radul zugravul din răşinari,...
TRANSCRIPT
1
Radul Zugravul din Răşinari, Sibiu1
Drd. Saveta-Florica Pop
Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia
Rezumat
Radul Zugravul din Răşinari, personalitate de excepţie în peisajul artistic transilvănean la
interferenţa secolului al XVII-lea cu cel următor, constituie liantul între zugravii de la sudul
Carpaţilor şi cei din comunitatea răşinăreană. Singura piesă cunoscută a zugravului este o icoană
Maica Domnului cu Pruncul, păstrată în colecţia particulară Georges Abou Adal din Liban.
Identificarea zugravului răşinărean cu artiştii omonimi transilvăneni nu poate fi susţinută,
căutările dirijate spre Ţara Românească surprind un zugrav portretizat alături de marele artist
Pârvu Mutu în pictura murală a bisericii din Bordeşti (jud. Vrancea). Cum formarea artistică a
Zugravului Radu trebuia să se petreacă la sud de Carpaţi, orientarea noastră spre pictorul de la
Bordeşti este posibilă, dar starea precară de conservare a picturii bisericii nu permite
particularizarea artistului răşinărean. Elemente stilistice şi de compoziţie din opera zugravului
Radul, pot fi surprinse în creaţia artistică a lui Pârvu Mutu şi a zugravilor din proximitatea
acestuia. Existenţa zugravului Radul deschide o altă perspectivă asupra formării artiştilor care-i
succed la Răşinari.
Abstract
Radul Zugravul from Rasinari, outstanding figure in the artistic landscape of Transylvania,
at the junction of the seventeenth century to the next, is the glue between the painters of the
Southern Carpathians and the rasinarian community. The only known artwork of the painter is an
icon of the Madonna with Child, held in a private collection Georges Abou Adal, from Lebanon.
Identifying the rasinarian painter with the Transylvanian homonymous artists cannot be sustained;
directed searches towards the Romanian Country describe a painter portrayed next to a great artist
Pârvu Mutu in a mural paint belonging to Bordeşti church (Vrancea County). As the artistic
training of Radul Zugravul had to occur south of the Carpathians, our orientation towards the
painter from Bordesti is posible, but the precarious state of conservation of listed church painting
does not allow the identification of the răşinărean artist. Elements of style and composition from
the painter Radu’s artwork can be found in Pârvu Mutu's artistic creation and in that of the
painters in his vicinity. The existence of the painter Radul opens another perspective on the
formation of artists who succeeded him at Rasinari.
Zugravii de la Răşinari sunt structuraţi, în contextul artistic transilvănean din secolul al
XVIII-lea, în trei generaţii2. Epoca răşinăreană debutează cu Popa Ivan şi Nistor Dascălul
3,
succedaţi de fiii popii Radu, Iacov şi Stan4, cărora li se alătură zugravul craiovean Grigorie Ranite
5
şi fiul acestuia Ioan Grigoriovici. Prolifica epocă artistică se încheie cu Gheorghe fiul lui Iacov şi
1 Cercetări realizate in cadrul proiectului POSDRU 7706 Creşterea rolului studiilor doctorale şi a competitivităţii
doctoranzilor într-o Europă unită cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. 2 Porumb 2003, p. 43-51;
3 Pop, Cucui, Dumitran 2010, p. 32 – 80.
4 Dumitran, Cucui, Mihu, Pop 2010.
5 Dumitran 2010, p. 84-98.
2
Ioan Zugravul din Poplaca, acesta din urmă ataşat pictorilor răşinăreni. După cum am remarcat,
Radul Zugravul nu se regăseşte printre artiştii semnalaţi în localitatea din apropierea Sibiului.
O scurtă radiografie a zugravilor Popa Ivan şi Nistor Dascălul, din perspectiva studiilor
recente, o găsim mai mult decât necesară în demersul propus. Activitatea artistică a zugravului Popa
Ivan o surprindem din 1718, cu realizări de excepţie în cel de-al treilea deceniu. Etapa 1732
marchează începutul unei perioade de tăcere, extinsă pe două decenii şi jumătate6, la 1758 semnează
împreună cu colaboratorul acestuia Nistor Dascălul pictura murală exterioară a bisericii din
Răşinari7. Denominaţia sa este însoţită, începând din 1720, de apelativul Popa
8, juxtapunându-şi
descendenţa „ot Răşinari”, ceea ce ne permite particularizarea acestuia de preotul omonim din
Făgăraş9. Formarea celor doi pictori răşinăreni, aşa cum o consideră M. Porumb, dintr-o perspectivă
cât se poate de firească, este ataşată sferei cultural-artistice brâncoveneşti, cu un limbaj ce
presupune contacte directe cu centrele artistice de la sudul Carpaţilor10
.
Încercarea de a surprinde cel mai firav indiciu care ne-ar putea dezlega taina formării
artistice a celor doi zugravi nu a avut şansa unei reuşite. Numele acestora nu figurează în inscripţiile
repertoriate din arealul judeţului Vâlcea11
, iar studiul picturii murale al bisericilor de la sudul
Carpaţilor, realizate în epoca brâncovenească, s-a dovedit de asemenea fără finalitate. Demersul de
a individualiza stilistic fiecare zugrav, semnalat de obicei într-o inscripţie comună, nu a avut efectul
scontat, iar piesele mobile semnate au lăsat fără răspuns intervenţia iniţiată.
Îndreptându-ne atenţia spre zugravul Nistor, surprins alături de Popa Ivan din 1720,
secondându-l în inscripţii pe cel care deţinea funcţia clericală, nu-şi dezvăluie apartenenţa la
comunitatea răşinăreană decât din 1730, prin inscripţia icoanei de la Pleaşa (jud. Alba) 12
. Această
pisanie ne-a indus ipoteza unei posibile descendenţe în Ţara Românească şi identificarea lui Nistor
ca fiu al Zugravului Nicola13
. Venirea sa în Transilvania putea să fie determinată de revenirea acasă
a unui zugrav răşinărean sau de călătoria la Alba Iulia a ieromonahului Iosif angajat în 1716-1717 la
zugrăvirea iconostasului bisericii ridicate în cartierul Maieri din ruinele vechii catedrale
mitropolitane14
. După o absenţă de aproape două decenii, în care numele său nu figurează în
inscripţii, ca şi în cazul colaboratorului său Ivan, îl vom regăsi, în conscripţiile din anii de mijloc ai
veacului. Înregistrat, la 175015
, cu o situaţie materială modestă, care se va micşora pe parcursul unui
jumătate de deceniu, dar având totuşi un venit constant16
.
După acest preambul ne îndreptăm atenţia spre Zugravul Radul din Răşinari. Motivul
omiterii din lista celor care au însufleţit şi au dat culoare bisericilor româneşti, în zbuciumatul secol
al luminilor, este cât se poate de întemeiat. Singura piesă cunoscută până în acest moment, care
evocă numele Zugravului Radul, se află în colecţia particulară Georges Abou Adal din Liban.
Icoana cu tema Maica Domnului cu Pruncul (fig. 1), datată 1700, o cunoaştem datorită studiilor
întreprinse de marele istoric Virgil Cândea, care a avut o mare pasiune şi pentru icoanele melchite17
.
6 Icoanele Maica Domnului cu Pruncul şi Iisus Pantocrator de la Ohaba Streiului (jud. Hunedoara), datate 1752, sunt
atribuite zugravului răşinărean, cf. Porumb 1998, p. 194; Porumb 2003, p. 44; Pop, Cucui, Dumitran 2010, p. 45, 55. 7 Porumb 2003, p. 45; Pop 2009, p. 86-105; Pop 2010, p. 156-172; Pop, Cucui, Dumitran 2010, p. 69-73.
8 Dumitran, Cucui, Pop 2009.
9 Porumb 1998, p. 194; Porumb 2003, p. 44.
10 Porumb 1998, 192; Porumb 2003, p. 43.
11 Vezi Bălan 2005.
12 Pop, Cucui, Dumitran 2010, p. 34, 40, 42, 45, fig. 2.
13 Cristache-Panait 1998-1999, p. 193-203.
14 Piesă dispărută; semnătura artistului a fost citită de Nicolae Iorga pe una dintre icoane; vezi Iorga 1906, p. 34.
15 Tabella ad conscriptionem, rola 47367.
16 Tabella individualis, p. 221-222; vezi şi Pop, Cucui, Dumitran 2010, p. 35.
17 Cândea 1997, p. 298, 299, nr. 134; Cândea 1998, p. 316, nr. 35; După anul 1724 din biserica ortodoxă a Libanului se
desprinde o comunitate greco-catolică, preluând denumirea de „melkită” (de la sir. melek, „împărat”, cu referire la cel al
Bizanţului). Virgil Cândea descoperă în deşertul Libanului asemenea piese, valorificându-le într-o expoziţie, pentru care
3
Piesa a făcut în nenumărate rânduri obiectul unor expoziţii, unul dintre aceste evenimente s-a
consumat la Geneva, în 1993, când Virgil Cândea publică, probabil pentru prima dată, icoana
zugravului Radul din Răşinari18
. Înainte de a studia piesa încercăm să dezlegăm enigma zugravului
răşinărean, încadrat cronologic în una dintre cele mai efervescente perioade artistice, dar, din opera
cărui nu cunoaştem, până acum, decât această unică piesă. Desigur, noi o considerăm cea mai
importantă din întreaga sa creaţie, fără această icoană Zugravul Radul din Răşinari ar fi rămas în
anonimat.
Mai întâi analizăm zugravii omonimi surprinşi în Transilvania, care s-ar putea identifica cu
zugravul răşinărean. Surprindem trei artişti cu acest nume, activi în epocă în deceniile şapte şi cele
următoare19
ale secolului al XVIII-lea, dintre aceştia nu-l putem recunoaşte pe artistul răşinărean,
care dă dovadă, la 1700, de un stil pictural deplin matur, ceea ce nu ne permite să acceptăm, în
pofida vârstei tinere pe care ar fi avut-o la acel moment, intervenţia sa artistică în perioada de după
mijlocul secolului. Alt zugrav, cunoscut din însemnările notate într-un manuscris românesc, păstrat
în Biblioteca Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, „Radul Zugraf ot Braşov” 20
, semnalat în
iarna anului 1697 în oraşul de sus21
, suscită interesul nostru. Deşi atestat documentar, între 1672-
1697, din creaţia sa artistică nu cunoaştem nicio operă, fiindu-i atribuită, cu probabilitate,
restaurarea portretului lui Mihai Viteazul din biserica indicată. Analiza creaţiei artistice şi analogia
cu opera zugravului răşinărean constituie un deziderat, iar apelativul „ot Braşov” ne determină să-l
diferenţiem de protagonistul studiului nostru. Deşi, se cunosc exemple de zugravi care odată
stabiliţi într-o altă localitate îşi asociază numele de noua reşedinţă, ceea ce constituie, în secolul al
XVIII-lea, o manieră frecventă22
.
Periplu printre zugravii omonim surprinşi în Transilvania se încheie, fără să avem cel mai
firav indiciu pentru a-l identifica pe artistul răşinărean. Acest lucru ne determină să dirijăm căutarea
noastră la sudul Carpaţilor, unde considerăm că s-a petrecut formarea artistică a zugravului,
probabil şi una dintre cele mai prolifice perioade din creaţia sa.
Portretele realizate în pictura murală a bisericii din Bordeşti (jud. Vrancea), la 1699,
ilustrează figura marelui zugrav Pârvu Mutu, care are alături pe unul dintre colaboratorii acestuia
Zugravul Radul23
. Fragmentul de frescă decapat din pictura murală a bisericii se află expus în
Galeria de Artă Medievală al Muzeului Naţional de Artă al României. Deşi inscripţiile celor două
personaje se păstrează parţial, totuşi, cea care-l reclamă pe Radul, nu-i dezvăluie apelativul de
ucenic ci pe cel de zugrav24
. Nu găsim justificarea pentru care acesta este considerat ucenicul lui
Pârvu Mutu25
, atâta timp cât el nu apare ilustrat cu acest calificativ. Redarea acestuia în planul
secund, parţial eclipsat de figura amplă a zugravului principal, având în mâna dreaptă probabil o
mistrie cu care sclivisea suprafaţa de intonaco în vederea primirii stratului de culoare, a fost
probabil raţionamentul semnalării ca ucenic. Se pare că acest zugrav, a fost, după cum menţionează
Teodora Voinescu, ultimul colaborator a lui Pârvu Mutu26
, înainte de a se stabili, la 1701, în
primeşte o distincţie, descoperind astfel de obiecte şi la colecţionari particulari din România, cf.
http://www.ziarullumina.ro/articole;1450;1;19707;0;Doi-ani-de-la-trecerea-la-Domnul-a-lui-Virgil-Candea.html. 18
Cândea 1998, p. 316. Există posibilitatea ca A. Grabar să fi semnalat piesa în Les icônes melkites, ed. Virgil Cândea
Icônes melkites, Museul Nicolas Sursock, 1969, p. 22, cf. Cândea 1997, p. 29, n. 33. 19
Porumb 2003, p. 315. 20
Ibidem, 316. 21
Cristache-Panait 1984, p. 69, n. 19. 22
O asemenea practică este uzitată şi de cei doi fii ai popii Radu din Răşinari, Iacov şi Stan, care-şi asociază numele de
localitatea în care s-au stabilit; vezi Dumitran, Cucui, Mihu, Pop 2010, cap. Introducere. 23
Voinescu 1955, p. 138; Pe „Dascălul Radul Zugraf sin Mihai Zugraf”, după cum obişnuia să-şi semneze lucrările, îl
excludem din acest demers, deoarece anul 1740 se consideră ca cel al naşterii sale, vezi Voinescu 1978, p. 11-12. 24
A se vedea în acest sens copia executată de pictorul O. Angheluţă păstrată în patrimoniul aceleaşi instituţii, cf.
Voinescu 1955, p. 138. 25
Voinescu 1955, p. 138. 26
Ibidem, p. 144.
4
Bucureşti27
, unde deschide o şcoală de zugrăvie, ceea ce ar susţine demersul demarat, informaţiile
converg spre personalitatea artistului consacrat. Tentativa de particularizare stilistică a artistului din proximitatea lui Pârvu Mutu, în vederea
asocierii cu zugravul răşinărean constituie un demers nu tocmai facil, deoarece pictura murală a
bisericii din Bordeşti se păstrează doar fragmentar, iar starea de conservare a acesteia nu permite
analiza picturii în vederea evidenţierii manierei zugravului Radu.
Această ipostază ne determină să supunem analizei stilistice şi iconografice piesa zugravului
răşinărean cu teme similare în opera lui Pârvu Mutu, din biserica Filipeştii de Pădure (jud. Prahova),
unul dintre cele mai bine conservate ansambluri din creaţia zugravului. Din acest lăcaş am selectat o
scenă din pictura murală şi icoana împărătească, precum şi o scenă din biserica fostului schit
Lespezi (jud. Prahova), pictură atribuită de asemenea marelui artist28
. Pisania păstrată la
proscomidiarul bisericii din Filipeştii de Pădure deconspiră mai mulţi meşteri „Stan, Pârvu,
Neagoe, Neculae zugravi”, iar cea din pronaos, deasupra uşii la intrare, îl evocă doar pe „Pârvu
Mutu zugrav, văleat 72[01]29
”. Autoportretul artistului se păstrează pe peretele de miază-noapte al
scării turnului-clopotniţă, redat dintr-un uşor semiprofil, ţine în mâini o icoană a Maici Domnului cu
Pruncul, tipul Hodighitria30
, identificându-se, într-o formă schematizată, cu icoană împărătească din
iconostas31
. Alături de acesta se află reprezentat, la proporţii mult reduse, portretul unui alt meşter32
,
care ţine, probabil, tot o icoană, al cărui nume nu-l cunoaştem, inscripţia mai păstrează doar câteva
litere care nu permit întregirea denominaţiei. După cum am constatat numele lui Pârvu Mutu nu se
află în fruntea pisaniei din altar, acest loc fiindu-i rezervat zugravului Stan, probabil artistul regăsit
în pisania bisericii mari de la Mănăstirea Hurezi33
. Acest detaliu nu schimbă demersul pe care ni l-
am propus, deoarece nu cunoaştem contextul potrivit căruia Pârvu Mutu figurează pe poziţia
secundă, fără să denegăm calităţile artistice ale Zugravului Stan, rămânem totuşi în sfera pictorilor
din proximitatea lui Pârvu Mutu.
Considerăm mult mai facilă analiza succesivă, a operelor menţionate, ceea ce ne permite o
perspectivă justă a fiecărei compoziţii, insistând asupra piesei zugravului răşinărean.
1) Maica Domnului cu Pruncul (fig. 1)
Colecţia Georges Abou Adal, Liban; dimensiuni: 66,3x50,7 cm; inscripţii: „1700, Radul din
Răşinari”, în stânga; „Această s[fântă] icoană o au plătit Ion Voina pentru aste două suflete anume
Ana şi Stana ce s-au tânplat de au murit ca să să pomenască veaci”, în dreapta, ultimele cuvinte
sunt înscrise pe piedestal, lângă picioarele Maicii.
Icoana Zugravului Radul o reprezintă pe Maica Domnului aşezată într-un tron somptuos din
lemn aurit, cu spătarul curbat, bogat decorat, două perne de mătase completează decorul opulent.
Picioarele sunt aşezate pe subpedanteum, poartă pantofii brodaţi. Cu braţele îl ţine frontal pe
Hristos, cu mâna dreaptă îi susţine picioarele, cealaltă mână este aşezată pe umărul stâng. Pruncul
redă gestul binecuvântării cu amândouă mâinile ca şi episcopii.
27
Meteş 1929, p. 35. 28
Voinescu 1955, p. 138, Apud Dimitrie Bădiceanu 1939, p. 11; atribuie pictura Schitului Lespezi, 1694, pe baza unui
act scris de mâna zugravului Pârvu Mutu. 29
Inscripţia, păstrată parţial, nu permite citirea ultimelor cifre, T. Voinescu o datează, pe baza aceleaşi pisanii, cu anul
1692; vezi Voinescu 1955, p. 137, n. 1. 30
Prezenţa acestei piese a determinat interpretarea potrivit căreia zugravul vroia să se expună şi ca pictor de icoane. 31
Efremov 2002, p. 62 atribuie lui Pârvu Mutu. Icoana Sf. Ioan Botezătorul, aşezată în partea dreaptă a iconostasului,
deţine în zona inferioară o inscripţie aplicată cu alb, puţin lizibilă din cauza stratului de verni modificat cromatic, doar
intervenţiile de restaurare ale pieselor ne pot oferi mai multe detalii. 32
Voinescu 1955, p. 144. 33
Popa, Iancovescu 2009, p. 148, 259. Renumele de care s-a bucurat ne determină să-l identificăm şi cu zugravul
omonim din pictura paraclisului curţii domneşti de la Târgovişte; vezi Ene 2008, cap. Zugravii de icoane. Nu
considerăm însă justă identificarea acestuia cu zugravul care încheie, pe poziţia a şaptea, la Glogova (jud. Gorj) pisania
datată 14 septembrie 1734, cunoscute fiind calităţile sale artistice, cf. Cristache-Panait 1998-1999, p. 194.
5
Capul Maicii este încadrat de o coroană din aur cu fleuroane decorate cu volute şi garnisite
cu pietre preţioase. Poartă tunică albastră, cu elemente decorative la gât şi la mâini, o mantie roşu-
oranj, bordată cu galon şi elemente fitomorfe din aur, pe intrados are vrejuri vegetale, ramuri, cu
frunze cârcel şi boboci34
. Mantia formează pe mâna dreaptă falduri ample, tratate într-o formă
geometrizată de zigzag, regăsibile pe mediană şi în partea dreaptă, pe lateral şi în zona inferioară.
Pruncul este înveşmântat în chiton de culoare deschisă, decorat cu motivul crinului stilizat35
,
cu himation de culoare închisă, luminile fiind tratate liniar şi prin degrade cromatic, formând falduri
ample, geometrizate.
În planul secund, în lateralele tronului, sunt redaţi în picioare cei doi arhangheli, Mihail şi
Gavriil, în poziţie ¾, în atitudine de evlavie, cu o mână adusă la piept; ei poartă somptuoase tunici,
roşie şi ocru, albastru închis şi deschis, pelerină albastră şi roşie, loros decorat, pantofi brodaţi.
Montanţii tronului, decoraţi cu motivul palmetei şi semipalmetei, au la interior ramuri cu
frunze cârcel; vrejurile răsucite ne dirijează spre planul înclinat al spătarului, înspre suprafaţa
curbată a tronului, bordată cu pietre preţioase încadrate de şir dublu de perle. Aureola Maicii se
evidenţiază prin stratul de preparaţie aplicat în relief, celelalte personaje au nimburile poansonate.
În partea inferioară, câmpul icoanei comportă o culoare albastru deschis, în partea superioară s-a
recurs la foiţă metalică din aur.
Inscripţia Maica Domnului Eleusa, redată cu aur pe fond roşu, în două cartuşe rectangulare,
are marginal un decor cu volute, iar cartuşul din stânga găsim un ornament vegetal din aur.
Rama, decorată cu stucatură aplicată în relief, bordată cu culoare roşie, în parte degradată,
nu impietează cu nimic ansamblu, foarte bine păstrat.
Dimensiunile piesei i-a inspirat lui Virgil Cândea integrarea acesteia unui mic iconostas, o
biserică de sat sau un schit36
. Dar, totodată se remarcă execuţia îngrijită, abundenţa aurului şi a
decoraţiilor în relief, a nimburilor şi a ramei, poziţia hieratică a personajelor, predilecţia pentru
decor, ceea ce mărturisesc intenţia pictorului de a realiza o operă de excepţie. Remarcăm
solemnitatea chipurilor Maicii şi a Pruncului, de asemenea expresia arhanghelilor, care în loc să
privească obiectul venerării lor, par să fixeze zugravul, asociindu-se unei picturii de şevalet37
.
Inscripţia dedicatorie precizează donatorul piesei, care-şi oferă prinosul pentru pomenirea
celor două persoane feminine, care trebuiau să-i fie apropiate, probabil chiar din familia acestuia, a
căror moarte s-a petrecut inopinat. Pisania nu ne oferă însă nici cea mai vagă informaţie despre
localitatea căreia i-a fost destinată piesa sau asociată unei comunităţi.
Prin stilul şi data sa icoana se înscrie în pictura epocii brâncoveneşti, atestată nu numai în
Valahia, dar şi în Transilvania. Deşi modelul aparţine artei postbizantine, prototipul acestuia se află
în pictura bizantină, doar elementele decorative sunt tributare artei italiene38
. Această singură piesă
cunoscută a zugravului Radul constituie o operă reprezentativă a artei româneşti în pragul secolului
al XVIII-lea şi evocă măiestria artistică a zugravilor răşinăreni.
2) Maica Domnului cu Pruncul, Filipeştii de Pădure (jud. Prahova); fig. 2
34
O manieră identică de tratare a intradosului mantiei o regăsim în icoana Maica Domnului cu Pruncul din iconostasul
bisericii Sf. Nicolae din Făgăraş, piesă realizată de către zugravul Preda Panonean, care semnează şi datează, 1698-
1699, icoana de hram. Acelaşi iconostas deţine icoana Iisus Pantocrator, care are pe chiton un motiv decorativ aproape
similar cu cel întâlnit pe mantia Maicii din icoana Zugravului Radu. O tratare similară a mantei, cu motive vegetale din
aur, găsim şi la icoana bulgară Sf. Marina, din secolul al XVII-lea, păstrată în Muzeul Ecleziastic din Sofia (Bulgaria),
vezi Weitzmann, Chatzidakis, Miatev, Radojčić 1968, p. LV, XCVI, fig. 149. 35
Elementul crinului stilizat este utilizat frecvent la decorarea veşmintelor, în mozaicurile secolele XII-XIV, Capela
Pallatina, Biserica Santa Maria degli Amiraglio – Palermo. Zugravul Radu păstrează în reprezentare aceste elemente,
ceea ce denotă perpetuarea modelele iconografice tradiţionale. 36
Cândea 1997, p. 298. 37
Ibidem, p. 298. 38
Ibidem, p. 298; Apud Réau, 1956-1959, II, p. 93.
6
Din pictura murală de la Filipeştii de Pădure am selectat tema Maica Domnului cu Pruncul,
din conca absidei principale, temă în care personajele sunt ilustrate bust, flancate de cei doi
arhangheli, Mihail şi Gavriil. Maica Domnului este reprezentată ca Orantă, cu braţele ridicate,
încadrează în zona pieptului Pruncul care binecuvântează cu amândouă mâinile. Tunica albastră a
Maicii are la gât şi la manşete un galon ocru; mantia roşie deţine un motiv decorativ frust,
volumetria acesteia fiind redată printr-o liniaritatea riguroasă. Chipurile maiestuoase ale
personajelor primesc forma unui oval uşor prelung, starea de conservare a acesteia nu ne permite
însă o analiză detaliată. Elementele comune pe care le surprindem cu icoana răşinăreană constau în
gestul binecuvântării Pruncului cu amândouă mâinile şi în modul de ilustrare al himationului. Încins
în jurul mijlocului cu o bandă lată, puţin vizibil pe umărul drept, dar bogat pliat în partea stângă
frontală. Zona marginală a acestei părţi descrie o linie geometrizată, ascendentă şi descendentă, de
zigzag, revărsându-se apoi pe mâna stângă a Pruncului. Cei doi arhangheli orientaţi spre tron, sunt
redaţi în veşminte diaconeşti, remarcându-se slujirea acestora.
3) Maica Domnului cu Pruncul, Filipeştii de Pădure (jud. Prahova)39
; fig. 3
Icoana împărătească din Filipeşti de Pădure ilustrează tipul iconografic Maica Domului
Hodighitria, pe tron, mantia roşie a Maicii comportă o tratare liniară minuţioasă, cu un motiv
decorativ fitomorf, primind contur dublu din aur. Chitonul Pruncului este bogat decorat cu elemente
vegetale din aur, iar himationul are un geometrism exigent, aplicat tot cu aur, evidenţiind formele
anatomice şi volumetria. Doi îngerii, în partea superioară, ilustraţi în mişcare, susţin elementele
pătimirii. Alte două grupuri de câte trei îngeri stau în jurul Duhului Sfânt, reprezentat în chipul
porumbelului în partea superioară, într-un nimb dublu romboidal. Decoraţia tronului nu este
ostentativă, rolul lui este de a evidenţia în prim plan personajele principale, fiind complementar
compoziţiei. Decoraţiile vegetale aplicate cu aur şi motivul marginal redat pe chitonul icoanei lui
Iisus din aceeaşi biserică, se pot asocia cu elementele prezente în icoana Zugravului Radul. De
asemenea, maniera de redare a nimbului Maicii în relief, şi motivele vegetale incizate, se regăsesc
în piesa răşinăreană.
4) Maica Domnului cu Pruncul, Schitul Lespezi (jud. Prahova)40
; fig. 4
În conca absidei bisericii fostului schit Lespezi se află ilustrată Maica Domnului cu Pruncul
pe tron încadrată de doi arhangheli. Compoziţia este similară cu cea din icoana zugravului
răşinărean, dar aici Pruncul binecuvântează doar cu mâna dreaptă. Cromatic, veşmintele Maicii sunt
aidoma cu cele redate de Radu Zugravul, albastru şi roşu, geometrismul mantiei denotă multă
virtuozitate, iar elementele redate cu aur se evidenţiază. Mantia nu acoperă antebraţul drept al
Maicii, manieră pe care a utilizat-o şi Zugravul Radu, acesta din urmă accentuând jocul faldurilor
din această zonă. Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, în poziţie de adorare, sunt orientaţi spre
personajele principale. Măreţia chipului Maicii, prin ovalul prelung, şi modul de redare a mantiei în
partea superioară, se regăseşte şi în icoana zugravului răşinărean.
Maniera particulară de realizare a icoanei răşinărene, prin bogăţia ornamentică a tronului şi
veşmintelor, cu schematizarea liniarităţii acestora, pot să fie efectul interferării zugravului cu artiştii
influenţaţi de şcoala de la Hurezi. În acest sens istoricul de artă Al. Efremov are o remarcă justă
asupra picturii zugravului Pârvu Mutu, care se diferenţiază de cea a artiştilor din epocă. Icoanele din
tâmpla bisericii din Filipeştii de Pădure sunt tributare elementelor artei moldoveneşti de la sfârşitul
secolului al XVI-lea, începutul celui următor41
. Baghetele în relief, stucate şi aurite, aureola
39
Atribuită lui Pârvu Mutu, datată 1692, moment în care a realizat şi pictura murală; vezi Efremov 2002, p. 62. 40
Voinescu 1955, p. 138, n. 1. 41
Al. Efremov omite icoana Sf. Trei Ierarhi, hramul bisericii, identică ca dimensiuni, 99x65x3 cm, cu icoanele
împărăteşti, Iisus Pantocrator şi Maica cu Pruncul, realizată în aceeaşi factură iconografică şi stilistică, cu rama
decorată, alăturându-se grupului din iconostas. Icoana se păstrează în altarul bisericii din Filipeştii de Pădure; vezi
Efremov 2002, p. 63. O fotografie din Arhiva de imagine „Alexandru Tzigara-Samurcaş” (diapozitive pe sticlă), ne
prezintă icoana Iisus Hristos Pantocrator, aflată astăzi în iconostas, aşezată la închinare în pronaos. Această piesă putea
7
personajelor principale în relief, cu motive decorative incizate, chipurile cu un oval prelung,
expresia uşor lirică, ornamentica echilibrată, sunt specifice artei moldoveneşti. Trăsăturile
caracteristice lui Pârvu Mutu se contaminează în opera zugravilor activi sau influenţaţi de şcoala de
la Hurezi, cu sentimente mai puţin austere, atrăgând atenţia prin fastul generat de folosirea din
abundenţă a aurului, chipurile sfinţilor se umanizează, compoziţiile pierd din static şi sunt dominate
de narativ care se impune puternic într-o agitaţie a faldurilor42
.
Tot acest periplu nu constituie altceva decât încercarea de a pătrunde opera artistului Radu,
zugrav enigmatic în peisajul artistic de la sfârşitul secolului al XVII-lea, dar deschizător de drumuri
pentru mediul artistic transilvănean din Răşinari.
Această succintă analiză ne permite să susţinem prezenţa zugravului răşinărean în
proximitatea marelui artist Pârvu Mutu din Ţara Românească. Activitatea artistică a zugravului
Radu nu este semnalată pe şantierele brâncoveneşti, iar stabilirea lui Pârvu Mutu în Bucureşti, la
interferenţa secolelor, putea să constituie momentul revenirii zugravului în Transilvania. Parcimonia
creaţiei artistului constituie o dificultate majoră, ceea ce ne determină să ne raportăm permanent la
singura piesă cunoscută.
Prezenţa zugravului Radu, la sudul Carpaţilor, deschide însă o altă perspectivă asupra
formării artiştilor semnalaţi în preambulul acestui studiu, Popa Ivan din Răşinari şi Nistor Dascălul,
acesta din urmă asociindu-şi, din 1730, denominaţia de comunitatea răşinăreană. O privire de
ansamblu, după această incursiune, ne determină să direcţionăm formarea artistică a zugravului
Popa Ivan în apropierea răşinăreanului Radu, etapă petrecută probabil la începutul celui de-al doilea
deceniu al secolului al XVIII-lea.
În cazul zugravului Nistor, ipoteza potrivit căreia acesta ar fi fiul zugravului Nicola din
Brâncoveni (jud. Olt)43
, atestat între 1679 şi 170244
, ne apropie acum cu încă un pas, deloc
nesemnificativ, de această prezumţie. Zugravul Neculae semnat la proscomidiarul bisericii din
Filipeştii de Pădure, se poate identifica cu zugravul Nicola, care prin intermediul şantierelor de
pictură alături de Pârvu Mutu, s-a interferat cu zugravul Radu, ceea ce a facilitat apropierea lui
Nistor de comunitatea răşinăreană. Aceste detalii nu fac obiectul studiului nostru, le menţionăm
deoarece deschid o altă perspectivă, mult mai facilă, punctul de legătură fiind Radul Zugravul, prin
care zugravii răşinăreni au avut contact cu climatul artistic de la sudul Carpaţilor.
Revenim la icoana Zugravului Radul şi la tipul iconografic, care ne indică o Maica
Domnului Eleusa, ceea ce suscită interogaţia: este reprezentarea iconografică o variantă a tipului
Eleusa sau este versiunea Maicii Domnului înconjurată de îngeri a tipului Kyriotissa: Maica
Domnului în slava împărătească? Oare zugravul răşinărean a reprodus modelul fără a-şi lămuri
această necunoscută? Maniera nu rămâne însă singulară în epocă. Zugravul Nistor Dascălul, la
1720, reprezintă tipul Maica Domnului Eleusa, iar inscripţia icoanei o indică pe cea de Maica
Domnului Ţelovanie45
. Exemplificarea poate fi extinsă şi în pictura greco-albaneză din Sicilia, la o
temă a Maici Domnului cu Pruncul care indică tipul Eleusa, dar acesta îl ilustrează pe cel de
Hodighitria46
.
Cunoaştem că tipul consacrat al Eleusei apare în Bizanţ cel mai târziu în secolul al XII-lea şi
se răspândeşte în Apus şi în alte zone ale Europei, ilustrând tandreţea maternă, Fecioara lipindu-şi
să constituie, în pronaos, pandantul icoanei de hram, fotografia fiind realizată probabil în primul deceniu al secolului al
XX-lea, etapă în care istoricul de artă se documenta pentru lucrarea acestuia, tipărită la 1908, cu titlu Biserica din
Filipeştii de Pădure; vezi http://www.uauim.ro/tzsres/box/display/15/15-069.jpg. 42
Efremov 2002, p. 63, 65. 43
Pop, Cucui, Dumitran 2010, p. 33. 44
Apare frecvent în inscripţii şi cu numele de Nicolae sau Necola; vezi Cristache-Panait 1998-1999, p. 193; Ene 2008,
cap. Zugravii de icoane; Popa, Iancovescu 2009, p. 260. 45
Pop, Cucui, Dumitran 2010, p. 46, fig. 9. 46
Travagliato 2007, p. 146. Piesa semnată de către Ioanichie Ieromonahul, încadrată celei de-a doua jumătăţi a secolului
al XVII-lea, se află în Capela Seminarului din Piana degli Albanesi a provinciei Palermo.
8
obrazul de cel al Fiului, care îşi îmbrăţişează Maica cu afecţiune47
. Însă tipul Eleusa nu se limitează
doar la această reprezentare, are diferite variante: bust, figură întreagă, în picioare sau şezând, o
ultimă variantă fiind cea a Fecioarei aşezată pe tron cu Pruncul în picioare pe genunchi, extrem de
populară în Italia din a doua jumătate a veacului al XII-lea48
.
Îndreptându-ne atenţia spre chipul Pruncului care înfăţişează tocmai Logosul Întrupat şi
plinirea legământului veterotestamentar, îl găsim aidoma celor din modelele iconografice
tradiţionale. Exegeza reprezentării Pruncului bătrân în iconografie, întreprinsă de maestrul Sorin
Dumitrescu, consideră această ilustrare ca: „un model de doctrină întrupată iconografic , una dintre
cele mai cutezătoare imagini ale unei dogme produse de evlavia iconografilor bizantini”49
, care nu
surprind trăsăturile îmbătrânite ale unui prunc, cât simbolizează înţelepciunea dumnezeiască
răspândită de chip. Potrivit canoanelor Bisericii, Pruncul nu poate sta oricum în braţele Maicii Sale:
aşezarea Lui trebuie să fie similară cu modul în care este zugrăvită vedenia lui Emanuel în prorocia
lui Iezechiel50
.
Varianta iconografică ilustrată de către Zugravu Radul, cu Fecioara aşezată pe tron cu
Pruncul ţinut pe genunchi, este în opinia istoricului de artă I. D. Ştefănescu, o reflexie a închinării
magilor, transpusă ulterior în aceea de proslăvire pe care i-o aduc credincioşii51
(fig. 5).
Reprezentarea temei Închinarea magilor, cu Fecioara aşezată pe un tron înalt, redată frontal,
cu Pruncul susţinut în zona pieptului, cu picioarele aşezate pe subpandanteum, este ilustrată în
Evanghelia de la Etşmiadzin, din secolul al VI-lea52
(fig. 5).
Fecioara cu Pruncul pe tron încadrată de îngeri şi sfinţi, îmbrăcată ca o împărăteasă, cu
coroană şi veşminte preţioase, o întâlnim, în secolul al VI-lea, în pictura murală din altarul bisericii
Santa Maria Antiqua din Roma (fig. 6). Istoricul de artă bizantină Charles Delvoye consideră
maniera de redare a veşmintelor tributară modei răspândită în Italia printre artiştii bizantini53
. În
aceeaşi manieră este redată în biserica Santa Maria din Trastevere - Roma, cu îngerii reprezentaţi
frontal, uşor înclinaţi lateral54
, icoană care poate fi încadrată la sfârşitul celui de al VII-lea secol.
Varianta iconografică a Fecioarei tronând cu Pruncul pe genunchi, între sfinţi militari,
flancată de doi îngerii care-şi îndreaptă privirea spre mâna lui Dumnezeu, o găsim ilustrată într-o
icoană de la sfârşitul secolului al VI-lea de la M-rea Sinai55
.
Fecioara pe tron cu Pruncul care binecuvântează cu amândouă mâinile, flancată de doi sfinţi
cuvioşi o regăsim în icoana de la mănăstirea Svenski, de la sfârşitul secolului al XI-lea sau la
începutul celui următor, aflată astăzi în galeria Tretiakov din Moscova56
. Virgil Cândea semnalează
o temă similară, care se apropie mult de modelul răşinărean, datată secolelor XIII-XIV, în Muzeul
Naţional din Ravena57
.
Tipul iconografic al Maicii Domnului cu Pruncul în pictura italiană din duecento o
înfăţişează pe Maica într-un tron înalt, impozant, surprinsă dintr-un uşor semiprofil, cu Pruncul
47
Sendler 2008, p. 127-8. 48
Ibidem, p. 129-130. 49
Dumitrescu 2010, p. 506. 50
Ibidem, p. 511. 51
Ştefănescu 1981, p. 64. 52
Delvoye 1976, il. 39. 53
Ibidem, p. 159. 54
Kondakov 2009, p. 24, il. 15;
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Santa_maria_in_trastevere,_roma,_madonna_theotokos,_fine_vii_sec_circa.jp
g. 55
Delvoye 1976, p. 166, il. 29. 56
Kondakov 2009, p. 45, il. 31. 57
Apud Chatzidakis, L’art Byzantin, p. 261-262, N. 215.
9
sprijinit pe genunchi, încadraţi de îngeri, doi, patru sau şase, în picioare sau bust,58
uneori fiind
redat şi unul sau mai mulţi sfinţii59
.
Această concisă privire de ansamblu asupra variantei iconografice a Maicii Domnului cu
Pruncul pe tron, ca împărăteasă, încadrată de sfinţi şi îngeri, ne determină să semnalăm frecvenţa
uzitării acestui tip, din a doua jumătate a primului mileniu. Tema s-a perpetuat în iconografia
bizantină şi în cea occidentală, în Ţările Române o întâlnim adesea în varianta reprezentată pe tron,
mai ales în secolul al XVIII-lea, în pictura murală cât şi în cea de icoane.
Prototipul reprezentării frontale al tipului Maica Domnului cu Pruncul, ca împărăteasă, pe
tron, compoziţie la care s-a recurs în primele secole creştine, poate fi inspirat de arta figurativă
greco-orientală. Una dintre zeităţile feminine, Cibela, de origine frigiană, considerată drept Magna
Mater60
, reprezentată frontal pe tron, cu coroană şi veşmânt drapat, poate constitui o sursă de
ilustrare pentru Fecioara împărăteasă cu Pruncul. În mitologia romană, cultul zeiţei Cybele era
primul din calendarul roman, fiind considerată zeița naturii și a fertilității. Muzeul Arheologic din
Palermo conservă multe asemenea figurine, lucrate în teracotă, încadrate secolelor V-IV î. H., cu
dimensiuni mici (aprox. 20 cm), de origine greco-orientală, provenite din faimosul sit arheologic de
la Selinunte – Sicilia.
Bibliografie:
Bagnoli, Bartalini, Bellosi, Laclotte 2003 - Alessandro Bagnoli, Roberto Bartalini, Luciano Bellosi,
Michael Laclotte, Duccio Alle origini della pittura senese, Milano, 2003.
Bădiceanu 1939 - Dimitrie Bădiceanu, Schitul Lespezi, Bucureşti, 1939.
Bălan 2005 - Constantin Bălan, Inscripţii medievale şi din epoca modernă a României, judeţul
istoric Vrancea(sec.XIV-1848), Bucureşti, 2005.
Cândea 1997 – Virgil Cândea, Les icônes roumaines, în Lumières de l’Orient Chretien. Icônes de la
collection Abou Adal, [Genève - Beyrouth], 1997.
Cândea 1998 – Virgil Cândea, Mărturii româneşti peste hotare. Mică enciclopedie de creaţii
româneşti şi de izvoare despre români în colecţii din străinătate. II, India – Olanda,
Supliment Albania – Grecia, Bucureşti, 1998.
Cristache-Panait 1998-1999 - Ioana Cristache-Panait, Un zugrav de la răscrucea veacurilor XVII-
XVIII, în Ars Transilvaniae, VIII-IX, 1998-1999.
Delvoye 1976 - Charles Delvoye, Artă bizantină, Vol. I, Bucureşti, 1976.
Dumitran 2010 – Ana Dumitran, Un zugrav de elită: Grigorie Ranite, în Annales Universitatis
Apulensis, series Historica, 14/I, Alba Iulia, 2010.
Dumitrescu 2010 – Sorin Dumitrescu, Noi şi icoana. 31+1 iconologii pentru învăţarea icoanei, I,
Bucureşti, 2010.
Efremov 2002 - Alexandru Efremov, Icoane Româneşti, Bucureşti, 2002.
Ene 2008 - Ioana Ene, Icoane brâncoveneşti şi postbrâncoveneşti din judeţul Vrancea (1680-1730).
Catalog, Teză de doctorat, Universitatea de Arte Bucureşti, 2008.
Iorga 1906 – Nicolae Iorga, Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene, vol. II, Bucureşti,
1906.
Kondakov 2009 - Nicodim Kondakov, Icoane, Chişinău, 2009.
Meteş 1929 – Ştefan Meteş, Anuarul Comisiuni Monumentelor Istorice secţia pentru Transilvania
1926-1928, Cluj, 1929.
58
Bagnoli, Bartalini, Bellosi, Laclotte 2003, p. 39, cat. 1; p. 44, cat. 16; p. 53, 93, 118,199 et passim; 59
Sindona 1966; Pl IX, Madonna col Bambino, il trono, quattro angeli e San Francesco, Assisi, Biserica Sfântul
Francisc, [n. 6]. 60
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cybele.
10
Weitzmann, Chatzidakis, Miatev, Radojčić 1968 – Kurt Weitzmann, Manolis Chatazidakis, Krsto
Miatev, Svetozar Radojčić, Icone della Bulgaria, în Icone, Verona, 1968.
Pop 2009 – Saveta-Florica Pop, Pictura murală a bisericii lui Mihai Viteazul de la Ocna Sibiului, în
Conservarea şi Restaurarea Patrimoniului Cultural, vol. IX, Iaşi, 2009.
Pop 2010 – Saveta-Florica Pop, Pictura murală exterioară a bisericii Cuvioasa Paraschiva din
Răşinari, în Eshatologie populară, Editori: Avram Cristea, Jan Nicolae, Alba Iulia, 2010.
Popa, Iancovescu 2009 - Corina Popa, Ioana Iancovescu, Mânăstirea Hurezi, Editura Simetria,
2009.
Sendler 2008 - Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, Bucureşti, 2008.
Sindona 1966 - Enio Sindona, L’opera completa di Cimabue e il momento figurativo pregiottesco,
Milano, 1966.
Ştefănescu 1981 - I. D. Ştefănescu, Arta feudală în Ţările Române Pictura murală şi icoanele de la
origini până în secolul al XIX-lea, Timişoara, 1981.
Tabella ad conscriptionem - Tabella ad conscriptionem Sedis Cibiniensis signanter pagi Reschinar
deserviens, 1750 (Magyarország Országos Levéltár, rola 47376).
Tabella individualis - Tabella individualis praestanda contributionis pro anno militari 1754/5, pagi
Resinar in Sede Saxonicali Cibiniensi existentis et ad emporium primae classis Cibiniense
eiusque plagam primam spectantis (registru păstrat la muzeul bisericesc din Răşinari), p. 221-
222.
Travagliato 2007 – Giovanni Travagliato, Le icone în Tracce d’Oriente. La tradizione liturgica
greco-albanese e quella latina in Sicilia, Ediţie îngrijită de Maria Concetta Di Natale,
Palermo, 2007.
Voinescu 1955 – Teodora Voinescu, Zugravul Pârvul Mutul şi şcoala sa, în Studii şi cercetări de
istoria artei, an II, nr. 3-4/iulie-decembrie, 1955.
Voinescu 1978 – Teodora Voinescu, Radu Zugravu, Bucureşti, 1978.
11
Fig. 1. Maica Domnului cu Pruncul, Radul Zugravul, 1700, Colecţia Abou Adal, Liban, tempera pe
lemn61
.
61
Imagine preluată după Virgil Cândea 1997, p. 299, nr. 134.
12
Fig. 2. Maica Domnului cu Pruncul; Stan, Pârvu, Neagoe, Neculae – zugravi, 1692, Filipeştii de
Pădure (jud. Prahova), pictură murală.
13
Fig. 3. Maica Domnului cu Pruncul, Pârvu Mutu (atribuire), 1692, Filipeştii de Pădure, tempera pe
lemn.
14
Fig. 4. Maica Domnului cu Pruncul, Pârvu Mutu, 1694, Schitul Lespezi, pictură murală.
Fig. 5. Închinarea magilor, Evenghelia de la Etşmiadzin, secolul al VI-lea, Erevan, Biblioteca
Matenadaran62
.
62
Imagine preluată după Delvoye 1976, il. 39.
15
Fig. 6. Maica Domnului cu Pruncul, Santa Maria Antiqua, Roma, secolul al VI-lea, pictură
murală63
.
63
http://www.google.com/imgres?imgurl=http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b1/Santa_maria_antiqua,_annunciazione_565-578.jpg&imgrefurl=http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Santa_maria_antiqua,_annunciazione_565-578.jpg&usg=__bXa70alEuOCrbQzLV2TZsuVd9sU=&h=1589&w=1044&sz=2380&hl=ro&start=2&zoom=1&itbs=1&tbnid=b-xdMJwzna8yQM:&tbnh=150&tbnw=99&prev=/images%3Fq%3DSanta%2BMaria%2BAntiqua,%2BRoma%26hl%3Dro%26gbv%3D2%26tbs%3Disch:1