„Iubeşte-ţi ţara, române şi fii mândru de locul ce-l ai între popoare!”, auzim mereu spunându-se. Am păstrat în sângele nostru vitejia celor două popoare mari din care ne tragem. Şi nu o dată, în zbuciumul atâtor veacuri, ne-am arătat urmaşi vrednici.

Multe războaie am avut şi multe nenorociri s-au abătut asupra noastră! Vitejii cumplite au trecut pe aici! Ca trestia ne-am îndoit în vânt, dar nu ne-am lăsat!

Poporul nostru s-a ridicat luminos şi sfânt peste încercările de tot felul. Figuri glorioase de luptători l-au condus spre izbândă. Poeţi şi scriitori le-au închinat acestora imnuri de slavă.

Calea-i lungă, drumu-i greuVruta bunul DumnezeuSă rămâi aici stăpânZbuciumat, ţăran român!

Când a fost foc la hotarL-ai oprit pe cel barbar,Ai făcut din arme plugZbuciumat, ţăran român!

Ca stejarul neclintitNicăieri n-ai pribegitPieptu-ai pus la cel păgân,Zbuciumat, ţăran român!„Sunt convins că acţiunea care începe azi va fi pentru soldatul nostru un titlu de

glorie şi pentru ţară de mândrie”, spunea Generalul Alexandru Averescu

Băiatul: mama spunea ca merg pe 4 ani dar dimineaţa aceea n-am s-o uit niciodată. M-a trezit plânsul mamei, şedea pe marginea patului. Taica în picioare, în mijlocul odăii, îmbrăcat, gata de drum. Oare unde se ducea? De ce plângea mama? Întâi m-am gândit că se ducea la arat dar nu era îmbrăcat de plug ci de sărbătoare. Aseară am auzit jandarmul, pe uliţă de mobilizare.”Ce-i aia mobilizare tăicuţă?”

Tata: Cum să-ţi spun eu, mobilizarea este când te cheamă la război.Băiatul: Dar, războiul ce este? Mama a izbucnit în plânsTata: Da, mai taci femeie că n-am murit!Băiatul: Tata avea ochii seniniTata: Să fii cuminte, băieţică!Băiatul: Mă iei şi pe mine, tăicuţule?Tata: Unde?Băiatul: La războiul acela.Tata: Doamne fereşte, tu nu trebuie să mergi la război.Băiatul: Afară se luminase de ziuă. Uliţa era plină de lume. Trebuie să intre în

rând şi taica dar nu se îndura să mă lase din braţe. Nu l-am văzut niciodată pe taica plângând. Dar atunci, în răspântie, i-am văzut bărbia tremurând, iar în ochi îi sclipeau boabe de rouă. Şi cârdul de oameni s-a înşirat pe şosea, ca nişte umbre tăcute, către zorile aprinse.

Toată după-amiaza, până noaptea târziu, duşmanul a atacat furios şi nu şi-a întrerupt atacurile decât în răstimpuri, pentru ca să-şi refacă rândurile rărite… focurile noastre le seceră, dar şi rândurile românilor sunt măcinate. Lupta reîncepe. Căldura e înăbuşitoare. În cămăşi cu mânecile suflecate şi cu capetele goale, soldaţii români se reped la contraatacuri cu baioneta. Germanii rămân surprinşi., spunea Constantin Kiriţescu despre bătălia de la Mărăşeşti.

Avea şi dânsul trei fecioriŞi i-au plecat toţi trei deodatăLa tabără, sărmanul tată!Ce griji pe dânsul, ce fiori,Când se gândea că-i greu războiul,N-ai timp să simţi că mori

Şi luni trecut-au după luniŞi-a fost de veste lumea plină,Că steagul turcului se-nchinăŞi mândrii codrului păuniRomânii-au isprăvit războiulCă s-au bătut nebuni

Scria-n gazetă că s-a datPoruncă să se-ntoarcă-n ţarăToţi cei plecaţi de astă-varăŞi rând pe rând veneau în satŞi ieri şi astăzi câte unulDin cei care-au plecat

Şi-ai lui întârziau! PlângândDe drag că are să-i revadăSta ziua-n prag, ieşea pe stradăCu ochii zarea măsurândŞi nu veneau! Şi dintr-o vremeGemea bătut de-un gând

Nădejdea caldă-n el slăbea,Pe cât creştea de rece gândul.El a-ntrebat pe toţi de-a rândul, Dar nimeni ştire nu-i ştia.El pleacă-n urmă la cazarmăSă afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.- Ce-mi face Radu? El întreabă.De Radu-i este mai cu grabă,Că Radu-i este cel mai drag.- E mort! El a căzut la PlevnaÎn cel dintâi şirag!

Blestem pe tine, braţ duşman!- Dar George-al nostru cum o duce?- Sub glie, taică, şi sub cruce,Lovit în piept d-un iatagan!

Dar bietul Mircea? – Mort şi MirceaPrin văi pe la Smârdan

El n-a mai zis nici un cuvânt;Cu fruntea-n piept, ca o statuie,Ca un Hristos bătut în cuie,Ţinea privirile-n pământ,Părea că vede dinainte-iTrei morţi într-un mormânt.

Si-a stat aşa, pierdut şi dus.Era-n amiazi şi-n miez de varăŞi soarele-a scăzut spre seară;Şi-n urmă soarele-a apus,Iar bietul om sta tot acoloCa mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,Şi uruiau trăsuri pe stradă, soldaţi treceau făcând paradă,Şi-atunci deştept privi la eiŞi-şi duse pumnii strânşi pe tâmple:Trei, doamne, şi toţi trei!

Bătălia de la Mărăşeşti a durat 2 săptămâni şi a fost cea mai mare bătălie care s-a dat pe frontul românesc. Deviza ostaşilor români care au oprit armatele germane în luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz a fost: „Pe aici nu se trece”

Mulţi români şi-au pierdut viaţa în luptele ce au urmat. Ecaterina Teodoroiu a fost prima femeie ofiţer din armata română. Ea a luptat pe Valea Jiului, fiind numită „Eroina de pe Jiu”. A murit luptând la Mărăşeşti.Bucurã-te, Ţarã scumpã, îmbrãcatã de paradã, Cã, din alte ţãri strãine, vin prieteni sã te vadã ! Şterge-ţi lacrima din gene !... Ce oftezi într'una frântã, Când atâtea muzici cântã?... Cântaţi muzici, cât mai tare, toate câte sunteţi voi, Ca sã nu se-audã plânsul vãduvelor de rãzboi ! La rãspântiile toate, muzici, azi cântaţi, cântaţi,Cã prea gem, sleiţi de foame, marii noştri ,,mutilaţi" ?...  Dar... mã iartã, Tarã blândã, cã, de-a tale suferinti, M'am trezit si eu, cu tine, ca haiduc scrâsnind din dinti. Azi e sãrbãtoare sfântã,Când, - desi flãmândã esti, - Nu se plânge, ci se cântã Intregirea ce ti-au dat-o Sfintii de la Mãrãsesti?... 

« În numele Poporului, basarabiei, sfatul Ţării declară....Basarabia...în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca popoarele singure să-şi

hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România » aceasta a fost declaraţia de unire a Bucovinei cu România 27 martie 1918 

« noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investiţi singuri cu puterea... legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale hotărâm: Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei..cu Regatul României » Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România 15 noiembrie 1918

Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia. Iată Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia :

« Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania... adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România »