UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAȘI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE ȘI GEOLOGIE

TOTUL DESPRE MINERALE

Student :

Grupa :

Specializarea :

Profesor :

Iași, 2015

Cuprins

I. MINERALOGIA..........................................................................................................................3

I.1. Proprietăți fizice ale mineralelor...........................................................................................4

I.1.A. Forma și habitusul.........................................................................................................4

I.1.B. Culoarea și urma............................................................................................................4

I.1.C. Luciul și transparența.....................................................................................................5

I.1.D. Clivajul și spărtura.........................................................................................................6

I.1.E. Duritatea.........................................................................................................................7

I.1.F. Greutatea specifică.........................................................................................................8

I.1.G. Luminescența.................................................................................................................8

I.2. Clasificarea mineralelor........................................................................................................9

I.3. Talc (Mg3Si4O10(OH)2 )........................................................................................................10

I.4. Gips (CaSO4·2H2O).............................................................................................................11

I.5. Calcit (CaCO3 )....................................................................................................................12

I.6. Fluorină (CaF2 )...................................................................................................................13

I.7. Apatit (Ca5(PO4)3(F,Cl,OH))...............................................................................................14

I.8. Ortoză (K(AlSi3O8))............................................................................................................15

I.9. Cuarț (SiO2 )........................................................................................................................16

I.10. Topaz (Al2(SiO4)(OH,F)2 ).................................................................................................18

I.11. Corindon (Al2O3 )..............................................................................................................19

I.12. Diamant.............................................................................................................................20

II. SALINA PRAID.......................................................................................................................24

II.1. Date geologice....................................................................................................................24

II.2. Istoric.................................................................................................................................24

II.3. Lucrări de exploatare minieră a sării geme........................................................................26

II.4. Turism și speleoterapie......................................................................................................27

III. BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................29

2

I. MINERALOGIA

Mineralogia este o disciplină a geologiei al cărei obiect de studiu îl constituie mineralele,

considerate din toate punctele de vedere specifice: compoziție chimică, structură, proprietăți

fizice, clasificare, geneză, ocurență, utilizări, precum și metode și tehnici de identificare. În

prezent sunt recunoscute peste 4.000 de minerale, iar acestea împreuna cu varietățile lor depășesc

10.000.

Prin definiție, mineralul este o substanță solidă naturală, anorganică și omogenă, cu compoziție

chimică definită.

I.1. Proprietăți fizice ale mineralelor

I.1.A. Forma și habitusul

Forma reprezintă aspectul exterior al unui mineral, aflat în legătură directă cu compoziția sa

chimică și structura internă. Conceptul de formă a mineralelor este abordat în mod diferit pentru

cristalele individuale comparativ cu agregatele granulare masive. Astfel, forma constituie un

criteriu de identificare doar pentru cristalele individuale naturale(poliedre cristaline), deoarece

acestea, aparținând unei anumite specii minerale, aparțin și unui anumit sistem cristalografic,

reprezentat prin forme specifice, vizibile la cristalele respective.

Habitusul constituie ansamblul particularităților morfologice ale unui cristal mineral, ca rezultat

al dezvoltării acestuia în raport cu cele trei ale ale spațiului. Habitusul cristalelor poate fi de mai

multe tipuri:

- Izometric – reprezintă o dezvoltare aproximativ egală în toate cele trei direcții ale

spațiului;

- Prismatic = columnar = acicular = fibros – reprezintă o dezvoltare predominantă după

o singură direcție;

- Tabular = lamelar = foios = solzos – reprezintă o dezvoltare dupa două direcții, adică

în plan.

3

I.1.B. Culoarea și urma

Culoarea este una dintre cele mai ușor de remarcat proprietăți fizice ale mineralelor, dar care,

doar în puține cazuri constituie un criteriu de identificare sigură a acestora. Din punct de vedere

fizic, culoarea unui mineral este redată de modul în care retina ochiului uman percepe anumite

lungimi de undă ale radiațiilor monocromatice care compun lumina albă și care interacționează

cu cristalele. În funcție de natura culorii lor, mineralele pot fi:

- Idiocromatice – sunt mineralele care au culoare proprie, datorată în principal centrilor

de culoare și a absorbției selective pe care aceștia o determină;

- Allocromatice – sunt mineralele care nu au o culoare proprie, ci una datorată

prezenței pigmenților cromofori.

Pentru identificarea cât mai corectă a mineralelor, uneori este indicată și observarea culorii

acestora în stare de pulbere. Pentru aceasta, se freacă un colț mai ascuțit al eșantionului pe o

placă de porțelan alb poros, iar ceea ce se obține constituie urma mineralului. Culoarea urmei

poate avea nuanțe mai deschise, mai închise, sau poate fi complet diferită de culoarea

eșantionului însuși.

I.1.C. Luciul și transparența

Luciul este o proprietate calitativă a suprafețelor de cristal, care indică aspectul acestora în

funcție de modul în care interacționează cu radiațiile luminoase incidente. Luciul depinde de

capacitatea suprafețelor de cristal de a reflecta lumina, de a o refracta, precum și de măsura în

care o pot absorbi; luciul nu depinde de culoare. În funcție de caracterul suprafețelor, luciul se

poate aprecia pentru două categorii distincte ale acestora:

Pentru suprafețe cristaline netede, lise, cum sunt fețele de cristal sau planele de clivaj,

există următoarele tipuri de luciu:

- luciu sticlos (ca la sticlă)

- luciu adamantin (ca la diamant)

- luciu satinat (sau mătăsos)

- luciu sidefos (precum sideful natural)

4

- luciu semimetalic (aproape ca la metale)

- luciu metalic (ca la metale)

Pentru suprafețe care nu sunt netede, ci concoidale (suprafețe curbe, cu aspect de

cochilie) sau neregulate, există următoarele tipuri de luciu:

- luciu gras (sau uleios)

- luciu de ceară

- luciu satinat (sau mătăsos)

- luciu pământos

Transparența mineralelor reprezintă capacitatea mineralelor de a transmite radiațiile luminoase.

Aceasta depinde de compoziția chimică și de structura reticulară a mineralelor. În funcție de

modul în care transmit lumina, mineralele pot fi:

- transparente – sunt mineralele care transmit integral radiațiile luminoase, astfel încât

un obiect se poate vedea cu claritate în spatele eșantionului;

- semitransparente sau translucide – sunt mineralele care transmit radiațiile luminoase

într-o oarecare măsură, însă un obiect aflat în spatele eșantionului nu poate fi văzut cu

claritate;

- opace – sunt mineralele care nu transmit lumina, aceasta fiind absorbită și reflectată.

I.1.D. Clivajul și spărtura

Clivajul este proprietatea mineralelor de a se desface după suprafețe mai mult sau mai puțin

netede urmărind plane de minimă rezistență, sub influența unei acțiuni mecanice exterioare. În

funcție de calitatea suprafețelor obținute, clivajul poate fi:

- clivaj perfect – suprafețele rezultate sunt netede și paralele, realizate cu mare ușurință,

fiind extrem de dificilă obținerea altor plane de clivaj;

- clivaj bun – suprafețele obținute sunt ușor neregulate, realizate cu ușurință; frecvent,

prin lovirea unui eșantion, se obțin fragmente cu suprafețe care se aseamănă cu cele

ale celulelor elementare ale sistemelor cristalografice;

- clivaj mediu (sau distinct) – suprafețele rezultate sunt aproape plane, destul de dificil

de obținut, fiind însoțite și de spărtură neregulată;

5

- clivaj slab (sau imperfect) – suprafețele obținute sunt în general neregulate, rareori

asociate cu suprafețe nete.

Spărtura reprezintă aspectul mineralelor care nu au în mod caracteristic nici unul dintre tipurile

de clivaj menționate și care se dizlocă după suprafețe care nu au legătură cu planele reticulare.

Spărtura se poate înscrie în următoarele categorii:

- spărtură concoidală – este reprezentată de suprafețe curbe, cu aspect de cochilie, care

generează cavități;

- spărtură așchioasă – prezintă suprafețe ascuțite, uneori tăioase;

- spărtură fibroasă – prezintă aspect de fibre, uneori, similare cu cele textile;

- spărtură neregulată – nu prezintă o formă specifică.

I.1.E. Duritatea

Duritatea este proprietatea fizică a mineralelor reprezentând măsura rezistenței pe care acestea o

opun unei acțiuni mecanice exterioare, de tipul zgârierii, abraziunii etc. Pentru aprecierea

durității relative a mineralelor, se utilizează un ansamblu de zece minerale, cu durități atribuite

convențional, de la 1 la 10. Acest ansamblu se numește scara Mohs.

Scara Mohs cuprinde următoarele minerale:

1. Talc

2. Gipsul

3. Calcitul

4. Fluorina

5. Apatitul

6. Ortoza

7. Cuarțul

8. Topazul

9. Corindonul

10. Diamantul

6

În practică, mineralele cu duritate 1 și 2 se zgârie cu unghia; cele cu duritate cuprinsă între 3 și 6

se zgârie cu o lamă de oțel (cuțit); începând cu duritatea 7, toate celelalte minerale zgârie sticla.

Scara de durități Mohs este o scară relativă, în cadrul căreia, fiecare mineral zgârie mineralele

precedente, fiind la rândul său zgâriat de cele următoare.

I.1.F. Greutatea specifică

Greutatea specifică este o mărime fizică reprezentând raportul dintre masa unui volum dintr-o

anumită substanță și masa unui volum egal de apă distilată la 4 ºC. Valoarea greutății specifice se

exprimă in g/cm³. O clasificare cu caracter foarte general a valorilor greutății specifice a

mineralelor indică următoarele paliere:

- greutățile specifice cele mai ridicate sunt caracteristice metalelor native: cuprul nativ

– 8,96 g/cm³ , argintul nativ – 10,50 g/cm³ , aurul nativ – 19,30 g/cm³;

- greutățile specifice cuprinse între 4 – 7,5 g/cm³ sunt în general întâlnite la mineralele

utile;

- greutățile specifice cuprinse între 2 – 3,5 g/cm³ sunt caracteristice mineralelor de

gangă (ansamblu de minerale fără importanță economică din alcătuirea unui

minereu);

- greutățile specifice cele mai scăzute, situate între 0,6 – 2 g/cm³ sunt caracteristice

mineralelor de natura organică.

I.1.G. Luminescența

Luminescența mineralelor reprezintă proprietatea acestora de a genera emisii de radiații

luminoase, sub acțiunea unei excitații de alt tip decât incandescența. Fenomenul de luminiscență

se poate produce sub influența radiațiilor electromagnetice, presiunii, șocului termin sau

mecanic, cristalizării, reacțiilor chimice etc. În funcție de factorii genetici, luminescența poate fi:

- fotoluminescență – determinată de radiații electromagnetice de tip X (Röntgen), UV

(ultraviolete) etc. 

- termoluminescență – determinată de o încălzire la temperaturi inferioare celor care

induc incandescența;

- cristaloluminescența – manifestată în timpul cristalizării unor minerale;

7

- chemoluminescența – determinată de anumite reacții chimice, în special de tipul

oxidării.

I.2. Clasificarea mineralelor

După cum am menționat anterior, numărul actual al mineralelor recunoscute ca specie este de

peste 4.000, iar varietățile acestora sunt mult mai numeroase, peste 10.000. Clasificările moderne

ale mineralelor, începând cu cele realizate de către chimistul suedez baronul Jöns Jakob

Berzelius (1779 – 1848) și ulterior de către mineralogul american James Dwight Dana (1813 –

1895) sunt bazate pe criteriul compoziției chimice, instituindu-se astfel o grupare a mineralelor

în clase, în funcție de natura anionului sau a grupării anionice dominante. Utilizată și astăzi,

această clasificare cuprinde următoarele clase mai importante de minerale:

1. Elemente native (diamantul)

2. Sulfuri, sulfosăruri și compuși similari

3. Halogenuri (fluorina)

4. Oxizi și hidroxizi (corindonul)

5. Carbonați (calcitul)

6. Sulfați (gipsul)

7. Azotați, borați

8. Fosfați, arseniați, vanadați (apatitul)

9. Cromați, molibdați, wolframați

10. Silicați (topazul, cuarțul, ortoza, talcul)

8

I.3. Talc (Mg3Si4O10(OH)2 )

Sistem de cristalizare: monoclinic.

Formă/habitus: agregate foioase, solzoase, lamelare, fibroase; mase compacte; rareori, cristale

individuale.

Culoare: alb, incolor, cenușiu, verzui, brun.

Urmă: albă.

Luciu: pământos; gras. Transparență: opac;

translucid în agregate subțiri.

Clivaj: perfect. Spărtură: neregulată.

Duritate: 1 – etalon de duritate 1 pe Scara Mohs.

Greutate specifică: 2,8 g/cm³.

Caracteristici: tușeu gras; prezintă luminescență de tipul fluorescenței în UV.

Geneză: primară: metamorfică regională; metamorfică hidrotermală, prin metamorfismul

silicaților de Mg; secundară: prin alterarea unor silicați de Mg (olivină, piroxeni).

Ocurențe: în lume: Mții Appalachi, California, Texas (S.U.A); Germania; Italia; Austria;

Transvaal (Africa de Sud); Clibberswick – Ile. Shetland, Scoția (Marea Britanie); în România:

Borsec (jud. Harghita); Teregova, Marga, Rusca Montană,

Oravița, Ciclova Română (jud. Caraș-Severin); Tisovița (jud.

Mehedinți); Govăjdia, Cerișor, Lelese (jud. Hunedoara).

Utilizare: talcul este un mineral utilizat în industria hârtiei,

vopselelor,lacurilor,cauciucului și ceramicii. La fel este

utilizat în farmacie ca pudră de talc.

9

Cristale de talc © http://en.wikipedia.org/wiki/Talc

Bloc de talc © http://en.wikipedia.org/wiki/Ta

lc

I.4. Gips (CaSO4·2H2O)

Sistem de cristalizare: monoclinic.

Formă/habitus: cristale tabulare, lamelare, striate vertical;

agregate fin granulare compacte, fibroase; agregate în

rozetă.

Culoare: incolor, alb, gălbui, cenușiu, ocru, brun. Urmă:

albă.

Luciu: sticlos, sidefos. Transparență: transparent, translucid.

Clivaj: perfect. Spărtură: fibroasă, concoidală.

Duritate: 2 – etalon de duritate 2 pe Scara Mohs.

Greutate specifică: 2,3 g/cm³.

Caracteristici: Prin încălzire, pierde o parte din apa de cristalizare formându-se un "hemihidrat"

numit Bassanit, cu formula chimică: CaSO4 • ½ H2O. Prin pierderea în continuare a apei de

cristalizare se formează sulfatul anhidru de calciu, denumit Anhidrit (CaSO4).

Geneză: primară: sedimentară, de precipitație chimică, în

bazine marine și lacustre; hidrotermală.

Ocurențe: în lume: New Mexico (S.U.A); Chihuahua

(Mexic); Chile; Canda; Rusia; Maroc; Tunisia; Algeria;

Franța; Germania; Austria; Polonia; în România: Bazinul

Transilvaniei; Zona Subcarpatică a Carpaților Orientali și

Meridionali; Platforma Moldovenească; Carpații

Orientali; Baia Sprie, Cavnic (jud. Maramureș); Moldova

Nouă (jud. Caraș-Severin).

10

Gips cu incluziuni de atacamit din Peru ©

http://mineralul.blogspot.ro/2011/02/gipsul-selenitul.html

Cristale delicate de gips din Canada © http://mineralul.blogspot.ro/2011/02/gips

ul-selenitul.html

Utilizare: prin calcinare pierde apa de cristalizare; pulberea obținută absoarbe din nou apă,

solidificându-se. Această proprietate este folosită în industria de construcții. Creta folosită în

școli provine la fel din gips. În medicină este utilizat pentru fixarea fracturilor de oase, ca bandaj

de gips, în stomatologie ca mulaj.

I.5. Calcit (CaCO3 )

Sistem de cristalizare: romboedric (trigonal).

Formă/habitus: cristale individuale romboedrice,

scalenoedrice cu habitus tabular, lamelar, prismatic,

columnar; agregate de o mare varietate morfologică:

masive, granulare, fibroase, stalactitice, concreționare,

denditrice, nodulare, oolitice, stratificate, spatice.

Culoare: incolor, alb-lăptos, sau într-o mare varietate de

culori și nuanțe: galben, oranj, roz, roșu, albastru, verde, brun, cenușiu, negru. Urmă: albă.

Luciu: sticlos, uneori sidefos pe fețe și pe planele de clivaj.

Transparență: transparent, până la opac.

Clivaj: perfect, după fețe de romboedru. Spărtură:

concoidală.

Duritate: 3 – etalon de duritate 3 pe Scara Mohs.

Greutate specifică: 2,7 g/cm³.

Caracteristici: prezintă luminescență de tipul

fotoluminescenței (fluorescență și fosforescență),

termoluminescenței și triboluminescenței.

Geneză: primară: hidrotermală, ca mineral de gangă; sedimentară, de

precipitație chimică și organogenă; metamorfică regională și de

contact, în marmure.

11

Calcit pe dolomite © http://fr.wikipedia.org/wiki/Calcite

Calcit și siderit © http://fr.wikipedia.org/wiki/Calcite

Ocurențe: în lume: diferitele forme de calcit sunt prezente pretutindeni în lume; în România:

idem.

Utilizare: calcitul este cel mai important mineral din tipurile de calcar şi marmură folosite în

construcţii, în industria chimică, a sticlei şi a oţelului. El reprezintă materia primă pentru toate

tipuruile de var nestins (oxid de calciu) şi ciment.

I.6. Fluorină (CaF2 )

Sistem de cristalizare: cubic.

Formă/habitus: cristale cubice, mai rar octaedrice; agregate

granulare compacte.

Culoare: prezintă una dintre cele mai variate game coloristice

din lumea minerală: incolor, alb, galben, oranj, roșu în diferite

nuanțe, verde, violet, brun și mai rar roz, albastru, negru;

frecvent, apar mai multe culori în același eșantion. Urmă: albă.

Luciu: sticlos pe fețele de cristal; de ceară, cu aspect ud, în

spărtură. Transparență: transparent, translucid.

Clivaj: perfect. Spărtură: concoidală.

Duritate: 4 – etalon de duritate 4 pe Scara Mohs.

Greutate specifică: 3,2 g/cm³.

Caracteristici: prezintă termoluminescență și fotoluminescență de tipul

fluorescenței.

Geneză: primară: hidrotermală; metamorfică de contact.

Ocurențe: în lume: Freiberg, Annaberg, St. Andreasberg (Germania);

Elveția; Italia; Canada; S.U.A; China; Mongolia; Franța; Spania; Marea

Britanie; Norvegia; în România: Baia Sprie, Ilba, Cavnic (jud. Maramureș);

12

Cristale de fluorină © http://en.wikipedia.org/wiki/Fluorite

Fluorescență © http://en.wikipedia.org/

wiki/Fluorite

Trestia, Stăjina (jud. Hunedoara); Baia de Arieș (jud. Alba); Moldova Nouă, Oravița, Ciclova

Romană, Sasca Montană (jud. Caraș-Severin).

Utilizare: în industrie la producerea fluorului. În industria optică la producerea

lentilelor, cristalele mai mari sunt produse artificial. Este o piatră prețioasă apreciată.

I.7. Apatit (Ca5(PO4)3(F,Cl,OH))

Sistem de cristalizare: hexagonal.

Formă/habitus: cristale prismatice, tabulare; agregate

granulare, reniforme; mase stalactitice, nodulare sau radiar-

fibroase.

Culoare: verzui, albăstrui, incolor, violet-ametist, roz. Urmă:

albă.

Luciu: sticlos pe fețe; rășinos, de ceară în spărtură.

Transparență: transparent până la translucid.

Clivaj: imperfect. Spărtură: concoidală.

Duritate: 5 – etalon de duritate 5 pe Scara Mohs.

Greutate specifică: 3,1 g/cm³.

Caracteristici: prezintă fluorescență; transparența și culorile sale deosebite îl fac ușor de

confundat cu alte minerale mai valoroase, precum berilul,

olivina.

Geneză: primară: lichid-magmatică – mineral accesoriu într-o

mare parte dintre rocile magmatice, inclusiv în filioanele

hidrotermale; pegmatitică; sedimentară (în fosforite).

13

Apatit din Québec © http://ro.wikipedia.org/wiki/Apatit

Apatit albastru fațetat - Brazilia © http://ro.wikipedia.org/wiki/Apatit

Ocurențe: în lume: Kiruna (Suedia); Mas. Khibin (Rusia); Germania; Canada; Mexic; S.U.A; în

România: Răzoare (jud. Maramureș); Teregova (jud. Caraș-Severin).

Utilizare: apatitul (cu conținut de mangan) este folosit ca etalon pentru determinarea durității

(după scara Mohs). Este minereul cel mai important din care se extrage fosforul, respectiv din

care se fabrică îngrășăminte chimice cu fosfați și acidul fosforic. În medicină hidroxilapatitul,

combinat cu trifosfatul de calciu, este utilizat ca înlocuitor al oaselor scheletului sau

ca implanturicu titan. În cromatografie hidroxilapatitul este folosit pentru separarea fragmentelor

de proteine.În organismele vii hidroxilapatitul este o parte importantă în procesul de formare

a scheletului. 

I.8. Ortoză (K(AlSi3O8))

Sistem de cristalizare: monoclinic.

Formă/habitus: cristale scurt prismatice; agregate masive.

Culoare: incolor, alb, alb-cenușiu, gălbui, roz, roșu de

carne, roșu-brun. Urmă: albă.

Luciu: sticlos, sidefos. Transparență: translucid, până la

opac.

Clivaj: perfect, respectiv bun. Spărtura: subconcoidală, neregulată.

Duritate: 6 – etalon de duritate 6 pe Scara Mohs.

Greutate specifică: 2,5 – 2,6 g/cm³.

Caracteristici: prin alterare, trece în minerale argiloase (caolinit).

Geneză: primară: magmatică, ca și constituent principal în roci acide

( granite, granodiorite); metamorfică.

14

Ortoză © http://ro.wikipedia.org/wiki/Feldspat

Ocurențe: în lume: Salzburg (Austria); Cornwall (Marea

Britanie); Vermont, New York, Maine, New Hampshire

(S.U.A); Myanmar; India; Sri Lanka; Brazilia;

Tanzania; în România: Carpații Meridionali și Mții

Apuseni.

Utilizare: unele variante ca Labradorit sau Ortoclaz sunt folosite ca giuvaeruri. Feldspatul,

împreună cu caolinul și cuarțul, sunt folosite la fabricarea porțelanului,

sau la confecționarea protezelelor dentare.

I.9. Cuarț (SiO2 )

Sistem de cristalizare: prezintă două modificații polimorfe:

α-cuarț (cristalizează trigonal) și β-cuarț (cristalizează

hexagonal).

Formă/habitus: în cavități: cristale individuale prismatice –

prismă hexagonală combinată cu piramidă (fețe de

romboedru), cu striații transverale pe fețele de cristal;

rareori, cristale bipiramidale, în general cu prisma centrală

scurtă; microgranulare masive; în roci: granule fără contur propriu.

Culoare: incolor, alb-lăptos, cenușiu, violet, galben, fumuriu-

brun, negru, roz, roșu, verde. Urmă: albă.

Luciu: sticlos. Transparență: transparent, translucid, până la opac.

Clivaj: absent. Spărtură: așchioasă, concoidală.

Duritate: 7 – etalon de duritate 7 pe Scara Mohs.

15

Cristal de ortoză © http://ro.wikipedia.or

g/wiki/Feldspat

Ortoză din Madagascar © http://ro.wikipedia.org/wiki/Feldspat

Cristal de cuarț - Tibet © http://en.wikipedia.org/wiki/Quartz

Citrin © http://en.wikipedia.org/wiki/

Quartz

Greutate specifică: 2,7 g/cm³.

Caracteristici: varietăți idiocromatice: cristalul de stâcă

(incolor și transparent), iar varietatea de acest tip provine de

la noi din țară, din zona Baia Mare și se numește “diamante”

de Maramureș; cuarțul alb-lăptos (translucid până la opac);

ametistul (violet); citrinul (varietate de cuarț de culoare

galbenă); cuarțul fumuriu (de culoare fumurie, brună, până

la neagră); varietăți allocromatice: cuarțul roz (transparent

sau translucid de culoare roz); aventurinul (translucid sau opac

în special de culoare verde); cuarțuri chatoaiante: ochi de

tigru (colorat în nuanțe de galben, ocru, brun), ochi de taur (cu nuanțe de roșu, brun), ochi de

șoim (cu culoare cenușiu-albăstruie).

Geneză: primară: lichid-magmatică, în roci acide; pegmatitică; hidrotermală; sedimentară, de

precipitație chimică; sedimentară, în roci detritice; metamorfice regională.

Ocurențe: în lume: peste tot în lume, dar în special în S.U.A, Elveția, Austria, Brazilia, India, Sri

Lanka, Marea Britanie, Madagascar, Mții Urali (Rusia), Italia, Germania, Franța; în România:

cuarțul se găsește pretutindeni în Dobrogea, Carpații Meridionali și Munții Apuseni.

Utilizare: cuarțul este utlizat la producera instrumentelor de

precizie, ca de exemplu cântar cu fir de torsiune; de asemenea

este folosit în acustica electronică, sau lampa de cuarț; este

foarte frecvent folosit ca bijuterie; o varietate a sa a fost și

încă este folosită în societățile umane primitive ca și uneltă;

în amestec cu caolinul și feldspatul este folosit la

obținerea porțelanului.

16

Felie de ametist provenită de la un stalactit neobișnuit – Jalgaon

district, Maharashtra, India © http://en.wikipedia.org/wiki/Quartz

Cuarț pur (Cristal) © http://en.wikipedia.org/wiki/Quartz

I.10. Topaz (Al2(SiO4)(OH,F)2 )

Sistem de cristalizare: rombic.

Formă/habitus: cristale prismatice cu secțiune rombică, cu

striații pe fețe, de dimensiuni uneori uriașe; agregate

granulare.

Culoare: incolor, galben, galben auriu, oranj, albăstrui, roz-

roșu, brun. Urmă: incoloră.

Luciu: adamantin, sticlos. Transparență: transparent,

translucid.

Clivaj: perfect. Spărtură: subconcoidală, neregulată.

Duritate: 8 – etalon de duritate 8 pe Scara Mohs.

Greutate specifică: 3,5 g/cm³.

Caracteristici: fluorescență în UV; piezoelectric; indice de

refracție relativ scăzut (1,62 – 1,63).

Geneză: primară: pegmatitică; metamorfică de contact;

sedimentară, în aluviuni.

Ocurențe: în lume: Ouro Preto – Minas Gerais (Brazilia); Mții

Urali (Rusia); Nigeria; Colorado, Texas, California (S.U.A);

Japonia; Germania; Scoția (Marea Britanie); Sri Lanka;

Myanmar; Australia; Tasmania; Pakistan; Mexic; în România:

rareori, la Turnu Roșu (jud. Sibiu).

Utilizare: Topazul este folosit frecvent ca o piatră prețioasă de

valoare. Cel mai mare topaz găsit până în prezent este un cristal de 271 kg, iar topazul cel mai

mare prelucrat (șlefuit) cântărește 4,2 kg.

17

Cristale de topaz pe matrice © http://ro.wikipedia.org/wiki/Topa

z

Topaz albastru șlefuit © http://ro.wikipedia.org/wiki/Topaz

I.11. Corindon (Al2O3 )

Sistem de cristalizare: trigonal.

Formă/habitus: cristale individuale columnare,

piramidale, tabulare, uneori sub formă de butoiaș; mare

granulare compacte.

Culoare: varietățile nobile: de la incolor – idiocromatic,

la diverse culori allocromatice: roșu, albastru, galben,

verde, roz, brun, violet; varietățile comune: cenușiu închis, verzui, negru. Urmă: incoloră.

Luciu: sticlos. Transparență: varietățile nobile sunt transparente, cele comune sunt opace.

Clivaj: lipsește. Spărtură: concoidală sau așchioasă.

Duritate: 9 – etalon de duritate 9 pe Scara Mohs.

Greutate specifică: 4 – 4,1 g/cm³.

Caracteristici: prezintă varietăți nobile, transparente, denumite în funcție de culoare: varietatea

de culoare roșie se numește rubin; varietățile colorate în special în albastru, dar și cele colorate

în galben, verde, roz, brun, violet poartă denumirea de safir; iar varietatea incoloră – leucosafir.

Geneză: primară: metamorfică de contact; metamorfică regională (fin diseminat); pegmatitică; în

aluviuni.

Ocurențe: în lume: Sri Lanka; Myanmar; Kashmir (India);

Thailanda; Nigeria; Queensland, New South Wales

(Australia); Matto Grosso (Brazilia); Madagascar; Vietnam;

Cambodgia; Kenia; Zimbabwe; Malawi; Columbia; Carolina

de Nord, Montana (S.U.A); Norvegia; Finlanda; Cehia;

Macedonia; Grecia; Ontario (Canada); Transvaal (Africa de

Sud); Mții Urali, Pen. Kola (Rusia); în România: Ditrău (jud.

Harghita); Ocna de Fier, Dognecea (jud. Caraș-Severin); Băița

(jud. Bihor); Deva, Săcărâmb (jud. Hunedoara); Pianu de Jos, Bistra (jud. Alba).

18

Corindon din Brazilia © http://mineralul.blogspot.ro/

Safirul Star of Bombay © http://mineralul.blogspot.ro/

Utilizare: Duritatea mineralului face ca să poată fi utilizat ca material abraziv (șmirgel) la

producerea sculelor, materialelor de construcții (beton, ceramică) sau piese care sunt expuse la

procese extreme de oxidație. Din corindon s-au obținut prin șlefuire și pietre prețioase.

I.12. Diamant

Sistem de cristalizare: cubic.

Formă/habitus: cristale individuale octaedrice,

mai rar dodecaedrice sau cubice; rareori,

agregate granulare masive.

Culoare: incolor; alb-albăstrui sau albastru

intens, gălbui pal sau galben puternic, oranj,

roz, roșu, brun, verde, violet, negru; cel mai

frecvent diamantele sunt incolore, sau de

culoare galbenă și brună, iar cele mai rare sunt

cele de culoare oranj.

Luciu: adamantin; gras, în spărtură. Transparență: transparent sau translucid; unele varietăți sunt

opace.

Clivaj: perfect, după mai multe direcții. Spărtură: concoidală.

Duritate: 10 – etalon de duritate 10 pe Scara Mohs.

Greutate specifică: 3,4 – 3,5 g/cm³.

Caracteristici: prezintă fluorescență ridicată în UV (nuanțe de albastru și verde); prin expunere la

temperaturi ridicate și iradiere, diamantele colorate își pierd culoarea; masa diamantului se

măsoară cu ajutorul caratului: 1 kt = 0,2 g.

Geneză: primară: lichid-magmatică, în roci bazice-ultrabazice de tip kimberlit (de la localitatea

Kimberley, Africa de Sud); în zăcăminte aluvionare de tip placers.

19

Cristal de diamant galben în formă octaedrică © http://mineralul.blogspot.ro/2011/03/diamantul.html

Varietăți: a) bort – cu structură granulară, criptocristalină, culoare cenușie sau neagră, translucid

sau opac; b) carbonado – masiv, de culoare neagră, opac, cu duritate mai ridicată și greutate

specifică mai redusă decât diamantul propriu-zis.

Ocurențe: în lume: Kimberley (Africa de Sud); Mir, Yakuția (Rusia); Argyle (Australia); Lac de

Gras (Canada); Congo; Botswana; Sierra Leone; Diamantina – Minas Gerais, Bahia (Brazilia);

Mahandi (India); Provinciile Shandong, Yunnan (China); Namibia; Angola; Lesotho; Congo;

Mali; Guineea; Murfeesboro – Arkansas, California (S.U.A).

Utilizare: Aplicațiile în industria de folosire a diamantului sunt ca: abraziv, instrumente de tăiat

sau găurit foarte ascuțite și dure. În medicină (chirurgie), o aplicație tot mai largă o are folosirea

lamelor de bisturiu acoperite cu un strat de carbon asemănător diamantului. De asemenea,

industria electronică prezintă interese pentru asemenea straturi aplicate pe electrozi, la fel de

important este în tehnologia semiconductorilor sau în chimie.

Câteva dintre diamantele celebre din lume sunt:

Cullinan – descoperit în 1906, în mina Premier din Transvaal (Africa de Sud). Este cel

mai mare diamant descoperit vreodată pe Pământ, având 3106 kt în stare brută; a fost

tăiat în 9 pietre de dimensiuni mai mari. Primele două pietre rezultate constituie cele mai

mari diamante fațetate din lume: Steaua Africii I (Cullinan I), în greutate de 530,2 kt și

Steaua Africii II (Cullinan II) ce are o greutate de 317 kt. Acestea aparțin tezaurului

coroanei britanice.

20

Excelsior – descoperit în 1893, în mina Jagersfontein din Orange Free State (Africa de

Sud). A fost primul diamant de mari dimensiuni descoperit în Africa de Sud, având 995

kt și o ușoară tentă bleu. A fost tăiat în 21 de pietre, dintre care, Excelsior I are 69,68 kt și

formă de lacrimă.

Regentul – descoperit în 1701, în bazinul fluviului

Kistna (Krishna) din India, este printre ultimele

diamante de dimensiuni mari provenite din India. În

stare brută a avut 401 kt și o ușoară tentă de bleu, iar

după tăiere și fațetare, a ajuns la 141 kt. Din 1887 se

găsește expus pentru public la muzeul Louvre, din Paris.

Florentinul – de origine indiană, are 137, 27 kt și

culoare galben deschis, cu ușoare tonuri verzui; este tăiat

în double rose, cu 126 de fațete. Istoria reală a

diamantului începe cu descrierea realizată de către Jean

Baptiste Tavernier, care a remarcat diamantul în tezaurul

Marelui Duce de Toscana. Prin căsătoria ultimului Duce de Toscana cu împărăteasa

Maria Theresa de Austria, diamantul a trecut în tezaurul casei regale de Habsburg. În

1918, acesta a fost luat de familia regală austriacă în exil în Elveția, unde a fost furat și i

s-a pierdut urma.

Koh-I-Noor – legenda spune că a fost găsit în bazinul râului Godavari, în partea centrală

a Indiei, acum 4000 de ani, iar denumirea sa

înseamnă “munte de lumină”. Diamantul a

urmat un traseu presărat cu un lung șir de

intrigi, trădări, răscumpărări etc. Prin

intermediul Companiei Indiilor de Est,

diamantul a fost dus la Londra și dăruit

reginei Victoria. Având inițial 191 kt,

21

Diamantul Cullinan tăiat în 9 piese de dimensiuni mari © http://mineralul.blogspot.ro/2011/03/diamantul.html

Regentul © http://mineralul.blogspot.ro/2011/03/diamantul.html Louvre

Diamantul Koh-I-Noor în forma sa actuală ©

http://mineralul.blogspot.ro/2011/03/diamantul.html

diamantul a fost refațetat în 1852, ajungând la 109 kt și o strălucire deosebită.

Actualmente face parte din tezaurul Marii Britanii și este expus pentru public în Turnul

Londrei.

Jubilee – a fost descoperit în 1895 la Jagersfontein, în Africa de Sud, având 650,8 kt în

stare brută și o brilianță excepțională. Diamantul a fost prelucrat în anul 1896, fiind adus

la 245,25 kt; deoarece anul următor era anul jubileului de diamant al reginei Victoria a

Marii Britanii, diamantul a primit numele acestui mare eveniment. După mai multe

tranzacționări, din 1966 se află în colecția Robert Mouawad.

Orlov – de origine indiană, are 189,62 kt

în forma actuală și o ușoară tentă albastră-

verzuie. Este tăiat în forma unei jumătăți

de ou de porumbel, partea convexă având

cca. 180 de fațete. Contele rus Grigori

Grigorievici Orlov a achiziționat diamantul

și i l-a dăruit împărătesei Ecaterina II a

Rusiei, iar în prezent acesta este fixat în

sceptrul imperial încă din timpul domniei

Ecaterina II și face parte din tezaurul casei

regale ruse.

Hope – de origine indiană, diamantul a fost probabil descoperit în mina Kollur din

regiunea Golconda; a avut 112 kt în formă brută și o extraordinară culoare albastră. În

1958, acesta a fost donat Institutului Smithsonian din

Washington D.C, unde este de atunci expus pentru

public. Diamantul Hope este considerat al patrulea

diamant albastru din lume ca mărime, are aproximativ 60

de fațete și este fixat din 1920 într-un pandantiv de

design Cartier, cu o montură de platină cu 16 diamante

albe de jur-împrejur. Testele efectuate recent au arătat că

prezintă fluorescență în UV în nuanțe de un roșu

deosebit.

22

Diamantul Orlov montat în sceptrul țarilor Romanov © http://mineralul.blogspot.ro/2011/03/diamantul.html

II. SALINA PRAID

Salina Praid este o mină de sare

gemă din România, situată în județul

Harghita. Salina se află în

bazinul muntilor Gurghiului, cuprinsă în

Dealul Sării, formând

triunghiul Praid - Ocna de Jos - Ocna de

Sus.

II.1. Date geologice

Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii la Ocna Dejului, Sic,

Cojocna, Turda, Ocna Mureș, Ocna Sibiului și Praid) s-au format cu 13,5 milioane de ani în

urmă, într-o mare cu adâncime redusă și

sub un climat tropical, foarte cald. Etajul

geologic respectiv corespunde miocenului mediu. Stratul de sare se întinde pretutindeni în

subsolul Transilvaniei, având o grosime medie (originară) de circa 400 m. Straturile groase de

sedimente depuse ulterior deasupra orizontului de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul

maleabil și plastic de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarței terestre la marginea

Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălțimi de peste 1.000 m, ajungând de

multe ori chiar până la suprafața pământului (cazul localităților cu vechi exploatări de sare

menționate mai sus). Corpul de sare de la Praid are în plan orizontal o formă ușor elipsoidală, cu

diametrele de 1,2 si 1,4 km, iar pe baza sondelor de explorare (S ACEX 401/1949 și S 110/1973)

se apreciază că are o adâncime de 2,6 - 2,8 km, fiind în acest fel cel mai mare corp diapirogen de

sare gemă din țară.

II.2. Istoric

23

Diamantul Hope montat într-un pandantiv Cartier ©

http://mineralul.blogspot.ro/2011/03/diamantul.html

Salina Praid, Harghita © http://www.voceatransilvaniei.ro/salina-praid/

Primele exploatări de sare sunt atestate de pe vremea romanilor, dar mina din Praid este atestată

documentar de la 1200, iar exploatarea intensivă se face din 1700. Romanii lucrau numai la

suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor

pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au

extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri.

Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului subliniază prezența în imediata apropiere

a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman Praetoria

Augusta de la Inlăceni a apărat exploatările de sare de la Praid.

În anul 1980, în salină s-a deschis o bază de tratament.

În urma extragerii sării, s-au format goluri subterane de mari dimensiuni, unde s-a individualizat

un microclimat de salină, cu temperaturi relativ constante, între 14-16 C, umiditate scazută 66-

70% și presiune atmosferică mai mare decât la suprafață, în medie de 735-738 mmHg. Aerul este

puternic ionizat, deosebit de eficient in tratarea afectiunilor respiratorii. Baza de tratament, aflată

la "orizontul 50", la o adâncime de 120 m, are o lățime de 20 m, o înălțime de 14 m și o lungime

de mai multe sute de metri. Pe distanța de 1250 m de la intrarea în salină până baza de tratament,

transportul persoanelor se face cu

autobuzele salinei. Salina este

amenajată cu spații de recreere, locuri

de joacă pentru copii, restaurant,

toalete, capelă pentru rugăciune,

internet-cafe și un muzeu care prezintă

metodele de extragere a sării din cele

mai vechi timpuri până azi.

În salina Praid se efectuează un

tratament subteran speleo- și

climatoterapeutic, ca metodă simplă și

eficientă de ameliorare a stării bolnavilor suferinzi de boli ale căilor respiratorii, de menținere și

refacere a echilibrului sufletesc și tonusului sistemului nervos vegetativ.

24

În anul 2009, salina Praid a fost cea mai vizitată salină din România, cu peste 200.000 de turiști

anual, fiind urmată apoi de Slănic Prahova, cu peste 150.000 de turiști și de Salina Târgu

Ocna și Salina Cacica.

II.3. Lucrări de exploatare minieră a sării geme

Exploatarea subterană a sării geme de la Praid a început în anul 1762, când, în partea de sud-vest

a Dealului Sării, s-a deschis mina Iosif (József). Mina a avut o formă de clopot (ogivală). Sarea

extrasă manual era pusă în piei de bivoli și trasă la suprafață cu ajutorul unui crivac cu cai.

Exploatări de suprafață (cariere) sunt amintite în anul 1765, acestea funcționând o vreme în

paralel cu extracția subterană.

Despre un minerit sistematic la Praid se poate vorbi numai cu începere din anul 1787, dată la

care sarea din Praid devine proprietate de stat austriacă.

Din ocna-clopot Iosif s-au deschis apoi două camere laterale, numite minele Carol (Károly)

și Ferdinand, cu formă de clopot. Adâncimea totală, inclusiv puțul de extracție, a fost de 66 m.

In anul 1864, lângă mina Iosif, s-a deschis mina Paralelă (Párhuzamos), cu profil trapezoidal,

care și în prezent constituie una din cele mai mari cavități subterane din țară.Biserica Sfântul

Mihail din Cluj ar încăpea fără probleme în această cameră.

Despre ocnele de sare active sau inactive de la Salina Praid a relatat în detaliu František Pošepný

în anul 1867.

În anul 1896 la Praid era deschisă o singură ocnă de sare.

Ideea deschiderii unei mine de rezervă a apărut în anul 1898, an în care au început lucrările la

galeria de cercetare Elisabeta (Erzsébet), în partea nord-estică a Dealului Sării. Din galeria

Elisabeta s-au trasat mai multe galerii laterale, cercetându-se partea superioară a zăcământului.

La 200 m de la intrarea în galerie, s-a executat o cameră transversală de exploatare,

denumită mina Elisabeta (Erzsébet).

25

Salina Praid, Harghita © http://www.voceatransilvaniei.ro/salina-praid/

Între anii 1947-1949 s-a deschis mina Gh. Doja

(Dózsa György), denumită după conducătorul

răscoalei tărănești din 1514.

După crivacul cu cai, transportul sării din mină la

suprafață s-a făcut prin puțul Gh. Doja și pe calea

ferată îngustă, iar după anii 70 ai secolului al XX-

lea, cu autobasculante de 16 tone.

În anul 1978, la 40 m adâncime sub nivelul minelor vechi, a fost deschisă o altă mină, pusă în

exploatare în anul 1980. Camerele minei au lățimi de 20 m, înălțimi de 12 m și lungimi de mai

multe sute de metri. Cel mai adânc orizont se află la 320 m (socotit de la nivelul suprafeței).

În anul 1991 au început lucrările de deschidere a unui sector minier nou (sectorul Telegdy), dat

în exploatare în anul 1994. Acest sector a fost

denumit după Telegdy Károly, fost director al

Salinei Praid. Metoda de exploatare în mina

Telegdy este cu camere mici și pilieri pătrați (“metoda canadiană”) având lătimi de 16 m,

înalțimi de 8 m și pilieri pătrați (14 m x 14 m). Planșeul de siguranță dintre orizonturi este de 8 m

grosime.

Crivacul de la Praid

La Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din București se află cea mai veche instalație folosită într-o

salină din România. Este vorba de crivacul de la salina Praid, dotat cu un tambur uriaș, pe care se

înfășura un cablu (odgon); se fixau la cele două capete ale acestuia doi vagoneți: unul cobora gol

în salină, în timp ce altul se ridica plin. Tamburul se rotea cu ajutorul a 4 perechi de cai înhămați,

ce îl învârteau. Caii erau mânați de 4 căruțași care își aveau locașul în scaune atașate de câte un

braț al tamburului. Acest obiect a funcționat la salina Praid între anii 1762–1950.

II.4. Turism și speleoterapie

Tratamentul de speleoterapie si climatoterapie cuprinde practic inhalarea aerului din mina, fiind

foarte util in cazul bolilor cailor respiratorii (boli astmatice, bronsitice si alergice). Durata

26

Treptele prin care se coboară în salina Praid ©

http://www.nikonisti.ro/articole/salina-praid-fotoreportaj-de-dragos-asaftei/652

tratamentului este de 18 zile. Acest tratament subteran se desfasoara la orizontul "50", aflat la o

adancime de 120m de la suprafata. Pe timpul petrecut in subteran se recomanda si gimnastica

condusa de un cadru specializat, plimbari si dozarea efortului fizic. Categoria de varsta intre care

oamenii se pot trata este intre 2-60 ani, acestia fiind supravegheati permanent de catre un

personal medical. Dupa statisticile medicului de specialitate din comuna se poate observa ca in

cazul acelora care revin la tratament de 3-4 ori si reactioneaza pozitiv, scade numarul si

intensitatea crizelor astmmatice si creste capacitatea de rezistenta a organismului. Renumită

pentru efectele curative pe care aerul din salină le are asupra organismului, mina arată ca un mic

oraș situat la 120 metri adâncime, în inima muntelui. Nu toți vin însă la Praid pentru tratament, ci

mulți sunt atrași de frumusețea unei mine care are și destinație turistică de peste 35 de ani.

Frumusețea și ineditul atrag grupuri de turiști din toată Europa. În fiecare dimineață zona de la

intrarea în mină se animă brusc. Bolnavi sosiți la tratament, dar și turiști se înghesuiesc în

autobuzele ce coboară un kilometru și jumătate în inima pământului. După călătoria cu

autobuzul, accesul se face pe jos, 250 de trepte abrupte fiind o probă de rezistență mai ales

pentru cei mai în vârstă. Odată ajunși în salină, cu toții uită de efort și se integrează ca într-o

uriașă planșă de puzzle în incinta amenajată. Dotate cu sute de mese și canapele din lemn, bufet,

multe locuri de joacă pentru copii, o mică biserică din lemn, mese de biliard și chiar un internet-

cafe, sălile din subteran primesc în vârf de sezon până la 3.000 de vizitatori pe zi. Turiști, dar și

bolnavi vin să-și trateze mai ales afecțiuni ale căilor respiratorii de genul bolilor asmatice,

bronșitice și alergice. De asemenea, salina Praid este si locatia cu primul parc de aventură din

Europa (Club Aventura), situat intr-o salina. Tot Club Aventura este primul parc de aventură din

România, ce îmbină traseele cu elemente între stâlpi de până la 15 metri înălțime și traseele pe

stâncă de sare.

27

Panoramă interioară a salinei Praid realizată din “holul” central © http://www.nikonisti.ro/articole/salina-praid-fotoreportaj-de-dragos-asaftei/652

III. BIBLIOGRAFIE

Androne D., Mineralogie, ed.Tehnopress, Iaşi, 2008

Ianovici V., Stiopol V., Constantinescu E., Mineralogie, ed. Didactică și Pedagogică,

București, 1979

http://mineralul.blogspot.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Salina_Praid

http://en.wikipedia.org/wiki/Talc

http://fr.wikipedia.org/wiki/Calcite

http://www.voceatransilvaniei.ro/salina-praid/

www.ima-eu.org

http://energiacristalelor.ro/diamant.html

28