referat metode de investigare in sociologia juridica
TRANSCRIPT
TEMĂ: METODE DE INVESTIGARE ÎN SOCIOLOGIA JURIDICĂTEMĂ: METODE DE INVESTIGARE ÎN SOCIOLOGIA JURIDICĂ
Ana Camelia MariaAnul III, Drept IDSociologie juridică
1. Considerații generale
Sociologia juridică este una dintre ramurile specializate ale sociologiei, care mai este
denumită în doctrină şi “sociologia dreptului” Atunci când se vorbeşte de sociologie juridică,
este foarte important să se ţină cont de trei aspecte relevante. În primul rând sociologia
juridică studiază dreptul, ca „ansamblu de norme instituite si sancţionate de stat. Al doilea
fapt ce se cuvine a fi menţionat este acela că sociologia privește dreptul ca pe o parte a
realităţii sociale. Al treilea element ce specifică definiţia sociologiei dreptului se referă la
faptul că această disciplină nu-si propune întotdeauna studierea dreptului în totalitatea lui, ci
deseori doar unele aspecte ale acestuia (cum ar fi, legătura dreptului cu politicul, relaţia
dreptului cu morala, delicvenţa juvenilă, criminalitatea, instituţia închisorii, influenţele
socialului asupra rezolvării cazurilor de drept, legătura dintre drept, pe de o parte si controlul
social, pe de altă parte, legitimitatea normelor de drept în conștiința opiniei publice etc.)
raportate si ele la întregul realităţii sociale”.1
Sociologia este o ştiinţă care se foloseşte de propriile metode de cercetare, pentru a
studia fenomenele şi procesele realităţii sociale. Principalele metode la care recurg specialiştii
îşi găsesc aplicabilitatea în toate domeniile specializate ale sociologiei, deci implicit şi în
domeniul sociologiei juridice. Înainte de a trece la prezentarea metodelor folosite în
cercetarea sociologiei juridice, se impune clarificarea unor aspecte de ordin general privind
semnificaţia termenilor de metode şi tehnici de cercetare. Metoda (gr. methodos, cale,
mijloc, mod de abordare) reprezintă modalitatea generală, sistematică de cercetare, de
cunoaştere şi de transformare a realităţii. Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă
metodele. Este posibil ca una şi aceeaşi metodă să se realizeze cu ajutorul unor tehnici
diferite.
1 A. Mihu, Sociologia dreptului, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 1996, p 9-13
1
Sociologia generală şi cea juridică (pentru cunoaşterea realităţii sociale şi respectiv
juridice) iniţiază şi desfăşoară activităţi de investigare a obiectului de studiu, pentru a
descoperi cauzele şi factorii care determină fenomenele sociale (şi cele juridice). O astfel de
cercetare cunoscută sub numele de cercetare etiologică (sau cauzală) are ca scop verificarea
unor anumite ipoteze pentru a stabili relaţiile dintre fenomenele cauza şi efect, ea fiind
denumită si cercetare activă, dorindu-se ca prin rezultatele ei să se îmbunătăţească anumite
situaţii existente în realitatea socială (juridică). O a doua modalitate de cercetare care nu are
ca scop dezvăluirea legăturii cauzale dintre fenomenele sociale este cea de evaluare. Aceasta
are ca obiectiv măsurarea eficacităţii unui anumit sistem juridic, de rezultatele obţinute
legiuitorul ţinând seama în procesul de elaborare a actelor normative şi în procesul de aplicare
a legii.
Posibilitatea investigărilor sociologice este dată de caracteristica fundamentală a
grupurilor umane, aceea a comunicarii verbal-simbolistică, cercetatorul sociolog integrând
direct subiectul de cercetat. De cele mai multe ori sociologia (implicit si cea juridică) prin
metodele de investigare cercetează idei, reprezentări, atitudini, valori, opinii sau intenţiile
oamenilor.
2. Tipuri de cercetări sociologice empirice:
În literatura de specialitate se face distincţie între cercetarea sociologică teoretică
(„sociologia de cabinet”) şi cercetarea sociologică empirică („sociologia de teren”).
Cercetarea sociologică empirică cu caracter preliminar, explorator sau cu amploare şi
profunzime mai reduse poartă numele de investigaţie sociologică. Clasificarea cercetărilor
socioumane empirice2:
a) după scopul cercetării: cercetări descriptive şi cercetări explicative.
b) tot după scopul lor, cercetările socio-umane (sociologice, psihologice,
psihosociologice etc.) mai pot fi clasificate în: cercetări fundamentale (după Thomas Kuhn,
cele trei clase de probleme care epuizează cercetarea fundamentală sunt „determinarea
faptului semnificativ, potrivirea faptului cu teoria şi articularea teoriei”) şi cercetări
aplicative.
3. Clasificarea principalelor metode şi tehnici de investigare a fenomenelor
sociale2 Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 149-169.
2
Traian Rotariu şi Petre Iluţ consideră că ştiinţele umane fac apel, în principal, la cinci
metode de investigare a universului empiric: experimentul, observaţia (propriu-zisă),
analiza documentelor, interviul şi ancheta, din care ultimele patru nu sunt altceva decât
„variante ale observaţiei, dar care, datorită diferenţelor mari dintre ele, pot fi considerate ca
metode de sine stătătoare”.3
Metodele de cercetare în sociologie au fost clasificate de către specialişti, în mai multe
categorii, în funcţie de anumite criterii. 4:
a) după criteriul temporal: metode transversale, care urmăresc descoperirea relaţiilor
dintre laturile, fenomenelor şi proceselor socio-umane la un moment dat (observaţia, ancheta,
metoda sociometrică etc.) şi metode longitudinale, care studiază evoluţia fenomenelor în
timp (biografia, studiul de caz, studiul panel ş.a.);
b) după gradul de intervenţie a cercetătorului asupra obiectului de studiu: metode
experimentale (experimentul sociologic, experimentul psihologic), metode cvasi-
experimentale (ancheta, sondajul de opinie, biografia socială provocată etc.) şi metode de
observaţie (studiul documentelor sociale, observaţia ş.a.);
c) după numărul unităţilor sociale luate în studiu: metode statistice, care se aplică în
cercetarea unui număr mare de unităţi sociale (anchetele socio-demografice, sondajele de
opinie, analizele matematico-statistice) şi metodele cazuistice, care studiază integral unităţi
sociale şi fenomene sociale bine determinate în timp şi spaţiu (biografia, studiul de caz,
monografia sociologică etc.);
d) după locul ocupat în procesul investigaţiei: metode de culegere a informaţiilor
(înregistrarea statistică, studiul de teren, ancheta etc.), metode de prelucrare a informaţiilor
(metode statistice şi matematice) şi metode de interpretare a datelor cercetării (metode
comparative, metode interpretative etc.).
Cadrul cercetării sociologice
Abordând această problematică este necesar să menţionăm că pașii pe care-i parcurge
cercetarea sociologică sunt:
1. alegerea temei de cercetat;
2. stabilirea metodelor si tehnicilor folosite în investigarea ce urmează să se realizeze;
3. desfăşurarea investigării (sau culegerea datelor);
4. analiza datelor culese;
3 Traian Rotaru, Petre Iluţ, Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, Polirom, Iaşi, 1997, p. 47.4 Septimiu Chelcea, op. cit., p. 48-49
3
5. valorificarea rezultatelor obţinute.
Având în vedere tema lucrării de faţă, dintre toţi aceşti paşi, va fi analizat în detaliu
doar cel de-al doilea, care de fapt reprezintă subiectul temei propuse spre analiză şi anume
metodele şi tehnicile de cercetare sociologică.
Înainte de a prezenta aceste metode, trebuie totuşi menţionat faptul că, cercetarea
sociologică nu se face fără a avea o temă prestabilită care de obicei este dată de anumite
disfuncţiuni din realitatea socială (în cazul sociologiei juridice, din realitatea juridică – de
exemplu; care sunt cele mai comune tipuri de infracțiuni?, care este procentul dintre cei
identificați ca infractori si condamnați? are încredere populația in actul de dreptate al
justiției?, în ce măsură pedepsele severe duc la prevenirea criminalității? ce determină
creșterea criminalității în ultimul deceniu? stabilirea gradelor de aprobare sau dezaprobare
ale populației față de actul de corupție?).
Metodele sociologice de investigare
După stabilirea tematicii cercetării sociologice şi după ce s-au ales ipotezele posibile
care pot fi descoperite, sociologii trec la alegerea metodelor si tehnicilor de investigare.
Sociologia si-a creat propriile metode de cercetare, acestea fiind cunoscute sub numele de
anchete sociale, care constau în investigarea directa a membrilor grupurilor umane, folosind
în egală măsură și alte metode specifice celorlalte științe cum sunt: observația, experimentul și
studiul documentelor. În cadrul anchetelor sociale, tehnicile de investigare sunt chestionarul și
interviul.
a) Observaţia este considerată cea mai veche tehnică utilizată în ştiinţă, inclusiv în
sociologie şi reprezintă activitatea umană de contemplare şi sesizare a comportamentelor şi
evenimentelor studiate ce au loc în mediul social natural. În sociologie, observaţia este
științifică, ea find opera unor observatori pregătiţi, fiind o contemplare intenționată şi
metodică a realității sociale, cu o orientare spre un scop bine determinat.
În funcție de poziţia observatorului faţă de grupul social studiat observația este: directă
(sau nemijlocită) când între observator şi grupul studiat neinterpunându-se nimic, acesta fiind
în contact cu realitatea socială. Acest mod de observaţie este cel mai valoros pentru că oferă
informaţii cu valoare de fapte şi constituie materialul cel mai bogat, divers şi nuanţat pentru
analize colective specifice ştiinţelor sociologice şi observaţie indirectă, atunci când se face
folosind opiniile altor observatori, aşa cum este în cazul studiului documentelor.
După cum cercetătorul se integrează sau nu în grupul studiat, observaţia este non-participativă
(rămâne în afara grupului şi colectează datele care îl interesează) sau participativă (sociologul
se implică activ în viaţa cotidiană a membrilor grupului). Practica sociologică a demonstrat că
4
acest gen ultim de observaţie este cel mai eficient faţă de celelalte categorii de observaţii şi
chiar faţă de celelalte metode de investigare cum sunt chestionarele şi interviurile, deoarece
observatorul poate sesiza şi culege date adevărate. Pentru reuşita observaţiei participative
specialiştii recomandă respectarea următoarelor reguli: stabilirea unei “graniţe” precise între
observator şi grupul observat; respectarea normelor de convieţuire ale grupului studiat;
observatorul să nu şocheze grupul studiat prin cunoştintele pe care le posedă, prin vocabularul
folosit, fără să lase impresia că este o autoritate; să nu forţeze prin nimic situaţia observată
pentru a obţine date; să descopere liderii formali sau informali ai grupului studiat.
Obiectul observaţiei în sociologia juridică este realitatea juridică formată din
fenomenele şi procesele juridice care definesc societatea în momentul desfăşurării
investigaţiei.
b) Experimentul
A doua metoda importanta de investigare folosita in sociologie o constituie
experimentul care este de fapt o observatie dirijata de observator prin aceea ca se intervine
in desfasurarea fenomenului sau procesului observat prin schimbarea conditiilor, fie prin
introducerea din afara a unor variabile sau factori noi. Daca observatia este o contemplare a
unui fenomen care nu s-a repetat, experimentul poate fi reconstituit si repetat ori de cate ori
este nevoie pentru a verifica ipotezele inițiale în situația în care de la prima încercare aceasta
nu s-a realizat.
În literatura de specialitate se recomanda parcurgerea, pas cu pas, a mai multor etape
pentru ca experimentul sa fie eficient, şi anume: stabilirea ipotezelor; crearea condițiilor de
observație; stabilirea si supravegherea grupului de control; introducerea factorilor externi;
stabilirea consecințelor acestora; controlul si dirijarea variantelor urmărite; elaborarea pe
baza verificării ipotezelor si concluziilor teoretice a acțiunilor practice.
Valoarea experimentelor este mai mare decât a observațiilor deoarece experimentele
verifică cu precizie ipotezele, în timp ce, de cele mai multe ori, observațiile lasă mereu dubii
și locuri goale. În schimb, experimentele se realizează mai greu decât observațiile, fie din
motive etice sau juridice, fie din cauza cheltuielilor ridicate care le impun.
c) Anchetele sociologice
Dacă observaţia şi experimentul sunt metode de cercetare pe care le găsim şi la alte
ştiinţe (cum sunt cele ale naturii) metoda anchetei este specifică sociologiei unde realitatea
5
investigată conţine oameni cu care sociologul investigator intră într-o relaţie de comunicare
prin limbaj.
Etimologic franțuzescul “enquette” este rădăcina cuvântului ancheta, care presupune
ascultarea oamenilor pentru a verifica existenţa sau inexistenţa unui fapt sau a unei situaţii.
Metoda “anchetei”, prin cele două instrumente de investigare: interviul si
chestionarul apelează la eşantioane de oameni, întrebându-i asupra unor probleme de interes
sociologic, ale căror răspunsuri sunt ulterior analizate şi structurate pe diferite criterii. Pe
aceasta baza se vor formula concluzii (adevăruri de valoare) care vor fi folosite de factori de
decizie în domeniul cercetat (juridic în cazul sociologiei juridice).
1. Interviul
Interviul reprezintă o „tehnică de cooperare verbală între două persoane
(anchetatorul si anchetatul), pe baza căreia se pot obţine informaţii, date, mărturii, de la cel
anchetat. Interviul sociologic surprinde un proces de comunicare prin care se obţin
informaţii cu privire la o serie de fapte, fenomene, evenimente”5
În literatura de specialitate s-au realizat mai multe clasificări ale interviurilor
stabilindu-se că cele mai utilizate forme de interviuri sunt:
- interviuri faţă în faţă sau prin telefon (în cazul acesta se pierd însă o serie de aspecte
pe care anchetatorul le sesizeză doar într-o discuţie directă cu interlocutorul);
- interviuri structurate, semistructurate sau nestructurate (în funcție de gradul de
libertate în formularea întrebărilor de către sociolog);
- individuale şi de grup (în funcţie de numărul persoanelor participante la interviu).
Specialiştii atrag atenţia că pentru a obţine rezultate bune în folosirea interviului,
trebuie să respecte următoarele reguli: o singura întrebare, un singur răspuns; întrebări precise
si simple; durata interviului sa fie scurta, în funcție de pregătirea și personalitatea
interlocutorului; evitarea cuvintelor cu dublu sens; întrebările să se refere la aspecte concrete;
- evitarea formulărilor pentru ca la întrebările puse să nu se dea răspunsuri monosilabice, de
genul da sau nu.
Practica dreptului utilizează o formă aparte de interviu, în activitatea de urmărire
penală. Procedura desfășurării acestuia si caracterul său obligatoriu sunt reglementate de
prevederile Codului de Procedură penală.
5 M. Voinea, Sociologie generală şi juridică, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000, p.56
6
2. Chestionarul reprezintă a doua metodă de investigare folosită în anchetele
sociologice, care consta în formularea unui set de întrebări ce se adresează subiecţilor pe
problematica studiată.
Spre deosebire de interviu unde sociologul şi interlocutorul au un contact nemijlocit,
în cazul chestionarului, întrebările se pun pe un formular (de obicei pe hârtie) sau la
calculator, cu privire la domeniul studiat, fără ca sociologul să intre în contact cu subiectul şi
de cele mai multe ori, subiectul este scos din mediul său.
d) Analiza documentelor
O altă metodă de cercetare sociologica este cea documentară sau analiza (studiul)
documentelor. Ea reprezintă de fapt, tot o observație dar o observație indirectă.
Cu ajutorul ei sociologii (prin consultarea diferitelor documente oficiale sau
particulare) suplinesc lipsa unor informații care nu pot fi obținute prin celelalte metode de
cercetare sociologică.
Atunci când se apelează la această metodă, trebuie avut în vedere că documentele cu
conținut sociologic poartă amprenta personalității celor care le-au întocmit și nu în ultimul
rând sunt particularizate de condițiile istorice din perioada căreia îi aparțin.
Cele mai folosite documente în cadrul investigațiilor sociologice sunt: situațiile
statistice; arhivele oficiale formate din documente calitative ca analize, procese-verbale,
rapoarte de activitate, directive; documente ale unor persoane cum sunt scrisorile, jurnalele,
memoriile sau autobiografiile; documente auxiliare în care sunt incluse alături de lucrările
literare, presa, documentele fotografice, cinematografice și cele fonetice.
Din perspectivă juridică prezintă interes analiza documentelor juridice care fac dovada
unui anumit context istoric, a unei anumite realități. Un loc aparte ocupă analiza practicii
judiciare la un moment dat sau a practicii unei instanţe (judecătorie, tribunal, curte de apel) în
decursul timpului, cu referire la o problemă juridică determinată (rezilierea contractului,
revendicarea imobilelor preluate abuziv de stat s.a.).
Anchetele sociale se întreprind prin intermediul eșantionului care reprezintă acea
parte a grupului social studiat, stabilită prin diferite procedee și a cărei investigare conduce la
concluzii care vor putea fi exploatate la ansamblul colectivului de origine. Operația prin care
se stabilește eșantionul reprezentativ dintre membrii grupului social investigat se numește
eșantionare.
Pentru ca activitatea de cercetare sociologică să fie eficientă, indiferent de metoda de
cercetare care a fost folosită, după ce etapa culegerii datelor s-au epuizat, echipa de sociologi
7
care efectuează investigarea trece la etapa analizei datelor (folosindu-se tabele, scale,
reprezentări grafice) și în final la redactarea concluziilor care se vor prezenta factorilor de
decizie.
Sociologia este o știință care se folosește de propriile metode de cercetare pentru a
studia fenomenele şi procesele realităţii sociale. Principalele metode la care recurg specialiştii
(observaţia, experimentul, ancheta sociologică, analiza documentelor) îşi găsesc
aplicabilitatea în toate domeniile specializate ale sociologiei, deci implicit şi în domeniul
sociologiei juridice. În mod evident, anumite particularităţi sunt prezente în raport de
realitatea care face obiectul studiului sociologic, împrejurare care este valabilă si pentru
sociologia dreptului.
În concluzie se poate remarca faptul că, în investigarea fenomenelor juridice,
sociologia juridică face apel la metodele de cercetare ale sociologiei generale, pe care însă le
adaptează la specificul realităţii sociale a dreptului. Dintre metodele sociologiei juridice
obţinute prin adaptarea metodelor sociologiei generale la specificul realităţii sociale a
dreptului amintim: experimentul legislativ, ancheta socio-juridică, analiza sociologică a
jurisprudenţei, monografia juridică, sondajul de opinie legislativă,
scalarea atitudinii cetăţenilor faţă de lege şi justiţie etc.6
BIBLIOGRAFIE
1. Sociologie juridică, suport de curs pentru ID, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu,
Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu;
2. A. Mihu, Sociologia dreptului, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 1996;
3. Traian Rotaru, Petre Iluţ, Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, Polirom, Iaşi,
1997;
4. Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative,
Editura Economică, Bucureşti, 2001;
5. Mariana Voinea, Sociologie generală şi juridică, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000;
6. Ion Vlăduţ, Introducere în sociologia juridică, Editura Lumina Lex, 2000.
6 Ion Vlăduţ, Introducere în sociologia juridică, Editura Lumina Lex, 2000, p. 17-18.
8