prenumele meu - wordpress.com€¦ · importanță să amintim că violeta este considerată în...
TRANSCRIPT
-
PRENUMELE MEU
Inaugurăm o rubrică prin care ne propunem să aducem spre voi, dragi cititori, specificul prenumelor
pe care le purtăm. Considerăm că e un demers care poate deveni permanent, dacă vă veți manifesta
interesul pentru o asemenea discuție…Nu întâmplător vom deschide această nouă întâlnire cu acele
nume care trimit (în mod justificat etimologic ori prin apropieri aparente) la flori – Duminica Floriilor
ne-a îndemnat să procedăm astfel.
Brândușa (foarte rar, masculinul Brânduș) se încadrează în seria antroponimelor vechi, provenite din
nume de plante, răspândite la multe popoarele. Substantivul brândușa este probabil un cuvânt autohton
traco-dacic. Folosirea prenumelor Brândușa, Lăcrămioara, Viorica în perioada contemporană este o
expresie a tendinței de modernizare și laicizare a onomasticii românești.
Prenumele și numele de familie Bujor este format pe teren românesc de la numele de floare bujor,
substantiv de origine slavă; mai vechi sunt toponimele Bujoreni, Bujorești. Numele de plante devenite
nume de persoane sunt frecvente la noi – Bujor, Brânduș; Mugurel…
-
Obiceiul de a da fetelor nume de flori este foarte vechi și comun tuturor popoarelor. Crizantema,
Floarea, Lăcrămioara, Margareta, Micșunica, Panseluța, Violeta, Viorica sunt destul de
frecvente în onomastica actuală, iar cei care aleg astfel de prenume au în minte fie o veche
comparație poetică a fetelor cu florile, fie caracteristicile concrete ale fiecărei flori (culoare,
parfum, gingășie etc). Încadrarea prenumelui Crina în această lungă serie nu este greșită, deși la
origine nu pare să fi fost creat în românește, ci în grecește, de la substantivul krinon „crin". De la
Crina, exclusiv feminin, a fost creat derivatul masculin Crin.
Camelia e un prenume pe care majoritatea vorbitorilor îl leagă de termenul denumind o cunoscută
plantă ornamentală, cu frunze mereu verzi și flori mari, albe sau roșii, originară din Japonia, adusă
în Europa prin secolul al XVIII-lea și botezată după numele celui care a adus-o, Kamell.
Bineînțeles că părinții care aleg prenumele Camelia au în minte numele frumoasei flori japoneze,
lucru ce explică și frecvența numelui; de fapt provine din vechiul Camillus – feminin Camilla. La
romani, camilius era însă și termen comun din sfera limbajului religios (desemnând tinerii de
condiție bună, care îl asistau la sacrificii pe flamen Dialis, preotul lui Iupiter). Cunoscute sunt în
spațiul cultural, numele de familie Camilar(Eusebiu, prozatorul); pictorul Camil Ressu; scriitorul
Camil Petrescu; compozitorul francez Camille Saint-Saens; pictorul francez Camille Pissarro.
Corespunzător unui nume de floare, prenumele Dalia provine de la Dahlia variabilis - plantă
originară din Mexic. Ca nume de persoană, Dalia este o creație recentă europeană care a avut
șansa să se răspândească destul de rapid. Floarea poartă la noi și numele de gherghină, cuvânt
identic cu prenumele Gherghina (format de la Gheorghe).
-
În onomastica românească modernă sunt frecvent folosite prenume care pot fi încadrate în aceeași
familie a cărei temă este Flor -: Florea, Floarea, Flora, Florela, Florentina, Florentin, Florența,
Florian, Floriana, Florin, Florina. Doar masculinul Florea (folosit frecvent și ca nume de
familie) și femininul Floarea sunt specifice pentru antroponimia românească (prin derivare de la
floare, probabil într-o epocă destul de veche a limbii). Răspândirea acestor nume vechi românești
este, evident, sprijinită de tradiție, de semnificația mereu prezentă în mintea vorbitorilor și de
existența unei vechi și cunoscute sărbători, Floriile (Duminica Floriilor sau Duminica florilor,
marcată încă din primele secole ale erei noastre) - sărbătoare creștină (existentă sub nume diferite
la toate popoarele europene și care constituie o suprapunere târzie peste vechi tradiții păgâne
legate de cultul diferitelor zeități ale primăverii și ale vegetației). În ceea ce privește numele
românesc al sărbătorii, el pare să fie tot o creație de la substantivul floare. Alături de forma de
feminin -Floarea- Florea a dat naștere unei lungi serii de derivate, unele folosite ca prenume
independente: Florica, Florița, Floricel, Flori.
În onomastica din lumea romană, sunt atestate cu mult timp înaintea epocii creștine, numele
Florus, Flora (strâns legate de numele unei cunoscute divinități din mitologia romană, Flora, zeiță
a florilor și a vegetației, celebrată -între 28 aprilie și 3 mai- prin cunoscutele serbări denumite
Floralii). Din perioada precreștină erau folosite de către romani Florens, Florentis, create de la
forma de participiu florens, florentis „înfloritor" a verbului floreo „a înflori". De la Florent-, cu
sufixul -ius, se formează Florentius și Florentia, nume considerate ca benefice. Devenite și ele
calendaristice (mai ales în apus sunt martiri cu acest nume), numele se păstrează până în zilele
noastre. Este frecventă și la modă astăzi forma feminină Florența (dintr-un mai vechi Florentia,),
împrumutată tot din onomastica apuseană. Un alt derivat latinesc târziu de la Florentis sau
Florentius este Florentinus, feminin Florentina, la origine un adjectiv în -inus (a se vedea
adjectivul florentin). Apărut la noi încă de prin secolul trecut, Florian, devenit și nume de familie,
corespunde unei forme latine Florianus .
Cele mai frecvente prenume actuale sunt Florin și Florina (prenume în a căror structură regăsim
productivele sufixe antroponimice –in și –ina). Florin corespunde unei forme latine târzii -
Florinus, de la Florus; în vreme ce Florina a putut fi derivat direct în română de la Flora, Florin
sau Floarea.
Frecvente și cunoscute sunt toponimele care au la baza tema Fior-. Unul din vestitele orașe
italiene, cunoscut din timpul etruscilor, apoi colonie romană cu numele Florentia, este actualul
Firenze ( Florența). Florianopolis este numele unui oraș brazilian, port la Atlantic, iar Florida
denumește peninsula, strâmtoarea și statul din sud-estul S.U.A. (Peninsula a fost descoperita în
1513, în Duminica Floriilor, sărbătoare numită în spaniolă Pascua florida).
-
Garofița este o formă diminutivală a substantivului garoafă (Dianthus caryophyllus), cuvânt
împrumutat din neogrecescul garofalo(n). Garofița este o creație a onomasticii românești
moderne.
Vechiul nume roman Hortensia (masculin - Hortensius), derivat de la substantivul hortus –
grădină (din aceeași familie fac parte neologismele horticol, horticultor, horticultură), a fost
reintrodus în circulație, în apusul Europei, în perioada Renașterii. Pentru foarte mulți, prenumele
Hortensia pare creat de la numele unui arbust decorativ, cu flori în diferite nuanțe de roz sau
albastru. Deși între numele de persoană și floare este o strânsă legătură, numele florii are la bază
numele -Hortense [Lepaute]- celei ce l-a ajutat pe botanistul francez Ph. Gommerson (1722 -
1773) să creeze noua varietate de plantă, cunoscută și astăzi. Intrat în onomastica noastră, numele
apare și sub forma Ortansa. Scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu e, desigur, cea mai
cunoscută dintre purtătoarele acestui nume.
Modern și apreciat în epoca noastră, creație a onomasticii românești, Lăcrămioara are la bază
substantivul lăcrămioara (un diminutiv al termenului lacrimă), prin care este denumită la noi o
plantă cu flori albe și plăcut mirositoare.
-
Frecvența alegerii prenumelui Margareta este datorată, în bună parte identității dintre numele personal
și numele unei flori, margareta. De această dată însă (cazul nu este unic), Margareta nu este o creație
românească, deci nu are la bază numele de floare. Cunoscut încă din primele secole ale erei noastre,
Margarita corespunde latinescului margarita –perlă (cu sensul secundar margaretă), împrumutat din
greacă - margarites, cu aceleași sensuri (a se vedea termenii din română mărgărit, mărgăritar; pietriș
mărunt; perlă; vâsc; lăcrămioară). În apusul Europei, Margarita pătrunde în onomasticonul creștin și
se răspândește. La români Margareta este un nume foarte vechi, utilizat și cu forma Marghita sau
Marga. Adăugând și pe Margarita, masculinele Mărgărit, Mărgărint avem o imagine aproape
completă a vechimii numelui în onomastica noastră. În actualitate, frecvente sunt Margareta, Marga,
Beta, uneori Margo (fr. Margot), Greta.
Dintre personalitățile cu acest prenume, amintim de Margareta de Danemarca, supranumită
Semiramida nordului, regină a Danemarcei, Norvegiei și Suediei; Margareta d'Angouleme sau de
Navarra, regina, protectoare a Reformei și autoare a culegerii de povestiri Heptameronul; Margareta
de Valois, soția lui Henric al IV-lea (evocată de Al.Dumas-tatăl în romanul Regina Margot);
Margareta din Faust de Goethe (și din opera cu același nume de Gounod); Margareta de Parma din
Egmond de Goethe (după care Egmond de Beethoven).
Narcisa este în spațiul antroponimic actual un prenume frecvent, desigur și datorită identității de formă
cu narcisa — planta și floarea (sunt la modă prenumele feminine care au corespondente în domeniul
florei).
-
Modern și larg răspândit la toate popoarele europene, Roza face parte din categoria prenumelor
feminine formate de la nume de flori. Creație a onomasticii occidentale din Evul Mediu, numele
provine din termenul latinesc rosa (corespunde substantivului roză-trandafir). Un cunoscut personaj
literar și muzical este Rosina din comediile Bărbierul din Sevilla și Nunta lui Figaro de Beaumarchais,
care au inspirat operele lui Rossini și Mozart.
Prenume feminin readus la modă datorită influenței folclorului, Sânziana este o mai veche creație a
onomasticii românești de la substantivul sânziana. În calendarul nostru popular, sărbătoarea
Sânzienelor este legată de nenumărate vechi credințe și ritualuri care au interesante paralelisme în
mitologia altor popoare. Sunt renumite o serie de obiceiuri din noaptea de Sânziene, dintre care vom
aminti doar culegerea ierburilor de leac )sau împodobirea porților și a ferestrelor cu flori. Folosirea
prenumelui Sânziana se explică poate mai puțin prin tradiția onomastică decât prin încărcătura poetică
a numelui, datorată liricii populare (din creația cultă este demnă de menționat feeria Sânziana și
Pepelea de V. Alecsandri).
Prenume feminin modern, Violeta este un împrumut recent, pe cale cultă, din onomastica apuseană.
După cât se pare însă, Violeta nu este, la origine, creat direct din substantivele comune cu aceeași
formă (a se vedea în italiană-violetta și în franceză-violette ), ci de la numele personal Viola, iar acesta
de la numele plantei și al florii, viola (păstrat în română sub forma vioară, de unde viorea, viorică și
numele Viorica; din aceeași familie face parte și violet, a șaptea culoare a spectrului). În epoca noastră,
mult mai răspândit este diminutivul Violeta, fapt datorat în bună parte cunoscutei opere a lui G. Verdi,
Traviata, a cărei eroină poartă numele Violetta Valery (libretul fiind Dama cu camelii, creația epică a
lui Al. Dumas-fiul, dar protagonista era, în roman, Marguerite Gautier). Probabil nu este lipsit de
importanță să amintim că violeta este considerată în limbajul florilor simbol al modestiei și al pudorii.
-
Viorica -un foarte frecvent prenume feminin specific românesc- este o creație a onomasticii noastre.
Latinescul viola -viorea (de unde Viola) a devenit în română vioară, folosit și el cu funcție de nume
personal feminin (Vioara). Paralelismul dintre română și limbile romanice occidentale, merge mai
departe-spre exemplificare, amintim că în italiană de la viola s-a format diminutivul violetta, iar de la
numele propriu Viola, Violetta, la fel ca în română, unde viorea este un derivat de la vioara, iar
Viorica, de la Vioara. Frecvența și popularitatea prenumelui Viorica explică și apariția masculinului
Viorel, Viorela. Încă un fapt din istoria florii, dovadă a prețuirii de care s-a bucurat întotdeauna - la
romani, cine avea o cât de mică grădină cu viorele era considerat om bogat.
-
UN ALFABET AL PICTURILOR FLORALE
Paul Cezanne
Gustav Klimt
-
Isaac Levitan
Ștefan Luchian
-
Claude Monet
Nicolae Tonitza
Vincent Van Gogh