier şi până la traficde droguri, prostituţie organizată, sau chiar crimăoraganizată, cu elemente de terorism. De menţionat este şifaptul că, pe baza unor asemenea date se poate face şi o evaluareacomparativă a muncii atât a poliţiştilor simpli, dar şia comandanţilor lor, lucru pe care îl pot constata prin studiulunui asemenea buletin.11.2.1.2. Analize şi schimb eficient de informaţiiFuncţionalitatea Programului CompStat impune întrunirisăptămânale, lunare sau anuale pentru analiza strategicăasituaţiilor criminologice. Aceste întruniri cu caracter executivreprezintă nu atât un schimb de informaţii cât mai alesde analiză calitativă a acestora. Suportul unor asemeneaanalize este concret, pornind de la « statisticile computerizate» şi « hărţile de evenimente », ambele constituindadevărate « oglinzi ale dinamicii activităţii de menţinere aordinii sociale, la diferite nivele ». Totodată, se realizeazăun « management interactiv al informaţiilor şi pe cale deconsecinţă se decelează o strategie de acţiune coordonată atuturor componentelor. In acelaşi timp, comandanţii pot să

aprecieze cât mai aproape de realitate modul cum subordonaţiicunosc şi stăpânesc situaţia operativă, gradul de implicareşi profesionalismul acestora în rezolvarea problemelorapărute ».In acelaşi timp, « asemenea întruniri oferă48agenţilor de poliţie, ofiţerilor şi conducătorilor micilorunităţi posibilitatea de a-şi informa superiorii asupra problemelorcu care se confrunta, atât din punct de vedere logisticsau de personal, cât mai ales asupra unor aspecteconcrete pe care cifrele, statistica computerizată sau analizeleseci nu le pot decela ».11.2.1.3.Evaluarea profilului profesional, acţional şimanagerial al comandanţilor.Pe baza datelor colectate Unitatea Centrală CompStatalcatuieşte « evaluarea profilului profesional, actional şimanagerial al comandantilor » sau în termeni enlgezesti« commander profile reports ». Asemenea « profile »săpatămânale asigură evaluarea continuă a capabilităţilorcomandanţilor de unităţi, a performanţelor lor şiconfigurează măsurile de evidenţiere a celor merituoşi saude remediere a lipsurilor. Fiecare asemenea document cuprindeşi o serie de indicatori care nu se refera în mod directla date statistice privind acţiunile de prevenire şi combaterea criminalităţii, ci la aspecte legate de incidentele dintrepolitişti apărute pe timpul desfaşurării acţiunilor, accidenteîn care sunt implicate masinile poliţiei, răniri ale poliţiştilor,folosirea armamentului şi a instrumentarului poliţienesc dindotare, eventualele reclamaţii ale populaţiei civile împotrivaunor poliţişti. De asemenea sunt relevate aspecte privindstarea de sănătate, situaţia personală sau familială, inclusivcazurile în care poliţiştii sau membrii ai familiilor lor suntvictime ale unor atacuri incidentale sau premeditate din parteaunor indivizi sau grupuri de infractori.11.3. Intruniri pentru stabilirea strategiilor de prevenireşi combatere a criminalităţii (Crime strategy meetings).49Intrunirile pentru stabilirea strategiilor de prevenire şicombatere a criminalităţii (Crime strategy meetings) au locde două ori pe lună la sediul Centrului de Comanda şi Controlal Politiei newyork-ze. La acestea participă comandanţiiunităţilor de poliţie, şefi ai serviciilor, alţi sefi ai unităţilorsubordonate. In functie de statisticile saptamanale fiecarecomandant poate expune o strategie de actiune, care estediscutata si imbunatatita cu elemente aduse de ceilalti participantisau de sefii superiori.Odată pe lună are loc o întalnire pentru stabilirea strategiilorde prevenire şi combatere a criminalităţii la careparticipă şi reprezentanşi ai Biroului Procurorului Districtual,ai Diviziei Locale privind Asigurarea Siguranţei înŞcoli, precum şi alte personalităţi locale cu sarcini pe linia

aplicării legii. O astfel de configuraţie a prezenţeipersonalităţilor care sunt implicate în prevenireacriminalităţii şi combaterea actelor menite să tulbure linişteasocială, indică atât posibilitatea identificarii mai bune a cauzelordiferitelor probleme, dar şi posibilităţile de actiunecoordonata, de manageriat optim al resurselor si deredirecţionare a lor in functie de noile realităţi.Pe timpul unor asemenea întruniri cei prezenţi solicităcomandanţilor unităţilor de poliţie să prezinte nu atât detaliiale modului de acţiune, cât soluţii de preântâmpinare a unornoi incidente sau situaţii cu potenţial criminogen ridicat.Inacelaşi timp, apelând la tehnica computerizată, la bazele dedate existente, înaintea sau pe timpul desfaşurării unoracţiuni de prevenire, se pot elabora planuri de intervenţie câtmai compatibile cu realitatea.In mod concret, dacă o unitatesau subunitate de poliţie propune o acţiune de intervenţie laun caz, acesta este transmis către unitatea centrală decomandă, unde aproape instataneu se realizează o analiza50computerizată, prin comparaţie cu alte situaţii şi elementeexistente în baza de date şi se emit soluţii cât mai apropiatede realitate. Totodată, Şeful Poliţiei are săptămânal întâlniricu primarul oraşului New York pentru a-l informa pe acestaasupra problemelor privind activitatea Departamentului dePoliţie. Cu acest prilej, în afara problemelor curente prezintăprimarului orasului un raport succint asupra evoluţiei indicatorilorcare vizează starea criminalităţii în zonă.In final,asemenea date ajung şi la dispozitia membrilor comunităţiiprin includerea în Raportul de Activitate al Primariei(Mayor Management Report), unde constituie un capitolseparat. De menţionat este faptul că toate elementele dinraportul Şefului Departamentului de Poliţie sunt cuprinseapoi, analitic (cu date comparative, problematici, propuneride îmbunătăţire a activităţii, etc) în Raportul pe care, la fiecarepatru luni, Primarul îl susţine în plenul Consiliului Local.11.5. Avantaje şi critici privind implementarea programelorCompStat şi Mapping CrimeAvantajele în implementarea celor două programe înmunca de prevenire şi combatere a criminalităţii sunt multiple.Aşa cum sublinia şi R.Giuliani, fostul primar al metropoleiamericane, adeptul campaniei «toleranţă zero»,CompStat împreună cu MappingCrime «folosite întocmaiţelului pentru care au fost lansate reprezintă caleaevidentă spre optimizarea muncii de poliţie, sub multipleaspecte».Intre asemenea avantaje Giuliani relevă: Posibilitateaantrenării şi educării continue, zilnic, în muncainteractivă a peste 5000 de politişti de diferite grade şi plasaţila diferite nivele de responsabilitate; Integrareadirectă a componentelor angrenate în munca de aplicare alegii (primărie, procuratură, societatea civilă, etc) în

51acţiunile desfăşurate de poliţie şi sprijinirea acestora încunostinta de cauză; Asigurarea şi încurajarea factoruluide decizie începand cu unităţile cele mai mici de poliţie;Eradicarea unor fenomene aparent minore (precum graffiti,găşti de cartier, trafic de droguri, etc) încă din fazaincipientă a apariţiei lor; Folosirea optimă a resurselorumane şi materiale. Cu toate acestea aplicarea programelorCompStat si MappingCrime poate prezenta şi o serie deinconveniente, venite nu atat din functionalitatea lor, catmai ales din stimularea factorului subiectiv uman. Existăastfel posibilitatea evidentă ca “oglinda realităţii muncii” sădescurajeje unii ofiţeri şi agentţ de poliţie în raportarea realăa stărilor de fapt, şi prin aceasta să se ajungă la indicatorifalşi şi, firesşe, la luarea unor măsuri şi a unor rezoluţii înneconcordanţă cu dinamica criminalităţii în zonă. Spreexemplu, dacă într-o săpatămână au loc 500 de incidente,iar dintre acestea sunt raportate prim CompStat numai 100,restul fiind apreciate cu de la ei putere de unii ofiteri ca nefiindsemnificative şi conscinţele sunt, desigur imprevizibile.Manipularea rapoartelor finale, alcătuite la nivele superioarereprezintă o alta stare negativă de lucruri.Pot fi ofiţerisuperiori, care de teama descoperirii slabelor lor calităţi profesionaleşi manageriale, « cosmetizează » adevărul din rapoarte,consecinţele fiind dintre cele mai grave.CAPITOLUL 12Violenţa şi delincvenţa juvenilă.Analizand actiunile de prevenire ale Politiei in cazul delincventeijuvenile am evidentiat o serie de aspecte care privescacest fenomen. Astfel am aratat ca delincvenţa de grupjuvenilă este constituită din totalitatea actelor medico-legaleale persoanelor minore (sub 18 ani), insa nu toţi aceşti52delincvenţi sunt personalităţi disarmonice sau chiar bolnavimintali. Din punctul de vedere al delinventului, delictul esteun act prin care acesta îşi rezolvă anumite nevoi sau probleme,ceea ce poate fi o dorinţă momentană, poate exprimadorinţa de a-şi proba bărbăţia în faţa grupului etc. In altesituaţii adolescentul este o persoană desechilibratăemoţional şi doar o mică incitare din afară este suficientăpentru a-i provoca un comportament agresiv, uneori delictualşi nu totdeauna sunt conştienţi de consecinţele faptelorlor. Nici legislaţia nu este consecventă existând variaţii de laţară la ţară privind încadrarea actelor juvenile, precum şifoarte multe schimbări a acestor convenienţe. Totodata, amevidentiat ca fiind esentiale in actiunile de prevenire desfasuratede politie: importanţa grupului pentru delincvenţajuvenilă; cunoasterea condiţiilor care favorizează formareagrupului delincvent la tineri, a importantei factorilorfamiliali

In continuare, in capitole separate am analizat caracteristicileviolentei pe stadioane (CAPITOLUL 13), violenta cufolosirea armelor (CAPITOLUL 14), violenta stradala(CAPITOLUL 15), precum si posibilitatile de interventieale politiei in asemenea situatii. De asemenea, avand in vedereelementele respective in CAPITOLUL 16 am relevatcateva dintre elementele esentiale referitoare la folosireaforţei ca principiu activ al intervenţiei forţelor cu atribuţiiin menţinerea ordinii publiceIn final, ca un corolar al cercetarilor intreprinse in CAPITOLUL17 am evidentiat urmatoarele concluzii si ampropus drept de lege ferenda un proiect de lege privind constituirea,organizarea şi funcţionarea Consiliului Nationalpentru Prevenirea si Combaterea Criminalitatii şi AsigurareaSigurantei publice5317.1. Concluzii1. Prevenirea delincvenţei cuprinde acţiuni colective necoercitiveasupra cauzelor infracţiunilor pentru a le reduceprobabilitatea sau gravitatea. În ultimii ani, două modalităţisunt cele mai utilizate în lume: prima este prevenireasocială, care, apelând la educaţie, prin intermediulinstituţiilor şi specialiştilor, împiedică evoluţia indivizilorspre inadaptare şi antisocialitate. A doua, este prevenireasituaţională, care urmăreşte protejarea persoanelor şi bunurilorcu ajutorul poliţiştilor şi experţilor în domeniu carestabilesc măsuri eficace în teren, instruiesc cetăţenii,instalează dispozitive.2. Sentimentul de securitate personală este condiţia debază a calităţii vieţii şi este cel mai mult alterat de criminalitate.Statul coordonează întreaga activitate şi asigură prevenireasituaţională prin norme de securitate, legi pentru alcoolşi arme, reglementari urbane privind amenajareaspaţiului, iluminatul public şi alte măsuri asemănătoare.3. Doar prevenirea socială este eficace deoarece pe termenlung acţionează asupra tinerilor inadaptaţi în contextelesociale în care trăiesc: familie, şcoală, grup de prieteni, cartier,localitate.4. Problematica actuală a prevenirii criminalităţii estecomplexă şi impune clarificări teoretice, investigaţii de terenşi o bună comunicare cu lumea ştiinţifică din ţară şistrăinătate.5. Conducerea şi coordonarea activităţilor de preveniretrebuie desfăşurată la două nivele: A. La nivel national -Consiliul Naţional de Prevenire a Criminalităţii si AsigurareaSecuritatii Publice. B. La nivel local - consiliuljudeţean, consiliul local, comitete de cetăţeni, comitete deintreprindere, parteneriate. Nu trebuie să ne temem de mul54tiplicarea serviciilor de prevenire deoarece acest lucru poateduce la inovaţie şi emulaţie constructivă, dar în acest caz

este nevoie de o coordonare flexibilă.6. Întreaga strategie naţională de prevenire trebuie sa aibaîn centrul său o diversitate de programe pentru copii şifamilie, pentru şcoli şi comunităţi, pentru victime, pentruminorităţi şi imigranţi, pentru deţinuţi, etc., dar şi programeînalt specializate în domeniul toxicomaniei, corupţiei, crimeiorganizate, mediului natural şi construit, ş.a. Programelepreventive, de orice natură ar fi ele, implică întotdeaunao mare parte de negocieri cu toate părţile interesate.7. Un capitol aparte ar trebui consacrat instituţiilor şiorganizaţiilor implicate direct în prevenirea criminalităţii:ministere, organizaţii non-guvernamentale, intreprinderi,persoane particulare benevole si in mod necesar, organismelede aplicare a legii. De asemenea, este necesar să fieabordate sursele dificultăţilor pentru activităţile de prevenire(cele care provin din partea indivizilor, cele care derivădin varietatea infracţiunilor, cele care ţin de costurile programelor).8. De obicei populaţia localizeaza cauzele criminalitatiiîn alcool, droguri, şomaj, influenţa prietenilor sau înviolenţa promovată prin presă. Soluţiile de reducere a stăriiinfracţionale sunt considerate diminuarea sărăciei, ameliorareaprevenirii, creşterea severităţii sentinţelor şi a număruluide poliţişti. Deşi identificarea şi prevenirea riscurilor aredeseori o conotaţie politică, organismele de aplicare a legii,(intre care politia si jandarmeria se afla in avan-posturi, ministereleşi asociaţiile societăţii civile ar trebui să aibă olargă autonomie pentru a duce lucrurile la bun sfârşit.9. Prevenirea nu este doar opera unui specialist ci easolicită efortul tuturor. Dincolo de recomandări foarte limi55tate, ea implică apelul la o schimbare de mentalităţi.10. Activitatea de prevenire a criminalităţii nu va fieficientă în orice condiţii: în primul rând este nevoie de olegislaţie adecvată, de statistici uniforme, de o reflectareobiectivă în mass-media, de evaluarea corectă a nevoilorlocale, de implicarea cetăţenilor şi a sectorului privat. Întoate acestea, politia si celelelate organisme de aplicare alegii au un rol major.11. Diversele soluţii avute în vedere pentru prevenireacriminalităţii, pun în balanţă problema drepturilor omului, alibertăţilor şi responsabilităţilor individuale cu necesitateade a proteja populaţia în general, şi mai ales, grupurile celemai expuse, pe primul plan fiind minorii; pentru aceastaeste nevoie de reglementări juridice riguroase şi o prezentareclară a principiilor care conduc acţiunile prioritare.Soluţiile pentru prevenirea delincvenţei trebuie conceputeîntr-un context cu dificultăţi pe termen lung în carespecialiştii intervin în baza unor diagnostice fundamentateştiinţific.12. In general, publicul larg crede că statul trebuie săreducă pericolele şi să vegheze la securitatea comunităţilor,

mai ales când sunt expuse la riscuri puţin evidente sau carenu depind de voinţa lor. De aceea, atunci când este abordatăprevenirea criminalităţii, este necesar un climat de încredereîntre reprezentanţii statului, experţi, public şi presă. In acestsens, guvernul trebuie să ierarhizeze şi să obţină consensulşi legitimitatea pentru acţiunile sale îndreptate spre combatereaprincipalelor riscuri care pot genera criminalitate.13. Este necesara dezvoltarea componentei de prevenirea activitatilor de politie, pe fondul cooperarii tot mai stransea acesteia cu populatia.14. Eficienta actului de prevenire in activitatea organis56melor MAI depinde in masura deosebita de apelul la strategiipunctuale si la tehinici avansate de lucru15. Este necesara o reevaluare activitatii preventive siproactive, prin acordarea unei ponderi sporite descentralizariisi actiunii la nivel local si dezvoltarea increderii comunitatilorin politia de proximitate17.2. Propunere de lege ferenda:Avand in vedere toate acestea prezentam urmatoareapropunere de lege ferenda:LEGE PRIVIND CONSTITUIREA, ORGANIZAREAŞI FUNCŢIONAREA CONSILIULUI NATIONAL PENTRUPREVENIREA SI COMBATEREA CRIMNALITATIISI ASIGURAREA SIGURANTEI PUBLICEArt. 1(1) Consiliul National pentru Prevenirea si CombatereaCrimnalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice,denumit în continuare CNPCCSP este o instituţie de dreptpublic, aflată sub controlul Parlamentului Romanieiinvestită cu organizarea şi coordonarea unitară în materie destudii pe problematici privind prevenirea si combaterea criminalitatiisi asigurarea sigurantei publice.Ea acordă factorilor decidenţi informaţia şi expertizaindispensabile luării celor mai eficace măsuri privind intereselenaţionale în materie.(2) CNPCCASP îşi desfăşoară activitatea prinacţiunea coordonată cu alte instituţii şi organisme implicateîn iniţierea şi derularea programelor de politică internă şiexternă ale României privind combaterea criminalitatii sisigurantei publice.57Art. 2Activitatea Consiliului National pentru Prevenireasi Combaterea Criminalitatii si Asigurarea SiguranteiPublice este supusă examinării şi verificării parlamentare.Anual, precum şi la cererea comisiilor permanente de specialitateale Parlamentului sau ori de câte ori se considerănecesar, Colegiul Director prezintă, în şedinţa comună aCamerei Deputaţilor şi Senatului, rapoarte asupra activităţiidesfăşurate.

CAPITOLUL 2AtribuţiiArt. 3Consiliul National pentru Prevenirea si CombatereaCriminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice areurmătoarele atribuţii:(1) studiul vectorilor de dezvoltare legislativă la nivellocal, national si international prin realizarea de analizeşi studii în concordanţă cu dinamica activitatilor de preveniresi combatere a criminalitatii si asigurarea siguranteipublice.(2) propune CSAT si Guvernului strategii ale politicilorpentru prevenirea si combaterea criminalitatii si asigurareasigurantei publice.(3) Strategiile pe termen lung se bazează pe strategiile intermediareşi au in vedere ameliorarea percepţiei desiguranţă publică şi pentru a ajuta la reducerea niveluluigeneral al infractionalităţii.În cadrul Strategiilor, se definesc priorităţile cheie, principiileşi elementele de prevenire a criminalităţii şi sestabileşte cadrul recomandat pentru strategiile de prevenirea criminalităţii elaborate şi puse în aplicare de către58administraţia publică la nivel central, cât şi la nivel regionalşi local.(4). Principalele prioritati ale Strategiilor sunt:cunoasterea si suprimarea anticipata a posibilitățilorde dezvoltare a de criminalităţii violente,preantâmpinarea şi eliminarea comportamentelor socialepatologice,limitarea posibilităţilor de a comite infracţiuni,creșterea eficientei in influentarea posibililordelincvențisensibilizarea creascanda a opiniei publice asupranecesitatii actului de prevenire a criminalitatii(5) propune Guvernului proiecte de lege carereglementează unitar actiunea de prevenire si combatere acriminalitatii si asigurarea sigurantei publice.(6) Programele de acțiune ale Consiliului National pentruPrevenirea si Combaterea Criminalitatii si AsigurareaSigurantei Publice cuprind de asemenea strategii locale deprevenire, cercetări, analize şi prognoze efectuate de Ministerulde Interne, cooperarea cu ONG-uri, alte probleme dindomeniul prevenirii.(7). Principalele prioritati ale Strategiei sunt:cunoasterea si suprimarea anticipata a posibilitățilorde dezvoltare a de criminalităţii violente,preantâmpinarea şi eliminarea comportamentelor socialepatologice,limitarea posibilităţilor de a comite infracţiuni,

creșterea eficientei in influentarea posibililordelincvențisensibilizarea creascanda a opiniei publice asupranecesitatii actului de prevenire a criminalitatii(8). Grupurile tinta ale Strategiei sunt:59tinerii predispusi la comportamentul social patologicsau care au deja „o istorie penala”,„infractorii primari”,recidivistii,membrii bandelor de infractori şi cei consideraţirepudiaţi de către comnitatile sociale.(9). Obiectivele principale:realizarea unui sistem stabil si eficient de prevenire,la nivel local, regional si centralimbunatatire competentelor autoritatilor locale inprocesul de planificare si implementare a masurilor de preveniresi combatere a criminalitățiidezvoltarea unui parteneriat structurat a tuturor partilorinteresate, la toate nivelurile administrației publicedezvoltarea pregatirii profesionale de manageri calificatiin problematica prevenirii criminalității si sprijinireaactivității lor atât la nivel central cat si localnumirea şi formarea în cadrul Politiei Romane depersonal calificat in acțiunile de prevenire si combatereacriminalitățiiasigurarea de fonduri pentru punerea in aplicare aprogramelor cu sprijin de la bugetul de stat, bugetele regionalesi municipale, precum si din finantari la UEmultiplicarea eforturilor de atragerea a ONG-urilorsi a societatii civile in activitatea de prevenire(10). Direcț ii de dezvoltare:o Strategia este documentul sursă pentru elaborareaulterioară a conceptelor de prevenire a criminalităţii, atât lanivel regional şi municipal.o Programele de prevenire şi punerea în aplicare aacestora se bazează pe situaţia de securitate reiesita din analizeleefectuate de către specialistii de la toate nivelurile60administraţiei publice. Astfel de analize reflecta cel maibine atât condiţiile locale, regionale sau naţionale, precum şinevoile de asigurarea sigurantei publice.(11). Focalizarea acțiunilor de prevenire la nivel local.Activitatea de orientare la nivel central este limitata laimplementarea conceptelor generale, furnizare deinformații, precum si sprijin financiar.o Politia Romana oferă asistenta ONG-urilor si societatiicivile cu informații, analize si prognoze.CAPITOLUL 3

Organizarea Consiliului National pentru Prevenireasi Combaterea Criminalitatii si Asigurarea SiguranteiPubliceArt. 4(1) Din Consiliului National pentru Prevenirea si CombatereaCriminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice facparte reprezentanţi ai institutii implicate in elaborareastrategiilor si politicilor publice de prevenire si combatereaa criminalitatii si asigurarea sigurantei publice, asociatiicivice, ONG-uri, institutii implicate in controlul administrativ,institutii independente.(2) Consiliului National pentru Prevenirea siCombaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publiceare un Colegiu Director alcătuit din 35 de specialiştipropuşi de preşedintele CNPCCASP.(3) La nivel judetean si/sau orasenesc functioneaza comisiilocale de prevenire a criminalității si asigurarea siguranteipublice, conduse de colegii ce au in componentareprezentatnti locali ai institutiilor mentionate.Art. 5Consiliul National pentru Prevenirea si CombatereaCriminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publice este61condus de un preşedinte şi doi vicepreşedinti numiţi de ParlamentulRomâniei, retribuiţi de la bugetul de stat, funcţiiasimilite celor de secretar de stat, respectiv subsecretar destat.Finantarea activitatilor comisiilor locale se face de la bugetelelocale si din surse proprii.CAPITOLUL 4Organizarea Consiliului National si a Consiliilor Localepentru Prevenirea si Combaterea Criminalitatii siAsigurarea Sigurantei Publice.Art. 6Colegiul Director al Consiliului National pentru Prevenireasi Combaterea Criminalitatii si Asigurarea SiguranteiPublice se întruneşte trimestrial.Colegiul Director al Consiliului Local se intruneste trimestrialsi ori de cate ori situatia o impune.Art. 7Presedintele Consiliului National pentru Prevenirea siCombaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publicepoate participa la şedintele de guvern unde poate prezentainformări pe problemele specifice privind prevenireasi combaterea criminalitatii si asigurarea sigurantei publice.Art. 8(1) Consiliile National si Locale pentru Prevenirea siCombaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publiceîşi desfăşoară activitatea în condiţiile prezentei legi şi aregulamentelor de funcţionare aprobate prin hotărâri a Colegiilor

directore, national si respective, locale.(2) Colegiile directoare adoptă hotărâri cu caracter de recomandare.CAPITOLUL 5Dispoziţii finale şi tranzitorii62Art. 9Studiile, prognozele, analizele şi hotărârile ConsiliuluiNational pentru Prevenirea si Combaterea Crimei Organizaterealizate şi adoptate de se comunică CAST, comisiilorde specialitate din cadrul Parlamentului României, Guvernului,autorităţilor şi instituţiilor publice la care se refera.Art. 10Preşedintele Consiliului National pentru Prevenirea siCombaterea Criminalitatii si Asigurarea Sigurantei Publiceprezintă rapoarte de activitate anuale în faţa ParlamentuluiRomânieiArt. 11Preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului National pentruPrevenirea si Combaterea Criminalitatii si AsigurareaSigurantei Publice precum şi membrii Colegiilor DirectoareLocale răspund în solidar pentru hotărârile adoptate.Pentru aprofundarea problematicii abordate am apelat lao vasta bibliografie cuprizand legislatia romaneasca si internationalain materie, precum si la un mare numar de lucrariapartinand unor autori romani si straini.__