Universitatea “Vasile Alecsandri”, Bacau

TO COPIII STRĂZII, ABUZAȚI, ABONDONAȚI

Tema:

Reabilitarea comunitara pentru copiii strazii

si copiii abandonati

Schimbarile sociale si economice produse în tara noastra au avut un impact deosebit asupra întregului sistem social, inclusiv asupra structurii si organizarii familiei. În acest context, din ce în ce mai multi copii experimenteaza un nou mod de viata, împinşi în strada atât de costurile sociale ale reformei, cât si de alterarea relatiilor interumane în cadrul nucleului familial.

Problematica copiilor strǎzii nu este un fenomen relativ nou in Romania ci a luat amploare in perioada de tranzitie cand tara noastrǎ s-a confruntat cu nenumǎrate probleme si nevoi. Problematica copiilor strǎzii a provocat dispute aprige intre profesionistii implicati in solutionarea problemelor copiilor aflati in dificultate si care se vedeau pusi in fata unui fenomen cu totul deosebit a cǎrui amploare i-a luat prin surprindere. Aceste dispute s-au purtat in primul rand in jurul cauzelor care determinǎ alegerea strǎzii ca stil de viatǎ si asupra estimǎrii numǎrului de copii ai strǎzii atat in Bucuresti cat si in toatǎ tara. Asistenta socialǎ stradalǎ a apǎrut ca si urmare a aparitiei acestui fenomen. Specialistii din acest domeniu s-au procupat de a rǎspunde problematicii  reintegrǎrii lor familiale, sociale, educationale si vocationale.

Societatea româneasca a fost marcata de aparitia fenomenului de copii strazii dupa 1990. Problematica acestor copii a fost si ramâne în actualitate, pe de o parte datorita specificului acestui fenomen social, iar pe de alta parte datorita modalitatilor diferite de a diagnostica si de a initia masuri concrete de diminuare a lui.

În mod firesc, apar întrebarile: De ce si cum ajunge un copil în strada? Care este magnitudinea acestui fenomen la noi în tara? Care sunt efectele pe care mediul stradal le are asupra dezvoltarii copilului? Care sunt cele mai eficiente metode de interventie?

Copiii strazii, ca fenomen social extins la scara nationala, este legat în mod direct de rata saraciei din diferitele zone ale tarii. Principala zona de unde provin copiii este Moldova (o treime din numarul total). Indicatorul teritorial de saracie indica o concentratie a saraciei în partea de nord-est a tarii (în Moldova). Rata saraciei pentru aceasta regiune este de 40,61 %, cea mai ridicata din toata tara. Aceasta zona include 2/3 din comunitatile cele mai sarace (89 din 137), 1/3 din cele aflate în risc (86 din 227). Analizele efectuate de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii arata ca familiile cu mai mult de doi copii si cele monoparentale

sunt cele mai afectate de saracie. În aceste familii preponderenta este populatia cu vârste între 0 si 16 ani.

 

Identificarea cauzelor care au dus la apariţia problemei

Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe, se împletesc factorii individuali şi sociali, economici şi materiali ce realizează efecte cumulative care măresc proporţia fenomenului. Predomină cauzele economice, cu alte cuvinte, sărăcia din familie, necesitatea de a caştiga bani în majoritatea pentru hrană. Sărăcia din familie este completată de alte cauze ce ţin de relaţiile din familie : disfuncţionalitatea familiei, alcoolismul şi violenţa părinţilor, abuzarea sau neglijarea copiilor. În condiţiile în care o mare parte din părinţi (mame sau taţi) nu au nici o ocupaţie, sunt şomeri sau stau acasă şi nu au venituri pentru întreţinerea familiei, copiii sunt nevoiţi să-şi procure singuri mijloacele de existenţă sau chiar să întreţină familia. Astfel se confirmă faptul că principala cauză a prezenţei copiilor în stradă este sărăcia.

Cauza principală a abandonului familial este pentru ei violenţa din familie, abuzurile la adresa lor sau neglijarea lor emoţională. Consecinţele sunt deosebit de grave: tulburări de comportament, agresivitate, violenţă, decese, embolii, abuzuri sexuale, absenţa normelor morale şi culturale. La nivelul societăţii, consecinţele sunt: delicvenţa juvenilă, extinderea analfabetismului, răspândirea bolilor venerice şi SIDA, prostituţia şi noua generaţie de copii născuţi în stradă.

Instituţiile de ocrotire socială păstrează contactele cu familia sau cu alte instituţii. Studiindu-se modul de organizare al acestor copii s-a constatat că au un stil de viaţă nomad, tribal, sub limita condiţiilor normale de igienă şi moralitatate.

Aceasta distributie a cauzelor indica faptul ca familia este principalul „rezervor” de copii ai strazii. De asemenea, distributia cauzelor indica un procent de 6% din copii care ajung în strada datorita unor dorinte individuale (de a fi liber, independent). În spatele acestor afirmatii se poate întelege absenta interesului parintilor în creşterea si educarea copiilor.

Efectele nerezolvării problemei asupra grupului ţintă, asupra societăţii

•    Responsabilităţile pentru protecţia copilului sunt fragmentate între diferite ministre în baza unor criterii neclare, ceea ce conduce în realitate la eschivarea de la responsabilitatea pentru soarta copilului în complexitatea ei;•    Protectia sociala oferita de Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei se rezumă la alocaţii băneşti derizorii şi nu include servicii speciale pentru familii şi copii;•    Ministerul Educatiei  si  Stiintei nu a reformat sistemul de instituţionalizare a copiilor şi nu dezvoltă suficiente alternative de îngrijire a copiilor: centre de zi, reţele de plasament temporar, modele de integrare a copiilor cu necesităţi speciale în sistemul de învaţămant general;•    Putinele proiecte adresate copiilor strazii (plasament, alimentare,asitenţă medicala, distribuire de îmbrăcăminte) au un caracter sporadic, dispersat şi nu acoperă fenomenul, nu abordează toate aspectele acestuia şi nu pot constitui în totalitatea lor o soluţie eficientă;•    Nu exista centre de informare si documentare în problemele copiilor aflaţi în dificultate, în situaţii de risc, suficiente echipe de voluntari antrenaţi în această activitate;•    Fenomenul “copiii strazii” este tratat în special drept unul ce tine de competenţa organelor de ordine publica şi nu de cea a sistemelor de protecţie şi servicii sociale; In consecinţă, în locul unor centre de zi sau de plasament temporar pentru copiii străzii, aceştia sunt internati într-un Centru de triere cu regim închis, subordonat organelor de poliţie.

Teorii care explică problema socială identificată

Vagabondajul este abordat de specialisti sub latura de “homelessness” ( persoanele fără adăpost ). Acesta a fost inteles ca o  problema sociala pe la sfarsitul anilor '70 si inceputul decadei urmatoare, in contextul cresterii demografice si a crizei de locuinte ce a decurs din aceasta. Intr-o prima faza, intre cele doua fenomene in discutie a existat o suprapunere perfecta: homelessness-ul era perceput drept „o problema limitata, ca extindere, la un grup particular, marginal, fiind indeosebi asimilat cu vagabondajul sau manifestandu-se la indivizi cu o personalitate sau un caracter inadecvat si, in consecinta, avand dificultati de ordonare a propriei vieţi. O prima categorie o reprezinta copiii care muncesc în

strada si care se întorc, de regula, zilnic în familiile lor. Ei frecveteaza rar sau deloc scoala, iar anafalbetismul e destul de des intalnit printre ei. Prezenta lor in strada are scopul de a castiga bani prin cersit sau prin alte activitati, iar seara se intorc, in mod obisnuit, in familie. Insa, influenta contactelor zilnice cu ceilalti copii si tineri care habiteaza in strada, dar si experienta unor abuzuri din partea familiei, cresc riscul ca acestia sa se afilieze definitiv strazii. Consumul de droguri (volatile) are pondere mica, dar presiunea implicita a mediului ii poate determina sa le experimenteze.

Copiii care traiesc in strada circumstantial formeaza un alt segment al vietii stradale.  Acestia, desi au perioade mai mici sau mai indelungate de timp cand revin in familiile sau institutiile de apartenta, atractia strazii are, totusi, o putere de influentare covarsitoare asupra lor. Vulnerabili, ei se intorc constant in strada si sunt, intr-o masura crescanda, in pericolul de a permanentiza sederea lor aici. Exceptand acest aspect, ei nu se diferentiaza prea mult de categoria mentionata in continuare.  Este vorba despre copii care traiesc permanent în strada, fara sa aiba contacte cu familia sau cu institutia de ocrotire. Acestia au o atitudine confuza sau indiferenta fata de familie, amintirile predominante fiind cele din viata stradala sau institutionala.

Sursele de castig sunt munca, cersitul, prostitutia si micile furturi. In ce priveste igiena si sanatatea, starea lor este una extrem de improprie si alarmanta. Fiind nevoiti sa supravietuiasca la cerintele dure ale strazii, comportamentul acestora are tendinte violente. Fumatul, consumul de droguri volatile este aproape generalizat, iar adolescentii consuma si alcool.  Tinerii care traiesc în strada sunt o componenta aparte a vietii stradale. Ei sunt neglijati atat de catre cercetatori ai fenomenului care ii ignora sau doar le mentioneaza fugitiv existenta, cat si de majoritatea organizatiilor, institutiilor si masurilor de protectie sociala. Tinerii sunt catalogati drept esecul incercarilor anterioare de reintegrare ale institutiilor asistentiale si dupa aceasta afirmatie se pune, de obicei, punct. Peste jumatate dintre tineri au mai mult de noua ani de experienta in strada. Cu toate ca nu mai au varsta legala, ei sunt asimilati in continuare „copiilor strazii” si au, in genere, rol de lideri de grup, fiind cei care stabilesc regulile dupa care acestea functioneaza. Pe langa fumat, consumul de alcool si de droguri volatile, in ultimii cinci ani, consumul de heroina a devenit printre tineri o problema serioasa.

Sursele acestora de venituri provin din munci grele, cersit sau furturi.  Un ultim grup mentionat este cel al copiii care traiesc cu parintii în strada. Datele statistice ingrijoratoare furnizate de catre Comisia Anti-Saracie, in anul 2000 arata ca jumatate din populatia Romaniei traia sub pragul de saracie. Situatia respectiva a condus la pierderea locuintelor a numeroase familii care, din pricina lipsei unor institutii tip adaposturi familiale (nu exista decat centre pentru mamele cu copii foarte mici), acestea au fost nevoite sa traiasca in strada cu copiii lor. Pentru a supravietui, parinti si copii, impreuna, cersesc sau presteaza diverse munci slab remunerate. In aceasta categorie sunt inclusi si acei tineri din strada care au devenit părinţi la rîndul lor.

Posibile soluţii pentru rezolvarea problemei

1.  Crearea unor structuri unice, atât la nivel guvernamental, cât si la cel judeţean şi local, de protecţie a copilului;2. Implementarea unor servicii sociale adresate familiei, de prevenire a separarii copiilor de familie, care să se realizeze prin sprijinul acordat familiilor cu mulţi copii şi a celor cu dificultăţi financiare, familiilor aflate în criză sau disfuncţionale;3. Desfasurarea unor programe de reintegrare a copiilor în propriile familii sau plasarea lor în familii de plasament temporar sau permanent, adoptive, şi doar în cazuri extreme, în lipsa altor soluţii plasarea lor în instituţii de stat; 4. Elaborarea unor programe de protectie adresate nemijlocit “copiilor străzii’’ prin lucrători sociali stradali, centre de alimentare, asistenţă medicala şi sociala;5. Dezvoltarea unui sistem de masuri de protectie a copilului împotriva neglijării sau abuzului  în propria familie;

Se pot identifica cinci tipuri de demersuri de reintegrare sociala a copiilor strazii:1.    demersuri spre familie (reintegrare familiala);2.    demersuri spre scolarizare (reintegrare scolara);3.    demersuri spre a-i gasi de lucru;4.    demersuri spre a-i adaposti (in institutii);5.    demersuri de ameliorare a relatiei cu cei din mediul strazii;

Reintegrarea sociala a copiilor strazii presupune un intreg set de actiuni din partea asistentului social stradal, in primul rand pentru a convinge copilul sa-si schimbe modul de viata, sa nu doreasca sa mai traiasca pe strada. Pentru reusita acestei interventii este necesar lucrul in echipa multidisciplinara (asistent social, psiholog, terapeut occupational, medic, politist) deoarece copiii strazii sunt afectati atat din punct de vedere social, cat si fizic si psihic. Din punct de vedere social ei sunt afectati deoarece au rupt legatura cu familia de origine, si-au pierdut rolurile pe care le aveau in familie, iar reteaua lor de suport este distrusa. Din punct de vedere medical au foarte multe probleme din cauza lipsei hranei, a conditiilor precare in care traiesc, a lipsei igienei personale etc. Din punct de vedere psihologic, copiii strazii se simt marginalizati, exclusi, respinsi si de aceea au probleme mentale, tulburari de concentrare, stari depresive. „Pentru fiecare beneficiar in parte, combinatia acestor factori ofera un tablou unic, o individualitate specifica a cazului. Din acest motiv, este nevoie de un proiect de interventie individualizat” 

 O alta variabila cheie in reusita interventiei o constituie factorul timp: cu cat un copil petrece mai mult timp in strada, se infiltreaza in grupuri cu activitati delincvente, cu atat sunt mai mici sansele de reusita in reintegrarea sa sociala. Principiile fundamentale care trebuie sa stea la baza strategiei si programelor in domeniul copiilor strazii si a actiunilor legate de aceasta categorie de minori sunt:

-      fiecare copil are dreptul sa aiba parinti permanenti sau ocrotitori legali;-      statul nu poate fi parintele copilului;-      nevoile copilului sunt mai presus de toate si ele trebuie determinate

individualizat pentru fiecare caz in parte;-      pentru fiecare copil asupra caruia s-a luat o masura de ocrotire vor

trebui sa fie elaborate, urmarite si reevaluate un plan concret si o procedura de punere in aplicare si urmarire a acestui plan;

-      in lipsa familiei, statul trebuie sa ia masuri privind ocrotirea acestor minori prin organele sale specializate.

Strategia in domeniul protectiei copiilor strazii trebuie sa vizeze, in principal, doua componente:

1.    interventia pentru copiii care se afla in situatia de a fi copii ai strazii;2.    prevenirea fenomenului copiii strazii;

I. Strategia de actiune pentru proiectele de tip interventie : are drept scop scoaterea copilului din mediul stradal, formarea si pregatirea lui pentru viata sociala. Astfel, se pot crea centre la care copiii strazii sa poata apela, centre care le vor asigura nevoile elementare de securitate psihoafectiva si sociala. Aici se vor desfasura activitati de resocializare a copiilor strazii prin reluarea legaturii cu familia si comunitatea, in general. Tot centrele vor oferi servicii de educatie, sanatate si asistenta sociala pentru identificarea familiilor acestor copii si pentru elaborarea planurilor de interventie individualizate. De aceea, este esentiala munca in echipa pluridisciplinara.

Pe langa demersurile intreprinse pentru identificarea reala a familiilor acestor copii ai strazii trebuie sa se actioneze si in scopul recuperarii lor.

„Scopul recuperarii consta, pe de o parte, in valorificarea la maximum a capacitatilor copilului, iar pe de alta parte, in antrenarea functiilor psiho-fizice nealterate, astfel incat sa poata prelua activitatea functiilor afectate, in vederea formarii unor abilitati si comportamente care sa-i permita o integrare optima in viata sociala” (Cace si Crangasu, 2003, p. 164). Tot prin recuperare se realizeaza pregatirea psihologica a copiilor in vederea schimbarii mediului stradal cu cel familial, iar pentru aceasta trebuie sa fie cunoscute foarte bine particularitatile psihoindividuale ale fiecarui copil. Metodologia utilizata in aceste demersuri este una psihologica, educativa sau medicala, dar avand in vedere specificul vietii in strada a acestor copii, pentru obtinerea celor mai bune rezultate se recomanda combinarea celor trei forme. De asemenea, in vederea recuperarii, trebuie sa se tina seama „de o serie de factori subiectivi si obiectivi” (Cace si Crangasu, 2003, p. 165):

-      varsta cronologica si mentala a subiectului;-      durata vietii in strada;-      prezenta sau absenta unui handicap;-      nivelul educational;-      evolutia si nivelul dezvoltarii functiilor psihice;

-      posibilitatea suplinirii unor functii deteriorate de catre formatiunile nervoase sanatoase prin care se produce compensarea;

-      starea psihica a subiectului;-      consumul de droguri;-      tipul si durata abuzurilor la care a fost supus;-      posibilitatea evolutiei ulterioare, in formele concrete de activitate pentru

care va fi pregatit copilul respectiv.

Principalele forme ale recuperarii copiilor strazii sunt realizate prin: invatare, psihoterapie si terapie ocupationala.

1. Recuperarea prin invatare (Cace si Crangasu, 2003, p. 165): trebuie inceputa intr-o forma organizata, inca de la varsta prescolara. Prin invatarea intelectuala se urmareste acumularea de informatii elementare, de insusire a unui aparat conceptual, a operarii instrumentale, dar alaturi de aceasta sunt foarte importante in cazul copiilor strazii, invatarea afectiva, motivationala si cea morala. Acestea din urma insotesc procesul de invatare intelectuala si determina insusirea normelor morale, formarea unor abilitati intelectuale, formarea de sentimente, atitudini, aspiratii, precum si modele de actiune si de comportare in viata.    O alta modalitate adoptata poate fi cea a invatarii sociale. Astfel, copilul este orientat spre anumite modele comportamentale concrete si este stimulata capacitatea sa de imitare spontana. Pentru reusita invatarii se formeaza copilului strazii o atitudine activa. El trebuie sa invete sa relationeze cu cei din jur, sa adopte comportamente dezirabile, important in acest sens fiind fenomenul empatic. In acest sens, specialistul trebuie sa foloseasca indemnul, recompensa sau sanctionarea, lauda sau mustrarea, stimularea sentimentului datoriei. In timp, sub influentele educative pozitive, „copilul strazii poate ajunge la autoeducatie – proces de formare a propriei personalitati si conduite, conform unor modele si cerinte, in baza unor eforturi personale” (Cace si Crangasu, 2003, p. 166).

2. Recuperarea prin psihoterapie (Cace si Crangasu, 2003, p. 166): are in vedere refacerea psihica si psihologica a copiilor strazii. Psihoterapia inlatura anxietatea, starile psihice conflictuale, sentimentele de inferioritate, negativismul, depresia, activand motivatia acestor copii in procesul de recuperare.

3. Recuperarea prin terapie ocupationala (Cace si Crangasu, 2003, p. 166): copiii strazii pot desfasura activitati de pictura, dans, muzica, de confectionare a unor obiecte, activitati ce ajuta atat la formarea unor abilitati motrice si practice, cat si la formarea unor deprinderi profesionale. Copiii trebuie sa desfasoare aceste activitati in functie de posibilitatile fiecaruia, de inclinatiile si dorintele fiecaruia pentru a evita descurajarea si scaderea interesului in cazul in care un copil nu poate face fata unei activitati. Jocul, de asemenea, poate crea dispozitii pozitive si deconectari fata de situatiile traumatizante pe care le-au trait copiii in strada. Prin joc, activitate principala la varsta copilariei, dar de care copiii strazii nu s-au bucurat, se pot exprima mai usor gandurile si sentimentele, lasand imaginatia sa actioneze.

Recuperarea urmareste formarea unor calitati fizice si psihice care sa permita copiilor strazii sa ajunga la (Cace si Crangasu, 2003, p. 167):

-      formarea simtului de responsabilitate si autocontrol;-      formarea unor comportamente adecvate la situatie;-      insusirea de abilitati intelectuale si a dexteritatii manuale;-      capacitatea de a comunica prin limbaj oral si scris;-      obtinerea unui nivel de autonomie personala;-      exercitarea unei profesii sau ocupatii;-      conturarea unor interese cat mai diverse.

II. Strategia de actiune pentru proiectele de tip preventie (Pitulescu, 2000, p. 207): trebuie sa actioneze asupra cauzelor si conditiilor favorizante producerii fenomenului copiii strazii.

Tipuri de actiuni preventive:-     dezvoltarea pe plan local a unor servicii sociale de sprijin si consiliere a

familiilor cu multi copii, familii sarace, familii in situatii de risc. Se pot ajuta familiile prin suport material si financiar, prin consiliere in criza, prin educatie.

-      desfasurarea unor actiuni nationale si locale de sensibilizare si constientizare a autoritatilor si opiniei publice: se poate realiza prin desfasurarea de campanii de informare, prin distribuire de materiale informative despre situatia copiilor strazii.

-      pregatirea speciala a lucratorilor sociali: specialistii trebuie sa cunoasca foarte bine aspecte ce tin de acest fenomen, ei trebuie sa fie pregatiti sa lucreze cu aceasta categorie sociala si trebuie sa lucreze in echipe pluridisciplinare.

-      incurajarea factorilor care, pe de o parte, ofera alternative la institutionalizarea copiilor, iar pe de alta parte, ofera sprijin si consiliere acestor copii.

      Pentru reusita actiunilor de preventie este important ca institutiile publice de protectie sa colaboreze eficient cu organizatiile neguvernamentale care desfasoara activitati de protectie a copiilor aflati in situatie de risc. 

Tipuri de centre de zi pentru integrarea sociala a copiilor

In Romania exista multiple tipuri de centre de zi pentru integrarea sociala a copiilor, astfel incat sa acopere intreaga arie a nevoilor persoanelor defavorizate. Centrele de zi se impart, asadar, conform urmatoarei tipologii:

- Centre de zi pentru integrarea sociala a copiilor delicventi sau cu risc infractional;

- Centre de zi pentru integrarea copiilor abandonati, in vederea inlaturarii fenomenului copiii strazii;

- Centre de zi pentru copiii provenind din familii sarace;

- Centre de zi pentru copiii de etnie roma;

- Centre de zi pentru copiii cu dizabilitati.

Servicii oferite si obiective ale centrelor de zi pentru copii

In functie de specificul lor, centrele de zi pentru integrarea sociala a copiilor ofera servicii adaptate. In general, insa, in astfel de centre, copiii au parte de ingrijire (alimente, haine), educatie, consiliere psihologica, asistenta medicala corelata nevoilor lor (kinetoterapie etc.) si nu numai.

Obiectivele stabilimentelor de acest tip se centreaza in jurul integrarii sociale sau in viata de familie a copiilor, dezvoltarea unui cod moral de valori, dar si finalizarea unor studii care sa le permita accesul si integrarea intr-un loc de munca.

Pentru acesti copii si integrarea intr-un sistem rezidential este anevoioasǎ. Copiii strǎzii sunt in general acei copii care au fost privati de grija pǎrinteascǎ si atentia cuvenitǎ si care nu au dezvoltat un atasament sigur fatǎ de pǎrintii lor sau alte persoane adulte, la inceputul vietii lor. Astfel se explicǎ lipsa de incredere fatǎ de adulti ( care, in experienta lor sunt abuzivi si nedemni de incredere), dificultǎtile de integrare intr-un sistem cu reguli cu program stabil, lipsa notiunilor elementare de igiena si educatie.

Odatǎ ajunsi intr-un centru de tip rezidential, copiii se vor atasa vizibil numai de o singurǎ persoanǎ de la care vor primi informatii, pe care o vor urma si fatǎ de care se vor comporta exemplar. Indatǎ ce o alta persoanǎ, prin natura muncii sale, incearcǎ sǎ preia locul persoanei de atasament, se produce o schimbare totalǎ de comportament si copilul dulce si respectuos devine agresiv si abuziv. In spatele acestei agresivitati, se aflǎ nevoia de afectiune si de ingrijire, de intelegere si respect, care au lipsit din viata copilului si care l-au condus la despartirea de familie. Copiii  strǎzii nu sunt capabili sǎ isi exprime sentimentele, in special cele de afectiune, intr-un mod care sǎ fie usor acceptabil de cǎtre cei din jur. Ei trǎiesc in prezent, astǎzi se pretrec o multime de evenimente importante in viata lor, maine este distant, o nouǎ provocare, o nouǎ incercare. De aceea nu se ataseazǎ de lucruri si par atat de bine adaptati la modul de viatǎ stradal.

Odata ajunsi intr-un centru rezidential, sunt supusi unor schimbǎri majore si sunt provocati la acceptarea autoritǎtii unor adulti, a unui program, a unui nou set de reguli si valori, care desea par prea greu de imbrǎtisat.

Integrarea copiilor strǎzii in sistemul rezidential, desi anevoioasǎ nu este imposibilǎ, la varste fragede. Existenta unor profesionisti in acest domeniu care sǎ colaboreze indeaproape la integrarea lor  face recuperarea lor posibilǎ.

Bibliografie:

https://ro.scribd.com/doc/134623731/Fenomenul-copiii-straziihttp://www.creeaza.com/familie/asistenta-sociala/COPIII-STRAZII-UN-

FENOMEN-ACTU217.phphttp://www.rasfoiesc.com/sanatate/asistenta-sociala/Demersuri-de-

reintegrare-socia35.php