primul razboi mondial - prima parte
TRANSCRIPT
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
1/25
PRIMUL R ĂZBOI MONDIAL (PRIMA PARTE)
Primul război mondial, cunoscut şi ca Marele război, Războiul naţiunilor sau Războiul
pentru a pune capăt războaielor, a fost un conflict mondial între 1914 şi 1919, dar bătăliile s-au
încheiat în 1918. Denumirea Primul război mondial nu a fost folosită decât după 1939, la
sfârşitul celui de-Al doilea război mondial, până atunci fiind cunoscut ca Marele război sau
Războiul mondial. Combatanţii războiului au fost Aliaţii şi Puterile centrale. Nici un conflict
anterior nu a mobilizat atâţi soldaţi şi nici nu a implicat atâtea părţi în câmpul de luptă. La
sfârşitul său războiul a devenit al doilea conflict în lista celor mai sângeroase conflicte notate de
istorie (după Rebeliunea de la Taiping), deşi va fi surclasată peste o generaţie de cel de -Al doilea
război mondial.
1.Cauzele Primului Război Mondial
1) Pretextul :
În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei şi moştenitorul tronului
austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavr ilo Princip, un student naţionalist sârb-bosniac.
Acesta a făcut parte dintr -un grup de cincisprezece asasini, susţinuţi de Mâna Neagră, o societate
secretă fondată de naţionalişti pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei. Asasinatul a amorsat
tensiunea gr avă, care exista deja în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinarea
arhiducelui Franz Ferdinand au fost instigate de minoritatea sârbă, care era nemulţumită de
anexarea în 1908 a Bosniei şi Herţegovinei de către imperiul Austro-Ungar, ca şi de invadarea şi
ocuparea violentă a provinciei de către acelaşi imperiu, în 1878.
2) Cauze
Deşi acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial,
cauzele reale trebuie căutate în deceniile premergătoare, în reţeaua complexă de alianţe şi
contrabalansuri care s-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma înfrângerii Franţei şi
a proclamării Imperiului federal german (Al II-lea Reich), sub conducerea "cancelarului de fier",
Otto von Bismarck, în 1871.”
Ca urmare a înţelegerilor adoptate la Congresul de la Berlin, în august 1878 Bosnia-
Herţegovina a fost invadată şi în scurt timp ocupată de trupele austro-ungare, deşi formal această
a rămas parte a Imperiului Otoman. Invazia s-a lovit de o opoziţie îndârjită, atât din partea
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
2/25
populaţiei musulmane cât şi a celei creştin-ortodoxe, armata austriacă pierzând în confruntări
repetate peste 5000 de soldaţi. În contrast cu ce se întâmplase cu Serbia, care adevenit un stat
independent la începutul veacului, Bosnia Hertegovinaa schimbat deci statutul de provincie
otomană pentru acela de protectorat austro-ungar, fapt care a dus la un exod al populaţiei slave,
din sudul provinciei.
În 1908 austriecii fac un pas în plus pe calea aproprierii provinciei, anexând-o. Anexarea
Bosniei-Hertegovinade către Austro-Ungaria a devenit o problema politica în Imperiul
Ţarist, care auto-declarat apărător al slavilor de la sud fiind, s-a eschivat de la declanşarea
unuirazboi întru apărarea populaţiei slave şi creştin-ortodoxea Bosniei anexate de austrieci, şi
asta pentru că atât Rusia,cât şi aliaţii ei (Franţa), nu doreau un război cu Austria si
Germania.Lipsa de mijloace politice (un proces politic spre independent sau autodeterminare)
sau militare (o interventie a Rusiei şi Franţei în apărarea intereselor sârbilor bosniaci)care sărăspundă aspiraţiilor populaţiei slave creştine a Bosniei, pare a fi lăsat acestora, ca unică optiune
de a riposta, terorismul: în dată de 28 iunie 1914, Franz Ferdinand, arhiduce al Austriei şi
moştenitor al tronului Austro-Ungariei, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student
sârb bosniac. Acesta a făcut parte dintr -un grup de cincisprezece complici, susţinuţi de Mâna
Neagră, o societate secretă fondată de nationalisti pro-sârbi cu legături în armata Serbiei, stat
care era victima unor încercări brutale ale Austro-Ungariei de a-l controla prin tratate comerciale
şi piedici la exporturile sarbesti.
Într -o epocă a imperiilor multinaţionale, dintre care multe erau conduse în mod
nedemocratic, de către niste aristocratii militariste (precum se întâmplă în Imperiul Austro -
Ungar, Imperiul German (“Deutsches Kaiserreich”), Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist),
terorismul, ca ultima metodă de opoziţie la refuzul de acceptare a aspiratiilor nationale ale
popoarelor înglobate, era o realitate omniprezenta pe continent. Deşi în Europa terorismul politic
şi religios era, în epocă, prezent din Imperiul Britanic, în vest, până în Imperiul Otoman sau
Ţarist, în est, datorită modului injust, rasist (moştenitorul tronului habsburgic înainte de a fi
asasinat la Saraievo, Franz Ferdinand, îi consideră pe slavii din imperiu nişte sub -oameni, pe
sârbi considerându-i nişte porci) şi brutal în care erau tratate minorităţile negermane şi
nemaghiare ale Austro-Ungariei, Imperiul Habsburgic era o permanent şi predilectă ţintă a
terorismului naţionalist: de exemplu,românii, în frunte cu Ilie Căţărau, i -au trimis prin posta
adjunctului episcopului catolic al Transilvaniei, în martie 1914 o bombă cu ceas, care l -a
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
3/25
omorât, iar un pic mai înainte, în iunie 1912, un elev croat a tras un foc de armă contra
guvernatorului Croaţiei, ratandu-şi ţinta însă rănind un alt membru al administraţiei
imperial. Nevasta împăratului Franţ-Iosif, împărăteasa Elisabeta, a fost injunghiata mortal în
1898, de un ararhist italian, în timp ce voia să îmbarce un vas-traversier în Geneva. Doar 10 ani
mai târziu, un student ucrainean l-a asasinat pe guvernatorul Galiţiei austriece, anume pe contele
Potocki.Un american de origine croată, născut în Wisconsin, care a tras şi el cu pistolul contra
unui alt înalt funcţionar austro-ungar, răspundea la întrebarea judecătorului dacae justificat să
omorî oameni, că "în acest caz este justificat, asta fiind opinia generală în America, de acord cu
el fiind jumătate de million de croaţi americani, atacul contra vieţii demnitarilor fiind singura lor
armă.”Asasinatul a sporit tensiunea, deja mare, care exista in Europa. La Sarajevo au avut loc
rebeliuni în urma decesului arhiducelui, acestea fiind animate de minoritatea sârbă. Deşi acest
asasinat a fost considerat ca motivul direct pentru izbucnirea Primului Război Mondial, cauzelereale ale războiului merg mai în urmă, în reţeaua complex a alianţelor şi contrabalansărilor care
s-au dezvoltat intre diferite puteri europene în urma înfrângerii Franţei şi a formării statului
german sub conducerea lui Ottovon Bismarck în 1871. Cauzele Primului Război Mondial
reprezinta o problema complicată; sunt mulţi, factorii politici care au condus la război. Cei mai
importanţi pot fi consideraţi: naţionalismul, disputele anterioare nerezolvate,sistemul de alianţe,
guvernarea fragmentară, întârzieri şi neînţelegeri în comunicaţia diplomatică, cursainarmarilor,
etc.
În legătură cu cauzele Primului Război Mondial, acestea sunt private din mai multe
perspective. Cauzele Primului Război Mondial constituie o problema complicată din cauza
multitudinii factorilor implicaţi, între care: naţionalismul, disputele anterioare nerezolvate,
precum lipsa surselor de materie prima şi de pieţe de desfacere pentru industria central-
europeană, sistemul de alianţe, guvernarea fragmentară, întârzieri şi neînţelegeri în comunicaţia
diplomatică, cursa înarmărilor etc.
Cauza principala a Primului Razboi Mondial a fost refuzul imperiilor de a acorda
populatiilor lor dreptul la auto-determinare. Bosnia a fost anexata de catre imperiul Austro-
Ungar in 1908, in dispretul sentimentelor sau dorintelor populatiei, Austro-Ungaria insasi fiind
deja la acel moment un stat multi-etnic in care numeroase minoritati erau dominate de o clica de
nemti si unguri. La fel cum romanii transilvaneni aflati sub opresiunea austo-ungara priveau cu
speranta de ajutor spre romanii deja liberi din regatul Romaniei, tot asa si sarbii din Bosnia, si
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
4/25
din restul Imperiului Austro-Ungar, priveau cu speranta spre fratii lor din regatul independent al
Serbiei.
Monarhia habsburgica se baza mai mult pe forta impotriva popoarelor care traiau in
interiorul statului multinational austro-ungar, decat pe loialitatea acestor popoare, si la inceputul
secolului al XX-lea aceasta loialitate, in mod vadit, diminua. Popoarele aflate in interiorul
imperiilor multinationale erau nemultumite de frontierele existente la acel moment, ca si de
modul cum aceste frontiere erau mentinute, anume prin institutii conservatoare.De altfel unul
dintre putinele castiguri obtinute in urma primului razboi mondial a fost chiar acest drept al
popoarelor la autodeterminare. In epoca, observatorii avizati considerau ca aristocratii care
conduceau Imperiul Austro-ungar promovau politici expansionsiste nebunesti, care erau contra
propriilor lor interese: imperiul gemea deja sub greutatea propriilor contradictii si al frustrarii
minoritatilor oprimate, in timp ce conducerea ingloba Bosnia-Hertegovina, o alta provincie cu
populatie diversa religios si etnic.
Exista multe ipoteze care incearca sa explice cine, sau de ce, a fost vinovat pentru inceputul
Primului Razboi Mondial. Primele explicatii, prevalente in 1920 – 1930, accentuau versiunea
oficiala, care, in conformitate cu Tratatul de la Versailles si Tratatul de la Trianon, plasa intreaga
responsabilitate asupra Germaniei si aliatilor sai. Versiunea oficiala a fost o ipoteza bazata pe
ideea ca razboiul a inceput cand Austro-Ungaria a invadat Serbia, sustinuta de Germania care a
invadat Belgia si Luxemburg fara provocare. In aceasta viziune, ipoteza este ca responsabilitatea
pentru razboi s-a creat prin agresiunea Germaniei si a Austro-Ungariei, in timp ce Rusia, Franta
si Marea Britanie au ripostat legitim acestei agresiuni. Aceasta idee a fost, ulterior, aparata de
istorici ca Franz Fischer, Imanuel Geiss, Hans-Ulrich Wehler, Wolfgang Mommsen si V.R.
Berghahn. Cu timpul, alti analisti au luat in consideratie si factori suplimentari precum, de
exemplu, rigiditatea planurilor militare ruse si germane, data fiind importanta conceptiei de a
ataca primul si de a executa planurile militare intr-un ritm rapid).
Pe parcursul mai multor decenii, britanicii au fost obisnuiti cu razboaie coloniale, unde au
triumfat rapid si usor, iar din aceste considerente au intampinat Marele Razboi cu entuziasm.
Totusi, dificultatile intalnite de Marea Britanie in razboiul Zulu (1879) si in cel de-al doilea
razboi bur (1899-1902), au redus probabilitatea ca britanicii au fost naivi in privinta potentialului
unui razboi major. Faptul ca nici o forta politica importanta nu s-a opus razboiului a insemnat ca
cei care nu erau de acord cu el nu aveau destula putere pentru a organiza o opozitie viabila, cu
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
5/25
toate ca pe durata razboiului au existat proteste minore. O alta cauza a razboiului a fost
dezvoltarea industriei de armament, care a dus la formarea de aliante cu substrat militarist. Un
exemplu de militarism a fost construirea vasului HMS Dreadnought, o nava de lupta
revolutionara, care avea o superioritate majora fata de navele anterioare, numite "pre-
dreadnought". Noul vas a marit puterea maritima a Marii Britanii si a lansat o competitie acerba
in constructia vaselor intre Marea Britanie si Germania din cauza Noului imperialism. In general,
natiunile care faceau parte din Tripla Intelegere (Antanta) se temeau de cele care apartineau la
Tripla Alianta si vice versa.
Liderii civili ai puterilor europene se aflau in mijlocul mai multor valuri de fervoare
nationalista, care a crescut, treptat, in Europa, pe parcursul deceniilor anterioare. Aceasta
evolutie a redus optiunile viabile ale politicienilor in iulie 1914. Eforturile diplomatice intense,
menite sa medieze conflictul austro-sarb, devenisera irelevante, deoarece actiunile agresive din
partea Germaniei si a Rusiei nu faceau altceva decat sa sporeasca, treptat, gravitatea conflictului.
Capacitatea redusa a mijloacelor de comunicare folosite in 1914 a contribuit la agravarea
conflictului: toate natiunile utilizau inca telegraful si ambasadorii lor ca principala metoda de
comunicare, cauzand astfel intarzieri de ore sau chiar de zile intregi.
2.Forţe participante
a) Efective militare :
În timpul războiului s-au format 2 tabere:
Puterile Centrale: Austro-Ungaria, Germania, Imperiul Otoman, Bulgaria
Antanta: Serbia, Franţa, Rusia, SUA, Belgia, Marea Britanie, Japonia, Brazilia,
Portugalia, Grecia, România
Din cauza puterii defensive foarte mari a armamentului, luptele care s-au purtat au fost în
mare măsură statice, Primul Război Mondial putând fi considerat un aşa numit război de poziţii.
Au apărut mai multe fronturi, dintre care 2 fronturi principale: Frontul de Vest şi Frontul de
Est şi fronturi secundare în Balcani, în Munţii Caucaz, în Mesopotamia, în Nordul Italiei, Africa.
În august 1914, cele 2 Puteri Centrale puteau dispune pe linia frontului 147 de divizii de
infanterie, active sau de rezervă, şi 22 de divizii de cavalerie. În ciuda resurselor demografice,
puterile Antantei nu dispuneau, în timpul primelor săptămâni de operaţiuni militare, de mai mult
de 167 de divizii de infanterie ( active şi de rezervă ) şi de 36 divizii de cavalerie: Marea
Britanie, a cărei armată permanentă este foarte modestă, nu poate pune în linie decât 5 divizii de
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
6/25
infanterie; Rusia, din cauza insuficienței dezvoltări a rețelei de cale ferată, nu poate aduce rapid
pe frontul de luptă diviziile staționate in Siberia, Turkestan sau Caucaz, iar din cauza penuriei de
cadre, nu poate mobiliza decât aproximativ un sfert din bărbații de vâr stă militară. În fond,
armatele germană si franceză, în cadrul cîrora valoarea soldatului si cea a cadrelor superioare
sunt similiare, sunt chemate să ducă greul operațiunilor militare: prima dispune de 87 de divizii
de infanterie si 11 de cavalerie, cealaltă, de 77 de divizii de infanterie si 10 de cavalerie. Armata
germană mai deținea o superioritate netă în ceea ce privea artileria grea, în mitraliere si vehicule
autopurtate.
Acest raport de forțe militare a suferit modificări continue în cursul următorilor 2 ani de
război. Puterile Centrale au putut să furnizeze, fără dificultăț i, armamentul necesar rezervelor
umane de care dispuneau. Rusia se baza pe un potențial uman și mai important, dar întampina
serioase dificultăți in folosirea lui datorită recrutării si lipsei de armament. Marea Britanie
recrutează, în perioada august 1914 – aprilie 1915 , pe baza de angajamente, 1 milion de
voluntari. Doar Franța, care duce greul luptei în timpul primelor luni de război, nu poate să -și
mărească sensibil numărul diviziilor. În cadrul acestui efort de creștere a capacității militare, abia
în cursul anului 1916 apare un dezechilibru sensibil în ceea ce privește efectivele, vizibil cel
putin în cele 2 state care duceau greul conflagrației. Germania, ale cărei armate sunt angajate fără
încetare, începe să fie confruntată cu dificultăți în recrutare. Franța, pentru a menține în front
același număr de divizii, multiplica măsurile destinate “recuperării” pentru serviciul militar a
celor exceptați, reformați sau clasați în serviciul auxiliar, armata contând astfel pe un număr
semnificativ de combatanți a cărei condiție psihică este mediocră. Dimpotrivă, armata rusă î n
ciuda pierderilor considerabile suferite , își crește efectivele de combatanți, pe masur ă ce
primește în timpul verii, prin porturile coastei septentrionale, material de luptă provenind din
Marea Britanie sau din Franța, iar comenzile de armament făcute în străinătate, mai ales în
Japonia sau în SUA, sunt îndreptate spre Transsiberian. Armata britanică devine tot mai
importantă: ea dispune, în timpul campaniei militare din primavara lui 1916, de 70 de divizii; în
schimb, flota, compusă, în mare măsură, din voluntari a căror recrutare începe sp se reducă la
finele lui 1915, cunoaște o scădere rapidă a eficacității. Pentru organizarea de noi divizii este
necesară introducerea serviciului militar obligatoriu, ceea ce contravine tuturor tradițiilor
naționale si doctrinei Partidului Liberal, ai cărui reprezentanți se aflau în fruntea guvernului.
Treptat, Parlamentul englez se resemnează, admițand, totuși, numeroase cazuri de exceptări de la
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
7/25
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
8/25
Viteza de tragere era de aproximativ 500-600 de lovituri pe minut, ceea ce echivala cu
puterea de foc a aproximativ 30 de puşti individuale moderne, cu repetiţie. Iniţial mitraliera
Maxim era instalată pe un cărucior, ulterior fiind construite versiuni mai uşoare montate pe
suport de tip trepied. Pentru operare era nevoie de un număr de 4-6 servanţi, în special datorită
necesităţii de a asigura cantitatea de apă necesară răcirii.
Mitraliera Maxim a fost supranumită „arma iconică a cuceririi coloniale britanice”. Ea a
jucat un rol decisiv în expansiunea colonială europeană în Africa, în secolul al XIX-lea. Puterea
sa de foc extraordinară a avut un efect devastator în timpul luptelor frontale. În timpul luptelor
din Shangani şi Omdurman din 1894 şi 1898, trupele europene a reuşit să distrugă forţele locale
mult superioare numeric, cu pierderi umane minime. Cum scria Hilaire Belloc în poezia sa
„Călătorul Modern”, „Orice s-ar întâmplă, noi avem mitralieră Maxim şi ei nu”.
MP 18/28 : a fost primul pistol-mitralieră practic folosit în luptă (alături de PușcaFiodorov (Fedorov), fabricat de Theodor Bergmann Abteilung Waffenbau. Acesta a fost introdus
în circulație în 1918 de către armata germană în timpul Primului Război Mondial ca arma
principală a Stosstruppen, grupuri de asalt specializat în lupta de tranșee. Deși producția de
MP18 s-a încheiat în 1920, design-ul a stat la baza celor mai multe mitraliere fabricate între 1920
și 1960. Acest pistol a fost utilizat de catre : Franta , Germania Nazista , Imperiul German ,
Regatul Romaniei , Suedia, Olanda , Polonia .
Tunul de 75 mm model 1897 francez a fost un tun de câmp cu tragere rapidă, intrată în
înzestrarea forțelor armate începând cu luna martie 1898. Denumirea sa oficială în limba
franceză a fost: Matériel de 75mm Mle 1897. A fost cunoscut sub diferite denumiri, cum ar fi
French 75, 75, Soixante-Quinze sau 75 mm Puteaux (România). Inițial, tunul francez de 75 mm a
fost proiectat ca un sistem de armă anti- personal, destinat să lanseze o cantitate mare de
proiectile cu șrapnele, cu focos de timp, asupra trupelor inamice, în câmp deschis. După 1915 și
apariția „războiului tranșeelor”, au început să prevaleze alte tipuri de misiuni care cereau un nou
tip de proiectil, exploziv și cu detonare la impact. Începând cu 1918 tunul de 75 a devenit
principalul mijloc de lansare a proiectilelor cu gaze de luptă. Totodată, tunul de 75 mm a fost
utilizat pe scară largă în varianta de tun antiaerian autopropulsat. A mai fost utilizat ca tun
principal pentru tancul „Saint-Chamond” model 1918. Tunul francez de 75 mm este considerat,
în general, ca fiind prima piesă de artilerie modernă. Cu un design revolutionar pentru vremea sa,
el reunea cele mai recente evoluții care avuseseră loc în artilerie în secolul al XIX-lea și anume:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pu%C8%99ca_Fiodorovhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Pu%C8%99ca_Fiodorovhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Pu%C8%99ca_Fiodorovhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Pu%C8%99ca_Fiodorovhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondialhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondialhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondialhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondialhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondialhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Pu%C8%99ca_Fiodorovhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Pu%C8%99ca_Fiodorov
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
9/25
utilizarea pulberii fără fum, a muniției acuplate, a proiectilelor explozive și a încărcării pe la
culată prin procedeul Nordenfelt. El a fost totodată, primul tun de câmp dotat un mecanism de
recul hidro- pneumatic, care menținea afetul și trenul rulor perfect nemișcate pe timpul secvenței
de tragere. Întrucât nu avea nevoie să fie refăcută ochirea după fiecare lovitură, echipajul putea
executa o nouă lovitură de îndată ce țeava revenea în poziția inițială. În mod normal, tunul de 75
mm putea trage cincisprezece proiectile pe minut la țintă, fie proiectile cu șrapnele fie proiectile
explozive, la o distanță de aproximativ 8.500 m (5 mile). Viteze de tragerea putea ajunge chiar la
aproape de 30 de proiectile pe minut, deși doar pentru un timp foarte scurt și cu un echipaj foarte
experimentat.
Pușca Fiodorov/Fedorov sau Fiodorov/Fedorov Avtomat a fost o pușcă automată/pistol -
mitralier ă, proiectată de către Vladimir Grigorievici Fiodorov în 1915 și produsă în Rusia și mai
târziu în Uniunea Sovietică. Un total de 3.200 de puști Fiodorov/Fedorov au fost fabricate între1915 și 1924 în orașul Kovrov. Arma a fost folosită în Primul Război Mondial, dar a fost folosită
mai substanțial în războiul civil rus, iar între 1939-1940 în războiul sovieto-finlandez.
Carcano este un nume utilizat frecvent pentru o serie de puști cu repetiție italiene,
introduse pentru prima oară în 1891, de către Salvatore Carcano și produse între 1892 și 1945.
Această pușcă este faimoasă în special pentru faptul că un exemplar a fost utilizat de Lee Harvey
Oswald pentru a-l asasina pe președintele american John F. Kennedy.
Revolverul Webley a fost, în variante diferite, principalul pistol de serviciu din dotarea
forțelor armate ale Marii Britanii, Imperiului Britanic și Comunității Națiunilor din 1887 până în
anul 1963.Frângerea revolverului pentru reîncărcare acționează și ejectorul, extracția cartușelor
folosite din butoiaș fiind automată. Primul model, denumit Webley Mk I (în limba engleză:
Model 1), a fost introdus în dotare în anul 1887. În timpul celui de -al Doilea Război al Burilor,
modelul Mk IV era în uz. Cel mai cunoscut model a fost însă Mk VI, introdus în dotare în anul
1915, în timpul Primului Război Mondial.Arma folosește puternicul cartuș .455 Webley, retras
din uzul militar în prezent. Varianta Mk IV care folosea cartușul .38/200 este încă în dotarea
unor organe de poliție din câteva țări.
3.Personalități militare
Franța:
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
10/25
-Georges Clemenceau (n. 28 septembrie 1841 – d. 24 noiembrie 1929) a fost un politician
francez, prim-ministru al Franței între anii 1906 - 1909 și 1917 - 1920, membru al Academiei
Franceze din 1918.
-Joseph Jacques Césaire Joffre (n.12 ianuarie 1852 - d. 3 ianuarie 1931) a fost un mareșal francez
în timpul Primului Război Mondial. Este cel mai cunoscut prin faptul că a retras și a regrupat
armatele aliate în Prima bătălie de pe Marna, fiind artizanul victoriei strategice a aliaților în
1914, la debutul Primului Război Mondial. Popularitatea i-a adus porecla de „Papa Joffre”.
-Ferdinand Foch (n. 2 octombrie 1851 – d. 20 martie 1929) a fost un mareșal francez, unul dintre
principalii comandanți militari francezi din timpul Primului Război Mondial.La începutul
primului război mondial a condus în bătălia de la Marne armata a 9-a franceză, iar în 1915-1916
a comandat pe francezi în atacurile de la Somme. A devenit șeful de stat major francez în 1917 și
membr u în consiliul suprem de război. În aprilie 1918 i se încredințează comanda trupelorAntantei ce acționau în Franța (inclusiv corpul expediționar american). A fost cel care, la 11
noiembrie 1918 a impus acceptarea necondiționată a condițiilor de armistițiu de către Germania.
-Philippe Pétain (Henri Philippe Benoni Omer Joseph Pétain) (n. 24 aprilie 1856 – d. 23 iulie
1951) a fost un mareșal al Franței care a ocupat funcția de Șef al Statului în Regimul de la Vichy
(Chef de l'État Français) din 1940 până în 1944. Pétain, care în 1940 avea 84 de ani, a fost cel
mai în vârstă șef al statului francez din toate timpurile.Erou din primul război mondial, acțiunile
sale din timpul celui de-al doilea război mondial l-au adus în fața tribunalului care l-a condamnat
la moarte cu anularea drepturilor și onorurilor civice și militare pentru înaltă trădare și
colaboraționism cu Germania nazistă. Condamnarea la pedeapsa capitală a fost comutată de
Charles de Gaulle în închisoare pe viață. În zilele noastre, Pétain este considerat un trădător, iar
pétainisme este un termen peiorativ folosit pentru definirea unui anumit tip de politică
reacționară.
Regatul Unit:
-George al V-lea (engleză George V) (George Frederick Ernest Albert; n. 3 iunie 1865 – d. 20
ianuarie 1936) a fost primul monarh britanic al Casei de Windsor, care a fost creată din Casa de
Saxa-Coburg-Gotha. A fost primul împărat al Indiei și primul rege al Statelor Libere Irlandeze. A
domnit din 6 mai 1910 până la moartea sa în 1936.
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
11/25
-David Lloyd George (n.17 ianuarie 1863, Lancashire, Anglia – d. 26 martie 1945,
Caernarfonshire, Țara Galilor) a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în
Primul Război Mondial, între 1916 și 1922.
-Douglas Haig (n. 19 iunie 1861 – d. 29 ianuarie 1928) a fost un feldmareșal britanic, unul dintre
principalii comandanți militari britanici din timpul Primului Război Mondial.Douglas Haig a
comandat Forța Expediționară Britanică din anul 1915 până la sfârșitul războiului. El a fost în
comandă și pe timpul Bătăliei de pe Somme, unde britanicii au avut una din cele mai mari
pierderi în toată istoria lor militară, dar și la cea de a treia bătălie de la Ypres și în Ofensiva de o
sută de zile, care a dus la armistiția din 1918.
-Amiralul de flotă John Jellicoe (n. 5 decembrie 1859 - d. 20 noiembrie 1935) a fost un amiral de
flotă britanic, unul dintre principalii comandanți militari britanici din timpul Primului Război
Mondial.
Rusia:
-Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici, n. 6 mai 1868 (S.N. 18 mai) - d. 17
iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie
1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către
bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse.
-Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr ) (6 noiembrie 1856 - 5 ianuarie 1929) a fost un
general rus din timpul primului război mondial. Nepot al țarului Nicolae I, el a fost comandantul
suprem al armatelor ruse de pe frontul de răsărit în primul an de război, iar mai târziu a condus
campaniile încununate de succes din Caucaz. A fost ultimul membru influent al familiei
Romanov.
-Alexei Alexeevici Brusilov (n. 19 august 1853 - d. 17 martie 1926) a fost un general rus de
cavalerie, cunoscut în special pentru dezvoltarea tacticilor militare ofensive folosite în timpul
ofensivei care-i poartă numele (1916). În timpul planificării și pregătirii ofensivei, statul major al
lui Brusilov a creat metode inovatoare de atac, care au anticipat tacticile de infiltrare extrem de
eficiente ale germanilor, folosite de aceștia în 1918. Ofensiva Armatei a 8-a ruse a fost una dintre
cele mai importante campanii țariste din primul război mondial. Austro-Ungaria a pierdut
aproape 1,5 milioane de soldați și cam 25.000 km 2 de teritoriu în timpul sus-numitei campanii
ruse.
Italia
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
12/25
-Victor Emmanuel al III-lea (n. 11 noiembrie 1869, Napoli, Italia – d. 28 decembrie 1947,
Alexandria, Egipt) a fost membru al Casei de Savoia și rege al Italiei (1900 -1946). În plus, el a
pretins coroanele Etiopiei și Albaniei și titlurile de împărat al Etiopiei (1936-43) și rege al
Albaniei (1939-43) care au fost recunoscute de marile puteri în 1937 și 1939. În timpul lungii
sale domnii, Victor Emanuel al III-lea a văzut două războaie mondiale și nașterea, creșterea și
căderea fascismului în regatul Italiei.
SUA:
-Thomas Woodrow Wilson, cunoscut mai ales ca Woodrow Wilson, (n. 28 decembrie 1856 - 3
februarie 1924) a fost cel de-al douăzeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii
(1913 - 1921). Un devotat prezbiterian, Wilson a devenit și un bun istoric și un specialist în
științe politice.În calitatea sa de reformator democrat, a fost ales guvernator al statului New
Jersey în 1910 și președinte al Statelor Unite în 1912. În primul său mandat prezidențial (1913 -
1917) a contribuit esențial la crearea un sistem de legi privind sistemul federal de rezerve (în
engleză, Federal Reserve System).Reales în 1916, în cel de-al doilea termen al său (1917 - 1921)
s-a concentrat asupra participării țării la Primul Război Mondial și a realizării unei păci drepte
bazată pe Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, concretizat prin „Patrusprezece puncte”.
Acestea au fost însă aprig discutate la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Astfel, Tratatul cu
Germania de la Versailles, extrem de dur din cauza exigențelor Franței, excludea popo rul german
din Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele și din acest motiv a fost respins de Senatul
SUA; în schimb, dispariția imperiului Austriac a fost oficializată prin tratatele de la Saint-
Germain și de la Trianon, conform celui de-al 10-lea din cele 14 puncte.
-Generalul John Joseph "Black Jack" Pershing (n. 13 septembrie 1860 - d. 15 iulie 1948) a fost
un general american, care a condus Forțele expediționare americane din timpul Primului Război
Mondial.
Serbia:
-Radomir Putnik (în sârbă Радомир Путник; n. 24 ianuarie 1847 – d. 17 mai 1917) a fost un
militar sârb, mareșal de război, șef al statului major al armatei sârbești în războaiele balcanice și
Primul Război Mondial. A luat parte la toate războaiele Serbiei ținute între 1876 și 1917.
România:
-Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie
1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
13/25
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
14/25
decembrie, a ajuns cancelar, ministrul de rǎzboi de pânǎ atunci, Kurt von Schleicher, o
„eminențǎ cenușie” politicǎ în spatele bǎtrânului Hindenburg. Schleicher nu a reușit, dupǎ cum
intenționase, sǎ aducǎ în guvernul său „moderați” naziști și astfel, pe 30 ianuarie 1933,
președintele l-a numit pe Adolf Hitler în funcția de cancelar (prim-ministru) al Reichului German
(Reichskanzler), deschizând efectiv drumul spre putere dictatorială pentru șeful partidului
național-socialist.
-Erich Friedrich Wilhelm Ludendorff (n. 9 aprilie 1865 – d. 20 decembrie 1937) a fost un ofițer
în armata germană, activ în timpul Primului Război Mondial, învingător în bătălia de la Liège, și,
alături de Paul von Hindenburg, învingător în bătălia de la Tannenberg. Între 1916-1918 a avut o
influență puternică și pe plan politic, fiind un fel de "cancelar tainic" (din umbră), al Germaniei.
A fost contra unei rezoluții de pace a parlamentului german, contra capitulării necondiționate a
Germaniei și contra condițiilor de pace impuse de președintele american Wilson, astfel că la 28octombrie 1918 a fost destituit din funcția de comandă de către împăratul Wilhelm al II -lea.
Ludendorf susținea ideea că „armele germane” sunt invincibile. După război el a devenit un idol
al multor naționaliști germani, a participat în 1923 la puciul lui Hitler din München. A susținut,
după 1926, în cadrul dreptei politice germane, o puternică luptă publicistică (propagandă) contra
celor care (comuniști/marxiști, iezuiți, evrei), după părerea sa, cauzaseră pierderea războiului
(Primul Război Mondial) și condițiile grele de pace impuse Germaniei.
Austria:-Franz Joseph I al Austriei (în română Francisc Iosif I, în germană Franz Josef I, în maghiară I.
Ferenc József, în cehă František Josef I, în croată Franjo Josip I, în italiană Francesco Giuseppe
I), (n. 18 august 1830, Viena - d. 21 noiembrie 1916, Viena) a fost un împărat al Austriei din
Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare
principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din
1848 până în 1916.
-Carol I al Austriei sau Carol al IV-lea al Ungariei (n. 17 august 1887, Castelul Persenbeug,
Austria Inferioară - d. 1 aprilie 1922, Funchal, Portugalia), născut Karl Franz Josef Ludwig
Hubert Georg Maria - din dinastia Habsburg-Lorena, a fost ultimul împărat al Austriei (1916 -
1918) și totodată ultimul rege al Ungariei (sub numele de Carol al IV -lea), ultimul rege al
Boemiei (sub numele de Carol al III-lea) etc.
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
15/25
-Arthur Arz von Straussenburg (n. 16 iunie 1857, Sibiu - d. 1 iulie 1935, Budapesta) a fost un
înalt ofițer al armatei imperiale austro-ungare, ultimul șef al Marelui Stat Major al Armatei
Austro-Ungare, funcție pe care a preluat-o pe 2 martie 1917 de la contele Conrad von
Hötzendorf.
Turcia:
-Mehmed al V-lea Reshad (născut 2 Noiembrie 1844 – decedat 3 iulie 1918) a fost al 35-lea
sultan al Imperiului Otoman. A ocupat această poziție în intervalul 27 aprilie 1909 – 3 iulie 1918.
A fost fiul lui Abdul-Medjid și a fost succedat de fratele său vitreg Mehmed al VI-lea.
-Enver Pașa, cunoscut și ca Ismail Enver Pasha (22 noimebrie 1881 – 4 august 1922), a fost un
ofițer de armată ottoman și lider al Revoluției Junilor Turci. El a fost principalul lider militar al
Imperiului Otoman în Războaiele Balcanice și în Primul Război Mondial. Pașa este un titlu care
a fost primit odată cu avansarea sa în grad. De-a lungul carierei sale militare el a primit diferite
titluri: Enver Efendi, Enver Bey și, în cele din urmă, Enver Pașa.
-Mustafa Kemal Atatürk (n. 1881, Salonic, Imperiul Otoman, astăzi în Grecia – d. 10 noiembrie
1938, Istanbul) a fost un militar și politician turc, născut în Macedonia, fondatorul și primul
președinte al Republicii Turcia, fiul lui Ali Riza (Efendi) și Zübeyde (Hanim).
Bulgaria:
-Ferdinand (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948) născut Ferdinand Maximilian Karl
Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, a fost conducător al Bulgariei din 1887 până în
1918, inițial ca knyaz (prinț regent, 1887 –1908) mai târziu ca țar (1908– 1918). De asemenea, a
fost autor, botanist, entomolog și filatelist.
4.Începutul Primului Război Mondial
Atunci când, la începutul lui august 1914, a izbucnit „Marele Război”, Europa nu mai
cunoscuse un conflict general de la sfârşitul războaielor napoleoniene. În 1914, părea războiul
iminent? Cu siguranţă, nu! În primele luni ale anului, „tensiunea” din cadrul relaţiilor internaţionale
era cu mult mai mică decât în 1913. Ambasadorul Franţei la Berlin scria, de altfel, la 12
iunie:”Departe de mine gândul că în acest moment plutesc în aer lucruri ameninţătoare pentru noi;
dimpotrivă.”
1. Începutul războiului
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
16/25
15 zile mai târziu, asasinarea la Sarajevo a arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul Austro-
Ungariei, de către un student sârb, Gavrillo Princip, deschide criza internaţională care va duce la
războiul european. Guvernul austro-ungar reproşează guvernului sârb o „complicitate indirectă” în
atentat, deoarece armele asasinului proveneau din arsenalele Belgradului ;el adresează Serbiei, după
trei săptămâni de reflecţie,un ultimatum prin care îi cere, între alte condiţii. Participarea agenţilor
poliţiei austriece la ancheta întreprinsă de Belgrad pentru găsirea complicilor atentatului, atunci
când guvernul sârb respinge această clauză (28 iulie), Austro-Ungaria îi declară război.
Războiul austro- sârb provoacă un conflict austro-rus:guvernul ţarului avea să anunţe, începând
cu 24 iulie, că nu va tolera „zdrobirea Serbiei”; la vestea bombardării Belgradului, el a decretat
mobilizarea parţială, îndreptată însă numai împotriva Austro-Ungariei (29 iulie ), dar acum
Germania, aliata Austro-Ungariei de peste 35 de ani, declara că nu va tolera „continuarea măsurilor
militare ruse”, guvernul ţarului a emis a doua zi ordinul de mobilizare generală (30 iulie).
În acest moment, conflictul austro-rus devine unul european. Germania proclamă starea de
„pericol de război” şi, la 31 iulie, adresează un ultimatum Rusiei, cerându-i retragerea măsurilor de
mobilizare, în acelaşi timp, ea cere Franţei, aliata Rusiei de peste 22 de ani, angajamentul că va
rămâne neutră faţă de războiul germano-rus. Guvernul francez refuză să-şi dea acordul şi decide,
simultan cu guvernul german, mobilizarea generală. În seara zilei de 1 august, Germania declară
război Rusiei. La 2 august, ea somează Belgia, în pofida statutului internaţional de neutralitate care
o proteja, să permită libera trecere a armatelor sale. La 3 august, Germania adresează Franţei
declaraţia de război. La violarea neutralităţii belgiene, Marea Britanie răspunde prin decizia de a
intra în război alături de Franţa şi de Rusia, în timp ce Italia, cu toate că era aliata Austro -Ungariei
şi a Germaniei încă din 1882, îşi declară neutralitatea.
2.Perspectivele diplomatice
Pentru a încerca modificarea avantajelor în cadrul balanţei de forţe existente, fiecare dintre
cele două coaliţii gândea, încă de la începutul războiului, să antreneze în conflict statele neutre
europene. Nici unul dintre acestea nu putea rămâne indiferent la marea bătălie la care asista ca
spectator, căci orice modificare importantă adusă statutului teritorial continental sau orice
schimbare profundă a echilibrului de forţe între marile puteri nu întârziau să îi afecteze neutralitatea
sau interesele.
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
17/25
România privea către populaţiile de limbă română care trăiau pe teritoriul rus (Basarabia) sau
pe cel austro-ungar (Transilvania, Banatul de Timişoara, Bucovina). Încă de la deschiderea
ostilităţilor, Puterile Centrale promiteau guvernului român Basarabia, cu condiţia respectării
tratatului de alianţă care îl lega, începând din 1883, de Austro-Ungaria. Antanta îl lăsa să spere că,
dacă ar intra în război de partea sa, ar putea să obţină Transilvania. Declarţia de neutralitate, dată de
guvernul român la 3 august 1914, lasă deschisă posibilitatea unor viitoare negocieri cu ambele
grupări beligerante, care se vor purta până în vara lui 1916.
Atitudinea Italiei prezintă o cu totul altă semnificaţie, întrucât acest mare stat dispunea de o
forţă militară considerabilă şi deţinea în Mediterană o poziţie strategică esenţială. Timp de aproape
un an, în mediile politice italiene s-a desfăşurat o vie dezbatere între „intervenţionişti” şi
„neutralişti”, în timp ce populaţia, în cea mai mare parte rurală, a rămas indiferentă.
Iniţial, mai mult neutralist, conducătorul guvernului, conservatorul Antonio Salandra, pentrucă nu a obţinut promisiuni ferme din partea Austro-Ungariei, se orientează spre ideea participării în
război alături de Antanta. La 26 aprilie 1915, el semnează cu acesta Pactul de la Londra, pri n care se
promiteau Italiei teritoriile iredente. În schimb, parlamentul nu părea pregătit să-l urmeze pe
Salandra, dar la mijlocul lunii mai 1915 se desfăşoară, în toate marile oraşe ale ţării, ample
manifestaţii organizate de naţionalişti în favoarea intervenţiei în război. La 24 mai, Italia intră în
război împotriva Austro-Ungariei.
3. Eşecul planului de război germanPlanul de război german. elaborat de peste 15 ani, de generalul Alfred von Schlieffen,
prevedea o mare ofensivă îndreptată rapid împotriva Franţei, traversând teritoriul Belgiei neutre:
această ofensivă depăşea pe la nord linia fortificaţiilor franceze, estimându-se că în „şase
săptămâni” putea să aducă o victorie totală; apoi, toate forţele germane vor putea fi „aruncate”
împotriva Rusiei. În consecinţă, Marele Stat major concentrează pe frontul său occidental 78 de
divizii care vor avea în faţa lor 83 de divizii (87 franceze, 5 engleze, 6 belgiene) plasate sub trei
comandamente diferite; germanii au lăsat numai 9 divizii pe frontul oriental, contând pe forţele
austro-ungare care să-i ţină la respect pe ruşi până când va fi obţinută victoria finală asupra Franţei.
Statul Major german este convins că războiul va fi scurt, cel mult cinci sau şase luni, iar după
înfrângerea francezilor, vor fi suficiente câteva mari bătălii pe frontul răsăritean, în urma cărora
soarta războiului să fie pecetluită. Prima parte a manevrelor militare – învăluirea strategică a
adversarului - se desfăşoară conform previziunilor Statului Major German.
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
18/25
La 18 august, după cucerirea Liègeului, aripa dreaptă a armatei germane începe să se
desfăşoare pe teritoriul Belgiei în direcţia Bruxelles şi Namur, în timp ce grosul armatei belgiene se
repliază pe linia fortificată a Anversului. Comandantul şef francez, generalul Joffre, avea stabilit un
plan de concentrare a forţelor – „Planul XVII” – potrivit căruia armatele din prima linie a frontului
îşi aveau cartierele generale le Rethel, Verdun, Neufchâteau, Épinal. El se aştepta, totuşi, la violarea
neutralităţii belgiene, dar credea că aripa dreaptă a armatei germane se va mărgini să pătrundă în
munţii Ardeni, nedepăşind râul Meuse. Din ce cauză avea această convingere? Pentru că
subestimase forţa acestei aripi drepte a armatei germane; el nu avusese în vedere faptul că diviziile
de rezervă duşmane puteau fi aduse pe front încă de la începutul conflictului. De asemenea, nu
prevăzuse că putea fi angajat în două ofensive, una între munţii Vosgi şi râul Moselle, în zona
iazurilor din Lorena , cealaltă, în Luxemburgul belgian. Cucerirea Liègeului, înaintarea germanilor
spre Bruxelles, avertismentele generalului Lanrezac – comandantul flancului stâng francez – nu-i
sunt argumente suficiente pentru a îndrepta eroarea; Joffre se limitează la a transfera două corpuri
din armata staţionată în Lorena, pe care le trimite pe Meuse, în zona Marienbourg. Operaţiunea de
învăluire declanşată de forţele germane se revarsă fără oprelişte asupra dispozitivului francez; la
nord de Thionville, germanii aveau 52 de divizii, francezii, 32.
Joffre menţine, totuşi, decizia declanşării ofensivei, socotind că duşmanul este, cu certitudine,
pre slăbit de luptele din celelalte sectoare ale frontului pentru a-şi mai putea desfăşura aria dreaptă a
trupelor până la Bruxelles. În timp ce, la 20 august, în Lorena, armata condusă de Castelnau se
loveşte, la Morhange, de poziţii bine organizate pe care nu le poate străpunge, retrăgându -se către
Grand-Couronné de Nancy, armata aflată sub conducerea generalului Langle de Cary angajează, la
22 august, bătălia din Ardeni.
Cu toate că dispunea de o netă superioritate numerică, această armată, luptând pe un teren
împădurit, unde acţiunea de comandă este dificilă, s-a epuizat în atacuri inutile; a doua zi, ea a fost
obligată să se replieze spre Meuse. Planul ofensivei franceze a eşuat.
În acelaşi timp, Comandamentul german a lansat marea operaţiune militară, cea care trebuia
să-i asigure succesul mişcării de învăluire. Aceasta este bătălia de la Charleroi (21-23 august).
Generalul von Bülow, care comandă aripa dreaptă germană, dispune de 30 de divizii; armata
condusă de generalul Lanrezac se sprijină pe 4 divizii britanice şi una belgiană, în total 19 divizii.pe
23 august, către seară, Lanrezac se teme că va fi încercuit; dă ordinul de întrerupere a luptei şi-şi
repliază trupele spre Givet.
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
19/25
„Bătălia frontierelor” se încheie, aşadar, peste tot, cu victoria germană. Armatele franceze
păstrează numai un pivot solid în Lorena. Pe tot restul liniei frontului ele sunt în plină retragere.
Ordinul de urmărire este dat, la 27 august, de generalul Moltke, comandantul şef. După opt zile de
marşuri forţate, armatele germane ating Marna, Totuşi, comandamentul nu a obţinut rezultatul pe
care punea atât de mare preţ: să captureze flancul drept al adversarului. Armata lui Lanrezac şi
corpul expediţionar britanic i-au scăpat. Pe 26 august, la Cateau, şi pe 29, la Guise , forţele franco -
engleze au reuşit să se elibereze de presiunea germană şi, în 31 august, au putut trece peste Marna la
Château-Thierry, înainte ca avangarda duşmană să atingă podurile. Victoria germană rămâne
incompletă, de vreme ce forţele adversarului, cu toată retragerea epuizantă, şi -au păstrat coeziunea.
Totuşi, Moltke nu a renunţat încă la speranţa de a învălui „masa principală” a forţelor
franceze, La 2 septembrie, el dă armatelor ordinul de „a-i respinge pe francezi dincolo de Paris, în
direcţia sud-vest”. Pentru a se apăra împotriva ameninţării ce plana asupra flancului armatei, şianume prezenţa fortificaţiilor Parisului, el mizează pe armata care constituia aripa dreaptă a
frontului – Armata I (Kluck) - şi care trebuie să se deplaseze „eşalon în ariergardă”, adică sp ţină
linia frontului la Ourcq, fără a se deplasa pe Marna. În fapt , Kluc k s-a mărginit să plaseze în flancul
de apărare unul dintre corpurile sale armate continue înaintarea în marş.
4.Bătălia de pe Marna
Acum prinde să se contureze replica franceză. Începând cu 25 august, Joffre îşi însuşeşte
lecţia „bătăliei frontierelor”: caută să restabilească echilibrul, întărind flancul drept al armatei.
Printr-o vastă operaţiune de regrupare a unor unităţi militare luate din diferite sectoare ale frontului,
el concentrează în zona Parisului – a cărei garnizoană era formată numai din „localnici” - o nouă
armată, cea a generalului Maunoury, care, la 1 septembrie, reunea 11 divizii; aceasta avea misiunea
de a ataca din flanc, atunci când circumstanţele îi vor fi favorabile, aripa armatei germane aflate în
marş.
La 3 septembrie, Joffre nu ştia încă: intenţiona să continue timp de câteva zile retragerea,
păstrând însă la cele două extremităţi ale frontului – Paris şi Verdun – punctele de sprijin care îi vor
putea permite reluarea ofensivei. A doua zi este avertizat de situaţia precară a Armatei I germane sal
cărei flanc de apărare este insuficient. Ocazia este, aşadar, favorabilă. Trebuie surprinşi imediat?
Joffre are în vedere deplasarea armatei lui Maunoury la sud de marna, în timp ce Gallieni,
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
20/25
comandantul trupelor concentrate în zona Parisului, printr -o contralovitură, urma să împingă atacul
la nord de râu. În primul caz, bătălia va fi angajată la 7 septembrie , în cel de-al doilea la 6
septembrie. Joffre, după ce s-a asigurat că Armata a V-a, unde Lanrezac este înlocuit de Franchet
d'Espérey, şi corpul expediţionar britanic sunt capabile să reia ofensiva, sfârşeşte prin a accepta
planul Gallieni . În seara zilei de 4 septembrie, la ora 22, dă ordinul general:” Este convenabil a
profita de situaţia riscantă a Armatei I germane pentru a concentra asupra ei eforturile armatelor
aliate ale extremei stângi”.
În acel moment, Moltke, în sfârşit înştiinţat asupra concentrării forţelor franceze în Lorena,
înţelege gravitatea pericolului care ameninţă dinspre Paris. Lasă armatele din centru să-şi continue
înaintarea în marş, dar ordonă celor două armate din aripa dreaptă – Kluck şi Bülow – să facă „faţă
spre est”. Acest front defensiv nu se poate, totuşi, forma imediat, căci cea mai mare parte a
diviziilor germane trecuseră deja Marna, în timp ce trupele lui Maunoury sunt gata de atac la nordde acest râu.
La ora când se va angaja bătălia de pe Marna, ce doi adversari au în dispozitiv forţe aproape
egale: Moltke 75 de divizii, Joffre – 79. Totuşi, prin întăririle venite din trupele de rezervă,
infanteria franceză şi britanică este sensibil mai numeroasă decât cea germană. Acum, după toate
datele strategice, avantajul este de partea franco-englezilor. În timp ce, în bătălia de la Charleroi,
cele două armate germane de linie aveau 30 de divizii în faţa a 19 franco -engleze, ele nu mai
dispuneau acum decât de 20, pe când franco-englezii aveau 30. Pentru ca aceste două armate
germane, a căror misiune de luptă era decisivă, au fost lipsite, în bună pa rte, de efectivele lor ? Ele
au trimis patru divizii în faţa Anversului, fortificaţie în sistemul de apărare belgian; au lăsat alte trei
divizii în faţa Maubeugeului pentru a-l asedia; în sfârşit, la 26 august au pus la dispoziţia Marelui
Cartier General alte patru divizii care, pe 29, au fost trimise spre Prusia orientală să întărească
forţele de acolo. Fără îndoială, armatele germane ar fi putut primi în compensaţie întăriri scoase din
cadrul unităţilor din Lorena. Dar Moltke a ignorat, până la 4 septe,brie, deplasările de forţe efectuate
de Joffre şi nu a luat nici o iniţiativă în această privinţă. Orbit de primele succese şi convins că
înfrângerea francezilor era de acum înainte o certitudine, el a slăbit aripa dreaptă, fără să anticipeze
amploarea replicii ameninţătoare.
Este după-amiaza zilei de 5 septembrie, atunci când începe marea bătălie pe înălţimile de la
vest de Ourcq – unde armata lui Maunoury atacă flancul de apărare al armatei lui Kluck - , şi este
după-amiaza zilei de 9 septembrie atunci când francezii obţin victoria. În fapt, în timpul celor patru
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
21/25
zile în care cele două armate se înfruntă cu toate forţele de care dispun, înaintările de trupe de la
Paris spre Verdun şi de la Verdun spre munţii Vosgi reprezintă două teatre de operaţiuni distincte:
La est de tabăra de la Mailly, pe frontul din Argonne, de la Meusa superioară până la Grand-
Couronné de Nancy, germanii atacau spre sud; atacau, de asemenea, de la est la vest pe linia
frontului de la Moselle şi Meurthe; dacă aceste două ofensive reuşeau, punga pe care frontul
francez o forma la Verdun era ameninţată cu încercuirea. Pe 8 septembrie, timp de câteva ore,
Comandamentul german crede în succes: o breşă era deschisă în regiunea Revigny, între Armata
a IV-a şi a III-a franceze, dar ea a fost obturată prin înaintarea în linie a unui corp de armată scos
cu trei zile mai devreme de pe frontul din Lorena.
În partea de vest a frontului, armatele franceze şi corpul expediţionar englez au reluat ofensiva.
Dintr-o dată, situaţia celor două armate germane din flancul drept devine dificilă. Kluck îşi
readuce în grabă diviziile la nord de Marna pentru a para atacul lui Maunoury, deschizând olargă breşă între armatele sale şi cele ale lui Bülow; linia Petit-Morin este apărată de o simplă
cortină de cavalerie, care poate fi uşor atrasă într -o busculadă. Cei doi generali germani nu
ignorau acest pericol. Dar sperau ca, printr-o acţiune viguroasă a celor două extremităţi ale
frontului de luptă, să smulgă victoria înainte ca breşa să fie larg deschisă. Pe Ourcq, Kluck
încearcă să învăluie prin nord armata lui Maunoury; Bülow, ducând tot greul pe aripa stângă, a
traversat mlaştinile de la Saint-Gond, atacând atacând diviziile lui Foch. Eforturile germanilor
rămân zadarnice. Pe 8 septembrie , linia Petit-Morin este străpunsă, iar pe 9, dimineaţa, corpul
expediţionar englez trece Marna. De acum, Armata I germană riscă să fie atacată din spa te, iar
Armata a II-a, din flancul stâng.Retragerea celor două armate este inevitabilă.
Înfrângerea suferită de flancul drept al armatei îl obligă pe Moltke să înceteze ofensiva din
Lorena şi să readucă în prima linie armatele din centru. La 10 septembrie, în urma puternicei
contraofensive, întregul front german a cedat. Dar ordinul de urmărire lansat de Joffre nu poate fi
executat riguros, căci infanteria şi cavaleria sunt epuizate de efortul continuu pe care îl depuseseră,
începând cu bătălia frontierelor, iar artileria se vede confruntată cu lipsa muniţiei, Intrarea în acţiune
a unei noi armate germane, formată din divizii din Lorena şi trupe devenite disponibile în urma
capitulării Maubeugeului, opreşte urmărirea francezilor pe linia râului Aisne.
Atunci, de ambele părţi, comandanţii şefi se grăbesc să desfăşoare frontul de luptă în direcţia
nord-vest şi apoi spre nord, efectuând o manevră de deplasare laterală a trupelor lor. Şi unul, şi
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
22/25
celălalt se străduiesc când să-şi depăşească adversarul, când să evite ameninţare. Este „cursa spre
mare”,
La sud de Amiens, Joffre pune în linie o nouă armată, care este respinsă la 25 septembrie pe
Somme; câteva zile mau târziu lansează, între Arras şi Béthune, noi forţe. Fără prea mult succes;
pregăteşte imediat o altă ofensivă în regiunea Lille, cu concursul diviziilor belgiene care veneau să
evacueze Anversul. Falkenhayn, care l-a înlocuit pe Moltke, reia la rândul său ofensiva; el vroia să
atingă porturile de pe ţărmul mării, la Pas-de-Calais, al căror control îi permitea să ameninţe direct
Anglia, împiedicând astfel debarcarea de noi trupe engleze pe teritoriul francez. În bătălie el a
respins cinci corpuri de armată formate din noi recruţi şi voluntari. Pe 19 octombrie, dă ordin de
atac al frontului de pe Yser, unde trupele belgiene se stabiliseră cu dificultate. Timp de trei
săptămâni, Falkenhayn a lansat atacuri după atacuri, mai întâi la Dixmude, apoi la Zpres şi
Messines, când belgienii au deschis ecluzele de la Nieuport şi au inundat vale Yser; aceastăînverşunare rămâne însă zadarnică.
Armatele adverse sunt, de acum, faţă în faţă, făcând imposibilă orice tentativă de învăluire,
singura manevră care în strategia militară clasică permitea obţinerea unui mare succes. De la mare
la frontiera elveţiană s-a stabilizat un front continuu. Comandamentul german nutrea speranţa fermă
de a reduce la tăcere rezistenţa franceză în cadrul unei singure campanii: mai întâi, şase săptămâni,
apoi câteva luni; acum însă el este obligat să-şi recunoască eşecul. Întregul său plan de război s-a
prăbuşit. La acest rezultat decisiv, armata rusă a avut aportul său. Acordurile încheiate între statele
majore, şi menite să completeze convenţia militară franco-rusă, prevedeau ca trupele ruseşti să
înceapă ofensiva după 14 zile de la decretarea mobilizării, pentru a uşura presiunea pe care aveau să
o suporte armatele franceze. Promisiunea a fost ţinută. Comandamentul rus a intrat cu una dintre
armatele sale în Prusia orientală, înainte chiar de a se termina mobilizarea forţelor proprii, şi a
obţinut rezultatul scontat, de vreme ce Moltke a fost constrâns să retragă patru divizii din teatrul
principal de operaţiuni şi să le trimită pe frontul oriental. Ofensiva rusă a facilitat, aşadar, victoria
de pe Marna; dar a fost repede năruită în bătălia de la Tannenberg. La sfârşitul lui septembrie, în
momentul în care pe frontul francez se desfăşura „cursa spre mare”, în bucla de pe Vistula, ruşii şi
austro-germanii au luat, rând pe rând, iniţiativa, lăsând manevre de învăluire, fără a obţine însă, nici
unii, nici alţii, avantaje importante. Toate aceste eforturi nu au decât o influenţă secundară, de
vreme ce Comandamentul german nu a reuşit să scoată „din joc” forţele franceze.
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
23/25
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
24/25
îndreptaţi spre harta operaţiunilor militare: întreaga Belgie, nord-estul Franţei şi o parte din Polonia
rusească sunt ocupate. Cercurile conducătoare priveau încrezătoare. Pentru a le judeca, este
suficient să urmărim cum înţelegeau ele scopurile războiului.
Cancelarul german Bethmann-Hollweg, stabilise în momentul bătăliei de pe Marna, dar
înainte de a-i cunoaşte deznodământul, un plan de pace profund anexionist , ţinând cont de
sugestiile care îi fuseseră făcute de marii industriaşi germani. Franţa ar fi trebuit să -i cedeze Belfort,
linia de fortăreţe din Lorena, de la Verdun la Toul şi Epinal, zona de coastă cuprinsă între
Dunkerque şi Boulogne şi, mai ales, bazinul de exploatare a minereului de fier de la Briey-Longwy,
indispensabil dezvoltării industriei metalurgice germane; Franţa ar fi semnat un tratat comercial
care o punea în stare de dependenţă economică faţă de Germania. Belgia ar fi trebuit să cedeze
Liègeul şi poate Anversul, devenind un stat vasal care va primi pe teritoriul său garnizoane
germane, intrând în sistemul economic german. Luxemburgul va fi alipit Im periului German .
Olanda rămânea în principiu independentă, dar trebuia să întreţină relaţii strânse cu Imperiul. În est,
popoarele „non-ruse” (polonezi, italieni, ruteni) vor fi separate de Imperiul Rus la distanţă de
frontiera germană. În Europa Centrală, Germania stabilea o uniune vamală care îngloba nu numai
Austro-Ungaria, ci şi Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca şi teritoriile poloneze. Africa Centrală
devenea, la rândul său, o colonie germană. Conducătorii germani nu au abandonat acest program, în
ciuda rezultatului bătăliei de pe Marna. Într -un raport diplomatic din 6 octombrie, ambasadorul
austro-ungar la Berlin constată că în rândul acestor medii, nimeni nu renunţă la convingerea că
Germania va putea învonge nu numai Franţa, ci şi Rusia şi Marea Britanie.
La Paris, Londra, Sankt Petersburg, victoria de pe Marna a trezit speranţe care se
perpetuează chiar şi după cursa spre mare. În cursul întrevederilor de la Paris, dintre Delcassé,
ministrul Afacerilor Străine, şi ambasadorul Rusiei, sau de la Sankt-Petersburg, dintre Nicolae al II-
lea şi ambasadorul Franţei, propunerile făcute sunt o mărturie a acestor iluzii. Franţa, spune
Delcassé, vrea nu numai să recupereze Alsacia şi Lorena, ea doreşte distrugerea Imperiului German;
Rusia tindea să cucerească o parte din Prusia orientală, Poznania, Galiţia şi nordul Bucovinei;spera
să regleze în favoarea sa problema posesiunilor otomane; ea conta, de asemenea, pe destrămarea
Austro-Ungariei.
În pofida echilibrului de forţe stabilit pe frontul de luptă, în Franţa şi în Rusia, după atacuri
care au sfârşit prin a se neutraliza reciproc, nimeni nu se gândea la pace.
5.Concluzii
-
8/17/2019 Primul Razboi Mondial - Prima Parte
25/25
1.Primul război mondial a decurs între anii 1914-1918, a fost un război mondial datorită intrării
SUA si Ja poniei în război.
2.Războiul a nceput datorită unui pretext absurd, care avea în spate cauze economice pentru
supremația în Europa.
3.Războiul a decurs între 2 tabere: Puterile Centrale și Antanta , a doua beneficiind de numeroase
avantaje: un număr mai mare de divizii și cavalerie.
4.În acest război s-au folosit multe arme noi cum ar fi: Pușca Fiodorov, Mitraliera Maxim, Revolver
Webley, MP 18/28, Hotchkiss M1914.
5.În timpul războiului au existat mai multe fronturi de luptă: frontul de vest (unde au avut loc
bătăliile: de la Marna și Ypres,Verdun și Somme), frontul de est (unde au avut loc primele bătălii
navale la Tannenberg), frontul din Orientul Mijlociu și frontul Italian.
6.Cele mai sângeroase și infernale bătălii au fost bătăliile de la Verdun și Somme.
7.Primul Razboi Mondial a f ost o încercare a Puterilor Centrale de a căuta dominația în
Europa,dorind să devină cele mai mari puteri din Europa. Au urmat sângeroase bătălii în care
soldați nevinovați au trăit în condiții inumane și și-au găsit sfârșitul departe de casă, datorită unor
comandanți cărora nu le-au păsat să sacrifice vieți pentru a-și atinge obiectivul. Sfârșitul războiului
a fost ca o pedeapsă divină pentru cei care au tul burat echilibrul lumii și au căutat putere (puterile
centrale).