Propaganda din timpul Primului Razboi Mondial

Prima conflagraţie mondială a marcat profund societatea începutului de secol

XX. Consecinţele războiului s-au făcut simţite în toate domeniile de la mentalul individual şi

colectiv până la evoluţia economică în politică a statelor beligerante. Tensiunea socială şi

economică indusă de primul război total cunoscut vreodată de omenire între popoare şi state a

fost atât de mare, copleşitoare şi fără precedent, încât au fost împinse până la limita cea mai

îndepărtată posibil, ajungând chiar până la prăbuşire. ( Constantin Hlihor, Istoria

secolului XX, București, 1999, p. 20 )

Referindu-se la tensiunea de pe continentul european în perioada premergătoare

izbucnirii războiului, analistul şi politologul american Henry Kessinger scria: "Aspectul cu

adevărat uluitor al izbucnirii primului război mondial nu este faptul că o criză mai simplă decât

altele care fuseseră rezolvate a dus în cele din urmă la declanşarea unei catastrofe planetare, ci că

a durat atât de mult până s-a aprins scânteia" (Constantin Hlihor, Istoria secolului XX,

București, 1999, p. 14).

Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, re-numit, în timpul celui de Al Doilea Război

Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale.

Toate statele care au intrat în Primul Război Mondial au avut fiecare interesele lor, fără să

se gândească la consecințe, care s-au soldat cu 10.000.000 de morți. Generalul Lyautey, rezident

general al Franței în Maroc declara: "Sunt complet nebuni! Un război între europeni înseamnă un

război civil, cea mai monumentală tâmpenie pe care lumea a făcut-o vreodată". ("Larousse",

"Istoria lumii de la origini până în anul 2000", editura Olimp, București, 2000, p.499)

Începutul secolului al XX-lea avea să fie unul plin de schimbări în domeniul

comunicațional, cât și în ceea ce privește manifestarea războaielor . Revoluția industrială avea să

conducă în domeniul militar la „mecanizarea” și „tehnologizarea morții”, astfel încât etichetarea

acestui secol ca fiind unul extrem de violent nu este lipsită de fundament. Pe lângă inovațiile din

domeniul militar, s-au petrecut schimbări revoluționare și în domeniul mass-mediei, locul și rolul

acesteia într-un conflict politico-militar. Nicolae Iorga spunea că: “ Trecutul nostru e înfãțișat în

chip ridicol. “ ceea ce ilustrează că in timpul Războiului, totul căpăta o altă intorsătură.

Primul conflict mondial a insemnat și utilizarea pe scară largă a propagandei ȋn doze

nemaintȃlnite pȃnă atunci. Fiecare dintre forțele beligerante prezintă situația de pe front ȋntr-o

manieră cȃt mai favorabilă propriului guvern, pentru a menține moralul ridicat atȃt ȋn rȃndul

trupelor, cȃt și, mai important, ȋn rȃndul publicului larg. Realitățiile crunte ale războiului erau

dezamorsate de o retorică glorioasă, desigur partizană si automistificatoare. Așadar, propaganda

din timpul primului Razboi Mondial s-a dovedit, apropos de ce scria Edward Bernays, limitele

ȋn anii următori. Publicul a conștientizat rapid faptul că informațiile provenite de pe front erau,

de fapt, modificate strategic și ȋn mare parte falsificate, demonizȃnd inamicul si mitologizȃnd

propriile eforturi militare. Această deziluzie și valul de suspiciuni care i-a urmat au avut ca efect,

sustine David Welch, reticența americanilor de a intra in al doilea Razboi Mondial.

O dată cu explozia mijloacelor de comunicare ȋn masă, propaganda s-a sofisticat, a

devenit insidioasă, invizibilă si omniprezentă in același timp. Rolul ei in timpul “războiului rece”

a fost esențial, fiind poate pentru prima oară cȃnd două mari forțe politice au purtat un conflict al

mijloacelor de comunicare. Ceea ce ne interesează insă pe noi este faptul că un nucleu de

atitudini si abordări ale realității utilizate pana in anii 30 exclusiv in mediile politice și urmările

finalităților politice au migrat sau s-au resorbit ȋn alte forme de discurs. Unul dintre cele mai

proeminente dintre acestea a fost reprezentat de vastul domeniu al publicității si, in acest context,

de controversatul domeniu al relațiilor publice. Inainte de a fixa cȃteva repere ȋn ceea ce privesc

relațiile publice, putem extrage din acest foarte scurt synopsis al istoriei propagandei cȃteva

trăsături foarte importante. Pentru David Welch, propaganda reprezintă un demers cognitive

distinct, separat de informația pură, cat șȋ educație. Informația reprezintă o prezentare nudă,

obiectivă a faptelor, ȋn timp ce “propaganda ȋmpachetează faptele ȋntr-un ambalaj menit să

creeze un anumit raspuns”. Educația, pe de alta parte ( cel puțin in societățile democratice) te

invață cum să gȃndești liber, ȋți stimulează discernămȃntul, ȋn timp ce propaganda ȋti spune, cu

mai multă sau mai puțină persuasiune, dar ȋntotdeauna autoritar, ce să gȃndești și, uneori, ce să

nu gȃndești.

Pentru ca un actor să poată folosi cu precizie arma informaţiei, el trebuie să posede

tehnologiile cele mai performante de transport la ţintă. Puterea economică, indicator de bază al

potenţialului de putere al actorilor în viitor, nu se mai măsoară doar în resurse tangibile, ci mai

ales în cele care ţin de performanţă şi sunt intangibile. Cantitatea, ca şi în alte domenii, nu mai

acumulează cu necesitate putere. Multe state posedă resurse economice primare uriaşe, dar

acestea nu sunt totodată şi marile puteri economice ale lumii. Acest lucru este valabil şi pentru

partea de resurse economice a potenţialului de putere al unui stat. ( Constantin Hlihor,

Geopolitica si geostrategia in analiza relatiilor internationale contemporane, editura

Universitatii Nationale de Aparare "Carol I", Bucuresti, 2005, p. 206 )

Primul război mondial a avut un rol esenţial în dezvoltarea propagandei moderne. Unul

dintre cele mai bune exemple de propagandă al perioadei este reprezintat de afişele de recrutare;

acestea aveau ca scop convingerea bărbaţilor apţi să se alăture armatei. Cea mai folosită temă a

acestor postere a fost, în toate ţările implicate în conflict, patriotismul. Oamenii erau chemaţi să

se alăture luptei pentru propria ţară, făcându-se apel la nevoia de apărare a ţării şi valorilor

superioare ale acesteia (în comparaţie cu barbaria duşmanului).

 Războiul presupunea un mare efort și multe sacrificii nu numai din partea muncitorilor

civili, ci și a familiilor lor. Ce factori i-a determinat pe cei mai mulți soldați să continue lupta în

ciuda condițiilor cumplite în care se aflau? Factorii sunt multipli, iar unul din ei având rol în

menținerea moralului, era propaganda pe care o făceau guvernele și agențiile independente de

știri internaționale. Propaganda era utilizată pe canale publice, cu opinia publică internă, dar mai

ales internațională pentru a justifica și legitima scopurile politice urmărite, dar și pentru a

demoniza adversarul, pentru ponegrirea sa în fața comunității internaționale sau descurajarea și

crearea de confuzii în mentalul colectiv al comunității cu care se afla în război. Aceasta suprima

informațiile indezirabile și crea mesaje pozitive care să justifice cauza în slujba căreia se afla

națiunea. Realitățile crude ale războiului erau dezamorsate de o retorică glorioasă, desigur

partizană și automistificatoare. 

Cum s-a desfășurat actul de comunicare în statele europene? În primul rând câmpul

comunicațional a vizat atât interiorul, cât și exteriorul. Astfel s-a întâmplat în România, Grecia,

Belgia. Motivul pentru care România a acționat și în străinătate este pentru a pleda în sprijinul

unirii țării-mamă cu teritoriile aflate în componența unor imperii vecine. De aceea, a făcut apel la

ziarele renumite cu răspândire în țări precum Franța, Italia, Anglia și SUA. Ca particularitate, de

remarcat este faptul că statul român a finanțat ziare și reviste proprii aflate în străinătate, pentru a

mobiliza pe cei aflați sub stăpânire străină. Ca exemplu, avem periodicele: America, Tribuna,

Românul, ș.a. care apăreau în SUA. Tactica folosită atât de România, cât și de tările menționate

mai sus este promovarea intereselor naționale în străinătate, fie printr-un discurs, fie prin

conferințe susținute de personalități de prestigiu, fie popularizarea unei serii de lucrări cu

caracter științific și istoric în limbi de circulație internațională (în cazul statului român; Breve

storia dei Rumeni, de Nicolae Iorga ), fie printr-un ,,birou de presă” în cazul Greciei, iar în

Bulgaria s-a pus accentul pe o proapagandă ofensivă și eficientă.

Aria comunicațională a acestei conflagrații s-a desfășurat în funcție de anumiți factori,

precum mărimea și locul pe care fiecare actor l-a ocupat în ecuația generală de putere, de

interesele naționale pe care beligeranții au dorit să le rezolve pe calea armelor, dar și în funcție

de resursele de care dispuneau mai mult sau mai puțin la un moment dat.

Rolul propagandei a crescut foarte mult în timpul desfășurării ostilităților, cel mai

important fiind faptul că a fost folosită ca armă pe câmpul de luptă. Astfel, confruntările

propagandistice desfășurate de beligeranți prin intermediul mass media au condus aproape

inevitabil la o suprapunere între propagandă și informare. Această suprapunere a fost întotdeauna

în defavoarea cetățeanului consumator de informație, deoarece oamenii cu greu puteau să

distingă prin conținutul său un mesaj sau o informație care avea rol manipulator și

dezinformator, realizat prin propagandă, de unul care într-adevăr avea scop informativ.

În aceste situații limbajul, strategia de comunicare și strategia politică sunt

interdependente, servind nu numai transmiterii de informație, ci și persuadării. Ele oferă terenul

de ,,joc” al manipulării în comunicarea în relațiile internaționale. Este în fapt comunicarea în

ceea ce specialiștii în relații internaționale denumesc diplomația în dublu standard.

Precauţia ce trebuie să o aibă specialistul în analiza geopolitică vizualizată se impune cu

atât mai mult cu cât trăim într-un sfârşit de secol suprasaturat de imagini. În aceste condiţii,

acţiunea individului şi a colectivităţilor umane este puternic influenţată de ceea ce este

demonstrabil prin tehnica mass-media, dar care nu întotdeauna are corespondent în realitate.

Bibliografie

1. Călin Hentea, Propaganda fără frontiere, Editura Nemira, București, 2002

2. Constantin Hlihor, Geopolitica si geostrategia in analiza relatiilor internationale

contemporane, editura Universitatii Nationale de Aparare "Carol I", Bucuresti, 2005

3. Constantin Hlihor, Istoria secolului XX, Bucuresti, 1999

4. Constantin Hlihor, Ecaterina Căpățână, Comunicare în Conflictele și Crizele Internaționale,

Editura Comunicare.ro, București, 2007

5. Larousse, Istoria lumii de la origini până în anul 2000, editura Olimp, București, 2000