UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU” I Școala doctorală ”Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu”

2014

REABILITAREA CULTURALĂ A CENTRELOR CIVICE DIRECȚII DE INTERVENȚIE ÎN ORAȘE ISTORICE DIN ROMÂNIA

Doctorand: arh. Andreea PRELIPCEAN Conducător de doctorat: prof. dr. arh. Rodica CRIȘAN

ARGUMENT

Conservarea și reabilitarea patrimoniului construit în cadrul procesului de regenerare urbană a

orașelor istorice depinde în mare măsură de contextul cultural urban specific ce influențează evoluția

patrimoniului cultural construit. Pentru orașele istorice din Europa Centrală și de Est acest context

poartă amprenta transformărilor dramatice ale mediului urban din perioada regimului totalitar atât la

nivelul spațiului construit cât și la nivelul comportamentului urban, iar zona cea mai problematică

pentru procesul de regenerare urbană este zona centrală, marcată de dualitate datorită coexistenței

tensionate între vechiul nucleu, centrul istoric, și nucleul ”nou”, centrul civic (construit în perioada

comunistă, ca urmare a reformei administrative din anii ‘60).

Zona centrală constituie nucleul mediului urban format de-a lungul timpului, atât la nivelul

spațiului construit cât și la nivelul semnificației și identității, iar prezența celor două centre în cadrul

zonei centrale conturează contextul cultural al identității urbane post-socialiste unde amprenta

regimului totalitar asupra mediului construit devine element important de identitate a spațiului și

societății urbane post-socialiste și componentă definitorie a contextului cultural specific în care

evoluează patrimoniul cultural construit.

Plecând de la contextul cultural specific al orașelor istorice post-socialiste, prezenta lucrare

propune o nouă abordare a regenerării zonei centrale a orașelor istorice românești bazată pe

reabilitarea și valorificarea integrată a celor două nuclee ale zonei centrale –centrul civic și centrul

istoric – prin intermediul culturii. Lucrarea investighează rolul important al centrului civic în înțelegerea

contextului cultural urban post-socialist din orașele istorice românești și reprezintă o pledoarie pentru

asumarea atributelor sale identitare în cadrul procesului de regenerare urbană, propunând crearea

unui centru urban multifuncțional bazat pe reconcilierea relației centru civic-centru istoric la nivelul

spațiului public, atribuindu-i acestuia un rol de mediere atât la nivelul mediul construit cât și pentru

comportamentul urban.

Spațiul public preia și transformă semnificația și percepția asupra spațiului/mediului urban prin

modul în care influențează interacțiunea oamenilor cu mediul construit, iar transformarea spațiului

public este un pas important pentru crearea unei coerențe spațial-funcționale și la nivelul semnificației

în cadrul zonei centrale a orașelor istorice post-socialiste românești. În orașele istorice, unde

prezența patrimoniului cultural construit domină și condiționează evoluția zonei centrale urbane,

intervențiile bazate pe valorificarea patrimoniului și a contextului cultural complex, corelate cu acțiuni

de reactivare culturală a spațiului public, pot transforma și adapta semnificația și valoarea identitară a

centrului civic pentru a favoriza abordarea și valorificarea integrate a celor două centre și corelarea

acestora în cadrul unei zone centrale multifuncționale adaptate cerințelor contemporane.

Ca loc de manifestare al tuturor actorilor urbani, spațiul public este oglinda percepției și

transformărilor comportamentului urban, iar modul în care intervențiile de regenerare urbană reușesc

să valorifice rolul de mediere al spațiului public pentru relaționarea centrului civic cu centrul istoric

este important pentru dezvoltarea durabilă a orașelor istorice post-socialiste românești.

Obiectivele cercetării

Prezentul studiu urmărește aprofundarea problematicii regenerării urbane a orașelor istorice

post-socialiste românești, și are ca obiective principale fundamentarea necesității unei noi abordări a

intervențiilor de regenerare urbană în orașele istorice românești și identificarea unor noi direcții de

intervenție adaptate la contextul cultural post-socialist al acestor orașe.

Ca obiective secundare ale cercetării, studiul urmărește analiza contextului cultural al orașelor

istorice românești, identificarea caracteristicilor și tipologiei centrelor civice cu potențial pentru

valorificarea relației centru civic-centru istoric în cadrul procesului de regenerare urbană a acestor

orașe și analiza potențialului spațiului public (din centrele civice) pentru relaționarea eficientă a celor

două centre la nivelul zonei centrale a orașelor istorice românești.

Rezultate așteptate

Studiul urmărește definirea unei noi metode de abordare a strategiilor de intervenție în zonele

centrale din orașele istorice românești, bazată pe înțelegerea și valorificarea contextului social-

economic și cultural post-socialist național, care va contribui la implementarea cu succes a strategiilor

de regenerare urbană conform principiilor dezvoltării durabile a mediului urban.

Întrebări și ipoteze de lucru

Reconfigurarea urbană a orașelor istorice est-europene, în perioada regimului totalitar, a

transformat radical modul de funcționare a sistemului reprezentat de mediul urban, atât la nivel

funcțional și spațial, cât și la nivel social-economic și cultural (cu elemente comune pentru peisajul și

mediul urban al întregului spațiu fost socialist-comunist). Ca urmare, o strategie de regenerare a

acestui tip de orașe trebuie să ia în considerare acest aspect determinat al spațiului urban post-

socialist, pentru a asigura dezvoltarea durabilă și conservarea eficientă (și activă) a patrimoniului

cultural în contextul urban specific Europei Centrale și de Est.

În încercarea de a identifica oportunitățile și premisele regenerării urbane a orașelor istorice

românești se ridică o serie de întrebări ce conturează ipotezele de lucru:

1. Care sunt caracteristicile culturale la nivelul comportamentului urban în orașele istorice est-

europene? În ce măsură modul în care societatea contemporană își însușește acest spațiu

urban ”special” este manifestare a unei crize identitare? În ce măsură ”modelul” cultural

est-european este relevant pentru contextul regenerării prin cultură a orașelor istorice?

2. Relația centru civic - centru istoric: atu sau dezavantaj în contextul ”organismului” urban

complex al orașului istoric românesc? Care sunt premisele de dezvoltare ale orașului istoric

post-socialist în România?

3. Premise și direcții de regenerare urbană: în ce măsură dimensiunea culturală a intervențiilor

la scară urbană răspunde nevoilor societății contemporane în spațiul est-european, în speță

în România? Pot strategiile ce urmăresc promovarea valorilor culturale să rezolve parțial

criza identitară a societății urbane post-socialiste românești?

4. În ce măsură spațiul public devine element de legătură și spațiu de mediere a conflictului

social-cultural și spațial-funcțional dintre cele două centre ale orașelor istorice românești?

Este justificată intervenția asupra spațiului public ca un prim pas pentru remedierea

deficitului de imagine și semnificație a centrului civic, în relație cu centrul istoric? Care este

rolul pe care spațiul public îl joacă în stabilirea direcției de intervenție în zona centrală a

orașelor istorice românești?

Una din ipotezele de lucru este că una din trăsăturile importante ale orașelor istorice post-

socialiste din România este dualitatea (tensionată) a zonei centrale, determinată de coexistența în

relație conflictuală a două nuclee de centralitate, respectiv centrul istoric - vechiul nucleu în jurul căruia

s-a dezvoltat orașul tradițional - și centrul civic - centrul nou realizat în perioada regimului totalitar în

scopul afirmării puterii politice. Deși dualitatea zonei centrale nu este prezentă doar în cazul orașelor

istorice post-socialiste, modul în care se manifestă aceasta din punct de vedere al semnificației

culturale este relevant pentru procesul de regenerare urbană. Relația complexă dintre cele două

centre cu semnificații culturale distincte influențează atât evoluția orașului contemporan, cât și

contextul în care evoluează și trebuie protejat patrimoniul construit, ceea ce ridică problema adaptării

intervențiilor de regenerare urbană la contextul cultural al orașelor istorice post-socialiste.

Astfel, o nouă ipoteză ce se conturează prin aceste întrebări este aceea că strategiile de

regenerare urbană a orașelor istorice post-socialiste ar trebui să se bazeze atât pe reabilitarea și

valorificarea patrimoniului cultural (în speță valorificarea patrimoniului construit urban) cât și pe

valorificarea dimensiunii social-educative a culturii pentru a reintegra în viața orașului zone care suferă

din cauza semnificațiilor negative atribuite – este considerat relevant exemplul centrelor civice din

România al căror potențial considerabil nu este valorificat din cauza asocierii lor cu o perioadă istorică

traumatizantă pentru societatea urbană (în România și nu numai).

O altă ipoteză este aceea că spațiul public are un rol cultural major din punct de vedere al

transformării spațiului urban atât sub aspect spațial-funcțional cât și din punct de vedere al

semnificației culturale. Ca atare, reactivarea spațiului public ar trebui să ocupe un loc important în

cadrul intervențiilor de regenerare urbană a zonei centrale din orașele istorice românești.

METODE ȘI ETAPE DE CERCETARE

Metodologia utilizată în cadrul studiului are două componente complementare, cercetarea

bibliografică și cercetarea de teren, a căror pondere este inegală datorită numărului limitat de lucrări

științifice, studii, articole relevante pentru tema studiată. Cercetarea bibliografică s-a concentrat

asupra aspectelor determinante pentru contextul cultural european, cu precădere în zona Europei

Centrale și de Est, și pe teritoriul României. Caracterul interdisciplinar al temei de cercetare s-a

reflectat și asupra bibliografiei studiate, ce cuprinde lucrări din domenii precum arhitectură, urbanism,

sociologie, marketing. Din punct de vedere al cantității și calității informațiilor relevante pentru

desfășurarea studiului, din punct de vedere al documentării bibliografice, trebuie menționat faptul că

problema centrelor civice din orașe istorice nu face obiectul unor studii extensive, cu atât mai puțin

problema zonei centrale a orașelor istorice post-socialiste. Din acest motiv, prezentul studiu nu este

unul exhaustiv, abordarea temei depinzând de stadiul actual al cercetării în domeniu și de bibliografia

disponibilă. Astfel, cercetarea de teren în ceea ce privește contextul cultural național, și chiar aspecte

ale peisajului cultural urban din Europa Centrală și de Est a constituit un element important/esențial

al metodologiei de studiu, complementar cercetării bibliografice. Cercetarea de teren se bazează pe

observații directe, documentare fotografică, fișe documentare, analiză urbanistică (de tip Plan

Urbanistic Zonal, pentru studiul de caz) și propunere de anchetă sociologică (chestionar pentru studiul

de caz). Ancheta sociologică este doar schițată, având în vedere faptul că desfășurarea acesteia trebuie

coordonată de persoane de specialitate.

Definirea modelului metodologic și studiul de caz sunt componente ale metodologiei bazate pe

sinteza rezultatelor cercetării bibliografice și de teren, și au în vedere identificarea unor noi direcții de

abordare a regenerării urbane a orașelor istorice post-socialiste din România.

I. Cercetare bibliografică

Obiectiv: Stabilirea contextului pentru studiul și aplicarea modelului metodologic (”tema-cadru” a

intervenției)

Direcții de cercetare:

Investigarea direcțiilor contemporane de regenerare urbană durabilă a orașelor istorice în context

european.

Identificarea specificului cultural ce afectează și influențează intervențiile de regenerare urbană

prin cultură în cazul orașelor istorice post-socialiste din Europa.

Selecția cazuisticii relevante pentru reabilitarea culturală a orașelor istorice post-socialiste

românești – investigarea direcțiilor de regenerare urbană prin comparație și analiză a premiselor

și oportunităților de regenerare urbană în spațiul est-european.

Analiza premiselor de regenerare a orașelor istorice din România.

Surse

Pentru desfășurare studiului au fost considerate surse bibliografice primare și secundare,

tipărite și în format electronic, care acoperă o serie de arii problematice relevante pentru obiectul

cercetării.

Surse bibliografice primare:

articole reviste (Arhitectura, Urban Studies etc.), periodice

teze de doctorat – relevante pentru tema conservării patrimoniul din perspectiva

dezvoltării durabile

documente internaționale - carte, convenții, conferințe referitoare dezvoltarea durabilă

și la conservarea patrimoniului, a diversității culturale

standarde și reglementări naționale și locale (ex. Legea monumentelor istorice, Lista

Monumentelor Istorice, documentații P.U.G. P.U.Z. și P.I.D.U., strategii de dezvoltare

urbană elaborate de administrația publică locală etc.)

rapoarte de cercetare ale proiectelor și programelor pe tema conservării patrimoniul

cultural din perspectiva dezvoltării durabile (ex. SUIT, ECC, CHORUS etc.)

rapoarte ale proiectelor implementate de regenerare urbană a orașelor istorice

(ex. SUIT, ECC, CHORUS etc.)

Surse bibliografice secundare:

studii de sinteză ale unor proiecte implementate (ex. Labadi, S. - Evaluating the socio-

economic impacts of selected regenerated sites in Europe , Basset K. - Urban cultural

strategies and urban cultural regeneration: a case study and a critique)

analize ale conceptelor studiate, bazate pe lucrări de specialitate (ex. Rodwell D. -

Conservation and Sustainability in Historic Cities, Stanilov K. (ed.) - The Post-Socialist City.

Urban Form and Space Transformations in Central and Eastern Europe after Socialism etc.)

Pentru analiza conceptelor ce stau la baza intervențiilor asupra orașelor istorice sunt considerate

de importanță majoră documentele internaționale care se adresează problemelor patrimoniului

construit (urban) și ale regenerării urbane a orașelor istorice, și adaptarea reglementărilor naționale la

principiile și recomandările documentelor internaționale.

Cercetarea s-a făcut în baza analizei literaturii de specialitate (articole și volume tipărite) din

domenii precum conservarea și reabilitarea patrimoniului construit, urbanism – planificare, politici,

management urban -, antropologie culturală, sociologie, arhitectură. S-au consultat și analizat

documente – rapoarte, analize, statistici - ale proiectelor culturale recent implementate în orașe

istorice considerate relevante pentru tema studiului. Pentru extragerea informațiilor relevante pentru

studiul proiectelor culturale deja implementate au fost accesate site-urile internet ale unor organisme

și organizații naționale și internaționale cum ar fi UNESCO, ICOMOS, European Council, URBACT,

INTERREG, Ministerul Culturii etc.

II. Cercetare de teren

Obiectiv: identificarea elementelor importante pentru stabilirea direcțiilor de abordare a intervențiilor

de reabilitare culturală a centrelor civice în orașe istorice românești (selectate)

Direcții de cercetare:

Identificarea tipologiei relației centru civic-centru istoric la nivelul zonei centrale în orașe istorice

românești (selectate)

Identificarea direcțiilor actuale de dezvoltare a mediului urban în orașele istorice românești

(selectate)

Identificarea disfuncțiilor mediului urban la nivelul zonei centrale, atât din punct de vedere spațial-

funcțional cât și din punct de vedere cultural

Cercetarea de teren s-a bazat pe observații directe, documentare fotografică, analiza

documentațiilor de urbanism disponibile (online, sau pe suport tipărit), interviuri și a urmărit

identificarea caracteristicilor contextului cultural urban al orașelor istorice românești și identificarea

unor trăsături tipologice relevante pentru abordarea integrată a celor două nuclee din zona centrală.

III. Definirea “modelului” metodologic

Obiectiv: Stabilirea direcțiilor strategice compatibile cu mediul urban românesc.

Stabilirea unui model de analiză multicriterială a contextului cultural complex din zona centrală a

orașelor istorice românești

Identificarea unor direcții de acțiune din punct de vedere al intervențiilor de reabilitare culturală a

centrelor civice în contextul regenerării urbane a orașelor istorice românești

Elaborarea modelul metodologic se bazează pe analiza multicriterială a contextului cultural al

orașelor istorice românești, concretizat sub forma unor fișe analitice (tip) care evidențiază

problematica centrului civic în raport cu centrul istoric. Aceste fișe aplicate unor cazuri concrete,

comparate, au identificat probleme comune ale orașelor istorice post-socialiste românești și au

indicat posibile direcții de acțiune în cadrul procesului de regenerare urbană prin cultură. Modelul

metodologic propus conține atât analiza multicriterială, (bazată pe fișe analitice, fișe de intervenție,

analiză urbanistică de detaliu, anchetă sociologică) cât și schema de intervenție asupra spațiului public

(ce are rolul de suport pilot pentru intervenție) din perspectiva strategiei, metodei de finanțare și a

programului de reactivare. Prin aplicarea în teren a modelului propus se evidențiază noi direcții de

abordare integrată a procesului de regenerare urbană a orașelor istorice românești punând accent pe

valorificarea centrului civic și a relației centru civic – centru istoric.

IV. Studiu de caz

Obiectiv: Verificarea și corectarea “modelului” metodologic prin aplicare la caz concret - reabilitarea

centrului civic din Sibiu.

Aplicarea modelului metodologic în cazul orașului Sibiu are menirea de a verifica viabilitatea noii

abordări în contextul dificil al unui oraș unde reabilitarea centrului istoric s-a făcut pe baza unor

intervenții de regenerare prin cultură și unde sub-utilizarea și neglijarea centrului civic generează

disfuncții importante la nivelul zonei centrale.

V. Formularea concluziilor în raport cu rezultatele așteptate

Obiectiv: Propunerea unui nou mod de abordare a intervențiilor asupra zonei urbane centrale în cadrul

strategiilor de intervenție eficiente și sustenabile pentru valorificarea patrimoniului cultural în

contextul specific post-socialist al orașelor istorice românești.

STRUCTURA LUCRĂRII

Cele cinci capitole ce constituie structura lucrării, în afara introducerii, urmăresc și analizează

problematica orașelor istorice românești pentru a identifica noi direcții de abordare a regenerării

urbane, după cum urmează:

Conturarea imaginii de ansamblu asupra problematicii orașelor istorice europene

Capitolul 1 oferă o privire de ansamblu atât asupra contextului urban cultural european, marcat de

amprenta ideologiei politice asupra mediului construit dar și de evoluția conceptului de

patrimoniu, cât și asupra tipologiei intervențiilor contemporane asupra mediului construit

în orașele istorice. Sunt subliniate în acest capitol problemele de reabilitare și premisele

de dezvoltare ale orașelor istorice europene din punct de vedere al influenței perioadei

regimului totalitar asupra mediului construit.

Analiza peisajului urban românesc din perspectiva contextului cultural post-socialist

Capitolul 2 analizează contextul urban al zonei centrale din orașele istorice românești, din punct de

vedere al evoluției relației centru istoric-centru civic și sub aspectul influenței acestei

relații asupra dezvoltării mediului construit la nivelul planificării urbane.

Capitolul 3 urmărește stabilirea unor direcții de acțiune adaptate contextului urban al zonei centrale

din orașe istorice românești, determinat de relația centru civic-centru istoric, din

perspectiva reactivării spațiului public ca element central cu rol de mediere al acestei

relații și cu rol de interfață între mediul construit și societate, în cadrul reabilitării culturale

a centrelor civice (și în cadrul procesului de regenerare urbană.)

Identificarea un nou mod de abordare a regenerării urbane a orașelor istorice românești, adaptat

contextului cultural post-socialist.

Capitolul 4 aprofundează conceptul culturii în contextul mediului construit din orașele istorice post-

socialiste pentru a demonstra necesitatea adaptării strategiilor de intervenție la peisajul

cultural urban din perspectiva considerării mediului construit ca manifestare a culturii

unei societăți/comunități. Sub acest aspect, este subliniat rolul cultural al centrului civic

în ipostaza de componentă importantă a contextului urban (post-socialist) în care este

conservat și evoluează patrimoniul construit, ipostază care impune adaptarea strategiilor

de intervenție la specificul orașelor istorice românești și se accentuează potențialul

rolului de mediere al spațiul public în cadrul reconcilierii relației centru civic-centru istoric.

Capitolul 5 este dedicat formulării concluziilor cercetării precum și stabilirii unor direcții viitoare de

cercetare.

CONCLUZII

Subiectul regenerării urbane a orașelor istorice în contextul dezvoltării durabile ridică probleme

complexe legate de constrângerile social-economice și peisajul cultural special al spațiului urban post-

socialist. Aceste probleme sunt vizibile și pregnante mai ales în zona centrală a spațiului urban, acolo

unde patrimoniul construit și expresia construită a fostului regim totalitar generează conflict la nivelul

percepției spațiale și nu numai, iar reconcilierea celor două centre impune reconsiderarea zonei

centrale ca parte a unui organism urban complex, în care componentele sale, relațiile interne și

relațiile/schimburile cu orașul sunt vitale pentru evoluția mediului urban. Un centru urban

multifuncțional presupune adaptarea mediului construit la noile cerințe ale societății contemporane,

însă constrângerile generate de prezența patrimoniului construit ce trebuie protejat dar și integrat în

sistemul urban limitează variantele de evoluție și dezvoltare a zonei centrale în această direcție.

Avantajul orașelor istorice post-socialiste sub acest aspect este prezența unei rezerve spațial-

funcționale în apropierea centrului istoric (dominat de prezența patrimoniului construit), în zona

centrală a orașului - care, prin definiție, presupune aglomerări și conflicte spațial-funcționale -, sub

forma centrului civic. Contrastul dintre țesutul urban tradițional prezent la nivelul centrului istoric și

amploarea monumentală a centrului civic, unde se găsesc în general funcțiuni publice majore, poate

deveni avantajul unei zone centrale complexe, în care apar noi posibilități de rezolvare a

incompatibilității la nivel funcțional sau spațial între nevoile societății contemporane și patrimoniul

construit.

Apariția centrelor civice în peisajul urban al centrelor istorice este un element frecvent întâlnit

în spațiul Europei Centrale și de Est, și reprezintă o sincopă în evoluția mediului urban la nivelul zonei

centrale. Din acest motiv, dualitatea este caracteristica funcțional-spațială problematică a zonei

centrale din orașele istorice post-socialiste, un aspect adesea ignorat în cadrul strategiilor și politicilor

actuale de dezvoltare urbană. Prezența centrului civic este unul din motivele pentru care patrimoniul

construit s-a degradat în multe din orașele post-socialiste, dar este și motivul pentru care centrele

istorice și-au regăsit valoarea identitară după căderea regimului totalitar: orientarea către conservarea

și valorificarea patrimoniului se datorează și faptului că centrul nou, centrul civic, reprezintă memoria

palpabilă a unei perioade traumatizante, în contrast cu patrimoniul construit, care este asociat imaginii

perioadei ante-comuniste. Din relația contrastantă între centrul civic și centrul istoric, atât la nivelul

limbajului urbanistic-arhitectural, cât și la nivel spațial-funcțional, patrimoniul construit a câștigat

recunoașterea valorii culturale, economice și identitare prin raportarea la ”lipsa valorilor” centrului

civic.

Deși tendința actuală în strategiile de regenerare urbană a orașelor istorice pune accentul pe

valoarea social-economică a patrimoniului cultural, conservarea și reabilitarea centrelor istorice a

căpătat amploare fără să îndeplinească, la nivel global, o cerință programatică, ci ca răspuns la nevoile

societății contemporane. Protecția, conservarea și valorificarea patrimoniului a devenit importantă

pentru evoluția mediului urban pe măsură ce societatea contemporană a devenit ”victima” globalizării

și a evoluției tehnologice, iar evoluția conceptului de patrimoniu demonstrează modul în care

patrimoniul construit a devenit un element important al evoluției mediului urban. Astfel, patrimoniul

construit a depășit statutul (static) de muzeu, păstrător al memoriei și identității societății și a devenit

un element dinamic al organismului urban, de a cărui transformare depinde evoluția orașului și a

comunității. În acest context, centrul istoric devine nucleul mediului urban atât la nivelul semnificației

și identității comunității cât și la nivel social, economic și cultural-artistic, iar strategiile de regenerare

urbană a orașelor istorice iau în considerare potențialul de motor de dezvoltare economică a

patrimoniului construit, respectiv a centrului istoric. Însă potențialul patrimoniului este subordonat

limitărilor fizice, funcțional-spațiale pe care le impune (re-)folosirea unor structuri arhitecturale și

urbane vechi. Patrimoniul construit trebuie de cele mai multe ori adaptat la nevoile și cerințele

contemporane fără a face compromis în ceea ce privește protejarea și conservarea valorii culturale. În

aceste condiții devine esențial sistemul de relații din interiorul centrului istoric și sistemul de relații

dintre centrul istoric și oraș, pentru a asigura o funcționarea zonei centrale ca element important al

organismului urban.

O privire asupra contextului cultural ce caracterizează spațiul urban al orașelor istorice post-

socialiste de pe teritoriul Europei Centrale și de Est este punctul de pornire pentru stabilirea

perspectivei de studiu asupra zonei centrale a orașelor istorice românești, unde relația dintre centrul

istoric1 și centrul civic2 a afectat în trecut și influențează în prezent evoluția mediului urban. Analiza

evoluției și statutului actual al patrimoniului construit din orașele istorice oferă o imagine de ansamblu

asupra contextului urban în care s-a constituit centrul civic în perioada regimului totalitar. De

asemenea, analiza comparativă a contextului urban din zonele centrale ale orașelor istorice cu statut

de reședință de județ, unde complexitatea centrului civic oferă mai multă flexibilitate din punct de

vedere al potențialului de reabilitare a centrului civic și de dezvoltare a zonei centrale sub raportul

relaționării centrului istoric cu centrul civic, evidențiază elemente definitorii ale spațiului urban central

unde relația dintre cele două centre (civic și istoric) este influențată de poziția geografică în raport cu

lanțul carpatic, de vechimea patrimoniului construit, de gradul de conservare al acestuia. Sunt astfel

selectate cazurile relevante din punct de vedere al varietății tipologice pentru studiul Analiza

contextului urban la nivelul zonei centrale a orașelor selectate a relevat o serie de disfuncții ale

mediului construit atât la nivelul stării fizice cât și din punct de vedere al modului actual de utilizare a

spațiului urban raportat la aspecte funcționale, economice și culturale, ca efect al dualității pe care

relația între centrul civic și centrul istoric o generează în zona centrală. Dezvoltarea actuală a zonei

centrale a orașelor istorice este influențată major de recunoașterea valorii culturale a patrimoniului

construit, tendință materializată prin reabilitarea și promovarea centrului istoric atât ca resursă

culturală cât și ca resursă turistică și economică. Transferul de centralitate între centrul civic și centrul

istoric are influență pozitivă asupra patrimoniului construit din punct de vedere al conservării și

reabilitării acestuia, însă are și rolul de a evidenția limitările pe care patrimoniul construit le are din

punct de vedere al adaptării la modul de viață contemporan și la cerințele și nevoile societății

contemporane.

Datorită contextului cultural și economic, rolul administrației publice în procesul de regenerare

urbană a orașelor istorice este major din punct de vedere al stabilirii direcției de dezvoltare a mediului

urban și al planificării strategice, chiar în lipsa unei strategii naționale de dezvoltare. Tocmai influenței

majore pe care actorii urbani publici o au în cadrul procesului de regenerare urbană intervențiile

actuale asupra mediului construit din zona centrală sunt orientate preponderent asupra spațiului

public din zona centrală, ceea ce indică importanța pe care spațiul public o are pentru evoluția orașului.

Sub aspect cultural, relația dintre cele două centre subliniază criza identitară a societății și

modul în care mediul construit ca manifestare a identității și memoriei colective influențează percepția

și modul de utilizare a spațiului urban. Prin analiza acestei relații s-a urmărit determinarea importanței

pe care contextul cultural urban din zona centrală a orașelor istorice românești post-socialiste o au din

punct de vedere al dezvoltării mediului urban în acord cu principiile dezvoltării durabile și ale

conservării active. Prezența centrului civic în zona centrală devine astfel, din perspectiva antropologică

a culturii considerate ca mod de viață, parte importantă și determinantă a peisajului cultural în care

patrimoniul construit trebuie conservat și reabilitat, ceea ce impune relaționarea spațial-funcțională a

celor două centre pentru a conserva și valorifica toate aspectele contextului cultural specific orașelor

istorice post-comuniste românești. Din perspectiva dezvoltării durabile, centrul civic devine resursă

importantă pentru extinderea și completarea centrului istoric, considerat resursă sensibilă și

neregenerabilă, iar din punct de vedere al conservării active, dezvoltarea zonei centrale prin

optimizarea și valorificarea relației centru civic-centru istoric este atitudinea considerată oportună

pentru a conserva contextul cultural urban complex în care a evoluat patrimoniul construit urban

românesc.

Zona centrală este zona unde se concentrează majoritatea elementelor vieții publice – funcțiuni

spații și sistem de relații - și unde converg activitățile tuturor actorilor urbani. În calitate de scenă a

vieții publice și element important al peisajului cultural urban, spațiul public devine elementul central

al reabilitării culturale a centrului civic în contextul optimizării și valorificării relației centru civic-centru

istoric în cadrul procesului de regenerare urbană. Astfel, reabilitarea culturală a centrului civic este un

proces complex care presupune atât reabilitarea fizică și reconversia funcțională (acolo unde este

cazul) a clădirilor din centrul civic cât și remodelarea și transformarea spațiului public pentru a

răspunde nevoilor societății contemporane și pentru a crea continuitate și armonie la nivelul peisajului

cultural urban. Având în vedere faptul că o parte din clădirile centrului civic și-au păstrat funcțiunea și

influențează activ spațiul public, generând zone de interes funcțional și repere urbane, intervențiile

trebuie să se concentreze asupra spațiului public pentru a crea infrastructura culturală necesară

relaționării spațial-funcționale a celor două centre.

Din punct de vedere al optimizării și valorificării relației centru civic-centru istoric în cadrul

procesului de regenerare urbană prin cultură, spațiul public devine elementul de mediere a

disfuncțiilor generate la nivelul spațiului urban de dualitatea – funcțională, spațială și de semnificație

culturală – zonei centrale, în acest context intervențiile de reactivare a spațiului public având rolul de

a optimiza legătura între cele două centre prin realizarea unor trasee, repere și destinații pentru

activitățile culturale – interacțiuni sociale, manifestări cultural-artistice etc. – menite să transforme din

punct de vedere al semnificației culturale relația centru civic-centru istoric pentru a crea astfel o zonă

centrală multifuncțională și omogenă la nivel spațial-funcțional. Din acest punct de vedere este

importantă identificarea reperelor pe care clădirile centrului civic le generează la nivelul spațiului

public, spațiile publice ample ce pot găzdui activități culturale complementare celor găzduite de

centrele istorice și posibilele trasee prin care se poate realiza conectarea celor două centre. În acest

context, transformarea spațiului public central trebuie să genereze o infrastructură pietonală adecvată

desfășurării vieții publice și activităților culturale. Conformarea spațiului public sub forma unei rețele

de piețe publice conectate prin trasee pietonale prin reorganizarea circulațiilor carosabile și a acceselor

în spațiul public este direcția de intervenție pe care o indică rezultatele analizei spațial-funcționale și

la nivelul semnificației culturale a orașelor studiate, în concordanță cu direcțiile europene de

regenerare urbană, în care transformarea spațiului public central în zonă pietonală destinată

desfășurării vieții publice ocupă un loc important în cadrul intervențiilor de regenerare a zonei urbane

centrale. Analiza relației centru civic-centru istoric a scos în evidență varietatea tipologiei spațial-

funcționale a contextului

Rezolvarea relației centru civic-centru istoric prin remodelarea și reactivarea spațiului public se

impune mai ales în cazul orașelor intracarpatice, unde spațiul public din centrele istorice bine

conservate și cu țesut construit dens și omogen limitează posibilitățile de acces, extindere și

transformare a fondului construit dar și natura activităților pe care le poate găzdui, creând astfel

oportunitate majoră pentru utilizarea spațiului public din centrul civic în interiorul unei rețele de trasee

și destinații de desfășurare a activităților culturale pentru a susține astfel reabilitarea culturală a

centrului civic și funcționarea celor două centre în relație de complementaritate spațial-funcțională,

prin valorificarea peisajului cultural urban post-comunist.

Reactivarea culturală a spațiului public din zona centrală ca element de mediere al acestei relații

răspunde unei nevoi culturale specifice pentru spațiul Europei Centrale și de Est în contextul cultural

al orașelor istorice post-socialiste, iar caracterul flexibil al rețelei ca sistem organizare și conectare a

spațiilor publice are avantajul adaptabilității la varietatea tipologică a relațiilor centru civic-centru

istoric din interiorul zonei centrale a orașelor istorice românești.

Rezultatele așteptate, definite în tema cercetării, au fost atinse, analiza contextului cultural

urban post-socialist specific orașelor istorice românești oferind o privire de ansamblu asupra

caracteristicilor mediului urban relevante pentru procesul de regenerare urbană. În acest context,

prezenta lucrare propune o nouă abordare a intervențiilor de regenerare urbană în zona centrală a

orașelor istorice bazată pe reabilitarea și valorificarea integrate a celor două nuclee urbane în cadrul

unui centru urban multifuncțional, unde spațiul public devine elementul de mediere și spațiul de

transformare a semnificației culturale a mediului urban.

Principalele contribuții ale cercetării sunt :

• evidențierea caracteristicilor contextului cultural post-socialist ca factor determinant al evoluției

mediului urban contemporan, cu un rol important în cadrul procesului de regenerare urbană a

orașelor istorice din România și din Europa Centrală și de Est

• evidențierea potențialului centrului civic din zona centrală a orașelor istorice românești ca resursă

spațial-funcțională importantă pentru dezvoltarea durabilă și regenerarea mediului urban post-

socialist românesc; demonstrarea importanței pe care relația centru civic - centru istoric o are

pentru dezvoltarea unui centru urban multifuncțional adaptat nevoilor societății contemporane

• introducerea unui nou concept – reabilitarea culturală ca reabilitare a culturii prin cultură – și

conturarea direcțiilor majore ale unei abordări a regenerării urbane a orașelor istorice românești

bazată pe valorificarea contextului cultural post-socialist

• propunerea unei metode de analiză și sinteză a caracteristicilor zonei centrale din orașele post-

socialiste românești, cu rol operațional în cadrul intervențiilor de tipul celor preconizate

• propunerea unei noi modalități de valorificare a centrelor civice din orașele istorice românești prin

reabilitarea lor culturală și reactivarea spațiului public în cadrul relației centru civic-centru istoric

Problematica contextului cultural post-socialist în cadrul căruia centrul civic este parte integrantă

a contextului urban în care evoluează și trebuie conservat patrimoniul construit este încă insuficient

studiată, ceea ce creează premisele pentru numeroase direcții viitoare de cercetare. Printre cele

considerate importante pentru o abordare eficientă și coerentă a regenerării urbane a orașelor istorice

conform principiilor dezvoltării durabile se numără:

• studiu privind modul în care a evoluat la nivel spațial, funcțional și al semnificației culturale

zona centrală a orașelor istorice în perioada regimului totalitar pe teritoriul Europei Centrale

și de Est

• studiu privind statutul spațiului public, comportamentul locuitorilor în spațiul public post-

socialist și modul în care este influențat de materialele și mobilierul folosit pentru amenajarea

spațiului public

• studiu privind reconversia funcțională a clădirilor centrelor civice din orașele istorice

românești pentru a valorifica relația centru civic-centru istoric în cadrul unei zone centrale

multifuncționale

CUVINTE CHEIE: REABILITARE CULLTURALĂ, CONTEXT CULTURAL URBAN POST-SOCIALIST, CENTRU

CIVIC, RELATIA CENTRU CIVIC – CENTRU ISTORIC, REACTIVAREA SPATIULUI PUBLIC

1 Centrul istoric fiind definit în cadrul lucrării ca nucleu istoric al mediului urban, clasat ca rezervație de arhitectură în Lista Monumentelor Istorice

2 În lucrare, centrul civic este definit ca fiind complexul arhitectural-urbanistic realizat în perioada regimului comunist, caracterizat prin prezența unor clădiri cu funcțiuni publice majore grupate în zona centrală a orașului, și însoțite de spații publice ample sub formă de piețe publice destinate demonstrațiilor populare.